Universitatea „Dunărea de Jos” Galați

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
Profesor pentru învăţământul primar și preșcolar, Anul III

PORTOFOLIU
la disciplina
Politici educaţionale și sociale

Coordonator:
Prof. Teodor ȘTEFĂNICĂ

Student: GHEORGHE Roxana-Elena

Anul III, Semestrul I
Sesiunea: Ianuarie - Februarie 2023

Număr temă 1 2 3 4 TOTAL

Punctajul
maxim 30 20 30 20 100
Punctajul
acordat
TEMA nr. 1

Soluţii de înlăturare a unor neajunsuri posibil a fi constatate în urma inspecţiei

şcolare cu privire la dezvoltarea şi aplicarea curriculumului la decizia şcolii/în
dezvoltarea locală

Curriculumul la decizia şcolii (CDS) constituie un segment al curriculumului

naţional, care permite dezvoltarea de către fiecare unitate de învăţământ a propriului
proiect curricular. CDL se organizează şi se realizează conform unei metodologii
specifice.
CDS constituie o ofertă educaţională care promovează trasee particulare
de învăţare, pentru susţinerea nevoilor şi intereselor specifice de învăţare ale elevilor, a
unor performanţe diferenţiate, a nevoilor comunităţii locale. CDS cuprinde
discipline/domenii de studiu/module de pregătire opţionale ofertate la nivel naţional
şi/sau discipline/domenii de studiu/module de pregătire opţionale ofertate la nivelul
unităţilor de învăţământ, numite generic opţionale. Numărul de ore pe săptămână
alocat pentru CDS este stabilit prin planul-cadru de învăţământ pentru fiecare nivel de
învăţământ şi clasă, după caz, în funcţie de filieră, profil, specializare/calificare, şi
respectarea acestuia este obligatorie pentru toate unităţile de învăţământ cărora li se
aplică acel plan- cadru. Programele şcolare ale disciplinelor/domeniilor de studiu
promovate în oferta naţională de CDS respectă criterii de calitate, precum: relevanţă în
raport cu priorităţile de politică educaţională (educaţie incluzivă, educaţie pentru
dezvoltare durabilă, educaţie pentru sănătate, educaţie pentru cetăţenie democratică,
cetăţenie digitală etc.); reflectarea unor teme de actualitate în raport cu profilul de
formare al absolventului, cu mediul social şi profesional; complementaritate în raport cu
oferta de trunchi comun sau de curriculum diferenţiat; caracter inovativ din perspectivă
ştiinţifică sau metodologică.
 La nivelul învăţământului primar, gimnazial şi liceal pot fi stabilite următoarele
tipuri de opţionale:
a) Opţional de aprofundare: este acel tip de opţional care are ca scop realizarea unui
parcurs suplimentar pentru dezvoltarea competenţelor specifice prevăzute de programa
şcolară a unei discipline de trunchi comun, prin noi activităţi de învăţare.
Caracteristici:
- nu necesită denumire şi programă nouă;
- se păstrează aceleaşi competenţe specifice şi aceleaşi conţinuturi din programa şcolară
de trunchi comun;
- justificarea propunerii acestui tip de opţional, pe baza unei analize de nevoi realizate la
nivelul clasei respective;
- lista de noi activităţi de învăţare pentru dobândirea competenţelor specifice prevăzute
de programa de trunchi comun;
- nu necesită rubrică nouă în catalog; calificativele/notele şi absenţele se trec în rubrica
disciplinei de trunchi comun.

b) Opţional ca nouă disciplină/nou domeniu de studiu: este acel tip de opţional care are
ca scop realizarea unor noi achiziţii, specifice nevoilor şi intereselor de învăţare ale
elevilor, diferite de cele stipulate în trunchiul comun şi, după caz, în curriculumul
diferenţiat.
b.1) Opţional ca nouă disciplină
Definiţie: este acel tip de opţional care introduce o disciplină nouă faţă de cele incluse în
trunchiul comun sau în curriculum diferenţiat sau introduce noi domenii/teme
corespunzătoare unei discipline din trunchiul comun sau din curriculum diferenţiat ori le
dezvoltă pe cele existente.
Caracteristici:
- necesită denumire şi programă şcolară nouă;
- programa şcolară se elaborează respectând structura programelor de trunchi comun;
- necesită rubrică nouă în catalog.
b.2) Opţional integrat
Definiţie: este acel tip de opţional structurat din perspectiva domeniilor de cunoaştere,
în jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie curriculară sau pentru mai multe
arii curriculare.
Caracteristici:
- necesită denumire şi programă şcolară nouă;
- programa şcolară se elaborează respectând structura programelor de trunchi comun;
- necesită rubrică nouă în catalog.

Posibile neajunsuri întâlnite în dezvoltarea şi aplicarea curriculumului la decizia

şcolii/în dezvoltarea locală:
1. Realizarea opționalelor ține cont de necesitatea profesorilor de a-și acoperi
norma de predare, nu de particularitățile, nevoile și dorințele elevilor;
2. Tipul de opțional ales de cadrul didactic, nu reflectă nevoia urgentă de
cunoaștere și dobândire de informații a elevilor;
3. Cadrele didactice nu respectă tematică și programa CDȘ; ( Pentru CDȘ
”Matematică distractivă”, care are rolul de aprofundare prin joc, cadrul didactic nu
realizează activități interactive, nu utilizează materiale intuitive, ludice, astfel încât
orele să fie, în adevăratul sens al cuvântului, pe placul elevilor. Ora de opțional, se
constată a fi, o oră obișnuită de matematică)
4. Utilizarea CDȘ preponderent ca modalitate de a aprofunda disciplinele de
examen sau discipline la care programa școlară este una foarte încărcată și
deci, confundarea de către elevi a CDȘ cu o disciplină obligatorie de studiu;
5. Complexitatea documentației pentru avizarea unui CDȘ;
6. Lipsa resurselor materiale și a dotărilor la clasă, care să permită derularea
CDȘ într-un mod atractiv, astfel încât elevii să fie mai ușor de capacitat;
7. Utilizarea curriculumului la decizia școlii pentru completarea normelor
didactice;
8. Numărul insuficient de programe de pregătire a cadrelor didactice pentru a
putea derula opționale pe teme de interes pentru elevi, altele decât cele
prevăzute în programa școlară obligatorie și deci, limitarea conținutului
opționalelor la cunoștințele și pregătirea cadrelor didactice;
 9. Raportarea cu superficialitate la opționalele ca disciplină nouă, atât din
partea elevilor care tind să considere importante doar materiile de examen,
cât și din partea cadrelor didactice insuficient pregătite să predea tematici
diferite de disciplinele pe care le predau în mod obișnuit la clasă;  Lipsa
infrastructurii școlare și supraaglomerarea multor unități de învățământ care
îngreunează posibilitatea de a armoniza orarele școlare și de a asigura
mobilitatea elevilor de la o clasă la alta la orele de opțional;  Lipsa unei
analize reale a nevoilor de pregătire a elevilor, care să stea la baza
propunerilor pentru CDȘ;
10. Comunicarea deficitară între școală și elevi/ părinți cu privire la CDȘ. De
regulă, școala nu pune la dispoziție programa sau o scurtă descriere a CDȘ,
astfel încât părinții și elevii să ia decizii în cunoștință de cauză. Informațiile
despre CDȘ nu sunt disponibile, de cele mai multe ori, pe website-ul unității
de învățământ și nici nu sunt organizate sesiuni de informare cu acele cadre
didactice care doresc derularea unui opțional;  Formalismului procesului de
consultare a elevilor și părinților și al alegerii CDȘ din opțiunile puse la
dispoziție;
11. Percepția că opționalul se adresează doar claselor primare și mai puțin
ciclurilor gimnazial și liceal, unde orele de opțional sunt, mai degrabă,
utilizate în sprijinul disciplinelor obligatorii;
12. Lipsa remunerației a cadrelor didactice care elaborează dosarul unui
opțional și îl derulează la clasă;

Soluţii de înlăturare a unor neajunsuri posibil a fi constatate în urma inspecţiei

şcolare cu privire la dezvoltarea şi aplicarea curriculumului la decizia şcolii/în
dezvoltarea locală:

1. Directorul unității de învățământ trebuie să aibă în vedere materialele existente la

îndemână în școală, să le prezinte cadrelor didactice, iar împreună să hotărască teme
importante care ar putea fi parcurse într-o ora de opțional. De asemenea, ar trebui
 realizate chestionare pentru elevi/părinți, prin care să li se ceară să aleagă, dintr-o
gama de enumerări, materia care este atractivă și plăcută pentru ei/copilul lor.
2. Relația unității de învățământ cu inspectoratele școlare județene trebuie să fie de
comunicare și colaborare, în procesul de propunere și avizare a unui CDȘ;
3. Încheierea parteneriatelor cu organizații neguvernamentale, instituții și companii care
să vină în sprijinul unităților de învățământ cu tematici și resurse informaționale noi,
dar și experți și spații alternative pentru derularea CDȘ;
4. Participarea la rețele școlare naționale și internaționale din care fac parte mai multe
unități de învățământ de același profil, în care se produce schimb de experiență și de
bune practici;
5. Schimburi de bune practici prin programele și proiecte de mobilitate a cadrelor
didactice din învățământul preuniversitar, finanțate la nivel european;
6. Accesarea fondurilor nerambursabile la nivel local și național pentru transformarea
orelor de opțional prin: remunerarea experților externi invitați la ore, dotarea clasei cu
echipamente și materiale care să permită derularea orelor în mod interactiv;
7. Accesarea donațiilor din partea programelor de CSR a companiilor, pentru dotarea
școlilor și implicarea experților externi;
8. Acordarea de remunerație suplimentară pentru cadrele didactice care elaborează și
derulează la clasă opțional. Timpul de lucru cu elevii crește, munca depusă pentru
realizarea CDS-ului este imensă, iar profesorii nu au nicio motivație extrinsecă pentru
care să suplimenteze numărul de ore și să facă asta cu implicare și multă seriozitate.
9. Punerea la dispoziție a unor cursuri de formare gratuite care să asigure existența unor
cadre didactice pregătite și bine informate pentru elaborarea unui curriculum la decizia
școlii. De asemenea profesorii aleg întotdeauna cursurile cu credite transferabile, în
detrimentul ce loc cu ore, fără credite, ceea ce înseamnă că, se activează motivația
intrinsecă a cadrului didactic de a împușca 2 iepuri dintr-o lovitură: dezvoltarea
personală și dobândirea numărului de credite necesar și câștigarea unor aptitudini
datorită cărora să își facă treaba într-un mod corect, bine organizat și informat.

BIBLIOGRAFIE:
 Analiza modului de organizare și derulare a curriculumului la decizia școlii. Aspecte cheie privind
operaționalizarea CDȘ în unitățile de învățământ românești, Andreea Gușă , Adina Șandru
 Metodologia privind dezvoltarea curriculumului la decizia şcolii, din 05.02.2021

Parte integrantă din  Ordin 3238/2021

TEMA 3

 Analizaţi expresia „profesionalizarea carierei didactice”, în următoarele ipostaze: (1)

condiţii minimale de acces la catedră; (2) pregătire iniţială, (3)stagiatură şi

Profesionism înseamnă practicarea unei îndeletniciri ca profesionist, adică pe

baza unei pregătiri profesionale de specialitate. Conform acestor repere semantice profesorul
este, formal, un profesionist pentru că nu poate exercita această ocupaţie fără dovada
pregătirii de specialitate prevăzută de legile sistemului. Până la înfiinţarea Departamentelor
de Pregătire a Personalului Didactic, pregătirea de specialitate era considerată punctul forte
în demararea unei cariere didactice. Diploma de absolvire a învăţământului superior era
suficientă pentru accederea în învăţământ şi desfăşurarea de activităţi educaţionale. Odată cu
înfiinţarea DPPD-urilor şi obligativitatea parcurgerii modulului pedagogic pentru accesul la
cariera didactică, formarea iniţială a dobândit caracterul unei profesionalizări reale. Aceasta
vizează un set de competenţe specifice menite să confere cadrului didactic abilităţile necesare
desfăşurării eficiente şi performante a activităţilor instructiv-educative. Profesionalizarea ar
putea fi deci abordată ca o redefinire radicală a competenţelor pe baza cărora se pot derula
practici educaţionale de calitate.

În legătură cu problematica profesionalizării carierei didactice, se

vehiculează câteva concepte-cheie specifice: Formarea iniţială este definită ca un proces de
construcţie a unui set de competenţe care-i permit individului să acţioneze flexibil şi creativ
în domeniul pentru care s-a pregătit. Raportat la pregătirea profesională a cadrelor didactice,
în calitate de viitori agenţi ai schimbării, vectorii de flexibilitate şi creativitate sunt esenţiali.
Formarea continuă nu trebuie să fie doar o continuare a celei iniţiale. Cele două forme pot
fi integrate încă din faza pregătirii iniţiale în perspectiva nevoii de permanentizare a
educaţiei. Depăşind accepţiunea tradiţională a termenului de perfecţionare, formarea continuă
tinde să devină un proces de lungă durată, de învăţare permanentă, ale cărui baze sunt
construite încă din etapele timpurii ale educaţiei. Perfecţionarea cadrelor didactice
reprezintă o activitate cu conţinut pedagogic şi social proiectată, realizată şi dezvoltată în
cadrul sistemului de învăţămînt, cu funcţie managerială de reglare-autoreglare continuă a
procesului de învăţămînt, la toate nivelurile sale de referinţă. Competenţa pedagogică a
cunoscut o varietate de abordări şi criterii de apreciere din care au rezultat o mulţime de
 definiţii. În spiritul acestor eforturi dar şi al tematicii cercetării am operat o definire personală
a acestui concept: Competenţele pedagogice reprezintă setul de cunoştinţe, deprinderi,
abilităţi şi însuşiri care asigură funcţionalitatea în parametri optimi a actului didactic şi
atingerea finalităţilor educaţionale de moment şi de perspectivă, obiectivate în modificări ale
structurii personalităţii elevilor.

Formarea mai eficientă a cadrelor didactice, în contextul integrării europene a ţării

noastre, trebuie să pornească de la principiile comune europene stabilite în 2005 de către Direcţia
de Cultură şi Educaţie a Comisiei Europene. Aceste principii stabilesc doar liniile strategice de
acţiune, urmând ca fiecare ţară să dezvolte propriile principii punctuale şi direcţii de acţiune
pentru a face din pregătirea cadrelor didactice un proces eficient şi de calitate. Principiile
comune europene sunt:

• Foarte bună pregătire profesională

• Plasarea în contextul educaţiei permanente

• Mobilitatea profesională

• Profesie bazată pe parteneriat

(1) condiţii minimale de acces la catedră:

- Să nu fi săvârșit fapte penale și fără să săvârșească acțiuni imorale și inadaptate
statutului de cadru didactic, model și formator.
- să dețină un vocabular variat, să vorbească fluent, coerent, corect, din punct de vedere
gramatical, să cunoască foarte bine limba română, pentru profesorii din România.
- să fie un bun organizator și coordonator;
- să iubească copiii și să adopte o atitudine ludică, prietenoasă.
- să fie sociabil, inovativ și dornic de a se perfecționa permanent și a dobândi cât mai
multe cunoștințe pentru a deveni în timp din ce în ce mai bun în profesia sa.

(2) pregătire iniţială:

-identificarea dorinței de a deveni cadru didactic, dar și clarificarea avantajelor și limitelor pe

care această meserie le prezintă.

-urmarea unor studii de specialitate în domeniul pe care dorești să-l urmezi, parcurgerea DPPD
(domeniului pentru pregătirea personalului didactic) și a modulului psiho pedagogic.
-realizarea unei practici pedagogice, în care să urmărești modul în care activitatea unui
profesor trebuie să se desfășoare la clasă. este foarte important ca un tânăr care își alege să
parcurgă o școală de specialitate pentru a intra în învățământ, să realizeze practică pedagogică
la mai multe clase, pentru a vedea mai mulți mentori, pentru a descoperi mai multe stiluri de
predare și pentru a găsi un model comportamental compatibil cu temperamentul și caracterul
său.

Actualmente formarea competenţelor psihopedagogice este asigurată printr-

un set de discipline de specialitate care însumează 336 de ore de pregătire teoretică şi practică,
eşalonate în cei trei ani de studii la nivel de licenţă. Sub aspect curricular, actualul model
acoperă nevoile de pregătire teoretică psihopedagogică şi este compatibil cu sistemele
europene. Dar există unele disfuncţii generate de modul de organizare, de ponderea
disciplinelor, de statutul programului în universitate, de atitudinea studenţilor. Cele mai
importante surse ale deficienţelor în formarea iniţială sunt:

• nu se practică modalităţi eficiente de selecţie, în funcţie de aptitudini şi motivaţie, a celor care

vor să parcurgă programul;

• opţiunea studenţilor pentru program este una de avarie şi nu una motivată precis de interesul
pentru cariera didactică;

• disciplinele psihopedagogice au o poziţie marginală în planul general de studiu academic;

• pregătirea este disipată pe o perioadă destul de lungă de timp şi nu favorizează integrarea

teoriei cu practica;

• practica pedagogică este insuficientă, nediversificată, efectuată fragmentar, printre orele de

specialitate, astfel încât dobândirea şi consolidarea competenţelor sunt grav afectate;

• certificarea dobândirii competenţelor psihopedagogice minimale este nerelevantă.

(3)stagiatură

Prima perioadă de stagiatură pe care o parcurge studentul/elevul este cea realizată în școală,
atunci când face practica pedagogică. În prima parte el este observator, trebuie să fie atent la
detalii, să ia notițe asupra felului în care cadrul didactic gestionează diverse situații și să fie
dornic să comunice cu mentorul pentru a afla cât mai multe informații despre copii, despre
problemele pe care ei le au, dar și despre mediul din care ei provin.

A doua parte a stagiaturii are loc atunci când studentul din vară ajunge profesor din toamnă.
Debutant, la catedra, fără prea multă experiență, el are nevoie să se adapteze. Tânărul se lovește
de bariere pe care nu le-a studiat în facultate: părinții, care de multe ori pot fi dificili, elevi cu
probleme, colectivul școlii. cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă tânărul cadru
didactic este să se informeze și să ceară ajutor, atunci când are nevoie.

(3) formarea continuă, în contextul actualelor documente legislative.

Formarea mai eficientă a cadrelor didactice, în contextul integrării europene a

ţării noastre, trebuie să pornească de la principiile comune europene stabilite în 2005 de către
Direcţia de Cultură şi Educaţie a Comisiei Europene. Aceste principii stabilesc doar liniile
strategice de acţiune, urmând ca fiecare ţară să dezvolte propriile principii punctuale şi
direcţii de acţiune pentru a face din pregătirea cadrelor didactice un proces eficient şi de
calitate. Principiile comune europene sunt:

• Foarte bună pregătire profesională

• Plasarea în contextul educaţiei permanente

• Mobilitatea profesională

• Profesie bazată pe parteneriat

Nevoia imperioasă de a creşte calitatea pregătirii profesorilor din ţara noastră ar

putea să-şi găsească împlinirea prin construirea unor programe care să elimine disfuncţiile
actuale. În elaborarea acestor programe trasarea unor principii, care să constituie
fundamentul schimbărilor, nu poate să lipsească. În sensul noii legi a educaţiei, care impune
masterat didactic pentru formare iniţială, elaborarea acestor programe ar trebui, în opinia
mea, să se bazeze pe următoarele principii:

I. Atragerea absolvenţilor bine pregătiţi în specialitate;

II. Studiu integrativ - discipline teoretice- practică pedagogică;
III. Evaluare practic-aplicativă;
IV. Deschidere spre formare continuă;
V. Pregătire pentru colaborare cu comunitatea.