Sunteți pe pagina 1din 6

DR. PROF. MUNTEANU DANUT AMG, AN II,SEM.

II

STOICA ALINA-GEORGETA

MEDICINA INTERNA

REFERAT

Tulburari de ritm cardiac

Activitatea electrica a inimii


Inima, pompa care asigura circulatia sangelui in organism, este un organ musculos, gol pe
dinauntru, alcatuit din patru cavitati, doua superioare (atrii) si doua inferioare (ventricule).
Fiecare atriu comunica cu ventriculul de aceeasi parte printr-un orificiu prevazut cu valvule
ce au functia de supape; valvulele permit circulatia sangelui in sens unic, si anume dinspre
atrii inspre ventricule. Orificiul din partea dreapta are trei valvule iar cel din partea stanga
numai doua.

Atriul drept primeste prin vene sangele sarac in oxigen care revine din organe spre inima si
il dirijeaza spre ventriculul drept. Acesta trimite sangele in plamani unde se oxigeneaza
inainte de traversarea atriului stang pentru a fi dirijat in ventricolul stang. Ventriculul stang,
fiind cel mai voluminos, pompeaza sangele in artere si de aici in intreg organismul.

Pentru ca inima sa pompeze sangele cat mai eficace miliardele de celule din camerele
superioare si din ventricole trebuie sa se contracte simultan. Aceasta coordonare este
declansata de un impuls electric. Aceste actiuni sunt dirijate de catre nodul sinusal, situat in
atriul drept. De acolo curentul electric trece din celula in celula pana la nodul atrio-
ventricular, la jonctiunea dintre atrii si ventricule. Traversand acest nod impulsul electric
excita rapid toate celulele ventriculelor printr-o retea numita sistemul His-Purkinje.

Activitatea electrica a inimii poate fi inregistrata cu ajutorul electrocardiogramei pentru a

1
vedea daca aceasta este sincronizata. Electrocardiograma realizeaza un traseu cu trei
unde: traseul undei P corespondent contractiilor atriilor, traseul undei QRS - al ventricolelor,
si traseul undei T care reflecta regenerarea celulelor cardiace. Intre batai, sistemul electric
se reincarca la fel ca si muschiul cardiac, care intre doua contractii, se relaxeaza si se
umple din nou cu sange.

Prin urmare fiecare contractie a inimii este declansata electric. Repetarea acestui fenomen
are ca rezultat ritmul cardiac. Nodul sinusal este cel care da masura acestui ritm. El are
proprietatea de a adapta cadenta nevoilor organismului prin sensibilitatea sa la stimularea
sistemului nervos si stimularea hormonilor (de exemplu adrenalina). Deci accelereaza ritmul
batailor inimii in timpul unui efort sau in timpul unei emotii si il incetineste in timpul
repausului.

Aritmia – cause
Aritmiile sunt dereglari ale ritmului normal al inimii fie sub raportul frecventei, fie al
regularitatii frecventei cardiace, fie sub ambele.
Cauze:
- cardiopatie ischemica
- leziuni valvulare
- hipertiroidie
- insuficienta respiratorie
- dezechilibre hidroelectrolitice
- consum de alcool sau tutun.

Variatiile frecventei cardiace sunt normale in unele situatii. Aritmia apare cand excitatia
electrica se naste in alte locuri decat cele normale (nodul sinusal, nodul atrio-ventricular sau
ventricule) sau atunci cand unda electrica nu urmeaza traseul normal de propagare.
Contractia musculara rezultata se deosebeste de ritmul normal. Bataia suplimentara
provocata se numeste extrasistola iar contractia normala sistola. O extrasistola intrerupe
secventa normala de activare a muschilor cardiaci.

Adesea extrasistola este urmata de o pauza compensatoare, resimtita ca o intrerupere a


ritmului cardiac. Accelerarea brusca si prelungita a ritmului cardiac este urmata de
diminuarea presiunii arteriale ceea ce poate provoca ameteli si senzatie
de oboseala si slabiciune. Desincronizarea dintre camerele superioare si ventriculi provoaca
de asemenea palpitatii. Acestea pot fi resimtite in interiorul sternului dar si in urechi, in gat
sau burta.

Unele tulburari sunt mai grave decat altele. Uneori se formeaza un cerc vicios intre functia
inimii si ritmul anormal. Astfel o inima slabita poate fi cauza aritmiei dar si aritmia poate
duce la slabirea inimii

Tipuri

2
Extrasistole

Extrasistolele pot aparea la orice persoana sanatoasa. Doar in cazul in care acestea se
manifesta in mod frecvent putem vorbi de aritmie. Aritmiile se pot clasifica in functie de locul
de formare si in functie de efectele produse asupra ritmului cardiac. Atunci cand ritmul
cardiac este accelerat se numeste tahicardie iar atunci cand ritmul este incetinit bradicardie.

Aritmiisinusale

- tahicardia sinusala (frecventa inimii - 90-120/min);


- bradicardia sinusala (frecventa sub 60/min).
In ambele este pastrat focarul normal al impulsurilor cardiace: nodul sinusal.

Aritmii atriale

Aritmiile atriale au originea la nivelul atriilor:


- extrasistolele atriale - impulsuri ectopice
- tahicardia paroxistica atriala (frecventa 140-220/min regulata)
- fibrilatia atriala si flutterul atrial (tulburari de ritm neregulate).
Extrasistole atriale. Hipertensiunea arteriala provoaca o destindere a atriilor si contractia lor
prematura (extrasistola atriala). Extrasistola supraventriculara mai poate fi provocata si de
slabirea muschiului cardiac.

Tahicardia paroxistica atriala - in timpul tahicardiei, inima se contracta brusc si bate foarte
repede, pana la 140-220 de batai pe minut. Aceste episoade pot dura cateva secunde sau
cateva ore. Ele se opresc la fel de brusc cum au aparut. Tahicardiile paroxistice pot aparea
din tinerete si pot dura toata viata. Dupa criza pacientul se simte obosit dar acest tip de
aritmie este foarte rar periculos. Necesita totusi consultarea medicului deoarece poate
diminua calitatea vietii.

Fibrilatia atriala si flutterul atrial constituie o problema mai serioasa ce va necesita


examene medicale si tratament, cauza fiind o furtuna electrica" la nivelul atriilor. Contractia
coordonata a atriilor nu mai are loc. Inima pierde in jur de 20% din capacitate. Ventriculul
poate compensa pentru moment aceasta pierdere dar pe termen lung epuizarea sa poate
duce la insuficienta cardiaca. Starile resimtite provin din iregularitatea pulsului datorata
faptului ca ventriculele nu mai sunt antrenate de catre nodul sinusal, pulsul avand valori
uneori foarte ridicate 140 de batai pe minut si chiar mai mult, uneori foarte mici 50 de batai
pe minut provocand stari de ameteala.

O complicatie a fibrilatiei atriale este dilatarea atriilor. Sangele ce stagneaza in acestea se


poate coagula. Trecerea unei astfel de mase de sange coagulat in circulatie poate cauza
embolia.
Fibrilatia atriala poate aparea si dupa o stare de febra. Cand aceasta aritmie este
consecinta unei boli de inima tratamentul se va adresa acestei boli. Fibrilatia poate de
asemenea sa apara in cadrul unei boli de tiroida sau in urma consumului exagerat de alcool.

3
Aritmii ventriculare

- extrasistola ventriculara - este datorata unei zone iritative din ventricul, care nu se mai
sincronizeaza cu ansamblul cardiac; cauze ale acestui tip de aritmie pot fi: emotia, un
dezechilibru in retinerea sarurilor minerale (consumul exagerat de laxative), febra sau o
infectie; in aceste cazuri aritmia este considerata benigna dar aparitia acesteia impreuna cu
o boala de inima pot revela o problema care sa necesite tratament
- tahicardia paroxistica ventriculara - in general reprezinta manifestarea unei disfunctii
majore a muschiului cardiac; poate aparea la orice varsta dar in general este urmarea
unui infarct al miocardului; se produce o desincronizare intre bataile ventriculelor si contractia
atriala, consecinta fiind diminuarea debitului cardiac; este necesara spitalizarea din cauza
slabirii inimii
- fibrilatia si flutterul ventricular.

Simptome
Toate aceste forme de aritmie se manifesta prin aceleasi
simptome: palpitatii, angoasa, oboseala, dispnee (suflu greu). Aritmiile pot sa nu fie simtite
deloc sau dimpotriva pot duce chiar la pierderi de cunostinta. Aceste pierderi de
cunostinta apar atunci cand pulsul este sub 20 de batai pe minut sau peste 200 de batai pe
minut. In general starea de constienta revine imediat ce pacientul este culcat pe spate
eventual cu picioarele ridicate pentru a reda debitul necesar de sange in creier. Exista si
riscul de oprire a inimii fiind necesare masuri de reanimare (masaj cardiac si respiratie
artificiala, defibrilare etc.).

Diagnostic
Medicul va interoga pacientul in detaliu inainte de efectuarea examenelor specifice, istoricul
pacientului fiind esential. Pacientul va informa medicul de existenta altor boli, administrarea
de medicamente, consumul de tutun sau alcool precum si practicarea unui sport. La femei
este important si ciclul menstrual si orice problema ce provoaca neliniste, pentru a intelege
ce factori favorizeaza aparitia tulburarilor de ritm cardiac.

Apoi, pentru depistarea bolilor cardiovasculare cauzatoare de aritmii se efectueaza o serie


de examene medicale:
- electrocardiograma de repaus
- electrocardiograma ambulatorie (monitorizarea Holter EKG 24-48 de ore)
- electrocardiograma de efort
- inregistrarea la cerere - cu ajutorul unui mic aparat se inregistreaza in acelasi mod ca si la
electrocardiograma activitatea inimii in momentul aparitiei simptomelor; inregistrarea
dureaza 15-40 de secunde
- radiografiile, ecocardiografiile, rezonanta magnetica - permit cunoasterea marimii inimii si
miscarile sale, precum si observarea functionarii valvelor si rapiditatea debitului sanguin
- explorarea electrofiziologica - este utilizata pentru clarificarea situatiilor mai complexe.
Permite localizarea precisa a problemei cauzatoare de tulburari de ritm. Inainte de a intra in
sala deoperatie sunt introduse in vene (din antebrat sau din zona inghinala) mici catetere

4
prevazute cu electrozi. Dupa efectuarea anesteziei acesti electrozi pot fi plasati in diferite
zone ale inimii fie in camerele superioare fie in ventricule.

Tratament
Optiuni terapeutice
Medicul va alege cea mai buna metoda de tratament in functie de diagnostic.

Manevrele vagale - trebuie efectuate la recomandarea medicului. Acestea au scopul de a


regulariza bataile inimii prin stimularea sistemului nervos si permit unui numar mare de
pacienti controlul crizelor de tahicardie. Manevrele constau in masarea arterei carotide,
apasarea pe ochii inchisi, inspiratia profunda crescand presiunea abdominala, sau
consumarea rapida a unei bauturi reci.
Medicamentele - sunt utilizate fie pentru a preveni o criza, fie pentru a intrerupe o criza
deja inceputa.

Ablatia prin radiofrecventa (eliminarea tesutului bolnav prin radiofrecventa) - un curent de


frecventa inalta este aplicat prin aceleasi catetere din cazul explorarii electrofiziologice,
tesutul din portiunea vizata putand fi astfel eliminat. Aplicatia acestui curent nu este
dureroasa dar procedura poate dura cateva ore.
Defibrilarea si cardioversiunea - socul electric extern este o procedura folosita de peste
30 de ani. Cu ajutorul a doi electrozi se aplica socuri electrice pentru a sincroniza din nou
activitatea electrica a inimii. Defibrilarea poate fi o masura salvatoare in cazul unui stop
cardiac provocat de fibrilatia ventriculara. Se efectueaza sub anestezie generala.

Defibrilatorul automat implantat - este un dispozitiv electro-tehnic compus dintr-o sonda


intravenoasa permanenta si un compartiment continind o baterie si circuitul electronic, care
este plasat sub anestezie sub pielea din regiunea pectorala. Circuitul electronic urmareste
in permanenta ritmul cardiac. In cazul unei tahicardii sau fibrilatii ventriculare el produce
descarcari intre 5 si 500 de volti dupa nevoie. Aparatul functioneaza timp de 4-5 ani. El
poate fi reprogramat din exterior. Schimbarea acestuia necesita internare de o zi
si anestezie locala. Este interzisa conducerea automobilului timp de sase luni de la implant.

Tratament specific
Extrasistolele exista la 4 persoane din 5 si nu necesita decat rareori medicamente. Este
indicata evitarea cafeinei si alcoolului dar si a meselor grele si stresului. Excesele de
medicamente laxative si menstruatia faciliteaza de asemenea aparitia acestora.
Daca este un ritm cardiacprea lent, acesta poate fi readus la normal cu ajutorul unui aparat
numit pacemaker.

Fibrilatia atriala este in general benigna dar poate indica totusi o boala cardiaca. Ea nu

5
provoaca infarct miocardic. Multi oameni duc o viata normala in ciuda acestei tulburari de
ritm cardiac. Medicatia folosita are ca scop normalizarea ritmului sinusal. Daca fibrilatia
atriala dureaza de mult timp si sunt dilatate atriile va fi necesar un anticoagulant, care va
preveni formarea cheagurilor de sange in acestea precum si riscul trecerii acestor cheaguri
in circulatia sanguina. Cardioversiunea electrica va fi efectuata doar daca medicamentele
nu pot restabili ritmul sinusal normal. In situatii extreme se poate efectua o extirpare prin
radiofrecventa.

Majoritatea tahicardiilor paroxistice sunt datorate unei anomalii, adesea congenitale.


Extirparea prin radiofrecventa poate corecta aceasta problema si permite vindecarea
pacientului.
Tratamentul tahicardiilor ventriculare este medicamentos. Cardioversiunea poate fi
necesara ca interventie de urgenta. Uneori tahicardia ventriculara putand provoca un stop
cardiac, sunt necesare masuri de reanimare. Daca aritmia reapare in ciuda tratamentului
medicamentos se poate implanta un defibrilator automat.

S-ar putea să vă placă și