1. Omul bun este un bun cetăţean ?

Cea mai importanta conditie pe care trebuie sa o indeplineasca un cetatean este –respectarea legii.
Un bun cetatean trebuie sa fie atent la proiectele care se deruleaza in comunitatea in care traieste, sa se
informeze ce obligatii are fata de autoritatile publice si sa se achite de ele etc.

2. Demnitatea fiinţei umane în societatea democratică.

Constituţia României stabileşte prin art. 1 alin. (2) că „România este stat de drept,
democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a
personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor
democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”.
Immanuel Kant îşi fundamentează concepţia despre demnitate subliniind necesitatea elaborării unei morale
lipsite de orice interes material sau moral. Pentru Kant, autonomia voinţei este un principiu al demnităţii
umane şi al oricărei naturi raţionale.
Pornind de la legătura dintre demnitate şi onoarea, reputaţia şi imaginea unei persoane, dreptul la onoare,
reputaţie şi imagine, ca şi dreptul la viaţa privată, nu pot fi ignorate.
Demnitatea este o valoare morala care dainuie. Ea a fost promovata de toate societatile, de la cele antice
pana la cele contemporane. In vorbirea curenta, a fi demn inseamna a avea autoritate morala, adica a fi
correct, onest, a-i respecta pe ceilalti si a te bucura in acelasi timp de respectul lor.

Premisele demnitatii umane sunt libertatea si egalitatea sanselor. Istoria a demonstrat ca nu toate societatile
au asigurat conditii pentru manifestarea demnitatii umane. In societatile caracterizate prin oprimarea unei
clase sociale de catre o alta, demnitatea era doar privilegiul celor care detineau puterea. De exmplu, in
societatea sclavagista, sclavii nu erau tratati ca fiinte umane demne.
Ei reprezentau simple instrumente de folosinta, aflate oricand la dispozitia stapanilor de sclavi.
Doar o societate democratica poate sa aspire la respectarea demnitatii umane, la asigurarea egalitatii
sanselor pentru toti membri sai. Numai intr-o astfel de societate este posibil sa existe legi care sa-i ajute
pe cei defavorizati, ameliorand astfel inegalitatea sanselor.
O societate dreapta, o societate democratica este preocupata de asigurarea egalitatii sanselor pentru toti
membrii sai. In acest sens, ea trebuie sa elaboreze legi menite sa-i sprijine pe cei defavorizati, menite sa
atenueze discrepantele dintre sansele unora si sansele altora.

De multe ori, diferentele dintre oameni dau nastere la neintelegeri, la conflicte. Depasirea conflictelor
intr-o maniera umana, civilizata presupune inaite de toate cunoasterea, intelegerea, constientizare si
acceptarea diferentelor.
Conflictele sunt preferabile apatiei si indiferentei. Acestea sunt sterile si daunatoare.
Discriminarea este o forma de incalcare a dreptului de egalitate a sanselor, de afirmare si dezvoltare a
personalitatii. Rasismul, sexismul, nationalismul sovin, antisemitismul, xenophobia sunt forme de
nerespectare a diferentelor, de intoleranta. Discriminarea este favorizata de urmatoarele situatii:
etnocentrismul, generalizarea propriei experiente de viata, dezvoltarea prejudecatilor, cunoasterea
insuficienta a celorlalti.
In societatile democratice, din punct de vedere legal, este interzisa orice forma de discriminare in raport
cu sexul, rasa, apartenenta etnica si religioasa. Acest lucru nu inseamna ca in practica sociala sunt
respectate intotdeauna prevederile constitutionale.
Discriminarea poate fi intalnita in anumite circumstante si in aceste societati. Ea este practicata nu numai
de indivizi, ci si de catre institutii, campanii, scoli, spitale, organizatii guvernamentale.
In concluzie, manifestarea demnitatii umane presupune mai mult decat egalitatea in fata legii, ea
presupune egalitatea sanselor tuturor oamenilor.

3. Între relativism cultural şi relativizarea valorilor.

Relativismul cultural este concepția că toate credințele, obiceiurile și etica sunt relative pentru individ, în
contextul său social. Cu alte cuvinte, „binele" și „răul" sunt specifice cultural, ceea ce e considerat moral
într-o societate poate fi considerat imoral în alta și, devreme ce nu există un standard de moralitate universal,
nimeni nu are dreptul să judece obiceiurile unei alte societăți.
Relativismul cultural e strâns legat de relativismul etic, care consideră adevărul ca fiind variabil, nu absolut.
Ceea ce se constituie ca fiind bine sau greșit e determinat numai de individ sau de societate. De vreme ce
adevărul nu e obiectiv, nu poate exista un standard obiectiv care să se aplice tuturor culturilor. Nimeni nu
poate spune dacă cineva are dreptate sau greșește, e o chestiune de opinie personală, și nicio societate nu
poate judeca o altă societate.
Recunoscând relativismul cultural, putem recunoaște că cultura noastră formează ceea ce considerăm a fi
frumos, urât, atrăgător, dezgustător, virtuos, amuzant și înspăimântător.

4. Forme de discriminare în societatea contemporană.

Discriminarea include orice exprimare directă a prejudecăţii care afectează pe ceilalţi. Poreclele (cioroi)
rănesc foarte mult, fiind exemple clare de discriminare, la fel ca şi expresiile care conţin referiri rasiale şi
glume etnice.
Principalele forme ale discriminării sunt ignorarea (evitarea), segregarea, violenţa în masă.
-Evitarea, ignorarea:
Un mod obişnuit de discriminare a grupurilor minoritare este evitarea, ignorarea. Este posibil ca, grupuri
întregi să se mute dintr-un cartier pentru a se despărţi de alţii care, cred ei, le ameninţă viaţa, proprietatea
sau statusul.
Comportamentul de evitare este răspunzător, în parte, în SUA pentru mutarea albilor din clasa mijlocie în
suburbii după cel de-al doilea război mondial.
Grupurile etnice tind să formeze insulele culturale sau enclave etnice. Şi în România întâlnim localităţi
întregi de romi sau de maghiari.
-Segregarea:
A fi exclusivist înseamnă, de obicei, a nega accesul celorlalţi în unele organizaţii, locuri, forme de bogăţie,
ţeluri sau activităţi. Interzicerea contactelor între grupuri prin obiceiuri sau legi se numeşte segregare.
Într-o societate segregată, accesul la un loc sau la o poziţie în grupul dominant este limitat la câteva
persoane. Barierele sunt puse pentru a menţine membrii grupurilor minoritare „la locul lor”. Segregarea
rezidenţială, şcolară şi ocupaţională sunt trei exemple cel mai des întâlnite.
Tipurile de segregare rezidenţială variază. Segregarea de facto are loc fără autoritate legală atunci când
grupurile minoritare se adună în enclave rasiale sau etnice.
Când segregarea este scrisă în legile unui oraş, ţinut, stat sau naţiune, rezultatul este segregarea de jure.
Unul dintre cele mai complete sisteme de segregare de jure a fost cel sud-african care a avut ca ţintă
apartheid-ul.
Tiparele de segregare rezidenţială creează segregarea şcolară. Dacă sunt segregate cartierele atunci şi şcolile
vor fi. Există şi în România cartiere sau localităţi sărace cu populaţie predominant romă.
- Violenţa:
Cea mai extremă formă de discriminare este agresiunea fizică îndreptată asupra persoanelor din grupurile
minoritare. Se întinde de la hărţiure la distrugerea proprietăţii, la bombe sau linşaj. Uneori, violenţa este
spontană, atunci când membrii furioşi dintr-un grup îşi îndreaptă furia asupra membrilor altui grup. Deseori,
totuşi, violenţa este planificată ca în cazul atacurilor planificate ale Ku-Klux-Klanului.Uneori, sistemele
sociale au mers mai departe şi au ajuns până la genocid, uciderea în masă a grupului întreg. De exemplu
anihilarea a mii de armeni de către turci la începutul acestui secol.
În sensul cel mai general, discriminarea este înțeleasă ca un tratament favorabil sau defavorabil în relație
cu o persoană, datorat apartenenței acelei persoane la un anumit grup, clasă sau categorie socială.
Caracteristicile care atrag tratamentul discriminatoriu conducând la excluziune, sunt asociate și marchează
apartenența indivizilor la anumite grupuri sau categorii sociale considerate indezirabile.

5. Combaterea discriminării în societatea românească.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este autoritatea naţională care investighează şi
sancţionează contravenţional faptele sau actele de discriminare.
Eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin:
a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni
afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor;
b) mediere prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârşirii unor acte/fapte de
discriminare;
c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu.

6. Cultura politică în România de azi.

Românii au o cultură politică, la fel ca orice altă societate umană. Necunoscuta, deocamdată, este de a
identifica în ce constă, şi care sunt mecanismele reale ale acestei culturi politice. Acestea sunt întrebările
importante asupra cărora elita politico-academică ar trebui să se aplece. Lipsa acestei preocupări, şi
insistenţa elitei pe ideea de „lipsă de cultură politică” sunt simptomele unei îngheţări în proiect de tip
„drobul de sare” extrem de periculoase în acest moment istoric. De fapt, acest blocaj ar putea fi interpretat
şi ca un pretext şi o scuză a elitei pentru a explica propriul eşec de a înţelege cetăţenii pe care pretinde să-i
păstorească. Fractura reală în România de azi este aşadar nu o fractură între diferitele clanuri politice, ci o
fractură profundă şi totală între aşazisa elită şi restul populaţiei.

7. Egalitatea de şanse : abordări multiple.

Egalitatea de şanse are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viaţa economică şi
socială, indiferent de criteriile enunţate mai sus. Uniunea Europeană promovează drepturile fundamentale,
nediscriminarea şi egalitatea de şanse pentru toţi.
Valorificarea diversităţii culturale, etnice şi a diferenţelor de gen, de vârstă constituie premise pentru
dezvoltarea societăţii şi, totodată, asigură un cadru în care relaţiile sociale au la bază valori ca toleranţa şi
egalitatea.

8. Drepturile omului şi statul de drept.

Drepturile omului şi libertăţile fundamentale sînt inerente tuturor fiinţelor umane, inalienabile şi garantate
prin lege. Protecţia şi promovarea lor constituie prima îndatorire a guvernului. Respectarea lor reprezintă o
garanţie esenţială în faţa unui stat cu puteri excesive. Înfăptuirea şi exercitarea lor deplină constituie baza
libertăţii, dreptăţii şi păcii.
Guvernul democratic se întemeiază pe voinţa poporului, exprimată periodic prin alegeri libere şi corecte.
Democraţia are ca fundament respectarea persoanei umane şi a statului de drept. Democraţia reprezintă cea
mai bună garanţie a libertăţii de expresie, a toleranţei faţă de orice grupuri ale societăţii şi a egalităţii
şanselor pentru fiecare persoană.
Democraţia, prin caracterul său reprezentativ şi pluralist, presupune responsabilitate faţă de electorat,
obligaţia autorităţilor de a se conforma legii şi exercitarea imparţială a justiţiei. Nimeni nu este deasupra
legii.

9. Încălcări ale drepturilor omului în societatea de azi.

10. Rolul mass-mediei în societatea democratică.

Este deja un loc comun faptul că mass media au un rol covârșitor în formarea opiniei publice, cu atât mai
mult cu cât s-au consacrat ca fiind mijlocul prin intermediul căruia este asigurată interfața legăturilor,
conexiunilor, raportului dintre diversele structuri sociale, de la instituții publice, instituții comerciale,
corporații ș.a., până la individul particular. Mass media se constituie totodată ca fiind mediul în care
comunicarea publică se împlinește, iar relațiile sociale se transformă în interacțiuni sociale care au ca
miză influențarea intenționată sau neintenționată, directă sau indirectă a opțiunilor, atitudinilor și
comportamentelor entităților implicate. Asociate relațiilor de putere și de control social, procesele de
influențare socială presupun construcția clasică a comunicării pe tripartiția: sursă - mesaj - țintă, precum și
punerea în mișcare a controversatelor mecanisme de persuasiune, manipulare, îndoctrinare, etc 2.

Influenta mass media este un efect deja cunoscut pe care aceasta il are asupra naturii umane si asupra
societatii si politicului. Ceea ce putem spune este ca la randul sau mass media este de asemenea
influentata in relatia ei cu societatea si politica. Pentru a cuantifica cu precizie aceste efecte de influenta
exercitata una asupra alteia ar trebui sa avem resurse nelimitate, sau o infrastructura de comunicare cu
fiecare individ in parte ce ar permite acestuia sa poata relata propriile opinii cu privire la subiectele
discutate in canalele de media. Aceastea nefiind posibile ne bazam in acest sens pe studiile facute de unii
cercetatori in domeniu, pe clasificarile acestora si pe modul lor de analiza.

Definiții:

Relativismul cultural afirmă că toate societățile sunt egale, dar că au puncte de vedere diferite cu privire
la anumite obiceiuri, tradiții și credințe.
Relativismul cultural se referă la ideea că valorile, cunoștințele și comportamentul oamenilor trebuie
înțelese în contextul lor cultural. Acesta este unul dintre cele mai fundamentale concepte din sociologie ,
deoarece recunoaște și afirmă legăturile dintre structura socială și tendințele sociale și viețile cotidiene ale
oamenilor.
Etnocentrismul este o tendință comună pentru orice grup uman. Este obișnuit ca elementele culturii
proprii să fie calificate sau comentate în termeni pozitivi, descriind într-un mod negativ credințele și
obiceiurile altora. Practicile de sine sunt considerate normale și chiar logice, spre deosebire de
comportamentele exotice și de neînțeles ale celuilalt

Xenocentrism este preferința pentru produsele, stilul, cultura, oamenii, alții semnificativi și mâncarea
altora, mai degrabă decât a propriilor. Un exemplu este romantizarea sălbatic nobil în secolul al XVIII-lea
primitivism mișcare în arta, filozofia și etnografia europeană.