Sfantul bizant

Dacă vechiul testament se limitează la prorociri despre venirea Lui Mesia.

După întruparea Domnului, reprezentanții Lui sunt Sfinții. Hristos se arată ca
modelul perfect de urmat.
Ei devin un punct de sprijin pentru credincioși, un exemplu și protectori ai
credinței ce susțin zidirea Bisericii creștine.

Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt! ( Petru 1,16)

Câtiva dintre sfintii populari și reprezentati cel mai des, sunt Sf.
Grigore, Sf. Theodor, Sf.Dimitrie , Sf.Nicolae.
Despre ei, nu avem informatii precise, doar că multi dintre ei au fost
osanditi la moarte in timpul persecuților.

Deoarece imp. Bizantin s-a clădit pe o lume păgînă, sfintii au devenit

succesori zeilor antici.

Astfel pentru un cetatean, era cunoscut că Sf. Dimitrie e protectorul

Thesalonicului
Sf. Nicolae al Myrei

Eusebiu de Cezarea consemnează in Istoria sa Bisericească, numele

celor ucisi. Prin asta, au ramas intipăriti in istorie, si pomeniti pentru
sacrificile lor și pentru mărturia lor.

Pentru un credincios, martiriu era modul în care-si arată iubirea pentru

Hristos, fiind capabil să-și dea viata asemenea Lui.

Posibilitatea de a fi martirizati a scăzut drastic dupa edictul de

toleranta din 313.
Au mai fost cazuri in timpul imparatul Iulian Apostatul, cand s-a
incercat o revenire a paganismului
In timpul imparatului arian Valens 364-378
Nu in ultimul rand criza iconoclasta din sec 8 si 9 va mai aduce cateva
nume ale celor care au aparat cauza icoanelor.

Dupa ce epoca martirilor a luat sfarsit, au aparut alte două forme de

eroi crestini.

Duhovniul – Aici i avem pe cei care au parte de chinuri și persecuții, dar

nu sunt ucisi pentru ca si apara credinta.
Avem doi reprezentanti de mare importanta pe Athanasios din
Alexandria (373) care a avut parte de 5 perioade de exil pentru
apararea credintei impotriva arianismului.
Si Ioan Hrisostomul (407) care avea sa moara in surghiun.

Iar a doua forma, este data de monah.

Daca un martir avea sansa de a-si marturisii credinta o data,dandu-si

viata.

Un monah isi exprima marturia toata viata, pana la moarte.

Din ce stim despre mohanism, este ca s-a raspandit rapid din Egipt
catre Siria, Mesopotamia, Palestina, ajungand la Constantinopol la
sfarsitul secolului al IV lea.

- Din ce cunoastem, numarul duhovnicilor in comparatie cu cel

al monahilor din spatiul bizantin este foarte mic.

Pentru bizanț, monahul a devenit modelul standard de sfant.

Pentru monah, modelul exemplar era Sf. Ioan Botezătorul. Iar nivelul
său de devotament și credință era legat de urmarea poruncii date de
Hristos

,Daca voiesti sa fii desavirsit, du-te,

vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer" (Matei 19,
21).

Monahul la randul său lupta, dar nu impotriva unui persecutor uman.

Ci impotriva duhurilor raului.

Dupa infrangerea paganismului de crestinism, duhurile si au

concentrat puterea pe sporirea ereziilor, pentru a divide si a cucerii.

In secolul IV, duhurile rele erau percepute drept creaturi 100% reale,
fizice, care se gasesc in vazduh sau in pesteri, ruine pagane mlastini
etc.
Ele puteau lua in stapanire corpuri umane, sau animale, dandu-le
diferite simtome.

Chiar daca in paganism avem vraci care exorcizau spiritele, cu ajutorul

altor spirite, prin vraji si licori.

Crestinii pot exorciza duhurile in Numele Lui Hristos.

Astfel Sf. Monah devine un specialist in razboiul cu duhurile rele stiind

ca ele sunt slabe dar perseverente, actionand in diverse moduri, patimi
lacomie , ividie manie, halucinatii etc
Prin diferite posturi, mancare, bautura, prin chinuri si rugaciune
neintrerupta, mohanul isi purifica trupul si mintea pentru a capada
darul deosebirii duhurilor.
Atunci poate sa=i simtă, sa i gasească si chiar sa i deosebeasca intre ei,
cat de periculosi sunt, in cele din urma putand sa i izgonească.
 Un Sf. Monah, este Sf. Antonie.

A doua sa
vizita la Alexandria, la invitatia unor episcopi al caror nume nu ni s-a
transmis, a avut ca scop denuntarea ereziei arianiste. Ih afara acestor

doua interludii la scena deschisa, viata sfintului Antonie nu inregis-

treaza alte evenimente importante. Ea e insa dominata de o neincetata

lupta interioara impotriva Diavolului : aceasta e adevarata esenta a

biografiei sale. lspitele sint descrise ca un orbitor virtej de naluciri,
dispuse in ordine progresiva, de la dorul fata de cei de-un singe, fa�a
de averile lasate in urma �i fa�a de tihna vie�ii, de familie, continuind
cu pulsiunile sexuale �i culminind cu halucina�ii inso�ite de actiuni de
violenta fizica. Lunga predica a sfintului Antonie din acest text trateaza
natura �i comportamentul demonilor, prezenta�i potrivit unui sistem
bine intocmit �i coerent. Demonii sint vazuti ca locuitori ai vazduhului,
care prin defini�ie e turbulent, in contrast cu seninatatea celesta. Dat
fiind ca laca�ul lor e in aer, demonii sint in masura sa ,intercepteze"
ascensiunea sufletelor umane, reclamindu-le pe cele aservite lor �i
lasind Iibera trecere numai sufletelor neintinate. Aici putem intllni
curioasa idee a vamilor cere�ti (telonia), care va juca un rol important
in specula�ia bizantina asupra mortii �i a Celuilalt Tarim.
Dincolo de accentul pus pe demonologie, Viata sfintului Antonie a
fost in mod deliberat conceputa pentru a servi interesele unei grupari

ecleziastice precise : cea a patriarhului Athanasios. Antonie e repre-

zentat ca inamic declarat al ereticilor (meletieni, ariani, manihei) ::;i

aparator a1 ordinii ecleziastice constituite. Episcopilor �i preo�ilor Antonie

le arata respectul cuvenit. Avem insa toate motivele sa ne intrebam
cu surprindere daca un om care, sub domnia lui Constantin, ignora in
mod manifest faptul ca imparatul in exerci�iu era cre�tin - �i care,
dupa retragerea sa din lume, se afla in afara rinduielilor sacerdotale -
putea intr-adevar emite opinii precise cu privire la subtilele doctrine
teologice invocate in disputa dintre ortodOCf?i �i arieni. Putem sa ne
intrebam, de asemenea, daca monahismul pe care Antonie ll practica
nu reprezenta o amenin�are la adresa Bisericii constituite, a carei
organizare nu o respecta. Autorul Viefii, indiferent cine va fi fost, pare
preocupat sa lege de cauza ortodoxa nu doar figura carismatica a unui
sfint, ci o intreaga mif?care a carei puternica influen�a o percepea.

Insa cine oferea titlul de sfant? Pana spre sfaristul epocii medievale Biserica
nu avea un mod standard de Canonizare.
 Dumnezeu își alegea Sfinti prin diferite semne, un exemplu este capul
Sf.Ioan Botezatorul.
Sau al altor sfinti din care izvoraste mir.
Mormantul pentru Sfant nu este mormant, ci un loc de cult, o expunere a
Sfinteniei sale. Trupul nu putrezeste ca al unui om simplu, pentru că mortii
nu s morti si vietuiesc in Domnul.

Au existat cazuri in care mai multi sfinti au fost ingropati in acelasi loc si la
introducerea unuia nou in mormant ceilalti i-au facut loc.
Sau si invers cand s-au opus.

Prin viata lor ,,diferita,, si prin diversele practici monahii au intrat in atentia
lumii, curioasă de puterile si de stilul lor de viata.

Ascetii nu aveau un singur tip de disciplină, ci diferea de la caz la caz.

Toti se supuneau unei anumite forme de abstinenta, hrana somnul,
imbracamintea tipul de chilie.

Comunitatile din egipt, evitau formele de penitența, staretul Apollo (care nu

manca mancare gatita ci plante din desert )
le-a interzis alor săi sa poarte lanturi sau parul lung.
Ei ii considera pe cei care se manifesta asa, doritori de faima.

Excesele s-au inmultit, precum martirii au indurat torturi asa ar trebuii si

monahii.
Plus ca asta atragea atentia altora.
In siria si Mesopotamia exhibitionistii dupa cum ii numea Apollo au luat
amploare.
Sunt diverse cazuri, unii traiesc in grote mici, altii sub cerul liber
Altii in lanturi, altii in custi

Simeon Stiliul a trait 37 de ani pe un stalp de piatra. Probabil pentru a fi mai

aproape de Dumnezeu, sau pentru a putea sa fie mai expus demonilor din
vazduh.

Un alt caz, ne este dat de istoricul Evagrios la sf secolului al VI lea asa zizisi
ierbivori,, barbati si femei care umblau prin padure aproape dezbracati
hranindu-se cu ierburi, cu trecerea anilor fiind speriati de orice contact uman.
Mai existau si ,,sfintii nebuni,, acestia simulau nebunia si locuiau prin orase
insa erau total imuni oricarei necesitati sau pasiuni umane.