PATUL LUI PROCUST – TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME

”Patul lui Procust” de Camil Petrescu este un roman modern și subiectiv, de analiza
psihologica si experiență interioară, considerată de autor un ”dosar de existențe”. Opera
reușește să completeze un ”gol” în plan epic, prin asimilarea și dezvoltarea convențiilor
modernismului. Influențele lui Marcel Proust și Andre Gide modeleaza romanul într-o
lucrare a naratorului-personaj problematizat, care capată un caracter confesiv și îi oferă
autorului ipostaza de narator-scriptor, opera devenind un roman psihologic.
O prima caracteristica ce ajuta la definirea romanului “Patul lui Procust” ca unul
modern, subiect, se remarca la nivelul perspectivei narative. Vocea auctoriala se face auzita
prin fluxul constiintei personajelor care se confeseaza (Fred Vasilescu, G.D. Ladima,
doamna T., Emilia Rachitaru) si chiar a autorului insusi, in ineditele note de subsol, toate
exprimand, intr-o unitate evidenta, viziunea artistica a lui Camil Petrescu. Prin intermediul
perspectivei narative ”împreună cu”. si al focalizarii interne sunt puse la dispozitie adevarate
“dosare de existenta”, intr-o succesiune permanenta de planuri narrative.Caracterul confesiv
al romanului se poate evidenția prin folosirea monologului, mai precis prin interogații
retorice (”Știi că a început să îmi placă să scriu?”), adresări la persoana I și a II-a (”... m-ar
ispiti să-l scriu eu ... daca îl socoți așa de interesant”), verbe la imerativ (”scrie-mi des ...
scrie-mi mult”) și structuri în vocativ (”Scumpă Emy”). În plus, romanul este alcătuit dintr-o
succesiune de ”blocuri narative” relativ izolate, care întrerup firul epic principal. Acestea
conturează tehnica digresiunii și se realizează prin pauze descriptive, de ex. descrierea
drumului până acasă la Emilia, a mâncării sau a trupului Emiliei, inserții precum scrisorile și
poezia, dar și prin întreruperi ale planului eului narat de către cel al eului narant, fiind
reprezentate de paranteze și de notele de subsol.
Romanul este unul modern si prin spiritul anticalofil pe care autorul il enunta
programatic in sfaturile adresate doamne T. sau lui Fred Vasilescu, cerandu-le acestora sa
scrie “ceea ce simt, fara ortografie, fara stil si fara caligrafie”. Totusi, ceea ce s-a dorit a fi
scriere anticalofila se dovedeste tehnica literara organizata cu minutiozitate, cu numeroase
corecturi ale texutului si adaugiri menite sa dezvolte semnificatiile textului.
Tema romanului este iubirea și literatura, aflate sub constrangerea sociala a incadrarii
in tipare. Tema iubirii redă ideea de incompatibilitate dintre viața socială și viața interioară a
intelectualului. Astfel, Fred își sabotează singur relația, temându-se pierderea propriei
personalități, de o eventuală respingere, dar și din dorința de a nu ajunge un alt Ladima.
Această temă prezintă drama iubirii și drama intelectualului lucid, inflexibil și intransigent,
având ca repere dragostea și demnitatea ca substanță a vieții. Jurnalul lui Fred este
semnificativ pentru tema literaturii, alături de evoluția instanței narative, din care se observă
mai multe atitudini față de actul scrierii, și anume voința de a scrie, putința și nepuntința de a
scrie, încheiate de imposibilitatea de a nu scrie.
Viziunea despre lume este modernistă, influențată de literatura lui Proust și Gide și de
conceptele filosofice susținute de Bergson și Husserl. Prin scrierea despre Ladima, Fred
Vasilescu se descoperă pe sine, redând prin confesiunile sale, viziunea lui C.P. bazată pe
convingerea că intelectualul este motivat de ideea atingerii absolutului atât în dragoste, cât și
în viața socială, dar și de păstrarea propriei demnități.
Un episod reprezentativ menit sa surprinda tema iubirii constranse de imprejurarile
sociale este cel in care Fred Vasilescu, merge restaurantul unde era si doamna T. Cu toate ca
este indragostit de ea, initial, o evita din cauza orgoliului sau, trasatura ce individualizeaza
personajele lui Camil Petrescu. Totusi, femeia ii pare prea apropiata de un deputat si,
indignat, se apropie de ea si bate cu pumnul in masa, reprosandu -i: “Doamna, esti o
nerusinata!”, dand dovada de gelozie, in ciuda orgoliului sau.
O a doua scena ilustrativa este intalnirea lui Fred cu Ladima, de Sfantul Dumitru.
Alergand dupa regizorii Teatrului National, G.D. Ladima il gaseste pe tanar plangand, cu
cotul pe volanul masinii. Fred marturiseste, cu “o voluptate grea, cu gust de pelin si
doctorie”, ca o iubeste pe doamna T. de patru ani si ca venise la Techirghiol pentru ea, iar
acum pandea fereastra luminata, macinat de teama ca ea ar putea fi cu alt barbat.
În scopul ideii încadrării în tipare este si moartea lui George Demetru Ladima, care
redă dorința de a nu fi judecat, chiar și după moarte. Faptul că Ladima împrumută bani
pentru a elimina ideea că s-ar fi sinucis din cauza condiției sociale și scrie o scrisoare
doamnei T., in ciuda faptului că o iubește pe Emilia denotă aspirația sa spre a-și păstra
demnitatea. Cunoscând părerile celorlalți despre Emilia, considerată o femeie vulgară, nu a
dorit să se creadă că ”un om atât de serios” ca el și-a pus capăt zilelor din cauza unei
semiprostituate. Aici, de asemenea, apare si ideea de mutare a conflictului din exterior in
interior.
Epilogul I, relateaza curiozitatea cu care Fred Vasilescu incepe sa cerceteze
imprejurarile sinuciderii lui Ladima, chiar de a doua zi de dupa vizita la Emilia, este
prezentat in comparatie cu Epilogul II, in care autorul povesteste despre straniul accident de
avion suferit de Fred Vasilescu, chiar a doua zi dupa ce i-a predat autorului caietele, accident
care de unii ar putea fi considerat o sinucidere. Astfel, actiunea este complexa, desfasurata pe
doua planuri temporale, trecut si prezent.
Ca structură și compoziție, romanul se deosebește prin caracterul dublu evenimențial
al discursului narativ. Astfel, se observă două evenimente, adică relatarea unui episod narativ
și actul în sine al relatării (cum ia naștere evenimentul), cel din urmă fiind cuprins de
metaroman. Aceste evenimente au loc în timpuri și locuri diferite, dar în același timp sunt
unite inseparabil într-un sigur fapt. Timpul evenimentului este reprezentat de realizarea
acțiunii, în timp ce timpul discursului are rolul de a lămuri, de a evalua evenimentele și
atitudinile din trecut. În acest fel, se remarcă e pendulare premanentă între prezent și trecut
care consolidează relația dintre eul narat și cel narant. Pe lângă acesta, autenticitatea
romanului este creată prin recurgerea la documente (fragmente de jurnal, scrisori)
considerate ”felii de viață” sau ”fapte brute” și prin nevoia autorului de a se confesa,
realizându-se astfel triumful eului autentic asupra eului derivat/adulterat, produsul existenței
cotidiene, convenționale. Autenticitatea este reprezentată de identificarea actului de creație
cu realitatea vieții, fiind un mod de a trăi realitatea, de a o cunoaște.
Raportat la temele literare dezvolate de operă, titlul are valoare metaforică,
simbolizând nepotrivirea, diversitatea umană silită să intre într-un tipar erotic prin care ființa
este mutilată, personajele fiind în egală măsură victime și călăi. De altfel, reprezentative
pentru tema iubirii sunt și relațiile amoroase prezentate un pat al lui Procust, în cadrul cărora
nimeni nu se simte liber sa-și exprime sentimentele; personajele fie au impresia, fie
conștientizează ca le sunt impuse limite, cei care nu le respectă fiind sortiți ostracizării
sociale. Astfel, spațiul limitat în care se desfașoara acțiunea exclude orice aspirație către
idealuri resprinse de societate. Lumea este cuprinsă într-o imagine a enigmelor, unde tainele
rămân neelucidate.
De asemenea, se disting tehnicile narative, precum tehnica indiscreției, relevantă
pentru tema iubirii. Aceasta constă în citirea de catre un personaj a unui mesaj destinat altui
personaj. Fred citește scrisorile Emiliei de la Ladima, iar doamna T. Citește din jurnalui lui
Fred. Se impune astfel pluriperspectivismul, cu impact asupra autenticității. Literatura este
conturată de tehnica narativă ”mise en abyme”, prin care personajele sunt surprinse în actul
scrierii. Astfel, scriitorul scrie despre un scriitor care scrie despre sine. Camil Petrescu scrie
despre Fred și povestea sa cu doamna T., dar la rândul lui, Fred relateaza despre Ladima care
își împărtășește sentimentele față de Emilia prin scrisori. Stilul anticalofil susține
autenticitatea romanului, astfel că scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de
artificialiate.
In plus, autorul opteaza pentru evenimente din planul conştiinţei, prezentand
framantarile interioare ale personajelor, iar din exterior sunt preferate faptele banale, lipsite
de semnificaţii majore.
În concluzie, romanul lui C.P. este o exemplificare a societății văzute ca un tipar
existențial impus tuturor, care constrânge personajele să se încadreze într-un ”spațiu ideal”,
conducându-le spre sinucidere. Acestea sunt supuse deformărilor cerute de viața socială a
vremii, cărora nu le rezistă. Relatarea și povestirea sunt înlocuite în acest roman modernist,
de analiza psihologica.