Examen dr penal

 Enumerați principiile dreptului penal

Termenul “principiu” provine de la latinescul principium, ceea ce înseamnă început, obârșie,

element fundamental.
Principiile dreptului penal reprezintă orientări de bază care călăuzesc atât elaborarea, cât și
realizarea normelor penale, ce se regăsesc în cadrul instituţiilor dreptului penal: infracţiunea,
răspunderea penală și pedeapsa penală.
Principii fundamentale ale dreptului penal:

 Principiul legalităţii (art. 3 din CP al RM) este un principiu unanim admis în doctrina
penală și exprimă regula că în domeniul dreptului întreaga activitate penală se desfășoară
pe baza legii și în conformitate cu ea.
 Principiul umanismului (art. 4 din CP al RM). Presupune că întreaga reglementare
juridică are menirea să apere în mod prioritar persoana ca valoare supremă a societăţii,
drepturile și libertăţile acesteia (alin. (1) al art. 4 din CP al RM). Astfel, în centrul
activităţii de apărare se află omul cu drepturile și libertăţile sale.
 Principiul democratismului (art. 5 din CP al RM). Potrivit acestui principiu, toate
persoanele sunt egale în calitate de beneficiari ai ocrotirii penale, precum și de destinatari
ai legii penale. Alin. (2) al art. 5 din CP al RM mai expune ca o idee de bază a
principiului democratismului faptul că apărarea drepturilor și intereselor unei persoane nu
poate fi realizată prin încălcarea drepturilor și intereselor altei persoane sau ale unei
colectivităţi
 Principiul egalităţii în faţa legii penale. este prevăzut de alin. (1) al art. 5 din CP al RM
care declară: “Persoanele care au săvârșit infracţiunea sunt egale în faţa legii și sunt
supuse răspunderii penale fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate
naţională, avere, naștere sau orice altă situaţie”.
 Principiul vinovăţiei. în conformitate cu care persoana este supusă răspunderii penale și
pedepsei penale numai pentru fapte săvârșite cu vinovăţie (intenţie sau imprudenţă)
prevăzute de legea penală.

Principii specifice ale dreptului penal:

 Principiul caracterului personal al răspunderii penale (art. 6 din CP al RM). În

conformitate cu principiul dat, atât obligaţia ce decurge dintr-o normă penală de a avea o
anumită conduită, cât și răspunderea ce reiese din nerespectarea acestei obligaţii revin
persoanei care a încălcat respectiva normă penală, săvârșind fapta prejudiciabilă, și nu alteia
ori unui grup de persoane.
 Principiul individualizării răspunderii penale și pedepsei penale (art. 7 din CP al
RM). Principiul dat își are consacrarea în art. 7 din CP al RM: “La aplicarea legii penale
se ţine cont de caracterul și gradul de prejudiciabilitate al infracţiunii săvârșite, de
persoana celui vinovat și de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează
răspunderea penală. Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale și pedepsei
penale pentru una și aceeași faptă”
 2. Explicați noțiunea de tratat și numiți caracteristicile dreptului penal.

Un tratat este un acord în legea internațională încheiat între două entități internaționale,

două state și organizații internaționale. Tratatele pot avea nume diferite: tratate, acorduri
internaționale, protocoale, convenții, schimb de scrisori, etc.; dar totuși toate acestea sunt
tratate și regulile rămân constante independent de numele documentului.
Tratatele pot fi comparate cu contractele: ambele reprezintă mijloace prin intermediul cărora
doi participanți își asumă unele obligații, și membrul care nu respectă aceste obligații poate fi
pedepsit pentru nerespectarea înțelegerii.
desprinde următoarele caracteristici ale acestei ramuri de drept:
1) dreptul penal este o ramură de drept distinctă, care face parte din sistemul dreptului
Republicii Moldova alături de alte ramuri de drept;
2) dreptul penal este autonom în raport cu celelalte ramuri de drept întrucât reglementează un
domeniu distinct de relaţii sociale, la fel are obiect și metodă de reglementare proprii;
3) dreptul penal are o structură unitară, deoarece este alcătuit din partea generală și cea specială,
care sunt interdependente și se completează în mod reciproc;
4) ca orice altă ramură de drept, dreptul penal este format dintr-o totalitate de norme juridice;
5) normele dreptului penal stabilesc faptele considerate infracţiuni, condiţiile de tragere la
răspundere penală a persoanelor ce le săvârșesc, precum și pedepsele ce trebuie aplicate sau
măsurile ce trebuie luate în cazul încălcării lor;
6) normele juridice penale se aplică în scopul ocrotirii statului și a ordinii de drept din Republica
Moldova împotriva faptelor socialmente periculoase.

3. Descrieți despre metodele de studiu folosite de știinţa dreptului penal.

Totalitatea ideilor și concepţiilor, a teoriilor și principiilor despre normele și
instituţiile dreptului penal formează știinţa dreptului penal, ramură componentă a
știinţelor juridice

Știinţa dreptului penal folosește pentru studiu următoarele metode: metoda logică (raţională),
metoda istorică, metoda comparativă, experimentul, metoda sociologică, studiul de caz, metoda
statistică ș.a. Cu ajutorul acestor metode se poate realiza o analiză complexă și aprofundată a
normelor și instituţiilor dreptului penal, se pot emite și formula idei, concepţii și teorii care vor
contribui la dezvoltarea știinţei dreptului penal și la perfecţionarea legislaţiei penale.

4. Definiți noțiunea de drept penal și descrieți esența obiectului dreptului penal.

Dreptul penal, ca ramură de drept, reprezintă o totalitate de norme juridice, legiferate de puterea
legislativă, care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, pedepsele
și alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţele judecătorești în cazul
persoanelor care au săvârșit infracţiuni, în scopul apărării celor mai importante valori sociale.
Obiectul dreptului penal îl constituie o categorie aparte de relaţii sociale, numite relaţii juridice
penale. Aceste relaţii iau naștere între membrii societăţii și stat prin intermediul organelor
judiciare din necesitatea apărării valorilor esenţiale ale societăţii și a dezvoltării lor în deplină
securitate.
Deci, obiectul de reglementare al dreptului penal este format din relaţiile de apărare socială, care
au o existenţă obiectivă, anterioară oricărei încălcări, fiind vorba de relaţiile de conformare, ce
apar din momentul intrării în vigoare a normei de drept penal, precum și relaţiile de conflict, care
apar din momentul săvârșirii infracţiunii.
 5. Identificați principiile aplicării legii penale în spaţiu

Aplicarea legii penale în spaţiu constă în activitatea de traducere în viaţă a prescripţiilor sancţionatoare
ale legii penale în funcție de locul săvârșirii diferitelor infracţiuni (în ţară sau în străinătate) de către
cetăţenii Republicii Moldova, cetăţeni străini, apatrizi.
Principiile care guvernează întinderea în spaţiu a efectelor legii penale sunt următoarele:
– principiul teritorialităţii legii penale;
– principiul personalităţii legii penale;
– principiul realităţii legii penale;
– principiul universalităţii legii penale.

6. Argumentați despre rolul izvoarelor în dreptul penal.

Prin prisma dreptului penal sunt recunoscute ca izvoare formale actele normative, emanate de
puterea legislativă a statului, care prin forma și conţinutul lor oferă posibilitatea exprimării
precise, într-o formulare clară, concisă, a regulilor de conduită specifice acestei ramuri de drept.
Definind izvoarele formale ale dreptului penal, putem spune că ele sunt acte juridice (normative)
care, în cuprinsul lor, stabilesc faptele care constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale,
pedepsele ce se pot aplica, precum și actele normative care prevăd dispoziţii obligatorii în
procesul de elaborare și aplicare a dreptului penal

7. Analizați esența nașterii, modificarii și stingerii raportului juridic penal.

Raportul juridic penal reprezintă singura modalitate prin intermediul căreia se realizează legile
penale, normele juridice penale.

Structura raportului juridic penal este asemănătoare oricărui alt raport juridic și cuprinde următoarele
elemente componente: subiecţi, conţinut și obiect.
Raportul juridic penal de conformare se naște din momentul intrării în vigoare a normelor cu caracter
penal prin care sunt stabilite drepturile și obligaţiile subiecţilor acestui raport juridic penal. Odată
născut, raportul juridic de conformare se desfășoară în timp prin impunerea cerinţei de respectare a
regulii de conduită pe care o instituie și prin executarea de către destinatarii normei penale a obligaţiei
de a se supune dispoziţiilor legii și de a nu săvârși fapte prejudiciabile. Durata desfășurării raportului
juridic de conformare nu este determinată, cu excepţia raporturilor ce decurg din legile temporare, care
prevăd în mod expres data sau împrejurarea în care ele vor ieși din vigoare.
Raportul juridic penal de conflict se naște din momentul săvârșirii infracţiunii.
Modificarea raportului juridic penal de conformare poate interveni pe parcursul activităţii normei
juridice ca urmare a modificărilor ce intervin în conţinutul normei de incriminare, fie prin extinderea, fie
prin restrângerea obligaţiei de conformare. Drepturile și obligaţiile participanţilor la raportul de
conformare se vor adopta din mers, în funcţie de modificările normative făcute de către puterea
legislativă și care au fost aduse la cunoștinţa publică potrivit dispoziţiilor legale.
Modificarea raportului juridic penal de conflict se produce sub influenţa unor fapte juridice
modificatoare, cum ar fi: adoptarea unei norme juridice penale mai blânde, intervenţia unor cauze care
înlătură executarea pedepsei (graţiere, amnistie după condamnare) sau de modificare a executării
efective a acesteia (de exemplu, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen).
Stingerea raportului juridic penal de conformare intervine la data ieșirii din vigoare a legii penale care a
dat naștere acelui raport juridic sau prin încetarea incidenţei acesteia.
Principala modalitate de stingere a raportului juridic penal de conflict o reprezintă executarea
pedepsei, moment în care părţile și-au îndeplinit drepturile și obligaţiile ce s-au născut în cadrul
raportului.

8. Definiți noțiunea de lege penală și descrieți despre rolul legii penale.

“Legea penală este actul legislativ adoptat de Parlamentul RM, care cuprinde norme de drept
penal ce stabilesc principiile și dispoziţiile generale și speciale ale dreptului penal, determină
faptele ce constituie infracţiuni și prevede pedepsele ce se aplică infractorilor, iar în unele cazuri
temeiul și condiţiile liberării de răspundere și pedeapsă penală”
Legea penală reprezintă unul dintre principalele mijloace ale statului în lupta contra
criminalităţii. De aceea, precizarea scopului acesteia este deosebit de importantă pentru orice
sistem legislativ. Scopul principal al legii penale, care s-a constituit pe parcursul evoluţiei
istorice, independent de structura politică a statului și de particularităţile economiei, este
apărarea juridico-penală. Protecţia oferită de legea penală constă în apărarea împotriva
infracţiunilor a persoanei, a drepturilor și libertăţilor acesteia, a proprietăţii, a mediului
înconjurător, a orânduirii constituţionale, a suveranităţii, independenţei și integrităţii teritoriale a
Republicii Moldova, a păcii și securităţii omenirii, precum și a întregii ordini de drept (alin. (1)
al art. 2 din CP al RM).

9. Descrieți despre legea penală și numiți tipurile ei.

Legea penală este actul legislative adoptat de parlamentul RM care cuprinde nrome de drept penal
ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale de drept penal determină faptele ce
constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor iar în unele cazuri în temeiul şi
condiţiile liberării de răspundere şi pedeapsă penală.
2.Categoriile de legi penale
1)În funcţie de rolul pe care îl au în reglementare de relaţie de apărare social legii penale se
clasifică în:
-legi penale generale reprezintă dispoziţii generale din partea generală din Cod Penal.
-legi penale special reprezintă dispoziţii din partea special din Codul Penal al R.M. şi codurile
special ce reglementează anumite instituţii concrete .(cuprinde norme de incriminare).
2)În funcţie de durata lor de aplicare legile penale se impart:
-legi penale cu durata nedeterminată (au o stabilitate mare şi prezintă principalul instrument de
luptă împotriva criminalităţii.)
-legi penale temporare (au o anumită dată calendaristică,deci sunt limitate în timp).
3)În funcţie de caracterul lor legile penale pot fi :
-legi penale ordinare – se elaborează în decursul evoluţiei statului.
-legi penale excepţionale –sunt elaborate în cazuri excepţionale.(în caz de război).
3.Scopul legii penale
Legea penală reprezintă principalul mijloc al statului în lupta contra criminalităţii. Art.2. Scopul
legii penale
(1) Legea penală apără,împotriva infracţiunilor,persoana ,drepturile şi libertăţile acesteia,
proprietatea,mediul înconjurător,orînduirea constituţională,suveranitatea,independenţa şi
integritatea teritorială a R.M,pacea şi securitatea omenirii,precum şi întreaga ordine de drept.
(2) Legea penală are,de asemenea,drept scop prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni.
10. Descrieți despre știinţa dreptului penal în Republica Moldova.

Știinţa dreptului penal din Republica Moldova s-a format sub influenţa ideilor și teoriilor
promovate de cele mai mari centre știinţifice existente în fostul Imperiu Sovietic. Pe parcursul a
șapte decenii specialiștii-penaliști au fost pregătiţi la centrele universitare din Moscova, Harkiv,
Kiev, Leningrad, Odesa sub îndrumarea celor mai mari savanţi din domeniu: A. A. Piontkovski,
V. N. Kudreavţev, N. F. Kuzneţova, I. I. Karpeţ ș.a
După 1991, odată cu destrămarea fostei URSS, Republica Moldova s-a declarat stat suveran și
independent, iar aceasta a avut implicaţii directe asupra vieţii social-politice și ideologice din
ţară, afectând inclusiv și știinţa dreptului penal. Începând cu anii ’90 ai sec. XX, tinerii specialiști
se îndreaptă spre Prut și Europa, spre centrele știinţifice din București, Cluj, Iași, Paris, Bordeaux
ș.a. Fără a nega acele afirmaţii deja acceptate, tânăra generaţie încearcă să cunoască noi școli de
drept, noi opinii, teorii existente vizavi de normele și instituţiile de drept penal.
În afară de pregătirea teoretică, preocupările specialiștilor în domeniu au fost orientate și spre
elaborarea și adoptarea unui nou Cod penal, care ar corespunde etapei contemporane de
dezvoltare a societăţii. Codul penal adoptat la 18 aprilie 2002 și care a intrat în vigoare la 12
iunie 2003 a format o nouă bază pentru viitoarele cercetări știinţifice. Mai mult decât atât,
perioada de definire a statalităţii Republicii Moldova a preconizat noi și noi încercări de a aborda
problemele știinţei dreptului penal prin elaborări de manuale, articole știinţifice, comunicări,
materiale didactice, comentarii.
La momentul actual în Republica Moldova putem vorbi despre formarea unor centre știinţifice
pe lângă Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova,
Academia Naţională de Poliţie, ai căror specialiști prin munca lor de zi cu zi contribuie la
formarea știinţei dreptului penal.
In prezent știinţa dreptului penal din ţara noastră face pași importanţi în direcţia deschiderii sale
spre viaţa știinţifică internaţională, pentru racordarea dreptului nostru penal la eforturile care se
depun pe plan mondial pentru studierea știinţifică a fenomenului infracţionalităţii și stabilirea
celor mai potrivite măsuri pentru prevenirea acestuia.

11. Descrieți despre formele interpretarii legii penale.

Interpretarea legii penale este o operaţiune logico-raţională de lămurire a conţinutului unei legii
penale, ce se efectuează cu ocazia aplicării normei de drept și are drept scop aflarea voinţei
legiuitorului exprimate în aceste norme cu privire la cazul concret.
Interpretarea legii penale se efectuează nu pentru a crea noi norme de drept, ci pentru a elucida
sensul real al normei existente și a înlătura unele lacune ale legii penale cu ajutorul altor norme
în materie.
Astfel, în funcție de subiecţii care efectuează interpretarea, aceasta poate fi oficială (atunci
când este efectuată de către organe sau subiecţi oficiali) și neoficială (atunci când este efectuată
de către oameni de știinţă, profesioniști, cetăţeni de rând). La rândul său, interpretarea oficială
poate fi legală (autentică) ori cauzală (judiciară).
Interpretarea legală este efectuată de către legiuitor și constă în explicarea anumitor termeni,
expresii sau situaţii juridice care impun o interpretare unitară. Interpretarea legală este
obligatorie pentru toţi subiecţii de drept.
Interpretarea cauzală apare cel mai frecvent în practică, deoarece încadrarea juridică a oricărei
infracţiuni de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată presupune o
activitate permanentă de interpretare a prevederilor legale în raport cu circumstanţele fiecărei
cauze în parte.
Interpretarea cauzală este obligatorie doar pentru cazul concret, fiind reflectată în actele
organelor de urmărire penală sau în hotărârea instanţei de judecată.
Interpretarea neoficială, la rândul său, poate fi: doctrinală, profesională și obișnuită (de obicei).
Interpretarea doctrinală sau știinţifică este făcută de către instituţiile de cercetări știinţifice, de către
teoreticienii dreptului penal, care, prin monografiile, tratatele, lucrările și articolele publicate,
efectuează o analiză teoretică a normelor penale și a implicaţiilor practice ce apar în procesul de aplicare
a acestora. Interpretarea profesională este efectuată de către juriști, în afara unei cauze penale
concrete.
Interpretarea obișnuită este realizată de către orice neprofesionist, participant la raportul de drept
penal, de către cetăţenii de rând.
Interpretarea neoficială nu are o obligativitate expresă.

12. Descrieți despre locul știinţei dreptului penal în sistemul știinţelor penal-juridice.

Sub denumirea de știinţe penal-juridice sunt grupate disciplinele socio-umaniste, care au ca

obiect de cercetare fenomenul complex al infracţionalităţii atât sub raportul naturii și etiologiei
lui, cât și sub cel al fundamentării știinţifice a mijloacelor de prevenire și combatere a acestuia.
Criminologia este o știinţă socială ce studiază fenomenul criminalităţii în ansamblul său sub
aspectul stării, structurii și dinamicii sale, al cauzelor și condiţiilor care îl determină sau îl
favorizează, precum și modalităţile de profilaxie și combatere a acestui fenomen.
Penologia este știinţa care se ocupă cu studierea pedepselor și altor sancţiuni de drept penal sub
raportul eficacităţii acestora în prevenirea și reprimarea faptelor periculoase, precum și de
elaborarea unor propuneri de îmbunătăţire a calităţii acestora.
Știinţa penitenciară studiază modul de organizare și funcţionare a locurilor de executare a
pedepselor privative de libertate, cum sunt penitenciarele.
Tot în grupul știinţelor penal-juridice se includ criminalistica, medicina legală, psihologia
judiciară, psihiatria judiciară.
Criminalistica este o știinţă judiciară, cu caracter autonom și unitar, care cuprinde un ansamblu
de cunoștinţe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice destinate descoperirii,
cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirii faptelor
antisociale.
Medicina legală (care aparţine și știinţelor medicale și celor penale) studiază problemele
patologiei umane legate de viaţa, sănătatea și activitatea omului ca fapte incriminate sau relaţii
sociale ocrotite de lege, în scopul de a oferi justiţiei probe cu caracter știinţific, cât și măsuri cu
caracter medico-social utile efortului de asanare a delincvenţei .
Psihologia judiciară este o disciplină teoretic-aplicativă care studiază persoana umană implicată
în drama judiciară, cadrul psihologic și sociopsihologic care determină comportamentul ei.
Psihiatria judiciară este o ramură a psihiatriei generale care corelează cu legea juridică despre
discernământul și responsabilitatea umană pentru faptele săvârșite în detrimentul legii sau
neglijarea acesteia.
Știinţele penal-juridice prezentate mai sus contribuie, fiecare în felul său, la realizarea scopului
dreptului penal, a politicii penale.
 13. Desfășurați despre vinovăţia şi formele ei.

Vinovăţia - fiind atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta prejudiciabilă săvârșită și urmările
ei.
Ea reflectă atitudinea subiectului faţă de valorile sociale pe care le încalcă, conștiinţa clară sau
mai puţin clară a necesităţii respectării acestor valori, ţinuta morală a subiectului infracţiunii. De
aceea cunoașterea voinţei este necesară nu numai pentru stabilirea existenţei infracţiunii, dar și
pentru cunoașterea personalităţii infractorului și a necesităţii corectării lui.
În știinţa dreptului penal și în legislaţia penală se face distincţie între două forme principale de
vinovăţie, intenţia și imprudenţa, la care se adaugă, pentru unele infracţiuni, o formă mixtă,
care se conţine în art. 19 din CP al RM (infracţiunea săvârșită cu două forme de vinovăţie).
Intenţia şi modalităţile ei. Potrivit art. 17 Cod Penal al RM se consideră că infracţiunea a fost
săvîrşită cu intenţie ,dacă persoana care a săvîrşito îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al
infracţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile , le-a dorit sau admitea în
mod conştient survenirea acestor urmări.
a)intenţia directă presupune că persoana care a săvîrşit infracţiunea îşi dădea seama că fapta sa
are caracter prejudiciabil ,a prevăzut urmările ei prejudiciabile şi a dorit
producerea lor.Conştientizarea şi previziunea constituie factorul intelectiv al intenţiei directe.
b)intenţia indirectă aceasta presupune că făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al
faptei, prevede posibilitatea producerii urmărilor ei prejudiciabile şi admite producerea lor.  Din
cele expuse conchidem că atît intenţia directă ,cît şi cea indirectă au acelaşi factor intelectiv.
Potrivit art.18 Cod Penal al RM se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită din imprudenţă
dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau
inacţiunii sale ,a prevăzut urmările ei prejudiciabile ,dar considera în mod uşuratic că ele vor
putea fi evitate ,ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale ,
nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
1)Sine încrederea exagerată (culpa cu prevedere), constă în faptul că făptuitorul îşi dă seama ca
acţiunile sau inacţiunile sale au un caracter prejudiciabil ,prevede posibilitatea survenirii unui
rezultat periculos, ca urmare a activităţii desfăşurate ,rezultat pe care nu l-a dorit şi nu l-a
admis ,considerînd fără temei că acest rezultat nu se va produce.
2)Neglijenţa (culpa fără prevedere)  constă în aceea că făptuitorul nu şi-a dat seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale ,nu a prevăzut posibilitatea producerii consecinţelor ei
prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă . Astfel în primul rînd este necesar să se verifice
dacă făptuitorul nu şi-a dat seama de semnificaţia juridică a faptei sale ,precum şi dacă nu a
prevăzut consecinţele pe care le va produce fapta sa.

14. Desfășurați despre infracţiunea săvârşită cu două forme de vinovăţie. Fapta

săvârşită fără vinovăţie. Exemplificați.
15. Enumeraţi trăsăturile esențiale ale infracțiunii

Faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăţie și pasibilă
de pedeapsă penală.
 16. Legatura dr.penal cu alte ramuri.

În sistemul de drept al Republicii Moldova, dreptul penal ocupă un loc bine definit, care îi
conferă un caracter autonom în raport cu celelalte ramuri de drept.
O interdependenţă deosebită există între dreptul penal și dreptul procesual penal. Fiind două
ramuri distincte, cu obiect și principii de reglementare proprii, acestea două au totuși un scop
comun, și anume înfăptuirea justiţiei, prin stabilirea tuturor faptelor care constituie infracţiuni,
identificarea celor ce încalcă legea penală și tragerea lor la răspundere penală.
Dreptul penal are, de asemenea, legături strânse cu dreptul execuţional penal. Această legătură
presupune necesitatea delimitării lor pentru evitarea dublării instituţiilor și a normelor de drept.
Pe elementele acestei delimitări se bazează înţelegerea normelor dreptului penal ca norme
materiale, iar ale dreptului execuţional ca norme de procedură și ca o formă de realizare a
dreptului material.
Există o legătură între dreptul penal și dreptul civil. Astfel, dreptul civil, care reglementează
inclusiv relaţiile privind patrimoniul, este sprijinit în aplicarea lor de dreptul penal, care
incriminează și sancţionează penal faptele îndreptate împotriva patrimoniului (furtul, jaful,
tâlhăria, escrocheria, șantajul ș.a.).
Alte legături se realizează și cu dreptul familiei, ale cărui norme reglementează relaţiile
privitoare la familie. În acest sens, normele dreptului penal califică drept infracţiuni îndreptate
împotriva familiei o serie de fapte ce lezează relaţiile dintre soţi, părinţi și copii etc., cum ar fi:
incestul, eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor, divulgarea
secretului adopţiei ș.a.
Raporturi interesante există între dreptul penal și dreptul administrativ, în primul rând prin
prisma strânselor legături dintre răspunderea penală și cea administrativă, răspunderea penală
pornind, pentru unele fapte, din punctul în care se termină răspunderea administrativă, iar în al
doilea rând, dreptul penal intervenind și sancţionând unele încălcări grave ale unor norme din
materia dreptului administrativ, cum sunt: abuzul de putere sau abuzul de serviciu, neglijenţa în
serviciu, luarea de mită, depășirea atribuţiilor de serviciu ș.a.
Dreptul penal își extinde legăturile sale cu dreptul comercial prin sancţionarea faptelor care
împiedică desfășurarea normală a relaţiilor sociale specifice acestei ramuri de drept, cum sunt:
pseudoactivitatea de întreprinzător, insolvabilitatea fictivă, înșelarea clienţilor ș.a.
Mai este necesar de evidenţiat și legătura ce există între dreptul penal și dreptul
constituţional, care reglementează relaţiile de organizare ale statului, precum și valorile sociale
fundamentale, ocrotite și garantate de Constituţie.
Dreptul penal se află în raporturi asemănătoare cu toate celelalte ramuri de drept, normele
juridice penale sprijinind evoluţia normală a relaţiilor sociale ce cad sub incidenţa altor ramuri
din sistemul de drept al Republicii Moldova.

17. Persoana fizică – subiect al infracţiunii ( descrieți despre minori, exemple de

infracțiuni, numiți cauzele, efectele săvîrșirii infracțiunii).

Persoana fizică poate fi subiect al infracţiunii dacă întrunește cumulativ următoarele condiţii:
limita de vârstă cerută de lege și responsabilitatea. În dreptul penal al ţării noastre vârsta de la
care orice persoană responsabilă răspunde penal pentru săvârșirea unei fapte prejudiciabile este
vârsta de 16 ani. Minorii care au depășit vârsta de 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani sunt
pasibili de răspundere penală numai pentru săvârșirea în stare de responsabilitate a infracţiunilor
prevăzute de alin. (2) al art. 21 din CP al RM. Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu
răspund penal niciodată de faptele prevăzute de legea penală pe care le-ar săvârși. Legiuitorul a
inclus în lista infracţiunilor care pot fi imputate unei persoane începând cu vârsta de 14 ani
faptele de o periculozitate sporită (omor, tâlhărie), precum și faptele al căror pericol social este
accesibil a fi recepţionat, în unele cazuri datorită caracterului extrem de răspândit, chiar și de la
vârsta menţionată (infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, patrimoniului) și care se comit în mod
prioritar de către minori.

Persoana juridică – subiect al infracţiunii. Condiţiile și mecanismul de angajare a

răspunderii penale a persoanei juridice.( exemplu de infracțiune,tipuri de pedepse).