SĂNĂTATEA, MEDICINA ȘI BIOETICA

ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ:
STUDII INTER ȘI PLURIDISCIPLINARE

HEALTH, MEDICINE AND BIOETHICS

IN CONTEMPORARY SOCIETY:
INTER- AND PLURIDISCIPLINARY STUDIES

Materialele Conferinței Științifice Internaționale

29-30 octombrie 2021

CHIŞINĂU 2021
 UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
„NICOLAE TESTEMIŢANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA
NICOLAE TESTEMITANU STATE UNIVERSITY OF MEDICINE
AND PHARMACY OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA
CENTRUL NAȚIONAL DE BIOETICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA
NATIONAL BIOETHICS CENTER OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA
INSTITUTUL NAȚIONAL DE PATOLOGIE „VICTOR BABEȘ”, BUCUREȘTI, ROMANIA
VICTOR BABEȘ NATIONAL INSTITUTE OF PATHOLOGY, BUCHAREST, ROMANIA
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE „P.SHUPYK” DIN UCRAINA
P.SHUPYK NATIONAL UNIVERSITY OF HEALTHCARE OF UKRAINE
INSTITUTUL DE FIZIOLOGIE ȘI SANOCREATOLOGIE, REPUBLICA MOLDOVA
INSTITUTE OF PHYSIOLOGY AND SANOCREATOLOGY, REPUBLIC OF MOLDOVA

SĂNĂTATEA, MEDICINA ȘI BIOETICA

ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ:
STUDII INTER ȘI PLURIDISCIPLINARE
Ediția a IV-a

HEALTH, MEDICINE AND BIOETHICS

IN CONTEMPORARY SOCIETY: INTER-
AND PLURIDISCIPLINARY STUDIES
4rd edition

Materialele Conferinței Științifice Internaționale

29-30 octombrie 2021
Redactor responsabil și coordonator
dr. hab. în filos., conf. univ.
Vitalie Ojovanu

CHIŞINĂU
Centrul Editorial-Poligrafic Print Caro
2021
 Aprobat spre publicare de către Colegiul de redacție al Conferinței Științifice Internaționale
proces verbal nr. 01 din 02 noiembrie 2021

Colegiul de redacție:
Vitalie Ojovanu (Chișinău, R.Moldova) dr. hab., conf. univ. – redactor responsabil
Teodor N.Țîrdea (Chișinău, R.Moldova) dr. hab., prof. univ. – membru al colegiului
Mercea Leabu (București, România) dr., prof. univ. – membru al colegiului
Svetlana Pustovit (Kiev, Ucraina) dr. hab., prof. univ. – membru al colegiului
Ion Mereuță (Chișinău, R.Moldova) dr. hab., prof. univ. – membru al colegiului
Marius Dumitrescu (Iași, România) dr., prof. univ. – membru al colegiului
Ana Pascaru (Chișinău, R.Moldova) dr. hab., conf. cercet. – membru al colegiului
Valeriu Capcelea (Bălți, R.Moldova) dr. hab., conf. univ. – membru al colegiului
Boris Ostapenko (Kiev, Ucraina) dr., conf. univ. – membru al colegiului
Anatolie Eșanu (Chișinău, R.Moldova) dr., conf. univ.) – membru al colegiului
Ecaterina Lozovanu (Chișinău, R.Moldova) dr., conf. univ.) – membru al colegiului
Ludmila Rubanovici (Chișinău, R.Moldova) dr., conf. univ.) – membru al colegiului

Culegerea include materiale științifice ce reflectă subiectele prezentate în cadrul Conferinței Științi-
fice Internaționale: „Sănătatea, Medicina și Bioetica în societatea contemporană: studii inter și pluridis-
ciplinare”, ediția a IV-a, din diverse domenii ale științei și filosofiei ce relevă problemele sănătății umane
în condițiile societății contemporane, caracterizată prin diverse și complexe procese în toate sferele de
activitate, ce plasează omenirea în fața unor noi provocări. Materialele constituie cele mai recente și inte-
resante valorificări științifice ale specialiștilor din țară și de peste hotare incluse în trei secții: „Medicina
și societatea între realizări și probleme presante”, „Cadrul spiritual și asigurarea calității vieții, bunăstării
și siguranței în sănătate”, „Viața și sănătatea omului contemporan din perspectivă multidimensională” și
subsecția: „Probleme actuale de fiziologie umană și sănătate în abordare interdisciplinară”.
Prezentul material didactic este destinat cercetătorilor, doctoranzilor, mediciniștilor, specialiștilor
diferitor specialități.

Recenzenți:
Tudor Grejdean, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar
Ana Pascaru, doctor habilitat în filosofie, conferențiar cercetător
Materialele sunt publicate în redacția autorilor

Toți autorii și-au dat acordul pentru postarea pe internet a materialelor din culegere
Această culegere de articole și rezumate științifice a fost realizată în cadrul proiectului „Abordarea inter-
disciplinară bioetico-socio-medicală a contingentului vulnerabil de populație cu stare severă de sănătate și
posibilitățile de reabilitare” din cadrul Programului de Stat 2020-2023, cod 20.80009.8007.36

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

"Sănătatea, medicina şi bioetica în societatea contemporană: studii inter şi pluridisciplinare", conferinţă
ştiinţifică internaţională (4 ; 2021 ; Chişinău). Sănătatea, medicina şi bioetica în societatea contemporană: studii inter
şi pluridisciplinare = Health, Medicine and Bioethics in Contemporary Society: Inter- and Pluridisciplinary Stduies
: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale, Ediţia a 4-a, 29-30 octombrie 2021 / colegiul de redacţie: Vitalie
Ojovanu (redactor responsabil) [et al.]. – Chişinău : Print-Caro, 2021. – 416 p. : fig., tab.
Antetit.: Univ. de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", Centrul Naţ. de Bioetică din Rep.
Moldova, Institutul Naţ. de Patologie "Victor Babeş", Bucureşti, Romania [et al.]. – Texte : lb. rom., engl., rusă. –
Rez.: lb. engl. – Referinţe bibliogr. la sfârşitul art. – 100 ex.
ISBN 978-9975-56-935-4.
61+17(082)=135.1=111=161.1
S 19

© V.Ojovanu ș.a., 2021

 CUPRINS
I
MEDICINA ȘI SOCIETATEA ÎNTRE REALIZĂRI ȘI PROBLEME PRESANTE
MEDICINE AND SOCIETY BETWEEN ACHIEVEMENTS
AND PRESSING PROBLEMS
VECTORUL MORAL AL STRATEGIEI DE SUPRAVIEȚUIRE A CIVILIZAȚIEI
CONTEMPORANE DIN PERSPECTIVA NOOSFERIZĂRII ȘI NOOETIZĂRII
SOCIUMULUI: EXERCIȚIU TEORETICO-METODOLOGIC ȘI PRACTIC
THE MORAL VECTOR OF THE SURVIVAL STRATEGY FOR CONTEMPORARY
CIVILIZATION FROM THE PERSPECTIVE OF NOOSPHERIZATION AND NOOETIZATION
OF SOCIETY: THEORETICAL-METHODOLOGICAL AND PRACTICAL EXERCISE
Teodor N. Țîrdea, Chișinău, R.Moldova................................................................................. 11
AR FI NECESARĂ O SELECTARE PE CRITERII MORALE A CELOR IMPLICAȚI
ÎN ACTIVITATEA UNIVERSITARĂ ȘI DE CERCETARE?
WOULD IT BE NECESSARY A PEOPLE SELECTION ACCORDING
TO MORAL CRITERIA, IN ACADEMIA AND RESEARCH ACTIVITY?
Mircea Leabu, București, România......................................................................................... 16
ПАНДЕМИЯ COVID-19: СОЦИАЛЬНЫЕ ПРАКТИКИ И БИОЭТИЧЕСКИЕ
АСПЕКТЫ СОХРАНЕНИЯ ЗДОРОВЬЯ
THE COVID-19 PANDEMIC: SOCIAL PRACTICIES AND BIOETHICAL
ASPECTS OF HEALTH MAINTAINING
Светлана Пустовит, Kiev, Ukraine....................................................................................... 18
UNELE ASPECTE ALE CONCEPTULUI DE GEOETICĂ GLOBALĂ
SOME ASPECTS OF THE GLOBAL GEOETHICS CONCEPT
Anatolie Eșanu, Chișinău, R.Moldova......................................................................................... 23
BIOETICA ȘI PROVOCĂRILE GENETICII CU REFERIRE
LA MODIFICAREA COMPORTAMENTELOR UMANE
BIOETHICS AND GENETIC CHALLENGES REGARDING HUMAN BEHAVIOR CHANGES
Marius Dumitrescu, Șerban Turliuc, Nicoleta Dumitrescu , Iași, România ..................... 25
THE UNITED STATES OF AMERICA REGULATIONS OF MEDICAL RESEARCH
ОРГАНИЗАЦИЯ МЕДИЦИНСКИХ ИССЛЕДОВАНИЙ
В СОЕДИНЕННЫХ ШТАТАХ АМЕРИКИ
Borys I. Ostapenko, Kiev, Ukraine ......................................................................................... 31
EMERGENȚA EFECTULUI PANDEMIC ÎN MATRICEA SOCIALĂ ȘI ENVIOREMENT
THE EMERGENCE ON THE PANDEMICS EFFECT IN THE SOCIAL MATRIX
AND ENVIOREMENT
Ana Pascaru, Chișinău, R. Moldova........................................................................................35
PARTICULARITĂȚILE CONTRIBUȚIEI UNOR PRINCIPII BIOETICE
ÎN PROCESUL DE VACCINARE ANTI-COVID-19
PARTICULARITIES OF CONTRIBUTING SOME BIOETHICAL PRINCIPLES I
N THE ANTI-COVID-19 VACCINATION PROCESS
Ludmila Rubanovici, Chișinău, R. Moldova............................................................................................41
CRITERIILE PENTRU TRIAJUL PACIENȚILOR ÎN STARE CRITICĂ: CONSIDERAȚII ETICE
CRITERIA FOR SELECTING CRITICAL PATIENTS: ETHICAL CONSIDERATIONS
Maria Aluaș, Ionuț Isaia Jeican, Cluj-Napoca, Romania...................................................... 48
CRIZA MORALĂ ȘI IDENTITARĂ ÎN CONTEXTUL CERCETĂRII FENOMENELOR
SECURTARE ȘI BIOETICE
THE MORAL AND IDENTITY CRISIS IN THE CONTEXT
OF RESEARCHING SECURITY AND BIOETHIC PHENOMENA
Serghei Sprincean, Tudorița-Sanda Sohoțchi, Ghenadie Mitrofanov, Chișinău, R. Moldova... 53
ANALYSIS OF ETHICAL PROBLEMS AND POTENTIAL RISKS OF CONVERGENT
NBIC-TECHNOLOGIES (ON THE EXAMPLE OF COVID-19 PANDEMIC)
АНАЛИЗ ЭТИЧЕСКИХ ПРОБЛЕМ И ПОТЕНЦИАЛЬНЫХ РИСКОВ
КОНВЕРГЕНТНЫХ NBIC-ТЕХНОЛОГИЙ (НА ПРИМЕРЕ ПАНДЕМИИ COVID-19)
M.O. Chashchyn, K.V. Skrebtsova, P.Ya. Smalko, Kyiv, Ukraine........................................... 60
TENDINȚE ALE ADMINISTRĂRII DOPAJ LUI ÎN SPORT: REALITATE SOCIALĂ
ȘI PERSPECTIVE ALE ABORDĂRII TEORETICE
TRENDS IN SPORTS DOPING: SOCIAL REALITY AND PERSPECTIVES OF THE
THEORETICAL APPROACH Vitalie Ojovanu, Chișinău, R.Moldova.................................... 65
OBIECȚIA DE CONȘTIINȚĂ ÎN PRACTICA MEDICALĂ ACTUALĂ
CONSCIENTIOUS OBJECTION IN CURRENT MEDICAL PRACTICE
Laura Ghinea, București, România......................................................................................... 67
ROLUL ETICII ÎN MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR SPORTIVE
THE ROLE OF ETHICS IN THE MANAGEMENT OF SPORTS ORGANIZATIONS
Victoria Federiuc, Vitalie Ojovanu, Ivan Gheorghiu,
Natalia Reaboi, Chișinău, R.Moldova .................................................................................... 77
SENSITIVITY OF INTEGRATIVE BIOETHICS: MEASURING VALUEAND POWER
ЧУВСТВИТЕЛЬНОСТЬ ИНТЕГРАТИВНОЙ БИОЭТИКИ:
ИЗМЕРЕНИЕ ЗНАЧЕНИЯ И СИЛЫ
Hanna Hubenko, Sumy, Ukraine............................................................................................ 85
VULNERABILITATEA PACIENȚILOR MENTALI ÎN CONTEXTUL STIGMATIZĂRII
VULNERABILITY OF MENTAL PATIENTS IN THE CONTEXT OF STIGMATIZATION
Svetlana Condratiuc, Chișinău, R.Moldova .......................................................................... 88
PRINCIPII ETICE PREVĂZUTE DE LEGISLAȚIA UNIUNII EUROPENE CE TREBUIE
RESPECTATE DE PROIECTELE CE FOLOSESC ANIMALE ÎN PROCEDURI
ETHICAL PRINCIPLESPROVIDED BY EUROPEAN UNION LEGISLATION THAT
MUST BE RESPECTED BY PROJECTS THAT USE ANIMALS IN PROCEDURES
Magda Gonciarov, Alexandra Popa, București, România.................................................... 92
ASPECTE BIOETICE PRIVIND SECURITATEA DEȚINUTULUI
BIOETHICAL ASPECTS REGARDING THE SECURITY OF THE DETAINEE
Viorel Cojocaru, Chișinău, R.Moldova................................................................................... 93
PĂTURILE SOCIAL VULNERABILE ÎN CADRUL PROCESULUI DE MEDICALIZARE
SOCIALLY VULNERABLE POPULATION WITHIN THE MEDICALIZATION PROCESS
Elena Sargu, Chișinău, R.Moldova......................................................................................... 98
К ВОПРОСУ О ЦЕННОСТНОМ ОСНОВАНИИ СОВРЕМЕННОГО ЗДРАВООХРАНЕНИЯ
TO THE QUESTION OF THE VALUE BASIS OF THE MODERN HEALTH CARE SYSTEM
Наталия Бойченко, Киев, Украина................................................................................. 103
ПРАВОВЫЕ АСПЕКТЫ СУРРОГАТНОГО МАТЕРИНСТВА В РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА
LEGAL ASPECTS OF SURROGATE MOTHERHOOD
Игорь Арсени, г. Комрат, Р. Молдова.................................................................................................105
SUBIECTE DE COMPORTAMENT MEDICAL DEFECTUOS
ÎN ASISTENȚA STOMATOLOGICĂ AUTOHTONĂ
SUBJECTS OF DEFECTIVE MEDICAL BEHAVIOR IN LOCAL DENTAL CARE
Ala Ojovan, Chișinău, R.Moldova......................................................................................... 113
ANALIZA UNOR ASPECTE ALE PRINCIPIULUI BIOETIC
AL AUTONOMIEI ÎN RELAȚIA FARMACIST-PACIENT
ANALYSIS OF SOME ASPECTS OF THE BIOETHICAL PRINCIPLE
OF AUTONOMY IN THE PHARMACIST-PATIENT RELATIONSHIP
Liviu Bezu, Chișinău, R.Moldova.......................................................................................... 116
INTERCONEXIUNEA MICROBIOTĂ INTESTINALĂ – TULBURĂRI DE SPECTRU
AUTIST: ASPECTE MEDICO-BIOETICE
THE INTERPLAY BETWEEN GUT MICROBIOTA AND AUTISM SPECTRUM
DISORDERS: MEDICO-BIOETHIC ASPECTS
Marina Cociug, Chișinău, R. Moldova.................................................................................. 118
II
CADRUL SPIRITUAL ȘI ASIGURAREA CALITĂȚII VIEȚII,
BUNĂSTĂRII ȘI SIGURANȚEI ÎN SĂNĂTATE
THE SPIRITUAL FRAMEWORK AND THE ASSURANCE OF QUALITY
OF LIFE, WELL-BEING AND HEALTH SAFETY
COVID 19: PARADOXUL ECUAȚIEI NEGĂRII/AFIRMĂRII MITURILOR
COVID 19: THE PARADOX OF THE DENIAL/MYTH-AFFIRMING EQUATION
Lidia Troianowski, Chișinău, R. Moldova............................................................................ 123
PERSPECTIVELE MULTIDISCIPLINARE DE CERCETARE
A FENOMENULUI DE CONȘTIINȚĂ
MULTIDISCIPLINARY PERSPECTIVES FOR RESEARCH
ON THE PHENOMENON OF CONSCIOUSNESS
Ecaterina Lozovanu, Chișinău, R. Moldova......................................................................... 129
ROLUL „INTELECTUALTĂȚII-ANONIME” ÎN SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR SOCIETALE
THE ROLE OF THE „INTELLECTUALITY-ANONYMOUS” IN SOLUTION SOCIAL PROBLEMS
Valeriu Capcelea, Bălți, R. Moldova ..................................................................................... 131
THE QUALITY OF LIFEOF LABOUR MIGRANTS’ CHILDREN
КАЧЕСТВО ЖИЗНИ ДЕТЕЙ ТРУДОВЫХ МИГРАНТОВ
Galina Gorbunov, Chișinău, R. Moldova.............................................................................. 135
STILURILE DE VIAȚĂ – CULTURĂ, LIBERTĂȚI, MENTALITĂȚI
LIFE STYLES – CULTURE, LIBERTIES, MENTALITIES
Niadi-Corina Cernica, Suceava, România........................................................................... 137
МЕЖДИСЦИПЛИНАРНЫЙ ПОДХОД К ГЕНЕЗУ НАРУШЕНИЙ
ИНТЕЛЛЕКТУАЛЬНОГО И ПСИХОМОТОРНОГО РАЗВИТИЯ
INTERDISCIPLINARY APPROACH TO THE GENESIS
OF INTELLECTUAL AND PSYCHOMOTORAL DEVELOPMENT DISORDERS
Татьяна Дегтяренко, Владислав Коджебаш, Оксана Костюк, Одесса, Украина........141
APLICABILITATEAPRINCIPIILOR DE BUNĂ GUVERNARE ÎN CONTEXTUL
DEZVOLTĂRII ȘI MODERNIZĂRII SOCIETĂȚII DEMOCRATICE
APPLICABILITY OF GOOD GOVERNANCE PRINCIPLESIN THE CONTEXT
OF THE DEVELOPMENT AND MODERNIZATION OF DEMOCRATIC SOCIETY
Pantelimon Varzari, Chișinău, R. Moldova......................................................................... 147
LIDERII MILITARI ÎN DINAMICA REPREZENTĂRII SOCIALE
MILITARY LEADERS IN SOCIAL REPRESENTATION DYNAMICS
Viorica Leancă, Liubovi Luchianic, Chișinău, R. Moldova................................................ 153
ОРИЕНТАЦИЯ НА ИДЕАЛЫ ТЕХНИЧЕСКОГО ЕСТЕСТВЕННО-НАУЧНОГО
МЫШЛЕНИЯ В МЕДИЦИНСКОМ ОБРАЗОВАНИИ КАК ВЫЗОВ СОВРЕМЕННОСТИ
ORIENTATION ON IDEALS OF TECHNICAL NATURAL-SCIENTIFIC THINKING
IN MEDICAL EDUCATION AS A CHALLENGE OF MODERNITY
Виктория Березина, Киев, Украина.............................................................................................. 159
RELIGIE ŞI MORALITATE CREŞTINĂ ÎN LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI
DE MIRON COSTIN
CHRISTIAN RELIGION AND MORALITY IN THE CHRONICLE OF THE COUNTRY
OF MOLDOVA BY MIRON COSTIN Dumitru Căldare, Chișinău, R. Moldova.................. 164
НЕКОТОРЫЕ ОСОБЕННОСТИ ПРАВОВОГО РЕГУЛИРОВАНИЯ МАТЕРИАЛЬНОЙ
ОТВЕТСТВЕННОСТИ МЕДИЦИНСКОГО РАБОТНИКА ПО ТРУДОВОМУ ПРАВУ
И ОСОБЕННОСТИ ЕЁ ОТЛИЧИЯ ОТ ДРУГИХ ВИДОВ ОТВЕТСТВЕННОСТИ
OME FEATURES OF LEGAL REGULATION OF MATERIAL RESPONSIBILITY
OF A MEDICAL WORKER ON LABOR LAW AND FEATURES
OF ITS DIFFERENCE FROM OTHER KINDS OF LIABILITY
Александру Сосна, Дорин Жосан, Александру Секриеру, Кишинев, Р. Молдова........... 168
IMAGINEA INSTITUȚIEI MEDICALE PUBLICE – FACTOR OBIECTIV FUNDAMENTAL
AL SISTEMULUI DE SĂNĂTATE DIN REPUBLICA MOLDOVA
THE IMAGE OF THE PUBLIC MEDICAL INSTITUTION - A FUNDAMENTAL
OBJECTIVE FACTOR OF THE HEALTH SYSTEM IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Zinaida Lupașcu, Chișinău, R. Moldova.............................................................................. 176
PRECIZION MEDICINE – THE QUEST FOR EVIDENCE
MEDICINA DE PRECIZIE – EVIDENȚA REALĂ A DOVEZILOR
Cornelia Nenescu, Chisinau, R. Moldova............................................................................. 181
MANAGEMENTUL COMUNICĂRII INTERCULTURALE ÎN MEDIUL UNIVERSITAR
INTERCULTURAL COMMUNICATION MANAGEMENT IN THE UNIVERSITY
ENVIRONMENT
Stela Spînu, Chișinău, R. Moldova........................................................................................ 183
ПРАВОВОЕ РЕГУЛИРОВАНИЕ РЕПРОДУКТИВНОГО ЗДОРОВЬЯ И
ВСПОМОГАТЕЛЬНЫХ РЕПРОДУКТИВНЫХ ТЕХНОЛОГИЙ В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА
LEGAL REGULATION OF REPRODUCTIVE HEALTH AND AUXILIARY
REPRODUCTIVE TECHNOLOGIES IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Игорь Арсени, г. Комрат, Р. Молдова................................................................................ 187
CONCEPTUL DE ETICA MANAGEMENTULUI IN ORGANIZAȚIILE SPORTIVE
THE CONCEPT OF MANAGEMENT ETHICS IN SPORTS ORGANIZATIONS
Victoria Federiuc, Vitalie Ojovanu, Ivan Gheorghiu, Natalia Reaboi, Chișinău, R.Moldova .193
COMUNICAREA DE MARKETING ÎN SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI
CU RISC PENTRU SĂNĂTATE
COMMUNICATION MARKETING IN CHANGING RISKY BEHAVIOR FOR HEALTH
Ludmila Goma, Maria Marian-Șuparschii, Chișinău, R. Moldova................................... 200
TRANSMITEREA CULTURALĂ:
CONTEXT COGNOSCIBIL ÎN CONSTRUCȚIA ESTETICĂ ȘI ETICĂ A VIEȚII
CULTURAL TRANSMISSION: COGNIZABLE CONTEXT IN THE AESTHETICAL
AND ETHICAL CONSTRUCTION OF LIFE
Nelu Vicol, dr. în filologie, conf. univ.................................................................................... 211
BIOETICA ȘI DREPTURILE OMULUI. REGLEMENTĂRILE
ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
BIOETHICS AND HUMAN RIGHT. REGULATION BY THE A RTICEL 8 OF EUROPEAN
CONVENTION OF HUMAN RIGHT
Alexei Croitor, Chișinău, R. Moldova.................................................................................... 218
ТРЕВОГА - ПРЕДИКТОР ТРЕВОЖНЫХ РАССТРОЙСТВ
ANXIETY IS A PREDICTOR OF ANXIETY DISORDERS
Лариса Москалюк, Бэлць, Р. Молдова............................................................................ 223
ПРАВО НА ЖИЗНЬ И ПРОБЛЕМЫ ОПРЕДЕЛЕНИЯ НАЧАЛА ЧЕЛОВЕЧЕСКОЙ ЖИЗНИ
THE RIGHT TO LIFE AND THE PROBLEMS OF DETERMINING THE BEGINNING
OF HUMAN LIFE
Наталья Шеленга, Кишинев, Р. Молдова....................................................................... 230
TRAIECTORIA DEZVOLTĂRII EPISTEMOLOGICE ÎN EDUCAȚIE
THE TRAJECTORY OF EPISTEMOLOGICAL DEVELOPMENT IN EDUCATION
Dina Barcari, asistent universitar, Chișinău, R. Moldova................................................... 236
ASPECTE TEORETICE PRIVIND SATISFACȚIA DE VIAȚA ȘI DE SINE 
LIFE AND SELF-SATISFACTION: THEORETICAL ASPECTS
Larisa Solonaru, Chișinău, R. Moldova............................................................................... 238
UNELE ASPECTE SOCIO-BIOETICE ALE ACTULUI MEDICAL
ÎN TRATAMENTUL BOLILOR CARDIO-VASCULARE
SOME SOCIO-BIOETHICAL ASPECTS OF THE MEDICAL ACT IN THE TREATMENT
OF CARDIOVASCULAR DISEASES
Valeriu Lujanschi, Chișinău, R. Moldova............................................................................. 242
ARGUMENTE ȘTIINȚIFICE REFERITOR LA PRO ȘI CONTRA AVORTULUI
SCIENTIFIC ARGUMENTS REGARDING THE PRO AND AGAINST ABORTION
Igor Soroceanu, Chișinău, R.Moldova ................................................................................ 244

III
VIAȚA ȘI SĂNĂTATEA OMULUI CONTEMPORAN
DIN PERSPECTIVĂ MULTIDIMENSIONALĂ
THE LIFE AND HEALTH OF THE CONTEMPORARY
MAN FROM A MULTIDIMENSIONAL PERSPECTIVE

PARALIZIA CEREBRALĂ ÎN MOLDOVA – PREVALENȚĂ, SUBTIPURI,

SEVERITATE, POTENȚIALI FACTORI DE RISC ȘI INFLUENTA PROGRAMELOR
DE INTERVENȚIE TIMPURIE ÎN PARALIZIA CEREBRALĂ
CEREBRAL PALSY IN MOLDOVA - PREVALENCE, SUBTYPES, SEVERITY,
RISK FACTORS AND POTENTIAL INFLUENCE OF EARLY INTERVENTION
SERVICES ON CHILDREN WITH CEREBRAL
Ecaterina Gîncotă, Larisa Spinei, Reidun Jahnsen, Chișinău, R. Moldova......................................253
UNELE ASPECTE DE OPTIMIZARE A TRATAMENTULUI ENDODONTIC
SOME ASPECTS OF OPTIMIZING ENDODONTIC TREATMENT
Iuliana Bicec, Vasile Zagnat, Chișinău, R. Moldova............................................................ 257
PRIORITĂȚILE SISTEMELOR DE SĂNĂTATE ÎN ŢĂRILE EUROPENE
PRIORITIES OF HEALTH SYSTEMS IN EUROPEAN COUNTRIES
Tudor Grejdean, Anatol Negară, Gabriela Șoric, Victoria Voloceai,
Vlad Bădan, Chișinău, R. Moldova....................................................................................... 264
IMPAIRMENTS OF THE KEY PROTEINS FUNCTIONING IN BRAIN INDUCED
BY EXPERIMENTAL DIABETES MELLITUS
DETERIORĂRI ALE PROTEINELOR-CHEIE CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN CREIER
INDUSE DE DIABETUL EXPERIMENTAL
Tamara Kuchmerovska, Kyiv,Ukraine................................................................................................. 268
ROLUL ZAHARURILOR ÎN BOLILE NETRANSMISIBILE
THE ROLE OF SUGARS IN NON – COMMUNICABLE DISEASES
Alexei Chirlici, Vladislav Rubanovici, Serghei Cebanu, Chișinău, Republica Moldova.........270
PRIORITĂȚILE HORMONULUI ANTI-MULLERIAN ÎN DETERMINAREA REZERVEI OVARIENE
PRIORITIES OF ANTI-MULLERIAN HORMONE IN DETERMINING
THE OVARIAN RESERVE
Victoria Voloceai, Rodica Catrinici, Chișinâu, Republica Moldova, ................................ 272
SĂNĂTATEA UN INDICATOR IMPORTANT A PERSONALULUI MEDICAL
DIN INSTITUȚIILE DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ PRIMARĂ
HEALTH AS AN IMPORTANT INDICATOR OF MEDICAL STAFF IN PRIMARY
CARE INSTITUTIONS
Iurie Lupacescu, Tudor Grejdean, Chișinău, R. Moldova....................................................... 277
SCHIMBĂRILE FORMEI CRIPTEI ȘI CANALULUI DE ERUPERE
A DINTELUI ÎN DINAMICA ERUPERII
CHANGES OF THE SHAPE OF THE CRYPT AND THE TOOTH ERUPTION
CHANNEL IN THE DYNAMICS OF ERUPTION
Vitalie Boboș, Vasile Zagnat, Chișinău, R. Moldova............................................................ 281
UNELE ASPECTE ÎN INSTRUIREA PROSPECTIVĂ CONTINUĂ A ASISTENŢILOR MEDICALI
SOME ASPECTS OF THE CONTINUOUS PROSPECTIVE TRAINING OF NURSES
Angela Baroncea, Chișinău, R. Moldova.............................................................................. 283
INSTRUMENTE DE MĂSURARE A SĂNĂTĂȚII PRIN PRIZMA EXPERTIZEI MEDICALE A VITALITAȚII
INSTRUMENTS FOR MEASURING HEALTH THROUGH THE PRISM OF MEDICAL
EXPERTISE OF VITALITY
Ludmila Sochircă, Iurie Lupacescu, Tudor Grejdean,
Mihai Moroșanu, Chișinău, R. Moldova.............................................................................. 287
ATITUDINI ȘI CUNOȘTINȚE ANTIDOPING ALE SPECIALIȘTILOR
ÎN MEDICINĂ: ANALIZA LITERATURII
ATTITUDES AND ANTI-DOPING KNOWLEDGE OF MEDICAL PROFESSIONALS:
LITERATURE REVIEW
Federiuc Victoria, Gheorghe Ștefaneț,Tatiana Timercan, Chișinău, R.Moldova............ 291
POSIBILITĂȚI ALE EVOLUĂRII SPORTIVILOR ÎNTR-UN GRUP VULNERABIL
DE POPULAȚIE ÎN CONTEXTUL PERPETUĂRII ACCENTUATE A DOPAJULUI SPORTIV
POSSIBILITIES OF THE EVOLUTION OF ATHLETES IN A VULNERABLE GROUP
OF POPULATION IN THE CONTEXT OF THE ACCENTUATED PERPETUATION
OF SPORTS DOPING
Vitalie Ojovanu, Gabriela Șoric, Victoria Federiuc, Chișinău, R.Moldova....................... 297

PROBLEME ACTUALE DE FIZIOLOGIE UMANĂ ȘI SĂNĂTATE

ÎN ABORDARE INTERDISCIPLINARĂ
CURRENT ISSUES OF HUMAN PHYSIOLOGY AND HEALTH
IN AN INTERDISCIPLINARY APPROACH
INSTITUTUL DE FIZIOLOGIE ȘI SANOCREATOLOGIE, REPUBLICA MOLDOVA
INSTITUTE OF PHYSIOLOGY AND SANOCREATOLOGY, REPUBLIC OF MOLDOVA

NUTRIENȚII ALIMENTARI ȘI ROLUL LOR ÎN PREVENIREA DIFERITOR TIPURI DE CANCER

FOOD NUTRIENTS AND THEIR ROLE IN PREVENTING VARIOUS TYPES OF CANCER
Ion Mereuță, Chișinău, R. Moldova ..................................................................................... 300
FACTORII DECLANȘATORI AI UNOR PATOLOGII METABOLICE
TRIGGERING FACTORS OF SOME METABOLIC PATHOLOGIES
Vasile Fedas, Maria Timoșco , Ion Mereuta, Victoria Bogdan,
Corneliu Năstase, Anatolie Baciu, Chișinău, R. Moldova.................................................. 310
APLICAREA METODELOR AVANSATE DE CERCETARE ÎNTR-UN PROGRAM
DE PREVENIRE A DISABILITĂŢILOR PRIN COLABORAREA DINTRE CERCETĂTORI
ŞI DIAGNOSTICIENI
APPLICATION OF ADVANCED RESEARCH METHODS IN A DISABILITY PREVENTION
PROGRAM BY COLLABORATION BETWEEN RESEARCHERS AND DIAGNOSIS
Anatolie Baciu, Vasile Fedaş, Ion Mereuţa, Liudmila Listopadova, Chișinău, R. Moldova....312
ASPECTE ETIOPATOGENICE ALE CARCINOGENEZEI.
ETAPELE EI ȘI ACȚIUNEA CARCINOGENILOR
ETIOPATHOGENIC ASPECTS OF CARCINOGENESIS. ITS STAGES
AND THE ACTION OF CARCINOGENS
Ion Mereuță, Gheorghe Țîbîrnă, Corneliu Năstase, Chișinău, R.Moldova.................................. 317
EXPRESIA MIMICĂ A EMOŢIILOR CA INDICATOR AL INTERRELAŢIILOR
PSIHOSOMATICE SANOGENE ŞI DISSANOGENE
MIMIC EXPRESSION OF EMOTIONS AS AN INDICATOR OF SANOGENIC
AND DISSANOGENIC PSYCHOSOMATIC RELATIONSHIPS
Vlada Furdui, Anatol Baciu, Ana Leorda, Lilia Poleacova, Mariana Ciochină,
Chișinău, R. Moldova ............................................................................................................ 324
DETERMINAREA INOFENSIVITĂȚII PRODUSULUI MEDICAMENTOS
MERION SUSPENSIE ORALĂ
DETERMINATION OF SAFETY OF MERION ORAL SUSPENSION
Sergiu Parii, Ion Mereuța, Vladimir Valica, Veaceslav Gonciar, Vladimir Carauş,
Viorel Nacu, Alina Ungureanu, Eugeniu Nicolai, Lilia Andronache,
Valeriana Pântea, Adrian Cociug, Chișinău, R. Moldova ................................................. 332
PREVENIREA TULBURĂRILOR COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR PRIN
ECHILIBRAREA ACTIVITĂȚII A SISTEMELOR DE ACTIVARE ȘI DE RECOMPENSARE
PREVENTION OF EATING BEHAVIOR DISORDERS BY BALANCING THE ACTIVITY
OF ACTIVATION AND REWARD SYSTEMS
Liudmila Listopadova, Anatolie Baciu, Ion Mereuță, Lilia Poleacova, Vitalina Ojovan,
Corneliu Năstase, Vasile Fedaș, Chișinău, R. Moldova ................................................................347
ASPECTE DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
ASPECTS OF MENTAL HEALTH IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Oleg Cobîleanschi, Stanislav Grosu, Chișinău, R.Moldova................................................ 349
TULBURĂRI ONCOLOGICE ALE SĂNĂTĂȚII UMANE ȘI A MICROBIOTEI
GASTROINTESTINALE
ONCOLOGICAL DISORDERS OF HUMAN HEALTH AND THE
GASTROINTESTINAL MICROBIOTA
Ion Mereuta, Maria Timoșco , Victoria Bogdan, Vasile Fedas, Chișinău, R. Moldova ... 358
ECHILIBRIUL MICROBIAN INTESTINAL – DOVEZI PERMANENTE ALE SĂNĂTĂȚII
INTESTINAL MICROBIAL EQUILIBRIUM – PERMANENT EVIDENCE OF HEALTH
Maria Timoșco , Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ion Mereuta,
Vasile Fedas, București, România......................................................................................... 359
STRATEGIA DE DEZVOLTARE A POPULAȚIEI A SĂNĂTĂȚII INDIVIDUALE
ÎN MEDICINA VIITORULUI APROPIAT
STRATEGY FOR THE DEVELOPMENT OF THE POPULATION OF HEALTHY
INDIVIDUALS IN THE MEDICINE OF THE NEAR FUTURE
Anatolie Baciu, Ion Mereuță, Constantin Ionescu-Tîrgoviște, Lilia Poleacova,
Vasile Fedaș, București, România.......................................................................................... 361
DINAMICA INDICILOR BIOCHIMICI ȘI HEMATOLOGICI LA SUBIECȚII CU SCHIMBĂRI
ECO-MORFOLOGICE ALE GLANDEI TIROIDE ÎN PERIOADA POST-COVID-19
DYNAMICS OF BIOCHEMICAL AND HEMATOLOGICAL INDICES AT SUBJECTS
WITH ECO-MORPHOLOGICAL CHANGES OF THE THYROID GLAND
IN THE POST-COVID-19 PERIOD
Anghela Cebotari, Chișinău, R. Moldova ............................................................................ 363
INFLUENȚA DIHIDROQUERCETINEI ÎN COMPONENȚA MEDIULUI PENTRU
CONGELAREA SPERMEI UMANE
INFLUENCE OF DIHYDROQUERCETIN IN THE COMPOSITION
OF THE MEDIUM FOR FREEZING HUMAN SPERM
Iulia Cazacov, Ion Balan, Vladimir Buzan, Ion Mereuța, Nicolae Roșca,
Melania Bucarciuc, Gheorghe Boronciuc, Chișinău, R. Moldova .................................... 368
MICROORGANISME CU PROPRIETĂȚI SANOBIOTICE –
PROGNOSTIC AL TULBURĂRILOR SĂNĂTĂȚII
MICROORGANISMS WITH SANOBIOTIC PROPERTIES – PROGNOSIS OF HEALTH DISORDERS
Maria Timoșco , Natalia Florea, Ion Mereuta,
Lilia Poleacova, Alexei Organ, Vasile Fedas, Chișinău, R.Moldova................................... 373
SCHIMBARI FIZIOLOGICE SI ECO-MORFOLOGICE ALE COLECISTULUI
ȘI RINICHILOR LA SUBIECȚII CU AFECȚIUNI ALE GLANDEI TIROIDE
PHYSIOLOGICAL AND ECO-MORPHOLOGICAL CHANGES OF THE COLLECTOR
AND KIDNEY AT THE SUBJECTS WITH THYROID GLAND DISEASES
Anghela Cebotari, Chișinău, R. Moldova ............................................................................ 375
REABILITAREA COPIILOR DE 12-18 ANI CU DIABET ZAHARAT TIP I
REHABILITATION OF 12-18 YEAR OLD CHILDREN WITH TYPE I DIABETES
Vitalina Ojovan, Chișinău, R.Moldova................................................................................. 377
SINTEZA DIVERSITĂȚII ETIOLOGICE A MICROORGANISMELOR
ÎN INFECȚIILE CĂILOR URINARE
SYNTHESIS OF ETIOLOGICAL DIVERSITY OF MICROORGANISMS
IN URINARY TRACT INFECTIONS
Natalia Florea, Corina Tighinean, Greta Bălan,
Iulia Sinițîna, Chișinău, R. Moldova..................................................................................... 381
UNELE PATOLOGII METABOLICE UMANE ȘI MICROBIOTA INTESTINALĂ
SOME HUMAN METABOLIC PATHOLOGIES AND THE INTESTINAL MICROBIOTA
Vasile Fedas, Maria Timoșco , Ion Mereuta,
Victoria Bogdan, Alexei Organ, Chișinău, R. Moldova ...................................................... 383
НЕБЛАГОПРИЯТНОЕ ВОЗДЕЙСТВИЕ НА ОРГАНИЗМ ВРАЧА СТОМАТОЛОГА,
СВЯЗАННОЕ С ВЫСОКОЧАСТОТНЫМ ШУМОМ И ВИБРАЦИЕЙ НА РАБОЧЕМ МЕСТЕ
ADVERSE EFFECTS ON THE DENTIST’S BODY ASSOCIATED WITH HIGH
FREQUENCY NOISE AND VIBRATION IN THE WORKPLACE
Алексей Терехов, Тамбов, Россия, Корнелиу Нэстасе, Кишинев, Р. Молдова......... 385
PROBIOTICELE ȘI INTENSITATEA MULTIPLICĂRII UNOR MICROORGANISME
CARE CAUZEAZĂ INFECȚII GASTROINTESTINALE
PROBIOTICS AND INTENSITY OF MULTIPLICATION OF SOME MICROORGANISMS
CAUSING GASTROINTESTINAL INFECTIONS
Maria Timoșco , Victoria Bogdan,
Ion Mereuță, Lilia Poleacova, Vasile Fedaș, Chișinău, R. Moldova ................................... 390
STUDIUL COMPARATIV AL AGENȚILOR ETIOLOGICI MICROBIENI
ÎN DEZVOLTAREA OTITEI ACUTE
COMPARATIVE STUDY OF MICROBIAL ETIOLOGICAL AGENTS
IN THE DEVELOPMENT OF ACUTE OTITIS
Natalia Florea, Adriana Scurtu, Tatiana Antoci,
Mohammad Abu Ahmad, Chișinău, R.Moldova................................................................. 392
КОГНИТИВНО-ПОВЕДЕНЧЕСКАЯ ПСИХОТЕРАПИЯ
ЭМОЦИОНАЛЬНО-АФФЕКТИВНЫХ РАССТРОЙСТВ У ЖЕНЩИН
С ОНКОЛОГИЧЕСКОЙ ПАТОЛОГИЕЙ МОЛОЧНОЙ ЖЕЛЕЗЫ
COGNITIVE-BEHAVIORAL PSYCHOTHERAPY OF EMOTIONAL-AFFECTIVE
DISORDERS IN WOMEN WITH BREAST CANCER
Ксения Блинова, Евгения Пчелинцева, Нина Лапочкина, г. Иваново, Россия.....394

RECENZII / REVIEWS
CORNELIU NĂSTASE, VITALINA OJOVAN, VASILE FEDAȘ. SINDROMUL METABOLIC
ȘI SĂNĂTATEA ORALĂ. Monografie. Chişinău: „Poliviz-Design“, 2021. 136 p........................407

IN MEMORIAM
IN MEMORIAM MARIA TIMOŞCO (Ion MEREUŢĂ, Victoria BOGDAN, Vasile FEDAŞ)........ 409
ОДИН ГОД БЕЗ АРКАДИЯ ДМИТРИЕВИЧА УРСУЛА,
АКАДЕМИКА РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА,
ПРОФЕССОРА МОСКОВСКОГО ГОСУДАРСТВЕННОГО УНИВЕРСИТЕТА
ИМ. М.В. ЛОМОНОСОВА (Теодор Н. Цырдя)................................................................... 411
 I
MEDICINA ȘI SOCIETATEA ÎNTRE REALIZĂRI
ȘI PROBLEME PRESANTE
MEDICINE AND SOCIETY BETWEEN
ACHIEVEMENTS AND PRESSING PROBLEMS

VECTORUL MORAL AL STRATEGIEI

DE SUPRAVIEȚUIRE A CIVILIZAȚIEI CONTEMPORANE
DIN PERSPECTIVA NOOSFERIZĂRII
ȘI NOOETIZĂRII SOCIUMULUI:
EXERCIȚIU TEORETICO-METODOLOGIC ȘI PRACTIC
Teodor N. Țîrdea, dr. hab. în filos., prof. univ.
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
teodor.tirdea@usmf.md

THE MORAL VECTOR OF THE SURVIVAL STRATEGY FOR

CONTEMPORARY CIVILIZATION FROM THE PERSPECTIVE
OF NOOSPHERIZATION AND NOOETIZATION OF SOCIETY:
THEORETICAL-METHODOLOGICAL AND PRACTICAL EXERCISE
This article proposes a theoretical-notional and methodological analysis of the
non-traditional key mechanisms - noosphereization and nooetization of society - in
order to build the moral vector of the survival strategy of contemporary civilization.

Printre diverse instrumentare de realizare a strategiei de asigurare a

securității umane în proporții globale, regionale și locale un rol și un loc
aparte, alături de cel economic, politic, ecologic, demografic, informați-
onal, tehnologic etc., îi aparține vectorului moral. Însă, cu regret, actu-
almente în condițiile globalizării universale, desfășurării furtunoase a
revoluției tehnologiilor performante planetare și a crizei antropoinvairon-
mentale atotcuprinzătoare, însoțite de consecințele dezastruoase a pan-
demiei COVID-19, comunitatea științifico-filosofică acordă o atenție dificil
de explicat studiului sistemului componentei morale a sistemului de asi-
gurare a securității umane, a mecanismelor-cheie de realizare a acesteia.
Amintim (a câta oară?), că actualmente strategia de supraviețuire a

11
omenirii se elaborează și se implementează de către comunitatea știin-
țifico-filosofică în toate colțurile lumii în diverse direcții, dimensiuni și
configurații. Printre cele mai eficiente instrumentare de realizare a acestui
obiectiv, alături de informatizarea și intelectualizarea sociumului, ecolo-
gizarea și globalizarea acestuia au devenit extrem de utile și alte meca-
nisme, cum ar fi, de exemplu, cele morale, cercetate și elaborate de prima
dată de marele umanist al sec. al XX-lea, biochimistul și chirurgul oncolog
nord-american Van Renssellaer Potter (1911-2001) [1].
La etapa actuală de modificare a societății apar și alte paradigme, ce
țin de problematica nominalizată. Printre acestea se evidențiază concep-
tele de noosferă (sfera rațiunii) și nooetica (etica noosferică), cărora în teo-
ria supraviețuirii ar fi nu doar necesar dar și logic să li se acorde o atenție
suplimentară.
În filosofia contemporană, adică în filosofia supraviețuirii, în meta-
filosofia sec. al XXI-lea în genere interpretarea, de exemplu, a noosferei
posedă un caracter vădit contradictoriu. Unii cercetători, promovându-l
pe V. I. Vernadschi, stabilesc (demonstrează) legătura sferei rațiunei (noo-
sferii) cu tranziția biosferii în noosferă (varianta tradițională), alții o explică
prin transformarea sociosferei contemporane în noosferă (variantă netradi-
țională).
Noi împărtășim versia a doua și aceasta din cauza că, în primul rând,
esența strategiei contemporane de devenire a noosferei prin dezvoltarea
durabilă coincide cu principiul conservării biosferii, în al doilea rând, nu
toate procesele dezvoltării sociale se caracterizează cu o orientare noosfe-
rică, atât la nivelul sociumului, cât și la cel individual (de exemplu, teroris-
mul, violența, alcoolismul, agresivitatea, corupția, criminalitatea, vanda-
lismul, ipocrizia(fățărnicia), lăcomia etc.) [2]. Apare o acută și obligatorie
necesitate de-a transforma omul antinoosferic și alte tendințe de acest
gen din societate în noosferice, utilizând în aceste scopuri mecanismul
de noosferizare a persoanei și a sociumului, noosferizării științei, instruirii
și educației. Logic, toate aceste procese provoacă întrebarea: ce prezintă
noțiunea de noosferizare?
Noosferizarea reprezintă o totalitate nu doar de tendințe, dar și de
procese de dezvoltare noosferică (noosferogeneza), printre care cele mai
importante sunt umanizarea și umanitarizarea, intelectualizarea și demo-
cratizarea, informatizarea și ecologizarea sociumului etc. Prin intermediul
acestor acțiuni noosferizarea realizează un rol aparte în raționalizarea
activității vitale a omului și societății, în eliminarea din sociosferă a feno-
menelor distructive, ce amenință persoana și sociumul. În acest sens e
logic a afirma că noosferizarea coincide cu procesul de supraviețuire a civi-
lizației contemporane, asigurării dezvoltării durabile și inofensive ale aces-

12
teia [3]. Altfel vorbind, actualmente direcționarea cunoștințelor în socium
nu poate fi realizată doar de la paradigma sferei rațiunei spre teoria dez-
voltării durabile. Ea are loc și în sens opus, exercitând o influență majoră
asupra conceptului de noosferă, asupra stării calitative a celei din urmă.
Printre aceste deosebiri evidențiem prioritatea rațiunei moral-echitabile
și valorilor intelectual-spirituale asupra celor material-substanțiale [4].
Dezvoltarea durabilă în plan material doar numai atunci devine o dezvol-
tare noosferică, când ea devine inspirată de rațiunea etică. Aspectul moral
al noosferizării nu este identic cu cel rațional și așa ceva se întâmplă din
cauza că prima configurație reflectă atât formele axiologice cât și pe cele
deontologice ale conștiinței.
O atare orientare a dezvoltării civilizației contemporane este una nesti-
hiinică, care se va edifica nu doar în temeiul rațiunei individuale, dar și
a celei colective, adică în rezultatul activității intelectuale planetare prin
intermediul intelectului noosferic global. Rațiunea globală și activitatea
intelectuală a omenirii creează sfera rațiunei (noosfera). Acest fapt se v-a
realiza deoarece raportul dintre rațiune și activitatea intelectuală este con-
diția fundamentală a apariției noosferei din sociosferă prin dezvoltarea
durabilă, accesibilă. Mai mult ca atât, o asemenea acțiune umană a devenit
o necesitate. Teoria moralei inclusă în administrarea activității intelectuale
e logic a fi etichetată nooetică, or implementarea celei din urmă în procesul
de noosferizare (și noosferogeneză) se va numi nooetizarea sociumului.
Așadar, noosferizarea și nooetizarea, bazate pe noosferocentism (o nouă
metodologie a eticii epocii contemporane), devin în așa mod instrumentare
specifice în transformarea adecvată a sociumului în noosferă (nu a biosferei
în sfera rațiunei, cum afirma V.I. Vernadschi), prin intermediul dezvoltării
durabile. Rolul moralei în asigurarea securității umane sporește substanțial
ceea ce a fost destul de clar relevat de marii moraliști ai sec. XX-lea, cum ar
fi Albert Schweitzer (anii’30 ai sec. XX, Van Renssellaer Potter (anii ‚70-’90 ai
sec. XX) și alț.), accentul pus fiind pe bioetică. Din această cauză este dificil
de a împărtăși opiniile unor savanți, cum ar fi, de exemplu, Gilless Lipovet-
sty, care afirmă că „până nu demult (până în anii ‚90 ai sec XX”, societățile
noastre erau electrizate de ideea eliberării individuale și colective, morala
fiind asimilată cu fariseismul și cu represiunea burgheză. Această epocă a
trecut…» secolul XXI va fi etic sau nu va fi deloc» [5].
Morala în sec XXI își v-a fortifica capacitățile și proprietățile sale în ela-
borarea și implementarea noilor instrumentarii de realizare a strategiei de
supraviețuire a omenirii. In particular, în epoca tehnologiilor performante
planetare, nooetizarea va prezenta în sine o activitate prodigioasă umană
de implementare a principiilor teoretice și normelor practice a nooeticii
în sfera rațiunii cu toate repercusiunile ce vor avea loc în rezultatul aces-

13
tui act. Concomitent și bioetizarea sociumului dar și acomodarea bioeticii
la segmentele acestuia esențial va completa noosferizarea sferii sociale.
In final, toate acestea sisteme și complex în condițiile mediului noosferic
vor contribui la protejarea vieții, biosferii integral, activității intelectuale în
particular.
Noosferizarea și nooetizarea, realizate în baza metodologiei noosfe-
rocentriste [6], devin în așa situație niște instrumentare speciale pentru o
transformare mai reușită și rapidă a sociosferei în noosferă prin intermediul
dezvoltării durabile. Dar e posibil așa ceva? De loc nu-i ușor.
Homo-Sapiens contemporan nu este pregătit să devină un om ideal-ra-
țional, debărăsitt de calitățile sale biologice negative. Și totuși, real poate fi
vorba nu despre o eliminare totală a calităților negative, dar despre o „înă-
bușire” ale acestora, despre o reliefare mai puțin pronunțată în comparație
cu calitățile pozitive.
Nu se exclude, în opinia noastră, că anume calitățile negative personi-
ficate ale Homo-Sapiens se v-or pomeni frâna principală în calea socie-
tății spre tranziția către dezvoltarea socionaturală, durabilă, admisibilă
și acceptabilă, dar nu dificultățile economice sau cele tehnologice. Aici
e necesar nu pur și simplu de o nouă orientare a conștiinței și calităților
umane ale personalității prin intermediul transformărilor umanitare și
noosferico-ecologice, dar de schimbările radicale în toate sferele de activi-
tate umană din țară, ceea ce încearcă să realizeze în practica de toate zilele
guvernarea actuală din R. Moldova prin reformele sale atotcuprinzătoare
în sferele economice, politice, juridice, spirituale, administrative etc.
În fine, încă un aspect de prima importanță al problemei de interco-
nexiune și interacțiune a noosferizării și nooetizării sociumului ca meca-
nisme (instrumentare) în strategia de supraviețuire decentă este cel de
statut al devenirii noii științe despre asigurarea securității civilizației con-
temporane. În astfel de cazuri în cercetările științifice se utilizează cuvinte
latine sau grecești, cum ar fi, de exemplu, „securitologia”, de la cuvântul
latin „securitas” (securitate). O asemenea denumire nu ne oferă conexiu-
nea acestui compartiment de cercetare cu problemele apariției societății
întemeiate pe dezvoltarea inofensivă, acceptabilă, adică în cazul dat cu
noosfera, ceea ce axează cercetătorul spre denumirea tradițională a disci-
plinelor științifice.
Un alt traseu de formare a științei despre securitate ține de înglobarea
acestei probleme în una mai generală, cum ar fi cea a dezvoltării inofensive
și devenirii noosferei. Acest fapt nu necesită dovezi suplementare, deoarece
inofensiv, într-un sens adecvat, poate fi doar societatea bazată pe o dez-
voltare durabilă, care asigură supraviețuirea civilizației, menținând mediul
natural și mai ales biosfera la un nivel invaironmental calitativ. Studiul

14
problemelor de securitate și dezvoltare durabilă într-o unitate e posibil
în cadrul dezvoltării unei științe ce se regăsește în stadiul devenirii unui
domeniu al acesteia, pe care savanții au etichetat-o noosferologie, deoarece
devenirea noosferei și derularea dezvoltării durabile sunt noțiuni apropi-
ate, chiar se suprapun.
E un adevăr că noosferologia v-a studia şi fenomenele de noosferizare,
chiar şi pe cele de bioetizare şi de acomodare a bioeticii şi nooeticii la frag-
mentele sociumului. Abordarea netradiţională a paradigmei de noosferă
substanţial axează civilizaţia contemporană spre traiectoriile mai adec-
vate, ce o direcţionează pe aceasta spre o dezvoltare durabilă şi acceptabilă
(admisibilă).

Referințe bibliografice
1. Поттер Ван Ранселер. Биоэтика: мост в будущее. Пер. с англ. Киiв: Видавец
Вадим Карпенко, 2002, c.38.
2. Țîrdea Teodor N. Binomul „Bioetica - Nooetica” - un nou imperativ cheie al
teoriei morale în epoca tehnologiilor planetare avansate:abordare discursiv-
sistemică. În: Strategia supravieţuirii din perspectiva bioeticii, antropologiei,
filosofiei şi medicinei. Materialele Conferinţei a 25-a Ştiinţifice Internaţionale.
Culegere de articole ştiinţifice. Vol.25. Red. resp. prof. univ. T.N. Ţîrdea.
Chişinău: CEP „Medicina”, 2019, p.47-48.
3. Țîrdea T.N. Strategia de supravieţuire a omenirii din perspectiva paradigmelor
informaţionale, bioetice şi noosferice. În: Doctoreanu Isidor. Educaţia
ecologică în contextul dezvoltării durabile (Omagiu savantului filosof-ecolog-
bioetician Teodor N. Ţîrdea - 70). Chişinău: CEP Universul. 2008, p.68-69.
4. Романович А.Л., Урсул А.Д. Устойчивое будущее (глобализация, безопас-
ность, ноосферогенез). Москва: Жизнь. Издательская группа, 2006, c.268.
5. Singer Peter (editor). Tratat de etică. Trad. din l. engleză. Iași: Polirom, 2006, p.14.
6. Цырдя Т.Н. Нооцентризм – методологический уровень этики эпохи
становления сферы разума: системно-дискурсивный аналіз. In: Саха-
ровские чтения 2016 года: экологические проблемы XXI века: Mатериалы
16-й междунар. науч. конф., 19-20 мая 2016 г., г. Минск, Республика Бела-
русь. Под ред. С.А. Маскевича, С. С. Позняка, Н. А. Лысухо. Минск: МГЭИ
им. А.Д. Сахарова БГУ, 2016, c.331.

15
 AR FI NECESARĂ O SELECTARE
PE CRITERII MORALE
A CELOR IMPLICAȚI ÎN ACTIVITATEA UNIVERSITARĂ
ȘI DE CERCETARE?

Mircea Leabu, dr. în șt. med.

Cercetător științific gradul I, Director științific,
Institutul Național de Patologie “Victor Babeș”, București, România
mircea.leabu@ivb.ro

WOULD IT BE NECESSARY A PEOPLE SELECTION ACCORDING

TO MORAL CRITERIA, IN ACADEMIA AND RESEARCH ACTIVITY?
Aristotle has opened our eyes, telling us that “All men, by nature, desire to know”.
According to this admonishment, we may consider we became conscious about our
gnoseological destiny. Beyond the violence that could be obviously deduced, all
human history is a continuous progress of knowledge, done by the contribution of
science, from its rudimentary forms to the current one, heavily technologized. But
science is a human activity and it carry both human being qualities (read virtues),
and imperfections (read vices). Science needs inventiveness and on occasion, if not
usually, it implies pushing the limits, even the moral ones, beyond acceptable bor-
ders. That is the reason that the question in the title makes sense. Thismini-lecture
will try to argue that norms are necessary, but seem not to be enough to increase
ethical attitude in science and academia. Even the idea that in research a self-reg-
ulation is working became inefficient and a preventive attitude would be helpful.
Let’s debate about trying to identify solutions how to apply an efficient selection
for strong moral characters to enter in research activity. Psychologists, sociologists,
moral philosophers, experts in human resources, research policy makers,together
with scientists in various areas could find ways for enhancement of morality in
research activity by an effective selection without discrimination. Selection on
moral criteria, if would be feasible, would be a preventive attitude. Focused debates
in the matter are/would be the first step.

Istoria științei ne arată că marile spirite nu au fost întotdeauna și

mari caractere. Dacă până către jumătatea secolului al XX-lea dezvolta-
rea cunoașterii a prevalat analizei metodelor prin care aceasta s-a reali-
zat, acum, la începutul mileniului al treilea, gândirea etică s-a schimbat
și abordarea morală este cel puțin la fel de importantă în aprofundarea
cunoașterii și dezvoltarea umanității, dacă nu cumva, sub multe aspecte,
este chiar mai prețioasă (dacă ar fi să ne gândim doar la dualitatea apli-
cării practice a unor aplicații și tehnologii, cu partea destructivă repre-
zentând adevărate amenințări la adresa supraviețuirii omenirii). Timpu-
rile s-au schimbat, de-a lungul secolului trecuta fost identificată nevoia

16
și au fost definite principiile, regulile și normele eticii profesionale, dar,
chiar și în aceste condiții, se perpetuează o mulțime de comportamente
neadecvate, putem spune că de-a dreptul greșite în lumea academică,
respectiv în activitatea de cercetare științifică, aceasta din urmă esenți-
ală în dezvoltarea cunoașterii. În acest context, ne putem pune problema
dacă spiritele mefistofelice ar avea ce căuta în știință, sau dacă ar trebui
să se desfășoare necontrolat în această arie de activitate umană. Reali-
tatea ne dovedește că principiile, regulile, normele etice sunt necesare,
dar nu suficiente pentru instituirea unor comportamente morale în ști-
ință și în mediul academic. Nu pledez pentru afectarea și, cu atât mai
mult, pentru limitarea autonomiei universitare și a celei din activitatea
de cercetare, dar militez pentru practicarea libertății ca înțelegere a nece-
sității. Nume mari din istoria științei sunt suspectate (uneori cu dovezi)
de atitudini dincolo de standardele etice. E drept că pe atunci atitudinea
etică rămânea în plan secund, iar în prim plan se plasa nevoia de dez-
voltare a cunoașterii și a societății umane. Cazuistica abordărilor lipsite
de etică profesională în lumea academică (fabricare și/sau falsificare de
rezultate experimentale, respectiv plagiat, pentru a aminti cele mai frec-
vente abateri) argumentează preocuparea permanentă pentru găsirea
celor mai eficiente soluții de asanare a mediului și de eliminare a apu-
căturilor lipsite de moralitate și a slăbiciunii de caracter ale unora. Altfel,
presiunile unor sloganuri de genul „Publish or perish” conduc, inevitabil,
spre comportamente lipsite de moralitate. Adăugând ca argument meni-
rea tradițională a membrilor spațiului academic de a fi modele demne de
urmat pentru societate, în primul rând prin sănătoasa educare și instru-
ire/formare a celor care vin din urmă, preocupările privind crearea celui
mai optim context pentru comportamentul etic în mediul academic se
încarcă de sens. În concluzie, dacă vrem să dezvoltăm umanitatea din noi
și să ne depășim condiția animalică, educarea și cultivarea unor carac-
tere morale puternice devin o necesitate, iar membrii mediului academic
au datoria să se așeze la cârma acestei mișcări și să dea exemplu.

17
 ПАНДЕМИЯ COVID-19:
СОЦИАЛЬНЫЕ ПРАКТИКИ И БИОЭТИЧЕСКИЕ
АСПЕКТЫ СОХРАНЕНИЯ ЗДОРОВЬЯ
Светлана Пустовит, доктор филос. наук
Кафедра философии
Национальный университет здравоохранения Украины
имени П.Л. Шупика
pustovit-sv@ukr.net

THE COVID-19 PANDEMIC: SOCIAL PRACTICIES AND

BIOETHICAL ASPECTS OF HEALTH MAINTAINING
The article examines the influence of the biomedical model of health, adopted
in the context of the COVID-19 pandemic, as the scientific and methodological
basis of sanitary and epidemiological measure sand social practices, on the bioeth-
ical aspects of maintaining health. This model assumed a significant decrease in
the population’s opportunities for collective civic discussion of the proposed strat-
egies, individual choice of methods for maintaining health, diagnostics and ther-
apy, wide spread medicalization of every day and professional practices, lifestyle,
socio-cultural traditions. It is concluded that the bioethical model of health as an
autonomous choice of a person’s strategies and practices for maintaining health
and as a collective discourse on a broad discussion of pro and contra applied bio-
medical technologies should be actualized in a society of global risks.

После того, как в марте 2020 г. глава ВОЗ объявил пандемию,

директор Европейского регионального бюро ВОЗ, доктор Х.Клю-
гепризвал страны «наращивать свои усилия, стараясь обеспечить
оптимальный баланс между защитой здоровья населения, предот-
вращением экономической, социальной дестабилизации и соблю-
дением прав человека» [1]. Всеми цивилизованными странами,
в том числе и Украиной, были введены противоэпидемические
ограничения и приняты экономические, медицинские, социаль-
ные и др. меры по борьбе с распространением коронавируса. Наи-
большую критику со стороны социума вызвали принудительные
и ограничительные меры принуждения и контроля. При введении
ограничительных мер во время пандемии за основу была взята
биомедицинская модель здоровьякак отсутствия инфекционного
заболевания (скорее, инфекционного агента) [2], регистрируемая
лабораторной практикой (которая выявила ограничения своих
возможностей, часто давая как ложно позитивные, так и ложно
негативные результаты наличия вируса и антител в организме).

18
Кроме того, данная модель предполагала широкую унификацию
и медикализацию повседневных и профессиональных практик,
образа и стиля жизни, социокультурных традиций, и как следствие
– значительное уменьшение возможностей коллективного обсуж-
дения предлагаемых стратегий, индивидуального выбора спосо-
бов сохранения здоровья, диагностики и терапии.
Решения на уровне отдельных стран и биополитические реше-
ния и рекомендации на уровне международных структур времен-
ного и постоянного характера, противоэпидемические запреты и
административно-правовые режимы способствовали de facto воз-
никновению новой медикализированной повседневной гиперре-
альности и границ взаимоотношений людей, возмущение, непо-
виновение и сопротивление гражданской общественности; аdejure
– утверждению нового объема прав и обязательств личностей,
новую субъектностьв условиях минимизации социальных ком-
муникаций [3]. Выполнение чрезвычайных правил гражданами и
участие в связанных с ними противоэпидемических (профилакти-
ческих), лечебных и ограничительных (карантинных) мероприя-
тиях привело не только к фактической и принудительной «медика-
лизации повседневности», но также к значительному сокращению
привычных физических и символических границ субъекта, увели-
чению взаимозависимости, криминализации поведения граждан
и деятельности организаций, стремящихся «обойти» установлен-
ные правила [3].
Чрезвычайные ограничения и санкции приостановили повсед-
невную коммуникацию и взаимопомощь между людьми, в том
числе поставили «на паузу» либеральные практики обсуждения
гражданским обществом биоэтических проблем, связанных с био-
медицинскими технологиями. Они способствовали трансмиссии
медийной конспирологии, сетевых слухов, легенд и мифов, поро-
ждали недовольство, агрессию, стигматизацию, протестное спло-
чение вокруг правовых, организационных пробелов в сфере оказа-
ния медицинской помощи и ликвидации очагов распространения
коронавируса [3]. Обыватели и профессиональные группы оказа-
лись в принудительной медикализированной и «ковидной реаль-
ности» в крайне уязвимом состоянии, испытывали неуверенность,
страх или даже вину при принятии повседневных решений [3].
«Вина» переживалась субъектом как целый спектр состоя-
ний фрустрации: недостаток специальных медицинских знаний;
«неумение» и «недостаточность контроля» за «здоровьем» своим
и своих близких; конфликт в сознании различных традиционных

19
и нетрадиционных представлений о здоровье; неконгруэнтность,
несоответствие индивидуальных практик сохранения здоровья —
занятия спортом, закаливание, физическая активность на свежем
воздухе — и «официально» установленных и пропагандируемых в
масс-медиа норм и практик самоизоляции, минимизации физи-
ческой активности (идеология гиподинамии, экономии ресурсов),
резкого уменьшения социальных контактов, общения с родствен-
никами (вплоть до физической невозможности заботы о заболев-
ших близких). Этому способствовал также переход части населе-
ния на удаленный, дистанционный режим работы и общения.
В свое время Ж. Бодрияр описал риски гиперреального медий-
ного социума, в котором люди все меньше общаются, и их начинают
оценивать по степени вовлеченности в поток медийных сообще-
ний и рекламы, освоению ними медийных месседжей, симулякров
[4]. Внашем случае в качестве таких симулякров выступили про-
паганда исключительности медицинских практик изоляции, мас-
сового ограничения двигательной активности (хороший пациент
– пациент «прикованный» к постели, квартире, месту проживания)
и навязывание вакцинации как единственной и универсальной
биомедицинской технологии подостижению индивидуального
здоровья и приобретения коллективного иммунитета в условиях
пандемии. Биомедицинская модель здоровья, основанная на дока-
зательной медицине, способствует превращению граждан в пас-
сивных и беспомощных пациентов, освобожденных от социальных
обязанностей и неспособных самостоятельно заботиться о себе.
Те же, кто имеет свое собственное мнение, отличное от «рецептов»,
предлагаемых государством и официальной медициной, считается
асоциальным, безответственным, аполитичным диссидентом.
Таким образом, в условиях пандемии COVID-19 вновь актуали-
зируется значимость биоэтических оснований биомедицинских
технологий, в частности ее направленность к ценностям либераль-
ного гражданского общества – фундаментальным правам человека,
свободе выбора, индивидуальных моделей и практик сохранения
здоровья, информированному согласию на любое медицинское
вмешательство, широкое обсуждение в социуме недостатков и
ограничений научной медицины, включая вопрос массовойвак-
цинацим как традиционной (устаревшей?) биомедицинской тех-
нологии ХХ века.Гарантии и права, предоставляемые гражданам
законодательно в Украине предполагают добровольность меди-
цинского вмешательства, когда обязательным и предварительным
его условием является дача информированного добровольного

20
согласия гражданина или его законного представителя на любое
медицинское вмешательство, включая вакцинацию.
В этом контексте следует обратить внимание также на комму-
никативный потенциал биоэтики. В качестве исторического при-
мера можно вспомнить Нюрнбергский процесс. Как известно, в
результате состоявшейся открытой дискуссии представителей
различных стран и достижения ими консенсуса, впервые в исто-
рии человечества были декларированы этические принципы про-
ведения биомедицинских исследований с участием человека: сво-
бода, информированность, дееспособность испытуемого, научная
обоснованность исследования, устранение излишних психических
и физических страданий субъектов исследования [6].
Во второй половине ХХ века происходит поворот от этики субъ-
ективности к этике интерсубъективности и коммуникативности,
ознаменовавшийся сменой этических парадигм – переходом от
философии и этики сознания к философии и этике коммуникации,
социофилософской теории коммуникативного действия. Мораль-
но-практические нормативы начинают трактоваться как возника-
ющие в ходе коммуникативного взаимодействия и на основе вза-
имного согласия (консенсуса) людей.
В книге «Будущее человеческой природы. На пути к либераль-
ной евгенике?» Ю. Хабермас, анализируя биоэтические проблемы
технологий, вторгающихся в геном человека и подвергающих
инструментализации его жизненный мир, подчеркивает, что для
того, чтобы выработать общезначимые моральные нормы в отно-
шении таких технологий, необходима языковая коммуникация [5].
Автономно действующий субъект вынужден вступать в дискурс и
совместными усилиями, вместе с другими людьми, открывать и
вырабатывать нормы, которые послужат основой всеобщего согла-
сия. Лица, принимающие участие в коммуникации, не должны пре-
рывать интерактивную деятельность даже в конфликтных ситуа-
циях, в условиях прекращения коммуникативного поведения. По
мнению К.-О. Апеля и Ю. Хабермаса, коммуникативный дискурс
возможен только в условиях гражданского общества, выступа-
ющего единственной инстанцией, способной взять под контроль
научные проекты.
Статус коммуникативной практики закрепляется за биоэти-
кой, предстающей как практика широкого обсуждения в прессе,
на страницах научных изданий, в научных кругах, общественных
и государственных организациях всевозможных дилемм, случаев
медицинской практики, судебных прецедентов (случаи с Элизабет

21
Бовиа, Джоном Краай, Карен Квинлан, Татьяной Тарасовой и др.).
Она приобретает черты диалога и полилога, в который вступают
общественные организации, государственные структуры, соци-
альные институты и отдельные граждане, обсуждая насущные
проблемы защиты прав пациентов, вакцинации, уязвимых кон-
тингентов населения, потребителей разнообразных социальных
услуг, права животных, природного мира. При этом коммуникатив-
ная практика осуществляется сразу на нескольких уровнях: интер-
и междисциплинарном, локальном, глобальном кросс-культур-
ном и кросс-национальном. В ходе дискуссий разрабатываются
морально приемлемые характеристики человеческого существо-
вания, а также нравственные критерии оценки влияния науки и
технологий на основы существование человека и Жизни на пла-
нете [6].
Сегодня в научной литературе появляются отдельные статьи
о кризисе либеральной модели здоровья как индивидуального
ресурса и личного выбора в ситуации пандемии, когда вопросы
сохранения здоровья неизбежно политизируются, а инерция
ценностного восприятия здоровья как чего-то личностного пре-
пятствует осознанию коллективной ответственности за распро-
странение заболевания [7]. Не подвергая сомнению важность кол-
лективных санитарно-эпидемиологических мероприятий и норм
в условиях пандемии, все же считаем, что биоэтическая модель
здоровья как автономного выбора личности стратегий и практик
сохранения индивидуального здоровья и как коллективный дис-
курс – широкое обсуждениев обществе proи contra применяемых
биомедицинских технологий, степени их гуманности и биоэтично-
сти – не теряют своей актуальности в условиях общества глобаль-
ных рисков. Улучшение состояния здоровья населения оказыва-
ется возможным не только в результате коллективных усилий, но
и как изменение отношения общества к индивидуальному здоро-
вью,изменение его ценностных императивов и совершенствова-
ние биоэтической культуры.

Библиография
1. Сайт Европейского регионального бюро ВОЗ. In: http://www.euro.who.
int/ru/health-topics/health-emergencies/coronavirus-covid-19/news/
news/2020/3/who-announces-covid-19-outbreak-a-pandemic (использовано:
14.09.2021).
2. Пустовит С.В., Березина В.В. От нормостатистической модели здоровья к
фундаментальной жизненной ситуации пациента. Вклад Г.-Г. Гадамера. In:
Практическая философия, 2017, №2, с. 79-91.

22
3. Кукса Т.Л. Биополитические решения иправозащитный активизм в пери-
одраспространения Сovid-2019 в России. В: «Медицинская антропология
и биоэтика», 2020, 1(19). In: .http://doi.org/10.33876/2224-9680/2020-1-19/04
(использовано: 14.09.2021).
4. Бодрийяр Ж.  Символический обмен и смерть.  Москва: Добросвет, 2000,
с. 243.
5. Хабермас Ю.Будущее человеческой природы. На пути к либеральной евге-
нике? Москва: Изд-во «Весь Мир», 2002, с.15.
6. Пустовит С.В. Глобальная биоэтика: становление теории и практики
(философский анализ). Киев: Арктур , 2009, с. 35-36.
7. Cабурова Л.А. Кризис либеральной модели здоровья как индивидуального
ресурса и личного выбора в ситуации пандемии СOVID-2019». В: Медицин-
ская антропология и биоэтика, 2020, №2. In: .http://doi.org/10.33876/2224-
9680/2020-2-20/06 (использовано: 14.09.2021).

UNELE ASPECTE
ALE CONCEPTULUI DE GEOETICĂ GLOBALĂ
Anatolie Eșanu, dr. în filos., conf. univ.
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
anatolie.esanu@usmf.md

SOME ASPECTS OF THE GLOBAL GEOETHICS CONCEPT

In this thesis the author records some aspects of the geoethics concept from the
perspective of the contemporary process of globalization. The definition of global
geoethics is formulated, some of its postulates are highlighted, geoethical situati-
ons, problems and dilemmas are identified.

Termenul de geoetică a fost formulat în a. 1991 de savantul ceh Vaclav

Nemec. Insă bazele disciplinei au fost constituite încă în anii 1930 de natu-
ralistul american Oldo Leopold, definind-o ca etica Pământului. Geoetica
reprezintă o direcție independentă a cercetării științifice, al cărei obiect de
cercetare este raportul în studiul și utilizarea unui conglomerat extrem de
vast - mediile geologice și geografice și sistemele lor, biosfera, acoperind
întreaga planetă ca un întreg și reprezentând un set de diverși parametri ai
naturii organice și celei anorganice. Jamais Cascio, un etician futurist ame-
rican definește geoetica ca „un set de principii directoare care ar trebui să
ghideze comportamentul uman care afectează sistemele planetare mari,
inclusiv ecosistemele atmosferice, oceanice, geologice,vegetale și animale.”
Geoetica este preocupată de cercetarea și reflecția asupra acelor valori

23
pe care se bazează comportamentul și practicile adecvate în cazurile în care
activitățile umane intersectează geosfera. Geoetica se ocupă cu implicați-
ile etice, sociale și culturale ale cercetării și practicii geoștiințifice, oferind
un punct de intersecție pentru geoștiințe, justiție ecologică, sociologie și
filosofie, în speță, dimensiunea ei etico-morală. Perspectivele tehnologice,
utilitare, culturale și societale deschise de geoetică sunt tot mai solicitate pe
măsură ce globalizarea se amplifică și expune comunitățile vulnerabile, mai
puțin privilegiate, ca și națiunile în curs de dezvoltare, unor riscuri ecologice
și naturale, așa numitele georiscuri.
Conținutul geoeticii este determinat de particularitățile substanțiale ale
resurselor naturale:  epuizabilitate; iregenerabilitate; deficitabilitate. Geoe-
tica se clasifică în: general umană – geoetica globală; aplicativă – geoetica
comunităților profesionale. Geoetica globală se axează pe percepția plane-
tei Pământ, a învelișului său geologic, a subsolului său, a tuturor obiectelor
geologice ca fundament al vieții umane, pe recunoașterea egalității și echi-
valenței anorganicului în raport cu organicul, precum și pe restricționarea
drepturilor omului în relație cu natura anorganică.
Principalele postulate ale geoeticii globale: Pământul, subsolul său,
obiectele geologice de pe suprafața planetei au dreptul inalienabil de a
exista, indiferent de beneficiile umane, grație valorii lor intrinseci; resursele
naturale, inclusiv resursele minerale, au proprietăți intrinseci care nu permit
reflectarea elementelor individuale ale valorii lor în prețurile pieței sau orice
alte măsuri utilitare similare ale valorii lor materiale; distribuția geografică
neuniformă a zăcămintelor minerale pe planetă necesită utilizarea unor
abordări globale fundamental noi pentru gestionarea și utilizarea resurselor
minerale, precum și pentru distribuirea veniturilor din exploatarea acestora;
epuizarea resurselor minerale, limitarea acestora dau naștere la problema
accesibilității, a drepturilor la resursele minerale ale generațiilor prezente și
viitoare, deciziile luate de guvernele naționale și regionale în acest dome-
niu pot fi cauze generatoare de conflicte majore. Deja la această etapă, este
necesar să se dezvolte instrumente internaționale pentru reglementarea
utilizării resurselor minerale, expertiză științifică, inclusiv etică, a deciziilor
luate, cea mai largă conștientizare publică a consecințelor acestor decizii;
Relieful și subsolul planetar ar trebui percepute nu doar ca obiecte de pro-
tecție pe teritoriile miniere și de prelucrare a mineralelor, ele sunt, în primul
rând, obiecte de patrimoniu pentru generațiile viitoare; Dezvoltarea dura-
bilă presupune utilizarea prioritară a resurselor secundare, a căror reproce-
sare nu are un efect atât de distructiv asupra învelișului Pământului, care se
produce în timpul extragerii inițiale a mineralelor și a procesării acestora.
Subiectele de studiu ale geoeticii globale reprezintă situațiile geoetice,
problemele geoetice și dilemele geoetice. Situațiile geoetice apar atunci când

24
există două puncte de vedere diferite cu privire la ceea ce este acceptabil
sau in acceptabil într-o anumită situație. O decizie corectă în acest caz se va
baza pe o analiză cuprinzătoare a informațiilor disponibile geologice, eco-
nomice, tehnice, sociale, de mediu și alte informații disponibile, pe evalua-
rea obiectivității, fiabilității și completitudinii sale, crearea pe această bază a
concluziilor care vor ajuta la alegerea corectă. Problemele geoetice sunt mai
complexe decât situațiile geoetice, deoarece implică mai multe soluții etice
posibile. Aici este important să se stabilească care dintre soluțiile posibile
existente vor fi cele mai bune pentru toate părțile interesate. În funcție de
semnificația teritorială, se pot distinge diferite niveluri de probleme geoe-
tice: global, regional, local și privat. Dilemele geoetice apar atunci când, în
orice variantă, la luarea unei decizii, una dintre părți va suferi pierderi. În
acest caz, este necesar să se convină la răul cel mai mic, deoarece niciuna
dintre soluții nu va satisface pe actorii implicați în astfel de situații.

BIOETICA ȘI PROVOCĂRILE GENETICII

CU REFERIRE LA MODIFICAREA
COMPORTAMENTELOR UMANE
Marius Dumitrescu1, dr. în filos., profesor universitar
Șerban Turliuc2, dr. în șt. med., conferențiar, medic primar psihiatru
Nicoleta Dumitrescu3 medic rezident în psihiatrie
1
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea ”Alexandru
Ioan Cuza”, Iași, România
2
Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T.
Popa”, Iași, România; Institutul de Psihiatrie ”Socola”, Iași, România
3
Institutul de Psihiatrie ”Socola”, Iași, România
dumitrescu.marius66@yahoo.com
serban.turliuc@gmail.com
nina.dumitrescu000@yahoo.com

BIOETHICS AND GENETIC CHALLENGES REGARDING HUMAN

BEHAVIOR CHANGES
In this paper, we have tried to highlight how recent discoveries in the field of
genetics have become increasingly applicable to the study of human behaviors,
especially those related to aggression. These studies have not yet reached the stage
that would even target the genetic modification of behaviors, but already the gene-
tic identification of certain behaviors is possible and genetic selection practices are
being developed in order to obtain predetermined behaviors.
This genetic selection has major ethical implications regarding the consequences

25
of such possible practices that are used to create genetically „augmented” societies.
Also, in these conditions, the present study re-evaluates the role that education
still has in relation to genetic factors in the formation of certain social behaviors.

Proiectul Genomul uman este o realizare științifică remarcabilă [1],

ce și-a împlinit scopul de a determina perechile de baze care alcătuiesc
ADN-ul uman și de a identifica și cartografia toate genele genomului
uman, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere funcțional.
Pentru cercetătorii din domeniul științelor comportamentale, acest lucru
este deosebit de interesant, deoarece dimensiunile și tulburările compor-
tamentale sunt cele mai complexe trăsături dintre toate. Ca urmare, s-a
considerat că pentru a înțelege aceste trăsături, trebuie identificate mai
întâi eventualele roluri pe care le pot avea anumite gene în dezvoltarea
diferitelor comportamente umane.
Privită cu suspiciune încă din antichitate intervenția genetică și-a croit
totuși drumul până în prezent.
În Cartea a V-a din dialogul Republica, Platon considera că, într-un Stat
ideal, ”gardienii”, elita conducătoare, sunt rezultatul atât al unei moșteniri
genetice, cât și al unei bune educații [2]. Ideile cu privire la moștenirea
comportamentului sunt prezente și în operele shakespeariene. Contesa de
Roussilon, din piesa All’S Well That Ends Well, o prezintă pe Helena, pro-
tejata ei, ca pe o tânără caracterizată atât de buna creștere, ce trebuia să
îi asigure un viitor strălucit, dar și prin calitățile morale dobândite de la
părinții ei [3].
Totuși cazurile în care respectarea exigențelor de natură etică și feri-
cirea se armonizează reciproc lasă loc și altor situații în care aceste exi-
gențe nu sunt neapărat suficiente pentru ca un om să se considere fericit.
Așa este și cazul personajului Faust din poemul omonim scris de Goethe,
în secolul al XVIII-lea, ce surprinde contradicţia dintre o viaţă trăită după
preceptele morale, - conforme cu cutumele societăţii, dar care nu aduce
fericirea şi împlinirea subiectului -, şi o viaţă în care dorinţele, fie ele şi
ilicite din punct de vedere al mentalului colectiv, sunt satisfăcute, făcând
din individul respectiv un damnat, dar care plăteşte această damnare cu o
clipă de fericire [4].
Ce a făcut în fapt bătrânul doctor şi profesor Faust de a ajuns atât de
nefericit? Nimic altceva decât că şi-a modificat deliberat comportamentul
înnăscut, că şi-a inhibat tendinţele, înclinaţiile, acele Neigungen - cum le
numeşte Kant, sau pulsiunile, denumite de Freud, pe baza cazuisticii sale
din practica medicală, prin termenii Treib – care în germană înseamnă
devieri (de la calea asumată conştient) sau drives în engleză, în sensul de
forţe care ne conduc independent de voinţa noastră asumată în mod con-
ştient. Freud, la fel ca şi Kant, corelează înclinaţiile cu ideea de dorinţă.

26
 Faust, bătrânul profesor de la Universitate, şi-a dirijat întreaga sa viață
comportamentul în direcţia pe care datoria sa faţă de umanitate, faţă de
specie, am putea spune, l-a îndreptat. Faust-teologul se consideră însă
nefericit ca individ; el se află în pragul sinuciderii, dispus să-şi vândă sufle-
tul lui Mefisto, pentru a descoperi fericirea [5].
În prezent, oamenii de ştiinţă nu se întreabă dacă pot să îl invoce pe
Mefisto pentru a satisface cele mai excentrice dorințe, ci dacă acestea se pot
modifica pe cale artificială, dacă comportamentele umane pot fi ameliorate.
În studiul de față vom aborda modalitățile genetice prin care se pot
identifica fundamentele biologice ale comportamentelor umane, precum
și tehnologiile care pot contribui la modificarea anumitor comportamente
umane, îndeosebi cele agresive.
Tehnologiile ce vizează modificarea comportamentului uman folosind
informaţiile din genetică sau din industria farmaceutică sunt încă în stadi-
ile lor incipiente, dar aceasta nu înseamnă că într-un viitor mai apropiat
sau mai îndepărtat datele problemei nu se pot schimba.
Tot în acest context embrionar de cercetare se găsesc şi studiile privind
controlul delicvenţei sau al sexualităţii considerate aberante, perturba-
toare pentru ordinea socială.
Cercetările începutului de secol XX se axau mai mult pe elemente care
ţineau de morfologie, cum ar fi forma craniului, a frunţii şi a pomeţilor,
apropierea ochilor sau dimensiunile maxilarului, aşa cum se iniţiase acest
lucru încă din secolul al XIX –lea.
În a doua jumătate a secolului XX, după Al Doilea Război Mondial,
aportul geneticii începe a fi unul recunoscut în înţelegerea mecanismelor
de declanşare a violenţei şi a sexualităţii aberante, chiar dacă era greu de
acceptat.
Astfel, cercetările de fiziognomie ale teologului elvețian Johann Caspar
Lavater (1741-1801), ca și cele efectuate de Franz Joseph Gall (1758-1828)
legate de teoria frenologică sau cele ale lui Cesare Lombroso (1853-1909),
centrate pe studierea trăsăturilor feței pentru a identifica eventuale ten-
dințe spre infracțiune, au lăsat loc unor analize mult mai sofisticate, elabo-
rate de geneticieni în studiile lor la nivel microscopic.
În 1993, un grup de geneticieni olandezi publica rezultatele unei cerce-
tări realizate asupra unei familii din Olanda cu mai mulţi indivizi cu com-
portament agresiv și uneori violent, unii dintre ei fiind acuzați de înfăptuirea
de crime, alții de incendii, tentativă de viol, sau exhibiționism. Cercetătorii
au constatat că toţi acei vinovaţi de astfel de comportamente anormale
prezentau o anumită mutaţie genetică localizată pe cromozomul X, care
lipsea la ceilalţi membri ai familiei ce nu prezentau astfel de tendinţe agre-
sive. Locusul afectat era cel al genei structurale pentru monoaminoxidaza

27
A, enzima care intervine în metabolismul neurotransmițătorilor, cei care
asigură transmiterea impulsului nervos de la un neuron la altul. În lipsa
enzimei, neurotransmițătorii monoaminici se acumulează și determină
apariția unor boli psihiatrice sau neurologice. Cercetătorii concluzionau
că modificarea genetică descoperită de ei poate reprezenta mecanismul
biologic care stă la baza comportamentului anti-social, sau cu alte cuvinte
că agresivitatea poate fi condiţionată genetic [6]. În astfel de cazuri, tera-
pia care se impune ca fiind cea mai eficientă nu poate fi decât tot una de
natură genetică, care să împiedice apariţia acestei mutaţii la generaţiile
următoare [7].
Pe de altă parte, Profesorul român Constantin Maximilian [8], creatorul
şcolii de genetică din România, afirma că studiile care au folosit gene-
tica şi anumite date statistice în ceea ce îi priveşte pe bărbaţii delicvenţi au
ajuns să afirme că cromozomul Y ar avea semnificație în astfel de cazuri. În
cazul acelor bărbaţi ce au o structură cu doi de „Y”, de forma „XYY” în loc
de normalul „XY” ar predispune la astfel de înclinaţii spre violenţă extremă
şi chiar crimă. Ulterior au apărut din ce în ce mai multe articole științi-
fice care au dovedit rolul genelor la nivel comportamental, neuroanato-
mic, neurochimic și neurofiziologic, de-a lungul vârstelor de dezvoltare
[9]. Experimentele s-au efectuat pe șoarecii modificați prin transgeneză
sau prin deletarea genelor („knockouts”), care au fost folosiți în elucidarea
bazei genetice a comportamentului [10] deoarece aceștia oferă modelul
pentru evaluarea eficacității noilor terapii în tratamentul tulburărilor psi-
hiatrice și neurologice ereditare.
De altfel, în 2007 se înființează The Psychiatric Genomics Consortium
(Consorțiul de genomică psihiatrică) al cărui scop este acela de a realiza
analize ale datelor genetice identificate la nivel genomic pentru a identi-
fica genele sau constelația de gene care stau la baza apariției tulburărilor
psihiatrice. Scopul mai îndepărtat este desigur acela de putea interveni
prin terapii genice pentru îmbunătățirea diagnosticului, dezvoltarea unui
tratament țintit și elaborarea prevenției primare [11].
Un an mai târziu, Ropers introduce conceptul de ”genetics of intellec-
tual disability” într-un articol în care afirma că dizabilitatea intelectuală
cu debut precoce este o afecțiune de sănătate și nu o problemă socială sau
educațională deoarece afecțiunea se caracterizează de fapt prin anomaliile
cromozomiale vizibile citogenetic, cum ar fi trisomia 21, dar și delețiile și
duplicările submicroscopice de la nivelul cromozomului X [12].
Tehnologiile ce folosesc genetica deschid un subiect extrem de contro-
versat: dacă au sau nu dreptul părinţii sau societatea să stabilească sexul
copiilor sau, mai mult, culoarea ochilor sau gradul lor de inteligenţă. Acest
lucru este posibil astăzi nu atât prin intervenţie genetică, cât prin selecţie

28
genetică. Un genetician poate anticipa fără mari dificultăţi trăsăturile vii-
toare ale fătului și eventualele lui probleme de ordin genetic. Întrebarea este
dacă, odată ştiute aceste elemente ce ţin de evoluţia viitoare a embrionului,
avem dreptul moral să facem o selecţie între aceşti candidaţi la viaţă?
Un alt subiect și mai controversat este cel legat de intervenția gene-
tică pentru a modifica structura moleculară a sistemului nervos uman în
condițiile în care cercetări recente au arătat că funcționarea defectuoasă
a unor tipuri specifice de celule din diferite regiuni ale creierului stă la
baza apariției diverselor simptome neuropsihiatrice, cum ar fi halucina-
ții, depresie sau comportament motor repetitiv [13]. În anul 2001 devenise
deja cunoscută tehnologia pentru a modifica structura moleculară a siste-
mului nervos prin adăugări de gene sau ștergeri de gene în primele etape
de dezvoltare ale embrionului. Exista de asemenea terapia genică care se
aplica la animalele adulte și consta în livrarea ARNm antisens direct către
tipuri de celule predeterminate, permițând astfel modificarea genetică
a unor populații neuronale selectate, la animalele adulte [14]. Evident că
această inginerie genetică realizată asupra anumitor grupuri neuronale va
avea efecte asupra comportamentului uman, dacă vor fi puse în practică
pe subiecți umani, dar întrebarea este dacă este și etică această intervenție.
În cel de al doilea deceniu al mileniului III se folosesc noi tehnologii
de editare a genomului, precum cele bazate pe sistemul CRISPR/Cas [15],
care este un instrument de editare a genomului direcționat de ARN, care
permite cercetătorilor să modifice simultan mai multe gene prin inserții și
deleții. Consecința este modificarea genomului liniei germinale la nivelul
embrionului. Până în prezent au fost publicate doar experimente care au
generat modele modificate genetic de primate neumane, utile însă în cer-
cetarea și tratarea tulburărilor cerebrale, fie de natură psihiatrică, fie dato-
rate unei dezvoltări neurale defectuoase, ce apar la om.
Dar, pentru că în ultimele decenii bioetica a devenit ”factorul reglator
și metodologic de referință al activităților din cele mai diverse domenii,
dar cu predilecție din cel filosofic, sociologic, medical și drept” [16], tre-
buie să luăm în considerare cât de utile sau de periculoase vor fi aceste noi
tehnologii de editare a genomului mai ales în ceea ce privește conservarea
și perpetuarea speciei umane. Vor reuși ele să crească calitatea vieții? Vor
realiza o specie umană mai performantă? Sau ne vor împinge într-o spirală
a unor modificări la care le putem anticipa mult prea puțin efectele pe o
durată lungă.
În faţa unor astfel de posibile realizări, ce sunt deja foarte aproape de
a deveni realitate, filosofia trebuie să-şi aducă un aport considerabil în a le
înţelege şi mai ales a le urmări consecinţele intervenţiilor asupra structurii
ființei umane prin selectare genetică, cu atât mai mult cu cât dinamica

29
implementării unor tehnologii controversate a devansat cu mult cercetă-
rile filosofice/bioetice care să studieze la modul serios impactul lor pentru
umanitate.

Referințe bibliografice
1. Roushan T, Ahmed D, Ali MR. Human Genome Project. In: A Review. Medicine
Today. 2014, nr.26(01), pp.53-55.
2. Platon. Republica. Ediție bilingvă. Vol. I. Trad., coment., note de A.Cornea.
București: Editura Teora, 1998, p.473.
3. Shakespeare. Totu-i bine când se sfârșește cu bine. All’S Well That Ends Well,
Act I:1. Ediție bilingvă. Trad. de I. Frunzetti. București: Editura Adevărul, 2009,
p.243.
4. Goethe Johann Wolfgang. Faust. Trad. de L.Blaga. Ediție îngrijită de D.Flonta.
București: Humanitas, 2017, p.35.
5. Goethe Johann Wolfgang. Faust. Trad. de L.Blaga. Ediție îngrijită de D.Flonta.
București: Humanitas, 2017, p.451.
6. Brunner HG, Nelen MR, van Zandvoort P, Abeling NG, van Gennip AH, Wolters
EC, Kuiper MA, Ropers HH, van Oost BA. X-linked borderline mental retarda-
tion with prominent behavioral disturbance: phenotype, genetic localization,
and evidence for disturbed monoamine metabolism. In: Am J Hum Genet.
1993, nr.52(6), pp.1032-1039.
7. Brunner HG, Nelen M, Breakefield XO, Ropers HH, van Oost BA. Abnor-
mal behavior associated with a point mutation in the structural gene for
monoamine oxidase A. In: Science. 1993, nr.262(5133), pp.578-580.
8. Maximilian Constantin. Genetica început fără sfârşit. Timişoara: Editura de
Vest, 2001, pp.145-146.
9. Anagnostopoulos AV, Mobraaten LE, Sharp JJ, Davisson MT. Transgenic and
knockout databases: behavioral profiles of mouse mutants. In: Physiol Behav.
2001, nr.73(5), pp.675-689.
10. Anagnostopoulos AV, Sharp JJ, Mobraaten LE, Eppig JT, Davisson MT. Avai-
lability and characterization of transgenic and knockout mice with behavio-
ral manifestations: where to look and what to search for. In: Behav Brain Res.
2001, nr.125(1-2), pp.33-37.
11. Watson HJ, Yilmaz Z, Sullivan PF. The Psychiatric Genomics Consortium: His-
tory, development, and the future. In: Bernhard T. Baune (Editor). Personali-
zed Psychiatry. Academic Press, 2019, pp.91-101.
12. Ropers HH. Genetics of intellectual disability. In: Curr Opin Genet Dev. 2008,
nr.18(3), pp.241-250.
13. Heidenreich M, Zhang F. Applications of CRISPR-Cas systems in neurosci-
ence. In: Nat Rev Neurosci. 2016, nr.17(1), pp.36–44.
14. Lowenstein P, Castro MG. Genetic engineering within the adult brain: Impli-
cations for molecular approaches to behavioral neuroscience. In: Physiology
& Behavior. 2001, nr.73(5), pp.833-839.
15. Feng G, Jensen FE, Henry T. Greely, Okano H, Treue S, Roberts AC,. Fox JG,
Caddick S, Poo M, Newsome W, Morrison JH. Opportunities and limitations of

30
 genetically modified nonhuman primate models for neuroscience research.
In: PNAS. 2020, nr.117(39), pp.24022-24031. https://www.pnas.org/content/
pnas/117/39/24022.full.pdf
16. Ojovanu Vitalie. Actualități și perspective ale implementării potențialului bio-
eticii în spațiul socio-medical. În: Vitalie Ojovanu (Red. și resp. coord.). Sănă-
tatea, Medicina și Bioetica în societatea actuală: studii inter și pluridiscipli-
nare. Chișinău: Print Caro, 2020, p.12.

THE UNITED STATES OF AMERICA

REGULATIONS OF MEDICAL RESEARCH
Borys I. Ostapenko, PhD, Associate Professor
Department of Philosophy,
Shupyk National University of Healthcare of Ukraine,
Kiev, Ukraine
ostabor@hotmail.com

ОРГАНИЗАЦИЯ МЕДИЦИНСКИХ ИССЛЕДОВАНИЙ

В СОЕДИНЕННЫХ ШТАТАХ АМЕРИКИ
В статье представлена информация о современной системе органи-
зации медицинских исследований в Соединенных Штатах Америки. Пред-
ставлена система многоуровнего регулирования медицинских клинических
испытаний и многообразие подходов к управлению качеством, надежно-
стью и верифицируемостью медицинских исследований. В статье ото-
бражены регулятивные механизмы защиты людей, принимающих уча-
стие в медицинских клинических испытаниях, дополнительные правила
обеспечения безопасности наиболее уязвимых групп населения, включая
детей, женщин, инвалидов, заключенных и других зависимых индивидов
и социальных групп. В заключении даётся критический анализ современ-
ного состояния организации и регулирования медицинских исследований
в Соединенных Штатах Америки и оценка перспектив дальнейшего раз-
вития регулирования клинических медицинских испытаний и развития
научных медицинских знаний.

Introduction
There are several objectives raised by the development of medicine. The
first is to ensure the effective development of trustworthy medical knowl-
edge. The second is to deliver successful treatment into clinical practise.
The third is to protect human subjects, individuals taking part in the clin-
ical trials, dependant, disabled, mentally ill and people at severe circum-
stances. The fourth is to secure interests of vulnerable groups: children,

31
women, elderly, ethnic, religious, political minorities, soldiers and prison-
ers. The fifth is to make safe a whole society, communities and humanity
as a whole. Provision of efficient health care and advancement of mod-
ern medicine demands establishment of law, sustained regulations and
institutions for safe and good medical practice enforcement. Law defines
objectives of the government and social oversight over medical research
and medical clinical trials on human subjects. Regulations set guidelines,
procedures and regulatory routine to conduct medical clinical trials on
human subjects efficiently, scientifically sound and safe for the individu-
als involved, for society and humans as a whole. Therefore is necessity to
provide procedures, methods, protocols, regulatory structures and rules
that promote effective and safe medical research; prevent any damage to
human subjects and society; systematically and dynamically protect peo-
ple and motivate researchers; monitor and verify scientific data; recheck
and hold accountable medical professionals. Furthermore, the regulations
on medical research aim to provide systemic improvements of medical
research methodology through detailing regulatory, clarifying specificity,
explicatory targeting, feasibility and verifiability. In the course of the anal-
ysis of the regulation of clinical trials in the USA, identify the optimal char-
acteristics of the organization and management and control of scientific
medical activities and clinical trials.
The US authority developed extensive regulations on medical research
to provide advancement of medical science and to secure safety of clin-
ical research on human subjects and other live species. To address these
objectives several questions should be resolved. The first is how to orga-
nize ethical and regulatory oversight of medical research to minimize risks
for human subjects involved in medical clinical trials. The second is how
to ensure quality, efficiency and reliability of medical research data. These
two objectives may conflict with each other compromising human safety,
experiments’ data reliability, the pace of the advancement of medical sci-
ence and safety of clinical research demanding establishment of intrinsic
risk management for the efficient medical research.

Regulatory Clinical Trial Law in US

Regulations of the clinical trials in United States of America codified in
separate regulations by 15 Federal departments and agencies, by FDA, and
also include binding regulations on CIA on 45 CFR part 46. All these regu-
lations are based on “Ethical Principles and Guidelines for the Protection
of Human Subjects of Research,” also known as the  Belmont Report [1],
developed and publicized by the National Commission for the Protection
of Human Subjects of Biomedical and Behavioral Research.

32
 45 CFR part 46 is a major binding regulation for the protection of
human Subjects of biomedical and behavioral research [2]. Other 15 Fed-
eral departments and agencies though using separate regulations ref-
erence them to 45 CFR part 46. FDA policy for the protection of human
subjects consists 21 CFR Parts 50 and 56 and also rely on 45 CFR part 46
binding regulation for the protection of human Subjects of biomedical and
behavioral research [3].
The United States Department of Health & Human Services (HHS) reg-
ulations, 45 CFR part 46, include four subparts. 45 CFR part 46 subpart A
is also known as the Federal Policy or the “Common Rule”. 45 CFR part 46
subpart B regulates additional protections for pregnant women, human
fetuses, and neonates. 45 CFR part 46 subpart C secures additional pro-
tections for prisoners. 45 CFR part 46 subpart D implements additional
protections for children. Each agency includes in its chapter of the Code of
Federal Regulations [CFR] section numbers and language that are identical
to those of the HHS codification at 45 CFR part 46, subpart A. For all par-
ticipating departments and agencies the Common Rule outlines the basic
provisions for Institutional Research Boards (IRBs), informed consent, and
Assurances of Compliance.

The following list displays the agencies and departments that have
signed onto the Common Rule and their CFR numbers.
Agency for International Development (22 CFR part 225)
Consumer Product Safety Commission (16 CFR part 1028)
Department of Agriculture (7 CFR part 1c)
Department of Commerce (15 CFR part 27)
Department of Defense (32 CFR part 219)
Department of Education (34 CFR part 97 subpart A)
Department of Energy (10 CFR part 745)
Department of Health and Human Services (45 CFR part 46 subpart A)
Department of Housing and Urban Development (24 CFR part 60)
Department of Justice (28 CFR part 46)
Department of Veterans Affairs (38 CFR part 16)
Department of Transportation (49 CFR part 11)
Environmental Protection Agency (40 CFR part 26)
National Aeronautics and Space Administration (14 CFR part 1230)
National Science Foundation (45 CFR part 690)
The Central Intelligence Agency must comply with all subparts of 45
CFR part 46 under Executive Order 12333.

Some non-HHS federal agencies and departments have additional reg-

33
ulations for medical research especially for vulnerable groups and human
subjects research in general. Researchers are encouraged to review the
regulations of the funding agency to determine whether additional regu-
lations apply. This privileges create a field of ambiguous uncertainty build
upon legal regulatory power not to adopt subparts B, C and D of the “Com-
mon Rule” because grantees of those agencies are not necessarily obliged
by these subpart regulations. However, by the regulations Grantees should
consult their funding agency for guidance that establish legal responsibil-
ity and accountability for any undesired consequences of malpractice.
Conclusion
The US regulations on medical research comprise various regula-
tory provisions and bodies that secure dynamic development of medical
science and clinical practices while monitor safety of human subjects
involved in the medical clinical trials, psychological and social researches
and cover various social scenario of medical research. These include tri-
als on the new medications, methods, diagnostics and medical devises.
The complexity of US regulations on medical research is intricate with
some uncertainty and freedom for vague practices providing privileges for
non-HHS funded medical, psychological and social researchers to specu-
late on level of necessity to comply with the “Common Rule”. This uncer-
tainty is compensated by the US common practices of responsibility and
accountability extensive procedures involving retrospective evaluation
of completed researches, scientists financial statements’ assessment and
methodology of scientific verification of the scientific data provided by the
research at scrutiny of evaluation. Thus is some assurance of reliability and
risk management for various funded medical research.
Building on the current achievements of the US regulations of medical
research the future of medical science and clinical practices excel promis-
ing though demanding sustained continuing development of regulations,
regulatory bodies and awareness of scientific and medical community on
medical knowledge advances and human and social risk management.

Bibliography
1. The Belmont Report. URL: https://www.hhs.gov/ohrp/sites/default/files/
the-belmont-report-508c_FINAL.pdf (accessed: 29.09.2021).
2. 45 CFR 46. URL: https://www.hhs.gov/ohrp/regulations-and-policy/regula-
tions/45-cfr-46/index.html (accessed: 29.09.2020).
3. 21 CFR Parts 50 and 56. URL: https://www.ecfr.gov/current/title-21/chap-
ter-I/subchapter-H (accessed: 29.09.2020).

34
 EMERGENȚA EFECTULUI PANDEMIC ÎN MATRICEA
SOCIALĂ ȘI ENVIOREMENT
Ana Pascaru, dr. hab. în filos., conf. cercet., șef Secție Filosofie
Secția Filosofie, Institutul de Istorie, Chișinău, R. Moldova
apascaru2010@gmail.com

THE EMERGENCE ON THE PANDEMICS EFFECT

IN THE SOCIAL MATRIX AND ENVIOREMENT
The issue of the article is focused on elucidating value renewals catalyzed by
the pandemic state. In this context, the author argues that the claims regarding
the pandemic effect on the social matrix and enviromentorder in a way the search
for solutions for the acute problems, including by capitalizing on the openings of
the Information Age. Also, in the pandemic, the value priorities have changed, but
also highlighted the fragmentary understanding in some places precarious of the
dangers that SARS-CoV-2 through the COVID-19 virus has poured over the social
reality and enviroment. It is emphasized that the pandemic effect considerably
influences the structural changes and the human condition in the social matrix
and enviroment. And last but not least, it is highlighted the urgency of the systemic
approach in the organization of activities in all fields of activity appealing to the
openings of THE EI, the prioretization in the educational ones the communication
between the particular disciplines and the socio-humanistic ones through which
the formation of skills of maintaining the human being in the training of the spe-
cialists that will later find itself in the exercise of professional actions is hlighted

Provocările din deceniile sec. XXI asociate până nu demult cu o conti-

nuare și aprofundarea a celor moștenite din sec. XX au fost surclasate de
efectul pandemic. Efect care într-un fel susținutși de oportunitățile Erei
Informaționale nemaiîntâlnite în istoria civilizațiilor le modifică, adu-
când în prim-planul realității sociale și enviorement aspecte mai puțin
elucidate sau chiar necunoscute. Distinctiv fiind nu atât diversitatea sur-
selor care alimentează aspectele respective din provocări, cât impactul
lor asupra tuturor domeniilor de activitate, inclusiv comportamentul
uman și comunitar, dar și cel envioremental. Or, provocările bulversează
consecințele rezultatelor spectaculoase ale acțiunilor întreprinse care
ulterior influențează toate palierele socialului și enviorementul. Acțiuni
considerate drept aducătoare de soluții pe potrivă problemelor cu care se
confruntă lumea contemporană, dar în fond acestea erau de suprafață și
abordate simplist și nu în profunzime. Profunzime care de-a lungul tim-
pului tratată particular și nu sistemic, lăsată în seama internetului [1].
Cu atât mai mult cu cât, soluțiile pentru problemele stringente se referă
și la evenimentele care le declanșează aflate într-o continuă interdepen-

35
dență și intercomunicare și necesită o abordare sistemică,evidențiin-
du-le în pandemie părțile slabe care n-au fost pe potriva provocărilor și
au sporit inadvertențele. Se atestă că, soluțiile pentru problemele strin-
gente impulsionate în continuare de deschiderile de noi orizonturi în
pandemie facilitează de rând cu depășirea crizei din sănătate și prezența
agresivă a unei alt fel de înțelegere a cunoașterii. Se remarcă acest gen de
cunoaștere prin abordarea liniară și nu complexă a problemelor, dar și
mai grav este prezența lui în acțiunile preconizate pentru a le soluționa.
Deoarece acestea astfel gândite devin nu doar energofage, dar și cataliza-
toare în aprofundarea problemelor respective. Cu remarca că, în condi-
țiile de pericol major cum se întâmplă în pandemie aceste inadvertențe
atrag după sine destine distruse, scăderea încrederii față de instituțiile
responsabile și organizarea activităților din comunitate.
Contextul înțelegerii reflectă ceea ce cunoști și ceea ce e necesar să
se întreprindă și în fond ajută la identificarea oportunităților privind
valorificarea cunoașterii [2]. Este adevărat că, acest lucru se întâmplă
doar când datele problemei sunt credibile, dar nu și în cazul cunoaște-
rii care este distorsionată. Concomitent cunoașterea este redusă doar la
cunoștințe simpliste pe înțelesul tuturor și nicidecum simplificate cum se
pretinde a fi în social media. Pe timp de pandemie acest simplism prolife-
rează atât la nivel individual, cât și comunitar, demonstrând o lipsă crasă
de gândire critică asupra lucrurilor care interacționează și comunică între
ele. Interacționare care de regulă practicată pe rețelele de socializare a
fost preluată și aplicată pe timp de pandemie în viața reală s-a dovedit a
fi protagonista creșterii numărului de infectări sau și mai grav a celor care
ș-au pierdut viața. De asemenea că, simplismul din cunoștințele acumu-
late continuă să proliferează,deoarece și în anul de studii 2020-2021 grila
curiculei n-a suferit modificări substanțiale, dar nici investiții pe potriva
nu s-au înregistrat. Explicațiile,ca de obicei s-au restrâns la formula că în
sănătate e mult important pentru reducerea impactului pandemic. Cu
toate că, rămâne o necunoscută perioada pandemică și dacă nu această
fie sub formă de epidemie va însoți condiția umană și nu numai. În timp
ce aducerea curriculei universitare pe potriva noilor provocări în pregăti-
rea specialiștilor va contribui la schimbarea de optică privind menținerea
sub control a contaminărilor ulterioare. Numai că, actualmente simplis-
mul din cunoștințe se transformă în adevărate stavile ce sunt evidenți-
ate în efectul pandemiei de rând cu o percepere net inferioară gradului
de pericol al infodemiei pe care beneficiarii în necunoaștere sau din rea
voință o promovează. Astfel, simplismul din cunoștințe continuă să-i
țină departe de impactul secetei globale care se produce concomitent cu
pandemia și infodemia. Și nu în ultimul rând faptul că, le este pusă în joc

36
și propria lor perpetuare de rând cu condiția umană și enviorementul.
Dezvoltând subiectul, discutăm de o distorsionare a cunoașterii pro-
priu-zis, înlesnită de accesul nelimitat la informația științifică și mediatică
care dinamitează realitatea, chiar dacă plătesc și cei ce o provoacă. În
această ordine de idei, investigarea pornește de la elucidarea surselor
care alimentează și ulterior decodificarea lor în proliferarea de tendințe
periculoase în toate domeniile de activitate de la cele soci-economice,
socio-culturale până la enviorement. Fapt pentru care în monitoriza-
rea succintă s-a constatat, că responsabilii pentru de numărul sporit al
beneficiarilor de cunoștințe simpliste se fac nu doar instituțiile pentru
pregătirea specialiștilor, dar și factorii de decizie din central al sistemu-
lui societal. Pe de o parte, responsabilitatea instituțională, începând cu
elaborarea în baza reperelor axiologice acurriculei universitare, angaja-
rea de personal calificat,logistică care oferă oportunități atât pentru pro-
fesori, cât și pentru studenți, deopotrivă cu aspiranții de performanță.
Pe de alta, capacitatea factorilor decizional de a asigura un cadru legal
optim ce nu permite implicarea autoritară în actul educațional. De rând,
cu un cuantumul financiar necesar activităților de instruire, formare care
asigură cunoașterii legătura cu cunoștințele acumulate și ulterior valori-
ficate de beneficiar pentru promovarea personală, dar și a organizației.
Sine dubio, proliferarea tendințelor respective se datorează în mare
intervențiilor în procesul educațional universitar masiv în doua jumătate
a sec. XX prin schimbările produse pe toate palierele nu doar societale și
nevoia de a suplini cu profesioniști domenii care se conturau ca urmare
a exploziei de rezultate din domeniile reale ale științei. Astfel, activita-
tea universitară tot mai mult este asociată fie cu numărul specialiștilor
de top, laureați ai diverselor premii sau descoperiri Toate acestea pen-
tru universitate fiind nu doar acumulări financiare, dar și renunțări la
disciplinele socio-umaniste, cu precădere la cele de filosofie. Concomi-
tent tot mai mult se vocifera despre prioretizarea cunoașterii științifice
în raport cu cultura universală care într-un fel argumenta renunțarea la
disciplinele considerate energofage, pe alocuri chiar inutile. Renunțarea
la disciplinele care perpetuează patrimoniul cultural al umanității, dar și
educă umanul în om, independent de domeniul de activitate, universi-
tățile și-au șubrezit reperele axiologice. Repere care fiind susținute și de
disciplinele marginalizate au devenit mult mai accesibile, parafrazându-l
pe Michel Henry s-au mediocrizat [3]. În schimb, renunțarea la discipli-
nele umaniste ce îngreunează procesul educațional, chemările privind
reducerea acestora pentru ca viitorul specialist să se concentreze la cele
de bază au îndepărtat individul de la sine însuși, comunitate și envio-
rement. Totodată consecințele goanei după rezultate imediate perpetu-

37
ează și în secolul XXI, modificând statul de facto al universităților, chiar
dacă de iure își păstrează blazonul. Modificare de statut contestată, dar în
care de facto universitatea riscă să devină o companie de prestări servi-
cii, iar studentul client [4], inclusiv și datorită implementării Procesului
de la Bologna. Spre exemplu, procesul respectiv în spațiul Republicii
Moldova a prejudiciat și mai mult sistemul de învățământ universi-
tar la capitolul renunțării la disciplinele filosofie și sociologie. Vorbim
sistemul universitar în mare rămâne produsul mega-societății sovie-
tice, chiar și după Declarația de Independență (1991). De ce? Deoarece
schimbarea logotipului organizațional, depolitizarea curriculei n-au fost
susținute de reforme profunde și racordarea acestuia la nevoile și nece-
sitățile membrilor societății Republica Moldova. De asemenea, universi-
tățile, multe dintre, continuă să rămână entități intra-organizaționale cu
activități extra, dar insuficient centre care contribuie și valorifică nu doar
consumă patrimoniul cultural și material
Indubitabil, în pandemie tendința evidențiată ajunge cea de a fi
cunoscător și profesionist în acorda asistență celor care s-au confruntat
cu SARS-CoV-2 atunci când necunoașterea se achită din contul valorii
vieții nu doar umane. Mai mult soluțiile identificate ajung să fie conside-
rate aducătoare de beneficii condiției umane și mediului societal, chiar
dacă enviorementul este devastat. Acest rupt al enviorementul din rela-
ția cu omul și societatea reliefează la fel tributul cunoștințelor simpliste,
cât de ineficiente și periculoase devin lucrurile atunci când acestea sunt
deviate de la pilonii valorici ce le asigură constituirea raportului de con-
gruență dintre ele. Raport care însumează respect și responsabilitate pri-
vind reperele valorice în și dintre actorii sociali, dar și dintre societate
și enviorement [5].Cu remarca, efectul pandemic și în post pandemie
rămâne unul de referință deoarece nu se exclude confruntările cu alte
tipuri de viruși și evident epidemii.
Numai puțin interes prezintă simultaneitatea bulversărilor care con-
trar așteptărilor și speranțelor în soluțiile identificate indică declanșarea
de noi procese în societate și enviorement cu un alt nivel de relaționare.
Deoarece relaționările dintre procesele declanșate, datorită oportunită-
ților Erei Informaționale extinzându-se și pe timp de pandemie modifică
relaționările pe toate palierele societale. Relaționări care și ele pornesc de
la comportamentul uman și în ce măsură reperele axiologice ale acestuia
au fost sau urmează să fie susținute și de o pregătire nu doar profesională
pe ce s-a mizat până la pandemie [2,5, pp.7-74]. Este vorba de redimen-
sionarea curriculei universitare și aducerea ei în deceniul trei al secolului
XXI ceea ce nu înseamnă renunțarea la continuitate. Cu atât mai mult cu
cât, în mentenanța efectului pandemic se observă prestația individului

38
căruia educația obținută insuficient îl responsabilizează acțiunile pe care
le realizează. Redimensionarea curriculei vine să reînnoiască demersul
pregătirii universitare care se impune a fi unul interconectat la sănătate.
Sănătate care după pandemie ajunge valoarea centrală atât prin discipli-
nele formatoare de cunoștințe, cât și ulterior în câmpul muncii, dar și în
relațiile cu membrii comunității. Cu atât mai mult cu cât, conștientizarea
insuficientă a tinerilor în raport cu cei vârstnici în perioada incipientă a
pandemiei (februarie-mai 2020) a sporit numărul celor care au pierdut
lupta cu maladia.
Nu este un secret că, semnificația relaționării îndreptată spre necesitatea
elaborării și implementarea mecanismelor reglatorii impune acceptarea
unui demers reînnoit din acțiunile ce se vor derula. Vorbim de elaborări în
care pilonii valorici se completează cu supape sinergetice responsabile de
reorganizarea, regenerarea și resetarea mecanismelor pe potriva provocă-
rilor. Resetare care din perspectiva pregătirii universitare este una de refe-
rință pentru reînnoire [5] și trecerea la acțiuni sistemice. Astfel, eficiența
mecanismelor reglatorii devine proporțională valorificării rezultatelor și
continuitatea lor în cele obținute ulterior drept inovații. Pe termen lung
înțelegerea deschiderilor de noi orizonturi și disponibilitatea de ale înce-
tățeni atât în raport cu nevoile și necesitățile, instituțiilor / mediului social,
dar și cu cele din enviorement. Cu remarca că, reînnoirile ajung o prezență
constantă în acțiunile care se întreprind prin inerența activităților și con-
tribuie la diminuarea insuficiențelor, inclusiv în pregătirea universitară.
Desigur în cromatica tabloului invocat redimensionarea curriculei
universitare privind lucrurile și obiectele care necesită a fi cunoscute în
procesul cunoașterii și nu doar la nivel de informație este fundamen-
tal. Înțelegerea acestui raționament evidențiat de efectul pandemic , de
schimbările ce vor surveni în post pandemie devin cruciale în pregătirea
cadrelor concomitent cu încetățenirea în mediul comunitar și enviore-
ment. Cu atât mai mult cu cât, epistemic reperele curriculei, sub inci-
dența reflexivității filosofiei și grație oportunităților societății bazate pe
cunoaștere și deschiderilor Erei Informaționale se reînnoiesc. Și reînno-
ită curricula universitară este în stare să depășească cadrul depozitării
disciplinelor umaniste ca fiind cele inutile [3,4], ajungând a fi liantul ce
asigură comunicarea dintre domeniile filosofiei cu celelalte. Astfel, prin
curricula universitară se valorifică și se întorc în viața societății nu doar
specialiștii pregătiți și în baza disciplinelor umaniste, dar și însuși dome-
niile acestora ca atare. Altfel spus, are loc nu înfruntarea, ci mai degrabă
minimalizarea impactului produs de condițiile în care s-au încetățenit
discrepanțele și segmentarismul. În consecință, riscurile locale și glo-
bale susținute de accesul la informația mediatică și științifică, la pro-

39
duse forma cărora de departe nu se aplica și la conținut, se vor modifica,
raportându-se tot mai frecvent la nivelul de educație, pregătire profesio-
nală sau stare socială.
În loc de corolar, reperele(fundamentele) identificate în cadrul stu-
diului și aplicate în primul rând la curricula universitară, dar de fapt reli-
efează caracterul schimbările din societate care sunt mai degrabă niște
reînnoiri. Reînnoiri cărora efetul pandemic nu doar le-a impulsionat, dar
și pe alocuri le-a temperat prin deturnări de situații și lockdown. Con-
comitent reînnoirile facilitează instrumentarea mecanismelor care au
provocat epidemia transformată în pandemie le completează cu aspecte
inițial considerate minore , dar se valorifică în acțiunile comunitare. Cu
atât mai mult cu cât, arealul investigațional cu care se operează cuprinde
de la sistemul informațional și comunicațional, descentralizarea axiolo-
gică, accesul nelimitat la informația științifică și mediatică până la des-
chiderile de noi orizonturi cărora reflexivitatea filosofiei le asigură comu-
nicarea dintre ele în societatea reînnoită. Comunicare care sub incidența
deschiderilor de orizonturi în sec. XXI consemnează și reînnoirea contri-
buției filosofiei la dezvoltarea societății, adică reanimare ei în viața cetă-
ții. Reanimare în care orizonturile deschiderilor cristalizează probabilita-
tea de a fi cunoscute și descifrează caracterul conectărilor concomitent
cu limitele celui/celor ce tind să le cunoască, inclusiv la nivel societal. Cu
atât mai mult cu cât, timpul acordat cunoașterii triadei cauze-efect-con-
secințe pe timp de pandemie este unul net insuficient nu doar în raport
cu pregătirea societății, omului, dar și infinit pentru sursele care alimen-
tează orizonturile deschiderilor. Astfel, în căutările de soluții pe potriva
problemei filosofiei reînnoirilor în societate propusă spre examinare se
apelează și la experiențele domeniilor adiacente cu ajutorul cărora se
încearcă o întregire a elaborărilor, inclusiv în raportul dintre societate și
enviorementul.

Referințe bibliografice
1. Car N. Superficialii. Efectele Internetului asupra creierului uman. București:
Editura Publica, 2012.
2. Hadot P. Filosofia ca mod de viață. București: Editura Humanitas, 2019.
3. Henry M. Barbarie. Iași: Institutul European, 2008.
4. Ordine N. Utilitatea inutilului. Manifest (cu un eseu de A. Flexner). București:
Editura Spandugino, 2008.
5. Pascaru A. Prospectări epistemice privind societatea bazată pe cunoaștere. În:
Integrarea tradițiilor filosofiei în societatea bazată pe cunoaștere. Chișinău:
Tipogr. Artpoligraf, 2019.
6. Florian M. Recesivitatea structurii lumii. Vol.I. București: Editura Pro, 2003; Vol.
II. 2004.

40
 PARTICULARITĂȚILE CONTRIBUȚIEI
UNOR PRINCIPII BIOETICE
ÎN PROCESUL DE VACCINARE ANTI-COVID-19
Ludmila Rubanovici, dr. în filos., conf. univ.
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, Republica Moldova
ludmila.rubanovici@usmf.md

PARTICULARITIES OF CONTRIBUTING SOME BIOETHICAL

PRINCIPLES IN THE ANTI-COVID-19 VACCINATION PROCESS
The global scientific consensus, whenever necessary, states that the only chance
to stop the spread of viruses in the long term is the widespread use of vaccines,
thus ensuring the safety of global health. Therefore, vaccines are a medical and
scientific argument, which demonstrates by decreasing morbidity and mortality,
that diseases can be prevented, controlled and eliminated. However, the mecha-
nism for monitoring rumours, misinterpretations of the new coronavirus vaccine
and COVID-19 requires more effective, accurate and faster immunization coverage,
including public health experts and clear guidance for addressing post-immuniza-
tion adverse effects and minimizing false contraindications. In this article, we aim
to present the contribution of bioethical principles and some of their perspectives
in guiding vaccination strategies against COVID-19.

Odată cu progresul științei, tehnologiei și medicinei omenirea a înce-

put să creadă tot mai mult în eradicarea globală a bolilor transmisibile, în
succesul tratării bolilor cronice, în dezvoltarea de noi tipuri de vaccinuri
în scop preventiv sau terapeutic. Argumentul medical și științific, care a
demonstrat prin scăderea morbidității și mortalității la nivel global, că
unele boli pot fi prevenite, controlate și eliminate, rămâne a fi vaccina-
rea. Comparativ cu alte perioade și alte împrejurări care au determinat
la un moment dat condițiile de imunizare, în această perioada de pan-
demie SARS-CoV-2 populația este îndemnată să acționeze și să decidă
cât mai imediat posibil, chiar dacă în societate persistă un grad sporit
de incertitudine, complexitate și urgență, iar situația este departe de a fi
dominată. La fel procesul de vaccinare anti-COVID-19 este dezavantajat
și de funcționarea mecanismului de răspândire a zvonurilor, interpretă-
rilor eronate, dar și lipsa experților în domeniul sănătății publice și ori-
entărilor clare în comunicare cu populația. În acest articol, ne propunem
să prezentăm contribuția principiilor bioetice în ghidarea strategiilor de
vaccinare împotriva COVID-19, precum și câteva dintre punctele de per-
spectivă ale acestora.

41
 Datele statistice ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) [1]
demonstrează succesul incontestabil al vaccinelor produs pe termen
îndelungat și la scară largă, la anumite intervale de timp, dovedindu-se
a fi cele mai eficiente măsuri de prevenție a unor epidemii cu un impact
major asupra sănătății publice. Mai mult, există diverse inovații în dez-
voltarea vaccinurilor terapeutice, care protejează sănătatea în timpul sar-
cinii, copilăriei, în adolescență, la maturitate și sănătatea persoanele în
vârstă; modalități mai noi de distribuire, administrare a vaccinurilor și
de îmbunătățire a serviciilor de imunizare prin folosirea instrumentelor
digitale, tehnicilor fără ac pentru administrare, mijloace perfecționate de
aprovizionare și stocare a vaccinurilor. Accesul la timp a datelor fiabile
oferă caracterul potrivit programelor de monitorizare și îmbunătățire
continuă a performanței, acoperirii și eficienței acestora. Agenda de imu-
nizare 2030 (IA2030) [2] stabilește o viziune globală ambițioasă și o stra-
tegie globală pentru vaccinuri și imunizare pentru perioada 2021-2030.
Acesta se bazează pe lecțiile învățate, recunoaște provocările pe care
le prezintă bolile infecțioase și valorifică noi oportunități de a face față
acestor instigări, poziționând imunizarea ca un factor esențial al dreptu-
lui fundamental al oamenilor de a se bucura de starea sănătății fizice și
mentale cât mai ridicate, creând o lume mai sănătoasă, mai sigură și mai
prosperă pentru toți.
În țara noastră procesul de imunizări este recunoscut ca o prioritate
a sănătății publice și prevede servicii de imunizare calitative, sigure, ofe-
rite populației în mod echitabil la toate nivelurile de asistență medicală.
Potrivit Programului National de Vaccinare 2016-2020 [3] imunizările
efectuate au asigurat realizarea obiectivelor de menținere a statutului
Republicii Moldova ca țară liberă de poliomielită, eliminare durabilă a
cazurilor de difterie, tetanos, rubeolă și rubeolă congenitală, hepatită
virală B la copii, în același timp, consolidând eforturile pentru scăderea
numărului de cazuri de tuse convulsivă, oreion și rujeolă. De curând a
fost creat Planului național de imunizare anti-COVID-19 [4] pentru a asi-
gura administrarea potrivită și eficientă a acestui vaccin persoanelor din
țara noastră pentru care este indicat și doresc să îl primească. Inocularea
acestuia prevede utilizarea mecanismelor și procedurilor care sunt parte
a sistemului de imunizare precum și implementarea/ajustarea procedu-
rilor în contextul noilor cerințe, protejând nu doar pe cei care sunt vac-
cinați, ci și alte persoane, prin imunitate colectivă. Din această perspec-
tivă, aspectul moral al imunizării în această pandemie este fundamentat
pe faptul că fiecare are dreptul la o viaţă lungă şi fericită, fără prejudiciile
cauzate de boală şi consecințele ei de o rată tot mai alarmantă la nivel
global.

42
 Cel mai recent studiu „Viziuni comportamentale privind COVID-19
în Republica Moldova” (runda 5) [5], realizat între 20 mai – 4 iunie 2021,
pe un eșantion probabilist de 1.003 persoane din 320 localități, arată că
acceptarea vaccinului este în creștere continuă semnificativă, compara-
tiv cu studiile anterioare (runda 4, perioada 10-21 martie 2021), iar pro-
centul persoanelor care afirmă că nu se vor vaccina cu siguranță a scăzut
semnificativ. La general, vaccinul continuă să fie acceptat mai mult de
către persoane în vârstă și de către bărbați, ei fiind cei care au încredere
mai mare în autorități, cei care percep virusul ca fiind prezent și că rata
de răspândire este foarte rapidă.
Factorii ce contează cel mai mult în decizia de vaccinare (cel puțin 3
din 4 respondenți) se referă la asigurarea că vaccinul a fost testat, nu are
efecte adverse și asigură interacțiunea liberă cu membrii familiei, prieteni
și societate. Factorii secundari (aproape 2/3 din respondenți) se referă la
asigurarea gratuită a vaccinului și recomandarea din partea Organizației
Mondiale a Sănătății și a medicului de familie. Totuși, nivelul încă redus
de acceptabilitate a vaccinului continuă să fie condiționat de îngrijorarea
că vaccinul ar putea avea efecte secundare grave asupra sănătății. Neîn-
crederea în procesul de vaccinare continuă să fie alimentată de zvonurile
negative în spațiul public, datele studiului fiind destul de alarmante – 71
% din respondenți denotă aceasta. Fiecare a patra persoană adultă conti-
nuă să nu creadă că noul coronavirus COVID-19 este unul real, dar unul
inventat. Cât privește preferința pentru tipurile de vaccin, studiul actual
atestă o echilibrare în preferințele respondenților față de vaccinele ofe-
rite de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Același studiu stabilește o descreștere semnificativă a procentului res-
pondenților care consideră că este o probabilitate mare să se infecteze
cu noul virus și a procentului persoanelor ce vor avea forme severe în
caz de infectare. Micșorări semnificative s-au înregistrat și la nivel de alți
parametri: procentul persoanelor care se simt stresate din cauza infec-
tării; procentul indivizilor cu frică față de contaminare; procentul celor
care simt că virusul se răspândește rapid, comparativ cu studiul realizat
în luna martie 2021. Aceasta denotă că populația învață să conviețu-
iască cu acest agent patogen. Cercetarea realizată confirmă nivelul înalt
de conștientizare și conformare în raport de 94% privind obligativitatea
de a respecta condițiile regimului de auto-izolare la domiciliu (14 zile)
impus de autorități în cazul testării pozitive sau aflării în contact cu un
caz confirmat. În concordanță cu studiile precedente, practic 9 din 10
respondenți (în creștere față de chestionarele anterioare) susțin că le este
ușor să găsească, să înțeleagă și să urmeze informațiile și recomandările
privind noul agent patogen. Însă, pentru fiecare al treilea participant la

43
studiu este dificil să aprecieze dacă informațiile despre SARS-CoV-2 în
mass-media sunt de încredere. Procentul celor chestionați raportează
că se informează despre virus des sau foarte des este în scădere față de
cercetarea anterioară, fiind focusați și îngrijorați mai mult de faptul că
pandemia va avea consecințe economice pentru ei în viitor. Peste 90%
dintre participanții în studiu s-au pronunțat pentru respectarea măsuri-
lor și comportamentelor de protecție continuă și că acestea să fie extrem
de ridicate. Studiul, în cele din urmă, demonstrează că există o disponi-
bilitate a celor interogați semnificativ mai mică de a evita evenimentele
sociale, precum și de a rămâne acasă și a nu merge la serviciu / școală.
După cum se poate vedea, scenariul conform căruia populația să fie
imunizată împotriva noului coronavirus este unul foarte complicat, iar
populația are mai multe întrebări decât răspunsuri, dar cele mai strin-
gente, în viziunea noastră, sunt: pe de o parte, e cazul să fie abordate difi-
cultățile inerente oricărui proces de cercetare din domeniul biomedical,
cu problemele bioetice aferente pe care le ridică mai ales testarea cinică
pe oameni; pe de altă parte, un obstacol major este numărul mare al opi-
niei publice care nu acceptă vaccinarea anti-COVID-19. În ciuda faptului
că conflictul ar putea să nu dispară complet, susținem că distingerea și
discutarea întrebărilor separate dintr-o perspectivă bioetică poate con-
tribui la claritate și raționalitate în acțiuni necesare pe timp de criză, ofe-
rind o justificare în favoarea anumitor probleme de vaccinare.
Dezbaterile bioetice legate de vaccinurile anti-COVID-19 și strategia de
vaccinare sunt atât oportune, cât și extrem de relevante. Această pande-
mie, de la gripa spaniolă, este prima situație vădită la nivel mondial care
readuce în vizor dezbaterea morală privind limitele libertății de alegere ale
fiecăruia dintre noi referitor la vaccinare, iar categoria de probleme bioe-
tice se referă la tensiunea dintre interesul individual și interesele publice.
Este o categorie largă care se concentrează mai puțin pe politicile distribu-
tive, dar mai mult pe ce grad de libertate ar trebui acordat indivizilor atunci
când vine vorba de refuzarea sau acceptarea acestui vaccin. În această
dilemă cadrele cele mai relevante sunt argumentele eticii clinice [6] și
eticii sănătății publice [7], când echilibrul dintre drepturile individuale şi
comunitare este foarte sensibil şi necesită o permanentă supraveghere.
Beauchamp și Childress atenționează când vine vorba despre vaccinare că
medicii se află uneori în situația de a rezolva un conflict de loialități. Dacă
rata generală de imunizare este foarte mare astfel încât contractarea bolii
devine extrem de improbabilă, riscul (cât de minor n-ar fi) asociat vacci-
nului pentru pacientul individual ar putea depăși beneficiul. Prin urmare,
dacă medicii recomandă vaccinarea în astfel de situații, aceasta e mai
curând rezultatul unei preocupări pentru sănătatea publică decât pentru

44
cea a pacientului aflat în fața lor, ceea ce principiul nondăunării ar putea
oferi o justificare nesemnificativă pentru o astfel de recomandare. Aici este
binevenită explicația prin viziunea principiului distribuției echitabile, care
abordează vaccinarea ca obligație morală contribuind la imunitatea colec-
tivă și fiind un bun public și care se poate realiza prin distribuția nepărti-
nitoare a poverilor.
În contextul binefacerii și nondăunării e cazul să analizăm dacă țările
ar trebui sau nu (temporar) să oprească vaccinarea pe baza suspiciunilor
că unele din ele pot provoca tromboză la persoanele tinere sănătoase.
Ceea ce apare aici, de asemenea, este un conflict între interesele indivi-
duale (adică să nu fie injectat cu un vaccin potențial dăunător) și inte-
resul public de a vaccina rapid cât mai multe pentru a forma imunitate
colectivă. În mod evident, există două poziții diferite în această dezbatere
care pot fi urmărite prin prisma consecinţialismului și deontologiei: din
perspectivă consecinţialismului, de exemplu, s-ar putea argumenta că
efectele secundare potențiale dăunătoare ale unor vaccinuri nu sunt încă
dovedite și chiar dacă acest lucru s-ar adeveri nu ar depăși beneficiile vac-
cinării. Cu toate aceste, unele țări (Danemarca, Italia, Norvegia, Austria,
Estonia, Luxemburg, Lituania, Letonia și Islanda) au optat pentru oprirea
temporară a vaccinării pe baza mai multor drepturi și obligații deonto-
logice. Aceasta ar putea include un principiu de precauție (și anume că,
chiar și în absența unor dovezi dure, politicile ar trebui să greșească întot-
deauna din partea prudenței), sau datoria morală a guvernelor de a nu
administra populației substanțe care ar putea fi dăunătoare. Distincția
consecințialist și cea deontologică poate ajuta astfel la clarificarea exactă
a motivului pentru care diferite țări consideră că o abordare diferită este
justificată. În acest context venim cu aforismul avantajos și comun în
situația pandemică ce-i aparține marelui matematician britanic și profe-
sor britanic de statistică George E.P. Cutie: „Toate modelele sunt greșite,
dar unele sunt utile” [8] și care ar avantaja imunizarea colectivă.
Abordarea procesului de vaccinare a lui de Steven R. Kraaijeveld dis-
tinge patru tipuri de vaccinare: 1) auto-protectoare: fiecare individ decide
în mod autonom să se vaccineze; 2 paternalistă: fiecare individ sau o
autoritate publică/medicală decide că un alt individ să se vaccineze, iar
această nu presupune că persoana este lipsită de autonomie (un părinte
care decide să-și vaccineze copilul și statul care ar decide să vaccineze
un adult); 3) altruistă: un individ decide în mod autonom să se vaccineze
pentru a-i proteja pe ceilalți de posibilitatea de a fi infectați; 4) indirectă:
o autoritate medicală/publică decide să vaccineze un individ pentru a
crește rata vaccinării dintr-un anumit teritoriu și pentru a produce imu-
nitatea colectivă necesară pentru protecția celorlalți și propune conce-

45
perea vaccinării în termeni de trei elemente de bază: factorul de decizie
privind vaccinarea, beneficiarul vaccinului și beneficiarul principal [9].
Abordarea bioetică din această perspectivă se direcționează în jurul vac-
cinării indirecte, chiar dacă nu se cunoaște care ar fi pragul necesar pen-
tru atingerea imunității colective, precum și prevederea trecerii spre vac-
cinarea paternalistă. De aici apar întrebările: Vaccinarea anti-COVID-19
este o datorie morală? Se poate de aplicat argumentele pe baza cărora
se sprijină datoria morală a părinților de a-și vaccina copiii și în cazul
vaccinării anti-COVID-19? Această datorie morală poate fi transformată
dintr-o datorie morală într-o obligație legală și în cazul țării noastre?
Principiul bioetic al non-dăunării în cazul refuzului vaccinării este
încălcat, deoarece, din punct de vedere epidemiologic, atât maturii cât
și copiii pot transmite virusul mai departe; asimptomaticii pot vătăma
pe ceilalți chiar dacă sunt infectați; riscul cu atât este mai mare cu cât
rata imunizării este mai scăzută. Prin urmare cea mai bună opțiune de a
nu dăuna sănătății celorlalți rămâne vaccinarea, deoarece refuzul unora
poate fi văzut ca o expunere a altora la un risc inacceptabil la adresa vieții
lor. Raționamentul moral care face apel la principiul non-vătămării con-
stă în faptul că, pentru a atinge scopul generării imunității colective, vac-
cinarea necesită acțiune obștească.
Din perspectiva principiului justiției sau echității prevenția contagi-
unii prin măsurile de protecție: distanțarea fizică, închiderea unor cate-
gorii de afaceri și activități are o eficiență limitată și costuri uriașe. Astfel,
vaccinarea este unica cale mai puțin costisitoare de a reduce transmi-
terea sursei de contagiune și cea mai echitabilă distribuție a poverii de
a contribui la producerea bunului public. Justificarea obligației morale
a inoculării pornind de la un principiu al echității face apel la ideea că,
dacă imunitatea colectivă este un bun public de care beneficiem cu toții,
fiecare dintre noi avem datoria morală de a prelua o parte echitabilă a
poverii și de a participa la imunizare.
Existența unei datorii morale de a se vaccina anti-COVID-19 nu poate
fi una care ar convinge pe oricine și ar pute deveni obligație. O astfel de
poziție este periculoasă din motiv că ar provoca critici intervențiilor de
tip paternalist în viața oamenilor, ar crește gradul de împotrivire pentru
măsurile alternative menite să reducă sau să elimine transmiterea viru-
sului. În acest context, deciziile autorităților publice trebuie să țină cont
de aceste dificultăți, dar și de faptul că doar vaccinarea ar oferi opțiunea
cea mai binefăcătoare comparativ cu soluțiile aplicate până acum. În
atingerea scopurilor comune, colective statul ar trebui să recurgă la con-
strângere doar în măsură în care alte posibile soluții mai puțin coercitive
nu ar funcționa, având dreptul prima facie de a utiliza mijloace de forțare

46
în acest scop. Aici e cazul să reamintim despre ceea ce a fost menționat
de filosoful moral, W.D. Ross: obligațiile prima facie sunt întotdeauna
indispensabile, cu excepția cazului în care sunt în conflict cu obligați-
ile mai puternice sau mai stricte [10], or datoria reală a unei persoane
morale este determinată de cântărirea și echilibrarea tuturor îndatoriri-
lor concurente cu prima facie în fiece caz particular.
Este evident că pandemia continuă să ridice mai multe probleme bio-
etice ce relevă o enorma complexitate de găsire a soluțiilor în procesul
de imunizare anti-COVID-19. Prin urmare atitudinile față de vaccinare
pot fi reprezentate de la acceptarea necondiționată sau solicitare activă a
vaccinurilor până la refuzul total, iar motivațiile de natură morală joacă
adesea un rol semnificativ în conturarea acestor atitudini. Respingerea
vaccinării reprezintă o încălcare a obligației morale pe care o avem de
a nu participa la acțiuni colectiv dăunătoare. Imunitatea socială este un
bun public de care profităm cu toții, astfel avem datoria de a prelua o
parte corespunzătoare a poverii provocată de criza pandemică. Cheia
valorică și de succes în acțiunea statelor, sistemelor de sănătate referi-
toare la proiectele de lege trebuie să fie compatibilă cu principiile bio-
etice al binefacerii, nondăunării și cel al echității. Un rol aparte și foarte
important în vaccinarea anti-COVID-19 îl are îmbunătățirea planului de
comunicare prin relaționarea cu mass media, crearea mesajelor per gru-
puri-țintă, alcătuirea listelor de întrebări-răspunsuri pe înțelesul fiecă-
ruia, identificarea și instruirea specialiștilor și experților în comunicare
cu populația, monitorizarea și managementul dezinformării, zvonurilor,
precum și aplicarea datelor disponibile ale studiilor privind noul coro-
navirus spre schimbarea atitudinii și comportamentului social întru per-
spectiva vaccinării.

Referințe bibliografice
1. Expectations towards safety of vaccines. In: https://vaccine-safety-training.
org/expectations-towards-safety-of-vaccines.html (accesat 18.09.2021).
2. Immunization Agenda 2030. A global strategy to leave no one behind. In:
https://www.who.int/teams/immunization-vaccines-and-biologicals/strate-
gies/ia2030 (accesat 20.09.2021).
3. Programul Național de Vaccinare 2016-2020. În: http://www.immuno.
md/?l=ro&a=8 (accesat 20.09.20121).
4. Planul național de imunizare anti-COVID-19. În: https://msmps.gov.md/
wp-content/uploads/2021/02/Planul-national-imunizare-anti-COVID_2021_
final-1.pdf (accesat 20.09.20121).
5. Studiu Viziuni comportamentale privind COVID-19 în Republica Moldova
(runda 5)https://msmps.gov.md/comunicare/comunicate/57-dintre-respon-
denti-ar-accepta-sa-se-vaccineze-impotriva-covid-19-arata-rezultatele-stu-

47
 diului-5-despre-viziunile-comportamentale-privind-covid-19-in-republi-
ca-moldova/ (accesat: 21.10.2021).
6. Beauchamp, T.L., Childress, J.F. Principles of biomedical ethics. Oxford: Oxford
University Press; 2012.
7. Childress, J.F., Faden, R.R., Gaare, R.D., et al. Public health ethics: mapping the
terrain. J Law Med Ethics. 2002; 30 (2): 170–178.
8. Box, G. E. P. (1976), „Science and Statistics” (PDF), Journal of the American Sta-
tistical Association, 71 (356): 791–799, doi: 10.1080 / 01621459.1976.10480949.
9. Kraaijeveld, S.R. Vaccinating for Whom? Distinguishing between Self-Protec-
tive, Paternalistic, Altruistic and Indirect Vaccination, Public Health Ethics,
Volume 139 (2), 2020, pp. 190-200.
10. Ross, W. D. The right and the good. New York: Oxford University Press, 2007.

CRITERIILE PENTRU TRIAJUL PACIENȚILOR

ÎN STARE CRITICĂ: CONSIDERAȚII ETICE
Maria Aluaș1, PhD, Assoc. Professor,
Legal Advisor to the Order of Physicians, Alba County
Ionuț Isaia Jeican2, Teaching Assistant,
1
Iuliu Hațieganu University of Medicine and Pharmacy, Center for Bioethics,
Babes-Bolyai University, Cluj-Napoca, Romania, , Romania
2
Department of Anatomy, Iuliu Hațieganu University of Medicine and Phar-
macy, Cluj-Napoca, Romania.
maria.aluas@umfcluj.ro

CRITERIA FOR SELECTING CRITICAL PATIENTS: ETHICAL

CONSIDERATIONS
In this chaperwe will present the selection criteria for critically ill patients in
intensive care units, to avoid arbitrariness in their inclusion in treatment, taking
into account the recommendations gived by Tom L. Beauchamp and James F. Chil-
dress, in the book, Principles of Biomedical Ethics.

Bien sûr, le triage est nécessaire. Il fait partie de la guerre. Il

fait partie de ton job de médecin. Jon Kerstetter, Triage, River
Teeth: A journal of Nonfiction Narrative, printemps 2012,
vol. 13, no 2, p. 63
Introducere. Triajul este un termen specific domeniului alocării resur-
selor limitate în sănătate. Niciun sistem de sănătate, fie el public sau privat,
nu are resurse medicale, financiare și umane nelimitate. Astfel, seutilizează
diverse criterii specifice, în baza cărora sunt distribuite resursele medicale.
Tema alocării resurselor limitate în domeniul sanitar și medical a fost-

48
puțin dezbătută în ultimele decenii, vorbindu-se, mai ales, de subfinan-
țarea unor domenii în favoarea altora.Pandemia COVID-19 a readus în
prim plan aceste teme de importanță maximă pentru fiecare dintre noi.
În fața afluxului continuu de pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2,
aflați în stare clinică critică, echipele medicale sunt puse în situația de a
selecta pacienții care vor beneficia de îngrijiri intensive, privând o parte
din pacienți de aceste tratamente din cauza faptului că nu există resurse
suficiente pentru toți. Acest proces de selecție a pacienților se numește,
în terminologie medicală, triaj.
Drama triajului în timp de război. Jon Kerstetter1, medic militar ame-
rican, relata o noapte din luna octombrie a anului 2003, în care Bagdadula
fost asaltat de o serie de atacuri cu explozivi artizanali. Mulți răniți au fost
aduși la unitatea sa chirurgicală de pe câmpul de luptă. Pentru că toate
paturile din unitatea de reanimare erau ocupate și chirurgii operau în
șir, la fiecare pat, el a asitat, într-un colț retras, la decesul unui tânăr sol-
dat rănit grav la cap. Tânărul a fost clasificat cu cod „în așteptare” (expec-
tant) – categorie care desemna, conform regulilor triajului, pe cei foarte
grav răniți a căror supraviețuire era improbabilă, chiar și cu tratament
intensiv. Acestor pacienți li se administra nu aiterapie de confort și „erau
îndepărtați de celelalte victime”. Momentul a fost teribil: deciziile erau
luate în regim de urgență, unii soldați erau trimiși„la moarte”, pentru a se
consacra, printr-o alegere calculată, un bine de ordin superior – măsurat
în numărul de supraviețuitori ai războiului.
După mai mulți ani, în 2012, într-o relatare publicată, Jon Kerstetter
afirma că descrierile din manualul de medicină de urgență și exercițiile de
antrenament nu au decât un raport îndepărtat de experiența pe care el a
trăit-o în sala de triaj. Dificultatea triajului militar constă nu numai în teh-
nicitatea și în gravitatea deciziilor de luat, ci și în faptul că pe timp de război
aceste decizii sunt necesare. A tria, adică a salva unele vieți în detrimentul
altora, indiferent de cât de sofisticate ar fi protocoalele de clasificare, obligă
medicii să îndeplinească „sarcini care scot în evidență brutalitățile și oro-
rile războiului – precum șiaceea de a împușca proprii soldați”2.
Transpus în afara lumii militare, triajul – în sens general este operațiunea
prin care un medic clasifică pacienții, indicând prioritatea cu care vor fi tratați
– poate lua forme dramatice, și totodată greu de asumat pentru practicieni,
pentru pacienți, pentru familiile acestora și pentru comunitatea întreagă3.
Criterii de selecție a pacienților critici. Criteriile de selecție a paci-

1
Jon Kerstetter, Triage, River Teeth: A journal of Nonfiction Narrative, printemps 2012, vol. 13, no
2, p. 67-68.

2
Jon Kerstetter, op. cit., p. 67.

3
G. Lachenal, C. Lefève, V.-K Nguyen, Le triage en médecine, une routine d’exception, Les Cahiers
du Centre Georges Canguilhem, 2014/1 (N° 6), pp. 1-25

49
enților pentru evitarea arbitraruluiîn includerea lor la tratamente sunt
menționate de Tom L. Beauchamp și James F. Childress, în bine cunos-
cuta lor lucrare, Principiile eticii biomedicale4.
Ei analizează problema alocării resurselor medicale limitate și a exclu-
derii unor pacienți de la accesul la tratament.
Criteriile indicate de acești autori sunt: eficiențaterapeutică (luân-
du-se în calcul și criterii sociale, care contribuie la recuperarea bolnavu-
lui după spitalizare), urgența, vârsta, utilitatea socială, ordinea sosirii la
spital („primul venit, primul servit”) sau tragerea la sorți.

1. Eficiența terapeutică. Decizia de a interna sau nu un pacient în sec-

ția de reanimare implică adesea o formă de triaj. Obiectivul urmărește
utilizarea resursele medicale cât mai eficient posibil5, conform princi-
piului utilitarist, de a face maximum de bine pentru un număr cât mai
mare de pacienți. Astfel, trebuie evitată risipirea resurselor în tratamen-
tul celor care nu pot fi ajutați eficient. Printre criteriile folosite de către
echipele medicale în situația unor resurse limitate, spre exemplu în cazul
unui transplant renal, se ține seama de speranța de viață apacientului. A
realiza un transplanta la un pacient care are o speranță de viață de 15 ani,
în defavoarea unuia care are o speranță de viață de 40 de ani, este con-
siderată o „risipă”. Criteriul vârstei este determinant pentru a se estima
eficiența terapeutică a unui tratament.
La fel, prezența comorbidităților sau a unei dizabilități pot fi criterii
de excludere. A realiza un transplant renal unui pacient care este suferă
o formă severă de depresie cronică și nu unuia de aceeași vârstă, dar fără
această boală, poate fi considerată o risipă.
O persoană cu dizabilitate gravă afectată de COVID-19, conform logi-
cii utilitariste, ar trebui exclusă de la terapie intensivă. Ținând seama
de gravitatea dizabilității și de prezența comorbidităților, acești pacien-
țiriscă să fie excluși de la tratamentintensiv, fapt ce contravine principiu-
lui etic și politic al non-discriminării pe bază de dizabilitate6.
Printre criteriile eficienței terapeutice, se numără și stilul de viață și
susținerea socială pe care o are pacientul7. Dacă vindecarea pacientului
implică și alte elemente care țin de contextul bolii, echipa medicală poate
decide că un pacient, al cărui stil de viață este incompatibil cu convales-

4
T.L. Beauchamp & J. Childress, op.cit.
5
T. Beauchamp & J. Childress, op. cit., p. 268.
6
Organizația Națiunilor Unite, Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, 2007, Art.
5: „Statele părţi vor interzice toate tipurile de discriminare pe criterii de dizabilitate şi vor garanta
tuturor persoanelor cu dizabilităţi protecţie juridică egală şi efectivă împotriva discriminării de
orice fel”.
7
T. Beauchamp & J. Childress, op. cit., p. 267.

50
cența (spre exemplu, un toxicoman care nu este compliant la tratamentul
pentru adicția sa) nu va avea prioritate la tratament, în situație de criză.

2. Urgența și gravitatea stării pacientului. Conceptul de „priorita-

te”face referire la ideea că într-o societate, inegalitățile se pot justifica
prin condiția ca cei defavorizați să fie compensați, printr-o reechilibrare
a situației lor, conform filosofiei egalității de șanse. Suntem în fațamai
multor întrebări: cine sunt cei defavorizați? Pe ce plan? Este legitim să fie
reechilibrate inegalitățile? Ce este necesar a compensa această situație,
care să fie acceptabilă pentru cei favorizați (și care au contribuit prin taxe
la această politică de compensare)? În serviciul de urgență sau de reani-
mare, sunt considerați defavorizați pacienții care au afecțiunile cele mai
grave și cei care au nevoie de tratament medical urgent. În situațiile de
urgență, întrebarea este: cine va fi primul tratat și cu ce costuri? În situații
obișnuite, fără criză sanitară, prioritizarea este organizată pe baza efici-
enței terapeutice: „victimele catastrofelor, sunt clasificate în funcție de
nevoile lor medicale. Cei care sunt foarte grav răniți și care vor muri dacă
nu li se acordă ajutor imediat, dar care pot fi salvați, vor fi clasificați pe
primul lor; cei care au nevoie de tratament, însă nu sunt în pericol ime-
diat sunt clasificați pe locul al doilea; cei care sunt răniți ușor sunt clasi-
ficați pe locul al treilea; cei pentru care niciun tratament nu va fi eficient
sunt clasificați pe locul al patrulea”8.
Pe timp de urgență epidemiologică, când spitalele nu au capacitatea
de a trata toți pacienții, prioritatea se bazează pe urgență și pe gravitatea
condiției pacientului.

3. Vârsta pacientului. La începutul pandemiei de COVID-19 s-au difu-

zat informații conform cărora cei decedați au, în general,vârsta de peste
60 de ani și prezintă boli asociate. Dacă avem în vedere criteriul eficienței
terapeutice, un medic căruia i se adresează, în urgență un pacient cu vâr-
sta de peste 60 de ani aflat în stare critică, ar putea decide să nu-l trateze
cu prioritate, în baza șanselor reduse de vindecare și de recuperare.
Beauchamp și Childress precizează că selectarea pe criterii de vâr-
stă nu are ca fundament numai eficiența terapeutică, ci și egalitatea de
șanse dintre tineri și vârstnici. Ei îl citează pe filosoful american Norman
Daniels9, care susține ideea că există o durată de viață normală. A trăi mai
puțin decât această durată de viață este o inegalitate de șanse în raport
cu cei care au trăit-o. Putem considera, astfel, acest criteriu discrimi-
nant ca fiind un mijloc de a da șanse la viață celor mai tineri, care au și ei

8
T. Beauchamp & J. Childress, op. cit., p. 270.

9
T. Beauchamp & J. Childress, op. cit., p. 250.

51
dreptul să trăiască și să ajungă până la o anumită vârstă. Pe baza acestei
egalități de șanse, se poate justifica prioritizarea unui pacient mai tânăr
în defavoarea altuia mai vârstnic, chiar dacă ambii au aceleași șanse de
vindecare. Beauchamp și Childress sugerează că acest criteriu, al vâr-
stei, astfel formulat, ar duce probabil „la o discriminare și mai mare față
de persoanele vârstnice, decât criteriul eficienței terapeutice”10. Printre
obiecțiile posibile ar fi faptul că persoanele vârstnice au contribuit, prin
impozite și taxe, la finanțarea sistemului de sănătate, fără să fi beneficiat,
în mod obligatoriu,de tratamente medicale. În acest mod ei au dreptul să
reclame reciprocitatea, atunci când au nevoie de îngrijiri medicale.

4. „Primul venit, primul servit” și tragerea la sorți, sunt criterii fun-

damentate pe filosofia drepturilor omului. Această logică îi favorizează
pe cei mai puternici sau mai îndrăzneți: pacienții afectați de COVID-19
au prioritate față pacienții cu alte patologii, care sunt înscriși pe o listă
lungă de așteptare. În această optică, nu vor fi tratați cu prioritate cei mai
grav bolnavi11. În astfel de situații, logica utilitaristă pare a fi mai potri-
vită: salvarea unui număr cât mai mare de pacienți.
Beauchamp și Childress propun și posibilitatea tragerii la sorți, pen-
tru a ușura deciziile medicilor. Această modalitate de atribuire a paturilor
în terapia intensivă pare a respecta principiul de egalitate. Dar bolnavii și
familiilor lor ar fi mulțumiți cu o astfel de absență a alegerii? Autorii suge-
rează că „este posibil ca pacienții care nu au fost internați să resimtă mai
puțină amărăciune, dacă știu că au fost aleși la întâmplare, decât dacă ar
fi fost refuzați în baza altor criterii, precum valoare lor socială”12.

5. Utilitatea socială. Beauchamp și Childress precizează faptul că, în

situații extreme, acest criteriu poate fi justificat. Ei indică un exemplu
din Al Doilea Război Mondial: resursele de penicilină a fost distribuite
soldaților americani afectați de boli venerice, înaintea soldaților răniți
în teatrul de război. Raționamentul se fundamenta pe nevoile militare:
soldații afectați de boli venerice se vindecau mult mai repede și se puteau
întoarce pe câmpul de luptă13. Și în această perioadă de pandemie virală
au fost tratați cu prioritate cei infectați cu virusul SARS-CoV-2 în detri-
mentul altor boli, mult mai grave, după logica utilitaristă: salvarea unui
număr cât mai mare de oameni pentru binele comunității.

Observații finale. Alocarea resurselor limitate în medicină și practica

10
T. Beauchamp & J. Childress, op. cit., p. 259.
11
T. Beauchamp & J. Childress, op. cit., p. 268.
12
T. Beauchamp & J. Childress, op. cit., p. 269.
13
T. Beauchamp & J. Childress, op. cit., p. 270.

52
triajului au fost teme dezbătute frecvent în timpul pandemiei de COVID-
19, iar aceste subiecte au devenit experiențe traumatizante atât pentru
personalul medical și autorități, cât și pentru pacienți și societate. Chiar
dacă tindem să considerăm că aceste teme sunt de competența medici-
lor și a autorităților, toți ar trebui să ne întrebăm ce am face dacă am fi,
într-o astfel de condiție și chiar să ne formulăm un răspuns.

Referințe bibliografice
1. Beauchamp T.L., Childress J. Principles of Biomedical Ethics. Oxford Univer-
sity Press, 2001.
2. Kerstetter J. „Triage”, River Teeth. In: A journal of Nonfiction Narrative, prin-
temps. 2012, Vol. 13, no 2.
3. Lachenal G., Lefève C., Nguyen V.-K. Le triage en médecine, une routine d’ex-
ception. In: Les Cahiers du Centre Georges Canguilhem. 2014, nr.1 (6), pp. 1-25.
4. Organizația Națiunilor Unite, Convenția privind Drepturile Persoanelor cu
Dizabilități, 2007. Disponibil online: http://anpd.gov.ro/web/conventia/,
(accesat: 12.09.2021).

CRIZA MORALĂ ȘI IDENTITARĂ

ÎN CONTEXTUL CERCETĂRII FENOMENELOR
SECURTARE ȘI BIOETICE
Serghei Sprincean1, dr. hab. în șt. polit., conf. univ., secretar științific
Tudorița-Sanda Sohoțchi2, doctorandă
Ghenadie Mitrofanov2, doctorand
1
Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice
2
Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, R. Moldova
sprinceans@yahoo.com
tudorita.sanda@gmail.com
ghenadie.postmodern@gmail.com

THE MORAL AND IDENTITY CRISIS IN THE CONTEXT

OF RESEARCHING SECURITY AND BIOETHIC PHENOMENA
There is an obvious lack, both internationally, but especially in the Republic of
Moldova, of a normative and legislative framework adequate to the gravity of the
situation created regarding the current low level of human security, an aspect that
can be improved by the methodological and logistical contribution of bioethics.
to counter the most serious security threat to the human person and contempo-
rary society, which have to be analyzed in terms of their relevance in a bioethical

53
and security sense. Ensuring the security of the human person and securing human
development, deepening democratic processes and positively solving the dilemmas
of democracy by overcoming global problems, raising the standard of living of the
Earth’s population, promoting a healthy lifestyle and protecting health, providing
a sustainable long-term development perspective, promoting the fundamental
interests of today’s society and tomorrow’s generations cannot be achieved without
an adequate legal framework and a well-developed and successfully implemented
concept in the fields of human security, bioethics and biosecurity.

Asigurarea securității persoanei umane și securizarea dezvoltării

omenirii, aprofundarea proceselor democratice şi soluţionarea pozitivă
a dilemelor democraţiei prin depăşirea problemelor globale, ridicarea
nivelului de trai a populaţiei Terrei, promovarea modului sănătos de viață
și ocrotirea sănătății, oferirea unei perspective sustenabile de dezvoltare
pe termen lung, promovarea intereselor fundamentale ale societăţii de
azi şi a generaţiilor de mâine, nu pot fi realizate în afara unui cadru legal
adecvat şi a unei concepţii bine elaborate şi cu succes implementate în
domeniile securității umane, a bioeticii şi biosecurităţii [1].
Obiectivul principal al domeniului bioeticii globale, pe parcursul a
mai bine de 45 de ani, constă în bioetizarea tuturor sferelor vieţii sociale
şi mai cu seamă a domeniului politic şi decizional prin racordarea prac-
ticilor sociale și politice la principiile bioetice, precum și formarea unei
conştiinţe sociale cu caracter bioetic, edificarea mecanismelor sociopoli-
tice eficiente de asigurare a dezvoltării sustenabile a omenirii în condiţiile
necesităţii depăşirii crizei globale multidimensionale, a cărei structură şi
astăzi se menţine, în principiu, intactă şi a constituit obiectul de cercetare
a numeroase studii teoretico-practice [2]. Structura crizei mondiale con-
temporane cuprinde multiple probleme globale, potrivit lui T. N. Ţîrdea,
tipologizate în trei grupuri principale: 1. probleme globale antropo-soci-
ale, 2. probleme socio-naturale şi 3. probleme globale inter-societale. Dar,
în cel mai larg sens, criza mondială poliaspectuală contemporană afec-
tează în mod prioritar şi nemijlocit individul uman, precum şi formaţiu-
nile, grupurile sociale ca subiecte ale relaţiilor şi raporturilor morale cu
natura şi mediul [3].
Provocările de ordin practic la adresa securității umane, a omenirii
în genere şi a viitorului acesteia, au fost dublate de cele teoretico-me-
todologice [4]. Comunitatea ştiinţifică a reacţionat prompt la aceste
provocări şi a făcut eforturi importante pentru a se adapta la priorităţile
momentului de ordin practice [5]. Toate cauzele şi premisele enumerate
mai sus au stat la baza apariţiei în 1969 a disciplinei bioetice, fondată de
oncologul american V.R. Potter ca o „punte către viitor”, iar în lucrările
sale mai recente, ca o „ştiinţă globală”, care între timp devine şi o mişcare

54
sociopolitică şi instituţională importantă, sprijinită prin iniţiative ale
societăţii civile, în vederea optimizării practicilor normative şi juridice
cu caracter biomedical şi ecologic referitoare la biosferă, vietate, om [6].
Mai târziu, amploarea crescândă a provocări globale, precum necesitatea
ameliorării situației privind drepturile omului, a teoriei și practicii dez-
voltării durabile, a generat apariția concepției securității umane care a
schimbat accentele și în paradigma securității naționale, înlocuind sta-
tul ca obiect al activităților de securizare prin aplicarea forței militare, cu
individul uman, protejat multilateral [7]. Pentru prima dată conceptul de
securitate umană a fost propus în anul 1994, în Raportul asupra dezvol-
tării umane a ONU.
Evoluția securității umane în plan teoretic și practic a fost destul de
anevoioasă în ultimii douăzeci de ani după lansarea termenului de către
PNUD. Totuși, concepția dată a făcut un progres vizibil prin acceptarea ei
în mare parte, prin efortul deosebit al ONU (B. Boutros-Ghali, K.A. Annan,
S. Ogata, A. Sen etc.), de către comunitatea științifică mondială, dar și
de către practicienii din domeniul securității, prin includerea plenară a
acestei concepții în strategiile de securitate ale celor mai importante state
de pe glob și a celor mai influente structuri internaționale de securitate
[8]. O rezonanță deosebită l-a avut concepția securității umane în rân-
durile comunității academice mondiale (B. Buzan, O. Wæver, B. Møller,
L.C. Chen, L. Axworthy, M. Kaldor, K.P. Bajpai, R. Thakur, A. Suhrke, J. Nef,
J. Leaning, E. Neuman, C. Thomas, J. N. Voïnov Kohler, A. Hammerstad,
G. King, Ch. Murray etc.), prin lansarea a numeroase lucrări dedicate
dezvoltării metodologice a conceptului și a valențelor sale aplicative în
soluționarea unor probleme stringente de pe glob prin restabilirea echi-
tății, a demnității umane prin apărarea și asigurarea oamenilor contra
diverselor suferințe și amenințări securitare [9]. În spațiul est-european,
inclusiv în Republica Moldova, se atestă un interes semnificativ pentru
problematica securității umane în corelație cu dezvoltarea durabilă sau
cu procesul globalizării din diverse perspective: filosofică, bioetică, secu-
ritară, politologică, militară, juridică [10].
Nici parcursul bioeticii ca fenomen interdisciplinar nu a fost simplu.
La scurt timp după primele încercări de delimitare a obiectului de studiu
şi a metodologiei specifice bioeticii, au fost întreprinse unele încercări de
a redefini bioetica în contextul strict al progresului şi specificului ştiinţe-
lor biomedicale (A. Hellegers, T. L. Beauchamp, J. Childress, R.M. Veatch).
Bioetica, în calitate de etică medicală continuă să fie promovată şi azi în
unele cercuri medicale înguste, unde majoritatea specialiştilor în dome-
niul bioeticii provin din sfera ştiinţelor vieţii şi biomedicină, necunos-
când deloc sau doar superficial fundamentele filosofico-metodologice

55
ale acesteia. La mijlocul anilor ‘90, o puternică mişcare de restabilire a
poziţiilor bioeticii globale potteriene a fost întreprinsă (P. Singer, Tr. H.
Engelhardt, jr.), cu toate că aspectele biomedicale au rămas a fi prioritare
pentru foarte mulţi dintre cei mai renumiţi bioeticieni ai contempora-
neităţii (D. Callahan, R. Macklin), mişcare care a coincis cu o afirmare pe
plan mondial a bioeticii elaborate în centrele de cercetare din Europa (J.
Harris, S. Holm, H. Jonas, M. Häyry, P. Cavasin, F. D’Onofrio, R. Giunta).
Tot la mijlocul anilor ‘90 apar primele încercări de a promova bioetica în
spaţiul est-european, inclusiv în Republica Moldova.
Pe bună dreptate se consideră că scopul esenţial al strategiilor și poli-
ticilor în sferele securității umane, a bioeticii şi biosecurităţii, al activităţii
instituţiilor din aceste sectoare nu constă în conferirea unui sentiment
abstract şi fals de confort şi siguranţă atât pentru individul uman, cât și
pentru colectivitate, ci în crearea şi menţinerea unor condiţii favorabile
pentru soluţionarea celor mai stringente probleme securitare, politice,
economice, sociale, demografice, tehnologice, dar mai întâi de toate a
dilemelor și crizei morale ale omenirii care continuă să fie supusă impac-
tului distructiv al ameninţător şi pericolelor globale la nivelul fiecărei
persoane luate în parte [11]. Din acest motiv, cercetarea minuţioasă a
problematicii securității umane, a bioeticii în context politologic, dar
și sociocivilizaţional, interdisciplinar, sistemic şi comparativ reprezintă
o soluţie viabilă, de rând cu alte pârghii, precum şi o posibilă ieşire din
criza mondială multiaspectuală ce marchează civilizaţia umană pe par-
cursul ultimelor secole, dar mai cu seamă în perioada recentă a istoriei
omenirii [12].
La sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX au avut loc un şir de eveni-
mente care determină mai târziu afirmarea pe plan mondial a mişcării
social-politice şi academice de edificare a noosferei şi de fondare a bio-
eticii, iar spre sfârșitul sec. XX și a concepției securității umane, în per-
spectiva generării unui reviriment moral şi spiritual al civilizaţiei mon-
diale contemporane și mai apoi o securizare a persoanei umane contra
oricăror pericole în contextul găsirii unor soluţii viabile la criza globală,
pentru un viitor mai bun şi mai sigur pentru generaţiile ce urmează [13].
În calitate de premise pentru apariția și lansarea acestor mișcări soci-
al-politice şi academice vom remarca următoarele fapte: În primul rând,
e vorba despre aplicarea politicilor eugenice şi de sterilizare în masă a
populaţiei în SUA, începând de la sfârşitul sec. XIX, iar în unele state euro-
pene începând din perioada interbelică, inclusiv în Rusia sovietică. În al
doilea rând, se produc numeroase experimente inumane pe subiecţi vii
în lagărele naziste de concentrare din perioada celui de Al Doilea Răz-
boi Mondial, fapt pentru care cei mai importanţi medici nazişti impli-

56
caţi au fost condamnaţi în anul 1947, prin hotărârea Tribunalului de la
Nuremberg. În al treilea rând, instaurarea cortinei de fier dintre blocurile
geopolitice din Est şi Vest imediat după cel de Al Doilea Război Mondial
şi declanşarea cursei înarmărilor şi a pericolului războiului nuclear ca
factor de instabilitate și insecuritate extremă în lume, iar după finaliza-
rea „războiului rece” – evoluția paradigmei de securitate națională de la
cea bazată exclusiv pe forța militară, la cea centrată pe individul uman.
În al patrulea rând, degradarea continuă şi în proporţii nemaiîntâlnite a
stării mediului ambiant, a schimbărilor climaterice și încălzirii globale
din cauze antropice şi naturale, a acutizării pentru majoritatea populației
planetei a problemei accesului la apă potabilă, a creșterii numărului de
maladii noi din cauze tehnogene și ecologice, a întineririi multor maladii,
precum cele oncologice, cardiace sau care țin de dereglările metabolis-
mului etc., toate acestea, potrivit prognozelor, vor face imposibilă viaţa
omului pe Terra, influențând drastic calitatea vieții, securitatea sănătății
omului, cea alimentară etc. În al cincilea rând, declanşarea crizei ener-
getice şi a resurselor naturale, din cauza creşterii exponenţiale a consu-
mului de către om a resurselor naturale şi a caracterului neregenerabil
al majorităţii acestora. În al şaselea rând, aprofundarea discrepanțelor
demografice dintre diverse regiuni ale lumii, atunci când în unele zone,
precum Europa de Est, inclusiv Republica Moldova, are loc o depopu-
lare a teritoriilor, o îmbătrânire bruscă a populației, iar în alte regiuni,
preponderent subdezvoltate socioeconomic, are loc o creştere galopantă
a numărului populaţiei planetei. Acest fenomen demografic periclitează
eforturile guvernelor şi instituţiilor mondiale de a implementa strategia
cu privire la dezvoltarea durabilă şi de a controla procesele sociale pentru
o prognozare realistă şi adecvată a evoluţiei proceselor sociopolitice, cu
scopul de a evita cele mai pesimiste scenarii de viitor.
Există o lipsă evidentă, atât la nivel internaţional, dar mai ales în Repu-
blica Moldova, a unui cadru normativ şi legislativ adecvat gravităţii situ-
aţiei create în ceea ce priveşte nivelul actual scăzut al securității umane,
aspect ce poate fi ameliorat prin contribuția metodologică și logistică a
bioeticii pentru contracararea celor mai grave amenințări de securitate la
adresa persoanei umane și societăţii contemporane, care sunt analizate
prin prisma relevanței lor în sens bioetic și securitar. Această lipsă a unui
cadrul normativ adecvat în domeniul securității umane a dus la instau-
rarea unor practici sociale şi politice nocive pentru stabilitatea, prospe-
ritatea, progresul şi coeziunea societății, inclusiv a celei din Republica
Moldova, precum cele legate de acceptarea tacită în societatea autohtonă
a unor forme de corupție, nepotism sau cumetrism, a toleranței excesive
a populației față de proasta guvernare și devierea de la normele morale

57
ale clasei politice și elitei sociale, indiferența și dezamăgirea electoratu-
lui, în majoritatea cazurilor, față de necesitatea implicării personale, în
calitate de societate civilă, în chestiuni de interes public sau național.
În consecinţă, cercetarea de faţă îşi propune să delimiteze perspectivele
pentru îmbunătăţirea cadrului normativ intern şi internaţional în vede-
rea fortificării securității umane prin implicarea bioeticii. În acelaşi timp,
promovarea şi înrădăcinarea unor deprinderi şi obişnuinţe sociale, foarte
des degradante pentru fiinţa umană şi descurajatoare pentru cetăţeanul
simplu, în raport cu funcţionarul public, cu organele de stat şi de supra-
veghere a ordinii publice şi constituţionale, precum cele menționate, au
apărut ca rezultat al nivelului scăzut al culturii sociopolitice și securitare,
atât a majorității populaţiei Republicii Moldova, cât şi a clasei politice și
elitelor. Această situație se datorează atât crizei morale şi identitare din
societatea autohtonă, cât și lipsei a unui nivel adecvat de competenţă a
funcţionarilor publici şi al reprezentanţilor statului în domeniul securită-
ții umane, a drepturilor omului, dar mai ales în cel al bioeticii, precum şi
a necunoaşterii în măsură acceptabilă de către aceştia a normelor inter-
naţionale referitoare la reglementarea domeniilor date. În contrapon-
dere, este nevoie să se determine principalii factori stimulatori pentru
politicieni, oamenii de stat și funcţionarii publici de a cunoaşte şi a se
perfecţiona în domeniul cunoaşterii şi aplicării normelor bioetice și ale
securității umane.

Referințe bibliografice
1. Sprincean S. Securitatea umană și bioetica. Monografie. Chișinău: Tipografia
Centrală. 2017, p.62.
2. Ţîrdea T.N. Problema corelaţiei principiilor metodologice şi morale ale bioe-
ticii în activitatea umană: analiză teoretico-comparativă. În: Filosofia în con-
textul ştiinţei contemporane (Conferinţa Ştiinţifică Internaţională, 23 octom-
brie 2009). Chişinău: Editura ASEM, 2009, p.108.
3. Ţîrdea T.N. Problema asigurării securităţii umane din perspectiva principiu-
lui biosferocentrist şi paradigmei noosferice: analiza teoretico-metodolo-
gică. În: Bioetica, Filosofia şi Medicina în strategia de asigurare a securităţii.
Materialele Conf. a XIII-a Ştiinţ. Internaţ., USMF, 26-27 martie 2008. Red. resp.
T.N.Ţîrdea. Chişinău: CEP Medicina, 2008, p.8.
4. Sprincean S. Criza globală, securitatea umană și securitatea biocentrică în
perspectivă politică și bioetică. În:   Strategia supraviețuirii din perspectiva
bioeticii, filosofiei și medicinei: Culegere de articole științifice cu participare
internațională. USMF ”N. Testemițanu”, Catedra de Filosofie și Bioetică. Vol.
21. Red. resp. T.N. Țîrdea. Chișinău: Medicina, 2015. p.48.
5. Sprincean Serghei, Sohoțchi Tudorița-Sanda.  Importanța siguranței persoa-
nei și securității umane în contextul pandemiei COVID-19 pentru dezvoltarea

58
 sustenabilă a Republicii Moldova în spațiul intercultural european. În: Patri-
moniul cultural: cercetare, valorificare, promovare. Ediția 13, 27-28 mai 2021,
Chișinău. Chișinău: Institutul Patrimoniului Cultural, 2021, p.110.
6. Поттер В.Р. Биоэтика: мост в будущее. Под ред. С.В. Вековшининой, В.Л.
Кулиниченко, Киев: Видавец В. Карпенко, 2002, p.28.
7. Sprincean Serghei, Mitrofanov Ghenadie.  Drepturile omului și securitatea
globală. În: Strategia Securității Uniunii Europene în contextul Metamorfoze-
lor Relațiilor Internaționale. Vol.1, 23 aprilie 2021, Chişinău. Chişinău: Tipogr.
„Print-Caro”, 2021, p.132.
8. Sprincean Serghei, Mitrofanov Ghenadie. Impactul asigurării securității glo-
bale asupra modernizării sociopolitice a Republicii Moldova. În: Moldosco-
pie. 2021, nr. 1(92), p.56.
9. Sprincean Serghei, Sohoțchi Tudorița-Sanda, Mitrofanov Ghenadie.  Protec-
ția și siguranța persoanelor: provocări ale securității umane în context glo-
bal. În: Relaţii internaţionale. Plus. 2021, nr. 1(19), p.82. 
10. Sprincean S., Sohoțchi T.-S. Problematica securității umane și drepturilor per-
soanei reflectată in acordul de asociere RM-UE. În: Strategia Securității Uniu-
nii Europene în contextul Metamorfozelor Relațiilor Internaționale. Vol.1, 23
aprilie 2021, Chişinău. Chişinău: Tipogr. „Print-Caro”, 2021, p.117.
11. Sprincean S. Asigurarea securităţii umane în condiţiile globalizării. În: Sta-
tul şi dreptul între tradiţie şi modernitate: Materialele Conferinţei ştiinţifice
naţionale cu participare internaţională: In honorem prof. univ. dr. hab. Om
Emerit Elena Aramă; Coord.: Rodica Ciobanu; Col. de red.: Andrei Negru et al.
Chişinău: Cartea Juridică, 2019, p.63.
12. Sprincean S. Importanța securității umane în optimizarea politică și bioetică
a managementului crizelor globale. În: Political Science, International Relati-
ons and Security Studies. International Conference Proceedings. The Xth Edi-
tion. Sibiu, 27-29 May 2016, p.462.
13. Sprincean S. Securitatea umană ca obiectiv al procesului de depășire a crizei
globale. În: “Biodiversitatea în contextul schimbărilor climatice”: Materialele
conferinței științifice cu participare internațională, 25 noiembrie 2016, Chiși-
nău. Chișinău: Tipogr. Biotehdesign. 2016, p.349.

59
 ANALYSIS OF ETHICAL PROBLEMS AND POTENTIAL
RISKS OF CONVERGENT
NBIC-TECHNOLOGIES (ON THE EXAMPLE
OF COVID-19 PANDEMIC)
M.O. Chashchyn, PhD in Biology, Director of the Center
K.V. Skrebtsova, Scientific Secretary of the Center
P.Ya. Smalko, PhD in Biology, Deputy Director of the Center
SE «Scientific Center for Medical and Biotechnical Research of NAS of
Ukraine», Kyiv, Ukraine
biomed04@ukr.net

АНАЛИЗ ЭТИЧЕСКИХ ПРОБЛЕМ И ПОТЕНЦИАЛЬНЫХ

РИСКОВ КОНВЕРГЕНТНЫХ NBIC-ТЕХНОЛОГИЙ (НА
ПРИМЕРЕ ПАНДЕМИИ COVID-19)
На наш взгляд пандемия COVID-19 в мире может рассматриваться
как пример ситуации, которая может возникнуть в случае проявления
неконтролируемого применения и нежелательных последствий совре-
менных технологий. В связи с этим очень важным является сравнение
современной пандемии с потенциальными негативными последствиями
конвергентных NBIC-технологий.В обоих случаях речь идет не только о
первичных последствиях, связанных со здоровьем человека, но и о похожих
перспективах неожиданных перемен в жизни всего общества. Можно
надеяться, что анализ и всестороннее осмысление феномена пандемии
COVID-19 позволит лучше понять возможные негативные последствия современ-
ных технологий и разработать адекватные методы противодействия или
средства предотвращения в чрезвычайных ситуациях.

In our opinion, the COVID-19 pandemic in the world can be consid-

ered as an example of a situation that may arise in the event of uncon-
trolled use and undesirable consequences of modern technologies. In
this regard, it is very important to compare the current pandemic with
the potential negative effects of convergent NBIC-technologies. In both
cases the question is not only that of primary consequences associated
with human health, but also similar prospects for unexpected changes in
the life of the whole society. It is hoped that an analysis and all-around-
comprehending of the phenomenon of the COVID-19 pandemic will
allow to better understand of the possible negative consequences of
modern technologies and to develop adequate methods of counteraction
or means of prevention in emergency situations.
It is believed that in the last third of the twentieth century, humanity

60
entered a new phase of its development, the so-called “risk society”, when
the process of production of material and social benefits is accompanied
by a systematic reproduction of threats, dangers and risks. The latter are
fundamentally different now in that they have no borders either in space
or in time, are not compensated and are often realized far too late [1].
Therefore the measures being adopted to eliminate such threats, dangers
and risks are not always adequate, and the state of emergency threatens
to become the norm of life of the “risk society”. The existing helplessness
of social institutions in the event of a global threat causes an urgent need
to reform them or create new ones. The consequences of man-made
and natural disasters are usually reflected not only in the country where
they occurred, but also in other countries. There is a globalization of risk,
which becomes extraordinary and affects large segments of the popula-
tion. The lives of millions of people and even all mankind are at risk. At
the same time, the feeling of danger and risk becomes common and con-
stant even in those countries that previously did not know serious threats
to their existence [2].
At the end of the last century, the problem of globalization of risk
reached such a level that the international community was forced to raise
the issue of the need for a new model for the development of civiliza-
tion, called “sustainable development”. It is based on the awareness of
the risk of termination of human existence as a biological species. With
this approach to determining risk, the cause of it is a person unable to exist
in harmony with nature, and humanity becomes a victim, which loses
opportunities for the survival of future generations. At the same time, a
scientific problem was put on the agenda – how to ensure the survival of
mankind in the face of an increasing wave of technological risks and how
to keep the risk within permissible limits. This is due to the fact that sci-
entific and technological advances in the field of nuclear energy, genetic
engineering, nano- and other high technologies have unpredictable,
uncontrolled and incomprehensible consequences for human life [3].
It is known that the risk of negative impact of information technol-
ogy, nanoparticles and biomaterials on man and nature is a key element
of modern ethical discussions about NBIC- technologies. Risk, which is
understood as a real danger or even a theoretical possibility of any neg-
ative consequences, is traditionally considered as the main criterion for
assessing such technologies. Potentially high risks should be the basis for
more careful monitoring of NBIC- technologies, but risks can be justified
if there is a hope for significant desired results. Finding a balance between
risk and benefit is a determining condition for the development of tech-
nology and includes, above all, the publicity of research, the openness of

61
materials that affect current research and adherence to the precaution-
ary principle and the principle of sustainable development. The role of
ethics is determined by finding such opportunities in which these tech-
nologies will evolve “responsibly”, as well as providing “ethical support”,
allowing to make decisions taking into account their ethical assessment,
which will create conditions for society to adapt to new technologies [4].
The development of NBIC-technologies occurs in a comprehensive
way and initiates a rapid change in the environment and living condi-
tions of a person. And it is very important that the dynamics of changes
both at the physical level (impact on humans, nature) and on social are
followed by certain principles. Meanwhile, the problem of unpredictable
environmental impact of materials created and modified using nano-
and biotechnology does not allow us to consider existing ethical princi-
ples sufficient and indicates the need to form ethical approaches that, if
will not replace the existing ones, will help them adapt to new technolo-
gies. The unpredictability of the impact of NBIC-technologies on humans
and the ambiguity of the social effect that may arise with the implemen-
tation of nanotechnology in medicine, for example, as well as the lack of
knowledge about the possibilities hidden in already created nanotech-
nological products, cause a wariness towards the rapid development of
these technologies.
In modern literature the issues of the development of convergent
NBIC-technologies and related potential risks are carefully discussed
[5-7].In our opinion, the COVID-19 pandemic in the world can be con-
sidered as an example of a situation that may arise in the event of uncon-
trolled use and undesirable consequences of modern technologies. In
this regard, it is very important to compare the current pandemic with
the potential negative effects of convergent NBIC-technologies. In both
cases the question is not only that of primary consequences associated
with human health, but also similar prospects for unexpected changes in
the life of the whole society. It is hoped that an analysis and all-around
comprehending of the phenomenon of the COVID-19 pandemic will
allow to better understand of the possible negative consequences of
modern technologies and to develop adequate methods of counteraction
or means of prevention in emergency situations.
It should be noted that from the very beginning the reaction of society
to the pandemic was spontaneous, which sometimes led to a deteriora-
tion in the course of events caused by it. This led to the need to correct
the consequences of such actions and get out of the situations that were
created by us ourselves. Therefore, it is necessary to openly consider our
actions during the pandemic, identify and analyse mistakes, first of all,

62
those that contributed to the deterioration of the economic, social and
natural environment. COVID-19 proved to be a more complex phenome-
non than imagined. Perhaps that is why in everyday consciousness there
are the most fantastic ideas from facts and fakes. This happened not with-
out the help of the media, for whom the virus is not so much an event but
a product intended for sale. Of course, we can say that knowledge ceases
to be the property of experienced scientists and becomes the property of
the general public. However, such a “meeting” of science and life is not
inspiring. It is possible to recognize the rightness of common sense, if it
does not contradict the facts. But the image of the pandemic, sometimes
composed in the public consciousness, is not only far from science, but
also from common sense [8].
The experience that humanity gains in the context of the COVID-19
pandemic shows that social problems, such as fair distribution of bene-
fits, protection of the interests of various social minorities, environmen-
tal impact of modern technologies will sooner or later reach a level that
requires ethical justification. It is believed that taking into account the
inevitable impact of NBIC-technologies on humans, conceptual blanks
need to be created today, from which later, when the most acute risks of
the latest technologies appear in real time, it will be possible to build an
ethics that will allow society to develop and safely use this technology.
The more varied and at the same time correlated with the actual devel-
opment of NBIC-technologies these blanks will be, the more civilized will
be the influence of these technologies on society [9].
Some scientists consider the effect of the COVID-19 pandemics and
its predecessors – AIDS, SARS, MERS, Ebola – evidence of instability of
the socio-cultural and ecological niche created by man himself, a logi-
cal process of natural evolution of modern civilization. [10, 11]. To pre-
vent the collapse of this civilization, we are forced to pay more and more
attention to establishing boundaries separating the benefits from risks
and dangers. In case of violation of this balance, the collapse of techno-
logical civilization will become inevitable, not least as a result of our own
activities. COVID-19 may serve as an illustration of this scenario. In this
case, the origin of the virus,natural or artificial,is not important to us. In
any case, we are talking about the consequences of a pandemic, which
can be considered as a model of potentially negative manifestations of
scientific, technological and civilizational development associated with
the use of new technologies.
Unfortunately, efforts to comprehensively address biosafety issues
within global platforms have not yet led to a significant advance. The
problems of risk management in modern society are reduced only to how

63
to manage risks in order to distribute them in such a way that, on the one
hand, scientific and technological progress would not be slowing down,
and on the other hand – the requirements (environmental, medical, psy-
chological and social) of risks acceptability would be met.The presence
of the UN Global Plan for the Humanitarian Response to the COVID-19
Pandemic indicates certain capacities of the current global system to
respond rather than to take effective regulatory measures to prevent such
biothreats [12]. Thus, today there is a lack of an “umbrella concept” that
would integrate all initiatives coming from either international institu-
tions andnational governments, or the non-governmental sectorand the
scientific community.And the current COVID-19 pandemic confirms the
urgency of this task.
In order to follow the idea of sustainable development of society and
to make it as safe as possible, people’s consciousness must be radically
changed. The main purpose of the formation of a culture without dan-
ger should be reducing risks and threats due to the human factor, since
to a greater extent it is this factor that contributes to the occurrence of
man-made disasters. The basis of the safety culture should be: special
worldview base, stable rules of conduct for members of society, ethics
of science, understanding of the fundamental values and regulations of
modern technogenic society. A modern pandemic is a disaster, but it can
be perceived as an event through which man and society get a chance to
change and draw conclusions to prevent potential threats and undesir-
able consequences of modern technologies.

References
1. Бек У. От индустриального общества к обществу риска. In: Thesis. 1994,
Вып. № 5.
2. Соколов Ю.И. Проблемы рисков современного общества. In: Проблемы
анализа риска. 2016, Т.13, №2, c.6-23.
3. 3.Соколов Ю. И. Риски высоких технологий. ФГУ ВНИИ ГОЧС (ФЦ). М., 2009.
4. Sandler R. Nanotechnology: the social and ethical issues. PEN 16. Washington.
Woodrow Wilson Center. Project on Emerging Technologies. Электронный
ресурс: http://www.nanotechproject.org/process/assets/files/7060/nano_
pen16_final.pdf)
5. Нежметдинова Ф.Т. Гуманитарная экспертиза рисков внедрения совре-
менных технико- технологических достижений НБИК-технологий на
основе биоэтики: методологический подход. In: Инноватика и экспер-
тиза. 2013, Выпуск 1(10), c.132-138.
6. Белянцев А.Е. NBIC-технологии как сфера международного взаимо-
действия. In: Вестник Нижегород. универ. им. Н.И.Лобачевского. 2013,
№6(1), c.350–356.

64
7. Chashchyn N.A, Smalko P.Ya. Phenomenon of NBIC-convergence and safety
problems. In: Proceedings of international conference «The strategy of survival in
the context of bioethics, philosophy and medicine». Chisinau, 2019, pp.161-164.
8. Марков Б.В., Сергеев А.М., Бочарников В.Н. Феномен пандемии сквозь
призму матафизического, антропологического и социального изме-
рений. In: Научные исследования. 2020, Т.31, №3, c. 7-24.
9. Белялетдинов Р.Р. Риски современных биотехнологий: социогуманитар-
ный анализ: Mонография. Москва: ООО «4 Принт», 2019, с.212.
10. Чешко В.Ф., Коннова Н.О. Біоетика та біополітика в глобально-еволюцій-
ному контексті цивілізаційної кризи. Пандемія COVID-19 як індикатор
екзистенціального еволюційного ризику антропогену. In: Біоетика: від
теорії до практики. Київ: ВД «Авіцена», 2021, c.29-43.
11. JamesLovelock:Gaiatheorycreatoroncoronavirusandturning101Years.Электрон-
ный ресурс: https://www.bbc.com/news/av/science-environment-53644147 .
12. ГардашукТ.В., КапустінО.В.Біобезпекавумовахглобальнихвикликівсучас-
ності. In: Біоетика: відтеоріїдопрактики. Київ: ВД «Авіцена», 2021, c.44-60.

TENDINȚE ALE ADMINISTRĂRII DOPAJULUI ÎN SPORT:

REALITATE SOCIALĂ ȘI PERSPECTIVE
ALE ABORDĂRII TEORETICE
Vitalie Ojovanu, dr. hab. în filos, conf. univ.
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
vitalie.ojovanu@usmf.md

TRENDS IN SPORTS DOPING: SOCIAL REALITY

AND PERSPECTIVES OF THE THEORETICAL APPROACH
The phenomenon of doping in sports remains an important problem of con-
temporary civilization. Doping in sports has developed continuously, going
through several significant periods. The subject of the methodical elimination in
future of this vicious phenomenon is current and important.

Performanțele sportive înregistrate pe parcursul ultimei sută de ani

demonstrează cu prisosință că în atingerea lor sunt utilizate și alte posi-
bilități decât cele ale creșterii și perfecționării capacităților fizice, măies-
triei atingerii acestora. Pe lângă un regim special, diete, treptat au înce-
put să se consume substanțe ce pot stimula radical capacitățile fizice ale
sportivilor, practic pentru reprezentanții tuturor genurilor de sport.
Până la moment se pot configura trei etape în evoluarea dopajului în
sport. Este necesară prezentarea particularităților acestora, fără include-

65
rea abundenței de date cronologice, geografice, diferite personaje (spor-
tivi, specialiști implicați în activitatea sportivă, factori de decizie ș.a.).
Prima constituie intervalul de timp în care atât statusul substanțelor sti-
mulante administrate, cât și poziția responsabililor din sport față de consu-
mul acestora de către sportivi este una diversă. Concomitent, însă, și sub-
stanțele consumate erau puține la număr și cu efecte nu atât de evidente. De
asemenea lipsea necesitatea luării respectivelor probe de laborator, lipsind
chiar și capacitățile corespunzătoare (reactive și instalații tehnice).
În perioada a doua a sporit interesul față de dopaj și conținutul sub-
stanțelor dopante, a început să se perfecționeze capacitățile analizei de
laborator, se purcede la înființarea laboratoarelor specializate. Totuși nu
s-a atins o poziție comună, exhaustivă, privitor la tipurile substanțelor
dopante, dozele admisibile și identificarea eficacității conform genurilor
de sport. Această perioadă a înregistrat și așa tendințe ca: 1) răspândirea
în progresie geometrică a consumului de substanțe dopante; 2) utilizarea
unor compuși cu efect similar dar care ori nu figurau în nomenclatorul cu
substanțe interzise, ori nu puteau fi identificați în laborator; 3) spionajul
privitor la dopaj și acțiuni de diversiuni (introducerea intenționată și pe
ascuns în alimentele consumate de către sportivii „incomozi” a substan-
țelor dopante, substituirea/falsificarea frauduloasă a datelor de laborator
prin diverse metode, ajungându-se, în unele cazuri, chiar la implicarea
serviciilor speciale ale statelor ori a formațiunilor criminale influente; 4)
defăimarea publică intenționată a unor sportivi cu aplicarea intenționată
a datelor eronate sau false privitor la aplicarea dopajului etc.
Perioada a treia reprezintă evoluarea catalizantă a tuturor celor pre-
zente în perioada anterioară, adică cea de a doua, dar cu o manifestare
extrem de diversă, accelerată și presantă. Pe de o parte, atare situație a pus
în mare dificultate instituțiile internaționale ce monitorizează activitatea
sportivă de nivel înalt, al competițiilor, impunându-se noi și insistente
acțiuni – de inspecție, de perfecționare a echipamentului laboratoarelor,
normative și manageriale, de inițiere a cercetărilor științifice privitor la
reactive (noi și mai performante) și complexul anatomo-fiziologic și psi-
ho-somatic al organismului sportivilor. Pe de altă parte, intervin schim-
bări și în activitatea sportivilor, antrenorilor și instituțiilor ce organizează
și finanțează sportul de nivel național. Aceste schimbări sunt însoțite de
contradicții, dileme și o presiune psihologică continuă.
Situația curentă este continuarea celei de a treia perioade. În ea apar
și alte poziții din cadrul social referitor la activitatea sportivă, de aseme-
nea au apărut opinii publice corespunzătoare mult stimulate și consoli-
date de informațiile prezentate în mass-media. În același timp sportul a
devenit un fenomen multilateral: activitate profesională (profesie), afa-

66
cere (business), cultură, politică, cercetare (din „interior” și din „exterior”,
adică din însăși cadrul sportului și din afara acestuia).
Ținând cont de realitățile prezentate este necesar de a trasa și câteva
subiecte ce necesită o analiză de perspectivă.
1. Acțiuni concertate și active din partea societății pentru a „purifica”
sportul, adică a elimina radical tot spectrul de substanțe dopante din
consumul sportivilor, acțiuni care să conțină restricții extrem de dure.
2. Introducerea unor mișcări noi în sport de tipul „ecologismului”,
adică atingerea performanțelor cu puteri naturale, realizări survenite
doar prin iscusința antrenamentelor, dar și aceste fiind rigid verificate.
3. Scoaterea sportului din cadrul concurențial al relațiilor capitaliste
de piață, fapt cel mai dificil de realizat dar posibil, constituind un scop
umanist imperios pentru omenire.
În contextul celor menționate se relevă importanța studierii celor mai
semnificative etape și aspecte ale manifestării dopajului în sportul con-
temporan pentru realizarea unui suport teoretic temeinic de soluționare
a numeroaselor presantelor probleme.

OBIECȚIA DE CONȘTIINȚĂ
ÎN PRACTICA MEDICALĂ ACTUALĂ
Laura Ghinea, doctorand
Centrul de Cercetare în Etică Aplicată,
Facultatea de Filosofie, Universitatea din București, România
laura.ghinea@drd.unibuc.ro

CONSCIENTIOUS OBJECTION IN CURRENT MEDICAL PRACTICE

This article addresses the extremely topical issue of the conscientious objection
in nowadays medical practice and aligns itself with the latest theoretical and prac-
tical efforts to bring to attention the stakes that conscientious objection has in one’s
personal and professional life, through the direct implications on the exercise of
our fundamental rights, such as the right to free conscience, by outlining a synthe-
sis of the main legal and theoretical aspects related to the conscientious objection
and an overview of contemporary ethical approaches.

O dovadă a actualității temei, obiecției de conștiință (OC) în practica

medicală și a importanței sale o reprezintă dezbaterea recentă care a
avut loc în 21.05.2021, în Parlamentul European (PE), pe marginea unui
raport privind sănătatea și drepturile aferente în Uniunea Europeană
(UE), raport în care se ridică explicit problema OC. În urma discuțiilor, a
fost adoptată la Bruxelles (24.06.2021) o rezoluție [1], care, deși a luat în

67
considerare 1) dreptul fundamental la libertatea de gândire, conștiință
și religie, care este temeiul legal al OC, statuat în Declarația Universală
a Drepturilor Omului (DUDO) și reiterat în cadrul Convenției EDO (Art.
9) de țările europene cu o moștenire comună a tradițiilor politice și ide-
alurilor libertății și statului de drept, 2) faptul că anumite practici medi-
cale, precum avortul, nu au statut de drept al omului, conform DUDO și
CEDO și 3) dreptul la OC ca drept esențial în îngrijirea medicală, rezoluția
subliniază, totuși, că această clauză a OC nu poate interfera cu dreptul
unui pacient la acces deplin la servicii medicale. Practic,PE s-a pronunțat
împotriva obiecției pe motive de conștiință a cadrelor medicale.
Principalul argument a fost acela că sănătatea reprezintă un aspect
principal al discuției privind drepturile omului și nu poate fi disociată
de exercitarea dreptului fundamental la sănătate. Potrivit studiului între-
prins de PE, legislația le permite adesea profesioniștilor în domeniul
sănătății să opteze să nu furnizeze bunuri și servicii cu care nu sunt de
acord din punct de vedere moral. În numele progresului, PE consideră
acest refuz o negare a îngrijirii medicale, mai degrabă, decât o așa-nu-
mită OC.
Peste 20 de state ale UE prevăd dreptul la OC, recunoscut, de aseme-
nea, de ONU și de Convenția EDO. Cu toate acestea, el nu este un drept
absolut, ci un drept derivat, consacrat jurisprudențial “prin ricoșeu” [2],
adică nu este încadrat ca drept fundamental al omului de organismele
europene ori internaționale, gardiene ale drepturilor și libertăţilor noas-
tre fundamentale. CEDO a statuat că OC nu trebuie să fie utilizată pentru
a bloca accesul la serviciile la care persoanele au dreptul în mod legal.
Dar, în practică, acest lucru se întâmplă la scară largă – milioane de femei
nu au acces la dreptul lor legal de a avorta,deoarece personalul medical
refuză să le acorde îngrijire medicală.
Astfel de situații se întâlnesc în 51 de spitale de stat din Romania, în
care toți medicii refuză să facă întreruperi de sarcină la cerere. În alte 36
de spitale nu se face avort la cerere în timpul sărbătorilor religioase [3].
În Italia, situația este și mai dramatică, procentul de medici care refuză
să facă întreruperi de sarcină la cerere, pe motive de conștiință, ridicân-
du-se la 70% [4]. Acest lucru a condus la depunerea unei plângeri împo-
triva Italiei, la Comitetul European pentru Drepturi Sociale, prin care se
denunța că protecția inadecvată a dreptului de acces la avort implică o
încălcare a dreptului la sănătate.
De aceea,în iunie 2021, opinia PE s-a coagulat în jurul cvasi-consensu-
lui că refuzul este o încălcare evidentă și o negare a exercitării în practică
a unui drept legal. Opinia minoritară, pe de altă parte, invocă lipsa rigu-
rozității raportului, consideră că PE acționează dincolo de competențele

68
sale, încălcând drepturile legislative ale statelor membre de a-și stabili
propriile politici de sănătate și socotesc că avortul nu este nici măcar un
serviciu medical „de bază”, pe care medicii, prin angajament profesional,
ar fi obligați să îl ofere, ci este un drept “presuspus” al omului,pe care unii
îl folosesc pentru a manipula ideologic, subminând suveranitatea națiu-
nilor și încurajând femeile să renunțe la maternitate.
Voi oferi, în cele ce urmează, câteva clarificări alte termenului “obiec-
ție de conștiință”, termen care s-a dovedit, de-a lungul istoriei, a fi un
concept viu, căci sensul său a suferit o serie de transformări. Astfel,de-
finiția a evoluat, în timp, de la o formă cu caracter excluziv, care adresa
numai temeiuri religioase, la una cu caracter incluziv, care acoperă acum
și temeiuri seculare (etice, filosofice), și de la a avea ca sferă de refe-
rință domeniul militar, la a deveni relevantă mai ales în contextul pro-
fesiei medicale. Astfel, la origine, termenului OC i s-a atașat sensul de
refuz de a participa la război, în temeiul credinței religioase, originară
în creștinism, că luarea vieții umane, în orice circumstanțe, este rea [5].
Tradiția teoretică clasică se păstrează până la sfârșitul secolului XIX (când
este folosit, pentru prima oară în istorie, termenul de „obiector de con-
știință”, în timpul reformei medicale victoriene, de către Liga Națională
Anti-Vaccin din Anglia) și început de secol XX (când începe procesul de
secularizarea temeiului OC). În zilele noastre, OC este înțeleasă ca refuz
de a îndeplini o sarcină profesională pe temeiuri de conștiință personală,
deopotrivă religioase și seculare, și se manifestă, în special, în domeniul
medical, datorită afluenței problemelor cu implicație morală care apar în
acest context profesional.
În ciuda extinderii definiției, pentru a acomoda temeiuri seculare și
pentru a acoperi și alte domenii, dezbaterile actuale privilegiază temeiu-
rile religioase, pe când cele seculare încă sunt contestate. OC la serviciul
militar are, în continuare, cel mai mare grad de acceptabilitate, în virtu-
tea legăturii istorice cu tema războiului, spre deosebire de OC împotriva
efectuării avorturilor, a altor intervenții medicale sau a vânzării de con-
traceptive.
Pentru că medicina oferă, în prezent, cele mai multe ocazii de dez-
batere a OC, datorită procedurilor medicale specifice (sterilizare, avort,
controlul fertilității, reproducerea asistată sau eutanasia), în practică,
interesul autorităților este să orienteze prevederile legale spre această
zonă. Dintre toate procedurile medicale, avortul la cerere suscită cea mai
puternică opoziție pe motive de conștiință din partea profesioniștilor
din domeniul sănătății. În prezent, dreptul personalului medical la OC
este recunoscut în 22 de state membre ale UE, la care se adaugă Regatul
Unit, Norvegia și Elveția. În UE, doar Bulgaria nu acordă acest drept, iar

69
în afara UE, Suedia, Finlanda, Islanda și Turcia.
În România și în Republica Moldova, Constituția garantează dreptul
la liberă conștiință și liberă exprimare. Mai mult, în România, Colegiul
Medicilor, deși statuează că este contrar principiilor fundamentale ale
profesiei de medic să refuzi acordarea serviciului medical, prevede în
Codul de Deontologie Medicală situațiile în care refuzul acordării servici-
ilor medicale este permis și cum poate fi soluționat:
(1) Refuzul acordării asistenței medicale poate avea loc strict în con-
dițiile legii sau dacă prin solicitarea formulată persoana în cauză îi cere
medicului acte de natură a-i știrbi independența profesională, a-i afecta
imaginea sau valorile morale ori solicitarea nu este conformă cu princi-
piile fundamentale ale exercitării profesiei de medic, cu scopul și rolul
social al profesiei medicale.
(2) În toate cazurile, medicul îi va explica persoanei respective moti-
vele care au stat la baza refuzului său, se va asigura că prin refuzul acor-
dării serviciilor medicale viața sau sănătatea persoanei în cauză nu este
pusă în pericol și, în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea con-
vingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg
sau o altă unitate medicală [6].
Orientări etice actuale privind obiecția de conștiință
Literatura academică centralizează trei perspective etice asupra OC
[7]: teza incompatibilității, teza absolutistă și teza compromisului.
Conform tezei incompatibilității, refuzul de a furniza un serviciu pro-
fesional (medical), garantat prin lege beneficiarului și aflat în compe-
tența profesionistului, este incompatibil cu obligațiile profesionale ale
membrilor profesiei. Profesioniștii nu au dreptul să refuze, pe temeiuri
de conștiință personală, acordarea serviciului; conștiința profesională
trebuie să prevaleze, în eventualitatea unui conflict cu conștiința perso-
nală. Medicii au datoria profesională să aplice știința medicală, și nu să
interpreteze procedurile în baza convingerile lor personale. Se observă
că, din această perspectivă, medicul este privit exclusiv ca profesionist,
nu și ca agent moral.
O poziție favorabilă acestei teze îi aparține lui J. Săvulescu: „conștiința
are roluri diferite în viața publică și în cea privată […] dacă oamenii nu
sunt pregătiți să ofere îngrijire medicală permisă legal, eficientă și bene-
fică pentru pacient, deoarece intră în conflict cu valorile lor personale,
atunci nu ar trebui să fie medici” [8].
Tezei incompatibilității par să i se alinieze și deciziile CEDO de a res-
pinge ca inadmisibile toate cererile membrilor unor profesii de a le fi
recunoscut dreptul la OC. Printre acestea se numără refuzul a doi far-
maciști francezi [9] de a vinde unor cliente produse anticoncepționale

70
(nu abortive), din rațiuni de conștiință personală, deși medicamentele
erau prescrise de un medic. Farmaciștii considerau că obligația de a
deține și de a vinde produse contraceptive al căror consum constituie
un atac asupra convingerilor lor religioase este o încălcare a dreptului
lor la liberă conștiință. După o serie de procese, în care judecătorii au
menționat în mod repetat că „referirea la principiile etice sau religioase
nu poate constitui un motiv legitim pentru refuzul vânzării unui produs
contraceptiv” și că, „întrucât farmaciștilor nu li se cere să participe activ
la fabricarea produsului, invocarea unor motive de natură morală nu
poate împiedica îndeplinirea unei obligații de vânzare impuse oricărui
comerciant prin lege” [10], CEDO decide, în ultimă instanță, că „Art. 9 al
Convenției garantează dreptul de a avea și de a practica anumite convin-
geri personale, dar nu garantează dreptul de a se comporta în domeniul
public în orice mod dictat de această credință. Termenul practici, în sen-
sul Art. 9, nu înseamnă orice act public sau comportament motivat sau
inspirat de o religie sau de o credință” [11].
La polul opus se situează teza absolutistă, care susține că practicienii
din domeniul sănătății au dreptul să refuze tratarea unui pacient, chiar și
atunci când un astfel de refuz poate compromite dreptul pacientului de a
fi vindecat. Din această perspectivă, medicul este privit exclusiv ca agent
moral, și nu ca profesionist.
Această teză afirmă, așadar, preeminența conștiinței morale personale
și invocă argumentul necesității apărării integrității morale drept condiție
a bunei exercitări a profesiei. I se spune „absolutistă” pentru că adepții ei
exclud până și posibilitatea transferului către un alt medic, dispus să ofere
serviciul, considerându-se că actul de a recomanda pe altcineva ar echi-
vala cu complicitatea: „un medic care are o obiecție bazată pe conștiință
față de sedarea paliativă, dar dezvăluie opțiunea și face o recomandare
către alt coleg, când este solicitată, este complice moral la acțiunile perce-
pute ca greșite ale altora, prin urmare, este culpabil moral” [12]. Oponen-
ții acestei teze argumentează, însă, că recomandarea poate fi considerată
asistență, și nu complicitate, atât timp cât îndeplinește condiția necoope-
rării formale - dacă x nu împărtășește intenția unui răufăcător y, atunci x
nu este complice moral în acțiunea greșită a lui y [13]. Dar, oricâte clarifi-
cări s-ar aduce noțiunii de „complicitate”, teoreticienii eșuează în a stabili
standarde morale absolute, la care obiectorii să se raporteze, pentru a se
absolvi de orice vină morală. De aceea, aceștia rămân fermi în atitudinea
lor și refuză inclusiv să facă recomandări către alți colegi, obstrucționând
exercitarea dreptului la autonomie al clientului.
Pe lângă temeiul religios, cel mai adesea invocat, absolutiștii fac apel
și la argumentul inviolabilității vieții pe temeiuri seculare. Dar, chiar și

71
în aceste condiții, suntem nevoiți distingem între a ucide cu intenție (în
cazul avortului și al eutanasiei) și a acorda asistență medicală. Desigur,
intuitiv, a forța o persoană să-și încalce propria conștiință pare greșit –
respectul demnității ființei umane implică și respectul pentru convinge-
rile sale profunde, cu care se identifică. Însă, atunci când aceste convin-
geri împiedică exercitarea drepturilor altor persoane, refuzul devenind
obstrucționare, trebuie cântărit costul acestui război al conștiințelor și,
poate, căutată calea compromisului. Aceasta este și perspectiva etică
asupra problemei OC cea mai răspândită printre teoreticieni și mai larg
acceptată de practicieni.
În încercarea de a proteja deopotrivă integritatea morală a profesio-
niștilor, necesară bunei practici și dreptul la autonomie al beneficiarilor,
a fost formulată teza compromisului convențional sau rațional. Această
teză susține „echilibrul viabil și decent” [14] între nevoile clientului și
principiile morale ale profesioniștilor, care poate fi atins printr-o înțe-
legere bilaterală, securizată de un cadru etic clar. Problema a fost adusă
în atenție, în Consiliul Europei, în 2010, printr-o altă moțiune, prin care
statele europene erau invitate să restrângă prin lege exercițiul OC. Ini-
țiatorii moțiunii s-au arătat preocupați să „echilibreze dreptul la OC cu
responsabilitatea profesiei și dreptul legal al fiecărui pacient de a primi
tratament medical la cerere” [15]. Moțiunea a fost respinsă, însă, la acea
vreme și înlocuită cu un text care, dimpotrivă, afirma, apărași promova
dreptul la OC al personalului medical.
Abordarea de compromis încearcă să compatibilizeze pe de o parte
obligațiile profesionale și drepturile personale ale membrilor unei pro-
fesii (împăcând conștiința personală și cea profesională) și, pe de altă
parte obligațiile profesionale ale medicilor și drepturile personale ale
pacienților. Este un compromis din care în câștig deplin ies clienții, ale
căror drepturi nu sunt afectate, principalul scop al acestor constrângeri
fiind protecția clientului. Cei care sunt nevoiți să recurgă la concesii sunt
profesioniștii, căror li se cere să respecte un set de constrângeri etice asu-
pra exercitării proprie conștiințe. Principalul argument în baza căruia
constrângerile se răsfrâng exclusiv asupra corpului profesional este
că „medicii sunt datori societății pentru educația, instruirea și statutul
economic privilegiat; și sunt datori pacienților pentru că aceștia le oferă
oportunități de a învăța, practica și cerceta” [16]. Este un argument în
favoarea datoriei, deopotrivă colectivă și individuală, bazat pe premisa
beneficiilor pe care medicii le extrag – de statut sau materiale.
Redau, mai jos, o sinteză a cerințelor etice [17], considerate rezonabile
de teoreticienii tezei compromisului, care constrâng manifestarea con-
vingerilor personale:

72
 (i) obiectorul de conștiință trebuie să notifice părțile implicate despre
refuzul său de a furniza un anumit serviciu;
(ii) obiectorul de conștiință trebuie să informeze beneficiarul despre
opțiunea serviciului (de exemplu, medicul sau farmacistul este obligat
să informeze clientul că poate apela la un medicament contraceptiv sau
abortiv, chiar dacă el are convingeri morale personale care se opun utili-
zării acestor medicamente);
(iii) obiectorul de conștiință trebuie să recomande clientului un alt
coleg, dispus să furnizeze serviciul pe care el refuză să îl furnizeze;
(iv) recomadările pe care obiectorul de conștiință le face clientului să
nu impună o sarcină nerezonabilă asupra acestuia și/sau asupra colegi-
lor.
Cele trei teze prezentate pot fi rezumate la trei principii [18], pentru a
verifica dacă și care din ele dă seamă de o apreciere cuvenită și în egală
măsură distribuită valorii bunului public (în speță, Sănătatea) pentru cli-
ent și integrității morale pentru profesioniști:
P(1) solicită profesioniștilor din domeniul sănătății să furnizeze toate
bunurile și serviciile acceptate legal și profesional, care țin de compe-
tența lor.
P(2) permite profesioniștilor din domeniul sănătății să refuze să efec-
tueze orice acțiuni contrare conștiinței lor.
P(3) permite refuzurile bazate pe conștiință, dacă și numai dacă sunt
îndeplinite cerințele etice menite să protejeze pacienții.
În timp ce P(1) nu protejează integritatea morală, P(2) nu elimină
potențialele obstacole în intereselor clienților, P(3) nu are nici unul dintre
aceste dezavantaje. Acest principiu, asociat tezei compromisului, „ pro-
tejează, cel puțin parțial, ambele valori” [19].
Expunerea celor trei perspective etice contemporane proeminente
asupra OC și evidențierea principiilor lor fundamentale au arătat că
există motive întemeiate de limitare a acomodării refuzului de a îndeplini
anumite sarcini profesionale în domeniul medical. Tendința teoretică
predominantă este aceea de a orienta dezbaterile teoretice și practicile
astfel încât să fie depășit disensul dintre cele două teze extreme – teza
incompatibilității și teza absolutismului – și să se ajungă la un consens.
Acest consens presupune acomodarea, ca o formă de curtoazie morală, a
refuzului de a îndeplini anumite sarcini profesionale pe temeiuri de con-
știință, motivul principal fiind acela că integritatea morală a profesioniș-
tilor este o miză foarte valoroasă în misiunea lor de a servi un Bine intrin-
sec dezirabil și prețuit de toți, în speță Sănătatea. Dar acomodarea nu
trebuie să fie doar formală, ci securizată de un drept legal la refuz, rezer-
vat situațiilor care o cer cu necesitate, în care baza morală este impor-

73
tantă, într-un sens pe care toți oamenii rezonabili îl acceptă. Necesitatea
instituirii unui drept legal a fost justificată în baza a patru argumente,
sintetizate astfel: „exigența protejării integrității morale a profesioniș-
tilor; faptul că ne putem înșela în judecățile noastre morale; dreptul de
a trăi conform convingerilor profunde și semnificația morală specială a
luării vieții” [20].
În opinia mea, anumite elemente cu rol conciliator, de tipul unor con-
strângeri etice raționale, pe care le propun adepții tezei compromisului
sunt oportune pentru aplanarea conflictului dintre dreptul la integritate
morală al cadrelor medicale și dreptul la acces deplin la servicii medicale
al pacienților, ambele derivate din drepturi fundamentale. Consider, însă,
că acest conflict care apare, la bază, între dreptul fundamental al unui om
la liberă conștiință și dreptul fundamental al altui om la autonomie, atunci
când cei doi sunt angajați într-o relație profesională cu valențe profund
morale, nu a putut fi încă deplin soluționat pentru că locus-ul disensului a
fost plasat greșit, în exterior, între două tabere părtinitoare ale unui drept
sau ale altuia, iar prioritizarea, într-o situație dilematică, precum aceasta,
este imposibilă fără pierderi. Apreciez că acest conflict exterior, materia-
lizat în refuzul pe care îl numim OC, este, de fapt, ecoul unui conflict mai
profund, ce are loc în interiorul uneia și aceleiași persoane, între conștiința
personală și conștiința profesională, care sunt, de fapt, niveluri ale uneia și
aceleiași conștiințe – un nivel personal cazual și un nivel specializat, dat de
rolul profesional. De aici, propunerea pe care o avansez, de a reconsidera
OC dintr-o perspectivă etiologică, ce cercetează sursa interioară a conflic-
tului, și nu dintr-una simptomatică, centrată pe efectul conflictului, mate-
rializat în refuz. Cred că, astfel, problema se poate rezolva, nu printr-un
compromis între două părți, ci printr-un acord între conștiința personală și
conștiința profesională ale aceleiași persoane – medicul, de pe urma cărui
acord beneficiază și pacientul.
Cum se poate ajunge la acest acord este dincolo de scopul articolului de
față, dar se poate constitui ca obiect de studiu al unei cercetări, pe care o văd
ca înglobând abordări proprii psihologiei existențiale, consilierii filosofice și
eticii profesionale, ca domeniu de reflecție morală asupra profesiei.

Concluzii
Dreptul la liberă conștiință este, fără îndoială, o dovadă a progresului
moral al umanității. Acest drept i-a fost recunoscut omului în urma unor
transformări profunde care au avut loc, de-a lungul timpului, în interi-
orul tradițiilor normative ale societății, astfel încât, astăzi,el este consi-
derat un drept fundamental. De aceea, orice atentat la libera gândire și
exprimare a unor convingeri personale profunde naște discuții aprinse.

74
Așa se face că subiectul OC, derivat din tema libertății de conștiință, sus-
cită, la rândul lui, un interes cu o miză comparabilă. Dacă, însă, în pri-
vința libertății de conștiință, există un acord asupra inviolabilității sale,
opiniile privind OC diverg, iar verdictele sunt contradictorii. Acest fapt
este reflectat de numeroasele dezbateri etice și de politică publică ale
organismelor gardiene ale drepturilor și libertăţilor noastre fundamen-
tale, ce animă scena contemporană. Afluența problemelor cu implicație
morală, care își au sursa în practica profesională medicală, datorită legă-
turii acestui domeniu cu viața și procedurilor sale specifice (sterilizare,
avort, controlul fertilității, reproducerea asistată sau eutanasia), a făcut
din OC a cadrelor medicale un subiect predilect și controversat, care nu a
fost încă soluționat, din cauza imposibilității de a prioritiza unul din cele
două drepturi fundamentale – dreptul la libertatea de conștiință, din care
derivă dreptul la OC și dreptul la autonomie, din care derivă dreptul de a
decide asupra propriului corp.
Cei care, din motive de conștiință refuză să aplice anumite proce-
duri medicale, invocând integritatea morală, consideră că a fi obligați să
acționeze contrar convingerilor e o încălcare profundă a drepturilor lor.
Dimpotrivă, oponenții afirmă că argumentul integrității morale poate
justifica cel mult acomodarea obiectorilor de conștiință ca o formă de
curtoazie morală, căci, „deși pot exista motive întemeiate pentru a avea
politici de acomodare condiționată a refuzului, nu poate exista un drept
moral la obiecție, bazat exclusiv pe interesul de a proteja integritatea
morală sau vocațională. Cu alte cuvinte, deși integritatea morală a obiec-
torului de conștiință este un motiv necesar pentru a tolera refuzul aces-
tora, nu este un motiv suficient pentru ca o astfel de toleranță să fie o
cerință morală sau politică” [21].
În abordările contemporane, OC apare, așadar, într-o situație conflic-
tuală dintre drepturi personale și obligații profesionale și se manifestă ca
refuz de a îndeplini o sarcină profesională pe temeiuri de conștiință per-
sonală. În plan teoretic, trei teze sintetizează discuțiile etice actuale: teza
incompatibilității, teza absolutistă și teza compromisului. Primele două
abordează subiectul într-o manieră radicală, considerând, pe rând, că pre-
valează fie datoria morală profesională, fie integritatea morală personală,
iar a treia oferă un tratament teoretic moderat, încercând o conciliere a
pozițiilor extreme, prin sugerarea unor constrângeri etice raționale.
Poziția mea înclină în sensul înlocuirii cadrului extern de analiză a
acestui conflict, sugerând o centrare a eforturilor în direcția unei analize
a conflictului intern, care să urmărească o compatibilizare a celor două
niveluri de conștiință (personal și profesional) ale corpului medical.
Consider oportună existența unor constrângerile etice cu rol conciliator,

75
însă cred că aceste constrângeri ar trebui să vină din tribunalul interior al
medicilor, să fie un acord al celor doi „judecători” interni ai lor, un rezul-
tat al reflecției lor morale, nu al unei forțe coercitive externe. Numai ei, în
virtutea înaltei lor capacități morale presupuse, pot să ajungă la un acord
viabil al celor două conștiințe – personală și profesională, acord care să se
reflecte, în final, asupra progresului acestui Bine specific, intrinsec dezi-
rabil și prețuit de toți – Sănătatea, față de care medicii s-au legat prin
jurământ.

Referințe bibliografice
1. Raport referitor la situația sănătății sexuale și reproductive și a drepturilor
aferente în UE, în contextul sănătății femeilor A9-0169/2021. Disponibil la:
https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-9-2021-0169_RO.pdf
(accesat: 30.06.2021).
2. Duțu, A. CEDO: dreptul de a refuza satisfacerea stagiului militar obligatoriu
pe motive temeinice de conștiinţă. In: Pandectele Romane. București: Wolters
Kluwer. 2016, nr.10, p.144.
3. Raportul privind refuzul la efectuarea avortului la cerere în România, 2019.
Disponibil la: https://centrulfilia.ro/avortul-un-drept-legiferat-dar-greu-de-
accesat-in-romania-anului-2019/ (accesat: 03.05.2021).
4. Minerva, F. Conscientious objection in Italy. In: Journal of Medical Ethics.
2015, vol. 41, nr.2, p.170–173. DOI: http://dx.doi.org/10.1136/mede-
thics-2013-101656.
5. Moskos, C., Whiteclay Chambers, J. The New Conscientious Objection - From
Sacred to Secular Resistance. New York: Oxford University Press, 1993, p.9.
6. Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România. Dispo-
nibil la: https://www.cmb.ro/legislatie-colegiu-cod-deontologic/ (accesat:
03.05.2021).
7. Wicclair, M. R. Conscientious Objection in Health Care: An Ethical Analysis.
New York: Cambridge University Press, 2011, p.33-34.
8. Săvulescu, J. Conscientious objection in medicine. In: BMJ. 2006, vol. 332,
p.294. DOI: https://doi.org/10.1136/bmj.332.7536.294
9. Pichon and Sajous v. France. Disponibil la: https://hudoc.echr.coe.int/
fre#{%22 itemid%22:[% 22001-43011%22 (accesat:16.04.2021).
10. Pichon and Sajous v. France. Disponibil la: https://hudoc.echr.coe.int/
fre#{%22 itemid%22:[% 22001-43011%22 (accesat:16.04.2021).
11. Pichon and Sajous v. France. Disponibil la: https://hudoc.echr.coe.int/
fre#{%22 itemid%22:[% 22001-43011%22 (accesat:16.04.2021).
12. Wicclair, M. R. Conscientious Objection in Health Care: An Ethical Analysis.
New York: Cambridge University Press, 2011, p.36.
13. Wicclair, M. R. Conscientious Objection in Health Care: An Ethical Analysis.
New York: Cambridge University Press, 2011, p.40.
14. Wicclair, M. R. Conscientious Objection in Health Care: An Ethical Analysis.
New York: Cambridge University Press, 2011, p.32.
15. McCafferty Report “Women’s access to lawful medical care: the problem of

76
 unregulated use of conscientious objection”. Disponibil la : https://pace.coe.
int/en/files/12058/html (accesat: 03.05.2021).
16. Wicclair, M. R. Conscientious Objection in Health Care: An Ethical Analysis.
New York: Cambridge University Press, 2011, p.78.
17. Wicclair, M. R. Conscientious Objection in Health Care: An Ethical Analysis.
New York: Cambridge University Press, 2011, p.87-134.
18. Wicclair, M. R. Conscientious Objection in Health Care: An Ethical Analysis.
New York: Cambridge University Press, 2011, p.46.
19. Wicclair, M. R. Conscientious Objection in Health Care: An Ethical Analysis.
New York: Cambridge University Press, 2011, p.46.
20. Myskja, B. K., Magelssen, M. Conscientious objection to intentional killing: an
argument for toleration. In: BMC Medical Ethics. 2018, nr.19, p.9. DOI: https://
doi.org/10.1186/s12910-018-0323-0.
21. Myskja, B. K., Magelssen, M. Conscientious objection to intentional killing:
an argument for toleration. In: BMC Medical Ethics. 2018, nr.19, pp.1-2. DOI:
https://doi.org/10.1186/s12910-018-0323-0.

ROLUL ETICII
ÎN MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR SPORTIVE
Victoria Federiuc 1, asist. univ.
Vitalie Ojovanu 1, dr. hab. în filos, conf. univ.
Ivan Gheorghiu 2, doctorand, prorector
Natalia Reaboi 3, dr. în șt. ped.
1
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
2
Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” a Republicii Moldova,
Chișinău, R.Moldova 
3
Școala Sportivă a Rezervelor Olimpice, Chișinău, R.Moldova 
victoria.federiuc@usmf.md

THE ROLE OF ETHICS IN THE MANAGEMENT

OF SPORTS ORGANIZATIONS
Abstract: Sport has a strong impact on national culture, influencing the values
of millions of spectators and participants. The Council of Europe’s definition of
sport is “all forms of physical activity which, through more or less organized parti-
cipation, aim at expressing or improving physical and psychological fitness, deve-
loping social relationships or achieving positive results at all levels of competition”.
and their managers to commit immoral actions is constantly influenced by the ori-
entation to achieve at all costs success, prestige and material rewards. Ethics is the
code of principles and moral values that govern the behavior of a person or group,
what is right or wrong. Ethical theories and models can serve as a mechanism for
making moral decisions by managers of sports organizations.

77
 Etica reprezintă codul principiilor și valorilor morale care guvernează
comportamentul unei persoane sau grupuri, a ceea ce este corect sau
greșit. Managerul organizațiilor sportive este acel tip de agent moral,
care se confruntă în activitatea sa de luare a deciziilor și de conducere cu
probleme etice. Majoritatea autorilor prezintă 3 teorii etice de bază care
pot ajuta la luarea deciziilor morale: etica virtuților, utilitarismul și etica
datoriei. Etica virtuților este versiunea actualizată a ideilor prezentate
de Aristotel în Etica Nicomahică. În opera lui Aristotel, se face distincția
între valorile-scop, apreciate pentru ei înșiși (fericirea) și valorile medii,
apreciate pentru scopurile superioare la care contribuie [1, 2, 3]. În ceea
ce privește managementul, managerul care acționează în spiritul aces-
tei teorii va căuta să obțină profit pe termen lung prin luarea unor deci-
zii judicioase și documentate. Etica aristotelică nu se bazează pe norme
morale, ci pe virtuțile indivizilor: curaj, adevăr, onoare etc. Această abor-
dare în etica managerială pune accentul pe moralitatea managerului, a
cărui activitate este axată pe responsabilitate socială și altruism și care
adoptă decizii onorabile.
Utilitarismul (teoria teleologică) a fost inițiată de filosofii secolului al
XIX-lea, Jeremy Bentham (1784-1832) și John Stuart Mill (1806-1873), și
consideră că un comportament moral este acea atitudine și acțiune care
produce efecte pozitive pentru un număr mare de oameni. Astfel, în per-
spectiva acestei abordări utilitare, managerul ar trebui să ia acele decizii,
care au un impact favorabil pentru majoritatea indivizilor [1, 2, 3].
Etica datoriei (teoria deontologică kantiană) continuă filosofia morală
a lui Immanuel Kant (1724-1804); deci, potrivit lui Kant, finalitatea pozi-
tivă a unui comportament nu este suficientă pentru ca un act să fie con-
siderat moral. Dacă, conform curentului utilitarist, intențiile, mijloacele
sau scopurile unui individ nu contează, ci doar rezultatul, atunci pentru
etica datoriei, acestea sunt mai importante. Dacă rezultatul pozitiv este
obținut accidental sau din motive egoiste, datoria etică nu apreciază acel
comportament ca fiind moral. Prin urmare, managerul trebuie să fie ani-
mat în luarea deciziilor și acțiuni de intenții pozitive, care, de asemenea,
ar trebui să conducă la rezultate pozitive [1, 2, 3].
O altă teorie deontologică populară este cea a justiției sau a drepturi-
lor morale fundamentale. Această abordare necesită ca deciziile mana-
gerului să se bazeze pe standarde de echitate, corectitudine și imparția-
litate. Există trei tipuri de justiție (dreptate): distributivă, procedurală și
compensatorie. Justiția distributivă impune ca tratamentul diferențiat al

78
oamenilor să nu se bazeze pe caracteristici arbitrare. Persoanele similare
din punct de vedere al subiectului abordat trebuie tratate în mod egal.
Dacă indivizii sunt diferiți, atunci tratamentul este diferit, dar egal. Con-
form acestei teorii, managerul trebuie să asigure salarii egale angajați-
lor care prestează o muncă egală, indiferent de sex, vârstă, etnie, religie
sau alte diferențe. Justiția procesuală presupune stabilirea unor reguli
clare, o aplicare consecventă și imparțială a acestora, într-un cuvânt, o
gestionare adecvată. Justiția compensatorie impune ca persoanele fizice
să primească o compensație pentru costul daunelor de la persoana res-
ponsabilă. Persoanele fizice nu ar trebui să fie responsabile pentru pro-
blemele asupra cărora nu au control. Astfel, managerii trebuie să acorde
despăgubiri persoanelor care au fost discriminate în organizația pe care o
administrează, indiferent dacă fapta a fost intenționată sau nu. Înțelege-
rea acestor abordări diferite ale eticii manageriale este doar un prim pas;
managerii trebuie, de asemenea, să învețe să le aplice eficient. Abordările
oferă principii generale pe care managerii le pot considera necesare în
procesul de luare a deciziilor în conformitate cu normele morale [1, 2, 3].
Importanța eticii, atât conceptual cât și aplicată organizațiilor spor-
tive și pentru participanții la activitatea sportivă constă în consecințele
favorabile care apar pe termen lung, în urma adoptării unor comporta-
mente, atitudini și decizii care includ principii morale. Unul dintre cele
mai importante roluri în dezvoltarea și menținerea unui climat etic în
organizația sportivă este managerul sportiv. Deciziile sale au un impact
asupra angajaților și sportivilor afiliați, dar și asupra comunității și a
modului în care percepe organizația condițiile de conformitate cu stan-
dardele și etica. Managerul poate fi un model de comportament și ati-
tudine pentru angajații săi care au capacitatea de a crea sau influența
cultura organizațională a instituției administrate. Melé (2011) explică în
cartea sa Management Ethics: Placing Ethics at the Core of Good Mana-
gement, necesitatea eticii în exercitarea eficientă a atribuțiilor manage-
rului. Astfel, rolul eticii nu constă în evitarea a ceea ce este rău sau greșit,
ci în a face ceea ce este corect și cu beneficii pentru toți participanții.
În concepția autorului, managementul este un amestec de trăsături și
abilități legate de artă (viziune), știință (analiză), experiență și moralitate
(idei și valori) [4]. Cele patru aspecte ale managementului sunt ilustrate
în Figura 1:

79
 ARTĂ
(viziune)

ABILITĂŢI ŞTIINŢĂ
Management
(experienţă) (analiză)

ETHOS
(idealuri şi valori)

Figura 1. Aspectele managementului.

Sursa: Melé, D. Management Ethics: Placing Ethics at the Core of Good Management.
Palgrave Macmillan, 2011, p.10.

Se poate observa creșterea importanței eticii în managementul con-

temporan, spre deosebire de abordarea tradițională conform căreia mana-
gementul este artă și știință. Principiile etice și integrarea lor în gestionarea
unei activități, indiferent dacă sunt economice, sociale sau sportive, repre-
zintă o preocupare actuală a unui manager și lider eficient. Managementul
etic în organizațiile sportive poate crea noi modele și practici de manage-
ment și leadership. Rolul eticii sportive se reflectă în următoarele benefi-
cii aduse participanților: umanizarea domeniului; crearea unui climat de
încredere, transparență și deschidere; încurajarea loialității; consolidarea
obiceiurilor morale în organizație; încurajarea responsabilității de a fi efi-
cient și moral; dezvoltarea unei culturi organizaționale etice. Loialitatea,
de exemplu, aduce angajații aproape de organizația din care fac parte.
Managerul, antrenorii și sportivii sunt identificați în termeni de valori cu
organizația sportivă din care fac parte, astfel încât fluctuațiile în structura
personalului este mai puțin evidentă decât în ​​mediile în care etica nu este
apreciată. Etica ar trebui considerată o parte integrantă a procesului de
luare a deciziilor de management, deoarece managerii ar trebui să fie pre-
ocupați în permanență de menținerea integrității etice a organizației pe
care o administrează. Implementarea eticii la nivelul organizațional este
atins prin afișarea eticii pe cei trei piloni, care reflectă importanța morali-
tății la toate nivelurile (Fig. 2). Etica indivizilor, etica managerului și etica

80
la nivelul structurii și sistemelor organizației contribuie la un climat etic
general și la dezvoltarea unei culturi etice în cadrul organizației. Pilonul
central este cel al nivelului de conducere, deoarece managerul etic este un
model pentru alte persoane (primul pilon), care adoptă un comportament
similar. Conducerea etică este axată pe recompensarea comportamentului
etic și pedepsirea comportamentului neetic, arătând angajaților că respec-
tarea moralității contează în organizație. De asemenea, managerul este
cel care implementează un sistem de management al eticii prin diferite
instrumente (al treilea pilon) [5].

Figura 2. Pilonii organizației etice.

Sursa: Treviño: K. L., Hartman P.L., Brown M. Moral Person and Moral Manager. In: California
Management Review. 2000, 42, nr.4, pp.128–142.

O altă teorie care poate fi aplicată în cazul managerului organizați-

ilor sportive este Modelul stadial de dezvoltare morală al lui Lawrence
Kohlberg. Teoria lui Kohlberg susține că judecata morală – fundamentul
comportamentului etic, are șase stadii de dezvoltare, grupate în trei nive-
luri: moralitatea pre-convențională, moralitatea convențională, și mora-
litatea post-convențională [6].
Nivelul 1: Pre-convențional. Cei care raționează la acest nivel judecă
moralitatea unei acțiuni în funcție de consecințele sale directe. Nivelul
pre-convențional este format din primul și al doilea stadiu de dezvol-

81
tare morală și este preocupat numai de sine într-un mod egocentric. Un
manager sportiv cu moralitate pre-convențională nu a adoptat sau inter-
nalizat încă convențiile sociale cu privire la ceea ce este bine sau rău, dar
în schimb se concentrează în mare măsură pe consecințele externe pe
care le pot avea anumite acțiuni.
1. Orientare prin pedeapsă și conformare (Cum pot evita pedeapsa?)
În  stadiul întâi  (condus de obediență și pedeapsă), persoanele pun
accent pe consecințele directe ale acțiunilor asupra lor însele. De exem-
plu, o acțiune este percepută ca fiind greșită din punct de vedere moral
greșit atunci când făptuitorul este pedepsit.
2. Hedonism instrumental naiv. (Eu cu ce mă aleg?, Plată pentru un
beneficiu). Stadiul al doilea (condus de interes personal) exprimă pozi-
ția de tipul „mie ce-mi iese?”, în care comportamentul este definit de
orice consideră individul a fi în interesul său, dar înțeles în mod restrâns,
neluând în considerare reputația sau relațiile cu grupuri de oameni. Rați-
onamentul din stadiul al doilea prezintă un interes redus față de nevo-
ile altora, numai până în punctul în care ar putea să servească propri-
ilor interese ale individului. Ca urmare, preocuparea pentru alții nu se
bazează pe loialitate sau pe respect intrinsec, ci mai degrabă pe o menta-
litate „tu m-ajuți pe mine, eu te-ajut pe tine”. Lipsa unei perspective soci-
ale în nivelul pre-convențional îl face foarte diferit de contractul social
(stadiul al cincilea), întrucât toate acțiunile întreprinse în această etapă
au scopul de a servi propriile nevoi sau interese ale individului.
Nivelul 2: Convențional. A raționa într-un mod convențional înseamnă
a judeca moralitatea acțiunilor prin compararea lor cu opiniile și așteptă-
rile societății. Nivelul convențional constă în stadiile al treilea și al patru-
lea de dezvoltare morală. Moralitatea convențională este caracterizată
printr-o acceptare a convențiilor societății privind binele și răul. La acest
nivel, un individ se supune normelor și urmează normele societății chiar
și atunci când nu există consecințe pentru ascultare sau neascultare.
Aderarea la reguli și convenții este însă oarecum rigidă, cu toate acestea,
iar dreptatea sau corectitudinea unei reguli este rareori pusă la îndoială.
3. Acord și conformism interpersonal (Norme sociale, Atitudinea de
băiat/fată bun/-ă). În acest stadiu (bune intenții determinate prin con-
sens social), sinele intră în societate conformându-se la standardele soci-
ale. Indivizii sunt receptivi la aprobare sau dezaprobare din partea altora,
deoarece acestea reflectă vederile societății. Ei încearcă să fie ”buni” și
să se ridice la aceste așteptări, întrucât au aflat că există beneficii dacă
sunt considerați buni. Raționamentul de stadiul al treilea poate judeca
moralitatea unei acțiuni prin evaluarea consecințelor sale în termeni de
relații personale, care acum începe să cuprindă idei cum ar fi respectul,

82
recunoștința și „regula de aur”. „Vreau să fiu plăcut și bine privit; se pare
că dacă nu sunt rău le plac oamenilor.” Conformarea la regulile asociate
rolului social nu este încă pe deplin înțeleasă. Intențiile actorilor joacă
un rol mai important în raționament în această etapă; unii ar putea fi mai
iertători dacă crede că cineva „are bune intenții”.
4. Comportament moral de menținere a autorității (Lege și ordine,
moralitate). În  acest stadiu (condus de autoritate și respect al ordinii
sociale), este importantă respectarea legilor, preceptelor, și convențiilor
sociale, din cauza importanței lor în menținerea unei societăți funcțio-
nale. Raționamentul moral în stadiul patru trece, prin urmare, dincolo
de nevoia de aprobare individuală expusă în stadiul al treilea. Adesea, un
ideal sau câteva idealuri centrale prescriu ceea ce este bine și rău. Dacă o
persoană încalcă o lege, probabil, toată lumea ar face la fel—deci, există
obligația și datoria de a respecta legile și regulile. Când cineva încalcă o
lege, este greșit din punct de vedere moral; deci,  culpabilitatea  este un
factor important în această etapă întrucât separă de domeniul răului de
cel al binelui. Cei mai mulți membri activi ai societății rămân la stadiul
al patrulea, unde moralitatea este încă predominant dictată de o forță
exterioară.
Nivelul 3: Post-Convențional, cunoscut și ca „nivelul principial”, este
marcat de o realizare crescândă că indivizii sunt entități separate de soci-
etate, și că perspectiva proprie a fiecărui individ pot avea prioritate față
de vederile societății; indivizii pot să nu se supună normelor care vin în
contradicție cu propriile lor principii. Moraliștii post-convenționali tră-
iesc după propriile lor principii etice—principii care includ, de obicei,
drepturi fundamentale ale omului precum dreptul la viață, libertate și
justiție. Oamenii care prezintă moralitate post-convențională consi-
deră că regulile sunt mecanisme utile, dar schimbătoare – în mod ideal,
regulile pot menține ordinea socială de ansamblu și protejează dreptu-
rile omului. Regulile nu sunt dictate absolute care trebuie ascultate fără
îndoială. Pentru că indivizii post-convenționali își ridică propria lor eva-
luare morală a unei situații deasupra convențiilor sociale, comportamen-
tul lor, mai ales la stadiul al șaselea, poate fi confundat cu cel al celor de
la nivelul pre-convențional.
5. Orientarea prin contract social. În  acest stadiu (condus de con-
tractul social), lumea este văzută ca având opinii, drepturi și valori
diverse. Aceste perspective ar trebui să fie respectate reciproc ca fiind
unice pentru fiecare persoană sau comunitate. Legile sunt considerate
ca fiind contracte sociale , mai degrabă decât edicte rigide. Cele care nu
promovează bunăstarea generală ar trebui să fie schimbate atunci când
este necesar pentru a satisface „binele cel mai mare pentru cei mai mulți

83
oameni”. Acest lucru este realizat prin decizie majoritară  și prin com-
promis. Guvernarea democratică se bazează, se pare, pe raționamente
morale asociate stadiului al cincilea.
6. Principii etice universale. În stadiul al șaselea (condus de principii
etice universale), judecata morală se bazează pe raționament abstract,
folosind principii etice universale. Legile sunt valabile numai în măsura
în care acestea sunt fundamentate în dreptate, și un angajament față de
dreptate poartă cu el o obligație de nu respecta legi nedrepte. Dreptu-
rile legale  nu sunt necesare, întrucât contractele sociale nu sunt esen-
țiale pentru o acțiune morală deontică. Nu se ajunge la hotărâri în mod
ipotetic, condițional, ci categoric și absolut, ca în filosofia lui Immanuel
Kant.  Acest lucru necesită ca un individ să-și imagineze ce ar face în locul
altuia, dacă ar crede ceea ce-și imaginează cealaltă persoană că este ade-
vărat. Consensul  rezultat este acțiunea întreprinsă. Astfel, acțiunea nu
este niciodată un mijloc, ci un scop în sine; individul acționează, pentru
că așa este drept, și nu pentru a evita pedeapsa, pentru că este în inte-
resul său, pentru că așa se așteaptă societatea, așa este legea sau așa s-a
convenit. Deși Kohlberg insista că există și stadiul al șaselea, lui i-a fost
greu să identifice persoane care operează în mod constant la acest nivel.
Examinarea etapelor de dezvoltare morală ale lui Kohlberg este
importantă pentru a înțelege motivațiile din spatele acțiunilor și decizii-
lor unui manager sportiv. Înțelegerea importanței eticii ne determină să
facem ceea ce trebuie răspunzând la întrebările: Ce ar trebui să facem? Și
de ce ar trebui să o facem? Folosind teoriile etice ale virtuții, deontologică
și utilitarismul, un lider al organizației sportive ar putea folosi sportul nu
numai pentru a avansa integritatea industriei sportive, dar poate mai
important, că sportul poate fi folosit pentru promovarea unor valori etice
în societate. Pentru a crea un climat etic puternic în clubul sportiv, mana-
gerul trebuie să dea dovadă de leadership etic, pentru a asigura transpa-
rența în luarea deciziilor, pentru a facilita formarea în etică a angajaților
și sportivilor, pentru a asigura instituirea și dezvoltarea unor organizații
sportive bazate pe valorile morale în sport: spiritul de echipă, solidari-
tatea, toleranţa, fair-play-ul, contribuind astfel la dezvoltarea societății.

Referințe bibliografice
1. Barbu, M., Craciun, L. Considerations on managerial ethics in sports organi-
zations. In: Management & Marketing. 2012, Vol.X, issue 1, pp.59-68.
2. Capcelea, V. Etica şi conduita umană. Manual. Chişinău: Ed. ARC, 2010.
3. Dicţionar de Filosofie şi Bioetică. Autori: T.N. Ţîrdea, P.V. Berlinschi, A.I. Eşanu,
D.U. Nistreanu, V.I. Ojovanu. Chişinău: Medicina, 2004.
4. Treviño, L. K., Hartman, L. P., Brown, M.  Moral person and moral manager: How
executives develop a reputation for ethical leadership. In: California Manage-

84
 ment Review. 2000, nr.(4), pp.128-142. https://doi.org/10.2307/41166057.
5. Melé, D. Management Ethics: Placing Ethics at the Core of Good Manage-
ment. 2011.
6. Kohlberg, L.  Essays on Moral Development. Vol.I. The Philosophy of Moral
Development. San Francisco: CA: Harper & Row, 1981.

SENSITIVITY OF INTEGRATIVE BIOETHICS:

MEASURING VALUEAND POWER
Hanna Hubenko, Ph.D, Associate  Professor
Department of Public Healthof the Medical Institute,
Sumy State University, Sumy, Ukraine
The Founder&Headof «Bioethics» NGO, Ukraine
hanna.hubenko@gmail.com
bioethics.ngo@gmail.com

ЧУВСТВИТЕЛЬНОСТЬ ИНТЕГРАТИВНОЙ БИОЭТИКИ:

ИЗМЕРЕНИЕ ЗНАЧЕНИЯ И СИЛЫ
Пришло время специалистам по биоэтике объединиться в глобаль-
ном значении этого слова. Во время пандемии Covid-19 нам нужны специ-
альные процедуры для помощи уязвимым группам. В таких сферах, как
образование, здравоохранение, общественное здоровье это могло бы обе-
спечить обсуждение практик и рекомендаций, которые позволяют при-
нимать важные решения. Механизм определения этих подходов основан
на трансдисциплинарности, которая помогает объединяться в команды
и укреплять доверие общества. Но могут ли такие средства быть чем-то
большим, чем просто помощником в принятии решений, особенно в пост-
советских странах, где часто нет правосудия и правопорядка? Что вли-
яет на понимание правильного и неправильного? Я думаю, что это, прежде
всего, требует обратной связи - как потенциал поддержки (в основном
психологической) и общественной - как способ включения в общество.

I think that it’s time for bioethics to unite in the global sense of the
word. I think it’s time for Others to hear what specific practices exist in
different social conditions. Therefore, it is so important to communi-
cate on transdisciplinary platforms and listen/hear feedbacks. Integra-
tive bioethics14 and its transdisciplinary methodology - is an opportunity
to go beyond the culture. Methods that Integrative bioethicsuses: cases;
author cartoons; documentary films, comics; storytelling; narratives
The questions of integrative bioethics and its methodology are out lined in the following articles:
14

Rinčić I., SodekeSt. Ol., MuzurA. (2016); HoffmannTh. S. (2018); Sass H.-M., Muzur A. (2017).

85
from experts who are already working in the field of hybrid professions
increase the speed and direction of social changes. Examples include the
impact of art and pop culture on social changes; helpful humor.
It is important to organize a special section on the Integrative Bioeth-
ics Platformin the future, which deals with the processes of implement-
ing measures of necessary protection against possible power abuse in
connection with the expansion of restrictive measures by government
bodies. And such a policy should first ensure that any restrictions are
appropriate and proportionate. Activists and human rights defenders
should continue to work to monitor, document and report human rights
violations, and advocate for societal changes to better protect all people
rights.
An equally ambitious form of cooperation is that we can provide
a platform - the Institute (School) of Bioethics - for exchange of ideas,
methods of teaching bioethics and improving bioethics education in
general. Moreover, there is a shortage of bioethicists, and the method of
qualification directly through individual research and initiatives is not
enough. Teacher communication networks provide environment condu-
cive to teacher learning. Thus, for essential communication skills, both
networks and the development of relationships with various organiza-
tions and associations are important.
Another way to collaborate is creation of transdisciplinary bioethics
course designed for both, students and teachers. The courses are multi-
disciplinary. Subjects should include aspects of ethics, law, architecture,
cognitive science, pedagogy and sociology. Trainees from different coun-
tries could choose teachers-bioethicists courses, which represent various
fields. Since there is still no center or organization where courses could
be organized / listened to, the teaching team might be organized so that
the course is taught in different universities. Usage of online courses,
webinars – is a modern source of information about the development
of bioethics in Ukraine and European countries. Participation in inter-
national workshops is also the starting point for building international
networks [1].
This pandemic showed us that our world is interconnected, and we
are as strong as our «weak link» is. When we are going through this /
another crisis, we have to remember that the person / people should be
in the center of attention (in Ukraine, the legal concept is also important
- see Case 1. Quarantine without shelter; Case 2. Quiet problems; Case
3.Pandemic inside a pandemic; Case 4.Excessive cargo above[2]). Each of
us can spread kindness, listen to others, show support and solidarity, and
speak out against discrimination. The emergence of global ethical think-

86
ing in this context is important not only because the global nature of the
world’s problems and their causes are becoming more and more clear,
but also for the providing of social support (including lifestyle changes).
That is why, when asking the question – is bioethics relevant, the correct
answer remains its relevance, which lies both in its assignment and in its
significance for future generations. The described characteristics of inte-
grative bioethics - transdisciplinarity, inclusiveness – help to be / dress
«in someone else’s skin» – which means, that you understand the prob-
lem much broadly and more sensitive.
And although questions of leadership and team remained on the sur-
face of reasoning; care economics, ways to apply behavioral science, etc. -
they all have deep-sea subtext - the need of changing approaches to work
and life – to build trust, long-term relationships and visibility. To change
the modern discourse: to speak more and reasonably about the «econ-
omy of care», to move away from the militarized discourse of «fighting
the virus» and «war», and go to the discourse of equality, solidarity, care
and human security [3]. Throughout the texts, I want to emphasize the
main thesis, all that is really required during and outside the crisis – is
just to be / remain human for yourself, for the Other, new generations
and for all alive.

Bibliographical references
1. Hubenko, Hanna. Models Integrativ eBioethics in Different Countries. In:
Filosofiya Osvity. Philosophy of Education. 2016, nr.19(2), pp.206-217.
2. Hubenko, Hanna. Integrative bioethics in the time/not in the time of Covid-
19: about caring, behaviour and responsibilities towards the future genera-
tions. In: Medicine and Ethics in Times of Corona. Lit Verlag. Münster, Ger-
many, 2020.
3. Potapova, Oksana. The Economics of Care: How Quarantine and the COVID-
19 Pandemic Change Communities, NGO Practices, and GovernmentPolicies
2020. In: https://ua.boell.org/uk/2020/05/29/ekonomika-turboti-yak-karan-
tin-i-pandemiya-covid-19-zminyuyut-spilnoti-praktiku (accessed: June 20,
2020).

87
 VULNERABILITATEA PACIENȚILOR MENTALI
ÎN CONTEXTUL STIGMATIZĂRII
Svetlana Condratiuc, dr. în șt. med., cercetător științific superior
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R.Moldova
svetlana.condratiuc@usmf.md

VULNERABILITY OF MENTAL PATIENTS IN THE CONTEXT

OF STIGMATIZATION
The problem of the stigmatization in psychiatry is one of the most important
ethical issues in the practice of providing psychiatric care. Currently, the diagnosis
of a mental disorder continues to carry an increased negative socio-ethical bur-
den. For psychiatric patients, this often manifests itself in a decrease in public trust,
infringement of dignity, restriction of rights and stigmatization. This significantly
affects the quality of the life of patients, causes less appeal to psychiatrists and
negatively affects the course and prognosis of the disease.

Diagnosticul unei tulburări psihice are o anumită povară socio-etică,

care nu există într-o altă specialitate medicală clinică, deoarece această
categorie de pacienți se referă la contingentul cel mai vulnerabil al popu-
lației. Pentru pacienții psihiatrici, acest lucru se manifestă frecvent prin
scăderea încrederii publice, încălcarea demnității, restricționarea drep-
turilor si prin stigmatizare. Problema stigmatizării ia în considerare multe
aspecte ale calității vieții pacienților. În practica străină, mulți autori abor-
dează problema depășirii stigmatizării în psihiatrie, care este exprimată în
prejudecăți și, uneori, ostilitatea societății față de bolnavii mentali [1, 2, 3].
Stigmatul psihiatric este procesul de diferențiere a unui individ de
ceilalți pe baza unor abateri inacceptabile de societate de la normă în
vederea aplicării sancțiunilor corespunzătoare. Publicația lui E.Goffman
„Stigma. Note privind gestionarea identității deteriorate” a inițiat o gamă
largă de cercetări privind stigmatizarea și destigmatizarea persoanelor
cu tulburări mentale [4]. Stigmatul tulburărilor mentale și discriminarea
împotriva bolnavilor mentali rămâne cel mai persistent obstacol în calea
îmbunătățirii calității vieții acestor persoane [5].
Cercetările privind stigmatizarea persoanelor cu tulburări mentale se
desfășoară în trei domenii principale: stigmatizarea pacienților de către
societate, auto-stigmatizarea acestora și depășirea consecințelor stigmati-
zării. Primul domeniu include practici relevante utilizate de rude, persona-
lul medical al clinicilor de psihiatrie și al spitalelor non-psihiatrice, repre-
zentanți ai serviciilor sociale, angajatori în legătură cu pacienții mentali [6].
Auto-stigmatizarea este o serie de interdicții asociate cu activitatea socială

88
pe care bolnavii psihici o impun asupra propriei vieți; care, ca urmare, este
însoțită de sentimente de inferioritate și insolvență socială [7].
Stigmatul bolnavilor psihici a apărut printre primii și are o istorie antică,
iar semnul stigmatizant în sine - „boală mentală” - sugerează inițial „ano-
malie”, „alteritate”. Stigmatizarea bolnavilor mentali, adică o atitudine pre-
judiciată față de prezența unui diagnostic psihiatric, provoacă suferințe
suplimentare acestor persoane, le împiedică să fie incluse în viața publică,
înrăutățește adaptarea socială, ceea ce afectează negativ calitatea vieții lor.
Respingerea agresivă a bolnavilor mentali nu este asociată cu atribuirea slă-
biciunii și a pericolului pentru ei ca trăsături caracteristice; această respin-
gere se datorează percepției evaluativă a pacienților ca „oameni răi”. Acest
aspect al stigmatizării este mai frecvent caracteristic persoanelor tinere,
bărbaților și reprezentanților al serviciilor de aplicare a legii. Stigmatizarea
bolnavilor psihici se manifestă în mass-media printr-un număr semnifica-
tiv de publicații despre violența comisă de persoanele cu tulburări psihice
și utilizarea în text a unor derivate derogatorii ale termenilor psihiatrici [8].
Stigmatul tulburărilor psihice și discriminarea împotriva bolnavilor men-
tali rămân cel mai persistent obstacol în calea îmbunătățirii calității vieții
acestor persoane [9]. Frecvent, boala mentală este percepută ca ceva înspăi-
mântător, rușinos, ireal, inventat și incurabil; persoanele bolnave mental
sunt caracterizate ca fiind periculoase, imprevizibile, nesigure, instabile,
leneșe, slabe, fără valoare și/sau neajutorate. Potrivit autorilor [10, 11], prin-
cipala problemă este că multe persoane cu tulburări mentale sunt discrimi-
nate sistematic în majoritatea domeniilor vieții lor. Aceste forme de exclu-
dere socială apar în familie, la locul de muncă, în viața personală și socială, în
îngrijirea sănătății și în mass-media. Stigmatizarea persoanelor cu tulburări
psihice în rândul tinerilor joacă un rol special. Există dovezi că adolescenții
folosesc un vocabular extins de 270 de cuvinte și fraze pentru a caracteriza
persoanele cu probleme de sănătate mentală, dintre care majoritatea sunt
derogatorii și jignitoare [12].
Politica socială în legătură cu bolnavii psihici este contradictorie: pe de
o parte, egalitatea socială a bolnavului psihic ca cetățean este declarată, pe
de altă parte, discriminarea socială în combinație cu medicina paternalistă
restricționează grav autonomia și libertatea persoanelor cu tulburări psihice,
în special ale registrului de frontieră. Purtătorilor unui diagnostic psihiatric
li se atribuie statutul atipic cu toate practicile însoțitoare discriminatorii de
control social. În plus, recenta criză economică și politică a afectat sănătatea
mentală a multor cetățeni și a înrăutățit capabilitatea de adaptare a persoa-
nelor cu tulburări psihice.
Probleme semnificative apar la persoanele cu tulburări psihice atunci când
ele apelează la rețeaua generală de tratament medical.În ciuda faptului că au

89
boli somatice, nevoile acestui grup de pacienți în îngrijirea somatică generală
sunt frecvet neglijate, ce este asociat cu stigmatizarea, precum și integrarea
insuficientă a îngrijirii medicale generale somatice și psihiatrice, lipsa unui
acord cu privire la care specialiști ar trebui să fie responsabili pentru preveni-
rea și tratamentul bolilor somatice comorbide la pacienții cu tulburări psihice
severe. Împreună cu dreptul de a primi îngrijiri medicale în calitate de pacienți
cu boli psihice, persoanele cu tulburări mentale au, de asemenea, un drept
universal uman de a avea acces la tratament și prevenire somatică generală.
Vorbind despre tendințele moderne în dezvoltarea serviciilor de sănătate
psihică în diferite țări, se constată că „stigmatizarea și discriminarea per-
soanelor bolnave mental vor continua, ceea ce va afecta calitatea vieții lor”.
Motivele stigmatizării se află în trei grupuri de nevoi ale societății [13]:
1. Nevoia de a menține condiții de viață satisfăcătoare, pe care un bolnav
psihic le poate încălca prin intervenția sa.
2. Nevoia de a menține un nivel normal de funcționare mentală (în pri-
mul rând cognitiv). Frica apare din credința în posibilitatea de a transmite
un mod anormal de gândire.
3. Nevoia de a menține stabilitatea emoțională, teama de cădere emo-
țională.
Pe lângă stigmatizarea persoanelor cu tulburări psihice de către socie-
tate, conform mecanismului de feedback, acestea dezvoltă și auto-stigma-
tizare, care se manifestă printr-o schimbare a identității pacientului la nivel
personal și social [14]. Au fost identificate trei forme de auto-stigmatizare în
conformitate cu nivelul de schimbare a identității pacientului:
Formă autopsihică - reflectă o schimbare a identității personale.
Forma compensatorie vizează păstrarea acesteia atunci când pacientul
își dă seama că are o boală mentală.
Forma socioreversivă este asociată cu o schimbare a identității sociale a
pacientului.
Auto-stigmatizarea include conștientizarea pacientului al insolvenței
sale în anumite domenii ale vieții, precum și mecanisme compensatorii
care păstrează stima de sine a pacientului. Astfel de mecanisme includ: jus-
tificarea insolvenței prin boală - în forma autopsihică; accentuarea de către
pacient asemănării sale cu persoanele sănătoase mental ignorând parțial
manifestările bolii și exagerând presupusa insolvență a unui bolnav mental
„tipic” - într-o formă compensatorie; explicarea insolvenței sale prin atitudi-
nea părtinitoare a celorlalți - într-o formă socio-reversibilă.
Combaterea stigmatizării și a discriminării, potrivit OMS, este unul din-
tre domeniile prioritare pentru protecția și promovarea sănătății psihice.
În toate țările lumii, persoanele care nu caută tratament, nu urmează sau
nu primesc tratament fac acest lucru din frică, lipsă de resurse sau lipsă de

90
informații. Aceste persoane sunt, de obicei, victime ale propriei boli și sunt
vizate pentru încălcări ale drepturilor omului și discriminare. Stigma și dis-
criminarea sunt factori cheie care îi împiedică să primească ajutorul de care
au nevoie”.Acest lucru afectează în mod semnificativ calitatea vieții pacienți-
lor și cauzează reducerea apelurilor la psihiatri, ceea ce este urmat ireversibil
de un efect negativ asupra evoluției și prognosticului bolii. Pentru a depăși
stigmatul bolilor psihice, se elaborează proiecte pentru dezvoltarea toleran-
ței sociale și a bunăvoinței față de bolnavii mentali.

Referințe bibliografice
1. Corrigan P.W. How stigma interferes with mental health care. In: American
Psychologist. 2004, №59 (7), p.614–625.
2. Ениколопов С.Н. Психология враждебности в медицине и психиатрии.
In: Терапия психических расстройств. 2007, №1, с.18-22.
3. Ениколопов С.Н., Мешкова Н.В. Направления исследования преду-
бежденности в западной психологии межгрупповых отношений. In:
Вопросы психологии. 2007, №1, c.148-158.
4. Goffman E. Stigma: notes on the management of spoiled identity. [N.J.: Pren-
tice-Hall, 1963. 40 p. Гофман, И. Стигма: Заметки об управлении испорчен-
ной идентичностью. Перевод М.С.Добряковой. In: https://www.hse.ru/
data/2011/11/15/1272895702/Goffman_stigma.pdf (использовано: 28.09.2021).
5. Sartorius N. Stigma: what can psychiatrists do about it? In: Lancet. 1998, Vol.
352(9133), pp. 1058-1059.
6. Byrne P. Stigma of mental illness and ways of diminishing it. In: Advances in
Psychiatric Treatment. 2000, Vol.6, pp.65-72.
7. Михайлова И.И., Ястребов В.С., Ениколопов С.Н. Клинико-психологи-
ческие и социальные факторы, влияющие на стигматизацию психиче-
ски больных разных нозологических групп. In: Журнал неврологии и
психиатрии им. С.С.Корсакова. 2002, №7, с.58-65.
8. Солохина Т.А. Качество психиатрической помощи (организационные и
экономические аспекты). Автореф. дисс. докт. мед. наук. 2003. (исполь-
зовано: 20.09.2021http://www.psychiatry.ru/cond/0/diss/2003/29.
9. Кабанов М.М. Проблема реабилитации психически больных и качество
их жизни. In: Социальная и клиническая психиатрия. 2001,т.1, с.22–27.
10. Дубицкая Е. А. Стигматизация больных депрессией. Дис. канд. мед.
наук. М., 2009. 234 с.
11. Ястребов B. C.,Михайлова И. И. Проблема стигмы в российской психиа-
трии In: Журнал социальной психиатрии. 2006, №1, с.61-66.
12. Pinfold V., Toulmin H., Thornicroft G. et al. Reducing psychiatric stigma and
discrimination: evaluation of educational interventions in UK secondary
schools. In: Br. J. Psychiatry. 2003, Vol. 182, pp.342-346.
13. Кабанов М.М. Проблема реабилитации психически больных и качество
их жизни. In: Социальная и клиническая психиатрия. 2001, т.1, с.22–27.
14. Михайлова И. И. Самостигматизация психически больных. Автореф.
дис. канд. мед. наук. М., 2005.

91
 PRINCIPII ETICE
PREVĂZUTE DE LEGISLAȚIA UNIUNII EUROPENE
CE TREBUIE RESPECTATE
DE PROIECTELE
CE FOLOSESC ANIMALE ÎN PROCEDURI
Magda Gonciarov1, dr. Șef Lucrări,
Alexandra Popa2,3,
1
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Facultatea de
Medicină Veterinară din București, Departamentul de Științe Preclinice
2
Drd Asistent, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară,
Facultatea de Medicină Veterinară din București, Departamentul de Produc-
ții Animaliere și Sănătate Publică, 3Institutul Național de Cercetare-Dezvol-
tare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș”,
București, România
magdagonciarov7@gmail.com

ETHICAL PRINCIPLESPROVIDED
BY EUROPEAN UNION LEGISLATION
THAT MUST BE RESPECTED
BY PROJECTS THAT USE ANIMALS IN PROCEDURES
The present study aims to detail the protocol of veterinary sanitary authori-
zation of projects involving the use of animals in procedures, a protocol that is a
novelty in both the Romanian and European legislation.This protocol has its prac-
tical origins in Directive 2010/63 / EU, which regulates the use of animals in proce-
dures, but which also requires Member States to draw up additional legislation on
its implementation.If in the other European states the weight of the authorization
falls on the central veterinary administrations, in the case of Romania the task of
verification, if the ethical principles imposed by the Directive are respected,it is up
to the Ethics Commissions set up at the level of user, breeding or supplier units.

92
 ASPECTE BIOETICE PRIVIND SECURITATEA
DEȚINUTULUI
Viorel Cojocaru, lector universitar
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
viorel.cojocaru@usmf.md

BIOETHICAL ASPECTS REGARDING THE SECURITY

OF THE DETAINEE
In the contemporary world, security becomes a value that ensures the quality of
life. The prison environment is designed to minimize the freedom of the offender,
but not to ensure his security. Regardless of the specific environment, the human
individual needs to be treated according to all moral norms, and guaranteeing the
safety of the convict is today a topic of major importance discussed in several scien-
tific forums. In addition to the security of the detainee, the security of the employees
in the penitentiary environment also needs to be assessed. In addition to the incre-
ased vulnerability of the prison individual, ensuring his security becomes a moral
dilemma for many post-Soviet states.

Habitatul privat de libertate prezintă interes de cercetare nu doar din

punct de vedere juridic, ci și medical, sociologic, psihologic, pedagogic,
etc. O latură comună pentru toate aceste domenii de cercetare în mediul
penitenciar o constituie individul uman, drept subiect important în pro-
movarea sau evitarea unor proiecte teoretice și practice privind îmbună-
tățirea calității vieții deținutului. Bioetica ca și „știință a supraviețuirii”
îmbinând cunoștințele biologice cu valorile umane, răspunde noilor pro-
vocări ce țin de sănătatea somatică și echilibrul spiritual al omului, viața,
securitatea, libertatea și integritatea lui, principii și valori indispensabile
pentru habitatul privat de libertate. Un aspect vital privind viața condam-
natului, dar mereu contestat în mediul penitenciar ține de securitatea
deținutului, începând cu prima zi de carceră și finalizându-se, uneori, cu
ultima zi din viață. În opinia unor bioeticieni, principiile bioeticii asigură
securitatea umană și edifică strategiile de supraviețuire [1], obiective
primordiale în consolidarea habitatului din mediul penitenciar, iar prin
definiție, obiectele de bază ale securității pot fi: „persoanele – libertatea și
drepturile lor” [2]. În urma acestei afirmații se limitează competitiv secu-
ritatea deținutului, și prin aceasta accentuându-se vulnerabilitatea lui.
Abordarea principiilor bioetice se aplică prin prisma valorilor morale
concepute și practicate, adaptate la specificul sistemului carceral, iar
securitatea condamnatului necesită să fie asigurată pe toată durata
detenției. Statul, care limitarea libertatea fizică a unor persoane, necesită

93
să asigure securitatea individului privat de libertate, care uneori se poate
extinde și post detenție. În acest context se ține cont și de nivelul ridicat
al stigmatizării pe care-l adoptă societatea în raport cu foștii deținuți, dar
și de problemele interumane nesoluționate în penitenciar pe parcursul
detenției (promisiunile neonorate, pierderea pariurilor, angajamentele
în urma jocurilor de cărți etc.).
Problemele social-umane legate de vulnerabilitatea, demnitatea,
securitatea persoanei, etc. își găsesc soluții explicite în contextul bioeticii
sociale. În această situație, în mediul penitenciar, privind soluționarea
problemelor ce derivă din vulnerabilitatea accentuată a condamnatului,
consilierea spirituală devine veriga de referință între bioetica medicală și
cea socială, prin abordarea corelațională a tuturor subiectelor implicate.
Dinamica intereselor în mediul carceral este extrem de complexă, reușind
să creeze diverse conflicte, unele considerate drept reacție la o agresiune
împotriva valorilor, vina fiind consecința incompatibilității valorilor în
sine și nu conflictualitatea intereselor. În acel mediu specific problema
conflictelor o reprezintă pericolul permanent ca se va declanșa, astfel că
securitatea individului privat de libertate este mereu agresată.
În urma observațiilor întreprinse în penitenciarele Republicii Moldova,
confidențialitatea devine factorul primordial al aprecierii valorii indivi-
dului uman. Doar în câteva cazuri, angajații instituției penitenciare pot
divulga secretul: atunci când este pusă în pericol securitatea și viața con-
damnatului sau a altor persoane, astfel instituția penitenciară necesită să
asigure atât securitatea deținuților, cât și cea a angajaților. În acest context,
calitatea serviciilor oferite de instituția penitenciară derivă și securitatea
angajatului, iar cea a condamnatului derivă din calitatea vieții carcerale.
În acest mediu special, subiectul calității vieții au atras atenția mai multor
cercetători în etică și bioetică. Un aport deosebit, în acest sens, îl aduce
M. Aluaș prin „Conceptul de „calitate a vieții” și relevanța acestuia în dez-
batere bioetică actuală” [3]. Conceptul acesta este evidențiat și în lucrările
bioeticianului american R. Dworkin [4], care de fapt exprimă aproximativ
aceeași atitudine, doar că toate valorile sunt analizate prin prisma noțiuni-
lor creștine,iar așa autori ca D. Breck [5], V. DeRosia [6], A. Charles [7] ș.a.,
susțin abordarea calității vieții prin prisma sănătății vieții.
Republica Moldova în parcursul ei european, apelează la practica și
legislația europeană și cea internațională, care ar redresa condițiile din
penitenciarele autohtone. Până în prezent organul statului, abilitat în
chestiunile de organizare și utilizare a bunelor practici europene, Agenția
Națională a Penitenciarelor de pe lângă Ministerul Justiției a aprobat și a
practicat reforma ce țin de securitate, paza și organizarea intensă a unei
instituții penitenciare. În ultimii ani se încearcă o reformă, conform stan-

94
dardelor europene, a sistemului medical european ce țin și de organiza-
rea activităților și statutului juridic al tuturor angajaților, care ar stimula
securitatea deținutului pe parcursul detenției și post detenției.
În contextul normelor europene, se recomandă, potrivit Regulii nr. 57
(1987), țărilor semnatare: „pe cât mai mult posibil, personalul trebuie să
includă un număr suficient de specialiști, cum ar fi: psihiatri, psihologi,
asistenți sociali și confesionali, profesori, instructori de educație fizică și
sport”, menționându-se apoi că toate aceste activități necesită a fi coordo-
nate și integrate într-un model de management transparent și individua-
lizat de fiecare țară în parte, fiind orientat spre cele două obiective prin-
cipale ale instituției penitenciare: deținerea și securitatea condamnaților,
oferindu-le securitatea, tratamentul necesar și pregătirea lor de eliberare.
Normele europene ale penitenciarelor ilustrează activitatea consilieru-
lui spiritual din perspectiva a două poziții, prima înscrie regulile organiza-
torice generale, iar a doua categorie include cele speciale. În prima cate-
gorie se încadrează obiectivele și rolurile generale, al personalului orientat
spre tratamentul deținuților. Toate actele juridice naționale și internațio-
nale necesită o abordare din perspectiva celor cinci reguli de bază:
- prima ce relevă faptul că privarea de libertate va fi efectuată în con-
diții materiale și morale decente, accentuând respectul obligatoriu axat
pe demnitatea umană;
- a doua specifică că tratamentul penitenciar se aplică fără nici o aba-
tere, indiferent de rasă, religie, limbă, stare socială, doctrină politică, etc.;
- a treia menționează că tratamentul penitenciar administrat indivi-
zilor privați de libertate să nu le afecteze sănătatea și respectul de sine,
dezvoltându-se simțul responsabilității a faptelor întreprinse;
- a patra solicită aplicarea unor inspecții, desfășurate de către diverși
specialiști experimentați și calificați, din partea instituțiilor penitenciare
și a altor organe de drept cu servicii penal-educative;
- a cincea implică asigurarea protecției drepturilor individuale ale
condamnaților, prin medierea unor examinări, efectuate în conformitate
cu normele juridice naționale și internaționale [8].
Cele mai importante privilegii ce au relevanță asupra securității și
libertății deținutului la un tratament uman sunt stipulate atât în Conven-
ția Europeană a Drepturilor Omului, cât și în Codul de Executare al Repu-
blicii Moldova: interzicerea torturii, a pedepselor și tratamentelor inu-
mane ori degradante (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.
3); asigurarea demnității, drepturilor și libertăților pe care le are, inclusiv
de a nu fi supus la tortură și nici la pedepse sau tratamente cu cruzime,
inumane sau degradante, precum și, indiferent de consimțământul său,
unei experiențe medicale sau științifice care îi pune în pericol viața și

95
sănătatea (Codul de Executare al Republicii Moldova, art. 169 d): dreptul
la siguranță (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5); statul
asigură, securitatea personală a condamnaților (Codul de Executare al
Republicii Moldova, art. 206); dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței
și a religiei (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 9); asigura-
rea libertății conștiinței și libertății confesionale a condamnaților (Codul
de Executare al Republicii Moldova, art. 2007).
Unii din cercetătorii criminologiei subliniază faptul că trecutul crimi-
nal al deținutului prezice comportamentele deviante în penitenciar. Acești
autori americani clasifică comportamentul deviant al condamnaților
în șase categorii, prin prisma factorilor care provoacă deviația în mediul
penitenciar. Patru dintre acestea categorii includ abateri disciplinare care
nu au nici o trăsătură criminală publică: prima categorie cuprinde devie-
rile relaționate problemelor de securitate ale penitenciarului (provocarea
de revolte, proteste, includerea în demonstrații, luările de ostatici etc.); în
a doua categorie se includ raporturile intra personale (neîndeplinirea sar-
cinilor de muncă conform regulamentelor, accesul într-o zonă interzisă
etc.); apoi în a treia se include subiectele legate de proprietate (deținerea
unor obiecte interzise, camăta) și a patra categorie reziduală formată din
alte abateri (deficitul igienei corporale, automutilarea, tatuarea sau șanta-
jul). Datele experimentale furnizate de profesorul S. Camp menționează
că istoria criminală utilizată pentru a realiza clasificările comportamentale
ale deținuților, a fost un indicator semnificativ pentru patru din clasările
conduitelor indezirabile. Totodată își exprimă părerea că majoritatea com-
portamentelor deviante ale deținuților se asociază cu recidivismul, care ar
pune în pericol și securitatea societății [9]. Al cincilea factor, deosebit de
polemizat în mediul jurisprudenței penale, ține de înclinația genetică cri-
minogenă, care variază în raport de vârstă, țară și cultură. Este un factor
potențial, ce nu poate fi calculat direct ei susținând că acești indivizi tind
să se manifeste în comportamentul tuturor indivizilor. Ultimul factor ține
de cultura condamnatului - definită ca valori și legi colective, onorate de
condamnați în orice instituție penitenciară, indiferent de stat.
Un subiect foarte discutat în arealul politicilor penitenciare ține de
securitatea condamnaților în raport cu infractorii sexuali. La aceste cate-
gorii de condamnați se ține cont de caracterul complex al infracțiunii:
săvârșirea raportului sexual și aplicarea forței fizice sau a amenințării
[10]. În acest context persistă probabilitatea ca deținuții cu asemenea
infracțiuni să fie violenți, inculți sau obsedați sexual, astfel nerecoman-
dându-se angajaților instituției penitenciare de sex feminin să se ocupe
cu aceste categorii de condamnați, asigurându-se securitatea. Un alt
aspect important în procesul reeducării deținutului reprezintă poziția

96
infractorului sexual în raport cu ceilalți condamnați. În toate instituțiile
penitenciare din fostele republici sovietice, categoria delicvenților sexu-
ali este considerată vulnerabilă. Majoritatea acestor deținuți solicită de
la administrația instituției măsuri speciale de securitate și protecție, mai
ales cei condamnați pentru pedofilie și violarea sexuală a persoanelor în
etate. În țările UE și SUA nu se evidențiază atât de maniacală tendința
celorlalți condamnați de ai persecuta pe acești delicvenți sexuali.
Indiferent de statutul individului privat de libertate sau gravitatea cri-
mei săvârșite, el are dreptul să i se respecte minime drepturi, iar din gradul
asigurării securității lui derivă și menținerea sănătății somatice și psihice,
raportându-se la voința deținutului, ea fiind „capacitatea de deliberare
a scopului activității și eforturilor interne” [11], în cazuri extreme, voința
poate ceda în detrimentul valorilor morale. Menținerea și perpetuarea vie-
ții și sănătății deținuților se impune a fi axată pe securitatea condamnați-
lor, asigură acțiuni de îmbunătățire a calității vieții [12]. Valorificarea aces-
tora în mediul penitenciar cade pe umerii majoritatea angajaților, dar mai
ales pe cea a consilierilor deținuților, aceasta necesită a fi axată pe princi-
piile bioeticii: responsabilității, integrității, binefaceri și echității, formează
baza eticii generale. Securitatea ca imperativ al societății contemporane
necesită includerea promovării valorilor viață și sănătate.
La modul general, valorile morale diseminează faptele umane în bine
și rău, cu atât mai mult în mediul penitenciar, unde răul este „concentrat”.
Astfel, prin evidențierea suporturilor spirituale ale sistemului valoric soci-
al-moral din mediul penitenciar, se conturează reperele spiritual-morale ale
acestui sistem. Aceste repere sunt clasificate în două mari categorii: prima
categorie include valorile general-morale, cum ar fi: morala religioasă tradi-
țională, tradițiile spiritualității populare, morala socială, deontologia peni-
tenciară, tezaurul spiritual-moral privind: viața, sănătatea, suferința, dra-
gostea, credința, speranța, încrederea, demnitatea, securitatea, etc., și alte
valori menționate în operele marilor savanți umaniști, teologi, scriitori, soci-
ologi, psihologi, etc. A doua categorie a reperelor spiritual-morale în mediul
penitenciar sunt cele contemporane: valori morale exprimate în principiile
și imperativele bioeticii, deciziile forurilor și manifestațiilor științifice inter-
naționale și naționale, concepții, postulate filosofico-științifice referitor la
perspectivele umanității în general, și în mediul penitenciar special.

Referințe bibliografice
1. Țîrdea, T.N. Bioetica: Curs de bază. Chișinău: Centrul Editorial-Poligrafic
„Medicina”, 2017, p.49.
2. Dicționar de Filosofie și Bioetică. Autori: T.N. Țîrdea, P.V. Berlinschi, D.U. Nis-
treanu, A.I. Eșanu, V.I. Ojovanu. Chișinău: Centrul Editorial-Poligrafic „Medi-
cina”, 2004, p.355.

97
3. Aluaș, M. Conceptul de „calitate a vieții” și relevanța acestuia în dezbaterea
bioetică actuală. În: Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Bioethica. Cluj-Na-
poca. 2011, nr. 2, pp.83-92.
4. Dworkin, R. Whatis Sacred? In: Bioethics. Coord. John Harris. New York: Ed.
Oxford University Press, 2004, pp.157-204.
5. Breck, J. Darul sacru al vieții: tratat de bioetică. Cluj-Napoca: Ed. Patmos, 2007.
6. De Rosia, V.R. Living inside prison walls. Adjustment behavoir. London: Ed.
PRAEGER, 1998.
7. Charles, A., Draper, H. „Equivalence of care” in prison medicine: isequivalence
of process the rightmeasure of equity? In: Journal of Medical Ethics. 2011, vol.
38. ISSN 03066800. DOI: 10.1136/medethics-2011-100083.
8. Florian, Ivan. Criminologie și știința penitenciară. Timișoara: Ed. Presa Uni-
versitară Română, 2002, pp.243-251.
9. Camps, S.D., Gaes, G.G. Criminogenic effect of the prison environment on
inmate Behavoir: sone experimental evidence. In: Crime & Delinquence. Ed.
University of Massachusetts Lowell, USA. 2005, nr.51, pp.425-442.
10. Brînză, S. Infracțiuni contra vieții, sănătății, libertății și demnității persoanei.
Chișinău, 1999, p.177.
11. Țîrdea, T.N. Bioetica: Curs de bază. Chișinău: Centrul Editorial-Poligrafic
„Medicina”, 2017, p.426.
12. Brithto, D. Scinceand Bioethics. Coord. D.C. Thomasma, T. Kushner. New
York: Ed. Cambridge University Press, 2003, p.163-190.

PĂTURILE SOCIAL VULNERABILE ÎN CADRUL

PROCESULUI DE MEDICALIZARE
Elena Sargu, asist. univ.
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
elena.sargu@usmf.md

SOCIALLY VULNERABLE POPULATION WITHIN

THE MEDICALIZATION PROCESS
Because of a strong tendency to “medicalize” health status problems and to
assume that their primary solution involves medical care. Access to care is a neces-
sary component of population health, concerted policy action in income security,
education, housing, nutrition security, and the environment is also critical in
efforts to improve health among vulnerable populations.

Contingentul vulnerabil de populație are aceleași necesități ca populația

generală, în mod special atunci când facem referire la servicii esențiale precum
ar fi asistența medicală primară, screening-ul bolilor, sănătatea reproductivă,

98
imunizarea etc. Accesul la servicii de sănătate a acestei categorii se datorează
în mare parte unor atitudini discriminatorii față de această categorie de pulu-
lație în timp ce păturile vulnerabile au necesități de acces la serviciile de sănă-
tate într-o măsură mult mai mare. Pentru grupurile vulnerabile de populație
nu există o definiție general acceptată, cu toate acestea o persoană poate fi
considerată ca făcând parte dintr-o asemenea categorie în condițiile în care se
găsește sub un prag al bunăstării considerat acceptabil la nivelul societății în
care trăiește. Din acest motiv, termenul de grup vulnerabil este pus în legătură
cu conceptul mai larg de sărăcie, deoarece grupurile vulnerabile sunt formate
din persoane lipsite de suport, aflate cel mai adesea în stare de sărăcie accen-
tuată [1]. Din acest grup fac parte de obicei persoanele cu dizabilități, șomerii,
persoanele fără adăpost, copiii orfani, mamele singure etc.
Pe lângă vârstă, educație, venituri reduse, lipsa unui loc de muncă,
sănătatea constitue un factor important ce se află într-o strânsă corelație
cu vulnerabilitatea ceea ce generează excluziunea socială a acestei cate-
gorii de populație.
Datorită unei viziuni tot mai medicalizate a sănătății populației și a
vulnerabilității privind accesul la serviciile medicale, apare vizibil accen-
tul nesemnificativ al politicilor în domeniul sănătății centrat pe persoa-
nele vulnerabile. Astfel că scopul de îmbunătățire a stării de sănătate a
grupurilor vulnerabile de populație este deviat de la obiectivul de a spori
accesul la serviciile pentru sănătate. Drept urmare, siguranța acestei
categorii în asigurarea unei vieți sănătoase este una fragmentată, fiind
acordată o atenție insuficientă condițiilor socio-economice care gene-
reaza vulnerabilitate sănătății în primul rând.
De obicei contingentul vulnerabil se confruntă cu multiple probleme
de sănătate, astfel crescând complexitatea și riscul ca aceste persoane să
nu mai aibă șanse de recuperare și, mai grav, să rămână cu sechele pen-
tru tot parcursul vieții. Vulnerabilitatea are legătură restrânsă cu resursele
naționale astfel că aportul statului în acest sens este indiscutabil, având
în vedere faptul că, în majoritatea cazurilor, persoanele vulnerabile sunt
dezavantajate din punct de vedere economic. Starea de sănătate a pături-
lor vulnerabile de populație este cu atât mai gravă, cu cât acestea se con-
fruntă cu mai multe afecțiuni cronice astfel că serviciile medicale tind să
coste mai mult și să constituie un „stres” suplimentar pentru resursele
publice de asigurare medicală.
Necesitatea studierii și a implementării politicilor pentru susținerea
acestei categorii este marcată de faptul că:
• grupul vulnerabil se confruntă preponderent cu multiple probleme
de sănătate (astm, diabet, boli cardiovasculare) și afecțiuni ce gene-
rează dizabilități;

99
• vulnerabilitatea reprezintă o problemă de ordin social și, prin urmare,
necesită a fi soluționată prin mijloace de asigurare socială de stat;
• prevalența grupurilor vulnerabile este în creștere;
• vulnerabilitatea afectează starea de sănătate și depinde de resursele
statului (apare un cerc vicios);
• creșterea echității în sănătate, care presupune concentrarea atenției
asupra contingentului vulnerabil de populație pentru a evita discri-
minarea și excluziunea socială a acestei categorii sociale.
Este important să se ia în considerare funcția de identificare a vulne-
rabilității în îngrijirea sănătății, dat fiind faptul că „ideile despre vulne-
rabilitate contribuie la modelarea modurilor în care gestionăm și clasifi-
căm indivizii, justificăm intervenția statului în viața cetățenilor, alocăm
resurse pentru societate și ne definim obligațiile sociale” [2].
Capacitatea persoanelor vulnerabile de a evita sau a face față acestor
pericole este posibilă doar prin intermediul unui efort comun: „în rela-
țiile umane în general, în cazul în care există inechități de putere, cunoș-
tințe sau mijloace materiale, obligația revine celor mai puternici să res-
pecte și să protejeze vulnerabilitatea celuilalt și să nu exploateze pe cei
mai dezavantajați” [3]. De aici rezultă că politicile la nivel internațional
trebuie să sugereze că furnizorii de servicii medicale, politicile publice
în domeniul ocrotirii sănătății vor prevedea obligații etice în ceea ce pri-
vește drepturile omului, pentru a răspunde nevoilor celor vulnerabili.
Aceste idealuri trebuie să-și găsească reflecția în toate sistemele de îngri-
jire a sănătății, generând perceperea sănătății celor vulnerabili ca un bun
public, ce își are rădăcini în principiul echității și solidarității, cu scopul
oferirii accesului universal la asistența medicală necesară mai degrabă în
dependență de nevoie, decât de capacitatea de a plăti.
Tendința de a „medicaliza” problemele de sănătate se concentrează,
adesea, pe accesul financiar și geografic (zonal) sporit la serviciile de
sănătate și la medicamente în politicile destinate populațiilor vulnera-
bile, cu stare de sănătate precară. Această abordare are impact pozitiv
asupra sănătății publice, dar neglijează cauzele sociale și economice ale
vulnerabilității. Pe lângă accesul la serviciile medicale, politicile focali-
zate pe asigurarea securității economice, pe educație, locuințe, nutriție,
siguranță alimentară și mediu sunt, de asemenea, critice în eforturile de
îmbunătățire a sănătății în rândul populațiilor defavorizate.
Ne aflăm în situația când comportamentele indivizilor sunt definite în
termeni medicali. Ideea este că fenomenele, considerate altădată natu-
rale, cum ar fi senectutea, hiperactivitatea, timiditatea, medicina le con-
sideră astăzi patologii și propune remedii sub formă de medicamente sau
intervenții chirurgicale. Astfel, ajungem să oferim o „putere prea mare”

100
medicamentelor, prin urmare, medicalizarea este legată de efectul sub-
stanțelor chimice, de modul în care sunt comercializate, prescrise, precum
și de relația medic-industrie farmaceutică-stat [4]. În pofida aspectelor
contradictorii ale medicalizării, cert este că acest fenomen oferă o serie
de oportunități, accesul la servicii medicale de calitate, medicamente etc.
fiind de o necesitate stringentă în mod special pentru persoanele vulne-
rabile. Aceasta din considerentul că starea de sănătate precară contribuie
la reducerea capacității de muncă, afectând productivitatea individului,
veniturile familiei și calitatea vieții la modul general. Accesul universal la
îngrijire contribuie la fundamentarea unui sistem de sănătate performant
mai ales că atunci când facem referire la contingentul vulnerabil acestea se
confruntă mai frecvent cu probleme legate de morbiditate, incapacitate,
deces precoce etc. și toate acestea din cauza accesului limitat la serviciile
medicale.
Apare necesitatea încadrării medicalizării ca strategie prioritară de
protecție a contingentului vulnerabil de populație. În acest context a
respecta în mod prioritar principiul de centrare pe beneficiar, ar asigura
adaptarea serviciilor sociale la necesitățile paturilor vulnerabile, ce se
realizează prin prisma evaluării impactului serviciilor asupra situației
beneficiarului și va avea ca finalitatea îmbunătățirea calității vieții dar și a
stării de sănătate. În altă ordine de idei din practica SUA putem conchide
urmatoarele: că atunci când vulnerabilitatea și disparitățile în materie de
sănătate sunt medicalizate, accesul la asistența medicală devine suprae-
valuată ca fiind calea politică cea mai promițătoare. De asemenea este
o cale mai ușoară din punct de vedere politic decât sunt reformele soci-
ale si economice fundamentale. Drept exemplu în SUA aproximativ 95%
din cheltuielile pentru serviciile de sănătate sunt orientate către servicii
medicale directe și doar 5% sunt orientate în scopul prevenirii și îmbună-
tățirii stării de sănătate [5].
Cu refeire la Raportul Acheson, Al Tarlov propune spre promovare un
„cadru de intervenție” pentru îmbunătățirea sănătății populației, care
include cinci obiective generale:
(1) îmbunătățirea condițiilor de dezvoltare a copiilor;
(2) consolidarea coeziunii comunitare;
(3) creșterea oportunităților de auto-realizare;
(4) crește bunăstării socio-economice;
(5) modularea structurii ierarhice din cadrul unei societăți.

În acest context necesită a fi implicate activ mult mai multe sectoare,

inclusiv societatea civilă, sectorul politic, investițiile și acțiunile din sec-
torul privat, precum și dezvoltarea programelor comunitare.

101
 Cu toate beneficiile pe care le oferă medicalizarea apare necesitatea
de a specifica un moment important care are un impact asupra con-
diției contingentului vulnerabil de populatie. Ideea constă în faptul că
medicalizarea acordă prioritate sănătății și ne încurajează să credem că
extinderea accesului la serviciile personale de sănătate este cel mai bun
răspuns al politicilor pentru îmbunătățirea stării de sănătate inclusiv a
contingentului vulnerabil de populație. Într-un mod oarecum ironic,
inegalitățile de ordin social și economic în ceea ce privește accesul la
serviciile de sănătate sunt adesea mai mici decât inegalitățile accesului
corespunzător la locuințe, educație, nutriție și alte resurse. Deși aceste
resurse se află în afara domeniului tradițional al medicinii, ele sunt de
multe ori mai importante decât serviciile de sănătate sau ameliorarea
inegalităților în materie de sănătate. Dacă investițiile publice ar fi foca-
lizate spre asigurarea cetățenilor a securității economice, educație de
înaltă calitate, îngrijirea medicală ar constitui o resursă primordială pen-
tru îmbunătățirea sănătății populațiilor vulnerabile. Acest lucru ne-ar
permite sa oferim servicii medicale la nivel primar, în loc să recurgem la
asistența medicală ca modalitate principală de abordare a vulnerabilității
care derivă din medii sociale mult mai complexe și se extind dincolo de
sfera de îngrijire a sănătății.

Referințe bibliografice
1. Raport final. Studiu privind categoriile sociale vulnerabile și comunitățile margin-
alizate la nivelul polului de creștere Constanța. Disponibil: https://www.fondu-
ri-ue.ro/images/files/studii analize/14884/RAPORT_FINAL_CT_22.12.pdf (acce-
sat: 01.10.2021)
2. Brown, K.  “Vulnerability”: handle with care. In: Ethics and Social Welfare. 
2011, vol.5, nr.3, pp.313–321. DOI:10.1080/17496535.2011.597165 (accesat:
30.06.2021).
3. Thomasma, D.C. The vulnerability of the sick. In: Bioethic Forum. 2000, vol.16,
nr.2, pp.5–12. Disponibil: https://practicalbioethics.org/files/members/doc-
uments/Thomasma_16_2.pdf (accesat: 20.06.2021).
4. Oprea, L., Botezat, D., Gavrilovici, C. Demedicalizarea, iatrogenia. Instituții și
sisteme în sănătate. București: Ed. Pro Universitaria, 2015, p.46.
5. Paula M. Lantz, Richard L. Lichtenstein. In: Health Affairs. Health Policy
Approaches To Population Health: The Limits Of Medicalization. DOI10.1377/
hlthaff.26.5.1253 (accesat: 01.10.2021).
6. A.R. Tarlov. Public Policy Frameworks for Improving Population Health. In:
Annals of New York Academy of Sciences. 1999, nr.896, pp.281–293.

102
 К ВОПРОСУ О ЦЕННОСТНОМ ОСНОВАНИИ
СОВРЕМЕННОГО ЗДРАВООХРАНЕНИЯ
Наталия Бойченко, доктор филос. наук, профессор
Кафедра философии, Национальный университет здравоохранения
Украины имени П.Л. Шупика, Киев, Украина
n_boychenko@ukr.net

TO THE QUESTION OF THE VALUE BASIS

OF THE MODERN HEALTH CARE SYSTEM
Cultural and religious diversity in a globalized world leads to the formation of
various value hierarchies and priorities. Against this background, it becomes clear
that sometimes disputes and dilemmas (the bioethical component of the health
care system) arise due to differences in the way values are expressed in cultures,
especially in pluralistic societies. The ethical side of modern medical practice requ-
ires the development of permanent patterns of decision-making in complex and
ambiguous situations.

Сегодня, рассуждая о функционировании системы здравоох-

ранения, основанной на ценностях, все чаще мы можем услышать
утилитаристский контекст, который интерпретирует ценности
(лежащие в основании этой системы) с экономической точки зре-
ния: как лекарство, приносящее наибольшую пользу при заданных
затратах. Однако следует отметить, что аксиология трактует цен-
ности далеко не всегда в духе Адама Смита. Ценности могут тракто-
ваться и в духе прагматизма (например, в работах Джона Дьюи) и в
аристотелевском смысле (как некие добродетели), и в кантианском
смысле [1]. В функционировании социальных систем ценности
рассматриваются часто исходя из исторического, социокультур-
ного и личностного контекстов. В основании принципов современ-
ной системы здравоохранения, также – ценности, концептуализи-
рующие справедливость и соответствующие традициям культуры,
религиозным убеждениям и т.п.
Культурное и религиозное разнообразие в глобализированом
мире ведет к формированию разнообразных ценностных иерархий
и приоритетов в том или ином обществе. На этом фоне становится
понятно, что иногда споры и дилеммы (биоэтическая составляю-
щая системы здравоохранения) возникают из-за различий в спо-
собах выражения ценностей в культурах, особенно в плюралисти-
ческих обществах. Ранее мы обозначали, что «этическая сторона
современной медицинской практики требует выработки посто-

103
янных образцов принятия решений в сложных и неоднозначных
лечебных ситуациях. Эти образцы – по мере их общего признания
– могут и должны повлиять на медицинские протоколы (клиниче-
ские рекомендации) принятия решений. Однако, такое признание
сначала должно получить как свое медицинское обоснование (как
успешное в применении при лечении больных), так и сформиро-
вать сознательное этическое отношение врача к пациенту. Такое
отношение является не просто применением классических врачеб-
ных этических принципов (например – в «принципах биомедицин-
ской этики») и коррелированных с ними классических этических
добродетелей, но и способствовать формирование новых биоэти-
ческих добродетелей (например, как связанных с принципом пре-
достережения)» [2].
Возможно ли достичь согласия, например относительно осно-
вополагающих ценностей системы здравоохранения? Очевидно,
что полного консенсуса в этом вопросе мы навряд ли достигнем,
однако основополагающие ценности, с которыми могут согла-
ситься агенты, действующие в системе – это безопасность, выжи-
вание и процветание [3]. В современном обществе системы пра-
восудия, принципы и законы, правила и предписания – все они
имеют свои логические начала в основополагающей ценности или
потребности в безопасности. Кроме этого, некоторые этические
ценности приобретая нормативный характер могут проявляться
«контрфактически» [4].

Библиография
1. Arjoon, S. Virtue Theory as a Dynamic Theory of Business. In: Journal of Business
Ethics. 2000, nr.28, р.159-178.
2. Бойченко М.И., Бойченко Н.М., Шевченко З.В. Трансдисциплинарные пер-
спективы биоэтики и множественная социальная идентичность (фило-
софское исследование). In: https://lib.iitta.gov.ua/720310/1/Скопус%20Бой-
ченко%20М.І._2020_pdf_200202.pdf (использовано: 21.09.2021).
3. Глобальная стратегия охраны здоровья женщин, детей и подростков
(2016–2030 гг.) In: https://www.who.int/maternal_child_adolescent/documents/
global-strategy-women-children-health-ru.pdf (использовано: 28.09.2021).
4. Boychenko N. Counterfactuality of the Ethical Norms of Higher Education. In:
Future Human Image. 2017, Т.7, c. 28-35.

104
 ПРАВОВЫЕ АСПЕКТЫ СУРРОГАТНОГО
МАТЕРИНСТВА В РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА
Игорь Арсени, доктор права, конференциар (доцент)
Кафедра частного права,
Комратский Государственный Университет, г. Комрат, Р. Молдова
igorarseni1987@gmail.com

LEGAL ASPECTS OF SURROGATE MOTHERHOOD

IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA
The desire to have children is one of the essential needs of most people. This need
is one of the social and psychological properties of a person, which experiences cer-
tain difficulties in self-realization without the presence of children. Like any sphere
of public life, surrogacy must be regulated by law. This is due to the fact that family
relations always acquire the character of socially significant relations. In addition,
the problem of demography in the Republic of Moldova is a state problem. Artificial
insemination, namely surrogacy, has become one of the ways to solve demographic
problems today. However, at present, the practice of implementing legislation on
surrogacy has shown the existence of many gaps. At the legislative level, the inte-
rests of a born child, a surrogate mother and biological parents are not protected.
Thus, in this article, a licking some of the existing gaps in surrogacy in the Republic
of Moldova.

Рождение ребенка – это важное событие в жизни каждой семьи.

Но, к сожалению, не всем дана возможность ощутить радость отцов-
ства и материнства, что порой связано с ухудшением репродуктив-
ного здоровья. В таких случаях иногда прибегают к репродуктив-
ным технологиям [1].
Суррогатное материнство известно еще с давних времен. Напри-
мер, в Древнем Риме мужчины отдавали своих жен чужим супру-
жеским парам, в которых жена была бесплодна, для рождения им
ребенка. Ребенок, рожденный от наемной матери, считался закон-
ным ребенком бесплодной супружеской пары [2]. Следовательно,
уже в древние времена люди частично решали вопросы бесплодия.
Благодаря быстрому прогрессу медицинской науки и исполь-
зованию научных достижений в лечебной практике во всем мире,
исследования и опыты в области медицины и медицинского права
значительно расширили возможности преодоления бесплодия.
Решение проблемы рождения детей для женщин и мужчин с диа-
гнозом «бесплодие» возможно на законодательном уровне.
Сейчас в Республике Молдова использование программы «сурро-

105
гатное материнство» востребовано. Однако указанный способ появ-
ления ребенка на свет вызывает значительное количество разных
противоречивых мнений. В настоящее время отношение к суррогат-
ному материнству, как с юридической, так и с морально-нравствен-
ной точки зрения совсем неоднозначно. Одни считают, что это шанс
тем семьям, у которых не получается родить собственного ребенка,
стать родителями. Другие же, наоборот, считают, что суррогатное
материнство превращает детей в товар, а материнство – в оплачива-
емую работу
Неоднозначно отношение и в различных странах к данному
виду договора. Во Франции суррогатное материнство находится
под запретом, поскольку противоречит законодательному положе-
нию «О неотчуждаемости человеческого тела» и законодательству
об усыновлении. А в Израиле, напротив, суррогатное материнство
широко развивается и применяется [3].
В Республике Молдова не существует специальных нормативных
правовых актов, регулирующих правоотношения, возникающие
между участниками «суррогатного материнства».
В Республике Молдова действует Закон «О репродуктивном здо-
ровье» №138 от 15.06.2012г. [4]. В п. h) ч.(9) ст. 9 данного закона раз-
решено применение таких вспомогательных репродуктивных тех-
нологий как «донорство спермы, яйцеклеток, эмбрионов». Однако
на данный момент суррогатное материнство в Республике Молдове
запрещено. Мало того в Уголовный кодекс [5] в декабре 2013 года
были внесены изменения в статью 165 «Торговля людьми». Теперь
там есть пункт, который звучит следующим образом «а также
использования женщины в качестве суррогатной матери, совер-
шенные путем: b) обмана; с) злоупотребления уязвимостью поло-
жения или злоупотребления властью, дачи или принятия плате-
жей либо выгод для получения согласия лица, контролирующего
другое лицо». Опять же, юридическая коллизия, этот пункт можно
рассматривать двояко. То есть, если кому-то удастся доказать, что
суррогатное материнство было использовано не для извлечения
суррогатной мамой финансовой выгоды, то возможно наказание не
последует. По закону запрещено именно получение выгоды от сур-
рогатного материнства, а если одна сестра вынашивает ребенка для
другой сестры, если мама вынашивает ребенка для своей дочери
или для своего сына, то получается, что это допустимо.
Запрещено законом суррогатное материнство в Австрии, Гер-
мании, Норвегии, Швеции, Франции, некоторых штатах Америки.
В таких странах как Австралия, Великобритания, Дания, Исландия

106
Канада, Нидерланды разрешено суррогатное материнство только
на безвозмездной основе. Суррогатные мамы получают медицин-
скую страховку, пособие по беременности и родам, но не получают
финансового вознаграждения от биологических родителей, по
крайней мере, официально. Разрешено суррогатное материнство в
большинстве штатов Америки, в ЮАР, в Индии, в России, в Грузии,
в Украине, в Израиле. Например, в Израиле женщину претендента
на суррогатную мать помимо того, что выбирают родители, выби-
рают психологи. С ней работают социальные работники, ее готовят
к этому необычному материнству. Когда идет подтверждение, что
женщина забеременела путем ЭКО, ее готовят постепенно к тому,
что она отдаст этого ребенка. С момента зачатия до момента рожде-
ния ребенок не принадлежит ни биологическим родителям, ни сур-
рогатной маме, он принадлежит определенным социальным служ-
бам. Если идет речь о денежном возмещении, то деньги изначально
родители кладут на определенный счет, доступ к этому счету имеет
только социальный работник, и только он сможет в дальнейшем
перевести сумму на счет выносившей мамы. Если у этой женщины
есть свои дети, то биологические родители предупреждены, что
будут выплачивать не только гонорар, но и деньги на содержание
детей, на питание и т.д.
Несмотря на то, что суррогатное материнство в нашей стране
развивается и пользуется спросом, ни в Гражданском кодексе РМ
[6], ни в Семейном кодексе РМ [7] нет точного определения этого
метода вспомогательных репродуктивных технологий. Отсутствует
в нашем законодательстве и определение суррогатной матери, что,
на наш взгляд, является недопустимым. На данном этапе развития
нормативной базы не имеется законодательно закрепленного опре-
деления суррогатного материнства.
К примеру, в отличие от Республики Молдова, термин «суррогатное
материнство» получил законодательное закрепление в п. 9 ст. 55 Феде-
рального закона от 21 ноября 2011 г. №323-ФЗ «Об основах охраны
здоровья граждан в РФ»5, где оно определяется как вынашивание и
рождение ребенка (в том числе преждевременные роды) по договору,
заключаемому между суррогатной матерью (женщиной, вынашиваю-
щей плод после переноса донорского эмбриона) и потенциальными
родителями, чьи половые клетки использовались для оплодотворе-
ния, либо одинокой женщиной, для которых вынашивание и рожде-
ние ребенка невозможно по медицинским показаниям [8].
В основном выделяют два вида суррогатного материнства:
- «традиционное» – родство на биологическом уровне между жен-

107
щиной, вынашивающей ребенка для другой пары, и этим ребенком.
Предполагает зачатие с использованием генетического материала
отца и яйцеклетки суррогатной матери. Здесь важно отметить, что в
таком случае женщина, которая вынашивает ребенка, является его
биологической мамой.
- «гестационное» – связь на генетическом уровне между сурро-
гатной матерью и ребенком не имеется. Она просто вынашивает
эмбрион биологических родителей заказчиков. В матку суррогат-
ной матери вводят оплодотворенную яйцеклетку родителей. Этот
метод является предпочтительным среди пар, ведь он позволяет
иметь стопроцентную генетическую связь с ребенком.
К недостаткам в области правого регулирования суррогатного
материнства стоит отнести проблему, возникающую в связи со ста-
тусом и влиянием насцитуруса, которым является вынашиваемый
суррогатной матерью ребенок, на наследственные права суррогат-
ной матери и ее родственников, а также третьих лиц. Будучи гене-
тически не ее ребенком, а также учитывая то, что суррогатная мать
желает после родов передать его потенциальным родителям, до его
рождения нельзя будет приступить к разделу имущества [9]. Также не
решен вопрос возможности наследования еще не рожденным ребен-
ком после своих потенциальных родителей, которые по тем или иным
обстоятельствам могут умереть до его рождения. Данный пробел
негативно отражается на правах и законных интересах ребенка.
Отсутствие правовых норм, которые урегулировали бы данные
вопросы, можно в некоторой степени объяснить тем, что законо-
датель признает юридически суррогатную мать матерью ребенка,
т.к. именно от ее решения зависит, кто будет растить и воспитывать
рожденного ребенка – она или же потенциальные родители. Стоит
отметить, что сам термин «потенциальные родители» указывает на
статус данных лиц, они не станут родителями, если суррогатная мать
не даст своего согласия на запись в органах ЗАГС ребенка. Во многих
странах, где суррогатное материнство разрешено, законодатель при-
знает изначально родителями потенциальных родителей, и у сурро-
гатной матери нет законных оснований оставить ребенка себе, что
возможно в реалиях молдавского права. Наличие такой возможности
обосновывается тем, что во время беременности между суррогатной
матерью и ребенком может возникнуть определенная психологиче-
ская связь, принуждение суррогатной матери к передаче ребенка ста-
нет серьезной травмой, как для нее, так и для новорожденного [10].
Тем не менее, важно отметить, что цель суррогатного материн-
ства – лечение бесплодия, а устанавливая право суррогатной матери

108
оставить ребенка себе, указанной цели можно и не достичь, тогда
данный метод ВРТ можно считать бессмысленным.
Не решены многие иные вопросы, с которыми приходится стал-
киваться лицам, желающим участвовать в программе суррогатного
материнства. Законодательно не раскрываются понятие, предмет и
содержание договора суррогатного материнства, не определена его
правовая природа, не закреплены последствия его неисполнения.
Ряд исследователей относят договор суррогатного материнства к
гражданским договорам, другие – к семейным, третьи – к особому
виду договора, стоящему на стыке семейного и гражданского права.
Есть мнение, согласно которому данный договор должен считаться
ничтожным. Сторонники данной позиции утверждают, что фак-
тически предметом договора является ребенок, что противоречит
не только действующему законодательству, но и нормам морали и
нравственности.
Некоторые ученые, такие как Е. С. Митрякова [11], Т. Е. Борисова
[12], О. В. Фетисова [13], предлагают обратить внимание на сходство
договора суррогатного материнства с договором возмездного ока-
зания услуг. А Е. В. Стеблева [14] придерживается точки зрения о
семейно-правовой природе договора суррогатного материнства.
Представители еще одной группы не относят договор суррогат-
ного материнства ни к гражданско-правовым, ни к семейно-право-
вым договорам, признавая за ним особый статус, обозначая его как
непоименованный, смешанный договор. К числу таких ученых отно-
сятся С. Ю. Чашкова [15], С. П. Журавлева [16].
Тем не менее, в настоящий момент договор суррогатного мате-
ринства на практике рассматривается как гражданский договор, к
нему применяются нормы действующего гражданского законода-
тельства, как правило, применяемые к договорам возмездного ока-
зания услуг.
Предметом договора суррогатного материнства считается вына-
шивание и рождение ребенка. В действующем законодательстве
не установлена форма договора, большая часть авторов считают
необходимым закрепление нотариально удостоверенной формы.
Нет и норм, позволяющих сделать вывод о том, что будет являться
существенными условиями договора, поэтому, а также исходя из
судебной практики, можно говорить о том, что стороны сами огова-
ривают данные условия. Договор может быть как возмездным, так
и безвозмездным. Положения, касающиеся прав и обязанностей,
стороны устанавливают по соглашению. Особых требований закон
не предъявляет, исключением является ничтожность обязанности

109
суррогатной матери дать согласие на запись потенциальными роди-
телями ребенка в органах ЗАГС, включение которой предлагается в
некоторых образцах договора суррогатного материнства.
На сегодняшний день даже юридически правильно составлен-
ный договор не может дать гарантии биологическим родителям,
что ребенок после рождения будет передан им; нельзя исключить
и неблагоприятные варианты развития событий, такие как шан-
таж, угрозы, обман. Законодатель считает, что факт вынашивания и
рождения более значим, чем генетическое происхождение [17].
Проблемы возникают и в сфере ответственности сторон в случае
неисполнения договора. В договоре, как правило, предусматривается
имущественная ответственность сторон в таких ситуациях, как невы-
плата или выплата с просрочкой сумм, причитающихся суррогатной
матери в качестве содержания помимо вознаграждения, а также, если
суррогатная мать расходует данные денежные суммы не по назначению,
указанному в договоре, ведет образ жизни, который может негативно
повлиять на внутриутробное развитие ребенка. В силу специфики
отношений может возникнуть ситуация, при которой исключительно
гражданской ответственности может быть недостаточно. К при-
меру, если потенциальные родители откажутся от ребенка по тем или
иным основаниям, в договоре предлагается предусматривать обязан-
ность выплатить суррогатной матери в такой ситуации определен-
ную денежную сумму. Тем не менее сложно утверждать, что данная
денежная сумма, в каком бы размере она не была предусмотрена, будет
являться справедливой мерой ответственности, т.к. в данной ситуа-
ции может пострадать в первую очередь ребенок, будет нарушено его
право на воспитание в семье родителями. Суррогатная матерь, заклю-
чая договор с потенциальными родителями, изначально не преследует
цель оставить ребенка себе, а потому в случае отказа от него потенци-
альными родителями она также может от него отказаться, не забирая
из медицинского учреждения, где он был рожден. В результате она в
судебном порядке будет лишена родительских прав в отношении дан-
ного ребенка с обязанностью выплачивать алименты на его содержа-
ние, ребенок же будет расти в специализированном учреждении (доме
ребенка). Поэтому ряд авторов предлагают установить в законодатель-
стве алиментные обязательства потенциальных родителей, если сур-
рогатная мать готова дать согласие на запись ребенка в органах ЗАГС, а
они отказываются в силу каких-либо причин от ребенка.
Еще одной проблемой, существующей в законодательстве о сурро-
гатном материнстве, является правовая неопределенность установле-
ния семейно-правовой связи ребенка с родителями и усыновителями.

110
 Сегодня вопрос о том, кто является родителями ребенка, выно-
шенного суррогатной матерью, окончательно решается только
после рождения ребенка. При этом ребенок может быть оставлен за
суррогатной матерью, что лишает генетических родителей ребенка
возможности впоследствии оспорить данное обстоятельство. Фак-
тически суррогатная мать имеет возможность разрушить условия
договора, сославшись на наличие кровного родства с ребенком. На
практике возникают и другие проблемы в сфере правового регули-
рования института суррогатного материнства, требующие законода-
тельного разрешения, в числе которых неопределенность в вопросе
о том, может ли в качестве заказчика по договору об оказании услуг
в сфере суррогатного материнства выступать только один из супру-
гов либо гражданин, не состоящий в брачных отношениях.
Представляется, что для более четкого понимания правового
статуса новорожденного ребенка, появившегося на свет в рамках
заключенного между генетическими родителями и суррогатной
матерью договора оказания услуг суррогатного материнства, сле-
дует также рассмотреть вопрос о гражданско-правовой природе
такого договора.
Самостоятельное правовое регулирование договора оказания
услуг суррогатного материнства и его легальное закрепление в нор-
мах гражданского законодательства позволит в значительной сте-
пени снять имеющиеся коллизии и правовые неопределенности,
вызванные не вполне четкими законодательными формулировками
в исследуемой сфере. С этой проблемой достаточно тесно связан
вопрос о правовом статусе заказчика по договору суррогатного мате-
ринства. Е. С. Митрякова полагает, что данный вопрос должен полу-
чить однозначное разрешение на законодательном уровне в целях
исключения формирования противоречивой судебной практики [18].
В качестве приоритетных задач совершенствования норма-
тивно-правовой базы целесообразно выработать принципиально
новые подходы и надлежащее законодательное регулирование,
поскольку действующие правовые нормы в сфере суррогатного
материнства сегодня носят лишь фрагментарный характер
Таким образом, представляется возможным сделать вывод о том,
что имеющийся массив нормативных актов в сфере правового регу-
лирования института суррогатного материнства нуждается в даль-
нейшем совершенствовании. Основными проблемами на сегодняш-
ний день в рассматриваемой сфере выступают:
1) Возможность отказаться от полного исполнения договора сур-
рогатного материнства исполнителем (суррогатной матерью), что

111
в настоящее время решается только обращением в суд с иском об
установлении происхождения ребенка. Выходом из данной ситуа-
ции видится введение в текст гражданского кодекса самостоятель-
ной нормы, регулирующей гражданско-правовой договор услуг сур-
рогатного материнства;
2) Неопределенность в вопросе о том, кто может выступать субъ-
ектом договора оказания услуг в сфере суррогатного материнства.
На сегодняшний день закон в качестве сторон договора называет
только одиноких женщин и семейные пары, однако судебная прак-
тика свидетельствует о том, что субъектами договора могут быть и
одинокие мужчины, что не предусмотрено ни одним нормативным
актом, действующим в сфере суррогатного материнства. В качестве
решения этой проблемы возможно признание одиноких мужчин
участниками рассматриваемого договора при условии соблюдения
определенных требований и критериев, которые, как минимум,
должны полностью совпадать с ограничениями, предусмотрен-
ными нормами об усыновлении детей.

Библиография
1. Абрамовская Д. В., Волкова А. А., Серeгин Д. С. Суррогатное материнство.
Современный взгляд. In: Вопросы студенческой науки. 2019, № 12-2 (40), c.410.
2. Козинченко Т. Н. Договор суррогатного материнства в российском праве.
In: Вестник МНЭПУ. 2014. № 1, c.100.
3. Гитлина К. А. Суррогатное материнство в законодательстве Израиля и
России. In: Ученые труды Российской академии адвокатуры и нотариата.
2015, № 1 (36), c.30.
4. Закон РМ «О репродуктивном здоровье» №138 от 15.06.2012// Monitorul
Oficial Nr. 205-207 от 28.09.2012.
5. Уголовный кодекс Республики Молдова, №985 от 18.04.2002. In:
Monitorul Oficial Nr.72-74 от 14.04.2009.
6. Гражданский кодекс Республики Молдова, № 1107-ХV от 06.06.2002. In:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, № 66-77 от 01.03.2019.
7. Семейный кодекс РМ. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, № 47-48
от 26.04.2001.
8. Федеральный закон РФ «Об основах охраны здоровья граждан в Россий-
ской Федерации», № 323-ФЗ от 21 ноября 2011 г. In: http://www.consultant.
ru/document/cons _doc_LAW_121895/ (использовано: 19.09.2021).
9. Романовский Г.Б. и др. Биомедицинское право в России и за рубежом.
Mонография. Москва: Проспект, 2015, с.166.
10. Митрякова Е. С. Требования к потенциальным родителям при исполь-
зовании метода суррогатного материнства. In: Семейное и жилищное
право. 2018. № 6, с.7-9.
11. Митрякова Е. С. Правовое регулирование суррогатного материнства в
России. Дисс. канд. юрид. наук. Тюмень. 2007.

112
12. Борисова Т. Е. Договор суррогатного материнства: актуальные вопросы
теории, законодательства и практики. In: Российская юстиция. 2009. № 4.
13. Фетисова О. В. Бездетные семьи в России: пути решения проблемы. In:
Труды Института государства и права Российской академии наук. 2008. № 2.
14. Стеблева Е. В. Проблемы реализации прав участников отношений сур-
рогатного материнства. Aвтореф. дис. канд. юрид. наук. Москва, 2012.
15. Чашкова С. Ю. Система договорных обязательств в российском семей-
ном праве. Aвтореф. дис. канд. юрид. наук. Москва, 2004.
16. Журавлева С. П. Правовое регулирование договора о суррогатном
материнстве в Российской Федерации. Aвтореф. дис. канд. юрид. наук.
Москва, 2011, c.12.
17. Толстикова О. М. Проблемы правового регулирования суррогатного
материнства в России. In: Сибирский юридический вестник. 2017. № 1
(76), c.86.
18. Митрякова Е. С. Требования к потенциальным родителям при исполь-
зовании метода суррогатного материнства. In: Семейное и жилищное
право. 2018. № 6, c.8.

SUBIECTE DE COMPORTAMENT MEDICAL DEFECTUOS

ÎN ASISTENȚA STOMATOLOGICĂ AUTOHTONĂ
Ala Ojovan, dr. în șt. med., conf. univ.
Catedra de stomatologie terapeutică, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
ala.ojovan@usmf.md

SUBJECTS OF DEFECTIVE MEDICAL BEHAVIOR IN LOCAL

DENTAL CARE
Some reminiscences of defective medical behavior still persist in healthcare in
the Republic of Moldova. In the media space, facts appear that contradict a natural
behavior, elucidating unworthy actions, even abusive ones. Some of them are pla-
ced quite close to the criminal area. The detection of these manifestations needs to
be studied in order to apply the necessary measures.

„Deşi lucrătorul medical este mai mult criticat decât onorat,

medicina rămâne totuşi cea mai frumoasă profesie”
Hippocrate
În urmă cu câțiva ani unele studii abordau cazuri în care pacienții își
critică medicii stomatologi axându-se nu pe competența lor profesio-
nală, dar pe faptul că comunicarea acestora lasă de dorit. Pacienții rela-
tau așa momente ca: informarea superficială, neatenția, nedorința de a

113
pemite participare decizională în alegere tratamentului afecțiunii ș.a.
La moment distingem momente relevante de etică comportamentală
medicală modernă. Un număr tot mai mare de pacienți doresc să parti-
cipe la procesul decizional referitor la viața și sănătatea lor, în special în
alegerea tacticii de tratament. Această tendință este rezultatul creșterii
educației și a atenției acordate sănătății populației. La rândul său, acest
proces implică o competență și mai mare a medicilor în tactica de a între-
ține un dialog cu pacientul.
În ultima perioadă de timp ne îngrijorează faptul, că insatisfacțiile
pacienților invocă astfel de aspecte ca:
- dinți tratați la repezeală;
- sume mari de bani pentru serviciile prestate;
- bruscarea micuților și violența verbală iar, în unele cazuri, chiar și
fizică în adresa micilor pacienți;
- lipsa bonului pentru serviciul prestat;
- aplicarea plombelor pe dinții sănătoși cu scopul obținerii veniturilor
în plus ș.a.
Respectivele insatisfacții sunt postate pe rețelele de socializare fiind
comentate de Avocatul poporului, de Direcția Drepturilor Copilului, de avo-
cați ce dau sfaturi cum de procedat în astfel de cazuri. De exemplu să scrie o
plângere la Poliție, alta la Ministerul Sănătății (pentru că acreditarea vine de
la această instituție) și una către conducerea clinicii. Cu privire la faptul că
nu se eliberează bonuri de plată pot depune plângeri la Inspectoratul fiscal.
Cu toate acestea, fiecare clinică are registru, unde înregistrează programările
pacienților: numele, prenumele, anul nașterii, data, ora etc. Dacă este nevoie,
înainte de tratament se fac diferite scanări, ori este cartela medicală, în care
medicul expune în scris acțiunile curative întreprinse. Aceste acte, la necesi-
tate, pot fi ridicate de către organul de urmărire penală.
Expunem câteva manifestări comportamentale prin care stomatolo-
gul poate provoca inconveniențe sau chiar conflict:
1. Întârzieri la programul deja stabilit.
- Ați înscris pacientul, de exemplu, la ora 14:00 și ați întârziat cu prân-
zul. Nepunctualitatea permanent provoacă emoții negative.
2. Conversații la telefon.
- Este o greșeală gravă să răspunzi la un telefon sau să vorbești cu un
coleg în timp ce pacientul te așteaptă, așezat în fotoliu, mai ales cu gura
deschisă.
3. Acordarea unui timp prea scurt pacientului.
- Este important ca pacientul să fie primit la timp și să i se acorde sufi-
cientă atenție. Discuțiile inutile despre vremea de afară la moment sau
situația din țară nu vă vor aduce beneficii reputației.

114
 4. Impunerea procedurilor inutile.
Dacă un pacient vine să aplice o obturație, atunci nu trebuie să-l
informați, că fără albirea dinților toată munca depusă va fi în zadar. Dacă
credeți că are nevoie de proceduri suplimentare, anunțați-l la începutul
examinării, astfel încât el însăși să ia o decizie.
5. Lipsa unei comunicări adecvate.
Un loc deosebit în practica stomatologică îl ocupă subiectul conflictu-
lui. Conflictul în echipa medicală sau conflictul cu pacientul poate crea o
reală amenințare bunei activități a instituţiei medicale soldată și cu pier-
deri materiale.
În mare parte eșecurile sunt rezultatul neglijării drepturilor pacienți-
lor, regulamentelor instituției medicale, normelor de comportament sti-
pulate în codul etic și codul deontologic.
Experiența acumulată arată că conflictele asociate cu incapacitatea
de a comunica cu pacientul și de a-și câștiga încrederea, sunt cele mai
frecvente. Comportamentul medicilor în astfel de cazuri ar trebui să fie
strict reglementat de instrucțiunile oficiale bazate pe codul de etică al
medicului stomatolog și cadrul normativ național, precum și prin siste-
mul de asigurare a activității profesionale.
În prezent, comportamentul profesional al lucrătorului medical de
orice specialitate, inclusiv cel al stomatologilor, reprezintă o parte con-
stitutivă a tratamentului.
Complexul de abilități manuale și de comunicare, știute și manifes-
tate, determină profesionalismul medicului și constituie o bază solidă a
încrederii pacientului în el.
Comunicarea este un factor ce oferă succesul în oferirea serviciilor
medicale de calitate.
Reguli de comunicare pentru lucrătorul medical:
1. Ascultarea cu multă răbdare a pacientului.
2. Prezentarea destul de clară a explicaţiilor.
3. Evitarea manierei de a critica pacientul în public.
4. Manifestarea sprijinului afectiv (emoţional).
5. Respectarea intimității pacientului.
6. Ne devalorizarea experienței curente sau trecute a pacientului.
7. Abținerea de la manifestarea supărărilor, stresului ori a anxietății în
faţa bolnavului.
8. Stabilirea corectă și clară a diagnozei.
9. Asigurarea că pacientul a înțeles mesajul medicului.
10. Respectarea autonomiei pacientului în luarea deciziei finale în
privința tratamentului.
Nemulțumirele pacienților deseori nu sunt argumentate, nu cores-

115
pund adevărului, dar medicul este dator să colaboreze corespunzător,
abordând corect situația creată.
Vorbind despre prevenirea conflictelor cu pacienții, este important să
înțelegem ce poate fi în spatele acestor conflicte, în clinicile respective.
Uneori aceste conflicte pot surveni din cauza trăsăturilor individuale ale
pacientului sau ale medicului, inclusiv oboseala medicului, câte odată
lipsa unor relații normale între angajații clinicii, dar și celor dintre medic
și pacient. Totodată uneori nemulțumirile pacienților nu sunt argumen-
tate, nu corespund adevărului, dar medicul este dator să colaboreze real
și corect reieșind din situația creată.
Așa dar în spațiul autohton se relevă anumite deficiențe de compor-
tament, care reprezintă reminiscențe sociale în decădere, dar care au un
efect negativ atât asupra populației, cât și întregului sistem medical sto-
matologic. Studiile realizate atestă un anumit deficit de comportament
profesional medical, manifestat prin slabele exigențe din partea factori-
lor de decizie, dar care poate fi suplinit prin fortificarea cursurilor respec-
tive din cadrul pregătirii universitare. Concomitent se observă și un nivel
scăzut de cultură sanitară și medicală a populației. Faptele înregistrate și
mediatizate, studiile inițiate asupra subiectului poate constitui un inte-
res pentru buna organizare a serviciului stomatologic din R. Moldova și
inițierii unui spectru mai extins pentru cercetări în spațiul comporta-
mental-comunicațional și cel al bioeticii.

ANALIZA UNOR ASPECTE

ALE PRINCIPIULUI BIOETIC AL AUTONOMIEI
ÎN RELAȚIA FARMACIST-PACIENT
Liviu Bezu, asistent universitar
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
liviu.bezu@usmf.md

ANALYSIS OF SOME ASPECTS OF THE BIOETHICAL PRINCIPLE

OF AUTONOMY IN THE PHARMACIST-PATIENT RELATIONSHIP
Within the pharmacist-patient relationship, a special role belongs to the obser-
vance of bioethical principles. The presence of the application of these principles
comes to complete the applied medication, to optimize the results of the medical
act, to raise the quality of life. An accentuated importance, in this context, belongs
to the observance of the application of the principle of autonomy.

116
 Procesul activității farmacistului nu poate fi separat de cea a lucră-
torului medical atunci când vorbim de principiile bioetice în îngrijirea
sănătății. Deși farmaceutica implică în sine și un rol economic impor-
tant în cadrul societății, farmacistul în momentul deservirii unui pacient
prin informarea acestuia cu privire la diferite aspecte ale maladiei(pre-
venire, terapie medicamentoasă, măsuri de prevenire a complicațiilor) și
eliberarea medicamentelor prescrise de către medic sau recomandarea
celor OTC se va supune la fel ca și medicul normelor etice în activitatea
îngrijirii sănătații.
Principiul autonomiei în medicină este esențial în respectarea drep-
turilor pacientului, în relația farmacist-pacient având o conotație spe-
cifică ținând cont că acest proces are loc în afara cadrului spitalicesc,
preponderent în regim ambulator, fără supravegherea directă a medicu-
lui specialist și cu posibilitatea elaborării unei terapii medicamentoase
bazate pe judecata farmacistului. Prin informarea pacientului cu privire
la administrare, dozaj, interacțiuni și reacții adverse a medicamentului
prescris de către medic, farmacistul îi oferă pacientului posibilitatea de
a-și exercita dreptul a lua o decizie deliberată astfel procurarea medica-
mentului fiind un act voluntar. În situația în care pacientul nu consultă
medicul ci farmacistul cu privire la o afecțiune, acesta din urmă are chiar
posibilitatea de a propune un tratament bazat pe medicamente OTC,
remedii naturale sau suplimente alimentare. În acest caz pentru a avea
un proces terapeutic asumat din partea părților implicate respectarea
principiului autonomiei pacientului este imperativ. Pacientul va decide
într-un final dacă acceptă sau nu, complet sau parțial terapia propusă.
Astfel informația veridică și cât mai amplă cu privire la această terapie
este esențială pentru respectarea pricipiului bioetic analizat.
Deși în afara cadrului spitalicesc, farmacia ca locație trebuie să-i con-
fere pacientului impresia că se află într-un mediu care face parte din sis-
temul de îngrijire al sănătații conferind astfel acestui proces totalitatea
responsabilităților asociate mediului dat a părților implicate.
Timpul limitat pe care îl poate acorda farmacistul fiecătui pacient în
parte nu trebuie să fie un impediment în acordarea unei îngrijiri cores-
punzătoare cu o prezentare suficientă a informației cu privire la terapia
medicamentoasă prescrisă de către medic și recomandarea corectă a
medicației suplimentare dacă este cazul. În eliberarea medicamente-
lor OTC și a suplimentelor acest lucru este esențial astfel că abilitățile
farmacistului de a se adapta la aceste condiții nu trebuie să afectezeca-
litatea serviciului prestat. Principiul autonomiei poate fi respectat doar
atunci când pacientului i se va oferi o informație deplină și corectă cu
privire la tratament.

117
 Aspectul economic al relației farmacist-pacient implică în sineo abor-
dare specifică al pricipiului analizat. Pacientul va lua decizia de a urma o
medicație judecând nu numai după benificiile medicamentului și a ris-
cului apariției reacțiilor adverse ci și după aspectul finaciar, prețul medi-
cației fiind unul din factorii ce influențează decizia de a procura și admi-
nistra medicamentul. Farmacistul trebuie să-i acorde toata informația
disponibilă cu privire la acest aspect ținînd cont că pe piața medicamen-
telor există numeroase denumiri generice care prezintă un cost diferit.
Interesul material al farmaciei ca entitate economică nu trebuie să fie un
impediment în exercitarea dreptului la autonomie a pacientului, acesta
având dreptul să fie tratat ca o persoană care necesită asistență medicală
și nu ca un mijloc de a satisface scopul de profit financiar.
Principiul autonomiei în relația farmacist-pacient este esențial în res-
pectarea dreptului pacientului de a se implica în actul terapeutic, farmacis-
tul având responsabilitatea de a se distanța de o viziune paternalistică în
această relație, principala sa sarcină fiind de a fi un îndrumător profesionist
în tratamentul pacientului respectându-i acestuia dreptul la autonomie.

INTERCONEXIUNEA MICROBIOTĂ INTESTINALĂ –

TULBURĂRI DE SPECTRU AUTIST:
ASPECTE MEDICO-BIOETICE
Marina Cociug, studentă, anul VI, Medicină
Facultatea de Medicină nr.1, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R. Moldova
Coordonator științific: Vitalie Ojovanu, dr. hab. în filos., conf. univ.
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R. Moldova
macociug@gmail.com

THE INTERPLAY BETWEEN GUT MICROBIOTA AND AUTISM

SPECTRUM DISORDERS: MEDICO-BIOETHIC ASPECTS
There is increasing evidence that host-microbe interactions play a key role in
maintaining homeostasis. Gut microbiota is essential to human health, playing a
major role in the bidirectional communication between the gastrointestinal tract
and the central nervous system. Recently, there is a growing interest of research
on the relationship of gut-microbiota and neurological disorder. Accumulating
data now indicate that the gut microbiota also comunicates with the CNS-pos-
sibly through neural, endocrine and immune pathways-and thereby influences
brain function and behaviour. This review focuses on the importance of changed

118
gut microbiota in behavioural and gastrointestinal manifestations and the signi-
ficance of gut-brain axis in relation to the overall mental well-being in children
with ASD. Of particular importance is the highlighting of some bioethical princi-
ples regarding the study of this subject.

Conceptul axei microbiotă-intestin-creier, un termen care descrie siste-

mul complex de comunicare bidirecțională care există între sistemul nervos
central și tractul gastro-intestinal, fiind vital pentru menținerea homeosta-
ziei [1; 2]. Impactul reciproc al tractului gastro-intestinal asupra funcției cre-
ierului a fost recunoscută încă de la mijlocul secolului XIX prin lucrarea de
pionerat de Claude Bernard, Ivan Pavlov, William Beaumont, William James
și Carl Lange. Chiar și Charles Darwin a recunoscut importanța acestei inter-
acțiuni în ,,Expresia emoțiilor la om și animale” (1872) în care scria: ,,Modul
în care secrețiile tubului digestiv… sunt influențate de emoții puternice,
alt exemplu excelent de acțiune directă a aparatelor de simț asupra acestor
organe, independent de voință sau de vreun obicei asociat” [3].
Tulburările de spectru autist reprezintă perturbări ale neurodezvoltă-
rii care se caracterizează atât prin deficiența interacțiunii și comunicării
sociale cât și prin prezența unui comportament stereotipic, repetitiv și
interese limitate la copii [4].
Prevalența tulburărilor de spectru autist a crescut dramatic în ulti-
mele două decenii de la 2 la 5/10000 la începutul anilor 90 până la 1:59
copii în 2014. În 2015, 1 din 43 de copii, iar cel mai actual număr de copii
diagnosticați cu tulburări de spectru autist, lansat de CDC, în noiembrie
2017 este de 1 din 36 de copii [5].
Deși factorul genetic este esențial în patogeneza autismului [6], există
un consens cu privire la etiologia multifactorială a TSA, astfel că atât ere-
ditatea cât și factorii de mediu (pre- sau postnatali) par să influențeze în
mod egal apariția autismului [7]. Microbiota se află la intersecția dintre
gene și mediu, deoarece rolul și compoziția sa sunt dependente de fun-
dalul genetic și sunt modelate în mod crucial de factorii de mediu [8].
Un moment esențial în abordarea multiaspectuală și totodată într-un
cadru de ansamblu al autismului se referă la scoaterea în evidență a prin-
cipiilor bioetice potrivite. Deși tema în cauză poate cuprinde mai multe
postulate corespunzătoare, dar dintre toate acestea au fost selectate,
după părerea noastră, cele mai potrivite-principiul integrității terapeu-
tice și principiul binefacerii.
În conduita terapeutică cu contingentul respectiv de pacienți, prin aceste
2 principii esențiale ale bioeticii devin, în dependență de faptul aplicării aces-
tora o parte component a medicației și deci o reușită a actului medical.
Simptomele gastro-intestinale sunt raportate frecvent la copiii cu TSA,
iar acest lucru a condus la ideea că tulburările gastro-intestinale pot fi

119
legate de compoziția anormală a microbiotei [9]. Legătura dintre autism și
disbioză este susținută de mai multe studii care indică faptul că microbiota
intestinală și metaboliții săi afectează creierul prin axa intestin-creier [10].
Se estimează că microbiota umană conține de la 1013 la 1014 microorga-
nisme, de peste 10 ori din numărul de celule umane din corpul nostru și
care conține de 150 ori mai multe gene decât genomul nostru [11]. Coloni-
zând practic fiecare suprafață a corpului uman, inclusiv cavitatea bucală,
placenta, vaginul, pielea și TGI, majoritatea bacteriilor locuind în TGI.
Numărul de specii bacteriene prezente în intestinul uman variază
foarte mult în diverse studii. Dacă mai devreme se credea că flora intesti-
nală conține aproximativ 1000 de specii [4], un studiu recent a estimat că
flora intestinală este compusă din 35000 de specii bacteriene [12].
Compoziția microbiomului intestinal este diversă chiar și la persoa-
nele sănătoase, aceasta este dominată în principal de organisme ce apar-
țin genului Firmicutes și Bacteroidetes [13] dar include și alte organisme
precum virusuri și bacteriofage, protozoare și ciuperci [14].
La pacienții cu autism s-a observant un dezechilibru între Bacteroi-
detes și Firmicutes. Una dintre cele mai importante caracteristici a mate-
riilor fecale a acestor pacienți fiind prezența în proporție semnificativă a
Clostridium, ce produce toxine, în special β2-toxina. Cantitativ s-a con-
statat că genurile Bifidobacterium și Akkermansia sunt mult mai scăzute,
în timp ce Lactobacillus este crescut [15].
Interconexiunea dintre microorganism și gazdă este esențială pentru
a supraviețui și a fi sănătos. Microbiota intestinală oferă o barieră împo-
triva proliferării organismelor patogene și acționează sinergic pentru a
metaboliza toxine, medicamente și compuși dietetici și pentru a furniza
substanțe nutritive esențiale [16]. Este implicată în multe funcții biolo-
gice și metabolice importante, precum: sinteza și metabolismul nutri-
enților, hormonilor și vitaminelor, eliminarea medicamentelor și toxine-
lor, furnizarea de energie din surse dietetic disponibile gazdei. Cel mai
important însă fiind implicată în modularea activității creierului și com-
portamentului prin axa intestin-creier [14].
Bacterioidetes sunt bacterii producătoare de acizi grași cu lanț scurt,
iar metaboliții lor, în special acidul propionic, poate influența SNC și
comportamentul prin modularea axei microbiotă-intestin-creier [17].
Într-un studiu realizat pe șobolani, s-a demonstrat că expunerea la aci-
dul propionic în perioada prenatală a condus la tulburări critice în com-
portamentul social în perioada neonatală și adolescență. O cantitate
mai mare de acid propionic poate cu ușurință intra în circuitul sanguin,
modificând secreția neurotransmițătorilor și activitatea neurală a creie-
rului, la trecerea barierei hemato-encefalice [18].

120
 Majoritatea pacienților cu autism au în istoric adiminstrare intensă de
antibiotice, ceea ce dezechilibrează microbiota cu creșterea numărului
de bacterii anaerobe în intestin. Astfel de bacterii precum Clostridia, Bac-
terioides și Desulfovibrioma stimulează simptomele gastro-intestinale
ce sunt observate în autism. Unele bacterii, de exemplu C.tetani produce
o neurotoxină puternică, cea tetanică. Neurotoxina tetanică poate trece
nervul vag și urmează o cale prin intestin către creier. Odată ajunsă în
creier neurotoxina tetanică provoacă dezechilibru în secreția neurotrans-
mițătorului ceea ce duce la comportament observat în autism. Produsul
metabolic al speciei Clostridium, acid 3-(3-hidroxifenil)-3- hidroxipropi-
onic, epuizează catecolaminele din creier și duce la TSA [18].
În concluzie, conceptul de axă microbiotă-intestin-creier este din ce în
ce mai recunoscut în cercetările științifice, creând colaborări multidiscipli-
nare în domeniile neuroștiinței, psihiatriei, imunologiei, gastroenterologiei,
microbiologiei și bioeticii. Această axă este o rețea complexă de comunicare
între intestin, microbiotă și creier care modulează tractul gastro-intestinal și
funcția SNC. Principala cale de comunicare bidirecțională între instestin și
creier rămân a fi fibrele aferente care se proiectează de la intestin la centrele
corticale ale creierului, cum ar fi cerebral anterior și posterior, cingulat, insu-
lar și amigdala și fibrele efectoare proiectate către mușchiul neted al intes-
tinului. Există o interacțiune simbiotică între instestin-microbiotă și bunăs-
tarea mentală și integritatea dintre acești doi factori este esențială pentru
menținerea homeostaziei. Modificarea compoziției microbiotei intestinale
mediază schimbări funcționale și comportamentale. În acest sens probioti-
cele s-au dovedit eficiente pentru îmbunătățirea microbiomului intestinal în
asociere cu o dietă echilibrată și respectarea recomandărilor oferite de medi-
cal specialist. Modularea microbiotei intestinale de către agenții terapeutici
ar fi o strategie promițătoare în tratamentul tulburărilor de spectru autism ce
prezintă interes sporit pentru viitoarele cercetări.

Referințe bibliografice
1. Collins, S. M., Surette, M., Bercik, PThe interplay between the intestinal
microbiota and the brain. In: Nature Reviews Microbiology. 2012, nr.10(11),
pp.735–742. doi:10.1038/nrmicro28762.
2. Cryan, J. F., O’Mahony, S. M. The microbiome-gut-brain axis: from bowel
to behavior. In: Neurogastroenterology & Motility. 2011,  nr.23(3), pp.187–
192. doi:10.1111/j.1365-2982.2010.01664.x 
3. Darwin, C. Expresia emoțiilor la om și animale. București: Ed. Academiei R.S.R.,
1967, p.42.
4. Cryan, J. F., & Dinan, T. G. (2012). Mind-altering microorganisms: the impact
of the gut microbiota on brain and behaviour. Nature Reviews Neuroscience,
13(10), 701–712. doi:10.1038/nrn3346 

121
5. Fombonne, E.  Epidemiology of autistic disorder and other pervasive develop-
mental disorders. In: Journal of Clinical Psychiatry. 2005, nr.66 (Suppl. 10), p.1.
6. Chen, J. A., Peñagarikano, O., Belgard, T. G., Swarup, V., Geschwind, D. H. The
Emerging Picture of Autism Spectrum Disorder: Genetics and Pathology. In:
Annual Review of Pathology: Mechanisms of Disease. 2015, nr.10(1), pp.111–
144. doi:10.1146/annurev-pathol-012414-040405 
7. Kim, Y. S., & Leventhal, B. L. Genetic Epidemiology and Insights into Interactive
Genetic and Environmental Effects in Autism Spectrum Disorders. In: Biolog-
ical Psychiatry. 2015, nr.77(1), pp.66–74. doi:10.1016/j.biopsych.2014.11.001
8. Vuong, Helen E., Hsiao, Elaine Y., Author’ s accepted manuscript emerging
roles forthe gut microbiome in autism spectrum disorderthe microbiome in
ASD emergingroles for the gut microbiome in autism spectrum disorder. In:
Biol. Psychiatry. 2016, nr.81(5), pp.411423. https://doi.org/10.1016/j.
9. De Theije, C. G. M., Wu, J., da Silva, S. L., Kamphuis, P. J., Garssen, J., Korte, S. M.,
Kraneveld, A. D. Pathways underlying the gut-to-brain connection in autism spec-
trum disorders as future targets for disease management. In: European Journal of
Pharmacology. 2011, nr.668, pp.S70–S80. doi:10.1016/j.ejphar.2011.07.013.
10. Mayer, E. A. Gut feelings: the emerging biology of gut–brain communication. In:
Nature Reviews Neuroscience. 2011, nr.12(8), pp.453–466. doi:10.1038/nrn3071. 
11. Gill, S. R., Pop, M., DeBoy, R. T., Eckburg, P. B., Turnbaugh, P. J., Samuel, B. S.,
Nelson, K. E. Metagenomic Analysis of the Human Distal Gut Microbiome.
In: Science. 2006, nr.312(5778), pp.1355–1359. doi:10.1126/science.1124234. 
12. Frank, D. N., St. Amand, A. L., Feldman, R. A., Boedeker, E. C., Harpaz, N., Pace, N.
R. Molecular-phylogenetic characterization of microbial community imbalances
in human inflammatory bowel diseases. In: Proceedings of the National Academy
of Sciences. 2007, nr.104(34), pp.13780–13785. doi:10.1073/pnas.0706625104.
13. Dinan, T. G., & Cryan, J. F. Gut instincts: microbiota as a key regulator of brain
development, ageing and neurodegeneration. In: The Journal of Physiology.
2016, nr.595(2), pp.489–503. doi:10.1113/jp273106 
14. Doenyas, C. Gut Microbiota, Inflammation, and Probiotics on Neural Devel-
opment in Autism Spectrum Disorder. In: Neuroscience. 2018), nr.374,
pp.271–286. doi:10.1016/j. neuroscience.2018.01.060
15. Finegold, S. M. Desulfovibrio species are potentially important in regressive
autism. In: Medical Hypotheses. 2011, nr.77(2), pp.270–274.  doi:10.1016/j.
mehy.2011.04.032.
16. Umbrello, G., & Esposito, S. Microbiota and neurologic diseases: poten-
tial effects of probiotics. In: Journal of Translational Medicine. 2016,
nr.14(1). doi:10.1186/s12967-016-1058-7. 
17. De Angelis, M., Francavilla, R., Piccolo, M., De Giacomo, A., Gobbetti, M.
Autism spectrum disorders and intestinal microbiota. In: Gut Microbes. 2015,
nr. 6(3), pp.207–213. doi:10.1080/19490976.2015.1035855
18. Euchner J. Spectrum disorder. In: Res. Technol. Manag. 2012, vol.55, no.5,
pp.10–11, doi: 10.5437/08956308X5505002.

122
 II
CADRUL SPIRITUAL ȘI ASIGURAREA
CALITĂȚII VIEȚII, BUNĂSTĂRII
ȘI SIGURANȚEI ÎN SĂNĂTATE
THE SPIRITUAL FRAMEWORK
AND THE ASSURANCE OF QUALITY OF LIFE,
WELL-BEING AND HEALTH SAFETY

COVID 19: PARADOXUL ECUAȚIEI NEGĂRII/AFIRMĂRII

MITURILOR
Lidia Troianowski, dr. în filos., conf. cercet.
Secția Filosofie, Institutul de Istorie, Chișinău, R. Moldova
troianowski_lidia@yahoo.fr

COVID 19: THE PARADOX OF THE DENIAL/MYTH-AFFIRMING

EQUATION
The article demonstrates that the feeling of confusion and fear against the
background of the pandemic crisis is exacerbated by the avalanche of manipu-
lative myths targeting patterns of behavior and security in context of Covid 19. It
is argued that the consequences of SARs Cov-2 come to disprove more myths and
clichés familiar to the Social Mind by developing and empowering new ones.

Traversăm o perioadă în care valorile culturale nu numai că etalează

modificări evidente comparativ cu perioada pre-pandemică, dar gene-
rează și o stare de incertitudine, acompaniată de o atmosferă pesimistă
care, prin intensitatea comună, pun o amprentă adâncă pe social, eco-
nomic, politic, spiritual și moral. Modul de viață, comunicarea, coopera-
rea cu semenii au deviat galopant și vertiginos în singurătate, sociopatie,
izolare, toate fiind completate de un mod special de a gândi, având ca
centru de greutate sentimentul omniprezent/agasant al neputinței. Cum
va arăta viitorul și ce sechele vor rămâne impregnate pe mentalul social,
care va fi impactul Pandemiei pe termen lung, rămân a fi nebuloasele pe
care urmează să le clarifice/decodifice omenirea.
Efectele  cutremurătoare ale Pandemiei  reclamă  să ne evaluăm cri-
tic tendințele, aspirațiile și idealurile. Situația de criză prin care trecem

123
suscită umanității o abordare adecvată și concluzii potrivite despre vii-
torul și locul nostru în acest viitor. Una dintre modificările impuse ar fi
debarasarea de  aspirațiile materiale altoite cu succes  de politicile con-
sumeriste și concentrarea pe latura spirituală a vieții, ultima atrofiată de
cultura de tip utilitarist și hedonist de masă. Pandemia a demonstrat cu
detalii consistente verigile slabe ale sistemului valoric pre-pandemic. De
aici, și căile de soluționare a problemei, de abordare a efectelor, dar mai
ales de elucidare a viitorului post-pandemic devin o provocare impera-
tivă pentru toate domeniile de cercetare, inclusiv pentru filosofie.
Omul acceptă să creadă în mituri din cauză că explicațiile, informați-
ile raționale sunt absente și/sau au pierdut în opinia sa caracterul veridic,
astfel având loc actualizarea fundamentelor mitologice arhitipale. Starea
de frică produce apariția și acceptarea teoriilor conspiraționiste, care
sunt rezultate ale perioadelor de criză. Răspândirea teoriilor conspirați-
oniste, la unison cu miturile despre faptul că Bill Gates ar instala cipuri,
că virusul se transmite prin intermediul pilonilor de telefonie mobilă sau
prin mărfurile de import, îi determină pe oameni să nu respecte caran-
tina, susține specialistul în psihiatrie de la Universitatea Oxford D. Free-
man [1].
Infodemia, deinfodemia, adică puternicul flux informațional care
bombardează omul cu informație eronată, negativă, cu mituri, poartă
caracter destabilizator spiritual și distrugător psihologic, așa cum ar fi
frica de moarte. Problema morții și frica de moarte, care se transformă în
fobie, devine o problemă ce este cercetată din perspectivă social-psiho-
logică, filosofică. Un fenomen care apare ca satelit al fricii și morții este că
societatea se divizează în două categorii: cei care pasiv asimilează necritic
informațiile ce vizează pandemia și sunt convinși că finalul poate fi unul
apocaliptic; cei care nu trăiesc emoția fricii de moarte, neagă efectele
negative ale infecției, prin urmare nici nu respectă regulile de protecție.
Societatea sec. XXI, care era concepută ca una a extrovertiților, a
comunicării, cooperării, integrării, devine, în urma Covid 19, una a hota-
relor închise, a stigmatizării, a egoismului și fricii pentru propria viață,
mai ales în primele luni, or, pandemia a introdus propriile modificări:
închiderea hotarelor, diferențierea dintre state, distanța socială, activita-
tea de la distanță, autoizolarea etc.
Particularitățile crizei pandemice și efectele ei la diferite nivele - glo-
bal, local, dar și personal, au constituit zonă de interes pentru cele mai
redutabile personalități ale contemporaneității: F. Fukuyama, N.Chomsky,
G.Agamben, J. Sachs, N.Taleb, J. Altucher, K. Schwab ș.a. Astfel, J. Altucher
ajunge să demonstreze argumentat că consecințele SARS Cov-2 vin să dez-
mintă mai multe mituri și clișee înrădăcinate în mentalul social [2]:

124
 1. Casa proprie e scutul tău (mulți și-au părăsit casele, nu plătesc ipo-
teca, impozitele și cine va deveni stăpân al acestor imobile în viitor nu
este clar);
2. Universitatea este instituția/metoda cea mai bună de a face studii,
iar după aceasta a obține un loc de lucru (studenții au fost trimiși acasă,
cursurile – on line sunt proaste );
3. Copii sunt sensul vieții (în carul izolării crește vertiginos numărul de
cazuri de abuz asupra copiilor);
4. Căsătoria înseamnă că nu vei fi singur (ești obligat a sta în carantină
cu celălalt, a crescut numărul cererilor de divorț);
5. Familia mea este cetatea mea(după multe luni de izolare, mulți ar
prefera să aibă altă familie, a crescut numărul de cazuri de abuz);
6. Pentru a avea succes trebuie să fii neonest (succesul azi, în plină
pandemie, înseamnă nu banii, ci capacitatea de a te contrapune stării de
incertitudine. După pandemie succesul se va aprecia după felul în care
ați făcut față incertitudinii);
7. Oferirile caritabile înseamnă că sunteți mărinimos(există alte
moduri de a acorda ajutor altora, de ex. voluntariatul, ultimul, este și o
modalitate dublă de a scăpa de izolare și, respectiv, de stresul provocat
de carantină);
8. Opinia noastră contează pentru a schimba lumea(nimic nu poate
fi modificat numai prin certurile de pe rețele de socializare, pentru aceș-
tia este mai important să fie auziți decât să se schimbe ceva; încercați să
faceți măcar puțin pentru lume, lucru care e mult mai important decât
dreptul la opinie );
9. Procrastinarea (în carantină poți găsi alte interese care, fiind mone-
tizate, constituie șansă de a nu reveni la locul de lucru din perioada
pre-pandemică);
10. Productivitatea poate fi crescută din contul odihnei (o eroare care
era pedalată de toți guru productivității muncii);
11. Oamenii contemporani sunt mai deștepți decât cei care habitau cu
40 mii în urmă (strămoșii noștri își cunoșteau la perfecție arealul de trai și
vânătoare, azi oamenii sunt în stare numai să se înjure prin intermediul
rețelelor de socializare);
12. Experții au întotdeauna dreptate (prognozele, în special ale celor
de la Harvard, nu s-au adeverit referitor la efectele pandemiei);
13. Banii hotărăsc totul (azi este important să-ți păstrezi bunul simț,
siguranța în forțele proprii și a fi sprijin de nădejde pentru cei care au
căzut în disperare).
Despre miturile și clișeele înrădăcinate de ani în mentalul colectiv
și manifeste tradițiilor și modului de comunicare și cooperare cu seme-

125
nii, infirmate de însăși realitățile pandemiei, la fel și despre efectele ei în
diverse de domenii de activitate umană, J. Altucher vorbește pe parcursul
întregii perioade de criză cu care se confruntă întreaga lume [3].
Dacă e să vorbim de mituri, clișee și stereotipuri, atunci, important
să remarcăm că pandemia nu numai că a demonstrat nevalabilitatea
miturilor desemnate mai sus , dar și a generat în scurt timp apariția unui
număr și mai mare de mituri care devin actuale modului de gândire și
comportament al maselor. Asupra naturii miturilor oferă explicație și
filosoful Nassem Taleb care în bestseller-ul Lebăda neagră [4] postulează
că miturile fac ordine în haosul din percepția umană și confuzia experi-
enței umane.
Subscriem la afirmațiile lui N. Taleb deoarece, fiind o componentă a
memoriei culturale, mitul la nivel de memorie colectivă se configurează
nu numai ca instrument de stocare și aplicare a experienței acumulate
de societate, dar și ca mecanism de depășire a singurătății omului. Omul
caută sprijin în mituri atâta timp cât ele oferă răspunsuri la tribulați-
ile sale de ordin social, cultural și politic, deoarece prin esența sa mitul
constituie experiența trecută a conștiinței sociale codificată în alegorii,
modele și simboluri. Mitul nu numai că organizează existența umană,
dar și o legitimează, el îndeplinește funcția de adaptare psihologică a
omului la condițiile realității.
Simptomatic faptul că, în mare, pentru apariția, intrarea în circuit a
multor mituri despre SARS Cov-2 sunt responsabile informațiile false de
pe rețelele de socializare, moment remarcat nu numai de J. Altucher, dar
și de N. Chomsky, D. de Masi, G. Agamben etc. Informațiile fake, de multe
ori neprofesional preluate, interpretate și diseminate de tabloide, mul-
tiplică și agravează starea de angoasă a oamenilor. Sentimentul de con-
fuzie și frică pe acest fond de criză, manifestă prin sute de mii de jertfe,
a fost acutizată și mai mult de avalanșa de mituri manipulante ce vizau
anume modele de comportament și securitate în contextul pandemiei.
Printre cele mai vehiculate mituri care au fost produse de impactul pan-
demiei asupra cotidianului uman elucidăm doar câteva dintre cel mai
des difuzate pe Internet și preluate în primele luni de media:
• mască trebuie să fie purtată numai de persoanele infectate;
• este suficient să-mi acopăr numai gura, dar nu și nasul;
• purtătorii de infecție sunt țânțarii;
• virusul se transmite prin rețelele 5G;
• mărfurile fabricate în țările unde este SARS Cov2 sunt purtătoare de
virus, același lucru se referă la animalele de companie;
• anumite tipuri de profilaxie a gripei sunt valabile și pentru preveni-
rea SARS Cov2;

126
• va fi afectată doar populația țărilor din zona temperată și rece;
• recomandările medicilor nu sunt actuale pentru tulpinile virusului ;
• vaccinarea exclude necesitatea purtării măștii de protecție;
• eficiența testelor care identifică virusul este îndoielnică;
• cel care a fost bolnav de SARS Cov-2 este absolvit de riscul de a se mai
molipsi etc .
Subliniem în aceeași ordine de idei că însuși vaccinul care în mod
natural ar trebui perceput ca un panaceu împotriva Covid 19, deja după
mai mult de 20 de luni de pandemie, determină aceeași stare de reticență,
frică și chiar desconsiderare vădită. Consemnăm că anume acest climat
psihologic a cultivat în scurt timp mai multe mituri în raport cu efectele
vaccinului asupra organismului uman, dar și ca instrument de diminuare
a riscului de îmbolnăvire și moarte:
• vaccinul nu ne salvează de Covid19;
• oamenii vaccinați vor avea simptome mai acute în caz de îmbolnă-
vire decât cei nevaccinați;
• nu are sens să te vaccinezi, fiindcă cei vaccinați răspândesc în conti-
nuare boala;
• efectele vaccinurilor sunt imprevizibile și periculoase, deoarece n-au
fost suficient testate;
• vaccinul poate modifica ADN-ul;
• cei vaccinați suferă de tromboze;
• persoanele de vârsta a treia nu trebuie vaccinate:
• vaccinul slăbește imunitatea, deci cei vaccinați mai ușor se îmbolnă-
vesc nu numai de Covid19 dar și de alte infecții respiratorii;
• vaccinul creează riscuri majore de efecte secundare;
• sunt imprevizibile efectele pe termen lung a vaccinului .

Deși vaccinarea este capabilă să pună capăt pandemiei, totuși, chiar

alături de ea, în primele luni ale pandemiei, odată cu sintetizarea prime-
lor tipuri de vaccinuri au apărut mai multe mituri care sunt vehiculate
pe Internet. Cât privește însăși alternativele vaccinării cu un anumit tip
de produs concret BioNTech-Pfizer, AstraZeneca, SKBioCovid-19, Sputnic
V, Moderna constatăm că spațiul național a fost și continuă să fie unul
politizat, cu opinii contradictorii și declarații în controversă. Toate aceste
convulsiuni politice au devenit mai evidente în cadrul alegerilor parla-
mentare din 11 iulie 2021, unii concurenți încercând astfel să acumuleze
dividende politice. Și aceasta, chiar dacă Reprezentantul UNICEF în Mol-
dova M. Damaj declara că “vaccinul reprezintă un instrument de impor-
tanță majoră pentru a ajuta ținerea sub control a pandemiei, împreună
cu testarea eficientă și respectarea măsurilor de protecție” [5].

127
 În acest context subscriem și la declarația comună a Directorului exe-
cutiv al UNICEF, H. Faure și Directorului general al OMS, T. Adhanom Ghe-
breyesus că numai prin eforturi comune și concertate vom depăși pande-
mia care deja ne-a demonstrat cât de fragilă este lumea. Consemnăm pe
marginea mesajului celor doi politicieni, că se face apel la solidaritate, de la
fiecare om în parte, de la fiecare stat, or deja am văzut efectele când unele
țări au încercat să se izoleze și să se îngrijească doar de soarta proprie: „fie
că vom câștiga sau vom pierde, o vom face împreună, acest mesaj” [6],
considerăm trebuie să devină o componentă indispensabilă a proiectelor
de contracarare a pandemiei atât la nivel național, cât și global.
Ca rezultat al bifării trăsăturilor manifeste și efectelor sale, Covid 19
este declarat ca eminent nivelator al vieții, fenomenelor și proceselor
dinamicii sociale, or în fața lui în mod obiectiv toți devin egali, indiferent
ești bogat sau sărac, ești o celebritate sau un om obișnuit. Din moment ce
pandemia devine o problemă a tuturor fără preferințe, ea se transformă
într-o problemă globală care suscită o abordare și soluții pe măsura pro-
porțiilor pe care le-a luat.
Simultan important să ținem cont de faptul că omul este puternic în
ciuda provocărilor, dar nu grație lor. Se pare că pandemia ne dă o șansă
de a verifica adevărul aforismului din Amurgul idolilor al lui F.Nietzsche.
Personal, considerăm că pe lângă toate elementele negative ale pande-
miei, a milioanelor de veți trecute în neant prematur (4.517.240 decese
la 01.09.2021) [7], aceasta a evidențiat ca o hârtie de turnesol toate vicisi-
tudinile de la toate nivelele vieții social-politice și economice, suscitând
reflecții, mobilizare, implicare pe marginea a ceea ce trebuie de schimbat
și de făcut. Criza trebuie să devină impuls pentru marea resetare care des-
chide largi posibilități pentru noi proiecte de transformare a lumii unde
nu există inegalitate, ci domnește Dreptatea, Binele și Adevărul, Transpa-
rența, Egalitatea, Cooperarea și Toleranța etc.

Referințe bibliografice
1. Coronavirus conspiracy beliefs, mistrust, and compliance with government
guidelines in England. Cambridge University Press, 21 May 2020. https://www.
cambridge.org/core/journals/psychological-medicine/article/coronavirus-con-
spiracy-beliefs-mistrust-and-compliance-with-government-guidelines-in-en-
gland/ 9D6401B1E58F146C738971C197407461 (accesat: 09.08.2021).
2. Altucher J.13 miths Covid 19 is shining its light on. // https://jamesaltucher.com/
blog/covid-myths/; Altucher J. What will the new normal look like? https://jame-
saltucher.com/blog/new-normal; Altucher J. My predictions for the year 2084
https://jamesaltucher.com/blog/my-predictions-for-the-year-2084 (accesat:
13.06.2021);
3. Altucher J. 5 ThingsdYou Need to Know About the Coronavirus&Stock Market

128
 Today. https://podcastnotes.org/james-altucher-show/covid-19-stock-mar-
ket/; Altucher J. This is the secret to doing what you love.https://www.yahoo.
com/news/james-altucher-secret-doing-love-144413503.html; Altucher J. The
Altucher Report , Covid 19 Population Migration. 29 May,2020. https://www.you-
tube.com/watch?v=_H1FFGmwl (accesat: 21.07.2021).
4. Нассим Талеб Я вижу угрозу серьезнее пандемии.HR-Portal.2020.04.09 .
https://hr-portal.ru/article/nassim-taleb-ya-vizhu-ugrozu-sereznee-pandemii
(accesat: 11.08.2021).
5. https://www.unicef.org/moldova/vaccinarea-%C3%AEmpotriva-co-
vid-19-%C3%AEn-republica-moldova (accesat: 12.08.2021)
6. În cursa pentru vaccinul anti-COVID, fie câștigăm împreună, fie pierdem împreună.
Declarație comună a directorului executiv UNICEF, Henrietta Faure, și a directo-
rului general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.11 Februarie 2021 https://
www.unicef.org/moldova/comunicate-de-pres%C4%83/%C3%AEn-cursa-pen-
tru-vaccinul-anti-covid-fie-c%C3%A2%C8%99tig%C4%83m-%C3%AEmpre-
un%C4%83-fie-pierdem-%C3%AEmpreun%C4%83 (accesat:21.03.2021).
7. World Health Organization. https://covid19.who.int/ (accesat: 01.09.2021).

PERSPECTIVELE MULTIDISCIPLINARE DE CERCETARE

A FENOMENULUI DE CONȘTIINȚĂ
Ecaterina Lozovanu, dr. în filos., conf. univ.
Departamentul Ştiinţe Socio-umane, Universitatea Tehnică a Moldovei
ecaterina.lozovanu@gmail.com
 ecaterina.lozovanu@ssu.utm.md

MULTIDISCIPLINARY PERSPECTIVES FOR RESEARCH

ON THE PHENOMENON OF CONSCIOUSNESS
Although, intuitively, consciousness is a phenomenon given in a direct form,
however, it remains the most mysterious and the most difficult element to define in
the universe. Consciousness is the core of contemporary science, a nut that cannot
be broken with current concepts and methods. The explanatory gap is determined
by the impossibility of objective science to explain feelings, the subjective nature
of consciousness. This cognitive “niche” orients contemporary inter and multidis-
ciplinary research toward examining the fundamental, universal, and inherent
nature of consciousness.

Conștiința reprezintă un fenomen atât de complicat încât este foarte

dificil de definit. Până în prezent natura conștiinței, mecanismul prin
care apare în creier și locul său suprem în univers rămân necunoscute.
Încă, în epoca Modernă R. Descartes a întrodus concepția dualistă a con-

129
științei, conform căreia aceasta are o structură materială, reprezentată de
creier și o structură imaterială, reprezentată de spirit. Aspectul material
al creierului,structura neuronală, modul lui de funcționare, de percepție
a lumii înconjurătoare sunt studiate de știința contemporană. În pofida
dificultăților, știința a realizat anumite succese în științele biologice și
fizice: teoria cuantică, teoria computațională, teoria din perspectiva
biofizicii și medicinei; în neuroștiință: teoria neuronilor și a corelatelor
neurale, teoria funcționalistă; în știința cognitivă și psihologie: teoria
informației integrate, teoria inteligenței artificiale.
Știința a realizat unele progrese în cercetările conștiinței, dar și a
manifestat limitări esențiale. Preocupările principale ale științei au fost
căutarea corelațiilor dintre anumite zone ale creierului și anumite stări
de conștiință. Astăzi sunt cunoscute zonele creierului ce corespund
experienței conștiente de recunoaștere, de simțire a durerii, fericirii. Însă,
aceasta rămâne a fi știință a corelațiilor, dar nu și a explicațiilor. Această
problemă a ”corelațiilor„ abordată de specialiștii din neuroștiință este
numită de D. Chalmers, filosof și matematician american, ”problema
ușoară„ a conștiinței. Această nu abordează adevărata enigmă prin care
ar fi explicat faptul ”că, procesele fizice din creier sunt însoțite de conști-
ință„ ”că, există experiența subiectivă, lumea interioară„. Acestea sunt
desemnate de către D. Chalmers ”problema grea a conștiinței„, care nu
poate fi rezolvată cu ajutorul științei sau cel puțin al științei actuale.
Conștiința este adevărul fundamental al existenței umane, este ceea ce
dă sens vieții, dar și cel mai misterios fenomen din univers. Conștiința este
un fenomen complicat nu numai din perspectivă structurală, dar și func-
țională, fenomenală. Atunci când este nevoie de a lua decizii adecvate în
situații extreme, conștiința trebuie să țină seama nu numai de valorile de
probabilitate, de valorile hedonice sau de valorile de utilitate, ci și de valorile
etice, estetice, morale și deontice. Este clar, că multe din acțiuni se desfă-
șoară în mod automat și inconștient. Dar atunci când creierul nu dispune de
algoritmii necesari procesării informațiilor, atunci când nu are la dispoziție
toate informațiile necesare, atunci devine necesară intrarea în funcțiune a
conștiinței. Așa dar,conștiința reprezintă instanța supremă a creierului, cu
ajutorul acesteia omul poate gîndi în viitor, poate spera la o lume mai bună
și poate avea raporturi mai eficiente cu lumea în care trăiește.
După cum constată D. Chalmers, conștiința este legată de introspec-
ție, de atenție, de reflexie, de controlul voluntar al acțiunilor noastre și de
procesul de cunoaștere. Deși este foarte greu de definit, conștiința are anu-
mite particularități, cum ar fi subiectivitatea, calitatea particulară a stărilor
mentale, așa numita qualia și intenționalitatea. Conștiința este a noastră,
de aceea, conștiința este trăită la persoana întâi. Caracterul subiectiv al

130
conștiinței derivă din faptul că, deși suntem indisolubil legați de mediu,
noi reprezentăm un subsistem relativ autonom. Cracterul subiectiv, auten-
tic și privat al trăirilor conștiente este reflectat de termenul qualia, care
include caracterul inefabil, intrinsec, privat și direct. Aceasta înseamnă că
conștiința este ireductibilă și nu poate fi transmisă altei persoane.
O altă caracteristică este intenționalitatea care exprimă particularitatea
conștiinței de a fi orientată către ceva sau de a reprezenta ceva. Intenționa-
litatea reflectă orientarea către ceva ca o particularitate caracteristică feno-
menelor mentale și deosebește mintea de inteligența artificială, conștiința
de celelalte fenomene. Totodată, după cum au arătat foarte mulți cercetă-
tori, conștiința reprezintă o realitate particulară, care, de fapt, exprimă un
alt aspect al realității. Conștiința are un caracter sintetic, foarte unitar și
chiar abstract. De aceea ea ar fi ceva similar conceptelor și ideilor pe care K.
Popper le include intr-o lume a treia, o lume a ideilor și conceptelor.

ROLUL „INTELECTUALTĂȚII-ANONIME”
ÎN SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR SOCIETALE
Valeriu Capcelea, dr. hab. în filos., conf. univ.,
șeful Secției Nord a AȘM
Secția Nord a Academiei de Științe a Moldovei,
Bălți, R. Moldova
vcapcelea@mail.ru

THE ROLE OF THE „INTELLECTUALITY-ANONYMOUS”

IN SOLUTION SOCIAL PROBLEMS
This article refers to the study of the role of the anonymous intellectuality in
solution social problems in the contemporary society. The author analyzes based
on the specialized literature the treatment of the mission of intellectuality in the
existing contemporary society to various authors from U.S.A. and Europe, revea-
ling the purpose and role of the anonymous intellectual in solving the social issues
of the twentieth century. They are noticed the cardinal valuesthat the anonymous
intellectual must prove are noted: reason; faith and confidence in its power; the
truth; sense of justice; attachment to the fundamental values of humanity, first of
all, to the general-human moral values.

În literatura de specialitate este abordată problema rolului ce trebuie

exercitat de intelectualitate în societatea mileniului trei, care îșireconsi-
derară valorile și idealurile, ce nu e nesigură doar în Europa de Est, dar
reprezintă o problemă mondială, deoareceși în S.U.A. există o tradiție a

131
cercetărilor dedicate temei în cauză. În această ordine de idei, este sem-
nificativă lucrarea profesorului american John Michael, de la University
of Rochester, Anxious Intellects. Academic Professionals, Public Intelectu-
als, and Enlightenment Values [1]. Trebuie să specificăm faptul că ca și în
Europa, în S.U.A. se poate observa natura politizată a oricărei discuții ce
ține de misiunea intelectualului în viața socială. Spre exemplu, după Jh.
Michael, a decide în ce măsură un profesor universitar poate sau trebuie
să se implice în treburile sociale nu reprezintă o dilemă metafizică, dar,
mai ales, o opțiune ce rezultă dintr-o anumită viziune politică.
În acest sens, profesorul Jh.Michael evită să propună soluții concrete,
să elaboreze o agendă sau să ofere anumite norme comportamentale. Tre-
buie să remarcăm faptul că lucrarea dată nu reprezintă un ghid al intelec-
tualului modern, însă discuția desfășurată pe paginile acestei monografii
e foarte importantă în măsura în care ne permite să înțelegem care sunt
opțiunile disponibile, pericolele și dezavantajele. În esență, există două
categorii de intelectuali, sau două valențe ale termenului: așa-numitul
„intelectual-tehnocrat”, cum îl numește Michael preluând termenul de
la filosoful italian Antonio Gramsci, precum și un „intelectual-critic”. În
viziunealui, „intelectualul-tehnocrat” este persoana cu o diplomă uni-
versitară, plasată în puncte cheie ale societății, ce îi permite să ia decizii
importante, este cel care decide soarta Cetății în măsura în care misiunea
lui este aceea de medic, arhitect, economist, politician, tehnocrat indus-
trial, sau jurist. Intelectualii reprezintă făptuitorii societății moderne:
creează legi, construiesc spatii urbane, decid chiar viața și moartea omu-
lui obișnuit. Cu toate că nimeni nu i-ar contesta unui medic sau unui
arhitect calitatea de intelectual, tradiția europeană nu pe ei îi identifică
drept intelectuali, ci mai curând pe scriitori, muzicieni, artiști plastici.
Această a doua categorie constituie ceea ce Jh. Michael numește „inte-
lectualii-critici”, cei care nu construiesc în chip explicit societatea, ci o
analizeazăreflectează asupra ei într-un plan abstract ale cărui consecințe
imediate nu sunt totdeauna vizibile. În acest sens, e ușor de văzut că una
dintre cele două categorii are o priză mult mai certă la realitate, și un
contact mult mai direct cu mulțimea, cu oamenii concreți care consti-
tuie societatea. Dar, Jh. Michael se întreabă în ce măsură sunt unii, mai
degrabă decât ceilalți, adevărații intelectuali, sau în ce măsură se pot cele
două categorii reuni într-una singură? Răspunsul nu e lesne de găsit, chiar
dacă pare ademenitor să vedem drept ideal un intelectual atât critic, cât
și tehnocrat. Însă, aceste două categorii, sau semnificații ale termenului,
nu sunt neapărat nici în mod cert distincte pe un plan social și istoric,
nici bine determinate la un nivel teoretic. În acest context, meritul lui Jh.
Michael, constă în aceea că el a propus o analiză atentă a celor două con-

132
cepte de intelectual, tocmai pentru a descoperi eventualele suprapuneri.
Concluzia la care ajunge Jh. Michael poate părea destul de simplă:
indiferent care este afiliația sa profesională, sau chiar opțiunile sale poli-
tice, pentru a avea un rol în societatea actuală (societate a consumului
cinic, din care marile valori iluministe au dispărut), intelectualul trebuie
să acționeze în numele unor principii universaliste ale Binelui și Adevă-
rului. Problema rămâne ce anume se poate face, concret, în numele aces-
tor mărețe idealuri. Însă, controversa rămâne deschisă, și lucrarea lui Jh.
Michael o face în mod de certdestul de promițătoare.
Un anumit aport la tratarea probelei ce ține de rolul intelectualului în
societate l-a avut și istoricul francez Michel Winoccare a introdus în cir-
cuitul științific al studiului consacrat rolului intelectualității în existența
socială în general, dar, mai ales, în societatea contemporană, categoria
„intelectualul-anonim”. Referindu-se la rolul deosebit al intelectualităţii
anonime pentru buna funcţionare a societăţii, M. Winock în partea finală
a lucrării Secolul intelectualilor menţiona: „Ea trebuie să fie concepută
ca o forţă anonimă, ieşind din anonimat doar atunci când se prezintă
ocazia, fără să aştepte o remunerare, ceea ce implică un anumit cod de
comportament. Paradoxul intelectualului vine din faptul că puterea de
care poate el dispune îi este dată de renumele său: o exercită în folosul
unei mare mize umane care îi întăreşte reputaţia” [2]. În viziunea lui M.
Winock, „...munca de zi cu zi a intelectualilor anonimi, mai cu seamă ca
educatori, care mi se pare că trebuie să fie recunoscută drept adevărată
contraputere în sânul societăţii democratice. Conştiinţa civică, refuzul de
a se crede în calitate de persoană sau în calitate de grup de o altă esenţă,
cooperarea activă cu dorinţa de a trăi împreună, pe scurt – temeliile etice
ale societăţii noastre imperfecte, dar perfectabile, nu sunt monopolul
unora, ci treaba tuturor” [3]. Prin urmare, savantul francez ia în calcul
însemnătatea tuturor intelectualilor în viața socială, nu numai a intelec-
tualilor „universali”, „specialiști” sau „critici”, ci și a celor„anonimi”.
În același context, regretatul filosof moldovean Vasile Țapoc scria că
„nu trebuie să uităm „munca de zi cu zi a „intelectualilor-anonimi”, mai
cu seamă ca educatori, care lichidează ruptura dintre adevărul știut și
adevărul trăit prin exemplul propriu. Intelectualul, care în mod firesc
întreține relații bune cu filosofia, e capabil și, în același timp, obligat să se
manifeste în tripla funcție: ca știutor,ca învățător și ca magistru spiritual.
Și aceasta cu condiția să refuze de a se crede în calitate de persoană sau
grup deosebit. Propagând morala intelectualul trebuie să refuze categoric
la moralism. Specificul acțiunii intelectualului este, în primul rând, de a
gândi și acționa prin el însuși; în al doilea rând, de a se angaja social prin
cuvânt și exemplu” [4]. În opinia lui, specificul acţiunii intelectualului

133
este, în primul rând, de a gândi şi de a acţiona prin el însuşi. În al doilea
rând, să nu absolutizeze valoarea societății democratice [5]. Totodată, V.
Țapoc formulează, în viziunea noastră, o concluzie destul de importantă:
„Dacă lumea cu mentalitatea ei de astăzi nu ne satisface, nu este suficient
să o criticăm. Se mai cere să recurgem la transformarea propriei mentali-
tăți și la promovarea unui astfel de mod de activitate, care ar putea fi pre-
luat şi folosit de semenii mai puțin preocupaţi de problemele spirituale.
Promovare nu doar teoretică, ci şi practică, care ar miza pe competenţa,
onestitatea şi devotamentul faţă de valorile morale” [6].
Prin urmare, trebuie să aducem omagiul nostru intelectualilor ano-
nimi –în primul rând, medicilor, învățătorilor și educatorilor care s-au
ridicat în anii de ocupație sovietică să-și apere limba, alfabetul și ființa
națională, tuturor luptătorilor pentru cauza națională. În ultimii ani,
în condițiile când bântuie în întreaga lume pandemia Covid-19, un rol
deosebit îl au în societate un tip specific al„intelectualilor-anonimi”–
medicii, ce sunt implicați în viața pacienților, fiind un model al dăruirii
oamenilor pe motiv că profesiunea de medic este o activitate exclusivă
în folosul omului şi al colectivităţii umane, profesiune călăuzită de iubire
de oameni, de dorinţa de a le înlătura suferinţele. Se știe că dintotdea-
una medicina a fost și constituie o profesie umanistă, una dintre puţinele
care pot fi etichetate astfel fără niciun corectiv, singura profesie fără de
care, însăşi existenţa omului ca individ ar fi pusă în discuţie. Astăzi acești
„intelectuali-anonimi” sunt, în mod incontestabil, în prima linie a luptei
împotriva acestei pandemii, sunt eroii și eroinele invizibile ale luptei cu
ea de care depinde, în mare măsură, viitorul omenirii.
În opinia noastră, intelectualitatea în general și cea anonimă, în mod
particular, poate și trebuie, să devină o forţă motrică autentică capabilă
să asigure înscrierea transformărilor sociale din Republica Moldova pe
un făgaș constructiv, al cărui punct final să fie edificarea unei societăţi
democratice autentice, integrarea în familia popoarelor europene, afi-
lierea la valorile acestora – unitate, comunicare, toleranță, solidaritate,
respect, egalitate, pluralism, pace, democraţie şi libertate. Însă, pentru
a materializa aceste obiective, intelectualitatea trebuie să respecte și să
posede un şir întreg de valori cardinale: rațiunea; credința şi încrederea
în puterea ei; adevărul; simţul dreptăţii; ataşamentul la valorile funda-
mentale ale umanității, în primul rând, la valorile morale general-umane.
Astfel, „intelectualii-anonimi” ar contribui în mod substanţial la îmbu-
nătăţirea şi depăşirea acestei stări de incertitudine şi anomie ce domină
în societatea noastră. În același timp, intelectualii în general și „intelectu-
alii-anonimi”, în mod special, trebuie să-și păstreze obiectivitatea pentru
a sesiza anumite omisiuni ale clasei politice, pentru a servi drept cenzor

134
față de unele manifestări care ar putea fi criticabile, iar poziția lor ar fi
justificată de imparțialitatea și echidistanța față de clasa politică.

Referințe bibliografice
1. Michael, Jh. Anxious Intellects. Academic Professionals, Public Intelectuals,
and Enlightenment Values. Duke University Press Books, 2000.
2. Winock, M. Secolul intelectualilor. Trad. de Gheorghe Chiriţă. Chişinău: Ed.
Cartier, 2001, 623.
3. Ibidem.
4. Țapoc, V. Intelectualul și codul moral al specialistului. În: Filosofia și orizontul
vieții. Profesorul universitar, doctor habilitat în filosofie Vasile Țapoc la 75 de
ani. Bibl. Naț. a R. Moldova, Univ. de Stat din Moldova; dir. general Alexe Rău.
Ed. alcăt. și îngrijită de Svetlana Coandă. Chișinău: BNRM, 2014, p.177.
5. Ibidem.
6. Țapoc, V. Menirea universității în societatea contemporană. În: Studia Uni-
versitatis. Revistă științifică a Universității de Stat din Moldova. Seria științe
umanistice. 2011, nr.4 (44), p.9.

THE QUALITY OF LIFEOF LABOUR MIGRANTS’

CHILDREN
Galina Gorbunov, MD, PhD, associate professor
Department of Pediatrics, Nicolae Testemitanu State University of Medicine
and Pharmacy of the Republic of Moldova
galina.gorbunov@usmf.md

КАЧЕСТВО ЖИЗНИ ДЕТЕЙ ТРУДОВЫХ МИГРАНТОВ

Целью данной работы было: определение качества жизни (КЖ) детей
трудовых мигрантов в разных аспектах их жизни: физическое функцио-
нирование (ФФ); эмоциональное функционирование (ЭФ); социальное функ-
ционирование (СФ); школьное/ролевое функционирование(ШФ).Инструмен-
том исследования был использован опросник Pediatric Quality of Life Inventory
(PedsQL™4.0). Представленные результаты являются убедительным фак-
том того, что дети трудовых мигрантов по сравнению с их сверстниками
из семей без опыта трудовой миграции имели достоверно низкие показа-
тели по всем шкалам и интегральной характеристики качества жизни.

In order to define the quality of life of migrants’ children, there were

researched different aspects of their lives, such as physical functioning
(FF), emotional functioning (EF); social functioning (SF) and school
functioning (SF). The given research involved 150 children from Repub-

135
lic of Moldova. They were of different age groups (5-7, 8-12, 13-18), from
whom 75 children were of the labor migrants and their parents/tutors
who remain in the country and 75 children of the labor migrants without
labor migration experience. As the instrument for given research there
was used the Pediatric Quality of Life Inventory (PedsQL™4.0) ques-
tionnaire. In the course of the research there was emphasized the Quality
of Life (QL) of children of the highest level with the score from 100 to 91,
the middle level from 90 to 81, the low level from 80 to 71 and the lowest
level less than 70 points. According to the results of the investigation it
was established that the migrants’ children of various age groups, from
all the examined aspects had a very low level of QL (less than 70 points).
In all the age groups presented by the migrants’ children, the QL in terms
of physical functioning, has a considerably lower level of indication (р <
0,001) in comparison to the children from the control group. The highest
level of QL was observed in the group of 5-7 aged children and the lowest
at 13-18 years of age group. There was also evidentiated a very low level
of QL of the migrants’ children in emotional aspect ( from 42,0±25,32 to
43,7±25,94 points), that considerably differs (р < 0,001) from the middle
level of QL of the children from the examined group (from 85,0±19,83
to 89,0±20,82 points). The lowest data of QL in the emotional aspect of
the migrants’ children aged 13-18 years old (42,0±25,32), demonstrate a
very specific emotionally stressed state of these children. Migrants’ chil-
dren demonstrate a very low level of QL in terms of social functioning
and it certainly differs from the middle level of QL of the children from
the examined group. That definitely demonstrates a low ability to social
adaptation of children after their parents’ migration. The lowest indica-
tors of the total score of QL were revealed at the age of 13-18, both in
groups of migrants’ children (46,8±24,19 points) and in the examined
group of children (82,7±19,57 points). At the same time the highest indi-
cators of the total point of QL were revealed at the age of 5-7, both in
groups of migrants’ children (55,9±30,85 points), and of the children of
the examined group (85,9±23,70 points). The presented results perform a
very convincing fact that labor migrants’ children in comparison to their
peers from the families without labor migration experience had a consid-
erably low index on all the scales and on integral characteristics of quality
of life.

136
 STILURILE DE VIAȚĂ – CULTURĂ, LIBERTĂȚI,
MENTALITĂȚI
Niadi-Corina Cernica, dr., lector univ.
Departamentul de științe umane și social-politice,
Facultatea de Istorie și Geografie,
Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava, România
niadi.cernica@gmail.com

LIFE STYLES – CULTURE, LIBERTIES, MENTALITIES

Life stiles show our individuality and our rights in society. Now, our life stiles
are changeing. The future values of our lifes will be communication, participation,
psychophysical equilibrium for us in nature and society.

Pluralitatea stilurilor de viață a fost legitimată de întemeietorii liberalis-

mului și de viziunea generală democratică care a urmat.
Conform lui Bentham [1] și Mill [2], ceea ce își doresc oamenii este plă-
cerea. Fie că își găsesc plăcerea într-o poezie, în putere, în mâncare sau
în jocuri, acest lucru nu este mai puțin legitim din punctul de vedere al
naturii umane. Pentru primul plăcerile erau egale, pentru al doilea exista
o diferență între plăcerile senzoriale și cele intelectuale. O altă sursă a plu-
ralității stilurilor de viață este concepția lui J.S. Mill cu privire la domeniul
vieții private și al interesului privat, care sunt inviolabile și pe care nici
autoritățile, nici alte persoane nu le pot încălca și care cuprind drepturi
inalienabile. Libertatea unui om nu poate fi limitată decât de drepturile
celorlalți oameni. Orice ar face o persoană, ea nu poate fi pedepsită atâta
vreme cât nu încalcă drepturile altor persoane. Acest principiu stă la baza
libertăților de care se bucură orice cetățean.
Și încă o sursă a stilurilor de viață: Constituția americană, cu un puter-
nic ecou în Europa (S.U.A. fiind prima colonie care-și proclamase inde-
pendența, era republică și urma unele principii comune cu ale Revoluției
franceze), proclama dreptul oamenilor de a-și căuta propria fericire. Ca
atare, dreptul fiecărei persoane de a duce viața care îl face fericit, drep-
tul fiecărei persoane de a-și căuta propria fericire, așa cum o concepe
fiecare, era garantat. Libertățile, nu numai drepturile, aveau un puternic
temei.
Trei concepții sunt importante: inviolabilitatea sferei private a fiecărui
om, egalitatea în importanță a scopurilor indivizilor și dreptul fiecărei per-
soane de a-și căuta fericirea.
Ideea anterioară, a unui mod de viață ideal, după care sunt judecate
stilurile de viață ale oamenilor, dispare ca urmare a filosofiei utilitariste, a

137
liberalismului politic și a dreptului fiecăruia de a-și căuta propria fericire.
Libertatea devine valoarea politică fundamentală, pornind de la Revolu-
ția franceză și noile Constituții, ca și drepturile fundamentale ale omului
și cetățeanului, pe care puterea politică nu le putea încălca.
Pentru prima oară individul este mai puternic decât statul, iar liber-
tatea individuală depășește în importanță celelalte valori politice și, în
curând, sociale.
În secolul XXI, având ca moștenire aceste idei, societatea are noi valori,
derivate din cele trei surse prezentate: toleranța, diversitatea, egalitatea per-
soanelor, a culturilor și stilurilor de viață și implicarea voluntară în problemele
politice, sociale și în problemele comunității. Aceste valori sunt un fundament
al culturii actuale, al societății și al acceptării unor stiluri diferite de viață.
Vectorii stilurilor de viață și ai dreptului de a-și alege modul de viață
sunt mass-media, cinematograful, literatura, democratizarea accesului la
educație și cultură. Globalizarea culturală și democratizarea accesului la
cultură și educație (formală și informală) au dus la cunoașterea și popu-
larizarea modurilor de viață, valorilor urmate în viață, a scopurilor și aspi-
rațiilor diverse ale oamenilor de pretutindeni. Mass-media a avut și are un
rol important în accesul tot mai ușor și mai liber la cultură și la orice formă
de prezentare a științei. Televiziunea și Internetul sunt noi forme de acces
la cultură și simboluri ale globalizării [3].
Stilurile de viață se pot axa pe orice valori, inclusiv cele vitale, ale sănă-
tății și echilibrului biologic. Putem vorbi de moduri de viață sănătoase
și nesănătoase. Putem vorbi de stiluri de viață vegane, sportive, de preo-
cupări pentru integrarea în natură, interes față de mediu, interes pentru
diete, longevitate, sănătate. Putem vorbi despre o mai mare importanță a
aspectului fizic și despre o adevărată cultură și valorizare a tinereții – adică
a energiei, mobilității, a tonusului, a activității. Putem vorbi, după secole
de dualitate suflet-corp, despre o integrare a psihicului și somaticului, des-
pre un echilibru între suflet și corp.
Alimentația bio, stilul de viață ecologic, integrat în natură, responsa-
bilitatea față de natură, în care omul este un element, reflectă un nou
ideal de viață – cel al integrării în natură, al echilibrului psiho-fizic, al
unei spiritualități legate de armonia psihică, armonia cu natura, o cul-
tură a tonusului, a calmului și energiei, a integrării în vastitatea și armo-
nia formelor de viață. Acest ideal de viață depășește dualitățile clasice
om-natură, suflet-corp, cultură-natură, omul nu mai este un stăpân al
naturii, ci un element al acesteia.
Aceasta pare a fi o filosofie de viață care depășește anomia socială,
neintegrarea, diferențele, citadinul, industrializarea, singurătatea omului
în cultura și civilizația nesigură și conflictuală făurite de el însuși. Valorile

138
vitale, văzute ca elemente ale unui nou stil de viață, stau la baza unei noi
spiritualități ecologice.
O altă valoare nouă, adâncită și amplificată în condițiile actuale, este cea
a implicării. Indivizii sunt încurajați să se implice și să decidă; mai ales impli-
carea este importantă – implicarea în problemele comunității, în problemele
celorlalți, în crizele naționale, regionale sau globale. Sigur că o singură per-
soană nu poate decide, prin vot – să zicem - , viitorul ecologic al planetei,
starea de sănătate a oamenilor, educația copiilor în zonele defavorizate ale
lumii etc. Dar se poate implica: poate alege produse ecologice sau nepolu-
ante, poate milita pentru sănătatea consumatorului, poate să aleagă să nu
consume energie și să consume produse biodegradabile, poate susține cam-
panii pentru ajutorarea unor oameni, poate informa pe cei neinformați etc.
Implicarea presupune mai ales acțiune, comunicare, interes – noile valori
ale lumii de după pandemia actuală. A comunica, a avea interes, a acționa sunt
mărcile societății care va urma. Implicarea, formularea de opinii, acordul sau
dezacordul, chiar și atunci cînd nu poți decide o schimbare de situație, sunt
valori sociale, puternice acum, care cred că vor fi foarte puternice și în viitor.
Comunicarea socială virtuală extinsă, prin site-uri de socializare, formula-
rea de opinii în societate prin mass-media, prin comunicare pe Internet, care
presupun prezentarea ideilor și opiniilor proprii unor grupuri, unor interlo-
cutori virtuali – este o nouă formă de comunicare. Efectul ei: opinii sociale
formate pe cazuri particulare, pe cumulare de opinii, influențare a societății
de grupuri mici, mobilizare socială prin intermediul Internetului, crearea de
grupuri cu idei și acțiune proprie etc.
Orice sociolog știe astăzi să descopere mentalități puternice urmărind
accesări pe Internet. Apar nu leaderi, ci formatori de opinie. Apar nu con-
testatari, ci protestatari. Organizațiile sunt înlocuite de grupuri, opiniile sunt
mai influente decât declarațiile oficiale. Cadrul privat este relativ, cu unele
date apărate, iar deschiderea spre vieți și experiențe personale este uriașă.
Devianțele, distrugerile unor oameni, accesarea unor evenimente personale
sau situații grave prin Internet cu potențial social grav sunt prezente conti-
nuu, ca și infracțiunile cibernetice.
Ideea de experiență sau experiențe personale, de cumulare de experiențe,
devine, alături de cele prezentate, marca unui nou stil de viață, a unui nou tip
de formare a mentalităților și ideilor – un stil de viață dominat de experiențe,
comunicare și afilieri virtuale.
Situația sanitară actuală a dus la încurajarea acestui tip de comunicare,
constituire de opinii și afiliere. Dispariția participării reale, a ideii de rea-
litate concretă, la care participarea afectivă este puternică, duce la un alt
fenomen: accesări de filme postate pe Internet, fără sentimentul că accesa-
rea ar presupune responsabilitate, că acei oameni sunt reali, aflați în situa-

139
ții reale. Realitatea se virtualizează; a accesa nu presupune responsabilitate
morală sau umană, nu obligă la reacții, nu trezește niciun sentiment. Vir-
tualul dezintegrează uneori pe utilizatorii din realitate, aplatizează trăirile,
de-responsabilizează, distruge ideile de social și societate. Mii de accesări
ale unui film care prezintă o situație gravă sau o victimă nu înseamnă, une-
ori, decât o parcurgere, din curiozitate, a unei oferte de postări pe Internet.
În realitate, psihologic și uman, mii de accesări ale unui film care prezintă
o victimă umilită reprezintă un adevărat linșaj.
Comunicarea virtuală trebuie să completeze, nu să înlocuiască, celelalte
forme de comunicare.
Stilurile de viață diverse, ca promovare a personalității diferite a oame-
nilor, neierarhizate, opțiuni proprii pentru moduri și idei de viață au apărut
ca atare, inclusiv denumirea, în secolul XX. Ce înseamnă stilurile de viață în
secolul XXI și cum se formează ele? Cum se afirmă o individualitate printr-un
mod de viață, care nu depinde de statutul, mediul social și nici chiar de cul-
tura căruia îi aparține un om?
Ne vom trăi viața virtual-real? Ne vom crea mentalități și aspirații prin
experiențe virtuale? Vom avea identități virtuale pe site-uri de socializare?
Vom realiza pe calculator, virtual, tot ce altădată era imaginar – vieți imagi-
nare, idealuri umane imaginare, tărâmuri imaginare, vise etc.? Ne vom trăi
toate experiențele formatoare virtual?
Ne vom întoarce către un stil de viață psiho-fizic de tip ecologic, de inte-
grare într-o natură pe care de milenii am vrut să o stăpânim? Vom reformula
ideile de bază ale legăturii cu natura?
Vom trăi comunicațional? Implicarea, acțiunile, experiențele, aspirațiile
se vor realiza printr-o comunicare generalizată? Implicarea va însemna a for-
mula opinii? Vom decide prin „I like it”? Vom comunica fără a ne întâlni? Cum
vom fi afectați emoțional? Cum ne vom regăsi echilibrul psihic?
Toate acestea vor afecta drepturile și libertățile? Cum vor fi în viitor drep-
turile fundamentale? Va exista o limită a libertăților?
Atâtea întrebări se justifică. Schimbările radicale din epoca noastră ne fac
să avem tot mai multe întrebări cu privire la viitor.
Stilurile de viață erau văzute ca manifestare a individualității și a drepturi-
lor. Cu o condiție – a nu leza drepturile celorlalți. Toleranța, egalitatea, comu-
nicarea erau spațiul libertății noastre în societate. Dacă ele se schimbă, se vor
schimba și ideile de libertate și de drepturi fundamentale.

Referințe bibliografice
1. Kelly Paul. Mari gânditori politici. București: Editura ALL, 2008, p.283-298.
2. Kelly Paul. Mari gânditori politici. București: Editura ALL, 2008, p.299-316.
3. Aiftincă. Marin. Filosofia culturii. București: Editura Academiei Române, 2008.

140
 МЕЖДИСЦИПЛИНАРНЫЙ ПОДХОД К ГЕНЕЗУ
НАРУШЕНИЙ ИНТЕЛЛЕКТУАЛЬНОГО
И ПСИХОМОТОРНОГО РАЗВИТИЯ
Татьяна Дегтяренко, доктор мед. наук, профессор
Владислав Коджебаш, канд. с.-х. наук, доцент
Оксана Костюк, аспирант
Kафедрa биологии и охраны здоровья,
Южноукраинский национальный педагогический университет
имени К.Д. Ушинского, Одесса, Украина
korj_@ukr.net

INTERDISCIPLINARY APPROACH TO THE GENESIS

OF INTELLECTUAL AND PSYCHOMOTORAL
DEVELOPMENT DISORDERS
The results of our comprehensive neuropsychological and psychophysiological
studies in children with different intelligence levels and the psychomotor develop-
ment impairment degree are evidence-based confirmation of the following position:
for individual ontogenesis ways, a high intelligence level in a child and an adult
coincides with a high degree of person’s psychomotor skills development. The conju-
gation in neuroontogenesis of perceptual-cognitive and psychomotor development
not only has a projection into the intelligence level and psychomotor development
during all developmental stages, but also explains the fact that regression and distur-
bances in psychomotor development cause a decrease in learning abilities.

Цивилизационный этап современности характеризуется много-

численными трансформациями в общественно-экономической и
социокультурной сферах, что актуализирует проблему реализации
интеллектуального и творческого потенциала индивида. Сложные раз-
ноплановые психофункциональные системы, формирующие струк-
туру личности, следует сгруппировать в несколько крупных блоков:
основные свойства нервной системы и темпераментальные характе-
ристики индивида; психомоторика в целом; интеллектуальные и твор-
ческие способности; волевые качества, эмоции, память и мотивации;
речь и мыслительные процессы; моральные и духовные ценности.
Интеллект является относительно стойкой структурой ум-
ственных способностей личности, которая характеризует познава-
тельно-рациональную сторону мыслительных процессов индиви-
да. С философской точки зрения в интеллекте выделяют ум, как
способность образовывать понятия, и ум, как способность лично-
сти к продуцированию идей. С психологической точки зрения (по

141
Г. Айзенку) выделяют три разновидности интеллекта – биологиче-
ский, психометрический и социальный. Биологический интеллект
(и вербальный, в частности) генетически детерминирован нейро-
физиологической базой когнитивных процессов, которые реали-
зуются ассоциативными зонами неокортекса. Психометрический
интеллект измеряется специальными психодиагностическими
тестами и зависит как от биологической (нейропсихологической)
детерминанты, так и от социокультурных факторов среды. Следует
отметить, что интерпретация результатов психодиагностических
тестов, используемых для определения уровня интеллекта, в зна-
чительной степени зависит от широты кругозора исследователя,
который анализирует оценки как общего интеллекта, так и специ-
альных способностей. Социальный интеллект является суммацией
тех интеллектуальных способностей индивида, которые проявля-
ются в повседневной жизнедеятельности и коммуникативном об-
щении. Необходимо подчеркнуть, что социальный интеллект зави-
сит от биологических (природных) задатков, психометрического
интеллекта, индивидуальных особенностей личности, которые
формируются в процессе обучения, воспитания и влияния соци-
ально-экономических факторов.
Психофизиологическое обеспечение мыслительной деятельно-
сти и двигательной активности человека имеет высокий уровень
генетической детерминации и проведенные к настоящему време-
ни исследования [1; 3] доказывают целесообразность изучения
взаимосвязей уровня интеллекта с психомоторными качествами
индивида. Дальнейшая разработка проблемы взаимосвязи интел-
лектуального и психомоторного онтогенеза будет способствовать
разрешению многих актуальных вопросов, относящихся не только
к эргономике, возрастной и спортивной физиологии, медицине и
реабилитации, а и к реализации адекватных методов коррекции в
детской неврологической практике [4].
Наши исследования направлены на изучение взаимосвязей
между показателями интеллектуального и психомоторного раз-
вития ребенка в контексте методологии дифференциальной пси-
хофизиологии [2; 3]. Существующие представления относительно
сущности интеллекта человека в аспекте взаимосвязей с психомо-
торным развитием личности в настоящее время получили уточне-
ние, существенно дополнились новыми свидетельствами, но целе-
сообразность дальнейшего исследования характера этих взаимос-
вязей в образовательном и оздоровительном смысле не вызывает
сомнений.

142
 Междисциплинарные теоретико-методические подходы в на-
стоящее время используются учеными для раскрытия тех общих
закономерностей, которые являются общим основанием для обе-
спечения интеллектуальной деятельности человека и детерми-
нации ее психомоторных качеств. Для исследования интеллек-
туальных способностей индивида и определения состояния его
психомоторики используют следующие подходы: социокультур-
ный; феноменологический; информационный; процессуально-де-
ятельностный; образовательный; функционально-уровневый;
интегральный и системно-структурный; психологический; психо-
физиологический; нейрофизиологических; генетический и психо-
генетический.
Вышеуказанное свидетельствует о целесообразности междис-
циплинарного подхода к определению индивидуальных особен-
ностей интеллектуального и психомоторного развития личности.
Для реализации вышеуказанного научного направления следует
подчеркнуть важность и перспективность проведения исследова-
ний в концепте дифференциальной психофизиологии, поскольку
ее методология позволяет спрогнозировать индивидуальные тра-
ектории развития интеллектуальных способностей и психомотор-
ных качеств личности в контексте их сопряженного взаимодей-
ствия в онтогенезе.
Анализ существующих научных трудов, посвященных сопостав-
лению уровней интеллектуального развития и психомоторных
качеств личности с её индивидуально-типологическими особен-
ностями (основные свойства нервной системы), позволяет сделать
вывод, что проблема остается по многим аспектам дискуссионной.
Результаты наших исследований выявили высокий уровень кор-
реляционных взаимосвязей между показателями, которые харак-
теризуют степень нарушений перцептивно-когнитивных и психо-
моторных функций [2; 3; 4]. Наличие тесных взаимосвязей между
умственными и психомоторным возможностями личности выяв-
ляет сопряженность их развития в онтогенезе, но характер таких
взаимосвязей связей окончательно не установлен для различных
контингентов населения в возрастном аспекте, а также с позиций
учета особенностей психофизического развития и наличия психо-
соматических заболеваний.
Междисциплинарный и нейропсихологический подходы пре-
доставляют возможность разработки патогенетически ориенти-
рованной психолого-педагогической коррекции при тяжелых на-
рушениях психофизического развития и дезадаптивных формах

143
поведения у детей [5; 6]. Оценка уровня перцептивно-когнитивно-
го развития и степени вербальной коммуникации выступает веду-
щим критерием для выбора методик коррекционно-развивающе-
го обучения у детей с ограниченными возможностями. Для созда-
ния индивидуального плана раннего вмешательства при выявле-
нии фенотипов отклоняющегося поведения необходима реализа-
ция четкого алгоритма комплексной психодиагностики, который
включает: анкетирование родителей; диагностику психофизиче-
ского развития и отклонений в поведении по протоколу VB-МАРР
программы [7]; анализ паттернов ЭЭГ и вызванных потенциалов;
учет результатов обследования детей профильными специалиста-
ми (неврологи, психологи, логопеды, коррекционные педагоги, эр-
готерапевты).
Реализация междисциплинарного подхода позволяет разраба-
тывать индивидуальный план раннего вмешательства при пове-
денческих фенотипах и он обязательно должен включать такую
необходимую информацию: этапы формирования в онтогенезе
перцептивно- когнитивных, в том числе и речевых функций кон-
кретного ребенка по сравнению с нормативными траекториями
развития его сверстников; б) наличие веских препятствий в обуче-
нии, которые мешают ребёнку усваивать определенные навыки; в)
используемые принципы обучения аномального ребенка с учетом
уже сложившихся навыков и умений; г)  возможные формы обу-
чения в соответствующей среде (индивидуальной, микро- или ма-
крогрупповой) д) последовательность этапов обучения с использо-
ванием детальной индивидуализированной для каждого ребенка
коррекционной программы.
С теоретико-методологических позиций генетической и диф-
ференциальной психофизиологии правомерным является такое
научное положение: в индивидуальных траекториях онтогенеза
высокий уровень интеллекта у ребенка и взрослого совпадает с
достаточно высокой степенью развития психомоторных качеств
личности. Сопряженность в нейроонтогенезе возрастных этапов
перцептивно-когнитивного и психомоторного развития не только
имеет проекцию в уровень развития интеллекта и психомоторных
качеств на всех последующих этапах индивидуального развития,
а и объясняет то обстоятельство, что регресс и нарушения пси-
хомоторного развития обусловливают снижение способностей к
обучению. Результаты проведенных нами комплексных нейропси-
хологических и психофизиологических исследований у детей с
различным уровнем интеллекта и степенью нарушения психомо-

144
торного развития выступают научно-обоснованным подтвержде-
нием вышеупомянутого положения [4].
Проведение валидного диагностического процесса в перспек-
тиве разработки образовательных и оздоровительных технологий
обязательно требует обязательного учета возрастной категории и
психосоматических особенностей индивида. Поэтому в научных
трудах психолого-педагогического направления необходимо ука-
зывать при обследовании определенных контингентов населения
возрастные диапазоны и особенности психофизического разви-
тия: младший, средний и старший дошкольный возраст; младшие,
средние и старшие школьники; студенты какого года обучения;
взрослые с обозначением различных возрастных групп; наличие
дефицитарности гностических функций, психомоторики, интел-
лекта, эмоциональной и мнестической сфер.
Введение междисциплинарного подхода имеет следующие пер-
спективы:
 осуществление индивидуализированной интегральной оцен-
ки психомоторики, перцептивно-когнитивных функций и психо-
логических особенностей;
 прогнозирование индивидуальных траекторий психофизио-
логического развития, стрессоустойчивости личности и адаптаци-
онных возможностей;
 выявление астенических и неврозоподобных состояний на
доклинических стадиях их развития с целью своевременной диа-
гностики и предупреждения психопатологических расстройств,
имеет особое значение в связи с использованием компьютерных
технологий и повышением информационного и стрессовой на-
грузки студентов (компьютерный зрительный синдром);
 ранняя диагностика генетически детерминированных син-
дромов, гиперреактивности и дефицита внимания (СГДВ), аутизма,
неспособности к обучению, а также нарушений перцептивно-ког-
нитивного и психомоторного развития у студентов;
 своевременное выявление дефицитарности в зрительном,
слуховом и других видах восприятия и разработка патогенетиче-
ски ориентированных методов адаптивной коррекции при нару-
шениях анализаторных систем мозга;
 иагностика последствий психотропного токсического воз-
действия на нейроструктуры ЦНС: наркоманические синдромы,
алкогольная интоксикация, отравление нейротоксичными веще-
ствами.
 интегральная оценка психофизиологического состояния лич-

145
ности для выявления индивидуальных особенностей восприятия
информационных сигналов разной модальности (свет, звук, музы-
кальные мелодии, тактильные стимулы, вербальные сигналы и др.).
В современных научных трудах используются различные ком-
плексные программы, включающие методики психологического,
нейропсихологического и психофизиологического обследования.
Такие комплексные программы, как правило, являются авторски-
ми разработками и приобщают классические методики, которые по
объективным показателям позволяют осуществить индивидуали-
зированную оценку, как интеллектуальных, так и психомоторных
качеств у обследованных лиц. Вполне понятно, что необходимым
требованием при разработке этих программ является учет воз-
растных и других особенностей психофизического развития инди-
вида и поэтому они должны быть строго адаптированными для об-
следования определённого контингента. Как правило, на основа-
нии полученных фактических данных проводят корреляционный
и многофакторный статистический анализ с целью определения
характерных существенных взаимосвязей между уровнем интел-
лекта и показателями психомоторики, а также осуществляют при
необходимости сравнительную аналитику между здоровыми ли-
цами (контрольные группы) и основными группами обследуемых
с имеющимися отклонениями психофизического развития. По-
нятно, что проведение углубленных исследований в концепте со-
пряженности индивидуальных особенностей интеллектуального
развития с психомоторными качествами личности и определения
характера таких взаимосвязей весьма важно для прогнозирова-
ния дальнейших траекторий психофизического развития детей и
юношества, решения актуальных вопросов специального образо-
вания, разработки оздоровительных технологий, а также для вне-
дрения эффективных мер профилактики возможных нарушений.

Библиография
1. Апчел В.  Я., Дегтяренко Т.  В.  Основы генетической психофизиологии.
Учебное пособие для студ. СПб.: ЧОУ ВО НИУД, 2016.
2. Дегтяренко Т. В. Взаємозв’язок між показниками які характеризують
ступінь порушень перцептивно-когнітивних і психомоторних функцій. In:
Експериментальна і клінічна медицина. Харьків. 2016, №2(71), c.69–72.
3. Дегтяренко Т. В. Онтологія визначення основних властивостей нерво-
вої системи людини в концепті розробки проблеми iндивiдуальностi. In:
Український журнал медицини, біології та спорту. 2018, Том 3, №5(14),
c.266-274.
4. Дегтяренко Т.В., Шевцова Я. В. Діагностика та корекція психомотор-

146
 них порушень у розумово відсталих дітей. Навчальний посібник. Одеса:
ВМВ, 2015.
5. Кобильченко В. Психіка та її розвиток у психологічних законах і зако-
номірностях In: Особлива дитина: навчання і виховання. Київ. 2016, №
1(77), c.7-14.
6. Талалаєв К. О. Державна політика України в галузі організації охорони
здоров’я щодо запобігання соціальним і хронічним хворобам. In: Одесь-
кий медичний журнал. Одеса. 2019, №1, c.5-16.
7. VB-MAPP. Программа оценки вех развития вербального поведеня и
построения индивидуального плана виешательства. Руководство.
MEDIAL, 2013

APLICABILITATEAPRINCIPIILOR DE BUNĂ GUVERNARE

ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII ȘI MODERNIZĂRII
SOCIETĂȚII DEMOCRATICE
Pantelimon Varzari, dr. hab. în științe politice, prof. universitar,
prof. cercetător, cercetător științific principal,
Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Chișinău, R. Moldova
panvarzari@gmail.com

APPLICABILITY OF GOOD GOVERNANCE PRINCIPLESIN

THE CONTEXT OF THE DEVELOPMENT
AND MODERNIZATION OF DEMOCRATIC SOCIETY
The article examines the concept of good governance which continues to pro-
voke numerous discussions in the democratic theory and practice. Particular atten-
tion is paid to the definition and to the substance of this concept, as well as to the
significance of good governance for a society in full change and democratic deve-
lopment. It is concluded that without good governance there can be no successful
government and no functional democracy, the lack of which, in the conditions of
the transitional society, is associated with a deficient, harmful, evil government, as
well as with a perversedemocracy.

Calitatea guvernării, ca problemă publică de eficacitate a puterii poli-

tice, a devenit astăzi o problemă principală înteoria și practica democra-
tică. Buna guvernare și deci capacitatea de funcționalitate a instituțiilor
puterii de stat, începând cu anii ’80 ai sec. XX, se dovedesc a fi în centrul-
discuțiilor controversate în mediul academic șiîntre politicieni.
Nici în prezent în literatura de specialitate nu se găsește o interpretare
unică a conceptului de bună guvernare, așa încât ea diferă de la un autor

147
la altul. Totuși, în linii mari, se înţelege prin buna guvernareun proces
prin care autoritățile și instituţiile publice desfăşoară activităţi cu carac-
ter economic, politic și administrativ, gestionează resurse sociale și eco-
nomice, realizând un management efectiv al afacerilor publice înslujba
cetăţenilor, într-un mediu în care sunt respectate strict drepturile omului
şi principiul statului de drept.
Au dreptate autorii care afirmă că lipsa unei definiţii general accep-
tate a conceptului de bună guvernare este compensată cu identificarea
anumitor principii [1], cum ar fi responsabilitate și receptivitate, transpa-
rență și orientare spre succes, echitate și primordialitatea dreptului, con-
sens și compromis, etică și integritate în activitatea entității publice,
reactivitate şi operativitate în asigurarea serviciilor publice,participare
și incluziune, eficacitate și eficiență a acțiunilor inițiate de către guver-
nanți în procesul de guvernare (aici apare și termenul „bine/rău guver-
nat”) și în procesul de administrare publică (termenul cel mai des auzit
„bine/rău administrat”), a căror aplicare de către guvernanți în raport cu
guvernații consolidează regimul de bună guvernare în orice societate, în
special în cazul celor care se află de mai mulți ani în crize multidimensi-
onale, iar mai recent și în criză pandemică COVID-19, ce afectează și mai
mult economia națională a țărilor lumii. În același timp,lipsa unei astfel
de definiţii universale a conceptului analizatconduce la elaborarea unor
teorii variate, în care se încearcă în mod diferit să răspundă la întrebarea
„dar ce înseamnă, în general,guvernarea?” sau „cum o guvernare ar putea
duce societatea la o dezvoltare și modernizare ori, dimpotrivă, la o criză
multidimensională”.Mai mulțicercetători și analiști politici consideră, în
mod întemeiat, că guvernarea este principalul motiv ce explică variațiile
performanțeidezvoltării social-economice a țărilor din întreaga lume.
În sens larg, guvernarea este o activitate complexă, de conducere, în
regim de putere publică și de natura predominant politică, realizată de
autoritățile politice ale statului, legal (constituțional) constituite. Nu în
zadar, cei mai mulți autori consideră că noţiuneade guvernare are cel
puţin două semnificaţii: guvernarea ca instituţie – atunci când termenul
este folosit în sens strict şi guvernarea ca proces – în cazul în care este
utilizat în sens larg al cuvântului [2]. În sens îngust, guvernarea este o
activitate specifică, de natură predominant executivă sau administrativă,
realizată în regim de putere publică de guvern, precum și de autoritățile
administrației locale [3]. La nivel local, spre exemplu, buna guvernare
este de o importanță fundamentală, întrucât autoritatea la acest nivel
local este cel mai aproape de cetățeni şi furnizează serviciile esențiale
pentru viața acestora. În anul 2007, miniştrii pentru problemele adminis-
traţiei publice locale din statele-membre ale Consiliului Europei au hotă-

148
rât să adopte Strategia pentru inovare şi bună guvernare la nivel local,
cunoscută cu numele de Strategia de la Valencia [4, p. 56]. 
Conceptul discutat se referă, în principal, la o guvernare transpa-
rentă, participativă și responsabilă față de cetățeni. Însă piatra de temelie
a bunei guvernări constituie consolidarea supremației legii, căci guverna-
rea propriu-zisa reprezintă activitatea de aducere la îndeplinire a legii și
de organizare sau realizare efectivă a serviciilor publice. Această activi-
tate se realizează în regim de putere publică, adică prin intermediul pre-
rogativelor acordate de constituția unei țări, ce fac să prevaleze interesul
public-general, atunci când este în conflict cu interesul particular [5].
Cercetătorii americani G. Hyden, J. Court şi K. Mease în lucrarea
„Making sense of governance” (2003) tratează problematica bunei guver-
nări din perspectivaabordării instituționale. Ei evidenţiază faptul că la
baza bunei guvernări stauurmătoarele caracteristici: participarea cetă-
ţenilor şi gradul de implicare a acestora în sistemul politic; echitatea şi
corectitudinea, măsura în care legile se aplică la fel pentru fiecare indife-
rent de statutul social; decenţa, urmărindu-se ca regulile să fie formate şi
gestionate fără a prejudicia diverse categorii/grupări de oameni; respon-
sabilitatea, urmărindu-se ca actorii politici să fie văzuţi ca fiind respon-
sabili în deciziile şi acţiunile lor, faţă de aceia pe care îi afectează; trans-
parenţa, urmărindu-se ca deciziile luate şi implementate să fie puse la
dispoziţia cetăţenilor; informaţia furnizată cetățenilor trebuie să fie clară
şi accesibilă tuturor; eficacitatea şi eficienţa, referindu-se la prudenţa cu
care resursele umane şi financiare sunt folosite [6].
Abordarea instituțională poate fi completată și cu perspectiva func-
țională,care se referă la conducerea sau la activităţile destinate ghidării
modului în care sunt conduşi oamenii și colectivitățile umane. Condu-
cerea este interpretată din perspectiva direcţionării şi leadership-ului. Ea
se referă, de asemenea, la conducerea proprie – autoconducerea, unde
sensul de autoguvernare coincide cu cel de ghidare, de orientare a forţe-
lor social-politice pentru realizarea anumitor obiective preconizate [7],
autoguvernarea este astfel o modalitate de structurare a câmpului de
posibilităţi al acţiunii subiecţilor în direcția dorită. Din aceeași perspec-
tivă funcțională, se mai consideră că, în sens larg, guvernarea ca proces
înseamnă obținerea anumitor rezultate prin alegerea și folosirea resur-
selor instituționale pentru  a  rezolva  problemele  și  scopurile societății
[8]. După noi, această abordare este una judicioasă, căci orice guvernare,
fiind o organizare conștientă a relațiilor de putere (și presupune, iminent,
subiectul și obiectul puterii), funcționează doar în raport cu cetățenii și
societatea în ansamblu.
În acest context, amintim că ideea bunei guvernări a fost importată de

149
ştiinţele politice din Marea Britanie în anii ’80 ai sec. XX, cu ocazia dez-
voltării prin susţinerea guvernamentală a unui program de îmbunătăţire
a activității administraţiei locale. Fondul Monetar Internaţional şi Banca
Mondială au fost printre primele organisme internaţionale care au trans-
ferat într-un spațiu mai larg discuțiile despre acest concept.Noțiunea a
fost utilizată apoi de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică, fiind inclus în setul de „directive” cu privire la conducerea
corporaţiilor, în aşa-numitul program de guvernare corporativă [9]. Con-
siliul Europei a adoptat în 2008 cunoscutele 12 principii de bună guver-
nare democratică [10]. În viziunea Comisiei Europene, aceastănoțiune
(de bună guvernare) desemnează exercitarea puterii politice, economice
şi administrative în conducerea şi administrarea afacerilor publice în
mod transparent, cu respectarea drepturilor omului şi a cadrului legal
general. Buna guvernare reprezintă, de asemenea, gestionarea transpa-
rentă şi responsabilă a resurselor umane, naturale şi economico-financi-
are în vederea dezvoltării echitabile [11].
Definițiile și principiile bunei guvernări, propuse de organismele
internaționale și de unii actori socialidin țara noastră, poartă amprenta
unor priorități instituționale distincte, dar și a unor viziuni și abordări
diferite și chiar opuse în examinarea unei realități politice și socal-econo-
mice existente la un anumit moment într-o țară sau alta. Spre exemplu,Ra-
portul Development in Practice. Governance al Băncii Mondiale din 1994
consacră principiile unei bunei guvernări astfel: „Proces de luare a deci-
ziilor predictibil, deschis, informat (un proces transparent); o birocraţie
cu standarde etice profesionale; un executiv responsabil faţă de acţiunile
sale; o societate civilă robustă care participă la problemele publice; dea-
supra tuturor guvernează principiul domniei legii” [12]. Reprezentanții
PNUD-Moldova consideră că „consolidarea guvernării necesită investi-
ții în instituții și procese și sporirea transparenței și a responsabilității
acestora”, iar drept catalizator al acestui obiectiv major pentru Republica
Moldova pot servi următoarele principii ale bunei guvernări – transpa-
rența, eficiența, participarea: „PNUD contribuie la crearea unui sistem
de guvernare mai transparent, mai eficient și mai echitabil, în care
cetățenii pot participa la procesul de luare a deciziilor în țara lor”
[13]. Unele dintreprincipiile asigurării unei bunei guvernări în țara noas-
tră sunt specificate în art. 4 „Reforma internă” alAcordului de Asociere
între Republica Moldova și UE [14]. În fine, vom specifica și faptul căîn
cel de-al treilea pilon cu genericul „Instituțiile oneste și eficiente:  asigu-
rarea unei guvernări eficiente și incluzive și a supremației legii; promo-
varea unei societăți pașnice, sigure și incluzive” al Strategiei Naționale de
Dezvoltare „Moldova 2030”, aprobată de Guvernul țării la mijlocul anului

150
2020 [15], conține o viziune strategică de dezvoltare a țării și a societății
ce trebuie urmată în următorul deceniu.
Instalarea unui guvern de succes în baza modelului de „instituții
bune”, a unui set de reguli primare bazate pe lege și care ar ghida acți-
unile actorilor politici implicați în actul guvernării, a fost și rămâne a fi
o preocupare permanentă a elitelor guvernante din Republica Moldova.
Spre exemplu, în Programul de Activitate al Guvernului Republicii Mol-
dova din 2019, condus de M. Sandu, se arăta că „scopul major care va
ghida activitatea acestui Guvern este să întoarcem țara propriilor cetă-
țeni, să punem instituțiile statului în slujba oamenilor și să le arătăm
tuturor cetățenilor ce înseamnă buna guvernare” (sublinierea ne aparține
– P.V.) [16], în timp ce în Programul de Activitate al Guvernului Republicii
Moldova,condus de I. Chicu, program făcut public la 21 noiembrie 2019
și se limita la perioada până la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie
2020, deja lipsesc elementele-cheie și principiile unei bunei guvernări
prezente în guvernul anterior, subliniindu-se doar anumite obiective
imediate și direcții prioritare de activitate care pot asigura „guvernarea
eficientă” a treburilor în stat [17], fapt ce diminuează importanța utiliză-
rii practicilor de bună guvernare din spațiul comunitar la care aspiră să
adere și țara noastră.
Noulguvern condus de N. Gavriliță, la învestirea sa din 6 august 2021,
și-a trasat patru direcții prioritare pentru următoarele luni: gestionarea efi-
cientă a crizei sanitare cauzate de pandemie; demararea reformei justiției
și pachetul anticorupție; creșterea veniturilor populației și protecția socială
a grupurilor vulnerabile, precum și restabilirea finanțării externe. „Cea mai
importantă misiune e să arătăm că un guvernintegru e bun pentru țară,
iar Moldova poate reveni în lista statelor decente, a promis premierul [18].
Iar în Programul de Activitate al Guvernului „Moldova Vremurilor Bune” se
subliniază că una din principalele provocări de dezvoltare a țării noastre
rezidă încalitatea scăzută a guvernării. Aceasta este o problemă cronică ce
a amplificat problemele și vulnerabilitățile structurale ale țării și a ruinat
încrederea oamenilor în instituțiile statului [19]. În opinia unor experți,
deși membrii echipei guvernamentale au puțină experiență de activitate în
instituțiile publice, actuala componență a Cabinetului de miniștri, în anu-
mite condiții (dezrădăcinarea instrumentelor de manipulare caracteristice
guvernelor corupte, lichidarea simptomelor crizei de guvernare moștenite
de la guvernele precedente, soluționarea crizei personalului calificat, des-
concentrarea puterii politice, reforma clasei politice naționale, sporirea
capacității de administrare a noii guvernări etc.), va reuși în final să pro-
moveze un nou model de guvernare în Republica Moldova ca să ajungă la
standardele europene de bună guvernare.

151
 În concluzie, fără o bună guvernare nu poate exista nici un guvern de
succes și nici o democraţie funcțională, or lipsa lor în condițiile socie-
tății tranzitive este asociată cu o guvernaredeficitară, nocivă, malefică,
precum și cu o democrație perversă.În contextul dezvoltării și moderni-
zării societății din Republica Moldova, o guvernare justă și democratică
poate fi susținută și îmbunătățită prin ridicarea responsabilității guver-
nanților în promovarea reformelor democratice și sporirea capacității
politico-administrative a statului în administrarea treburilor publice,
astfel încât democrația ar deveni funcțională, iar guvernarea – una efici-
entă și incluzivă. De aceea promovarea unui nou model de guvernare în
Republica Moldova prin aplicarea coerentă de către instituțiile publice a
principiilor de bună guvernare, diminuarea corupției la toate nivelurile
societății, eliminarea conflictelor de interese, asigurarea strictă a supre-
mației legii și a principiului statului de drept în actul guvernării trebuie să
devină un trend public pentru toate structurile puterii de stat.

Referințe bibliografice
1. Conceptul de guvernare versus bună guvernare. În: https://administrare.info/
domenii/administra%C8%9Bie-public%C4%83/7856-conceptul-de-guverna-
re-versus-bun%C4%83-guvernare (accesat: 02.06.2019).
2. Noţiunile de „guvernare” şi de „guvernanţă”. În: https://www.punctulcritic.ro/
bogdan-berceanu-guvernanta-cheia-reusitei-procesului-de-integrare-euro-
peana.html (accesat: 30.12.2018).
3. Formele de guvernare. În: https://www.studocu.com/ro/document/universi-
tatea-stefan-cel-mare-suceava/guvernare-moderna-si-dezvoltare-locala/ese-
uri/formele-de-guvernare/ 6555321/view (accesat: 14.07.2018).
4. Popovici Angela. Pentru o guvernare responsabilă la nivel local. În: Administra-
rea Publică: Teorie și Practică, 2018, nr. 4, p. 55-61.
5. Guvernământ și relația cetățeanului cu autoritățile publice. În:http://legislatie.
resurse-pentru-democratie.org/guvernamant.php (accesat: 13.05.2020).
6. Hyden Goran, Court Julius, Mease Kenneth. Making sense of governance: The
need for involving local stakeholders. În: https://cdn.odi.org/media/docu-
ments/241.pdf (accesat: 13.09.2021).
7. Conceptul de guvernare. Definiţii. Interpretări. În: https://administrare.info/
administra% C8%9Bie-public%C4%83/3132-conceptul-de-guvernare-defi-
ni%C5%A3ii-interpret%C4% 83ri (accesat: 13.04.2019).
8. Guvernare pentru dezvoltare (Curs master SDI). București, 2011. În: http://
www.scribd. com/iris%20mihai/d/47719231-Guvernare-pentru-dezvolta-
re-curs (accesat: 16.04.2012).
9. Vocilă Andrei. Noțiunea și principalele trăsături ale bunei guvernări. În: https://
andreivocila.com/2010/06/02/notiunea-si-principalele-trasaturi-ale-bu-
nei-guvernari/ (accesat: 02.06.2020).
10. Centre of Expertise for Good Governance.În: https://www.coe.int/en/web/
good-governance/centre-of-expertise (accesat: 13.08.2021).

152
11. Guvernare modernă și dezvoltare locală. În: https://pdfslide.tips/documents/
curs-guvernare-moderna-si-dezv-locala.html (accesat: 14.07.2018).
12. Gabor Alexandru. Principiile de „bună guvernare”. În: https://revista22.ro/opi-
nii/alexandru-gabor/principiile-de-bun-guvernare (accesat: 12.09.2017).
13. PNUD-Moldova. Guvernare efectivă. În:http://www.md.undp.org/content/
moldova/ro/ home/effective-governance.html (accesat: 13.12.2018).
14. Legea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 112 din 02.07.2014 pentru ratifi-
carea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea
Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale
acestora, pe de altă parte. În: http://lex.justice.md/index.php?action=view&-
view=doc&lang=1&id=353829 (accesat: 04.11.2014).
15. Guvernul a aprobat Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”. În:
https://www.moldpres.md/news/2020/06/10/20004683 (accesat: 10.06.2020).
16. Programul de activitate al Guvernului Republica Moldova din 2019. În:https://
gov.md/sites/default/files/document/attachments/program_de_guvernare_0.
pdf (accesat: 20.06.2019).
17. Programul de activitate al Guvernului condus de Ion Chicu. În: http://www.
parlament.md/Actualitate/Comunicatedepresa/tabid/90/ContentId/5577/
language/ro-RO/Default.aspx (accesat: 21.11.2019).
18. Discursul premierului Natalia Gavrilița, rostit în Parlamentul Republicii Mol-
dova. În: https://gov.md/ro/content/discursul-premierului-natalia-gavrili-
ta-rostit-parlamentul-republicii-moldova (accesat: 09.08.2021).
19. Programul de Activitate al Guvernului „Moldova Vremurilor Bune”. În: https://
unpaspentru.md/2021/08/03/program-de-activitate-al-guvernului-moldo-
va-vremurilor-bune/ (accesat: 03.08.2021).

LIDERII MILITARI
ÎN DINAMICA REPREZENTĂRII SOCIALE
Viorica Leancă, dr. în filos., conf. univ.
Liubovi Luchianic, masterand
Catedra de științe umanistice și limbi moderne, Academia Militară a Forțelor
Armate „Alexandru cel Bun, Chișinău, R. Moldova
viorica.leanca@yahoo.com

MILITARY LEADERS IN SOCIAL REPRESENTATION DYNAMICS

Leadership is the science of personal training, professional conduct and moral
conscience.To be, to know, to do - express clearly and concisely the features charac-
teristic of a leader. Military leadership skills are manifested through high princi-
ples, professionalism, moral integrity, the ability to lead people, discipline and rule
compliance.

153
 Leadership-ul este procesul complex prin care conducătorul unei
organizații orientează și antrenează subordonații, prin mijloace necoer-
citive, într-o direcție care va conduce la realizarea intereselor pe termen
lung ale acesteia. Termenul leadership [1, p.15] presupune, în esență,
o abstracțiune, o sinteză a teoriilor și practicilor influenței și puterii în
organizații. În literatura de specialitate, pozițiile sociale încărcate de pre-
stigiu, care permit posibilitatea influențării interumane, desemnează
domeniul leadershipu-ui, iar indivizii ce ocupă aceste poziții se numesc
lideri.
Rolul liderului în procesul de leadership [2, p.34-80] este exprimat
de personalitatea, motivațiile, competențele și legitimitatea lui. Subor-
donații aduc, la rândul lor, contribuția personalității, competențelor și
așteptările lor la situația respectivă. Situația este determinată de anumite
resurse, sarcini, structuri și reguli specifice vieții militare. Leadership-ul
este un proces de influențare, iar leadership-ul eficient, bun, nu apare
aleator, ci presupune o abilitate/competență ce poate fi dezvoltată. Un
lider influențează alte persoane/subordonați pentru îndeplinirea unei
misiuni sau atingerea unui scop. Mijloacele de influență includ acțiuni
menite să transmită și să multiplice motivarea în rândul subordonaților.
Liderul este responsabil nu numai pentru îndeplinirea misiunii
curente, ci și pentru dezvoltarea permanentă a subordonaților și gene-
rarea schimbării în organizație, cu scopul de îmbunătățire a activității
pe termen lung. Liderul eficient trebuie să fie în stare să se descurce să
atingă obiectivele individuale, de grup sau pe cele organizaționale. Efica-
citatea liderului este măsurată prin modalitatea de atingere a unuia sau a
mai multor obiective. Indivizii îl pot percepe pe lider ca fiind eficient sau
ineficient, în funcție de beneficiile obținute în urma activității prestate.
În abordarea dinamică a grupului natural, K. Lewin a definit liderul
ca fiind „persoana care permite, la un moment, grupului să-și dezvolte
nevoia sau nevoile dominante”.
Liderul este „persoana care administrează (conduce) ori îndrumă
(dirijează) pe alții” [3, p.118], acea persoană care exercită puterea și are
o mare influență în cadrul unor grupuri sociale de diverse mărimi. Per-
soana care obține rezultate remarcabile cu o eficacitate sigură în oricare
domeniu de activitate, indiferent de obstacolele care îi stau în față. Cali-
tatea leadershipu-ui exercitat este influențată de abilitatea liderului de
a-și însuși puterea asociată poziției formale și modului în care acesta o
utilizează în procesul influențării comportamentului subordonaților. De
altfel, puterea în sine provine din voința subordonaților de a urma direc-
ția indicată de lider și din abilitatea acestuia de a satisface nevoile subor-
donaților. Acolo unde îl întâlnim, leadershipul produce schimbare.

154
 Pe timp de pace, armata își poate îndeplini funcțiile pentru care a fost
creată printr-o bună administrare și un bun management. Însă, în cazul
unei confruntări militare, administrarea corectă și managementul spe-
cific păcii sunt insuficiente.
În război, este nevoie de lideri autentici, eficienți, la absolut toate
nivelurile structurilor armatei. Nevoia de astfel de lideri în organizația
militară este susținută de obligativitatea de adaptabilitate și capacitate
de răspuns la schimbările din mediu, ca și de flexibilitatea organizați-
onală. Totodată, aceștia contribuie decisiv la stabilitatea și coeziunea
organizației.
Organizațiile militare [4, p.7-12], cu nivel al dotării tehnice și cu
resurse umane similare, cu structuri organizatorice standard, obțin
rezultate diferite. Acest lucru se datorează, în cea mai mare parte, celor
aflați în funcții de conducere, liderilor care utilizează metode de comuni-
care specifice și apelează la mijloace, altele decât tiparele obișnuite. Cel
aflat în poziție de conducere, care reușește să obțină participarea afec-
tivă și voluntară a tuturor membrilor organizației din care face parte, este
un lider autentic, iar actul de conducere (comandă) devine un serviciu,
cel de leadership. Calitățile liderului, leadership-ul, motivația în muncă
și comunicarea sunt determinante în realizarea coordonării și antrenării
subordonaților
Armata este, concomitent, instituţie a statului şi organizaţie socială [5,
p.7-8]. Eaeste instituţie pentru că satisface toate cerinţele impuse de defi-
niţia generală a unui asemenea de tip de structură socială. Astfel, armata
este un sistem organizat de relaţii sociale ce întruchipează anumite valori
comune şi procedee de lucru şi răspunde unor nevoi fundamentale ale
societăţii în care fiinţează.
În acest sens, ea posedă toate caracteristicile generale ale unei insti-
tuţii: existenţa unui scop, potrivit constituţiei ţării este garantarea suve-
ranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a
ţării şi a democraţiei constituţionale [6]; realizarea unei serii de funcţii
- interne şi externe - în vederea atingerii scopului propus; existenţa unor
mijloace necesare realizării scopului propriu, armata dispune atât de
resurse umane, cât şi de resurse materiale şi financiare în vederea înde-
plinirii misiunilor încredinţate legal; existenţa unor simboluri culturale
care definesc identitatea armatei.
Astfel, există drapelul de luptă al fiecărei unităţi militare, uniforme
diferite pentru fiecare categorie de arme, insigne, ceremoniale, semne
de armă. În ceea ce priveşte uniforma militară a unei armate naţionale,
ea poate fi apreciată ca simbol al statului respectiv, sub aspectul tradi-
ţiilor, al autorităţii instituţionalizate, al apartenenţei la un anumit spa-

155
ţiu geografic şi spiritual şi al continuităţii idealurilor. De aici, deosebirile
de culoare, de însemne, de tipuri de ţinute – de oraş, de ceremonie, de
paradă, de instrucţie etc. – ale uniformelor pe care militarii unei armate
sau ai alteia le poartă.
De altfel, portul uniformei militare reprezintă o mândrie pentru orice
cetăţean ce posedă statutul de militar dar şi un indicator al apartenenţei
la o armată naţională, care, în fond, este o expresie a identităţii naţionale:
cod de norme pentru membrii armatei [7, p.7-12], în legile ţării referi-
toare la apărare şi în regulamentele militare sunt trecute norme şi reguli
obligatorii de comportare a întregului personal al armatei, atât în timp
de pace, în situaţii de criză, cât şi la război; coeziune şi solidaritate între
membrii armatei, fie ei militari sau civili.
În acelaşi timp, armata poate fi văzută şi ca organizaţie, întrucât ea
reprezintă un ansamblu de persoane structurate în entităţi cu roluri,
funcţii şi responsabilităţi specifice şi care relaţionează atât potrivit unor
norme oficiale, cât şi informale în cursul derulării vieţii şi activităţii sale,
ca întreg. Practic, armata reuneşte în cadrul său persoane care au statu-
turi şi roluri diferite, potrivit competenţelor şi funcţiei deţinute în cadrul
organizaţiei.
Relaţiile dintre militari şi dintre militari şi personalul civil din armată
pot fi atât formale, adică întemeiate pe prescripţiile unor acte normative
(legi, regulamente, ordine), cât şi informale, bazate pe afinităţi, simpatii
sau antipatii, preferinţă sau indiferenţă. Ambele tipuri de raporturi sunt
prezente simultan în cadrul organizaţiei militare. De regulă, dominante
în organizaţie, mai ales cu cât creşte nivelul ierarhic, sunt raporturile for-
male (oficiale, instituţionalizate).
Conducerea armatei, indiferent că aceasta este văzută ca instituţie
sau organizaţie, presupune existenţa unor comandanţi (şefi), grupuri
umane şi structuri militare implicate în realizarea scopului şi a obiective-
lor specifice stabilite legal [8, p.17-19]. În armată, conducerea oamenilor
(la nivel tactic şi operativ) şi a instituţiei (la nivel strategic) se realizează
de către comandanţi, ajutaţi de statele majore (similare) existente la fie-
care structură militară. Comandantul este acel militar căruia i s-a con-
ferit autoritatea de a conduce, coordona şi controla o structură militară.
În această calitate, el îşi exercită autoritatea în scopul planificării, orga-
nizării, conducerii şi controlului eforturilor subordonaţilor şi al utilizării
resurselor umane, materiale, financiare, informaţionale alocate pentru
atingerea obiectivelor militare stabilite.
Prin prerogativele funcţiei sale, comandantul are puterea legală de a
cere subordonaţilor săi, la nevoie, să înfrunte riscuri şi chiar să-şi rişte
viaţa pentru îndeplinirea unei misiuni. Ceilalţi conducători de organi-

156
zaţii sau de instituţii din societate nu au această putere. Din punct de
vedere formal, orice comandant este un lider. Reciproc această situație
nu este însă valabilă. Aceasta se poate constata prin lectura tabelului
următor [9, p.38]:

Trăsături definitorii
Criterii Comandant militar Lider militar
Statutul în instituţie În vârful piramidei Oriunde îşi poate exercita
ierarhice calităţile personale (charisma)

Sensul competenţelor Competenţe direcţionate Competenţe direcţionate

pe verticală pe orizontală

„Comandant”
Profilul „Lider specializat”
multilateral

Arta comenzii –contro-

Însuşiri esenţiale Arta comunicării şi consilierii
lului

Răspundere subînţeleasă,
Tipul specific de Răspundere totală insti-
estompată
responsabilitate tuţionalizată
şi liber asumată

Conducere fondată pe
Comandă militară fon- acceptarea
Exercitarea autorităţii
dată pe lege
de către ceilalţi

Exprimate prin legi,

regulamente, ordine şi
instrucţiuni Difuze, asumate şi aştep-
Caracterul atribuţiilor
tate de cei care-l urmează
într-un mod clar şi
direcţionat

Durata exercitării Pe durata cât este numit Pe timpul activităţii pe

atribuţiilor comandant care o conduce

Tabelul nr.1. Trăsăturile comandantului şi a liderului militar

În concluzie, armata reprezintă o instituţie, întrucât scopul, obiec-

tivele, modul de organizare, procedeele de acţiune, comportamentul şi
rolurile membrilor săi, resursele alocate (umane, materiale, financiare)
sunt concret determinate şi reglementate prin prescripţii normative
(legi, regulamente, instrucţiuni, ordine).
Preocuparea pentru eficientizarea activităţii din armată este una con-
stantă şi reală. O cale sigură pentru atingerea acestui obiectiv o constituie

157
formarea liderilor militari la toate nivelurile ierarhice din instituţia mili-
tară. Un prim pas este făcut de instituţiile militare de învăţământ care
dau noţiunile teoretice şi formează calităţile unor buni lideri absolven-
ţilor lor.
Intrarea liderului militar în rolurile presupuse de acest statut înseamnă
însuşirea cerinţelor leadership-ului militar eficace bazat pe valori şi a lea-
dership-ului. Pe această cale, liderii militari din Armata vor fi în măsură
să conducă oamenii, la nivelurile tactic şi operativ, şi instituţii, la nivel
strategic. În vederea dobândirii, de către cât mai mulţi militari de carieră,
dar mai ales de către ofiţeri, a statutului de lider se pare că ar fi necesar
ca la nivelul Armatei să se elaboreze o doctrină a leadership-ului mili-
tar, prin intermediul căreia s-ar organiza mai bine procesul de formare şi
dezvoltare a calităţilor absolut necesare unui lider militar eficace.
De asemenea, ar trebuie analizată oportunitatea organizării unui curs
facultativ de leadership cu ofiţerii studenţi şi/sau cursanţi. După opinia
mea, cunoştinţele oferite astfel le-ar fi utile în înţelegerea exigenţelor rolu-
lui de lider pe care îl au sau îl vor dobândi într-o structură militară sau alta.

Referințe bibliografice
1. Moscovici S. The phenomenon of social representations. In: R.M. Farr, S. Mos-
covici (eds.). Social Representations. Cambridge: Cambridge University Press.
1984, pp.14-20;
2. Moscovici S. L’ère des représentations sociales. In: W. Doise, A. Palmonari
(eds.). L’étude des représentations sociales. Paris: Neuchâtel: Delachaux et
Niestlé, 1986, pp.34-80;
3. Ficher N. Les concepts fondamentaux de la psychologie sociale. Paris: Dunod,
1987.
4. Nicolae C. Schimbarea organizatiei militare. București: Editura Tritonic, 2004.
5. Duţu P. Leadership şi management în armată. București: Editura Universităţii
Naţionale de Apărare Carol I, 2008.
6. Constituţia Republicii Moldova din 29.07. 1994. Chișinău, 1974.
7. Codul Militar al Republicii Moldova. Proiect. https://cna.md/public/files/
rapoarte_expertiza/proiectcodmilitar.pdf.pdf accesat 06.09.21
8. Manolache I. Lider sau manager. În: Spirit Militar Modern (SPM). 2006, nr.3,
pp.17-19;
9. Jodelet D. Les représentations sociales. Paris: P.U.F., 1989.

158
 ОРИЕНТАЦИЯ НА ИДЕАЛЫ ТЕХНИЧЕСКОГО
ЕСТЕСТВЕННО-НАУЧНОГО МЫШЛЕНИЯ
В МЕДИЦИНСКОМ ОБРАЗОВАНИИ
КАК ВЫЗОВ СОВРЕМЕННОСТИ
Виктория Березина, канд. филос. наук, старший преп.
Кафедра философии, Национальный университет здравоохранения
Украины имени П.Л. Шупика, Киев, Украина
berezina.kf@gmail.com

ORIENTATION ON IDEALS OF TECHNICAL NATURAL-

SCIENTIFIC THINKING IN MEDICAL EDUCATION AS A
CHALLENGE OF MODERNITY
The article examines the technical paradigm of corporeality and the moral and
legal approach to illness and health, which is dominant in the clinical thinking of
a doctor. It is shown that technologization of medicine leads to its dehumanization.
The importance of integrating philosophy into medical education is substantiated.

В медицине техника и технический подход имеют фундаменталь-

ное значение. С одной стороны, технологизация медицины является
центральной тенденцией современного прогресса в медицине, пре-
вращая ее в совершенно новую научную и организационную актив-
ность. С другой стороны, развитие медико-биологической науки и
технологии создает фундаментальные вызовы социокультурного
характера. В частности, меняются взгляды на базисные ценности
медицинского образования, т.е. на чем должна строится система
подготовки врачей, приоритетность научно-медицинских разрабо-
ток, престижность медицинских специальностей [1].
В традиционной механистической, естественно-научной кар-
тине мира, появление которой связывают с революцией Коперни-
ка-Галилея-Ньютона, исходят из технической парадигмы челове-
ческой телесности. Технический и естественно-научный подходы
взаимно дополняют друг друга. В технической парадигме формиру-
ется инженерное мышление на машинной основе. Это значит, что,
как предмет познания, телесность рационализируется, становится
реализацией математического (нормо-статистическая модель
телесности), и рассматривается как идеальная машина, как авто-
мат. Телесность здесь отделена от активности разума. Эту теорию
также называют дуализмом, согласно которому разум и тело при-
надлежат к разным сферам, соматическому и психическому: “дуа-

159
лизм заставляет врачей рассматривать болезнь и лечение как не
связанные с субъективными характеристиками прожитой жизни
больного человека” [2].
Анализируя историю контакта техники и тела, Оболкина С.
В. выделяет один важный момент: изначально в изобретатель-
ской деятельности человек стремится подражать природе, но на
каком-то этапе вектор меняется, и уже природа человека воспол-
няется техническими изобретениями. По мнению ученой, совре-
менный человек испытывает кризис такой телесности, которая
задана по преимуществу биологическими параметрами.
Более того, человек испытывает “прометеев стыд”, сравнивая
себя с машиной. Стираются важнейшие различия между человеком
и машиной, естественным и искусственным. Проблема техноэво-
люции человека состоит в том, что “геном человека превращается в
“полуфабрикат”, а его “достраивание” происходит отнюдь не только
по законам естественных и технических наук, но и по законам
рыночной экономики” [3]. Речь идет о перспективах изменений при-
родных свойств человека на основе целенаправленных действий
(проектов). Оценка техники и выработка в этой связи определенных
норм является одним из путей решения данной проблемы.
Философы ставят вопрос о высвобождении человека из-под
власти техники и говорят об “антропологическом кризисе” (изме-
нение и разрушение человека) и кризисе культуры в целом. Необ-
ходимо пересмотреть отношение к технике и природе. Кризис
традиционной научно-инженерной картины мира, самой идеи
инженерии и “научного идеализма” (теоретического разума)
делает необходимым поменять мировоззрение: перейти от редук-
ционизма, детерминизма и универсализма к множественности,
темпоральности и сложности. Кризис возвращает нас к не гомо-
генному пониманию природы (гомогенная природа - математиче-
ская абстракция, также как «внешний наблюдатель» всего лишь
абстракция), стиранию границ между естественными и гуманитар-
ными науками.
То же самое происходит и в медицине. Д. Рамос пишет: “Прогресс
в молекулярной медицине, нейробиологии, генетике и приложе-
ние квантовой теории к биологии расширили наш способ видеть
отношения “разум-тело” и привели к новым размышлениям о здо-
ровье и болезни. Современная научная мысль, от физики и химии
до биологии и психологии, привела нас к видению мира, которое,
до определенной степени, близок к воззрениям более традицион-
ных и “естественных” культур” [4].

160
 Еще одним социокультурным следствием технологизации меди-
цины является ее политизация и превращение в “медицинскую
полицию”, инструмент стратегического распространения власти. Это
становится возможным благодаря тому, что здоровье стандартизи-
руется, то есть начинает определятся медицински и экономически.
Забота о своем здоровье превращается в морально-правовой импе-
ратив и воспринимается как общая задача всего населения. Впро-
чем, это современный способ быть здоровым, то есть это больше,
чем объективация. Даже говорят о своеобразном неолиберальном
«хелсизме» (healthism) как новой идеологии здоровья, когда люди
упорно работают над производством своих фетишизованих идеаль-
ных тел, соответствующих всем нормам в будущем.
Человек заботится о своем здоровье не потому, что он так хочет, а
потому, что так надо. Он начинает мыслить чисто инструментально,
подавляя свою чувственность, становится «ложным идеалистом».
Считается, что сдерживая свои эмоции, человек будет действовать
разумно. Делать правильный выбор в таком случае будет выгля-
деть как правильное потребление, которое ведет к нужному типу
тела в обществе потребления. В то же время по такому типу заботы
о себе бесконечно много экзистенциальной тревоги [5].
Таким образом, критически проанализировано, стандартизиро-
ванное здоровья имеет два главных ограничения: обратную про-
изводительность (рост тревоги за свое здоровье, что побуждает ко
все новым покупкам рекламируемых средств и лекарств) и при-
несение в жертву мечты о целостности. Автоматически мы заклю-
чаем соглашение с техникой об отказе от свободы воли, когда слепо
полагаемся на мнение эксперта, того, кто знает средства лучше нас.
Такая установка многих ведет к эрозии социального разума, а, сле-
довательно, к иррациональности и некритичности в поведении [6].
Тот человек действительно является экспертом, который осоз-
нает ограниченность своих проектов и готов к новому опыту. В
статье “Рефлексия в медицинском образовании” обсуждается
проблема подачи научных знаний преподавателями студентам
как догм: “Преобразующий потенциал образования упускается
из виду, и недостаточное внимание уделяется тому, как студенты
и врачи учатся воспринимать, думать и действовать по мере того,
как они развивают профессиональную идентичность, адаптируясь
к смоделированному поведению и воспринимаемым вознагражде-
ниям и наказаниям их учебной среды” [2].
Морально-правовой подход основывается на этике справедли-
вости, для которой большое значение имеет понятие автономии.

161
Апелляция к автономии (требование пользоваться своим разумом
и действовать независимо) нормативно закреплено. Отношения
максимально формализуются. Но в условиях неоднородного гло-
бального общества полагание на унифицированные рациональ-
ные технические решения основных социальных проблем все
больше становится деструктивным и ассоциируется с насилием.
К. Гиллиган (1993) утверждала, что происходит отождествление
этики и справедливости, подмена морали правом, в то время, как
другие аспекты морали игнорируются. Эти другие аспекты морали
действительно являются важными аспектами. Этике справедли-
вости она противопоставляет этику заботы. Медицина возникла,
как реакция на человеческое страдание. Но, как отмечает Э. Кас-
сел, базы для понимания страдания основы современной техниче-
ски ориентированной медицины не предоставляют. Забывают, что
субъект есть не “теоретической ценностью, а эмпирическим усло-
вием” гуманных взаимоотношений пациента и врача.
В. Стемпси [7] пишет, что пациенты все чаще воспринимают
врачей не как гуманных помощников, а как бесчувственных тех-
ников. И настаивает на необходимости новой педагогики, которая
сочетает в себе как познавательные, так и аффективные элементы,
чтобы внедрять и развивать гуманитарные науки в учащихся. Он
высказывает предположение, что стереотип врача изменился с
доброго и заботливого человека на бесчувственного технократа
или, что еще хуже, жадного предпринимателя.
По мнению В. Стемпси, цель состоит в том, чтобы обучить вра-
чей, которые будут не только технически квалифицированными
специалистами по лечению болезней, но и гуманными специали-
стами по уходу за больными. Предпосылкой информированного
согласия в отношениях врача и пациента должна быть эмпатия. Ее
можно и надо развивать. Авторитет врача и его эмпатическое пони-
мание пациента остается одним из важнейших неспецифических
факторов терапии.
Интересным есть его обращение к исследованию Л. Копельман
(1983), в котором обосновывается, что жестокое обращение пре-
подавателей со студентами-медиками в процессе обучения может
быть наиболее важным фактором, заставляющим студентов ста-
новиться циничными и готовыми отказаться от альтруистиче-
ских идеалов, с которыми они пришли в медицинский институт.
Сюда же можно отнести проблему бюрократизации внутренних
взаимоотношений в среде медицинской профессии. По мнению Г.
Минцберга [8], необходимо упрощать иерархию, преодолеть конку-

162
ренцию и традиционные подходы к лидерству, отказаться от кон-
троля, формировать «ощущение принадлежности к сообществу» и
стимулировать сотрудничество.
Противодействовать разрушению гуманитарной культуры в
медицине под влиянием технологизации можно с помощью инте-
грации философии в систему медицинского образования с целью
привития гуманных идеалов. Л. Копельман (1995) указывает, что
такая практика была еще в Древней Греции. Врачи тогда, как и сей-
час, философски вопрошали о природе реальности, обоснованно-
сти притязаний на знание и способах добродетельного поведения, а
также исследовать предпосылки, лежащие в основе этих вопросов.
Важность гуманитарного образования отмечена еще в 1988 году
Эдинбургской декларации - Международно признанном ориен-
тире для развития систем медицинского образования. Гуманитар-
ные дисциплины в целом призваны освободить воображение и
обогащать внутренний мир, учат учится на личном опыте, прида-
вать смысл и значение вещам. Они также могут развивать чувство
юмора: “Ледяным холодом веет от той медицины, которая уже не
умеет шутить и полностью поглощена осуществлением собствен-
ной или чьей-то иной власти” (П. Слотердайк) [9].

Библиография
1. Ушаков Е. В. Биоэтика: учебник и практикум для вузов. М.: Издатель-
ство Юрайт, 2016, с.17.
2. Schei E, Fuks A., Boudreau B. J. Reflection in medical education: intellectual
humility, discovery, and know-how. Springer Nature B.V. 2018. Published
online 20 November 2018. In: Medicine, Health Care and Philosophy. 2019,
nr.22, p.167–178. https://doi.org/10.1007/s11019-018-9878-2 (использо-
вано: 27.09.2021).
3. Оболкина С. В. Техногенная цивилизация и телесность человека. In:
Научный ежегодник Института философии и права Уральского отде-
ления Российской академии наук. 2011, Вып. 11, с.49, с.51, с.62.
4. Рамос Д. Ж. Душа тела. Юнгианский подход к психосоматике. М.:
“Добросвет”, ИД “Городец”, 2016, с.37.
5. Березіна В. В. Феміністична критика морально-правового підходу до
здоров’я In: Проблема людини у соціально-гуманітарному та медич-
ному дискурсах: матеріали науково-практичної онлайн конференції з
міжнародною участю (28-29 травня 2020 р., м. Харків). Харків: ХНМУ,
2020, с.22-23.
6. Березіна В. В. Зв’язок розуміння і мовлення як предмет філософської
герменевтики: дис. на здобуття наук. ступеня к. філос. н.: 09.00.01 / КНУ
імені Тараса Шевченка, Київ, 2011, с.112, с.134.
7. Stempsey W. E. The quarantine of philosophy in medical education: Why tea-

163
 ching the humanities may not produce humane physicians. In: Medicine,
Health Care and Philosophy (Kluwer Academic Publishers. Printed in the
Netherlands)ю 1999, Nr.2, p.3-4.
8. Мінцберг Г. Міфи про охорону здоров’я. Як не помилитися, реформу-
ючи медичну систему. К.: Наш формат, 2019.
9. Слотердайк П. Критика цинического разума. Екатеринбург: У-Факто-
рия, М.: АСТ МОСКВА, 2009, с.413.

RELIGIE ŞI MORALITATE CREŞTINĂ

ÎN LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI DE MIRON COSTIN
Dumitru Căldare, dr. hab. în filos.
Departamentul Filosofie și Antropologie, Facultatea de Istorie și Filosofie,
Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, R. Moldova

CHRISTIAN RELIGION AND MORALITY IN THE CHRONICLE OF

THE COUNTRY OF MOLDOVA BY MIRON COSTIN
The article examines certain aspects of the role of religion, Christian morality
and, in particular, Divinity, the church, relics and icons in the lives of people and
society in Moldova in the sixteenth and eighteenth centuries.

Miron Costin acordă o atenţie sporită rolului religiei şi a moralei creş-

tine în viaţa societăţii moldovene din perioada istorică respectivă. Teza în
cauză demonstrează că însăşi dezvoltarea societăţii, procesul de evoluţie
a sentimentului religios reprezintă în realitate domeniul istoriei religi-
oase la cel mai înalt nivel de complexitate. În cercetarea istorică adecvată
concomitent acesta este atât o formă specifică de istorie, cât şi în special
o formă de cunoaştere a societăţii. M.Costin este convins că anume reli-
gia are menirea de a călăuzi viaţa oamenilor, de a stabili şi a realiza anu-
mite raporturi între ei. Normele morale, în general, iar a celor creştine, în
special, a iubirii aproapelui, asigură în mare măsură viaţa şi activitatea
cotidiană a oamenilor, călăuzeşte faptele şi acţiunile lor, făcându-i mai
indulgenţi, mai blajini şi mai buni la suflet. În acest sens, morala creştină
contribuie în mod esenţial la un trai mai bun, la stabilirea unor raporturi
cu adevărat umane, precum şi la afirmarea unui climat spiritual adecvat
în societate. Dumnezeu îi pedepseşte pe toţi acei care nu respectă cerin-
ţele şi normele moralei creştine.
Convingătoare în acest sens sunt şi multiplele dovezi privind rolul
Divinităţii în lume, la care apelează des cronicarul, descriind evenimen-
tele şi faptele istorice, considerând că Dumnezeu îi ajută numai pe cei

164
dreptcredincioşi, pe cei buni, pe cei care respectă poruncile moralei creş-
tine şi au nevoie de sfânta dreptate. Şi, dimpotrivă, Dumnezeu îi pedep-
seşte pe acei care încalcă legea creştinească, comit fărădelegi şi sunt cer-
taţi cu dreptatea.
Prin urmare, din conţinutul cronicii putem deduce că vremile cum-
plite sunt o pedeapsă divină. Şi Dumnezeu admite asemenea încercări cu
dreptcredincioşii, ca să vadă toţi că anume cei mai destoinici sunt pedep-
siţi şi umiliţi. În acelaşi timp, duşmanii, răufăcătorii şi nelegiuiţii triumfa.
Turcii triumfau, iar neamul românesc zăcea în sclavie. În baza cărui
drept, cărei legi avea loc o asemenea nelegiuire? Se întreabă M.Costin.
Mai apoi Dumnezeu îi ridică pe cei pedepsiţi la cel mai înalt nivel,
acordându-le slava şi drepturile binemeritate, îi înalţă, iar aceasta
înseamnă că ei vor dăinui în veacuri, iar duşmanii şi răufăcătorii vor fi
pierduţi şi vor dispărea în umbrele vremii.
Pentru M.Costin, dar şi pentru Grigore Ureche şi Ion Neculce, mani-
festarea reală şi deci supremă a Binelui este apărarea creştinismului, el
descriind cu o satisfacţie deosebită acele momente când domnitorii şi
alţi mari demnitari (inclusiv boierimea, se pronunţau în apărarea celor
mai sfinte lucruri, în apărarea credinţei, în apărarea creştinismului. El
reproduce şi evenimente când suveranii ţărilor creştine se uneau la luptă
comună împotriva turcilor, pe care-i numeau „păgâni”. În ajunul unei
invaziei turceşti, „craiul leşăscu” au trimis soli pe la toate ţări creştine,
dându-le ştire de veinirea asupra sa a „împăratului turcescu”, cu toată
puterea împărăţiei lor” [1, p.159].
Şi dimpotrivă, relatând despre evenimentele istorice ce cuprindeau
şi fapte de afirmare creştinească, cronicarul manifestă prin aceasta şi un
adevărat patriotism. Astfel, referindu-se la apropierea lui Mihai Vitea-
zul, domnul Ţării Româneşti, de Podolia, ai cărei locuitori, deşi se aflau
în supuşenie polonă, erau de viţă ortodoxă, M.Costin remarcă în baza
izvoarelor polone: „Scrie Hronograful leşescu ce aşe era de vestit Mihai-
vodă şi la Ieşi, cît Ţara Podoliei, fiindu de lege de suptu ascultarea patriar-
hului de Ţarigrad, ca şi noi, pe acele vremi avându mare zarvă şi price cu
papiştaşii pentru lege, aştepta cu bucurie pre Mihai-vodă să vie, ştiindu-1
de o lege cu dânşii, să i se închine toţi podolenii” [2, p.142].
Pe de altă parte, M.Costin descrie cu mare durere în suflet faptele
amorale, exprimate prin făţărnicie, încălcarea jurământului, trădarea,
invocând totodată şi anumite stări psihologice. Astfel, nu cu mult timp
înainte de momentul trădării logofătului Gheorghe Ştefan care tinde să
ocupe scaunul domnesc pe cale violentă de la domnitorul Vasile-vodă
vine la acesta „cu faţa sconiţă de mare mâhniciune”, având şi o „hârtie
scornită”, precum că jupâneasa lui este bolnavă. Vasilie-vodă este adânc

165
îngrijorat, „din biserică l-au lovit gînduri de purcesul logofătului, aşa fără
nădejde”. Toţi participanţii (cei implicaţi) în acest complot împotriva lui
Vasile-vodă sunt neliniştiţi şi suportă o dramă sufletească psihologică
greu de suportat.
Domnitorul Vasile-vodă Lupu a făcut multe şi frumoase lucruri creşti-
neşti prin care a dovedit devotamentul său şi al ţării faţă de Sfânta Cruce.
Miron Costin relatează că „au zidit Vasilie-vodă şi lăudate mănăstiri, şi
aice, în oraşul Ieşilor, întîi supt numele a trei sfinţi învăţători a besericii,
ce să dzice Trieh Svetitelei, mai pe urmă mănăstirea, a doa mănăstire, a
Golăi, cu făptură, cum să vede, peste toate mănăstirile aici în ţară mai
iscusită” [3, p.190].
Remarcăm de asemenea că viaţa religioasă, ca parte componentă a
fizionomiei morale a societăţii, cuprinde şi cultul moaştelor, care gene-
rau manifestări de amploare privind devoţiunea generală. La români
veneraţia moaştelor constituie un ritual prin care poporul îşi exprimă
cuvioşenia generală, credinţa nestrămutată, stările emotive, iar, într-un
anumit sens, tradiţiile şi, chiar, superstiţiile existente. De-a lungul seco-
lelor, veneraţia moaştelor, fiind o realitate necesară şi pregnantă a psiho-
logiei religioase a stărilor de spirit, exprimă neliniştea poporului, a dom-
nitorului şi a boierimii pentru destinul ţării. Viaţa şi faptele minunate
miraculoase ale sfinţilor cultivă la credincioşi necesitatea de a se apropia
fizic de ei şi, îndeosebi, de a se atinge de lucrurile care le-au aparţinut sau
de înseşi moaştele ca atare.
Cultul şi prezenţa moaştelor la creştinii ortodocşi generează, în mod
firesc, şi diverse procesiuni, practici şi pelerinaje menite să aprofundeze
credinţa şi să contribuie la un destin mai bun al oamenilor, la aprofun-
darea vieţii spirituale, precum şi la consolidarea securităţii şi a stabilităţii
politice a ţării lor. Totodată şi în mod special, prezenţa moaştelor insuflă
oamenilor încredere şi optimism în viaţă prin comuniunea cu cele sfinte,
creând şi o atmosferă spirituală mai favorabilă.
După Miron Costin, Vasile-vodă Lupu, fiind un mare (adevărat) dom-
nitor creştin, „au adus şi moaştiile a sfintei prepodobnei Paraschevei, în
anul 7148 (1640) căriia svinte viaţa şi de pe ce locuri au fostu, să citeşte
viaţa ei petrecută cu mare dumnedzăire în Minei, în luna lui octovrie in
14 dzile” [4, p.190].
Sfânta Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, fiind un izvor de
însănătoşire duhovnicească, de pace sfântă şi binecuvântare, este ajutoa-
rea tuturor românilor care o cheamă cu credinţă în rugăciune pentru a le
fi mijlocitoare între ei şi bunul nostru Dumnezeu. Acest fapt duhovnicesc
de o profundă semnificaţie spiritual-religioasă a avut loc în timpul când
Ţara Moldovei era păstorită de mitropolitul Varlaam.

166
 Dar însuşi procesul de transmitere a moaştelor posedă o semnifi-
caţie spiritual-religioasă profundă privind consacrarea şi sacralizarea
locaşelor de cult, generând, astfel, o adevărată devoţiune a comunităţii
creştine. Aducerea moaştelor Sfintei Parascheva şi a Sfântului Ioan cel
Nou constituie o mare faptă creştină, dar şi o obligaţiune moral-creştină
recuperatoare, întrucât acestea se aflau într-un mediu religios străin con-
ştiinţei credincioşilor din Moldova. Din conţinutul Letopiseţului rezultă
că domnitorii, boierii, oamenii credincioşi aveau misiunea creştină de a
salva cu orice preţ moaştele sfinţilor naţionali. Salvând moaştele sfinţilor
din mediul străin, ei obţineau calitatea de a fi demni de virtuţile nease-
muite ale sfinţilor, manifestând credinţă şi devotament adecvat în cores-
pundere cu veneraţia reală a acestora.
Din Letopiseţul Ţării Moldovei deducem, de asemenea, că viaţa
moral-creştină a societăţii moldoveneşti din sec. XVI-XVII era întregită
de icoane, acestea fiind un element religios de o valoare distinctivă deo-
sebită. Considerăm că M.Costin, invocând icoanele sau circumstanţele
când oamenii se roagă la icoane, subliniază astfel cinstirea acestora şi
influenţa lor asupra sufletului oamenilor. În esenţă, icoanele constituie
mijloace reale de deşteptare spirituală, de consolidare a vieţii religioase
a credincioşilor. În mintea omului se înrădăcinează realitatea mântuirii
sale prin Domnul nostru Iisus Hristos. Prin icoane are loc o sporire a vir-
tuţilor creştineşti, care aprofundează viaţa spirituală a societăţii datorita
sfinţeniei. Anume de aici porneşte şi rolul religios-moralizator al icoanei,
care cultivă în sufletele creştinilor aspiraţii spre avânt duhovnicesc, spre
o apropiere reală de divinitate. Cunoscându-l mai îndeaproape pe Dum-
nezeu prin icoane, omul se cunoaşte mai îndeaproape pe sine însuşi:
Barnovschi-vodă deseori îngenunchea „înaintea icoanei la rugă, cu mare
osârdie” [5, p.178]. Aşa se face că icoana lui Iisus apare ca imagine simul-
tană a lui Dumnezeu şi a omului, icoana lui Hristos, în integritatea Lui; a
Dumnezeului-Om. Această funcţie revelatoare, pe care o are umanitatea
lui Hristos, devine adevărul oricărei fiinţe umane: omul nu e adevărat,
nu e real decât în măsura în care reflectă cerescul: minunat har al oricărei
făpturi de a fi oglinda necreatului, „chip al lui Dumnezeu” [6, p.161].
Prin urmare, morala creştină şi normele ei determină în mare măsură
viaţa şi activitatea personajelor istorice, orientează în mod determinant
faptele şi acţiunile oamenilor. Morala creştină contribuie la stabilirea
unor raporturi cu adevărat umane între oameni, la devenirea omului ca
om. Anume de aceea Păcatul şi Pedeapsa, constituind orice început şi
orice sfârşit al vieţii creştine a oamenilor, reflectă în mod decisiv conţi-
nutul faptelor şi al acţiunilor săvârşite.
De asemenea cărturarul accentuează că în viaţa moral-creştină a

167
oamenilor un rol determinant revine bisericilor, mănăstirilor, crucii,
minunilor, iar apărarea credinţei este concepută drept chezăşie a dăinu-
irii noastre în timp şi spaţiu. Astfel religia a devenit o primă necesitate
de a supravieţui pe lume, călăuza permanentă a afirmării ca neam, ca
naţiune.

Referințe bibliografice
1. Letopiseţul Ţării Moldovei. Chişinău: Hyperion, 1990, p.159.
2. Ibidem, p.142.
3. Letopiseţul Ţării Moldovei, p.190.
4. Ibidem, p.190.
5. Letopiseţul Ţării Moldovei, p.178.
6. Evdochimov P. Arta icoanei - o teologie a frumuseţii. Bucureşti: Meridiane,
1992, p.161.

НЕКОТОРЫЕ ОСОБЕННОСТИ ПРАВОВОГО

РЕГУЛИРОВАНИЯ МАТЕРИАЛЬНОЙ
ОТВЕТСТВЕННОСТИ МЕДИЦИНСКОГО РАБОТНИКА
ПО ТРУДОВОМУ ПРАВУ И ОСОБЕННОСТИ ЕЁ
ОТЛИЧИЯ ОТ ДРУГИХ ВИДОВ ОТВЕТСТВЕННОСТИ
Александру Сосна, доктор права, конференциар университар (доцент),
зам. главного редактора международного научного журнала «Верхо-
венство права»
Дорин Жосан, докторант, преподаватель
Александру Секриеру, докторант
Департамент Публичного права, Государственный Университет Мол-
довы, Кишинев, Р. Молдова
alexandru_sosna@mail.ru
jurist.crdm@gmail.com
a_secrieru@yahoo.com

SOME FEATURES OF LEGAL REGULATION

OF MATERIAL RESPONSIBILITY OF A MEDICAL WORKER
ON LABOR LAW AND FEATURES OF ITS DIFFERENCE
FROM OTHER KINDS OF LIABILITY
The authors consider the concept of material liability, one of the important sub-
jects of labor relations and others closely related to them in the theory of labor law.
At the same time, the main attention is paid to the existing features of the difference
between the full material liability of an employee in labor law from other existing

168
types of liability. Important are those theoretical and practical aspects on which the
study of complex and controversial provisions characterizing some of the features
of the difference between the employee’s material responsibility in labor law and
other types of liability is formed.

Ответственность играет важную роль в регулировании пове-

дения участников общественных отношений. Она применяется в
связи с нарушениями установленных правил поведения и заклю-
чается в наступлении для нарушителей этих правил неблагопри-
ятных последствий, в претерпевании ими ограничений личного,
морального или материального характера [1].
Юридическая ответственность – это установленная законом или
договором обязанность правонарушителя претерпеть неблагопри-
ятные последствия в виде ограничений личного или материального
характера, которая возникает после совершения правонарушения и
в связи с правонарушением. Данная обязанность – дополнительная,
возникающая в результате действительного ущерба.
Медицинские работники или фармацевты могут быть привле-
чены к различным формам юридической ответственности:
- гражданско-правовая ответственность,
- уголовная ответственность,
- административная ответственность,
- дисциплинарная ответственность,
- материальная ответственность.
В разных организациях, а также в медико-санитарных учрежде-
ниях, в независимости от правовой формы собственности, трудо-
вые отношения регулируются трудовым законодательством.
Трудовым кодексом Республики Молдова (далее - ТК РМ) предус-
матривается два вида ответственности медицинских работников или
фармацевта. Это дисциплинарная и материальная ответственность.
Материальная ответственность является одним из видов юриди-
ческой ответственности. По своей правовой сущности материаль-
ная ответственность имеет многие общие черты с дисциплинарной
ответственностью. И та и другая наступает за неисполнение или
ненадлежащее исполнение обязанностей, составляющих содер-
жание трудовой дисциплины, то есть за дисциплинарный просту-
пок. Вместе с тем материальная и дисциплинарная ответственность
работников — это самостоятельные виды юридической ответствен-
ности, регламентируемые нормами трудового права, а поэтому
между ними имеются принципиальные различия. Материальная
ответственность, в отличие от дисциплинарной, непосредственно
не направлена на обеспечение трудовой дисциплины. Основная ее

169
цель-возмещение (компенсация) причиненного ущерба [2].
Материальная ответственность — это особенный вид ответ-
ственности работника, потому как она не исключает от наложения
других ответственностей (например, от административной, уголов-
ной, гражданской, дисциплинарной и так далее) [3].
Материальная ответственность заключается в обязанности
работника в установленном законом размере и порядке возме-
стить работодателю причиненный, по его вине прямой действи-
тельный ущерб [4].
Материальная ответственность обычно наступает в тех случаях,
когда одна из сторон, заключивших трудовой договор, должна воз-
местить другой стороне причиненный вред. В жизни же чаще всего
к материальной ответственности привлекается работник по ини-
циативе работодателя, но не наоборот, так как виновность послед-
него не всегда можно доказать. Если говорить о судебных делах, где
к материальной ответственности был привлечен работодатель, то
это будут дела о несвоевременной выплате зарплаты или непра-
вильный расчет при увольнении. Другие причины на практике
встречаются значительно реже.
Работника, напротив, можно привлечь к материальной ответ-
ственности по большому числу поводов, среди которых порча иму-
щества, хищение, мошенничество и др. При этом одним из важ-
ных условий для привлечения является определение величины
ущерба, который был причинен одной из сторон.
Работник обязан возмещать медицинской организации только
прямой действительный ущерб. Не полученные доходы (упущен-
ная выгода) взысканию с работника не подлежат. Например, если
работник в результате своего противоправного поведения поломал
медицинское оборудование, то работник должен возместить меди-
цинской организации стоимость этого оборудования, однако не
возмещает те денежные средства, которые медицинская органи-
зация могла бы получить, используя это оборудование и получая
вследствие этого денежные средства за услуги от пациентов.
Как можно заметить, существует большое количество способов,
по которым медицинский работник может быть привлечен к раз-
личным видам ответственности. Для того, чтобы минимизировать
возможные риски, работник должен изучить основные положе-
ния действующего законодательства, условия трудового и коллек-
тивного договора и строго выполнять их.
Согласно ст. 327ч. (1)ТК РМ, сторона индивидуального трудо-
вого договора (работодатель или работник), причинившая матери-

170
альный и/или моральный ущерб другой стороне при исполнении
своих трудовых обязанностей, возмещает этот ущерб в соответ-
ствии с настоящим кодексом и иными нормативными актами [5].
Обязательство по возмещению причиненного материального
ущерба может возникнуть в случае неисполнения рабочего обя-
зательства, ненадлежащего исполнения или задержки его выпол-
нения, если в результате одной из сторон договора был причинен
соответствующий ущерб.
В случае, если материальная ответственность сторон установ-
лена ​​в рамках положений индивидуального и/или коллективного
трудового договора, будет приниматься во внимание правило,
согласно которому материальная ответственность работодателя
перед работником не может быть ниже, а работника перед рабо-
тодателем – выше, чем это предусмотрено настоящим кодексом и
иными нормативными актами, которые содержат нормы трудо-
вого права (ст. 327 ч. (2) ТК РМ).
Соответственно, как в содержании коллективного трудового
договора, так и в индивидуальном не могут быть установлены
уменьшенные пределы ответственности работодателя перед
работником или повышенные пределы ответственности работ-
ника перед работодателем. В случае несоответствия между поло-
жениями индивидуального и коллективного трудового догово-
ра,судебная инстанция будет применять напрямую минимальные
стандарты, установленные Трудовым кодексом или соответствую-
щим нормативным актом [6].
При рассмотрении вопроса о возложении материальной ответ-
ственности на работника работодателю необходимо выявить и пра-
вильно оценить все обстоятельства нанесения имущественного
вреда, чтобы не только обеспечить возмещение причиненного
работодателю имущественного ущерба, но и исключить необосно-
ванное привлечение работника к материальной ответственности.
И здесь, прежде всего, следует указать на существенные отличия
между материальной ответственностью, возникающей в соответ-
ствии с нормами трудового законодательства, и гражданско-пра-
вовой ответственностью [7].
Работник освобождается от материальной ответственности, если
ущерб причинен в результате форс-мажорных обстоятельств, под-
твержденных в установленном порядке, крайней необходимости,
необходимой обороны, исполнения законного или договорного
обязательства, а также нормального хозяйственного риска. Работ-
ники не несут ответственности за потери, сопутствующие производ-

171
ственному процессу, предусмотренные технологическими нормами
или действующим законодательством, за убытки, причиненные
вследствие непредвиденных обстоятельств, которые не могли быть
устранены, а также в других подобных случаях. Работодатель имеет
право с учетом конкретных обстоятельств, при которых был причи-
нен материальный ущерб, отказаться от его взыскания полностью
или частично с виновного работника(ст. 334-335 ч. (1) ТК РМ).
Материальная ответственность работника по трудовому праву
также имеет некоторые сходные черты с имущественной ответ-
ственностью по нормам гражданского права. В основе и той и дру-
гой ответственности лежит обязанность возместить имуществен-
ный ущерб. Однако между материальной ответственностью по
трудовому праву и имущественной ответственностью по граждан-
скому праву существуют весьма серьезные различия, обусловлен-
ные особенностями предмета и метода этих отраслей [8].
Материальная ответственность работника за имущественный
ущерб, причиненный работодателю — это часть материальной
ответственности в трудовом праве, которая в настоящее время
получила нормативное развитие и закрепление в трудовом законо-
дательстве. Общепризнанным является мнение о трудо-правовой
природе данной материальной ответственности. В регулирующих ее
нормах полно и четко отразилась трудовая специфика. Вот почему
заслуживает внимания рассмотрения отличий материальной ответ-
ственности работника от материальной ответственности в граждан-
ском праве, отражающих ее внутренний для непосредственно тру-
дового и тесно связанного с ним правоотношения характер.
1. Первое, что отличает материальную ответственность работ-
ника — это ее субъекты. Ими являются работник, с одной стороны,
и работодатель, с другой, т.е. лица, связанные непосредственно
трудовыми и иными отношениями. Если вред причинен работода-
телю, с которым гражданин не состоит в трудовых отношениях, то
возникает гражданско-правовая (деликтная) или иная материаль-
ная ответственность. При гражданско-правовой ответственности
ее субъектами могут быть самые различные лица (организации,
граждане) [9].
2. Материальная ответственность работников возникает в связи
с виновным противоправным нарушением работниками своих обя-
занностей в непосредственно трудовом и тесно связанным с ним пра-
воотношении. Работник несет материальную ответственность при
нарушении любой обязанности в трудовом правоотношении, если в
результате такого нарушения работодателю причинен имуществен-

172
ный ущерб [10]. Трудовое законодательство (ст. 338 ч. (1) п.g) ТК РМ)
устанавливает различие в объеме материальной ответственности
в зависимости от того, причинен ущерб при исполнении трудовых
обязанностей, или при исполнении обязанностей не своей трудовой
функции. Выражение закона «не при исполнении трудовых обязан-
ностей» (ст.338 ч.(1) п. g) ТК РМ) следует понимать как причинение
работодателю ущерба не в процессе труда, а при нарушении других
обязанностей в непосредственно трудовом и ином, связанным с
ним, правоотношении. В литературе уже высказывалось мнение о
том, что содержание трудовых обязанностей работника шире, чем
обязанность исполнения трудовой функции [11].
3. Работники, виновные в причинении работодателю ущерба
несут ответственность только в объеме прямого действительного
ущерба. При гражданской имущественной ответственности дей-
ствует общее правило о возмещении всех причиненных убытков,
т.е. возмещению подлежит не только причиненный прямой ущерб,
но и упущенная выгода.
4. В гражданском праве при совместном причинении вреда
несколькими лицами применяется солидарная материальная
ответственность, установленная законом с целью создать потер-
певшему условия, способствующие реальному взысканию воз-
мещения ущерба. В трудовом праве (ст. 340 ч. (4) ТК РМ) размер
ущерба, причиненного по вине нескольких работников, опреде-
ляется для каждого из них с учетом степени вины, вида и предела
материальной ответственности. Речь здесь идет только о долевой
ответственности каждого работника в зависимости от указанных
факторов, что также свидетельствует о последовательной диффе-
ренциации этой ответственности в трудовом праве [12].
5. В гражданско-правовых отношениях при решении вопросов
возмещения ущерба действует презумпция виновности и неправо-
мерности действий лица, причинившего вред. На него возлагается
бремя доказывания отсутствия этих условий. В трудовых отноше-
ниях положения иное: обязанность доказывания наличия усло-
вий, установленных законом для привлечения работника к мате-
риальной ответственности, возлагается на работодателя (ст. 328 ч.
(2) ТК РМ).
6. В отличие от трехлетнего срока исковой давности, установ-
ленного для защиты права в гражданско-правовых отношениях
с участием граждан, для привлечения работника к материальной
ответственности определены иные сроки - один месяц или один
год (ст. 344 ТК РМ).

173
 7. Только в непосредственно трудовых и иных, тесно связанных с
ними, отношениях устанавливается порядок, согласно которому взы-
скание возмещения причиненного ущерба возможно путем удержа-
ния из заработной платы работника с его письменного согласия [13].
8. Если ущерб был причинён, в то время когда трудовые отно-
шения были прекращены в установленном законом порядке дей-
ствие, положения о материальной ответственности в соответствии
с Трудовым Кодекс омстановятся неприменимыми, в этих случаях
вступает гражданская ответственность, а в случаепри заключении
гражданско-правового договора между сторонами применяются
правила гражданской ответственности, за исключением случаев,
когда судебной инстанцией установлено, что гражданско-право-
вым договором, по сути, регулировалось трудовые отношения
между работником и работодателем [14].
В случае, если ущерб был причинен во время исполнения инди-
видуального договора работы, и после причинения ущерба трудо-
вые отношения прекратились, сторона, виновная ввозникновение
ущерба не освобождает от материальной ответственности (ст. 327
ч. 3 ТК РМ).
При привлечении медицинских работников или фармацевтов
к материальной ответственности в трудовом праве, как видно из
изложенного, обеспечиваются более широкие гарантии прав и
интересов работника, чем при материальной ответственности в
гражданском праве всех граждан. В этом проявляется особенность
трудовых отношений, субъекты которых тесно взаимосвязаны
и содержанием которых являются, помимо исполнения работ-
ником трудовых обязанностей, создание ему соответствующих
условий труда, забота о материальных и жилищно-бытовых усло-
виях жизни, учет субъективных факторов, связанных с процес-
сом труда. Специфика материальной ответственности работников
вытекает также из того обстоятельства, что деятельность работ-
ника в процессе труда контролируется его работодателем. В связи
с этим применение для регулирования материальной ответствен-
ности работника в трудовом праве норм о гражданско-правовой
ответственности привело бы не только к нарушению закона, но и
к ущемлению гарантированных трудовым законодательством прав
работника. Трудовое право обеспечивает работникам более высо-
кий уровень гарантий, нежели гражданское право в регулируемых
им отношениях.
Указанная специфика материальной ответственности работ-
ника в трудовом праве сложилась не сразу. Она выработалась под

174
влиянием особенностей непосредственно трудовых отношений
и иных, тесно связанных с ними, развивалась длительное время
путем отделения, обособления от гражданского права. Данный
процесс весьма показателен и наглядно демонстрирует путь отхода
норм, регулирующих материальную ответственность работника, от
норм гражданского права, что является еще одним веским дока-
зательством трудо - правовой природы этой ответственности [15].
При «привлечении работника к материальной ответственно-
сти ущемляются его имущественные интересы. При взыскании же
неизрасходованного и не отработанного аванса и излишне выпла-
ченных сумм имущественные интересы работника не затрагива-
ются, так как он обязан вернуть предприятию деньги, которые ему
не принадлежали» [16].

Библиографические ссылки
1. Самощенко И.С., Фарукшин М.К. Ответственность по советскому зако-
нодательству. М., 1971, с.8.
2. Сосна Б.И., Сосна А.Б., Мыца О.Д. и др. Трудовые книжки: Комменти-
рование, научно-практическое, справочное пособие. Кишинэу, 2012,
с.203-205.
3. Постановление Правительства № 192 от 24-03-2017 oб утверждении
Кодекса деонтологии медицинского работника и фармацевта. In: Офи-
циальный монитор РМ. № 92-102 от 31.03.2017.
4. Сосна Б.И. Актуальные вопросы применения ответственности за нару-
шение трудовогозаконодательства. In: Закон и жизнь. 2002, № 11, с.23.
5. Трудовой кодекс Республики Молдова № 154 от 28.03.2003. In: Офици-
альный монитор РМ. № 159-162 от 29.07.2003.
6. Пленарное Решение Высшой СудебнойПалаты Республики Молдова „О
практике применения судами законодательства, регулирующего обя-
занность одной из сторон индивидуального трудового договора возме-
стить ущерб, причиненный другой стороне”, №11 от 03.10.2005. In: Бюл-
летень Высшой СудебнойПалаты Республики Молдова. 2006, №2, с.9.
7. Boişteanu E., Romandaş N. Dreptul muncii: Manual. Chişinău, 2015, р.281.
8. Dreptul muncii. Ȋntrebări şi răspunsuri. Manual practic. Autori:Sosna B.,
Capşa T., Sosna A., Mîţa O., Bosîi D. Chişinău, 2013, р.227.
9. Гражданский кодекс Республики Молдова № 1107-ХV от 06.06.2002.In:
Официальный монитор РМ. № 66-75 от 01.03.2019.
10. Щукина Н.В., Стулов В.Н. Трудовые споры: разногласия работника и
работодателя. Тирасполь, 2009, с.118.
11. Сосна Б.И., Романдаш Н.Т., Горелко Н.А., Баурчулу А.П. Трудовые споры.
In: Учебно-практическое пособие. Кишинев, 2004, с.115.
12. Капша Т. Научно-практический комментарий к Трудовому кодексу
Республики Молдова. LAP LAMBERT Academic Publishing. In: Saarbrucken,
Deutschland. 2013, с.295.

175
13. Рогалева Г.А. Материальная ответственность работника за ущерб, при-
чиненный организации. In: Трудовое право. 1997, №1, с.29.
14. Пленарное Решение Высшой СудебнойПалаты Республики Молдова „О
практике применения судами законодательства, регулирующего обя-
занность одной из сторон индивидуального трудового договора возме-
стить ущерб, причиненный другой стороне”, №11 от 03.10.2005. In: Бюл-
летень Высшой СудебнойПалаты Республики Молдова. 2006, №2, с.9.
15. Capşa T. Comentariu ştiinţifico-practic la Codul muncii al Republicii Moldova.
Chișinău: Universitatea de Studii Europene din Moldova, 2014, р.308.
16. Капша Т., Арсени И. Оплата труда в Республике Молдова и в АТО Гага-
узия: сравнительно-правовые аспекты. In: Закон и жизнь. Кишинев.
2015, №4, с.9.

IMAGINEA INSTITUȚIEI MEDICALE PUBLICE –

FACTOR OBIECTIV FUNDAMENTAL AL SISTEMULUI
DE SĂNĂTATE DIN REPUBLICA MOLDOVA
Zinaida Lupașcu, dr. în drept, conf. univ.
Departamentul IDEI, Facultatea Construcții Geodezie și Cadastru, Universi-
tatea Tehnică a Moldovei, Chișinău, R. Moldova
lupascuzinaida135@gmail.com

THE IMAGE OF THE PUBLIC MEDICAL INSTITUTION -

A FUNDAMENTAL OBJECTIVE FACTOR OF THE HEALTH SYSTEM
IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA
A new direction in management sociology is the administration of the image
of medical institutions. When the key component in the form of an image is intro-
duced in the activity of a healthcare institution, it’s social ties are qualitatively
strengthened by: focusing activities on identifying and meeting the needs of partici-
pants in the contact environment (image) of this healthcare institution; producing
a positive effect on medical efficiency, social and economic benefits of this health-
care institution. This connection is due to the fact that any medical institution is
the most important and vulnerable public institution, which faces various acute
changes in the social environment. It also depends on the perception of the contact
public, which is very demanding and requires constant state support and from the
society itself, which is closely linked to all public organizations and manifestations
of the life of that society, suggesting the need for a consolidated participation of all
individuals and social institutions in their own formation and development.

Sistemul de sănătate din Republica Moldova este format dintr-o serie

de instituții medicale publice și private, dar și de alte agenții și autori-

176
tăți publice implicate în procesul de prestare, finanțare, reglementare și
administrare a serviciilor de sănătate, organizat în conformitate cu prin-
cipiile de acces universal la servicii de sănătate de bază și de finanțare
echitabilă și solidară a serviciilor de sănătate (atât din partea statului,
cât și din partea persoanelor fizice prin intermediul asigurărilor obliga-
torii de asistență medicală). Ana Niculiță, asistent universitar la Școala
de Management în Sănătate Publică ne dă o clasificare amplă a instituți-
ilor medicale. Din punct de vedere a gradului de specializare, instituțiile
medicale sunt de nivel primar, secundar și terțiar [1].
În acest context, prin prisma juridică, cât și economică, statul este
văzut ca primul și cel mai important exponent responsabil de prestarea
serviciilor medicale. Este subiectul principal ce urmează să expună în
viață garantarea în apărarea intereselor populației în domeniul ocrotirii
sănătății prin sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală și
garantul calității serviciilor acordate populației de către instituțiile și
întreprinderile medico-sanitare şi farmaceutice, indiferent de tipul de
proprietate, forma juridică de organizare şi subordonarea administra-
tivă, care este asigurată prin evaluarea şi acreditarea capacităților acestor
entități pe bază de standarde elaborate şi aprobate de Ministerul Sănătă-
ții, Muncii și Protecției Sociale [2].
În activitatea de relaţii publice conceptul de imagine a instituţiei
ocupă un loc central. Anume imaginea reprezintă acel factor obiectiv
fundamental care deţine un rol esenţial în abordarea socială,care este
manifestată atât la nivelul proceselor şi fenomenelor sociale, cât şi la
nivelul entităţilor sale specifice, cum ar fi instituţiile. Acţiunile relaţiilor
publice sunt îndreptate spre crearea, menţinerea şi promovarea imaginii
unei instituţii și trebuie să fie gestionate cu maximă responsabilitate şi
într-un mod integrat şi coerent, întrucât tocmai ele determină imaginea
instituţiei [3].
În noile condiţii de activitate, instituţiile medicale sunt motivate să-şi
organizeze structuri de gestionare a calităţii, de prevenire a riscurilor
medicale şi de ajustare a practicilor curente la standardele medicinii
bazate pe dovezi. Promovarea unei politici eficiente de management al
resurselor umane este o condiţie indispensabilă a optimizării stării sănă-
tăţii populaţiei şi sporirii calităţii serviciilor medicale [4].
Astăzi, tot mai mulţi conducători consideră că principalul lor obiectiv
constă în îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate. Acesta se întâmplă
din motivul că majoritatea consumatorilor de servicii medicale nu mai
acceptă îngrijiri de calitate medie sau joasă. Pentru o instituţie medicală,
ce doreşte să se menţină pe piaţă, nemaivorbind de rentabilitate, singura
soluţie este adoptarea managementului calităţii totale. Calitatea este cea

177
mai bună soluţie de a menţine fidelitatea cetăţenilor faţă de sistemul de
sănătate, cea mai eficace apărare împotriva concurenţei, care există deja
între instituţiile medicale, şi singura cale de dezvoltare şi obţinere a pro-
fiturilor [5].
În literatura de specialitate, imaginea este un concept larg repre-
zentat, cu toate acestea, nu există clasificări ale definițiilor, abordărilor
de cercetare, metodelor de evaluare și metodelor de formare. Din acest
motiv, în primul rând, interpretările și punctele de vedere ale cercetători-
lor imaginii sunt diferențiate în două grupuri:
1. imaginea este rezultatul unei activități intenționate pentru a-l crea [6];
2. imaginea este un proces necontrolat de creare a unei imagini în min-
tea oamenilor. Apoi, metodele de formare a imaginii, sunt supuse sis-
tematizării. Ca rezultat, au fost identificate două secvențe logico-teo-
retice ale acțiunilor experților în construirea unei imagini.
• primul obiectiv este de a crea atitudini sociale radical noi și de a con-
strui pe baza lor o imagine complet nouă.
• al doilea obiectiv este de a forma o imagine luând în considerare ati-
tudinile sociale existente [7].
3. în cele din urmă, munca desfășurată cu privire la generalizarea și
structurarea evoluțiilor în domeniul imaginii a permis stabilirea fap-
tului că imaginea este capabilă să motiveze acțiunile indivizilor în
raport cu orice organizație, iar crearea unei imagini este un proces
unic, a cărei utilizare intenționată vă permite să schimbați atitudi-
nile sociale care determină comportamentul acelei persoane. către
care se îndreaptă acest proces, formând atitudinile necesare. În con-
secință, lucrul cu imagini este un instrument eficient pentru gestio-
narea sistemului social la toate nivelurile [8].
Reiterând cele expuse supra putem enumera o serie de caracteristici
pentru o instituție medicală ca sistem medical și social deschis, și anume:
1) variabilitate - toate tipurile de venituri la „intrare” și gradul de influ-
ență al subsistemului „transformare” nu sunt constante;
2) dinamism - o schimbare constantă a mediului social stimulează
dezvoltarea unei instituții medicale;
3) adaptabilitate - schimbările în macro- și micro-mediu sunt luate în
considerare la ajustarea muncii [9];
4) permanență - funcționarea pe termen lung într-un mediu social [10].
În cursul analizei doctrinale și spețelor de caz a instituției de îngri-
jire a sănătății, s-a constatat că o instituție medicală funcționează într-un
mediu extern dinamic și organele de conducere competente trebuie să
analizeze în mod constant schimbările în curs pentru a identifica prompt
oportunitățile și a anticipa riscurile, a elimina natura statică de manage-

178
ment și a orienta forțe în optimizarea interacțiunii sociale cu mediul de
contact [11].
Experții în domeniu au delimitat trei niveluri ale imaginii instituţio-
nale:
- „imanent şi parţial inconştient”, care este produs de instituţie, fără a
fi fost depuse eforturi speciale;
- „situaţional şi parţial conştient”, cel bazat pe impresii produse de
anumite situaţii unde instituţia apare în calitate de protagonist;
- interactiv, care apare în urma eforturilor active, organizate şi
planificate, întreprinse de organizaţia în cauză [12].
În fond, din opiniile specialiștilor se configurează clar faptul că
imaginea este o construcţie complexă, dinamică, flexibilă, aflată mereu
în devenire.
Cu alte cuvinte,după cum a remarcat Kenneth Boulding, formarea
imaginii unei instituţii, adică „instaurarea unei serii de imagini publice
împărtăşite” este un proces specific în cadrul societăţii în care, „imaginea
nu doar face societatea, societatea reface continuu imaginea” [13].
Principalele direcții ale eforturilor strategice ale instituției medicale în
activitățile de imagine au fost determinate, în special:
- îmbunătățirea imaginii și a semnificației sociale a unității medi-
cale în societate, ceea ce va crea un potențial de rezervă utilizat pentru a
rezista efectelor negative ale mediului de imagine;
- dezvoltarea și implementarea tehnologiilor pentru interacțiunea efi-
cientă a instituției medicale cu mediul de imagine, ceea ce face posibilă
realizarea pe deplin a capabilităților nivelului micro;
- dezvoltarea unor indicatori de criterii pentru evaluarea imaginii,
precum și a metodelor de evaluare a efectului economic al parteneriatu-
lui social al unei instituții medicale cu contrapartide de imagine.
Concluzii. Astfel, relevanța subiectului pus în discuție este determi-
nată de contradicția dintre necesitatea de a efectua lucrări de imagine
de către instituțiile medicale în condiții moderne și lipsa fundamentă-
rii științifice a acestei activități în cadrul conceptelor sociologice exis-
tente,și anume: 1. importanța strategică de a atrage atenția instituții-
lor publice asupra problemelor de protecție a sănătății, care la rândul
lor vor crea condiții pentru participarea activă a acestora la dezvol-
tarea sistemului de sănătate și a parteneriatului socio-economic reci-
proc benefic pentru toate părțile,deoarece imaginea acționează ca un
instrument pentru creșterea eficienței socio-economice a funcționării
instituției medicale prin consolidarea legăturilor sale sociale cu cel mai
apropiat mediu de contact și cu diverse instituții publice. 2. importanța
de a studia și a încerca de a dezvolta structura mediului de imagine

179
al unei instituții medicale pentru a determina factorii și subiecții care
influențează imaginea unei instituții de asistență medical,deoarece o
instituție medicală funcționează într-un anumit mediu de imagine,
a cărui analiză va arăta și șterge factorii de influență negativă asupra
imaginii unei instituții de asistență medicală și va determina perspec-
tivele dezvoltării acesteia. 3. necesitatea stringentă a dezvoltării unei
tehnologii speciale pentru gestionarea imaginii unei instituții medi-
cale, care include o serie de domenii în care este posibil să se analizeze
mediul de imagine al unei instituții de asistență medicală la diferite
niveluri, cât și să evalueze starea actuală a imaginii și dezvoltării măsu-
rilor pentru dezvoltarea și întărirea acesteia,deoarece prin utilizarea
unei tehnologii adecvate de management, imaginea unei instituții
medicale poate ceda unui management și unei prognoze eficiente în
beneficiul acesteia.

Referințe bibliografice
1. Полякова Н.Г. Менеджмент–наставничество как стиль управления
средним медицинским персоналом в ГБУЗ АО «Александро-Мари-
инская областная клиническая больница». In: Актуальные вопросы
управления сестринской деятельностью в системе здравоохранения.
Астрахань: Изд-во Астраханского ГМУ, 2016, c.148.
2. Turcanu G., Domente S., Buga M., Richardson E. Republic of Moldova. Health
system review. In: European Observatory on Health Systems and Policies.
2012, Vol 14, no.7, p.27.
3. Moraru V. Relațiile publice - instrument de promovare a imaginii instituţiilor
publiceInstitutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Ştiinţe a
Moldovei, În: Administrarea Publică. 2015, nr. 4, p.22.
4. Eţco C., Croitoru C. Metode și strategii moderne de optimizare a calității
serviciilor medicale chirurgicale, p.162. În: http://repository.usmf.md/
bitstream/20.500.12710/4438/1/METODE_SI_STRATEGII_MODERNE_DE_
OPTIMIZARE_A_CALITATII.pdf (accesat: 02.09.2021).
5. Мескон М. Основы менеджмента. 2-е изд. М.: Дело, 2000, p.651.
6. Beaudoin, J.P. Company Image Management: Public Relations: Subject and
Mastery. Washington, 2001, p.136.
7. Тхориков, Б.А., Спичак И.В. Разработка технологии управления имид-
жем медицинского учреждения. In: Научные ведомости Белгородского
государственного университета. Философия Социология Право. 2008,
№4, c.135.
8. Turcanu G., Domente S., Buga M., Richardson E. Republic of Moldova. Health
system review. In: European Observatory on Health Systems and Policies.
2012, Vol 14, no.7, p.15.
9. Супрун С.В., Мололкина Л.Ю. Особенности системы управления се-

180
 стринским персоналом в многопрофильной поликлинике. In: Ак-
туальные вопросы управления сестринской деятельностью в системе
здравоохранения. Астрахань: Изд-во Астраханского ГМУ, 2016, c.46.
10. Полякова Н.Г. Менеджмент–наставничество как стиль управления
средним медицинским персоналом в ГБУЗ АО «Александро-Мари-
инская областная клиническая больница». In: Актуальные вопросы
управления сестринской деятельностью в системе здравоохранения.
Астрахань: Изд-во Астраханского ГМУ, 2016, c.32.
11. Тхориков, Б. А. Управление имиджем медицинского учреждения. Бел-
город 2008, c.116-220.
12. Marin C. Comunicare instituţională. Chişinău: USM, 1998, p.65.
13. Boulding Kenneth E. The image; knowledge in life and society. Ann Arbor,
University of Michigan Press, 1956, p.64.

PRECIZION MEDICINE – THE QUEST FOR EVIDENCE

Cornelia Nenescu, Master of Pharmacy, Director Executiv
ONCOGENE SRL, Chisinau, R. Moldova
cornelia.nenescu@oncogene.eu

MEDICINA DE PRECIZIE – EVIDENȚA REALĂ A DOVEZILOR

Aspectele moleculare a probelor pacientului oferă o abordare rațională și
extrem de promițătoare pentri ghidarea medicilor în luarea deciziilor teraputice.
Numeroase studii inovative în cadrul medicinii de precizie au fost inițiate la nivel
global pentru a aborda necesitatea asociată dovezilor de utilitate clinică.

Purpose: The molecular characterization of patient samples provides

a rational and highly promising approach for guiding physicians in treat-
ment decision-making [1]. Numerous innovative precision medicine tri-
als have emerged globally to address the associated need for evidence of
clinical utility [2].
Method: In terms of clinical practice, the process of NGS-driven treat-
ment decision support begins with a patient-physician consultation [3].
Clinical utility is broadly defined as a measurable improvement in patient
outcomes based on patient management changes that are directed by the
result of the test. A diversity of trial strategies has emerged over the past
number of years, aimed at quantifying the degree of clinical utility that
was provided by multiplexed gene testing: adaptive trials, basket trials,
umbrella trials, in n-of-one trials [4].
Results: In early clinical trials, matching patients with targeted drugs
based on their molecular profile results in (a) longer response times

181
when compared to their prior therapy and (b) higher rates of response,
survival, and time to treatment failure as compared to those that were
seen in patients treated without molecular matching [5; 6].
Conclusions:  While the application of NGS testing continues to
emerge as a rational and highly promising approach for guiding treat-
ment decisions in oncology and neurology, specific outcome metrics are
still required to fully understand its broader clinical utility [7]. Today, the
process of precision oncology and neurology relies on NGS sequencing
and the use of expert systems for data analysis, and reporting. Aligned
with this perspective, we can also anticipate that complete tumor, germ-
line and cell-free DNA/RNA profiling and proteomics will combine with
an improved understanding of the immune system and the influence of
our microbiomes [8; 9].

Bibliographical references
1. Cancer Core Europe Cancer Core Europe. In: https://www.cancercoreeurope.
eu/ (accessed: 01.09.2021).
2. Homepage IMI Innovative Medicines Initiative. In: http://www.imi.europa.
eu/ (accessed: 03.09.2021).
3. Home Page-FP7-Research-Europa. In: https://ec.europa.eu/research/fp7/
index_en.cfm. (accessed: 05.09.21).
4. Food & Drug Administration (FDA) Table of Pharmacogenomic Biomarkers in
Drug Labeling. In: https://www.fda.gov/drugs/science-and-research-drugs/
table-pharmacogenomic-biomarkers-drug-labeling (accessed: 24.08.21).
5. Food & Drug Administration (FDA) Table of Pharmacogenomic Biomarkers in
Drug Labeling. In: https://www.fda.gov/media/124784/download (accessed:
21.08.21).
6. Barna A., Cruz-Sanchez T.M., Brigham K.B., Thuong C.-T., Kristensen F.B.,
Durand-Zaleski I. Evidence Required by Health Technolgy Assessment and
Reimbursement Bodies Evaluating Diagnostic or Prognostic Algorithms That
Include Omics Data. Int. J. Technol. Assess. Health Care. 2018; 34:368–377. doi:
10.1017/S026646231800048X. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30136642/
(accessed: 05.09.21).
7. Shah P., Kendall F., Khozin S., Goosen R., Hu J., Laramie J., Ringel M., Schork N.
Artificial intelligence and machine learning in clinical development: A trans-
lational perspective. NPJ Digit. Med. 2019; 2:69. doi: 10.1038/s41746-019-
0148-3. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31372505/ (accessed: 05.09.21).
8. Tsimberidou A.-M. Initiative for Molecular Profiling and Advanced Cancer
Therapy and challenges in the implementation of precision medicine.  In:
Curr. Probl. Cancer.  2017, nr.41, pp.176–181. doi:  10.1016/j.currproblca-
ncer.2017.02.002. [PubMed] [CrossRef] 
9. Mullard A. Use of personalized cancer drugs runs ahead of the science.  In:
Nat. News. 2015. doi: 10.1038/nature.2015.18389. [CrossRef] [Google Scholar]

182
 MANAGEMENTUL COMUNICĂRII INTERCULTURALE ÎN
MEDIUL UNIVERSITAR
Stela Spînu, dr. în filol., conf. univ.
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R. Moldova
stela.spinu@usmf.md

INTERCULTURAL COMMUNICATION MANAGEMENT IN THE

UNIVERSITY ENVIRONMENT
The processes of globalization have a significant impact on culture. In this arti-
cle, we propose to define the fundamental concepts of intercultural communica-
tion - language and culture, to elucidate their similarity and interference aspects,
to identify barriers in intercultural communication and the possibility of gradually
overcoming communication blockages.

Procesul de globalizare, care inițial a dominat doar sfera economică,

ulterior a determinat profunde transformări sociale, politice și culturale,
având un impact semnificativ asupra culturii și identității, influențând
relațiile interetnice și interconfesionale în medii multiculturale şi pluri-
lingve.
În plan cultural, globalizarea îşi face simţite efectele prin tendința de
subminare a culturilor minoritare, omogenizare culturală, schimbarea
modelului valoric național și apariția formelor culturale hibride. Tot mai
frecvent se discută în contradictoriu consecințele globalizării culturale,
materializate într-un „set specific de valori şi credinţe, larg împărtăşite
pe tot globul”.
În contextul noilor realități culturale este evidentă necesitatea conști-
entizării și promovării comunicării interculturale la toate nivelurile siste-
mului de învăţământ, semnalarea obstacolelor și a provocărilor majore,
cu care se confruntă tinerii din medii culturale diferite.
Pe linia celor relatate ne propunem definirea conceptelor fundamen-
tale ale comunicării interculturale (comunicare și cultură), elucidarea
aspectelor de similitudine şi interferenţă ale acestora, identificarea bari-
erelor în comunicarea interculturală a tinerilor și posibilitatea depăşirii
treptate a blocajelor de comunicare.

Aspecte definitorii ale culturii

Cuvântul cultură are o vechime mare în limbă, derivând din lati-
nescul colere „a cultiva”, „a onora”. În urma evoluţiei semantice, acesta îşi
extinde aria de circulaţie, fiind înregistrat în operele mai multor perso-

183
nalităţi celebre, printre care se enumeră Marcus Tullius Cicero şi Quintus
Horatius Flaccus. Lui Cicero îi aparţin expresiile culture avinci – cultura
agrorum, pe când poetul roman Horatius scria despre necesitatea culti-
vării sufletului la contemporanii săi. Prin analogie cu expresia cultiva-
rea sufletului, a fost introdusă în circuitul ştiinţific sintagma cultivarea
spiritului. Actualmente, conceptul de cultură înregistrează diverse
interpretări. Potrivit lui Tănase A., cultura este, prin geneza şi finalitatea
ei, un fenomen social, fiind moştenită prin mecanisme sociale, deprinsă
şi învăţată, care îl conduce pe individ spre umanitate, spre valorile ei
supreme [1]. Din perspectivă semiotică, „cultura reprezintă un sistem
de semne, de practici semnificante, prin care omul îşi codifică experi-
enţa şi o comunică (sincronic şi diacronic). Cultura ne apare, astfel, ca
un ansamblu de limbaje, simboluri şi semnificaţii, care sunt integrate
într-un proces de comunicare” [2].
Prin urmare, cultura reprezintă un ansamblu de elemente (valori,
norme, simboluri, acţiuni intenţionate şi atitudini comportamentale),
împreună cu totalitatea suporturilor materiale, care le asigură difuzare
şi dinamism, precum şi multitudinea indivizilor implicaţi şi a instituții-
lor ce-şi propun scopuri spirituale, morale, artistice etc. Acest ansamblu
variat este completat cu alte sisteme, care conţin componente culturale
precum limbajul, artele, etica, dreptul, religia etc.

Comunicarea - dimensiune a faptelor de cultură

Comunicarea, ca act în sine, este „un proces prin care un emiţător
transmite o informaţie receptorului prin intermediul unui canal, cu sco-
pul de a produce asupra receptorului anumite efecte” [3].
Dezvoltarea comunicării este în strânsă corelație cu evoluţia societă-
ţii. În sec. V î. Hr., în Grecia antică, cetăţenii liberi dirijau viața politică
şi stabileau primele reguli de convieţuire democratică. Doar persoanele
care stăpâneau arta vorbirii convingătoare se puteau afirma în societate,
îşi puteau apăra interesele și erau capabili să manipuleze masele. Este
semnificativ faptul că aspiraţia pentru însuşirea acestei arte a devenit
predominantă în epocă, alături de arta şi ştiinţa războiului.
Primele elemente de teorie a comunicării au fost expuse de Corax
din Siracuza în lucrarea „Arta retoricii”. Ulterior, Tisias, fost student al
lui Corax, a introdus teoriile elaborate de profesorul său în Atena. Un
secol mai târziu, Platon a introdus retorica (ştiinţă a comunicării umane)
în viaţa academică greacă, aşezând-o alături de filosofie. Aristotel, dis-
cipolul lui Platon, analizând sistemele de comunicare umană, vorbea
despre importanța retoricii, oferindu-i un statut egal cu cel al filosofiei.
Ulterior, procesul comunicării a constituit obiectul de cercetare al filo-

184
sofilor romani, unul dintre teoreticienii şi marii practicieni ai timpului
fiind Cicero. În studiile sale, filosoful divide retorica în invenție (subiect și
aranjament), expresie (cuvintele alese și prezentare), memorizare. Quin-
tilian, retor și pedagog roman, segmentează retorica în invenție, aranja-
ment, expresie, memorizare și prezentare.
În Evul Mediu, comunicarea umană a fost puţin elucidată în stu-
dii, deși în universități disciplina „Retorica” era practicată. În perioada
Renașterii și a Iluminismului atenţia a fost redirecţionată spre teoria
comunicării.
Actualmente, ştiinţele comunicării au devenit un subiect explorat de
un număr tot mai impunător de cercetători. Primele lucrări fundamen-
tale, privind comunicarea lingvistică, aparţin filologului Ferdinand de
Saussure şi filosofului Emmanuel Levinas.
Referindu-ne la relația cultură – comunicare, notăm afirmația esteti-
cianului Jean Caune: „Cultura şi comunicarea formează un cuplu ciudat.
Nici una nu se explică fără cealaltă. Cele două fenomene nu sunt perfect
etanşe, nu se conţin şi nici nu pot fi situate în planul reflexiilor paralele
prin corespondenţă analogică” [4].
Potrivit lui A. Tănase, cultura este, prin geneza şi finalitatea ei, un feno-
men social, fiind moştenită prin mecanisme sociale, deprinsă şi învăţată,
care îl conduce pe individ spre umanitate, spre valorile ei supreme. Fac-
torul comunicaţional nu este exterior culturii, ci ţine de sensul şi finali-
tatea acesteia [1].
Prin urmare, cultura și comunicarea sunt două concepte interdepen-
dente, care definesc societatea umană. La interferența acestora se află
conceptul de comunicare interculturală, care desemnează un schimb
sau tranzacţie valorică, însoţită de înţelegerea semnificaţiilor adiacente
între persoane sau grupuri care fac parte din culturi diferite; schimburile
fiind realizate la nivel ideatic, verbal, nonverbal, comportamental, fizic,
obiectual și organizaţional [5].
Așadar, comunicarea interculturală este un mijloc eficient de infor-
mare, care ne ajută să ne cunoaștem reciproc, să conștientizăm valorile,
normele care nu ne aparțin, să tolerăm diversitatea în lumea contempo-
rană ca un fapt pozitiv.

Comunicarea interculturală în mediul universitar

În contextul interconexiunilor culturale, prezintă interes obstacolele
și provocările majore cu care se confruntă tinerii. Descoperirea altora,
susținea Claude Levi-Strauss, ar trebui să însemne descoperirea relaţiilor,
dar nu a barierelor. Totuși, ele sunt de neocolit.
Pentru a obţine o informaţie veridică despre factorii care pot perturba

185
comunicarea interculturală am realizat un sondaj de opinie în baza unui
chestionar în rândul tinerilor de 20-25 de ani, la care au participat studenți
ce aparţin unor grupuri etnice diferite (români basarabeni, ruși, indieni
și arabi), care își fac studiile la USMF „N. Testemițanu” și tineri care au
mers în mobilitate. Potrivit rezultatelor sondajului, principalele obsta-
cole în comunicarea interculturală au fost determinate de șocul cultural
(cauzat de întâlnirea radicală cu ceea ce este nou și diferit), diversitatea
lingvistică și pluralismul religios, atitudinile și comportamentele bazate
pe etnocentrism sau xenocentrism, stereotipuri sau prejudecăți etc. [6].
Întru depășirea blocajelor în comunicarea interculturală și trezirea
dialogică propunem:
• însușirea limbilor străine întru dezvoltarea capacității de comunicare
cu persoane din alte spații culturale şi lingvistice;
• introducerea în planul de învățământ a disciplinelor care i-ar familia-
riza pe tineri cu diferenţele dintre culturi și provocările lumii contem-
porane;
• formarea competențelor de comunicare interculturală (care presu-
pune o conștiință interculturală, o sensibilitate interculturală și un
comportament intercultural) prin prisma disciplinelor „Comunicarea
interculturală” și „Educația interculturală”;
• organizarea evenimentelor culturale și științifice, care ar facilita
comunicarea între tinerii de diferite culturi;
• promovarea și monitorizarea mobilității studenților în domeniul aca-
demic/ educațional.

Referințe bibliografice
1. Tănase A. Cultură şi civilizaţie. Bucureşti: Editura Politică, 1977, p.93.
2. Georgiu G. Filosofia culturii. Cultură şi comunicare. Bucureşti: Editura Dio-
gene, 2013. p.83.
3. Cuilenburg J., Scholten O., Noomen G. Ştiinţa comunicării. Bucureşti: Ed.
Humanitas, 2004, p.41.
4. Caune J. Cultură şi comunicare. Bucureşti: Ed. Cartea Românească, 2000, p.54.
5. Cucoş C. Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale. Iaşi: Editura Poli-
rom, 2000, p.136.
6. Spînu S., Scheau I. Comunicare educațională. Alba Iulia: Editura Aeternitas,
2020, p.78.

186
 ПРАВОВОЕ РЕГУЛИРОВАНИЕ
РЕПРОДУКТИВНОГО ЗДОРОВЬЯ
И ВСПОМОГАТЕЛЬНЫХ РЕПРОДУКТИВНЫХ
ТЕХНОЛОГИЙ В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА
Игорь Арсени, доктор права, конференциар (доцент)
Кафедра частного права,
Комратский Государственный Университет, г. Комрат, Р. Молдова
igorarseni1987@gmail.com

LEGAL REGULATION OF REPRODUCTIVE HEALTH

AND AUXILIARY REPRODUCTIVE TECHNOLOGIES
IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA
In the article, the author reveals the current aspects of the legal regulation of
reproductive health and auxiliary reproductive technologies in the Republic of
Moldova. In particular, some methods of assisted reproductive technologies in
foreign countries are disclosed. Based on the study, the main problems of legal regu-
lation in this area are identified.

Правовые аспекты регулирования репродуктивной функции

и планирования семьи изложены в международных документах.
Наряду с другими фундаментальными правами репродуктивное
здоровье человека предусмотрено во Всеобщей декларации прав
человека.  В ст. 11 отмечается «право на охрану здоровья и безо-
пасность в рабочих условиях, включая репродуктивную функцию»
[1]. Международная организация труда (МОТ) в Конвенции № 156
(1981) предусматривает защиту семьи, недопустимость вынужден-
ной стерилизации для сохранения или получения работы, что рас-
сматривалось бы как грубое нарушение прав человека [2]. В Уставе
ВОЗ отмечается, что «репродуктивное здоровье есть состояние
полного физического, умственного и социального благополучия,
а не только отсутствие болезни» [3]. Декларация Всемирной меди-
цинской ассоциации о медицинских абортах (1983) основополага-
ющим принципом считает, что отношение к аборту лежит вне ком-
петенции медицины, но врачи должны обеспечить защиту своим
пациентам и уважать право женщины на самостоятельное реше-
ние вопроса о материнстве. Неоднозначность выбора определя-
ется религиозными и нравственными позициями, причем любое
решение требует уважения [4]. На основании международных зако-
нов о правах человека сформулированы юридические основы под-

187
держки проблемы репродуктивного здоровья в Республики Мол-
дова. 
В Республики Молдова правовое регулирование репродуктив-
ного здоровья осуществляется Законом РМ «О репродуктивном
здоровье» №138 от 15.06.2012 г. [5].
Появление новых методов лечения бесплодия в семьях стало
возможным благодаря стремительному научно-техническому про-
грессу медицины и прежде всего появлению высокотехнологич-
ного оборудования. В современном мире многие пары могут дове-
рить свое здоровье, а также здоровье своего будущего малыша в
руки медикам. Чтобы защитить их необходимо четко, детально на
законодательном уровне урегулировать все виды вспомогатель-
ных репродуктивных технологий, определить порядок их приме-
нения, ответственность лиц, на которых возложена обязанность
по защите здоровья, как матери, так и будущего, либо уже рожден-
ного ребенка. Многие годы демографическая проблема была и
будет одной из важных задач для государства. Но уже сейчас при-
нимаются меры для ее решения. Применение репродуктивных
технологий является такой же медицинской услугой, как и любая
другая. Для того, чтобы избежать злоупотребления со стороны,
как медицинских учреждений, так и самих пациентов необходимо
защищать данную сферу путем введения в действие законов, кото-
рые будут достаточно детально и четко определять права и обязан-
ности каждой из сторон [6].
Очевидно, что правовое регулирование вспомогательных репро-
дуктивных технологий человека (ВРТ) требует усовершенствова-
ния и доработки. Почти все, кто сталкивался с применением на
практике ВРТ, начиная от юристов и заканчивая простыми гражда-
нами, уверены, что необходим единый закон, который должен обо-
значить все новые процедуры и манипуляции, выполнение которых
стало возможным в последние годы в связи с развитием медицин-
ских технологий. Немногие граждане, которые сталкиваются с про-
блемой бесплодия знают информацию о том, что ВРТ существуют
и могут быть ими использованы. Необходимо доводить до сведе-
ния граждан различными путями, например, через средства мас-
совой информации, что применение таких технологий относится
к дорогостоящей медицинской помощи, и отсутствие должного
правового регулирования в данной сфере может породить пре-
ступления, связанные с вымогательством и мошенничеством. На
сегодняшний день сформировались и работают многие государ-
ственные и негосударственные центры по применению процедур ВРТ.

188
Применение ВРТ является гражданско-правовыми отношени-
ями, имеющими направленность на реализацию репродуктивных
прав, в том числе с использованием элементов договора об ока-
зании медицинских услуг, установление отцовства, в том числе
после смерти лиц, которым принадлежал генетический материал,
установление происхождения детей при применении ВРТ, защита
репродуктивных прав гражданско-правовыми методами, что
должно быть законодательно регламентировано. Применение всех
методов, которые влекут реализацию репродуктивных прав граж-
дан, в результате которых рождается ребенок искусственное опло-
дотворение, имплантация эмбриона), минуя половые отношения,
требует согласия супругов.
В ст. Закона РМ «О репродуктивном здоровье» №138 от 15.06.2012г.,
вспомогательные репродуктивные технологии – медицинский
акт, охватывающий комплекс методов лечения и процедур искус-
ственной инсеминации или экстракорпорального оплодотворе-
ния, медико-лабораторного манипулирования женским и мужским
генетическим материалом с целью искусственного оплодотворения
яйцеклеток и их имплантации.
На сегодняшний день в науке приводятся разные точки зрения
по поводу «репродуктивных прав», в основном, применительно
к сфере действия конституционного права [7]. Термин «репро-
дуктивные права» носит несколько условный характер. Это не
самостоятельные субъективные права, тем более не являющиеся
основными правами человека. Кроме того, регулирование репро-
дуктивных процессов затрагивает личные права граждан, при-
чем в наиболее «чувствительной» сфере. В каждом случае необхо-
димо выявление содержания конкретного права человека (будь
то право на жизнь, право на неприкосновенность частной жизни,
право на охрану здоровья или право личной неприкосновенности).
Так выявляется природа того или иного «репродуктивного права»,
которая и становится предметом оценки. Этот поиск затруднен,
но необходим. Таким образом, о «репродуктивных правах» нельзя
говорить как о вполне сформировавшейся научной категории,
относящейся к субъективным правам».
Необходимо внесение изменений в семейное законодательство
в части возможности рождения ребенка суррогатной матерью не
только в отношении супружеской пары, но и одиноких лиц, при
определенных условиях. К таковым относится — смерть их близ-
кого, после которого остался генетический материал, и умерший
выразил волю на такое использование. Выходом из данной ситуа-

189
ции представляется определение социальных показаний для при-
менения ВРТ, которые могут быть приняты соответствующим нор-
мативно-правовым актом или решаться специальной комиссией (в
которую должны входить психолог и юрист) в рамках медицинской
организации. Так как любая женщина, подходящая по всем меди-
цинским показаниям, имеет право стать матерью [8].
Важнейшей проблемой в сфере применения ВРТ является
наличие правовой неясности относительно возраста женщины,
желающей воспользоваться методами искусственного оплодотво-
рения. Ранее правом на искусственное оплодотворение и имплан-
тацию эмбриона обладала «каждая совершеннолетняя женщина
детородного возраста». Вместе с тем ни один нормативно-право-
вой акт не содержал определения термина «детородный возраст».
В настоящее время законодательство не содержат указания на воз-
раст пары или одинокой женщины, желающих воспользоваться
данным методом. При современном развитии медицины возраст
женщины не имеет решающего значения для успешного приме-
нения репродуктивных технологий. Вместе с тем специалистами
высказывается мнение о необходимости установления предель-
ного возраста для женщин, желающих воспользоваться методами
искусственной репродукции. Считается, что женщина, ставшая
матерью в преклонном возрасте, может просто не успеть вырас-
тить своего ребенка, а значит, допуск таких пациенток к методам
ВРТ должен быть законодательно запрещен. Безусловно, всегда
существует возможность утраты родительского попечения вслед-
ствие болезни или смерти родителей, но все-таки эта вероятность
тем выше, чем старше родители ребенка.
В целях защиты прав и интересов граждан, проходящих лечение
с помощью вспомогательных репродуктивных технологий, про-
блемой является необходимость закрепления в законе, регламен-
тирующем применение методов ВРТ, правила, согласно которому
любые действия с применением ВРТ, а также с эмбрионами могут
осуществляться только при наличии письменного согласия лиц,
чей генетический материал был использован при создании эмбри-
онов. На законодательном уровне не урегулировано множество
сложных ситуаций: искусственное оплодотворение и имплантация
эмбриона после смерти генетического родителя; использование
криоконсервированных (замороженных) эмбрионов после развода
или после смерти супругов – генетических родителей; уничтоже-
ние эмбрионов; создание эмбриона и его имплантация по просьбе
лица, не состоящего в браке; отказ генетического родителя-за-

190
казчика или суррогатной матери от выданного ранее согласия на
проведение процедур. Отсутствие специального правового поля в
этой области порождает немало проблем и в практике донорских
отношений. Множество стран принимают законодательные акты о
вспомогательных репродуктивных технологиях, не стесняясь и не
уходя от ответственности.
Несмотря на наличие нормативно-правовых актов, в сфере при-
менения искусственных методов репродукции все еще остается
множество вопросов, которые не урегулированы должным образом
законодательством Республики Молдова. Стоит хотя бы частично
перенять опыт США, где подробно регламентируются все права и
обязанности обеих сторон договора, создаются агентства по под-
бору суррогатных матерей, разрабатываются правовые нормы, кон-
кретизирующие весь процесс суррогатного материнства.
Немаловажным является то, что зарубежные страны уже давно
перешли на законодательном уровне к регламентации таких
вопросов, например: Закон Республики Армения от 26 декабря 2002
г. № ЗР-474 «О репродуктивном здоровье и репродуктивных правах
человека», Закон Республики Таджикистан 2002 год «О репродук-
тивном здоровье и репродуктивных правах», Закон Республики
Молдова от 24 мая 2001 года № 185-XV «Об охране репродуктивного
здоровья и планировании семьи», Закон Кыргызской Республики
от 10 августа 2007 г. № 147 «О репродуктивных правах граждан и
гарантиях их реализации», Закон Республики Беларусь от 4 января
2002 г. № 80-З «О демографической безопасности Республики Бела-
русь», Кодекс Республики Казахстан о здоровье народа и системе
здравоохранения 2009, Европейская конвенция от 19 ноября 1996
г. «О защите прав и достоинства человека в связи с применением
достижений биологии и медицины», Закон «Об искусственном
оплодотворении» в Германии, Закон Эстонской Республики от
11.06.1997 г. «Об искусственном оплодотворении и защите эмбри-
она», Закон Испании «О технологиях вспомогательной репродук-
ции» № 35 от 22 ноября 1988г. – все эти законы включают в себя
не только строгое регулирование ВРТ, но и морально-этические
нормы по отношению к семьям, которые решились на внедрение
специалистов в их личную жизнь.
Так как демографическая проблема является не маловажным
не только для отдельных семей, но и всего общества в целом и госу-
дарства, правоведы не только оставляют возможность критики
отсутствия правового регулирования, но и движутся в правильном
направлении, стараясь объединить законы и разработать новые,

191
которые существенно облегчили бы жизнь субъектов конкретных
правоотношений. Республика Молдова должна брать положитель-
ный пример с зарубежных стран, необходимо двигаться вперед и
улучшать свою правовую базу, принимая во внимание интересы
граждан и защищая их от злоупотреблений.

Библиография
1. Всеобщая Декларация прав человека. Принята и провозглашена резо-
люцией 217А (III) Генеральной Ассамблеей ООН 10.12.1948.
2. Конвенция  N  156  Международной организации труда „О равном
обращении и равных возможностях для трудящихся мужчин и жен-
щин: трудящиеся с семейными обязанностями”. Принята в г. Женеве
23.06.1981 на 67-ой сессии Генеральной конференции МОТ.
3. Устав Всемирной Oрганизации Здравоохранения. Принят Международ-
ной конференцией здравоохранения, проходившей в Нью-Йорке с 19
июня по 22 июля, 1946 года, и подписан 22 июля 1946 года представите-
лями 61 страны (off. Rec. Wld Hlth Org. 2, 100). Принятые XII сессией Все-
мирной ассамблеи здравоохранения поправки (резолюция WHA12.43)
вступили в силу 25 октября 1960 года.
4. Декларация Oсло о медицинских абортах. Принята 24ой Всемирной Меди-
цинской Ассамблеей, Осло, Норвегия, август 1970, дополнена 35ой  Все-
мирной Медицинской Ассамблеей, Венеция, Италия, октябрь 1983.
5. Закон РМ «О репродуктивном здоровье»№138 от 15.06.2012г. // Ȋn:
Monitorul Official al Republicii Moldova №673 от 28.09.2012г.
6. Пчелинцева Л. М.. Комментарий к Семейному кодексу РФ. In: Коммен-
тарий к Семейному кодексу РФ, 2008, c.848.
7. Митрякова Е. С. Оспаривание родительских прав при применении сурро-
гатного материнства. In: Семейное и жилищное право. 2005. № 2, c.2.
8. Альбицкий В. Ю., Одинаева Н. Д., Максимова В. О. Правовые аспекты
применения вспомогательных репродуктивных технологий в лечении
бесплодия. In: Медицинская сестра. Научно-практический журнал.
2012, № 1, c.3.

192
 CONCEPTUL DE ETICA MANAGEMENTULUI
IN ORGANIZAȚIILE SPORTIVE
Victoria Federiuc1, asist. univ.
Vitalie Ojovanu1, dr.hab. filos, conf.univ.
Ivan Gheorghiu2, doctorand, prorector
Natalia Reaboi3, dr.în șt. ped.
1
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
2
Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” a Republicii Moldova,
Chișinău, R.Moldova 
3
Școala Sportivă a Rezervelor Olimpice, Chișinău, R.Moldova 
victoria.federiuc@usmf.md

THE CONCEPT OF MANAGEMENT ETHICS

IN SPORTS ORGANIZATIONS
The specialized literature in the field of ethics presents the concept of manage-
ment ethics in different fields of activity. The subject of sports management ethics
is not very well highlighted in the local literature, as the “sports industry” is con-
stantly evolving. Sport has a strong impact on national culture, influencing the
values ​​of millions of spectators and participants. The Council of Europe’s defini-
tion of sport is “all forms of physical activity which, through more or less organized
participation, aim at expressing or improving physical and psychological fitness,
developing social relationships or achieving positive results at all levels of compe-
tition”. The current study is an analysis of the tools of managerial ethics in sports
institutions and highlighted the major role of the manager of sports organizations
in developing the institutional framework for ethical behavior.

Importanța și rolul eticii într-o organizație au condus la o nouă ramură

a managementului, și anume managementul eticii, care diferă de manage-
mentul etic. Astfel, există multe definiții ale conceptului de management al
eticii în literatura științifică internațională. Mureșan în lucrarea sa Manage-
mentul eticii în cadrul organizațiilor (2009) definește managementul eticii
ca fiind activitățile și măsurile de ansamblu care vizează organizarea insti-
tuțională a eticii, pentru a crea organizații de integritate [1]. Pe de altă parte,
conceptul de etică a managementului privește studiul și controlul diferite-
lor probleme etice care apar în gestionarea activității organizației. Kaptein
(1998) definește managementul eticii ca dezvoltarea sisteatică și coerentă a
activităților, dar și adoptarea de măsuri pentru a atinge așteptările funda-
mentale și justificate ale părților interesate (părțile interesate) și pentru a
echilibra conflictele [2]. Pe scurt, Menzel (2012) consideră că managemen-
tul etic reprezintă promovarea și menținerea unei culturi etice puternice la

193
locul de muncă [3]. În organizațiile mici, managementul eticii este delegat
la nivel global, nefiind apanajul unui anumit manager. Cu toate acestea,
organizațiile mari consideră că inițiativele etice ar trebui să fie coordonate
de un manager care ar trebui să se ocupe de implementarea etică efectivă și
de aplicarea instrumentelor adecvate.
Principalele instrumente de gestionare a eticii, discutate în literature
științifică sunt: comitete și comitete de etică, coduri de conduită și coduri
de etică, auditul etic, programe de instruire în etică, asistență telefonică
pentru a evidenția problemele etice managementul eticii (care diferă de
managementul etic), whistle-blowing, politici și proceduri specifice (poli-
tici privind egalitatea de gen, confidențialitatea datelor etc.) [1, 2, 3, 4].
Comitetele de etică se ocupă de dezvoltarea politicilor de etică, eva-
luarea acțiunilor angajaților, dar și investigarea și pedepsirea încălcărilor
reglementărilor și codurilor de etică. În unele organizații, etica este ges-
tionată de un comitet care include manageri de nivel superior, pentru
zonele funcționale existente. Aceste comitete de etică oferă organizației
direcția strategică asupra problemelor etice și comportamentul adecvat
în anumite situații. Membrii acestor comitete de etică sunt: ​​președintele
comitetului și membrii specialiști ai principalelor domenii funcționale
ale organizației (resurse umane, contabilitate, comunicare, audit, finanțe
etc.). Conform lui Soltani (2004), datoria unui astfel de comitet este imple-
mentarea și controlul programului de management al eticii, elaborarea
politicilor și procedurilor etice și rezolvarea problemelor etice [5]. Mureșan
(2009) rezumă principalele caracteristici ale acestor comitete de etică:
• elaborarea și dezvoltarea codului deontologic al instituției;
• evaluarea regulată a politicilor instituției în termeni de etică și actu-
alizări de politici;
• instruirea și menținerea culturii organizaționale etice;
• consiliere sau consultanță morală ;
• participarea personalului la programe de educație etică și furnizarea
unei imagini bune a organizației sub aspect moral;
• protecția drepturilor, siguranței și bunăstării membrilor instituției.
Întrebarea cheie care apare referindu-se la aceste comitete etice sunt
preocupările legate de expertiza etică a membrilor săi. Expertul în etică
trebuie să aibă pregătirea și experiența necesare pentru a analiza situa-
țiile morale mai bine decât alții. În acest sens, ne putem baza pe teoriile
etice standard prezentate de-a lungul timpului [1].
Codurile de etică reprezintă specificarea normelor și credințelor unei
organizații și valorile care trebuie urmate de angajați și manageri. Potrivit
lui Soltani (2004), acestea sunt: ​​încrederea, loialitatea, prietenia, îndeplini-
rea obligațiilor etc. În literatura de specialitate, uneori conceptele de cod de

194
etică, respectiv cod de conduită sunt utilizate alternativ și sunt confuz [5].
Conform unei definiții generale la nivelul documentelor oficiale ale UE [6],
codul etic are un caracter aspirațional, de prezentare a valorilor morale care
trebuie respectate. Codul de conduită combină principiile etice cu acțiunile
așteptate într-o situație dată. Raportul comparativ al celor doi autori din
statele membre UE relevă diferențe semnificative în percepția și înțelegerea
codurilor de etică. Codurile etice ar trebui create prin colaborarea reprezen-
tanților tuturor angajaților, astfel încât respectarea principiilor morale să fie
făcută voluntară, fără a fi considerată o impunere externă. Aceste coduri ar
trebui create și apoi gestionate, ceea ce înseamnă că ar trebui luate măsuri
pentru implementarea lor efectivă și pentru actualizarea și adaptarea lor
continuă la evoluția organizației, obligație care revine comitetului de etică.
Schwarts (2002) subliniază cerințele pe care ar trebui să le îndeplinească un
cod etic eficient: îndeplinirea standardelor morale de încredere, respect, res-
ponsabilitate, echitate, grijă, pentru a evita daunele și spiritul civic al respec-
tării legii, a mediului și a altor persoane [7]. De asemenea, autorul prezintă
modalitatea de implementare a codului, prin distribuție, instruire și rolul de
model al managerilor. Gestionarea codului etic se face de către impunerea
(prin stabilirea de sancțiuni), protecția celor care raportează încălcări etice
și monitorizarea implementării și respectării principiilor incluse în cod. În
sport, Consiliul Europei a adoptat în 1992 și a revizuit în 2001 codul de etică
sportivă, unul dintre documentele strategice recunoscute la nivel mondial.
Acest cod promovează fair-play-ul în rândul tinerilor sportivi, prin măsuri
educative și preventive, pentru a consolida climatul etic. Acesta încurajează
diseminarea celor mai bune practici pentru promovarea diversității în sport
și combate toate formele de discriminare.
Auditul etic este procesul prin care este evaluat climatul etic al orga-
nizației, modul în care valorile și principiile morale sunt enunțate, imple-
mentate și gestionate de către responsabili pentru probleme de etică
(comitete și comitete de etică). Potrivit lui Kaptein [2], auditul etic înde-
plinește următoarele funcții: descriptiv (prin descrierea stării actuale a
moralității), normativ (subliniind o situație dorită, ideală), identificarea
lacunelor (decalaj moral între dorit și situația reală), de sancționare (prin
furnizarea de informații despre încălcarea reglementărilor) și evaluativ
(evoluția sau deteriorarea etică a climatului).
Auditul etic permanent este mijlocul utilizat pentru a monitoriza
implementarea codului de etică în organizație și este o componentă a
administrării acestuia de către consiliul de etică [7].
Programele de instruire în domeniul eticii îi ajută pe angajați să se ocupe
de probleme etice și să înțeleagă valorile prezentate în codul etic în cadrul
unui comportament comun. Practic, aceste programe completează codul

195
etic al organizației. Uneori, aceste programe iau forma reuniunilor, în timpul
cărora este discutat modul de acțiune care trebuie adoptat în caz de dilemă
etică sau conflict. Potrivit lui Mureșan, instruirea în etică este un proces for-
mativ intensiv, puternic influențat de specificul organizației [1]. În țara noas-
tră, organizarea acestor programe de formare morală a angajatului este rară în
comparație cu alte țări, unde sume considerabile sunt investite în instruirea
morală a angajaților, sistemul public nu este o excepție. Autorul abordează
cele două modele utilizate în programele de instruire: cel al conformității,
bazat pe respectarea legilor și reglementărilor (modelul actual) și cel al inte-
grității, bazat pe crearea și dezvoltarea unei conștiințe morale, în armonie cu
etosul organizației . Metodele specifice modelelor de conformitate sunt con-
ferințe ocazionale, seminare, sesiuni de instruire prin studii de caz cu dileme
norale, videoclipuri și auto-instruire în domeniul eticii online. În modelul de
integritate, educarea caracterelor prin strategii de predare este subliniat.
Linia telefonică pentru raportarea problemelor etice și consultarea în
caz de dileme morale este un alt instrument important în managementul
eticii. Este mai bine pentru angajați, dacă această metodă este gestionată
de cineva din afara organizației (consilierii juridici, ofițerii de etică etc.).
Whistle-blowing - fenomenul de avertizare constă în dezvăluirea
practicilor ilegale, imorale și nelegitime de către angajați. Organizațiile
nu se pot baza doar pe structuri etice și coduri de etică pentru a preveni
un comportament imoral. Angajații care divulgă astfel de probleme se
adresează persoanelor din afara organizației (mass-media, agenții, siste-
mul judiciar etc.) [8]. Organizațiile trebuie să înțeleagă că acest fenomen
are un impact pozitiv asupra menținerii climatului etic la un nivel înalt.
Prin urmare, angajații ar trebui încurajați să dezvăluie problemele găsite
în cadrul organizației prin intermediul liniilor telefonice confidențiale.
Fenomenul a luat amploare în ultimii ani, dar mai des, denunțătorii nu
beneficiază de protecție, își pierd locul de muncă, sunt blamați de către
colegi sau retrogradați din pozițiile lor. Managerii trebuie să fie pregătiți
să vadă în acești oameni un avantaj pentru organizație și nu o amenin-
țare și să dezvolte sisteme de protecție eficientă pentru ei.
Politicile și procedurile specifice sunt utilizate de organizații pentru a
facilita implementarea valorilor morale în codul de etică. Aceste politici
ar trebui să fie actualizate constant, un proces la care trebuie să parti-
cipe membrii organizației. Astfel de politici se referă la egalitatea de gen,
nediscriminarea, conflictul de interese, confidențialitatea datelor, politica
în cazul primirii și acordării de cadouri, protecției mediului etc. Procedu-
rile indică un tipar de comportament atunci când angajatul se află într-o
dilemă etică, dar și sancțiunile asociate cu încălcări comise. Organizația
sportivă trebuie să adopte guvernanța corporativă principii. Cadrul de

196
guvernanță corporativă ar trebui să asigure tratamentul echitabil al tutu-
ror acționarilor, inclusiv acționarilor minoritari și străini. Toți acționarii
ar trebui să aibă posibilitatea de a obține o despăgubire eficientă pentru
încălcarea drepturilor lor [9]. Toate aceste instrumente, metode și principii
ar trebui să fie cunoscute, înțelese și aplicate de către managementul etic
al organizațiilor, pentru a asigura un climat etic sănătos, puternic și stabil.
Managerii organizațiilor sportive se confruntă cu multe dileme etice în
relațiile lor cu sportivi, antrenori, arbitri, părinții sportivilor, fani, în recru-
tarea personalului, selecția sportivilor, organizarea competițiilor sportive
etc. După cum s-a menționat, problemele etice cu care trebuie să facă față
un manager sportiv sunt: discriminarea,
​​ violența în sport, dopajul, profi-
tul de sportivi, trucarea rezultatelor, utilizarea de alte criterii decât compe-
tența, hărțuirea verbală sau fizică, ingineria financiară etc. [10].
Managerul organizației sportive este judecat și apreciat de angajați și
sportivi, atât în ​​ceea ce privește abilitățile sale profesionale, cât și valen-
țele etice. Acțiunile și deciziile managerului depind de propriile valori și
credințe. Astfel, recrutarea unui sportiv aparținând unui alt club poate fi
considerată de unii ca fiind imorală, în timp ce managerul o poate justi-
fica etic prin interesul clubului pe care îl administrează.
Potrivit lui Robinson, există probleme care nu au un răspuns greșit sau
corect, dar modul în care managerul face acest lucru într-un mod specific
oferă o imagine clară a profilului său etic [11]. DeSensi și Rosenberg [12]
evidențiază următorii factori care au condus la o creștere a atitudinilor și
comportamentelor non-etice în rândul managerilor cluburilor sportive:
• supraestimarea succesului, măsurată prin recompense extrinseci
(trofee, burse, creșterea veniturilor). Pentru a atinge acest obiectiv, unii
manageri încurajează un comportament lipsit de etică (trucarea rezulta-
telor sau utilizarea substanțelor interzise de către sportivi).
• căutarea prestigiului și a recompenselor materiale. Succesul duce la
imagine, prestigiu și recunoaștere. O organizație sportive de succes poate
atrage mai mulți jucători și mai buni, sporind sponsorizările și îmbună-
tățind facilitățile oferite. Managerul nu este singurul care câștigă, dar
sunt și antrenorii, sportivii, familiile lor și alți angajați.
• interesul propriu. Deciziile sunt luate de managerii imorali pentru
a-și servi mai bine scopul. Acest comportament poate deveni un obicei
în clubul administrat de ei, deoarece managerul este un model pentru
angajați, chiar și în probleme de moralitate. Prin perpetuarea atitudinii
și comportamentului liderului, sportivii pot părăsi clubul în favoarea
altuia, indiferent de loialitate și alte principii etice. În mod similar, antre-
norii, arbitrii sau managerii de cluburi sportive pot apela la acele organi-
zații care oferă mai multe beneficii și venituri mai mari.

197
 Această presiune a impulsurilor interioare necesită o pregătire etică a
managerilor cluburilor sportive, astfel încât aceștia să se comporte etic,
să înțeleagă și să asimileze principiile morale și să știe ce să facă și ce
decizii să ia atunci când se confruntă cu o dilemă etică.
Un bun manager sportiv trebuie să aibă cunoștințe extinse despre
sport, pregătire educațională, în special în administrarea sportivă, atitu-
dine profesională, pe lângă atribute personale precum inteligență, ones-
titate, flexibilitate, integritate, onestitate, abilități de conducere și un
interes sincer în procesul de management sportiv . El trebuie să comu-
nice clar și eficient, fără a ascunde informații sau conduite [13].
Una dintre problemele etice în managementul sportului se referă
la violență, abuz sau exploatare a sportivilor minori. Responsabilitatea
managerului se referă nu numai la comportamentul său direct față de
sportivi, ci și la supravegherea altor angajați care lucrează cu jucători mai
tineri (de exemplu, antrenori). Existența violenței în sport este un eșec al
conducerii, asociat cu lipsa de voință, mai degrabă decât o lipsă de con-
știentizare a gravității fenomenului [14].
Activitatea managerului unei organizații sportive sportiv este evaluată în
funcție de măsurile luate pentru a preveni și, în caz de încălcare, a pedepsi
violența, hărțuirea, discriminarea, dopajul sau presiunea asupra sportivilor.
Managerul trebuie să încurajeze și să promoveze principiul sportivității, al
jocului echitabil și al egalității în rândul sportivilor, indiferent de sex, vârstă,
etnie, religie sau probleme de sănătate. Managerul organizației sportive tre-
buie să se antreneze continuu, pe tot parcursul vieții. Pregătirea profesională
continua reprezintă un mijloc de dezvoltare economică, de progres social și
asigurare împotriva impasului, a pierderii locului de muncă și a inadaptării
individuale pentru ocuparea unui nou loc de muncă [15].
Managerul organizației sportive trebuie să asigure oportunități egale de
angajare, fără a utiliza alte criterii decât cele de competență și profesiona-
lism. Experiența a arătat apariția multor cazuri în care recrutarea se face
preferențial în favoarea cunoscuților sau a persoanelor, care la rândul lor
pot oferi beneficii și privilegii. O problemă gravă în sport este presiunea
de a coopta sportivi de performanţă. Aceste presiuni făcute de manager,
direct sau indirect, pot determina sportivii să se comporte greșit din punct
de vedere moral și să folosească substanțe interzise, ​​care le cresc potenția-
lul. Utilizarea acestor substanțe sau utilizarea metodelor interzise nu sunt
riscante doar pentru că scad nivelul moralității în cadrul organizației spor-
tive, ci și prin impactul lor asupra sănătății fizice și mentale a celor care
recurg la acestea. Mai gravă este apariția de noi substanțe și noi metode
care ajută la creșterea performanței, dar care nu apar pe lista oficială a sub-
stanțelor interzise de către Organizația Mondială Anti-Doping [16, 17].

198
 Managerul trebuie să asigure și să mențină reputația și imaginea orga-
nizației sportive. Cluburile care au performanțe bazate pe muncă devin
branduri puternice. Brandul unui club sportiv își propune să ofere o iden-
titate acestei organizații, care pe termen lung poate duce la o creștere a
numărului de suporteri și a veniturilor din activități de merchandising [10].
Managerul organizației sportive trebuie să asigure un climat liber, des-
chis și transparent în instituția (clubul) pe care o conduce. El trebuie să ia
măsuri pentru educarea și informarea sportivilor despre riscurile dopajului
și intensificarea testelor antidoping pe lângă cele necesare la nivel național.
Cazurile frecvente de tineri care mor brusc în timp ce practică un sport ar
trebui să fie un avertisment pentru activitățile de management și ar trebui
să-l determine pe manager să ofere cadrul necesar pentru controale medi-
cale regulate, atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mentală a spor-
tivilor din club. Pentru a crea un climat etic puternic în organizația sportivă,
managerul trebuie să dea dovadă de leadership etic (care este considerat
instrumentul cheie în managementul eticii), pentru a asigura transparența
în luarea deciziilor, pentru a facilita formarea în etică a angajaților și sporti-
vilor. , pentru a asigura instituirea și implementarea unui cod de etică. Este
necesar ca un manager al organizației sportive să înțeleagă că obiectivul său
nu este performanța cu orice preț și cu orice mijloace. Datoria sa morală este
de a asigura desfășurarea optimă a activităților sportive, în conformitate cu
reglementările legale și principiile morale, într-un climat etic sănătos în care
sportivitatea este mai importantă decât victoria cu orice preț și risc.

Referințe bibliografice
1. Mureşan, V. Managementul eticii în organizaii. București: Editura Universită-
ții din Bucureşti. 2009, p.39.
2. Kaptein, M. Ethics Management: Auditing and Developing the Ethical Con-
tent of Organizations. Springer, 1998, p.62.
3. Menzel, D.C. Ethics Management for Public Administrators: Leading and
Building Organizations of Integrity. M.E. Sharpe, 2012.
4. Muresan, V. Codes of Ethics: Towards a Principlist Justification. In: Journal of
Applied Ethics and Philosophy. 2015, nr.7, pp.1-13.
5. Soltani, M. Ethics Management in the Organizations. In: Tadbir. 2004, nr.132, pp.
6. Moilanen, T. Salminen, A. Comparative Study on the Public-service Ethics of
the EU Member States. Human Resources Working Group, 2006.
7. Schwarts, M.S. A Code of Ethics for Corporate Code of Ethics. In: Journal of
Business Ethics. 2002, nr.41, pp.27-43.
8. Miceli, Marcia P., Janet Pollex Near, and Terry M. Dworkin. Whistle-blowing in
organizations. In: Psychology Press, 2008.
9. Bocean, C., Barbu, C. M. Corporate Governance And Firm performance. In:
Management & Marketing. 1997, Vol.5, Issue 1, p.127.
10. Barbu, M., Craciun, L. Considerations on managerial ethics in sports organi-

199
 zations. In: Management & Marketing. 2012, Vol. X, Issue 1, pp.59-68.
11. Robinson, M.J. Sport Club Management, Human Kinetics, Leeds. 2010.
12. Davies, J.J., Desensi, J.T., Rosenberg, D. Ethics and Morality in Sport Manage-
ment. In: Sport Management Review. 2012, Vol.15, nr.1, pp.142-143.
13. Gîrboveanu, S. R. Comunicare şi negociere în afaceri. Craiova: Editura Univer-
sitaria, 2005, pp.59-61.
14. Brackenridge, C.H. Spoilsports. London: Routledge, 2002.
15. Niţă, A. Trends of Harmonization of the Continuous Professional Training
Process with the European Managerial Requirements. In: Universitary Journal
of Sociology. 2007, year 4, issue 1, p. 24.
16. Prohibited List 2021. World Anti-Doping Agency. In: https://www.wada-ama.
org/en/resources/science-medicine/prohibited-list-documents (accesat:
29.09.2021).
17. Petersen, Thomas Søbirk. Sport, Neuro-Doping and Ethics. In:  Neuroe-
thics. 2021, pp.1-4.

COMUNICAREA DE MARKETING ÎN SCHIMBAREA

COMPORTAMENTULUI CU RISC PENTRU SĂNĂTATE
Ludmila Goma1, dr. în șt. econ., conf. univ.
Maria Marian-Șuparschii2, studentă, anul VI, Medicină
1
Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”,
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R. Moldova
2
Facultatea de Medicină nr.1, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R. Moldova
ludmila.goma@usmf.md

COMMUNICATION MARKETING IN CHANGING RISKY

BEHAVIOR FOR HEALTH
Behavioral change programs play a decisive role in the prevention of non-com-
municable diseases. National public health programs are mainly focused on infor-
ming the population, rather than behavioral changes. This paper analyzes some
health risk behaviors and proposes some suggestions on communication mar-
keting tools that can be applied in the field of promoting a healthy lifestyle. The
research concluded that messages with certain emotions, with positive content,
with examples would causes certain categories of the population to change their
health risk behavior.

Introducere. OMS a ajuns la concluzia că 50% din bolile care constituie

cauzele principale ale mortalităţii se datorează stilului de viaţă şi factorilor

200
de mediu, 20% sunt corelate cu factori comportamentali individuali (fumat,
alcool, sedentarism, somn, stres, sexualitate etc.) şi 10% de atitudini individu-
ale greşite faţă de procedurile medicale şi preventive şi de erorile medicale [1].
Un rol decisiv în prevenirea acestor îmbolnăviri îl joacă programele de
schimbare comportamentală. Prin integrarea celor patru elemente de bază
ale mix-ului de marketing (produs, preţ, plasament, promovare) și a celui adi-
țional (personalul) pot fi fundamentate programe capabile să genereze şi să
menţină schimbarea de comportament a indivizilor în ceea ce priveşte sănă-
tatea lor. Dacă ne referim la domeniul sănătății publice din țara noastră, tehni-
cile de marketing social , marketing comunicațional sunt cunoscute și aplicate
insuficient. În prezent, programele naționale de sănătate publică nu vizează
neapărat schimbări de comportament, fiind axate preponderent pe informa-
rea populației. În acest fel, cei 4P se limitează la unul singur – Promovarea,
ignorând celelalte elemente la fel de importante. În programele de promo-
vare a sănătății se regăsesc unele concepte de marketing social, însă ele au un
caracter mai mult fragmentat și nu prezintă un concept clar și unificat care să
genereze rezultate pe termen lung [2]. Comunicarea eficientă, care este negli-
jată în sistemul de sănătate autohton, dar utilizată cu succes în țările cu o rată
mai mică a îmbolnăvirilor și un mod de viață sănătos avansat, ne pot încuraja
și servi drept model în intenția de a schimba comportamentul și obiceiurile
dăunătoare care nu întotdeauna sunt pe deplin sesizate de populație [3, 4].
Scopul cercetării: Analiza unor comportamente cu risc pentru sănătate și
propunerea unor sugestii privind instrumente de marketing comunicațional
ce pot fi aplicate în domeniul promovării modului sănătos de viață.
Rezultate. Studiul a vizat aspectele actuale ce țin de schimbarea compor-
tamentelor cu risc pentru sănătate prin utilizarea tehnicilor marketingului
comunicațional. Cercetarea a fost realizată în baza datelor statistice oficiale,
analiza datelor retrospective și datelor chestionării populației adulte în peri-
oada de pandemie COVID-19. La prima etapă a fost realizat studiul descrip-
tiv în baza datelor statistice oficiale. La a doua etapă a fost realizat studiul
descriptiv și analitic în baza datelor colectate prin chestionare. Pentru cer-
cetare a fost planificat un lot cu următoarele unități de cercetare: persoane
adulte cu discernământ, rezidenți ai RM, care au inclus un lot de persoane
egal cu 845, un eșantion neprobabilistic, cu vârsta cuprinsă de la 18 ani și mai
mult. Majoritatea respondenților au fost de vârsta 26-34 ani – 52,7%, urmată
de vârsta 35-49 ani cu 31%. În baza chestionarului elaborat și ulterior aplicat
on-line, în populația adultă s-a determinat cunoștințele și atitudinile aces-
tora privind factorii de risc comportamentali și sursele de informare în scopul
schimbării unor comportamente cu risc pentru sănătate. Privitor sexului și
vârstei, majoritatea din cei chestionați au fost de genul feminin constituind
96,3%, iar genul masculin reprezintă numai 3,7%. Din numărul total de res-

201
pondenți: 63,8% au studii superioare, 19,5% studii postuniversitare și 9,9%
studii medii, restul – 6,8% au studii gimnaziale și liceale. Referitor la profesia
respondenților: 55,7% sunt angajați în câmpul muncii, 30,9% sunt în conce-
diul de maternitate/de îngrijire a copilului și 10% sunt casnici, restul 3,4%
sunt pensionari și antreprenori.
La prima etapă a studiului conform datelor statistice oficiale în perioada
1990-2018, mortalitatea populației Republicii Moldova a înregistrat modi-
ficări ușoare, înregistrând valori maxime în anul 1995 (52 969 de decese) și
valori minime în 2017 (36 768). Ca rezultat a analizei mortalității populației pe
principalele cauze ale deceselor în perioada 1990-2018, observăm că primul
loc este ocupat de maladiile aparatului circulator, cărora le revin în medie
53% din decese, fiind urmate de tumori, cu o medie de 13%, și boli ale apara-
tului digestiv – 9,3%.
Ca rezultat a accidentelor, intoxicațiilor și a traumelor, au decedat în medie
circa 8,6% între anii 1990-2018. În această perioadă, se înregistrează o scădere
a ratei bolilor aparatului digestiv și a accidentelor, intoxicațiilor și a traumelor.
Rata deceselor prin tumori maligne înregistrează o creștere de aproximativ
9%, de la 158,7 în anul 2009, la 173,0 în anul 2018. În perioada 2009-2018 inci-
dența cea mai mare revine maladiilor sistemului respirator, care constituie
36% din îmbolnăvirile totale, fiind urmate de bolile aparatului circulator cu o
medie de 5,4 %. Totodată, trebuie menționat faptul că incidența bolilor respi-
ratorii este în creștere de peste 60 % [5, 6].
Tabelul 1. Numărul de decese raportat la 1000 de persoane, 2009-2018*
Nozologiile 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Mortalitatea 1181,80 1224,90 1102,50 1111,40 1069,50 1110,50 1122,80 1083,54 1035,98 1049,33
total

Boli ale 663,20 688,10 633,40 641,60 621,90 642,50 648,20 617,29 605,38 609,37
aparatului
circulator

Tumori 158,70 157,60 158,30 161,10 163,80 167,10 170,10 173,48 171,25 173,00
maligne

Boli ale 115,50 121,90 100,20 103,10 94,50 101,70 106,00 104,08 86,95 95,51
aparatului
digestiv

Accidente, 97,00 103,60 86,30 86,60 79,80 85,30 77,20 76,13 64,04 64,03
intoxicații,
traume

Sursa: Biroul Național de Statistică [5].

*

Principalele cauze de deces, conform datelor prezentate în tabelul

202
1, sunt bolile aparatului circulator cu cea mai mare pondere, urmată de
maladiile aparatului digestiv și a accidentelor, intoxicațiilor și traumelor.

Tabelul 2. Morbiditatea populației la 100 000 de locuitori pe clase de boli, 2009-2017*

Nozologiile 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Morbiditatea
36128 34684,7 35379,3 33098 33439,2 31688,1 32673,9 32459,3 33237,3
generală

Tumori
225,6 220,4 227 230,5 237,2 249,1 266,7 279,6 284,8
maligne

Tuberculoză
90,5 87,3 89,3 89 85,7 77,2 66,8 65 61,2
activă

Boli ale
aparatului 13384,1 10842,8 12682,2 10235,6 12252,7 11434,7 13095,6 13371,7 14594,2
respirator

Diabet za-
198,3 216,9 257,1 251,6 283 257,3 292,3 300,6 302,2
harat

Maladii
400,4 418,2 411,7 384,4 392 374,9 158,2 135,9 158,4
psihice

Boli ale
aparatului 1678 1540,9 1692 1941,6 1949,2 1898 1813,3 1739 2156,7
circulator

Hepatite cro-
nice si ciroze 254,7 275,2 279,5 264,4 226,7 224 211,8 211,9 208,9
hepatice

Alcoolism
și psihoze 129,9 121,3 96,5 91,4 88,4 96,4 91 91,2 89,1
alcoolice

Sursa: Biroul Național de Statistică [5].

*

Analizând datele din tabelul 2, observăm că morbiditatea generală a

înregistrat o scădere considerabilă. Totuși, se constată o creștere a inci-
denței bolilor aparatului circulator, a tumorilor maligne și a diabetului
zaharat, în schimb scade frecvența noilor îmbolnăviri cu maladii psi-
hice.
Datele analizate ne indică că sănătatea populației este o prioritate
care necesită implicarea activităților în schimbarea comportamentelor
pe un termen lung.
Un rol aparte în promovarea sănătății revine proiectelor, realizate
de obicei cu suportul organizațiilor internaționale. Unul dintre cele

203
mai cunoscute proiecte de acest fel, desfășurate în ultima perioadă în
Republica Moldova, este Proiectul „Viaţă Sănătoasă”. În cadrul Proiec-
tului Viață Sănătoasă s-au măsurat cunoștințele, atitudinile și practi-
cile legate de BNT și factorii asociați de risc. Ca rezultat, s-a determinat
că: trei adulți din cinci care consumau alcool mai mult de cinci ori pe
săptămână nu percepeau aceasta ca un risc pentru sănătate. Indicele
Masei Corporale mediu în rândul respondenților a fost de 27,2, clasifi-
cat ca „supraponderal”. Pentru diabetul zaharat și bolile cardiovascu-
lare, aproximativ 25 % din respondenți nu au putut numi niciun factor
de risc. Această rată a crescut până̆ la 32 % atunci când respondenții au
fost rugați să numească̆ simptomele precoce ale ambelor boli. 34 % din-
tre respondenți aveau un diagnostic confirmat de hipertensiune; 15,3
% – diabet zaharat; 16 % – diagnostic confirmat de boli cardiovasculare.
Printre recomandările înaintate se regăsesc: extinderea măsurilor de
promovare și consiliere în domeniul sănătății în privința consumului
de alcool și tutun; consolidarea serviciilor de informare și sprijin pri-
vind supraponderabilitatea, alimentarea și activitatea fizică; sporirea
gradului de informare privind factorii de risc, simptomele precoce și
managementul BNT în rândul pacienților, familiilor lor și populației
largi. Rezultatele studiului arată că sunt necesare eforturi susținute
pentru implementarea strategiilor de promovare a sănătății la nivel de
comunitate și centru de sănătate, pentru ca populația să dispună de
informațiile și serviciile necesare pentru o viață sănătoasă.
Din cele descrise, observăm că schimbarea comportamentelor
populației în ceea ce privește sănătatea este foarte importantă și se
întreprind eforturi considerabile pentru atingerea acestui obiectiv. Un
plus de valoare în acest sens ar putea aduce implementarea tehnicilor
de marketing comunicațional (la nivel centralizat), care suplimentar la
celelalte eforturi întreprinse de echipe – vor contribui la generarea unor
schimbări pe termen lung.
Comunicarea orientată spre schimbarea comportamentului este un
proces interactiv de dezvoltare a mesajelor și abordărilor cu utilizarea
unor canale de comunicare cu scopul de a încuraja și menține un com-
portament pozitiv și sanogen. Mesajele transmise au o importanță deo-
sebită în schimbarea comportamentului sau menținerea acestuia.

204
 Figura 1. Impactul tipului de comunicare în schimbarea comportamentului
cu risc pentru sănătate, %

Referitor la influența asupra schimbării comportamentului și tipului

de comunicare conținutul mesajului transmis, respondenții au mențio-
nat că un mesaj cu conținut pozitiv în 83,5% i-ar determina să-și modifice
comportamentul, iar dacă acesta ar conține informații însoțite de emo-
ții, muzică, atunci ar influența schimbarea comportamentului la 25,3%
respondenți. Mesajele cu exemple practice ar influența la schimbarea
comportamentului pentru sănătate în 23,4% respondenți, iar pentru
5,9% de respondenți nu are importanță ce conține mesajul transmis pen-
tru schimbarea comportamentului pentru sănătate. Pentru 16,5% res-
pondenți în schimbarea comportamentului de risc pentru sănătate i-ar
determina mesajele cu un conținut negativ și la 6% din ei - dacă mesajul
ar conține exemple practice.

205
Figura 2. Impactul programelor de sănătate în schimbarea comportamentului cu risc pen-
tru sănătate, %.
Aproape jumătate de respondenți (42,3%) sunt de părerea că popu-
lația de cele mai multe ori ar putea să-și modifice comportamentul prin
intermediul programelor de promovarea sănătății, 22,7% din respon-
denți au confirmat că sunt modificări în comportamentul populației,
dar pe durată scurtă, iar 21,7% respondenți au răspuns că populația este
rareori determinată de a-și modifica comportamentul prin intermediul
programelor de promovarea sănătății.

Figura 3. Distribuția respondenților în funcție de prezența informației în mass-media cu

referire la comportamentele cu risc pentru sănătate, %.
Deși în mass-media există informație referitor la comportamentele cu
risc pentru sănătate, 52,2% din respondenți au menționat că informația
existentă nu este îndeajuns și ar fi necesar să fie mai multă, iar 37,7% au
afirmat că informație este suficientă. 10% din respondenți nu știu dacă
este suficientă astfel de informație în mass-media.

206
 Figura 4. Distribuția respondenților în funcție de atitudinea acestora de a-și schimba com-
portamentul cu risc pentru sănătate, dacă ar exista mai multă informație în mass-media, %.

Referitor la părerea respondenților de a-și schimba comportamentul cu

risc pentru sănătatea, dacă în mass-media ar exista mai multă informație
referitor la factorii de risc pentru sănătate, aceștia au răspuns, că în propor-
ție de 25,4% sunt de acord, 13,8% din ei - nu sunt de acord, iar 25,4% din
respondenți consideră că posibil își vor modifica comportamentul, însă va
depinde de modul în care va fi adus mesajul și cât de bine va fi explicat.

Figura 5. Distribuția respondenților în funcție de cunoașterea programelor existente în sănă-

tate publică care au contribuit la schimbarea comportamentelor cu risc pentru sănătate, %.

Din păcate, un procent destul de mare de respondenți nu cunosc

207
despre programele derulate sau care sunt existente în sănătate publică
care contribuie la schimbarea comportamentului cu risc pentru sănă-
tate, ceea ce ar însemna că informarea populației despre existența
acestora este minimă. Totuși, 34,6% din respondenți cunosc despre
Programul Național de Promovarea Sănătății, iar 25,7% cunosc despre
Programul Național în domeniul alimentației și nutriției. De asemenea,
sunt cunoscute și programele privind prevenirea și controlul bolilor
netransmisibile și bolilor cardiovasculare în aceeași măsură – 10% de
respondenți. Programul Național privind controlul tutunului și alcoo-
lului este cunoscut de către 7% de respondenți.
Reieșind din rezultatele obținute, vom propune un model de imple-
mentare a unei comunicări eficiente pe termen lung și scurt privind
schimbarea comportamentului cu risc a populației. Rolul marketin-
gului comunicațional în campaniile și programele de sănătate are un
impact major, dacă acesta este efectuat corect și de o echipă bine for-
mată și instruită în domeniu. În echipele de implementare a unui pro-
gram de marketing comunicațional în schimbarea comportamentelor
cu risc pentru sănătate este necesar să se includă următorii specialiști
din diverse domenii: promovarea sănătății, educației pentru sănătate,
medicină, marketing social, comunicare, psihologie, management,
economie, ș.a.
La rândul său, specialistul în promovarea sănătății și educația pen-
tru sănătate va avea responsabilitatea de a coordona și dezvolta activi-
tăți de promovare a sănătății în corespundere cu necesitățile și planul
marketingului social și a elabora și implementa programe de educație
pentru sănătate, iar pentru aceasta el are nevoie de cunoștințe profunde
în sănătate publică și promovarea sănătății. Medicii specialiști vor oferi
recomandări de specialitate în problema vizată. Specialistul în comu-
nicare va fi responsabil de dezvoltarea și implementarea strategiilor de
comunicare ce vor corespunde cu planul de marketing social pentru a
facilita dezvoltarea și implementarea marketingului comunicațional în
schimbarea comportamentului cu risc pentru sănătate au fost propuse
următoarele acțiuni reprezentate în tabelul 3.

208
 Tabelul 3. Rezultate proprii privind aplicarea marketingului comunicațional
în implementării unei comunicări eficiente.

Schimbare la nivelul Schimbare la nivelul Schimbare

individului
Schim- Implicarea medicului de
bare pe familie prin comunicarea
termen activă cu pacientul în
scurt schimbarea compor-
tamentului individului
(conform fișei de post
unde este specificat
activități privind educația
pentru sănătate și promo-
varea modului sănătos de
viață)
grupului la nivelul
societăţii
Implicarea și participarea Implicarea persoa-
activă a studenților din nelor competente
cadrul USMF cu lecții și pregătite în mar-
de promovarea modului ketingul comunica-
sănătos de viață și schim- țional în schimbarea
bării comportamentului comportamentului
cu risc pentru sănătate în cu risc pentru sănă-
instituțiile de învățământ. tate.

Schim- Implicarea în practică Introducerea în progra- Organizarea și

bare pe a activităților privind mul de studii în insti- implementarea unor
termen schimbarea stilului de tuțiile de învățământ a campanii de promo-
lung viaţă și promovarea unei discipline obligatorii vare și comunicare a
modului sănătos de viață, privind educația pentru schimbării compor-
specificate în planul de sănătate tamentelor cu risc
activitate a medicului Oferirea materialelor pentru sănătate în
specialist. comunicaționale privitor rândul populației cu
educației pentru sănătate scopul de a reduce
elevilor și profesorilor. maladiile netransmi-
sibile.

Concluzii: 1. Mesajele cu conținut pozitiv ar determina pe 83,5% din

respondenți să-și modifice comportamentul, iar cele cu exemple prac-
tice ar influența 23,4% din respondenți să-și modifice comportamentul.
Deși în mass-media există informație referitor la comportamentele cu
risc pentru sănătate, 52,2% din respondenți au menționat că informația
existentă nu este îndeajuns și ar fi necesar să fie mai multă, iar 37,7%
au afirmat că informație este suficientă. În proporție de 10% din respon-
denți nu știu dacă este suficientă astfel de informații în mass-media. 2.
Sunt gata de a-și modifica comportamentul cu risc pentru sănătate 25,4%
din respondenți dacă în mass-media ar exista mai multă informație și
alții 25,4% sunt de acord să-ți modifice comportamentul însă depinde
de modalitatea în care va fi transmisă, explicată informația și cât de con-
vingătoare va fi. 3. Modelul de implementare a unei comunicări eficiente
pe termen lung și scurt privind schimbarea comportamentului cu risc a
populație se propune de realizat la nivelul individului, grupului, societă-

209
ții cu ajutorul specialistul în comunicare, responsabil de dezvoltarea și
implementarea strategiilor de comunicare.

Referințe bibliografice
1. Whatnall, M., Patterson, A., Hutchesson, M. A. Brief Web-Based Nutrition Interven-
tion for Young Adult University Students: Development and Evaluation Protocol Using
the PRECEDE-PROCEED Model. In: JMIR Res Protoc [online]. 2019, 8(3) [citat
07.01.2020]. DOI 10.2196/11992. Disponibil: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub-
med/30920382 (accesat: 06.09.2021).
2. Școala Națională de Sănătate Publică și Marketing. Promovarea Sănătății și Educație
pentru Sănătate. București, Editura Public Press, 2006.
3. Timotin Alina Marketingul social și posibilitățile de aplicare în proovarea sănătății.
Rezumatul tezei de doctor. Chișinău 2021 http://www.cnaa.md/files/theses/2021/56743/
alina_timotin_abstract.pdf (accesat: 06.09.2021).
4. Timotin, A., Savciuc, O. The essence of social marketing with application in the field
of health services. In: Culegere de articole selective ale Simpozionului Şt. Intern. al
Tinerilor Cercetători, 27-28 aprilie 2018 [online]. Chișinău: ASEM, 2018. ISBN 978-
9975-75-927-4. Disponibil: https://ase.md/files/publicatii/electronice/simp_04.18_arti-
cole.pdf (accesat: 06.09.2021).
5. Biroul Național de Statistică. Banca de date statistice Moldova, 2019 [citat 21.09.2019].
Disponibil: https://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/?rxid=2345d98a-890b-
4459-bb1f-9b565f99b3b9 (accesat: 06.09.2021).
6. Biroul Național de Statistică. Femei și bărbați în RM. http://www.statistica.md/public/files/
publicatii_electronice/femei_si_barbati/Femei_barbati_2008.pdf (accesat: 06.09.2021).
7. Cheng H., Kotler P., Lee N. R. Social marketing for public health: global trends and
succes stories. În: Jones and Bartlett Publishers. 2011, p.422.
8. Chichirez, C. M., Purcărea, V. L. Health marketing and behavioral change: a review of
the literature. In: Journal Med Life. 2018, nr.11(1), pp.15-19.
9. Donovan R., Henley N. Social Marketing: Principles and Practices. Cambridge,
Cambridge University Press, 2010.
10. French, J., Blair-Stevens, C., Mcvey, D., Merritt, R. (editors) Social Marketing
and Public Health: Theory and Practice. Oxford: University Press, 2010.
11. Glanz K., Primer B. Health behavior and health education: Theory, Research
and practice. San Francisco, Jossey-Bass, 2008.
12. Grier S., Bryant C. Social Marketing in Publich Health. În: Annual Review of
Public Health. 2005, nr.26, pp.319-339.
13. Kotler P., Shalowitz J., Stevens R. Strategic Marketing for Health Care Organi-
zations. San Francisco, Jossey-Bass Imprint, 2008.
14. Lee, N. R., Kotler, P. Social Marketing: Influencing Behaviors for Good. 4th edition.
Los Angeles: SAGE Publications, Inc, 2011.
15. Long, T., Taubenheim, A., Wayman, J., Temple, S., Ruoff, B. „The Heart Truth”: Using
the Power of Branding and Social Marketing to Increase Awareness of Heart Disease
in Women. In: Soc Mar Q [online]. 2008, Mar., 14(3), pp. 3-29 [citat 10.09.2020].
Disponibil: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2574437/#R3 (accesat:
06.09.2021).

210
16. Nănescu A. G. Particularități ale aplicării marketingului în serviciile medicale. În:
Ecostudent - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti. 2013, vol.2,
p.7.
17. Studiu KAP. Cunoștințe, atitudini și practice privind consumul de tutun.
Raport OMS, 2015.
18. Studiu KAP. Cunoștințe, atitudini și practice privind consumul de alcool Faza
I-IV. Raport OMS, 2017.
19. Tomaş, G., Eţco, C., Goma, L. Beneficiile Programului de marketing social Slabeşte
sănătos prin mediul online. In: Sănătate Publică, Economie şi Management în Medi-
cină. 2013, nr. 3(48), pp. 142-144. ISSN 1729-8687. Disponibil: https://ibn.idsi.md/
sites/default/files/imag_file/142-144_6.pdf (accesat: 06.09.2021).

TRANSMITEREA CULTURALĂ: CONTEXT COGNOSCIBIL

ÎN CONSTRUCȚIA ESTETICĂ ȘI ETICĂ A VIEȚII
Nelu Vicol, dr. în filologie, conf. univ.
director adjunct,
Institutul de Științe ale Educației, Chișinău, R.Moldova
iseneluvicol@gmail.com

CULTURAL TRANSMISSION: COGNIZABLE CONTEXT IN THE

AESTHETICAL AND ETHICAL CONSTRUCTION OF LIFE
The text inserts epistemic clarifications on the transgenerational model that
constrains the phenomenon of cultural transmission and the phenomenon of civi-
lizational transmission. The set wo phenomen abuild and construct personal iden-
tity and collective identity in the context of its aesthetic cognition.

Ne este hărăzit să trăim doar într-o lume în care pledoaria pentru fru-
musețea umană și autenticitatea ființei este tot mai greu de delimitat sau
de salvgardat? Credem că fiecare individ, oricât de „căzut” ar fi, păstrează
în stratul cel mai profund al ființei o „așchie” și un germen de perfec-
țiune, un elan al devenirii în concordanță cu valorile devenirii, cele ale
autocunoașterii/autoterapiei, ale trezirii, ale conștiinței [1].
Profesorul ieșean Constantin Cucoș punctează că omul are o chemare
funciară pentru armonie, coerență și ordine interioară; normalitatea lui
este relaționată de o astfel de apetență. Însă dincolo de trebuințele fizi-
ologice sau pragmatice, susține autorul citat, totuși ne simțim împliniți
cu adevărat când existența pe care o avem devine armonioasă, coerentă,
consistentă, frumoasă. Or, frumusețea umană derivă dintr-o coerență
internă ideatică sau comportamentală de care noi toți și fiecare în parte

211
suntem în stare, dar și dintr-o corelativitate a acesteia cu una exteri-
oară, livrată de comandamente ce ne depășesc. Nu este însă suficient,
ci contează ca această coerență existențială să fie corelativă, să fie corec-
tivă, co-extensivă, concordantă și cu ordinea celorlalți, deci cu armonia,
care, chiar dacă este rezultatul unei autonomii executive, nu trebuie să fie
contradictorie și în opoziție cu o exterioritate valorică. Pozitivitatea com-
portamentală nu este una insulară, solipsistă, individualistă, dat fiind
că împlinirea umană este dată de prețuirea și respectarea valorilor ce îi
împlinesc sau îi fericesc și pe ceilalți.
Astfel, ne realizăm cu adevărat atunci când prin actele sau prin aspira-
țiile noastre rezonăm cu identificări ce ne depășesc ca ființă și capacități.
Posibilitatea regăsirii noastre autentice este dată și de predispoziția de a
fructifica și de a corecta ocazii sau intervale privilegiate, interacțiuni cu
persoane ori cu situații ce ne pot ajuta să descoperim partea frumoasă a
noastră și din noi. Iar acestea pot fi atât ocazii pozitive (realizări profe-
sionale și personale etc.), cât și negative (insuccese, pierderi etc.), însă
indiferent de impact sau amploare, aceste întâmplări - mari sau mici -, ar
trebui să contribuie la sporirea, edificarea și ridicarea noastră spirituală,
la aflarea sau la corectarea direcției, la pre-facerea sau la re-facerea modu-
lui nostru de a fi, căci nu există un factor corector mai puternic decât tre-
zirea propriei conștiințe, aureolată valoric, și care, la un moment anume,
trebuie să ne ghideze și să ne determine a ne mișca de unul singur. În
context, a ne lăsa duși doar de o exterioritate decizională, indiferent de
natura ei, înseamnă să ne ascundem de noi înșine, să ne deghizăm, să
adoptăm o formă de lașitate care să camufleze o vinovată neputință și
de aceea ne-autenticitatea comportamentală este mai periculoasă decât
conduita sinceră, chiar dacă nu este conformă întotdeauna cu regulile
solicitate. La nivel fizic, emoțional și mental, noi, oamenii suntem enti-
tăți rezonante și coerente, suntem într-o comunicare permanentă cu cei-
lalți și cu mediul, iar de acest fapt suntem conștienți doar cât acceptăm
și cât nu acceptăm că influențăm și că suntem influențați de energiile
ce ne înconjoară. Pe măsură ce conștiința noastră se extinde, devenim
mai lucizi și mai coerenți pentru că rezonăm cu lumea exterioară, deci
cu universul. Așadar, în perioadele de criză, de somn nefast al raţiunii,
de dezorganizare a gândirii şi dezintegrare a realului, de incertitudine
ontologică şi socială, când însăşi umanitatea decade şi poate fi în pericol,
apar, ca o replică aproape eroică, încercări de a schimba lumea şi a ajuta
omul să evadeze din tenebre şi să-şi transforme viaţa într-o luminoasă
aventură a afirmării de sine şi a libertăţii [2].
În acest context, într-o intensitate valorică se manifestă relațiile armo-
nice care inundă exterioritatea, și indiferent de forma în care descoperim

212
că se manifestă energia, materia, spațiul și timpul, devine clar că aces-
tea permit universului în totalitatea sa să evolueze ca o entitate coerentă.
Astfel, principiul armoniei și al coerenței/al unității în educația persona-
lității este crucial în relația omului cu sine și cu universul și viziunea des-
pre o lume integrală este posibilă în cadrul educației corective, ce trebuie
să devină o realitate puternică prin elaborarea unui nou limbaj în care
conceptele de realitate integrală, co-creație, scop și ordine fundamentală
nu pot separa rigid mintea de materie, trupul de suflet și pe noi înșine de
realitatea intrinsec integrală. Or, în această realitate centrul procesului de
evoluție îl semnifică alegerea: ceea ce alegem cu fiecare acțiune și cu fie-
care gând este o intenție, o calitate a conștiinței. O alegere responsabilă
înseamnă să ținem cont de consecințele fiecăreia dintre alegerile făcute.
Pentru a alege responsabil, trebuie să ne protejăm în viitorul probabil ce
se va desfășura cu fiecare alegere pe care o luăm în considerare și acest
lucru trebuie făcut cu energia intenției ca să ne dăm seama despre ceea ce
vrem să creăm și o alegere responsabilă este aceea la care am ajuns luând
în calcul toate consecințele ei.
Suntem îndrumați de profesori, dar când alegem conștient să ne
deplasăm spre energia sufletului se deschide poarta spre aceste îndru-
mări. În acest context sunt „puse în funcție” introversia, ca atitudine ce
evidențiază valoarea prioritară a subiectului, nu a obiectului, și extraver-
sia, ce este asociată cu o subordonare a subiectului de către obiect: în
ceea ce privește manifestarea acestor două moduri de raportare la rea-
litate, fiecare individ are acces la ambele, ca fiind o expresie a unui ritm
existențial normal în activismul cotidian: gândirea și simțirea (tipuri rați-
onale – conduita conștientă), senzația și intuiția (tipuri iraționale – per-
cepția).
Transformările fundamentale ale relațiilor dintre genuri - fenomenul
transgeneraționist - în lumea contemporană afectează economia și toate
formele de relații sociale. Forțele motrice care determină aceste schim-
bări sunt atât creșterea nivelului de educație și al muncii salarizate, cât
și formele noi de reprezentare politică a intereselor cetățenești. Una din-
tre provocările esențiale o semnifică și modul în care chestiunile legate
de raporturile (inter)umane modelează și sunt remodelate de condițiile
sociale, economice, educaționale și culturale în care apar. În studiul săi
„Maeștri și discipoli” George Steiner [3], argumentând și consolidând
tezele de teoria culturii, definește misterul legăturii dintre maeștri și
discipoli pe care o plasează pe ideea de „transmitere” ce include istoria
culturală a umanității într-o formă de putere reprezentativă de cunoaș-
tere. În context apare întrebarea: această putere degradează raporturile
maestrului cu ucenicul, cu discipolul?; acestea, raporturile, ieșind de sub

213
spiritul tutelar al maestrului, reconfigurează un traseu intelectual indivi-
dual? Răspunsul afirmativ al acestor două întrebări retorice se constru-
iește de asemenea pe o altă întrebare, și anume dacă ele ar semnifica o
expansiune a unui proiect individual („de autor”), un mod individual de
a se exprima al „fostului” discipol.
Este evident, și toată lumea înțelege, că fiecare om nu acționează în
mod obligatoriu după un model, însă deseori modelele există în subcon-
știent pe care omul le urmează involuntar și care îl influențează (aidoma
unei cărți pe care a citit-o cu mult timp în urmă, al cărei personaj se află
înăuntrul omului).
Trebuie menționat că astfel se construiește parcursul de transmitere
culturală din generație în generație, dat fiind că vasta construcție intelectu-
ală și culturală a omului, a umanității, a secolelor, se ridică pe umerii maeș-
trilor, autorități supreme, identificabile, în toate punctele de interferență [4].
Or, în procesul educativ sunt responsabili atât actorul însuși, cât și ceilalți
din jurul său, dat fiind că educarea și înnobilarea spiritului, menționează
Constantin Cucoș, nu reprezintă un moft sau un accesoriu gratuit în evo-
luția omului la scară istorică: „nevoile înalte probează, într-un fel, gradul și
natura aspirațiilor la care au ajuns indivizii și societățile la un moment dat;
trebuințele noastre se rafinează, depășindu-le pe cele bazale (de hrană,
de adăpostire), dând expresie idealurilor de libertate și bucurii înalte” [5].
Cu cât omul și societatea conștientizează aceste apetențe și le dezvoltă, cu
atât avansează nivelul evoluției lor în timp, iar ambianța, circumstanțele,
provocările, relieful, esența și profunzimea spirituală definesc omul, avidi-
tatea, setea și posibilitatea, dar și potențele sale de transcendere o obișnui-
tului, a necesarului, a obligatoriului, a idealului.
Fenomenul de transmitere/transcendere culturală și intelectuală
se justifică de prezența filosofiei în interiorul acestuia, el fiind reper al
metamorfozei culturii și intelectului. Or, această prezență a filosofiei se
configurează în multiplele fațete ale crizei de identitate a omului, reflec-
tate sub influența fluxului de idei, a construcțiilor teoretice articulate
praxiologic pe locul (pe viața) și pe statutul omului, care se intersectează
cu provocările societale trecut-prezent și prezent-viitor, deci omul condi-
ționează relațiile sale cu lumea ca fiind pretext pentru afirmarea propri-
ilor concepții și valori în paradigma culturală a epocilor, a existenței sale
culturale trecute, prezente și viitoare: trecutul semnifică fundamentul și
fundamentarea vieții prezente și viitoare a generațiilor umane. În acest
context, atunci când omul nu se intersectează cu această transmitere/
transcendere, el are senzația de exilat, de înstrăinat, în propria sa interio-
ritate, în limitele sale societale, culturale și intelectuale [6].
„Scăparea” și „evadarea” din acest exil, din înstrăinarea omului, se iden-

214
tifică în educarea corectivă a sa. Or, pentru om, educația este reflectare,
cunoaştere, sub acţiunea de orientare a voinţei umane, care apelează la
imaginar, la metaforă şi la simbol cu un singur scop, acela de a singulariza
cât mai mult singularul: a vedea lucrurile care ar fi putut fi astfel ca şi cum
chiar au fost, spre a le face să fie asociabile naturii afectivităţii şi gândirii
umane - a intui lucrurile astfel încât ele să fie etern intuitive, captând
intuiţia pentru eternitate.
Celebrul scop final al educației în Antichitate, și anume unirea dife-
ritelor părți într-un om și a diferiților oameni în societate, nu ar putea fi
ocolit și astăzi de toți aceia care încearcă să definească, din perspectivă
axiologică, timpul pe care îl trăim. În Europa de astăzi, în contextul pro-
vocărilor societale, în lumea în care trăim, are loc, într-adevăr, o prefa-
cere a tuturor valorilor. Astfel se poate afirma că anume acum un nou spi-
rit obiectiv, deci un mod nou de a gândi și de a fi (savoir și savoirêtre), de
a valoriza și de a crea o nouă sensibilitate (savoirpartager) sunt pe calea
consolidării. Așadar, pe parcursul secolelor, mentalitățile lui Homo Habi-
lis, Homo Erectus, Homo Contemplativus, ale lui Homo Cogitandus, ale
lui HomoFaber, ale lui Homo Ludens, chiar și ale lui Homo Negans (atri-
butul acesta evidențiind capacitatea de a nu spune ceva pentru a provoca
binele, frumosul și adevărul), ale lui Homo Valens, ale lui Homo Activus
și ale lui Homo Creativus s-au încrucișat în reflecția despre valori care a
devenit o constantă a spiritului omenesc a lui Homo Sapiens, și conso-
lidându-se centrală în momente cruciale, corective și rezonantive, ale isto-
riei noastre contemporane. Între aceste ipostaze umane este necesar a-l
menționa pe Homo Sapiens Sapiens, omul modern, care există pe Terra
de peste 35000 de ani și care a devenit Homo Educabilis (care poate fi
educat), Homo Educandus (care trebuie educat) și Homo Educans (care
educă/educator). Or, câtă armonie și coerență de cultură și de spirit!
Așadar, pare de la sine înțeles că astăzi acești „Homo”, acești oameni
înfrățiți în „Sapiens”, trăiesc în lumea valorilor, iar apariția și constanta
spiritului unei table de valori asociate unor personalități de excepție nu se
produc într-un vid cultural. În context, necesitatea apariției unei astfel de
personalități, cu rol bine determinat în logica timpului, nu este întâmplă-
toare. Din atmosfera spirituală a epocii contemporane rezultă că o astfel
de personalitate, per excellentiam!, și-a făcut în mod necesar apariția pe
scena istoriei, care marchează profund timpul nostru. Trebuie menționat
că spiritul personal și spiritul obiectiv coincid în transmiterea culturalității
și spiritualității contemporane. Rolul formativ al procesului educațional
a fost sintetizat de filosoful și pedagogul ceh Johann Amos Comenius, în
lucrarea sa „Didactica magna”, în care afirmă că, deși oamenii sunt înzes-
trați la naștere cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, acestea

215
devin un bun al fiecăruia numai prin educație. Ȋn concepția lui Comenius,
nimeni „nu poate deveni om decât dacă este educat”, ceea ce înseamnă
că activitatea de formare și de stimulare a resurselor individuale conduce,
printr-o manieră implicită, la desăvârṣirea omului.
Abordarea filosofică a educaţiei din perspectiva „profunzimii intime”,
din a acelui „mine psihologic”, a ipsității elevului şi din aceea a „procesu-
lui de civilizare” a lui reprezintă specificitatea schimbării în educaţie, care
se construieşte pe dimensiunile particularismului şi universalismului sau,
grosso modo, pe mondializarea/modernizarea culturală a educaţiei (for-
marea personalităţii elevului în contextul cunoaşterii ştiinţifice, estetice,
etice, umanistice şi tehnologice), şcoala devenind astfel o comunitate tran-
sculturală, dat fiind că de acum (din anii 1970) există „o unitate morală
a umanităţii moderne” (Hodgson) şi între grupurile de oameni circulă
în cantităţi crescânde diferite tipuri de bunuri: mărfuri (bunuri de con-
sum), dar şi tehnici (bunuri de producţie – invenţiile, descoperirile) şi idei
(sisteme simbolice reglementând în acelaşi timp modurile de consum şi
modurile de producere a bunurilor). Anume în modernitate, în inima pro-
cesului de civilizare, circulaţia tehnicilor (a produselor și a bunurilor) este
din ce în ce mai dificil de separat de aceea a valorilor şi a culturilor, aceasta
însemnând caracterul global şi indivizibil al lumii moderne.
Receptarea estetică a vieţii (demers al cunoașterii fenomenologice prin
practicarea și experimentarea efectivă a unor atitudini creative și recep-
tive) încearcă să evite problema separării dintre subiect şi obiect, dintre
conştiinţă şi lume, concentrându-se pe realitatea aparentă a obiectelor
aşa cum sunt percepute de către conştiinţă şi de conduita estetică. Prin
natura sa estetică, viaţa este conştiinţa individului, aşa cum se manifestă
ea în lume şi nu există independent de acela care o receptează, ci este chiar
experienţa ludică a individului, ca formă şi esenţă de dezvoltare progresivă
a omului ce îi oferă posibilităţi şi contexte de descifrare estetică pentru a
putea să ajungă la sensul ei, omul făcând în acest parcurs şi traseu legături,
citind şi vorbind printre cuvinte şi printre rânduri, anticipând şi speculând
modalităţile şi expectanţele lui ca să fie confirmate sau infirmate de însuşi
cuvântul său şi însăşi viaţa sa. În context, anume educația presupune o
învățare și o obișnuire a emițătorului și a receptorului cu un anumit tip de
limbaj în baza căruia viața se ridică și pe care îl vehiculează. Dincolo de
a fi o pură exprimare a unei interiorități sau a unei exteriorități, dincolo
de a fi un pur fenomen cultural ori social, dincolo de dimensiunea execu-
tiv-tehnică (o poetică, din grecescul poien, cu sensul de a face, a produce),
viața presupune o construcție expresiv-creatoare coerentă de semne, pe
baza unor reguli și a unei ordini sau a unor coduri specifice ce pot media
la o alteritate un set afectiv, rațional și praxiologic, intelectiv, o atitudine, o

216
mirare și o perspectivă comunicativă. Anume stările mentale ale omului îi
dirijează viața, îi ghidează conduita, îi satisfac trebuințele și îl adaptează la
mediu, și ele semnifică ceea ce este natural și obiectiv în om, deci psihicul
său, ceea ce înseamnă „omul gândește” [7].
Arta și frumosul, menționea că Constantin Cucoș [5], constituie ast-
fel de expectanțe și de privilegii culturale ce nu se ivesc de la sine, ci se
cuceresc printr-o continuă inițiere, formare, experimentare, corectare a
raporturilor cu acestea. În context, și educația estetică are o dimensiune
teleologică, atât ca orientare personală, autotelică, dar și ca demers inten-
ționat sau întreprins de alții, dirijat la nivelul unor instituții specializate.
De aceea viața omului poate fi descifrată atât prin gândirea rațională, cât și
prin conexiunea gândirii științifice, mitice și artistice. Aici se evidențiază și
teoriile despre cognitivism, ce avansează mecanismele psihice intervenite
între S (stimul) și R (răspuns), între intrări (input) și ieșiri (output), apărând
ca o corijare, ca o corectare a behaviorismului tradițional, fenomenele
interne, mentale ca obiect la psihologiei reducând comportamentul la sta-
tutul de simplu indicator al proceselor mentale și ca simptom al unor stări
interne, reabilitarea subiectului ca inițiator al propriilor sale conduite prin
decizie, alegere, selecție, studierea mecanismelor (funcțiilor) cognitive
(percepție, limbaj, memorie, reprezentare, gândire) prin opoziție cu cele
afective Socrate a observat că pe măsură ce cunoaștem mai multe, cu atât
se deschid perspectivele/„peripețiile” necunoașterii, iar căutarea origini-
lor trebuie pornită de la ideea că viața semnifică o permanentă re-memo-
rare a originilor și că viața este o re-producere din memoriile originilor [8], și
de aceea omul este unica ființă conștientă pe Terra căruia îi este hărăzit des-
tinul căutării și al transmiterii socioistorice și socioculturale. Conștiința [9]
omului semnifică una dintre cele mai importante ipostaze ale vieții psihice
a lui, fiind când afirmată, când negată cu vehemență. Conștiința reprezintă
o activitate de înțelegere (din latinescul con, împreună cu…, și scientia, a
ști, a înțelege), deoarece rolul ei este acela de a avea înțelesuri, de a inte-
gra un fenomen într-un sistem de relații, de a realiza scindări, diferențieri,
opoziții înăuntrul conținuturilor, la început omogene, pentru a ajunge, în
final, la noi sinteze: eu și non-eu implică și o relație dinamică între ele, indi-
vidul fiind nevoit să se raporteze nu doar la sine, ci și la lume înțelegând-o.
În context, este bine să fii important, dar mai important este să fii bun (bun
profesionist, bun coleg/conducător/prieten, om bun și bun în toate…).

Referințe bibliografice
1. Mello Anthony de, Conștiența. Capcanele și șansele realității. București: Edi-
tura For You, 2003; Moreau André, Autocunoaștere și autoterapie asistată.
București: Editura Trei, 2007.

217
2. Narly C. Pedagogie generală. Bucureăti: EDP, R.A., 1996.
3. Milea Doinița. Spațiul cultural și forme literare în secolul al XX-lea. Reconfigu-
rări. București: EDP, 2005, p.4.
4. Milea Doinița, Op.cit., p.6
5. Cucoș Constantin. Educație estetică. Iași: Polirom, 2014, p.9.
6. Tănase Virgil. Ma Roumanie. București: EDP, 1996.
7. Linton R. Fundamentul cultural al personalității. București: Editura Științifică, 1968.
8. Musteață Gh. Un dialog despre originile lumii cu părintele Gheorghe Ghela-
sie. Râmnicu-Vâlcea: Editura Conpys, 1997, p.7.
9. Ey Henri. Conștiința. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1983; Pave-
lcu V. Cunoașterea de sine și cunoașterea personalității. București: EDP, 1982.

BIOETICA ȘI DREPTURILE OMULUI. REGLEMENTĂRILE

ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIA EUROPEANĂ A
DREPTURILOR OMULUI
Alexei Croitor, doctorand, avocat
Departament de Drept Internațional și European, Facultatea de Drept,
Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, R. Moldova
croitor.al@gmail.com

BIOETHICS AND HUMAN RIGHT. REGULATION BY THE ARTICEL

8 OF EUROPEAN CONVENTION OF HUMAN RIGHT
The purpose of article is to provide general regulation of interfering of bioethics
in human rights and vice versa provided by the jurisprudence of European Court
of Human Rights. The main legal source is the Article no.8 of the European Conven-
tion of Human Rights. Will provide general legal definitions of bioethics elements,
principles and standards through main cases brought to the Court.

Bioetica reprezintă un domeniu interdisciplinar relativ nou care, pe

parcursul a cinci decenii de existență, tinde să se transforme într-un veri-
tabil institut social cu o mare arie de influență în societate dar, mai ales,
în sfera medicinei. Procesul evoluării bioeticii, racordării la principiile
sale, a generat un torent de discuții și abordări în diverse domenii de acti-
vitate sau de interes științific.
Primul act internațional de bază care formează cadrul normativ în
domeniul bioeticii este Convenția Europeană din 4 aprilie 1997 pentru
protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplica-
ţiile biologiei şi medicinei, mai denumită și Convenţia privind drepturile
omului şi biomedicina, semnată la Oviedo (Asturias).

218
 Constatăm că Convența utilizează noțiunea de biomedicina, care deși
nu este definită în textul Convenției, însă este desfășurat descrisă în pre-
ambulul acesteia: „..considerând că ţelul Consiliului Europei este să rea-
lizeze o uniune mai strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele
pentru atingerea acestui ţel este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, conştiente de rapida dezvoltare a biologiei
şi medicinei, convinse de necesitatea respectării fiinţei umane, deopo-
trivă ca individ, cât şi în apartenenţa sa la specia umană, şi recunoscând
importanţa de a i se asigura demnitatea, conştiente de actele care ar putea
pune în pericol demnitatea umană printr-o folosire improprie a biologiei
şi medicinei, afirmând că progresele biologiei şi medicinei trebuie utilizate
în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare, subliniind necesitatea unei
cooperări internaţionale pentru ca umanitatea în întregime să beneficieze
de aportul biologiei şi medicinei, recunoscând importanţa de a promova o
dezbatere publică asupra întrebărilor puse de aplicaţiile biologiei şi medi-
cinei şi asupra răspunsurilor care trebuie date, dorind să reamintească fie-
cărui membru al societăţii care îi sunt drepturile şi responsabilităţile...” [1].
Conform articolului 1 din Convenția din Oviedo, este definit scopul și
obiectul biomedicinei – protejarea demnității şi identității fiinţei umane şi
garantarea oricărei persoane, fără discriminare, respectul integrităţii sale
şi al celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale faţă de aplicaţiile biologiei
şi medicinei.
Astfel, evidențiem interferența reciprocă a bioeticii și drepturilor
omului, cadrul legal care garantează respectarea demnității umane în
dezvoltarea științelor biologiei şi medicinei.
În articolul de față se va aborda jurisprudența Curții Europene a Drep-
turilor Omului, prin care au fost instituite principii și standarde care asi-
gură respectarea drepturilor omului în cadrul bioeticii. În istoriografia
bioeticii Convenția Europeană a Drepturilor Omului este primul act nor-
mativ, care ulterior va fi inclus în cadrul legal de bază, care protejează
drepturile omului în domeniul.
Activitatea și jurisprudența Curții este bazată în exclusivitate pe Con-
venția Europeană a Drepturilor Omului [2], care prin mai multe articole,
protejează drepturile persoanei care pot fi afectate prin activitatea și dez-
voltarea științelor medicale asupra omului.
De cele mai multe ori în fața Curții, persoanele au invocat încălcarea
art. 1 (obligația de a respecta drepturile omului), art.2 (dreptul la viață),
art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), art. 8 (drep-
tul la respectarea vieții private și de familie), art. 10 (dreptul de a primi
informații), art. 13 (dreptul la o cale de atac efectivă) și art. 14 (interzice-
rea discriminării) din Convenție.

219
 Un volum mare de cazuri examinate de Curtea Europeană a examinat
și a constatat încălcarea art.8 din Convenție, care stabilește o regulă care
urmază a fi respectată: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii
sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale”.
Însă, nu în toate cazurile s-a constatat violarea art.8 din motivul că la
regula există excepții prevăzute în paragraful 2: „Nu este admis ameste-
cul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în
care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democra-
tică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor
penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora”
[3]. Aceste restricții de la principiul respectării dreptului la viața privată,
au ca scop protejarea interesului social (colectiv), care în anumite cazuri
prevalează asupra dreptului individual a unei persoane.
Conform poziției Curții Europene „bioetică” trebuie înțeles ca înglo-
bând protecția oamenilor, a drepturilor fundamentale ale acestora și, în
special, a dreptului la respectarea demnității umane, în contextul dezvoltă-
rii științelor biomedicale. Aspectele specifice legate de acest termen, abor-
date în prezentul document, includ: dreptul la reproducere (diagnosticarea
prenatală și dreptul la avort legal), reproducerea umană asistată medical,
sinuciderea asistată medical, exprimarea consimțământului privind efec-
tuarea unui examen medical sau a unui tratament medical, probleme etice
legate de HIV, stocarea datelor biologice de către autorități și dreptul unei
persoane de a-și cunoaște identitatea biologică [4].
Aceste probleme complexe sunt ridicate tot mai des în fața Curții
Europene a Drepturilor Omului și este de așteptat ca, pe viitor, să crească
numărul cererilor care privesc subiecte precum terapia genică, cerceta-
rea în domeniul celulelor stem și clonarea. Cauzele citate ridică probleme
importante – uneori aspecte extrem de sensibile – în temeiul art. 2, 3, 5, 6
și, cel mai frecvent, art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Cele mai des încălcări ale drepturilor omului, care sunt concomitent
stipulate și de bioetică, invocate în fața Curții Europene sunt:
1) dreptul la reproducere, care include: controlul prenatal, dreptul la
un avort legal, dreptul de a naște la domiciliu; 20 reproducerea umană
asistată medical; 3) copiii născuți în urma unui contract având ca obiect
maternitatea de substituție gestațională; 4) eutanasia; 5) consimțămân-
tul privind efectuarea unui examen medical sau a unui tratament medi-
cal, care include: probleme generale legate de consimțământ, consimță-
mântul privind efectuarea unui examen ginecologic, consimțământul cu
privire la o operație de sterilizare; 6) aspecte legate de persoanele trans-
gen; 7) aspecte etice privind HIV sau o boală gravă, care include: amenin-

220
țarea expulzării, izolarea, confidențialitate, măsuri preventive/accesul la
tratament; 8) păstrarea de către autorități a amprentelor digitale, eșanti-
oanelor de celule ADN și/sau a datelor genetice; 9) dreptul unei persoane
de a-și cunoaște identitatea biologică.
Dreptul la reproducere de cele mai dese ori s-a invocat ca rezultat al fap-
tului că legislația unor state europene conține restricții la posibilitatea de a
realiza un avort, de cât în cazul existenței „unui risc real și semnificativ pentru
viața mamei”. Pentru a ocoli aceste interdicții femeile apelează la avort ilegal
sau pleacă în state unde avortul este nu este condiționat. Ulterior, fiind trase
la răspundere după legislația națională, femeile au depus plângeri la Curtea
Europeană pentru a constata încălcarea dreptului la viața lor privată.
În cauza examinată Tysiąc împotriva Poloniei, Curtea a statuat că lipsa în
legislația națională a unor mecanisme eficiente, care să permită să benefi-
cieze de un avort legal, stare prelungită de incertitudine și de stres puternic,
create de consecințele negative ale sarcinii și nașterii susceptibile să afec-
teze sănătatea. Lipsa cadrului legal privind răspunderea medicilor, statul nu
și-a îndeplinit obligația pozitivă de a proteja dreptul reclamantei la respec-
tarea vieții sale private, în contextul unui dezacord cu privire la problema
dacă aceasta avea sau nu dreptul de a beneficia de un avort terapeutic. Prin
urmare, Curtea a constat că a fost încălcat art. 8 din Convenție [5].
Însă în statele europene nu există un consesns privind limitarea avor-
tului, astfel în cauza A, B, și C împotriva Irlandei, reclamantele pentru a
întrerupe sarcina au mers în Marea Britanie, ulterior s-au plâns pe autrită-
țile irlandeze pe acest fapt. Curtea a constatat că i s-a încălcat dreptul doar
la una din cele trei femei, care a decis să efectueze un avort, temându-se
de riscul ca sarcina acesteia să îi provoace o recidivă a cancerului. Curtea
a concluzionat că , îtrucât prima și a doua reclamantă au putut să meargă
în străinătate pentru efectuarea unui avort și să obțină îngrijiri medicale
corespunzătoare, interdicția privind avortul, în vigoare în Irlanda, a menți-
nut un echilibru just între dreptul acestora la respectarea vieții lor private și
drepturile invocate în numele copilului care urma să se nască și că nu a fost
încălcat art. 8. Curtea a concluzionat, de asemenea, că Irlanda a încălcat
dreptul la respectarea vieții private al celei de-a treia reclamante, care sufe-
rea de o formă rară de cancer, ceea ce a constituit o încălcare a art. 8 [6].
În această speță se subliniează că interzicerea avortului poate fi o măsură
adoptată de stat, în care Curtea poatea să intervină în unele excepții.
O serie de probleme de ordin legal implică eutanasia, care a fost de
multe ori obiectul examinării la Curtea Europeană, însă n-a găsit o regle-
mentare univocă. Astfel în speța cunoscută Pretty împotriva Regatului
Unit, reclamanta era pe moarte ca urmare a unei scleroze laterale ami-
otrofice, o boală neurodegenerativă incurabilă, care determină paralizia

221
mușchilor, a dorit să fie asistată de soțul ei la eutanasie, întrucât boala
o împiedica să se sinucidă. Dreptul britanic nu incriminează sinucide-
rea, dar prevede că înlesnirea sinuciderii constituie o infracțiune. Întru-
cât autoritățile au refuzat să îi admită cererea, și soțul în care o ajuta era
încriminat, reclamanta s-a plâns la Curtea, invocând dreptul său de a
muri. Curtea a constatat că dreptul la moarte nu poate fi dedus din art. 3
din Convenție. Prin urmare, nu impune statului pârât obligația pozitivă
de a-l elibera de răspundere penală pe soțul reclamantei în cazul în care
acesta și-ar ajuta soția să se sinucidă sau de a institui un cadru juridic
pentru orice altă formă de sinucidere asistată. În consecință, nu a fost
încălcat art. 3 din Convenție [7].
Un exemplu elocvent privitor la complexitatea problemelor care implică
bioetica este cazul S.H și alții împotriva Austriei, în care reclamanții, doreau
să utilizeze tehnici de reproducere umană asistată medical care nu sunt
autorizate în dreptul austriac. Reclamanții au susținut că interzicerea donă-
rii de material seminal și de ovule pentru fertilizarea in vitro le-a încălcat
dreptul la respectarea vieții de familie, consacrat la art. 8 din Convenție.
Curtea a decis se acorde o marjă amplă de apreciere, date fiind proble-
mele etice sensibile ridicate de utilizarea fertilizării in vitro în contextul unei
evoluții științifice rapide. Curtea a subliniat, de asemenea, că, întrucât este
probabil ca domeniul procreării artificiale să cunoască o evoluție deosebit
de dinamică, atât din punctul de vedere al științei, cât și din punct de vedere
juridic, acesta ar trebui să fie reexaminat periodic de către statele membre.
Curtea a concluzionat că Austria nu a depășit marja de apreciere care îi este
recunoscută în acest sens și că nu a fost încălcat art. 8 din Convenție [8].
În concluzie, urmează să susținem principiile care stau la baza bioeticii
care se rezumă la necesitatea respectării fiinţei umane, ca individ, cât şi în
apartenenţa sa la specia umană, şi recunoscând importanţa de a i se asigura
demnitatea. E necear a evita actele care ar putea pune în pericol demnitatea
umană printr-o folosire improprie a biologiei şi medicinei. Progresele bio-
logiei şi medicinei trebuie să fie utilizate în beneficiul generaţiilor prezente
şi viitoare. Cadrul legal examinat în acest studiu evidențiază multitudinea
aspectelor locale și naționale, de care se conduce Curtea Europeană la exa-
minarea plângerilor și, deseori, pune prioritate asupra interesului general al
medicinii și menține restricțiile impuse de state în legislația națională, dese-
ori în susținerea dezvoltării biologiei şi medicinei.

Referințe bibliografice
1. Convenția Europeană din 4 aprilie 1997 pentru protecţia drepturilor omului şi
a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei. În: https://
www.medlegtm.ro/CONVENTIE%20Oviedo.pdf (accesat la 15.10.2021).

222
2. Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În: https://www.echr.coe.int/
documents/convention_ron.pdf (accesat la 15.10.2021).
3. Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În: https://www.echr.coe.int/
documents/convention_ron.pdf (accesat la 15.10.2021).
4. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Raport de cercetare. Bioetica și
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În: https://www.echr.coe.
int/Documents/Research_report_bioethics_RON.pdf (accesat la 15.10.2021).
5. Cauza Tysiąc împotriva Poloniei, nr. 5410/03, hotărârea din 20 martie 2007. În:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-79813 (accesat la 15.10.2021).
6. A, B, și C împotriva Irlandei (MC), nr. 25579/05, hotărârea din 16 decembrie
2010. În: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-102332 (accesat la 15.10.2021).
7. Cauza Pretty împotriva Regatului Unit, nr. 2346/02, Culegere 2002-III, hotărârea
din 29 aprilie 2002. În: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-60448 (accesat la
15.10.2021).
8. S.H și alții împotriva Austriei (MC), nr. 57813/00, hotărârea din 3 noiembrie
2011. În: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-107325 (accesat la 15.10.2021).

ТРЕВОГА - ПРЕДИКТОР ТРЕВОЖНЫХ РАССТРОЙСТВ

Лариса Москалюк1,2, докторанд, клинический психолог,
судебный эксперт
1
Государственный Университет Молдовы, Кишинев, Р. Молдова
2
Психиатрическая больница муниципии Бэлць, Р.Молдова
moskalyuk.68@bk.ru

ANXIETY IS A PREDICTOR OF ANXIETY DISORDERS

The term “predictor” (from the English predictor “predictor”) is used in various
fields, including medicine, as an indicator and prognostic factor. We have tried to
differentiate and systematize anxiety disorders, depending on the specifics of anxiety
and the latest classification.
Anxiety is an emotional state that arises in a person as a result of anticipating
the danger of frustration of significant needs for him, especially social ones. The term
“anxiety disorder” is generalized and corresponds to several diagnoses: “anxiety and
phobic disorders”, “disorders associated with mental stress” and “obsessive-compul-
sive spectrum disorders”. Anxiety disorders are highly comorbid with other somatic
diseases, but their description is not possible due to the limited scope of the article.

Термин «предиктор»   (от  англ.  predictor  «предсказатель»), употре-

бляется в различных областях, в том числе и в медицине, как пока-
затель и прогностический фактор. Мы постарались диференциро-
вать и систематизировать тревожные расстройства, в зависимости от
специфики тревоги и новейшей класификации. Тревога - это эмоци-

223
ональное состояние, возникающее у человека в результате антиципа-
ции им опасности фрустрации, значимых для него потребностей, пре-
жде всего социальных. Понятие «тревожное расстройство» является
обобщающим и соответствует нескольким диагнозам: «тревожные и
фобические расстройства», «расстройства, связанные с психическим
стрессом», «расстройства обсессивно – компульсивного спектра» и др.
Тревожные расстройства имеют высокую коморбидность с другими
соматическими заболеваниями, но их описание, не представляется
возможным, ввиду ограниченности объема статьи.
На протяжении последних лет отмечается значительное возрас-
тание интереса к психопатологии и к психологическим состояниям,
клиническую картину, которых определяет тревога. Тревога - вну-
треннее беспокойство, волнение, стеснение, ожидание надвигаю-
щейся беды, пессимистические опасения настоящего и будующего
[1]. Возбуждение страха, если оно подавляется, вызывает тревогу, но
тревога вызывается подавлением и любого другого возбуждения.
Тревога беспредметна, а страх предметен.
Тревога как эмоцианальная/ое
1. Реакция 2. Состояние 3. Свойство
Эмоциональная реакция – непосредственно переживания какой
– либо эмоции; кратковременны и связаны с ситуацией, которая их
вывзвала.
Эмоциональное состояние человека более или менее устойчивое,
продолжительное, не имеющее предметности (т.е. направленности
на узкоопределенный предмет или событие).
Эмоциональное свойство – устойчивые характеристики эмоцио-
нальной сферы индивида, особенности эмоционального реагирова-
ния, свойственные определенному человеку в целом.
Накопленные на протяжении XXI века научные данные, свиде-
тельствовали о необходимости пересмотра традиционных нозологи-
ческих воззрений и выделения тревожных расстройств в отдельную
диагностическую категорию [2].
МКБ - 9 (1976 год и более ранние версии). «Тревожный невроз,
невроз навязчивых состояний».
МКБ - 10 (1992 год). Глава «Невротические, связанные со стрессом
и соматоформные расстройства». Термин «невроз» заменен термином
расстройство.
МКБ –11 (проект 2018 года, который войдет в силу 01.01.2022 года).
Самостоятельная глава «Тревожные и фобические расстройства».
В нее включают паническое расстройство, различные виды фобий,
генерализованное тревожное расстройство. Отдельно выделена

224
глава «расстройства, связанные с психическим стрессом» и «рас-
стройства обсессивно - компульсивного спектра».

Существует взаимосвязи «психическое» и «соматическое»

• Соматогенные психические расстройства = соматическая
болезнь + психические симптомы.
• Психосоматика = соматическая болезнь + психическая пред-
расположенность..
• Соматоформные психические расстройства = психическая
болезнь + соматические жалобы.
Причины возникновения тревожных расстройств разноо-
бразны, как и сами типы. Обычно при патологическом состоянии
беспричинной тревоги, причины складываются из сложного вза-
имодействия факторов, которые могут включать: генетическую
предрасположенность; нарушение баланса нейромедиаторов; лич-
ностные особенности: у подростков с психоастенической акценту-
ацией характера с тревожно – мнительными чертами или расстрой-
ством личности у взрослых, лабильной психикой, чувствительным
темпераментом, чаще интраверты, меланхолики, имеющие склон-
ность к  отрицательным эмоциям, стрессовые ситуации, психиче-
ские травмы, неблагоприятные условия жизни, неполные семьи,
соматические заболевания и др. [3].
Основная цель психологической диагностики – это отнесение к
условно нормативному или дезадаптивному уровню психологиче-
ского здоровья в системе отношений с макро и микросоциумом [4].
Нормальная (адаптационная) тревога связана с угрожающей ситу-

225
ацией, усиливается при повышении ее субъективной значимости,
возрастает в условиях дефицита времени и информации. Прямых
диагностических методик, позволяющих изучать психологическое
здоровье, нет, поэтому используются косвенные методы. В качестве
показателя психологического здоровья используется адаптиро-
ванность человека к социуму (в школе, в семье и др.). Существуют
три группы психологического здоровья.
Высший уровень психологического здоровья (креативный) - I
группа. В эту группу относятся люди, с устойчивой адаптацией к
среде, наличием резерва для преодоления стресса. В I группе - при-
знаки дезадаптации отсутствуют и этим людям не нужна помощь.
Средний уровень (адаптивный) - II группа, к которой относятся
те категории, которые адаптированны к социуму, но имеют повы-
шенную тревогу. Во II группе - присутствуют признаки дезадапта-
ции и они нуждаются в групповых психологических занятиях.
Низший уровень - III группа, это дезадаптивный, ассимилятивно
- аккомодативный. Ассимилятивный стиль характеризуется спо-
собностью приспособиться к внешним обстоятельствам, в ущерб
своим желаниям и возможностям. Аккомодативный стиль пове-
дения, наоборот, использует активно - наступательную позицию,
стремятся подчинить окружение своим потребностям. У людей,
отнесенных к III группе – присутствуют признаки дезадаптации и
они нуждаются в индивидуальной психологической помощи.
Некоторые авторы считают состояние тревоги, с входящими в
нее компонентами, одним из важнейших психических индикато-
ров состояния предболезни [4]. Иногда, увидеть четкую грань тре-
вожных расстройств и просто повышенного уровня тревожности
трудно, но опытные специалисты легко, по клиническим проявле-
ниям и психологическим тестирываниям, определяют тревожные
расстройства, как осложнения состояния тревоги.
Психиатор и клинический психолог могут диагностировать,
лечить и контролировать развитие больных с психическими забо-
леваниями (тревожными расстройствами, обсесивно – компульсив-
ными расстройствами и пр.). Патологическая тревога провоцируется
внешненими факторами, но не связана с реальной угрозой и неадек-
ватна ситуации и бывает двух типов: приступообразная и постоянная.
К приступообразной тревоге – относятся: паническое расстройство,
специфические фобии, агорафобии и социальные фобии.
Паническое расстройство (панические атаки) — это резко воз-
никающие эпизоды паники и  дискомфорта, которые сопрово-
ждаются удушьем, страхом смерти, беспокойством оттого, что эти

226
приступы могут повториться [5]. Но если есть первичная фобия,
то именно она будет основным диагнозом.
Фобическое расстройство  (фобии)  - это остро возникающие
эпизоды страха, которые связаны с  конкретными ситуациями
и объектами или воспоминаниями о некоторых ситуациях. Среди
фобий выделяют  например, социофобию, боязнь перед социаль-
ными взаимодействиями (встречи или публичные выступления,
боязнь покраснеть в обществе) .
Агорафобия представляет из себя комплекс сходных страхов, свя-
занных с боязнью открытых и закрытых пространств. Агорафобия
развивается у людей, которые уже страдают паническим расстрой-
ством или переносили в прошлом единичные панические приступы.
Отличительной чертой постоянной тревоги, является ее постоян-
ное наличие на протяжении длительного времени Она бывает при
генерализованном тревожном расстройстве, расстройствах адап-
тации, стрессовых расстройствах, ипохондрических расстройствах
и соматоформных расстройствах.
Для генерализованного тревожного расстройства   характерна
нефиксированная тревога. Клинически значимым является нали-
чие признаков ГТР в  течение нескольких  месяцев. Течение носит
перманентный характер, симптомы присутствуют всегда, иногда
усиливаются, но не приобретают острую форму, как при панических
атаках [6, с.278 – 280].
Особую подгруппу состояний, сопровождающихся постоянной
тревогой, составляют стрессовые расстройства. К острому стрес-
совому расстройству относят психопатологические состояния,
которые развились сразу после воздействия стресса. Возникает
психическое оцепенение, мутизм, чувство отстраненности, деперсо-
нализационно - дереализационные явления и амнезия, с вторгаю-
щейся в сознание симптоматикой, в виде повторяющихся мыслей,
образов, снов, иллюзий, переживаний и овладевающих представле-
ний. Если стрессовое расстройство продолжается свыше 1 месяца,
то следует говорить о формировании посттравматического стрессо-
вого расстройства (ПТСР).
Посттравматическое стрессовое расстройством  (ПТСР) – это
расстройство происходящее из стрессовых, катастрофических
случаев или на фоне особой опасности, характеризующаяся тре-
вогой, переживаниями в связи с воспоминаниями и/или кашма-
рами, асоциированными, избегающим воспоминания, поведеием
[5]. Если ПТСР продолжается свыше 3 месяцев, то указанное рас-
стройство переходит в хроническую форму. ПТСР может возникать

227
спустя продолжительное время после перенесенного стресса.
При расстройстве адаптации нарушения психической деятель-
ности развиваются после существенных изменений в жизни чело-
века (переезд, изменение семейного положения, производствен-
ные или академические неудачи, возникновение заболевания и
т.п.). Эти расстройства непродолжительны, но иногда они затяги-
ваются на месяцы и годы. Расстройство обсессивно – компулсив-
ного спектра  (ОКР), являясь продуктом тревоги, характеризуется
наличием обсессий - это навязчивые идеи и компулсии – это навяз-
чивые действия, основанные на иррациональных мыслях и страхах
[6]. Если человек пытается игнорировать эти мысли, тревога уве-
личивается и поэтому продолжает совершать ритуал, чтобы снять
напряжение. Отличает этих больных то, что у них есть критика [7].
Ипохондрическое расстройство характеризуется озабоченно-
стью возмможностью заболевания, а соматизированное расстрой-
ство отличается необоснованные жалобы, на имеющиеся мнимые
симптомы. Особенностью тревоги при тревожных расстройствах
это то, что тревога направлена в будующее (страх неудач, болезни,
раздражительность с ускорением психических процессов, поиск
решения проблем и т.д.), а в депрессии тревога направлена в про-
шлое (тягостные воспоминания, тоска и замедленность психиче-
ских процессов).
В фигуре № 1 представлена обращаемость больных с тревожными
роасстройствами.

Фиг. №1. Aйсберг тревожно – фобических расстройств

Повышение роли психиатров и клинических психологов позво-

228
лит приблизить психотерапевтическую помощь к населению, диа-
гностировать заболевания на ранних этапах, предупреждать разви-
тие тяжёлых форм психической патологии. Основная задача - это
купирование психопатологической симптоматики и достижение
внутренней и внешней гармонизации личности (Менделеевич В.Д.,
1998) [8], Необходимым условием является учет психологических
факторов в возникновении и прогрессировании различных форм
тревожного расстройства, в том числе и соматических заболева-
ний, а также использование социо – психо – биологической модели
в лечении. Применение фармакотерапии с когнетивно – поведен-
ческой психотерапией, нарративной психотерапией логотерапией
с сократовским диалогом, а так же с релаксащионными методи-
ками, приведет к более быстрому и эффективному результату и
улучшит качество жизни больных с тревожными расстройствами.

Библиография
1. Носачев Г.Н., Баранов В.С., Романов Д.В. Семиотика психических заболева-
ний. Самара: Офорт, 2010, с.116.
2. Довженко Т.В., Бобров А.Е., Краснов В.Н., Антипова О.С., Царенко Д.М. Пси-
хиатрическая помощь в первичном звене здравоохранения: обеспечен-
ность и потребность. In:  Социальная и клиническая психиатрия. Москва
2016. №3, с.50 -57.
3. Revenco Mircea. Tulburări de personalitate. Chișinău: Ediția Bons Offices, 2018,
p.196.
4. Хухлаева О.В. Основы психологического консультирования и психологи-
ческой коррекции. Москва: Академия, 2001, с.8.
5. Nacu Anatol, Revenco Mircea. Curocichin Ghenadie.Tulburările de anxietate
protocol clinic național. Chișinău: Bons Offices, 2017, p.59.
6. Гофман А.Г. Психиатрия. Справочник практического врача. Москва: МЕД-
пресс – информ, 2006, с.285.
7. Оprea Nicolae, Nacu Anatol, Oprea Valentin. Psihiatrie. Chișinău: Centrul
Editorial – Poligrafic Medicina, 2007, p.464.
8. Соловьева C.Л. Психотерапия. Новейший cправочник практического пси-
холога. Санкт–Петербург: Сова, 2005, с.20.

229
 ПРАВО НА ЖИЗНЬ И ПРОБЛЕМЫ ОПРЕДЕЛЕНИЯ
НАЧАЛА ЧЕЛОВЕЧЕСКОЙ ЖИЗНИ
Наталья Шеленга, докторант
Университет политических и экономических европейских знаний им.
Константин Стере,
Кишинев, Р. Молдова
shelenga_n@mail.ru

THE RIGHT TO LIFE AND THE PROBLEMS OF DETERMINING

THE BEGINNING OF HUMAN LIFE
The article analyzes the content of the right to life, reveals the concept of «per-
son» in the legal sense, highlights various theoretical and legislative approaches to
determining the moment of the beginning of human life and the emergence of the
right to life. The issues of determining the legal status of the embryo are touched
upon. It is proposed to recognize the beginning of human life as the moment of live
birth, from which the right to life arises.

Право на жизнь является естественным неотчуждаемым пра-

вом человека, которое в совокупности с другими правами образует
основу правового статуса личности. Данное право занимает осо-
бое место в системе прав человека, так как все другие правомочия
производны от него, а сама жизнь признается высшей ценностью в
любом цивилизованном обществе.
В нормативных документах и международного, и национального
характера закрепляется принадлежность права на жизнь человеку.
Проблема сущности человека является одной из ключевых в совре-
менной науке. Юридическое понимание категории «человек» воз-
можно путем определения его квалифицирующих качеств. Интерес
представляет предложенные Н.М. Малеиной признаки, свойственные
человеку, и их разделение на следующие группы: 1. признаки, отгра-
ничивающие человека от других субъектов права; 2. признаки, отгра-
ничивающие человека от животных; 3. признаки, отграничивающие
человека от объектов неживой природы; 4. признаки, отграничиваю-
щие человека от других людей; 5. признаки, отграничивающие людей
одного рода [1]. Обозначим содержание указанных признаков.
Человек, будучи субъектом права, обладает правоспособностью и
отличается от иных субъектов комплексом прав, свобод и обязанно-
стей, которыми он обладает в силу участия в различного рода обще-
ственных отношениях.

230
 Квалифицирующими признаками человека, отделяющего его от
объектов животного мира, являются наличие разума, способность
сосуществовать в обществе, участвовать в общественной жизни, вос-
производство (рождение) человека.
Вопросы разграничения человека от объектов неживой природы
актуализируются в современном мире - в эпоху создания искусственного
интеллекта. Н.М. Малеина полагает, что отличительными признаками
здесь можно назвать умение чувствовать, сопереживать, обладание
более высоким уровнем мышления, наличие творческого мышления,
способность действовать автономно, без управления извне [2].
Признаками, отграничивающими человека от других людей,
являются нематериальные блага (имя, внешний облик, честь).
Внутри рода, семьи люди отличаются через биометрические пер-
сональные данные - сведения, которые характеризуют физиологи-
ческие и биологические особенности человека и на основе которых
можно установить его личность. Биометрические персональные
данные включают результаты анализа ДНК, отпечатки пальцев,
рисунки радужной оболочки глаз, сетчатка глаза и др. В большин-
стве современных государств приняты специальные нормативные
акты, регламентирующие порядок сбора, хранения, обработки и
защиты персональных данных.
С учетом вышеназванных квалифицирующих признаков Н.М.
Малеина предлагает следующее определение человека: «это физи-
ческое лицо, которое родилось живым от людей, обладает право-
способностью, индивидуализирующими его нематериальными
благами, способно действовать автономно, имеет обособленное
имущество, а также характеризуется биометрическими персональ-
ными данными, делающими его непохожим на других людей» [3].
Данное определение представляется не бесспорным. Вряд ли можно
согласиться, что для обозначения человека необходимо наличие
обособленного имущества. Ведь не всякий человек обладает каким-
либо имуществом, что, однако, не дает основания не признавать его
таковым. Бесспорно одно: каждый человек обладает правами и сво-
бодами, и, в первую очередь, правом на жизнь.
Право на жизнь имеет сложную структуру, которая определяется
совокупностью логически взаимосвязанных правовых возможностей
человека. В юридической литературе имеются различные подходы к
определению содержательных элементов права на жизнь. Профессор
М.Н.Малеина в содержание права на жизнь включает правомочия
на сохранение жизни и правомочия на распоряжение жизнью, где
первое выражается в возможности самостоятельно решать вопросы

231
(давать или не давать согласие) об изменении пола, пересадке орга-
нов и тканей животных, а второе – в возможности подвергать себя
значительному риску и возможности решать вопрос о прекращении
жизни [4]. О.С. Капинус также предлагает двухэлементную структуру
права на жизнь, которая включает естественную, неотъемлемую воз-
можность защиты неприкосновенности человеческой жизни и сво-
боды распоряжения ею, гарантированная нормами права [5]. Другие
правоведы включают в содержание права на жизнь три элемента.
Например, Н.В. Кальченко называет правомочия на неприкосновен-
ность жизни, по распоряжению жизнью и по спасению жизни. В.М.
Танаев в структуру рассматриваемого права включает собственно
право на жизнь, право на риск и право на прекращение жизни (право
на смерть) [6]. При этом, некоторые специалисты считают право на
смерть юридическим нонсенсом, который компрометирует сущность
права, нацеленного на защиту жизни [7]. С такой позицией нельзя не
согласиться, так как смерть означает прекращение самого права на
жизнь. Но здесь надо подчеркнуть, что речь идет о биологической, а
не юридической смерти (объявлении лица умершим).
При анализе содержания права на жизнь у исследователей законо-
мерно возникает вопрос, когда человек становится обладателем этого
права, что считать моментом начала человеческой жизни. В юриди-
ческой науке XIX века господствовала точка зрения, согласно кото-
рой физическая личность начинается с момента рождения живого
ребенка и прекращается его смертью [8]. Такая позиция сохранилась и
сегодня. Более того, она получила и юридическое оформление путем
закрепления медицинских критериев живорождения. На междуна-
родном уровне Всемирная Организация здравоохранения опреде-
ляет живорождение как полное изгнание или извлечение из матери
продукта зачатия, независимо от срока беременности, который после
такого отделения дышит или демонстрирует иные доказательства
жизни, такие как биение сердца, пульсация пуповины, произвольные
сокращения мышц, независимо оттого, перерезана пуповина и отде-
лилась ли плацента [9]. Указанные критерии были взяты за основу для
законодательного закрепления живорождения во многих странах.
Современный этап развития медицинской науки, в том числе
широкое использование вспомогательных репродуктивных техноло-
гий, заставляет по-новому взглянуть на проблему рождения ребенка
и, соответственно, возникновения у него права на жизнь. Сегодня
право человека на жизнь рассматривается в диалектической связи с
правом на жизнь эмбриона.

232
 Под «эмбрионом человека» в праве рассматривается организм с
момента его зачатия и до рождения. Можно выделить три основных
подхода к определению правового статуса эмбриона и момента начала
человеческой жизни.
В рамках либерального подхода обосновывается позиция, что
только в случае живорождения у человека возникает право на
жизнь. Сторонники такого направления (А.В. Соловьев, А.К. Поля-
нина) обуславливают возникновение права на жизнь наличием
человеческого сознания.
Представители охранительного направления (Г.Б. Романовский,
А.М. Зайцева, С. Журсимбаев) утверждают, что моментом начала жизни
является зарождение эмбриона. Соответственно, право на жизнь воз-
никает с момента зачатия. Разделяя такую позицию, М.Клопфер и
А.Кольбе говорят о том, что «с момента своего зачатия плод развива-
ется постоянно, и в этом развитии нет морально значимых пауз, сле-
довательно, и еще не рожденного человека в морально-практическом
отношении с самого начала можно считать личностью, которая имеет
право на жизнь» [10].
Сторонники умеренного подхода (И.Х. Бабаджанов, Н.Е. Крылова,
С.Э. Шиндябин) считают, что человеческий эмбрион обладает услов-
ной способностью иметь права, отличной от безусловной правоспо-
собности рожденного субъекта. Эмбрион обладает особым правовым
статусом и является квазисубъектом права.
Анализируя вышеназванные подходы, следует отметить, что чело-
век – это существо, обладающее не только биологическими призна-
ками, но и совокупностью нравственных качеств и юридических
свойств, прежде всего, правосубъектностью, то есть способностью
иметь определенные права, которыми не обладает человеческий
эмбрион. Следовательно, эмбрион – это не человеческая личность, его
нельзя признавать правоспособным.
В то же время, отдельными специалистами высказывается мнение
о необходимости закрепить на законодательном уровне за эмбрионом
такой признак, как относительная правоспособность, что объясня-
ется требованием его защиты, в частности, при принятии женщиной
решения об искусственном прерывании беременности, применении
эвтаназии к абортированному жизнеспособному ребенку [11]. В этом
случае возникает закономерный вопрос: в чем будет выражаться отно-
сительная правоспособность эмбриона и каково ее содержание? На
наш взгляд, такое предложение не совсем оправданно и обоснованно.
Приведем пример из судебной практики, демонстрирующий пра-

233
вовую позицию судов относительно определения правового ста-
туса эмбриона. Широко известно дело Paton v. United Kingdom, где
заявитель утверждал, что английское законодательство нарушает
положения Европейской конвенции о правах человека, в частности,
производство абортов нарушает право на жизнь, право на свободу и
личную неприкосновенность, закрепленные в статьях 2 и 5 Конвен-
ции о защите прав человека и основных свобод, его право на уважение
частной и семейной жизни в соответствии со статьей 8, а также право
на свободу совести в соответствии со статьей 9 Конвенции, поскольку
английское законодательство не требует его согласия на предлагае-
мый аборт. Суд отклонил иск, постановив, что по английскому праву
плод не имеет законных прав до рождения ребенка и отец не имеет
права препятствовать матери в законном производстве аборта. Зая-
витель обратился в Европейскую комиссию по правам человека,
которая пришла к выводу, что положения Конвенции касаются уже
родившихся и не могут быть применены к плоду. Кроме того, право
потенциального отца на уважение его частной и семейной жизни
при производстве аборта его жены не нарушается, так как, прежде
всего, учитывается право беременной женщины на уважение ее част-
ной жизни. В решении были приведены следующие доводы: «Жизнь
эмбриона связана неразрывно с жизнью беременной женщины, его
матери, и не может быть рассмотрена в отрыве от нее. Если бы статья
2 Европейской Конвенции о защите прав человека и основных свобод
относилась к праву эмбриона и его защите, то она бы рассматривалась
как абсолютное, естественное право зародыша на жизнь, а аборт был
бы полностью запрещен, даже в случае необходимости, по медицин-
ским показаниям, для защиты жизни и здоровья беременной жен-
щины. Все это означало бы, что жизнь еще не родившегося эмбриона
имела бы ценность более высокую, чем жизнь беременной женщины,
то есть подверглось бы ограничениям право на жизнь уже существую-
щего рожденного человека» [12].
Анализ зарубежного законодательства демонстрирует различные
подходы к закреплению начала правосубъектности и определению
правового статуса эмбриона. Так, нормы немецкого законодательства
строятся на принципе признания начала жизни человека с момента
оплодотворения. Французские законы охраняют жизнь человече-
ского индивидуума с момента первых признаков ее проявления. Ста-
тья 40 Основного закона Ирландии закрепляет: «Государство признает
право на жизнь нерожденного». Законы Австралии устанавливают
право эмбриона подать иск о возмещении вреда, причиненного ему по
неосторожности в период его внутриутробного развития.

234
 В правовых системах других стран закрепляются положения о воз-
никновении правосубъектности при условии живорождения чело-
веческого эмбриона. За основу берутся нормативные положения
гражданского законодательства, в соответствии с которыми в число
лиц, которые могут призываться к наследованию, включаются граж-
дане, зачатые при жизни наследодателя и родившиеся живыми после
открытия наследства. Так, например, согласно параграфу 1923 (2) Гер-
манского гражданского уложения «кто при открытии наследства еще
не находился в живых, но был уже зачат, тот почитается родившимся
до открытия наследства». Ч. (3) ст. 18 Гражданского кодекса Респу-
блики Молдова устанавливает, что право наследования физического
лица возникает с момента его зачатия, при условии его рождения
живым. В соответствии со ст. 1116 Гражданского кодекса Российской
Федерации в число лиц, которые могут призываться к наследованию,
включаются граждане, зачатые при жизни наследодателя и родивши-
еся живыми после открытия наследства.
Резюмируя изложенное, отметим, что моментом начала человече-
ской жизни и возникновения права на жизнь следует считать момент
живорождения, а само право на жизнь как естественное неотъемле-
мое право каждого человека должно включать право на неприкосно-
венность жизни, ее сохранение и защиту. Именно эти правомочия в
наибольшей степени раскрывают сущность рассматриваемого права и
соответствуют задаче охраны жизни как высшей социальной ценности.

Библиография
1. Малеина М.Н. Формирование понятия «человек» в российском праве. В:
Государство и право. 2017, № 1, с.17.
2. Малеина М.Н. Указ. соч., с.20.
3. Малеина М.Н. Указ. соч., с.22.
4. Гражданское право: учебник. Под ред. А.Г. Калпина, А.И. Масляева. Ч.I.
Москва, 1997, с.135-136.
5. Капинус О.С. Эвтаназия как социально-правовое явление (уголовно-пра-
вовые проблемы). Автореф. дисс. канд. юрид. наук. Москва, 2006, с.28.
6. Танаев В.М. Право на смерть. В: Вестник Государственного университета.
Сер. Право. Екатеринбург. 1999, № 1, с.39.
7. Бабаджанов И.Х., Сальников С.П. Право на жизнь: понятие, содержание
и некоторые вопросы юридического закрепления. В: Вестник экономиче-
ской безопасности. 2010, № 4, с.24.
8. Шершеневич Г.Ф. Учебник русского гражданского права. Т.1. Москва, 2005,
с.75.
9. International statistical classification of diseases and related health problems.

235
 10th revision, edition 2010 (ICD-10). World Health Organization, 2010, p.151.
10. Кольбе А., Клопфер М. Основы этики. Перевод на русский язык А. М. Тевелевич, Л.
Л. Лузянина; редактор Д.П. Синельников. Мюнхен: Фонд Ханса Зайделя, 1999, c.73
11. Клык Н., Соловьев В. Медицинский кодекс России: каким ему быть? В: Российская
юстиция. 1997, № 9, с.20.
12. Paton V. United Kingdom. https://www.globalhealthrights.org/health-topics/
health-care-and-health-services/paton-v-united-kingdom/ (использовано:
20.09.2021).

TRAIECTORIA DEZVOLTĂRII EPISTEMOLOGICE

ÎN EDUCAȚIE
Dina Barcari, asistent universitar
Departamentul Filosofie și Antropologie, Facultatea de Istorie și Filosofie,
Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, R. Moldova
dina.barcari88@gmail.com

THE TRAJECTORY OF EPISTEMOLOGICAL DEVELOPMENT

IN EDUCATION
Learning is a continuous process, and through the learning process, people
acquire or build new knowled get that is evaluated implicitly or explicitly. Research
in the field of education as an important field has emerged as a way of epistemo-
logical investigation of students’ intellectual development. Research into personal
epistemology has been expanded into three broad categories: developmental per-
spective, personal epistemology, and alternative concepts of personal epistemology.
The purpose of reviewing the three categories is to have a deep understanding of the
construct of personal epistemology, how it was investigated, and how the models
overlap. It will also be an overview of the epistemological implications for learning
and teaching.

Cadrul conceptual al acestei cercetări se va baza pe epistemolo-

gia educației. Epistemologia a fost folosită mai întâi în filosofie, apoi a
fost introdusă de Piaget în educație. Astfel, în orice domeniu al cercetă-
rii, epistemologia este legată de natura cunoașterii și de modul în care
le dobândim și, cel mai important, în procesul dedobândire a acestor
cunoștințe. Prin epistemologie filosofii practicieni, au încercat să înțe-
leagă cum gândesc copiii sau studenții în procesul de învățare.
Se poate afirma că introducerea epistemologiei în educație a început
cu lucrarea lui Piaget despre epistemologia genetică. Piaget afirmă că
epistemologia a fost întotdeauna o preocupare a filosofilorcare este în

236
perpetuă evoluție, deci nu există o stare definitivă a cunoașterii, deoarece
este un proces de construcție și reorganizare continuă. Primul scop al
investigării epistemologiei în educație este de a afla modul în care elevii
abordează cunoștințele; după cum afirmă Hofer, elevii abordează proce-
sul de învățare în diferite moduri, iar acest lucru depinde de rolul pe și-l
atribuie: de receptori pasivi sau constructori activi ai cunoașterii.
Cercetările privind epistemologia acestui subiect au fost împărțite în
trei mari categorii. În primul rând, epistemologia a fost investigată din-
tr-o perspectivă a dezvoltării. În a doua categorie, epistemologia perso-
nală a fost investigată ca un sistem de credințe. A treia categorie tratează
conceptele alternative ale epistemologiei personale. Scopul revizuirii
celor trei categorii este de a înțelege profund construcția epistemologiei
personale, cum a fost investigată, cum se suprapun modelele. Natura
cunoașterii a fost cercetată secvențial. În anii 1990 au apărut diferite per-
spective, iar epistemologia personală a devenit din ce în ce mai investi-
gată ca fiind dimensională, dar cu interpretări multiple.
Revizuirea conceptului de epistemologie personală a vizat înțelegerea
modului în care au avut loc cercetările privind epistemologia în educație.
Problema principală este modul în care se măsoară convingerile episte-
mice ale elevilor sau profesorilor. Cercetările privind epistemologia per-
sonală au început cu studierea calitativă a concepției studenților despre
cunoaștere. Cercetări suplimentare cu privire la epistemologia personală
au fost introduse ca un cadru de studiere a naturii cunoașterii, justificării
cunoașterii și credințelor epistemice ca sistem.
În educație, noua tendință de cercetare este studierea credințelor
epistemice în cadrul teoretic socio-cultural. Implicațiile epistemologiei
personale în învățare și predare au stabilit în principal dezvoltarea proce-
sului cognitiv. Astfel, un profesor pentru a înțelege cum poate fi perceput
un elev într-un grup de elevi atât de diferiți va recurge la eliberarea gân-
dirii pentru a percepe elevul ca ceva individual.
Noile tendințe în cercetare se concentrează din ce în ce mai mult asu-
pra credințelor epistemice și metacogniției. Cercetările asupra credințe-
lor epistemice ajută la înțelegerea modului în care elevii își asumă cunoș-
tințele, raționalizează și gândesc. Este foarte important ca profesorii,
educatorii și proiectanții de programe să înțeleagă epistemologia elevi-
lor, deoarece este o modalitate de a construi o comunitate profesor-elev.
Profesorii pot înțelege diferențele elevilor aflând dacă sunt privitori dua-
liști sau relativiști. În ceea ce privește profesorii, aceștia vor fi mai impli-
cați în predarea reflexivă și dezvoltarea profesională.

237
 ASPECTE TEORETICE
PRIVIND SATISFACȚIA DE VIAȚA ȘI DE SINE 
Larisa Solonaru, studentă, anul V, Medicină
Facultatea de Medicină nr.1, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R. Moldova
Coordonator științific: Natalia Daniliuc, dr. în psihologie., conf. univ.
Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”,
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R. Moldova
larisasolonaru@gmail.com

LIFE AND SELF-SATISFACTION: THEORETICAL ASPECTS

Satisfaction in life plays an important role for each of us. It acts as the most
important internal factor of a person, which determines his social activity, rela-
tionships with others, as well as his attitude towards himself as a person. These
experiences are an important factor in the state of public consciousness, group
moods, expectations, relationships in society. The psychological factors highlighted
are the orientations of the meaning of life, the value orientations and the attitudes
towards oneself.

Creșterea încrederii în abilitățile noastre sau în imaginea noastră per-

sonală ne poate ajuta să fim persoane mai echilibrate și vesele. Dacă ne
concentrăm asupra aspectelor noastre pozitive sau asupra mediului nos-
tru, ne vom bucura de viață mai mult. Experiențele și sentimentele depind
de modul în care vedem lucrurile. Ne putem distanța de ideile negative,
făcând uz de simțul umorului sau privind lucrurile de la distanța. Nu toate
situațiile sunt la fel de înspăimântătoare pe cât ni se pare și de multe ori
putem căuta partea pozitivă ,să căutăm ceea ce ne aduce liniște sufle-
tească și satisfacție de sine .
Diverse studii examinează componentele fericirii și satisfacției vieții.
De exemplu, în lucrarea lui L. V. Kulikov, sunt identificate principalele
componente ale bunăstării subiective: fizice (trupești); materiale; psiho-
logic (confort mental); spirituală.
M. Argyle, analizează diverse studii despre fericire, le numește surse
semnificative de relații sociale (dragoste, căsătorie, prietenie), muncă și
timp liber, religiozitate etc.
Factorii care influențează satisfacția oamenilor sunt împărțiți în fac-
tori interni și cei externi.
Factori interni țin să caracterizeze persoana în sine și locul său în rela-
țiile sociale.Printre ele se numără factorul socio-demografic ,el axându-se

238
pe vârsta persoanei, sexul acesteia și circumstanțele contextuale, situați-
onale, de viață (starea de sănătate, starea civilă etc.).
Un alt factor este cel socio-economic ,fiind axat pe situația muncii,
experiența șomajului și nivelul de educație.
Un al treilea fctor ar fi socio-psihologic acesta pune accent pe caracte-
rul, trăsăturile de personalitate, factori genetici și nivelul de optimism al
persoanei.
Iar factori externi caracterizează mediul în care trăiește persoana,în
cazul în care aceasta crește și se dezvoltă într-un mediu nociv ,acesta v-a
avea un impact negative asupra psihologiei, gândirii și acțiunile individu-
lui ,și viceversa ,o persoană dintr-un mediu prielnic,favorabil are o influ-
ență pozitivă asupra gândirii lor.
Pentru o mare parte a populației, satisfacţia de viaţă depinde de faptul
cât de bine o duc în sferele majore ale vieţii, precum sănătatea, munca,
relaţiile interpersonale, venituri, spiritualitate şi timp liber. În momentul
în care o persoană o duce rău în una din aceste sfere, se poate întâmpla
ca acest lucru să-i modifice în totalitate satisfacţia acestuia pentru viaţă.
Persoanele care înregistrează scoruri înalte la satisfacţia de viaţă au, de
obicei, aproape prietenii și familia, deseori pot avea și un partener, un
post de muncă ce le aduce satisfacţie sau activităţi pe perioada timpului
liber ,având o sănătate de fier. Ei simt că viaţa lor are un sens, au scopuri
şi valori importante ,nu întâlnesc probleme,sau tot felul de dependenţe
precum jocurile de noroc, tabagismul,drogurile sau alcoolul.
Pentru a descrie starea lumii subiective a unei persoane sub aspectul
bunătății sale, se folosesc diverși termeni: experimentarea fericirii, satis-
facția vieții, confortul emoțional, bunăstarea. În abordarea stării subiective
de bine există 2 tradiţii: cea eudaimonică – centrată pe viaţa trăită plenar
şi în mod satisfăcător şi gratificant, și cea hedonistă, ce vizează fericirea
ca prezenţă a sentimentelor şi emoţiilor pozitive şi absenţă a celor nega-
tive. Starea subiectivă de bine, ce se referă la o experienţă şi funcţionali-
tate psihologică optimă, a fost studiată ca temă de bază în psihologia de
către Diener în 1984. Potrivit autorului, starea de bine a individului este
considerată subiectivă, întrucât acesta evaluează el însuşi, într-un mod
general, măsura în care trăieşte bunăstarea şi îi oferă acesteia un sens
în acord cu propria experienţă. Emoțiile plăcute și neplăcute sunt într-o
oarecare măsură independente având corelații diferite - acestea nu sunt
pur și simplu două opoziții. Pentru a crea o imagine completă a bunăstării
subiective, aceste două aspecte trebuie studiate separat - eliminarea sau
neraportarea fricii și anxietății nu duc în mod automat la creșterea bucu-
riei și fericirii [1; 2].

239
 Fericirea a fost prezentă în dezbaterile filosofice încă din perioada cla-
sicismului grec. De o mare influenţă a fost disputa dintre două noţiuni
concurente: hedone şi eudaimonia (Ryan şi Deci, 2001). Primul concept
este legat de fericire ca plăcere – nu numai a simţurilor, ci şi, începând de
la Epicur, a minţii (Kubovy, 1999). Recunoaşterea că „această plăcere este
singurul bun, dar şi că numai plăcerea proprie, pozitivă, momentană este
un bun, indiferent de cauzele ei” dă naştere teoriei morale hedoniste. Din
punct de vedere al tradiției hedoniste, starea de bine exprimă trăirea unui
nivel înalt de sentimente şi emoţii pozitive, a unui nivel scăzut de afecte
negative şi a unui grad sporit de satisfacţie de propria viaţă. Atunci când
individul întruneşte aceste trei componente, se poate aprecia dacă acesta
posedă sau nu starea subiectivă de bine,în cele din urmă sporind-o pe
aceasta , sentimentul de fericire fiind în creştere.În literatura științifică
și populară satisfacția de sine se poate găsi adesea ca sintagma „confort
emoțional”, dar se potrivește și conceptul de bunăstare. Potrivit experți-
lor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), bunăstarea se datorează mai
mult stimei de sine și sentimentului de apartenență socială decât func-
țiilor biologice ale organismului fiind asociat cu realizarea potențialelor
spirituale, fizice și sociale ale individului.
O persoană poate trăi un sentiment de nemulțumire nu numai cu sine,
ci și cu propria viață. El poate fi nemulțumit de munca sa, de oamenii cu
care comunică, de calitățile lor morale, sau de afaceri . De fapt, aceasta
fiind o nemulțumire inconștientă cu propriile calități. Nemulțumirea față
de o altă persoană este, practic, nemulțumirea cu privire la linia de com-
portament a unei persoane față de el. Într-adevăr, în situațiile în care era
posibil să dai o mustrare potrivită unui om care nu înțelege sau pur și sim-
plu unei persoane neplăcute, apare un sentiment de satisfacție profundă.
În mintea noastră, se formează acel model ideal al propriului compor-
tament - o idee despre cum să ținem, să vorbim, să acționăm în diverse
situații. În acest context dacă îți reușește să te porți în conformitate cu
acest ideal, ești dominat de un sentiment de satisfacție de sine. Acest
mecanism îndeplinește o funcție de protecție, deoarece persoanele care
sunt predispuse la auto-acuzație constantă, conform datelor celebrului
specialist polonez în domeniul psihologiei emoțiilor J. Reikovsky, sunt
mult mai susceptibile la boli de stres. Erikson spunea că,  ultima peri-
oadă din viaţă reprezintă o integritate în luptă cu disperarea. Integrarea
conflictului presupune dragostea faţă de ceilalţi şi absenţa egoismului,
acceptarea propriei vieţi şi asumarea ei aşa cum a fost, absenţa regretelor
pentru ceea ce ar fi putut face, acceptarea morţii, acceptarea propriilor
imperfecţiuni şi pe cele ale celorlalţi. La bătrâneţe, individul priveşte cu

240
satisfacţie realizările din trecut şi cu regret ceea ce nu a realizat, trăieşte
eşecul nerealizărilor din viaţă, si toate acestea duc la o limitare progresivă
a capacităţilor de adaptare [3 ;6] .
Un factor important pentru organizarea rațională a vieții este starea
sănătății sale. Bineînțeles, nu toți oamenii au un nivel inițial egal: unii se
nasc mai slăbiți, cu o predispoziție ereditară către o anumită boală, alții își
subminează sănătatea din motive convingătoare sau din cauza neglijen-
ței lor. Credeți că o persoană ar fi capabilă de multe și poate avea un grad
ridicat de satisfacție cu viața dacă starea sa de sănătate ar lăsa de dorit?
Negreșit, există exemple de mare curaj și voință atunci când, depășind o
boală gravă, oamenii au conceput creații minunate. Dar, în mare parte, o
persoană slăbită de o boală este improductivă, neinteresantă pentru cei
din jurul său care, din politețe sau compasiune, vor încerca să-l înțeleagă.
Se poate vorbi despre o organizare rațională a vieții numai atunci când
starea de sănătate, indiferent de nivelul inițial, se îmbunătățește sau nu se
agravează. Astfel, starea de sănătate și, mai precis, bunăstarea umană este
un criteriu biomedical important pentru raționalitatea organizării vieții și
satisfacția individului de viață și de sine.
Aristotel subliniază că nu există un model unic de ajungere la fericire şi
nici o unică formă de manifestare a acesteia, deoarece semnificaţia aces-
teia depinde de subiect: „Unii cred că ea Fericireaface parte din bunurile
vizibile şi clare, ca plăcerea, bogăţia sau onoarea, alţii cred altfel şi ade-
sea unul şi acelaşi om o priveşte diferit,bolnavul ca sănătate, săracul ca
bogăţie. Unii însă cred, că dincolo de multele bunuri ,se află un altul care
există prin el însuşi, fiind în acelaşi timp cauza ce condiţionează calita-
tea tuturor celorlalte de a fi bunuri”. Marele filosof grec afirmă faptul că
atingerea în principiu a unui nivel ridicat al bunăstării subiective și al
fericirii, reprezintă un proces determinat de particularităţile fiecărui indi-
vid. Subiectivismul și modul de a fi al fiecăruia e cel care influenţează per-
spectiva pe care persoana o are asupra vieţii. În esenţă, starea subiectivă
de bine generală este expresia stilului de viaţă al individului, apreciat în
mod subiectiv de către acesta şi înţeles ca fiind recompensator din punct
de vedere psihologic şi social; este fericirea pe care indivizii o înţeleg prin
prisma propriei experienţe şi o evaluează ca fiind sau nu optima [4; 5; 7] .

Referinţe bibliografice
1. Ryan M.R. & Deci E.L. Self-determination theory and the facilitation of intrin-
sic motivation, social development, and well-being. In: American Psycholo-
gist. 2000, no.55(1), pp.68-78.
2. Waterman A.S., Schwartz S.J., Conti R. The implications of two conceptions

241
 of happiness (hedonic enjoyment and eudaimonia) for the understanding of
intrinsic motivation. In: Journal of Happiness Studies. 2008, no.9, p.41-79. 
3. Mihalache F. F. Două perspective în explicarea satisfacţiei faţă de viaţă: Top-
Down vs. Bott om-Up. 
4. Bălţătescu, S. Influenţa factorilor subiectivi asupra calităţii vieţii. În: Calitatea
vieţii. 1998, vol. 9, nr.3–4, pp.269–277.
5. Bălţătescu, S. Modele ale percepţiei calităţii vieţii. În: Calitatea vieţii. 1999,
vol.10, nr.3– 4, pp.179–185.
6. Kahneman, D., Diener, E., Schwarz, N. Preface. În: D. Kahneman, E. Diener
şi N. Schwarz (Eds.). Well-being the foundations of hedonic psychology. New
York: Russell Sage Foundation, 1999, pp.ix–xii.
7. Cummins, R. A., Nistico, H. Maintaining Life Satisfaction: The Role of Positive
Cognitive Bias. In: Journal of Happiness Studies. 2002, vol.3, nr.1, pp.37–69. 

UNELE ASPECTE SOCIO-BIOETICE

ALE ACTULUI MEDICAL ÎN TRATAMENTUL
BOLILOR CARDIO-VASCULARE
Valeriu Lujanschi, student, anul VI, Medicină
Facultatea de Medicină nr.1, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R. Moldova
Coordonator științific: Anatolie Eșanu, dr. în filos., conf. univ.
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R. Moldova
ValeriuLujanschi@gmail.com

SOME SOCIO-BIOETHICAL ASPECTS OF THE MEDICAL ACT IN

THE TREATMENT OF CARDIOVASCULAR DISEASES
At the given moment, cardiology is one of the most medically advanced bran-
ches of medicine, being characterized by the latest medical biotechnology, along-
side evidence-based medicine which is a component of the cardiologica medical
practice. Here also, medical ethic has a primary role, being a constantly evolving
field that plays an important role in cardiology.

Introducere. Actuаlmente cardiologia contemporană constituie un

subiect cu multiple interferențe și, totodată, un аspect medicаl primor-
diаl in аctul medical de diagnostic și trаtament invаziv. Progresul tehni-
co-ştiinţific din ultimele decenii a delimitat cardiologia ca o specialitate
medicală suverană, cu valenţe şi impаcturi multidisciplinаre graţie rolului
esenţial pentru evoluţia curаtivă a diverselor patologii cardio-vasculare şi

242
în speciаl a celor chirurgicаle. Actualmente cardiologia contemporаnă
abordează aspectele teoretice, ştiinţifice şi prаctice ce ţin de domeniul
pregătirii şi protejării pаcientului în cadrul desfăşurării actului chirur-
gicаl, procedurilor diаgnostice şi terapeutice invazive, în malаdiile car-
diace acute şi cronice, în special în starile grаve. Astfel obținând un rol
priomordial în domeniul medical odată ce maladiile cardio-vasculare
întineresc și crește necesitateа de metode si utilaje noi de tratament cu
aplicаrea clinica a principiilor bioetice fundаmentale cu abordări princi-
pialiste derivate din concordanță sau conflict în abordări etice, teologice,
în luareа deciziilor morale și stabilirea condițiilor suficiente pentru acord
și acceptarea valorilor generаle ale autonomiei, non-vătămării, bineface-
rii și dreptății.
Scopul lucrării.  Relevarea aspectelor bioetice ale actului medical în
tratamentul bolilor cardio-vasculare.
Material și metode.  Au fost analizate regulamente , protocoale nați-
onale și internaționale precum și publicații științifice bioetice din țară și
de peste hotare. Au fost aplicate metodele: sociologică, bioetică ș istruc-
turalistă.
Rezultate. Drept consecință a studiului realizat s-a constatat faptul
prin care actul medical în cardiologie, progresul atins în tratamentul
bolilor cardiovasculare implică multiple componente, printre care, cea
bioetică constituind una prioritară. S-a elucidat faptul că rolul consim-
țământului informat, codurilor de etică și regulile de confidențialitate
au schimbat practica cardiologiei și influențează în mod direct condu-
ita medicilor cu pacienții precum și a medicilor cu alți specialiști.  S-a
stabilit faptul că bioetica medicală joacă un rol primordial în promova-
rea unui comportament corect al specialiștilor cardiologi. S-a consta-
tat necesitatea promovării unei instruiri în context bioetic al viitorilor
cardiologi în scopul definirii tipului de acțiuni, capacității de comuni-
care și empatie, ele fiind primordiale pentru a lega o relație mai dura-
bilă dintre medicul cardiolog și pacient, astfel  obținându-se ca rezul-
tat îmbunătățirea prognosticului, eficacitatea tratamentului și aderența
terapeutică.  Modul în care se comportă, integritatea unui medic cardi-
olog, ocupă un loc important în prevenirea cazurilor de maleficiență,
joacă un rol prioritar în activitatea de monitorizare și de autocontrol al
specialiștilor cardiologi și formarea spiritului de echipă, iar sinceritatea,
compasiunea, dăruirea de sine, documentarea meticuloasă conduce  la
evitarea malpraxis-ului.
Concluzii.  Tratamentul bolilor cardio-vasculare reprezintă un act
complex ce implică dimensiunile: etică, comportamentală și socială. De

243
cele mai multe ori tratamentul cardiologic are un impact pozitiv asupra
calității vieții omului însă nu excludem și urmările negative în urma apli-
cării unei tactici de tratament, din aceste considerente tratamentul tre-
buie realizat după un plan bine definit. Pentru a crește calitatea interac-
țiunii medic-pacient este necesară implementarea programelor formale
și informale în instituțiile medicale referitor la abilitățile de comunicare
și etică.

ARGUMENTE ȘTIINȚIFICE REFERITOR LA PRO ȘI

CONTRA AVORTULUI
Igor Soroceanu, doctorand, inspector superior
Şcoala doctorală Ştiinţe penale şi drept public, Academia de Poliție
„Ștefan cel Mare” a Republicii Moldova, Chișinău, R.Moldova 
soroceanu94igor@gmail.com

SCIENTIFIC ARGUMENTS REGARDING THE PRO

AND AGAINST ABORTION
Life - the most expensive but God. Every citizen has the legal right to be born
and grows into a democratic society. Sometimes, however, this right is violated
either directly or indirectly. The renunciation of bringing a newborn to the world
is taken by self-interested females or influenced by an outside opinion. Abortion,
whether legal or domestic, is in itself the end of a task by any means and means.
Next, we propose to identify the most remarkable pros and cons of sustained argu-
ments at the current stage.

Introducere. Fiecare persoană are dreptul la viață. Acest drept fun-

damental prezumă expres și din conținutul normelor juridice ale Legii
Supreme a Statului.
Dreptul la viaţă este considerat ca fiind dreptul uman suprem, pentru
că fără respectarea efectivă a acestui drept restul drepturilor și libertăţilor
omului ar fi lipsite de orice sens. Dreptul la viaţă este „un drept suprem
de la care nu se admite nicio derogare, chiar și în situaţiile excepţionale
care pun în pericol viaţa naţiunii“. Nu este întâmplător faptul că drep-
tul la viaţă este proclamat în primele articole ale Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului (art. 3), Pactului Internaţional cu privire la drepturile
civile și politice (art. 6. 1), Convenţia europeană pentru apărarea dreptu-
rilor omului și a libertăţilor fundamentale (art. 2). Dreptul internaţional
umanitar protejează dreptul la viaţă prin „interdicţia omorului“.

244
 Lucrările pregătitoare la tratatele internaţionale menţionate mai sus
indică faptul că statele autoare nu consideră reglementarea avortului,
evident în limitele legii, drept violare a dreptului la viaţă. În Republica
Moldova, una dintre aceste legi este Codul penal, care interzice provo-
carea ilegală a avortului și prevede condiţii speciale în care acesta poate
avea loc [1].
În condiţii demografice nefavorabile planificarea familiei devine
o problemă deosebit de actuală care permite în primul rând evitarea
sarcinilor nedorite ce la noi în ţară se termină în 74% prin avorturi la
cerere, alegerea timpului optim pentru naşterea copiilor în raport cu
vârsta şi starea de sănătate a părinţilor şi naşterea copiilor doriţi [2].
Conținutul de bază. Copilul nenăscut este om și are drepturi, toată
istoria dreptului confirmă asta, începând de la Codul lui Hammurabi
până la cel a lui Justinian și de la Dreptul Roman la Declarația universală
a drepturilor omului.
Legalizarea avortului a fost introdusă pentru prima dată în anul 1920
de către Vladimir Ilici Lenin și mai apoi de către Adolf Hitler în anul 1933
în Germania nazistă.
Conform Declarației Drepturilor Copilului Nenăscut, ,,orice copil ne-
născut are dreptul la un specific natural de graviditate și la o dezvoltare
pe masură și are dreptul de a fi născut” [3]. Astfel, ajungem la ideea că
avortul este calificat moral și juridic ca o – crimă.
E adevărat că nici o lege nu poate împiedica o femeie să-şi nască sau
să-şi omoare copilul dar o încercare de schimbare a mentalităţii trebuia
şi trebuie să existe, o schimbare în conceptul nostru despre o viaţă uma-
nă, nenăscută, dar care există şi pe care nu o mai poate contesta nimeni
luând în considerare ultimele cuceriri ale ştiinţei în domeniu (ecografii-
le, teste genetice, etc.). Această schimbare a conceptului despre viaţă, în
speţă a copilului nenăscut, se impune a fi necesară în rândul tinerelor
(elevelor şi studentelor), dar şi al familiei, medicilor, asistentelor medica-
le, farmaciştilor, profesorilor şi mai ales al celor care sunt la conducerea
ţării şi sunt în măsură să schimbe o lege.
Avortul chirurgical este o operaţie, dar nu este una obişnuită, pe
„câmp deschis” ci este o operaţie oarbă, bazată pe o tehnică specială.
Tocmai din acest motiv, anume că medicul nu vede şi nu poate urmări cu
ochii ceea ce efectuează cu mâna, se pot întâmpla incidente, adică există
pericolul perforării uterului cu aparatura folosită, sau pot rămâne resturi,
atât placentare cât şi ale produsului de concepţie, în uter, care provoa-
că nu rareori infecţii uterine şi duc apoi la cicatrici şi sterilitate (adică
imposibilitatea de a mai menţine o viitoare sarcină). Dar cel mai mare

245
pericol este moartea mamei, datorată unei rupturi uterine, urmată de o
hemoragie masivă, care duce la şoc hemoragic şi deces sau a unei infecţii
grave – septicemie, care de asemenea este frecvent o cauză de deces [4].
În domeniul științei și cercetării se atestă diverse opinii la aspectul
de comitere a avorturilor. Unii savanții chiar susțin, prin diverse păreri,
argumente și sondaje, persoanele ce aleg această cale.
Un argument al proavortiştilor se fondează pe baza dreptului funda-
mental al femeii ca cel al dispunerii de propriul trup şi că nu permite unei
a treia persoane să intervină şi să hotărască asupra acestei chestiuni atât
de personale.
Astfel, ne propunem în continuare să evidențiem principalele 10 ar-
gumente-cheie susținute de membrii pro-avort:
1. Aproape toate avorturile au loc în primul trimestru, când fetusul nu
există independent de mamă. Din moment ce este atașat prin placentă
și cordul ombilical, sănătatea lui depinde de sănătatea ei și nu poate fi
privit ca entitate separată, căci nu poate trăi în afara pântecelui.
2. Dacă e să o luăm adliteram, și ovulele fertilizate în vitro sunt vieți,
dar astea sunt, în mod curent, irosite.
3. Adopția nu este alternativa avortului, căci este alegerea femeii de
a-și da sau nu copilul spre adopție. Statisticile arată că foarte puține
femei care nasc aleg să-și dea copilul (mai puțin de 3% dintre femeile
necăsătorite și mai puțin de 2% din cele căsătorite).
4. Avortul este o procedură medicală sigură. Majoritate femeilor care
fac avort, trec printr-o procedură specială în primul trimestru de sarcină,
iar riscul de complicații este foarte mic. Sănătatea ulterioară a femeii nu
este afectată, și nici abilitatea ei de a rămâne însărcinată pe viitor.
5. În cazul violului sau incestului, forțarea spre avort a unei femei
care a rămas însărcinată în urma unui astfel de act violent duce la trau-
me serioase. Adesea femeii îi este teamă să vorbească sau nu știe că este
însărcinată, așa că pastilele de a doua zi sunt ineficiente și nu se merită
de recurs la întreruperea sarcinii.
6. Avortul nu este folosit ca formă de contracepție. Sarcina poate apă-
rea și când se folosesc metode de contracepție. Doar 8% dintre femeile
care rămân însărcinate, nu se protejează în nici-un fel, și asta este cauzat
din lipsa individuală de grijă, nu de posibilitatea de a face avort.
7. Abilitatea femeii de a avea drepturi asupra trupului ei este esenți-
ală pentru drepturile civile. Aceasta elimină posibilitatea alegerii de a se
reproduce și ajunge pe o pantă foarte alunecoasă. Dacăun guvern poate
sili o femeie să-și ducă sarcina până la capăt, oare o poate forța și să se
sterilizeze?!

246
 8. Banii contribuabililor sunt folosiți să le permită celor fără posibilități
săposede accesul la servicii medicale și avortul este unul dintre acestea.
Finanțarea avortului nu diferă de cea a războiului din Orientul Mijlociu.
Cei care se opun trebuie să se exprime prin vot.
9. Adolescentele care devin mame nu au șanse mari la un viitor stră-
lucit. Sunt predispuse la abandon școlar. Se bazează pe ajutorul social
pentru a-și crește copilul. Au probleme de sănătate sau ajung chiar să
divorțeze.
10. Ca în cazul oricărei alte situații dificile, avortul cauzează stres. Dar
medicii spun că acesta este mult mai mare înainte de avort, nu după [5].
Printre principalele motive de ce femeile aleg avortul se enumeră
contracepţia nereuşită deoarece mai mult de jumătate din femeile care
au făcut avort foloseau o metodă contraceptivă în perioada în care au
rămas gravide; imposibilitatea de a întreţine un copil, întreruperea unei
sarcini nedorite; prevenirea naşterii unui copil malformat sau cu boli
grave (aceste probleme fetale sunt de multe ori diagnosticate doar în al
doilea trimestru de sarcină în cadrul unor investigaţii de rutină); sarcina
în urma unui viol sau incest; afecţiune fizică sau psihică, care pune în
pericol viaţa gravidei în cazul în care sarcina se menţine [6].
În literatura de specialitate au fost remarcate unele fapte dovedite de
știință, medicină și mai ales medicina care studiază segmentul de speci-
alitate a copiilor nenăscuțiprecum că:
- Inima embrionului, fătului, copilului nenăscut începe să bată între
ziua a 18-a până la a 25-a de la concepție.
- Undele cerebrale ale bebelușului, copilului nenăscut sunt detectate
în jurul zilei 40 din momentul concepției.
- Un embrion, făt, copil nenăscut poate supraviețui în afara uteru-
lui mamei sale începând de la a doua săptămână de la fecundare, con-
cepție (știința, medicina deține tehnologia de a ține în viață și a ajuta
la dezvoltarea normală a copilului aflat în dezvoltare începând cu
săptămâna a 2 de la fecundare, concepere) [7].
O altă idee notorie la aspectul susținerii avortului într-o societate de-
mocratică este menționată de către autorul Valentin Begu. Acesta la rân-
dul său clasifică opiniile sale pro-avort în următoarea componență:

I. Argumente referitoare la viaţa, umanitatea şi personalitatea umană

 Evident că viaţa începe la naştere. De aceea ne serbăm ziua de naş-
tere şi nu ziua concepţiei şi atunci de ce nu există funeralii, în cazul
pierderilor de sarcină?

247
 Fătul poate fi viu, dar la fel sunt ovulul şi sperma. Fătul este o fiinţă
umană potenţială, nu una reală; e schiţa, nu casa însăşi; e ghinda, nu
stejarul.

II. Argumente referitoare la drepturi şi legalitate

 Un făt nu este o persoană până la implantare sau până în momentul
în care mişcă, sau când respiră pentru prima dată. Atunci îşi dove-
deşte viabilitatea.
 Potrivit regulii generale, capacitatea de folosinţă apare de la data naş-
terii persoanei. Excepţie este doar ca capacitatea de folosinţă poate
apărea în caz de moştenire din momentul concepţiei, dar doar cu
condiţia ca acesta se naşte viu, dar nu viabil.
 Chiar dacă copiii nenăscuţi sunt fiinţe umane, ei au mai puţine drep-
turi decât femeia. Nimeni nu se aşteaptă ca o femeie să-şi doneze
organismul ca să servească drept sistem de întreţinere a vieţii altuia.
 Fiecare femeie trebuie să-şi controleze propriul său corp. Libertatea
reproducerii este un drept fundamental al omului.
 Avortul este o decizie a femeii şi a medicului ei şi a nimănui altcuiva.
Fiecare are dreptul constituţional la intimitate.
 Nu este corect ca femeile nemăritate să fie nevoite să se confrunte cu
jena unei sarcini sau cu suferinţa de a-şi da copilul spre adopţie.
 Dreptul la avort este fundamental pentru eliberarea femeii. Este
esenţial ca acestea să aibă drepturi egale cu ale bărbaţilor.
 Situaţia unor femei nu le lasă acestora nici o şansă decât avortul.
 Avortul este o alternativă legală şi nu avem dreptul să o interzicem
cuiva. Fiecare are dreptul să creadă ce vrea, dar nu ar trebui să ne
impunem părerile noastre altora.

III. Argumente privind chestiuni sociale

 Avortul ajută la soluţionarea problemei demografice şi îmbunătă-
ţeşte calitatea vieţii. Conform unor rapoarte ONU, dar şi a altor or-
ganizaţii internaţionale, datorita creşterii mondiale a populaţiei şi a
consumării resurselor naturale, peste mai puţin de 50 ani omenirea
se va confrunta cu grave probleme de foamete, deshidratare, epide-
mii şi alte probleme care ar fi putut fi evitate dacă nu exista problema
demografică.
 A avea mai mulţi copii „nedoriţi” duce la abuz mai mare asupra copi-
lului, fapt deja dovedit de psihologii mondiali.
 Restricţionarea avortului ar fi nedreaptă pentru cei săraci şi minori-

248
 tari, care au nevoie de el cel mai mult.
 Convingerile religioase împotriva avortului ale unei minorităţi n-ar
trebui impuse majorităţii.
 Poziţia anti-avort este o convingere religioasă care ameninţă separa-
rea vitală dintre biserică şi stat.

IV. Argumente privind sănătatea şi siguranţa femeii

 Dacă avortul devine ilegal, mii de femei vor muri din cauza avorturi-
lor ilegale sau empirice.
 Avortul este o procedură medicală relativ sigură, mai sigură în cele
mai dese cazuri decât sarcina dusă la termen şi naşterea de copii.
 Avortul uşurează femeia de stres şi responsabilitate şi, prin urmare, îi
ameliorează starea ei psihică.

V. Argumente privind cazurile grave

 Ce se întâmplă dacă viaţa unei femei este ameninţată de sarcină sau
de naşterea copilului?
 Ce puteţi spune despre o femeie al cărui copil nenăscut este diagnos-
ticat ca fiind deformat sau cu handicap?
 Ce spuneţi despre o femeie care este însărcinată din cauza violului
sau a incestului?

Acestea şi multe alte argumente sunt destul de plauzibile ca să facă

să se gândească de doua ori orice persoană care este contrar avortului
sută la sută, ca de multe ori chiar şi adepţii contra-avort, dau dreptate
celor pro-avort că sunt situaţii în care totuşi cât de tari pe poziţie nu ar
sta, totuşi între doua rele, trebuie ales răul mai puţin dăunător şi negativ
pentru persoana dată [8].
Avortul este o preocupare a diferitelor tipuri de servicii de sănătate, în
funcţie de legi şi politici, regulamente ale unităţilor medicale şi de practi-
ca locală. Atitudinea societăţii şi a statului faţă de avort depinde de struc-
tura statală, condiţiile economice şi sociale de viaţă, numărul populaţiei,
aspectele religioase. Din păcate, avortul rămâne şi în prezent o metodă
esenţială de planifi care a familiei. Întreruperea sarcinii este un factor
psihotraumatic puternic, care, sub influenţa anumitor situaţii, poate să
devină factorul iniţial în mecanismul neurozei [9].
Fiecare ființă umană este creată de către Dumnezeu, aceasta poartă
chipul lui Dumnezeu si primește darul vieții. Învățătura creștina insis-
tă, asupra sfințeniei vieții omenești din momentul concepției, și în acest

249
sens, în societate apar păreri referitor la ideea contra-avortului. Toate op-
ţiunile – avort, păstrarea copilului sau darea lui spre adopție – pot aduce
cu sine durere emoţională a unei tinere mame şi sacrificiu personal al
acesteia. Astfel, apar la evidență două cele mai importante argumente cu
privire la interzicerea avortului:
1) Avortul înseamnă o crimă.
Copilul primește viața de când este conceput, iar omorârea lui repre-
zintă o crimă. Chiar dacă nu este dezvoltat complet totuși fetusul are via-
ță și deși nu poate fi considerat o persoană, poate fi considerat om. Lua-
rea vieții unei ființe care este lipsită de apărare și de gândire este cu atât
mai gravă întrucât nu există nici un motiv pentru aceasta decât dorința
unei persoane care nu ar trebui să primeze asupra vieții altuia. Dacă s-ar
interzice avortul s-ar stopa crimele de acest gen și s-ar responsabiliza oa-
menii care iau astfel de decizii fără să se gândească la consecințe.
2) Avortul cauzează traume.
Un avort poate lăsa urme atât la nivel psihic cât și fizic. În primul rând
la nivel psihic, mai ales pentru mamele tinere aceste experiențe le pot
afecta foarte mult. De multe ori decizia de a avorta nu le aparține lor ci
presiunii din jur și atunci ele rămân permanent cu regretul că și-au omo-
rât copilul. În al doilea rând avortul provoacă traume fizice. Deși medi-
cina a avansat foarte mult un avort tot mai prezintă numeroase riscuri.
Acestea pot ajunge de la infertilitate temporară până la deces survenit
în urma unor complicații. De asemenea poate crește riscul altor boli și
complicații cum ar fi cancerul mamar sau sarcini extrauterine. Având în
vedere ce traume, atât psihice și fizice, poate provoca avortul – acesta ar
trebui interzis [10].
Fenomenul avortului are o istorie îndelungată în întreaga lume. Multe
femei nevinovate au murit, multe au suferit complicații și multe au fost
marcate psihic de această oribilă experiență, și în acest sens ne propu-
nem să evidențiem următoarele 10 argumente precoce împotriva avor-
tului:
1. Din moment ce viața începe în momentul concepției, avortul este
înrudit cu crima, căci presupune luarea vieții. Avortul este un act de sfi-
dare a ideii comun acceptate de sanctitate a vieții umane.
2. Nicio societate civilizata nu permite rănirea intenționată a altei fi-
ințe umane sau luarea vieții altcuiva fără a pedepsi acest act, iar avortul
nu este nicidecum diferit.
3. Adopția este alternativa viabilă la avort și are același rezultat. Nu
există copil nedorit, cu atâtea familii care abia așteaptă săînfieze.

250
 4. Un avort poate duce la complicații medicale. Dublează riscul de
sarcini ectopice și crește și riscul avorturilor spontane și a bolii inflama-
torii pelviene.
5. În cazul violului sau al incestului, medicul se poate asigura că feme-
ia nu rămâne însărcinată. Avortul pedepsește copilul nenăscut care nu a
comis nici-o infracțiune.
6. Avortul nu trebuie folosit ca formă de contraceptive.
7. Pentru femeile care cer săaibă control absolut asupra trupului lor,
acesta trebuie să includă prevenirea riscului apariției unei sarcini nedo-
rite prin folosirea cu cap a contracepției.
8. Mulți oameni se opun avortului, deci este imoral să folosim banii
publici pentru a-l finanța.
9. Majoritatea celor care fac avort sunt minore sau femei neexperi-
mentate care nu înțeleg pe deplin ceea ce fac. Multe regretă apoi toată
viața.
10. Avortul duce mai mereu la durere sufletească [5].
Așadar, după cum am observat, problematica avortului este una foar-
te complexă și foarte sensibilă pentru timpurile noastre moderne.
În final, putem reitera cu certitudine că avortul constituie o crimă,
pentru că acestalipsește în mod direct de viață o ființă umană, chiar dacă
omul se află într-un stadiu incipient. Porunca Domnului „Să nu ucizi”
rămâne de neschimbat. Aceasta nu se referă numai la luarea non-nece-
sară a vieţii unui alt om sau animal, ci se referă şi la distrugerea fără rost a
oricărui lucru viu. Într-un stat de drept – trebuie să existe libertatea gân-
dirii, asocierii și exprimării, iar dreptul la viață după cum am menționat
la începutul acestei cercetării științifice: trebuie garantat și să se respecte
în totalitate.

Referințe bibliografice
1. Negru Boris, Osmochescu Nicolae, Smochină Andrei, ș.a. Comentariul Consti-
tuției Republici Moldova, Chișinău, Ed. ARC, 2012, p.115-116.
2. Tăutu Ludmila, Roșu Viorica. Avortul în Republica Moldova. În: Analele știin-
țifice ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”.
2011, nr.5, p.116.
3. Declarația Drepturilor Copilului Nenăscut de la Oslo din 10-13 mai 1990, art.10.
4. Todea-Gross Christa. Avortul sau pruncuciderea și urmările lui. București,
2008, p.4.
5. Ionescu Alexandru. Avortul: 10 motive (de fiecare parte). În: https://alexio-
nescuthinks.wordpress.com/2013/10/03/avortul-10-motive-de-fiecare-parte/
(accesat: 15.09.2021).
6. Prijilevscaia Natalia, Josan Olga. Cunoștințe privind sănătatea reproductivă și

251
 atitudinea față de avort a viitorilor medici, În: Analele științifice ale Universității
de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”. 2011, nr.2, p.278.
7. Avortul este o alegere greșită, o nedreptate. În: http://www.adevaruldesprea-
vort.ro/video-filme-documentare/13-filme-despre-avort-si-dezvoltare-em-
brionara/118-este-o-alegere-gresita-o-nedreptate-abortion-is-wrong-avortul
(accesat: 28.09.2021).
8. Begu Valentin, Avortul. Argumente pro-avort. Avortul în Republica Moldova.
Chișinău, 2011, p.2-4.
9. Railean Ludmila. Aspectele psihologice ale avortului la cerere În: Buletinul Aca-
demiei de Științe a Moldovei. Științe medicale. 2007, nr.2, p.226.
10. Condiţiile de interzicere a avortului. În: http://dbp.idebate.org/ro/index.php/
Avortul_ar_trebui_interzis (accesat: 06.09.2021).

252
 III
VIAȚA ȘI SĂNĂTATEA OMULUI CONTEMPORAN
DIN PERSPECTIVĂ MULTIDIMENSIONALĂ
THE LIFE AND HEALTH
OF THE CONTEMPORARY MAN FROM A
MULTIDIMENSIONAL PERSPECTIVE

PARALIZIA CEREBRALĂ ÎN MOLDOVA – PREVALENȚĂ,

SUBTIPURI, SEVERITATE, POTENȚIALI FACTORI DE
RISC ȘI INFLUENTA PROGRAMELOR DE INTERVENȚIE
TIMPURIE ÎN PARALIZIA CEREBRALĂ
Ecaterina Gîncotă1, dr. în șt. med., master în Sănătate Publică, director
Larisa Spinei2, dr. hab. în șt. med., prof. universitar
Reidun Jahnsen3, dr. în șt. med.
1
Centrul Republican de reabilitare pentru Copii, Chișinău, R. Moldova
2
Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”,
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R. Moldova
3
Universitatea din Oslo, Norvegia
larisa.spinei@usmf.md
kbufteac@gmail.com

CEREBRAL PALSY IN MOLDOVA - PREVALENCE, SUBTYPES,

SEVERITY, RISK FACTORS AND POTENTIAL INFLUENCE
OF EARLY INTERVENTION SERVICES
ON CHILDREN WITH CEREBRAL
Cerebral palsy (CP) remains the most common cause of chronic motor disorders in child-
hood and r e presents a lifelong disability. CP can affect all development areas of a child. This
thesis is the first national study of the distribution of subtypes, severity, risk factors and poten-
tial influence of early intervention (EI) programmers among children with CP in Moldova.

The aims of thisthesiswere: to identify and describe the prevalence

and panorama of CP in Moldova; to identify risk factors for CP in Moldova;
and to investigate associations between early intervention programmers
and the prevalence of impairments in children with CP in Moldova.

253
 Material and Methods. A population-based study of a cohort of chil-
dren with CP born between 2009 and 2010 was conducted in Moldova.
The data for these 207 identified children, 185 with complete data, were
extracted from the paper medical records in the archives of hospitals,
rehabilitation centre san dolphin ages across the country. The CP defini-
tion and classifications system agreed upon by the Surveillance of Cere-
bral Palsy in Europe (SCPE) were applied.
Results. The study showed that the estimated prevalence of CP in
Moldova was 3.4 per 1000 live births. This is higher than in high-income
countries and comparable with o the rlow-middle income countries
(LMIC). Compared to other European studies, the distribution of CP
subtypes is also different in Moldova. Most children were classified with
spastic bilateral CP (61%), 20% with spastic unilateral CP, 12% with dys-
kinetic and 5% with ataxic CP. The number of children with severe gross
motor and associated impairments was higher than shown in compa-
rable studies. Among all the children, 93 (51%) had epilepsy, 109 (59%)
had an intellectual disability and 42 (23%) had severe visual, 10 (5%) had
severe hearing and 84 (45%) had severe speech impairments. Fifty-two
(28%) children were born prematurely, and 46 (25%) had Appear scores
below 7 at 5 minutes, although the proportion with low Apgar scores did
not differ between CP subtypes.
Risk factors for CP in Moldova are comparable with Turkey, Botswana
and Japan. In this first study on risk factors for CP in Moldova the high-
est risk of CP was found among children with hypoxic-traumatic events
during delivery and hyper bilirubinemia during the neonatal period.
Maternal residence in rural areas, low socioeconomic status, chronic
diseases and alcohol consume ption during pregnancy all increased the
risk of CP and had high attribute able risk (AF). Home birth hand breech
delivery, hyperbilirubinemia, Apgar score (0–3) at five minutes, and mul-
tiple gestation, also had high AF of CP. These risk factors were also signif-
icant among single tons born at term. AVD and instrumental deliveries
had the highest AF for CP, although not significant when adjusted for GA,
home-birth sand hyperbilirubinemia.
Associations between EI services and follow-up (FU) programmers
and the outcomes of children with CP in Moldova were also investigated.
These services were implemented at the national level in 2016 (EI) and
2009 (FU). No difference was found in outcomes of cognition, commu-
nication, vision or hearing impairments between those en rolled or not
en rolled in either EI or FU. However, the subgroup analyses showed that
the risk of contractures was 11 times higher among non-walking children
who were not enrolled in EI or FU programmers.

254
 The conclusions of these studies were as follows: 1. In Moldova, none
of the international recommended classifications and evaluations are
applied to children with CP. 2. Most CP diagnoses are established before
the patients 1 year old and are never sub se queenly reconfirmed. 3. The
severity of CP is often assigned incorrectly. 4. Information about possible
risk factors before, early in and during pregnancy as well as in the neona-
tal period is not sufficiently recorded. 5. The Moldovan National Clinical
Protocol for Cerebral Palsy was last updated in 2008, and this update did
not include any of the international recommendations for CP surveil-
lance. 6. Medical records are frequently still in paper format and have not
been moved to a digital platform.
Based on the finding above, we believe that the most immediate
actions are to include needed course materials relating to CP in to the
curricula of the medical university and to establish a national CP register
in Moldova.

Introducere
Paralizia cerebrală (PC) rămâne cea mai frecventă cauză a tulburări-
lor motorii cronice în copilărie și poate duce la apariția unei dizabilități
de grad sever pentru tot parcursul vieții. PC poate afecta toate cele cinci
arii de dezvoltare ale unui copil (neuro-motorie, comunicarea, cogniția,
adaptiv-comportamentală și socio-emoțională). Această teză reprezintă
primul studiu național privind prevalența, distribuția subtipurilor, seve-
ritatea, factorii de risc și potențiala influență a programelor de interven-
ție timpurie (IT) în rândul copiilor cu PC din Moldova.

Obiectivele cercetării:
• să identifice și să descrie prevalența și panorama PC în Moldova;
• să identifice factorii de risc pentru PC în Moldova; și
• să investigheze asociațiile dintre programele de intervenție timpurie
și prevalența deficiențelor la copiii cu PC în Moldova.

Materiale și Metode
Cu scopul de a realiza acest studiu de amploare, a fost identificată
o cohortă Un studiu bazat pe populație al unei cohorte de copii cu CP
născuți între 2009 și 2010 a fost realizat în Moldova. Datele pentru acești
351 copii identificați, au fost extrase din dosarele medicale pe suport de
hârtie din arhivele spitalelor, maternităților, a centrelor de reabilitare și
orfelinatelor din toată țara. A fost aplicat sistemul de definire și clasificare
a PCacceptat și aprobat de către organizația de supravegherea paraliziei
cerebrale în Europa (SCPE).

255
 Rezultate
Primul studiu a demonstrat că prevalența estimată a PC în Moldova a
fost de 3,4 la 1000 de născuți vii,aceasta fiind mai mare decât în ​​țările cu
venituri mari și comparabilă cu alte țări cu venituri medii și mici. În com-
parație cu alte studii europene, distribuția subtipurilor PC este diferită în
Moldova. Majoritatea copiilor au fost clasificați cu PC, forma spastică bila-
terală (61%), 20% cu PC spastică unilaterală, 12% - cu forma diskinetică și
5% cu PC forma ataxică. Numărul copiilor cu deficiențe motorii severe și
afecțiuni asociate PC a fost mai mare decât se arată în studii comparabile
din țările industrial dezvoltate. Dintre toți copiii, 93 (51%) au prezentat epi-
lepsie, 109 (59%) au prezentat o dizabilitate intelectuală de grad mediu și
sever și 42 (23%) au prezentat un deficit de vedere de grad sever, 10 (5%)
– cu grad sever de afectare a auzului și 84 (45%) au prezentat tulburări seve-
rede vorbire. Cincizeci și doi (28%) de copii s-au născut prematur, iar 46
(25%) au avut scorul Apgar sub 7 la 5 minute, deși proporția copiilor cu
scorul Apgarmic nu s-a diferit a fi diferită între subtipurile PC.
Factorii de risc pentru PC în Moldova sunt comparabili cu țările în
curs de dezvoltare cum ar fi Turcia și Botswana, dar și cu unele tări dez-
voltate - Japonia. În acest prim studiu privind factorii de risc pentru PC în
Moldova, cel mai mare risc de PC a fost găsit în rândul copiilor ce au sufe-
rit evenimente hipoxico-traumatice în timpul nașterii și hiperbilirubine-
mie în perioada neonatală. Reședința maternă în zonele rurale, statutul
socio-economic scăzut, bolile cronice și consumul de alcool în timpul
sarcinii au crescut riscul de PC și au avut un risc ridicat de dezvoltare a PC
(FA). Nașterea la domiciliu și nașterea în afara maternităților și secțiilor
specializate, hiperbilirubinemia, scorul Apgar (0–3) la cinci minute și
gestația multiplă, au avut, de asemenea, FA crescută a PC. Acești factori
de risc au fost, de asemenea, semnificativi în rândul copiilor din sarcină
monofetală la termen. Nașterile asistate și precum și cele instrumentale
au avut cel mai mare risc pentru apariția diagnosticului de PC, deși sem-
nificația acestora a descrescut atunci când au fost ajustate pentru vârsta
de gestație, nașterile la domiciliu și hiperbilirubinemie.
Au fost, de asemenea, prezența asociațiilor (pozitive/negative) dintre
serviciile de intervenție timpurie (IT) prestate copiilor și a programele de
supraveghere (Follow-Up) în rândul copiilor cu PC în Moldova. Aceste
servicii au fost implementate la nivel național în 2016 (IT) și 2009 (FU).
Nu s-a găsit nicio diferență în rezultatele deficiențelor de cogniție, comu-
nicare, vedere sau auz între cei ce au beneficiat sau nu de servicii de IT
sau FU. Cu toate acestea, analizele mai detaliate a subgrupurilor au ară-
tat că riscul de apariție a contracturilor a fost de 11 ori mai mare în rândul
copiilor care nu au beneficiat de programele IT sau FU.

256
 Concluzii:
• În Moldova, niciuna dintre clasificările și evaluările internaționale
recomandate nu se aplică copiilor cu PC.
• Majoritatea diagnosticelor de PC sunt stabilite înainte ca pacientul
să aibă vârsta de 1 an și nu sunt reconfirmate ulterior.
• Gradul de severitate aPC este deseori atribuită incorect.
• Informațiile despre posibilii factori de risc pre- , intra- și post-natal,
precum și în perioada neonatală nu sunt înregistrate suficient.
• Protocolul clinic național înParalizie Cerebrală a fost actualizat
ultima dată în anul 2008, iar această actualizare nu a inclus recomandă-
rile internaționale de supravegherea PC.
• Înregistrările medicale sunt adesea încă pe suport de hârtie- plat-
formă digitală inexistentă.
Pe baza constatărilor de mai sus, credem că cele mai imediate acțiuni
sunt necesar de a fi aplicate – modificarea curriculei Universității de Stat
de Medicină și Farmacie prin includerea materialelor de curs necesare
referitoare la PC, revizuirea protocolului clinic național și stabilirea unui
registru național al PC în Moldova.

UNELE ASPECTE DE OPTIMIZARE A TRATAMENTULUI

ENDODONTIC
Iuliana Bicec, doctorand
Vasile Zagnat, dr. în șt.med., conf. univ.
Catedra de radiologie și imagistică, Universitatea de Stat de Medicină și Far-
macie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R. Moldova
iuliana.bicec@gmail.com
vasile.zagnat@usmf.md

SOME ASPECTS OF OPTIMIZING ENDODONTIC TREATMENT

The failure of endodontic treatment can be favored by several factors such as
the instrumental processing of the endodontic space, its infection with a critical
amount of microorganisms, the shift to the acidic environment of the pH and the
poor quality of the root canals.

Introducere
Tratamentul endodontic reprezintă o manoperă larg răspîndită în
practica stomatologică. Adresarea populației adulte la medicul stomatolog
terapeut din cauza pulpitei reprezintă 16 % din numărul total de pacienți,

257
iar din cauza parodontitei apicale – aproximativ 30 %. Conform cercetă-
rilor clinico–radiologice, mai mult de 70 % din eșecurile tratamentului
endodontic este legat de obturarea neadecvată a canalelor radiculare [1].
Microorganismele prezente în cavitatea bucală pot avea acces la pulpa
dentară prin cariile dentare, fracturi sau fisuri induse de traume, uzură,
abraziune sau microscurgeri din restaurările dentare. Aceste microorga-
nisme orale și toxinele lor pot pătrunde în camera pulpară prin tubuliiden-
tinali sau foramenele laterale și apicale. Patologia endodontică este cau-
zată în primul rând de agenți infecțioși care mediază o serie de răspunsuri
inflamatorii și imunologice în pulpa dentară și țesuturile periapicale[2].
Pulpa dentară poate fi supusă la o serie de amenințări, cum ar fi microbi-
ene, fizice, chimice, traumatisme și iatrogene. Cea mai frecventă cauză a
patologiei pulparei se datorează microorganismelor și toxinelor acestora.
Biofilmele bacteriene endodontice sunt clasificate ca:
• Biofilmeintracanale - sunt biofilme microbiene formate pe dentina
canalului radicular al dintelui infectat. Identificareabiofilmului a fost rapor-
tată anterior de Nairîn 1987 submicroscopie electronică cu transmisie.
Marea majoritate a organismelor existau ca colecții libere de filamente, spi-
rochete, cocci. În afară de acestea, condensările bacteriene au fost văzute ca
o structură de palisadă similară cuplaca dentară văzută pe suprafața dinte-
lui.S-a găsit și materialul matricei extracelulare de origine bacteriană.
• Biofilmeextraradiculare - formate pe suprafața rădăcinii adiacent
vârfului rădăcinii dinților infectați endodontic. Într-un studiu realizat de
Tronstad și colab. s-au examinat vârfurile rădăciniilordinților extrași sub
SEM și s-a găsit un biofilm neted fără structură, cu bacterii de diferite
specii și diferite grade de matrice extracelulară.
• Biofilmeperiapicale - sunt biofilme izolate care pot fi văzute chiar și
în absența infecțiilor canalului radicular. Leziunile periapicale asociate cu
speciile Actinomyces și Propionibacteriumpropionicum pot apărea atunci
când bacteriile prezente din biofilme depășesc mecanismele de apărare a
gazdei. Agregarea celulelor Actinomyces este influențată de pH, puterea
ionică și concentrația celulară care facilitează formarea biofilmului.
• Infecții centrate pe biomaterial - biofilmul centrat pe corp străin se
găsește când bacteriile aderă la o suprafață biomaterială artificială și for-
mează structuri de biofilm [3].
Microflora bacteriană a canalului radicular este inițial dominată de
microorganisme aerobe și facultativ anaerobe. Pe măsură ce procesul
progresează, ecologia din sistemul canalului radicular se schimbă.Astfel
de modificări pot fi legate de presiunea oxigenului atunci când canalele
radiculare sunt deschise în timpultratamentului, de utilizarea agenților
de irigare a canalului radicular și de modificări ale pH-ului canalului

258
datorate diverselor materialeintroduse în canalul radicular [4].
Infecția endodontică poate fi primară sau secundară. Infecția pri-
marăimplică inflamația pulpei și infectarea canalului radicular în urma
invaziei microbiene sau a produselor microbiene, rezultând în cele din
urmă inflamația țesuturilor de susținere, adică parodontita apicală.
Infecțiile endodontice primare sunt polimicrobiene, predominînd speci-
ile Bacteroides, Prophyromonas, Prevotella, Fusobacterium, Treponema,
Peptostreptococcos,Eubacterium, și Camphylobacter [4].

Cauzele eșecului endodontic

Se consideră că persistența microorganismelor în sistemul canalului
radicular după tratament esteprincipala cauză a eșecului tratamentului
[5]. Alți factori asociați eșecului tratamentului endodontic, pe lîngă pre-
zența bacteriilor (intra și extra radiculare), sunt prepararea și prelucrarea
mecanică și medicamentoasă deficitară, obturarea necorespunzătoare
a sistemului de canale. Toate acestea pot apărea ca urmare a prepară-
rii necorespunzătoare ale canalelor, obturarea cu lipsa etanșării apicale,
microscurgeri după refacerea coroanară clinică, canalele netratate, cît
și iatrogenii precum refluareaperiapicală a materialului, cavități mici de
acces, perforații, căi false, fracturi ale instrumentelor etc. [6].
Bacteriile canalului radicular pot fi izolate ca celule planctonice,sus-
pendate în mediul lichid al canalului radicular și înforma agregatelor care
aderă la pereții canalelor, dând loc mai multor straturi de biofilme.Biofil-
mele sunt un model de creștere bacteriană unde celulele interacționează
pentru a forma comunități dinamice legate deun substrat solid și situate
într-o matrice de substanțe polimerice extracelulare. Microorganismele
caretrăiesc în aceeași comunitate trebuie să aibă următoarelecaracte-
ristici: autopoieză (având capacitatea de a se autoorganiza), homeosta-
zie (rezistența la modificările mediului în care trăiesc), sinergism (fiind
mai multeficient în grupuri decât izolat) și capacitatea de a răspunde la
schimbări mai degrabă ca o unitate decât ca indivizi [7].
Pentru a supraviețui într-un canal etanș, microorganismele trebuie
să reziste la măsurile de dezinfecție intracanală (prepararea și prelucra-
reachimio-mecanică și la medicamente intracanale) și să se poată adapta
la un mediu cu disponibilitate redusă de nutrienți. Prin urmare, doar
puținele specii care au aceste abilități pot fi implicate în eșecul tratamen-
tul endodontic. În plus, bacteriile localizate în zone precumdelte apicale,
istmuri, canale laterale, nereguliși tubuliidentinali, pot scăpa adesea de
procedurile endodonticede dezinfecție și este probabil ca aportul de
nutrienți al bacteriilor să rămână neschimbat după tratament.În schimb,
bacteriile nu vor putea supraviețui dacăsubstratul este redus drastic sau

259
dacă dacă umplerea rădăcinii nu permite bacteriilor să acceseze țesu-
turile periradiculare. Cu toate acestea, speciile de bacterii rezistente vor
supraviețuiperioade relativ lungi prin obținerea substanțelor nutritive
din resturile țesuturilor și celulele moarte. Mai mult, dacă obturarea rădă-
cinii nu asigură o sigilare absolută, microfiltrareade lichide tisulare poate
oferi un substrat pentru creșterea bacteriilor. Cu toate acestea, nuîntot-
deauna microorganismele care reușesc să supraviețuiască înaceste con-
diții sunt capabile să provoace eșeculendodontic. De fapt, acest lucru se
va produce numai dacă bacteriile (toxinele lorși mai ales endotoxinele
lor) sunt patogene, ajung la un număr suficient și au acces la țesuturile
periradicularepentru a induce sau perpetua leziuni periradiculare [8].
Raportulmicoroorganismelordupă tratamentul canalului radicular în
infecțiile primare ar putea fi diferit, precum și o schimbare în propagarea
și cantitatea speciilor. Flora microbiană găsită în infecțiile secundare, de
obicei, este capabilă să supraviețuiască condițiilor dure, cum ar fi unui
pH mare și condițiilor limitate de nutrienți[9].În studiile experimentale
terSteeg și Van derHoeven au arătat că cei mai importanți factori care
conduc acest proces sunt : disponibilitatea nutriției, oxigenul (potențial
redox) și pH-ullocal în cadrul canal radicular [10].

pH-ul optim
Teoria pH-ului optim pentru vitalitatea pulpei afirmă că degenera-
rea țesutului pulpei dentare se datorează modificării nivelului optim de
pH pentru vitalitatea pulpei și nu datorită infecției. Degenerarea include
inflamația, necroza și moartea țesutului pulpar [11]. Viabilitatea țesutu-
lui pulpei dentare depinde de menținerea nivelului optim de pH. Micro-
organismele orale favorizează creșterea în mediu acid.
Pulpa dentară este de natură alcalină. Acest nivel optim de pH reglează
de asemenea fluxul sanguin pulpar. Modificarea nivelului optim de pH
depinde și de schimbarea bruscă a temperaturii și a presiunii. Acest lucru
explică de ce există inflamație pulpară din cauza căldurii generate în tim-
pul preparării cavității și presiunea excesivă în timpul mișcării ortodon-
tice a dinților. Când pulpa este expusă, cum ar fi în cariile profunde, există
scăderea nivelului optim de pH pentru vitalitatea pulpei de către saliva
de natură acidă. Prezența microorganismelor și a toxinelor acestora din
leziunile carioase au făcut saliva mai acidă. Porțiunea expusă a pulpei
dentare către leziunea carioasă are un nivel de pH mai mic decât porți-
unea rămasă. Ca urmare, această porțiune este mai predispusă la infla-
mație și apoi infectată cu microorganisme. Datorită producției continue
de toxine de către microorganismele care sunt de natură acidă, scade în
continuare nivelul pH-ului și ca urmare porțiunea rămasă se inflamează

260
și apoi se infectează și continuă degenerarea. Cu toate acestea, procesul
de mai sus este de obicei lent și imprevizibil [12].
În terapia pulpei, cum ar fi coafajul direct sau indirect, peste pulpa
expusă sau aproape de pulpă se pune un strat de hidroxid de calciu pen-
tru a menține nivelul optim de pH pentru vitalitatea pulpei. Într-un dinte
traumatizat, cu coroană intactă, se produce întreruperea sângelui și ali-
mentarea țesutului pulpei dentare. Ca rezultat, nivelul de pH alcalin al
pulpei se schimbă de la alcalinitatea sa la aciditate datorită reduceriiflu-
xul sanguin pulpar care face țesutul pulpar mai predispus la infecție.
Țesutul pulpei dentare nu își poate restabili singur pH-uloptim ;cu
toate acestea, își poate restabili pH-ul optim în prezența unui mediu cu
pH mai mare, cum ar fi hidroxidul de calciu. Instudii clinice pe dinți vitali
izolați, pulpa dentară a fost expusă cu freze dentare sterile și s-au măsu-
rat valorile pH-uluicu un pHmetru. PH-ul pulpelor dentare ale acestor
dinți a fost estimat a fi între 7,35 și 7,8. Cu toate acestea, studiile in vitro
au arătat că proliferarea celulelor pulpei dentare s-a produs la un pH
alcalin de 9,5. Prin urmare, rațiunea tuturor tratamentelor endodontice
ar trebui să fie menținereanivel optim de pH alcalin în interiorul camerei
pulpare [13].

Scopul și obiectivele tratamentului endodontic

Tratamentul endodontic urmărește eliminarea infecției endodontice
prinîndepărtarea microorganismelor din sistemul canalului radicular
prin curățare și modelare, pe lângă promovarearestabilirea țesuturilor
periapicale prin utilizarea unuimaterial inert și biocompatibil [14].
Succesul în tratamentul canalului radicular s-a bazat pe triada dez-
bridării complete a canalului, dezinfectării eficiente și obturării spațiului
canalului [15]. Din punct de vedere istoric, o parte semnificativă a aces-
tei triade fusese alocată obturării spațiului canalului. Obturarea spațiului
canalului până la lungimea de lucru a fost descrisă ca fiind cea mai cri-
tică componentă a tratamentului endodontic, pentru sigilarea și izolarea
spațiului canalului de iritanții care rămân după preparare și prelucrare
adecvată și pentru eliminarea scurgerilor ulterioare din țesuturile perira-
diculare sau cavitatea bucală în spațiul canalului obturat [16].
Scopul principal al tratamentului endodontic este prelucrarea și pre-
pararea sistemului canalului radicular, precum și obturarea cu un mate-
rial inert, stabil din punct de vedere dimensional și compatibil biologic.
Sigilanții pentru canalul radicular și guttaperca sunt materialele care
au fost utilizate în acest scop, care ar trebui să aibă anumite proprietăți
fizice, chimice și biologice [17].
Principalele obiective obturației endodontice sunt următoarele:

261
 (1) prevenirea pătrunderii fluidelor orale;
(2) inhibarea creșteriimicroorganismelor reziduale supraviețuitoare și
privarea lor de nutrienți;
(3) previnirea oricăror comunicații între fluidele țesutului periapical
și canalul radicular, toate acestea putând acționa ca sursă a infecțiilor
viitoare [18].
Un sigilantendodontic îndeplinește acest rol prin umplerea spațiilor
sistemului canalului radicular și, de asemenea, leagă materialul către
pereții dentinali. Un sealer ideal trebuie să fie biocompatibil, antibacte-
rian, netoxic, radiopac, să asigure o etanșare impermeabilă la fluid, stabil
dimensional și cu o bună aderență la canalul radicular [19].
Un sigilant ideal pentru canalul radicular trebuie să aibă proprietăți
fizice, chimice și biologice adecvate. Mai mulți factori pot afecta succesul
tratamentului endodontic, inclusiv tipul și compoziția materialului uti-
lizat. Prezența și eliberarea substanțelor din sealer poate provoca reacții
diferite la contactul cu țesuturile[20].
Atunci când se evaluează efectul antimicrobian al sealerelorendodon-
tice, este important să se studieze variația pH-ului, deoarece aceasta este
una dintre proprietățile care pot inhiba creșterea microbiană și influența
biocompatibilitatea [21]. Activitatea antimicrobiană este, de asemenea,
o cerință importantă și este direct legată de eliberarea lor de ioni hidro-
xil ducând la creștereapH-ul și la crearea unui mediu defavorabil pentru
bacteriile supraviețuitoare [22].
Concluzii.
Biofilmul canalului radicular este o entitate foarte complexă, cea
mai frecventă cauză a infecției endodontice fiind cauzată de microorga-
nisme. Conceptul de biofilm în endodonție este important pentru a înțe-
lege potențialul patogen al microbiotei canalului radicular.
Succesul în tratamentul canalului radicular este bazat pe un trata-
ment endodontic corect, care are la bază debridarea completă a cana-
lului, dezinfectarea eficientă și obturarea canalului, pentru a înlătura
microorganismele iar pe cele rămase de a le priva de nutrienți, și de a
împiedica creșterea și înmulțirea lor.
Menținerea nivel optim de pH alcalin în interiorul camerei pulpare și
a canalelor radiculare este important pentru reușita tratamentului endo-
dontic.

Referințe bibliografice
1. Holland R., Gomes J.E. Filho, Cintra L.T.A., Queiroz Í.O.A., Estrela C., Factors
affecting the periapical healing process of endodontically treated teeth. In:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5804382/ (accesat: 08.09.21).

262
2. Pheiroijam H. S., Theory of Optimum pH for Pulp Vitality: A Clinical and Expe-
rimental Theory of Endodontics”. In: https://www.researchgate.net/publica-
tion/338402785_Theory_of_Optimum_pH_for_Pulp_Vitality_A_Clinical_and_
Experimental_Theory_of_Endodontics (accesat: 29.07.21).
3. Kapil J., Abhishek P., Vikram S. K, Lata K. M. Biofilm in endodontics: A review.
In: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4355843/ (accesat:
01.09.21).
4. Prasanna N. et al. Biofilms in Endodontics-Current Status and Future Directi-
ons. In: https://www.mdpi.com/1422-0067/18/8/1748 (accesat: 07.09.21).
5. Alves, F.R. et at. Adjunctive Steps for Disinfection of the Mandibular Molar Root
Canal System: A Correlative Bacteriologic, Micro-Computed Tomography, and
Cryopulverization Approach. În: https://doi.org/10.1016/j.joen.2016.08.003
(accesat: 02.10.21)
6. Tabassum S, Khan FR. Failure of endodontic treatment: The usual suspects. In:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4784145/ (accesat: 08.09.21).
7. Narayanan LL, Vaishnavi C. Endodontic microbiology. In: https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3010028/ (accesat: 29.09.21).
8. Siqueira J. Aetiology of root canal treatment failure: why welltreated teeth can
fail. In: https://doi.org/10.1046/j.1365-2591.2001.00396.x (accesat: 10.09.21).
9. Prasanna N. et al. Biofilms in Endodontics-Current Status and Future Direc-
tions. In: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5578138/ (accesat:
07.09.21).
10. Peciuliene V. et al. Microorganisms in root canal infections: a review. Stomatolo-
gija, In: https://sbdmj.lsmuni.lt/081/081-01.pdf (accesat: 19.09.21).
11. Alves, F.R. et at. Adjunctive Steps for Disinfection of the Mandibular Molar Root
Canal System: A Correlative Bacteriologic, Micro-Computed Tomography, and
Cryopulverization Approach. In: https://www.jendodon.com/article/S0099-
2399(16)30487-3/fulltext (accesat: 01.10.21).
12. Pheiroijam H. S., Theory of Optimum pH for Pulp Vitality: A Clinical and Expe-
rimental Theory of Endodontics”. In: https://www.researchgate.net/publica-
tion/338402785_Theory_of_Optimum_pH_for_Pulp_Vitality_A_Clinical_and_
Experimental_Theory_of_Endodontics (accesat: 03.10.21).
13. Pheiroijam H. S., Theory of Optimum pH for Pulp Vitality: A Clinical and Expe-
rimental Theory of Endodontics”. In: https://www.researchgate.net/publica-
tion/338402785_Theory_of_Optimum_pH_for_Pulp_Vitality_A_Clinical_and_
Experimental_Theory_of_Endodontics (accesat: 03.10.21).
14. Cintra L. T. A. et al. Endodontic medicine: interrelationships among apical
periodontitis, systemic disorders, and tissue responses of dental materials.
In: https://www.scielo.br/j/bor/a/TNPQzY59MzGzmdM3JrmZBgp/?lang=en
(accesat: 04.08.21)
15. Kapil J., Abhishek P., Vikram S. K, Lata K. M. Biofilm in endodontics: A review.
In: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4355843/ (accesat:
01.09.21).
16. Guo-hua Li et al. Ability of New Obturation Materials to Improve the Seal of
the Root Canal System – A Review. In: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/arti-
cles/PMC3939610/ (accesat: 07.09.21).

263
17. João E. GOMES-FILHO et al. Evaluation of the biocompatibility of root canal
sealers using subcutaneous implants. In: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/
articles/PMC4327465/ (accesat: 08.08.21).
18. Bashayer H. Baras et al. Novel Bioactive and Therapeutic Root Canal Sealers
with Antibacterial and Remineralization Properties. In: https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pmc/articles/PMC7084849/ (accesat: 09.08.21).
19. Gandhi B., Halebathi-Gowdra R. Comparative evaluation of the apical sealing
ability of a ceramic based sealer and MTA as root-end filling materials – An
in-vitro study. In: http://www.medicinaoral.com/medoralfree01/aop/53903.
pdf (accesat: 01.10.21).
20. Jitaru S. et al. The use of bioceramics in endodontics - literature review. In: Cluj
Medical. Cluj. 2016, nr.4, p.470.
21. Molgatini SL. et al. Changes of pH produced by immersion of endodontic sea-
lers. In: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15208938/ (accesat: 27.09.21).
22. Finger M. S. et al. – Comparative evaluation of pH and solubility of MTA
Fillapex endodontic sealer. In: http://revodonto.bvsalud.org/pdf/rsbo/v11n1/
a06v11n1.pdf (accesat: 27.09.21).

PRIORITĂȚILE SISTEMELOR DE SĂNĂTATE

ÎN ŢĂRILE EUROPENE
Tudor Grejdean, dr. hab. șt. med., prof. univ.
Anatol Negară, dr. în șt. med., conf. univ.
Gabriela Șoric, dr. în șt. med., assist. univ.
Victoria Voloceai, dr. în șt. med., assist. univ.
Vlad Bădan, assist. univ.
Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”,
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R. Moldova
fiodor.grejdean@usmf.md

PRIORITIES OF HEALTH SYSTEMS IN EUROPEAN COUNTRIES

In this state is made an analysis of the health systems in which et is shat the
systems themselves are not good or bad, efficient and inefficient, but the way of
application of one systems turns out a highly per formant systems in our bower per
formant. The recent history shows that the whole worldly is booking nay for health
systems much belier, not such expensive and efficient for the wellbeing of European
citizens.

Actualitatea problemei. Medicina Socială reprezintă ansamblul cunoştin-

ţelor, deprinderilor şi atitudinilor orientate către menţinerea şi îmbunătăţirea
sănătăţii şi vizează grupul sau grupurile de persoane, precum şi rolul factorilor

264
sociali, economici, de mediu, care influenţează starea de sănătate.
Sistemul de sănătate este ansamblul funcțional al elementelor şi relaţiilor
care determină starea de sănătate a indivizilor şi populaţiilor, fiind alcătuit din
elemente aflate în interacţiune aparţinând sistemului politic, social şi econo-
mic, precum şi ale sistemului cultural, sisteme existente într-o ţară la un mo-
ment dat.
Tipologii şi caracteristici ale sistemelor de sănătate. Un sistem sanitar poate
fi analizat şi caracterizat ţinând cont de două aspecte importante: fluxul fi-
nanciar şi organizarea sa.
Modelul cu plată voluntară – “din buzunar”
Acest model joacă doar un rol minor, suportiv, în cadrul altor sisteme. Este
utilizat mai ales pentru plata medicamentelor în totalitate sau parţial. De ase-
menea, consultaţiile medicale private pot fi plătite astfel. Aproape toate prin-
cipiile ce stau la baza politicilor de sănătate moderne ar rămâne nesatisfăcute
prin utilizarea unui astfel de mecanism de plată.
Funcţionarea pieţelor medicale private poate fi întâlnită prin introducerea
asigurărilor de sănătate voluntare, rămânând însă în continuare efectele se-
cundare nedorite.
Modelul implică:
- plata directă, per act, a furnizorilor;
- competiţie între companiile de asigurare;
- prime în funcţie de riscurile individuale;
Este modelul “convenţional” pentru SUA, dar rar pentru Europa. Modelul
este utilizat preponderent pentru alte sectoare decât cel medical (asigurări de
viaţă, de bunuri etc.). Se întâlneşte pe piaţa privată din Anglia şi Olanda.
Modelul de asigurare obligatorie cu rambursarea pacienţilor
Problemele legate de echitate şi selecţia riscurilor întâlnite în modelul an-
terior pot fi diminuate prin introducerea obligativităţii asigurărilor în funcţie
de venituri (o cotă procentuală din venitul individual), fapt ce duce la fenome-
nul “solidarităţii”, cei bogaţi cotizînd şi pentru cei cu venituri mai reduse.
Acest model are aceleaşi mari principii întâlnite anterior:
- plata directă (per act) a medicilor de către pacienţi;
- prime obligatorii în funcţie de venituri;
- fonduri finanţatoare care nu sunt în competiţie;
- nu există conexiuni între furnizori sau finanţatori;
- rambursarea cheltuielilor făcute de pacienţi în concordanţă cu cele pre-
văzute în schema de asigurare;
- poate, de asemenea, exista împărţirea costurilor între pacient şi asigu-
rător (coplăţi).
Deşi prin acest model se poate obţine o anume echitate în accesul la servi-
ciile sanitare şi plata lor, continuă să persiste unele din problemele întâlnite la

265
modelul privat echivalent: hazardul moral, cererea indusă de ofertă şi tendinţa
spre costuri administrative mari. Din nou, hazardul moral poate fi contraba-
lansat prin introducerea coplăţilor. Elemente din acest tip de model se întâl-
nesc în Belgia şi Franţa.
Modelul de asigurare voluntară contractuală
Pieţele private europene au realizat de multă vreme aranjamente de asi-
gurare voluntară care implică relaţii contractuale între asigurători şi furnizorii
independenţi.
Aceste aranjamente permit anumitor furnizori să realizeze servicii medi-
cale parţial sau total “gratuite” pentru membrii asiguraţi. Acest model arată
astfel:
- servicii furnizate liber pacienţilor asiguraţi;
- competiţie între companiile de asigurare;
- prime de asigurare fixe, comunitare de obicei;
- plata per act sau capitaţie prin intermediul terţului plătitor;
- competiţie între furnizori (linia punctată) este dirijată de asigurători,
şi nu de pacienţii individuali.
Acest model a fost sau este întâlnit în diferite variante: asigurătorul poate
fi controlat de consumatori (precum era situaţia în Europa anilor ’20 – ‘40), de
doctori sau alţi furnizori, de organizaţii private independente atât ale furnizo-
rilor, cât şi ale consumatorilor.
În Europa aceste modele au fost abandonate, deoarece se adresau în prin-
cipal celor ce lucrau, lăsând neacoperită o parte importantă a populaţiei.
Modelul public contractual
Acest model se regăseşte în schemele de asigurări obligatorii europene şi
are la bază:
- servicii furnizate consumatorilor eligibili în mod liber;
- contribuţii obligatorii legate de venituri;
- plata per act sau capitaţie prin intermediul fondurilor de asigurare către
furnizorii independenţi;
Principalele caracteristici ale acestui model sunt:
- terţul plătitor este un organism public, care are relaţii contractuale cu
furnizorii; altfel spus, există o separare între finanţatori şi plătitori;
- frecvent, metoda de plată este dependentă de cantitatea şi calitatea
muncii prestate.
Este modelul dominant pentru asistenţa primară în Germania, Irlanda,
Anglia şi pentru spitaleli din Germania, Belgia, Olanda, Anglia. E utilizat parţial
şi în asistenţa primară în Franţa şi Belgia.
Modelul de asigurare voluntară cu integrare între furnizor şi asigurător
La începutul dezvoltării pieţei medicale private europene, unele grupuri
de asigurători au considerat mai util să angajeze medici cu salariu şi să fie şi

266
proprietarii facilităţilor medicale, mai ales pentru asistenţa primară.
Caracteristicile acestui model sunt:
- servicii furnizate liber pacienţilor;
- competiţie între asigurători;
- prime voluntare fixe;
- integrare verticală între asigurători şi furnizori, cu plata prin salarii şi
bugete prospective;
- libertatea de alegere a medicului de către pacienţi este limitată de ale-
gerea companiei de asigurare.
Astfel, acest model prezervă libertatea alegerii companiei de asigurare, dar
restrânge scala furnizorilor.
Modelul de asigurare obligatorie cu integrare între furnizare şi asigurare
(modelul public integrat)
Varianta publică a modelului anterior a fost larg adaptată în sistemele obli-
gatorii.
Caracteristicile acestui model:
- servicii furnizate liber pacienţilor;
- terţi plătitori organizaţi de organisme finanţatoare publice, de obicei,
autorităţile publice centrale sau locale;
- finanţare prin contribuţii legate de venituri, obligatorii, deseori via
impozite generale;
- plata medicilor se face de obicei prin salarii şi bugete prospective.
Versiunea publică a modelului integrat duce la limitarea libertăţii alegerii
atât a furnizorilor, cât şi a asigurătorilor.

Referințe bibliografice
1. Dănăiaţă I. Managementul prin excepţie. În: Sisteme, metode şi tehnici de
management a organizaţiilor. Coord. O.Nicolescu. Bucureşti: Editura Econo-
mică, 2000, p.256.
2. Donabedian A. Explorations in Quality Assessment as Monitoring. Vol. I-III.
Michigan: Health Administration Press, Ann Arvor, 1985, p.185.
3. Enăchescu D., Marcu M. Gr. Sănătate publică şi management sanitar. Bucu-
reşti: Editura All, 1998, p.210.
4. Jivan, A. Managementul serviciilor. Timişoara: Editura de Vest, 1999, p.162.
5. Nicolecu O., Verboncu I. Management, Editura Economică. Bucureşti, 1999,
p.225.

267
 IMPAIRMENTS OF THE KEY PROTEINS FUNCTIONING
IN BRAIN INDUCED BY EXPERIMENTAL
DIABETES MELLITUS
Tamara Kuchmerovska, PhD, Dr. Sci, Professor 
Palladin Institute of Biochemistry, National Academy of Sciences of Ukraine,
Kyiv,Ukraine
tkuchmerovska@gmail.com

DETERIORĂRI ALE PROTEINELOR-CHEIE CARE FUNCȚIONEAZĂ

ÎN CREIER INDUSE DE DIABETUL EXPERIMENTAL
Conform OMS până în anul 2045 numărul pacienților cu Diabwrt Zaharat
(DZ)va atinge cifra de apr. 700 milioane. Pericolul îl prezintă complicațiile prin-
tre care un loc aparte îl ocupă complicațiile neuropatiile atât de geneză centrală
cât și periferică, cu o incidență de 60%. Au fost studiate mecanismele moleculare
ale neuropatiilor diabetice cât și ale efectelor neuroprotective ale nicotinomidei și
conjugatelor ei cu acidul ɤ aminobutiric, N – GABA pe materialul experimental în
scopul elaborării intervențiilor terapeutic – preventive ale neuropatiilor diabetice.

According to World Health Organization by 2045 the number of patients

with diabetes mellitus (DM) can reach 700 million. It is known, that many
pathogenetic mechanisms are involved in the development of diabetes and
its complications, diabetic neuropathy particularly.Diabetes mellitus and
its complications lead to impairments in both central (CNS) and peripheral
nervous systems disturbing the structure and functionality of the brain and
peripheral nerves that accompanied by diabetic neuropathy (DN) develop-
ment. It is important to note that diabetic neuropathy is the most common
chronic DM complication, which may affect up to 60 % of people among
diabetic population worldwide. Nevertheless, little is known concerning the
molecular mechanisms underlying DN and its treatment. Therefore, our
investigations were concentrated on establishment of the underlying patho-
genetic mechanisms of DN and neuroprotective effects and mechanisms of
nicotinamide (NAm) and conjugate of nicotinic acid with γ-aminobutyric
acid (nicotinoyl-gamma-aminobutyric acid, N-GABA) against diabetes-in-
duced alterations in brain of experimental animals. This study is a logical
continuation of our prior investigations in area of diabetes and its complica-
tions and significantly expands existing data.
The effects of these compounds on the key brain protein-targets under
DN was examined. Studies were carried out after 8 weeks of DM (STZ, 60 mg/
kg, i. p.) in male Wistar rats ((≈ 250 g, b.w,n = 6 per group) treated two weeks
daily with or without NAm (100 mg/kg, i. p.) or N-GABA (55 mg/kg, i. p.). The

268
levels of nuclear transcription factorNF-kB, pro-apoptotic protein Bax, vascu-
lar endothelial growth factor (VEGF), neuronal nitric oxide synthase (nNOS),
glial fibrillary acidic protein (GFAP), neurofilament light chain (NfL) andmye-
lin basic protein (MBP) were assessed by immunoblotting followed by densi-
tometric analysis. GFAP in the rat brain of investigated groupswasalso visua-
lized by immunohistochemical analysis. Results are presented as Mean ± SD.
MS Excel and Origin 7.5 were used for statistical analysis. The significance of
differences between groups was assessed by one-way ANOVA followed by the
Tukey test (post-hoc test) and considered statistically significant at P <0.05.
For the first time we revealed that both NAm and N-GABA exert anti-apop-
totic effects by reducing NF-KB and the pro-apoptotic protein Baxlevels, ove-
rexpressed in diabetic brainby 3.5 and 2.0 times, respectively. Tested com-
pounds partially restored levels of VEGF, a potent angiogenic factor, and nNOS,
which plays an important role in neurological regulations via improving vas-
cular endothelial functions, suggesting their proangiogenic effects and neu-
roprotection that were suppressed in diabetic brain. It is currently accepted
that astrocytes regulate brain functions that are implicated in neurogenesis
and synaptogenesis, controlling blood–brain barrier (BBB) permeability. To
assess astroglial response to brain dysfunctions induced by DM it was mea-
sured GFAP level, specific astrocyte marker. It was shown the development
of reactive astrogliosis, confirmation of this was increased GFAP level by 1.71
times in brain that accompanied by impairments of this protein structural
integrity. While NAm didn’t affect on this parameter, N-GABA increased it, as
result of reactive astrocytosis development. The results of GFAP immunostai-
ning in brain cross-sections confirmed that in diabetic brain hyperglycemia
leads to Müller cell gliosis development. Astrocytic reactivity induced by dia-
betes mellitus was evidenced by the appearance of GFAP in blood serum as
well as NfL as indices of BBB disruption. For the first time, we have found that
both NAm and N-GABA reduced the leakage of brain protein biomarkers into
the blood, indicating preserved integrity of BBB impaired in diabetic animals.
Moreover, it was shown that N-GABA sligtly normalized neuron myelination
by increasing MBP level in diabetic rat brain compared to untreated animals,
which was decreased by 46.2%,thus preventing DN development and lowe-
ring the risk of nerve degeneration.
Thus, cytoprotective effects of NAm and N-GABA are attributable to the
ability of these compounds to improve nervous cells and vascular functions,
apoptosis inhibition/cell survival and enhancing cell metabolic capability.
These studies may facilitate a better understanding of DN development
mechanisms and neuroprotective benefits of NAm and N-GABA in nervous
system that suggests further study of these compounds for developing pre-
ventive/therapeutic interventions of diabetic neuropathy.

269
 ROLUL ZAHARURILOR
ÎN BOLILE NETRANSMISIBILE
Alexei Chirlici, dr. în șt. med., conf. univ.
Vladislav Rubanovici, dr. în șt. med., conf. univ.
Serghei Cebanu, dr. în șt. med., conf. univ.
Departamentul Medicină Preventivă, Disciplina de igienă,
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, Republica Moldova
vladislav.rubanovici@usmf.md

THE ROLE OF SUGARS IN NON – COMMUNICABLE DISEASES

The group of sugars consists of monosaccharides and disaccharides. In reaso-
nable quantities sugars play a beneficial role, ensuring the life and activity of the
human body, while excessive consumption can harm health. Excess of sugars con-
tribute to increasing the energy value of food rations, leading to obesity, cardiovas-
cular disease, etc. In order to prevent non-communicable diseases in our republic
it has become now especially important the work on health promotion concerning
excessive sugar consumption, as well as cooperation of medical authorities with
representatives of the food industry, public catering and food trade.

Introducere. Grupa zaharurilor este alcătuită din monozaharide și

dizaharide. În cantități raționale zaharurile joacă un rol benefic, asigu-
rând viața și activitatea organismului uman, în timp ce consumul exagerat
poate dăuna sănătății.
Scopul lucrării. Lucrarea prezintă o sinteză a literaturii pe problema
influenței malefice a consumului exagerat de zaharuri asupra sănătăți,
fiind elucidat în mod special rolul acestuia în apariția bolilor netransmi-
sibile (BNT).
Material și metode. Pentru realizarea obiectivului trasat a fost efectuată
o căutare avansată a literaturii de specialitate folosind motorul de căutare
Google Scholar și în bazele de date PubMed, Research for Life și Medline.
Criteriile de selectare a articolelor au inclus problemele de sănătate cau-
zate de consumul exagerat de zaharuri conform cuvintelor cheie:”zaha-
ruri”, ”sănătate”, ”boli netransmisibile”.
Rezultate și discuții. OMS consideră (2010) „zaharurile libere”ca
”toate monozaharidele și dizaharidele adăugate în alimente și băuturi
de producător, bucătar sau consumator și zaharurile prezente în mod
natural în miere, siropuri, sucuri de fructe și concentrate de sucuri de
fructe”. Reieșind din această formulare ”zaharurile adăugate”sunt mono-
zaharidele și dizaharidele, care se adaugă intenționat de către produ-
cător, bucătar sau de consumatorul însăși pe parcursul procesului teh-

270
nologic de fabricare a produselor alimentare, la prepararea bucatelor
în obiectivele de alimentație publică sau în condiții casnice. Desigur, că
mai frecvent se adaugă dizaharidazaharoza, aceasta fiind practic zahărul
obișnuit. În perioada modernă atât în republica noastră, cât și în multe
țări ale lumii se constată un consum exagerat de zahăr adăugat în diverse
produse alimentare și băuturi răcoritoare, fapt, care contribuie mult la
apariția unor BNT, care au rămas și în 2020 principala cauză de deces
prematur la nivel global. În primul rând excesul de zaharuri contribuie la
sporirea valorii energetice a rațiilor alimentare, conducând la obezitate,
maladii cardiovasculare etc. O meta-analiză relativ recentă a unor studii
randomizate și de cohortă a scos la iveală faptul, că riscul de a deveni
supraponderali sau obezi este cu 55% mai mare în grupele de persoane,
care consumă sistematic cantități mari de băuturi răcoritoare,îndulcite
cu zahăr [1]. Totodată, consumul zilnic doar a unei porții de băuturi răco-
ritoare îndulcite crește riscul de diabet zaharat de tipul 2 cu circa 18%,
contribuie la apariția diabetului zaharat de tipul 2, dar și a sindromu-
lui metabolic [2]. Un studiu recent din Suedia [3] demonstrează legătura
strânsă intre conținutul înalt de zaharuri din rația alimentară zilnică și
riscul atât a accidentelor vasculare cerebrale, cât și a evenimentelor coro-
nariene. Excesul de zahăr în rația zilnică alimentară este una dintre prin-
cipalele cauze ale cariilor dentare [4].
O importanță deosebită în sensul avertizării consumatorului privind
conținutul de zaharuri în alimente o are declarația nutrițională de pe
ambalajele produselor. La noi în republică conform art. 29 din Legea nr.
279 din 15.12.2017 declarația nutrițională obligatorie pe lângă alte infor-
mații trebuie să conțină atât conținutul de glucide în general, cât și conți-
nutul de zaharuri. În unele țări economic dezvoltate se folosește așa-nu-
mita”metodă a semaforului” de etichetare voluntară a alimentelor, care
atenționează consumatorul, dacă alimentul conține cantități mari, medii
sau scăzute de zaharuri prin culorile respective - roșie, galbenă, verde. În
scopul diminuării consumului exagerat de zahăr s-a propus și adăugarea
unor taxe suplimentare la prețurile de vânzare [5].
În a. 2015 OMS a lăsat în vigoare recomandarea, care prevedea redu-
cerea aportului de zaharuri libere la mai puțin de 10% din aportul total
de energie a rației alimentare, această recomandare fiind considerată una
strictă, dar totodată a sugerato reducerea acestora la sub 5% [6]. Această
recomandare este condițională, dar deosebit de importantă în complexul
de măsuri pentru prevenirea BNT, inclusiv pentru RM, deoarece consumul
mediu de zahăr este în continue creștere.
Concluzie. În scopul profilaxiei BNT la noi în republică a devenit deo-
sebit de importantă și problema promovării sănătății pe întrebarea con-

271
sumului exagerat de zahăr, dar și colaborarea autorităților medicale cu
reprezentanții industriei alimentare, alimentației publice și comerțului cu
produse alimentare.

Referințe bibliografice
1. Te Morenga L, Mallard S, Mann J. Dietary sugars and body weight: systematic
review and meta-analyses of randomized controlled trials and cohort studies.
In: BMJ. 2013, nr.346, p. e7492.
2. Malik VS, Popkin BM, Bray GA, Despres JP, Willett WC, Hu FB. Sugar-swee-
tenedbeverages and risk of metabolic syndrome and type 2 diabetes: a
meta-analysis. In: Diabetes Care. 2010, nr.33(11), pp.2477–2483 (http://www.
ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20693348).
3. WHO. Nutrition Guidance Expert Advisory Group (NUGAG), 2010.
4. Peres MA, Sheiham A, Liu P, Demarco FF, Silva AER, Assuncao MC, et al. Sugar
consumption and changes in dental caries from child hood to adolescence.
In: J Dent Res. 2016, nr.95(4), pp.388–94.
5. Hans Justus Amukugo et al. Barriers to, and facilitators of, the adoption of
a sugar sweet enedbeveragetax to prevent non-communicable diseases in
Namibia: a policy and scapeanalysis. In: Global Health Action. 2021, vol.14,
1903213.
6. Diet, nutrition and the prevention of chronic diseases. Report of the Joint
WHO/FAO Expert Consultation. Technical Report Series no. 916. Geneva,
2003.

PRIORITĂȚILE HORMONULUI ANTI-MULLERIAN

ÎN DETERMINAREA REZERVEI OVARIENE
Victoria Voloceai, dr. în șt. med. asist. univ.
Rodica Catrinici, dr. în șt. med. conf. univ.
Catedra Obstretică și Ginicologie, Universitatea de Sstat de Medicinâ și Far-
macie „ Nicolae Testemițașu” Chișinâu, Republica Moldova,
victoria.voloceai@usmf.md

PRIORITIES OF ANTI-MULLERIAN HORMONE IN

DETERMINING THE OVARIAN RESERVE
The problem addressed in this article is the appreciation of the anti-Mullerian hor-
mone as a factor not only in estimating the number of oocytes obtained in FIV pro-
grams but also in their quality. It has been shown that patients with high levels of AMH
are more likely to get good quality oocytes than those with low levels of this hormone.

Hormonul anti-Mullerian (AMH), numit și substanţa anti-Mulleriană

272
sau factorul anti-Mullerian, reprezintă unul dintre cei mai importanţi mar-
keri ai sistemului reproductiv feminin remarcat în ultimii ani. AMH, repre-
zintă un dimer al glicoproteinei care contribuie la transformarea factorului
β de creştere, iar în reglarea funcţiei ovariene participă împreună cu inhibi-
nele A şi B [6], care nu sunt un parametru cert de apreciere a rezervei ova-
riene. De asemenea s-a stabilit că foliculii dominanţi şi cei atreziaţi conţin
o cantitate scăzută de AMH [3].
Rolul funcțional al AMH în faza foliculară timpurie a ciclului menstrual
a fost determinat prin testarea genei AMH (AMHKO). AMH, are un efect
inhibitor asupra recrutării timpurii a foliculilor, prevenind intrarea folicu-
lilor primordiali în rezerva ovariană și, respectiv, epuizarea prematură a
oocitelor/ foliculilor.
Noţiunea de rezervă ovariană defineşte rezerva funcţională a ovaru-
lui şi apreciază capacitatea dezvoltării unui folicul sănătos, cu un ovocit
sănătos, şi un răspuns adecvat la stimularea ovariană. Rezerva ovariană
apreciază numărul foliculilor în ovar şi depinde de factori fiziologici şi
patofiziologici. Capitalul folicular descrește gradual în perioada repro-
ductivă, cu o continuă inițiere a creșterii anumitor foliculi, urmând ca
majoritatea lor să fie supuși apoptozei [1]. În perioada adolescenței există
cca 400 000 de foliculi, dintre care doar cca 1 000 ajung până în perioada
de menopauză. Suplinirea, prin metode de stimulare, a unei rezerve ova-
riene normaleasigură un răspuns adecvat al ovarului la introducerea
inductorilor ovulaţiei.
În literatura mondială, informaţia referitoare la metode neinvazive de
apreciere a rezervei ovariene au început să apară prin anii ‹80. Până în pre-
zent, interesul față de acest subiect crește tot mai mult, în specialîn legă-
tură cu extinderea programelor de FIV. Se discută rolul noilor factori de
identificare a stării funcţionale a ovarelor.
Van Rooj, studiind minuţios importanţa clinică a AMH în programele
de FIVauconstatat cănivelul acestui hormon depinde de vârstă, nivelul
bazal al FSH, nivelul inhibinei B, numărul foliculilor antrali. AMH este,
de asemenea, un indicator al răspunsului la stimularea ovariană și al pro-
gnosticului de sarcină .
Fanchin R. și al., au stabilit că nivelul AMH are o corelaţie mai pronun-
ţată cu numărul foliculilor antrali decât celelalte teste hormonale care
apreciază rezerva ovariană (nivelul bazal al FSH, LH, inhibina B şi estradi-
olul) [10]. Hazout A. și al., au stabilit importanţa statistică a nivelului diferit
al AMH în grupul pacientelor la care a survenit sarcina în programele de
FIV şi la cele la care sarcina nu a survenit, vârsta, nivelul bazal al FSH, LH,
inhibina B şi estradiolul nu se deosebeau în ambele grupe de paciente [5].

273
S-a apreciat că AMH este factorul care poate aprecia probabilitatea răs-
punsului negativ în programele de FIV , însă nu-l poate preveni [9].
Un grup de savanţi francezi au stabilit că la aceleiaşi femei nivelul AMH
nu variază în diferite cicluri menstruale, în comparaţie cu nivelul bazal al
FSH, inhibinei B, estradiolului şi numărul foliculilor antrali [10]. Ebner T.
și al., au stabilit că valoarea AMH poate servi drept factor de estimare nu
doar a numărului de oocite obţinute în cadrul programelor de FIV, dar şi
a calităţii lor. s-a demonstrat că pacientele cu un nivel ridicat al AMH au o
probabilitate mai mare de a obţine oocite de bună calitate, decât cele cu
nivel scăzut al acestui hormon [8].
Nivelul FSH nu determină calitatea oocitelor, iar frecvenţa fertilizării şi
dezvoltării embrionilor până la stadiul de blastocit nu depinde de nivelul
AMH [7].
Conform datelor cercetătorilor britanici, nivelul AMHreflectă nu doar
lipsa răspunsului la stimularea ovariană, dar şi răspunsul extrem la prepa-
ratele FSH. După valoarea AMH poate fi prognozată probabilitatea naşterii
unui copil viu după tratamentul conform programelor de FIV. Unii auto-
risubliniază că determinarea nivelului AMH poate ajuta la alegerea unei
doze individuale de FSH, în cazul stimulării superovulaţiei [7].
Cercetătorii australieni au demonstrat că la pacientele cu nivel scăzut
al AMH (mai puţin de 2 ng/ml) nu a survenit sarcina, spre deosebire de
cele cu un nivel înalt al acestui hormon. La pacientele cu AMH scăzut s-a
obținut un număr mai mic de oocite, de embrioni şi o frecvenţă mai înaltă
a avorturilor spontane până la 12 săptămâni.
Dată fiind implicarea sa puternică în patofiziologia SOP, nivelul seric al
AMH poate fi considerat standardul de aur în diagnosticul SOP, un crite-
riu mai sensibil de diagnostic al acestei patologii decât numărul foliculilor
antrali, deoarece reflectă statusul hormonal real, comparativ cu numărul
foliculilor antrali de dimensiuni extrem de mici, imposibili de ai vizualiza
ultrasonografic [8].
În mai multe studii se confirmă că în SOP nivelul AMH este mai ridi-
cat de 2-3 ori . De asemenea s-a demonstrat că nivelul AMH în sânge este
în strânsă corelaţie cu hormoniitestosteron, androstendionşi cu numărul
foliculilor antrali . La pacientele cu SOP testarea nivelului AMH poate înlo-
cui numărarea ultrasonografică a foliculilor, dificilă la pacientele obeze .
Trebuie menţionat faptul că nivelul crescut al AMH în SOP este condiţionat
nu doar de numărul mare de foliculi care secretă AMH, dar şi de secreţia
exagerată de AMH de către granuloza acestora. Nivelul ridicat al AMH în
SOP depăşeştevalorile normale încă înainte de menarhă, fenomen consta-
tat şi la fiicele pacientelor cu această patologie. Estimarea nivelului AMH a

274
permis stabilirea instalării tardive a menopauzei la pacientele cu SOP. Cele
menționate sunt o dovadă a rolului incontestabil al AMH în patogeneza
acestui sindrom [9].
Întrucât nu se știe din ce cauză în SOP foliculii rămân în dezvoltare şi
nu are loc dezvoltarea unui folicul dominant este dificil de a decide dacă
nivelul ridicat al AMH este rezultatul stopării dezvoltării foliculilor sau
această creştere joacă un rol patogenetic individual. Studiile au arătat că
în celulele granuloase ale foliculilor pacientelor cu SOP există un număr
crescut de receptoriFSH pentru androgeni, AMH, dar şi un nivel crescut
al ARNm, care contribuie la creşterea producerii acestui hormon. A fost
constatată și scăderea producerii de AMH la creşterea nivelului FSH şi,
dimpotrivă, creşterea producerii de AMH ca răspuns la administrarea
de LH. Nivelul AMH în celulele granuloase ale foliculilor, obţinute de la
femeile sănătoase, nu se modifică ca răspuns la administrarea în cultură
a FSH şi LH [6]. Nivelul seric al AMH este corelat cu severitatea SOP [5]
și este mai înalt în caz de hiperandrogenism [4] sau dacă este prezentă
oligo-/ amenoreea [5]. Printr-o simplă testare serică a acestuia, un nivel
ridicat al AMHpoate fi considerat un criteriu al hiperandrogenismului și
poate fi folosit drept item de substituție a celui de-al doilea criteriu din
clasificareade la Rotterdam.
În cazul adolescentelor și al femeilor tinere cu SOP este dificil, uneori,
de a evalua ovarele ultrasonografic. Amer și al., studiind impactul COC
asupra AMH la pacientele cu SOP şi la femeile sănătoase, au stabilit că
după 6 luni de administrare a COCnivelul AMH nu s-a modificat, pe când
volumul ovarelor, numărul total al foliculilor, nivelul FSH, LH, estradiolu-
lui şi testosteronului s-au micşorat, fapt confirmat statistic.
Studiile demonstrează rezultate contradictorii în privința AMHși
gonadotropinei. Unii autori susțin că gonadotropinele (în special FSH)
inhibă producerea de AMH in vivo, în ovarele normale [9]. Alți autori [10]
au înregistrat un nivel scăzut de producere a AMH în celulele granuloase
ale pacientelor cu SOP stimulate cu FSH, nu și la femeile sănătoase. Nivelul
seric al AMH corelează cu severitatea hiperandogenismului și cu caracte-
rul ciclului menstrual (oligo-/amenoree) Din acest motiv, aprecierea aces-
tui marker seric la pacientele cu SOP poate înlocui criteriile Rotterdam de
diagnosticare a SOP.
Fiind foarte des asociat cu anovulația, SOP este una dintre cauzele
infertilității anovulatorii. Iată de ce nivelul seric al AMH reprezintă un cri-
teriu de selecție a protocoalelor de tratament și este util la definirea stra-
tegiei optime în vederea realizării inducerii ovulației și restabilirii funcției
reproductive.

275
 Referințe bibliografice
1. Назаренко Т. А. Синдром поликистозных яичников: современные подходы
к диагностике и лечению бесплодия. Москва: Медпресс-информ, 2005,
с.208.
2. Bhide P., Gudi A., Shah A. et al. Serum anti-mullerian hormone levels across diffe-
rent ethnic groups: across-sectional study. In: BJOG. 2015, nr.12 (122), p.1625.
3. Coffey S., Mason H. The effect of polycystic ovary syndrome on health related qua-
lity of life. In: Gynecol. Endocrinol. 2003, vol. 17, p.379.
4. Crosignani P. G., Nicolosi A. E. „Polycystic ovarian disease: heritability and hetero-
geneity”. In: Hum. Reprod. Update. 2001, nr.1( 7), p.3.
5. Cook C. L., Seow Y., Brenner A.G. et al. Relationship between serum mulleri-
an-inhibiting substance and other reproductive hormones in untreated women
with polycystic ovary syndrome and normal women. In: Fertil. Steril. 2002, nr.1
(77), p.141.
6. Carlsen S. M., Vanky E., Fleming R. Anti-Mullerian hormone concentrationsin
androgen – suppresed women with polycystic ovary syndrome. In: Human Repro-
duction. 2009, vol. 24, p.1732.
7. Deffieux X., Antoine J. M. Inhibins, activins and anti-Mullerian hormone: struc-
ture, signaling pathways, roles and predictive value in reproductive medicine. In:
Gynecol. Obstet. Fertil. 2003, nr. 11 (31), p. 900.
8. Ebner T., Sommergruber M., Moser M. et al. Basal level anti-Mullerian hormone
is associated with oocyte quality in stimulated cycles. In: Human Reproduction.
2006, nr. 8 (21), p.2022.
9. Eilertsen T. B., Vanky E., Carlsen S. M. Anti-Mullerian hormone in the diagnosis of
polycystic ovary syndrome: can morphologic description be replaced. In: Human
Reproduction. 2012, nr. 8 (27), p.2494.
10. Fanchin R., Schonauer L. M., Righini C. et al. Serum anti-Mullerian hormone is
more strongly related to ovarian follicular status than serum inhibin B, estradiol,
FSH and LH on day 3. In: Human Reproduction. 2003, nr. 2(18). p.323-330.

276
 SĂNĂTATEA UN INDICATOR IMPORTANT
A PERSONALULUI MEDICAL DIN INSTITUȚIILE
DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ PRIMARĂ
Iurie Lupacescu, competitor
Tudor Grejdean, dr. hab. în șt. med., prof. univ.
Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”,
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R. Moldova
cs.orhei1@ms.md

HEALTH AS AN IMPORTANT INDICATOR OF MEDICAL STAFF

IN PRIMARY CARE INSTITUTIONS
One of the most important problem is faced by employees in the workplace is
risk factors and specific illnesses. In order to determine the particularities of illness
for doctors in Moldova, a study was conducted based on surveys of 180 for 4 cate-
gories of health workers (45 therapists, 45 surgeons, 45 nurses care units and 45
nurses from surgical wards) from three medical institutions: Municipal Clinical
Hospital “Sfînta Treime”, The Republican Clinical Hospital and Clinical Hospital
Orhei. Pathology with the highest weight for medical staff in Moldova is gastroin-
testinal pathology followed by acute respiratory infections. They are caused by ner-
vous stress and intense physical strain.

Introducere. Sănătatea şi securitatea în muncă a personalului medi-

cal constituie în prezent una dintre cele mai importante şi avansate com-
ponente ale politicii sociale la nivel național și internațional. Organizaţia
Internaţională a Muncii estimează faptul că stresul ocupaţional provoacă
scăderea pe plan economic cu 10% a produsului intern brut al unei ţări.
Îmbolnăvirile provocate de stresul ocupaţional sunt distribuite pe profesii.
Principalul obiectiv este reducerea continuă, durabilă şi omogenă a acci-
dentelor de muncă şi a bolilor profesionale [1].Conform OMS, anual cad
victimă bolilor profesionale şi accidentelor de muncă un număr de apro-
ximativ 1,1 milioane de persoane şi se înregistrează 160 milioane de cazuri
noi de boli profesionale [2]. Un studiu efectuat în SUA, în anul 2000 [3],
arată că de boli grave ale coloanei vertebrale suferă: 182 din 10.000 asis-
tente medicale, 90 din 10.000 medici. Studii efectuate în SUA au demon-
strat că problemele de sănătate specifice cauzate de aceşti factori de risc
pot include [4]: Stresul: 29,4% din personalul medical suferă de această
problemă. Epuizarea: 36,2% dintre angajaţii din sectorul sanitar suferă
de epuizare severă. Anxietatea: 11,4% dintre lucrătorii sectorului sanitar
suferă de anxietate. Iritabilitatea: 15,2% dintre lucrătorii sectorului sanitar

277
suferă de iritabilitate. Depresia: 32 % dintre lucrătorii medicali au raportat
sentimente de depresie.
Principalii factori de risc, ce contribuie la problemele de sănătate asoci-
ate sistemului sanitar şi sistemului educaţional sintetizaţi din literatura de
specialitate se includ: suprasolicitarea neuroemoţională, suprasolicitarea
analizatorilor: vizual, auditiv, senzorial, suprasolicitările musculare asoci-
ate cu eforturi fizice sau medii, acţiunea agenţilor chimici, fizici şi biolo-
gici, regimul de muncă iraţional, schimbul de noapte în program, micro-
climat alterat, zgomot exagerat, violenţe din partea publicului, accidente
de muncă (căderi , tăieturi, înţepături de ac, şocuri electrice,etc.), relaţii de
muncă încordate, tensionate cu colegii şi şefii.
Evoluţia fenomenelor mediului ocupaţional şi a proceselor social - eco-
nomice, au un impact complex asupra calităţii vieţii angajaţilor din ramura
medicinii primare din republică, cât şi din raionul Orhei și Hîncești. Sănă-
tatea reprezintă un drept fundamental al omului ce are ca scop principal
protecţia, echilibrul şi promovarea sănătăţii cetăţenilor şi a întregii naţiuni.
Asigurarea unui mediu sigur şi sănătos, prin prizma securităţii şi sănătăţii
la locul de muncă, este pilonul principal a politicilor statului şi patroni-
lor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii angajaţilor din ramura medicinii,
care au fost permanent în centrul discuţiilor la nivel local,naţional şi inter-
naţional. Pentru prima dată OMS la conferinţa de la Alma-Ata din 1978,
a recunoscut faptul că serviciile de sănătate primare sunt cheia realizării
„Programului Sănătate pentru toţi în secolul XXI-lea. Prin acest program
menţionat OMS înscrie conceptele de prioritate ale sănătăţii angajaţilor
din ramura medicinii primare care constau în:
Asigurarea unui mediu sigur şi sănătos
Promovarea modului sănătos de viaţă
Protecţia mediului ambiant
Ameliorarea mediului ocupaţional şi serviciilor de prevenire, tratament,
îngrijiri şi readaptare.
Strategia securităţii şi sănătăţii conţine o luptă permanentă pentru
prelungirea vieţii, prevenirea defectuozităţii biologice şi a statusului social
inadecvat al fiinţei umane şi anume a angajaţilor din ramura medicinii.
Activitatea de prevenire și protecție are ca scop asigurarea unor condiții de
munca optime, prevenirea accidentelor și a îmbolnăvirilor profesionale în
rândul persoanelor antrenate in activități lucrative și adaptarea la progre-
sul științei și tehnicii. În conformitate cu aceste reglementări, obligația de
a asigura securitatea și sănătatea, în toate aspectele referitoare la muncă,
revine conducerii instituției, iar obligațiile lucrătorilor nu exonerează de
răspundere angajatorul.
În cercetarea realizată am dorit să aflăm percepția lucrătorilor medi-

278
cali din AMP față de siguranța locului de muncă din instituțiile medicale.
Marea parte dintre respondenți (82%) au afirmam precum că se simt în
siguranță în instituțiile în care activează, totuși au fost și opinii (6%) ale
unor persoane care au infirmat acest fapt, iar pentru 12% dintre respon-
denți a fost greu să se aprecieze cu referire la acest subiect.
Din rezultatele cercetării observăm că, chiar dacă angajații apreciază
pozitiv siguranța locului de muncă, satisfacția față de condițiile create este
variabilă. Doar 44,6% dintre respondenți au afirmat că activează în con-
diții bune și foarte bune, pe când aceiași rată dintre angajați consider că
condițiile sunt doar satisfăcătoare. Iar 12 % dintre respondenți apreciază
amenajarea și curățenia locului de muncă ca fiind nesatisfăcătoare.
Totodată, respondenții au fost rugați să aprecieze gradul de risc pentru
sănătatea lor datorat condițiilor de muncă. Din rezultatele sondajului de
opinii se confirmă, că o parte dintre angajați consideră că lucrează în con-
diții cu risc major pentru sănătatea lor, aceștia fiind mai mulți din rândul
lucrătorilor medicali cu studii medii (11,6%) și de circa 2 ori mai puțini din
rândul medicilor (5,3%).
Totodată, peste jumătate dintre lucrătorii medicali cu studii medii au
apreciat locul e muncă cu risc moderat (52,4%), pe când medicii au apre-
ciat locul de muncă, în aproximativ aceeași rată (50,2%), cu risc minor pen-
tru sănătate. O parte, considerabil de mică (1,4 și 2%), din ambele loturi
au apreciat lipsa a careva riscuri la locul de muncă. Aceste cifre indică că
există multe lacune și moment necesar a fi dezvoltate pentru a crește satis-
facția angajaților din AMP față de condițiile de muncă în care activează.
Riscurile psihosociale sunt generate de conceperea, organizarea și ges-
tionarea precară a activității, precum și de un context social necorespun-
zător la locul de muncă și pot avea efecte negative pe plan psihologic, fizic
sau social, precum stresul la locul de muncă, epuizarea sau depresia.
Atunci când se analizează exigențele de la locul de muncă, este impor-
tant să nu se confunde riscurile psihosociale, precum volumul de muncă
excesiv, cu condițiile în care mediul de lucru, deși deosebit de stimulator și
uneori reprezentând o provocare, este favorabil, lucrătorii fiind bine pre-
gătiți și motivați să își realizeze cât mai bine sarcinile de serviciu. Un mediu
psihosocial favorabil sporește performanțele și dezvoltarea personală, pre-
cum și bunăstarea psihică și fizică a lucrătorilor.
Pentru a determina care sunt factorii care, în opinia angajaților, le afec-
tează sănătatea, în chestionar au fost propuse mai multe condiții posibile,
cu oferirea posibilității de a selecta 5 factori cu cea mai frecventă probabi-
litate de a fi întâlniți în instituția de AMP. Este important de menționat că
majoritatea respondenților au indicat condițiile stresante (98%) și surme-
najul (88%) ca fiind cei mai frecvenți factori care au un impact major asu-

279
pra sănătății lor. Condițiile de suprasolicitare a personalului sunt dictate și
de problema lipsei de cadre medicale, atunci când un specialist trebuie să
deservească un număr mult mai mare de pacienți.
Lucrătorii sunt confruntați cu stresul când solicitările de la locul de
muncă sunt prea mari, depășindu-le capacitatea de adaptare.  Pe lângă
problemele de sănătate psihică, lucrătorii care se confruntă cu un stres
prelungit pot dezvolta ulterior probleme grave de sănătate fizică, de exem-
plu afecțiuni cardiovasculare sau musculo-scheletice].
La nivelul organizației, printre efectele negative se numără performanța
economică generală slabă, creșterea absenteismului, prezenteismul (pre-
zența lucrătorilor la locul de muncă când sunt bolnavi sau când nu își pot
îndeplini în mod eficient sarcinile de serviciu) și înmulţirea vătămărilor și
a accidentelor. Absențele tind să fie mai lungi decât cele care au la bază alte
cauze, stresul la locul de muncă putând să contribuie și la creșterea ratei
de pensionare anticipată. Estimările costurilor suportate de întreprinderi
și de societate din cauza stresului la locul de muncă sunt considerabile,
ridicându-se la miliarde de euro la nivel național.
Aceasta va compromite calitatea serviciilor medicale acordate, reduce
accesul populației la serviciile de AMP, sporește gradul de nemulțumire a
pacienților precum și medicilor pentru care crește semnificativ responsa-
bilitățile și obligațiile profesionale.
Argumentele economice sunt clare: prevenirea și gestionarea riscurilor
psihosociale reprezintă o sarcină importantă și vor conduce la o forță de
muncă sănătoasă și productivă, la reducerea nivelului de absenteism, de
accidente și vătămări și la un grad mai ridicat de menținere a lucrătorilor
la locul de muncă.
Suprasolicitarea personalului are ca consecință și lipsa pauzelor pentru
alimentația și odihna personalului medical, care este cel de al treilea factor
frecvent menționat de către respondenți (86%).
Având în vedere că lucrătorii medicali își petrec cel puţin o treime din
zi la locul de muncă este important de organizat alimentația sănătoasă
pentru a putea avea randament bun şi pentru a evita oboseala cronică şi
tulburările digestive. Din rezultatele studiului la analiza stării de sănătate
a angajaților observăm că peste 58% din respondenți suferă de maladii ale
aparatului gastro-intestinal.

Referințe bibliografice
1. Chelcea S. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative si calitative.
București: Editura Economica, 2001.
2. Normativele aprobate prin ordinul Ministerului Sănătății nr. 1582 din
30.12.2013.
3. Asigurarea Asistenței Medicale Primare cu personal medical. Chișinău, 2015.

280
 Disponibil la: http://www.cnms.md/sites/default/files/Asigurarea%20Asis-
ten%C5%A3ei%20Medicale%20Primare%20cu%20personal%20medical.pdf
(accesat: 12.09.2021).
4. Stresul în muncă. Luchian O. (red.) București, 2010.
5. Comşa D. Riscurile psihosociale și stresul la locul de muncă. Disponibil la:
http://www.itmsibiu.ro/download/SSM/STRESS/Riscuri_psihosociale.pdf
(accesat: 12.09.2021).

SCHIMBĂRILE FORMEI CRIPTEI ȘI CANALULUI DE

ERUPERE A DINTELUI ÎN DINAMICA ERUPERII
Vitalie Boboș, doctorand
Vasile Zagnat, dr. în șt.med., conf. univ.
Catedra de radiologie și imagistică, Universitatea de Stat de Medicină și Far-
macie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R. Moldova
vbobosh8@gmail.com
vasile.zagnat@usmf.md

CHANGES OF THE SHAPE OF THE CRYPT AND THE TOOTH

ERUPTION CHANNEL IN THE DYNAMICS OF ERUPTION
The process of eruption of the tooth begins with the beginning of the formation
of the root zone. At this point the shape of the crypt changes from oval to segmented.
The drainage channel of the erupting tooth crypt begins to widen, turning into the
eruption canal. At the same time, they have the movement of the tooth through the
alveolar process towards the place of eruption.

Diagnosticul și tratamentul pacienților cu retenția dinților permanen-

țieste una dintre problemele presante ale stomatologiei contemporane.
Acest lucru se datorează în primul rând schimbărilor morfologice, func-
ționale și modificările estetice care apar în absența unui dinte în arcada
dentară, ce ulterior va duce la o încălcare a adaptării sociale a individului,
izolarea copilului și dezvoltarea complexelor comportamentale.
De regulă, reținerea unor dinți rămâne asimptomatică și este diagnosti-
cată ocazional în urma unui examen stomatologic. Dar când această reten-
ție este în zona frontală, cu dereglare a exteriorului estetic al pacientului,
aceasta devine o problemă majoră.
Retenția dinților este o anomalie polietiologică. La baza dezvoltării
patologiei stau factori generali și locali ca predispunerea ereditară, tulbu-
rări endocrine și metabolice, anomalia poziției foliculului unui dinte per-
manent, tulburări de ordine de erupere a dinților permanenți, lipsa de spa-

281
țiu în arcada dentară, extracție timpurie a dinților de lapte, subdezvoltarea
maxilarului, deplasarea dinților adiacenți, îngustarea bazei maxilarelor,
tactici greșite de tratament ortodontic ș.a.
Retenția dentară în prezent se tratează prin diverse utilizarea diverselor
tactici chirurgicale sau ortodontice. Cu toate acestea, diagnosticul timpu-
riu și prevenția apariției acestei patologii rămâne o problemă neelucidată
în activitatea profilactică a stomatologilor. Anume prezența mai multor
factori ce duc la apariția problemei îngreuiază planificarea unui protocol
de diagnostic timpuriu a retenției dentare.
Dezvoltarea dinților este foarte bine studiată și descrisă amănunțit de
mai mulți autori încă din secolul trecut. La nivel morfologic și histologic
acest proces a fost foarte bine studiat și descris.
În cercetările sale Tatiana Cependyuc a caracterizat schimbările formei
criptei foliculului dentar în dezvoltare, dar schimbările acesteia în erupere,
în literatura accesibilă nouă nu a fost descrisă.
Noi ne-am pus ca scop să studiem semnele radiologie ale schimbărilor
criptei foliculului dentar, care pot fi depistate în timpul eruperii normale
a dintelui.
Pentru realizarea scopului ne-am trasat următoarele sarcini:
1. Să standardizăm metode de calcul al parametrilor criptei foliculului
dentar și al canalului de erupere.
2. Să stabilim corelațiile schimbărilor parametrilor criptei și canalului
de erupere în dependență de gradul de formare a rădăcinii dintelui.
Am analizat materialul de arhivă a tomografiilor computerizate al Cate-
drei de Radiologie și Imagistică și al Catedrei de Stomatologie Terapeutică
a USMF „Nicolae Testemișanu” pentru perioada 2019-2021 al copiilor și
adolescenților cu vârsta cuprinsă între 10 și 16 ani cu diferite stadii de dez-
voltare și erupere a caninilor în diferite stadii de formaresistemul dento-
alveolar. Perioada permanentă de erupție canină este de 9- 11 ani. Ne-am
concentrat atenția asupra dezvoltării și eruperii caninului din mai multe
considerente. În primul rând caninul are o cale de erupere destul de lungă
și în țesuturile adiacente alți dinți vecini deja au erupt ori sunt la o etapă
avansată de erupere și nu provoacă deficiente în examinarea parametrilor
eruperii. În al doilea rând anume caninii cel mai des se rețin în structurile
osoase, ceia ceva fi scopul cercetării noastre ulterioare.
Procesul de erupere a dintelui începe odată cu începerea formării zonei
radiculare. În acest moment se schimbă forma criptei din ovală în segmen-
tată. Începe să se lărgească canalul de drenare a criptei dintelui în erupere,
transformându-se în canalul de erupere . Concomitent are lor deplasarea
dintelui prin procesul alveolar spre locul de erupere.

282
 UNELE ASPECTE ÎN INSTRUIREA PROSPECTIVĂ
CONTINUĂ A ASISTENŢILOR MEDICALI
Angela Baroncea, doctorand
Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”,
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R. Moldova
abaroncea@mail.ru

SOME ASPECTS OF THE CONTINUOUS PROSPECTIVE

TRAINING OF NURSES
In this scientific paper the author affirms that over the time the social, cultural,
economic and political dimensions were analized while the prospective dimension
of the education based both on the initial formation and the continuing formation
was less studied. Those aspects related confirm the need of a study regarding the
prospective continuing formation in the educational system with the aim of trai-
ning the medical assistants for the society which faces a continuous change.

Actualitatea problemei. Sistemul educaţional, inclusiv şi cel de for-

mare continuă, are drept scop pregătirea specialiştilor pentru o societate
în continuă schimbare. Constatăm că pe parcursul timpului au fost anali-
zate, în special, dimensiunile socială, culturală, economică, politică, dar a
rămas mai puţin explorată dimensiunea prospectivă a educaţiei axată atît
pe formarea iniţială cît şi pe formarea continuă, printre care se atestă şi
asistenţii medicali.
Actualmente, necesitatea explorării acestei dimensiuni este determi-
nată de mai mulţi factori:
1) ritmul accelerat al schimbării globalizarea învăţământului;
2) necesitatea schimbărilor şi a riscurilor acestora în perspectivă ;
3) oportunitatea asigurării calităţii şi performanţei resurselor umane
atât la nivel local şi naţional, cât şi la nivel global;
4) competenţele specifice devin ineficiente în ritmul accelerat al schim-
bărilor sociale.
5) formarea iniţială axată în special pe formarea competenţei profesio-
nale şi nu a competenţei autonome;
În această ordine de idei, ca urmare a acestor transformări esenţiale ale
epocii noastre – ce ţin de introducerea şi utilizarea unor noi metode, a unor
noi principii (prospective) şi tehnologii, însoţite de noi forme de organi-
zare a procesului de învăţământ – dezvoltarea prospectivă a personalităţii,
devine un factor strategic pentru orice instituţie preocupată de formare.
Procesul globalizării lansează noi provocări educaţiei. Odată ce ne aflăm

283
într-o perioadă în care globalizarea îşi face simţită tot mai mult prezenţa,
se impune necesitatea ajustării valorilor tradiţionale la cele globale, ceea
ce determină schimbări în paradigma educaţională. Schimbările în para-
digmele politice, sociale, economice, solicită şi ajustarea paradigmei edu-
caţionale, accentul fiind pus pe acţiune şi participare. Într-o societate eco-
nomică bazată pe cunoaştere, investiţia în proprietatea intelectuală şi în
capitalul uman sunt esenţiale. .
Determinarea unor modalităţi de stabilizare şi dezvoltare a sistemului
naţional de ocrotire a sănătăţii impun o analiză riguroasă a tendinţelor
mondiale, a practicilor educaţionale prospective, ca factor determinant
pentru dezvoltarea societăţii, precum şi a situaţiei actuale în sistemul
sănătăţii din republică. Direcţiile strategice de monitorizare şi dezvoltare
a sistemului ocrotirii sănătăţii, reflectate în politicile de dezvoltare dura-
bilă, trebuie să fie elaborate în concordanţă cu tendinţele de dezvoltare a
medicinii la nivel mondial. Necesitatea reformei în sistemul de formare
medicală continuă din republică, are drept scop ajustarea calităţii formării
specialiştilor medicali din ţară la standardele internaţionale.
Reieşind din problematica lumii contemporane, Văideanu G., în lucra-
rea sa Educaţia la frontiera dintre milenii [1], elucidează noile tipuri de con-
ţinut, ce vin să imprime educaţiei un caracter deschis, centrat pe cultivarea
valorilor cultural-spirituale şi menţionează că acestea sunt: educaţia pen-
tru pace, ecologie, pentru participare şi democraţie; educaţia demografică,
educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia economică şi casnică
modernă, educaţia pentru o nouă ordine internaţională, interculturală,
pentru timpul liber şi pentru deprinderile fundamentale ale omului.
Evaluarea situaţiei reale a activităţii asistenţilor medicali în promovarea
sănătăţii populaţiei la nivel comunitar în Republica Moldova şi implica-
rea specialiştilor medicali cu studii medii de specialitate în promovarea
sănătăţii la nivel comunitar, reprezintă reforma de o importanţă majoră
care recunoaşte oficial sănătatea drept o valoare primordială, fundament
al bunăstării individului.
Strategiile de bază a dezvoltării sistemului primar de asistenţă medicală
în RM, unde activitatea de promovare a sănătăţii este realizată în special de
asistenţii medicali, prevede:
• respectarea valorilor fundamentale în acordarea asistenţei medi-
cale populaţiei;
• finanţarea stabilă şi asigurarea asistenţei medicale accesibile şi
echitabile;
• orientarea spre asistenţa primară, definind sarcinile de prevenire şi
profilaxie a maladiilor şi complicaţiilor acestora cu coordonarea efec-
tivă a serviciilor primare, secundare şi terţiale;

284
 • acordarea asistenţei medicale calificate prin utilizarea tehnologi-
ilor moderne, având drept scop principal ameliorarea sănătăţii popu-
laţiei [2].
Este indiscutabil fsaptul că educaţia şi medicina modernă vor deveni
din ce în ce mai preventive, orientându-se spre o educaţie amplă, axată
pe formarea unui mod sănătos de viaţă prin intermediul unui parteneriat
durabil al asistenţilor medicali şi alţi parteneri: grădiniţele de copii şi şco-
lile (generaţia tânără), universităţile – tineretul studios, comunitatea civilă
– membrii comunităţii. Astfel, în educarea populaţiei orientarea spre pre-
venire se va amplifica începând mult mai devreme, prin sfaturi oferite tine-
rilor soţi pentru o procreare normală.
Racordarea sistemului de formare profesională medicală continuă al
asistenţilor medicali la necesităţile actuale şi de perspectivă ale sistemului
de sănătate din ţară compatibile cu cerinţele europene, poate fi realizată
prin fortificarea nivelului de competenţe (cunoştinţe, capacităţi, atitudini)
a asistenţilor medicali în domeniul promovării sănătăţii. În acest context,
optimizarea activităţii asistenţilor medicali în promovarea sănătăţii la
nivel comunitar devine o necesitate stringentă. Iar elaborarea şi valorifi-
carea modelelor de promovare şi educaţie în sănătate a modului sănătos
la nivel comunitar ar fi o soluţie în acest sens. Problema expusă cercetării
este determinată de divergenţa dintre importanţa formării medicale conti-
nue prospective, pe de o parte, şi absenţa unui model de formare continuă
prospectivă a asistenţilor medicali axate pe educaţia pentru sănătate, pe
de altă parte.
Abordarea EP din perspectiva multidisciplinară – filosofică, socială, psi-
hologică şi pedagogică – ne permite să identificăm modul în care teoriile
existente se manifestă la nivelul practicilor instituţionale şi cotidiene din
sistemul educaţional, fapt extrem de important pentru conceptualizarea
EP. Conceptul de EP atât în procesul educaţional, mai larg, căt şi în cel uni-
versitar, în particular, desemnează un proces care poate fi abordat prin
prisma mai multor perspective teoretice: filosofică, socială, psihologică şi
pedagogică.
Etapele de formare au fost considerate drept nivele de complexitate ale
procesului educaţional, nivele pe care le vom descrie în cele ce urmează:
Nivelul de cunoaştere este nivelul care se centrează pe receptare şi
memorare. Acest nivel pune bazele formării şi dezvoltării individului.
Cunoştinţele obţinute în procesul învăţării se sprijină prioritar pe capaci-
tăţile de memorare. Beneficiarii educaţionali reţin informaţiile ştiinţifice
şi nu pătrund în esenţa problemei. Ei definesc unele noţiuni, fapte, legi şi
reproduc unele date. Este o învăţare superficială, unde rolul gândirii pro-
spective cognitive rămâne minor. Este nivelul de formare a cunoştinţelor

285
fundamentale, bazate prioritar pe memorare şi mai puţin pe mobilizarea
sistemului de gândire.
Nivelul de aplicare este nivelul care permite beneficiarului să aplice
cunoştinţele însuşite, să recurgă la procesele cognitive, iar cu ajutorul gân-
dirii să caute modalitatea de a opera cu cunoştinţele, iniţiind dezvoltarea
capacităţilor mentale de analiză, sinteză, generalizare.
Nivelul de integrare este nivelul creator ce dezvoltă procesele mentale
de analiză prospectivă participativă şi decizională, de sinteză, de genera-
lizare şi formează gândirea ştiinţifică prospectivă. Pentru formarea com-
petenţelor prospective se folosesc pe larg rezolvarea situaţiilor–problemă
reale personale, profesionale şi sociale. Acest nivel integrează rezultatele
nivelelor prezentate anterior. Este nivelul în care beneficiarul educaţional
operează singur cu cunoştinţele interiorizate, personalizate, exteriorizând
strategii în rezolvarea situaţiilor semnificative, demonstrând performan-
ţele individuale atinse în procesul de formare a competenţei. Beneficiarul
educaţional îşi poate imagina şi utiliza procesul de acţiune, poate elabora
şi realiza în practică proiecte de lucru.
Concluzii:
Procesul globalizării învăţămîntului lansează noi provocări în educaţie
şi impune necesitatea ajustării valorilor tradiţionale la cele globale, ceea ce
determină schimbări în paradigma educaţională.
Educaţia constituie un fenomen uman complex şi unitar ce include mai
multe dimensiuni, care interacţionează, participând activ la formarea perso-
nalităţii individului
Educatia prospectivă reprezinta una din dimensiunile sectoriale ale acti-
vităţii de formare/dezvoltare a personalităţii pentru a face faţă cerinţelor de
viitor, proiectată şi realizată pe baza valorilor fundamentale umane.

Referințe bibliografice
1. Văideanu G. Educaţia la frontiera dintre milenii, Bucureşti: EDP, 1988.
2. Bivol G. Ghid practic al medicului de familie. Ediţia 1. Chişinău: Cartier,
2003.
3. Bajag М., Fondafan L., Frank K. Educaţie pentru Sănătate, Chişinău: Cor-
pul Păcii SUA în Republica Moldova, 2001.
4. Bursuc B. Educaţie pentru sănătate. Cluj-Napoca, 2005, p.6-29.
5. Cuzneţov L., Apostol Stanică L., Psihologia sănătăţii ca domeniu ştiinţific
de fundamentare a conduitelor pro-sănătate în contextul educaţiei pen-
tru sănătate a liceenilor. In: Studia Universitatis, Seria Ştiinţe ale Educa-
ţiei. USM. 2009, nr.9 (29), p.101-122.

286
 INSTRUMENTE DE MĂSURARE A SĂNĂTĂȚII
PRIN PRIZMA EXPERTIZEI MEDICALE A VITALITAȚII
Ludmila Sochircă, competitor
Iurie Lupacescu, competitor
Tudor Grejdean, dr. hab. în șt. med., prof. univ.
Mihai Moroșanu, dr. în șt. med., conf. univ.
Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”,
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R. Moldova
Ludmila.sochirca@usmf.md

INSTRUMENTS FOR MEASURING HEALTH THROUGH THE

PRISM OF MEDICAL EXPERTISE OF VITALITY
This article discusses some aspects of health measurement through the medical
expertise of new trends in the world by gradually moving from the term „disabled
person” to „person with disabilities” just to point out that disability does not is an
attribute of the person, but is an attribute of the person-environment relationship.
The unadjusted environment is the one that „disables” aperson because of the
social barriers that they encounter.

Actualitatea şi importanţa temei. În realizarea actului medical, înlă-

turarea unei maladii sau a unui sindrom patologic este insuficientă şi este
absolut necesar examinarea tuturor consecinţelor maladiei în general,
pentru a obţine o reabilitare funcţională şi socială cât mai optimală., în
vederea integrării persoanei în societate. Actualmente, noile tendințe pe
plan mondial impun trecerea treptata de la termenul “persoană dizabili-
tată” in locul celei de “persoană cu dizabilităti”, tocmai pentru a sublinia
faptul, că dizabilitatea nu este un atribut al persoanei, ci este un atribut al
relaţiei persoană – mediu. Mediul neadaptat este cel, care “dizabilitează” o
persoană datorită barierelor sociale, pe care aceasta le întâmpină [3].
Potrivit Organizaţiei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitaţi (DPI),
dizabilitatea este definită ca fiind „rezultatul interacţiunii dintre o per-
soană care are o infirmitate şi barierele, ce ţin de mediul social şi atitudinal,
de care ea se poate lovi”.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune următoarea definiţie a diza-
bilităţii: „Dizabilitatea este reprezentată de orice restricţie sau lipsă (rezul-
tată in urma unei infirmităţi) a capacităţii de a indeplini o activitate în
maniera sau la nivelul considerate normale pentru o fiinţă umană”.Cea mai
recentă definiţie propusă de organizaţie internaţională, este cea a ONU din
2006, în cadrul Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Persoa-

287
nelor cu Dizabilităţi: dizabilitatea este un concept ce evoluează şi ea rezultă
din interacţiunea persoanelor cu deficienţe şi a barierelor atitudinale şi de
mediu care împiedică participarea lor deplină şi efectivă în societate, la un
nivel egal cu celelalte persoane. Dizabilitatea este un concept în continuă
schimbare. La nivelul UE, dizabilitatea este vazută ca o problemă a între-
gii societăţi. Aceasta presupune pregatirea si adaptarea continuă în toate
sferele vieţii, pentru primirea şi menţinerea acestor persoane în curentul
principal al vieţii sociale. 
Persoane cu dizabilităţi în datele statistice. Organizaţia Forumului
European al Dizabilităţii (EDF) prezintă pe site-ul propriu câteva date suc-
cinte despre situaţia persoanelor cu dizabilităţi în Europa, din care le voi
reproduce pe cele mai relevante: 
Numărul persoanelor cu dizabilităţi este de circa un miliard pe întreg
glob pământesc, dintre care 65 de milioane locuiesc in ţările UE, ce repre-
zintă aproximativ 10% din populatia UE.
Unul din patru europeni are în familie un membru cu dizabilitate, iar
şase din zece cunoaşte o persoană cu dizabilitate în mediul său.
Populaţia cu dizabilităţi,chiar şi în ţările avansate, este de la două până
la trei ori mai puţin angajată în câmpul muncii, formând astfel categoria
persoanelor inactive, şi avînd o probabilitate de mai puţin de 50% ca să
atingă nivelul superior de educaţie.
Cu cât este mai sever gradul de dizabilitate, cu atât scade participarea
la piaţa forţei de muncă, iar venitul persoanelor cu dizabilitati este in mod
dramatic mult mai mic decât cel al persoanelor fără dizabilitati; doar 38%
dintre deficienţii cu vârstele cuprinse între 16 şi 34 de ani au venituri prin
muncă, faţă de 68% din cei fără deficienţe (după EDF, 2009).
88% dintre europeni consideră, că accesul la transportul public pen-
tru persoanele cu handicap fizic si vizual este dificil; 97% dintre europeni
consideră, că trebuie luate măsuri pentru a asigura o mai buna integrare în
societate a persoanelor cu dizabilităţi; 93% exprimă dorinţa lor de a aloca
mai mulţi bani pentru a înlatura barierele fizice, care complică viaţa per-
soanelor cu dizabilităţi [6].
Datele statistice pentru ultimii ani remarcă tendinţa de creştere per-
manentă a numărului persoanelor cu dizabilităţi şi în RM, cît și un număr
foarte mic de persoane supuse reabilitării medicale și profesionale.
În anul 2011 se numără circa 180,6 mii persoane cu dizabilități, inclusiv
14,1 mii copii.
Începând cu anul 2012 numărul acestora este de 184,6 mii și 14,7 mii
copii,variind doar în limite neînsemnate (zecimi) la adulți, si micșorân-
du-se evident la copii (până la 12,9 mii în 2015-2016).
Dacă în 2002 numărul total al persoanelor cu dizabilităţi constituia

288
141,4 mii, la 01 ianuarie 2012 acest număr a atins 184,6mii persoane. Pon-
derea persoanelor cu dizabilităţi de sex feminin constituie – 43,2%, de sex
masculin - 56,8%.
Aproximativ 60% din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi locu-
iesc în zona rurală. În funcţie de vârstă, printre persoanele cu dizabilităţi
prevalează în intervalul 40 şi 59 ani și constituie peste 2/3 din acest con-
tingent.
Printre maladiile, în baza cărora a fost stabilită invaliditatea, în perioada
de referință de 5 ani, prevalează maladiile aparatului circulator (19,9%),
urmate de tumorile maligne (18,5%), boli mentale şi de comportament
(7,1%) şi bolile sistemului osteoarticular, muscular și a țesutului conjunc-
tiv (8,3%).
Numărul estimat al persoanelor cu dizabilități in RM actualmente este
de 184,5 mii persoane, și reprezintă circa 5,2% din populația, inclusiv 12,9
mii copii cu vîrsta de 0-17 ani,care reprezintă 1,9% din numărul total al
copiilor din țară.
Cele relatate ne demonstrează importanţa şi actualitatea problemei
dizabilităţii, prevalenţa cărea este în creştere continuă la adulți în Repu-
blica Moldova. Acest lucru se datorează şi faptului îmbătrânirii populaţiei
şi a riscului sporit de dizabilitate la persoanele de vârsta a treia.
Costurile socio-economice ale dizabilităţii. Sarcinile de îngrijire a unei
persoane cu dizabilitate revine cel mai adesea membrilor familiei, de obi-
cei ocupându-se mamele sau membri ai familiei de sex feminin,în acelaș
timp îngrijirea unui copil cu dizabilităţi severe poate aduce un plus în efor-
tul casnic al mamei, ea nefiind în stare să se ocupe de alte activităţi, precum
un serviciu. Dizabilitatea nu afectează doar individul, ci are şi un impact
asupra întregii comunităţi. Costurile excluderii persoanelor cu dizabilităţi
de la participarea la activităţile comunităţii sunt foarte crescute, situaţie,
care ar trebui ameliorată de societate, în special în cazul persoanelor, care
au grijă de acestea. Excluderea poate să ducă la neproductivitate şi pier-
dere de potenţial uman, astfel încât Naţiunile Unite estimează că 25% din
populaţie este afectată de dizabilităţi [4].
Costurile dizabilităţilor au trei componente principale:  costurile
directe de tratament, inclusiv cele de transport şi acces;  costurile indi-
recte ale celor, care nu sunt afectaţi (asistenţii personali saualte persoane,
care au grijă de aceștia);  costurile adiţionale datorate incapacităţilor [4].
Dizabilitatea este parte componentă a condiţiei umane. Mai multe cerce-
tări scot în evidenţă faptul, că, indiferent de locul de trai al persoanelor cu
dizabilităţi, acestea se confruntă cu diverse bariere în accesarea serviciilor
de sănătate, beneficiază de educaţie de nivel mai inferior, sunt mai puţin
activi din punct de vedere economic şi sunt mai des supuse sărăciei în

289
comparaţie cu persoane fără dizabilităţi [5]. Obiectivul strategic al Planului
de Acţiuni 2006-2015, adoptat de către Consiliul Europei pentru promova-
rea drepturilor şi a deplinei participări a persoanelor cu dizabilităţi în soci-
etate, s-a axat pe implementarea unor strategii viabile, care să contribuie la
îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizablităţi în Europa.
,,Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2010-
2013”, ce a inclus acţiuni de consolidare a unui sistem modern de sănătate,
inclusiv şi a serviciului vizat, capabil să asigure o asistenţă echitabilă de
calitate pentru toţi cetăţenii, inclusiv şi pentru persoanele cu dizabilităţi.
Subiectul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi devine tot mai
actual în promovarea politicilor sociale a mai multor state, inclusiv şi în RM.
Strategia naţională privind reforma sistemului de protecţie socială a
persoanelor cu dizabilităţi stabileşte principalele direcţii de dezvoltare a
politicii sociale faţă de aceste persoane, sarcinile şi măsurile necesare pen-
tru realizarea lor.
Necesitatea unei noi abordări prin prizma drepturilor omului a per-
soanei cu dizabilitati, ne-am determinat să realizăm un studiu complex şi
vizat cu aplicarea metodelor de cercetare, de analiză, evaluare şi soldate cu
elaborarea unui nou Concept cu propuneri concrete de reformare a servi-
ciului de expertiză medicală a vitalității și aplicarea unei noi metodologii
de determinare a dizabilității prin combinarea modelului medical cu cel
social și orientarea persoanelor cu dizabilități spre incluziune socială, ast-
fel,formulând scopul şi obiectivele cheie ale prezentei cercetări [1,2,3,6,].

Referințe bibliografice
1. Sochircă L. O nouă abordare a dizabilității prin prizma expertizei medico-so-
ciale. In: Sănătate publică, Economie și Management în Medicină. 2011, nr.
2, p.49.
2. Sochircă L. Prin evaluarea complexă bazată pe CIF – spre incluziune social.
Anale științifice. 2012, ediția XIII-a, vol. 2, p.382.
3. Skvarciany Z. Biopsychosocial model application in process of establishing
disability, working capacity and special needs”. 2nd Baltic & North Sea Con-
ference on PRM. Vilnius, September 30, 2011, p.45.
4. Lee R. The demographic transition: three centuries of fundamental change.
In: The Journal of Economic Perspectives, 2003, p.167.
5. Eurobarometrul 54.2 si Raportul Eurostat: Dizabilitatea și participarea soci-
ală în Europa. Ediția 2001, p.212.
6. Gavriliță L. Reforma privind sistemul de protecție socială a persoanelor cu
dizabilități pornind de la o nouă abordare și evaluare. Chișinău, 2011, p.195.

290
 ATITUDINI ȘI CUNOȘTINȚE ANTIDOPING ALE
SPECIALIȘTILOR ÎN MEDICINĂ: ANALIZA LITERATURII
Federiuc Victoria1, asist. univ.
Gheorghe Ștefaneț2, director,
Tatiana Timercan3, dr. în șt. med, asist. univ.
1
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină și Farma-
cie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
2
Centrul Național de Medicină Sportivă „Atletmed”
3
Catedra de biochimie și biochimie clinică, Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
victoria.federiuc@usmf.md

ATTITUDES AND ANTI-DOPING KNOWLEDGE OF MEDICAL

PROFESSIONALS: LITERATURE REVIEW
The purpose of practicing performance sports is to achieve the best possible
sports results, therefore, motivated by the desire to excel in sports, athletes may be
tempted to gain an advantage over competitors by any means, including the use of
illicit methods. The most common prohibited practices, which aim to gain a com-
petitive advantage in sport, are the use of Performance Enhancement Substances
(PES) or doping by various means. Medical professionals who assist athletes are
usually the first point of contact for them in all medical matters and thus have
an important role in preventing doping. The study is a review of international
research conducted on the knowledge and attitudes of sports physicians regarding
doping practices and the possibilities for its prevention.

Scopul practicării sportului de performanță este obținerea unor rezul-

tate sportive cât mai bune [1]. Motivați de dorința de a excela în sport,
sportivii pot fi tentați să obțină un avantaj față de concurenți prin orice
mijloace, inclusiv prin utilizarea unor metode ilicite. Cele mai frecvente
practici interzise, care vizează obținerea unui avantaj competitiv în sport,
sunt utilizarea substanțelor care îmbunătățesc performanța (PES - Per-
formance Enhancement Substances) sau dopajului prin diverse mijloace.
Este cunoscut faptul că utilizarea PES reprezintă amenințări majore la
adresa integrității sportului, compromițând corectitudinea concurenței
[2] și subminând valorile cheie adoptate de comunitatea sportivă, inclu-
siv „autodepășirea, respectul pentru ceilalți, munca în echipă, câștigul cu
onoare și [...] arta pierderii cu onoare” [3]. Ca răspuns la utilizarea continuă
a substanțelor dopante în sport, a fost înființată Agenția Mondială Antido-
ping (WADA), cu misiunea de a combate sistematic dopajul și de a pro-
mova jocul corect [4]. Codul Mondial Antidoping (WADC) abordează rolul
personalului de suport sau asistent al sportivilor (ASP), pe care documen-

291
tul îl definește drept „orice antrenor, manager, agent, personal al echipei,
personal din oficiu, medic, paramedic, părinte sau oricare altă persoană
care participă în procesul de antrenament, tratează sau ajută un sportiv
care participă sau se pregătește pentru competiție sportivă” [5]. Rolul per-
sonalului medical, care cuprinde atât medici cât și fizioterapeuți, este de
a asigura susținerea și supravegherea sănătății sportivului în activitățile
sportive care urmează să fie efectuate. Furnizorii de servicii medicale pot
fi consultați de un sportiv ca specialiști independenți sau pot face parte
dintr-o echipă sportivă.
Medicii care asistă sportivii sunt, de obicei, primul punct de contact
pentru ei în toate problemele medicale și au astfel un rol important în pre-
venirea dopajului [6]. Cu toate acestea, tocmai datorită relației lor cu spor-
tivii, acești medici sunt, de asemenea, în situația de a acționa ca promotori
ai dopajului. De exemplu, un studiu a constatat că aproape două treimi din
sportivii care au recurs la dopaj au obținut substanțe care îmbunătățesc
performanța prin intermediul unui medic [7]. Există diverși factori care ar
putea motiva specialiștii în domeniul medical care activează ca personal
asistent al sportivului de a-i ajuta să se dopeze, inclusiv presiunea externă
de a prescrie medicamente specifice [8; 9]. Într-adevăr, s-a sugerat că
dorința de a obține o recunoaștere personală poate duce profesioniștii din
domeniul medicinii la tentația de a obține câștig suplimentar și la adop-
tarea unei atitudini permisive în privința dopajului. Consecința acestui
fenomen este că medicii sportivi pot deveni supra-angajați în obiectivul
lor de a asigura performanța sportivă [9]. Alături de medici, fizioterapeuții,
care pot intra până și în contact zilnic cu sportivii, pot juca un rol impor-
tant în ceea ce privește utilizarea PES de către sportivi. Pentru a ghida asis-
tența medicală competentă a unui sportiv, este de o importanță majoră
ca ASP-ul medical să înțeleagă rolul și responsabilitățile acestora, așa cum
sunt definite de WADA. Acestea includ, printre altele, responsabilitatea „de
a fi în cunoștință de cauză și de a respecta toate politicile și regulile antido-
ping adoptate în conformitate cu Codul și care sunt aplicabile acestora sau
sportivilor pe care îi susțin” [5]. Nerespectarea acestor reguli poate fi nu
numai în detrimentul sănătății sportivului [10], dar îi expune atât pe spor-
tiv, cât și pe profesionistul din domeniul sănătății riscului de a fi sancțio-
nați pentru încălcarea regulilor antidoping (ADRV) [11; 5]. Potrivit WADA,
atât medicii sportivi, cât și medicii generaliști sunt incluși în grupul ASP
și poartă aceleași responsabilități. Cu toate acestea, trebuie să recunoaș-
tem că există o mare eterogenitate între cele două grupuri de profesioniști
medicali în contextul beneficiarilor serviciilor de sănătate [11]. Ca urmare
a acestor diferențe, există o discrepanță în ceea ce privește familiaritatea
lor cu dopajul în sport și angajamentul față de succesul profesional al spor-

292
tivului [12]. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că, în ciuda acestor
diferențe, este util să studiem cunoștințele, atitudinile și comportamentul
tuturor specialiștilor din domeniul medical, deoarece aceștia joacă un rol
important, acționând ca intermediari în accesarea PES de către sportivi.
Studiile anterioare care evaluează cunoștințele și atitudinile specialiș-
tilor în sănătate cu privire la politicile de dopaj au arătat că există o lipsă
de cunoștințe cu privire la aceste aspecte. De exemplu, în studiul Panagi-
otis și colab., doar 25% dintre medicii generaliști din Grecia au fost conști-
enți de existența unei liste interzise, ​​care este Standardul Internațional ce
conține lista substanțelor și metodelor interzise pentru sportivi, în timp ce
doar o mică parte a putut răspunde detalii despre procedurile de control al
dopajului și testarea de laborator [13]. Pe lângă cunoștințe, atitudinea față
de dopaj are o importanță majoră. Specialiștii în medicină, dacă fac parte
dintr-o echipă sportivă, pot fi supuși unei presiuni considerabile [14],
deoarece unii sportivi pot presupune că acești specialiști, fiind familiari-
zați cu evoluțiile metodelor antidoping, ar putea să-i ajute să nu fie depis-
tați pozitiv la testul anti-doping [10]. Mai mult, datele existente arată că
personalul medical consideră că educația actuală în domeniul dopajului
este inadecvată. În același timp, studiile sugerează că majoritatea medi-
cilor consideră educația ca fiind cea mai eficientă metodă de prevenire a
dopajului în sport [15]. Un review al lui Backhouse și McKenna [16] despre
cunoștințele și practicile medicale privind metodele de dopaj a confirmat
faptul că cunoștințele antidoping sunt limitate, combinate cu credința că
programele de educație și prevenire relevante sunt ineficiente. Conform
poziției Agenției Mondiale Antidoping, este important ca specialiștii din
domeniul sănătății să aibă cunoștințe suficiente și o atitudine corectă,
deoarece aceștia ar trebui să fie actorii cheie în lupta împotriva dopaju-
lui. Există multiple studii cu privire la cunoștințele și comportamentele
sportivilor față de dopaj, însă cercetările asupra problematicii dopajului cu
participarea specialiștilor în medicină sunt relative limitate. De exemplu,
într-un review sistematic al studiilor atitudinale legate de dopaj cu specia-
liști din domeniul sănătății, Backhouse și McKenna [16] au identificat doar
6 studii relevante. Mai mult, toate aceste cercetări au fost efectuate înainte
de 2009, adică înainte de publicarea versiunii actualizate a Codului WADA,
într-un moment în care responsabilitățile și sancțiunile pentru personalul
de suport al sportivilor în contextul dopajului nu erau definite clar [17; 18].
Analiza studiilor privind cunoștințele, atitudinile și comportamen-
tul antidoping al specialiștilor din domeniul sănătății relevă următoarele
subiecte principale:
1) Consultări cu privire la anti-doping. Unele studii au arătat că în prac-
tica clinică, mulți sportivi se adresează medicilor specialiști cu întrebări

293
referitoare la Lista Interzisă și potențialul de dopaj al unor substanțe [10;
17; 19; 20];
2) Cunoașterea și conștientizarea. Pentru a face față problemelor de
dopaj, sunt importante cunoștințe adecvate cu privire la reglementările
privind substanțele dopante și metodele de testare. Evaluarea cunoștin-
țelor cu privire la substanțe dopante, metode de testare și scutirile de uz
terapeutic variază între medicii sportivi și medicii generaliști și în diferite
regiuni [10; 19; 20; 21; 22; 23; 24];
3) Atitudini și comportament. În ceea ce privește atitudinile, diferite
studii au utilizat metode divergente pentru evaluarea atitudinilor specia-
liștilor din domeniul sănătății. De exemplu, un studiu care utilizează scala
PEAS (Performance Enhancement Attitude Scale – scala atitudinilor față de
îmbunătățire a performanței), care indică atitudini negative generale față de
dopaj [20]. În studiul lui Blank și colab. [10], peste 90% dintre medicii sportivi
au declarat că utilizarea dopajului este condamnabilă din punct de vedere
etic și moral, în timp ce 97,7% dintre respondenți erau împotriva utilizării
de produse și metode de dopaj. În mod similar, în studiul Antic [22], respon-
denții au dezaprobat cu tărie dopajul, 84,1% dintre ei descriind îmbună-
tățirea performanței ilegale drept „cel mai mare rău în sportul din întreaga
lume”. De remarcat că, în același studiu, 92,4% dintre respondenți au fost, de
asemenea, preocupați de riscurile pentru sănătate asociate dopajului.
Experiența națională și internațională în domeniul antidopingului arată
că lipsesc informații de bază despre consecințele dopajului și abuzului de
substanțe interzise. Această lipsă de informații provoacă multe consecințe
nedorite nu numai în mediile sportive, ci și în societate. Din acest motiv, tot
mai multe grupuri profesionale solicită informații cu privire la problemele
de dopaj. Deși dopajul, la prima vedere, este privit doar ca o problemă a
mediului sportiv, abuzul de substanțe care îmbunătățesc performanța, în
special steroizi androgeni anabolizanți, a devenit comun în multe dome-
nii. Acest grup de substanțe nu mai este rezervat sportivilor profesioniști,
ci se găsește în majoritatea centrelor de fitness. Din acest motiv, rețeaua
specialiștilor antidoping s-a extins în cadrul serviciului vamal, organele de
ordine, servicii de sănătate, școli, centre de fitness, părinți și alte instituții
publice [25]. Considerarea dopajului ca o problemă de sănătate publică se
află de mult timp în atenția Organizației Mondiale a Sănătății și a organi-
zațiilor internaționale de cercetare a criminalității, precum și a organiza-
țiilor anti-doping [26; 27]. În acest context, țările lider în lupta împotriva
dopajului efectuează cercetări în domeniul sănătății publice care dezvă-
luie probleme la nivel de țară, iar rezultatele cercetărilor sunt transpuse în
literatura internațională de specialitate [28; 29; 30].
Problema dopajului este una actuală și pentru Republica Moldova. În

294
acest sens, este necesar ca specialiștii în medicină să fie instruiți și sensi-
bilizați cu privire la problematica antidoping și să fie încurajată cercetarea
științifică a acestei probleme pentru a proteja atât sportivii, cât și sănătatea
publică. Toate acestea subliniază și importanța creșterii gradului de conști-
entizare a farmaciștilor.
În 2020, echipa de cercetare din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” a
demarat un proiect de cercetare în cadrul programelor de stat cu generi-
cul „Fenomenul dopajului juvenil în abordarea bioetico-medicală” pentru
cercetarea atitudinilor și cunoștințelor în domeniul antidoping în rândul
tinerilor sportivi și pentru a dezvolta măsuri potențiale de intervenție. De
asemenea, a fost creată o platformă civică „Academia antidoping” pen-
tru educația antidoping și promovarea sportului curat și a stilului de viață
sănătos pentru a sprijini eforturile Agenției Naționale Antidoping din Mol-
dova și a comunității academice în cadrul măsurilor de cercetare și inter-
venție anti-doping.
Notă: Acest studiu a fost elaborat în cadrul proiectului internațional
moldo-turc „Capacity building of Anti-doping Research and Collaboration
through Initiatives in medical Education (CAROLINE)” (2021-2022).

Referințe bibliografice
1. Mathias, M. B. The competing demands of sport and health: An essay on the his-
tory of ethics in sports medicine. In: Clinics in Sports Medicine. 2004, nr.23(2),
pp.195–214.
2. Holt, R. I. G., Erotokritou-Mulligan, I., Sönksen, P. H. The history of doping and
growth hormone abuse in sport. In: Growth Hormone and IGF Research. 2009,
nr.19(4), pp.320–326.
3. Vernec, A. R. Doping, ethics, and the sport physician. In: Current Sports Medicine
Reports. 2013, nr.12(5), pp.283–284.
4. World Anti-Doping Agency. WADA. In: https://www.wada-ama.org/en/who-we-
are (accesat: 15.09.2021).
5. World Anti-Doping Agency. World Anti-Doping Code 2021. In: https://www.
wada-ama.org/en/resources/the-code/2021-world-anti-doping-code-and-in-
ternational-standard-framework-development-and (accesat: 15.09.2021).
6. Tandon, S., Bowers, L. D., Fedoruk, M. N. Treating the elite athlete: anti-doping
information for the health professional. In: Missouri Medicine. 2015, nr.112(2),
pp.122–128.
7. Laure, P. Doping in sport: doctors are providing drugs. In: British Journal of Sports
Medicine. 1997, nr.(31), pp.258–259.
8. Korn, E., Robeck, V. The role of sports physicians in doping: A note on incentives.
In: Joint Discussion Paper Series in Economics. 2013, nr.(7), pp.1–20.
9. Waddington, I. Client control and the limits of professional autonomy: Or why do
physicians dope athletes? In: Paper Presented at the Symposium: “Doping and
Sports Medicine”. Freiburg, 2011, 12-14 September, pp.1–15.

295
10. Blank, C., Muller, D., Schobersberger, W. Discrepancy between knowledge and
interest of Austrian sports physicians with respect to doping and doping preven-
tion in sports. In: International SportMed Journal. 2014, nr.15(2), pp.136–145.
11. Dikic, N., McNamee, M., Günter, H., Markovic, S. S., Vajgic, B. Sports physicians,
ethics and antidoping governance: Between assistance and negligence. In: British
Journal of Sports Medicine. 2013, nr.47(11), pp.701–704.
12. Poussel, M., Laure, P., Latarche, C., Laroppe, J., Schwitzer, M., Koch, J. P., Chenuel,
B. Specific teaching about doping in sport helps medical students to meet pre-
vention needs. In: Science and Sports. 2013, nr.28(5), pp.274–280.
13. Panagiotis, G., Ourania, D., Christos, F., Jannis, P. S. Knowledge on and attitudes of
doping in sport, of young trainees in internal and general-familial medicine. In:
Pharmacology online. 2006, nr.2, pp.1–5.
14. Waddington, I., Roderick, M. Management of medical confidentiality in English
professional football clubs: Some ethical problems and issues. In: British Journal
of Sports Medicine. 2002, nr.36(2), pp.118–123.
15. Dikic, N., Ionescu, A., Dimitrova, D., Natsis, K., Ergen, E., Suzic, J. Medical doc-
tors and doping in sport: attitudes and experience in Balkan region. In: World
Anti-Doping Agency. 2007, pp.1–9.
16. Backhouse, S. H., McKenna, J. Doping in sport: A review of medical practitioners’
knowledge, attitudes and beliefs. In: International Journal of Drug Policy. 2011,
nr.22(3), pp.198–202.
17. Auersperger, I., Topič, M. D., Maver, P., Pušnik, V. K., Osredkar, J., Lainščak, M.
Doping awareness, views, and experience: A comparison between general prac-
titioners and pharmacists. In: Wiener Klinische Wochenschrift. 2012, nr.124(1–2),
pp.32–38.
18. Mazanov, J., Hemphill, D., Connor, J., Quirk, F., Backhouse, S. H. Australian athlete
support personnel lived experience of anti-doping. In: Sport Management
Review. 2015, nr.18(2), pp.218–230.
19. Delaunay, S., Rochcongar, P., Bourges, G., Vernhet, L., Daniel, V., Andre, A. M. Con-
naissances des médecins généralistes et des pharmaciens d’officine en matière
de dopage sportif. In: Science and Sports. 2014, nr.29(1), pp.34–41.
20. Morente-Sánchez, J., Zabala, M. Knowledge, attitudes and beliefs of technical
staff towards doping in Spanish football. In: Journal of Sports Sciences. 2015,
nr.33(12), pp.1267–1275.
21. Starzak, D. E., Wayne, D., McKune, A. J., & Semple, S. J. Anti-Doping Knowledge
and Opinions of South African Pharmacists and General Practitioners. In: Journal
of Sports Medicine & Doping Studies. 2016, nr.6(3).
22. Antic, D. Evaluation of knowledge on doping in sports among Serbian general
practitioners. In: Medicinski Pregled. 2017, nr.70(1–2), pp.25–31.
23. Bhagirathi, S. E. Knowledge and Awareness towards Doping in Sports: A Survey
Study. In: ICSSPE Bulletin. 2009, nr.(56), p.31.
24. Mazanov, J., Backhouse, S., Connor, J., Hemphill, D., Quirk, F. Athlete Support Per-
sonnel and Anti-Doping: Knowledge, Attitudes and Ethical Stance. In: Scandina-
vian Journal of Medicine and Science in Sports. 2014, nr.24(5), pp.846–856.
25. Frederick, E., Sanderson, J., Schlereth, N. Kick these kids off the team and
take away their scholarships: Facebook and perceptions of athlete acti-

296
 vism at the University of Missouri. In: Journal of Issues in Intercollegiate
Athletics. 2017, nr.10, pp.17–34.
26. World Health Organization. Programme on Substance Abuse - Drug use and sport:
Current issues and implications for public health. World Health Organization. 1993.
27. Ahmadi, N., Ljungqvist, A., Svedsäter, G. Doping And Public Health. Routledge.
2016.
28. Andreasson, J. and Henning, A. Glocal fitness doping: Policy, practice and preven-
tion in the United States and Sweden. In: Performance Enhancement & Health.
2019, nr.6(3-4), pp.103-110.
29. McVeigh, J. and Begley, E. Anabolic steroids in the UK: an increasing issue for public
health. In: Drugs: Education, Prevention and Policy. 2016, nr.24(3), pp.278-285.
30. Shah, J., Janssen, E., Le Nézet, O. and Spilka, S. Doping among high school stu-
dents: findings from the French ESPAD survey. European Journal of Public
Health. 2019, nr.29(6), pp.1135-1140.

POSIBILITĂȚI ALE EVOLUĂRII SPORTIVILOR

ÎNTR-UN GRUP VULNERABIL DE POPULAȚIE
ÎN CONTEXTUL PERPETUĂRII ACCENTUATE
A DOPAJULUI SPORTIV
Vitalie Ojovanu1, dr. hab. în filos, conf. univ.
Gabriela Șoric2, dr. în șt. med., conf. univ., cercetător științific coordonator
Victoria Federiuc1, asist. univ.
1
Catedra de filosofie și bioetică, Universitatea de Stat de Medicină și Farma-
cie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
2
Laboratorul de gerontologie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R.Moldova
vitalie.ojovanu@usmf.md

POSSIBILITIES OF THE EVOLUTION OF ATHLETES IN A

VULNERABLE GROUP OF POPULATION IN THE CONTEXT OF
THE ACCENTUATED PERPETUATION OF SPORTS DOPING
The evolution of contemporary sport, along with the performances achieved,
also in volves some manifestations that do not comply with the respective immedi-
ate or future negative effects. A current problem is the tendency to move the contin-
gent of athletes in to the category of vulnerable social groups. Study in this process
can contribute to effective decisions at the scientific and decision-making level.

În prezent dopajul sportiv constituie o problemă majoră a sportului

internațional dar treptat, aceasta devine una de categorie primordială a
întregii umanități. Până la moment subiectul dopajului în sport preocupă

297
unii specialiști preponderent prin abordarea problemei integrității vizavi
de consumul substanțelor dopante. Celelalte subiecte, probleme extrem
de importante, cum ar fi: sănătatea curentă și de perspectivă a sportivilor,
aspecte ale corupției din cadrul financiar și managerial sportiv, formarea
unor viziuni sau percepții negative privitor la unele grupuri de populație
(suporterii), distorsionările conceptual-psihologice privitor la interesul
populației în sport, imixtiunea politicului etc., se plasează invers ierarhic,
începând cu locul doi și apoi mai jos.
Până la moment, pe parcursul ultimilor cincizeci de ani, întreaga acti-
vitate sportivă fiind treptat, dar metodic, influențată de dopaj, s-a trans-
format într-un fenomen social destul de complicat, acumulând și destule
manifestări contradictorii. Latura percepută negativ de către specialiștii în
medicină și cei din alte domenii (sociologi, bioeticieni, antropologi ș.a.)
constă în relevarea unei prezențe masive de factori ce creează probleme
serioase:
1) evoluarea presantă a unor factori de ordin anatomo-fiziologic, ali-
mentar, psihologic, farmacologic;
2) consumul, prin tactici semi-admise și confidențiale ale substanțelor
dopante;
3) transformarea modului de trai în unul direcționat doar către atinge-
rea rezultatelor și amânarea ori chiar negarea altor componente firești ale
vieții personale, fapt ce evident vine în contradicție cu normele și tradițiile
unei vieți într-un cadru social normal;
4) antrenarea sportivilor într-un proces de concurență acerbă cu impli-
carea activă a factorilor decizionali de ordin economico-financiar după
modelul relațiilor de piață, prin care au loc tranzacții cu sportivi (la dorința
lor sau a managerilor organizațiilor sportive) către o echipă sau alta, din-
tr-o localitate/țară în alta, prin anumite sume de bani, adică o variantă a
„vinderii” sportivilor ca pe o marfă;
5) se minimalizează sau devin imposibile posibilitățile individuale ale
sportivului de a-și coordona de unul singur activitatea ori a alege indivi-
dual prioritățile, adică devine totalmente dependent ș.a.
Există toate posibilitățile ca sportivii, în mare parte datorită consumu-
lui de substanțe dopante, să se transforme treptat într-un grup vulnerabil
de populație. Supuși, sub influența presantă a factorilor relatați mai sus,
sportivii pierd în timp capacitatea de a-și asigura independența în luarea
deciziilor atât privind activitatea sportivă, cât și în cazul de a-și organiza
și urma independent modul de trai. Concomitent sportivul nu poate să
devieze de la strategiile standard aplicate privitor la sănătate și la regimul
prescris, ridicate aproape ca la un nivel de politici ale organizațiilor spor-
tive naționale. Viața personală a sportivului de performanță este ca una

298
de jertfire, fiind limitate la maxim, interesele sale personale. Urmarea pe
o perioadă restrânsă de timp (atât cât durează o carieră de sportiv activ) a
unor restricții și prescripții destul de concentrate și presante, unii sportivi,
chiar începând cu cel de-al doilea interval de timp a activității lor, acuză
probleme de sănătate care, odată declanșându-se, nu rareori pot evolua
până la diverse forme de invaliditate, iar aceasta se întâmplă aproape ime-
diat după patru decenii de viață. Se atestă și alte disfuncții și patologii care
în sunt atribuite invalidității dar sunt destul de serioase (sterilitate, impo-
tență, dureri cronice articulare sau musculare, dereglări endocrine etc.).
Pierderea precoce a unor capacități naturale firești ale organismului se
depistează tot mai frecvent la sportivii de performanță din ultimele două
decenii.
Aceste tendințe, cu o amploare tot mai evidentă, indică la faptul că
sportivii cu timpul pot trece într-o altă categorie de populație – cea a vul-
nerabilității. Pentru a contracara acest proces sunt necesare aplicarea
de măsuri pe diverse dimensiuni: medicale, administrativ-manageriale,
bioetice, politice, culturale, pentru a plasa activitatea sportivă în albia sa
firească, „curățată” de implicarea factorilor negativi. Eliminarea dopajului
în sport înseamnă un prim pas, extrem de important, care va minimaliza
radical și alte porniri vicioase în activitatea sportivă. Civilizația trebuie să
realizeze acest efort în acest domeniu cu istorie milenară – sportul.

299
 PROBLEME ACTUALE
DE FIZIOLOGIE UMANĂ ȘI SĂNĂTATE
ÎN ABORDARE INTERDISCIPLINARĂ
CURRENT ISSUES OF HUMAN PHYSIOLOGY
AND HEALTH IN AN INTERDISCIPLINARY
APPROACH
INSTITUTUL DE FIZIOLOGIE ȘI SANOCREATOLOGIE,
REPUBLICA MOLDOVA
INSTITUTE OF PHYSIOLOGY AND SANOCREATOLOGY,
REPUBLIC OF MOLDOVA

NUTRIENȚII ALIMENTARI ȘI ROLUL LOR

ÎN PREVENIREA DIFERITOR TIPURI DE CANCER
Ion Mereuță, dr. hab. șt. med., prof. univ., director
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
ion.mereuta@usmf.md

FOOD NUTRIENTS AND THEIR ROLE

IN PREVENTING VARIOUS TYPES OF CANCER
Cancer is one of the leading causes of global morbidity and mortality, as the
number of new cases is expected to increase in the coming decades. The American
Institute for Cancer, Research and the World Cancer Research Fund has estimated
that 30-40% of all cancers can be prevented with adequate diet, physical activity,
and maintaining a proper body weight [1]. Obesity, nutritional products (such as
sugar and refined products) that disrupt glucose metabolism, fat consumption, red
meat, and an omega-3 and omega 6 imbalance, all contribute to excessive cancer
risk but fruit, vegetables and seeds, in particular signatures in, significantly reduce
the risk of developing cancer. Anyway there are protective elements in cancer pre-
vention what they include selenium, sulfophane (broccoli), folic acid, vitamin B12,
vitamin D, chlorophyll and antioxidants such as carotenoids (α-carotene, β-caro-
tene, lycopene, lutein, cryptoxanthin). When a diet is formulated according to the
guidelines listed above, there would contribute at reduce breast cancer colorectal,-
cancer and prostate cancer by 60-70% and even a 40-50% decrease in lung cancer,
and other cancers.

300
 Obezitatea, consumul de carne roșie, alcoolul sunt printre primii
factori ce dezvoltă cancerul. Alimentația în exces este unul dintre princi-
palii factori de risc pentru dezvoltarea cancerului, sa constatat că o dieta
săracă și lipsa de activitate fizică este a doua cauză de deces. Conform
unui studiu recent de prevenire a cancerului, excesul în greutate și obe-
zitatea au reprezentat 14% din totalul deceselor provocate de cancer la
bărbați și 20% femei. Asocieri pozitive semnificative s-au găsit între obe-
zitate și ratele de mortalitate mai mari pentru următoarele tipuri de can-
cer: esofag, colon și rect, ficat, vezică biliară, pancreas, rinichi, stomac,
prostată, sân, uter, col uterin și ovarul. Autorii au estimat că mai mult
de 90 000 de decese cauzate de cancer pe an ar putea fi evitate în cazul
în care populația adultă ar menține o greutate normală (IMC <25,0). O
meta-analiză a constatat că carnea roșie și carnea procesată este unul din
factorii principali de dezvoltare a cancerului de colon. Prepararea cărnii la
temperaturi ridicate are ca rezultat formarea aminei heterociclice (HCA)
și a hidrocarburilor aromatice policiclice (HAP), ambele fiind legate de
dezvoltarea cancerului colorectal [2]. În plus, hemul, care este prezent în
niveluri ridicate în carne roșie, a fost demonstrat că dezvoltă tumoarea
colorectală prin stimularea formării endogene a compușilor N-nitrozo
carcinogeni [3]. Carnea roșie și carnea procesată este bogată în grăsimi,
proteine și fier, care pot promova un risc mai mare de cancer colorectal
în rândul persoanelor care consumă cantități mari. Este cunoscut faptul
că consumul excesiv de alcool determină o fibroză hepatică și o eventu-
ală ciroză. Majoritatea cazurilor de cancer la ficat au ciroză hepatică și
efectul alcoolului asupra cancerului hepatic este probabil mediat în mare
măsură prin ciroză ca leziune hepatică acută intermediară. Mecanismele
prin care etanolul exercită efectele sale dăunătoare asupra ficatului nu
este clar înțeles. Un polimorfism funcțional în gena alcool dehidrogena-
zei (ADH1C) conduce la o producție îmbunătățită de formare a acetalde-
hidei în ficat și în studiile privind aportul de alcool moderat până la ridi-
cat, frecvența alelelor ADH1C 1 și rata de homozigozitate au fost asociate
în mod semnificativ cu risc crescut pentru cancerul de ficat, precum și
alte tipuri de cancer. În ceea ce privește efectele alcoolului în dezvoltarea
tumorii, mecanismele hepatice indusă de alcool și, în consecință, fibroza
hepatică se concentrează în special asupra inflamației, dar și asupra
modificărilor independente de inflamație în apoptoză. Consumul sporit
de alcool este, de asemenea, asociat pozitiv cu adipozitatea generală și
într-o mai mare măsură cu adipozitatea centrală [4]. Obezitatea este un
factor de risc pentru hepatita non-alcoolic care poate progresa ciroza și,
prin urmare, crește riscul dezvoltării cancerului de ficat.

301
 Fructele si legumele și rolul în prevenirea cancerului. Unul dintre
cele mai importante mesaje ale cercetării nutriționale moderne este că
o dietă bogată în fructe și legume care protejează apariția cancerului.
Există mai multe mecanisme prin care fructele și legumele au protecție
cancerigenă, precum și o mare cantitate de cercetări sprijină recomanda-
rea de a mânca mai multe fructe și legume. Block [5] a examinat aproxi-
mativ 200 de studii privind cancerul și aportul de fructe și legume. Chiar
și în cazul cancerului pulmonar, după luarea în considerare a fumatului,
creșterea cantității de fructe și legume reduce apariția cancerului pulmo-
nar, o reducere suplimentară de aproximativ 20-33% este estimată. Ste-
inmetz și Potter au examinat relația dintre fructe, legume și cancer în 206
studii epidemiologice umane și 22 studii pe animale [6]. Ei au descoperit
că „dovada efectului protector al creșterii consumului de legume și fructe
sunt în concordanță cu cancerul de stomac, esofag, plămâni, cavitatea
bucală și faringe, endometru, pancreas și colon”. Legumele: verzi, cruci-
fere, roșii, morcovi au avut de asemenea un efect de protecție destul de
stabil [6]. Măsline, usturoi, ceapă și prazul sunt deosebit de eficiente și
luate în considerare separat de protecție pentru cancerul gastric, cance-
rul colorectal [7, 8] și cancerul de prostată [9]. Există mai multe substanțe
care protejează fructe și legume, astfel încât întregul efect este puțin
probabil să fie cauzat de un singur nutrient sau fitochimie. Steynmetts
și Potter au enumerat elementele posibile de protecție: izotiocianați,
indol-32-carbinol compuși alil, izoflavone, inhibitori de protează, sapo-
nine, fitosteroli, inozitol hexafosfat, vitamina C, D-limonen, luteina, acid
folic, beta-caroten (și alte carotenoide), licopen, seleniu, vitamina E, fla-
vonoide și fibre alimentare [6]. Institutul de Cancer Research Fund Mon-
diale si American pentru Cancer Research au avut un raport comun cu
dovezi puternice, ca o dieta bogata in fructe si legume reduce cazurile de
cancer de gura si faringe, esofag, plămân, stomac, colon și rect. Legume
crucifere (broccoli, conopidă, varză, varză de Bruxelles) cuprind sulfo-
fana care posedă proprietăți anti-cancer. Un studiu efectuat în China a
arătat că consumul de legume crucifere, măsurat în secreția de izotio-
cianati tractului urinar a fost invers asociat cu un risc de cancer mamar
[10]. Consumul ridicat de legume crucifere (5 sau mai multe portii pe
săptămână sau de cel puțin două porții pe săptămână) a fost asociat cu
un risc mai mic de 33% de limfom non-Hodgkin [11]. Studiul „Prevenirea
sănătății“ cancer de vezică urinară a fost slab asociat cu consumul redus
de fructe și legume, dar consumul ridicat de 5 sau mai multe porții/săp-
tămânal a cruciferelor a fost asociat cu o reducere semnificativ [de 51% a
cancerul de vezică urinară [12]. Compuși din fructe și legume au proprie-

302
tăți antioxidante puternice care pot inhiba leziunile celulare și expunerea
la speciile reactive de oxigen.
Antioxidanți (α- și β-caroten și alte carotenoide). Carotenoizii au fost
studiați viguros pentru a vedea dacă acești compuși colorați pot reduce
riscul de apariție a cancerului. În studiile din domeniul ecologiei și al stu-
diilor de caz timpurii, sa constatat că beta-carotenul este un agent anti-
canceros. Studii clinice randomizate controlate de β-caroten a constatat
ca nutrient izolat a fost să fie neutru [13]. S-a constatat că alfa-carotenul
este un agent de protecție mai puternic decât izomerul său β-caroten.
Studiile, în general, sunt de acord că aportul total de carotenoizi este mai
protector decât consumul ridicat de carotenoid unic. Astfel, varietatea
fructelor și legumelor este încă cea mai bună strategie de combatere a
cancerului decât utilizarea unei legume cu conținut ridicat de carote-
noid.Cea mai bogata sursă de α -caroten este morcovii si sucul de mor-
covi, iar dovlecii de iarna sunt a doua sursă . In fiecare 2 μg de β-caroten
în morcovi, se conține aproximativ 1 μg de α-caroten. Cele mai frecvente
surse de β-criptoxantină sunt citricele și ardeii dulci roșii.
Licopenul este foarte protector, în special în cancerul de prostată.
Principala sursă de licopen alimentar sunt roșiile, iar licopenul din roșiile
fierte este mai biodisponibil decât din roșiile brute sa observat o reducere
a riscului de cancer de prostată cu 21%, comparând cea mai mare canti-
tate a consumului de licopen cu cea mai mică cantitate. În plus, licope-
nul protejează și mai bine in stadiile avansate ale cancerului de prostată,
cu o reducere a riscului de 53% [14], la pacienții vârstnici (> 65 ani) fără
antecedente familiale de cancer de prostată . Într-un studiu, 30 mg/zi de
licopen a fost atribuit 15 bărbați din grupul de intervenție si 11 bărbați
din grupul de control au fost instruiți să urmeze recomandările Institu-
tului National al Cancerului pentru a consuma zilnic cel puțin 5 porții de
fructe si legume. Rezultatele au arătat că licopenul a încetinit creșterea
cancerului de prostată. Concentrația de licopen în țesuturile de prostată
este cu 47% mai mare în grupul de intervenție. Subiecții care au primit
licopen timp de 3 săptămâni au avut tumori mai mici. Nivelurile PSA au
scăzut cu 17%, după cum arată Kucuk [15].
Fibrele dietetice sunt fermentate în interiorul intestinului, formând
acizi grași cu catenă scurtă, cum ar fi butiratul. În studiile experimen-
tale sa demonstrat că butiratul are efecte anti-proliferative [16, 17].
Alte mecanisme prin care un consum mai mare de fibre dietetice poate
reduce riscul de cancer colorectal includ reducerea timpului de tranzit
intestinal și creșterea volumului de fecale, ceea ce ar diminua potenția-
lul de mutageni al fecalelor de a interacționa cu mucoasa colonului și o

303
reducere a producției secundare de acizi biliar, dietele de tip „consumul
de fibre mărit” pot, de asemenea, să reducă rezistența la insulină, ceea ce
reprezintă un factor de risc pentru cancerul colorectal. Slattery și Colab a
găsit o corelație inversă între consumul de produse vegetale, fructe, cere-
ale integrale si cancer rectal, consumul de cereale decojite a fost asociat
cu un risc crescut de cancer de colon. Pentru a reduce riscul de cancer, a
fost necesar un prag de aproximativ 5 porții zilnice de legume, iar efectul
a fost mai puternic în rândul vârstnicilor [18].
Cerealele integrale. Plăcile întregi sunt o sursă de fibre dietetice, care
pot reduce riscul de cancer colorectal prin sinteza microbilor intestinali
ai acizilor grași cu lanț scurt, reducerea timpului de tranzit sau prevenirea
rezistenței la insulină. Plantele întregi sunt, de asemenea, o sursă bogată
de compuși bioactivi, inclusiv vitamina E. seleniu, cupru, zinc, lignani. D
hetoestrogeni și compuși fenolici [16]. Mulți dintre acești compuși, care
se găsesc în mare parte în tărâțele și germenii cerealelor, au proprietăți
anti-carcinogene plauzibile.
Raportul dezechilibrului Omega 3:6. Uleiurile, omega-3 (acid alfa-li-
nolenic) au demonstrat, în studiile pe animale o protecție în apariția
cancerului, în timp ce omega 6 (acid linoleic, acid arahidonic) au dezvol-
tat celulele canceroase. Grăsimile cu un lanț lung de N-3 și N-6 au avut
efect diferit asupra genelor supresoare ale cancerului de sân. Lignani
din semințele de in, sunt metabolizate în tractul digestiv în enterodiol și
enterolactonă care au activitate estrogenică. De fapt, semințele de in au
o sursă mai puternică de fitoestrogeni decât cele din soia, consumul de
semințe de in a determinat o schimbare mai mare în excreția de 2-hidro-
xiestrone comparativ cu proteina din soia. Semințe de in au fost studi-
ate pentru efectele sale asupra cancerului, de către echipa de cercetare
Lillian Thompson, de la Universitatea din Toronto. Rata administrării
semințelor de in a redus creșterea tumorii și a metastazelor cu 45%, Lin
și alții au constatat că o dietă suplimentată cu 5% de in, a inhibat crește-
rea și dezvoltarea cancerului de prostată,un consum de 30 de grame de
semințe de in pe zi in timp de 34 de zile a prezentat schimbări semnifica-
tive ale colesterolului seric, testosteronului total și indicele de androgeni
liber [19].
Produsele lactate (lapte, brinză). Asocierea inversă observată între
consumul de produse lactate și dezvoltarea cancerului colorectal a fost
în mare parte atribuită conținutului lor de calciu. În plus față de calciu,
bacteriile producătoare de acid lactic pot, de asemenea, să protejeze
împotriva cancerului colorectal, în timp ce cazeina și lactoza din lapte
pot crește biodisponibilitatea calciului. Alți constituenți sau compuși

304
bioactivi din produsele lactate, cum ar fi lactoferina, vitamina D (din pro-
duse lactate fortifiate) sau butiratul de acid gras pot conferi, de aseme-
nea, anumite funcții de protecție a cancerului colorectal [20], dar acestea
necesită mult mai bună elucidare.
Cafeaua. Au fost sugerate mai multe mecanisme biologice pentru a
explica relația inversă a consumului de cafea cu dezvoltarea cancerului
endometrial. Mai multe componente bioactive, inclusiv clorogenic acid,
au proprietăți antioxidante puternice care pot preveni deteriorarea oxi-
dantă a ADN-ului, pot îmbunătăți sensibilitatea la insulină și pot inhiba
absorbția glucozei în intestine. Hiperinsulinemia a fost asociată pozitiv
cu dezvoltarea cancerului endometrial și liniile celulare de cancer endo-
metrial exprimă receptori de insulină cu afinitate ridicată, în concor-
danță cu existența unui efect biologic direct al insulinei asupra creșterii
celulelor canceroase endometriale [21]. S-a demonstrat că consumul de
cafea îmbunătățește sensibilitatea la insulină și atât cafeaua cu cafeină,
cât și cea fără cafeină sunt asociate cu niveluri scăzute de insulină, în
special în rândul femeilor supraponderale, de exemplu, prin reglarea
în sus a dozelor libere sau biodisponibile, nivelurile SHBG ale insulinei
care reduc riscul cancerului endometrial prin estradiol scăzut, pentru a
regla expresia hepatică a CYP1A2 și CYP344 ceea ce duce la o creștere care
poate inhiba carcinogeneza mediată de estradiol asupra celulelor endo-
metriene. Hiperinsulinemia poate avea, de asemenea, un impact asupra
dezvoltării cancerului endometrial prin indirecte factorul de creștere
sau prin suprimarea globulinei care leagă hormonul sexual, care ridică
bioactivitatea estradiolului. În plus, cofeina și unii compuși bioactivi din
cafea par a fi în clearance-ul estradiolului global sau chiar stimularea sin-
tezei metaboliților estrogeni.
Acidul folic joacă un rol important în metilarea ADN-ului și sinteza
ADN-ului. Acidul folic funcționează în combinație cu vitamina B-6 și
vitamina B-12 într-un singur ciclu de carbon. Dacă acidul folic insufici-
ent nu este disponibil, uracilul înlocuiește timidina în ADN, ceea ce duce
la pierderea lanțului ADN. Numeroase studii de reducere semnificativă
a cancerului de colon, rect și de sân au un aport mai mare de acid folic
și nutrienți asociate (vitamina B-6 și B-12). Alcoolul este un antagonist
al acidului folic, astfel că consumul de alcool crește riscul de a dezvolta
cancer este scăzut în folați. Polimorfismul genetic (comune mutații sin-
gulare de ADN care conduce la diverși aminoacizi codificați în prote-
ine), în genele reductază și sintetazei metionină metilenetetrohidrofolați
cresc cantitatea relativă de acid folic, care este disponibil pentru sinteza
și recuperarea ADN-ului de asemenea, reduce riscul de cancer de colon

305
[22-23]. Cravo [24] au utilizat 5 mg de acid folic pe zi (doza suprafiziolo-
gic) într-un, studiu prospectiv,de 20 de pacienti cu polipoza intestinala.
Ei au descoperit că acidul folic poate anula hipometilarea ADN la 7 din 12
pacienți care au avut doar un polip. Aportul mediu de acid folic a fost de
594 μg/zi pentru bărbați și 487 μg/zi pentru femei.
Vitamina D. Se estimează că 1000 UI pe zi este cantitatea minimă
necesară pentru a menține un nivel adecvat de vitamina D în absența
luminii solare , și până la 4000 UI pe zi de zi este sigur să se utilizeze cu
beneficii suplimentare. Concentrația formei hormonale active a vitami-
nei D este strict reglementată în sânge de către rinichi. Această formă
hormonală activă a vitaminei D are proprietăți puternice împotriva can-
cerului. S-a constatat că diferite tipuri de țesuturi normale si canceroase,
inclusiv celulele prostatei, colonului, țesutul mamar, țesutul pancreatic
si linia de celule de cancer ovarian si cervical, toate au capacitatea de a
transforma forma principală circulantă a vitaminei D, 25 (OH) D, într-o
formă hormonală activă, 1,25 (OH) 2D.Mai multe studii prospective de
vitamina D și cancer a arătat, de asemenea, un efect protector al vitami-
nei D. Recent, Grant a constatat că lumina solară protejează de cancer de
vezică, endometrial, cancer renal, mielom multiplu și limfom Non-Hodj-
kin în Europa [25], și cancerul de vezica urinara, esofag, rinichi, plămân,
pancreas, rect, stomac, din SUA [26].
Vitamina C. Șase studii au fost incluse în meta-analiza (n=4391 de
cazuri), care a arătat un risc scăzut de șase procente la 40 miligrame pe
zi de vitamina C. Are efect protector asupra dezvoltării cancerului colo-
rectal. Vitamina C este un antioxidant puternic, reducând nivelurile de
specii reactive de oxigen, inhibând peroxidarea lipidelor și reducând
nitrații [27]. De asemenea, s-a demonstrat că vitamina C inhibă formarea
de agenți cancerigeni în modele experimentale și protejează ADN-ul de
mutageni.
Clorofila și derivații săi sunt foarte eficienți în hidrocarburi de legare
aromatice policiclice (cancerigene în primul rând prin arderea incom-
pletă a combustibililor), aminele heterociclice (produsele gătite pe un
grătar), aflatoxina (mucegai din produse, cauzând cancer de ficat) și alte
molecule hidrofobe. Există multe dovezi convingătoare a efectelor anti-
carcinogenic de clorofilă, efectuat în China, pentru a afla dacă clorofilina
reduce numărul de cazuri de cancer la ficat, care apare ca urmare a expu-
nerii la aflatoxină din produsele de (porumb, alune, sos de soia și de soia
fermentate, fasole). Reducerea ADN aflatoxinei a fost observat în grupul
de persone care a luat 100 mg clorofilina de trei ori pe zi [28].
Seleniul este un mineral cu proprietăți anti-cancerigen. Multe studii

306
din ultimii ani au arătat că seleniul este un nutrient protector puternic
pentru unele forme de cancer. Centrul de Cancer din Arizona a publicat
un buletin informativ pentru seleniu, care prezintă principalele funcții
ale seleniului în organism [29].
Aceste funcții sunt următoarele: 1. Seleniul este prezent în locul activ
al multor enzime, incluzând tioredoxin-reductaza, care catalizează reac-
țiile de oxido-reducere. Aceste reacții pot stimula celulele canceroase sub
apoptoză. 2. Este o componentă a enzimei antioxidante glutation-peroxi-
dază. 3. Imbunătățeste capacitatea sistemului imunitar. 4. Provoacă for-
marea celulelor ucigașe naturale. 5. Enzimele P450 din ficat pot fi induse
de seleniu, ceea ce duce la detoxificarea unor molecule carcinogene. 6.
Inhibă prostaglandinele, care provoacă inflamații. 7. Crește fertilitatea
masculină datorită motilității sporite a spermei. 8. Poate reduce rata
creșterii tumorii. Surse vegetariene de seleniu sunt cerealele integrale,
leguminoasele si nucile.
Concluzie. Care este rezultatul când toate aceste lucruri sunt combi-
nate? Dacă toți acești factori sus numiți ar fi luați în considerare și imple-
mentați în practică. Această dietă anti-cancer ar avea: calorii adecvate,
dar nu excesive; 10 sau mai multe porții de legume pe zi, inclusiv legume
crucifere, sucul de legume poate satisface o parte din acest obiectiv; 4 sau
mai multe porții de fructe pe zi; conținut ridicat de fibre; grăsimi totale
scăzute, dar conținând acizii grași esențiali necesari; fără carne roșie; un
raport echilibrat de omega-3 și omega-6 grăsimi; semințe de in ca sursă
de fitoestrogeni; cu adăugarea de ~ 200 μg/zi seleniu; cu adăugarea a 1000
μg/zi de cobalamină metil (B-12); bogat în acid folic (legume de culoare
verde închis); Soarele adecvat pentru a obține vitamina D sau utilizarea
a 1000 UI / zi; antioxidanți și fitochimici din fructe și legume, inclusiv
α-caroten, β-caroten, β-criptoxantină, vitamina C (din produse), vita-
mina E (din produse); clorofilă.
Și atunci cînd vor fi respectate aceste cerințe, va fi un număr redus de
cazuri noi de cancer. Fără îndoială, prevenirea cancerului este posibilă,
depinde numai de voința persoanei de a respecta un regim alimentar
adecvat și echilibrat.

Referințe bibliografice
1. Glade MJ. WCRF/AICR: Food, nutrition and the prevention of cancer: a glo-
bal perspective: World Cancer Research Fund/American Institute for Cancer
Research 1997. In: Nutrition. 1999, 15(6), pp.523-526.
2. Cross AJ, Sintra R. Meat-related mutagens Cancirogens in the etiology of colo-
rectal cancer. In: Environ Mol Mutagen. 2004, 44(1), pp.44-55.

307
3. Ho GYF,Wong T, Bruter MJ et all. Adipokines linking obesity with colorectal
cancer risk in postmenopausal women. In: Cancer Research. 2012, 72, pp.3029-
3037.
4. Alzahreni B, Iseli TJ, Hebbard LW. Non-viral causes of livercancer:does obesity
led inflammation play a role? In: Cancer Left. 2014, 345, pp.223-229.
5. Block G, Patterson B, Subar A. Fruit, vegetables, and cancer prevention: a
review of the epidemiological evidence. In: Nutr Cancer. 1992, 18, pp.1-29.
6. Steinmetz KA, Potter JD. Vegetables, fruit, and cancer prevention: a review. In: J
Am Diet Assoc. 1996, 96, pp.1027-1039.
7. Fleischauer AT, Poole C, Arab L. Garlic consumption and cancer prevention:
meta-analyses of colorectal and stomach cancers. In: Am J Clin Nutr, 2000, 72,
pp. 1047-1052.
8. Fleischauer AT, Arab L. Garlic and cancer: a critical review of the epidemiologic
literature. In: J Nutr. 2001, 131, pp.1032S-1040S.
9. Hsing AW, Chokkalingam AP, Gao YT, Madigan MP, Deng J, Gridley G, Fraumeni
JF Jr. Allium vegetables and risk of prostate cancer: a population-based study.
In: J Natl Cancer Inst. 2002, 94, pp.1648-1651.
10. Fowke JH, Chung FL, Jin F, Qi D, Cai Q, Conaway C, Cheng JR, Shu XO, Gao YT,
Zheng W. Urinary isothiocyanate levels, brassica, and human breast cancer. In:
Cancer Res. 2003, 63, pp.3980-3986.
11. Zhang SM, Hunter DJ, Rosner BA, Giovannucci EL, Colditz GA, Speizer FE,
Willett WC. Intakes of fruits, vegetables, and related nutrients and the risk of
non-Hodgkin’s lymphoma among women. In: Cancer Epidemiol Biomarkers
Prev. 2000, 9, pp.477-485.
12. Michaud DS, Spiegelman D, Clinton SK, Rimm EB, Willett WC, Giovannucci EL.
Fruit and vegetable intake and incidence of bladder cancer in a male prospec-
tive cohort. In: J Natl Cancer Inst. 1999, 91, pp.605-613.
13. Hennekens CH, Buring JE, Manson JE, Stampfer M, Rosner B, Cook NR, Belan-
ger C, LaMotte F, Gaziano JM, Ridker PM, Willett W, Peto R. Lack of effect of
long-term supplementation with beta carotene on the incidence of malignant
neoplasms and cardiovascular disease. In: N Engl J Med. 1996, 334, pp.1145-
1149.
14. Giovannucci E, Ascherio A, Rimm EB, Stampfer MJ, Colditz GA, Willett WC.
Intake of carotenoids and retinol in relation to risk of prostate cancer. In: J Natl
Cancer Inst. 1995, 87, pp.1767-1776.
15. Kucuk O, Sarkar FH, Sakr W, Djuric Z, Pollak MN, Khachik F, Li YW, Banerjee M,
Grignon D, Bertram JS, Crissman JD, Pontes EJ, Wood DP Jr. Phase II randomi-
zed clinical trial of lycopene supplementation before radical prostatectomy.
In: Cancer Epidemiol Biomarkers Prev. 2001, 10, pp. 861-868.
16. Slavin JL. Mechanisms for the impact of Whole grain foods on cancer risk. In: J
AM Coll Nutr. 2000, 19, pp.300S-307S.
17. Bringhan SA. Mechanisms and experimental and epidemiological relating die-
tary fibre (non-starch polysacharides) and starch to protection agoinst large
bowel cancer. In: Proc Nutr Soc. 1990, 49, pp.153-171.
18. Slattery ML, Curtin KP, Edwards SL, Schaffer DM. Plant foods, fiber, and rectal

308
 cancer. In: Am J Clin Nutr. 2004, 79, pp.274-281.
19. Demark-Wahnefried W, Price DT, Polascik TJ, Robertson CN, Anderson EE,
Paulson DF, Walther PJ, Gannon M, Vollmer RT. Pilot study of dietary fat restric-
tion and flaxseed supplementation in men with prostate cancer before sur-
gery: exploring the effects on hormonal levels, prostate-specific antigen, and
histopathologic features. In: Urology. 2001, 58, pp.47-52.
20. Norat T. and Riboli E. Dairy products and colorectal cancer.A review of possible
mechanisms and epidemiological evidence. In: Eur J Clin Nutr. 2003, 57, p.17.
21. Guter MJ, Schaub JA, Xue X et al. A prospective investigation of coffee con-
sumtion and risk of endometrial cancer over a 26-year follow-up. In: Cancer
Epidemiol Biomarkers Prev. 2011, 20, pp.2487-2495.
22. Ma J, Stampfer MJ, Giovannucci E, Artigas C, Hunter DJ, Fuchs C, Willett WC,
Selhub J, Hennekens CH, Rozen R. Methylenetetrahydrofolate reductase
polymorphism, dietary interactions, and risk of colorectal cancer. In: Cancer
Res. 1997, 57, pp.1098-1102.
23. Le Marchand L, Donlon T, Hankin JH, Kolonel LN, Wilkens LR, Seifried A. B-vi-
tamin intake, metabolic genes, and colorectal cancer risk (United States). In:
Cancer Causes Control. 2002, 13, pp.239-248.
24. Cravo ML, Pinto AG, Chaves P, Cruz JA, Lage P, Nobre Leitao C, Costa Mira F.
Effect of folate supplementation on DNA methylation of rectal mucosa in pati-
ents with colonic adenomas: correlation with nutrient intake. In: Clin Nutr.
1998, 17, pp.45-49.
25. Grant WB. Ecologic studies of solar UV-B radiation and cancer mortality rates.
In: Recent Results Cancer Res. 2003, 164, pp.371-377.
26. Grant WB. An estimate of premature cancer mortality in the U.S. due to ina-
dequate doses of solar ultraviolet-B radiation. In: Cancer. 2002, 94, pp.1867-
1875.
27. LU J, Lin P Yao Q. et al. Chemical and molecular mechanisms of antioxidant-
s:experimental approaches and model system. In: J Cell Mol Med. 2010, 14,
pp.840-860.
28. Egner PA, Wang JB, Zhu YR et al. Chlorophyllin intervention reduces aflato-
xin-DNA adducts in individuals at high risk for liver cancer. In: Proc Natl Acad
Sci. USA. 2001, 98, pp.14601-14606.
29. Selenium Information Sheet. In: http://www.selenium.arizona.edu/INFOse.
htm (accesat: 12.03.2018).

309
 FACTORII DECLANȘATORI
AI UNOR PATOLOGII METABOLICE
Vasile Fedas, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
Maria Timoșco , dr. hab. în șt. biol., prof. cercetător
Ion Mereuta, dr. hab. în șt. med., prof. univ., director
Victoria Bogdan, doctorand, cercetător științific
Corneliu Năstase, dr. în șt. med., cercetător științific
Anatolie Baciu, dr. în şt. biol., conf. cercetător, cercetător ştiinţific superior
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
vasilefedash@gmail.com

TRIGGERING FACTORS OF SOME METABOLIC PATHOLOGIES

For an objective assessment of health status (sanogenic and pathogenic) under
the stressogenic action of some unfavorable environmental factors for the human
organism (social, emotional, physical, climatic, etc., the method of automated analy-
sis of intestinal microflora was successfully applied in female patients of different age
categories (50, 55, 60, 65 and 70 years old), characteristic of type II diabetes.

Actualmente, asupra organismului uman acţionează un şir de fac-

tori nefavorabili ai mediului ambiant: (climatici, alimentari, microbieni,
sociali ş.a.), însă conform duratei influenţei acesteia consecinţele pot fi
diverse. În cercetările precedente s-a evidenţiat, că astfel de factori pot fi
numiţi şi stresogeni, mai ales, dacă acţiunea lor asupra organismului este
de lungă durată. Cercetările noastre au arătat, că nu se depinde atât de
natura factorului ce acţionează asupra organismului,ci de durata influen-
ţei acestuia. În primul caz organismul se află sub acţiunea oricărui factor
nefavorabil un timp neândelungat (până la trei ore), iar în al doilea – peste
3 ore şi mai mult. Acest lucru a fost confirmat de către indicii cantitativi
ai microbiocenozei intestinale, care au stat la baza determinării conse-
cinţelor acţiunii factorilor stresogeni asupra organismului. Asemenea
fapt confirmă opinia multor cercetători, că microbiota intestinală reacţi-
onează promt la intensitatea influenţei factorilor stresogeni. Intensitatea
acţiunii lor poate fi redusă în caz de stres de menajare şi sporită – în caz
de stres excesiv.
În corespundere cu cele relatate mai sus, scopul prezentelor cercetări a
prevăzut elucidarea factorilor declanşatori ale unor patologii metabolice,
pe exemplul diabetului zaharat tip II.
Investigaţiile s-au efectuat la pacienţi de sex femenin cu diferite cate-
gorii de vârstă (de 50, 55, 60, 65 şi 70 ani), caracteristice diabetului zaharat

310
tip II. În procesul investigaţional s-au prelevat probe de mase fecale din
rectum, în care au fost determinaţi indicii cantitativi şi calitativi ai unor
reprezentanţi ai microbiotei intestinale cu consideraţia statusului sănă-
tăţii (sanogen şi patogen), în condiţiile acţiunii stresogene ai unor factori
nefavorabili pentru organismul uman din mediul ambiant (sociali, emo-
ţionali,fizici, climatici etc,).
În rezultatul efectuării a 5 serii de investigaţii s-a stabilit o diferenţă
esenţială între indicii cantitativi şi calitativi ai microbiotei intestinale la
pacienţii cu diverse niveluri de sănătate. Asemenea concluzie este confir-
mată prin datele experimentale obţinute la investigarea subiecţilor sănă-
toşi şi la bolnavii cu diabet zaharat tip II, asupra cărora au acţionat factorii
nefavorabili ai mediului ambiant nominalizaţi. Dacă la subiecţii umani
sănătoşi reprezentanţii microbiotei intestinale se caracterizau prin pre-
valenţa valorii numerice a microorganismelor din genurile: Bifidobacte-
rium, Lactobacillus şi Bacteroides, apoi la bolnavii cu diabet zaharat de tip
II, – de către bacteriile din genurile: Escherichia, Proteus, Clostridium şi
Staphylococcus. Concomitent s-a observat, că cea mai pronunţată influ-
enţă era din partea factorilor emoţionali,urmată de cei sociali şi fizico-cli-
matici (în cazul dat hipotermia).
Aşadar, în baza rezultatelor cercetărilor realizate s-a constatat, că toţi
factorii luaţi în calcul din experimente pot fi consideraţi ca declanşatori ai
patologiilor metabolice pe exemplul diabetului zaharat tip II, dar cel mai
de risc în apariţia şi dezvoltarea acestei patologii rămâne factorul emoţi-
onal, pentru că anume el a contribuit cel mai mult la schimbarea nume-
rică a reprezentanţilor determinaţi ai microbiotei intestinale în direcţia
negativă. Reieşind din cele spuse putem afirma,că prezenţa anumitor seg-
mente din microbiota intestinală pot servi în calitate de markeri de elec-
ţie destul de informativi în screening-ul şi diagnosticarea precoce a unor
patologii metabolice larg răspândite, iar investigaţiile de acest gen merită
a fi continuate pe viitor.

311
 APLICAREA METODELOR AVANSATE DE CERCETARE
ÎNTR-UN PROGRAM DE PREVENIRE
A DISABILITĂŢILOR PRIN COLABORAREA
DINTRE CERCETĂTORI ŞI DIAGNOSTICIENI
Anatolie Baciu1, dr. în şt. biol., conf. cercetător, cercetător ştiinţific superior
Vasile Fedaş1,2, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
Ion Mereuţa1,2, dr. hab. în șt. med., prof. univ., director
Liudmila Listopadova3, doctorand
1
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
2
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”,
Chișinău, R. Moldova
3
Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, R. Moldova
anatolikbacio@gmail.com

APPLICATION OF ADVANCED RESEARCH METHODS IN A

DISABILITY PREVENTION PROGRAM BY COLLABORATION
BETWEEN RESEARCHERS AND DIAGNOSIS
The developed Program is conceptually and strategically aimed at increasing
the labor and defense capacity of members of society, i.e. solving the modern social
problem of the growing “disability of society” by the use of progressive technology of
research and by the cooperation of researchers with diagnostics.

Introducere. Comisia Europeană prin finanțare pentru cercetarea

în domeniul Mediului și Sănătății susține politica privind sănătatea și
securitatea la locul de muncă, care duce la dezvoltarea instrumentelor
și metodologiilor pentru evaluări mai bune ale riscurilor și la proiectarea
acțiunilor de prevenire a bolilor și de promovare a sănătății. De exemplu,
finanțare a Priorităţii Sănătate într-o țară dezvoltată precum este Sin-
gapore în anul 2013 a constituit aproximativ 7 miliarde ($ 6590813176)
de dolari şi este profund apreciată, dar în anii: 2016, 2017 și 2018 această
sumă a crescut până la 9-10 miliarde de dolari. Cu toate acestea, dome-
niul Promovării Sănătății și Cercetării este doar o mică parte a acestei
finanţări [1].
Dizabilitatea (handicapul) populației din cauza impactului negativ al
activității de muncă și de serviciu militar este o problemă socială și econo-
mică globală care dovedește necesitatea dezvoltării unui Program Națio-
nal eficient de Prevenire a dizabilităților. Astfel de Program de Prevenire a
dizabilității ar trebui să înceapă cu un accent pe dezvoltarea individuală în
diferite etape ale dezvoltării intrauterine în timpul dezvoltării și consolidă-

312
rii integrării senzorio-motorii. Apoi, Programul continuă în perioada post-
natală de dezvoltare individuală, luând în considerare cele mai recente
realizări ale cercetării științifice. În ciuda strategiei incontestabile a unei
astfel de activități preventive, mai des se desfășoară numai în prezența
reclamațiilor și abaterilor.
Cele mai vii teorii și practici istorice ale dezvoltării și corectării abi-
lităților mentale şi fizice în etapele timpurii ale dezvoltării individuale
sunt, în opinia noastră, teoria lui Arnold Gisell [2] și Maria Mantessori [3].
Această metodologie avansată ne demonstrează în mod evident impor-
tanța intervenției profesionale intenționate în procesele de formare și
dezvoltare a abilităților de muncă (serviciu) și adaptare socială. Și, în cele
din urmă, cei mai instruiți și extrem de profesioniști indivizi maturi se
găsesc implicați în munca cea mai dificilă și extremă. Un management
bine gândit ia în considerare importanța lucrătorilor cu înaltă calificare
și dependența procesului de producție de activitățile lor și, prin urmare,
organizează programe pentru promovarea sănătății și prevenirea diza-
bilităților. Din păcate, activitatea modernă de muncă și serviciu militar
impun cereri crescute angajaţilor. În acest caz, conceptele de oboseală
sau suprasolicitare, oboseală fizică și mentală, oboseală psihologică și
oboseală profesională, care nu au o diviziune clară, sunt importante, ceea
ce face dificilă studierea cuprinzătoare a acestora prin metode de fizio-
logie și psihofiziologie. Starea de oboseală a stat la baza conceptului care
ia în considerare consecințele pentru corp și aparatul senzorio-motor,
în special activitățile zilnice la locul de muncă, în sport, în îndeplinirea
sarcinilor oficiale, asociate cu un risc pentru sănătate și viață [4]. Resta-
bilirea sau menținerea tipurilor vitale de muncă și activități educaționale
ale indivizilor individuali, grupurilor sau comunităților este implemen-
tată, de exemplu, prin terapia ocupațională. Conform Mary Reilly (1961),
terapia ocupațională poate fi considerată cea mai mare idee a Medicinei
a secolului XX [5].
Astfel, problema socio-economică a pierderii sănătății și răspândirea
pandemică a bolilor neinvazive, care duce la dizabilități datorate acti-
vităților de muncă și de serviciu, s-a maturizat. Rezolvarea acestei pro-
bleme socio-economice este văzută în strânsă colaborare între medici,
cercetători și ingineri, ale căror eforturi vizează detectarea timpurie a pri-
melor semne de suprasolicitare, oboseală centrală și periferică, suferință,
patogenie și productivitatea muncii redusă. O astfel de detectare timpu-
rie necesită cele mai recente progrese în inginerie biomedicală, biome-
canică, fabricarea biosenzorilor și software-ul de imagistică 3D. Tehno-
logiile pentru detectarea timpurie a transformărilor centrale asociate cu

313
o slăbire a integrării senzorio-motorii, atât pentru indicarea lor, cât și
pentru corectarea lor, sunt de o importanță deosebită. Deosebit de inte-
resantă este dezvoltarea tot mai progresivă a interfeței creier-computer.
Bazându-se pe faptele menţionate mai sus, scopul constă în realiza-
rea încercării de a aplice metode progresive de cercetare într-un program
de prevenire a handicapului prin colaborarea cercetătorilor cu diagnosti-
cieni funcționali și clinici.
Material şi metode. Pacienții (n = 15) cu vârsta cuprinsă între 45 și
75 de ani, primul grup: 45-59 ani (n=7) şi al doilea grup: 60-75 ani (n =
8) au fost supuși unui examen neurologic inițial, s-a compilat o anam-
neză a bolii și s-a efectuat o evaluare a stilului de viață individual. Simp-
tomele celor care au consultat un neuropatolog: dureri de cap frecvente;
migrene; ameţeală; tulburarea conștiinței; somnolenta diurna; insomnie
nocturnă; slăbirea atenției și a memoriei; pierderea poftei de mâncare;
nervozitate și iritație; anxietate crescută; deteriorarea sensibilității cor-
pului și coordonarea mișcărilor. Examenul neurologic a inclus o evalu-
are calitativă și cantitativă a activității reflexe somatosenzoriale, soma-
tomotorii și a stării funcționale a sistemului musculo-scheletic. A fost
compilată o anamneză a bolii și s-a realizat o evaluare a stilului de viață
individual utilizând chestionarul dezvoltat pentru a identifica și evalua
caracteristicile semnificative fiziologic care pot fi împărțite în subgru-
puri: calitatea somnului, programul de lucru, tulburările de somn, con-
sumul de alcool și fumatul, consumul a băuturilor tonice și a preferințe-
lor dietetice. Datorită colaborării cu medicii de diagnosticare din Spitalul
Veteranilor, tomografia computerizată (CT) a creierului a fost aplicată
pentru a releva prezența simptomelor transformărilor neurodegenera-
tive. Următorii parametri morfometrici au fost determinați folosind CT:
diametre și zone ale diferitelor zone ale neocortexului; diametre și zone
ale regiunilor hipocampice; diametrele și zona creierului mediu și a pon-
sului; diametrul intercaudal; raportul dintre diametrele creierului mediu
și ale ponsului; adâncimea coarnelor frontale; diametrele, aria și volumul
ventriculilor laterali; diametrele, aria și volumul celui de-al treilea ventri-
cul; diametrele, aria și volumul ventriculului 4 și altele. Analiza statistică
a fost efectuată cu aplicare metodologiei ANOVA.
Rezultate şi discuţii. Conceptual şi strategic Programul de Prevenire a
dizabilităților prevede: screening-ul complet al sistemului neuromuscu-
lar; asigurarea echilibrului stării psiho-emoționale; eficienței biomeca-
nice a activității locomotorii; menţinerea ciclului somn-veghe şi depis-
tare timpurie a prezenței tulburărilor de somn; asigurarea echilibrării
metabolismului energetic și plastic; asigurarea capacității aerobe; opti-

314
mizarea compoziției corpului (ţesutului muscular şi adipos, lichidului
intra- şi extracelular) şi etc.
Datele examenului neurologic indică o deteriorare a senzației somatice și
manifestarea amorțirii la nivelul picioarelor. De asemenea, s-a constatat că
sistemul senzorial a fost slăbit pe dorsul piciorului inferior, ceea ce rezultă
din rezultatele testării percepției luminii la atingere și a distincției între două
puncte. Determinarea detectării proprioceptive în zona falangelor degetului
mare a arătat o reducere a sensibilității (în medie 5,6 puncte și 4,2 puncte la
tineri maturi și, respectiv, vârstnici). Diferențele de gen și de vârstă în stilul de
viață au fost investigate folosind Chestionarul „Stil de viață individual”.
Rezultatele tomografiei computerizate a creierului au manifestat că
dimensiunile spațiului subarahnoidian sunt reduse la femei și crescute
la pacienţi din grupul de vârstă mai înaintată. S-a descoperit o scădere
a diametrului cortexului entorhinal (cu 20-30%). Reducerea diametrului
și a zonei complexului hipocampic (cu 15-25%) și reducerea volumului
hipocampului (cu 10 %) au fost dezvăluite prin TC cerebrală (Fig. 1).

Fig. 1. Volumetria hipocampului

Prezența modificărilor atrofice în lobul temporal medial al cortexu-
lui care reprezinta un biomarker de inițiere și geneză a bolii Alzheimer a
fost depistată la pacienţi din grupul de vârstă mai înaintată. Volumul sub-
stanței gri a creierului arată o reducere și la grupa de vârstă mai înaintată.

315
Volumetria substanței cenușii a cortexului cerebral împreună cu indica-
torii pentru regiunea cortexului temporal medial, cortexul entorinal și
complexul hipocampic în raport cu indicatorii spațiului subarahnoidian,
iar ventriculii creierului reflectă obiectiv inițierea și geneza transformări
neurodegenerative (atrofice).
Raportul dintre adâncimea coarnelor frontale și distanța față de dis-
tanța intercaudală (FH/CC este de 2,2-2,6) arată o creștere în grupul de
vârstă mai înaintată. În acest grup (60-75 ani) s-a constatat o scădere a
raportului dintre adâncimea coarnelor frontale și distanța intercaudală
(CC/IT), ceea ce indică geneza modificărilor neurodegenerative care
acoperă nucleii caudali.
Modificările atrofice relevate la nivelul neocortexului, hipocampului,
lobului temporal medial indică inițierea și geneza transformărilor neuro-
degenerative de severitate moderată în diferite grupe de vârstă. Odată cu
vârsta, se constată progresia și creșterea zonei de distribuție.
Pe fondul semnelor de modificări atrofice cerebrale de severitate varia-
bilă, a fost dezvăluită o creștere a diametrelor, a suprafeței volumelor ven-
triculelor laterali, a celui de-al treilea și a celui de-al patrulea ventricul.
Semnele de inițiere și geneza transformărilor neurodegenerative s-au
manifestat într-o măsură mai mare la grupurile cu un scor redus conform
criteriilor de evaluare a chestionarului „Stil de viață individual”.
Astfel, este necesară o interacțiune mai strânsă a cercetătorilor cu dia-
gnosticieni și inginerii biomedicali în dezvoltarea Programelor de Preve-
nire a Dizabilităților și Promovarea Sănătății.

Referinţe bibliografice
1. Coverment Health Expenditure and Healthcare Financing. In: https://www.moh.
gov.sg/resources-statistics/singapore-health-facts/government-health-expendi-
ture-and-healthcare-financing (accesat: 19.05.2021).
2. Peg Oliveira Our Proud Heritage. True Then, Truer Now: The Enduring Contribu-
tions of Arnold Gesell. În: Young Children. 2018, vol. 73, No 3. In: https://www.
naeyc.org/resources/pubs/yc/jul2018/enduring-contributions-arnold-gesell
(accesat: 20.05.2021).
3. Anne Prowant Montessori Philosophy Explained: The Planes Of Development.
Stepping Stones Montessori School. 2015. In: https://www.steppingstonesgr.
org/blog/2015/10/27/montessori-philosophy-explained-the-planes-of-develo-
pment (accesat: 20.05.2021).
4. Morosan-Danila, L., Bordeianu O. Work capacity and fatigue relation in employees
activity. In: Revista Economica. 2012, Nr. 2, p. 201-211.
5. Canadian Association of Occupational Therapists [Association canadienne des
ergothérapeutes], CAOT-ACE: Ottawa. In: https://caot.ca/site/aboutot/whati-
sot_test (accesat: 23.05.2021).

316
 ASPECTE ETIOPATOGENICE ALE CARCINOGENEZEI.
ETAPELE EI ȘI ACȚIUNEA CARCINOGENILOR
Ion Mereuță, dr. hab. șt. med., prof. univ., director
Gheorghe Țîbîrnă1, dr. hab. șt. med., prof. univ., academician
Corneliu Năstase, dr. șt. med., conf. univ., cercetător științific
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
1
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R.Moldova
ion.mereuta@usmf.md

ETIOPATHOGENIC ASPECTS OF CARCINOGENESIS. ITS STAGES

AND THE ACTION OF CARCINOGENS
Cancer is the second leading cause of death worldwide behind cardiovascular
disease, accounting for nearly 10 million deaths in 2020, or one in six deaths. The evi-
dence indicates that of all cancer-related deaths, only 5–10% of all cancer cases
can be attributed to genetic defects, almost 25–30% are due to tobacco, as many as
30–35% are linked to diet, about 15–20% are due to infections, and the remaining
percentage are due to other factors like radiation, stress, physical activity, environ-
mental pollutants etc. In this review, we present current data on the major patho-
genetic mechanisms underlying uncontrolled growth and dissemination of tumor.

Introducere. Cancerul este un termen general pentru un grup mare

de boli, a cărui caracteristică distinctivă este formarea rapidă a celulelor
anormale, care cresc dincolo de limitele lor obișnuite și sunt capabile să
pătrundă în părțile apropiate ale corpului, precum și să se răspândească
în alte organe - să metastazeze [1].
Cancerul este una dintre principalele cauze de morbiditate și deces
din lume. Cancerul este a doua cauză de morbiditate și deces la nivel
mondial după bolile cardiovasculare [2, 3, 4].
Astfel, în 2020, aproape 10 milioane de oameni au murit din cauza
acestei boli, sau - unul din șase decese [2, 4].
Dovezile indică faptul că din toate decesele legate de cancer, doar
5-10% din toate cazurile acestuia pot fi atribuite unor defecte genetice,
aproape 25-30% se datorează tutunului, până la 30-35% sunt legate de
dietă, aproximativ 15-20% se datorează infecțiilor, iar procentul rămas se
datorează altor factori precum radiația, stresul, activitatea fizică, poluan-
ții ambientali etc. [4].
Righting-ul său relativ variază în funcție de gender și vârstă [3].
Urmează să constatăm importanța aspectului că majoritatea tumorilor
maligne au o perioadă latentă de 10-20 de ani, deoarece aceasta permite

317
realizarea măsurilor timpurii de prevenție, diagnosticare și tratare [5].
Aspecte etiopatogenice ale patologiei canceroase (generalități).
Cancerul este o boală celulară, tipică întregului regat animal multicelu-
lar, fiind o maladie ancestrală legată de apariția metazoanelor (animale
compuse din mai multe celule, spre deosebire de protozoare, care sunt
alcătuite dintr-o singură celulă), apărută acum mai bine de cinci sute de
milioane de ani [6, 7].
Carcinogeneza este un proces multifactorial și cu o evoluție în mai
multe etape, care implică modificarea și mutația genelor care reglează
funcția celulară normală, inclusiv procesele de control al creșterii celulei.
Ea include un lanț de daune (deteriorări) genetice și epigenetice asupra
celulei, care duce, în final, la blocarea mecanismelor de reacție ale celulei
la restricțiile germinative normale de creștere din partea organismului
gazdă [8].
Aceasta se datorează perturbării mecanismelor de reglare a diviziu-
nii celulare într-un țesut sau organ și, adeverindu-se superioare sistemului
defensiv, provoacă daune ADN-ului celular [7].
Aceste celule precursorii, care au acumulat alterări genetice secvenți-
ale, continuă să suporte mutații similare și să se înmulțească grație secre-
ției propriilor factori de creștere și angiogeni cu formarea, în final, a unor
tumori. [9, 10]
Etapele carcinogenezei și acțiunea carcinogenilor. Cancerul apare în
urma transformării celulelor normale în altele tumorale, într-un proces
format din mai multe etape, în timpul căruia o leziune precanceroasă se
transformă de obicei într-o tumoare malignă [1, 11].
În țările economic dezvoltate, ereditatea pretinde a fi implicată în apro-
ximativ 5-10% din bolile canceroase [4, 7].
Cu toate acestea, aceste modificări tumorale apar ca urmare a interacți-
unilor dintre factorii genetici și trei categorii de agenți cancerigeni externi,
care includ: a) fizici (radiații ultraviolete și ionizante); b) chimici (azbest,
componente ale fumului de tutun, alfatoxine/contaminanți alimentari /
și arsenic /poluanți ai apei potabile/); c) biologici (infecții cauzate de anu-
mite virusuri, bacterii sau paraziți) [1].
Cancerul se datorează tabagismului – în 25-30% din cazuri, dietei – în
30-35%, iar restul cazurilor sunt considerate a fi consecința consumului
de băuturi alcoolice, poluării mediului, radiațiilor solare, infecțiilor cu
virusuri și – condițiilor de muncă [4, 7].
Carcinogenii sus-menționați pot acționa într-una sau în toate trei faze
(etape, stadii) ale carcinogenezei [11].
Carcinogeneza este un proces multifactorial, care trece prin diferite
faze: inițiere, promoţie și progresie [7, 8, 11].

318
 Inițierea derulează la nivelul genomului și pot apărea modificări în
tumorile benigne și maligne, precum și la a doua etapă. Agenții care acți-
onează la prima etapă pot fi fizici, chimici sau virali [11,12].
A treia etapă, cea a progresiei, este una exclusiv dedicată transformării
maligne.
1. Inițierea (constă în transformarea ADN-ului celular, produsă la
interacțiunea cu substanțe chimice, radiații sau virusuri. În urma impac-
tului acestora din urmă, se produc modificări ireversibile în ADN, - muta-
ții, - care nu sunt suficiente pentru a se dezvolta cancerul) [7, 8].
Carcinogenii fizici. Reprezintă radiații agresive, care ionizează bazele,
suprimă gena proteinei p53, pot stimula citokinele de gen IL 1 și 6, care
acționează ca veritabili factori de creștere, facilitează formarea radicalilor
liberi și pot leza gena care codifică complexul major de histocompatibili-
tate, aflat în Cr 6 [11, 13].
Surse de radiații pot apărea la realizarea măsurilor diagnostice sau
terapeutice, precum și prin expunerea îndelungată la lumina soarelui sau
la emanațiile de radon din soluri [11, 14].
Carcinogenii chimici. Sunt agenți, care preponderent vizează ca țintă
azotul de guanină (aflat în alchilanți, amine aromatice, nitrozamine și
grăsimi polinesaturate), și generează mutații ireversibile [11].
Sunt cunoscuți varii agenți cancerigeni, inclusiv cocarcinogeni (dietil-
pirocarbonat, polioxietilen sorbitan monostearat sau tween 60: emulga-
tor), aflatoxine (micotoxine), afumături (hidrocarburi policiclice: ben-
zopiren), alcool (cidru slab fermentat, patulina) aditivi (coloranți azoici,
ciclamat (E952), zaharină), nitrozamine (nitriți, nitrați), tutun [7].
Există factori modificatori ai carcinogenezei, care o favorizează.
Factori favorizanți: exces energetic; exces de grăsimi; exces de prote-
ine; carență (insuficiență) de fibre; carență (insuficiență) de vitamine [7].
Aflatoxina (izolată din alimente contaminate cu micotoxine produse
de ciuperci din genul Aspergillus (mucegaiuri), în special de Aspergillus
flavus și Aspergillus parasiticus), - este considerată a prezenta pericol
oncogen pentru hepatocit. Efectele genotoxice sunt atribuite compuși-
lor policlorurați conținuți în insecticide și pesticide, precum și produselor
prezente în fabricarea materialelor electrice și plastice, care sunt adevă-
rați poluanți ambientali, ce ajung la ființele vii pe calea aerului, apei și
cea alimentară [11, 14].
Există un grup numeros de factori alimentari conecși riscului de can-
cer, în sens pozitiv și negativ: posibili agenți cancerigeni prezenți în ali-
mente; promotori de tumori maligne (grăsimi abundente); componente
ale dietei cu activitate anticancerigenă (vitamine, provitamine și alți anti-
oxidanți). Complexitatea alimentației omului face dificilă studierea rela-

319
ției acesteia cu cancerul. Pe de altă parte, există mii de substanțe, care au
potențial să inhibe sau să promoveze carcinogeneza și orice modificare
a formulei chimice dietetice implică inopinat, hazardat și alarmant alte
provocări în acest sens [7, 15].
Carcinogenii virali. Oncogenele virale acționează prin introducerea
propriilor oncoproteine în genomul celulei afectate, schimbându-i astfel
codul normal în unul creat de oncogenii virali (de ex., virusul papilomu-
lui uman, Epstein Bar, hepatita B și C) [11, 16, 17].
Carcinogenii virali se află în imediata apropiere a proto-oncogenei
sau a oncogenei supresoare, activând prima și dezactivând-o pe cea din
urmă [11, 17, 18, 19].
Perioada de timp de la prima expunere a țesutului la efectele unui
agent cancerigen până la apariția unei tumori vizibile ochiului se
numește latentă [8].
În cadrul primei etape, în celulă apar niște modificări epigenetice.
Celula continuie să mai păstreze un fenotip normal, adică reprezintă
o celulă precanceroasă. Se divide cel puțin o dată, iar celulele rezultate
rămân până când asupra lor acționează promotorul. Aceasta este stadiul
celulei inițiate (conform lui J.G. Ehrenpreis, 1986). Celula efectuează cel
puțin un ciclu de diviziune, persistând în țesut într-o stare de dormitare
(pirotire). Activarea lor necesită acțiunea unui promotor. Stadiul respec-
tiv este unul al celulelor tumorale „dormitânde”/„latente” [8].
2. Promoţia reprezintă faza de creștere a țesutului cu formarea unei
tumori [11].
Faza (etapa) de promoție poate fi provocată atât de un agent canceri-
gen, cât și de diferiți iritanti nespecifici (adică, - de agenți cauzali, inca-
pabili să producă de sine stătător cancerul, însă care pot induce o proli-
ferare majoră a unor celule inițiate) [7, 8].
Iritantul care provoacă etapa de promoție se numește promotor. Rolul
ultimului este dublu: sporirea proliferării celulelor tumorale „latente” sau
- a proliferării celulelor imature ale țesutului original [8].
Sunt implicați factorii de creștere și receptorii acestora, precum și
angiogeneza și degradarea matricilor extracelulare [11, 20, 21, 22].
În a doua fază, sub acțiunea promotorului, chiar și de specific
non-cancerigen, celulele tumorale latente sunt activate și proliferează,
ultimul aspect ducând la formarea unei tumori vizibile ochiului. În plus,
fiind acționate de către promotor, celulele inițiate capătă un fenotip
tumoral [8].
Factorii de creștere sunt niște peptide produse de aceleași celule sau
de cele vecine și acționează ca intermediari ai mitozei, încorporând în
faza S unele celule care se află în faza G0 sau cea G1 prelungită [11].

320
 Factorii de creștere sunt sintetizați în celulă. Apoi, ei migrează în spa-
țiul intercelular, acționând asupra celulelor vecine [11, 21, 22, 23].
Primii factori de creștere descoperiți au fost unul neuronal și altul, -
epidermic, - cărora li s-au alăturat derivatul trombocitelor, cel al hepa-
tocitelor, cel al creșterii fibroblastelor și stimulantul creșterii coloniilor,
similar insulinei IGF-1 [11].
Unii hormoni exercită acțiuni similare cu acești factori peptidici odată
ce au fost preluați de receptorii membranari sau intra-citoplasmatici.
Este general recunoscut efectul proliferativ al estrogenilor asupra epi-
teliului mamar și al tractului genital; gonadotropinele hipofizare stimu-
lează în special epiteliul ovarian; prolactina își exercită acțiunea în zona
glandei mamare și a ovarului; insulina de origine pancreatică și factorul
asemănător insulinei, de origine hepatică, sunt adevărați factori de creș-
tere [11, 24, 25].
Receptorii de membrană sunt compuși glicoproteici care se cuplează
cu factorii de creștere și transmit mesaje proliferative prin conexiunile lor
transmembranare. Uneori, supraexpresia acestor receptori îi determină
să se auto-inducă, adică ei acționează continuu chiar și în absența facto-
rului de creștere [11].
Unele citokine, care sunt produse de diferite tipuri de celule, pot exer-
cita efecte modulatorii sau inhibitoare asupra proliferării (de ex., inter-
feronul, factorul tgf-β (transforming growth factor beta) și cel de necroză
tumorală (Tumor necrosis factor), care se manifestă drept antagoniști față
de factorii de creștere) [11].
3. Progresia (în această fază, celulele modificate genotipic și fenotipic
se divizează continuu, formând o tumoare malignă cu capacitatea de a
invada țesuturile vecine sau – la distanță, - prin producerea metastaze-
lor) [7, 8, 11, 12, 26].
Această capacitate este, de asemenea, codificată în genele sale prin
intermediul unor modificări structurale și funcționale [11, 12].
Indiferent de factorul inițial, mutageneza captează protooncogene,
gene supresoare, gene ale sistemului de reparații și apoptoză [8].
În procesul de carcinogeneză sunt implicați și așa-numiții radicali
liberi [15, 27, 28].
Aceștia sunt niște atomi sau molecule cu un electron nepereche
(instabili), care facilitează reacțiile chimice în lanț [15, 27].
Radicalii liberi sunt produși continuu în organism, intervenind în
metabolismul celular, în reacțiile inflamatorii, ca răspuns la factori
externi (raze UV, fum de țigară, poluare, exerciții fizice excesive etc.), ca
urmare a unei diete hipercalorice, în diete fără antioxidanți [15, 27,28].
Inițierea, promovarea și progresarea cancerului, precum și efectele

321
secundare ale radiațiilor și chimioterapiei, se datorează dezechilibrului
dintre radicalii liberi (și speciile reactive de oxigen) și - sistemul de apă-
rare antioxidant [28].
Radicalii liberi sunt indispensabili reacțiilor care produc energie, pen-
tru a produce hormoni, pentru a activa enzime etc. Excesul de radicali
liberi provoacă alterări funcționale, arterioscleroză, cancer etc. Radicalii
liberi de oxigen reactiv deteriorează moleculele: ADN, carbohidrați, pro-
teine. Principalele tipuri de radicali liberi sunt: superoxid (O2”), hidroxil
(OH-) și peroxid de hidrogen (H2O2). În caz de exces, radicalii liberi pro-
duc un stres oxidativ, care provoacă daune începând cu pierderea func-
ției și ajungând până la moartea celulară [15, 27].
Este posibil ca reacțiile endogene ale radicali liberi și peroxizilor lipi-
dici, precum cele inițiate prin radiații ionizante, și - provocând mutații,
să ducă la formarea tumorii. [28]
Astfel, radicalii liberi pot deteriora ADN-ul și pot fi definiți drept medi-
atori ai inițierii și dezvoltării cancerului [15, 27].
Concluzie. Una dintre principalele cauze de morbiditate și deces din
lume este cancerul. Carcinogeneza este un proces multifactorial și com-
plex (elucidat parțial și prezentând numeroase semne de întrebare), care
include un lanț de daune genetice și epigenetice asupra celulei.
Daunele produse de radicalii liberi contribuie la etiologia cancerului.
Abordările recente la subiectul abordat, care prezintă în esență o cer-
cetare colaborativă și tehnologii de ultima oră, și presupun o asociere
dezirabilă strânsă la principiile sanocreatologice tradiționale sunt pro-
gramate a produce dividende impresionante în viitorul apropiat în ceea
ce privește îmbunătățirea sănătății publice, în special - în rândul persoa-
nelor care nu au acces la sau nu dispun de resurse financiare suficiente
pentru a beneficia de utilizarea unor sisteme medicale avansate și costi-
sitoare.

Referințe bibliografice
1. Рак. In: https://www.who.int/ru/news-room/fact-sheets/detail/cancer (accesat:
13.05.2021).
2. Ferlay J, Ervik M, Lam F, Colombet M, Mery L, Piñeros M, et al. Global Cancer
Observatory: Cancer Today. In: https://gco. iarc. fr/today, (accesat: 12.05.2021).
3. Johnson NW. Global epidemiology. En: Shah JP, Johnson NW, Batsakis JG. Oral
Cancer. New York: Martin-Dunitz, 2003, pp.3-32.
4. Preetha Anand, Ajaikumar B. Kunnumakkara, Chitra Sundaram, Kuzhuvelil B.
Harikumar, Sheeja T. Tharakan, Oiki S. Lai, Bokyung Sung, Bharat B. Aggarwal.
Cancer is a Preventable Disease that Requires Major Lifestyle Changes. In: Pharm
Res. 2008, 25, p.2200.
5. Abecasis, M., Cross, N. C. P., Brito, M. et al. Is cancer latency an outdated concept?

322
 Lessons from chronic myeloid leukemia. In: Leukemia. 2020, 34, pp.2279-2284.
6. De dónde viene el cáncer y por qué no ha desaparecido con la evolución?
In: https://www.lasprovincias.es/sociedad/salud/viene-cancer-desapare-
cido-20210401095942-ntrc.html (accesat: 05.06.2021).
7. Küstner Ch.E. Aspectos prácticos en la prevención del cáncer oral. In: Avances en
odontoestomatología. 2008, 24(1), pp.61-67.
8. Высоцкая И. В. Актуальные вопросы канцерогенеза. B: Клиническая
онкогематология. 2019, 12(1), pp.101-106.
9. Mazuru V. Rolul pivotal al macrofagelor în progresia tumorală. În: Curierul Medi-
cal. 2010, 4(316), pp.52-61.
10. Welbourne JP The biology of cancer. En: Marx RE, Stern D. Oral and maxillofacial
pathology. A rationale for diagnosis and treatment. Chicago: Quintessence Pub-
lishing Co, 2003, pp.283-90.
11. Martín de Civetta MT, Civetta JD. Carcinogénesis. In: Salud Publica Mex. 2011, 53,
pp.405-414.
12. Cavenee WK,White RL. The genetic basis of cancer. Sci Am. 1995, 272(3), pp.72-79.
13. Cohen SM, Ellwein LB. Genetic errors, cell proliferation, and carcinogenesis. In:
Cancer Res. 1991, 51(24), pp.6493-6505.
14. León J, Guerrero I, Pellicer A. Activación de los oncogenes por radiación y agentes
químicos. In: Investig Cienc. 1988, 143, pp.20-34.
15. Cervera P, Clapés J, Rigolfas R. Alimentación y dietoterapia (4a edición). Madrid:
Mc Graw Hill, 2004.
16. Iwasawa A, Nieminen P, Lehtinen M, Paavonen J. Human papillomavirus DNA in
uterine cervix squamous cell carcinoma and adenocarcinoma detected by poly-
merase chain reaction. In: Cancer. 1996, 77(II), pp.2275-2279.
17. Teramoto N, Sarker AB, Tonoyama Y, Yoshino T, Hayashi K, Takahashi K, et al. Eps-
tein-Barr virus infection in the neoplastic and nonneoplastic cells of lymphoid
malignancies. In: Cancer. 1996, 77(11), pp.2339-2347.
18. Gallo R. Virus oncogénicos ARN. Seminarios de Oncología I26-I48. Buenos Aires:
Editorial Médica Panamericana, 1977.
19. Green M. Virus ADN: replicación, expresión del gene tumoral y papel en el cáncer
humano. Seminarios de Oncología I03-I25. Buenos Aires: Editorial Médica Pana-
mericana, 1977.
20. Colville-Nash PR, Willoughby DA. Growth factors in angiogenesis: current inte-
rest and therapeutic potential. In: Mol Med Today. 1997, 3(l), pp.l4-23.
21. Maciag T. Mecanismos moleculares y celulares de la angiogénesis. In: De Vita V.
(ed.). Avances en Oncología. España: Espaxs Publicaciones Médicas, 1990, pp.
l09-l27.
22. Toi M, Kondo S, Suzuki H, Yamamoto Y, Inada K, Imazawa T, et al. Quantitative
analysis of vascular endothelial growth factor in primary breast cancer. In: Can-
cer. 1996, 77(6), pp.1101-1106.
23. Liotta L. Factores de motilidadautocrina tumoral. En: De Vita V. (ed.). Avances en
Oncología. España: Espaxs Publicaciones Médicas, 1988, pp.33-49.
24. Halachmi S, Marden E, Martin G, MacKay H, Abbondanza C, Brown M. Estrogen
receptor-associated proteins: possible mediators of hormone-induced transcrip-
tion. In: Science. 1994, 264(5l64), pp.l455-l458.

323
25. Khan SA, Rogers MA, Obando JA, Tamsen A. Estrogen receptor expression of
benign breast epithelium and its association with breast cancer. In: Cancer Res.
1994, 54(4), pp.993-997.
26. Batsakis JG. The molecular biology of oral cancer. In: Shah JP, Johnson NW, Batsa-
kis JG. Oral Cancer. New York: Martin-Dunitz, 2003, pp.167-81.
27. Roselló Maj. La importancia de comer sano y saludable. Barcelona: Plaza-Janés,
2006.
28. Lobo V, Patil A, Phatak A, Chandra N. Free radicals, antioxidants and functional
foods: Impact on human health. In: Pharmacogn Rev. 2010, 4(8), pp. 118-126.

EXPRESIA MIMICĂ A EMOŢIILOR CA INDICATOR

AL INTERRELAŢIILOR PSIHOSOMATICE SANOGENE
ŞI DISSANOGENE
Vlada Furdui, dr. în şt. biol., conf. cercetător, cercetător ştiinţific superior
Anatol Baciu, dr. în şt. biol., conf. cercetător, cercetător ştiinţific superior
Ana Leorda, dr. în şt. biol., conf. cercetător, cercetător ştiinţific coordonator
Lilia Poleacova, dr. în șt. biol., cercetător ştiinţific superior
Mariana Ciochină, cercetător ştiinţific
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
leorda-ana64@mail.ru

MIMIC EXPRESSION OF EMOTIONS AS AN INDICATOR

OF SANOGENIC AND DISSANOGENIC PSYCHOSOMATIC
RELATIONSHIPS
In the article, the authors cite scientific literature data on changes in the state of
the muscular system in psychosomatic diseases and report on the results of their own
research on changes in the function of the muscles of the head and neck and shoulder
girdle during sanogenic and dissanogenic effects of environmental factors.

Factorii emoționali stresogeni cu care se confruntă practic fiecare per-

soană contemporană au devenit deosebit de relevanți pentru societatea
noastră în ultimul deceniu. Viața unui membru al societății este însoțită de
factori care duс la supratensiunea mecanismelor compensatorii adaptive
ale organismului și, în primul rând a psihicului. O astfel de supraîncordare
a mecanismelor psihice de protecție poate provoca adesea o dereglare a
adaptării, a relațiilor psihosomatice și unele disfuncții somatice condițio-
nate emoțional [1].
Conform datelor OMS, frecvența tulburărilor psihosomatice variază de
la 38 până la 42% în rândul populației, iar în rândul pacienților, care s-au

324
adresat în premieră la medic – de la 30 la 57% [2]. Statisticile indică la fap-
tul, că 1/3 dintre pacienții care solicită asistență medicală suferă în primul
rând de tulburări emoționale. Potrivit statisticilor, în rândul pacienților care
sunt consultați de terapeuții sau recurg la ajutorul chirurgilor, procentul de
patologii psihosomatice atinge 30-50%. La contingentul pacienților spitale-
lor multidisciplinare au fost detectate tulburări psihosomatice în 53,6% de
cazuri [3].
O creștere accentuată a numărului de pacienți cu patologie psiho-
somatică a fost înregistrată în ultimii 25-30 de ani. Aceasta se referă în
primul rând la maladiile sistemului tractului gastrointestinal, sistemu-
lui cardiovascular, bolile nespecifice cronice și la afecțiunile endocrine.
Există chiar și un termen – „șapte tulburări psihosomatice”: hiperten-
siunea arterială, astmul bronșic (atopic), ulcerul peptic 12-PK, colita
ulceroasă, poliartrita nespecifică, neurodermatita (eczema), hipertiroi-
dismul. Această listă este actualizată în mod constant în urma efectuării
unui număr mare de cercetări, însă apartenența absolută a celor șapte
unități nozologice la maladiile psihosomatice este dovedită. Numă-
rul total de boli psihosomatice propriu-zise în rândul populației apte
de muncă variază de la 50 la 70%. Astfel, hipertensiunea arterială este
evidențiată la 30-40% din populația de pe glob, boala coronariană – la
5-10%, ulcerul peptic – la 6-10%, diabetul zaharat – la 5-8%, astmul bron-
șic – la 1-5% și artrita reumatoidă – la 1 % [4, 5].
Impactul stresului emoțional asupra funcțiilor somatice se realizează ca
urmare a faptului că factorii emoțiogeni, frustrarea și anxietatea sunt asoci-
ate cu includerea în procesul reglării psihofiziologice a sistemelor cerebrale
integrative. Structurile complexului limbic-hipotalamic-reticular servesc ca
substrat neurofiziologic a unei astfel de reglări și acționează în interacțiune
strânsă cu cortexul frontal. Hipotalamusul, care joacă un rol important în
formarea motivațiilor și emotiilor, reprezintă, în același timp, o verigă cen-
trală în sistemul de coordonare a mecanismelor de comportament vegeta-
tiv-umoral și motor. Supraîncordarea emoțională provocată de stresul psi-
hic duce la modificări somatice prin realizarea influențelor hipotalamice
pe căile nervoase, prin sistemul de secreție al liberinelor, care determină
modificări în reglarea vegetativ-umorală. Hormonii și mediatorii implicați
în această reglare, la rândul lor, înfluenţează mecanismele de inițiere și men-
ținere a anumitor stări emoționale. Modificările fiziologice observate sunt
caracterizate de o creștere a activității simpatice a medulei suprarenale și a
sistemului hipotalamo-hipofizar-suprarenal cu creșterea sintezei de cateco-
lamine și glucocorticoizi, precum și o modificare a fixării iodului de către
proteine. Noradrenalina și adrenalina intensifică secreția liberinelor de către

325
hipotalamus, în același timp, producția de ACTH crește odată cu majorarea
ulterioară a sintezei glucocorticoizilor și catecolaminelor. În paralel, pro-
ducția de insulină poate crește ca urmare a creșterii conținutului de glucoză
din sânge, precum și datorită influenței catecolaminelor asupra receptorilor
α-adrenergici. Consolidarea activității simpatice a medulei suprarenale este
însoțită de schimbări hemodinamice (creșterea volumului sistolic și facilita-
rea fluxului sangvin prin vase, creșterea rezistenței vasculare periferice și a
tensiunii arteriale) și metabolice (creșterea glicemiei și a lipidemiei datorită
efectului β-adrenergic al lipolizei crescute). Capacitatea de coagulare a sân-
gelui crește. Ca urmare a schimbărilor metabolice, există o modificare a inti-
mei vasculare cu acumularea lipidelor neutrofile și polizaharidelor acidofile.
Acest complex de schimbări, care reflectă capacitatea organismului de a
acționa, numit „sindromul ergotrop”, este tipic pentru stresul emoțional.
Modificările descrise reflectă severitatea anxietății, a cărei intensitate deter-
mină producerea și schimbul de catecolamine și corticosteroizi și, în conse-
cință, schimbările vegetative și metabolice, în special intensitatea activității
cardiace, tensiunea arterială, conţinutul glucidelor, trigliceridelor, colestero-
lului, lipoproteinelor cu densitate mică în sânge.
În afară de modificările vegetativ-umorale și metabolice, sindromul
descris include o creștere difuză sau structurată a tonusului muscular, răs-
pândită la anumite grupuri musculare, în funcție de prevalența posturilor
și mișcărilor, care ar putea fi realizate în funcție de o situație stresantă (de
exemplu, evitarea pericolului sau reacţia agresivă) dacă nu este stopată în
mod conștient. Efectele deosebit de vizibile ale hipertensiunii musculare au
loc în zonele lombare și cervicale, unde contribuie la apariția dislocărilor în
coloana vertebrală, precum și la spondilartroză și miozită [6].
Factorii psihosomatici și situațiile stresante sunt cele mai frecvente cauze
ale disfuncțiilor musculaturii masticatorii (integritatea funcțională deterio-
rată a complexului neuromuscular al aparatului masticator, manifestată
prin modificarea tonusului musculaturii masticatorii, însoțită de compresia
sau scrâșnetul dinților, mișcări spontane ale mandibulei, neasociate cu acte
fiziologice naturale – mestecare, vorbire, înghițire etc.) [7]. Mai mult ca atât,
în lipsa unei opnii unanim acceptate privind patogeneza disfuncțiilor muș-
chilor masticatori, un rol din ce în ce mai important este atribuit factorilor
psihologici și psihoemoționali cauzali [8]. Emoțiile afectează sistemul neu-
romuscular mai mult, comparativ cu alte organe.
Prin mimica, poziția corpului, ritmul mișcărilor se poate judeca despre
starea emoțională a unei persoane, starea lui de spirit. Mișcările musculare
patologice, schimbările în tonusul lor sau chiar reliefarea musculară poate
să apară nu numai în rezultatul leziunilor organice, ci și ca urmare a influ-

326
enţei factorilor psihogeni. Ticurile mușchilor faciali, spasmul gurii, clipirea
bruscă pot fi observate destul de des. Chiar și paralizia membrelor superi-
oare și inferioare, poate fi de natură psihogenă [9]. Un simptom al tulburări-
lor psihosomatice poate fi şi algia musculo-scheletică difuză [10].
Modificările dissanogene ale relaţiilor psihosomatice pot induce une-
ori patogeneza. De exemplu, distresul psihoemoţional, depresia, anxi-
etatea exagerată pot declanşa mecanismele de formare a fibromialgiei.
Simptoamele paraliziei faciale apar în rezultatul atenuării funcţiilor
motoneuronilor superiori şi/sau inferiori care asigură inervaţia muşchi-
lor mimici în componenţa nervului facial. Mai mult decât atât, fibromial-
gia sau paralizia facială reprezintă un model portivit pentru descoperirea
mecanismelor fundamentale dissanogene ale interrelaţiilor psihosoma-
tice. Este cunoscut, că mecanismele de geneză ale paraliziei faciale une-
ori sunt determinate de condiţiile psihoemoţionale şi sociale [11].
În consecinţa modificărilor dissanogene a funcționării şi tonusului
muşchilor faciali semnalizarea în actele de comunicare nonverbală inter-
personală poate fi tulburată, iar capacitatea de exprimare a emoţiilor se
schimbă esenţial [12]. În acest caz starea psihoemoţională se agravează,
nivelul de anxientate creşte, apare depresia și comportamentul maladap-
tiv [13, 14].
Conflictul între factorii psihologici şi fiziologici stă la baza genezei
fibromialgiei, dar căile neuroendocrine, probabil, asigură legatura distre-
sului psihoemoţional cu apariţia simptoamelor fibromialgiei şi durerilor
cronice. În acest mecanism neuroendocrin participă adrenocorticotro-
pina, hormonul somatotrop, gonadotropinele, precum şi neurotransmi-
țătorii serotonina și substanţa P [15]. Predispoziţia la fibromialgie poate
apărea în perioadele de viață timpurie din cauză distresului psihoemoţi-
onal şi a traumatizării psihice [16].
Ceea ce se referă la sindromul Parkinson, de obicei el este asociat cu
anxietatea exagerată. Rezultatele analizei statistice atestă, că pănă la 40 %
din pacienţi cu acest sindrom au o anxietate exprimată, care este combi-
nată cu panică şi fobie socială. În mai multe cazuri anxietatea se dezvoltă
mai devreme decât dereglările motorii. Ceea ce sugerează, că anxietatea
la aceste persoane poate fi nu numai o problemă psihică şi socială, dar
şi un fenomen neurofiziologic, care stă la baza patogenezei sindromului
Parkinson. Este important şi faptul, că anxietatea la pacienţii cu sindro-
mul Parkinson este asociată cu depresia [17].
Deoarece problema implicării musculaturii mimice în reflectarea
sanogenității/ dissanogenității interrelațiilor psihosomatice este
actuală și puțin studiată, aceasta a argumentat scopul cercetărilor.

327
 Materiale şi metode. Estimarea sanogenitaţii/dissanogenităţii proce-
sului de comunicare a fost efectuată prin intermediul testării voluntarilor
de gen masculin practic sănătoşi (30 de persoane) cu vârsta de 18-25 de
ani. În prealabil, a fost efectuată examinarea neurologică, care includea
evaluarea calitativă şi cantitativă a activităţii reflectorii somatosenzoriale
şi somatomotorii. Examinarea neurologică a constat în estimarea tonusu-
lui muscular în regiunile capului, gâtului, umerilor şi braţelor, precum şi
măsurarea sensibilităţii senzoriale somatice la aplicarea atingerii uşoare,
acţiunii nociceptive superficiale şi vibraţiei. Sensibilitatea cutanată în
regiunea feţei a fost măsurată prin intermediul esteziometriei. Ulterior,
prin intermediul monitorizării video a fost aplicată o metodă de estimare
a reacţiilor motorii la simularea experimentală în condiţii dissanogene și
sanogene. Imaginile video obținute au fost plasate în sistemul de coordo-
nate, ceea ce a permis măsurarea cantitativă a mişcărilor faciale, luând în
considerare că fiecare mişcare reprezintă rezultatul activităţii contractile
ale anumitor grupe de mușchi: zigomaticus major; zigomaticus minor;
buccinator; orbicularis oris; levator anguli oris; lateral frontalis (condi-
ţionat positiv); corrugator supercilii; procerus; orbicularis oculi; nasalis;
depressor labii inferioris; masseter; levator labii superioris; levator labii
superior alaeque nasi; platysma (condiţionat pozitiv). Au fost utilizate trei
modele de bază ale interrelațiilor între persoană și spaţiul înconjurător:
1 – descrie prezența securității în spațiul înconjurător (da/nu); 2 – descrie
prezența alimentelor cu potențial hedonic (da/nu); 3 – descrie prezența
semnalizării cu caracter sexual (da/nu). Monitorizarea a fost efectuată
cu ajutorul camerei video HD Webcan C 615 Logitech. Datele obținute
au fost prelucrate statistic cu ajutorul criteriului-t Student și a criteriului
Wilcoxon.
Rezultate şi discuţii. În modelele de reacţii psihomotorii utilizate fie-
care dintre acestea au fost calificate în conformitate cu particularităţile
morfologice ale feţei prin reacţia condiţional pozitivă asigurată de con-
tracţia muşchilor: zigomaticus major; zigomaticus minor; buccinator;
orbicularis oris; levator anguli oris; lalateral frontalis.
În consecinţă am depistat, că semnalizarea vizuală şi auditivă referi-
tor la ameninţarea securităţii („securitatea NU”) provoacă reacţii psiho-
motorii faciale în regiunea muşchilor corrugator supercilii şi orbicularis
oculi, exprimate mai semnificativ prin deplasarea punctelor în sistemul
de coordonate cu 107,4 % şi 75,2 % respectiv, (P<0.05), comparativ cu
reacţia neutră (Figura 1).

328
 Fig. 1. Reacţia psihomotorie facială la semnalizare senzorială comunicativă referitor la
gradul de securitate în regiunea muşchilor m.corrugator supercilii

Reacţiile psihosomatice condiţonate negativ au fost exprimate şi prin

contracţia muşchilor faciali: corrugator supercilii; procerus; orbicularis
oculi; nasalis; depressor labii inferioris; masseter; levator labii superioris-
levator labii superior alaeque nasi; platysma.
Mai mult decât atât, reacţia psihomotorie la ameninţărea securităţii a
fost exprimată prin mişcările mai esenţiale cu 100,0 % şi 36,8 % respectiv,
(P<0,05) în regiunele muşchilor faciali: m. nasalis şi m.levator labii supe-
rioris.
Dimpotrivă, semnalizarea la asigurarea securităţii („securitatea DA”)
a fost asociată cu tendinţă spre atenuare a reacţiilor psiho-motorii în
regiunea muşchilor m. corrugator supercilii pe fondul de exagerarea acti-
vităţii contractile în aria muşchilor: m. zigomaticus major şi m. zigomati-
cus minor cu 55,7 şi 46,5 % respectiv, (P<0.05) (Figura 2.).

329
Fig 2. Reacţia psihomotorie facială la semnalizare senzorială comunicativă referitor la gra-
dul de securitate în regiunea muşchilor m. zigomaticus major

Am evidenţiat faptul că stimulii vizuali şi auditivi, care prezintă sem-

nalizarea cu caracter sexual („reproducere DA”) induce reacţiile psiho-
motorii care se exprimă prin deplasarea punctelor superficiale în siste-
mul de coordonate în aria localizării muşchilor: m. zigomaticus major şi
m. buccinator (cu 33,2 % şi 24,9 %, P<0.05, respectiv). Un şir de semnali-
zări senzoriale despre particularităţile alimentaţiei cu un caracter hedo-
nic promovează reacţii psihomotorii similare în regiunea muşchilor: m.
zigomaticus major, m. buccinator, şi orbicularis oculi.
Manifestarea interrelaţiilor psihosomatice strânse se realizează prin aşa
numitul, limbaj al corpului, care este destul de complicat şi posedă o mulţime
de trăsături dificile pentru interpretare. În această ordine de idei, am depis-
tat anumite particularităţi tipice ale sanogenităţii şi dissanogenităţii expresiei
mimice pe care presupunem de a le introduce în modele tridimensionale
(3D). În limbajul corpului, în special, în expresia facială există anumite semne
care manifestă în mod indirect sanogenitatea emoțiilor: exprimarea fericirii şi
satisfacţiei; bucuriei; uimiri; mândriei; speranţei şi etc. Pe de altă parte, am cla-
sificat anumite trăsături tipice care manifestă indirect disanogenitatea emoți-
ilor: exprimarea tristeţei; spaimei; geloziei şi invidiei; supărării, temerii; furiei
şi etc. Este important că caracteristicele limbajului corpului posedă aspect
naţional şi regional.

330
 Așadar, elucidarea manifestării sanogenității și dissanogenității sănă-
tății psihice atestă, că majoritatea stărilor dissanogene sunt declanşate
în rezultatul conflictului emoţional sau cognitiv. Rezultatele obţinute
demonstrează, că unul dintre indicatorii sanogenităţii interrelaţiilor
psihosomatice poate fi capacitatea personală de a coordona efectiv şi
optimal recunoaşterea şi înţelegerea semnalizărilor comunicative mul-
tisenzoriale din spaţiul înconjurător asociate cu reacţii psiho-motorii
corespunzătoare. Această capacitate personală bazată pe experienţa
individuală şi pe educaţie poate fi realizată într-un mod adecvat gra-
ţie întegrării senzoriale şi motorii consolidate. Aplicarea înregistrărilor
video şi evaluării reacţiilor psihomotorii faciale la imersiunea virtuală a
persoanelor în diferite condiţii a spaţiului înconjurător poate fi utilizată
pentru estimarea sănătăţii psihice.

Referințe bibliografice
1. Фурдуй Ф. Стресс и здоровье. Кишинев, 1990. 270 c.
2. Малкина-Пых И.Г. Психосоматика: справочник практического психолога.
М.: Эксмо, 2008. 563 с.
3. Сидоров П.И., Новикова И.А. Психосоматические заболевания: концеп-
ции, распространенность, качество жизни, медико-социальная помощь
больным. In: Медицинская психология в России: электрон. науч. журн.,
2010, № 1.
4. Сахарный диабет: действительность, прогнозы, профилактика. In: Элек-
тронный научный журнал Современные проблемы науки и образования,
2017, № 6. ISSN 2070-7428.
5. Чирин А.С. Артериальная гипертензия как социально-значимая про-
блема современной России. B: https://medconfer.com/node/5903 (accesat:
01.09.2020).
6. Березин Ф. Б., Безносюк Е. В., Соколова Е. Д. Психологические механизмы
психосоматических заболеваний. B: Журн. невропатол. и психиатр., 1997, № 2.
7. Skorikova, L.A. The treatment of patients with parafunctions of masticatory
muscles. In: Kuban Research Medical Journal. 2001, 3, p.70-72.
8. Iordanishvili, A.K. Clinical Prosthetic Dentistry. Moscow: MEDpress-inform, 2007.
9. Парцерняк С. Стресс. Вегетозы. Психосоматика. СПб, 2002.
10. Дзяк Л.А. Эволюция взглядов на проблему фибромиалгии. In: https://
neuronews.com.ua/ru/archive/2012/10%2845%29/article-744/evolyuciya-
vzglyadov-na-problemu-fibromialgii#gsc.tab=0 (accesat: 10.09.2020).
11. Mullen R., Hardy L., Tattersall A. The Effects of Anxiety on Motor Performance: A
Test of the Conscious Processing Hypothesis. In: Journal of Sport & Exercise Psyc-
hology, 2005, 27(2), p.212-225.
12. Cross T., Sheard C.E., Garrud P., Nickolopoulos T.P., O’Donoghue G.M. Impact of facial
paralysis on patients with acoustic neuroma. In: Curr Surg, 2005, 62(2), p.156-161.
13. Anderson G. Anxiety, optimism, and symptoms reporting following surgery for
acoustic neuroma. In: J Psychosom Res, 1999, 46(3), p.257-260.
14. Bradbury E.T., Simons W., Sanders R. Psychological and social factors in recon-

331
 structive surgery for hemi-facial palsy. In: J Plastic Reconstr Aesth Surg, 2006,
59(3), p.272-278.
15. Van Swearingen J.M., Cohn J., Turnbull J., Mirzai T., Johnson P. Psychological dis-
tress: linking impairment with disability in facial neuromotor disorders. In: Oto-
laryngol Head Neck Surg, 1998, 118(6), p.790-796.
16. Gupta A. and Silman A.J. Psychological stress and fibromyalgia: a review of the evi-
dence suggesting a neuroendocrine link. In: Arthritis Res Ther, 2004, 6(3), p. 98-106.
17. Sancassiani F., Machado S., Ruggiero V., and Cacace E. The management of fibro-
myalgia from a psychosomatic perspective: an overview. In: International Review
of Psychiatry, 2017, 29(5), p.1-16.

DETERMINAREA INOFENSIVITĂȚII PRODUSULUI

MEDICAMENTOS MERION SUSPENSIE ORALĂ
Sergiu Parii1, dr. în șt. med., conf. cercetător, cercetător ştiinţific coordonator
Ion Mereuța2,3, dr. hab. în șt. med., prof. univ., director
Vladimir Valica1, dr. hab. în șt. farm., prof. univ.
Veaceslav Gonciar4, dr. hab. în șt. med., prof. univ.
Vladimir Carauş3, dr. în șt. biol.
Viorel Nacu5, dr. hab. în șt. med., prof. univ.
Alina Ungureanu1, cercetător ştiinţific
Eugeniu Nicolai1, cercetător ştiinţific
Lilia Andronache6, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific superior
Valeriana Pântea6, cercetător ştiinţific
Adrian Cociug5, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific.
1
Centrul Științific al Medicamentului (CŞM), USMF „Nicolae Testemiţanu” ,
Chișinău, R. Moldova
2
Clinica Oncologie, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, R. Moldova
3
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
4
Catedra Farmacologie și farmacie clinică, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Chi-
șinău, R. Moldova
5
Laboratorul Inginerie tisulară și culturi celulare, USMF „Nicolae Testemiţanu”,
Chișinău, R. Moldova
6
Laboratorul Biochimie, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, R. Moldova
ion.mereuta@usmf.md

DETERMINATION OF SAFETY OF MERION ORAL SUSPENSION

In the study, sub-chronic toxicity was determined for the combined medicinal
product Merion Oral Suspension 100 ml (MI) that represent a complex of lipo-and
water-soluble vitamins, micronutrients, nanoparticles of zinc. The results of the
investigations performed according to the ICH M3 (R2) recommendations, which
included the analysis of physiological parameters (mass, behavior), hematological,

332
biochemical and morphological, indicate low levels of toxicity. Data obtained from
the research can serve as a prerequisite for continuing preclinical and clinical expe-
riments to determine the safety and efficacy of the studied product.

Farmacoterapia este indispensabilă de valorificarea compuşilor ce

conțin vitamine, minerale, oligopeptide [1]. Numărul de surse cu propri-
etăți polivalente, concomitent și stimulente, este însă redus. Interacțiu-
nile concurente dintre microelemente, nivelul scăzut de asimilare sunt
printre cauzele eficienței reduse a utilizării lor cu succes în ameliorarea
diverselor stări clinice [2]. Astfel, drept oportună poate fi considerată uti-
lizarea produselor combinate polifuncţionale cu eficientă clinică și ino-
fensivitate demonstrată [3, 4, 5, 6].
În ultimii nanotehnologia și-a găsit numeroase aplicații în sfera
medicinii în special în domeniul farmaceutic. Livrarea medicamentelor
către țesuturile sau celulele-țintă este posibilă prin utilizarea nanoparti-
culelor, care astfel pot fi protejate pentru a spori efectul terapeutic, devin
rezistente la sucul gastric și capabile să trimită substanțele active cu
care sunt cuplate direct în circulația sanguină. Prin introducerea nano-
particulelor transportatoare a substanțelor farmaceutice, se tinde spre o
maximalizare a biodisponibilității, atât din punct de vedere al țesutului
țintă, cât și din punct de vedere al perioadei de timp în care se elibe-
rează substanța activă. Nanoparticulele, inclusiv nanoparticulele de zinc
(microelement cu diverse propriețăți crecum: antioxidant, neuroprotec-
tor, regenerativ etc), pot transporta medicamentele în mediul intern al
celulei fără a produce efecte adverse întrucât, devin active numai la atin-
gerea țintei finale [7, 8, 9].
În urma cercetărilor științifice sub conducerea dlui Ion Mereuță, dr.
hab. șt. med., prof. univ., Clinica Oncologie a IP USMF „Nicolae Tes-
temiţanu”, Centrul Științific al Medicamentului (CȘM) al IP USMF „Nico-
lae Testemițanu” și Compania Farmaceutică SC „CSK Grup Plus” din R.
Moldova, a fost obținută o nouă compoziție medicamentoasă - Brevet
MD 4341 B1 din 2015.04.30 [10]. Produsul a fost patentat ca supliment
alimentar sub denumirea „Merion” (suspensie 100 ml) și reprezintă un
complex de vitamine lipo- și hidrosolubile, microelemente, nanoparti-
cule de zinc. Compusul respectiv a primit Aviz Sanitar pozitiv al MS al RM
pentru produsele alimentare și nealimentare (nr. 2253 din 24.09.2015),
producător – „Farmaco SA”, deținător al certificatului – SC „CSK Grup
Plus” SRL. Compoziția pentru 100 ml: vitamina A – 0,8 mg; vitamina D2
– 0,005 mg; vitamina E – 10 mg; vitamina C – 100 mg; vitamina B1 – 3
mg; vitamina B2 – 3,6 mg; niacină – 40 mg; vitamina B6 – 2,0 mg; vitamina
B12 – 0,003 mg; biotină – 0,06 mg; acid folic – 0,2 mg; acid pantoteic – 15
mg; oxid de magneziu – 375 mg; oxid de cupru – 1,0 mg; selenat de sodiu

333
– 0,055 mg; nanoparticule de oxid de zinc – 6,0 mg; sirop de zahăr, ml
restul. Produsul Merion manifestă acţiune antioxidantă, de asemenea
constituie o sursă echilibrată de compuși necesari pentru metabolismul
uman în caz de carențe, afecțiuni cronice, supraefort fizic și intelectual
[10, 11].
În cadrul evaluării anterioare a toxicității acute (la animale de labo-
rator) s-a determinat LD100 pentru administrarea parenterală în doza de
1000 mg/kg. După metoda Kurber, LD50 a fost stabilită la doza de 525 mg/
kg. Astfel, matematic, s-a calculat posibila LD25 = 263 mg/kg şi LD84 la
doza de 840 mg/kg [11].
Scopul cercetării: Determinarea toxicității subcronice a produsului
medicamentos Merion suspensie orală (MI).
Material și metode. Concentrațiile farmaceutice cu dozele respec-
tive de 100 mg/kg şi 1000 mg/kg de Merion (MI) au fost pregătite în
cadrul CŞM. Preparatul a fost diluat în volume constante cu soluție
fiziologică de 0,9%, în funcție de doza substanțelor şi cantitatea de
lichid maximal admisibilă pentru administrare. Dozele au fost selectate
conform recomandărilor metodice [12, 13] şi datelor obținute la deter-
minarea toxicității acute. Toxicitatea subcronică a fost determinată în
cadrul Laboratorului de evaluare preclinică şi clinică a medicamente-
lor al CŞM pe 24 șobolani (femele) linia Wistar cu masa corporală între
170 și 240 g, repartizați în 3 loturi a câte 8, fiecare în celulă separată.
Substanța cercetată Merion s-a administrat în 2 doze (100 și 1000 mg/
kg), timp de 30 de zile, intern, în terci alimentar. Lotul-martor a primit
doar terci alimentar. Animalele au fost supravegheate până la ingerarea
completă a alimentelor. La fiecare 7 zile, animalele din toate loturile
erau cântărite. Zilnic se urmărea comportamentul lor, culoarea pielii
şi învelișul pilos. La începutul experimentului s-a colectat sânge pen-
tru examinare. Inițial şi la sfîrșitul s-a preluat frotiu pentru examinarea
formulei leucocitare. Șobolanii au fost eutanasiaţi peste 30 de zile, cu
respectarea cerințelor etice. Sângele s-a colectat pentru analize hema-
tologice și biochimice, iar animalele au fost disecate şi s-a efectuat stu-
diul macroscopic al organelor interne. Inima, pulmonii, ficatul, splina
şi rinichii au fost separate, cântărite şi folosite ulterior pentru studiul
microscopic [14, 15].
Cercetările hematologice şi biochimice au fost efectuate în cadrul
Laboratorului biochimie (șef lab. – Valentin Gudumac, dr. hab., prof.
univ.), iar cele morfologice şi histologice – în Laboratorul inginerie tisu-
lară şi culturi celulare (șef lab. – Viorel Nacu, dr. hab., prof. univ.) din
cadrul Laboratorului Central al IP USMF „Nicolae Testemiţanu”.
Teste hematologice: WBC – leucocite/globule roșii; RBC – eritrocite/

334
globule albe; HGB- hemoglobin; HCT – hematiocrit; MCV - media volu-
mului hemoglobinei; MCH - media volumului globulelor roșii; MCHC
- concentrația medie a hemoglobinei; PLT - numărul trombocitelor din
sânge; RDW-CV, repartizarea eritrocitelor după volum în %; RDW-SD,
devierea standard a repartizării eritrocitelor; RWD – Red cell Distribution
Width – „aria” de repartizare a eritrocitelor; MCV – volumul mediu al eri-
trocitelor; P-LCR – coeficientul trombocitelor `mari”; PCT (platelet crit)
– trombocrit.
Biochimia serului sangvin: proteina totală, aspartataminotransferaza
(AsAT), alaninaminotransferaza (AlAT), fosfataza alcalină, ureea, creati-
nina, glucoza, albumina, colesterolul, trigliceridele, produşii finali de gli-
care avansată – advanced glycation end products (AGE), produşii proteici
de oxidare avansată (PPOA), albumina ischemic modificată (AIM), acti-
vitatea antioxidantă totală prin metoda cu ABTS (AAT ABTS) și metoda
CUPRAC (Cupric ion reducing antioxidant capacity), SH-grupe proteice,
concentrația de calciu și fosfor, γ-GTP – gamma-glutamil transpeptidaza,
PCE – pseudocolinesteraza, DAM – dialdehida malonica, SOD – supero-
xiddismutaza, FA-fosfataza alcalină [15, 16, 17].
Examinări fiziologice: comportamentul, activitatea motorie spon-
tană.
Examinarea patomorfologică a inclus necropsia, examenul macrosco-
pic, cântărirea şi examenul histologic al organelor interne. Necropsia a
fost efectuată sub supravegherea nemijlocită a morfologului. După euta-
nasie, animalele au fost examinate cu atenție privitor la semnele pato-
logice externe. Au fost examinate cavitățile toracică şi abdominală, s-a
efectuat cercetarea macro- și microscopică a organelor interne.
Lista organelor care au fost cântărite și supuse examenului histolo-
gic: inima, plămânii cu bronhiile, ficatul, splina, rinichii, creierul. Preci-
zia cântarului utilizat a fost verificată până la inițierea studiului.
Lista organelor supuse examenului macroscopic: ganglionii limfatici,
glandele mamare (la femele), aorta, inima, laringele, traheea, plămânii
cu bronhiile, timusul, esofagul, stomacul (porțiunile glandulară şi agra-
nulară), duodenul, intestinul subţire, intestinul gros, ficatul, pancreasul,
splina, rinichii, glandele suprarenale, vezica urinară, uterul (la femele),
creierul (3 porțiuni: anterioară, medie şi posterioară).
Investigațiile preclinice au fost aprobate de Comitetul de Etică a
Cercetării al IP USMF „Nicolae Testemiţanu”, proces-verbal nr. 1 din
23.09.2016.
Analiza statistică a fost efectuată cu ajutorul programului MS Excel
şi Student T-test, cu stabilirea semnificației diferențelor dintre loturile
comparate, p<0,05 fiind considerat semnificativ.

335
 Rezultatele studiului farmacologic
Influența preparatului asupra supraviețuirii şi masei corporale.
Pe parcursul studiului nu s-au constatat decese, modificări în compor-
tamentul şi activitatea motorie spontană a animalelor din lotul-martor
şi cele experimentale. Șobolanii erau în mișcare activă, întrebuințau
hrană şi apă. Starea mucoaselor şi învelișului cutanat erau în normă, fără
schimbări patologice. Culoarea urinei era galben-deschis. Blana anima-
lelor avea un aspect îngrijit, lucios, fără focare de alopecie, dinții păstrați.
Mucoasele vizibile erau palide, lucioase, netede. La palpare, glandele
mamare ale femelelor – fără indurații și fără eliminări. Deformări sau
edeme ale extremităților nu s-au remarcat.
Trebuie menționat faptul că în timpul desfășurării experimentului nu
s-a constatat decesul animalelor de laborator, ceea ce indică cumularea
redusă a preparatului cercetat și tendința de dezvoltare a dependenței în
dozele cercetate.
Rezultatele studierii dinamicii masei corporale a șobolanilor privind
influența MI administrată timp de 30 de zile sunt expuse în tabelul 1.
Analiza datelor obținute evidențiază că masa corporală a rămas
neschimbată la animalele din grupul de control, uniform pe întreaga
perioadă a studiului.
În loturile MI 100 și 1000 mg/kg s-a constatat micșorarea masei cor-
porale (p<0,01 pentru MI 100 și p<0,05 pentru MI 1000). Nici o diferenți-
ere ce ține de nivelul de dozare nu s-a remarcat. Însă nu în toate loturile
creșterea ponderală era veridică față de masa inițială.
După decapitare și prepararea organelor, s-a efectuat cântărirea lor,
cu stabilirea următoarelor rezultate: la animalele cărora li s-a administrat
MI 100 și MI 1000, în comparație cu cele din lotul-martor, după 30 de zile
s-a constatat o majorare a masei rinichilor (p<0,05).
În lotul MI 1000 mg/kg, în comparație cu lotul de control, după 30 de
zile s-a constatat o majorare a masei pulmonilor (p<0,05).
Referitor la indicele raportului masa ficatului/masa corpului, putem
constata ca indicele respectiv nu diferă la animalele tratate cu MI de cele
netratate. O ușoară tendință de creștere a indicelui respectiv, dar nesem-
nificativă statistic, se constată la MI 1000 mg/kg. Rezultatele datelor refe-
ritoare la masa organelor sunt indicate în tabelul 2.
Rezultatele investigațiilor hematologice
Rezultatele investigațiilor hematologice au demonstrat că adminis-
trarea produsului medicamentos testat nu modifică indicii eritrocitari.
Nivelul eritrocitelor, hemoglobinei, hematocritului nu s-a modificat.
Analiza rezultatelor obținute demonstrează că, la administrarea MI 1000
mg/kg și 100 mg/kg, numărul leucocitelor scade față de valorile lotu-

336
lui-martor, dar datele nu sunt statistic semnificative (tab. 3).
Se constată o trombocitopenie statistic neconcludentă la administra-
rea MI 1000 față de lotul martor (tab. 4). În grupurile MI 100, MI 1000 se
constată tendința de micșorare față de lotul martor a indicilor RDW-SD,
RDW-CV, PDW, MPV, fapt care ne indică despre acțiunea nefavorabilă a
produsului în doze majorate asupra volumului și repartizării eritrocitelor
și devierii lor standarde (tab 5).
Produsul studiat nu manifestă careva efecte nefavorabile asupra
formulei trombocitare (tab. 6). În loturile supuse acțiunii MI în ambele
doze s-a înregistrat o limfopenie, manifestată prin micșorarea numărului
absolut de limfocite.
Influența produsului medicamentos MI asupra formulei leucocitare
este prezentată în tabelele 7, 8. Cercetările efectuate indică o majorare a
nivelului neutrofilelor segmentate și o micșorare relativă a nivelului neu-
trofilelor nesegmentate la administrarea produsului MI față de valorile
lotului-martor.
Rezultatele investigațiilor biochimice
În tabelele 14-16 sunt prezentate datele despre influența produ-
sului MI asupra indicilor biochimici de bază ai sângelui șobolanilor
la studierea toxicității subacute. În loturile experimentale și cele de refe-
rință s-au determinat un șir de parametri, ce caracterizează metabolis-
mul glucidic, proteic și lipidic, funcțiile ficatului, precum și indicii de
bază ai stresului oxidativ și ai sistemului de protecție antioxidantă.
La administrarea produsului MI în ambele doze cercetate, modificări
relevante ale indicilor metabolismului proteic și azotic la animalele din
loturile de experiență în raport cu cele din lotul-martor nu au fost înre-
gistrate.
Produsul studiat nu manifestă acțiune negativă asupra unor astfel de
indici ai metabolismului proteic precum proteina totală, ureea și creati-
nina (tab. 9).
Influența preparatului medicamentos MI asupra stării funcționale a
ficatului a fost evaluată prin studierea activității transaminazelor AlAT,
AsAT și a fosfatazei alcaline (FA). Din datele prezentate în tab. 10 reiese
că produsul cercetat în dozele de 100 mg/kg și 1000 mg/kg determină o
scădere nesemnificativă a activității AlAT, AsAT și o tendință de creștere a
activității FA, dar fără relevanță statistică. În schimb provoacă modificări
neunivoce ale funcționalității PCE, enzimă sintetizată în celulele
parenchimale hepatice și care reflectă funcția proteosintetică a ficatului:
în doza de 100 mg/kg - tendința de diminuare, iar în doza de 1000 mg/kg

337
duce la creșterea aproape dublă a activității enzimei date (p<0,001). Deci,
preparatul MI nu manifestă efecte hepatotoxice (tab.10).
Produsul studiat, fiind administrat în dozele de 100 mg/kg și 1000 mg/
kg timp de 30 de zile, nu provoacă modificări cu semnificație statistică ale
nivelului glicemiei, colesterolului și trigliceridelor serice (tab. 11).
În cadrul cercetărilor metabolismului mineral am stabilit că MI 100,
1000 nu modifică nivelul calcemiei, în schimb determină tendința de
creștere a nivelului fosforului seric în comparație cu grupul de control,
dar fără relevanță statistică (tab. 12).
Astfel, administrarea produsului MI în ambele doze cercetate timp de
30 zile nu provoacă tulburări ale metabolismelor proteic, glucidic, lipidic
și mineral și nici dereglări în funcțiile ficatului. Din datele expuse în tab.
13 rezultă că administrarea produsului studiat șobolanilor albi timp de
30 zile influențează în mod diferit principalii indici ai stresului oxida-
tiv: MI 100 – manifestă proprietatea de a reduce valorile DAM, PPOA și
AIM, dar fără semnificație statistică (p>0,05) și tendința de a crește nive-
lul AGE (p>0,05). MI 1000 manifestă proprietatea de a reduce neconclu-
dent valorile DAM și AIM și de a majora neconcludent valorile PPOA și
AGE.
Rezultatele investigațiilor expuse în tabelul 14 demonstrează că MI
nu modifică AAT-ABTS, dar majorează veridic AAT-CUPRAC, ceea ce ar
putea fi legat de sporirea rezervelor de antioxidanți (AO) hidrosolubili.
Paralel, se înregistrează creșterea nivelului SOD, SH-grupelor proteinelor
serice, mai pronunțată la administrarea emulsiei MI în doza de 100 mg/
kg, fapt ce potențează sistemul antioxidant prin reducerea deficitului de
AO hidrosolubili (tab. 15).

Parametri fiziologici
Tabelul 1
Tabel statistic pentru masa corpului mg/kg

Grupurile de studiu Masa 1 zi Masa 30 zi

Control 171,88±3,72 (100%) 171,25±10,26 (100%)

Merion-100 mg/kg 235,63±8,21*** (137%) 197,50±19,82** (115%)

Merion- 1000 mg/kg 203,75±9,91*** (118%) 191,25±22,95* (112%)

Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

338
 Tabelul 2
Tabel statistic pentru masa organelor mg/kg
Grupurile de Masa pul-
Masa cord Masa ficat Masa rinichi Masa splina
studiu moni

1,49±0,16 6,59±1,03 2,70±1,27 1,85±0,09 1,29±0,17

Control
(100%) (100%) (100%) (100%) (100%)

Merion-100 1,67±0,37 7,37±0,91 2,73±1,35 2,02±0,23* 1,17±0,29

mg/kg (112%) (112%) (101%) (109%) (91%)

Merion- 1000 1,56±0,16 7,16±0,55 3,33±1,85* 2,06±0,24* 1,30±0,14

mg/kg (105%) (109%) (123%) (111%) (101%)

Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Parametri hematologici
Tabelele statistice la cantitatea de celule
Tabelul 3
Grupurile de RBC HGB HCT
WBC *109/L
studiu *1012/L g/l %
5,91±1,47 7,44±0,90 143,25±18,11 19,43±2,20
Control
(100%) (100%) (100%) (100%)
Merion -100 mg/ 5,04±0,87 7,31±0,92 137,50±14,25 21,53±6,71
kg (85%) (98%) (96%) (111%)
Merion - 1000 4,7±1,53 7,83±0,47 144,50±9,37 19,54±1,76
mg/kg (80%) (105%) (101%) (101%)
Notă: diferență statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Tabelul 4
MCV MCH PLT
Grupurile de studiu MCHC g/dL
fL pg *109/L

52,25±0,90 19,24±0,73 36,83±1,21 499,25±176,54

control
(100%) (100%) (100%) (100%)

50,39±2,33 18,45±0,71 36,61±1,48 562,50±146,53

Merion-100 mg/kg
(96%) (95.9%) (99%) (113%)
Merion- 1000 mg/ 49,81±3,03 18,51±0,83 37,06±1,04 391,50±109,66*
kg (95%) (96%) (101%) (78%)
Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

339
 Tabelul 5
Grupurile de RDW-CV PDW MPV
RDW - SD fL
studiu % fL fL
26,93±1,59 14,95±0,79 5,90±0,24 6,31±0,17
control
(100%) (100%) (100%) (100%)
21,31±2,77*** 13,16±0,94** 5,61±0,19* 6,10±0,20*
Merion-100 mg/kg
(79%) (88%) (95%) (97%)
Merion- 1000 mg/ 23,08±1,03*** 13,49±0,97** 5,94±0,31# 6,24±0,18
kg (86%) (90%) (101%) (99%)
Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Tabelul 6
Grupurile de studiu P-LCR % PCT %
Control 3,79±1,26 (100%) 0,17±0,03 (100%)
Merion-100 mg/kg 2,79±0,73 (74%) 0,18±0,05 (106%)
Merion- 1000 mg/kg 3,16±0,68 (84%) 0,13±0,04 (76%)
Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Tabele statistice pentru formula leucocitară

Tabelul 7
Grupurile de studiu Segmentate Limfocite Monocite
% % %
Control 34,51±3,75
53,69±6,23 (100%) 4,66±3,15 (100%)
(100%)
Merion -100 mg/kg 47,83±8,16
42,75±7,10 (80%) 4,40±1,96 (94%)
(139%)
Merion - 1000 mg/kg 40,84±3,27
47,56±4,69 (89%) 4,33±0,90 (93%)
(118%)
Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Tabelul 8
Grupurile de studiu Eoz Baz Neseg
% % %
Control 4,79±1,35 (100%) 0,99±0,42 (100%) 1,36±0,50 (100%)
Merion -100 mg/kg 4,73±1,12 (99%) 0,79±0,27 (80%) 0,68±0,28** (50%)
Merion - 1000 mg/kg 5,95±2,55 (124%) 1,26±0,64 (127%) 0,90±0,65* (66%)
Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

340
 Parametri biochimici
Tabelul 9
Indicii metabolismului proteic
Proteina totală, Creatinina, Ureea,
Grupurile de studiu
g/l µM/L mM/L
68,50±10,00
Control 88,50±10,00 (100%) 6,05±1,69 (100%)
(100%)
70,82±12,64
Merion-100 mg/kg 94,82±12,64 (107%) 7,69±1,84* (127%)
(107%)
Merion - 1000 mg/kg 64,56±12,53 (96%) 99,56±12,53 (113%) 7,39±2,38 (122%)
Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Tabelul 10
Activitatea enzimelor serice
ALAT, ASAT, Fosfataza PCE,
Grupurile de studiu
U/l U/L alcalina, u/L µm/s.L
68,50±10,00 88,50±10,00 75,98±25,89 82,02±8,15
Control
(100%) (100%) (100%) (100%)
70,82±12,64 94,82±12,64 91,07±18,06 69,55±22,07***
Merion-100 mg/kg
(107%) (107%) (120%) (85%)
64,56±12,53 99,56±12,53 84,16±32,04 161,06±62,68***
Merion - 1000 mg/kg
(96%) (113%) (111%) (196%)
Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Tabelul 11
Indicii metabolismului glucidic și lipidic
Glucoza, Colesterol,
Grupurile de studiu Trigliceride, mM/L
mM/L mM/L
4,63±1,10 4,37±0,12 1,22±0,11
Control
(100%) (100%) (100%)
4,38±0,87 4,41±0,16 1,19±0,06
Merion -100 mg/kg
(95%) (101%) (98%)
4,38±0,76 4,61±0,24 1,34±0,12
Merion - 1000 mg/kg
(95%) (105%) (110%)
Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

341
 Tabelul 12
Indicii metabolismului mineral
Grupurile de studiu Calciu, mM/L Fosfor, mM/L

Control 2,37±0,22 (100%) 1,08±0,08 (100%)

Merion-100 mg/kg 2,34±0,22 (99%) 1,34±0,19 (124%)

Merion- 1000 mg/kg 2,40±0,15 (103%) 1,13±0,09 (105%)

Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Tabelul 13
Indicii perioxidării lipidice
Grupurile DAM, PPOA, AGE, µg/ml AGE, µg/ml AIM,
de studiu µM/L µM/L 330/390 370/440 mM/L

11,59±1,67 47,95±14,12 401,92±126,37 120,77±47,69 0,65±0,02

Control
(100%) (100%) (100%) (100%) (100%)

Merion - 7,40±1,85*** 42,10±13,39 469,59±81,09 144,90±41,03 0,61±0,07

100 mg/kg (64%) (88%) (117%) (120%) (94%)

Merion - 10,78±3,21* 55,59±17,62* 491,01±74,69 99,00±29,87* 0,59±0,05*

1000 mg/kg (93%) (116%) (122%) (82%) (91%)

Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Tabelul 14
Indicii sistemului antioxidant
SOD, AAT cuprac, mM/L
Grupurile de studiu AAT cu ABTS, µM/L
u/c
1509,96±105,08 0,62±0,02 0,68±0,23
Control
(100%) (100%) (100%)
1646,87±104,33 0,63±0,01 0,97±0,22
Merion-100 mg/kg
(109%) (102%) (143%)
1538,34±188,22 0,62±0,01 1,61±0,98*
Merion- 1000 mg/kg
(105%) (100%) (237%)

Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

342
 Tabelul 15
Indicii sistemului antioxidant
CP, γ-GTP,
Grupurile de studiu SH-grupe, µM/g.prot
mg/L u/L
275,83±58,63 6,81±1,34 2,07±0,73
Control
(100%) (100%) (100%)
286,89±50,22 4,32±0,93*** 2,87±1,02
Merion-100 mg/kg
(104%) (63%) (139%)
Merion- 1000 mg/ 354,80±123,13 5,40±1,35 2,68±1,24
kg (129%) (79%) (130%)
Notă: diferenţă statistic semnificativă cu lotul-martor, * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001

Modificări patomorfologice vizibile ale creierului, inimii, traheii,

bronhiilor, plămânilor, esofagului și intestinelor, ficatului, pancreasului,
splinei, rinichilor, vezicii urinare, ovarelor la animalele care au primit sub-
stanța cercetată și la cele din lotul de control nu au fost constatate. La exa-
minarea cavităților toracică și abdominală, nu s-a depistat exsudat, nici
modificări în amplasarea organelor interne nu s-au observat. Foițele parie-
tală și viscerală ale pleurei și peritoneului – subțiri, lucioase și netede.
Rezultate morfologice si histologice. La examinarea preparatelor his-
tologice a organelor studiate a animalelor din grupul de control şi celor
tratate cu produsele testate în doză de 100 mg/kg şi 1000 mg/kg — dife-
rențe nu s-au remarcat.

Fig. 1. Șobolani 1000 mg kg. Epiteliul ciliat din peretele bronhiilor este păstrat (a), emfizem ușor
cu dilatarea alveolelor (b), bronșii de calibru mic cu lumenul dilatat conturat celular (c). H-Ex90
Epiteliul ciliat al traheii (fig. 1), a) este păstrat (a), emfizem ușor cu
dilatarea alveolelor (b), bronhii de calibru mic cu lumenul dilatat contu-
rat celular (c). Epiteliul bronhiilor intrapulmonare fără schimbări. Modi-
ficări inflamatorii acute în țesutul pulmonar nu s-au depistat.

343
Fig. 2. Șobolani 003-100 mg. Ficatul cu a) tumescența citoplasmei cu formare de granule în
zonele perilobulare, b) dilatarea spațiilor Disse, c) edem pericentrolobular. H-Ex90
Structura trabeculară a ficatului în secțiune, obținută din diferite obiecte
a lobilor ficatului, modificări nu prezenta (fig. 2). Limitele hepatocitelor bine
determinate (a), citoplasma granulară, slab oxifilă. Dereglări a proprietăților
tinctoriale a citoplasmei nu s-au observat. Nucleele conțin nucleotide bine con-
turate şi cu suficientă cromatină. Membrana nucleară este subțire. Sinusoidele
hepatice - pline cu sânge (b) și edemațiate preponderent pericentrolobular (c).

Fig. 3. Șobolani 003-1000 mg. Rinichii. a) intumescența citoplasmei celulelor epiteliale cu

exfoliere, oxifilă, b) dilatarea tubilor renali contorți și glomerulelor dintre capsulă și capila-
rele glomerulare. H-Ex140

Capilarele glomerulare și țesutul interstițial al rinichilor congestionate (fig.

3), intumescența citoplasmei celulelor epiteliale cu exfoliere, oxifilă (a), dila-
tarea tubilor renali contorți și glomerulelor dintre capsulă și capilarele glome-
rulare (b).

344
 Fig. 4. Șobolani 003-1000 mg. Splina. a) foliculi limfoizi cu nuclee bine conturate,
hipercrome, b) structura pulpei roșii păstrată. H-Ex140

Elementele limforeticulare ale splinei (fig.4) - cu nuclee clar delimi-

tate (a), distrugere sau atrofie de foliculi nu este. În pulpa roșie a splinei
(b) se observă focare de hematopoieză cu megacariocite unice.

Fig. 5. Șobolani 003- 100 mg. Cordul cu: a) nucleile cardiomiocitelor sînt conturate, hiper-
crome, b) striațiile cardiomiocitelor sunt păstrate, c) edem interfibrilar. H-Ex90

Cordul la investigația histologică (fig. 5), prezintă în structura cardio-

miocitelor – nuclee conturate, hipercrome (a), striațiile cardiomiocitelor
păstrate (b), și un edem neînsemnat interfibrilar difuz (c).

345
 Astfel, conform rezultatelor studiului histologic administrarea zilnică
a preparatului testat în doze 100 și 1000 mg / kg timp de 30 zile nu cau-
zează iritații, inflamarea sau distrugerea țesuturilor și nu este însoțită
de dezvoltarea modificărilor degenerative, distructive, modificări focare
sclerotice în celulele parenchimatoase și stroma organelor interne.
Concluzii. Făcând bilanțul celor expuse mai sus, putem conchide că,
după o lună de administrare, produsul Merion în doze 100, 1000 mg/kg nu
a provocat decesul și modificări în comportamentul și a masei corporale
a animalelor de laborator. Rezultatele cercetărilor hematologice indică
că MI poate provoca o limfopenie și trombocitopenie slab pronunțată
dozo-dependentă (mai evident la doza de 1000 mg/kg), cu o scădere nee-
sențială a nivelului neutrofilelor nesegmentate și o scădere relativă a nive-
lului limfocitelor, în comparație cu valorile din lotul-martor.
Cercetările biochimice au arătat ca MI nu provoacă acțiune toxică
asupra metabolismului proteic, lipidic și mineral, nu dereglează funcți-
ile ficatului la șobolanii albi. Substanțele medicamentoase testate influ-
ențează pozitiv echilibrul dintre sistemele pro- și antioxidante. În ace-
lași timp, este cunoscută importanța disfuncțiilor ce au loc în sistemele
respective pentru etiologia surdității de percepție (sezorineurale).
Rezultatele toxicității subcronice a produsului Merion suspensie 100
ml ne permit să recomandăm produsele cercetate pentru continuarea
studiilor preclinice farmacologice de determinare a eficacității, precum
și planificarea ulterioară a studiilor clinice de fază I.

Referințe bibliografice
1. Mereuță I., Sofroni D., Carauș V., Morar A. Profilaxia cancerului: Balsamurile
curativo-profilactice. Monografie. Chisinau, 2005.
2. Correa P. Helicobacter pylori and gastric carcinogenesis [review]. In: Amer. J.
Surg. Pathol. 1995, 19(1), pp.S37-S43.
3. Белоусов А.С., Водолагин В.Д., Жаков В.П. Диагностика, дифференциальная
диагностика и лечение болезней органов пищеварения. М.: «Медицина», 2002.
4. Matcovschi C., Procopişin V., Parii B. Ghid farmacoterapeutic. Chişinău, 2006.
5. Parii S. Produse medicamentoase combinate în farmacoterapia afecțiunilor
auriculare. În: Materialele Conferinței ştiinţifico-practice „Actualități în far-
macologie și farmacologia clinică”, dedicată aniversării a 100-a de la nașterea
profesorului Efim Alexeevici Muhin. Sănătate Publică, Economie și Manage-
ment în Medicină. 2018, nr. 4 (78), pp.78-88.
6. Saramet G. Combinațiile fixe de substanțe active, provocări ale industriei far-
maceutice. În: Univers Farmaceutic. 2015, nr. 3, pp.20-21.
7. Ungureanu A., Rusnac L., Parii S., Valica V. Nanotehnologia în ajutorul medici-
nei. În: Revista Farmaceutică a Moldovei. 2012-2013, nr. 1-4, p.33-36.
8. Parii S. Surditatea și tratamentul medicamentos. Chișinău: Centrul Editori-
al-Poligrafic „Medicina”, 2018.

346
9. Yang C.H., Ko M.T., Peng J.P., Hwang C.F. Zinc in the treatment of idiopatic sud-
den sensorineural hearing loss. In: Laryngoscope, 2011, 121(3), pp.617-621.
10. Mereuta I., Valica V., Caraus V., Parii S. Sirop pentru tratamentul starilor pre-
canceroase gastrice. Brevet de inventie MD 4341 B1 din 2015.04.30.
11. Parii S., Mereuta I., Valica V., Caraus V., Ungureanu A., Nicolai E. Evaluarea
toxicitatii acute a suspensiei „Doctor Merion” 100 ml. În: Revista InfoMed.
2016, nr.2/2, p.240-244.
12. Handbook for Good Laboratory Practice (GLP). Quality practices for regulated
non-clinical research and development. World Health Organization. 2009.
13. Хабриев Р.У. и соавт. Руководство по экспериментальному (доклиниче-
скому) изучению новых фармакологических веществ. Москва, 2005.
14. Legea RM nr. 265 din 28.07.2006 „Privind protecția animalelor folosite în
scopuri experimentale sau în alte scopuri științifice”. În: Monitorul Oficial.
27.10.2006, Nr.168-169.
15. Каркищенко Н. Н., Грачева С. В. и соавт. Руководство по лабораторным
животным и альтернативным моделям в биомедицинских исследова-
ниях. Москва, 2010, с.358.
16. Gonciar V., Cazacu V., Cheptea E. Farmacotoxicologie. Chișinău, 2008.
17. Giknis L.A., Clifford C.B. Clinical Laboratory Parameters for Crl: Wl(Han) Rats.
Charles River Reccomendation. London, 2008.

PREVENIREA TULBURĂRILOR COMPORTAMENTULUI

ALIMENTAR PRIN ECHILIBRAREA ACTIVITĂȚII A
SISTEMELOR DE ACTIVARE ȘI DE RECOMPENSARE
Liudmila Listopadova, doctorand
Anatolie Baciu, dr. în şt. biol., conf. cercetător, cercetător ştiinţific superior
Ion Mereuță, dr. hab. în șt. med., prof. univ., director
Lilia Poleacova, dr. în șt. biol., cercetător ştiinţific superior
Vitalina Ojovan, cercetător ştiinţific stagiar, medic endocrinolog
Corneliu Năstase, dr. șt. med., conf. univ., cercetător științific
Vasile Fedaș, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
anatolikbacio@gmail.com

PREVENTION OF EATING BEHAVIOR DISORDERS BY BALANCING

THE ACTIVITY OF ACTIVATION AND REWARD SYSTEMS
The initiation and maintenance of the activity of these systems is determined by
the perception and recognition of multi sensory signals from the external environment
and neurohumoral signals from the internal environment during feeding. Video survei-
llance of the feeding behavior of laboratory animals (rats) was applied to evaluate the

347
emotional status in correspondence with The Rat Grimace Scale (RGS) and action units
(AU) characteristic for certain emotional expressions. In combination with experimen-
tal research in animals we performed the estimation of eating behavior by the appli-
cation of the questionnaire (Adult Eating Behavior Questionnaire, AEBQ) in humans.
The experimental model of the prophylaxis method consists in placing the animals in
cages with the multi sensory enriched environment (Environmental Enrichment, EE)
and feeding them with hedonic foods on the background of nutritional deprivation.

Ideea, că stresul emoțional joacă un rol important în etiologia diabetului

zaharat de tip 2, iar depresia reprezintă un factor de risc în dezvoltarea dia-
betes mellitus a apărut odată cu formularea acestei entităţi nozologice. Nu
numai depresia, dar și stresul emoțional general dimpreună cu anxietatea,
problemele de somn, mânia și ostilitatea sunt asociate cu un risc crescut pen-
tru apariţia tulburărilor metabolice şi a DZ tip 2. Epidemiologia bulimiei şi
anorexiei nervoase dovedeşte dependenţa strânsă a comportamentului ali-
mentar de statutul psiho-emoţional al individului. Dirijarea fină a activităţii
sistemului orexinergic din aria laterală a hipotalamusului (LH), sistemului
dopaminergic cu centrul în aria ventrală a tegmentului (VTA) şi proiecţiile
axonale spre nucleus accumbens (NAc) stau la baza coordonării comporta-
mentului alimentar, exprimării emoţiilor, motivaţiei, digestiei şi absorbţiei
nutrienţilor. Iniţierea şi menţinerea activităţii acestor sisteme este determi-
nată de percepţia şi recunoaşterea semnalelor multisenzoriale din mediu
exterior şi semnalelor neuroumorale din mediu interior în procesul alimen-
taţiei. Sistemul activator orexinergic, care asigură reglarea comportamentului
motivat, sistemele de recompensă mesolimbic şi mesocortical ,care modu-
lează activitatea formaţiunilor cerebrale superioare sunt chemosensibile faţă
de fluctuaţiile concentraţiei de glucoză în circulaţie sanguină. Este important
că consumarea alimentelor bogate în carbohidraţi şi consumul de droguri
acţionează similar şi provoacă un comportament adictiv. Echilibrul energetic
coordonează centripetal circuitul neural LH-VTA-NAc-LH prin intermediul
leptinei şi grelinei. Sensibilitatea acestui circuit neural este redusă în cazul
mâncatului excesiv şi obezităţii. Pragul sensibilităţii sistemului de recom-
pensă creşte în rezultatul consumării alimentelor cu un caracter hedonic
ceea ce facilitează geneza adicţiilor.
Scopul constă în testarea experimentală a abordării practice de echili-
brare a comportamentului alimentar şi prevenire a obezităţii şi a altor tulbu-
rări metabolice.
Am aplicat supravegherea video asupra comportamentului alimen-
tar al animalelor de laborator (şobolani) masculi (n=20) cu masa corporală
cuprinsă între 250-280g crescute şi întreținute în condiţiile standard de raţie
alimentară cu acces ad libitum la hrană şi apă. Statutul emoţional a fost apre-
ciat prin estimarea actelor de grooming, duratei poziției relaxate şi unităţilor

348
de acţiune (AU, Action Units) caracteristice pentru anumite exprimări emo-
ționale în conformitate cu ghidul (Rat Grimace Scale (RGS): The manual).
În combinaţie cu cercetarea experimentală am efectuat evaluarea compor-
tamentului alimentar cu aplicarea chestionarului (Adult Eating Behaviour
Questionnare, AEBQ). Metoda de profilaxie constă în plasarea animalelor în
cuști cu ambientul îmbogaţit (Environmental Enrichment, EE) şi alimentaţia
cu alimente hedonice pe fondul deprivării nutritive. Analiza statistică a fost
realizată cu aplicarea testului ANOVA şi cu utilizarea criteriului Student şi a
criteriului neparametric Wilkoson.
Stimulare multisenzorială în ambientul îmbogăţit asociat cu alimentaţia
hedonică în cantităţi limitate a iniţiat majorarea semnificativă a frecvenţei şi
duratei activităţii fizice, actelor comportamentului alimentar şi cel de cău-
tare, unităților de acţiune (AU) care manifestă exprimarea statutului emo-
ţional pozitiv prin reacţiile psihomotorii, precum şi actelor de grooming şi
relaxare. Comparaţia indicilor comportamentului alimentar la studenţii
Facultății Educaţie Fizică şi Sport în perioada taberei de vară şi la cei de la
Facultatea Ştiinţe ale Naturii relevă îmbunătăţirea alimentaţiei şi a statutului
psiho-emoţional la subiecţii mobili şi, mai ales la sportivi.
Aşadar, amenajarea ambientului într-un mod firesc şi natural, promova-
rea activităţilor individualizate bazate pe consolidarea integrării senzorimo-
torii, care produc o acţiune hedonică, generează echilibrarea metabolismului
energetic pe fondul formării adicţiei alternative. Neuroplasticitatea în circui-
tul neural al sistemului activator şi cel de recompensă determină comporta-
mentul motivat sub o influenţă alternantă – centripetă şi centrifugă.

ASPECTE DE SĂNĂTATE MINTALĂ

ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Oleg Cobîleanschi1, dr. hab. șt. med., prof. univ.
Stanislav Grosu2, medic psihiatru narcolog
1
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R.Moldova
2
Dispensarul Republican de Narcologie
oleg.cobileanschi@usmf.md
dr.stgrosu@gmail.com

ASPECTS OF MENTAL HEALTH IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA

Mental health is the foundation, but also a vital necessity of every human
being. In this respect, individual, familiar and obvious responsibilities of the status
and the associative sector are needed. The health system has an essential contri-

349
bution to make. Mental disorders become common, which conditions the increase
of morbidity, prevalence, but also disabilities. The reform of mental health servi-
ces has been introduced in different countries, mainly European with the increase
of Community Mental Health Centers. An important role in these services belongs
to the family doctor, the territorial health centers, the family, and, essentially, the
Psychiatric Hospitals. The special principles are accessibility, complexity, continu-
ity, adaptability, efficiency, equity, respect for rights, involvement of beneficiaries,
rehabilitation of partnerships in the provision of services.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea mintală ca o

stare de bunăstare emoţională şi socială, în care o persoana realizează
abilităţile sale, poate face faţă tensiunilor normale ale vieţii, poate lucra
productiv şi este capabilă să facă o intervenţie în comunitatea sa [1, 2].
Bunăstarea mintală este recunoscută ca o componentă importantă a
calităţii vieţii. Pentru toate persoanele sănătatea mintală este o resursă
pentru atingerea potenţialului intelectual şi emoţional, pentru descope-
rirea şi îndeplinirea rolurilor din viaţa socială, educațională şi la locul de
muncă. Pentru societate, o bună sănătate mintală a cetăţenilor contri-
buie la prosperitate, solidaritate şi justiţie socială [2, 3].
Sănătatea mintală și bunăstarea mintală este un drept al fiecărui cetă-
țean al Republicii Moldova. Statul garantează tuturor cetățenilor fără
discriminare pe criterii de gen, naționalitate, vârstă, religie, statut social
și politic sau dizabilitate, accesibilitatea la cele mai înalte standarde de
viață și sănătate. Promovarea standardelor internaționale și a bunelor
practici în sănătatea mintală, dovedită prin semnarea Declarației de la
Helsinki 2005, ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite pri-
vind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi 2010, adoptarea Planului
European de Acțiuni în Sănătatea Mintală creează premise pentru ameli-
orarea situației legată de maladii mintale și creșterea bunăstării mintale
în Republica Moldova. Conform Comitetului Regional European al Orga-
nizaţiei Mondiale a Sănătăţii (sesiunea a 63-a), sănătatea mintală și mala-
diile mintale prezintă una din cele mai semnificative provocări ale sănă-
tății publice contemporane. Potrivit Raportului OMS prezentat în cadrul
celei de-a 65-a Asamblee Mondială a Sănătăţii din 2012 problemele de
sănătate mintală afectează milioane de persoane şi, netratate, creează un
enorm val de suferinţă, dizabilitate şi pierderi economice, reprezentând
o povară pentru sistemele social, educaţional, juridic şi medical [4].
În pofida opţiunilor de tratament şi evoluţiei pozitive în îngrijirile psi-
hiatrice, persoanele cu sănătate mintală deficitară sau dizabilităţi încă
întâmpină probleme de excludere socială, stigmatizare, discriminare şi
nerespectare a demnităţii persoanele şi a drepturilor lor fundamentale,
ceea ce constituie o provocare pentru valorile fundamentale umane.

350
Aproximativ 9 din 10 persoane afectate de maladii mintale se întâlnesc cu
fenomenul stigmei și discriminării și 7 din 10 consideră că aceste feno-
mene îi împiedică să-și realizeze în deplină măsură viața. Maladiile min-
tale constituie 36,1% din cauzele care duc la dizabilitate în regiunea euro-
peană. Tulburările mintale cuprind până la 44% din fondurile serviciilor
sociale și de pensii în Danemarca, 43% în Finlanda, 37% în România și
25% în Republica Moldova. La persoanele afectate de maladii mintale
speranța de viață este de până la 20 ani mai mică decât la populația gene-
rală. Factorul principal este prevalența mare a maladiilor cronice con-
comitente (maladii cardio-vasculare, cancer și diabet) și accesul redus
la servicii calitative. Sănătatea mintală este strâns corelată cu condițiile
socio-economice de viață a persoanelor. Factori ca sărăcia, șomajul, con-
diții precare de muncă, condiții precare de trai și precaritatea procesului
educațional reduc bunăstarea și semnificativ cresc riscul apariției mala-
diilor mintale [5].
Organizația Mondială a Sănătății, în Cadrul european de politici pentru
susținerea acțiunilor vizând sănătatea și bunăstarea populației Sănătate 2020
menţine angajamentul faţă de abordarea bazată pe asistenţa medicală pri-
mară drept o temelie pentru sistemele de sănătate din secolul XXI. Asistenţa
medicală primară poate face faţă necesităţilor zilei de azi prin stimularea
unui mediu favorabil pentru dezvoltarea şi fortificarea parteneriatelor, pre-
cum şi prin încurajarea persoanelor să participe prin noi modalităţi în pro-
priul tratament şi să-şi îngrijească mai bine propria lor sănătate.
La nivel internaţional se pune accent pe dezvoltarea serviciilor de
sănătate mintală la nivel de comunitate, centrate pe nevoile pacientu-
lui și includ servicii de reabilitare, programe cu abatere de la sistemul
tradiţional al spitalelor, echipe ambulatorii, servicii terapeutice suprave-
gheate, servicii de ajutor la domiciliu şi servicii comunitare pentru copii,
adolescenţi şi bătrâni.
Serviciile comunitare de sănătate mintală, integrate în asistența medi-
cală primară, sunt organizate și prestate în conlucrare strânsă cu secțiile
spitaliceşti de psihiatrie din cadrul spitalelor de profil general cât și cu
spitalele specializate pentru boli mintale.
Priorităţile actuale la nivel european în domeniul sănătăţii mintale la
toate etapele vieții sunt formulate în documentul Organizației Mondiale a
Sănătății „Planul European de Acțiune în Sănătate Mintală 2013-2020”, care
este în concordanță deplină cu noua politică europeană privind sănătatea și
bunăstarea - Sănătate 2020, Planul global al OMS de acțiune pentru Sănă-
tatea mintală, reflectă dispozițiile și principiile Convenției Națiunilor Unite
privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2008) și concluziile conținute
în Pactul european pentru sănătate mintală și protecția socială (2008).

351
 În Republica Moldova, similar situației la nivel global, se atestă tendinţe
de majorare a poverii problemelor de sănătate mintală. Conform datelor
statistice oficiale, prevalenţa prin tulburări mintale şi de comportament
(numărul total al cazurilor înregistrate pe parcursul anului de gestiune,
calculat la 100 mii de locuitori atestă de la 4454,0 cazuri în anul 2007 până
la 4244,0 cazuri la 100 mii locuitori în anul 2015 (anul 2014 – 4493,0). Sub
aspect de gender raportul persoanelor afectate de maladii mintale şi de
comportament după gen este de 3:2 (bărbaţi/femei), fiind necesare studii
ştiinţifice pentru evaluarea situaţiei. În anul 2015 prevalenţa prin tulbu-
rări mintale şi de comportament în cifre absolute atestă 150843 persoane
înregistrate dintre care, 12753 (8,5%) sunt copii de până la vârsta de 18 ani,
prezentând o pondere marcantă privind patologia mintală a copilului.
Statisticile oficiale ale RM au scos în evidență principalele repere ce
conturează tendințele fenomenului suicidului și tentativelor de suicid.
Datele sunt colectate de către trei ministere: Ministerul Afacerilor Interne,
Ministerul Sănătății și Ministerul de Justiție, însă mecanismele de colec-
tare sunt diferite, fapt care cauzează discrepanțe în datele existente.
Un procent considerabil de copii se află sub supravegherea rudelor
din cauza migrării părinților peste hotare, astfel lipsindu-se de modele
parentale protective. Aceste aspecte se denotă lipsa unor programe spe-
cifice îndreptate spre formarea conduitei tinerilor părinți și profilaxia
maladiilor psihice în perioada precoce.
Dizabilitatea primară prin maladii psihice este în descreștere nesem-
nificativa (de la 27,6 cazuri noi la 100 mii locuitori în anul 2007, până la
26,0 cazuri noi la 100 mii locuitori în anul 2015). Analiza datelor statistice
pe maladii atestă un contingent de 30833 (38%) pacienţi cu grad de diza-
bilitate mintală, din ei 11360 sunt persoane cu retard mintal. Numărul de
copii cu dizabilităţi mintale ajunge la 2744 de cazuri. Dizabilitățile inte-
lectuale prezintă o pondere mare din sfera psihopatologiei, însă necesită
măsuri specifice de intervenție și educație psihosocială [6].
În acest context, Ministerul Sănătății s-a angajat în proiectarea și lan-
sarea unei reforme structurale profunde a sectorului de sănătate min-
tală din Republica Moldova. Strategia de reformă a sectorului de sănătate
mintală, aprobată în 2012, include schimbarea paradigmei de abordare
a pacienţilor cu probleme de sănătate mintală, în contextul recomandă-
rilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi prevederilor Convenţiei ONU
pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, modernizarea
serviciilor de sănătate mintală și transferul lor de la spitale și instituţii
specializate către asistenţa medicală primară și servicii comunitare [6].
Reformele în sănătatea mintală au fost și sunt sprijinite pe parcursul
anilor de către Organizația Mondială a Sănătăți, Agenția Elveţiană pentru

352
Dezvoltare și Cooperare (SDC). Astfel, între 2005 și 2011, au fost create
ateliere de terapie ocupaţională și centre comunitare de sănătate mintală
în municipiile Bălţi, Ungheni și Chișinău (Centrul Comunitar de Sănătate
Mintală Buiucani și Centrul Național de Sănătate Mintală). Noile servicii
au stat la baza reglementărilor ulterioare privind standardele de asistenţă
psihiatrică, mecanismele de finanţare și introducerii unor module noi în
programul medical universitar.
În anul 2014 a demarat proiectul Reforma serviciilor de sănătate min-
tală în Republica Moldova, finanțat de Agenția Elveţiană pentru Dezvol-
tare și Cooperare (SDC) și implementat de către un consorţiu de parteneri
internaţionali condus de Institutul Trimbos, Olanda și format din Serviciul
de Sănătate Mintală din Lucerna, Elveţia; Institutul de Cercetări în Servicii
de Sănătate (NIVEL), Olanda; și Liga Română pentru Sănătate Mintală.
În cadrul Proiectului Reforma serviciilor de sănătate mintală în Repu-
blica Moldova are loc descentralizarea serviciilor de sănătate mintală și
dezvoltarea a 4 Centre Comunitare de Sănătate Mintală model, conform
standardelor europene, cu componentele organizaționale indispensa-
bile capabile de a răspunde necesităților multiaspectuale a persoanelor
afectate de maladii mintale la nivel de comunitate. Modelul serviciilor
comunitare de sănătate mintală dezvoltat în aceste raioane urmează să
fie extins la nivel național.
Începând cu 01 septembrie 2014, a demarat procesul de dezvoltare a
serviciilor comunitare de sănătate mintală, prin crearea la nivel naţional
a reţelei de Centre Comunitare de Sănătate Mintală (la nivel de municipii
şi fiecare unitate administrativ-teritorială de nivelul II).
Au fost instituite și contractate de către Compania Națională de Asi-
gurări în Medicină 36 Centre Comunitare de Sănătate Mintală (5 CCSM
municipale, 30 raionale), care deservesc la ora actuală o populație de
2622000 locuitori. Aceste Centre Comunitare sunt create în scopul de a
oferi persoanelor cu probleme de sănătate mintală asistenţă medicală
consultativă, servicii de reabilitare psihosocială, suport şi mediere etc.
Dezvoltarea rețelei de Centre Comunitare de Sănătate Mintală favo-
rizează procesul de dezinstituționalizare cu reducerea fluxului de paci-
enți către spitalele de psihiatrie și creșterea numărului de adresări către
serviciile comunitare. Astfel, pe parcursul perioadei 2012-2015 a scăzut
numărul de persoane tratate în staționar de la 21116 până la 17569 [4].
Centrele Comunitare de Sănătate Mintală au fost organizate în cadrul
instituțiilor de asistență medicală primară de nivel raional și municipal,
ceea ce contribuie la integrarea serviciilor de sănătate mintală în asis-
tența medicală primară, depistarea precoce a patologiei psihice și asigu-
rarea continuității tratamentului. Pe parcursul anului 2015 au fost oferite

353
consultații pentru mai mult de 30000 de persoane, ce constituie o rată de
585 persoane la 100 mii populație.
Asistența medicală primară reprezintă un aport considerabil privind
depistarea precoce și îndreptarea către serviciile comunitare speciali-
zate. În prezent abilitățile și cunoștințele medicilor de familie nu permit
o abordare complexă a persoanelor afectate de maladii mintale. Strate-
gia de integrare a sănătății mintale în asistența medicală primară oferă
cadrul normativ necesar de organizare a conlucrării între pacient-medic
de familie – medic psihiatru, însă capacitățile medicilor de familie sunt
insuficiente în diagnosticarea precoce și intervenția în cazul maladii-
lor mentale ușoare și medii. Medicii de familie supraveghează insufici-
ent persoanele înregistrate, în contextul promovării sănătăţii mintale şi
rezolvării problemelor de sănătate mintală conform competenţelor. De
asemenea, în asistența medicală primară se atestă asigurare insuficientă
cu medici de familie, în special în localitățile rurale. Competențele asis-
tenților medicali comunitari și celor de familie sunt insuficiente pentru
îngrijirea pacienților cu probleme de sănătate mintală.
De asemenea, pe parcursul anilor 2015-2019 au fost actualizate 6 Pro-
tocoale Clinice Naționale în domeniul sănătății mintale. Nu sunt elabo-
rate, actualizate și aprobate Protocoale Clinice Naționale și cele standar-
dizate pentru medicii de familie, ce ar facilita conduita problemelor de
sănătate mintală la nivel de asistență medicală primară conform reco-
mandărilor OMS. Există deficiențe în metodologia de referință a pacien-
tului cu probleme de sănătate mintală [5, 7].
În ultimii ani a fost schimbată paradigma de abordare a pacienţilor cu
probleme de sănătate mintală, în contextul recomandărilor Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii şi prevederilor Convenţiei ONU pentru Protecţia
Drepturilor Persoanelor cu Dezabilităţi, mişcarea pacientului în sistemul
de sănătate fiind următoarea: familie, servicii sociale → medic de familie
→ centre comunitare de sănătate mintală → spitale raionale → spitale
specializate de psihiatrie (nivel terţiar) → centre comunitare de sănătate
mintală. În acest sens au fost instituite paturi de profil psihiatrie în cadrul
spitalelor generale/raionale.
În contextul remanierilor efectuate în sistemul de sănătate, a fost
optimizat numărul de paturi în Spitalele psihiatrice. Astfel, numărul de
paturi în aceste spitale s-a micșorat de la 2080 paturi în anul 2012 la 1635
paturi în anul 2015 [7].
Conform rezultatelor evaluărilor efectuate de către experții internațio-
nali, pe parcursul ultimilor ani au fost îmbunătățite condițiile de tratament
în secțiile spitalicești, dar acestea nu asigură pe deplin respectarea cerin-
țelor și standardelor la nivel european. Serviciile spitalicești sunt concen-

354
trate preponderent în zona de nord și centru a țării, reducând accesibilita-
tea populației din alte zone către serviciile specializate de staționar.
Persoanele afectate de maladii mintale se confruntă cu fenomenul
stigmei și discriminării, atât din partea societății, cât și a familiei. Fami-
liile sunt insuficient implicate în procesul terapeutic, mai cu seamă în
cazurile de acutizare a bolii, nu dispun de cunoştinţe elementare privind
specificul maladiei, modalitatea de comunicare reciprocă şi de susţinere
a deciziilor luate de membrii familiilor celor afectaţi. Familiile se con-
fruntă cu stigmatul social, izolarea socială şi fenomenul de suprasolicitare
psihică (burnout), calitatea vieţii acestora fiind joasă. Lipseşte suportul
autorităţilor la nivel de asigurare a serviciilor sociale indispensabile [7].
Scopul acțiunilor naționale de sănătate mintală în R. Moldova este
promovarea bunăstării mintale a populației, prevenirea tulburărilor min-
tale, oferirea oportunităților egale la servicii accesibile de calitate și pro-
tecția drepturilor persoanele cu probleme de sănătate mintală și famili-
ilor acestora.
Pentru realizarea scopului menționat stau la bază următoarele prin-
cipii [5]:
1. Accesibilitatea serviciilor. Serviciile de bază de sănătate mintală,
inclusiv în condiţii de ambulator şi staţionar, vor fi disponibile la nivel
local, astfel ca pacienții să nu se deplaseze pe distanţe mari.
2. Complexitatea serviciilor. Persoanele cu tulburări psihice au nevoie
şi pot beneficia de o gamă largă de servicii coordonate, care încorporează
terapia comunitar asertivă, managementul de caz, echipele multidisci-
plinare, intervenţiile de criză, programele de susţinere, advocacy, spriji-
nul practic, precum şi tratamentul medical corespunzător. În plus, faţă
de gestionarea nevoilor de sănătate acute şi cronice, sunt serviciile nece-
sare de a aborda nevoile pe termen mai lung de integrare în comunitate,
cum ar fi, servicii sociale, locuinţe protejate, educaţie, precum şi ocupa-
rea forţei de muncă.
3. Continuitatea. Sistemele de sănătate în majoritatea ţărilor, și în spe-
cial în cele în curs de dezvoltare, sunt concepute pentru a oferi îngrijiri
medicale în baza modelului de transfer, care pune accentul pe un trata-
ment intensiv al episoadelor acute, în speranţa că majoritatea pacien-
ţilor vor face o recuperare completă fără o nevoie de îngrijire în curs de
desfăşurare, până la următorul episod acut. Multe tulburări mintale, în
special cele cu o evoluţie cronică sau cu un model recurent-remisiv, sunt
mai bine gestionate de servicii cu un model de îngrijire continuă. O abor-
dare continuă de îngrijire, de asemenea, subliniază necesitatea de a lua
în considerare totalitatea nevoilor pacienţilor, inclusiv cerinţele lor soci-
ale, profesionale şi psihologice.

355
 4. Adaptabilitatea. Pentru a fi eficiente, serviciile de sănătate mintală
trebuie să fie concepute pentru a răspunde necesităţilor. Acest lucru
înseamnă adaptarea serviciilor la nevoile beneficiarilor.
5. Eficienţa. Dezvoltarea serviciilor trebuie să fie ghidată de dovada
eficacităţii intervenţiilor speciale şi modelelor de prestare a serviciilor.
Există dovezi tot mai mari de intervenţii eficiente pentru multe afecţiuni
psihice.
6. Echitatea. Accesul populaţiei la servicii de bună calitate trebuie să
se bazeze pe nevoie. Echitatea înseamnă că toate segmentele de popu-
laţie pot accesa servicii. Pentru majoritatea factorilor de decizie politică,
îmbunătăţirea echităţii implică un lucru îndreptat spre egalitatea reală
în rezultatele sau statutul indivizilor, indiferent de venituri sau regiune
geografică.
7. Respectarea drepturilor omului. La prestarea serviciilor persoane-
lor cu dizabilităţi mintale şi intelectuale va fi asigurată și promovată res-
pectarea deplină a tuturor drepturilor omului și libertăţilor fundamen-
tale pentru toate persoanele cu dizabilităţi fără orice fel de discriminare
pentru orice fel de dizabilitate. Persoanele cu dizabilităţi mintale au ace-
leaşi drepturi civile, economice, politice, sociale şi culturale ca oricine
altcineva în comunitate, şi aceste drepturi vor fi menţinute.
8. Implicarea beneficiarilor şi a familiilor acestora în procesul de
îngrijire. Consultarea beneficiarilor, a familiilor acestora, sau a formelor
asociative constituite sub egida implicării consumatorilor de servicii de
sănătate mintală, sânt acţiuni deloc uzuale în practica zilnică. Dezvolta-
rea unor sisteme de îngrijiri care urmăresc o integrare comunitară optimă
implică un parteneriat activ între profesionişti și beneficiarii de servicii
în domenii, cum ar fi: acţiuni sociale comune, consultarea consumato-
rilor în ceea ce priveşte furnizarea de servicii, dezvoltarea noilor servicii
sau restructurarea celor existente, implicarea familiilor sau comunităţii
în procesul de îngrijiri, sprijinirea iniţiativelor de întrajutorare și suport
comunitar.
9. Accentul pe reabilitare. Întârzierea demarării procesului reabilitativ
după debutul maladiei aduce cu sine o creştere a potenţialului de dizabi-
litate. Apariţia noilor generaţii de neuroleptice, cu efecte secundare con-
siderabil mai puţine, favorizează, de asemenea, procesul de reabilitare.
Punctul forte al procesului reabilitării va fi inserţia sau reinserţia profesi-
onală, precum şi îmbunătăţirea abilităţilor funcţionale.
10. Parteneriatul în comunitate. Conlucrarea factorilor de decizie în
comunitate pentru stabilirea modalităţilor de inserţie socioprofesională a
persoanelor afectate de tulburări mintale şi de comportament cu asigurarea
instrumentelor adecvate și promovarea drepturilor persoanelor respective.

356
 Astfel, măsurile întreprinse în Republica Moldova privind sănăta-
tea mintală de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
în parteneriat cu alte instituții și organizații naționale și internaționale
favorizează [5]: depistarea precoce a maladiilor mintale și controlul indi-
catorilor de sănătate mintală; profilaxia tulburărilor mintale și de com-
portament, acordarea deplină și calitativă la nivel local a serviciilor de
sănătate mintală; scăderea fluxului de pacienți către spitalele de psihi-
atrie și evitarea instituționalizării; asigurarea tratamentului pe principii
generale cu evitarea stigmatizării și discriminării, continuitatea trata-
mentului, reducerea recăderilor și a fenomenului de „hospitalism”; apro-
pierea de serviciile protecție socială și asigurarea reabilitării persoanelor
cu afecțiuni mintale.

Referințe bibliografice
1. Mental health atlas, World Health Organization 2018. In: https://apps.who.int/
iris/bitstream/handle/10665/272735/9789241514019-eng.pdf (accesat: 15.06.2021).
2. Mental health action plan 2013-2020, World Health Organization. In: https://
apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/89966/9789241506021_eng.pdf?sequence=1
(accesat: 07.02.2021).
3. Andrade, Laura Helena, et al. Barriers to mental health treatment: results from
the WHO World Mental Health surveys. In: Psychological medicine. 2014,
44(6), pp.1303-1317.
4. Marjonneke de Vetten Mc Mahon, Laura S. Shields Zeeman, Ionela Petrea,
Niek S. Klazinga Assessing the need for a mental health services reform in
Moldova: a situation analysis. In: International Journal of Mental Health Sys-
tems. 2019, 13, p.45.
5. HG Nr. 337 din 26.05.2017 pentru aprobarea Programului naţional privind
sănătatea mintală pe anii 2017-2021 şi a Planului de acţiuni pentru imple-
mentarea acestuia. În: Monitorul Oficial. 2017, Nr. 253-264, art. 639.
6. HG Nr. 1025 din 28.12.2012 cu privire la aprobarea Programului Naţional pri-
vind sănătatea mintală pentru anii 2012-2016. În: Monitorul Oficial. 2012, Nr.
6-9, art. 35.
7. Sliusarenco D., Gîrlescu O., Schidu I., Meșter V. Rights of persons with men-
tal disabilities in Republic of Moldova. In: Republic of Moldova’s 2nd Universal
Periodic Review, 2016.

357
 TULBURĂRI ONCOLOGICE ALE SĂNĂTĂȚII UMANE
ȘI A MICROBIOTEI GASTROINTESTINALE
Ion Mereuta, dr. hab. șt. med., prof. univ., director
Maria Timoșco , dr. hab. în șt. biol., prof. cercetător
Victoria Bogdan, doctorand, cercetător științific
Vasile Fedas, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
ion.mereuta@usmf.md

ONCOLOGICAL DISORDERS OF HUMAN HEALTH

AND THE GASTROINTESTINAL MICROBIOTA
As a result of the study, it was possible to prove that the identification, qualita-
tive and quantitative assessment of Helicobacter pylori in the gastrointestinal tract
is a convenient methodological tool for testing and diagnosing ulcerative symp-
toms, but at the same time it is not an etiological factor of cancer.

Actualmente, la nivel global, tulburările oncologice se înregistrează

din ce în ce mai des,iar tendinţa lor de creştere este îngrijorătoare. Se
cunoaşte faptul, că asemenea patologii apar şi se dezvoltă în cazul imuni-
tăţii nespecifice diminuate. În lucrările noastre precedente s-a constatat,
că rezistenţa organismului gazdă se micşorează în cazurile modificării
negative a microbiocenozei gastrointestinale, iar acestea sunt caracteris-
tice acţiunilor excesive asupra organismului. În procesul investigaţional
atenţia principală s-a atras asupra influenţei factorilor nefavorabili ai
mediului ambiant (climatic, microbian, alimentar, poluant – impurifica-
rea aerului cu gaze nocive (hidrogen sulfurat şi amoniac) etc.
S-a constatat că influienţa asupra organismului depinde nu numai de
natura factorilor ce acţionează, ci şi, mai ales, de durata ei. Dacă ultima
era de lungă durată şi excesivă, atunci în componenţa microbiocenozei
gastrointestinale se înregistrau schimbări negative exprimate prin dimi-
nuarea considerabilă a numărului de microorganisme din genurile obli-
gative tubului digestiv (din genurile Bifidobacterium, Lactobacillus, Bac-
teroides) şi sporirea cantităţii celor din genurile facultative (Escherichia,
Proteus, Clostridium, Staphylococcus s.a.. Majoritatea cercetătorilor în
domeniul microbiologiei tubului digestiv menţionează, că microbiota lui
constă din reprezentanţi microbieni ce aparţin numai a 4 grupuri bacte-
riene şi anume Bacteroidetes (20-25 %), Firmicutes (60-65 %), Proteobac-
teria (5-10 %) şi Actinobacteria (3 %).
Se atenţionează, că schimbările negative ale componenţei acesteia sunt
caracteristice statusului patologic al sănătăţii organismului, fără indicarea

358
etiologiei unor astfel de patologii. Investigaţiile bacteriologice ale mostre-
lor de conţinut gastric sau duodenal au stabilit, că în caz de boli oncologice
ale sistemului digestiv se depistează într-o cantitate mai avansată bacteriile
genului Helicobacter (uneori până la 85-87 % din toate microorganismele izo-
late). Acest fapt duce în eroare medicina contemporană, pentru că cea mai
des evidenţiată este specia Helicobacter pylori care face parte din microflora
tranzitorie a tubului digestiv şi în normă poate să atingă nivelul numai de 0,3–
0,7%, însă dispunând de proprietăţi hemolitice aceasta se dezvoltă abundent
în prezenţa sângelui (în cazul existenţei ulcerelor sau penetrării vilozităţilor,
provocate de acţiuni excesive asupra organismului).
Cercetările realizate în cadrul prezentului studiu argumentează reco-
mandarea speciei Helicobacter pylori numai în calitate de test informa-
tiv de diagnosticare rapidă a patologiilor gastrointestinale cu simptome
ulceroase ale tubului digestiv, considerate ca iniţiatoare a unor tulburări
ale sănătăţii organismului, inclusiv şi de caracter oncologic. Experimen-
tal s-a dovedit, că specia nominalizată nu reprezintă un factor etiologic
determinant al maladiilor canceroase.

ECHILIBRIUL MICROBIAN INTESTINAL –

DOVEZI PERMANENTE ALE SĂNĂTĂȚII
Maria Timoșco 1, dr. hab. în șt. biol., prof. cercetător
Constantin Ionescu-Tîrgovişte2, dr. în șt. med., profesor, academician
Ion Mereuta1, dr. hab. în șt. med., prof. univ., director
Vasile Fedas1, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
1
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
2
Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „N.C. Paulescu”,
București, România
vasilefedash@gmail.com

INTESTINAL MICROBIAL EQUILIBRIUM - PERMANENT

EVIDENCE OF HEALTH
As a result of the study, it was possible to qualitatively and quantitatively analyze
the optimal level in all microbial representatives obtained from healthy laboratory
animals (rats) at the age of 30, 45 and 75, while in those with pathogenic states, the
same representatives were at disordered levels. So, it was found that the difference in
the numerical value of the intestinal microbial balance underwent radical changes.

Este constatat, că echilibrul microbian intestinal reprezintă o condi-

ţie obligatorie pentru ecologia tubului gigestiv, specifică omului și fiecă-

359
rei specii de animale cu considerația dinamicii de vârstă. În cercetările
precedente a fost demonstrat, că orice desechilibru microbian intestinal
este caracteristic schimbarilor negative a acțiunilor nefavorabile asupra
organismului,ele fiind de natură exogenă (factorii mediului ambiant),
sau endogenă. De aceea scopul prezentelor cercetări a prevăzut explo-
rarea posibilității utilizării echilibrului microbian intestinal în calitate de
marker pentru evidențierea stării de sănătate a organismului.
Atingerea scopului trasat s-a realizat în mod experimental în două
serii de investigații. În mostrele de conținut rectal s-a determinat valoarea
numerică a unor reprezentanți ai microbiocenozei intestinale pe exemplu
microorganismelor din genurile Bifidobacterium, Lactobacillus, Esche-
richia, familia Streptococcaceae (genurile: Lactococcus + Streptococcus +
Enterococcus), Bacteroides, Proteus, Staphylococcus, Clostridium și Can-
dida la animale (porcine) -seria I ) și la om (copii-seria II ). În ambele serii
loturile cu nr. I au fost subiecți cu stare sanogenă, iar cu nr. II – cu stare
patogenă (desechilibru microbian intestinal). Probele au fost cercetate în
dinamica de vârstă (la 30, 45 și 75 zile în prima serie, și de 3, 5 și 7 ani în
seria II). Inocularea lor s-a realizat pe medii nutritive agarizate, fiind elec-
tive pentru fiecare gen cu considerația regimurilor de incubare optime.
Rezultatele despre cantitatea de celule microbiene obținute de la ani-
malele sănătoase (lot-martor (I) la vârsta de 30, 45 și 75 zile erau la nivel
optim la toți reprezentanții microbieni analizați, pe când la cele cu stări
patogene, aceiași reprezentanți – erau la niveluri dereglate. Deci s-a con-
statat, că deosebirea valoarii numerice a echilibrului microbian intesti-
nal a suferit schimbări radicale (cu -29,74; -36,40; +17,08; +18,96; -33,81;
+100,00; +100,00; +100,00; +100,00 %; cu -27,77; -33,84; +20,65; +19,70;
-32,02; +100,00; +100,00; +100,00; +100,00 % și cu -24,69; -19,80; +24,30;
+21,17; -17,04; +100,00; +100,00; +100,00; +100,00 % respectiv).
Datele obținute la realizarea seriei a II de experienţe au demonstrat o
tendință asemănătoare exprimată prin diminuarea numărului de celule
microbiene al bacteriilor din genurile obligative (genurile Bifidobac-
terium, Lactobacillus și Bacteroides, cu sporirea lui la cele din familia
Streptococcaceae și genurile facultative tubului digestiv uman și animal
(Proteus, Staphylococcus, Clostridium și Candida). Asemenea fapt este
confirmat de către deosebirea procentuală a rezultatelor absolute, care în
lotul experimental (II), comparativ cu cele din lotul martor (I) constituia
la copiii de 3 ani: -24,50; -27,19; +45,60; +21,15; -50,11; +100,00; +100,00;
+100,00; +100,00 %; la cei de 5 ani: -20,37; -26,14; +56,25; +33,82; -39,04;
+100,00; +100,00; +100,00; +100,00 % și la vârsta de 7 ani: -18,97; -25,00;
+55,42; +37,91; -40,29; +100,00; +100,00; +100,00; +100,00 % respectiv.

360
Lot Vârsta Genurile de microorganisme %
1 2 3 4 5 6 7 8 9
I 30 zile -29,74 -36,40 +17,08 +18,96 -33,81 +100,00 +100,00 +100,00 +100,00

45 zile -27,77 -33,84 +20,65 +19,70 -32,02 +100,00 +100,00 +100,00 +100,00

75 zile -24,69 -19,80 +24,30 +21,17 -17,04 +100,00 +100,00 +100,00 +100,00

II 3 ani -24,50 -27,19 +45,60 +21,15 50,11 +100,00 +100,00 +100,00 +100,00

5 ani -20,37 -26,14 +56,25 +33,82 -39,04 +100,00 +100,00 +100,00 +100,00

7 ani -18,97 -25,00 +55,42 +37,91 -40,29 +100,00 +100,00 +100,00 +100,00

Nota: Lot I - stare sanologică; Lot II - stare patologică. 1 - Bifidobacterium, 2 - Lactobacillus,

3 - Escherichia, 4 - familia Streptococcaceae, 5 - Bacteroides, 6- Proteus, 7 - Staphylococ-
cus, 8- Clostridium, 9 - Candida.

Așadar, în baza rezultatelor cercetărilor prezente s-a dovedit, că echilibru-

lui microbian intestinal poate fi recomandat spre utilizare în calitate de test-
marker informativ pentru a depista în mod expres starea sănătății organismu-
lui. În caz de dereglare a acesteia asemenea cercetări pot asigura prescrierea
măsurilor eficiente de prevenire a dezvoltării stării ei patologice finale la care
deseori tratamentul este întârziat şi de multe ori puţin ineficient.

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A POPULAȚIEI A SĂNĂTĂȚII

INDIVIDUALE ÎN MEDICINA VIITORULUI APROPIAT
Anatolie Baciu1, dr. în şt. biol., conf. cercetător, cercetător ştiinţific superior
Ion Mereuță1, dr. hab. în șt. med., prof. univ., director
Constantin Ionescu-Tîrgoviște2, dr. în șt. med., profesor, academician
Lilia Poleacova1, dr. în șt. biol., cercetător ştiinţific superior
Vasile Fedaș1, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
1
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
2
Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „N.C. Paulescu”,
București, România
anatolikbacio@gmail.com

STRATEGY FOR THE DEVELOPMENT OF THE POPULATION OF

HEALTHY INDIVIDUALS IN THE MEDICINE OF THE NEAR FUTURE
The main phylogenetically determined value for the formation and preserva-
tion of human health, the prevention of non-communicable diseases is the personal

361
contact with a natural environment that is far from urbanized areas or rural areas
lacking adequate infrastructure, i.e., aggressive habitat. The experimental part was
performed in practically healthy students of the Faculty of Physical Education and
Sports during the realization of the health strengthening program in the summer
camp. The program is based on multiple locomotor activities including walking in
tourist equipment, running, sports games and outdoor swimming in the forest area
associated with the screening of energy metabolism and gas exchange by means
of glucometry, lipidogram and indirect oxygen consumption determination, pulse
oximetry and caliperometry.

O situație alarmantă apare datorită naturii pandemice a obezității, dia-

betului zaharat și efectelor unor perturbări neuroendocrine și metabolice,
în special asupra sistemului cardiovascular, activității antioxidante și anti-
cancerigene. Consecințele socio-economice sunt de așteptat a fi drama-
tice. Se cunoaşte,că scăderea capacității de muncă a populației este unul
din factorii cheie cu un impact puternic asupra PIB-ului global. Tratamen-
tul și îngrijirea pacienților cu dizabilități fizice și psihice va fi unul dintre
principalele elemente ce determină costurile din politica sănătăţii publice.
Cauza care stă la baza naturii pandemice a obezității și a diabetului de tip
2 poate fi mediul nesănătos (obesogen şi diabetogen). Aceasta este o cir-
cumstanță foarte importantă în planificarea stilului de viață şi amenajarea
habitatelor moderne.
Scopul acestei lucrări constă în elaborarea, dezvoltarea şi aprobarea
abordării strategice a prevenirii condiţiilor obesogene şi diabetogene
prin ajustarea stilului de viață publică,a comportamentului alimen-
tar,a raportului dintre activitățile sedentare și locomotorii,ca şi,în egală
măsură a tehnologiilor de producere şi procesare a alimentelor.
Partea experimentală a fost îndeplinită la indivizi voluntari practic
sănătoşi, studenţi ai Facultăţii Educaţie fizică şi Sport pe parcursul rea-
lizării programului de fortificare a sănătății în tabere de vară. Programul
este bazat pe multiple activităţi locomotorii, inclusiv mersul pe jos în
echipament de drumeţie, alergare, jocuri sportive şi înot la aer liber în
aria de pădure de pe coasta Nistrului. Screening-ul statutului metabolis-
mului energetic şi a metabolismului gazos l-am realizat prin intermediul
glucometriei, determinării lipidogramei, caliperometriei, pulsoximetriei
şi consumării oxigenului indirect. Pentru a caracteriza reactivitatea siste-
mului de coordonare a metabolismului glucidic la un efort fizic locomo-
tor am utilizat un Big Blue Test.
Valoarea principală determinantă filogenetic pentru formarea și con-
servarea sănătății ca şi prevenirea bolilor netransmisibile este contactul
cu un mediu natural, firesc, care este îndepărtat de zonele urbanizate, sau
spaţiile rurale lipsite de infrastructură urbanistică, adică de elemente de

362
habitat “agresiv”. O analiză a activității circadiene a persoanelor moderne
a relevat, că partea principală din timp, pe parcursul ciclului somn-veghe
oamenii şi-l petrec aflaţi în locuinţe înconjurate de un mediu artificial și de
poluanți cu un potențial periculos, din aer, apă și sol. Reconstrucția loca-
lităţilor bazată pe densitatea ultra-înaltă a blocurilor și a traficului, distru-
gerea peisajului natural, a spațiilor verzi actualmente este implementată
cu succes. Strategia promovării sănătății populaţionale presupune planifi-
carea şi construirea sanocreatorium-ului, care reprezintă un conglomerat
al prototipurilor de pensiune, staţiune balneară, şcoala-internat, tabără
de antrenament, centrul de recreaţie şi agrement, laboratoare de diagnos-
tic,monitoring şi cercetare cu asigurarea accesului larg la mediu natural.
Aceasta este în conformitate cu Pactul Internaţional privind Drepturile
Economice, Sociale şi Culturale,care drept impune statelor obligaţiuni de
a lua măsurile necesare pentru prevenirea, tratamentul şi controlul epi-
demiilor şi al altor boli [articolul 12(c)]. Strategia presupune şi avantajele
creșterii cantității și distribuției alimentelor cultivate local, adică autoh-
tone, în special a legumelor și fructelor, cea ce aduce şi beneficii social -
economice directe și indirecte, pe lângă beneficiile pentru sănătate.

DINAMICA INDICILOR BIOCHIMICI ȘI HEMATOLOGICI

LA SUBIECȚII CU SCHIMBĂRI ECO-MORFOLOGICE
ALE GLANDEI TIROIDE ÎN PERIOADA POST-COVID-19
Anghela Cebotari, doctorand, cercetător științific
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
angelica.cebotari9@gmail.com

DYNAMICS OF BIOCHEMICAL AND HEMATOLOGICAL INDICES

AT SUBJECTS WITH ECO-MORPHOLOGICAL CHANGES OF THE
THYROID GLAND IN THE POST-COVID-19 PERIOD
The article describes the dynamics of biochemical and hematological indices at
subjects with echo-morphological changes of the thyroid gland in the post-COVID-19
period. The study of blood biochemical indicators at the investigated subjects demon-
strated conclusive and significant data in the case of total proteins, which decreased
truthfully at one month, six months, and 12 months of the post-COVID-19 period
and in the prothrombin index, which increased true at six months and 12 months of
the post-COVID-19 period, compared with 1 month. The hematological indices that
had statistically true dynamics (p<0.05) were the value of platelets, hemoglobin, the
total number of erythrocytes, and the sedimentation rate of erythrocytes.

363
 Introducere. Boala Coronavirus (COVID-19) este o boală emergentă
care se răspândește rapid la nivel mondial și amenință biosecuritatea
tuturor țărilor [1, 2].
Această răspândire rapidă virală a determinat publicarea a numeroase
studii pentru a identifica predictori clinici, biologici, radiologici și gene-
tici pentru a preîntâmpina progresia formelor severe și fatale ale bolii [3].
S-au raportat predictori biologici (limfopenie, hiperferritinemie, niveluri
serice de proteină C reactivă) [3, 4, 5].
Rezultatele de laborator au arătat că pacienții cu infecția COVID-19
atestă un nivel ridicat al lactat dehidrogenazei (LDH), glucozei, alanina-
minotransferazei (ALT) și aspartataminotransferazei (AST) [4, 6].
Un alt studiu a raportat modificări ale markerilor inflamatori la paci-
enții cu COVID-19, inclusiv proteina C reactivă, viteza de sedimentare a
eritrocitelor și Interleukina-6, gama-glutamil transferaza, LDH și un nivel
scăzut al nivelurilor de acid lactic și limfocite [7, 8].
COVID-19 poate provoca atât inflamații pulmonare, cât și sistemice,
determinând disfuncția multor organe. Datele referitoare la relația dintre
COVID-19 și tiroidă au apărut și cresc rapid din martie 2020. Glanda tiroidă
și infecția cu virusul, cu răspunsurile sale inflamatorii-imune associate,sunt
cunoscute ca fiind implicate în interacțiuni complexe. Tulburările tiroidiene
legate de COVID-19 includ tirotoxicoza, hipotiroidismul, precum și sindro-
mul bolilor netiroidiene [9]. Mai mult, planurile de tratament pentru cance-
rul tiroidian se schimbă considerabil în direcția mai multor teleconsultări și
mai puțin în direcția procedurilor diagnostice și terapeutice. Revizuirea actu-
ală include constatări care ar putea fi schimbate în curând prin noi rezultate
pe această temă, având în vedere rapiditatea cercetărilor la nivel mondial
privind COVID-19 [10]. De aceea scopul acestui studiu a fost determinarea
indicilor biochimici și hematologici la subiecții cu schimbări eco-morfolo-
gice ale glandei tiroide în perioada post-COVID-19.
Materiale și metode. Rezultatele expuse în studiul dat au fost obținute
la examinarea a 242 de subiecți de cercetare cu schimbări eco-morfolo-
gice ale glandei tiroide în perioada post-COVID-19. Parametrii biochi-
mici, în probele de serum pregătite, au fost determinați la spectrofoto-
metrul microprocesor Star Dust MC-15, cu ajutorul setului test standard
Dia Sys (Germania): ureea, glucoza, proteinele totale, indicele protro-
mbinic, timpul coagulării, ALT, AST, GGTP, bilirubina totală, bilirubina
indirectă, albumina, creatinina, colesterolul, trigliceridele.
Hemoleucograma şi numărul de trombocite au fost determinate prin
metoda automat – analizator hematologic Abacus Junior (hemoglobina,
eritrocitele, leucocitele, trombocitele, eozinofile, limfocite). Viteza de
sedimentare a hematiilor (VSH) a fost apreciată prin metoda Westergren

364
și prezintă o rată de sedimentare a hematiilor dintr-o probă de sânge cu
anticoagulant, măsurată în timp de o oră.
Rezultate și dicuții. Reieşind din datele obţinute de noi (Tabelul 1)
la subiecții cercetați, activitatea alaninaminotransferazei (ALT), ce cata-
lizează reacţia reversibilă de transferare a grupelor amino de la alanină
la oxoglutarat cu obţinerea de glutamat şi piruvat, precum și activitatea
aspartataminotransferazei (AST), ce catalizează transferarea reversibilă a
grupei amino din acidul L-aspartic în 2-oxoglutaric au avut tendință de
scădere atât la 6 lună, cât și la 12 luni ai perioadei post-COVID-19, com-
parativ cu 1 lună a perioadei de cercetare.

Tabelul 1. Indicii biochimici ai sângelui la subiecții cu schimbări eco-morfologice ale glan-

dei tiroide în perioada post-COVID-19
Indicatorul evaluat Perioada
1 lună 6 luni 12 luni
Ureea, mM/L 5,40±0,05 5,30±0,03 5,30±0,02
Glucoza, mmol/l 14,40±0,03 5,20±0,05* 4,10±0,09*
Proteine totale, g/l 67,14±0,33 60,00±0,09* 59,08±0,02*
Indicele protrombinic, % 72,17±0,37 79,00±0,09* 79,00±0,23*
Timpul coagulării 6,10±0,04 6,00±0,03 6,00±0,02
ALT, U/L 71,10±4,80 65,50±4,30 65,40±4,20
AST, U/L 71,80±3,10 63,40±2,90 63,30±2,70
GGTP, un/l 21,20±0,60 21,40±0,80 21,30±0,70
Bilirubina totală, μmol/l 21,60±1,80 22,00±2,10 22,00±1,90
Bilirubina indirectă, μmol/l 13,08±2,10 13,20±1,90 13,20±1,70
Albumina,g/l 33,80±1,90 34,10±2,00 34,10±1,80
Creatinina, μM/l 118,00±1,30 117,00±0,90 117,00±0,70
Colesterol,mmol/l, 4,61±0,14 4,72±0,18 4,71±0,14
Trigliceride, mmol/l 0,38±0,09 0,39±1,00 0,39±0,80

Notă: * - diferențesemnificative comparative (p<0,05)

Indicii γ-glutamiltranspeptidazei, ureei, bilirubinei totale, biliribinei

indirecte, albuminei, creatininei, colesterolului și trigliceridele nu au
suportat modificări, rămânând practic la nivelul indicilor din 1 lună ai
perioadei postcovidice. Nivelul glucozei a scăzut la 6 și 12 luni a perioa-

365
dei post-COVID-19 comparativ cu indicii din 1 lună. Timpul coagulării de
asemenea a rămas neschimbat.
Conținutul proteinelor totale au scăzut veridic și la 6 luni și la 12 luni
ai perioadei post-COVID-19, comparativ cu 1 lună.
Indicele protrombinic a sporit veridic și la 6 luni și la 12 luni ai peri-
oadei post-COVID-19, comparativ cu 1 lună (respectiv 79,00±0,09 și
79,00±0,23 (p<0,05)).
În tabelul 2 sunt prezentați indicii hematologici ai sângelui la subiecții
cu schimbări eco-morfologice ale glandei tiroide în perioada post-
COVID-19.
Evoluţiimairelevante s-au constatatîncazulvalorilor de trombo-
cite, dar cu diferenţefoartesemnificative statistic (p<0,05): la 6 luni –
175,0±0,03 x109/l; la 12 luni – 176,3±0,09 x109/l.
Încazulnumărului total de leucocite, valorilemediigăsite au
fostfoarteapropiate: la 1 lună – 6,30±0,05 x109/l; la 6 luni – 6,20±0,02
x109/l; la 12 luni – 6,20±0,01 x109/l ai perioadei post-COVID-19.

Tabelul 2. Indicii hematologici ai sângelui la subiecții cu schimbări eco-morfologice ale

glandei tiroide în perioada post-COVID-19
Perioada
Indicatorul evaluat
1 lună 6 luni 12 luni
Hemoglobina, g/l 95,0±0,39 96,0±0,54 102,0±0,59*
Eritrocite, x10 /l
12
3,00±0,02 3,10±0,04* 3,30±0,02*
Leucocite, x109/l 6,30±0,05 6,20±0,02 6,20±0,01
Trombocite, x10 /mL3
174,0±0,02 175,0±0,03* 176,3±0,09*
Eozinofile, % 0,6 0,6 0,6
Limfocite, % 20 20 21
VSH, mm/oră 22,00±0,39 25,00±0,21* 25,00±0,19*

Notă: * - diferențesemnificative comparative (p<0,05)

De remarcat sunt şi diferenţele foarte semnificative statistic (p<0,05),

înregistrate în cazul concentrațiilor hemoglobinei, atingând cel mai ridi-
cat nivel (102,0±0,59 g/l) la 12 luni.
Numărul total de eritrocite a prezentat modificări semnificative sta-
tistic (p<0,05) şi s-a caracterizat prin valori medii de 3,10±0,04 x1012/l la 6
luni și 3,30±0,02 x1012/l la 12 luni ai perioadei postcovidice.
Viteza de sedimentare a hematiilor a atestat și ea valori statistic sem-

366
nificative (p<0,05) la 6 luni – 25,00±0,21 mm/oră și 12 luni – 25,00±0,19
mm/oră, comparativ cu prima lună a perioadei post-COVID-19.
Valorile medii de eozinofile și limfocite au fost lipsite de semnificaţie
statistică.
Concluzii:
1. Studierea indicatorilor biochimici ai sângelui la subiecții cercetați
au demonstrat date concludente și semnificative în cazul proteinelor
totale, care au scăzut veridic la o lună, la șase luni și la 12 luni a perioadei
post-COVID-19 (respectiv 67,14±0,33; 60,00±0,09 (p<0,05) și 59,08±0,02
(p<0,05)); și în cazul indicelui protrombinic, care a sporit veridic și la șase
luni și la 12 luni ai perioadei post-COVID-19, comparativ cu prima lună
(respectiv 79,00±0,09 (p<0,05) și 79,00±0,23 (p<0,05)).
2. Indicii hematologici au avut o dinamică concludentă statistic veri-
dic (p<0,05) în cazul valorilor de trombocite: la 6 luni – 175,0±0,03 x109/l
și la 12 luni – 176,3±0,09 x109/l, comparativ cu prima lună a perioadei
postcovidice. Diferenţe foarte semnificative statistic (p<0,05) s-au înre-
gistrat în cazul concentrațiilor hemoglobinei, atingând cel mai ridicat
nivel (102,0±0,59 g/l) la 12 luni. Numărul total de eritrocite a prezentat
și el modificări semnificative statistic (p<0,05), caracterizându-se prin
valori medii de 3,10±0,04 x1012/l la 6 luni și 3,30±0,02 x1012/l la 12 luni ai
perioadei postcovidice. Un indice semnificativ este și viteza de sedimen-
tare a hematiilor, care a atestat și ea valori statistic semnificative (p<0,05)
la 6 luni – 25,00±0,21 mm/oră și 12 luni – 25,00±0,19 mm/oră, comparativ
cu prima lună a perioadei post-COVID-19.

Referințe bibliografice
1. Matuizzi C., Lippi G. Which lessons shall we learn from the 2019 novel corona-
virus outbreak? In: Ann Transl Med, 2020, 8, p. 48.
2. Wu F, Zhao S, Yu B, et al. A new coronavirus associated with human respiratory
disease in China. In: Nature, 2020, 579, pp. 265-269.
3. Plaçais L, Richer Q. COVID-19: caractéristiquescliniques, biologiques et
radiologiques chez l’adulte, la femme enceinte et l’enfant. Une mise au point
au cœur de la pandémie. In: Rev Med Interne, 2020, 41, pp. 308-318.
4. Al Ghamdi M., Alghamdi K.M., Ghandoora Y. et al. Treatment outcomes for
patients with Middle Eastern Respiratory Syndrome Coronavirus (MERS CoV)
infection at a coronavirus referral center in the Kingdom of Saudi Arabia. In:
BMC infectious diseases, 2016, 16(1), p. 174.
5. Rossi PG, Marino M, Formisano D, et al. Characteristics and outcomes of a
cohort of COVID-19 patients in the Province of Reggio Emilia, Italy. In: PLoS
One, 2020, 15(8), p. e0238281.
6. Fan B.E., Chong V.C.L., Chan S.S.W. et al. Hematologic parameters in patients
with COVID-19 infection. In: American Journal of Hematology,2020, 95(6), p.
E131-E134.

367
7. Wang K., Qiu Z., Liu J. et al.Analysis of the clinical characteristics of 77 COVID-
19 deaths. In: Scientific Reports, 2020, 10, p. 16384.
8. Martins-Filho P.R., Tavares C.S.S., Santos V.S. Factors associated with mortal-
ity in patients with COVID-19. A quantitative evidence synthesis of clinical
and laboratory data. In: European journal of internal medicine, 76 (2020),
pp. 97-99.
9. Speer G, Somogyi P. Thyroid complications of SARS and coronavirus disease
2019 (COVID-19). In: Endocr J, 2021, 68(2), pp. 129-136.
10. Scappaticcio L, Pitoia F, Esposito K, Piccardo A, Trimboli P. Impact of COVID-
19 on the thyroidgland: an update. In: Rev EndocrMetabDisord, 2020, pp. 1-13.

INFLUENȚA DIHIDROQUERCETINEI ÎN COMPONENȚA

MEDIULUI PENTRU CONGELAREA SPERMEI UMANE
Iulia Cazacov, dr. în șt. biol., conf. cercetător, cercetător ştiinţific coordonator
Ion Balan, dr. hab. în șt. biol., conf. cercetător, șef de laborator
Vladimir Buzan, cercetător ştiinţific
Ion Mereuța, dr. hab. în șt. med., prof. univ., director
Nicolae Roșca, dr. în șt. biol., conf. cercetător, cercetător ştiinţific coordonator
Melania Bucarciuc, cercetător ştiinţific
Gheorghe Boronciuc, dr. hab. în șt. biol., prof. cercetător,
cercetător științific principal
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
balanion@rambler.ru

INFLUENCE OF DIHYDROQUERCETIN IN THE COMPOSITION

OF THE MEDIUM FOR FREEZING HUMAN SPERM
We studied the influence of dihydroquercetin as an antioxidant with more pro-
nounced properties in inhibiting lipid peroxidation processes in human sperm.
The action of dihydroquercetin in the medium CiNaZGGG-Natrium citrate-Su-
crose-Glucose-Glycerin-Yolk at the dilution of human sperm at 22°C and in the
freezing process has been studied. The most optimal concentration for maximum
efficacy was found to be 0.625 mg in 5 ml of base medium. It ensures the increase of
the absolute survival index by 90.3% compared to the control lot.

Introducere. În prezent sperma se conservează la diferite tempera-

turi. Mai răspândită este congelarea la temperatura azotului lichid de
-196° C. Efectul congelării spermei pentru o perioadă mai îndelungată
într-o mare măsură depinde de componenţa mediilor, tehnologiilor de
diluare, refrigerare, congelare și decongelare.
Mediile pentru congelarea materialului seminal uman, sub formă de gra-

368
nule, asigură protecția gameţilor de factorii nocivi ai mediului extern care
acţionează la congelare, acţiunea temperaturilor scăzute şi ultra scăzute.
În rezultatul acțiunii temperaturilor scăzute la congelarea spermei are
loc dezvoltarea reacțiilor în lanț a peroxidării lipidelor și sporirea conținutu-
lui produselor intermediare [4, 5]. Acumularea produselor intermediare de
oxidare a lipidelor este cauza principală a deteriorării structurii și funcțiilor
celulelor sexuale la crioconservare. Cercetarea procedeelor efective de inhi-
bare a produselor de peroxidare a lipidelor în scopul preîntâmpinării pero-
xidării lipidelor membranelor biologice a celulelor sexuale sunt destul de
nerezistente la congelarea spermei și rămâne în continuare actuală.
În realizarea tehnologiilor de crioconservare a spermei, antioxidanții
sunt substanțe cu priorități avantajoase. Însă nu toți antioxidanții posedă
proprietăți protectoare în congelarea obiectelor biologice. Rezultatele pro-
tecției antioxidante depind de capacitatea lor de a iniția anumiți radicali și
cantitatea lor în obiectele protejate [1, 3].
Prin urmare sunt necesare noi cunoştinţe teoretice în criobiologie, care
vor permite obţinerea după congelare a unui procent de spermatozoizi vii
cu capacitate fecundantă sporită, accesibilă din punct de vedere aplicativ.
În componenţa mediilor de congelare a spermei, este necesar de a se
studia acțiunea antioxidanţilor şi a altor substanţe, care inhibă peroxidarea
lipidelor și sporesc indicii fiziologici și morfologici pe o periodă de păstrare
mai îndelungată.
Materiale și metode. În calitate de material seminal a fost folosită sperma
donatorilor sănătoși. Mobilitatea spermatozoizilor se determină vizual con-
form sistemului de 10 puncte la microscopul binocular, care dispune de
capacități de mărire de 200 și mai multe ori. Concentrațiile optimale ale
compușilor mediului au fost determinate prin metoda de adăugare a dife-
ritor cantitățăți de dihidroquercetină în mediul de bază: citrat de sodiu-za-
haroză-glucoză-glicerină-găbenuș.
Congelarea spermei s-a efectuat în vaporii de azot lichid pe suprafața
plăcii de fluoroplast, în formă de granule cu volum de 0,1 ml. Decongelarea
materialului seminal s-a efectuat în termostatul biologic la temperatura de
37 °C într-un flacon ameliorat cu mediu pentru decongelare în decurs de 10
secunde.
Prelucrarea statistică a materialului cifrologic s-a efectuat cu utilizarea
criteriului Student.
Rezultate și discuții. A fost studiată dihidroquercetina în metabolismul
materialului seminal uman. Acest compus face parte din clasa substanțelor
organice, așa numiții flavanoli. Conține flavan-3-ol, cu structura caracteris-
tică 2-fenil-3,4-dihidro -2H-1-benzopiranului, cu conținut de grupă hidro-
xilă și cetonă cu atomi de carbon C2 și C3, corespunzător.

369
 S-a cercetat în calitate de antioxidant cu proprietăți pronunțate dihi-
droquercetina. Acesta este un flavonoid care este bine cunoscut atât în
Federația Rusă, America, cât și în Europa. Este cea mai pură formă far-
maceutică a quercetinei, care nu este toxică nici în cantități supradozate.
Fiind flavonoid, extras pe bază de plante, poate compensa pe deplin defi-
ciența acută de flavonoizi. În calitate de antioxidant este capabil să nor-
malizeze fluxul sanguin în capilare. Flavonoidul se obține izolându-l din
materii prime de lemn de zoda (specii siberiene și dauriene) cu proprie-
tăți bactericide și imunostimulatoare. Acesta inhibă procesele de peroxi-
dare a lipidelor în membranele celulare și întrerupe procesul necontrolat
în cascadă al deteriorării propriilor organe și țesuturi. Dihidroquercetina
îndeplinește rolul de acțiune antitoxică și influențează sistemul imun. Pro-
prietățile sale de detoxifiere sunt direct intercoordonate cu acțiunea toxi-
nelor. Dihidroquercetina interacționeză direct cu toxinelele într-o formă
stabilă, apoi se excretă din organism. Folosirea dihidroquercetinei în pro-
dusele alimentare inhibă reacțiile de oxidare a lipidelor. De către unii cer-
cetători este indicată posibilitatea folosirii dihidroquarcetinei în calitate
de medicament cu o gamă destul de largă de efecte farmacologice. Astfel,
dihidroquarcetina nu este doar un antioxidant foarte puternic, dar are și
un efect de detoxifiere, angioprotecție, regenerare; încetinește procesele
de oxidare a membranelor celulare, neutralizând efectul negativ al radi-
calilor liberi, prevenirea dezvoltării diferitelor boli; îmbunătățește pereții
vaselor până la capilare, îmbunătățește semnificativ circulația sângelui,
normalizând nivelul trigliceridelor și colesterolului. Toate acestea contri-
buie la reducerea riscului de apariție a aterosclerozei, accidentului vascu-
lar cerebral și atacului de cord. Este remediu farmaceutic pentru protejarea
organismului uman de peroxidarea lipidelor, efectele cărora se activează în
diferite stări patologice [2].
Capacitatea antioxidantă ridicată a dihidroquercetinei este caracterizată
prin inhibarea peroxidării și limitarea acțiunii dăunătoare a radicalilor liberi.
Această substanță inhibă oxidarea radicalilor liberi atât a substraturilor solu-
bile în apă, cât și a celor liposolubile. Dihidroquercetina poate funcționa ca
o capcană pentru speciile reactive de oxigen și ca un chelator al metalelor cu
valență variabilă, precum și cu prprietăți antioxidative mai puternice decât a
altor antioxidanți esențiali.
Dihidroquercetina (Taxifolina) se folosește în industria alimentară
pentru sporirea valabilității de păstrare pe o perioadă mai îndelungată
a produselor. Extractul de taxifolină este un antioxidant foarte activ, care
inhibă reacțiile de oxidare a lipidelor, ceea ce permite de a fi expus pe
prima treaptă în comparație cu alte remedii cu acțiune de antioxidanți.
În lucrare s-a studiat influența dihidroquercetinei în componența

370
mediului sintetic pentru materialul seminal uman la temperatura de 22
°C (tabelul 1).
Din datele tabelului 1 rezultă, că cei mai ridicați indici sunt prezenți
la varianta 4, care conține în 5ml de mediu de bază o concentrație de
0,625mg dihidroquercetină, unde indicii fiziologici sunt mai sporiți
(mobilitatea cu 7,14%, indicele absolut al supraviețuirii cu 102,25% și
supraviețuirea în ore cu 68,34%) comparativ cu lotul martor.
În loturile experimentale 5 și 6 indicii fiziologici au sporit procentual
consecutiv comparativ cu lotul martor:
- mobilitatea - 6; 7, 14;
- indicele absolut al supraviețuirii - 112,53; 84, 66;
- supraviețuirea – 67,05; 64, 56.

Tabelul 1.
Influența dihidroquercetinei în componența mediului sintetic pentru materialul seminal
uman la temperatura de 22 °C

Mobilitatea Indicele abso-

Medii dupa diluare, lut al supravie- Supraviețu-
Nr. puncte țuirii, ire, ore
crt. Dihidroquerce- u.c.
CiNaZGGG,
tină în mediu,
ml M±m M±m M±m
mg
1 10 25 0,50±0,241 0,58±0,299 0,33±0,232
2 5 2,5 7,08±0,536 100,9±21,098 14,67±3,987
3 5 1,25 7,58±0,170 174,54±53,777 21,67±3,250
4 5 0,625 7,50±0,143* 214,04±28,290* 22,17±2,786*
5 5 0,3125 7,42±0,049 224,92±23,634* 22,00±3,255*
6 5 0,1562 7,50±0,001* 195,42±18,165* 21,67±3,116
7 5 0,0786 7,08±0,094 126,42±9,326 13,17±2,897
8 5 Martor - 7,00±0,143 105,83±11,568 13,17±2,897
9 5 CiNaGGG - 7,00±0,143 92,2 5±8,973 11,17±2,063

*P˃0,05 - diferența este statistic autentică

Scopul final al cercetării este de a studia proprietățile dihidroquerce-

tinei la congelarea materialului seminal uman (tabelul 2).

371
 Tabelul 2.
Studierea utilizării dihidroquercetinei în componența mediului sintetic de conservare a
materialului seminal uman

Mobilitatea după: Indicile

absolut al Supravețu-
Mediul Mediul cu diluare, con- supravețui- irea,
Nr.crt. CiNaZGGG, dihidroqu- puncte gelare, rii, u.c.
puncte ore
ml ercitină, mg M±m
M±m
M±m M±m

1 5 0,625 7,5± 4,8± 178,5±6,954* 12,4±0,274*

0,001 0,137*
2 5 0,3125 7,2 ± 4,3± 157,6±6,252 12,0±0,354
0,137 0,137
3 5 0,1562 7,1± 4,2± 143,6±9,529 11,8±0,418
0,112 0,137
4 5 Martor - 7,0± 4,0± 93,8 ±15,90 9,4±0,837
0,177 0,001
5 5 CiNaGGG - 6,9± 3,8± 96,1±12,71 9,6±0,758
0,112 0,137

*P˃0,05 - diferența este statistic autentică

Conform rezultatelor tabelului 2, cele mai eficiente date au fost cele din
varianta 1, unde conținutul dihidroquercetinei a fost prezent în concentrație
de 0,625 mg în 5ml mediul de bază. Indicii au sporit procentual comparativ
cu lotul martor: mobilitatea după diluare - 7,14; mobilitatea după congela-
re-decongelare - 20; indicile absolut al supraviețuirii - 90,30; supraviețuirea
- 31,92. În varianta 2 cu concentrația dihidroquercetinei de 0,3125 mg în
5ml mediu de bază valoarea indicilor obținuți au sporit procentual com-
parativ cu lotul martor: mobilitatea după diluare - 2,86; mobilitatea după
congelare - 7,5; indicele absolut al supraviețuirii - 68,02; supraviețuirea -
27,66, ceea ce este mai diminuat față de varianta 1.
Ca rezultat al datelor expuse se evidențiază că acest antioxidant cu
proprietăți pronunțate introdus în mediul pentru congelarea materialu-
lui seminal uman sporește indicele absolut al supraviețuirii.
Concluzii: 1. Antioxidantul dihidroquercetina introdus în mediul sin-
tetic pentru materialul seminal uman la temperatura de 22 °C și după
congelare-decongelare, acționează benefic asupra indicelui absolut al
supraviețuirii celulelor reproductive.
2. Asocierea caracteristicilor dihidroquercetina și datelor experimentale

372
obținute denotă despre proprietăți evidente de intensificare a inhibiției
proceselor de peroxidare a lipidelor în anumite concentrații optimale.

Referințe bibliografice
1. Борончук Г.В., Балан И.В. Структурно-функциональные и биохимические
изменения при криоконсервации. Кишинэу, 2008, с. 630.
2. Zhao, Z., Wang, C., Zhang, L., Zhao, Y., Duan, C., Zhang, X., et al. Lactobacillus
plantarum NA136 improves the non-alcoholic fatty liver disease by modulating the
AMPK/Nrf2 pathway. In: Appl. Microbiol. Biotechnol. 2019, №103, pp.5843–5850.
3. Dжамалдинов А.Ч., Нарижный А.Г. Влияние дигидрокверцетина и фосфо-
липидов на репродуктивные показатели хряков-производителей. In: Уче-
ные записки учреждения образования витебская ордена знак почета Госу-
дарственная Академия Ветеринарной Медицины. 2017, № 53(2), с.43-46.
4. Евдокимов В.В., Ерохин А.С., Туровецкий В.Б., Айбатов Д.Т. Исследование
эффекта антиоксидантов на подвижность сперматозоидов при криокон-
сервации спермы. In: Андрология и генитальная хирургия. 2009, №1, c.23-28.
5. Лычагин А.С., Малинина О.Ю. Невынашивание беременности: вклад муж-
ского фактора и возможности его преодоления. In: Проблемы репродук-
циию 2017, №5, с.106-114.

MICROORGANISME CU PROPRIETĂȚI SANOBIOTICE –

PROGNOSTIC AL TULBURĂRILOR SĂNĂTĂȚII
Maria Timoșco , dr. hab. în șt. biol., prof. cercetător
Natalia Florea1, dr. în șt. med., conf. univ.
Ion Mereuta, dr. hab. șt. med., prof. univ., director
Lilia Poleacova, dr. în șt. biol., cercetător ştiinţific superior
Alexei Organ, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
Vasile Fedas, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
1
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R.Moldova
natalia.florea@usmf.md

MICROORGANISMS WITH SANOBIOTIC PROPERTIES –

PROGNOSIS OF HEALTH DISORDERS
By experimental perorally administered microbial suspension of Helicobacter
pylori confirms that the representatives of Helicobacter pylori hitting the digestive
tract on the optimal quantitative background of the main microorganisms of the
intestinal microflora did not reflect pathogenic properties. At the same time 30% of
mice died in the control group. So, the possibility of preventing the development of

373
the infectious process has been proven. The opportunity of the use of microorganisms
with sanobiotic properties (of the genus Lactobacillus) as a prognosis of health disor-
ders and their prevention has been proven experimentally was postulated.

A fost stabilit că microorganismele din genurile Bifidobacterium și Lac-

tobacillus dispun de proprietăți utile pentru macroopganism. De aceea unii
cercetători au recomandat specii microbiene din aceste genuri spre includere
în componența probioticelor. Tot în asemenea scop am izolat, identificat și
studiat proprietățile sanobiotice la monotulpinile autohtone de bifidobacterii
și lactobacilli. Studiile au fost realizate în condiții in vitro și in vivo cu utili-
zarea animalelor de laborator. Concomitent unii savanți afirmă că microor-
ganismele speciei Helycobacter pylori sunt reprezentanți ai florei microbiene
intestinale normale. Referitor la aceasta există și altă opinie care consideră că
helycobacteriile deseori se izolează din tubul digestiv, însă aparțin microflorei
intestinale transitorii și prezența lor atenționează despre existența patologiilor
gastrointestinale. Se mai cunoaşte că microorganismele genului Helicobacter
permanent prezintă pericol pentru sănătatea umană, reflectând proprietăţi
patogene, mai ales, dacă nimeresc în tubul digestiv pe fundalul existenţei vilo-
zităţilor pe mucoasa. Cele relatate au argumentat scopul prezentelor cercetări
care a fost de a explora posibilitatea utilizării microorganismelor cu proprie-
tăți sanobiotice în calitate de pronostic ale tulburărilor în sănătate.
Scopul a fost realizat în două serii de experimente pe animalele de
laborator (şoareci albi). Mostrele de conţinut intestinal (rectal) s-au
colectat la iniţialul şi finalul experimentelor. Acestea în continuare au fost
supuse diluări zecimale până la 10-9 și studiate pentru a explora procesul
de multiplicare a lactobacililor (prima serie) și a bacteriilor speciei Heli-
cobacter pylori (seria a doua) care s-a administrat peroral o singură dată
pe fundalul final existent al lactobacililor în conţinutul intestinal.
În rezultat putem afirma că lactobacilii au atins nivelul optim prin
administrarea lor coordonată. La finalul primei serii aceștia în loturile
experimentale (I şi II) constituiau respectiv 9,54±0,15 şi 9,49±0,14 log/g
sau mai mare faţă de iniţial cu 72,20 şi 69,46%. Concomitent la anima-
lele martore indicele cantitativ al lactobacililor era de 5,38±0,13 log/g, iar
dinamică creşterii era numai cu 2,44%. Atingerea nivelului optim al lac-
tobacililor în conţinutul intestinal a contribuit şi la modificarea cantităţii
de bacterii din alte genuri. De exemplu: numărul bifidobacteriilor, com-
parativ cu iniţialul, s-a mărit respectiv cu 97,32 şi 96,47%, iar a escheri-
chiilor, proteilor şi enterococilor s-a micşorat respectiv cu 32,16; 66,61şi
43,93%, precum şi cu 32,40; 50,54 şi. 42,16 %. Cele expuse confirmă faptul
că în loturile experimentale din prima serie echilibrul microbian şi nive-
lul cantitativ al fiecărui din ele era relativ optimal.
De aceea în continuare pe asemenea fondal tuturor animalelor li s-a

374
administrat peroral suspensia microbiană de Helicobacter pylori (seria
a doua). Observaţiile întreprinse pe parcursul a 10 zile după utilizarea
acestor bacterii n-au evidenţiat simptoame de helicobacterioză, ceea ce
confirmă că microorganismele speciei Helicobacter pylori, nimerind în
tubul digestiv pe fundalul cantitativ optim al reprezentanţilor principali
ai microflorei intestinale n-au reflectat proprietăţi patogene. Concomi-
tent în lotul-martor au murit 30% de şoareci. Deci, s-a dovedit posibilita-
tea prevenirii dezvoltării procesului infecțios.
Așadar, considerăm că experimental a fost dovedită oportunitatea
recomandării utilizării microorganismelor cu proprietăți sanobiotice
(din genul Lactobacillus) în calitate de pronostic ale tulburărilor în sănă-
tate și de prevenire ale lor.
În scopul evitării procesului de apariţie şi dezvoltare a patologiei
intestinale a helicobacteriozei, considerăm important indicarea măsuri-
lor ce prevăd utilizarea tulpinilor de bacterii cu potenţial sanobiotic sau
preparate farmaceutice comercializate de categorie probiotică.
În cazurile de dismicrobism sau disfuncții intestinale diareice este reco-
mandată terapia cu preparate probiotice până la atingerea echilibrului
microbian sau nivelului optim al fecărui reprezentant al bacteriocenozei
intestinale. În asemenea caz microorganismele speciei Helicobacter pylori,
nimerind în tubul digestiv, nu prezintă pericol de apariţie şi dezvoltare a
procesului infecţios de helicobacterioză.

SCHIMBARI FIZIOLOGICE SI ECO-MORFOLOGICE ALE

COLECISTULUI ȘI RINICHILOR LA SUBIECȚII
CU AFECȚIUNI ALE GLANDEI TIROIDE
Anghela Cebotari, doctorand, cercetător științific
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
angelica.cebotari9@gmail.com

PHYSIOLOGICAL AND ECO-MORPHOLOGICAL CHANGES

OF THE COLLECTOR AND KIDNEY AT THE SUBJECTS WITH
THYROID GLAND DISEASES
As a result of disorders of the exchange of substances as a result of diseases of
the thyroid gland, very often occur along the way various diseases of the internal
systems and organs. There is a direct correlation between thyroid dysfunction and
internal organs. The affected organs also include the gallbladder with kidneys,
which as a result of hormonal disorders and disorders of substance exchange are

375
formed stones. Biochemical analysis has led to changes in many indices: increased
bilirubin, cholesterol, and amino acids.

Introducere. În urma dereglărilor schimbului de substanțe în rezultatul

afecțiunilor glandei tiroide, foarte des apar pe parcurs diferite afecțiuni ale
sistemelor și organelor interne. Există o corelație directă dintre disfunc-
țiile glandei tiroide și organele interne.Din organele afectate fac parte și
colecistul cu rinichii, care în urma dereglărilor hormonale și dereglării
schimbului de substanțe se formează calculi.
Materiale și metode. Rezultatele expuse în studiul dat au fost obținute la
examinarea a 242 de subiecți de cercetare cu schimbări eco-morfologice ale
glandei tiroide în perioada post-COVID-19. Au fost studiați indicii hemato-
logici, biochimici și ecografia organelor interne (colecistul și rinichii).
Rezultate și discuții. Analiza biochimică a determinat schimbari ale
multor indici: marirea conținutului de bilirubină, a colesterolului și ami-
noacizilor.
În analiza generală de urină, în perioada linistită, indicii au fost în
limitele normei, dar se atestă conținut de săruri: oxalați, fosfați, urați. Iar în
perioada acută de colică renală, în urină mai des sunt marite leucocitele,
eritrocitele și pot fi întâlnite urme de proteine și săruri.
Schimbările eco-morfologice depistate.
Colecistul. Acest organ suferă în urma maladiilor glandei tiroide,care,
ecoscopic se manifestă prin următoarele modificări, având formă obiș-
nuită sau deformată, cu codură și sept în regiunea corpului și a colului,
care provoacă deschinezii și care și mai mult predispun formarea de cal-
culi în urma înrăutățirii evacuării fierii. De obicei pereţii sunt reflecto-
geni, uneori îngroşaţi, mai frecvent, din motivul stazei biliare, în cavitate
(lumen) se depistează sediment decliv şi litiază biliară veziculară în 23%,
mai rar – polipi, formaţiuni tumorale. Uneori pot fi multipli calculi care
blochează funcția colecistului „colecist deconectat”.
Mai des este întilnită microlitiaza biliară, mai rar polipi.
Rinichii, ca și colecistul, în mare parte suferă schimbări. Mai des are
loc formarea de calculi oxalați, urați, fosfațide diferite dimensiuni. Săru-
rile și calculii periodic se formează și periodic, dacă sunt de dimensiuni
mici, ușor se elimină cu urina. Mai rar întâlnim calculi coraliformi care
greu se tratează și blochează funcția rinichilor.
În urma evacuării microlitiazei sau litiazei renale,se formeaza sechele
postinflamatorii. Leziunile rinichilor se prezintă clinic prin diferite dere-
glări, alterări a funcţiei secretorii a urinei, hipotoniei pielocaliciale şi a
stazei, dereglări ale tensiunii arteriale (preponderent mărită). În majori-
tatea cazurilor subiecții periodic suferă de colici renale.

376
 Ecoscopic afecţiunile rinichilor se manifestă printr-un tablou caracte-
ristic pentru pielonefrite cronice. Sinusul renal de structură neomogenă
cu semne de sechele postinflamatorii, în unele cazuri cronice cu semne
de sclerozare, dilatări pielocaliciale de diversegrade, însoţite de microli-
tiază şi litiază renală. Mai rar se întâlnescchisturi şi formaţiuni tumorale.
Afecţiunile rinichilor constituie 47%din cazuri. În urma afecțiunilor
rinichilor apare hipertensiunea arteriala care poate provoca ictus, atac
de cord etc.
Concluzie: În urma afecțiunii glandei tiroide sunt afectate și organele
interne de importanță vitală care trebuie investigate și tratate.

REABILITAREA COPIILOR DE 12-18 ANI CU DIABET

ZAHARAT TIP I
Vitalina Ojovan1,2, doctorand, medic endocrinolog
1
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R.Moldova
2
Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară, Chișinău
vitalina.ojovan@rambler.ru

REHABILITATION OF 12-18 YEAR OLD CHILDREN WITH

TYPE I DIABETES
Uncoordinated patient rehabilitation systems in most institutions do not find a
reasonable alternative either medically or socially. Thus, in most patients with type I
diabetes, including children, specific intoxication increases. It emphasizes the impor-
tance of research into integrated studies, which include the development of psycho-
logical, neuro-humoral, physical methods for directing adaptation-rehabilitation
processes, which, as a result, will increase the quality of life of children with type I
diabetes. the practice of efficient methods of rehabilitation in inpatient conditions,
balneo-sanatorium institutions, in polyclinics, and at home. Given this objective, the
basic aim of the study is to create a system for the recovery of children with type I
diabetes. So far studies that would scientifically argue the complex rehabilitation of
children with type I diabetes, conception, methods, criteria adaptability, correction of
complex rehabilitation with the quality of life of the child, lifestyle, does not exist in
the literature, and in the Republic of Moldova were not performed.

Reabilitarea pacienților în toată lumea reprezintă multiple probleme

de sănătate publică și de stat. Invaliditatea, ca urmare a diferitor boli
induce pierderi umane și economice. Toate acestea atestă caracterul ina-
decvat al soluțiilor în acest domeniu în prezent și necesită o investigație

377
cu privire la motivele precum și justificările acțiunilor practice.
Nivelul actual al cunoașterii problemei ne permite să găsim noi abor-
dări a problemei, iar realizarea pozitivă a acesteia e posibilă la scară
regională. De asemenea, evidentă este necesitatea elaborării detaliate a
abordărilor metodologice pentru studiul procesului de reabilitare siste-
mică, în baza concepțiilor bioenergetice moderne de integrare în deci-
ziile autorităților responsabile de sănătate și asigurare socială, pentru a
stabili o platformă științifică și practică a serviciilor de reabilitare, inclu-
siv a pacienților cu diabet zaharat tip I (DZ tip I). Toate acestea trebuie
să fie făcute astăzi, pentru că sistemele necoordonate de reabilitare a
pacienților în majoritatea instituțiilor nu găsesc o alternativă rezonabilă
nici în aspect medical, nici în aspect social. Astfel, la majoritatea paci-
enților cu diabet zaharat tip I, inclusiv la copii, crește intoxicarea speci-
fică. Aceasta subliniază importanța cercetărilor de studii integrate, care
includ elaborarea metodelor psihologice, neuro-umorale, fizice [1], de
dirijare a proceselor de adaptare-reabilitare, care, ca rezultat, vor duce la
sporirea calității vieții copiilor bolnavi cu diabet zaharat tip I [2], punerea
în practică a metodelor eficiente de reabilitare în condiții de staționar,
instituții balneo-sanatoriale, în policlinici și la domiciliu. Ținând cont de
acest obiectiv, scopul de bază al studiului se reduce la crearea unui sistem
de recuperare a copiilor pacienți cu DZ tip I.
Analiza matematică și simularea pe calculator al proceselor de reac-
tivare bioenergetică, precum și prognozarea rezultatelor reabilitării, pot
deveni o bază eficientă pentru a construi o nouă metodologie pentru
restabilirea homeostaziei fiziologice la acești pacienți cu DZ tip I.
Importanța componentei insulinoterapeutice în asigurarea trata-
mentului balneo-sanatorial a acestui contingent nu este pusă la îndoială.
Anume unitatea endocrinologică a sanatoriului, în cele mai multe cazuri,
este una din primele verigi ale lanțului măsurilor de reabilitare și de care,
în mare măsură, depinde cursul de mai departe de recuperare, de multe
ori depinde și soarta pacientului cu DZ tip I. Din păcare, există încă un
decalaj mare dintre realizările științifice ale reabilitării moderne, și starea
de lucruri în instituțiile balneo-sanatoriale. În acest sens, dezvoltarea și
îmbunătățirea metodelor complexe de investigație și reabilitare a paci-
enților cu DZ tip I, implementarea celor mai bune dintre ele în practica
de recuperare și sanatorială este un nou accent de actualitate în endocri-
nologie și reabilitologie. Posibilitatea investigațiilor complexe și reabili-
tării pacienților în condițiile unui centru de sănătate sanatorial modern
cu servicii diagnostice funcționale este justificată.
Progresele în domeniul farmacologiei și chimiei sintetice, biologiei
moleculare și patofiziologiei cu înbunățirea constantă a echipamen-

378
telor de laborator, permit să mergem dincolo de așa-numitele metode
„standard”, și să trecem de la cercetări ordinare, la concluzii constructive
pentru evaluarea obiectivă a stării copilului cu DZ tip I, conștientizarea
acțiunii metodelor de tratament de recuperare asupra homeostaziei,
integrării și reabilitării. Toate acestea corespund conceptului modern de
reabilitare, ca un model complex ce oferă o abordare integrală referitor
la pacient, ținând cont de toți parametrii vieții și modului de viață școlar
și habitual. În acest sens, este clar că elaborarea și punerea în aplicare a
infrastructurii de reabilitare, inclusiv sanatorială pentru copiii cu DZ tip
I, precum și a măsurilor complexe de reactivare pentru dirijarea procesu-
lui de autoreglare și reabilitare eficace – este calea reală de a îmbunătăți
asistența medicală și calitatea vieții lor [3].
Deci, actualitatea reabilitării precum și a bolnavilor cu DZ tip I, dar și
necesitatea creării unor noi forme de organizare a acestor servicii pe teri-
toriul Republicii Moldova – este evident. Acestea au definit în mare parte
problemele prezentului studiu.
DZ tip I la copii este o problemă stringentă de sănătate publică și cli-
nică, dat fiind faptul majorării numărului de copii ce fac DZ tip I și care
duce la complicații și decompensări.
Are loc denaturarea atât a aspectului psihologic al acopilului, ce se
evidențiază vădit la 12-18 ani, dar și a dereglărilor somatice. Toate aceste
schimbări psiho-emoționale și somatice duc la denaturarea calității vie-
ții și a stilului de viață al copiilor bolnavi, la interagrea lor în colectiv, la
școală, în familie și societate.
Acualmente, în Republica Moldova sunt în total 698 copii cu diabet
zaharat și 285 copii în limita 12-18 ani.
Pe parcursul internării în Secția de Endocrinologie Pediatrică a IMSP
Institutul Mamei și Copilului se analizează în special nivelul hemoglobi-
nei glicozilate, glicemiile medii pre- şi postprandiale, doza zilnică sumară
de insulină, frecvenţa hipoglicemiilor. Fiecare copil efectuează minim
câte 5 glicemii zilnice cu adaptarea dozelor de insulină în dependenţă de
rezultate.
Copiii şi părinţii lor sunt instruiți după programul „Şcoala diabetu-
lui”, iar alimentaţia lor se efectuează conform necesităţilor fiziologice,
cu oferirea posibilităţii de calculare a glucidelor prin metoda cântăririi
bucatelor.
Toți copiii cu diabet zaharat tip I urmează tratament cu analogi de
insulină Glargin, Detemir, Aspart şi Glulisin, după schema intensivă cu
corecţia dozelor în dependenţă de tabloul glicemic.
De asemenea, copiii sunt asigurați cu glucometre, teste şi lanţete sufi-
ciente pentru 5 analize zilnice eliberate gratuit.

379
 Copiii aflați în evidența MSP Institutul Mamei și Copilului sunt asi-
gurați cu teste de glicemie preponderent de marca VivaChek Ino (inclu-
siv, glucometru, înțepător, lanțete). Unii copii sunt asigurați cu senzori
de model MD 3026, Medtrum S7, produși în China (cuplabil cu pompa
A7+TouchCare). Acest model de senzor are o durată de funcționare de
14 zile, iar necesarul anual de consumabile este de 26 senzori și funcți-
onează în cadrul unui sistem de monitorizare glicemică continuă. Alte
tipuri de senzori folosiți sunt cele de model Enlite.
Insulinoterapia induce după sine impunerea unor interdicții, a regi-
mului și componentelor alimentației, a regimului de studiu, deci la un
stil specific de viață [4, 5]. Până în prezent studii ce ar argumenta științific
reabilitarea complexă a copilului cu DZ tip I, concepția, metodele, cri-
teriile de adaptabilitate, corecția reabilitării complexe cu calitatea vieții
copilului, a stilului de viață, nu există în literatura de specialitate, iar în
Republica Moldova nu au fost efectuate.

Referințe bibliografice
1. Galassetti, P., Riddell, M.C. Exercise and type 1 diabetes (T1DM). In: Compr
Physiol. 2013, 3(3), p.1309-1336. doi: 10.1002/cphy.c110040.
2. Grönberg A, Swenne I. Recovery of premorbid BMI trajectory without over-
shoot during the first year of treatment of children with type 1 diabetes.
In: BMJ Open Diabetes Res Care. 2016, 4(1), p.e 000209. doi: 10.1136/bmj-
drc-2016-000209.
3. Wood MA, Shulman DI, Forlenza GP, Bode BW, Pinhas-Hamiel O, Buckingham
BA, Kaiserman KB, Liljenquist DR, Bailey TS, Shin J, Huang S, Chen X, Cordero
TL, Lee SW, Kaufman FR. In-Clinic Evaluation of the MiniMed 670G System
“Suspend Before Low” Feature in Children with Type 1 Diabetes. In: Diabetes
Technol Ther. 2018, 20(11), p.731-737. doi: 10.1089/dia.2018.0209.
4. Dos Santos Mamed M, Castellsague M, Perrenoud L, Coppin G, Gastaldi G.
Diabetes mellitus: impact of affects on self-management skills. In: Rev Med
Suisse. 2020,16(697), p.1206-1209.
5. Gingras V, Desjardins K, Smaoui MR, Savard V, Messier V, Haidar A, Legault L,
Rabasa-Lhoret R. Treatment of mild-to-moderate hypoglycemia in patients
with type 1 diabetes treated with insulin pump therapy: are current recom-
mendations effective? In: Acta Diabetol. 2018, 55(3), p.227-231. doi: 10.1007/
s00592-017-1085-8.

380
 SINTEZA DIVERSITĂȚII ETIOLOGICE
A MICROORGANISMELOR
ÎN INFECȚIILE CĂILOR URINARE
Natalia Florea, dr. în șt. med., conf. univ.
Corina Tighinean, medic rezident
Greta Bălan, dr. în șt. med., conf. univ.
Iulia Sinițîna1, medic microbiolog
Departamentul Medicină Preventivă, Disciplina de microbiologie
şi imunologie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, R. Moldova
1
Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Chișinău, R. Moldova
natalia.florea@usmf.md

SYNTHESIS OF ETIOLOGICAL DIVERSITY

OF MICROORGANISMS IN URINARY TRACT INFECTIONS
Using a fully automated analyzer, a wide range of representatives of the urinary
tract infections, their etiological diversity and sensitivity to antimicrobial drugs
were qualitatively and quantitatively assessed.

În literatura de specialitate se afirmă că, infecţiile tractului urinar în

majoritate sunt dobândite în condiţii de ambulatoriu şi spitaliceşti, fiind
concomitent cauzate de microorganismele unui gen cu specia Escheri-
chia coli. De aceaea, în scopul tratării, se recomandă acel preparat anti-
microbian, considerând rezistenţă dobândită în condiţiile existente la
moment numai de către Escherichia coli. Însă se cunoaşte că infecţiile
nosocomiale pot avea un spectru larg de incidenţă. Acest fapt sporeşte
importanţa altor microorganisme uropatogene prezente la pacienţi cu
astfel de patologii şi cu un nivel de rezistenţă imprevizibil care cere deter-
minare specifică condiţiilor existente la moment.
Cele relatate au şi argumentat scopul prezentelor cercetări ce a prevă-
zut lucrări de sinteza a diversităţii etiologice a tuuror speciilor de micro-
organisme prezente în infecţii urinare.
În asemenea direcţie au fost analizate 70 de mostre, acumulate de la paci-
enţii internaţi în secţia de urologie. Vârsta pacienţilor a fost cuprinsă între 24
şi 76 de ani. Investigaţiile ştiinţifice s-au realizat cu fost ajutorul analizatorul
„Vitek 2”, reprezintând un sistem complet automat capabil să identifice un
spectru larg de microorganisme şi să determine sensibilitatea lor la antimicro-
biene într-o singură zi. Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabel şi figură.
În concluzie, putem menţiona că în rezultatul cercetărilor microbiolo-
gice a specimentelor prelevate de la pacienţii cu infecţii ale tractului urinar,

381
pe locul 1 se menţine stabil, ca şi în ultimii 10 ani Escherichia coli (41,4 %),
pe locul doi se plasează Klebsiella pneumoniae (24,2 %), locul 3 şi 4 îi revine
microorganismelor speciilor Enterococcus faecalis (14,2 %) şi Pseudomonas
aeruginosa (10,0 %), iar Streptococcus agalactiae şi Proteus murabilis – 5 şi 6.
Tabel. Diversitatea etiologică a microorganismelor în patologiile urinare
Specia de microorganisme Nr. de
cazuri
Escherichia coli 29
Klebsiella pneumoniae 17
Enterococcus faecalis  10
Pseudomonas aeruginosa  7
Streptococcus agalactiae  4
Proteus murabilis 3

Fig.1. Raportul procentual al microorganismelor

Aşadar, în mod experimental s-a dovedit diversitatea etiologică a

microorganismelor în cazurile studiate de infecţii urinare. Atenţionăm
că agenţii microbieni din speciile Escherichia coli, Klebsiella pneumonia
şi Enterococcus faecalis permanent prezintă pericol în apariţia şi dez-
voltarea patologiilor urinare. În scopul sporirii eficienţii tratamentului
acestora se recomandă ca sensibilitatea microorganismelor din speciile
nominalizate să fie determinată în fiacre caz aparte.

382
 UNELE PATOLOGII METABOLICE UMANE
ȘI MICROBIOTA INTESTINALĂ
Vasile Fedas, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
Maria Timoșco , dr. hab. în șt. biol., prof. cercetător
Ion Mereuta, dr. hab. șt. med., prof. univ., director
Victoria Bogdan, doctorand, cercetător științific
Alexei Organ, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
vasilefedash@gmail.com

SOME HUMAN METABOLIC PATHOLOGIES AND THE

INTESTINAL MICROBIOTA
4 series of investigations in human subjects with and without metabolic patho-
logies were carried out on the base of blood and intestinal (rectal) parameters stu-
ding during investigative process. In the first series were included subjects in whom
no metabolic pathologies were registered, in the second – those with Class 3 obesity,
in the third – patiens with type II diabetes and in the fourth – with hypertension.
The composition of the intestinal microbiota of pathogenic subjects has undergone
considerable negative changes, confirmed by the difference in the numerical value
of living microbial cells of microorganisms of certain genera. Those of the obliga-
tory genera (Bifidobacterium, Lactobacillus and Enterococcus) decreased, and of
the facultative genera (Escherichia and Proteus) advanced in quantity. The most
pronounced negative change was in patients with type II diabetes, then in those
with obesity and hypertension.

În prezent, rolul patoplastic și patoprotector al microbiotei intestinale

este recunoscut într-o serie întreagă de patologii somatice, determinanți
sociali – obezitate, diabet, sindrom metabolic, gastroenteropatii etc.). În
același timp, componentele sale obligatorii și opționale au un impact
specific asupra sănătății, precum și în dezvoltarea stărilor disanogene ale
corpului. În ultimul timp, se afirmă tot mai mult că microbiota umană
este un factor important de impact asupra sănătății umane, iar schim-
barea raportului dintre componentele sale duce la apariția diferitelor
tulburări metabolice și nu numai. Acest fapt confirmă importanța sa în
activitatea vitală a corpului. Se arată că astfel de influențe se datorează
interacțiunii microbiotei intestinale cu sistemul nervos central printr-o
serie de căi neuronale, endocrine și imune. Din cele de mai sus, se pare că
rolul său în tulburările de sănătate merită studiat multilateral și mult mai
profund. Majoritatea surselor bibliografice menționează că microbiota
intestinală la pacienții cu patologii poate fi dezechilibrată, dar nu sunt
indicate date și dovezi concrete în acest sens. Trebuie remarcat faptul că

383
peste 97% din microorganismele care colonizează tractul digestiv aparțin
doar 4 grupe: Bacteroidete (20-25%), Firmicutes (60-65%), Proteobacterii
(5-10%) și Actinobateria (3%), fără a indica cel puțin genurile de bacterii.
Din aceste considerente scopul prezentelor cercetări a inclus deter-
minarea cantitativă şi calitativă a unor componente ale microbiotei
intestinale la pacienţii cu unele patologii metabolice (obiezitate, diabet
zaharat etc.) la nivel de gen.
Scopul trasat a fost realizat în 4 serii de investigaţii asupra subiecţi-
lor umani cu şi fără patologii metabolice. În prima serie au fost incluşi
subiecţii la care nu se înregistrau patologii metabolice, în a doua – cei
cu obezitate de gr. 3, în a treia – cu diabet zaharat de tip II şi a patra –
cu hipertensiune arterială. Pe perioada procesului investigaţional s-au
studiat parametrii sanguini şi ai conţinutului intestinal (rectal). Probele
fecale după diluarea de până la 109 au fost inoculate pe medii nutritive
elective pentru fiecare gen de bacterii determinat (Bifidobacterium, Lac-
tobacillus, Escherichia, Enterococcus şi Proteus) şi incubat la (37±1)oC
timp de 72 ore.
În rezultat, conform raportului dintre componentele microbiene
ale microbiotei intestinale, factorului de bază al deosebirii dintre com-
ponente (cu apartenenţa de gen) şi stării organismului (sanogene sau
patogene) s-a stabilit că aceasta la fiecăre subiect uman era individuală
şi specifică tipului de patologie metabolică. Prin urmare componenţa
microbiotei intestinale a subiecţilor cu stare patogenă a suferit schimbări
negative considerabile, confirmate prin deosebirea valoarii numerice a
celulelor microbiene vii a microorganismelor din genurile determinate.
Cele din genurile obligative (Bifidobacterium, Lactobacillus şi Enterococ-
cus) au diminuat, iar din genurile facultative (Escherichia şi Proteus) – au
avansat în cantitate. Cea mai pronunţată schimbare negativă s-a eviden-
ţiat la bolnavii cu diabet zaharat tip II, apoi la cei cu obezitate şi cu hiper-
tensiune arterială. După cum se vede, s-au fost obţinute date noi despre
componenţa microbiotei intestinale la nivel de gen şi influenţa ei asupra
stării de sănătate a organismului. În cazul stării de sanogenie ea era echi-
librată, iar în stări patogene – cu divers grad de dezechilibru.

384
 НЕБЛАГОПРИЯТНОЕ ВОЗДЕЙСТВИЕ
НА ОРГАНИЗМ ВРАЧА СТОМАТОЛОГА,
СВЯЗАННОЕ С ВЫСОКОЧАСТОТНЫМ ШУМОМ
И ВИБРАЦИЕЙ НА РАБОЧЕМ МЕСТЕ
Алексей Терехов, канд. мед. наук, доцент
Кафедра клинической стоматологии, Медицинский
институт Тамбовского государственного университета имени Г. Р.
Державина, Тамбов, Россия
Корнелиу Нэстасе, канд. мед. наук, доцент (конференциар)
Институт физиологии и санокреатологии, Кишинев, Республика
Молдова
alexei.terehov.1966@mail.ru
nastasecor@mail.ru

ADVERSE EFFECTS ON THE DENTIST’S BODY ASSOCIATED

WITH HIGH FREQUENCY NOISE AND VIBRATION
IN THE WORKPLACE
The actual problem today is the relationship between hygienic working conditi-
ons and the health status of a dentist. The specificity of his work involves the impact
on his body of various unfavorable factors of the industrial environment, including
high-frequency noise and vibration. The study of the features of these unfavorable
factors of the working environment of the modern labor process is of interest for
improving preventive measures aimed at optimizing the work of dentists.

Введение. Шум и вибрация с физиологической точки зрения – это

механические колебания, распространяющиеся в газообразной и
твердой средах. Шум и вибрация различаются между собой частотой
колебаний. Звук – это механические колебания внешней среды (от 16
до 20 000 колебаний в секунду), которые воспринимаются слуховым
аппаратом человека. Шум возникает в результате беспорядочного
сочетания различных по силе и частоте звуков [1]. Таким образом,
шумом принято называть любые нежелательные звуки внешней
среды или их совокупность, которые беспорядочно соединяются в
звуки различной частоты и интенсивности. Шум оказывает небла-
гоприятное воздействие на организм человека, мешающее его нор-
мальной жизнедеятельности. Воздействие шума оценивается в деци-
белах (дБ). Главная характеристика шума является высота тона или
его частота. Высокочастотные шумы кажутся более громкими; они
сильнее раздражают слух, по сравнению с низкочастотными такой
же силы. Влияние шума становится опасным примерно при 75 дБА,

385
болезненным – при 120 дБА и смертельным – при 180 дБА [2]. Вибра-
цией принято называть механические колебания внешней среды до
16 гц и воспринимаются человеком как сотрясение [2].
По способу передачи вибрация подразделяются на: общую,
передающуюся через опорные поверхности; локальную (местную),
передающуюся через руки человека [1]. Вибрации в зависимости от
амплитуды колебаний действуют на человека, как на все тело, так и
на отдельные его органы и зависит от поз человека, его состояния,
расслабленности или напряженности, и других факторов.
Общее действие шума на организм заключается в неблагопри-
ятном воздействии на ЦНС, сердечно-сосудистую систему и на
вестибулярный аппарат. Оно зависит от длительности воздействия,
индивидуальной чувствительности, спектра шумов, наличия напря-
жения определенных групп мышц, эмоционального напряжения,
присутствия пыли и вибрации [4].
В современных условиях источником шума и вибрации являются
новые виды стоматологического оборудования [3], высокооборот-
ных бормашин турбинного типа, компрессоров, другой аппаратуры.
Этот шум достигает и превышает порог допустимого, особенно, если
в кабинете находится несколько работающих установок [4]. Влияние
шума ежедневно сопровождает трудовую деятельность врача стома-
толога [3]. При работе с турбинным или бормашинным наконечни-
ком создается наиболее неблагоприятный для органа слуха высо-
кочастотный шум, уровни которого в октавных полосах с частотами
2-8 тыс. Гц превышают допустимые на 1-3 дБ. Это может привести
через 3 года работы к формированию у врача профессиональной
односторонней тугоухости [5]. Так, например, венгерский врач Т.
Бакач отмечал, что у значительной части стоматологов вскоре после
начала работы на турбинах развивалась левосторонняя тугоухость
[3]. Нейросенсорная тугоухость развивается при воздействии шума,
превышающего предельно допустимый уровень в 80 дБА (класси-
фицируется по МКБ Х – Н83.3), что возможно у врачей стоматологов
при работе [3].
Патогенез шумовой болезни.
Патогенез шумовой болезни воздействует на организм как спец-
ифически – прямое травмирующее действие (направлено на слу-
ховой анализатор), так и неспецифически, вызывая симптомоком-
плекс «шумовая болезнь»: [6].
− при прямом травмирующем действии шума поражаются клетки
кортиева органа, возникает стойкое нарушение кровоснабжения
внутреннего уха, что ведет к нарушению свойств и состава лаби-

386
ринтной жидкости, дегенеративным перерождениям спиралевого
органа [5];
− происходит переутомление корковых центров, регулирующих
трофику внутреннего уха, и центров, регулирующих тормозной про-
цесс [5].
Непрямое воздействие шума приводит к ослаблению внимания,
памяти, удлиняет время двигательной реакции на световые и зву-
ковые сигналы, приводит к утомляемости зрительного анализа-
тора, изменяет чувствительность глаза к различным цветам и днев-
ному свету. Страдает координация движений, нарушается точность
оценки расстояния при движении руки, нарушается оценка необхо-
димой мышечной силы, которую надо приложить при определен-
ных операциях и манипуляциях [6].
Клинически начало заболевания проходит незамеченным. Врач
(пациент) не предъявляет жалоб на снижение слуха, так как пороги
слуха полностью сохранены в речевом диапазоне частот. В дальней-
шем могут появляться жалобы на нарушения слуха, которые могут
сопровождаться шумом в ухе или в голове. Эти шумы носят посто-
янный характер, преимущественно смешанной тональности [7].
Для снижения уровней шума и вибрации на рабочем месте реко-
мендуют:
1) максимальное удаление источников шума и вибрации от рабочего
места (организация централизованной компрессорной и вакуумной);
2) построение рационального режима труда и отдыха.
3) правильная организация перерывов, которые предназначены
для восстановления функции слуха в тихих помещениях, комнатах
отдыха для врачей.
4) уменьшение количества кресел в стоматологическом кабинете
[3, 8, 9].
Воздействие вибрации на организм врача-стоматолога. Вибра-
ции при работе стоматолога носят локальный характер и, в основ-
ном, действуют на кисти рук [3], через стоматологические наконеч-
ники вращательного действия [10].
Неблагоприятное воздействие вибрации связанно с длительным
воздействием, сочетающимся с другими неблагоприятными факто-
рами, такими как регулярные статические мышечные перегрузки,
шум, эмоциональное перенапряжение. Все это, в результате может
привести к развитию «вибрационной болезни» [10].
Патогенез вибрационной болезни изучен недостаточно. Разли-
чают прямое воздействие на организм связанное в первую очередь
с механической травматизацией опорно-двигательного аппарата
(мышц, связочного аппарата, костей и суставов). Непрямое воздей-

387
ствие вибрации заключается в сложном комплексе нервно-реф-
лекторных и нейрогуморальных нарушений, которые приводят к
развитию застойного возбуждения с последующими стойкими изме-
нениями в рецепторном аппарате и ЦНС.
Сосудистые расстройства являются одним из основных симпто-
мов вибрационной болезни. Чаще всего они заключаются в наруше-
нии периферического кровообращения, изменении тонуса капил-
ляров. Клинически это проявляется в жалобах врача (пациента) на
внезапно возникающее побеление пальцев, которые чаще всего
связанные с общим или местным охлаждением, которое может воз-
никнуть при мытье рук холодной водой или при длительном нахож-
дении на улице в холодный период.
Кроме того, жалобы могут предъявляться на ноющие, ломящие,
тянущие боли в кистях, появлением парестезии, зябкостью кистей,
что является полиневропатической симптоматикой.
Для снижения уровней вибрации на рабочем месте рекомендуют:
1. Улучшение и усовершенствование оборудования с целью
уменьшения интенсивности вибрации.
2. Своевременное обслуживание и замена неисправного обору-
дования, так как в процессе эксплуатации и износа может происхо-
дить усиление вибрации;
3. Построение рационального режима труда и отдыха.
4. Правильная организация перерывов, которые предназначены
для восстановления функции слуха в тихих помещениях, комнатах
отдыха для врачей.
Лечебно-профилактические мероприятия необходимые для
предупреждения вибрационной болезни:
1) тепловые процедуры для рук в виде гидропроцедур (ванночки);
2) массаж и самомассаж рук и плечевого пояса;
3) производственная гимнастика;
4) УФО;
5) витаминопрофилактика и другие общеукрепляющие процедуры
- комната психологической разгрузки, кислородный коктейль и т. д.
Обсуждение. Шум – это любые нежелательные звуки внешней
среды или их совокупность, которые беспорядочно соединяются в
звуки различной частоты и интенсивности, и оказывают неблагопри-
ятное воздействие на организм человека, становясь опасным при 75
дБА, болезненным - при 120 дБА и смертельным - при 180 дБА [2].
Вибрацией принято называть механические колебания внеш-
ней среды до 16 гц и воспринимаются человеком как сотрясение. [2]
Если на рабочих местах уровни локальной вибрации значительно

388
превышают гигиенические нормативы, то в конечном итоге фор-
мируется вибрационная патология. В современных условиях источ-
ником шума и вибрации являются новые виды стоматологического
оборудования [3], высокооборотных бормашин турбинного типа,
компрессоров, другой аппаратуры.
Эффективность существующих в настоящий момент методов лече-
ния и профилактики профессиональных заболеваний от воздействия
шума и вибрации, достаточно мала. Однако, их никто не отменял. А кто
предупрежден, тот вооружен.
Выводы:
1. Условия труда врача стоматолога представляют определенные
неблагоприятные воздействия высокочастотного шума и вибрации,
что обусловливает достаточно высокий уровень профессиональной
заболеваемости.
2. С данным неблагоприятным воздействием на рабочем месте на
организм врача стоматолога можно и нужно бороться.
3. Очевидно, профилактика развития профессиональных заболева-
ний от воздействия шума и вибрации должна быть направлена, в пер-
вую очередь, на создание условий, препятствующих формированию
данных профпатологий, а именно: максимальное удаление источни-
ков шума и вибрации от рабочего места, построение рационального
режима труда и отдыха, организация комнат отдыха для врачей,
уменьшение количества кресел в стоматологическом кабинете, обнов-
ление оборудования на более улучшенное и усовершенствованное и т.д.
4. Для предупреждения вибрационной болезни целесообразно
проводить лечебно-профилактические мероприятия: тепловые
гидропроцедуры, массаж и самомассаж рук и плечевого пояса, произ-
водственную гимнастику, УФО, витаминопрофилактику и т.д.

Библиография
1. Зайкова З.А. Гигиеническая оценка шума и вибрации. шумовая и
вибрационная болезнь. Профилактика. Методические рекомендации
для студентов к практическому занятию. Иркутск, 2016.
2. Лемешевская Е.П., Куренкова Г.В., Жукова Е.В. Гигиена труда медицин-
ских работников. Учебное пособие для студентов. Иркутск: ИГМУ, 2018.
3. Мальковец О. Г., Терещенко Е. Н., Зайковская Е. И., Колейникова А. В.
Влияние профессиональных вредностей на органы слуха врача. Новые
методы профилактики, диагностики и лечения в стоматологии: сб.
материалов респ. науч.-практ. конф. с междунар. участием «Комплекс-
ная реабилитация пациентов в клинике ортопедической стоматоло-
гии». посвящ. 50-летию каф. ортопед. стоматологии УО БГМУ, Минск:
Интегралполиграф, 2017, c. 268-272.
4. Дмитриева Н.И., Руденкова Н. П., Сулковская С. П. Эргономика в работе

389
 врача-стоматолога. Учебно-методическое пособие. Минск: БГМУ, 2007.
5. Михальченко В. Ф., Темкин Э. С., Морозова Н. М., Калинина Н. В., Петру-
хин А.Г., Кондратенко А А. Профессиональные вредности в работе вра-
ча-стоматолога и профилактика последствий их воздействия. Учеб-
но-методическое пособие. Волгоград, 1998.
6. Шум и вибрация в трудовой деятельности врача, их гигиеническая харак-
теристика, влияние на работоспособность и здоровье врачей. B: https://
www.referat911.ru/Medicina/shum-i-vibraciya-v-trudovoj/406916-2938487-
place1.html (accesat: 12.12.2020).
7. Хафизов Р.Г., Хафизова Ф.А., Азизова Д.А., Зарипова Э.М., Хайрутди-
нова А.Р. Организация эргономического стоматологического кабинета.
Казань: Казан. ун-т, 2014.
8. Лакшин А.М., Кича Д.И. Состояние здоровья и условия труда врачей –
стоматологов. Учебно-методическое пособие. Москва: РУДН, 2001.
9. Вибрационная болезнь. Шумовая болезнь. Методическая разработка.
Часть 1. Волгоград, 2018.
10. Козий С. С., Козий Т. Б. Шум, как вредный производственный фактор,
и защита от него. Самара: Изд-во СГАУ, 2009.

PROBIOTICELE ȘI INTENSITATEA MULTIPLICĂRII

UNOR MICROORGANISME CARE CAUZEAZĂ
INFECȚII GASTROINTESTINALE
Maria Timoșco , dr. hab. în șt. biol., prof. cercetător
Victoria Bogdan, doctorand, cercetător științific
Ion Mereuță, dr. hab. șt. med., prof. univ., director
Lilia Poleacova, dr. în șt. biol., cercetător ştiinţific superior
Vasile Fedaș, dr. în șt. med., cercetător ştiinţific coordonator
Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, Chișinău, R. Moldova
victoriabogdan@gmail.com

PROBIOTICS AND INTENSITY OF MULTIPLICATION

OF SOME MICROORGANISMS CAUSING
GASTROINTESTINAL INFECTIONS
It has been experimentally shown that multimicrobial associations of probiotic
action can serve as a suitable alternative to pharmaceutical probiotics, changing the
intestinal microbiocenosis towards suppressing the activity of pathogenic microflora.

Actualmente se cunoaște, că în cazurile de infecții gastrointestinale proce-

sul de multiplicare al microorganismelor – provocatori cauzali ai acestora se
intensifică considerabil. Concomitent, în scopuri terapeutice ale unor astfel de
infecții deseori se utilizează preparate farmaceutice cu acțiune probiotică. Însă,

390
trebuie să recunoaștem, că nu întotdeauna se obțin rezultatele pozitive scon-
tate. Acesta e motivul pentru care cercetările de ultimă oră în acest domeniu
sunt îndreptate spre suplinirea arsenalului de bacterii cu potențial probiotic.
Luând în considerare cele menționate mai sus am determinat şi scopul
investigațiilor noastre, care a fost crearea, testarea și selectarea unor asociații
microbiene cu potențial probiotic, necesare pentru industria farmaceutică.
Acest lucru s-a efectuat în câteva etape. Inițial au fost izolate monotulpini
de bacterii cu potențial probiotic. Acestea au servit ca bază la crearea unor
asociații microbiene supuse testării în condiții „in vivo” la animale model
(cobai). S-au format șase loturi, dintre care primul a servit în calitate de
lot-martor, fără administrare compoziții de bacterii, iar II –VI – loturi expe-
rimentale. Subiecţilor din aceste ultime loturi li s-au administrat compozi-
ţii microbiene cu destinație probiotică. În componența asociațiilor au fost
incluși reprezentanți ai genurilor Bifidobacterium, Lactobacillus, Lactococcus
și Enterococcus cu activitate antagonistă și capacitate adezivă sporite, selec-
tate în mod experimental.
În rezultat au fost obținute date, care confirmă faptul, că toate asociațiile
microbiene testate au manifestat acțiune benefică asupra microbiocenozei
intestinale, contribuind la diminuarea procesului de multiplicare a bacteriilor
din genurile Escherichia, Proteus și familiei Streptococcaceae 15,58 %; cu 34,96;
76,78 și respectiv 26,25 %; cu 40,22; 79,42 și 26,90 %, corespunzător loturilor II –
VI). Reprezentanții genurilor nominalizate sunt considerați condiționat pato-
geni și provocatori cauzali ai unor infecții gastrointestinale. Deci, în baza date-
lor obținute putem afirma, că asociaciile (5 și 6) testate în loturile V și VI s-au
dovedit a fi cele mai eficiente şi de perspectivă pentru industria farmaceutică.
În continuare pentru confirmarea acestei concluzii s-a realizat seria a
doua de experimente, însă de data aceasta la șoareci albi. În prezenta serie
asociațiile selectate cu nr.5 și 6 au fost supuse testării comparative cu unele
preparate probiotice existente, respectiv în loturile I - VI (cu Bifidumdacte-
rin, Lacidofil-WM, Bifiform, Linex, asociaţiile 5 și 6, selectate în premieră in
prima serie), iar lotul VII a fost în calitate de lot-martor.
S-a constatat, că în toate loturile experimentale este confirmată inhibarea
procesului de multiplicare a provocatorilor cauzali ai infecțiilor gastrointesti-
nale din genurile Escherichia, Proteus și Enterococcus (reprezentant al fami-
liei Streptococcaceae), cele mai convingătoare date fiind obținute în loturile V
și VI, care se deosebeau de lotul-martor cu 35,28; 24,16 și,respectiv, 75,25 %
Așadar, s-a demonstrat, că asociațiile cu nr.5 și 6 care includ reprezen-
tanți ai genurilor cu potențial probiotic manifestă acțiune inhibitorie asupra
provocatorilor cauzali ai infecțiilor gastrointestinale din genurile Escheri-
chia, Proteus și Enterococcus și pot fi recomandate pentru producerea pre-
paratelor microbiene cu destinație profilactică și terapeutică în cazurile de
disfuncții intestinale diareice.

391
 STUDIUL COMPARATIV
AL AGENȚILOR ETIOLOGICI MICROBIENI
ÎN DEZVOLTAREA OTITEI ACUTE
Natalia Florea, dr. în șt. med., conf. univ.
Adriana Scurtu, medic rezident
Tatiana Antoci, medic rezident
Mohammad Abu Ahmad, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr.2
Departamentul Medicină Preventivă, Disciplina de microbiologie şi imuno-
logie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, R.Moldova
natalia.florea@usmf.md

COMPARATIVE STUDY OF MICROBIAL ETIOLOGICAL AGENTS

IN THE DEVELOPMENT OF ACUTE OTITIS
Using a fully automated analyzer, a wide spectrum of microorganisms in the
dynamics of the development of acute otitis was qualitatively and quantitatively
assessed and genus affiliation of the microbial etiological causative agents of acute
otitis was carried out.

Studiul minuţios al informaţiei existente a elucidat că provocatorii cau-

zali ai otitei acute (în 95 % de cazuri) sunt consideraţi agenţii microbieni
– reprezentanţi ai genurilor Streptococcus, Haemophilus şi Moraxella, însă
în procesul tratamentului a fost constatat că utilizarea măsurilor recoman-
date de medici nu totdeauna contribuiau la obţinerea rezultatelor pozitive.
Deseori se observa trecerea formei de otită acută în cea cronică. Asemenea
fapt a atenţionat necesitatea revizuirii urgente a problemei în cauză.
Din aşa considerente scopul prezentelor cercetări a fost de a realiza stu-
diul comparativ al agentilor etiologici microbieni în dezvoltarea otitei acute.
Atingerea scopului trasat a fost posibilă după analizarea a 200 de mos-
tre acumulate de la pacienţii de diversă vârsta (între 22 şi 68 ani), înter-
naţi în secţia otorinolaringologie,
În rezultaul investigaţiilor bacteriologice a acestora cu utilizarea ana-
lizatorului Vitek 2 s-a constatat că din mostrele nominalizate s-au izolat
microorganisme apartenente la 11 specii de microorganisme, incluse în
tabelul 1, iar raportul lor procentual este demonstrat în figura 1.
Rezultatele obţinute au confirmat concluzia că la etapa actuală de la
pacienţii cu simptoame de otită acută se izolează preponderent microor-
ganismele genului Staphylococus, fiind pe locurile 1 şi 2 (26 şi 23 %) şi Pse-
udomonas-pe locul 3 (16 %), apoi cele din genurile Candida, Streptococus,
Escherichia Proteus şi diverse specii de mucegaiuri. Deci actualmente apar-

392
tenenţa de gen al agentilor etiologici microbieni de provocatori cauzali ai
otitelor acute diferă considerabil de cei descrişi în literatura de specialitate.
Tab. 1. Speciile de microorganisme patogene depistate în infecţiile otice
Nr. de
Specia de microorganisme
cazuri
1 Staphilococus epidermidis 52
2 Staphilococus aureus 46
3 Pseudomonas aeruginosa 32
4 Micete de mucegai 17
5 Candida albicans 10
6 Streptococus hemolyticus 9
7 Escherichia coli 9
8 Proteus murabilis 9
9 Klebsiella oxytoca 7
10 Enterococcus feacalis 4
11 Citrobacter braakii 4

Fig. 1. Raportul procentual al microorganismelor

Aşadar, în baza celor relatate s-a constatat oportun de a recomanda

investigarea bacteriologică rapidă a fiecărui caz de otită acută în parte şi
prescrierea măsurilor diferenţiate de tratament cu consideraţia vârstei,
provocatorului microbian cauzal şi sensibilitatea la preparatele farmace-
utice accesibile la moment.

393
 КОГНИТИВНО - ПОВЕДЕНЧЕСКАЯ ПСИХОТЕРАПИЯ
ЭМОЦИОНАЛЬНО-АФФЕКТИВНЫХ РАССТРОЙСТВ
У ЖЕНЩИН С ОНКОЛОГИЧЕСКОЙ ПАТОЛОГИЕЙ
МОЛОЧНОЙ ЖЕЛЕЗЫ
Ксения Блинова1, асистент
Евгения Пчелинцева2, канд. мед. наук, доцент
Нина Лапочкина1, доктор медицинских наук
1
Кафедра онкологии, акушерства и гинекологии
2
Кафедра госпитальной терапии 
Ивановская государственная медицинская академия, г. Иваново,
Россия
lapochkina_n@mail.ru

COGNITIVE-BEHAVIORAL PSYCHOTHERAPY OF EMOTIONAL-

AFFECTIVE DISORDERS IN WOMEN WITH BREAST CANCER
The article describes the experience of using psychotherapeutic methods for
the treatment of depressive and anxiety conditions inherent in women with breast
cancer. Clinical examples and statements of patients during a conversation with a
clinical psychologist are given.

На сегодняшний день проблема исследования психологической

предрасположенности личности к онкологическим заболеваниям,
регрессивных механизмов возникновения рака молочной железы у
женщин остается актуальной и социально значимой во всем мире [1].
Научные исследования [2], указывают на особую роль психологи-
ческого фактора в развитии и течении онкозаболевания, определяя
личностные особенности больных женщин раком молочной железы,
их внутреннюю картину болезни, указывая на психосоматический
аспект онкопатологии [3].
Вопросы соотношения психического и соматического являются
предметом научных исследований ученых школы В.М. Бехтерева,
таких как С.А. Прощенко, И.В. Бубнова, Н.В. Семенова, С.В. Ляшков-
ская, И.С. Лысенко, А.В. Чубрикова и др. Определяя, что соматическая
болезнь находит свое отражение в системе отношений человека, и
взаимовлияние личности и болезни в значительной мере влияет на
ее проявления, течение и исход, исследователи указывают, что «онко-
логическое заболевание, с точки зрения медицинской психологии,
относится к экстремальным и кризисным ситуациям, так как имеет
свойственные данным ситуациям признаки: внезапность возникно-
вения при наличии витальной угрозы, угрозы контроля над ситуа-

394
цией, стадийность протекания реакций на заболевание, неопреде-
ленность будущего, разрушение картины мира» [4].
Современные исследования в клинической психологии опреде-
ляют общие психологические особенности, проявляющиеся главным
образом в трудностях эмоционального и рационального восприятия и
реагирования на психотравмирующие ситуации, а также склонность
субъективной оценки внутреннего и внешнего стресса [5].
Оценка угрозы болезни во многом связана с внутренней карти-
ной болезни и определяется содержанием личностно-смыслового
уровня опосредования телесного страдания [6]. В зарубежных иссле-
дованиях большая значимость придается представлениям больных о
возможности субъективного контроля болезни [7]. Определяя, пси-
хологические методы коррекции поведения женщин больных раком
молочной железы, ученые указывают ведущую роль когнитивной
оценке прогрессирования заболевания, обращают особое внимание
изучению новых механизмов преодоления стресса и факторов, спо-
собствующих, либо препятствующих успешной адаптации женщин с
онкопатологией репродуктивной системы [8].
На основании вышеизложенного открытым остается вопрос о
комплексной реабилитационной программы медико-психологиче-
ской помощи больным с первично диагностированными онкологи-
ческими заболеваниями, основанной на принципах когнитивно-по-
веденческого подхода.
Цель исследования – апробация реабилитационной программы
медико-психологической помощи больным с первично диагностиро-
ванными онкологическими заболеваниями, основанная на принци-
пах когнитивно-поведенческого подхода.
Объект исследования – пациенты с первично диагностирован-
ными онкологическими заболеваниями раком молочной железы.
Предмет исследования – психотерапевтические методы, техника
когнитивной психотерапии, используемые для лечения депрессив-
ных и тревожных состояний, свойственных женщинам, больных
раком молочной железы.
Материалы и методы. На базе клиники ФГБОУ ВО «Ивановская
государственная медицинская академия» Минздрава России обследо-
вано 52 пациентки, средний возраст которых составил 55,87±12,4 лет.
Все обследованные поступили в отделение реабилитации для лече-
ния постмастэктомического синдрома через 6 месяцев после ком-
плексного или комбинированного лечения рака молочной железы
(шифр по МКБ-10 – С50).
Критерии исключения женщин с онкологическими заболеваниями

395
молочной железы из исследования: признаки прогрессирования рака
молочной железы, возраст ≥70 лет; недоступность больных для пси-
хологического обследования, негативизм; признаки формального
отношения к исследованию; психические расстройства органиче-
ского генеза, сопровождающиеся снижением когнитивных функ-
ций; выраженные расстройства личности; шизофрения; биполярное
аффективное расстройство; уровень образования ниже среднего,
возраст испытуемых меньше 30 лет.
Все испытуемые были жителями РФ, большинство из которых
(61,1%) проживали в городе Иваново областях и 38,9% в сельской
местности Ивановской области. По уровню образования: среди
испытуемых преобладали больные со средним и неполным средним
образованием - 44,3%, со средним специальным образованием -30,8%
испытуемых, 24,9% пациенты с высшим и незаконченным высшим
образованием. Распределение по семейному положению: одиноких,
проживающих отдельно от детей - 14,1%, пациентов, не замужем,
живущих совместно с детьми - 28% и 58% составили пациенты про-
живающих с мужем, отдельно от детей. Все обследованные давали
информированное согласие на участие в исследовании.
В соответствии с целью и задачами исследования был составлен
психодиагностический комплекс, в котором учтены важные крите-
рии, необходимые для получения достоверных результатов диагно-
стики, валидность методов, информативность и эргономичность диа-
гностического материала.
Для решения поставленной цели исследования использовались
следующие методы: сбор анамнеза, анализ медицинской карты боль-
ного, наблюдение, клиническая беседа с пациентом, использование
стандартизированных психодиагностических методик. Изучение эмо-
ционального состояния пациентов происходило через определение
уровня депрессии и тревоги (Госпитальная шкала уровня тревоги
и депрессии (HADS), уровня снижения способности вербализации
чувств, эмоциональных состояний (Торонтская алекситимическая
шкала (TAS) создана G. J. Taylor и соавт. (1985), исследования копинг-ме-
ханизмов, способов преодоления трудностей в различных сферах
психической деятельности (копинг-тест Лазаруса-Фолкмана (1988),
исследования реакции на стрессогенные ситуации (методика рису-
ночной фрустрации С. Розенцвейга), изучение отношения к болезни
пациентов осуществлялось по модифицированной автором методике
Тип отношения к болезни (ТОБ) [9]. Для анализа полученных данных
применялся частотный, корреляционный анализ (r-Пирсона), метод
сравнения независимых выборок (критерий U-Манна-Уитни).

396
 Результаты и обсуждение. В результате исследования было выяв-
лено, что 47,5% пациентов с первично диагностированным онколо-
гическим заболеванием рак молочной железы (РМЖ), имели выра-
женную депрессивную симптоматику, а 18,8% признаки клинической
депрессии. При этом 43,8% имели повышенный уровень тревоги, а
31,3% - высокий. Средние уровни депрессии и тревоги, у пациентов с
психосоматическими расстройствами составили 7,75±3,83 и 9,43±3,56
баллов соответственно.
В результате исследования было выявлено, что высокий уровень
тревоги сопровождался отрицательными эмоциями такими как раз-
дражительность, которая наблюдалась у 50,91%, депрессия - 57,3%,
апатия – 46,4%, боязнь повторного рецидива 73%.
Для оценки акцентуированных черт характера пациентов, с пер-
вично диагностированным онкологическим заболеванием рак
молочной железы (РМЖ), во многом предопределяющего психосо-
матические расстройства, в рамках настоящего исследовании была
использована клиническая тестовая методика, направленная на диа-
гностику типа отношения к болезни (ТОБ). При общей оценке про-
филя типов отношения к болезни лиц,поступивших с диагнозомрак
молочной железы (РМЖ),высокий профиль по шкале, характеризу-
ющей тревожный тип ВКБ выявлен у 12 (23,07%) пациенток, сенси-
тивный тип ВКБ отмечен у 10 (19,23%) пациенток, неврастенический
тип ВКБ отмечен у 8 (15,38%) женщин. Повышение более 8 баллов
по шкале, характеризующей апатический тип отношения к болезни
выявлены у 5 (9,61%) обследованных пациенток, повышение по
шкале, характеризующей эргопатический тип ВКБ у 3 (5,76%) паци-
енток, и дисфорический выявлен у 3 (5,76%) женщин. Повышение по
шкале, характеризующей, анозогнозический тип, ипохондрический
меланхолический, эгоцентрический паранояльный типы ВКБ отме-
чался во всех перечисленных типах отношения к болезни по одному
1 (1,92%) пациенту.
При общей оценке профиля типов отношения к болезни у жен-
щин, поступивших с диагнозом с первично диагностированным
онкологическим заболеванием - раком молочной железы, высокий
профиль по шкале, характеризующий апатический тревожный, сен-
ситивный типы ВКБ сопровождался с ярко выраженнойклиниче-
ской и субклинической тревогой, значительным снижением уровня
самооценки у 82,7% испытуемых (43 человека), высоким уровнем
враждебности в межличностных отношениях, субъективной оцен-
кой неудовлетворенности межличностными контактами с родствен-
никами, с друзьями, о чем подтверждают результаты клинического

397
опросника, предназначенного для изучения такой личностной
характеристики, как алекситимия, заключающейся в снижении
или отсутствии способности к распознаванию, дифференцирова-
нию и выражению эмоциональных переживаний и телесных ощу-
щений. По данным авторов, занимавшихся адаптацией Торонтской
алекситимической шкалы (TAS), (Е. Г. Старостина, Г. Д. Тэйлор, Л. К.
Квилти, А. Е. Бобров, Е. Н. Мошняга, Н. В. Пузырева, М. А. Боброва, М.
Г. Ивашкина, М. Н. Кривчикова, Е. П. Шаврикова, Р. M. Бэгби) «алек-
ситимический» тип личности диагностируется при результатах тести-
рования, превышающих 74 балла [10]. Всего в клинической группе
было выявлено 48,07 % (25 человек) с показателем сформированной
алекситимии. Отмечавшийся в ходе исследования данных пациентов
высокий уровень алекситимии был сфокусирован в большей мере на
внешних событиях, чем на внутренних переживаниях. При этом пода-
вленные аффекты находят выход в виде физиологического ответа,
проявляющегося в соматической симптоматике заболевания. У 3,9 %
(2 человека), набравших менее 62 баллов, был выявлен «неалексити-
мический» тип личности. Еще 48,07% попали в так называемую «зону
риска» развития алекситимии.
Высокий уровень алекситимии, выявленный у 50 женщин (96,1%),
свидетельствует о сниженной способности больных с первично диа-
гностированными онкологическими заболеваниями вербализации
аффективных состояний, сложностях в проведении различий между
чувствами и телесными ощущениями. Алекситимия в нашем случае
рассматривается не только как фактор риска развития психосомати-
ческих заболеваний, но и как личностная характеристика, формиру-
ющая определенный паттерн поведения, направленный на сдержи-
вание или игнорирование эмоций, их ограниченную переработку [11].
Для более глубокогоизученияспособов преодолениятрудностей
различных сферах психической деятельности была использована
методика определения копинг-стратегий Лазаруса-Фолкмана [12].
Полученные данные свидетельствуют, что на первое место выхо-
дит копинг-стратегия дистанцирование – когнитивные усилия,
направленные на то, чтобы отделиться от ситуации и уменьшить
ее значимость (61,6%). Копинг-стратегия «поиск социальной под-
держки» – усилия в поиске информационной,действенной и эмоцио-
нальной поддержки (21,6%), копинг-стратегия -.конфронтационный
копинг – агрессивные усилия по изменению ситуации (6,6%), «само-
контроль – усилия, направленные на регулирование своих чувств и
действий, «принятие ответственности» - составили (7,6 %).
Последние копинг-стратегии из вышеперечисленных подразуме-

398
вает признание и анализ допущенных ошибок с целью предупреж-
дения их повторения [13]. Эти стратегия относятся к конструктив-
ным, но, как и любая чрезмерно выраженная стратегия, имеет свои
минусы. Опасность данных стратегий заключается в том, что чрез-
мерно ответственные люди могут принять на себя больше ответствен-
ности, чем способны обеспечить за счет своих психических ресурсов
[14]. Следствием принятия чрезмерной ответственности становятся
болезни адаптации – неврозы и психосоматические заболевания.
В данном случае правомерным является предположение о том, что
закрепившийся поведенческий паттерн принятия ответственности
лежит в основе нарушения адаптации женщин с первично диагно-
стированными онкологическими заболеваниями – с раком молочной
железы. И лишь у 23% обследуемых преобладают копинги поиска
социальной поддержки (20,6%) и планирования решения проблемы
(12,6%). Незначительно выражена также стратегия планового реше-
ния проблемы; выработка плана спасения и четкое следование ему
представляет трудность для исследуемого контингента больных, воз-
можно в силу высокого уровня алекситимии. Следует отметить, что
лишь 12% больных женщин с первично диагностированными онко-
логическими заболеваниями выбирали конфронтационный копинг,
представляющий собой агрессивные усилия по изменению ситуации
и предполагающий определенную степень враждебности и готов-
ности к риску. Это говорит о более низком уровне инструменталь-
ной агрессии в исследуемой группе, менее выраженную готовность
вступать в открытые конфликты и идти на риски. То же касается и
способности к положительной переоценке негативного события,
которая свойственна небольшому числу пациентов с первично диа-
гностированными онкологическими заболеваниями. Фиксируясь на
негативной стороне события, они не способны посмотреть на него с
другой стороны, извлечь пользу из происходящего [15]. Таким обра-
зом, больным с первично диагностированными онкологическими
заболеваниями свойственна чрезмерная ответственность за про-
исходящее, трудности в поиске принятии социальной поддержки, а
также неспособность к конфронтации в стрессовых и психотравми-
рующих ситуациях и неумение извлекать из них пользу для коррек-
ции неэффективного стресс-совладающего поведения. Актуальность
коррекции агрессивных реакций пациенток подтверждена также и
результатами исследования реакций на стрессогенные ситуации пре-
пятствующих деятельности или удовлетворению потребностей лич-
ности (методика рисуночной фрустрации С. Розенцвейга).
Данные по основным параметрам методики рисуночной фрустра-

399
ции Розенцвейга показывает преобладание E-D реакции, т.е. реакци-
ификсацией на самозащите. Они могут проявляться в форме порица-
ния другого лица для снятия ответственности с себя, либо отрицания
собственной вины или признания ее.
Цель самозащитного типа реакций заключается в сохранении
состояния психического благополучия в клинической группе E-D
реакции (35,3%) повышены за счет реакций импунитивной направ-
ленности (М).
Суть импунитивных реакций указывающих на неопределенную
ориентацию агрессивной реакции индивида на некий стимул заклю-
чается в том, что фрустрирующая ситуация рассматривается как
нечто незначительное или неизбежное, преодолимое со временем,
обвинение окружающих или самого себя отсутствует.
Показатель импунитивных реакций клинической группе (41,5%)
существенно выше нормативных показателей (27-30%). Таким обра-
зом, пациенты с первично диагностированными онкологическими
заболеваниями склонны рассматривать фрустрирующие ситуации
как незначительные или неизбежные, полагаться на пассивное ожи-
дание разрешения ситуации со временем, избегать обвинительных
реакций, стремиться к уклонению от конфликта. Эти данные под-
тверждают данные методики Лазаруса-Фолкмана о снижении выра-
женности конфронтационногокопинга.
На основании результатов психодиагностического исследования
определяя стратегию психотерапевтического воздействия, можно
сделать ряд выводов о индивидуально-психологических характери-
стиках, свойственных большинству больных женщин с первично диа-
гностированным онкологическим заболеванием - раком молочной
железы. Так, значительная часть испытуемых с первично диагности-
рованным онкологическим заболеванием испытывают связанный
с заболеванием выраженный эмоциональный дискомфорт, прояв-
ляющийся сниженным эмоциональным фоном, эмоциональной
напряженностью, элементами ажитации. Ожидания негативной пер-
спективы свойственны пациентам с РМЖ как на уровне устойчивых
личностных характеристик, так и на уровне ситуативного реагирова-
ния на свое актуальное состояние [16]. Высокий уровень алекситимии
больных с первично диагностированными онкологическими заболе-
ваниями – раком молочной железы, свидетельствует о сниженной
способности к вербализации аффективных состояний, сложностях в
проведении различий между чувствами и телесными ощущениями.
При этом подавленные аффекты находят выход в виде физиологиче-
ского ответа, проявляющегося в соматической симптоматике заболе-

400
вании, отказе от общения, негативной оценки происходящего вокруг,
апатичность в неспособности проявления чувств, эмоций, непони-
мания эмоциональных реакций. У 52 % женщин, отмечается наличие
интенсивных эмоциональных реакций, которая находит отражение
в напряженности пациенток при назначении консультаций у врачей
или медицинских осмотров, страхе боли, вегетативных проявлениях
тревоги и тревоге о том, что лечение может привести к необрати-
мым нарушениям, повреждениям тела. Так, например, когнитивная
оценка угрозы прогрессирования заболевания возвращает женщин
к мыслям о случившемся дистрессе, стрессовом переживании нега-
тивных мысленных сценарии, активизирующиеся при размышлении
о возможности прогрессирования или рецидива заболевания про-
грессировании заболевания, что свидетельствует о психосоматиче-
ской составляющей РМЖ [17].
Исходя, из полученных данных проведенного исследования,
определяя стратегию психотерапевтического воздействия, была
использована интегративная модель психотерапии, основанная на
принципах когнитивно-поведенческой психотерапии (КПП) в дан-
ном исследовании выступающей как психосоциальным терапевти-
ческим методом, направленным на осознание пациентом особенно-
стей текущегосостояния, определение наиболее значимых целей по
изменению самочувствия, формирование определенной психотера-
певтической программы с помощью специалистов [18]. Если быть
более последовательным , то полученные нами результаты диагно-
стического обследования определили следующие направления
психокоррекции индивидуально- типологических личностных черт
поведения, вызывающих тревожно - депрессивные состояния паци-
ентов, как: сниженной способности к вербализациичувств, настро-
ений, чрезмерная ответственность за происходящее, трудности в
поиске и принятии социальной поддержки, а также неспособность
к конфронтации в стрессовых и психотравмирующих ситуациях и
неумение извлекать из них пользу для коррекции неэффективного
стресс-совладающего поведения, разные формы психологической
зависимости, негативное мышление и социальные дисфункции [19].
Начальным этапом реализации интегративной модели былакли-
нико-психологическая беседа, которая одновременно являлась диа-
гностическим инструментом и инструментом формирования и под-
держания психологического контакта. Беседа психолога с пациентом
являлась одновременно диагностическим инструментом и инстру-
ментом формирования и поддержания психологического контакта.
Поскольку беседа, как правило, предшествует инструментальному

401
исследованию, она направлена на формирование у испытуемого
адекватного отношения к психодиагностической процедуре, моби-
лизацию его на выполнение экспериментальных методик и в опти-
мальном случае – на самопознание. В процессе клинической беседы
психолог не только получает необходимые ему диагностически зна-
чимые сведения, но и оказывает на больного психокоррекционное
воздействие. Именно в беседе определялись присущие больным жен-
щинам «когнитивные схемы», т.е. основные стереотипные способы
переработки информации, формирующимися ссамого детства. В ходе
беседы пациенты выявлены были «когнитивные искажения» мыс-
лительной деятельности в стиле «черное -белое» («все или ничего»);
принятие на свойсчет любых реакций окружающих лиц («персо-
нализация»); игнорирование информации и формулирование без
доказательных выводов, «сверхобобщение», драматизацию и преуве-
личение ожидаемых последствий событий: «Я боюсь оказаться не в
состоянии ухаживать за собой и обходиться без посторонней помощи
в будущем», «Меня беспокоит, что мои дети могут заболеть такой же
болезнью как у меня».
Указанные характерные искажения мыслительных процессов: ана-
лиза настоящей ситуации болезни, обобщения результатов общего
подхода к лечению способствовало к таким неадекватным эмоциональ-
ным и поведенческим реакциям на внешние воздействия, как: эмоцио-
нальная неуравновешенность у пациентов, возникновение затяжного
внутриличностного конфликта, препятствующего поведенческому
решению проблемы. Учитывая, что реализация КПП тесно связана с
моделью рационально-эмоциональной психотерапии (РЭП) Альберта
Эллиса, полученные нами высказывания пациентов интерпритиро-
вались как реакция навнешние воздействие, что требовало в дальней-
шем их осмысление, и лишь затем эмоциональныйответ.Согласно РЭП,
эмоциональный отклик на ситуациюзависит от того, какие представле-
ния и предположения связаны с ней [20].Такими «иррациональными»
стереотипами мышления, были следующие высказывания пациен-
ток: «моя болезнь послана как наказание за необдуманные действия»,
«моя вина , в том, что грудь моя исполнена скорбью. Я смерти боюсь. Я
всегда боялась умереть и вот настоящий ужас, способный уничтожить
счастье и удовлетворение от жизни, лицо смерти вызывает отчаяние».
Такого рода пациенты нуждались в дальнейшей мотивации, включаю-
щей анализ личностных особенностей, развитие способности к само-
пониманию своего настроения в проблемных житейских ситуациях.
Целью когнитивной терапии по А. Беку является «коррекция»
представлений, вызывающих болезненные эмоции и затрудняющих

402
решение волнующей человека проблемы [21].Совместное рассмотре-
ние травмирующих ситуаций в едином психологическом портрете
пациенток обуславливало необходимость дифференциации отдель-
ных эмоций и соответствующего им когнитивного содержания, моде-
лирование проблемных эмоциогенных ситуаций во время групповых
или индивидуальных сеансов. Так в процессе занятий мы приучали
женщин к самонаблюдению и осознанию автоматическивозникаю-
щих у него в ответ на внешние события мыслей;обучая искать доказа-
тельства своих оценок и видеть в собственных мыслях гипотезы, а не
факты. Пациентка К. постоянно высказывая, страх о рецидиве забо-
левания, негативные убеждения отражающие неуправляемость и
опасность беспокойства для психического и соматического здоровья.
На предложения психолога «постарайтесь переформулировать
данное высказывание в позитивное утверждение», высказала: «Если
я буду беспокоиться о рецидиве рака это поможет мне быть гото-
вым к этому». Или пациентка Р. неоднократно в течении несколь-
ких индивидуальных сессий молчала, приходила на психотерапию
с удрученным видом, неопрятно одетая, без всякого интереса к
занятиям, часто высказывая страх смерти. Причины возникнове-
ния страдания она находила в собственном поведении, крайним
выражением такого атрибутивного стиля – в самообвинение. После
предложенного ейпоиска причин возникновения заболевания во
вне, отражающих убежденность в «случайности» исхода болезни,
возникновении связанных с наследственными факторами, ею было
озвучено следующее утверждение: жизнь может обрести смысл,
если постараться оставить свой след, и самое лучшее, что она может
сделать, – это жить настоящим».
Пациенток знакомились с техниками исправления ошибочных
суждений, с новымиспособами формулировки проблем, что помо-
гало им расширить привычные правила поведения. В процессе РЭП
проводилось выявление иррациональных установок пациента иих
коррекция; анализ представлений пациенток с помощью методик,
помогающихженщинам приобрестиновый, противоречащий его
неадаптивным убеждениям, опыт. Новые варианты мышления и
поведения закреплялись в процессе упражнений «Как если бы…»,
«Замените эмоцию, сопутствующую образу болезни», «Негативные
предсказания и их влияние на болезнь». Также осуществлялся ана-
лиз автоматических мыслей, негативных образов, или негативной
картины болезни с помощью индивидуальных и групповых ролевых
играх.
Задача клинического психолога при проведении ролевых играх

403
заключалась в выявление проблемной ситуации и темы, которая
приносит клиенту (пациенту) наибольшее беспокойство.Пациентам,
которым свойственно дихотомическое (полярное) мышление, пред-
лагалось рассмотреть не только такие автоматические мысли как:
«мне ничего не может помочь», «я не вижу смысл борьбы с болез-
нью», а также и промежуточные рациональные понятия « я следую
сложному назначенному лечению, стараясь изменить свой образ
жизни», или «я преодолеваю проблемы, и живу при любом заболе-
вании достойно». Активно пациентки откликались на предложения
использования убеждений других людей для работы с дисфункци-
ональными собственными убеждениями. Суть техники изменения
дисфункциональных убеждений заключается в том, что когда чело-
век имеет дисфункциональное убеждение, полезным для него может
быть принятие в расчет убеждений других людей. При этом он отда-
ляется от своего убеждения и может начать видеть противоречия в
своих взглядах. Ведь нередко то, что он считает верным по отношению
к себе, отличается от рассуждений о других людях. Так, в групповой
работе, одна из женщин, малоактивная, редко участвующая в обсуж-
дении, на одной из сессий высказала дисфункциональное убеждение
«рак поглотит меня, поэтому на роду написано мне умереть». Пред-
лагая другим участникам высказаться по поводу данного убежде-
ния, клинический психолог задает последовательно вопросы: «Кто
может высказаться иначе? У кого есть другие убеждения, взгляды на
заболевания?». Выслушав высказывания других женщин, пациентка
формулирует «некоторые мысли слишком плохие, чтобы держать их
в голове», «Если я не контролирую свои мысли, мне трудно контроли-
ровать и поведение». Данные высказывания свидетельствуют о том
что пациентка проработала дисфункциональные убеждения, осозна-
вая свои поведенческие реакции в ситуации болезни.
Реализация рассмотренной когнитивно-поведенческой психоте-
рапии иллюстрирует, как осознание текущих поведенческих процес-
сов повышает мотивацию пациентов к лечению, снижая уровень эмо-
циональных переживаний.
При объективном обследовании больных после проведения ком-
плексного реабилитационного курса установлено статистически
значимое снижение депрессивной симптоматики с 37,5% до 27,5%
и у пациентов, имеющих признаки клинической депрессии с 18,8%
до12,8%.
При этом, если при поступлении у 43,8% пациентов отмечался повы-
шенный уровень тревоги, то после психотерапевтических мероприя-
тий данный уровень отмечался лишь у 33,8% пациентов. Показатели

404
уровня самооценки эмоционального комфорта у больных страдающих
РМЖ с психосоматическими расстройствами, составил 43,75±12,3, что
свидетельствует о когнитивной состоятельности рассуждений, кон-
троле мыслей и поведения в процессе реабилитации, об адекватной
самооценки, характерными особенностями которой является: стрем-
ление к стабильности межличностных отношений и эмоционального
фона настроения, способности рационально рассуждать и вносить
коррективы в социальные отношения с родственниками, а также в
выработки целенаправленности мышления, преодоления ригидности
и затруднений в стрессовых ситуациях. Полученные данные подтвер-
ждают эффективность проведенной комплексной дифференцирован-
ной психотерапии в рамках реабилитационного курса больных с РМЖ.

Библиография
1. Аверьянова, С. В. Психосоматические аспекты лечения больных раком
молочной железы. Автореф. дис. канд. мед. наук. Саратов, 2001.
2. Аверьянова, С. В. Психосоматические аспекты лечения больных раком
молочной железы. Автореф. дис. канд. мед. наук. Саратов, 2001; Вас-
серман, Л.И., Иовлев, Б.В., Исаева, Е.Р., Трифонова Е.А. Методика для
психологической диагностики совладающего поведения в стрессовых
и проблемных для личности ситуациях. СПб: Психоневрологический
институт им. В.М. Бехтерева, 2008.
3. Аверьянова, С. В. Психосоматические аспекты лечения больных раком
молочной железы. Автореф. дис. канд. мед. наук. Саратов, 2001, c.5-9.
4. Вассерман, Л.И., Иовлев, Б.В., Исаева, Е.Р., Трифонова Е.А. Методика для
психологической диагностики совладающего поведения в стрессовых
и проблемных для личности ситуациях. СПб: Психоневрологический
институт им. В.М. Бехтерева, 2008, c.13-25.
5. Галлиулина, С.Д. Личностные реакции женщин на заболевание раком
молочной железы. B: Тюменский мед. журн., 2002, № 2, c.10-15.
6. Шохайдарова Р.Ю., Бабарахимова С.Б. Опыт применения когнитив-
но-поведенческой терапии депрессий у женщин. B: Материалы Всерос-
сийской конференции с международным участием «Актуальные про-
блемы когнитивно-поведенческой терапии», Москва, с.12-18.
7. Галлиулина, С.Д. Личностные реакции женщин на заболевание раком
молочной железы. B: Тюменский мед. журн., 2002, № 2, c.10-15.
8. Крюкова, Т.Л. Психология совладающего поведения. Кострома: Аван-
титул, 2004, c.103-125.
9. Лурия, Р.А. Внутренняя картина болезни и ятрогенные заболевания.
М.: Медицина, 1977.
10. Крюкова, Т.Л. Психология совладающего поведения. Кострома: Аван-
титул, 2004, c.78-80.
11. Леонтьев, А.Н. Деятельность. Сознание. Личность. М.: Политиздат,
1977, с.113-145.

405
12. Матвеев, В.Ф. Особенности психогенных реакций при раке молочной
железы. Нарушения нервной системы и психической деятельности
при соматических заболеваниях. М., 1979, c.256-258.
13. Шохайдарова Р.Ю., Бабарахимова С.Б. Опыт применения когнитив-
но-поведенческой терапии депрессий у женщин. B: Материалы Всерос-
сийской конференции с международным участием «Актуальные про-
блемы когнитивно-поведенческой терапии», Москва, 2016, с.23-29.
14. Леонтьев, А.Н. Деятельность. Сознание. Личность. М.: Политиздат,
1977, с.108.
15. Шохайдарова Р.Ю., Бабарахимова С.Б. Опыт применения когнитив-
но-поведенческой терапии депрессий у женщин. B: Материалы Всерос-
сийской конференции с международным участием «Актуальные про-
блемы когнитивно-поведенческой терапии», Москва, 2016, с.35-39.
16. Матвеев, В.Ф. Особенности психогенных реакций при раке молочной
железы. Нарушения нервной системы и психической деятельности
при соматических заболеваниях. М., 1979, c.256-258.
17. Лурия, Р.А. Внутренняя картина болезни и ятрогенные заболевания.
М.: Медицина, 1977, с.76-198.
18. Крюкова, Т.Л. Психология совладающего поведения. Кострома: Аван-
титул, 2004, c.68-90.
19. Шохайдарова Р.Ю., Бабарахимова С.Б. Опыт применения когнитив-
но-поведенческой терапии депрессий у женщин. B: Материалы Всерос-
сийской конференции с международным участием «Актуальные про-
блемы когнитивно-поведенческой терапии», Москва, 2016, с.24-29.
20. Крюкова, Т.Л. Психология совладающего поведения. Кострома: Аван-
титул, 2004, c.75-92.
21. Аверьянова, С. В. Психосоматические аспекты лечения больных раком
молочной железы. Автореф. дис. канд. мед. наук. Саратов, 2001, с.16.

406
 RECENZII
REVIEWS

CORNELIU NĂSTASE, VITALINA OJOVAN, VASILE FEDAȘ.

SINDROMUL METABOLIC ȘI SĂNĂTATEA ORALĂ.
Monografie. Chișinău: „Poliviz-Design”, 2021. 136 P.

În condițiile dezvoltării continue a socie-

tății fluxul informațional a crescut conside-
rabil, iar noutatea științifică, ce reprezintă
inițierea în progresul constant al cunoștin-
țelor din cadrul civilizației contemporane,
suportă schimbări permanente, inclusiv și
în domeniul cercetărilor biomedicale. Prin
urmare, apariția unei lucrări de sinteză ști-
ințifică, accesibilă, care vizează modul de
prevenție și profilaxie a maladiilor larg răs-
pândite, cu o tendință de creștere continuă,
este binevenită. Lucrarea recenzată, elabo-
rată de către trei specialiști de performanță
(în medicina generală și în stomatologie),
urmărește scopul prioritar de a iniția citi-
torul modern într-un domeniu de interes,
pe cât de specific, pe atât de general. În
conținutul lucrării, cu o precauție deosebită, se caracterizează sindromul
metabolic, influența și interconexiunea acestuia cu funcționalitatea diferi-
tor organe și sisteme somatice interne ale organismului, dintre care cele mai
evidențiate constituie tubul gastrointestinal și cavitatea orală. Este elucidată
importanța acestui segment structural în digestie, care îndeplinește multi-
ple funcții în organism și determină în mod direct și constant sanogenitatea
și igiena corpului. Sunt descrise în detalii elementele esențiale ale istoricu-
lui devierilor, componentele epidemiologice, factorii favorizanți la nivelul
tractului digestiv și alte elemente constitutive direcționate prin specificații
orientate în domeniile patofiziologiei, particularităților examenului și tablo-
ului clinic, specificului interdisciplinar, diagnosticului și farmacoterapiei de
profil. Lucrarea include noi viziuni şi concepte ştiinţifice discutate în detalii
şi analizate multilateral, interpretate şi evidenţiate de către autori în capi-

407
tolele respective. Ţinem să menţionăm faptul, că monografia în cauză este
bine dimensionată şi optimal structurată într-un volum restrâns dar, toto-
dată, cu un material cuprinzător. Lucrarea prin conţinutul său, prin modul
de prezentare a subiectelor și, mai ales, print-un limbaj științific cu predilec-
ție clasic, se adresează unui număr mare de cititori din diverse domenii. De
asemenea, este de apreciat maniera originală a autorilor de abordare a unor
probleme, pentru care s-a recurs la duble demonstraţii, în scopul înţelegerii
mai profunde a subiectelor de către cititorii interesați. Lucrarea este structu-
rată în trei compartimente, având un limbaj fluent și convingător, accesibil
și coerent, dar, totodată relevând un nivel științific evoluatt, în deplină con-
cordanță cu complexitatea și importanța problemelor abordate. Nu numai
specialiștii în domeniul de cercetare, dar și mediciniștii, medicii rezidenții,
doctoranzii şi medicii practicieni găsesc în această lucrare informaţii actuale
de care au nevoie pentru a-şi dezvolta cunoștințele şi creativitatea, precum
și perfecționarea abilităților clinice.
În contextul celor menționate, considerăm că conținutul monografiei
întitulate „Sindromul metabolic și sănătatea orală” are o evidentă impor-
tanță științifică și practică pentru specialiștii din domeniul cercetărilor
fundamentale și aplicative ale fiziologiei și medicinei, precum și pentru
publicul interesat de subiectele abordate.

Ion BALAN
Doctor habilitat în științe biologice

408
 IN MEMORIAM

IN MEMORIAM MARIA TIMOŞCO

Profesorul Maria Timoşco şi-a făcut stu-
diile şi a absolvit Universitatea de Stat din
Moldova în anul 1968. În cadrul AŞM a acti-
vat din anul 1970. Iniţial în calitate de doc-
torand (1970-1973, apoi în anul 1974,după
obţinerea titlului de candidat în ştiinţe biolo-
gice la specialitatea microbiologia (03.00.07),
a ocupat funcţia de cercetător ştiinţific infe-
rior în secţia de microbiologie a AŞM. Titlul
de doctor habilitat în biologie la specialităţile
microbiologia (03.00.07) şi fiziologia omului
şi animalelor (03.00.13) i s-a conferit la 29
aprilie 2004.
Din anul 1978 dna Timoşco a fost transfe-
rată în actualul institut, care iniţial se
numea„Institut de Zoologie şi Fiziologie”, apoi„Institut de Fiziologie” şi din anul
1978 „Institut de Fiziologie şi Sanocreatololgie”. Pe parcursul acestei perioade a
activat în calitate de cercetător ştiinţific superior, coordonator şi principal. Din
anul 1979 a condus laboratorul de gnotobiologie denumit apoi în laborator
„Reglare a biocenizei tractului digestiv” (1981) şi în grup de creaţie – cu aceiaşi
denumire (1986), mai apoi inclus în componenţa laboratorului „Alimentaţia şi
Digestia Sanocreatologică” al aceluiaşi Institut.
Pe parcursul perioadei de activitate d-na Timoşco Maria a realizat
lucrări de organizare şi cercetare ştiinţifică dedicate: izolării şi selectării
tulpinilor de microorganisme cu proprietăţi utile pentru organism; testă-
rii lor în condiţii „in vitro” şi „in vivo”pe animale de laborator, de model
şi agricole tinere. Concomitent s-a ocupat cu evidenţierea gradului lor
de influenţă asupra organismului sănătos, cu dismicrobism şi disfuncţii
intestinale diareice. Activitatea sa ştiinţifică a purtat un caracter inovativ,
confirmat prin elaborări noi: asociaţii şi compoziţii de microorganisme
propuse apoi spre includere în componenţa noilor preparate microbiene
probiotice, destinate constituirii dirijate a bacteriocenozei gastrointes-
tinale; procedee de pregătire a acestora în formă liofilizată; a mediilor
de protecţie a mono- şi politulpinilor de microorganisme propuse spre
includere în componenţa probioticelor, precum şi metodelor de păstrare
eficace şi aplicare a acestora.

409
 În ultima perioadă atenţia principală dumneaei a acordat-o evidenţi-
erii noilor prebiotice, raţii şi adaosuri alimentare şi studierii acţiunii lor
asupra organismului animal de model, precum şi a gradului de influenţă
a noilor componente ale acestora asupra microflorei intestinale, în spe-
cial, din genurile obligative tubului digestiv.
Profesorul Maria Timoşco a participat la realizarea mai multor acţi-
uni ştiinţifice instituţionale si în cadrul problemei de Stat a Republicii
Moldova, fiind chiar şi conducător (aa.2009-2010) al acestor proiecte de
importanţă strategică alimentară.
În toată activitatea domnia sa s-a manifestat ca un savant cu iniţiativă
şi responsabilitate, demonstrând capacităţi atât organizatorice, cât şi de
cercetare ştiinţifică. Permanent a participat activ la investigaţii ştiinţifice
conform cerinţelor în vigoare. Rezultatele lor sunt reflectate în peste 170
de publicaţii ştiinţifice, inclusiv în 6 monografii, 2 recomandaţii meto-
dice şi 9 brevete de invenţii. Pe parcursul întregii activităţii a participat
la lucrările conferinţelor, simpozioanelor, şi altor foruri ştiinţifice naţio-
nale şi internaţionale. Concomitent cu lucrul ştiinţific dânsa a îndeplinit
lucrări consultative cu tinerii cercetători, oferindu-le nu numai consulta-
ţii ştiinţifice necesare în procesul investigaţional; de perfectare şi publi-
care a rezultatelor obţinute,dar şi celor de apreciere a calităţii lor, fiind
membru al seminarelor de profil la specialităţile microbiologia şi fiziolo-
gia omului şi animalelor.
Lucrarea care a marcat-o în mod special este „Stresul şi flora intesti-
nală microbiană” o lucrare capitală în microbiologie, ea demonstrând cu
elocvenţă influenţa factorilor de mediu atât asupra macroorganismului
cât şi asupra factorului microbian – în special microbiota intestinală, o
orientare de vârf în ştiinţa biomedicală mondială.
Moartea a răpit-o brutal în plină ascensiune de creaţie, lăsând nefina-
lizate mai multe proiecte de cercetare orientate eminamente spre menţi-
nerea dirijată şi fortificarea sănătăţii omului.
Chipul ei va rămâne pentru totdeauna în inimile şi sufletele noastre
ca un model de verticalitate, modestie, corectitudine, principialitate şi
de veritabil cercetător recunoscut şi apreciat de comunitatea ştiinţifică
naţională şi internaţională.

Ion MEREUŢĂ, prof. univ., director al Institutului

de Fiziologie şi Sanocreatologie academician ASM din RM
Victoria BOGDAN, doctorand
Vasile FEDAŞ, dr. în șt. med., postdoctorand

410
 ОДИН ГОД БЕЗ АРКАДИЯ ДМИТРИЕВИЧА УРСУЛА,
АКАДЕМИКА РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА,
ПРОФЕССОРА МОСКОВСКОГО ГОСУДАРСТВЕННОГО
УНИВЕРСИТЕТА ИМ. М.В. ЛОМОНОСОВА

(28 июля 1936–5 ноября 2020)

Год прошел с тех пор как от нас ушел
Аркадий Дмитриевич Урсул – академик
АН Республики Молдова, профессор,
доктор философских наук, великий
труженик и непревзойденный мастер
науки в области современной фило-
софской мысли. И все же он не поки-
нул нас навсегда. Он оставил нам самое
ценное и неотъемлемое – его дела, его
труды, т.е. то, на что не распространя-
ется власть смерти. Уместно вспом-
нить, в этой связи, о научном наследии
А.Д. Урсула, о его влиянии на совре-
менную философию, о его могучем неповторимoм интеллекте. Не
просто охватить все многогранную его деятельность в кратком
обзоре, поэтому ограничимся перечислением отдельных направ-
лений в его научно-педагогической работе и здесь нас особо пора-
жает широта этих исследований и изысканий.
Для начала немного истории, вернее воспоминаний. Узнал об
А.Д.Урсул еще в далекие 60-е годы прошлого века. Будучи студентом
Харьковского политехнического института факультета автоматики
и приборостроения (1964-1969), я часто посещал городскую библио-
теку им. В.Г. Короленко. В один прекрасный день на стендах читаль-
ного зала этого учреждения я обнаружил книгу «Природа информа-
ции» (автор А.Д.Урсул , фамилия чисто молдавская). Я прочитал ее
за несколько дней (многое не ясное было для меня),но тем не менее
по возвращению в Кишинев после завершения учебы с дипломом
инженера электронно-цифровой техники (тогда слово «компьютер»
в словаре еще не было), проявил интерес к философским проблемам
информации.
Коллеги по кафедре посоветовали обратиться за советом в Инсти-

411
тут философии АН СССР ( г.Москва) прямо к А.Д.Урсулу. Он меня при-
нял дружелюбно и сразу назвал тему для исследования - «Проблема
социальной информации» (тема абсолютно новая для тех времен) ,
попросив одновременно через день зайти к нему с планом будущего
исследования. Через 5 лет диссертация была опубликована в качестве
монографии под названием «Социальная информация: философский
очерк», которая заняла на всесоюзном конкурсе преподавателей обще-
ствоведов вузов СССР 3-ее место. У нас сложились дружественные
отношения, особенно после его возвращения в Молдову, где он возгла-
вил отдел философии АН МССР, потом и должность вице-президента
АН Республики Молдова (1984-1988 гг).
Аркадий Дмитриевич родился 28 июля 1936 г. в селе Красные
Окны Молдавской АССР. Закончил 37-ю среднюю школу г. Кишинева.
Он является одним из первых современных исследователей глобаль-
ных проблем и процессов, которые анализировались им в междис-
циплинарном и филофско-методологическом аспектах, во взаимос-
вязи общественных, естественных, технических и других наук.
Аркадий Дмитриевич Урсул окончил Московский авиационный
институт им. С. Орджоникидзе (1959 г), доктор хабилитат философ-
ских наук (1969 г.), профессор (1971г.), заслуженный деятель науки
РФ (1997г.), почетный работник высшего профессионального обра-
зования (2001 г.), академик Академии наук Республики Молдова (1984
г.).
Аркадий Дмитриевич Урсул крупный ученый в области филосо-
фии и методологии науки и техники. Он автор и соавтор более 1400
научных публикаций, в том числе более 250 монографий, книг и бро-
шюр, ответственный редактор более 250-ти научных сборников и
коллективных трудов. В 1991 году сформировал в Российской Акаде-
мии управления Новосферно-экологический институт, а в 1994 году
кафедру социальной экологии, затем кафедру экологии и управле-
ния природопользованием в Российской Академии государственной
службы при Президенте РФ (1994 -2008 гг).
В 1997 году в Московском государственном институте коммерции
создал институт безопасности и устойчивого развития, а в 2008 году,
после перехода в Российский государственный торгово-экономиче-
ский университет (РГТЭУ) – Центр исследований глобальных процес-
сов и устойчивого развития, с 2008 г. по 2013 г., работал директором
этого центра и по совместительству – профессором факультета гло-
бальных процессов МГУ им. М.В. Ломоносова.
С сентября 2013 года основным местом работы стал ФГП МГУ

412
им. М.В.Ломоносова в качестве профессора и директора центра гло-
бальных исследований. Аркадий Дмитриевич создал свои школы по
ряду научных направлений, подготовил значительное число науч-
но-педагогических кадров. Более 450 его публикаций переведены
на несколько десятков иностранных языков. Только за последние 10
лет им опубликовано 450 научных работ, в том числе десятки моно-
графий и других книг в отечественных и зарубежных издательствах.
Аркадий Дмитриевич Урсул выдвинул ряд новых важных и ориги-
нальных концепций, обосновал становление новых областей научного
знания – философии освоения космоса, философии информации,
социальной информатики, информационной культурологии, ноосфер-
ных исследований, эволюционной и информационной глобалистики,
образовательной глобалистики, космоглобалистики, ноосфено-ориен-
тированной теории устойчивого развития, глобального образования
для устойчивого развития, футурологии и др.
Аркадий Дмитриевич Урсул работал в области ракетной техники
и космонавтики, вт.ч. в группе под руководством академика акаде-
мии РФ М.В. Келдыша в отделении прикладной математики Мате-
матического института им. В.А.Стеклова АН СССР (1959-1964), затем
доцентом МГПИ им. Ленина (1964-1970), зав. сектором и отделом
философских вопросов естествознания Института философии АН
СССР (1970-1982), директором отдела философии и права АН МССР
(1984-1988), организовал кафедру социальной информатики и был ее
руководителем, а спустя год создал Институт социальной информа-
тики в Академии общественных наук и был ее директором.
А.Д.Урсул был научным руководителем более 100 кандидатов наук
и научным консультантом 32 докторов философских наук (только за
последние 10 лет под его руководством зашищены 5 кандидатских и
2 докторские диссертации).
Как ученый он широко известен не только в России но и зарубе-
жом, его биографические данные включены во многие международ-
ные справочники, энциклопедии и библиографические издания,
он являлся одним из наиболее цитированных российских ученых в
области социально-гуманитарных наук.
Аркадий Дмитриевич Урсул был членом многих крупных меж-
дународных академий, а с 2015 он является почётным президентом
Международной академии глобальных исследований, одним из
основателей которой он является. А.Д.Урсул лауреат Государствен-
ной премии МССР в области науки и техники и т.д.
Память о выдающемся ученом, наставнике, мыслителе, обществен-

413
ном деятеле подлинно глобального масштаба А.Д.Урсул навсегда оста-
нется в наших сердцах и в каждой новой работе по открытым им мно-
гим научным направлениям.
В целях сохранения научного наследия академика Урсула А.Д как
одного из основателей глобальных исследований в России в научной
и педагогической деятельности в 2021 году было создана комиссия
по изучению научного наследия академика Урсула Аркадия Дмитри-
евича.

Теодор Н. Цырдя,
доктор хабилитат философских наук,
профессор кафедры философии и биоетики
Государственного Университета Медицины и Фармации
им. Николая Тестимицану, Кишинев, Р. Молдова

414
Tiparul executat la tipografia „Print Caro”
str. Columna, 170