Gerard de Villiers

Misterul din Pago-Pago

 ISBN:
973-9138-59-4

Malko Productions – Paris,

Escale o Pago-Pago
© Gerard de Villiers
Pentru versiunea românească:
©TINERAMA
1998
 Gerard de Villiers

Misterul din Pago-Pago

În româneşte de Cristina Szabo

1998
 Capitolul I

Şarpele sub ire cu dungi negre şi galbene se r sucea disperat în

mâna lui Stephan, încercând s -l muşte pe acela care îl inea de
coad .
B rbatul, blond şi extrem de bronzat, cu un nas acvilin şi
tr s turi fine, p şea alene pe nisipul orbitor de alb ce m rginea
Illot Brosse, strângând reptila între degetul mare şi ar t tor şi
inându-l la o oarecare distan de corp. Era un şarpe coraliu, lung
cam de patruzeci de centimetri, cu muşc tura mortal , mai ales
într-un asemenea loc uitat de lume: nu era nici picior de doctor pe
Insula Pinilor, aflat la jum tate de or de mers cu vaporul şi
clinica cea mai apropiat era la Noumea. Chiar în cazul în care
chemai un avion-taxi prin radio, pân ar fi reuşit s ajung mureai
de zece ori.
— Oh! Iook.
Susann, tân ra american care îl mânca din ochi pe Stephan de
la începutul plimb rii, se ridic brusc de pe nisip şi o lu la fug .
Atraşi de ip t, ceilal i membri ai micului grup de turişti,
împr ştia i unii pe malul apei de culoarea smaraldului, al ii
c utând umbra, se îndreptar la rândul lor spre Stephan.
Acesta, surâzând cu superioritate, îi aştepta lâng focul preg tit
pentru a frige peştii prinşi pentru prânz.
— E veninos? întreb tân ra american .
— Mortal.
În ochii lui Susann luci frica. Sub privirile admirative ale
celorlal i, Stephan îşi bomb pieptul.
Unul dintre americani începu s filmeze reptila care se unduia
cu mişc ri bruşte. Pentru el era o alt dovad a depeiz rii. Noua
Caledonie era la cap tul lumii, dar confortabilele aparate DC-8 ale
Companiei UTA f ceau cu uşurin leg tura cu Europa sau cu Los
Angeles. De la Noumea, un Heron de şaptesprezece locuri ajungea
pe Insula Pinilor, situat la optzeci şi cinci de kilometri spre sud,
în împ r ia coralilor şi a abisurilor marine. Un adev rat paradis.
La jum tate de or de mers de la pista de aterizare, c l torul
descoperea un ansamblu de treizeci de colibe, amplasate pe malul
celei mai frumoase lagune a Pacificului, cu un nisip orbitor de alb
şi o ap de smarald, în care nu se aventurau rechinii: Popasul
Kanumera, un han tropical unde se g sea chiar şi vin fran uzesc!
Dup trei zile, turiştii erau negri precum canacii de pe insul .
În acea diminea , pentru schimbare, Stephan, instructorul de
schi şi de pescuit subacvatic, îi luase cu el pe cei mai curajoşi într-
un tur al nenum ratelor insuli e care înconjurau Insula Pinilor.
Urm riser încânta i enormele broaşte estoase care înotau
leneş în apa transparent . Sub privirea uimit a lui Susann,
singura celibatar prezentabil , Stephan plonjase pentru a aduce o
estoas la bord. O inuse în bra e pân când cei doi canaci
pro pi i lâng motor îi aruncaser o frânghie cu care o legase de
înot toarea din fa , reuşind s salte pe punte animalul de şaizeci
de kilograme.
Imobilizat pe spate, estoasa d dea disperat din labele
împodobite cu gheare ascu ite, în timp ce turiştii o filmau cu
conştiinciozitate. Apoi Stephan îi for ase pe cei doi canaci
îmbufna i s o arunce în ap : inima acestor amfibieni era o
delicates pentru indigeni.
Dup aceea, turiştii f cuser baie în apa c lâie şi limpede, parc
prea cald totuşi. Susann plutise voluptuos în jurul lui Stephan,
ocupat s vâneze cu puşca subacvatic ceea ce urma s fie
dejunul: în dou zeci de minute prinsese şase peşti mari. Marea era
atât de plin de peşti încât era greu s nu te ciocneşti de ei
înotând… Mişunau în jurul tuturor recifelor, la doi, trei metri de
fund.
Cam pe la prânz, Stephan se îndreptase spre Illot Brosse, locul
obişnuit de picnic. La soare, temperatura urcase la 45°! Marea
lucea de c ldur , cu toate c era noiembrie!
Illot Brosse îşi merita numele. Era un recif de coral plat, de
form alungit , a c rui latur estic era acoperit de pini sfriji i.
Latura vestic era lipsit de vegeta ie, ceea ce îi d dea efectiv
aspectul unei perii. Stephan tr sese şalupa pe o limb de nisip alb,
cu fa a spre latura împ durit , pentru picnic şi odihn . Doar
Susann, venit de la Chicago, avid s se bronzeze, se întinsese la
soare pe nisip. Cam la intervale de cinci minute se arunca în apa
c ldu , ca s nu se pr jeasc prea tare. Era o fat frumoas , cu
carna ie de piatr , cu p rul scurt, exact pe gustul lui Stephan,
s tul de atâtea indigene.
În aceast ambian care amintea de Robinson Crusoe,
înso itorii ei exultau de fericire. Pescuitul hranei era ceva
nemaiv zut! Cei din Middle West frem tau de încântare.
 Dup ce f cuse focul, Stephan se îndreptase spre partea
neîmp durit a insulei. Illot Brosse era supranumit şi insula
şerpilor. Colc iau prin scobiturile coralilor, la mic distan de apa
din care îşi ob ineau hrana.
Erau uşor de prins, aşa adormi i cum erau, încol ci i câte doi în
aceeaşi scobitur şi cuprinşi parc de o amor eal de moarte, dar
la cel mai mic semn de pericol, alunecau în ap şi se îndep rtau
cu viteza fulgerului.
Stând în ap pân la genunchi, Stephan reperase mai multe
cuiburi. Îl alesese pe cel mai mare şi cu o mişcare rapid îl scosese
din ascunz toare. Întorcându-se pe plaj , cu liana bicolor şi
însufle it , îi surâdea cu subîn eles tinerei femei. Dac nici aşa nu-
i c dea Susann în bra e!
Dac nu era fata nu s-ar fi ostenit s caute şarpele coraliu
pentru idio ii pe care îi plimba. Acum Susann st tea în fa a lui, cu
chipul încremenit de fric şi de stupefac ie.
Privirile li se încrucişar şi ea l s brusc ochii în jos. Stephan îi
sim i tulburarea. Uitând de şarpe, privirile îi c zur pe sânii
bronza i şi sim i c o doreşte.
Stephan se sim ea minunat. Asta era via a lui: soare tot timpul,
ap c ldu , fete frumoase şi extraordinara vegeta ie tropical :
ultimul paradis pierdut.
În joac se apropie de Susann, care se trase înapoi strigând.
Uitând de soarele puternic, turiştii îl sorbeau din ochi pe Stephan.
Numai o american în vârst st tea nemişcat în ap f când pluta.
Stephan apuc reptila de coad , surâzându-i încurajator lui
Susann.
— Am s -l fac s vomite. Privi i…
Brusc, începu s roteasc din ce în ce mai repede şarpele în
jurul capului, ca pe un lasou. Precipitându-se, spectatorii se
îndep rtar , inclusiv tân ra american .
— Nu e periculos, îl in bine, strig Stephan.
Furios, şarpele coraliu, scotea din când în când limba bifurcat
şi ascu it . Deodat din gura lui ap ru ceva cilindric de culoare
cenuşie. Stephan îl mai învârti pu in, apoi îl izbi de nisip. Pe
jum tate ame it , reptila r mase nemişcat . Stephan se aplec
pentru a scoate din gura lui ceva şi îl arunc pe nisip.
Era un peşte mort, lung de dou zeci de centimetri. inut de
ceaf , şarpele se zbuciuma disperat. Îi întrerupseser digestia!
Stephan îşi apropie chipul la câ iva centimetri de limba ascu it ca
o suli . Susann scoase un «oh!» plin de repulsie. Tân rul
instructor îşi continu num rul de senza ie, încol cind şarpele pe
dup gât şi întreb :
— Vrea cineva s fac o poz cu el aşa?
T cere prudent . Susann fu cuprins de frisoane: prietenii ei de
la Chicago p reau nişte am râ i pe lâng Stephan, închise ochii,
imaginându-şi o scen plin de voluptate, care o f cu s se
înfioare.
Lui Stephan începuser îns s -i amor easc degetele.
Auditoriul fusese impresionat îndeajuns. Lu şarpele din nou de
coad , îl mai încol ci o dat şi îl d du drumul în mare. Reptila
înot o vreme la suprafa , apoi se înfund în nisip şi disp ru.
Recrea ia se terminase.
— Acum mânc m, anun Stephan. Trebuie s facem focul.
Susann, haide i s c ut m lemne.
Susann nu aştept alt invita ie. Plaja era îngust , întrerupt
imediat de o lizier de arbuşti. Stephan se strecur cu abilitate şi
începu s m run easc crengile uscate, pe care i le întindea apoi
fetei. Se atinser de mai multe ori şi instructorul f cu în aşa fel
încât s loveasc din greşeal cu cotul sânii bronza i. Susann nu
reac ion , dar în momentul în care pieptul lui musculos îi atinse
uşor coapsele, r mânând lipit de ea pentru o clip , la contactul cu
tricoul umed, fata avu un frison şi spuse vis toare:
— Ce n-aş da s tr iesc aşa ca dumneavoastr . Este atât de
excitant!
Stephan puse mâna bronzat pe coapsa gr su . Mireasma
vegeta iei luxuriante îl f cu s ame easc . Înso itorii lui Susann se
r spândiser pe plaj în c utarea umbrei, sau f ceau baie.
Stephan sim i cum i se usuc gura de dorin . Degetele puternice i
se înfipser în carnea elastic . Ideea de a face dragoste cu el nu-i
displ cea lui Susann, dar avea un principiu: niciodat în aer liber.
Se desprinse uşor de el.
— Ce fel de peşte era acela pe care l-a i scos din gura şarpelui?
Stephan în elese c runda era pierdut . Trebuia s -şi continue
num rul şi s fac pe Tarzan pân la cap t.
— Aceşti şerpi nu m nânc decât peşti, explic el. Înoat foarte
repede în apa care este foarte limpede pe aici. Nu accept decât o
singur specie: murenele, care sunt la fel de feroce ca rechinii.
Lipit de un pin, Susann îi sorbea cuvintele. Zumz itul miilor de
insecte, c ldur umed şi mirosurile neobişnuite o ame iser şi pe
ea. Îl dorea pe Stephan şi se sili s -şi ascund tulburarea:
— Cum se poate ca un peşte atât de mic s fie atât de r u?
 Stephan terminase de adunat lemnele. O lu pe Susann de
mân şi se întoarser pe plaj . Sub t lpile lor goale, nisipul ardea.
— Este un peşte carnivor. Murenele au din ii ascu i i ca acele.
Când sunt r nite, pot ataca şi oamenii.
— Oh!
Teroarea pe care o încerca Susann avea în ea ceva pl cut. F cu
un ocol pentru a-şi r cori picioarele, distan ându-se astfel de
Stephan. Brusc, d du cu ochii de murena vomat de şarpele
coraliu. Învingându-şi dezgustul, se aplec asupra peştelui. Prin
gura întredeschis se z reau din ii minusculi şi albi. Mai multe
muşte roiau pe pielea maronie. Vru s se îndep rteze, dar fu
frapat de un am nunt: corpul murenei era deformat ca şi când ar
fi înghi it ceva mai mare ca ea. Intrigat , Susann se ridic .
— Stephan, veni i s vede i ceva!
Tân rul l s jos bra ul de lemne şi se apropie de Susann.
— S-ar p rea c a înghi it ceva, spuse ea.
Stephan apuc murena de coad şi cl tin din cap:
— Nu-i de mirare, sunt atât de vorace încât înghit peştii cu
totul, f r s -i mestece. Asta trebuie s fie.
Puse murena în podul palmei şi cu ajutorul pumnalului cu
mâner de plut , care îi servea la tranşarea pr zii lovite de harpon,
despic murena pe lung. Mirosul de putrefac ie o f cu pe Susann
s se dea înapoi cu dezgust. Degetele dibace ale lui Stephan
scotocir prin m runtaiele peştelui şi scoaser un obiect violaceu
şi lunguie , cam de şase, şapte centimetri, acoperit de nişte
aderen e maronii. Arunc peştele şi se aplec s spele în mare
obiectul necunoscut. Când se ridic , avea privirea fix şi în ciuda
bronzului, p lise.
— Pentru numele lui Dumnezeu! spuse el cu o voce sugrumat .
Brusc, Stephan nu mai sim i nici soarele muşc tor, nici apa
c ldu care îi sc lda picioarele. Descoperirea îl f cuse s
încremeneasc de oroare.
Intrigat , Susann arunc o privire peste um rul lui. Avu
senza ia c nu mai are aer. În ciuda culorii violacee, se putea
recunoaşte cu uşurin un deget omenesc, cu o verighet atât de
intrat în carne încât t ia aproape degetul în dou . Unghia neagr
era pe jum tate smuls .
— My goodness!
Încremenit de oroare, Susann scoase un strig t sugrumat şi se
d du înapoi. P rea o fars de prost gust pus la cale de comitetul
de primire din Noua Caledonie.
 Cuprins de sim minte asem n toare, Stephan contempla şi el
obiectul g sit, având un chef nebun s -l arunce în mare. Îl puse cu
grij pe nisip şi îşi şterse sudoarea care îi intrase în ochi. Atraşi de
strig tul lui Susann, ceilal i veneau în fug .
*
* *
Nimeni nu mai sim ea c ldura. Ghemui i în jurul macabrei
descoperiri, clien ii popasului Kanumera uitaser de mas şi de
ambian a paradisiac a insulei. Degetul fusese aşezat pe o batist
pus la dispozi ie de un american.
— Ce facem cu el? întreb Susann cuprins de oroare.
Toat lumea îşi punea aceeaşi întrebare. Ce se putea face într-o
ar tropical cu un deget omenesc în plin putrefac ie? Putea fi
p strat, înf şurat în batist , dar în ce scop şi cui trebuia predat?
Dac l-ar fi aruncat în mare, americanii l-ar fi linşat… Nu
r mânea decât s -l îngroape… ceea ce şi suger , pe un ton
încurcat.
Se sim ea uşor ridicol, aplecat asupra buc ii de carne pe
jum tate putrezit . Blestema curiozitatea lui Susann. Afurisit
deget!
— Cui i-ar putea apar ine? întreb un american masiv şi roşu
ca un somon.
Fusese printre pu inii care nu manifestaser nici un fel de
emo ie. În timpul r zboiului din Pacific v zuse altele şi mai şi.
Fericit de diversiunea creat , Stephan se ridic .
— N-am nici cea mai mic idee. Nimeni nu s-a înecat aici zilele
astea… N-am auzit de nici un naufragiu. Murena nu era destul de
mare ca s fi venit de departe; nu mai mult de zece, cincisprezece
mile.
— Poate a murit demult, remarc o femeie.
Stephan sim i cum îi revine superioritatea. Ridic din umeri.
— În acest loc un corp e cur at în dou zile de rechini. Asta în
cazul în care nu a fost înfulecat de viu. În fiecare noapte rechinii
vâneaz în lagun . Li se pun momeli cu calcan şi le înghit cu cârlig
cu tot.
Americanii care priveau tem tori apa de culoarea smaraldului
fur cuprinşi de oroare. Stephan încerc s le abat aten ia.
Degetul începea s -l plictiseasc îngrozitor.
— Poate e doar o glum proast .
Americanul solid rânji:
— Vre i s m face i s cred c cineva şi-a t iat de bun voie un
deget ca s -l dea de mâncare la peşti?
Stephan f cu un gest vag, dând de în eles c nu-i p sa.
Începuse s -i fie foame şi cald. Muşte mari, din ce în ce mai
numeroase, n v liser pe deget. Dac mai aşteptau mult, nu mai
aveau ce îngropa, decât un oscior bine cur at.
Stephan sim i c trebuie s dea lovitura.
— Am s îngrop chestia asta, spuse el. Voi face un raport
jandarmului de pe Insula Pinilor, dar nu cred c va fi de mare
ajutor dac îi duc degetul. N-are nici m car un frigider la
jandarmerie… Vre i s -mi l sa i batista?
Evitase la timp cuvintele „drept giulgiu”.
— O.K.! spuse americanul. Nu cred c putem face altceva, dar
mâi înainte trebuie s lu m inelul…
— Inelul?
— Da, verigheta…
Moment de şov ial . Sim ind cum i se usuc gâtul, Stephan se
aplec asupra degetului. Din cauza perni elor de carne în
descompunere, metalul galben aproape c nu se mai vedea.
Stephan nu era un fricos, dar nu se prea sim ea în stare s jupoaie
r m şi a în putrefac ie.
— Crede i c este într-adev r de folos? protest el.
— Nu putem s o l s m, replic ferm americanul. Aşa ceva nu
se face.
Alt adept al protocolului…
Dac asta nu se f cea…
Stephan îi arunc interlocutorului s u o privire dezgustat .
Acesta surâse protector.
— S pa i o groap la r d cina copacilor şi da i-mi cu itul.
Uşurat, Stephan îi întinse pumnalul cu mâner de pluta şi se
îndep rt . Calm, americanul apuc degetul înf şurat în batist şi
îl aşez în palm . Fascina i, tovar şii de excursie nu-l sc pau din
ochi.
Încerc mai întâi s fac verigheta s alunece, dup ce o
degajase cu vârful pumnalului, dar nu reuşi. Metalul se lipise de
carnea în descompunere. În picioare, sub soarele arz tor,
americanul asuda din belşug. O buc ic de carne se desprinse şi
c zu pe nisip; toat lumea se d du rapid înapoi.
— Nu v muşc , morm i el.
Timp de o clip privi marea de smarald. Se întorsese cu gândul
în timp, cu dou zeci şi cinci de ani înainte, pe vremea când plajele
Pacificului erau pline de capcane mortale… Voia acea verighet şi
avea s o aib …
— L sa i-o balt , suger , un b iat cu ochelari cu rame de baga.
Afacerea nu ne priveşte… Nimeni n-o s vin s dezgroape un
deget ca s recupereze verigheta.
Americanul nu se obosi s r spund . Strecurase vârful
pumnalului pe sub inel şi încerca s -l desprind cu o mişcare
circular . Nici m car nu mai sim ea duhoarea. Încet, încet, fâşiile
de carne putred se desprindeau şi îşi d du seama c în curând
din deget nu vor mai r mâne decât nişte oscioare…
Respir adânc şi apuc verigheta cu mâna stâng , tr gând cu
dreapta de extremitatea degetului, apoi începu s trag încet şi
constant.
Asisten a îşi inea respira ia, de parc ar fi operat degetul unui
pacient. Un soi de sacrilegiu… Susann întoarse privirea. O dureau
parc şi pe ea degetele. Gândul îi zbur la nefericitul ciopâr it de
rechini, de crabi şi de to i acei peşti multicolori şi feroce din m rile
tropicale.
O frac iune de secund , americanul crezu c n-o s reuşeasc ,
apoi carnea putred ced cu brutalitate şi verigheta, de care mai
atârna o fâşie violacee, îi alunec în palma stâng .
Prefer s nu se uite la deget şi îl înveli cu grij în batist . Acum
putea fi îngropat.
— Îl pute i înhuma, îi strig lui Stephan.
Puse degetul înf şurat în batist pe nisip şi se îndrept spre
ap , aplecându-se s cure e inelul cu vârful pumnalului. Din
fericire, carnea se desprindea uşor şi plutea spre fund, pe nisipul
alb… Un adev rat festin pentru crabi.
Nimeni nu mai avea chef de baie…
Dup ce termin de cur at, americanul frec inelul cu nisip.
Verigheta era ca nou .
Stephan se apropie.
— Gata. Sper s nu dea gâng niile peste el.
Americanul cl tin din cap.
— Am f cut bine c am luat verigheta, spuse el. Privi i.
Tân rul apuc inelul şi îl apropie de ochi pentru a descifra
inscrip ia din interior. Literele şi cifrele se distingeau cu claritate.
Silabisi cu voce tare: „Thomas şi Marylin. 8 iulie 1956. Kansas
City.”
— Un american? murmur el. Ce o fi învârtit pe aici? Nu-mi dau
seama.
Cel lalt îi şi luase verigheta.
 — În trei zile ajungem la Pago-Pago, spuse el. Este teritoriu
american. Am s o predau poli iei. Cel pu in vor afla ce s-a
întâmplat cu el.
Incidentul era închis, dar nim nui nu-i mai era foame, Stephan
se întreba cine era necunoscutul care îşi g sise sfârşitul pe Insula
Pinilor.
N-avea de unde s ştie c era vorba despre un anume Thomas
Rose, membru marcant al Central Intelligence Agency, disp rut la
o mie o sut treizeci şi opt de mile de Noua Caledonie.
 Capitolul II

Dodge-ul care îl aştepta pe Malko la cap tul pistei era visul

imposibil al unui rege negru: aurit din cale afar , cu capota din
imita ie de crocodil şi interiorul din plastic alb. Extrem de discret
pentru un func ionar al CIA…
David Radcliff avea îns scuze. Se plictisea de moarte la Pago-
Pago şi aceast fantezie pe patru ro i era singura lui bucurie, o
bucurie gratuit atâta timp cât pe insula lung de dou zeci de mile
nu exista practic nici o şosea.
Se îndrept cu mâna întins spre Malko. Acesta era singurul
pasager de la clasa întâi. N-avea cum s greşeasc .
— Bun venit la Pago-Pago.
Era un omule rotofei, plin de pistrui, cu fa a rotund , lucind de
transpira ie. Prev z tor, l sase mergând aerul condi ionat din
maşin şi se gr bi s -l pofteasc pe Malko în untru.
Privi pieziş la costumul albastru de alpaca al lui Malko. El nu
purta decât o c m şu de nailon şi un pantalon uşor.
— O s cr pa i de cald, remarc el. Aici e anticamera iadului…
35° tot anul.
Complet moleşit, Malko scoase un morm it. Dup dou zeci şi
opt de ore de zbor, chiar şi într-un confortabil DC-8, era cam
agitat. Sigur c dormise în fotoliul de la clasa întâi, dar visa la un
pat cumsecade, aşa cum un câine viseaz la un os. Privea distrat
cocotierii care defilau pe marginea drumului ce urm rea coasta,
m rginit de cealalt parte de o colin înverzit .
De altfel, verdele era culoarea dominant în Pago-Pago. V zut
din avion, insula sem na cu o juc rie, aidoma unei enorme p st i
de fasole, încol cite în jurul unui cerc mai închis la culoare, care
era portul.
În realitate, Pago-Pago, aflat la opt sute şaptezeci de mile sud
de Honolulu, trecut pe hart drept „Samoa american ”, teritoriu
controlat de SUA, era o minuscul insul muntoas , îngrozitor de
umed , cu cel mai frumos port natural din Pacific: un vechi crater
vulcanic a c rui adâncime nu era cunoscut . Cu doi ani înainte,
un tanc petrolier arsese şi se scufundase f r s lase nici o urm .
— Am ajuns, îl anun David Radcliff.
 Malko deschise un ochi. În fa a lui se afla o cl dire joas ,
înconjurat de cocotieri, asem n toare cu un motel din Florida.
— International Pago-Pago, preciz pompos oficialul CIA.
Singurul hotel din oraş. Vor sosi şi bagajele dumneavoastr , m
ocup eu de asta.
Trezit brusc, Malko se întreb de ce oare îl expediase CIA în acel
col uitat de lume, la 15° nord de Ecuator. Era o buc ic din
America. Samoanii pl teau asigur ri sociale şi îşi p strau satele la
fel de curate ca un cartier reziden ial din California.
Coborî din maşin şi se întinse. Ochii îi erau roşii de oboseal .
Pân în hol nu erau decât câ iva paşi, dar transpir din cap pân
în picioare. Umiditate o sut cincizeci la sut .
Se gândi c în Austria, la Liezen, castelul era înconjurat de
z pad , dar dac dorea s îl vad terminat trebuia s lucreze în
continuare cu CIA pentru a-şi putea pl ti antreprenorii. Din
fericire, aripa principal era terminat şi complet mobilat . Mai
avea nevoie de câteva misiuni şi se putea retrage.
— Ne vedem la bar peste o jum tate de or , îi strig David
Radcliff din maşin .
Americanul frem ta de ner bdare. Nu avea des vizitatori la
Pago-Pago. Nu-i p sa c Malko dormea pe el. Şi el avea s -i spun
lucruri importante.
*
* *
Malko fu bucuros c nu-şi scosese sacoul. Temperatura din
International Pago-Pago era una polar . De altfel, îi pl cea s fie
întotdeauna pus la punct şi îi admira pe englezii adev ra i care
chiar şi atunci când cinau singuri în jungl se îmbr cau în
smoking.
— Ave i mult de lucru? îl întreb Malko pe David Radcliff.
O osp t ri samoian , purtând un imens coc şi mergând de
parc dansa, le adusese dou whisky-uri «J & B». Oficialul CIA o
aştept s se îndep rteze şi îi r spunse surâzând destins.
— N-am mai f cut nimic de când a disp rut de Gaulle…
Era o aluzie delicat la activitatea desf şurat de CIA în Pago-
Pago: spionarea experien elor atomice franceze. În Pacificul de sud,
cu ajutorul avioanelor U2 deghizate în aparate meteo… Lucru care
îi adusese lui David Radcliff cea mai mare nereuşit din carier :
unul dintre avioanele U2 r m sese f r combustibil şi aterizase
for at la Faa, aeroportul din Tahiti. Complet aiurit, pilotul
acceptase kerosenul francez, în timp ce spionii de la SDEC îi
demontau camerele de luat vederi…
C ldura f cu t cerea şi mai ap s toare. David Radcliff continu :
— Nu acesta este motivul pentru care v afla i aici. Într-un fel,
hazardul v-a adus. Povestea este cam stranie.
Luând un aer misterios, scoase din buzunar o cutiu din
carton alb şi o împinse spre Malko.
— Uita i-v la asta.
Malko lu o gur de whisky „J & B” şi deschise cutia,
aşteptându-se s dea peste cine ştie ce oroare. Cele trei osp t ri e
samoiene, flec rind din lips de ocupa ie, îi observau.
În untru nu era decât o verighet obişnuit din aur. Uşor
ironic, Malko îl întreb :
— M-a i f cut s înconjor p mântul ca s m cere i în
c s torie?
Chipul rotofei al lui David Radcliff devenise serios. Inspect
barul pustiu şi întunecat. În acel anotimp, la Pago-Pago noaptea se
l sa la şapte şi jum tate.
— Thomas Rose, spuse el, cel c ruia i-a apar inut aceast
verighet , era unul dintre cei mai buni specialişti ai noştri. Ultima
dat a fost v zut la Vita Levu, insula principal a Arhipelagului
Fidji.
— Era în concediu?
David Radcliff cl tin din cap.
— Era în misiune. O anchet de rutin privind zonele în care s-
ar fi putut amplasa baze în caz de nevoie. Şti i schema:
oportunit i sportive, starea de spirit a popula iei, eventuala
infiltrare a adversarilor.
Ochii aurii ai lui Malko se f cur mari.
— Exist spioni în Fidji?
— Este mai degrab un paradis turistic decât un cuib de spioni,
zise americanul. Guvernatorul este englez, iar popula ia este
jum tate fidjian , jum tate hindus !
— Hinduşi?
Er ceva neaşteptat în mijlocul Pacificului. David ridic din
umeri şi f cu semn osp t ri elor s umple din nou paharele.
— Mor de foame la ei acas şi se duc unde v d cu ochii. Englezii
prefer s -i in în Fidji decât s -i vad la Liverpool.
— Nu crede i c ne-am îndep rtat de subiect?
— Adev rat, recunoscu americanul. Pe scurt, dup o s pt mân
petrecut la Suva, capitala Arhipelagului Fidji, Thomas Rose a
disp rut. Uite aşa, s-a volatilizat… A plecat într-o sear de la
Hotelul Travelodge şi nu a mai dat nici un semn de via . Consulul
a fost anun at dou zile mai târziu şi a b nuit c avuse un
accident sau c plecase într-o excursie, dar poli ia englez a
cercetat minu ios Vita Levu şi insula geam n Vana Levu, f r s
dea de urma lui Thomas Rose…
— Poate c a p r sit discret insula.
David Radcliff cl tin din cap.
— Se vede c n-a i fost niciodat în Fidji. E la cap tul lumii.
Avioane pu ine, doar Panam şi UTA au câte un zbor pe s pt mân
şi câteva vase de croazier . Insula cea mai apropiat , Noua
Caledonie, se afl la peste o mie de mile dep rtare…
— Nu exist avioane particulare?
— Vreo şase, dar au fost verificate, iar el poate c ar fi dat un
semn de via dup un timp.
— Poate s-a r t cit în jungl , insist Malko, a fost muşcat de un
şarpe, sau a fost pur şi simplu atacat de un ho şi a fost asasinat…
sau poate s-a înecat. Peste tot în lume se întâmpl asemenea
lucruri, f r ca cei implica i s fie spioni.
— Desigur, admise americanul. Aceasta este şi concluzia la care
am ajuns în momentul în care am g sit aceast verighet .
— Unde anume?
David Radcliff t cu o clip , pentru a da mai mult greutate
cuvintelor. Luminile din portul Pago-Pago se reflectau în oglinzile
barului.
— La o mie o sut treizeci şi opt de mile sud de Noua
Caledonie…
Oficialul CIA povesti cum fusese descoperit verigheta şi
conchise:
— A fost o întâmplare fericit care a permis reluarea anchetei
asupra mor ii lui Rose.
Malko str nut . Ciudat cum reuşise s r ceasc la sud de
ecuator! Pica de somn şi exaltarea interlocutorului s u îi p rea un
pic exagerat .
— Ce v face s crede i c Thomas Rose nu s-a înecat şi c
trupul lui nu a fost dus de curent? întreb el.
David Radcliff cl tin din cap.
— Nici un curent nu duce un corp pe o asemenea distan . Nu
uita i c murena care i-a devorat degetul era foarte mic , genul de
peşte care nu înoat mai mult de zece mile. Nu, corpul lui Thomas
Rose a fost, pentru un motiv r mas necunoscut, transportat în
Noua Caledonie, unde a fost aruncat în ap . F r acel peşte lacom
n-am fi aflat niciodat …
— Nu ar fi putut s se duc de bun voie acolo?
— Imposibil. Pe de o parte, paşaportul i-a r mas în valiz , iar pe
de alta, am verificat toate plec rile posibile între data dispari iei şi
momentul în care i-a fost g sit corpul. Nici o urm . Nu uita i c
Thomas Rose nu avea nici un motiv s se ascund .
Bizar, chiar foarte bizar acest incident. Malko reflecta.
— În privin a anchetei sale nu se cunoaşte nimic?
— Nu-şi prezentase înc raportul. Consulul nostru nu ştie
nimic. Avea impresia c Thomas Rose era în siguran …
— Cu toate acestea, dup p rerea dumneavoastr , a fost
asasinat… De c tre cine?
David Radcliff ridic neputincios privirea.
— Dac am fi ştiut nu v-ar fi trimis aici. În orice caz, nu-i b nui
pe fidjieni. Au mintea ca de g in … Mai r mân dou trei mii de
albi din insule şi hinduşii.
— Hinduşii?
Pentru Malko, aceştia erau echivalent cu pacifismul. David
Radcliff f cu o mutr dezgustat .
— Se pâre c printre ei sun unii care au nişte rela ii dubioase
cu nişte indivizi. Din Indii. De aici pân la a-şi exporta tic loşia nu
e drum lung… Fiindc veni vorba, odat ajuns acolo, va trebui s
fi i foarte atent cum ac iona i, pentru c hinduşii şi fidjienii se
ur sc într-un mod aproape cordial, iar englezii sunt de o
susceptibilitate… Lohan v va explica.
— Lohan?
— Vice consulul. Corespondentul nostru la Suva. Un tip
simpatic, cu o so ie fermec toare.
Construind un plan de anchet în sinea lui, Malko îşi continu
întreb rile.
— Nu în eleg ce motiv ar fi avut s -i transporte corpul peste
Pacific pân în Noua Caledonie, insist el.
— Dac am şti… S sper m c nu a fost o lovitur dat de cei
de la SDEC. Uneori sunt foarte afurisi i. O s afla i mâine când
ve i ajunge acolo.
Era ceva dac nici în alia i nu se mai puteau încrede!
Malko avea un chef nebun s -i trag vreo câteva palme
americanului de s -i dispar pistruii.
— Dac în eleg bine, trebuie s traversez Pacificul ca s m
întorc la Fidji, unde am aterizat ieri cu UTA. De ce am venit pân
aici?
 Încurcat, David Radcliff roşi: nu îndr znea s -i m rturiseasc
lui Malko c avusese pur şi simplu chef s stea de vorb cu un
nou venit. Putea foarte bine s -i trimit verigheta împreun cu un
raport lui Dan Lohan la Suva, scutindu-l pe Malko de o c l torie
de o mie cinci sute de mile… şi atunci min i:
— Este o problem administrativ . Sun şeful sectorului
Pacificului de sud şi Dan Lohan îmi este subaltern.
Malko nu d dea doi bani pe asemenea subtilit i administrative.
— Singurul mod în care v-aş putea ierta, spuse el plin de
demnitate, ar fi dac mi-a i face rost pe aceast insul pustie de o
sticl de şampanie Moet et Chandon, de preferat din 1962 şi a i
bea-o cu mine ast sear . M-ar ajuta foarte mult s -mi ordonez
gândurile, pentru c am impresia c micile mele celule cenuşii vor
fi puse la grea încercare pe o asemenea c ldur .
— Unde aş putea g si aici şampanie fran uzeasc ? gemu David.
— Cere i-i guvernatorului, îi ordon Malko triumf tor şi
spune i-i c de asta depinde salvarea patriei. Dac îmi va fi dat s
sfârşesc precum Thomas Rose în burta unui rechin, aş vrea m car
s plec cu o amintire pl cut … Apropo, nu m duc la Nandi. Plec
la Noumea şi de acolo pe Insula Pinilor. Vreau s verific dac nu a
mai r mas vreo buc ic din Thomas Rose. Pe curând şi v aştept
cu şampania.
Pl ti totuşi nota. În orice împrejurare voia s -şi dovedeasc
buna creştere. Holul care ducea spre camera lui era o galerie
exterioar . C ldura umed îl înv lui imediat. Privi cerul. Crucea
Sudului str lucea deasupra portului din Pago-Pago. Malko se sim i
deodat la cap tul lumii. Spera totuşi c David avea s g seasc
şampanie fran uzeasc .
Cu cât se apropia mai tare de moarte, cu atât aprecia mai tare
micile pl ceri ale vie ii.
*
* *
Aşezat în fa a bungaloului, pe plaj , Malko privea moroc nos şi
în acelaşi timp vis tor apa de culoarea smaraldului ce sc lda
laguna Insulei Pinilor. Paradisiacul popas Kanumera era construit
pe o limb de p mânt aşezat între dou lagune. Soarele îi arsese
umerii şi reuşea cu greu s stea întins. Timp de dou zile cercetase
împreun cu Stephan metru cu metru zona care înconjura Illot
Brosse, se scufundase la baza fiec rui recif, pe o raz de o mil în
jurul lagunei, apoi cercetaser cu ajutorul şalupei coasta Insulei
Pinilor. G siser doar cadavrul unui caşalot pe trei sferturi devorat
de rechini.
Nici urm de Thomas Rose. Nu puteau s prind toate murenele
şi s le despice burta ca s dea de vreun indiciu.
Dac Thomas Rose ajunsese pe Insula Pinilor, nu putuse s
locuiasc decât la Popasul Kanumera, dar numele lui nu figura în
registru. Singurul acces oficial pe insul era cu ajutorul micului
avion Heron de la ora 16. Împreun cu Stephan, Malko st tuse de
vorb cu singurul jandarm din zon . Nimeni nu v zuse picior de
alb…
S-ar fi p rut c Thomas Rose ajunsese acolo adus de un delfin.
Descurajat, Malko se preg tea s se întoarc în Fidji.
În lips de altceva mai bun, Malko se mul umea s stea la
soare. Mai bronzat ca niciodat , Stephan se apropie de el. Malko se
prezentase drept func ionar al consulatului din Suva. Plimb rile
sale cu tân rul instructor îl convinseser c Stephan nu avea nici
o leg tur cu dispari ia lui Rose. Un al şaselea sim care nu-l
înşela aproape niciodat .
— Pân la urm a i g sit ceva? întreb Stephan.
Malko strivi cu o lovitur precis un enorm gândac ce se c ra
pe peretele bungaloului. Cl dirile erau de dou feluri: obişnuite şi
„de lux”. Acestea din urm se deosebeau esen ial de cele din
categoria inferioar prin m rimea gândacilor, nişte insecte
nemaiv zute. În ciuda faptului c mai fusese de multe ori la
tropice, Malko nu mai v zuse unii atât de mari… Cu toate acestea,
nu ei îl devoraser pe Thomas Rose.
Dup ce termin „execu ia” îi r spunse tân rului:
— Nu. Se pare c acest deget a ajuns aici printr-o minune.
Sunte i sigur c nu a putut fi desprins de corp la câteva sute de
kilometri de aici?
Stephan îl ocoli pe Malko şi se aşez lâng el.
— Imposibil. Tr iesc de zece ani în zona Pacificului. O muren
atât de mic nu se îndep rteaz la mai mult de câ iva kilometri,
maxim zece.
— Oare ce s-a întâmplat cu corpul?
— S-au ocupat rechinii de el.
— A c zut de pe un vas?
— Nimeni nu vine pe Insula Pinilor. Este prea departe de
Noumea şi este un loc periculos. Chiar şi mineralierele care
transport nichel trec mai pe la vest. Singura copaie care mai vine
este Fidjian-Princess.
— Fidjian-Princess? Ce fel de barc este? Un vas de croazier ?
 Stephan râse în hohote.
— Este cea mai nenorocit copaie care mai pluteşte înc în
Pacificul de sud. Hoin reşte din insul în insul transportând câte
pu in din toate. Acum dou s pt mâni ne-a adus ciment de la
Noumea pentru noile construc ii şi banane din Fidji.
— Din Fidji?
— Da. Portul s u de domiciliu este Suva, unde ancoreaz destul
de des. Repara iile sunt mai ieftine decât aici.
Ochii aurii ai lui Malko fixau cadavrul gândacului, Fidji. Şi
Thomas Rose venea din Fidji. Poate c era o pist . Stephan se juca
cu un pumn de nisip.
— Cui apar ine Fidjian-Princess?
— Unui australian b trân şi be iv, «Dirty Joe», care tr ieşte într-
o mizerie de nedescris şi ador s m nânce inim de broasc
estoas . Le pescuieşte la ancor şi le las apoi s putrezeasc la
soare. Este singurul vas care mai vine pe aici. Odat , echipajul de
canaci l-a l sat balt pentru c -i înşelase şi trei s pt mâni a tot
aruncat cu cutii goale de bere în lagun …
— Unde e acum? întreb Malko, f r s par prea interesat.
Stephan ridic din umeri.
— Mi-a spus c se întoarce la Suva, trecând prin Tonga, dar
poate c s-a r zgândit pe drum, sau s-a scufundat. Mare minune
c mai pluteşte înc . Doar ap sând cu degetul şi coca se
g ureşte…
Clopotul pentru dejun se auzi sunând. Malko se ridic . Aflase
destule.
— Cred c m voi întoarce la Noumea, spuse el. Nu vom şti
niciodat de ce Thomas Rose a murit aici.
— Dac aflu ceva, promise Stephan, v dau de ştire…
 Capitolul III

Cramponat de volanul micului Datsun 1000, Malko înghi i

înjur tura nu prea potrivit cu excelenta educa ie de care avusese
parte. Tocmai trecuse de Navua, mai avea înc şaizeci de mile pân
la Sigatoga şi drumul era în continuare mizerabil.
Nici m car nu putea fi numit drum. Era asfaltat doar pe
por iunile în care traversa nenum ratele sate. În rest, p rea opera
unui inginer dement şi be iv: o pist îngust ca o potec pentru
capre, plin de gropi ca o bucat de şvai er, urcând şi coborând
nenum rate coline acoperite de jungl şi unde cea mai lung linie
dreapt nu dep şea zece metri.
Cu toate acestea, era singurul drum din Vita Levu, urm rind cu
fidelitate meandrele coastei. Englezii nu se osteniser s croiasc
un drum spre interiorul insulei.
Dintr-un viraj ap ru brusc un camion mare şi Malko de-abia
avu timp s vireze la stânga pentru nu a fi strivit. Orbit de norul de
praf alb, pe lâng care smogul californian p rea o cea uşoar ,
Malko aproape se opri. Avea gura uscat şi pl mânii plini de praf.
Transpira ia îi lipise c maşa de spate. Cu toate c geamurile erau
ridicate, norul de praf f cuse ca totul, inclusiv c maşa, s capete o
culoare cenuşie.
Era epuizat de efortul de a conduce pe stânga şi de drumul
mizerabil. Zguduiturile îi trezeau dureros amintirea vechilor r ni şi
îl b tea gândul s se întoarc din drum.
Cu toate acestea, peisajul era încânt tor. Ferigi arborescente,
înalte cât nişte cl diri cu trei etaje, umbreau drumul şi în fiecare
sat Malko întâlnea fidjieni goi puşc , ce îl salutau cu voioşie din
mersul calului.
La un moment dat se uit în oglinda retrovizoare şi z ri un
automobil rulot care mergea foarte aproape în spatele lui. Un
Hillman sau un Ford, plin de praf. Vir uşor spre dreapta, ca s
poat fi dep şit, dar maşina r mase în spatele lui, atât de aproape
încât îi putea vedea pe cei din untru.
La volan era un b rbat cu ochelari fumurii, iar al turi de el o
femeie brunet , cu p rul legat la spate, pome ii sup i şi osoşi,
tenul mai şi nasul fin şi lung… Drumul se îndep rta de mare şi
urca o colin . Motorul tr gea cu greu.
În momentul în care ajunse în vârf, auzi din spate un claxon
ner bd tor. Botul celeilalte maşini ajunsese în dreptul s u.
Neavând chef s -şi continuie drumul în asemenea condi ii, vir
uşor stânga. Pe distan de o mil , drumul trecea peste o
surplomb stâncoas , suspendat la cincizeci de metri de nivelul
apei şi f r parapet.
Rulota îl ajunsese din urm . Ridic instinctiv piciorul de pe
accelera ie pentru a o l sa s treac , dar capota masiv r mase în
continuare în dreptul lui, ca şi când cel lalt şofer încetinise şi el.
Surprins, Malko privi în dreapta şi v zu profilul impasibil al
brunetei. În aceeaşi clip , se auzi un sunet de table lovite şi Malko
ap s cu putere pe frân .
Cu o mişcare brusc de volan, şoferul rulotei se n pusti spre
Datsun, dându-i o lovitur puternic . Malko z ri deodat golul din
fa a maşinii şi intuind c avea s se zdrobeasc de stâncile de jos,
trase puternic de volan spre dreapta şi sim i cum Datsun-ul se
r suceşte spre stânga. Rulota disp ruse într-un nor de praf care îl
orbea.
Datsun-ul se înclin puternic spre stânga.
— Asta e! îi trecu prin minte lui Malko.
Dar maşina f cu un salt, motorul vui şi Malko se trezi oprit
perpendicular pe drum, cu motorul calat. Cu inima b tând s -i
sparg pieptul, deschise portiera şi coborî. Examinând partea din
spate stânga, în elese ce îl salvase. În acel loc era un acostament
lat de cincizeci de centimetri, pu in mai jos de nivelul drumului,
fiind astfel invizibil de pe şosea. Roata din spate stânga ricoşase în
el şi f cuse maşina s se întoarc pe drum. Altfel, dup un zbor de
cincizeci de metri, s-ar fi zdrobit de stânci.
Pus pe gânduri, Malko porni la drum. Undeva jos, marea de
culoarea smaraldului scânteia în soare. Era posibil s fi fost o
manevr greşit , dar în minte îi st ruia chipul impasibil al femeii.
Pe fa a ei nu se citise nici urm de emo ie, iar rulota nu oprise…
Rulând cu vitez redus pe serpentine, trecu în revist ce f cuse
la Suva şi încerc s ghiceasc ce anume putuse s duc la
încercarea de a fi suprimat.
*
* *
Zborul 1564 al Companiei UTA, în direc ia Tahiti şi Los Angeles
îl duse pe Malko la Nandi, în cel lalt cap t al insulei. De acolo
fusese nevoit s ia un avion. DC-3 al Companiei Fidjian Airways
pân la Suva. Nandi nu exista decât pe h r i. Cinci sau şase
hoteluri, un aeroport, trestie de zah r şi câteva c su e. Via a din
Vita Levu era concentrat în Suva.
Consulatul american se afla pe Cumming Street, o strad
îngust care d dea în pia , plin de dughene hinduse pentru
turişti şi m rginit de un canal cu ap infect . Dup aspectul
cl dirii cu trei etaje, se vedea c administra ia american îşi
începuse programul de economii cu Insulele Fidji.
În momentul în care intr în biroul vice consulului, anun ându-
se în prealabil, împreun cu Dan Lohan se mai afla o tân r
blond . Camera era minuscul , cu o hart mare a Pacificului pe
perete şi un aparat de aer condi ionat care scotea un zgomot
infernal. Dan Lohan îi strânse mâna lui Malko de parc ar fi vrut
s -i smulg bra ul din um r. Sem na cu David Radcliff, mai pu in
pistruii. Se p rea c Agen ia trimisese în sectorul Pacific numai
persoane rotofeie şi atinse de calvi ie.
— So ia mea Grace, spuse americanul.
Grace p ru surprins c Malko îi s rut mâna, lucru rar în
mijlocul Pacificului… Blond , cu p rul piept nat în coc, avea pe
chip o expresie puritan şi distant , tr s turi fine şi o b rbie
voluntar . Avea aerul unei înv toare în vacan . Picioarele lungi
puneau în valoare silueta minion . Ochii ei albaştri îl m surar pe
Malko f r s -i arate vreo urm de interes. P rea aproape jenat
de prezen a lui, asta în contrast cu atitudinea plin de c ldur a
lui Dan Lohan.
Disp ru aproape imediat şi Lohan îi f cu semn lui Malko s se
aşeze pe singurul fotoliu din înc pere.
— Sunt foarte flatat s primesc vizita unuia dintre agen ii
subterani, spuse el. Ecoul reputa iei de care se bucur SAS a
ajuns pân aici. David mi-a trimis un telex. Cum mai merg
treburile la Pago-Pago? Aici, în afar de cricket şi de întrecerile de
la Yacht Club, n-ai ce face mare lucru…
Suva p rea un oraş de juc rie, strivit de c ldur . În afar de
bulevardul care mergea de-a lungul m rii – Victoria Parade – pe
care se aflau toate cl dirile oficiale, singurele hoteluri decente, în
num r de dou , restul era un talmeş-balmeş de str du e m rginite
de dughene hinduse, care vindeau tot soiul de m rfuri. În
compara ie cu fidjienii îns , hinduşii, la fel de buni comercian i
precum chinezii, deveniser leneşi.
De îndat ce se f cea cu adev rat cald, adic timp de şase ore
pe zi, închideau dughenele şi adormeau pe baloturile de stofe.
Înainte de a-l vizita pe Lohan, Malko d duse o rait prin oraş
pentru a vedea atmosfera local . Destul de deprimant .
Se gândi ce f cuse Lohan de îl deportaser într-un asemenea
loc. Tot timpul anului mun ii erau acoperi i de nori groşi de
furtun , rev rsând aproape în fiecare zi asupra oraşului Suva
trombe de ap , f r ca temperatura s scad m car cu un grad.
Nu exista var sau iarn , iar aerul nu era niciodat proasp t.
Ca şi când i-ar fi citit gândurile, Lohan suspin şi spuse:
— Dac a i şti cât regret New Delhi! Era murdar, la fel de
c lduros, dar cel pu in era un oraş! Aici, când ajungi la cap tul
bulevardului Victoria Parade, nu ai altceva de f cut decât s te
întorci. Suntem în plin centru al oraşului, ad ug el ironic…
— Cum a i ajuns aici?
— Washingtonul m consider un specialist. Proast idee am
avut s recunosc c îi cunosc pe hinduşi… Am venit pentru trei
ani şi m-au uitat aici…
— Care este procentul?
Lohan tres ri la auzul ignoran ei lui Malko.
— Cum, nu şti i c jum tate din popula ie este hindus ? Din
cauz c fidjienii sunt leneşi ca nişte şopârle, aproape au pus
monopol pe comer şi pe politic . Au şcoli peste tot, chiar şi în cele
mai mici sate şi se instruiesc, în timp ce fidjienii sfor ie la soare.
Aceştia au început s le ia frica îns , pentru c prea au invadat
totul. Am fost îns rcinat s între in leg turi cu liderii hinduşi care
ar putea veni la putere, men inând în acelaşi timp rela ii amicale
cu fidjienii şi cu guvernatorul… Am un prieten, un şef Gurkha,
care a cam colaborat cu englezii şi care a preferat s -şi p r seasc
ara. Controleaz o parte din comunitate şi m ine la curent…
— Un soi de turn tor, deci.
Lohan s ri în sus.
— Vai de mine! S nu folosi i un asemenea cuvânt. Hinduşii ar
putea s v taie gâtul. Sunt b nuitori ca fetele b trâne. Nu, este
vorba despre un prieten, un adev rat consilier.
Malko, temându-se s nu i se serveasc un curs de geopolitic ,
îl întrerupse:
— Ce şti i despre moartea lui Thomas Rose?
— Nimic mai mult decât am scris în raport. Pân s apar
povestea cu degetul, eram convins c se întâmplase un accident.
Se ridic şi se duse la un dulap metalic de unde scoase o valiz
albastr model Samsonite.
— Astea sunt lucrurile pe care le-am recuperat de la Travelodge.
Dac dori i s le examina i…
Malko scotoci rapid prin valiz : nu era nimic deosebit, în afara
unei foarte bogate colec ii de fotografii pornografice, japoneze dup
toate aparen ele. Lohan întoarse ruşinos capul…
Dup ce închise valiza, Malko se lipi de aparatul de aer
condi ionat.
— Ce şti i despre misiunea lui aici?
Americanul suspin :
— Nu mare lucru. Rose a stat aici zece zile apoi a… disp rut. L-
am v zut doar de trei ori şi nu mi-a spus nimic deosebit. Cred c
prefera s r mân în anonimat, pentru c n-a luat leg tura nici
m car cu persoanele pe care i le-am recomandat. Se pare c îşi
pierdea vremea prin port.
— Poli ia a deschis o anchet ? Vreau s spun, dup dispari ia
lui?
— Da, dar nu s-a prea ostenit. Am vorbit personal cu c pitanul
Armstrong. N-au g sit nimic. În seara zilei în care a disp rut a
plecat singur de la hotel, f r s spun unde. Poli ia mi-a anun at
dispari ia.
— I-a fost perchezi ionat camera?
— Dup câte ştiu, nu.
Vice consulul avea un aer foarte am rât… Se vedea c nu ştia
nimic. Malko începuse s cread c întreaga poveste era rodul
imagina iei, apoi îşi aduse aminte de Fidjian-Princess. Se pare c
dispari ia lui Thomas Rose nu fusese anchetat în mod serios.
— Ave i cunoştin despre un vas care se numeşte Fidjian-
Princess?
Americanul ridic surprins din sprâncene.
— N-am auzit niciodat de el. De ce?
— Ar putea avea leg tur cu dispari ia lui Rose.
Lohan surâse cu un soi de indulgen amuzat .
— V pute i interesa în port, dar s nu v aştepta i la prea
multe. Este posibil ca degetul s fi ajuns acolo unde a fost g sit în
împrejur ri aşa zis normale. Nu v d pe nimeni în Suva care s ne
ucid omul. Fidjienii sunt cei mai linişti i oameni din lume. Nici
m car n-au aflat de r zboiul din Vietnam.
Cu toate acestea, Thomas Rose disp ruse de pe insula
paradisiac , populat de oameni paşnici…
— M voi duce s dau o rait în port, îl anun Malko.
Dan Lohan ridic din umeri.
— N-o s vede i mare lucru. Dac nu ave i planuri pentru ast
sear , v invit la cin la Golden Dragon, singurul local din Suva.
So ia mea este ocupat s joace bridge.
Afar , c ldura umed şi lipicioas îl strânse parc de gât. Portul
se afla chiar în fa a lui, la cap tul str zii Princess, de cealalt parte
a pie ei, aşa c putea merge pe jos. O lu pe lâng casele de lemn
cu acoperiş din tabl ondulat , croindu-şi drum printr-o
viermuial de fidjieni şi de hinduşi, ghemui i în fa a mormanelor
de ananaşi cur a i, de banane sau de crabi. La digul şi el
minuscul erau ancorate trei cop i vechi care înc rcau diverse
m rfuri, sub privirea atent a unui poli ist cu caschet de piele.
Malko îl întreb pe un chinez b trân cu casc colonial , ocupat
s p zeasc un mald r de cufere, dac ştia ceva despre un vas
numit Fidjian-Princess.
Dup o or , sl bise un kilogram şi pierduse cinci lire fidjiene
sub form de bacşişuri, dar nu aflase nimic. Nimeni nu ştia unde
putea fi g sit Fidjian-Princess, când avea s se întoarc şi când
plecase din Suva. Moleşi i de c ldur , oamenii de abia îi
r spundeau. Cele trei epave f ceau naveta între Vita Levu şi Vana
Levu, insula geam n şi nu-şi b teau capul cu restul lumii.
Epuizat, Malko se întoarse la maşin , jinduind dup aerul
condi ionat de la Travelodge. Unul dintre hinduşii pe care îi
întrebase despre vas îl înso i pân la Datsun şi îi deschise şiret şi
servil portiera. Malko îi mai d du doi şilingi. În interiorul maşinii
era cald ca într-un furnal. Prudent, parc Datsun-ul sub unul
dintre copacii din fa a hotelului Travelodge.
*
* *
Recep ionera fidjian , cu un corp sculptural pus în eviden de
rochia imprimat , lung pân la glezne, îşi sc rpin capul cu
vârful pixului înfipt în p rul scurt şi cre . În ochii c prui care îl
fixau pe Malko se citea o dezolare sincer .
— Domnul Rose ne-a pricinuit multe necazuri, spuse ea. A venit
poli ia, ne-a interogat. De parc i-am fi f cut vreun r u!
Bustul impozant frem ta de indignare. Ochii aurii ai lui Malko
devenir şi mai calini.
— Sunt sigur c nu ave i nici o vin , o asigur el, dar încerc s
g sesc un indiciu. Domnul Rose nu a primit nici o vizit ? Nu a dat
nici un telefon?
Fidjiana cl tin din cap.
— Nu, nu domnule. Nici un telefon, în afar de consulat. Ne-a
întrebat şi poli ia. Nu a adus pe nimeni la hotel, în afar de
domnul b rbos cu care a cinat, în ajunul dispari iei sale.
Un b rbos. Malko se gândi imediat la un hindus, iat un lucru
care îi sc pase vice consulului.
— Un hindus? întreb el.
— Nu, nu, un alb, vorbea englez .
Lui Malko îi sc zu imediat interesul. Probabil c era un turist
întâlnit din întâmplare, sau un rezident din Suva, bucuros s
schimbe câteva vorbe cu un nou venit.
— Îl cunoaşte i?
Fata cl tin din cap:
— L-am mai v zut de câteva ori în oraş, la pia …
Interogatoriul mai dur cinci minute, apoi Malko îi mul umi
politicos.
Dezgustat, se arunc sub duşul rece ca ghea a. I se p rea c
sl beşte v zând cu ochii.
Thomas Rose se topise pur şi simplu la soare…
Înc ud, se întinse pe pat şi a ipi, dar tres ri brusc la auzul
unui tam-tam asurzitor şi d du la o parte perdeaua.
Doi negri îmbr ca i în fuste fidjiene cu franjuri pân în dreptul
pulpelor, b teau în trunchiuri de copaci, anun ând apusul soarelui
dup obiceiul local, înso i i de râsetele pline de veselie ale unor
americani care se aşteptau la un sacrificiu uman şi considerau
totul foarte folcloric.
Malko se îmbr c într-un costum de stof bleumarin şi se
preg ti pentru întâlnirea cu Dan Lohan. Insuli a pierdut în
mijlocul Pacificului îi d dea impresia c nu era în misiune. Uriaşul
cu torsul gol, care se ocupa de maşini, îl salut milit ros şi îi
deschise portiera.
*
* *
Mâncarea chinezeasc de la Golden Dragon era infect : creve i
f r gust, de-abia dezghe a i, sup din conserv şi pui tare de
parc alergase la curse! Malko murea de foame. Cinaser într-un
soi de separeu, mirosind a pr jeal . Partea din fa a
restaurantului servea drept b c nie şi localul era la primul etaj.
Lohan p rea încântat.
— Cum merge ancheta? întreb el.
Malko lu o înghi itur din ceaiul c ldu şi f r gust şi ezit
înainte de a pune întrebarea.
— Cunoaşte i un alb b rbos care locuieşte aici?
— Un b rbos?
 Lohan îl privi pe Malko de parc soarele tropical îi topise
creierii… încrunt din sprâncene, apoi pocni din degete.
— Sigur! Kim Maclean, tipul din Peace Corps, dar a plecat. V e
prieten?
Tonul vocii avea o polite e surprins . Malko surâse.
— Nu chiar, dar se pare c era prietenul lui Thomas Rose. Au
fost v zu i de mai multe ori împreun .
Lohan nu p ru prea mişcat:
— Se poate, admise el. Kim aştepta vaporul pentru Samoa de
vest şi îşi pierdea timpul prin oraş de cincisprezece zile. L-am
invitat la mas o dat , pentru c îmi era mil de el. Vede i
dumneavoastr , tipii din Peace Corps sunt cam lefteri, numai
idealurile de ei…
— Ce f cea aici?
Lohan izbucni în râs:
— Ce f ceau şi ceilal i. A s pat latrine prin sate, încercând s -i
conving pe fidjieni s le foloseasc . Şi cum ei sunt de treab , s-au
pref cut c îi ascult , dar cum au plecat au şi astupat gropile…
Cam asta a f cut Peace Corps…
— Şi Kim unde a s pat?
Vice consulul îşi termin berea.
— Oh! Cam peste tot, întâi în nord, lâng Lautoka, apoi între
Nandi şi Suva şi în sfârşit a ajuns aici. Era un tip mai descurc re
decât ceilal i pentru c a pus mâna pe o fat superb , o metis
care p rea foarte îndr gostit de el.
— P re i foarte informat, sublime Malko. E adev rat c nu sunt
prea mul i albi pe aici…
— Totul se afl , spuse Lohan. În plus, acest Kim avea multe
leg turi cu hinduşii. Era nebun dup yoga şi alte chestii
asem n toare. Prietenii mei Gurkha mi-au povestit. St tea cu orele
în soare f r s se mişte, încol cit în pozi ii imposibile, c utând,
zicea el, pacea interioar . Asta nu-l împiedica s -şi fac de cap cu
fata între dou şedin e de yoga…
Malko se ab inu s -i spun c sentimentele nu aveau leg tur
cu religia.
— Ceea ce este interesant, sublinie el, este faptul c a fost
ultimul cu care Thomas Rose a stat de vorb .
Lohan ridic din umeri.
— Nu putea face r u nici unei muşte. Era pacifist pân în
m duva oaselor. Nu omora nici m car insectele. De asta se
în elegea atât de bine cu hinduşii…
 Pacifist sau nu, pe Malko îl interesa Kim Maclean. Trebuia s
înceap ancheta de undeva.
— Prietena lui a plecat dup el în Samoa de vest?
Privirea vice consulului avu un lic r ghiduş.
— V tenteaz , nu-i aşa, o puicu frumoas . Ei bine, ave i
noroc! Nu numai c nu a plecat dup el, dar lucreaz sus, la
Golden Dragon ca animatoare.
*
* *
Dancingul era la fel de infect ca restaurantul, dar Malko fu
primit cu bra ele deschise de c tre o chinezoaic destul de
fanatic . Golden Dragon avea un bar din bambus, care domina o
mic sal cu plafon jos. Iluminarea era asigurat de lanterne roşii
ag ate de pere i. În semiobscuritate, Malko z ri mai multe siluete
feminine aşezate la bar, fidjiene, hinduse. Câteva perechi se
ascunseser în separeuri, iar aerul condi ionat func iona prost.
Trist via la tropice…
— Singurul loc din Suva unde te po i distra, sublinie vice
consulul, dup ce comandase dou b uturi Fructul pasiunii,
specialitate fidjian , dar n-o v d pe Lena Mar. Aştepta i… m duc
s m interesez.
Americanul se duse la bar şi intr în conversa ie cu o brunet
înalt , cu un coc de treizeci de centimetri. Consulul o înl n ui cu
bra ul şi o conduse spre ringul de dans. Malko lu o înghi itur
din b utura care con inea suc de fructe şi Daiquiri. Nu era rea.
Dan Lohan îşi proptise capul chel între sânii partenerei şi p rea c
uitase de grijile meseriei. Malko se gândi s o ştearg englezeşte,
l sându-l pe vice consul s flirteze. Vedea din ce în ce mai pu ine
motive de asasinare a lui Thomas Rose. Doar de la tipul din Peace
Corps ar fi putut afla ceva, dar era în plin jungl , la o distan de
şase sute nou zeci şi cinci de mile dep rtare.
O fat îi d du târcoale, o chinezoaic îmbr cat într-un
chongsam scurt pân la jum tatea coapselor, dar o descuraj cu
un semn din cap. Avea chef s se duc la culcare, regretând c îi
pomenise lui Dan Lohan despre fat . Acesta, cu nasul în decolteul
partenerei, se bâ âia pe loc într-un mod obscen.
Melodia lent încet şi americanul se întoarse la mas ,
surâzând cu to i din ii de aur.
— Gata! spuse el triumf tor. Am dat de ea. Sunte i mare b ftos.
— De ce? întreb f r chef Malko.
Cel lalt saliva de pl cere.
 — Pentru c este în cel mai pl cut loc de pe insula asta
nenorocit . La Fidjian, hotelul cel mai modern din zon . Pân
acolo sunt şaizeci şi cinci de mile spre vest, pe linia coastei.
Ultramodern, în stil hawaian, pe malul unei lagune de vis, într-o
planta ie de cocotieri… Mi-ar pl cea s merg vreo opt zile cu
dumneavoastr …
— Pacifistul dumneavoastr frecventa milionarii… remarc
Malko.
Lohan izbucni în râs.
— Nu, mititica e recep ioner acolo. O ve i g si cu uşurin . Nu
ştiu dac ve i afla ceva de la ea, dar cu siguran c va aduce un
aer de prospe ime în via a dumneavoastr . Se pare c a prins
gustul albilor.
Deodat , chipul americanului deveni serios. Se aplec peste
mas spre Malko.
— De când sunt aici nu mai fac dragoste… C ldura şi berea.
Uita i-v la mine. Parc am alergat suta de metri. Noroc c lui
Grace nu-i pas ! Prefer s joace cricket.
Chem osp t ri a în picioarele goale şi comand înc dou
b uturi.
— Drum bun spre Fidjian! spuse el ridicând paharul.
 Capitolul IV

Prin ochii c prui, imenşi şi migdala i trecu o und de

melancolie. Tân ra metis îl privi pe Malko cu interes.
— Îl cunoaşte i pe Kim?
Lena Mar era şi mai seduc toare decât îl l sase s în eleag
Dan Lohan. Avea ceva care i-ar fi f cut pe cei din Peace Corps s
uite complet de s patul latrinelor. Pielea mat , de culoarea caisei,
numai buna de mângâiat şi tr s turile fine, puse în valoare de
gura mare cu buze c rnoase, erau perfecte.
St tea în stânga holului de la Fidjian, într-o cuşc de sticl .
Malko de-abia sosise. Nu mai d duse cu ochii de rulota care
aproape îl trimisese în pr pastie şi începuse s cread c fusese
un accident. Dup c ldura torid a drumului şi praful alb care
înv luia tot, atmosfera de la Fidjian îi p ru extrem de proasp t .
Hotelul era construit în stilul hawaian, cu coloane masive de lemn
închis la culoare şi m şti ag ate peste tot. Iedera mov se c ra pe
cl diri, transformând totul într-o jungl .
Lena Mar ieşi cu spontaneitate de dup tejghea şi se pro pi în
fa a lui Malko. Rochia ieftin nu putea ascunde corpul înalt,
elastic şi musculos. Intimidat de privirile lui Malko, fata l s ochii
în jos.
— Ce mai face Kim? întreb ea. N-am primit veşti de la el, dar
scrisorile ajung greu din Samoa de vest. L-a i v zut de curând?
— De fapt nu-l cunosc pe Kim! explic el. Avem doar prieteni
comuni…
În ochii c prui se citi deodat furia. Lena Mar îl lu drept un
american în c utare de aventuri uşoare şi exotice. Se preg ti s -i
întoarc spatele, dar Malko o apuc uşor de bra .
— N-am venit s v fac curte, se gr bi el s -i spun . Vreau s v
întreb ceva mult mai important.
— Mult mai important?
Ea repet rar cele trei cuvinte, ca şi când ar fi avut o
semnifica ie ascuns pentru ea. În hol, un grup de turişti, plini de
aparate de fotografiat, îşi aştepta ghidul. Lena Mar se îndep rt
uşor de ei şi Malko o urm . Tr s turile fetei se în spriser .
— Ce dori i?
 Vocea era joas şi vibrant .
— V aminti i de Thomas Rose?
— Thomas Rose? repet ea rar. Cine este? Şi cine sunte i
dumneavoastr ? De unde îl cunoaşte i pe Kim, dac nu l-a i v zut
niciodat ?
Malko se hot rî s încerce marea cu degetul.
— Sunt prin ul Malko Linge şi lucrez pentru guvernul Statelor
Unite, explic el. Thomas Rose lucra şi el pentru o agen ie federal .
A disp rut la Suva şi încerc s dau de el. Se pare c prietenul
dumneavoastr Kim îl cunoştea foarte bine. Poate m ajuta i s
descop r ce s-a întâmplat cu el.
Malko nu-şi închipuise c putea provoca o asemenea reac ie.
Ochii c prui ai Lenei Mar se m rir peste m sur şi corpul îi fu
cuprins brusc de un frison. R mase pentru o frac iune de secund
cu gura c scat . Pe chip nu i se putea citi nimic.
— Nu ştiu despre ce vorbi i. Acum trebuie s m întorc la lucru.
La revedere, domnule.
Malko era sigur c min ea şi c ştia ceva în leg tur cu moartea
lui Thomas Rose, dar îi era fric . O apuc de bra , împiedicând-o
s intre în cuşc .
— Trebuie s st m de vorb , insist el. Este important şi am
venit de departe pentru asta. Nu m for a i s folosesc metode de
constrângere.
În ciuda surâsului şi a blânde ii cuvintelor, fata sim i
amenin area din glas şi începu s ezite. Fulgerându-l cu privirea se
gr bi s -i spun , cu buzele tremurând uşor:
— Dac dori i, dup ce termin slujba ne putem întâlni pe plaj .
Cam pe la cinci…
Îi întoarse spatele şi se aşez în dosul tejghelei. Malko în elese
c nu avea s mai ob in nimic pentru moment. Prea multe
coinciden e: accidentul şi frica frumoasei metise… în meseria lui
aşa ceva se întâmpla rar. Traversând holul, o privi cu aten ie. Era
probabil nou zeci şi cinci la sut hindus , cu câteva pic turi de
sânge fidjian.
Înainte de a merge pe plaj se hot rî s exploreze hotelul. Holul
era legat printr-un sistem complicat de galerii sub cerul liber de un
bar şi o sufragerie în stil hawaian, separate de o teras . La nivelul
inferior erau o piscin , un snack-bar şi câteva mici magazine.
Situat pe insuli a Yanuca şi legat de mal printr-un pod la nivelul
apei, Hotelul Fidjian era aidoma unei mici lumi închise în ea
îns şi.
 Aripile pe care se aflau camerele porneau ca nişte degete din
corpul central şi p trundeau într-o imens planta ie de cocotieri ce
m rginea laguna.
Camera lui Malko, climatizat şi confortabil , era la parter, cu
ferestrele spre planta ie. Se dezbr c , închise cu cheia valiza în
care avea pistolul extraplat şi se îmbr c într-un tricou negru.
Cicatricele gloan elor şi ale loviturilor de cu it primite la Bangkok
şi la Hong-Kong formau pe bustul puternic zone rozalii care nu se
bronzau niciodat . În ciuda lor, era mul umit c tr ia.
Înainte de a p r si camera, puse pe m su a de lâng pat
fotografia castelului de care nu se desp r ea niciodat . Avea nevoie
din când în când s -şi aduc aminte c nu era doar un agent al
Serviciului Special CIA, ci un prin autentic, al c rui nume era
respectat în Europa Central înc de pe vremea când America era
populat doar de indieni…
Avea s se întoarc într-o zi la via a lui personal , uitând de
CIA, de cârti e şi de ororile lumii paralele a spionajului, sau avea
s moar prosteşte şi într-un mod atroce, ca un anonim. Nici
m car computerele de la Washington nu-i puteau garanta
speran a de via …
Ieşi în planta ie. Briza uşoar potolea c ldura îngrozitoare.
Printre picioare îi trecu un p ianjen mare şi galben. Din fericire,
şobolanii îşi f ceau siesta. Ca s nu devoreze nucile de cocos,
trunchiul fiec rui arbore era învelit în tabl zincat .
Piscina era ca un cuptor încins la roşu. Clipind pe sub ochelarii
cu lentile negre care ascundeau ochii aurii atât de uşor de reperat,
Malko se opri în fa a snack-barului, apoi înfrunt vitejeşte c ldura.
În ciuda atmosferei destinse de la Fidjian, o nelinişte nedefinit îl
împiedica s se relaxeze complet.
Se întoarse pe plaj pentru întâlnirea cu Lena Mar, micu a
metis c reia îi era atât de fric . Chiar şi dup ce se întinse pe
nisipul extrem de fin al lagunei, neliniştea persista. Mintea lui
analitic nu-i d dea voie s se linişteasc .
*
* *
Întins la soare, cu ochii închişi, Malko mo ia. Fidjian era într-
adev r un loc paradisiac. Nisipul era la fel de alb ca cel din Insula
Pinilor. Privind apa nemişcat a lagunei, se gândea la Thomas
Rose. Se ridic şi privi în jur.
O frânghie se balansa uşor în dreptul vârfului stâncos pe care
se aflau barul şi sufrageria de la Fidjian. Dou şalupe puternice
erau amarate la pontonul de unde se pleca la pescuit în larg.
Plaja era aproape goal : americancele b trâne preferau siesta în
camerele climatizate în locul soarelui arz tor.
O voce îl f cu pe Malko s tresar .
— N-a i murit de c ldur ?
Lena Mar ap ruse în spatele lui, îmbr cat într-un tricou roşu,
cu o sacoş de plaj în mân şi cu p rul strâns în coc. Malko se
ridic şi îi s rut uşor mâna.
Ea surâse. Avea o voce cald şi amical şi p rea mult mai
destins . Pe lâng fidjienele cre e şi masive, p rea o apari ie de
vis…
Malko în elese de ce Kim tot s pase gropi timp de şase luni.
Dac mai st tea mult, din cauza Lenei Mar ar fi transformat Vita
Levu într-o imens latrin …
Nu se dumirea de ce se speriase la auzul numelui lui Thomas
Rose. Acum avea un aer extrem de natural.
— Aşeza i-v , îi spuse el.
Lena Mar cl tin din cap:
— Prefer s nu r mânem aici. Managerului nu-i convine când
angajatele se întâlnesc cu clien ii. S mergem mai bine dincolo de
deal. Vom fi mai linişti i…
Malko se ridic şi o urm . Avea un mers foarte senzual şi o ştia,
iar Malko avu impresia c îi f cea chiar pl cere s -şi accentueze
unduirile.
Peste zece minute, dup ce îşi muiaser picioarele în apa
c ldu , ajunser de cealalt parte a dealului. Plaja era mult mai
mic , în form de semilun , lipit de o mic falez în vârful c reia
se g sea sufrageria de la Fidjian. Cuterul alb era ancorat la treizeci
de metri de mal şi pe el nu se z rea nici un semn de via .
Lena Mar se întinse al turi de Malko pe nisipul încins.
Surâzând puse mâna lung pe bra ul lui. Pe buza de sus îi
ap ruser nenum rate pic turi de sudoare.
— Şti i ce a i face dac a i fi cu adev rat dr gu ?
Vocea ei sem na cu cântecul sirenelor…
— Ce anume? întreb Malko precaut.
Avusese de prea multe ori de-a face cu creaturi de vis, care se
dovediser apoi la fel de nocive ca stricnina…
— V-a i duce s -mi aduce i o stea de mare violet . Poart noroc.
Sunt o mul ime pe aici.
Degetele ei sub iri ar tar spre apa de culoarea smaraldului. Nu
era prea adânc , mai pu in de un metru şi atât de transparent
încât se z rea nisipul de pe fund. Valurile din larg se sp rgeau
ceva mai încolo, cam la o mil , la limita barierei de corali.
— Vre i s sc pa i de mine dându-m hran la rechini? glumi
el.
Ea izbucni într-un râs clar şi sincer.
— Rechinii şi-ar zdreli burta de fund! Nu e destul ap pentru
ei… V e fric ?
Malko se sim i pu in ridicol. Nu vedea ce ar fi riscat într-o ap
care îi ajungea pân la coapse. Se ridic şi îi întinse mâna Lenei
Mar.
— Veni i cu mine.
Ea cl tin din cap cu înc p ânare.
— Vin şi eu mai încolo, sunt obosit . Am stat toat ziua în
picioare.
El nu insist şi intr în ap . În definitiv, dac putea s -i
îndeplineasc o pl cere… Venise la întâlnire şi era deci dispus s
vorbeasc despre Thomas Rose.
Apa c ldu îi mângâie pl cut picioarele. Se întoarse. Lena Mar
îi f cu un semn vesel ar tându-i extremitatea golfului, nu departe
de cuterul alb.
Malko înainta încet, destins, c utând stele de mare violete. Apa
f r valuri îi ajungea pân la jum tatea coapselor. Merse aproape
cincizeci de metri, privind cu aten ie nisipul. Bancuri de peşti
multicolori îi treceau printre picioare.
Nici urm de stea de mare. Absorbit de c utare îşi uitase
temerile.
Se întoarse. Lena Mar era în picioare, ar tându-i un punct în
spatele lui.
— … Acolo, pu in mai departe.
Malko îi f cu pe plac. Dac apa ar fi fost mai adânc ar fi înotat
şi s-ar fi r corit pu in. Cuterul se afla în dreapta lui, la vreo
dou zeci de metri. Din acel punct fundul apei cobora brusc.
Un peşte îl atinse şi el tres ri. Soarele cobora rapid în direc ia
Casteways Islands.
Deodat , pe cuter se deschise o trap . Prin deschiz tur ap ru
capul unei femei, cu tenul închis la culoare şi cu p rul în
dezordine. Ap ru apoi şi corpul bronzat, înf şurat într-un pareo
înnodat în jurul gâtului. Era foarte tân r , cu nasul cârn şi p rul
scurt.
Malko îi surâse vesel, apoi privirea îi coborî spre fund, în
c utarea stelelor de mare violete, dar nisipul era neted şi f r nici
o pat de culoare. Un banc de peştişori galbeni cu dung neagr
înota în jurul picioarelor lui Malko, f r s se sinchiseasc de
prezen a lui.
— Aten ie!
Strigatul îl f cu s ridice brusc privirea. Bruneta era aplecat
peste bastingaj, aproape gata s cad în ap , cu o expresie de
groaz pe chip.
Întinsese bra ul în direc ia lui Malko.
El r mase nemişcat, în epenit, asaltat deodat de o presim ire.
În jurul lui apa era limpede şi f r valuri. Întoarse capul spre
plaj . Lena Mar disp ruse.
— Sunte i nebun, strig fata de pe cuter. Complet nebun. V
paşte un pericol de moarte.
Vocea îi vibra de fric . Malko încerc s -şi înving panica. Care
putea fi amenin area? Unde era Lena Mar? Se r suci, vrând s se
întoarc pe plaj . Strig tul strident al fetei îl opri:
— Nu v mişca i! Mai ales nu v mişca i.
Malko încremeni. Se gândi la nisipuri mişc toare şi sim i nevoia
s o ia la fug .
— Ce s fac? strig el.
— Nu v mişca i, repet ea. Vin s v ajut. Dac pot.
Disp ru în interiorul velierului şi Malko r mase nemişcat,
pr jindu-se sub razele piezişe ale soarelui.
Cercet plaja. Nici urm de Lena Mar. Pentru a-şi st pâni
panica ce îl invada, Malko scrut apa limpede. Nu v zu nimic, în
afara unui peşte mare. În ciuda interdic iei formulate de
necunoscut , avea chef s o ia la fug pân pe plaj . Oare ce
pericol necunoscut şi invizibil îl amenin a?
Fata ap ru din nou, inând în mân o planş scurt de surf, pe
care o arunc în direc ia lui Malko.
Planşa pluti şi se opri atât de aproape de el încât o putu prinde
cu mâna. Ridic privirea şi v zu uşurarea pe chipul fetei. În ciuda
nasului cârn, p rea s fie chinezoaic .
— Întinde i-v pe planş , strig ea şi vâsli i pân aici cu
mâinile. În orice caz, nu atinge i fundul.
Malko se întinse uşor pe planş , de parc era de cristal. Sub
greutatea lui, aceasta se cufund pu in în ap .
Transpirând din belşug, reuşi în cinci minute s ajung în
dreptul velierului cu coca murdar de gudron. La fiecare mişcare
brusc risca s se r stoarne. Cu inima b tându-i nebuneşte, fu
nevoit s se opreasc de mai multe ori. În sfârşit, reuşi s vad
chipul fetei la un metru de el.
— Ag a i-v de coc , spuse ea, am s v ridic.
Îi întinse mâna dreapt şi dintr-o singur mişcare îl ridic pe
punte. Avea for a unui b rbat. Malko îşi înghi i strig tul de durere.
Puntea ardea. Se îndrept repede spre un col umbros. Fata se lu
dup el şi îl apostrof .
— Sunte i complet nebun dac a i venit s v sc lda i aici. Nu
şti i c e periculos?
— Nu, dar care este motivul?
Ea îl contempl cu sincer uimire.
— Din cauza peştilor de piatr . Sunt cu sutele. Mare minune c
a i ajuns pân în locul unde v-am g sit.
Malko fu scuturat de un frison.
— Ce sunt aceşti peşti de piatr ?
Necunoscuta râse sec şi spuse:
— O s vede i.
Coborî în cabin şi se întoarse peste câteva clipe inând în mân
o farfurie pe care era ceva ce sem na cu o piatr . Malko întinse
mâna, dar metisa se d du brusc înapoi.
— Aten ie, mai are înc otrav !
Malko se aplec totuşi spre farfurie. De la distan a de dou zeci
de centimetri p rea o piatr lustruit , aproape p trat , cu câteva
asperit i şi un rând de epi lungi cam de dou degete. Nu era mai
mare decât o nuc de cocos.
— Dac a i fi c lcat pe unul din aceşti epi, explic fata, a i fi
fost mort. Este o otrav vegetal şi nu are antidot. Peştii de piatr
se ascund în nisip, l sând afar doar epii. Nu-i pute i vedea.
Avantajul rilor tropicale, mereu pline de surprize.
— De altfel, continu necunoscuta, pe plaj e un panou mare
care interzice intrarea în ap . Nu ştiu cum nu l-a i v zut. Nimeni
nu vine niciodat pe aici, din cauza asta am ancorat şi noi. Nu
suntem deranja i.
Malko începu s în eleag .
— Stele violete sunt pe aici? întreb el.
— Peste tot, dar sunt locuri mult mai pu in periculoase de unde
le pute i aduna. Pe partea cealalt , în lagun .
Frumoasa Lena Mar îl trimisese într-un câmp de mine… N-avea
rost s fac scandal. Prefera s -şi rezolve singur problemele, chiar
dac erau atât de încurcate.
Malko se sim i brusc foarte obosit. Înseamn c rulota încercase
totuşi s -l ucid . Cheia dispari iei lui Thomas Rose se afla la
frumoasa Lena Mar… Necunoscuta îl contempla intrigat .
— V mul umesc, spuse el. Mi-a i salvat cu adev rat via a. Cum
v numi i?
— Ai-Ko. Sunt un pic chinezoaic , un pic tahitian şi un pic
malaiezian . Un adev rat talmeş-balmeş. Sunt prietena lui
Georges, care este proprietarul acestui cuter. Fac cur enie şi
g tesc. Nu e prea amuzant, dar e mai bine decât s fiu osp t ri .
V zându-i trupul zvelt, Malko se gândi c mai f cea şi altceva…
— Unde e Georges?
— În satul fidjian. A plecat s cumpere plase şi s fac pu in
troc. Ne plimb m prin Pacific din insul în insul . E nebun dup
naviga ie şi nu suport s tr iasc decât pe ap . Veni i în untru, e
mai r coare. V pot oferi un rom.
O urm pe o scar îngust . Salonul era atât de jos încât de abia
putea sta în picioare. Ai-Ko se duse în mica buc t rie şi aduse
dou pahare pline cu un lichid alb. Îi întinse unul lui Malko.
— Rom alb cu l mâie.
B u paharul dintr-o înghi itur . Ai-Ko îl privea amuzat .
— Sunte i în vacan ?
Lichidul înghe at şi tare îi f cu bine lui Malko, dar mâna înc îi
tremura când puse paharul pe mas . De-abia acum realiza prin ce
trecuse.
— Am poposit la Fidjian pentru o noapte. M duc la Nandi s
iau avionul.
— P cat, v-aş fi dus în larg la pescuit. E foarte amuzant.
Îi lu paharul şi se îndrept spre mica buc t rie. Spa iul dintre
mas şi perete era atât de strâmt, încât îi sim i sânii acoperi i de
pareo atingându-i pieptul şi c ldura coapselor.
Instinctiv puse mâna pe şoldul elastic. Imediat, pântecul fetei se
lipi de al s u. Chipul m sliniu se ridic , cu buzele întredeschise.
În ciuda dorin ei neaşteptate, Malko se desprinse de corpul
fetei. Ai-Ko surâse uşor, ca şi când şi-ar fi b tut joc de timiditatea
lui. Şi intr în buc t rie, leg nându-şi crupa pe care se mula
pânza imprimat .
— Acum trebuie s plec. N-a i vrea s cina i cu mine la Fidjian
împreun cu prietenul dumneavoastr ?
Ea reap ru cu un pahar plin în mân şi cl tin din cap:
— Nu ştiu dac se întoarce pân atunci. În plus, nu-i prea plac
locurile elegante.
Cu toate acestea, Fidjian nu era Maxim’s.
— Atunci veni i singur .
 Ochii lui Ai-Ko str lucir .
— Oh da! V conduc cu barca.
Peste dou minute, Malko punea piciorul pe nisipul uscat al
plajei. Ai-Ko plec imediat, vâslind ca un adev rat lup de mare.
Era incredibil de musculoas , în ciuda corpului fragil.
Seara aproape se l sase, dar Malko voia s fie sigur de ceva.
Examin plaja şi g si imediat ceea ce c uta în spatele unei stânci:
un panou mare pe care scria: Interzis înotul. Pericol.
Malko îl puse jos, lipit de stânc în aşa fel încât s fie vizibil.
Lena Mar dorise s -l asasineze, în aşa fel încât s par un
accident.
Se întoarse în camer , traversând planta ia de cocotieri. Îşi
d du imediat seama c fusese perchezi ionat de un amator.
Valiza încuiat nu fusese îns for at . Malko se îmbr c într-o
c maş şi un pantalon şi se duse la recep ie. Înainte de toate
trebuia s pun mâna pe Lena Mar.
Holul era pustiu. Malko îl întreb pe portarul fidjian unde era
camera fetei. Indigenul îi ar t o mic cl dire locuit de personal,
situat la distan de hotel, în planta ia de cocotieri.
G si uşor uşa Lenei, aflat la parter: numele ei era scris pe o
hârtie lipit de uş . B tu dar nu r spunse nimeni. B tu din nou,
f r s -şi fac prea multe iluzii. În momentul în care b tea pentru
a treia oar , o alt uş se deschise şi în cadrul ei ap ru chipul
ciufulit al unei fidjiene.
— O caut pe Lena Mar, spuse Malko, surâzând cât putea de
frumos. Nu e aici?
— Lena Mar nu aici, zise fata într-o englez aproximativ .
Plecat! Terminat slujb .
Se duse pân în dreptul camerei şi deschise uşa. Camera era
goal … nimic personal în untru.
Malko îi mul umi şi se întoarse la recep ie. Directorul adjunct îi
confirm c Lena Mar ceruse lichidarea şi plecase de o or , f r s
lase vreo adres . Se pare c îi murise mama. Autobuzul hotelului o
l sase pe şosea, la intrarea într-un sat hindus.
F r s -şi fac prea mari iluzii, Malko se urc în Datsun şi
parcurse cinci mile în ambele sensuri. Nici un rezultat. Autobuzele
treceau unul dup altul. Logodnica lui Kim Maclean se putea
ascunde în oricare din satele hinduse, sau la Suva. Malko se
sim ea prea epuizat pentru a porni imediat în urm rirea ei.
De ce încercase Lena Mar s -l ucid , când putea pur şi simplu
s fug ? Avusese atâtea ocazii.
 Dac Maclean, amantul metisei ar fi fost la Suva! Poate c l-ar fi
ajutat. Aşa, era nevoit s se întoarc la Samoa. Traversarea
Pacificului începea s devin epuizant , mai ales din cauza
temperaturii de 45° care nu sc dea niciodat . Întins gol puşc pe
pat, Malko asculta zumz itul aparatului de aer condi ionat şi se
gândea cu nostalgie la brazii castelului s u din Austria…
Ceru o convorbire cu Dan Lohan, la Suva, dar acesta plecase de
la birou şi nu ajunsese acas . Nu avea s fie uşor s dea de Lena
Mar, printre dou sute cincizeci şi dou de mii de hinduşi care
sem nau unii cu al ii… iar despre Fidjian-Princess tot nu aflase
nimic.
Cu ochii în tavan, Malko încerca disperat s în eleag de ce
încercaser s -l ucid . Murea de c ldur şi nu pricepea deloc de ce
disp ruse Thomas Rose.
*
* *
La vederea lui Ai-Ko, trei americani sc par hamburgerii din
mân . Cu picioarele goale, o floare mare de hibiscus în p r şi
înf şurat într-un pareo pe sub care nu purta nimic, întruchipa
pentru ei îns şi esen a p catului. Unul dintre ei de-abia se ab inu
s nu-şi fac semnul crucii. Intimidat , Ai-Ko abia îndr znea s
priveasc imensa sufragerie climatizat . Osp t ri ele fidjiene,
durdulii şi surâz toare, circulau cu gravitate printre mese, cu
pixul înfipt în p rul scurt şi cre . Tor ele aprinse în fiecare sear la
apusul soarelui se stingeau rând pe rând pe planta ie.
Mut de respect, Ai-Ko îl l s pe Malko s comande fileuri de
scrumbie. Îl mânca din ochi cu o adora ie de copil.
— Georges n-a vrut s vin ? întreb el.
Ea ridic nep s tor din umeri:
— A r mas în sat s bea rom. Probabil c i-au mai dat şi nişte
fete.
Lui Malko i se f cu r u.
— Bine dar fidjienele sunt îngrozitoare…
Ai-Ko surâse mali ios:
— Da, dar sunt ceva nou. Pe mine m are în fiecare zi. De altfel,
nici nu-mi mai d aten ie. Sunt obligat s insist ca s fac
dragoste cu mine…
— De ce nu-l p r si i?
Ea suspin .
— Şi unde s m duc? Nu ştiu s fac nimic. Poate s m fac
osp t ri sau târf . Cel pu in e dr gu cu mine, nu m bate şi nu
muncesc prea mult decât atunci când trebuie s ridic velele.
Mâncar în t cere, apoi Ai-Ko neobişnuit cu aerul condi ionat
începu s str nute de zor. Brusc, Malko avu o inspira ie.
— Cunoaşte i un vas numit Fidjian-Princess?
Întrebase la noroc. Pacificul era mare.
Chipul metisei se lumin .
— Sigur! Unde e acum?
Malko fu gata, gata s se înece cu cuburile de ghea . Ai-Ko era
cu adev rat zâna bun .
— Şi eu aş vrea s ştiu, suspin el.
Ea râse.
— Dirty Joe v datoreaz bani? Odat , îi datora zece lire lui
Georges. A fost obligat s -l amenin e cu un ciob de sticl ca s -şi
recupereze banii. Când a coborât de pe Fidjian-Princess, Joe a dat
dup el cu un lemn, încercând s -l ucid .
Conversa ia între doi gentlemani era într-adev r pasionant …
Ai-Ko îşi continu ideea.
— Un tic los b trân. M-a înghesuit într-un col şi m-a
amenin at cu cu itul, zise ea. Am fost obligat s sar în ap …
— Nu-mi datoreaz bani, preciz Malko, dar mi-ar pl cea totuşi
s -l întâlnesc…
— În perioada asta a anului, spuse Ai-Ko, e la Tonga şi-şi bea
berea într-un golfule pustiu, asta în cazul în care are lovele. N-a
mai fost v zut de ceva vreme…
Li se adusese nota de plat şi Malko puse pe farfurie cârdul
American Express. Ai-Ko f cu ochii mari.
— Ce e asta?
Malko îi explic principiul c r ilor de credit. Ochii fetei
str lucir .
— A i putea cump ra şi rochii de la magazinul hotelului?
— Desigur şi asta chiar mâine! V datorez acest lucru.
Picioarele goale se frecar pe sub mas de pulpele lui. Fata
str lucea de fericire.
— Cât sunte i de dr gu ! Aş vrea s merg cu dumneavoastr la
Suva, se spune c în magazinele de acolo sunt de vânzare ceasuri
japoneze care func ioneaz toat via a. Georges nu are niciodat
bani.
— Nu pot s v iau cu mine la Suva, obiect Malko. Cum
r mâne cu Georges?
— Dac îi da i bani, nu va spune nimic. Niciodat nu are destui.
Mi-aş dori tare mult un ceas.
 Osp t ri a cu picioarele goale îi aduse înapoi cârdul. Ai-Ko îl lu
şi îl inspect pe toate p r ile.
— Vorbi i europeana? întreb ea.
Îi trebuir cinci minute ca s o fac s în eleag c în Europa se
vorbeau mai multe limbi şi c el era austriac.
— Austria este o colonie englez , afirm Ai-Ko.
Dac ar fi auzit-o, str moşii lui Habsburgi s-ar fi r sucit în
mormânt. Cu adev rat erau la cap tul lumii.
Ieşir pe terasa unde nişte v duve californiene flec reau, bând
nenum rate cocteiluri. Ai-Ko îl prinse pe Malko de mân şi îl trase
dup ea.
— Haide i pe plaj , vreau s facem baie.
Mai jos de piscin nu era nici ipenie de om. Marea clipocea
uşurel şi temperatura atinsese în sfârşit un nivel suportabil. Ai-Ko
desf cu nodul rochiei şi se întoarse spre Malko.
— Veni i.
Era complet goal .
Corpul bronzat lucea în penumbr . Avea nişte sâni mici şi
ridica i şi şolduri înguste ca de b iat. Malko se dezbr c şi el şi
plonj în apa c ldu .
Ai-Ko înota ca un peşte. Se întoarse cu fa a spre el şi îl prinse
cu bra ele pe dup gât.
— Nu sunt peşti de piatr pe aici?
F r Ai-Ko, ancheta asupra mor ii lui Thomas Rose s-ar fi
încheiat pe malul acelei minunate lagune…
— La ce v gândi i?
Un gentleman nu vorbeşte niciodat despre aşa ceva în fa a
unei doamne care nu i-a fost prezentat . Ai-Ko izbucni în râs şi se
lipi de Malko.
— Şi eu am chef. E aşa de bine în ap .
St teau în picioare fa în fa . Ai-Ko îl îmbr iş neîndemânatic
pe Malko şi îi cuprinse şoldurile cu picioarele, frecându-se de el ca
un mic animal.
— Acum, spuse ea. Georges se va întoarce şi trebuie s fiu pe
vas.
Îi d du drumul brusc şi plonj împr ştiind apa. Aproape în
aceeaşi clip Malko îi sim i gura lipindu-i-se de corp, într-o
mângâiere care dur aproape un minut. O specialitate pe care o
omiseser la Jocurile Olimpice… Apoi Ai-Ko âşni brusc din ap cu
o mişcare poznaş şi i se arunc de gât, l sându-se s alunece
pân când Malko o p trunse. Se mişca foarte repede, ca şi când se
gr bea s ajung la orgasm, apoi se crisp şi se l s s cad pe
spate în ap . Pân s se dumireasc Malko dac visase sau f cuse
cu adev rat dragoste, ea ajunsese pe plaj şi se scutura de ap .
Ai-Ko r mase în penumbr , p rând satisf cut de scurta lor
îmbr işare. În momentul în care Malko ajunse şi el pe plaj , ea se
şi înf şurase în pareo. Cu p rul înc ud, îl s rut pe Malko pe
b rbie.
— Trebuie s m întorc. Dac Georges nu m g seşte, va fi
furios. Veni i mâine diminea şi întreba i-l despre Fidjian-
Princess. Pe urm mergem s cump r m rochii…
Începu s alerge pe plaj . Malko îşi adun hainele şi se afund
în planta ia în care domnea t cerea, întrerupt doar de bâzâitul
insectelor.
Cine avusese interesul s -l ucid pe Thomas Rose pe aceast
insul paradisiac din Pacificul de sud? Un şobolan se strecur
prin întuneric, chi ind încetişor. Malko se strecur în camer .
Mâine avea s plece la Suva în c utarea Lenei Mar.
 Capitolul V

Malko tres ri şi se trezi lac de sudoare, cuprins de o nelinişte

nedefinit . Inima îi b tea nebuneşte. Îi trebui mai bine de un
minut pentru a realiza unde se afla.
Cântecele şi b t ile ritmice ale tobei din spectacolul de afar îl
sculaser din primul somn. În fiecare sear , întreg personalul de la
Fidjian, mima un dans r zboinic, încununat cu un solo demn de
Johnny Holliday. Aproape goi, rostogolindu-şi cu ferocitate ochii în
orbite şi agitând l ncile, bravii fidjieni se dezl n uiau cu ardoare
r zboinic , dup care se întorceau cumin i la buc t rie sau la alte
îndatoriri.
În timpul spectacolului serviciul se oprea complet, ceea ce nu
deranja pe nimeni, pentru c show-ul era practic obligatoriu.
Malko respir adânc, încercând s scape de neliniştea care îi
d dea târcoale, apoi încerc s adoarm la loc, în ciuda
vacarmului de la piscin .
A ipise deja de câteva minute, când sim urile îi traser un
semnal de alarm . Ceva nedefinit se schimbase în atmosfera
camerei. Ritmul respira iei i se acceler şi deschise ochii,
r mânând complet nemişcat.
Mai întâi se auzi un foşnet uşor, venind dinspre fereastra care
d dea spre planta ie.
Uşurat, Malko se gândi c era probabil vreun şobolan sau o
insect mare care încerca s intre în camer . Muşchii contracta i
se destinser şi inima îşi relu caden a normal . Se gândi c era
prea nervos.
Foşnetul se transform într-un zgomot ca de m tase şifonat .
De aceast dat sim i c îl ia cu frig pe şira spin rii. Pistolul era
la fundul valizei încuiate. Era sigur c cineva încerca s intre în
camer . Putea foarte bine s se ridice din pat şi s aprind lumina,
punând astfel intrusul pe fug , dar aşa n-ar fi aflat niciodat cu
cine se confrunta. Se mişc uşor în pat, adoptând o pozi ie de atac,
apoi suspin , ca şi când ar fi dormit adânc.
Foşnetul se auzi din nou. Camera se înc lzi uşor şi din asta
deduse c fusese deschis fereastra. De altfel, tam-tam-ul şi
cântecele se auzeau mai tare.
 Pentru o frac iune de secund Malko crezu c distinge o umbr
în cadrul ferestrei. Un necunoscut se strecurase în camer şi se
ghemuise în apropierea fotoliului unde Malko îşi aşezase hainele.
Malko se sim ea extrem de vulnerabil, aşa cum st tea întins în
pat şi acoperit cu cearceaful.
Cu sim urile ascu ite la maxim, pândea orice scâr âit Nu-şi
vedea agresorul. Acesta se apropia de pat târându-se pe mochet
şi încerca s -l atace prin surprindere. Mâna lui Malko pip i dup
întrerup torul veiozei. Elementul surpriz i-ar fi permis poate s
atace la rândul lui.
Asta în cazul în care cel lalt nu şi-ar fi golit înc rc torul, f r s
mai aştepte aprinderea luminii. Chestie de sincronizare…
Brusc, o umbr ap ru la cap tul patului. Malko ezit o
secund , apoi ap s pe butonul veiozei şi arunc cearceafurile.
Timp de o clip cei doi se contemplar încremeni i. Adversarul
era un hindus de aproape doi metri, gol puşc , în afara unei
ap r tori de sex şi a unui turban maroniu prins pe dup b rbie.
Ochii negri şi stranii îl fixau f r s clipeasc . O frac iune de
secund Malko şi adversarul lui r maser nemişca i, apoi
ac ionar la unison.
Malko avu timp s observe c hindusul nu era înarmat. Se
arunc înspre valiza aşezat într-un col al patului, în timp ce
agresorul smulgea de pe perete un soi de harpon cu trei bra e, care
împodobea camera. Acesta era motivul pentru care nu avea arm !
Malko l s balt valiza. Nu avea timp s o deschid . Privirea
hindusului îi fix pântecul, locul unde voia s înfig harponul. Îşi
lu elan, ducând mâna spre spate. Cu for a de care d dea dovad
l-ar fi putut intui pe Malko de perete ca pe un fluture.
— Ajutor!
Malko uriaşe din toate puterile. Ca şi când asta l-ar fi salvat, îşi
încordase muşchii atât de tare c îl dureau.
Încerc s -l atace pe hindus, dar salteaua îl f cu s alunece pe
o parte, chiar în momentul în care suli a improvizat se îndrepta
spre el.
C derea îi salvase via a!
Vârfurile zim ate îl ratar cu pu in şi se înfipser în saltea
trecând prin cearceaf. Hindusul trase cu furie pentru a-şi recupera
arma, dar aceasta era înfipt adânc în material.
Malko se rostogoli şi s ri în picioare. Renun ând la pistol, se
arunc asupra hindusului aplicându-i o lovitur de autoap rare pe
care o înv ase la şcoala de comando din San Antonio, Texas.
 Adversarul se debaras cu o singur mân , continuând s trag
de harpon. Dac reuşea s -l recupereze, l-ar fi masacrat pe Malko.
Acesta privi în jur, c utând o arm .
Pe perete, la capul patului se afla un soi de secure rudimentar ,
format dintr-o piatr înfipt într-un mâner de lemn tare.
Malko o smulse în momentul în care hindusul recuperase în
sfârşit harponul, în care r m sese înfipt o bucat de material.
inând arma cu ambele mâini, Malko o agit şi îl lovi pe hindus în
tâmpl .
Acesta scoase un strig t ascu it şi dând ochii peste cap, începu
s se clatine încercând s arunce harponul. F r s lase arma din
mân , se pr buşi cât era de lung. Sângele îi curgea din ureche.
Malko se gândi c îl ucisese.
Se repezi la uşa care d dea spre galeria exterioar şi o deschise.
Holul era pustiu. Întreg hotelul, personalul şi clien ii, se afla în
jurul piscinei. Malko f cu câ iva paşi, apoi se întoarse în camer .
Hindusul st tea în patru labe, cl tinând penibil din cap.
Probabil c avea easta cât o bani ! F r s ezite, Malko s ri
asupra lui.
Senza ia fu c încerca s prind o anghil : hindusul avea întreg
corpul acoperit cu ulei! Chiar şi pe jum tate ame it, era de dou
ori mai puternic decât Malko. Cu o zvâcnitur se debaras de
acesta şi âşni spre fereastr , cu chipul acoperit de sânge,
pierzându-se în planta ie.
Malko încerc s -l urm reasc . Hindusul avea deja dou zeci de
metri avans. Alerga cu paşi mari şi acceler ritmul în continuare,
luând-o paralel cu marea. Malko renun : îşi pierduse suflul şi
cursa putea ascunde o capcan . Se întoarse în camer . Dac n-ar
fi fost cearceafurile şi cuvertura sfâşiate, ar fi crezut c visase urât.
Pentru a doua oar în aceeaşi zi încercaser s -l ucid .
Ridic de jos fotografia castelului; c zut în înv lm şeal şi o
puse la loc. În lipsa unor circumstan e favorabile, moartea lui ar fi
fost atribuit fie unui accident, fie unei crime înf ptuite de un
vagabond. Ceea ce îl sâcâia cel mai tare era c nu avea idee cine îi
erau adversarii, în afara faptului c erau hinduşi… Ce leg tur
putea avea asta cu dispari ia lui Thomas Rose?
Dup ce închise uşa spre hol, st tu un moment pe gânduri. Era
o idio enie s rişte. Nu avea chef s stea treaz toat noaptea.
Singurul loc unde putea fi în siguran era cuterul lui Ai-Ko. Era
posibil ca adversarii s i s aib cheia camerei… îmbr c un
pantalon, îşi lu pistolul din valiz şi travers planta ia.
 *
* *
Ai-Ko dormea pe punte înf şurat într-o p tur . Se trezi cu un
strig t uşor când Malko s ri la bord, dup ce înotase în apa
c ldu .
— Credeam c e Georges, ce c uta i aici?
Era înf şurat în pareo doar pân la brâu, l sând complet la
vedere bustul. Se frec de Malko, dar se d du înapoi cu un strig t
de surpriz : sim ise patul pistolului. Întinse mâna şi o retrase
brusc.
— De ce purta i pistol la dumneavoastr ?
Malko sim i team în vocea ei. În noaptea senin , siluetele lor se
detaşau cu uşurin . Suspin :
— Nu v teme i. Am fost atacat. Au încercat s m ucid . Din
acest motiv sunt înarmat. Aş putea dormi aici pe vas? Este mai
sigur decât la hotel.
Tonul vocii lui Ai-Ko deveni imediat c lduros.
— Desigur Se pare c Georges nu mai vine.
Malko se întinse pe p tura care mirosea a gudron şi a peşte, cu
Ai-Ko încol cit de el. Dup câteva clipe îşi scoase pantalonul ud şi
pistolul şi le puse al turi, ca s se simt mai comod. Imediat sim i
cum gura cald a lui Ai-Ko îi c uta pântecul. Cu ochii pierdu i în
cerul plin de stele, se bucura de mângâierea aproape
imperceptibil , care se prelungea la nesfârşit, de parc fata i-ar fi
refuzat pl cerea. Se sim ea bine, dup atâta fric şi pericol.
Cuterul aproape nu se mişca şi briza c ldu sufla dinspre larg.
*
* *
Ceaiul era îngrozitor de amar, dar Malko îl b u cu pl cere. Prins
între atacul hindusului şi încetineala ceremonioas a lui Ai-Ko, nu
reuşise s adoarm decât în zori. Sprijinindu-se pe singurul picior,
Georges îl contempla cu simpatie. Atunci când ap ruse la bord,
Malko şi Ai-Ko se treziser de mult. Nu f cuse nici un comentariu
asupra pistolului sau a prezen ei lui Malko pe vas. Era un tip înalt
şi deşelat, îmbr cat într-un jeans decolorat şi un maiou de o
culoare incert . Tr s turile lui erau vag negroide, purtând
amprenta tuturor neamurilor din Pacific: canaci, chinezi, negri,
malaiezieni. Avea nişte mâini uimitoare: lungi, fine şi îngrijite,
mâini de artist sau de pianist. Vocea îi era pl cut şi evita s -şi
priveasc interlocutorul în ochi. Nu se mir când Malko îi spuse c
îl c uta pe Dirty Joe.
 — E greu de ştiut unde se afl Fidjian-Princess, spuse el vis tor.
Nu are un traseu fix, dar peste dou , trei zile, când ajung la Suva,
am s m interesez în port. Cunosc mult lume, poate c …
L s fraza neterminat şi îi surâse lui Malko. Degetele lungi se
jucau cu o parâm . De fiecare dat când d dea cu ochii de pistol,
întorcea privirea.
— V dau o sut de dolari dac m ajuta i s -l g sesc.
Surâsul metisului se accentu .
— Poate s fie la dou , trei mile marine distan . Cu el nu se
ştie niciodat .
Malko cl tin din cap. Era opt diminea a şi soarele dogorea deja
îngrozitor.
— Acum trebuie s plec. Ne vedem la Suva. Lua i leg tura cu
mine prin Dan Lohan, vice consulul SUA. Ştie cum s dea de mine.
La vederea chipului neliniştit al lui Ai-Ko, ad ug imediat:
— O r pesc pe Ai-Ko pentru câteva minute, i-am promis o
surpriz pentru c m-a salvat ieri de peştii de piatr .
Georges f cu un gest de mare senior, dând de în eles c Ai-Ko îi
apar inea din acel moment lui Malko şi numai lui… Ceea ce din
punct de vedere biologic era adev rat.
De îndat ce se urcar în barc , ea explod de bucurie:
— Cât sunte i de dr gu ! Am s -l g sesc eu pe Dirty Joe.
Cunosc toat lumea din port, la Suva şi to i sunt amabili cu
mine…
Luând în considerare uşurin a cu care îşi oferea corpul minion
şi brun, nu era de mirare c nu avea decât prieteni…
O jum tate de or mai târziu, Malko se lupta cu drumul pr fuit,
l sând-o în urm pe Ai-Ko prad viselor de bog ie.
Îi cump rase trei rochii de opt dolari.
Viitorul era mai pu in trandafiriu. Trebuia s dea de Lena Mar,
s se dumireasc de ce paşnicii hinduşi se transformaser în
ucigaşi înseta i de sânge şi pe lâng asta s afle de ce se
înc p ânau s -l fac s r mân la Vita Levu. Definitiv.
*
* *
Malko ajunse la Suva la ora trei, g sind Consulatul SUA închis.
Era ora siestei.
— Îi pute i g si pe domnul şi pe doamna Lohan la bowling, în
spatele prim riei, îi explic gardianul cl dirii. Se duc acolo în
fiecare zi.
Nu era departe, chiar pe Victoria Parade. Malko parc Datsun-ul
plin de praf în fa a prim riei ultramoderne, lipite de cl direa care îl
interesa şi împinse uşa de lemn, intrând în Bowling-Club-ul din
Suva.
Avu impresia c se dusese înapoi în timp cu un secol, pe vremea
reginei Victoria. Femeile purtau fuste lungi şi albe şi un soi de
p l riu ciudat de pânz , coco at pe creştetul capului. B rba ii
purtau şorturi lungi din care ieşeau la iveal pulpele p roase.
Nu se auzea nici o exclama ie, nici un râset, de parc era o
adunare bisericeasc . Juc torii aruncau bilele adunate de nişte
puşti fidjieni, cu o precizie şi o seriozitate f r cusur.
Între dou partide b rba ii beau bere, femeile serioase se
delectau cu ceai de la ghea , iar celelalte, cu Passion Fruit. Seara,
la Yacht Club, se discutau cu seriozitate rezultatele partidelor
jucate dup amiaza.
Malko îl c ut din priviri pe Dan Lohan, dar nu o v zu decât pe
Grace, care era totuşi dr gu , în ciuda deghiz rii perimate.
Se sim ea uşor ruşinat de costumul lui pr fuit, în mijlocul
acelui ocean de albea . Ar fi fost bun doar s adune bilele…
Travers pista şi ajunse în spatele lui Grace, prins în discu ie
cu adversara ei, care purta o superb casc colonial . Malko de-
abia se ab inu s nu pufneasc în râs. O adev rat reconstituire
de epoc .
— Bun ziua, îi spuse lui Grace. Unde este Dan?
Tân ra se întoarse brusc, de parc ar fi avut un şarpe cu
clopo ei în corsaj. Cu ochii m ri i de surprindere, înghi i în sec şi
reuşi s articuleze:
— Dumneavoastr … dumneavoastr aici?
Aparent, nu-i pl cea s fie deranjat în timp ce juca, sau se
temea de bârfe. Pentru urechile „c ştii coloniale”, Malko se gr bi sa
clarifice echivocul.
— Îl caut pe so ul dumneavoastr , nu sunte i împreun ?
Grace surâse for at.
— Ba da, e acolo…
Dan Lohan bea o bere la bar. Malko o salut pe Grace şi se
îndrept spre el. La vederea lui, americanul l s repede paharul
jos şi îi veni în întâmpinare.
— Ce s-a întâmplat, credeam c sunte i la Fidjian, cu Lena
Mar…
— Am fost, spuse Malko. Cât pe ce s r mân de tot.
Îi povesti vice consulului pe scurt despre cele trei tentative de
omor c rora le c zuse victim .
 — Trebuie s m ajuta i s o g sesc, conchise el. Ştie multe
despre dispari ia lui Thomas Rose… şi cine ştie dac nu l-a ajutat
s dispar şi pe Kim Maclean…
Dan Lohan se uit speriat în jur.
— Şşt! Englezii sunt îngrozitor de susceptibili, mai ales în
privin a hinduşilor. N-aş vrea ca guvernatorul s v expulzeze… îi
ur sc pe cei de la Agen ie.
Malko ridic din umeri.
— N-am inten ia s -mi construiesc o c su la Suva, dar vreau
s ştiu cine l-a ucis pe Thomas Rose şi de ce. Ruga i-l pe prietenul
dumneavoastr Gurkha s v ajute. Acum ori niciodat … S
mergem împreun la el.
Era cam agasat de nonşalan a americanului. Clima din Fidji nu
le prea pria cârti elor de la CIA.
— Pentru început e mai bine s m duc singur, spuse repede
vice consulul. E foarte b nuitor şi mi-a luat mult timp s -l
îmblânzesc.
Malko nu insist . Dup drumul îngrozitor, ar fi dorit mai
degrab s fac un duş decât s stea de vorb cu un hindus.
— De acord. V aştept la hotel. De aceast dat m duc la
Grand-Pacific. E mai pitoresc. Pe curând.
Grace Lohan era întoars cu spatele şi nu putu s -şi ia r mas
bun de la ea. Brusc, resim i oboseala drumului. Îl dureau bra ele:
r sucise volanul de sute de ori.
Grand-Pacific, situat pe Victoria Parade, mai aproape decât
Travelodge, era o relicv din epoca victorian , o cl dire de culoare
roz, care sem na cu o pr jitur . Holul imens era slab r corit de
patru ventilatoare imense, care se roteau încetişor. Func ionarul
de la recep ie îl primi pe Malko cu o re inere şi o gravitate demne
de Buckingham Palace şi ezit îndelung înainte de a-i „recomanda”
o camer la etajul trei şi consim i s -l înso easc . Înc perea era
atât de mare încât se putea juca golf în ea, iar pe timp de cea
tavanul nu s-ar fi z rit… De altfel, Grand-Pacific era o oaz de
calm şi de linişte, ca o biseric dezafectat .
În aşteptarea lui Dan Lohan, Malko f cu un duş şi se întinse pe
patul imens. Acum ardea de ner bdare s p r seasc Vita Levu şi
or şelul tropical care asuda sub povara umidit ii permanente.
*
* *
Dan Lohan avea o mutr de parc înghi ise o bil de bowling.
Fruntea pleşuv era acoperit de transpira ie. Se trânti într-unul
dintre cele dou balansoare şi spuse.
— Nu vrea s admit nimic, zise el pe un ton jalnic. Pretinde c
nu hinduşii sunt de vin şi c a i fost victima unui vagabond
oarecare…
Malko se cam îndoia. V zând aerul nenorocit al vice consulului,
nu vru s -i mai r suceasc şi el cu itul în ran . Nu prea credea în
existen a hindusului fantom …
— Nu face nimic, vom anun a poli ia…
Vice consulul s ri în sus ca muşcat de şarpe.
— Imposibil, se împotrivi Dan Lohan. Aici hinduşii sunt privi i
ca nişte indezirabili. Poli ia este fidjian şi se ştie c fidjienii nu
scap nici o ocazie s -i distrug pe hinduşi, de care se tem foarte
tare…
— Parc şi v d titlul în „Fidji Times”: Asasini „hinduşi” în
libertate la Vita Levu…
— Guvernatorul nu ne-ar ierta niciodat şi afacerea ar fi
în buşit din faş , ca s nu se işte un incident diplomatic.
— Bine, dar în principiu suntem alia i, protest Malko. R zboiul
de independen s-a sfârşit de mult.
Dan Lohan ridic din umeri.
— Poate, dar aici, în insule, guvernatorul comand şi acesta nu
vrea b t i de cap cu hinduşii, doar pentru a ne face nou pe plac.
Şi dac asasineaz discret nişte agen i CIA, asta e! Cu atât mai r u
pentru ei. God save the Queen.
— În plus, ne vor împuia capul cu pacifismul binecunoscut al
hinduşilor, care n-ar ucide nici o musc …
O musc nu, dar un musulman, cu siguran . Malko îşi aducea
aminte de r scoalele s lbatice din 1947, de la împ r irea Indiei,
când nevinova ii hinduşi cam strânseser de gât porumbelul p cii.
Cu toate acestea, în elegea argumentele lui Dan Lohan. Nu era
pentru prima oar când avea probleme cu englezii… La Hong-Kong
era gata, gata s -şi lase pielea.
— Haide i s lu m masa la Yacht Club, propuse Dan. Vom muri
de plictiseal , dar e singurul loc cumsecade din Suva. Hindusul
dumneavoastr nu-şi va lua zborul.
A muri de plictiseal , sau a muri din alt motiv… Malko se l s
convins. Era totuşi mai bine decât în camera sinistr şi solemn de
la Grand-Pacific.
 Capitolul VI

Malko explod !
— Nu-mi pas de guvernator. Vreau s o g sesc pe Lena Mar şi
asta înainte de sfârşitul secolului.
Dan Lohan se f cu mic în fotoliu, privindu-l scurt pe Malko ai
c rui ochi deveniser verzi… Semn r u. Acesta din urm , turbat de
furie, m sura cu paşi mari biroul. Aparatul de aer condi ionat era
iar şi în pan şi sim ea cum c ldura lipicioas îi p trunde în piele.
Epuizat brusc, se trânti pe un scaun, fa în fa cu americanul.
— S mergem la poli ie, repet el pentru a suta oar . N-or s ne
m nânce…
Ce figur frumoas f cea CIA în Fidji! Toat puterea în mâna
unui omule burtos care asuda de fric în fa a Maiestăţii Sale
guvernatorul! Probabil c Allan Dulles se r sucea în mormânt.
Dan Lohan îşi frângea mâinile. De trei zile Malko se învârtea
prin Suva ca un leu în cuşc , pisându-l la cap s cear ajutorul
poli iei locale sau oricui altcuiva, numai s -l ajute s o g seasc pe
Lena Mar.
— Dac aş face asta, gemu el, ar trebui s le povestesc totul. O
vor pasa celor de la Intelligence Service, care ar îngropa-o definitiv.
Pentru ei, tot ce ine de hinduşi este sacru, în afar de asta, v-ar
expulza şi eu aş avea mari necazuri.
— Atunci lua i-l de gât pe prietenul dumneavoastr Gurkha şi
scutura i-l pân v d informa ii…
— Vreau s mai încerc o dat , spuse Lohan. Am s -i spun c a i
venit special de la Washington ca s sta i de vorb cu el.
— Spune i-i c sunt preşedintele în persoan , numai face i ceva!
C ldura umed din Vita Levu p rea c topeşte totul. Fidjian-
Princess se volatilizase în Pacific împreun cu Dirty Joe. Dan
Lohan trimisese un mesaj tuturor bazelor americane din Pacificul
de sud, cerându-le s semnaleze prezen a acestuia, dar existau
insule unde cei din Navy nu puneau niciodat piciorul.
Ai-Ko şi şchiopul ei nu se gr beau s ancoreze la Suva. Numai
Dumnezeu ştia când aveau s apar şi dac i-ar fi fost de vreun
ajutor…
Mai r mânea Kim Maclean, în Samoa de vest, asta în cazul în
care afurisi ii de hinduşi nu-l f cuser şi pe el s dispar … Malko
era totuşi convins c centrul afacerii era la Vita Levu. Probabil c
nici Kim nu ştia nimic.
Singura pist de exploatat r mânea Lena Mar, cu condi ia s o
mai g seasc în via şi s fie de acord s vorbeasc .
Malko devenise cel mai bun client de la Golden Dragon, dar
Baby, animatoarea care îi d duse informa ii despre Lena Mar,
pretindea c nu ştia nimic, p gubind CIA de o lir pentru Passion
Fruit. În timp ce se îndrepta spre ieşire, Malko îi sim ea privirea în
ceaf , fiind convins c îşi b tea joc de el. Din nefericire, lumea
hindus era de nep truns şi era nevoit s se descurce cu propriile
for e.
Numai vederea holului solemn de la Grand-Pacific îi provoca
grea .
Se scul cu greu de pe scaun şi întinse un deget amenin tor
spre Dan Lohan.
— B ga i-i min ile în cap. Dac nu v vede i cu el pân la şase,
vin eu s -l scot din bârlog…
Cumming Street era pustie. Dughenele hinduse închiseser : era
ora siestei. Fa ada albastru deschis a B ncii Baroda, aflat la
cap tul str zii, p rea c îl sfideaz . Acolo, din Wainanu Road
începea cartierul hindus, în care se ascundeau nev zu ii s i
adversari. Avea impresia c intrase într-un furnicar care îl
înghi ise…
*
* *
Telefonul antic scoase un zbârnâit muribund. Malko ridic
precaut receptorul, temându-se parc s nu se transforme în
pulbere.
— Vom cina la Harilal Parmeshwar, îl anun Dan Lohan. Într-
un amestec de emfaz şi exaltare. L-am convins.
— Sper c l-a i convins s mai fac şi altceva, suspin Malko. N-
am str b tut dou sprezece mii de mile ca s m întrec în
polite uri.
Vice consulul p ru disperat.
— Oh! v rog s fi i foarte amabil cu el. Este o persoan foarte
important .
— Ca şi mine, spuse senin Malko, pe care servilismul
americanului îl agasa.
Datsun-ul urca vioi strada Waimanu, care trecea pe deasupra
portului şi a zonei joase a oraşului. Priveliştea era superb , dar
peisajul se schimba uşor, uşor. Casele frumoase disp ruser ,
f când loc unei imense mahalale tropicale: cl diri din chirpici şi
acoperişuri din tabl ondulat . Drumurile laterale mişunau de
copii descul i. Fetele erau înf şurate în buc i de m tase în culori
stridente.
Harilal Parmeshwar, şeful Gurkha, locuia în apropierea liceului
hindus, pe Mbanimai Road, într-o zon traversat de terenuri
gazonate, dominând Suva de la în l ime.
Aproape sugrumat de papion şi îmbr cat într-un costum de
pânz deschis la culoare, Dan Lohan transpira copios, în contrast
cu Malko, pe care costumul de stof bleumarin venea ca turnat.
— S sper m c prietenul dumneavoastr nu are inten ii rele,
remarc el.
Vice consulul surâse slab.
— E de preferat s ne avem bine cu aceşti Gurkha. Au un mod
foarte straniu de a pre ui via a uman . Ca s fiu cinstit, sunt nişte
asasini.
Datsun-ul încetini, hurduc indu-se pe un drum de p mânt şi
intr în curtea unei case din c r mid roşie, izolat în mijlocul
unei peluze. Acoperişul cobora peste fa ad , formând o verand
sus inut de stâlpi din lemn. Mai mul i câini înfometa i îi
adulmecar pe nou-veni i. Doi hinduşi, purtând buc i de pânz
înf şurat în jurul şoldurilor, se ridicar de lâng stâlpii lâng care
erau aşeza i şi se înclinar f r un cuvânt în fa a lui Dan Lohan.
Erau atât de slabi, c muşchii se vedeau clar pe sub piele, ca în
planşele de anatomie. Fiecare purta la brâu, chiar pe piele, un
pumnal cu dou t işuri şi cu mâner de fildeş.
— G rzile de corp ale lui Parmeshwar, coment Lohan. Sunt un
fel de fachiri. Mi-au explicat c ar continua s lupte şi dac ar avea
o ton de plumb în pântec.
Cele dou schelete îi conduser într-o camer întunecoas care
mirosea a santal, luminat doar de dou opai e. Aşa cum se
întâmpla întotdeauna la tropice, noaptea se l sa în câteva minute.
În înc pere nu era alt mobil decât o canapea înc rcat de perne.
Nişte draperii lungi ascundeau complet peretele din fund. Cei doi
hinduşi închiser uşa şi Malko şi Lohan r maser în picioare. De
cealalt parte a uşii se auzi cheia r sucindu-se în broasc .
— Curioas ambian , remarc Malko pe un ton sc zut. Sunte i
sigur c v e prieten?
Lohan nu avu timp s r spund . O voce grav îi f cu s tresar .
— Bun ziua domnilor, sunt fericit s v primesc.
 Cei doi vizitatori erau întorşi cu fa a spre uş şi gazda lor ieşise
de dup draperii. O apari ie uimitoare.
Îmbr cat într-o tunic trei sferturi stil Mao, de culoare alb ca şi
cu pantalonii, Harilal Parmeshwar era înalt şi suplu, foarte
elegant, cu o infinit distinc ie natural . Ochii lui negri îi fixau cu
interes pe cei doi europeni. Dan Lohan îl prezent pe Malko drept
un trimis al Departamentului de stat şi hindusul se înclin uşor,
cu mâinile împreunate în dreptul pieptului. Engleza pe care o
vorbea era perfect , iar întreaga lui atitudine degaja o polite e
înghe at şi distant . Malko începu s în eleag problemele lui
Lohan.
Dup un schimb de banalit i, Harilal Parmeshwar îi pofti dup
draperiile inute ridicate de c tre doi hinduşi. În mijlocul unei
camere micu e se z rea o mas joas înc rcat cu farfurii de argint
şi cristaluri fine.
La capetele mesei luminate de un candelabru imens cu şapte
bra e, ardeau dou vase cu t mâie. Harilal Parmeshwar se aşez în
capul mesei pe nişte perne, f când semn oaspe ilor s ocupe
locurile din dreapta şi din stânga sa.
Cina se compunea numai din carne de oaie, asezonat cu vreo
şase feluri de sosuri straniu colorate. Dup ce lu prima
înghi itur , Malko fu nevoit s fac apel la bunele maniere ca s
nu scuipe tot: mâncarea ardea ca focul! Putea g uri chiar şi
stomacul unei c mile.
Vru s bea o înghi itur de ceai dar aproape c strig de durere:
lichidul era clocotit.
Impasibil, Harilal Parmeshwar, degusta tocana, bând ceaiul de
parc era ap de la ghea . Dan Lohan transpira copios. Pân la
urm se împ c cu gândul c r m sese nemâncat.
De abia dup o jum tate de or care nu se mai termina, cei doi
se putur înfrupta din fructele proaspete de mango care se servir
la desert. Şeful Gurkha mâncase ca un c pc un. Dup ce savur
ultima buc ic de fruct, începu un monolog despre politic , India
şi englezi, sugerând politicos c aceştia erau scursoarea lumii.
Malko îl asculta impasibil. Discu ia era promi toare…
Profitând de momentul în care Harilal Parmeshwar lu o gur
de ceai, Dan Lohan abord cu infinite precau ii problema care îi
interesa, insistând asupra tentativelor de omor ale c ror victim
fusese Malko. Gurkha ridic imediat mâna lung şi îngrijit ,
întrerupându-şi interlocutorul. Malko îşi f cu iluzii, dar hindusul
spuse doar atât:
 — În numele comunit ii hinduse din Vita Levu, v rog s
accepta i scuzele mele pentru asemenea fapte incalificabile.
Avea umor. Dac s-ar fi dus la ONU, Parmeshwar ar fi f cut
furori. Când era vorba de lacrimi de crocodil, era perfect. Malko îi
mul umi, totuşi şi Dan Lohan îşi relu spusele. Dup expresia
vag de pe chipul gazdei, ar fi putut foarte bine s recite şi din
Vechiul Testament. Numai s nu vorbeasc necuviincios despre
vacile sacre…
Ca şi când nu ar fi auzit nimic, Harilal Parmeshwar b tu din
palme, surâzând promi tor. Imediat, patru fete îmbr cate ca nişte
dansatoare ap rur de dup draperie şi se înclinar în fa a şefului
Gurkha. Trei muzican i, purtând nişte ciudate instrumente cu
coarde, se ghemuir în jurul mesei. La un semn uşor al st pânului
casei, fetele începur un dans lent, acompaniate de o muzic ce
p rea un zgomot de fer str u mecanic. Fe ele lor impasibile şi
concentrate din cauza efortului, p reau cioplite în mahon. Harilal
continua s bea ceai, ca şi când era singur. Malko pica de somn,
dar din când în când furia îl trezea. Gurkha îşi b tea joc de el.
Abia se ab inea s nu-l zgâl âie, în speran a de a-l face s
reac ioneze.
Supliciul dur o jum tate de or , apoi dansatoarele disp rur
aşa cum veniser .
De aceast dat , Malko nu-l l s pe Gurkha s deschid gura.
— Excelen , spuse el cu brutalitate, am venit s v cer s m
ajuta i. Trebuie s -i g sesc pe asasinii lui Thomas Rose şi sunt
sigur c sunt hinduşi. Ce p rere ave i?
Dan Lohan nu-şi mai g sea locul. Era atât de agitat c b u din
ceaiul fierbinte f r m car s se strâmbe.
R spunsul şefului Gurkha dur exact dou zeci şi şapte de
minute. O capodoper a dialecticii. Atinsese toate considera iile
politice, inclusiv profunda prietenie care îi lega pe Gurkha de
poporul american, totul împ nat cu complimente mieroase.
Vorbele zburau de pe buzele frumoase ale hindusului cu
regularitatea unui metronom. Dan Lohan, bun ascult tor, aproba
totul dând din cap, mul umit c nu fusese pus pe banca
acuza ilor.
Malko profit de momentul în care Harilal îşi tr gea sufletul şi
întreb :
— Deci ce ne sf tui i, Excelen ?
Harilal Parmeshwar îndrept spre el ochii negri f r expresie şi
spuse pe un ton egal:
 — S anun a i poli ia. Este extrem de eficient şi nu m
îndoiesc c îl va g si pe agresor. Cât despre acea tân r , probabil
c a greşit atunci când v-a dus pe acea plaj şi i-a fost atât de
ruşine, încât a fugit…
În fa a unui cinism atât de nevinovat, Malko fu gata s
explodeze… în cazul acesta, probabil şi Thomas Rose înotase pân
în Noua Caledonie, doar ca s joace o fest celor de la CIA.
F r s -i dea lui Malko r gaz s scoat o vorb , Harilal
Parmeshwar se ridic , dând de în eles c vizita se terminase.
Malko ezita: nu se hot râse dac s -i dea un şut în burt , sau s -l
trateze cu dispre . Educa ia îl f cu s aleag a doua solu ie.
Desp r irea fu mai degrab rece. Şeful Gurkha se înclin în fa a
oaspe ilor şi disp ru în umbra peluzei. Sub privirile indiferente ale
celor doi „fachiri”, stând pe vine lâng coloane, Malko şi Dan
Lohan se urcar în Datsun.
— Or e un glume , or e cea mai mare canalie de pe p mânt,
Gurkha sta al dumneavoastr , r cni Malko, dup ce dep şir
veranda. Pur şi simplu ne-a f cut figura…
Str zile cartierului hindus nu mai erau atât de animate, dar în
întuneric se ghicea prezen a t cut a unor fiin e umane. L mpile
cu petrol luminau fugar interioare mizerabile. Dan Lohan cl tin
din cap.
— Nu e chiar atât de simplu. Îl cunosc pe Harilal Parmeshwar
de mult. Este un om de onoare. Ne-a dat de în eles în felul lui c
nu se poate amesteca în aceast afacere.
— M car ar fi putut s ne ajute s o g sim pe Lena Mar.
Datsun-ul str b tea Waimanu Road îndreptându-se spre port.
Aşezat pe banchet , Dan Lohan protest :
— Nu ave i dreptate. Hinduşii ştiu totul. Pute i fi sigur c
adversarii dumneavoastr sunt deja la curent cu aceast vizit …
— Atunci ce ar trebui s fac?
— S da i de urma lui Fidjian-Princess, suger americanul, sau
s v duce i în Samoa de vest s vede i ce ştie Kim Maclean. În
definitiv, era amantul Lenei Mar, care se pare c e pionul principal
al afacerii…
Malko opri în fa a Hotelului Grand-Pacific. Victoria Parade era
liniştit şi pustie, cu toate c era doar unsprezece noaptea.
Cu toate acestea, oraşul liliputan ascundea nişte asasini în
libertate…
*
* *
 Telefonul zbârnâi un minut pân când Malko se trezi
tres rind…
Dup ce spuse „Alo!” auzi o voce de femeie vorbind prost
englezeşte:
— Sunte i americanul care o caut pe Lena Mar?
Malko intr busc în alert .
— Da, eu sunt. Unde e?
Recunoscu imediat vocea vulgar şi r guşit : era Baby,
animatoarea fidjian .
Ea nu-i r spunse la întrebare.
— Şti i unde se afl Yacht Club-ul? întreb ea. Chiar în fa a
închisorii.
— Îl g sesc eu.
Dup o t cere desul de lung , ea întreb precaut :
— Chiar vre i s -i da i bani lui Lena Mar?
— Dac are nevoie.
— O pute i scoate din Vita Levu?
Malko îşi re inu o exclama ie de triumf. Vizita la şeful Gurkha
agitase apele. Misterioşii s i adversari consideraser c riscurile
erau prea mari pentru a o l sa pe Lena Mar în via . Aceasta aflase
şi încerca s -şi salveze pielea trecând de partea duşmanului…
Mecanismul tr d rii nu inea cont de emisfera geografic .
Cursa contra cronometru între ucigaşii afla i pe urmele metisei
şi el începuse.
— Voi face orice pentru ea, afirm Malko, dar nu avem timp de
pierdut. E în pericol de moarte.
În vocea femeii se sim i dispre ul.
— Nu v face i griji pentru ea. V sun din nou imediat.
Înainte ca Malko s mai poat spune ceva, ea închisese. Îl sun
imediat pe Dan Lohan. Din fericire, americanul era acas .
— Cunoaşte i insula mai bine ca mine, veni i imediat, îi ordon
Malko.
Americanul nu avea de ales. Washingtonul trimisese deja
destule note amenin toare în leg tur cu afacerea Thomas Rose.
Când vice consulul b tu la uş , Malko era deja îmbr cat, cu
pistolul extraplat pus la centur .
Se aşezar pe pat şi aşteptar . Peste cinci minute, telefonul
sun din nou. Silindu-se s r mân calm, Malko ridic receptorul.
Aceeaşi voce întreb :
— Mai sunte i de acord?
— Desigur.
 — Sunte i de acord cu cinci mii de dolari americani?
— Cinci mii de dolari.
— V aştept peste o jum tate de or lâng Golden Dragon.
Victoria Parade era complet pustie. La Suva, a circula dup ora
nou seara, în afara seratelor consacrate de la Yacht Club, era un
semn de destr b lare şi de dezm . Parcar maşina sub un copac,
stinser farurile şi aşteptar . Lovitura uşoar în lunet îi f cu s
tresar . Malko şi Dan Lohan s rir din maşin în acelaşi timp.
Era chiar animatoarea, cu p rul piept nat într-un coc
voluminos. La vederea lui Lohan, îl apostrof pe Malko.
— V-am spus s veni i singur. În cazul sta, am şters-o.
Dan Lohan se scotoci în buzunar şi îi întinse o bancnot .
— E în regul . Unde se afl Lena Mar?
Suspiciunea animatoarei nu putea fi înl turat cu zece lire.
— În cazul sta trebuie s dau un telefon. Aştepta i-m aici. N-
am chef de încurc turi, repet ea. N-ar fi trebuit s m bag…
Malko o lu de bra şi o ajut s urce în maşin .
— N-avem timp de telefoane, spuse el ferm. V-am spus c e în
pericol de moarte. Veni i.
Fata p ru impresionat de asigurarea lui Malko. Surâse într-un
mod ce se voia amabil, dând la iveal din ii îmbr ca i în aur.
— O.K. În acest caz dar veni i singur. Prietenul dumneavoastr
ne va aştepta în maşin .
— De acord, consim i Malko. Unde mergem?
— La Hotelul Garrick, pe Ronwick Road.
Malko demar . Era cam la o jum tate de mil distan , mergând
pe Victoria Parade şi f când la dreapta. Pe drum, încerc s o
chestioneze pe prietena Lenei Mar.
— De ce se ascunde? întreb el. De ce nu mi-a telefonat chiar
ea?
Animatoarea ridic din umeri.
— Întreba i-o. M-a sunat acum o or , mi-a spus c are necazuri
şi m-a rugat s iau leg tura cu dumneavoastr pentru c ea nu
putea, probabil din cauza poli iei…
Hotelul Garrick era o cl dire veche şi d r p nat cu dou etaje,
cu o galerie exterioar la primul etaj, ce p rea gata s se n ruie. La
parter era o cârcium , închis la acea or târzie. Malko şi
animatoarea trecur prin fa a unui paznic cu p rul scurt şi cre ,
care dormea cu pumnii la gur .
Camerele de la primul etaj d deau toate spre galerie. Malko avea
senza ia c la fiecare pas piciorul îi intra în lemnul putred.
Animatoarea se opri în fa a camerei cu num rul 21 şi b tu.
Nu r spunse nimeni.
Malko o d du la o parte şi ap s pe clan . Prin uşa deschis se
z ri camera pustie. Nici m car aşternutul nu fusese desf cut.
Animatoarea înjur în fidjian :
— Mi-a spus c nu se mişc de aici… Probabil c trebuie s se
întoarc .
— M-ar mira, spuse Malko pe un ton sumbru. S coborâm. N-
ave i idee unde ar putea fi?
Fata scutur din cap, f când s se clatine cocul enorm.
— Nici una.
Trezit, fidjianul de la recep ie nu-i putu ajuta cu nimic. Malko se
urc în maşin şi îi povesti pe scurt lui Dan Lohan ce se
întâmplase. Americanul înjur zgomotos:
— Dac n-o g sim, am dat-o în bar !
Din cauza sensului interzis de pe Cumming Road, Malko fu
obligat s coboare pe Marks Street, apoi pe Princess Street,
ajungând în port. La chei, un vapor luminat p rea c acostase
între case. Malko avu o idee.
— Poate a încercat s fug . S mergem pe vas.
Când ajunser în dreptul lui, ultimii pasageri se îmbarcau sub
supravegherea unui ofi er alb. Era un vas de croazier sub pavilion
australian. Vice consulul scoase legitima ia de diplomat.
— A i remarcat cumva o femeie, o indigen frumoas , care a
cerut s fie îmbarcat de curând?
Australianul nu ezit .
— Desigur, a venit acum dou zeci de minute, dar vasul era deja
plin. P rea terorizat şi m-am gândit la o ceart între îndr gosti i.
Când e vorba de o fat frumoas … A luat-o într-acolo…
Ar t spre Princess Street, direc ia din care veniser . Malko
întârziase cu cinci minute…
Dan Lohan şi Malko se privir , gândindu-se la acelaşi lucru. Nu
mirosea a bine.
— Dac , din întâmplare, o mai vede i, îi spuse el ofi erului
australian, l sa i-o s urce la bord şi anun a i-l imediat la
urm toarea escal pe consulul SUA. Va pl ti el drumul.
Se urcar din nou în maşin . Malko se întoarse spre
animatoare.
— O cunoaşte i bine pe Lena Mar. Unde s-ar fi putut duce?
Fruntea încre it de efort dovedea c fata se str duia cu adev rat.
Brusc, privirea i se lumin ..
 — Se putea duce doar la mama ei.
Chipul i se întunec imediat.
— Numai c am uitat drumul, n-am mai fost de mult acolo.
Malko o fix cu ochii lui aurii, încercând parc s o hipnotizeze.
— Încerca i. E o problem de via şi de moarte. În care parte
este?
— Pe coline, în cartierul Toorak, undeva pe Amy Road.
Amy Road era coloana vertebral a celui mai mare cartier
hindus din Suva. Pân la intersec ia Toorak – Amy Road, Malko
f cu mai pu in de cinci minute. Zona era în contrast cu oraşul de
jos. În ciuda orei târzii, peste tot ardeau opai uri, iar str zile şi
str du ele adiacente mişunau de lume. Malko o lu pe Amy Road,
mergând la pas.
— Recunoaşte i ceva? o întreb el pe animatoare.
Ea cl tin din cap.
— Cam pe acolo, la dreapta, în pant .
Mama Lenei Mar locuia într-un labirint de str du e f r nume,
pline de cocioabe din lemn.
Malko opri la mai multe intersec ii, l sând-o pe animatoare s
se orienteze, dar nefericita, cuprins de panic , se pierduse de tot.
La fiecare oprire, puşti cu ochi negri şi sperioşi se apropiau în
t cere de Datsun. Cei mai în vârst r mâneau pe pragul caselor,
privindu-i cu suspiciune pe albi.
— Întreba i pe cineva, îi ordon Malko, altfel s-a zis cu noi.
Animatoarea întreb o feti care o ascult f r un cuvânt, apoi
spuse ceva şi ar t cu mâna spre o str du întunecoas , prea
îngust chiar şi pentru micul Datsun.
— Crede c e acolo, traduse metisa.
Malko încuie maşina şi pornir unul dup altul pe str du a
cufundat în bezn , neîndr znind s priveasc lucrurile de care se
atingeau. La fiecare zece metri se opreau s întrebe. Încet, încet,
conduşi de indica iile vagi, se afundar în labirintul care acoperea
colina: poteci murdare, pline de resturi pe care alunecau, f r
electricitate şi f r ap curent .
Când e vorba de murd rie, pe hinduşi nu-i întrece nimeni.
Dup un sfert de or , se oprir într-o intersec ie mai mare.
— N-o s-o g sim niciodat ! morm i Malko.
Din cauza transpira iei, c maşa i se lipise de piele, dându-i
impresia c purta un giulgiu.
În aceeaşi clip , Dan Lohan care st tea de vorb cu o b trân ,
url de bucurie:
 — A treia cas , pe poteca ce urc pe dreapta. O cunoaşte pe
Lena Mar pentru c îi aducea plicuri cu chibrituri de la Golden
Dragon.
Malko alerga deja în direc ia indicat . P mântul impregnat de
umiditate era negricios şi noroios. Groh ind indignat, un purcel
trecu printre picioarele lui Malko.
„Casa” cu pricina era o caban confec ionat din l zi, carton
asfaltat şi tabl ondulat . Nu s-ar fi zis c o fat frumoas ca Lena
Mar putea s provin de acolo…
Lampa cu petrol a unei magherni e vecine lumina vag
împrejurimile. Totul p rea abandonat şi pustiu. Lohan îl ajunse
din urm pe Malko, feti a încheind coloana. Animatoarea r m sese
jos la intersec ie. Nu p rea prea liniştit .
Înainte de a bate la uşa care se cl tina, Malko scoase pistolul şi
îi arm . Geamurile fuseser înlocuite cu hârtie maronie.
— Hei! zise Dan Lohan, aten ie… S nu fi i linşat.
F r s r spund , Malko b tu. În mâna stâng inea pistolul.
Feti a care îi urmase îi contempla f r urm de team .
O pal de aer închis r bufni din interior, împreun cu câteva
muşte, dar asta era tot. Malko intr , cu arma îndreptat spre
bezn . Lohan se opri în prag şi aprinse bricheta Zippo.
— Lena Mar?
Vocea lui Malko nu stârni nici un ecou. Dan Lohan întinse
bra ul, luminând cu bricheta o camer plin de r m şi e, cu nişte
saci într-un col , care serveau probabil drept pat. Nici m car o
pisic nu se putea ascunde acolo. Malko puse arma la loc şi ieşi.
— N-a venit aici, suspin el. M-am înşelat.
Coborâr poteca în t cere. Animatoarea p ru uşurat , v zându-
i venind întregi.
— Mergem? întreb ea neliniştit .
— Mergem, spuse Malko.
Deodat , o mân îl trase de sacou. Feti a care venise dup ei,
întinsese mâna cu un aer rug tor. Rochia în zdren e nu reuşea s
ascund corpul scheletic, plin de jeg. Mesteca o coaj de cartof…
Malko scotoci în buzunar şi îi d du o hârtie de o lir : judecând
dup nivelul cartierului, reprezenta hrana pe o lun . Copilul
murmur imediat o fraz care îl f cu pe Dan Lohan s sar în sus.
— Pretinde c a v zut-o adineauri pe Lena Mar urcând la
caban . Nu a mai coborât şi de altfel, mama ei era şi ea acolo…
Malko urca deja în fug c rarea. Înconjurând magherni a, se
afund în labirintul de cur i care ajungeau pe colin pân în
dreptul pomilor.
Nu merse prea departe.
Chiar în spatele cur ii mamei lui Lena Mar, se poticni în ceva
moale. Bricheta lui Dan Lohan lumin un corp îmbr cat într-un
pantalon şi o bluz verde, întins cu fa a în jos în humusul tropical.
Malko se aplec şi întoarse corpul, ştiind dinainte ce avea s
g seasc .
— Dumnezeule!
Corpul era c ldu şi înc moale. Murise de mai pu in de o or .
Fata avea ochii închişi şi o t ietur urât la gât. Gura era plin cu
p mânt şi sângele se mai prelingea înc din ran . Mirosul fad se
amesteca cu cel gre os al humusului. Malko fu cuprins de fiori.
Fusese asasinat practic sub ochii lui, pe când c uta drumul.
Bricheta lumin deodat un obiect aşezat lâng capul moartei.
Instinctiv, Dan Lohan întinse mâna şi îl lu . Aproape imediat,
scoase un strig t care îl f cu pe Malko s tresar . De-abia dup un
minut reuşi s vorbeasc .
— Limba ei, murmur , i-au t iat limba.
 Capitolul VII

Cei doi r maser fa în fa , ca nişte stane de piatr , un timp

care i se p ru lui Dan Lohan o veşnicie. Fraza pe care i-o aruncase
Malko lui Harilal Parmeshwar înc îi mai r suna în urechi.
„Sunte i un tr d tor şi un mincinos.”
Lui Dan Lohan i se puse un nod în gât. Cuvintele r sunaser
puternic în c m ru a în care plutea liniştea. Se uit tem tor peste
um r: g rzile hinduse cu pumnale la brâu se aşezaser de-a
curmezişul uşii, cu bra ele încrucişate, nemişca i ca nişte pietre
funerare.
Pe gâtul şefului Gurkha se zb tea o ven groas . Ochii lui negri
p reau şi mai întuneca i. Dan, care îl cunoştea mai de mult, ştia
c nimeni nu-i mai vorbise pe un asemenea ton şi c erau în
pericol de moarte. Malko p rea mult prea furios ca s se team .
Imediat dup descoperirea corpului Lenei Mar, îi ceruse lui Dan
Lohan s -l conduc la şeful Gurkha. Fusese nevoie de îndelungi
parlament ri pentru ca g rzile adormite s se îndure s -şi
trezeasc st pânul. Malko şi Dan Lohan aşteptaser pe peluz .
Harilal Parmeshwar ap ruse dup zece minute.
Turbat de furie, Malko nu-l l sase s scoat un cuvânt, dar
violen a ultimei fraze îl f cuse pe hindus s tresar .
În înc perea întunecat , luminat doar de dou l mpi cu ulei,
tensiunea era insuportabil . Cele dou g rzi aşteptau
amenin toare. Dup ce-şi v rsase furia, Malko nu ştia ce s mai
spun . Uciderea Lenei Mar, imediat dup vizita lor la şeful
Gurkha, nu putea fi o coinciden .
Se auzi un uşor şuierat. Mâinile lui Dan se crispar . Gurkha
r suflase zgomotos, pe nas, f r s deschid buzele. Vena de pe
gât nu mai pulsa atât de tare. I se adres lui Malko pe un ton
aproape normal.
—V în eleg reproşurile. Coinciden a este într-adev r
sup r toare, dar nu am nimic de-a face cu aceast crim .
Dan Lohan trase atât de tare aer în piept, încât înghi i un ân ar
şi se sufoc . Sco ându-şi batista, îl privi pe Malko cu coada
ochiului. Avea tupeu s -i vorbeasc hindusului pe un asemenea
ton.
 Ochii galbeni aveau vinişoare verzi, semn de furie. Îl fix pe
hindus, ca şi când încerca s -l str pung . Tensiunea crescu din
nou. Nici unul nu voia s coboare privirile.
F r s dezarmeze, Malko îl întreb pe un ton aspru:
— Atunci cine?
Şeful Gurkha schi un surâs uşor.
— Nu ştiu chiar tot ce fac fra ii mei, remarca el.
Malko în elese c nu avea s mai scoat nimic de la el.
Izbucnirea lui fusese în zadar. Surâse şi el, pu in dispre uitor.
— Aşa cum spunea Wilhelm de Orania, de duşmani m ocup
singur, de prieteni s m fereasc , Dumnezeu.
Îi întoarse spatele, tr gându-l dup el şi pe Dan Lohan. Gurkha
nu schi ase nici o mişcare, r mânând nemişcat în mijlocul
camerei. Malko d du la o parte una dintre g rzi şi se preg ti s
ias . Vocea hindusului îl opri:
— Sta i.
Malko şi Dan Lohan se întoarser încet. Americanului îi trecur
prin fa a ochilor scene din copil rie. De data asta Malko mersese
prea departe…
— Pentru insulta pe care mi-a i adus-o aş putea pune g rzile s
v ucid , spuse rar Harilal Parmeshwar, dar v admir curajul.
Expresia privirii era atât de puternic , încât ochii p reau
fosforescen i.
— Veni i peste câteva zile. Cred c v-aş putea ajuta.
F r s aştepte r spunsul lui Malko, se întoarse şi se pierdu în
umbra draperiilor. G rzile se d dur imediat la o parte, eliberând
ieşirea.
F r s mai aştepte altceva, Dan Lohan o zbughi pe uş . Dup
ce se urc în Datsun, aprinse o igar . Mâna îi tremura.
— V place s juca i la ruleta ruseasc , remarc el, în timp ce
Malko pornea maşina. Putea foarte bine s ne ucid . L-a i insultat
aşa cum n-a mai f cut-o nimeni pân acum. Nu-i cunoaşte i pe
Gurkha.
— L-am cam atins, admise Malko şi cred c a fost sincer. Ne va
ajuta. E prea mândru ca s lase s planeze asupra lui o b nuial .
Dac tot nu ne-a ucis, sta e singurul mod în care îşi poate dovedi
buna credin …
Dan nu se sim ea în largul lui şi începu s se agite.
— Vre i s spune i c l-a i înfuriat inten ionat, cu riscul s ne
sfâşie?
— Cam aşa ceva, m rturisi Malko. Uneori trebuie s - i asumi
nişte riscuri. Acum doar Harilal mai poate s ne ajute. A meritat,
nu?
— Desigur, spuse americanul f r putere.
Se gr bea s ajung la Yacht Club şi s bea un whisky dublu.
Era hot rât ca niciodat s nu cear un post la serviciul „Ac iuni”.
— M duc în Samoa de vest, spuse brusc Malko. Aşa îi d m
timp lui Gurkha s fac o anchet . Poate c aflu ceva de la Kim
Maclean despre Lena Mar.
Uşurat, Dan Lohan aprob din cap.
— Bun idee. Pleca i mânie diminea la Nandi cu o curs
Fidjian Airlines şi de acolo ave i zboruri spre Apia.
Malko opri maşina în fa a Hotelului Grand-Pacific.
*
* *
Ai-Ko dormea pe patul lui Malko, cu pumnii strânşi, cu rochia
ridicat pân la brâu şi cu nasul înfundat în pern . Revenindu-şi
din surpriz , Malko o mângâie şi ea se trezi tres rind.
Dup ce îl recunoscu, îi s ri de gât, lipindu-se de el cu tot
corpul, într-o îmbr işare extrem de senzual . Malko fu nevoit s
fac apel la tot sângele rece pe care îl poseda, ca s se degajeze.
— Cum ai intrat aici? întreb el. Şi cum m-ai g sit?
Ai-Ko micşor mali ios ochii şi se frec din nou de el.
Am întrebat la toate hotelurile dac au v zut un alb cu ochii de
aur. Apoi, camerista mi-a dat drumul în camer şi m-a încuiat ca
s nu risc s fiu luat la goan …
— Ştii, ad ug ea mândr , Georges a f cut dragoste cu mine
îmbr cat într-una din rochiile cump rate de tine.
— Sunt încântat, spuse Malko.
Pe m sur ce îmb trânea, devenea mai altruist. În seara aceea,
farmecul lui Ai-Ko îl l sa rece.
— Ştiu unde se afl Fidjian Princess, conchise Ai-Ko mândr .
Malko îşi ascunse bucuria:
— Adev rat?
Metisa surâse.
— Desigur. Mi-a spus un hindus din port. Dirty Joe se afl de
dou , trei zile la Nioue.
— Ce e Nioue?
Ai-Ko se întinse. Subiectul nu o mai interesa.
— O insuli între Tonga şi Samoa, un recif de coral. Mergem
acolo din când în când ca s cump r m miez uscat de nuc de
cocos. Cu vasul nostru facem cinci zile pân în acel loc. Dac îi dai
câteva lire, Georges te poate duce.
Se p rea c în Pacific timpul nu conta.
De ce s nu se fi dus înot? Malko ridicase deja receptorul. Dan
Lohan avusese timp s ajung acas . Din p cate, nu r spundea
nimeni. Îi veni ideea c putea fi la Yacht Club. Americanul veni
imediat la telefon.
— Plec la Nioue, îl anun , dup ce îi explicase de ce. Când am
avion?
— Niciodat , spuse americanul pe un ton serios.
— Nu-mi r mâne decât s închiriez unul.
Înveselit de cele trei pahare de whisky pe care le b use pe
ner suflate, americanul îşi permise o uşoar ironie.
— Şi unde ateriza i? Pe cocotieri? Acolo nu exist pist …
Malko era prea stârnit ca s bage de seam ironia.
— Trebuie s ajung oricum pe insul .
— Doar cu vaporul, dar nici acela nu circul prea des. Nioue
este o posesiune neozeelandez , locuit de o duzin de albi; restul
sunt s lbatici care mai fac focul frecând dou be e unul de altul.
Acum un an, l-au torturat şi l-au asasinat pe guvernatorul
neozeelandez, împreun cu so ia lui, doar aşa, ca s se distreze.
— Fidjian Princess e acolo, zise Malko, aşa c g si i-mi şi pluta
Meduzei dac dori i, pentru c trebuie s ajung oricum.
Dup ce închise, puse mâinile pe coapsele lui Ai-Ko.
— Dac Fidjian Princess este într-adev r acolo, am s te duc în
cel mai mare magazin din Suva şi am s - i cump r câte rochii vrei.
Ai-Ko înc mai b tea din palme când Lohan sun la telefon.
— Preg ti i-v valizele, spuse el surescitat. Probabil c sunte i
un pic fachir. Vasul Tofua din Auckland se preg teşte s plece spre
Nioue şi Pago-Pago. Va ridica ancora mâine diminea . Face o
escal de o zi la Nioue şi aşa îl ve i putea interoga pe acel tip. V-am
re inut o cabin şi ve i putea dormi.
— Plec cu Tofua, spuse Malko. Dac dau de belea, veni i dup
mine vâslind…
Ai-Ko urm rise conversa ia şi se bosumfla din ce în ce mai tare.
— Pleci, deci? întreb ea.
— Nu pot face altfel, spuse Malko, dar m voi întoarce.
— Dar eu am chef s fac dragoste chiar acum, zise ea.
Îşi desf cuse deja pareo-ul. Îngenunchind pe pat, îşi strecur
mâinile pe sub c maşa lui Malko. Acesta mângâie carnea elastic .
În definitiv, Tofua pleca de-abia la r s ritul soarelui.
*
 * *
Un negru solid, îmbr cat într-un şort kaki şi o c m şu alb ,
lovea cu îndemânare clapele unui pian cu coad , sub privirile
înduioşate ale unui grup de doisprezece americani.
Sufrageria vasului Tofua p rea desprins din paginile unui
roman de Somerset Maugham. To i pasagerii d deau impresia c o
cunoscuser personal pe regina Victoria. Ar tau ca un grup de
fantome. Tofua era aidoma unui soi de animal preistoric marin.
Cargou neozeelandez, plimba din insul în insul prin Pacificul de
sud, o mân de anglo-saxoni pentru care avionul era un mijloc
necurat de deplasare. Vârsta medie: şaptezeci de ani.
Un barman într-o uniform de un alb impecabil se înclin în
fa a lui Malko.
— Înc o votc , domnule?
— Desigur, spuse Malko.
To i ceilal i beau coniac sau brandy. Scufundat într-o banchet
lipit de peretele lambrisat, privea prin hubloul de la tribord
ultimele raze ale soarelui.
Seara petrecut în salon era singurul moment de destindere pe
Tofua.
Via a la bord era guvernat de o disciplin de lag r. La ora şapte
diminea a, dup prima b taie a clopotului, ultimele r m şi e ale
armatei Indiilor luau cu asalt micul dejun, cu furia unor l ncieri
bengalezi.
Osp tarii schimbau farfuriile cu o rapiditate de magician.
Practic, era nevoit s m nânce cu farfuria în mân .
Mâncarea era neozeelandez şi absolut necomestibil .
Sensibilizat de un bacşiş generos, osp tarul îi m rturisise lui
Malko înc din prima sear c îşi pr jea friptura pe un reşou cu
spirt, pentru c ceea ce servea buc tarul şef îl îmboln vea…
Uşoara vibra ie a motoarelor îl leg na pe Malko. Insulele Fidji
erau departe. A doua zi urmau s treac pe la nord de falezele
Insulelor Tonga, multe dintre ele pustii, apoi urma Nioue, pierdut
în mijlocul Pacificului de sud. Nioue, unde se afla, poate, cheia
mor ii lui Thomas Rose. Malko îşi cercet tovar şii de drum.
P reau inofensivi. Se sim ea izolat şi în acelaşi timp în siguran
pe Tofua. Era o parantez , o oaz de calm în via a sa agitat .
Negrul plec de la pian şi câteva doamne b trâne aplaudar
discret acel reuşit exemplu de emancipare rasial .
Lumea se culca devreme pe Tofua. Malko privi înduioşat
cuplurile în vârst Care urcau încetişor scara spre puntea
superioar , îndreptându-se spre cabine.
Îşi termin votca dintr-o înghi itur şi ieşi şi el pe puntea de
promenad . Pacificul clipocea uşor şi o briz pl cut îi mângâie
fa a. Nu se vedea nici o lumin în jur: Tofua era singur pe mare.
Vapoarele mari de linie nu ajungeau pân acolo. Singurele care
puteau fi întâlnite erau vechiturile aidoma lui Fidjian-Princess, care
f ceau cabotaj de la o insul la alta.
Sprijinit de bastingaj, Malko reflecta, încercând s fac bilan ul.
Înc nu avea nici cea mai vag idee despre motivul pentru care
fusese asasinat Thomas Rose. Acesta era cheia problemei.
Care era motivul pentru care hinduşii se amestecaser în
crim ? P rea ceva serios, odat ce o reduseser definitiv la t cere
pe frumoasa Lena Mar. Ce lucru neştiut se putea petrece într-o
regiune pustie din Pacific, zon slab populat şi f r importan
strategic !
 Capitolul VIII

Dirty Joe sim i o furnic tur sub pleoapa stâng şi înjur .

Gâng niile care îl ciupeau se trezeau la via odat cu l sarea
întunericului. Se pip i precaut cu degetul murdar, sim ind o
umfl tur sub pielea sub ire.
Nişte parazi i microscopici îi mâncau de luni de zile albul
ochilor. Puteau fi z ri i mişunând prin vinişoarele sparte, cum se
îmbuibau de sânge. Uneori durerea devenea insuportabil şi
b trânului australian îi venea s se dea cu capul de pere ii de
metal ai cabinei.
Ar fi trebuit s mearg la spital… dar ce s-ar fi ales de Fidjian-
Princess? Şi atunci, Dirty Joe încerca s uite de gâng niile care îi
mâncau ochii, bând bere pân nu mai putea.
Furnic tura încet . Viermii microscopici nu se treziser înc .
Fusese doar o amânare.
Dirty Joe se sc rpin pe pieptul p ros şi în cl it. Prinse cu
unghiile lungi şi negre o gânganie cu multe picioare şi o strivi, f r
s se osteneasc s vad despre ce era vorba. Fidjian-Princess
ascundea în lemnul putred mai mul i parazi i şi insecte decât toate
vechiturile plutitoare din Pacific la un loc.
Tol nit pe o banchet din lemn de fier, în c m ru a care inea
loc de careu, Dirty Joe se descheiase la şli şi la c maş , ca s se
simt mai în largul lui. Echipajul canac era pe mal, ceea ce îi
d dea ocazia lui Dirty Joe s -şi bea în linişte lada cu bere, f r s
o mai împart cu secundul, un fidjian cre , amator de b uturi
alcoolice, inclusiv ap de colonie.
Acest gând pl cut îl f cu pe c pitanul lui Fidjian-Princess s
râgâie cu voluptate. La cât costa berea în insulele acelea pierdute
în largul m rilor…
Fidjian-Princess nu cunoştea aerul condi ionat şi temperatura
urca pân la 45° în careul în care gudronul cu care erau
impregnate scândurile se topea… într-o asemenea perioad ,
c pitanul consuma cu uşurin o lad de bere pe zi.
Lu o înghi itur lung , strivi cutia goal şi o arunc în spate.
Un şobolan o rupse la fug chi ind. Mirosul era mai puternic
decât de obicei. Înainte de a ancora la Nioue, canacii pescuiser o
 estoas mare, care z cea ciopâr it pe punte, împu ind aerul,
undeva deasupra capului lui Dirty Joe. Broasca servea drept
momeal pentru rechini, ai c ror din i Dirty Joe îi vindea cu
regularitate în Tahiti. Din fericire, de la prima înghi itur de bere,
devenea imun la orice miros.
Un val mai puternic f cu vasul s se clatine. Pentru o frac iune
de secund , Dirty Joe fu cuprins de panic . Barca lui ar fi putut fi
f cut buc i f r nici o problem . Sub ac iunea termitelor şi a
apei de mare, era o minune c nu se alesese praful de ea. Degeaba
ancorase la mai pu in de un sfert de mil de faleza de coral, pentru
c Dirty Joe nici m car nu era sigur pe frânghia putred a ancorei.
Din fericire, c pitanul nu ştia s înoate, astfel c problema
subzisten ei sale ulterioare nu avea de ce s se mai pun .
Stocurile lui de bere se epuizau şi nu întrez rea prea curând
ocazia de a câştiga cincizeci de lire… Aşa cum se întâmplase la
Suva cu o lun mai devreme.
Fusese pentru prima oar amestecat într-o crim . Necunoscutul
îşi d duse sufletul pe vas. Dirty Joe îl v zuse ap rând pe scara de
bord, cu sângele şiroind din r nile numeroase. Se pr buşise pe
punte şi c pitanul avusese timp doar s -i ia portofelul şi br ara
de aur de la mân , înainte s apar ceilal i… Cu toate c era r nit
de moarte, b rbatul s rise probabil în ap în port, încercând s
scape de ei.
Dac termometrul n-ar fi ar tat 44° şi lui Dirty Joe nu i-ar fi
r mas decât o jum tate de cutie de bere c ldu , probabil c le-ar
fi spus s se care cu cadavru cu tot… Dar cele cinci hârtii de zece
lire reprezentau un stoc de b utur aproape imposibil de imaginat.
Acceptase s scape de cadavru undeva în larg, între Fidji şi
Noua Caledonie. Ceilal i îi impuseser chiar s înf şoare cadavrul
într-o pânz de iut şi s -l lesteze cu patru lingouri de plumb.
Dirty Joe îl ascunsese în spatele cuşetei personale, acolo unde îşi
inea l zile cu bere! Şi unde nimeni nu scotocea.
De-abia când ajunsese în larg realizase c asasinii îi
cump raser indirect t cerea, f cându-l complice la crim …
Evident c nu avea s le spun niciodat celor care îl pl tiser
c lucrurile nu se petrecuser aşa cum fuseser prev zute.
În seara crimei era singur pe Fidjian-Princess şi ascunsese cu
uşurin cadavrul. Dup aceea nu mai g sise nici o ocazie s se
debaraseze de el, astfel încât s nu fie observat de echipaj. Era
mult prea periculos s se încread în canaci. Solu ia eroic era s
le ofere o lad de bere ca s se îmbete cri … dar Dirty Joe şov ise
în fa a enormit ii unui asemenea sacrificiu… şi aşteptaşi ca
echipajul s coboare pe Insula Pinilor, ca s fac vânt cadavrului
în lagun .
Era şi timpul. Canacii începuser s se întrebe ce pu ea atât de
tare în careu. Din fericire, aceştia dormeau pe punte, nu ca el…
Cadavrul fusese devorat de rechini şi iat c berea se sfârşise şi
ea.
Dirty Joe pip i maşinal buzunarul de la spate, acolo unde
pusese portofelul şi br ara mortului. F cea pe pu in zece lire, dar
pe ea era gravat un nume şi Dirty Joe nu îndr znise înc s o
vând . Portofelul din piele de crocodil îi pl cuse atât de mult, încât
nu avusese inima s -l arunce…
În rarele lui momente de luciditate, se întreba câteodat cine era
cel omorât şi de ce fusese ucis.
Întinse mâna şi apuc o cutie de bere plin . Deodat , pe punte
se auzi un zgomot surd, ca şi când c zuse ceva. Dirty Joe r mase
cu cutia în aer. Nu aştepta pe nimeni. Canacii plecaser cu
singura barc de la bord şi v ic relile lor le recunoştea cu
uşurin .
Dac alt barc ar fi abordat Fidjian-Princess s-ar fi sim it un
şoc în coc . Vrând s fie sigur, url :
— E cineva, pentru numele lui Dumnezeu?
În afar de scâr âiturile obişnuite, nu mai auzi nimic. Probabil
c fusese un şobolan ceva mai mare decât ceilal i.
Dirty Joe întinse bra ul şi apuc un cu it mare cu care t ia
carnea. În cazul în care un ho s-ar fi urcat pe vas, urma s
coboare în careu. Dirty Joe b u pu in bere şi a ipi. Dup ce
termina berea, avea de gând s frig o bucat din inima estoasei.
*
* *
Malko fu primul care coborî din barca venit s ia la mal pentru
câteva ore pasagerii de pe Tofua.
Apa era extrem de limpede, dar avea treizeci de metri adâncime,
aproape pân în dreptul falezei de coral, permi ându-i astfel
vasului s se apropie de rm la mai pu in de un sfert de mil .
Întreaga Insul Nioue era pe un soi de ponton, undeva mai jos
de nivelul drumului care f cea turul insulei. Sosirea vasului Tofua
era singura distrac ie. O orchestr local îi aştepta pe turişti şi
nişte barje lungi se îndreptau spre Tofua pentru a prelua
înc rc tura. Malko nu avea ochi decât pentru o ambarca iune
scund care plutea lâng vas: o copaie am rât , cu o dunet ca de
trauler, o etrav înalt şi o coc îngrozitor de ruginit .
Malko se apropie de un poli ist negru, în uniform kaki, care
supraveghea debarcarea.
— Vasul de acolo e Fidjian-Princess?
Canacul fu cât pe ce s -şi înghit limba de uimire. Malko nu
avea mutra unuia care ar fi c l torit cu Dirty Joe.
— Da, dom’le, zise el, cred c acela este.
— Aş putea g si o barc care s m duc pân acolo? întreb
Malko.
— O barc ?
Din ton reieşea c nici o persoan s n toas la minte nu s-ar fi
dus pe Fidjian-Princess. Dezgustat, poli istul îi ar t lui Malko un
grup de negri aşeza i pe ponton.
— Întreba i-i pe ei.
Discu ia mai dur un sfert de or . Voiau s -l duc s viziteze
Nioue, s -l aduc înapoi, dar în nici un caz pe Fidjian-Princess.
În fine, cu ajutorul a cinci dolari neozeelandezi, Malko se urc
într-o pirog scobit într-un trunchi de cocotier şi se îndrept spre
Fidjian-Princess, pilotat de doi canaci negri ca t ciunele.
O pasarel şubred atârna de-a lungul corpului vasului.
Cablurile erau atât de murdare c luceau. Malko se ag de ele şi
se s lt pe punte.
— Întoarce i-v peste dou ore, le strig el canacilor şi v mai
dau cinci dolari.
Se temea s nu fie nevoit s se întoarc înot la Tofua. Dac totul
mergea bine, putea pleca spre Pago-Pago chiar în aceeaşi sear ,
ducând cu el o pies din puzzle.
Puntea lui Fidjian-Princess era de o mizerie resping toare. Malko
d du ocol cu prudent butoaielor şi l zilor aflate în dezordine pe
punte. Mirosul cadavrului broaştei estoase îl îngre oş . Vasul
p rea abandonat.
Ocolind mort ciunea acoperit de nişte muşte enorme, se
apropie de o deschiz tur cufundat în întuneric.
— E cineva aici?
Din m runtaiele lui Fidjian-Princess se auzi un morm it. Lui
Malko i se p ru c auzise „valea”, dar nu se împiedic de acel
am nunt. Sprijinindu-se de balustrad , începu s coboare scara
şubred .
*
* *
Nimeni nu b g de seam prezen a celor doi b rba i care
coborau alunecând pe coca lui Tofua, pe partea dinspre mare,
ag a i de o frânghie ce atârna de puntea inferioar . Întreg
echipajul şi pasagerii îşi concentraser aten ia de cealalt parte, pe
unde coborau m rfurile şi c l torii.
Înotar paralel cu faleza, aproape pe sub ap şi f r s fac
zgomot. Sem nau cu doi rechini şi erau la fel de periculoşi. Fiecare
purta în ap r toarea pentru sex un pumnal lung cu dou t işuri,
ascu ite ca nişte brice.
Dup un sfert de mil se desp r ir şi înconjurar Fidjian-
Princess. Nu schimbaser un cuvânt din momentul în care
intraser în ap , ştiind fiecare pe de rost ce aveau de f cut. Crima
era ocupa ia lor de baz .
*
* *
Malko se împiedic de ultima treapt a sc rii şi se întinse pe
podeaua metalic şi unsuroas . La început nu distinse nimic în
penumbra din interiorul vasului, apoi din întuneric se detaş
silueta neclar a lui Dirty Joe întins pe banchet . B rbatul masiv,
aşezat cu coatele pe mas , îl contempla cu un aer bovin. Nu-şi
amintea ca vreo persoan aşa de bine îmbr cat s fi pus vreodat
piciorul pe vasul lui şi din acest motiv sim ea fa de str in un soi
de respect.
— C pitane?
Malko n-avea habar de adev ratul nume al lui Dirty Joe, dar se
gândise c apelativul îl putea flata.
Nu cu mult timp în urm toat lumea îi spunea aşa. Dirty Joe
îşi şterse gura cu dosul palmei.
— Mda!
Îşi storsese creierii s -şi aminteasc figura dar era clar c nu-l
mai v zuse pe tip niciodat . Malko scruta epava uman ,
întrebându-se cum putea tr i cineva într-o asemenea putoare.
— C pitane, spuse el, aş vrea s v fac o propunere. V-aş putea
oferi o sum de bani deloc neglijabil .
Când auzi cuvântul „bani”, Dirty Joe morm i. V zu cu ochii
min ii un morman de l zi cu bere şi se sili s adopte o atitudine
agreabil . Din p cate, acesta era un lucru peste, putin pentru
tr s turile lui r v şite. Ochişorii porcini se umezir de lacrimi în
momentul în care îl v zu pe necunoscut sco ând din portofel cinci
hârtii de zece dolari şi punându-le pe mas . Dolari neozeelandezi,
dar tot era ceva… Creierul lui era prea înce oşat ca s -şi mai pun
întreb ri. Necunoscutul îi oferea provizii de bere pentru dou luni.
 Un rest de pruden ipocrit , îl împiedic s înşface imediat
bancnotele.
— Propunerea dumneavoastr e cinstit ? râgâi el, fiind absolut
sigur de contrariu…
De altfel, nu d du nici o aten ie r spunsului lui Malko.
— Absolut cinstit . Vreau doar o informa ie.
— O ce?
— Aş vrea s ştiu, spuse Malko pe un ton egal, cine v-a cerut
acum dou luni s lua i un cadavru de la Vita Levu. Nimeni nu va
afla c mi-a i spus.
Malko se d du pu in înapoi şi îşi strecur mâna sub sacou,
apucând patul pistolului. Se temea de reac iile lui Dirty Joe. Fraza
spus de Malko reuşi abia dup un minut s p trund în mintea
înce oşat de aburii berii, apoi brusc, corpul lui Dirty Joe fu
scuturat de o panic îngrozitoare. Se ridic pe jum tate şi url :
— Valea!
Epuizat de efort, c zu la loc, f când lemnul s trosneasc . Ochii
mici şi plini de r utate îl fixau pe Malko.
Acesta se aşteptase la o asemenea reac ie. Cl tin din cap, dar
nu se mişc .
— C pitane, spuse el ap sat, cel pe care l-a i transportat era un
agent al Serviciilor de Informa ii ale Statele Unite. S-ar putea s
ave i necazuri serioase dac nu m ajuta i. A fost asasinat şi vrem
s ştim de cine. Sunte i singurul care ne poate spune acest lucru…
Tirada lui Malko nu-i f cu nici o impresie lui Dirty Joe. Pip i cu
mâna dup mânerul cu itului înfipt în mas şi îl apuc strâns. Nu
avea altceva de f cut decât s -l spintece pe acel nenorocit şi s -i
lase pe canaci s -l dea hran rechinilor. Pântecul proeminent
împinse masa.
— N-am idee despre ce vorbi i, morm i el, dar dac nu pleca i,
v fac un buzunar la burt . Sunte i pe teritoriul meu.
Malko scoase pistolul cu mâna dreapt , într-un gest care nu
mai l sa loc de comentarii.
— Nu plec de aici pân nu cap t informa ia, spuse el, chiar
dac pentru asta voi fi nevoit s v fac praf amândoi genunchii şi
coatele cu gloan ele acestui pistol.
Panica îi goli mintea lui Dirty Joe. Nici m car nu se punea
problema s vorbeasc . Ceilal i l-ar fi ucis f r ezitare.
Necunoscutul p rea şi el periculos. Turbat de furie, arunc o cutie
de bere pe jum tate plin în direc ia lui Malko. Acesta o evit cu
uşurin şi ridic pu in eava pistolului.
 — Nu face i pe prostul. Dac refuza i s vorbi i, m voi adresa
poli iei din Nioue şi ei nu v vor oferi bani…
Lui Dirty Joe i se p ru c gâng niile din ochi o luaser razna.
Ca s scape de suferin , strânse pleoapele, dar furnic turile nu
încetar …
Nu ştia dac tipul din fa a lui avea dovezi, dar i se p ru
imposibil acest lucru.
Nici m car canacii din echipaj nu b nuiau nimic. Fidjian-
Princess era probabil singurul vas din lume pe care mirosul unui
cadavru nu s-ar fi sim it nici la 40° la umbr .
— Valea, repet el, fiind din ce în ce mai hot rât.
Ceva din vocea lui îl f cu pe Malko s -şi dea seama c nici
poli ia nu avea s scoat nimic de la el. B nuielile lui nu erau
sus inute de nici o prob . Nu putea aplica decât o singur tactic .
Puse pistolul la loc şi spuse:
— De acord, c pitane, plec, dar asasinii ştiu deja c am trecut
pe aici. N-au de unde s ghiceasc dac a i vorbit sau nu, sau
dac ve i vorbi. V vor ucide, c pitane.
Australianul îşi frec maşinal ochii, nereuşind s ascund
teama care f cea s -i tremure f lcile.
— Toate astea sunt prostii, bolborosi el. Valea!
Dar din cuvinte lipsea convingerea.
— V-aş putea proteja, insist Malko. Dac aflu cine sunt
asasinii lui Thomas Rose, ne vom ocupa de ei şi ve i fi în siguran .
— Nu mai spune, morm i Dirty Joe.
Malko nu avu timp s r spund . În spatele lui se auzi o
trosnitur , din direc ia deschiz turii care d dea spre punte. Se
puse la ad post dintr-un salt, chiar în momentul în care ceva trecu
şuierând pe lâng capul lui. Dirty Joe privea prostit un pumnal cu
lama lung şi mânerul de abanos, care se înfipsese în mas .
Ratase cu pu in spatele lui Malko. Lama care se înfipsese în lemn
de trei degete mai vibra înc .
— Au şi ajuns, spuse Malko, lipit de perete.
Dirty Joe nu reuşea s -şi dezlipeasc ochii de pe pumnal. Se
ridic brusc şi url :
— Pe aici b ie i, otreapa e aici. L-am prins.
R sturnând banca, se repezi spre Malko, cu cu itul inut la
orizontal . Colacii de gr sime îi tremurau de furie.
Malko ridic pistolul. Trebuia s se salveze şi pe el şi pe
pântecosul australian. Hublourile erau mult prea mici şi coasta
mult prea departe ca s strige dup ajutor. Nu ştia cu câ i
adversari avea de-a face. Dirty Joe s rise peste banca r sturnat .
De acolo venea pericolul cel mai mare.
Malko îndrept arma spre el.
— Nu face i prostii, c pitane, pe dumneavoastră vor s v ucid ,
nu pe mine.
Lucrurile nu st teau chiar aşa. Ceilal i ar fi împuşcat bucuroşi
doi iepuri dintr-un foc.
Îl putea împuşca uşor pe Dirty Joe, dar ar fi pierdut unica şans
de a afla cine îl ucisese pe Thomas Rose…
În fa a evii negre a pistolului extraplat Dirty Joe se opri, dar
schel l i cât îl ineau pl mânii:
— Coborâ i, pentru numele lui Dumnezeu, e aici!
Malko se mai d du un pas înapoi. Supraveghea şi scara şi pe
Dirty Joe, dar nu avea s in o veşnicie.
Primele trepte trosnir . Malko ochi şi trase dou focuri. Unul
dintre ucigaşi st tea la pând dup uş , într-un loc unde Malko
nu-l putea atinge. Se întreb câ i erau.
B rbatul masiv era chiar în dreptul sc rii, într-o pozi ie extrem
de vulnerabil .
— Înapoi, strig Malko. Or s v ucid .
Pentru c Dirty Joe nu-i d du ascultare, trase un foc în podea,
chiar în fa a lui. Australianul f cu un salt înapoi şi înjur . El şi
Malko erau acum separa i la o distan egal cu l imea lui
Fidjian-Princess şi între ei se balansa lampa cu ulei.
Deodat , privirea furioas a lui Dirty Joe se înce oş , ca şi când
gâng niile i-ar fi mâncat irisul. B rbatul d du capul pe spate şi
deschise gura, rostogolindu-şi disperat ochii în orbite. Malko auzi
un soi de şuierat, aidoma unui cazan cu aburi la golire.
— Ce s-a întâmplat? strig el.
Dirty Joe b tu aerul cu bra ele, de parc era lipit de perete şi nu
se putea desprinde. Tuşi şi la col ul gurii îi ap ru o spum
roşiatic , apoi se pr buşi brusc, f când s tremure podeaua
metalic . Din spate îi ieşea mânerul unui pumnal, chiar în dreptul
rinichilor, ca o excrescen obscen . Unul dintre ucigaşi se
strecurase de-a lungul p r ii laterale a lui Fidjian-Princess şi îl
lovise prin hubloul deschis.
Malko se furiş traversând înc perea şi îngenunche lâng
muribund. Dirty Joe avea deja ochii sticloşi şi mâinile încleştate în
jurul gâtului. Deschise gura de mai multe ori, ca un peşte pe
uscat, dar nu se auzi nici un sunet.
— Cine v-a cerut s transporta i cadavrul? Cine?
 B rbatul masiv voia s vorbeasc , dar sângele îl sufoca. Scuip
un cheag enorm, se întinse pe o parte şi scoase un suspin.
Tr s turile i se destinser . Malko supraveghea scara. Chipul
australianului în epenise, dar în ochii r maşi deschişi, gâng niile
continuau s mişune, minuscule şi scârboase, dând un aspect
fantastic fe ei mortului. Cuprins de dezgust, se ridic tremurând.
În acel moment observ umfl tura din buzunarul lui Dirty Joe.
Malko se aplec şi scoase portofelul din piele de crocodil. Îşi d du
seama dintr-o ochire c obiectul nu avea cum s -i apar in
australianului.
Îl puse în buzunar şi privi în jur, c utând o ieşire. Ucigaşii îl
aşteptau sus pe scar .
Brusc, un obiect lovi lampa cu ulei, care scoase un zgomot surd
şi explod . Uleiul încins se r spândi pe podeaua care lu foc
imediat. Primele trepte ardeau şi ele. Malko privi spre
deschiz tur . Era curat sinucidere s o ia pe acolo, dar ar fi ars
de viu dac r mânea pe loc. Fl c rile cuprinseser deja piciorul
drept al lui Dirty Joe.
Lucirea fl c rilor îi dezv lui deodat o uş joas , aflat în
spatele mesei, pe care reuşi s o deschid cu uşurin , chiar în
momentul în care scara era mistuit de foc. În câteva clipe, Fidjian-
Princess avea s se transforme într-o tor .
N rile lui Malko fur invadate de un miros de p cur . Ajunsese
în camera maşinilor. Coborî trei trepte metalice şi închise uşa în
urma lui.
În întunericul care cuprinse brusc înc perea, se lovi de ceva dur
şi lipicios şi c zu, alunecând pân la peretele metalic.
Auzi un chi it şi ceva îi trecu printre picioare. Nu se putu
ab ine şi scoase un morm it de groaz : sala maşinilor era plin de
şobolani. De la aventura din Mexic, nu putea suporta s mai vad
roz toare.
Se întoarse la uş pe pip ite, vru s o deschid , dar sc p din
mân clan a, strigând de durere: era fierbinte. Chiar şi f r ucigaşi
pe urmele lui, nu putea ieşi pe acolo…
În aceeaşi clip , sirena de pe Tofua şuier prelung. Incendiul
fusese observat… în patru labe, Malko f cu turul închisorii de
metal. Podeaua se înclina uşor, uşor spre babord. Fidjian-Princess
se scufunda, târându-l şi pe el în adâncuri. Apa murdar şi
mâloas îi clipocea în jurul gleznelor, m turând şobolanii.
Din cauza fumului card p trundea printre tablele cu spa ii între
ele, fu cuprins de un acces de tuse. Chiar dac echipajul de pe
Tofua s rea în ajutor, era prea târziu.
Îşi puse pistolul la brâu şi aprinse bricheta. Primul lucru pe
care îl v zu fur şobolanii, zeci şi zeci, c ra i pe motoarele
în epenite, fugind de apa şi chi indu-i printre picioare. Fascina i
de lumin , se îndreptar spre Malko. Stinse repede bricheta,
lovindu-se în cot din cauza grabei, dar avu timp s vad un panou
p trat, înşurubat cu buloane mari, aflat deasupra motorului.
D dea probabil spre punte.
Cu inima strâns , aprinse din nou bricheta. Fumul se
îngroşase. Alung şobolanii cu piciorul, f când s âşneasc apa
mâloas . Cotrob i furios într-o lad cu scule şi g si ceea ce c uta:
un cleşte enorm cu f lcile reglabile. Apa îi ajunsese deja la
genunchi şi podeaua se înclinase la treizeci de grade.
Când se urc pe motor, un şobolan îl muşc de mân . Url de
durere şi de dezgust şi sc p cleştele. Fu nevoit s coboare şi s se
scufunde pân la umeri în mizerie. Şobolanii înotau în jurul lui,
chi ind ascu it.
Tremurând de repulsie, Malko reuşi s strâng cleştele în jurul
primului bulon şi trase din toate puterile, dar unealta alunec şi fu
nevoit s repete opera ia de trei ori pân când şurubul începu s
se desfac .
Prin peretele de o el se auzea sirena de pe Tofua, care d dea
semnale la intervale regulate. Malko de-abia putea s respire.
Spa iul îngust nu-i permitea s roteasc cleştele cu mai mult de
60°. Avea mâinile zgâriate, pline de vân t i şi muşc tura sângera.
F r s lase cleştele din mân , Malko lovi puternic panoul cu
um rul, f cându-l s se mişte uşor.
O raz de lumin se strecur prin deschiz tur . Imediat
şobolanii se îmbulzir … Malko zdrobi unul cu cleştele. M runtaiele
îi s rir pe fa şi vomit , incapabil s se ab in . Dezl n uit,
strecur mânerul uneltei prin deschiz tur şi ap s .
De aceast dat dreptunghiul de metal juc în â ânile ruginite
şi Malko, arcuindu-se, reuşi s -l desprind cu spatele. Cu o
lovitur de picior împr ştie un m nunchi de şobolani şi se s lt pe
punte.
Din cauz incendiului, putea vedea în jur ca ziua. Se afla la
pupa lui Fidjian-Princess între nişte balo i înal i şi ancora i. Partea
din fa a vasului ardea. Malko îşi şterse ochii plini de unsoare şi
de transpira ie, reuşind s z reasc luminile de pe Tofua, care
p rea enorm.
Aerul fierbinte i se p ru minunat dup ce îndurase sub punte.
Fu nevoit s se aga e de un balot ca s nu cad la loc în sala
maşinilor. Se sim i deodat lipsit de puteri. Tot corpul îl durea.
Şobolanii s reau în jurul lui, încercând s fug pe puntea cuprins
de fl c ri.
Se c r cu greutate pe unul dintre balo i şi r mase în
aşteptare.
Pe acoperişul dunetei înc intact , z ri un b rbat ghemuit.
Malko îi putea vedea spatele lat şi lucitor. Ar fi putut s -l ucid cu
uşurin , dar era incapabil s împuşte pe cineva din spate.
Ucigaşul se întoarse în aceeaşi clip . Într-o frac iune de
secund , Malko z ri o barb deas , nişte ochi ca de c rbune şi o
piele închis la culoare. Mâna i se destinse şi Malko plonj printre
balo i. La ad postul lor, scoase pistolul şi ochi. Trosnetul fl c rilor
acoperi zgomotul împuşc turii.
Malko arunc o privire şi îl v zu pe hindus ducându-şi mâinile
la fa şi c zând pe burt . Glon ul blindat p trunsese prin ochiul
stâng şi smulsese o jum tate de craniu.
Ap ru o a doua siluet , înaintând pe vine. La vederea lui Malko,
âşni ca o panter , silindu-l pe acesta s descarce tot înc rc torul.
Atunci se petrecu ceva de necrezut. Malko vedea cum gloan ele
p trundeau în corpul hindusului, în pântec şi în piept. La fiecare
lovitur , corpul tres rea ca inut de nişte fire invizibile, dar nu se
oprea. Sângele îi şiroia pe pântec.
Malko ochi capul: glon ul trecu prin gât, dar ucigaşul p ru s
nu bage de seam . Era la mai pu in de un metru de el. Atâta
plumb ar fi putut scufunda şi un cuirasat… dar acesta era în
continuare gata s ucid .
Hindusul s ri pe balo i, f când s âşneasc sângele din r ni.
De aceast dat , Malko înc lec bastingajul, dar nu l s arma din
mân . Cel lalt era prea grav lovit ca s mai fie în stare s înoate
repede.
Apa c ldu îl cuprinse şi se l s cu voluptate în voia ei,
încercând s stea cât mai pu in la suprafa .
Lu o gur de aer şi se scufund imediat, înotând spre Tofua.
Când ieşi pentru a doua oar la suprafa , Fidjian-Princess de-abia
mai plutea. Se uit în jur, dar probabil c hindusul murise pân la
urm . Gândindu-se la ce p ise, Malko fu cuprins de frisoane…
Apa s rat îi ardea zgârieturile.
Cu mişc ri greoaie, reuşi s pun pistolul la brâu. Mai avea
nevoie de el.
Brusc, deasupra lui ap ru o lumin şi cineva îl strig în englez .
Z ri o şalup mare cu motor: era de pe Tofua. O voce strig :
— Repede, se duce la fund.
Mai multe mâini îl apucar de sacou şi lu o gur de ap s rat .
În momentul în care fu ridicat la bord, leşin .
 Capitolul IX
Malko fu cuprins de fric atunci când se privi în oglinda micu
din cabin : plin de unsoare şi de zgârieturi sem na cu un negru.
Corpul şi mâinile îi tremurau f r încetare: o reac ie la clipele de
groaz pe care le petrecuse. Gâtul înc îl mai ardea şi avea ochii
complet roşii.
Fidjian-Princess se odihnea la dou zeci de metri adâncime în
golful Insulei Nioue, împreun cu cadavrul lui Dirty Joe.
Acesta luase secretul cu el în mormânt.
Ofi erii de pe Tofua nu-l întrebaser prea multe pe Malko. Din
fericire, nu-l dezbr caser şi le spusese c vizitase Fidjian-Princess
doar din curiozitate. Neozeelandezii nu crezuser o iot , dar nu
insistaser . Nu era treaba lor. Tofua era un vas de croazier , nu un
bârlog al agen ilor secre i…
Acum se îndreptau spre Pago-Pago. Înc dou zile pe mare…
Se înf şur într-un prosop şi dup ce încuie uşa, travers
culoarul şi se duse la duş. La început, apa cald îl sufoc , dar,
încet, încet, tremuratul se opri şi se sim i mai bine. Începu s se
cure e de unsoare. Zgârieturile nu erau serioase şi fusese vaccinat
antitetanic de îndat ce ajunsese la bord, ca o precau ie împotriva
muşc turii de şobolan.
L sând apa cald s -i curg pe corp, începu s reflecteze.
Cine îi avertizase pe ucigaşi c plecase? Numai Dan Lohan şi Ai-
Ko erau la curent. Era ceva inexplicabil.
Ce avea s afle în Samoa de vest? Kim Maclean era cu siguran
în pericol, în cazul în care ştia ceva.
Sim indu-se mai bine, Malko se întoarse în cabin . Puse lan ul
de siguran inspect hublourile. Nu erau deschise îndeajuns
pentru a putea permite intrarea cuiva.
Costumul lui frumos de stof era o zdrean împu it .
Gândindu-se la şobolanul pe care îl zdrobise, Malko se înfior de
scârb . Îşi aduse aminte de portofelul din piele de crocodil. Era tot
în buzunar, îmbibat cu ap de mare.
Îl scoase şi îl deschise.
Primul lucru peste care d du fu o legitima ie de liber trecere de
la baza SUA din Yokohama, pe numele lui Thomas Rose… Plasticul
protejase documentul de apa s rat .
 Goli complet portofelul pe mas . Con inea şi alte lucruri pe
numele lui Thomas Rose, c r i de credit, documente ilizibile şi
fotografii. Malko le examin cu aten ie. Trei dintre ele îl
reprezentau pe Thomas Rose împreun cu familia, dar a patra era
stranie. Îng lbenit , şifonat , era atât de impregnat cu ap de
mare şi cu transpira ie, c de abia se distingea ce reprezenta. Era
vorba despre doi b rba i, chipul unuia fiind îns de nerecunoscut.
Cel lalt era un chinez surâz tor, îmbr cat civil.
Malko r suci poza pe toate p r ile. Putea fi o pist , sau pur şi
simplu o amintire a lui Thomas Rose, care c l torise destul de
mult.
Puse pozele şi actele la uscat şi se întinse pe pat. Nu mai avea
nimic de f cut pân la Pago-Pago. David Radcliff fusese anun at de
sosirea sa de c tre Dan Lohan. Escala urma s fie scurt , pentru
c inten iona s ia primul avion spre Apia. Începuse s se sature
de magia croazierelor pe m rile sudului… se transformase în magie
neagr .
*
* *
O mân îl b tu pe Malko pe um r.
— Nu te-ai putut ab ine s nu treci prin Pago-Pago!
Era acelaşi David Radcliff, la fel de rotofei şi jovial şi la fel de
plin de pistrui. Urcase primul la bord. Tofua tocmai acostase în
port şi un samoian uriaş, îmbr cat într-o c maş hawaian
examina paşapoartele pasagerilor. Ca s -şi dea importan , purta
ochelari cu lentile negre, ceea ce îi d dea un aer de gangster.
— Mi-a i re inut un loc pentru Apia?
— Avem timp s ajungem la aeroport, spuse Radcliff. V-aş fi dat
un aparat de-al nostru, dar nu era cazul s atragem aten ia
asupra dumneavoastr . Cei de acolo sunt nişte s lbatici… O
republic independent , vezi Doamne. O sut cinci zeci de mii de
tipi goi puşc în jungl . Dac li s-ar permite, ar ajunge şi la ONU…
Dodge-ul sclipitor, cu capota din imita ie de crocodil, aştepta pe
chei.
Malko avea timp cât s prind zborul Polinesian Airlines spre
Apia.
Micul aeroport din Pago-Pago era plin de o mul ime pestri . Un
jet al Companiei Panam din direc ia Honolulu, tocmai aterizase,
plin cu v duve californiene. Malko îşi înregistr bagajul şi îl înso i
pe David Radcliff la bar.
Din lips de votc , Malko ceru un scotch J & B. Alcoolul îi f cu
bine. Se întreba ce avea s g seasc în Samoa de vest. Fotografia
din portofel avea s plece spre Washington chiar în acea sear .
Împreun cu portofelul.
 Capitolul X

Între aeroportul din Apia şi intrarea în oraş erau exact şaptezeci

şi şapte de biserici.
Una la cincizeci de metri. Prezbiterienii pe stânga şi lutheranii
pe dreapta, trecând prin toate sectele pornite la vân toare de
suflete. În marea majoritate a satelor prin care trecuse, biserica
era singura construc ie solid şi între inut cu mult grij , în
ciuda faptului c drumul era cel mai adesea un şleau plin de gropi,
pe care Fordul str vechi în care c l toreau Malko şi solidul
neozeelandez, era gata-gata s se desfac în buc i la fiecare
cotitur .
Malko se l s furat de aparenta sfin enie a acelor locuri.
— Iat un popor foarte religios, remarc el. Un lucru rar pe aici.
Neozeelandezul voinic p ru c se sufoc de râs.
— V bate i joc, nu-i aşa? Tipii ştia sunt doar supersti ioşi.
Misionarii îi îndoctrineaz şi îi fac s cread c prin construirea de
biserici vor ajunge în Rai şi atunci îi dau b taie ca nebunii. Pentru
a construi o biseric , fur , ucid, sau îşi încurajeaz nevestele la
prostitu ie. Dup ce o termin , se simt cu conştiin a împ cat şi
tot restul zilelor nu mai pun piciorul în untru. Misionarii îi
consider o vac de muls. Mormonii i-au f cut s construiasc
treizeci şi şapte de biserici. Nu e r u, pentru o popula ie de o sut
cincizeci de mii de locuitori.
— Mormonii? zise Malko surprins.
Era ceva neaşteptat s aud de ei pe o asemenea insul
pierdut .
— Sunt cei mai puternici aici, sublinie neozeelandezul.
Prospecteaz sistematic satele, tr iesc al turi de samoieni şi
încearc s le explice c nu trebuie s fac dragoste de-a valma în
aceeaşi familie…
— Reuşesc?
Cel lalt rânji cu cinism:
— Aiurea! Misionarii lor au luptat din r sputeri s nu fie şi ei
contamina i… Uite, asta este misiunea central . Haioas , nu?
Prin fereastra taxiului, Malko z ri chiar la marginea drumului o
cl dire alb , foarte modern , înconjurat de jungl . Ajunseser la
Apia, capitala Statului Samoa de vest. P rea un sat gen western,
de pe la 1880. Numai drumul care mergea de-a lungul portului era
asfaltat.
Aparatul DC-3 al Companiei Polinesian, pe trei sferturi gol,
aterizase pe o pist de iarb ! Aeroportul era format doar dintr-o
caban cu acoperiş din tabl ondulat , în interiorul c reia erau
45°. Era o singur curs pe zi, din direc ia Pago-Pago şi asta doar
când vremea permitea.
Cei şase pasageri albi se treziser într-o etuv . Un vameş
samoian se aruncase morm ind vesel asupra valizelor vecinului lui
Malko, pline de articole de birou, cerând nici mai mult nici mai
pu in decât o declara ie vamal pentru fiecare eşantion. În ritmul
în care muncea, n-ar fi terminat înainte de sezonul ploilor.
În momentul în care Malko p r sea vama, reprezentantul
comercial plângea. El sc pase uşor, dar samoienii îi primeau pe
to i turiştii cu reticen . Tr ind izola i, preferau s se in departe
de progres, ceea ce, de altfel, le reuşea perfect.
Germanii care, dintr-un capriciu al istoriei, ocupaser odat
insula, nu l saser în urm decât nişte bastarzi cu ochi albaştri şi
un spital care ar fi fost ruşinea oric rui cartier de magherni e din
Harlem. Pacien ii veneau s se trateze de r ceal şi plecau bolnavi
de lepr .
Taxiul opri în fa a Hotelului Aggie’s Grey, unicul din Apia, un
soi de pensiune de familie tropical . Aflat fa în fa cu portul şi
m rginit de un canal cu ap ml ştinoas , era paradisul ân arilor.
Malko îşi duse valiza într-o camer lipsit de personalitate şi
primi indica ii asupra locului unde se afla casa care ad postea
Sfatul b trânilor – Guvernul Statului Samoa de vest – şi
administra ia minusculei republici. N-avea nici cea mai mic idee
unde îl putea g si pe Kim Maclean.
Era mult mai cald decât la Pago-Pago. Norii mari, anina i de
coline, st teau gata s -şi reverse ploaia. Malko nu avea inten ia s
ia un taxi, cl direa aflându-se la mai pu in de un sfert de mil
dep rtare, dar în trei minute, apa se rev rsa şiroaie. În plus,
pentru a da o mai mare greutate demersului s u, îmbr case un
costum de stof neagr …
Pentru c Peace Corps nu avea un sediu permanent la Apia, nu
g sise alt modalitate de a da de urma lui Kim Maclean. Întrebase
la hotel, dar acolo nici m car nu ştiau de existen a acestui
organism…
*
 * *
Pe chipul plin de cicatrice de variol al samoianului cu fruntea
plat şi p rul incredibil de cre nu se putea citi ce rang de inea în
administra ia scheletic a insuli ei.
— Face i parte din Peace Corps? întreb el, dup ce examinase
documentele lui Malko.
Întrebare f r obiect: rezulta din acte c Malko era ataşat al
Departamentului de stat. Dup expresia interlocutorului, în elese
c f cuse o gaf cerând în mod oficial informa ii despre Kim
Maclean… Nu avu timp s fac pe şmecherul.
— Nu chiar, r spunse el.
Chipul samoianului se înnegur pu in atunci când îi întinse
actele peste mas .
— Atunci, nu v d ce pot face pentru dumneavoastr . Domnul
Maclean este invitatul guvernului nostru şi nu depinde de nimeni.
Cu toate acestea, dac dori i s -i scrie i, vom avea grij s -i
parvin scrisoarea.
Malko sim ea cum r bdarea îi d dea în clocot.
— Kim Maclean a fost martor într-o afacere de mare importan
pentru securitatea SUA şi aş vrea s stau de vorb cu el personal.
Func ionarul reac ion de parc i-ar fi s rit un miriapod pe
birou. Se ridic ca ars, ar tând acuzator cu degetul spre Malko.
— Securitatea SUA! Sunte i spion. Nu avem nevoie de spioni în
Samoa de vest, rela iile noastre sunt paşnice cu toat lumea…
În ciuda protestelor lui Malko, sun şi în câteva clipe ap ru un
samoian voinic, cu un aer adormit, îmbr cat în kaki şi care îşi târa
un picior. Func ionarul ar t spre Malko. Cel lalt d du leneş din
cap, sc rpinându-şi cu piciorul gol pulpa stâng . Dup ce scrise
ceva pe o foaie de hârtie şi o ştampil de mai multe ori cu o vitez
fenomenal , îi întinse documentul lui Malko.
— Iat ordinul de expulzare, spuse el. De acum sunte i sub
paza sergentului Tutuila. Am s v re in un loc pentru zborul de
mâine spre Pago-Pago. Pân atunci, ve i avea domiciliu for at la
hotel. Sergentul Tutuila r spunde de dumneavoastr cu via a.
Membrii guvernului vor emite un protest scris privind amestecul
dumneavoastr de netolerat în afacerile noastre…
Cu condi ia s -i conving s se dea jos din copaci ca s -l scrie…
Malko spumega de furie.
Concediat de func ionarul samoian, ieşi împreun cu paznicul.
Acesta surâse larg:
— Cald, nu?
 Vorbea o englez bunicic , nu avea arm şi nu p rea agresiv.
Malko îi oferi o igar şi se oprir în col ul unei str zi pline de praf
s bea un Pepsi-Cola.
— Pleci mâine, deci, spuse sergentul.
— Aşa se pare, zise Malko.
Cel lalt cl tin din cap.
— P cat, am fi putut merge mâine sear la bal.
O gard de corp cam stranie. Pornir din nou la drum, spre
Hotelul Aggie’s Grey. Militarul se instal afar pe o banc şi Malko
se retrase în camer .
Trebuia s dea de Kim. Imediat, îşi aduse aminte de conversa ia
din taxi. Mormonii! Mişunau peste tot şi ştiau cu siguran unde
putea fi g sit un alb. Totul era s fug din hotel, pentru c , dup
aceea, samoienii nu aveau cum s -l mai h ituiasc . Singurul drum
din Samoa de vest mergea de-a lungul coastei, iar centrul muntos
nu avea decât poteci accesibile doar cu jeep-ul. Liniile telefonice
lipseau cu des vârşire.
Se gândi c cel mai bun moment ca s scape de temnicer era
seara, dar nu vedea în ce mod o putea face. Singura ieşire din
hotel era p zit de cerber. Din fericire, îndatoritorul neozeelandez îi
ar tase cl direa Misiunii mormone. Mul umit memoriei lui
fenomenale, Malko era în stare s o g seasc , f r s fie nevoit s
cear îndrum ri, iar noaptea, culoarea pielii lui putea trece
neobservat .
În definitiv, era chestie de şans , dar nu avea de gând s plece
din Samoa de vest înainte de a-l g si pe Kim.
*
* *
Ca întotdeauna la tropice, noaptea se l sa în câteva minute.
Malko se trezi în întuneric. Era ora şapte. Îi era sete şi se îndrept
spre barul pustiu. Dup ce b u un Rom-coca, un soi de otrav
local , Malko se post în prag, admirând superbele nuan e de mov
ale soarelui care apunea în Pacific.
«Gardianul» lui era la post, sprijinit de zidul de piatr , prins
într-o conversa ie cu o frumuse e local , în picioarele goale,
înf şurat într-o c maş larg şi cu un chip destul de pl cut, în
ciuda p rului cre . Samoianul îi surâse larg lui Malko, imitat
imediat de fat .
Malko întrez ri rapid solu ia problemei. Apropiindu-se de ei, îi
f cu un semn discret sergentului Tutuila. Acesta abandon
imediat fata cu pântecele ieşit în afar şi cu sânii care se reliefau
prin c maş . Erau tari ca piatra. Malko îi şopti confiden ial:
— Îmi place prietena ta, crezi c …
Un surâs complice lumin tr s turile necioplite ale sergentului
samoian.
— Este foarte frumoas , afirm el cu mândrie.
Malko îl aprob grav:
— Crezi c am putea aranja ceva?
Cel lalt izbucni într-un râs sonor.
— Aşteapt , m duc s-o întreb.
În definitiv, chiar şi condamna ii la moarte au dreptul la un
pahar de rom…
Malko aştept rezultatul discu iei punctate de hohote de râs.
Fata îl privi pieziş, ca şi când l-ar fi cânt rit. Samoianul se apropie,
înveselit.
— Este de acord pentru zece dolari americani, dar vin şi eu cu
ea.
Malko se întunec la fa .
— Cam scump…
Tân ra Republic Samoa de vest b tuse propria moned , dar nu
valora nici cât hârtia pe care era tip rit , fiind garantat doar cu
nuci de cocos şi cu şobolani. Oficial, rata de schimb dep şea
imagina ia. Ceea ce îi cerea fata era o sum fabuloas pentru Apia.
— Nu e bolnav , îl asigur sergentul ferm, încercând parc s -l
linişteasc .
Lucru care era şi mai nesigur. Samoianii nu posedau decât
rudimente de moral sexual . De fapt, exhibi ionismul lor plin de
familiaritate nu-i mai şoca decât pe misionari. Colibele lor aveau
toate pere i glisan i, ridica i în timpul zilei, descoperind astfel
interiorul casei, aşa cum avusese Malko ocazia s vad din taxi.
Uneori uitau s -i mai coboare şi trec torii aveau parte de
spectacole foarte picante. Samoa de vest nu avea televiziune,
locuitorii ei fiind nevoi i s se mul umeasc apelând la distrac iile
clasice…
Pe scurt, zece dolari, dat fiind libertatea moravurilor, era un
pre prea mare. Cu toate acestea, Malko ced .
— Sunt de acord, dac nu e bolnav , admise el.
Bucuria sergentului Tutuila merita filmat .
— Atunci s mergem!
Lu fata de bra şi îl preced pe Malko. Camera acestuia era
amplasat într-o zon mai ferit , în fundul gr dinii tropicale.
Samoiana intr prima, scoase o exclama ie pe limba ei şi se
d du brusc înapoi: nu mai v zuse vreodat un aparat de aer
condi ionat. Se apropie curioas şi îşi lipi mâna de el, izbucnind în
râs.
Malko închisese uşa şi se gândea cum s se eschiveze. Cu
condi ia ca sergentul s nu dea dovad de o polite e excesiv ,
invitându-l s fie primul… dar se linişti repede în acea privin .
F r s se gr beasc , sergentul îşi scosese şortul kaki, p strând
c maşa. Postura în care se afla nu l sa loc nici unei îndoieli
asupra inten iilor de care era animat fa de tân ra samoian . La
rândul ei, aceasta îşi scoase c maşa larg şi o l s s cad pe
podea. În joac , se apropie de Malko, întorcând spre el fesele şi
aşteptând s fie mângâiat .
Sergentul Tutuila nu era îns de acord cu aşa ceva.
O apuc pe fat de coapse, o întinse cu fa a în sus pe pat şi o
p trunse dintr-o singur mişcare.
Samoiana gâlgâi de pl cere, unduindu-se şi dând ochii peste
cap. Mişcarea de du-te vino dur mai pu in de un minut. B rbatul
scoase un soi de nechezat şi se ridic brusc în picioare.
Urm o b taie peste fesele negre şi sergentul îşi îmbr c demn
şortul!
— E rândul t u, îi spuse lui Malko.
Negresa se întorsese şi îl contempla cu un aer indiferent.
R m sese cu picioarele desf cute, într-o postur de o naivitate
obscen . Chiar culcat , sfârcurile erau tot ridicate, f cute parc
din cauciuc. Nu se putea şti dac îi pl cuse, sau dac îndeplinise o
simpl formalitate.
Malko îi surâse sergentului Tutuila.
— Nu mai vrei? Mi-e sete, m duc dup bere.
Cel lalt nu b nui nimic. Îi era imposibil s -şi imagineze c
cineva putea s scape o asemenea ocazie.
— Dup aceea e rândul t u, repet el.
Îşi scosese deja şortul. La fel de calm, sergentul se apropie de
pat şi o p trunse iar pe fat dintr-o mişcare. Aceasta scheun şi
ridic picioarele.
Malko trecu pe lâng ei. Ochii fetei erau injecta i şi sergentul
Tutuila se opintea, lovind ritmic şi gâfâind adânc. La vederea lui
Malko, îi f cu cu ochiul şi îi spuse:
— S -mi aduci şi mie o bere.
Având în vedere cât energie consuma, nu era un lux.
În zece secunde, Malko ieşi liniştit din Hotelul Aggie’s Grey,
abandonând valiza. Promenada era pustie. Gr bi pasul, cotind
imediat la stânga pe strada principal din Apia, care se îndep rta
de mare în unghi drept.
Dac îşi amintea bine, Misiunea mormon era la dou mile
distan , undeva pe stânga.
Malko acceler ritmul. R gazul de care dispunea depindea de
dorin a de desfrâu a sergentului Tutuila.
*
* *
— Dumnezeu s ne aibe în paz …
— Amin, spuse Malko.
Predica reverendului Barnes, şeful misiunii mormone în Samoa
de vest se terminase.
Malko se aşezase în dreapta so iei acestuia, al turi de al i şapte
tineri misionari, vârsta celui mai mare nedep şind dou zeci şi doi
de ani, la masa Misiunii, într-o atmosfer de reculegere şi de pace
pe care n-o mai cunoscuse de mult. Dac mormonii ar fi ştiut cine
era cu adev rat, l-ar fi înecat în ap sfin it …
Reverendul Barnes îl primise cu o atitudine plin de amabilitate.
Malko se prezentase drept prietenul lui Kim Maclean, spunând c
ar dori s -l întâlneasc , deşi nu ştia în ce loc de pe insul se afla.
Mormonul acceptase imediat s -l ajute. Unul dintre misionari
auzise probabil de el şi atunci îl invitase pe Malko la cin .
Imediat dup ce terminar cina, reverendul Barnes puse
întrebarea întregii adun ri. O tân r misionar cu ochelari şi
chipul rotofei ridic mâna.
— Cred c îl cunosc. Tr ieşte într-un sat din centrul insulei,
undeva în mun i, la cinci ore de mers de aici. Cel pu in, acolo era
s pt mâna trecut .
— Cum putem ajunge acolo? întreb Malko.
Reverendul Barnes surâse indulgent.
— V voi pune la dispozi ie doi misionari şi Toyota noastr .
Tinerii noştri vor beneficia astfel de o plimbare. În plus, vorbesc
samoiana. Ve i pleca împreun cu Oliver Franck şi cu Robert
Blake, aici de fa … Acum s cânt m câ iva psalmi.
Deschise o c r ulie şi o voce frumoas şi grav inton un imn în
samoian . Malko regret sincer c gorilele de la CIA nu erau cu el.
Fotografia lui Milton Brabeck şi a lui Chris Jones cântând psalmi
ar fi provocat mare distrac ie la Central . În timp ce to i cei din jur
cântau, el se ruga pentru ca sergentul Tutuila, dup ce-şi
satisf cuse pl cerile c rnii, s nu asmu pe urmele lui întreaga
suflare din Apia. Din fericire, nimeni nu-l v zuse intrând în
Misiunea mormon .
Imediat dup psalmi, se scuz şi se duse s se odihneasc în
camera pe care şeful mormon i-o pusese la dispozi ie.
*
* *
Toyota se hurduca pe drumul de piatr desfundat. Malko avea
impresia c înghi ise la praf s -i ajung pentru toat via a. Mergea
de o jum tate de or , escaladând colinele pustii de la est de Apia.
Jungla era superb . Copaci imenşi de cincizeci de metri în l ime,
ierburi, ferigi gigante, o vegeta ie deas şi luxuriant ..
În ciuda c ldurii sufocante, cei doi misionari erau îmbr ca i în
negru!
Candizi şi timizi, de abia îi vorbeau lui Malko. Soarele apuse.
Norii acopereau coroanele arborilor. În câteva secunde, pic turi
grele se ab tur asupra parbrizului, acoperind jungla cu o perdea
groas de ploaie.
— Aici plou tot timpul, explic Robert Blake. Norii nu se pot
împr ştia din cauza mun ilor.
Înecat de ap , piatra drumului devenise alunecoas . Toyota
rula cu cincisprezece mile la or . Arunca i în toate direc iile, cei
trei se ghemuir unul într-altul. Peste tot, se z reau femei care se
sp lau goale în râule e, expunându-şi corpul ar miu şi greoi f r
pic de jen . Tinerii misionari întoarser privirea.
— Sunt nişte oameni extrem de primitivi, remarc savant Robert
Blake, dup ce trecur de un grup de samoieni goi puşc , ieşind
din ap ca, în trecere, s poat fi v zu i…
Drumul era din ce în ce mai îngust şi sinuos, escaladând
muntele pe o pant care d dea fiori. Robert Blake rula doar în
viteza întâi şi Toyota se târa cu motorul turat la maximum, într-un
final, spre prânz, Robert Blake se opri sub un copac înalt şi îi
surâse a scuz lui Malko.
— Trebuie s o lu m pe jos. Nu e departe.
Malko s ri din maşin . O cea umed plutea în jurul lor. Erau
la câ iva metri de o cascad imens ce se pr v lea de la patruzeci
de metri în l ime între doi pere i cu vegeta ie deas . Oliver Franck
îi întinse lui Malko o cutie de bere, ca s -şi mai spele praful din
gât.
Acesta se ab inu cu greu s nu scuipe b utura: berea f r alcool
era atât de rea la gust, c îl f cea s se îndoiasc şi de existen a lui
Dumnezeu. Cei doi misionari se afundaser în jungl , mergând cu
pas constant. În ciuda cravatelor şi a c m şilor albe, p reau la fel
de rezisten i ca samoienii! Dup un sfert de or , Malko îşi scuipa
pl mânii. C ldura, umiditatea îngrozitoare şi solul desfundat îi
d deau senza ia c ridic treizeci de kilograme cu fiecare pas.
Numai dorin a de a-l g si pe Kim Maclean îi sus inea. Poate c
adev rul asupra mor ii lui Thomas Rose se ascundea în adâncul
acelei jungle.
*
* *
— De ce a i venit aici?
Vocea joas era furioas şi ochii albaştri îl priveau neîncrez tor
pe Malko. Mâna dreapt a uriaşului b rbos în epenise pe mânerul
macetei.
Kim Maclean avea peste un metru nou zeci şi p rea s
cânt reasc o sut dou zeci de kilograme. O barb blond şi
p trat accentua duritatea tr s turilor, iar p rul ar fi f cut
bucuria unui hippie: chica blond şi încurcat îi acoperea complet
ceafa. Gol pân la brâu, purta un jeans ponosit şi zdren uit şi
pantofi de tenis.
Malko îşi ascunse surprinderea. Imediat ce se recomandase
drept func ionar al Departamentului de stat, Kim Maclean îl
considerase apriori un duşman. Tocmai se preg tea s
construiasc o colib , la mic distan de sat.
Cei doi mormoni îşi exersau cunoştin ele de samoian cu şeful
satului. Malko nu se dumirea din ce motiv fusese primit atât de
rece, aproape cu ostilitate.
— Am venit s v v d, domnule Maclean, spuse el. Am nevoie de
ajutorul dumneavoastr .
Kim l s jos maceta sprijinindu-şi mâinile de coapse.
— Pentru ce anume?
Malko nu avea nici un interes s ascund motivul misiunii sale.
Peace Corps era totuşi un organism agreat de Casa Alb .
— Fac o anchet asupra mor ii unui b rbat pe care l-a i întâlnit
la Suva, explic el, Thomas Rose. Se pare c a fost asasinat şi cred
c …
Americanul nu-l l s s -şi termine fraza. Cu pumnii strânşi, se
apropie de Malko.
— Copoi împu it şi capitalist, valea, c - i cr p capul!
Ca pentru a-şi înt ri inten iile, strivi cu gheata un miriapod. Nu
juca teatru. Buzele îi frem tau de furie şi încheieturile i se
albiser . Malko f cu un pas înapoi. Nu avea chef s se ia de gât cu
un asemenea uriaş.
 — Nu sunt poli ist. Am venit ca s evit s fi i convocat oficial,
spuse el rece, accentuând cuvântul „oficial”.
Americanul izbucni într-un râs veninos.
— Aşa, deci! Sunte i unul dintre tic loşii aceia de la CIA, nu? În
timp ce al ii crap de foame, voi cu tic loşiile voastre vre i s
domina i lumea.
Izbucnirile lui adunar tot satul. Din ce în ce mai uimit, Malko
încerc s -l calmeze.
— Nu e atât de simplu şi nu vreau s discut în contradictoriu cu
dumneavoastr .
Cel lalt îns îşi luase avânt. Îndrept spre Malko un deget gros
cât un picior de scaun:
— Nu mai calc în via a mea în Kansas, r cni el. Niciodat ,
auzi i? America e o ar putred care nu se gândeşte decât la
r zboi, ceea ce m-a dezgustat înc de când eram acolo. Din acest
motiv m-am angajat în Peace Corps.
În orice caz, nici o asemenea organiza ie nu reuşise s -i
schimbe deprinderile… Kim era dispus s -l strâng pe Malko de
gât, în numele p cii universale… Atitudinea lui era totuşi stranie,
dându-i lui Malko de gândit. El care se aştepta s dea peste un
paşnic s p tor de latrine…
— De ce urâ i atât de tare aceast ar ? îl lu el cu binişorul.
Dup o secund de ezitare, tân rul american spuse pe Un ton
amar:
— Când eram puşti, mi-am dorit s devin medic, dar n-am
reuşit s trec de primul an, cu toate c am sp lat maşini noaptea.
Dac s-ar fi cheltuit mai pu ine parale pentru înarmare, studiile ar
fi fost gratuite…
Malko sim i c discu ia se îndreapt spre o direc ie nedorit .
Trebuia s scoat cu orice pre de la Kim Maclean tot ceea ce
acesta ştia despre moartea lui Thomas Rose.
Se aşez pe un mald r de lemne şi spuse surâzând:
— V în eleg, dar nu to i cei de la CIA sunt nişte asasini.
Thomas Rose era un om de treab . Aş vrea s ştiu de ce a fost
ucis.
Tr s turile lui Kim se înnegurar . Cu vârful macetei smulgea
mici tufe de iarb . Muşchii enormi îi jucau pe sub pielea bronzat .
— L-am întâlnit la Suva de trei ori, m rturisi el în sil şi n-am
ştiut c a murit…
Ocolea privirea lui Malko şi acesta în elese imediat c min ea.
— Nu v aminti i de ceva care m-ar putea ajuta? insist el.
 Kim, înfipse lama macetei, într-o scorbur . T işul r mase
în epenit.
— V-am spus c nu ştiu nimic, scuip el cuvintele. L sa i-m în
pace cu povestea asta.
Ochii aurii ai fui Malko b teau spre verde. Iubitorul de pace îl
c lca pe nervi.
— În orice caz, spuse el liniştit, Lena Mar ştia ceva, c ci a fost
ucis înainte s apuce s stea de vorb cu mine.
— Lena Mar, repet b rbosul pe un ton sc zut. A…
Ochii albaştri se înce oşaser . Coborî privirea şi nu mai termin
fraza.
O pas re a paradisului violet zbur pe lâng ei.
Brusc, Malko avu impresia c se pr buşeşte cerul peste el.
B rbosul s rise asupra lui şi degetele enorme îl strânser de gât.
Kim Maclean îl ridic f r efort de la p mânt şi îl izbi brutal de un
copac.
— Ascult -m bine, tic losule, morm i el, cu buzele la câ iva
centimetri de fa a lui Malko. Dac mai pomeneşti înc o dat de
povestea asta, î i strivesc easta pe un furnicar. Ai s-o ştergi cât
po i de repede şi le vei spune alor t i c am s -i împuşc dac vin
s m bat la cap…
Iubirea de pace dus pân la o asemenea limit era ceva
în l tor. Din ochii lui Malko âşnir lacrimi mari. Scoase un sunet
gâtuit şi b rbosul, cu un aer dezgustat, îi d du drumul şi se
îndep rt balansând maceta într-un mod care l-ar fi pus pe fug şi
pe King-Kong…
Malko îşi mas gâtul care îl durea şi încerc s -şi recapete
cump tul. Dialectica aplicat de Kim era cam brutal . Se întoarse
încet spre mijlocul satului, c utând un mod de a ieşi din impas. Ce
rol juca Kim Maclean? Nu-l putea interoga în mod serios decât
dac îl f cea s plece din Samoa de vest.
Absorbit de gânduri, aproape c se izbi de Robert Blake.
Tân rul mormon avea o atitudine exaltat .
— Şeful satului a decis s s rb toreasc venirea
dumneavoastr , îl anun el. Vor fi dansuri şi o mas deosebit .
Dup aceea, vom petrece noaptea aici. Prietenul dumneavoastr s-
a bucurat de revedere?
— A fost încântat, îl asigur Malko.
Dac s-ar mai fi bucurat mult, l-ar fi strâns de gât…
*
* *
 Robert Blake, f r s renun e la cravat , se dezl n uise într-un
dans pe loc între dou samoiene uriaşe, care îl f cuser afiş.
Înf şurate doar într-o bucat de pânz , cu bustul gol, se frecau cu
încrâncenare de tân rul misionar. Cu fiecare atingere, îşi mai lua
zborul un an întreg de iertare a p catelor. Excita i de bere,
samoienii râdeau în hohote, amuzându-se în mod special s -i
corup pe mormoni.
Cu degetele pline de gr sime, Malko p rea c particip la veselia
general . Oaia fusese mâncat cu mâna şi udat bine cu bere la
cutie. Festinul avea loc pe un t pşan lâng casa şefului. Trei
samoieni care b teau în nişte tivgi goale, asigurau fondul muzical.
Din loc în loc erau aprinse tor e, înfipte direct în p mânt,
împr ştiind luciri scurte şt tremur toare.
Aşezat mai departe, Kim Maclean, tot încruntat, mânca f r s
schimbe o vorb cu nimeni. Din când în când îi arunca priviri
furioase lui Malko; îi refuzase pe samoienii care îl invitaser s
danseze. Evolu iile lor aduceau cu baletul, cu dansurile populare,
cu tangoul…
Deodat , o tân r cu p rul cre se ghemui în fa a lui Malko,
surâzându-i. Nu avea mai mult de dou zeci de ani şi tr s turile ei
lipsite de fine e aveau totuşi un dram de frumuse e. În locul pânzei
tradi ionale purta un soi de tunic din plas de pescar, ceea ce
d dea trupului ei un aer înc rcat de erotism. Sfârcurile maronii îi
ieşeau prin ochiurile plasei şi bl ni a de pe pântec, pu in mai
închis la culoare, îl f cur pe Oliver Jones s holbeze ochii. Cu o
voce sugrumat , acesta îi şopti lui Malko:
— Vrea s danseze cu dumneavoastr .
Sfin enia obişnuit îi pierise din glas. Samoiana îl târî pe pista
de p mânt b t torit. Strig o alt fat şi împreun îl prinser la
mijloc pe Malko. Dac n-ar fi existat mirosul, totul ar fi fost
agreabil.
Cu o lipsa de pudoare fermec toare, samoiana se freca de
Malko, hohotind de râs. Oliver Jones se l s şi el antrenat pe
pist . S rb toarea era la apogeu.
Brusc, Malko nu-l mai v zu pe Kim Maclean. Abandon
dansatoarele şi se îndep rt discret, ca mânat de o nevoie
presant .
Din cauza întunericului îi trebuir aproape zece minute ca s
dea de coliba lui Kim. Pe verand ardea o lamp cu acetilen .
Malko se opri în spatele unui copac şi aştept . Kim se plimba prin
cas ca un leu în cuşc . Ieşi în prag şi ciuli urechea. Malko îşi inu
r suflarea. Imediat, Kim stinse lampa. Clarul de lun îl ajut pe
Malko s -i vad silueta înalt pierzându-se printre copaci.
Dup o scurt ezitare, o lu pe urme lui. Nu avea un motiv
special, dar era intrigat de atitudinea americanului. Rumoarea
petrecerii acoperea zgomotul paşilor lui neîndemânatici. Kim d dea
ocol satului. Coti spre cascad , înfundându-se în jungl . Imediat,
Malko îl pierdu din vedere în dreptul unui baobab. Ezitând, îşi
continu mersul. Când d du la o parte o ferig înalt de trei metri,
auzi o voce sarcastic şi tres ri:
— V-a i r t cit?
Mai întâi nu distinse silueta lui Kim, ascuns de vegeta ie, apoi
razele lunii jucar pe un obiect str lucitor. Se auzi un zgomot sec
de chiulas de arm şi vocea plin de ur a lui Kim:
— Nu v-am spus s m l sa i în pace?
 Capitolul XI

Malko crezu c avea s trag .

Kim Maclean era nebun. Cu toate acestea, dac l-ar fi împuşcat,
zgomotul s-ar fi auzit pân în sat. Ca şi când i-ar fi ghicit
gândurile, americanul îi ordon lui Malko:
— Lua i-o spre cascad . F r prostii, pentru c sunt în spatele
dumneavoastr .
Bine gândit. Odat ajunşi acolo, o lovitur cu patul armei şi apa
clocotitoare l-ar fi înghi it… înc un accident în povestea cu
Thomas Rose, deoarece autopsia nu se practica în Samoa de vest…
Încet, Malko se d du înapoi în direc ia opus . Singura lui şans
era s stea aproape de sat. Kim morm i în întuneric:
— Nu pe acolo, dac nu vre i s v pocesc mutra cu patul
pistolului şi s v târ sc pân la un furnicar…
Se p rea c avea o sl biciune pentru furnici. Malko se puse
încet în mişcare. Zgomotele petrecerii i-ar fi acoperit strig tele,
cel lalt având timp berechet s -l lichideze. Ceea ce îl agasa cel mai
tare pe Malko era faptul c nu în elegea atitudinea americanului.
Nu i-ar fi trecut niciodat prin minte c s-ar fi putut alia cu
asasinii lui Thomas Rose. Kim se apropie de Malko. Când ajunse în
lumin , acesta z ri eava lung a unei carabine pe care Kim o inea
pe bra …
— Dumneavoastr l-a i ucis pe Thomas Rose? întreb Malko.
— Gura, mergi înainte.
Kim ridic amenin tor carabina.
În aceeaşi clip , crengile foşnir şi se auzir şuşoteli. Din
vegeta ie ap rur dou siluete, punând o oarecare distan între
cei doi. Din cauza luminii slabe, lui Malko îi trebuir câteva
secunde ca s -l recunoasc pe Robert Blake, tân rul misionar şi
pe fata îmbr cat în plasa de pescar!
La vederea lui Malko, tân rul mormon p ru extrem de surprins.
Dac ar fi dat nas în nas cu Creatorul şi n-ar fi fost mai încurcat.
Mai mare ruşine, nu mai avea nici cravat . Fata chicoti vesel .
— Eu… eu… zise mormonul.
Culmea dezol rii. Triumful c rnii asupra spiritului. Malko se
hot rî s fac dou fapte bune odat . Surâzând gra ios o lu pe
samoian de mân şi i se adres mormonului.
— Sunte i foarte amabil c a i adus-o pân aici, spuse el,
îndreptându-se cu ea spre potec . Kim n-ar fi îndr znit s trag în
el în fa a misionarului şi a samoienei.
Efectiv, acesta nu reac ion . Revenindu-şi din surpriz , Robert
Blake îşi drese glasul şi încercând s -şi p streze sângele rece,
întreb :
— Vâna i?
— Mda… r spunse Kim, cu un aer absent.
Le întoarse spatele şi disp ru în întuneric, l sându-l pe mormon
aiurit şi confuz. Dac incidentul ajungea la urechile reverendului
Barnes, ar fi fost dezonorat. Uşurarea de a fi evitat p catul c rnii
era totuşi umbrit de regrete vinovate.
La Salt Lake City nu erau fete îmbr cate în plas de pescar…
Malko se l s condus de samoian , care îl duse pân la o colib
şi îi f cu semn s intre. Cele dou panouri erau deja coborâte şi
dou cupluri dormeau în hamace. F r cea mai mic jen , ea îşi
scoase straniul veşmânt, se întinse pe cel de al treilea hamac şi îi
surâse lui Malko.
Corpul plin şi s n tos, coapsele late, imaginea etalon a
samoienelor, desfrânate şi f r complexe. Malko se dezbr c , în
întuneric se auzi o trosnitur . Ridicat într-un cot, una dintre fete
îl privea cu interes. Înc o familie în care mormonii nu se
impuseser . Considerându-l probabil nu prea curtenitor, samoiana
care îl adusese pe Malko, se scul şi se apropie de el. Îşi frec fa a
de a lui f r s -l s rute, apoi îl apuc cu ambele mâini şi îl f cu s
o penetreze.
Cu capul dat pe spate, gâfâi şi strig , apoi izbucni în râs,
reuşind s -i trezeasc pe ceilal i, care privir ca la teatru, f când
comentarii vesele asupra performan elor lui Malko.
Samoiana, c reia nu-i ştia numele, scotoci într-un col şi îi
aduse o cutie cu bere, pe care o deschise cu o lovitur de macet .
Malko b u cu aviditate. Câteva minute mai devreme era aproape
mort. Kim Maclean nu ar fi atacat niciodat o familie samoian şi
astfel era în siguran .
Prin gesturi, samoiana îi oferi hamacul înc liber, apoi, dup ce
termin berea, se lungi pe podea.
*
* *
Coliba lui Kim era pustie, cu toate c soarele nu r s rise decât
de zece minute. Luciri violete pluteau înc printre nelipsi ii nori.
 Malko inspect rapid interiorul. Disp ruse şi carabina. Se
întreb dac americanul se trezea de obicei devreme. Dup
incidentul din ajun, şansele ca el s dispar crescuser .
Întorcându-se spre mijlocul satului, se ciocni de Oliver Franck.
Tân rul misionar îşi pusese deja cravata.
— L-a i v zut pe Kim Maclean? întreb Malko.
— Desigur. A plecat adineauri pe jos în direc ia aceea.
F r s b nuiasc nimic, misionarul îi ar t c rarea pe care
parcaser Toyota. Brusc, se auzi un zgomot de motor dinspre
drum şi Malko în elese imediat ce se petrecea.
— E Kim! Fuge cu Toyota.
Oliver Franck îl privi de parc înnebunise subit.
— Kim? De ce? Unde se duce?
Malko o luase deja la fug pe c rare. Z ri printre copaci o pat
albastr şi înjur . Încremenit de uimire, misionarul îl ajunse din
urm .
Avea lacrimi în ochi.
— Dumnezeule! ce-am s -i spun reverendului Barnes? Era cea
mai bun maşin a Misiunii.
— O ve i recupera, afirm Malko. Mai e vreun vehicul prin
împrejurimi?
— Cred c cei din sat au un jeep vechi, dar, Dumnezeule, de ce
a f cut asta?
— Pentru c a vrut s m asasineze asear , îl întrerupse Malko.
Duce i-v dup jeep, dac vre i Toyota înapoi.
Oliver Franck se îndep rt f cându-şi semnul crucii. Era prea
mult.
Dup dou zeci de minute, Malko şi cei doi mormoni c l toreau
în ceea ce odat fusese un jeep. Nu mai r m seser din el decât
ro ile şi motorul. Caroseria ruginit fusese înlocuit printr-o
construc ie rudimentar din lemn. Între dou hârtoape, misionarii
îi aruncau lui Malko priviri pline de nelinişte. Povestea îi dep şea.
Malko încerc în van s afle ceva interesant despre Maclean. De
când venise pe insul , americanul se comportase normal. Când
veni vorba despre tentativa de omor din ajun, t cerea deveni
ap s toare. Cei doi mureau de curiozitate s afle cine era de fapt,
aşa c deschise el discu ia:
— Lucrez pentru CIA, le spuse el mormonilor intriga i. Kim
Maclean este amestecat în ceva foarte serios. Mai mult nu v pot
spune.
Cei doi coborâr pudic privirile, ca şi când ar fi pomenit de ceva
necurat. Violen a era ceva interzis de catehismul mormon. Malko
se concentr asupra drumului. Numai condus nu se numea ce
f cea eh vehiculul nu avea frâne şi nici arcuri, iar drumul era
desfundat. Toyota nu se z rea. În ciuda puterii motorului, nu
putea rula mai repede, din cauza st rii proaste a drumului.
Jeepul intr într-un sat. Mai multe femei st teau pe vine la
marginea drumului. Malko opri şi unul dintre mormoni le întreb
ceva în samoian . V zuser Toyota.
— A trecut acum mai pu in de cinci minute. Era singur.
— Acesta este singurul drum?
— Da.
În urletul pistoanelor suprasolicitate, maşina se puse în
mişcare.
*
* *
*
* *
Toyota albastr se împotmolise în ierburile înalte ale unui şan .
Robert Blake gemu îngrozit. Malko alerga deja spre vehicul.
Portiera din stânga era deschis . Maşina nu capotase, fusese doar
oprit cu brutalitate. Cheia era în contact. Malko reuşi s o
porneasc uşor. În rezervor mai erau vreo dou zeci şi cinci de litri
de benzin .
Americanul se oprise, deci, de bun voie.
Cei doi mormoni d deau ocol maşinii, de parc era o apari ie
divin , sco ând chiote de bucurie. Problema lor se rezolvase, în
timp ce a lui Malko de-abia începea.
— Unde s-ar fi putut duce Maclean pe jos? întreb el.
Cei doi se uitar în jur. Erau în plin jungl , la picioarele unei
coline înalte şi acoperite de vegeta ie.
Robert Blake cl tin din cap.
— Nu în eleg. De aici nu coboar nici un drum spre Apia, doar
unul care duce la mormântul lui Robert Stevenson, scriitorul,
undeva în dreapta. Îi ar t lui Malko, la câ iva metri, o deschidere
în perdeaua de verdea .
Malko nu mai şov i. Kim Maclean nu putea fi decât acolo.
— Aştepta i-m aici, le ordon el. Cred c e nebun şi mai e şi
înarmat. Dac nu m întorc în dou ore, duce i-v dup ajutor la
Misiune.
Cel pu in ar fi avut o înmormântare creştineasc …
Se pierdu pe c rare, în timp ce mormonii, încremeni i de uimire,
continuau s -şi priveasc plini de adora ie Toyota. Nu avuseser
niciodat o p rere str lucit despre Peace Corps, dar nici aşa…
La început, Malko înaint uşor. Ad postit de verdea , nu
suferea de c ldur .
C rarea urca pieptiş, pe o parte a colinei. Nu se auzea decât
zumzetul insectelor. Malko se opri o secund şi ascult . Chiar
dac americanul nu avea un avans considerabil, se mişca f r
zgomot, obişnuit cu jungla. Malko alung gândul c poate mai sus
îl aştepta o puşc înc rcat , cu glon ul care l-ar fi putut ucide, pe
eav .
Sudoarea începu s -i curg pe ochi şi îşi scoase c maşa.
C rarea era când orizontal , când urca brusc şi Malko era nevoit
s se aga e de r d cini ca s poat înainta.
Inima îi b tea nebuneşte şi începuse s vad muşte luminoase
în fa a ochilor. Uşor, uşor, îl cuprindea oboseala. Când fu nevoit s
str bat un spa iu deschis sim i c îi vine s urle din cauza arsurii
puternice a soarelui. Razele erau parc din plumb topit. Aerul cald
şi umed îl sufoca. Alunec şi se rostogoli pe pant , reuşind s se
aga e totuşi de o ramur şi rec p tându-şi suflul.
În ciuda zumzetului puternic din urechi şi a faptului c nu
putea respira, nu se opri, pentru c ştia c n-ar mai fi fost în stare
s se urneasc . Cursa solitar , c ldura infernal , jungla ostil şi
urcuşul epuizant, deveniser brusc o prob aproape de netrecut.
Cu cât se apropia mai mult de vârful colinei, vegeta ia se r rea.
Pe anumite por iuni fu nevoit s înainteze în patru labe, ca un
animal, din cauza pantei abrupte. Vechile r ni îl s getau, ochii şi
buzele îl ardeau şi în creier nu mai avea decât un gând: s se
ca ere.
Un fluture mare şi violet zbur pe deasupra lui. Dup ce se
şterse la ochi, se descotorosi de c maş .
Se pr buşi la poalele unui copac pipernicit. C rarea f cea un
cot şi se z rea panorama insulei. Jungla înverzit se întindea pân
în zare, continuat de rodie cenuşii şi de spuma Pacificului. O
frumuse e de nedescris. Întins pe spate, Malko sim ea cum îi b tea
inima s -i sparg pieptul. Se, gândi cu am r ciune la
nenum ratele elicoptere pe care le avea CIA, dar se afla la cap tul
lumii, în jungla din Samoa de vest, singura republic
independent din Pacificul de sud…
Porni din nou la drum, expirând zgomotos la fiecare pas, pentru
a-şi goli pl mânii de aerul arz tor. Ajunse în dreptul cotului şi
d du cu ochii de un spa iu deschis. Respira ia i se opri.
 Kim Maclean era la cincizeci de metri deasupra lui, ag at pe
panta abrupt ca un p ianjen, cu un rucsac în spate şi cu
carabina în bandulier . Înainta la fel de încet ca Malko. Brusc,
piciorul îi alunec şi c zu pe o parte, z rindu-l astfel pe Malko.
Kim strig o înjur tur .
*
* *
Kim Maclean urcase colina de zece ori, dar f r s se gr beasc
şi cu mâinile goale. Curelele sacului i se înfipseser în carne şi f r
for a lui excep ional ar fi clacat. Barba îi era plin de sudoare,
gura plin de praf, dar înainta spre vârf, spre mormântul lui
Robert Stevenson, primul alb care descoperise Samoa de vest cu
dou secole înainte. Din cauza oboselii uitase complet de Malko,
dar c z tura îl f cu s -şi aduc aminte.
Întins pe spate, Kim reuşi cu greu s scoat cureaua carabinei
de pe um r. Metalul ardea atât de tare, încât fu nevoit s încerce
de dou ori pân când reuşi s pun în l caşul lui înc rc torul.
Sprijini patul în p mânt, ca s încarce arma cu o singur mân .
Un glon intr pe eav . Kim surâse veninos. De la distan a
unde se afla, era o joac de copil s nimereasc o persoan
nemişcat .
Ridicându-se într-un cot, îl ochi pe Malko şi înjur de furie.
C tarea executa un dans ironic: îi tremurau mâinile. Ar fi trebuit
s se opreasc cel pu in un sfert de or : încerc s inteasc dar
prin fa a ochilor îi jucau puncte luminoase, vibra iile aerului prea
cald.
Morm ind de furie, Kim renun s mai ocheasc , lipi carabina
de şold, cu eava îndreptat spre Malko şi ap s pe tr gaci de opt
ori la rând. Prin sudoarea care îi invadase ochii, v zu cum praful
s rea undeva departe. Spera ca m car unul dintre gloan e s -l
ating pe Malko. Reculul scurt al armei în coaps îl umplea de
bucurie. Ce i-ar mai fi pl cut s -i zdrobeasc easta copoiului cu
patul armei!
În plin soare, temperatura dep şea 50°. Kim sim i brusc cum i
se face îngrozitor de sete. Nu avea nici m car o plosc . Praful îi
usca gura. Trebuia s plece mai departe.
În momentul în care Kim se întorcea pe burt , îl v zu pe Malko
mişcându-se. O pornise şi el la drum, urmând depresiunea care îl
proteja par ial de b taia armei. Kim vru s înjure, dar nici un
sunet nu-i ieşi de pe buze. Numai ideea c trebuia s mai stea trei
minute nemişcat, îl îngrozea. inând arma desc rcat în mân ,
începu din nou s urce. Odat ajuns în vârf, avea s -şi ucid
adversarul cu uşurin .
*
* *
Lui Malko nici m car nu-i mai era fric . Nu mai vedea decât
pâlcul de verdea din vârful colinei. Acolo avea s dea de umbr .
Încercând s se fac una cu p mântul, aştept glon ul care
urma s -l ucid . Nu mai avea nici puterea s se lase pe spate, la
ad postul copacilor. Se auzi o serie de pocnete seci. De dou ori
praful se ridic la un metru de capul lui, apoi se aşternu t cerea..
Nici m car nu fusese r nit.
Malko în elese c şi Kim era la fel de epuizat ca el. Îl v zu
reluându-şi urcuşul, f r s se mai ocupe de el şi f cu la fel. Avea
impresia, c se afla pe o planet necunoscut , pe care corpul îi
cânt rea cinci sute de kilograme.
Începuse şi el urcuşul, dar cel pu in nu avea carabin şi nici
rucsac.
Nu-şi d du seama când urcase ultimii metri. Nu se mai gândea
la Kim Maclean, num rându-şi ridicolele salturi înainte. La fiecare
zece metri era obligat s se opreasc pentru a-şi reveni. S ge i
dureroase îi chinuiau pl mânii, ficatul şi inima.
De dou zeci de ori fu tentat s renun e, s se rostogoleasc
pân jos, dar genera iile de seniori care îl precedaser îi l saser
moştenire o energie neîmblânzit , care ieşea la iveal în clipe de
restrişte. Pas cu pas, continua drumul spre vârful colinei, spre
secretul lui Kim Maclean.
Kim plângea de epuizare când apuc o lian ca s se ca ere pe
micul promontoriu. Arunc în fa carabina ca s -şi poat folosi
ambele mâini. Prospe imea ierbii grase îl f cu s morm ie de
fericire şi s se rostogoleasc plin de voluptate, închizând ochii şi
încercând s -şi recapete suflul.
Monumentul de piatr semnalând mormântul lui Robert
Stevenson, se în l a la doi metri de el. Locul era de o frumuse e
incredibil : domina întreaga insul . Scriitorul ceruse s fie
înmormântat în locul lui preferat de plimbare. Kim era îns
departe de acea frumuse e. Se îndrept în patru labe spre
mormânt, ieşind în plin soare. Contactul razelor cu ceafa care îl
durea era un supliciu, dar curând mâinile i se prinser de piatra
cenuşie.
Lui Malko nu-i mai r m seser de parcurs decât cincisprezece
metri, un spa iu de p mânt friabil, aproape perpendicular, în care
mâinile i se înfundau pân la încheieturi. Tot corpul îl durea.
Kim disp ruse pe promontoriu de mai bine de cinci minute.
Brusc, silueta americanului ap ru din tufişul de pe culme. Îl
privi pe Malko, strig ceva, apoi disp ru. Malko nu era protejat de
nimic şi chiar dac era epuizat şi nu mai putea ochi, Kim nu-l
putea rata cu o asemenea arm automat . Fatalist, Malko nu vru
s se gândeasc la moarte. Dac avea s sfârşeasc pe coasta
colinei, undeva la cap tul lumii, cu atât mai r u. Împins la
extrem, epuizarea suprim instinctul de conservare.
Nu se auzi îns nici un foc de arm .
Malko îşi continua urcuşul disperat. Îi trebuir înc cinci
minute ca s ajung la o suprafa orizontal şi cu iarb , unde
r mase nemişcat, nep s tor la riscurile pe care şi te asuma.
Toropeala care îl cuprinsese fu împr ştiat de un miriapod care
i se c rase pe um rul gol. Malko tres ri, f când insecta s cad
şi privi în jur.
Spa iul gol din jurul mormântului lui Stevenson era pustiu. Kim
disp ruse. Se apropie în patru labe de monument: partea de sus a
pietrei fusese deplasat şi era înc deschis , de parc cineva
profanase cripta. Reuşi s se ridice şi se ag de piatra cenuşie şi
aspr .
Carabina lui Kim z cea pe p mânt, cu eava îndoit . Probabil c
americanul se folosise de ea ca s desprind capacul de piatr .
Acesta era motivul pentru care nu tr sese în Malko. Acesta
inspect cavitatea: în untru se z rea sicriul de lemn tare al
scriitorului, dar altceva nimic. Kim ascunsese ceva acolo şi îl luase
înapoi.
Malko era prea obosit ca s se întrebe despre ce era vorba. Se
târî la umbr şi se întinse pe spate. Ca s uite de sete, încerc s
mestece iarba care se dovedi amar . Kim coborâse pe versantul
cel lalt al colinei, mult mai împ durit. Malko se sim ea incapabil
s -l urm reasc . F r s -şi dea seama, îşi pierdu cunoştin a.
*
* *
C tuşele îl împiedicau pe Malko s amortizeze hurduc turile.
Bancheta de lemn a dubei poli iei, un am rât de Dodge 4x4, îi
strivea rinichii. Autorit ile din Samoa de vest nu pierduser
vremea pentru a pune în aplicare ordinul de expulzare. Nu
trecuser mai mult de şase ore din momentul în care misionarii
mormoni îl descoperiser f r suflare în apropierea mormântului
lui Stevenson şi venirea poli iei. Fusese nevoit s înfrunte isteria
func ionarului samoian, cel care îi semnase ordinul de expulzare.
Neliniştit de starea lui psihic , mormonul anun ase spitalul din
Apia…
În fa a constern rii reverendului Barnes, Malko f cuse totul
pentru a-i degreva pe mormoni de responsabilitate. În ceea ce îi
privea pe samoieni, îşi d du cuvântul de onoare c gazda sa nu
avea habar despre situa ia lui în neregul .
— Un spion nu are onoare, spuse sec şi tranşant samoianul,
înainte de a-l împinge în dub .
Malko era fericit c nu fusese trimis la închisoarea din Apia.
Nu opusese rezisten . La ce bun s agraveze situa ia? Probabil
c sergentul Tutuila fusese împuşcat sau trimis în jungl , pentru
c Malko nu fusese confruntat cu el.
De altfel, era atât de epuizat de ascensiune, c acele ultime
avataruri nu-l prea impresionaser . Întoarcerea la Misiune cu
Toyota fusese un supliciu din cauza c ldurii şi a hârtoapelor care îi
torturau muşchii dureroşi. Din fericire, o avers tropical îl udase
pân la piele pe Malko, care se l sase în voia ei, c utând s
absoarb r coarea.
Duba se mişca îngrozitor de încet. Malko avusese timp s
numere toate bisericile, dar gândul îi zbura f r încetare la vârful
colinei unde se odihnea Robert Stevenson. Ce ascunsese Maclean
în mormânt şi de ce se purtase atât de bizar şi de ostil? Numai un
concurs fericit de împrejur ri îi salvase via a lui Malko.
Aceast nou enigm se ad uga misterelor din Vita Levu… Care
era motivul pentru care hinduşii pacifişti declanşaser acel şir de
crime?
Atâtea întreb ri f r r spuns… Kim Maclean se ascundea în
jungl . Ca s -l g seasc în mod oficial ar fi durat luni de zile…
Putea rezista la nesfârşit, protejat de neutralitatea binevoitoare a
autorit ilor samoiene.
Malko ridic privirea. Ajunseser la aeroport. Aparatul DC-3 era
acolo.
Cei doi militari, înarma i cu dou carabine Springfield, îl
înso ir pe Malko pân la cl direa din tabl ondulat , dar nu-i
scoaser c tuşele. Avu loc un lung dialog cu responsabilul
„aeroportului”. Al i patru albi aşteptau şi ei. Îl privir pe Malko
plini de curiozitate. C tuşele şi aerul istovit, nu prea inspirau
încredere…
Se uit la ceas. Era abia ora patru, iar avionul pleca la şase şi
jum tate. Înc nou zeci de minute de suferin …
 Brusc, poli istul în civil de la biroul de paşapoarte se îndrept
spre el şi le spuse ceva în samoian paznicilor. Unul dintre ei
scoase cheia de la c tuşe şi îl eliber pe Malko.
— Plec m imediat, îl anun civilul. V îmbarca i…
— A i devansat ora de plecare doar pentru mine? întreb Malko.
Ce aten ie delicat …
Cel lalt nu pricepu ironia.
— Oh! nu pentru dumneavoastr , zise el. Ci pentru c to i
pasagerii de pe list au sosit. Nu are rost s mai aştept m…
Era pentru prima oar c Malko vedea un avion de linie care
decola cu o or înainte. În general, se întâmpla invers… Nu se l s
îns rugat. Într-o jum tate de or avea s ajung la Pago-Pago.
În momentul în care urc în avion, poli istul îi întinse un
document: un document de expulzare permanent . Nu avea voie s
se mai întoarc niciodat în Samoa de vest.
Nu sim i regretul decât în momentul când survol insula la
joas altitudine. Peisajul era superb şi în elegea de ce Robert
Stevenson alesese s -şi petreac via a aici, cu dou sute de ani
mai devreme. Pe vremea aceea nu se inventase Peace Corps…
Ancheta lui Malko era departe de a se fi sfârşit. Înc nu aflase
nimic despre motivul pentru care fusese ucis Thomas Rose.
Nu consider util s -i informeze pe ceilal i pasageri despre
adev rata lui identitate. L-ar fi considerat o adev rat canalie… O
adev rat ruşine pentru rasa alb pe aceast insul paradisiac .
Dou zeci şi cinci de minute mai târziu, rada portului Pago-Pago
ap ru sub aripile avionului DC-3.
Aplecându-se spre hublou, v zu Dodge-ul auriu al lui David
Radcliff rulând în întâmpinarea avionului, la fel cum se întâmplase
cu cincisprezece zile înainte.
Coborî primul şi avu o surpriz extrem de pl cut . Şeful CIA în
Pago-Pago era încadrat de dou siluete masive: Chris Jones şi
Milton Brabeck, „gorilele” sale favorite, care îl înso iser în
nenum rate misiuni. Nu erau prea rafina i, dar se pricepeau de
minune s trag . Prezen a lor era dovada c CIA începuse s se
impacienteze. Divizia planuri admitea orice, în afara eşecului…
Chiar Jones înaint spre el, oferindu-i o strângere de mân care
ar fi f cut mici f râmi e şi o piatr .
— Aşa deci, a i fost printre s lbatici?
Trebuie spus c el considera s lb ticie tot ce dep şea grani ele
statului Kansas, dar în acest caz nu se înşela prea tare.
 Capitolul XII

— Nu a lipsit mult ca samoienii s ne declare r zboi din cauza

dumneavoastr . Teancul de telegrame de pe biroul meu e cât un
munte, zise David Radcliff perfid.
— M car pe sta l-am câştiga, remarc Chris Jones, c ruia
Vietnamul înc îi mai st tea în gât.
Malko le povesti ce p ise cu Kim Maclean. Şeful CIA în Pago-
Pago nu-şi credea urechilor.
— Bine dar Maclean sta e un tip complet inofensiv, protest el.
Cât a stat aici, mi-a inut discursuri despre pace şi despre via a
s n toas din insule.
— Ei bine şi mie mi-a propus o moarte s n toas … Şi nu p rea
atât de ataşat ideii de pace, cel pu in în ceea ce îi privea pe al ii.
Fatalist, americanul ridic din umeri:
— Înc un icnit idealist. Peste trei luni va veni s -mi cear
plângând un bilet pentru Kansas. Totdeauna se întâmpl la fel…
Malko nu era atât de sigur… începea s capete o idee diferit
despre afacerea Thomas Rose, dup ce fusese expediat din Samoa
de vest. Ceva îl sâcâia mai tare decât orice: cine anun ase
îmbarcarea lui pe Tofua?
Încheieturile înc îl mai dureau şi se sim ea epuizat. Holul de la
Intercontinental îi d du fiori. Gorilele contemplar barul hawaian
cu neîncredere.
— Servesc şi whisky pe aici?
— Linişti i-v , spuse Malko, au un J & B excelent, pe care nu l-
a preparat vr jitorul tribului.
— Ce avem de f cut? întreb Milton Brabeck.
— Eu aş vrea s dorm, spuse Malko. În caz contrar ve i fi
obliga i s m purta i pe bra e. Dac nu ave i ceva mai bun de
f cut, gresa i-v armele sau face i turul insulei. Dac v întâlni i
cu coreeni, nu s ri i pe ei. Sunt sud-coreeni…
— Cum putem deosebi un sud coreean de unul din nord?
întreb fin Chris Jones.
— Nord coreeni te înjunghie pe la spate, zise Milion.
Dup acest schimb de p reri de un înalt nivel intelectual, Malko
îi p r si ducându-se în camer . Înainte de a pleca spre Fidji
trebuia s -şi cumpere câteva c m şi. Din fericire, înainte de a
pleca spre Samoa de vest, l sase cea mai mare parte a bagajelor în
Pago-Pago, altfel ar fi fost nevoit s ias la plimbare în c maş
hawaian .
Culmea dezol rii.
Adormi înainte de a atinge patul.
*
* *
Chris Jones pufni în râs la vederea poli istului cu fust roşie cu
franjuri, lung pân la jum tatea pulpelor, ocupat cu ştampilarea
paşapoartelor şi afişând o seriozitate imperturbabil .
— Grecii se îmbr cau tot aşa, acum dou mii de ani, remarc
inteligent Malko şi nu erau nişte s lbatici.
— Sigur, zise gorila, dar grecii nu erau negri ca t ciunele. În
inutul sta nu e prea indicat s bei ap de la robinet…
— Nici nu sunt robinete, remarc Milton pe un ton sc zut.
Avionul Companiei Panam se oprise lâng un DC-8 al
Companiei UTA, care venea din direc ia Noumea şi Europa. Un şir
lung de turişti privea cu uimire la fidjienii în fuste.
Malko şi gorilele lui nu aveau timp de pierdut. Avionul spre
Suva pleca într-o jum tate de or . Nandi era doar o plac turnant
pentru zborurile interna ionale. De altfel, nimeni nu ştia de ce
aeroportul şi capitala erau desp r ite unul de altul de întreaga
insul . Misterele coloniz rii…
O or mai târziu, Dan Lohan îl primi pe Malko în micul aeroport
din Suva, situat pe culmea insulei. Îi privi cu suspiciune pe cei doi.
Cu costumele lor din material sintetic şi cu ochii de un albastru
metalic, parc ar fi avut o pl cu pe care scria „copoi” şi nu
puteau trece neobserva i. Malko îi prezent drept „colaboratori”…
Dan Lohan le strânse mâna cam anemic. Nu-şi f cea nici o
iluzie.
Nu ştia c Jones purta în permanen cu el un 38 „special”, un
45 magnum şi un Beretta cu eav scurt , doar aşa, pentru cazuri
de urgen .
— Cum st m, întreb el. Ceva nout i?
— Alte cadavre, zise Malko, în momentul în care se urcau în
Chevrolet-ul consulatului.
Pân ajunser la Travelodge, Malko îşi povesti aventurile.
Americanul era pur şi simplu încremenit.
— Nu în eleg, zise el. Cine ar fi putut şti c v-a i îmbarcat pe
Tofua?
 Malko îl întrerupse, l-ar fi pl cut s poat r spunde la
întrebare. O vag idee tot avea…
— În orice caz, amicul dumneavoastr Harilal Parmeshwar este
singura noastr şans , acum mai mult ca niciodat . Anun a i-l c
m-am întors şi c vreau s -l v d. Aminti i-i c a promis s m
ajute.
— Sunte i invita i ast sear la cin la Yacht Club, încerc Dan
Lohan s destind atmosfera. Am s încerc s v g sesc
înso itoare, le promise el gorilelor.
Malko se bucur la vederea recep ionerei. Fidjiene de la
Travelodge. Hot rât lucru, Hotelul Qrand-Paeifk: era prea folcloric.
Înainte de a intra în camer , îi avertiz pe Chris şi pe Milton:
— Dac auzi i tam-tam-uri, nu trage i imediat. Sunetul lor
anun ora şase… Ne întâlnim în hol la şase şi jum tate.
*
* *
Îmbr cat într-un soi de sari purpuriu, Grace Lohan era
fermec toare. P rul ei piept nat cu grij spre spate îi punea în
valoare tr s turile fine şi distinse, accentuându-i aerul trufaş.
P ru încântat când Malko îi s rut mâna, apoi îl lu de bra ,
prezentându-i pe to i cei prezen i. O adev rat adun tur
monden . Recep iile la Yacht Club se ineau lan şi gemeau de
invita i. Toat Suva era acolo.
Condus prin înc pere, Malko îşi observa discret înso itoarea.
Era dificil s -i ghiceasc vârsta. Corpul zvelt nu se prea potrivea
cu cele dou riduri adânci din jurul gurii, din care nu ieşeau decât
banalit i. Grace Lohan se refugia în spatele vorbelor mondene şi
superficiale şi nimic din ceea ce sim ea nu se oglindea în ochii
albaştri plini de candoare. Sim ind privirea lui Malko, îl întreb :
— A i petrecut bine în Samoa de vest?
— Nu atât de bine pe cât aş fi dorit, r spunse Malko, plin de
diploma ie.
Avea impresia c Grace era atras de el, încercând s -i capteze
aten ia pe ocolite. Cu toate acestea, via a ei sexual p rea s se
îndrepte spre zero absolut, dar cu un asemenea gen de femeie
nimic nu era sigur. Privirea politicoas şi rece îi fixa pe b rba i,
f r s arate o umbr de interes. Intrigat, Malko vru s se
l mureasc .
Cu paharul de Passion Fruit în mân , o conduse pe Grace pe
terasa Yacht Clubului, cu vedere spre rada portului Suva.
— Nu v plictisi i pe aceast insul pustie? Probabil c dup
câtva timp v sufoca i.
Exclama ia ei, mai monden ca niciodat , veni imediat:
— De loc! Sunt o groaz de lucruri pasionante. Jungla este
magnific , primim mult lume.
Lui Malko îi trecu prin cap c fiind femeie, observase poate ceva
care îi sc pase lui Dan Lohan.
— Ave i rela ii strânse cu hinduşii?
Ea ezit imperceptibil înainte de a r spunde:
— Oh, nu! Din p cate. Sunt nişte persoane minunate, pline, de
spirit, liniştite, detaşate de partea material a lucrurilor, de o mare
bog ie sufleteasc ! Nu au decât foarte rar rela ii cu albii.
Cuvântarea îl l s pe Malko uşor perplex.
— Apropo de spiritualitate, spuse el pe un ton voit agresiv,
judecând dup templele lor, spiritualitatea a degenerat foarte uşor
în destr b lare. Cât despre Kama-Sutra, în nici un caz nu e o carte
de rug ciuni…
La auzul vorbelor lui Malko, Grace roşi.
— Oh! Nu m gândesc niciodat la aşa ceva! r spunse ea sec.
Cu buzele strânse şi cu p rul piept nat pe spate, p rea o
înv toare din Yorkshire, genul de fat b trân . Malko îşi aminti
deodat de confiden ele vice consulului. Climatul tropical din Fidji
nu favoriza performan ele sexuale. Îi fu mil de tân ra femeie şi
b tu în retragere.
— V tachinam, spuse el. Sunt sigur c hinduşii sunt nişte
persoane foarte pasionante. Din nefericire, mi-au dat multe b t i
de cap.
Grace Lohan se destinse pu in şi b u cocteilul dintr-o
înghi itur . În ciuda r celii, chipul îi era pl cut şi corpul atr g tor,
pentru cei care preferau femeile şnur.
Malko încerc s schimbe subiectul.
— Apropo, a i cunoscut cumva un tip pe nume Kim Maclean,
din Peace Corps?
— Desigur, zise Grace cu entuziasm. Ce b iat adorabil! Regret
c nu a r mas mai mult timp la Suva. O persoan plin de
idealism, de puritate şi de linişte interioar .
În fa a unei asemenea explozii de încântare, Malko se întreb
dac glaciala doamn Lohan nu-şi g sise şi ea pacea interioar
al turi de frumosul b rbos. Probabil c ea îi citise gândurile, c
roşi din nou şi preciz :
— Din nefericire nu ne-am întâlnit decât de dou sau de trei ori,
dar a fost fermec tor.
 În elesul ascuns era c Malko nu se putea compara cu el. Nu-i
picase bine aluzia despre Kama-Sutra… Aproape imediat, Grace se
scuz , pentru a merge s -i salute pe nou-veni i. Malko o urm ri
din priviri. Cu cine f cea dragoste? Era complet lipsit de dorin ?
Nu şi-o putea imagina luat de valul pasiunii, altfel nu s-ar fi
m ritat cu Dan Lohan.
Intr în salon. Cele dou gorile st teau într-un col , secând
metodic rezervele de whisky ale Yacht Clubului şi neschimbând o
vorb cu cineva: mondenitatea nu era punctul lor forte.
Dan Lohan, îmbujorat şi satisf cut, se îndrept spre el. Moartea
lui Thomas Rose nu p rea s -i dea insomnii.
— Am veşti bune, spuse el pe un ton sc zut. Harilal
Parmeshwar v primeşte mâine. A acceptat s ne ajute.
Americanul îşi goli paharul:
— Sunt sigur c nu e ceva grav. Principalul e c a mers…
Malko nu-i împ rt şea optimismul, dar nu era momentul s
înceap o discu ie. Cineva puse un disc şi lumea începu s
danseze. Mânat de un impuls de moment, travers înc perea şi o
invit pe Grace Lohan. Teroriza i de vocea lui Franck Sinatra,
gorilele se refugiar pe teras , luând cu ei o serioas provizie de J
& B.
Grace Lohan dansa detaşat şi demn. Corpul ei de-abia îl atingea
pe Malko şi se ferea s -şi apropie fa a de el. Mânat de curiozitate şi
vrând s -i vad reac ia, Malko o strânse mai tare de talie.
Ea nu se opuse, dar continu s priveasc undeva departe.
Doar când muzica se opri, coapsele îi r maser o frac iune de
secund mai mult lipite de trupul lui Malko, de parc nu reuşea s
se desprind .
Seara se anun a extrem de plicticoas . Malko ieşi pe teras ca
s admire clarul de lun împreun cu gorilele sale. Pân a doua zi
nu avea nimic de f cut, decât s -şi ordoneze ideile. Gânditor,
urm ri cu privirea sari-ul roşu al lui Grace Lohan, aflat în
mijlocul unui grup numeros.
*
* *
— Fir-ar s fie!
Dan Lohan r sucea telegrama pe toate p r ile, de parc era un
fals. Malko era cuprins de o stranie satisfac ie. Expedi ia pe
Fidjian-Princess nu fusese un eşec total. Telegrama de la
Washington avea codul A-1, adic urgent şi secret şi era în
leg tur cu fotografia g sit în portofelul lui Thomas Rose. Textul
era extrem de scurt:

Documentul îl reprezintă pe colonelul Kan-Mai, membru al

International Liaison Department din Pekin, specialist în zona
Nepalului şi a Himalayei. A doua persoană nu a putut fi identificată.

Cei doi se privir în t cere. Exista o şans la un milion ca

Thomas Rose s fi p strat un asemenea document atâta vreme
asupra lui. Se aflase în posesia lui înainte de a muri, dispari ia
fiind legat de fotografie. Undeva pe acea insul paradisiac , exista
o persoan în leg tur cu colonelul Kan-Mai, spionul chinez…
— V rog s p stra i cel mai deplin secret asupra acestei
telegrame, îi ordon vice consulul. Este arma noastr secret . Sper
c prietenul nostru Gurkha ne va îndruma pe o pist corect . Ce
p rere ave i?
Dan Lohan ridic bra ul spre cer.
— Nu se cunosc prea multe despre infiltrarea chinez în
rândurile hinduşilor. Pe lâng cele patru caste, exist mai bine de
trei mii de secte, fiecare cu credin a ei. Nu este imposibil ca unele
s fie comuniste, dar n-am auzit vorbindu-se despre asta pe aici.
— La ce or e întâlnirea cu Harilal?
— La şapte. V înso esc. Doar nu crede i c …
— Nu cred nimic, îl întrerupse Malko, dar pe insula asta sunt
multe lucruri stranii.
Pentru c cele dou gorile se bronzau la piscina Hotelului
Travelodge, nu-i mai r mânea decât dea o rait prin port în
c utarea lui Ai-Ko. Îi datora nişte rochii. Mul umit ei, d duse de
urma vasului Fidjian-Princess. Aştept ca Lohan s încuie
telegrama în seiful din perete, apoi ieşi.
Fa ada albastr şi cojit a B ncii Baroda p rea s -l sfideze, îi
întoarse ferm spatele.
 Capitolul XIII

Inima lui Malko începu s bat mai tare atunci când cei doi
Gurkha îi permiser s intre în înc perea întunecat unde Harilal
Parmeshwar obişnuia s -şi primeasc oaspe ii. Şeful hindus,
superb îmbr cat, era deja acolo.
Turbanul de m tase alb era împodobit cu fireturi şi tunica de
borangic era şi mai frumoas decât cele dinainte. Atmosfera avea
ceva neobişnuit. Dup ce se aşezar , un servitor aduse un platou
cu ceai. Lui Malko i se p ruse c salutul gazdei fusese mai
c lduros, de aceea fu surprins când îl auzi pe Harilal vorbind cu
Dan Lohan în limba sa. Nu era semn bun…
Malko încerc în van s priceap vorbele ce ieşeau printre
buzele bine conturate. Dup expresia lui Dan Lohan, nu erau veşti
bune. Când acesta se întoarse spre Malko pentru a-i traduce,
sem na cu un câine c ruia i se furase osul.
— Este de acord s ne ajute, aşa cum am convenit, spuse el pe
un ton nec jit, dar cu o condi ie…
Malko refuz s se gândeasc la ceva r u.
— Principalul este c ne ajut . Care e condi ia?
Dan se f cu roşu ca o tomat de California.
— Tocmai c e ceva neobişnuit. Excelen a sa ar dori ca
dumneavoastr , în fine, fata lui… S spunem c ar fi vorba de un
soi de c s torie. Nu chiar aşa cum o în elegem noi, dar…
Se încurc , se bâlbâi, roşi, p rând extrem de ruşinat, sub
privirile lui Gurkha.
Malko crezu c nu în elesese bine.
— Probabil c e vorba de o ceremonie simbolic . Ce motiv are s
cear aşa ceva?
— Pozi ia Excelen ei sale este delicat , explic vice consulul,
plin de respect. F cându-v acest serviciu, risc s fie considerat
tr d tor. Pe de alt parte, a jurat s v ajute, pentru ca orice
b nuial din partea dumneavoastr s se ştearg . În plus, v face
o mare onoare…
— Nu m îndoiesc, fu Malko de acord şi sunt fericit s accept.
Dac l-ar fi putut vedea str moşii… C s torit, chiar şi simbolic,
cu o ranc hindus …
 Gurkha se ridic , semn c întrevederea luase sfârşit. Nu
schimbaser nici un cuvânt despre subiectul care îl interesa pe
Malko, cu hinduşii îns trebuia s fie mai r bd tor decât cu
chinezii. Afar era un soare ap s tor. Dup ce se urcar în Toyota,
americanul suspin :
— Bine c nu a i dat înapoi. Ne p ştea un mare bucluc…
— De ce?
Dan Lohan rânji.
— Şti i în ce const c s toria? Va trebui s -i composta i fata,
dac îmi permite i expresia.
Malko aproape c rat virajul, cât pe ce s scufunde Toyota în
apa portului.
— Ce mai înseamn şi asta? I-am cerut informa ii şi el face pe
pe itorul…
Vice consulul suspin :
— M-aş fi mirat s fie altfel. Nu e prima dat când se întâmpl
aşa. Pe vremea când CIA se numea OSS1, în timpul r zboiului, am
avut de înfruntat şi eu aceast problem . Aveam nevoie de Gurkha
pentru a constitui comandouri antijaponeze. Îi urau pe englezi şi
au fost foarte re inu i. Pe de alt parte, se ştie c ador înc ier rile
şi au g sit acest mod de a ieşi din impas. De fiecare dat când un
şef îşi punea la dispozi ie trupele, fata lui era oferit drept r splat
ofi erului îns rcinat cu comanda acestora. Un soi de leg tur de
sânge, pricepe i?
Malko opri maşina în fa a Hotelului Travelodge, gândindu-se la
viitoarea lui familie. Nu-i prea vedea stabilindu-se la castelul din
Liezen.
— Şi dac refuz?
— Lua i primul avion, îi suger Dan Lohan. Este o insult
îngrozitoare şi v pute i trezi cu un cu it în spate. Harilal
Parmeshwar nu m-ar mai ajuta niciodat .
— Cum arat logodnica mea?
Americanul cl tin din cap.
— Habar n-am: probabil c e negricioas şi slab , ca mai toate
hindusele tinere.
— Trebuie s o iau cu mine? zise Malko îngrozit.
— Aşi! Dac pleca i repede, m îndoiesc c va plânge toat via a
dup dumneavoastr …
Fermec tor. Un obicei bun de r spândit în SUA, cu ocazia

1 Office of Special Service. Înainte de denumirea CIA (n.t.).

fuzion rii marilor societ i… Schimbul de ac iuni ar fi fost mai
nostim. Dorin ele carnale ale lui Malko se revoltau în fa a unui
asemenea simulacru de c s torie. Dac r m sese celibatar pân în
acel moment, asta nu însemna ca de atunci încolo s
convie uiasc la cap tul lumii cu o hindus pe care nu o v zuse
niciodat …
— Cel pu in, i-au cerut p rerea?
Dan Lohan rânji uşor. Malko era naiv.
— Cu siguran c nu. În India, fetele sunt pe locul trei, dup
vacile sfinte şi dup maimu e. Nu uita i c pân de curând
v duvele erau arse de vii.
Dan Lohan se feri s rup t cerea care se l sase. Amândoi ştiau
c Malko nu avea de ales. Ca spion era nevoit s -şi mai
murd reasc mânile din când în când. Strania „c s torie” nu era
decât o pozn inofensiv în compara ie cu anumite lucruri care îi
m cinau conştiin a.
— Ei bine, v felicit! conchise Malko, v-ar sta foarte bine în rol
de codoaş .
*
* *
Cele trei hinduse se înclinar adânc în fa a lui Malko şi una
dintre ele, într-o englez stricat , îl anun c îl vor dezbr ca şi îl
vor sp la.
P reau f r vârst . Corpurile lor f r forme erau ascunse sub
nişte sari-uri roşiatice, lungi pân la glezne. Malko îşi scoase docil
sacoul, rugându-se ca totul s mearg bine. Se scursese o
s pt mân de la ultima discu ie cu Gurkha, timp în care nu
f cuse altceva decât s se învârt între pia a din Suva, Travelodge
şi consulat. Gorilele, pline de b şici dup atâtea b i de soare în
piscina de la Travelodge, înnebuniser de inactivitate. Malko
ajunsese s doreasc acea c s torie, numai s ias din impas.
Niciodat nu se confruntase cu o anchet atât de dificil . F r
ajutorul lui Harilal Parmeshwar, putea foarte bine s se întoarc în
SUA. N-ar fi reuşit niciodat s elucideze de unul singur misterul
mor ii lui Thomas Rose, chiar având fotografia colonelului chinez.
Şi tocmai din cauza ei, era obligat s reuşeasc .
Diminea a, Dan Lohan îl anun ase c ceremonia avea s aib
loc seara.
Îl luase de la hotel, fix cu o or înainte. Nu-i lipsea decât
buchetul… Nori albi şi groşi întunecau cerul şi Suva p rea
cufundat într-o toropeal grea şi umed . Pân la casa roşie a
şefului Gurkha, Dan şi Malko nu schimbaser nici un cuvânt.
— Sunte i sigur c nu e o curs ?
Brusc, Malko devenise neîncrez tor. Suferise destul de pe urma
tr d rii femeilor ca s nu fie prudent. Acel desfrânat de Gurkha
nu-i inspira încredere.
— Linişti i-v , zise Dan. Nu ve i p i nimic. În definitiv nu este
decât o întâlnire oarb de un fel mai special… şi nu pare s fie
ceva dezagreabil. Cunosc destui care ar fi ferici i s -şi câştige
existen a astfel.
Clipa sosise.
Dou dintre femei îi scoaser costumul de stof bleumarin,
pantofii, c maşa şi lenjeria. Într-o clip , r m sese doar cu inelul
de pe deget.
Apoi, cea mai în vârst dintre ele, f cându-i nenum rate
temenele, îl întinse pe o canapea acoperit cu un cearceaf curat. O
alta aduse un lighean plin cu un lichid aproape incolor, în care
plutea un burete mare. Se apucar s -l frec ioneze şi Malko se
dumiri c era vorba despre ap parfumat în care fusese ad ugat
ulei de palmier.
În timp ce sclavele îl frecau voiniceşte, cea de a treia îl
complimenta într-o englez stricat , ajutându-se şi de gesturi,
pentru umerii largi, coapsele înguste şi fermitatea abdomenului. În
final apuc atributele sexuale, le cânt ri şi d du aprobator din
cap.
Îngrozitor de jenat, Malko reuşi totuşi s surâd . Avea senza ia
c era luat drept frumoasa haremului…
Hindusa începu s ung cu grij ceea ce inea în mân ,
comentând cu voce tare şansa de care urma s aib parte fata.
Totul era f cut cu atâta ingenuitate, încât Malko nu se putea
ar ta jignit. Dac ar fi aflat Alexandra, i-ar fi smuls cu ghearele
ceea ce ungea hindusa cu atâta grij . Egoist, se gândi la
„logodnica” sa. De n-ar fi fost prea urât ! M car dac tat l ei şi-ar
fi inut promisiunile. Nu venise la cap tul lumii pentru a servi
drept etalon unei tinere hinduse.
Într-un final, una dintre servitoare îi întinse o oglind şi un
pieptene cu mâner de aur ca s -şi aranjeze p rul. Mai avea pu in
şi îl machia!
Fu îmbr cat ceremonios într-un halat de m tase brocat ,
împodobit cu p s ri şi flori şi apoi înc l at cu nişte sandale uşoare
din m tase şi aur. Satisf cute, cele trei femei se învârtir în jurul
lui.
 Era gata de sacrificiu.
Harilal Parmeshwar ap ru aproape imediat. Tunica îi era de un
alb str lucitor. Se înclin în fa a lui Malko, îl compliment pentru
felul în care ar ta şi îl întreb pe un ton pl cut dac era gata, de
parc l-ar fi invitat s ia ceaiul, nu s -i ia fata…
Malko se sili s -şi ascund tulburarea. Panica îl invadase brusc.
Gurkha erau cunoscu i pentru vanitatea şi barbaria lor duse la
extrem. Ce s-ar fi întâmplat dac „logodnica” nu avea s fie
satisf cut ? O eventualitate pe care Dan Lohan nu o prev zuse.
Malko îşi reprim dorin a nebun de a o lua la goan . Din
nefericire, era prea târziu. Viitorul lui „socru” l-ar fi sugrumat pe
loc pentru suprema umilin .
De altfel, în aceeaşi clip , cei doi Gurkha îl încadrar .
Pumnalele lungi de la brâu şi b rbile negre, le accentuau aerul
s lbatic. Purtând în mâini tor e, îl conduser pe Malko în gr dina
din spatele casei. Aerul c ldu îl mai remont . Norii disp ruser şi
stelele str luceau.
La cap tul peluzei se afla un cort imens din m tase aurie.
G rzile se oprir respectuoase de o parte şi de alta a intr rii,
nemişca i ca nişte statui, cu mâinile pe pumnale.
Harilal Parmeshwar îşi lu oaspetele de bra , ridic draperia şi îl
împinse în untru. Stupefiat, Malko r mase în epenit. Nimerise
într-o poveste din „O Mie şi Una de Nop i”.
Podeaua era acoperit cu un covor multicolor. În cele patru
col uri, ardeau tor e f r fum, care luminau discret înc perea. Un
amestec ademenitor de mosc şi alte parfumuri necunoscute umplu
n rile lui Malko. Acesta nu avea ochi decât pentru un singur
lucru: patul larg şi jos, acoperit cu un cearceaf de m tase de un
alb imaculat, pe care erau r spândite nenum rate perne.
Dou hinduse f ceau de gard lâng pat. Se înclinar pân la
p mânt în fa a lui Malko, apoi disp rur prin faldurile din stânga
patului. Aproape imediat, es tura se d du la o parte, inut de
cele dou servitoare şi Malko realiz c deschiz tura d dea într-un
al doilea cort, mult mai mic.
O siluet sub ire îşi f cu apari ia: „logodnica” lui Malko.
inea capul plecat şi nu i se puteau distinge tr s turile în
penumbr . P rul lung şi negru era împ r it în dou de o c rare
impecabil trasat . Purta un sari galben pal, în contrast cu
castaniul mai al pielii. Era în picioarele goale, cu o pedichiur
impecabil .
Cu mâinile împreunate, îngenunchie în fa a lui Malko şi a lui
Harilal Parmeshwar. Acesta din urm îi vorbi în hindustani, cu o
voce cald şi pl cut .
Îi spuse apoi în englez fetei s se ridice şi i-o prezent lui
Malko.
— Aceasta câte Gupta, fiica mea.
Cu o gra ie de felin , ea ridic privirea.
Malko fu şocat de ochii imenşi şi negri, în care se citea frica.
Gupta nu avea mai mult de unsprezece sau doisprezece ani.
Nu era decât un copil! Aproape îngrozit, studia corpul sub ire şi
lipsit de rotunjimi, care la fel de bine ar fi putut fi al unui
b ie andru.
Malko se ab inu s nu o ia la fug . Totul avea o limit . Ceea ce
p rea un simulacru amuzant devenise un resping tor sacrificiu
uman. Cu atât mai r u pentru Thomas Rose! Nu avea de gând s
traumatizeze o copil , care cu siguran c nu ceruse s fie
m ritat cu el. Îl auzi pe şeful Gurkha spunând ceva, dar nu-i
în elese cuvintele. Deodat , de afar se auzi o muzic pi ig iat .
Sunetele tânguitoare şi ascu ite ale instrumentelor cu coarde
acompaniau vocea grav a unui b rbat care rostea cuvinte de
neîn eles. Malko tremura: aterizase într-o alt lume şi într-o alt
epoc . Nu mai putea da înapoi. F r s se gândeasc la riscurile
personale, succesul misiunii depindea de atitudinea sa. Fugind din
cort, anula atâtea s pt mâni de negocieri dificile.
Sub privirile nep s toare ale tat lui, cele dou servitoare se
apropiar de Gupta şi începur s -i pieptene p rui lung, apoi o
luar de mân şi o conduser spre pat. Dup ce o întinser , una
desf şur sari-ul, dând pentru o clip la iveal corpul cafeniu şi
sub ire, cu sâni minusculi şi coapse de b iat, încrucişându-şi ochii
cu Malko, fata coborî privirea şi buzele rujate tremurar .
Îi era fric .
Lui Malko îi fu ruşine de el.
Cele dou servitoare aranjar sari-ul peste trupul fetei, b tur
pernele şi îi r sfirar p rul negru pe m tasea alb , dup care se
înclinar în fa a lui Malko şi a şefului Gurkha şi ieşir din cort.
Malko încremenise ca o statuie. F r s scoat o vorb , Harilal
Parmeshwar îl strânse ferm de bra , silindu-l s înainteze pân în
dreptul patului. Sim ind uşoara rezisten a lui Malko, surâse
ar tându-şi din ii str lucitor de albi, ca pentru a-l încuraja.
Malko surâse şi el, uşor crispat. Nu reuşea s -şi desprind
privirea de pe corpul sub ire, întins pe m tasea alb . Ochii mari şi
negri îl priveau cu fric .
 Şeful Gurkha murmur câteva vorbe de neîn eles, apoi ieşi din
cort cu spatele.
Malko r m sese singur cu Gupta. Dac întindea mâna o putea
atinge. Afar , muzica monoton şi p trunz toare continua. Cât de
departe era de CIA şi de birourile climatizate de la Langley, de
Thomas Rose şi de crime. În fa a lui Malko se afla o feti
înfricoşat de ce avea s urmeze.
Fu cuprins de ur fa de insensibilitatea tat lui ei. Acesta se
folosea de ea ca de un obiect. Gupta reprezenta pentru el un alibi,
asigurarea c nu avea s fie considerat tr d tor.
Ea nu dorise s se afle acolo. Malko îi surâse. Pentru prima oar
îşi d du seama de frumuse ea chipului ei. Tr s turile delicate,
buzele c rnoase şi ochii negri imenşi, aminteau de un tablou de
Soutine. În fa a hot rârii care i se citea pe fa , inima i se strânse.
Deodat , ea întinse bra ele spre el, într-un gest de invita ie.
— Culca i aici? spuse ea într-o englez chinuit .
V zându-l c ezit , trase de sari cu un gest care se voia senzual,
descoperind ceea ce se putea numi piept…
Dou pete brune în loc de sfârcuri.
Vocea copil reasc şi şov itoare era sfâşietoare. Malko fu
copleşit de ruşine. Ceea ce se preg tea s fac era pedepsit în
majoritatea rilor civilizate cu munca for at … sau pur şi simplu
cu linşajul.
În elese îns c ar fi înfricoşat-o şi mai tare pe Gupta, dac s-ar
fi ar tat dispre uitor, aşa c se aşez încetişor pe pat lâng ea, f r
s -şi scoat halatul luxos. Imediat, o mân micu şi cafenie îl
apuc de um r, silindu-l s se întind .
Gupta mirosea frumos, un parfum puternic şi delicat în acelaşi
timp, dar Malko nu sim ea nici un fel de dorin , de parc s-ar fi
culcat lâng o p puş de paie. Ar fi dat o arip a castelului numai
s se fi aflat în alt parte.
— Numele meu e Gupta, îi spuse feti a la ureche, pu in mai
sigur pe ea.
— Ştiu.
Vocea sa fu ca un tunet pe lâng murmurul logodnicei sale. Ar fi
vrut s o întrebe ce vârst avea, dar nu îndr zni. Ca s câştige
timp, atac alt subiect.
— Ave i fra i?
— Doi.
— Surori?
— Una.
 — Unde a i înv at engleza?
— La şcoal .
Într-un efort disperat de a amâna clipa fatidic , spunea orice îi
trecea prin cap. Gupta vorbea mai bine decât îşi închipuise. Ochii
arz tori îl fixau de parc ar fi vrut s -l hipnotizeze. Fata nu f cea
nici un efort de conversa ie, r spundea doar la întreb ri, cu o voce
aton şi într-o englez şcol reasc şi ezitant .
Sim ind c îi seac imagina ia, Malko t cu. Ca şi când ar fi
aşteptat doar asta, Gupta f cu un gest de apropiere, încol cindu-şi
corpul minuscul de Malko, de la genunchi la umeri, ca o adev rat
femeie şi cuib rindu-şi capul pe um rul b rbatului.
— Nu mai vorbim, murmur ea, facem dragoste.
Lui Malko i se puse un nod în gât. Nu mai era puştoaica firav
şi înfricoşat , ci a femeiuşc care se împingea în el din toate
puterile. Frica din ochi îi disp ruse.
Dintr-o dat , toate barierele mentale c zur şi Malko sim i cum
corpul i se trezea la via . Gupta îşi d du seama şi surâse, cu o
naivitate satisf cut .
Cu toate acestea, atavismele erau înc prea puternice. Trebuia
s -şi stoarc mintea, încercând s se gândeasc la lucruri cât mai
erotice, ca s fie în stare s o satisfac pe tân ra hindus .
Fata începu s se onduleze cu încetineala şi suple ea unui
şarpe. Mâinile fine îi mângâiar spatele pe sub halat, coborând
spre şale.
Ajungând la p r ile unse cu dr g l şenie de servitoare, Gupta
avu o uşoar ezitare, apoi începu s -l mângâie cu mişc ri sigure şi
precise, ca o curtezan versat ! În acelaşi timp, gura brun s ruta
pieptul lui Malko.
Cu toate c pe chipul fetei se citea o aten ie copil reasc , dac
închidea ochii, Malko ar fi putut jura c înc puse pe mâinile
maseuzelor experte din Bangkok.
Gupta începu s vorbeasc în limba ei, cu o voce joas şi plin
de tandre e. Îndep rtând mâinile, contempl încântat efectul
priceperii sale, de parc reuşise s fac un castel de nisip.
Desf cu cordonul halatului şi îl ajut pe Malko s se dezbrace.
Îngenunchie între picioarele lui, se aplec s rutându-i pântecul şi
mângâindu-l cu p rul lung, apoi buzele coborâr şi mai mult. În
tot acest timp continua s -l priveasc , c utând aprobare pentru
gesturile sale.
Malko avu impresia c în ciuda perfec iunii gesturilor, Gupta
înv ase totul pe de rost. Mângâierile ei nu aveau spontaneitate.
Ca un calculator îndopat cu date, f cea tot ceea ce fusese înv at
ca s excite un b rbat. Acum era Malko, alt dat … Aceasta era
filosofia hindus . Femeia era o maşin de produs pl ceri, altfel nu
avea valoare. Gupta era sortit s r mân toat via a o sclav .
Cu toate acestea, hinduşii se înc p ânau s dea lumii
occidentale lec ii de moral …
Gura îşi continu mângâierile, prea perfecte ca s fie sincere, în
timp ce mâinile brune se ag ar de şoldurile lui Malko, într-o
mişcare perfect sincronizat .
Jenat de atâta detaşare, Malko o prinse pe Gupta în bra e,
smulgând-o de pe corpul lui. Ea atinse cu un deget cicatricea
lung de sub bra , s rutându-l m runt pe cele de pe piept.
Întinzându-se lâng el, îşi strecur un picior între coapsele lui
Malko, cu o mişcare voit senzual .
Şi atunci magia se produse. Muzica ritmat , parfumul greu de
mosc ce plutea în cort, corpul femeii-copil care se lipise de el, toate
îl f cur pe Malko s încerce o singur dorin , aceea de a o
poseda pe Gupta.
O sim i cum îi caut corpul, într-o pozi ie perfect pentru
împerechere. Nu avu timp s reac ioneze. Gupta îl f cu s o
p trund , mişcându-şi lent şi continuu trupul. Fata îşi muşc
buzele, scoase un strig t slab, apoi se desprinse de el, întinzându-
se pe spate şi tr gându-l peste ea. Malko o p trunse cu delicate e
şi ea se ag de el cu bra ele sub iri, strângându-i pieptul cu o
for de necrezut. Malko avu impresia c trupul fragil avea s se
zdrobeasc .
Ruşinea de la început disp ruse. Uitase c Gupta avea
unsprezece ani. F cur dragoste ca nişte adul i şi Malko nu mai
auzi muzica pi ig iat şi sincopat .
*
* *
Atunci când deschise ochii, Gupta z cea lâng pat, cu corpul
str lucind de sudoare. Îi surâse, dar privirea îi era înc înecat în
lacrimi.
Din nou paralizat de ruşine, Malko îi şterse uşor ochii cu un col
de halat, apoi o lu în bra e şi o inu strâns mai multe secunde.
P rea destins şi satisf cut , dar în privire îi juca un soi de
nelinişte. Îi în elese temerile atunci când ea îi şopti la ureche:
— Mai vrei?
Malko îi s rut ochii şi spuse încetişor.
— Acum dormi.
 Gupta îşi reg si surâsul de copil şi murmur :
— Eşti dulce. Îmi placi.
În dou minute adormise.
Malko r mase cu ochii deschişi în penumbr . Se gândea cum
avea s se comporte Harilal Parmeshwar, dup ce-şi îndeplinise
datoria. Nu avea nici o clip de pierdut şi ştia c voit sau nu,
hinduşii nu puneau mare pre pe el.
*
* *
Cortul de m tase disp ruse din gr din , la fel şi muzican ii.
Gupta, „so ia” lui Malko, se evaporase şi ea.
Cu chipul grav, Harilal Parmeshwar, şeful Gurkha, m sura
gr dina în lung şi în lat. Îl salut vag pe Malko şi acesta aştept ca
hindusul s vorbeasc primul. Discret, Dan Lohan r m sese în
camera unde erau primi i oaspe ii.
Malko nu îndr zni s întrebe unde era fata hindusului.
Ceremonia din ajun apar inea unei lumi ireale, p rând doar o
fantasm . Doar zgârieturile de pe coapse îi dovedeau c nu visase.
Chris Jones şi Milton Brabeck aşteptându-l în maşin , telegramele
de la Washington şi chipul întunecat al şefului Gurkha îl f cur s
se întoarc la realitate.
Pentru prima oar , hindusul nu mai pierdu timpul cu
banalit i.
— Cel care este responsabil de moartea prietenului
dumneavoastr american, spuse el, se numeşte Nabi Khalsar. Are
un magazin de ceasuri pe Ellery Street. Este un om periculos şi
crud şi are prieteni influen i.
Asta era tot.
Lui Malko îi venir pe buze zeci de întreb ri. De ce fusese ucis
Thomas Rose? Din ce motiv era Nabi Khalsar periculos? Cum
putea fi neutralizat?
Ca s nu-i dea timp s -l întrebe, Harilal Parmeshwar se aplec
spre el şi îi spuse rar:
— Acum şti i destul. Fi i atent. C uta i-m dac ave i nevoie de
mine. Suntem prieteni.
Nu erau vorbe în vânt. Malko îi mul umi şi îl l s pe şeful
Gurkha s mediteze în mijlocul peluzei. În definitiv, nu el trebuia
s se ocupe de afacerile CIA.
Cel pu in avea o pist precis . Având al turi gorilele, nu risca
mare lucru. Se întreb cum putea aduna informa ii despre hindus.
Dan Lohan nu-şi mai g sea locul de ner bdare. Malko îi povesti
ce aflase şi consulul p ru decep ionat.
— Nu va fi uşor, dar asta e altceva. Harilal vrea într-adev r s
ne ajute.
Malko îşi dorea s fie aşa. Nu inea s -i calce pe urme lui
Thomas Rose, sfârşind în pântecul unui peşte tropical. Era
ner bd tor s -l cunoasc pe Nabi Khalsar.
O jum tate de or mai târziu, numele acestuia traversa lumea,
într-un mesaj codificat cu destina ia CIA. Maşina infernal se
pusese în mişcare.
 Capitolul XIV

Camera de la Hotelul Garrick era n cl it de umezeal . Şiruri

lungi de gândaci defilau de-a lungul plintelor. Aşeza i fiecare pe
câte un pat, Chris Jones şi Milton Brabeck contemplau plafonul cu
o nelinişte crescând : alte insecte se preg teau s le cad în cap.
Aşezat pe un scaun, lipit de obloanele închise, Malko
supraveghea Ellery Street, mai precis dugheana lui Nabi Khalsar.
Alesese Hotelul Garrick, pentru c într-un cartier de hinduşi, un
alb ar fi fost la fel de uşor de reperat ca o musc într-un vas cu
lapte. Aşa c se sufocau cu stoicism în camera în care ventilatorul
nu func iona, dar din care se puteau ine sub observa ie arcadele
de pe Ellery Street.
Erau acolo de trei zile. În prima zi, Malko şi gorilele lui nu-şi
puteau ascunde ner bdarea. Trebuia s se petreac ceva.
Conştiincios pân la epuizare, Milton îi fotografiase pe to i turiştii
care intraser sau ieşiser din magazin, cu ajutorul unui
Hasselblad montat pe un trepied, pus cu amabilitate la dispozi ie
de Dan Lohan. Laboratoarele de la CIA aveau de lucru…
Dugheana lui Nabi Khalsar nu se deosebea de celelalte
magherni e hinduse de pe Ellery Street. În vitrina pr fuit se
înghesuiau ceasuri Seiko japoneze, al turi de deştept toare ieftine.
Malko nu putea crede c un asemenea loc mizerabil putea fi
bârlogul unor ucigaşi. Şi înc ce ucigaşi!
În anumite momente se întreba dac Harilal Parmeshwar nu-şi
b tuse joc de ei. Îl z rise pe Nabi Khalsar atunci când se ducea s -
şi fac siesta. Un hindus înalt, deşelat, îmbr cat europeneşte şi cu
o barb rar . De fiecare dat închidea grijuliu magazinul, cu
ajutorul unui panou. Lipit de colin , imobilul nu avea o a doua
ieşire.
Malko strivi un gândac enorm care se c ra pe el. Trebuia f cut
ceva. Din cauza atitudinii luate de poli ia local , nu putea fi
perchezi ionat magazinul şi nici hindusul nu putea fi interogat. Un
atac frontal n-ar fi servit la nimic. Nu mai r mânea decât o
metod : s -l sperie, f cându-l s cread c fusese descoperit… O
tehnic str veche, care d dea întotdeauna rezultate.
Hindusul şi-ar fi pierdut st pânirea de sine şi ar fi comis o
greşeal … Chiar dac nu f cea nici o mişcare, situa ia nu putea fi
mai rea decât era. De şase ore fierbeau în suc propriu.
Malko împinse scaunul şi spuse:
— M duc s cump r de la el un ceas.
— Putem merge şi noi? întreb Chris Jones, c ruia i se deschise
apetitul pentru aventur .
Şiroind de sudoare r u mirositoare, ar fi f cut orice s ias din
camer . Ar fi fost în stare chiar s bea ap de la robinet.
Cu un aer dezgustat, Milton se juca într-una cu piedica Coltului
38. Îl cur ase atât de bine, încât str lucea ca o bijuterie Cartier.
Gândindu-se la microbii care se ascundeau în cuvertura de pe pat,
i se f cu pielea ca de g in . Astronau ii intraser în carantin
pentru mult mai pu in. I se p rea c deja îi ap ruser pete stranii
pe corp. În fiecare sear , la Travelodge, se s punea o jum tate de
or în apa clocotit , cu riscul s -şi jupoaie pielea.
— Nu, aştepta i-m aici, spuse Malko, prefer s m duc singur.
S nu ne cunoasc pe to i.
Suspinând, Chris se apuc din nou s numere gâng niile de pe
tavan, în timp ce Milton îi luase locul lui Malko la fereastr .
Acesta coborî pe scara şubred de ta Garrick şi odat ajuns pe
trotuar, avu un moment de ezitare. În pas de plimbare, se îndrept
spre dughean , de-a lungul str zilor pline de lume. În ciuda
detaş rii aparente, era pu in tensionat. Şi Thomas Rose fusese un
bun profesionist, dar se l sase descoperit.
Trecu o dat prin fa a magazinului. Acesta era gol şi se hot rî s
mai aştepte pu in. Cu lume în jur, ar fi avut timp s inspecteze
magazinul. Merse pân la intersec ia cu Greig Street. De acolo,
Ellery Street se termina într-o fund tur misterioas , plin de
cocioabe mizerabile.
Ajuns în dreptul unui magazin de suveniruri, Malko f cu cale
întoars , croindu-şi cu greu drum printre gur -casc . Mai avea
câ iva metri pân la dughean când z ri o siluet cunoscut .
Grace Lohan.
Îmbr cat într-o rochie imprimat în culori pastel, f r machiaj
şi cu un coş în mân .
Când li se încrucişar privirile, ea avu o uşoar mişcare de
recul, apoi îl privi p trunz tor, surâzându-i rece şi întrebându-l pe
acelaşi ton monden:
— A i ieşit la cump r turi?
Nu ştia dac so ul ei îi spusese c st teau la pând şi se
mul umi s r spund :
 — Da, m plimb pu in. E un cartier pitoresc, bun pentru
afaceri, cred…
— Desigur, fu ea de acord. Totdeauna aduc aici la reparat
ceasul so ului meu. Este cel mai bun ceasornicar din Suva. Din
cauza transpira iei şi a c ldurii, ceasul se deregleaz des.
Femeia nu p rea dornic s prelungeasc discu ia. Îl salut pe
Malko şi o lu în josul str zii, unde îşi parcase maşina. Magazinul
ceasornicarului era în continuare pustiu. Malko se hot rî s -şi
amâne planurile. Întâlnirea cu Grace Lohan îl tulburase în mod
bizar. Înc un fapt care se ad uga la misterele anterioare. Aproape
f r s -şi dea seama, piesele de puzzle se aşezau singure la loc în
mintea lui. Era inutil s -i fac o vizit hindusului. Avea o idee mai
bun .
Când Malko se întoarse în camera de la Garrick, gorilele p reau
topite de c ldur . C maşa de nailon a lui Chris putea fi stoars .
— Auzi i, zise Milton, mititica aceea cu care a i vorbit în fa a
magazinului era so ia lui Lohan.
Malko surâse.
— Da. N-am vrut s intru împreun cu ea în ceasornic rie.
Haide i, am terminat corvoada pe ziua de ast zi.
*
* *
În c maş cu mânec scurt , vice consulul era ocupat cu
semnarea unor scrisori, în momentul în care Malko intr în birou.
La încheietur îi str lucea un ceas mare marca Bulova, automatic
şi etanş.
— Ce e nou? întreb el. Ave i rezultate?
— Nimic, zise Malko. Aşa nu ajungem nic ieri. Avem nevoie de
câ iva din fachirii lui Harilal pentru a supraveghea cartierul. Altfel,
nu avem decât s cump r m Hotelul Garrick şi s -l numim pe
Chris Jones administrator pe via .
Dan Lohan r mase cu stiloul în aer.
— Bun idee. Îi voi telefona imediat. S nu v sup ra i dac o s
vorbesc în limba lui. Este foarte sensibil.
Malko ascult scurta conversa ie. Când închise, chipul vice
consulului era radios.
— Nici o problem , îl anun el. Harilal ne aşteapt ast sear la
el, la ora obişnuit . Ne va da ce am cerut şi m-a rugat s v
transmit salut ri.
— Sunt mişcat, spuse Malko ridicându-se.
Când îi strânse mâna americanului, se uit la ceasul acestuia.
 — Ave i un ceas formidabil.
Flatat, Dan Lohan se umfl în pene.
— Sigur! L-am trecut prin vam cu valiza diplomatic . Cea mai
bun marf de la Seiko. Nu a avut nici m car o varia ie de o
secund de când l-am cump rat. Formidabil, nu-i aşa? Toat
lumea admir ceasurile elve iene, dar…
— Formidabil, spuse şi Malko.
Coborând pe scara îngust de la consulat, i se strânse inima de
mila vice consulului.
*
* *
Malko înv ase pe de rost drumul spre casa de c r mid roşie.
La vederea lui, g rzile îi surâser ar tându-şi din ii str lucitori.
F cea parte din familie. Cei doi Gurkha se înclinar adânc în
fa a lui, cu barba atingând aproape p mântul şi îi f cur semn s
intre în cas .
Harilal Parmeshwar se preg tea s bea un ceai şi îl pofti pe
Malko s se aşeze lâng el. Cu vocea lui grav îl întreb de
s n tate, despre cum îşi petrecuse timpul la Suva, de parc nimic
nu se petrecuse.
Veşnicele ocolişuri orientale…
Harilal îl ascult apoi pe Malko povestindu-şi problemele şi la
un moment dat b tu din palme.
Gupta ap ru imediat, îmbr cat într-un sari portocaliu, foarte
machiat , cu p rul piept nat într-un coc complicat, împodobit cu
gardenii. Cu mâinile împreunate în dreptul fe ei, îl salut pe
Malko, apoi îngenunchie pe parchet în fa a lui, aşteptând cu ochii
pleca i. Tat l ei îi vorbi îndelung, apoi se întoarse spre Malko.
— Va face ce trebuie. Nimeni nu va b ga de seam . Ve i veni aici
în fiecare sear şi ea v va informa asupra activit ii celui pe care
l-am ales.
Malko se sim ea teribil de jenat v zând c o misiune atât de
periculoas era încredin at unei feti e, inând seama de leg tura
dintre ei. Începuse îns s -l cunoasc pe Harilal. Hindusul nu
f cea decât ce voia. Gupta îşi punea via a în pericol, dar pentru
indieni nu era ceva important. Fata ridic uşor capul şi el îi admir
buzele vopsite şi ochii negri farda i cu khol. Machiajul era oare în
cinstea lui?
Trebuia s se mai „înfrupte” o dat , pentru a strânge leg turile
de prietenie cu hindusul?
Gupta rezolv dilema. Dup înc o reveren adânc , p r si
înc perea.
Audien a se terminase.
 Capitolul XV

Din cauza zgomotului de la duş, Malko de-abia auzi b taia în

uş . Înf şurându-se în prosop, se duse s deschid . Un puşti
hindus cam de zece ani, în picioarele goale, îi întinse surâzând un
plic.
Malko îl deschise. Pe hârtie, o mân neîndemânatic scrisese
doar un singur rând în englez .

Urmaţi-l pe băiat, este important. Veniţi singur.

Fiecare liter din semn tura lui Harilal era caligrafiat cu

îngrijire.
Puştiul aştepta pe culoar, surâzând în continuare. Malko îi f cu
semn s intre şi se îmbr c rapid în baie. Îl sun apoi pe Chris
Jones în camera vecin şi îl anun c pleac . inea s respecte
instruc iunile din scrisoarea lui Harilal. Eforturile Guptei d duser
în sfârşit rezultate!
Chris nu p rea împ cat cu ideea.
— Ave i încredere cioara aia vopsit ? L sa i-ne s venim şi noi.
Malko râse fericit. Gorilele erau incorigibile: cine nu avea pielea
alb ca laptele, f cea parte din lumea tenebrelor.
— Gresa i-v armele şi aştepta i-m , îi recomand el înainte de
a închide. Altfel, v dau de b ut doar ap nefiltrat .
Teribil amenin are.
Micul hindus urc în Toyota al turi de Malko, ghidându-l prin
cuvinte disparate.
Urcar Waimanu Road, traversar cartierul Toorak şi puştiul îi
f cu semn s opreasc . Erau la mai bine de o mil de centru.
O luar pe jos, pe o potec şerpuind printr-un cartier hindus de
magherni e din lemn, mişunând de lume.
Se oprir în fa a unei case am râte şi Malko îl urm în untru.
Pu ea a carry acru şi a g ina .
Micul hindus îi oferi lui Malko un scaun şubred, apoi disp ru în
alt camer şi se întoarse înso it de o feti cu nişte ochi imenşi
negri, ca de s lb ticiune. Fata r mase în mijlocul camerei,
privindu-l pe Malko de parc era un mar ian.
 — Tu stai, eu întorc, spuse puştiul, la fel de surâz tor.
Ieşi şi închise uşa dup el.
Malko îi surâse feti ei, care îl contempla cu un aer grav. Nu
purta decât un sari de m tase foarte fin , roşcat şi cârpit, prin
care se ghiceau sfârcurile microscopice. Putea s fie foarte bine o
puştoaic de zece ani bine hr nit , sau una de şaisprezece
subalimentat …
— Cum te cheam ? întreb el.
Ea îl fix f r s r spund .
— Nu vorbeşti engleza?
Din nou t cere. De ce îl l saser sub paza unei surdomute?
Brusc, se petrecu ceva bizar. F r s -l scape pe Malko din ochi,
fata începu s mearg de-a-nd r telea spre pat. În ochi i se citea o
invita ie mut . I se f cu mil de ea. Cât timp era nevoit s aştepte,
se gândiser s -i ofere o prostituat .
Se apropie şi îi spuse uşurel, sperând s -l în eleag din
intona ie, dac nu-i pricepea cuvintele:
— Nu- i fie fric .
Fixându-l în continuare, ea trase de sari, rupând partea din
fa .
Chipul nu-şi schimbase expresia. Malko îi z ri pieptul sl bu ,
cu sfârcuri mari: era mult mai în vârst decât b nuise.
— Hei! ce faci?
Ea continu s sfâşie m tasea jegoas , apoi tacticoas , se zgârie
adânc.
Malko s ri şi îi imobiliz încheieturile.
Atunci ea începu s urle. Malko nu-şi închipuise c din pieptul
costeliv puteau ieşi asemenea sunete ascu ite, care îi zgâriau
timpanul. Sim i c înnebuneşte.
— Taci, strig el. Eşti nebun !
Oprindu-se brusc, ea se repezi şi îl muşc tare de mân . Malko
îi d du repede drumul şi ea profit , începând s smulg alte buc i
din sari şi urlând în continuare.
Malko îşi pierdu cump tul.
Cu toate c mâna dreapt îi sângera, o apuc pe fat de talie şi
o trânti pe pat. Se gândise s -i astupe gura cu o pern , ca s îi
în buşe ipetele.
În acel moment, uşa se deschise în spatele lui. Un strig t
gutural îl f cu s dea drumul fetei. Un hindus scheletic, înf şurat
doar într-o pânz , cu easta ras şi împodobit doar cu o meş , îl
fixa plin de ur , cu ochii ieşi i din orbite. Scuip nişte cuvinte de
neîn eles, se întoarse şi url ca un muezin, ritmându-şi strig tele
cu b t i de palm peste gur . Încurajat , feti a o lu la goan .
Malko nu mai ezit şi se repezi spre uş . Smintitul care o p zea
se ag de el, urlând ca o siren de cea .
Cu un şut puternic în stomac, Malko se degaj şi fugi. Hinduşii
ap reau de peste tot, b rba i, femei şi copii; încerc s se orienteze
prin labirintul de poteci desfundate, ajunse într-o fund tur şi fugi
din nou, sim ind cum îl ard pl mânii.
Cu gloata pe urmele lui, se afund pe o str du în pant ,
sperând s capete destul avans pentru a se ascunde şi a g si un
telefon.
În spatele lui îns , urm ritorii se înmul eau. În ciuda
înv turilor lui Ghandi, nu exista pe p mânt cineva mai însetat
de sânge ca un hindus, în afar de un irakian.
Brusc, un lungan îi t ie drumul. Înarmat cu o maceta lung , o
agita furios, sco ând urlete feroce. P rea hot rât s -l fac buc i.
Greşeala lui fusese c fugise. Se opri şi aştept . Când gloata
n v li asupra lui, avu impresia c îl c lcase un cilindru
compresor. Adversarii lui se încurcau unii pe al ii. Singura lui fric
era s nu se trezeasc înjunghiat pe la spate. Din fericire, cei mai
mul i nu aveau decât bâte. Pe jum tate mort, Malko url :
— Poli ia! Chema i poli ia!
Se preg teau s -l linşeze pe loc. Deodat , un hindus înalt, cu
barba c runt , începu s împart lovituri coreligionarilor s i, cu
inten ia de a-l elibera pe Malko.
Acesta z cea în noroi, cu hainele zdren e. Tot corpul îl durea.
Sim i c este ridicat şi i se leag mâinile la spate. Cineva îl scuip
în fa şi mai încas şi un picior în şale.
— Poli ia, gemu el.
— Nu poli ie, zise hindusul cu barb c runt .
Malko fu îmbrâncit cu ur şi târât de doi b rba i înal i şi
scheletici, împu i i şi p duchioşi. În ciuda sl biciunii aparente,
aveau o for surprinz toare. Restul gloatei îi urma morm ind. O
feti culese de jos o piatr şi îl lovi pe Malko în piept.
Unul dintre b rba ii scheletici surâse larg şi îi r suci mai tare
bra ul lui Malko.
Acesta în elese c era dus la locul faptei. La vederea lui Malko,
gloata vui cu ur . Exact cum se întâmplase la Bagdad…
Hindusul cu meş s ri la Malko vociferând şi agitând un
pumnal improvizat, confec ionat dintr-un arc de camion ascu it şi
înfipt într-o bucat de coad de m tur . Protectorul lui Malko îl
îndep rt ferm şi smintitul se mul umi doar s -l scuipe.
— Chema i poli ia, repet Malko.
B trânul nu se osteni s r spund . Malko fu îmbrâncit în cas
şi pe lâng el se strecurar vreo cincisprezece b rba i, to i destul
de în vârst . Feti a era în continuare acolo, aşezat pe pat,
împreun cu puştiul care îl adusese pe Malko. La vederea acestuia,
ea începu s plâng , iar b iatul îl apostrof pe un ton ridicat.
Dou sute de capete se înghesuiau la uş şi la fereastr .
Malko fu aşezat pe un scaun. Hindusul cu barb c runt
r mase în picioare în fa a lui, avându-i al turi pe al i doi.
Ar t cu degetul noduros spre feti şi i se adres lui Malko
într-o englez aspr :
— A i încercat s viola i acest copil.
Turbat de furie, Malko ridic din umeri. Capcana fusese bine
pus la punct.
— E grotesc!
Cel lalt insist :
— A i fost v zut de tat l ei. Fata a declarat c a i vrut s o
poseda i cu for a şi c i-a i sfâşiat sari-ul.
— Ea şi l-a rupt, protest Malko şi dup aceea s-a zgâriat.
Minte.
— De ce ar face asta? întreb b nuitor b trânul.
Cel mai r u era c hindusul era de bun credin !
— Nu ştiu. Chema i poli ia, va face o anchet şi dac sunt
vinovat, tribunalul m va judeca…
Hindusul cl tin din cap.
— Noi nu facem aşa. În cazul unui flagrant delict, noi suntem
judec torii, cei mai b trâni din comunitate. Dac cineva fur , i se
taie un deget de la mân . Dac recidiveaz , toat mâna…
Un adev rat popor luminat…
— Ce ve i face dac voi fi g sit vinovat? întreb Malko,
încercând s -şi in firea.
— Vom zdrobi obiectul delictului între dou pietre, ca s nu mai
pute i greşi niciodat , spuse senin hindusul. Aşa e legea.
— E un asasinat, r cni Malko.
Cel lalt nu p ru impresionat.
— Dac nu sunte i cu adev rat vinovat, nu ave i de ce v teme.
Se întoarse spre feti a îmbr cat în zdren ele sari-ului şi îi vorbi
îndelung.
Ea r spunse pe un ton ascu it, dând drumul rochiei şi ar tând
r zbun toare. Spre Malko: justi ia pedepsea crima… Hindusul îi
mai puse şi alte întreb ri şi se întoarse spre Malko.
— Fata confirm c i-a i sfâşiat sari-ul şi c s-a ap rat,
muşcându-v de mân . Ar ta i mâinile.
Spuse o fraz scurt şi cei doi hinduşi îi d dur drumul lui
Malko. Acesta întinse mâinile în fa şi b trânul hindus se aplec
s le cerceteze, g sind imediat muşc tura.
D du din cap plin de gravitate şi f cu semn lunganilor, care îi
r sucir lui Malko mâinile la spate.
— B iatul spune c i-a i cerut s v fac rost de o femeie. V-a
adus aici unde sunt prostituate. Din polite e, a l sat-o pe sora lui
cu dumneavoastr cât timp s-a dus s caute o prostituat , dar nu
a i avut r bdare…
— Aceast fat minte, strig Malko. A fost pus s m acuze.
B trânul se întoarse spre feti şi îi vorbi cu severitate. Ea
cl tin cu indignare din cap. Hindusul spuse pe un ton sinistru:
— Nimeni nu i-a spus nimic. A i încercat s o viola i. Altfel, cum
pute i explica prezen a dumneavoastr aici?
Malko încerc s se justifice:
— Am fost convocat de cineva pe care îl cunoaşte i. Harilal
Parmeshwar. Chema i-l şi v va confirma…
— Harilal Parmeshwar este un om bogat, nu calc prin aceste
locuri, obiect b trânul.
— Aduce i-l aici, insist Malko. M-a onorat cu prietenia lui.
Zecile de perechi de ochi s lbatici ce se i eau în fereastr şi în
uş , urm reau conversa ia f r s priceap nimic. Nu aşteptau
decât un lucru: linşajul.
— Probabil c i-a i înşelat încrederea, spuse pompos b trânul.
V vom judeca.
Alung afar mul imea şi un frison de fericire str b tu
asisten a. Pentru orice eventualitate, cei mai pu in leneşi se
apucar s adune pietre.
Se preg teau de lapidare, o specialitate folcloric din India.
Cei trei hinduşi se sf tuiau cu voce sc zut . Nu trecu mult şi
b trânul hindus se pro pi în fa a lui Malko, spunându-i cu o voce
egal :
— V-am declarat vinovat. Ve i fi pedepsit imediat, aşa cum cer
obiceiurile noastre.
Lui Malko i se puse un nod în gât şi abia putu rosti:
— În ce mod?
B trânul d du un ordin scurt. Doi hinduşi se al turar g rzilor
lui Malko şi cu for e unite, îl scoaser pe brânci din înc pere.
Malko se zb tea din toate puterile, r cnind, ipând şi zgâriind.
Într-un murmur de ur , mul imea se d du la o parte.
Hinduşii îl întinser pe Malko pe o piatr în, are şi plat , care
servea drept sp l tor. Patru îl ineau de glezne şi de încheieturile
mâinilor. Un altul se apuc s -i descheie pantalonii. Gloata se
apropiase şi Malko vedea ochii lacomi de ur intuindu-l ca într-un
coşmar. Nu avea de la cine s aştepte mil .
În ciuda mişc rilor lui disperate, hinduşii reuşir s -i scoat
pantalonii şi lenjeria. De la brâu în jos era gol puşc .
Singur, fa în fa cu mul imea dezl n uit şi fanatic , sim i
cum îl cuprinde panica.
— L sa i-m , url el.
Panica sc pat de sub control îl f cu s tresar şi corpul i se
arcui. Imediat, ceva rece îi fu strecurat sub fese. B trânul hindus
profitase şi împinsese o piatr mare şi plat . Fruntea i se acoperi
de sudoare. Aşa cum îl amenin ase hindusul, aveau s -i striveasc
sexul între dou pietre. Avea o şans la o mie s supravie uiasc
oribilei mutil ri. Halal supravie uire…
B trânul ridic bra ul cu demnitatea unui mare preot care
efectua un sacrificiu.
Cuprins de o team visceral , Malko url s -şi sparg pl mânii.
Aten i, hinduşii aşteptau. Închise ochii ca s nu vad piatra
c zând şi strânse cu putere din din i. Mai fusese torturat şi ştia c
şi cele mai mari dureri fizice aveau o limit .
Şocul nu se produse îns . Malko deschise din nou ochii.
B trânul inea în continuare bra ul ridicat. O t cere de moarte se
l sase peste mul ime. Extremitatea evii unui Colt 45 era proptit
în b rbia „sacrificatorului”, înclinat în aşa fel încât glon ul s -i
smulg trei sferturi din east .
În spatele Coltului era un bra şi la cap tul lui mutra serioas a
lui Chris Jones. Cu mâna stâng îndreptase spre mul ime un
pistol de calibru 38, cu piedica tras . La trei metri de el, Milton
Brabeck, înso it de doi hinduşi, pe care Malko îi recunoscu drept
servitorii lui Harilal, ineau la respect ultimele rânduri ale gloatei,
îndreptând spre ei dou Colturi automate, care valorau greutatea
lor în aur.
Chris surâse din vârful buzelor şi i se adres b trânului:
— Spune i-le s se retrag , dac nu vor s le zbor creierii, zise el
vesel. Altfel o s cam împroaşte în jur.
Lui Malko îi reveni glasul.
— Nu trage i, ne vor linşa. În plus, b trânul e de bun credin .
E o greşeal .
— Pentru el ar fi ultima, spuse gorila. Dac nu veneam…
Îl lovi uşor sub b rbie şi c tarea se ag de pielea ridat .
B trânul începu s sângereze.
— Spune-le maimu elor tale s -i dea drumul prietenului nostru,
zise el afectuos şi pune piatra uşurel jos.
Chipul hindusului devenise cenuşiu. Îşi trecu limba peste buze
şi d du un ordin cu vocea sugrumat . G rzile îl eliberar cu regret
pe Malko.
Frustrat , mul imea se repezi în fa . Chris trase cu exactitate
trei gloan e la cinci centimetri de primul rând şi împuşc turile
stârnir un nor de praf. Hinduşii se retraser bomb nind. Malko
se ridicase deja în picioare şi se îmbr ca.
Mâinile îi tremurau şi nu reuşea s -şi revin . Îl apostrof pe
hindusul c runt.
— Era i gata s comite i o greşeal îngrozitoare.
eava Coltului afecta dic ia b trânului. Bâigui un r spuns de
neîn eles, apoi strig ceva în limba lui.
Imediat, primul rând se apropie. Milton îi anun calm:
— Primul care face un pas e mort.
Probabil c limba englez era obligatorie în şcolile hinduse, c ci
nimeni nu mişc .
— Ce le-a i spus? întreb Malko.
Cel lalt îşi adun bruma de curaj şi r spunse:
— Le-am spus c indiferent dac acel om m va ucide sau nu,
sentin a trebuie aplicat .
Indexul lui Chris se albi pe tr gaci.
— Cred c a venit timpul s -i zbur m c p âna luia.
Malko îi prinse încheietura, îndep rtând eava armei.
— Aştepta i!
Se întoarse spre hindus.
— Sunt un om cinstit. Întreba i-i pe aceştia doi. V vor spune c
sunt într-adev r prieten cu Harilal Parmeshwar. M cunosc.
În mod v dit, b trânul nu aştepta decât o ocazie de a-şi salva
via a. S te laşi omorât nu era o decizie de luat cu inima uşoar …
Le f cu semn celor doi Gurkha s se apropie. Urm o discu ie
interminabil şi de neîn eles. Chris şi Milton nu sl beau
supravegherea. Malko îi întreb c rui fapt se datora prezen a lor
chiar la momentul oportun.
Chris Jones surâse.
— A telefonat Dan şi i-am spus c a i plecat la Harilal. L-a
telefonat şi a descoperit mistificarea. Dou grupuri au plecat în
c utarea dumneavoastr . Cei pe care îi vede i ne-au adus aici,
dup pe au tot p l vr git cu prietenii întâlni i în cale. Noi eram pe
urmele lor.
Cei trei hinduşi terminaser discu ia. Foarte demn, b trânul
ridic mâinile pentru a calma gloata şi îi spuse lui Malko:
— Dac veneratul Harilal Parmeshwar r spunde pentru
dumneavoastr , nu putem s v punem cuvântul la îndoial .
Sunte i liber.
Malko respir mai uşurat.
— Aş vrea s -i interoghez pe copii, spuse el. Nu s-au putut
gândi singuri la o asemenea uneltire…
B trânul hindus se adres mul imii care se împr ştia încet,
privat de spectacolul linşajului. Imediat, cei doi copii care îl
acuzaser pe Malko fur împinşi în fa de doi sl b nogi şi for a i
s îngenuncheze.
Amândoi începur s suspine. Fata striga pe un ton ascu it,
ştergându-şi ochii cu o bucat de sari. În ciuda rolului odios pe
care îl jucase, lui Malko îi era mil de ea.
Deschise gura ca s -i întrebe ceva, dar copiii se fofilar brusc
printre picioarele adul ilor şi o rupser la fug . În câteva secunde,
aveau un avans de dou zeci de metri. Dup ce primul moment de
stupoare trecu, se auzi un urlet colectiv şi gloata de hinduşi o lu
la goan dup ei.
Gorilele şi Malko r m seser pe loc, împreun cu b trânul.
Feti a se preg tea s se ascund într-o cas , dar prima piatr o
lovi în spinare. C zu, încerc s se ridice, dar ploaia de pietre care
urm o lovi în cap şi ea r mase nemişcat , cu sângele curgând din
r nile nenum rate.
B iatul se întoarse în momentul în care o piatr mare şi
rotund îl lovi în genunchi. Încerc s se târasc , dar un hindus
de şaptesprezece ani se apropie la mai pu in de trei metri de el şi îi
strivi fa a cu o bucat de stânc .
În acest timp, al i trei lapidau feti a de la mic distan , care
muri cu capul zdrobit. Când ap rur Malko şi cele dou gorile,
copii nu mai tr iau. Masacrul îi l s interzişi. Din ei nu mai
r m seser decât dou gr m joare sângerânde. Osul zdrobit al
coapsei feti ei ieşea prin sari…
— Doamne, suspin Malko. Ce monştri!
De ei se apropie un hindus având în mân o bucat de stânc .
Bra ul lui Chris se destinse ca un şarpe. Explozia armei îi
îndep rt pe cei mai temerari. C zut pe brânci, hindusul se d du
înapoi, dar nu l s piatra din mân : glon ul nimerise chiar în ea.
Se ridic şi o lu la s n toasa.
Milton era alb ca varul.
— Mor de poft s trag în mul ime, zise el. Chiar dac dup asta
ne-ar masacra.
Întristat, Malko îi spuse:
— N-ar servi la nimic. Handicapul a dou zeci de secole de
civiliza ie nu poate fi dep şit cu gloan e blindate…
— Ştiu, dar m car aş fi împ cat.
Neputincioşi, cei trei albi coborâr strada, ieşind din atmosfera
de coşmar. Era o lume lipsit de ra iune şi primitiv , cu care
judecata lor de occidentali nu avea nici o leg tur .
Ieşir din cartierul hindus. Probabil c cele dou victime
fuseser îngropate în prip . Copiii erau mul i. Doi în plus sau în
minus nu mai conta…
Un singur lucru îl consola pe Malko: era aproape sigur c ştia
motivul pentru care încercaser s -l ucid . Se apropia de int .
Urm torul lucru era s dea de Dan Lohan, care scotocea prin
Toorak, undeva în vale.
 Capitolul XVI

Gupta îşi reluase supravegherea, ca şi când nimic nu se

întâmplase. Harilal Parmeshwar nu f cuse nici un comentariu
asupra capcanei întinse lui Malko. Dac voia s ob in un rezultat,
trebuia s -i întind şi el o curs hindusului, cu ajutorul Guptei…
O capcan pe care Malko tocmai o inventase, gândindu-se la
mormântul lui Stevenson şi la privirile lui Grace Lohan. Dac avea
dreptate, aproape toate piesele de puzzle aveau s se aşeze la locul
lor.
Ceru o convorbire de la recep ie şi aştept . Dan Lohan era înc
la birou.
— Nu. Nu am nout i, r spunse el la întrebarea vice consulului,
dar m-am gândit la ceva. Atunci când a murit Thomas Rose, m
rog, în acea perioad , exista vreo unitate a marinei americane la
Suva?
— Desigur. Portavionul John-F.-Kennedy. A f cut o escal de
dou zile. Am organizat un cocteil foarte reuşit la Yacht Club.
Comandantul…
— Vin des aici nave americane? îl întrerupse Malko.
— Da, destul de des. Cele care vin din Honolulu şi se duc în
Australia se opresc aici. Suva este porto-franco şi îşi pot reface
proviziile la un pre mai sc zut.
— Am priceput, spuse Malko. Dan, v rog s mai r mâne i pu in
la birou, trec pe la dumneavoastr .
— Acum? E şase şi jum tate. Grace m aşteapt , lu m masa la
guvernator. E mai precis decât un ceas Bulova.
Râse de gluma f cut , dar Malko insist :
— Telefona i-i lui Grace. Nu vom întârzia mult şi v ve i putea
duce dup aceea la dineu. Ceea ce vreau, s fac nu suport
amânare.
Dan Lohan închise indispus telefonul. Din fericire, distan ele
erau scurte la Suva. Malko ajunse la el peste cinci minute.
Americanul fuma nervos şi îi arunc lui Malko o privire îngrijorat .
— Ce v-a apucat? îmi ascunde i ceva? Ave i nout i?
— Nu înc , dar cred c e o chestiune de zile. Cu o condi ie.
— Care?
 — Condi ia este ca o nav american s fac escal aici cât mai
repede. De preferat o nav mare. Pentru aceasta aş vrea s utilizez
telexul dumneavoastr codat. Am de trimis un mesaj la
Washington şi unul la Honolulu. Diferen a de fus orar ne va aduce
un câştig de timp.
Dan Lohan f cu ochii cât cepele.
— Pentru ce vre i s aduce i aici o unitate a marinei?
Malko surâse cu o uşoar triste e.
— sta e secretul meu…
Vice consulul nu insist . Se duse la seiful din perete şi scoase o
c rticic .
— Acestea sunt codurile şi indicativele, zise el. În fond, nu ave i
nevoie de mine. Telexul este în înc perea de al turi.
Malko fi mul umi. Într-un anumit sens, aranjamentul îl
satisf cea. În momentul în care vice consulul puse mâna pe
clan , îl întreb :
— Dan, ave i pe aici o Biblie?
De data aceasta americanul îl privi cu o îngrijorare f iş .
Spionii nu aveau obiceiul s foloseasc Bibliile drept arme. Se
întoarse totuşi, scotoci în birou şi scoase o Biblie cu copert roşie.
— Vre i s v ruga i?
Malko împinse Biblia spre american:
— Dan, aş vrea s jura i pe aceast Biblie c nu ve i spune
nim nui c avem inten ia s aducem aici o nav militar .
Chipul vice consulului deveni violaceu. Se sufoca de indignare.
Deschise gura şi o închise de mai multe ori înainte s r spund :
— Bine dar nu ave i încredere în mine, sau ce? Eu…
dumneavoastr … lucr m la aceeaşi firm !
— Am încredere în dumneavoastr , spuse Malko domol, dar nu
vreau nici o indiscre ie, fie ea chiar şi involuntar . Ştiu c dac v
pun s jura i pe Biblie, v ve i ab ine de la impruden e…
Dan Lohan ridic din umeri.
— E ridicol. M-ar mira ca Marina s v trimit m car o barc .
Au alte lucruri de f cut. Dac vre i s m jur, o s-o fac şi pe asta.
Cu un aer furios, murmur câteva cuvinte cu mâna lipit de
Biblie, sub privirea impasibil a lui Malko, apoi bomb ni ca un
elev pus la col :
— Bun, acum pot s plec?
Malko îi strânse îndelung mâna.
— Distrac ie pl cut la dineu. De îndat ce primi i r spuns la
telexurile mele, anun a i-m , dar nu-mi comunica i, la telefon
despre ce e vorba.
Vice consulul o lu la goan pe sc ri. Trebuia s fi ajuns deja la
guvernator.
R mas singur, Malko întocmi cu grij primul mesaj destinat lui
David Wise, şeful diviziei planuri de la CIA, cel care îl trimisese în
Pacific. Doar el avea puterea de a convinge Marina s disloce una
din pre ioasele ei nave… Cu argumentele pe care i le prezenta,
erau slabe şanse ca cei din Honolulu s refuze.
Mai mult ca oricine, aveau interesul s elucideze misterul mor ii
lui Thomas Rose, asta dac Malko nu se înşela.
Malko scrise timp de o or şi se duse personal la teleimprimator.
Când ieşi din consulat era zece seara şi str du ele din Suva erau
cu des vârşire pustii. Dac ipoteza lui era just , avea s afle
curând adev rul şi colonelului Kan-Mai nu-i mai r mânea decât s
o ia din nou de la zero. Eterna munc a Penelopei pentru Serviciile
Secrete.
*
* *
Dan Lohan ajunse la cafeneaua de la Travelodge la şase
diminea a, în momentul în care Chris Jones termina de mâncat
ou le cu şunc . Avea un aer misterios şi important. Nu abord nici
un subiect sensibil în fa a gorilelor. În momentul în care ajunse cu
Malko la cap tul piscinei, explod în surdin :
— Nu s-ar putea spune c nu ave i rela ii mari, zise el
admirativ. Tocmai am primit o radiogram oficial din Hawai.
Submarinul Taurus va face escal aici peste trei zile. Este în
misiune de manevr .
Satisfac ia lui Malko era amestecat cu triste e. Îşi ascunse
tulburarea fa de american:
— A i fost deci anun at oficial. Ca şi când nu am fi intervenit.
— Absolut.
— Ce ve i face în acest caz?
— Voi anun a Fidji Times şi voi organiza un cocteil la Yacht
Club.
Malko îşi contempla chipul în apa alb strie a piscinei. Din
fericire, Dan nu b nuia nimic. Era înc prea devreme ca s -l
avertizeze.
— Proceda i ca de obicei, spuse el, mai ales în ceea ce priveşte
Fidji Times.
Vice consulul plec şi Malko se întoarse în cafenea, unde cele
dou gorile continuau s se îndoape cu ou cu şunc , singura
mâncare pe plan local în care aveau încredere.
*
* *
Fidji Times consacrase o jum tate de pagin sosirii lui Taurus.
Negustorii hinduşi îşi dereticau pie ele în aşteptarea marinarilor.
Strivit de furtunile de la începutul sezonului ploilor, Suva se mai
trezise pu in. C ldura era îns din ce în ce mai puternic .
La volanul Toyotei, cu cele dou gorile pe bancheta din spate,
Malko urca spre locuin a lui Harilal Parmeshwar. Ca în fiecare
sear , se ducea la raport, cu speran a de a ajunge la finalul
afacerii.
Ajungând în fa a casei, avu presim irea unei catastrofe. Un grup
animat de hinduşi ocupa peluza. Erau doar b rba i. T cur atunci
când Malko ieşi din maşin , l sându-şi g rzile pe loc. Era o
chestiune de diploma ie. În locul celor doi paznici de fiecare zi,
erau şase, cu un aer şi mai s lbatic. Cu pumnale lungi la brâu,
blocau complet uşa. La vederea lui Malko, se d dur rapid la o
parte.
Îmbr cat într-o tunic roşie, Harilal st tea în picioare în
mijlocul mai multor hinduşi. Pentru prima oar de când îl
cunoscuse Malko, purta o arm la brâu, un pumnal lung cu
mânerul încrustat cu pietre multicolore, îl primi pe Malko la fel de
politicos şi de rafinat, întrebându-l de s n tate şi cerându-i
nout i despre Dan Lohan. Ochii lui aveau îns o fixitate care
dezmin ea amabilitatea cuvintelor. Malko îl sim i încordat, revoltat
parc de ceva. Ceilal i hinduşi se grupaser separat şi îl priveau
curioşi pe Malko. Acesta profit şi întreb :
— S-a întâmplat ceva?
Ca şi când şi-ar fi scos masca, Harilal îşi pierdu dintr-o dat
aerul impasibil. Grimasa feroce d du la iveal din ii str lucitori şi
Malko sim i cum îl ia cu frig.
— Câinele sta şi-a b tut joc de mine, spuse el.
— A disp rut?
Hindusul cl tin din cap.
— Nu. Veni i.
Traversar casa şi ajunser într-o înc pere p zit de patru
hinduse aşezate în genunchi. La vederea şefului Gurkha, acestea
se ridicar . El le d du la o parte şi intr într-o camer luminat de
f clii, în care plutea o arom puternic de t mâie.
La început, Malko nu distinse nimic în penumbr , apoi v zu
corpul întins pe mas , acoperit aproape în întregime cu flori de
hibiscus şi cu gardenii. Se apropie şi scoase o exclama ie de
oroare. Cadavrul Guptei era de nerecunoscut, în special fa a. În
orbitele din care fuseser smulşi ochii îi îndesaser bumbac.
Acesta se îmbibase cu sânge, formând dou bile roşii.
Buzele feti ei fuseser ciopâr ite cu lama, dând la iveal din ii
str lucitori, într-un rictus ironic şi macabru. Numai nasul fin şi
cârn r m sese neatins.
Coborând privirea, Malko z ri pumnalul înfipt în piept, printr-
un triunghi de pânz verde, p tat de sânge. Mâinile încrucişate
peste ran ineau o floare de lotus. În spatele lui. Malko, şeful
Gurkha spuse domol:
— Mi-au adus corpul adineauri, i-au scos ochii şi i-au t iat
buzele de vie. Apoi au ucis-o, executând-o ca pe o tr d toare, cu
toate c era fata mea. Au îndr znit aşa ceva!
— Ce oroare, spuse Malko şoptit.
Harilal se aplec asupra micului cadavru, îi s rut tatuajul roşu
de pe frunte şi ridic privirea, fixându-l pe Malko. Privirea lui
lacom p rea halucinant .
Ochii lui Malko se umpluser f r voie de lacrimi. V zuse multe
lucruri oribile în meseria lui, dar tortura suferit de acel copil
întrecea orice imagina ie.
Harilal îi sim i tulburarea şi îl strânse de bra cu mâna lung şi
cafenie.
— Veni i, spuse el, v aşteptam pentru r zbunare.
 Capitolul XVII

Harilal Parmeshwar scoase de la brâu pumnalul lung, cu

mânerul împodobit cu pietre pre ioase şi i-l întinse lui Malko.
— Dumneavoastr v revine onoarea de a-i t ia gâtul.
Ceilal i hinduşi f cur cerc în jurul lui, unul mai feroce ca altul.
Nici unul nu purta arm de foc, dar şi cel mai am rât pumnal ar fi
putut t ia o vit în buc i. Malko nu-şi revenise înc din şoc.
Chipul mutilat al Guptei îi juca în fa a ochilor. El era singurul
responsabil pentru ce se întâmplase!
— V cer scuze, îi spuse el lui Harilal. N-ar fi trebuit niciodat
s accept acest serviciu.
Surâzând s lbatic, Gurkha nu lu în seam obiec ia.
— To i trebuie s murim. Gupta va reveni foarte repede printre
noi într-o alt via . Omul acela îns , m-a sfidat, m-a batjocorit.
Sângele lui ne va r zbuna.
Hinduşii credeau cu adev rat în metempsihoz . Cu toate
acestea, Malko era şocat de insensibilitatea tat lui Guptei. Voia s -
şi r zbune onoarea, prin suferin ele oribile ale fetei sale.
— Ce vre i s face i? întreb el.
Hindusul îl privi drept în ochi.
— S -l ucid cum a ucis-o pe Gupta.
Malko îşi storcea mintea cum s câştige timp. Şi el ar fi fost
fericit s -l ucid pe cel r spunz tor de asasinat, dar dac
ceasornicarul murea, ancheta lui lua definitiv sfârşit.
— Probabil c ne aşteapt , obiect el.
Gurkha surâse cu un dispre suveran.
— Îi este doar şi mai fric .
— Dar poli ia…
— Poli ia nu se amestec în aşa ceva, dar dac tovar şii
dumneavoastr vor s ne înso easc , sunt bineveni i.
Malko se gândi la gorilele care îl aşteptau cumin i în Toyota. Era
o surpriz pl cut pentru ei.
— Harilal, spuse el, v cer s v amâna i r zbunarea. Pentru
moment, am nevoie de Nabi Khalsar viu.
Hindusul cl tin din cap.
— Nu. Nu vreau s aştept. Dac nu vre i s veni i cu mine, m
duc singur.
În timp ce vorbeau, traversar înc perea şi ajunser pe teras .
Z rindu-l pe Malko, Chris Jones şi Milton Brabeck ieşir din
maşin , mai mult ca s -şi dezmor easc picioarele, decât din
instinct.
Nu le pl ceau chipurile s lbatice ale hinduşilor care îl
înconjurau pe Malko.
Acesta îi inea piept lui Harilal Parmeshwar.
— Imposibil. Nu v pot l sa s -mi distruge i capcana. Au murit
deja prea mul i. Acum sunt aproape de cap tul firului. Voi merge
cu dumneavoastr mai târziu.
Ostil şi încruntat, Harilal îl asculta. Sim ind tensiunea, Chris şi
Milton se apropiar .
În replic , Harilal d du un ordin şi şase dintre oamenii s i
f cur zid între cei trei albi şi poart . Sem na a declara ie de for .
Discret, Chris duse mâna la brâu, mângâind patul pistolului.
— Pleca i, spuse Harilal, sunte i un laş.
— Dac ieşi i de aici, r spunse Malko, telefonez la poli ie. Vreau
ca Nabi Khalsar s mai tr iasc dou , trei zile.
— Sunte i un tr d tor, şuier Harilal. Ve i muri primul!
Strig un ordin şi totul se petrecu foarte repede. Nimeni nu v zu
ap rând pistolul în mâna lui Chris, dar Milton, cu dou arme de
calibru 38 în mâini, se trezi cu vârful unui pumnal la cincizeci de
centimetri de grumaz.
Fiecare hindus îşi scosese pumnalul. Erau mai bine de o
duzin .
Pentru o secund , tensiunea deveni insuportabil . Malko ştia c
amenin area pistoalelor nu avea s -i opreasc pe Gurkha: mai
v zuser aşa ceva. Nu-l putea îns l sa pe Harilal s -l masacreze
pe Khalsar tocmai acum.
— Harilal, implor el. V-aş putea l sa s pleca i şi v-aş întinde o
curs . V fac o propunere: via a lui Khalsar contra vie ii mele,
pentru trei zile. Dup aceea, e al dumneavoastr .
— Cum îmi pute i da via a? spuse Gurkha neîncrez tor.
— Voi fi ostaticul dumneavoastr . Dac Khalsar scap şi este
ucis de altcineva, m pute i omorî.
Şeful Gurkha reflect câteva clipe, apoi tr s turile i se
destinser uşor.
— Accept, pentru c avem leg turi de sânge. Aceştia doi vor
r mâne şi ei aici ca oaspe i ai mei. Dumneavoastr ve i fi p zit de
cei mai fideli oameni ai mei, pân la încheierea învoielii. Dac
încerca i s p r si i Suva, sau Khalsar fuge, v vor ucide. Iar dac
totul se termin cu bine, peste trei zile îi ve i lua gâtul lui Khalsar.
— De acord, spuse Malko.
— Hei! Nou nu ne-a cerut nimeni p rerea, gemu Chris. Dac
tipul la se îmboln veşte de grip , o încas m.
Dup atâta tensiune, Malko sim i nevoia s destind atmosfera.
— Şi eu, remarc el, dar vor fi îndeajuns de delica i s ne
înjunghie în somn. Sunt nişte domni…
Umorul lui nu avu succes. Chris şi Milton aproape c refuzau s
asculte ordinul. Harilal întinse mâna.
— Da i-mi armele. Sunte i între prieteni.
Gorilele nu gândeau acelaşi lucru. Chris chiar se preg tea s
calculeze câ i hinduşi putea omorî înainte de a fi doborât… Cu
toate acestea, se supuser . Privirea imperativ a lui Malko îi
convinsese. Harilal d du un ordin şi ap ru un servitor, purtând o
tav de argint. Se opri mai întâi în fa a lui Chris…
Când îi veni rândul lui Milton, acesta pred cele dou pistoale şi
întoarse privirea. Servitorul se îndep rt cu tava plin de arme şi
Malko spuse domol:
— Milton…
Cu regret, acesta scoase de la brâu un pistol cu eava retezat ,
de care se vede treaba c uitase.
— Totul va fi în regul , îi asigur Malko. V dau cuvântul meu.
Ave i încredere în mine?
T cerea nu putea fi considerat un r spuns total afirmativ…
Doi Gurkha, s lbatici şi mu i, îmbr ca i cu şorturi kaki
decolorate, c m şi, turbane şi sandale, îl încadrar pe Malko.
Pumnalele li se ghiceau pe sub haine. Harilal îi surâse rece lui
Malko.
— Nu vorbesc decât dialectul nostru. Au ordine s v înso easc
pretutindeni. Vor dormi cu dumneavoastr în camer .
Minunat, dar aşa fusese în elegerea. Cei doi Gurkha, c rora nu
le ştia nici m car numele, se urcar în Toyota. Malko îşi lu la
revedere de la gorile şi demar .
Ce era mai periculos de acum urma.
*
* *
Cuterul alb al lui Ai-Ko era la chei, înghesuit între dou mini-
cargouri jegoase. Malko se bucur . C p tase o afec iune special
pentru micu a metis , atât de candid şi ciudat . Spera s o
g seasc la bord…
 Gurkha îl urmau ca nişte canişi. Puntea cuterului era pustie.
— Ai-Ko?
Treizeci de secunde mai târziu, tahitiana era în bra ele lui,
frecându-se de el ca o pisicu amorezat . Indiferen i, Gurkha se
aşezar pe punte. Ce se petrecea nu-i privea. Ai-Ko îi privi
tem toare.
— Sunt prietenii t i?
Malko îi mângâie p rul.
— Ar fi prea mult de explicat. Mai târziu. Acum am nevoie de
tine. Îmi po i face un serviciu mare de tot?
Ai-Ko trepida de bucurie.
— Orice vrei, dar mai întâi vino, Georges nu e aici…
Nu se s tura niciodat . Din nefericire, nu era momentul!
— Î i pui via a în joc, o avertiz Malko. Te voi ap ra, dar…
Ea îi puse mâna pe gur .
— Nu-mi pas ! Spune-mi!
Malko îi explic . Ai-Ko îl ascult şi într-un final d du din cap şi
aprob cu entuziasm:
— E foarte uşor!
Se gândi la Gupta, vru s -i povesteasc despre ea, dar se
ab inu. La ce bun.
— Când vrei s încep?
— Imediat, dac po i.
Ea disp ru sub punte s se îmbrace, aruncându-i lui Malko o
privire înc rcat de regrete. Acesta contempla apa murdar a
portului Suva. Patronii s i, în birourile cu aer condi ionat de la
Washington, uitau c în anumite ri, nu se rezolv totul cu
aparate de ascultare.
Urm rind-o îns pe Grace Lohan în locul lui Nabi Khalsar, risca
mai pu in.
 Capitolul XVIII

Grace Lohan plec de acas la opt seara, îmbr cat într-o rochie
uşoar , din material imprimat şi cu p rul strâns în coc. So ul ei
avea s lipseasc toat seara, ocupat cu preparativele pentru
cocteilul de la Yacht Club, dat în cinstea lui Taurus. Submarinul
urma s soseasc a doua zi diminea a. Ai-Ko era aşezat pe o
banc , aşteptând parc autobuzul. So ia vice consulului nu-i d du
nici o aten ie şi o coti gr bit la stânga. Mai merse pu in, apoi o
lu pe Thakombau Road, un bulevard larg urcând spre cartierul
reziden ial din Suva.
Cu picioarele goale, ca o mic fidjian , Ai-Ko o urm rea de la
distan . Mult mai departe, Malko, îmbarcat în Toyota împreun
cu cei doi Gurkha, o supraveghea, gata s intervin la nevoie.
Malko opri maşina pe Queen Elisabeth Drive col cu
Thakombau. Putea vedea silueta micu urcând coasta. Cei doi
Gurkha, aşeza i în spate, erau neclinti i ca nişte statui.
Ai-Ko o lu la dreapta pe Berkley Crescent şi disp ru. Malko
porni imediat maşina. Dup o sut de metri, aproape c se lovi de
Ai-Ko. Fata se întorcea în fug . Îi deschise portiera. Ochii metisei
str luceau de a â are.
— Am v zut-o intrând într-o cas , spuse ea. Dac ocolim pe la
Parcul Guvernatorului, ferestrele dau în spate şi ve i putea vedea
în untru.
Întoarser maşina spre Queen Elisabeth Drive, l sând-o în
dreptul gardului şi îşi continuar drumul pe jos, pe o alee
m rginit de manghieri înal i. Ai-Ko cerceta casele şi la un moment
dat ar t spre una din ele.
— Acolo.
Întunericul îi f cea invizibili. Cei doi Gurkha îl urmau f r s
pun întreb ri. O fereastr de la etajul doi era luminat . Din
copacul din fa a casei s-ar fi v zut bine în untru. Malko spera s
fie fereastra potrivit …
Le d du de în eles celor doi prin gesturi c voia s se urce în
copac. Serviabili, îl ajutar s se prind de prima creang .
Frunzişul des îi ascundea mişc rile. Ajuns destul de sus, se c r
pe o creang ieşit în afar şi privi.
 Fereastra nu avea perdele, iar camera nu era mobilat decât cu
un covor mare şi cu un lampadar.
Nabi Khalsar era aşezat de profil, în pozi ia lotus, înf şurat într-
o pânz şi cu turbanul pe cap. Z rind-o pe Grace, Malko fu gata s
cad . Nici o şuvi deranjat , chipul la fel de puritan şi de demn,
dar în rest femeia era goal , cu mâinile unite în dreptul fe ei, dup
obiceiul hindus şi aşezat în fa a lui Khalsar. Hainele îi erau
împ turite cu grij pe covor, al turi de un pachet mare. Între ea şi
hindus se afla o farfurie plin cu un lichid roşiatic.
R maser nemişca i mai multe minute. Malko începuse s aib
cârcei şi i se p ru c stau aşa de o veşnicie.
Khalsar îşi desf cu încet pânza din jurul mijlocului şi r mase
gol puşc . Atent, îşi plas sexul cu extremitatea în lichidul din
farfurie. Cu acelaşi aer impasibil, Grace îngenunchie în fa a lui.
B rbatul închise ochii şi membrul începu s se umfle, ajungând
repede într-o erec ie total . Grace respira ritmic. Cu ochii închişi,
hindusul îi ignora prezen a.
Aproape la fel de repede cum se umflase, sexul îşi rec p t
pozi ia ini ial , cu extremitatea în lichidul roşiatic.
Atunci se petrecu ceva extraordinar: lichidul începu s scad :
hindusul „bea” literalmente cu sexul con inutul farfuriei, în mai
pu in de un minut, aceasta fu goal !
Grace îşi pierduse aerul impasibil. Cu buzele întredeschise,
p rea fascinat de ce se întâmpla sub ochii ei.
B rbatul întinse încet mâinile şi sexul se umfl din nou.
De-abia atunci Grace înaint şi se l s p truns de hindus.
Acesta nici m car nu deschise ochii.
Malko nu putea auzi, dar vedea chipul lui Grace contractându-
se şi îşi d du seama c urla nebuneşte. Masca de puritanism se
topise şi sem na cu o iap în c lduri.
Hindusul st tea în continuare nemişcat ca o statuie, de parc
nu sim ea nimic. Dup un timp care i se p ru lui Malko infinit de
lung, Grace se desprinse din încleştare şi se rostogoli pe podea.
Imediat, sexul hindusului se dezumfl , sprijinindu-se de farfurie
şi eliminând lichidul. O dovad mut a autocontrolului.
Doar atunci Nabi Khalsar deschise ochii.
Malko oft uşurat. Grace Lohan se îmbr ca.
La un moment dat îl z ri pe hindus întinzându-i femeii un
obiect de m rimea unei frapiere de şampanie, pe care aceasta îl lu
cu precau ie, de parc era ceva pre ios şi fragil.
Hindusul se aşez din nou în pozi ia lotus. Nu schimbaser nici
m car un s rut. Sex abstract, imaterial, un soi de misticism erotic.
Nici m car dup ce Grace plec , Nabi Khalsar nu-şi modific
pozi ia. Malko îl pândi, sperând s fie un simulant, dar acesta îşi
vedea în continuare de medita ie.
Traversar parcul. Dan Lohan avea s mai lipseasc dou ore
bune. Pentru ceea ce inten iona s fac , Malko prefera s fie
singur.
Malko o l s pe Ai-Ko în apropierea portului şi cu cei doi
Gurkha pe urmele lui, se îndrept spre vila lui Lohan.
*
* *
Grace Lohan le deschise chiar ea. Nu fu surprins la vederea lui
Malko. Privirea îi deveni întreb toare atunci când îi v zu
înso itorii.
— Nu v teme i, spuse el, sunt îngerii mei p zitori. Grace se
schimbase şi purta o rochie de crep alb, foarte sobr . F r machiaj
şi cu ochii albaştri şi nevinova i, p rea virtutea în persoan . Malko
se întreb dac nu visase.
— Dan este la Yacht Club, spuse ea.
Surâsul lui Malko deveni mai rece.
— La dumneavoastr am venit, Grace. Pot s intru?
Liniştea de pe chipul ei se tulbur pu in, dar se d du la o parte
şi îl pofti în untru. În salon era r coare. Grace Lohan se aşez pe
marginea unui divan, cu mâinile încrucişate pe genunchi, într-o
atitudine atent i monden . Malko îi privea genunchii rotunzi,
acoperi i pe jum tate de rochie. Era oare aceeaşi femeie?
— Cu ce v pot fi de folos?
Malko era foarte încurcat. Detesta s tortureze o femeie. Chiar
dac era convins de juste ea ac iunii sale, doamna Lohan era o
victim . Clima, sim urile, so ul şi ceva mai puternic decât ea.
— Nu v voi întreba despre rela iile pe care le ave i cu Nabi
Khalsar, spuse el f r menajamente. Via a personal v priveşte.
Vreau îns s ştiu ce v-a dat mai devreme.
T cerea dur parc la nesfârşit. Grace Lohan încas lovitura.
Încheieturile i se albir şi p li îngrozitor. Ochii albaştri îl fixau în
continuare pe Malko.
— Nu ştiu despre ce vorbi i, spuse ea domol, cu o voce uşor
tremur toare. Rela iile mele cu domnul Khalsar sunt absolut
normale. Este un excelent artizan şi un om de o mare valoare
moral . Un fel de sfânt. Un om care…
Îşi c uta cuvintele. De îndat ce pronun ase numele lui Khalsar,
îşi rec p tase siguran a de sine.
— … care a f cut dragoste cu dumneavoastr aşa cum nu v
închipuia i nici în cele mai nebuneşti vise, încheie Malko. Aşa cum
s-a întâmplat mai devreme.
Un spasm nervos contract buza superioar a femeii. P rând
mai b trân cu dou zeci de ani, îl contempla pe Malko cu un
amestec de stupefac ie şi oroare.
— De unde şti i? şuier ea.
— V-am v zut şi pentru asta v cer scuze.
— M-a i v zut?
Vocea îi era sugrumat .
— Da.
— Dumnezeule!
Înecat de ruşine, în glasul ei se sim ea totuşi o umbr de
mândrie…
— Nu asta m intereseaz , se gr bi Malko s o asigure, ci
obiectul pe care vi l-a dat Khalsar şi pe care l-a i adus în bra e, ca
pe ceva pre ios.
Pr buşit , ea reuşi s clatine din cap, afirmând f r convingere:
— Nu ştiu. V-a i… înşelat. Nu mi-a dat nimic.
Privirea aurie a lui Malko se în spri. Lohan trebuia s se
întoarc . Cu o r ceal voit , îi spuse:
— Dac nu-mi spune i adev rul, am s scotocesc toat casa, în
timp ce g rzile mele v vor imobiliza.
Ea nu ced înc .
— Sunt ridicol , spuse ea cu o voce aproape normal . Îmi pare
r u c am umblat cu ascunzişuri. Am s v ar t despre ce este
vorba.
Se ridic şi ieşi din camer . Malko o urm . Ea se duse la un
dulap de pe hol de unde scoase un pachet înf şurat într-o pung
de hârtie cafenie. Îl puse pe mas şi b g mâna în pung .
— Ve i vedea c nu merita deranjul, spuse ea pe un ton
monden.
Gesturile îi erau perfect normale, dar o uşoar încordare din
voce îl f cu atent pe Malko. F cu un salt şi o apuc de bra ,
tr gând-o înapoi.
— Nu v apropia i de mas , îi ordon el.
Cei doi Gurkha d duser n val . Malko îi potoli cu un gest.
Grace îşi scoase încet mâna din pung şi f cu un pas înapoi.
Buza de jos îi tremura. Izbucni brusc în suspine şi se pr buşi pe
divan.
 — Oh! ucide i-m , gemu ea. Omorâ i-m înainte s vin Dan.
Malko îndep rt hârtia cafenie, dând la iveal coaja galben a
unui ananas enorm, apetisant şi parfumat. Îl examin şi v zu c
partea superioar a fructului fusese decupat ca un capac.
Pip i şi reuşi s o urneasc , descoperind o cavitate. Pe o pl cu
metalic rotund marcat de la 0 la 300, pivota un cursor, aflat în
acel moment în pozi ia superioar , separat de pl cu printr-un
ştift. Era de ajuns ca acesta s fie ap sat şi mecanismul de
ceasornic se punea în mişcare. Cu gândul la ce s-ar fi putut
întâmpla, Malko se înfior şi închise ananasul. O foarte reuşit
maşin infernal . O scutur de umeri pe Grace, r mas într-o
stare de prosta ie pe divan.
— Dac se apas butonul în pozi ia zero, se declanşeaz
explozia, nu-i aşa?
— Da, recunoscu ea. Oh! Doamne, aş vrea s mor!
Malko o apuc de um r şi o sili s se ridice. Chipul îi era
sc ldat de lacrimi şi se smiorc ia încontinuu. În jurul gurii îi
ap ruser dou riduri adânci. Vârful nasului, foarte roşu, îi d dea
un aer uşor ridicol. Prudent, r mase între maşina infernal şi ea.
— Dac îmi spune i tot, promise el, plec cu aceast maşin rie şi
nimeni nu va afla nimic. Nici m car so ul dumneavoastr .
— Dar Khalsar?
Malko d du din cap.
— Nu v va denun a…
— Doar nu vre i s spune i c …
— Nimic pe lumea asta nu-l mai poate salva, spuse Malko. A
ucis-o în mod s lbatic pe fata lui Harilal Parmeshwar. Şi-a amânat
doar moartea.
Ea coborî privirea şi spuse pe un ton sc zut:
— Teribil.
— Cum a i ajuns în situa ia asta?
Grace ridic din umeri ca un om care îşi pierduse toate iluziile.
— Oh! M-a îndoctrinat într-un mod foarte abil. Mai întâi nu mi-
a cerut nimic. M-a atras prin spiritualitatea lui, explicându-mi c
reprezenta o sect care venera pacea. Nu ucidea nici m car o
insect . Via a de aici e plictisitoare. Dan nu se ocup niciodat de
mine. Într-o zi, parc înnebunisem. Khalsar a profitat de
sl biciunea, mea fizic . A fost ca un drog. F cea din mine ce voia,
dar nu d dea nimic în schimb. Uşor, uşor, a început s -mi spun
c SUA, din cauza politicii agresive, era singura piedic în calea
p cii universale. Avea r spuns la toate. Pân la urm l-am întrebat
ce aş putea face pentru cauza pentru care lupta…
— Şi?
— Mi-a vorbit despre bombe… Trebuiau plasate în vasele de
r zboi americane. Aşa cum f cea Kim. Acesta era şi mai mult sub
influen a lui Khalsar. Când a plecat în Samoa de vest, a luat cu el
un sac cu bombe, jurând s le plaseze pe toate! N-a îndr znit,
dup ce a avut ioc incidentul.
— Thomas Rose?
Grace întoarse capul.
— A fost ucis de oamenii lui Khalsar. Kim s-a comportat
imprudent fa de el, acordându-i încredere. L-a urm rit şi a intrat
în casa lui Khalsar. Apoi a fost surprins…
— Şi cu toate acestea a i acceptat s -l ajuta i?
Ea strânse din din i şi muşchii îi jucar pe sub pielea întins .
— Nu. La început am refuzat.
— Şi?
— A refuzat s m vad mai multe zile. Eu… am înnebunit. Am
fost gata s -i m rturisesc totul lui Dan, dar îmi era prea ruşine. L-
am implorat pe Khalsar s g seasc pe altcineva. Mi-a spus c
dac refuzam s m supun, Dan urma s afle totul.
Vechea poveste. Nu atât de crude şi de machiavelice, toate
centralele de spionaj foloseau aceleaşi metode. Grace Lohan era
„marioneta” ideal .
— Presupun, vru Malko s se asigure, c urma s invita i câ iva
din oficialii de pe Taurus şi s le oferi i un ananas trucat în
momentul plec rii. Cine ar fi b nuit-o pe so ia vice consulului, sau
pe un b iat nevinovat din Peace Corps? Dup aceea, submarinul
ar fi explodat dup imersiune şi cauza ar fi r mas necunoscut ,
pentru c Nabi Khalsar s-ar fi debarasat mai devreme sau mai
târziu de Grace…
Grace trebuia adus cu picioarele pe p mânt.
— „Pacifistul” dumneavoastr era pur şi simplu un agent al
Serviciilor de informa ii comuniste chineze. Thomas Rose a fost
omorât pentru c a descoperit acest lucru.
Îi povesti despre fotografia colonelului Kan-Mai. Grace era livid .
— Dan nu trebuie s afle niciodat , spuse ea. M voi sinucide.
— Dumneavoastr i-a i spus c m-am îmbarcat pe Tofua?
Ea coborî privirea şi îng lbeni de ruşine ca ceara:
— Da. Mi-a ordonat s v supraveghea. Tot eu i-am spus c
urma s locui i la Fidjian…
Malko cl tin din cap. Ce se preg tea s fac era împotriva
regulilor spionajului, dar el era un nobil austriac. Grace nu mai
reprezenta un pericol.
Lu cu precau ie ananasul şi îi spuse femeii:
— V promit c nimeni nu va afla nimic. Ar fi bine totuşi dac
de acum încolo v ve i alege aman ii cu mai mult grij …
Ea îl privi, cu ochii plini de lacrimi şi tremurând din tot corpul.
Crezu c avea s i se arunce în bra e, dar Grace se st pâni şi
murmur :
— Mul umesc.
Malko ieşi împreun cu cei doi Gurkha.
Nu se r corise înc . Printre copacii de pe Queen Victoria Parade
se z reau luminile de pe Taurus. Str zile din Suva erau pline de
marinari ferchezui i. N-aveau s afle niciodat c acea escal ar fi
putut s fie ultima.
Nici Dan Lohan nu avea s afle nimic. La ce bun?
Nabi Khalsar nu avea inten ia s o denun e pe Grace. Urcând
coasta Waimanu spre casa lui Harilal Parmeshwar, Malko îşi zise
c orele chinuitoare nu trecuser înc .
 Capitolul XIX

Chris Jones era cenuşiu la fa , iar Milton Brabeck b tea în

verde. Amândoi se repezir la Malko.
— Oh! Fi-r-ar s fie! Am crezut c nu mai veni i. Dac a i şti…
Milton înghi i în sec.
— E incredibil, parc am fi în evul mediu. Voia doar s privim.
M-a scârbit şi am plecat. Cel lalt e probabil mort…
Se aflau în înc perea din spate a dughenei lui Nabi Khalsar. Din
momentul în care Malko plecase de la Grace Lohan şi îl anun ase
pe Harilal Parmeshwar c duşmanul îi apar inea, trecuser şase
ore. Şeful Gurkha îi ceruse ca pân pune mâna pe Nabi Khalsar
oamenii lui s -l p zeasc în continuare. Gorilele erau înc la el
acas . Malko se întorsese la Travelodge, f r s -şi închipuie c
Gurkha avea s treac la ac iune imediat.
Se înşelase. În plin noapte, Harilal îi telefonase. Pân s aibe
timp s le r spund gorilelor, draperia se d du la o parte şi şeful
ap ru. Îl invit pe Malko s intre.
Acesta r mase încremenit. Camera sem na cu un abator. Sânge
peste tot, pe pere i, pe podea, dâre largi ca de vopsea şi o duhoare
insuportabil .
Pe masa de lemn din mijlocul camerei se afla o gr mad
sângerând care gemea încontinuu: ceea ce mai r m sese din Nabi
Khalsar. Gol complet, era plin de sânge din cap pân în picioare.
Malko se apropie şi fu cuprins de o grea violent .
La fel ca la Gupta, orbitele erau doar dou g uri însângerate.
Ochiul drept îi atârna pe obraz, ca o cochilie monstruoas . În locul
organelor sexuale era o gaur astupat cu buc i de pânz , pentru
ca hemoragia s nu-l omoare prea repede pe hindus.
Toat pielea fusese t iat , smuls , ars , pentru a provoca
maximum de durere. În ciuda îngrozitoarei mutil ri, b rbatul înc
tr ia. Pieptul i se ridica într-o mişcare neregulat .
— Nu i-am t iat înc limba, coment calm Harilal Parmeshwar,
c ci mai are destul putere s vorbeasc .
Scârbit, Malko v zu c şeful Gurkha inea în mân o baghet
sub ire de o el cu care scobea r nile hindusului; când înfigea
extremitatea ascu it în carnea învine it , când îl plesnea. Cu o
expresie de cruzime lacom pe chip, se învârtea în jurul corpului
torturat, c utând punctele înc sensibile.
Se aplec peste Khalsar, îi înfipse bagheta în orbita stâng şi
r sucind-o uşor, atinse creierul. Khalsar scoase un r cnet
neomenesc.
— Înc tr ieşte, remarc Gurkha satisf cut.
Începu s în epe metodic masa sângerând . De fiecare dat ,
bagheta se înfigea adânc în carne. Nabi Khalsar nu reac iona
aproape deloc. Trupul mutilat tres rea uşor, sau un strig t îi
sc pa de pe buze, apoi c dea din nou în com .
Toate oasele mâinilor îi fuseser zdrobite cu bagheta de o el şi
se transformaser într-o mas inform şi umflat , ca o b şic de
sânge.
Harilal Parmeshwar înfipse metodic bagheta într-un loc extrem
de sensibil. Strig tul care urm nu se transform în r cnet, dar se
prelungi, sfredelitor, asurzindu-i. Hindusul se zvârcolea ca o omid
t iat în buc i.
Gurkha se aplec avid spre chipul victimei şi întreb ceva, în
timp ce mişca bagheta.
Gata s leşine de grea , Malko nu auzi r spunsul. Harilal îşi
îndrept brusc spinarea, l sând bagheta pe loc. Îngenunche în fa a
seifului din perete, întoarse manetele şi întredeschise uşa. Gurkha
se ridic şi îi surâse lui Malko.
— Ceea ce este în seif v apar ine. Acum nu va mai vorbi.
Uşurat c sc pa de oribilul spectacol, Malko se aplec , dar
strig tul lui Khalsar îl în epeni. Harilal o luase de la cap t şi
hindusul chinuit de durerea insuportabil se jeluia continuu şi din
ce în ce mai slab. Într-un târziu t cu: îşi pierduse cunoştin a..
În afar de teancurile de c r i fidjiene, seiful con inea hârtii pe
care Malko le înh . Se întoarse chiar în momentul în care tortura
se transform în cel mai îngrozitor spectacol la care asistase
vreodat . Harilal l s bagheta şi apuc pumnalul încrustat cu
nestemate. Vârî lama printre din ii lui Khalsar şi îi deschise gura
cu for a. Cu rapiditatea unei cobre, întinse mâna stâng şi apuc
limba, tr gând-o cu putere afar din gur .
Vârful pumnalului se înfipse înc pu in şi Gurkha f cu un gest
scurt: sec ionase limba de la r d cin . Timp de o clip inu bucata
sângerând în mân , privind-o gânditor, apoi o arunc pe jos.
Pe fa a şi pe b rbia condamnatului sângele curgea şiroaie. Se
sfârşise. Sufocat de propriul sânge, Nabi tuşi, scuip , împroşcând
totul în jur. Era halucinant. Şi totuşi tr ia!
 Harilal îi întinse lui Malko pumnalul înc murdar de sânge.
— A i promis c îi ve i t ia gâtul. Momentul a venit.
Malko, sim ind mânerul înc umed în palm , avu o mişcare de
recul. Se gândi la Gupta, la chipul ei mutilat, la corpul zdrobit. În
acel moment, lichidarea lui Nabi Khalsar era singura ac iune just .
Harilal avea s -l tortureze pân la ultima suflare. Gurkha erau
vesti i pentru s lb ticia f r limite.
I se puse un nod în gât. Nu era în stare. Se sim i deodat un
str in, un intrus, în acel m cel demn de evul mediu. Dac îl
ucidea pe hindus, o parte din el se pierdea, sacrificat pe altarul
CIA şi al spionilor reuni i. Fugise întotdeauna de probele care, sub
pretextul înt ririi spiritului, reuşeau de fapt s -l distrug . În
definitiv, era Alte a Sa Serenisim prin ul Malko, cavaler de onoare
al Ordinului suveran al cavalerilor de Malta.
Printre altele.
Ochii lui aurii sus inur privirea rece a şefului Gurkha.
— Nu, spuse el.
Harilal Parmeshwar îl contempl câteva clipe, cu un amestec de
dispre şi de comp timire. R suci pumnalul în mân şi se aplec
spre Nabi Khalsar. Ca şi când ar fi t iat o bucat de carne, îi
înfipse lama în gât şi ap s cu toat puterea. Sângele âşni slab
din carotidele sec ionate şi capul c zu pe spate, aproape desprins
de gât.
— E bine, zise Harilal.
Pu in sânge îl stropi pe Malko. Înnebunit de oroare, se d du
înapoi şi fugi. V zându-i expresia de pe chip, Chris Jones şi Milton
Brabeck p lir . F r un cuvânt, Malko le f cu semn s -l urmeze.
Elerry Street era liniştit şi pustie.
Adormit în noaptea tropical , Suva se odihnea liniştit .
*
* *
Malko pândea expresia lui Dan Lohan care citea hârtiile g site
în seiful lui Nabi Khalsar. Le parcursese deja pe cele redactate în
englez şi dup o scurt ezitare, i le întinse pe cele în hindustani
vice consulului. Dac exista o cât de mic referire la Grace, era
bine ca informa ia s r mân la Suva. Dan Lohan avea s sufere,
dar nu şi-ar fi distrus cariera.
Dan cl tina nemul umit din cap dup fiecare pagin citit . O
parcurse pe ultima şi ridic privirea.
— Nimic. M-aş fi mirat s fie altfel. Acte comerciale, facturi,
poli e, scrisori. Pentru orice eventualitate le voi trimite la NSA
pentru o eventual descifrare.
Malko fu de acord. Misiunea lui în Pacific se terminase. Taurus
plecase dup un cocteil foarte reuşit la Yacht Club. Dan Lohan
fusese felicitat c lduros de comandant, foarte impresionat de clasa
şi distinc ia lui Grace, gazda recep iei.
Fidji Times publicase în pagina a patra necrologul lui Nabi
Khalsar. Poli ia ancheta într-o doar , ca de fiecare dat când avea
loc o reglare de conturi între hinduşi. Trebuia ceva mult mai
important pentru a împr ştia toropeala tropical a micu ei insule.
De altfel, poli ia nu amintise nimic despre mutil rile suferite de
hindus. Ceasornic ria fusese închis şi scoas la vânzare.
Ananasul trucat aştepta cuminte în seiful consulatului. În mod
oficial, fusese descoperit la domiciliul hindusului, care vorbise
înainte de a muri. Chris Jones, care se pricepea la explozive,
demontase mecanismul de aprindere: foarte modern, fabricat la
Pekin; o serioas metod de convingere.
Din nefericire, nu avea s se afle niciodat din ce motiv
acceptase Nabi Khalsar s -i ajute pe chinezi.
S-ar fi putut s fie o veche ur pentru albi, exploata i cu
abilitate. Ideea cu plasatorii de bombe, persoane în afar de orice
b nuial , era genial . Dac Kim Maclean n-ar fi vorbit prea mult şi
Thomas Rose nu s-ar fi aflat acolo, s-ar fi petrecut nişte catastrofe.
În continuare trebuiau cercetate atent porturile din lumea
întreag unde colonelul Kan-Mai ar fi putut constitui re ele
similare, dar asta era alt poveste.
— Am cerut ca un Sabreliner de la Pago-Pago s vin s ia
nenorocita asta de bomb , îi spuse Dan Lohan. N-a i vrea s
profita i de ocazie?
Malko accept bucuros. Cuterul lui Ai-Ko plecase spre Tahiti şi
spre Polinezia francez . Avea mare nevoie de destindere. De la
Pago-Pago, escala urm toare era Tahiti şi de acolo, cu un zbor UTA
avea s se întoarc în Europa, fie prin Los Angeles, fie prin Noua
Caledonie şi Extremul Orient.
— Trec s v iau de la Travelodge peste dou ore.
Chris Jones şi Milton Brabeck plecaser din ajun la Nandi, de
unde un DC-8 îi dusese în Tahiti şi de acolo la Honolulu şi în final
la Los Angeles. Plecaser nemul umi i pentru c nu-şi putuser
exercita talentele.
Poate alt dat .
Când Malko ajunse pe pista de la Suva, Dan Lohan era acolo.
Sosise şi avionul. Vice consulul se scuz fa de Malko.
 — Grace n-a putut veni s -şi ia la revedere. Avea o migren
teribil . M-a îns rcinat s v transmit toate cele bune.
Era mai bine aşa. Cei doi îşi strânser mâinile îndelung. Vice
consulul nu avea s afle niciodat cât îi datora lui Malko. Singura
problem nerezolvat era Kim Maclean, singur în jungla din Samoa
cu bombele sale.
 Capitolul XX

Un obiect negru şi fusiform se detaşa pe verdele închis al

vechiului crater: Taurus tocmai sosise la Suva. Într-un du-te vino
de vedete rapide, echipajul debarca la ponton, de unde nave mai
mici îi duceau fie în oraş, fie la Intercontinental.
Drifterele sud coreene, minuscule şi ruginite, îşi f ceau în
continuare veacul la soare. O pâcl de c ldur plutea peste
colinele verzi ce înconjurau micul port din Pago-Pago.
Odihnindu-se lâng piscina de la Intercontinental, Malko
degusta melancolic un J & B. Votca ruseasc era necunoscut la
Pago-Pago, iar pe cea american , pe caje o folosea la castel pentru
cur atul b ilor, n-ar fi b ut-o el. În acea sear pleca spre Tahiti.
Împreun cu felicit rile telegrafice ale lui David Wise, fotografia
lui Kim Maclean fusese difuzat tuturor birourilor de imigrare
americane. Nu se putea face mai mult.
Cei din Samoa de vest nu l-ar fi predat niciodat şi CIA nu
putea organiza o expedi ie pentru capturarea lui. Dac i-ar fi fost
dezv luit secretul, ar fi devenit şi mai periculos. P rerea lui David
Radcliff era c pân la urm avea s se predea, dup ce se va
s tura s m nânce doar cartofi dulci.
Malko tr gea cu ochiul la emisiunea transmis de televizorul
aşezat pe col ul barului, mândria celor din Pago-Pago. Era un
program educativ. Un samoian voinic şi hazliu spunea cheese şi în
aceeaşi clip to i samoienii din insul repetau dup el…
Intercontinentalul era plin de ofi eri şi de marinari, care
aruncau ocheade unor stewardese de la Panam, îmbr cate în
bikini. Era o schimbare în bine, fa de v duvele californiene care
nu se mai s turau de exotism.
Era o c ldur îngrozitoare. Cabina roşie a telefericului care
f cea leg tura între Solo Hill, aproape de reşedin a guvernatorului,
cu vârful Mont-Avola, aflat de cealalt parte a golfului, str lucea în
soare, suspendat deasupra apei de culoarea smaraldului.
Ap ru un grup de oficiali de pe Taurus, venind de la plaj şi din
gr din . Unul dintre ei inea în mân un superb ananas.
Malko încremeni.
Un ananas!
 Aidoma bombelor confec ionate de Nabi Khalsar.
Un impuls absurd îl f cu s se ridice. Ofi erii se opriser s
admire stewardesele, dar el nu voia totuşi s par ridicol. În
definitiv, erau milioane de ananaşi inofensivi. Pentru orice
eventualitate, f cu câ iva paşi şi scrut aleile gr dinii şi plaja
micu .
Îl recunoscu instantaneu. Kim Maclean îşi r sese barba, dar
statura impozant r m sese aceeaşi. Întoarse capul şi îl z ri şi el
pe Malko. Era îmbr cat într-o c maş hawaian , un jeans, iar la
gât purta un colier de scoici! Nu sem na deloc cu un sabotor…
Pân s intervin Malko, Kim f cu un salt şi se repezi la ofi erul
care inea ananasul, i-l smulse din mân şi o lu la fug ,
strângând fructul la piept ca pe o minge de rugby, spre holul
hotelului.
Când Malko ajunse la uş , Kim o cotea la stânga, în direc ia
opus portului.
Unde se ducea?
La ponton putea g si o barc şi ar fi ajuns la Taurus înaintea
lui.
Cu Malko pe urmele lui, Kim începu s urce colina pe partea
opus drumului, prin h işuri. Malko se gândi la teleferic: cablul
trecea chiar peste rada portului. Kim se preg tea s bombardeze
submarinul!
Probabil c venise din Samoa de vest la bordul unui velier
indigen, hot rât s -şi ating elurile nebuneşti. Nu aflase de
moartea lui Khalsar.
Disp ru de sub privirile lui Malko şi ajunse la drumul spre
teleferic.
*
* *
Samoianul limfatic, îns rcinat cu func ionarea telefericului,
mo ia în birou la r coare. Nu era o or de vârf şi cabinele se
succedau la o jum tate de or .
Nu p ru tulburat de prezen a unui alb, care ap ru la ghişeu
gâfâind şi strângând la piept un ananas.
— Un bilet, repede, ceru el.
Samoianul d du din cap şi surâse amabil.
— Nu trebuie s v gr bi i, mister, cabina nu vine decât peste
dou zeci de minute.
Kim avea o privire de nebun.
— Vreau s plec acum.
 — Imposibil. Trebuie s aştepta i.
— Dac nu m ajuta i s plec acum, v omor! strig el.
În câteva secunde, Malko avea s fie acolo.
Speriat, func ionarul se d du înapoi. Kim ocolise deja şi intrase
în înc pere. Îşi scoase cu un gest rapid colierul de scoici, trase de
un fir care ieşea dintr-o cochilie şi arunc rapid la ul în jurul
gâtului samoianului, de parc era un lasou de bâlci.
Se arunc în spatele unei mese. Neîndemânatic, func ionarul
încerca s scape de colierul improvizat.
Se auzi o serie de explozii seci şi samoianul disp ru într-un nor
de fum, apoi se pr buşi, t iat în dou de la nivelul umerilor de o
explozie sângeroas . Scoicile fuseser burduşite cu exploziv. Kim
meşterise mecanismul în jungl , demontând una dintre bombe şi
folosind un detonator de fric iune. Se ridic şi se repezi la tabloul
de comand . Era foarte simplu. Trebuia doar s apese pe butonul
„start”.
Dup ce-l ap s , o lu la fug spre cabin , chiar în momentul în
care Malko ajungea pe platou.
Cabina începuse s se mişte, balansându-se uşor. Kim s ri
în untru şi închise uşa, pr buşindu-se pe o banchet de lemn.
Închise ochii o secund . Avea s sfârşeasc frumos: chiar dac îl
prindeau la Mont-Avola, avea destul timp s arunce bomba. Dac
ochea bine, putea distruge submarinul Taurus.
*
* *
Malko urc în goan treptele. Partea din fa a cabinei se leg na
deja în gol. Nu putea ajunge la uş , pe care de altfel, Kim o
închisese…
F r s stea pe gânduri, f cu un salt disperat şi se ag de
partea din spate a cabinei, prinzându-se de o balustrad . Fu gata
s cad , deoarece cabina se balansa violent. F r voie, se uit în
jos. Era deja la dou sute de picioare în l ime, chiar deasupra
drumului.
Cabina înainta lent spre partea opus a golfului.
Kim sim i ceva anormal. Malko îi v zu chipul furios lipit de
geam.
Pip ind în jur, Malko încerc s se aga e mai bine. Dac
ajungea la uş , ar fi putut poate s o deschid . Se aplec şi v zu
c geamul din dreapta al cabinei era coborât.
În momentul în care b ga capul pe fereastr , pumnul lui Kim îl
lovi cu putere în tâmpl . Ame it, îşi rec p t echilibrul în ultimul
moment. Sudoarea rece îi curgea pe gât.
Chipul schimonosit al lui Kim ap ru brusc, ca un maimu oi
dintr-o cutie.
— Dac încerca i ceva, s rim în aer amândoi! strig el.
— Sunte i nebun! spuse Malko.
În mai pu in de dou minute, cabina avea s treac pe deasupra
lui Taurus.
Dac r mânea în exterior, Malko nu risca mare lucru. Kim şi-ar
fi lansat bomba dar nu l-ar fi lezat în vreun fel. Soarta lui Taurus
putea fi îns pecetluit .
Încercând s intre în cabin , Kim ar fi s rit în aer şi odat cu el
şi Malko…
Inspirând adânc, Malko mai înaint un metru.
Cabina se leg na din nou. Chipul schimonosit al lui Kim era
chiar în dreptul lui Malko. Acesta se apuc de marginea geamului
şi îl coborî complet.
Cu o lovitur de cap, Kim încerc s îl arunce în gol.
Malko se feri şi încerc s introduc bra ul drept în cabin şi s
descuie uşa.
Kim puse cu delicate e ananasul pe podea şi se arunc asupra
lui Malko. Acesta îşi încord to i muşchii pentru a rezista şocului.
Ag at de balustrada din interior, avea un sprijin mai bun.
Kim îl prinse de gât şi începu s strâng .
Aplica o tactic superioar . Dac voia s evite strangularea,
Malko trebuia s dea drumul balustradei de care se sprijinea.
Atunci Kim nu avea decât s -l împing cu putere şi ar fi c zut în
apa verzuie a craterului.
Timp de câteva secunde, se luptar pe via şi pe moarte. Lui
Malko i se înce oşar ochii. Îşi desprinse mâna stâng , încercând
s -l trag pe Kim de p r. Îl sim i cum îşi ia avânt pentru a-l arunca
în gol. Avea s -i smulg încheietura mâinii, sau s -i luxeze
um rul…
Malko întâlni privirea de nebun a adversarului. Un rictus de ur
îi dezvelea din ii g lbui. Capul lui Malko pivot spre spate.
Submarinul fusiform şi negru era aproape sub cabin .
— Nu ve i reuşi! strig Malko înecându-se.
Kim ezit o frac iune de secund . V zuse şi el submarinul
nemişcat, plutind pe apa verzuie. Îi d du drumul lui Malko,
înjurând obscen.
Lu ananasul de joc şi se repezi spre partea din fa a cabinei.
Era cel mai bun loc pentru a lansa bomba. Chiar pe axa
telefericului.
Kim încerc s deschid fereastra cu o singur mân , dar nu
reuşi.
Ag at de z vorul uşii culisante, Malko tr gea de el din toate
puterile.
Z vorul ced brusc şi iner ia aproape îl arunc în gol. Kim se
întoarse spre el şi ezit . Malko, în echilibru pe cornişa îngust ,
înainta spre uşa deschis . În momentul în care Kim se întoarse,
reuşi s -şi strecoare bra ul şi s apuce un mâner din interior. Nu-i
mai r mânea decât s sar în cabin .
Kim puse ananasul jos.
— Tic losule! Tic losule!
Închise cu for uşa, strivind bra ul lui Malko în deschiz tur .
Dac şina n-ar fi fost ruginit , i l-ar fi rupt. În ciuda eforturilor
lui Kim, şocul fu totuşi suportabil. Scoase un strig t de durere, dar
nu d du drumul punctului de sprijin.
Aproape imediat, sim i o durere violent în mâna cu care se
ag ase de mânerul cabinei, atât de ascu it încât fu gata s -şi
piard echilibrul. Kim îl muşcase.
Reuşi s se in , în ciuda durerii insuportabile şi se hot rî s
rişte totul pe o carte. D du drumul ferestrei şi se prinse de tocul
uşii culisante. În echilibru instabil deasupra h ului, singura lui
asigurare era mâna pe care americanul se str duise s o
desprind , muşcând-o. Timp de câteva secunde avea s fie la
cheremul acelei mâini.
Piciorul stâng îi alunec un centimetru şi sim i cum i se strânge
stomacul.
Trase cu toate puterile de uş . Aceasta culis . Piciorul drept al
lui Malko porni ca o rachet şi îl lovi pe Kim în zona inghinal ,
aruncându-l în peretele opus.
Americanul c zu, strigând ca o nev stuic în c lduri. Malko avu
impresia c a luat şi mâna lui cu el, ca buldogii. Îşi lu avânt şi
s ri în cabin . Mâna muşcat era complet amor it de durere şi fu
nevoit s se sprijine de bancheta din spate pentru a-şi reveni.
Kim se ridic , apuc ananasul şi f cu un salt înainte. Malko îl
plac , îndep rtându-l de fereastr . Se luptar cu furie câteva clipe.
Dezl n uit, Kim lovea cu piciorul, muşca, morm ia ca o fiar , dar
nu d dea drumul ananasului.
Prin uşa r mas deschis , Malko v zu fuselajul lui Taurus. Kim
nu-l mai putea distruge. Instinctiv, îi d du drumul, dar americanul
profit . Kim se rostogoli în fa . Pe sub cabin trecea acum un
vechi cargou sud coreean, venit dup peşte gata conservat!
Se întoarse, cu o privire de nebun.
Cu un gest scurt, scoase capacul ananasului. Înainte ca Malko
s poat face un gest, Kim smulse ştiftul, ap s pe butonul negru
şi se ridic în picioare, surâzând veninos.
Pentru o frac iune de secund , Malko fu paralizat de fric , îns
ochii de dement ai lui Kim îl aduser la realitate.
— Arunca i-l, url el.
Kim strânse şi mai tare ananasul la piept şi se d du înapoi
pân la peretele opus. Pe buze îi juca un surâs r u.
— V e team , nu-i aşa?
Malko apuc ananasul cu ambele mâini şi trase de el,
antrenându-l şi pe Kim. Se crampon cu toat for a de dement.
— Vom s ri în aer, repet el.
Telefericul urca de-a lungul peretelui spre vârful Mont-Avola.
Malko se gândi s sar , dar pân jos erau cel pu in cincizeci de
metri. Moarte sigur . Încerc din nou s -i smulg lui Kim maşina
infernal .
Americanul se crampona de ea ca un copil de mam . Malko
num ra mintal secundele. Ar fi fost o prostie s moar astfel, ucis
de un nebun. Moartea lui n-ar fi servit nim nui.
— Arunca i bomba, îl implor .
Kim nu se osteni s r spund . Chircit, îl contempla pe Malko cu
un aer ironic.
Acesta ezit o frac iune de secund , apoi îl apuc pe Kim de p r
cu amândou mâinile. Se r suci, tr gându-l cu violen pe
american spre uşa r mas deschis . Surprins, acesta nu opuse
prea mare rezisten . Era mult prea târziu când realiz pericolul.
inu bomba doar cu mâna dreapt , încercând s se aga e cu
cealalt de clan .
Stând în echilibru în cadrul uşii, aerul c ldu îi mângâie fa a.
Câteva secunde între via şi moarte, apoi Kim disp ru cu un
strig t gâtuit. Strângea în continuare bomba la piept.
Cu ochii închişi, sprijinit de perete, Malko încerca s -şi vin în
fire. Ucisese un om. El care ura violen a şi crima!
Brusc, cabina p ru s se ridice, ca aspirat de o mân uriaş .
Malko se rostogoli pe podea şi aproape c ieşi şi el prin uş . Timp
de mai multe secunde, fu azvârlit de colo, colo, ca sub influen a
unui ciclon. Zgomotul exploziei fu repercutat de versan ii muntelui
Mont-Avola.
Malko se aplec pe fereastra din spate. O pat neagr murd rea
coasta muntelui, undeva în mijlocul cocotierilor.
Atât mai r m sese dintr-un element str lucit al Peace Corps…
Undeva mult mai jos, marinarii sud coreeni gesticulau pe micile
lor şalupe ancorate la pontonul fabricii de conserve. Malko nu
putea vedea ploaia de r m şi e umane, care le picase în cap, chiar
în timpul siestei… dar sigur nimeni nu avea s se duc s verifice
dac buc i din Kim Maclean nu se amestecaser cu peştii.
Dup mai pu in de un minut, telefericul ajunse la punctul
terminus. Tehnicienii de la sta ia TV se repezir s -l ajute pe
Malko s ias . Tâmpla îi era împodobit cu un imens hematom şi
nasul îi sângera abundent.
— Ce s-a întâmplat? întreb şeful sta iei.
Malko f cu o grimas de durere.
— Am stat de vorb cu un pacifist.
 Cuprins

Capitolul I..................................................................................................... 5

Capitolul II ................................................................................................. 14

Capitolul III ................................................................................................ 22

Capitolul IV ................................................................................................ 32

Capitolul V ................................................................................................. 45

Capitolul VI ................................................................................................ 53

Capitolul VII ............................................................................................... 65

Capitolul VIII ............................................................................................. 71

Capitolul IX ................................................................................................ 83

Capitolul X.................................................................................................. 86

Capitolul XI ................................................................................................ 99

Capitolul XII ............................................................................................. 109

Capitolul XIII ............................................................................................ 115

Capitolul XIV ............................................................................................ 126

Capitolul XV ............................................................................................. 131

Capitolul XVI ............................................................................................ 140

Capitolul XVII........................................................................................... 145

Capitolul XVIII ......................................................................................... 149

Capitolul XIX ............................................................................................ 156

Capitolul XX ............................................................................................. 161

Cuprins ..................................................................................................... 168

1
Gerard de Villiers

Ciclon la ONU

2
 ISBN:
973-9138-66-7

Malko Productions – Paris,

Cyclone a I’ONU
© Gerard de Villiers
Pentru versiunea românească:
©TINERAMA
1999

3
 Gerard de Villiers

Ciclon la ONU
În româneşte de Maria Măciucă

1999

4
 Capitolul I

În fa a imensului perete din sticlă prin care se putea admira

superba grădină cu trandafiri trimişi de Uniunea Sovietică, stătea
în picioare Excelen a Sa John Sokati, ambasadorul extraordinar şi
plenipoten iar al Republicii Lesotho. Părea extrem de fericit.
Barul era plin cu delega i, ca la fiecare sesiune importantă a
ONU. Ai fi zis că te afli în pia a din Bamako. Delega iile africane
reprezentau mai mult de o treime din totalul participan ilor. Spre
deosebire de colegii lor albi, care erau deja blaza i, aceştia erau
nelipsi i de la toate reuniunile şi comisiile, fiind punctuali chiar şi
la cele mai obscure.
John Sokati se întoarse şi, cu un aer plin de importan ă, se opri
lângă o masă în jurul căreia erau aşeza i vreo şase bărba i de
culoare. Pu in îi păsa de faptul că, în ochii ărilor civilizate,
Lesotho era egal cu zero. El era un om important, care se îmbrăca
doar cu costume ce costau patru sute de dolari şi purta la mână
un ceas din aur cu dimensiunile unei pepite.
Vocea uneia din cele trei telefoniste care asigurau comunicarea
cu barul delega ilor acoperi deodată hărmălaia din jur.
— Excelen a Sa John Sokati este rugat să vină la telefon.
Imediat, delegatul Republicii Lesotho îşi croi drum prin
mul ime. Telefonista îl conduse până la una din cabine, iar el
închise cu grijă uşa în urma sa.
Conversa ia a fost scurtă. După ce a pus telefonul în furcă, el a
mul umit cu un semn din cap telefonistei chinezoaice şi s-a
îndreptat către ieşire.
Barul, cu ferestre panoramice către East River şi clădirea
Adunării generale, situat la etajul doi în partea de nord a clădirii
principale a Na iunilor Unite, era considerat locul cel mai „in”1 din
sediul ONU.
Aici era terenul ideal de vânătoare al tuturor secretarelor pornite
în căutarea unui amant bogat. În afara sesiunilor importante, ca
aceasta, supravegherea era ceva mai severă. Gardienii ONU,
îmbrăca i în uniforme albastre, erau nemiloşi cu frumoasele dame

1 La modă (n.t.).
5
neînso ite, spre disperarea bie ilor delega i care ar fi vrut să se
înfrupte din farmecele lor.
John Sokati trecu prin fa a unui gardian şi se îndreptă spre
scara rulantă, călcând cu voluptate pe mocheta groasă şi verde.
Sim ea o dorin ă nebună să se descal e şi să meargă descul . Dar
aşa ceva nu se cade când este vorba de un delegat la Na iunile
Unite, chiar dacă este venit din Lesotho.
Negrul traversă marele hol şi ieşi pe uşa destinată turiştilor,
care dădea înspre First Avenue. El se opri lângă un grup gălăgios.
Aproape imediat, o negresă îşi făcu apari ia din First National
City Bank şi îi făcu un semn larg cu mâna. Profitând de lumina
roşie de la intersec ia cu 46th Avenue, ea traversă în fugă strada,
îndreptându-se către el.
Era frumoasă aşa cum sunt uneori negresele din Harlem:
picioarele ei interminabile erau ascunse de un palton maxi, chipul
era fin şi senzual, iar părul bogat era vopsit în roşu!
Paltonul i se desfăcu din cauza unei rafale de vânt,
descoperindu-i coapsele abia acoperite de o fusti ă extrem de
scurtă de culoare portocalie. Această creatură era demnă de
reprezentantul unei ări mari, nu al unei ări minuscule ca a lui.
John Sokati o privi de parcă l-ar fi văzut pe Luther King.
Fără să-i pese de turişti, ea îl sărută pe gură şi îl apucă de
mână. Spectacolul era destul de rar: raporturile dintre africani şi
negrii americani erau destul de tensionate. Aceştia din urmă îi
considerau pe soul brothers din Africa nişte maimu e pu in
evoluate, iar africanii le reproşau negrilor americani că afişează o
superioritate total deplasată.
Un taxi se opri şi cei doi se urcară în el. Vehiculul viră la stânga
spre 49th Avenue şi rămase blocat timp. De vreo zece minute în
spatele unui autobuz.
Mâna ambasadorului extraordinar se aşeză pe coapsa femeii şi
dispăru sub paltonul acesteia. Negresa zâmbi cu indulgen ă. Apoi
începu să respire sacadat, în timp ce John Sokati dădea dovadă de
o dexteritate demnă de un mare diplomat. Ea făcu o mişcare,
descoperind în întregime o coapsă brună şi rotundă. Şoferul, un
tânăr hippie, cu ochii a inti i în oglinda retrovizoare, nu pierdea
nici o mişcare.
Gelos, el puse capăt orgasmului tinerei negrese, demarând cu
brutalitate. Maşină intră pe Second Avenue, îndreptându-se spre
partea de jos a oraşului. Traficul era destul de slab şi ajunseră în
dreptul lui Greenwich Village în numai zece minute. Taxiul făcu un

6
ocol ca să intre pe Fifth Avenue, unde se opri în fa a clădirii cu
numărul 40, un edificiu mare cu treizeci de etaje.
Şoferul se uită rânjind după perechea ce se îndepărta inându-
se de mână. FBI avea kilometri întregi de bandă magnetică pe care
oftau mai mult de trei sferturi din totalul membrilor organiza iei
interna ionale. Era suficient de mult ca să provoace invidia „porno-
shopurilor” daneze. Cea mai mare parte a call-giris frecventate de
către delega i erau plătite direct din seifurile negre ale FBI.
Negrul şi înso itoarea sa se aflau acum pe 11 th Street. Păreau o
pereche autentică de îndrăgosti i. Mai mul i trecători întoarseră
capul după fată. Era un animal superb provenit din Harlem. Din
păcate, albii nu se puteau înfrupta din farmecele ei. Cei doi
parcurseră vreo sută de metri, apoi urcară scara micu ă a unui
imobil de trei etaje, cu fa ada îngustă de mai pu in de zece metri.
Pe 11 th Street erau numai case în stil burghez, închiriate pe bani
grei din pricină că erau în apropiere de Washington Square şi de
Fifth Avenue. Aici era unul dintre cartierele cele mai scumpe din
New York. Fata introduse o cheie în broască şi cei doi dispărură în
interiorul clădirii. Imobilul avea numărul 24.
O doamnă foarte slabă, care îşi plimba câinele caniş, aruncă o
privire scârbită cuplului. Gândul că puteau face dragoste în timpul
zilei i se părea culmea perversită ii. În plus, mai erau şi de culoare!
Contabilii Na iunilor Unite ar fi scrâşnit din din i în fa a fastului
de care se bucura John Sokati. Lesotho nu-şi plătise cotiza iile
către ONU de mai bine de trei ani, iar compania de telefoane
amenin a că-l va da în judecată pentru o notă de zece dolari,
neachitată.
Teoretic, conform statutului organiza iei, orice ară care întârzia
cu mai mult de doi ani plata cotiza iilor, era lipsită în mod automat
de dreptul la vot.
Cu toate acestea, existau destule dedesubturi. Împreună cu
încă alte treizeci de stătule e şi republici bananiere, Lesotho
constituia vârful de lance al Departamentului de Stat. Nimeni
dintre func ionarii interna ionali nu ştia unde se află pe harta
Lesotho, iar unii chiar se îndoiau serios de existen a lui. Cu toate
acestea, Lesotho avea un vot în sacrosanta Adunare generală.
Acest vot ajuta la consolidarea majorită ilor covârşitoare în
anumite probleme de interes major.
Destul de aproape de numărul 24, un afiş de la Sanitary
Department atrăgea aten ia asupra cură eniei din New York,
spunând mai mult decât cel mai lung discurs. „Starve a rat today”

7
era textul. „Lăsa i azi un şobolan să moară de foame”… în ciuda
acestui straniu afiş, pe 11 th Street domnea liniştea acestei după-
amieze de septembrie, calde şi umede.
Doamna cea slabă, îmbrăcată cu o rochie galbenă, se opri în
fa a casei cu numărul 24 şi-l lăsă pe câine să urineze. Cu acest
prilej, ea mai aruncă o privire încărcată de dezaprobare către uşa
închisă. În sinea ei, se ruga ca pedeapsa Celui de sus să cadă
asupra nelegiui ilor păcătoşi.
Nu avu însă timp să-şi termine rugăciunea.
O explozie formidabilă sparse brusc tăcerea de pe 11 th Street.
O coloană de sfărâmături se ridică în văzduh, iar suflul exploziei o
azvârli pe femeie cu câine cu tot la treizeci de metri depărtare,
ridicând rochia şi dezvelind coapsele scheletice.
Un taxi care venea de pe Fifth Avenue frână în grabă. Un bărbat
coborî din el şi se repezi către imobilul distrus. Sfărâmăturile
acestuia cădeau peste tot, acoperind şoseaua şi acoperişurile
caselor vecine. Ecoul exploziei încă mai răsuna în urechile
locatarilor de pe 11 th Street.
Casa cu numărul 24 nu mai exista. În locul celor trei etaje locul
rămase gol. Fumul începu să se risipească şi, pe o bucată de zid,
cam pe unde fusese etajul doi, se putea vedea o bibliotecă cu toate
căr ile în ea, agă ată ca prin minune, ca un decor suprarealist
atârnat în neant.
În mod cu totul nefiresc, în ciuda extraordinarei violen e a
exploziei, casa de la numărul 26 nu fusese atinsă, în timp ce, la
numărul 22, se făcuseră praf toate geamurile.
O femeie ieşi urlând, acoperită de răni. Din hotelul din fa ă
năvăleau oameni cuprinşi de isterie. O mul ime de gură-cască se
adunase alergând din cele două extremită i ale străzii acoperite de
fum. Ai fi crezut că este ora opt seara. O doamnă în vârstă care
ieşise din hotel îşi făcu semnul crucii. Nimeni nu putea să
supravie uiască unei asemenea explozii.
O maşină a poli iei care trecea din întâmplare pe Fifth Avenue,
făcu cale întoarsă şi intră pe 11 th Street cu sirena pusă în
func iune. Taxiul avansă ca să o lase să se apropie de locul
dezastrului. Strada îngustă avea sens unic. Din cer cădeau încă
bucă i de hârtie şi obiecte uşoare, învăluite de fum, pe acoperişuri
şi pe şosea.
Doamna cea slabă cu canişul se ridică cu greu în picioare,
trăgându-şi de lesă potaia speriată. O bucată de hârtie i se prinse
în coc şi ea încerca dezgustată să şi-o dea jos. Atingând-o, sim i

8
ceva ciudat de familiar şi se uită la ea cu aten ie.
Era o bancnotă de o sută de dolari. Era destul de prăfuită, dar
părea nouă şi foşnitoare. Femeia se întrebă dacă nu cumva
visează, apoi se aplecă şi luă de jos o altă hârtie apărută după
explozie. Era tot o bancnotă de o sută de dolari. Cu un strigăt
gutural, femeia se repezi în genunchi pe trotuar şi, plângând de
emo ie, începu să adune bancnotele aduse de suflul exploziei. La
New York, minunile sunt lucru rar. Or, din cer se revărsa o
adevărată ploaie de dolari, ca şi cum rămăşi ele ambasadorului
extraordinar şi plenipoten iar s-ar fi prefăcut în mană cerească.
Lumea adunată acolo realiză aproape imediat că din cer pica o
adevărată avere. Efectul fu instantaneu. To i începură să fugă ca
apuca i, îmbrâncindu-se ca să poată înşfăca banii încă înainte ca
aceştia să atingă pământul, într-un soi de balet ireal şi feroce.
Şoferul de taxi călcă pe mâna doamnei slabe ca să înşface o
bancnotă. Nimeni nu dădu nici o aten ie ipătului ei de durere. Cei
doi poli işti din maşina de patrulă, după o scurtă privire aruncată
spre dărâmături, începură să-şi burduşească uniformele cu
bancnotele şifonate, înjurând încânta i. Unul îşi pierdu şapca, dar
nu o mai căută.
Atraşi de mirosul impalpabil al dolarilor, câ iva hippies din
Washington Square şi din Bleeker Street începură să se adune.
Nişte vagabonzi începură să se încaiere, înecându-se şi tuşind din
cauza fumului.
Strângând la piept un maldăr de bancnote, doamna o luă la
fugă, abandonându-şi canişul. Când trecu prin fa a dărâmăturilor,
o teamă supersti ioasă îi cuprinse sufletul făcând-o să tremure: cu
siguran ă catastrofa nu fusese provocată de îmbră işările celor doi
şi nici de şobolani. Femeia se gândi la pedeapsa lui Dumnezeu şi
îşi făcu cruce.
Când pompierii îşi făcură apari ia, ploaia cu bani încetase deja.
Aşezat pe bordura trotuarului, un hippie păros şi o infirmieră în
uniformă se certau pe ultima bancnotă, trăgând fiecare de ea.
Pompierii începură să stropească resturile fumegânde în care se
aflau rămăşi ele ambasadorului extraordinar şi plenipoten iar
John Sokati, chiar în momentul în care infirmiera o lua la goană
cu ultima bancnotă, după ce-l muşcase de mână pe hippie.

9
 Capitolul II

Bancnota de o sută de dolari, pe jumătate arsă, înroşită şi

încre ită din cauza focului, era protejată de o folie transparentă din
plastic la care era ataşată o etichetă galbenă. Jumătate din birou
era plină cu diverse obiecte, recuperate de la locul exploziei de pe
11 th Street.
Malko observă surprins că printre ele se afla şi o cutie de
chibrituri dreptunghiulară, cum se găsesc cu sutele la New York la
to i comercian ii. Ca şi celelalte obiecte, era etichetată. Mai era şi o
pereche de ochelari, cu lentila stângă spartă, mai multe căr i de
credit, diferite hârtii şi o şosetă bărbătească cu călcâiul spulberat.
Nu mai lipsea decât un raton.
Al Katz, bărbatul care se afla în spatele biroului, privea la toate
gânditor. Ochii săi albaştri se eviden iau imediat pe fa a rotundă.
Partea inferioară a chipului îi era parcă trasă în jos de musta a
grea şi roşcovană. Avea un aer inteligent şi competent. El ocoli
biroul ca să-i strângă mâna lui Malko. De aproape, i se puteau
vedea nenumăratele riduri. Era mai aproape de şaizeci de ani decât
de cincizeci.
— David Wise v-a spus despre ce este vorba?
Tipul părea destul de re inut. Malko, îmbrăcat într-un costum
bine croit, cu o cămaşă cu monogramă, cu părul blond şi lung şi
cu ochii lui aurii, nu era deloc tipul de agent secret în conformitate
cu standardele de la Central Intelligence Agency.
— Nu, nu mi-a spus mare lucru, mărturisi el.
Când David Wise, directorul Diviziei Plan din CIA îi dăduse
telefon la vila sa din Poughkeepwie ca să-l roage să ia legătura cu
Al Katz, nu-i dezvăluise nimic despre obiectivul misiunii sale. Din
pruden ă şi din ipocrizie, arareori proceda altfel. Niciodată nu era
vorba de o invita ie la balul Operei din Viena.
Biroul în care se afla Malko era situat în CBS Building, o clădire
neagră, ultramodernă, cu patruzeci şi cinci de etaje, de la
intersec ia lui Sixth Avenue cu 53th Street. În mod oficial, aici era
o sucursală a Companiei Fairchild Investments din Phoenix. Dar
asta nu era decât pe hârtie. În realitate, era vorba de unul din
birourile semiclandestine pe care CIA le instalase în toată ara, în

10
ciuda FBI şi a protestelor furioase din Congres. De fapt, Agen ia
federală nu avea voie să activeze pe teritoriul na ional, care era
terenul de vânătoare al FBI-ului.
— S-ar putea spune că tocmai a i golit o pubelă, remarcă Malko.
Şi încă fără prea mare succes.
Al Katz zâmbi cu toată fa a.
— Ave i aici tot ce am putut găsi din Excelen a Sa John Sokati,
ambasadorul extraordinar şi plenipoten iar al Republicii Lesotho la
Na iunile Unite. Pentru asta a trebuit să trecem prin sită o
cantitate enormă de sfărâmături.
— Tipul a fost interogat de FBI? întrebă cu perfidie Malko.
De astă dată, Katz nu mai zâmbi. Pe fa a lui rotundă apăru o
expresie severă, iar musta a i se pleoşti.
— Era amestecat cu inşi care credeau că TNT-ul poate fierbe ca
ceaiul, spuse el cu răceală. S-a transformat în căldură şi lumină
împreună cu trei dintre ei, printre care se afla şi o femeie. Dori i să
vede i fotografiile?
El împinse spre Malko un pachet cu fotografii. Primele
reprezentau doi bărba i de culoare, destul de tineri, cu chipurile
dure şi o fată superbă, cu pielea mai deschisă la culoare, tipul de
cover-girl. Inima i se strânse când văzu a doua serie de fotografii.
Fata era sfârtecată şi un picior îi era smuls din şold. Chipul îi era
de nerecunoscut, în afară de părul lins şi vopsit în roşu.
— N-au mai fost şi al i mor i?
Katz înăl ă din umeri.
— Era un imobil mic, cu trei etaje, de pe 11 th Street. Se pare că
nu erau decât cei trei în el. To i au murit. Vecinii s-au ales doar cu
geamurile sparte şi cu o mare sperietură. Dumneavoastră nu citi i
niciodată ziarele. Asta s-a întâmplat acum cincisprezece zile.
Cu numărul mare de explozii care se produceau la New York în
ultima vreme…
— Care a fost cauza exploziei?
Al Katz puse fotografiile pe birou şi se aşeză pe scaun.
— Asta ve i afla dumneavoastră. În pivni ă, s-au descoperit trei
conteinere cu TNT, furate de pe un şantier. Numai printr-o minune
nu au sărit în aer. Credem că tipii aceia se ocupau cu fabricarea
de bombe şi că au dat de un necaz.
— Şi ce căuta acest distins diplomat în peştera lui Ali Baba?
Al Katz îşi încrucişă mâinile îngrijite.
— Dacă aş şti acest lucru, dumneavoastră a i mai număra şi
acum pietroaiele din castelul Liezen… Sper că ne ve i ajuta să

11
aflăm, pentru că toată povestea asta este extrem de ciudată şi
încâlcită.
El îi întinse lui Malko bancnota arsă şi îi povesti despre mana
cerească ce căzuse peste 11 th Street în urma exploziei.
— FBI a găsit printre dărâmături în jur de şaisprezece mii cinci
sute de dolari. Mul imea a adunat de două sau de trei ori mai
mult. Este imposibil de aflat. Este curios faptul că o perchezi ie ne-
a permis să găsim la Sokati zece mii de dolari în bancnote de o
sută. Banii aveau numerele în serie.
— Crede i că acest diplomat subven iona o mişcare subversivă?
întrebă Malko.
Al Katz ridică ochii către cer.
— Vre i să mă face i să râd sau ce? Şti i ce este Lesotho? Sunt
atât de pârli i, încât a trebuit să li se plătească drumul ca să poată
asista la sesiune. Li se plătesc până şi igările.
— Cine plăteşte?
— State Department.
Malko era mirat de o asemenea generozitate.
— De unde o asemenea dărnicie? De fiecare dată când
cheltuiesc mai mul i bani, contabilii de la Washington sar ca arşi
şi ipă că îi fur.
— Dragul meu, în ciuda rolului jucat, nu de ine i drept de vot la
ONU. Mai ales, ca să face i pe plac Departamentului de Stat.
— În eleg, făcu Malko. Dar ce legătură are totul cu moartea lui
John Sokati?
Al Katz zâmbi misterios şi se aplecă spre Malko. Acesta îşi
scoase ochelarii de soare şi îndepărtă un fir de praf de pe costumul
din alpaca neagră. Ochii lui aurii străluceau plini de interes.
— Peste pu in timp, Adunarea generală a Na iunilor Unite se va
pronun a pentru a douăzecea oară asupra restabilirii drepturilor
legitime ale Chinei în Organiza ia Na iunilor Unite, potrivit
mo iunii numărul 567. Cu o majoritate de două treimi. Cu alte
cuvinte, în termeni mai clari, este vorba ca Republica Populară
Chineză să intre în ONU în locul statului Formosa. Împotriva
acestui lucru luptă State Department de aproape un sfert de secol.
În fiecare an, mo iunea este respinsă cu regularitate, iar în anul
următor, una din ările comuniste prezintă o alta şi totul o ia de la
început. Or, State Department are în mână cele douăzeci de voturi
care asigură majoritatea. Lesotho face parte dintre acestea.
Imagina i-vă însă că persoane rău inten ionate reuşesc prin
diferite modalită i, inclusiv cele băneşti, să câştige aceste voturi…

12
Ce lovitură ar însemna pentru State Department. Acest vot
constituie coşmarul lor anual. Dacă China comunistă ar intra în
ONU acum, faptul ar declanşa un tărăboi îngrozitor şi mai mult de
jumătate din State Department ar sări pe fereastră. Ca să nu mai
vorbim şi de vreo câ iva inşi de la noi… Există câteva acorduri
secrete încheiate cu bătrânul Cean Kai Şi. Nu ştiu cu precizie care
anume.
— Şi ce legătură au toate astea cu răposatul John Sokati?
întrebă Malko. Presupun că toate aceste persoane primesc
instruc iuni de la guvernele lor. Doar nu votează după propria lor
dorin ă, pute i fi linişti i. Doar nu se pot cumpăra douăzeci de
state fără ca să şti i de acest lucru.
Al Katz respiră adânc şi clătină din cap.
— Ave i dreptate. Dar delega ii mandata i în mod oficial ca să
voteze sunt atotputernici. Dacă dintr-un anumit motiv au chef să
voteze în ciuda instruc iunilor primite de la guvernul lor, votul este
valabil. Imagina i-vă că reprezentantul SUA o ia brusc razna în
plină sesiune şi votează pentru admiterea Chinei. Preşedintele
poate să facă apoplexie, dar lucrurile nu ar mai puteau fi cu nimic
schimbate. Votul rămâne valabil, chiar dacă omul nostru ar fi
internat apoi la balamuc.
— În eleg, zise Malko amuzat. Ave i impresia că cineva încearcă
să influen eze voturile în sensul nedorit de dumneavoastră.
Al Katz bătu cu palma în masă.
— Vede i un alt motiv ca zeci de mii de dolari să fie da i unui
asemenea individ? Sesiunea tocmai a început ieri. Votul va fi
depus peste zece zile.
— Dar nu pute i fi sigur de faptul că acest nefericit ar fi votat
împotriva dorin ei dumneavoastră, obiectă Malko.
— Desigur, desigur, recunoscu Al Katz. Numai că noi nu dorim
să ne asumăm nici un fel de risc. În plus, este ciudat că acest
diplomat putea să frecventeze asemenea indivizi. FBI i-a identificat
deja. Apar ineau unei frac iuni a Panterelor Negre, numite Mad
Dogs. Ei revendică tot felul de atentate cu bombe, omoruri şi
incendii. Toate, executate în numele luptei antisegrega ioniste.
Chiar şi în Harlem inspiră teamă.
Malko ştia că FBI lupta de mai multe săptămâni împotriva
extremiştilor de culoare din gruparea Panterelor Negre. Întâlnirile
acestora cu poli ia se soldaseră cu mor i în ambele tabere.
— Dar ce şti i despre bani? întrebă el. Ave i vreo idee de unde
provin?

13
 — FBI a început ancheta. Dar totul ar putea dura săptămâni
întregi şi va fi prea târziu.
Malko se juca cu ochelarii. Povestea asta începuse să-l intrige,
în plus, ideea de a se învârti în acest mediu era mai potrivită
pentru el decât o expedi ie la capătul pământului.
— Care va fi rolul meu în afacerea asta? întrebă el. FBI-ul a
descoperit ceva printre delega i?
Al Katz clătină din cap.
— Mai nimic. FBI nu-i poate supraveghea pe to i. În plus,
agen ii federali nu sunt persona grata la ONU. Colonelul care
comandă Securitatea are oroare să-i vadă pe sticle i învârtindu-se
pe mochetele sale. Iar despre rela iile lui John Sokati nu ştim încă
nimic. Şi nici despre cei trei negri care au sărit în aer împreună cu
el. Am reuşit doar să-i identificăm şi nimic mai mult. Oricum, nu
vedem nici o legătură cu problema noastră. Pe tipii de genul ăsta îi
doare în cot de China comunistă. Nu-i interesează decât bombele.
Nu, în spatele afacerii acesteia, stă cu totul altceva. Şi trebuie să
aflăm ce anume. Ne chinuim de două săptămâni fără nici un
rezultat. Mai avem foarte pu in timp la dispozi ie.
Malko tresări. Interlocutorul său îşi considera dorin ele
realizabile.
— Cine crede i că sunt eu? Doar nu pot să fac minuni.
— Nu trebuie să face i minuni, doar să da i ceva târcoale prin
zonă, făcu Al Katz.. Începând de mâine, sunte i secretarul lega iei,
ataşat al delega iei austriece la ONU. Am aranjat deja totul.
Bineîn eles că nu trebuie să vă duce i la birourile de pe 14th
Street. Adevăratul dumneavoastră birou va fi la noi, în United
Nations Plaza, numărul 799. Chiar vizavi de Na iunile Unite. La
camera 1046. Eu sunt la camerele 1047 şi 1048. Toată clădirea
este ocupată de delega ia americană. Telefonul dumneavoastră în
cadrul delega iei austriece va fi legat de fapt la noi. Am făcut un
mic aranjament cu Bell Telephone. Ave i avantajul că aici nu vă
cunoaşte nimeni. Iată acreditivele dumneavoastră.
El îi întinse lui Malko un plic galben.
— Ave i şansa să descoperi i ceva doar trăgând cu urechea în
barul delega ilor, continuă el.
Malko se gândi că toate erau de domeniul miracolelor.
— Toată afacerea asta mi se pare destul de hazardată, obiectă
el. Genul acesta de secret nu se dezvăluie în col ul unui bar.
— Vă vom ajuta şi noi, făcu Al Katz. Toată povestea asta ne stă
în gât.

14
 El mâzgăli ceva pe un cartonaş şi i-l întinse apoi lui Malko.
Acolo scria: „Agence Jetset Plaza 76597.”
— De fiecare dată de câte ori ve i avea nevoie de câte o fată,
suna i la acest număr şi să specifica i dacă vre i una cu pielea
albă, neagră sau galbenă. Va fi la dispozi ia dumneavoastră în zece
minute. Trebuie să preciza i că este pentru Fairchild..
El îi făcu cu ochiul cu un zâmbet parşiv.
— Vă sfătuiesc să profita i din plin. Este vorba de dame care în
mod normal costă două sute de dolari pe noapte. Nu este o idee
prea rea ca să vă face i câ iva prieteni, nu-i aşa? Se pare că domnii
delega i sunt destul de exper i în genul acesta de comer .
— Chiar a i încheiat un contract cu o agen ie de call-giris?
întrebă Malko gâtuit de mirare. Dacă senatorul Fulbright ar fi ştiut
asta…
— Asta este afacerea noastră, recunoscu Al Katz cu modestie. Şi
este foarte rentabilă. Cât despre micu ele astea, pute i să le
întreba i ce vre i. De asemenea vă voi face cunoştin ă şi cu
doctorul Shulo şi cu colaboratoarele sale. El reprezintă Serviciile
de informare din Formosa. Este inutil că să vă spun că în acest
moment este extrem de cointeresat.
Malko vârî cartonaşul în buzunar, gânditor. În spatele politicii,
se aflau întotdeauna sexul şi banii. Katz îi întinse o cheie.
— Vă trebuie pentru apartament. Ve i locui la 420 East 51 st.
Este un apartament excelent pentru un celibatar, în care ve i
putea să vă invita i prietenii şi cuceririle. În cazul în care dori i să
vă amuza i cu delegatele, încerca i să o face i în camera din spate
şi nu stinge i chiar toate luminile.
— De ce?
— Din cauza camerelor de luat vederi. Ele sunt perfec ionate şi
silen ioase, dar au totuşi nevoie de pu ină lumină.
CIA se gândea la toate. Malko se întrebă dacă nu era cazul să
refuze această ciudată misiune. Însă perspectiva de a pătrunde în
culisele ONU îl amuza. Aşa că îşi băgă cheia în buzunar.
— V-a i gândit şi la un maître d’hotel? întrebă el deodată.
Al Katz clătină din cap.
— Nu, dar…
— De asta pot să mă ocup eu, spuse Malko. Am unul excelent şi
sigur. Nu trebuie decât să-l chem. Sper că nu ave i nimic
împotrivă. Va fi pe cheltuiala dumneavoastră, bineîn eles.
Al Katz oftă.
— Având în vedere situate în care ne aflăm…

15
 Ce bucuros urma să fie Elko Krisantem, care era înnebunit să
călătorească. Bătrânul ucigaş din Istanbul se plictisea în castelul
lui Malko aşteptându-şi stăpânul. Ştia să mânuiască la ul de
sugrumat la fel de bine ca şi aspiratorul şi putea face mari servicii
unui fals diplomat.
Marko se ridică în picioare. Deodată Katz pocni din degete.
— O, era să uit ceva.
El îi întinse lui Malko o cutie de chibrituri. Acesta o deschise. În
interior, era mâzgălit un nume: „Jada”.
Cutia de chibrituri provenea de la Hippopotamus, o discotecă ce
tocmai se deschisese în New York.
— Am găsit-o în apartamentul delegatului nostru, îi explică el.
Există o probabilitate de nouăzeci şi nouă la sută ca să fie vorba
doar de o simplă aventură amoroasă. Totuşi nu strică să verifica i.
Nu este vorba de fata care a murit în explozie. Pe aceea o chema
Martha Buffum. În special, vă recomand mult tact. To i delega ii
sunt îngrozitor de susceptibili. Mai ales cei de culoare.
Malko vârî cutia în buzunar asigurându-l pe Katz că nu va
supăra cu nimic pe vreun delegat. Oricât de negru ar fi şi oricât de
minusculă ar fi ara pe care o reprezenta. El ieşi din birou şi luă
ascensorul. Începuse să plouă şi îi fu imposibil să găsească un
taxi. Trebui să meargă pe jos până la sta ia de autobuz. Acesta îl
lăsă la col ul lui First Avenue. Venise din Poughkeepwie cu trenul,
căci era imposibil să găsească un loc de parcare în New York, chiar
dacă era un agent de lux al CIA.
Înainte de a ajunge la noul său domiciliu, el contemplă marea
clădire din sticlă a ONU, în spatele căreia fumegau cele trei coşuri
în albastru, alb şi roşu ale centralei termice Con Edison. Oare ce
putea el afla în acest edificiu, în aparen ă lipsit de mister şi vizitat
de-a lungul anilor la fel ca Turnul Eiffel? Trebuiau să existe ra iuni
umanitare cu totul ieşite din comun, cum ar fi un teanc gros de
dolari, ca să atingi conştiin a unui ambasador extraordinar şi
plenipoten iar.

16
 Capitolul III

De o oră, Malko se afla la Hippopotamus şi se plictisea ca un

şoarece mort. Sala semăna cu toate discotecile din lume, iar
muzica era aceeaşi. Lui Malko însă nu-i plăceau decât valsurile.
Adevăratele valsuri, cele vieneze, pe care le dansezi în frac şi în
rochie de seară. Deşi Hippopotamus era în principiu un club, nu
avusese nici o problemă la intrare, din momentul în care arătase
legitima ia sa de diplomat.
Negre sau albe, femeile erau frumoase, unele cu minijupe, altele
îmbrăcate cu pantaloni.
O pereche de negri dansau într-o manieră extrem de sexy,
unduindu-şi trupurile strâns lipite, de parcă ar fi făcut dragoste în
picioare. Un grup de fetişcane din East End, cu poalele ridicate
până la buric, se uitau cu ochi bovini la cei doi dansatori. La barul
aflat în cealaltă încăpere, stăteau mai multe fete, singure sau cu
înso itori.
Oare care dintre ele era Jada?
Malko oftă şi mai bău o înghi itură de votcă. Oribilul lichid din
pahar nu avea nici o legătură cu votca rusească. Malko ceru un
J&B.
Prima zi petrecută la ONU îl dezamăgise. Dacă delega ii puteau
fi cumpăra i, asta nu se putea vedea. Malko se învârtise întreaga zi
prin bar, căutând să lege o conversa ie ori de câte ori era posibil.
Nu îndrăznise să apeleze la atrăgătoarele creaturi de la Agen ia
Jetset.
Barul delega ilor era la fel de înalt ca o catedrală, cu imenşi
pere i din sticlă care dădeau spre East River, iar la nord, spre două
dintre cele mai scumpe construc ii din New York, aflate pe 48th
Street. La modesta cafenea din fundul barului se putea servi cel
mai bun espresso din New York, iar sandvişurile depăşeau orice
imagina ie. Bie ii delega i nu aveau decât vreo douăzeci de fotolii şi
canapele la dispozi ie, aşa că în perioada sesiunilor, cei mai mul i
participan i stăteau în picioare, ca şi cum ar fi aşteptat metroul.
Însă aşa cum era, barul delega ilor rămânea centrul vie ii sociale la
ONU.
Malko tocmai scăpase de la o interminabilă dizerta ie în legătură

17
cu pagubele produse de lăcuste în Mauritania şi căzuse în bra ele
unui delegat marocan, care începuse să-i administreze un curs de
arabă literară. În ajun, îl recuperase pe Krisantem, mort de
oboseală şi neras, care adormise chiar în momentul intrării în
apartament. Reuşise totuşi să-şi pună pe noptieră revolverul Astra
şi la ul. Apartamentul era exact cum îl descrisese Al Katz. În
frigider avea chiar şi Dom Perignon şi Moet et Chandon. Malko
căutase în zadar aparatele de fotografiat în camera rezervată
orgiilor. Şi cu toate acestea, ele existau. Ştia că totul este aranjat:
telefonul era conectat la un magnetofon, iar dispozitivul său
permitea identificarea originii oricărui apel. Microfoanele şi
camerele fuseseră instalate în pere i.
Pe la ora unsprezece, Malko plecase din apartament fără să-l
trezească pe Krisantem. Acum se întreba cum va putea să o
identifice pe Jada.
În cale îi ieşi o negresă înaltă, cu părul cre , picioare
interminabile, o gură minunat desenată şi fa a dură, aproape
masculină. Îşi dori să fie Jada. Nu putea însă întreba toate fetele
din salon.
Brusc, avu o inspira ie. Pe cutia de chibrituri, era numărul de
telefon al clubului. El se ridică şi se îndreptă către intrare, unde se
aflau două cabine telefonice. Intră în una din ele şi formă
numărul. Aproape imediat, vocea unui bărbat răspunse:
— Hippopotamus, vă ascult.
— Am întâlnire cu Jada acolo, dar cred că voi întârzia. A i putea
să o chema i la telefon?
— Jada?
Bărbatul de la telefon părea că nu o cunoaşte. Malko îl auzi
întrebând pe cineva:
— Cunoşti o fată Jada?
O altă voce a răspuns imediat:
— Sigur că da, este fata care pozează pentru EBONY. Ştii,
trăsnita aia. Este la bar.
— Aştepta i pu in, spuse bărbatul.
Prin fereastra cabinei, Malko supraveghea culoarul. Telefonul
discotecii era aşezat pe o masă de lângă intrare, chiar vizavi de
garderobă. Jada era obligată să treacă prin fa a lui Malko pentru a
răspunde la telefon. După pu in timp, văzu o negresă superbă,
îmbrăcată cu o rochie ultrascurtă argintie, care trecu prin fa a lui.
Avea un chip sculptural şi ochi frumoşi. Purta nişte cizme albe şi
numai părul ei şoca: era coafat în stil „afro”, ultimul strigăt al

18
modei oamenilor de culoare. Capul îi era parcă acoperit cu o cască
mare şi hirsută, ce nu reuşea însă să o urâ ească. Fata nu putea
trece neobservată. Ea trecu pe lângă cabină, an oşă ca o prin esă.
Când o văzu de la spate, Malko avu încă un şoc. Niciodată nu mai
văzuse un spate atât de cambrat. Ar fi putut sus ine o tavă pe
crupa ei.
— Alo?
Vocea era rece, lipsită de feminitate.
— Aş dori să vorbesc cu Jada, spuse Malko.
— La telefon. Cine sunte i?
Cu o voce caldă, el răspunse:
— Sunt un prieten al lui John Sokati. Nu mă aflam la New York
în vremea în care a murit. Îmi pare nespus de rău pentru el.
— La fel şi mie, răspunse Jada cu o voce total indiferentă.
— Ne dăduserăm întâlnire la club, aşa că mă gândeam că nu ar
fi rău să ne vedem, făcu Malko cu tonul unui prieten care a făcut o
gafă.
— Pute i trece pe aici dacă dori i, făcu Jada. Mai stau până la
ora unu.
Ea închise telefonul înainte ca Malko să-i poată mul umi. O
văzu cum se întoarce, cu o indiferen ă totală zugrăvită pe chip. Ea
înainta cu o suple e de felină şi o elegan ă înnăscută. Răposatul
John Sokati nu avusese gusturi proaste. Jada avea cum să
reconcilieze pe cei mai înverşuna i segrega ionişti cu rasa neagră.
Malko ieşi din cabină imediat după ce fu convins că fata
ajunsese la bar. Se aşeză la locul lui şi comandă un J&B ca să
poată reflecta o vreme. Reac ia Jadei nu-i spunea nimic. Putea să
aibă destul de mult de furcă cu ea.
În bar nu mai era prea multă lume. Cei rămaşi păreau, că se
cunosc între ei. Cele mai multe dintre fete erau drăgu e şi bine
îmbrăcate. Malko nu pierdea barul din ochi. Faptul că Jada era
negresă era doar un indiciu extrem de mic. Cei care muriseră în
explozia de pe 11 th Street fuseseră tot negri. Lăsă să mai treacă
vreo douăzeci de minute, apoi lăsă cincisprezece dolari pe masă şi
plecă. Nimeni nu-l băgă în seamă. Îşi luă paltonul şi ieşi. Afară era
cald, iar el se îndreptă către Park Avenue. Nu-i strica o mică
plimbare în jurul blocului.
Când se întoarse la Hippopotamus, era ceva mai multă lume. Cei
mai mul i erau de culoare, îmbrăca i în culori ipătoare. Se vorbea
cu glas tare şi se dansa pretutindeni, chiar şi la intrare.
El se îndreptă direct către bar.

19
 Jada era acolo, stând pe un scaun şi discutând cu un negru
îmbrăcat cu un costum albastru, extrem de sobru. Rochia ei
argintie nu acoperea decât o infimă parte din picioarele lungi şi
fine. Malko se apropie de ea tuşind discret. Nu era nici un scaun
liber în preajmă.
— Bună seara, Jada, spuse el încetişor.
Ea tăcu şi întoarse spre el ochii imenşi şi întuneca i.
— Cine sunte i dumneavoastră?
— Cu mine a i vorbit mai devreme la telefon.
— Ah!
Vocea ei nu exprima nici cel mai mic entuziasm. Îl măsura pe
Malko de parcă acesta ar fi venit de pe altă planetă. El încercă să
dea ochilor săi aurii cea mai seducătoare expresie, dar fără prea
mare succes.
— Sunt fericit să vă întâlnesc, spuse el. Este îngrozitor ce i s-a
întâmplat bietului John.
Prin ochii negresei trecu o undă de interes. Ea îşi aprinse o
igară şi îi întinse pachetul şi lui Malko. Erau igări Sherman,
foarte dulci. Vocea ei avea un timbru grav, pu in răguşit. Malko se
înclină, galant.
— Sunt prin ul Malko Linge, din delega ia austriacă.
Jada zâmbi vag, deloc impresionată şi îl prezentă pe negrul cu
care stătea la masă:
— Domnul Victor Kufor.
Malko strânse o mână neagră şi fină. Negrul se trase pu in în
spate ca să-i facă loc între el şi fată. Malko sim ea parfumul tinerei
negrese, al cărei umăr dezgolit îi atingea costumul din alpaca.
— Îl cunoştea i bine pe John? întrebă Jada.
Malko clătină din cap cu un aer îndurerat.
— Era un bun prieten. Moartea sa m-a afectat teribil. Îmi vorbea
adesea de dumneavoastră şi doream mult să vă cunosc. Din cauza
asta mi-am permis să vă sun…
— Ce amabil, spuse ea cu un glas for at. Dar cum de m-a i
recunoscut?
— Portarul mi-a spus că sunte i cea mai frumoasă femeie din
această încăpere, îi explică Malko.
Zâmbetul for at apăru din nou pe chipul ei. Nu degeaba se
considera Malko un Casanova. În general, părul său blond şi ochii
aurii aveau un mare succes la fetele de culoare. Jada însă poate că
era o cover-girl de lux care se temea de străini. Chiar şi când
zâmbea, ochii ei rămâneau reci şi indiferen i. Malko îşi mai încercă

20
o dată norocul.
— Nu a i vrea să dansăm, dacă acest domn nu are nimic
împotrivă? o întrebă el.
Domnul înclină din cap şi Jada alunecă de pe scaunul ei. Cu o
gra ie regească, ea păşi în fa a lui Malko spre discotecă. Melodia se
schimbă. Se auzi un disc cu James Brown. O lumină trecu prin
ochii Jadei, iar trupul i se destinse în mod imperceptibil.
Ea se lăsă în bra ele lui Malko şi îi puse mâna pe umăr. Mâinile
îi erau la fel de fascinante ca şi restul corpului, însă mai pu in
întunecate decât chipul, foarte lungi, îngrijite, cu unghiile pictate
în argintiu şi cu câte un inel pe fiecare deget. Cu toate acestea,
Malko nu ştia cum să o abordeze. Nu reuşea să ghicească ce poate
fi.
Era oare o call-girl? Vreo cover-girl snoabă ce îi frecventa pe
diploma i? Sau o militantă pentru drepturile negrilor?
Nu trebuia să uite că avusese legătură cu un bărbat ce pierise
într-o explozie, cu cincisprezece zile mai devreme.
Avea impresia că este o liană. Fata era minunat de suplă. Din
când în când, bazinul ei şi pieptul mulat într-un jerseu de mătase
îl atingeau pe Malko, într-un mod mult mai excitant decât dacă ar
fi fost strâns lipite de el. Îi puse o mână pe şold şi o apropie de el.
Ca să o încerce: Ea nu opuse rezisten ă, dar chipul îi rămase de
nepătruns, fără un surâs. Şi totuşi, pântecele ei era lipit de al său.
Suplu şi cald. Avea o carne tare ca piatra. Un parfum uşor plutea
în jurul ei, fără acel miros caracteristic negrilor. Malko sim i brusc
că o doreşte, dar ea păru că nu-şi dă seama de asta.
O melodie a grupului Beatles luă locul lui James Brown, iar
Jada se desprinse de el şi începu să se unduiască, de parcă trupul
ei nu ar fi avut nici un oscior. De bine, de rău, Malko încercă să
ină pasul cu ea, deşi fata părea că-l ignoră complet.
În tot timpul dansului, nu schimbară nici un cuvânt. Urmă iar
un slow, iar Malko îi căută privirea.
— Am impresia că vă plictisi i, zise el.
Jada răspunse cu o voce monotonă:
— Este pentru prima dată când dansez cu un alb în acest mod.
Nu era nici o provocare şi nici o insultă. Doar o simplă
constatare. Malko se strădui să zâmbească.
— Nu-i iubi i pe albi, nu-i aşa?
Ochii negri rămaseră impenetrabili, dar vocea Jadei căpătă o
rezonan ă metalică:
— Crede i că a i putea să-i iubi i pe albi dacă a i fi negru şi a i

21
trăi în această ară? A i avut curiozitatea să merge i în Harlem ca
să-i vede i pe copilaşii mânca i de şobolani şi pe puştii de opt ani
care se prostituează; şi…
Ea îşi muşcă buzele şi tăcu.
— Văd că îi urâ i de-a binelea.
— Îi cunosc bine pe albi, zise ea. To i nu se gândesc decât la un
singur lucru: să facă dragoste cu mine. Sunt nişte pigs.
Malko avu chef să-i spună că nu este vorba de o chestiune de
rasă. Încercă să o şocheze ca să o scoată din carapace.
— A i făcut vreodată dragoste cu un alb?
Ea deveni rigidă şi i-o tăie scurt:
— Pune i întrebări mult prea personale. Nu-mi place acest
lucru…
Malko trebui să înghită în sec. Avea impresia că îşi pierde
timpul degeaba. Deodată, ea îl întrebă:
— De ce a i venit să mă vede i în seara asta?
În vocea ei se ghicea o anumită încordare. De parcă ar fi
aşteptat un răspuns la o întrebare interioară.
— John mi-a spus că sunte i foarte frumoasă.
Ea ridică din umeri.
— Sunt o mul ime de fete frumoase la New York.
Discul se termină şi ea se desprinse de el.
— Trebuie să mă întorc la bar. De ce nu vă aşeza i la o masă?
Mai târziu venim şi noi.
El avu brusc ciudata impresie că, deşi nu o interesa, Jada nu
dorea ca el să plece.
— Cu plăcere, făcu el. Comand o sticlă cu şampanie şi vă
aştept.
— Nu vreau şampanie. Eu beau un pepsi. Nu beau niciodată
alcool.
*
* *
Victor Kufor părea extrem de nervos când Jada se întoarse pe
scaunul ei. Se foia pe scaunul lui ca şi cum ar fi stat pe ghimpi.
— Unde l-ai lăsat? o întrebă cu o voce ascu ită şi crispată
totodată. Unde este? L-ai lăsat să plece?
Jada îşi aprinse calm o igară şi, suflând fumul, spuse încet:
— Calma i-vă. Nu a plecat şi nici nu o să plece.
Un zâmbet plin de cruzime îi apăru pe chip.
— Am impresia că mă place…
Înso itorul ei o privi fără să în eleagă. Îi puse o mână pe bra şi

22
o întrebă cu vocea sugrumată de emo ie:
— Cine este?
Ea ridică din umeri uşor.
— Doar v-a spus, un prieten de-al lui John.
În vocea ei nu era nici un strop de ironie.
— Doar şti i prea bine că minte, făcu Victor Kufor indignat. Eu
eram cel mai bun prieten al lui John şi nu l-am văzut şi nu am
auzit niciodată vorbindu-se de el. Şi sunt sigur că John nu i-a
vorbit niciodată de dumneavoastră.
— Ştiu asta, zise Jada.
Se juca cu paharul ei, cu privirea a intită în gol. Nici ei nu-i
plăcuse deloc modul în care acest bărbat blond o min ise. Exista
însă şi posibilitatea ca să fie doar un amator de fuste negre. Dar
această şansă era de una la o mie. Asta pentru că Jada nu îl
întâlnise niciodată pe John Sokati.
El îşi notase numărul ei de telefon pentru orice eventualitate.
Nu existau decât două alternative. Ori era vorba de un sticlele, ori
auzise vorbindu-se de afacere şi încerca să tragă ceva profit într-
un mod sau altul. În ambele cazuri, tipul reprezenta un pericol.
„Un pericol foarte mare”, se gândi Jada. Într-un anumit sens,
avuseseră chiar noroc ca el să vină acolo. Altfel ar fi putut avea
anumite îndoieli.
Victor Kufor îşi roti ochii teroriza i şi spuse:
— M-a văzut. Şi ştie şi cum mă cheamă. Nu trebuia să ne face i
cunoştin ă. Nimeni nu ar fi trebuit să ştie că v-am întâlnit după
cele ce s-au petrecut. Acum trebuie să plec. Nu pot face nimic. Îmi
pare rău.
Ea îl calmă, pu in dispre uitoare.
— Nu uita i că şi eu risc la fel ca dumneavoastră. Nu trebuie să
vă teme i. Tipul nu va avea timp să ne supere.
El o privi fără să în eleagă, apoi trăsăturile i se aspriră şi chipul
i se făcu cenuşiu, aşa cum se fac negrii când devin palizi.
— Vre i să spune i că…
— Prefera i să riscăm? îl întrebă Jada cu răceală.
După ce dansase cu Malko, decizia ei fusese luată. Negrul
scutură capul într-un gest grotesc.
— Nu, nu, sigur că nu, dar nu aş vrea să fiu amestecat şi eu.
Mă în elege i doar. Pozi ia mea…
— Pentru moment, am nevoie de dumneavoastră, spuse Jada cu
un glas tăios. Cu siguran ă că nu este un imbecil şi doar nu vre i
să dispară pe loc, nu-i aşa?

23
 Victor Kufor nu răspunse. Ar fi vrut să poată pleca imediat de
acolo. Doar demnitatea sa de consilier al statului Lesotho la ONU îl
împiedica să spele putina. Cu atât mai mult cu cât, după moartea
şefului şi prietenului său, John Sokati, el rămăsese şeful misiunii
diplomatice. Cu drept de vot. Nu avea de ales. Lesotho nu avusese
decât doi membri reprezentativi.
Acum se blestema pentru că se lăsase târât în ceea ce i se
păruse o afacere rentabilă, ce acum se transformase într-un joc
mortal. Era însă prea târziu.
— Iată ce avem de făcut, îi spuse Jada.
Ea se aplecă la urechea lui, ca nimeni altcineva să nu o poată
auzi. În mod involuntar, sânii ei se lipiră de mâna negrului. Acesta
era însă mult prea îngrijorat ca să poată savura momentul, deşi pe
lângă lăcomia de bani, Jada fusese cea care îl atrăsese pe drumul
alunecos al necinstei.
Jada termină de explicat şi se ridică de pe scaun.
— Mă duc să dau un telefon, zise ea. Apoi vom merge să stăm
cu el la masă.
Lui Victor Kufor, parcă i-ar fi propus să meargă direct în infern
cu bilet numai dus.
*
* *
— Iată-ne, spuse Jada cu o voce caldă.
Cu un pahar în mână, ea tocmai îşi făcu apari ia la masa la care
era instalat Malko. Avea chipul luminat de un zâmbet radios şi era
minunat de frumoasă. Negrul de la bar o înso ea. Malko se ridică
în picioare şi aşteptă ca invita ii săi să se aşeze. Era şi timpul.
Aproape toată ghea a se topise în frapiera în care se afla sticla cu
şampanie Dom Perignon. El o deschise şi îşi ridică paharul.
— Să bem pentru prietenia noastră.
Jada îşi ridică bucuroasă paharul. Victor, mai pu in vesel, o
imită.
Negresa îşi schimbase radical atitudinea. Ochii îi scânteiau. Se
aşezase foarte aproape de Malko, către care se aplecă de mai multe
ori ca să-i ofere be e de chibrit, atingându-l în treacăt cu sânii
destul de decolta i. De fiecare dată, el îi întâlnea privirea caldă şi
prietenoasă. Ea fu cea care îl invită de astă dată la dans. Se cânta
un slow.
Se sprijini abandonându-se în bra ele lui.
— Vă rog să mă scuza i. Adineauri am fost extrem de nesuferită,
făcu ea. Dar aveam de rezolvat o problemă de afaceri cu un individ

24
care mă tracasa. Acum putem să ne distrăm.
Nu se supără când el îi atinse gâtul cu buzele. Dimpotrivă,
muntele lui Venus deveni mai agresiv. Malko clocotea în sinea lui
de furie. Dăduse peste o call-girl de lux. Nu era de mirare că tipul
care o înso ea era atât de crispat. Fata tocmai lucra cu doi clien i
deodată. Îşi pierdea timpul cu ea. El fu cel care insistă să se
întoarcă la masă. Negrul o invită la dans, dar ea îl refuză scurt. Pe
sub masă, coapsa ei se apropiase de piciorul lui Malko. Acesta fu
pentru o clipă tentat să profite de ocazie pe cheltuiala CIA.
Conştiin a sa profesională însă birui.
— Cred că voi merge să mă culc, spuse el. V-am deranjat destul.
Jada protestă, punându-i mâna caldă pe coapsă. Ochii ei îl
implorau.
— Nici să nu vă gândi i. Vă conduc la un alt bar, cu mult mai
simpatic decât acesta. La Nirvana. Am poftă să dansez. La fel şi
Victor. Nu-i aşa, Victor?
Victor avea chef de orice, numai de dans, nu. Ca de pildă să
plece undeva la douăzeci de mii de mile depărtare de
Hippopotamus.
— Bineîn eles, zise el fără convingere.
Jada se ridică inându-l pe Malko de mână. El se lăsă în voia ei,
gândindu-se că-l va costa mai mult decât crezuse. Era o tipă de
înaltă clasă. Aproape irezistibilă. Numai de n-ar fi avut din când în
când câte o lumini ă metalică în frumoşii ochi negri.
La urma urmelor, de ce să nu cunoască Nirvana?
*
* *
Brusc, Malko sim i că este în pericol. Era o senza ie nedefinită
şi angoasantă ca atunci când te-ai trezit dintr-un coşmar. Totul
mergea suspect de bine. Jada era plină de aten ii, iar Victor Kufor,
din ce în ce mai nervos şi neliniştit. Ea insistase mult ca să vină şi
el la Nirvana. Acum, îi veneau în minte şi alte detalii. Când
sosiseră acolo, fuseseră conduşi direct la o masă ca şi cum ar fi
fost aştepta i. Jada părea să cunoască pe toată lumea.
Nirvana era destul de diferită de Hippopotamus. Nu se aflau
acolo puştoaice decoltate, înso ite de studen i blonzi. Erau în
schimb o grămadă de negri, cam prea elegan i, cam prea politicoşi,
înso i i de fete frumoase. Albii erau extrem de pu ini. Barul de la
intrare era sobru, plin de bărba i singuri, în cea mai mare parte
negri. Pe pista ridicată pe o estradă, luminată cu stroboscoape,
dansau numai perechi de culoare. Domnea un vacarm îngrozitor.

25
Malko ar fi trebuit să urle ca să poată comanda ceva. Ignora în
mod evident faptul că FBI-ul ştia de multă vreme că acest local
apar inea Mafiei… El încercă să reflecteze. Nirvana nu putea fi o
capcană. Dansatorii se mişcau în ring cu acelaşi antren, iar
grupurile veneau şi plecau agitându-se între sala de biliard,
discotecă şi bar.
În fa a lui, Victor Kufor se juca cu paharul plin. Avea un aer
preocupat. Malko examină mesele vecine. Erau foarte mul i negri.
Trei dintre ei, îmbrăca i destul de ipător şi cu chipul posomorât,
plasa i chiar în spatele său, nu aveau partenere. Aveau aspectul
unor gorile. Doi dintre ei purtau ochelari de soare.
Ce idiot fusese!
Încercă să judece la rece şi îşi ridică privirea către Jada. Întâlni
doi ochi imenşi lipsi i de expresie. Numai gura zâmbea. Mai multe
negrese erau coafate la fel ca ea. Sim ind privirea lui Malko, ea
zâmbi mai mult.
— Dansăm?
— Peste un minut, zise Malko. Mă întorc imediat.
El se ridică şi se îndreptă către toaletele aflate în spatele sălii de
biliard.
În fa a toaletelor, existau două cabine telefonice. Malko
introduse o monedă în primul aparat şi duse receptorul la ureche.
Aparatul era mort. După ce-şi recuperă moneda, încercă şi
celălalt aparat. Nici acesta nu avea ton. Amândouă erau deranjate.
Un incident destul de rar la New York. Teama lui crescu. Oricum,
era straniu. Avea de gând să se intereseze la bar de unde ar putea
da un telefon. S-ar fi sim it mult mai liniştit dacă l-ar fi putut
avertiza pe Al Katz că o găsise pe Jada. Ieşind din cabină, se ciocni
de cineva şi ridică privirea. De el se sprijinea un negru. Avea o
statură gigantică şi un cap dispropor ionat. Purta o cămaşă roz şi
o cravată de un verde electric. King Kong în zilele lui bune. Putea
să se scarpine sub genunchi fără să se aplece, având în vedere
lungimea bra elor.
— Pardon me, mister, rânji acesta.
Dar Malko sim i cum umărul puternic al mastodontului îl
împinge spre uşa toaletei. Dezechilibrat, el se sprijini de uşa care
cedă sub greutatea lui. Printr-o străfulgerare, Malko îi văzu pe
ceilal i doi negri de la masa vecină. Unul plescăi din limbă atunci
când îl văzu. În mâna lui apăru un brici.
King Kong căuta în continuare să-l facă să intre. Malko fu izbit
de mirosul acru de dezinfectant. Disperat, el se propti în zid

26
arcuindu-se, apoi se răsuci şi reuşi să se strecoare pe sub bra ul
matahalei. Uşa toaletei se închise şi King Kong se retrase spre
culoarul ce ducea în sală, blocând ieşirea cu bra ele întinse. Avea
pe fa ă un zâmbet hidos.
Malko era prins în cursă. O singură uşă era la îndemâna lui.
Cea de la toaleta doamnelor. Aşa că intră acolo.
O blondă platinată, cu părul tapat, ocupată să-şi refacă
machiajul, se sperie de neaşteptata şi lubrica apari ie şi îşi mânji
nasul cu rujul de buze.
— Out, ipă ea cu o voce sfredelitoare, a i greşit uşa.
Malko, nu numai că se pierdu într-un şuvoi de scuze, dar
continuă să se apropie de ea.
Scăpând rujul din mână, femeia se răsti la el:
— Out! Sau chem poli ia.
La New York, un bărbat care intră în toaleta doamnelor nu
poate fi decât un sadic oribil.
Vocea ei avea for a unei sirene de cea ă. Malko îi adresă un
zâmbet încurajator şi o apucă de bra .
— Vă rog să mă ierta i, dar va fi o plăcere pentru mine ca să vă
înso esc.
El o apucă de bra şi o trase cu fermitate. Panica se transformă
în stupefac ie şi femeia rămase mută. Abia dacă avu timp să-şi ia
geanta.
— Joe vă va face piftie, protestă ea cu un glas pierit.
Malko nu trebuia să ştie cine este Joe. Pe chipul lui King Kong
se văzu surpriza când Malko apăru la bra ul blondei. El se servea
de ea ca de un paravan, împingând-o spre negrul uriaş. Luat prin
surprindere, acesta îi lăsă să treacă. După ce trecu de obstacol,
Malko dădu drumul bra ului protector, iar fata se întoarse în sală.
Pentru moment, era salvat.
Trebuia să iasă de acolo cât mai repede, dar ceva îl re inu. Risca
să dea de belea afară. În discotecă mai era lume şi se sim ea mai
în siguran ă.
Jada era singură la masă. Chipul ei nu arătă nici o surpriză
când îl văzu. Putea fi o bună candidată la un Oscar pentru
ipocrizie, categoria doamne.
— Ce mult a i stat, tocmai începusem să mă plictisesc, făcu ea.
Prietenul nostru a plecat să se culce.
Victor Kufor nu dorise să asiste la masacru. Ringul de dans era
gol. Nu mai rămăseseră decât vreo patru sau cinci perechi. Calmul
Jadei nu îl liniştea deloc pe Malko. Episodul cu toaleta făcea parte

27
dintr-un întreg serial. Pentru un motiv necunoscut de el, ea se
hotărâse să-l elimine în noaptea aceea.
— Aş vrea să dau un telefon. Cabinele sunt deranjate.
— Întreba i la bar, zise Jada liniştită.
Era prea liniştită. Malko merse la bar şi chemă un barman. Era
un negru dolofan şi bucălat. Acesta clătină din cap, cu un aer de
profundă părere de rău.
— Sunt dezolat, sir, telefonul nostru este deranjat. Dar găsi i o
cabină telefonică la două sute de iarzi distan ă, la col ul cu Third
Avenue.
Şi bineîn eles, va primi ca recompensă şi câteva tăieturi de
brici… Malko îi mul umi pentru amabilitate şi făcu cale întoarsă la
masă. I se păru că citeşte pe fa a Jadei o imperceptibilă ironie.
— Haide i să dansăm, îi propuse ea.
Deja îl prinsese de mână, trăgându-l spre ring. Malko nu se
împotrivi. Cei pu in, acolo se afla în plină lumină…
Timp de câteva minute, el profită de spectacolul oferit de Jada,
care mima jocul dragostei la câ iva centimetri de el. esătura
rochiei era atât de uşoară încât se ghicea sub ea protuberan a
muntelui lui Venus la fiecare mişcare. Malko se mişca în mod
mecanic fiind preocupat să găsească o cale de ieşire din Nirvana.
În via ă.
Fără nici o tranzi ie, monkey dance făcu loc unui slow şi lumina
dispăru aproape cu totul. Cu un gest spontan, Jada se lipi de
Malko, încolăcindu-i gâtul cu bra ele. Era o caracati ă parfumată.
Jada se unduia pe loc, cu o suple e extraordinară. Buzele ei
atinseră fa a lui Malko care avu senza ia unui lucru cald şi dulce,
ca o floare tropicală. Dar una carnivoră.
Fu tentat să o întrebe de ce doreşte să-l ucidă. Acum, era
convins că era amestecată în dispari ia lui John Sokati. Şi
probabil, în traficul de influen ă. Dar cu siguran ă, ea nu i-ar fi
răspuns. Trebuia ca să supravie uiască până diminea ă. Pe ringul
de dans nu mai era nimeni. Brusc sim i un fior rece pe şira
spinării. Continuă însă să danseze, iar Jada se lipi şi mai tare de
el.
Uriaşul negru microcefal, apăruse din senin şi dansa lângă ei cu
o fată foarte slabă, îmbrăcată într-un costum alb fosforescent.
Malko încercă să o antreneze pe Jada în capătul opus al pistei de
dans, dar aceasta păru brusc sudată de parchet. Nu putea să o
smulgă cu for a. Sunt lucruri pe care un gentleman nu poate să le
facă, nici măcar atunci când este în pericol de moarte.

28
 Reuşi să o răsucească însă ca să poată sta cu spatele la perete.
Niciodată un slow nu i se păruse atât de lung. Jada părea că îl
împinge să înfăptuiască un atentat la pudoare, dar instinctul său
de conservare îi dicta să nu se lase păcălit.
— Mergem la masă? îi propuse el.
Jada se strânse şi mai tare lângă el.
— Dar mă simt atât de bine! Să mai dansăm pu in.
Era Dalila în toată splendoarea. Acum erau înconjura i de trei
perechi de negri. Malko realiză brusc că ar fi putut fi omorât chiar
acolo, în mijlocul ringului de dans. Sim ea uriaşul spate al
negrului, cum se sprijină de el, masiv şi amenin ător. Ar fi trebuit
să urle ca să ceară ajutor celor din sală, dar era ora trei diminea a
şi probabil că nu mai rămăseseră decât complicii.
Deodată negrul mormăi şi îi dădu un brânci. Malko nu-i dădu
aten ie. Jada, scuturată de şoc, îl întrebă cu o privire inocentă:
— Ce s-a întâmplat?
Malko nu mai avu timp să-i răspundă. Negrul îşi părăsise
partenera şi, apucându-l de umăr, îl izbi de perete.
— Son of a bitch2, mârâi el. Tocmai m-ai îmbrâncit!
Îşi vârî mâna în buzunar de unde scoase un brici pe care îl
deschise cu un sunet sec. Putea să despice o balenă în două cu el.
Înainta acum spre el cu lama la orizontală, acoperit la spate de cei
doi amici cu partenerele lor şi de Jada. Erau excluşi al i spectatori.
Piciorul lui Malko zvâcni înainte. Învă ase şi el ceva la şcoala
din Fort Worth. Vârful pantofului îl atinse pe negru în păr ile cele
mai sensibile. Malko avu impresia că ochii acestuia vor ieşi din
orbite. Cu un urlet de durere, el se îndoi, scăpând biciul din mână.
Lama se înfipse în podeaua de lemn. Malko îşi făcu loc printre cele
două brute şi se trezi la marginea pistei de dans. Era pu in
zdruncinat.
Tocmai avea de gând să se îndrepte către ieşire, când văzu doi
negri cu părul înfoiat, care stăteau sprijini i de o parte şi de alta a
uşii barului. Când îl văzură, schimbară o privire între ei şi
scoaseră mâinile din buzunare.
Malko se întoarse la masă şi îşi turnă o por ie mare de J&B.
Asta nu îi potolea setea, dar îi ridica moralul. Jada apăru şi ea, cu
un aer demn. Cei doi negri îl ridicau pe cel lovit şi îl ajutau să
meargă. Negresa se aşeză lângă el şi îşi puse mâna lungă pe bra ul
lui.

2 Pui de că ea (n.a.).
29
 — Sunt dezolată pentru incidentul petrecut. Le-am spus deja ce
cred despre ei. Sunt nişte derbedei. Sper că nu a i pă it nimic…
Era într-adevăr diabolică. Singurul lucru care îi rămânea era să
ceară ajutor celor din discotecă.
Deodată, apăru lângă el un personaj negru, unsuros ca o
măslină. Tipul avea o atitudine servilă, mimând umilin a cea mai
abjectă. Semăna atât de tare cu un mafiot italian, încât era chiar
comic. Deşi avea o dic ie destul de confuză, Malko deduse că era
patronul Nirvanei şi că era absolut dezolat de incidentul petrecut.
Acesta îi promise că agresorii nu vor mai pune niciodată piciorul
acolo.
O chelneri ă cu colan i negri îşi făcu apari ia aducând o tavă cu
trei pahare, pe care le puse pe masă. Erau trei por ii uriaşe de
daiquiris, oferite de către patron. Acesta luă un pahar, Jada luă
altul, iar Malko, însetat, se grăbi să bea pe nerăsuflate din lichidul
răcoritor, uşor alcoolizat.
— Vă mul umesc, spuse el. Oricum, aş vrea să sun la poli ie…
Acest bărbat a vrut să mă ucidă cu un cu it.
La auzul cuvântului „poli ie”, italianul fu cât pe-aci să-şi facă
semnul crucii. Plecăciunile lui se dublară, dar Malko o inea pe-a
lui. Dinadins, începu să vorbească mai tare. Patronul localului îl
întrerupse:
— Bine, bine, voi trimite pe cineva. Telefonul nostru este
deranjat. Dar vă rog să nu face i scandal.
Aproape că-l implora. După ce-şi muiase buzele în pahar, el se
retrase. Malko jubila în sinea sa. Abia aştepta să vadă uniforma
albastră a poli istului… Emo ia îi făcuse sete, aşa că termină
băutura oferită de patron. Jada îl măsura gânditoare.
— Pentru un diplomat, vă bate i destul de bine. Acel bărbat era
un adevărat colos.
El avu impresia că negresa respiră mai repede. Pe sub masă,
piciorul ei îl atingea pe al său. Jada începu să vorbească fără
întrerupere, cu o voce dulce şi senzuală. Malko era fascinat de
gura ei mare, cu buze perfecte. Deodată chipul ei deveni neclar. El
clipi din ochi şi văzu ca prin cea ă chipul negresei. Fruntea i se
acoperi de o sudoare rece. Vacarmul orchestrei se auzea din ce în
ce mai slab. Brusc îşi aminti de băutura care îi fusese oferită.
Fusese drogat. Vru să se scoale, dar se inu de masă. Vocea
Jadei ajunse greu până la el, neliniştită.
— Nu vă sim i i bine?
Nu se sim ea deloc bine.

30
 Vru să spună ceva, dar corzile vocale nu îi ascultară. Reuşiseră
să-l păcălească. În plin New York.
Cu un efort supraomenesc, reuşi să facă doi paşi şi se izbi de o
femeie, al cărei chip era în ceată. O auzi pe Jada cum strigă:
— Aten ie!
Femeia îl respinse. Brusc, el vomă peste ea şi se prăbuşi
inându-se cu amândouă mâinile de rochia ei.
ipetele necunoscutei acoperiră zgomotul produs de sfâşierea
esăturii, iar ea rămase numai în sutien şi slip. De la Pearl
Harbour, nu se mai auzise o sirenă atât de puternică. Malko îşi
pierdu cunoştin a zicându-şi că, dacă ea nu cheamă poli ia, de
data asta era pierdut.

31
 Capitolul IV

Colonelul Tanaka îl măsura plin de dezgust pe interlocutorul

său. El, un vechi ofi er al împăratului, să fie obligat să aibă rela ii
cu un astfel de individ! Unde poate să ducă patriotismul… Trebuie
de recunoscut că Lester Irving nu avea nimic în comun cu un ofi er
al armatei imperiale japoneze. Părul său cre era tuns ca o tufă de
tisă şi o bărbu ă rară îl făcea să semene cu Lenin. Un Lenin ieşit
din Harlem. Cu haina sa din piele de căprioară, cu franjuri lungi,
cu pantalonul murdar şi cu basche ii din picioare, Lester semăna
cu cei mai mul i şomeri de culoare din New York, jerpeli i şi
famelici, veşnic în căutarea unui dolar uşor de câştigat. Chiar dacă
pentru asta, ar fi trebuit să-l smulgă din poşeta vreunei bătrâne.
— Ave i banii? întrebă negrul cu asprime.
În jurul lor, toate mesele erau goale. Acest restaurant japonez-
thai, aflat la intersec ia dintre Broadway şi 79th Street la vest, era
aproape de faliment. Colonelul Tanaka îşi contemplă por ia de
peşte crud, abia decongelat. Lester îl privea cu o ironie
răutăcioasă. Cu costumul lui ajustat pe trup şi cu cămaşa albă,
japonezul simboliza „sistemul”, adică exact ceea ce el dorea să
transforme în praf şi pulbere. Pentru moment însă, erau alia i. În
mod provizoriu doar.
Cineva puse o monedă în juke-box şi Lester începu să se legene
în ritmul muzicii, iar Tanaka bătea cu palma în masă, cu ochii
închişi. Ar fi vrut să-l taie în bucă ele pe negrul din fa a lui.
— Am pierdut cincizeci de mii de dolari şi un aliat, zise el. Şi nu
a i reuşit încă să-l înlocui i. Fără să mai punem la socoteală că
FBI-ul este acum prevenit.
Lester ridică din umeri.
— Pigs au altă treabă decât să se ocupe de un „negrotei”
dispărut în fum. Şti i prea bine că a fost un accident.
— Ne apropiem de ziua votului, insistă japonezul. Nu ne putem
permite un eşec.
Lester se aplecă peste masă, cu ochii strălucind şi apucă mâna
japonezului în mâna sa lungă şi slabă.
— Vom reuşi, man, vom reuşi. După aceea, potopul. Am găsit
un sticlete care ne vinde arme. Este alb. Însă nenorocitul ne cere

32
două sute de dolari pentru un revolver de calibrul 38 de poli ie…
Vădit stingherit, colonelul Tanaka scoase din buzunar un plic
cafeniu şi i-l întinse negrului.
— Ave i aici cinci mii de dolari, spuse el încet. Dar va trebui să
da i socoteală de modul în care îi cheltui i.
Plicul dispăru imediat în buzunarul lui Lester. Acesta se ridică,
balansându-se uşor în ritmul muzicii.
— Vă voi suna mâine. Şi nu vă teme i de Pigs. Nu vă vor mânca.
Nu le place decât carnea neagră.
El părăsi masa făcând o piruetă. Japonezul îl urmări cu
privirea, total dezgustat. Cu greu ai fi putut crede că Lester era
unul dintre cei mai periculoşi oameni din New York şi, că pe capul
lui, Red Squad, sec ia din FBI care se ocupa de mişcările
subversive, oferise o recompensă de zece mii de dolari. Era liderul
organiza iei de şoc a Panterelor Negre, Mad Dogs3. Armele lor erau
bombele, crima şi jaful. În Manhattan, cei peste o sută de membri
ai grupării îl ascultau orbeşte pe Lester.
Nu întotdeauna însă lucrurile mergeau cum trebuia: niciodată
nu se va şti din vina cui sărise în aer imobilul de pe 11 th Street cu
doi dintre ei şi cu ambasadorul din Lesotho. Cea mai mare parte
dintre ascunzători se aflau în Harlem, unde se bucurau de
complicitatea activă sau pasivă a nouăzeci şi cinci la sută din
popula ie.
Colonelul Tanaka nu ştia în ce mod intraseră serviciile de
informa ii japoneze în legătură cu ei. Şi nici care erau oamenii de
legătură.
Însă a doua zi după sosirea sa, trei luni mai devreme, Lester îi
telefonase la hotel. La întâlnirea ce avu loc după aceea, Lester
părea că este la curent cu întreaga afacere. Tot ce dorea el erau
banii.
Tanaka plăti şi plecă. Cu costumele sale impecabile, părul sur
periat cu grijă şi fa a lui rotundă, semăna cu to i oameni de afaceri
japonezi din New York.
Un taxi îşi încetini viteza, iar japonezul ezită. Dacă mergea pe
jos, făcea o economie de un dolar şi cincizeci de cen i. Primea o
diurnă foarte generoasă, de douăzeci şi şapte dolari, pentru
cheltuielile necesare în sejurul său. Închinase o cameră micu ă ia
hotelul Century, de pe 47th Street şi îi mai rămăsese exact atât cât
îi trebuia ca să mănânce decent. Colonelul Tanaka era un om

3 Câinii turba i (n.t.).

33
integru. Pentru misiunea sa avea la dispozi ie sume practic
nelimitate. De când venise la New York, distribuise aproape două
sute de mii de dolari. În ziua sosirii sale, închiriase un seif la First
National Bank, situată chiar vizavi de Na iunile Unite. Acolo
depozitase sumele enorme ce-i fuseseră încredin ate la Tokio. Era
mai mult decât câştigul său de o via ă întreagă… Cu toate acestea,
nu şi-ar fi permis să sustragă nici măcar o sută de dolari pentru
uzul personal.
Colonelul Tanaka nu avea nici un merit: de fapt nici nu-i
trecuse prin minte aşa ceva.
Dimpotrivă, abia aştepta să plece odată din New York pentru a
se întoarce la căsu a lui din lemn dintr-o suburbie a oraşului
Tokio, la peştele crud, care nu-i lipsea din congelator şi la palinko,
jocul de noroc cu care se desfăta în timpul liber.
El nu reuşea să în eleagă civiliza ia americană. Este adevărat că
misiunea sa îl fascina. Instructor al pilo ilor „Kamikadze”4, Tanaka
fusese mutat în serviciile secrete ale armatei, după ce suferise un
accident care îi afectase mult ochiul drept. După război, a fost
normal să treacă în Serviciile de Informa ii, subordonate primului-
ministru.
Încetul cu încetul, urcase treptele ierarhiei, în linişte şi fără
vâlvă, bucurându-se de încrederea totală a superiorilor săi. Mai
avea doar cinci ani până la pensie şi nu mai spera nimic. Până în
ziua în care a fost convocat de şeful serviciului. A aşteptat două
ore bând ceai, până ca generalul să-l poftească înăuntru.
— Colonele Tanaka, ve i primi o misiune care este la fel de
importantă pentru Japonia ca misiunea de la Pearl Harbour. Este
o misiune atât de secretă, încât nu ave i voie să vă gândi i la ea în
afara orelor de serviciu şi pentru care să fi i gata să vă da i şi via a
dacă va fi nevoie. Această misiune depinde de dumneavoastră
singur.
Copleşit, Tanaka protestase, spunând că modesta lui persoană
nu era demnă de o asemenea cinste, că există al ii mai tineri, mai
capabili, care ar putea duce la capăt o misiune despre care el nu
ştie nimic. Generalul îi tăie vorba cu răceală. Era un tip destul de
înalt pentru un japonez, cu o statură impresionantă şi cu capul
ras. Lumea şoptea în spatele lui că îşi falsificase data naşterii ca să
amâne data ieşirii la pensie. Singura lui pasiune erau peştii
tropicali.

4 Pilo i care intrau cu avionul în obiectivul ce trebuia distrus (n.t.).

34
 În armata imperială, ordinele unui superior nu se discutau. În
plus, Tanaka avea un nume încărcat de glorie în Japonia. Era
nevoie de un om a cărui moralitate să fie mai presus de orice.
Trebuia să cumpere oameni, să manevreze mari sume de bani, să
utilizeze chiar şi violen a… Tot ceea ce ar fi făcut un samurai
adevărat.
Prosternat, Tanaka murmurase că va face totul cât mai bine cu
putin ă. Generalul îi înmânase un dosar sub ire cu datele
esen iale. Colonelul îl parcurse respectuos fără să în eleagă mare
lucru. Dosarul con inea mai ales coloane lungi de cifre, de
statistici ale industriei japoneze, studii retrospective…
— Colonele Tanaka, acesta este un raport economic pe care ni l-
a comunicat Ministerul dezvoltării. Este un studiu aprofundat al
posibilită ilor de export ale Japoniei.
El se întrerupse ca să dea cuvintelor sale mai multă greutate.
— Situa ia este extrem de îngrijorătoare. În cinci ani, vom
exporta de cinci ori mai mult decât acum.
Colonelul Tanaka îşi încre i fruntea. Nu în elegea de ce acest
lucru era îngrijorător. Generalul păru amuzat.
— Da, dar unde vom exporta? Pie ele noastre actuale vor fi deja
saturate. Iar dacă nu mai facem export, vom intra într-o criză
teribilă şi nu vom mai putea hrăni pe cei o sută douăzeci de
milioane de locuitori. Avem aşadar în vedere o pia ă nouă: China.
Trebuie să punem mâna pe ea.
În ciuda respectului pentru superiorul său, Tanaka îl privi
pieziş. Cum ar fi putut interveni modesta lui persoană în nişte
planuri atât de grandioase?
Generalul îi explicase pe îndelete ca unui copil:
— Colonele Tanaka, un singur lucru ne împiedică să vindem
chinezilor. Americanii interzic orice fel de comer cu China
comunistă. Dar imagina i-vă că aceasta va fi admisă în Organiza ia
Na iunilor Unite. Din această clipă, toate restric iile comerciale
dispar, iar noi vom fi primii. Americanii nu sunt pregăti i, iar
chinezii ne vor prefera pe noi. Suntem doar tot asiatici ca şi ei…
Este suficient ca Adunarea generală a ONU să voteze în acest an
pentru admiterea Chinei în Na iunile Unite.
Colonelul Tanaka crezuse că visează.
— Dar asta este o treabă pentru oamenii politici, protestase el.
Eu nu am nici un contact în acest mediu. Sunt sigur că sec ia
noastră…
Generalul îl întrerupsese.

35
 — Teoretic, ave i dreptate, colonele. Dar, din punct de vedere
politic, avem mâinile legate. Pot chiar să vă spun că, dacă anumi i
membri ai guvernului ar afla despre misiunea pe care a i primit-o,
v-ar denun a americanilor… Sus inerea necondi ionată a Chinei
lui Cean Kai Şi este una din pietrele de temelie ale politicii
diploma iei americane. Anul acesta, ca şi în ultimii douăzeci de
ani, vor face tot ce le va sta în putere ca mo iunea să fie respinsă.
Iar fără interven ia dumneavoastră, va fi.
Tanaka sim ise cum i se învârteşte capul.
— Ce trebuie să fac, mai exact?
— Trebuie să pleca i la New York, spusese generalul. Trebuie să
„convinge i” câ i delega i va fi nevoie pentru ca să voteze favorabil
Chinei. Bineîn eles, fără ca americanii să afle ceva.
— Dar prin ce mijloace…
— Prin orice fel de mijloace, colonele. Şantaj, corup ie, frică.
Prin orice mijloc de presiune. in să vă amintesc că ve i ac iona
într-o ară inamică, unde nu trebuie să ave i încredere în nimeni.
Nimeni din serviciul dumneavoastră nu este la curent cu această
misiune. Sunt destui trădători care sunt în contact cu CIA. Vă
previn că, dacă ve i fi prins, nu voi recunoaşte nimic şi vă voi
declara trădător sau nebun. Pute i fi judecat de un tribunal
american şi condamnat la moarte. Astfel va trebui să vă
sacrifica i…
Tanaka fusese de acord. Era partea cea mai uşoară.
Apoi, generalul îl ini iase îndelung, insistând asupra detaliilor
tehnice ale misiunii sale. Oficial, el trebuia să plece ca al treilea
secretar al delega iei la ONU. Era un post rezervat prin tradi ie
membrilor Serviciului de Informa ii, care doreau să facă o călătorie
de studii în SUA. Era ca o recompensă acordată agen ilor
merituoşi.
*
* *
Acum mai rămăsese doar o săptămână până la vot. Tanaka
cheltuise cu nemiluita şi era obligat să se bazeze pe ciuda ii săi
alia i: Mad Dogs şi Lester.
În principiu, totul ar fi mers foarte bine, dar incidentul de pe 11
th Street schimbase situa ia. Colonelul Tanaka nu ştia dacă FBI
făcuse vreo legătură între Mad Dogs şi delegatul Republicii
Lesotho. Dacă da, toată munca sa de mai multe luni ar fi fost
anihilată…
Acest gând îl înghe ă atât de tare, încât se hotărî să ia

36
autobuzul. Din fericire, mai avea bani cash la el.
Autobuzul îl lăsă la intersec ia lui Broadway cu 45th Street, la o
sută de metri de hotelul său.
Un chioşc cu ziare era încă deschis. Tanaka se apropie şi
cumpără ultima edi ie a lui New York Post. Parcurse repede
titlurile şi închise ziarul liniştit. Nimic încă.
După ce se produsese explozia, tremura întruna. Timp de două
zile, ziarele făcuseră mare tărăboi. Apoi găsiră alte subiecte de
senza ie. Pe culoarele ONU, cineva comentase că delegatul statului
Lesotho avusese ghinionul să aibă de-a face cu o militantă pentru
drepturile negrilor. Cazul părea dat uitării.
Colonelul Tanaka oftă uşurat când se văzu în micu a lui
cameră. Grijuliu, îşi notă în agendă suma dată lui Lester. Suma
anterioară fusese de cincizeci de mii de dolari şi fusese dată lui
John Sokati, în schimbul jurământului că va vota bine. Adică,
contrar instruc iunilor oficiale primite de la guvernul său. Din
nefericire, nu to i delega ii erau la fel de lacomi de bani. Ca să-i
„convingă” pe to i douăzeci şi doi de care avea nevoie, Tanaka
avusese nevoie de multă ingeniozitate şi de violen ă chiar. Lester şi
oamenii lui erau extrem de utili. Cu condi ia însă ca FBI şi CIA să
nu se amestece… Tanaka ştia că anchetatorii americani trecuseră
printr-o sită deasă toate rămăşi ele casei de pe 11 th Street. Cu
siguran ă că acum îşi puneau mii de întrebări în legătură cu
prezen a diplomatului acolo.
Japonezul se dezbrăcă, se reculese câteva minute în fa a
altarului şintoist portabil, apoi se culcă.
Peste opt zile urma să ia avionul spre Tokio. Misiunea sa va fi
fost îndeplinită.
Supersti ios, el nu-şi făcuse încă rezervarea. Dacă eşua, nu avea
să mai plece. Dar astea erau riscurile meseriei. Lui nu-i era frică
de moarte.
În biroul său din United Nations Plaza, avea un pistol Naga
7,65, cu două încărcătoare. El nu putea să se adreseze nici măcar
colegilor săi din serviciile secrete japoneze. Pentru aceştia, el nu
era decât un func ionar ajuns la sfârşitul carierei, căruia i se
oferise un voiaj „onorabil” ca recompensă pentru serviciile aduse
ării.
Sunetul telefonului îl făcu să tresară.
Vocea lui Lester, nu mai avea intona ia zeflemitoare care îl
enerva atât de mult, ci era încordată şi neliniştită.
— Pigs sunt mai răi decât am crezut, făcu el.

37
 — Vre i să spune i că…
Colonelul Tanaka nu voia să creadă într-o catastrofă. Totul
mersese atât de bine până atunci.
— Cool, făcu negrul. Trebuie să vorbim. Acum. Aştept să mă
suna i.
Apoi închise telefonul. Tanaka ştia ce înseamnă acest lucru.
Lester se temea de telefonul hotelului. Trebuia ca japonezul să
coboare şi să-l sune de la o cabină publică. La numărul pe care-l
ştia pe dinafară.
Japonezul se ridică, cu inima strânsă. Oare ce putuse să se
întâmple la ora patru diminea a. În ajun, Lester trebuia să aibă
discu ia finală cu înlocuitorul lui John Sokati. Ca să trateze cu el
în aceleaşi condi ii. Totul părea bine pus la punct.
Când colonelul Tanaka trecu prin fa a paznicului de noapte,
acesta îşi spuse că asiaticii au într-adevăr obiceiuri ciudate.

38
 Capitolul V

Colonelul Tanaka clocotea de furie în cabina telefonică. Din

fericire, la acea oră, erau pu ini trecători pe Sixth Avenue.
— Să nu-i face i nimic! urlă el. Nimic! Dacă este un agent
federal, este suficient ca asta să declanşeze o catastrofă. V-a i
purtat ca nişte copii.
La celalalt capăt al firului, Lester protestă.
— Dacă îl lăsăm pe blond să fugă, Victor Kufor va da înapoi.
Există pericolul să ne denun e chiar el autorită ilor.
Japonezul rămase tăcut şi reflectă. Potrivit celor spuse de
Lester, bărbatul blond nu putea să facă nimic. Dimpotrivă,
înlocuitorul lui John Sokati reprezenta un pericol mult mai mare.
Între două rele, trebuia să o aleagă pe cea mai mică…
— Dacă trebuie făcut ceva, trebuie ac ionat în direc ia lui Victor
Kufor, spuse el precaut. Trebuie ac ionat extrem de repede şi să
aibă aerul unui simplu accident. La urma urmelor, ne vom lipsi de
Lesotho.
La celălalt capăt al firului, Lester plescăi din limbă potrivit
urâtului său obicei. Nu era de acord.
— Adică vre i să spune i că va trebui să-l conducem pe tipul
ăsta frumuşel la el acasă?
— Absolut, ordonă colonelul Tanaka. Iar pentru restul, face i
precum v-am spus. A i comis o enormă greşeală.
El trânti furios telefonul. Măcar de ar fi avut la dispozi ie doar
vreo doisprezece japonezi de-ai săi! Când ieşi din cabină, fu cât pe-
aci să fie călcat de un taxi. Şoferul îl înjură furios. Nu-i mai
rămânea decât să se întoarcă la hotel şi să încerce să adoarmă iar.
Evident că era mai mult decât stânjenitor ca şi al doilea membru al
delega iei Lesotho să treacă în lumea umbrelor. Dar, peste tot
există serii negre. Iar colonelul Tanaka nu avea de ales.
Pu in îi păsa dacă FBI-ul descoperea complotul după votare.
Până atunci însă, era obligat să taie cu ferocitate orice pistă.
*
* *
Malko deschise ochii cu impresia că un camion de treizeci de
tone se oprise pe capul său. Chipul atent al lui Krisantem era

39
aplecat asupra lui, învăluit în cea ă. El închise ochii, apoi îi
deschise iar. Trăsăturile turcului se limpezeau din ce în ce mai
mult. Malko se afla în camera sa, îmbrăcat, întins pe pat. În
momentul în care vru să ridice capul, fu cuprins de o migrenă
teribilă. Îi făcu semn lui Krisantem să-l ajute şi, sus inut de turc,
merse la chiuvetă şi îşi vărsă şi sufletul din el. Pu in câte pu in,
începu să-şi amintească despre cele petrecute în ajun. El revăzu
scena în care se prăbuşise, sfâşiind rochia necunoscutei. Apoi
filmul se rupsese. Cum de mai era în via ă? Vru să-l întrebe pe
Krisantem, dar acesta era în bucătărie unde prepara cafeaua.
Malko se târî până la telefon şi îl sună pe Al Katz. Acesta era
într-o dispozi ie oribilă.
— Pe unde a i fost? Toată ziua am aşteptat noută i de la
dumneavoastră!
— Toată ziua? făcu Malko îngrozit. Dar cât este ceasul acum?
Avu impresia că Al Katz scăpase receptorul din mână.
— Nu sunte i plătit ca să face i bancuri, remarcă americanul
sarcastic. Este ora şapte seara. Ora şapte.
Malko realiză brusc că, dacă l-ar fi scăpat poli ia, Al Katz ar fi
ştiut. Nu reuşea să în eleagă. Alta fusese cauza pentru care
scăpase. Pentru ce Jada şi prietenii ei s-au chinuit atâta ca să-l
lichideze, pentru ca apoi să-l lase să scape. Se întrebă dacă nu
cumva totul nu fusese o cacialma. Dar de ce? Repede, el îi povesti
lui Katz ce i se întâmplase şi îl rugă să-i identifice pe Victor Kufor
şi pe Jada. Tot ceea ce ştia despre ea, era că avea un Cadillac, roşu
decapotabil.
Închise telefonul în clipa în care Krisantem, minunat de stilat
pentru un vechi ucigaş plătit, aducea cafeaua. El îi spuse zâmbind:
— Ah, sunt bucuros să constat că Alte a Sa se simte mai bine.
Alte a Sa nu arăta prea strălucit azi-noapte, când a fost adus de
prietenii săi.
— Prietenii mei?
Krisantem râse.
— Frumoasa doamnă neagră şi cei doi prieteni ai ei. Chiar eu le-
am deschis uşa.
Malko nu mai în elegea nimic. Aşa că Jada îl adusese la hotel,
după ce dorise să-l ucidă.
— Cum erau cei doi bărba i?
— Să mă ierte Alte a Voastră, dar aveau nişte fe e foarte
deocheate.
Krisantem era un bun cunoscător.

40
 *
* *
Cu inima strânsă, Victor Kufor intră în clădirea în care îi
dăduse întâlnire Jada. Îl aştepta la etajul cincisprezece al unui
imobil impozant şi vechi de pe 93th Street. Holul acestuia era
acoperit cu un vechi covor oriental ros până la urzeală. Pardoseala
din marmură era murdară şi crăpată. Jumătate din becuri erau
arse. Numai portarul mai era în stare de func ionare. Era îmbrăcat
cu uniformă albastră şi avea la centură un revolver de calibrul 45.
Cincisprezece mii de droga i locuiau între străzile 76 şi 96. To i
erau gata de orice ca să poată pune mâna pe o bancnotă de zece
dolari.
Diplomatul era cât pe ce să renun e şi să se întoarcă din drum.
Dar, în afară de bani, era atras şi de frumoasa negresă. De când
sosise la New York, nu avusese decât două albe proaste şi urâte.
Negresele americane îl trataseră cu dispre . Toate în afară de Jada.
Însă în seara precedentă lui i se făcuse frică. Spera să ob ină ce
dorea înainte ca să-i spună că are de gând să renun e la toată
combina ia.
Sună la uşa apartamentului, iar uşa se deschise imediat. Jada
era superbă, îmbrăcată cu un pantalon din lastex auriu, perfect
mulat şi cu o bluză, fără sutien pe dedesubt. Ea era muiată în
parfum Miss Dior ca şi cum de asta ar fi depins via a ei.
Nările lui Victor Kufor începură să palpite. Tipul rămase mut.
Jada îl trase înăuntru.
— Ce bine îmi pare că a i venit.
Vocea ei era caldă şi mângâietoare, cu inflexiuni atât de erotice
încât diplomatul uită de în eleapta hotărâre pe care o luase.
Două pahare erau pregătite pe o măsu ă joasă. Un disc cu o
melodie cântată de Dionne Warwick se auzea în surdină. Africanul
era cu ochii a inti i pe sânii Jadei. Aceasta se aşeză pe canapea
alături de el şi îi întinse un pahar cu J&B.
Diplomatul îl bău dintr-o răsuflare. Sim i cum îl învăluie un val
de căldură şi avu impresia că gazda sa îl priveşte cu un anumit
abandon. El nu mai rezistă şi puse mâna pe coapsa ei. Inima îi
bătea să-i spargă pieptul. Carnea de sub esătura de lastex era
dură, elastică şi caldă. Jada se lăsă pe spate, sco ându-şi sânii în
eviden ă.
— Vă plac?
Cu o privire pu in ironică, ea se uita la diplomatul care era atras
de ea ca de un magnet.

41
 — Sunte i minunat de frumoasă, îi spuse el cu sinceritate.
— La fel şi dumneavoastră.
În acest stadiu, Victor Kufor uită orice subtilitate diplomatică.
Ochii îi ieşiră practic din orbite, iar el făcu exact ceea ce visa să
facă din momentul în care intrase în cameră. Mâinile lui dispărură
sub bluza negresei şi apucară sânii cu un mormăit de satisfac ie.
Se aştepta la o reac ie de protest, dar Jada se lăsă în voia lui cu un
gest de abandon ca şi cum ar fi vrut să-l ajute. El alunecă peste
trupul ei, apăsându-şi cu furie pântecele de al ei, făcând-o să-i
simtă dorin a. Îi frământa sânii de parcă ar fi fost două turte de
manioc.
Încurajat de tăcerea femeii, el îi ridică puloverul şi îşi băgă fa a
între sânii ei, lingându-le pe rând sfârcurile. De data asta, Jada
gemu cu adevărat. Era înnebunită după astfel de mângâieri. Cu
capul răsturnat pe spate, ea se lăsa în voia lui, cu picioarele
desfăcute, punctând mişcările partenerului cu mici exclama ii
înăbuşite. Dacă Victor Kufor ar fi profitat de acest moment ca să o
posede, poate multe lucruri s-ar fi schimbat.
Diplomatul îşi aminti însă de extraordinara formă a crupei ei şi
se sim i din ce în ce mai excitat. El murmura cuvinte fără şir în
limba lui, printre care erau unele obscenită i studiate special
pentru astfel de ocazii. Încercă să o întoarcă pe Jada cu fa a în jos.
Negresa deveni reticentă la brutalitatea lui, pierindu-i cheful să
mai facă dragoste. Cu toate astea, îl lăsă pe Victor să-i maltrateze
sexul cu mâinile prin lastexul pantalonului. Diplomatul abia se
mai putea stăpâni. Respira sacadat, iar pântecele îi dogorea. Avea
senza ia că explodează dacă mai aşteaptă.
Pe bâjbâite, el căută să-i deschidă fermoarul. Jada murmură:
— Hai să mergem în dormitor. Acolo ne vom sim i mai bine.
În drum, ea îşi descheie nasturii bluzei şi, când ajunse lângă
pat, se întoarse către el cu bustul gol. Din nou, Victor se năpusti
peste ea, muşcând-o şi lingând-o cu furie.
De astă dată, ea îşi păstră sângele rece, desfăcându-şi singură
fermoarul şi sco ându-şi pantalonul.
În întregime goală, ea se întinse pe pat, în timp ce partenerul ei
se dezbrăca şi el, smulgându-şi hainele de parcă l-ar fi ars. Jada îi
mângâie uşor sexul cu mâna. El sim i că înnebuneşte de dorin ă.
Atunci, Jada se rostogoli cu fa a în jos. În fa a extraordinarei
crupe, proaspătul ambasador redeveni sălbatic. El îngenunche în
spatele ei şi îi depărtă cu violen ă coapsele lungi, penetrând-o şi
proferând tot felul de obscenită i în limba swahili. Femeia caldă şi

42
adâncă începu să se mişte imediat cum îl sim i în ea, cambrându-
se şi mai mult. Dar Victor Kufor nu ştia că ea vrea să-i grăbească
climaxul. Ştia că nici un bărbat nu putea să reziste la atrac ia
exercitată de fesele ei. Era inevitabil ca şi Victor Kufor să-şi piardă
capul.
El explodă aproape imediat. Femeia aşteptă un minut, apoi
alunecă de sub el. Diplomatul era şi nu era pe deplin satisfăcut.
Prea repede se petrecuse totul.
Jada îi întâlni privirea. „Are de gând să mă ucidă”, se gândi ea
deodată. Era adevărat. În acea secundă, Victor, aflat în culmea
excita iei sexuale, se gândea să o for eze pe Jada şi să o sugrume
în timp ce o va penetra din nou. Crupa ei fantastică îl făcuse să-şi
piardă min ile.
Ideea de a o ucide îl excita enorm. Poate astfel va sim i şi ea
plăcerea. Dacă nu o va ucide mai înainte.
Cu mişcări de felină, Jada îl atrase spre ea, mişcându-se foarte
încet. Ea îl lăsă să se instaleze bine, sim ind cum îi renaşte
dorin a, cu bra ele întinse în lături. Trebuia ca el să se obişnuiască
cu această pozi ie. Pre de câteva minute, se lăsă mângâiată. Victor
începu iar să-i lingă sânii. Trupul ei îi veni în întâmpinare,
lăsându-se penetrată iar. Imediat, el începu din nou să gâfâie şi să
se mişte cu furie, cu ochii închişi şi gura întredeschisă.
Încet, încet, mâna ei alunecă spre marginea patului şi începu să
caute ceva ce ascunsese acolo.
*
* *
Telefonul sună la ora opt fără douăzeci în apartamentul lui
Malko. Krisantem ridică receptorul şi răspunse, apoi îl acoperi cu
mâna şi spuse:
— Vă caută un domn foarte nervos. Nu în eleg prea bine ce,
doreşte.
Malko, care tocmai dăduse pe gât o cantitate enormă de cafea,
se duse la telefon.
Domnul nervos era Al Katz.
— Negrul dumneavoastră, zise el imediat, face parte din
delega ia din Lesotho. De fapt, este ultimul supravie uitor, pentru
că în total nu erau decât doi. El are acum drept de vot.
Malko lăsă să-i scape o înjurătură. I se lămureau acum multe
lucruri, lată pentru ce frumoasa Jada a vrut atât de mult să-l
lichideze, involuntar, îşi vârâse mâna într-un viespar.
— Unde este el acum? întrebă el imediat.

43
 — Nu am nici cea mai vagă idee, răspunse americanul. În orice
caz, nu este nici la biroul său, nici la ONU şi nici la hotel.
— Dar Jada?
— Nu ştim prea multe despre ea. Este o cover-girl. În afară de
adresa ei, nu se mai ştie nimic precis. Red Squadron din FBI
întoarce tot Harlemul pe dos…
— Ar face bine să se mişte mai repede, spuse Malko sumbru.
Părerea mea este că prietenul nostru, Victor Kufor, nu este o
afacere prea strălucită pentru o companie de asigurări…
El închise telefonul indispus. În orice clipă lucrurile puteau să
se înrăută ească.
*
* *
Mâna stângă a Jadei masa încetişor ceafa lui Victor, cu unghiile
înfipte în pielea capului. Ea gemea, arcuindu-se sub trupul lui.
Sim ea cum respira ia bărbatului începe să se accelereze. Mâna
care o inuse de mijloc începu să alunece până ce îi prinse gâtul,
cu degetul mare pe carotidă.
„Acum i-acum”, se gândi negresa.
Victor Kufor făcea dragoste din ce în ce mai repede, cu chipul
înfundat în umărul ei.
Foarte încet, în mâna Jadei apăru un ac. Urma momentul cel
mai delicat. Unghiile mâinii stângi reperaseră locul unde trebuia
să-l înfigă.
Diplomatul ridică capul atunci când sim i în epătura şi-i întâlni
ochii reci. Atunci în elese.
Mâna lui începu să o strângă de gât, dar restul trupului
continua să se mişte în ea. Când Jada înfipse acul, el sim i o
durere uşoară, apoi fu orbit de o lumină puternică, de parcă ar fi
privit în soare. Era moartea.
El strânse cât putu şi muri chiar în clipa în care juisă. Jada îşi
muşcă buzele cuprinsă de o tulburare neobişnuită.
Apoi scoase acul, îl aruncă din mână şi se desprinse de trupul
lui aflat în agonie. Victor mai scoase câteva gemete, apoi rămase
întins pe pântece, cu mâinile încleştate pe cearceaf. Jada îşi
reveni. Spaima de moarte declanşase orgasmul. Gânditoare, ea
contemplă îndelung cadavrul celui pe care tocmai îl omorâse. Mai
devreme cu câteva secunde, era o fiin ă omenească plină de
dorin ă, iar acum nu mai era decât o grămadă de carne ce curând
avea să intre în descompunere. Ochii mortului semănau eu ochii
peştilor din supermarket.

44
 Se aşeză în genunchi şi examină cu aten ie ceafa mortului. O
singură picătură de sânge era dovada crimei. Ea o tamponă uşor
cu un prosop. Acul ascu it perforase creierul, provocând o moarte
instantanee. Ar fi fost nevoie de o autopsie extrem de atentă ca să
fie descoperită cauza decesului.
Era vorba de o veche re etă învă ată în Luisiana. Astfel se
omorau ra ele fără ca să se provoace hemoragia. Re eta fusese apoi
extinsă asupra albilor. Nu erau pu ine atacurile de apoplexie puse
pe seama micu ului ac ce ucidea fără durere. Probabil că lui Victor
Kufor nici nu-i vor face autopsie. Diploma ii nu erau deschişi.
Poate doar în Lesotho, ca să fie mânca i.
Jada se duse în baie, apoi se îmbrăcă. Ea îl sună pe Lester, care
aştepta într-o cafenea, aflată la trei blocuri distan ă.
— S-a făcut. Totul este în regulă.
— Vin imediat, făcu negrul uşurat.
Cinci minute mai târziu, era la ea. Lester se îndreptă către pat şi
îl întoarse pe Victor Kufor cu fa a în sus.
— Avea o sculă faină, remarcă el visător. Cred că te-ai distrat de
minune…
Atâta a fost discursul funebru pentru Victor Kufor, ambasador
extraordinar şi plenipoten iar pentru extrem de scurtă vreme.
Jada nu răspunse. Ea ştia că Lester avusese întotdeauna poftă
să se culce cu ea.
— Scapă-mă de el, spuse ea cu răceală.
Lester îşi frecă mâinile, vesel.
— Amicul nostru cu pielea galbenă va fi foarte mul umit de astă
dată. Am făcut o treabă bună.
— Vrei să spui că eu am făcut o treabă bună, îl corectă negresa.
Unde îl duci?
— Pe o bancă în Central Park. Vor crede că a suferit un atac de
cord.
Jada îl privi neliniştită.
— Nu este periculos?
El ridică din umeri.
— Mare scofală! Este doar un negru amărât. Pu in le pasă
albilor de el. Am dat portarului cinci dolari ca să tacă. I-am spus
că trebuie să-l ajut pe un prieten matol să se mute.

45
 Capitolul VI

Mustă ile lui Al Katz se pleoştiseră într-atât, încât semănau

acum cu un accent circumflex de culoare roşie. El se uita fix prin
fereastra deschisă la imensa clădire din beton şi sticlă a Na iunilor
Unite, aflată vizavi, pe First Avenue. Distrat, se juca desenând cu
stiloul spânzura i.
— A fost determinată cauza decesului? întrebă Malko.
Al Katz lăsă ochii în jos, uitându-se la spânzuratul pe care
tocmai îl desenase.
— Se pare că a avut un atac. L-au găsit azi-noapte lungit cât era
de lung pe o bancă. Medicii l-au disecat bucată cu bucată, dar fără
nici un rezultat. Nu se vede nici o urmă de violen ă, nici un fel de
hemoragie. FBI-ul a dat de urma negresei şi de adresa ei. Ea se
numeşte în realitate Sue Beal şi locuieşte pe 93th Street, în partea
vestică. Nu poate face însă nimic.
— Cu toate astea, sunt sigur că acest om a fost asasinat, spuse
Malko. Alaltăieri seară murea de frică.
— Ştiu, făcu Al Katz.
Privirea sa se îndreptă către cealaltă parte a bulevardului.
Chiar în acest minut, delega ii participan i la Adunarea generală
aveau o pauză binemeritată după ce ascultaseră o diatribă a
Albaniei la adresa Chinei comuniste. Guatemala se pregătea să
răspundă vehement printr-un discurs lung de patruzeci şi cinci de
minute, elaborat la State Department.
— Se poate spune că delega ia Republicii Lesotho nu a avut
noroc, spuse cu triste e Malko. Avem în bra e două cadavre şi nu
ştim ce să facem cu ele.
Katz înăl ă din umeri.
— Este clar că primul a murit într-un accident, iar al doilea a
avut un atac de cord.
— Iar eu am fost adus binişor la hotel, după ce m-au speriat. Ce
părere are FBI despre asta?
— Sunt cu to ii nişte imbecili, mârâi Katz. Dacă îi strâng ni el
cu uşa, vor aresta fata şi câ iva oameni din Mad Dogs, punându-le
în cârcă orice. Ca de exemplu, pentru că au strănutat când trecea
preşedintele pe lângă ei…

46
 — Am o idee, propuse Malko deodată.
— Ce anume?
— Am de gând să-i sperii ni el. Ca să-i fac să se mişte.
— Cum?
Ochii auri i ai lui Malko scânteiau. Ideea îi plăcea.
— Am să-i amenin cu şantajul. Le voi cere bani ca să nu-i
denun . Le spun că sunt la curent cu târgul pe care l-au făcut cu
Lesotho. Va fi nevoie însă ca modesta mea persoană să fie bine
păzită.
Katz îl linişti cu un gest.
— Ve i fi atât de bine păzit, încât va fi nevoie de o adevărată
armată ca să poată să vă vină de hac.
Malko mai auzise şi altădată fraza asta. Dar Al Katz era deja cu
mâna pe telefon.
— Anumi i prieteni de ai mei sunt dornici să vă cunoască, zise
el. Cred că vă pot fi utili. Mâine vom lua masa cu ei. Fără să-i mai
punem la socoteală pe Chris Jones şi pe Milton Brabeck. Ei sunt
deja la Americana. Au sosit azi-diminea ă, la cererea lui David
Wise. Ave i încredere în ei, nu-i aşa?
— Dacă este vorba de o bătălie în toată regula, da. Din păcate,
în zilele noastre, în ările civilizate, aşa ceva se întâmplă cam rar.
Cele două gorile aveau creierul de canar şi puterea de foc a unui
portavion uriaş. Nu erau ideali pentru o ac iune de mare suple e.
Din fericire, mai era şi Krisantem în preajmă.
— Astă-seară o voi suna pe Jada, la Hippopotamus, zise Malko.
După cele spuse de ea, se duce acolo seară de seară. Prefer să nu
utilizez adresa descoperită de FBI.
*
* *
— Aş vrea să vă văd, insistă Malko.
La celălalt capăt al firului, negresa oftă nerăbdătoare.
— Nu prea am timp la dispozi ie. Telefona i-mi săptămâna
viitoare. Când v-am cunoscut, v-a i îmbătat cri ă şi a trebuit să vă
ducem acasă.
— Săptămâna viitoare va fi prea târziu.
Nefiind obişnuit să folosească şantajul, Malko habar n-avea
cum se procedează în astfel de situa ii ca să-şi sperie victimele. În
aparen ă părea că are talent, căci sesiză în vocea Jadei o undă de
îngrijorare.
— Ce vre i să spune i cu asta?
— Nu pot să vă spun la telefon, zise Malko, dar vă priveşte în

47
mod direct.
El tăcu pre de câteva secunde, apoi spuse:
— Cunosc motivul pentru care i-a i dat lui John Sokati o
grămadă de bani.
La celălalt capăt al firului urmă un lung moment de tăcere.
Malko putea să audă zgomotul muzicii. Apoi, Jada spuse foarte
rar:
— Nu ştiu despre ce vorbi i.
Malko continuă cu un ton machiavelic:
— Nu vă spun poveşti, aşa că a i face mai bine dacă m-a i crede
pe cuvânt. Altfel, voi găsi eu pe al ii care mă vor crede cu
siguran ă. FBI, de exemplu. Vă voi aştepta la P.G. Clarks mâine, la
ora şapte. Acolo vom putea discuta pe-ndelete.
Malko închise telefonul. Zarurile erau aruncate. Ori, ori. Dacă
Jada venea la întâlnire, se adevereau temerile cele mai rele ale FBI
şi ale CIA. Era un complot care urmărea cumpărarea voturilor din
Adunarea Generală ONU.
*
* *
Clădirea aflată la întretăierea lui Lenox Avenue şi 117th Street,
undeva în mijlocul Harlemului, ar fi îngrozit o asistentă socială cu
experien ă. După ce plăti taximetristului, colonelul Tanaka, îi privi
fa ada cu neîncredere, apoi verifică adresa pe care o notase pe
ziarul New York Post. Era chiar locul în care Lester îi dăduse
întâlnire. La etajul şase. În aparen ă, tânărul şef al grupării Mad
Dogs se muta dintr-o ascunzătoare în alta ca să nu poată fi găsit
de FBI. Întotdeauna alegea locuri destul de ponosite.
Japonezul intră în imobil inându-şi respira ia. Un şobolan
mare se mişcă în penumbra culoarului. Erau cu zecile. Ascensorul
nu func iona. Cutiile de scrisori aveau uşile smulse, iar broasca de
la intrare, scoasă din balamale. Telefonul de la intrare atârna
spânzurat de fir, spart.
Imaginea colonelului Tanaka se reflectă dispersată în cele opt
cioburi ale oglinzii din hol. Pere ii erau acoperi i cu inscrip ii
obscene, cu pete stranii, iar japonezul fu foarte atent să nu se
atingă de ei. Cu cât urca mai mult, cu atât casa scării se îngusta,
în cele din urmă, ajunse la etajul şase şi bătu la uşă, cu fa a
acoperită de sudoare.
Se auziră zgomotele succesive a trei zăvoare şi capul hirsut al
lui Lester apăru prin deschizătura uşii blocate de un lan gros. El
închise uşa, apoi o redeschise ca să-l lase să intre.

48
 Camera era goală, cu excep ia a două postere, a unui birou pe
care erau aşezate un Colt 45 automat şi mai multe încărcătoare şi
a unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură. Fereastra era deschisă
către acoperişurile Harlemului, pline cu o pădure de antene de
televiziune.
— Avem necazuri, făcu Lester jucându-se cu un încărcător. Cu
tipul pe care n-a i vrut să-l lichidăm.
Cu picioarele tăiate, colonelul Tanaka se aşeză pe pat,
blestemându-i în sinea sa pe Mad Dogs. Dacă imbecilii nu ar fi
amestecat în politică manevrarea materialelor explozibile, totul ar
fi fost cum nu se poate mai bine. Ascultă cu aten ie relatarea
negrului.
— Cine este acest bărbat? întrebă el.
Lester scuipă guma de mestecat.
— Nu l-am văzut niciodată. Am chemat-o pe Jada să vină să vă
povestească. Ea îl cunoaşte. O aştept să vină.
Cei doi rămaseră tăcu i. Tanaka medita adânc. În cele din urmă,
pe scară se auziră paşi, apoi o bătaie în uşă şi Lester se duse să
deschidă. Era Jada, cu pantaloni şi bluză verde asortată şi cu
părul strâns cu o eşarfă. Colonelul Tanaka se ridică în picioare şi
se înclină. Ea îşi puse geanta pe birou, iar japonezul nu putu să
nu-i remarce crupa extraordinară. Îi trebui un efort deosebit ca să
se poată concentra.
— Ce părere ave i dumneavoastră despre bărbatul cel blond?
Ea clătină capul vădit îngrijorată.
— Ca să fiu sinceră, nu ştiu ce să cred. Nu are aerul unui
poli ist. Cu toate astea, ştie să se bată, nu-şi pierde uşor sângele
rece şi nu s-a apropiat de mine cu inten ia de a mă regula. Este tot
ce vă pot spune cu certitudine. În plus, locuieşte într-un cartier
scump.
— Cum de ar fi putut afla?
— Era bine dacă l-am fi lichidat, făcu Lester înainte ca Jada să
poată răspunde.
Tanaka tresări: ăsta ar fi fost în stare să facă prăpăd în jurul
lui, dacă i-ar fi permis. Trebuia să fie extrem de devotat
împăratului său dacă accepta să lucreze cu un asemenea smintit!
— Aş vrea să ştiu mai întâi dacă a i luat toate măsurile de
prevedere necesare. A i avut grijă să nu fi i urmărită?
Lester scuipă pe fereastră.
— Suntem doar în Harlem. Aici, poli aii nu sunt la ei acasă.
— Eu zic să merge i la întâlnire, zise Tanaka. Înainte să luăm

49
vreo măsură, trebuie să aflăm cine este şi ce vrea. Şi, mai ales, ce
ştie.
Negrul rânji.
— Este un şmecher care vrea să pună mâna pe ceva parale.
— Sau omul FBI-ului, spuse japonezul cu răceală.
Ca un bun profesionist ce era, se gândea la ce e mai rău. Abia
aştepta ca să treacă săptămâna! El îl privi pe Lester bănuitor.
— Sunte i sigur că restul va merge bine, nu?
Lester plescăi din limbă.
— Foarte sigur.
Colonelul Tanaka avea nevoie de o asigurare ca să-l
reconforteze.
— Da i-mi câteva detalii.
Lester îi dădu. Japonezul puncta cele auzite, dând uşor din cap
în mod aprobator. În principiu, dacă FBI-ul nu descoperea filiera,
totul mergea bine. Se sim i deodată mândru. El, un obscur ofi er al
armatei japoneze, era pe cale să învingă puternica Americă. Era un
al doilea Pearl Harbour.
Sim i cum este cuprins de indulgen ă fa ă de negrul cu părul
ciudat şi cu aer de lup înfometat. La fel şi fa ă de frumoasa fată cu
ochi duri.
— Cum a putut descoperi acest om planurile noastre? repetă el.
Jada îl privi.
— Poate că John s-a lăudat fa ă de cineva. Poate că este doar
un pig care are chef să câştige cu uşurin ă un teanc gros de dolari.
Un şantajist.
— În acest caz, trebuie să scăpăm de el. Mort, ar fi mai pu in
periculos decât viu. Dar ar trebui ca moartea lui să treacă
neobservată măcar vreo zece zile. N-a i putea…
— Asta o să vă coste destul de scump, obiectă Lester.
Agasat, colonelul Tanaka, zise:
— Nu ar trebui să vă dau nici un bănu . Totul s-a întâmplat din
cauza voastră.
— În regulă, atunci, face i-i singur de petrecanie, spuse cu
răutate Lester.
Tanaka încasă lovitura şocat, încruntă sprâncenele şi întrebă:
— Cât?
— Cinci mii.
Japonezul scoase un ipăt ascu it. Ca întotdeauna când era
vorba de banii ării sale, devenea mai avar ca Harpagon. El
continua să trăiască foarte auster, să ia masa prin cafenele, fără a

50
lua taxiul decât atunci când nu avea încotro. Cifrele înscrise în
agenda sa îi dădeau ame eli. Indiferent de miza misiunii sale, nu
dădea nici un bănu cu inima uşoară.
— Să zicem patru mii, se încăpă ână el.
Mai putu să salveze ceva.
Ei se ocupară în continuare de câteva detalii practice, apoi
japonezul părăsi primul apartamentul. Lester strigă după el:
— Nu încerca i să merge i pe jos prin Lenox, risca i să vă taie
cineva gâtişorul. La col ul străzii este o sta ie de taxiuri.
*
* *
După o diminea ă petrecută pe culoarele Organiza iei Na iunilor
Unite, Malko îl întâlni pe Al Katz într-o cafenea de pe First Avenue,
frecventată mai ales de către homosexuali. La vremea prânzului,
era destul de pustie. Când se strecură în separeu, cu americanul
mai erau două femei. Erau două chinezoaice. Una era
încântătoare, cu aerul unei păpuşi, iar cealaltă era urâtă ca cele
şapte păcate capitale. Avea o fa ă ca un măr uscat şi părul sur îi
era strâns într-un coc sever de învă ătoare.
În mod instinctiv, Malko se aşeză alături de cea frumoasă. Al
Katz, care era la al doilea pahar cu J&B, făcu prezentările:
— Acesta este prin ul Malko Linge. Lucrează în problema care
ne interesează.
Cele două femei îl salutară cu o mică plecăciune. Al Katz se
înclină către cea mai în vârstă.
— Doamna Tso lucrează la sec ia chineză. Este caligrafă. Ea
lucrează şi pentru Serviciile de securitate din Taipe. De aceea este
foarte interesată de misiunea pe care o ave i.
Iată un mod foarte elegant de a spune că doamna Tso era o
agentă caligrafă.
Ochii mici şi negri al chinezoaicei îl disecau pe Malko cu precizia
unui microscop. Zâmbetul ei stins descoperi nişte din i galbeni şi
neîngriji i.
— Urmărim cu mult interes ancheta dumneavoastră, spuse ea
într-o engleză perfectă. Este de la sine în eles că un vot negativ în
Adunarea generală poate avea consecin e incalculabile.
Incalculabile.
Repetase cuvântul de parcă ar fi făcut gargară.
Nu era un secret pentru nimeni că „lobby chinez” era extrem de
puternic la Washington. Şi că bătrânul Cean Kai Şi smulsese
concesii exorbitante din partea Departamentului de Stat, oferindu-

51
le în schimb dreptul de a folosi Formosa ca bază americană. China
comunistă nu trebuia să fie recunoscută.
Malko afirmă că soarta Formosei era grija cea mai mare a vie ii
lui. Că îl preocupa chiar mai mult decât propriul său castel.
Politicoasă, doamna Tso îl întrebă despre această obsesie a vie ii
lui şi îl invită să viziteze Formosa.
Malko o întrebă cu perfidie:
— Domnişoara este fiica dumneavoastră?
Impasibilitatea orientală este o poveste de adormit copiii.
Crezu că doamna Tso îl va strânge de gât.
— Domnişoara Lo-ning lucrează ca ghid la Na iunile Unite. Face
parte şi ea din serviciile noastre. Cu titlu contractual.
Lo-ning lăsă capul în jos cu un aer umil, dar nu înainte de a-i
arunca o privire răutăcioasă lui Malko. Nu părea să fie lipsită de
sim ul umorului.
Katz călcă în străchini.
— Miss Lo-ning va veghea de acum asupra dumneavoastră, atât
timp cât vă ve i afla în incinta Na iunilor Unite.
Malko contemplă minunata statuietă de Tanagra de lângă el.
— Cred că-i va fi foarte greu să mă apere, numai dacă nu cumva
are ceva arme secrete, făcu el.
Miss Lo-ning pufni în râs cu nasul băgat în farfurie, aşa cum fac
asiaticele.
Doamna Tso făcu în epată:
— Miss Lo-ning va ine permanent legătura cu noi. Noi vă vom
proteja.
Katz insistă:
— În privin a protec iei, nu-l pute i invidia, nici pe preşedinte.
— FBI-ul nu se deranjează prea mult pentru un şantajist.
Pentru moment, pute i să le spune i lui Chris Jones şi lui Milton
Brabeck că pot să se ascundă după pistoalele lor. O prefer pe
domnişoara Lo-ning. Este cu mult mai discretă.
Miss Lo-ning pufni din nou în râs.
— Ei bine, sper că îşi va îndeplini cu bine misiunea, spuse
bătrâna chinezoaică.
Oare ce ar fi zis Alexandra dacă ar fi văzut scena? Între feti ele
de la Jetset şi Miss Lo-ning, nu prea avea timp să se plictisească.
Katz lăsă să treacă un homosexual cu părul mov care inea de
lesă un caniş asortat la culoare, apoi se aplecă deasupra mesei.
— Iată ce plan avem.
*

52
 * *
Malko alesese să se întâlnească cu Jada la P.G. Clarks, un local
la modă de pe Third Avenue, un ultim vestigiu a unui imobil
demolat. Malko alesese o masă aflată în fundul sălii, unde uneori
veneau să mănânce Aristotel Onasis şi noua sa so ie. Băgată într-
un separeu, ea oferea un maximum de intimitate.
Jada întârzia. Trecuseră zece minute. În întunericul din sală, nu
se vedea nimic. Malko începu să-şi piardă răbdarea. Îi dăduse liber
lui Krisantem. Pentru moment, nu risca nimic.
Nu încă.
Domnişoara Lo-ning îi lăsase numărul ei personal de telefon,
pentru ca el să se simtă protejat. Turcul îşi unsese pistolul şi la ul
şi acum făcea cunoştin ă cu magazinele din cartier. Când Malko îi
spusese că Milton şi Chris erau în oraş, Krisantem se făcuse
cenuşiu la fa ă. Nu-i avea deloc la inimă.
În cele din urmă apăru Jada, strecurându-se printre mese,
superbă în rochia scurtă de culoare portocalie şi ciorapii asorta i.
Era machiată puternic. Când se aşeză pe scaun, to i vecinii de la
mesele apropiate putură să vadă că purta un slip minuscul, tot
portocaliu, sub ciorapii colan i.
Chiar şi la P.G. Clarks, unde era plin cu manechine şi cover-
girls, ea nu trecea neobservată. Piticul care supraveghea intrarea
clien ilor în sala din fund, avea încă ochelarii aburi i de emo ie.
Negresa privi tăbli a neagră pe care era trecută lista de bucate,
apoi comandă un London Broil, o salată şi un Pepsi, aprinzându-şi
o igară. Ea îl fixă pe Malko.
— Ce vre i de la mine?
Pusese întrebarea cu brutalitate, fără nici un fel de feminitate.
Malko se sim ea cam stingherit. Până acum, niciodată nu
intrase în pielea unui şantajist.
— Bani, zise el.
În sinea lui ceru iertare strămoşilor săi.
Jada îşi muşcă buzele privindu-l cu un infinit dispre . Apoi
expresia de pe fa a ei se îndulci şi puse mâna încărcată cu inele pe
bra ul lui Malko.
— De ce vorbi i astfel? N-aş fi crezut că sunte i capabil de aşa
ceva. Şi de ce ar trebui să vă dau eu bani?
Malko nu reuşi să-şi re ină un zâmbet ironic.
— Pentru că ştiu nişte lucruri care ar putea să vă facă mari
necazuri. Ştiu ce propunere i-a i făcut lui John Sokati înainte să
moară. El a acceptat.

53
 igara Jadei se consuma în scrumieră, dar ea nu-l slăbea din
ochi pe Malko, de parcă ar fi vrut să-l hipnotizeze.
— Şi ce anume i-am propus eu?
— Să-şi schimbe votul pentru mo iunea legată de restabilirea
drepturilor Republicii Populare Chineze.
Ochii lui aurii erau a inti i în ochii Jadei. Aceasta îşi înmuie
buzele în paharul cu Pepsi-Cola înainte de a răspunde:
— Văd că sunte i foarte bine informat, spuse ea încet. Cum a i
reuşit?
Malko îşi ascundea cu greu bucuria. Era deci pe pista cea bună.
Partida era însă greu de jucat.
— Asta nu este treaba dumneavoastră, făcu el cu duritate.
Vreau să ştiu dacă sunte i dispusă să-mi cumpăra i tăcerea.
— Cât?
— Zece mii, pe loc.
Aruncase la întâmplare o cifră, ca să vadă ce efect produce.
Jada surâse ironic.
— Într-un oraş unde po i fi ucis pentru un bănu , eu nu mă
plimb cu zece mii de dolari în buzunar. Dar aş putea să vi-i dau
mâine.
Malko clătină din cap decep ionat.
— Fi i serios, zise Jada. Ne vom întâlni mâine şi ve i primi banii.
Oricum, nu eu plătesc.
Malko era neliniştit. Jada acceptase prea uşor. Treaba mirosea
de la o poştă a capcană. Doar dacă nu cumva Mad Dogs şi cei care
erau în umbra lor nu erau înnebuni i de frică.
— Veni i la mine, îi propuse el.
Ea schi ă un zâmbet lipsit de veselie.
— Asta ca să mă înregistra i, nu? Nu, mai bine să ne întâlnim în
fa a marelui cimitir de maşini din fa a lui Harlem River, de pe
207th Street. Îmi cunoaşte i maşina, nu?
Ea nu mai scoase nici un cuvânt în timp ce consumă por ia de
London Broil. După ce bău şi ultima picătură de Pepsi, adresă un
zâmbet rece lui Malko şi se ridică de la masă.
— Pe mâine. La ora nouă seara. Să fi i punctual.
În timp ce ea se îndepărta, Malko admiră încă o dată
somptuoasa crupă. Chiar şi un tânăr pederast întoarse capul după
ea. Malko ceru nota de plată. Lucrurile merseseră cam prea uşor.
Mai sigur va fi poimâine diminea ă. Până atunci, nu se putea
socoti un client ideal pentru o asigurare pe via ă.
De unde veneau banii Jadei? Mad Dogs nu erau atât de boga i.

54
Cu siguran ă că se afla altcineva în spatele întregii afaceri. Jada
era cea care dansa, dar muzica era interpretată de altcineva. CIA
avea toate motivele să fie îngrijorată.
Sinologii erau în unanimitate convinşi de faptul că Beijingul nu
ar fi ac ionat în acest fel. Chinezii ineau prea mult la o victorie
răsunătoare.
Afacerea rămânea învăluită în mister.

55
 Capitolul VII

Cimitirul de maşini de pe 207th Street vest era poate cel mai

sinistru loc din Harlem. Era lipit de un imens parc cu vagoane de
metrou IRT, slab luminat de nişte proiectoare galbene. Nici negrii
nu aveau curajul să se aventureze noaptea în această parte a
Harlemului. 207th Street se află în partea de sus a Manhattanului,
la nord de fâşia de pământ delimitată la vest de Hudson şi, la est,
de Harlem River. Inwood Hill Park bătea recordul mondial în ceea
ce priveşte numărul de crime pe metru pătrat.
Malko îşi for ă ochii, încercând să străpungă întunericul din
cimitirul de maşini. I se păruse că mişca ceva. Venise cu un sfert;
de oră mai devreme şi se oprise chiar în locul desemnat de Jada.
Se auzi zgomotul făcut în cădere de o tablă, iar el tresări. Maşina
sa era aşezată chiar sub un felinar, în plină lumină. Era o intă
perfectă. Două siluete răsăriră brusc la numai trei metri de capota
ei. Erau un negru şi o fată. Ei se despăr iră imediat.
Negresa trecu prin fa a maşinii cu capul în jos. Malko o văzuse
strecurându-şi în poşetă o bancnotă. Nu avea mai mult de
doisprezece ani. Cimitirul de maşini era un bun teren de
vânătoare, pentru tinerele prostituate ce se vindeau pentru un
dolar.
Pulsul lui Malko reveni la normal. El se uită în oglinda
retrovizoare. Chiar în spatele lui, 207th Street se intersecta cu
Broadway. De acolo ar fi trebuit să sosească Jada. La bordul
maşinii se aprinse un becule verde. El se aplecă uşor peste volan
şi spuse cu o voce joasă:
— Nu-i nimic. Doar doi îndrăgosti i.
Înadins pusese un pic de poezie în această aşteptare sinistră şi
deprimantă. Becule ul verde se stinse.
În aparen ă, Dodge era o maşină banală. Nu avea nici măcar o
antenă de radio. Trebuia să te apropii bine de ea ca să distingi cele
două fire metalice încorporate în parbriz. Semănau cu un sistem
de degivrare electrică. În realitate, era vorba de o antenă pentru
emisie-recep ie, cu care era echipată maşina. Microfonul invizibil
era ascuns în volan. Sunetul venea de sub tabloul de bord.
Motorul originar fusese înlocuit cu unul de 420 CP, care

56
permitea automobilului să depăşească două sute de kilometri la
oră. Pneurile erau antiglon , la fel ca parbrizul.
Fusese bine testat de specialişti. Portbagajul avea
particularitatea de a se deschide din interior. Acest lucru nu îl
împiedică pe Krisantem, întins înăuntru de mai bine de o oră, să
dea semne de nerăbdare. El profitase de acest răstimp ca să mai
ungă cu usturoi toate gloan ele din încărcător… Era o manie mai
veche…
În acea seară, Malko era cu certitudine omul cel mai bine păzit
din New York. Numărul maşinii sale fusese comunicat tuturor
maşinilor de patrulă, până în Long Island. Numai în Harlem,
aşteptau douăzeci de maşini ale FBI-ului. Situa ia nu era deloc
uşoară. Arestarea Jadei nu ducea practic la nimic. Trebuia ca ea
să-l conducă pe Malko la altcineva. Şi riscul putea fi foarte mare.
Pentru că, în Harlem, în timpul nop ii, nu se putea pune în
discu ie urmărirea pe fa ă a unei maşini.
FBI găsise locul. Malko avea în buzunar un pachet de igări
trucat, care con inea un emi ător puternic ce func iona pe o rază
de două mile. Printre maşinile poli iei erau cinci echipate cu
aparatură goniometrică. În principiu, nu aveau cum să îi piardă
urma… Partea bună era că aparatul avea antena încorporată şi că
putea emite din fundul buzunarului lui Malko. Era suficient ca el
să apese un buton ca să-l pună în func iune.
Chiar şi domnişoara Lo-ning avea un rol de jucat. La volanul
unui Volkswagen, ea cutreiera paraginile de pe 207th Street,
făcând-o pe târfa motorizată. În poşeta ei se afla un conteiner cu
gaz Mace, suficient ca să gazeze jumătate din Harlem.
Malko tresări. O maşină tocmai se oprise în spatele său. Nici nu
o observase venind. Începuse tare bine treaba… El se uită în
oglinda retrovizoare. Era Cadiilacul roşu al Jadei.
— A sosit, spuse el în microfonul din volan.
Apoi aşteptă. Jada îi făcu semn cu farurile aprinse, dar nu se
dădu jos din maşină. Malko trebui să-şi părăsească fortărea a
ambulantă. Era de aşteptat. El coborî încet, punând în func iune
emi ătorul şi se apropie de Cadillac. Jada părea singură. Ea
deschise fereastra.
— Ce aştepta i?
Vocea Jadei era nervoasă şi dură. Malko se aplecă spre ea. Avea
părul coafat normal, cu bucle scurte. Cheltuise o avere ca să şi-l
descre ească, pentru că acum era la fel de mătăsos ca al unei albe.
Avea pe ea tot rochia portocalie, mulată pe trup, pe care Malko o

57
văzuse deja.
— Unde trebuie să mergem? o întrebă el.
— Urca i, altfel plec, zise ea.
Cu regret, Malko făcu ocolul maşinii şi deschise portiera. După
ce se aşeză, Jada demară şi viră la dreapta, în Eighth Avenue,
apoi, la stânga, pe 204th Street. Timp de mai multe minute, cei doi
rămaseră tăcu i. Cartierul era sinistru, plin cu depozite închise şi
terenuri virane, cu case aflate în ruină, cu maşini abandonate,
demontate până la caroserie.
Negresa conducea cu grijă. Ea deschise radioul şi se întoarse
către Malko.
— Sunte i înarmat?
Nu era în genul personajului jucat de el să umble înarmat
Clătină din cap şi zise cu o voce destul de gâtuită:
— De ce? Ar fi trebuit să fiu?
Jada fluieră şi îl privi cu coada ochiului. Rochia oranj era
ridicată deasupra genunchilor şi, când puse frâna, Malko putu să
vadă slipul strălucitor. Tipei pu in îi păsa.
— A i adus banii? o întrebă el. Unde mergem acum?
— Ve i vedea îndată. Trebuie să ne întâlnim cu cineva peste
douăzeci de minute. Până atunci, ne plimbăm pu in.
— Unde?
— O să afla i.
Nu mai rămăsese nimic din fata senzuală care se lipise de el la
Hippopotamus. Pe chipul ei, se citea ura. Subit, Malko realiză că i
se lipise cămaşa pe spate din cauza sudorii. Inima îi bătea mai
repede…
Plimbarea asta prin Harlem era mai mult decât deprimantă. El
se întrebă ce face oare Krisantem. Turcul avea adresa Jadei,
recuperată de la Red Squad, dar asta era totul. Malko încercă să-şi
facă un pic de curaj, gândindu-se la zecile de poli işti împrăştia i
prin tot Harlemul ca să vegheze asupra lui. În cel mai rău caz,
aveau să-i găsească repede cadavrul.
Ei trecură pe lângă un imens cimitir, apoi făcură cale întoarsă,
pătrunzând adânc în Harlem. Din când în când, Jada micşora
viteza. De două ori se oprise ca să-şi aprindă o igară. Dacă i-ar fi
urmărit o maşină, ea ar fi observat-o cu siguran ă. Malko o pândea
cu coada ochiului. Negresa părea perfect destinsă, iar el speră din
tot sufletul ca şmecheriile electronice ale FBI-ului să func ioneze
mai bine decât Apollo XIII.
În tot cazul, negresa nu era înarmată. Erau singuri în Cadillac.

58
Circula ia era destul de fluidă deşi se întâlniseră cu destule
maşini, în jur, nu se mai vedeau case. Doar depozite şi lungi ziduri
negre. Nici un pieton nu era în zonă.
Un avion ce decolase de pe Newark, în New Jersey, trecu la mică
înăl ime deasupra lor, făcând un zgomot ce acoperi radioul, în
oglinda retrovizoare, Malko zări farurile unei maşini care voia să-i
depăşească. Vehiculul ajunse în dreptul lor şi încetini. El observă
două chipuri negre care îl priveau indignate. Un alb şi o negresă
puteau declanşa oricând o crimă.
— Mai aşteptăm mult? întrebă Malko.
— Nu prea, făcu Jada cu un ton enigmatic.
*
* *
John Webster trebuia să facă de pază pe şantierul Colonial
Concrete până la şapte diminea a. O sarcină tare plicticoasă. Din
fericire, nu era nimic de furat de acolo în afară de betonierele
uriaşe. Depozitul se afla pe 145th Street, în plin Harlem. În
această zonă, tot ce se putea fura, dispărea. John avea în
permanen ă trasă piedica pistolului său de poli ie de calibrul 38,
având destule cartuşe ca să sus ină un asediu. În plus, stătea
închis în ghereta sa.
Brusc, auzi o uşoară bătaie în fereastră. Se sculă cu mâna pe
armă. Cine putea veni la ora zece noaptea? La lumina lanternei, îl
recunoscu pe Chuck, unul dintre şoferii betonierelor. Era un negru
la vreo treizeci de ani. John se gândi că acesta a uitat ceva în
maşină.
John Webster trase zăvorul şi deschise uşa. Chuck intră imediat
cu un zâmbet pe buze. Înainte ca paznicul să-şi revină din
surpriză, al i doi negri se furişară în baracă. Erau doi necunoscu i.
John încruntă sprâncenele. Nu avea la el decât cinci dolari. Dar cu
nenoroci ii ăştia nu se ştia niciodată… îi examină cu aten ie pe cei
doi. Păreau calmi şi reci şi erau destul de bine îmbrăca i.
— Este o oră cam nepotrivită ca să vii în vizită, remarcă el cu un
ton de o veselie for ată. Şi mai ales, cu prietenii. Ai dat cumva de
vreun bucluc?
Chuck clătină din cap.
— Nu, nu.
— Bine, atunci spune ce naiba vrei de la mine?
John Webster îşi ascundea frica cum putea. Chuck se lăsă de
pe un picior pe altul, cam stingherit.
— Vreau să iau camionul pentru un moment.

59
 — Ce?
John Webster crezu că n-a în eles bine.
Ce putea să facă cu o betonieră în plină noapte? Mirosea a
afacere necurată. Cu siguran ă, tipii ăştia aveau de gând să-i
vândă motorul, cauciucurile şi tot restul.
El se trase înapoi, ca să-i aibă pe to i trei în câmpul său vizual.
Inima însă îi bătea să-i spargă pieptul.
— Hei! Î i arde de glume!
Chuck negă cu capul.
— Nu, o să iau camionul.
Deodată John văzu un revolver în mâna unuia din cei doi
necunoscu i. Asupra lui era a intit un Colt 45, cu piedica trasă.
Sim i cum i se strânge stomacul.
— Chuck, făcu el cu o voce strangulată.
Nu putea să-şi desprindă privirea de la gaura neagră. Negrul era
impasibil, iar John sim i că vezica o să-i joace o festă. Se lăsă
moale pe un scaun.
— Iau camionul pentru o oră şi pe urmă îl aduc înapoi, pe
cuvânt, man, zise Chuck. Nu stric nimica. Trebuie să dau o mică
raită doar.
John Webster nu în elegea nimic. Cum adică să dea o raită?
Doar nu avea nevoie de un mastodont de treizeci de tone ca să
pescuiască nişte pipi e.
Chuck ieşi, lăsându-l pe John cu cei doi negri. El auzi cum
porneşte motorul betonierei. Apoi uriaşa maşină porni din loc şi se
opri în fa a gheretei sale. Chuck se aplecă de la înăl imea cabinei.
Unul din negri deschise portiera şi se urcă lângă el.
— La revedere, John, strigă Chuck.
Negrul înarmat zâmbi fără răutate.
— Eu rămân cu tine, man. Ca să nu- i vină vreo idee proastă în
cap. Când se întoarce Chuck, plec cu ei.
John Webster în elegea din ce în ce mai pu in. De data asta,
şefii poate că o să se înve e minte. Aşa le trebuia dacă angajau
negri. El înjură în sinea lui: Dirty niggers!5
— Vrei o igară? îl întrebă negrul cu revolverul.
*
* *
— Am ajuns, îl anun ă Jada.
Erau la un stop. Malko era sătul până peste cap de Harlem.

5 Negri împu i i (n.a.).

60
Avea impresia că negresa îşi bătea joc de el. Aşteptară până apăru
lumina verde. Jada demară lent. Malko văzu sosind o maşină din
stânga lui, în spatele profilului Jadei.
El crezu că se va opri la stop. Dar vehiculul trecu peste lumina
roşie, îndreptându-se cu toată viteza către Cadillac. Jada trase de
volan la dreapta şi călcă pedala de accelera ie. Cu toate astea,
portiera din spate fu scuturată de un şoc surd. Cealaltă maşină
intrase în ei, aruncându-i în mijlocul intersec iei.
„Asta mai lipsea”, îşi zise Malko.
Din fericire, izbitura nu fusese prea puternică. Jada scoase un
ipăt uşor şi opri motorul.
— Nu vă enerva i, zise ea. Probabil că sunt be i. Nu este nimic
grav.
Cu calm, ea deschise portierele, apăsând butonul de deschidere
automată.
Malko se dădu jos din maşină. Fără extraordinara sa memorie,
poate că nu şi-ar fi dat seama de nimic până în ultima secundă.
Dar, printr-o străfulgerare, el îi recunoscu pe cei doi negri pe care
îi văzuse depăşindu-i cu un sfert de oră mai devreme. Al i doi erau
încă în interiorul maşinii ce provocase accidentul, un Buick vechi
de culoare cenuşie. Unul dintre negri arboră un zâmbet de scuză.
— Mister, nu am observat lumina roşie…
Fără să răspundă, Malko intră iute în Cadillac.
Sim i un obiect dur înfipt în piept.
Vocea Jadei îl opri:
— Dă-te jos din maşină, pig!
El ridică privirea. Negresa inea îndreptat spre el un revolver mic
cu calibrul 25, pe care îl inuse ascuns sub scaun.
Era însă suficient ca să-i spulbere ficatul.
— Ce v-a apucat? o întrebă el.
Ea îl bruscă din nou:
— Coboară sau î i zbor creierii!
Unul dintre negri îl apucă pe Malko de umăr şi îl trase afară.
Era înarmat cu un enorm Colt militar automat, pe care îl înfipse în
pântecele lui Malko.
— Să nu faci pe nebunul.
Malko crezu că nu aveau de gând să-l ucidă, altfel ar fi făcut-o
mai devreme. Deşi zona era plină doar cu depozite, un zgomot de
împuşcătură s-ar fi auzit până departe. Dar nu mai avu timp să
reflecteze. Celălalt negru se apropiase pe la spate. Îl observă prea
târziu, în clipa când acesta ridica un obiect negru deasupra

61
capului. Sim i că îi crapă capul în două. El se clătină, agă ându-se
de negrul care inea pistolul şi ultimul lucru pe care-l văzu fu
chipul său slab şi satisfăcut.
*
* *
— Bravo, surioară, făcu Lester, cu un glas de îndrăgostit. Chuck
a sosit deja.
El fluieră printre cele două degete şi, imediat un camion uriaş
demară pe strada întunecată.
Jada îşi cambră pieptul. Se ştia dorită şi nu-i displăcea faptul
că îl excită pe Lester, chiar în plină ac iune.
— Ce trebuie să fac acum?
— Dispari la tine acasă.
Negresa ocoli Cadillacul şi trase o înjurătură. Aripa dreaptă era
înfundată.
— Mi-ai promis că nu mă atingi, protestă ea. Am plătit o sută
cincizeci de dolari pe ea!
— Las-o baltă, o să- i plătesc pentru una nouă.
Când trecu pe lângă ea, îl mângâie fesele cu un zâmbet tăcut.
Ea se eschivă răsucindu-se şi se urcă în maşină.
În timp ce se îndepărta, Jada văzu prin oglinda retrovizoare cum
Lester şi Hugues târau corpul lui Malko pe trotuar.
Era mândră că face parte din gruparea Mad Dogs. În acea seară
făcuse dragoste cu un tânăr negru de optsprezece ani, mort după
ea, care aproape că o violase ultima oară când dansaseră amândoi.
Chiar într-un loc ca Small Paradise, celebra discotecă din Lennox
Avenue, fuseseră remarca i.
*
* *
Betoniera se opri la intrarea în intersec ie. Chuck coborî să-şi
ajute prietenii. Malko gemea. Lovitura nu fusese destul de
puternică pentru ca să-l adoarmă, dar se sim ea total lipsit de
putere.
Negrul cu arma se urcă în Buick şi îl parcă la marginea
trotuarului, lăsând motorul să meargă. Şocul îi distrusese doar
calandrul. Apoi se dădu jos, supraveghind intersec ia. Sosise
momentul cel mai dificil al opera iunii. Cei doi negri îl legaseră pe
Malko burduf. Ei îi lipiră pe gură o bandă neagră adezivă. Dintr-un
buzunar, îi căzu deodată un pachet de igări. Cu o lovitură precisă
de picior, pachetul fu azvârlit în rigolă.
Malko semăna cu o mumie sinistră, cu capul înfăşurat cu
62
bandajul negru.
Cu greu, Chuck şi tovarăşul său îl târâră până sub jgheabul
betonierei. Pantalonul i se agă ă de ceva şi se sfâşie. Cei doi
reuşiră cu greu să-l bage prin orificiul betonierei. Maşina era goală.
Chuck urma să se întoarcă imediat pe şantier ca să-şi umple
primul rezervorul cu ciment. Malko avea să dispară în pasta
cenuşie şi să moară asfixiat. După aceea, betoniera urma să plece
direct către un şantier din Hudson. Unul dintre stâlpii de sus inere
a debarcaderului avea să fie mai pu in solid decât ceilal i şi asta
era tot…
Era una dintre metodele favorite ale Mafiei, de mai mul i ani.
Chuck închise capacul metalic şi sări jos.
Chiar dacă ar fi fost interceptat de sticle ii intriga i de prezen a
unei betoniere la ora unsprezece noaptea, aceştia nu aveau să
scotocească în interiorul malaxorului. Buickul era deja departe. El
se urcă la volan şi demară.
*
* *
Aflat într-una din camionetele din Con Edison, operatorul FBI
îşi puse căştile la urechi şi chemă centrala.
— Avem noută i. Emi ătorul lui indică faptul că stă pe loc. De
vreo zece minute. Încercăm să-l localizăm.
Imediat, el luă legătura cu maşinile goniometrice care mişunau
prin Harlem. După cinci minute, reuşiră să-l localizeze. Locul se
afla la intersec ia lui 138th Street vest cu Ninth Avenue. Era un
cartier aproape în întregime compus din şantiere şi depozite. Locul
ideal pentru o capcană. Una dintre maşinile FBI se afla la o
distan ă de mai pu in de o jumătate de milă. Al Katz, aflat într-un
Ford parcat lângă Central Park, ordonă:
— Trimite i imediat o maşină acolo. Să văd dacă nu se petrece
ceva suspect. Anun a i-mă imediat ce ave i veşti.
El aşteptă nervos, bătând darabana cu degetele pe bra ul
canapelei. Trei minute mai târziu, o voce îl anun ă:
— Intersec ia este pustie. Cu toate astea, emi ătorul continuă să
indice acest loc. Ce putem face?
Katz trase o înjurătură urâtă. Ceva nu mergea cum ar fi trebuit.
— Controla i în mod sistematic toate vehiculele din zona A. Nu
uita i să verifica i şi toate maşinile care ies din Harlem. Deschide i
toate portbagajele.
El spera ca zecile de agen i ai FBI să găsească ceva. Însă părea
că îl aşteaptă o noapte lungă.

63
 *
* *
John Webster tresări când auzi zgomotul făcut de betonieră şi
oftă uşurat. Era aproape fericit, în ciuda pistolului îndreptat spre
el.
— Au sosit, iată-i, făcu el.
Negrul spuse cu gravitate:
— Nu s-ar putea spune că a durat prea mult.
Uriaşa betonieră încetini viteza când intră în incinta şantierului.
Din cabina lui, Chuck îi făcu vesel semn cu mâna lui John. Acesta
îi întoarse salutul. El se ridică şi alergă până la vehiculul care
tocmai parca. Paznicul său nu se împotrivise. Ocoli maşina de
două ori. Totul era la locul lui, chiar şi roata de rezervă. Chuck
sări jos din cabină.
— Ei, acum eşti liniştit? i-am turnat gogoşi?
John îşi freca bărbia, perplex.
— De ce i-a trebuit maşina asta în toiul nop ii? Nu te-ai săturat
de ea toată ziua?
Chuck arboră un aer misterios.
— Look, man. Am să- i spun adevărul. Ieri m-am întâlnit cu o
tipesă. Ştii, una din târfele alea albe. Voia să facă cunoştin ă cu
bestia mea neagră, dar nu voia să o încalec decât în betonieră… î i
închipui că nu puteam să fac asta în miezul zilei, pe Washington
Bridge.
— Sper că nu glumeşti, făcu John mai moale.
Nu credea nici o iotă din povestea cu fata. Nu încerci să iei o
betonieră cu pistolul în mână numai ca să regulezi o târfă. Trebuia
însă să fie sigur.
Chuck scuipă pe jos.
— Sigur că nu. Deşi, drept să- i spun, era una afurisită rău. M-
a acoperit cu zgârieturi. Acum, am plecat. Vreau să mă culc. Salut.
În clipa când ieşea pe poartă, înso it de îngerul său păzitor, el se
întoarse şi, cu un aer amenin ător, zise:
— Sper că nu ai de gând să ba i toba…
— Ştii prea bine că nu e genul meu, făcu John Webster.
Cei doi negri părăsiră şantierul, apoi paznicul auzi o maşină
demarând. Mai întâi trebuia să se uşureze. Frica îl zăpăcise
complet. După ce-şi descărcă vezica, îşi luă lanterna şi începu să
cerceteze cu ea betoniera ce fusese luată cu împrumut.
El se strecură sub ea, urcă în cabină, mirosi scaunele
desfundate, lustruite de murdărie şi de sudoare, dar nu găsi nimic

64
suspect.
După ce se înapoie în gheretă, îşi aprinse o igară şi începu să
se gândească. O dată ce betoniera era intactă şi la locul ei, n-avea
sens să vorbească. Dacă ar fi mărturisit că o lăsase să plece, l-ar fi
concediat imediat. Fără să-l pună la socoteală pe Chuck, celălalt
tip era un ucigaş. Se vedea de la o poştă. John îşi umplu o ceaşcă
cu cafea, lua o revistă porno şi încercă să uite de cele întâmplate.
*
* *
Contactul cu metalul rece îl trezi complet pe Malko din
ame eală. Sim i vibra iile şi-şi dădu seama că se află într-un
vehicul în mers. Dar cu bandajul pe gură şi legat fedeleş, nu putea
să-şi dea seama unde se află. Încercă să se ridice în picioare, dar
căzu cu fa a în cimentul vâscos rămas pe fundul cuvei. Fu cât pe
ce să se sufoce, iar mirosul fad al cimentului îi provocă o senza ie
de grea ă. Se ridică în genunchi repede, cu pulsul accelerat. Era
cuprins de panică. Unde se afla?
Vehiculul încetini şi se opri. Auzi nişte glasuri, apoi, o portieră
izbindu-se. Începu să se frece de pere i, vrând să-şi dezlipească
banda adezivă de pe fa ă, dar nu reuşi decât să-şi jupoaie obrajii
de metalul aspru. Mâinile îi erau legate la spate, iar gleznele, bine
înfăşurate. Cu greu, reuşi să se ridice în picioare, dar se izbi cu
obrazul de ceva dur. Pe bâjbâite, încercă să stabilească contururile
locului în care era prizonier. O beznă totală domnea în jurul său.
Cu mâinile legate, nu putea face mare lucru. Încercă să strige,
dar de pe buze nu îi ieşi decât un geamăt slab. Încercă să lovească
cu fruntea în pere i, dar nu reuşi decât să se rănească: metalul era
prea gros ca să poată fi for at sau ca să transmită vreo vibra ie.
În picioare, în întuneric, îşi îndreptă toate gândurile lui spre
Alexandra şi spre to i cei care încetaseră să-l mai apere. Tot
frecându-se de pere i, îşi dădu seama că îşi pierduse radioul.
Descurajat, el se aşeză în întuneric.

65
 Capitolul VIII

Jada avu impresia că un brici îi taie gâtul. Sim i o lovitură

puternică în rinichi. Ea căzu greu pe spate, fără a fi în stare să
scoată un ipăt. În întunericul ce domnea pe culoar, nu putu să-l
vadă pe agresor. Pe jos, încercă să se lupte cu toate for ele ei ca să
nu se sufoce, lovind cu picioarele până îşi pierdu un pantof şi
încercând să se smulgă din strânsoarea care îi luase aerul.
Dar agresorul o intuia pe pardoseală şi o inea acolo, cu un
genunchi pus pe şale.
Ea îşi pierdu cunoştin a, devenind moale ca o cârpă.
Elko Krisantem slăbi la ul. Nu avea interes să o ucidă. În clădire
nu se auzea nici o mişcare. De el se apropie o siluetă.
— Este vie?
Lo-ning se mul umi să ia de pe jos poşeta negresei, fiind
pregătită să intervină cu gazul Mace în caz de ceva. Elko ridică de
jos trupul Jadei şi îl puse pe umăr.
— Da, făcu el. Nu ne rămâne decât să o ducem la FBI.
Lo-ning deschise uşa. Pe 96th Street nu era nici ipenie de om.
Elko alergă către maşina Dodge oprită în fa a imobilului, o
aruncă pe Jada pe bancheta din spate şi trecu la volan.
Spera ca cineva să-l găsească repede pe portarul casei, legat ca
un cârnat în spatele casei ascensorului.
Era bucuros că reuşise să o înha e pe Jada, dar ar fi dat oricât
ca să afle unde era stăpânul său.
După plecarea acestuia, el mai aşteptase vreo zece minute,
după care ieşise din portbagaj. Lângă maşină o văzuse pe Lo-ning,
chinezoaica pe care Malko i-o prezentase în ajun. Ei se sfătuiseră,
ştiind că agen ii FBI patrulau prin tot Harlemul şi că Malko era
urmărit îndeaproape, gra ie emi ătorului pe care îl avea cu el.
Krisantem fu cel care avu ideea să o aştepte pe Jada la ea acasă.
În fond, era destul de încântat să o ia pe Lo-ning cu el, pentru că
se sim ea destul de pierdut în New York.
Îl neutralizase pe paznicul de noapte aproape instantaneu, sub
privirile admirative ale tinerei chinezoaice. Apoi se puseseră pe
aşteptat, de fapt, fără prea multe speran e, până în momentul în
care Cadillacul roşu se oprise în fa a uşii.

66
 — Eu cred că prietenii mei ar fi mult mai eficace decât FBI-ul,
spuse deodată Lo-ning, în timp ce Krisantem tocmai intra pe
Broadway.
Elko Krisantem o aprobă cu entuziasm. Nu fusese niciodată
prea atras de FBI, în particular şi de poli ie, în general.
Jada gemu şi începu să se zbată pe bancheta din spate. Lo-ning
scoase liniştită conteinerul cu Mace şi îi pulveriză pu in de tot sub
nas, doar atât cât să o liniştească iar. Negresa căzu ca un sac pe
banchetă. Lo-ning îşi aranjă mai comod picioarele spunându-i lui
Krisantem:
— Mergem pe 61 st Street est. La doctorul Shu-lo. De undeva
din drum, trebuie să-l anun ăm că sosim.
*
* *
— Unde este bărbatul blond?
Trecu aproape o secundă până ce această întrebare să ajungă în
creierul Jadei. Cu un efort enorm, ea deschise ochii. Se afla într-o
cameră goală, probabil un subsol, legată de un scaun din lemn, cu
o lampă puternică în ochi. Lumina se stinse şi Jada văzu chipul
bărbatului care pusese întrebarea. Era un chinez cu o înfă işare
curioasă. Partea de sus a fe ei era tipică pentru un asiatic, cu
fruntea plată, cu părul foarte negru, periat către spate, ochii oblici,
dar restul putea fi a unui împărat roman, cu o gură enormă, cu
buzele prea roşii pentru un bărbat, de parcă ar fi fost făcute din
cauciuc şi cu o bărbie micu ă, învelită în grăsime.
Pe Jada o trecură fiorii. Bărbatul îi inspirase o repulsie subită.
Sim i că o cuprinde o frică viscerală. Fata avea un anumit instinct.
Doctorul Shu-lo nu lăsase o amintire prea bună în Formosa. Se
spunea că toate imobilele din jurul locuin ei sale fuseseră scoase la
vânzare din cauza urletelor care veneau din pivni ele sale în fiecare
noapte.
În afară de afacerile făcute cu mai multe bordeluri de lux,
doctorul Shu-lo era eminen a cenuşie a Serviciului de Informa ii
din Formosa, al cărui sediu era la Taiwan Garnison Headquarters.
Beijingul pusese un pre imens pe capul lui şi jurase că dacă va
pune mâna pe el îl vor pregăti la fel ca pe ra a caramel, potrivit
unei vechi re ete mandarine: întâi rumenit la foc moale, apoi
jupuit.
Doctorul Shu-lo s-a decis să vină la New York în călătorie de
studii, ca să se mai calmeze spiritele. Aşa că povestea despre Mad
Dogs îl încântă teribil. Îi permitea să nu-şi piardă îndemânarea.

67
 Proiectorul se aprinse din nou. Urma să înceapă interogatoriul.
Era şi timpul. Krisantem, care aştepta în picioare într-un col al
încăperii, începuse să-şi piardă răbdarea. Lo-ning îl contactase pe
Al Katz. De mai bine de o oră, Malko dispăruse cu desăvârşire…
Verificarea tuturor vehiculelor din Harlem nu dăduse nici un
rezultat. Singura speran ă era Jada. FBI nu ştia că ea se află în
mâinile chinezilor, doctorul Shu-lo neavând nici un drept legal să o
interogheze.
— Poli ia, bolborosi ea. Vreau să vorbesc cu poli ia.
Dumneavoastră nu ave i nici un drept.
Doctorul Shu-lo nici măcar nu râse. O studia aşa cum un
entomologist priveşte o insectă. Cu o detaşare minerală. El
schimbă câteva fraze în chineză cu Lo-ning. Un alt chinez mai
tânăr stătea în picioare ceva mai departe.
— Unde se află bărbatul pe care a i venit să-l căuta i? repetă
chinezul.
Jada îşi muşcă buzele. Era o fată curajoasă, dar niciodată nu se
gândise la tortură. Începu să se roage cerului ca să-i dea putere să
reziste. Din fericire, existau lucruri pe care ea nu le cunoştea şi pe
care nu avea cum să le dezvăluie. Chiar dacă ar fi tăiat-o în bucă i.
Jada scutură capul fără să scoată o vorbă. Nu în elegea cum
ajunsese pe mâna chinezilor. Trebuia ca Lester să o salveze.
Chinezul se apropie de ea şi spuse calm:
— Nu dispunem de mult timp. Vre i să vorbi i? Da sau nu?
— Nu ştiu ce vre i să spune i, făcu Jada. Doresc să vorbesc cu
poli ia.
Krisantem se uită la ceas. Era miezul nop ii. Malko dispăruse de
două ore. Poate era mort deja. Nervos, el învârtea în mână la ul
aflat în fundul buzunarului său. Nu-i plăcea să vadă cum este
torturată o femeie, dar ştia că asta este unica solu ie. Pe cale
legală, nu ar fi ob inut nimic.
Tânărul chinez ieşi din cameră. El se întoarse cu un cleşte, în
genul celor folosi i de dentişti. Jada sim i un fior de ghea ă pe şira
spinării.
— Ce ai de zis? întrebă doctorul.
Ea clătină capul pentru ca ceilal i să nu vadă cât îi este de frică.
Imediat, tânărul o apucă de mâna dreaptă şi îi desfăcu degetele
cu for a. Ea sim i cum îi prinde unghia în cleşte şi îşi contractă to i
muşchii ca să reziste la durere. Totul se petrecu mai repede şi mai
pu in dureros decât crezuse.
Sim ea o arsură îngrozitoare, ca şi cum i-ar fi fost smuls tot

68
degetul. Ea avu curajul să se uite. Degetul îi era plin de sânge, dar
se afla încă sub anestezia provocată de şoc. Deodată sim i o durere
îngrozitoare şi ea începu să urle. Unghia aflată în cleşte părea
extrem de lungă. Nu ar fi crezut niciodată că o unghie poate fi aşa
de lungă. Dezgustat, chinezul o aruncă în coşul de hârtii. Jada îşi
dădu capul pe spate ca să-şi reprime senza ia de vomă. Durerea îi
era atenuată de o anumită satisfac ie. Acum ştia că ar fi rezistat,
că puteau să-i smulgă toate unghiile fără ca ea să vorbească.
Lester putea fi mândru de ea.
Era însă pu in neliniştită. Nu ştia dacă unghia avea să-i mai
crească, dacă nu va rămâne mutilată pe toată via a.
— Vre i, sau nu, să vorbi i? o întrebă doctorul cu glas mieros.
Este foarte neplăcut că ne for a i să procedăm astfel.
— Sunte i nişte ticăloşi, făcu Jada.
Doctorul Shu-lo îl opri pe tânărul chinez, care apucase din nou
mâna negresei. Metodele primitive nu merg decât cu indivizii slabi
sau corup i. El îi dădu un ordin în chineză. Bărbatul cu cleştele
dispăru. El se întoarse cu o micu ă trusă neagră, pe care o întinse
doctorului. Acesta scoase o seringă şi o fiolă.
Cu mare grijă, umplu seringa, lăsă să curgă o picătură, apoi se
apropie de Jada. Pe fruntea acesteia apărură broboane de sudoare.
Întotdeauna îi fusese frică de injec ii.
— Nu vă mişca i, spuse chinezul cu indiferen ă. Vă voi face o
injec ie intravenoasă. Dacă vă mişca i, risca i să vă ucid. Şi doar
nu dori i să muri i, nu?…
Nu, Jada nu voia să moară. Terorizată, ea privi cum acul îi fu
înfipt în venă. Sim i o mică în epătură, apoi, o durere destul de
suportabilă, în timp ce serul îi pătrundea în sânge.
— Ce îmi face i? întrebă ea cu o voce sugrumată.
Chinezul nu-i răspunse. El retrase acul, şterse locul cu un
tampon şi puse seringa la loc.
— Îşi va face efectul în câteva minute, le spuse el lui Krisantem
şi lui Lo-ning.
Chinezul cel tânăr se apropie de scaun şi spuse:
— Sunt sigur că ai vorbi dacă i-aş scoate ochii.
Avea un suflet foarte bun.
Jada se sim ea ciudat. O acoperise o sudoare rece şi sim ea
crampe în stomac. Ca şi cum nu ar fi mâncat de trei zile. Se ruga
să poată rezista.
Când deschise ochii, pere ii încăperii se învârteau în jurul ei
ame itor de repede. Ea se stăpâni să nu urle. Capul o durea

69
îngrozitor. Tâmplele îi zvâcneau puternic. ipă când îl văzu pe
doctor aplecându-se spre ea. Părea lung de tot, aproape filiform, cu
un cap minuscul, verde, în formă de pară şi cu ochi ca de insectă,
ieşi i în afară şi bulbuca i. Nu în elese ce o întreba şi închise ochii.
Sim i cum capul îi este dat pe spate fără brutalitate, dar cu
hotărâre. Ea redeschise ochii. De data asta, chinezul arăta normal.
Văzu cum i se mişcă buzele.
— Ce a i făcut cu bărbatul cu care era i?
Fiecare cuvânt îi răsuna în mod dureros în cap, ca o lovitură.
Totul era neclar. Ea nu răspunse. Chinezul puse aceeaşi întrebare
de mai multe ori, fără să se enerveze, cu un ton monocord. Încetul
cu încetul, o imagine prinse contur în creierul Jadei, se încrusta în
el, devenind din ce în ce mai mare. Trebuia să răspundă ca să se
poată elibera de această bestie care o chinuia cumplit. Trebuia.
— Care bărbat? întrebă ea cu o voce moale.
— Bărbatul cel blond, făcu răbdătoare vocea.
Imaginea lui Malko se formă încet în creierul Jadei. Dar în
adâncurile subconştientului ei, ceva o împiedica să răspundă.
— Nu ştiu, răspunse ea.
Fără să-şi dea seama, începuse să plângă. Apoi totul se
amestecă în capul ei şi nu mai auzi nici o întrebare. Capul îi căzu
în piept. Doctorul Shu-lo clătină din cap. Dăduse de un subiect
foarte dificil. Se apropie de Jada, îi ridică o pleoapă, apoi îi ascultă
bătăile inimii.
— Dacă dorim un rezultat rapid, nu ne rămâne decât să folosim
hipnoza, spuse el. Injec ia cu penthotal pe care i-am administrat-o
ne va ajuta şi, peste o oră, va trebui să ob inem ceva de la ea.
— O oră! exclamă Lo-ning.
Ea nu-l văzuse pe Malko decât de trei ori, dar nu reuşise să-i
uite frumoşii ochi aurii. Krisantem se perpelea de îngrijorare. Nu
se pricepea deloc la tortură. Profesia lui era de ucigaş. Dar era
sincer îngrijorat în privin a lui Malko. De astă dată, la ul şi
revolverul Astra nu-l puteau ajuta prea mult.
— Ajuta i-mă să o duc sus, le ceru chinezul.
Cu ajutorul celuilalt chinez, Krisantem o transportă pe Jada,
aflată în stare de inconştien ă.
Trecuse o jumătate de oră după miezul nop ii.
*
* *
Pe scara ce ducea la apartamentul Jadei era un poli ist. FBI
investiga de o jumătate de oră întreg imobilul, îl eliberase pe

70
paznicul de noapte şi inspecta apartamentul, centimetru cu
centimetru, dar nu ob inu nici un rezultat.
Al Katz în persoană cerceta aripa înfundată a Cadillacului roşu.
Americanul nu reuşea să în eleagă ce se întâmplase. FBI-ul
verificase mai mult de două sute de maşini de când Malko
dispăruse. Toate ieşirile din Harlem fuseseră blocate. Semnalele
Jadei erau difuzate peste tot, la fel şi ale lui Malko. Iar zona în care
găsiseră emi ătorul fusese puricată milimetru cu milimetru.
Însă nu găsiseră nici un indiciu.
— Să ne întoarcem acolo, propuse americanul.
Un mic convoi se îndreptă către intersec ia făcută de 122nd
Street şi Ninth Avenue. O patrulă a poli iei sta iona acolo în
permanen ă, în aşteptarea unui miracol. Când Al Katz îşi făcu
apari ia, se aprinseră două reflectoare ca să-i permită acestuia să
inspecteze şoseaua. Practic în patru labe, el examină locul
centimetru cu centimetru. Deodată scoase o exclama ie şi luă ceva
în căuşul palmei. Era o bucă ică de vopsea roşie, de culoarea
Cadillacului Jadei.
Ceva neprevăzut se petrecuse în această intersec ie. Al Katz îşi
continuă inspec ia, dar nu găsi decât o grămăjoară de ciment
moale, căreia nu-i dădu nici o aten ie. Dezgustat, el se hotărî să
meargă la culcare men inând dispozitivul de supraveghere şi de
căutare. Se sim ea vinovat fa ă de Malko. El îl îndemnase să rişte.
Acum, Malko dispăruse, fata dispăruse şi ea, iar ei nu ştiau nimic
în plus. Dacă negresa nu era găsită mai repede, via a prin ului
austriac se afla din ce în ce mai mult în pericol.
Furios, el traversă tot Harlemul ca să ajungă la locuin a sa din
Park Avenue, aflată chiar în fa a clădirii Panam. Dăduse ordin să
fie trezit la cea mai mică descoperire. Din nefericire, nu mai credea
în aşa ceva. În Harlem, albii nu erau la ei acasă. FBI-ul cu atât mai
pu in.
*
* *
Jada izbucni în râs. Pe capul doctorului Shu-lo era o bufni ă,
închise ochii şi înaintea pleoapelor lăsate, defilară pete de culori
ipătoare. Se sim ea bine, nimeni nu o mai întreba nimic. Era
destinsă şi nici o grijă nu-i mai bântuia sufletul. Durerile
încetaseră şi ele. Nu o mai durea nici degetul mutilat, ce fusese
bandajat de cineva.
— Deschide ochii, făcu vocea insistentă a doctorului. Deschide-i
şi ascultă muzica.

71
 Ascultătoare, Jada deschise ochii. La început, lumina
stroboscopului o jenă. Clipitul neîncetat al luminii o făcu să-şi
apropie pleoapele, dar în curând se obişnui. Nu mai văzu decât
lumina intermitentă care îi atrăgea privirile ca un magnet.
În acelaşi timp, muzica începu să o legene. Nu era o melodie
propriu-zisă, ci mai degrabă nişte sunete foarte armonioase care
alcătuiau un fond muzical extrem de odihnitor. Jada avu impresia
că trupul îi devine uşor, ca atunci când fuma doze mari de
marijuana. Ea se surprinse fredonând. Doctorul se aplecă
deasupra ei şi o întrebă cu blânde e:
— La ce te gândeşti?
Jada îşi încruntă sprâncenele. La ce se gândea?
— Mă simt bine, zise ea cu sinceritate. Nu mă gândesc la nimic
în special. Îmi place aşa.
Doctorul o aprobă şi nu mai insistă. El reglă stroboscopul către
Jada astfel încât să clipească ceva mai rar, apoi merse la
magnetofon şi-i mări pu in volumul. Jada era lungită pe un divan
din piele, cu capul sus inut de perne, în cabinetul lui de lucru.
Desigur că toată instala ia era cam rudimentară, dar cu toate
astea, spera să dea curând rezultate. El îşi privi ceasul. Jada era
sub hipnoză de mai mult de o oră. Era un subiect deosebit de
rezistent, în ciuda injec iei cu penthotal.
Doctorul se for ă să fumeze o igară cu Lo-ning şi Krisantem
înainte să se întoarcă în cabinetul său. Respira ia Jadei era
regulată ca şi cum ar fi dormit, dar avea ochii deschişi şi privea fix
la stroboscop. Chinezul se aplecă deasupra ei.
— Te sim i bine în continuare?
— O, da.
— Te-ai distrat bine în seara asta, nu-i aşa?
Jada încercă să-şi amintească. Dar cu cât încerca să-şi aducă
aminte, era ceva ce o împiedica, ce o supăra, dar dori să facă un
efort de dragul acestei voci atât de plăcute. De altfel, vocea o ajută.
— Te plimbai cu un prieten…
Brusc, o barieră interioară se rupse în creierul ei. „Eul”
conştient era total deconectat. Ea izbucni în râs.
— Vorbeşti de plimbare!
Ea revăzu uriaşa betonieră care intrase în intersec ie. Asta o
înveseli şi mai tare.
— S-a terminat cu bine plimbarea? întrebă doctorul cu un glas
jovial. i-a plăcut bărbatul?
Râsul Jadei deveni isteric.

72
 — El nu ştia că avea întâlnire cu o betonieră.
Fără să vrea, doctorul repetă cuvântul. Ce căuta o betonieră în
toată istoria asta? El în elegea bine engleza. Dar uneori argoul din
Harlem era de neîn eles.
Jada continua să râdă de una singură.
— Tu eşti betoniera? o întrebă doctorul. Ce poreclă caraghioasă!
— Cum o să fiu eu? zise Jada cu dispre . Să nu şti i ce e o
betonieră… Este ceva imens, vopsit în galben, în care se pune
cimentul.
Brusc, amintirea serii precedente se şterse din mintea Jadei.
Migrena îi reveni.
— Lasă-mă să ascult muzica, se rugă ea.
Doctorul nu mai insistă. Risca să o trezească. Ieşi din cameră în
vârful picioarelor.
*
* *
Al Katz repetă răbdător pentru a treizecea oară:
— Vreau să porni i imediat în cătarea unei betoniere galbene ce
trebuie să fie undeva, prin Harlem. În ea se află, mort sau viu,
prin ul Malko Linge. Vreau ca to i oamenii noştri să înceapă
imediat cercetările.
La celălalt capăt al firului, dispecerul FBI protesta. Oamenii lui
erau obosi i şi era ora trei diminea a.
— Descurca i-vă, tună Al Katz. Deschide i şantierele şi trezi i-i
pe proprietari dacă trebuie. Dar mâine diminea ă, va fi prea târziu.
Vreau să fie găsit viu, nu sub formă de statuie.
El închise telefonul, trântindu-l. Sim ea nevoia să-şi descarce
furia pe cineva. Cu un sfert de oră mai devreme, fusese sunat de
doctorul Shu-lo. Acesta îi mărturisise că a stat de vorbă cu Jada şi
că după aceea o lăsase să plece. Al Katz ştia că minte, dar nu avea
nici o putere. Era sigur că doctorul chinez pune la cale o lovitură.
Dar, într-un anumit sens, era uşurat că Jada nu fusese predată
FBI-ului. El nu apelase la agen ii FBI, pentru că nu dispunea de
oameni suficien i pentru o ac iune de mare anvergură. Iar FBI-ul
nu putea să-i refuze nimic. Deşi rolul său oficial era destul de
neclar, el primea ordine direct, fie de a Casa Albă, fie de la cele mai
înalte trepte ierarhice din CIA.
În loc să se culce din nou, Al Katz se duse să-şi prepare o cafea.
Odinioară, preşedintele John Kennedy îi trimisese pe agen ii FBI
să-i scoale din pat pe magna ii o elului, la ora patru diminea a.
Aşa că putea şi el să-i scoale pe antreprenori, dintre care, cei mai

73
mul i făceau parte din Mafie.
*
* *
Krisantem o instală pe Jada confortabil pe bancheta din spate a
maşinii, apoi se urcă la volan, lăsând-o în paza lui Lo-ning. Îi
pansase cu grijă degetul şi fata părea că doarme. Peste douăzeci de
minute avea să iasă din starea de hipnoză. Doctorul Shu-lo
accelerase procesul făcându-i o injec ie cu amfetamină. Singurul ei
necaz era că îi lipsea un pantof. Lo-ning ar fi lăsat-o cu dragă
inimă la primul coş de gunoi, după ce ar fi făcut-o bucă ele mici,
dar a fost nevoită să asculte argumentele doctorului. Ideea era să o
lase pe Jada undeva în Harlem şi să o urmărească după aceea, în
starea în care se afla, fata nu putea să-i observe, putând astfel să-i
conducă undeva. Numai în cazul în care nu se ducea direct acasă
la ea, sau nu era pescuită de FBI. Oricum, trebuia ca Lo-ning să-şi
recupereze Volkswagenul abandonat pe 207th Street.
Străzile erau aproape goale, iar Krisantem se sim i aproape
fericit că poate conduce şi el liniştit prin New York. După ce trecu
pe lângă Central Park, începu să urce pe Eighth Avenue.
*
* *
Lo-ning o împinse pe Jada afară din Dodge, sta ionat pe Lennox
Avenue, în dreptul lui 135th Street. Câteva taxiuri sta ionau ceva
mai departe. Tânăra negresă coborî ascultătoare din maşină, abia
reuşind să nu cadă grămadă. Când observă că nu are decât un
pantof şi-l scoase şi se îndepărtă inându-l în mână. Mergea
clătinându-se.
Ea traversă Lenox Avenue prin fa a taxiurilor, fără să se
oprească. Un negru o acostă, dar apoi se îndepărtă, crezând că
este beată cri ă. După aceea, Jada pătrunse pe 138th Street.
Krisantem acceleră pu in ca să n-o scape din ochi. Pe 138th
Street erau doar imobile sărăcăcioase, într-o stare foarte jalnică,
cu zidurile scorojite şi fără instala ii de aer condi ionat. În timpul
verii, oamenii dormeau în verande ca să poată respira pu in aer
proaspăt. Nu exista nici o cafenea şi nici institu ii publice. Cu
siguran ă că Jada mergea la un cunoscut. Locuia destul de
departe ca să poată merge pe jos.
*
* *
Maşina poli iei cu numărul 886 tocmai îşi termina ruta fără să

74
descopere nimic special, când sergentul alb de lângă şoferul negru
exclamă:
— Hei, ai văzut-o?
Tocmai o zărise pe Jada care mergea în zigzag pe trotuarul din
fa ă, legănându-şi pantoful într-o mână. Crupa ei extraordinară
era pusă mult în valoare de rochia scurtă.
Poli istul negru, filosof şi adormit, ridică din umeri.
— A consumat prea mult whisky de trei parale. Nu-i nici o
crimă. Ce crupă are, man!
Poli istul alb clătină din cap. Era nou în Harlem şi se temea să
încalce consemnul.
— Nu putem să o lăsăm în halul în care este. Cineva ar putea
să-i taie gâtul. Pare destul de tânără.
Negrul rânji.
— Dacă se plimbă la ora asta, pun pariu că şi-a pierdut fecioria
pentru douăzeci şi cinci de cen i, de multă vreme. Sunt sigur că
nu-i iubeşte deloc pe sticle i.
Vexat, poli istul alb insistă:
— Totuşi, trebuie să intervenim. Întoarce maşina.
Cum celălalt era sergent, negrul se supuse. La urma urmelor,
pu in îi păsa de fată. Docil, făcu cale întoarsă, fără să pună sirena
în func iune şi se îndreptă către 138th Street. Silueta provocatoare
a Jadei se vedea pe trotuar. Maşina poli iei se opri în dreptul ei, iar
ofi erul negru o lumină cu proiectorul orientabil.
Clipind din ochi, Jada se opri surprinsă şi spuse:
— Hello!
Cei doi poli işti se dădură jos din maşină şi o încadrară.
Sergentul alb îi adulmecă răsuflarea şi îi observă privirea
înce oşată.
— Dumnezeule! Este stoned. Nu putem să o lăsăm în halul ăsta.
Ar fi un delict…
El o luă pe Jada de bra , zicându-i:
— Young lady, you are under arrest…
Jada părea că nu-l în elege. Docilă, ea se lăsă urcată pe
bancheta din spate a maşinii, iar sergentul alb se aşeză lângă ea.
— Cu siguran ă că a fumat şi ceva iarbă, făcu negrul cu pu ină
invidie în glas. Nici nu ştie pe ce lume se află.
Într-adevăr, Jada dormea deja cu capul pe umărul sergentului.
Maşina se îndrepta acum spre comisariatul de pe 186th Street.
Ca to i poli iştii, cei doi din maşina cu numărul 886 primiseră
semnalmentele Jadei. Dar ei nu făceau parte din FBI şi în fiecare

75
seară primeau câte douăzeci de cazuri în urmărire. În plus,
negresa, ale cărei semnalmente fuseseră difuzate, era una
elegantă, cu un Cadillac roşu, nu o be ivă cu un fund ce ar fi dus
în ispită şi pe un pastor.
*
* *
Elko Krisantem trase o înjurătură în limba lui. În momentele
grele, asta era ceva obişnuit. El privea neputincios la poli iştii care
o urcau pe Jada în maşina lor.
— Am dat-o în bară, făcu el resemnat.
O clipă se gândise să intervină, dar ar fi complicat prea mult
lucrurile. Luminile roşii ale maşinii dispărură şi el demară la
rândul său.
Nu-i mai rămânea decât să o conducă pe Lo-ning până la
maşina ei. Apoi, va încerca să se facă folositor. Chinezoaica îi
explicase în ce fază se afla cursul cercetărilor. Aşa că, de câte ori
vedea un camion, Elko îl examina cu aten ie, ca să vadă dacă nu
este o betonieră.
În adâncul inimii lui, era disperat. New Yorkul i se părea un
labirint uriaş. Se gândi la miile de şantiere care puteau exista într-
un asemenea oraş. Măcar dacă ar fi fost la Istanbul. Ar fi găsit
betoniera în zece minute. Malko îi salvase via a şi el nu putea să
uite acest lucru.
*
* *
Maşina 886 se afla acum pe 160th Street, când sergentul alb
vădi un semn de bunăvoin ă.
— Crezi că va sta mult timp în arest? întrebă el.
Poli istul negru făcu semn că da.
— Va fi cu siguran ă inculpată, făcu el trist. Ofi erul de
permanen ă este obligat s-o facă dacă i-o predai în halul ăsta. Va fi
dusă în fa a unui judecător şi va trebui să plătească o cau iune.
Dar cum nu cred că are de unde, va rămâne la zdup…
Desigur că în realitate situa ia nu era chiar aşa de neagră.
Încurcat, sergentul o privi pe frumoasa negresă ce dormea cu
capul pe umărul lui. Acum când negrul îi dăduse satisfac ie
lăsându-l să o aresteze, se sim ea pu in vinovat. Cum incidentul
era unul minor, el nu raportase încă nimic la comisariat.
— Încă am putea să o lăsăm să scape, făcu el.
— Man, dacă am aresta toate fetele matoale din Harlem, ar
trebui să transformăm în puşcărie întregul Long Island. Tipa nu a
76
făcut nimic rău.
Înadins, el încetinise viteza maşinii. Sergentul se hotărî brusc.
— O.K. O lăsăm să plece. Dar să nu cumva să scapi o vorbă
despre asta!
— Asta-i bună!
Negrul se apropiase deja de trotuar. Opri maşina şi coborî ca să
deschidă portiera din spate şi să o dea jos pe Jada. Ea abia îşi
inea ochii deschişi. Poli istul o scutură un pic, cu un gest blând.
— Haide, şterge-o, mititico!
Ca să-o propulseze mai bine, îi arse o palmă la fundul rotund,
mai înainte să se urce din nou la volan.
Jada se îndepărtă, iar ei făcură cale-ntoarsă. Negrul fluiera
fericit. Era un poli ist bun, dar prea indulgent ca să poată fi
vreodată avansat în grad.

77
 Capitolul IX

Era ora şapte diminea a şi Al Katz era la a unsprezecea ceaşcă

de cafea. De trei ore nu mai dormea. Cu ochii înroşi i de nesomn,
el privea cum răsare soarele de după clădirea Organiza iei
Na iunilor Unite. Biroul lui din United Plaza fusese transformat în
comandamentul central instituit pentru căutarea lui Malko. Patru
dintre adjunc ii săi se aflau în legătură permanentă cu echipele
FBI ce scotoceau fiecare şantier.
Se luminase deja şi încă nu descoperiseră nici o urmă lăsată de
Malko. Şi nici de betoniera galbenă. Se părea că toate betonierele
din New York erau galbene. Având în vedere numărul mare al
şantierelor din oraş, era ca şi cum ar fi căutat un ac în carul cu
fân.
Pe măsură ce FBI-ul vizita un şantier, Al Katz înfigea un
stegule pe o hartă mare a Manhattanului, agă ată pe un perete.
Treaba asta nu-i servea la nimic, dar îi dădea sentimentul că face
şi el ceva. Agen ii FBI făcuseră minuni. Utilizaseră anuarul
telefonic pentru asta. Fiecare societate de construc ii avea mai
multe şantiere. Oamenii scula i în plină noapte de agen ii federali
şi întreba i despre locul unde îşi ineau betonierele, credeau că
este vorba de o farsă de prost gust… Inspectarea fiecărui şantier
lua câte o jumătate de oră. Fiecare maşină era deschisă şi
examinată cu o lanternă…
Telefonul sună în acelaşi timp în care ceasul arăta ora şapte fix.
Al Katz îşi frecă obrazul prost bărbierit. De trei ore, căuta cu
disperare un mijloc legal pentru a împiedica umplerea betonierelor
cu ciment proaspăt, dar nu găsise. Era pur şi simplu imposibil şi
ilegal ca să oprească func ionarea tuturor betonierelor pentru a
găsi de fapt un om mort. Nici măcar primarul New Yorkului, care
odinioară interzisese mutila ilor utilizarea maşinilor, nu îndrăznea
să ceară aşa ceva.
Dacă Malko era încă în via ă, avea să piară de o moarte oribilă,
sufocat în cimentul moale. Probabil că nu aveau să-i mai găsească
niciodată cadavrul.
Iar Al Katz nu avea nici o şansă să înainteze în cercetările
pentru descoperirea complotului. Doar câteva zile îl mai

78
despăr eau de ziua votului.
Ca să se destindă pu in, el se ridică şi se duse să mai înfigă un
stegule pe hartă.
*
* *
Chris Jones pătrunse în şantierul Colonial Concrete de pe 145th
Street, la ora şapte şi douăzeci şi cinci fix. Numai vederea unei
betoniere îi producea un rău fizic. De la ora trei diminea a, el
cutreierase West Side din Harlem, înso it de Milton Brabeck şi
Krisantem. Asocia ia era stranie… Turcul întâlnise cele două gorile
din CIA în biroul lui Al Katz. Primul lor contact fusese mai degrabă
rece. Dar ei găsiseră de cuviin ă că era cazul să uite vechile răfuieli
atât timp cât Malko nu era de găsit. Krisantem nu putea face nimic
de unul singur. Avea şi el o lanternă cu care putea să verifice
cuvele betonierelor.
Şantierul de pe 145th Street era aidoma celorlalte. Chris Jones
îi lăsase maşina lui Milton care verifica un alt şantier, aflat la o
sută de metri distan ă, pe Lennox Avenue, pentru că strada era
blocată de camioane care aşteptau să fie încărcate.
Cu Krisantem după el, Jones pătrunse în biroul cu ferestre mari
ale dispecerului. Pe şantier se aflau vreo şase betoniere, iar una
plecase chiar în momentul în care ei îşi făcuseră apari ia. Chris
repetă povestea lui în fa a func ionarului năucit. Nu cumva le
lipsea vreo betonieră? Nu remarcaseră nimic anormal?
Fură imediat verificate maşinile prezente. Responsabilul
şantierului, un găligan blond şi serviabil, le sugeră:
— Ar trebui să trece i şi pe la cafeneaua de vizavi. Poate da i de
John, paznicul de noapte, care de obicei, mănâncă acolo la ora
asta. Poate a observat ceva.
Chris îi mul umi politicos. I se acrise de atâtea betoniere. Dacă
nu ar fi fost vorba de Malko… Nu avea nici un chef să mai asculte
palavrele unui tip care desigur nu ştia nimic, dar avea nevoie de o
cafea ca să mai poată sta cu ochii deschişi.
Cafeneaua mirosea destul de urât a cafea proastă. Paznicul de
noapte putea fi uşor de recunoscut după uniforma şi pistolul care
stătea pe tejghea în fa a lui.
Era singur. Chris se apropie de el şi îl bătu cu jovialitate pe
umăr. Bătrânul ridică privirea.
— Ce vre i…
— Suntem de la FBI, făcu Chris cu o voce egală, arătându-i
insigna.

79
 John Webster se făcu mic pe taburetul lui, ca topit. Fa a i se
făcu cenuşie şi începu să tremure atât de tare, încât jumătate din
con inutul ceştii i se vărsă pe pantalon. Ferindu-şi privirea de
Chris, el dădu cu ochii de Krisantem. De obicei, chipul turcului nu
era prea înspăimântător. Însă din cauza oboselii şi a îngrijorării,
expresia de pe fa a lui era mai mult decât neliniştitoare.
Paznicul de noapte se înecă şi tuşi. Chris fu nevoit să-l bată cu
palma pe spate. Elko nu era agent FBI, dar cunoştea destul de
bine natura umană. El îşi dădu seama că omul cu pricina nu avea
o conştiin ă prea liniştită.
— Căutăm o betonieră, făcu Chris Jones. A i fost azi-noapte de
pază şi…
— Nu ştiu nimic, gemu John Webster. Vă jur că nu ştiu nimic.
De ce mă întreba i pe mine?
Se vedea că minte. Krisantem clătină din cap, apoi băgă mâna
în buzunar.
Câteva secunde mai târziu, John Webster sim i la ul rece al
turcului cum se înfăşoară în jurul gâtului său. El scoase un ipăt
strangulat. Chris puse mâna pe bra ul turcului.
— Hei, aşteaptă…
FBI avea şi aşa o reputa ie destul de proastă.
— Lasă-mă să vorbesc eu cu el, îl rugă Krisantem. Doar un
minu el.
inând la ul de cele două capete, el îl trase pe Webster de pe
scaun şi îl împinse către perete, în spatele cabinei telefonice ca să
nu fie văzu i din exterior. Cu picioarele tremurând, bătrânul nu
opuse nici o rezisten ă.
Elko Krisantem îi dădu un pumn, iar John Webster sim i cum
se sufocă. Turcul îi şopti la ureche, într-o engleză bolovănoasă:
— Ori vorbeşti, ori te ucid!
Alternativa era simplă. Apoi slăbi pu in strânsoarea la ului ca
omul să poată vorbi. Stingherit, Chris se uita în alte parte.
Chelneri a dispăruse undeva în spatele cafenelei. Potrivit
standardelor din Harlem, nu era vorba decât de o conversa ie ceva
mai animată.
— Ce vă face să crede i că… protestă tresărind John Webster.
— Nimic, susură Elko. Nimic în afară de mutra ta speriată şi
vicleană, pe care o să i-o stâlcesc în cazul în care nu spui
adevărul.
Partea bună a lui Krisantem, era sinceritatea. John Webster îl
crezu imediat. Nu avea deloc poftă să moară.

80
 — Numai negrul ăla nenorocit este de vină, spuse el deodată. M-
a speriat, nu glumă. Vă spun eu că nu ar trebui angaja i ticăloşi ca
ăştia. Nu provoacă decât necazuri.
Fu nevoie de ajutorul lui Chris Jones ca să-l calmeze şi să poată
povesti toată pă ania cu Chuck. Chris îi sărise la gât, intuindu-l
de zid cu mâna lui uriaşă.
— Unde este betoniera?
— Chuck tocmai a plecat să-i facă plinul la Fort Washington
Avenue. După aia, pleacă la debarcader.
— De cât timp a plecat?
Bătrânul clătină din cap.
— Cam de zece minute.
Chris îi dădu drumul. Prinzând curaj, Webster întrebă:
— Dar la urma urmelor, ce-i cu betoniera asta? De ce o căuta i?
Krisantem îşi apropie musta a sură de chipul descompus al
bătrânului.
— Este vorba de un prieten de-al nostru care se află înăuntru.
Sper că mai este viu.
— Şi cum putem recunoaşte betoniera ta?
— Are numărul treizeci şi patru. Are cifrele 34, mari pe portiere,
zise John Webster cu un glas sfârşit. Dar vă jur, eu…
Chris şi Elko erau deja în stradă. Dacă ar fi trebuit să
recupereze maşina lui Milton, ar mai fi pierdut încă cinci minute
pre ioase. Asta, fără a mai pune la socoteală că trebuiau să ajungă
cât mai iute în Harlem River Drive. Altfel, Malko avea toate şansele
să fie acoperit de zece tone de ciment.
O altă betonieră părăsea şantierul, iar Krisantem traversă
drumul ca fulgerul, sări pe o treaptă a acesteia şi îşi vârî capul în
interiorul cabinei. Luat prin surprindere, şoferul puse frână şi opri.
— Dă-te jos! Repede! făcu turcul.
Celălalt crezu că nu a în eles bine. El înăl ă din umeri şi se
pregăti să demareze. Krisantem deschise portiera cu o mână, iar
cu cealaltă îl smulse pe şofer de pe scaun şi îl aruncă jos. Apoi se
strecură în locul lui şi se uită la tabloul de bord. Mai condusese
maşini grele în Coreea şi la Istanbul. Nu avea probleme.
Şoferul se ridică de jos urlând, agă ându-se de Chris care
deschidea cealaltă portieră.
— Ce v-a apucat? Chem poli ia. Da i-vă imediat jos din maşină!
— Noi suntem poli ia, strigă Chris trântind portiera.
Krisantem ambreie brusc şi, în virajul luat, izbi aripa unui Ford
care sta iona acolo. În oglinda retrovizoare văzu cum gesticulau

81
oamenii de pe şantier. În pragul cafenelei, John Webster asista la
scenă, încremenit.
— Negru nenorocit, şopti el.
*
* *
Prima maşină care auzi huruitul betonierei nu se feri din calea
ei destul de repede. Krisantem acceleră şi mai mult şi enorma bară
antişoc îi smulse o jumătate din portbagaj. Şoferul încercă să se
ferească, claxonând furios şi fu cât pe-aci să se răstoarne în râu.
Turcul, demn, acceleră şi mai mult, înscriindu-se pe banda din
stânga, rezervată maşinilor rapide.
Pe Harlem River Drive, era o circula ie destul de intensă, dar,
după acest incident, nimeni nu mai stătu în calea betonierei
dezlăn uite. Ca şi cum to i şoferii s-ar fi în eles. Krisantem îşi
folosea claxonul ca pe o sirenă. Pentru prima dată poate, o
betonieră atingea viteza de şaizeci de kilometri pe oră. Făcea un
zgomot la fel de mare ca un tanc de mărime medie.
Elko viră pe 155th Street cam în stilul lui Graham Hill la Mans,
smulgând în trecere capota unei Toyota. Apoi depăşi huruind trei
şiruri de maşini, încălcând linia galbenă.
Poli istul de la col ul lui Amsterdam Avenue fu cât pe-aci să-şi
înghită fluierul. Cu bra ele întinse, el se repezi în fa a betonierei.
Elko frână la timp. Poli istul sări indignat pe scara vehiculului,
la timp ca să vadă insigna pe care Chris i-o băga sub nas.
— Degajează intersec ia. Repede! îi ordonă acesta.
Celălalt, coborî de pe scara maşinii, total stupefiat. Mai auzise el
că FBI folosea maşini obişnuite, dar nici chiar aşa. Într-un anumit
sens, i se părea chiar genial. Cine ar fi putut suspecta o betonieră?
Elko nu avu răbdare ca intersec ia să fie eliberată şi aproape că
făcu praf un Cadillac. Înnebunit, şoferul acestuia intră într-o
bornă de incendiu. Betoniera se îndepărta cu un zgomot de
bombardier către Washington Avenue. Numărul 34 nu putea să fie
prea departe.
Chris fu cel care văzu primul betoniera care trecea peste stop.
Era la două sute de metri înaintea lor.
— Iat-o, urlă el.
Elko nu putea să meargă mai repede. Din fericire, circula ia era
acum mai fluidă. Cealaltă betonieră se deplasa în regim normal.
Cum lumina stopului era roşie, Elko blocă claxonul şi trecu.
Sim iră o zdruncinătură pe latura stângă şi, aplecându-se,
Chris observă o maşină a cărei dimensiune fusese redusă cu o

82
treime, imobilizată în mijlocul intersec iei.
Cu un ultim efort, Elko reuşi să ajungă în dreptul betonierei cu
numărul 34. Cei doi mastodon i rulau cu aceeaşi viteză. Chuck
întoarse capul. Chris agita deja revolverul Magnum îndreptat către
el.
— Stop, urlă el. Poli ia!
*
* *
Ochii lui Chuck se rostogoliră în orbite. Ca un nebun, el călcă
pedala de accelera ie.
Ca monştrii Apocalipsei, cele două betoniere se năpusteau către
Washington Bridge. Vreo zece maşini erau oprite la lumina roşie.
Erau amenin ate să fie strivite de şaizeci de tone lansate cu o sută
de kilometri la oră. Chuck îşi pierdu cumpătul. Agă at de volanul
său, se repezi înainte.
Elko apăsă pedala de accelera ie la maximum. Mai câştigă patru
metri. Betonierele vibrau din toate încheieturile, fiind pe punctul
de a exploda. Intersec ia se afla la o sută de metri. Lumea începu
să sară din maşini, urlând înnebunită de groază. Elko trase de
volan la dreapta, izbindu-se în numărul 34.
De la fereastra unei case, o negresă scăpă din mâini un ghiveci
cu flori. Asista pentru prima dată în via a ei la o cursă între două
betoniere.
Se auzi un zgomot puternic de metal care se rupe. Instinctiv,
Chuck frână. Elko îl izbi din nou. Cele două vehicule se opriră în
cele din urmă în grilajul unui imobil, pe care îl făcură praf. Chris
se trezi cu capul în parbriz. În timp ce îşi revenea din şoc, îl văzu
pe şoferul celeilalte betoniere cum sare jos şi o ia la goană.
La rândul lui, sări din maşină, cu revolverul în mână.
— Opreşte-te, strigă el. Eşti arestat!
Chuck era pe cale să bată mai multe recorduri olimpice.
Zgomotul împuşcăturii îl făcu să sară ca muşcat de şarpe.
Dar Chris trăsese în aer.
În intersec ie, îşi făcură apari ia doi poli işti îmbrăca i în
uniformă, răsări i din masa maşinilor oprite. Chuck. Îi văzu şi
înte i cursa, traversând por iunea de teren care separa cele două
benzi de circula ie. El întoarse capul ca să vadă dacă Chris are de
gând să tragă în el.
Se auzi atunci un scrâşnet de ro i, ca un geamăt de agonie, iar
negrul păru că îşi ia zborul. Un Buick de culoare neagră îl proiectă
la câ iva metri depărtare. El căzu în cap pe caldarâm. Chris auzi

83
zgomotul făcut de gâtul frânt şi sim i cum i se strânge inima.
Când îngenunche lângă tânărul negru, acesta încă mai respira,
dar materia cervicală se răspândise pe pavaj. Era deja mort.
Cartierul întreg era în fierbere. Bărbatul care îl accidentase pe
Chuck se dădu jos din maşină, palid ca un cadavru. Lumea toată
era la ferestre, iar circula ia era blocată. Chris Jones se ridică şi
alergă spre betoniere, părăsind leşul lui Chuck.
Krisantem era deja pe jumătate băgat în cuva betonierei. El se
redresă, cu părul şi cu umerii acoperi i de pulberea cenuşie şi
gesticulă către Chris:
— Vino repede, cred că este înăuntru.
El se vârî din nou în măruntaiele maşinii, cu capul înainte,
până dispăru în întregime. Chris escaladă la rândul său platforma
din spate. El auzi cum turcul strigă din interior, apoi văzu cum
prin deschizătura cuvei îşi face apari ia o masă de culoare cenuşie.
El întinse mâna şi sim i stofa unei haine.
Câteva secunde mai târziu, capul lui Malko ieşea din betonieră,
împins de Krisantem şi tras în afară de Chris. Acesta scoase un
strigăt de bucurie când văzu ochii deschişi. Cu blânde e, el începu
să scoată banda adezivă lipită peste gura lui Malko. Acesta nu era
decât o masă cenuşie şi rece, dar încă mai respira.

84
 Capitolul X

Malko încă mai avea pulbere cenuşie pe sub unghii când se

întâlni cu Al Katz în biroul acestuia din United Nations Plaza.
Krisantem avusese timp să-i pregătească o baie fierbinte. Apoi îşi
turnase pe el o sticlă cu Mennen. Întâmplarea pecetluise
împăcarea turcului cu cele două gorile. Chris nu vorbea decât
despre meritele lui, propunându-l ca membru de onoare în FBI.
Între timp, Mad Dogs marcaseră un punct în favoarea lor, chiar
dacă nu reuşiseră să-l elimine pe Malko. În schimb, îl
împiedicaseră să ajungă la capul complotului.
Musta a lui Al Katz era lăsată în bernă. El îl felicită călduros pe
Malko. Îi oferi lui Krisantem un scaun şi bău o Pepsi-Cola dintr-o
singură sorbitură. După găsirea lui Malko, reuşise să doarmă o oră
în biroul său.
— Şoferul betonierei era înregistrat de FBI ca agitator şi
membru al grupării Panterele Negre, spuse el. A suferit două
arestări, în 1969 şi în ianuarie 1970.
Malko privea soarele aflat deasupra lui East River. Îşi aminti de
nesfârşitele ore petrecute în întuneric, aşteptând în fiecare clipă să
fie zidit în ciment.
— Se află cineva în spatele tipilor din Mad Dogs, zise el. Aceştia
nu ar fi putut organiza singuri o opera iune atât de complicată.
Este de notorietate faptul că nu dispun de fonduri mari. Jada nu
este decât o executantă. Iar cei care au încercat să mă ucidă, de
asemenea.
Katz oftă, cu musta a şi mai pleoştită. Ochii săi albaştri aveau o
expresie gravă.
— Nu se pune în nici un caz problema să cerem amânarea
votului, anun ă el cu un glas afectat. Din anul 1961, jumătate de
omenire ne acuză că recurgem la toate stratagemele posibile ca să
evităm intrarea Chinei comuniste în ONU. Iar vestea despre
complot va pune capac la toate. Am putea să mai câştigăm câteva
zile rugând anumi i delega i să sus ină discursuri-fluviu,
filibusting, ca în Congres…
Malko îşi scoase de sub unghie o bucă ică de ciment. Costumul
din alpaca bej arăta la fel de impecabil ca şi cel distrus în

85
betonieră.
— Nu ştiu în ce fel ne mai poate ajuta acest lucru. Habar n-
avem câ i dintre delega i au fost manipula i, într-un fel sau altul.
Aceasta este problema de bază.
Pe chipul lui Katz apăru un zâmbet glacial.
— Secretul apărării constă în atac, după cum a spus Napoleon.
Doar nu degeaba v-am pus la dispozi ie un apartament atât de
bine amenajat…
— A i vrea ca să…
— Anul trecut scorul a fost detaşat: 48 la 71. Acum putem să
prevedem că va fi mai prost. Citi i aceasta.
Malko luă foaia dactilografiată şi o citi. Era o listă cu nume de
ări. În frunte se afla Austria, urmată de Belgia, Canada, Chile,
Cipru, Ecuador, Guineea, Guyana, Islanda, Iran, Italia, Jamaica,
Kuweit, Laos, Liban, Insulele Maldive, ările de Jos, Portugalia,
Singapore, Trinidad şi Tunisia.
— Strădui i-vă să vă găsi i liniştea studiind această listă. Este
de ajuns ca să convinge i doar şase delega i, ca State Department
să se tăvălească pe jos de bucurie. Asta, dacă nu-i mai punem la
socoteală pe cei care ai votat „rău” anul trecut.
El îi făcu cu ochiul rânjind.
— Trece i imediat la lucru. Voi avea grijă să vă trimit pe cineva
în ajutor. Astăzi sunt patru suspendări de şedin e şi o interven ie a
Uniunii Sovietice. Va fi prezentă toată lumea.
Cu siguran ă că sexul şi dolarii erau cele două mamele ale
Na iunilor Unite. Malko vârî lista în buzunar. Rolul de spion politic
îi displăcea profund.
Era deja în picioare, gata de plecare, când Krisantem spuse
scărpinându-se discret pe gât:
— Poate că ar fi bine să aflăm ce a spus fata poli iştilor când a
fost arestată.
— Care fată? întrebă Katz. Nu am arestat nici o fată.
— Cea care a încercat să-l asasineze pe Alte a Sa, răspunse
Krisantem. Negresa! A fost arestată chiar în fa a mea.
La ora asta, Krisantem era rasist, lucru destul de urât din
partea lui. Cu destul talent el povesti cu lux de amănunte,
arestarea Jadei de către poli iştii de patrulă.
În următoarele zece minute, Katz sună ca un nebun la toate
comisariatele de poli ie din Harlem. Mai avea pu in şi făcea infarct.
Nimeni însă nu o văzuse pe Jada. El începu să-l privească
bănuitor pe turc. Acesta, cu duritatea lui, ar fi putut fi capabil să o

86
stranguleze pe Jada şi să o arunce apoi în Hudson.
— Îmi aduc aminte de numărul maşinii, făcu subit Krisantem.
Este 886.
Americanul se apucă iar să dea telefoane. De astă dată, după o
jumătate de oră, fu pus în legătură cu căpitanul comandant al
comisariatului de pe 184th Street. Maşina cu numărul 886 plecase
de acolo, dar nu se raportase nimic referitor la arestarea unei
anume Jada.
— Ar fi bine să mergem direct acolo, sugeră Malko. Am impresia
că există un mister de dezlegat.
Katz era de aceeaşi părere.
*
* *
În fa a comisariatului se aflau vreo şase maşini de poli ie,
aşezate pe două rânduri. Aici era cartierul cel mai dur din tot
Harlemul. Când Malko şi Krisantem îşi făcură apari ia, doi poli işti
tocmai sortau pe o masă imensă un uriaş stoc de arme albe care te
făceau să- i înghe e sângele în vine. Era recolta dintr-o singură
seară.
Doi negri erau puşi în lan uri, cu fa a la perete. Omorâseră în
bătaie o pereche de bătrânei într-un ascensor, cu două ore mai
devreme. Tipii păreau indiferen i la totul. Căpitanul îşi conduse
vizitatorii într-un birou murdar. Malko îi explică motivul vizitei
sale. Al Katz îi telefonase ca să-l lămurească. Căpitanul ceru să i
se aducă registrul cu rapoartele poli iştilor. Nu exista nimic
privitor la Jada. În ajun, nu fusese arestată nici o fată.
— Aş putea să ştiu care au fost poli iştii care au fost aseară pe
maşina cu numărul 886? întrebă Malko.
— Sergentul este liber, dar putem să-l găsim cu uşurin ă pe
celălalt, zise căpitanul.
El apăsă pe butonul interfonului.
— Benson.
Peste câteva secunde, se deschise uşa şi îşi făcu apari ia un
poli ist de culoare, cu chipul obosit şi ochii bulbuca i. Căpitanul îi
explică despre ce este vorba. Brusc, Malko remarcă tulburarea
poli istului. Dar nu fu nevoit să insiste. Singur, acesta clătină din
cap şi spuse:
— Ei bine, cred că am făcut-o de oaie de astă dată!
El le povesti episodul arestării şi eliberării Jadei, datorită
insisten elor sale pe lângă tovarăşul său. Căpitanul era uluit.
Din nefericire, nu mai era nimic de făcut. Benson, ruşinat,

87
stătea cu capul în pământ.
— De ce este acuzată biata fată? întrebă el cuprins de milă.
— O! Mai nimic. Este amestecată dar în două omucideri şi într-
un complot politic, făcu Malko.
Deodată, îi veni o idee.
— Există cineva care să cunoască bine de tot Harlemul şi care
să mă ajute să o găsesc?
Benson ridică privirea.
— Cred că ştiu pe cineva, sir. Este o fată formidabilă pe aici. O
cheamă Jeanie. Cunoaşte pe toată lumea. Dacă domnul căpitan
este de acord.
Căpitanul ar fi fost de acord cu orice, numai ca să-şi spele
ruşinea. El îl lăsă pe Malko în grija lui Benson. Acesta îl conduse
într-un birou minuscul de la primul etaj, bătu şi intră.
Malko fu foarte plăcut surprins.
Jeanie era o negresă îmbrăcată în uniformă, era extrem de
drăgu ă, cu părul tuns scurt şi un aer amabil. După ce făcu
prezentările, Benson îi spuse despre ce este vorba. Malko îl
întrerupse:
— Suntem aproape siguri că această fată face parte din
gruparea Panterelor Negre.
Tânăra negresă se ridică de la masă fluierând. Avea un corp
perfect, destul de pu in pus în valoare de uniformă.
— Eu sunt asistentă socială, îi explică ea. Cunosc foarte multă
lume şi sunt iubită. Pot pătrunde singură cu uşurin ă în locuri în
care băie ii de pe aici ar fi întâmpina i cu cocteiluri Molotov. Partea
proastă este că lumea se teme de Panterele Negre şi nu vorbeşte
despre ei. Singurii care ne-ar putea ajuta sunt junkies, adică
droga ii. To i sunt mici furnizori de droguri. Ei ştiu totul, căci fac
trafic cu Panterele şi cunosc ascunzătorile lor. Dar ar trebui să
punem mâna pe unul şi să-l facem să vorbească. Iar lucrul ăsta nu
este uşor.
Lucrurile nu păreau prea încurajatoare. Malko începea să vadă
de ce FBI-ul bătea pasul pe loc.
— Noi cunoaştem adresa Jadei, zise el. Nu a i putea da o raită
împreună cu noi până acolo? Poate reuşi i să afla i ceva.
Pe chipul lui Jeanie apăru un surâs blazat.
— Cum dori i, dar şansa este de unu la o mie. Să mergem.
*
* *
Doi puşti în zdren e se jucau la intrarea clădirii de pe 96th

88
Street, unde locuia Jada. Cadillacul roşu se afla tot acolo, iar doi
agen i ai FBI stăteau ascunşi într-un Ford cenuşiu, la fel de discret
ca o muscă într-un pahar cu lapte.
Jeanie îi spuse lui Malko:
— Aştepta i-mă afară. Dacă vă vede lumea, nu vom mai afla
nimic. Sunte i alb.
Malko o văzu dispărând în clădire. Krisantem se întrebă dacă
cineva l-a eliberat pe paznicul de noapte.
Aproape imediat după ce Jeanie dispăru înăuntru, un soi de
fantomă neagră se furişă pe lângă maşină, cu o privire
duşmănoasă. Era un negru scheletic, cu chipul jigărit şi neras şi
cu craniul atins de peladă. Privindu-l, Krisantem sim i cum îl
apucă mâncărimile şi începu să se scarpine.
Jeanie apăru după vreo douăzeci de minute. Când se urcă din
nou în maşină, respiră adânc.
— Doamne, ce via ă duc oamenii ăştia! Sus, am dat peste o
femeie care stă într-o singură cameră împreună cu şase copii.
Biata de ea nu poate să se ducă nici la toaletă de frică să nu fie
prădată sau atacată.
— Dar fata noastră?
— Nimeni nu ştie nimic despre ea. Locuieşte aici de pu in timp.
(Ea reflectă un pic.) Nu mai văd decât o singură persoană care ar
putea să vă ajute: Julius West. Dacă îl lipsim de droguri o vreme,
va spune cu siguran ă tot ce ştie. El este permanent în legătură cu
Panterele Negre şi cu tipii de teapa acestora.
— Şi cum putem să dăm de el?
Jeanie izbucni în râs.
— Asta nu-i treaba mea! Trebuie să lua i legătura cu băie ii de
la Biroul de narcotice din Downtown. După aceea, poate că vă mai
pot ajuta şi eu. Mă pute i găsi la comisariat..
— Da i-mi un număr de telefon, o rugă Malko. Poate voi avea
nevoie de dumneavoastră la miezul nop ii.
Ea îi dădu o adresă şi un număr de telefon, dar preciză:
— Să spune i cine sunte i, căci locuiesc cu un sticlete negru,
gelos ca un tigru. Nu-i agreează pe albii care îmi dau târcoale.
Ea îl rugă pe Malko să o lase acolo. Mai avea de văzut pe cineva.
La întoarcere, avea să cheme o maşină a poli iei. Malko o privi
îndepărtându-se. Era aproape la fel de atrăgătoare ca şi Jada.
Pe drum, Malko se opri ca să-l sune pe Al Katz şi să-i dea vestea
cea bună. De astă dată, chiar nu mai avea nici cel mai mic indiciu.
Se afla în cel mai absolut neant.

89
 *
* *
Colonelul Tanaka îşi lua micul dejun la cafeneaua delega ilor,
citind ziarele dimine ii. Nu se pomenea încă nimic despre tentativa
de asasinat, dar japonezul era deja la curent cu totul. Jada, care
îşi revenise complet, îi povestise totul lui Lester.
Japonezul era mai pu in furios din cauza acestui eşec decât din
cauza erorilor precedente. Ştia de ce sunt capabili chinezii şi era
inevitabil ca Jada să vorbească în stare de hipnoză. Catastrofa nu
era chiar atât de mare, întrucât FBI-ul nu putuse să meargă mai
departe. Acum, colonelul era la curent cu faptul că pe urmele sale
erau atât CIA, cât şi FBI. Avea un sentiment de excita ie, dar şi de
certitudine că nu aveau nici o dovadă împotriva lui.
Desigur, îşi făcea şi pu ină autocritică. Fusese o mare greşeală
când dorise să se descotorosească de aşa-zisul şantajist, cu orice
pre . Dar cu acest prilej, îi for ase pe oamenii FBI-ului să se dea de
gol.
Acum că situa ia era corect analizată, el se sim ea mai bine.
Lester primise ordin să nu mai facă nici o mişcare în afară de
ac iunea directă ce privea executarea planului. Nu va mai face nici
o tentativă de a scăpa de bărbatul blond care lucra pentru FBI sau
CIA. Ştia că nu are nici o pistă o dată ce Jada fusese scoasă din
circuit.
Colonelul Tanaka îşi promise să-şi ofere în sfârşit o masă
japoneză copioasă, pe care să o treacă pe nota colectivă de
cheltuieli. Mai avea doar câteva zile şi apoi scăpa de toate grijile.
*
* *
Malko asculta răbdător pe delegatul Insulelor Maldive, care
vorbea despre problemele puse de pira i în inuturile
binecuvântate de Dumnezeu ale ării sale.
El se uită la ceas: era ora douăsprezece şi jumătate p.m., iar
barul gemea de numărul mare al delega ilor care discutau în toate
limbile pământului ca într-un veritabil Turn Babel.
Deodată, îşi auzi numele rostit în difuzoare. El îl părăsi pe
delegatul Maldivelor, care părea profund impresionat de
popularitatea sa.
Pe el nu îl chemase nimeni, niciodată. Cauza era clară: trei
pătrimi din numărul delega ilor nici nu auziseră vreodată de ara
sa. Mereu era nevoit să precizeze că Maldive nu erau o marcă de
conservă de sardele, ci o na iune independentă şi aproape
90
indivizibilă.
Telefonista malaieziană zâmbi cam tenden ios.
— O young lady doreşte să vă vadă. Vă aşteaptă la intrarea în
bar.
Malko îşi făcu loc prin mul ime şi se pomeni nas în nas cu o
creatură ce părea ieşită direct din paginile revistei Play-Boy. Avea
un metru şaptezeci şi cinci înăl ime, păr lung, decolorat în genul
lui Jean Harlow, ochi albaştri inocen i, corp perfect, aproape în
totalitate dezgolit de o rochie galbenă ultrascurtă. Vocea ei era
catifelată. Parcă era o call-girl pentru uzul miliardarilor. Ea îşi
descoperi două şiruri de din i capabili să ron ăie bancnotele de mii
de dolari într-o clipită.
— Mă numesc Gail. „Jetset” m-a trimis să vă contactez urgent,
din partea lui Al Katz.
Malko abia reuşi să-şi înghită saliva. Nu putea să spună că CIA
nu făcea orice pentru apropierea dintre oameni. Al Katz nu-şi
pierdea deloc timpul ca să intre în contraofensivă.
— Ei bine, Gail, făcu el. Ce-ar fi să luăm un pahar împreună?
Sunt împreună cu un gentleman din Insulele Maldive.
— Ce minunat, spuse Gail cu o profundă convingere în glas.
Când o văzu pe Gail, delegatul abia se stăpâni să nu se ca ere
pe draperii. Ea se aşeză cu gra ie, iar rochia i se ridică lăsând să se
vadă jumătate din pântece.
Apoi îi întinse o mână diplomatului.
— Sunt nespus de fericită să vă cunosc. Ador Africa.
Delegatul Maldivelor rămase mut, hipnotizat de coapsele
interminabile.
Gail îi fixa de parcă ar fi avut în fa ă un amestec între
Rockefeller, Tarzan şi Gregory Peck. Nici nu clipea. Tipul sim i că
redevine primitiv şi se întrebă dacă paznicii de la ONU s-ar fi opus
în cazul în care el ar fi luat fata în spate ca s-o ducă la cel mai
apropiat hotel. Malko profită de ocazie.
— Am de gând să organizez o mică petrecere la sfârşit de
săptămână, făcu el. Dori i să fi i împreună cu noi?
— O! Da! spuse şi Gail. Ce mult mi-ar plăcea să veni i.
Ea izbucni într-un râs aproape isteric. Promitea micu a. Cu încă
o duzină de feti e asemenea ei, ai fi putut să speri într-o majoritate
demnă să facă gelos chiar şi Sovietul Suprem. Ceva în genul 99,99
la sută. Sigur că asta ar fi costat destul de scump, dar era mai
bine ca banii ce apar ineau lui Peace Corps să servească şi la
altceva decât la construirea de latrine în ările subdezvoltate.

91
Malko se aplecă la Urechea lui Gail.
— Ve i veni singură?
— Nu, dacă vre i, pot invita două prietene cărora le pot telefona,
zise ea cu vocea de catifea. Claudia şi Cathy. Vor fi încântate să
poată veni. Şi ele lucrează pentru „Jetset”.
Malko nu şi-ar fi imaginat niciodată că profesia de agent de lux
îl va face să organizeze orgii plătite de CIA. Ar fi fost de dorit ca
Alexandra să nu afle niciodată de ele. Ar fi fost capabilă să-i zboare
creierii cu o puşcă de vânătoare. De când i se dăruise, era
convinsă că el îi apar ine cu trup şi suflet.
Organizarea unei petreceri nu era prea dificilă. Era suficient să
o abandoneze pe Gail în bar, iar apoi să sorteze peştele din năvod.

92
 Capitolul XI

O venă groasă se zbătea pe tâmpla ambasadorului extraordinar

şi plenipoten iar. El scotea mici gemete de plăcere şi de frustrare,
în timp ce mâinile sale lungi şi negre frământau sânii fabuloşi ai
fetei aşezate pe genunchii lui. Ochii aproape că îi ieşiseră din cap.
Apoi se ridică brusc în picioare şi începu să-şi smulgă hainele de
pe el, ca şi cum ar fi fost otrăvite. Nu mai avu răbdare să-şi scoată
de tot pantalonul de la smoching, pe care îl lăsă să cadă în vine. Îi
săriseră şi nasturii de la cămaşă. Apucă fata de bra e şi o ridică în
picioare. Diferen a de statură dintre ei era atât de mare, că
pântecele lui era în dreptul bluzei ei.
Uriaşul diplomat abandonă sânii partenerei, pe care o apucă de
şolduri cu amândouă mâinile, pe sub fusta din piele de căprioară.
Când îşi dădu seama că fata nu are nimic pe dedesubt, el scoase
un răcnet. Era ca un vechi strigăt de luptă. Se lăsă pe spate între
perne, ridică fata deasupra lui, desfăcând-o în două şi penetrând-o
cu atâta brutalitate, încât aceasta scoase un ipăt de durere. Apoi
începu să-i scuture trupul pe care îl inea de talie, cu o furie
imensă, până la climax. El se lăsă pe o coastă, antrenând-o cu el şi
pe fată, din cate încă nu se retrăsese.
*
* *
Chris Jones îşi umezi buzele uscate, inându-şi respira ia şi îşi
spuse că CIA va avea parte de o şedin ă afurisită. Se sim ea foarte
ciudat. Acest negru uriaş, pe care îl întâlnise adesea pe culoarele
ONU, cu o alură severă şi plină de măsură, făcea dragoste acum,
oferind un spectacol de o violen ă primitivă şi egoistă care îl
tulbura puternic. Şi totul se petrecea la numai câ iva metri
distan ă de el. Putea să le audă gemetele şi chiar şi foşnetul
hainelor.
Degeaba îşi tot spunea că îndeplineşte o sarcină de serviciu,
căci nu era deloc împăcat cu ceea ce face. Educa ia puritană pe
care o primise în Middle West nu îl pregătise pentru aşa ceva.
Dacă so ia lui ar afla că a asistat la un asemenea spectacol, chiar
şi on duty, l-ar azvârli pe uşă afară, pur şi simplu.
El îşi înăbuşi o exclama ie de dezgust când văzu ce se întâmplă

93
în col ul cel mai îndepărtat al camerei. Unul dintre diploma ii de
culoare, aşezat pe o canapea, mângâia distrat părul cârlion at al
unui băiat negru, aşezat la picioarele lui şi ocupat să-i
administreze o plăcere mai specială. Băiatul nu avea mai mult de
şaisprezece ani. CIA îl folosea câteodată pe Ralph Mills pentru
acest gen de serviciu. Nimic nu îl dezgusta. Când avea şapte ani,
fusese violat pe un acoperiş din Harlem de doi homosexuali. De la
vârsta de doisprezece ani, obişnuia să racoleze bărba ii de pe 42nd
Street, oferindu-şi serviciile pentru sume cuprinse între unul şi
cinci dolari.
CIA plătea cu mult mai bine şi intervenea cu discre ie atunci
când Ralph dădea de bucluc cu vreun client, muşcat până la
sânge. Asta era micul său păcat.
Pe Chris îl cuprinsese somnul în fa a celor şase ecrane de
televiziune cu circuit închis, când totul se declanşă fără nici un
preambul. Până atunci, nu fusese nimic cu adevărat excitant. El se
afla în apartamentul alăturat celui ocupat de Malko. Amândouă
erau proprietatea CIA. Avea obliga ia să urmărească totul în
calitate de observator, în cazul în care s-ar fi produs un eveniment
neprevăzut, care să necesite o interven ie din afară. Tot ce se
petrecea de cealaltă parte a zidului, era filmat, înregistrat şi
televizat pe un circuit închis.
Malko selec ionase şapte şefi de delega ii, dintre cei care puteau
fi mai uşor „sensibiliza i”. Fuseseră aleşi în func ie de importan a
ării lor, situa ia familială, situa ia financiară şi de absen a
convingerilor politice.
Erau acolo doar patru fete: Gail, Cathy, Claudia şi Lo-ning.
Cathy era încă şi mai înaltă, mai blondă şi mai sexy decât Gail.
Era genul de fată capabilă să înnebunească un bărbat chiar şi fără
să deschidă gura. Claudia era un pic mai mică, cu părul buclat şi
avea bustul şi fesele foarte marcate. Lo-ning era îmbrăcată cu o
tunică neagră, brodată. La început, to i stăteau aşeza i pe perne,
pe o canapea uriaşă, cu fa a la televizor. Din când în când, Chris
vedea silueta înaltă a lui Krisantem care aducea un platou, într-un
fel foarte stilat.
Chris căscă de plictiseală.
La urma urmelor, toate aceste orgii nu erau decât o porcărie
curată. Ai fi crezut că te afli în Middle West.
La un moment dat, Gail se sculă şi îl luă de mână pe un
diplomat de culoare. Ea avea o tunică bej, foarte bine strânsă pe
corp şi extrem de scurtă. Îl conduse pe bărbat până aproape de

94
perete unde se afla un spa iu mic rezervat dansului.
— Măi, fir-ar să fie!
Chris exclamase fără să vrea. Calmă, Gail începuse să-şi
desfacă fermoarul tunicii, lăsând-o să cadă la picioare. Radioasă şi
complet goală, ea îl înlăn ui pe diplomat într-un slow plin de
pasiune.
Chris se trezi de-a binelea. La rândul ei, Cathy invitase şi ea un
diplomat, numai că ea se prezentase de la începui cum o făcuse
maică-sa. Imediat, începu să-l dezbrace, descăl ându-l mai întâi.
Când îl lăsă doar în nişte chilo i cu floricele, Chris fu cuprins de
un râs nervos. Totul i se părea aproape ireal, din cauza televiziunii.
Apoi nu mai avu chef de râs. Gail nu mai dansa. Ea alunecase
încetişor la picioarele diplomatului. În genunchi pe duşumea,
începu să-i aplice o fela ie perfect calculată pentru a-l aduce la
limitele isteriei. Chris văzu cum acesta îşi rotea ochii în orbite, în
timp ce apăsa capul fetei cu amândouă mâinile încleştate în părul
blond.
Brusc, ea se ridică, îndepărtându-se pu in de el şi lăsându-l
într-o stare care l-ar fi făcut gelos şi pe un armăsar. Apoi, cu un
zâmbet batjocoritor, începu să danseze în jurul lui.
Reac ia nu întârzie să apară. Diplomatul negru se aruncă
asupra ei, trântind-o pe perne. Ea se desfăcu docilă sub el, în timp
ce bărbatul se chinuia furios să-şi desfacă centura pantalonului.
Gail se mişcă pu in încercând să scape de sub el, rotindu-se cu
patruzeci şi cinci de grade. Bărbatul o urmă cu un muget de
supărare. Nu ştia că Gail se aranjase pentru a fi prinsă mai bine
de camera de luat vederi. Era vorba de prim-planuri.
Îl încolăci cu picioarele ei lungi, strângându-l ca într-un cleşte.
Negrul era atât de excitat, încât ai fi putut monta patru camere în
jurul lui fără ca el să le observe.
Chris îşi dădu seama că respiră la fel de precipitat ca bărbatul
ce era gata să o posede pe Gail şi acest lucru îl făcu să se
înroşească de ruşine.
Din nefericire, chinurile sale abia începeau.
Cathy avea de, lucru cu al doilea diplomat, pe care îl dezbrăcase
deja. Mişcându-se în ritmul muzicii, ea îl mângâia, privindu-l drept
în ochi şi şoptindu-i cuvinte de o obscenitate înfiorătoare, într-o
discrepan ă totală cu chipul ei de înger.
Bărbatul gâfâia, încercând să o prindă, dar ea îl inea mult mai
bine. Chris Jones trebui să-şi şteargă fruntea udă de transpira ie.
Aproape că nu mai îndrăznea să se uite la ce se întâmplă pe

95
pernele din fundul încăperii. Asta îi aminti de ziua în care îl
surprinsese pe Malko cu o femeie la Istanbul. El încercase atunci
acelaşi amestec de excita ie şi ruşine. Era clar că meseria de agent
secret avea şi laturi destul de stranii. După ce analiză avantajele şi
dezavantajele ei, Chris se apropie de al şaselea televizor şi îl
deschise.
Ca să-l vadă pe uriaşul ambasador care tocmai dădea ultimul
asalt.
*
* *
— Rămâne i cu mine, îi şopti Lo-ning lui Malko.
Imediat ce o văzuse pe Gail că se dezbracă, ea se lipise de el şi îl
sărutase. De la începutul seratei, reprezentantul microscopicului
stat african o mâncase din ochi. Din fericire, Claudia îl luase
pentru moment în mână, de o manieră ce îl făcu să o uite pe Lo-
ning.
Chinezoaica fu cea care insistase să participe la această serată
pu in mai specială. Malko era convins că nu făcuse asta nu numai
din motive strict profesionale.
Lo-ning îl mângâia uşor. El observă că îşi desfăcuse fermoarul
tunicii. Îl sărută, iar el îi răspunse la sărutare. În fond, era
bucuros că este şi ea acolo. Era singura care nu venise pentru
bani.
La rândul lui, Malko îşi dădu jos chimonoul. Lo-ning se strecură
sub el, ca o mică sălbăticiune parfumată, presărându-i trupul cu
sărutări de pasăre. Ea era cea care îl ghida. Era caldă şi
mătăsoasă. Stătea aproape nemişcată, strângându-l cu putere în
bra e. El avu impresia că îl aspira cu for a unei pompe de depresie.
Timp de câteva minute, el pierdu no iunea timpului. Când îşi
reveni, în jurul lui, toată lumea făcea dragoste într-un concert de
gemete, ipete şi zgomote ciudate. Deodată, blonda Cathy cu chip
de madonă începu să ipe. Urletele ei răguşite, întretăiate de
cuvinte de neîn eles, î i spărgeau practic urechile.
Fără să vrea, Malko o privi.
Colosul negru cu grad de ambasador, o abandonase pe Claudia
pentru Gail. Cei doi se mişcau în ritmul unui piston, cu trupurile
lucind de sudoare. Gail, cu gura întredeschisă, gemea la fiecare
asalt, cu ochii da i peste cap şi tremurând din toate încheieturile.
Mişcările negrului îşi accelerară ritmul. Acum Gail scotea un
ipăt continuu, iar părul îi acoperea în întregime chipul.
În cele din urmă, cei doi căzură epuiza i. Gail rămase cu ochii

96
închişi, respirând cu greutate. Ambasadorul se ridică să bea ceva,
pentru că Krisantem stătea închis în bucătărie, înspăimântat de
cele văzute. Dacă ar fi putut şi-ar fi astupat urechile. Putea să fie
puritan chiar dacă era un ucigaş.
Timp de mai multe minute, nu se mai întâmplă nimic. Lo-ning
era strâns lipită de Malko, inându-l strâns sub trupul ei.
Brusc, Gail se apropie de Cathy în mijlocul pistei de dans, plin
acum cu perne împrăştiate pe jos. O luă de mână şi o atrase către
ea. Cathy, care stătea jos, o respinse uşor, Gail încruntă
sprâncenele.
— Nu mă mai iubeşti?
Cathy zâmbi şi-i mângâie obrazul cu degetele ei lungi.
— Da, te iubesc, spuse ea cu tandre e. Dar acum sunt obosită.
Capetele lor blonde se apropiară. Limba lui Gail pătrunse în
gura lui Cathy, iar mâinile ei începură să-i frământe sânii şi să le
ciupească sfârcurile brune. Gail închise ochii, iar Malko îşi
întoarse privirea. Acum era spectacolul adevărat, tuşeul final al
filmului. Diploma ii aşeza i în cerc priveau ca fascina i. Fără să
bage în seamă camera de luat vederi aflată chiar în fa a lor.
Gail se apropie de prietena ei şi începu să o sărute cu delicate e.
Îi exploră fa a cu limba, cu o extraordinară senzualitate.
Cathy începu să reac ioneze.
Brusc, ea o strânse pe partenera sa în bra e şi o sărută cu
pasiune. Trupul ei plin contrasta minunat cu cel al partenerei,
care era cu mult mai fin.
Cu blânde e, Gail o atrase pe Cathy jos, pe perne. Malko nu
vedea decât spatele lui Cathy şi mâinile lui Gail care o mângâiau.
Gail îi muşcă buzele, iar Cathy ipă de durere. Cele două blonde
făceau complet abstrac ie de cei din jurul lor. Cu toate acestea,
Malko sim i că înghea ă de oroare cu gândul la mizeriile pe care
trebuia să le suporte de dragul politicii.
Acum, Cathy stătea în genunchi. Gail o sărută, inând-o cu
amândouă mâinile de păr. Gura ei începu să coboare, sărutând
mai întâi sânii şi întârziind pe sfârcuri. Cathy gâfâia cu capul
răsturnat pe spate. Partenera ei cobora în mod inexorabil. Cathy se
lăsă pe spate, făcând podul. Gail îi desfăcu picioarele şi îşi vârî
capul în pântecele ei.
Cathy urlă.
O tăcere totală domnea în încăpere. Nu se mai auzeau decât
gemetele celor două lesbiene. Ele se mai răsuciră un timp pe
perne, apoi se opriră ca să se odihnească, una lângă cealaltă.

97
 Ca şi cum această demonstra ie i-ar fi inhibat, invita ii începură
să-şi ceară scuze unii altora. Ai fi crezut că eşti în vestiarul unui
club sportiv. To i începură să se îmbrace cu un calm
imperturbabil. Malko îşi puse iar chimonoul. Abia aştepta ca să se
termine totul. Niciodată nu va mai accepta să facă astfel de servicii
pentru CIA. Era mult prea degradant.
Unul câte unul, ambasadorii se retraseră, după ce, politicoşi,
sărutară mâinile femeilor de care tocmai abuzaseră.
Ce bună seară pentru CIA! Trebuiau să existe trei sau patru mii
de metri de film înregistrat de diferitele camere. Cele trei feti e de la
agen ia „Jetset” se îmbrăcau la rândul lor. Ele îl sărutară pe Malko
pe obraz şi se făcură nevăzute. Lo-ning se apropie de el şi-i şopti la
ureche:
— Eu pot să mai rămân?
Fericit de această propunere, Malko avu grijă să o ducă în
camera lui, la adăpost de camerele de luat vederi montate de CIA.
Chris Jones ieşi din celălalt apartament ca şi cum ar fi fost
fugărit de diavol, nu înainte să închidă aparatura. În holul
imobilului, se privi lung în oglindă, convins că infamiile la care
asistase îi marcaseră chipul cu un stigmat de neşters.

98
 Capitolul XII

Ambasadorul se aplecă peste masă către colonelul Tanaka,

vorbindu-i foarte încet:
— Dragul meu, dacă a i fi văzut-o pe blonda aceea. Vreau să
spun, pe blondele acelea… A fost o seară de neuitat, absolut
regală.
Încă îi mai lăsa gura apă. Era clar că blonde în genul lui Gail nu
prea avea de unde să găsească în Congo… Japonezul îl asculta
distrat. Îl invitase pe diplomat la restaurantul delega ilor, în locul
sacrosant al ONU, unde putea fi văzut uneori chiar şi secretarul
general în persoană. Bărbatul din fa a lui făcea parte din planul
său. El ignora rostul prezen ei lui Tanaka aici. De altfel, acesta
avea de gând să-l abordeze abia peste douăzeci şi patru de ore.
Negrul murmură deodată:
— Uita i-o şi pe gazda noastră.
Când Malko trecu pe lângă masa lor, el îi adresă un zâmbet de
canibal. Era expresia totală a satisfac iei carnale. Colonelul
Tanaka rămase mut de surpriză. Bărbatul care le pricinuise atâtea
neplăceri şi care lucra pentru FBI, era şi el blond. Iar ochii… Jada
îi vorbise despre ochii lui aurii.
Japonezului îi rămase mâncarea în gât. Nu putea să-şi ia
privirea de la masa la care se aşezase blondul, împreună cu încă
patru persoane.
— Mai povesti i-mi despre petrecerea aceea, îl îndemnă el pe
tovarăşul său.
Ambasadorul nu se lăsă mult rugat. Cu cât povestea mai mult,
cu atât colonelul Tanaka sim ea că înghea ă. Îşi subestimase mult
adversarii. Nu era posibilă nici o coinciden ă. Bărbatul care
organizase această petrecere şi cel ce o contactase pe Jada erau
una şi aceeaşi persoană. Sub acoperirea unui post la ONU, lucra
un agent federal. Colonelul Tanaka se gândi că putea prea bine să
fie un agent CIA. Prea folosea metodele tipice ale acesteia. Avea să
se întâlnească cu el pe propriul său teren. Aruncă o privire plină
de dispre interlocutorului său, încă îmbătat de experien a trăită în
ajun. Risca să-şi plătească greu slăbiciunea. Era un truc folosit de
când exista lumea şi pământul. Dacă nu-i păsa de nevastă, se

99
putea teme pentru consecin ele profesionale sau sociale ale faptei
sale îndepărtă farfuria: nici foame nu-i mai era.
Până la vot, mai erau doar patru zile. Dumnezeu mai ştia de ce
manipulări era capabil bărbatul blond în acest interval de timp!
Tanaka sim i un fior. Era la un pas de catastrofă. Sim i o
străfulgerare de recunoştin ă pentru bărbatul din fa a sa.
— Vă rog să mă scuza i, zise el. Am uitat complet că trebuie să
asist la întrunirea unei comisii. Ne vedem mai târziu.
El plecă după ce semnă nota de plată, lăsându-l pe ambasador
pradă reveriilor sale blonde. Colonelul Tanaka sim ea nevoia să
meargă să reflecteze înainte să poată lua o decizie. Răzorul cu
trandafiri de pe malul lui East River i se păru locul perfect pentru
a medita. Iubise întotdeauna natura. Cu cât trecea timpul, un
lucru i se părea din ce în ce mai evident: adversarul său trebuia
lichidat, iar asta, cât mai curând posibil. În războiul secret,
oamenii nu pot fi schimba i între ei cu uşurin ă. Astfel, nimeni nu
va putea să-i ia locul prea curând. De astă dată însă, avea să se
ocupe chiar el de treaba asta. Era mult mai sigur.
*
* *
Malko era într-o stare de spirit îngrozitoare. Îi venea să-l ia pe
Krisantem şi să se urce în primul avion care pleca în Austria. Al
Katz îi ceruse să facă el însuşi presiuni asupra participan ilor la
serata de pomină… Discu ia ce avusese loc între ei zguduise
pere ii…
Malko regreta nespus de mult faptul că se lăsase antrenat în
afaceri de acest gen. Se jurase că este pentru ultima dată. Era total
împotriva eticii sale. Ar fi preferat să-l strângă de gât pe Al Katz cu
propriile sale mâini decât să-i şantajeze pe nenoroci ii pe care îi
atrăsese în cursă. De altfel, Krisantem chiar era gata să facă acest
lucru în locul său. El privi în jur la mul imea de chipuri smolite,
galbene sau albe ale delega ilor, antrenate în lungi discu ii
animate. Nenumăratele şedin e cu comisiile şi subcomisiile
reuşiseră să-i plictisească pe to i. Nici măcar controversa privind
China comunistă nu mai reuşea să-i pasioneze. Toată lumea
cunoştea rezultatul dinainte, iar lungile discursuri ale membrilor
blocului comunist nu reuşeau să-i înşele.
Sediul ONU era plin până la refuz. Aproape că nu mai era nici
un loc liber. Neferici ii delega i nu mai aveau ioc să se aşeze nici în
bar, iar birourile delega ilor erau dispersate în tot New Yorkul.
Vocea unei secretare se auzi acoperind zgomotul conversa iilor.

100
Malko era chemat la telefon. El se ridică resemnat. Probabil că Al
Katz voia să-i ceară scuze. O telefonistă negresă, de na ionalitate
nedeterminată, îl îndrumă către cabina trei. Malko intră acolo şi
ridică receptorul.
— Sunte i prin ul Malko Linge, din delega ia austriacă?
Vocea, care vorbea engleza cu accent asiatic pronun at, îi era
total necunoscută lui Malko.
— Aş dori să vă întâlnesc la etajul unsprezece, peste un sfert de
oră. În biroul 1184. Avem noută i.
Înainte ca Malko să întrebe cine vorbeşte, persoana închise
telefonul. Malko ieşi din cabină intrigat. La etajul unsprezece era
sediul chinezilor na ionalişti. Alia ii lui Al Katz şi Lo-ning. Vocea
trebuia să fie a doctorului Shu-Lo. El se uită în bar să vadă dacă
Lo-ning este prin preajmă, dar, din cauza mul imii, era imposibil
să vadă ceva. Liniştit, el se îndreptă către etajul unsprezece.
Holul, în fa a sălii Consiliului de tutelă, era plin cu lume.
Delega ii se foiau în toate păr ile, sau stăteau aşeza i pe banchetele
fără spătar, sub privirile îngăduitoare ale paznicilor îmbrăca i în
uniforme albastre. Malko se îndreptă către scara rulantă.
*
* *
La etaj era pustiu. Era pauza de prânz. Malko intră în uriaşul
birou cu numărul 1183. Aici era sala caligrafilor. Fiecare masă –
erau vreo douăzeci – era acoperită cu coli de hârtie, pline cu
caractere îngrijit caligrafiate. Impresionantă privelişte. În fundul
încăperii, o uşă dădea în altă cameră. În biroul 1184. Malko intră
acolo.
Înăuntru nu era decât un singur birou pe care era aşezat un
aparat straniu. Semăna cu o mică macara, dar şi cu o maşină de
scris. Malko îşi aduse aminte de cele povestite de Lo-ning. Era o
maşină de scris în limba chineză. Din mandarina ce con inea
treizeci de mii de caractere, fuseseră selec ionate şapte mii. Patru
mii se aflau la dispozi ia operatorului, pe un stelaj imens. O foaie
de hârtie trecea pe un rulou, ca într-o maşină de scris clasică. Cu
ajutorul unei pensete articulate, operatorul selec iona un caracter
şi îl aplica pe coala de hârtie unde se imprima. Unii operatori
reuşeau să imprime câteva sute de caractere pe oră. Era la fel de
fascinant ca un joc pentru copii. Pe rulou, era o coală de hârtie
albă cu câteva caractere imprimate mod neglijent, ca şi cum cineva
se jucase sau se antrenase. Malko se uită pe fereastră. Micul birou
dădea spre First Avenue. Cum nu mai zări alt scaun, el se aşeză pe

101
scaunul metalic din fa a maşinii de caligrafiat.
Un telefon începu să sune pe masă. La început, Malko nu
răspunse. Apoi, cum telefonul continua să sune, el ridică
receptorul. La celălalt capăt al firului, se afla bărbatul necunoscut.
Vocea era mai pu in misterioasă, chiar călduroasă.
— Sunt pu in în întârziere, spuse el. Vre i să lua i loc şi să mă
aştepta i? (Se auzi cum râde.) Până vin, amuza i-vă şi scrie i-vă
numele.
El închise telefonul. Malko se aplecă deasupra maşinii.
Caracterele nu erau mai mari decât câ iva milimetri. El încercă să
vadă cum func ionează maşina. Era extrem de complicată şi
arhaică totodată. Total opusă ultimului tip de IBM. Î i trebuia o
memorie la fel de bună ca a unui calculator ca să cunoşti locul
fiecăruia din cele patru mii de caractere etalate pe stelaj. Observă
că unele aveau un semn roşu sau verde. Erau probabil cele mai
des utilizate.
Brusc sim i nevoia să se distreze ni el.
*
* *
Colonelul Tanaka stătea complet nemişcat în cabina cu
instala iile electrice de la etajul unsprezece. El profita de acest
răgaz ca să execute câteva exerci ii respiratorii de yoga, perfect
stăpân pe sine. Era hotărât să aplice politica riscului calculat. În
timpul cât reflectase lângă tufele cu trandafiri, ajunsese la
concluzia că locul cel mai potrivit pentru eliminarea adversarului
său era chiar sediul ONU. Acolo se sim ea în cea mai mare
siguran ă, iar FBI era mai pu in prezent.
Eliminarea lui Malko reprezenta desigur un risc, dar rămânerea
lui în via ă reprezenta un risc şi mai mare. Colonelul Tanaka nu se
putea lăsa înfrânt în ultima clipă, după toată munca depusă şi to i
banii învesti i. Era suficient ca trei sau patru voturi să fie
manipulate de tabăra adversă, ca toată truda lui să fie în zadar.
El inspectă aparatele de control din fa a lui. Era de profesie
inginer. Câteodată asta îl ajuta. Acul indicator din fa a sa avea să-i
comunice momentul mor ii adversarului său. Nu-i rămânea decât
să îndepărteze urmele mai înainte de întoarcerea chinezilor de la
masa de prânz. Capcana fusese meticulos pusă la punct. Cunoştea
legăturile dintre Malko şi chinezi datorită Jadei. După ce
examinase cele mai bune posibilită i oferite de clădirea ONU, el
alesese o solu ie sofisticată, dar eficace. Aceasta se baza pe
principiul scaunului electric. Colonelul Tanaka conectase maşina

102
de caligrafiat cu re eaua prin care trecea o sarcină de două mii de
vol i, cu ajutorul unui cablu volant. Maşina era legată prin alt
cablu de scaunul metalic pe care se aşezase Malko. Cu o seară
înainte, colonelul făcuse toate legăturile preliminare, găurind zidul
cu ajutorul unei bormaşini cumpărate în timpul după-amiezii.
Nimeni nu îl întrebase nimic. În clădire se lucra zi şi noapte, mai
ales când angaja ii nu se aflau acolo.
Tanaka era mândru de planul său. Jucându-se cu maşina de
caligrafiat, Malko avea să închidă circuitul. Totul se va termina în
câteva secunde. Japonezului nu-i mai rămânea decât să scoată
firele. El lichidase mai multe persoane astfel în timpul carierei sale.
Nu avea nevoie decât să localizeze linia de înaltă tensiune, să
dispună de pu in material şi câteva no iuni de electricitate.
Partea delicată a opera iunii consta în aducerea lui Malko în
încăpere în momentul în care acolo nu mai era nimeni.
Convorbirea telefonică şi instala ia finală îi luaseră lui Tanaka
doar opt minute. El sunase din biroul 1183. În momentul în care
Malko avea să atingă firele, acul indicator al voltmetrului trebuia
să sară în partea dreaptă. Tanaka se închisese în cămăru ă unde
se temea doar de apari ia inoportună a vreunui mecanic de
între inere, deşi era pu in probabil, pentru că toată lumea se afla
în pauza de masă.
Tanaka îşi termină exerci iul de respira ie, când acul oscilă
brusc, spre dreapta. Acul oscilă nebun câteva secunde, apoi reveni
către stânga. Bărbatul stabilise contactul, luptase ca să se
degajeze, apoi căzuse de pe scaun, electrocutat, iar curentul se
întrerupsese.
Japonezul debranşă repede firul cu ajutorul unui cleşte izolat.
Nu-i mai rămânea decât să coboare iar în restaurantul delega ilor,
unde îl aştepta unul dintre colegii săi japonezi. Nu avea nici o
importan ă dacă erau descoperite firele. Oricum vor afla că a fost
opera unui profesionist.
Tanaka deschise uşa, dar o închise imediat. Acesta era singurul
moment de risc din toată misiunea. Nu avea ce căuta în acest loc.
— Ce anume căuta i aici?
Vocea glacială îl făcu să tresară. O chinezoaică, cu un sandviş
în mână, îl examina cu sprâncenele încruntate. Era o femeie foarte
slabă, cu părul sur strâns într-un coc.
— Am încurcat uşile, făcu Tanaka cu un zâmbet prostesc.
El nu putea să ştie că doamna Tso, mâna dreaptă a doctorului
Shu-lo, scurta întotdeauna timpul de masă, din cauza stomacului

103
ei delicat. Şi nici de faptul că era bănuitoare din cauza profesiei.
— Nu putea i să vă înşela i, zise ea cu un glas uscat. Ca să
deschide i această uşă, avea i nevoie de o cheie specială. Cine
sunte i dumneavoastră?
O secundă, colonelul Tanaka se gândi s-o ia la goană. Dar nu,
putea să dispară din ONU, existând riscul ca această femeie să-l
recunoască. Reuşi să-şi recapete sângele rece. Trecuse prin situa ii
cu mult mai grele.
— Habar n-am, eu am găsit uşa deschisă, zise el amabil.
Făcu un pas înainte, ca şi cum ar fi vrut să treacă, dar
chinezoaica îi bară drumul cu o figură ostilă.
— Cine sunte i, dumneavoastră? repetă ea. Acesta era singurul
lucru pe care Tanaka nu putea să-l spună. Într-un moment sau
altul putea să mai apară cineva, iar această vrăjitoare punea în
picioare tot etajul.
— Nu în eleg, spuse el rar, doar n-am făcut nimic rău.
— Vă afla i în sec iunea chineză, făcu interlocutoarea lui.
Min i i, nu v-a i rătăcit.
Ea îl apucă de bra . Japonezul îi sim i degetele de o el luându-l
de bra .
— Ve i explica totul unui gardian, făcu chinezoaica.
Colonelul reac ionă în viteza unui şarpe. Fără ca măcar să
încerce să se smulgă din strânsoare, el se răsuci cu brutalitate,
dezechilibrând femeia. Cei doi se aflau chiar în fa a uşii de la
toaleta femeilor. El o împinse brutal şi căzură amândoi în interior.
Chinezoaica se ridică de jos prima şi deschise gura să ipe.
Tanaka îi aplică o lovitură care o azvârli în peretele din fa ă, dar
piciorul îi alunecă pe sandvişul ce îi căzuse femeii din mână şi el
se trezi în genunchi. Cu gura deschisă, chinezoaica îşi reveni. Ea
începu să ipe, dar nu atât de tare încât să atragă aten ia cuiva.
Acum era sigură că este vorba de ceva serios. Ori era un nebun, ori
ceva şi mai rău.
Ea îşi duse mâna la coc şi scoase un ac. Vârful acestuia era
muiat într-un anestezic vegetal. Suficient ca să poată adormi un
elefant. Ea îl inea în pozi ie orizontală, cu pumnul lipit de piept.
Tanaka îşi dădu seama că are de face cu o profesionistă.
Trebuia să scape repede de ea. În orice moment putea să apară
cineva şi să dea alarma. Aplecat înainte, el făcu în pas către ea;
apoi, când ajunse la un metru distan ă, se sprijini cu mâinile de
pardoseală, iar picioarele sale âşniră la orizontală.
El o lovi pe chinezoaică în genunchi. Dezechilibrată, ea bătu

104
aerul cu bra ele şi în cădere, scăpă acul. Tanaka se năpusti şi o
apucă de beregată. Femeia era dotată însă cu o for ă incredibilă.
Reuşi din nou să-i scape, repezindu-se către uşă şi urlând ca o
sirenă.
El o prinse de mijloc, o ridică de la pământ şi o azvârli în uşa
unei cabine de W.C., care se deschise sub şoc. Tanaka o urmă şi
închise uşa cu piciorul. Apucând-o de cap, începu s-o izbească cu
fruntea de por elanul cuvei. Femeia urla cât putea. Colonelul lucră
repede. Capul femeii era acoperit de sângele care păta acum totul
în jur. Tanaka se feri să nu se murdărească. Chinezoaica nu se
mai zbătea prea tare. Atunci el o izbi din nou cu mai multă putere.
Trebuia să o ucidă.
Cu o tresărire disperată, chinezoaica îl apucă de păr şi încercă
să se scoale.
Tanaka o mai izbi o dată. De data asta, osul parietal stâng
trosni. Chinezoaica amu i. Era inconştientă. Tanaka continuă să o
izbească cu ferocitate de por elanul năclăit de sânge. Nu se opri
decât când văzu că-i dă sângele pe nas. Ca să fie mai sigur, el
ridică trupul moartei şi îi scufundă capul în apa din cuvă, ca să o
înece în cazul în care mai avea o scânteie de via ă. Apoi ieşi din
cabină, trântind uşa în urma lui. Când trecu prin fa a oglinzii, se
examină cu aten ie şi îşi aranjă părul. Din fericire, nu era murdar
pe haine de sânge. Putea merge liniştit în restaurantul delega ilor.
Culoarul era pustiu.
Colonelul se îndreptă către ascensoare. Nu trebui să aştepte
decât foarte pu in până sosi unui. Din fericire, gol.
*
* *
Malko se aplecă peste maşina de caligrafiat. Sutele de caractere
era de-a dreptul fascinante. El întinse mâna ca să apuce bra ul
metalic ce îi permitea să ia micile piese, dar mâneca i se prinse de
o riglă care căzu pe jos.
Se aplecă să o ridice, dar văzu piciorul scaunului pe care era
aşezat. Pe el era fixat un fir de metal cu o bandă adezivă.
Un clopo el de alarmă sună în creierul său. Remarcase deja că
maşina este legată de un fir electric ce venea de-a lungul peretelui,
dar acest lucru nu-l mirase. Cele mai multe maşini de scris erau
electrice. El se ridică şi examină firul legat la scaun. El era tras de-
a lungul peretelui şi dispărea într-o găurică. Malko se aplecă şi
văzu pe jos pulbere de tencuială. Gaura era proaspăt făcută. El se
ridică, sim ind o furnicătură neplăcută în vârful degetelor.

105
 Cu grijă, el apropie scaunul de maşină. Apoi lăsă rigla să cadă,
pentru ca să intre în contact cu amândouă deodată.
Se auzi un zgomot şi se produse o scânteie albastră. Rigla căzu
pe jos. Fără voie, Malko făcuse un salt înapoi. El ridică rigla. La
capetele unde atinsese metalul, era deja înnegrită.
Tocmai scăpase de la o execu ie prin electrocutare. Nu mai era
cazul să-l aştepte pe acel domn.
Trase firul ataşat de scaun. Apoi chemă la telefon personalul de
între inere şi le spuse să sosească de urgen ă. El scrise cuvântul
„Danger” pe o foaie de hârtie pe care o puse pe fir.
Stăpânit încă de emo ie, el părăsi încăperea. Spera din tot
sufletul să găsească la bar nişte votcă rusească. Încă mai sim ea
cum îl furnică mâinile. Doar o minune îl scăpase. Trebuia să-l
avertizeze imediat pe Al Katz de cele întâmplate. Un singur lucru
era sigur. Inamicul lor se afla în interiorul Na iunilor Unite. Mad
Dogs nu erau decât nişte simpli executan i.
Apăsând butonul ascensorului, Malko observă că mâna dreaptă
îi tremura uşor.
*
* *
Smocul de păr negru era cu grijă pus pe un strat de vată, într-o
pungă de plastic. Doctorul Shu-lo îl examina atent.
— Ar trebui un microscop, zise el, dar sunt aproape sigur că
acest păr apar ine unui asiatic.
Al Katz clătină din cap.
— La fel au spus şi cei de la laboratorul poli iei.
Era ora opt seara. Cadavrul doamnei Tso se afla deja la morgă.
Fusese descoperit la câteva minute după ce Malko părăsise etajul.
După o oră, cei trei bărba i stăteau de vorbă încercând să găsească
dezlegarea enigmei. Doctorul propuse:
— Sunt dispus să iau probe de păr de la to i membrii delega iei
mele şi de la sec ia de traduceri, pentru ca să le compar cu acesta.
Al Katz fu de acord. Nu ar fi fost pentru prima oară că roşii se
strecurau în serviciile de informa ii din Formosa.
— Acest păr ne indică cu claritate personalitatea adversarului
nostru, zise el. Este vorba de un asiatic care lucrează în cadrul
ONU. Cunoaşte bine obiceiurile angaja ilor.
— Cred că este un om crud, adăugă doctorul.
În gura lui, aceste vorbe aveau o anume savoare…
Al Katz lăsă capul în jos, impresionat de fotografiile ce-i fuseseră
arătate. Toaletele erau condamnate. Nici un angajat de pe acel etaj

106
nu mai voia să pună piciorul acolo. Colonelul MacCarthy,
responsabil cu securitatea în cadrul ONU, era total copleşit.
Oficial, crima era pusă pe seama unui sadic. În plus, locul era în
permanen ă vizitat de mii de turişti. Oricând se putea strecura
unul fără să fie observat de ghizi.
Sec iunea chineză nu socoti necesar să-l pună la curent pe
colonelul MacCarthy cu capcana pregătită pentru Malko. Preferau
să-şi spele rufele murdare în familie.
— Ne mai rămân doar trei zile, spuse Al Katz. Să sperăm că
omul nostru va mai face o greşeală.
Malko dorea şi el acelaşi lucru, dar cu condi ia ca el să fie mai
pu in implicat.

107
 Capitolul XIII

Gail privea către East River printr-unul din imenşii pere i de

sticlă ai barului delega ilor. Lumina trecea prin esătura fină a
rochiei, desenând cu claritate contururile trupului ei. Suficient cât
să-i înnebunească pe bie ii diploma i. De astă dată, Gail era direct
subordonată lui Al Katz. Malko declarase cu hotărâre că nu vrea
să se mai amestece în nici un fel de „contraatac”.
Era în diminea a zilei de 27 septembrie şi mai rămăseseră doar
două zile până la vot. Nervozitatea înal ilor func ionari de la State
Department atinsese un nivel fără precedent.
Acest vot urma să fie asemenea unei adevărate partide de
ruletă, deoarece jocurile erau trucate de ambele laturi. Un singur
vot ar fi putut hotărî soarta Chinei comuniste.
Malko bătea pasul pe loc. Se întorsese la Nirvana, dar nu
reuşise să o mai găsească pe Jada. Aceasta dispăruse fără urmă.
Nici din partea Na iunilor Unite, nu avea vreun indiciu. Cercetările
doctorului Shu-Lo nu dăduseră nici un rezultat. Un lucru era clar:
ucigaşul nu făcea parte din delega ia chineză. Lo-ning continua să
fie ghid şi, ori de câte ori putea, venea să petreacă pu in timp cu
Malko. Krisantem descoperise o comunitate turcă unde îşi petrecea
o bună parte de timp. Chris Jones, care nu avea nimic altceva de
făcut, profita de barul delega ilor. Faptul că putea să bea J&B cu
cincizeci de cen i paharul, făcea ca acest loc să fie extrem de
atrăgător. Pentru moment, el tocmai o contempla pe Gail cu
gânduri ce nu puteau fi mărturisite.
— Ia te uită, făcu el deodată. Un pederast.
Malko ridică privirea. Un negru stătea cu spatele la fată. El o
privise chiorâş pe Gail, când aceasta se apropiase de el, după care,
se adâncise iar în gânduri. Tipul nu participase la „orgia” lui
Malko. De altfel, acesta nici nu-l cunoştea.
Prăvălit într-un fotoliu, părea indiferent la tot, aflat pradă unei
puternice frământări interioare. Când îşi dădu seama că Malko îl
priveşte, el se ridică brusc şi, cu un aer speriat, se îndreptă către
cafeneaua din fundul barului.
Ciudat. Malko era contrariat. Tipul părea măcinat de ceva. O
durere de din i sau vreo dezamăgire sentimentală. Negrul părea

108
extrem de nervos. El se întoarse de la cafenea şi intră într-o cabină
să dea un telefon. Malko se apropie de o telefonistă şi o întrebă
cine este tipul.
— Este Excelen a Sa David Mugali, răspunse ea. Un bărbat
încântător.
Era deci un delegat cu drept de vot. Acesta ieşi din cabină în
momentul în care se anun a reluarea şedin ei Adunării generale,
pentru o interven ie a Yemenului de Sud.
Sala se goli repede. Excelen a Sa Mugali nu părea dispus să
participe la şedin ă. El mai rămase câteva momente în fa a
standului cu ziare, apoi se aşeză, cu un aer copleşit.
Malko avu o inspira ie subită şi îi spuse încet lui Chris:
— Am de lucru pentru dumneavoastră. Vreau să-l urmări i pe
acest respectabil domn oriunde se duce. Vreau să ştiu cu cine se
întâlneşte şi ce face. Are un aer cu mult prea trist ca să fie un om
cinstit.
Gorila nu putea să-şi creadă urechilor.
— Dacă de fiecare dată când un negrotei are un aer trist, ne
apucăm să-l urmărim, nu mai terminăm niciodată. Probabil că
amicii lui din Africa tocmai i-au înfulecat familia.
Hotărât lucru, Chris era rasist. Malko îi întinse cheile de la
Dodge. Poate că triste ea ambasadorului nu avea nici o legătură cu
problema lui, dar nu se ştia niciodată. Negrul se ridică şi părăsi
barul. Reticent, dar ascultător, Chris se luă după el.
*
* *
Moartea doamnei Tso nu ocupa decât pagina întâi a lui Daily
News, un ziar aflat mereu în căutarea ştirilor senza ionale.
Celelalte cotidiane nu-i acordaseră o aten ie prea mare.
Colonelul Tanaka ştia că nu are de ce să se teamă din partea
poli iei municipale.
Cu toate astea era nespus de neliniştit. Bărbatul blond putea să
pună în pericol toată opera iunea. Şi când va şti, va fi prea târziu.
Nici nu se mai putea pune problema unei alte tentative de
eliminare a lui. Ca să-şi astâmpere starea de nervozitate, colonelul
Tanaka participa la o comisie care se ocupa de problemele poluării
nordului Oceanului Pacific şi a repercusiunilor acesteia asupra
pescuitului. Din ajun, nu mai primise nici o veste de la Lester.
Mad Dogs lansaseră faza finală a opera iunii. Totul părea că se
desfăşoară cu bine. Mai avea de răbdat încă patruzeci şi opt de
ore, apoi totul se va termina.

109
 Până în ultima clipă, colonelului Tanaka avea să stea cu sufletul
la gură, chinuit de angoasă. Cu toate astea, era încântat de
sălbăticia şi de sângele rece de care dăduse dovadă pentru a duce
la capăt o bună parte a planului său. Merita să reuşească.
Cu o anumită nostalgie, el se gândea că acum era ultima lui
şansă de a ieşi la pensie cu gradul de general, fapt care i-ar fi
schimbat în mod considerabil ultimii ani de via ă. Chiar dacă nu
era un om ahtiat după lux. Dându-şi curaj, el încercă să fie atent
la interven ia delegatului din Coreea de Sud.
*
* *
Telefonul sună în camera lui Malko pu in înainte de ora zece.
Era Chris Jones.
— Negrul dumneavoastră este pe cale să plângă ca o Magdalenă
într-o cafenea de pe Second Avenue, îi anun ă el. Ce crede i, pot
să-i dau batista mea? În plus, este pilit făcut cui. Merge numai pe
tărie, de când îl urmăresc.
Malko ezită o clipă. Poate că nu era vorba decât de o deziluzie
sentimentală. Dar poate că era bine să mai insiste.
— Voi veni şi eu, îl anun ă el pe Chris. Dacă vrea să plece,
re ine i-l sub un pretext oarecare.
El puse telefonul în furcă şi-şi puse repede hainele. Acest negru
amărât, îl preocupa destul de mult.
Ambasadorul nici nu se mişcase de acolo până când îşi făcu
apari ia Malko. Cu capul între mâini, el plângea de mama focului
într-un separeu.
Extrem de încurcat, Chris Jones încerca să se uite în altă parte.
— Lasă-mă pe mine, zise Malko.
El se duse şi se aşeză liniştit în fa a negrului. Acesta ridică
privirea, surprins. Malko îi adresă zâmbetul lui cel mai fermecător.
— E ceva care nu merge cum trebuie, Excelen ă?
Diplomatul tresări când îşi auzi titlul. El îşi suflă nasul
încercând să-şi recapete demnitatea.
— Vă rog să mă lăsa i, zise el cu o voce stinsă.
Încercă să se ridice, dar Malko îl re inu.
— Eu vă cunosc, Excelen ă. Şi cred că ave i un necaz foarte
serios, legat de votul dumneavoastră de poimâine.
Într-adins lansase această provocare. Negrul fu scuturat de un
frison ca un cal cuprins de febră. De astă dată, el se sculă şi îl
privi urât pe Malko.
— Cine sunte i dumneavoastră? Lăsa i-mă în pace!

110
 — Cred că vă pot ajuta, spuse Malko. Dar trebuie să-mi
dezvălui i adevărul.
Negrul se înfurie brusc. El începu să fluture un paşaport
diplomatic pe sub nasul lui Malko, urlând:
— Lăsa i-mă! Eu sunt diplomat! Chem imediat poli ia!
Imediat, un barman cu statură de colos apăru de după tejghea,
umflându-şi bicepşii. Chiar la timpul potrivit, ca să cadă direct în
bra ele lui Chris Jones. Pu in mai lipsea ca să înghită legitima ia
„Secret Service” pe care acesta i-o arătă. Speriat, barmanul făcu
cale-ntoarsă în spatele tejghelei sale.
Malko încercă să-l calmeze pe diplomatul de culoare vorbindu-i
cu voce coborâtă:
— Eu nu vă doresc, răul, dimpotrivă, spuse el.
— Lăsa i-mă, schelălăi diplomatul, complet isterizat. Nu vreau
să vorbesc cu nimeni. Nu am nici un necaz.
Chris încercă să-l conducă spre ieşirea din local. Era inutil să
provoace un scandal. Când se văzură afară pe trotuar, gorila îl
împinse în Dodge. Malko se urcă şi el. Maşina demară imediat.
— Unde mergem? întrebă Chris.
— La mine.
Negrul începu brusc să se zbată după ce se lăsase condus în
maşină fără să opună nici cea mai mică rezisten ă.
— Unde mă duce i? ipă el. Vreau să cobor imediat. Este un
kidnapping!
— Vă rog să nu vă enerva i, zise Malko. Facem parte din
Serviciul Secret şi vă conduc la mine unde voi chema un medic.
Ave i nevoie de un calmant.
Negrul se lăsă pe spate pe banchetă, murmurând cuvinte fără
în eles. Duhnea îngrozitor a băutură. Dar nu era numai asta de
vină. Pielea sa era de culoarea plumbului, din cauza fricii şi
picături de sudoare îi şiroiau pe fa ă. Din când în când, îi
clăn ăneau din ii în gură.
Krisantem avu un gest de repulsie când dădu cu ochii de negrul
îmbibat în alcool, cu privirea pierdută, sus inut de Malko şi de
Chris.
Ei îl aşezară într-un fotoliu, în care tipul se afundă sughi ând.
Malko intră în dormitor şi-l sună pe doctorul Shu-lo. Din fericire, îl
găsi imediat.
— Veni i imediat, spuse el. S-ar putea să dăm de o pistă.
Apoi îl anun ă şi pe Al Katz. Americanul nu părea prea încântat.
— Sper că sunte i sigur de ceea ce face i. Tipul se bucură de

111
imunitate diplomatică. În cazul în care depune plângere, poate ieşi
un mare scandal.
Doctorul Shu-lo sosi după zece minute. Ajutat de Krisantem, el
scoase haina diplomatului, îi suflecă mâneca de la cămaşă şi îi
făcu o injec ie. Ambasadorul nu reac iona defel şi încetul cu
încetul se linişti cu ochii închişi şi cu gura deschisă.
— Doarme?
— Doar pentru un sfert de oră. I-am administrat un calmant
uşor.
Trupul negrului era prăbuşit în fotoliu. Shu-lo îi ridică una din
pleoape. Nu observă nici o reac ie. Cu ajutorul lui Krisantem, el
transportă delegatul pe divan. Chris Jones începu să-i scotocească
buzunarele cu multă grijă. Nu găsi însă nimic extraordinar. Doar
portofelul, paşaportul, banii şi o batistă făcută mototol.
În mod automat, Chris desfăcu batista şi o scutură. Ceva căzu
pe jos. Era un săcule mic din plastic. Gorila îl ridică de jos, îl
cercetă şi scoase un ipăt gâtuit.
— Ia uita i-vă la asta!
Malko şi doctorul se apropiară. În interiorul săcule ului era o
bucată de carne însângerată. Doctorul Shu-lo deschise săcule ul,
luă con inutul lui între degete, îl mirosi şi se uită la Malko.
— Este lobul unei urechi, făcu el cu o voce indiferentă, ca şi
cum ar fi fost vorba de o bucată de chewing-gum.
— Ce?
— Este lobul urechii unei persoane de rasă neagră, preciză
doctorul după examenul făcut. A fost tăiat cu un cu it sau
bisturiu.
— Doamne, blestemată mai este lumea asta! făcu Chris îngrozit.
Ambasadorul avea urechile întregi. Ei îl priveau îngrozi i pe
bărbatul adormit. Mai ales Chris. Se gândea deja la o poveste cu
antropofagi. Malko spuse:
— Am impresia că acest rest macabru are o legătură directă cu
problema noastră. Trebuie să-l trezim şi să-l facem să vorbească.
Doctorul îşi căuta deja amfetamina în trusă. După vreo două
minute, negrul deschise ochii.
— Mi-e sete, spuse el.
Krisantem îi dădu un pahar cu apă. Imediat, Malko îi vârî sub
nas săcule ul de plastic.
— Ce este asta, Excelen ă?
Ambasadorul sări ca ars din fotoliul său. ipa, gemea şi vorbea
fără şir, apoi se năpusti la Malko încercând să pună mâna pe

112
macabra rămăşi ă. Chris fu nevoit să-l potolească. Până la urmă,
el se aşeză în fotoliu, cu ochii furibunzi, ieşi i din orbite.
— Chema i, imediat poli ia, lătră el. Voi depune plângere la
secretarul general! Este o adevărată ruşine! Sunt şeful unei
misiuni diplomatice.
— Vă rog insistent să vă calma i, zise Malko. Noi nu vă vrem
decât binele. Am putea să vă ajutăm. Pute i să ne spune i, cui îi
apar inea acest lob?
Negrul se făcu cenuşiu la fa ă. Apoi începu să tremure din tot
corpul. Privirea lui îl implora pe Malko.
— Vă rog din suflet, nu pot să vă spun nimic. Lăsa i-mă să plec.
Nu voi spune nimic.
El clătina din cap cu ochii închişi, pradă unui coşmar lăuntric.
Malko îl privi, stupefiat. Pusese degetul pe rană. Avea în mână
cheia problemei sale. Cu toate astea, nu putea să-i smulgă
unghiile unui ambasador plenipoten iar – fie el şi negru – ca să-l
oblige să vorbească… Iar folosirea penthotalului era o chestiune
destul de delicată. Vedea deja în fa a ochilor titlurile din ziare: „CIA
droghează un diplomat!”.
Doctorul Shu-lo spuse încetişor:
— Cred că pot să-l fac să vorbească. Fără vreun drog şi fără să
las urme. Este vorba de narcoanaliză. Problemele subiectului vor
ieşi la suprafa ă, eliberându-l.
— Este vorba de tratamentul pe care i l-a i administrat Jadei?
— Da.
— Atunci, începe i imediat. Între timp, eu îl anun pe Al Katz.
Ajutat de Chris Jones, chinezul îl luă cu el pe diplomat, care,
fiind pe trei sferturi inconştient, nu opuse nici o rezisten ă.
*
* *
Peste o oră şi jumătate, doctorul Shu-lo îi telefonă lui Malko.
— A i avut dreptate. So ia lui a fost răpită ieri. La două ore după
aceea, a primit o bucă ică din urechea ei în care era un cercel ca
să nu existe nici un dubiu în legătură cu identitatea ei. Pur şi
simplu, i s-a ordonat să voteze pentru intrarea Chinei comuniste în
Organiza ia Na iunilor Unite, bineîn eles fără să prevină poli ia. A
fost amenin at că în cazul în care nu se supune, so ia lui va fi
omorâtă imediat. El nu ştie cine a răpit-o şi nici dacă şi al i şefi de
misiuni diplomatice sunt în aceeaşi situa ie… I s-a promis că so ia
lui va fi eliberată după votare, dar că în cazul în care va vorbi
vreodată, îi va fi executată întreaga familie. Mutilarea are ca scop

113
să-l convingă de seriozitatea amenin ărilor.
Malko rămase mut de oroare. De el depindea acum via a mai
multor fiin e omeneşti. Cea mai mică greşeală putea să provoace o
nenorocire.
— Când se va trezi îşi va aduce aminte de ceva?
— Nu.
— Atunci, să nu-i spunem nimic, în afară de faptul că i-a i
administrat un calmant. Spune i-i că a suferit o sincopă.
Conduce i-l la el ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Trebuie să
găsesc o solu ie. Bineîn eles, nu trebuie să spune i nimănui nimic,
pentru că nu-i cunoaştem încă pe adversarii noştri.
Malko închise telefonul, apoi îl sună pe Al Katz, deşi era trecut
de miezul nop ii.
Americanul păru adânc marcat de cele auzite. Având toate
aceste date, ar fi putut cere în mod oficial anularea votului. Dar
treaba risca să pună în pericol vie ile mai multor ostatici… De
când fusese asasinat în Guatemala un diplomat german, guvernele
păreau în mod serios afectate de problema asta. Ce prejudiciu
serios ar fi suferit Statele Unite! S-ar fi dovedit că FBI nu este
capabil să asigure securitatea diploma ilor! Ca într-o republică
bananieră amărâtă!
— Mi-a venit o idee în legătură cu salvarea ostaticilor, îi spuse
Malko. Dar trebuie ca Biroul Narcotice să colaboreze total cu noi.
Vă rog să vorbi i cu ei ca să ia imediat legătura cu mine.
— De ce Biroul de Narcotice?
— Ar dura cam mult să vă explic acum, făcu Malko. Nu mai
avem decât două zile ca să-i găsim pe acei neferici i, aşa că,
grăbi i-vă.
Al Katz nu mai insistă. Îl aştepta încă o noapte de nesomn.
Malko era sigur că, dacă creierul complotului se afla la Na iunile
Unite, executan ii erau oameni de culoare. Chiar şi pentru
kidnapping-uri. În această direc ie trebuiau să-şi îndrepte
cercetările.
Malko formă un alt număr de telefon şi aşteptă. Vocea furioasă
a unui bărbat răspunse, întrebând cine este porcul care
îndrăzneşte să-l deranjeze în plină noapte. Malko începu să-i
explice că dorea de fapt să vorbească cu so ia lui, nu cu el.
Întâi crezu că tipul îi va închide telefonul. La celălalt capăt al
firului se porni o cascadă de înjurături. Deodată se auzi un zgomot
confuz şi o voce de femeie întrebă:
— Cine este la telefon?

114
 — Sunt eu, Jeanie, zise Malko. Ne-am întâlnit azi-diminea ă.
Am nevoie de dumneavoastră.
— Chiar acum?
— Da.
După un scurt moment de tăcere, tânăra negresă spuse:
— O.K. Cobor peste douăzeci de minute.
Malko îşi puse haina şi îl preveni pe Krisantem că se va întoarce
mai târziu. Ieşi şi se urcă în Dodge, absorbit de gânduri. Oare cu
câ i zombi avea de a face în Adunarea generală? Nici nu voia să-i
mai pună la socoteală pe cei care acceptaseră un cec.

115
 Capitolul XIV

Pubela era ceva mai departe de celelalte, undeva, la începutul

lui 115th Street, aproape de col ul cu Madison Avenue. Era o
pubelă la fel ca toate celelalte, înşirate de-a lungul străzii, din
plastic verde, cu capace care nu reuşeau să izoleze mirosul
răspândit de resturile neridicate la timp. La acea oră târzie, era
linişte. Doar câteva maşini şi pu ini pietoni cu chipurile golite de
expresie se grăbeau să se întoarcă acasă. 115th Street era unul
dintre cele mai periculoase locuri din Harlem din cauza bandelor
de droga i care erau într-o perpetuă goană după câ iva dolari.
Inspectorul de la Narcotic Office îi şopti lui Malko la ureche.
— Uita i-vă în dreapta, lângă verandă.
Malko trebui să caşte bine ochii, ca să vadă în întuneric, la
treizeci de metri de ei pe bătrâna negresă, cocoşată, care stătea
într-un soi de scaun pliant, cu un ziar pe genunchi.
Ea se afla la vreo zece metri de pubelă. Un negru tânăr era
aşezat pe o bornă de incendiu, la mai pu in de trei metri de pubelă,
jucându-se cu o minge veche de golf.
Inspectorul îl trase pe Malko înapoi.
— Aten ie, ăştia sunt foarte bănuitori. Au un fel de al şaselea
sim .
Jeanie, îmbrăcată în civil, cu o bluză albă şi cu o fustă neagră,
adăugă:
— Nu cred să avem ghinionul ăsta. Cu siguran ă că el va veni la
fel ca în fiecare seară.
Era vorba de Julius West, drogatul care cunoştea ascunzătorile
Panterelor Negre, singurul om care ar fi putut să-l ajute pe Malko.
Dar pentru aceasta, trebuia ca mai întâi să-l prindă cu droguri
asupra lui, ca să poată să-l sperie.
Intersec ia era trucată ca un decor de film. Imobilul în care se
afla Malko era ocupat de vreo zece zile de agen ii de la Narcotic
Office, douăzeci şi patru ore din douăzeci şi patru. Ei încercau să
descopere o nouă filieră de furnizori de droguri. Însă în acea seară,
la cererea lui Malko şi a lui Jeanie, dispozitivele erau aranjate un
pic diferit. Pe Madison Avenue, un Ford vechi, o adevărată rablă,
cu caroseria ruginită şi plină de găuri, era gata să intervină cu

116
patru din cei mai buni poli işti de la Narcotic Office. Trebuiau să-l
prindă pe Julius West.
Răspândi i prin tot cartierul, o mul ime de poli işti, în majoritate
negri, erau gata să intercepteze un eventual suspect. To i aveau
ordinul absolut să nu tragă decât în caz de for ă majoră. Mort,
Julius West nu mai putea fi de folos.
— Privi i, făcu detectivul în spatele lui Malko. Ei stăteau
îndărătul unei ferestre de la etajul doi din clădirea ocupată de
poli ie, aflată pe Madison, de unde se putea vedea perfect toată
intersec ia.
Un negru prost îmbrăcat se oprise aproape de bătrână şi
începuse să discute cu ea. El se aplecă şi puse ceva pe genunchii
ei. Apoi, liniştit, se îndreptă către pubelă. Îi ridică încet capacul, ca
şi cum ar fi vrut să recupereze un obiect. Deşi ac ionase repede,
Malko îl văzu cum ia un pache el maroniu şi închide repede
capacul. Apoi, el se îndreptă spre negrul aşezat pe borna de
incendiu. În timp ce trecea prin dreptul lui, deschise degetele ca să
se poată vedea ce are în mână. Negrul se juca în continuare cu
mingea de golf, iar bărbatul cu pache elul trecu pe celălalt trotuar,
îndepărtându-se. Totul nu durase decât douăzeci de secunde.
— Bine lucrat, nu-i aşa? zise Jeanie. Bătrâna încasează banii.
Cincisprezece dolari pentru o doză de heroină. Cumpărătorul se
serveşte din pubela garnisită dinainte. Iar tânărul este acolo ca să
verifice dacă marfa plătită este ridicată. Fi i siguri că are un şiş în
buzunar. Bătrâna îi strigă câte un cuvânt. Au un cod al lor. Astfel
este mult mai uşor decât în toaleta vreunui bar. Dacă sunt
urmări i de poli ie, nimeni nu este prins cu drogul asupra lui. Şi
pot jura că un tip urmărit a abandonat marfa în pubelă.
Treaba era fără cusur.
Malko era stupefiat de o asemenea organiza ie. Ce timpuri
ajunsese să trăiască CIA… Era greu de crezut că în acest moment,
ambasadorul extraordinar al Pakistanului pronun a un discurs
fluviu în Adunarea generală ca să câştige timp şi să-i permită lui
Malko să aresteze un mic traficant în mâna căruia era soarta
votului.
Rămânea de văzut dacă ra ionamentul lui era corect şi dacă
reuşea să-şi realizeze planul de contraatac.
Oare câ i dintre delega i tremurau pentru via a vreunui membru
al familiei lor? Opera iunea „Teroarea” fusese bine pusă la punct.
FBI nu primise încă nici o plângere în acest sens. Cât despre David
Mugali, acesta se întorsese la el, convins că trebuie să tacă chitic.

117
Malko nu reuşea să-şi alunge neliniştea. Via a mai multor
persoane se afla în mâinile lui. Era sigur că Mugali nu este
singurul în acest caz. El cercetă intersec ia. O negresă
zdren ăroasă discuta cu bătrâna. Se repeta sceneta cunoscută.
To i droga ii din Harlem urmau să se perinde pe acolo. Trebuia să
apară şi Julius West. Jeanie nu pierdea pubela din ochi nici o
secundă. Era singura care îl putea recunoaşte.
Jeanie îi zâmbi lui Malko, iar acesta în elese că factorul uman
fusese în favoarea sa. Era sigur că Jeanie fusese adesea stâlcită în
bătaie de amantul ei. Fără uniformă, era o făptură fermecătoare,
cu un corp bine făcut şi un chip expresiv şi senzual. Malko îi
întoarse zâmbetul.
— Jeanie, ar trebui să fi i cover-girl sau artistă de cinema în loc
să vă pierde i timpul într-un comisariat din Harlem.
Ea scutură din cap.
— Astea nu sunt pentru mine. Mi-ar fi ruşine. Şi aşa, când îmi
pun fuste prea scurte, nu mă simt în largul meu. Nu-mi place
când bărba ii mă fluieră. Nu mă văd eu goală în fa a unui fotograf!
— Nu ave i nevoie să vă dezbrăca i ca să inspira i dorin a, spuse
Malko galant.
Ea întoarse capul jenată, fără să spună nimic. Niciodată nu i se
făcuse un compliment atât de direct.
Chiar în acel moment, poli istul îl apucă pe Malko de cot.
— Uita i, mai vine unul.
Malko şi Jeanie se aplecară să vadă mai bine. Negresa tresări.
— Iată-l!
Negrul care apăruse la orizont îşi târa un picior şi era aproape
scheletic. Era complet pleşuv şi avea fa a suptă şi privirea absentă.
Alura sa era diferită de a celorlal i cumpărători. Se uită în jurul lui
înainte să se apropie de bătrână. Când privirea lui se opri pe
imobilul în care stătea ascuns Malko, acesta, în mod instinctiv, se
îndepărtă de fereastră, cu toate că negrul nu putea să-l vadă prin
perdele.
Julius West se opri în fa a bătrânei şi păru că discută ceva cu
ea.
— Sper să aibă banii la el, oftă Jeanie. Altfel, baba nu-i va da pe
datorie.
Julius avea bani. El puse un teanc de bancnote în şor ul
bătrânei, apoi se îndreptă către pubelă. Descoperi pubela, scoase
repede marfa şi se servi de două ori sub privirea indiferentă a celui
aflat la pândă, apoi puse capacul la loc şi se îndepărtă spre

118
Madison Avenue, trăgându-şi piciorul.
— El procedează diferit, explică Jeanie cu glas scăzut, ca şi cum
Julius West ar fi putut să o audă. Este angrosist, aşa că tipii ştiu
că vine cu regularitate şi nu are nici un interes să-i fure. La din
pubelă atât cât îi trebuie. Trebuie să-l prindem acum, mai înainte
că să-şi vândă marfa.
Poli istul plecase deja în goană pe scările prăpădite, urmat de
ceilal i. Părăsiră imobilul pe uşa din spate şi se urcară în Fordul
lăsat în parching.
Poli istul deschise radioul care făcea legătura cu o altă maşină
ce se afla pe Madison Avenue.
— Aten ie, îl avertiză Jeanie. Trebuie să-l prindem înainte să ia
metroul, după aceea ar fi prea greu, căci ar putea să scape de
pachetele cu heroină.
Fordul demară brutal cu un scrâşnet de pneuri, aruncând-o pe
negresă în bra ele lui Malko.
După două viraje, erau deja pe Madison Avenue şi trecură pe
lângă pubelă. Bătrâna, care nu se mişcase de acolo, aruncă o
privire indiferentă Fordului.
— Tipul se îndreaptă spre 117th Street, se auzi în difuzorul din
maşină.
— Să ne grăbim, zise Jeanie. Sta ia de metrou este pe 118th
Street.
Fordul făcu un salt înainte. Poli istul de la volan era specialist
în urmăriri, iar motorul avea trei sute şaptezeci şi cinci de cai
putere…
— Iată-l! făcu Jeanie.
Julius West mergea liniştit pe marginea trotuarului. Nici nu se
întoarse când auzi zgomotul motorului. Când o făcu, era prea
târziu. Poli istul sărise din maşină. Malko văzu panica zugrăvită pe
chipul negrului. În ciuda piciorului beteag, el o luă la goană ca un
alergător la cursa de viteză, agitându-şi bra ele în aer, ca o moară
de vânt.
— Stai, sau trag! strigă poli istul.
Julius West alerga însă şi mai repede, înjurând de mama
focului. Mai mul i negri ieşiră în uşile caselor. În Harlem, albii care
urmăresc un negru pot pă i orice.
Inspectorul şi Malko alergau ca nişte nebuni. Curând apărură
al i patru poli işti care se năpustiră dintr-o a doua maşină şi
barară calea traficantului. Julius West ezită o secundă şi asta îl
pierdu. Poli istul se aruncă asupra lui ca un înaintaş la rugby şi îl

119
imobiliză la picioare. Când Malko şi ceilal i poli işti ajunseră lângă
ei, încăierarea se termină într-o clipită. Julius West fu urcat în
maşină şi unul dintre poli işti începu să-i smulgă hainele de pe el
cu o brutalitate de necrezut. Îi scoaseră până şi lenjeria intimă în
timp ce Julius urla şi se zbătea sub privirile flegmatice ale
poli iştilor. Atitudinea lor semăna cu cea a unui majordom britanic
ce îl ajută pe stăpânul lui să-şi scoată haina.
Cât ai clipi, negrul rămase în pielea goală. Apoi fu înfăşurat într-
o pătură veche. Bătrânul Ford făcu un superb viraj de o sută
optzeci de grade către Lennox şi se îndreptă către sud, cu sirena
pusă în func iune. Era şi timpul: o matahală ieşise din prăvălia sa,
înarmat cu un satâr, amenin ându-i pe poli işti. Imediat i se
alăturară mai mul i negri.
— De ce l-a i dezbrăcat? întrebă Malko scuturat de
hurducăturile maşinii.
Străzile New York-ului erau din ce în ce mai proaste. Unul
dintre poli işti începu să râdă. Era aşezat practic peste negru.
— Aşa nu riscăm să înghită porcăria aia sau să o ascundă
undeva mai înainte să ajungem la sec ie…
Julius se sufoca în pătură. Poli istul îi dezveli capul şi îi puse
sub nas un revolver de calibrul 38 snub-nose.
— Dacă faci pe nebunul, pistolul ăsta trage singur.
— Vreau un avocat, este vorba de o arestare ilegală, lătră
negrul, cu ochii ieşi i din orbite, cu spume la gură şi încercând să-l
muşte de mână. Da i-mi hainele înapoi!
— Ai pu ină răbdare. Le vei primi curând, dacă eşti în elept.
Poate vrei o batistă mai întâi.
El îl iovi uşor în cap cu patul revolverului. Julius se linişti.
Chiar în interiorul maşinii, sunetul sirenei era asurzitor. Până la
Old Slip Street nu putură să vorbească între ei.
Malko privea la capul înspăimântat din spatele său. Julius West
avea o putere incredibilă în mâinile sale, ceva ce nu putuse visa
niciodată în via a lui. Trebuia însă să accepte să o folosească.
Negrul fu scos cu brutalitate din maşină, înfăşurat în
continuare cu pătura. El o ridică pe picioarele scheletice, ca să
poată urca treptele murdare.
Cartierul general al Biroului Narcotice din Manhattan nu
inspira prea multă încredere. Era într-o clădire cu patru etaje,
aflată în apropiere de South East End Express, în dreptul lui Ninth
Pier. Vreo treizeci de poli işti erau de serviciu zi şi noapte.
Ei fură conduşi direct în biroul căpitanului, un irlandez ce

120
semăna cu un butoi cu bere combinat cu o mască de be ivan.
Când o văzu pe Jeanie, Julius scuipă pe jos şi şopti ceva printre
din i, apoi o fixă cu o privire încărcată de ură. Malko sim i cum
este cuprins de frică pentru ea.
În prezen a căpitanului, începură să scotocească printre hainele
negrului, treabă care nu le luă prea mult timp. Erau şase
pache ele din hârtie cafenie. Căpitanul deschise unul şi apăru
praful alb. El îl mirosi cu dezgust.
— Poate vrei să spui că ăsta-i zahăr pudră, nu?
Cu capul lăsat în jos, Julius nu răspunse. Căpitanul înăl ă din
umeri şi îl avertiză:
— De data asta intri precis la zdup. Nu ai cum să scapi mai
devreme de zece ani. Cu condi ia să nu crăpi până atunci.
— Vreau un avocat, spuse cu duşmănie Julius. Am dreptul la
un avocat.
— Un avocat, pe naiba. Dacă o continui aşa, o să ai dreptul la o
chelfăneală zdravănă. Ai în eles? Haide i, lua i-l de aici!
Doi zdrahoni în uniformă îl scoaseră pe Julius din încăpere, în
timp ce el continua să ceară un avocat pe toate tonurile posibile.
După ce negrul dispăru, căpitanul îl privi pe Malko cu un aer a
îngrijorat.
— Nu-mi place deloc treaba asta. Nenorocitul ăsta are dreptul la
un avocat. Şi în clipa când va avea unul, eu o să plătesc toate
oalele sparte.
Malko îl linişti.
— Căpitane, dacă dori i, vă putem aduce un document scris şi
semnat de mâna preşedintelui Statelor Unite. Dar va trebui să ne
lăsa i să facem cu el ce vrem. Este posibil să fie nevoie să-l luăm
de aici.
Mătăhălosul căpitan ridică din umeri cu indiferen ă.
— Dacă am o acoperire, pute i să-l arunca i şi într-o groapă cu
ciment sau în Hudson, nu mă interesează.
Malko se întoarse către Jeanie.
— Să nu mai pierdem timpul.
Un poli ist îi conduse până la celula unde era închis negrul. El
era aşezat cu capul în mâini şi nu se mişcă deloc când intrară
Malko şi negresa. Poli istul rămase de cealaltă parte a grilajului, cu
un pistol de calibrul 38 în mână, gata să tragă.
— Să fi i aten i, tipul este periculos, îi avertiză el.
— Julius, trebuie să vorbesc cu tine.
Julius West înăl ă capul şi zise cu o voce monotonă:

121
 — Scârbă ticăloasă. Dacă pun mâna vreodată pe tine, î i smulg
măruntaiele şi le dau la câini. Cu toate că ar putea să moară
otrăvi i. Hai, piei din ochii mei!
Jeanie se făcu că nu aude.
— Julius, repetă ea, dacă apari în fa a tribunalului, încasezi
cinci ani. Ştii bine treaba asta. De data asta ai fost prins în
flagrant delict. Îl ştii pe judecătorul Riley, care vrea să vă vadă
mor i pe to i. Eu vreau să- i propun un târg: dacă ne aju i, vei ieşi
liniştit de aici şi vom uita că te-am văzut în seara asta.
— Trebuie să fie vorba de o mare ticăloşie, rânji Julius West.
Când te prinde, nu te lasă să scapi aşa de uşor. Po i să vorbeşti
dacă vrei. Trece timpul mai repede.
Jeanie îi făcu lui Malko un semn. Acesta începu să vorbească:
— Julius, am nevoie de cineva care să cunoască ascunzătorile
grupării Panterele Negre. Este vorba de un kidnapping. Sunt în
pericol de moarte femei şi copii. Ştiu că tu le cunoşti, că eşti
furnizorul lor. Nimeni nu va afla vreodată că tu ne-ai ajutat… Dar
trebuie să le aflu chiar astă-seară.
Julius West înăl ă privirea cu o expresie de mare surpriză în
ochi. Apoi fu cuprins de un hohot de râs isteric şi începu să se
bată cu mâinile pe coapse. Mai avea pu in şi se tăvălea pe jos de
râs.
— Oh, man, ce caraghios! Dar nu vezi, deşteptule, că dacă aş
face aşa ceva, m-ar omorî chiar în clipa în care pun piciorul afară
de aici, fără ca vreunul din to i sticle ii din Harlem să mă poată
apăra. Aş fi făcut bucă ele, bucă ele. Ştii că are haz prietenul tău,
îi spuse el lui Jeanie. Mai ai să-mi spui ceva?
Apoi, cu o privire încărcată de ură îl fixă pe Malko şi-i spuse:
— În plus, eu in mult la cei din Panterele Negre. Sunt singurii
care pot ine piept ticăloşiilor făcute de poli ie. Nici să nu- i treacă
prin minte că aş putea să lucrez împotriva lor. Şi acum, întinde i-o
de aici că vreau să dorm. Dacă mâine nu am un avocat, o să fac
un asemenea tămbălău că se va auzi până la Casa Albă.
Jeanie îi făcu un semn lui Malko să nu mai insiste. Ei ieşiră din
celulă. Jeanie se apropie de poli istul care făcea de gardă.
— Noi mergem să mâncăm un hamburger în fa ă. Să ne
anun a i dacă iese tărăboi şi, mai ales, nu chema i doctorul. Este
totul în regulă cu căpitanul.
Ea îi explică lui Malko:
— Îl cunosc eu pe Julius West. Este şi el un drogat. Peste vreo
oră o să înceapă să simtă lipsa drogului. Prima doză pe care a

122
cumpărat-o este pentru el. Când este în faza asta, ar face orice ca
să-şi primească doza. Dacă nu o primeşte, poate să şi moară.
Există acest risc. Chiar şi în cazul ăsta nu ştiu dacă va accepta să
vorbească. Toată lumea se teme de Pantere. Luna trecută, au
ciopâr it cu toporul pe un turnător. Au pus bucă ile într-un sac şi
l-au trimis la nevastă-sa.
— Trebuie să sperăm, zise Malko.
*
* *
Urletele se auzeau de la capătul culoarului. Erau atât de
sfâşietoare, încât te înfiorau. Prizonierii îşi astupaseră urechile. Un
fior de ghea ă îl străbătu pe Malko. Gardianul era cenuşiu la fa ă.
— Sper că ve i reuşi să-l calma i, zise el. Altfel va trebui să-l
mut de aici până mâine diminea ă. Nu sunt plătit ca să păzesc
nebuni.
Julius urla încontinuu, ca un animal înjunghiat. Jeanie era şi
ea palidă.
— S-a manifestat mai repede decât m-am aşteptat. Trebuie să ia
imediat drogul. Nenorocitul. Când te gândeşti că a venit din
Tennessee în Harlem ca să ducă o via ă fericită…
Ei ajunseră în fa a celulei. Julius era închircit pe jos, scuturat
de spasme, urlând, scuipând, vărsând tot din el. Când auzi
zgomot, se sculă brusc în picioare şi se apucă de bare.
Fără să vrea, Malko făcu un pas înapoi. Negrul făcuse spume la
gură ca un câine turbat, cu mâinile încleştate de gratii şi cu privire
de nebun. Când dădu cu ochii de Jeanie, începu să înjure, apoi să
o roage:
— Jeanie, cheamă doctorul, repede. O să crăp. O, mi-e rău, nu
mai pot, mă doare tot corpul.
— Te-ai gândit la ce te-am rugat?
Julius scuipă o obscenitate.
— Du-te după doctor, î i spun. Am nevoie de un shot6.
Jeanie nu se mişcă din loc, privind la zdrean a umană din fa a
ei. În unele păr i ale trupului, pielea negrului devenise străvezie şi i
se vedeau venele. El era sfâşiat de dureri atroce, iar creierul îi
clocotea. Bra ul drept făcut ciur de la injec ii începuse să
supureze. Vorbea întretăiat. Pe măsură ce trecea timpul, durerile
se amplificau. Totul era în func ie de puterea lui de rezisten ă, de
inima lui, dar avea să sufere îngrozitor până să intre în comă.

6 Doză (n.t.).
123
Julius ştia ce-l aşteaptă.
— Mă duc după doctor, numai dacă ne vei ajuta, zise Jeanie. Şi
chiar o să- i dau doza de care ai nevoie. i-am spus doar că este
ceva foarte important.
Negrul o privea ca şi cum nu o în elegea. Apoi scoase un hohot
lung şi disperat şi se lăsă să alunece pe pământ, fără să răspundă.
O secundă rămase ca năuc, apoi se ridică brusc şi începu să
chelălăie atât de îngrozitor, încât apăru gardianul. Jeanie era verde
la fa ă. Mâna ei se crispă pe mâna lui Malko.
— Riscăm să-l omorâm, zise ea.
Malko blestemă CIA şi profesa pe care şi-o alesese. Îi făcea un
lucru oribil acestei fete, care îşi risca via a. Doar nu era el cel care
rămânea în Harlem… Julius continua să urle, să gemă şi să
implore. În clipele de luciditate cerea cu disperare un avocat şi un
medic.
— Să mai aşteptăm pu in, ceru Malko.
Cei doi se îndepărtară. Julius încă nu ajunsese la limita
rezisten ei. Ei coborâră până la micu a cafenea. De astă dată însă,
comandară două por ii de J&B, fără să se consulte. Fără apă.
Peste un sfert de oră, gardianul veni după ei, înnebunit.
— Veni i repede! O să crape.
Ei urcară în mare viteză. Într-adevăr, Julius horcăia, lat pe jos.
Jeanie scutură din cap încruntată.
— Poate face un atac cardiac.
— Ce se poate face în cazul ăsta? o întrebă Malko.
— I se dă heroină. Organismul lui este complet otrăvit.
Julius nu mai ipa. Deschise ochii bulbuca i şi o văzu pe Jeanie.
Ea îşi feri privirea. Malko era complet stânjenit. Acest om urma să
moară din cauza lui. Deschise gura ca să-i spună lui Jeanie să-i
dea doza salvatoare, ca să nu-l mai vadă în starea asta.
— Îmi juri că nu spui nimănui? o întrebă Julius pe negresă cu
vocea sfârşită.
— Î i jur.
— Ce anume vrei să afli?
Atunci ea îi explică. El clătină din cap.
— Nu există decât un singur loc în care ei ar fi putut duce
ostaticii. La cartierul lor general din Harlem, în nord. Dar sunt
obligat să merg cu voi, altfel nu vor deschide.
— Vei fi protejat, îl asigură Jeanie. Ei nu te vor vedea.
Julius se strâmbă de durere.
— Nu-i nimic, doar că mi-e foarte rău. Fă-mi o injec ie repede.

124
După aceea, mergem.
Jeanie ieşi din celulă şi se întoarse imediat cu unul din
pachetele confiscate, o seringă şi apă. Ea dizolvă pulberea albă în
apă.
— Repede, repede, şopti negrul.
El îi smulse seringa imediat cum văzu că-i plină şi-şi înfipse
acul în coapsa stângă. Introduse lichidul atât de repede că scoase
un ipăt de durere. Malko şi Jeanie întoarseră capul să nu vadă.
Apoi îşi smulse acul din carne şi se lungi pe spate, cu ochii
închişi.
Încetul cu încetul respira ia deveni regulată. Negrul rămase
nemişcat trei sau patru minute, apoi redeschise ochii. Se sim ea
acum mai bine şi recăpătase o atitudine vicleană. El se ridică şi îl
privi pe Malko cu un aer bănuitor.
— Unde-mi sunt oalele? întrebă el. Vreau înapoi oalele mele.
Jeanie dădu un ordin gardianului şi acesta se duse să aducă
hainele. Julius se îmbrăcă cu repeziciune. Schimbarea lui era de
necrezut. Acum ochii îi erau vicleni, plini de răutate. Când termină
de îmbrăcat, se uită fix la Jeanie.
— Eşti o ticăloasă nenorocită. Era cât pe ce să mă omori.
Jeanie înăl ă din umeri fără să răspundă. Escorta i de gardian,
ei se duseră în biroul căpitanului. Înainte de a intra, Jeanie spuse
cu o voce dură:
— Să nu ne faci să ne plimbăm degeaba pentru că nu vei mai
primi o a doua doză decât atunci când lucrurile merg aşa cum
vrem noi.
Discu ia nu dură prea mult. Douăzeci de minute mai târziu,
Malko, Jeanie, Julius West şi doi poli işti se înghesuiau în Ford.
Negrul avea cătuşe la mâini. Alte patru maşini ale Biroului de
Narcotice îi urmau la o distan ă respectabilă, men inând legătura
prin radio.
— Unde mergem? întrebă Jeanie, în timp ce maşina rula pe
East River Drive.
— Trebuie să urcăm până la 125th Street. Este aproape de
Triboro Bridge. Ar fi mai bine să nu te ară i, căci î i vor găuri capul
tău de târfă.
Unul dintre poli işti îi trase o lovitură puternică ce îi tăie
respira ia.
— Cu doamnele trebuie să fii politicos, gunoiule.
Micul convoi se deplasa încet pe East Drive. Al Katz fusese trezit
din somn şi se afla în legătură constantă cu cartierul general al

125
FBI din New York. Cele patru maşini erau încărcate cu un arsenal
complet, din care nu lipsea şi o Bazuka, gaze lacrimogene şi veste
antiglon .

126
 Capitolul XV

— Aici este, spuse Julius cu o voce nesigură. Mâinile îi

tremurau, deşi îşi revenise complet după criză. Lui Jeanie îi era
milă de el. La urma urmelor, era doar un biet nenorocit, slab ca o
scândură, cu ochii înnebuni i de teamă.
— Totul va fi bine, făcu ea cu jumătate de voce.
Julius nu răspunse. Se uita spre casa în care era ascunzătoarea
celor din Mad Dogs. Maşina era oprită la intersec ia lui First
Avenue cu 128th Street. La o sută de metri mai încolo, era o casă
propusă pentru demolare, pe malul lui East River. La uşi şi la
ferestre erau bătute scânduri puse în cruce şi pancarde mari
indicau pericolul ce îi păştea pe cei care ar fi pătruns în incintă,
deoarece zidurile amenin au să se prăbuşească în orice clipă.
— Arată de parcă nu ar fi locuită, spuse Malko.
Ideea sa de a găsi ostaticii i se părea acum o adevărată nebunie.
New Yorkul oferea doar atâtea ascunzători… Omul acesta putea să
le spună orice. Oricum, nu era uşor să ii prea mult timp mai mul i
ostatici.
Casa asta ar fi putut fi un loc ideal. Nu avea vecini, iar fluviul
era alături şi oferea o cale de fugă.
— Ieri erau încă aici, spuse Julius. Le-am adus marfă.
— Ai văzut pe cineva străin pe aici? îl întrebă Malko.
Julius ridică din umeri.
— Hardughia asta e imensă. Are patru etaje. De câte ori vin,
coboară cineva şi facem târgul jos. Nu mă lasă să urc.
— Câ i sunt?
— Habar n-am.
— Sunt înarma i? întrebă poli istul.
Julius West rânji.
— Normal. Au nişte ditamai pistoalele cu care o să te găurească
de mai mare dragul, puişor.
Poli istul se foi, neplăcut impresionat.
— Dacă nu îi lua i prin surprindere, va fi un adevărat măcel. Au
de zece ori timpul necesar ca să-i lichideze pe ostatici. Dacă există
aşa ceva.
— Eu urc, spuse Jeanie. Doar nu se vor teme de o femeie. Eu

127
ştiu cum să mă servesc de un revolver. Şi de obicei îl cură şi pe al
so ului meu.
Malko clătină din cap.
— Dacă Julius vă trădează, nu vom putea să vă ajutăm. Mai
bine lăsa i un bărbat.
— Nu, mă duc eu, zise Jeanie.
Julius West începu să tremure ca o frunză. Jeanie îl privi cu
răceală.
— Dacă nu faci pe nebunul, vei primi suficientă heroină ca să te
pui pe picioare, la spune, cum se procedează?
— Bat de obicei la uşa laterală şi cineva vine. Înainte să
deschidă, întreabă cine este. După aia, deschide zăvorul şi-mi dă
drumul înăuntru. Nu durează niciodată mult.
— Ba i după un anumit cod?
— De două, de trei şi iar de două ori.
Jeanie îi zâmbi lui Malko.
— Eu voi încerca să-l neutralizez pe cel care vine jos. Dacă
treaba nu merge, nu va trebui să mai pierde i timpul.
Al Katz nu sosise încă. Şoferul Fordului tocmai alerta vasele din
Brigada fluvială. Apoi avu un schimb de consemne cu maşinile
poli iei şi se uită la ceas.
— Putem începe peste cinci minute, anun ă el. Tocmai bine, vor
sosi şi vasele vedetă.
*
* *
Un Oldsmobile negru se opri aproape în fa a casei părăsite. În el
se aflau patru poli işti. Unul din ei avea o Bazuka. Aveau misiunea
de a ataca intrarea principală imediat după ce efectul luării prin
surprindere avea să treacă. Alte două maşini sta ionau pe 128th
Street, iar agen ii din cea de a patra erau pregăti i să-i sară în
autor lui Jeanie. Toate comisariatele din Harlem erau în stare de
alertă. Toată poli ia din New York era gata să se îndrepte spre
această casă abandonată din East Side. Însă, pentru început, totul
cădea pe umerii lui Jeanie.
Prin parbrizul Fordului, Malko şi poli istul o văzură cum
pătrunde pe terenul viran. În imobil nu se vedea nici un semn de
via ă. Malko îşi armă revolverul extraplat. Jeanie avea la ea unul
de calibrul 38, special.
Julius se duse până la uşa blocată şi, după ce privi de jur-
împrejur, bătu. Cum pe partea aceea a imobilului nu exista nici o
fereastră, eventualii ocupan i ai casei nu putuseră să-l vadă

128
coborând din Ford. Poli istul de lângă Malko şopti:
— Fata asta e complet sărită dacă are curajul să meargă cu un
nenorocit ca ăsta.
*
* *
Jeanie asculta cu aten ie. Din interior nu se auzea nici cel mai
mic scâr âit. Ea îi făcu un semn lui Julius ca să bată din nou, dar
acesta făcu semn că nu. Era cenuşiu la fa ă din cauza fricii. Jeanie
sim i cum inima îi sparge pieptul. Acum era prea târziu ca să mai
dea înapoi. Vocea o făcu să tresară.
— Julius?
Era o voce răguşită şi joasă, care venea din spatele uşii.
Probabil că bărbatul vorbise cu buzele lipite de uşă.
— Da, eu sunt.
— Ce vrei?
— Mai am nişte marfă.
— Nu avem nevoie de nimic. Poate mâine.
Jeanie sim i că o cuprinde panica. Asta mai lipsea acum. Dar
Julius se descurcă bine.
— Mâine nu o să pot, trebuie să plec. Şi am nevoie de marafe i
acum.
— Bine, să văd, făcu vocea. Aşteaptă.
Jeanie auzi scările scâr âind, apoi, linişte. Ea număra clipele în
gând, ca să-şi poată domoli bătăile inimii. După un timp se auzi
un foşnet.
— Eşti singur? întrebă vocea.
Luat prin surprindere, Julius nu răspunse imediat, apoi
mărturisi:
— Am o surioară cu mine. Ar fi bine să o cunoşti, pentru că o să
mai vină şi ea cu marfă.
— La naiba, nu-mi place deloc treaba asta.
— Doar mă cunoşti bine, făcu Julius. Nu sunt probleme.
Tăcerea ce urmă le păru o eternitate.
Apoi, cu regret, vocea spuse:
— Nu te mişca. O să- i deschid.
Se auziră nişte zgomote şi uşa de lemn se deschise.
Jeanie văzu eava dublă a unei puşti de vânătoare. O mână
neagră îl trase pe Julius înăuntru, iar Jeanie îl urmă. La început,
nu putu să distingă nimic în întuneric. Apoi, la lumina unei
lanterne acoperite cu o pânză, îl văzu pe negrul gol până la brâu
care îndrepta puşca spre ea.

129
 Julius era livid. Celălalt întinse mâna.
— Unde-i marfa?
În spatele lui se afla o scară din lemn. Parterul era complet gol.
— Tu ai adus marafe ii?
Negrul o studia pe Jeanie cu aten ie. Julius scoase din buzunar
trei pache ele, dar negrul nu le dădu aten ie.
— Ce drăgu din partea ta să aduci o surioară, făcu el.
El se apropie de scară şi strigă:
— Harris!
Scara scâr âi şi, peste câteva secunde, apăru un alt negru. Nu
părea să aibă mai mult de douăzeci de ani. Primul negru o arătă pe
Jeanie cu capătul puştii.
— Julius ne-a adus un cadou. Ia-o tu primul.
Jeanie scoase un mic ipăt retrăgându-se spre uşă.
Negrul se apropie de ea şi-i băgă eava armei sub bărbie.
— Dezbracă-te, repede.
Jeanie îşi dădu seama că dacă nu se dezbracă, o va omorî.
Buzele îi tremurau, era ca paralizată, nu se gândise la aşa ceva. Îşi
lăsă geanta să cadă pe jos, Spera că nu se va apuca să o
scotocească.
Negrul cel tânăr se apropie şi o făcu să-şi scoată rochia pe cap.
Jeanie nu se împotrivi. Puşca era îndreptată în continuare spre ea.
Sim i cum o mână îi smulge slipul şi i-l scoate pe picioarele lungi.
Dintr-un col , Julius privea scena îngrozit. Tânărul nu se mai
osteni să-i scoată şi sutienul. Cu un brânci, o azvârli pe jos, peste
rochie. Cum fata încerca să se ridice, tipul cu puşca ipă:
— Rămâi întinsă.
Jeanie tremura din toate încheieturile.
— Haide, începe tu.
Tânărul se aşeză în genunchi, îşi desfăcu blugii şi se prăvăli
peste Jeanie. El o penetră foarte repede şi începu să se mişte
înainte şi înapoi. Nici unul nu scotea nici un cuvânt, dar pe obrajii
lui Jeanie se rostogoleau lacrimi grele.
Negrul scoase un grohăit de satisfac ie, apoi se opri, se ridică şi
se închise la nădragi.
Jeanie rămase paralizată, cu picioarele desfăcute şi cu ochii
închişi. Julius abia se ab inea să nu urle.
— Du-te şi cheamă-i şi pe ceilal i, spuse negrul cu puşca. Să
vină pe rând.
*
* *

130
 O limuzină lungă se opri în spatele maşinii în care stătea Malko.
Al Katz şi Chris Jones coborâră din ea şi i se alăturară lui Malko.
— Ei, cum stau lucrurile?
— Jeanie a intrat în casă de cinci minute, zise el. Nu în eleg ce
se petrece acolo.
Ochii cenuşii ai lui Chris Jones erau reci ca o elul.
— Dacă îi fac cel mai mic rău, e vai de mama lor.
Al Katz nu avea astâmpăr.
— Dacă într-un sfert de oră nu se întâmplă nimic, trecem la
asalt.
Malko scutură din cap.
— Nu. Este cu mult prea periculos pentru Jeanie şi pentru
ceilal i. Să mai aşteptăm pu in. Ea sau Julius vor ieşi şi vom afla
ce se întâmplă.
To i rămaseră tăcu i. Întreg cartierul se afla în stare de asediu.
Al Katz adusese cu el cincizeci de agen i federali. Pe to i pe care îi
putuse găsi la acea oră târzie. Două elicoptere ale poli iei survolau
zona, iar East River era blocat în amonte şi în aval de şase vedete
ale Brigăzii fluviale. Mai lipseau doar bombardierele ca să crezi că
eşti în Vietnam…
Dar toate acestea erau inutile pentru moment. Malko înăl ă o
rugă cerului ca totul să se petreacă cu bine. Mai ales, pentru
Jeanie.
*
* *
Unul câte unul, cei cinci negri care se găseau în casă o violară
pe Jeanie. Numai negrul înarmat cu puşca nu o atinsese. După ce
plecă şi ultimul dintre ei, el se apropie de fată şi îi atinse coapsa cu
patul puştii.
— Întoarce-te.
Ea se supuse. Ei o puse să stea în genunchi cu bra ele întinse
în fa ă şi cu capul lipit de pământ. Apoi o violă pe la spate. Jeanie
scoase un ipăt de disperare şi durere. După ce termină, negrul îşi
aranjă hainele şi îşi luă puşca. Îi aruncă un pumn de bancnote
mototolite lui Julius şi îi spuse:
— Spune-i să se îmbrace şi şterge i putina. Dacă mai ai de gând
să aduci pe cineva cu tine fără să ne previi, vă tai gâtul la
amândoi.
Julius adună bancnotele şi le băgă în buzunar. Jeanie îşi
îmbrăcase rochia şi slipul. Fa a îi era scăldată în lacrimi. Ea îşi luă
geanta şi, cu un gest firesc, băgă mâna înăuntru.

131
 Când o scoase afară, era înarmată. Timp de o frac iune de
secundă, chipul negrului cu puşca reflectă o stupefac ie totală.
Apoi văzu că mâna fetei nu tremura deloc, că revolverul era
adevărat şi că avea să moară.
Primul glon îl nimeri în gât. Şocul îl făcu să dea înapoi şi tuşi
ca şi cum s-ar fi sufocat. O spumă roşiatică îi apăru pe buze.
Jeanie apăsă din nou pe trăgaci. Glon ul pătrunse între ochiul lui
drept şi ureche şi ieşi afară împreună cu sânge şi fragmente de os.
Ochii negrului se stinseră. El scăpă puşca din mână şi se prăbuşi.
*
* *
Chris Jones âşni din maşină la primul foc de armă, luând-o
înaintea lui Malko. În mâna dreaptă avea o armă de calibrul 45, iar
în stânga, inea un Magnum 457.
Malko avu impresia că a trecut direct prin uşă, dar adevărul era
că Jeanie tocmai o deschisese. Dintr-un singur salt, gorila ajunse
la capul scării. O voce neliniştită întrebă:
— Julius?
Jeanie îşi lăsă pistolul să cadă şi îşi acoperi fa a cu mâinile,
scuturată de un plâns convulsiv.
Chris âşni sus pe scară şi se pomeni fa ă-n fa ă cu un negru în
chilo i şi cu o sticlă de bere în mână.
El deschise focul cu ambele arme deodată, iar negrul fu
spulberat pe loc. Se auzi trântindu-se o uşă şi o rafală de gloan e îl
întâmpină pe Chris pe palier. Abia reuşi să se arunce pe burtă. În
acelaşi timp, se auzi un ipăt de femeie.
Un al doilea negru ieşi dintr-o cameră inând în mână un imens
pistol automat. În grabă, uitase să-l încarce. Malko îl făcu sită. El
căzu cu capul în jos, cu jumătate din fa ă smulsă. Julius reuşi să
scape din casă şi o luă la fugă în zigzag. Cei patru agen i FBI
primiseră ordin să tragă în tot ce mişcă. Unul dintre ei puse la
umăr arma sa de calibrul 33 şi îi goli încărcătorul. Julius se
rostogoli ca un iepure în mijlocul drumului, apoi rămase nemişcat
în timp ce o baltă mare de sânge se lă ea în jurul lui. În acelaşi
moment, uşa casei zbură într-un nor de pulbere. Mai mul i poli işti
dădură buzna înăuntru.
Malko şi Chris Jones se aflau pe palier, lângă negrul deja mort.
Pe latura stângă, se afla o uşă încuiată, ciuruită de gloan e. De
după ea se trăgea în Chris. Alte două uşi erau deschise şi o femeie
ipa de la etajul de deasupra. Malko îl bătu pe Chris pe umăr.
— Acoperă-mă.

132
 Chris începu să tragă cu amândouă mâinile până când panoul
uşii începu să semene cu o dantelă. Malko traversă culoarul şi
urcă treptele. Palierul etajului trei era scufundat în întuneric.
ipetele femeii se auzeau din spatele uşii din mijloc. Malko se
repezi în ea şi o făcu praf. Când îl zări, un negru tânăr se ridică în
picioare îndreptând revolverul către el.
El trase de două ori. Gloan ele îl nimeriră pe Malko drept în
piept. Sub impactul şocului, el fu azvârlit înapoi spre zid. Era
ame it. Negrul făcu greşeala să lase arma în jos. Malko trase trei
focuri la rând. Cele trei gloan e îşi atinseră inta. Negrul se prăbuşi
cu fa a în jos.
Poli istul făcuse bine că-i dăduse vesta antiglon . Se opri în
mijlocul camerei. Peste tot erau întinse pe jos saltele. Iute, reuşi să
numere opt femei şi cinci copii. To i erau de culoare.
Una din femei îi sări de gât, plângând cu lacrimi fierbin i.
— Dumnezeule, credeam că vom înnebuni…
Chris apăru şi el în cameră şi se ghemui într-un col ca să-şi
reîncarce armele.
Era însă inutil. O rafală de mitralieră tocmai terminase şi
ultimul membru din Mad Dogs, care se afla la etajul inferior. Tot
imobilul gemea de poli işti. Rând pe rând, prizonierii începură să
coboare. Malko îi cercetă mai de aproape.
Fuseseră cu to ii mutila i. Le fusese tăiat fie lobul urechii, fie o
falangă. Nici copiii nu fuseseră cru a i. Două femei aveau o criză
de nervi. Malko le ajută să coboare, sărind peste cele două cadavre
ce zăceau pe palier. La parter, el o întâlni pe Jeanie, care plângea
cu sughi uri. Când îl văzu, ea i se aruncă în bra e şi câteva minute
lungi nu putu să scoată nici o vorbă. Apoi îi povesti ce se
întâmplase. Malko îi mângâia părul cu mişcări maşinale, în timp
ce trupul ei scuturat de plâns tremura în bra ele sale. Pre ul plătit
pentru voturile din Adunarea generală începuse să fie prea mare…
Al Katz încerca să-i reconforteze pe ostaticii elibera i. Era
îngrozitor de speriat. Nu se gândea decât la un singur lucru. Până
la vot mai erau doar o zi şi jumătate. Oare adversarul său ar fi
avut timp să prepare o nouă lovitură?

133
 Capitolul XVI

Discursul delegatului Republicii Populare Albania nu reuşea să-

i men ină treji pe reprezentan ii presei. Cu o încăpă ânare demnă
de toată lauda, bravul diplomat enumera mişeliile comise de State
Department începând cu anul 1951 pentru a împiedica intrarea
Chinei comuniste în ONU.
Din spatele peretelui din sticlă a sălii traducătorilor, Malko
supraveghea sala.
Acolo se aflau cei mai mul i şefi de delega ii, precum şi bărbatul
care lupta împotriva lor, misteriosul asiatic, pe care nimeni nu
reuşise încă să-l identifice. Cele şase cadavre ale membrilor
grupării Mad Dogs care se odihneau acum la morga din New York
nu mai putea fi de folos… Nimeni nu mai apăruse la casa
abandonată. Mai rămăseseră douăzeci şi patru de ore până la votul
pentru intrarea Chinei în ONU. Toate for ele poli ieneşti erau
concentrate pentru supravegherea delega ilor şi a familiilor lor.
Malko se uită la ceas. Femeile şi copiii ridica i de Mad Dogs urmau
să apară în câteva minute, păzi i cu cea mai mare străşnicie. Acest
lucru trebuia să provoace o reac ie. Malko era sigur că bărbatul
care se afla în spatele întregii diversiuni nu trebuia să părăsească
sala de şedin ă. Aşadar va reac iona într-un anumit mod. Poate că
va ieşi să dea vreun telefon. Toate ziarele dimine ii pomeneau de
asediul casei abandonate. Dar când ziariştii au ajuns acolo,
ostaticii fuseseră deja duşi în altă parte. În mod oficial nu se
vorbea decât de o opera iune a poli iei, îndreptată împotriva
extremiştilor de culoare.
Ziua care începea avea să fie extrem de încărcată. State
Department cerea o marjă de securitate de douăzeci la sută. Chiar
după recuperarea ostaticilor, rămânea o doză de incertitudine în
privin a delega ilor convinşi prin metode mai umane, ca de pildă,
un teanc gros de bancnote.
*
* *
So ia lui David Mugali pătrunse prima în locul rezervat
publicului de la Adunarea generală. După ea intrară şi celelalte
femei înso ite de copii, care luară loc în primul rând de scaune.

134
 Aproape imediat, unul dintre diploma i se întoarse şi îşi văzu
so ia. Cu repeziciune, el se ridică şi se duse la ea, fără să întrerupă
discursul albanezului. El traversă rândurile de scaune şi îşi sărută
fericit nevasta. Într-un sfert de oră, toate familiile erau reunite în
galeria exterioară ce înconjura holul central. Doar cei ini ia i
observaseră aceste mişcări în mul ime. Cei doisprezece delega i
care îşi regăsiseră familia îşi manifestau zgomotos bucuria,
înconjura i de o grămadă de agen i FBI.
Al Katz îşi făcu apari ia şi-i rugă pe diploma ii afecta i ca să-l
urmeze până în biroul destinat delega iei americane, aflat de
cealaltă parte a bulevardului. Voia să le dea anumite explica ii şi,
mai ales, să-i roage să păstreze o tăcere absolută. Cel pu in până
în clipa votului.
CIA era dispusă să-i despăgubească cu generozitate pentru frica
şi pentru neplăcerile suferite.
*
* *
Colonelul Tanaka crezu că-i cade cerul în cap. Aşezat printre
membrii delega iei japoneze, el îl asculta distrat pe delegatul
Albaniei, când îl văzu pe vecinul lui, delegatul jamaican, a cărui
so ie fusese răpită, că se ridică. Intrigat, el îl urmări cu privirea
până în clipa în care acesta căzu în bra ele consoartei sale.
Primul impuls al japonezului fu să se ridice şi să dea fuga la
telefon. Dar se stăpâni şi rămase nemişcat, cu gândurile
învălmăşite. Încă o dată, alia ii săi eşuaseră. Ca toată lumea, el
citise în ziare despre casa asediată. Dar nu văzuse nimic despre
ostatici sau despre Panterele Negre. Or, în fiecare săptămână
aveau loc ciocniri violente între for ele de ordine şi membrii acestei
grupări teroriste.
Încercă să ghicească ce se întâmplase. Lester era foarte sigur pe
oamenii săi şi nu putea fi bănuit de trădare. Mad Dogs erau
hăr ui i de FBI. El se gândi la bărbatul blond. Ce bine ar fi fost
dacă l-ar fi scos din circuit… Era vina lui. Încă o dată, îşi
subestimase adversarul. Acest lucru costase mult Japonia, făcând-
o să piardă războiul. Tanaka era atât de absorbit de gândurile sale,
încât începu să aplaude discursul albanezului, antrenat de
ungurul de lângă el. Se opri sub privirea îngrozită a şefului
delega iei japoneze şi lăsă capul în jos: asta mai lipsea acum! El
avu grijă să rămână împreună cu delega ia sa, ca să nu se facă
remarcat. Îi reperase deja în sală pe agen ii FBI. Erau la fel de
vizibili ca nasul în mijlocul fe ei.

135
 O grimasă amară îi strâmba gura. Tot necazul se întâmplase
doar din cauza tâmpi ilor de negri care au vrut să se joace cu
explozibili. Îi venea să înnebunească nu alta. Cheltuise nişte sume
atât de fabuloase şi, pentru ce? Imediat cum găsi un prilej, se
despăr ii de colegii săi şi se grăbi către parchingul de la subsol. Nu
voia să rişte să dea telefon din interiorul clădirii ONU.
Cu tenacitatea specifică rasei sale, Tanaka nu-şi abandona
misiunea. În 1945, reuşise de unul singur să arunce în aer un
portavion. Regreta amarnic că nu are la el un altar portabil şintoist
ca să se reculeagă.
Opri Mercedesul la col ul lui 38th Street, în fa a unei cabine
telefonice. Spera ca FBI-ul să nu fi dat de urmele lui Lester. Îi
răspunse chiar vocea şefului grupării Mad Dogs. Părea destul de
adormit. Adevărul era că negrul alerga toată noaptea, iar ziua se
odihnea.
— Ce mai ştii despre ostatici? îl întrebă Tanaka sarcastic.
— Nimic nou, făcu Lester. Nu au telefon instalat acolo. Probabil
că şi-au cam pierdut răbdarea.
— Chiar aşa, pentru că tocmai şi-au făcut apari ia la Adunarea
generală, spuse japonezul cu un glas tăios.
Lester începu să înjure de mama focului.
Nici nu încercase să întrebe dacă nu este vorba de o glumă
proastă. Nu era genul lui. Lester nu mai în elegea nimic. În seara
din ajun chiar, totul mergea foarte bine. Resemnat, Tanaka îi
spuse pe scurt ce scriau ziarele.
— Porcii! spuse negrul. Mi-au ucis fratele.
— Sunt profund dezolat, replică rece japonezul. Şi eu am
pierdut pe mul i dintre prietenii mei. Îmi trebuie cel pu in şase
voturi sigure.
Lester trase o înjurătură printre din i.
— Altfel, riscăm să pierdem partida. Şi ve i fi răspunzător
pentru asta. Nu vă rămâne prea mult timp ca să ac iona i. Este
inutil să căutăm să o luăm de la capăt, pentru că familiile
delega ilor sunt acum protejate de FBI, zi şi noapte. Au mobilizat
foarte mul i oameni pentru asta.
Negrul nu se oprea din înjurat. Răbdător, Tanaka aşteptă să
înceteze. În cele din urmă, Lester îl anun ă:
— Am o idee, dar vă va costa scump.
— Nu contează, totul este să meargă, făcu Tanaka cu inima
sfâşiată.
— A i auzit până acum vorbindu-se de „profet”? întrebă Lester.

136
 — Nu. Cine este?
— Şedin a hotărâtoare va avea loc mâine?
— Da.
— Bine. Atunci conta i pe mine. Va fi un circ de toată
frumuse ea.
— Pe mine nu mă interesează circul, remarcă Tanaka acru.
Vreau ca rezultatul să fie eficace.
— N-ave i nici o teamă, făcu Lester. Am de plătit o poli ă mare
porcilor.
*
* *
Nici unul dintre delega ii ale căror familii fuseseră răpite nu
făcuse nici cea mai mică destăinuire în legătură cu identitatea sau
cu personalitatea agresorilor. Singura certitudine era că erau şi ei
tot negri. Era clar că asta nu avea să amelioreze raporturile între
negrii africani şi omologii lor americani.
Al Katz reuşise să-i convingă să păstreze o tăcere absolută
asupra celor întâmplate.
Din fericire, trei sferturi din numărul delega ilor prezen i
depindeau în întregime de State Department din punct de vedere
financiar. Asta aranja bine lucrurile. Însă nimeni nu ştia ce mai
putea pune la cale misteriosul lor adversar!
Malko sosise la biroul lui Al Katz pe care îl găsi fierbând de
furie. Îi era ruşine de ara sa şi frică pentru rezultatul votului de a
doua zi. La cererea sa, pe pere ii biroului fuseseră instalate mai
multe panouri, care indicau voturile precedente şi ab inerile. Un
panou îi indica pe şefii delega iilor participante. To i erau proteja i
cu discre ie de FBI, în afara incintei ONU.
Se cunoşteau itinerariile lor, oră cu oră.
Privind panourile, Malko avu brusc o idee. Era ceva ce nu putea
face nimănui rău însă putea recupera două voturi.
— La Washington se află reprezentan ii Yemenului şi ai
Ugandei, ca să-şi consulte ambasadorii, spuse ei. Am o idee.
Al Katz ridică privirea lui albastră şi neliniştită.
— Ei, doar nu ave i de gând să-i ridica i. Nu am de gând să…
— Ar trebui să vă fie ruşine de asemenea gânduri. Eu, o Alte ă
Serenisimă, să mă ocup de un kidnapping ordinar? Astea sunt
metode folosite numai de ticăloşi. Se poate proceda cu mult mai
elegant.
El începu să-i expună lui Katz ideea sa. Când plecă din birou,
americanul încă se mai inea cu mâinile de burtă, de râs. Era

137
pentru prima dată că se destindea de la începutul acestei misiuni.
Malko dădu un telefon la Spitalul Bellevue, unde fusese
transportată Jeanie. Avusese grijă să-i trimită un buchet enorm de
trandafiri roşii, împreună cu cartea sa de vizită, la prima oră. I se
făcu legătura cu ea. Fata avea vocea slăbită, îndepărtată, Încărcată
cu lacrimi.
— O, vă mul umesc. Mi-a i făcut o bucurie atât de mare!
Ea se referea la flori. Era pentru prima oară în via a ei că
primise flori. Colegii de la comisariat o considerau ca pe o
frumoasă bucată de carne neagră, pe care era bine să sari dacă
aveai în apropiere un col de masă liber. Nici unul nu ar fi cheltuit
nici cincizeci de cen i ca să-i cumpere un buche el de margarete.
*
* *
Zborul cu numărul 563 al companiei Eastern Airlines tocmai
decola din Washington DC7.
Avea trei ore de zbor până la New York, La Guardia. Era un mic
Boeing 737. În afară de stewardese, la bordul lui nu se aflau decât
bărba i. To i păreau, a fi nişte oameni de afaceri care se întorceau
la familiile lor sau la o prietenă din New York.
To i erau foarte înseta i.
Nici nu se ridicase bine avionul de la sol, că şi începură să
comande tot feluri de băuturi răcoritoare. Fiecare pahar costa un
dolar, care se plătea în avans. Cei mai mul i pasageri comandară
de la început câte două.
Doi dintre ei, oameni în toată puterea vârstei, care semănau vag
unul cu celălalt, comandară câte trei. Când le auzi comanda, pe
stewardesă o pufni râsul.
— Ave i grijă că o să vă cam clătina i pe picioare când ve i
coborî din avion. Să nu ave i necazuri cu so iile.
Pentru moment, nu se întâmplă nimic deosebit. Câ iva dintre
călători se cam încinseseră făcând curte stewardeselor blazate.
Cerul era senin şi chiar şi la New York era timp frumos. Zborul
563 fu o cursă fără probleme, cu excep ia faptului că unul dintre
pasageri îşi uită geanta diplomatică într-o plasă.
Cei doi pasageri din primul rând îşi terminaseră băuturile. Ei se
consultară din ochi, apoi se ridicară deodată. Unul dintre ei
rămase în picioare în mijlocul culoarului, în vreme ce al doilea se
îndreptă către cabina pilo ilor, străbătând culoarul de la clasa

7 District of Columbia (n.a.).

138
întâi. Imediat, el se ciocni de stewardesă.
— Este prea târziu ca să mai be i, făcu tenden ios aceasta. Vă,
rog să vă ocupa i locul.
— Dar nu vreau să beau, făcu tipul. Vreau doar să vorbesc cu
comandantul de bord.
Stewardesa scutură din cap.
— Este imposibil. Trebuie să merge i la locul dumneavoastră.
Deodată ea văzu revolverul cu reflexe albastre în mâna lui
dreaptă şi scoase un ipăt.
— Este o glumă?
— Nu, este adevărat, iar noi dorim să mergem în Cuba, făcu
bărbatul.
El o împinse pe femeie în cockpit, inând arma la vedere.
— Face i un viraj către Cuba, îi ordonă el pilotului, cu arma
înfiptă în ceafa lui. Trebuie să aterizăm la Havana. Nu are sens să
vă împotrivi i. În avion mai este cineva care se ocupă în acest
moment de pasageri. Nu ave i voie avertiza i aeroportul La
Guardia.
Pilotul nu încercă nici cea mai vagă împotrivire. Până acum
fuseseră deturnate vreo douăsprezece aparate ale companiei către
Cuba. Treaba asta devenise o adevărată rutină. Cu toate acestea,
el se uită surprins la agresorul său. Nu semăna deloc cu tinerii
hirsu i şi isterici care se îndreptau de obicei către Cuba. Era un
bărbat bine îmbrăcat, cu părul tuns scurt şi se exprima perfect.
În sinea lui, pilotul îşi spuse că timpurile se schimbaseră mult
şi că nu mai puteai avea încredere în nimeni.
Boeingul se îndreptă către est, iar comandantul de bord luă
microfonul ca să-i avertizeze pe pasageri că nu vor ateriza la New
York decât după două zile.
Bărbatul cu revolverul rămăsese în fa a cabinei. El se întreba ce
vor gândi oare cubanezii dând vor afla că agen ii FBI se ocupau cu
deturnarea avioanelor către Cuba. Era mai bine să nu afle de asta
niciodată. El ar fi dat orice ca să afle care era motivul pentru care
CIA dorea să deturneze un avion american către Cuba.

139
 Capitolul XVII

Mamadu Rikoro se afla într-o dilemă îngrozitoare. Mototolea

nervos în buzunar chitan a pe care o primise de la banca sa şi îl
asculta distrat pe reprezentantul Columbiei care împroşca cu noroi
Statele Unite. Vecinul său, un delegat din Est, asculta cu
religiozitate. El se întoarse către Mamadu – mereu dornic să
cucerească simpatia unui reprezentant de culoare – şi îi adresă un
zâmbet larg. Rikoro îi răspunse cu o uşoară grimasă. Era clar că
vecinul său nu avea probleme ca ale sale. El nu era decât
purtătorul de cuvânt al guvernului său. Dacă nu se supunea,
putea fi împuşcat şi cu asta se termina totul. Nu putea să mai aibă
nici un fel de probleme de conştiin ă care să semene cu ale sale.
Rikoro îşi trecu mâna prin părul cârlion at. Nu reuşea să
găsească o solu ie satisfăcătoare.
Chiar în acea diminea ă, primise de la banca sa vestea că se
făcuse un virament de trei mii de dolari în contul său. Acest
virament era de provenien ă anonimă. În fiecare an, înainte de
votul pentru China, el primea o sumă identică în contul său.
Reprezenta o modestă contribu ie din partea unor binefăcători
americani anonimi.
Era evident că el ceda această sumă ministrului său, iar acest
dar era considerat ceva aproape legal. La urma urmelor, America
era o ară bogată, iar ării lui îi păsa prea pu in de China
comunistă.
Pe de altă parte însă, existau încă cincizeci de mii de dolari pe
care el îi primise în mod imprudent cu două săptămâni mai
devreme. Ca să facă exact contrariul. Iar frumoasele bancnote
luaseră deja drumul către Elve ia.
Bineîn eles că acest lucru avea să facă ceva valuri. Rikoro avea
să fie chemat repede acasă. Însă cu zece sau cincisprezece mii de
dolari el spera să înăbuşe şi protestele cele mai agresive. Deja se
cam săturase de New York. Îi era un dor năprasnic de soarele
african. Pe de altă parte însă, aici făcea economii considerabile.
So ia sa se obişnuise deja cu oraşul.
Era într-o adevărată dilemă. Tare ar fi vrut să împace şi capra şi
varza! Dacă votul ar fi fost secret el ar fi putut să scape uşor cu o

140
minciună.
— Am trista obliga ie să vă anun că am aflat cu o profundă
triste e despre moartea lui Dato Mohammed Ismail Ben
Mohammed Yussof, reprezentantul permanent al Malaieziei la
Na iunile Unite, spuse preşedintele. Rog pe membrii Adunării
generale să se ridice şi să păstreze un moment de reculegere în
memoria dispărutului.
Mamadu Rikoro se ridică automat. El nu trebuia să se prefacă
pentru a arbora un aer trist. Cu capul aplecat înainte, el continua
să se gândească la problema sa. Cu sufletul sfâşiat, el se hotărî.
Minutul său de reculegere fu pentru cei cincizeci de mii de
dolari. Se gândea că mai multe intrări regulate valorau mai mult
decât o lovitură la pocher. Trebuia însă să-şi prevină comanditarul
şi să-i ramburseze acestuia suma.
După suspendarea şedin ei, el se repezi la prima cabină
telefonică şi sună la numărul pe care îl ştia pe dinafară. Era gata
să renun e la cele cincizeci de mii de dolari. Când omul lui ridică
receptorul, îl explică în cuvinte discrete că primise banii, dar că
dorea să rămână fidel primului său angajament. Apoi, cu inima
împăcată, puse receptorul în furcă. Nu-i mai rămânea decât să
aştepte votul de a doua zi. Era mult mai greu să dea cel de al
doilea telefon. El se duse să-şi cumpere un Pepsi de la un automat
înainte de asta. Apoi formă numărul, rugându-se la Dumnezeu ca
nimeni să nu răspundă.
*
* *
Malko tocmai bea o cafea la bar când apăru Chris Jones.
— Al Katz vrea să vorbească imediat cu dumneavoastră, spuse
el.
Malko se duse imediat la cea mai liniştită cabină telefonică. Al
Katz era în pragul isteriei.
— Avem deja o pistă, izbucni el. Tocmai m-a sunat un tip,
Mamadu Rikoro. Este unul de pe listele noastre de plată. El mi-a
spus că a fost contactat, dar că s-a hotărât să ne rămână fidel.
Trebuie să dăm de el cu orice pre .
— Unde se află?
— Dacă aş şti, eram deja după el. Găsi i-l dumneavoastră.
Malko se îndreptă către bar. Nici urmă de Rikoro. Era ora cinci
şi cea mai mare parte a delega ilor plecase. El telefonă la sediul
delega iei, la el la hotel, se duse chiar şi la cafeneaua personalului,
dar nu găsi nici cea mai mică urmă a lui Rikoro. Şedin a reîncepea

141
peste o oră şi avea să dureze până la opt sau la nouă. Poate că îşi
va face apari ia până atunci.
Malko o rugă pe telefonista de la bar să facă un apel la fiecare
cinci minute, căutându-l pe Mamadu Rikoro. Îl lăsă pe Chris să
aştepte în fa a oficiului.
Milton Brabeck se instalase în fa a imensei intrări şi cerea
numele fiecărui delegat de culoare care trecea pragul ONU. Toată
lumea credea că este un nou angajat care face exces de zel.
*
* *
Când colonelul Tanaka se întoarse la hotelul său, descoperi
mesajul lui Lester care îi cerea să îl sune urgent. Fu sigur că se
anun a o nouă catastrofă. Lester avea ordin să nu-l deranjeze
decât în cazuri de extremă urgen ă.
El telefonă de la cabina ce se afla la o distan ă de o sută de
metri de hotel. Lester era nebun de furie.
— Un negru împu it vrea să ne fraierească! lătră el.
Tanaka îşi tamponă fruntea.
Era cald şi se topea asfaltul în aerul îmbâcsit de mirosuri şi de
gaze de eşapament. Umiditatea era îngrozitor de ridicată. Cu toate
astea, trebuia să-şi păstreze calmul.
— Vorbi i mai clar, făcu el.
Şeful grupării Mad Dogs abia reuşea să nu se bâlbâie din cauza
furiei. Tanaka asculta. Brusc, sim i cum îl lasă puterile. De astă
dată, avea să rezolve chiar el lucrurile. Nu avea altă solu ie.
— Trebuie să-l sun din nou peste o jumătate de oră, zise Lester.
El îi dădu numărul de telefon. Era la Organiza ia Na iunilor
Unite. Tanaka puse telefonul în furcă şi sună imediat la numărul
cel nou. Răspunse o voce de femeie. Era biblioteca din sediul ONU.
El întrebă de Mamadu Rikoro, iar femeia îi făcu legătura cu acesta.
Diplomatul era isteric. Lester îl terorizase. Era pregătit să se
adreseze FBI-ului. Tanaka adoptă tonul cel mai blând, asigurându-
l că îl în elege perfect. Putea să ramburseze suma pe care o
primise? Asta era tot ce i se cerea să facă. Rikoro se mai linişti un
pic. El întrebă cu cine stă de vorbă.
— Sunt comanditarul dumneavoastră, zise amabil colonelul
Tanaka. Sunt convins că putem aranja lucrurile cum este mai bine
pentru amândoi. Şi poate că, altă dată…
Uşurarea lui Rikoro era vădită. El întrevăzu chiar posibilitatea
unui şantaj fructuos!
— Haide i să ne întâlnim în sala Consiliului de tutelă, propuse

142
Tanaka. Acolo vom fi linişti i.
Normal. Nu existau decât două teritorii aflate sub tutelă: Pago-
Pago şi un obscur hectar cu păduri virgine din Indonezia…
Consiliul cu pricina nu se reunea niciodată.
Mamadu Rikoro găsi că locul este destul de discret. Nici el nu
era dornic de publicitate.
Tanaka închise telefonul şi respiră adânc aerul umed. Abia avea
timp să mai treacă şi pe la hotel înainte de a merge la ONU.
*
* *
Marea sală a Consiliului de tutelă era complet pustie. Rikoro se
aşeză pe un scaun şi îşi aprinse o igară. Nimeni nu-l văzuse
intrând. Se sim ea foarte bine dispus. Încă mai spera să salveze
cele cincizeci de mii de dolari. Bineîn eles că nu avea de gând să
semneze nimic. Ceilal i trebuiau să se mul umească cu cuvântul
lui de onoare. Uşa se deschise şi auzi zgomot de paşi, înăbuşit de
mocheta groasă. El întoarse capul, surâzător. Zâmbetul îi împietri
când zări revolverul, dar nu mai avu timp să strige.
Calm, colonelul Tanaka trase trei gloan e în capul lui Mamadu
Rikoro, deşi încă de la primul glon îi făcuse zob creierii. Se auziră
trei zgomote înăbuşite cu ajutorul amortizorului. Era un model de
armă extrem de sofisticat, care îngloba şi camera de ejec ie. În
plus, acustica acestei săli fusese întotdeauna deplorabilă.
Mamadu Rikoro se prăbuşi din fotoliul său. Colonelul Tanaka se
apropie de el şi împinse cadavrul cât mai departe posibil, ca să fie
invizibil la prima vedere. Din fericire, diplomatul nu era prea
corpolent. Mirosul de pulbere arsă se împrăştie în aer. Sala stătea
însă mai mult închisă, nefiind vizitată decât de grupurile de turişti.
La întâmplare, Tanaka coborî treptele amfiteatrului ca să poată
ieşi pe uşa de lângă barul delega ilor. El o deschise chiar în clipa
în care gardianul se întorcea cu fa a la el. Acesta îl văzu bine pe
Tanaka. Văzându-l însă că intră în bar, nu reac ionă deloc.
Anumi i delega i obişnuiau din când în când să se retragă în
liniştea sălii Consiliului de tutelă pentru o scurtă siestă sau pentru
o legătură sentimentală cu vreuna din secretarele de la sec ia de
traduceri.
Tanaka merse până la cafenea, unde se întâlni cu ceilal i
membri ai delega iei japoneze.
*
* *
Leşul lui Mamadu Rikoro ar fi rămas mai multe zile acolo dacă o
143
anumită doamnă, pe nume Mrs Thins din Topeka, Kansas, nu ar fi
fost chinuită de o puternică durere de picioare după lunga vizită pe
culoarele Organiza iei Na iunilor Unite.
Ea se strecură afară din grupul de turişti şi se adăposti într-
unul din fotoliile moi din sala Consiliului de tutelă. Din păcate, nu-
şi putu întinde picioarele îndurerate. Coborând privirea, ea văzu
jos ceva închis la culoare. Crezând că este vorba de un obiect, ea
întinse mâna.
Pipăi capul lui Mamadu Rikoro.
Urletul ascu it al doamnei Thins întrerupse brusc prelegerea
ghidului. Doi gardieni îşi făcură imediat apari ia crezând că este
vorba de o criză de nervi.
— Este un cadavru, plânse doamna Thins, după care căzu
leşinată.
*
* *
Micul birou al colonelului MacCarthy era învăluit în fum.
Colonelul părea foarte deprimat. Două cadavre într-o săptămână,
era cu mult prea mult. Mai mult, de data asta nu mai putea spune
că este vorba de o crimă sadică.
— Aici este mâna unui profesionist, murmurase Al Katz.
Ucigaşul adunase duliile goale. Pe masa colonelului MacCarthy
era etalat tot con inutul buzunarelor lui Mamadu Rikoro. Dar nu
era nimic acolo care să aducă o lumină pentru ca ancheta să poată
avansa cu ceva.
Unul câte unul, gardienii se perindau ca să depună mărturie. În
principiu, nimeni nu ar fi putut pătrunde în respectiva sală, în
afară de turiştii înso i i de ghizi şi de delega i. Oricum, alegerea era
oribilă…
— Cred că l-am observat pe ucigaş, mărturisi unul dintre
gardieni. Este un bărbat mic şi brunet. Era cu spatele. A fost oprit
de colegul meu la intrarea în bar. Când am văzut că este OK, eu
nu am mai insistat.
Colonelul MacCarthy îl chemă pe gardianul respectiv. Acesta
nu-şi mai amintea de nimic. Controla în mod automat pe to i cei
care pătrundeau în incinta barului. Nici nu se uita la chipul lor, ci
numai la legitima ii. Prin fa a lui treceau poate o sută de inşi pe
oră. Iar de la celălalt nu putură afla mai mult.

144
 Capitolul XVIII

Cele două călugări e treceau cu pas maiestuos prin fa a statuii

filiforme oferite de Nigeria şi intrară în barul delega ilor. Gardianul
de serviciu ezită să le oprească, apoi se hotărî cu întârziere: cele
două negrese, maiestuoase în rochiile lor albe, se pierduseră deja
în mul imea din barul delega ilor. Era ultima suspendare de
şedin ă înainte de votul definitiv care restabilea drepturile legitime
ale Republicii Populare Chineze.
Desigur gardianul ar fi putut să le găsească uşor, dar nu avea
voie să-şi părăsească postul.
Delegatul Voltei Superioare se întoarse: cineva îl strigase. El se
pomeni fa ă în fa ă cu o negresă cu ochi căprui imenşi şi cu un aer
blând. Rochia ei albă de călugări ă nu reuşea să-i ascundă trupul
plin de gra ie.
— Cu ce vă pot fi de folos, măicu ă? o întrebă el plin de respect.
— Aş dori să stau de vorbă cu dumneavoastră, spuse călugări a
cu glasul scăzut.
Cu siguran ă, voia bani, în numele fraternită ii de rasă.
— Ne pregătim să intrăm în şedin ă, îi explică diplomatul. Iar eu
sunt singurul reprezentant al ării mele.
— Nu vă re in mult, insistă călugări a. Doar câteva minute. Am
să vă comunic ceva extrem de important.
Intrigat, delegatul căută cu privirea un loc mai retras. Era însă
atâta înghesuială încât nu reuşi să găsească un loc liniştit.
Călugări a îl scoase din impas.
— Am putea face câ iva paşi la parter, sugeră ea. Acolo e mai
multă linişte.
Delegatul din Volta Superioară acceptă imediat. Ei trecură pe
lângă paznic şi coborâră la parter. Galeria interioară era aproape
pustie.
Zâmbitor, negrul se întoarse către sora lui de culoare.
— Aşadar, cum vă pot ajuta?
Negresa zâmbea îngereşte cu ambele mâini băgate în faldurile
largi ale rasei.
— Simplu, trebuie să veni i cu mine.
Diplomatul tresări surprins.

145
 — Cu dumneavoastră? Dar îmi este imposibil. Şedin a trebuie
să înceapă peste o jumătate de oră. Trebuie să votez.
Zâmbetul interlocutoarei sale deveni şi mai angelic.
— Cu toate acestea ve i veni.
În acelaşi moment, el văzu eava unul revolver Parabellum
îndreptată spre pântecele lui şi voi să se ferească. Dar se izbi de
perete.
— Dar sunte i de-a dreptul nebună! făcu el cu o voce gâtuită.
Cred că glumi i.
Gura mare a negresei surâdea în continuare, dar ochii îi erau de
ghea ă.
— Mă ve i întovărăşi, îi ordonă ea. Vom ieşi de aici şi ne vom
urca într-o maşină care ne aşteaptă. Dacă vă supune i, nu ve i pă i
nimic.
— Dar ce anume urmări i? protestă diplomatul. Nu am nici un
ban asupra mea…
— Nu vreau bani, spuse călugări a. Vă vom da drumul imediat
după vot.
Delegatul Voltei Superioare tresări.
— Dar este ridicol. Voi povesti ce mi s-a întâmplat, iar votul va fi
anulat.
Negresa vorbi cu un ton calm dar amenin ător:
— Nu ve i spune nimic, altfel ve i fi executat chiar dacă toată
poli ia ar încerca să vă apere. Dacă sufla i un singur cuvânt, ve i
muri.
Delegatul sim i că spune adevărul. Auzise că se întâmplaseră
lucruri stranii la New York. Că anumite organiza ii criminale erau
atotputernice… Fu cuprins de o panică îngrozitoare. eava armei
era înfiptă în stomacul său. Ea era prelungită de un amortizor.
— Grăbi i-vă, îi porunci femeia. Dacă încerca i să fugi i, vă
împuşc.
Ea puse revolverul în buzunar, dar el îi vedea forma prin pânza
rasei călugăreşti. Îi era prea frică pentru a mai reflecta. Ca un
automat, el o urmă. Esplanada din dreapta gemea de lume. Era
locul unde se adunau turiştii. Negresa mergea alături de el, foarte
aproape şi, la fiecare pas, el sim ea cum eava revolverului îi atinge
şoldul.
Când ajunseră în dreptul grilajului de la intrare, trebuiră să
străbată un grup de turişti. Delegatul recunoscu pe unul dintre
ghizi, o fermecătoare chinezoaică căreia îi făcuse curte şi îi adresă
un zâmbet crispat. Ea îi întoarse zâmbetul în mod automat,

146
încercând să străbată grupul de turişti, călugări a fu nevoită să se
separe de delegat. În mod instinctiv, ea scoase pe jumătate arma
din buzunar.
În acea frac iune de secundă, Lo-ning observă arma. Negresa se
afla deja pe trotuar, dincolo de grilaj şi îl ajungea pe delegat.
Chinezoaica se întrebă dacă nu cumva a visat. Îşi aminti însă de
zâmbetul ciudat şi crispat al diplomatului. Ceva extrem de
anormal se petrecea chiar sub nasul zecilor de agen i, obliga i să
asigure buna desfăşurare a votului.
Lăsându-şi de izbelişte grupul de turişti, ea o luă la sănătoasa
către bar, unde spera să-l găsească pe Malko. Dar deodată se
răzgândi. Ca să câştige ceva timp, ea se repezi la un telefon şi
alertă sec ia chineză. Aceştia aveau sarcina să dea alarma.
*
* *
Abia la a patra călugări ă pe care o văzu că intră în barul
delega ilor, gardianul bănui că ceva nu este în regulă. Două dintre
ele ieşiseră înso ite de câte un delegat. Acum era însă prea târziu.
Negresa ieşise deja înso ind un african care îi ajungea până la
umăr. După vreo sută de metri, călugări a văzu că-i ies în
întâmpinare doi chinezi, care mergeau la distan ă unul de celălalt.
Ca şi cum ar fi vrut să-i bareze calea. Ea îl trase pe african de bra
ca să treacă pe partea dreaptă şi să ajungă la scara cea mare.
Chinezii începură să alerge după ea. Se auziră două zgomote
surde. Unul dintre chinezi se prăbuşi pe covor şi rămase nemişcat.
Celălalt se strecura încet de-a lungul unei splendide tapi erii
chinezeşti. Călugări a îl trăgea de bra pe african, amenin ându-l
cu arma. Diplomatul era prea speriat ca să mai poată ipa după
ajutor, când trecu prin fa a gardianului.
Oricum, gărzile nu erau înarmate.
*
* *
Ceva mai târziu, Secretarul general al Organiza iei Na iunilor
Unite fu extrem de surprins când se întâlni pe palierul etajului
treizeci şi opt cu un individ care îl salutase politicos, fără să se
ostenească să-şi ascundă un Smith & Wesson de calibru mare care
l-ar fi făcut să moară de invidie pe Pecos Bill. Acesta era unul din
micile păcate ale lui Chris Jones. Diplomatul îşi zise că era timpul
să se întoarcă în ara lui. Dacă până acum nu reuşise să împiedice
nici un război, cel pu in izbutise să men ină pacea pe culoarele
ONU.
147
 Capitolul XIX

De data asta, colonelul Tanaka voia să fie liniştit. El asista la

ieşirea din clădire a falselor călugări e, stând la volanul
Mercedesului său, parcat chiar lângă intrarea principală.
Totul părea că se desfăşoară cu bine. Cele două maşini ale
oamenilor lui Lester erau oprite pe cealaltă parte a bulevardului.
Tanaka îi număra satisfăcut pe delega ii aduşi afară. Balan a se
înclina din nou în favoarea lui. Lester avusese o idee bună.
Delega ii aleşi de el proveneau din ări extrem de obscure. Faptul
că nu ar fi apărut la şedin ă nu ar fi şocat pe nimeni. Era un lucru
notoriu ca unii delega i să se ab ină de la vot absentând.
Cele două maşini demarară.
Portiera Mercedesului se deschise cu brutalitate în momentul în
care Tanaka ambreia motorul. În ciuda sângelui său rece, Tanaka
tresări. O chinezoaică tânără îşi vârî capul în maşină, cu un aer
înspăimântat.
— Domnule, lăsa i-mă să urc. Repede. Au fost răpite nişte
persoane. Sunt în cele două maşini din fa ă. Trebuie să le
urmărim.
Colonelul Tanaka crezu că-i cade tot muntele Fuji-Yama în cap.
Era tot ce-i lipsea acum. Tulburarea sa era sinceră.
— Nu în eleg nimic, domnişoară. Ce s-a întâmplat?
Chinezoaica se urcă alături de el şi îi spuse cu o voce autoritară:
— Urmări i cele două maşini, cea albă şi cea verde. Opri i-vă
apoi la primul poli ist care ne iese în cale.
Lo-ning în elesese că nimeni în afară de ea nu ar fi avut timp să
intervină. Ea se pregătea să oprească o maşină ce venea pe First
Avenue, când îl văzu pe Tanaka la volanul maşinii sale.
Cu creierul în flăcări, Tanaka se supuse. Cele două maşini
aveau deja un avans de o sută de metri. Ei le urmări cu uşurin ă,
apoi o privi pe vecina lui. Părea ceva mai calmă. Sim i un frison
când se gândi că ea s-ar fi putut urca în altă maşină.
— Explica i-mi, ce se întâmplă? o întrebă el făcând pe prostul.
Cum aş putea să vă fiu de folos?
Ceva mai destinsă, chinezoaica începu să-i explice:
— Oamenii din cele două maşini din fa ă au răpit nişte delega i

148
ai ONU, ca să-i împiedice să voteze în după-amiaza aceasta.
— Dar trebuie să anun ăm poli ia, zise japonezul prefăcându-se
îngrozit. Aceasta nu este treaba dumneavoastră.
— Ba este un pic şi treaba mea, zise Lo-ning. Desigur că voi
anun a poli ia imediat cum voi putea. Vă mul umesc pentru
ajutor. Este un mare noroc că v-am găsit acolo.
— Într-adevăr, un mare noroc.
Fata încă nu ştia pentru care din ei doi era norocul. Cele două
maşini se îndreptau drept spre nord, către Harlem. Trebuiau să
ajungă la o clădire situată pe West End Avenue.
— Ei sunt înarma i, zise Lo-ning înnegurată la fa ă.
Colonelul Tanaka rămase tăcut. Trebuia să găsească un mijloc
de a o elimina pe această chinezoaică. În plin New York, la ora
patru după-amiază. Şi nici măcar nu era înarmat. De când îl
omorâse pe Rikoro era periculos să poarte armă. Deodată, tânăra
începu să gesticuleze.
— Acolo, acolo…
O maşină a poli iei era oprită la col ul lui 61 st Street. Tanaka
încetini viteza, dar obiectă:
— Riscăm să-i pierdem urma.
— Ave i dreptate, recunoscu Lo-ning. Ea coborî geamul
Mercedesului şi încercă să atragă aten ia poli iştilor.
Tanaka acceleră ca să ajungă din urmă cele două maşini.
Ei nu mai întâlniră nici o patrulă a poli iei până în Harlem.
Când văzu cele două maşini intrând într-un parching subteran,
Lo-ning scoase o exclama ie de bucurie:
— Opri i, opri i imediat! Trebuie să anun ăm poli ia.
— Să mergem la cel mai apropiat comisariat, sugeră Tanaka.
— Nu. Vreau să aştept aici. Este mult mai sigur. Poate să fie
doar o păcăleală. De altfel, iată şi o cabină telefonică ceva mai
încolo. Vă mul umesc foarte mult că m-a i ajutat.
Colonelul Tanaka abordă un aer profund îngrijorat.
— Domnişoară, nu pot să vă las aici singură. Este un loc foarte
periculos.
— Bine, de acord, Duce i-mă până la cabină. Voi chema poli ia
şi o vom aştepta să sosească. Tanaka calcă frâna. Avea la
dispozi ie mai pu in de un minut ca să se debaraseze de
chinezoaică.
*
* *
Toată suflarea de la ONU comenta despre asasinarea lui

149
Mamadu Rikoro, dar dispari ia celorlal i delega i rămăsese
neobservată. Nu se ştia nici despre moartea celor doi agen i
chinezi. În curând avea să înceapă şedin a Adunării generale.
Malko inea un consiliu de război în biroul colonelului MacCarthy
cu Al Katz. Niciodată nu se mai pomenise o asemenea derută la
ONU.
— Nu ne mai rămâne decât să ne rugăm la Dumnezeu,
recunoscu Malko. Să sperăm că nici un alt delegat nu a mai putut
fi cumpărat într-un fel sau altul. Orgia nu a dat rezultatele
scontate, Cu excep ia unui singur caz…
— Mai dispunem doar de două ore, zise Al Katz. Cu ajutorul
sistemului electronic, şedin a nu va dura mai mult de jumătate de
oră.
Copleşit, colonelul MacCarthy promise că va tripla numărul
paznicilor în jurul sălii şi că va trimite to i civilii înarma i de care
dispunea.
*
* *
Colonelul Tanaka, în loc să întoarcă pe West End Avenue ca să
revină la cabina telefonică, viră la stânga pe 105th Street şi intră
pe un teren de sport abandonat, transformat în loc de depozitare a
gunoaielor.
— Ei, ce face i? strigă Lo-ning.
Tanaka îi zâmbi încurajator.
— Vă rog să mă ierta i. Voiam să întorc aici.
Dar în loc să întoarcă, el stopă aproape de un zid şi trase frâna
de mână. Doar în clipa în care îi văzu chipul, lui Lo-ning i se făcu
frică. Brusc îşi aminti de moartea doamnei Tso. Fusese ucisă de
un asiatic…
Privirile celor doi se întâlniră, iar femeia în elese că el voia să o
ucidă. Imediat mâinile lui Tanaka îi prinseră grumazul şi începură
să-l strângă cu putere.
Lo-ning urlă. Ea reuşi cu greu să se îndepărteze de el. Milimetru
cu milimetru, mâna ei dreaptă atinse portiera şi se încleştă de
clan ă. Reuşi să o deschidă şi să strecoare piciorul afară.
Prinsă de caroserie, ea reuşi să coboare aproape cu totul din
maşină. Era şi timpul. Aproape că nu mai avea nici un centimetru
cub de aer în plămâni. Tanaka, lungit pe banchetă, fu nevoit să-i
dea drumul, iar Lo-ning căzu pe pământ.
Tanaka scoase un strigăt furios. Chinezoaica o luase deja la
fugă traversând terenul şi îndreptându-se către cabina telefonică.

150
Japonezul întoarse maşina şi o porni către micu a siluetă care se
îndepărta.
Lo-ning întoarse capul şi văzu Mercedesul care venea în viteză
spre ea.
Se lipi de zid. Împiedicat de un bolovan din apropiere, Tanaka
nu reuşi să o strivească aşa cum ar fi vrut. Bara de protec ie o lovi
însă în genunchi şi o trânti la pământ.
Ea se ridică, sim ind o durere atroce. Piciorul nu o mai asculta.
Fu nevoită să se aga e de un grilaj. Nu vedea în fa a ochilor decât
ieşirea. Trebuia cu orice pre să iasă în West End Avenue şi va fi
salvată. Din fericire, Tanaka nu mai avea timp să întoarcă maşina.
El reveni către ea în marşarier, dar în zigzag. Nu reuşi nici acum
să o lovească.
Şchiopătând, Lo-ning ajunse pe trotuar în momentul în care
Mercedesul ieşea de pe terenul viran. Tanaka, frână brusc.
Lo-ning privi în jurul ei înnebunită de spaimă. Piciorul îi era
plin de sânge. Nu se vedea nici un trecător prin apropiere. Trebuia
să traverseze West End Avenue ca să ajungă la cabină.
Ea începu să fugă şchiopătând. Durerile din picior erau
îngrozitoare. Auzi zgomotul făcut de Mercedes şi începu să alerge
mai repede, sprijinindu-se de fa adele clădirilor.
Uriaşa maşină se urcă pe trotuar şi ajunse în spatele lui Lo-
ning. Colonelul Tanaka inea volanul cu amândouă mâinile.
Ajungând aproape de fragila ei siluetă, el redresă pu in maşina
către dreapta ca să nu se izbească de zid. Aripa din stânga fa ă o
izbi pe chinezoaică într-o parte, făcându-i ficatul zob şi
fracturându-i mai multe coaste. Ea sim i puternicul impact şi fu
proiectată în aer. Tanaka voise să o prindă între maşină şi zid, dar
şocul fusese atât de violent, încât o aruncă pe Lo-ning înainte, pe o
scară ce ducea la un subsol.
Acum nu mai putea să ajungă la ea.
El trebui să se dea jos din maşină. Privi în spatele său. Chipul
speriat al unui negru mătăhălos apăruse de după uşa de la subsol
şi privea la trupul femeii prăbuşite la picioarele sale.
Tanaka ezită. Era extrem de periculos să se întoarcă. Nu ştia
câte persoane se mai aflau în casă. Singura sa speran ă era ca Lo-
ning să fie deja moartă, ca să nu mai poată vorbi. El ambreie
motorul şi întoarse maşina. De astă dată el era de vină dacă
lucrurile ieşeau prost.
Lo-ning abia putea să mai vorbească. Avea maxilarul fracturat
şi gura îi era plină de sânge. Cei trei negri apleca i deasupra ei se

151
întrebau în şoaptă dacă nu ar fi fost mai bine să o ducă frumuşel
pe terenul viran ca să evite orice întâlnire cu poli ia şi cu
interogatoriile ei, când o negresă grasă îşi făcu apari ia. Ea se
îndreptă plină de compasiune de Lo-ning.
Chinezoaica o prinse de rochie şi o imploră:
— Repede, chema i FBI-ul. Spune i-le că ostaticii sunt pe West
End Avenue la numărul 4537. Este un japonez care…
Epuizată, ea îşi pierdu cunoştin a.
Negrii se uitară unul la celălalt. Nu prea ştiau ce să facă.
Grăsana îi împinse şi urcă treptele.
— Doar nu o vom lăsa să moară pe mititica asta, spuse ea
furioasă.
Mergând repede atât cât îi permitea gabaritul, ea se îndreptă
spre cabină şi formă numărul 411, numărul poli iei, pentru care
nu avea nevoie de monedă. Apoi povesti tot ce ştia.
Zece minute mai târziu, când apăru poli ia, Lo-ning încetase să
mai respire. Terorizată, negresa repeta ce le spusese chinezoaica
înainte de a muri.
*
* *
O oră mai târziu, un angajat al sec iei japoneze, se apropie în
vârful picioarelor de ambasadorul lor la Na iunile Unite şi îl anun ă
că un înalt func ionar al FBI voia să îi vorbească de urgen ă.

152
 Capitolul XX

Colonelul Minoru Tanaka stătea în pozi ie de drep i în fa a

superiorului său ierarhic la ONU, Hideo Kagami, reprezentantul
permanent adjunct. Chipul rotund al diplomatului era sever, iar
privirea lui rece îl măsura pe colonel cu un anumit dispre , din
spatele ochelarilor rotunzi, cu montură de o el.
Cu un aer umil, colonelul Tanaka înclina din cap la fiecare din
remarcile pertinente ale diplomatului. Era copleşit de ruşine..
Pentru prima dată în îndelungata sa carieră – ce cuprindea atât
armata cât şi serviciile de spionaj – el nu reuşise să-şi facă datoria.
Putea foarte bine să dea vina pe alia ii săi ocazionali, dar, în
primul rând, se învinuia pe sine însuşi.
Diplomatul îşi termină încriminările.
— Acum, o dată ce FBI-ul a ajuns până la dumneavoastră, este
foarte important ca să nu se descopere vreo legătură cu guvernul
nostru sau cu serviciile din care face i parte. Niciodată FBI-ul nu
trebuie să reunească dovezile care să-i poată permite deschiderea
unei ac iuni judiciare. Nimeni nu trebuie să depună vreo mărturie
în acest sens. Nici dumneavoastră, nici altcineva. A i în eles?
Colonelul Tanaka în elesese perfect. Acesta era lucrul care îl
îngrijora cel mai pu in. Un militar este făcut să moară într-un fel
sau altul, iar lui nu-i păsa de sarcasmul colegilor săi de acasă.
Pentru că îşi ratase misiunea, îi rămăsese o singură cale ca să
scape de dezonoare. El se înclină până la pământ.
— Pot să mă retrag, domnule ambasador? Pot să vă asigur că
instruc iunile dumneavoastră vor fi executate imediat.
— Nu mă aştept la altceva din partea dumneavoastră, răspunse
diplomatul.
Brusc, el ocoli biroul său şi strânse cu căldură mâna colonelului
Tanaka. Ochelarii îi erau uşor aburi i de emo ie.
— Colonele Tanaka, spuse el cu voce joasă, ca şi cum pere ii
erau plini cu microfoane. Ştiu că a i făcut tot ce a fost posibil ca să
vă servi i patria. În numele împăratului, vă mul umesc. Vom avea
grijă de familia dumneavoastră.
Un surâs slab lumină chipul colonelului Tanaka. Această
satisfac ie era tot ce îşi mai dorea. Acum avea conştiin a împăcată.

153
Numele său nu va fi citat ca exemplu de nereuşită în fa a
genera iilor viitoare. Fără să mai spună o vorbă, el făcu stânga-
mprejur şi părăsi biroul. În timp ce aştepta ascensorul, începu să
se gândească la ce avea să facă. Din păcate, avea pu in timp la
dispozi ie.
Această ultimă întâlnire fusese un adevărat miracol. După ce o
lăsase pe Lo-ning, el îl contactase automat pe şeful delega iei
japoneze ca să-l pună la curent cu cele întâmplate.
FBI-ul alertase deja delega ia japoneză când colonelul Tanaka
putu să ia contact cu Hideo Kagami. Acesta din urmă îl aşteptase
în biroul unei mari firme de import japoneze, care adăpostea
Serviciile speciale din Tokio.
Când ieşi în stradă, chemă un taxi şi îi dădu o adresă din
Greenwich Village. Ar fi fost imprudent să se întoarcă la hotelul
său, din moment ce FBI-ul îl identificase. Încercă să-şi amintească
dacă agen ii ar putea găsi acolo ceva compromi ător.
Nimic, în afară de revolver. Arma nu le putea furniza nimic.
Avea un număr de serie fals.
Mica agendă neagră în care Tanaka îşi notase toate cheltuielile
se afla în buzunarul său. Avea de gând ca imediat după ce va
termina cu alia ii săi, să o ardă. La urmă, nu-i mai rămânea decât
să rezolve cu propria lui persoană. El rămânea ultima piesă a
întregului complot. Încă nu alesese modul în care avea să moară.
Dorea să poată beneficia de un moment de reculegere şi medita ie
dacă împrejurările îi vor permite. În cel mai rău caz, era suficient
să muşte unul din butonii de la manşeta stângă a hainei ca să
moară instantaneu.
Dar ideea otrăvii îi displăcea şi ar fi vrut să găsească un mijloc
mult mai compatibil cu rangul său. Samuraii nu se otrăveau
niciodată, iar colonelul Tanaka era extrem de credincios tradi iilor.
Distrat, el privea cum defilează New Yorkul prin fa a ochilor.
Taxiul circula pe Broadway, în plin Gamment district, cu vitrinele
pline de blănuri şi alte veşminte, cu camioane enorme şi cafenele
deocheate pline până la refuz cu func ionari săraci. Aici nu era
New Yorkul strălucitor al turiştilor, ci un furnicar ce semăna mai
mult cu Tokio.
Colonelul încercă o puternică strângere de inimă. Ar fi dat orice
pentru o ultimă partidă de palinko. Dar la New York nu se juca
palinko, iar FBI-ul îl căuta peste tot. Americanii fuseseră extrem de
politicoşi când se interesaseră dacă un anumit colonel Tanaka
făcea parte din delega ia japoneză. O, nu era vorba decât de o

154
simplă formalitate, căci cu siguran ă că îi fusese furată maşina.
Era imposibil ca un eminent membru al delega iei japoneze să fie
amestecat într-o poveste atât de urâtă.
De când cu războiul din Vietnam, func ionarii americani
făcuseră mari progrese în arta salvării aparen elor.
Taxiul se opri în fa a casei de pe Bleeker Street. Nişte hippies
erau aşeza i pe scările de la intrare, unde fumau şi discutau.
Tanaka urcă cele câteva trepte şi traversă curtea. În fundul ei se
afla un soi de hangar. El deschise uşa. Era plin cu lăzi şi vechituri.
Un negru se ivi imediat în fa a lui. Era solid şi purta ochelari
negri.
— Am venit după Lester, zise Tanaka.
Nimeni în afară de Mad Dogs nu cunoştea prenumele lui Lester.
Negrul merse în fundul hangarului şi dădu la o parte o ladă.
Tanaka rămase mai în spate. Fără să facă zgomot, el apucă o bară
de fier, merse tiptil până la spatele negrului şi îl pocni în cap cât
putu de tare.
Negrul se prăbuşi fără să scoată nici un ipăt.
Colonelul Tanaka deplasă lada. Dedesubtul ei era o trapă.
El o ridică şi coborî pe o scară de fier. Ajunse într-un subsol plin
cu lăzi. Erau pline cu arsenalul necesar teroriştilor din Manhattan.
Erau în jur de două sute de puşti, mitraliere de diferite modele,
puşti automate cumpărate de la dezertori, mii de cartuşe de orice
calibru. Cândva, Lester îi arătase toată această avere lui Tanaka.
Avea acolo chiar şi o mitralieră japoneză Nambu, venită de
Dumnezeu ştie de unde.
Tanaka mişcă fără să facă vreun zgomot o ladă grea plină cu
puşti încă ambalate şi ridică capacul celei care se găsea dedesubt,
sperând că memoria nu-l înşală.
Mitraliera cehoslovacă şi încărcătoarele erau la locul lor. El luă
arma, o încărcă şi-şi puse alte trei încărcătoare la brâu. Spera ca
Lester să fie acolo cu Jack pentru ca eventual să poată depune
mărturie împotriva lui. Niciodată Tanaka nu avusese vreun contact
direct cu ceilal i membri ai grupării Mad Dogs, în afară de cei doi.
Zgomotul făcut de culasa armei se auzi între zidurile din
cărămidă. Uşa din fa a lui rămânea însă în continuare închisă.
Brusc, se întrebă dacă nu cumva Lester plecase.
Cu arma strânsă sub bra ul drept, el deschise uşa. Un culoar de
vreo zece metri lungime deservea mai multe camere. La celălalt
capăt era o ieşire spre Seventh Avenue. Locul era ideal pentru o
ascunzătoare.

155
 — Cine-i acolo? întrebă cineva.
Tanaka recunoscu vocea lui Lester. El îi spuse calm:
— Sunt eu, Tanaka.
Apoi deschise uşa şi intră.
Lester nu era singur. Juca pocher cu al i doi negri. Jada era
lungită pe pat, citind o carte. Mai multe sticle de bere goale erau
împrăştiate pe jos. Un Colt automat era pus pe patul în care
dormea de obicei Lester. Când îl zări pe Tanaka, unul dintre
jucători se repezi după armă, împrăştiind căr ile pe jos. Tanaka
abia se mişcă, dar mitraliera sa scuipă o rafală scurtă. Negrul sări
de parcă ar fi făcut o criză de epilepsie, apoi se prăbuşi într-o baltă
de sânge. Gloan ele îi ciuruiseră pieptul. Muri chiar mai înainte să
atingă pământul.
Lester şi celălalt negru se ridicară în picioare desfigura i de
frică. Jada scăpă cartea din mână şi începu să urle închircită de
frică. Tanaka îi ochi cu eava armei.
— Nu vă mişca i, făcu el calm.
Lester reuşi să-şi recapete pu in sângele rece. El îşi trecu nervos
limba peste buzele uscate.
— Ei drăcie! A i înnebunit, sau ce? Ce v-a apucat?
El tuşi înecat de fumul acru. Tanaka profită ca să-l întrerupă:
— Nici ultima voastră opera iune nu a reuşit, zise el cu glasul
monoton. La ora actuală, oamenii voştri sunt aresta i de FBI şi
sunt pe urmele mele. Am cheltuit degeaba o mul ime de bani.
— Hei, făcu Lester. Nu cumva a i fost urmărit?
Colonelul Tanaka făcu un gest care însemna că acest lucru era
lipsit de importan ă. Lester insistă:
— Dacă vre i, pute i să vă ascunde i la noi aici. Apoi vă putem
ajuta să ieşi i din ară prin Canada. Este foarte uşor. Există sute
de mii de kilometri nepăzi i în North Dakota. Până atunci însă,
pute i rămâne aici…
Privirea lui Lester nu se dezlipea de mitralieră. Ştia că
încărcătorul con ine încă suficiente cartuşe ca să-l facă terci. Pe
pat, Jada părea paralizată. Sânii ei grei se ridicau cu mişcări
neregulate, ca şi cum nu putea să respire. Ochii ei treceau de la
Tanaka la Lester, în timp ce urmărea conversa ia.
Acesta nu pricepea ce vrea Tanaka. Subit, chipul i se lumină.
— Vre i să vă recupera i gologanii? Doar şti i că a trebuit să-i
plătim pe nenoroci ii ăia în avans. Cu restul am cumpărat armele.
Tanaka clătină din cap.
— Vă mul umesc pentru ospitalitate, dar n-am inten ia să profit

156
de ea, zise el politicos. Cât despre bani, sunt sigur că nu am cum
să-i dobândesc înapoi. Presupun că asta face parte din riscurile
meseriei.
Lester zâmbi, uşurat.
— O.K., se vede că sunte i un tip rezonabil. Acum lăsa i din
mână mitraliera aceea. S-ar putea produce vreun accident.
El încerca să nu se uite la cadavrul tovarăşului său. Nu prea
ştia ce să creadă despre japonez. Părea că nu mai este în toate
min ile. Ce naiba făcuse oare omul lui de pază?
Tanaka nu lăsă mitraliera din mâini şi nu făcu nici cea mai
mică mişcare. Spera din tot sufletul său să nu fi uitat nimic.
— Acum voi pleca, zise el liniştit. Regret că lucrurile nu au mers
aşa cum aş fi dorit.
Lester văzu degetul care apăsa pe trăgaci. El urlă:
— Hei, a i înnebunit. Doar nu ave i de gând să… Nu v-am
trădat. Am fost corect.
Colonelul Tanaka dădu trist din cap. Era foarte dificil să explice
anumite lucruri unui tip frustrat cum era Lester. Acum se grăbea
să termine cât mai repede cu el.
— A i fost corect, fu el de acord, dar eu am anumite datorii fa ă
de patria mea.
Jada scoase un ipăt de groază.
O lumină trecu prin ochii lui Lester. Tipul ăsta era nebun de
legat. Trebuia să câştige ceva timp. El se aplecă şi luă de jos o
cutie din metal pe care i-o întinse lui Tanaka.
— Ia privi i, avem cu ce să ne răzbunăm. Mi-au adus asta ieri.
Şti i ce este?
Cutia semăna cu o cutie de conserve de un kilogram care avea
un capac din plastic transparent. Înăuntru se putea observa ceva
granulat, de culoare mov, parcă erau nişte bombonele. Pe cutie nu
era nici o inscrip ie. Lester scuipă.
— A i auzit vorbindu-se de Ciclon B? Era un gaz folosit de
colegii dumneavoastră nem i în lagărele de concentrare din timpul
războiului, ca să-i lichideze pe evrei. Ei bine şi aici avem ceva
asemănător. Este cianură. În momentul în care este inută la aer,
chestia asta se descompune şi se transformă într-un gaz mortal. În
cinci minute, nu mai rămâne nimeni viu. Începi să tuşeşti, te
albăstreşti la fa ă şi te sufoci, iar sângele te năpădeşte pe gură şi
pe nas.
Lester era atât de excitat de descrierea făcută, încât uită de
mitralieră. Deodată, vocea sa coborî şi adăugă pe un ton

157
confiden ial:
— Să presupunem că aruncăm con inutul acestei cutii în
conductele instala iei de ventila ie din ONU. To i porcii ăia
nenoroci i o să crape şi nu va mai fi nici un vot.
Prin ochii lui Tanaka trecu o lumină de interes, care însă pieri
imediat. El ştia că Lester era capabil de orice ca să-şi salveze pielea
şi că, la prima ocazie ivită, l-ar fi ucis.
— Este foarte interesant, zise el.
Şi apăsă pe trăgaci.
Şocul provocat de gloan e îl aruncă pe Lester în zid. Unul îl
nimeri în beregată şi un jet de sânge âşni peste masă şi peste
căr ile de joc. Deja colonelul Tanaka trăgea acum asupra celui de
al doilea negru, care se coco ase pe pat cu speran a deşartă că va
putea scăpa cumva. Nimerit în spate, el scoase un urlet
înfricoşător şi se prăvăli pe jos. Un glon o nimeri pe Jada în
mijlocul frun ii: Ea rămase pe pat, cu chipul crispat într-o expresie
de surpriză, cu sângele curgând de-a lungul nasului şi cu ochii
larg deschişi.
Colonelul Tanaka nu mai trebui să pună un alt încărcător.
Lester era mort, iar celălalt nu arăta mai bine. Japonezul puse
mitraliera pe masă cu grijă şi, plin de curiozitate, examină cutia cu
Ciclon B. Părea cu totul inofensivă.
Deodată, îşi zise că ideea lui Lester nu fusese chiar aşa de
proastă, cu condi ia să o folosească chiar el. Ar fi fost metoda
perfectă ca să fie considerat nebun şi să nu se mai gândească
nimeni la un complot pregătit de vreun guvern. Guvernele nu se
ocupă cu otrăvirea Organiza iei Na iunilor Unite.
El se uită la ceas. Şedin a mai dura două ore. Timp de o
secundă, se gândi la delega ia japoneză, dar îşi spuse apoi că to i
ar fi fost ferici i să se sacrifice pentru a contribui la salvgardarea
patriei. Oricum, acest fapt ar fost o asigurare suplimentară.
Nimeni nu ar mai fi putut bănui că Japonia ar fi fost amestecată în
complot.
Ceva mai vesel, colonelul Tanaka luă cutia, o înfăşură într-o
bucată de hârtie şi ieşi fără să mai arunce nici o privire la cadavre.
Văzuse destule în 1945. Mai întâi însă, îşi alese un Colt
automat nou-nou , fabricat în Brazilia. Îl vârî în buzunar şi urcă
scări a.
Un Buick alb era parcat în curte. Tanaka ştia că Lester îl folosea
uneori. Îşi vârî capul înăuntru şi văzu cheile pe bord. Era cu mult
mai sigur decât un taxi, în cazul în care poli ia avea deja

158
semnalmentele sale. El se urcă în maşină şi o puse în mişcare.
Voia să meargă direct la garajul ONU. Ştia că instala ia de aer
condi ionat se afla la acelaşi nivel.
Conducea cu grijă pe mica stradă plină cu hippies şi cu turişti,
apoi întoarse pe Sixth Avenue. Era aproape de clădirea ONU. Cutia
cu Ciclon B, strălucitoare, care era aşezată pe scaunul de alături,
arăta de parcă ar fi fost cumpărată de la supermarket. Tanaka
băgase Coltul sub banchetă. Acceleră şi reuşi să evite câteva
stopuri.

159
 Capitolul XXI

Malko urmărea neliniştit desfăşurarea votării, afişată pe un

panou luminos. De câteva momente era aprinsă bara verde. El
scoase un suspin de uşurare după ce votă Japonia şi Iordania.
Acum, majoritatea de două treimi nu mai putea fi atinsă.
El părăsi discret sala Adunării generale şi se îndreptă către
biroul colonelului MacCarthy. Acesta îşi pierduse obişnuitul sânge
rece britanic. Vestea că un membru al delega iei japoneze era
căutat pentru o bagatelă de două crime, îl dăduse gata.
Mul umea cerului că era vorba de un asiatic… Dar, cu toate
acestea, colonelul era profund şocat. Din vremuri străvechi,
diploma ii nu foloseau armele decât prin intermediari.
— L-a i găsit pe colonelul Tanaka? întrebă Malko.
MacCarthy încercă să-şi regăsească o parte din umorul
caracteristic, uitându-se la Malko cu o privire cam întunecată. Îi
displăcea profund că acest tip, ce avea aerul unui gentleman, ştia
să se îmbrace bine, vorbea cu distinc ie şi semăna cu un adevărat
diplomat, era în realitate unul dintre acei agen i secre i fără nici o
credin ă sau religie.
— Îl vom găsi imediat dacă pune piciorul la ONU, afirmă el cu
răceală. Nu avem de ce să ne temem.
Nu la fel gândea şi Malko, dar se mul umi să se încline. Din
fericire, Chris Jones, împreună cu câ iva agen i FBI, patrulau prin
clădire. Numai ideea că un diplomat ar fi putut fi arestat în
Na iunilor Unite, îl îmbolnăvea pe colonelul MacCarthy. El spera
din toată inima ca Tanaka să aibă elegan a de a se lăsa prins în
altă parte.
Malko îl lăsă mângâindu-şi frumoasa musta ă şi se întoarse în
sala de şedin ă.
*
* *
Colonelul Tanaka pătrunse fără greutate în parchingul
Na iunilor Unite, după ce arătă legitima ia sa de diplomat
gardianului de serviciu, care îi aruncă o privire distrată. El îşi
parcă Buickul alb şi coborî, cu cutia în mână. Coltul se afla
ascuns la centură. Înainte de a părăsi maşina, pregătise un glon

160
pe eavă.
El încercă să se orienteze. Îi reveni în minte planul celui de al
treilea subsol în care se afla acum.
Aici trebuia să se afle instala ia centrală de aer condi ionat, cu
enormele maşini verzi, într-o sală demnă de cala Titanicului, pe
care o vizitase în ziua sosirii la ONU.
Acum îşi amintea la perfec ie: biroul dispecerului se afla în
fund, pe partea dreaptă.
*
* *
Joe Ruark, uriaşul şef al instalatorilor ce răspundea de întreaga
instala ie, poreclit „Grăsanul” datorită celor o sută treizeci de
kilograme ale sale, tocmai îi povestea o istorioară deocheată
ajutorului său, un omule tânăr, cu ochelari, când uşa micului lor
birou se deschise şi apăru colonelul Tanaka cu un revolver în
mână.
Cei doi rămaseră mu i de surpriză. Asta mai ales din cauză că
pistolul era îndreptat către ei.
— Care dintre voi răspunde de instala ia de aer condi ionat?
întrebă japonezul într-o engleză perfectă.
„Grăsanul” îşi spuse că are de-a face cu un nebun. Aşadar nu
trebuia să-l enerveze.
— Eu, spuse el amabil, ca şi cum nu ar fi văzut pistolul.
— Unde se află gurile. De aerisire?
— La etajele şase, cincisprezece şi douăzeci şi şapte, sir, dar…
— Care deservesc Adunarea generală?
— Cele de ia etajul şase.
Telefonul sună şi „Grăsanul” întinse mâna către aparat.
Colonelul Tanaka nu ridică glasul, dar Joe îi în elese gestul.
— Nu ridica i receptorul.
Americanul era convins acum că bărbatul acesta era un tip
extrem de periculos.
Telefonul continua să sune. Până la urmă, se opri. În mica
încăpere, tensiunea devenise insuportabilă. Tanaka se uita la
graficele atârnate pe pere i. Ar fi avut nevoie de ore întregi ca să le
interpreteze. Avea nevoie de grăsan, cu orice pre . Prin geam, el
aruncă o privire în marea sală a maşinilor de dincolo. Părea pustie.
— Mai este cineva pe aici?
„Grăsanul” făcu semn că nu. Era mort de frică. Dacă ar fi avut
vreun sistem de alarmă! Ar fi trebuit să ridice telefonul şi să urle
după ajutor. Dar cu siguran ă că ar fi fost ultimele sale cuvinte.

161
 — Cunoaşte i sistemul de func ionare? îl întrebă politicos
Tanaka pe muncitorul cu ochelari.
— Nu, sir.
Tanaka i se adresă apoi „Grăsanului”:
— Dumneavoastră trebuie să mă conduce i imediat la gurile de
aerisire ce deservesc sala Adunării generale.
„Grăsanul” îşi adună curajul şi spuse scuturând din cap:
— Nu pot, sir, este imposibil. Îmi risc postul.
— Dacă refuza i, mă văd obligat să vă ucid, făcu Tanaka cu
blânde e.
Se lăsă o tăcere grea.
— Nu pot, repetă Joe cu un ton plângăre . Pur şi simplu, nu
pot.
Colonelul Tanaka nu răspunse. Cunoştea prea bine natura
umană cu slăbiciunile ei. Cuvintele nu se comparau cu faptele. El
îndreptă revolverul către bărbatul cu ochelari. Acesta abia avu
timpul să observe. Explozia ce urmă îl asurzi pe Joe. El făcu un
pas înapoi şi se ciocni de masă. Tovarăşul său, cu ochii ieşi i din
orbite şi cu mâinile prinse de pântece, se lăsase moale pe
pardoseală. Mirosul acru al corditei umplea micu a încăpere. În
urechile şefului răsuna încă explozia asurzitoare.
Joe privea paralizat de groază orificiul negru a intit acum către
el.
— Grăbi i-vă, îl îndemnă Tanaka, altfel ve i muri şi
dumneavoastră.
Joe privi trupul colegului său, spunându-şi că va muri şi el. Mai
departe, creierul său refuza să func ioneze.
— Bine, bine, dar mai întâi vreau să-l ajut pe prietenul meu,
făcu el.
— Nu fă pe tâmpitul, spuse Tanaka. Să mergem!
Ca într-un coşmar, Joe luă trusa cu chei pentru etajul şase şi
ieşi, luând-o înaintea japonezului. Acesta îşi vârî arma în buzunar,
în mâna stângă inea cutia cu otravă.
— Există vreo scară? Nu vreau să folosesc ascensorul.
Joe se îndreptă către o scară îngustă de ciment.
*
* *
Sam Goodis, care stătea de pază în Control Room, în fa a celor
douăsprezece ecrane ale televiziunii cu circuit închis şi
supraveghea obiectivele strategice ale Organiza iei Na iunilor
Unite, văzu trecând două siluete prin fa a unei camere de luat

162
vederi. Una era a „Grăsanului” Joe. Nimeni la ONU nu mai avea un
burdihan ca al lui.
El se întrebă cine era bărbatul care îl înso ea, dar asta nu era
problema lui. Se uită la ceas: era ora şase şi zece. Mai era până la
opt.
Cineva deschise uşa, iar el zâmbi când îl recunoscu pe Dennis,
unul din paznicii în civil, care era înso it de un bărbat blond, cu
nişte ciuda i ochi aurii.
— Totul merge bine, Sam? îl întrebă Dennis. Nu ai remarcat
nimic special?
— Totul este O.K. De ce?
— Căutăm un nebun. Un japonez.
Sam Goodis fu cât pe-aci să-i pomenească de individul care îl
înso ea pe Joe, dar se opri la timp. Joe era un tip mult prea
conştiincios ca să rişte să încalce regulamentul.
*
* *
„Grăsanul” Joe se zgârie la un deget deşurubând o piuli ă. Nu
reuşea să în eleagă nimic. Necunoscutul încuiase uşa cu cheia,
încercau acum toate gurile de aerisire. Sistemul era însă extrem de
complicat. Numai pentru sala Adunării generale, existau aproape
nouăzeci de circuite diferite. El le deschisese pu in. Japonezul
turnase granulele mov care fuseseră imediat aspirate în conducte.
— Retrage i-vă, îi porunci el lui Joe. Şi nu inspira i.
Joe habar n-avea de ce trebuie să nu respire, dar sim ea că-l
doare capul şi că îi vine rău de la stomac.
— Să ne grăbim, spuse bărbatul cu revolverul.
Terorizat, Joe se mişca cât putea de repede.
Colonelul Tanaka era cuprins de o satisfac ie sumbră. Peste
cinci minute, primii delega i vor suferi efectul otrăvii. Totul nu avea
să dureze mai mult de jumătate de oră. Îi mai rămăsese să se
descotorosească de acest imbecil şi să-şi găsească o moarte
onorabilă.
*
* *
— Hm, ce ciudat, nu este nimeni, remarcă Dennis.
Împreună cu Malko, el făcea turul subsolurilor.
Malko împinse uşa micului birou. Primul lucru pe care îl văzu
fu pantoful bărbatului cu ochelari. El era culcat pe spate şi nu mai
respira.
— Dumnezeule, este mort, exclamă Dennis.
163
 La fel ca to i gardienii, el avea asupra sa un revolver de care nu
se folosise de zece ani. El căsca ochii stupefiat. Malko în elese
imediat. Tanaka îşi făcuse apari ia. Îşi aminti cum, în urmă cu
câ iva ani, mai voise cineva să-i gazeze pe delega i.
— Cum poate fi oprit aerul condi ionat? întrebă el.
Gardianul clătină din cap.
— Nu am nici cea mai vagă idee.
— Trebuie să mergem la Control Room. Cei de acolo trebuie să
ştie.
Lui Sam Goodis aproape că-i rămase sandvişul în gât când
dădură buzna peste el.
— Unde este personalul care controlează aerul condi ionat?
întrebă Malko.
Celuilalt îi trebui un minut ca să-i răspundă:
— L-am văzut pe Joe urcând. Trebuie să fi rămas Ted.
Întotdeauna este unul de serviciu în birou.
— Ted este mort, zise Malko. Aerul condi ionat trebuie oprit
imediat. Cum se poate proceda?
— Alături, în sala de control, se bâlbâi paznicul, dar trebuie să
avem autoriza ia colonelului…
Malko era deja în cealaltă încăpere. Pere ii erau acoperi i cu
becule e luminoase, ca într-o centrală electrică. Un bărbat
urmărea un panou de comandă. Acesta se ridică în picioare.
— Hei, este interzis accesul aici!
Dennis îi arătă insigna.
— Este O.K, cum putem opri instala ia de aer condi ionat? Este
vorba de o chestiune de via ă şi de moarte.
Bărbatul le arătă un panou din fundul încăperii.
— Toate siguran ele se află acolo. Dar… Dar am nevoie de un
ordin scris.
Malko apăsase deja pe primul comutator.
Angajatul voi să intervină.
— Vre i să cu tot dinadinsul să ne pomenim cu to i pompierii
din New York?
— Poate că nu ar strica, zise Malko.
Unul câte unul se aprinseră toate becule ele roşii de pe perete.
Aproape în întreaga clădire aerul condi ionat încetă să func ioneze.
Nu era însă suficient, căci gazul ucigaş risca să rămână în
conducte şi, fiind mai greu decât aerul, să coboare la etajele
inferioare, adică, în sala Adunării generale.
— Cum se poate inversa fluxul? întrebă Malko.

164
 Angajatul scutură din cap.
— De aici nu se poate. Trebuie să mergem în camera de control.
Cei doi plecară. Din fericire, Dennis cunoştea destul de bine
locurile. Ei traversară biroul în care se afla cadavrul şi coborâră
scări a de fier ce ducea în sala maşinilor. În fa a lor era un panou
imens cu manete numerotate de la 1 la 400: erau toate sistemele
de ventila ie.
Malko şi Dennis traseră în jos toate manetele, cât putură de
repede. Cum siguran ele fuseseră deconectate, nu se întâmplă
nimic. După ce ac ionară comutatorul, ei plecară.
*
* *
Colonelul Tanaka îl scutura furios pe Joe Ruark.
— Ce se întâmplă?
Joe îşi şterse fruntea plină de sudoare.
— Nu ştiu. S-ar zice că s-a oprit instala ia. Poate că este o pană
de curent. Poate că este din cauza porcăriei pe care a i turnat-o în
conducte.
Japonezul nu răspunse. Cutia sa cu Ciclon B era încă aproape
plină. Fără aerul care să vehiculeze otrava, planul său era la
pământ.
Cât despre pana de curent, nu credea că este cu putin ă aşa
ceva. Adversarii săi descoperiseră cu siguran ă pericolul şi opriseră
curentul.
— Trebuie să repunem instala ia în func iune, spuse el.
Joe îl privi înfricoşat.
— Dar se află în sala de control de la al treilea subsol.
Colonelul Tanaka zâmbi suav.
— Voi americanii, ave i o slăbiciune ciudată: ine i prea mult la
via ă. Mă vor lăsa să intervin, altfel vă voi ucide.
Joe sim i că i se face rău. Între pre ioasele vie i ale diploma ilor
şi umila sa existen ă, poli iştii nu vor ezita prea mult. Cel mult, îi
vor acorda o medalie cu titlu postum. Strâmbându-se, el se
îndreptă spre ieşire.
— Să mergem, făcu el.
Ar mai fi existat o şansă extrem de mică. Când î i este via a în
joc, po i să reuşeşti multe lucruri.
*
* *
— Repune i totul în ordine, porunci Malko.
El alertase tot serviciul de securitate, inclusiv pe Chris Jones şi
165
pe colonelul MacCarthy. Angajatul se supuse. Rând pe rând,
becule ele roşii începură să se stingă.
Brusc, Chris Jones dădu buzna în cameră agitând imensul său
Magnum 357.
— Repede, a fost reperat! Cei doi se află la etajul şase.
Japonezul tocmai a tras într-un paznic. S-au baricadat în camera
maşinilor.
— Trebuie să-l prindem viu, spuse Malko.
Marele mister trebuia dezlegat. Pentru cine lucra colonelul
Tanaka?
Ei se năpustiră într-un ascensor. Agen ii FBI începuseră deja să
împânzească imobilul, dublând personalul de pază.
Pentru prima oară în toată istoria Na iunilor Unite se petrecea
aşa ceva.
Colonelul MacCarthy avea să se arunce pe fereastră.
Palierul de la etajul şase era în stare de asediu. Milton Brabeck
veni către Malko.
— Sunt acolo.
El arătă spre o uşă metalică ce avea pe ea o inscrip ie scrisă cu
roşu: KEEP OUT. Două gloan e străbătuseră batantul. În fa a lor,
pe dalele de material plastic se lă ea o pată de sânge.
— Omul nostru este atins?
Milton făcu semn că nu.
— Nu, din nefericire, l-am nimerit pe cel gras.
— Este grav?
Gorila lăsă capul în pământ. Coltul său făcea nişte găuri mari
cât nişte farfurioare.
— Poate n-ar fi trebuit să trag, făcu el.
Malko înaintă pe lângă zid, rămânând în afara câmpului de tir
al japonezului. Apoi strigă:
— Colonele Tanaka, ieşi i!
El repetă ordinul. Fără succes însă. Cu toate acestea, japonezul
îl auzise cu siguran ă.
— Va trebui să dăm asaltul, continuă Malko. Lăsa i-l liber pe
bărbatul care se află împreună cu dumneavoastră.
Nici acum nu primi nici un răspuns.
Malko îi adună pe Milton şi pe agen ii FBI. Gorila anun ă:
— Peste zece minute împrăştiem gaze lacrimogene.
Malko clătină din cap. Războiul din Pacific îi învă ase că
japonezii nu se lăsau niciodată prinşi vii.
*

166
 * *
Stând în picioare lângă uşă, colonelul Tanaka privea cu dezgust
la „Grăsanul” Joe ce intrase în agonie. Prăbuşit ca o uriaşă
meduză, el horcăia, cu o spumă roşiatică pe buze. Glon ul lui
Brabeck îi pătrunsese în plămânul drept, fără speran ă. Cu mâna
închircită pe covorul din plastic, nu reuşea să vorbească. Ochii lui
bulbuca i nu mai vedeau.
Tanaka era încol it din toate păr ile. Ştia că vor folosi curând
fum şi gaze lacrimogene. Avea doar trei solu ii: să termine ca un
samurai, să-şi tragă un glon în cap, sau să se arunce de la etajul
şase. Nici una însă nu i se părea satisfăcătoare.
Deodată tresări puternic. Făcu un salt, dar se blestemă pentru
nervozitatea de care dădea dovadă. Nu era decât instala ia de aer
condi ionat care începuse să func ioneze.
O frac iune de secundă, sim i o imensă bucurie. Cu o manevră
greşită, instala ia fusese pusă în func iune. Uitaseră de el. El puse
revolverul alături şi, cu gesturi febrile, scoase capacul cutiei. Sim i
deodată mirosul de migdale amare şi realiză brusc faptul că aerul
nu era aspirat, ci era introdus în cameră. Aparatul func iona pe
dos, expulzând gazul mortal.
Colonelul Tanaka făcu un pas către fereastră, dar se opri. Era
de ajuns să ridice batantul şi să lase să pătrundă aerul proaspăt
de afară. O idee mai bună îi veni în minte. Probabil că îi era scris
să nu-şi mai revadă cireşii înflorind în Tokio. Dar aşa este via a. El
îngenunche şi se aplecă spre gura de aerisire. Mirosul de migdale
amare îi umplu plămânii. El inspiră profund, cu ochii închişi şi
păstră aerul otrăvitor în plămâni ca şi cum ar fi fost vorba de un
tutun rar. La început nu se întâmplă nimic. Apoi sim i o arsură
puternică ce îi sfâşia pieptul. Sim i nevoia să-şi smulgă pielea
pieptului. Vru să ipe, dar nu se auzi nici un sunet.
Se clătină, apoi se chirci cu ochii ieşi i din orbite.
În această pozi ie fu găsit de Malko. Avea fa a încă schimonosită
de durere, când brigada antigaz sparse uşa şi deschise ferestrele
ca să evacueze vaporii mortali. Nimeni nu avea să afle de ce
colonelul Minoru Tanaka se lansase într-o asemenea aventură. Cei
care îl trimiseseră îl şterseseră deja din amintire.
So ia şi fiica sa vor afla însă că a murit la datorie.
Malko se aplecă spre colonelul japonez şi îi închise ochii.
*
* *
În sala se şedin e a Adunării generale, domnea o căldură

167
sufocantă când domnişoara Brooks, reprezentanta Liberiei, anun ă
în mod oficial rezultatul voturilor în legătură cu Rezolu ia numărul
569, cu privire la restabilirea drepturilor legitime ale Chinei în
cadrul Na iunilor Unite.
Rezolu ia era respinsă cu cincizeci şi şase voturi contra
patruzeci şi opt, neatingând majoritatea de două treimi necesară.
Şase ări votaseră de o manieră „inexplicabilă” şi existaseră
douăzeci şi una de ab ineri, cu opt mai mult decât în anul
precedent. Extrem de pu in lipsise ca Tanaka să iasă victorios!
Delega ii se înghesuiau la ieşire tamponându-şi frun ile.
Reprezentantul Australiei îi şopti vecinului său argentinian:
— Nu mi-a fost niciodată atât de cald ca acum. Trebuie să fie
complet nebuni ca să oprească instala ia de aer condi ionat. Este
clar că nu mai merge nimic cum trebuie în America.
*
* *
Jeanie slăbise şi asta îi punea şi mai mult în eviden ă gura mare
şi imenşii ochi căprui. Ea scoase un ipăt uşor când îl zări pe
Malko în Cadillacul negru oferit prin bunăvoin a şefilor de la CIA.
După patru zile de spitalizare, se sim ea mai bine. Malko îi luă
geanta şi o aruncă în maşină. Ea se urcă alături de el.
Când se afundă în fotoliul moale, rochia i se ridică pe coapse.
Primul ei gest fu să şi-o tragă la loc, apoi se repezi spre Malko şi
acesta îi sim i gura caldă pe gât.
— Sunt atât de fericită că a i venit, îi susură ea la ureche. El
trase maşina pe dreapta şi o opri. Imediat, Jeanie îl sărută cu
violen ă, strângându-l cu putere în bra e.
Fiind rasist, Krisantem urma să fie puternic şocat. Malko spera
ca cel pu in sentimentul datoriei fa ă de stăpânul său să-l
determine pe acesta să nu sufle vreo vorbă Alexandrei.

168
 Cuprins

Capitolul I..................................................................................................... 5
Capitolul II ................................................................................................. 10
Capitolul III ................................................................................................ 17
Capitolul IV ................................................................................................ 32
Capitolul V ................................................................................................. 39
Capitolul VI ................................................................................................ 46
Capitolul VII ............................................................................................... 56
Capitolul VIII ............................................................................................. 66
Capitolul IX ................................................................................................ 78
Capitolul X.................................................................................................. 85
Capitolul XI ................................................................................................ 93
Capitolul XII ............................................................................................... 99
Capitolul XIII ............................................................................................ 108
Capitolul XIV ............................................................................................ 116
Capitolul XV ............................................................................................. 127
Capitolul XVI ............................................................................................ 134
Capitolul XVII........................................................................................... 140
Capitolul XVIII ......................................................................................... 145
Capitolul XIX ............................................................................................ 148
Capitolul XX ............................................................................................. 153
Capitolul XXI ............................................................................................ 160
Cuprins ..................................................................................................... 169

169
170