1
trebuie să fie bucuria. Primul cuvânt pe care Mântuitorul îl spune după Înviere este
„Bucurați-vă!” Iar noi ne adresăm celor care au beneficiat de Învierea
Mântuitorului, celor care au primit mucenicia ne adresăm tot cu cuvântul „Bucură-
te”, deși erau în suferință. Sfinților Martini ne adresăm în acatiste și în imne
„Bucură-te”, deși ei au suferit.
De aceea trebuie să ne bucurăm și în acest context de suferință, nu trebuie să
ne întristăm.
Și spune mai departe: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu
tine, binecuvântată ești tu între femei”(Luca 1, 28). Iar fetița de 15 ani se
îngrijorează, se tulbură chiar. La care arhanghelul Gavriil continuă și-i spune: „Nu
te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu”(Luca 1, 30). Era un mesaj ceresc
atunci.
Noi de ce ne temem? Noi suntem în perioada harului, unde este har nu este
teamă. Dar unde este teamă, nu este har. Așa că noi care suntem sub har nu trebuie
să ne temem.
Și spune mai departe îngerul: „Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi
vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va
chema...” (Luca 1, 31-32). Și atunci Fecioara intră într-o stare de confuzie și
mirare pentru că era mai presus de firesc, de logică. Și întreabă: „Cum va fi
aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?” (Luca 1, 34). Ea era logodită cu un
bărbat din neamul ei, un bătrân, pe nume Iosif, dar logodna nu era căsătorie, iar a
avea în pântece un copil în afara căsătoriei era un păcat pedepsit cu uciderea cu
pietre.
Probabil că ea care trăise la Templu și cunoștea scripturile vechi își propusese
să rămână în această curăție. Dar îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt se va pogorî
peste tine, puterea celui Preaînalt te va umbri, pentru aceasta și sfântul care se
va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată, Elisabeta, rudenia ta,
a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei. Și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea
numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.” Și a zis Maria:
„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 35-38). Și îngerul
a plecat de la ea.
Această întâlnire a durat 2-3 minute. În 2-3 minute se împlinește o pregătire
de sute de ani pe care Tatăl Ceresc o avea. Când a zis Fie mie după cuvântul tău a
zămislit. A primit-o ca pe o taină, ea stătuse de la 3 ani până la 15 ani la Templu
știa că Dumnezeu are taine și lucrează prin taine. A acceptat nu ca pe un lucru
logic, ci ca pe o taină.
2
Iubiți credincioși, această perioadă grea pe care o trăim poate fi o taină, o
lucrare tainică a lui Dumnezeu, să o primim chiar dacă nu o înțelegem. Noi trebuie
să o primim ca pe o Taină și să spunem: „Doamne, fie mie după cuvântul Tău”.
Ea numai după ce a acceptat a zămislit. De acceptul ei a depins cea de-a doua
persoană a Sfintei Treimi în pântecele ei. Unii părinți tăinuiesc lucru acesta ca pe o
nouă zidire a lumii. De acceptul ei a depins această perioadă a Noului Legământ.
La venirea Mântuitorului lumea va fi desăvârșită. Va fi un cer nou și un pământ
nou. Poate aceste momente lucrează la desăvârșirea înnoirii.
Astăzi, în această zi de sărbătoare a Maicii Domnului, noi prăznuim
întruparea Fiului lui Dumnezeu. El s-a întrupat în pântecele Fecioarei acum.
Venirea pe pământ s-a făcut acum. El crește nouă luni de la nivelul de embrion la
nivelul de prunc care se naște. Cinstim în această zi mamele care au prunci în
pântece.
Poate ar trebui să ne amintim și de câți prunci embrioni au fost uciși în ultimii
30 de ani. O Românie întreagă de embrioni au fost uciși. Poate printre ei puteau să
fie medici mari, duhovnici mari, sfinți mari sau politicieni de mare valoare. Noi am
hotărât să nu fie. Această zi mai poate fi și ziua în care noi sărbătorim libertatea
noastră. Suntem liberi să-l acceptăm pe Dumnezeu sau nu. Dar în funcție de această
libertate vom fi judecați și Dumnezeu nu ne constrânge, chiar dacă îl contestăm,
chiar dacă îl batjocorim, ne respectă libertatea.
Tot astăzi putem sărbători primul potir dar și prima biserică vie. Dacă ne
gândim că Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi, a venit în pântece
Fecioarei micuț și a crescut până la momentul nașterii din trupul Fecioarei. Iată noi
când ne împărtășim de la Sfântul Potir avem legătură directă cu Sfânta Fecioară
pentru că trupul a fost plămădit de la embrion la prunc nouă luni de zile în
pântecele Fecioarei.
Aș vrea să vă rog să mergem cu gândul nostru la începutul activității
domnului Iisus Hristos, în Cana Galileii, la o nuntă, a fost chemat Mântuitorul cu
Apostolii, când s-a sfârșit vinul la o nuntă. S-a gândit Fecioara Maria la Fiul ei, îi
cunoștea puterea și a zis: „Nu mai au vin”. Era o constatare, dar era și o
rugăminte. Mântuitorul îi spune: „Nu a sosit ceasul meu”. Fecioara Maria nu l-a
mai rugat nimic, dar s-a uitat adânc în ochii Fiului său. Și atunci și-a schimbat
hotărârea. Rugămintea mamei sale l-a determinat să-și schimbe hotărârea. Dacă noi
o vom ruga fierbinte pe Maica Domnului să-l roage pe Fiul ei să-și schimbe
hotărârea pe care poate nu a luat-o, dar o acceptă pentru noi, va scurta aceste zile de
durere și de întristare.
3
O cinstim pe Maica Domnului şi ne rugăm ei, pentru că tot ce am pierdut prin
Eva, adică nevinovăţia, Raiul, harul, familia sfântă, pe Însuşi Dumnezeu, le-am
redobândit, sau le putem redobândi prin Maica Domnului.
Maica Domnului se află la hotarul ce desparte creatura de Creator. Ea este
„înălţime neajunsă de gândurile omeneşti”, cum o cântă Acatistul ei, şi
„adâncime nevăzută de ochii îngereşti”, purtătoarea curăţiei, arătarea Duhului
Sfânt şi începutul făptuirii duhovniceşti. Este modelul desăvârşirii şi al sfinţeniei,
modelul către care trebuie să tindă întreaga fire creată.
Aceasta este credinţa Bisericii noastre în Maica Domnului. Aşa ne-a fost
lăsată de sfinţii apostoli, aşa am moştenit-o de la străbunii noştri şi aceasta este
Maica cea duhovnicească a lumii întregi, cu care s-a hrănit neamul nostru în
veacurile zbuciumatei sale istorii. Pe Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul în braţe
au zugrăvit-o iconarii noştri, au învăluit-o în nori de tămâie şi de rugăciune preoţii
noştri. Au privit-o pe catapeteasma părinţii şi străbunii noştri, au ţinut-o la căpătâi
mamele noastre, au iubit-o şi au cântat-o copiii noştri, sărutând-o, au implorat-o şi
au preamărit-o neam de neamul nostru.
Mergând pe urmele străbunilor noştri, să le imităm şi noi evlavia, tăria
credinţei. Să avem şi noi în aceeaşi cinste pe Maica Domnului, aşa cum au avut-o
ei. S-o chemăm în viaţa noastră de toate zilele şi să-i spunem în rugăciune
încurcăturile noastre, necazurile noastre, durerile, suferinţele noastre, că şi ea a avut
necazuri multe şi grele şi ne aude şi ne înţelege şi ne poate ajuta cu adevărat,
mijlocind pentru noi către Bunul nostru Mântuitor.
Să cinstim sărbătorile ei, să imităm pe cât se poate viaţa ei sfântă, smerenia ei,
răbdarea ei, bunătatea ei de mamă, sfinţenia vieţii sale adevărate.
Să ne rugăm ei să ne ajute să înţelegem bine învăţăturile sfintei Evanghelii, să
trăim după poruncile Fiului său şi Dumnezeului nostru şi să ne rugăm ei să ne
lumineze mintea şi toate simţirile noastre sufleteşti şi trupeşti, ca să simţim şi noi
cu adevărat în viaţa noastră adierile Duhului Sfânt, Sfinţitorul şi Mângâietorul care
ne mângâie durerile, alină tulburările noastre, să ne sfinţească şi să ne lumineze
viaţa noastră întreagă.
Să încheiam cu rugăciunea cea mai scurtă: „Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Amin