Folosirea noilor tehnologii în activitatea instructiv-educativă de la clasă.

Aplicații

Noile tehnologii ale informaţiei și comunicaţiilor schimbă perspectiva asupra practi-

cii educaţionale, completând cadrul educaţional cu metodologii moderne de învăţare specifice
so-cietăţii informaţionale. E-learning-ul nu dorește să înlocuiască sistemele educaţionale
tradiţionale, ci să întărească procesul de învăţare. Adoptat în unităţile de învăţământ, ca o
alternativă la educaţia tradiţională, acesta a condus la formarea învăţământului la distanţă. În
acelasi timp, facilitează pro-cesul de instruire continuă a membrilor unei comunităţi care adoptă
o soluţie de e-learning.
La nivelul organizaţiilor, sistemele de e-learning pot promova o învăţare colaborativă,
optimizând procesul de învăţare organizaţională specific intreprinderilor moderne. Sistemele de
e-learning vor deveni instrumente de formare a personalităţii și creativităţii utilizatorilor. Prin
instru-ire personalizată și colaborare distribuită, se vor putea eficientiza toate activităţile umane
în socie-tatea bazată pe cunoaștere a acestui început de secol.
Instruirea asistată capătă un conţinut cu o anumită funcţionalitate, aflat într-o
permanentă evoluţie, condiţionată de echipele de profesori, formatori și administratori ai
conţinutului și ai funcţionalităţii acestuia și de specialiștii din domeniul tehnologiei informaţiei,
care asigură portabilitatea în noile medii. Contextul este deschis și condiţionat de segmentul de
instruiţi vizat și de „dorinţa de viaţă“ a sistemului viu numit e-learning.
Globalizarea şi schimbările tehnologice – procesele care s-au accelerat în tandem în
ultimii 20 de ani stau la baza unei noi economii mondiale “pusă în mişcare de tehnologii,
alimentată de informaţii şi condusă de cunoştinţe. Extinderea acestei noi economii globale are
implicaţii majore în structura şi scopurile instituţiilor educaţionale. Deoareca perioada de
actualitate a informaţiei se micşorează continuu, iar  gradul de acces la ea creşte exponenţial,
sistemul educaţional nu mai poate rămâne în continuare axat pe transmiterea unui set rigid de
cunoştinţe de la instructor către cursant într-o perioadă fixă de timp.   După Alvin Toffler,
“analfabetul secolului XXI va fi nu acel care nu poate citi sau scrie, dar acel, care nu poate să
înveţe, să se dezveţe şi să reînveţe”.
Instruirea modernă nu se reduce doar la cunoaşterea TIC – tehnologia în sine nu
modifică structura procesului educaţional. O educaţie de calitate poate fi obţinută doar în cazul
integrării tehnologiilor digitale, conceptelor şi metodologiilor pedagogice moderne,
universalizării formelor de instruire şi a conţinuturilor, cooperării şi colaborării atât a celor
instruiţi, cât şi a celor care gestionează procesul de instruire – integrare, care într-un singur
cuvânt este numită e-learning.
Concepţia învăţării continue (Lifelong Learning, LLL) este recunoscută pe plan
mondial ca fiind o abordare globală a procesului de cunoaştere, care permite o adaptare rapidă şi
continuă la provocările erei informaţionale şi a noilor principii economice. Pentru un individ din
secolul XXI este important nu numai să primească studii de profil calitative, dar şi să le
actualizeze permanent în corespundere cu dinamica dezvoltării societăţii. Pe scurt, mediul
impune necesitate unei învăţări şi reînvăţări permanente, capacitatea de a renunţa la idei şi
concepte, înlocuindu-le permanent cu noi cunoştinţe. Noile tehnologii de informare şi de
comunicare au invadat spaţiul social. Ele au devenit indispensabile derulării tuturor activităţilor,
fiind aproape omniprezente în lumea muncii, în administraţie, în educaţie. Între timp, şi aceste
paliere se poziţionează într-un anumit fel faţă de tehnologiile prezente. Prin urmare, şi şcoala
trebuie să ia act de ele, pregătindu-i pe elevi în perspectiva asimilării şi utilizării lor.
Se ştie că printre actualele obiective ale şcolii se află - de pildă - învăţarea permanentă, formarea
de-a lungul întregii vieţi, învăţarea învăţării, autonomizarea axiologică a persoanei (a şti să
selecţionezi, să semnifici, să explorezi etc.). Aceste obiective sunt favorizate de introducerea pe
scară largă a noilor tehnologii în educaţie. Ivirea acestora nu are cum să nu schimbe componente
importante ale exerciţiului educaţional din aval (teoriile învăţării) sau din amonte (politicile
şcolare, curriculum-ul şcolar, arsenalul metodic, dimensiunea formării profesorilor).
Introducerea NTIC în sistemele educative presupune multiple mutaţii de accent în ceea ce
priveşte stabilirea priorităţilor de scopuri şi de alocare de resurse.
 Însuşi procesul învăţării se reconfigurează cu o serie de priorităţi precum :
A învăţa să înveţi şi a utiliza această competenţă pe parcursul întregii vieţi;
 A învăţa să experimentezi, să corectezi erorile şi să rezolvi probleme;
 A învăţa să faci faţă la o masă informaţională enormă, a da dovadă de spirit critic şi
competenţă valorizatoare;
 A învăţa să concretizezi principiul schimbării şi să trăieşti într-un mediu ce se modifică
fără încetare;
 A învăţa să cooperezi cu alţii în realizarea unor sarcini intelectuale cu finalitate colectivă.
 Realitatea este că noile tehnologii sunt mult mai mult decât o resursă, doar dacă știu să le
folosească bine. Profesorii pot valorifica puterea (și motivația) resurselor digitale, aplicațiilor și
instrumentelor pentru a spori implicarea, a stimula colaborarea, a stimula inovația și să
îmbunătățească învățarea elevilor în cadrul sistemului educațional.
Este necesar să se țină cont de faptul că tehnologia educațională în sine nu predă și nu permite
învățarea eficientă. Este nevoie de un ghid (profesor sau educator) și un scop (obiective
educaționale). În plus față de aceasta, utilizarea sa necesită efort și strategii pentru a utiliza
eficient ca material sau instrument educațional. Cu o intenție bună și obiective bune
stabilite, noile tehnologii pot avea un impact pozitiv asupra învățării elevilor în clasă.
Elevii pot beneficia, de asemenea, de grupuri de studiu online pentru a-și completa
învățarea, conectându-se cu alte persoane de pe Internet și chiar alăturându-se comunităților
virtuale în timp real. Ele pot fi, de asemenea, implicate într-o colaborare de proiect de grup cu
instrumente precum Wikipedia sau aplicații cu capacitatea sa de memorie într-un nor unde mai
mulți elevi pot accesa cu datele corecte de înregistrare.
Educatorii pot oferi acces la materialul de învățare în cloud sau platformă unde elevii îl
pot accesa și prin crearea de portaluri prin sisteme de management al învățării, poate fi mai ușor
pentru elevi și mai confortabil să progreseze în învățare chiar și atunci când nu sunt la școală,
cum ar fi într-o bibliotecă cu acces la Internet sau acasă. În prezent, învățarea mixtă este comună
în orice centru educațional: un amestec de tehnologie la clasă și învățare față în față.
Urmând punctul anterior, pentru a învăța să fie cu adevărat interactiv în ceea ce privește
noile tehnologii, trebuie să fie atractiv pentru elev. De exemplu, a face matematică pe computer
este la fel ca a face asta pe hârtie cu un stilou. Dar a face acest lucru cu realitate augmentată
pentru a provoca mintea cu un joc cu mingea este total diferit, mult mai motivant și cu aceleași
obiective educaționale.
Pentru unii studenți, capacitatea de a învăța prin interactivitate le oferă o experiență de
învățare mai bună și acest lucru îi ajută să interiorizeze conceptele de învățare mult mai devreme
și mai bine, fiind capabili să atingă mai eficient obiectivele academice.
Noile tehnologiile informaţionale şi de comunicaţie au o influenţă evidentă asupra
demersurilor globale de formare şi asupra politicilor educaţionale. Câteva accente evolutive (cf.
Michel, 1999):
  structurarea unor conţinuturi de formare specifice (cursuri electronice, redefinirea unor
materii de predare, modularitate crescândă a secvenţelor de învăţare etc.);
 stimularea interacţiunilor dintre persoane, studenţi, profesori, tutori, administratori de
reţele etc. (prin tutorial electronic, comunităţi virtuale de învăţare, forumuri etc.);
 inovaţie de ordin structural şi instituţional, prin punerea în act a unor parteneriate, reţele
sau consorţii specializate în NTIC (ateliere multimedia, baze de competenţe);
 abordare strategică şi managerială vizând poziţionarea pe noi sectoare ale „pieţii” de
formare la nivel mondial, global.

Societatea cunoaşterii obligă la o mai evidentă conectivitate între indivizi şi

comunităţi. Cum realitatea cunoaşterii este dinamică, în aceeaşi măsură trebuie să fie şi
realizarea contactelor. Capacitatea de a găsi o informaţie este noua calitate a educatului din
secolul nostru. Trebuie să fii conectat permanent cu alţii, la nivelul unei reţele, pentru a fi în
siguranţă. A stăpâni noile tehnologii a devenit o chestiune de securitate individuală, de progres
personal sau colectiv.
În acelaşi timp, NTIC facilitează progresul şi inovaţia în învăţământ, manifestate cel puţin în
următoarele direcţii:
1. noi dispozitive didactice, integrate pentru un public fie clasic, fie provenit din noile
evoluţii economice (schimbarea rutei de formare, pregătire complementară, polivalentă
etc.);
2. noi structuri instituţionale, agreate de societate, concretizate în formule de pregătire la
distanţă, auto-formare, educaţie a adulţilor, universităţi virtuale, mult mai flexibile şi
personalizate decât instituţiile tradiţionale şi mult mai permeabile la evoluţiile pieţii
muncii.
Dacă prima direcţie are în vedere crearea de competenţe de a utiliza noile tehnologii
pentru a accede la informaţii şi funcţionează ca un complement al învăţământului tradiţional,
cea de a doua vizează o restructurare a modalităţilor de învăţare în spiritul şi sub
determinarea NTIC. Pedagogiile actuale sunt concepute pe supoziţia coprezenţei şi
interacţiunii sincrone profesor-elev. Nu se face nici o diferenţiere între interacţiunea fizică şi
cea de ordin cognitiv sau afectiv ce permite o anumită virtualizare şi desincronizare
temporală. „Noţiunea de contract didactic arată astăzi că dincolo de prezenţa efectivă, apare o
 anumită virtualizare a acţiunilor didactice şi mediatice care se joacă în procesul de predare-
învăţare. În acest caz, avem de a face cu o autoconstrucţie a condiţiilor comunicaţionale,
afective, reprezentaţionale, cognitive specifice situaţiilor învăţământului la distanţă sau ale
dispozitivelor mediatice” (Alava, 2004). Se naşte un univers autoformator, rezultat al
procesului sistemic contextualizat şi creator de context care, prin intermediul actorilor şi al
interacţiunilor acestora cu dispozitivul, produce un spaţiu extensiv de autoformare, dotat cu
dispozitive interne cu funcţii autoreglatorii. Educatul face mai multe lucruri simultan:
decelează informaţia, îşi construieşte şi supraveghează parcursul şi depistează noi strategii de
interacţiune cu cunoaşterea, de înaintare în universul informant. Noţiunea de distanţă nu este
totuna cu separarea geografică, iar apropierea nu se realizează automat doar prin coprezenţa
participanţilor. Există distanţă instituţională sau subiectivă chiar şi în prezenţa împreună,
după cum există apropiere în interacţiunile decalate în timp şi la mari distanţe.
Concret, sprijinul NTIC în spaţiul predării-învăţării se poate evidenţia prin:
 plasarea cursurilor pe o pagină web, în formulă concretă sau secvenţială: structuri
tematice, bibliografii, texte reprezentative, extensii pedagogice, concretizări, ilustrări etc.
 inscripţionarea unor CD-uri în care se regăsesc referenţialurilor curriculare de mai sus;
 confecţionarea unor instrumente evaluative sub formă de programe informatice care să
fie activate atunci când e cazul;
 realizarea unor grupuri de discuţii, a unor forumuri electronice prin care să se realizeze
schimburi de experienţă sau informaţii specializate;
 direcţionarea şi gestionarea activităţilor prin disponibilizarea unor informaţii de natură
administrativă (orarii, planificări, întâlniri etc.);
 inter-schimbul de lucrări realizate de cursanţi prin punerea în reţea a producţiilor
fiecăruia;
 indicarea de fiecare dată de către profesori (dar şi de cursanţi) a unor surse
complementare, cu o funcţionalitate didactică sau nu, ce pot fi consultate obligatoriu,
opţional, facultativ.

Dezavantajele utilizării NTIC la clasă

 Dar apelul la aceste suporturi tehnice nu se exercită fără unele interogaţii. Introducerea
NTIC în formare ridică şi o serie de obstacole sau dificultăţi de genul:
 reticenţă şi chiar respingere din partea exponenţilor unei tradiţii educaţionale ce rămân
ancoraţi în mentalităţi pedagogice clasice;
 o carenţă informaţională asupra experienţelor în domeniu pentru a asigura o preluare
operativă şi un transfer operativ în contexte educative similare; fiecare nouă întreprindere
porneşte de la început, inventând proceduri deja ştiute şi experimentate;
 o lipsă de echipamente adecvate (ordinatoare, servere, programe), ce rămân scumpe,
chiar inaccesibile pentru multe categorii de educatori şi educaţi, care să favorizeze lucrul
individual, dar, mai ales, interacţiunile în grup;
 costuri amplificate, datorate şi întreţinerii şi exploatării în cunoştinţă de cauză a acestor
mijloace tehnice (profesorii nu ar fi în stare, ei trebuie să fie asistaţi de administratori de
reţea, administratori, tehnicieni;
 uzura morală relativ înaltă a echipamentelor, ceea ce reclamă o schimbare periodică a
ordinatoarelor şi a altor componente informatice;
 o slabă priză de conştiinţă a cadrelor didactice care au fost formate într-o anumită
perioadă şi care dovedesc ignoranţă sau desconsiderare faţă de noile mijloace
informaţionale;
 o reformare a sistemului de pregătire a cadrelor didactice; aceştia trebuie să beneficieze
încă din etapa de formare iniţială de o orientare către NTIC;
 schimbarea structurilor organizatorice şi administrative de la nivelul
instituţiilor educative; profesorii devin colegi cu alte categorii de lucrători, „nespecifici”
mediului şcolar;
 gestionarea în comun a conţinuturilor digitale şcolare ridică chestiunea proprietăţii
intelectuale ce este dez-individualizată, de-personalizată; conţinuturile curriculare devin
rezultate ale unei creaţii colective;
 greutatea degajării unor criterii clare de evaluare şi certificare a parcursurilor educative
girate de NTIC;
 dificultatea calibrării între mai multe instituţii ce oferă educaţie virtuală şi a recunoaşterii
reciproce a parcursurilor formative (la scară naţională sau internaţională).
 dependenţa de calculator;
  izolarea persoanelor;
 diminuarea relaţiilor interumane şi sociale;
 înrăutăţirea vederii etc.
 Posibilitatea de a accesa știri neconfirmate sau din surse nesigure pe internet poate
determina elevii să consume informații de calitate slabă pentru a afla despre anumite
subiecte, ceea ce face ca învățarea lor să fie dezavantajată. Pot chiar să învețe concepții
greșite fără să știe.
 Deoarece nu există un contact direct între elevi și profesori, se poate crea un mediu
oarecum impersonal și îndepărtat, care încurajează demotivarea și lipsa de entuziasm în
dinamica educațională.
 În ciuda faptului că TIC realizează interconectarea între mulți oameni din întreaga lume,
există încă mulți alții care nu o pot accesa deoarece au resurse economice reduse sau
pentru că sunt generate puține progrese tehnologice în locurile lor de reședință.Acest
lucru vă poate întârzia procesul educațional.
 Își pot afecta propria gândire critică. În multe cazuri, unii oameni se așteaptă ca toate
informațiile să fie găsite pe internet și minimizează crearea de cunoștințe.

Tehnologiile informaţionale (calculatoarele, video, audio, sistemele de circuit închis,

mijloacele de comunicare electronice etc.), dezvoltarea cărora a început în anii 50 ai sec.
XX, oferă posibilitatea unui acces rapid şi eficient la informaţie. Colectarea, stocarea,
organizarea, procesarea, prezentarea şi transmiterea informaţiei „în format electronic fără
limite spaţiale sau temporale permite oamenilor accesul la datele dorite”, dar nu tinde,
nicidecum, spre înlocuirea omului printr-o cibermaşină. „E o descoperire a unor
posibilităţi, a unui regim nou de lucru, a unei noi modalităţi de gândire.”

Avantaje în utilizarea NTIC

Cele mai reprezentative avantaje sunt legate de domeniul educațional. Este posibil să
spunem că TIC au avut un impact notabil asupra metodelor de predare și învățare.
Acestea oferă profesorului diverse mijloace și instrumente pentru a facilita întâlnirea elevului cu
noi cunoștințe, ceea ce a permis să lase deoparte metoda tradițională de utilizare a tablii și a
cretei.
Printre cele mai importante avantaje ale TIC în educație se numără următoarele:
- Permit utilizarea de imagini, videoclipuri și materiale audiovizuale în general, care promovează
clase interactive și dinamice. Se creează un mediu mai plăcut pentru construirea cunoștințelor.
- Este posibil să utilizați forumuri și rețele sociale pentru a facilita interacțiunea dintre profesori
și elevi. Acest scenariu rupe bariera fizică care implică faptul că sala de clasă este singurul loc în
care au loc procesele de predare și învățare.
- Permit obținerea de informații diverse din diferite surse, facilitând revizuirea și investigarea
diferiților autori pe anumite teme.
- Oferă flexibilitate procesului educațional. Prin utilizarea spațiilor de colaborare, cum ar fi clasa
virtuală, TIC-urile permit elevilor să acceseze informații în afara orelor de curs; Acest lucru face
mai ușor pentru fiecare să fie mai independent în procesul de învățare.
- Contribuie la consolidarea responsabilității și disciplinei lăsând procesul de învățare în mâinile
elevului, deoarece în multe cazuri programul orelor de curs nu este rigid. Acest lucru oferă
studentului libertatea de a studia la propria discreție.
-acces relativ uşor la informație;
-timp redus şi viteză mare de identificare şi transmitere a informaţiei;
-acces nelimitat la realizările ştiinţifice şi artistice ale omenirii de-a lungul secolelor, ale valorilor
general-umane;
-posibilităţi tot mai mari de utilizare a noilor tehnologii în receptarea, evaluarea şi crearea
frumosului prin utilizarea Internetului şi diverselor servicii oferite de el:
– Telnet-ul este folosit pentru conectarea cu alte calculatoare la distanţă;
– E-mail-ul serveşte pentru trimiterea şi recepţionarea mesajelor;
– WWW (World Wide Web), în traducere „pânza de păianjen de proporţii universale”,
permite distribuirea informaţiei ştiinţifice şi artistice;
– Cartea electronică (e-book) oferă toate avantajele unei cărţi tipărite, dar care poate fi
obţinută prin Internet gratuit sau la preţuri mai mici decât în librării;
– FTP (File Transport Protocol) permite  mutarea fişierelor dintr-un calculator în altul
ale arhivelor publice răspândite în Internet;
– Soft-ul educaţional  reprezintă un program informatizat proiectat special pentru
rezolvarea unor sarcini sau probleme didactice prin valorificare atehnologiilor proprii
instruirii asistate la calculator care asigură: memorarea datelor, organizarea datelor în
fişiere, gestionarea fişierelor, simularea, realizarea şi evaluarea formativă a învăţării,
reglarea-autoreglarea activităţii de învăţare.
- Medii virtuale de instruire- platforme, sistemul de management al conținutului
învățării – Moodle, Google Classroom, Cornestone, Docebo, Edmodo,
Blackboard etc.
- Aplicații online
- Videoproiectoare
- Table interactive etc.
Specificul calculatorului constă în utilizarea pe larg a comunicării om-maşină.
Calculatoarele sporesc productivitatea muncii, dar, totodată, treptat se transformă într-un
produs de larg consum, inclusiv distracţie la domiciliu. Găsirea modalităţilor eficiente de
comunicare calculator-om au uşurat la maximum procesul de cunoaştere şi utilizare a
diverselor echipamente ale calculatorului. Serviciile oferite de calculator (Internet, Poşta
electronică, jocuri, ştiri, discuţii, prezentarea şi căutarea informaţiei etc.), accesul liber,
practic la orice tip de informaţie, atrage un număr foarte mare de persoane, inclusiv copii.
Stând în faţa unui calculator, copilul are posibilitatea nu numai să însuşească câte
ceva, jucându-se, ci să se distreze în timp ce învaţă. În afară de caiet şi carte, lui i se oferă
astfel un mijloc eficace de citire, scriere, control, de corectare a greşelilor, de calculări
diverse şi căutări, de analiză şi luare de decizii. Elevii studiază programarea nu pentru a
deveni programatori, dar „pentru sporirea nivelului culturii calculaţionale, pentru o
educaţie pentru tehnologie şi progres.
Sorin Cristea în ,,Dicţionarul de pedagogie” scrie: ,,Educaţia pentru tehnologie şi
progres  vizează  formarea şi cultivarea aptitudinilor generale şi speciale şi a atitudinilor
afective, motivaţionale  şi caracteriale, deschise în direcţia aplicării sociale a cuceririlor
ştiinţifice în condiţii economice, politice şi culturale specifice modelului societăţii
postindustriale de tip informaţional.” Ea devine necesară în prezent datorită
computerizării şi progresului tehnologic.
     Printre obiectivele educaţiei pentru tehnologie şi progres identificăm:
 1. Utilizarea corectă şi rezonabilă a tehnologiilor moderne;
2. Oferirea accesului la cuceririle ştiinţifice moderne indiferent de poziţia socială;
3. Formarea unei gândiri critice ce va asigura progresul individului şi a întregii societăţi;
4. Conştientizarea importanţei aplicării pe larg a tehnologiilor de vârf prin păstrarea unui
mediu de viaţă sănătos şi a progresului;
5. Formarea unor atitudini afective ce va favoriza progresul ştiinţei şi a tehnologiilor
moderne.
6. Ridicarea nivelului de competenţă în utilizarea noilor tehnologii pentru cei ce au astfel de
abilităţi, cât şipentru cei care le utilizează pentru prima dată. Aceste dificultăţi (şi altele
care pot apărea) ne determină să fim vigilenţi în legătură cu realizarea permanentă a unor
echilibre între nou şi vechi, între tradiţional şi modern, între cunoscut şi necunoscut, între
efort propriu şi facilitate instrumentală, între uman şi artificial. Includerea de la sine a
suportului material nu rezolvă chestiunile de ordin didactic şi nu aduce automat calitate
sau randament în învăţare. Putem spune că educația a beneficiat cel mai mult de apariția
acestor tehnologii.
Datorită TIC, s-au dezvoltat de la cursuri virtuale și spații de colaborare la cursuri online
gratuite și masive (MOOC, pentru acronimul său în engleză: Cursuri deschise online masive).
Acest lucru a făcut posibilă crearea de comunități de învățare care rup complet cu schema
tradițională de educație.
Bibliotecile tradiționale au suferit o evoluție ca o consecință a sosirii TIC. Datorită
internetului, în fiecare zi devine mai ușor să revizuiți cărți, reviste, articole sau orice informații
de natură academică.
Pe de altă parte, generarea de materiale audiovizuale a devenit un element
complementar de mare importanță pentru diseminarea grupurilor culturale de diferite
caracteristici.
Nu întotdeauna utilizarea TIC în domeniul educațional poate fi pe deplin benefică.
Aceste noi tehnologii pot oferi noi modalități de executare a activităților educaționale care pot fi
în detrimentul unor obiceiuri care în mod tradițional au generat rezultate bune. Acesta este cazul
cu scrierea de mână și scrierea asistată, care permite corectarea automată a erorilor de ortografie.
Printre principalele dezavantaje ale TIC în domeniul educației, se evidențiază următoarele:
- Internetul prezintă o sursă inepuizabilă de informații și știri relevante, dar afișează și informații
neimportante și banale care pot atrage atenția unor persoane. Mulți ar putea ajunge să petreacă
mai mult timp consumând astfel de conținut decât să se concentreze asupra conținutului
educațional.

Pentru a utiliza aceste instrumente noi în educație în general, este nevoie de un

personal didactic calificat și calificat deoarece acestea vor trebui să utilizeze strategii și
metodologii cu totul diferite pentru a realiza un proces de predare-învățare mai eficient, precum
și o învățătură mai activă , participativ și constructiv. Având în vedere multitudinea de beneficii
pe care le presupune utilizarea în sala de clasă, o școală de calitate nu ar trebui să lase în urmă
ocazia de a le folosi.
Încorporarea de noi tehnologii în clasă a schimbat modul în care în mod tradițional a fost
înțeles de educație. Cu ani în urmă, atât profesorul, cât și elevul trebuiau să se afle în persoană în

același loc, adică trebuiau să interacționeze direct. Noile tehnologii au eliminat barierele
geografice, schimbând astfel modelul tradițional de învățare-învățare. Ei au permis, de asemenea,
să adapteze programele și orarele, permițând elevului să lucreze în propriul ritm de acasă.
Aceasta înseamnă că învățătura sa îmbunătățit, creând, de asemenea, o altă dinamică și mai mare

participare la procesul de învățare de către studenți. Totul va depinde de pregătirea pedagogică și

tehnologică pe care le are profesorul, pe lângă creativitatea lor, adăugată la această schimbare de
roluri și modele educaționale. Profesorul rămâne o piesă indispensabilă în predarea pentru a
deveni mai mult decât oricând esențială în procesul de predare.

Bibliografie

https://ro.warbletoncouncil.org/tic-vida-cotidiana-879
https://ik-ptz.ru/ro/literature/primenenie-ikt-v-rabote-prepodavatelya-ispolzovanie-ikt-v-rabote-
s.html
https://dc.dcantemir.ro/2018/simpozionul-click-pe-informatie-2017/utilizarea-tic-mediul-scolar/