Amurg violet

George Bacovia

Pe numele sau adevărat George Vasiliu, George Bacovia „este o personalitate artistică complexă, ale cărei valori nu pot fi
căutate pe o singură coardă şi relativa monotonie tematică a poeziei sale ascunde de fapt o mare bogăţie interioară de
sensibilitate şi o diversitate derutantă a artei sale”. Pseudonimul Bacovia îl împrumută de la numele roman al oraşului său
natal, Bacău. Poezia lui Bacovia este Expresia cea mai elocventă şi mai durabilă a simbolismului autohton, cu toate temele,
motivele şi tehnicile specifice acestui curent literar pe plan european. Se regăsesc în operă toate instrumentele tehnicii
simboliste: simbolul, sugestia, corespondenţele, muzicalitatea, cromatica, olfactivul, prozodia, precum şi temele şi motivele
ce ilustrează şi definesc acest curent: condiţia poetului şi a poeziei, solitudinea, melancolia, splin-ul, misterul, evadarea,
natura (cu motivul ploii dezintegratoare şi al anotimpurilor nevrotice), nevroza, iubirea deprimantă, oraşul de provincie
sufocant.
Poezia „amurg violet” a apărut mai întâi în revista „Arta”(1904), apoi a fost integrată în volumul de debut „Plumb” (1916).
Poezia este dominată de cromatică, modalitate simbolistă cu profunde sensuri în definirea stărilor interioare ale eului liric.
Astfel există un cod al interpretării culorii bacoviene, între care verdele crud, rozul şi albastrul sugerează starea de nevroză,
violetul halucinaţia, albul inexistenţa, negrul şi roşul simbolizează moartea.
Tema poeziei se înscrie în cromatica simbolismului şi ilustrează prăbuşirea psihică definitivă a eului liric, care n-are soluţie
de a ieşi din această stare dezolantă, provocată de halucinaţii în receptarea realităţii înconjurătoare.
Ideea exprimă starea de deprimare a poetului care percepe chinuitor imagini halucinante , lucruri şi situaţii inexistente,
simţindu-se bulversat spiritual în această lume care îl apasă, în care se simte închis definitiv, fără a avea vreo soluţia de
evadare.
Titlul poeziei simbolizează starea de declin spiritual, de sfârşit al vieţii „Amurg”, etapă existenţială în care halucinaţiile
chinuitoare, „violet” copleşesc fiinţa umană.
Incipitul reia titlul ce simbolizează starea psihică năucitoare, fiind accentuată de simbolul „toamnă” care sugerează declinul
vital al eului liric: „Amurg de toamnă violet…”, iar punctele de suspensie sugerează o stare de monotonie, plictis existenţial
de care e cuprins eul liric.
Poezia e alc din 3 catrene, dominate de culoarea violet, ce simbolizează o lume bizară, halucinantă pe care eul liric nu o
înţelege, cu care nu se potriveşte, îl bulversează şi îl deprimă.
În prima strofă, img vizuale himerice ale plopilor care par „Apostoli în odăjdii violete” sugerează ideea deprimantă că şi
preoţii, ca simbol al divinităţii, sunt himerici, ultimul vers anulând orice posibilitate de a ieşi din starea copleşitoare a
nălucirilor.
Strofa a 2-a accentuează starea de ireal prin versurile-cheie devenite laitmotiv: „Amurg de toamnă violet” şi „Oraşul tot e
violet”. Eul liric percepe lumea într-o lentitudine „cochetă”, ipostază bizară şi la fel de anormală prin imaginea mulţimii
violete, simbolizând o extensie dezolantă şi degradantă a teluricului.
Ultima strofă expr atitudinea superioară a eului liric care sesizeză în mod direct „văd” imagini halucinante ale trecutului:
„voievozi cu plete…” ilustrând o lume iluzorie, ireală, un vid ancestral.
Versurile-cheie se manifestă ca elemente de recurenţă şi accentuează obsesiv delirul chinuitor şi deprimant al artistului.
Prozodia. Ritmul este iambic, măsura versurilor de 8-11 silabe şi rima îmbrăţişată asigură o structură simetrică şi o
organizare riguroasă acestei creaţii lirice.