CUPRINS

Motivația alegerii temei ……………………………………………………………………. 5

Introducere ………………………………………………………………………………… 6
CAPITOLULI. Noțiuni de anatomie și fiziologie a plămânilor și căilor respiratorii … 7
CAPITOLUL II. Astmul bronșic ……………………………………………………....... 18
II. 1. Definiție ……………………………………………………………………… 18
II. 2. Etiologie ……...…………………………………………………………….... 18
II. 3. Fiziopatologie ………………………………………………………………... 19
II. 4. Simptomatologie …………………………………………………………….. 20
II. 5. Diagnostic paraclinic ……………………………………………………….. 21
II. 6. Diagnostic diferențial ……………………………………………………….. 24
II. 7. Evoluție. Prognostic ………………………………………………………… 24
II. 8. Complicații …………………………………………………………………... 25
II. 9. Tratament …………………………………………………………………… 25
CAPITOLUL III. Rolul asistentului medical în îngrijirea și tratarea copilului cu
astm bronșic ……………………………………………………………………………….. 29
III. 1. Internarea copilului și asigurarea condițiilor de spitalizare ……………. 29
III. 2. Observarea poziției copilului în pat ............................................................. 30
III. 3. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative .............................................. 31
III. 4. Alimentația copilului cu astm bronșic ......................................................... 33
III. 5. Administrarea medicamentelor ................................................................... 33
III. 6. Profilaxia bolii ............................................................................................... 35
III. 7. Externarea copilului ...................................................................................... 36
CAPITOLUL IV. Planuri de îngrijire a copilului cu astm bronșic ................................. 37
Concluzii ............................................................................................................................... 52
Anexe ..................................................................................................................................... 53
Bibliografie ........................................................................................................................... 64

1
 MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI
Astmul bronșic este o afecțiune pulmonară cronică de natură inflamatorie, care crează
în momentul actual grave probleme de sănătate publică, din cauza frecvenței, gravității și
consecințelor economice pe care le generează. Este una dintre cele mai prevalente boli
cronice, care afectează în jur de 300 de milioane de oameni din întreaga lume, iar decesele
cauzate de această maladie depășesc 180.000 de victime anual. La fiecare zece ani, frecvența
afecțiunii crește în lume cu aproximativ 60%, din cauza unor fenomene precum
urbanizarea,industrializarea, poluarea atmosferică.
În România, prevalența astmului bronșic se ridică la aproximativ 7-8% din
populație,ceea ce înseamnă peste un milion de bolnavi. 25% din pacienții care suferă de astm
din Europa și 50% din pacienții cu astm din Asia au crize de dispnee foarte severe, ce necesită
tratament de urgență în spital. În Europa, numai jumătate din pacienți au un astm bine
controlat, cu medicație adecvată, în timp ce în Asia doar 34% dintre bolnavi beneficiază de
medicamente.
Date recente arată că 1 din 3 copii prezintă manifestări alergice, dintre care 30-50%
vor dezvolta astm bronșic. Forurile mondiale de specialitate acordă o atenție mărită acestei
boli respiratorii, astfel că ultimul deceniu a adus o abordare unitară internațională
standardizată privind astmul bronșic și BPOC.
Bolnavul trebuie învățat să deceleze și să evite factorii care declanșează criza și să-și
ajusteze tratamentul. Cu toate că astmul nu ucide, eșecul încercării de a folosi medicamente
adecvate, cuplat cu o slabă evaluare a severității bolii, pot determina decese inutile, cele mai
multe dintre ele în afara spitalului.Învățați fiind să-și cunoască boală, să-și monitorizeze
simptomele , să-și modifice condițiile de viață și să respecte tratamentul adecvat cei mai mulți
pacienți pot obține un bun control al bolii. Aici intervine rolul asistentului medical în a oferi
informațiile necesare, suport fizic și psihic atât bolnavului cât și familiei sale, pentru o calitate
a vieții cât mai bună.
În stagiile de practică efectuate pe secția de pediatrie, am fost profund impresionată
de aceste cazuri. Acesta este motivul pentru care am ales să studiez îngrijirile care se pot
acorda copilului astmatic. Când astmul este controlat, pacienții pot să ducă o viață normală,
fără limitări.

2
 INTRODUCERE

Astmul bronșic este o entitate clinică cunoscută cu aproximativ 1000 de ani î.e.n, el
derivă de la un cuvânt gracesc care înseamnă “greutate respiratorie”, și este considerat un
“ brevet de viață lunga”.
Indienii vechi socoteau că astmul este produs de un principiu activ al toracelui, care
împiedicat în trecere, cauzează greutatea respiratorie. Ei au introdus tratamentul cu Datura
Strammonium în țigări astmatice. Se întâlnesc referiri despre astm în Exod, Homer și
Herodot. Hipocrate menționează astmul în patru din aforismele lui .Este primul autor care îi
recunoaște natura spasmodică (îl compară cu epilepsia) și include între cauze: frigul și
excitanții de mediu.
S-a crezut multă vreme că astmul este o boală exclusiv alergică; mai târziu s-a revenit
la idea că astmul reprezintă un sindrom de etiopatogenie complexă.
Se pare că atât în antichitate, cât și în evul mediu, sub numele de astm au fost clasate
tulburările cu cauze diferite și fără rezultate terapeutice satisfăcătoare. Hipocrate recunoaște
totuși rolul mediului.
Astmul bronșic este una dintre cele mai importante și răspândite afecțiuni respiratorii
cu o prevalență de 3-6% din populație.
Lucrurile vor continua să se înrăutățească, până când lumea va folosi mai bine
mijloacele de care dispune , pentru a putea lupta în prevenirea acestei afecțiuni.

3
 CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A PLĂMÂNILOR

ȘI A CĂILOR RESPIRATORII

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea
schimburilor de gaze dintre organism și mediul extern. În plus,prin partea superioară a
cavității nazale la nivelul mucoasei olfactive se percepe mirosul, iar laringele,un alt segment

4
al aparatului respirator,datorită corzilor vocale inferioare,realizează fonația. Aparatul
respirator este alcătuit din:
- căile respiratorii, organe care au rol în vehicularea aerului ;
- cavitatea nazală și faringele formează căile respiratorii superioare ;
- laringele, trahea și bronhiile formează căile respiratorii inferioare ;
- plămânii,organe la nivelul cărora au loc schimbul de gaze (oxigen și dioxid de carbon ).
 Căile respiratorii
Cavitatea nazală este primul segment al căilor respiratorii. Ea este divizată de septul
nazal în două cavități simetrice numite fose nazale. Fosele nazale se află parțial în piramida
nazală care are rol estetic și de protecție.
Faringele,al doilea organ al căilor respiratorii, este un organ cu dublă funcție,
respiratorie și digestivă.
Laringele este situat în partea anterioară a gâtului, sub osul hioid, deasupra traheei,
proeminand sub piele. Are un schelet cartilaginos, format din trei cartilaje neperechi
(cartilajul tiroid, cricoid, epiglotic) și trei perechi (cartilajele aritonoide, corniculate și
cuneiforme) unite între ele prin ligamente sau articulații. La interior este căptușit de o
mucoasă care determină în cavitatea laringelui, patru plici numite corzi vocale două
superioare și două inferioare.
Traheea este un conduct fibro- cartilaginos, întins de la marginea anterioară a
laringelui până la bifurcarea ei în cele două bronhii principale. Este situată anterior de esofag.
Are două segmente: cervical și toracal. Inelele fibrocartilaginoase sunt incomplete posterior,
unde se află o membrană musculafibroelastică, care permite dilatarea esofagului și înaintarea
bolului alimentar în timpul deglutiției. La exterior se află țesut conjunctiv, iar la interior
mucoasa traheală, formată dintr-un epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat, având și celule
care secretă mucus.
Bronhiile principale sunt două conducte fibrocartilaginoase, rezultate din bifurcarea
traheei la locul de bifurcare, în interiorul traheei se află pintenele traheal. Bronhiile principale
ajung la lobul pulmonar prin care pătrund în plămân ramificandu-se și formând astfel
arborele bronșic. Structura bronhiilor este aceiași cu a traheei.

5
 Plămânii reprezintă principalele organe ale aparatului respirator și sunt situați în
cavitatea toracică, deasupra diafragmului. Au forma unor jumătăți de corn secționat de la vârf
spre bază, masa medie a celor doi plămâni este de 1300g. Plămânii prezintă o bază ușor
concavă așezată pe diafragmă și care, prin intermediul diafragmului, la dreapta este în raport
cu lobul drept al ficatului, iar la stânga cu lobul stâng al ficatului, cu fundul stomacului și cu
splina; vârful depășește prima coastă și ajunge la baza gâtului ,fața externă (costală ) vine în
raport cu coastele și spațiile intercostale și prezintă la plămânul drept două fisuri: una oblică și
altă orizontală, iar plămânul stâng numai fisura oblică. Fața internă mediastinală este plană și
prezintă hilul plămânului care este locul de intrare și ieșire al elementelor pediculului
pulmonar (adică bronhia principală, artera și venele pulmonare, arterele și venele bronșice,
nervii vegetativi și vase limfatice).

6
  Structura plămânului este cea a unei glande tubuloacinoase, fiind formată
dintr-un sistem de canale aeriene și dintr-o multitudine de saci. Lobii plămânului drept
(superior, mijlociu, inferior) sunt delimitați de două fisuri, în timp ce lobii plămânului stâng
(superior și inferior), sunt delimitați de o fisură. Fiecare lob este alcătuit din segmente, care
reprezintă unitățiile anatomice, funcționale și clinice ale plămânului. Fiecare segment este
format din lobul, unitățiile morfofuncționale ale plămânilor care au forma piramidei, cu baza
spre suprafața plămânilor, iar vârful suspendat de o bronhie supra- lobulară, îndreptat spre hil.
În jurul lobului se află țesut conjunctiv bogat în fibre elastice, celule conjunctive și celule
macrofage.

7
  Pleura este o membrană seroasă formată din două foițe dintre care una învelește
plămânii la exterior, pătrunde în fisuri, iar cealaltă căptușește pereții cutiei toracice. Cele două
foițe se continuă una cu cealaltă la nivelul pediculului pulmonar. Între cele două foițe se află
cavitatea pleurală,spațiu virtual, în care există presiune negativă cu rol important în mecanica
respirației. Între cele două foițe se găsește foarte puțin lichid seros, care menține umedă
suprafața lor, ușurând alunecarea plămânului în timpul mișcărilor respiratorii. Cavitatea
pleurală poate deveni reală când,în cazuri de boală conține aer (pneumotorax), sânge
(hemotorax) sau puroi (piotorax).
 Arborele bronșic. După pătrunderea bronhiilor principale prin hil în plămân ele
se ramifică în bronhii lobare,care la rândul lor se ramifică în segmentare,se divid de mai multe
ori și dau naștere la bronhiile supralobulare care pătrund prin vârful lobului pulmonar în
interiorul lobului, devenind bronhiile intralobulare. Bronhiile intralobulare se ramifică, la
rândul lor dînd naștere bronhiilor terminale, numite astfel deoarece sunt ultimile ramificații
ale arborelui bronșic, cu rol de a conduce aerul. Bronhiile terminale dau naștere bronhiilor
respiratorii (acinoase) care se continuă cu canalele alveolare, ai căror pereți reprezintă dilatații
în formă de saci alveolari, în care se deschid alveolele.

8
 Totalitatea elementelor care constituie o bronhiolă terminală formează acinul
pulmonar. Epiteliul alveolar, membrana bazală a alveolei, țesuturile conjunctive de sub
ea ,membrana bazală a capilarului și endoteliului capilar formează bariera hematoaeriană care
este străbătută de oxigen și dioxid de carbon.

 Vascularizația plămânilor
Plămânul are o dublă vascularizație :functională și nutritivă.
Vascularizația funcțională realizează schimburile gazoase și este reprezentată de
trunchiul pulmonar și venele pulmonare care alcătuiesc mica circulație. Trunchiul pulmonar
începe cu ventriculul drept, se împarte în artera pulmonară stângă și dreaptă care pătrund în
plămâni prin hilul pulmonar. Ajunsă în plămîn artera urmărește ramificațiile arborelui
bronșic; pătrunzând în lobul pulmonar și se capilarizează în jurul alveolelor pulmonare.

9
 La nivelul acestei rețele capilare dioxidul de carbon este cedat alveolelor și din
alveole pătrunde oxigenul care este preluat de venele pulmonare. Aceste vene părăsesc
plămânul prin hilul pulmonar și duc sângele cu oxigen în atriul stâng,de unde va trece în
ventriculul stâng care îl va împinge prin aortă în tot organismul.
Mediastinul este o regiune topografică limitată lateral de fețele interne ale celor doi
plămâni, inferior de diafragm, anterior de stern, iar posterior de coloana vertebrală toracală și
de către extremitatiile posterioare ale coastelor. În mediastin se găsesc:inima învelită de
pericard , vasele mari, venele cave superioare și inferioare, cele patru vene pulmonare, artera
aortă, trunchiul pulmonar cu ramurile lui, traheea și cele două bronhii principale.

 Respirația reprezintă una din funcțiile esențiale ale organismelor vii în general,
funcție prin care se realizează raportul de oxigen din aerul ambiant până la nivelul celular, în
paralel cu eliminarea în atmosferă a bioxidului de carbon, realizat din metabolismul celular.
Această funcție complexă se realizează cu participarea unor sisteme morfofuncționale în mai
multe etape strâns corelate, într-o strictă succesiune, acestea sunt: ventilație pulmonară,
difuziunea și schimbul de gaze la nivelul membranei alveolo-capilare, transportul gazelor în
sânge și respirație celulară.

10
  Ventilația pulmonară este procesul prin care se realizează circulația alternativă a
aerului între mediu ambiant și alveolele pulmonare, antrenând astfel pătrunderea aerului
bogat în oxigen către alveole și eliminarea bioxidului de carbon către exterior.
 Mișcările respiratorii. Circulația alternativă a aerului se realizează ca urmare a
variațiilor ciclice ale volumului cutiei toracice urmate fidel de mișcarea în același sens a
plămânului care este solidarizat de aceasta prin intermediul foițelor pleurale. Variațiile ciclice
ale volumului aparatului toraco-pulmonar se realizează în cursul a două mișcări de sens opus,
definite ca mișcarea inspiratorie și mișcarea expiratorie.

În timpul mișcării inspiratorii are loc creșterea volumului cutiei toracice și o

creștere a volumului pulmonar. Creșterea volumului cutiei toracice se realizează ca o
consecință a creșterii celor trei diametre ale sale anteroposterior, longitudinal și transversal. O
dată cu creșterea volumului cutiei toracice are loc o expansiune a plămânilor, favorizată de
bogăția fibrelor elastice din structura parenchimului pulmonar și determinată de existența unei
aderențe funcționale între cutia toracică și plămân.
Expansiunea plămânilor și creșterea volumului lor în cursul inspirației au drept
consecințe o scădere a presiunii aerului din interiorul plămânului sub presiune atmosferică
(aproximativ cu 2-3 mm Hg) realizându-se astfel un gradient de presiune datorită căruia aerul
atmosferic pătrunde în interiorul plămânilor. Punerea în mișcare a aparatului toracopulmonar
ca forțele ce iau naștere prin contracția mușchilor respiratorii să depășească o serie de forțe
opozante de sens contrar, generator de însăși particularitatiile structurale ale aparatului toraco-

11
pulmonar. Dintre forțele opozante o deosebită semnificație funcțională o prezintă forțele
elastice, vâscoase, inerțiale.
Mișcarea expiratorie (expirația) reprezintă mișcarea de sens contrar inspirației,în
cursul căreia are loc revenirea la volumul inițial al cutiei toracice și al plămânului. În condiții
de repaus, expirația este un act pasiv ce nu necesită contracția musculaturii respiratorii.
Revenirea cutiei toracice și a plămânului la volumul inițial este consecința refracției
țesuturilor elastice ale aparatului toraco-pulmonar care au fost desprinse în cursul inspirației și
care eliberează sub formă de energie cinetică, energia potențială acumulată. Ca urmare a
scăderii volumului pulmonar în cursul respirației, presiunea aerului va crește peste presiunea
atmosferică (cu 2-3 mm Hg), ceea ce are drept consecință crearea unui gradient de presiune
de-a lungul căreia aerul din plămâni iese către exterior.
 Volumele și capacitățile pulmonare
În cursul mișcărilor ventilatorii, pătrund și ies din plămâni cantități de aer a căror
mărime este în funcție de talia persoanei,de vârstă, de sex, de postură, etc. și a căror
cuantificare poate aduce informații asupra integrității aparatului toraco-pulmonar. Evaluarea
volumelor se face prin spirometrie și mai ales prin spirografie. Spirometria se efectuează cu
ajutorul spirometrelor. Spirometrele sunt de mai multe feluri : spirometre cu apă și spirometre
uscate.
Metoda spirografică utilizează spirograful, un aparat care permite înregistrarea
grafică a volumelor expirate și efectuarea unor succesiuni de mișcări inspiratorii și expiratorii.
În alcătuirea spirografului există o serie de sisteme: sistemul inscriptor este reprezentat de o
perniță care conectată cu clopotul, permite înregistrarea variațiilor de poziție ale acestuia în
funcție de variația volumului de aer introdus. Sistemul de pompe ce dirijează aerul în sens
unic prin spirograf, permițând efectuarea succesivă a mai multor mișcării respiratorii, fără ca
subiectul să inspire sau să expire atmosferă ambiantă. Sistemul de absorbție a dioxidului de
carbon expirat reprezentat de o substanță absorbantă a bdioxidului de carbon. În consecință
aerul pe care îl respiră subiectul va avea o compoziție relativ constantă evitându-se
acumularea bdioxidului de carbon în exces. Sistemul de introducere sub clopot al oxigenului
cu un debit constant înlocuind astfel oxigenul consumat. Se poate observa ca drept urmare a
ventilației volumului de aer curent, penița sistemului inscriptional va trasa un grafic în linii
ascendente (inspir) și descendente (expir).

12
 Prin inspirarea unui volum de aer maximal, la sfârșitul unei inspirații de repaus va
înregistra volumul de rezervă inspiratorie, iar prin efectuarea unei expirații maximale la
sfârșitul unei expirații de repaus vom înregistra volumul de rezervă expiratorie. Volumul
curent (VT) reprezintă volumul de aer care pătrunde în plămâni, în cursul unei inspirații și
unei expirații de repaus, valoarea lui medie la persoanele adulte este de 500 ml. Volumul
inspirator de rezervă (VIR), reprezintă volumul maxim de aer ce poate fi inspirat la sfârșitul
unei inspirații de repaus. Valoarea lui medie la adulți este de 3000 ml. ceea ce reprezintă 60%
din capacitatea vitală. Volumul expirator de rezervă (VER) reprezintă volumul maxim de aer
care poate fi expirat la sfârșitul unei expirații de repaus. Valoarea lui medie la adulți este de
1200ml., adică aproximativ 25% din capacitatea vitală. Volumul rezidual (VR) reprezintă
volumul de aer care rămâne în plămân la sfârșitul unei expirații maximale. Valoarea lui medie
la adulți este de 1300ml ceea ce reprezintă aproximativ 25% din capacitatea vitală.
Capacitatiile pulmonare reprezintă astfel: capacitatea pulmonară totală (CPT), reprezintă
volumul de aer cuprins în plămân la sfârșitul unei inspirații maxime, însumând toate volumele
pulmonare menționate. Valoarea ei variază în funcție de talie sex, vârstă, în medie luându-se
în considerație o valoare de 6000ml.
a. Capacitatea vitală (CV) reprezintă volumul de aer ce poate fi scos din plămân
printr-o expirație forțată efectuată după o inspirație maximă. Ea este egală cu suma a trei
volume pulmonare (VRI) + (VER) +(VT) și are în medie o valoare de aproximativ 4700ml.
reprezentând în jur de 75% din CPT.
b. Capacitatea reziduală funcțională (CRF) reprezintă volumul de aer care rămâne
în plămân la sfârșitul unei expirații de repaus. Valoarea ei se poate obține prin însumarea
VER + VR , ea reprezentând aproximativ 50% din CPT.
c. Capacitatea inspiratorie (CI) reprezintă volumul de aer ce poate fi introdus în
plămân printr-o inspirație maximă care începe la sfârșitul unei expirații de repaus. Valoarea ei
este echivalentă cu suma dintre VT și VER și reprezintă 50% din CPT.
 Debitele ventilatorii
Dacă măsurarea volumelor pulmonare conferă o serie de parametrii statici ce
caracterizează aparatul toraco-pulmonar, pentru obținerea unei informații legate de funcția
ventilatorie se utilizează măsura debitelor ventilatorii. Debitul ventilator de repaus (V)
reprezintă cantitatea de aer ventilat în timp de un minut în condiții de repaus și poate fi obținut

13
prin produsul dintre volumul curent și frecvența oscilației. Debitul ventilator maxim (Vmax)
reprezintă cantitatea de aer maximă ce poate fi ventilată ca urmare a creșterii maximale a
frecvenței și amplitudinii respiratorii,el poate atinge valori de până la 150 l /min. la persoanele
antrenate.
Ventilația alveolară. La sfârșitul unei respirații de repaus, în interiorul plămânilor se
află aproximativ 2500 ml aer din aceștia doar în jur de 2350 ml participă la schimbul de
gaze, aflându-se în interiorul alveolelor (aer alveolar) restul de aproximativ 150 ml este
condus în căile respiratorii la nivelul cărora nu au loc schimburi de gaze, fapt pentru care
acest spațiu a fost numit spațiu mort anatomic. Din cei 500 ml ce pătrund în plămâni în cursul
unei inspirații de repaus, 150 ml vor primi aerul din spațiul mort anatomic, iar restul de 350
ml se adaugă aerului alveolar. Cu alte cuvinte ventilația alveolară (Va) va exprima cantitatea
de aer care pătrunde în plămâni după scăderea volumului spațiului mort anatomic (Vsma) în
timp de un minut.

14
 CAPITOLUL II
ASTMUL BRONȘIC

I. 1. Definiție
Criza de astm bronșic se caracterizează prin dispnee paroxistică
respiratorie,bradipneică datorită bronhospasmului,edemului mucoasei bronsice și a
hipersecreției bronsice.

II. 2. Etiologie
Factori determinanți și predispozanți:
-factori alergici (polen, praf, puful animalelor, alergeni alimentari, medicamentoși)
-factori infecțioși (expunerea la frig, umezeală)
-factori emoționali (stres)

15
 Pentru a se explica modalitatea de producere a fenomenului astmatic au fost elaborate
două teorii:
 Teoria imunoalergică potrivit căreia în astmul bronșic, după pătrunderea
alergenului are loc o reacție între acesta și anticorpi din în țesuturi = reangine = sau anticorp
cutanat sensibilizat al cărui substrat este imunoglobulina E(IgE) elaborate de bronhii,
amigdale, mucoasa nazală, și determină o eliberare de histamine SRS-A(slow reacting
substance of anafilatsis) factorul chemotactic al eozinofilelor, serotonină (elaborate de
trombocite) sub influența factorului de activare plachetor, unele prostaglandine și acetilcolină.
Aceste substanțe produc bronhoconstricție și secreție de mucus. Componența imunoalergica a
astmului bronșic se poate demonstra prin teste de provocare cu acetilcolină corelate cu
valoarea VEMS-ului , teste cutanate sau determinarea IgE prin metoda RAST (radio alergo-
sorbent-test).
 Teoria blocadei beta-adrenergice pleacă de la faptul că în mod normal tonusul
fiziologic al musculaturiii bronșice este menținut de echilibru simpatico și parasimpatic prin
mediatorii chimici respective (catecolaminele, substanțe beta-adrenergice).
Ținând seama de aceste aspecte etiopatogenice, astmul bronșic a fost împărțit în :
- astm bronșic extrinsec (alergic);
- astm bronșic intrinsec (nealergic și infecțios).
Dată fiind multitudinea cauzelor și situațiilor în care apare astmul bronșic, au fost
propuse și alte clasificare mai cuprinzătoare :
- astm bronșic alergic;
- astm bronșic infecțios;
- astm cu altă etiologie(psihic, endocrin,meteorologic,iritativ);
- astm mixt ;
- astm cu etiologie necunoscută.

II. 3. Fiziopatologie
Perturbările funcției pulmonare la copii cu astm bronșic sunt consecința îngustării
căilor aeriene și ca atare, se înscriu în tabloul general al sindromului obstructiv, dar
prezentând ca particularitate variabilitatea externă a parametrilor funcționali, expresie a

16
hipersensibilitatii bronsice. Ca urmare a acestor particularități, tabloul funcțional pulmonar al
astmaticului diferă de cel întâlnit în alte boli cu tulburări obstructive ( BPOC) astfel :
- obstrucția la fluxul de aer nu este continuă, ci intermitentă, perioade în care funcția
respiratorie pulmonară este complet normală;
- durata este foarte variabilă , atât a perioadelor normale-uneori mai multe luni sau chiar ani-
cât și a celor obstructive-de la câteva minute la mai multe luni;
- intensitatea sindromului obstructiv variază la același bolnav, de la tipul obstrucției directe,
cu semne clinice puțin marcate sau nule, până la tabloul destul de grav, atât funcțional cât și
clinic, al insuficienței pulmonare acute prin axifie, datorită ocluziei cu dopuri de mucus a
căilor aeriene întâlnite în starea de rău astmatic;
- sediul obstrucției (centrală sau periferică) variază nu numai de la bolnav la bolnav, ci
chiar la același astmatic, de la un episod la altul;
- mecanismul de producere a obstrucției nu este întotdeauna același(spasmul
mușchiului neted, secreții mucoase acumulate în lumen) și poate varia nu numai de la bolnav
la bolnav, dar și la același subiect de la un subiect la altul;
- hipersensibilitatea bronșică-factorul patogenic al acestei “ multiple variabilitati ” -nu se
produce întotdeauna la același bolnav, obstrucția poate fi uneori provocată de interacțiunea
antigen anticorp, alteori de o afecțiune inflamatorie a căilor respiratorii, de inhalarea unui
poluant precum bioxidul de sulf.

II. 4. Simptomatologie
La început, crizele sunt tipice, cu început și sfârșit brusc, cu intervale libere ; mai
târziu, în intervalele dintre crize, apar semnele bronșitei cornice și ale emfizemului, cu
dispnee mai mult sau mai puțin evidentă. Criza apare în a doua jumătate a nopții, de obicei
brutal, cu dispnee și neliniște, prurit și hipersecreție ; alteori e anunțată de prodroame
( strănut, lăcrimare, prurit al pleoapelor, cefalee ).
Dispneea devine paroxistică, bradipneică, cu expirație prelungită și șuierătoare.
Bolnavul rămâne la pat sau aleargă la fereastră, pradă setei de aer. De obicei stă în poziție
șezândă, cu capul pe spate și sprijinit în mâini, nările dilatate, jugulare turgescente. În timpul
crizei, toracele e imobil, în inspirație forțată.

17
 La sfârșitul crizei, apare tusea uscată, chinuitoare ( deoarece expulzarea secrețiilor se
face cu dificultate ), cu spută vâscoasă, albicioasă ( perlată ). Criza se termină în câteva
minute sau ore, spontan sau sub influența tratamentului.

II. 5. Diagnostic paraclinic

Diagnosticul astmului se bazează pe istoricul bolii, examinarea fizică și teste
funcționale pulmonare simple, așa cum este spirometria. Diagnosticul la sugari și copiii mici
este deseori foarte dificil. Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale altor afecțiuni, cum ar fi
infecția cu virusul sincitial respirator, inflamații ale plămânului, sinusurilor (sinuzite) sau ale
căilor aeriene mici (bronșiolite). La aceste vârste spirometria este impracticabilă, ceea ce face
ca diagnosticul să se facă doar pe baza simptomelor. Episoadele repetate de wheezing sunt
cheia simptomatologiei la copiii astmatici. Cu toate acestea, astmul nu este afecțiunea cea mai
frecventă care poate cauza acestor episoade, însă dacă copilul prezintă wheezing frecvent, el
ar trebui investigat, mai ales dacă sunt prezente și tusea și dispneea.

18
 Pentru ca medicul specialist să poată diagnostica un copil cu astm, acesta trebuie să
verifice existența unor factori asociați cu boala cum ar fi:
- peste 3 episoade de wheezing pe an, cu o durată mai mare de o zi și care afectează somnul
- părinți cu istoric de astm și dermatită atopică sau două din următoarele trei simptome:
wheezing care nu e asociat cu răceala, fânul (rinită alergică), număr mare de eozinofile (tip de
celule albe sangvine prezente în număr mare în boli alergice).
 Teste pulmonare funcționale :
a. Spirometria : este cel mai frecvent test folosit pentru diagnosticul astmului
bronșic la copii; cu ajutorul ei se măsoară cât de repede aerul este inspirat și expirat, în și
respectiv afară din plămâni și cantitatea de aer inspirată (introdusă) și expirată (eliminată) în
și din plămâni; acest test îi este de ajutor medicului specialist pentru a stabili dacă fluxul de
aer mobilizat în și din plămâni este scăzut din cauza inflamației bronhiilor și dacă diametrul
căilor aeriene inflamate poate reveni la normal după administrarea de medicamente specifice;
este recomandat să se efectueze această explorare la intervale de cel puțin 1-2 ani de la
începerea tratamentului astmului bronșic.

Spirometrul

19
 b. Există un nou test utilizat pentru a urmări un bolnav astmatic. El se numește testul
oxidului nitric sistemic. Se măsoară valoarea oxidului nitric din aerul expirat, iar o scădere a
acestei valori sugerează că tratamentul reduce inflamația caracteristică bolii.
 Teste pentru identificarea factorului declanșator al crizei de astm bronșic
În cazul în care copilul are astm bronșic persistent și se află sub tratament zilnic, este
important ca medicul specialist să știe dacă există o expunere la alergeni ce pot determina o
reacție alergică. Testele alergice includ:

a. Teste cutanate: pielea de pe spate sau de pe mâini se înțeapă și se întroduc una sau
mai multe doze mici de alergeni; se măsoară gradul umflăturii și al înroșirii tegumentului la
nivelul înțepăturii, pentru a determina care alergen a cauzat reacția alergică; testele cutanate
sunt rapide, ușoare și relativ sigure, ele sunt necesare atunci când se consideră necesară
administrarea de vaccinuri antialergice (imunoterapie).

b. Testul RAST, în care este prelevată o probă din sângele venos și testată pentru
anticorpii IgE care sunt produși ca răspuns la un anumit tip de alergie; RAST poate fi efectuat
împreună cu sau în locul testelor cutanate alergice; pentru măsurarea nivelului de IgE se poate
folosi și testul ELISA.
Se pot efectua și alte tipuri de teste pentru a face diferența între astmul bronșic și alte
afecțiuni cum sunt sinuzitele, polipii nazali, boala de reflux gastro-esofagian.

20
 II. 6. Diagnostic diferențial
Diagnosticul diferențial al crizei de astm bronșic trebuie făcut cu :
 Patologie tumorală ORL/corpi străini (stridor laringian)
 BPOC,
 Bronşiolite acute
 Pneumotorax
În practica medicală este foarte importantă deosebirea dintre astmul bronșic în
criză și astmul cardiac ca expresie a insuficienței ventriculare stângi, ale căror caracteristice le
redă în mod sintetic :
CRIZA DE ASTM BRONȘIC ASTMUL CARDIAC
-apare la orice vârstă(dar mai ales la copii, -apare mai ales după 50 de ani
tineri, adulți)
-dispnee expiratorie șuierătoare cu bradipnee -dispnee cu tahipnee
-accese frecvente în trecut -rare accese in trecut
-antecedente alergice -antecedente cardiovasculare (HTA) sau
renale,cardiopatie ischemică,valvulopatii
-anxietate -teamă de moarte iminentă
-examen pulmonar: raluri sibilante și - examen pulmonar: raluri umede ce urcă de
ronflante,expirație prelungită,Wheezing, la bază spre vârf
hipersensibilitate pulmonară
-examen cardiac clinic normal -examen cardiac semne de leziune
cardiovasculară (valvulopatii,HTA)

Această diferență trebuie stabilită deoarece tratamentul care trebuie aplicat de urgență
este diferit : în criza de astm bronșic , simpaticomimeticele(adrenalină și derivații săi) au efect
foarte bun, pe când în astmul cardiac ( de exemplu prin HTA) au efect foarte rău. Morfina are
efect salutar în astmul cardiac, dar este foarte dăunătoare în astmul bronșic.

II. 7. Evoluție. Prognostic

Astmul bronșic este o afecțiune cu tendință spre cronicizare și cu o evoluție
imprevizibilă îndelungată. Vindecarea este rară(posibilă în astmul infantil, alergic sau

21
profesional, după o infecție virală ). Boala poate să rămână ca un astm cu accese intermitente,
să devină un astm cronic sau stare de rău astmatic.
Diagnosticul se bazează pe crizele de dispnee paroxistică expiratorie, eozinofilie și
antecedente alergice.

II. 8. Complicații
Complicațiile cele mai frecevente sunt :
- starea de rău astmatic sau astmul acut grav;
- aspergiloză bronhopulmonară alergică;
- pneumotoraxul spontan
- astmul combinat cu bronșită cronică sau astmul infectat, cu disfuncție ventilatorie severă
poate evolua spre insuficiență respiratorie sau tahiaritmii ventriculare, agravate de factorii
iatrogeni;
- bronșite acute și cronice;
- pneumonii;
- bronsiectazii;
- emfizemul pulmonar (cea mai importantă dintre complicații care duce cu timpul la
insuficiență cardiacă).

II. 9. Tratament
Astmul bronșic răspunde la o gamă largă de preparate și proceduri. Măsurile
preventive sunt foarte importante. Tratamentul are în vedere :
 Educația bolnavului și a familiei acestuia și furnizarea de informații cât mai
complete pe care să le folosească în îngrijirea sa(terapie corectă și controlată), observarea
condițiilor de exacerbare a bolii pentru a le înlătura, urmărirea semnelor clinice de exacerbare
și agravare , cunoașterea tipurilor de medicamente, folosirea acestora în situațiile agravante.
 Controlul mediului înconjurător - cunoașterea, evitarea și înlăturarea agenților
sensibilizanți din mediu, în special alergenii (medicație, substanțe chimice).
Chimioprofilaxia recidivelor bronsice se realizează cu TETRACICLINĂ 1 gr/zi,
obținându-se rezultate foarte bune și cu BISEPTOL 0,5 gr. seara, în lunile de iarnă.

22
 Inhaloterapia (aerosoloterapia) este indispensabilă în anumite forme. Se practică
două, patru inhalații pe ședința , uneori mai multe, dar fără a abuza. Metoda comportă și
anumite riscuri, în special inhalarea de diferiți germeni, ceea ce impune folosirea strict
personală și păstrarea în stare de sterilitate a aparatului.

Tratamentul crizei de astm bronșic are ca obiectiv principal combaterea

bronhospasmului prin medicație bronhodilatatoare :
a. Medicamentele agoniste beta-adrenergice - beta-adrenergicele sunt derivați ai
adrenalinei. Atât adrenalina, cât și efedrina, datorită efectelor secundare pe care provoacă
(tahicardie) , sunt practic neutilizabile. Din generația a doua se folosesc : Izoprenalina,
Alupent.Superiorii acestora sunt derivați din generația a treia: Fenoterol (Berotec),
Salbutamol(Fentolin și Sultanol), Terbutalina (Bricanyl), Metoproterenol, Albuterol, a căror
durată medie de acțiune este de 4-6 ore. Se folosesc de regulă pe cale inhalatorie(spray).
Dozajul corect (4x2 inhalații pe zi) este practic lipsit de reacții adverse cardiovasculare. Ca
reacții adverse după supradozaj pot apărea tremurături, nervozitate, palpitații, tahicardie și

23
creșterea debitului cardiac și a tensiunii arteriale. Aceste manifestări dispar spontan prin
reducerea dozei.
b. Metilxantinele care au efect bronhodilatator mai slab, dintre ele se folosește
Teofilina și derivații săi, Miofilina și Aminofilina pe cale orală (au slabă acțiune) și pe cale
I.V.(au acțiune mai bună) sau ca aerosoli. Rezultatele sunt inferioare beta-adrenergicelor sau
colinergicelor.
c. Medicamente anticolinergice ca Atropina (care este cap de serie al
bronhodilatatoarelor) sau Stramonium. În practică s-a impus preparatul Atrovent care nu are
efecte le secundare ale Atropinei.Rezultatele sunt inferioare beta-adrenergicelor. Asocierea
Atroventului cu un beta-adrenergic (Berotec sau Ventolin) realizează efecte sinergice
superioare fiecărui preparat în parte.
d. Medicația antiinflamatorie :
- Cromoglicatul disodic (Intal, Lomudal) este un antiinflamator nonsteroidian inhalator, se
folosește în special în prevenirea acceselor astmatice și se bucură de mare credit, deși nu este
un bronhodilatator. Se administrează înaintea expunerii la alergenul cauzal cu tuboinhalatorul
de mână 4 capsule/zi (20mg capsulă) la 4-6 ore, sau sub formă de soluție pentru aerosoli. În
prezent se mai aplică o terapie alternativă - Ketotifenul (Zaditen) și Methotrexatul .
- Zaditenul (Ketotifenul) are tot efec preventiv și este administrat sub formă de pilule , oral, 1
mg dimineața și seara.
 O metodă utilă pentru fluidificarea secrețiilor bronsice este hidratarea
bolnavului. Umidificarea mucoasei bronsice se realizează în condiții bune cu aerosoli calzi de
apă distilată. Bolnavii trebuie să consume multe lichide, în special seara, pentru a preveni
uscarea secreției bronsice în timpul nopții. Metoda are importanță deosebită la bolnavii gravi,
la care bronhiile mici se pot optura cu dopuri de secreții vâscoase. Se pot folosi și infuzii de
plante medicinale.
 Kineziterapia (cultura fizică terapeută, gimnastică respiratorie) . Se urmărește
dezvoltarea respirației abdominale sau diafragmatice care este mai economicoasă decât cea
toracică.
 Terapia ocupațională se bazează pe obținerea unor efecte terapeutice prin
exercitarea unor ocupații sau profesii cât mai adecvate capacității funcționale și dorinței
bolnavului .

24
  Cura balneara în special la Govora, Slănic Prahova.
 Speleoterapia practicată în saline, realizează efecte favorabile prin atmosferă
locală, saturată în vapori de apă, săracă în particule în suspensie, cu concentrație mai mare de
Ca. Acționează spasmolitic și expectorant.
 Climoterapia , la munte sau la mare are efecte favorabile datorită numărului
redus de alergeni din atmosferă.
 Imunoterapia (hipersensibilizarea specifică). Se administrează pe cale
subcutanată doze subclinice , progresive, crescânde din alergenul în cauză. Este indicată când
alergenul este bine dovedit și face parte din alergenele imposibil de înlăturat (polenul, praful
de cameră, unii alergeni profesionali ca : făina, praful de cereale, păr de animale ). Se produc
astfel anticorpi circulanți (anticorpi blocanți) care neutralizează antigenele care pătrund
ulterior în organism, evitând astfel contactul cu anticorpii fixați pe celule. Hipersensibilizarea
specifică are valoare mare în febra de fân , astm bronșic. Acționează prin producerea de
anticorpi blocanți , scăderea eliberării de histamină și reducerea formării de IgE.
e. Corticoterapia (corticosteroizii) este tratamentul cel mai eficace, dar datorită
riscurilor rămâne o terapie de impas . Se folosesc : Prednison 1 tb./zi (5 mg), Superprendnol 1
tb./zi (o,5mg), produse retard : Celestone, Kenelog. În tratamentul corticoterapic doza totală
trebuie administrată dimineața, fiind preferabil tratamentul discontinuu (la 2-3 zile) și
corticotetarpia retard sau în aerosoli. În general, corticoterapia trebuie rezervată formelor
grave. În stările de rău astmatic și în crizele severe de astm se poate recurge la administrarea
intravenoasă de hidrocortizon (1-2 fiole) 2 mg/kg ca un bonus (dizolvant) inițial, urmat de
perfuzie-0,5 /kg/oră pentru 24-36 ore; sau hidrocortizon 4mg/kg I.V. ca doză de încărcare ,
urmată de administrarea a 3 mg/kg la 6 ore pentru următoarele 24-48 ore sau 15-20 mg
Metilprednisolon I.V. la 6 ore. După 24-36 ore, odată cu reducerea fenomenelor obstructive se
trece la administrarea de corticosteroizi pe cale orală, în doze de 40-60 mg Prednison pe zi în
două prize cu reducerea treptată a dozei. Tratamentul oral trebuie înlocuit în scurt timp cu
glucocorticoizi administrați pe cale inhalatorie. Corticosteroizii inhalatori se administrează de
două ori pe zi, sau în astmul instabil de patru ori pe zi.
f. Antibiotice (se evită Penicilana, fiind alergizanta ); de preferința Oxacilină,
Tetraciclina, prin prezența semnelor de infecție. În practică se începe tratamentul
antiinfecțios cu Tetraciclină 2g/zi. Biseptolul este uneori util(2 comprimate la 12 ore).

25
Tratamentul durează 7 zile (terapie de atac) și se continuă 2-3 săptămâni cu Septrin 1g/zi,
Doxacilina (Vibramicin), expectorante și mucolitice (Bisolvon, Mucosolvin) în crize și
suprainfectii, sedative slabe(Bromoval, Nervocalm) , oxigen în crizele cu polipnee.
g. Măsurile profilactice vor fi aplicate întotdeauna : evitarea mediului alergizant și a
substanțelor iritante bronsice-tutun, alcool.
În crizele rare și de intensitate redusă se poate administra Miofilin, i.v. 1-2 fiole/zi,
uneori simpaticomimetice : Berotec, Alupent, în pulverizații. În tratamentul astmului bronșic
antitusivele nu se administrează decât în cazuri deosebite; sunt prescrise Morfină, opiaceele,
tranchilizantele și neurolipticele; se combate abuzul de simpaticomimetice ( induc astmul
drogaților) și de medicamente alergizante(Penicilină).

26
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA ȘI

TRATAREA COPILULUI CU ASTM BRONȘIC

III. 1. Internarea copilului și asigurarea condițiilor de spitalizare

Spitalul este o instituție sanitară destinată îngrijirii bolnavilor și organizată pentru
servicii permanente. În spital se internează bolnavii în stare gravă care necesită o îngrijire și
supraveghere permanentă și o atenție deosebită din partea asistentei medicale.
Spitalul cuprinde următoarele părți componente funcționale :
- serviciul de primire unde începe pregătirea psihică a copilului și familiei acestuia. El este
primit cu zâmbetul pe buze și cu cuvinte de încurajare, esențială fiind cucerirea încrederii
copilului și familiei în profesionalismul cadrelor sanitare. Copilul va fi dezbrăcat și examinat.
- prelucrări sanitare - aici se face deparazitarea și îmbăierea copilului, după care acesta va fi
îmbrăcat în lenjerie curată și condus pe secția cu paturi ( pediatrie )
- secția cu paturi este partea componentă a spitalului înzestrată cu paturi și sală de tratamente,
unde se asigură asistența corespunzătoare a bolnavilor spitalizați.
După ce medicul hotărăște internarea copilului, asistentul completează biletul de
internare, foaia de observație și trece datele pacientului în registrul de internări.
Copilul este condus de asistent în salonul prealabil hotărât de către medic. Salonul se
alege în funcție de starea copilului (diagnostic, gravitatea și stadiul bolii) și sex. Asistentul
conduce copilul în salon, îl ajută să-și aranjeze obiectele personale în noptieră și să se
instaleze comod și în poziția indicată de medic în pat.
Se vor asigură condițiile de mediu necesare ameliorării și vindecării bolii. Pentru a
crea un mediu de securitate și confort și pentru a diminua factorii de stres este indicat ca

27
saloanele să aibă o capacitate de 4 , maxim 6 paturi cu o temperatură de 18-20°C să fie curate,
liniștite și bine aerisite cu aer umidificat.
Asistentul va completa o anexa la foaia de alimentație pe care o va trimite la blocul
alimentar, astfel noul pacient va primi alimentația necesară încă în prima zi de internare.
Asistentul observă și este obligat să consemneze aspectul general, înălțimea,
greutatea, vârsta, aspectul tegumentelor și mucoaselor, faciesul și starea psihică a copilului. El
va urmării necesitățile pacientului, manifestările de dependența în vederea satisfacerii
acestora. Se vor nota datele privind antecedentele familiale, chirurgicale și patologice ale
pacientului.

III. 2. Observarea poziției copilului în pat

La bolnavii astmatici și în criză, poziția în pat e forțată, determinată de afecțiunea de
bază. La majoritatea afecțiunilor de bază cea mai convenabilă pentru bolnav e cea
semisezanda. Acest lucru nu trebuie forțat și dacă starea bolnavului nu contrazice, alegerea
pozititei trebuie lăsată la alegerea lui. În toate cazurile însă el va fi îndemnat să-și schimbe
poziția cât mai des pentru a evita complicațiile hipostatice.
Poziția șezând luată de copil în pat sau la marginea patului în cursul acceselor de astm
bronșic, trebuie făcută cât mai comodă cu ajutorul anexelor sau sprijinindu-l în brațe.
Starea de rău astmatic e stadiul clinic cel mai grav al astmului bronșic. Se manifestă
printr-un sindrom de asfixie și de aceea echipa de îngrijire trebuie să urmărească fiecare pas
pentru combaterea complicațiilor grave care pot duce la moartea bolnavului. Copilului i se va
explica că poziția șezând de la marginea patului, cu toracele împins înainte, cu mâinile pe
lângă corp, favorizează o bună oxigenare, deoarece el are impresia că se sufocă. Tot printr-o
bună oxigenare se combate cianoza tegumentelor, prezentă în starea de rău astmatic.
Poziția copilului trădează nu numai o anumită stare patologică, ci și gradul de
severitate a îmbolnăvirii. Astfel dacă într-o îmbolnăvire ușoară copilul rămâne activ, într-una
gravă întâlnim poziție pasivă ( musculature fără tonicitate, absența mișcărilor active ).
Expresia feței poate traduce unele stări ca : anexitate, durere, anorexie, deprimare.Ea se
manifestă în funcție de starea generală a bolnavului, și de aceea, expresia feței trebuie
urmărită permanent.

28
 La astmatici faciesul exprimă spaimă și sete de aer ( bolnavul are senzație de
asfixiere). Ei stau cu gura întredeschisă, sunt cianotici la față, tegumentele sunt palide,
cenușii, acoperite de transpirații reci.

III. 3. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

Una dintre cele mai importante sarcini ale asistentei e supravegherea funcțiilor vitale
și vegetative și noatarea acestora în foaia de observație, iar în cazul modificării bruște a
acestora se anunță medicul. Modificările funcțiilor vitale reflectă starea generală a bolnavului,
precum și evoluția boli. În cazul astmului bronșic, accentul cade pe urmărirea respirației.
Mișcările respiratorii la omul sănătos sunt simetrice și ritmice, iar frecvența normală
a respirației e de 16-18 resp/min., putând însă varia după vârstă și sex. Bolnavii de astm
bronșic au o respirație ce se caracterizează printr-o inspirație normală urmată de o expirație
grea, forțată, zgomotoasă, wheezing ( respirație șuierătoare ), deci o bradipnee expiratorie ce
apare de obicei, paroxistic.
Tulburări respiratorii vor constitui un indice important în stabilirea diagnosticului și
aprecierea evoluției bolii. Ajută să recunoaștem precoce, eventualele complicații și la
formularea unui prognostic. Din acest motiv, e foarte important ca asistenta să urmărească și
să noteze respirația pacientului în foaia de temperature cât mai precis. Pe foaia de temperatură
notarea respirației se face cu un pix verde unindu-se apoi cu valoarea anterioară. Curba
respiratorie se obține prin unirea valorilor obținute la fiecare măsurătoare, dimineața și seara.
Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotește o resp/min. Asistenta
medicală va urmării inspirațiile timp de 1 minut.
Expectorația reprezintă eliminarea sputei de pe căile respiratorii, sputa fiind totalitatea
substanțelor ce se elimină din bronhii în timpul tusei.
Astmul bronșic este, de obicei, de tuse productivă, sputa provenind și de la unele
infecții bronsice. În astm, sputa are un aspect mucopurulent, e aderentă la peretele bronhiilor,
are o culoare albicioasă, arată și are denumirea de "spută perlată" .
Temperatura corpului în condiții fiziologice are valoarea de 36-37 grade C, cu mici
variații zilnice între 0,5 – 1 grad C și e rezultatul proceselor oxidative din organism numite și
termogeneză. Aprecierea exactă a temperaturii corpului se face cu ajutorul termometrului.

29
 Astmul bronșic e însoțit frecvent de infecții ale căilor respiratorii și astfel pot să apară
stări febrile. Notarea pe foaia de temperatură se face cu un punct albastru ; pentru fiecare linie
orizontală a foii de temperatură corespund 2 diviziunii de grad.
Tensiunea arterială reprezintă presiunea pe care sângele circulant o exercită asupra
pereților arteriali. Este determinată de forța de contracție a inimii, de rezistența întâmpinată de
sânge în artere, fiind dată de elasticitatea și calibrul sistemului vascular și de vâscozitatea
sângelui. Valorile normale ale tensiuni arteriale la un adult sănătos sunt : 115-140 mm Hg
maximă sau sistolică, și 75-90 mm Hg minimă sau diastolică.
În cazul astmului bronșic variații patologice ale tensiuni arteriale apar numai în cadrul
anoxiei, când tensiunea are tendință la creștere. Pe foaia de temperatură notarea se face grafic
sau cifric cu culoare roșie sau albastră. Notarea grafică a tensiuni arteriale se face astfel :
pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotește 10 mm Hg ; se hașurează
pătratele foii de temperature corespunzătoare valorilor obținute.
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan osos.
Pulsul e sincron cu sistolele ventriculare. Valoarea normală a pulsului e între 60-80
pulsații/minut, înregistrând mici variații după vârsta, sexul și înălțimea individului. Asistenta
are sarcina să noteze pulsul pacientului în foaia de temperatură de mai multe ori pe zi. Pulsul
se noateaza cu un punct roșu pe linia corespunzătoare numărului de pulsații. Pentru obținerea
graficului măsurarea pulsului se face dimineața și seară, punctele obținute unindu-se printro
linie roșie. Fiecare linie orizontală a foii de temperature corespunde la 4 pulsații/minut.
Diureza e cantitatea de urină eliminată pe perioada de 24 ore ; prin urină se elimină
din organism substanțe toxice provenite din metabolism. Cantitatea normală emisă variază
între 1200-1800 ml/zi și densitatea normală între 1015-1025. Astmatici pot să aibă o ușoară
scădere a diurezei datorită transpirațiilor abundente care se asociază cu crizele de astm
bronșic.
Prin scaun se elimină substanțele rămase pe tubul digestive după ingestia alimentelor.
Omul sănătos are zilnic un scaun. Datorită inactivității și imobilizării la pat bolnavii astmatici
acuză uneori o constipație trecătoare.

30
 III. 4. Alimentația copilului cu astm bronșic
Copii cu crize ușoare de astm se pot alimenta singuri, în schimb copii cu stare de rău
astmatic necesită ajutor.
Alimentația activă se face în sala de mese sau în salon pe o masă sau la pat. Un rol al
asistentei medicale e supravegherea alimentației bolnavului. La servirea mesei bolnavul e
încurajat, i se explică importanța nutriției în procesul de vindecare.
Pacienții cu astm bronșic primesc un aport mărit de lichide, luând în considerație
pierderile de lichide prin expectorație și prin transpirație abundentă din cauza respirației
îngreunate. Copii primesc o atenție deosebită din puncte de vedere al bilanțului hidric, ei fiind
dispuși la o deshidratare mai rapidă.
Se vor evita alimentele posibil alergizante și în cazul în care primesc tratament cu
antiinflamatoare steroidiene de tip Prednison, se prescrie regim desodat. Alimentele permise
pentru consum la bolnavul cu astm bronșic sunt :
- legume diferite
- preparate cu cantități mici de grăsime neprajita
- fructe crude, compoturi
- supe de legume
- pâine neagră
- lapte proaspăt când nu determină manifestări alergice
Alimentele interzise sunt :
- carnea, peștele
- laptele fermentat
- fainoasele
- ouăle
Mesele vor fi fracționate în cantități mici și dese.Pacienții cu astm alergic vor avea un
regim hipoproteic, hipoglucidic, normoglucidic, îmbogățit cu minerale și vitamine.

III. 5. Administrarea medicamentelor

În cazul unei crize de astm, copilul va fi adus în poziție semisezanda pentru a ușura
respirația, apoi i se administrează medicația indicată de medic și este supravegheat până la
terminarea accesului.

31
 Tratamentul cu aerosoli e indispensabil în anumite forme. Se practică 2-4 inhalații pe
ședință, uneori mai mult dar fără a abuza. Principalele bronhodilatatoare folosite sunt :
1.Beta - adrenergicele - derivații ai adrenalinei, care din cauza efectelor secundare nu
mai e utilizată astăzi.Din generația a doua se folosesc : Izoprenalina ( Aludrin ) și
Ociprenalina ( Alupent, Astmopent ) ;
Superiori acestora sunt derivații din generația a treia : Terbutalinul ( Bricanyl ),
Fenoterolul ( Berotec ), Salbutamolul ( Ventolin și Sultanol ) și Clenbuterolul (Spiropent).
Sunt folosiți cu precădere în aerosoli dozați. Dozajul correct ( 4x2 inhalații / zi ) este practice
lipsit de efecte adverse cardiovasculare. Cele sub formă de spray dozat sunt de întrebuințare
curentă. S-a încercat și prepararea tabletelor de Ociprenalina, Salbutamol și Terbutalina.
Preparatul Ventolin ( Salbutamol ) pare cel mai util. Ca reacții adverse după supradozaj, pot
apărea : tremurături, nervozitate, palpitații, tahicardie, creșterea debitului cardiac și a tensiunii
arteriale. Aceste manifestări disapar spontan prin reducerea dozei.
2. Anticolinergice - Atrovent ; rezultatele sunt inferioare beta-adrenergicelor.
3. Xantine - Teofilina și derivații săi, Miofilin, Aminofilin și Runidural. Au slabă
acțiune pe cale orală și mai bună acțiune pe cale iv sau ca aerosoli.
Corticoterapia e tratamentul cel mai eficace , dar datorită riscurilor, rămâne o terapie
de impas. Se folosesc Prednison - 1 tabletă/zi, 5 mig ; Supepredanol - 1 tabletă/zi (0,5
mg/tabletă ); Superprednol - 1 tabletă/zi (0,5 mg/tabletă ) ; produse retard - Celestone ,
Kenalog, Synachten - retard - 1 mg la 7-15 zile, sub protecție de alkaline, calciu, K. . În
general, corticoterapia trebuie rezervată formelor grave ; tratamentul continuu se va
temporiza, se vor folosi doze minime ( 30 mg Prednison /zi - tratament de atac ; 5 mg/zi
tratament de întreținere ).
Se mai folosesc antibioticele, de preferința Oxacilină, Cloxacilină, Tetraciclină, în
prezența semnelor de infecție ; expectorante și mucolitice ( Bisolvon, Mucosolvin) - în crize și
suprainfecție ; sedative slabe ( Bromoval, Nervocaliu ) ; oxigen - în crizele cu polipnee.
Tratamentul în starea de rău astmatic :
Se administrează hemisuccinat de hidrocortizou în doză inițială de 25-100 mg iv,
urmat de perfuzii cu 200-400 mg în 24 h, în soluție de glucoză 5 % ,2-3 l / 24 h.
Tratamentul parenteral trebuie să fie cât mai scurt, urmărindu-se scoaterea bolnavului
din criză. ACTH ( 24-100 U / 24 h ) este superior, dar poate da accidente alergice. Ca doză de

32
întreținere 5-10 mg Prednison, cu tratament de protecție, antiacide, regim desodat. Se
administrează de la început antibiotice ( nu Penicilină, fiind alergizantă ), fluidifiante,
diuretice, oxigen și în cazuri deosebite de grave, se indică bronhoaspirație, respirație asistată.
În tratamentul astmului bronșic, antitusivele nu se administrează decât în cazuri
deosebite ; sunt interzise morfina, opiaceele, tranchilizantele, neurolepticele ; se combat
abuzul de simpaticomimetice și de medicamente alergizante ( Penicilină).

III. 6. Profilaxia bolii.

Profilaxia trebuie făcută în cazul copiilor născuți din părinți astmatici pentru că aceste
persoane prezintă un risc crescut prin teren și susceptibilitate mare de a face astm bronșic.
Această profilaxie primară este utilă înainte de apariția simptomelor bolii.
Profilaxia secundară sau cauzată presupune prevenirea expunerii la alergeni ; e o
măsură mai mult terapeutică, însă numai pentru unii alergeni, mai ales pentru cei
profesionali : făină, medicamente, păr de animale, alimente.
Alergia la parful de casă poate fi ameliorate printr-o serie de măsuri profilactice :
- curățarea cu aspiratorul și aerisirea locuinței
- ștergerea prafului cu cârpe umede
- curățarea covoarelor cât mai des posibil
- indepartatea animalelor de casă
- combaterea igrasiei
În cazuri extreme însă cea mai bună metodă de profilaxie e schimbarea locuinței sau a
locului de muncă.
O măsură preventivă ce vizează hipereactivitatea bronșică a astmaticului e evitarea
expunerii la diverși factori care pot influența negativ evoluția bolii : fumatul, fumul de țigară,
ceață, iritanți ai mucoasei nazale, schimbări bruște de temperatură.
În astmul profesional, pe lângă măsuri directe de reducere a alergenilor la locul de
muncă sunt obligatorii :
- examenul medical la angajare pentru a-i îndepărta pe subiecții cu boli bronhopulmonare
existente și pe cei cu răspuns corect la alergeni.

33
- examenul medical periodic al mucitorilor în vederea depistării celor sensibilizați și cu o
boală în stadiul cât mai precoce pentru tratarea, urmărirea și eventual schimbarea locului de
muncă.
Profilaxia terțiară se face odată ce s-a instalat boala și are ca scop evitarea apariției
complicațiilor. Pacientul e sfătuit să urmărească indicațiile medicului, să evite expunerea la
frig, umeaeala și să trateze precoce toate infecțiile respiratorii, să evite emoțiile puternice și să
revină la controale periodice de specialitate.

III. 7. Externarea copilului

Momentul în care copilul s-a vindecat și rupe contactul cu spitalul și personalul
medical se numește externare. Externarea se face pe baza biletului de externare semnat și
parafat de către medicul care a îngrijit pacientul.
Imediat după externare începe perioada de covalescență în care pacientul trebuie să
continue o perioadă tratamentul pentru vindecarea completă.
Medicul și asistenta de îngrijire sfătuiesc pacientul în privința regimului de viață,
făcându-se educația pentru sănătate, foarte importantă în viitoarul pacientului.

34
 CAPITOLUL IV

PLANURI DE ÎNGRIJIRE A COPILULUI CU ASTM BRONȘIC

 Cazul I
Culegerea datelor :
Numele și prenumele: B. G.
Vârsta : 2 ani
Sex : feminin
Domiciliu : Tg-Jiu
Naționalitate : românǎ Ž
Religie: ortodoxǎŽ
Condiții de viațǎ : condiții bune de locuit
Greutate - 12 kg
Anamneză :
A.H.C. - nesemnificative
A.P.F. - nesemnificative
A.P.P. - diagnosticata cu astm bronșic în urmă cu 1 an
Motivele internării :
- dispnee expiratorie prelungită
- tuse cu expectorație mucoasă
- anxietate
- transpirații
- R = 25 r/min ; TA = 120/80 mm Hg ; P= 70b/min ; T= 36,2.
Istoricul bolii
Pacienta B.G. în vârstă de 2 ani este adusă de părinți la UPU prezentând : dispnee
expiratorie prelungită, tuse cu expectorație mucoasă, anxietate,transpirații. Pacienta este

35
cunoscută cu astm bronșic pentru care urmează tratament ambulator. Prezintă criză severă de
bronhospasm. Se internează pentru investigații și tratament de specialitate.
Diagnostic la internare : Astm bronșic în criză
Data internării : 10.02.2019
Data externării : 20.02.2019
Investigații paraclinice
EKG – normal
Rx pulmonar – hiperinflație pulmonară,
Spirometrie – disfuncție ventilatorie mixtă

Investigații
1. VSH = 18mm/h
2.HLG – Hb = 13,4%
             - L =9100/mm cub
3. TGO = 6 U.I.
4. TGP = 8 U.I.
5. Glicemie = 95 mg %

Tratament
Ampicilină 500 mg 1 fl la 12 ore
Ser fiziologic flacon 250 ml
Gentamicină 40 1 ml fiolă / 12 h
Humex sirop 75 1 lg / zi
Panadol 75 1 la 8 ore
Paracetamol sup 250 mg 1 la nevoie

36
 Plan de nursing :
Diagnostic de nursing
1. Risc de bronhospasm,
de disconfort datorat
dispneei expiratorii
prelungite.
2. Risc de degajare
ineficientă a căilor
respiratorii manifestată
prin respirație dificilă pe
nas.
3. Risc de anxietate
datorat dispneei și
mediului spitalicesc
1. Risc de disconfort
datorat dispneei
expiratorii prelungite
Obiective: Intervențiile asistentei medicale autonome și Evaluare:
delegate :
1. Dezobstruarea căilor 1. Repaus la pat al bolnavei în cameră bine 1. Disconfortul s-a redus.
respiratorii aerisită și umidificată 2. Pacienta respiră bine pe
2. Repus medical 2. Monitorizarea funcțiilor vitale nas
3. Reducerea dispneei în 3. I se vor dezobstrua căile respiratorii, 3. Își menține funcțiile
următoarele 8h aspirarea secrețiilor bronhice vitale în limite normale
4. Asigurarea liniști și respectarea orelor de T=36,60C
somn TA=120/80mmHg
5. Oxigenoterapie AV=75b/min R=25r/min
6. Regim alimentar complet cu evitarea 4. Pacienta prezintă tuse cu
alimentelor greu digerabile expectorație mucoasă
7. Administrarea de bronhodilatatoare fibilantă eliberatoare
8. Administrarea de medicamente prescrise de 5. Datorită tusei i s-a
medic : Miofilin 2fx2/zi, Prednison 7cpx2/zi, administrat Mucosolvant
Brofimen 4cpx2/zi 1cpx3
1. Asigurarea unui climat 1. Fac gimnastică respiratorie cu pacienta. 1. Tegumentele sunt
adecvat 2. I se administrează ceaiuri calde . transpirate
2. Menținerea 3. I se administrează 1f Algocalmin i.m. 2. Echilibrată
temperaturii corporale în hidroelectrolitic
limite normale
37
 3. Pacientei i se oferă
liniște și i se respectă orele
de somn
1. Risc de hipertermie 1. Recoltarea de analize 1. Pregătirea pacientei fizic, psihic pentru 1. Pacienta este bine,
în scop diagnostic recoltarea de produse de laborator HLG, VSH, afebrilă.
2. Pacienta să nu TGO, TCP
prezinte hipertermie 2. Am efectuat recoltarea de produse pentru
examenul de laborator
3. Se menține subfebrilitate
4. Administrarea medicației prescrise de medic
1f Algocalmin
5. Administrarea de anxiolitice ușoare

38
 Epicriză:

Pacienta B.G. în vârstă de 2 ani este adusă de părinți la UPU prezentând : dispnee
expiratorie prelungită, tuse cu expectorație mucoasă, anxietate, transpirații.
Pacienta este cunoscută cu astm bronșic pentru care urmează tratament ambulator.
Prezintă criză severă de bronhospasm. Prognosticul la externare este bun.
Pacienta se externează cu starea generală ameliorată, cu următoarele
recomandări :
• Augmentin 40 mg fl. 1/12 ore,
• Aerius fl. 3/zi,
• Singulair 4 mg 1/zi, 10 zile.

39
  Cazul II
Culegerea datelor :
Numele şi prenumele: P. V.
Vârsta : 7 ani
Sex : feminin
Domiciliu : Tg-Jiu
Naţionalitate : românǎ
Religie: ortodoxǎ
Condiţii de viaţǎ : bune, locuiește cu părinții într-un apartament cu 3 camere în condiții
salubre
Greutate - 28 kg
Anamneză :
A.H.C. -€fără importanță
A.P.F. - fără importanță
A.P.P. – neagă
Motivele internǎrii :
- dispnee de tip expirator
- wheezing
- tuse cu expectorație muco-purulentă
- cefalee
- amețeli
Istoricul bolii
Bolnava se internează cu criză de dispnee de tip expirator, tuse cu expectorație muco-
purulentă, cefalee cu amețeli care se agravează și se intensifică, pentru care se internează în
secția interne pentru tratament de specialitate. Părinții relatează că pacienta e cunoscută cu
astm bronșic de 2 ani.
Diagnostic la internare : Astm bronșic în criză
Data internării : 3.03.2019
Data externării : 13.03.2019

40
 Plan de nursing :
Diagnostic de Obiective: Intervențiile asistentei medicale autonome și delegate Evaluare:
nursing :
1.Alterarea funcției 1. Pacienta să 1. Învăț pacienta să tușească, să expectoreze și să 1. Pacienta răspunde bine la
respiratorii datorită prezinte o colecteze spută în recipeent, administrez O2 la nevoie. tratament astmatic și se
apariției obstrucției respirație bună și 2. Asigur aerisirea salonului, asigur poziția semișezând liniștește; starea de anexitate
bronșice manifestată căi respiratorii (ortopnee) care favorizează o respirație mai bună. a bolnavei se ameliorează.
prin accese de dispnee permeabile. 3. Fac educație sanitară familiei pentru prevenirea 2. Pacienta colaborează și
paroxistică și tuse cu infecției bronșice. răspunde la întrebări.
expectorație muco- 4. Administrez tratamentul prescris de medic cu
purulentă. expectorante, bronhodilatatoare și descongestionante ale
mucoasei traheobronsice.
5. Liniștesc pacienta psihic în vederea îmbunătățiri
stării generale.
2.Imposibilitatea de a 1. Pacienta să 1. Calmez tusea și dispneea prin administrarea de 1. Pacienta prezintă un somn
se odihni datorită beneficieze de un medicamente prescrise odihnitor, tonus muscular
neliniștii manifestată somn odihnitor de medic. prezent și este echilibrată
prin insomnie. atât calitativ, cât 2. Învăț pacienta tehnici de relaxare, exerciții psihic.
și cantitativ. respiratorii înainte de culcare.
3. Sfătuiesc pacienta să consume o băutură caldă înainte
de culcare (ceai sau lapte).

41
 4. Psihoterapie-calmez și liniștesc bolnava.
5. Asigur un mediu ambient liniștitor, fără zgomote.
3.Încapacitatea de a-și 1. Pacienta să 1. Combat starea de neliniște a pacientei care a provocat După efectuarea unei băi
acorda îngrijirii prezinte o stare transpirațiile. bolnava este curată și
igienice corporale de bine și să își 2. Asigur o stare de curățenie perfectă a corpului pentru relaxată.
datorită alternării păstreze a preveni apariția complicațiilor.
stării generale tegumentele 3. Șterg pacienta de transpirații și schimb lenjeria de
manifestată prin intacte. corp de câte ori este nevoie.
cefalee, amețeli.tuse, 4. Asigur un aport important de lichide pentru
dispnee de tip reechilibrare hidroeteclorlitica.
expirator, wheezing.

42
 Investigații paraclinice
EKG – normal
Rx pulmonar – hiperinflație pulmonară,
Spirometrie – disfuncție ventilatorie mixtă

Investigații și tratament :

Investigații Tratament
1. Leucocite =7,700 mm³ 1.MIOFILIN : fiole 2x1/zi i.v. fiole 10 ml
2. Hematocrit =36,5 % 2. HHC : fiole 100 mg i.v. 2x1/zi
3.Uree =83 mg% 3. VENTOLIN Spray 2 pulverizari x 3/zi.
4. Glicemie =72mg % 4. BROMEXIN comprimate a 8 mg ; per
5. VSH =13mm/1h os 3x1/zi.
6. Examen spută: 5. AMPICILINĂ 4x1 fl. i.m.,500mg.
-macroscopic : vâscoasă 6. PREDNISON 1 tb/zi per os doza de atac
-microscopic :eozinofilie 30mg/zi se scade treptat până la 10 mg
doză de întreținere.
7. O2 umidificat

Epicriză:

Bolnava se internează cu criză de dispnee de tip expirator, tuse cu expectorație muco-

purulentă, cefalee cu amețeli care se agravează și se intensifică, pentru care se internează în
secția interne pentru tratament de specialitate. Părinții relatează că pacienta e cunoscută cu
astm bronșic de 2 ani. În urma tratamentului și a îngrijirilor aplicate, prognosticul este bun.
Pacienta se externează cu stare generală ameliorată cu recomandarea respectării tratamentului
la domiciliu (Ventolin 100 Inhaler CFC-Free 1 puf/zi seara ) și revenirea la control medical de
specialitate periodic.

43
  Cazul III

Culegerea datelor :
Numele şi prenumele: V. R.
Vârsta : 4 ani
Sex : masculin
Domiciliu : Tg-Jiu
Naţionalitate : românǎ
Religie: ortodoxǎ
Condiţii de viaţǎ : bune, locuiește împreună cu bunicii într-un apartament cu 2 camere în
condiții salubre
Greutate – 20 kg

Anamneza :
A.H.C. – nesemnificative
A.P.P. - varicelǎ la 3 ani

Motivele internǎrii :
- dispnee
- wheezing
- tuse productivǎ

Istoricul bolii
Bolnavul cunoscut cu astm bronșic de la vârsta de 2 ani prezintă dispnee, wheezing,
tuse productivă. Se internează în spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Diagnostic la internare : Astm bronșic alergic în criză

Data internării : 14.04.2019
Data externării : 21.04.2019

44
 Plan de nursing :
Diagnostic de nursing
1.Dificultate în a respira datorită
inflamației mucoasei și
spasmului musculaturii
bronsice manifestată prin
dispnee și
wheezing.
Obiective:
1. Pacientul să respire
fără dificultate și să aibă
căile respiratorii eliberate
de secreții.
Intervențiile asistentei medicale
autonome și delegate :
1. Îi asigur pacientului o cât mai
bună poziție în timpul acceselor
astmatice (poziția ortopneică).
2. Administrez medicamentele
prescrise de medic pentru a preveni
crizele de astm.
Evaluare:
1. Pacientul după 1-2 zile
prezintă căi respiratorii
permeabile și respiră normal, nu
mai prezintă dispnee.

2.Dificultate în a se alimenta
datorită dispneei și anexitatii
manifestate prin
inapetență.
3.Perturbarea somnului datorită
anxietății manifestată prin
insomnie.
1. Pacientul să se poată
alimenta corespunzător
1. Pacientul să aibă un
somn odihnitor și
corespunzător
1. Îi explic bolnavului și familiei 1.Starea pacientului s-a
acestuia necesitatea alimentației și a ameliorat, i-a revenit pofta de
consumului suficient de lichide. mâncare.
1. Am asigurat liniște în salon ca 1. Pacientul se odihnește
pacientul să se poată odihni. suficient pentru a prezenta o
2. Conving pacientul și stare de mai bine.
aparținătorii că starea lui se va
ameliora.

45
 Investigații paraclinice
EKG – normal
Rx pulmonar – hiperinflație pulmonară,
Spirometrie – disfuncție ventilatorie mixtă

Investigații și tratament :

Investigații Tratament
1. Leucocite =5,500 mm³ 1. HHC : 300 mg tablete.
2. Hematocrit =29,8 % 2. Ventolin : 3x1 + 2 ml ser fiziologic.
3. Euzinofilie = 0,5 % 3. Miofilin i.v. 2 ml 2 f x 2 ori/zi
4. VSH = 13mm la 2h 4. O2 umidificat
5. Algocalmin 2 ml la nevoie 1 f
6. Mucosolvan 75mg 1 cp x 3ori/zi

Epicriză:
Bolnavul cunoscut cu astm bronșic de la vârsta de 2 ani prezintă dispnee, wheezing,
tuse productivă. Se internează în spital pentru investigații și tratament de specialitate. În urma
tratamentului și a îngrijirilor primite pe perioada spitalizării, pacientul se externează cu starea
generală ameliorată. Revine la control periodic, urmează tratamentul recomandat de către
medicul de specialitate ( Salbutamol aerosol spray 1 puf/zi ).

46
  Analiza nevoilor fundamentale la un copil cu astm bronșic
Nevoia fundamentală Manifestări de dependență Sursa de dificultate
1. A respira și a avea o bună - alterare a funcțiilor vitale - stresul
circulație - dispnee cu caracter expirator - anxietate
- wheezing - vârsta
- tuse cu expectorație
2. A bea și a mânca - scădere în greutate - criza de astm
- anorexie - anxietatea
3. A elimina - transpirații - boala
4. A se mișca, a avea o bună - copilul se mișcă singur, dar cu - boala
postură greutate - durerile
- adoptă poziția de ortopnee - dispneea
- setea de aer
5. A dormi, a se odihni - disconfort - spitalizarea
- insomnie - boala
- dispneea
6. A se îmbrăca și dezbrăca - copilul se poate îmbrăca singur, - accesul de criza
dar cu greutate
7. A menține temperatura - temperatura = 36,8 grade C ---
corpului în limite normale - nevoie satisfăcută independent
8. A fi curat, îngrijit - copilul își poate asigura igiena ---
personală în raport cu vârsta pe
care o are
9. A evita pericolele - posibile accidentari - vârsta
- boala
10. A comunica - comunicare eficientă, copilul ---
este receptiv la datele primite în
limita înțelegerii în raport cu
vârsta, comunică bine cu
personalul sanitar și aparținători
- nevoia este satisfăcută

47
 independent
11. A practica religia - nevoia este satisfăcută ---
independent
12. A se realiza - copilul dorește să plece din - boala
spital pentru a-și relual - spitalizarea
activitățiile educaționale
13. A se recrea - plictiseala - boala
- spitalizarea
14. A învăța - copilul este interesat de lectură ---
și activități culturale specifice
vârstei.

48
 CONCLUZII

1. Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care necesită cunoștințe

profesionale profunde și calității morale deosebite.
2. Astmul bronșic poate să apară la orice vârstă. Dacă astmul debutează peste 5- 6 ani
riscul de evoluție spre vârsta de adolescent este mai mare.
3. Majoritatea cazurilor de astm au avut debutul bolii în primii 6 ani.
4. Vârsta medie de debut a astmului este de 3 ani.
5. Copiii cu astm bronșic au o respirație dificilă. Dificultățile în respirație pot apărea
din când în când sau, în cazurile severe, în fiecare zi.
6. Crizele de astm bronșic pot să apară pe toată perioadă copilăriei (boală cronică), ele
putând fi controlate prin tratament medicamentos
7. În cele 3 cazuri pe care le-am urmărit am observat că această afecțiune este
rezultatul obstrucției bronsice acute care determină în anumite împrejurări, apariția unei
expirații tipice șuierătoare, ca un țiuit numit "wheezing". Bolnavii se plâng de "lipsă de aer" și
se așează de obicei șezând, poziția ce le asigură respirația.
8. Criza de astm bronșic constitue o urgență medicală majoră care presupune
internarea pacientului în spital și acordarea de asistență medicală de specialitate.

49
 ANEXE

 ANEXA NR. 1. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE

RESPIRATORIE
Definiție
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea
medicamentelor gazoase și volatile prin mucoasa respiratorie cu absorbția acestora la nivelul
alveolelor pulmonare.
Indicații
Vascularizația întinsă și suprafața mare a alveolelor pulmonare constituie factori
favorizanți pentru absorbția gazelor, substanțelor gazificate, lichidelor sub formă de vapori
sau fin pulverizate,instilație, injecție intratraheală, ca și a prafurilor nedizolvabile.
Mod de administrare
Inhalația:
- anumite substanțe medicamentoase pot fi inhalate cu ajutorul vaporilor de apă, în stare
pulverizată (amestec de gaz cu medicament dispersat în particule sferice de ordinul
micronilor-aerosoli) sau sunt arse într-un vas de metal;
- inhalarea substanțelor medicamentoase cu ajutorul vaporilor de apă au scopul de a
dezinfecta și de a descongestiona mucoasele inflamate ale căilor inflamatorii;
- nu se aplică pacienților inconștienți, astenici, adinamici sau la copii;
- poziția pacientului este șezând având vasul în care s-a fiert apa așezat în față;
- pacientul se apleacă deasupra vasului, acoperindu-se cu un cearceaf și respiră cu gura
deschisă;
- inhalația vaporilor amestecați cu medicamentul volatilizat are o durată de maximum 5-10
minute, iar pentru a evita inspirarea vaporilor în stare pură se pot utiliza esențe aromate,
antiseptice sau substanțe minerale alcaloide;
- după inhalație pacientul este șters și uscat, asigurându-i-se repaus la pat 2-3 ore;
- inhalarea de aerosoli asigură depunerea pe suprafața căilor respiratorii de antibiotice,
bronhodilatatoare, anesteziante, antialergice, fluidificante, expectorante, etc., care acționează
local sau după resorbție general;

50
- pregătirea prealabilă a pacientului nu este necesară, explicându-i-se doar modul în care va
respira: inspirație prin amboul de utilizare; expirație pe nas.
- amboul indiferent de formă sau mod de folosire este obligatoriu a fi sterilizat pentru
fiecare pacient;
- părțile componente ale unui aparat generator de aerosoli sunt: generatorul de particule
dispersate, sistemul de încălzire, selectorul, sursa de presiune, amboul de utilizare;
- poziția pacientului este șezând sau semisezand;
- sistemul de încălzire asigură prin reglare temperatura optimă, iar generatorul de presiune
este reglat în funcție de mărimea particulelor și viteza de dispersare prescrisă;
- în general cantitatea de aerosoli introdusă în organism se distribuie astfel:
- 40% ajunge în alveolele pulmonare;
- 35% se dispune în căile respiratorii superioare și mijlocii;
- 25% se elimină prin expirație.
- în cazul utilizării flaconului personal, educăm pacientul pentru respectarea următoarelor
etape:
- tuse, expectorație și agitarea flaconului înainte de utilizare;
- răsturnarea flaconului și adaptarea buzelor în jurul piesei bucale a
inhalatorului cu înclinarea capului ușor spre înapoi;
- expirație lentă cât mai mult cu putință pentru golirea plămânilor de aer;
- inspirație profundă cu activarea flaconului cu aerosoli, păstrând limba
apăsată;
- oprirea respirației 10-15 secunde și expirație pe nas, urmată de clatirea
gurii cu apă caldă;
- pentru inhalatoarele cu capsule instruim, educăm pacientul pentru :
- tuse, expectorație și fixarea capsulei în inhalator;
- expirație lentă și golirea plămânilor de aer cât mai mult posibil;
- așezarea buzelor strâns în jurul piesei bucale a inhalatorului, cu înclinarea
capului ușor spre înapoi;
- inspirație adâncă prin inhalator cu oprirea respirației 10-15 secunde;
- expirație pe nas și clatirea gurii cu apă caldă.

51
52
  ANEXA NR. 2. OXIGENOTERAPIA

Definiție
Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul
îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până la 100%.
Scop
Restabilirea nevoilor de oxigen pentru a menține pragul de saturație arterială în limite
fiziologice 95-96% și a combate hipoxia determinată de alterarea următorilor factori ce
condiționarea trecerea oxigenului de la nivelul alveolei pulmonare în sânge :
- presiunea parțială a oxigenului în amestecul gazos de respirat (în sângele arterial presiunea
oxigenului este de 100 mm Hg, iar în sângele venos 65-70 mm Hg);
- coeficientul de solubilitatea al oxigenului:
- cantitatea de hemoglobină existentă (oxihemoglobină este rezervorul care cedează oxigen);
- starea parenchimului pulmonar;
- starea peretelui alveolar.
Surse de oxigen :
- stație centrală de oxigen-amplasată în afara cladrii spitalului, conform normelor metrologice;
- microstație-stație improvizată din 2-3 tuburi cuplate în serie;
- butelie de oxigen-tuburi de oxigen care se găsesc în anestezie-terapie intensivă.

53
 Mod de administrare al oxigenului
Sondă nazală : metodă simplă, comodă, care constă în introducerea unei sonde de
cauciuc sau plastic prevăzută cu orificii la extremitatea pe care o introducem în nară-sonda
Nelaton;
- poate fi utilizată pe termen lung cu interzicere la pacienții ce prezintă afecțiuni ale mucoasei
nazale;
- oxigenul are presiunea redusă la 1-2 atmosfere și este obligatoriu trecut prin umidificator sau
nebulizatori;
- oxigenul va fi umidificat în 2/3 apă și 1/3 alcool etilic și de preferat să treacă printr-un
vaporizator care să-l încălzească;
- în umidificator bulele de oxigen barbotează în lichid.
Cateter nazal sau nasofaringian- este confecționat din plastic sau cauciuc și prezintă
numeroase orificii laterale.
Ochelari pentru oxigen-constituie un mod eficace de administrare al oxigenului, mai
ales la pacienții agitați sau copii care-și îndepărtează cateterul , chiar dacă acesta este fixat cu
leucoplast.
- este un sistem format din 2 sonde de plastic, care se întroduc în nări pentru administrarea
oxigenului, iar ochelarii se fixează după urechi.
Masca :
- masca simplă - nu poate fi utilizată din cauza imposibilității eliminării de dioxid de carbon
(se poate instala hipercapneea-creșterea gazului);
- masca cu balon - permite reinhalare parțială, fiind prevăzută cu orificii pentru eliminarea
gazului expirat în exterior, însă debitul de oxigen este reglat ca în timpul inspirației, balonul
să nu se golească sub 1 ½ din capacitatea sa;
- masca fără reinhalarea gazului expirat- este prevăzută cu un sistem de valve care dirijează
fluxul de gaz; masca realizează concentrație de 100% oxigen;
- cortul de oxigen- este format dintr-o mantă de plastic de preferință transparent, susținut pe
un suport și care cuprinde patul pacientului, având dimensiuni variate:
- ultimele modele au refrigerator și o circulație a aerului mai bună;
- concentrația oxigenului poate depăși 50%;
- circulația aerului sub cort este deficitară și duce la încălzirea pacientului.

54
- camere pentru oxigenoterapie- camerele Barach , camere transportabile, sunt reactualizate
datorită metodei hiperbare.
Atitudini și intervenții
Oxigenoterapia depinde de :
- vârstă;
- temperatura corpului;
- echilibru acido-bazic;
- tensiunea dioxidului de carbon în sânge și țesuturi;
- activitatea sistemului limfatic.

55
  ANEXA NR. 3. PERFUZIA

Generalități
Calea intravenoasă, denumită „LINIA VIEȚII”, constă în introducerea soluțiilor de
perfuzat direct în circulația sanguină, picătură cu picătură, pentru reglarea echilibrului apei și
eletroliților (corecție și conservare), alimentație parenterală parțială sau totală, administrare
rapidă cu efect imediat a medicamentelor sau ca singura cale de administrare a unor
medicamente, reglarea echilibrului acido-bazic, diluarea și favorizarea excreției din organism
a unor produși toxici, precum și menținerea căii de acces venoasă;
- în funcție de scop, soluție și cantitate poate fi de scurtă durată sau de lungă durată;
- după ritmul perfuziei poate fi : jet continuu= perfuzie rapidă fără întrerupere și picătură cu
picatura=perfuzie lentă.

56
 Alegerea și pregătirea materialelor
-pansamente adezive tip folie sau plasă, soluții dezinfectante;
-câmp steril, mănuși sterile;
-tampoane de vată, comprese sterile;
- garou elastic, mască;
-mușama, aleză;
-tăviță renală, foarfece;
-pensă hemostatica;
-romplast;
-soluție perfuzabilă;
-perfuzor, piese intermediare(robinete);
-stativ, canulă i.v.,fluturaș;
-seringi și ace de diferite dimensiuni, sterile.
Soluția de perfuzat :
-înainte și după efectuarea perfuziilor este obligatoriu spălarea cu apă curentă și săpun a
mâinilor și folosirea soluțiilor dezinfectante;
- controlăm:
- ca soluția să fie cea prescrisă de medic;
- aspectul soluției să fie limpede și să nu prezinte particule solide în suspensie;
- etanșeitatea sacului prin comprimarea acestuia;
- încadrarea în termenul de valabilitate.
- soluțiile perfuzabile indiferent de prezentare, flacoane, saci PVC, sunt sterile, apirogene, dar
trebuiesc administrate numai dacă sunt ușor încălzite sau la temperatura corpului, cu excepția
soluției hipertonice 10-20% de Manitol, unde este obligatoriu încălzirea sacului, când acesta
prezintă cristale, până la dispariția lor, deoarece soluția este suprasaturată.
Perfuzor
Perfuzorul are următoarea alcătuire:
-trocar acoperit cu carcasă transparentă;
-tubulatură din material plastic;
-cameră de vizualizare a picăturilor prevăzute cu filtru;
-clemă sau robinet de închidere;

57
-manșon din materail plastic, elastic, galben-brun;
-port-ac cu carcasă protectoare.
Montarea perfuziei
- îndepărtăm ambalajul soluției perfuzabile și armătura metalică badijonând dopul gumat cu
soluție dezinfectantă și fixăm pe stativ flaconul sau punga P.V.C.;
- îndepărtăm ambalajul trusei de perfuzat și acolo unde perfuzorul permite, fixăm pensa
hemostatica sub trocar și închidem clema sau robinetul pentru fixare al numărului de picături;
- îndepărtăm carcasa protectoare de pe trocar și îl introducem prin dopul gumat în flacon fără
a atinge trocarul cu degetele;
- îndepărtăm pensa hemostatică și umplem camera de vizualizare a picăturilor 2/3 (niciodată
complet pentru a putea observa numărul de picături/minut);
- eliberăm clema pentru umplerea întregii tubulaturi a perfuzorului cu soluție fără a scoate
carcasa protectoare de pe port-ac pe care îl menținem deasupra nivelului soluției din flacon-
sac și coborârea lui progresivă pe măsura umplerii tubulaturii eliminând astfel complet bulele
de aer;
- în cazul flacoanelor de sticlă sau plastic folosim tubul-filtru de aer prevăzut la un capăt cu
trocar.
Pregatirea pacientului :
- după pregătirea psihică a pacientului, poziția în pat este decubit dorsal cât mai comod cu
membrul în care se va efectua perfuzia în abducție și instalarea la îndemână a obiectelor utile,
ca de exemplu soneria;
- atunci când este necesar se efectuează depilarea zonei interesate și chiar anestezie locală.
Loc de elecție și puncția venoasă :
- loc de elecție-venele de la plica cotului;
- după execuția puncției venoase îndepărtăm garoul elastic și carcasa protectoare de pe port-ac
pe care îl fixăm la canulă i.v., fluturaș fixând cu benzi de romplast atât amboul acului, cât și
manșonul perfuzorului;
- la execuția puncției venoase cu ac, aceasta se efectuează cu acul deja montat la port-acul
perfuzorului;deschidem imediat clema pentru a evita refluarea prin ac, canulă, perfuzor a
sângelui și reglăm viteză de scurgere în funcție de scop și soluție perfuzabilă;
- schimbarea sacilor P.V.C. sau a flacoanelor se efectuează fără introducerea de aer în venă;

58
- după terminarea administrării cantității prescrise, se închide clema înainte ca soluția să se
golească complet, exfoliem romplastul și exercitam presiune asupra venei puncționate cu
tamponul îmbibat în soluție dezinfectantă;
- retragem acul printr-o mișcare bruscă în direcția axului venei(numai pe DIRECȚIA DE
INTRODUCERE) și aplicăm un pansament steril.

59
  ANEXA NR. 4. ELECTROCARDIOGRAMA - E.C.G.

Definiție
Este înregistrarea modificărilor de potențial electric care însoțesc activitatea
miocardului.

Înregistrarea se poate face la suprafața inimii sau a toracelui. E.C.G. reprezintă metoda
cea mai folosită pentru a investiga activitatea cordului.
E.C.G. constă în UNDE (deflexiuni de amplitudini variabile, exprimate în mv, dispuse
deasupra sau dedesubtul liniei izoeletrice); SEGMENTE(liniile orizontale dintre două unde
vecine) și INTERVALE (distanța între începutul unei unde și începutul alteia).
E.C.G. normal este format dintr-o - undă P - deflexiune pozitivă
- corespunde activării atriale
- un”complex QRS”
- undă T
- segmentul PQ

60
 BIBLIOGRAFIE

1."Tratat de medicină internă" volumul I "Bolile aparatului respirator" sub redacția prof. Radu
Păun,coordinator prof. Constantin Anastasiu, Editura Medicală 1983.
2."Medicină internă pentu cadre medii" Corneliu Borundel, Editura All,vol. ÎI.
3. “Anatomia și fiziologia omului”, dr. Roxana Maria Albu, Editura Corint.
4. “Tehnici speciale de îngrijire a bonavilor” ,coordonator dr. Georgeta Baltă,
Editura Didactică și Pedagogică București 1983.
5. “Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali”, Lucreția Titirca, Editura
Viața Medicală Românească, 2008.
6. www.google.ro
7. www.contraboli.ro
8. Urgențele medicale-manual-sinteză pentru asistenții medicali, vol I, Autori: Florian Chiru,
Sorin Simion, Crin Marcean, Elena Iancu, Editura RCR Print, București, 2003

61