„Schimbătoare de căldură” – Cursul nr.

11

Cap. 9
DEPUNERI ÎN SCHIMBĂTOARELE DE CĂLDURĂ

9.1. Consideraţii generale

Prin depunere se înţelege orice strat de piatră, funingine, etc. format pe suprafaţa de
schimb de căldură care conduce implicit la creşterea rezistenţei termice dintre agenţi şi
de regulă, la mărirea rezistenţei hidraulice la curgerea fluidelor.
Depunerile influenţează considerabil performanţele termice ale schimbătoarelor de
căldură cu schimb prin suprafaţă, asupra energiei consumată pentru pompare, perioadei
de funcţionare şi de revizie.
Grosimea stratului de depuneri variază invers proporţional cu intervalul dintre două
curăţiri. Printr-un calcul tehnico - economic se poate estima care este grosimea stratului
de depuneri şi intervalul între două curăţiri, astfel încât cheltuielile anuale de exploatare
şi amortizare a investiţiei să fie minime.
Clasificarea depunerilor se face după diferite criterii cea mai cunoscută fiind în funcţie
de mecanismul lor de formare: depuneri de particule; depuneri încrustate; depuneri prin
coroziune; depuneri biologice; depuneri prin reacţii chimice; depuneri prin solidificare.
Depunerile de particule sunt datorate particulelor în suspensie transportate de agenţii
termici care, la trecerea prin aparat se depun pe suprafaţa de schimb de căldura a
acestuia fiind cenuşa sau alte particule solide din gazele de ardere.
Depunerile încrustate sunt formate în general din depozite de materiale cristaline
provenind din soluţii lichide, ex.: carbonatul de calciu din apa industrială.
Depunerile prin coroziune sunt rezultate ale unor reacţii chimice între suprafaţa de
transfer termic şi fluidele de lucru care circula prin aparat.
Depunerile biologice sunt datorate dezvoltării microorganismelor pe suprafaţa de
transfer termic.
Depunerile prin solidificare apar în cazul formarii unui strat de gheaţă pe suprafaţa de
schimb de transfer termic răcită.
De obicei depunerile în schimbătoarele de căldura sunt o combinare a mai multor tipuri
de depuneri.

1
Efectele depunerilor în schimbătoarele de căldură privind funcţionarea acestora, sunt în
general cunoscute şi se ţine seama de acţiunea lor în proiectarea aparatelor de schimb de
căldură, iar deciziile care se iau au un caracter empiric.
În calculul termic de proiectare a schimbătoarelor de căldură, se prevăd rezerve de
suprafaţă de schimb de căldură care să compenseze înrăutăţirea transferului termic,
produsă de rezistenţele termice suplimentare ale depunerilor. Frecvent, se folosesc două
metode principale de calcul al excesului de suprafaţă necesar.

9.2. Metoda factorului de murdărire β

Acest factor reprezintă o mărime adimensională, mai mică decât unitatea cu care este
multiplicat coeficientul global de schimb de căldură k0 al aparatului curat. Ecuaţia de
transfer de căldură în acest caz capătă forma:

Q& = k ⋅ S ⋅ Δt m = β ⋅ k 0 ⋅ S ⋅ Δt m (1)

Rd i R Rde

t1
α2
tp1 tp3
tp2 tp4 t2
α1

λdi λde

Fig. 1. Variaţia temperaturilor în prezenta depunerilor

unde rezistenţa termică totală este:

1 1 δ δd 1 1 1 δ 1
= + + + ; = + + (2)
k α 1 λ λd α 2 k0 α1 λ α 2
δ
R= - rezistenţa conductivă a materialului din care este constituită suprafaţa
λ
de schimb de căldură;
δd
Rd = Rd1 + Rd e = - Rsd şi R sd – rezistenţele termice de suprafaţă ale
λd 1 2

depunerilor pe partea agentului termic primar şi secundar [m2K /W]

2
 λ = λ d + λ d - conductivităţile termice ale depunerilor; δd – grosimea depunerilor
i e

Valorile coeficientului β sunt recomandate în literatura de specialitate pentru un

an de funcţionare continuă (tabelul 1).

Tabelul 1
Materialul din care este realizată
Agentul termic β
suprafaţa de schimb de căldură
Ţevi curate de alamă - 1
Ţevi de alamă Apă curată în circuit deschis 0,85
Apă în circuit închis sau apă tratată 0,80
Ţevi de alamă
chimic
Ţevi de alamă Apă cu impurităţi (netratată) 0,75
Ţevi normale din oţel, acoperite cu
- 0,70
un strat de oxizi sau de piatră

Metoda arătată mai sus este o metodă simplă strict orientativă, deoarece nu are în
vedere corelaţia între perioada de funcţionare şi factorul de murdărire. De asemenea,
factorul β nu ia în considerare toţi factorii care contribuie la formarea depunerilor
(viteză, temperatură, reacţii chimice etc.) ci numai materialul din care este realizată
suprafaţa de schimb de căldură şi, într-o oarecare măsură, caracteristicile fluidului.

9.3. Metoda rezistenţei termice a depunerilor Rd

Prezenta depunerilor, prin rezistenţa lor termică suplimentară, are ca efect reducerea
coeficientului global de schimb de căldură.
În cazul proiectării unui schimbător de căldură se pune problema daca el trebuie
considerat curat sau nu. Este evident ca aparatul va rămâne în stare curată doar o scurtă
perioada de timp după punerea în funcţiune sau după curăţire, în restul vieţii sale
existând depuneri. Din aceste motive se impune de obicei ca la dimensionarea unui
schimbător de căldură să se ţină seama şi de rezistenţa depunerilor.
Metoda ce va fi expusă în continuare este folosită mai ales în tehnica americană pentru
proiectarea schimbătoarelor de căldură. Mărimea rezistenţei termice a depunerilor este
precizată de normele T.E.M.A. (Tubular Exchanger Manufactures Association), pe baza
experienţei acumulate în activitatea practică (tabelul 2). Valorile obţinute pentru
rezistenţele termice de T.E.M.A. sunt mult mai reale deoarece iau în consideraţie
caracteristicile fluidului, natura depunerilor, temperatura fluidului şi a suprafeţei de
schimb de căldură, viteza fluidului şi fluxul termic, dar nu ia în consideraţie o serie de
factori importanţi, printre care materialul ţevilor, geometria suprafeţei de schimb de
căldură şi durata de funcţionare.

3
În literatura tehnică de specialitate, se dau valorile rezistenţelor termice ale depunerilor
pentru unele fluide, în special din industria petrochimică.

Tabelul 2
3 2
Rezistenţa termică a depunerilor Rd ⋅10 [m ⋅K/W ] pentru diferiţi agenţi termici

Temperatura fluidului încălzitor < 115 °C 115 - 205 °C

Temperatura apei ≤ 52 °C > 52 °C
Viteza apei, m/s Viteza apei, m/s
Caracteristicile apei
≤ 0,9 > 0,9 ≤ 0,9 > 0,9
Apă de turn tratată 18 18 35 35
Apă de turn netratată 52 52 86 70
Apă potabilă (reţea urbană) 18 18 35 35
Apă de râu (minim) 35 18 52 35
Apă tratată de alimentare a cazanelor 18 9 18 18
Apă de purje de la cazane 35 35 35 35
Apă distilată 9 9 9 9
Păcură 88 Gaze acide 18
Ulei 18 Gaze naturale 18
Gaze artificiale 176 Benzină şi gaze petroliere lichefiate 18
Gaze de eşapament 176 Petrol lampant 18
Abur (fără ulei) 9 Motorină 35
Abur uzat (cu ulei) 18 Combustibil greu 88
Aer comprimat 35 Asfalt şi reziduuri 176
Săruri topite 9

Pe lângă aceste două metode larg folosite, rezistenţa termică a depunerilor poate fi
W
evaluată direct prin calcul ştiut fiind că, în mod obişnuit, λd = 0,5 ÷ 2,5 , iar
m⋅ K
δd = 0,2 ÷ 2 mm. Faptul că nu pot fi apreciate cu suficientă precizie atât λd cât şi λd
constituie principala dificultate în obţinerea unor rezultate suficient de exacte în calcule.

9.4. Mecanismul de formare al depunerilor

Mecanismul de formare al depunerilor poate fi format din cinci faze:

• Faza iniţială – aceasta reprezintă perioada funcţionării aparatului fără apariţia
depunerilor;
• Transferul de particule – sub acţiunea difuziei turbulente, forţelor inerţiale şi
câmpului termic.
• Adeziunea particulelor – la suprafaţa de schimb de căldură datorită forţelor de
adeziune datorate atracţiei moleculare, forţelor electrice sau capilare.
• Reantrenarea particulelor depuse – aceasta este datorată în special forţelor de frecare

4
 între fluidul de lucru şi stratul de depuneri. Dacă forţele aerodinamice sunt
superioare celor de adeziune reantrenarea se produce prin eroziune.
• Îmbătrânirea depunerilor – acestea au ca efect o schimbare de origine chimică sau
cristalină a compactităţii stratului de depuneri observându-se fie o consolidare, fie o
fărâmiţare a structurii acestuia.
Transferul către perete al acestor particule se poate face în mai multe moduri,
prezentate în figura 2:

b c
a

e
+
+
+
f

Fig. 2. Transferul către perete a particulelor de depunere:

a – depunere prin difuzie browniană; b – sedimentare sub efectul greutăţii; c – impact sub
efectul forţei centrifuge; d – difuzie termică; e – difuzie electrică; f – difuzie turbulentă.

Depunerea prin difuzie browniană se manifestă, în general, pentru particule cu

dimensiuni inferioare a 0,01 μm.
Sedimentarea datorita greutăţii se poate manifesta pentru sistemele orizontale şi relativ
statice pentru particule cu dimensiuni de peste 1 μm.
Impactul sub efectul forţei centrifuge apare în coturi, în special în zonele de recirculare
şi depinde de inerţia particulei.
Difuzia termică apare în cazul existentei unui gradient de temperatură în fluid, şocul
molecular fiind mai intens pe partea caldă decât pe cea rece a particulei. Apare astfel o
deplasare a particulei spre regiunea în care fluidul este mai rece.
Difuzia electrică poate avea o oarecare importanţă pentru particulele cu dimensiuni mai
mici de 0,1 μm
Difuzia turbulentă şi viteza de depunere a particulelor este funcţie de timpul de relaxare
care este timpul necesar unei particule cu viteza iniţială nula să atingă 63% din viteza sa

5
de cădere libera în mediul respectiv presupus în repaus.
Particulele care ajung la perete se fixează pe acesta datorita forţelor de atracţie
moleculara (forţele Van der Walls), forţelor electrostatice şi capilare.
Reantrenarea eventuală a particulelor depuse pe perete are loc când forţele de forfecare
care acţionează asupra lor depăşesc forţele de adeziune şi eventual, cele de greutate.
Este evident că factorul cel mai important în reantrenare îl constituie viteza, existând,
pentru un tip de suprafaţă dată (în funcţie de adeziunea peretelui), o valoare a numărului
Reynolds pentru care începe procesul de reantrenare.

9.5. Prevenirea si reducerea depunerilor în schimbătoarele de căldură

Costurile legate de depunerile în aparatele de transfer de căldură sunt extrem de

importante. Aceste acţiuni, pot fi realizate în fazele de dimensionare, construcţie,
montaj, funcţionare sau oprire a aparatelor.
Alegerea tipului constructiv de schimbătoare de căldură este dictată, de obicei, de
considerente de temperatura şi presiune, de compactitate, de costuri, însă, uneori
problemele legate de depuneri sau de curăţarea aparatului pot avea un rol determinant.
În aceeaşi fază de proiectare trebuie să se ţină seama şi de o serie de parametri fizici
care pot reduce tendinţa de formare a depunerilor.
a) Evitarea zonelor "stagnante" sau cu viteza redusa, în care depunerile se
acumulează mai uşor. Astfel, dacă se analizează distribuţia vitezelor în zona şicanelor la
un schimbător cu ţevi şi manta (figura 3), se poate observa formarea unor zone cu slabă
circulaţie la peretele mantalei, în faţa şicanelor. Depunerile vor avea tendinţa să se
aglomereze în aceasta zonă, în care ţevile vor fi mai slab răcite.

zonă de stagnare
mantaua
schimbătorului

şicane

Fig. 3. Distribuţia vitezelor în zona şicanelor

6
O alta zona sensibilă din acest punct de vedere o constituie porţiunea racordurilor de
intrare a agenţilor termici în aparat.
b) Efectul vitezei asupra depunerilor este important, mărirea acesteia frânând procesul
de formare a depunerilor şi accelerând procesul de reantrenare a acestora. Bineînţeles la
alegerea vitezei optime de circulaţie a agenţilor termici se va avea în vedere şi influenţa
acesteia asupra coeficienţilor de transfer de căldură prin convecţie şi asupra pierderilor
de presiune.
c) Efectul temperaturii suprafeţei de transfer de căldură asupra depunerilor
apare prin accentuarea formării acestora în zonele cu temperatură mai ridicată (puncte
fierbinţi), precum şi prin influenţa gradientului de temperatură asupra fenomenului de
termoforeza la depunerile de particule.
d) Rugozitatea suprafeţei poate favoriza formarea stratului de depuneri în faza iniţială,
ulterior rugozitatea suprafeţei fiind, de fapt, rugozitatea stratului de depuneri.
e) Materialul suprafeţei de transfer de căldură poate avea o influenţă importantă
asupra depunerilor. Pentru reducerea acestora se recomandă otelul inoxidabil, aliaje de
aluminiu sau bazate pe nichel şi titan.
Una dintre cerinţele principale în faza de fabricaţie a unui schimbător de căldură este
asigurarea calităţii, pornind de la calitatea materialului, sudurilor, lipiturilor, etanşărilor
până la calitatea pasivizării suprafeţei de transfer de căldură şi protejării sale, în special
împotriva coroziunii.
La încercările aparatului cu apa sub presiune este important să se respecte calitatea
acestei ape, pentru a nu apărea depuneri, în special biologice, încă din această fază.
În perioada de început a funcţionării sale, datorită excesului de suprafaţă de schimb de
căldură, aparatul nu funcţionează în condiţiile de proiectare, viteza şi coeficienţii de
transfer termic fiind ceva mai mici şi temperatura peretelui mai mare. Aceşti factori pot
favoriza depunerile dacă nu se iau masuri speciale.
În timpul funcţionării aparatelor de transfer de căldură se va urmări, în primul rând,
reducerea depunerilor prin tratarea agenţilor termici, iar în cazul în care depunerile sunt
inevitabile, sau tratarea este foarte scumpă, se pot prevedea sisteme de curăţare
continuă.
Pentru apă, care este cel mai răspândit agent termic, tratarea chimică, urmăreşte
limitarea depunerilor de tartru, a coroziunii şi depunerilor biologice.