LICEUL TEORETIC BĂILE GOVORA

Școala Postliceală Sanitară BFKT

Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

-Referat-

Pătru (Eriță) Diana

Abul I
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

1. GENERALITĂŢI ŞI DEFINIŢIA BOLII

Coloana vertebrală este elementul esenţial de menţinere. Ea dispune de un mare grad

de mobilitate ce interesează articulaţiile intervertebrale, având amplitudine variabilă de la
regiune la regiune.
Curburile coloanei vertebrale au apărut ca o adaptare la ortostatism. Curbura toracală o
găsim la nou-născut, curbura cervicală apare când copilul ia poziţia şezând, iar cea lombară
odată cu mersul. Acum apar solicitările muşchilor flexori şi extensori ai rahisului pentru
susţinerea rahisului.

Cifozele sunt încurbări exagerate ale coloanei, cu concavitatea orientată posterior.

Cifoza dorsală este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în regiunea toracală.

Se poate socoti cifoză atunci când firul cu plumb, atingând vârful curburii dorsale, se găseşte
faţă de apofiza spinoasă a vertebrei C7 la mai mult de 3 cm depărtare. Este cea mai frecventă
deviaţie a coloanei.
Cifolordoza (cifoza dorsală şi lordoza lombară) este o accentuare a celor două curburi
vertebrale, echilibrate şi compensându-se reciproc.
Cifoza lombară şi inversiunea vertebrală este o cifoză lombară prin retroversia
bazinului, compensată dorsal.
Cifoza totală este continuarea celei dorsale şi lombare, însonţindu-se de înfundarea
toracelui, este o cifoză lungă, întâlnită la cei cu relaxare ligamentară şi musculară.

Multe sechele, după îmbolnăviri sau intervenţii chirurgicale îşi lasă amprenta prin
modificări ale atitudinii în totalitate sau numai a unor segmente ale corpului. Chiar şi organele
de simţ pot altera această atitudine, în sensul că având auzul defectuos la o ureche, aceasta îl
obligă pe cel în cauză la o atitudine asimetrică a capului, rotat într-o parte, pentru a auzi mai
bine. Văzul, la rândul lui, influenţează atitudinea capului şi a trunchiului prin aplecarea
înainte pentru a apropia ochii de obiect.
Atitudinea corectă a corpului este semn al echilibrului fizic şi psihic, rezultantă a
dezvoltării normale şi armonioase a corpului.

2. ETIOLOGIE

Cifozele au cauze multiple, unele predispozante ca:

 insuficienţa musculară, cum este cazul la adolescenţi, care au crescut repede în
înălţime, fără a avea un tonus muscular şi ligamentar suficient; poziţia greşită în
bancă sau la locul de muncă, miopia.
 La adult spondilita anchilozantă este una din cauzele cele mai frecvente ale
cifozelor cervico-dorsale progresive şi ireductibile.
 Vârstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie şi tasare anterioară a discurilor
intervertebrale prin hipotonia paravertebralilor prezintă, de asemenea, o cifoză mai
mult sau mai puţin accentuată, localizată de obicei cervico-dorsal la bărbaţi şi
dorso-lombar la femei.

2
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

După etiologia lor, cifozele se împart în:

a). funcţionale; la ele nu se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale.

Ele sunt:
 Habituale (de obişnuinţă, de deprindere)
 De creştere – produse din cauza disproporţiei dintre creşterea exagerată în înălţime
şi nedezvoltarea corectă a muşchilor
 Profesională – sunt profesii în care predomină atitudinea cifotică; ex: munca la
birou.
 Compensatorii şi datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor)

Toate acestea sunt uşor de corectat (prin probe funcţionale de extensie), uneori prin
simpla îndepărtare a cauzei care le-a produs. Dacă nu sunt tratate, ele pot determina
modificări anatomice în structura coloanei vertebrale şi devin funcţionale.

b). patologice – prezintă modificări (deseori ireductibile) ale coloanei vertebrale;

tratamentul lor este complex (ortopedic, chirurgical, kinetoterapeutic), el putând avea
rezultate pozitive dacă se înlătură la timp cauza care le-a produs şi se prelungeşte tratamentul.
Tipurile de cifoze patologice sunt:
 Congenitale: platispondilia, agenezia discului intervertebral, microspondilia
 Traumatice: luxaţia şi fractura vicios consolidată, hernia de disc, cifoza histero-
traumatică, sdr. lui Kummel-Verneuil
 Infecţioase – tuberculoza osoasă (morbul lui Pott), cifoza tetanică, osteomielită
 Distrofice – epifizita / osteocondrita vertebrală (boala Scheuermann), insuficienţa
musculo-ligamentară distrofică
 Reumatice (inflamatorii) – spondilita anchilozantă, spondilodiscartroze, canalul
lombar strîmb, Tumorale – mielomul multiplu, metastaze osoase
 Paralitice (neurologice)– este compromisă musculatura regiunii, paralizia cerebrală
infantilă, sindroame extrapiramidale
 Endocrine şi carenţiale – osteoporoza, boala Cushing, rahitism, osteomalacia
 Senile – prin involuţia osoasă şi insuficienţa musculaturii
 Psihotice – în afecţiuni psihice depresive
 Cifoze medicamentoase – administrarea îndelungată de cortizon, insulină, curara,
pot determina apariţia fracturilor de coloană şi a cifozei consecutive.

3. ANATOMIE PATOLOGICĂ

Din punct de vedere anatomopatologic, cifozele pot fi:

a). tipice, atunci când se produc prin exagerarea curburilor cifotice normale (dorsală şi
sacro-coccigiană)
b). atipice, atunci când se produc prin exagerarea altor curburi decât a celor normale.

În boala Scheuermann, pierderea elasticităţii nucleului pulpos şi împuţinarea

substanţei discului duc la o micşorare a spaţiului intervertebral, deoarece în partea posterioară
micile articulaţii menţin bine vertebrele; această apropiere se face mai mult în partea
anterioară. Această sporire a presiunii la partea anterioară a unor corpuri vertebrale în creştere
duce la tulburări în dezvoltarea epifizelor şi la formarea de vertebre uşor cuneiforme.

3
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Cifoza dorsală se compensează superior prin înclinarea gâtului şi capului înainte, iar
inferior prin accentuarea curburii lombare. Omoplaţii sunt depărtaţi de torace prin întinderea
muşchiului trapez şi a romboizilor şi scurtarea marelui pectoral. Toracele este înfundat şi
umerii duşi înainte.

4. PREZENTAREA CELOR MAI IMPORTANTE FORME

CLINICE
Platispondilia se caracterizează prin lăţirea corpurilor vertebrale. Este o cifoză
congenitală care se manifestă încă din copilărie printr-o supleţe anormală a rahisului şi printr-
o deformaţie cifo-scoliotică, fără dureri şi contractură.
Radiografia arată lăţirea în ambele dimensiuni ale mai multor corpuri vertebrale.
Diagnosticul diferenţial se face cu turtirea traumatică a corpilor vertebrali.
Agenezia discului (parţială sau totală), de origine congenitală, dar şi inflamatorie, se
manifestă tardiv, prin fenomene discrete: dureri cu caracter de lumbago, cifoză cu curbură
mică, mai frecventă în regiunea cervicală şi lombară, mai rar în cea dorsală.
Radiologic se observă un bloc format din două sau mai multe corpuri vertebrale, cu
osificarea ligamentului intervertebral.
Cifoza cu microspondilie se manifestă radiologic prin vertebre ale căror corpuri sunt
oprite în dezvoltare. Clinic există o cifoză accentuată, dar mai ales, apar tulburări nervoase
determinate de compresiuni medulare grave. Tratamentul este chirurgical, cu rezecţia corpului
vertebral.
Epifizita vertebrală (boala Scheuermann) se caracterizează clinic prin cifoză dorsală
însoţită de dureri, care apar în perioada de creştere (11-18 ani).
În perioada de creştere, când apare cifoza adolescenţilor şi în special în cursul unei
creşteri rapide, pe lângă diversele tulburări endocrine, intervine o insuficienţă a muşchilor şi a
ligamentelor care susţin coloana. În creşterea rapidă a scheletului, muşchii nu se pot dezvolta
în aceeaşi măsură, ci seamănă cu nişte elastice întinse care nu pot face față noilor cerințe.
Coloana ia o atitudine usor cifotică, iar presiunea in partea anterioară a corpurilor vertebrale
creşte. Tinerii care au o cifoză cu mare curbură obosesc destul de repede şi au dureri spontane
şi provocate de tentativele de îndreptare a coloanei, precum şi la presiune.
Radiologic, când cifoza tinde să se consolideze, vertebrele apar mai turtite anterior
decât posterior şi au marginile superioare şi inferioare neregulate.
Diagnosticul diferenţial se va face cu:
 morbul lui Pott în faza incipientă. În cifoza adolescenţilor curbura este mare, nu
unghiulară, ca în morbul lui Pott. Durerile sunt mai puţin accentuate şi corespund
unui număr mai mare de vertebre, contrar durerilor limitate la una, două vertebre,
ca în tuberculoză. Rigiditatea coloanei nu este întovărăşită de contractura
muşchilor din jgheaburile vertebrale, aşa cum se întâlneşte în morbul lui Pott.
 Insuficienţa vertebrală care apare la fetiţe între 10-15 ani, în urma unui surmenaj
fizic sau psihic; insuficienţa este musculară, iar radiografia nu arată nimic.

Tratamentul bolii Scheuermann:

La începutul bolii, bolnavul va păstra o bună parte din zi repaus culcat şi va face
gimnastică foarte uşoară şi masaj potrivit pentru a-şi întări muşchii şanţurilor vertebrale. Se va
recomanda purtarea unui aparat susţinător, care va corecta pe cât posibil cifoza, care va fi scos
în timpul şedinţelor de gimnastică, precum şi noaptea, când este indicat ca bolnavul să doarmă
într-un pat de gips. Aceste îngrijiri vor continua până ce evoluţia bolii se va opri, deci până la
dispariţia durerilor.
În acelaşi timp, se va prescrie o cură helio-marină sau măcar raze ultra-violete,
medicaţie recalcificantă. Când fenomenele dureroase încetează, bolnavii trebuie să facă activ

4
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

gimnastică pentru corectarea cifozei, şi anume: înot pe uscat cu corectarea gibozităţii, purtarea
unei rigle sau baston între umeri şi pe sub braţe, purtarea unor greutăţi pe cap, canotaj cu
spătar.
Cifoza din spondilita anchilozantă nu este obligatorie, dar apare la cei mai mulţi
bolnavi, deoarece şi-au continuat munca în poziţie de flexie a coloanei. Apariţia cifozei se
datoreşte în primul rând contracturii musculare. Numai în faze mai tardive se poate ajunge la
o cifoză stabilă, prin anchiloză fibroasă sau osoasă.
Cifoza profesională: atitudinile cifotice dureroase, fără modificări aparente
radiografice, se întâlnesc la cei care practică o profesie care cere o atitudine specială
(lucrătoarele de croitorie). Durerea este de obicei interscapulară; muşchii care acoperă
regiunea interscapulară se contractă, pentru a fixa omoplaţii să dea un punct solid de sprijin
braţelor; după un efort îndelungat, muşchii aceştia se surmenează şi apar dureri.
Cifoza bătrânilor se întîlneşte frecvent. Contrar cifozei adolescenţilor care interesează
ultimele vertebre toracale, cifoza bătrînilor îşi are sediul mai înalt, fiind numai o accentuare a
curburii dorsale. În general, afecţiunea se observă la indivizi cu o vârstă înaintată (60 - 70 de
ani), uneori însă poate exista şi la oameni mai tineri, mai ales la cei care au de exercitat o
meserie care îi obligă să stea continuu plecaţi. Cauzele instalării cifozei sunt: slăbirea
muşchilor, ligamentelor şi osteoporoza. Cifoza se instalează în cele mai multe cazuri în mod
lent. Nu prezintă dureri, nici spontane, nici provocate. Cifoza este ireductibilă. Mişcările
coloanei în porţiunea lombară şi cervicală sunt normale.
Radiologic, la nivelul cifozei, apar modificări caracteristice cifozei (îngustări ale
discurilor la partea anterioară), precum şi modificări datorate osteoporozei.
Diagnosticul diferenţial se face cu cifozele carenţiale şi cu boala Paget.
Tratamentul este mult îngreunat din cauza vîrstei înaintate a bolnavilor, precum şi a
diferitelor afecţiuni cronice pe care le au.
Cifoza histero-traumatică apare consecutiv accidentelor (fie de muncă, fie din cauza
războiului, fie din pricina mijloacelor de locomoţie etc.) şi se caracterizează printr-o cifoză,
care merge de la o uşoară curbare a regiunii dorsale până la adevărate atitudini vicioase. In
cazul acesta bolnavul se curbează foarte mult, aşa încît priveşte continuu pământul, silit fiind
la aceasta de către cifoza generalizată la care se poate adăuga şi flexia celor două articulaţii
coxo-femorale. Mulţi dintre bolnavii amintiţi au dureri de-a lungul coloanei vertebrale, o
micşorare în puterea musculară a membrelor inferioare care îi sileşte să meargă sprijinindu-se
cu unul sau două bastoane. Frecvent se asociază tulburări psihomotorii.
Obiectiv, în afară de atitudinile amintite, nu se constată nimic, nici clinic, nici
radiologic.
Sindromul lui Kummel-Verneuil apare după traumatisme adesea neînsemnate care
ating direct sau indirect coloana vertebrală. El evoluează în 3 stadii:
 În primul stadiu se observă, pe lângă fenomenele traumatice imediate şi dureri cu
caracter nevralgic (intercostale, sciatice, abdominale) şi unele tulburări motorii
(contracturi, parezii). Aceste manifestări patologice durează numai cîteva zile. După
acest interval, fenomenele se îmbunătăţesc mergînd până la dispariţia lor.
 Al doilea stadiu este acela al unei stări relativ bune, în care bolnavul îşi poate începe
ocupaţiile obişnuite. Acest „interval liber", poate dura uneori 1-2 ani,
 În al treilea stadiu reapar durerile şi se instalează diformitatea vertebrală sub forma ei
cifotică, accentuându-se într-un punct printr-o proeminenţă a apofizei spinoase a unei
vertebre. În acest stadiu, se pot ivi şi fenomene de compresiune medulară, radiculară
sau radiculo-cordonală.
În ceea ce priveşte diagnosticul diferenţial, anamneza este de mare însemnătate, pentru
că forma cifozei şi uneori chiar aspectul radiografic sunt asemănătoare celor datorite
spondilitelor infecţioase şi în special morbului lui Pott. Un alt diagnostic diferenţial trebuie
făcut cu platispondilia congenitala descoperită cu ocazia unui traumatism.
Tratamentul este chirurgical, indicat mai ales când există fenomene de compresiune
medulară.

5
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Cifoza tetanică are o evoluţie în 3 perioade:

 prima de decalcificare,
 a doua de diformitate
 a treia de recalcificare puternică a vertebrelor, care formează unghiul gibozităţii.
Tratamentul este ortopedic (imobilizare în pat de gips) sau ortopedico-chirurgical.
Cifoza medicamentoasă: administrarea unor anumite medicamente sau aplicarea unor
mijloace terapeutice de şoc folosite în special în neurologie, poate duce la apariţia unor
fracturi de coloană şi la cifoza consecutivă. Sunt cunoscute astfel cifozele după administrarea
de insulină, curară, cortizon sau după electroterapie de şoc.
Bolnavii ajung să facă de obicei aceste fracturi, după ce primesc zilnic 100-200 mg
de cortizon timp de 1-2 luni. Ei pre-zintă şi în acest timp o eliminare excesivă de calciu, fosfor
şi azot şi o osteoporoză a coloanei. Pentru prevenirea acestor complicaţii, se recomandă
administrarea concomitenta de testosteron, care favorizează retenţia de calciu, fosfor şi azot în
timpul administrării cortizonului şi limitarea dozelor de cortizon, mai ales la bolnavii
predispuşi spre osteoporoză (bătrâni, femei după menopauză şi bolnavi cu artrite reumatice
severe). Este indicat tratamentul fracturilor apărute în urma medicaţiei de şoc şi prevenirea
cifozelor.

5. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Cifozele trebuiesc diferenţiate de atitudinea cifotică, când curbura se redresează în

decubit ventral sau se hipercorectează la contracţia voluntară a musculaturii spatelui, iar când
nu se poate corecta astfel, este o cifoză fixă sau rigidă.
Trebuie eliminate toate cauzele de miopatii care predomină la nivelul musculaturii
trunchiului.

6. PROGNOSTIC

Evoluţia şi prognosticul depind foarte mult de anumiţi factori:

 Etiologia cifozei
 Momentul diagnosticului: când acesta se pune în stadiile iniţiale, când nu apar
modificări organice (ci numai funcţionale), evoluţia este favorabilă;
 Cu cât tratamentul este aplicat mai precoce şi este mai complex şi de lungă durată,
cu atât prognosticul este mai bun;
 Vârsta pacientului: cifoza adolescenţilor are prognostic bun (dacă se iau măsuri la
timp pentru a se împiedica formarea unei cifoze definitive).

7. PROFILAXIE

Cauzele care contribuie la modificarea ţinutei corecte a trunchiului sunt multiple. Între
acestea trebuie menţionată, în primul rând, poziţia copilului în bancă, la şcoală sau la masa de
lucru de acasă, unde îşi petrece o bună parte din zi, tocmai în perioada de creştere şi care are
influenţă asupra coloanei vertebrale. Pentzru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine
vicioasă, indicăm folosirea băncilor individuale care se pot modifica cu uşurinţă după talia
elevului.
Banca de şcoală trebuie să aibă următoarele dimensiuni:
 Înălţimea scaunului să fie egală cu lungimea gambei, laba piciorului să se sprijine
pe sol,

6
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

 Adîncimea scaunului să fie ceva mai mică decât lungimea coapsei, astfel ca
circulaţia sângelui şi nervii să nu fie comprimaţi în plica poplitee
 Înălţimea şi înclinarea spătarului să fie până la nivelul omoplaţilor
 Înclinarea suprafeţei mesei să fie astfel încît privirea să cadă perpendicular pe
suprafaţa cărţii.
Pentru prevenirea atitudinilor vicioase se recomandă:
 Cunoaşterea cauzelor şi a împrejurărilor care determină atitudinea vicioasă şi
înlăturarea lor la timp
 Îmbunătăţirea stării de sănătate (procedee de călire, exerciţii fizice, etc.)
 Îmbunătăţirea factorilor şi condiţiilor activităţii şi odihnei zilnice.

8. TERAPIA FIZICALĂ ŞI DE RECUPERARE

Terapia fizicală şi de recuperare este practic cea mai importantă, cu cea mai mare
eficacitate. Ea începe concomitent cu celelalte terapii, cât mai precoce, după stabilirea
diagnosticului clinico – funcţional.
Medicina fizicală de recuperare a devenit, în ultimul sfert al secolului XX o
specialitate modernă, fundamentată ştiinţific, cu dezvoltarea unor metode de tratament activ,
prin exerciţii terapeutice şi educarea bolnavilor.

 ELECTROTERAPIE

Are unele aplicaţii în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce retracţiile şi
contracţiile prin încălzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza
musculatura şi ligamentele retractate şi sclerozate (ionizările cu iodura de potasiu 4-5%,
ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau
anchilozele artrozelor secundare.
Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de întindere,
mai pot beneficia de băi de lumină infraroşii, masaj, iar hipotoniile musculare de
termoterapie, curenţi aperiodici de joasă frecvenţă, curenţi faradici şi galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică
simptomatică), cât şi contracturii musculare şi ea sursă generatoare de durere (electroterapie
antalgică patogenică).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionoterapia
electrică, faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.
Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul celular,
creşterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul
fibrolitic ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.
Galvanizarea transversală este decontracturantă şi antalgică, efectul antalgic fiind
potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect anestezic de suprafaţă (xilină,
novocaină). Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat,
intensitatea curentului să fie la prag şi durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de
minute).
Curenţii diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine cunoscut acţionează şi
patogenetic prin contracţiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL).
Şi aici, dozarea intensităţii şi durata şedinţei condiţionează efectul terapeutic.
Curentul interferenţial în aplicaţie statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvenţe
excitomotorii în forma SPECTRU, aduce o contribuţie substanţialâ în pregătirea musculaturii
pentru programele de kinetoterapie.

7
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

 TERMOTERAPIE

Termoterapia locală se foloseşte ca procedură de relaxare musculară, creşterea

metabolismului tisular local prin vasodilataţia cutanată şi musculară. Mijloacele se aleg în
funcţie de posibilităţi şi pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este ca indicaţia de
termoterapie să fie corectă şi metodologia de aplicare să fie respectată.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de
bază ale termoterapiei sunt:
 analgezia,
 hiperemia,
 hipertermia locală şi sistemică,
 creşterea tonusului muscular,
 creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie

şi masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii:
 Căldură profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete
 Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetraţie este
mai redus, de numai cîţiva centimetri de la tegument.

Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol şi nisip este mai
benefică decît căldura uscată.
Încălzirea superficială se realizează cu lampa Solux, cataplasma cu muştar, sare caldă,
parafină etc. Pentru încălzirea structurilor profunde se folosesc microundele sau undele scurte.

1. Împachetarea cu nămol
Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C pe o anumită regiune.
Durata unei şedinţe este de 20 - 40 minute.
Acţiunea: nămolul are mai multe efecte:
 efect mecanic, producând excitaţia pielii
 efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C;
 efect chimic, prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.

2. Băile de abur complete

Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori, la temperatură de 40°C. Se mai pot
practica în dulapuri speciale orizontale sau verticale.
Se pleacă de la o temperatură iniţială de 38 - 42°C şi se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În
timpul procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o
procedură de răcire.

3. Băile de aer cald folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60 - 120°C, care
provine de la radiatoare supraîncălzite în atmosferă închisă.
Sunt mai uşor suportate decât cele de abur cald. Transpiraţia se instalează mai încet,
dar cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur.

8
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

4. Băile de lumină se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parţiale în

dispozitive adaptate. Durata băilor este de 5 - 20 minute. Căldura radiantă produsă de băile de
lumină e mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpiraţia începe mai devreme.

5. Băile de soare şi nisip utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face
cu precauţie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se creşte treptat în zilele
următoare.
Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creştere (ele stimulează
metabolismul fosfo-calcic şi cel al vitaminei D) şi contraindicate la persoanele cu probleme
cardiace.

6. Cataplasmele
Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la temperaturi variate
asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor
hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele
cu plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.

 MASAJUL

Definiţia masajului

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări manuale, variate, aplicate

simetric la suprafaţa organismului în scop terapeutic. Acţiunea fiziologică a acestor manevre
constă în aceea că în timpul executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri
nervoase de la terminaţiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc excitabilitatea şi
întăresc starea funcţională a scoarţei cerebrale.

Efectele masajului

Efecte locale
1. Acţiune sedativă asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat
extraceptorii şi proprioceptorii existenti.
2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului
asupra căruia se exercită masajul această acţiime se exercită prin manevre mai energice care
comprimă alternativ vasele sangvine.
3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona
masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu
insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază
de la periferie spre centru.

Efecte generale
Creşterea metabolismului bazal stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează
oboseala musculară.

9
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii care este
un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acţiune

Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul

reflex asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori
şi proprioceptori, care simt de diferite intensităţi pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe
cale aferentă, ajung la organele interne în suferinţă.
Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele mai dure
ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face
transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei
şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie.

Descrierea regiunii anatomice:

Coloana vertebrală este un sistem complex, în structura căruia intră 33 – 34 vertebre,

344 de suprafeţe articulare, 24 de discuri, 365 de ligamente şi asupra căreia acţionează 750 de
muşchi.
Cele 5 segmente ale coloanei vertebrale sunt: cervical (7 vertebre), dorsal (12
vertebre), lombar (5 vertebre), sacral (5 vertebre) şi coccigian (4-5 vertebre sudate între ele).
Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară prin linia imaginară ce trece prin
C7, spina omoplatului şi acromion. În partea inferioară se delimitează prin linia imaginară ce
trece prin T12 şi coastele flotante.
Musculatura regiunii este bine dezvoltată. Muşchii mai importanti sunt: marii dorsali,
trapezii inferiori, intercostalii, iliocostalii, muşchii proprii ai coloanei vertebrale
(paravertebralii dorsali, intervertebralii, interspinoşii şi transverso- spinoşii). În partea
superioară a regiunii dorsale sunt: muşchii romboizi, muşchii supra- şi subspinoşi la splina
omoplatului, dar intră şi la regiunea cefei şi cea dorsală.

Tehnica de masaj

Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul în decubit ventral, cu mâinile pe

lîngă corp. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat.
Se începe cu netezirea sau efleurajul cu ambele palme întinse, pornind de la partea
inferioară a toracelui pe muşchii paravertebrali şi muşchii dorsali, partea superioară a
trapezilor, înconjurând umerii.
A doua formă de netezire se face tot cu palmele întinse pe părţile laterale ale toracelui
tot de jos în sus făcând terminaţia la C7. O altă formă de netezire este netezirea pe coloană cu
două degete depărtate de la T12 la C7, cu spina vertebrală între degetele depărtate de la mâna
stângă atât pe partea opusa noua cât şi pe partea noastra.
Ultima netezire este pieptene şi se face pe muşchii bine dezvoltaţi, marii dorsali,
derulând pumnul de la rădăcină către vârful degetelor de 5-6 ori. Urmează frământarea sau
petrisajul cu toate formele sale, frământarea cu o mână începând cu partea opusă nouă, în 2-3
straturi de muşchi, prin compresiuni şi relaxări dintre police şi celelalte 4 degete, ridicând
muşchiul de pe planul osos. Pe aceleaşi direcţii se execută şi frământarea cu două mâini şi
contratimp. După fiecare se face netezirea de întrerupere.
Geluirea este tot o frământare ce se face pe coloană cu 2 degete depărtate cu spina
vertebrală între degete (T12-C7). 0 altă direcţie a geluirii cu degetele apropiate se face pe

10
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

muşchii paravertebrali dorsali.Toate formele frământării se fac de 2-3 ori pe fiecare direcţie.
După netezirea de întrerupere urmează fricţiunea care se face pe coloana dorsală (T12-C7) cu
două degete depărtate cu mişcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular
stânga. 0 altă direcţie de fricţiune este intercostală cu degetele depărtate cu mişcări circulare şi
o alta cu degetele apropiate pe muşchii paravertebrali dorsali.
După fricţiune urmează tapotamentul care se face pe muşchii bine dezvoltaţi ca marii
dorsali şi trapezii inferiori având în vedere evitarea rinichilor. Formele tapotamentului sunt:
căuş, partea cubitală a degetului şi pumn.
Urmează vibraţia care se face cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară prin
trenuri vibratorii destul de profunde şi rapide pentru a ajunge vibraţia şi la organele interne .
După toate netezirile de întrerupere masajul se termină tot cu o netezire.

După aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulaţiile costo-vertebrale care

trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru facem mişcarile de inspiratie-expiratie masorul ţinând
palmele perpendiculare pe coloana dorsală şi spunându-i bolnavului să tragă aer în piept după
care bolnavul expiră aerul, iar masorul apasă prin vibraţii coloana dorsala (de 2-3 ori).
Indicaţii : spondiloza anchilozantă, sechele posttraumatice în această regiune,
deformări de coloană toracală, cum ar fi cifoza sau devieri laterale ale coloanei -scolioze, în
contracturi musculare de diferite cauze.
Contraindicaţii: boli dermatologice, boli hemoragice, inflamaţii acute ale organelor
abdominale, TBC, boli vasculare, boli infecţioase.

 KINETOTERAPIE

Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc:

a) Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii
posterioare (prin mişcări concentrice) şi alungirea celei anterioare a gîtului şi
toracelui (prin mişcări excentrice);
b) Ştergerea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte a corpului;
c) Corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a
celorlalte regiuni ale corpului.

Mijloacele folosite sunt:

 Exerciţii statice:
- eforturi izometrice executate cu extensia trunchiului
- stînd în picioare corect
- stînd în genunchi
- stînd în decubit dorsal şi ventral
- stînd atîrnat

 exerciţii dinamice – extensia şi întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciţii pentru

cap, gît, membre, care să amplifice extensia trunchiului.

Pentru îngreunări se folosesc bastoane aşezate la spate sub axile, mingi medicinale
purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra capului.
Exerciţiile vor fi întrerupte de frecvente mişcări de respiraţie şi relaxare.
Deosebit de utile sunt exerciţiile de redresare pasivă şi pasiv-activă la scară fixă, la
perete şi, mai ales, în faţa oglinzii.
În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învăţăm pacientul să-şi formeze simţul poziţiei
corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleţei coloanei vertebrale.

11
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin
contracţia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menţinând privirea înainte,
paralelă cu pământul.
Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele
principale :
 din decubit ventral se execută gradat ridicarea capului, umerilor, membrelor
superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale);
 ridicarea ambelor membre inferioare tonifică musculatura lombară;
 ridicarea membrelor ipsilaterale tonifică musculatura unilaterală paravertebrală
respectivă.

Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei

vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se acţioneze în sensul:
 eliberării mişcării în articulaţiile interapofizare posterioare;
 contracararea tendinţei la cifozare;
 împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente;
 îmbunătăţirea mobilităţii costo-vertebrale.

Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală se
corectează prin exerciţii de întindere a coloanei din cele trei poziţii de bază (decubit, şezând,
ortostatism), de fapt, conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se
controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului şi a trunchiului în ax. Exerciţiile devin mai
eficiente dacă se oferă bolnavului câţiva parametri care să-i permită să conştientizeze corecţia
posturală (o rezistenţă uşoară aplicată de palma terapeutului pe creştetul bolnavului, o carte
aşezată pe creştet etc.).
Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din poziţia de start „în
genunchi".
Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria greutate a corpului
(atârnat la spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate
pentru îndeplinirea aceluiaşi obiectiv.
Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar
sunt şi unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deşi se adresează în principal
musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru şi musculatura centurilor scapulo-humerale.

EXERCIŢII PENTRU MOBILIZAREA COLOANEI DORSALE.

 Din decubit dorsal, cu muschii flectati si bratele intinse lateral, se duc genunchi la
piept si se revine la pozitia de plecare;
 Din pozitie sezand, inclinati laterale si rotiri ale trunchiului;
 Din pozitie cvadripeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare
(alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din coaste;
 Din pozitie cvadripeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.
 Din decubit ventral, ridicarea capului-trunchiului, poziţia membrelor superioare
schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafa, pe
umeri).
 În decubit ventral cu bazinul la marginea mesei, membrele inferioare atâmând, se
fac extensii din şold cu genunchii întinşi.
 Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului,
extensia braţelor şi menţinerea pentru câteva secunde a poziţiei de maximă
extensie.

12
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Exerciţiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiţii de dotare minimă şi nu

pierd din valoare decât datorită lipsei de continuitate.
Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de kinetoterapie
aplicate în bazine cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în
acţiunea fizică a apei de a "descărca" mişcările în mare parte, de acţiunea gravitaţiei.
De asemenea apa opune o rezistenţa la mișcare, ceea ce face ca partea izometrică a
contractiei să reprezinte mai mult din mişcare, crescând astfel tonusul muscular.
La aceste acţiuni se mai adaugă efectele termalităţii apei asupra vasomotricităţii şi
efectele tonifiante asupra sistemului nervos central şi periferic. În cazul apelor carbogazoase
este de adaugat efectul binefăcator al sărurilor şi bulelor de gaz degajate.
De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune. Sunt
importante două metode în tratamentul profilactic al deformarilor:
- înotul
- gimnastica respiratorie.

Înotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rănd (bras, spate, fluture, delfin). Este
un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de
dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de înot sau programe specializate.
Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat până la bărbie,
membrele inferioare întinse şi atingând fundul bazinului cu vârful degetelor de la picioare.
Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi
favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale.

 CURA BALNEARĂ

Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe

tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.),
unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi,
împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională.
Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:
 Încetinirea procesului degenerativ
 Îmbunătăţirea circulaţiei locale şi generale
 Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare.

Tipuri de ape:
 Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
 Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
 Ape sărate iodurate (Bazna)
 Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
 Ape sulfuroase termale (Herculane)

Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi
chimic.
Staţiunile indicate sunt:
 Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
 Govora (nămol silicos şi iodat);

13
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

 Geoagiu (nămoluri feruginoase)

 TERAPIA OCUPAŢIONALĂ

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse

activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic,
ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor
afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe
perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la
readaptarea funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.

Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activităţile care necesită flexia coloanei cum ar fi:
grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la maşină, roata olarului.
Se mai pot include unele activităţi sportive: înot, volei, baschet.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a
ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.

 GIMNASTICA MEDICALĂ

Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în

scurtare, din poziţii care să fixeze regiunea lombară şi cervicală în poziţie corectă. Se
lucrează, în special, din şezînd sau şezînd pe genunchi, din culcat, din pe genunchi cu sprijin
pe palme şi trunchiul atîrnat la scară fixă, elongaţii la căpăstru, redresări active cu control, în
faţa oglinzii, transport de greutăţi pe cap.
Pentru apropierea omoplaţilor se fac exerciţii libere sau cu diferite aparate portabile
(greutăţi, bastoane) cu rotarea externă a braţelor, prin contracţia muşchilor mic rotund şi
subspinos, cu apropierea omoplaţilor de linia mediană (de coloană) prin contracţia trapezului
şi romboidului cu inspiraţie iar la revenire expiraţie. Acelaşi rezultat îl obţinem lucrând şi cu
braţele întinse şi ridicate la orizontală, duse spre înapoi pentru apropierea omoplaţilor de
coloană şi torace.
Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se obţine prin exerciţii de
respiraţie amplă. Coastele care sunt fixate de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul
inspirului şi să contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele şi ridicarea
lor. Toracele şi respiraţia costală se reeducă prin mobilizări pasive, presiuni şi tracţiuni asupra
coastelor, ţinând cont de momentul inspirului şi expirului, cu scopul de a mări elasticitatea
condro-costo-vertebrală şi prin mişcări active de respiraţie. Presiunile şi tracţiunile se aplică
perpendicular pe axul de rotaţie a articulaţiei costovertebrală, la nivelul arcului posterior sau
la nivelul deplasării coastelor mai mari.
Mişcările pasive cu presiuni şi tracţiuni pe claviculă şi stern vizează mobilizarea
toracelui în partea lui superioară, iar când sunt aplicate pe regiunea laterală, vizează
mobilizarea toracelui în partea mijlocie şi inferioară.
Alte două sporturi sunt importante în tratamentul profilactic al deformărilor:
- înotul
- gimnastica respiratorie.

14
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Înotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rând (bras, spate, fluture, delfin). Este
un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de
dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de înot sau programe specializate.
Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat până la bărbie,
membrele inferioare întinse şi atingând fundul bazinului cu vârful degetelor de la picioare.
Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi
favorizeazş dezvoltarea simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale.

BIBLIOGRAFIE

1. Dr. Roxana Maria Albu, ANATOMIA ȘI FIZOLOGIA OMULUI, Editura Corint,

București 1996
2. Iaroslav Kiss, FIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE MEDICALĂ, Editura
Medicală, București, 1999
3. Dr. Adriana Nica, COMPENDIU DE MEDICINĂ FIZICĂ ȘI RECUPERARE,
Ed. Universitară Carol Davila, București,1998
4. Păun Radu, TRATAT DE MEDICINĂ INTERNĂ – REUMATOLOGIE, Ed.
Medicală, Bucureşti, 1999
5. Prof. Dr. Eugen Popescu, REUMATOLOGIE, Ed. Național, București 1997
6. Rădulescu Andrei, ELECTROTERAPIE, Editura Medicală, Bucuresti 1991
7. Tudor Sbenghea, KINETOTERAPIA PROFILACTICĂ TERAPEUTICĂ ȘI DE
RECUPERARE, Editura Medicală, București, 1998
8. Tudor Sbenghea, RECUPERAREA MEDICALĂ LA DOMICILIUL
BOLNAVULUI, Editura Medicală, București 1996
9. Ștefan Suteanu, CLINICA ȘI TRATAMENTUL BOLILOR REUMATICE,
Editura Medicală, București 1977

15
Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

16