V.

SPAŢIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAŢIE ŞI CONFLICT ÎN EVUL

MEDIU ŞI LA ÎNCEPUTUL MODERNITĂŢII

La sfârşitul secolului al XIV-lea Imperiul Otoman ajunsese pe linia Dunării. Țările Române
deveneau obiectiv al expansiunii otomane.
Pe tot parcursul Evului Mediu, obiectivul Ţărilor Române a fost păstrarea fiinţei statale
proprii, a identității religioase, evitare transformării Tarilor Romane în pașalâcuri, păstrare
integrității teritoriale, a independentei sau a autonomiei și din acest motiv lupta armată a fost
îmbinată cu tratativele diplomatice.
Domnii Țărilor Române au respins încercările regatului Ungar sau ale Poloniei de
subordonare politică. În schimb au răspuns solicitărilor Papei sau ale puterilor creştine de
participare la politica de cruciadă din secolele XIV-XV. Acest lucru se impunea deoarece pericolul
otoman devenea cel mai ameniţător pentru lumea creştină şi implicit pentru Ţările Române.
Rezultatul conflictului dintre ţările Române şi Poarta Otomană a fost păstrarea fiinţei statale
în condiţiile în care state mai puternice (bulgar, sârb, bizantin ungar au dispărut de pe harta politică
a Europei.

I. MIRCEA CEL BĂTRÂN ( domnitor al Ţării Româneşti 1386-1418)

Ţara Românească a fost prima ameniţată de înaintarea otomană care tindea să ajungă la
Dunăre. În condiţiile în care Dobrogea era în pericol să fie cucerită de turci, Mircea cel Bătrân,
intervine şi include Dobrogea Ţării Româneşti în 1388.
Prin intermediul lui Petru Mușat, Mircea ce Bătrân a încheiat în condiţii de deplină
egalitate cu regele polonez Vladislav Jagello, un tratat la Radom (1389) şi ratificat la Lublin
(1390); Mircea cel Bătrân urmarea sa respingă tendințele expansioniste ale regelui Ungariei și își
promit sprijin militar reciproc.
La 7 martie 1395, la Braşov s-a încheiat un tratat între domnitorul Ţării Româneşti, Mircea
cel Bătrân şi regele maghiar Sigismund de Luxemburg. Acest tratat a reprezentat prima alianţă
antiotomană din istoria sude-stului european;
Politica de alianţe promovată de Mircea cel Bătrân, includerea Dobrogei şi acţiuniile de la
sudul Dunării l-au determinat pe sultanul Baiazid I să organizeze o expediţie la N de Dunăre, având
ca scop eliminarea domnului Ţării Româneşti şi inaugurarea dominaţiei asupra acestui spaţiu. În
toamna anului 1394 sau în 1395 (sursele oferă date diferite) are loc bătălia de la:
1) Rovine. Victoria obţinută de Mircea cel Bătrân consolida independenţa Ţării Româneşti.
2) Prezenţa turcilor la Dunăre a readus în actualitate idealul cruciadei, ce va fi organizată şi
condusă de către regele ungar Sigismund de Luxemburg. Conştienţi de pericolul reprezentat de
înaintarea otomană spre Europa centrală, cavalerii occidentali, în special burgunzii şi germanii vor
participa la cruciada de la Nicopole. La această cruciadă participă şi domnul Ţării Româneşti,
Mircea cel Bătrân . Confruntarea are loc în 1396 la Nicopole, unde oştile creştine sunt înfrânte de
către turci.
Către sfârșitul domniei, în anul 1417,cedeaza Dobrogea Imperiului Otoman.
- înmormântat la Mănăstirea Cozia;

II. ALEXANDRU CEL BUN ( domnitor al Moldovei 1400-1432)

- Lunga sa domnie de 32 de ani s-a caracterizat printr-o perioadă de linişte şi stabilitate datorită unei
politici abile de echilibru între Polonia şi Ungaria.
- Prin recunoaşterea suzeranităţii Poloniei, in 1402, Alexandru cel Bun,a incercat să pună capăt
intenţiilor lui Sigismund de Luxemburg de a reface suzeranitatea maghiară asupra Moldovei şi mai
ales de a controla cetatea Chilia.
- Cu ocazia expediţiei otomane din anii 1418-1420, a avut loc prima implicare a Moldovei în frontul
antiotoman. Atacată pe mare, la 1420, Cetatea Albă a fost apărată cu forţe proprii de Alexandru cel
Bun.

1
 III. IANCU DE HUNEDOARA ( voievod al Transilvaniei 1441-1456)

Iancu de Hunedoara, a fost unul dintre marii reprezentanţi ai luptei antiotomane la mijlocul
secolului al XV-lea .
În 1442, înfrânge o oaste intrată în Transilvania şi apoi intervine în Ţara Românească. Aici
obţine o importantă victorie pe râul Ialomiţa şi îl impune ca domn pe Vlad Dracul.
La chemarea Papei Eugeniu al IV-lea a fost reluată ideea de cruciadă fiind organizată
„campania cea lungă”. Puterile occidentale au ezitat să răspundă, și în aceste condiţii regele
Ungariei şi Iancu de Hunedoara, și-au asumat riscul, inițiind cu forțe proprii „campania cea
lungă”(1443/1444). Campania cea lungă a presupus o expediţie la S de Balcani prin care au cucerit
oraşe precum Niş şi Sofia în încercarea de a dezorganiza forţele otomane pe propriul teritoriu
,pentru a întârzia cât mai mult noi atacuri ale acestora împotriva Transilvaniei şi Ungariei.
Confruntarea se încheie cu victoria creştinilor, consfinţintă printr-o pace avantajoasă
semnată la Seghedin în 1444.
La insistenţele regelui Ungariei, la scurtă vreme se organizează în 1444 o nouă cruciadă la
Varna (10 noiembrie 1444). Cruciada de la Varna condusă, condusă de către Vladislav I, rege al
Ungariei şi al Poloniei s-a încheiat cu un adevărat dezastru pentru forţele creştine. Însuşi regele
Ungariei a pierit pe câmpul de luptă. La această confruntare a participat alături de Iancu de
Hunedoara şi Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti.
Iancu de Hunedoara reușește în 1456 să-l oprească pe cuceritorul Constantinopolului în faţa
Belgradului, care repreznta pentru turci cheia Europei Centrale. Iancu de Hunedoara a murit în 1456
de ciumă, dar lupta sa a reuşit să întârzie consolidarea dominaţiei otomane asupra spaţiului
românesc şi să amâne cu circa 70 de ani transformarea Ungariei în paşalâc. Victoria de la Belgrad
salva lumea creştină şi însuşi Papa Calixt al III-lea considera evenimentul „cel mai fericit al vieţii
sale”.

IV. VLAD ŢEPEŞ ( domnitor al Ţării Româneşti 1448; 1456-1462; 1476)

Vlad Țepeș preia ideea luptei antiotomane după moartea neaşteptată a lui Iancu de
Hunedoara. În 1459 Vlad Ţepeş refuză plata tributului.
În anul 1462, Mehmed al II-lea soseşte în Ţara Românească în fruntea unei armate imense.
Vlad Ţepeş a aplicat tactica tradiţională de retragere şi pustiire în calea armatei învingătoare,
evitând lupta decisivă, dar hărțuind oastea otomană. Vlad Ţepeş a declanşat în apropiere de
Târgovişte celebrul atac nocturn din 16-17 iunie 1462 asupra taberei sultanului, provocând panică
în rândul turcilor. Turcii se vor retrage, iar boierimea îl acceptă pe Radu cel Frumos, fratele lui Vlad
Ţepeş adus de otomani, restabilindu-se plata tributului. Vlad Ţepeş se refugiază în Transilvania
sperând că Matei Corvin îşi va respecta angajamentele luate faţă de papalitate de a continua lupta
antiotomană şi îl va sprijini.
Regele Ungariei îl acuză pe Vlad Ţepeş de trădare şi îl închide la Buda.
Când în 1476, Ungaria doreşte să reia lupta antiotomană, Vlad Ţepeş este eliberat şi ajutat să
revină pe tronul Ţării Româneşti. Moare însă în scurt timp în vremea luptelor cu turcii.

V. ŞTEFAN CEL MARE ( domnitor al Moldovei 1457-1504)

Ștefan cel Mare a căutat să se opună tendințelor de dominație ale Ungariei prin apropierea
de Polonia, recunoscându-l ca suzeran pe regele Cazimir al IV-lea prin Tratatul de la
Overchelăuţi din 1459.
Deteriorarea relațiilor moldo-ungare a fost provocată de pretențiile de suzeranitate
manifestate de Matei Corvin asupra țării Moldovei și mai ales de faptul că Ungaria stăpânea Chilia.
Expediția regelui Matei Corvin în Moldova s-a încheiat cu un „uriaș dezastru” după spusele unui
cronicar polonez. Victoria obținută de Ştefan cel Mare la Baia, 15 decembrie 1467 a însemnat
emanciparea Moldovei de sub suzeranitatea Ungariei.
Lupta antiotomană este declanșată în 1473 datorită refuzului plății tributului. În același timp,
Ştefan intervine în Ţara Românească de unde îl înlătură pe Radu cel Frumos.

2
 Atitudinea ostilă față de Poartă manifestată de Ștefan cel Mare l-a determinat pe sultan să
pregătească expediția de înlăturare a domnului moldovean. În 1475 se desfăşoară campania inițiată
de sultanul Mehmed al II-lea şi comandată de Soliman Paşa, , la care participau se pare circa 120
000 de soldați otomani. Domnul Moldovei dispunea de circa 40 000 de oameni şi trupe restrânse
trimise de Polonia şi Ungaria. Tactica a fost cea tradiţională a pământului ars şi a hărțuirii. În 1475
la Podul Înalt, lângă Vaslui Ştefan a hotărât să dea o bătălie decisivă. Prin buna folosire a terenului,
unde turcii nu-şi pot valorifica superioritatea numerică, profitând şi de vremea ceţoasă, oştirea
moldoveană a obţinut victoria (10 ianuarie 1475), probabil una dintre cele mai importante obţinute
de români în Evul Mediu.
Reacţia otomană era de aşteptat şi de aceea Ştefan încercase să obţină ajutorul puterilor
creştine. În 1476, expediţia otomană în Moldova este condusă de însuşi sultanul Mehmed al II-lea şi
precedată de pustiitoare raiduri ale tătarilor. Ştefan trebuia să le permită oştenilor ţărani să plece
pentru a-şi apăra gospodăriile de tătari, astfel că în baătlia de la Valea Albă sau Războieni (1476)
participă cu o mică oştire şi nu poate face faţă invaziei otomane. Turcii nu pot valorifica însă
victoria, întrucât cetăţile moldovene rezistă. În cele din urmă turcii se retrag fără a-şi îndeplini
obiectivul.
Neînţelegerile cu regele Ioan Albert reprezintă cauza expediţiei întreprinse de regele polon
în Moldova. Bătălia are loc în 1497 la Codrii Cosminului, oastea polonă suferind o grea
înfrângere. Seria conflictelor a continuat până în 1499 când cele două părţi au semnat Tratatul de
la Hârlău. Prin acest tratat Ştefan cel Mare şi Ioan Albert îşi făgăduiau sprijin în caz de război. Era
eliminată orice pretenţie de suzeranitate din partea Poloniei, tratatul fiind încheiat în condiţii de
deplină egalitate. Cele două părţi îşi promiteau sprijinul reciproc împotriva tuturor duşmanilor.

VI. MIHAI VITEAZUL ( domnitor al Ţării Româneşti 1593-1601)

După acceptarea plăţii tributului, statutul Ţărilor Române s-a agravat continuu în secolul al
XVI-lea în condiţiile apogeului puterii turceşti în vremea Sultanului Soliman Magnificul (1520-
1566). Moldova şi Ţara Românească păstrau teoretic dreptul de a-şi alege domnii, însă în practică
aceştia erau numiţi sau înlocuiţi de către Poarta Otomană.
Domnia lui Mihai Viteazul a coincis cu iniţiativa Papei Clement al VIII-lea de
înfiinţare a unei alianţe sub numele de Liga Sfântă la care au aderat Statul Papal, Austria,
Spania şi ducatele italiene: Toscana, Mantova şi Ferara. Ţările Române aderă la această
alianţă, Mihai Viteazul colaborează cu Liga Sfântă din 1594. Conducerea acestei alianţe
revenea împăratului german Rudolf al II-lea .
La Alba Iulia se încheie în 1595 un Tratat între Transilvania și Țara Românească care îl
transforma pe domn într-un simplu locțiitor al lui Sigismund in Tara Românească. Boierii își
sporeau influența asupra Țării Românești și preponderența în fața domnitorului. Acest tratat
încheiat în condiții dezavantajoase pentru Mihai Viteazul prevedea sprijin militar în lupta
antiotomană a Țării Românești.
În august 1595 Marele Vizir Sinan-Paşa trece Dunărea cu o armată evaluată la circa 100 000
de oameni. Domnitorul muntean dispunea de 16 000 de oameni la care se mai adugă 7000 conduşi
de către Albert Kiraly ca ajutor primit din Transilvania. Lupta prin care se încerca oprirea invaziei
otomane a avut loc la Călugăreni la 23 august 1595. Românii au cauzat mari pierderi armatei
otomane, dar nu au putut opri înaintarea acesteia. Bucureştiul a fost ocupat şi fortificat de turci,
urmează Târgoviştea şi începe organizarea ţării în paşalâc.
În aceste condiții, în toamnă se declanşează ofensiva antiotomană. Coaliţia de forţe din Ţara
Românească, Transilvania şi Moldova îl silește pe Sinan–Paşa să se retragă spre Dunăre. După
eliberarea orașelor, la Giurgiu în octombrie 1595 a avut loc bătălia cu turcii, finalizată cu o mare
victorie creștină.
În 1598, la Târgovişte se încheie Tratatul de alianţă între Imperiul Habsburgic şi domnul
Ţării Româneşti, prin care împăratul Rudolf al II-lea îi recunoştea lui Mihai Viteazul domnia
ereditară şi îi promitea un ajutor financiar pentru întreţinerea a 5 000 de lefegii (mercenari). În
schimb, împăratul devenea suzeranul Ţării Româneşti, iar Mihai Viteazul trebuia să-i oprească pe
otomani la Dunăre şi să-i ajute pe ardeleni împotriva acestora. Prin acest tratat se anulează relaţia de

3
vasalitate impusă lui Mihai Viteazul de principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, prin tratatul de
la Alba Iulia din 1595

UNIREA POLITICĂ A ŢĂRILOR ROMÂNE

Frontul antiotoman al Ţărilor Române era serios ameniţat. Ieremia Movilă, ataşat politicii
poloneze a scos Moldova din coaliţia antiotomană. Alegerea lui Andrei Bathory ca principe al
Transilvaniei a agravat poziţia Ţărilor Române. Ieremia Movilă şi cancelarul polonez Zamoyski
intenţionau să aşeze pe tronul Ţării Româneşti, pe fratele domnului Moldovei, Simion Movilă. În
aceste condiţii, Mihai Viteazul încearcă să pună în practică „planul dacic”.
I. a) Mihai Viteazul a pătruns în Transilvania şi l-a învins pe Andrei Bathory la Şelimbăr octombrie
1599 şi a intrat triumfător în Alba Iulia la 1 noiembrie 1599.
b) În mai 1600 Mihai Viteazul a pătruns în Moldova, îl alungă pe Ieremia Movilă (având ca motiv
alianţa lui Ieremia Movilă cu turcii şi tătarii), realizând astfel unirea celor trei ţări române. La 27
mai 1600, Mihai Viteazul se intitula „domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.
II. Unirea politică a lui Mihai Viteazul nu a durat, prăbuşindu-se ca efect al opoziţiei Imperiului
Habsburgic, Imperiului Otoman, Poloniei şi al ostilităţii nobilimii ardelene.
a) La 18 septembrie 1600 nobilimea maghiară şi trupele imperiale conduse de generalul Gheorghe
Basta, l-au învins pe Miahi Viteazul la Miraslău.
b) În octombrie 1600, cu ajutorul polonezilor, Movileştii cuceresc Moldova şi apoi intervin în
Muntenia unde instalat domn Simion Movilă.
Între 1600 şi 1601, Mihai Viteazul se află în pribegie la Praga şi Viena, încercând să-l
convingă pe împăratul, Rudolf al II-lea să-l ajute să-şi recapete tronul. Deoarece nobilii maghiari se
răsculaseră şi împotriva lui Gheorghe Basta, alungându-l şi înlocuindu-l cu Sigismund Bathory,
conştient că a pierdut Transilvania îl ajută pe Mihai Viteazul.
Oştile reunite ale lui Mihai Viteazul şi Gheorghe Basta, revin în Transilvania şi obţin
victoria de la Guruslău (13 august 1601), împotriva principelui Sigismund Bathory. La 19 august
1601, Mihai Viteazul a fost ucis în tabăra de la Câmpia Turzii de mercenari plătiţi de Gheorghe
Basta.
IMPORTANŢA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL
- Unirea Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei a însemnat punctul culminant al rezistenţei în lupta
pentru independenţă şi un model pentru posteritate.
- Fapta lui Mihai Viteazul era prima unire politică realizată de un domn român cu forţe româneşti şi
în sprijinul românilor.
- Unirea Ţării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei va deveni un reper în procesul constituirii
naţiunii române şi a statului unitar.
SECOLELE AL XVII – XVIII-LEA – CONTEXT INTERNAŢIONAL
- Teritoriul românesc a intrat în zona de influenţă a patru mari puteri: Imperiul Habsurgic, Polonia,
Imperiul Otoman şi Rusia.
- După un secol de politică defensivă care urmează sultanului Soliman Magnificul, turcii reiau
ofensiva spre Europa Centrală în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, culminând cu asediul
Vienei în 1683.
- Înfrângerea turcilor sub zidurile Vienei a marcat începutul decăderii Imperiului Otoman şi
deschiderea crizei orientale. Tratatul de la Karlowitz a consacrat pierderea de către Imperiul
Otoman a Ungariei şi Transilvaniei care au trecut în stăpânire habsburgică.
- Slăbirea puterii otomane i-a determinat pe domnii Moldovei şi Ţării Româneşti să
promoveze o politică abilă vizând emanciparea de sub suzeranitatea Porţii. În această perioadă în
care diplomaţia are un rol important s-au afirmat personalităţi precum Vasile Lupu, Matei Basarab,
Dimitrie Cantemir, Şerban Cantacuzino, şi Constantin Brâncoveanu.Ţara Românească şi Moldova
îşi consolidează autonomia internă în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) şi Vasile Lupu
(1634-1653).
Domnia lui Şerban Cantacuzino (1678-1688) în Ţara Românească, marchează încercarea
de recâştigare a independenţei prin apropierea de Imperiul Habsurgic. În 1688, o delegaţie se

4
deplaseză la Viena pentru a încheia o alianţă. Moartea domnitorului schimbă din nou termenii
problemei.
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU (1688-1714)
- a desfăşurat o politică de echilibru într-o vreme de transformări politice internaţionale.
- a acţionat pentru întărirea autonomiei ţării, înţelegând competiţia dintre marile puteri.
- continuă tratativele cu habsburgii, dar este mai rezervat decât înaintaşul său, Şerban Cantacuzino.
- face propuneri Rusiei în vederea unui război antotoman în 1698.
- DIMITRIE CANTEMIR (1710-1711)
- a fost un bun cunoscător al evoluţiei Imperiului Otoman urmărind din interior declinul imperiului
după pacea de la Karlowitz.
- ca domn al Moldovei (1710-1711) a pus în centrul preocupărilor sale externe apropierea de Rusia
pentru a pune capăt dependenţei Moldovei faţă de Imperiul Otoman.
- condiţiile angajării Moldovei în lupta antiotomană au fost precizate în Tratatul de la Luţk din 14
aprilie 1711, încheiat cu ţarul Rusiei, Petru cel Mare.
- Tratatul prevedea: graniţa dintre cele două state este stabilită pe Nistru, domnia ereditară a familiei
Cantemir, că principele nu va fi numit din afară; întreaga autoritate internă urma să aparţină
domnitorului român, teritoriile ocupate de turci în SE Moldovei , încă din prima jumătate a
secolului al XVI-lea, urmau a fi restituite,
Eşecul campaniei de la Stănileşti, a avut ca urmare, imposibilitatea punerii în practică a
planurilor politice ale lui Dimitrie Cantemir.
- Imperiul Otoman impune domni fanarioţi, inaugurează un regim politic caracterizat printr-o gravă
ştirbire a autonomiei ţărilor române.
- în secolul fanariot, principatele vor fi implicate în confruntările dintre cele trei imperii rivale,
Otoman, Ţarist şi Habsburgic. Aceste războaie au avut drept consecință ocupații militare
îndelungate şi importante pierderi teritoriale.
- Bucovina în 1775 după pacea de la Kuciuk- Kainargi.
- Basarabia prin pacea de la Bucureşti din 1812.
- Sub presiunea marilor puteri, Imperiul Otoman a renunţat la domnii fanarioţi, din 1822 revenindu-
se la domniile pământene.