Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MANUAL DE NURSING
pentru elevii din anul II ai Şcolilor
Postliceale Sanitare
VOLUMUL 2
MANUAL DE NURSING : PENTRU ELEVII DIN ANUL II Al ŞCOLILOR
POSTLICEALE SANITARE
Copyright O 2012 Editura ALL EDUCAŢIONAL
MANUAL DE NURSING
pentru elevii din anul II ai Şcolilor Postliceale
7
Sanitare
VOLUMUL 2
DERMATOMICOZELE
Definiţie: afecţiuni ale pielii produse de ciuperci parazite. Etiologie fungi
(ciuperci parazite).
Simptomatologie: leziuni elementare şi secundare: macula, papula, pustula, vezicula,
scuama, eritemul, pruritul, durerea. Tratament
- Sistemic: antimicotice orale, antipruriginoase, antihistaminice.
- Topic: principii de tratament, preparate topice unguente, soluţii, pudre.
Nursing în dermatomicoze
Manifestări de dependenţă: leziuni elementare şi secundare: macula, papula, pustula,
vezicula, scuama, eritemul, pruritul, durerea. Probleme de dependenţă:
• altesarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• risc de infecţie;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• vulnerabilitate;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dezinteres faţă de măsurile de igienă;
• mobilitate limitată, postură inadecvată;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
4 Manual de nursing pentru elevii de anul II ai Şcolilor Postliceale Sanitare - Volumul 2
PIODERMITELE
Definiţie: inflamaţii ale pielii, deseori supurative datorate mai frecvent piococilor.
Etiologie: stafilococului şi streptococului, bacilii coli, piocianic, difteromorfi.
Simptomatologie: leziuni elementare şi secundare: macula, papula, pustula, vezicula, bula,
scuama; durere, eritemul, pruritul. Tratament
- sistemic: antibioterapie, antipruriginoase, antihistaminice, AINS, antialgice;
- topic: principii de tratament, soluţii antiseptice, preparate antibiotice topice (unguente,
soluţii, pudre), pansament umed, tratament chirurgical, imunoterapie specifică.
Nursing în piodermite Manifestări de dependenţă:
• Leziuni elementare şi secundare: macula, papula, pustula, vezicula, bula scuama.
• Durere, eritemul, pruritul. Probleme de dependenţă:
• alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• risc de infecţie;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• vulnerabilitate;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dezinteres faţă de măsurile de igienă;
• mobilitate limitată, postură inadecvată;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate: Factori etiologi şi de risc:
- factori de mediu: poluare, radiaţii, noxe profesionale;
- psihici: stres;
- bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în
igienă;
MODULUL 34. Dermato-venerologie şi nursing specific
DERMATOZELE ALERGICE
Definiţie: sunt afecţiuni ale tegumentelor, produse ca efect al unei sensibilizări la una
sau mai multe substanţe care acţionează prin contact direct.
Etlologie: substanţe chimice (se cunosc până în prezent peste 3 000 de compuşi
chimici alergizanţi pentru tegumente) care acţionează în majoritatea ca haptene,
combinându-se cu proteinele epidermului pentru a forma antigeni compleţi.
• pneumalergeni: praf de casă, polenuri, scuame de animal, pene;
• alergeni alimentari: nuci, alune, fructe roşii, ciocolata, aditivi alimentari;
• alergeni infecţioşi: bacterii, virusuri, paraziţii, fungi;
• alergeni medicamentoşi: antibiotice din grupul penicilinei, sulfamide, anestezice,
antiinflamatorii nesteroidiene;
• alte cauze: înţepături de insecte.
Simptomatologie, plăci eritematoedematoase, tranzitorii, pruriginoase, durere, edem la
nivelul feţei (obraji, pleoape, buze), mâinilor, organelor genitale externe. Poate apare edem
şi la nivelul mucoaselor: bucală, faringiană (disfagie), laringiană cu edem glotic. Tratament
- sistemic:antihistaminice-antireceptoriH1(Clorfeniramin,Loratadina,Desloratadina,
Fexofenadina, Levocetirizina), antihistaminice antireceptori H2 (Cimetidina), sim-
paticomimetice (Adrenalina), stabilizatori de mastocite (Cromoglicat de sodiu, Ketotifen),
corticosteroizii, antipruriginoase, AINS, antialgice;
- topic: principii de tratament, soluţii antiseptice (unguente, soluţii, pudre), pansament,
imunoterapie specifică.
Probleme de dependenţă
• alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• risc de infecţie;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• vulnerabilitate;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dezinteres faţă de măsurile de igienă;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate. Factori etiologi şi de risc: factori de
mediu: poluare, radiaţii, noxe profesionale; psihici: stres;
bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în igienă;
sociali: locul de muncă şi relaţiile interumane de la locul de muncă, relaţiile familiale,
obiceiurile şi tradiţiile familiale de igienă; spirituali: obiceiuri şi ritualuri religioase; culturali:
influenţa mediului cultural. Obiective de îngrijire. Pacientul:
• să prezinte tegumente şi mucoase integre;
• să nu prezinte infecţie;
• să beneficieze de confort psihic;
• să fie mulţumit cu propria imagine;
• să nu prezinte durere;
• să se simtă în siguranţă;
• să accepte şi să urmeze tratamentul;
• să prezinte interes faţă de măsurile de igienă;
• să prezinte cunoştinţe suficiente despre boală. Intervenţii autonome:
• comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie,
evoluţie, importanţa tratamentului şi regimului igienic;
• monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie,
diureză, scaun;
• asigurarea condiţiilor de mediu;
• asigurarea igienei;
• alimentarea;
• hidratarea;
• asigurarea poziţiilor;
• mobilizarea;
• prevenirea complicaţiilor;
• educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii,
simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului şi regimului igienic şi aii' mentar cu
evitarea alimentelor cu potenţial alergic.
Intervenţii delegate: Investigaţii clinice şi paraclinice:
• examenul vizual direct;
• examenul micologic direct;
• cultura pe medii speciale;
• microsporia electronică.
Tratament
- sistemic:antihistaminiceantireceptoriH1(Clorfeniramin,Loratadina,Desloratadina,
Fexofenadina, Levocetirizina), antihistaminice antireceptori H2 (Cimetidina), sim-
paticomimetice (Adrenalina), stabilizatori de mastocit (Cromoglicat de sodiu, Ketotifen),
corticosteroizii, antipruriginoase, AINS, antialgice;
- topic: principii de tratament, soluţii antiseptice(unguente, soluţii, pudre), pansament,
imunoterapie specifică
Intervenţii specifice în afecţiuni dermatologice îngrijirea
leziunilor
• materiale necesare;
• poziţia pacientului;
• supravegherea pacientului;
• toaleta leziunilor;
• aplicarea unguentelor la nivelul leziunilor;
• pansamente şi bandaje.
Intervenţii: electrocauter, laser, chirurgicale dermatologice.
• materiale necesare;
• poziţia pacientului;
• supravegherea pacientului;
• pregătire preoperatorie;
• îngrijiri postoperatorii;
• prevenirea complicaţiilor.
MODULUL 34. Dermato-venerologie şi nursing specific
SIFILIS
Definiţie: boală transmisibilă produsă de Treponema pallidum Etiologie: Treponema
pallidum Mod de transmitere:
- în peste 90% din cazuri transmitere pe cale sexuală;
- înţepături, tăieturi, muşcături, sărut, prin placentă de la mamă la făt;
- foarte rar: prin leziuni deschise ale altor afecţiuni ale pielii, prin urină, spermă, sa liva,
sânge;
- foarte, foarte rar: prin obiecte contaminate (agentul infecţios este foarte sensibil în
mediul extern).
Simptomatologie: în funcţie de evoluţia bolii
1. Sifilisul primar - după o perioadă de incubaţie de aproximativ 21 zile până la apariţia
primelor semne şi simptome, boala începe să se exprime şi are durata de 4-8 săptămâni.
Principalul semn în prima parte a evoluţiei bolii este apariţia şancrului sifilitic împreuna
cu adenopatia satelită. Şancrul sifilitic reprezintă o leziune (ulceraţie) frecvent
superficială, unică, rotund-ovalară, mică în dimensiuni (0,3-2,5 cm) care este de culoare
roşie, nu are secreţii, şi mai ales nu este dureros. Este localizat la nivelul locului de
inoculare - la nivel genital cel mai frecvent. Adenopatia satelită
8 Manual de nursing pentru elevii de anul II ai Şcolilor Postliceale Sanitare - Volumul 2
Nursing în sifilis
Manifestări de dependenţă: în funcţie de evoluţia bolii
Probleme de dependenţă:
• alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• potenţial de complicaţii legat de procesul infecţios;
• risc de transmitere a infecţiei legat de neizolarea pacientului;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dezinteres faţă de măsurile de igienă;
• alterarea activităţii sexuale;
• stare depresivă din cauza bolii;
• anxietate legată de evoluţia şi prognosticul bolii;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate. Factori etiologi şi de risc:
- psihici: instabilitate emoţională, probleme afective;
- bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în igienă;
- sociali: relaţiile interumane, relaţiile familiale, anturajul, turismul;
- spirituali: anumite secte cu practici ritualice;
- culturali: influenţa mediului cultural, nivelul de educaţie.
i
MODULUL 34. Dermato-venerologie şi nursing specific | 9
INFECŢIA CU HIV-SIDA
Definiţie: infecţia cu virusurile imunodeficienţei umane (HIV 1 şi 2), se caracterizează
printr-o evoluţie stadială, îndelungată, cu manifestări clinice iniţiale de boală acută benignă,
urmate de o lungă perioadă de sănătate aparentă şi în final de reex- primarea clinică, cu
evoluţie progresivă spre sfârşit letal.
Etiologie: virusul imunodeficienţei umane dobândite (HIV), de tip ARN, familia
Retroviridae, subclasa Lentivirinae.
HIV distruge sistemul imunitar al organismului. El nu poate supravieţui independent, ci
numai în limfocitele T„, pe care le distruge progresiv, paralizând astfel capacitatea sistemului
imunitar de a organiza o apărare eficientă a organismului. în momentul în care HIV pătrunde
în organism, sunt posibile două evoluţii:
1. Virusul rămâne inactiv, celula T„ infectată continuând să trăiască normal, iar infecţia
există fără ca persoana să prezinte simptome. Totodată, virusul se transmite la alte
persoane, în cazul în care persoana infectată are comportamente riscante (sex neprotejat,
utilizarea de droguri injectabile).
2. Virusul devine activ, se reproduce în interiorul limfocitului care se sparge şi eliberează
un număr mare de virusuri, care vor infecta alte limfocite T 4. în ambele cazuri, organismul
începe să producă anticorpi specifici antiHIV, care se pot evidenţia la testare.
Simptomatologie: în funcţie de evoluţia bolii.
Perioada de incubaţie este în medie de 2-6 săptămâni, cu limite cuprinse între 5 şi 150
de zile. Durata acestui interval este dependentă de calea de transmitere (transfuzie,
tratament parenteral, contact sexual), de doza infectantă, de virulenţa tulpinii implicate.
Stadiul A sau primoinfecţia este clinic manifestă doar la puţini pacienţi, marea majoritate
a persoanelor infectate rămânând asimptomatice ani de zile. Primoinfecţia se poate
obiectiva prin sindrom mononucleozic caracterizat prin: febră, cefalee, anorexie, greţuri,
angină eritematoasă de tip viral, erupţie congestivâ maculoasă de tip rubeoliform sau
urticarian, adenopatie generalizată, hepato-splenomegalie. Se poate asocia meningită,
meningoencefalită, paralizii craniene sau neuropatii periferice, miopatie. Simptomatologia
durează 8-14 zile şi este corelată cu prezenţa viremiei. în cursul primoinfecţiei, anticorpii
anti-HIV sunt nedetectabili (bolnavi sero-negativi).
După primoinfecţie urmează o perioadă variabilă (între câteva luni şi peste 10 ani) în
care persoanele infectate sunt asimptomatice dar sunt sursă de infecţie. Testele serologice
(ELISA şi Western Blot) efectuate în această perioadă sunt pozitive.
10 Manual de nursing pentru elevii de anul II ai Şcolilor Postliceale Sanitare - Volumul 2
Stadiul B sau infecţia cu HIV simptomatică se referă la bolnavi care prezintă febră
persistentă, transpiraţii nocturne, moderată scădere ponderală, adenopatie în mai mult de
două grupe ganglionare extrainghinale cu ganglioni măriţi peste 1 cm, pe durată mai lungă
de 3 luni. Se poate asocia diareea cronică, candidoză buco-farin- giană, herpes Zoster,
leucoplakia păroasă, simptome care indică progresia infecţiei spre SIDA. în acest stadiu
testele serologice sunt pozitive, prin ELISA şi Western Blot putându-se identifica anticorpi.
Stadiul C sau SIDA. Starea generală se agravează evident şi progresiv, apar infecţii
oportuniste, cancere, encefalopatie HIV, scădere ponderală marcată, fatiga- bilitate
extremă. Limfocitele CD4 scad sub 200/mm3.
Infecţiile oportuniste mai frecvent întâlnite la aceşti bolnavi sunt cele determinate de
Pneumocystis carinii, micobacterii, fungi, Toxoplasma gondii; sunt de asemenea frecvente
infecţiile diseminate cu CMV (citomegalovirus) şi HSV (herpes simplex virus).
Infecţiile severe sunt determinate de salmonella, stafilococ, pneumococ, care pot
determina septicemii, meningite, meningo-encefalite.
Cancerele care apar în cursul SIDA sunt limfoame B, limfosarcoame, sarcom Kaposi.
Sarcomul Kaposi este evocator pentru infecţia cu HIV şi reprezintă un cancer endotelial şi al
stromei mezenchimale, în a cărui patogenie este implicat HSV-8.
Encefalopatia HIV survine frecvent în stadiul final al infecţiei şi se manifestă prin convulsii,
tulburări de vorbire şi de orientare temporo-spaţialâ, alterarea progresivă a stării de conştienţă,
pierderea reflexelor de masticaţie şi deglutiţie, pareze, paralizii
Fiecare din stadiile A, B, C este subîmpărţit în trei substadii 1,2 şi 3, în funcţie de
numărul limfocitelor CD4/ml.
Tratament: Penicilina într-o schemă standard administrată sub supraveghere medicală.
Cefalosporinele au de asemenea efect de distrugere a agentului infecţios. Tratamentul se
adresează şi contacţilor depistaţi prin anchetă epidemiologică.
Nursing în HIV-SIDA
Manifestări de dependenţă: în funcţie de evoluţia bolii
Probleme de dependenţă
• alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• imposibilitatea de a-şi menţine temperatura în limite normale;
• potenţial de complicaţii legat de procesul infecţios;
• risc de transmitere a infecţiei legat de neizolarea pacientului;
• risc de infecţie nozocomială;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dificultate de a se mişca;
• dificultate în a se alimenta şi hidrata;
• alterarea eliminărilor;
• alterarea activităţii sexuale;
• stare depresivă din cauza bolii;
• izolare socială;
• anxietate legată de evoluţia şi prognosticul bolii;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate. Factori etiologi şi de risc:
- psihici: instabilitate emoţională, probleme afective;
- bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în igienă;
- sociali: relaţiile interumane, relaţiile familiale, anturajul, turismul, droguri injectabile;
- spirituali: anumite secte cu practici ritualice;
- culturali: influenţa mediului cultural, nivelul de educaţie.
Obiective de îngrijire. Pacientul:
• să prezinte tegumente şi mucoase integre;
• să nu prezinte complicaţii;
• să beneficieze de confort psihic;
• să fie mulţumit cu propria imagine;
• să nu prezinte durere;
• să nu prezinte febră;
• să se alimenteze şi hidrateze adecvat;
• să elimine normal;
• să nu contacteze infecţie nozocomială;
• să se simtă în siguranţă;
• să nu transmită infecţia;
• să accepte şi să urmeze tratamentul;
• să prezinte interes faţă de măsurile de igienă;
• să nu prezinte anxietate;
MODULUL 34. Dermato-venerologie şi nursing specific
• să nu prezinte depresie;
• nu fie izolat social;
• prezinte cunoştinţe suficiente despre boală, modul de transmitere, tratament si
profilaxie.
Intervenţii autonome
• comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie,
evoluţie, importanţa tratamentului;
• ancheta epidemiologică a pacientului şi contacţilor declaraţi;
• monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie,
diureză, scaun;
• asigurarea condiţiilor de mediu;
• asigurarea igienei;
• alimentarea;
• hidratarea;
• prevenirea complicaţiilor;
• educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii,
simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului şi evitarea transmiterii bolii,
importanţa renunţării la droguri injectabile.
Intervenţii delegate Investigaţii
clinice şi paraclinice:
• examenul clinic;
• recoltare sânge pentru hemoleucogramă, analize biochimice, VSH;
• metode de detectare în ser a anticorpilor specifici anti-HIV 1+2 (IgG) prin tehni ca
ELISA;
• tehnicile de depistare a virusului ca atare sau a componentelor virale (proteice sau
genomice).
Testarea se face în următoarele condiţii: - cu consimţământul pacientului (prevăzut în
baza reglementărilor internaţionale privind respectarea drepturilor omului), la cererea a
pacientului; în baza unor elemente de suspiciune clinico-epidemiologică; transfuzii efectuate
în perioada amintită de risc.
Se recomandă efectuarea în scop de depistare în următoarele situaţii: prenupţial, recruţi,
personal medico-sanitar (chirurgi, stomatologi, personal de îngrijire a bolnavilor cu HIV,
laboratoare de analize, morgă), cât şi pentru supravegherea epidemiologică a copiilor
instituţionalizaţi sau de tip santinelă în grupe mai mari populaţionale.
Screeningul se recomandă în următoarele situaţii: gravide, bolnavi cu boli transmisibile
sexual, persoane cu parteneri sexuali multipli, donatori de sânge, persoane din grupe
speciale de risc: homosexuali, toxicomani i.v., deţinuţi, politransfuzaţi.
Pacienţii cu teste de depistare pozitive vor fi supuşi la a doua testare în vederea
confirmării infecţiei. Medicul are obligativitatea informării pacientului asupra rezultatului
definitiv, alături de consilierea acestuia despre perspectiva evolutivă, a riscului de
transmitere la alte persoane, a situaţiei familiale, asupra drepturilor sociale. Toate cazurile
seropozitive se bucură de confidenţialitate. Tratament
Tratamentul este eficient dacă se administrează asociaţii de două sau trei an-
tiretrovirale, din clase diferite, pentru a se bloca replicarea virusului în mai multe secvenţe.
Terapia antiretrovirală cuprinde: inhibitori de revers-transcriptază (nucleo- zidici şi non-
nucleozidici) şi inhibitori de protează. Principalii reprezentanţi ai acestor clase de
medicamente sunt grupaţi în tabelul de mai jos.
MODULUL 34. Dermato-venerologie şi nursing specific
2. Inhibitori nenudeozidici:
Nevirapina Viramun
Efavirenz Stocrin
Delavirdina Rescriptor
II. Inhibitori de proteazâ:
Indinavir Crixivan
Ritonavir Norvir
Nelfinavir Viracept
Saquinavir Invirase
GONOREEA
Definiţie: boală transmisibilă produsă de Neisseria gonoreae.
Etiologie: Neisseria gonoreae. Simptomatologie: Infecţia genitală
la bărbaţi:
- acut - frecvent întâlnită şi se manifestă sub forma unei infecţii la nivel uretral. Pacientul
este deranjat de apariţia unei scurgeri purulente matinale înainte de micţiune, însoţită de
usturime şi dureri la micţiune şi care, netratată continuă cu stare febrilă, dureri articulare
şi manifestări urinare;
- cronic: îngustarea prepuţului (fimoză şi parafimozâ), balanită, inflamaţia prostatei, a
întregului traiect genital, îngustări utererale, şi sterilitate.
Infecţia genitală la femeie:
- acut - rar întâlnită şi, dacă există, se manifestă sub forma unei infecţii extinse la nivel
uretral, vulvar şi cervical (col uterin). Pacienta este deranjată de apariţia unei scurgeri
gâlbui-verzuie abundente, însoţită de usturime şi dureri la micţiune;
- cronic - cea mai frecventă formă de manifestare - scurgerea galben-verzuie este în
cantitate foarte mică, putând lipsi usturimea şi durerea din timpul micţiunii. Se acutizează
frecvent după menstruaţie.
Infecţia extragenitală:
- ochi - apare la nou-născut cel mai frecvent dacă mama este bolnavă, în timpul naşterii şi
poate duce la cecitate; la adult - apare de obicei la un singur ochi şi se manifestă sub
forma unei conjunctivite;
- tub digestiv: la nivelul cavităţii bucale şi faringian - se manifestă sub forma unei
amigdalite acute cu sau fără secreţii, sau poate fi asimptomatică;
290 Manual de nursing pentru elevii de anul II ai Şcolilor Postliceale Sanitare - Volumul 2
- infecţia generalizată se produce cel mai frecvent la femei în condiţiile unei scăderi a
imunităţii (sarcină, perioada menstruală). Bolnava prezintă febră cu frisoane, dureri
articulare care nu scad la repaus, iniţial leziuni cutanate roşii mergând pana la apariţia
unor bule cu puroi sau chiar necroză (la nivelul degetelor). Boala progresează fără
tratament adecvat spre inflamaţia articulaţiilor mari, atacarea inimii, a organelor pelviene
şi a meningelui.
Tratament: antibiotice - Pencilina (frecvent bacteria este rezistentă), Tetraciclină,
Ceftriaxon şi cefalosporine de generaţia a doua şi a treia. Se mai pot administra ames-
tecuri de Penicilină sau Amoxicilină cu Acid clavulanic (Augmentin, Amoxiclav).
Nursing în gonoree
Manifestări de dependenţă: în funcţie de evoluţia bolii
Probleme de dependenţă
• alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• potenţial de complicaţii legat de procesul infecţios;
• risc de transmitere a infecţiei legat de neizolarea pacientului;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dezinteres faţă de măsurile de igienă;
• alterarea activităţii sexuale;
• stare depresivă din cauza bolii;
• anxietate legată de evoluţia şi prognosticul bolii;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate
Factori etiologi şi de risc:
psihici: instabilitate emoţională, probleme afective;
bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în igienă; "
sociali: relaţiile interumane, relaţiile familiale, anturajul, turismul;
spirituali: anumite secte cu practici ritualice;
culturali: influenţa mediului cultural, nivelul de educaţie.
Obiective de îngrijire
Pacientul:
• să prezinte tegumente şi mucoase integre;
• să nu prezinte complicaţii;
• să beneficieze de confort psihic;
• să fie mulţumit cu propria imagine;
• să nu prezinte durere;
• să se simtă în siguranţă;
• să nu transmită infecţia;
• să accepte şi să urmeze tratamentul;
• să prezinte interes faţă de măsurile de igienă;
• să nu prezinte anxietate;
• să nu prezinte depresie;
• să prezinte cunoştinţe suficiente despre boală, modul de transmitere, tratament şi
profilaxie.
MODULUL 34. Dermato-venerologie şi nursing specific 291
Intervenţii autonome
• comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie,
evoluţie, importanţa tratamentului;
• ancheta epidemiologică a pacientului şi contacţilor declaraţi;
• monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie,
diurezâ, scaun;
• asigurarea condiţiilor de mediu;
• asigurarea igienei;
• alimentarea;
• hidratarea;
• prevenirea complicaţiilor;
• educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii,
simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului şi evitarea transmiterii bolii.
Intervenţii delegate
Investigaţii clinice şi paraclinice:
• examenul clinic;
• recoltare secreţie vaginală sau ureterală pentru depistarea prezenţei agentului
infecţios.
Tratament
- antibiotice: Pencilina (frecvent bacteria este rezistentă), Tetraciclină, Ceftriaxon şi
cefalosporine de generaţia a doua şi a treia. Se mai pot administra amestecuri de
Penicilină sau Amoxicilină cu Acid clavulanic (Augmentin, Amoxiclav).
STUDIU DE CAZ
Semne şi simptome: scurgere uretrală matinală, disurie, durere, idei pesimiste, sentiment
de frustrare, disconfort