FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ

adaptare liberă după Charles Perrault de Radu Botar

Copyright c. R.B - 2019

 DISTRIBUŢIA:

• Prinţesa Aurora
• Prinţul Desire (Dorinţă)

• Zâna Liliacului
• Zâna Carabosse
• Regele Florestan
• Regina Curcubeu
• Grenouille
• Catalabutte, maestrul de ceremonii
• Cei patru nobili de la curtea Regelui Florestan, , cei patru cavaleri,
suita Zanei Carabosse precum şi: Pasărea Albastră, Motanul
încălţat, Prinţul Fortione, Lupul.
• Cele patru doamne de la curtea Regelui Florestan, cele patru
prietene ale Aurorei, precum şi: Prinţesa Florina, Pisicuţa Albă,
Cenuşăreasa, Scufiţa Roşie .
• Doica

Spaţiul: sala de spectacole a unui teatru! Pe scaune, copii spectatori. Cortina

lăsată, lumină, muzică...
Acţiunea: În sală îşi face apariţia un copil îmbrăcat într-un fel de uniformă
şcolară, cumva, aşa, mai văratec. Poate fi şi în pantaloni scurţi. În spate are
un ghiozdan... Pare genul de elev studios dar şi pus pe şotii. Se aşează
comod, în fund, pe marginea scenei...
ELEVUL(vesel): Salut! Ce faceţi? Ce mai faceţi?... (Intră într-un scurt
dialog cu ceilalţi copii din sală.) Pe mine mă cheamă Iulian... Pe tine? Dar pe
tine? Veneam de la şcoală... Şi văzând atâta lume intrând aici am zis să văd şi
eu despre ce e vorba, ce se întâmplă... Păi, despre ce e vorba? (Obţine reacţii
şi răspuns din public. Improvizează. Între timp caută în ghiozdan de unde
scoate un baton de ciocolată sau un sandwich, o sticlă cu apă... sau... laptele
şi cornul -?!- Continuă dialogul cu copii spectatori, despre una, despre
alta...) Înainte de a ajunge aici, când am ieşit de la şcoală am trecut pe la
bibliotecă... Bunica mea, când eram mic... mai mic decât acum, (râde) mi-a
spus o poveste frumoasă, cu prinţi şi prinţese, cu zâne şi spiriduşi... Bunica
mea, de fapt, îmi spunea multe şi felurite poveşti, care mai de care mai
frumoase. Însă povestea asta despre care am început să vă vorbesc este ceva...
Uite, am cartea aici... (Scoate din ghiozdan cartea cu povestea ''Frumoasa
din pădurea adormită''. În spate, încet, cortina se ridică...) O ştiţi? Mie îmi
place tare mult. E povestea mea preferată... Uite, cel mai mult şi mai mult,
îmi place atunci când... (Deschide cartea.) Când prinţesa Aurora...
(Răsfoieşte... Şi din carte sare o... broscuţă! Iulian este surprins şi uşor
speriat.) Hei!... Ce eşti? Cine eşti? De unde vii?... Şi unde mergi?... Hei!...
Hei!... (Broscuţa ţopăie şi, în salturi repetate, iese în culisele scenei. Iulian,
curios, se duce după ea... Un val de ceaţă inundă spaţiul... Şi, brusc, în faţa
lui, rostogolindu-se peste cap, de trei ori, reapare broscuţa...vorbitoare.)
BROSCUŢA(aidoma unui arlechin zglobiu): Sunt un spiriduş!
ELEVUL(amuzat): Ce spiriduş? Tu eşti o broască...
BROSCUŢA(corectându-l prompt): Greşit! Spiriduş. Broscuţa spiriduş...
Spiri, pentru prieteni!
ELEVUL: Sau ''duş''!... (Râde. Broscuţa nu gustă gluma.) Oac-Oac! Acum
ştiu.
BROSCUŢA: Greşit din nou!
ELEVUL(căutând febril în carte): Oaca – Oaca?
BROSCUŢA: Îîîînţţ...
ELEVUL: Păi, doar nu-i fi duhul lămpii lui Aladin!...
BROSCUŢA(cu un aer doct): Eu am sărit din carte ca să te pot duce cu
adevărat într-o poveste... Nu orice poveste... Iar eu sunt celebrul ducător şi
aducător în şi din poveşti, nici mai mult nici mai puţin decât, fantasticul,
faimosul, fascinantul, mirobolantul, nemaipomenitul, unicul Grenouille,
crescut în curgerea lină a Senei, legendarul şi ancestralul fluviu din ţinuturile
Franţei... Educat prin grădinile de la Versailles...
ELEVUL(râzând): Sena, Versailles, Franţa?... Păi, tu semeni cu broasca din
balta de lângă curtea casei bunicii... Şi brotacu' ăsta n-a văzut altceva decât
marginea bălţii în care se scălda şi cânta de nu puteau dormi găinile iar
cocoşul ere furios că nu-şi putea face dimineaţa vocalizele în tihnă.
BROSCUŢA: Ce să zic? Cocoşu' şi găina... Ha, ha, ha... Dacă e aşa, atunci,
uite, eu te invit să te dai de trei ori peste cap, aşa cum am făcut şi eu, şi te voi
transforma într-un mare şi extraordinar Maître de ceremonie.
ELEVUL(nedumerit): Maître de ce?
BROSCUŢA: Ai să vezi. Şi vom intra împreună în povestea ta preferată.
Ei?... Hai!
(Broscuţa Grenouille îl apucă pe elevul Iulian de o mână şi, aşa, ca într-un
dans, îl învârte după care îl ajută să se rostogolească de trei ori... Spaţiul
întreg se transformă! Devine Palatul Regelui Florestan şi al Reginei
Curcubeu. De sus, ca într-o vrajă, coboară, încet, costumul Maestrului de
ceremonii cu care, ajutat de mereu zglobiul şi jucăuşul Grenouille, elevul
Iulian se îmbracă, se transformă, devine Maître de ceremonie... Începe
povestea!)
BROSCUŢA(ca într-o magie): Şi cum toate poveştile încep cu ''A fost odată
ca niciodată'' tot aşa se deschide şi povestea noastră... Şi era un rege,
Florestan, şi o regină, Curcubeu... Îşi doreau atât de mult să aibă copii...
Măcar un copil... S-au rugat ziua, s-au rugat noaptea... La luna, la stele, la
soare, la cer... Până într-o zi când, mâhnită, regina Curcubeu se opreşte din
plimbarea sa pe malul unui lac... lăculeţ... lăcuşor...
MAESTRUL DE CEREMONII: Baltă?
GRENOUILLE(ofensat): Domnule...
MAESTRUL DE CEREMONII: Domnule şi mai cum?
GRENOUILLE: Domnule... (căutând în memorie)... Calata...Talaca... labu...
Domnule... (găsind)... Catalabutte!
MAESTRUL DE CEREMONII: Aha! Ca-ta-la-bu-tte... Şi?
GRENOUILLE(continuând povestea):... pe malul unui... laaac, regina
Curcubeu se opreşte... O lacrimă din ochii ei trişti sparge oglinda lacului
tulburându-i apa... În clipa aceea, o broscuţă... magică...
CATALABUTTE: Grenouille...
GRENOUILLE:...o broscuţă... drăguţă a sărit, ţuşti, din apă pe uscat şi a
început să-i vorbească aşa:'' Dorinţa ţi se va împlini. Nici nu va trece anul şi
tu, frumoasă regină, vei naşte un copil.'' Apoi broscuţa a făcut trei salturi
peste cap şi s-a pierdut după o floare de nu-mă-uita...
CATALABUTTE: Grenouille...
GRENOUILLE:... deee... lotus... deee... după... Într-un stufăriş de trestie,
na... Şi aşa s-a întâmplat! Regina a născut o fetiţă frumoasă foc aducând
astfel multă bucurie la palat. Şi i-au pus numele, Aurora... La vremea
botezului, au plănuit o petrecere mare, la care au invitat cei mai de seamă
oaspeţi precum şi pe zâna ursitoare Liliac care să fie naşa Prinţesei... (Lui
Catalabutte.) Maître!
CATALABUTTE(ca un veritabil şi stilat maestru de ceremonii): Marele bal
al botezului frumoasei Prinţese Aurora! (Muzică. Îşi fac apariţia, majestuos,
Regina Curcubeu şi Regele Florestan urmaţi de suita de la palat.)
REGELE FLORESTAN: Catalabutte, ai anunţat şi ai făcut invitaţiile pentru
botezul dragei noastre fiice?
CATALABUTTE: Majestate, întocmai cum mi-aţi dat poruncă. Asta e lista
cu invitaţii pe care mi-aţi cerut-o. I-am poftit pe toţi. (Regele verifică lista
din mâna lui Catalabutte. E mulţumit.)
CATALABUTE(anunţând cu multă reverenţă şi importanţă): Din înaltul
infinit al universului şi lumea nevăzută a viselor... frumoasa şi buna zână
Liliac, ursitoarea ursitoarelor şi ocrocotitoarea tuturor copiilor!
(De undeva, din universul acesta mare şi infinit, acompaniată de muzica
heruvimilor, coboară, apare, încet, încet şi magic, cu un mare buchet de flori
de liliac... Zâna! Toată lumea aplaudă fericită.)
REGELE FLORESTAN(venind în întâmpinarea Zânei): Zână bună, nici nu
ştii câtă bucurie ne aduce prezenţa ta la sorocul botezului dragei noastre
copile, Prinţesa Aurora...
ZÂNA LILIAC: Buchetul meu de liliac i l-am adus pentru ca primăvara s-o
îmbrace mereu în iubire şi în tinereţe... (Se duce la pătuţul Prinţesei şi
presară florile de liliac peste aşternut.)
REGINA CURCUBEU: Zână dragă, ocroteşte-o pe fata noastră...
ZÂNA LILIAC(ritualic, întruchipând spiritele tuturor zânelor bune, începe
ursirea): Zori de zi din miez de noapte,
Răsărit de soare prins în şoapte,
Lasă razele să-ţi cadă-n suflet
Şi lumina caldă să-ţi cuprindă iute,
Şirul vieţii-n zile multe prinse toate-ntr-un buchet...
Prinţesa va fi cea mai frumoasă fată din lume... Va fi cea mai deşteaptă, va
avea o minte sclipitoare şi va fi chiar autoritară... Atunci când trebuie!
Să înfloreşti frumos ca liliacul
Şi să-nverzeşti ca pomu-n primăvară,
Iar Prinţul tău să-ţi fie dragul
Şi împlinirea ta pe drum de seară.
Aurora, prinţesă născută din multă dorinţă şi dragoste va fi graţioasă în tot ce
va face şi delicata precum petalele trandafirilor in roua diminetii... Va dansa
cu măiestrie şi va cânta precum privighetorile... Mereu va fi veselă, zglobie şi
luminoasă, ca un copil al Soarelui...

(În veselia generală care a cuprins palatul, deodată, un tunet teribil sparge
toată atmosfera. Îşi face apariţia Zâna Carabosse, neagră de supărare. Ea
nu fusese invitată la botez.)
ZÂNA CARABOSSE: Mă aşteptam ca măcar, aşa, de complezenţă, să fiu şi
eu anunţată de acest botez... Ori Carabosse, numele meu, vi se pare prea urât
pentru această sărbătoare? Sau vă gândiţi, poate, că sunt ciumată şi proscrisă
că nu pot întotdeauna să prezic veselie, bucurie, soare şi lumină. Poate că m-
aş fi gândit, la rândul meu, cu drag, la viitorul acestei copile. Ştiu, da, nu
toate ursirile mele sunt de bine dar poate, acum, cine ştie, astrele aşezau altfel
vorbele, gândurile, faptele... Da, nu sunt tocmai o zână agreabilă, m-am
născut gata îmbătrânită... Sunt rea? Nu... Ce nu pot este să mă bucur... Deşi
aş vrea... Aşa că eu ursesc, iată, ca fetiţa asta să... moară. Da! Să moară
înţepată. În orice. Fus, ac, andrea. Insă doar atunci când va împlini...
şaiprezece ani... Ei? Iată. Să mai spună cineva că sunt rea...
GRENOUILLE(intervenid cu curaj infantil): Da, eşti! Scorpie!
ZÂNA CARABOSSE(diabolică): În ceaun pe târcolite
Puneţi maţe otrăvite.
Tu, ce-n somn, râios broscoi...

CATALABUTTE(intervenid în apărarea lui Grenouille): Doamnă zână, vă

rog frumos...
ZÂNA CARABOSSE(întorcându-se brusc spre Catalabutte):
Muşchi de şarpe din băltoace
Fierbi în oală şi te coace,
Cu o limbă de dulău,
Ac de şarpe orb şi rău... (Face un gest de magie
dar Catalabutte nu are nici o reacţie.)
CATALABUTTE: Chiar nu înţeleg de unde atâta supărare... Putem să ne
înţelegem, doar.
GRENOUILLE: De tine nu se prinde vraja că eşti... din altă... poveste, cum
ar veni... (Amuzat.)Iar eu sunt oricum... broscuţă...
REGINA CURCUBEU(speriată, plângând): Doamne, ce ne facem acum?
După atâta aşteptare şi bucurie abia începută, iată, a venit această nenorocire.
ZÂNA LILIAC: Fata nu va muri. Tu, rege, şi tu, regină, potoliţi-vă
frâmântarea inimii, că fiicei voastre n-o să-i fie dat să moară din această
pricină! E drept, însă, că nu am destulă putere să desfac întru totul ceea ce i-a
prezis Carabosse, zâna rea, dar o uşurare a răului făcut îmi stă în putinţă să
aduc. Aşa că, prinţesa, dacă se va înţepa cu un fus, un ac sau o andrea, va
cădea doar într-un somn adânc, care va ţine o sută de ani... De ce atât de
mult? Pentru că numai aşa poate fi alungată vraja întru totul. Şi cînd s-o
împlini sorocul, un fecior de crai, un prinţ, va veni să o trezească din somnul
cel lung. Dar numai aşa se va trezi prinţesa Aurora, dacă sărutul va veni
dintr-o dragoste adevărată, mare, frumoasă, curată. Este singurul leac care o
poate readuce la viaţă.
ZÂNA CARABOSSE: Timpul zboară, timpul fuge, numai azi nu-i până
mâine, şi doar mâine e poimâne!... (Iese râzând înt-un dans grotesc şi
straniu.)
ZÂNA LILIAC: Acum, bucuraţi-vă mai departe de botez şi nu puneţi carul
înaintea boilor şi nici răul în faţa binelui. Învăţaţi să fiţi atenţi şi să preţuiţi...
(Zâna iese la fel de magic cum a venit.)
REGELE FLORESTAN: Categoric, de azi, prin regească poruncă, se vor
aduna toate fusele, acele şi andrelele de pe cuprinsul regatului şi se vor
ditruge! (Toţi curtenii aprobă...)
(Grenouille, îl prinde de mână pe Catalabutte şi într-o mişcare dinamică,
prin tot spaţiul, amestecându-se printre curtenii care se agită să pună în
aplicare poruncile regeşti, ajung într-un târziu mult în faţă, cum ar veni, în
afara poveştii în care erau... Spaţiile se delimitează acum foarte bine între
ceea ce se poate numi ''real'' şi ''ficţiune''... În spaţiul virtual timpul trece cu
o viteză sporită ajungând la o distanţă de... 16 ani !...)
GRENOUILLE(lui Catalabutte): Să ne aşezăm aici... Să ne tragem
răsuflarea...
CATALABUTTE: Aveam un ghiozdan...
GRENUOUILLE: Ce-i cu el?
CATALABUTTE: Mai aveam în el ceva de mâncare...
GRENOUILLE: Mâncare? Acum? Păi, abia de aici povestea devine mai
serioasă, mai interesantă, palpitantă... Şi ca să mănânci ar trebui să te dai din
nou de trei ori peste cap ca să redevii elevul acela... Costel... Ionel... Gigel...
CATALABUTTE (cu dezamăgire în glas): Grenouille...
GRENOUILLE: Dorel?
CATALABUTTE: Bine că ţii minte tot felul de altceva şi faci o mie şi una
de şotii iar un nume nou nu eşti în stare să... (ironic) orăcăi...
GRENOUILLE(orăcăind): Îmi cer scuze... Iuliaaan... Iuliaaan... (Râd
amândoi.) Maître Catalabutte, de la botezul Prinţesei Aurora timpul a zburat
ca păsările spre ţările calde, zile, săptămâni, luni, ani... Şaisprezece ani!
CATALABUTTE: Şaisprezece?!
GRENOUILLE: Întocmai. Şi după exact şaiprezece ani, de ziua prinţesei,
care crescuse între timp mare şi era de o frumuseţe rară...
CATALABUTTE : jucăuşă...
GRENOUILLE: veselă...
CATALABUTTE: deşteaptă...
GRENOUILLE: mersul ei era tot un dans şi cânta mereu cu atâta bucurie
fiecărui răsărit şi apus de soare încât privighetorile lăcrimau...
CATALABUTTE: Grenouille, unde ai mai văzut tu lacrimi de pasăre?
GRENOUILLE: Iartă-mă, dar observ că la şcoala aia pe la care umbli tu se
pare că nu vă învaţă nimic despre poezie... Că viaţa fără poezie e... pustie!...
Ştiu asta de la bunicul meu care, în corul unde cânta, era cea mai plină voce
de bariton... Ariile lui impresionau până la lacrimi...
CATALABUTTE(zâmbind): Îmi imaginez...
GRENOUILLE(sărind brusc în picioare): Da? Atunci hai repede să sărim şi
noi în cei şaisprezece ani zburaţi în faţă ca să ajungem la aniversarea zilei de
naştere a prinţesei Aurora... Că asta vroiam să îţi spun dar m-ai întrerupt...
Numai că eu... nu mă tem de înteruperi... Nu mă supăr... Nu-s cocoşu' ăla
ciufut şi matinal...
CATALABUTTE(mirat): Deci îl ştii!...
GRENOUILLE(nedumerire jucată): Pe cine?... A, nu, mă refeream aşa, în
general, la galinaceele astea de curte... Hai, că o să întrebe regele şi regina pe
unde suntem iar noi... (ironic) ne gândim la ghiozdan... (Încep amândoi să
alerge ca într-un joc de-a ''care ajunge primul''... Uneori pare un dans
acrobatic, alteori ca şi o ''competiţie'' a doi clovni într-o arenă... Între timp
spaţiul ficţiunii, al poveştii, şi-a adăugat trecerea celor 16 ani... Curtea se
agită... Toată lumea se pregăteşte şi pregăteşte această aniversare... Regele
şi regina apar, îşi ocupă locurile pe tronuri... Prinţesa Aurora este toată o
veselie, o lumină, o floare... )
REGELE FLORESTAN(reginei): Fata noastră este toată o bucurie!
REGINA CURCUBEU: Este o lumină... Lumina noastră... Priveşte cum
dansează de fericire...
REGELE FLORESTAN: Îşi dansează împlinirea celor 16 ani... Îşi dansează
minunea tinereţii...
REGINA CURCUBEU: E şi ziua în care prinţii de crai veniţi aşteaptă să-i
câştige inima şi mâna..
REGELE FLORESTAN: Vom vedea... (Îi face semn lui Catalabutte să se
apropie.) Câţi pretendenţi sunt?
CATALABUTTE(surprins, priveşte, cerând ajutorul lui Grenouille. Acesta
îi arată pe degete, patru.): Patru, majestate.
REGELE FLORESTAN: Să intre... Pe rând, fiecare, să-i vedem, să-i
auzim... (Prinţesei Aurora.) Draga mea, Aurora, uite, azi, de ziua ta, din cele
patru zări au venit să te ureze, patru prinţi... Hai să-i primim cum se cuvine...
PRINŢESA AURORA: Patru?... (Râzând.) Dar, tată, pe mine mă
interesează doar unul!... Unul care să fie puternic şi bun ca tine şi frumos ca
mama...
REGINA AURORA: Draga mea, prinţul tău, care va fi, o să fie numai al tău
şi doar acela cu care vei simţi viaţa ta un întreg implinit într-o fericire
statornică...
GRENOUILLE(fascinat, într-o reverie totală): Ce de poezie....
CATALABUTTE(anuţând primul pretendent): Prinţul din Ţara Soarelui
Răsare! (Îşi face apariţia un tânăr, foarte tânăr prinţ, aproape un copil. Este
rezervat, timid şi sfios...)
PRINŢUL DIN ŢARA SOARELUI RĂSARE(timid): Ma... ma... jestate...
jestăţile... majetăţile voastre... Prinţesă... (Priveşte spre Prinţesa Aurora şi
brusc, copleşit de o mare sfială, lasă capul în pământ...)
REGELE FLORESTAN: Vorbeşte, nu-ţi fie teamă.
PRINŢUL DIN ŢARA SOARELUI RĂSARE: Am... am... am venit că...
pentru că... Am... am... şaiprezece... Şi eu am... şaisprezece ani... Şi tatăl
meu... şi... mama... mi-au spus că aici este o prinţesă de o frumuseţe rară...
Aflaseră din cântecul unei privighetori... Aşa că am venit să... să... o cer, şi
dacă vrea, să mă însoţeasă la curtea părinţilor mei... Să-i arăt... să...ăăă...
lumea... Lumea mea...
PRINŢESA AURORA(râzând): Lumea ta?... Uite, dacă vrei, până una alta,
dulce copil al soarelui răsare, eu te-aş invita să... (Părinţilor ei.) Pot să le cer,
aşa, sa dea , o probă? Să vedem dacă...
REGELE FLORESTAN: Desigur, fata mea. Poţi să le ceri orice. Oricum, tu
alegi. Iar alesul trebuie să fie numai şi numai bucuria ta.
PRINŢESA AURORA(prinţului): Uite, aş vrea, şi tare m-aş bucura, să...
dansezi pentru mine... Atât cât să îmi bucuri sufletul... Şi dacă dansul tău îmi
va plăcea... voi dansa cu tine... (Toată audienţa aplaudă. Curtenii încep să
scandeze: ''Să danseze prinţul! Să danseze prinţul!...''. Prinţul este luat prin
surprindere... Emoţia îl face să tremure. Lumea scandează... Se aude
muzica... Încearcă, timid, câţiva paşi de dans... Apoi, brusc, o ia la fugă...
Veselie mare! Grenouille, jucăuş, parodiindu-l pe prinţul sfios, schiţează
câteva mişcări de dans...)
REGELE FLORESTAN: Să intre următorul pretendent! (Catalabutte,
înainte de a-l anunţa pe noul pretendent, discret dar cu supărare, îi arde o
scatoalcă lui Grenouille. Acesta sare ca un arc, amuzându-se şi-i spune
repede şi în treacăt.)
GRENOUILLE: Nu-i aşa că-i frumoasă povestea în care te-am adus?
CATALABUTTE: Prinţul din Ţara Sudului! (Intră un prinţ ceva mai matur,
călcând cu un pas sigur şi cu un zâmbet larg pe faţă.)
PRINŢUL DIN ŢARA SUDULUI(salutând ceremonios): Majestăţile
voastre, Prinţesa mea...
PRINŢESA AURORA: Prinţesa ta?
PRINŢUL DIN ŢARA SUDULUI: Iertată-mi fie îndrăzneala... În ţara mea,
îndrăzneala este o trasătură caracteristică...
REGINA CURCUBEU: Noi îi spunem tupeu...
PRINŢUL DIN ŢARA SUDULUI: Tupeu?
REGELE FLORESTAN: Un fel de... obrăznicie.
PRINŢUL DIN ŢARA SUDULUI(demn): Regret că am fost interpretat
astfel... Intenţia mea a fost cât se poate de plină de curtuoazie şi de respect.
Ce pot să fac pentru a-mi îndrepta... greşeala?
PRINŢESA AURORA(zâmbind cald şi prietenos): Dansează!
(Prinţul din Ţara Sudului, salutând la fel de ceremonios, se supune cereinţei
prinţesei şi începe să danseze. Dansul său este unul aşezat într-o mişcare
mereu corectă, deloc spectaculoasă, seacă... Pentru ca la sfârşit să se
împiedice şi să cadă... Audienţa începe să râdă.)
PRINŢUL DIN ŢARA SUDULUI(scuzându-se): Nu am mai dansat de
multă vreme, prins cu treburile de la castel...
PRINŢESA AURORA: Îţi mulţumesc, prinţe, pentru strădanie... (Îi face
semn să plece. Gronuouille îl conduce afară.)
REGELE FLORESTAN: Dacă toţi sunt aşa măcar avem parte de un
spectacol vesel cum şade bine unei sărbători aniversare...
CATALABUTTE: Prinţul din Ţara Apusului!
(Intră Prinţul din Ţara Apusului... Imaginea lui şi comportamentul arată o
educaţie aleasă, maniere cavalereşti, galant... O maturitate vizibilă. O
experinţă acumulată. Se vede că nu este pentru prima dată în astfel de
''vizite''.)
PRINŢUL DIN ŢARA APUSULUI(sigur pe el, cu multă eleganţă şi
galanterie în glas şi comportament): Majestăţile voastre, este o onoare să fiu,
acum, aici, în faţa Domniilor voastre şi, mai ales, în faţa frumuseţii
desăvârşite a minunatei Prinţese Aurora, preaiubita Voatră fiică. Îndrăznesc,
dacă îndrăzneala mea nu e prea mare, să aspir la mâna preafrumoasei
Domniţe, cu jurământul meu din inimă, că mă voi pune în slujba fericirii ei
cu toată viaţa mea...
REGINA CURCUBEU(sedusă de eleganţa discursului): Câtă poezie...
GRENOUILLE(lui Catalabutte,comentând surd): Citate, citate, citate...
CATALABUTTE: Poftim?
GRENOUILLE: Vorbe, vorbe, vorbe...
REGELE FLORESTAN: Frumos spus dar până una alta...
PRINŢESA AURORA: Aş vrea să îmi bucuri privirea şi sufletul cu un dans.
PRINŢUL DIN ŢARA APUSULUI: Desigur. Ce să fie? Pas de caractere?...
Pas de deux? Sau, de ce nu (uitându-se în jur) Pas de quatre? (Regele, regina
şi toată curtea este surpinsă admirativ.)
PRINŢESA AURORA(zâmbind): Alegerea vă aparţine, Prinţe.
GRENOUILLE: Mie nu îmi miroase a bine soiul asta de galanterie... Şi în
plus, e şi cam trecut... Fecior bătrân... Mie nu-mi place. (Şi, în timp ce
Prinţul, cu acelaşi cavalerism exagerat, ca la carte, se pregăteşte de dans...
şi Grenouille... se pregăteşte să-l încurce. Începe dansul. Prinţul dansează.
Şi nu o face rău! Grenuouille însă, face ce face, cum face, şi îi tulbură
dansul. I-l parazitează astfel încât, până la urmă, se alege praful de tot
efortul prinţului pretendent.)
PRINŢESA AURORA: Prinţe, când vei stăpâni bine ce mi-ai spus, adică (şi
îl citează) Pas de caracter, pas de deux şi pas de quatre... Te mai aştept aici să
vii să mă înveţi şi pe mine... (Toată lumea râde şi aplaudă. Grenouille ţopăie
satisfăcut. Îl conduce pe Prinţ spre ieşire bătându-l prieteneşte pe umăr.)
GRENOUILLE: Asta e bătrâne... Încearcă la altă casă... (Lui Catalabutte.)
Nu. Ăsta nu, era prea scorţos. Cu tot Apusul lui.
CATALABUTTE: Prinţul Nordului! (Intră un... prinţ...)
GRENOUILLE: Aoleu!... Ăsta-i puriu rău de tot!
CATABUTTE: Ce?
GRENOUILLE: E moş, frate. E bătrân, nu vezi?
PRINŢUL NORDULUI(cu o eleganţă jovială): Majetăţile voastre,
frumoasă şi tânără Prinţesă, am venit din Nord de ţară şi de neam tocmai aici,
în acest colţ de rai ca să... (Îngenuchiază în faţa Prinţesei) îngenuchez în faţa
ta căzut ca-ntr-o fântână, să îmi sprijin capul pe pântecul tău dalb, de vis, şi
să tac scăldat în lacrimi de uimire. Iar mâna ta să se lase-n creştetul meu,
tremurâd, când capul îmi arde de dor dogoritor...
REGINA CURCUBEU(dincolo de admiraţie): Doamne, ce frumos!...
GRENOUILLE(lui Catalabutte): Puriul se crede Făt Frumos şi poetul
neamului.
PRINŢESA AURORA: Prinţe, vorbeşti atât de poetic şi vreau să cred că şi
dansezi precum vorbeşti.
PRINŢUL NORDULUI: Dansul meu este cuvântul meu iar cuvântul meu
dansează când te vede... Căci, lăsat în abandonul meu de taină mă regăsesc
cuprins de-o caldă reverie...
PRINŢESA AURORA: Prinţe...
PRINŢUL NORDULUI: Da.
PRINŢESA AURORA: Dans! (Şi dintr-odată se ridică şi îl pofteşte la dans.
Toată curtea este cuprinsă de uimire. Oare Prinţesa l-a ales pe acest Prinţ?
Cei doi încep să danseze. Prinţesa este surprinzătoare în mişcările pe care le
face. Îl derutează pe prinţ... După o vreme îi face discret un semn lui
Grenouille să li se alăture... Grenouille îl trage în acest joc şi pe
Calatabutte... Pas de quatre!... Apoi, din acest dans, prinţesa se retrage iar
cei doi, în amuzamentul general, îl scot afară pe Prinţul Nordului... )
PRINŢESA AURORA(bine dispusă): Şi mie îmi place poezia dar ea trebuie
să fie în toate... Şi în tăcere...
GRENOUILLE(serios): Prinţesă Aurora, cu îngăduinţa D-voastră, vă rog să
permiteţi... (Imitându-l pe Prinţul Nordului, îl invită pe Catalabutte la
dans.)... Căci, în abandonul meu de taină mă regăsesc cuprins de o caldă
reverie...
CATALABUTTE(jenat, refuzând jocul): Grenouille... (Toată lumea se
amuză. Deodată, îşi face apariţia, pe nevăzute, o bătrână florăreasă cu un
coş mare plin cu flori...)
FLORĂREASA: Luminăţiile voastre, s-a dus vestea că Prinţesa, azi,
împlineşte şaisprezece ani... Şi am adunat aici în acest coş cele mai frumoase
flori de pe câmpiile, dealurile şi munţii de pe întreg cuprinsul regatului; le-am
strâns în buchete şi le-am învelit în urări de noroc, fericire, sănătate şi viaţă
lungă... Fii bună, Prinţesă dragă, primeşte aceste minunate flori ca tu să
străluceşti şi mai tare şi să te bucuri de viaţă. Ţi le dăruiesc cu dragoste şi din
tot sufletul meu... Ia-le!... (Îi întinde tot coşul cu flori. Prinţesa Aurora,
încântată, ia coşul.)
PRINŢESA AURORA: Vai, sunt atât de frumoase. Nici nu ştiu care buchet
e mai frumos... (Pune mîna, pe rând, pe buchete. Le miroase.)
FLORĂREASA: Toate sunt ale tale!...
PRINŢESA AURORA(înţepându-se în acul ascuns în unul dintre buchete):
Ah!... M-am înţepat... (Privindu-şi degetul.) Nu mă simt bine... Mi-e rău....
(Prinţesa cade. Florăreasa izbucneşte într-un râs diabolic. Se descoperă.
Este Zâna cea rea, Carabosse. Curtenii, regele şi regina au amuţit de spaimă
şi disperare.)
CARABOSSE(râzând mefistofelic): Aţi uitat de ursirea mea! Am venit să o
împlinesc. Am aşteptat anii ăştia crezând că vă veţi cere scuze că m-aţi
ignorat... Am sperat că măcar acum, la şaisprezece ani, mă veţi invita şi pe
mine la petrecere... Şi poate aşa, aş fi dezlegat blestemul. Dar, nu! Mândria şi
orgoliul vostru sunt mai presus de orice. Frumuseţea? E trecătoare. De ce să
îmbătrânească frumuseţea asta de prinţesă? Aşa că, mai bine bucuraţi-vă că
s-a dus în floare vieţii şi în ziua în care era cea mai fericită... Iar din toată
povestea asta sper să învăţaţi şi voi ceva. (Iese val-vârtej lăsând în urma ei
deznădejde. Curtenii toţi se strâng în jurul prinţesei încercând în fel şi chip
să o aducă la viaţă. Însă totul e în zadar. Regele şi regina sunt distruşi.)
CATALABUTTE(lui Grenouille): Aici de ce nu ai intervenit, Grenouille, cu
una din şotiile tale? Uite câtă tristeţe şi supărare.
GRENOUILLE: Păi, cum să intervin? Schimbam povestea şi atunci... Ori,
ea continuă. Aşa cum a fost scrisă!
(Dar când supărarea era mai mare apare, din universul ăsta nesfârşit,
coborând -sau nu- din înalturi, Zâna Liliac. Curtenii, dintr-odată, capătă
speranţă.)
REGELE FLORESTAN(înlăcrimat): Până la urmă prezicerea a fost
adevărată. Trebuie să ne ducem viaţa fără iubita noastră copilă. Haideţi să o
aşezăm în patul ei de prinţesă... (Prinţesa este luată cu grijă şi aşezată în
pat.)
ZÂNA LILIAC(având în mână o nuieluşă fermecată): Bine v-am găsit,
dragii mei. Fiţi pe pace... Dacă vă aduceţi aminte, acum şaisprezece ani am
spus că, dacă se va întâmpla o astfel de nenorocire... (cu un uşor reproş) şi
iată că s-a întâmplat, prinţesa voastră o să cadă într-un somn adânc, liniştit,
de o sută de ani. Şi nici nu îşi va pierde tinereţea...
REGINA CURCUBEU(tristă): Dar viaţa noastră se va scurge şi nu vom mai
apuca să o vedem vreodată vie...
ZÂNA LILIAC: O s-o vedeţi... Până când prinţul acela care va veni la ea şi
o va trezi cu sărutul dragostei adevărate, pe voi toţi o să vă adorm ca să-i staţi
alături... Va cădea în somn adânc întreg palatul. Dacă, bineînţeles, doriţi din
tot sufletul să vă mai vedeţi fiica şi să vă bucuraţi de fericirea ei.
REGELE FLORESTAN ŞI REGINA CURCUBEU: Vom face orice e
nevoie, zână bună! E unica noastră fiică, lumina ochilor noştri. Suntem gata
pentru orice sacrificiu... (Toţi curtenii aprobă, sunt de acord şi hotăţâţi
pentru sacrificiu.)
ZÂNA LILIAC: Atunci... (Începe să rostească, ritualic, o vrajă şi, ca într-
un dans suav, trece pe la fiecare şi prin tot spaţiul, atingând cu nuieluşa
fermecată. Tot ce atinge fiinţă, adoarme, iar castelul întreg se înveleşte într-
o iederă deasă... Totul intră într-o somnolenţă şi o toropeală profundă. Pe
acest ritual, Grenouille îl apucă rapid pe Catalabutte, care este fascinat,
uimit de tot ce se întâmplă, şi sărind cu paşi mari, poate chiar rostogolindu-
se, vin în faţă mult, ies, cum ar veni, din nou, din spaţiul fictiv, virtual, în cel
real.)
GRENOUILLE(aşezându-se în fund, comod, şi trăgându-l şi pe
Catalabutte, jos lângă el): Crede-mă, de aici se vede mai bine... Şi, sincer, eu
nu prea dorm de amiază... Aşa că de ce aş face-o tocmai acum...
CATALABUTTE(cu uimire, în timp ce Zâna Liliac se retrage întocmai cum
a venit): Fantastic! Uite cum a adormit totul. Şi din castel aproape că nu se
mai vede nimic de atâta frunziş!
GRENOUILLE: Te-a prins povestea! Îţi plaaace!... Stai să vezi acum! Că în
vremea asta, cât timp treceau cei o sută de ani, cum în toată lumea se aflase
de această întâmplare, din când în când, câte un tânăr viteaz îşi încerca
norocul să ajungă la prinţesa din poveste, însă se descuraja repede când
ajungea la zidul ăsta de mărăcini. (Arătând spre palat.) Uite şi tu ce mai
pădure peste bietu' palat!... Trecură astfel o sută de ani... Chiar mai mult de o
sută că, na, nu-i chiar aşa de uşor şi nici viaţa întotdeauna roz... Şi uite că,
aşa, ca în poveşti, curtea împăratului nu mai era. Doar amintirea ei. Încetul cu
încetul a rămas numai legenda că o frumoasă prinţesă încă îşi mai aşteaptă
prinţul. Prinţul cel hărăzit ei şi numai al ei.
CATALABUTTE(visător): Ce mult aş fi vrut să fiu... un prinţ...
GRENOUILLE: Încetează, te rog. Aici e vorba de un basm. Şi basmele sunt
una iar realităţile, alta.
CATALABUTTE(euforic): Dar, oare, nu e posibil ca viaţa să fie ca un basm
frumos?
GRENOUILLE: Uiţi că sunteti oameni? Doar nişte oameni... Uneori cam
visători, ce-i drept...
CATALABUTTE(cu acelaşi entuziasm): Tocmai!
GRENOUILLE: Da... Dacă e să fiu cinstit, şi eu am visat să fiu greier şi să
mă iubească furnica... Fii atent! Cum îţi spuneam, trecură astfel mai mult de
o sută de ani şi întâmplător -sau nu?- un prinţ auzi povestea despre prinţesa
adormită, despre palat, rege, regină, ursitoare... L-a vrăjit această poveste şi
de curios ce era nu mai avea somn să afle tot ce s-a întâmplat. În fiecare zi
inima îi bătea tot mai tare. Era din ce în ce mai frământat. Şi într-o noapte...
(Brusc, un decupaj, aerian, cumva, sau oricum, ceva aşa, ca desprins dintr-
un vis, Zâna Liliac apare faţă în faţă cu acest Prinţ...)
ZÂNA LILIAC: Te văd nelinistit şi te aud chemându-mă în somnul tău
tulburat...
PRINŢUL: Mă macină un gând, Zână bună, de când am auzit o poveste
despre o prinţesă frumoasă dintr-o pădure adormită... Uneori îmi pare că o
văd aievea.
ZÂNA LILIAC: Prinţe...
PRINŢUL (cu un profund accent franţuzesc): Desire...
ZÂNA LILIAC: Cum s-ar spune... Dorinţă.
PRINŢUL DORINŢĂ: Întocmai. Iată, dorinţa mea este de a o cunoaşte pe
acestă frumoasă prinţesă.
ZÂNA LILIAC: De unde ştii că e frumoasă?
PRINŢUL DORINŢĂ: De unde? Nu ştiu. Dar sufletul aşa îmi spune. Şi de
câte ori mă gândesc la ea, deşi nu o cunosc, inima îmi bate tare în piept şi-mi
întăreşte gândul de a o vedea şi dorinţa de a-i vorbi...

ZÂNA LILIAC: Dar cum să-i vorbeşti? Ea doarme. De multă, foarte multă
vreme.
PRINŢUL DORINŢĂ: Ştiu. Aşa cum ştiu că oamenii pot să audă glasul tău
şi în somn. Şi i-aş vorbi.
ZÂNA LILIAC: Cum?
PRINŢUL DORINŢĂ: Din inimă, din suflet. Am visat şi ştiu că trebuie să o
găsesc pe acestă prinţesă. Este un foc ce s-a aprins şi arde acum în mine.
Trebuie să îmi împlinesc destinul. Sunt pregătit.
ZÂNA LILIAC: Asta doar inima ta ştie. Du-te de îţi urmează destinul. Poate
tu eşti prinţul pe care frumoasa prinţesă Aurora îl aşteaptă. Dacă va fi aşa vei
răzbi să ajungi la ea.
(Vraja a dispărut... Zâna Liliac şi Prinţul Dorinţă s-au volatilizat... În faţă,
spectatori ca la un spectacol shakespearian, cei doi; Catalabutte, mut de
uimire şi Grenouille, moţăind , oarecum, pe umărul prietenului său.)
CATALABUTTE(efervescent): Grenouille!... Grenouille!... Ai văzut? Era
zâna şi prinţul!... Prinţul!
GRENOUILLE(somnoros): Care prinţ? Că la câţi prinţi am văzut la viaţa
mea...

CATALABUTTE: Desire!...
GRENOUILLE: Ha!?
CATALABUTTE: Dorinţă, profanule! El e!
GRENOUILLE(trezindu-se): Păi, da, el e!... Da' văd că te-a prins rău
povestea asta... Auzi, unde ţi-e ghiozdanul ăla, că mi-e o foame de te văd
dublu. Parcă ziceai că mai ai ceva de mâncare.
CATALABUTTE: Dă-l încolo! Mai târziu. Ce se întâmplă mai departe în
poveste?
GRENOUILLE: Nimic ieşit din comun, Prinţul ăsta, Dospin, Desuu,
Dresur...
CATALABUTTE: Grenouille!...
GRENOUILLLE(corectându-se cu scuze): Printul Do-rin...ţăăă... Răzbate
cu greu prin desişul, deja pădure în toată regula, care cuprinsese palatul. Cum
trecea, tot mai hotărât prin desiş, în urma lui se lumina totul. Crengile şi
întreg lăstărişul care învelea palatul dispărea, uite aşa, ca prin minune...
Priveşte!... (În faţa lor, din nou, ca la început, se arată... palatul. În clipa
aceea, înaintea prinţului, dintr-o ultimă tufă de lăstăriş, sare furibundă şi
ameniţătoare, Zâna Carabosse.)
ZÂNA CARABOSSE: Până aici, voinicule!
PRINŢUL DORINŢĂ(liniştit): Cine eşti, bunico?
CARABOSSE(jignită): Bunico? Bunică e mama ta! Eu sunt Carabosse,
stăpâna zânelor neliniştite şi nemulţumite. Iar ca să treci de mine nu e cu
putinţă.
PRINŢUL DORINŢĂ(cu aceeşi blândeţe şi înţelegere): Mătuşă...
CARABOSSE: Te rog!
PRINŢUL DORINŢĂ: Fie... Doamnă Carabosse, eu trebuie să ajung la
prinţesa mea care doarme aici, aşteptându-mă, de peste o sută de ani... Şi nu o
să mă opreşti dumneata, după atâta drum şi frământare, să îmi împlinesc
destinul...
CARABOSSE: Ce vorbeşti! Nimeni nu trece fără voia mea. Pe aici nu se
trece! Şi dacă mă superi ai să dormi şi tu, alături de ea, încă o sută de ani...
Aşa, uşor, ca să nu zici că-s rea.
PRINŢUL DORINŢĂ: Doamnă, eu nu mai cred în poveşti de-astea...
(Carabosse încearcă cu precipitare o vrajă, ceva, cu care să-l oprească din
drum pe prinţ. Nu reuşeşte. Prinţul Dorinţă o întreabă, râzând.) Ce-i, te-au
lăsat puterile?
CARABOSSE(disperată): Tinere, tu chiar nu ştii cu cine vorbeşti şi nici cu
cine te pui?
PRINŢUL DORINŢĂ(venind în ea şi trăgând-o într-un dans forte, nebun):
Ba da! Doamna, temătoarea, diabolica, periculoasa zână
Carabosse!...Ha?!...Am ghicit?...(O ameţeşte în dans... Între timp tot palatul
se dezveleşte şi scapă de tot lăstărişul şi de toată verdeaţa care îl cuprinsese
în somnul cel de o sută de ani.) Babo, hai, du-te mata şi vezi-ţi de ale tale
dacă n-ai învăţat până acum că bucuria stă în a dărui frumosul... (Îi face vânt.
Carabosse dispare. Prinţul ajunge dintr-odată lângă patul pe care Prinţesa
Aurora îşi doarme somnul blestemului.)
PRINŢUL DORINŢĂ(fascinat): Doamne, o, doamne, câtă frumuseţe!... Cât
de frumoasă eşti tu, draga mea, cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă ai,
umbriţi de negrele-ţi sprâncene, părul tău turmă de capre pare, ce din munţi
coboară... Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni
la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie... Iată, am venit!...
Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu. Ale tale buze
miere izvorăsc, prinţesa mea, mireasa mea... Tu mi-ai robit inima, fântână
acoperită şi izvor pecetluit... (Încet, cu emoţie, cu mare tulburare, se apleacă
asupra prinţesei şi o sărută... Totul se trezeşte la viaţă! Prinţesa face ochii
mari. Deasupa ei vede cerul: chipul prinţului Dorinţă topit de dragoste.)
PRINŢESA AURORA(îndrăgostită definitiv): Sărută-mă cu sărutările gurii
tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul. Mir vărsat este numele tău...
Răpeşte-mă, ia-mă cu tine... Cât de frumos eşti dragul meu! Pajişte de iarbă
verde ne este al nostru pat. Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o
potolească... (Cei doi se topesc într-un sărut nesfârşit şi ancestral. În jur
totul e viaţă!)
CATALABUTTE(extaziat): Uaaaau!... Minunat! Fantastic!... Grenouille,
asta e o poveste aşa de fascinantă cum numai bunica mea mai ştia să
povestească!...

GRENOUILLE: Da, pe atmosfera creată de muzica divină a coralei brotacus

în Re major, de pe malul lacului...
CATALABUTTE: Asta de unde ai m-ai scos-o? Cel mult marginea bălţii,
Grenuoille... A bălţii!
GRENOUILLE: Îmi pare rău, eu nu cunosc decât apele cristaline ale
lacurilor... Iar corala... e o corală. Rarissimă.
(Spaţiul reprezentând curtea palatului Regelui Florestan şi a reginei Aurora,
trezit la viaţă, prinde culoare şi capătă freamăt. Totul străluceşte de lumină.
Apar Regele şi Regina dimpreună cu întreaga suită. Ultimii intră Prinţesa
Aurora şi Prinţul Dorinţă ţinându-se de mână. Mire şi mireasă!)
REGELE FLORESTAN: Unde esti Catalabutte? Vreau să verific lista cu
invitaţii la nunta preafrumoasei noastre prinţese Aurora cu Prinţul ei,
Dorinţă!
CATALABUTTE: Majestate, toţi invitaţii sunt prezenţi! Iar pentru a da mai
mult fast petrecerii şi a încununa această nuntă cu şi mai multă veselie, am
organizat în cinstea mirilor şi a domniilor voastre un mare... divertisment.
REGINA CURCUBEU: Asta îmi aduce aminte de nunta noastră.
CATALABUTTE(cu reverenţă): Buna mea regină, m-am gândit ca totul să
fie asemeni unui... curcubeu... Unde culorile să strălucească în lumina iubirii,
a bucuriei, a fericirii şi a frumuseţii vieţii... acest preţios dar...
REGINA CURCUBEU(emoţionată şi apreciativă): Catalabutte...
REGELE FLORESTAN: Îţi mulţumim, Catalabutte. Eşti şi vei rămâne
pentru totdeauna, Maestrul de ceremonii al acestui regat de poveste. Să ne
bucurăm, aşadar, de...spectacol! (Toţi curtenii îşi iau rolurile de... sepectatori
urmând să asiste la divertismentul promis de maestrul de ceremonii.
Grenuouille bate gongul.)
CATALABUTTE: Pentru început: Motanul Încălţat şi Pisicuţa Albă!...
(După fiecare dans, audienţa aplaudă.)
PRINŢUL DORINŢĂ(aplaudând, după acest prin dans): Catalabutte,
măiestria ta de a organiza astfel de evenimente este desăvârşită.
CATALABUTTE: Mulţumesc, Prinţe. Scufiţa Roşie şi Lupul! (Pas de
caractere.) Cenuşăreasa şi Prinţul Fortione! (Pas de caractere.) Prinţesa
Florina şi Pasărea Albastră! (Acest cuplu execută un ''pas de deux''.) Iar
acum, daţi-mi voi să o chem pe buna noastră Zână Liliac, fără de care azi nu
am fi trăit aceste momente fericite! (Îşi face apariţia Zâna Liliac în felul ei,
deja cunoscut, cu un mare buchet de liliac în braţe. De fapt sunt nişte
cununi! Toată lumea aplaudă.)
ZÂNA LILIAC(mirilor, care vin în întâmpinarea ei): Dragii mei, prin
puterea fericirii şi a bunătăţii pe care o am în dar, vă cunun pe voi (Mirii
îngenuchează.) cu dragoste astfel ca iubirea să vă fie zi, pacea noapte, şi viaţa
voastră veşnic o lumină. Să fiţi fericiţi! (Le aşează pe cap cununile. Cei doi
miri se sărută apoi se ridică şi îşi încep dansul lor. Un dans prin care, fără
cuvinte, îşi mărturisesc dragostea. Pas de deux. Pe finalul dansului, aşa, fără
să fie observată, îşi face apariţia... Zâna Carabosse. Grenouille sare ca ars.
Încet, invitaţii o observă pe Carabosse. Începe o uşoară agitaţie...)
GRENOUILLE: Piei, drace!... Treaba ta în povestea asta s-a terminat!...(Lui
Catalabutte, cu ciudă.) Ia, tu, care umbli pe la şcoală, fă-mă să înţeleg cum
mama naibii, când ceva începe să meargă bine, să fie frumos, trebuie să apară
cineva care să... strice treaba, să tulbure fericire, să... să.
CATALABUTTE: Dar de unde ştii că aşa va fi?
GRENOUILLE: Păi...
ZÂNA LILIAC(înţelegând rumoarea produsă): Carabosse!... Ce surpriză!...
Plăcută.
CARABOSSE: Nu ştiu cât de plăcută vă este prezenţa mea aici...
REGELE FLORESTAN: Eşti supărată iar că nu ai fost invitată să participi
şi tu la acestă nuntă. Păi, la câtă supărare şi tristeţe îţi place să arunci în jur...
Mai bine, nu.
CARABOSSE: Rege Florestan, eu am venit... tocmai pentru că... am fost
invitată... (Rumoare generală.) Şi am crezut că tu mi-ai făcut invitaţia...
REGELE FLORESTAN: Eu? După tot ce ne-ai făcut? Niciodată! Şi nimeni
de aici nu ţi-ar fi făcut o astfel de invitaţie. Cu siguranţă este un alt şiretlic al
tău, din răutatea care te stăpâneşte...
CARABOSSE(cu un glas stins): Da... O clipă am crezut că... Rege
Florestan... Nu, nu am venit să fac rău... Nici să urzesc de nefericiri şi
necazuri... Am venit pentru că... Pentru că tânărul prinţ mire m-a făcut şi m-a
ajutat să înţeleg ce este acela... dor... Şi mi-e dor... Dor de frumos, dor de
lumină, mi-e dor de bucurie...
REGELE FLORESTAN: Nu te cred. Şi nu eşti binevenită aici.
CARABOSSE: Ştiu... Voi pleca... Dar înainte de a pleca pentru totdeauna
vreau să vă fac o mărturisire. Sinceră. Niciodată nu am vrut să fac rău.
Suferinţa şi tristeţea mea m-a făcut să fiu aşa. Nimeni, însă, nu m-a întrebat
vreodată şi nu a avut curiozitatea să ştie de ce... Pentru că Prinţul meu a
rămas atârnat într-un vis de vară când peste lumea mea a căzut iarna fără nici
o primăvară... M-a durut când am auzit pentru prima dată spunându-mi-se că
sunt o piază rea... Când spui ''zână'' te aştepţi să vezi ceva frumos şi luminos,
pe cineva bun şi inimos... Cândva am fost aşa... Apoi viaţa şi neputinţa mea
de a trece peste dispariţia prinţului meu din poveste, m-a făcut să uit să
zâmbesc şi să nu îmi mai placă fericirea... Îmi pare rău... Pe prinţesa Aurora
am iubit-o, de fapt... Era ca şi copilul pe care mi l-am dorit dintotdeauna dar
n-a fost să fie... Şi am început să urăsc fericirea altora... Iar suratele mele
zâne mă ocoleau tot mai des... E vina mea... Nu mai am puterea de a ursi dar
din toată inima mea spartă în mii de bucăţi ca o oglindă în care nu mai suport
să mă privesc, doresc Prinţesei Aurora şi Prinţului ei... să aibă mereu dorinţă
de viaţă, dorinţă de fericire... Să aibă curajul să se bucure mereu... Mă
iertaţi... Acum voi pleca... Pentru totdeauna... (Se întoarce să plece. Prinţul
Dorinţă intervine.)
PRINŢUL DORINŢĂ: Zână!... (Carabosse se opreşte uimită. De mult nu i
s-a mai adresat cineva aşa.) Stai... Nu pleca... La acestă nuntă eşti
binevenită... Invitaţia... eu ţi-am făcut-o!... Tocmai pentru ca dorul acela de
care ai pomenit să-şi recapete şansa la împlinire... Aşa că te rog, alungă din
sufletul tău tristeţea şi vreau să ştii că în casa noastră, de acum înainte, vei fi
mereu primită la loc de cinste... (Se întoarce către Rege şi Regină, o ia de
mână pe prinţesa Aurora.) Majestăţile voastre... Părinţii noştri... Acesta este
darul nunţii noastre pe care ni-l dorim. Cel mai preţios dar: iertarea şi
împăcarea. (Audienţa este mută de uimire... Linişte... Regele Florestan se
ridică încet... Vine spre cei doi miri... Îi priveşte... Apoi, uşor, trece pe lângă
ei... Se opreşte în faţa zânei Carabosse şi... dintr-o dată, cu o eleganţă
desăvârşită, o invită la dans... Pas de deux. Toţi invitaţii izbucnesc în urale şi
aplauze... Mirii se prind şi ei în dans... Toată lumea dansează!)
GRENOUILLE(lui Catalabutte): Hai, nu sta mut de uimire! Nu lăsa Regina
fără partener de dans. Profită acum câtă vreme Regele se învârte cu zâna
Carabosse... La zâna Liliac merg eu. Niciodată nu am dansat cu o zână. Hai!
CATALABUTTE: Am emoţii!... Dar nici eu nu am mai dansat până acum
cu o regină. Hai! (Cei doi merg şi îşi invită partenerele la dans. Din cer
ninge cu liliac... Este marele final!... Şi în acest dans al nuntaşilor de la
palat, deodată, Catalabutte şi Grenouille ajung să danseze împreună. Sunt
chiar nostimi! Dansul îi scoate, încet, încet în afara spaţiului virtual, fictiv,
al basmului. Grenouille observă şi, printr-un giumbuşluc arlechinesc, se
desprinde din dans lăsându-l pe Catalabutte să danseze singur. Acesta este
atât de absorbit de dans încât nu observă mişcările pe care le face
Grenouille pe lângă el... Şi, în timp ce toată lumea basmului, cu palat, cu
rege, regină, prinţ, prinţesă, zâne, curteni şi alţi invitaţi dispare învăluită în
fum şi ceaţă, Grenouille îi aşează în braţe lui Catalabutte, pe post de
partener de dans, ghiozdanul de elev... După care, elegant şi dintr-o dată, se
învăluie şi el în aburul ceţii care a cuprins totul şi se face nevăzut... Ca un
spiriduş! Catalabutte, observă la un moment dat că este singur. Se opreşte
din dans. Priveşte, cercetează ghiozdanul neînţelegând nimic din ce se
petrece... Lasă ghiozdanul jos. Se uită în stânga şi dreapta după Grenouille.
Îl caută peste tot... Iese, intră, prin toate spaţiile. La fiecare trecere, ieşire şi
revenire în spaţiu, elemente din costumaţia de Maestru de ceremonie dispar
şi, treptat, revin cele de elev... Catalabutte redevine elevul Iulian, căutând
peste tot): Grenouille!... Grenouille!... Unde eşti? Unde ai dispărut!... Unde e
Regina, Zâna, Regele?... Unde sunt Prinţesa Aurora, Prinţul Dorinţă?... Unde
au dispărut cu toţii?... Grenouille, unde eşti? Arată-te!... Doar nu ai fugit în
lumea cu zâna Carabosse! (Continuă cătarea până când Catalabutte
redevine complet... elevul Iulian. De undeva de sus ori din oricare parte, ca
într-un salt uriaş, sare, cade, broscuţa... origami! Elevul Iulian se apropie, o
ridică de jos, vine în faţă... În spatele lui, încet, cortina apune, se lasă, peste
lumea basmului. Elevul Iulian se aşează pe marginea scenei cu ghiozdanul în
braţe. Deschide ghiozdanul. Scoate cartea cu povestea ''Frumoasa din
pădurea adormită''... O răsfoieşte după care începe să citească cu voce tare.)
ELEVUL IULIAN(citind): ''Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi iar tot
regatul se bucura de fericirea coborâtă peste ei...'' (Tace. Pune, încet,
broscuţa origami în carte, o închide şi o bagă în ghiozdan. Apoi se
adresează copiilor spectatori.) Parcă am fost într-un vis. Din care acum m-
am trezit. Un vis frumos... Şi îmi pare rău că s-a terminat... Vouă, nu?... Dar e
bine când totul se termină cu bine... Da, rămâne povestea mea preferată! Voi
merge acum acasă iar seara, înainte de culcare, mă voi gândi la toată această
întâmplare şi după ce adorm poate voi visa din nou povestea frumoasei din
pădurea adormită... Şi acum, cine ştie, poate voi fi eu... prinţul...(Râde uşor.)
Da, e povestea mea preferată!... (Se pregăteşte să plece aşa cum a venit.
Înainte, însă, mai caută ceva în ghiozdan. Scoate un fruct: un măr, o pară,
portocală, mandarină, banană... Un fruct! Şi îl oferă zâmbind unui copil
după care, punându-şi ghiozdanul în spate, iese spunând ''la revedere!''... şi
fredonând un cântec vesel...)

SFÂRŞIT