UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Specializarea Administrație publică

Lucrare de licență

Coordonator științific:
Lect.univ.dr. Iulia BOGHIRNEA

Absolvent: MARTIN Laura Mihaela

Pitesti
2015
 UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
Specializarea Administrație publică

Contenciosul administrativ potrivit

legii în vigoare

Coordonator științific:
Lect.univ.dr. Iulia BOGHIRNEA

Absolvent: MARTIN Laura Mihaela

 Cuprins
INTRODUCERE........................................................................................................5
Capitolul I..................................................................................................................7
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV- ELEMENT ESENȚIAL ȘI
INDISPENSABIL AL STATULUI DE DREPT.......................................................7
1.1. Noțiunea de ,,contencios administrativ’’........................................................7
1.2. Principalele forme de contencios administrativ..............................................9
1.3. Promovare și protejarea drepturilor omului prin instituția contenciosului
administrativ.........................................................................................................10
Capitolul al II-lea.....................................................................................................12
SCURT ISTORIC CU PRIVIRE LA CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV
ROMÂN...................................................................................................................12
2.1. Reglementări între 1864-1948.......................................................................12
2.2. Reglementări între 1948-1990......................................................................16
2.3 Caracteristicile reglementării după 1990.......................................................17
Capitolul al III - lea..................................................................................................19
CONTENCIOSUL ADMISTRATIV PREZENTAT ÎN BAZA CONSTITUȚIEI
REPUBLICATE ȘI A LEGII NR. 554/2004...........................................................19
3.1. Preliminarii....................................................................................................19
3.2. Principalele trăsăturilor ale contenciosului administrativ............................19
3.3. Condițiile de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ............23
3.3.1. Considerații generale..............................................................................23
3.3.2. Condiția ca actul atacat să fie un act administrativ, în formă tipică sau
asimilată...........................................................................................................24
3.3.3. Condiția ca actul atacat să vătame un drept sau interes legitim.............26
 3.3.4. Condiția ca actul atacat să emane de la o autoritate publică..................28
3.3.5. Condiția îndeplinirii procedurii administrative prealabile.....................29
3.3.6 Condiția respectării termenului de introducere a acțiunii.......................31
3.4. Obiectul acțiunii în contenciosul administrativ............................................32
3.5. Părțile în litigiul de contencios administrativ..............................................33
3.6 Actele administrative exceptate de la controlul de legalitate exercitat de
instanțele de contencios administrativ.................................................................35
3.7. Instanțele de contencios administrativ..........................................................38
3. 8. Aspecte procedurale privind instituția contenciosului administrativ...........39
3.8. 1. Sesizarea instanței de contencios administrativ....................................40
3.8. 2. Procedura în fața instanței de fond și de recurs.....................................42
3.8. 3. Procedura de executarea a hotărârilor pronunțate de către instanțele de
contencios administrativ..................................................................................43
3.8. 4. Controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea excepției de
nelegalitatea a actului.......................................................................................46
CONCLUZII............................................................................................................49
BIBLIOGRAFIE......................................................................................................51
 INTRODUCERE

Pornind de la citatul ce aparține lui Charles Debbasch, ,,Contenciosul

administrativ reprezintă aspectul patologic al activității administrative. El
ilustrează comportamentul și deviațiile administrației”, lucrarea de față își propune
să trateze pe larg această instituție a contenciosului administrativ.
Comportamentul abuziv al autorităților, puterea discreționară a acestora,
putere oferită chiar de lege, nu trebuie să determine o generalizare a activității
autorității în acest sens, ba din contra, acestea trebuie să țină seama de faptul că, în
orice societate democratică ce este bazată pe principiul statului de drept, cetățenilor
li se consacră dreptul de a cere explicații cu privire la existența unei bune
administrații.
Prezenta lucrare are ca temă ,,Contenciosul administrativ potrivit legii în
vigoare”. De ce contenciosul administrativ? Pentru că este un subiect complex,
îndelung dezbătut, care a creat, de-a lungul timpului dificultăți și controverse în
doctrină. În realizarea cercetării s-a avut in vedere doctrina, jurisprudența și
legislația în vigoare.
Tema propusă este destul de ambițioasă și își propune să analizeze,
aprofundeze și să înțeleagă evoluția în timp, esența și mecanismele de funcționare
ale contenciosului administrativ, precum și legătura dintre instituția contenciosului
administrativ cu drepturile cetățenilor și statul de drept.
Această cercetare are o importanță sporită, interdisciplinară, și aici ne
referim la necesitatea completării Legii contenciosului administrativ cu dreptul
comun, art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007,
potrivit căruia dispozițiile legii se completează cu prevederile Codului civil și cu
cele ale Codului de Procedură Civilă.
Lucrarea are o structură uniformă, cu o întindere adecvată, ce tratează pe
îndelete în toate cele 3 capitole această instituție a contenciosului administrativ.
Așa cum sugerează și titlul lucrării, cercetarea s-a realizat pornind în
Capitolul I de la concepte, altfel spus de la etimologia termenului contencios și de
la definițiile acestuia, atât în sens formal, cât și material. Am ales să pornesc în
această cercetare de la noțiunea contenciosului administrativ pentru a înțelege mai

5
bine această instituție. În cuprinsul acestui capitol am enumerat și categoriile
contenciosului administrativ: contenciosul administrativ de anulare și
contenciosul de plină jurisdicție, dar și de ce această instituție este un element
esențial și indispensabil al statului de drept prin protejarea și promovarea
drepturilor omului.
În Capitolul al II- lea am prezentat, pe scurt, evoluția istorică a
contenciosului administrativ pornind de la 11 februarie 1864, când a fost înființat
Consiliul de Stat, după modelul francez, și până în 7 noiembrie 1990, când a fost
adoptată Legea nr. 29/1990. Am arătat parcursul acestei instituții, cu fiecare
perioadă istorică, cu modificările, lipsurile aduse de fiecare etapă.
O atenție deosebită am acordat Capitolului al III- lea, prezentând, pe larg,
prin prisma Constituției, republicate și a Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificările ulterioare, determinate de schimbările ce se produc în
țara noastră. Leguitorul, a înțeles că într-o țară în continuă schimbare legea nu
poate rămâne aceeași întrucât pretențiile cetățenilor cresc. Am pornit prin a
enumera principalele trăsături ale contenciosului administrativ, potrivit legii mai
sus menționate, dar și condițiile de admisibilitate ale acțiunii: condiția ca actul să
fie un act administrativ,în formă tipică sau asimilată; condiția ca actul atacat să
vatăme un interes legitim; condiția ca actul să emane de la o autoritate publică;
condiția îndeplinirii procedurii administrative prealabile; condiția respectării
termenului de introducere a acțiunii. În continuare am prezentat obiectul și părțile
în litigiul de contencios administrativ cu elementele de noutate aduse de legea în
vigoare; actele administrative exceptate de la controlul de legalitate și instanțele de
contencios administrativ competente în a judeca litigiile.
În continuarea capitolului al III- lea am prezentat aspectele procedurale
privind instituția contenciosului administrativ și am enumerat și abordat pe rând
următoarele puncte: sesizarea instanței de contencios administrativ, procedura în
fața instanței de fond și de recurs, precum și procedura de executare a hotărârilor
pronunțate de către instanțele de contencios administrativ, dar și controlul
judecătoresc al actelor administrative pe calea excepției de nelegalitate a actului.
În final, am realizat o sinteza a concluziilor, care se impun în urma analizei
efectuate.

6
 Capitolul I

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV- ELEMENT ESENȚIAL ȘI

INDISPENSABIL AL STATULUI DE DREPT

1.1. Noțiunea de ,,contencios administrativ’’

Într-un stat întemeiat pe ordinea de drept ,instituția contenciosului
administrativ reprezintă ,,forma democratică de reparare a încălcărilor săvârșite
de către organele și autoritățile administrative, de limitare a puterii arbitrare a
acestora, de asigurare a drepturilor individuale ale administrațiilor”, sau, mai
sintetic, ,,forma juridică de apărare a particularilor – persoane fizice sau juridice-
împotriva abuzurilor administrației publice’’1.
Nu există libertate și nici respect pentru persoana umană fără judecător,
oricine se consideră lezat sau oprimat se poate adresa unei autorități independente.
În fața ei, va avea facultatea de a se explica și de a obține, după o dezbatere
contradictorie o sentința care se impune tuturor, în particular autorității publice care
l-a lezat prin atitudinea sa2.
Două reguli caracterizează, din punctul de vedere al relației cetățean-
administrație, statul de drept: supunerea întregii sale activități pentru ai limita
puterea, și puterea pe care o au cei administrați de a face să fie respectate normele
juridice prin intermediul recursului jurisdicționar.
Etimologic, noțiunea de contencios administrativ derivă din latinescul
contend, contendere, care evocă ideea unei înfruntări prin luptă, fiind vorba de o
luptă în sens metaforic, o dispută dintre două părți ce au interese contrarii, un
confict din care numai una poate ieși învingătoare.
De asemenea, potrivit dicționarului juridic, contenciosul reprezintă
ansamblul proceselor susceptibile de a fi soluționate de instanțele judiciare; organ
jurisdicțional ce statuează cu privire la litigiile dintre stat și particulari.
Pentru a putea înțelege mai bine noțiunea de contencios administrativ,
trebuie să avem in vedere funcționarea celor trei mari puteri în stat, care pe lângă
separarea lor, potrivit principiului separației puterilor în stat, presupune și o
colaborare și un control reciproc, în scopul realizării unui echilibru necesar unei
bune funcționări a statului de drept.
1
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Accent,Cluj-Napoca, 2004, p. 327.
2
Tudor Drăganu, Introducere în teoria și practica statului de drept, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p. 11.
7
 După revizuirea legii fundamentale, a avut loc o modificare a prevederilor
care constituie fundamentele constituționale ale contenciosului administrativ. Art.
52 reprezintă principalul sediu constituțional al contenciosului administrativ și
poartă denumirea de „dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică ” și
consacră unul din drepturile fundamentale ale cetățeanului român.
Încă din perioada interbelică, noțiunii de contencios i s-au dat două sensuri:
unul formal, care avea în vedere natura organului care îl exercită și unul material,
ce se referea la anumite elemente specifice și inerente litigiilor din care este
alcătuit.
Sintagma contencios administrativ evocă totalitatea litigiilor ce apar între
autoritățile publice și particularii, ale căror drepturi sau interese legitime le sunt
încălcate, prin actele administrative ilegale ale acelor autorități publice.
Pentru a putea defini noțiunea de contencios administrativ, este neccesar să
cunoaștem următoarele elemente: activitatea desfășurată de instanțele de contencios
administrativ este aceea de a soluționa, cu putere de adevăr legal, un conflict juridic
în care cel puțin una dintre părți este un serviciu public administrativ; organele care
înfăptuiesc această activitate fac parte din sistemul puterii judecătorești; obiectul
acțiunii de contencios administrativ îl constituie anularea sau modificarea unui act
administrativ de autoritate, obiligarea autorității administrative la rezolvarea unei
cereri referitoare la un drept recunoscut de lege și repararea pagubei ce a fost
cauzată prin emiterea actului administrativ de autoritate ori prin refuzul de a
rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Considerăm, că prin contencios administrativ înțelegem activitatea de
soluționare, cu putere de adevăr legal, de către instanțele de contencios
administrativ, competente, potrivit legii, a conflictelor juridice în care cel puțin una
din părți este un serviciu public administrativ, iar conflictul juridic s-a născut din
adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ori din refuzul de a
rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Conchizând, în literatura de specialitate se susține că termenul contencios
are două accepțiuni: prima evocă activitatea menită să soluționeze un conflict de
interese, un confict juridic, un confict izvorât între administrație și cei administrați ,
iar cea de-a doua accepțiune evocă organul competent să soluționeze acel conflict3.

3
Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ed. aVII-a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p.
164.
8
1.2. Principalele forme de contencios administrativ
În doctrină se disting două categori de contencios administrativ din punctul
de vedere al actului de voință al instanței de contencios administrativ, definitivată
prin hotărârea ce duce la soluționarea litigiului dedus judecății determinate de
competența instanțelor de contencios:
1. Contenciosul administrativ de anulare, este procesul de soluționare a
litigiilor în care instanța de contencios administrativ este competentă de a hotărî
anularea actului administrativ atacat pentru motivul emiterii acestuia cu încălcarea
legii, sau să oblige serviciul public administrativ să rezolve o cerere care privește
un drept recunoscut de lege; în cadrul acestei forme instanța de contencios nu
poate să se pronunțe și cu privire la repararea daunelor, această problemă se poate
rezolva prin intermediul unui litigiu separat de către instanțele de drept comun.
Această categorie a fost reglementată, pentru prima dată în țara noastră, prin Legea
pentru înființarea Consiliului de Stat din 1864, precum și prin Legea pentru
reorganizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 1 iulie 1905.
2. Contenciosul de plină jurisdicție, prin care instanța de contencios
administrativ este competentă de a anula actul administrativ atacat, de a obliga
autoritatea administrativă să emită un act administrativ sau un alt înscris, de a
obliga la despăgubiri, care pot fi solicitate fie în cadrul acțiunii inițiale, fie separat
când intinderea pagubei nu era cunoscută la data introducerii acțiunii. Astfel în
cadrul acestei forme instanța de contencios este competentă: să anuleze sau să
modifice actul administrativ de autoritate prin care reclamantul a fost vătămat într-
un drept al său recunoscut de lege; să oblige serviciul public administrativ să
rezolve cererea unui reclamant, referitoare la un drept al său recunoscut de lege și
de asemenea la repararea pagubei ce i-a fost cauzată reclamantului prin actul
administrativ de autoritate emis. Această formă a contenciosului a fost instituită
prin Legea contenciosul administrativ nr. 29/1990, respectiv prevederile art. 2 și
11 din legea menționată.

1.3. Promovare și protejarea drepturilor omului prin instituția contenciosului

administrativ

Statul de drept modern implică printe altele și perfecționarea permanentă a

mecanismului de asigurare, promovare și protejare a exercitării drepturilor si

9
libertăților omului. Toate acestea se pot realiza doar prin respectarea de către
autoritățile publice competente a principiului separației puterilor în stat.
Trebuie să distingem între mijloace contencioase și necontencioase de
protejare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și implicit ale
cetățeanului. Un mijloc contencios de promovare și protejare a drepturilor omului
este reprezentat de instituția contenciosului administrativ.
Instituția contenciosului administrativ se regăsește în categoria mijloacelor
contencioase de protejare a drepturilor omului, reglementările ce vizează această
instituție fiind în conformitate cu natura fundamentală a dreptului de acces la un
control independent al legalitătii actelor administrative, drept recunoscut fiecărui
individ4.
În doctrină este susținut faptul că autoritățile administrației publice în
acțiunile sale pentru organizarea executării șî executarea legii în conformitate cu
competențele deținute, pot încălca drepturi ce aparțin persoanelor fizice și juridice5.
Art. 21, Constituția României, republicată, promovează accesul liber la
justiție, orice persoană se poate adresa justiței pentru apărarea drepturilor, a
libertăților și a intereselor sale legitime, și are dreptul la un proces echitabil și la
soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
De asemenea, art. 52 alin.1 al Constituției chiar dacă nu folosește expres
noțiunea de ,,contencios administrativ” 6, descrie esența acestei
instituții: ,,persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o
autoritate publică, printr-un act administrative sau prin nesoluționarea în termenul
legal al unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau
a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei’’ . Se poate spune că
acest articol reprezintă fundamentul constituțional principal al contenciosului
administrativ, al apărării cetățenilor față de abuzurile autorităților publice și,
implicit, al răspunderii acestora pentru pagubele produse cetățenilor7.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, definește pentru prima
dată, în mod legal contenciosul administrativ în art. 2 alin. 1, lit. f,
astfel: ,,activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ
competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una din părți este o
autoritate publică, iar conflictul s-a născut din fie din emiterea sau încheierea,
4
Elena Claudia Marinică, Promovarea și protejarea drepturilor omului prin mijloace contencioase, Ed. I. R. D. O.,
București, 2011, p. 52.
5
Ivan Vasile Ivanoff, Contenciosul administrativ conform Legii nr.554/2004, Ed. Biblioteca, Târgoviște, 2005, p. 5.
6
Art. 126 alin. 6 și art. 73 alin. 3 lit. k din Constituția României, republicată, folosește noțiunea de contencios
administrativ.
7
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol I, ed. a II-a, Ed. All Beck, București, 2001, p. 66.
10
după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesolușionarea
în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un
drept sau la un interes legitim” .
În legile anterioare ale contenciosului administrativ, această instituție a avut
mai mult un rol formal, și in special aminitim Legea din 1925, care deși era bine
redactată, protejarea drepturilor omului, principiile generale de drept, independența
și inamovibilitatea judecătorilor erau grav încălcate.
Adoptarea prezentei legi, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
cu modificările și completările ulterioare, este considerată a fi cea mai bună
reglementare juridică a acestei instituții de până în prezent din România.
La elaborarea legii noi s-a ținut cont de jurisprudența în domeniu, de
necesitatea ca România să se alinieze standardelor impuse pentru integrarea sa în
Uniunea Europeană, de necesitatea realizării unui nivel mai înalt de predictibilitate
și transparență în activitatea judiciară, avănd ca efect lărgirea palierului democratic
al respectării drepturilor cetățenilor8.
Contenciosul administrativ reprezintă un mijloc și nu un scop, oferind
garanția fundamentală pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale
cetățeanului, precum și interesele legitime ale acestuia. La baza funcționării
instituției contenciosului administrativ stă principiul legalității, principiul de bază
într-un stat de drept și unul din principiile fundamentale ale administrației publice 9 ,
ce impune respectarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,
așa cum sunt ele prevăzute și reglementate de legislația în vigoare.
În opinia unor autori10, contenciosul reprezintă forma democratică de
reparare a încălcărilor săvârșite de către organele și autoritățile administrative, de
limitare a puterii arbitrare a acestora, de asigurare a drepturilor administraților.

8
Elena Claudia Marinică, Promovarea și protejarea drepturilor omului prin mijloace contencioase, Ed. I. R. D. O.,
București, 2011, p. 62.
9
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol I, ed. a II-a, Ed. All Beck, București, 2001, p. 292.
10
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2001, p. 327.
11
 Capitolul al II-lea

SCURT ISTORIC CU PRIVIRE LA CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

ROMÂN

2.1. Reglementări între 1864-1948

Contenciosul administrativ a parcurs mai multe etape de dezvoltare și
evoluție deosebită, determinate de schimbările istorice ale României.
La 11 februarie 1864 a fost înființat Consiliul de Stat (după modelul
francez), ca organ consultativ al Guvernului11, care avea insă și atribuții
contencioase “Consiliul de Stat exercită și atribuții contencioase, care i se dau de
legi în materie administrativă și nu are atribuțiuni legislative ”12.
De asemenea, din legea de organizare a acesteia reiese că avea următoarele
atribuții: în materie legislativă, administrative – organ consultativ al Guvernului și
de contencios administrativ, iar aceste atribuții se exercitau, potrivit art. 51 astfel:
a) În contra hotărârilor miniștrilor, date cu exces de putere sau cu
încălcarea legilor și a regulamentelor în ființă;
b) În contra hotărârilor/ actelor de executare ale prefecților/ altor agenți
administrativi, date cu călcare de legi și regulamente;
c) În contra hotărârilor comisiunilor de lucrări publice, precum și în toate
cazurile de natură contencioasă administrativă;
d) Alte cauze precum reclamațiile ridicate de particulari pentru apărarea
intereselor lor, în cazurile anume determinate de lege, se puteau adresa consiliului
de stat, dacă ,,au reclamat înainte la ministerul respectiv și n-au dobândit
îndestulare, în timp de 15 zile cel mult de la data primirii reclamației (art. 26)”.
Art. 34 reglementa calea revizuirii hotărârii definitive, iar potrivit acestuia
partea nemulțumită putea cere în termen de 3 luni, de la comunicarea hotărârii/
încheierii revizuirea atunci:
- Când hotărârea era efectul unei erori de fapt, ce rezultă din actele
documentelor prezentate;
- Când în următoarele pronunțări ale hotărârilor au fost descoperite alte
documente ce puteau schimba hotărârea;
- Când prin hotărâri s-a dat mai mult decât s-a cerut;

A Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 509.
11

Valentin Prisăcaru, Contenciosul administrativ român, ed. a II-a, revizuită, Ed.All Beck, București, 1998, p. 24.
12

12
 - Când hotărârea s-a dat cu încălcarea formularelor cerute de lege și
regulamente.
Legea pentru înființarea Consiliului de Stat cuprindea norme ce reglementau:
procedura prealabilă, repararea daunelor și înlăturarea actelor ilegale13.
La vremea respectivă, Consiliul de Stat nu a reprezentat un adevărat tribunal,
cimai mult o instituție intermediară între administrația consultativă și tribunalele
administrative14.
Concluzionând, în legătură cu natura activității Consiliului de Stat în scurta
sa existență, profesorul C.G. Rarincescu arată că în această fază Consiliul de Stat
exercită o justiție ,,reținută, cum exercita, la acea vreme și Consiliul de Stat
francez, care servise, în mare parte, ca model legiuitorului român’’15.
După doi ani, o dată cu adoptarea Consiliului din 1866 s-a dispus
desfășurarea Consiliului de Stat, și a fost dată în sarcina unei legi ordinare
repartizarea atribuțiilor acesteia. Această lege pentru împărțirea atribuțiilor a fost
adoptată la câteva zile de la promulgarea Consiliului și au fost împărțite între
Curțile de apel și instanțele judecătorești de drept comun16.
Potrivit C. G. Rarinescu în această perioadă instanțele judecătorești verificau
legalitatea actelor administrative și dacă apreciau că sunt ilegale de la pronunțarea
soluției nu se ținea cont de cuprinsul lor.
În numeroase acte normative era prevăzut dreptul instanțelor de a verifica
prin intermediul recursului în casație sau apel, legalitatea unor acte administrative
și aici ne referim la următoarele legi ce conțineau aceste dispoziții : Legea pentru
constatarea și perceperea contribuțiunilor directe din 10 martie 1882 (art. 4),
deciziile comisiilor județene de apel, Legea pentru monopolul chibritelor și a
cărților de joc din 31 martie 1866 (art. 13, alin. 4)17.
În anul 1905, la 1 iulie a fost adoptată legea pentru reorganizarea Înaltei
Curți de Casație și Justiție (Legea Bădărau), prin care Înalta Curte de Casație și
Justiție a devenit competentă să judece recursurile împotriva unor categorii de acte
sau chiar de jurisdicție18.

13
V. Prisăcaru, Contenciosul administrativ român, ed.a II-a revizuită, Ed.All Beck, Bucuresti, 1998, p. 29.
14
Oliviu Puie, Contenciosul administrativ, vol.I, Ed. Universul Juridic, București, 2009, pag. 15.
15
C.G. Rarincescu, Contenciosul administrative roman, Bucuresti, Ed. UniversalaAlcalay Co, 1936 ,p. 76
16
C.G.Rarincescu, op cit., pag. 82.
17
Valentin I. Prisăcaru, Contenciosul administrativ, ed. a II-a, Ed.All Beck, București,1998, pag. 30.
18
În acest sens art.4 alin. ( 9), litera b) se prevedea că Secția judecă recursul în contra deciziilor Curții de Conturi.
13
 Sistemul introdus prin legea din 1905 se caracteriza prin urnătoarele
trăsături :19

a) dreptul particularilor să atace prin recurs principal și direct actele

administrative ilegale și să ceară instanței judecătorești să pronunțe anularea
acestor acte;
b) pentru judecarea acestui recurs în cadrul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, ca instituție obișnuită se înființează o a III- a secțiune – Secțiunea de
contencios administrativ.
Această compentență nu era una generală, ci era limitată și redusă 20 la
următoarele categorii de acte:
- ordonanțele date conform art. 153- Legea sanitară și art. 97-98 Legea
pentru organizarea comunelor urbane; deciziile date de prefect și de primarii
comunelor urbane21, prin care se putea respinge sau admite numai în parte o cerere
făcută de un particular. Potrivit art. 54 – primarul dădea autorizarea necesară pentru
construcții, reparații de edificii conform planurilor de aliniere și reglementare fiind
obligat să se pronunțe în 30 de zile pentru reparații și în termen de două luni pentru
construcții; precum și art. 96 din aceeași lege – Legea pentru organizarea
comunelor urbane, conform căruia nimeni nu putea să deschidă străzi,pasaje sau
înfundături fără autorizarea primăriei, iar în lipsa acesteia, lucrările efecutuate erau
dărâmate; deciziile camerelor de comerț și industrie,potrivit art.10, 52, 60 din
Legea pentru organizarea meseriilor din 5 martie 1902.
Aceste dispoziții reglementau drepturile și obligațile atât ale patronilor cât
și ale camerelor de comerț; deciziile ministrului de domenii, art. 722 și art. 16
cuprindeau norme referitoare la exploatarea pădurilor, fie de către proprietari sau
cumpărători din Codul Silvic.
Prin Legea Curții de Casație și Justiție (Legea Toma Stelian) din 25 martie
1910, sistemul contencios administrativ instituit prin legea din 1905 a fost
desființat și potrivit art. 74 din Legea 1910 care prevedea faptul că disputele dintre
particulari și stat, județe, comune sau alte autorități publice în ceea ce privește
vătămarea drepturilor particularilor din acte administrative de autoritate, se vor
judeca de urgență și cu precădere asupra tuturor celorlalte afaceri, în fața
19
Antonie Iorgovan, Tratat de Drept Administrativ, vol II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 510.
20
Rodica N. Petrescu, Drept administrativ, Ed.Hamangiu,București, 2009, p. 415.
21
Inspectorul comunal, încheierile consiliului de igienă, deciziile date de consiliile județene sau comunale de prefecți,
primari, delegațiuni județene sau alte autorități administrative.
22
Articolul 7 reglementa dreptul Ministerului Agriculturii și al Domeniilor de a aplica amenzi celor care exploatau
pădurile supuse regimului silvic fără amenajament.
14
instanțelor judecătorești, conform principiilor generale ale dreptului. Tot art. 74
reglementa chestiuni de procedură specifice: tribunalele de județe judecau
asemenea pricini în ședințe publice și în complete de cel puțin 2 judecători,
termenul de apel era de 15 zile de la pronunțarea hotărârilor atacate,iar termenul de
recurs era de 15 zile de la pronunțarea deciziei atacate și instanța de fond, care a
pronunțat hotărârea atacată era datoare să redacteze hotărârile cel mai târziu până la
a cincea zi de la pronunțare.
Această reglementare nu a durat decât doi ani pentru că Legea de
reorganizare a Curții de Casație și Justiție din 17 februarie 1912 (Legea
Cantacuzino) restabilea, cu anumite modificări contenciosul de legalitate al legii
1905, fiind însă redus la un contencios de constatare a legalității, nu și de anulare a
actului administrativ.
Prin această lege din 1912, cât și prin cea din 1905, cererile de contencios
administrativ se puteau formula pentru următoarele motive: exces de putere,
incompetență, denaturare a actelor, violare a legii sau a unui regulament, greșita
apreciere a faptelor. În plan legislativ, disputele au fost în jurul
constituționalității/neconstitutionalității competenței Înaltei Curți de Casație și
Justiție în soluționarea litigiilor de contencios administrativ, raportate la principiul
separației puterilor în stat23.
Contenciosul instituit prin Legea 1912 se asemăna cu cel din 1905, însă era
diferit prin caracterul său, cel reglementat prin Legea 1912 fiind un contencios de
constatare a ilegalității actelor administrative de autoritate, iar cel din 1905 un
contencios de anulare.
Această perioadă a fost marcată de adoptarea Constituției din 1923, prin
intermediul căruia contenciosul administrativ a devenit o instituție de ordin
constituțional, iar litigiile de această natură fundamentală sunt date în competența
instituției judecătorești24.
Prin Legea Contenciosului administrativ din 23 decembrie 1925 puteau fi
atacate numai actele administrative care aduceau atingere drepturilor subiective
fiind vorba de un contencios subiectiv de plină jurisdicție pentru actele de gestiune
și ( numai) de anulare pentru actele de autoritate25.

23
Liviu Giurgiu, A. Segărceanu, C, G.Zaharie, Drept administrativ, ed. a III-a, revăzută și adăugită, Ed. Sylvi,
București, 2002, p. 388.
24
A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 520.
25
Erau exceptate de la acest control din diverse motive, actele de guvern, precum și actele de comandament cu
caracter militar, A se vedea pe larg asupra acestor categorii de acte: Anibal Teodorescu, Tratat de drept
administrativ,vol I, ed a III- a, Ed. Institutul de Arte Grafice ,,Eminescu”, S. A, București, pp. 405-435.
15
 Legea din 1925, organiza deci, un control special de anulare pentru actele de
autoritate, control ce a fost dat în competența Curților de Apel, iar acestea au
devenit instanțe de contencios administrativ (instanțe de fond), recursul făcându-se
în fața Curții de Casație26.
Atât Legea contenciosului din 1923, cât și cea din 1938 au impus principiile
potrivit căruia contenciosul administrativ era dat în competență instanțelor
judecătorești, fiind însă menținute și jurisdicțiile administrative. Jurisdicțiile
administrative au fost însă menținute încă din perioada Consiliului de Stat 27, dar
erau investite cu o competență limitată. Mai mult, prin Legea din 15 martie 1939 au
fost înființate curți administrative, ce reprezentau o dezvoltare a comitetelor de
revizuire, înființate prin Legea administrației publice locale din 1929.
După 1939 în sistemul legislativ din țara noastră erau următoarele organe de
contencios administrativ28.
a) tribunale ordinare - soluționau litigiile cu privire la actele de gestiune și
contenciosul în daune;
b) curțile de apel - cu recurs la Curtea de Casație care judecau litigiile
privind actelede autoritate (contencios în anulare) și acțiunea în daune pentru
pagubele suferite printr-un act de autoritate;
c) curțile admistrative soluționau litigiile privind vătămarea unor simple
interese prin „actele administrative ilegale săvârșite de organe administrative
locale”;
d) jurisdicțiile administrative, organe ale admnistrației de stat cu funcție
jurisdicțională, ce soluționau litigiile din anumite materii administrative speciale.

2.2. Reglementări între 1948-1990

Această perioadă se împarte în două subperioade:
a) Prima, de la 9 iulie 1948, data emiterii Decretului nr. 128 pentru
desființarea contenciosului administrativ și a curților administrative - 19 iunie 1952
data emiterii Decretului nr. 132 pentru modificarea Codurilor de procedură civilă,
penală și fiscală în legea cu restrucrurarea organizării judecătorești;
b) A doua, de la 19 iunie 1952 la 1 septembrie 1967, data intrării în
vigoare a Legii nr. 1/1967 cu privire la judecarea de către tribunale a cererilor celor
vătămați în drepturile lor prin acte administrative ilegale29.
26
Erast Diti Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Ed. Glasul Bucovinei, Cernăuți,1944, pag. 560.
27
A. Iorgovan, Tratat de Drept Administrativ,vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, București, 2005, p. 511
28
A. Iorgovan, Tratat de Drept Administrativ,vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, București, 2005, p. 512
29
V. Prisăcaru, Contenciosul administrativ român, ed. a II- a, Ed. All Beck,, București, 1998, p. 63.
16
 Perioada cuprinsă între anii 1965-1990 a fost marcată de art. 35 al
Constituției din 1965, și anume posibilitatea celui vătămat într-un drept al său
printr-un act ilegal al unui organ de stat de a cere organelor competente, în
condițiile legii, anularea actului și repararea pagubei. În coroborare cu art.
103 ,,Tribunalele și Judecătoriile judecă cererile celor vătămați în drepturile lor
prin acte administrative, putând să se pronunțe, în condițiile legii asupra legalității
acestor acte”30.
Legea nr. 1/1967 privind judecarea de către tribunal a cererilor celor
vătămați în drepturile lor prin acte administrative ilegale a reglementat în sistemul
socialist traditional instituție a contenciosului administrative și a instituit un control
judecătoresc asupra actelor administrative caracterizat prin: generalitate; viza
legalitatea și nu oportunitatea, fiind exercitat doar asupra actelor organelor
administrației de stat și era realizat de către instanțele judecătorești prin
soluționarea de litigii. Era un control de plină jurisdicție, un control subsidar,
procedura folosită era procedura judiciară31.
Instituția contenciosului administrativ a avut în realitate un rol pur
propagandistic, fiind pur formală, fără relevanță în apărarea drepturilor cetățenilor
și contracararea abuzurilor autorităților publice administrative, situație așteptată
într-un sistem totalitar, în care nu se putea vorbi de un stat de drept, de independent
și inamovibilitatea judecătorilor32.

2.3 Caracteristicile reglementării după 1990

Legea 29 din 7 noiembrie 199033, Legea contenciosului administrativ, unul
din primele acte adoptate de către Parlamentul democratic al României ce a reluat
tradiția din perioada interbelică și a marcat începutul unei noi etape în evoluția
acestei instituții fundamentale pentru statul de drept34, fiind începutul unei noi
perioade, ce a cuprins până în prezent cel puțin trei subperioade:
- 1990-1991;
- 1991-2004;
- 2004-prezent35.
Legea din 1990 a reluat unele elemente conținute în Legea din 1925, dar a
introdus și reglementări noi. Au fost create secții speciale de contencios
30
Constituția din 1965, art. 35, 103.
31
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ,vol. II , ed. a II-a, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2009, p. 300.
32
A Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol.II, ed. a IV-a,Ed. All Beck, București, 2005, p. 514.
33
Legea nr.29 publicată în 8 noiembrie 1990 a intrat în vigoare pe 8 decembrie 1990, la 30 de zile de la publicare.
34
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II , ed. a II-a, Ed.C. H. Beck, Bucuresti, 2009, p. 300.
35
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ ,Vol.II, ed. a IV-a,Ed.AllBeck, București, 2005, p. 514
17
administrativ, în primă fază la nivelul tribunalelor și al Curții Supreme de Justiție,
iar mai târziu, în 1993 la nivelul Curților de Apel, nou înființate.
Trăsăturile reluate prin Legea nr 29/1990 erau:
- control de jurisdicție – instanța putea dispune anularea actului și obligarea
la despăgubiri și la emiterea actului;
- controlul direct – pe cale de acțiune judiciară atât față de actul
administrativ propriu–zis, cât și față de cel asimilat (tăcerea sau tardivitatea
organului administraiei publice);
- actul atacat (tipic/asimilat) – trebuia să fie numai al unei autorități
administrative;
- reglementarea unei proceduri prealabile;
- contenciosul administrativ – avea două grade de jurisdicție (fondul și
recursul) ce erau date în competența secțiilor de contencios administrativ;
- actele administrative jurisdicționale – (excepția celor din domeniu fiscal
și convențional) puteau fi atacate după epuizarea căilor administrativ-
jurisdicționale;
- acțiunea în justiție – putea fi formulată și personal împotriva
funcițonarului autorității administrative pârâte și obligat la plata daunelor în mod
solidar a autorității administrative;
- în cazul admiterii cererii, se putea hotărî și asupra daunelor morale și
materiale, fiind pentru prima dată când în legislația românească s-a consacrat
răspunderea pentru daune morale36.
O dată cu intrarea în vigoare a Constituției din 1991 legiuitorul a instituit un
cadru mult mai larg de realizare a contenciosului administrativ37. Art. 21 coroborat
cu art. 48 din Constituție ce reglementa dreptul persoanei lezate într-un drept,
libertate sau interes legitim de a se adresa justiției, și stabilea că persoanele
vătămate într-un drept de către o autoritate publică, printr-un act/nesoluționarea
în termenul legal a unei cereri este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului
pretins, anularea actului și repararea pagubei38.

36
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ ,Vol.II, ed. a IV-a,Ed.AllBeck, București, 2005, pag. 515.
37
Corneliu Manda, Drept administrativ.Tratat elementar, vol I, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, București, 2002, p. 386.
38
Art. 48, ConstituțiaRomâniei din 1991.
18
 Capitolul al III - lea

CONTENCIOSUL ADMISTRATIV PREZENTAT ÎN BAZA

CONSTITUȚIEI REPUBLICATE ȘI A LEGII NR. 554/2004

3.1. Preliminarii
Legea nr. 29/1990 a fost abrogată o dată cu adoptarea Legii nr. 554/2004,
lege care împreună cu momentul revizuirii Constituției a marcat cel mai înalt vârf
în reglementarea contenciosului administrativ în România39.
Instituția contenciosului administrativ își are în prezent reglementarea în
Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare 40, lege ce ne oferă și
o definiție a acestei instituții, potrivit căreia prin contencios administrativ se
înțelege: activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ
competente, potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una din părți este o
autoritate publică, iar confictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după
caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în
termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un
drept sau la un interes legitim.(art. 2 alin (1) litera e), așa cum a fost el modificat
prin Legea nr.262/2007, ce vizează precizarea caracterului organic al legii la care
se trimite activitatea de soluționare........potrivit legii organice...și a fost impusă de
caracterul organic al legii care reglementează contenciosul administrativ).

3.2. Principalele trăsăturilor ale contenciosului administrativ

În baza Legii nr. 554/2004 și a Constituției republicate reies o serie de
trăsături, după cum urmează:
a) obiectul litigiilor de contencios administrativ, potrivit căruia prin
legea-cadru, raportată la Constituție, se instituie un control direct, pe cale de
acțiune judiciară, atât asupra actului administrativ propriu-zis, cât și a celui

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol.II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, București, 2005, p. 516.
39

Legea nr. 262/2007, publicată în M. Of. Al Romîniei nr. 150 din 30 iulie 2007, Legea nr. 100/2008, Legea nr.
40

108/2008, publicată in M. Of. al României nr. 375, 16 mai 2008, Legea nr. 202/2010, lege publicată în M. Of. Al
Romăniei nr. 714 din 26 octombrie 2010, Legea nr.299/2011, publicată în M. Of. al Românie nr. 916,din 22
decembrie 2011, Legea nr.76/2012, lege publicată în M. Of. al României, nr. 365, 30 mai 2012, Legea nr.187/2012,
publicată în M. Of. al României, nr. 757, 12 noiembrie 2012, Legea nr. 138/2014, publicată în M. Of. al României,
19
asimilat41. Actul administrativ ce face obiectul contenciosului administrativ poate
face parte din categoria actelor administrative unilaterale cu caracter normativ sau
individual, dar și acte administrative bi sau multilaterale, contractele
administrative, referitoare la punerea în valoare a unui bun proprietate publică,
executarea lucrărilor de interes public, prestarea unui serviciu public sau efectuarea
unei achizitii publice42. Prin legea-cadru în acord cu art.126 din Constituție se
recunoaște posibilitatea de a ataca la instanțele de contencios administrativ și
ordonanțele de Guvern, acțiune nepermisă până la momentul revizuirii Constituției
și respinsă ca inadmisibilă, iar dacă se invoca excepția de neconstituționalitate,
Curtea Constituțională nu se putea pronunța întrucât competența acesteia se rezumă
la dezlegarea unor probleme de drept, nu și de fapt, ajungându-se astfel la un cerc
vicios, care era de neconceput într-un stat de drept 43. O altă problemă reglementată
de această lege este cea a posibilității autorității publice, emitentă a actului
administrativ, de a solicita instanței de contencios administrativ constatarea nulității
acestuia, în situația în care actul administrativ nu mai poate fi revocat, întrucât a
intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice44.
b) calitatea părților în litigiu, calitatea de reclamant putând aparține
oricărei persoane ce se consideră vătămată într-un drept al său ori interes legitim,
iar calitatea de pârât revine autoritătilor publice, deoarece în cadrul acțiunilor în
contencios pot fi atacate acte emise de autoritățile publice.
c) Tipul de contencios instituit prin Legea nr. 554/2004 este un
contencios de plină jurisdicție, în sensul că reclamantul poate să solicite și instanța
să dispună anularea actului, anulare care în funcție de întinderea efectelor poate fi
vorba de o anulare totală sau una parțiala; recunoașterea dreptului pretins sau
legitim, semnifică posibilitatea ca instanța să oblige autoritatea pârată la emiterea
actului solicitat de reclamant; repararea pagubei, putând fi vorba despre despăgubiri
materiale, dar și morale. Ceea ce are specific acest tip de contencios este faptul că
„puterile judecătorului sunt mai largi și în deciziunea lui nu se limitează numai la
pronunțarea unui act ilegal, ci poate ordona și alte măsuri”45.

41
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2004, p. 363.
42
În cursul anului 2010 a fost adoptată O. U. G. Nr. 76/2010, aprobată ulterior prin legea nr. 278/2010, prin care
litigiile privind contractul de achiziție publică au fost date in competența instanței comerciale.
43
A.Iorgovan, Comentariu privind unele puncte de vedere referitoare la Proiectul Legii contenciosului administrativ,
în RDP nr. 3/2004, pp.85-86.
44
I. Rîciu, Examen teoretic al practicii judiciare cu privire la acțiunile introduse la instanța de contencios
administrativ de către autoritatea publică ce a emis actul administrativ nelegal, în RDP nr. 1/2008, pp. 127-152.
45
J.Rivero, J.Waline, Droit administratif, 16 edition, Daloz, Paris 1996 p. 183.
20
 d) Contenciosul administrativ vizează caracterul obligatoriu al plângerii
prealabile, definită în legea cadru prin art. 2 alin. (1) lit. j) ca fiind cererea prin care
se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhice superioare, reexaminarea
unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau
modificări acestuia46. Recursurile administrative prezintă avantajul că sunt simple,
făra formalitați, făra termene și făra cheltuieli47. Recursul il putem întâlni sub
următoarele forme:
- Recursul grațios, se exercită la aceeași autoritate care a emis actul
administrativ supus recursului; cel care il exercită poate cere să fie emis un act
administrativ, să fie retractat, modificat sau anulat.
- Recursul ierarhic are ca specific următoarele trăsaturi: se exercită la
organul ierarhic superior organului care a produs vătămarea; nu vizează decăt
actele emise sau adoptate de organele administrative care au organe superioare
ierarhic48.
e) O altă trăsătură o reprezintă dublul grad de jurisdicție, fondul și
recursul care se judecă în cadrul secțiilor speciale de contencios administrativ
existente la nivelul tribunalelor, Curților de Apel și Înaltei Curți de Casație și
Justiție. Competența materială a instanței judecătorești este stabilită prin art.10,
alin.(1), din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 76/2012, astfel:
- Tribunalele judecă în primă instanță,cererile și procesele privind actele
autorităților administrației publice locale și județeneși cele care privesc taxele,
impozitele, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, cu o valoare de până
la 1. 000 000 de lei;
- Curțile de apel judecă, în prima instanță, aceleași cereri și procese
precum tribunalele însă cu o valoare ce depășește 1. 000 000 de lei, iar ca instanțe
de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor date de tribunale în
fond, și aici vorbim de litigiile care privesc actele administrative ale autorităților
publice și județene, care au fost soluționate în fond de tribunale;
- Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate
împotriva hotărârilor pronunțate de Curțile de Apel în primă instanță.
f) Posibilitatea actelor administrative cu caracter jurisdicțional de a fi
atacate în justiție49
46
Modificările aduse de Legea 262/2007 au dat posibilitatea ca, pe calea procedurii prealabile, să se poată solicita și
dispune și modificarea, nu mai revizuirea actului administrativ atacat.
47
C.Rarincescu, Contenciosul administrative român, Ed. UniversalaAlcalay Co, București, 1936, p. 110.
48
V. Vedinaș, Drept administrativ, ed. a VII-a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 168.

Art. 6, Legea nr. 554/2004, publicată în M. Of. al României nr.1154,din 7 decembrie 2004.
49

21
 g) Acțiunea poate fi formulată și personal împotriva persoanei ce a
contribuit la elaborarea, emiterea și încheierea actului sau care se face vinovată de
refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes
legitim în situația în care se solicită despăgubiri pentru prejudiciul cauzat sau
pentru întârziere.
h) Consacrarea unor garanții procesuale pentru judecarea cererilor de
contencios administrativ și pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești
definitive și irevocabile, și anume:
- Posibilitatea instanței judecătorești de a aplica amenzi judiciare, atât
pe parcursul judecării cererii cât și după judecare, în faza de executare, fiind vorba
de amenda în cuantum de 10% din salariul minim brut ce se aplica conducătorului
autorității publice care nu respectă termenul stabilit de instanță pentru trimiterea
actelor și a documentelor solicitate și amenda de 20% din salariul minim brut pe zi
întârziere nejustificată, ce se aplică tot conducătorului autorității în cazul
nerespectării termenului de punere în executare a unei hotărârii judecătorești
definitive și irevocabile pronunțată de instanța judecătorească de contencios
administrativ;
- Încrimininarea ca și infracțiune a neexecutării din motive imputabile
sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de
instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării
amenzii, faptă care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda
de la 2500 la 10 000 de lei;
- Celeritatea procedurii de judecată a acțiunii în fond, a căilor ordinare
și extraordinare de atac, a redactării și motivării hotărârilor judecătorești.

3.3. Condițiile de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ

3.3.1. Considerații generale

În doctrină, condițiile de admisibilitate reprezintă cerințele legale ce trebuie
îndeplinite la momentul promovării acțiunii in justiție50, iar acestea au rămas, în
esență, aceleași, potrivit legii actuale a contenciosului administrativ, ceea ce s-a
schimbat a fost extinderea substanțiala a competenței judecătorului de contencios
administrativ51.

50
Mihai Oroveanu, Tratat de drept administrativ, ed. a II-a revăzută și adăugită, Ed. Cerna, București 1998, p. 213;
Ion Corbeanu, Drept Administrativ, Ed. Lumina Lex, 2002, p. 176.
51
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 520.
22
 Potrivit profesorului Antonie Iorgovan pentru introducerea acțiunii sunt
necesare îndeplinirea următoarelor condiții: actul atacat să fie un act administrativ;
actul să vatăme un drept sau un interes legitim public sau privat; actul să emane de
la o autoritate publică; să fie îndeplinită procedura administrativa prealabilă, iar
acțiunea să fie introdusă la instanță intr-un anumit termen.
Unii autori analizează drept condiția acțiunii directe și condiția referitoare la
calitatea reclamantului, pornind de la art. 52 alin. (1) din Constituție, vorbind aici
despre necesitatea ca reclamantul să fie o persoană fizică sau juridică52, altfel spus
prin această condiție, doctrina se referă la capacitatea de a sta în justiție, putând fi
reclamante persoanele fizice dacă au capacitate de folosință, de exercițiu, și
procesuală, iar persoanele juridice trebuie să indeplinească cerințele prevăzute de
Legea cu privire la sindicate, Legea partidelor politice, Decretul nr.31/1954 53.
Totuși există autori ce fac referire și la calitatea procesuală ce presupune
existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titulară a
dreptului încălcat - calitate procesuală activă sau între persoana pârâtului și cel
obligat să respecte dreptul - calitate procesuală pasivă54.

3.3.2. Condiția ca actul atacat să fie un act administrativ, în formă tipică sau
asimilată
Prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, astfel
cum a fost ea modificată prin Legea nr. 262/2007, se dă o definiție extinsă noțiunii
de act administrativ, fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ,
emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea executării legii,
care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (soluționarea conflictelor ce
vizează contractele de concesiune, contracte încheiate de autorități publice ce au ca
obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de
interes public, prestarea serviciilor publice și achizițiile publice). Prin Legea
262/2007, s-a adăugat: prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de
contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios
administrativ, impunându-se în legislația românească instituția contractelor
administrative.

52
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, Bucuresti 2009, p. 427; Valentin Prisăcaru, Tratat de
drept administrativ român. Partea generală, ed. a III-a revăzută și adăugită, Ed. Lumina Lex., București 2002, p.
531.
53
L. Giurgiu, Aurel Segărceanu, Cristian Giuseppe Zaharie, Drept administrativ ed. a III-a revăzută și adăugită, Ed.
Sylvi, Bucuresti, 2002, p. 393.
54
Anton Trăilescu, Drept Administrativ, ed. a III-a, Ed. C.H.Beck, București, 2008, p. 305.
23
 Acțiunea în justiție poate fi introdusă atât împotriva unui act administrativ,
cât și a nesoluționării în termenul legal al unei cereri, ce intervine ca urmare a
refuzului de a soluționa sau a tardivității în soluționare, ceea ce echivalează cu
tăcerea administrației.
O problemă controversată se referă la posibilitatea atacării în contencios
administrativ nu doar a actelor administrative individuale, ci și a celor normative,
deși, în majoritatea cazurilor vătămarea unui drept sau interes legitim se produce
prin intermediul unui act administrativ individual. Prin excepție, există raporturi
juridice administrative și drepturi subiective ce pot lua naștere și direct pe baza
unor acte administrative normative cu condiția ca cel vătămat să aibă posibilitatea
de a se adresa în justiție și de a cere pe cale directă anularea unor dispoziții ale
acestui act, acest punct de vedere fiind susțiunt și de Curtea Constituționala și de
Înalta Curte de Casație și Justiție55.
În ceea ce priveste contractul de achiziție publică, acestuia i-a fost schimbată
natura juridica, devenind din contract administrativ, un contract comercial, iar
competența de soluționare a litigiilor generate de acest tip de contract sunt
soluționate de către instanțele comerciale.
Actuala legea a contenciosului administrativ a rezolvat anumite aspecte
ignorate de vechea reglementare, fără a face diferențe intre actul normativ și cel
individual, deși sub aspect procedural a avut în prim plan de cele mai multe ori
doar actul administrativ individual, si ne referim aici la termenul de 30 de zile
stabilit pentru procedura prealabilă știut fiind faptul că doar actele administrative
individuale intră în vigoare din momentul comunicării celor cărora li se adresează56.
O altă problemă apărută de-a lungul timpului în jurisprudența
administrativă a fost aceea de delimitare a actului administrativ de simplele adrese
și circulare, această necesitate de a distinge între actul administrativ și alte forme de
exercitare a activității administrației publice este prezentă și în doctrina franceză.,
iar problemele cele mai delicate le pun circularele și intrucțiunile de serviciu57.
Încă din perioada interbelică, în doctrina noastră, simplele ordine și adrese
de serviciu date pe cale ierarhică sau în formă de simplă corespondență nu sunt acte
administrative și, prin urmare, nu pot fi atacate direct în instanța de contencios
administrativ.Și în prezent, o serie de înscrisuri ce poartă denumirea de adresă,
certificat, circulară, adeverintă, etc. Nu produc prin ele însele efecte juridice, nu

55
R. N. Petrescu, Drept Administrativ, Ed.Hamangiu, București, 2009, pp. 446-447.
56
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II , ed. a II-a, Ed.C. H. Beck, București, 2009, pp 311-312.
57
V. Vedinas, Drept administrativ, ed. a IV-a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 164
24
sunt acte administrative, ci doar operațiuni tehnice58. Și menționăm aici Ordonanța
Guvernului nr. 33/2002, ce reglementează eliberarea certificatelor și adeverințelor
de către autoritățile publice centrale și locale, lege ulterior modificată prin Legea
nr. 223/2002, unde sunt definite noțiunile de adeverință- documentul prin care se
atestă un drept sau un fapt, și certificatul- reprezintă documentul prin care se
confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt, ori se atestă o anumită calificare
pentru valorificarea unor drepturi de către persoan care solicită eliberarea acestuia.
Modificarea legii contenciosului administrativ prin Legea nr. 262/2007
presupune cenzurarea de către instanță și refuzul de efectuare a unei operațiuni
administrative (refuz ce poate fi asimilat unui act administrativ).
În jurisprudență s-au ridicat probleme cu privire la delimitarea actului
administrativ de alte acte juridice ale autorităților administrative. Aceste probleme
vizau calificarea de acte administrative a unor categorii precum actele de desfacere
a contractului demuncă, deciziile de numire și eliberare din funcție, actele
procedurale de atribuire a locuințelor, actele de expertiză medicală s.a. 59
Jurisprudența românească a acceptat refuzul nejustificat al unei autorități
administrative, ca specie a actului administrativ atacat, fapt ce se regăsea în
legislația noastră.
Legea nr.554/2004 aduce ca și noutate situația cunoscută în doctrina sub
denumirea de tăcerea administrației, adică refuzul nejustificat al autorităților de a
soluționa o cerere, art. 2 alin. (1) lit. i).
Așadar, în cazul tăcerii administrației instanța va intra în analiza fondului
cererii și dacă este cazul va obliga organul administartiv să o satisfacă, și nu doar să
răspundă solicitantului în sens afirmativ sau negativ. Așa cum susține și autorul
Petrescu, prin refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
recunoscut de lege s-a înțeles nesatisfacerea unor pretenții juridice întemeiate pe
valorificarea unor drepturi conferite persoanelor fizice sau juridice60.
Nesoluționarea în termenul legal a unei cereri ca obiect la unei acțiuni în
contencios administrativ trebuie raportată atât la dispozițiile O.G. nr.27/2002 cu
privire la reglementarea activității de soluționare a petițiilor cât și cele ale O.U.G.
nr. 27/2003 privitoare la procedura aprobării tacite61.

58
A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, București, 2005, p. 526;R. N. Petrescu,
Drept Administrativ, Ed.Hamangiu, București 2009, p. 448.
59
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, București, 2005, pp. 529-530.
60
R .N. Petrescu, Drept Administrativ, Ed.Hamangiu, București, 2009, p. 457.
61
E Albu, Dreptul contenciosului administrativ, Ed.Universul Juridic, 2008, pp. 176-177.
25
3.3.3. Condiția ca actul atacat să vătame un drept sau interes legitim
Această condiție, cea de-a doua la număr în contenciosul administrativ,
până la revizuirea Constituției în octombrie 2003 s-a făcut din perspectiva
coroborării art. 48 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică cu
art. 21 referitor la accesul liber la justiție, situat în Capitolul I (Dispoziții comune)
din Titlul II consacrat drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale.
Așadar, legea actuală preia fundamentul constituțional al instituției
contenciosului administrativ conținut în art. 52 alin. (1) dezvoltându-l
corespunzător, ,,persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim,
de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în
termenul legal al unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei’’.
Legea nr. 554/2004 definește în art. 2 alin. 1, lit. o), conceptul de drept
vătămat ca reprezentând orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act
normative, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ. În ceea ce
privește noțiunea de drept subiectiv, doctrina juridicaâă este destul de bogată,
existând și monografi pe această temă, spre deosebire de noțiunea de interes
legitim, care se află încă într-un stadiu al căutărilor doctrinare, deși este amintit prin
intermediul art. 21, alin. (1) din Constituție, în formă inițială 62. Dreptul subiectiv a
fost definit în perioada interbelică, conform spuselor lui Rarincescu astfel: “puterea
de a pretinde cuiva un lucru oarecare, o aciunne sau o abstențiune, putere
recunoscută și garantată de ordinea juridic, prin posibilitatea de a exercita la
nevoie o acțiune în justiție”63.
În perioada postbelică ca și în cea actuală, dreptul subiectiv este definit ca
fiind puterea, garantată de lege, voinței subiectului activ al raportului juridic, care
este în măsură, în vederea valorificării unui interes personal direct, să desfășoare o
conduită determinată sau să pretindă subiectului pasiv al raportului juridic o aumită
comportare, ce poate fi impusă cu ajutorul forței de constrângere a statului 64. În
doctrină s-a apreciat considerarea unui interes ca fiind legitim că nu este îndeajuns
ca el să contravină ordinii juridice în vigoare, ci trebuie să-și aibă izvorul și să fie
ocrotit de o prevederea unei norme juridice scrise sau cutumiare65. Un lucru esențial

62
A Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ.Geneză și explicații, Ed. Roata, București, 2004, pp. 292-
293.
63
C Rarincescu, Contenciosul administrative român, ed. a II-a,Ed. UniversalăAlcalay Co, București, 1937, p. 226.
64
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 557.
65
Tudor Draganu, Accesul liber la justiție, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p. 86; Rodica Narcisa Petrescu, Drept
administrativ, Ed. Hamangiu, Bucuresti 2009, p. 438.
26
în a socoti un interes ca fiind legitim este ca acesta să fie ocrotit printr-o normă de
drept66.
În justiție pot fi valorificate doar interese legitime, personale, directe,
actuale și juridice, vătămate prin acte administrative de autoritate67.
Interesul legitim poate fi atât personal, cât și public, iar fundamentul
constituțional al interesului public îl reprezintă dispozițiile Constituției cu privire la
îndatoririle fundamentale ale cetățeanului român68. Legea actuală, modificată prin
Legea nr 262/2007, precizează la finalul art. 2, alin. (1), lit. p) și r) înțelesul
termenilor:
Interesul legitim privat constă în posibilitatea de a pretinde o anumită
conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil,
prefigurat.
Interesul legitim public reprezintă interesul referitor la ordinea de drept și
democația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor
fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea
competenței autorităților publice.
Apărarea unui interes legitim public presupune un contencios obiectiv, spre
deosebire de apărarea unui interes legitim privat, care presupune un contencios
subiectiv.
În practica instanțelor de contencios administrativ se regăsesc acțiuni ce
vizează drepturile procesual-civile ale unei terțe perosoane. Cea mai des întâlnită
speță o reprezintă emiterea de autorizații de construcții în spații comune ale
imobilelor, fără acordul celorlați locatari.
Instanța supremă a decis în legătură cu problema persoanei fizică/ juridică
ce poate invoca drept temei al acțiunii vătămarea unui interes legitim public că față
de dispozițiile legale în materie, vătămarea unui interes public printr-un act
administrativ poate fi invocată doar de organisme sociale, în timp ce o persoană
fizică ori juridică ori un grup de perosane fizice poate invoca doar vătămarea unor
drepturi subiective sau interese legitime private (Decizia nr 4484/2006)69.

3.3.4. Condiția ca actul atacat să emane de la o autoritate publică

În Legea nr. 29/1990 și în doctrina de specialitate se vorbea despre actele
administrative emise de „autorități administrative”, iar actuala Lege a

66
V. Vedinaș, Drept administrativ, ed. a IV-a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 170.
67
T Draganu, op cit, p. 154.
68
A Iorgovan, op cit., 2005, p. 558
69
Emanuel Albu, Dreptul contenciosului administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 194.
27
contenciosului administrativ, nu numai ca face referire la actele administrative ce
emană de la autorități publice, dar și definește prin art.2 alin.(1) lit.b), ce este aceea
o autoritate publică70. Ulterior, aceasta a suferit modificări intervenite prin Legea
nr.262/2007 și anume: s-a eliminat partea finală a definiției care se referea la
„prestarea unui serviciu public în regim de putere publică” și precizarea
caracterului legitim al interesului public.
În ceea ce priveste noțiunea de „autoritatea administrativă”, aceasta
include următoarele categori de autorități publice71:
a) Autorități ale administrației de stat, centrale și teritoriale (cei doi șefi
ai executivului, autoritățile administrației centrale de specialitate subordonate sau
nesubordonate, autonome, servicii descentralizate sau deconcentrate ale
ministerelor din teritoriu);
b) Autorități autonome locale (consiliile locale, consiliile județene,
primarul și structurile subordonate lor);
c) Instituțiile publice și regiile autonome de interes public.
d) Structuri neguvernamentale, (ONG, barouri, asociații, fundații)
În doctrină s-au creeat o serie de controverse potrivit cărora unii autori
considerau că există o distincție între „autoritățiile publice, instituțiile publice și
organele publice”72. Pe de altă parte o asemenea distincție este nejustificată, în
opinia altori autori, care apreciază că „asemenea eforturi sunt pure speculații cu
caracter de sofisme, lucrurile sunt mult mai simple, redactorii Constituției au
urmărit să realizeze o conciliere a noțiunilor cu care se operează în Occident...”.73
Așadar pot fi atacate în justiție două categorii de acte administrative: acte
prin care se realizează administrația-scop și sunt emise de autoritațile administrației
publice și actele prin care se realizează administrația-mijloc de realizare a
competenței și sunt emise de alte autoritați publice decât cele administrative.
Așadar, sensul principal al noțiunii de autoritate publică, este acela de organ
public, ce exercită prerogative de putere publică la nivel statal sau local, sau altfel
spus, o structură organizatorică care acționeză în regim de putere publică pentru
realizarea unui serviciu public.

70
Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ed. a VII-a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2012, p.
181.
71
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, pp. 525-527.
72
Eugen Popa, Drept administrativ, Ed. Servo-Sat, Arad, 2000, p. 250.
73
A. Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ.Geneză și explicații, Ed. Roata, Bucuresti, 2004, p. 282.
28
3.3.5. Condiția îndeplinirii procedurii administrative prealabile
Această procedură „rezidă în faptul de a se încerca să se evite, pe cât
posibil, declanșarea unui litigiu, care ar putea fi stins mai operativ și cu cheltuieli
mai mici de către cei interesați”74.
Potrivit legii în vigoare, persoana vătămată este obligată să se adreseze
autorității emitente sau autorității ierrhic superioare, dacă există, în termen de 30
de zile de la data comunicării actului administrativ sau al expirării termenului
legal, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru a cere
revocarea în tot sau în parte a actului75.
Procedura administrativă prealabilă este reglementată de Legea
contenciosului administrativ prin art. 7, și urmărește să realizeze prin instituirea sa,
un dublu scop: pe de o parte, din punctul de vedere al administratiei, se dă
posibilitatea autorității emitente sau celei ierarhic superioare de a-și putea repara
eventualele sale erori, beneficiind astfel de o ,,cale mai rapida de restabilire a
legalitatii”. Pe de altă parte, chiar funcționarii publici vor trebui să acorde o mai
mare atenție cererilor și reclamațiilor cetățenilor, întrucât aceștia au dreptul de a se
adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime.
Totodată, instituția recursului prelabil are drept scop și protejarea
cetățeanului, prin crearea posibilității concrete a realizării dreptului pretins sau a
interesului legitim, anulării actului ori a emiterii acestuia ,,printr-o procedura
administrativa simpla, rapida”.
Există și situații în care plângerea prealabilă nu este obligatorie și aici facem
referire la acțiunile introduse de către prefect, Avocatul Poporului, Ministerul
Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, de cei vătămați prin ordonanțe
sau dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale, dar și la următoarele
situații ce au fost introduse prin Legea nr. 262/2007: excepția de nelegalitate și
actul administrativ asimilat.
Procedura administrativă prealabilă poate îmbrăca doua forme 76: forma
recursului grațios și a celui administrativ ierarhic. Potrivit unor autori,

74
Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ed. a VII-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012, p.
185.
75
Art.7, Legea 554/2004 prevede: plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate
introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin.(1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data
emiterii actului.Termenul de 6 luni este termen de prescripție.
76
Dacian Cosmin Dragoș, Recursul administrativ și contenciosul administrativ, Ed.All Beck, București, 2001, pp. 68-
72.
29
comunicarea actului administrativ reprezintă punctul de plecare pentru curgerea
termenului de exercitare a recursului grațios77.
Regimul juridic al procedurii administrative prealabile instituie caracterul
obligatoriu al acestei proceduri, întrucât în absența parcurgerii ei, acțiunea nu poate
fi primită, iar dacă cumva a fost primită, ea va fi respinsă. Vătămatul nu este
obligat să parcurgă ambele faze ale procedurii, iar legea nu obligă, dar nici nu
interzice, dacă cel vătămat dorește și există organ superior ierarhic se pot exercite
ambele forme de recurs. Din păcate, legea nu conține prevederi exprese asupra
acestei problematici și de aceea ne raliem concepției următoare: autoritatea
ierarhic superioară poate fi sesizată concomitent, la un termen posterior celui în
care a fost introdus recursul grațios ori după ce s-a primit raspunsul nefavorabil
din partea emitentului78.
În cazul acțiunilor ce au ca obiect contractele administrative, plângerea
prealabilă are semnificația concilierii la fel ca și în cazul litigiilor comerciale. Un
alt element de noutate este acela al posibilității de exervitare a acțiunii prealabile și
o terță persoană.
Acțiunea administrativă prealabilă apare ca o sesizare și o atenționare a
organelor administrative, fără să-i impună vreo obligație79.

3.3.6 Condiția respectării termenului de introducere a acțiunii

Condiția termenului este ultima condiție de admisiblitate a unei acțiuni în
contenciosul administrativ și reprezină o consecință logică a celei anterioare, fiind
în strânsă legătură cu condiția prealabilă.
Semnificația termenelor, a naturii lor juridice au pus probleme în
jurisprudență, mai ales că unul era mai mare și altul mai mic 80, termenul mic se
numește termen de prescripție, iar cel mare este termen de decădere.
În literatura de specialitate, s-a exprimat opinia potrivit, căreia se consideră
inoportună calificarea expresă a termenelor, cel de 6 luni (termen de prescripție) și
cel de un an(termen de decădere), pe ideea că ele ar avea același efect juridic,
distingându-se doar ordinea de aplicare și condițiile în care ele pot fi folosite81.

77
I. Santai, Condițiile controlului judecătoresc direct asupra actelor administrative în temeiul legii contenciosului
administrativ, în Dreptul, nr. 6/1991, p. 18.
78
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 366.
79
Ioan Alexandru, Drept administrativ, ed.a II-a revizuită și adăugită, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2007, p. 551.
80
Antonie Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ.Geneză și explicații, Ed. Roata, București, 2004, p.
324.
81
D.C. Dragoș, Legea contenciosului administrativ, Comentarii și explicații, Ed. All Beck, București, 2005, p. 255.
30
 Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr.
262/2007, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a
unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei
cauzate, se pot introduce în termen de 6 luni:
a) Data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) Data comunicării refuzului nejustificat, de soluționare a cererii;
c) Data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, fără a
se putea depâși termenul maxim de un an, respectiv data expirării termenului legal
de soluționare a cererii;
d) Data expirării termenului prevăzut la articolul 2 alin.(1) lit. h), calculat
de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cdereii,
sau a plângerii prealabile;
e) Data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii concilierii,
în cazul contractelor administrative.
Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe,precum și actele administrative cu
caracter normativ, care se consideră a fi nelegale/neconstituționale pot fi atacate
oricând. Termenul de 6 luni constituie regula, însă, se admite, ca pentru motive
temeinice, în cazul actului administrativ individual,cererea să fie introdusă și peste
termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării
actului, luării la cunoștiință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-
verbal de conciliere, după caz.

3.4. Obiectul acțiunii în contenciosul administrativ

Noua lege a contenciosului administrativ are un caracter inovator prin faptul
că, aceasta, nu determină doar cadrul general pentru exercițiul contenciosului
administrativ subiectiv, ci și pentru contenciosul obiectiv, destinat a apăra
legalitatea obiectivă82.
Obiectul acțiunii judiciare, se regăsește în art. 8 din Legea nr. 554/2004, și
stabilește că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes
legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la
plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici
un răspuns în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă nu este
prevăzut de lege un alt termen, poate sesiza instanța de contencios administrativ
competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea
pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
82
N. Scutea, M Popa, Unele controverse doctrinare privind Legea contenciosului administrativ la un an de la
intrarea sa în vigoare, în RDP, nr.1/2006,p. 63.
31
 Obiectul acțiunii în contenciosul administrativ, în cazul actului administrativ
unilateral este înscrisul material , respectiv actul administrativ, ce a fost emis de
autoritatea publică sau refuzul nejustificat de a emite un act administrativ. În acest
sens, persoana nemulțumită care se consideră vătămată într-un drept al său
recunoscut de lege, poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, sau să oblige
autoritatea publică să elibereze actul administrativ ce a fost refuzat nejustificat.
În doctrină se cunosc două forme ale contenciosului: contenciosul subiectiv
si contenciosul obiectiv83, iar criteriul de diferențiere între aceste forme este
caracterul dreptului ce este valorificat prin acțiunea promovată.
Putem vorbi de contencios administrativ subiectiv, atunci când reclamantul,
prin acțiunea introdusă, solicită instanței să soluționeze o problemă referitoare la un
drept subiectiv, altfel spus, dacă actul administrativ tipic sau asimilat a adus
atingere unei situații juridice subiective84.
În ceea ce privește obiectul acțiunii de contencios subiectiv 85, reclamantul
poate să: solicite anularea în tot sau în parte a actului; anularea actului și repararea
pagubei, fie ea morală sau materială; să ceară obligarea autorităților la emiterea
unui act.
Contenciosul obiectiv are ca semnificație faptul că, prin acțiunea introdusă,
reclamantul urmărește să apere un drept obiectiv sau un interes legitim public,
adică investindu-l pe judecător să cerceteze dacă s-a adus atingere unor drepturi ce
reprezintă conținutul unei situații juridice cu caracter general și impersonal și unei
stări de legalitate generală. Contenciosul obiectiv are la baza noțiunea de "drept
obiectiv", înțeleasă ca o regula, un comandament de drept, independent de
subiectele raportului juridic concret, ce au drepturi subiective.
Cu alte cuvinte, în timp ce contenciosul subiectiv are în centrul său grija
pentru drepturile subiective ale persoanelor, oferindu-le acestora mijloace juridice
de apărare a acestor drepturi în fața abuzurilor administrației, contenciosul obiectiv
evocă necesitatea respectării în activitatea administrației publice.

3.5. Părțile în litigiul de contencios administrativ

În cadrul acțiunilor în contencios administrativ pot fi atacate actele emise de
autoritățile publice, care vor avea, deci, calitatea de pârâte.

83
Eugen Popa, Drept administrativ, Ed. Servo- Sat, Arad, 2000, pp. 255-260.
84
Emanuel Albu, Dreptul contenciosului administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 105.
85
Ioan Alexandru, Drept administrativ, ed.a II- a, revizuită și adăugită, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2007, p. 553.
32
 Cât privește calitatea de reclamant în litigiile de contencios administrativ, art.
1 din Legea nr.554/2004 face vorbire despre ”orice persoană care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate
publică print-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei
cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,pentru
anularea actului, recunoașterea dreptului pretins, sau a interesului legitimși
repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și
public”. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, au calitate procesuală
activă, pe lângă pe lângă orice persoană care se consideră vătămată, și următoarele
categorii86:
a) Un terț în raport cu actul administrativ atacat, în conformitate cu
prevederile art.1 alin. (2) care dispun că se poate adresa instanței de contencios
administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim
printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept;
b) Avocatul Poporului, potrivit art.1 alin. (3) din lege, în urma
controlului exercitat, dacă apreciază că ilegalitatea actului se poate înlătura numai
prin justiție, poate sesiza instanța competentă de contencios administrativ.
Modificarile aduse legii contenciosului administrativ vizează, printre altele,
posibilitatea Avocatului Poporului de a introduce acţiuni în contenciosul
administrativ dacă apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii
administrative de a-şi realiza atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin
justiţie, termenul în care poate fi făcută plângerea prealabilă, posibilitatea
persoanelor fizice şi juridice de drept privat de a introduce acţiuni în contenciosul
administrativ prin invocarea încălcării interesului public. Şi până la apariția Legii
nr. 262/2007 care a modificat Legea nr. 554/2004, Avocatul Poporului putea să
introducă acțiuni în contencios administrativ, dar numai ca urmare a sesizării din
partea unei persoane fizice.
c) Ministerul Public este competent să sesizeze instanța, atunci când, în
urma exercitării atribuțiilor, apreciază că încălcările drepturilor, libertăților și
intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenței unor acte administrative
unilaterale individuale ale autorităților emise cu exces de putere, cu acordul
prealabil al persoanelor sau când apreciază că un act administrativ vatămă un
interes legitim public.

Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ed. a VII- a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012,
86

pp. 166-167.
33
 d) Autoritatea emitentă a actului administrativ, ca un element de noutate
absolută în sistemul contenciosului administrativ român, are dreptul să se adreseze
instanței și să solicite anularea propriului act pe care nu-l mai poate revoca pentru
că a produs efecte juridice, intrând în circuitul civil.
e) Agentia Națională a Funcționarilor Publici, în cadrul controlului de
tutelă administrativă, poate ataca actele autoritătilor publice centrale și locale prin
care se încalcă legislația privind funcționarii publici, în condițiile Legi
nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată
Tutela administrativă, potrivit Legii nr. 262/2007, art. 3, alin. (1) Prefectul
poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de
autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale, iar
acțiunea se formulează în termenul de 6 luni, care începe să curgă de la
momentul comunicării actului către prefect, iar acțiunea prefectului este scutită
de taxă de timbru.
f) Subiectele de drept public pot și ele să sesizeze instanța
judecătorească, dacă se consideră vătămate într-un drept sau, după caz, când s-a
vătămat un interes legitim.

3.6 Actele administrative exceptate de la controlul de legalitate exercitat de

instanțele de contencios administrativ
Această categorie de acte administrative exceptate de la controlul de
legalitate își are originea în jurisprudența administrativă franceză87. În România
înlăturarea acestor categorii de acte de la controlul de legalitate a apărut la
începutul secolul trecut, prin Constituția din 1923, care prevedea că puterea
judecătoreasca nu are competentă de a judeca actele de guvernămant și actele de
comandament și actele cu caracter militar și prin Legea Contenciosului
administrativ din 1925, care dezvolta prevederile constituționale88.
Art. 126 alin.(6) din Constituția României revizuită și republicată consacră
principiul potrivit căruia controlul de legalitate pe calea contenciosului
administrativ este garantat și prevede și exceptiile, respectiv actele care privesc
raporturile cu Parlamentul și actele de comandament cu caracter militar.
Actuala lege a contenciosului administrativ reglementează în art. 5 intitulat
„actele nesupuse controlului și limitele controlului” și prevede în alin.(1) că nu pot
fi atacate pe calea contenciosului administrativ următoarele categorii de acte:

Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol II, ed. a II-a, Ed. C. H. Beck, București, 2009, p. 335.
87

E. Albu, Dreptul contenciosului administrativ, Ed.Universul Juridic, București, 2008, p. 185.

88

34
 a) Actele administrative ale autoritaților publice care privesc raportul
acestora cu Parlamentul;
b) Actele de comandament cu caracter militar.
În consecință putem adminte că există două categorii de acte administrative
exceptate de la controlul de legalitate:
a) Actele administrative sustrase în totalitate pe calea contenciosului
administrativ sau excepții absolute89: actele administrative ale autorităților publice
care privesc raporturile acestora cu Parlamentul, actele de comandament militar,
actele pentru modificarea sau desfințarea cărora se prevede, prin lege specială, o
altă procedură judiciară;
b) Actele administrative sustrase parțial de la controlul de legalitate sau
excepțiile relative: actele adminstrative emise pentru aplicarea regimului starii de
razboi, al stării de asediu ori al celei de urgență, cele care privesc apărarea și
securitatea națională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum și
pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale, epidemiilor si epizotiilor,
care pot fi atacate numai pentru exces de putere.
În literatura de specialitate s-a emis teoria potivit căreia excepțiile de la
controlul de legalitate includ trei categorii de acte: actele de drept comun ale
administrației publice, indiferent de denumirea și de caracterul unilateral sau
bilateral al acestora, actele administrative sustrase oricărei forme de cotrol
judecătoresc și actele adiministrative, care sunt supuse unor proceduri speciale de
control judecătoresc, alta decât procedura contenciosului administrativ90.
Constituția în art. 126 alin. (6), vorbește despre actele care privesc
raporturile cu Parlamentul,în timp ce legea contenciosului administrativ face
referire la actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile cu
Parlamentul.
Această categorie de excepție aparține actelor cu caracter politic denumite
doctrină ca „acte de guvernământ”.
Există, în opinia unor autori francezi, următoarele categorii de acte
guvernământ91:
- Actele executivului în raporturile cu Parlamentului;

89
D. C. Dragoș, Legea contenciosului administartiv, Comentarii și explicații, Ed. All Beck, București, 2005, p. 159.
90
Anton Trăilescu, Controverse în legătură cu controlul judeătoresc special al actelor administrative, în Revista
„Dreptul”, nr. 11/ 2009, p. 123.
91
Jean Rivero, Jean Waline, Droit Administratif , 18eme ed, Precis, Dalloz, 2000, pp. 160-162.
35
 - Actele executivului în relațiile cu puterile străine: actele referitoare la
negocierea și încheierea unui tratat internațional, acte referitoare la aplicarea
tratatelor, acte de politică internațională, actele privind războiul.
Conceptul de act de comandament cu caracter militar, apare pentru prima
dată în dreptul românesc prin Constituția din 1923. Constituția din 1923 precum și
Legea din 1925 a conteciosului administrativ nu dau o definiție clară noțiunii de act
de comandament cu caracter militar.
Nici doctrina actuală nu se grăbește în a defini această noțiune, rezumăndu-
se să se exprime în sensul că încadrarea unui act administrativ concret în sfera
actelor de comandament cu caracter militar este o chestiune de apreciere a
instanței, dar o apreciere prin prisma știința dreptului public, între care și
distincția actelor militare cu caracter pur admininistrativ și actele acestora care
vizează comanda trupei, fie în timp de pace fie în timp de război92.
Actuala lege a contenciosului administrativ definește actul de comandament
cu caracter militar in art. 2 litera l), actul administrativ referitor la problemele stric
militare ale activității din cadrul fortelor armate, specifice organizării militare,
care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte
privitoare la conducerea trupei în timp de pace sau război, ori, dupa caz, la
îndeplinirea serviciului militar.
Actele administrative exceptate mai sunt cunoscute și prin sintagma de „fine
de neprimire”, fiind identificate următoarele categorii:
- fine de neprimire deduse din natura actului, unde regăsim actele
anterior menționate;
- fine de neprimire deduse din existenta unui recurs paralel, în care se
încadrează actele pentru a căror modificare sau completare se prevede prin lege
specială o altă procedură judiciară. Pentru a ne afla în prezența acestui tip de act
este necesară cumularea următoarelor condiții93: o lege organică specială care să
prevadă o altă procedură de atac, această cale de atac să se exercite tot în fața unei
instanțe judecătorești și să fie vorba despre o altă procedură judiciară și o ultimă
condiție ce vizează ceea ce poate fi obținut pe cale judiciară specială prevăzută să
delege, altfel spus se dorește obținerea aceluiași rezultat ca și în cazul desfășurării
în fața instanțelor de contencios administrativ.

Antonie Iorgovan, Tratat de Drept Administrativ, vol II, ed, a IV-a, Ed.All Beck, Bucuresti, 2005, p. 489.
92

Verginia Vedinaș, Drept Administrativ, ed. a-VII-a revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012,
93

p. 199.
36
 Actele adminstrative sustrase parțial controlului de legalitate sunt
prevăzute la articolul 5, alin.(3) din Legea nr. 524/2004. Această categorie de acte
mai este evocată în doctrină și prin acte emise în situații excepționale, regimul
stării de asediu și urgență, reglementat prin Ordonanța de urgentă a Guvernului, nr.
1/1999, aprobat cu modificări prin legea, nr. 453/2004.
Starea de asediu este definită în articolul 2 din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.1/1999, cu modificările ulterioare, ca reprezentând ansamblul de
măsuri excepționale de natură politică, militară, economică, socială și de altă
natură, aplicabile pe întreg teritoriul țării ori în unele unități administrativ
teritorilale instituite prin adaptarea capacității de apărare a țării la pericole grave
actuale sau iminente, care amenință suveranitatea, independența, unitatea ori
integritatea teritorială a statului.
Starea de urgență, definită în articolul 3 al aceluiași act normativ ca fiind
ansamblul de măsuri excepșionale de natură politică, economică și de ordine
publică, aplicabile pe întreg teritoriul țării ori în unele unități administrativ
teritoriale, și se instituie în cazul unor pericole grave actuale sau iminente ce
privesc securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale și de
asemenea în cazul producerii unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea
sau înlăturarea, după caz, a unor dezastre.

3.7. Instanțele de contencios administrative

Litigiile de contencios administrativ sunt soluționate de către tribunalele
administrativ fiscale, iar până la înființarea acestora de către secțiile de contencios
administrativ și fiscal, care funcționează în cadrul Tribunalelor județene și al
municipiului București, al Curților de Apel și al Înaltei Curți de Casație și
Justiție.94
Competența instanțelor, potrivit art.10 din Legea nr. 554/2004, modificat
prin Legea nr. 76/2012, este împărțită în competență materială (rationae materiae)
și competență teritorială (rationae loci).95
Competența materială, prevăzută în art. 10 alin. (1), este următoarea:
- judecata în fond se poate face de către tribunalele administrativ fiscale,
pentru actele emise de autorități publice locale și județene și pentru cele care

Art. 2, alin.(1), lit.g, Legea nr.554/2004, publicată în M. Of. al României nr. 1154, din 7 decembrie 2004.
94

Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ed. a VII-a, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 208.
95

37
 privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora
de până la 1 000 000 lei.
- judecata în fond se face de către secțiile de contencios administrativ și fiscal
ale Curților de Apel, în litigiile ce privesc actele emise de autorități centrale
și actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contributii, datorii vamale și
accesorii ale acestora de peste 1 000 000 lei.
Recursul se soluționează astfel: împotriva sentințelor pronunțate de
tribunalele administrativ-fiscale se judecă la secțiile de contencios administrativ și
fiscal ale Curților de Apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de către
secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel se judecă la Secția
de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă nu se
prevede altfel prin lege organică specială.
Competența teritorială, are un caracter alternativ, lăsând la alegerea
reclamantului fie sesizarea instanței de la domiciliul său sau de la cel al pârâtului.
Art. 10 alin. (3) prevede că nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale
dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului.
Această reglementare referitoare la competența în materie de contencios
administrativ, are caracter derogator, deci, de execpție de la regula comună a
competenței teritoriale prevăzută de Codul de procedură civilă, conform căruia
acțiunea se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului.
Așadar, aceste considerente impun dispoziției legale mai sus prezentate, un
caracter imperativ de ordine publică de la care părțile nu pot deroga, iar instanțele
judecătorești sunt obligate să le respecte din propria inițiativă atunci când părțile nu
le invocă96.

3. 8. Aspecte procedurale privind instituția contenciosului administrativ

Procedura în materia contenciosului administrativ se delimitează în doctrina
administrativă după cum este vorba despre dispoziții care privesc: sesizarea
instanței de contencios administrativ, judecata în fond și soluțiile ce pot fi date,
judecata în recurs și executarea hotărârii97.
În analiza aspectelor de ordin procedural aplicabile contenciosului
administrativ avem norme procedurale specifice, consacrate de Legea nr. 554/2004,
cu modificările și completările aduse de Legea nr. 262/2007 și norme procedurale
generale, comune procedurii civile obișnuite.
Ioan Alexandru, Drept administrativ, ed. a II-a revizuită și adăugită, Ed. Lumina Lex, București, 2007, p. 552.
96
97
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. II, ed. a II-a, Ed. C. H. Beck, București, 2009, p. 360.
38
 Sintagma procedură administrativă contencioasă include ansamblul
normelor procedurale consacrate de Legea contenciosului administrativ și Codul de
procedură civilă, în conformitate cu care se introduc si se soluționează litigiile care
privesc actele administrative tipice ori asimilate ale unei autorități publice și cei
vătămați în drepturile și interesele lor legitime și se pun în executare hotărârile
pronunțate98.
În raport cu prevederile Constituției republicate și a Legii contenciosului
administrativ reies următoarele trăsături ale procedurii administrative contencioase:
a) În ceea ce privește conținutul său, reprezintă un ansamblu de norme
procedurale speciale și specifice, ce se completează cu normele procedurii
civile obișnuite.
b) Normele procedurii administrative contencioase sunt norme de drept public,
altfel spus de drept administrativ.
c) Procedura administrativă contencioasă presupune, de regulă, două etape,o
procedură anterioară sesizării instanței de contencios administrativ, denumită
procedură administrativă și o procedură în fața instanței de contencios
administrativ, sau procedură judiciară.99
d) Procedura judiciară este supusă dublului grad de jurisdicție, fondul și
recursul, existând însă și excepții de la această regulă,dispozițiile art. 31,
alin. (2), din Legea nr. 215/2001, republicată.
e) Are ca specific caracterul urgent al judecării cauzelor.
f) Are un caracter accesibil, din punctul de vedere al cuantumului taxelor
aferente litigiilor de contencios administrativ100, și un caracter public.
Legea nr. 554/2004 instituie regula potrivit căreia introducerea acțiunii în
contenciosul administrativ este precedată de parcurgerea procedurii administrative
prealabile, iar în funcție de regimul acestei proceduri acțiunile se împart în
următoarele categorii101: acțiuni care obligă reclamantul să parcurgă procedura
prealabilă înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, acțiuni care
nu obligă la parcurgerea unei asemenea proceduri102, și în cele din urmă acțiuni în

98
Verginia Vedinas, Drept administrativ, ed. a VII-a, revăzută și actualizată, Ed.Universul Juridic, București, 2012, p.
201.
99
Valentin Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român, Partea generală, ed. a III-a, revăzută și adăugită, Ed.
Lumina Lex, București, 2002, p. 190.
100
Art. 17, alin. (2), din Legea nr. 554/2004, prevede că pentru cereile formulate în baza prezentei legi se percep
taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 147/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările
ulterioare, cu excepția celor care au ca obiect contracte administrative, care se vor taxa la valoare.
101
V. Neguț A. Zaharia, Acțiunea în daune în contencios administrativ, în Curierul Judiciar nr. 1/2003, pp. 1-10.
102
Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală republicată,art. 69, alin. (4)-(5).
39
care întâlnim o formă atipică de procedură prealabilă, cea a recursului grațios, dar
cu regim juridic specific.

3.8. 1. Sesizarea instanței de contencios administrativ

În ceea ce privește limita de timp pentru introducerea acțiunii la instanța de
contencios administrativ se prevăd trei situații: un termen de 6 luni, 1 an și o
situație de imprescriptibilitate.
Cererea de chemare în judecată sau acțiunea introductivă la instanță se
introduce de către reclamant la tribunalul administrativ fiscal sau la Curtea de Apel
în a cărei rază jurisdicțională domiciliază sau se află la sediul autorității publice
pârâte.Aceasta trebuie, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată prin
Legea nr.262/2007, să fie în formă scrisă și să conțină prezentarea instantei,
numele, domiciliul, sediul sau reședința părților, alte date de identificare a
persoanelor juridice, obiectul cererii, data și semnătura.Pretențiile părților pot viza,
potrivit legii contenciosului administrativ anularea totală sau parțală a actului
administrativ, obligarea autorității să emită un act administrativ, pronunțarea
instanței cu privire la legalitatea unui act administrativ și daune materiale și/sau
morale.
Actele ce trebuie atașate cererii conform art. 12 din legea cadru sunt: copia
actului administrativ atacat sau răspunsul autorității publice prin care i se comunică
refuzul rezolvării cererii, copia cererii la care nu a primit răspuns certificată prin
numărul și data înregistrării la autoritatea publică, orice înscris ce face dovada
îndeplinirii procedurii prealabile, în situațiile expres cerute de lege.În situația în
care, reclamantul introduce acțiunea împotriva autorității care refuză să pună în
executare actul administrativ în urma soluționării favorabile a cererii ori a plângerii
prealabile, va depune la dosar și copia certificată după acest act. Mai pot fi depuse
alte acte pe care reclamantul le consideră necesare în soluționarea cauzei, precum și
dovada achitării taxei de timbru103.
Nu este obligatoriu ca prin aceeași acțiune, reclamantul să ceară atât anularea
actului, cât și repararea pagubei. Cererile pentru repararea pagubei se introduc în
termenul de prescripție de un an, iar reclamantul trebuie să facă dovada că a oferit
posibilitatea autorității publice pârâte să rezolve litigiul înainte de intentarea
acțiunii104.
Taxele de timbru se percep conform Legii nr. 146/1997, modificată prin
Legea nr. 439/2006 astfel: capătul de cerere referitor la anularea actului este taxat
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, București, 2005, p. 640.
103

Ioan Alexandru, Drept administrativ, ed. a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Lumina Lex, București, 2007, p. 559.
104

40
cu 4 lei, iar capătul cu caracter patrimonial prin care se cer despăgubiri se taxează
cu 10% din valoarea pretinsă și litigiile referitoare la contractele administrative se
taxeză la valoare.
Cererile și acțiunile, precum și căile de atac formulate de către Senat,
Camera Deputaților, Guvernul României, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului,
Ministerul Public, Ministerul Finanțelor Publice sunt scutite de taxa judiociară de
timbru indiferent de obiectul acestora. De asemenea și acțiunea prefectului este
scutită de taxa de timbru.

3.8. 2. Procedura în fața instanței de fond și de recurs

Procedura administrativă contencioasă are ca specific caracterul urgent al
judecării cauzelor, caracterul public și caracterul accesibilității în ceea ce privește
cuantumul taxelor.
Potrivit art. 17, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile adresate instanței se
judecă de urgență și cu precădere în ședință publică, în completul stabilit de lege, și
potrivit alin. (3), hotărârile se redactează și se motivează în cel mult 30 zile de la
pronunțare, spre deosebire de varianta anterioară a legii ce impunea un termen de
10 zile, ceea ce făcea imposibilă respectarea acestui termen.
Așadar, procedura de urgență și durata foarte scurtă pentru redactare scot în
evidență importanța instituției contenciosului adiministrativ pentru garantarea
drepturilor fundamentale ale omului105.
În ceea ce privește suspendarea, legea actuală consacră prin art. 14 și 15
următoarele tipuri: suspendarea executării actului după formularea plângerii
prealabile și suspendarea solicitată prin acțiunea principală.
În cazurile bine justificate și pentru prevenirea producerii unor pagube
iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau autoritatea ierarhic
superioară, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună
suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond,
iar în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în
termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio altă formalitate.
Privitor la cel de-al doilea tip de suspendare, cea solicitată prin acțiune
principală, art. 15 prevede că suspendarea executării actului administrativ poate fi
solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru
anularea, în tot sau în parte a actului atacat. Cererea de suspendare se poate formula

105
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, București 2005, p. 666.
41
fie odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată până la soluționare
acțiunii în fond.
Prin actuala lege, cu modificările aduse prin Legea nr. 262/2007 se prevede
că hotărârea prin care se dispune suspendarea în ambele cazuri poate fi atacată cu
recurs în termen de cinci zile de la comnunicare, iar recursul nu este suspensiv de
executare106.
La primirea acțiunii, instanța va dispune citarea părților și poate cere
autorității al cărui act este atacat să-i comunice de urgență acel act, împreună cu
toată documentația ce a stat la baza emiterii lui. Aceeași procedură este și în cazul
refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri.
Dacă autoritatea pârâtă nu trimite documentele cerute de instanță,
conducătorul autorității publice va fi obligat să plătească statului, cu titlul de
amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de
întârziere nejustificată.
Soluțiile la care poate ajunge instanța sunt în strânsă legătură cu obiectul
cererii, instanța putând să anuleze actul în tot sau în parte, să oblige autoritatea
publică să emită actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o
operațiune administrativă, să se pronunțe asupra legalității operațiuniilor
administrative ce au stat la baza emiterii actului, iar în cazul soluționării cererii
instanța se va pronunța și asupra despăgubirilor pentru daunele morale și materiale
cazuate dacă reclamantul a cerut acest lucru.
Recursul în materie de contencios administrativ poate fi de competența
secțiilor de contencios administrativ ale Curțiilor de Apel, dacă în fond s-a
pronunțat tribunalul sau a Înaltei Curții de Casație și Justiție (dacă fondul a fost
judecat de Curtea de apel). Termenul de recurs este de 15 zile de la pronunțare sau
de la comunicare și este suspensiv de executare, iar în cazul admiterii recursului
soluția este casată și se rejudecă litigiul în fond,dacă nu sunt motive de casare cu
trimitere.

3.8. 3. Procedura de executarea a hotărârilor pronunțate de către instanțele

de contencios administrativ
Regimul executării sentințelor judecătorești este redat prin intermediul Legii
nr. 554/2004 în capitolul al III-lea, iar dispozițiile actualei legi sunt mult mai ample
și mai detaliate decât cele din Legea nr.29/1990.
106
Verginia Vedinas, Drept administrativ, ed. a VII-a, revăzută și actualizată, Ed.Universul Juridic, București, 2012,
p.201.
42
 Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au admis
acțiunile formulate potrivit dispozițiilor prezentei legi și s–au acordat cheltuieli de
judecată se învestesc cu formula executorie și se executa silit, potrivit dreptului
comun107.
Legea actuală aduce o inovație în ccea ce privesc efectele juridice ale unei
hotărâri judecătorești prin care se anulează acte administrative cu caracter
normative. De regulă, hotărârile judecătorești produc efecte inter partes
litigantes108.
Art. 23 prevede că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, prin care
s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ, sunt
general obligatorii și au putere numai pentru viitor.Acestea se publică obligatoriu,
după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea
I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori ale municipiului
București, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.
În ceea ce privește executarea hotărârii prin care autoritatea publică este
obligată să incheie, să inlocuiască sau să modifice actul administrative, să elibereze
un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, se face în
termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la
data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. Acesta este regimul juridic al
obligației de executare, reglementat prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În cazul nerespectării termenului,se aplică conducătorului autorității publice
o amendă de 20% din salariul minim brut pe zi/întârziere și reclamantul are dreptul
la despăgubiri pentru aceste întârzieri109. Neexecutarea din motive imputabile sau
nerespectarea hotărârilor judecătorești în termen de 30 de zile de la aplicarea
amenzii mai sus amintite constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la
6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2500 lei la 10 000 lei. Sancțiunea, precum și
despăgubirile se acordă de către instanța de executare la cererea reclamantului și
este scutită de taxa de timbru, iar hotărârea se ia în camera de consiliu,de urgență,
cu citarea părților și poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Totodată legea arată că reclamantul are şi dreptul la penalităţi, în condiţiile
art. 905 din Codul de procedură civilă. Potrivit formei textului, aşa cum este propus
spre modificare prin legea de punere în aplicare a noului cod, creditorul poate cere
instanţei de executare să oblige autoritatea debitoare să-i plătească o penalitate de
107
Art. 22, Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 262/2007.
108
V. Vedinaș, Drept administrativ, ed. a VII-a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p.
215.
109
Legea nr. 138/2014, care modifică art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004.
43
la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei
prevăzute în titlul executoriu, dacă nu execută obligaţia de a face sau de a nu face,
care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, în termen de 10 zile de la
comunicarea încheierii de încuviinţare a executării110.
Art. 24 și 25 au fost modificate prin Legea nr.123/2014 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, precum și
modificarea și completarea unor acte normative conexe.
(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să
încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt
înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii
definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în
lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii
definitive a hotărârii.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se
duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de
prezenta lege.
(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a
obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin.
(1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă
dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz,
persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de
întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă
penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a
amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în
titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma
definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi,
prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va
stabili, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care
debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.
(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin.
(4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii
publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în

110
Andreea Tabacu, Executarea hotărârilor în materia contenciosului administrativ, de lege lata și după intrarea în
vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, în Revista Transilvană de Științe Administrative, nr. 1(30)/2012, p. 190.
44
cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa
suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor."
Art. 25 are urmâtorul cuprins:
(1) Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este,
potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de
contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile
prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi
de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc.
(2) Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) şi (4) se judecă în camera de
consiliu, de urgenţă şi sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
(3) Hotărârea pronunţată în condiţiile art. 24 alin. (4) este supusă numai
apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunţată de
curtea de apel ea va fi supusă recursului, în acelaşi termen.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru
punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru
soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative."

3.8. 4. Controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea excepției de

nelegalitatea a actului
Conceptul de ,,nelegalitate” semnifică ,,ceea ce nu este prevăzut de lege”,în
timp ce noțiunea de ,,ilegalitate” evocă ceva ,,care nu este în conformitate cu
legea, care încalcă legea”111.
Potrivit doctrinei, excepția de nelegalitate este o apărare pe care o parte
într-un proces o face împotriva unui act administrativ ilegal ce are incidență într-o
anumită cauză112.
Doctrina actuală o definește ca fiind instituția tradițională a contenciosului
administrativ, ce a fost reglementată pentru prima dată prin Legea nr. 554/2004, cu
modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, ce permite cercetarea legalității unui
act administrativ unilateral pe cale de excepție în cadrul unui proces113.
Art. 4 din Legea nr. 554/2004, prevede că legalitatea unui act administrativ
unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi
cercetată oricând în cadrul unui process, pe cale de excepție, din oficiu sau la
cererea părții interesate.Instanța, constatând că de actul administrativ depinde
111
Lucian Chiriac, Excepția de nelegalitate, mijloc de verificare a legalității unui act administrativ de către instanța
de contencios administrativ, în revista ,,Dreptul”, nr. 11/2009, pag. 94.
112
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.II, ed. a IV-a, Ed. All Beck, București, 2005,pag. 677.
113
G. Bârsan, B. Georgescu, Scurte considerații asupra invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele
administrative unilaterale cu caracter individual, în RDP, nr. 2/2006, pag. 65.
45
soluționarea litigiului pe fond, sesisează, prin încheiere motivate, instant de
contencios administrative competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a
instanței de contencios nu este supusă căilor de atac, iar încheierea prin care se
respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.Suspendarea cauzei
nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de
nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze
și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale114.
În prezent, există următoarele dimensiuni ale regimului juridic al excepției
de nelegalitate115:
a) Excepția de nelegalitate poate viza orice act administrativ individual,
indiferent de data emiterii ei, precizare făcută prin Legea nr. 262/2007;
b) Excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând, fără a fi supusă unor
termene, ea având un caracter imprescriptibil;
c) Îndeplinirea condiției ca soluționarea litigiului pe fond să depindă de actul
administrativ care face obiectul excepției, ceea ce face instanța în fața căreia
s-a ridicat excepția să verifice admisibilitatea în principiu a acesteia;
d) Invocarea excepției se poate face de către părțile interesate sau din oficiu;
e) Procedura aplicată este asemănătoare celei în care se invocă excepția de
neconstituționalitate;
f) Încheierea de sesizare a instanței de contencios este sustrasă posibilității de a
fi supusă căilor de atac, iar in ceea ce privește cea prin care se respinge
cererea de sesizare, aceasta poate fi atacată odată cu fondul;
g) Judecarea excepției de nelegalitate se caracterizează prin caracterul urgent,
cu citarea părților și a emitentului actului;
h) Soluția instanței de contencios se supune recursului, care se declară în
termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență.
Două categorii de acte administrative pot face obiectul excepției de
nelegalitate, din punctul de vedere al momentului emiterii lor: acte administrative
emise anterior intrării în vigoare a legii și acte administrative emise ulterior intrării
în vigoare a legii.
În ceea ce privesc condițiile de invocare a excepției de negalitate, în
doctrină116 au fost identificate următoarele: se poate invoca oricând excepția, ea
114
Art. 4, alin. (1), Legea nr. 554/2004, cu modificările survenite prin Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. Al
României, Partea I, nr. 714, din 26 octombrie 2010.
115
V. Vedinaș, Drept administrativ, ed. a VII-a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, bucurești, 2012, pp.
217-219..
116
Lucian Chiriac, Excepția de nelegalitate, mijloc de verificare a legalității unui act administrativ de către instanța
de contencios administrativ, în revista ,,Dreptul”, nr. 11/2009, pp. 113-116.
46
având un caracter imprescriptibil, poate fi ridicată numai în fața unei instanțe
judecătorești și de către instanța, din oficiu, fie la cerere, de una sau mai multe părți
dintr-un proces, și tot instanța trebuie să constate dacă de actul administrative care
face obiectul excepției depinde judecarea fondului litigiului, iar actul vizat de
excepție să nu fie un act exceptat de la controlul de legalitate pe calea acțiunii în
anulare.

CONCLUZII

Înţelegerea noţiunii de contencios administrativ trebuie să pornească de la

faptul că funcţionarea celor trei puteri, în scopul realizării unui echilibru necesar
bunei funcţionări a statului, presupune, pe lângă separarea lor, care nu înseamnă
doar o separare totală, rigidă, şi o colaborare permanentă precum şi un control
reciproc, care se realizează în condiţii şi prin intermediul unor mijloace precis
determinate.

47
 În ceea ce priveşte controlul judecătoresc asupra administraţiei publice, este
vorba despre forma cea mai importantă de control, formă care, sintetic, se exprimă
tradiţional sub denumirea de contencios administrativ, constituind însăşi finalitatea
dreptului administrativ.
Contenciosul administrativ, ca element esenţial şi indispensabil al statului de
drept, reprezintă, în fapt, o concretizare a principiului separaţiei puterilor şi
controlului reciproc al acestora, fiind astfel, o modalitate de exercitare a controlului
judecătoresc, asupra activităţii desfăşurate de autorităţile unei alte puteri statale,
respectiv ale puterii executive.
În acest context, rolul şi importanţa instanţelor de contencios administrativ a
crescut, fiind cunoscut faptul că în faţa acestora se desfăşoară „lupta” dintre două
părţi, din care una va ieşi învingătoare, fără a uita că aceasta aduce în ring un
„colos”- autoritatea publică şi un „pigmeu”-persoana vătămată.
Felul în care funcţionează şi se dezvoltă instituţia contenciosului
administrativ prezintă, în fapt, o importanţă deosebită pentru fiecare dintre noi.
Întrucât Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a reprezentat un
uriaş pas înainte în raport cu legile anterioare în materie, o schimbare a filozofiei
tradiţionale a instituţiei, iar prin modificările şi completările aduse acestei legi prin
Legea nr. 262/2007 legiuitorul român a manifestat o permanentă preocupare pentru
perfecţionarea normativităţii în materia contenciosului administrativ, în raport de
dinamica şi complexitatea fenomenului administrativ, în contextul juridic naţional
şi european, am considerat necesar a evidenţia distinct elementele de noutate în
materie, aduse de fiecare din aceste legi în raport cu reglementările anterioare.
Am subliniat faptul că prin actuala reglementare în materie s-a urmărit
consolidarea şi sporirea garanţiilor procesuale avându-se în vedere că lipsa
egalităţii de tratament, specifică raporturilor administrative, trebuie compensată cu
un sistem de garanţii suplimentare care, aplicate de puterea judecătorească au
menirea să conducă la recunoaşterea principiului domniei legii într-un stat de drept.
Pe parcursul lucrării am încercat să punctez elementele esențiale ale
contenciosului administrativ, dar și modificările survenite până la acest moment,
modificări ce se datorează exigenței cetățenilor, dar și a faptului că țara noastră
trebuie să-și dezvolte relațiile cu celelalte țări.
Putem afirma că alături de Constituție, care este legea fundamentală, Legea
contenciosului administrativ asigură tuturor persoanelor lezate într-un interes sau
drept de câtre o autoritate publică garanția unui proces echitabil, punând la
îndemana acestora toate pârghiile necesare, și aici facem referire la costurile
procesului și la întreaga procedură a litigiilor de contencios administrativ.

48
 Ca o încheiere a viziunii asupra instituţiei de contencios administrativ, este
de precizat că, dreptul instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de a
controla legalitatea actelor administrative de autoritate adoptate sau emise de
serviciile publice administrative , precum şi refuzul acestora de a rezolva cererile
referotoare la un drept recunoscut de lege, constituie cheia de boltă a statului de
drept. În aceste condiţii, cu cât va fi mai complet dreptul instanţelor judecătoreşti- a
organelor puterii judecătoreşti – de a controla legalitatea activităţii organelor
administraţiei publice – a organelor puterii executive – cu atât vor fi respectate
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi nu numai a lor, precum şi
asigurată legalitatea în activitatea organelor puterii executive.
Instituția contenciosului administrativ a reprezentat și reprezintă o garaanție
juridică a cetățeanului în fața abuzurilor autorităților publice, un senzor foarte
important al democrației.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cursuri, monografii

1. Albu E., Dreptul contenciosului administrativ, Ed. Universul
Juridic,București, 2008.
2. Alexandru I., Drept administrativ,ed. a II-a, revizuită și adăugită, Ed.
Lumina Lex, București, 2007.
3. Corbeanu I., Drept administrativ, Ed. Lumina Lex, București, 2002.
49
4. Dragoș D. C., Recursul administrativ și contenciosul administrativ, Ed. All
Beck, București,2001.
5. Dragoș D. C., Legea contenciosului administrativ.Comentarii și explicații,
Ed. All Beck, București, 2005.
6. Dragoș D.C., Procedura contenciosului administrativ, Ed. All Beck,
București, 2002.
7. Drăganu T., Introducere în teoria și practica statului de drept, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca,1992.
8. Drăganu T., Accesul liber la justiție, Ed. Lumina Lex, București, 2003.
9. Giurgiu L., Segărceanu A., Zaharie C. G. Drept administrativ, ed.a II-a
revizuită și adăugită, Ed. Sylvi, București, 2002.
10. Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, ed. a IV-a, Ed. All Beck,
București, 2005.
11. Iorgovan A., Noua lege a contenciosului administrativ.Geneză și explicații,
Ed. Roata, București, 2004.
12. Ivanoff Ivan Vasile, Contenciosul administrativ conform Legii nr.
554/2004, Ed. Biblioteca, Târgoviște, 2005.
13. Marinică Claudia, Promovarea și protejarea drepturilor omului prin
mijloace contencioase, Ed. I. R. D. O, București, 2011.
14.Manda C., Drept administrativ.Tratat elementar,Vol I, ed. a II-a, Ed.Lumina
Lex, București,2002.
15. Oroveanu M.,Tratat de drept administrativ, ed. a II-a, revizuită și adăugită,
Ed. Cerna, București, 1998.
16. Petrescu R. N., Drept administrativ, Ed.Accent, Cluj-Napoca, 2004.
17.Petrescu R. N., Drept administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2009.
18. Popa E., Drept administrativ, Ed. Servo-Sat, Arad, 2000.
19. Prisăcaru V., Contenciosul administrativ român, ed. a II-a, Ed.All Beck,
București, 1998.
20. Prisăcaru V.,Tratat de drept administrativ român.Partea generală,ed. a III-
a,revizuită și adăugită, Ed. Lumina Lex, București, 2002.
21. Puie O., Contenciosul administrativ,vol I, Ed.Universul Juridic, București,
2009.
22. Rarincescu C. G., Contenciosul administrativ român, Ed.Universala Alcalay
Co, București, 1936.
23. Rivero J., Waline J., Droit administratif, 16 edition, Daloz, Paris, 1996.
24. Rivero J., Waline J., Droit administratif, 18eme, Ed.Precis, Daloz, 2000.
50
25. Tarangul D. E.,Tratat de drept administrativ român, Ed.Glasul Bucovinei,
Cernăuți,1994.
26. Tofan D. A., Drept administrativ. Vol II, ed. aII-a,Ed. C.H. Beck, București,
2009.
27. Trăilescu A., Drept administrativ, ed. a III-a, Ed. C.H. Beck, București,
2008.
28. Vedinaș V., Drept administrativ, ed. a IV-a, revăzută și actualizată, Ed.
Universul Juridic, București, 2009.
29. Vedinaș V., Drept administrativ, ed. a VII-a, revăzută și actualizată, Ed.
Universul Juridic, București, 2012.

II. Studii, reviste și articole de specialitate

1. Bârsan G., Georgescu B.,Scurte considerații asupra invocării excepției de
nelegalitate cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter
individual, în RDP, nr. 2/2006.
2. Chiriac L. , Excepția de nelegalitate, mijloc de verificare a legalității unui
act administrativ de către instanța de contencios administrativ, în
revista ,,Dreptul”, nr. 11/2009.
3. Neguț V., A. Zaharia,Acțiunea în daune în contencios administrativ, în
Curierul Judiciar nr. 1/2003.
4. Rîciu I., Examen teoretic al practicii judiciare cu privire la acțiunile
introduse la instanța de contencios administrativ de către autoritatea
publică ce a emis actul administrativ nelegal, în RDP nr. 1/2008.
5. Santai I., Condițiile controlului judecătoresc direct asupra actelor
administrative în temeiul legii contenciosului administrativ, în Dreptul, nr.
6/1991.
6. Scutea N., M. Popa, Unele controverse doctrinare privind Legea
contenciosului administrativ la un an de la intrarea sa în vigoare, în RDP,
nr.1/2006.
7. Tabacu Andreea, Executarea hotărârilor în materia contenciosului
administrativ, de lege lata și după intrarea în vigoare a Noului Cod de
Procedură Civilă, în Revista Transilvană de Științe Administrative, nr.
1(30)/2012.

51
 8. Trăilescu Anton, Controverse în legătură cu controlul judecătoresc special
al actelor administrative, în Revista „Dreptul”, nr. 11/ 2009.

III. Legislație117
1. Constituția României, republicată, 2003, M. Of. al României nr. 767, din
31 octombrie 2003.
2. Legea nr.29 /1990, publicată în M.Of. al României nr. 122 din 8 noiembrie
1990.
3. Legea nr. 554/2004, publicată în M. Of. al României nr. 1154 din 7
decembrie 2004, cu modificările și ulterioare.
4. Legea nr. 215/2001, a administrației publice, republicată în M. Of. al
României, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările
ulterioare.
5. Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 30 iulie 2007.
6. Legea nr. 100/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 375 din 16 mai 2008.
7. Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie
2010.

117
Legislația avută în vedere până la data de 02/07/2015.
52