Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
00:25
2.2.1 Previziunea
Test de autoevaluare 1
2.2.2 Organizarea
2.2.3 Coordonarea
lor în sistemul de obiective ale organizaţiei, astfel încât, îndeplinirea acestora din
urmă, să ducă şi la satisfacerea unor nevoi personale ale angajaţilor.
Găsirea instrumentelor corespunzătoare de motivare, i-a determinat pe
specialişti să descifreze sistemul de nevoi, să le ierarhizeze, să le delimiteze pe
cele motivatoare şi să elaboreze instrumente de acţiune corespunzătoare. Astfel
s-a ajuns la formularea teoriilor motivaţiei.
Cele mai cunoscute şi utilizate în practică prin soluţiile sugerate sunt: teoria
lui A. Maslow (piramida Maslow delimitează nevoi: fiziologice, de securitate, de
afiliere la grup, de statut social şi autorealizare), Scot Mayers, March şi Simon,
care au condus la două concluzii importante de care trebuie ţinut seamă în
activitatea de conducere:
- o grupă de nevoi satisfăcute nu mai poate fi motivatoare şi trebuie
înlocuită cu alta;
- o nevoie de ordin superior nu se poate manifesta pe deplin motivatoare,
decât atunci când nevoile de ordin inferior sunt pe deplin satisfăcute.
De aceea, motivarea angajaţilor faţă de muncă trebuie să ţină seama de
modul de condiţionare a satisfacţiei şi de rezultatele obţinute. Motivarea poate fi
pozitivă, când se multiplică satisfacţia sau negativă, când apare ameninţarea cu
reducerea satisfacţiei.
Conceperea motivării trebuie să se bazeze pe scara motivaţională şi să ţină
seama de caracteristicile motivării:
complexitate – materială şi morală;
diferenţiere – corelată cu caracteristicile individului;
graduală - corelată cu aportul fiecărui individ.
O motivare eficientă, corelată cu o comandă adecvată va asigura
antrenarea angajaţilor cu întreaga lor capacitate la înfăptuirea obiectivelor
organizaţiei. 2:10
Test de autoevaluare 2
Unitatea de învăţare 2 - Procesul de management
Cele cinci funcţii ale procesului de management pe care le-am analizat separat
pentru a înţelege mai bine esenţa fiecăreia, maniera concretă de acţiune şi efectele
acestora, sunt de fapt fazele acestui proces complex.
Astfel orice proces de management debutează cu formularea obiectivelor acestuia,
adică a ceea ce trebuie şi se poate înfăptui în cadrul organizaţiei. În faza a doua, a
organizării, se stabileşte cine şi cum contribuie la transpunerea în practică a obiectivelor.
În faza a treia se determină maniera de corelare şi conexare a tuturor acţiunilor ce trebuie
întreprinse în toate structurile organizaţiei. În cea de a patra fază, a antrenării, se
transmite prin actul de comandă executanţilor ce trebuie să facă şi se motivează prin
mijloace concrete personalul să participe atât la înfăptuirea cât şi la stabilirea obiectivelor
pe care ei le vor realiza.
Ultima fază a procesului de management este cea în care se apreciază finalizarea
obiectivelor stabilite prin evaluare şi controlul rezultatelor obţinute şi pe baza analizei
acestora se trag concluzii cu privire la ceea ce trebuie făcut în etapa următoare, adică într-
un nou proces.
De reţinut, că multe din activităţile ce definesc cele cinci funcţii se desfăşoară
simultan, altele succesiv, unele se intersectează ceea ce face ca efectele acestora să se
stimuleze reciproc.
De altfel, intensitatea cu care se desfăşoară activităţile definitorii ale acestor funcţii
ale procesului de management nu este aceeaşi. De exemplu la începutul şi sfârşitul unui
ciclu al procesului de management funcţiile de previziune şi organizare sunt mai întinse şi
pe parcurs îşi diminuează intervenţia. Previziunea atinge punctul maxim în perioada de
definitivare a planului. Dar funcţiile de coordonare, antrenare şi control trebuie să se
desfăşoare continuu şi cu aceeaşi intensitate. Evaluarea cunoaşte o intensitate mai mare
la finele fiecărei acţiuni, pentru a permite cunoaşterea concretă şi corectă a rezultatelor
obţinute, pe baza cărora se pot stabili noile obiective.
Schematic se poate prezenta astfel:
Unitatea de învăţare 2 - Procesul de management
E
O
A
C
2:55
Testul de autoevaluare 1
Testul de autoevaluare 2
incorecte sunt variantele a, şi c care pot deveni corecte dacă le formulăm astfel:
a) controlul ierarhic-specializat se realizează continuu de către manager;
c) controlul tehnic de calitate este o formă de control ierarhic-specializat.
Unitatea de învăţare 2 - Procesul de management