Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lucian Blaga
INTRODUCERE
Lucian Blaga este un poet, prozator, dramaturg interbelic modernist; este filozoful ale
cărui idei despre cunoaștere se regăsesc în creația lirică prin conceptele de cunoaștere
luciferică și paradisiacă, idei redate prin intermediul metaforelor plasticizante și revelatorii.
Poezia ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul ”Poemele luminii”,
publicat în anul 1919, într-o perioadă de efervescență culturală când în literatura română se
manifestă două curente literare: modernismul, promovat de criticul E. Lovinescu la revista și
cenaclul “Sburătorul” și tradiționalismul, manifestat în jurul revistei “Gândirea” a lui
Nichifor Crainic. Poezia se încadrează în modernismul expresionist prin: caracterul de
artă poetică, exacerbarea eului, elementele de prozodie (ingambamentul), preocuparea
pentru esențe, prezentarea misterului universal ca sens al existenței, al artei, al poeziei.
I. TRĂSĂTURI CURENT
O prima trăsătură modernistă a poeziei este caracterul de artă poetică. Tema
poeziei este raportul dintre eu și univers și atitudinea poetică în fața marilor taine ale
existenței. Viziunea despre lume a eului se confundă cu viziunea despre poezie. Blaga
accentuează ideea acestui raport dintre poet și lume și dintre poet și creație. Rolul poetului
nu este acela de a descifra, ci de a spori, prin creație, tainele lumii.
A doua trăsătură modernistă se regăsește la nivelul prozodiei. Poezia este
structurată sub forma unui monolog liric construit prin tehnica ingambamentului ce
presupune formularea cu majusculă a unei idei principale și continuarea ei cu litera mică sub
formă unui discurs fluent. Versurile se grupează în trei secvențe lirice, fără strofe și rime,
versurile având măsură inegală. Versul liber presupune existența unui ritm interior și
constituie un element de modernitate.
1
II. IDEI POETICE
Prima imagine relevantă pentru temă este antiteza între două tipuri de cunoaștere
redate prin metaforele: “lumina mea” și “lumina altora”. Celor două tipuri le corespund
verbe antonimice :”eu cu lumina mea sporesc” , ”lumina altora sugrumă” .
Cunoașterea poetică (luciferică) divide obiectul într-o parte care se arată, supusă
contemplării poetice și o parte care se ascunde dincolo de obiectul cunoașterii, misterul.
Blaga este numit poet transcendental, căci amplifică misterul cu ajutorul metaforelor
revelatorii. Enumerația “în flori, cu ochi, pe buze ori morminte” detaliază imaginea corolei
de minuni a lumii, fiecare termen reprezentând un mister. Ochiul devine “izvorul nopții”,
florile simbolizează arta, sensibilitatea, buzele redau ideea comunicării semnificante, iar
mormintele presupun misterul de dincolo de “marea trecere prin lumină”.