Sunteți pe pagina 1din 46

Exuvii

„Dragoste? Dragoste tulbure şi chinuitoare – pentru că nu ştiu ce e,


pentru că nu are nume – este ceea ce simte o fetiţă mică pentru un băieţel.
Uitasem, uitasem cu totul de asta până când, într-o zi, trăgând cu urechea,
la început fără să vreau, la o conversaţie între nişte puştoaice sub geamul meu, am prins nişte
frânturi – ceva despre cât e Alin de mişto, despre faptul că Anca se dă la el,
despre cât e Mara de căzută în bot după Cristi şi cum se tot fredonează pe lângă el.
Apoi una i-a spus celeilalte să închidă pumnul ca să-i spună câţi copii o să aibă. Erau nişte alea mici
şi se tot chiţcăiau pe-acolo, fără să-şi imagineze că ar putea fi ascultate,
până a urlat un vecin să facă linişte şi au plecat. În timp ce le ascultam amuzată,
am început să-mi amintesc. Altfel. Altceva.
Altă dată, mă aflam în vacanţă şi m-am nimerit într-un grup de fetiţe
pe care le câştigasem de partea mea cu poveşti de pe vremea când eram ca ele
şi tot felul de prostii după care puştoaicele se dădeau în vânt. Vorbeam ca ele, cu pe bune şi mişto,
cu baban şi şpemii, dacă vreuna spunea mi-e foame îi răspundeam
mănâncă baloane şi dacă ţi-e sete bea apă din perete şi dacă ţi-e somn culcă-te-n pom
şi toate îşi arătau dinţişorii ascuţiţi de rozătoare. Mă întreba una ceva
şi îi răspundeam: ce te-nteresează ia pisica şi dansează şi ele se hlizeau, auzi,
să dansezi cu o pisică, cine a mai pomenit? Mereu mai găseam câte o chestie şi ele cădeau pe spate.
Profii, eram de acord, sunt cu pluta, brontozauri, babuini şi legume,
tipele mai mari erau (sau nu) valabile şi băieţii moco (de la mocofan) sau ca lumea.
În timp ce le vorbeam, căutam să nu fiu nasoală, adică să nu-i spun, de exemplu,
fetiţei pistruiate că nu e frumos să se scobească în nas în timp ce stă de vorbă cu mine.
Mă abţineam să le corectez dezacordurile, deşi tare îmi ardea s-o fac. Apoi prezenţa mea,
aveam să observ, prezenţa unei tipe care ar fi putut să le fie profă, nu numai că nu le stingherea,
ci chiar le dădea apă la moară. Ce le mai plăcea să se dea mari, să facă pe grozavele,
şi trebuie să recunosc că tare mai erau drăgălaşe, tare mi-ar fi plăcut să fiu de vârsta lor şi să mă
pisiscesc, să râd prosteşte din nimic, să mă mir din orice
şi să întreb mereu pe buneee?”
(„Exuvii”, Simona Popescu)
Exuvii

File de vacanţă:

1. Vacanţele 2
2. Conducerea şi noi 3
3. Bălcescu vs. Hogwarts 6
4. Aşa mi-e gândul
7
5. Mary Poppins 8
6. Despre vacanţă 10
7. Vacanţa de vară 11
8. Jocul 12
9. Jurnal de vacanţă 13
10. Am fost de vis 14
11. Vacanţa biologică 16
12. Holiday Letters 18
13. Vacanţa 19
14. Celei mai mari fericiri… 20
15. Final de vacanţă 21
16. Ceea ce nu-mi place mie 22
17. Asta e… Sunt eu 23
18. Poezii
4
19. Top 5 26
20. Wanted 27
21. Risipei se dedă florarul 28
22. Ce mai citeşte Călina? 30
23. Letters from Iwo Jima 31
24. Teatrul şi noi 32
25. RBD-le 33
26. Miss şi Mister Boboc de altădată 34
27. Cu Miss Bianca şi Mister Bogdan 35
28. Lumea modei băieţeşti 36
29. Wow, wow, wow 37
30. Demonii modei 38
31. Mingea e la noi în teren 40
Exuvii

Vacanţele

... le arată chiar numele - sunt zilele goale de orice veşmânt aşa-zis util. În acestea mintea
însăşi ar trebui să fie vacuum, adică să nu fie presată de nimeni şi nimic. Abia atunci am face ce am
vrea. Dar mai sunt şi părinţi care ne aduc aminte câteodată că a fost cândva şcoală. Şi
că va mai fi... Şi că trebuie să ma citim vreo carte. Ori două ... , ori trei... ş.a.m.d. Să
mai lăsăm deoparte jocurile sau net-ul şi să ne apucăm de exerciţiile de la mate.
Dar trec însă şi toate acestea, când ei, marii, maturii, dragii noştri dragi părinţi,
îşi dau şi ei seama că degeaba tot vorbesc. Noi tot cum vrem facem. Şi atunci ne duc
la mare, la ski sau pe cine ştie unde le inventează mintea lor... , că ce treabă au altceva
decât să ne distreze pe noi. Dar noi? Noi? ... Ce facem? Ne facem că-i ascultăm, după
cum se fac şi ei că ne pedepsesc. E doar vacanţă... Ce altceva!
Dar şi când vine şcoala?! Atunci să vezi şi tu copile! Mai ales, prima zi dintr-a V-a, când,
parcă, doamna învăţătoare nici n-ar fi fost vr’odată. Mai sunt doar multe doamne profesoare, care,
cu timpul, devin nişte profe. La fel, domnii... , profi. Iar diriginta ... un înlocuitor, posibil reuşit,
pentru doamna învă
ţătoare, e şi ea acolo, o dirigă ; asemenea el – dirigul.
Cu toţii năvălesc după a IV - a peste noi. Mai ales cel/cea de română şi mate. De ăştia nu
scăpăm vreo opt ani şi vreo câteva sute de ore. De-ar fi doar asta! Mai ştii că nu rămân corigent –
pentru mica olimpiada ... de toamnă. Sau, mai rău, repetent. Ş-atunci să vezi ce vacanţă îmi dă
mama. Sau tata. Sau cine ştie cine.
Şi cu asta basta, că a început şcoala. Dar va veni ea iară, vacanţa, că doar n-o fi veşnică
şcoala, deşi colegii nu mi i-aş da pe nimic. Că ei îmi sunt şi povaţă şi scut..., şi tovarăşi de distracţie.
Şi-ncă ce distracţie. Pe cinste, măăă!

Redacţia

2
Exuvii

Conducerea şi
noi

Ce înseamnă să fii Director?

Reporter: Ca să deschidem cumva discuţia, vrem să vă întrebăm ce înseamnă să fii director şi


profesor în acelaşi timp? Cum va împărţiţi timpul între problemele pe care le presupune funcţia de
director şi pregătirea lecţiilor, ca profesor?
Aurelia Câmpean: Practic, acuma, numai eu vorbesc din această perspectivă, dat fiind faptul
că normă didactică nu are decât directorul adjunct. Acest lucru mi se pare deosebit de provocator.
Este un mod de a ţine legătura cu elevii, cu clasele şi este foarte interesant pentru că experimentezi
personal lucrurile pe care le ceri colegilor profesori. Consider că am noroc, că am o grupă foarte
bună şi îmi face mare plăcere să fiu profesor şi eu.
Marinela Don: Şi eu am fost aşa şi am avut chiar nouă ore. Era extrem de greu. Când
ajungeam la clasă cinci minute trebuia să stau să-mi revin după problemele de director adjunct.
După cinci mintute chiar mă relaxam la clasă.
Rep: Deci preferaţi să predaţi?
A.C.: De foarte multe ori cerinţele, abordarea, pe care astăzi, ca profesor, le cer, sunt
solicitante şi cer multă informare, multă prelucrare a materialelor pentru a respecta specificul clasei,
a menţine interesul elevilor pentru disciplina ta… Nu e uşor nici să fii profesor, nici să fii director.
Sunt două lucruri care solicită în egală măsură.
Rep: Cu ce se ocupă fiecare dintre dvs. în conducerea şcolii?
M.D.: Fiecare are câte o fişă a postului. Suntem membri în consiliul de administraţie al şcolii.
Atât din punct de vedere al consiliului, cât şi al fişei de post, dna. Câmpean este mai mult cu partea
de curriculum a şcolii, comisia de diriginţi, cu activităţile extraşcolare, extracurriculare, iar eu,
practic, cu funcţia de execuţie.
Rep: Ca elevi, la ce licee aţi studiat?
A.C.: Eu sunt foarte mândră, dat fiind faptul că sunt absolventă a liceului Bălcescu. Am
urmat această şcoală din clasa a doua până în a douăspezecea şi e foarte interesant să văd cum
lucrurile evoluează pe măsură ce trec anii. Sunt lucruri care rămân la fel, sunt lucruri care se
schimbă şi de aceea consider că un aspect foarte important pe care îl avem în vedere, doamna
director şi cu mine, este continuarea tradiţiei frumoase care a plasat şi plasează acest liceu printre
cele mai bune din Cluj, valorificarea elementelor de tradiţie care merită să fie continuate, dar şi
schimbarea, înnoirea, în funcţie de solicitările societăţii în care trăim.
Rep: Asta vroiam să întrebăm… Care sunt diferenţele între liceul de atunci şi cel din prezent?
A.C.: Eu zic că era şi atunci - şi este şi acum - unul dintre liceele căutate, un liceu de
prestigiu care are standarde înalte de performanţă şi unde, ca să folosesc o exprimare mai puţin
oficială, se învaţă carte. Apoi, evident, vremurile acelea erau altfel, dar există acelaşi interes al
elevilor pentru învăţătură, aceeaşi preocupare a profesorilor pentru activităţile pe care le propun,
astfel încât şi nivelul academic să fie unul ridicat.
Exuvii

Elevul ideal 3

Rep: Caracterizaţi profesorul şi elevul ideal. Cum este mai bine să


fie un profesor: mai tânăr şi simpatizat de elevi, mai în vârstă şi mai
respectat de aceştia, sau nu contează?
M.D.: Eu cred că nu are importanţă vârsta. A fi profesor înseamnă
să transmiţi atât cunoştinţe noi elevilor, dar şi să ai un tact pedagogic. Ca
profesie, trebuie să fii foarte bun: să ai şi cunoştinţe, dar şi calmul necesar
şi metodele pentru a le transmite. Iar ca elev … elevii zilei de azi sunt
elevi deştepţi, care ştiu să se descurce, care învaţă, dar nu toată ziua. Aşa
ceva nu există. Ei trebuie să ştie să îmbine atât partea de învăţătură, dar să facă şi altceva. Nu numai
carte, ci … timpul liber pe care îl au să ştie să şi-l împartă, să aibă activităţi legate de sport, de
cultură. Nu cred că există acel copil ideal care să stea şi să înveţe şi să nu facă nimic altceva.
A.C.: Nu există o vârstă a profesorului ideal. Este un mod de a fi care te clasează în topul de
preferinţe, dat fiind faptul că la noi la şcoală se poate vorbi despre elevi care ştiu să aprecieze un
profesor. Categoric că printre criteriile lor nu sunt care să coboare nivelul discuţiei, interesul lor este
ca profesorul ideal să fie cel care reuşeşte să predea, îi ajută să înveţe, are o relaţie bună cu clasa, îi
respectă, le oferă o anumită libertate de decizie ş.a.m.d. Vârsta este, de ce să nu recunoaştem, un atu
pentru profesorii tineri, dar ei nu reuşesc întotdeauna să îl exploateze. Despre elevul ideal aş dori să
adaug, pe lângă ce a spus dna. Don, un aspect foarte important al zilelor noastre. Elevul ideal este
într-adevăr cel care nu se limitează toată ziua la învăţătură. Este primul lucru pe care trebuie să-l
facă. Este elevul care îşi lasă timp pentru activităţi de voluntariat, de lider, care să-i permită să fie
activ în societate şi să exerseze un comportament implicat şi responsabil.
Rep: În legatură cu aceasta, se spune că, adesea, elevii care învaţă continuu şi care sunt,
probabil, cei mai apreciaţi de profesori, nu au un viitor atât de strălucit faţă de cei mediocri, care
uneori ajuns să se realizeze mult mai bine. Ce părere aveţi despre aceasta?
A.C.: E o afirmaţie foarte interesantă: să reuşeşti la şcoală şi să reuşeşti în viaţă: una nu o
presupune pe cealaltă, tocmai pentru că şcoala nu este atentă să dezvolte elevilor calităţile de care
spuneam mai înainte şi viaţa cere mult mai multe lucruri decât a reproduce cunoştiinţe şi a fi foarte
bine informat. De altfel, pentru noi, ca şcoală, acestea sunt şi direcţiile de acţiune. Să învăţăm să
fim, să ştim, să facem sunt lucruri pe care dorim să le găsească elevii în oferta noastră educaţională.
M.D.: Sunt de acord cu aceasta şi într-adevăr am observat de foarte multe ori că cei care s-au
axat numai pe nota zece, în sensul că numai ca să înveţe - poate au neglijat o parte a timpului, nu
s-au ocupat de persoana lor. A te dezvolta nu înseamnă numai a învăţa carte şi noi cunoştinţe, ci şi să
ştii să saluţi, să fii respectuos … şi aceste lucruri tot învăţături sunt. Dacă ştii să îţi împarţi timpul
pentru a învăţa mai multe lucruri te formezi mult mai mult pentru viaţă. Este foarte important în
ziua de astăzi să ştii să te descurci să te susţii şi la un interviu, când te angajezi, sau la facultate, să
ştii să arăţi ceea ce poţi.

Învăţăm de la elevi

Rep: Se ştie că elevii, vrând-nevrând, învaţă de la profesori. Dar un profesor învaţă de la


elevi?
A.C: Da, cred în asta. Nu trebuie mai mult decât să fie atenţi la nevoile pe care aceştia le au.
Pe de-o parte nevoia de a fi bine organizat, structurat aşa încât învăţarea să se întâmple cât mai bine.
Asta înveţi de la clasă, vezi care sunt reacţiile lor, care sunt modalităţile de a se raporta la cerinţele
tale, care sunt modalităţile apreciate de elevi şi care duc la o performanţă şcolară sporită. Nu se
poate face acest lucru decât în parteneriat cu elevii. Ceea ce învăţăm de la generaţia de azi este un

4
Exuvii

mod firesc de a folosi noile tehnologii. Pentru noi este ceva mai dificil, mai stângaci şi este un mod
de a vedea ce înseamnă pentru ei şi pentru lumea de mâine integrarea calculatorului, tehnicilor noi

pe care ei le folosesc cu uşurinţă. De altfel, este una din priorităţile educaţiei în sec. XXI, educaţia
ştiinţifică şi tehnologică. Învăţăm de la elevi un mod mai dezinvolt de a fi, să tratezi natural şi
lucrurile care ţin de şcoală şi lucrurile care ţin de relaţiile între ei, de modul de a te distra ş.a.m.d.
Dna Don a spus deja că noi am fost obişnuiţi să ascultăm, să facem ce ni se spune, ori cred că
generaţia de azi are mai multă libertate…
M.D: …mai multă libertate în gândire.
A.C.: E democraţie şi trebuie să înţelegem acest lucru în interesul şcolilor.
M.D: Atât pentru profesori, cât şi pentru elevi. Este foarte important să-ţi poţi exprima
gândurile.

Vacanţe de director

Rep: Tematica acestui număr sunt vacanţele. Ce ne puteţi spune despre timpul dvs. liber?
Cum vi-l petreceţi?
A.C.: Anul acesta este prima vacanţă pe care după mulţi ani de zile mi-o pot permite. Nu am
avut practic vacanţă. Am avut mereu tot felul de activităţi , fie de serviciu, fie de familie. Aş prefera
ca vârsta să fie specifică la ceea ce fac, dar nu pot să trec peste un aspect foarte important: faptul că
timpul liber îl petrec cu nepoţelul meu de 1 an şi 2 săptămâni şi îmi face mare plăcere să descopăr
influenţele educative la acea vârstă.
M.D: Vacanţa pe care am avut-o, zilele de concediu pe care mi le-am luat…
Îmi place să mă duc cu fiul meu la concursuri, deşi stau cu frica-n sân când văd ce
face el, practică sport extrem cu bicicleta, BMX şi Dirt. La ultimul a câştigat şi a
fost foarte fericit, şi eu, foarte mândră, deoarece era un concurs naţional. Îmi place
să mă duc, îmi place să-l văd cum se dă pe bicicletă. Într-adevăr, e o mare
încărcătură nervoasă, dar, după aceea, când îl vezi cât e de fericit, compensează.
Am mai fost la Braşov, Oradea, Câmpia Turzii… În rest, timp liber nu prea mai
am.
A.C.: Aş vrea să mai adaug ceva. Este o caracteristică a proiectelor să îţi permită să foloseşti
în mod util timpul liber, care este şi un timp de serviciu şi un timp de lucru. Îmi plac foarte mult
proiectele şi particip la foarte multe. Sunt considerate activităţi de serviciu, dar participarea la aceste
proiecte permite să spui că e şi timp liber. Ele îţi permit o dezvoltare personală deosebită, dar e şi un
mod de a-ţi petrece timpul liber.
Rep: În final, avem pentru dvs. o întrebare de cultură generală. Are vreo legătură cu Nicolae
Bălcescu, deoarece este şi numele liceului nostru (râd amândouă).
M.D: Răspundem în echipă.
A.C: O chemăm şi pe dna Pârv.
Rep: Aşadar, la ce mare eveniment a participat Nicolae Bălcescu şi în ce an? (Dna Câmpean
răsuflă uşurată. Amândouă râd).
A.C.: Este vorba despre Revoluţia din 1848. Cred că, la iniţiativa dnei Don, reorganizarea
zilelor şcolii ne va permite să reîmprospătăm, an de an, aceste cunoştiinţe, ca să fim în actualitate cu
„patronul” nostru.
Rep: Vă mulţumim.

Cele două doamne director ne urează succes în legătură cu revista şi ne luăm la revedere.

Călina Cenan, Clasa a X-a MI2

5
Exuvii

Flavia Gherman, Clasa a X-a Ştiinţe


Exuvii

Ce distractiv ar fi ca profesorii Liceului Teoretic “Nicolae


Bălcescu” să se dueleze cu profesorii care predau la Hogwarts,
şcoala de magie din cărţile “Harry Potter” de J. K. Rowling. Desigur,
nu mă gândesc la o luptă corp la corp, în care profesorii noştri nu ar
avea nici o şansă în faţa puterilor magice ale vrăjitorilor, deşi ar fi
foarte amuzant sa vedem cum un profesor uman ar fi transfigurat în
ceva animal. Mă gandesc la un duel în care să se pună accentul pe
calităţile personale, adversarii să fie selectaţi în funcţie de trăsăturile
pe care le au în comun, cu scopul de a învăţa unul de la altul cum să
fie o persoană mai bună, respectiv un profesor mai bun.
Primul meci s-ar putea da între profesoara de româna, Emilia
Piroş şi directoarea adjunctă a şcolii de magie, Minerva McGonagall, care predă Transfigurări, ambele
predând o materie grea şi importantă, dar prin modalităţile lor de a preda o fac ceva mai uşor de înţeles.
Astfel observăm ce ingenioase şi pline de imaginaţie sunt dânsele. De asemenea, ambele au ştiut să se
impună in faţa clasei încă de la început şi sunt, într-o oarecare măsură, severe. Cu toate acestea mi se pare că
McGonagall ar fi bine să nu fie aşa înţepată şi rece, şi să ia exemplu de la adversara sa, care este mai comică
de felul ei. Învingatoarea: doamna profesoară de română Emilia Piroş. Scorul: Bălcescu 1, Hogwarts 0.
Următorii adversari: profesorul de fizică, Radu Cheţianu şi profesorul de Farmece, Flitwick. Dânşii
au o personalitate ludică, explică într-un mod inedit şi sunt generoşi cu notele. Deoarece n-am sesizat nici o
diferenţă semnificativă între cele două cadre didactice, fiecare şcoală primeşte un punct.
Runda a III-a i-ar avea ca adversari pe profesorul de chimie, Olenic Liviu şi profesoara de Ierbologie,
Lăstar. Ambii oponenţi sunt pur şi simplu îndrăgostiţi de materia predată: domul Olenic urăşte să piardă timp
din oră, iar doamna Lăstar iubeşte plantele magice. Deşi la prima vedere domul profesor de chimie pare dur
şi sever, este simpatic şi ştie cum să se poarte cu copiii, exact ca şi profesoara de Ierbologie. Însă îmi pare
rău că domnul Olenic exagerează cu economia de timp, nouă fiindu-ne greu să înţelegem câteodată. Sper că
pe viitor se va remedia situaţia. Astfel balanţa scorului se echilibrează, şcolile ajungând la egalitate.
Următoarea rundă: profesoara de informatică şi T.I.C., doamna Muntean vs. profesorul de Istoria
Magiei, Binns, fantoma. Eu consider că T.I.C. este o materie deloc folositoare, pentru că generaţia noastră
ştie opera pe computer. Aceaşi opinie o are şi Harry despre Istoria Magiei. Din păcate plicitseala domină în
cele două ore, dar profesoara noastră câştigă deoarece predă şi informatică, care mie îmi displace, dar
trebuie să recunosc că este o ştiinţă esenţială în zilele noastre. Scorul revine în favoarea noastră: Bălcescu 3,
Hogwarts 2.
Asemeni domnului Cheţianu şi lui Flitwick, Madam Hooch, profesoara de zbor face egalitate cu
doamna profesoara de educaţie fizică, Aurelia Vigu, datorită disciplinei impuse la ore. Cred că şi orele se
desfăşoară asemănător, numai că noi nu zburăm pe mături. Scoul: Bălcescu 4, Hogwarts 3.
Ar mai rămane de concurat profesorul de Poţiuni, Severus Plesneală şi
suplinitorul de Apărare Contra Magiei Negre, profesorul Quirrell, dar acestora
nu le-am găsit profesori umani cărora să li se asemene. Nu mi-aş dori un
profesor ca Plesneală, aşa de rău, sadic de-a dreptul. Quirrell este un prefăcut,
şi un om slab, care a căzut pradă Lordului Întunecat. Slavă Cerului că nu avem
şi noi asemenea cadre didactice. Din moment ce aceştia nu participă, scorul
rămâne neschimbat.
Scorul final: 4-3 pentru Lic. T. “N. Bălcescu”. Deşi şcoala noastră a
câştigat, să nu uităm că Hogwarts este plăsmuirea imaginaţiei a unei singure
persoane, care a modelat-o după placul inimii. Şi chiar dacă la capitolul
profesori şcoala în care studiez stă mai bine, tot mai mult mi-ar plăcea să fiu
elev la Hogwarts.

Emil Iosif Seliştean, Clasa a IX-a Ştiinţe

6
Exuvii

Așa mi-e gândul

Până la cer
Aşa mi-e gândul
Că visele-mi sunt aripi şi pot atinge cerul
Că vântu-mi suflă părul
Deasupra mării albastre.

Picuru-mi atinge pielea


Şi se varsă toată, toată
În marea de cerneală
Ce-i tot învolburată.

Un curcubeu se-arată
Ce printre nori se-ascunde
E o culoare-
miresmată
Ce încet mă pătrunde.

Laura Titiana, Clasa a VI-a B

Dormeau şi c
âinii

Te plimbai pe marginea vieţii tale defecte


La fel ca-n serile c
ând făceai jogging
nu te uitai la trecutul călcat în picioare,
o făceai doar ca să r
âzi.
Mutai aceeaşi piesă în Nord: şah mat!...
şi te mâ
ndreai cu conştiinţa plină.
Mâncai doar cu mâna stângă,
aveai neuronii din partea dreaptă cariaţi;
probabil nu foloseai acelaşi card de memorie ca ieri.
Te consideri nemuritor până-n ultima secundă

Probabil mâine pâinea va fi mai proaspătă...


câinii dormeau deja.

Toşu Roxana Diana, Clasa a X-a U

7
Exuvii

MARY POPPINS ŞI CELE ŞAPTE PITICUŢE

9 aprilie 2007, Cluj, gară, Concursul Naţional de limba şi literatura română


„Ionel Teodoreanu”, subsemnata, însoţitor de bord pentru elevii claselor a V-a şi a VI-a.

Urmează prezentările:

Minorităţi (că sunt mai puţine):


Asztrid: antibiotică, pianistă, sufletistă; Reka: domnişoara Nu; Tamara: bambina, balerina,
liberă de orice cauză şi/sau efect.

Majorităţi:
Iulia: năstruşnica, mărunţica, frumuşica; Oana: nemofturoasa, gâdiloasa, premioasa; Sonia:
tăcuta, timida, timorata, ultrastresata; Diana: copilăroasa, mămoasa.

Tren de plăcere. Nouă ore deshidratate.


Desfăşurarea în timp şi spaţiu a acţiunii preconizate a avea loc:
Asztrid: „Over the hills and far away/ he prays she will return one day” (Nightwish),
rockeriţă, nonviolentă, corpolentă, unicoloră. Negru ... negru ... negru... Fobistă. Sfântul neon îi
luminează în fiecare seară somnul şi aşa plin de coşmare întreţinute de iPod-ul schizoid. Uite o
întrebare cuceritoare de rockeri întru aceeaşi suferinţă: „Boti, pisica latră?” Răspuns nonaluziv: NU.
„As sure as the river reaches the sea / back in his arms is where she’ll be” (Nightwish).

Tamara: Quick Step - păşeşti în spate pe semicerc - quick, quick şi te laşi (pas de bază)
printre rafturile supermarketului nonstop care închide la ora 20. Spatele drept, te cambrezi, stânga
apucă „Vrei şi tu, Starchips”. Dreapta se oftică, „e mai presus de cuvinte - Rafaello”. Privirea la
stânga se împiedică de „Mâine din nou în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, doar cu Kinder Delice”.
Zâmbetul permanent, transparent, impotent e asigurat numai cu Juicy Fruit: „Go get it!” Concluzie:
Tamara dansează. Tamara vibrează de fiecare dată când E-ul îi atinge papila gustativă.

Reka: specialista noastră în lingvistică, vă aşteaptă să participaţi la lansarea primei ediţii a


dicţionarului rekan-român. Dedicaţie pentru cei care iubesc surprizele de orice fel: „Te invit aici /
Este seara ta/ Am atâtea surprize / Meriţi să vezi urâţeţea mea/ Dă din cioante ca mine / Stresează-te
bine / Aruncă-ţi gentele-n aer / Dansează, nu fi fraier/ Cu scama mea/ Nicio mâzgă nu poate
rezista”. Dicţionar: urăţeţe = urâţenie, cioante = oase, gente = genţi, scamă = mâzgă

Eu sunt Diana şi-am venit cu mama. Pasiunea mea necontrolată, dar perfect asumată, e să
urmez cu stricteţe regulile din Witch: „Să faci ceva în care care te implici total, e o plăcere specială,
diferită de celelalte”. Plăcerea mea cea mai mare e prietenul meu, Danul fără cenţi. E un băiat mai
înalt decât mine, freză, de obicei, cu ţepi şi într-o parte, capul rotund, vorbeşte cu voce subţire şi
cursivă. Ce m-a atras de la început la el e faptul că avea dinţii din faţă cariaţi, de aceea colegii m-au
poreclit Zâna Măseluţă.
El – Sms: Eu primesc vreun cadou de la Iaşi?

8
Exuvii

Eu –Sms: Mă aduc pe mine şi un pic de aer de Moldova.


El – Sms: Dragostea ta e de-ajuns.Te iubesc mult/mulţi.
Fetelor, dacă vreţi să fiţi cool, urmaţi calea Witch: „ Ceea ce vouă vi s-ar părea un efort sau
un sacrificiu, pentru mine poate fi ceva frumos.” Am zis!
„All you need is love, love is all you need...” O avem azi în mijlocul nostru pe Julietta de pe
malul stâng al Arieşului, în vârstă de 12 ani. Povesteşte-ne cum a început relaţia ta cu Vlad.
- L-am cunoascut pe Vlad în clasa I, când doamna învăţătoare ne-a aşezat în aceeaşi bancă.
Credeam că e pămpălău şi mi se părea că avea capul în formă de îngheţată la cornet. Era însă deştept
(mie îmi plac băieţii deştepţi). Când m-a întrebat dacă vreau să fiu cu el, i-am tras o palmă pentru că
aşa am văzut eu în Betty cea urâtă. După această întâmplare relaţia s-a slăbit. Am început să ne
urâm. Apoi, în clasa a doua, am devenit cei mai buni prieteni. Acum, în clasa a V-a ne place unul de
altul, dar niciunul nu vrea să recunoască. L-am întrebat dacă vrea să fie cu mine şi s-a supărat.
Acum el e la Timişoara unde participă la o competiţie. M-ar fi ajutat la olimpiadă dacă ar fi sunat.
- Uită-te la cameră şi lasă un mesaj.
- Vlad, mi-e dor de tine. Abia aştept să te revăd. Te iubesc şi te pup...
- Noi am fost la Vlad, dar nu am reuşit să îl scoatem din competiţie, aşa că până data viitoare:
Răbdare şi ... Iubiţi-vă mult!

Sonia - 90-60-90
Six o’clock in the morning
Părul (de pe cap): Ia-mă! Joacă-te cu mine! Fii prietena mea!
Placa de întins părul, mintea, braţele ş.a.m.d: Iată-mă, vin!Deschide-ţi firele!
Îmbrăţişare zgomotoasă. Gestul se repetă. De două, trei, nouă ori. Sus, jos. Fotomodela e
ready. Cool Girl: Cum să cucereşti un băiat în cinci paşi?
Step one: Schimbă-ţi look-ul! Fondul de ten Maybeline special creat pentru tine: „Shake,
shake, lady shake. So cute.” Faţa luminoasă devine opacă, albul translucid se transformă în bronz de
Dolhasca achiziţionat în schimbul a 30 de Ron de la Julius Mall – locul unde visele devin realitate.
Step two: Poartă bijuterii care să-ţi pună în evidenţă trăsăturile feţei! Meli Melo de două ori
pe zi pentru femeia din tine. Răsfaţă-te că meriţi! Două agrafe, două elastice şi ... uite banu, nu e
banu...
Step three: Ai grijă de siluetă! Mănânc ce vreau, dar ştiu ce mănânc! Formula ideală: fără
pâine, cartofi, făinoase, paste groase, prăjiturele, alunele ... AER. Atât. Uneori, ca să te menţii în
formă, gustă Q Form. Napolitanele Joe nu sunt bune decât pentru concursul de pe ambalaje.
Step four: Părul e cartea ta de vizită! Pentru o îngrijire profundă, afundă părul în unul-două
plicuri de Sunsilk, depinde de murdăria stocată pe suviţele aliniate în stil US Army de placa de
stresat podoaba capilară. Şi nu uita: „Plimbă-ţi frumoasele şuviţe într-o broscuţă cu fitze!”
Step five: Defineşte-ţi stilul! Fii dungată sau într-o dungă! Anul acesta se poartă bluzele lungi
care să acopere, dar şi să evidenţieze formele posterioare ale siluetei tale. Nu trebuie să lipsească în
niciun caz centura de castitate care să scoată în relief talia de viespe supraponderală. Luciul metalic
al pantofilor poate fi întreţinut dacă şi numai dacă pasul tău de domnişoară nu dă în gropi.

Corul roabelor din bucătărie: Milostive, Doamne, îndură-Te de noi! Dă-ne puterea să o
săturăm pe Oana! Fă ca mâncarea pe care o gătim azi să îi ajungă şi să nu se mai vaite.Varsă asupra
noastră duhul îndurării Tale şi izbăveşte-ne că nu mai putem! Nu mai ştim dacă e zi sau noapte, nici
de copiii sau de oamenii noştri. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la noi, Stăpâne!

Mary Poppins zace răstignită printre arsenalul de înfrumuseţare instantanee. Îi e dor de


mama. Scoate din diligenţă păpuşile lui Tudor Gheorghe ca să se joace cu ele, aşa ca să nu le fi cărat
degeaba până în Moldova. Când se plictiseşte citeşte cu voce tare câte o pagină, două din Momo. Nu
poate duce mai mult că adoarme instantaneu. Uneori se trezeşte brusc şi o taie câte un fior de regret

9
Exuvii

că a pierdut atâta timp în faţa tv-ului, încercând să fure câte ceva de la tanti aia mişto de pe Prima ca
să ajungă acum o Super-nanny ratată.

Emilia Piroş
Despre vacanţă

Stau în bancă, la oră. Mă uit la ceas: de cinci minute tot 8:23 e. Culmea, dar ştiu că nu-i
stricat; atât doar că e altă oră mai ... puţin incitantă. Mă întreb dacă a meritat să mă trezesc aşa
repede. Absenţe nu prea am - cel puţin, nu destule cât să apară „complicaţii” -, note destule sunt,
teorie nu facem şi oricum e mai bine în pat. Şi, cum viaţa are prostul obicei să-şi amintească cât de
bine ar putea fi tocmai în momente ca acestea, bineînţeles că primul gând care îmi trece prin cap
este cel la vacanţa trecută, în care efectiv puteam să stau şi să nu fac nimic dacă vroiam (lucru care,
dacă tot veni vorba, mi se întâmplă puţin cam des în ultima vreme...).
Ah, dulcea vacanţă! Libertatea de a face orice (în limitele legii, desigur), de a merge oriunde
şi de a freca oricâtă mentă doreşti ... asta înseamnă, pentru mulţi, vacanţă. Nu mă înţelegeţi greşit,
şcoala are atuurile sale şi nu-i chiar aşa groaznic să o frecventezi cum cred unii (pot spune că sunt
chiar destul de convinşi, de altfel; dacă nu, se prefac destul de bine). Dar să fim serioşi şi cinstiţi,
chiar şi un profesor preferă un concediu liniştitor în faţa clasei a N-a Y, care iar au coşul de gunoi
şsuprapopulat şi se întrec, din nou, să vadă care nimereşte mai aproape de gaura din perete, cu creta
şi alte materiale mai puţin fragile (de fapt, aşa a luat naştere gaura respectivă – aţi fi surprinşi de
cât de bine ţintesc unii în zilele de azi).
Deci, practic, vacanţa este o situaţie a omului în care acesta este absolvit de unele obligaţii
ce i se pot părea mai neplăcute (sau nu) şi în care acesta are dreptul de a nu face nimic. În alte
cuvinte, poate lenevi de mama focului. Şi, până la urmă, ce este aşa de rău în a lenevi din când în
când? Oricine are câteodată chef să se uite la televizor din poziţia Bundy, să-şi deschidă o pungă de
chips-uri şi să le ingere încet şi meticulos, după care, subtil şi neobservat, să adoarmă în fotoliu în
timp ce bunica încă urmăreşte episodul 63 din serialul Elodia (senzaţional!). Căci, în cuvintele unui
mare filosof al cărui nume nu mi-l amintesc: „Ah, ce bine e să nu faci nimic, şi asta cât mai lent, şi,
dacă se poate, şi pe bani..."

Alexandru Drăgoescu, Clasa a X-a MI1


Exuvii

10
Exuvii

Vacanţa de vară
Stătea şi se gândea la acea vacanţă minunată care trecuse mai repede decât se aştepta … când
lunile deveneau minute, iar zilele parcă secunde… Acum îşi amintea totul atât de limpede.
Când obişnuia să joace şotron în faţa blocului sau să se uite la televizor la desene animate…
Erau preocupările principale ale oricărui copil de vârsta ei… Desigur, dacă nu pui şi temele de
vacanţă, unde mai mult te străduieşti cu câteva zile înainte să înceapă şcoala, căci soarele e prea
frumos, iar ţipetele de copii, care se aud din stradă, sunt prea puternice ca să te poţi concentra, aşa că
poţi să scapi spunând că nu ai avut altă alternativă.
Sau îţi mai poţi aminti de zilele toride de vară când mergeai la ştrand, doar ca să simţi puţin
apa aceea rece care parcă te face să te simţi mai bine. Acesta este unul dintre cele 100 şi ceva de
motive ca să te întâlneşti cu prietenii.
Ei bine, şi ea avea amintirile ei: mai ciudate … mai speciale, mai normale… Îşi imagina
măcar anul acesta o excursie în Africa, pozând lângă lei şi elefanţi … sau poate Australia (şi cangurii
sunt destul de interesanţi … hmm), acesta era chiar un lucru problemă, la ce să facă mai întâi … la
un koala parcă de pluş sau la un cangur?!?!?! Trebuie neapărat dezbătută problema…
Dar când să ajungă la partea cea mai interesantă … BING!
-Iar tema este de la pagina 106, exerciţiile 1,2,3,4,5 şi 9. Nu uitaţi de testul de luni. Weekend
plăcut!
Dacă mă gândesc mai bine … e perfect şi ştrandul … nu trebuie neapărat Africa…

Laura Titiana, Clasa a VI-a B

11
Exuvii

Jocul

Joc fotbal, joc baschet, joc W.O.W, mamă ce bătaie am luat ieri de la shamanu’ ăla, joc cărţi,
joc ce îmi place, jocul este distractiv, jocurile nu mă prea plictisesc, jocurile pot fi simple, pot fi
complexe, jocurile pot avea multe reguli sau puţine reguli. La unele jocuri faci tu însuţi regulile.
Astăzi n-apuc să mă joc W.O.W. Jocurile nu sunt doar pentru copii! Jocurile te ajută să te relaxezi, te
pot ajuta să gândeşti altfel. Acum am chef să joc Call of Duty.

Cătalin
Muntean, Clasa a IX-a Şt

Joc volei, antrenor, jucător, de-a prinselea, elevi, oră de


sport, baschet, fantezii, şcoală, prieteni, nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu,
colegi, fotbal, minge, cretă, şotron, nu ştiu, nu ştiu, carte, Huizinga,
câini, animale, de-a prinselea, balon, copii, nu ştiu, nu ştiu, şah,
handbal, poartă, careu, fileu, reguli stricte, jocuri pe computer, nu
ştiu, nu ştiu nu ştiu, nu ştiu, fete, elastic, nu ştiu, Homo Ludens, nu
ştiu, nu ştiu, nu ştiu, copilărie, nu ştiu, nu ştiu, de-a v-aţi
ascunselea, jocuri pentru copii sub 3 ani.

Ana-Maria Cosma,
Clasa a IX-a Şt

12
Exuvii

Jurnal de vacanţă
Data: 20 martie 2007 (luni)
Hello there jurnalul meu ... m-am gândit „să-ţi scriu" azi, fiind o mare zi ... E ZIUA MEA!!! Tocmai
am împlinit treisprezece ani şi am făcut o petrecere super tare în Karma. Am chemat cât mai mulţi oameni,
nu de alta, dar pur şi simplu ador cadourile. De exemplu de la R. şi V. am primit o bluză trendy rău care se
potriveşte perfect cu perechea de pantaloni ... aia cu dungi perpendiculare pe cusătura sub formă de
inimioară de pe fund ... de la bună-mia am primit ceva jachetă foarte naşpa ... mă gândesc să o vând, să fac
ceva bani pentru creionul ăla de ochi de la Maxxfactor, de la ai mei am primit un set de boxe şi un CD cu
Paris Hilton!!! Şi le ador pe fete pentru placa de păr care mi-au cumpărat-o. Le-am promis că o voi folosi în
fiecare zi doar ca să arăt ca ele... Acum o să mă duc să fac nani căci merit sleep-ul meu de frumuseţe. Te-am
ţucat!

Data: 25 martie 2007 (sâmbătă, zi de relaj)


Buuuu!!! Hihi ... vai ce happy sunt. Săptămâna asta a fost bestială. Toată lumea a zis că arăt cool şi
că sunt drăguţă cu noua mea freză... Doar unii au zis că o să se usuce firele rând pe rând şi nu o să mai am ce
spăla ... etc etc ... well... Le-am şi zis să-şi vadă de problemele lor, dar ei nu, nu, nu, că o să şi că vai... Iubesc
placa asta ... nu cred că aş putea să mă despart de ea... Mă duc acum la shopping cu fetele şi trebuie să mă
pregătesc. Cum să mă duc down town aşa, cu părul ăsta impertinent şi zglobiu ... parcă aş fi muma pădurii.
Te-am ţucat!

Data: 31 martie 2007 (vineri ... câte ceasuri rele?)


Bună! Păi ... părul meu e la fel de ... plăcut la atingere şi strălucitor şi
tocmai am venit de la mall. Mi-am luat nişte prinzători de păr glamouros cu
steluţe că aşa e la modă... Mi-am luat şi o cordeluţă din aia şic cum poartă
fetele din reviste pentru băieţei ... hihihi! Sunt tare acum!
Nu ca Fifi ... nu înţeleg cum poate veni cu acei blugi groaznic de out-
trend şi cu bluzele acelea fără nici o urmă de sclipici. E oribilă fata. Nu mă mir
că mai tot timpul se uită ciudat la mine ... probabil că ai ei nu au destul de
mulţi bani ca să îi ia şi ei ceva mai ... sexy e cuvântul potrivit. Să revenim la
mine. Săptămâna asta a fost mai nasol. Adică, era dimineaţă, nu mai mult de
ora şapte jumate, când eu m-am trezit şi am început să îmi fac părul. Nu după
mult timp am început să primesc telefoane disperate că am întârziat. Dar era
vorba de puţin timp... Cum să părăsesc această casă fără să-mi întind părul???
Adică, nu ştiu cum să vă spun, dar îmi stă din ce în ce mai rău! De acea
obişnuiesc să iau placa cu mine oriunde. Ce bine că o am... Să revenim. Am
ajuns la concluzia că nu mai am voie să întârziu ... mai bine aşa decât să ştiu
că o să i se întâmple ceva rău drăgălaşei!

Data: 4 aprilie (marţi)


E ora 10 şi acum am terminat cu părul ... mama mi-a zis că trebuie să mă prezint la şcoală dacă nu
am un motiv întemeiat pentru a sta acasă. Poate rezolv ceva cu aceasta ... îmi iau placa cu mine. Te-am ţucat!

Data: 5 aprilie
Data: 6 aprilie
Data: 8 aprilie
Data: 9 aprilie

Morala:

Mara Nicola, clasa a VIII-a A

13
Exuvii

Și noi am fost odată.


Am fost de vis
Nicolae Bena (profesor geografie): Şi un rând dacă zic eu în revista aia deja valorează…
După părerea mea, vacanţa trebuie desfiinţată.

Dana Garanopulos (secretariat): Cele mai frumoase vacanţe sunt în perioada adolescenţei,
îţi rămân în amintire toată viaţa. Ca un sfat pentru tinerii liceeni ai şcolii, să trăiască vacanţele şi să
se bucure de vârsta frumoasă pe care o au, dar să nu uite să pună şi puţină raţiune în tot ce fac.

Constantin Popiţa (profesor ed. tehnologică): Cea mai


frumoasă vacanţă am făcut-o la Păltiniş, prin ‘97, ’98. Şi la mare e
frumos, dar la munte sunt drumeţii, focuri de tabără, ciuperci prăjite
pe jar şi, în rest, multă odihnă.

Lenuţa Beian (security, dar probabil o cunoaşteţi ca tanti gardian de la intrarea principală):
Era mai bine acum 20 de ani. Vacanţele erau mult mai lungi. Acum timpul trece mai repede, în
general.

Claudia Vlaica (profesor biologie): Consider că


vacanţele îşi au locul lor, mai ales atunci când ai satisfacţia
împlinirii pe plan profesional. Cât despre cea mai frumoasă
vacanţă pe care am petrecut-o cu prietenii mei, am fost în
Delta Dunării, când, după prima noapte, petrecută pe un
vapor, dimineaţa nu ne-am recunoscut… Nu ne-am dat
seama de agresivitatea speciilor de ţânţari din această zonă,
deşi, studenţi fiind, am fost avertizaţi de profesorii noştri
universitari. Cel mai distractiv a fost când, folosind diverse
spray-uri de tratament, am arătat şi mai deformaţi.
Disconfortul fizic a fost atenuat însă de tinereţea noastră,
de faptul că găseam plăcerea de a trăi chiar şi din lucruri nesemnificative. În concluzie, nu trebuie să
ai mulţi bani sau să-ţi petreci vacanţa neapărat în locuri exotice ca să fii fericit. Fericirea vine din
interior, dacă ştii să preţuieşti viaţa.

Radu Cheţianu (profesor fizică): Vacanţa a fost frumoasă, dar mi-a fost dor de voi. Vacanţa
e ca un baton de ciocolată: îl tot mesteci şi, după ce se termină, încă îi mai simţi gustul.

Corina Sitaru (profesor matematică):


Vacanţele sunt prea scurte şi după părerea mea,
tinerii nu le valorifică suficient. Cea mai frumoasă
vacanţă este cea în care călătoreşti cel mai mult,
cunoşti oameni noi, vezi locuri noi, de obicei
exotice sau ciudate şi trăieşti experienţe unice.
Cel mai frumos este când poţi să iei locul unui om
din peisajul respectiv şi să trăieşti ca el pentru o
săptămână. De exemplu, dacă mergi în Grecia să
trăieşti ca un grec obişnuit, sau, în Tunisia să
trăieşti ca un tunisian. Pentru mine vacanţa nu

14
Exuvii

înseamnă turism comercial, ci vacanţă = cultură, aventură, distracţie, prieteni noi şi, în fiecare
vacanţă, a putea fi un alt personaj.

Domnu’ Viorel (security): Am fost în concediu. Şi acum, de sărbători, o să merg în concediu.


Mai multe detalii nu dau. (reporterii bănuiesc o misiune secretă ca fiind motivul pentru care nu ni
se spune mai mult)

Doru Chifor (profesor fizică): Când eram


elev mi-a venit o idee: că ar fi foarte, foarte bine să
existe vacanţa de vară-toamnă şi vacanţa de iarnă-
primăvară. Acum, lucrez în învăţământ şi, dacă voi
ajunge ministru, voi încerca să aplic acest plan, nu
doar pentru cei care vor, ci pentru toată lumea. În
anul 2003 am bătut Coasta de Est a SUA, nu doar
cu degetul pe artă, ci la propriu, de la plajele cu
palmieri din Florida până la zgârie-norii din New
York. Dar toate vacanţele sunt frumoase, pentru că e
momentul în care te gândeşti la ce-ţi doreşti, la
visele tale, şi unele se mai şi împlinesc.

Aneta Suciu (secretariat): Cele mai frumoase vacanţe sunt cele trei de liceu, e perioada cea
mai frumoasă din viaţă şi, ca indicaţii, să încercaţi să legaţi acum prietenii trainice, care să dureze,
cu menţiunea că Bălcescu este unul din liceele cu tradiţie în care s-au legat prietenii trainice, dovadă
întâlnirile de 10, 20, 30 de ani … până la 50 de ani, care sunt chiar impresionante.

Ciprian Abrudan (prof. psihopedagog): În 1995, în


septembrie, când am fost două săptămâni în SUA împreună cu patru
colegi cu care formam o “orchestră” de muzică populară în care eu
cântam la vioară. Am vizitat aproape toate oraşele din nord-estul SUA,
dar şi Canada şi, ceea ce voi ţine minte toată viaţa, cascada Niagara şi
Harvard-ul.

Ana Todericiu & Elisabeta Iuhoş (departamentul de curăţenie): Vă dorim o vacanţă


plăcută. Dar noi nu avem vacanţă, noi şurluim, frecăm pe jos, luăm gumă… Voi să vă distraţi, să
mergeţi la discotecă, la mall şi peste tot.

Luchian Omânia (inginer de sistem): Am petrecut cea mai frumoasă vacanţă la munte, când
eram student, dar să vă povestesc totul ar fi prea… Era iarnă şi am urcat la cabană cu sania trasă de
cai, deci eram într-o cu totul altă lume. Important este să te deconectezi, să nu-ţi iei nici măcar
telefonul mobil cu tine, să uiţi cum e să stai la calculator.

Otilia Cosma (profesor chimie): În Austria


cu dna. Popovici şi un grup de elevi de la noi din
şcoală. Am văzut lucruri deosebite acolo…
Frumuseţea unei vacanţe este condiţionată de
vârstă, de starea psihică şi de grup.

15
Exuvii

Vacanţa biologică a unui organism?


Sau doar vacanţă să fie...

A sosit vacanţa de vară. În sfârşit avem timp să


ne hucurăm de efectele benefice pe care le are soarele
asupra organismului nostru. S-a demonstrat ştiinţific că
vara oamenii sunt mai fericiţi, mai bine dispuşi,
predispuşi să facă schimbări, să se bucure de viaţă. Asta
înseamnă că avem nevoie şi de mai mult timp liber ca
să ne putem bucura din plin de zilele mai lungi şi
luminoase (100.000 de lucşi). Totul e verde (deci
relaxant), natura ne invită să ne bucurăm de soare,
culoare, căldură.

A mai trecut un an şcolar, parcă mai greu decât cel anterior (sau nu), cu multe teme, lecturi
suplimentare (care parcă nu le-am fi citit), ore întregi de stat în bancă (nu în cele mai corecte poziţii
pentru coloana vertebrală) aşa că ar fi timpul să ne ocupăm un pic şi de latura biologică a corpului
nostru. Să ne odihnim un pic (dar nu de tot) neuronii, să ne ocupăm de articulaţii, oase, muşchi,
glande şi mai ales de piele (să avem un bronz frumos) pentru că este sezonul hainelor lejere şi
sumare.

Se ştie că o sursă de stres este „munca” sau mersul la şcoală


câte 6-7 ore zilnic, redactarea temelor pentru acasă încă 1,2,3,4 ...
ore sau statul în faţa calculatorului povestind pe „mess” vrute şi
nevrute, deci aproape jumătate de zi suntem conectaţi” şi
suprasolicitaţi. Din această cauză organismul nu are energie
suficienta pentru repararea sau înlocuirea celulelor distruse sau
pentru înlocuirea neurotransmiţătorilor uzaţi ai creierului (poate şi
din această cauză nu facem faţă provocărilor din fiecare zi, mai
greşim şi luăm şi note mai mici) ceea ce duce la apariţia oboselii şi
chiar a surmenajului.

Dar pe timpul vacanţei aceste lucruri nu ne mai afectează, nu


ne mai întâlnim cu ele şi astfel organismul se poate reface. Vom avea
noi grijă să facem doar lucruri care să ne facă plăcere şi care să ducă
la producerea celor trei (sigur sunt mai mulţi) hormoni ai fericirii
care ne vor pune imediat pe picioare şi vom uita tot ce a fost greu şi
neplăcut în timpul anului şcolar. Vom rămâne doar cu amintirile
frumoase şi poate cu ceva ... cunoştinţe.
Exuvii

16
Hormonii care ne induc starea de fericire sunt: serotonina,
noradrenalina şi dopamina. Aceste substanţe se produc mai des în
vacanţă deoarece atunci avem timp pentru lucruri mai plăcute: sporturi
(extreme), jocuri (de noroc), cumpărături de dragul cumpărăturilor şi
chiar lenevit la soare. Soarele are o acţiune benefică asupra psihicului
nostru ca şi asupra fizicului, expunerea la soare stimulând în mod
natural sinteza vitaminei D (vitamina esenţială pentru buna funcţionare
a organismului), iar efectul estetic al radiaţiilor ultraviolete (piele
bronzată şi strălucitoare) nu este deloc de neglijat. Dar totul cu măsura
şi grijă pentru că sunt bine cunoscute efectele lor nocive asupra pielii:
îmbătrânire prematură, arsuri solare, insolaţii şi chiar cancer.

În urma acţiunii acestor hormone, organismul scapă de oboseală şi stres şi îşi reface rezervele
de energie pentru zilele de distracţie care urmează.

Studiile au descoperit că tonurile şi ritmurile pot fi adevăraţi stimulenţi ai fericirii. De îndată


ce auzim muzica preferată, celulele nostre începe să elibereze hormonii fericirii - iar aceştia vor face
ca inima şi corpul să danseze. Deci dansaţi! Cine se mişcă în ritmul muzicii îşi pune în mişcare
întregul corp, ceea ce stimulează ambele emisfere ale creierului, ne face mai creativi, mai curajoşi şi
mai echilibraţi.

Se spune că „fiinţele cele mai fericite nu posedă mare lucru, ele doar sunt” (G. Maflasz), de
aceea anii de şcoală sunt cei mai frumoşi şi mai fericiţi din viaţă ... rămâne să descoperiţi. Oricum,
ceva e sigur: vacanţa, cu tot ce aduce ea bun: odihnă, soare, culoare, timp liber, concedii, sport,
plimbări şi orice altceva (distractiv să fie) este tot ce poate fi mai benefic pentru organism.

Prin urmare să ne bucurăm de fiecare mică/mare vacanţă şi să ne reîncărcăm bateriile (celulele


cu ATP) pentru ceea ce va urma...

Ioana Trif
Exuvii

17

19 zile trecute din Septembrie

Drag prieten,

Îţi scriu acum, când zilele verii nu îţi mai ard mâinile şi când vântul nu mai uscă zboruri. Cine spune
că amintirile sunt vii? Au trecut prea puţine zile de la acele vacanţe şi nu este nimic coerent în
mintea mea... Dar am învăţat multe. Nu îţi voi da detalii. Ce am descoperit eu este mut pentru o
pagină albă...
Dar ... îţi voi spune totuşi cum cântece pline de poezie conturează omul într-un mod atât de îngeresc
chiar şi când oboseala îţi apasă genunchii. Te înalţă uşor... Te desprind de lume şi îţi aduc clipe de
viaţă.
Să îţi cunoşti umbra ... să fii legat de ea. Să auzi ecoul râsului noaptea, când luna şopteşte rugăciuni
şi stelele aprind candeli. Când lumea doarme acoperită de beznă şi visele se joacă-n tăcere.
Să îţi trezeşti somnul cu lumină şi să cânţi poveşti de „bună-dimineaţa”. Să-ţi ţină de urât păsări şi
soare şi nori. Să zâmbeşti cu ochii şi să fii purtat de vânt.
Pământul meu e îmbrăcat în culori şi înnorat de nimicuri.
„Vacanţa” e doar un cuvânt şi ce reprezintă, o definiţie generală. Clipe dese, acum pierdute.
Momente libere ce zboară. Cufundat în stare de uitare.
Cuvintele sunt invenţii. Limite.
Gândurile au fugit de la mine şi s-au refugiat departe de realitate şi de tot ce este conturat. Poate aşa
se numeşte normalitatea. Sunt doar o copilă ... care are nevoie de jocuri şi de soare.
Ai nevoie de două aripi pentru a zbura.

Pe curând,
Prieten drag

Andra Coldea, Clasa a VIII-a

18
Exuvii

Vacanţa
Visez cu ochii mei
trenuri ce trec peste stele
caruselul, merge în gol
dar prins de pământ, el e plin
Flori-dansând-de culoarea cerului
Stau şi meditează la viaţă.
Copii pe malul mării
păşesc zgomotos, pe nisipul fin
lovit din când în când
de mângâierea valurilor.
Scoici mici, dat totuşi
mari şi galbene
acoperă nisipul.
Încă un an, încă-o petală
căzută în apus de soare
din floarea vieţii,care
a pălit de mult…

Mihaela Cotul, Clasa a VII-a C

Prima mea vacanţă de şcolăriţă


Acum, în prag de început de iarnă, îmi aduc cu nostalgie aminte de vară. Afară-i frig şi
mohorât şi gândurile mele fug spre însorita mare.
Uitasem de colegi şi de teme, chiar şi de învăţătoare, aveam marea alături. Mă imaginez din
nou în apele cristaline ale Mediteranei sau admirând piscurile uscate şi sterpe ale muntelui
Taurus.Visez călătorind din nou cu vaporaşul de-a lungul râului Managvat. Stăpânii râului,
pelicanul şi broasca ţestoasă, ne-au primit cu drag în lumea lor. La capătul călătoriei ne-am
odihnit pe un petic de plajă, înconjuraţi de apa caldă şi învolburată a Mediteranei şi de apa
rece şi limpede a râului Manavgat.
Serile şi spectacolele turceşti, mirosuri de baclavale, nisipul şi marea îmi şoptesc „Revino la
noi!”

Rada Prodan, Clasa a II - a D

19
Exuvii

Celei mai mari fericiri…


Vacanţele sunt un bun prilej de relaxare şi reflecţie... Dacă ne luăm în serios şi începem să
reflectăm la viaţa noastră şi la sensul pe care vrem să i-l dăm, nu putem scăpa de problema
MORALEI. Epicurianismul ne învaţă că scopul suprem al omului este fericirea şi/sau plăcerea; deşi
stoicismul şi morala Kantiană ne spun că scopul ultim al omului este virtutea... Când ne uităm însă
la ce se întâmplă în jurul nostru, aproape că ne vine să credem despre vechii înţelepţi că nu-şi
dădeau seama pe mâna cui vor încăpea sfaturile lor...
În definitiv, ce-a mai rămas din moralitatea vieţii? Se poate da de pomană din interes,
subsumând o înţelegere tacită cu Creatorul pentru un loc privilegiat în lumea de dincolo sau din
starea ocazională de milă, de înduioşare subită la vederea nefericirii altuia. Nici una dintre
ipostazele menţionate nu corupe moralitate. Este morală numai acea conduită umană izvorâtă din
convingerea că binele este o valoare care-i uneşte pe oameni, care ,,se dăruieşte fără a se risipi".
René Descartes (1596-1650) şi spune: ,,Mi-am făurit o morală proprie care nu constă decât în
câteva maxime... Prima este să mă supun legilor şi obiceiurilor ţării mele... A doua este să fiu cât se
poate de ferm şi de hotărât în acţiunile mele... A treia este să caut mai degrabă să mă domin decât să
mă îmbogăţesc şi să-mi schimb mai degrabă dorinţele decât ordinea lumii". Câtă înţelepciune şi
câtă actualitate!
EPICURAISMUL - filosofia plăcerii?
Epicur (341-270 î.Hr), este filozoful grec ce a deschis la Atena, în anul 306, celebra
,,Grădină a lui Epicur", adică un fel de ,,şcoală" în aer liber, a lăsat posterităţii doar trei scrisori în
care sunt rezumate ideile sale morale.
Pentru el plăcerea este binele suprem, dar nu în sensul în care superficial şi frivol l-au înţeles
urmaşii, ci în sensul mult mai profund, anume că fericirea este recompensa înţelepciunii, a cultivării
spiritului şi a practicării virtuţii. Filozoful ne propune să favorizăm plăcerile naturale şi necesare –
să le admitem pe cele naturale, însă nenecesare, dar să le evităm pe cele nenaturale şi nenecesare.
Grădina lui Epicur era o oază de linişte şi cugetare profundă într-o societate ateniană agitată
şi superficială. Poetul Lucreţiu, cel mai de seamă discipol al lui Epicur, va şi elogia epicureismul ca
pe o ,,înţelepciune a vieţii".
De altfel, epicureismul a cunoscut dezvoltări succesive, iar prin Gassevadi, filozof senzualist
a renăscut în sec al-XVII lea inspirând morala utilitaristă a anglo-saxonilor.
Despre fericire
Despre fericire s-au scris tomuri întregi şi oamenii nu contenesc să o caute aşa cum şi-ar
căuta rostul vieţii... Distingem moralele Antichităţii pentru care fericirea este scopul ultim al omului
(hedonism) şi moralele moderne marcate de creştinism, pentru care scopul ultim este virtutea. Mai
precis, virtutea constă în a merita fericirea, dar faptul de a fi fericit nu are în el însuşi nicio valoare
morală (Kant).
Filozofia actuală redă o valoare pozitivă fericirii, în care ea vede o valoare de înţelepciune de
care se bucură doar acela care se cunoaşte perfect şi ştie să satisfacă tendinţele fundamentale ale
fiinţei sale. Pentru a fi fericit trebuie să ştii sa-ţi limitezi înclinaţiile la cele mai profunde. Tocmai în
acest sens ,,fericirea nu e reductibilă la plăcere”, care, foarte curând, „satură şi dezgustă" (Alain).
Fericirea nu este un dat, un cadou, ea rezultă întotdeauna dintr-o activitate a omului, dintr-o
muncă liberă şi creatoare. Totodată plăcerea sau bucuria pot fi prilejuite de evenimente efemere,
exterioare de cele mai multe ori individului. Fericirea este rezultatul efortului nostru creativ, de
aceea, ne stă la îndemână să o construim. ,,Fericirea este însăşi savoarea vieţii care se afirmă... A
acţiona este o bucurie... Toată viaţa este un teren de alegere şi acţiune" (Alain).
Fericirea cere timp, ne avertizează Camus. ,,Fericirea e ca o îndelungă răbdare (...) A fi fericit
înseamnă a avea timp pentru fericire atunci când ştii de ea" (Albert Camus – „Caiete”).

Maria Dulcă

20
Exuvii

Final de vacanţă...

Acum…
E deja toamnă şi trebuie să dorm.
Mi-e fiinţa plină de amintiri pe care cu mare dificultate mi le amintesc.
În vise poate ... şi e doar marea. Şi eu în ea, iarna şi tânjind.
Dar nu e aici şi mă trezesc într-un pat mototolit de propriile gânduri şi de greutatea corpului
meu sub care se sufocă cearşaful pătat cu păcate de noapte - vise. Amintirile din viitor sunt şi ele tot
vise. Iubitul meu cu degete subţiri şi lungi, Chopin, Pink Floyd, tu şi cu mine … toate sunt vise.

Cândva în iulie...
Prind rădăcini în nisip printre scoici cu mâinile întinse spre verde. Şi mai e marea, podul dintre
Soare şi mine. E deja ud când ajunge pe pleoapele mele. Îmi place, îmi place, îmi place vântul. Îmi
place părul meu în vânt. Nisip în plămâni. Hai să fugim. În Soare!
„Nici nu-mi amintesc ce cântai/ Poate ceva despre crengile si apele care/ Ţi-au cutreierat
nopţile”. Îmi răsună în gând versurile astea ca un refren...
Ştii că totul are să fie nostalgic, ştiu că au să mă doară toate imperfecţiunile locului.
Plimbându-se pe plajă, străinii vorbesc altfel, cumva zgomotos. De singurătate nu poţi să dai, nu ai de
ce să fugi ... decât de zgomot „du-mă fericire sus şi izbeşte-mi tâmpla de stele”.
Marea are o culoare stranie, e mai deschisă decât de obicei, bocancii roşii sunt acum gri,
nisipul e alb, parcă fug culorile.
Aş vrea toate acestea să fie doar culori şi, dacă mai pui puţin alb, să se şteargă, să se uite şi cu
puţin negru să se întipărească tot.

Mai târziu în iulie...


Eu cred că Universul s-a născut dintr-un picur de culoare. Să zicem albastru. Asta a fost
culoarea – din care au început să curgă valuri. Peste tot. În valuri e Soare, galben-albăstrui. S-au
născut şi scoici, gata sfărâmate, ce mi-au împins nisipul în cort, în degete, în nări, până în gât.
Furnicături în picioare. Să zicem roşii – cireşe deja culese, născute din valuri. Din mare vin şi eu, deja
bronzată-arămie.
Toate culorile lumii, in mare.

Acum...
Absenţa acelor locuri e tot aici. Ca o sticlă transparentă şi goală. Atât de multe lucruri s-au
întâmplat. Nu am ştiut cum să le primesc. Nu am putut să le primesc pe toate. Acum am timpul ... să
stau şi să le trăiesc, interpretând eu fiecare rol, pătrunzând în mintea tuturor lucrurilor, tuturor
locurilor „aruncă-ţi văpăile negre din gene/ Hotarul din tine şi mersul alene/ Dă-mi mâna şi să fugim
din hotare/ Copila mea dragă, e soare, e soare / (...). Dă-mi mâna şi hai să fugim înainte, copilă mlădie,
copilă fierbinte/ La capul cărărilor şerpuitoare e soare în ierburi, în ramuri e soare. ”

Maria Vescan, Clasa a XII-a Uman

*Citatele sunt din Nichita Stănescu

21
Exuvii

CEEA CE NU-MI PLACE MIE

Prima zi (şi singura pe care vă voi povesti din jurnalul meu de ,,vacanţier”).
Eu: rochia verde cusută la cot, sandalele albe cu şireturi de circa treizeci de centimetri,
brăţara neagră cu ţinte negre-aurii, fundiţa verde prăfuită şi bineînţeles cei opt milimetri
indispensabili de fond de ten. Punct. Unghiile văruite, părul nou-scos-de-la-vopsit şi pielea
mirosând a parfum de porumbel. Punct. Rectific ultimul cuvânt. Dove, nu porumbel. Punct. Afară:
razele soarelui au un unghi de treizeci de grade, norii o arie de răspândire de aproximativ opt
milioane de metri pătraţi, iar copacii sunt mai cheli ca nicicând. Virgulă. Rectific ultimul cuvânt.
Niciodată, nu nicicând. Băncile din parc sunt pline de “clupuri” de amorezaţi, iarba e împodobită cu
„kaka” de porumbel, iar lumea miroase dezgustător a (rog, cititorul să mă ierte, dar urăsc cuvântul
ce urmează, aşa că o să-l pronunţ numai o dată, urmând ca mai apoi să-l înlocuiesc cu Ceea Ce Nu-
mi Place Mie), deci miroase a Iubire. Nu voi să fiu la fel ca toţi muritorii sau demiurgii, aşa că va
trebui să-mi suportaţi „ieşirile de originalitate” din întâmplarea povestită dedesubt. Nu vă
mulţumesc!
„Inconfundabil. Nu soare. Nu ploaie. Nu vreme cu demnitate. Stresant. Aceeaşi plajă, acelaşi
badog de bere, aceeaşi mare fără valuri, acelaşi neamţ sexy cu pectorali dezvoltaţi. Pauză. Pe
prosopul negru cu flori albe stătea EL cu EA. Se ţineau de mână. Îşi rânjeau unul altuia şi mâncau
chips-uri. Priveau largul orizontului. EL se aşeza nemilos pe trupul EI firav. EA îl mângâia pe
creştet. EL îi turna nisip pe glezne. EA se apropia de EL şi îi dădea câte un pupic (rog cititorul a nu
se gândi la lucruri perverse). Pe scurt, cei doi petreceau douăzeci şi patru de ore ale lor. Stop. Cam
atât cu expoziţiunea.
Poate dacă Ceea Ce Nu-mi Place Mie nu i-ar fi orbit atât pe cei doi, ar fi observat, cu
siguraţă, faptul că trei huligani prăpădiţi le luaseră sacoşele cu toate cele de trebuinţă. Zăpăceală.
Râsetele hoţilor se amestecau cu „Hey, voi, staţi”, iar boabele de nisip şi algele erau pleoştite ba de
şase picioare negre murdare, ba de două albe şi zdravene. EA şedea năucită şi ofta adânc, şoptind
încet, încet:
- Vino, înapoi, iubite. De când opt milioane de lei sunt mai importanţi decât mine? Ceea ce
eu îţi ofer nu are preţ, nu-nţelegi?
Slavă Domnului că EL era prea departe să audă balivernele ei de îndrăgostită. Oricum
urmărirea tâlharilor dură circa patru minute, după care EL, obosit de atâta „Jogging” sună la
„miliţie” şi raportă furtul. Scurt şi fără energie de consumat.
Tandru, EL păşi lângă EA, o cuprinse în braţele lui puternice şi îi şopti doar două cuvinte,
îndeajuns de fermecătoare pentru ai aduce pe planul de plutire pe ambii amorezaţi. Dar, de-a dreptul
penal, Invazia Extramaritimă se anunţă chiar în momentul în care buzele celor doi urmau să se lege
petru câteva minute. Dan, Aura, Paul, Andra, Darius şi încă trei copii „miroboranţi” formau o
adevărată gaşcă nebună (Invazia Extramaritimă), ce aducea mereu, numai şi numai „belele”. Logic
că şi de această dată distracţia se termină destul de „nashpa”, deoarece EA primi o sticlă de bere în
cap şi lacrimile, spre batjocura celorlalţi, îi curseră involuntar pe obraji, iar EL fu nevoit să o ducă în
braţe până la hotel. Dar, ştim cu toţii că distinsul Ghinion vine mereu cu fraţii lui Ghinionul 2 şi
Ghinionul 3, iar cum Ghinionul îşi terminase treaba, lăsă restul în seama camarazilor săi. Ghinionul
2 avu grijă ca EL să se izbească de geamul mult prea curat al locului de cazare, în timp ce Ghinionul
3 îi indemnă pe părinţii tinerilor să facă şi ei o plimbare pe malul mării. Bineînţeles că idila celor
doi fu descoperită şi vacanţa se duse pe apa sâmbetei.”
Uff…! Gata şi cu telenovela asta fără pic de aventură. Ceea Ce Nu-mi Place Mie nu se
descrie niciodată aşa! Dacă dicţionarul explicativ al limbii române spune că Ceea Ce Nu-mi Place
Mie este un sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus, surioara mea afirmă că o găsim
doar în filmele la care ea nu are voie să se uite („alea” interzise copiilor sub 18 ani). Aiurea!

Loredana Fărcaş, clasa a VIII-a A

22
Exuvii

Asta e… Sunt eu

Culoare neagră. Ca o pisică, are ghinion ... întunecat şi

întuneric, nimic, e doar negru, nu e culoare e doar un ceva

infinit. Tartru şi dinţi scârboşi. Plânge cu smoală şi se topeşte

formând cuvântul ... negru ... ochii negri, vis ce te împrăştie în

întuneric ... nu pricepi, mai multe secvenţe se rulează la

nesfârşit sub diferite forme dar, defapt, sub pleoape e negru. Nu

ştiu, nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu. E sânge negru. O

perlă malefică ce scuipă non-culori. Suflet rău. Crimă, viol,

nimic nou sub raze căci umbra e tot neagră. Haine şi păr, de ce

aparenţe? Creioane de ochi şi mascara. O păpuşă veche şi

putrezită într-un colţ al pivniţei plin cu ochi de şobolani

murdari. Zâmbet sinistru. Un câine, un sceptru, un lup, un

război, o sabie, un deal, un munte, nămol, zaţ de cafea spre

maroniu. Monştrii şi timpul pierdut. Sadic şi rupt de lume ... o

cruce şi o pentagramă ... moda.

P.S. Aş dori ca textul meu să nu fie modificat, indiferent de greşelile

observate de dumneavoastră. Vă mulţumesc!

Ioana Oltean, clasa a VIII-a A

23
Exuvii

marginile oraşului
trist
Acoperişurile caselor stau pe pleoapele tale
să nu vadă nimeni că suferi
de fiecare dată când se deschide uşa tu mă strigi
prietenii tăi cred că ai probleme

atunci când plângi


îţi pui mâinile pe genunchi

te apleci peste margine


şi tai sforile acelea subţiri uscate
care mă mai ţin în viaţă
Exuvii

Octombrie
e o zi frumoasă
e o zi aiurea
erau nişte
e o zi frumoasă
dar aiurea

hai să ne privim unul pe celălalt


oameni
vom fi ca o oglindă erau oameni pe-atunci / citeau cărţi / jucau
murdară până noaptea târziu/
vom fi ca două puncte culegeau frunze din parc/
care se întind mult, le împachetau în ziare / le puneau la presat
fără băgare de seamă
într-o lume neterminată acum nu mai au nimic
sau nedeterminată se culcă devreme de parcă dimineaţa ar trebui
să plece departe
tu aici să bântuie coridoare lungi cu sau fără luminiţe
eu acolo la capete
palmele noastre – geometrii
părăsite dar nu / ei nu mai citesc nimic / nici măcar nu
cu muchii şi vârfuri tocite joacă fotbal în curtea şcolii/

şşş... tot ei au rămas


doar taci Premiul I, Concursul
doar că au căciuli mai ciudate
am să iau eu noaptea şi-am şi plâng mai des Naţional
ca alţii de Creaţie
s-o-nfund în saci Literară
„Petre Ghelmez”
vom fi ca doi copii
asimetrici
24 şi părăsiţi

e o zi frumoasă
e o zi aiurea
Exuvii

80 de păsări
poate depărtări la 1:37 cerul
e aşa cum mi-am dorit întotdeauna să îl văd
poate că strazile se vor îngusta devenind
patul meu
iernile este mai
lor sunt tot mai
recimic
de obicei
trotuare
oraşele vor fi din nou sate paşii lor grăbiţi par nişte furtuni bine-ascunse
la 1:43 cerul e o poezie
fiecare stea
pentru ei, se viaţa
descompune
e minunatăîn câte un vers
întotdeauna
poeziile nu vor mai fi scrise
dadaist
vor rămâne nişte idei
tălpile
pantofii lorlor
prăfuiţi tac
fugărite prin minţile poeţilor
aranjează
pantofii cuvinte
lor prăfuiţi neînţelese
ascultă poveşti inutile
poate că viaţa se va scurta pantofii lor prăfuiţi închid ochii
mâine tot oraşul se va topi
niciun pas nu o să mai încapă în ea de
vaîi forma o spirală
văd trecând / ce vafără
pe străzi curgecapăt
mâine
prin canale / printre pietreintens
luminate / până va forma
până cândva anume
curcubeul
da da da
de la geamul meu se vede deja
mulţi vor pleca fără să ştie unde sau de ce
timpul va dormi la amiază caută libertatea
e 1:49 şi păsările
da dorm
cel mai liniştit somn
în pahare de praf
pentru că noi – cei care îl obosim acum
singure
caută şi înlănţuite
drumul spre nicăieri
vom lipsi
da da

drumul spre oriunde


da da da 25
Exuvii

Nu eraţi curioşi să aflaţi cine sunt cei mai frumoşi profesori din liceu? Ei, uite că, de data
asta, aveţi şansa să aflaţi. Pentru că noi am făcut un sondaj printre colegii noştri mai mari şi mai
mici ca să aflăm părerea lor. Trebuie să vă precizăm că toată lumea a fost entuziasmată şi a colaborat
cu mult interes. În special, elevii claselor V-VIII au fost bucuroşi pentru că, în sfârşit, li se cerea şi
lor părerea. S-ar putea ca unii dintre voi să fie surprinşi de clasament, însă trebuie precizat că
biologia stă la fel de bine şi la acest capitol.

Cicios Dan – Prof.


Desen Trif Ioana – Prof.
Biologie

Sabou Delia - Prof. Bena Nicolae –


lb.franceză Prof. Geografie

Vlaica Claudia – Cheţianu Radu –


Prof. Biologie Prof. Fizică

Pălăcean Felicia –
Prof. Geografie Poenaru Teodor – Prof.
Matematica

26 Berindeiu Nicolae – Bota Monica – Prof.


Prof. Lb.română Biologie
Exuvii

By ... olimpiade

Mihai Lupu, Biologie


Bianca Răcăşan, Geografie

Roxana Zăpârţan, Latină

Raluca Feneşan , Engleză

Mihai Ancău, Română

Iulia Bulzan, Biologie


Andreea Molodvan. Spaniolă

Andra Vălăsutean, Spaniolă

Alina Călin, Chimie

Marcel Antal, Matematică

Diana Antal, Română


Mihai Anton, Matematică

Andra Coldea, Română

Constantin Giurgiu, Chimie

AnaMaria Briciu, Matematică, Română

Dan Ioanici, Engleză

Reea Vinaşi, Latină

Cristina Tomuleţ, Engleză Roxana Toşu, Latină

Şomlea Radu, Engleză


Teodora Tobias, Engleză 27
Exuvii

Motto: „Poetul nu este atât un mânuitor, cât un mântuitor al cuvintelor” (Lucian Blaga)

Risipei se dedă florarul


de Lucian Blaga

Analiză interpretativă

Deopotrivă poet modernist şi filosof, Lucian Blaga, ca un autentic trăitor în spirit, a abordat o
diversitate de teme şi motive, în fiecare dintre etapele creaţiei sale. În opera lui poetică, iubirea
înseamnă contaminare cu focul cosmic, cu esenţa vitalităţii, prin transcenderea normalului, resimţit
insuficient, înspre originar, înspre ceea ce a declanşat existenţa universului. În fapt, acestea sunt
tema şi sensul liricii de dragoste blagiene, necontenit o filosofie plasticizată în care accederea, prin
iubire, la sublima finalitate, se desfăşoară în cadrul spectacolului contemplării unei naturi de o
excesivă fervoare ontică. Elegie generată din idilă, poezia Risipei se dedă florarul se conturează, în
acest context, ca o dramă a cuplului, discret efuzată din nostalgii fără nume.
Versul de debut al poeziei, şi vers - refren, sugerează o trăire a situaţiei date prin anticipare:
„Ne-om aminti cândva târziu”. Este, în fond, o proiecţie în viitor a unei dorinţe pline de regrete a
spaţiului iubirii („de-această bancă unde stăm / tâmplă fierbinte lângă tâmplă.”), în care ea devine o
stare - matrice, protectoare. Acum şi aici, senzualitatea se sublimează în atingeri caste: cuplul se
reuneşte, spiritual, într-o beatitudine pură, calmă şi profundă şi se transpune în natură, ca în centrul
lumii (senzaţia devitalizării, de învăluire într-o stare de bine perpetuu: de pax magna). De aceea,
idila se referă la o contemplare, în iubire, a naturii, până la resimţirea cosmicului şi a refacerii
paradisului.
A doua strofă se deschide, cumva,
oximoronic, alăturând puritatea irizărilor
luminoase, în degringoladă, unui simbol inedit
din sfera focului – cel al „jarului”: „De pe
stamine de alun / din plopii albi se cerne
jarul.” De fapt, este vorba despre resimţirea
erosului ca o invazie fulminantă de lumină,
revelatoare şi hierofanică, aşa încât fiinţa
blagiană se spiritualizează, dobândind
reflecţiile vitaliste ale lumii originare însetate
de viaţă. Momentul este legat, în fond, de un
spaţiu dominat de duhul înfloririi şi al
fertilităţii: „Orice-nceput se vrea fecund, /
risipei se dedă Florarul.”
Tabloul central este dominat de un zbor cosmic al particulelor vegetale de „polen”, simboluri
ale germinării şi regenerării naturii, chintesenţe ale potenţialităţii. Astfel, într-o aparentă devălmăşie,
aceste monade („lumi comprimate” în Perspectivă) sunt angrenate în dansul, parcă ritualic, de
trezire la viaţă a naturalului la sfârşitului primăverii („Polenul cade peste noi, / în preajmă galbene
troiene / alcătuieşte-n aur fin. / Pe umeri cade-ne şi-n gene.”), devenind o punte de legătură între
cele două lumi. Limitele celei dintâi, de suprafaţă, ca ambianţă idilică, se depăşesc pentru a trece în
următoarea, cea absolută, intrinsecă, a cufundării imateriale în marele tot (ca într-o altă creaţie
blagiană, poezia Cântecul focului: „Ia totul scânteie din toate. Tâmplă s-aprinde / de tâmplă, şi
piatră de piatră.”).
Privind mai îndeaproape, această idee relevă conotaţiile adânc filosofice ale poeziei blagiene,
una a miraculosului, a imersiunii în tainele universale, şi una a cosmosului, în care pătrunde spiritul
în căutarea împlinirii („poezie a miracolului şi a cosmosului” – Alexandru Phillippide). Altminteri,

28
Exuvii

în poezie se regăsesc cadre ale condiţiei ontologice ideale – aceea a armoniei cu natura
(„eminesciana troienire”, Ion Pop), cu fondul primar al lumii, în care contrariile coexistă într-o
adevărată discordia concors. Este o evadarea din biografic şi, deci, din timp, care se produce în
ambianţa plenitudinii vegetale a spaţiului de răspândire („risipire”) a materiei increate – aici,
polenul, stamina şi jarul (precum sunt şi seminţele din alte două creaţii blagiene: „Diafane seminţe
întraripate, / pe invizibile fire, / zburau peste noi – din veac în altul purtate.”, Văzduhul seminţe
mişca; „Palpită în visul seminţelor / un foşnet de câmp şi amiezi de grădină,”, Mirabila sămânţă). În
fond, în perspectiva sa asupra naturalului, Blaga reaminteşte de Goethe: „Goetheană este la Blaga
veneraţia faţă de natură, resimţită ca impregnată de absolut, şi fixarea privirii asupra ei.” (George
Gană).
Ca o consecinţă, fiinţa se lasă
cuprinsă de jocul naturii, de veritabilul
carusel al fragmentelor de materie, în
care oniricul se suprapune realităţii.
Mai mult, se reactualizează şi mitul
creaţiei, al regenerării vieţii, întrucât
cele două iubiri, cea umană şi cea a
vegetalului – concretizată prin polen –
coincid, într-o deplină corespondenţă.
Totuşi, intenţia de înstrăinare de
lumea obişnuită nu poate fi integral
realizată prin regresul până la starea
paradisiacă a originarului, răzbătând
ecouri ale unei tristeţi de dincolo de
fire: cea metafizică („Şi nu ştim ce
păreri de rău / ne tulbură, pieziş, avântul.”). Întrevederea neîmplinirii omului în cosmic induce
cuplului blagian o perpetuă dorinţă de reîntoarcere la idealurile primordiale, aşa încât se conferă noi
sensuri strofei a cincea (o reluare a primei strofe, ca strofă refren, realizând, aşadar, o ramă lirică).
Ca într-o poezie a misterului, în ultima strofă, îndrăgostiţii intuiesc doar valorile prime, în iluzoriu,
fiindcă valsul lumilor e irealizabil, în concret: „Visând, întrezărim prin doruri - / latente-n pulberi
aurii / păduri ce ar putea să fie / şi niciodată nu vor fi.”. Viziunea cosmogonică copleşeşte
sentimentul de iubire (depăşind chiar şi ceea ce ar fi individ sau specie) şi dobândeşte o valoare
absolută.
În ceea ce priveşte limbajul blagian, caracterizat prin varietatea termenilor, se poate spune că
este unul al revelării frumosului şi, prin aceasta, al profunzimii secretelor ascunse în orice colţ de
lume (stamine, jarul, polenul), dar şi unul îngrijit ales, conţinând inedite şi subtile alăturări, prin
metaforele „aur fin”, „pulberi aurii”; hiperbola „galbene troiene” şi epitetele din sfera semantică a
luminii: „(plopii) albi”, „galbene (troiene)”, „(pulberi) aurii”. Este, prin aceasta, şi un limbaj al
enigmelor, care se lasă judecat şi analizat, din el izvorând înţelesuri aparte, oricum ar fi privit. Mai
precis, el conturează îndeaproape oscilaţiile lăuntrice ale fiinţei blagiene, de la extazul şi exuberanţa
din timpul „troienirii”, până la trista ambianţă ce culmină în nostalgia finalului, reflectând, prin
urmare, trăirile, intrinseci, ale îndrăgostiţilor, dar şi metamorfozarea naturii în conformitate cu starea
sufletească a celor doi.
În ansamblul ei, introspecţia spiritului, prin iubire, îşi are sorgintea în sensibilitatea
metafizică deschisă absolutului, sensului substanţial, intuit în adâncul lucrurilor, aşteptat şi, în
acelaşi timp, căutat, într-o atitudine contemplativă. Dar, în chiar regresul ei spre esenţial, eul blagian
resimte intangibilitatea Marelui Anonim, a „fragilităţii năzuinţelor umane” (Ion Pop), în redundanta
tristeţe metafizică, antagonică finalităţii umane - consubstanţialitatea cosmică.

Mihai Ancău, Clasa a X-a MI2

29
Exuvii

Ce mai citește Călina?


Dacă e să vorbim despre cărţi de vacanţă, nu vă mai spun nimic de lecturi obligatorii, de
teme pentru şcoală şi de rezumate luate de pe referat.ro, ereferat.ro, clopoţel.ro şi altele din aceeaşi
serie. După ce, în primele zile de vacanţă, nimeni nu se dezlipeşte de Yahoo! Messsenger, vine o
perioadă de plictis total. O zi ploiasă din vacanţa de vară sau gerul din decembrie par adevărate
obstacole în calea reuniunilor cu prietenii în oraş, aşa că s-ar putea să vă găsiţi în situaţia de a apela
la cărţi ca să vă omorâţi timpul.
Celor serioşi, care vor ca o carte să îi impresioneze, să îi cutremure şi
să nu-i lase să doarmă noaptea, le recomand Pianista de Elfriede Jelinek, care
a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 2004. Nu este, ca majoritatea
romanelor mai „dark”, un horror ieftin care să te lase rece – nici vorbă de
vampiri şi zombie – ci o poveste realistă, psihologică, violentă şi şocantă. O
altă carte de acest gen, însă, să fiu sinceră, incomparabilă cu Pianista, este
Obiecte Ascuţite de Gillian Flynn, un roman între poliţist şi horror, cu mari
surprize pe final. De asemenea, cei cărora le-a plăcut 1984 al lui George
Orwell vor fi încântaţi de romanul Minunata lume nouă de Aldous Huxley.
Titlul în original al cărţii, Brave new world le va suna cunoscut celor care au
ascultat albumul omonim al trupei Iron Maiden, dar, chiar dacă nu vă
număraţi printre aceştia, încercaţi să citiţi această distopie cu uşoare tente
science fiction (apropo, distopia sau anti-utopia, cum se mai numeşte ea,
prezintă o societate opusă modelului ideal).
În schimb, pentru cei care nu vor să se streseze prea mult citind o carte
de acest gen, le sugerez nişte titluri mai uşoare şi care, dacă nu vă vor face să
râdeţi, măcar vă vor face să zâmbiţi. Unul dintre ele este Poveşti corecte
politic de adormit copii (James Finn Garner, colecţia Râsul Lumii) care – zic
eu – vă va schimba radical părerea despre basme. În lumea dezvoltată în care
trăim, se pune mare accent pe vorbirea „corectă politic” (politically correct, ca
să folosim termenul original), dar când basmele sunt astfel modificate, se
întâmplă lucruri de-a dreptul ciudate: „frumoasa adormită” devine astfel
„persoana adormită cu frumuseţe peste medie”, tăietorul de lemne sărac este
„tehnician de combustibil lemnos dezavantajat economic”, iar vrăjitoarea este o „adeptă a cultului
Wicca”. O altă carte interesantă, dar şi amuzantă, este M-am hotărât să devin prost de Martin Page.
Romanul îl are ca protagonist pe Antoine, un tânăr care şi-a dat seama că înteligenţa
îi aduce numai dezavantaje şi se hotărăşte să devină alcoolic, să se sinucidă, iar apoi
să se transforme într-un imbecil. Sunt interesant de urmărit încercările lui de a-şi
amplifica prostia şi mijloacele folosite, care s-ar putea să le recunoaşteţi ca obiceiuri
proprii (de exemplu mersul la McDonalds, la sala de fitness şi renunţarea la
biblioteca personală pentru a amplasa în cameră un televizor).
Sper că nu v-am plictisit şi, poate, veţi încerca una din aceste cărţi, în vacanţă
sau în timpul şcolii. Până la numărul următor, lectură plăcută.

Călina Cenan, clasa a X-a MI1

30
Exuvii

Letters from Iwo Jima


(Scrisori din Iwo Jima)

Să zicem că eşti pe drum spre casă după o zi lungă şi obositoare. Începi să gândeşti un
program cât mai relaxant pentru restul zilei. Ştii că mai ai ceva teme, dar nu prea multe cât să-ţi
ocupe toată seara. De ieşit în oraş cu prietenii n-ai chef. Să stai pe calculator te oboseşte. Iar să tot
schimbi canale la televizor nu mai merge. Îţi aminteşti că ai citit programul TV cu o zi în urmă şi nu
te interesa nimic special, dar totuşi, parcă ai chef să stai în pat sau pe canapea, să-ţi iei o cană de
cacao şi să vezi un film bun. Întâmplător, treci pe lângă un “Videonet”. Îţi trece un gând prin minte:
“Ce-ar fi să închiriez ceva?” Şi cu asta intri în magazin. Te uiţi
pe rafturi: film după film. Comedie… Nu prea ai chef să râzi.
Ceva mai serios: acţiune… Nici asta nu prea merge, n-ai chef de
bătăi cu ţevi şi altele de genul. Război… Ei bine, da! Asta chiar
ţi-ar prii. Totuşi, nu vrei să vezi iarăşi un film despre bieţii
americani care sunt atacaţi, mor câteva personaje principale şi,
apoi, cei rămaşi îşi trăiesc restul zilelor amintindu-şi “acea zi
cumplită”.
Ei, pentru întocmai acest scenariu a regizat marele Clint Eastwood o dramă de război
complet diferită (în opinia mea, cel puţin), intitulată “Scrisori din Iwo Jima”. De ce diferită? Ei
bine, fiindcă de data asta, băieţii răi sunt chiar americanii. Filmul începe cu un grup de arheologi ce
descoperă un sistem de tunele de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial pe insula Iwo Jima.
Într-unul dintre aceste tunele, sunt dezgropate scrisori ale soldaţilor japonezi care au luptat până la
moarte pentru a apăra insula lor sfântă de americani. Sunt redate, apoi, întâmplările din punctele de
vedere a trei dintre autorii acestor scrisori, generalul Kuribayashi (rol aparţinând marelui actor
japonez Ken Watanabe – probabil îl veţi recunoaşte din filmul “Ultimul Samurai”, unde a jucat
alături de Tom Cruise, care, în tinereţe, a trăit el însuşi o perioadă în State; apoi, Shimizu, crezut a fi
membru al Kempeitai, poliţia militară din acea vreme, şi soldatul Saigo, fost brutar, cu o soţie şi o
fiică aşteptându-l acasă.
Deci, până aici nu e cine ştie ce lucru, nu? Toată chestia-i că nu e cu
americani. E cu japonezi, aşa că ai şanse mai mici să înţelegi (fiindcă - ei bine,
din nou - aproape tot filmul e în limba japoneză, deşi acest lucru nu e
deranjant). Atunci, de ce să iei filmul: asta te întrebi, nu? Răspunsul e simplu:
adevărata drama a acestui film constă în faptul că cei douăzeci de mii de soldaţi
ştiau că nu au şanse de victorie încă dinainte să înceapă lupta, astfel că erau
pregătiţi să moară în faţa duşmanului lor, superior în toate privinţele. De aceea,
după o bătălie de treizeci şi cinci de zile, din cei douăzeci de mii de soldaţi
rămân doar două sute şaisprezece în viaţă.
Concluzie:
O dramă excelentă a războiului, privită din ambele puncte de vedere, regizată de cineva
foarte cunoscut în lumea filmului, cele patru nominalizări la Oscar, dintre care unul câştigat pentru
editarea sunetului, precum şi un Glob de Aur pentru cel mai bun film în limbă străină şi încă o
nominalizare la acelaşi premiu fac din “Scrisori din Iwo Jima” un film care trebuie neapărat văzut
cel puţin o dată în viaţă.

Alexandru Drăgoescu, Clasa a X-a MI1

31
Exuvii

Teatrul şi noi
Prezentaţi la costum şi adidaşi in faţa teatrului, câţiva
dintre elevii liceului nostru cu aere de oameni culţi, însoţiţi
de domnul prof. Nicolae Berindeiu, s-au adunat pentru a
viziona piesa de teatru “Însemnările unui nebun”. Piesa nu a
fost tocmai pe gustul publicului, fiind monologul unui fost
funcţionar care şi-a pierdut minţile.
La început, nimic nu era foarte exagerat, iar
personajul principal părea doar suferind din dragoste pentru
fiica şefului său. El era bântuit, de asemenea, de oameni cu
feţe albastre îmbrăcaţi după moda secolului al XVIII-lea şi
de jurnalul lui, întruchipat de un bărbat înalt şi lipsit de
orice expresie. O femeie îmbrăcată în alb şi cântând la vioară apare în interludii şi oferă subiectul de
conversaţie al unora, coloana ei vertebrală atrăgând atenţia mai mult decât piesa in sine.
Cu timpul, însă, monologul lui devine tot mai aberant: datele jurnalului ajung până la 86
Noiembrie (sau altele asemănătoare), când personajul găseşte corespondenţa închipuită a două
căţeluşe şi începe să creadă că este regele Spaniei, aşa-numitul Ferdinand. Nebunia lui avansează
continuu, el refuzând să mai lucreze pe motiv că regii sunt privilegiaţi şi nu au nevoie de muncă, el
aşteptând să fie recunoscut de către supuşii săi şi să fie salvat de flota Spaniei. Din păcate pentru el,
singura salvare care vine îl duce spre un ospiciu, de unde el îşi începe povestea.
A fost o piesă grea pentru personajul principal, care a avut de reţinut un rol de aproape o oră
şi jumătate, fiind aproape singurul care vorbea pe scenă, cu excepţia pasajelor interpretate la vioară
şi vocalul asigurat de cei cu feţele albastre. Aceştia au oferit o perspectivă reală asupra moravurilor
vremii prin dansurile, hainele, comportamentele şi cântecele lor. Deşi am apreciat cu toţii eforturile
actorilor, am fi preferat, probabil, o piesă mai dinamică, deoarece, sincer, ne-am cam plictisit…
Nivelul nostru de divertisment a fost destul de scăzut, încât mai bine ne-am fi uitat la Dan
Diaconescu Direct să vedem ce s-a mai întâmplat cu Elodia.
Dar să nu vă închipuiţi că acesta este desfăşurarea obişnuită a lucrurilor la teatru, deoarece
am văzut şi pese bune, care ne-au plăcut mult, ca “Regele Lear” de Shakespeare, comedia
“Bigamul” (oferind un comic de situaţie uşor de înţeles, pentru omul obişnuit care, pentru o zi,
renunţă la comediile de pe ProTv şi dă o şansă şi teatrului). De asemenea, o piesă interesantă a fost
“Mansardă la Paris cu vedere spre moarte”, de care precis îşi amintesc cei care au văzut-o; era vorba
despre Emil Cioran şi despre tentativele sale de sinucidere, oprite mereu din diverse motive.
În speranţa că următoarea piesă va fi la fel de bună ca altele
văzute de noi, vă invităm la Teatrul Naţional cu următoarea ocazie.
Deşi poate preferaţi să vedeţi filme cu Chuck Norris şi cu “Brusli”
care salvează lumea de la distrugerea totală prin apăsarea unui
buton roşu, oprind numărătoarea inversă la 0:01, noi totuşi sperăm
să sacrificaţi puţin timp şi pentru a vedea o piesă de calitate. Noi vă
aşteptăm în faţa teatrului, ne recunoaşteţi după adidaşi şi după
machiajul în exces.

Daliana Olah, Clasa a X-a U


Călina Cenan, Clasa a X-a MI1

32
Exuvii

R.B.D.-le
Articolul ce-l citiţi se presupune a fi despre muzică. Muzică, în general. Mi s-a dat o mare
libertate de exprimare, aşa încât am dreptul de a recenzia, practic, orice album (cu excepţia
manelelor – păcat, auzisem că Florin Salam tocmai scosese un material
nou, şi, după îndelungi căutări ale « sinelui », reuşise să scoată nişte
versuri geniale −« Eu sunt bomba nucleară/ Distrug tot ce mă-nconjoară/
Am cea mai mare valoare/ Cine mă supără moare » − închei citatul şi nu,
nu sunt eu cea care are mici neînţelegeri cu limba română, ci tipul de la
care luasem versurile din status.)
În contextul muzical actual, în care 90% dintre tineri nu au ascultat
muzică clasică decât atunci când se uitau la « Tom si Jerry », Andreea
Bănică ia premiul Best Romanian Act la EMA-uri, toată muzica comercială
sună tot atât de bine precum cacofonia creată, iar maneaua repezintă sora mai mică şi mai
handicapată a muzicii orientale, aş avea o mare varietate de trupe pe care vi le-aş putea recomanda -
şi recunosc că mă abţin cu greu să nu pomenesc de ultimele hit-uri RBD
(mai mişto e prescurtat) sau Tokio Hotel. Fanii pot să stea linistiţi, că le
vom lua şi interviuri în numărul viitor. Cum nu ţin să vă obosesc cu alte
păreri (de rău) despre muzica autohtonă, o să trec la subiect. Astfel, pentru
cei ce îşi propun să încingă atmsofera la party-uri prin difuzarea unor
melodii cu ritm alert, le-aş sugera să dea un mic search pe DC (c-aşa-i la
noi, românii) şi să downloadeze albumul « The Fat Of The Land » al trupei
engleze The Prodigy, care au schimbat faţa muzicii electronice existente
până în acel moment. Un amestec reuşit de techno, break-beat, hardcore şi
rock alternativ a făcut ca albumul să fie înregistrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai rapid
vândut album în Marea Britanie, să intre direct pe locul 1 în celebrul top «U.S. Billboard 2000» şi
să primească o nominalizare la premiile Grammy. Printre cele mai cunoscute melodii de pe acest
album se numără controversata « Smack my bitch up » şi single-ul de debut « Firestarter », o piesă
foarte recomandată pentru începuturile de petreceri, capabilă să adune lumea pe ringul de dans.
În ideea unei continuări de aceeaşi manieră, în lista voastră de
Winamp îşî pot face loc cu uşurintă trupe precum Goldfrapp, Daft
Punk, The Chemical Brothers, toate înscriindu-se în aceeaşi sferă a
muzicii tehno-electronice, cu influenţe de house, dance şi trip-hop.
De altfel, trip hop-ul reprezintă o fuziune între muzica electronică şi
elemente de hip-hop şi r’n’b, stilul fiind caracterizat ca « techno
inteligent » şi având printre trupele fondatoare nume ca Massive
Attack, Portishead, Tricky sau Morcheeba, dar şi Sneaker Pimps, care mie, personal, mi se pare
a fi o trupă genială, dar prea puţin cunoscută publicului larg.
O altă formaţie englezească cunoscută şi nu prea este Keane, al cărei album de debut
« Hopes And Fears » a primit numeroase premii şi critici pozitive. Prin stilul lor, cei trei băieţi aduc
puţin a Radiohead, şi ceva mai mult a Coldplay. Aceleaşi elemente « british », o instrumentaţie nu
foarte complicată care pentru mulţi ar putea părea ciudată − tobe şi pian − plus vocea uşor teatrală a
lui Tom Chaplin pe anumite segmente ale pieselor, fac din acest material o creaţie simplă şi in
acelaşi timp complexă. Un ritm lent, hipnotizant, dar nicidecum plictisitor, te face să asculţi albumul
cap-coadă, deşi piesele seamănă destul de bine între ele (vezi Coldplay). Printre cele mai bune
track-uri se numără « Somewhere only we know », folosită şi într-o reclamă la jeanşii Lee Cooper,
« Everybody’s changing » şi « Bedshaped ».
Acestea fiind spuse, merită să lăsaţi artiştii mai sus enumeraţi să vă (în)cânte. Audiţie
plăcută!
Cristina Zanc, Clasa a X-a MI2

33
Exuvii

Pe ce calităţi te-ai bazat când te-ai hotărât să participi?


Raluca Sărmăşan: În cazul meu, nu a fost nevoie să mă bazez pe
anumite calităţi pentru a participa la concurs. Cu câteva ore înainte
de bal, m-au ales fetele care erau implicate în organizare, pentru a-
mi înlocui o colegă, care nu a putut participa. A fost o provocare şi
am acceptat-o, oricum nu aveam nimic de pierdut.
Răzvan Crecan: În primul rând, pe ambiţia mea, iar apoi pe faptul că sunt o
persoană căreia îi place să se distreze.

Cum te-ai simţit imediat dupa câştigarea titulaturii de Miss/Mister


Boboc?
R.S.: Am fost uimită când m-au anunţat ca Miss Bălcescu, normal că am fost şi foarte bucuroasă,
astfel de momente fac pe oricine să se simtă mai deosebit, deşi doar pentru câteva clipe.
R.C. : Au fost nişte momente unice, dar şi foarte minunate. Eram parcă în al nouălea cer, reuşeam ce
mi-am dorit: locul I.

Dintre probele de la concurs, de care îţi aminteşti cu drag?


R.S.: Proba de dans. Spun asta pentru că ador să dansez, iar muzica m-a ajutat să prind mai multă
încredere şi cred că la fel a fost şi pentru ceilalţi participanţi.
R.C.: Cea mai funny probă a fost cea de dans. La acea probă, cred că am devansat ceilalţi
concurenţi. Au fost aproape toate tipurile de muzică: house, populară, dance şi rock'n'roll.

Ce crezi tu că ai avut în plus, suficient pentru a câştiga concursul?


R.S.: În plus? N-aş putea spune că a fost ceva, pur şi simplu m-am distrat şi am profitat din plin.
R.C.: În plus, nu ştiu dacă am avut ceva atuuri, însă am avut multe răspunsuri bune şi m-am
descurcat foarte bine şi la dans.

Ai observat vreo schimbare în atitudinea sexului opus, după ce


bălceştenii/bălceştencele au aflat care e cea/cel mai frumoasa/frumos
dintre boboace/boboci?
R.S.: Nu prea, atâta că timp de câteva zile am fost mai uşor observabilă.
R.C.: Poate că o privire în plus şi mai profundă din partea unor fete, însă nu
mi s-a urcat la cap (!!!).

Vei participa la Miss/Mister Majorat? Un mesaj de încurajare


pentru ceilalţi potenţiali concurenţi?
R.S.: Nu ştiu dacă voi participa, deşi mi-ar plăcea să repet experienţa de
acum câţiva ani. Potenţialilor concurenţi, tot ce pot să le spun e să se distreze la maxim şi să fie ei
înşişi!
R. C.: Încă nu ştiu dacă voi participa, însă ar fi încă o etapă distractivă din viaţa de liceu, care e pe
terminate. Celorlalţi viitori participanţi, le urez mult, mult succes şi sper să nu aibă emoţii, fiindcă
distracţia e garantată.

Andaluna Bogdan, Clasa a XII-a MI1

34
Exuvii

Cu Miss Bianca şi Mister Bogdan


Rep: Cum vă simţiţi ca Miss şi Mister? Aveţi succes la băieţi …
la fete?
Miss: Eu da, el nu.
Rep: Păi…?! Explică-ne şi nouă…
Mister: Eu am un succes teribil. Ai de capu’ meu…
Miss: Ne simţim bine, că ne cunoaşte multă lume. Şi atunci e
normal să avem mai mult succes.
Rep: Se spune că Miss şi Mister sunt cuplul ideal. Vă tentează
această idee? V-a tentat vreodată, eventual când aţi fost mici?
Mister: Nu, că e blondă şi…
Miss: Bă, Tinca… Nu, normal. Acum suntem colegi şi înainte nu
vorbeam. Adică eram în clase diferite şi nu ne prea cunoşteam.
Mister: Deci scrieţi acolo NU.
Rep: Bianca, tu nu ai fost trecută pe lista concurenţilor de la început. Ai intrat în locul unei
alte boboace. Cu ce ai ameninţat-o ca să renunţe? De ce nu te-ai înscris de la început?
Miss: Păi … prima dată nu am vrut să particip. Apoi, în ultimele două-trei zile, când mi-au
zis mai multe colege ce premii se dau şi că probele nu vor fi dificile, am zis totuşi să mă duc. Şi mi-
am ales partenerul, şi am zis că vreau să particip. Şi a venit aia la mine, şi mi-a zis că se retrage şi
am intrat în locul ei.
Rep: Asta a fost o întrebare pentru Miss. Să vedem pentru Mister… Se spune că băieţii mai
mari din liceu sunt foarte încântaţi de boboace, însă bobocii nu au la fel de mult succes. Tu cum ai
determina o fată mai mare să-ţi acorde atenţie?
Mister: Aş încerca să fiu glumeţ, foarte spontan, să fac glume, să povestesc despre orice. Să
fiu comunicativ. Dar mai bine aştept boboacele de anul viitor să fac cu ele ce fac băieţii mai mari cu
boboacele de acum.
Rep: Atunci, cu ce idei noi aţi veni pentru balul de anul viitor (pe care îl veţi organiza voi)?
Mister: Deci, în primul rând, vor fi toate probele schimbate, în afară de cea cu cântatul. Vor fi
multe probe noi.
Rep: Dar, stai puţin, sunt destule probe care nu sunt aprobate, nu poţi să faci cu totul altele. .
Mister: Păi aşa nu ar avea niciun rost. Eu aş veni cu probe interesante, pe care le-au făcut şi
alte şcoli la Balul Bobocilor.
Miss: De exemplu la proba de cântat, le dăm heliu şi apoi să cânte.
Rep: Altceva decât probele? Locaţia, culorile, tematica?
Mister: Tematica … eventual “lumea viitorului”, clar nu din trecut.
Nu tematici de anii … zece. Şi nu să se îmbrace toată lumea în aceleaşi
culori.
Miss: Locaţia nu am schimba-o. Ne place.
Rep: Cum v-aţi caracteriza în trei cuvinte?
Miss: Sportivă, (?) , blondă.
Mister: Deştept, frumos … şi enervant câteodată.
Miss: Nu, măăă…
Rep: Uite, ne aflăm în bibliotecă, aşa că vă punem încă o întrebare şi
gata: Care este cartea voastră preferată?
Mister: Asul de treflă!
Rep (gânditoare): Nu am citit-o.
Miss: Asta a fost bună, o pui la perlele elevilor.

Râdem toţi (reporterii: Călina Cenan – X MI1 – şi Flavia Gherman – X ŞT; ALEŞII: Bianca
Moldovan şi Bogdan Tinca – IX ŞT)
35
Exuvii

Lumea modei ... băieţeşti


O clasificare primară a colegilor bălcişti s-ar putea face în
două categorii: cei care sunt la modă şi cei care sunt în
urmă ... cu moda. Umblă vorba că, pentru a fi la modă,
trebuie să mergi şi să fii văzut cel puţin o dată pe zi la mall-
urile deschise în diferite capete ale oraşului, la shopping,
sau să intri în magazine (de preferinţă luxoase) din care
dacă dispui de părinţi cu o bună dispoziţie financiară, chiar
şi atunci când ai lua note mici, să-ţi mai iei câte ceva. Ei,
acel ceva multiplicat de câteva ori produce efectul de
modă. Spiritul critic al fetelor şi al băieţilor se atenuează
simţitor atunci când văd o textilă ştampilată Kenvelo, Nike,
Lee Cooper sau alte companii de marcă. Deşi întregul
arsenal nu poate fi încheiat decât cu o frizură pentru care e
nevoie de placă (da, eterna placă!) pentru a fi gata, şi de aici valul de întârzieri pentru care se găsesc
întotdeauna scuze de genul: „Trafic, dom’
profesor”. Oricum, aceşti elevi sunt demni de
respect pentru simplul fapt că se străduiesc atât de
mult încât sunt „demni de o cauză mai bună”.
Şi acum revenim la cei simpli – la cei care
ori n-au timp de vizite întreţinute prin magazinele
de „specialitate” pe motivul că trebuie să înveţe
sau, şi mai rău, trebuie să înveţe, dar stau la
calculator şi se joacă sau intră pe eternul Mess,
ori nu îşi permit să îşi întreţină o garderobă
bogată; dar categoria din
urmă nu trebuie
prejudecată sau luată în
derâdere. Chiar şi aşa, o
bluză sport sau din lână poate face minuni în combinaţie cu o pereche de
pantaloni asortaţi corespunzător, care nu sare totuşi în ochi. Însă acum să nu
credeţi că iau partea celor din a doua categorie, dimpotrivă, dar mă gândesc
la faptul că mai mulţi sunt cei care nu fac vizite la mall, aşa că privesc din
perspectiva celor mulţi – cei care îi admiră pe colegii lor asortaţi cu
anotimpul toamnă-iarnă. Şi asta pentru că toţi dorim să ajungem la un statut
social şcolar ridicat chiar dacă nu suntem dispuşi să recunoaştem asta de la
început.
Dar ce mai tot atâta vorbă despre modă, trebuie să fim noi înşine şi să
purtăm ceea ce nouă ne place, fără să ne pese de ceea ce spun cei mai
„exigenţi” dintre bălcişti.

Mihai Lupu, Clasa a X-a Şt

36
Exuvii

Nu pot să cred! Iar m-am trezit târziu! E trecut de şapte jumate şi


nici nu ştiu cu ce să mă îmbrac. Trag o pereche de blugi largi pe mine, o
bluză neagră şi, peste, o cămaşă albastru deschis, a la Prison Break. Îmi
arunc picioarele în skeiţi şi fugi la şcoală cu geanta “de poştaş” plină de
insigne pe umărul stâng.
Intru în curtea şcolii ... şi Stop! Un tip cu cămaşă în carouri şi pantaloni Tommy Hillfinger
trece prin faţa mea, se uită la skeiţi mei şi zâmbeşte aprobator ... sunt vrăjită de eşarfa lui exagerat
de mare şi tenişii coloraţi cu markerul. Hai pe pământ, fugi în clasă!
Intru ... alte figuri şi alte “culori”... fete cu pantaloni strâmţi
până la glezne, un fel de tenişi şi bluze casual umplu coridoarele. Le stă
bine, sunt subţirele şi-şi permit. Se poartă dungile, verticale, orizontale,
oblice, linii peste linii ... alea îs carouri?
Wow, wow ... tipa stilată...! Cine e? Bluziţe finuţe, pantofi
drăgălaşi, bijuuri ce îi pun în evidenţă frumuseţea. Nu degeaba a fost la
sfârşitul ăsta de săptămână la Polus, se vede că s-a deschis Zara!
Pe când să intru în clasă o pereche de botine roşii îmi fură privirile... Încep să mă întreb dacă
m-am îmbrăcat cum trebuie. Să îmi vopsesc skeiţii şi rucsacul roşii? Sunt la modă? ...
Dă-o încolo de treabă... Moda e ce-mi place, port ce vreau şi cum vreau, numai să mă
prindă! Şi ce dacă ei îi plac pantalonii “10 centimetrii deasupra gleznei” sau lui
cămăşile verzi fosforescente sub pulovere gri în “V” combinate cu căciuli cu 2
numere mai mari?
Mai bine m-aşez în banca mea şi tac!
O ultimă idee... ”Aia chiar nu vede că pantalonii ăia deşi îs trendy nu îi vin bine?!”

Cristina Tudor, clasa a XII-a Şt

Demonii modei
37
Exuvii

Tendinţa noastră de a ne schimba zilnic stilul, de a lucra la corpul nostru, ocupă cam 90% din
gândurile unui elev, chiar de clasa a VII-a. Hai, nu-mi spune că nu ... pentru că nu te cred!! Ştim
doar vechea rutină de dimineaţă, cu banalele întrebări (care devin totuşi importante): „Oare tricoul
verde? Sau bluza albastră?”, „Ciorapii să fie asortaţi cu tricoul? Sau mai bine îi iau pe cei coloraţi?”.
Aceste întrebări ne frământă zi de zi, dimineaţă de dimineaţă. Ştiu ... te înţeleg perfect, doar trec prin
aceeaşi perioadă.

În fiecare dimineaţă mă trezesc şi nici nu ştiu de unde să încep.


Apoi reuşesc să ajung la o ţinută atât atrăgătoare, cât şi confortabilă şi
hazlie. De obicei, port ce îmi place mie şi nu mă prea interesează ce zice
lumea pentru că stăteam într-o dimineaţă şi mă gândeam ce înseamnă
„să fii la modă” din punctul meu de vedere.

„Să fii la modă” înseamnă să gândeşti limpede, să dai dovadă de sentimente autentice şi să fii
original. Un lucru care prinde, totuşi, bine pentru a învăţa să ne diferenţiem de alţii. Să nu te abaţi
din drum atunci când îţi propui ceva şi, cel mai important, să fii sincer, „să spui pe bune” (acuma fac
reclamă la Sprite), să spui totul verde în faţă.

„Să fii la modă” - în secolul al XXI-lea – înseamnă să arunci


milioanele pe lucruri care contează mai mult în ochii celorlalţi, nu ai tăi.
Iar, pentru a te impune grupului de prieteni, trebuie să pronunţi numele
firmei M, prin enumerarea banilor cheltuiţi pe veşminte, cât şi stima
obţinută că ai avut adidaşi de minim 2 milioane pe care i-ai purtat o lună,
pentru că apoi s-au rupt ... da deh ... lumea te-a privit cu alţi ochi!! Nu te
supăra pe mine, acesta e adevărul ... sau poate nu ... dar aşa gândesc eu.
Nu trebuie să te iei după spusele mele, că doar nu asta contează... Dar,
totuşi mă gândeam aşa ... atâtea ore în faţa oglinzii sau prin mall-uri şi
magazine ... sunt multe şi recunosc că mie îmi face multă plăcere să merg prin magazine şi cu
prietenii în oraş, decât să stau să „frec menta” prin casă sau să învăţ „Teorema lui Pitagora”.

M-am tot gândit ... mă trezesc la 6 dimineaţa ca să ajung pe 8 la şcoală. Deci stau 2 ore, ba
nu, o oră jumate, că jumătate de oră fac pe drum, în faţa oglinzii... Mi se pare un pic cam mult, dar
se pare că nu putem riposta. Suntem bântuiţi, suntem ca nişte marionete printre degetele acestor
demoni – Demonii Modei.

38
Exuvii

Dimineaţă de dimineaţă e la fel: combinarea hainelor, prinderea părului,


machiatul (pentru unele fete, căci eu mă lipsesc de el) etc. Seară de seară exact la
fel: duşul zilnic (face parte din igiena zilnică, nu am nimic împotrivă), spălatul pe
dinţi, refacerea manichiurii, demachiatul, împrospătarea tenului etc. Zi de zi: teme
(cea mai nasoală parte din zi), timpul petrecut prin mall-uri, magazine, firme
importante (nu dau nume, că după aia vin ăştia şi mă dau în judecată), timpul
petrecut pentru încercarea unei frizuri noi, combinaţii noi de îmbrăcăminte şi tot
aşa... Ţi-am spus că ştiu, că doar sunt fată ... cunosc al nostru bioritm, al fetelor.

Hai să ne gândim un pic ... nu am arăta mai normale cu un chip crem şi


obraji roşii, fără tone de machiaj, cu haine ... da, atrăgătoare şi confortabile, nu
chinuitoare?! Acum, eu îmi exprim părerea, nu voi veni la tine să îţi spun „Taie-
ţi bretonul că e prea lung, îţi intră în ochi” sau „Dă-ţi jos machiajul ăla de
sperietoare de ciori”, nici n-am să-ţi ţin discursuri despre cum trebuie să arăţi.
Fiecare o ia pe drumul său, cum crede că e mai bine. Dar mai târziu, să nu te
întrebi „De ce arăt aşa?” sau „Cum am făcut cutele acestea?”, pentru că va fi
prea târziu şi să nu vii la mine să-mi spui că am avut dreptate.

Şi ca să mă întorc la subiect şi să închei cumva... Concluzia ar fi că Demonii Modei bântuie,


de fapt, cam peste toţi, dar, în special, peste cei care a căror lucruri par mai însemnate. Aşa că,
putem spune că accesoriile pe care le purtăm, orele petrecute în oglindă şi tipurile de haine pe care
le purtăm ţin, de fapt, de noi înşine. Însă, nu putem renunţa la aceste lucruri, suntem parcă dominaţi.
Nu vă împotriviţi ... căci vom scăpa peste câţiva ani ... când vom fi mai cultivaţi şi învăţaţi.

Mihaela Cotul,
Clasa a VII-a C

39
Exuvii

Mingea e la noi în teren


Anul trecut, în frumoasele vremuri când mediile erau deja încheiate, iar elevii simţeau deja
dulcele gust al vacanţei, un prestigios turneu de volei a avut loc în şcoala noastră, Liceul „Nicolae
Bălcescu”. De ce era aşa de important? Evident, pentru că la acest turneu participau clasele liceului,
având loc o nouă confruntare în care fiecare încerca să se impună drept „cel mai tare”. În plus,
echipele erau de format mixt, fetele luându-se la întrecere cu « puterea masculină ».
Turneul s-a bucurat de o mare importanţă, fiind primul campionat de volei din ultimii ani.
Deci nu existau favorite certe, astfel încât o mare negură plutea asupra desfăşurării ostilităţilor şi a
rezultatului final. Participante? Aproape toate clasele de liceu, evident, excluzând clasele a 12-a care
deja intrau în febra bacalaureatului şi apoi, eventual, a admiterii. Dar asta e o altă poveste peste care
foştii noştri colegi au trecut deja (fericiţii!).
Revenim astfel la campionatele noastre. Turneul a fost împărţit în trei grupe: clasele a 9-a
(MI1, MI2 – organizatorii, Şt, U), clasele a 10-a (MI1, MI2, Şt) şi clasele a 11-a (MI2, Şt şi U).
Primul serviciu a adus cu el o mare încărcătură, astfel deschizându-se sezonul la “vânat puncte”.
Confruntarea claselor a 9-a a stat sub semnul echilibrului, punctele pierdute foarte uşor fiind în
contrast cu adevăratele momente de magie pe care experimentaţii noştri voleibalişti le produceau. În
urma unui adevărat război, câştigătorii grupei au fost elevii clasei 9 Uman, aceştia din urmă fiind
echipa cea mai omogenă.
În schimb, clasa a 10-a a avut o favorită certă, cei din MI1, consideraţi de la început ca fiind
printre favoriţii întrecerii, cu o echipă formată din elevi care jucau impreună încă din şcoala
generală. Cu toate că au depus o munca asiduă în a-i întrece, clasele 10 MI2 şi 10 Şt au fost nevoiţi
să se recunoască învinşi, însă nu fără a arăta că şi ei sunt în stare de a juca un volei de calitate – aşa
că 10 MI1 mergea mai departe din această grupă.
Clasele a 11-a erau considerate de departe drept favorite, meciurile dintre ei producând
adevărate plăceri vizuale suporterilor prezenţi în sala de sport. Însă meciurile trebuie să aibă, din
păcate, pe lîngă un învingător, şi un învins, clasele 11 MI2 şi Şt trebuind să recunoască
superioritatea valorică a celor din Uman.
Trei echipe erau calificate mai departe, 9U, 10MI1 şi 11U, urmând a juca finala în trei, în
sistemul fiecare cu fiecare. Primul meci a adus faţă în faţă pe 9U şi 10MI1. Umaniştii nu au reuşit să
reziste atacului realiştilor, mult mai atenţi la preluări şi având o echipă de « trăgători cu sânge
rece ». Cel de-al doilea meci a propus confruntarea cea mai aşteptată, dintre 10MI1 şi 11U. Echipe
apropiate valoric, ele s-au înfruntat dramatic, pană la ultimele consecinţe. Scorul ajungând la 24-24,
au fost necesare prelungiri. Un atac ratat al celor dintr-a 11-a a pecetluit soarta acestei semifinale
devenită finală. Trofeul era deja în mâinile celor de-a 10-a. În sală se auzeau strigăte de bucurie
precum « Campionii, campionii, ole, ole, ole ! » sau « Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc?!
Em-ai-uan !!! (MI1) ». Meciul dintre cele două echipe umaniste prezente în semifinale a devenit
aşadar doar unul de clasament, experienţa celor dintr-a 11-a făcîndu-se simţită.
În tot acest campionat participanţii şi-au arătat entuziasmul şi bucuria de a face mişcare, mai
puţin decât de a-şi arăta talente nebănuite. De aceea putem spune că a fost o ediţie cu adevărat
reuşită !!

Vlad Miclea, clasa a XI-a MI1

40
Exuvii

Redactor-şef:

Olivia Roşu (XII ŞT)

Redactori adjuncţi:

Camelia Roman (XII ST)


Dragoş Mărginean (XII MI1)
Călina Cenan (X MI2)

Profesori coordonatori:

Prof. Nicolae Berindeiu


Prof. Emilia Piroş

Mulţumiri speciale: dnei dir. prof. Marinela Don şi dnei dir. adj.
Aurelia Câmpean pentru întregul sprijin şi interesul manifestat.
Mulţumim Consiliului Elevilor pentru susţinerea promovării revistei.
Mulţumim lui Dan Ioanici pentru desenul de pe copertă.
Mulţumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui număr al
revistei, atât colaboratorilor, cât şi direcţiunii pentru sprijinul acordat.
Mulţumim tuturor profesorilor de limba şi literatura română pentru
sprijinul acordat în solicitarea articolelor.
Aşteptăm materialele, aprobările, contestaţiile şi sugestiile voastre la
adresa: exuvii_nou@yahoo.com

All images used are © of their respective owners