POVESTEA IEPURAŞULUI ROZ

M-am rătăcit în iarnă

Fulgi mari cad peste tot. Pământul a îmbrăcat o haină ciudată. Cât vezi cu ochii e
numai alb.
Ba, pardon, lângă tufişul de alun este o pată de culoare. Doamne fereşte, ce
culoare! E roz. Are urechile lungi şi coada scurtă, dar roz. Nu e nimeni altul decât
Iepuraşul Roz.
Bietul de el se uită împrejur şi nu înţelege de ce zăpada e atât de albă şi unde sunt
ceilalţi iepuraşi. Dar unde sunt ceilalţi iepuraşi ?

Când a venit în pădure astă toamnă, toţi l-au privit cu uimire. Nu mai văzuseră
nici un animal cu blana astfel colorată. Iepuraşul vesel s-a împrietenit cu toţi. Alerga
împreună cu ceilalţi iepuraşi, rodeau împreună varză din grădina pădurarului şi dormeau
împreună prin tufişuri.
O întâmplare grozavă l-a făcut celebru printre micii locuitori ai pădurii. Într-o zi,
pe când se jucau în poieniţă, a sărit în mijlocul lor cumătra vulpe şi, haţ, a pus mâna pe
cel mai mic dintre iepuraşi. Inima micilor jucători a îngheţat. Dar, minune! Cu un strigăt
vesel, de după un copac i-a sărit vulpii în spate Iepuraşul Roz:
- Stai aşa! Dă-te prinsă, vulpe!
La vederea iepurelui, vulpea a îngheţat. A scăpat prizonierul din labe şi a fugit
mâncând pământul. S-a speriat şi Iepuraşul Roz de disperarea vulpii. Toate micile
vieţuitoare au sărbătorit întâmplarea.
 - Tu nu te-ai speriat de vulpe? întrebă o veveriţă ce îşi făcea de lucru prin alun şi
căreia Iepuraşul Roz îi ceruse ajutorul să-i găsească pe prietenii lui.
- Nu m-am speriat. De unde vin eu animalele nu se ceartă între ele şi nu se rănesc.
- De unde vii tu, Iepuraşule Roz?
- De unde vin? Am să-ţi povestesc altă dată. Acum, te rog, ajută-mă! Pentru prima
oară în viaţa mea sunt trist. Nu vezi? M-am rătăcit în iarnă…şi sunt singur.

Un iepuraş venit de departe

Veveriţei i s-a făcut milă de Iepuraşul Roz şi l-a condus în desişul unde se
ascunseseră şi ceilalţi iepuraşi. L-a sfătuit să se lase acoperit de zăpadă ca şi ceilalţi.
După zile grele, triste, pline de singurătate, soarele a apărut voiniceşte pe cer.
Zăpada a prins să se topească şi să răsară din pământ iarbă şi flori.
Micii locuitori ai pădurii au ieşit veseli la joacă. Iepuraşul Roz era mereu pregătit
de joacă cu prietenii săi.
Într-una din zile, când alergau în jurul unui stejar, Iepuraşul Roz a fost strigat de
undeva, de sus. S-a oprit din fugă şi a privit spre înaltul crengilor de stejar. Era prietena
lui veveriţa.
- Îţi aminteşti, zise ea, că mi-ai promis să-mi spui de unde vii?
- Da. Şi am să-ţi povestesc chiar acum . Aşteaptă să le spun celorlalţi că nu mă
mai joc cu ei. Aşteaptă-mă, mă voi ţine de cuvânt!
Cu multă responsabilitate, Iepuraşul Roz i-a anunţat pe prietenii săi că trebuie să-
şi ţină promisiunea făcută veveriţei.
- Venim şi noi cu tine, au strigat ceilalţi iepuraşi. Vrem să ştim şi noi cum e lumea
din care vii tu!
- Sunt de acord, a spus Iepuraşul Roz, veniţi cu toţii.
Sub bătrânul stejar s-au strâns iepuraşii şi veveriţele. S-a făcut linişte.
 - În lumea mea e mereu vară, a început Iepuraşul Roz. Toată lumea trăieşte în
bună înţelegere. Eu locuiam cu părinţii mei într-o casă galbenă. De o parte şi de alta
locuiau o familie de arici şi una de vulpi. Casa aricilor era roşie şi a vulpilor verde. Peste
drum locuiau un urs, o familie de bursuci, una de veveriţe şi una de căprioare. Eram cu
toţii buni vecini. Nu ne certam niciodată! Vulpea ne dădea varză din grădina ei, ursul
morcovi, iar aricii ne dădeau salată. La rândul nostru noi le ofeream turtiţă cu miere şi
miresme de flori.
- Dar păsărele nu trăiesc în lumea voastră ? întrebă grăbită o privighetoare.
- Cum să nu trăiască? se miră Iepuraşul Roz. Lângă fiecare casă este un copac
în care locuieşte câte o familie de cântăreţi înaripaţi. De dimineaţa până seara ei ne
înveselesc cu cântecele lor.
- Erai fericit împreună cu vecinii şi familia ta ? îl întrebă o iepuroaică cu ochii
albaştri şi blăniţa albă ca neaua.
- Eram foarte fericit.
- Atunci de ce ai plecat de acasă ? întrebă jucăuşa veveriţă.
- Nu am plecat bucuros, se întristă Iepuraşul Roz. Totul s-a întâmplat fulgerător,
într-o după-amiază, când împreună cu vecinul meu, puiul de căprioară, ne luasem la
întrecere pe aleile din pădurea noastră…

E timpul să mă întorc acasă

Eram foarte veseli. Puiul de căprioară era mai mic dcât mine, dar s-a dovedit un
adversar puternic. La rândul meu, eram foarte priceput în alergare. Plini de veselie ne-
am îndepărtat de casă. Aleea pe care alergam se înfunda în pădurea deasă. Amândoi
eram nepăsători unde ne îndreptam. Din păcate, cei mari ne avertizaseră că una dinrte
cărările pădurii sfârşeşte într-o prăpastie de unde numeni nu s-a mai întors înapoi. Cei
care au căzut în acestă prăpastie au dispărut fără urmă. Nimeni nu a mai auzit de ei.
 N-am ţinut cont de avretizări şi ne-am continuat alergarea. Desişul pădurii de
deschise şi aleea continua într-o lumină cum nu mai văzusem niciodată. Părea că la
capătul ei se întinde o grădină cu morcovi uriaşi cum nu mai văzusem în viaţa mea.
- Priveşte ce morcovi uriaşi! am exclamat eu şi am pornit cu cea mai mare viteză
spre grădina din zare.
- Opreşte-te, prietene, nu sunt morcovi ci o pajişte cu iarbă grasă! A strigat în
urma mea puiul de căprioară.
Din păcate nu am auzit decât târziu vorbele lui. Căzusem în prăpastia fără
întoarcere. Totul s-a petrecut fulgerător. Am fost prea speriat ca să mă gândesc ce mi se
întâmpla. Cât ai clipi m-am trezit în pădurea voastră şi restul îl cunoaşteti cu toţii.
Acum tot ce îmi doresc e să mă întorc acasă. Mă gândesc că familia mea este
îngrijorată. Sper că puiul de căprioară le-a spus ce s-a întâmplat şi sunt sigur că toţi au
încercat să mă caute.
- Noi am dori să te ajutăm, i-a spus veveriţa, dar nu ştim cum.
- Eu mi-aş dori să rămâi la noi şi să fim prieteni,i-a spus tânăra iepuroaică albă.
- Îmi place pădurea voastră, dar astă-iarnă mi-a fost frig. Şi apoi, familia mea şi
vecinii mei sunt sigur că mă aşteaptă plini de speranţă.
Văzând că iepuroaica albă s-a întristat, Iepuraşul Roz i-a propus:
- Vino cu mine în lumea mea! Sunt sigur că ai mei te vor primi bucuroşi.
- Am să vin bucuroasă,a spus iepuroaica.
- Atunci nu ne rămâne decât să vă trimitem în lumea Iepuraşului Roz, a spus
veveriţa.
- Bine, dar cum vom găsi calea de întoarcere? a întrebat Iepuraşul Roz.
- Nimic mai simplu, a spus veveriţa, ne vom duce la locul unde ai apărut în
pădurea noastră şi vom vedea ce e de făcut.
Au plecat cu toţii spre tufişul de alun lângă tânărul stejar. Fiecare căuta ceva
deosebit. Toţi erau nedumeriţi. Nu era nimic deosebit acolo. Iepuraşul Roz şi prietena lui
nu şi-au pierdut speranţa. Au căutat mai departe. Deodată au zărit în mijlocul tufei de
alun, ce credeţi…, un morcov. Erau gata să-l culeagă, când veveriţa i-a oprit:
- Dragi prieteni, nu vă grăbiţi! Sunt sigură că dacă îl veţi culege, acest morcov are
să vă ducă în lumea Iepuraşului Roz. Aşa că înainte am vrea să ne luăm rămas bun.
S-au adunat cu toţii în jurul celor doi, i-au îmbrăţişat şi le-au cerut, dacă mai au
curajul să mai vină la ei în vizită.
Iepuraşul Roz şi prietena lui au intrat în tufişul de alun şi ţinându-se de mână au
cules morcovul. Au simţit că se învârteşte pământul cu ei şi au dispărut din ochii
prietenilor lor.
Oare Iepuraşul Roz a ajuns acasă?...