Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Oceanului Mondial: Marea Caspică cu – 28 m, Lacul Balhaș cu -14. Diminuarea
drastică a dimensiunii unor lacuri mari (Lacul Aral, Lacul Balhaș, Lacul Ciad),
intrarea lor chiar în faza de secare, de dispariție, sunt procese cauzate și de acțiuni
antropogene de amploare și inadecvate din perspectivă ecologică și economică.
Din această categorie este cunoscută situația Lacului Aral, care parcurge o
adevărată tragedie ecologică la scara regională a Asiei Centrale Joase. Dezvolarea
după anul 1960 a culturii intensive a bumbacului în bazinele Amu-Daria și Sâr-
Daria au făcut ca apele celor două fluvii să fie dirijate spre canalele de irigații, să
se disperseze și să se piardă în nisipurile deșerturilor Kara-Kum și Kâzâl-Kum,
nemaiajungând să alimenteze bazinul natural de vărsare – Lacul Aral. Amenințat
de secare este și Lacul Balhaș („lacul mlaștină” în limba kazahă) din cauza
reducerii alimentării cu apă dulce de către râul Ili, pe care s-a construit un lac de
acumulare, și din cauza utilizării apelor dulci din bazinul de vest în sistemele de
irigații.
Reținem din cele relatate că lacurile din regiunile tropicale și cele de la
latitudinile medii cu continentalism climatic excesic sunt expuse declinului și
dispariției, sunt lacuri cu risc ecologic major. Se înțelege că cele mai vulnerabile ca
entități geografice și ecologice sunt lacurile de mici dimensiuni. După cum am
văzut, nu sunt ferite nici lacurile mari, atunci când la factorii naturali favorizanți se
adaugă intervenții greșite ale omului, prin practici tradiționale, ca în diferite regiuni
ale Africii ori ca în Altiplana intraandină din America de Sud, fie prin proiecte
tehnice moderne insuficient fundamentate sub raport ecologic.
Reacția rapidă la încălzirea și aridizarea climei globale și regionale face ca
evoluția multor lacuri din ariile respective să ofere indicii ale declinului. De mai
multe decenii (unele de peste un secol) sunt urmărite evoluțiile Mării Aral și Mării
Caspice, Lacului Ciad, Lacului Lob Nor (China), Marelui Lac Sărat (S.U.A.),
Lacului Eyre (Australia) etc. Dintre aceste unități acvatice, credem că situațiile cele
mai dramatice le parcurg Lacul Aral și Lacul Ciad, date fiind consecințele de
anvergură regională pe planuri multiple (economic, social și ecologic). De aceea, le
vom prezenta pe larg în acest articol: cauze, consecințe, supraveghere satelitară,
soluții de redresare.
Cercetarea acestor medii lacustre și a regiunilor endoreice înconjurătoare
este în continuare în atenția oamenilor de știință. În ultimele decenii contribuții
semnificative a adus teledetecția spațială (orbitală, satelitară). Documentele
achiziționate succesiv permit urmărirea evoluției diferitelor medii lacustre de mare
interes, permit analize aprofundate pentru adoptarea celor mai bune soluții în
2
vederea încetinirii sau stopării procesului de diminuare sau de dispariție a unor
lacuri de importanță vitală.
3
Salinitatea apelor a fost menținută de caracterul endoreic al regiunii, de climatul
continental arid și semiarid al acesteia, unde bilanțul precipitații-evaportație este
negativ. Endoreismul acestui bazin lacustru este dat de lipsa emisarilor către
Oceanul Planetar, de faptul că pierderile de apă prin evaporație sunt mai mari decât
aportul prin precipitații și prin cele două mari artere hidrografice: Amu-Daria și
Sâr-Daria. Acest dezechilibru natural a fost mult accentuat prin deturnarea apelor
acestora în sistemele de irigații efectuate după anul 1960 în bazinele respective.
Ca urmare, dacă până în anul 1960, Lacul Aral avea o suprafață de cca.
68.000 km2, fiind o adevărată mare interioară a Asiei Centrale (de unde și numele
de Marea Aral), în anul 2007, suprafața sa ajunsese la numei 13.900 km2, adică la
aproape 10% din întinderea naturală de referință. Lacul Aral a intrat astfel într-un
proces de diminuare rapidă, de secare, de dispariție, suferind împreună cu regiunea
din proximitate un dezastru ecologic, cel mai grav din Asia Centrală și poate din
întreaga lume.
4
Imagini grăitoare asupra dramei ecologice și economice a Lacului Aral
(Sursa: https://www.google.ro/search/: Marea Aral)
5
pe relația aeriană Tașkent-Hiva, contactul direct cu valea Amu-Daria și plantațiile
de bumbac irigate în regiunea Samarkand-Hiva, călătorind cu autocarul sau făcând
mici excursii în preajma fluviului, aflat atunci la debite maxime date de topirea
zăpezilor și ghețarilor din munții înalți de obârșie (Munții Hindukuș, Munții Pamir,
Munții Tian Șan).
6
Marea Aral în 1989 (stânga) și 2001 (dreapta)
Marea Aral în 2003 (stânga) și 2014 (dreapta). Bazinul estic este complet secat în 2014.
(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Aral)
7
Situația Lacului Aral în 2019 este relativ similară cu cea din 2014. Se observă un luciu
de apă în partea nordică a bazinului vestic din Aralul Mare.
Imagine satelitară Landsat (Programul Copernicus).
(Sursa: https://www.google.ro/maps/place/Marea+Aral)
8
Modificările de configurație și de suprafață ale Lacului Aral în intervalul 2000-2010.
(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Aral)
9
Unele rezultate sunt vizibile, dar cele două țări riverane, Kazahstanul și
Uzbekistanul, au tratat în mod diferit problema aceasta. Astfel, autoritățile din
Kazahstan au investit, cu sprijinul Băncii Mondiale, în construirea unui baraj între
Aralul Mic (de nord) și Aralul Mare (de sud), permițând creșterea de volum, nivel
și întindere a bazinului nordic, revenindu-se oarecum la normal (adâncimea a
crescut de la 30 m în 2003 la 42 m în anul 2008); în Uzbekistan, unde se află
Aralul Mare, cuveta lacustră a rămas deșertică, suprafața secată fiind alocată
explorărilor și exploatărilor de hidrocarburi de către diferite companii străine.
3. LACUL CIAD
10
10.000 km2 în sezonul secetos, fiind atunci cel mai mare lac al Africii. În ultimele
decenii, Lacul Ciad parcurge un fenomen alarmant de diminuare din cauza creșterii
gradului de ariditate a climei din Sahel, a deșertificării acestei zone, a înnisipării
cuvetei sale puțin adânci, prin înaintarea dunelor de nisip dinspre Sahara. Lacul
Ciad este astfel amenințat cu dispariția ca entitate hidrologică și ca mediu de viață,
consecințele ecologice, economice și sociale fiind deosebit de grave.
Lacul Ciad este situat într-o regiune endoreică, fără drenaj spre Oceanl
Planetar, o regiune cu climă de tranziție de la cea tropical-aridă în nord, spre
Sahara, la clima subecuatorială cu ritm sezonier în partea de sud (Regiunea Sudan).
Această zonă fizico-geografică este Sahelul, adică marginea deșertului Sahara,
continuu expusă deșertificării. Acest lac beneficiază de aportul a două râuri
însemnate: Șari și Logone.
11
m, adâncimea maximă de 10,5 m se află în sudul lacului, iar adâncimea minimă de
1 m este în partea de nord-vest.
Contururile lacului sunt mlăștinoase, cu vegetație de trestie și papirus. În
proximitatea țărmului sunt numeroase insule, unele fiind locuite.
Lacul Ciad este un habitat natural deosebit de important pentru această
regiune aridă-semiaridă, amenințată de deșertificare. Un fitoplancton bogat (cca.
1000 specii de alge) și caracterul mlăștinos al țărmurilor oferă cadrul și resursele
pentru o faună avicolă diversă (stârci, cocori, cormorani), pentru reptile (crocodili)
și mamifere (hipopotami – „lacul hipopotamilor” -, elefanți).
Lacul Ciad, deși mult diminuat, rămâne o resursă vitală pentru comunitățile locale
(Sursa: https://blacknews.ro)
12
Drama Lacului Ciad este provocată de trei factori, dintre care doi sunt
naturali, iar altul antropogen. Cei doi factori naturali, legați prin cauzalitate, sunt
încălzirea climei planetare și deșertificarea la nivelul unor zone și regiuni fizico-
geografice. Încălzirea globală este resimțită în zona Sahelului din Africa sub forma
accentuării aridizării climatului (bilanțul hidric – precipitații-evapotranspirație –,
negativ prin natura circumstanțelor, se mărește), cu efecte drastice asupra
vegetației de stepă tropicală și savană, asupra solului și apelor de suprafață și
subterane. În aceste condiții se produce deșertificarea zonei latitudinale a Sahelului,
zonă de tranziție de la deșert la stepa tropicală aridă și savană, în aceste condiții
înaintează nisipurile (ergurile) Saharei dinspre nord-nord-est, antrenate fiind de
vânturile permanente ale zonei tropicale – alizeele. Aceasta este una din regiunile
unde deșertificarea se poate studia în toate dimensiunile sale.
În legătură cu Deșertul Sahara, există studii care indică o extindere a sa cu
cca. 10% în aproape 100 de ani (1920-2013), cu variații de la 11% la 18% în
funcție de sezon. Sunt date comunicate de Societatea Meteorologică Americană
prin publicația sa „American Meteorological Society’s Journal of Climate”.
Cel de-al treilea factor este omul, fiind în discuție exploatarea excesivă a
resurselor de apă dulce pentru irigații și pentru consum de către populația din
proximitatea lacului, dar și suprapășunatul și agricultura itinerantă, cu pendulare
sezonieră, practicată de către comunitățile locale.
În concluzie, Lacul Ciad este un caz elocvent de amenințare cu dispariția a
unei cuvete lacustre vaste, conținând încă o rezervă esențială de apă dulce și
oferind, totodată, un habitat de mare însemnătate pentru această regiune aridă-
semiaridă.
13
Evoluția Lacului Ciad în perioada 1963-2001 pe baza înregistrărilor succesive luate de
Apollo 7 în 1968 și de sateliții NASA în intervalul 1973-2001.
(Sursa http://visibleearth.nasa.gov/)
Evoluția Lacului Ciad în intervalul 1973 – 2017, înregistrată de sateluții Landsat 1-ERTS
(1973 - stânga) și Landsat 8-OLI (2017 – dreapta). Imagini în fals color, rezultate prin
combinarea domeniilor Vizibil și Infraroșu. Se observă restrângerea continuă a lacului prin
înaintarea dunelor de nisip dinspre nord-est, respectiv dinspre Deșertul Sahara. În 2017,
oglinda lacustră s-a restrâns la un mică porțiune din sud-estul bazinului.
(Sursa: https://visibleearth.nasa.gov)
14
Situația Lacului Ciad în anul 2019 rămâne comparabilă cu cea din 2017.
Înregistrare satelitară Landsat – stânga și reprezentarea cartografică (dreapta).
(Sursa: https://www.google.ro/maps/place/Lacul+Ciad)
15
Referințe
16