Sunteți pe pagina 1din 3

Riga Crypto și lapona Enigel

Ion Barbu

Modernismul reprezinta o tendinta de innoire in arta si literatura sec XX, caracterizata prin
negarea traditiei si prin impunerea unoi noi principii de creatie. In acest sens, modernismul
include curente artistice precum simbolismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul.
Modernismul românesc apare ca urmare a tezelor lui E. Lovinescu asupra dezvoltării
literaturii și se referă la principalele elemnte înnoitoare în poezie, proză, critică pe care
doctrina lovinesciană le propune in revista Sburătorul (1919-1922 si 1926-1927) și în
activitatea de critic literar și de conducător al cenaclului Sburătorul (1919-1947).
Trăsăturile modernismului românesc sunt: preocuparea pentru poezia de cunoaștere,
cultivarea speciilor ”neobișnuite”, folosirea unui limbaj nou și apelul la funcția sa simbolică,
apariția verslibrismului și a muzicalității interioare, indiferența la gustul publicului comun și
cultivarea creațiilor cu caracter de arta poetică. Printre reprezentații de seama ai
modernismului îi întalnim pe Ion Barbu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga.
În cadrul operei poetice a lui Ion Barbu, coexistă câteva dorme de lirism, astfel, în
toate volumele sale există capodopere. O astefl de operă este balada ”Riga Crypto și lapona
Enigel” inclusă in ciclul ”Unvedenrode” din volumul ”Joc secund”.
Creația aprține celei de-a doua etape a operelor barbiene- etapa baladic-orientală,
fiind o baladă cultă așa cum subintitulează însuși autorul, deținanând elemnte de artă
poetică și de legendă etiologică.
Tema iubirii imposibile se asociază cu tema cunoașterii și cu cea a opțiunii existențiale
a omului superior.
Titlul este contruit printr-un raport de coordonare între numele celor doi
protagoniști, cee ce constituie un semn de narativității textului poetic. Sintagma de intitulare
pare a fi altcătuită după modelul marilor povești de iubire din literatura lumii, numai că îi
situează încă de la început pe cei doi protagoniști în lumi diferite. Substantivul ”rigă”-rege,
împărat, suferează un spațiu oriental, exotic, in vreme ce al doilea substantiv-lapona- trimite
la un spațiu nordic, boreal.
Discursul poetic este structurat după modelul narațiunii în ramă. Primele patru strofe
au rolul unui prolog și dezvoltă tema creației și a creatorului (elemente de artă poetică). Prin
dicursul dialogic se fixează un cadru real – la o nuntă adevărată, ”La spartul nunții, în
cămară”, un nuntaș îi cere menestrelului să-i ”zică” balada cu Enigel și riga Crypto, balada
nuntirii imposibile, a iubirii neîndeplinite. Creatorul căruia i se adresează ”nuntașul fruntaș”
(proiecția în text a receptorului operei de artă) este imaginat ca ”menestrel”, cântăreț al
unui timp medieval. Epitetul dublu și comparația ”menestrel trist, mai aburit/ Ca vinul vechi
ciocnit la nuntă” sugerează nostalgia intoarcerii spre originile poeziei.
Subiectul baladei care conține și elemente de legendă etiologică este configurat ca o
alegorie după mocelul baladelor germane. Eroii au valoare arhetipală, ilustrând două modele
existențiale distinctie opuse. Prin Riga Crypto se exprimă conceptul de ”carpe diem” al
omului care vegetează, consumându-și existența la nivel biologic, instinctual, fără a putea
accede la valorile spirituale. Prin lapona Enigel se propune o reprezentare a conștiinței
umane în aspirația ei spre cosmic și universal, spre lumină și spre cunoastere apolinică. Cel
de-al treilea arhetip- Soarele- reprezintă conștiința universală, spiritul pur.
Poeezia își structureză astefel viziunea pe trei planuri. Planul inferior, al unei lumi
vegetative, biologice este reprezentat de Crypto ”mirele poienii” definit prin cunoșterea
dionisiacă, prin Eros, prima treaptă a cunoașterii. Planul median, al unei lumi ordonata prin
puterea rațiunii și a cunoșterii, figurată prin ținutul boreal figurat de Enigel, cunoaștere
apolinică. Planul superior este desemnatt prin semnul Soarelui, simbol al cosmicului, al
cunoșterii absolute.
Relația dintre cele trei planuri se stabilește prin călătoria inițiatică a lui Enigel, eroina
reprezentând omul superior în aspirția spre cunoașterea totală.
Expozițunea baladei îi reprezintă pe acești eroi în două secvențe descriptivul de tip
portret, din perspectiva naratorului heterodiegetic. Personajul masculin- riga Crypto-
aparține unei lumi inferioare, iremedialul mediocre, lume a văii- simbol al gropii, al golului
spiritual- și a umbrei: ”Des cercetat de pădureți/ În pat de râu și humă unsă/ Împărățea
peste bureti/ Crai Crypto, inimă ascunsă/ La vecinic tron de rouă parcă”. Numele
protagonistului intră în relație directă cu sitagma metaforică ”inimă ascunsă”, sugerând
circumscrierea într-un univer închis, solitar, enigmatic [Crypto= în gr. veche- ascuns, tainic,
secret, incifrat]. Eroul se singularizează in lumea căreia îi aparține prin naștere prin rang, prin
refuzul de a-și împlini destinul într-un spațiu al lumii vegetative, inferioare.
Portretul se întragește prin caracterizarea făcută de cei care apartin acestei lumi: „Și
răi ghioci și toporași/ Ieșeau din văi să-l ocărască/ Sterp îl făceau și nărăvaș/ Că nu voia să
înflorească”. Refuzul înfloririi, al nuntirii cu perechea destinată lui în lumea de jos-
„vrăjitoarea mănătarcă” semnifică refuzul îndeplinirii destinului într-o lume ontologică
inferioară. El tinde să depăseașcă limitele condiției sale prin iubire si prin vis.
Enigel, mică laponă care întruchipează o umanitate superioară, este capabilă să
reflecte adevăruri relevante prin cunoaștere. Numele eroinei sugerează această structură
prin simetria cu care alternează vocalele si consoanele; are ca etimon substantivul “angel=
înger”, reliefând aspirația spre celest. Epitetele ”mică, liniștită, preacuminte” asociate
numelui protagonistei, evidențiază natura echilibrată, rațională, apolinică.
Surprinsă într-o călătorie inițiatică spre tărâmurile Soarelui, Enigel străbate drumul
tranhumanței ca pe o aventură a cunoașterii: „De la iernat, la păşunat,/În noul an, să-şi ducă
renii,/Prin aer ud, tot mai la sud,/Ea poposi pe muşchiul crud/La Crypto, mirele poienii”.
Popasul în scenariul narativ reprezintă momentul – intrigă, iar în scenariul inițiatic –
prima treaptă a cunoașterii. Întălnirea eroilor care aparțin unor lumi diferite e posibilă doar
în vis și în durata nocturnă, când inconștientul nu este cenzurat de rațiune.
Cele trei încercări ale ”regelui- cipercă” de a o determina pe Enigel să renunțe la
călatoria spre miazăzi, aspirația spre o existență solară se materializeză ca tentații ale trăirii
imediate, instinctuale. El îi oferă valorile supreme ale lumii lui – dulceață, fragi, valori
materiale, îndemnând-o să guste bucuriile lumii senzoriale. Derizoriile ispitirii vorbesc despre
căderea tragic-omenească în autoturismele existențiale. Spre deosebire de Cătălina, el este
gata să se sacrifice pentru visul de lumină, alegând să-i fie aproape ființei iubite, chiar dacă
acceastă apropiere este mortală pentru firava sa făptură ”Dacă pleci să culegi/Începi rogu-te
cu mine”. Enigel depășește proba ispitirii, refuzând să se abată din drumul spre ultima
treaptă a cunoașterii. Monologul ei reptrezintă crezul omului superior care triumfă asupra
limitelor sale sufletești și biologice, optând pentru cunoașterea apolinică„La lămpi de gheaţă,
supt zăpezi,/Tot polul meu un vis visează.../ Că dacă-n iarnă sunt făcută,/Şi ursul alb mi-e
vărul drept,/Din umbra deasă, desfăcută,/Mă-nchin la soarele-nţelept„. Ultimele două
versuri surprind metaforic depășirea existenței telurice prin cultul valorilor spirituale.
Metaflora ”sufletul-fântână” definește omul suprior în opoziție cu ”făptura mai firavă” a
omului comun, pentru care gândul este ”pahar cu otravă”.
Opțiunea eroinei este clasicul, semnifind triumful apolinicului asupra dionisiacului. Se
regăsesc trei simboluri recurente în poezia lui Ion Barbu: nunta, soarele și oglinda. Enigel
depășește momentul dilematic cu ezitări omenești: ”Plângi, precuminte Enigel” și intră
definitiv sub semnul Soarelui.
Pentru regele ciupercilor, întâlnirea cu ”aprinsul inel” este distructivă. Prin limbajul
incantatoric al descântecului și la simbolistica blestemului folcloric, poetul imaginează
metamorfoza lui Crypto care se transformă în ciupercă otravitoare (elemente de legendă
etiologică în care se explică prin cauzalitate magică apariția unei specii de plante, a unei
vietăți, a unei forme de relief etc.)
Deznodământul poveștii imposibilului iubiri valorifică în chip neașteptat motivul
nunții împărătești cu care se încheie basmele. Nuntirea nebunului rigă Crypto cu ”măsălarița
mireasă” valorizează negativ motivul basmic, reprezentândprabușirea lui definitivă. Cel care
aspirase spre o mireasă ideală-Enigel- ființa superioară lui- va fi pedepdit cu dezrădăcinarea,
cu alienarea, împlinindu-se astfel legenda- eroul plătește nemăsurat îndrăzneala de a fi
neăzut la o iubire peste fire.
Astfel, balada lui Ion Brabu surprinde condiția umană, vorbind despre modele
ontologice și cognitive, despre ”căderea” celui care nu-și cunoaște limitele, dar și despre
înlțarea ființei însetate de cunoaștere sau chiar ”povestea poetului” care încearcă fără soți
de izbândă să închidă absolutul Ideii și al trăirii în lumea lui de cuvinte și se cântec.

S-ar putea să vă placă și