UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI, ŞTIINŢE SOCIALE ŞI PSIHOLOGIE

MASTER CONSILIERE EDUCAŢIONALĂ

DISCIPLINA: ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

Temă referat: Autoplagiatul

Profesor: Student:
Lect. Univ. dr. Ţibrian Mădălina-Aurelia Cotescu (Olteanu) Ileana Leliana

Pitești
2022
 Autoplagiatul

Pentru a ne putea referi la autoplagiat, trebuie mai întâi să avem în vedere ce înseamnă „a

plagia”. Plagiatul este „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format

electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode

științifice extrase din opere scrise ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face

trimitere la sursele originale” (art. 4 alin. 1 din Legea nr. 206/2004). Autoplagiatul este similar

cu plagiatul, deosebirea dintre cele două constând în faptul că autorul își plagiază propriul

conținut. Conform Dicționatului Explicativ al Limbii Române, plagiatul înseamnă „a însuși, a

copia, total sau parțial, ideile cuiva, prezentându-le drept creații personale” sau „a comite un furt

literar, artistic sau științific”.

Se poate numi plagiat:

- Preluarea exactă a cuvintelor altui autor fără a fi utilizate ghilimelele și fără a menționa

sursa de referință;

- Preluarea și parafrazarea unei idei fără a menționa autorul original;

- Prezentarea unei idei ca fiind originale, dar aparținând unui alt autor.

Standardele academice presupun obligația autorului de a menționa sursa originală în cazul

preluării ideilor prin menționarea numelui autorului, titlului textului, editura la care a fost

publicat textul, anul în care s-a publicat textul, iar în anumite cazuri, numărul paginii de unde a

fost preluată informația.

Plagiatul, cât și autoplagiatul, poate fi realizat în mai multe moduri, în funcție de:

1. Intenție: plagiatul intenționat și plagiatul involuntar;

2. Domeniu: știință, artă, literatură;

 3. Model/sursă: plagiatul propriu-zis și autoplagiatul;

4. Gravitate: plagiatul în cărți, volume, studii, articole, lucrări de licență/disertație/doctorat

etc.;

5. Frecvență: plagiatul constant, plagiatul întâmplător sau plagiatul ca stil.

În funcție de felul în care a fost preluat și utilizat conținutul unui text, cele mai frecvente

forme de (auto)plagiat întâlnite sunt:

 (Auto)plagiatul integral – preluarea și folosirea cuvânt cu cuvânt a conținutului unei alte

persoane fără a folosi citarea corectă: menționarea sursei și utilizarea ghilimelelor.

 (Auto)plagiatul parțial – preluarea informațiilor dintr-o singură sursă, fără a fi modificată

prea mult. Cu alte cuvinte, sursa originală poate să nu fie deloc menționată sau poate fi

indicată prin note de subsol sau paranteze, dar nu și prin încadrarea între ghilimele a

conținutului preluat.

 (Auto)plagiatul amestecat – folosirea mai multor părți din propoziții sau fraze din mai

multe surse și așezarea lor în pagină astfel încât să se potrivească.

 Parafrazarea – schimbarea ordinii cuvintelor sau sintagmelor din sursa originală ori

folosirea unor expresii sinonimice care să corespundă textului original, însă fără a-l

menționa.

 Reciclarea – folosirea propriilor texte de către un autor, create anterior și reutilizate

pentru o altă publicație, fără menționarea faptului că informația este deja existentă într-un

alt loc.

 Menționarea incompletă – combinarea surselor citate corect cu părți de text copiate fără

trimitere la sursa originală.

 Menționarea incorectă – folosirea unor surse sau referințe care nu există propriu-zis sau

sunt inexacte, cu referire la proveniența datelor. Dezinformarea sau oferirea informațiilor

eronate cu privire la sursa originală au ca scop ascunderea plagiatului.

 (Auto)plagiatul prin confuzie – combinarea propozițiilor, frazelor sau paragrafelor întregi

din diferite surse care nu sunt atribuite în lucrare.

 (Auto)plagiatul agregat sau colajul – indicarea corectă a surselor originale și folosirea

ghilimelelor, insă evitarea oricărei contribuții noi în lucrare, astfel încât lucrarea să

consiste numai din înșiruiri de citate.

În funcție de de intensitatea materialului plagiat, formele de (auto)plagiat pot fi:

 Plagiatul minim: cel mai des întâlnit în sectorul educațional, realizat prin editarea

textului original și folosirea sinonimelor în locul termenilor din sursă;

 Plagiatul substanțial: adăugarea de numeroase alte informații și detalii sau schimbarea

ordinii ideilor în text;

 Plagiatul complet: prealuarea integrală a informațiilor fără a se face modificări și

prezentarea lucrării drept proprie, fără citarea autorului original.

Plagiatul de cele mai multe ori se realizează intenționat. Singura modalitate de realizare

„neintenționată” a plagiatului este necunoașterea termenului și, respectiv, a faptei. Însă, doar

pentru că autorul nu poate identifica fapta copiatului și a însușirii ideilor altei persoane și nu

cunoaște denumirea termenului, nu înseamnă că fapta poate trece neobservată.

Plecând de la acest punct de vedere, putem afirma că plagiatul sau autoplagiatul

 nu înseamnă neatenție sau greșeală, întrucât se folosesc nenumărate tehnici și

modalități pentru a ascunde fapta, precum menționarea incorectă a surselor,

parafrazarea fără indicarea sursei, amestecarea propozițiilor și frazelor etc.

  nu înseamnă o ierarhie a surselor, întrucât toate sursele nemenționate reprezintă

însușirea ideilor altui autor și, prin urmare, furt intelectual.

 nu înseamnă negocierea procentului, întrucât plagiatul rămâne tot plagiat chiar

dacă anumitor lucrări academice li se permite un anume procent maxim.

 nu înseamnă numai însușirea ideilor altui autor, întrucât înscrierea, de exemplu, a

unui co-autor în cadrul unei lucrări la care nu a contribuit, reprezintă cu același

grad de severitate încălcarea normelor academide.

 nu înseamnă numai fapta persoanei care îl efectuează, întrucât tolerarea,

ascunderea sau trecerea cu vederea sunt acțiuni la fel de grave.

Autoplagiatul poate fi perceput cu un grad mai redus de severitate față de plagiatul de la

alți autori, întrucât informațiile provin de la autorul însuși. Cu toate acestea, și autoplagiatul se

sancționează, iar pentru a preveni consecințele rezultate pe această cale, citarea în text a sursei

originale trebuie avută mereu în vedere. Autoplagiatul nu este ilegal, însă reprezintă o problemă

etică mai ales în rândurile academicienilor, de la profesori, doctori, oameni de știință și până la

studenți. Pentru a evita plagiatul, cea mai la îndemână tehnică este folosirea programelor de

detectare a procentului de similitudine, pentru a putea reveni asupra pasajelor neoriginale și a le

putea reface sau cita corespunzător. Menționarea sursei originale prin citarea adecvată reprezintă

o necesitate pentru orice autor și înseamnă o bună conduită etică.

Bibliografie:

Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea știinșifică, dezvoltarea
tehnologică și inovare: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/52457 (accesat în data de
25 noiembrie 2022).

Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), Academia Română,
Institutul de Lingvistică, 2009, Editura Univers Enciclopedic Gold.
https://dexonline.ro/definitie/plagia/definitii (accesat în data fe 25 noiembrie 2009).

Plagiat și autoplagiat, Cristina Laur, https://www.scribd.com/document/493453215/Plagiat-si-

Autoplagiat (accesat în data de 25 noiembrie 2022).

Reguli de citare, Humanistica, http://www.humanistica.ro/meniu/Reguli%20de%20citare.pdf

(accesat la 26 noiembrie 2022).