Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş

Centrul EUROPE DIRECT Argeş

Str. Victoriei nr. 18, cod 110017 – Piteşti, jud. Argeş
e-mail: europearges@gmail.com
tel: 0248/22.30.80

Concurs de traduceri
Multilingvismul – punte de legătură între oameni
septembrie – octombrie 2022
Text nr. 17
Mănăstirea Nămăești

Ansamblul monahic este situat la 5 km nord de Câmpulung, pe DN 73 spre Brașov, în comuna

Valea Mare Pravăț, sat Nămăești, la o altitudine de 765 m. Este format din: biserica rupestră, clopotniță,
două stăreții, un muzeu etnografic și chilii.
Biserica rupestră este săpată în întregime în stâncă și datează din secolul al XIV- lea fiind una
din cele mai vechi din Țara Românească.
Atracția principală a Mănăstirii Nămăești o constituie icoana Maicii Domnului despre care
legenda spune că face parte dintre cele 12 icoane pictate de apostolul și evanghelistul Luca. După ce a
dormit o noapte în grota din stâncă, care atunci era loc de închinare lui Zalmoxe, apostolul Andrei a
lăsat această icoană într-un loc din partea de nord a grotei, aproximativ pe același loc în care se află
acum în biserica mănăstirii. George Ulieru, în eseul Mănăstirea Nămăești, susține legenda că niște
ciobani au adormit deasupra stâncii. În vis, un înger le-a apărut și le-a spus să sape în stâncă iar icoana
pe care o vor găsi să fie așezară într-o biserică. Această icoană a fost ferecată în argint în anul 1798 de
către Enache Postelnicul și litografiată în anul 1871 de Maior Papa Zogeu. Din 1913 i-a fost adăugată
rama de argint.
În partea de răsărit a bisericii din stancă, la exterior, sunt mai multe însemnări în piatra. Unele
inscripții datează din anii 1688, 1744, 1844, 1848 si 1854 etc. si sunt scrise cu alfabet latin și chirilic.
Iată ce scrie pe una din aceste pietre funerare: "Aici la adăpostul furtunilor lumii repauzează osemintele
schimonahiei Pelaghia Negulici, venerata mama de familie, care a dat patriei bărbați onești, crucii
apărători înfocați și literaturii române pe prețiosul maestru al scrisului Toma Negulici".
Mănăstirea mai păstrează o cruce veche din anul 1601, ridicată lângă turlă de Radu Postelnicu,
hrisoave cu proprietăți din anii 1542 și 157, cărți vechi, două icoane din secolul al XVIII-lea și alte 40
din secolul al XIX-lea.
Legenda spune că numele localității este dat de apostolul Andrei, care, negăsind pe nimeni în
templu, a rostit către însoțitorii săi Nemo est (Nu este nimeni). Cel mai vechi document care atestă
existența mănăstirii datează din anul 1386, prin care Mircea Voievod cel Bătrân, dăruiește satul din
vale schitului de maici Nămăești.
În anul 1916, în urma bombardamentelor germane, ansamblul mănăstiresc este grav avariat. În
perioada 1917-1921 a fost complet refăcut, în această formă păstrându-se până azi.
Biserica are planul dreptunghiular, îngustat spre altar. Partea superioară a peșterii are rol de
tavan drept, cu boltire în zona altarului. Naosul este separat de pridvor printr-un perete iar de altar
printr-un iconostas de lemn.
Muzeului Etnografic al Mănăstirii Nămăești expune colecția personală a stareței Ana Lucia
Nedelea de ii și costume populare românești, vechi de peste 150 de ani, din zona Argeșului și a
Târgoviștei. Pe lângă aceasta muzeului mai expune hrisoave vechi din secolul al 16-lea, obiecte de artă
feudală bisericească și populară, precum și o colecție de carte veche românească.
 Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş
Centrul EUROPE DIRECT Argeş
Str. Victoriei nr. 18, cod 110017 – Piteşti, jud. Argeş
e-mail: europearges@gmail.com
tel: 0248/22.30.80

Program de vizitare: luni-sâmbătă 17.00-19.00; duminica 05.00-21.00.

Bibliografie:
1. Argeșul și Mușcelul: spații istorice ale românismului, vol. II, Pitești, Tiparg, 2013.
2. Constantinescu, Grigore, Biserica Rupestră Nămăești, în: Păstorul ortodox. Sfânta Episcopie a
Argeșului și Muscelului, Anul II, nr. 1/1996, p.75-82.
3. Novac, Elisabeta, Nămăești- Apostolul Andrei pe tărâmul lupilor, Pitești: Editura Nova
Internațional, 2010.

Text nr. 18
Ruinele Bisericii Sân Nicoară

Aflată în parcul Sân Nicoară din Curtea de Argeș, clădirea datează de la sfârșitul secolului al
XIII- lea și începutul secolului al XIV-lea. Este construită în stilul arhitectonic bizantin, având forma
unei nave (14 x 6 m dimensiune), terminându-se, spre răsărit, cu o absidă poligonală. Zidurile sunt
construite din piatră brută de râu care alternează cu fâșii de cărămidă. Interiorul este împărțit de un zid
gros într-un pronaos mic, dreptunghiular și un naos mai larg. Absida altarului este sub formă de arc și
este flancată de două absidiole. Deasupra pronaosului sunt ruinele unui turn- clopotniță care aservea
ca turn de observație și apărare (o litografie a lui Michel Bouquet redând fidel imaginea fațadei
turnului). Biserica mai apare în tabloul votiv din Biserica Domnească: biserica mare este oferită lui
Dumnezeu de către „voievodul întemeietor” iar Sân Nicoară este oferită de soția sa, „catolica Doamna
Clara”.
Cercetările arheologice au scos la iveală piese din ceramică smălțuită și ornamentată și coloane
pentru acoperiș cu specific argeșean.
Legenda spune că ar fi fost ctitorită chiar de vestita Doamna Clara, soția lui Nicolae Alexandru
Basarab și mama vitregă a voievodului Vlaicu-Vodă. Tot legenda spune că doamna a adus mulți preoți
catolici cu care spera să-i catolicizeze pe români. Reîntors victorios de pe câmpul de luptă, Vladislav
Vlaicu s-a mâniat foarte tare la auzul politicii duse de mama sa vitregă și a dat ordin să se tragă cu
tunul cu ghiulele de piatră în biserică. Apoi, a alungat-o pe mama sa, într-un car cu boi, în Transilvania.
Fiind vară și foarte cald atunci când Doamna Clara a ajuns la Domnești, boii au luat-o la fugă spre râu
și au răsturnat carul în râu. Doamna Clara s-a înecat iar de atunci râul se numește Râul Doamnei.
O altă legendă spune că între Curtea Domnească, Biserica Sân Nicoară și Valea Doamnei există
un tunel secret cu ajutorul căruia domnitorii din Argeș se retrăgeau în pădure.
Biserica a fost puternic avariată de cutremurul din 1838, devenind după aceea carieră de
materiale de construcții pentru locuitorii din zonă.
Biserica Sân Nicoară păstrează în morfologia denumirii sale, chiar forma arhaică a cuvintelor
"Sfântul" - Sân și "Nicolae" - Nicoară.
Bibliografie:
1. Argeșul și Mușcelul: spații istorice ale românismului, vol. II, Pitești, Tiparg, 2013.
2. Moisescu, Nicolae, Curtea de Argeș, București, S.n., 1993.
3. Stelea, Virgil, Curtea de Argeș: Mic îndreptar turistic, București, Editura Meridiane, 1968.