Ion - Liviu Rebreanu

(realism, obiectiv)

Considerat creatorul romanului romanesc modern, Liviu Rebreanu este autorul unor capodopere ale
literaturii nationale, dintre care amintim romanele “Ion”, “Padurea spanzuratilor” sau “Rascoala”.
Publicat in 1920, romanul “Ion” este considerat unanim primul roman romanesc de talie europeana,
incadrandu-se in tiparele unei creatii realiste si obiective.
Rebreanu marturiseste ca ceea ce l-a determinat sa scrie acest roman a fost un taran care saruta
pamantul. Scriitorul aglutineaza in material romanului o serie de intamplari la care asistase sau de care
auzise, intamplari consemnate in satul sau natal. Astfel, un vecin care se numea chiar Ion ii
marturiseste ca “s-a incruscrit” cu saracia, iar un taran isi alungase fiica de acasa pe motiv ca aceasta
ramasese insarcinata cu cel mai sarac baiat al satului. De altfel, o alta fata se casatoreste doar pentru ca
a ramas insarcinata, astfel incat isi va lasa parintii fara pamanturi. Toate aceste intamplari l-au inspirit
pe Rebreanu in scrierea primul roman modern din literatura romana, dar si in scrierea catorva nuvele
aparute inaintea romanului.
Asadar, ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, autor al unor romane realiste, in aceasta sfera fiind
inclus si romanul “Ion”. Gratie acestei creatii literare, Liviu Rebreanu ocupa un loc insemnat intre
romancierii europeni interesati de problematica taraneasca si de cazurile de constiinta. Romanul are si
un puternic caracter social, scriitorul urmarind o reconstructie geografica exacta a spatiului actiunii,
incadrarea personajelor in diferite medii, clase si tipuri, asa cum Balzac descria lumea din lucrarile
sale, pornind de la clasificarea lumii animale in regnuri si mizand pe o monografie artistica a
universului reflectat.
Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari
dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul romanului reprezinta, de fapt, numele personajului principal al operei, acesta devenind
personaj eponim. In lucrarea “Arca lui Noe”, Nicolae Manolescu face observatia ca romanul doric
“infatiseaza o varsta a iluziilor si a inocentei genului. Lumea romanului doric este omogena, coerenta si
plina de sens.” Eroii, virili, vehiculeaza miturile luptei, vigorii si cuceririi. Observatiile facute de
criticul Nicolae Manolescu explica optiunea lui Rebreanu pentru titlul operei.
Tema romanului este prin excelenta una sociala, aflata in concordanta cu programul realist:
problematica pamantului in satul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Astfel, in universal creat
de Rebreanu, pamantul are rol de criteriu moral, de criteriu al responsabilitatii, ceea ce explica intr-o
masura insemnata motivul pentru care Ion doreste pamanturile lui Vasile Baciu.
Structural, romanul “Ion” este alcatuit din doua parti: “Glasul pamantului” si ”Glasul iubirii”,
titlurile celor doua prejudicii pe care Ion incearca sa le amelioreze. Prima parte este alcatuita din sase
capitole, in timp ce partea a II-a este alcatuita din sapte capitole. Dand expresie unui principiu al
simetriei, titlurile capitolului primei parti fac trimitere la “Glasul iubirii”, iar cele ale partii secunde fac
trimitere la “Glasul pamantului”.
In ceea ce priveste compozitia operei, romanul este circular, simetric, inchis. Romanul se deschide
cu imaginea drumului care intra in satul Pripas si se incheie cu cea a drumului care iese din sat. Prima
fereastra deschisa a romanului o reprezinta scena horei care este organizata pe principiul circularitatii
(dansatorii, fetele nejucate, sotiile si batranele sunt dispuse concentric, la fel ca si barbatii). Insasi
evolutia lui Ion este circulara, pentru ca el iese din roman tot asa cum a intrat.
Rebreanu isi organizeaza romanul pe doua planuri narative: primul plan urmareste evolutia
personajului principal, planul secund urmareste istoria familiei Herdelea. Cele doua planuri sunt
reflectate in discurs prin alternanta.
Spatiul actiunii este fictiv, geografia satului Pripas fiind minutios proiectata, iar durata actiunii este
de aproximativ doi ani (primele doua zile ocupa un sfert din intinderea discursului).
Spatiul se dezvolta gradat, cel care orienteaza camera si care permite aceasta desfasurare a spatiului
fiind Titu Herdelea: sunt cuprinse mai intai localitatile invecinate, apoi satul in care Titu va lucra ca
ajutor de notar si in cele din urma calatoria lui Titu catre Romania, traversand o parte insemnata a
Ardealului. Ca urmare, Titu Herdelea are rolul unui agent naratorial. Perspectiva naratoriala a
romanului este una obiectiva, relatarea evenimentelor se face la persoana a III-a, narator omniscient nu
se implica afectiv in relatarea evenimentelor si incearca sa informeze cronologic si documentar
cititorul.
Inlaturat din fruntea flacailor din sat, Ion constata ca isi poate capata respectul cuvenit daca devine
proprietar funciar. Astfel, el decide sa se casatoreasca cu Ana, deoarece tatal ei, Vasile Baciu, este unul
dintre cei mai importanti detinatori de pamant din sat. Asadar, Ion Glanetasu este dispus sa renunte la
fata pe care o iubea, Florica, pentru a se casatori cu Ana, motivul fiind strict material. Scena in care Ion
o atrage pe Ana sub umbra unui nuc atrage atentia cititorului asupra adevaratelor interese ale lui Ion si
modul viclean in care acesta reuseste sa o seduca pe Ana, dovada fiind sentimentele ambigue fata de
aceasta: “Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea bine seama daca ii este draga”. Ramasa
insarcinata, Ana se va casatori in cele din urma cu Ion si va deveni astfel sotie si mama. Nepasarea lui
Ion o va face pe aceasta sa-si curme zilele, fiind urmata si de copilul facut cu Ion (decedat din cauza
conditiilor nesanatoase in care mama lui Ion, Zenobia, il creste). Intr-un final, Ion decide sa se
reintoarca la Florica, casatorita acum cu fostul sau adversar, George Bulbuc, care il va ucide in cele din
urma pe Ion. O alta scena plina de semnificatii a romanului este cea in care Ion saruta pamantul “ca pe
o ibovnica”. Aceasta secveta demonstreaza inca o data faptul ca prioritatea principala a personajului
eponim este sa capete proprietati funciare care sa-i aduca autoritatea pe care o considera cuvenita intre
localnici.
In ceea ce priveste constructia personajelor si relatiile dintre acestea, romanul “Ion” respecta cu
mare rigurozitate cerintele realiste. Personajele, tipice in situatii tipice, sunt incadrate in diferite clase,
medii si tipuri. Astfel, familia invatatorului Herdelea si preotul Belciug reprezinta intelectualitatea
rurala, chiaburimea este reprezentata de Stefan Hatnog, Vasile Baciu si Toma Bulbuc sunt botocani, iar
sarantocii au ca reprezentati membrii familiei lui Alexandru Pop Glanetasu. Personajele sunt prin
excelenta construite in maniera realista, evolutia acestora depinzand de mediul social in care traiesc. El
doreste, asadar, sa urce pe scara sociala sau daca a obtinut deja statutul dorit, sa-l mentina.
In concluzie, romanul “Ion” propune o tematica tipic realistica, si anume cea a importantei
pamantului in satul ardelenesc de la inceputul secolului trecut. Pamantul este un puternic criteriu social
pentru locuitorii satului Pripas, un barometru al moralitatii si respectului pe care le merita proprietarul.
De asemenea, la fel cum Balzac a incercat sa confere “Comediei umane” un caracter documentar,
monografic universului reflectat, la fel va incerca si Liviu Rebreanu prin romanul “Ion”, si anume sa
insemneze monografic spatiul in care va evolua protagonistul.