Recuperarea post-traumatică în

Hanbalul profesionist

Student Cobianu L. Flavius-Florian

Anul II, FSU specializarea Kinetoterapie și motricitate specială

Prof.univ.dr. Aurel IANCU

1
 Motivația lucrării

Importanța membrului superior în desfășurarea activităților zilnice, dar mai

și buna sa funcționare pentru sportivii profesioniști au contribuit la motivația
alegerii temei. Sunt de părere că articulația scapulo-humerală îndeplinește un rol
indispensabil în evoluția handbaliștilor practicanți, astfel că o funcționabilitate a
componentelor articulației va asigura mobilitatea necesară îmbunătățirii
tehnicilor de joc ale sportivilor.
Afectarea acestei articulații înseamnă un obstacol clar în ceea ce privește
buna desfașurare a antrenamentelor, și implicit, împiedicarea de la obținerea
performanței.
Jocului de Handbal contemporan i se antribuie un regulament permisiv,
însușiri ale jocului practicat în viteză, forța exercitată de sportivi este de o
intensitate ridicată, astfel prevenția traumatismelor în timpul sportului de
performanță, este un subiect de actualitate. Solicitările la care articulația scapulo-
humerală este expusă sunt considerabile, în consecință în practicarea acestui
sport trebuie să se aibă în vedere protecția articulației umărului.
` În mod cert, obținerea performanței sportive în acest joc sportiv implică
foarte mult antrenament, un efort fizic intens, precum și o solicitare a întregului
organism, ceea ce influențează aparatele și sistemele din organismul uman,
obligând astfel întregul staff tehnic al unei echipe de handbal să acorde o atenție
deosebită prevenției traumatismelor umărului.

2
 Introducere

Performanța sportivă este un obiectiv realizabil cu sprijinul unor factori de

o importanță majoră, precum condiția fizică și psihică solidă, alimentația și
medicamentația adecvată, masurile de prevenție ale traumatismelor, dar și
recuperarea acestora. Însă pentru toate acestea este nevoie de o echipă
interdisciplinară, în componența căreia să se afle antrenorul, kinetoterpeutul,
nutriționistul, psihologul și medicul de medicină sportivă.
Managementul chirurgical al fracturilor humerale proximale este de
asemenea în plină ascensiune în medicina modernă. Există dovezi actuale care
arată o creștere substanțială a incidenței intervențiilor chirurgicale în zona
articulației umărului.
Adesea accidentele au loc datorită unor factori precum antrenamente
individuale executate în mod eronat, nerespectarea timpului de refacere activă și
pasivă, ori un antrenament individual de încălzire necorespunzător. Se observă ca
3 sferturi dintre aceste accidente sportive puteau fi evitate, printr-un control al
antrenamentelor și prin utilizarea adecvată a aparatelor și instalațiilor din dotare.
O modalitate de prevenție a acestor evenimente ar fi menținerea
monitorizării stării de sănătate a sportivului, în ceea ce privește nivelurile de
vitamine și săruri, circulația sangvină, ori alte patologii care au nevoie de
tratament specializat. De asemenea este important și mediul de desfășurare al
antrenamentului, care trebuie să se desfășoare în condiții adecvate, astfel să se
ofere sportivului posibilitatea de a efectua exercițiile specifice antrenamentului în
condiții de maximă siguranță.

O altă modalitate de a preveni accidentele de natură sportivă constă în

alcătuirea unor programe de exerciții individualizate, care să intervină în mod
pozitiv în creșterea elasticității musculare, a tendoanelor, a structurilor
componente ale articulației, la rezistența articulațiilor și mușchilor în timpul unui
efort, precum și stabilitatea articulațiilor.

3
 Scheletul membrului superior este alcătuit din oasele centurii scapulare,
clavicula și scapula, și oasele membrului superior liber, acestea fiind humerusul,
ulna, radiusul, și oasele mâinii.
Centura pectorală numită și centura membrului superior, este legătura
dintre torace și membrul superior liber, fiind formată din claviculă și omoplat.
Clavicula este un os lung, pereche, localizat între acromionul omoplatului și
manubriul sternal, fiind situat la limita dintre torace și gât. Clavicula este orientată
transversal, aceasta prezintă două curburi: una medială, cu concavitatea orientată
posterior, și una laterală, cu concavitatea orientată anterior.
Scapula sau omoplatul este localizată în partea postero-superioară a
toracelui, de la spațiul I intercostal până la coasta a VII-a. Acest os este lat și
prezintă o formă triunghiulară. Acest os prezintă două fețe, trei unghiuri și trei
margini.
Humerusul reprezintă scheletul brațului, fiind un os lung, pereche. Acesta
prezintă o diafiză și două epifize.
Extremitatea superioară sau epifiza superioară este în legătură cu corpul
humerusului prin intermediul colului chirurgical, la nivelul căruia se produc cele
mai frecvente fracturi ale humerusului.
Corpul humerusului, sau diafiza, are formă cilindrică în partea superioară, și
are forma unei prisme triunghiulare în partea sa inferioară. Are 3 fețe și 3 margini,
mai proeminente în partea sa inferioară. Extremitatea inferioară sau epifiza
inferioară are diametrul transversal mai mare decât cel antero-posterior, fiind
turtită și recurbată dinapoi înainte. Aceasta este dispune de un condil și de 2
epicondili.

Artrologia este ramura anatomiei care se ocupă cu studiul articulațiilor.

Articulațiile se împart în 3 categorii: fibroase, cartilaginoase, și sinoviale.

4
 Articulația sternoclaviculară se realizează între primul cartilaj costal și
capătul sternal al claviculei. Este o articulație în formă șa, suprafețele articulare
sunt inegale în ceea ce privește forma și dimensiunile lor. Sternul prezintă o
fețișoară articulară care formează un unghi deschis în afară cu o fețișoară plană
aflată pe primul cartilaj costal. În deschizătura acestui unghi pătrund o fețișoară
articulară verticală și una orizontală a claviculei.
Articulația acromioclaviculară este o articulație plană, care are ca
suprafețe articulare o fețișoară ovalară convexă pe extemitatea acromială a
claviculei, și o fețisoară ușor concavă pe extremitatea acromionului. Mijloacele de
unire sunt o capsulă și un ligament numit acromioclavicular. Mișcările produse de
această articulație sunt de alunecare.
Sindesmoza coracoclaviculară este formată de unirea claviculei cu procesul
coracoid prin intermediul ligamentului trapezoid, o lamă fibroasă patrulateră, și
ligamentul conoid, care are formă de triunghi.
Articulația scapulo-humerală este una sferoidală, formată de capul
humeral și cavitatea glenoidă. Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsulă,
ligamente, și mușchi periarticulari.

Ligamentele proprii ale scapulei sunt reprezentate de 3 ligamente:

Ligamentul coraco-acromial, are formă triunghiulară, și are întindere de pe
vârful acromionului, până spre marginea laterală a procesului coracoid. Acesta are
rolul de a proteja epifiza superioară a humerusului și mușchii inserați pe aceasta.
Ligamentul coracoidian, care trece peste scobitura coracoidiană, formând
un orificiu între el și aceasta, pe unde trece nervul suprascapular, și pe deasupra
căruia trece artera scapulară. Ligamentul transvers inferior al scapulei, prins pe
marginea laterală a spinei scapulei și marginea posterioară a cavității glenoide.
Se pot distinge o serie de riscuri asociate cu intervențiile chirurgicale
ortopedice:
Anestezia implică o serie de complicații, decesul fiind cea mai gravă consecință. În
speță, putem trece în revistă leziuni nervoase și blocaje nervoase, afecțiuni
5
cardiace cum ar fi ischemiile și aritmiile, iar aceste complicații pentru sportivii de
performanță sunt elemente care vor prelungi repausul și lipsa antrenamentului.
Alte riscuri pot să constea în pierdere de sânge și leziune a vaselor de
sânge. Ceea ce întârzie și mai mult procesul de vindecare este faptul că înainte de
intervenția chirurgicală, pacientului nu i se mai administrează medicația
antiinflamatorie și cea anticoagulantă.
O altă complicație gravă întâlnită în ortopedia chirurgicală este tromboza venoasă
profundă și conform aceluiași autor, toate intervențiile ortopedice la nivelul
segmentelor implică acest risc. Riscul de infecție este un alt aspect care ar putea
compromite rezultatul intervenției chirurgicale.
Elemente de patologie osoasă
Fractura reprezintă o întrerupere parțială sau completă a continuității
osoase, cu sau fără deplasarea fragmentelor osoase rezultate.
Fracturile humerusului implică o recuperare precoce, mai ales în cazul
sportivilor, pentru reducerea repausului sportiv, iar pentru asta trebuie acționat
cu precauție, datorită faptului că în majoritatea cazurilor recuperarea se începe
înainte de consolidarea completă a fracturii.
Elemente de patologie articulară
În cazul elementelor de patologie articulară distingem două mari categorii,
entorsele articulare și luxațiile.
Luxația este un traumatism produs prin exacerbarea unei mișcări prin care
are loc pierderea permanentă a contactului dintre suprafețele articulare.
La nivelul umărului luxațiile se pot produce în articulația scapulohumerală și
în articulația acromioclaviculară.
Entorsa reprezintă alterarea traumatică a elementelor ligamentare și a
capsulei articulare, prin întinderea excesivă sau prin ruptură la exagerarea unei
mișcări, fără pierderea permanentă a contactului dintre suprafețele articulare.

6
Elemente de patologie musculară:
o În cazul întinderilor musculare, tratamentele existente sunt foarte
eficiente și nu scot sportivul din activitatea normală de
antrenament un timp îndelungat.
o Atrofia poate să apară pe fondul imobilizării post-traumatice.
o Retractura musculară una dintre cele mai frecvente cauze ale
limitării amplitudinii articulare, este cu atât mai mare cu cât
complianța musculară scade.
o Contractura musculară este o tensiune persistentă a mușchiului,
ce poate avea caracter dureros și care poate fi permanentă sau
reversibilă.

Caracteristicile jocului de handbal

Handbalul reprezintă o sinteză de deprinderi motrice de bază, joc de
echipă, mijloc al educației fizice, sport complementar.
Acest sport colectiv cu caracter dinamic, în care alergarea de viteză este
definitorie, este unul foarte accesibil, are reguli puține și simple, înțelese și
aplicate cu ușurință. Jocul de handbal permite contactul direct între adversari,
pericolul de accidentare fiind redus doar dacă regulile de joc sunt respectate cu
strictețe.
În perioada contemporană, handbalul se practică cu rapiditate, cu
dinamism, cu agresivitate în realizarea obligațiilor de joc atât în atac cât și în
apărare.
Handbalul de azi, obligă la însușirea de noi procedee tehnice din ce în ce
mai spectaculoase, solicitând jucătorii din ce în ce mai mult. Tendințele pozitive
ale jocului de handbal constau în tehnica îmbunătățită mult, viteza de joc
crescută, procedee tehnice noi, contraatacul spectaculos, jocul de apărare din ce
în ce mai atletic, cu dedicare fizică totală, tactici colective aplicate cu măiestrie, iar

7
specializarea pe posturi fiind o tendință cu rezultate bune asupra spectaculozității
jocului.

Tendințele negative au la bază practicarea cu intenție a jocului

neregulamentar în apărare, aplicarea brutalității cu intenție asupra jucătorului
adversar cu minge pentru intimidarea și rănirea acestuia și nu în ultimul rând
folosirea faultului ca metodă de oprire a atacului.

Pregătirea sportivă în handbal

Considerăm că pregătirea sportivă în handbal constă în înregistrarea unor
indicatori crescuți de pregătire atât colectivă cât și individuală, și are ca scop
îmbunătățirea nivelului de performanță.
În scopul pregătirii sportive de înaltă calitate în handbal este necesar să
luăm în considerare pregătirea fizică, tehnică, tactică, teoretică dar și psihică.
Pregătirea fizică
În cadrul pregătirii fizice nu sunt vizate doar îmbunătățirea aptitudinilor
fizice, a calităților motrice sau dobândirea de noi deprinderi de mișcare ci și
dezvoltarea și ducerea spre perfectibilitate a funcțiilor sanotrofice ale
organismului. Fiind o primă condiție pentru îmbunătițirea tehnicii și tacticii
handbalului aceasta prezintă două ramuri, generală și specifică.
Pregătirea tehnică
Tehnica însemnă realizarea unei acțiuni motrice sau a unui act motric, cu
raționament, economie de energie și maxim de randament, ținând cont de
specificul ramurei sportive. Pregătirea tehnică, are la bază măsuri metodice,
organizatorice și metodologice luate în antrenament și are ca scop însușirea
tehnicii de execuție. Foarte important este de precizat că în concepția actuală,
importanța pregătirii tehnice nu are aceeași importanță pentru totalitatea
ramurilor de sport. Exigența este mai crescută pentru sporturile cu un grad mare
de expresivitate și mai scăzută pentru sporturile în care se urmărește un
randament maxim al execuției și nu o acuratețe ridicată.

8
Pregătirea tactică
Una dintre cele mai dinamice componente ale antrenamentului sportiv,
determină pe lângă celelalte componente ale antrenamentului sportiv randament
și economie în ceea ce privește efortul fizic. O apreciere modernă a acestei
componente din antrenamentul sportiv, explică tactica sub forma unei diversități
de idei, de principii, reguli și acțiuni, un sistem complex, ce vine ca ajutor pentru
sportivi și antrenori în abordarea competiției, astfel pregătirea tactică devine o
componentă perfectibilă.
Pregătirea tactică este ceea ce aduce un aport eficient de calitate în
pregătirea tehnică și fizică a sportivilor. Pornind de la considerentele autorilor sus
menționați, concluzionăm că tactica reprezintă o totalitate a desfășurărilor
mijloacelor din întrecerea sportivă competițională.

Legătura de cauzalitate între jocul de handbal și traumatologia umărului

Datorită caracterului jocului de handbal care poate fi asemănat cu ușurință
cu sporturile de luptă deoarece permite contactul direct între adversari, a
dinamicii cu care acțiunile ofensive și defensive se desfășoră, jocul de handbal nu
dispune de o standardizare a acțiunilor, astfel, acțiunile desfășurate sunt
dinamice, implică o putere de anticipare a adversarului și disponibilitate de a
acționa în consecința acestora. Jocul practicat intenționat în mod
neregulamentar, îmbrâncirile, ținerile și împingerile, dar și îmbrățișările, atacurile
brutale și premeditate asupra posesorului de minge cu scopul clar de lovire și
intimidare sunt alte motoare generatoare de accidente în acest joc sportiv.
Loviturile directe aplicate adversarilor în timpul jocului sau chiar greșelile
proprii ale sportivilor de practicare a acestui joc sportiv pot genera diferite
traumatisme atât la nivelul țesuturilor moi cum sunt mușchii, de tip contuzie,
contracturi prin mecanismul stretch-reflex și întinderi, cât și la nivelul
articulațiilor, entorse și luxații sau la nivelul sistemului osos unde pot surveni

9
fracturi care pot ține handbalistul departe de activitatea sportivă o perioadă mai
îndelungată.

Bibliografie:
1.BREHA ALEXANDRU MIHAI, EDITURA PERFORMANTICA Iași 2021
2. Frumusetea si pericolele handbalului :: Kinetoterapie Iasi | Fizioterapie Iasi | Kinetoterapeut Iasi |
Fizioterapeut Iasi | Recuperare Iasi (topkineto.ro)

10
Cuprins:

2. ………………………………………... Motivația lucrării

3. ............................................ Introducere
4. ............................................ Scheletul membrului superior
5. ............................................ Elemente de patologie
7. ............................................ Caracteristicile jocului de Hanbal
8. ............................................ Pregătirea sportivă în Handbal
9. ............................................ Legătura de cauzalitate între
jocul de Handbal și traumatologia umărului
10. ........................................... Bibliografie

11