REZUMAT

Conform tratatelor de Contabilitate, Contul de Profit şi Pierdere sau contul de rezultate este
documentul contabil de sinteză care măsoară performanţele activităţii unei întreprinderi, în cursul unei
perioade date.

Întocmirea Contului de Profit şi Pierdere se realizează plecând de la soldurile conturilor claselor 6, 7.

În ţara noastră, Contul de Profit şi Pierdere, se întocmeşte în mod obligatoriu, de către toate unităţile
patrimoniale indiferent de forma de proprietate

Definirea performanţei unei întreprinderi se face diferit, unii utilizatori de informaţie contabilă fiind
interesaţi mai mult de informaţia privind profitul întreprinderii, pe când alţi utilizatori urmăresc fluxurile
de trezorerie.

Măsurarea performanţelor întreprinderii vizează, în mod esenţial, măsurarea profitului, care poate fi
abordată astăzi din trei laturi diferite şi anume: 1

 o latură patrimoninială, prin compararea valorii unei întreprinderi referitoare la două

momente diferite, utilizând aceleaşi metode de evaluare.

Formula principală : ACTIVE – DATORII ═ CAPITAL PROPRIU .

 o latură economică prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la

aceeaşi perioadă.

Formula de bază : VENITURI – CHELTUIELI ═ REZULTAT

 o latură financiară, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie.

Formula principală :

CAPACITATEA – CHELTUIELI ═ REZULTATUL

DE AUTOFINANŢARE CU AMORTIZAREA EXERCIŢIULUI

ŞI PROVIZIOANE

Pe plan contemporan, practica contabilă permite conturarea unei tipologii de prezentare a

Contului de Profit şi Pierdere, care are la bază două criterii şi anume :

1
Niculae Feleaga, Contabilitate consolidată, Editura Economică,Bucureşti, 2007
 O clasificare a conturilor de rezultate după forma de prezentare :

a. sub formă de tablou bilateral sau sub formă de cont.

b. sub formă de listă.

Pe plan mondial, cea mai utilizată formă de prezentare a Contului de Profit şi Pierdere este
forma listă.

O a doua clasificare a conturilor de rezultate este făcută după conţinutul informaţional şi anume
contul de rezultate cu prezentarea destinaţiei cheltuielilor şi veniturilor.

Unele opinii consideră că prezentarea contului de rezultate după natura economică a cheltuielilor şi
veniturilor este cea care răspunde unui criteriu obiectiv, prin opoziţie cu delimitarea cheltuielilor pe
funcţiuni ale întreprinderii considerată ca fiind o prezentare subiectivă.

Aşadar, Contul de Profit şi Pierdere sub formă de listă răspunde mai bine nevoilor
informaţionale ale managerilor, deoarece oferă în mod direct datele necesare gestiunii firmei.

Structurarea Contului de Profit şi Pierdere după natura economică a cheltuielilor, permite

determinarea valorii adăugată la nivelul intreprinderii şi furnizarea de informaţii necesare conturilor
naţionale.

Informaţia cu privire la performanţa întreprinderii este furnizată,

în principal, de contul de rezultate, însă contul de profit şi pierdere
oferă o imagine incompletă a performanţei fiind necesară folosirea lui
împreună cu bilanţul contabil şi un tablou de evoluţie a situaţiilor
financiare (tabloul de finanţare sau tabloul fluxurilor de trezorerie). 2
În cadrul structural al Contului de Profit şi Pierdere întâlnim : cifra de afaceri netă,
veniturile şi cheltuielile exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul
exerciţiului.

Contul de Profit şi Pierdere conform tratatelor de Contabilitate cuprinde

următoarele elemente principale şi anume : cheltuielile, veniturile şi rezultatul.
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuiri către
acţionari.3
2
Niculae Feleaga, Contabilitate consolidată, Editura Economică,Bucureşti, 2007
3
Daniela Iov, Contabilitate, Editura Economică, 2006
 Orice cheltuială este contabilizată în Contul de Profit şi Pierdere atunci când s-a produs o
diminuare de activ şi o creştere de pasiv şi atunci când această diminuare poate fi măsurată în mod
fiabil.

Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanţa întreprinderii este necesară

respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui venit în
contul de rezultate trebuie să se contabilizeze şi toate cheltuielile care au contribuit la obţinerea acelui
venit.

Pe baza definiţiei din Bazele Contabilităţii, veniturile din exploatare reprezintă sumele sau valorile
încasate sau de încasat şi cuprind următoarele subdiviziuni :

 venituri din producţia vândută;

 venituri din producţia stocată;

 venituri din producţia imobilizată;

 venituri din subvenţii de exploatare;

 alte venituri de exploatare;

 venituri din provizioane privind exploatarea.

Suma veniturilor obţinute din vânzarea de mărfuri, din producţia vândută, producţia stocată,
producţia imobilizată, subvenţii de exploatare, alte venituri din exploatare şi veniturile din provizioane
privind exploatarea formează veniturile din exploatare.

Opusul veniturilor din exploatare sunt cheltuielile de exploatare şi anume :

 cheltuieli privind mărfurile;

 cheltuieli cu materiile prime;

 cheltuieli cu materiale consumabile;

 cheltuieli cu energia, apa;

 alte cheltuieli materiale;

 cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi;

 cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;

 cheltuieli cu renumeraţiile personalului;

 cheltuieli privind asigurările şi protecţia civilă;

 alte cheltuieli de exploatare;

  cheltuieli cu amortizările şi provizioanele.

Compararea veniturilor din exploatare cu cheltuielile de exploatare permite

obţinerea rezultatului din exploatare, care poate fi profit sau pierdere.

Veniturile şi cheltuielile aferente operaţiilor financiare sunt considerate în acastă categorie, de

caracterul lor ordinar şi cuprind următoarele venituri financiare.

 Venituri din participaţii, alte imobilizări financiare şi creanţe imobilizante.

 Venituri din titluri de plasament.

 Venituri din diferenţe de curs valutar.

 Venituri din dobânzi.

 Alte venituri financiare.

 Venituri din provizioane.

Opusul veniturilor financiare sunt cheltuielile financiare şi enumerăm câteva dintre ele :

 Pierderi din crenţe legate de participanţi.

 Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate.

 Cheltuieli din diferenţe de curs valutar.

 Cheltuieli privind dobânzile.

 Alte cheltuieli financiare.

 Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele.

Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile financiare reprezintă rezultatul

financiar care împreună cu rezultatul exploatării formează rezultatul curent al
exerciţiului.

1.2. Modelul contului de profit şi pierdere în România

 Contul de rezultate descrie şi exemplifică rezultatul prin prisma structurilor de cheltuieli şi venituri
care le-au determinat, implicit a activităţilor consumatoare şi producătoare de rezultate. Structura
contului de profit şi pierdere pleacă de la activitatea întreprinderii, de la operaţiunile economico-
financiare desfăşurate de un titular de patrimoniu într-o perioadă de gestiune.

Contul de Profit şi Pierdere cuprinde în structura sa o serie de indicatori şi anume:

 Vânzări de mărfuri – sunt întâlnite la întreprinderile comerciale dar şi la alte tipuri de

întreprinderi. Aceste venituri se obţin din vânzarea mărfurilor achiziţionate.

 Producţia vândută – reprezintă veniturile obţinute din vânzarea de produse finite,

semifabricate, produse reziduale, executarea de lucrări, prestări servicii, venituri din
activităţi anexe. Producţia vândută este evaluată la preţ de vânzare fără a se include TVA
încasabilă de la client.

 Cifra de afaceri – este egală cu vânzările de mărfuri plus producţia vândută. În acest
indicator nu sunt incluse TVA şi reducerile comerciale acordate clienţilor. Cifra de afaceri
este un indicator extrem de important în analiza situaţiei economico – financiare a
întreprinderii.

 Producţia stocată – exprimă veniturile în cost de producţie generate de creşterea stocurilor

de producţie comparativ cu stocurile iniţiale (stocaj) sau diminuarea veniturilor în cost de
producţie în situaţia inversă (destocaj).

 Producţia imobilizată – exprimă imobilizările terminate sau în curs în cadrul exerciţiului la

costul de producţie.

 Producţia exerciţiului – se obţine prin însumare algebrică a producţiei vândute, a producţiei

stocate şi a producţiei imobilizate.

 Subvenţiile de exploatare – sunt subvenţii acordate de putere publică a unităţii, pentru

acoperirea insuficienţei veniturilor din exploatare sau reducerii cheltuielilor de exploatare.
Astfel de subvenţii pot fi subvenţiile pentru export, subvenţii de echilibru care se acordă
întreprinderilor proprietate de stat pentru compensarea pierderilor în cazul în care aceste
întreprinderi desfăşoară o activitate necesară pentru întreaga naţiune.

 Alte venituri din exploatare – cuprind venituri din creanţe recuperate, valoarea reparaţiilor
capitale şi alte venituri din exploatare.

 Venituri din provizioane privind exploatarea – reprezintă venituri ce provin din diminuarea
sau anularea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, pentru deprecierea imobilizărilor
corporale, necorporale şi în curs, pentru deprecierea activelor circulante.

 Cheltuielile de exploatare – reprezintă cheltuielile activităţii curente şi normale a

întreprinderii.
  Veniturile financiare cuprind:

- veniturile şi creanţele imobilizate, referindu-se la dividendele şi dobânzile aferente

creanţelor imobilizate;

- titluri de plasament – reprezintă venituri obţinute din vânzarea titlurilor de plasament;

- diferenţe de curs valutar – reprezintă venituri obţinute din diferenţele favorabile de curs
valutar aferente disponibilităţilor bancare în devize, disponibilităţile în casierie, precum şi
existenţa lui în conturile de acreditive în devize;

- alte venituri financiare: dobânzile aferente împrumuturilor acordate în cadrul grupului,

dobânzile de primit aferente conturilor curente, sconturile de la furnizori sau alţi creditori,
venituri nete din valorificarea titlurilor de plasament imediat negociabile etc.

- provizioane – venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor constituite în legătură cu

activitatea financiară, respectiv reluarea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli când au
legătură cu activitatea financiară.

 Cheltuielile financiare corespondente veniturilor financiare se referă la cheltuieli legate

de:

- creanţe imobilizate – pierderi din creanţe legate de participaţiile întreprinderii;

- titluri de plasament – pierderea netă din vânzarea titlurilor de plasament ca urmare a

diferenţei nefavorabile dintre preţul de cesiune al titlurilor de plasament şi valoarea netă a
acestora;

- diferenţele de curs valutar – includ cheltuielile din diferenţele de curs valutar rezultate în
urma lichidării creanţelor şi datoriilor în valută, diferenţe de curs nefavorabil aferente
disponibilităţilor bancare în devize, disponibilităţilor în devize din casierie şi existentului în
conturile de acreditive în devize;

- alte cheltuieli financiare – respectiv dobânzile de datorat aferente împrumuturilor, datoriilor

asimilate, dobânzile plătite aferente creditelor acordate de bănci în conturi curente,
dobânzile la creditele bancare primite pe termen scurt şi alte cheltuieli financiare;

- amortizări şi provizioane care includ cheltuieli cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

legate de activitatea financiară, primele de rambursare a împrumuturilor obligatorii,
cheltuieli cu constituirea provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor financiare şi
deprecierile de natură financiară a creanţelor din conturile de decontări din cadrul grupului.

Recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor în contul de rezultate reprezintă încorporarea în cadrul contului

a unui element patrimonial care îndeplineşte criteriile din standardele sau suplimentările contabile.

“Cadrul pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare” elaborat de IASC