LACURI PE CALE DE DISPARIȚIE:

CAUZE, CONSECINȚE, REMEDII, MONITORIZARE

DIN SPAȚIU

1. Lacurile amenințate cu dispariția – o realitate dramatică

Realitatea geografică a epocii noastre ne aduce în atenție faptul că

numeroase lacuri, unele de mari dimensiuni altădată, sunt în regres ca suprafață,
adâncime și volum, sunt în declin ecologic sau chiar amenințate cu dispariția ca
entități hidrografice și ecosisteme. Sunt lacuri situate în regiuni endoreice, cu
climate aride sau semiaride, fără drenaj spre Oceanul Planetar, care pierd apa
numai prin evaporare.
Cauzele unor astfel de evoluții, în unele cazuri cu consecințe ecologice,
economice și sociale catastrofale, sunt atât naturale cât și antropogene, cumulate în
proporții diferite de la o situație la alta. Cauza naturală are dimensiuni globale,
aceasta fiind încălzirea climei Terrei, proces tot mai rapid în ultimele decenii prin
„efectul de seră” artificial. Schimbarea climatică, constând în accelerarea încălzirii
climei planetei noastre sub condiționare antropogenă, se resimte în anumite zone și
regiuni geografice sub forma accentuării continentalismului, respectiv a
intensificării procesului de aridizare (amplificarea dezechilibrului hidric, creșterea
indicelui de ariditate: precipitații/evaporație). Consecințele constau în accelerarea
deșertificării, în apariția de dezechilibre hidrologice în anumite bazine fluviale și
lacustre din regiunile endoreice, în manifestarea procesului de reducere sau chiar
de dispariție a unor lacuri. Astfel de fenomene au loc la marginea marilor deșerturi
tropicale din Africa (de exemplu, în Sahel) sau din Australia, în deșerturile și
semideșerturile din Asia Centrală (Kara-Kum, Kâzâl-Kum, Takla Makan), în
deșerturile din Podișul Marelui Bazin (America de Nord), toate sau aproape toate
având caracter endoreic (drenaj interior, spre cuvete lacustre în regres).
Cele mai multe din categoria lacurilor amenințate cu dispariția sunt lacuri
relicte, provenind din vechi și mult mai extinse medii lacustre sau marine.
Majoritatea sunt lacuri endoreice cu apă sărată – Lacul Aral (Marea Aral), Marea
Caspică, Marele Lac Sărat, Lacul Lob Nor etc., procesul de salinizare crescând în
continuu în virtutea reducerii alimentării cu ape dulci (ape curgătoare, precipitații,
ape subterane) și creșterii evaporației și infiltrației în nisipuri. Unele au ape dulci,
ca Lacul Ciad, fiind rezervoare vitale pentru populație, pentru sistemele de irigații,
dar și habitate naturale de mare valoare. Unele dintre ele se află sub nivelul

1
Oceanului Mondial: Marea Caspică cu – 28 m, Lacul Balhaș cu -14. Diminuarea
drastică a dimensiunii unor lacuri mari (Lacul Aral, Lacul Balhaș, Lacul Ciad),
intrarea lor chiar în faza de secare, de dispariție, sunt procese cauzate și de acțiuni
antropogene de amploare și inadecvate din perspectivă ecologică și economică.
Din această categorie este cunoscută situația Lacului Aral, care parcurge o
adevărată tragedie ecologică la scara regională a Asiei Centrale Joase. Dezvolarea
după anul 1960 a culturii intensive a bumbacului în bazinele Amu-Daria și Sâr-
Daria au făcut ca apele celor două fluvii să fie dirijate spre canalele de irigații, să
se disperseze și să se piardă în nisipurile deșerturilor Kara-Kum și Kâzâl-Kum,
nemaiajungând să alimenteze bazinul natural de vărsare – Lacul Aral. Amenințat
de secare este și Lacul Balhaș („lacul mlaștină” în limba kazahă) din cauza
reducerii alimentării cu apă dulce de către râul Ili, pe care s-a construit un lac de
acumulare, și din cauza utilizării apelor dulci din bazinul de vest în sistemele de
irigații.
Reținem din cele relatate că lacurile din regiunile tropicale și cele de la
latitudinile medii cu continentalism climatic excesic sunt expuse declinului și
dispariției, sunt lacuri cu risc ecologic major. Se înțelege că cele mai vulnerabile ca
entități geografice și ecologice sunt lacurile de mici dimensiuni. După cum am
văzut, nu sunt ferite nici lacurile mari, atunci când la factorii naturali favorizanți se
adaugă intervenții greșite ale omului, prin practici tradiționale, ca în diferite regiuni
ale Africii ori ca în Altiplana intraandină din America de Sud, fie prin proiecte
tehnice moderne insuficient fundamentate sub raport ecologic.
Reacția rapidă la încălzirea și aridizarea climei globale și regionale face ca
evoluția multor lacuri din ariile respective să ofere indicii ale declinului. De mai
multe decenii (unele de peste un secol) sunt urmărite evoluțiile Mării Aral și Mării
Caspice, Lacului Ciad, Lacului Lob Nor (China), Marelui Lac Sărat (S.U.A.),
Lacului Eyre (Australia) etc. Dintre aceste unități acvatice, credem că situațiile cele
mai dramatice le parcurg Lacul Aral și Lacul Ciad, date fiind consecințele de
anvergură regională pe planuri multiple (economic, social și ecologic). De aceea, le
vom prezenta pe larg în acest articol: cauze, consecințe, supraveghere satelitară,
soluții de redresare.
Cercetarea acestor medii lacustre și a regiunilor endoreice înconjurătoare
este în continuare în atenția oamenilor de știință. În ultimele decenii contribuții
semnificative a adus teledetecția spațială (orbitală, satelitară). Documentele
achiziționate succesiv permit urmărirea evoluției diferitelor medii lacustre de mare
interes, permit analize aprofundate pentru adoptarea celor mai bune soluții în

2
vederea încetinirii sau stopării procesului de diminuare sau de dispariție a unor
lacuri de importanță vitală.

2. LACUL ARAL (MAREA ARAL)

2.1. Caracteristici geografice

Lacu Aral este situat în Asia Centrală, la latitudinea nordică de 45 o, o

regiune endoreică vastă, cu un climat continental excesiv, arid și semiarid, cadru
geografic în care s-au format deșerturile Kara-Kum și Kâzâl-Kum.
Bazinul Lacului Aral, ca și cel al Mării Caspice, ocupă partea cea mai joasă
a unei arii de coborâre a socului caledonian-hercinic al munților Ural și Altai.
Acest fundament suportă o cuvertură sedimentară de vârstă secundară și terțiară.
Ultimul episod marin al regiunii a fost cel al Mării Sarmatice din perioada neogenă
(sarmațian). În perioada cuaternară, această depresiune lacustră a fost umplută cu
aluviunile transportate de marile fluvii care veneau din munții înalți din sud-est
(Amu-Daria și Sâr-Daria). În etapele reci ale cuternarului, vânturile au remaniat și
modelat nisipurile aluviale și marine (cele rămase în urma retragerii apelor mării),
formând cele două mari deșerturi din Asia Centrală Joasă, cu relieful dunar
caracteristic (Birot P., 1970).

Cadrul geografic de ansamblu al Lacului Aral

(Sursa: Atlasul geografic general, 1974)
Derivat din Marea Sarmatică și dintr-o cuvetă lacustră mult mai întinsă în
timpul cuaternarului, Aralul este un lac relict și în același timp un lac sărat.

3
Salinitatea apelor a fost menținută de caracterul endoreic al regiunii, de climatul
continental arid și semiarid al acesteia, unde bilanțul precipitații-evaportație este
negativ. Endoreismul acestui bazin lacustru este dat de lipsa emisarilor către
Oceanul Planetar, de faptul că pierderile de apă prin evaporație sunt mai mari decât
aportul prin precipitații și prin cele două mari artere hidrografice: Amu-Daria și
Sâr-Daria. Acest dezechilibru natural a fost mult accentuat prin deturnarea apelor
acestora în sistemele de irigații efectuate după anul 1960 în bazinele respective.
Ca urmare, dacă până în anul 1960, Lacul Aral avea o suprafață de cca.
68.000 km2, fiind o adevărată mare interioară a Asiei Centrale (de unde și numele
de Marea Aral), în anul 2007, suprafața sa ajunsese la numei 13.900 km2, adică la
aproape 10% din întinderea naturală de referință. Lacul Aral a intrat astfel într-un
proces de diminuare rapidă, de secare, de dispariție, suferind împreună cu regiunea
din proximitate un dezastru ecologic, cel mai grav din Asia Centrală și poate din
întreaga lume.

2.2. Aralul – un lac sub risc ecologic major la scară regională

După anul 1960, când au devenit funcționale sistemele de irigații din

culoarele fluviilor Amu-Daria și Sâr-Daria, Lacul Aral nu a mai primit volumul de
apă necesar compensării pierderilor prin evaporare. Apele au fost folosite pentru
irigarea plantațiilor de bumbac, apele dispersate prin rețeaua de irigații se pierdeau
prin evaporare și infiltrație în nisipurile deșertului. Și astfel a început drama
Lacului Aral, un proces hidrologic și ecologic nemaiîntâlnit la o asemenea scară. În
mod accelerat au început să se modifice grav caracteristicile morfometrice ale
bazinului lacustru și cele fizico-chimice ale apelor. Lacul a intrat într-un proces de
diminuare, de secare efectivă, cu impact major pentru populație, pentru economia
Kazahstanului și Uzbekistanului.

4
 Imagini grăitoare asupra dramei ecologice și economice a Lacului Aral
(Sursa: https://www.google.ro/search/: Marea Aral)

Redăm principalele schimbări nefaste survenite în perioada 1960-2007:

- Suprafața lacului s-a redus de la 68.000 km2 la 13.900 km2, adică la 10%
din întinderea inițială;
- Nivelul lacului a scăzut continuu: cu 10 m mai puțin în 1983 față de anul
1960, cu 20 m în 2001 față de 1960;
- Scăderea nivelului și reducerea suprafeței au fost însoțite de fragmentarea
lacului în bazine din ce în ce mai mici. În 1987 se formaseră două bazine
independente: Aralul Mic (la nord) și Aralul Mare (la sud), în 2007 era divizat în
patru lacuri prin separarea în cadrul Aralului Mare a unui bazin vestic și a altuia
estic, prin conturarea unui mic lac între Aralul Mare și Aralul Mic. În 2009, lacul
estic din Aralul Mare dispăruse, iar cel vestic se redusese foarte mult;
- Salinitatea apei, în condițiile nou intervenite, a crescut în mod drastic:
0,99% în 1960, 2,03% în 1983, 5,86% în 2001. Crusta de sare s-a dezvoltat
continuu, în jurul lacului s-au forat takâre (takyr), terenurile salinizate
(solonceacuri, solonețuri) s-au întins permanent.
În aceste condiții, în anul 1983 a încetat activitatea piscicolă și turistică.
Catastrofa ecologică era grav resimțită, impactul economic și social era extrem de
dur. Se consideră a fi una din cele mai mari tragedii ecologice cunoscute până
astăzi în lume.
Multe din aspectele prezentate au fost observate și de către autorul acestui
articol cu ocazia unei călătorii în Asia Centrală în vara anului 1987: survolarea
Lacului Aral urmând direcția Moscova-Tașkent, observarea deșertului Kara-Kum

5
pe relația aeriană Tașkent-Hiva, contactul direct cu valea Amu-Daria și plantațiile
de bumbac irigate în regiunea Samarkand-Hiva, călătorind cu autocarul sau făcând
mici excursii în preajma fluviului, aflat atunci la debite maxime date de topirea
zăpezilor și ghețarilor din munții înalți de obârșie (Munții Hindukuș, Munții Pamir,
Munții Tian Șan).

2.3. Evoluția Lacului Aral observată din spațiu

Diferite misiuni orbitale de observare a Pământului au pus în evidență

procesul de restrângere a Lacului Aral, de secare și amenințare cu dispariția.
Înregistrările satelitare NASA din perioada 1985-2019 permit o analiză
comparativă și relevarea procesului de diminuare continuă a acestui mare lac, vital
pentru Asia Centrală, proces care a dus la o dramă ecologică nemaiîntâlnită.
Imaginile spațiale selectate pentru observarea Lacului Aral în intervalul
1985-2019 sunt următoarele:

Imagine NASA luată de misiunea STS-51-F a NASA în anul 1985

(Sursa: https://eol.jsc.nasa.gov/)

6
 Marea Aral în 1989 (stânga) și 2001 (dreapta)

Marea Aral în 2003 (stânga) și 2014 (dreapta). Bazinul estic este complet secat în 2014.
(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Aral)

7
Situația Lacului Aral în 2019 este relativ similară cu cea din 2014. Se observă un luciu
de apă în partea nordică a bazinului vestic din Aralul Mare.
Imagine satelitară Landsat (Programul Copernicus).
(Sursa: https://www.google.ro/maps/place/Marea+Aral)

O suită de hărți realizate în intervalul 1960-2010 prezintă realitatea

dramatică a acestui lac.

Modificările de configurație și suprafață ale Lacului Aral în intervalul 1960-1980.

8
 Modificările de configurație și de suprafață ale Lacului Aral în intervalul 2000-2010.
(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Aral)

2.4. Soluții pentru o eventuală redresare a Lacului Aral ca entitate

geografică și ecologică

Iată soluțiiile propuse de experți pentru salvarea Lacului Aral de la secare,

de la dispariție totală:
- revizuirea și îmbunătățirea sistemelor de irigații din văile fluviilor Sâr-
Daria și Amu-Daria, în vederea reducerii pierderilor de apă în nisipurile
deșerturilor;
- reducerea consumului de apă din fluviiile respective prin promovarea de
programe de dezvoltare non-agricole;
- diversificarea culturii plantelor, trecându-se de la monocultura bumbacului
pe plantații irigate, la cultura cerealelor mai puțin consumatoare de apă;
- restrângerea utilizării substanțelor chimice în agricultură;
- deturnarea unei părți din apele fluviului Ural și ale afluenților fluviului
Irtâș (Tobol și Ișim) spre Lacul Aral, în vederea umplerii sale și a reducerii
salinității;
- transferul de apă din Marea Caspică în Marea Aral, printr-o conductă,
folosindu-se pompe de mare putere.

9
 Unele rezultate sunt vizibile, dar cele două țări riverane, Kazahstanul și
Uzbekistanul, au tratat în mod diferit problema aceasta. Astfel, autoritățile din
Kazahstan au investit, cu sprijinul Băncii Mondiale, în construirea unui baraj între
Aralul Mic (de nord) și Aralul Mare (de sud), permițând creșterea de volum, nivel
și întindere a bazinului nordic, revenindu-se oarecum la normal (adâncimea a
crescut de la 30 m în 2003 la 42 m în anul 2008); în Uzbekistan, unde se află
Aralul Mare, cuveta lacustră a rămas deșertică, suprafața secată fiind alocată
explorărilor și exploatărilor de hidrocarburi de către diferite companii străine.

3. LACUL CIAD

3.1. Caracteristici geografice

Lacul Ciad este situat în Africa de Vest, în jurul paralelei de 13 o latitudine

nordică, într-o vastă regiune de platou (300-800 m), în zona de tranziție de la
Deșertul Sahara la savana sudaneză, zonă denumită Sahel (în limba arabă
însemnând „margine de deșert”, după cum Sahara, termen de aceeași sorginte,
semnifică „deșert”). Este un lac relict cu apă dulce, alimentat de două râuri mai
viguroase – Chari/Șari și Logone –, care vin dinspre sud-est, o regiunea
subecuatorială cu precipitații sezoniere mai bogate.
Bazinul Lacului Ciad s-a format într-o depresiune de afundare cu o mare
rază de curbură a fundamentului precambrian. Dacă în nordul depresiunii
formațiunile străvechi, precambriene, sunt la suprafață (aflorează) în centrul ei se
găsesc la peste 1500 m (Birot P., 1970). Procesul de coborâre tectonică a fost
favorizat și de falii profunde, identificate în partea de nord-vest. Soclul
precambrian este acoperit cu depozite cretacice (marne, gresii, conglomerate),
terțiare (gresii, gresii oolitice) și cuaternare (nisipuri și argile fluviale și lacustre,
cuirase feruginoase în partea emergentă).
Lacul Ciad avea în perioada cuaternară o întindere mult mai mare, cu un
maxim între 20.000 ani și 8.000 de ani în urmă. Acesta era Megaciadul, cum este
denumit în literatura de specialitate, o mare interioară extinsă spre Sahara actuală,
care, în fazele glaciare avea un climat umed (climă subtropicală umedă). De aceea,
spunem că Ciadul este un lac relict. Procesul de încălzire și aridizare a climei și,
drept consecință, procesul de retragere a lacului a început cu aproximativ 5.000 de
ani î. Hr., scăzând de la 400.000 km2 la 1.500 km2 astăzi, cât este suprafața sa
medie. Cu 50 de ani în urmă, Lacul Ciad avea 25.000 km2 în sezonul ploios și

10
10.000 km2 în sezonul secetos, fiind atunci cel mai mare lac al Africii. În ultimele
decenii, Lacul Ciad parcurge un fenomen alarmant de diminuare din cauza creșterii
gradului de ariditate a climei din Sahel, a deșertificării acestei zone, a înnisipării
cuvetei sale puțin adânci, prin înaintarea dunelor de nisip dinspre Sahara. Lacul
Ciad este astfel amenințat cu dispariția ca entitate hidrologică și ca mediu de viață,
consecințele ecologice, economice și sociale fiind deosebit de grave.
Lacul Ciad este situat într-o regiune endoreică, fără drenaj spre Oceanl
Planetar, o regiune cu climă de tranziție de la cea tropical-aridă în nord, spre
Sahara, la clima subecuatorială cu ritm sezonier în partea de sud (Regiunea Sudan).
Această zonă fizico-geografică este Sahelul, adică marginea deșertului Sahara,
continuu expusă deșertificării. Acest lac beneficiază de aportul a două râuri
însemnate: Șari și Logone.

Lacul Ciad în anul 2005

(Sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/)

Caracteristicile morfologice și hidrologice ale lacului Ciad sunt supuse

condițiilor climatice și de modelare a reliefului regiunii, marcate de aridizare și
deșertificare, procese accentuate sub impactul încălzirii globale. Ca urmare,
cantitatea de precipitații s-a redus continuu, după cum a scăzut și aportul de ape
dulci prin intermediul râurilor tributare (Șari, Logone, Komadugu). Pierderile de
apă prin evaporare și prin infiltrații în nisipurile deșertului în continuă avansare au
crescut. Dezechilibrul de bilanț hidrologic s-a concretizat în reducerea volumului
lacului, a suprafeței și a adâncimii sale, în modificarea țărmurilor lacului. Declinul
său hidrologic și ecologic s-a accelerat, fiind amenințat cu dispariția. Lacul Ciad a
devenit un caz de risc ecologic major la nivel regional. Suprafața sa a scăzut de la
25.000 km2 în jurul anului 1965, la 1.500 km2 în 2015. Adâncimea medie este de 4

11
m, adâncimea maximă de 10,5 m se află în sudul lacului, iar adâncimea minimă de
1 m este în partea de nord-vest.
Contururile lacului sunt mlăștinoase, cu vegetație de trestie și papirus. În
proximitatea țărmului sunt numeroase insule, unele fiind locuite.
Lacul Ciad este un habitat natural deosebit de important pentru această
regiune aridă-semiaridă, amenințată de deșertificare. Un fitoplancton bogat (cca.
1000 specii de alge) și caracterul mlăștinos al țărmurilor oferă cadrul și resursele
pentru o faună avicolă diversă (stârci, cocori, cormorani), pentru reptile (crocodili)
și mamifere (hipopotami – „lacul hipopotamilor” -, elefanți).

3.2. Cauzele și consecințele diminuării drastice și a amenințării cu

dispariția a Lacului Ciad

Restrângerea și amenințarea cu dispariția a Lacului Ciad, un bazin care

cantonează o rezervă vitală de apă dulce pentru populația unei regiuni deficitare
hidric (numai statul Ciad numără o populație de peste 12 milioane) și care este un
biotop (habitat) excepțional, reprezintă procese care comportă riscuri ecologice,
economice și sociale severe pentru regiunea respectivă, pentru o serie de țări cu
populații numeroase (Ciad, Niger, Nigeria, Camerun).

Lacul Ciad, deși mult diminuat, rămâne o resursă vitală pentru comunitățile locale
(Sursa: https://blacknews.ro)

12
 Drama Lacului Ciad este provocată de trei factori, dintre care doi sunt
naturali, iar altul antropogen. Cei doi factori naturali, legați prin cauzalitate, sunt
încălzirea climei planetare și deșertificarea la nivelul unor zone și regiuni fizico-
geografice. Încălzirea globală este resimțită în zona Sahelului din Africa sub forma
accentuării aridizării climatului (bilanțul hidric – precipitații-evapotranspirație –,
negativ prin natura circumstanțelor, se mărește), cu efecte drastice asupra
vegetației de stepă tropicală și savană, asupra solului și apelor de suprafață și
subterane. În aceste condiții se produce deșertificarea zonei latitudinale a Sahelului,
zonă de tranziție de la deșert la stepa tropicală aridă și savană, în aceste condiții
înaintează nisipurile (ergurile) Saharei dinspre nord-nord-est, antrenate fiind de
vânturile permanente ale zonei tropicale – alizeele. Aceasta este una din regiunile
unde deșertificarea se poate studia în toate dimensiunile sale.
În legătură cu Deșertul Sahara, există studii care indică o extindere a sa cu
cca. 10% în aproape 100 de ani (1920-2013), cu variații de la 11% la 18% în
funcție de sezon. Sunt date comunicate de Societatea Meteorologică Americană
prin publicația sa „American Meteorological Society’s Journal of Climate”.
Cel de-al treilea factor este omul, fiind în discuție exploatarea excesivă a
resurselor de apă dulce pentru irigații și pentru consum de către populația din
proximitatea lacului, dar și suprapășunatul și agricultura itinerantă, cu pendulare
sezonieră, practicată de către comunitățile locale.
În concluzie, Lacul Ciad este un caz elocvent de amenințare cu dispariția a
unei cuvete lacustre vaste, conținând încă o rezervă esențială de apă dulce și
oferind, totodată, un habitat de mare însemnătate pentru această regiune aridă-
semiaridă.

3.3. Observații spațiale asupra evoluției Lacului Ciad

Înregistrările făcute de către navele cosmice (Apollo) și sateliți permit

urmărirea evoluției acestui lac din anul 1968 până în momentul actual. Secvențele
succesive luate de Apollo 7 în 1968 și de sateliții NASA în anii 1973, 1987, 1997,
2001, ca și cele mai recente din 2017 și 2019, ne arată restrângerea continuă a
Lacului Ciad pornind dinspre nord-est, prin înaintarea dunelor de nisip sahariene
(ergurile Ténéré, ergul Kanen), antrenate de vânturile alizee din nord-est.

13
 Evoluția Lacului Ciad în perioada 1963-2001 pe baza înregistrărilor succesive luate de
Apollo 7 în 1968 și de sateliții NASA în intervalul 1973-2001.
(Sursa http://visibleearth.nasa.gov/)

Evoluția Lacului Ciad în intervalul 1973 – 2017, înregistrată de sateluții Landsat 1-ERTS
(1973 - stânga) și Landsat 8-OLI (2017 – dreapta). Imagini în fals color, rezultate prin
combinarea domeniilor Vizibil și Infraroșu. Se observă restrângerea continuă a lacului prin
înaintarea dunelor de nisip dinspre nord-est, respectiv dinspre Deșertul Sahara. În 2017,
oglinda lacustră s-a restrâns la un mică porțiune din sud-estul bazinului.
(Sursa: https://visibleearth.nasa.gov)

14
 Situația Lacului Ciad în anul 2019 rămâne comparabilă cu cea din 2017.
Înregistrare satelitară Landsat – stânga și reprezentarea cartografică (dreapta).
(Sursa: https://www.google.ro/maps/place/Lacul+Ciad)

3.4. Soluții pentru prevenirea dispariției Lacului Ciad, pentru salvarea

ecologică a acestuia, pentru redresare economică a regiunii

Experți din instituții internaționale specializate au elaborat un plan de

amenajare a bazinului Lacului Ciad, în scopul diminuării procesului de secare, de
prevenire a dispariției sale, de salvare ecologică și de sprijinire a dezvoltării
economice a comunităților locale.
Redăm câteva soluții desprinse din acest proiect:
- realizarea unor sisteme de irigații și de alimentare cu apă pornind de la
tradițiile locale;
- corelarea conceptului modern de irigație cu practicile tradiționale din
agricultură (migrația sezonieră specifică sectorului de creștere a bovinelor,
agricultură itinerantă);
- armonizarea cerințelor de dezvoltare economică a comunităților locale cu
cerințele ecologice de protecție a habitatelor, a biodiversității Lacului Ciad.

15
 Referințe

Birot P. (1970), Les régions naturelles du globe, Masson Paris;

https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Aral;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Ciad;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Caspică;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Lob_Nor;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Marele_Lac_Sărat;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Eyre;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Balhaș;
https://commons.wikimedia.org
http://visibleearth.nasa.org/
http://earthobservatory.nasa.gov/
http://eol.jsc.nasa.gov/
***(1974), Atlasul geografic general, Edit. Didactică și Pedagogică, București;

16