Metode Numerice – Curs 4

M.E.F. PENTRU BARE ŞI STRUCTURI DIN BARE

PROBLEME UNIDIMENSIONALE
BARE SOLICITATE AXIAL

Barele sunt elemente structurale solicitate doar de forte axiale, cu dimensiunea

longitudinala mult mai mare decat dimensiunile sectiunii transversale. În problemele
unidimensionale deplasările, deformaţiile, tensiunile şi încărcările depind numai de variabila
𝑥𝑥:

𝑢𝑢 = 𝑢𝑢(𝑥𝑥) ; 𝜀𝜀 = 𝜀𝜀(𝑥𝑥) ; 𝜎𝜎 = 𝜎𝜎(𝑥𝑥) ; 𝑝𝑝 = 𝑝𝑝(𝑥𝑥) 2.1

În general, se disting trei tipuri de forte aplicate: forte de volum, forte de suprafaţă şi
forţe concentrate (fig. 1):

 Forţe masice (de volum), 𝑓𝑓[𝐹𝐹/𝐿𝐿3 ]. O forta masica este o forta distribuita care
actioneaza in fiecare volum elemental al corpului si se exprima in unitati de forta pe
unitati de volum. Greutatea proprie este un exemplu de forta masica.
 Forţe de suprafaţă (de presiune), 𝑝𝑝[𝐹𝐹/𝐿𝐿2 ]. In general, acestea sunt forte distribuite
care actioneaza pe suprafata corpului. Pentru problemele unidimensionale insa,
fortele de tractiune se considera ca actioneaza pe unitatea de lungime.
 Forţe concentrate în puncte, 𝑃𝑃𝑖𝑖 [𝐹𝐹]

Elementul de volum diferenţial se scrie:

𝑑𝑑𝑑𝑑 = 𝐴𝐴 ∗ 𝑑𝑑𝑑𝑑 2.2

Modelarea cu elemente finite

Alcatuirea modelului structural discretizat
Se consideră bara cu rezemarea si incarcarea din Fig.1.
Primul pas in analiza starii de tensiuni si deformatii este
modelarea acesteia ca un arbore în trepte, alcatuit dintr-un
număr discret de elemente, fiecare având o secţiune
transversală constantă. De exemplu, vom modela bara
utilizând 4 elemente finite, obtinute prin divizarea barei în 4
regiuni (subdomenii, tronsoane) ca în Fig. 2. Se evaluează
aria secţiunii transversale medii în cadrul fiecărei regiuni şi
apoi este utilizată pentru a defini un element cu secţiune
transversală uniformă.
Modelul cu elemente finite rezultat (modelul structural
discretizat) cu m = 4 e.f. şi n = 5 noduri (puncte nodale)
este prezentat în Fig.2. Numerele e.f. sunt încercuite pentru
a le distinge de numerele nodurilor.
Fig.1

1
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

Fig.2. Modelarea cu elemente

finite a barei

Alaturi de secţiunea transversală, forţele masice şi de suprafaţă sunt de asemenea

tratate ca fiind constante pe element. Totuşi, acestea pot diferi de la element la element.
Aproximaţii mai bune sunt obţinute prin creşterea numărului de elemente. Este convenabil
sa se defineasca puncte nodale în fiecare loc unde este aplicată o forţă concentrată.

Acordarea de grade de libertate nodurilor (Fig. 3)

Într-o problemă unidimensională fiecare nod are

permisă deplasarea doar în direcţia ±𝑥𝑥, deci are numai un
grad de libertate (GDL). Astfel, modelul cu elemente finite
din Fig. 2, cu cinci noduri are cinci grade de libertate.
Deplasările pe directia GDL sunt notate cu
𝐷𝐷1 , 𝐷𝐷2 , … , 𝐷𝐷5 . Ele alcătuiesc vectorul deplasare global
(vectorul deplasărilor nodale ale structurii), {𝐷𝐷}:
𝐷𝐷1 𝑢𝑢1
⎧𝐷𝐷 ⎫ ⎧𝑢𝑢 ⎫
⎪ 2⎪ ⎪ 2⎪
{𝐷𝐷} = 𝐷𝐷3 = 𝑢𝑢3 ;
⎨𝐷𝐷4 ⎬ ⎨𝑢𝑢4 ⎬
⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎩𝐷𝐷5 ⎭ ⎩𝑢𝑢5 ⎭
𝐹𝐹1 - vectorul încărcare global obţinut
⎧𝐹𝐹 ⎫
⎪ 2⎪ prin reducerea echivalent la
{𝐹𝐹} = 𝐹𝐹3 noduri a tuturor tipurilor de
Fig. 3 ⎨𝐹𝐹4 ⎬
⎪ ⎪ încărcări.
⎩𝐹𝐹5 ⎭

Conventia de semne folosita in alcatuirea celor doi vectori, {𝐷𝐷} si {𝐹𝐹}, este ca
deplasarile sau fortele sunt pozitive daca actioneaza in sensul axei x.
Fiecare element finit are doar doua noduri, si din acest motiv, informaţia cu privire la
conectivitatea elementelor poate fi reprezentată convenabil ca în Fig.4. Suplimentar, se
poate alcatui un tabel de conectivitate a elementelor. În acest tabel, 1 şi 2 din prima linie se
asociaza cu numerotarea locala a nodurilor unui e.f. şi, corespunzător acestora, in celelalte

2
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

linii se scriu numerele nodurilor de pe structură, denumite numere globale. Conectivitatea

stabileşte astfel corespondenţa local-global.

În acest exemplu simplu, conectiviatea poate fi uşor generată deoarece nodul local 1
este acelaşi cu numărul elementului e şi nodul local 2 este 𝑒𝑒 + 1. Pentru alte moduri de
numerotare sau in probleme bi – şi tri – dimensionale cu geometrie complexa, numerotarea
nodurilor necesita realizarea unui tabel de conectivitate a elementelor, stabilindu-se astfel
corespondenta local-global.

Fig.4. Conectivitatea
elementelor

În MEF sunt importante şi trebuie bine înţelese conceptele de:

 Grad de libertate (GDL);  Forţe nodale echivalente;

 Deplasări nodale;  Conectivitatea elementelor.

Alegerea functiei deplasarilor. Funcţii de coordonate şi de formă

De obicei, câmpul de deplasări necunoscut din interiorul unui element este aproximat
printr-o distribuţie liniară. Această aproximare devine tot mai precisă pe măsură ce modelul
conţine mai multe elemente. La o bară fără incarcari distribuite între noduri interpolarea
liniară este exactă. Pentru barele cu incarcari distribuite deplasările corecte sunt descrise de
polinoame de grad superior. Utilizarea acestora presupune adăugarea unor noduri
interioare. Totuşi, în practică se utilizează funcţii de aproximare liniare şi elemente cu două
noduri, fără sarcini între noduri. Aceasta implică înlocuirea incarcarii distribuite prin forţe
echivalente aplicate nodurilor.

Lungimea unui element este

acoperită când 𝜉𝜉 variază de
la -1 la +1.

Fig. 5

Se consideră un element finit tipic (standard) e ca în Fig. 5a, cu nodurile 1 şi 2 (în

schema de numerotare locală). Se notează cu 𝑥𝑥1 , respectiv 𝑥𝑥2 – coordonatele celor doua
noduri raportate la sistemul de coordonate global (al structurii). Se defineste un sistem de
coordonate natural sau intrinsec, notat cu 𝜉𝜉, pe care îl atasam elementului (Fig.5b). Sistemul
3
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

de coordonate natural permite precizarea pozitiei unui punct din interiorul elementului
printr-o coordonata adimensionala astfel:
2
𝜉𝜉 = (𝑥𝑥 − 𝑥𝑥1 ) − 1 2.3
𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1
Utilizăm acest sistem de coordonate în definirea unei functii de aproximare a
campului de deplasari din interiorul unui element finit in functie de deplasarile nodale, 𝑢𝑢1 si
𝑢𝑢2 . Pentru problemele unidimensionale pe care le vom studia, campul de deplasare
necunoscut din interiorul unui element va fi aproximat printr-o distributia liniara (Fig.6),
deci, functia aleasa va fi de forma:

Fig.6. Interpolarea liniară a

câmpului de deplasare pe un e.f.

𝑢𝑢 = 𝑎𝑎1 + 𝑎𝑎2 𝜉𝜉 2.4

unde parametrii a1 si a2 sunt complet determinati din conditiile (Fig.6):

𝑢𝑢(−1) = 𝑢𝑢1 = 𝑎𝑎1 − 𝑎𝑎2

𝑢𝑢(+1) = 𝑢𝑢2 = 𝑎𝑎1 + 𝑎𝑎2
Rezolvand sistemul de ecuatii si rearanjand termenii se obtine:
1 − 𝜉𝜉 1 + 𝜉𝜉 2.5
𝑢𝑢 = 𝑢𝑢1 + 𝑢𝑢2
2 2
sau in forma matriceala:
1 − 𝜉𝜉 1 + 𝜉𝜉 𝑢𝑢1 𝑢𝑢1 2.6
𝑢𝑢 = � � �𝑢𝑢 � = [𝒩𝒩1 𝒩𝒩2 ] �𝑢𝑢 � = [𝑁𝑁]{𝑑𝑑𝑒𝑒 }
2 2 2 2

1 − 𝜉𝜉 1 + 𝜉𝜉 se numesc functii de forma. In general, functiile de forma

𝒩𝒩1 = 𝑠𝑠𝑠𝑠 𝒩𝒩2 =
2 2 descriu variatia campului de deplasari pe domeniul
elementului finit cand deplasarea dupa directia unui singur grad de libertate este egala cu
unitatea in timp ce pentru celalalte este zero. In cazul de fata, 𝒩𝒩1 si 𝒩𝒩2 sunt functii liniare si
au proprietatea ca 𝒩𝒩1 = 1 in nodul 1 si 𝒩𝒩1 = 0 in nodul 2, iar 𝒩𝒩2 = 0 in nodul 1 si 𝒩𝒩2 = 1 in
nodul 2 (Fig.7). De asmenea, pentru orice coordonata in lungul elementului 𝒩𝒩1 + 𝒩𝒩2 = 1.
Functiile de forma sunt denumite uneori si functii de interpolare deoarece, practic am putea
interpola pentru a gasi valoarea functiei intre doua valori nodale date. Functia de interpolare
pote fi diferita de functia reala pe cuprinsul elementului finit, insa, in noduri cele doua functii
trebuie sa fie egale cu valori nodale specificate. Deşi mai sus au fost utilizate funcţii de
interpolare (de forma) liniare, şi alte alegeri sunt posibile (de exemplu funcţii de formă
cuadratice).

4
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

Fig.7. a)Funcţia de formă 𝒩𝒩1 ; b)Funcţia de formă 𝒩𝒩2 ; c)Interpolare liniară folosind 𝒩𝒩1 şi 𝒩𝒩2

Se poate observa că transformarea de la 𝑥𝑥 la 𝜉𝜉 în relatia (2.3) se scrie în funcţie de 𝒩𝒩1

şi 𝒩𝒩2 astfel:

𝑥𝑥 = 𝒩𝒩1 𝑥𝑥1 + 𝒩𝒩2 𝑥𝑥2 2.7

Comparând (2.5) şi (2.7) se observa că atât deplasarea 𝑢𝑢 cât şi coordonata 𝑥𝑥 sunt

interpolate pe element utilizând aceleaşi funcţii de formă 𝒩𝒩1 şi 𝒩𝒩2 . Acest tip de formulare
este cunoscut în literatura de specialitate ca o formulare izoparametrică.

Analiza elementului finit

Pentru problemele unidimensionale, relaţia deformaţie-deplasare (ecuaţia
geometrică) este:
𝑑𝑑𝑑𝑑
𝜀𝜀𝑥𝑥 = 𝜀𝜀 = 2.8
𝑑𝑑𝑑𝑑
Utilizând regula de diferenţiere obţinem:
𝑑𝑑𝑑𝑑 𝑑𝑑𝜉𝜉
𝜀𝜀 = ∗ 2.9
𝑑𝑑𝜉𝜉 𝑑𝑑𝑑𝑑
Transformarea de la 𝑥𝑥 şi 𝜉𝜉 in expresia (2.3) conduce prin derivare la:
𝑑𝑑𝜉𝜉 2
= 2.10
𝑑𝑑𝑑𝑑 𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1
De asemenea, din:
1 − 𝜉𝜉 1 + 𝜉𝜉 𝑑𝑑𝑑𝑑 −𝑢𝑢1 + 𝑢𝑢2
𝑢𝑢 = 𝒩𝒩1 𝑢𝑢1 + 𝒩𝒩2 𝑢𝑢2 = 𝑢𝑢1 + 𝑢𝑢2 ⟹ = 2.11
2 2 𝑑𝑑𝜉𝜉 2
cu care ec. (2.8) devine
−𝑢𝑢1 + 𝑢𝑢2 2 1
𝜀𝜀 = = (−𝑢𝑢1 + 𝑢𝑢2 ) 2.12
2 𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1 𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1
Ecuaţia (2.12) poate fi scrisă matriceal astfel:

𝜀𝜀 = [𝐵𝐵]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } 2.13

5
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

unde matricea [B] de dimensiuni (1x2), denumită matrice de deformaţie specifica-deplasare

a elementului, este dată de
1 1
[𝐵𝐵] = [−1 1] = [−1 1] 2.14
𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1 𝑙𝑙𝑒𝑒
Notă: Folosirea de funcţii de formă liniare conduce la o matrice [𝐵𝐵] constantă şi, în
consecinta, la o deformaţie specifica constantă pe element.

Tensiunile normale se calculeaza din legea lui Hooke:

𝜎𝜎 = 𝐸𝐸𝐸𝐸 = 𝐸𝐸[𝐵𝐵]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } 2.15

Tensiunea dată de ecuaţia de mai sus este, de asemenea, constantă pe element. În

scopul interpolării, totuşi, tensiunea obţinută din (2.15) poate fi considerată ca fiind valoarea
din centrul elementului finit.

Expresiile 𝑢𝑢 = [𝒩𝒩]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } ; 𝜀𝜀 = [𝐵𝐵]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } ; 𝜎𝜎 = 𝐸𝐸[𝐵𝐵]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } exprima deplasarea,

deformaţia specifica şi respectiv tensiunea în funcţie de valorile deplasărilor nodale. Aceste
expresii vor fi înlocuite în expresia energiei potenţiale totale a barei pentru a obţine matricea
de rigiditate şi vectorul fortelor pentru un element finit.

ABORDARE CU AJUTORUL ENERGIEI POTENŢIALE

O metoda alternativa procedeului direct, bazat pe metoda clasica a deplasarilor, de a

deduce matricea de rigiditate a elementului finit se bazeaza pe principiul minimului energiei
potentiale totale. Aceasta metoda este mai generala, are un nivel de adaptabilitate ridicat
folosindu-se si la determinarea ecuatiilor elementale pentru elementele finite complicate, cu
multe grade de libertate, pentru probleme bidimensionale si tridimensionale. Energia
potentiala totala, 𝛱𝛱, se defineste ca suma dintre energia interna, de deformatie, 𝑈𝑈𝑖𝑖 , si
energia potentiala a fortelor exterioare, 𝑈𝑈𝑒𝑒𝑒𝑒 . Energia de deformatie exprima capacitatea
eforturilor sectionale (sau a tensiunilor) de a efectua lucru mecanic ca urmare a producerii
deformatiilor (sau deformatiilor specifice) in structura. 𝑈𝑈𝑒𝑒𝑒𝑒 indica capacitatea fortelor
exterioare – forte masice, forte de suprafata si forte concentrate – de a efectua lucru
mecanic ca efect al deformarii structurii. Energia potentiala totala se scrie:

1
𝛱𝛱 = 𝑈𝑈𝑖𝑖 + 𝑈𝑈𝑒𝑒𝑒𝑒. = 𝑈𝑈𝑖𝑖 − 𝐿𝐿𝑒𝑒 = � 𝜎𝜎 𝑇𝑇 𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀 − � 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓 − � 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 − � 𝑢𝑢𝑖𝑖 𝑃𝑃𝑖𝑖 2.16
2
𝐿𝐿 𝐿𝐿 𝐿𝐿 𝑖𝑖

În ultimul termen de mai sus, 𝑃𝑃𝑖𝑖 reprezintă o forţă acţionând în punctul “i”, iar 𝑢𝑢𝑖𝑖 este
deplasarea din punct pe direcţia 𝑥𝑥. Sumarea după “i” dă energia potenţială datorată
încărcărilor din toate punctele. Penultimii doi termeni din ecuatia (2.16) constituie energia
potentiala a fortelor masice , f, respectiv a fortelor de suprafata (tractiune) , p. Întrucât
continuumul a fost discretizat în elemente finite, expresia pentru 𝛱𝛱 devine:

1
𝛱𝛱 = � � 𝜎𝜎 𝑇𝑇 𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀 − � � 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓 − � � 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 − � 𝑃𝑃𝑖𝑖 𝐷𝐷𝑖𝑖 2.17
2
𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑖𝑖

6
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

Ultimul termen de mai sus presupune că forţele punctuale 𝑃𝑃𝑖𝑖 sunt aplicate in noduri.
Ecuaţia (2.17) mai poate fi scrisă ca:

𝛱𝛱 = � 𝑈𝑈𝑒𝑒 − � � 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓 − � � 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 − � 𝑃𝑃𝑖𝑖 𝐷𝐷𝑖𝑖 2.18

𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑖𝑖

unde

1
𝑈𝑈𝑒𝑒 = � 𝜎𝜎 𝑇𝑇 𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀𝜀 2.19
2
𝑒𝑒

este energia de deformaţie a elementului finit.

MATRICEA DE RIGIDITATE A ELEMENTULUI

Înlocuind pe 𝜎𝜎 = 𝐸𝐸[𝐵𝐵]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } şi 𝜀𝜀 = [𝐵𝐵]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } în relaţia de mai sus rezultă:

1
𝑈𝑈𝑒𝑒 = � {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 [𝐵𝐵]𝑇𝑇 𝐸𝐸[𝐵𝐵]{𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝐴𝐴𝐴𝐴𝐴𝐴 2.20.a.
2
𝑒𝑒

sau

1
𝑈𝑈𝑒𝑒 = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 � ([𝐵𝐵]𝑇𝑇 𝐸𝐸[𝐵𝐵]𝐴𝐴𝐴𝐴𝐴𝐴) {𝑑𝑑𝑒𝑒 } 2.20.b.
2
𝑒𝑒

În modelarea cu elemente finite, aria secţiunii transversale a elementului e, notată cu

𝐴𝐴𝑒𝑒 , este constantă. De asemenea, [𝐵𝐵] este o matrice constantă.

Transformând din 𝑥𝑥 în 𝜉𝜉 (relaţia 2.3):

𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1 𝑥𝑥2 + 𝑥𝑥1
𝑥𝑥 = 𝜉𝜉 +
2 2
𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1 𝑙𝑙𝑒𝑒
𝑑𝑑𝑑𝑑 = 𝑑𝑑𝜉𝜉 = 𝑑𝑑𝜉𝜉 2.21
2 2
unde

−1 ≤ 𝜉𝜉 ≤ +1 şi 𝑙𝑙𝑒𝑒 = |𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1 | este lungimea elementului finit.

Energia de deformaţie a elementului, 𝑈𝑈𝑒𝑒 , se scrie:

1
1 𝑙𝑙𝑒𝑒
𝑈𝑈𝑒𝑒 = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 �𝐴𝐴𝑒𝑒 𝐸𝐸𝑒𝑒 [𝐵𝐵]𝑇𝑇 [𝐵𝐵] � 𝑑𝑑𝜉𝜉 � {𝑑𝑑𝑒𝑒 } 2.22
2 2
−1
1
unde Ee este modulul este modulul de elasticitate al elementului e. Notând că ∫−1 𝑑𝑑𝜉𝜉 = 2, şi
înlocuind [B] din (2.14), găsim

7
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

1 1 −1 (2.23)
𝑈𝑈𝑒𝑒 = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 𝐴𝐴𝑒𝑒 𝑙𝑙𝑒𝑒 𝐸𝐸𝑒𝑒 2 � � [−1 1]{𝑑𝑑𝑒𝑒 }
2 𝑙𝑙𝑒𝑒 1
care conduce la: (2.24)
1 𝐸𝐸𝑒𝑒 𝐴𝐴𝑒𝑒 1 −1 {𝑑𝑑 }
𝑈𝑈𝑒𝑒 = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 � � 𝑒𝑒
2 𝑙𝑙𝑒𝑒 −1 1

Ecuaţia de mai sus este de forma: (2.25)

1
𝑈𝑈𝑒𝑒 = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 [𝑘𝑘𝑒𝑒 ]{𝑑𝑑𝑒𝑒 }
2
Unde s-a notat cu [𝑘𝑘𝑒𝑒 ] – matricea de rigiditate a elementului (2.26)
𝐸𝐸𝑒𝑒 𝐴𝐴𝑒𝑒 1 −1
[𝑘𝑘𝑒𝑒 ] = � �
𝑙𝑙𝑒𝑒 −1 1

TERMENII FORŢĂ (ÎNCĂRCARE)

Se consideră mai întâi, termenul forţei masice de element ∫𝑒𝑒 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓, care apare în
energia potenţială totală. Înlocuind 𝑢𝑢 = 𝑁𝑁1 𝑢𝑢1 + 𝑁𝑁2 𝑢𝑢2 avem:

� 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓 = 𝐴𝐴𝑒𝑒 𝑓𝑓 �(𝑁𝑁1 𝑢𝑢1 + 𝑁𝑁2 𝑢𝑢2 )𝑇𝑇 𝑑𝑑𝑑𝑑 (2.27)
𝑒𝑒 𝑒𝑒

⎧𝐴𝐴𝑒𝑒 𝑓𝑓 � 𝑁𝑁1 𝑑𝑑𝑑𝑑 ⎫

⎪ ⎪
𝑒𝑒
� 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓 = 𝐴𝐴𝑒𝑒 𝑓𝑓 �([𝑁𝑁]{𝑑𝑑𝑒𝑒 })𝑇𝑇 𝑑𝑑𝑑𝑑 = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇
⎨ ⎬ (2.28)
𝑒𝑒 𝑒𝑒
⎪𝐴𝐴𝑒𝑒 𝑓𝑓 � 𝑁𝑁2 𝑑𝑑𝑑𝑑 ⎪
⎩ 𝑒𝑒 ⎭
Integralele din funcţiile de formă pot fi evaluate cu uşurinţă făcând substituţia (2.21):
𝑙𝑙𝑒𝑒
𝑑𝑑𝑑𝑑 = 𝑑𝑑𝜉𝜉. Atunci
2

𝑙𝑙𝑒𝑒 1 1 − 𝜉𝜉 𝑙𝑙𝑒𝑒
� 𝑁𝑁1 𝑑𝑑𝑑𝑑 = � 𝑑𝑑𝜉𝜉 =
2 −1 2 2
𝑒𝑒 (2.29)
𝑙𝑙𝑒𝑒 1 1 + 𝜉𝜉 𝑙𝑙𝑒𝑒
� 𝑁𝑁2 𝑑𝑑𝑑𝑑 = � 𝑑𝑑𝜉𝜉 =
2 −1 2 2
𝑒𝑒

Fig. 8 Integrală din funcţia de formă

Geometric, ∫𝑒𝑒 𝑁𝑁1 𝑑𝑑𝑑𝑑 este aria de sub curba N1, cum se
1 𝑙𝑙
arată în Fig. 8, care este egală cu 𝑙𝑙𝑒𝑒 1 = 𝑒𝑒. Similar,
2 2

8
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

1 𝑙𝑙𝑒𝑒
∫𝑒𝑒 𝑁𝑁2 𝑑𝑑𝑑𝑑 = 2 𝑙𝑙𝑒𝑒 1 = 2

Termenul forţei masice din (2.28) se reduce la:

𝑙𝑙𝑒𝑒 1 (2.29’)
� 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓 = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 𝐴𝐴𝑒𝑒 𝑓𝑓 � � = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 {𝑓𝑓𝑒𝑒 }
2 1
𝑒𝑒
(2.30)
𝐴𝐴𝑒𝑒 𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑓𝑓 1
Unde cu {fe} s-a notat vectorul fortei masice elemental {𝑓𝑓𝑒𝑒 } = � �
2 1
Vectorul forţei masice elemental are o interpretare fizică simplă. Deoarece Aele
reprezinta volumul elementului şi f este forţa masică pe unitatea de volum, Aelef constituie
forţa masică totală care acţionează pe element. Factorul ½ în ec. (2.30) arată că forţa masică
totală este egal distribuită celor două noduri ale elementului.

Vom analiza in continuare termenul forţei de tracţiune pe element, termen ce apare

în expresia energiei potenţiale totale.

Avem:
𝑢𝑢1 𝑇𝑇 (2.31)
� 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 = � (𝑁𝑁1 𝑢𝑢1 + 𝑁𝑁2 𝑢𝑢2 )𝑇𝑇 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 = � �[𝑁𝑁1 𝑁𝑁2 ] �𝑢𝑢 �� 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝
𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑒𝑒 2

Deoarece forţa de tracţiune este constantă pe element obtinem:

⎧𝑝𝑝 � 𝑁𝑁1 𝑑𝑑𝑑𝑑 ⎫

𝑇𝑇 𝑇𝑇 𝑒𝑒 (2.32)
� 𝑢𝑢 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }
𝑒𝑒 ⎨𝑝𝑝 � 𝑁𝑁 𝑑𝑑𝑑𝑑⎬
2
⎩ 𝑒𝑒 ⎭
𝑙𝑙𝑒𝑒
S-a arătat deja că ∫𝑒𝑒 𝑁𝑁1 𝑑𝑑𝑑𝑑 = ∫𝑒𝑒 𝑁𝑁2 𝑑𝑑𝑑𝑑 = şi ecuaţia (2.32) este de formă
2

(2.33)
� 𝑢𝑢𝑇𝑇 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 {𝑝𝑝𝑒𝑒 }
𝑒𝑒

unde vectorul de tracţiune pe element, {𝑝𝑝𝑒𝑒 }, este:

𝑝𝑝𝑙𝑙𝑒𝑒 1 (2.34)
{𝑄𝑄𝑒𝑒 } = {𝑝𝑝𝑒𝑒 } = � �
2 1
Interpretarea fizica a ecuatiei (2.34) este ca prodisul ple reprezinta rezultanta fortelor
uniform distribuite pe element, iar ½ arată că aceasta se distribuie egal celor două noduri ale
elementului.

Cu [ke], {fe}, {pe}={Qe}, definite la nivelul de element finit e se stabileşte relaţia fizică
elementală (modelul numeric al elementului finit):

[𝑘𝑘𝑒𝑒 ]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } = {𝐹𝐹𝑒𝑒 } (2.35)

Dacă se neglijează forţele masice şi se iau în considerare numai forţele distribuite (de
tracţiune) , atunci vectorul forţelor nodale elementale se poate scrie:

9
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

{𝐹𝐹𝑒𝑒 } = {𝑆𝑆𝑒𝑒 } − {𝑅𝑅𝑒𝑒 } = {𝑆𝑆𝑒𝑒 } + {𝑄𝑄𝑒𝑒 } (2.36)

𝑁𝑁
unde {𝑆𝑆𝑒𝑒 } = � 1 � - vectorul eforturilor sectionale in nodurile elementului finit şi
𝑁𝑁2
{𝑅𝑅𝑒𝑒 } = −{𝑄𝑄𝑒𝑒 } - vectorul reacţiunilor date de încărcările distribuite pe element

𝑝𝑝𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑝𝑝𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑇𝑇 𝑝𝑝𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑝𝑝𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑇𝑇

{𝑅𝑅𝑒𝑒 }𝑇𝑇 = �− ;− � {𝑄𝑄𝑒𝑒 }𝑇𝑇 = � ; �
2 2 2 2

Asamblarea
Asamblarea este operaţiunea de refacere a structurii din elementele finite
componente. Fiind cunoscute [𝑘𝑘𝑒𝑒 ], {𝑓𝑓𝑒𝑒 }, {𝑝𝑝𝑒𝑒 } la nivelul elementului finit, expresia generală a
energiei potenţiale, ecuaţia (2.10), poate fi scrisă sub forma:
1 (2.37.a)
𝛱𝛱 = � {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 [𝑘𝑘𝑒𝑒 ](𝑑𝑑𝑒𝑒 ) − �{𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 {𝑓𝑓𝑒𝑒 } − �{𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 {𝑝𝑝𝑒𝑒 } − � 𝑃𝑃𝑖𝑖 𝐷𝐷𝑖𝑖
2
𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑖𝑖

sau ţinând cont de conectivitatea elementelor:

1 (2.37.b)
𝛱𝛱 = {𝐷𝐷}𝑇𝑇 [𝐾𝐾]{𝐷𝐷} − {𝐷𝐷}𝑇𝑇 {𝐹𝐹}
2
unde [𝐾𝐾] este matricea de rigiditate globală, {𝐷𝐷} este vectorul deplasărilor globale şi {𝐹𝐹}
este vectorul forţelor globale (sau nodale) obţinut prin reducerea echivalentă la noduri a
tuturor tipurilor de încărcări. Matricea de rigiditate globală [𝐾𝐾] se obţine prin asamblarea
matricelor de rigiditate ale elementelor finite [𝑘𝑘𝑒𝑒 ]. Pentru a ilustra acest procedeu se
consideră modelul discretizat în elemente finite din Fig.2.b. Evaluam, de exemplu, energia de
deformaţie a elementului finit 2.
1 (2.38.a)
𝑈𝑈2 = {𝑑𝑑2 }𝑇𝑇 [𝑘𝑘2 ]{𝑑𝑑2 }
2
sau înlocuind matricea de rigiditate a elementului finit:
1 𝐸𝐸2 𝐴𝐴2 1 −1 (2.38.b)
𝑈𝑈2 = {𝑑𝑑2 }𝑇𝑇 � � {𝑑𝑑2 }
2 𝑙𝑙2 −1 1
Pentru elementul 2 avem {𝑑𝑑2 } = {𝐷𝐷2 , 𝐷𝐷3 }𝑇𝑇 . Pe baza incidenţei componentelor
vectorului {𝑑𝑑2 } cu componentele vectorului {𝐷𝐷} al deplasărilor nodale din structură, se
realizează expandarea relaţiei (2.38.b) la dimensiunile vectorului {𝐷𝐷}, obţinându-se:

10
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

1 2 3 4 5
0 0 0 0 0  1  D1 
0 E A l
 − E2 A2 l2 0 0  2  D2 
(2.39)
2 2 2
1  
U2 = [ D1 D2 D3 D4 D5 ] 0 − E2 A2 l2 E2 A2 l2 0 0  3  D3 
2  
0 0 0 0 0  4  D4 
 
0 0 0 0 0  5  D5 

Se observă în ecuaţia (2.39) că elementele matricei de rigiditate [𝑘𝑘2 ] ocupă poziţii pe

liniile şi coloanele 2, 3 din matricea de rigiditate globală [𝐾𝐾]. În consecinţă, când adăugăm
energia de deformaţie a altor elemente finite, matricele de rigiditate [𝑘𝑘𝑒𝑒 ] ale acestora ocupă
poziţii corespunzătoare în matricea de rigiditate globală [𝐾𝐾], pe baza conectivităţii
elementelor (2.39.a). În zonele unde componentele a două matrici elementale [𝑘𝑘𝑒𝑒 ] se
suprapun, acestea se adună, datorită faptului că nodul respectiv aparţine la două elemente
finite vecine (este extremitatea dreaptă -2 pentru elementul finit din stânga şi extremitatea -
1 pentru elementul finit din din dreapta).

 k111 k121 . . .
 1 
 k21
1
k22 + k112 k122 . .
[K ] =  . k212 k222 + k113 k123 . (2.39.a)
 
 . . 3
k21 k +k
3
22
4
11 .
 . .
 . . .

Procedeul de asamblare a matricei de rigiditate globală [𝐾𝐾] poate fi descris de relaţia:

���𝑒𝑒 �
[𝐾𝐾] = ��𝑘𝑘 (2.40)
𝑒𝑒

���𝑒𝑒 � reprezintă matricea de rigiditate expandată.

unde �𝑘𝑘

“Expandarea” matricelor de rigiditate elementale este o etapă intermediară în

formarea matricei de rigiditate [𝐾𝐾] şi are ca scop o mai bună înţelegere a procesului de
asamblare. Deoarece stocarea zerourilor este ineficientă pentru computer, “expandarea” nu
este efectuată niciodată explicit de către acesta, matricea [𝐾𝐾], obţinându-se direct din
matricele elementale [k e ], folosind tabelul de conectivitate a elementelor.

În mod asemănător, vectorul încărcărilor globale {𝐹𝐹}, este asamblat din vectorii
forţelor pe element {𝑓𝑓𝑒𝑒 }, {𝑝𝑝𝑒𝑒 } şi încărcările nodale:

{𝐹𝐹} = ���𝑓𝑓�𝑒𝑒 � + {𝑝𝑝

���}�
𝑒𝑒 + {𝑃𝑃} (2.41)
𝑒𝑒

Exemplu

Se consideră bara din oţel cu rezemarea şi încărcarea din Fig.9. Pentru fiecare
element 𝑒𝑒, 𝐴𝐴𝑒𝑒 si 𝑙𝑙𝑒𝑒 reprezintă aria secţiunii transversale respectiv lungimea. Fiecare element
𝑒𝑒 este supus unor forţe de tracţiune 𝑝𝑝 pe unitatea de lungime şi unei forţe masice 𝑓𝑓 pe
11
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

unitatea de volum, în nodul 2 se aplică o forţă concentrată 𝑃𝑃2 . Se cere să se determine

matricea de rigiditate globală [𝐾𝐾] şi vectorul forţelor globale {𝐹𝐹}.

𝐸𝐸, 𝑓𝑓=constant

Fig.9

Matricea de rigiditate a elementului finit de acest tip este de forma:

𝐸𝐸𝐴𝐴𝑒𝑒 1 −1
[𝑘𝑘𝑒𝑒 ] = � �
𝑙𝑙𝑒𝑒 −1 1

Tabelul de conectivitate a elementelor este:

Element 1 2
1 1 2
2 2 3
3 3 4
4 4 5

Celor patru elemente finite nu le corespund aceleasi grade de libertate, si in

consecinta, matricele de rigiditate elementale [𝑘𝑘𝑒𝑒 ] nu pot fi sumate in aceasta forma initiala.
Folosind tabelul de conectivitate, acestea se vor “expanda” mai intai la dimensiunile
vectorului deplasarilor globale si apoi se vor suma (sau asambla) pentru a obţine matricea de
rigiditate globala.

12
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

1 2 3 4 5 1 2 3 4 5
 1 −1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1
 −1 1 
0 0 0 2 0 1 −1 0 0  2
EA  EA 
[K ] = 1  0 0 0 0 0  3 + 2 0 −1 1 0 0 3 +
l1   l2  
0 0 0 0 0 4 0 0 0 0 0 4
 0 0 0 0 0  5 0 0 0 0 0  5

1 2 3 4 5 1 2 3 4 5
0 0 0 1
0 0 0 0 0 0 1 0
0 0 0  2
0 0 0 0 0 0  20
EA  EA 
+ 3 0 0 1 −1 0  3 + 4 0 0 0 0 0 3
l3   l4  
0 0 −1 1 0  4 0 0 0 1 −1 4
0 0 0 0 0  5 0 0 0 −1 1  5

Rezultă că:

1 2 3 4 5
 A1 A1 
 l − 0 0 1 0
l1
 1 
 A1 A1 A2 A2 
− l ( + )
l1 l2
−
l2
0 0 2
 1 
 A2 A2 A3 A3 
[K ] = E  0 −
l2
( + )
l2 l3
−
l3
0 3
 
 A A A A 
 0 0 − 3 ( 3 + 4) − 4 4
 l3 l3 l4 l4 
 A A4 
 0 0 0 − 4 5
 l4 l4 

Vectorul încărcărilor globale este:

 A1l1 f l1 p1  0
 +   
2 2
   
  A1l1 f + l1 p1  +  A2l2 f + l2 p2    P 
  2  
2   2

2   
2

   
 A2l2 f l2 p2   A3l3 f l3 p3    
{F }  + + + + 0 
 2 2   2 2    
 A3l3 f l3 p3   A l f l p    
 +  +  2 + 2   0 
4 4 4 4

 2 2     
 A4l4 f l4 p4   
 +  0
 2 2   

13
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

PROPRIETĂŢILE MATRICEI DE RIGIDITATE GLOBALE [K] PENTRU PROBLEME UNIDIMENSIONALE

 Dimensiunea matricei de rigiditate [𝐾𝐾] este (𝑛𝑛 𝑥𝑥 𝑛𝑛), unde s-a notat cu 𝑛𝑛 numărul
gradelor de libertate acordate tuturor nodurilor structurii. Pentru problemele
unidimensionale, fiecarui nod ii corespunde un singur grad de libertate si ca urmare
dimensiunea matricei de rigiditate este egala cu numarul nodurilor.
 Matricea [𝐾𝐾] este simetrică.
 Matricea [𝐾𝐾] este singulara, deci neinversabila. Prin impunerea conditiilor la limita
(de rezemare) ale structurii, se exclude posibilitatea ca aceasta sa se deplaseze ca un
corp rigid, eliminandu-se astfel si singularitatea matricei.
 Elementele de pe diagonala principala sunt intotdeauna pozitive.
 [𝐾𝐾] este o matrice “bandă”, toate componentele din afara benzii sunt egale cu zero.
În exemplul de mai sus matricea [𝐾𝐾] poate fi reprezentată compact, în formă
“bandă” după cum urmează:

 A1 A1 
 −
l1 l1 
 
 A1 A2 A2 
( l + l ) − 
l2
 1 2 
 A A A3 
[ K ]bandă = E ( 2 + 3 ) − 
 l2 l3 l3 
 A3 A4 A 
( + ) − 4
 l3 l4 l4 
 A4 
 0 
 l4 

Matricea [𝐾𝐾]𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏ă este de mărime (𝑛𝑛 x 𝑛𝑛𝑙𝑙𝑙𝑙 ), unde 𝑛𝑛𝑙𝑙𝑙𝑙 este jumătate din lăţimea
benzii. În exemplul considerat, ca şi în multe alte probleme unidimensionale, conectivitatea
(numerotarea nodurilor) unui element finit 𝑖𝑖 este 𝑖𝑖, 𝑖𝑖 + 1. În astfel de cazuri, matricea bandă
are doar două coloane (𝑛𝑛𝑙𝑙𝑙𝑙 = 2). La modul general lăţimea benzii matricei [𝐾𝐾]𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏ă este
influenţată de numerotarea nodurilor, relaţia cu care se poate determina jumătate din
lăţimea benzii fiind:
𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷𝐷ț𝑎𝑎 𝐺𝐺𝐺𝐺𝐺𝐺 𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐
𝑛𝑛𝑙𝑙𝑙𝑙 = 𝑚𝑚𝑚𝑚 𝑥𝑥 � �+1 (2.42)
𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐ă 𝑢𝑢𝑢𝑢 𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒𝑒
De exemplu, dacă considerăm o bară modelată cu 4 elemente finite a căror noduri
sunt numerotate ca în Fig.10.a, vom avea:

𝑛𝑛𝑙𝑙𝑙𝑙 = 𝑚𝑚𝑚𝑚 𝑥𝑥( 4 − 1, 5 − 4, 5 − 3, 3 − 2 ) + 1 = 4

Numerotarea nodurilor elementelor finite din Fig.10.a nu este “corectă” deoarece

din cauza acestei numerotări matricea [𝐾𝐾] este aproape plină şi în consecinţă necesită un
spaţiu mai mare de stocare şi în continuare un efort de calcul suplimentar. Schema de
numerotare din Fig.10.b este optimă, lăţimea benzii matricei de rigiditate în acest caz fiind
minimă (𝑛𝑛𝑙𝑙𝑙𝑙 = 2).

14
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

𝑛𝑛𝑙𝑙𝑙𝑙 = 4
𝑛𝑛𝑙𝑙𝑙𝑙 = 2

Fig.10

Ecuaţiile elementelor finite

Folosind o schemă de discretizare pentru a modela corpurile continue s-a obţinut,
aşa cum s-a arătat mai sus, următoarea expresie pentru energia potenţială totală în corp:
1
𝛱𝛱 = {𝐷𝐷}𝑇𝑇 [𝐾𝐾]{𝐷𝐷} − {𝐷𝐷}𝑇𝑇 {𝐹𝐹}
2
Deplasările nodale, reacţiunile, tensiunile din elementele finite se obţin folosind
teorema minimului energiei potenţiale totale. Teorema poate fi enunţată astfel: dintre toate
stările de deformaţie compatibile cu legăturile, starea de deformaţie care corespunde
echilibrului minimizează energia potenţială totală (𝛱𝛱). În consecinţă, ecuaţiile de echilibru
pot fi obţinute minimizând în raport cu {𝐷𝐷} energia potenţială totală. Pentru a minimiza
energia potenţială totală (𝛱𝛱) vom considera variatia acesteia, o functie de deplasarile
nodale, definita in general astfel:
𝜕𝜕𝛱𝛱 𝜕𝜕𝛱𝛱 𝜕𝜕𝛱𝛱
𝛿𝛿𝛿𝛿 = 𝛿𝛿𝐷𝐷1 + 𝛿𝛿𝐷𝐷2 + ⋯ + 𝛿𝛿𝐷𝐷 (2.43)
𝜕𝜕𝐷𝐷1 𝜕𝜕𝐷𝐷2 𝜕𝜕𝐷𝐷𝑛𝑛 𝑛𝑛
Conform teoremei, echilibrul exista atunci cand deformatiile (deplasarile nodale {𝐷𝐷})
au o astfel de configuratie incat 𝛿𝛿𝛿𝛿 = 0 (modificarea energiei potentiale este egala cu zero)
pentru variatii admisibile ale deplasarilor 𝛿𝛿𝐷𝐷𝑖𝑖 din pozitia de echilibru. O variatie admisibila
este o variatie care respecta conditiile la limita si de continuitate intre elemente. Avand in
vedere ca 𝛿𝛿𝐷𝐷𝑖𝑖 ≠ 0, toti coeficentii ecuatiei trebuie sa fie egali cu zero pentru a satisface
conditia 𝛿𝛿𝛿𝛿 = 0. Astfel,
𝑑𝑑𝛱𝛱
= 0; 𝑖𝑖 = 1,2, 3, … , 𝑛𝑛 (2.44)
𝑑𝑑𝐷𝐷𝑖𝑖
Din ec. (2.44) rezulta ca trebuie rezolvate n ecuatii pentru a defini ecuatiile de
echilibru ale structurii. Astfel, pentru o structură cu 𝑛𝑛 GDL, avem:

{𝐷𝐷} = [𝐷𝐷1 , 𝐷𝐷2 , … , 𝐷𝐷𝑛𝑛 ]𝑇𝑇

{𝐹𝐹} = [𝐹𝐹1 , 𝐹𝐹2 , … , 𝐹𝐹𝑛𝑛 ]𝑇𝑇

Matricea de rigiditate globală este de forma:

 K11 K12  K1n 

K K 22  K 2 n 
=[ K ]  21 
=
 
; K ij K ji ; [ K ] − matrice simetrică
 
 K n1 K n 2  K nn 

15
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

Energia potenţială totală 𝛱𝛱 poate fi scrisă în formă expandată astfel:

1
𝛱𝛱 = (𝐷𝐷1 𝐾𝐾11 𝐷𝐷1 + 𝐷𝐷1 𝐾𝐾12 𝐷𝐷2 + ⋯ + 𝐷𝐷1 𝐾𝐾1𝑛𝑛 𝐷𝐷𝑛𝑛 +
2
+𝐷𝐷2 𝐾𝐾21 𝐷𝐷1 + 𝐷𝐷2 𝐾𝐾22 𝐷𝐷2 + ⋯ + 𝐷𝐷2 𝐾𝐾2𝑛𝑛 𝐷𝐷𝑛𝑛 +
(2.45)
………………………………………………………………..
+𝐷𝐷𝑛𝑛 𝐾𝐾𝑛𝑛1 𝐷𝐷1 + 𝐷𝐷𝑛𝑛 𝐾𝐾𝑛𝑛2 𝐷𝐷2 + ⋯ + 𝐷𝐷𝑛𝑛 𝐾𝐾𝑛𝑛𝑛𝑛 𝐷𝐷𝑛𝑛 )
−(𝐷𝐷1 𝐹𝐹1 + 𝐷𝐷2 𝐹𝐹2 + ⋯ + 𝐷𝐷𝑛𝑛 𝐹𝐹𝑛𝑛 )

Ecuaţiile de echilibru se obţin minimizând energia potenţială totală 𝛱𝛱 în raport cu

{𝐷𝐷}, ecuatia (2.44). Astfel, din relaţiile (2.44) şi (2.45) se obţine:

𝐾𝐾11 𝐷𝐷1 + 𝐾𝐾12 𝐷𝐷2 + ⋯ + 𝐾𝐾1𝑛𝑛 𝐷𝐷𝑛𝑛 = 𝐹𝐹1

𝐾𝐾21 𝐷𝐷1 + 𝐾𝐾22 𝐷𝐷2 + ⋯ + 𝐾𝐾2𝑛𝑛 𝐷𝐷𝑛𝑛 = 𝐹𝐹2
(2.46)
……………………………………………………..
𝐾𝐾𝑛𝑛1 𝐷𝐷1 + 𝐾𝐾𝑛𝑛2 𝐷𝐷2 + ⋯ + 𝐾𝐾𝑛𝑛𝑛𝑛 𝐷𝐷𝑛𝑛 = 𝐹𝐹𝑛𝑛

Aceste ecuaţii pot fi exprimate în formă matriceală:

 K11 K12  K1n   D1   F1 

K K 22  K 2 n   D2   F2 
 21 (2.47)
 = 
         
 
 K n1 K n 2  K nn   Dn   Fn 
sau în formă matriceală compactă:

[𝐾𝐾]{𝐷𝐷} = {𝐹𝐹} (2.48)

Condiţii la limită (de rezemare) ale structurii

Prin impunerea conditiilor la limita (de rezemare) ale structurii, se exclude
posibilitatea ca aceasta sa se deplaseze ca un corp rigid. Conditiile de rezemare pot fi de
doua tipuri: cu deplasarile nodurilor de reazem complet impiedecate (situatia cea mai
intalnita), sau, cu deplasarile acestora finite, diferite de zero (cazul cedarilor de reazem). In
primul caz, in care valorile deplasarilor sunt egale cu zero dupa directia anumitor grade de
libertate, se pot elimina din relatia (2.48) liniile si coloanele corespunzatoare acestora.
Astfel, sistemul de ecuatii (2.48) devine:

[𝐾𝐾 ∗ ]{𝐷𝐷 ∗ } = {𝐹𝐹 ∗ } (2.49)

unde [𝐾𝐾 ∗ ] este matricea de rigiditate redusă obţinută prin eliminarea liniilor şi coloanelor
corespunzătoare gradelor de libertate cu deplasări nule.

În exemplul considerat 𝐷𝐷1 = 0 şi în consecinţă s-au eliminat prima linie şi prima

coloană din matricea de rigiditate globală [𝐾𝐾]. Matricea de rigiditate redusă [𝐾𝐾 ∗ ] devine
nesingulară prin introducerea condiţiei la limită, si astfel, deplasările nodale necunoscute se
pot calcula rezolvând sistemul de ecuaţii (2.49). Cu aceste valori determinate se evalueaza
16
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

tensiunile în elemente folosind (2.15): 𝜎𝜎 = 𝐸𝐸𝐸𝐸 = 𝐸𝐸[𝐵𝐵]{𝑑𝑑𝑒𝑒 }, unde {𝑑𝑑𝑒𝑒 } pentru fiecare
element este extras din {𝐷𝐷} în baza incidenţei componentelor celor doi vectori.

In general insa, condiţiile “la limită” sunt de tipul:

𝐷𝐷1 = 𝑎𝑎1 ; 𝐷𝐷2 = 𝑎𝑎2 ; … ; 𝐷𝐷𝑟𝑟 = 𝑎𝑎𝑟𝑟 (2.50)

Adică, deplasările după direcţia gradelor de libertate (GDL) 1, 2, … , 𝑟𝑟 sunt impuse ca

fiind egale cu 𝑎𝑎1 , 𝑎𝑎2 , … , 𝑎𝑎𝑟𝑟 . Cu alte cuvinte, în cele "𝑟𝑟" reazeme ale unei structuri, deplasările
sunt cunoscute. De exemplu pentru bara din Fig.2.b se introduce o singură condiţie la limită
𝐷𝐷1 = 𝑎𝑎1 = 0. Din punct de vedere matematic, impunerea conditiilor de rezemare poate fi
solutionata prin rearanjarea si partitionarea ecuatiilor de echilibru globale (2.48):

 K nn K nr   D   F 
  n =  n 
 K rn K rr   Dr   Fr  (2.51)
 

unde vectorul deplasarilor globale {𝐷𝐷} a fost impartit in doi subvectori {𝐷𝐷𝑛𝑛 } si {𝐷𝐷𝑟𝑟 }, primul
continand deplasarile necunoscute iar al doilea deplasarile cunoscute, din reazeme. Ecuatia
(2.53) poate fi rescrisa astfel:

[𝐾𝐾𝑛𝑛𝑛𝑛 ]{𝐷𝐷𝑛𝑛 } = {𝐹𝐹𝑛𝑛 } − [𝐾𝐾𝑛𝑛𝑛𝑛 ]{𝐷𝐷𝑟𝑟 } (2.52)

{𝐹𝐹𝑟𝑟 } = [𝐾𝐾𝑟𝑟𝑟𝑟 ]{𝐷𝐷𝑛𝑛 } + [𝐾𝐾𝑟𝑟𝑟𝑟 ]{𝐷𝐷𝑟𝑟 } (2.53)

unde {𝐹𝐹𝑛𝑛 } este vectorul fortelor globale, cunoscute, obtinut prin reducerea echvalenta la
noduri a tuturor tipurilor de incarcari, iar {𝐹𝐹𝑟𝑟 }, un vector ce contine reactiunile structurii.
Reactiunile structurii se calculeaza cu relatia (2.53) dupa ce in prealabil deplasarile
necunoscute s-au determinat cu relatia (2.52). In exemplul din figura, 𝐷𝐷1 = {𝐷𝐷𝑟𝑟 } = 0, {𝐹𝐹𝑟𝑟 } =
𝐴𝐴 𝑙𝑙 𝑓𝑓 𝑝𝑝 𝑙𝑙
𝑅𝑅1 + 1 1 + 1 1 (se tine cont de fortele masice, f, si de tractiune, p, cere actioneaza pe
2 2
elementul finit 1). Din ecuatia (2.53) se determina reactiunea R1 astfel:

𝐸𝐸, 𝑓𝑓=constant

𝐴𝐴1 𝑙𝑙1 𝑓𝑓 𝑝𝑝1 𝑙𝑙1

𝑅𝑅1 = [𝐾𝐾𝑟𝑟𝑟𝑟 ]{𝐷𝐷𝑛𝑛 } − + =
2 2

𝐷𝐷2
𝐷𝐷 𝐴𝐴1 𝑙𝑙1 𝑓𝑓 𝑝𝑝1 𝑙𝑙1
= [𝑘𝑘12 𝑘𝑘13 𝑘𝑘14 𝑘𝑘15 ] � 3 � − +
𝐷𝐷4 2 2
𝐷𝐷5

Observaţie.

În problemele bi-dimensionale şi tri-dimensionale, condiţiile la limită (sau de

rezemare) se introduc în acelaşi mod. Noţiunea de GDL s-a folosit în locul celei de nod

17
M.E.F. pentru bare şi structuri din bare - Probleme unidimensionale - Bare solicitate axial (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

deoarece, de exemplu, într-o problemă bi-dimensională pot fi două grade de libertate pentru
un nod. Este important de reţinut că introducerea greşită a condiţiilor la limită (de rezemare)
duce la obţinerea unor rezultate eronate. Condiţiile la limită elimină posibilitatea ca
structura să se deplaseze ca un corp rigid şi de aceea acestea trebuie să modeleze cu
acurateţe rezemarea reală a structurii.

18