APELE INTERIOARE ŞI ZONELE UMEDE

Acest mediu cuprinde totalitatea apelor interioare dulci sau sărate, stagnante sau
curgătoare, albiile majore şi zonele pe care apa le poate acoperi permanent sau temporar
(Pl. 12).

În categoria apelor stagnante intră lacurile, bălţile şi mlaştinile.

Lacurile sînt bazine cu apă stagnantă, adînci, cu caracter permanent. Se disting

lacuri alpine (de origine glaciară, situate în munţii înalţi: Rodnei, Făgăraş, Parîng,
Retezat), lacuri de acumulare (formate prin îndiguirea apelor curgătoare în mod natural
— lacul Roşu — sau de către om — lacuri ce se construiesc în prezent pe mai toate
cursurile de apă din regiunile montane, submontane şi colinare, ca şi pe unele rîuri mari şi
Dunăre), lacuri litorale (formate de mare prin bararea unor foste golfuri şi ale căror ape
au un grad variat de salinitate — de 0,5—250 g/1), crovuri (produse prin acumularea
apelor în depresiuni naturale din zona de cîmpie), lacuri sărate (care conţin anumite săruri
minerale, adesea în cantităţi ridicate şi nămol sapropelic). Bălţile sînt bazine cu un nivel
redus de apă (adîncime sub 5 m), parţial ocupate de plantele acvatice submerse care cresc
pe toată suprafaţa fundului. Bălţile sînt numeroase în albiile majore ale apelor curgătoare,
îndeosebi în zona inundabilă a Dunării şi În Deltă. Mlaştinile sînt zone în care un strat
mic de apă staţionează în tot cursul anului, sau în cea mai mare parte a sa şi în care se
dezvoltă muşchi sau plante amfibii. Se disting mlaştini oligotrofe şi eutrofe. Mlaştinile
oligotrofe, numite şi bahne sau tinoave, au un relief convex şi sînt acoperite de muşchi.
Ele apar pe soluri silicioase, sînt drenate de ape oligominerale, au un caracter acid,
posedă o turbă formată din muşchi. Ele se află în zonele muntoase sau deluroase reci.
Mlaştinile eutrofe sau smîrcurile se formează în depresiuni în care apa stagnează.
Colmatarea lor se face de la margini spre centru. Mlaştinile acestea sînt plane sau curbate
în jos turba are o reacţie alcalină şi se formează din fanerogame acvatice şi palustre. Se
întîlnesc pe tot teritoriul ţării.

Apele curgătoare sînt reprezentate de izvoare, pîraie, rîuri şi fluviul Dunărea.

Factorul predominant îl constituie curentul apei, care determină principalele caracteristici
fizico-chimice şi adaptările organismelor care trăiesc în ele.

În ape se constituie 2 tipuri de asociaţii de organisme (biocenoze: pelagice —

organismele care îşi desfăşoară toată viaţa sau o parte a sa în masa apei — şi cele
bentonice — organisme care trăiesc în/pe substrat sau pe vegetaţia care creşte pe fundul
cuvetei (Pl. 12). Plantele pot trăi plutind pe suprafaţa apei, în masa acesteia, fixate pe
fund sau pe alte plante (epifite), ori pe solul umed. Animalele trăiesc întreaga viaţă sau o
parte din ea (insecte, amfibii ş.a.) în apă, sînt dependente de mediul acvatic pentru
reproducere, adăpost ori hrană şi posedă o serie de adaptări morfologice (palmatură
pentru înot, adaptări respiratorii, la acţiunea curentului, pentru capturarea hranei etc.),
ecologice şi etologice proprii acestui mediu.

Zonele umede sînt teritorii în care apa joacă un rol determinant în instalarea unei
flore şi faune specifice, capabile să trăiască amfibiu, dar care pot supravieţui şi în caz de
nivele mari de apă, precum şi în caz de secetă în medii cu sol umed, în bălţi, băltoace, pe
nămol şi muşchi umed.

A. PLANTE

ALGE VERZI (FILUM CHLOROPHYTA)

31 — Mătasea broaştei — Spirogyra elongata Link — Tal filamentos neramificat,

liber, lunecos la pipăit, format din celule cilindrice puse cap la cap, cu un cromatofor
spiralat. Toamna, prin alăturarea a 2 filamente are loc conjugarea, din care rezultă zigotul
de rezistenţă. El cade la fundul apei şi germinează în primăvara următoare. În apa dulce,
curată şi puţin adîncă a mlaştinilor, bălţilor, lacurilor, pîraielor şi izvoarelor. În toată ţara.
Cosmopolită.

32 — Lîna broaştei — Cladophora glomerata L. (Pl. 13) — Tal filamentos,

ramificat, aspru la pipăit, fixat de pietre sau de mîl cu ajutorul rizoizilor. Pe substrat
formează o pătură pîsloasă de culoare verde închis, urît mirositoare. În toate apele
stagnante şi curgătoare. Frecventă. Cosmopolită.

CHARACEE (FILUM CHAROPHYTA)

33 — Chara tomentosa L. (Pl. 13) — Corp diferenţiat într-un tal propriu-zis (care
este ca o tulpină ramificată şi frunze dispuse de la noduri în verticil) şi rizoizi de fixare în
nămol. Pe rizoizi sînt tuberculi care servesc la înmulţirea vegetativă. Pentru înmulţirea
sexuată are organe pe frunzuliţe, care după fecundare dau zigotul (din el în anul următor
poate ieşi o nouă plantă). Ramurile şi frunzele conţin mult calciu, se rup uşor. Uscată,
poate servi ca îngrăşămînt agricol. În lacuri şi bălţi, unde poate tapeta fundul cu un strat
de peste 1,5 m grosime. În toată ţara. Cosmopolită.

MUŞCHI (FILUM BRYOPHYTA)

34 — Riccia fluitans A. Br. (Pl. 13) — L = l mm. Tal primitiv organizat, din
segmente subţiri, ramificate dichotomic, dispuse în rozete. Pe pămînt în locuri umede, în
păduri, în apa bălţilor, iazurilor, lacurilor. Formează de multe ori o pătură deasă care, la
suprafaţa apei împiedică pătrunderea luminii. Contribuie, ca şi Chara la colmatarea
bazinelor acvatice.

35 — Ricciocarpus natans Corda (Pl. 13) — D = 2 cm. Tal cu aspect de frunză.

Pluteşte pe ape. Talul poartă pe partea inferioară nişte prelungiri înguste şi zimţate ca
nişte carene care împiedică răsturnarea plantei la mişcări ale apei. În apa liniştită a
mlaştinilor şi bălţilor.

36 — Muşchi de mlaştină, fierea pămîntului — Marchantia polymorpha L. (Pl.

13) — L = 8 cm. Tal dioic, ca o frunză, ramificat dichotomic. Stă fixat de substrat prin
rizoizi. Organe sexuale pe discuri stelate aflate la capătul unor fire subţiri; cele femele
sînt regulat lobate, cele mascule neregulat lobate, înmulţirea asexuată se face prin corpus-
cule speciale aşezate în organe cu aspect de pahar. În locuri umede, semiîntunecate, mai
ales în regiuni muntoase.

37 — Muşchi de turbă — Sphagnum magellanicum Brid. (Pl. 13) — H = 10—40

cm. Tulpină erectă, cu ramuri scurte pe care sînt aşezate des numeroase frunzuliţe, ca
nişte solzi la vîrf. Spre partea terminală a tulpinii, la ramificarea ramurilor se formează
capsule sporifere oviforme situate pe nişte sete scurte. Tulpina are creşterea continuă; pe
măsură ce plantele cresc, partea lor inferioară moare şi se turbifică. În zonele de dealuri,
montane şi alpine, formînd în mlaştinile oligotrofe covoare moi.

38 — Jabghie, bungeac — Polytrichum alpestre Hoppe (Pl. 13) — H = peste 6

cm. Frunze lungi, dinţate, ascuţite la vîrf, care la secetă se strîng şi acoperă tulpina, iar la
umiditate se desfac. Setă de 10 mm, terminată cu o capsulă prevăzută cu o scufie. În
mlaştinile de turbă, în pajişti mlăştinoase, în locuri umede din păduri, pe sol umed în zona
montană.

39 — Muşchiul apei — Mnium punctatum Hedw. (Pl. 13) — L = 5 cm. Tufe

întunecate, pîsloase. Frunze relativ mari, dinţate (cele de la partea terminală a tulpinii sînt
aşezate în rozetă). Seta (H = 2—4 cm) cu o capsulă În poziţie orizontală sau aplecată.
Capacul lung şi ascuţit. Scufie brună. În locuri umede, prin păduri, turbării, pe aluviunile
umede ale apelor, uneori chiar în pîraie, pe pămînt sau lemn umed. În zona de deal, pe
sol.

FERIGI (FILUM PTERIDOPHYTA)

40 — Brădişor — Lepidotis inundata (L.) C. Borner (Pl. 14) — H= 5—15 cm.

Perenă. Tulpină tîrîtoare cu frunze foarte dese, liniar lanceolate, spicul sporifer pe vîrful
ramurilor. Formează sporangi în VII—IX. În zonele montană şi subalpină, prin locuri
mlăştinoase, în păduri umede de răşinoase. În centrul şi nordul Europei, America de
Nord.

41 — Coada calului — Equisetum arvense L. (Pl. 14) — H = 20— 50 cm. Perenă

cu 2 feluri de tul 333d37d pini: una brună, ramificată, fertilă (producătoare de spori), ce
apare în IV—V şi alta sterilă, ramificată, asimilatoare, verde. Frecventă în fîneţe umede,
apătoase, pe marginea apelor. Utilizată ca ceai în anemii, reumatism, gută, ulcer gastric şi
bronşite. Cu acţiune diuretică, dezinfectant urinar, antimicrobiană, ex-pectorantă,
hipoacidifiantă remineralizantă. În Europa, Asia, America de Nord.

42 — Coada mînzului — Equisetum sylvaticum L. (Pl. 14) — H = = 15—40 cm.

Perenă, cu 2 feluri de tulpini — fertilă şi sterilă — care apar aproximativ în acelaş timp.
Sporogeneza în IV—V. Vegetează de la cîmpie, pînă în zona montană pe prundişurile
ude ale pîraielor, în fîneţe umede, pe marginea bălţilor, lacurilor şi a mlaştinilor. Europa,
Asia, Japonia, America de Nord.

43 — Barba ursului de bahnă — Equisetum palustre L. (Pl. 14) — H = 60 cm.

Perenă, cu tulpinile fertilă şi sterilă de culoare verde, cu 6—8 şanţuri longitudinale adînci
şi o lacună centrală mică. Tulpina fertilă, terminată cu un spic, se formează în V—VIII.
De la cîmpie pînă în zona montană, pe prundişuri umede, fîneţe, la marginea bălţilor şi
mlaştinilor. Europa, Asia, Japonia, America de Nord.

44 — Ferigă de mlaştină — Dryopteris cristata (L.) A. Gray (Pl. 14) — H = 30—

40 cm. Perenă, frunze penat sectate, dispuse în tufe desfăcute. Pe faţa inferioară se
formează sori mari, dispuşi în şiruri de cîte 2—5, în VI—IX. În mlaştinile de turbă din
regiunea montană (800—1 000 m). Europa.

45 — Ferigă de baltă — Thelypteris pdlustris Schott (Pl. 14) — H = 100 cm.

Perenă. Cu rizomi tîrîtori. Frunze lung peţiolate, penat sectate. În VI—IX pe faţa
inferioară a frunzelor se formează sori rotunzi (sporogoni). În mlaştini, pe marginea
bălţilor şi a lacurilor, formînd uneori mici insule plutitoare. Europa, Asia, Africa de Nord,
America de Nord.

46 — Pestişoara — Marsilia quadrifolia L. (Pl. 14) — H = 8—20 cm. Perenă, cu

rizom ramificat şi frunze lung peţiolate. Sporocarpii se formează în IX—X pe pediceli
secundari la baza peţiolului frunzei. Vegetează în apa mlaştinilor, la marginea bălţilor şi a
lacurilor din sudul şi vestul ţării. Europa, Asia, America de Nord.

47 — Pestişoara — Salvinia natans (L.) Ali (Pl. 14) — H = 2 cm. Anuală,

pluteşte liber pe suprafaţa apei. Frunze verticilate, cîte 3 la fiecare nod: 2 plutesc, sînt
verzi şi acoperite de peri, cea de a 3-a este submersă şi modificată sub forma a 4
filamente cu peri, ea îndeplinind rolul unei rădăcini. Reproducerea prin sporocarpi care se
formează la baza fascicolelor filiforme în VIII—X. Comună în ape stagnante şi lin
curgătoare. În centrul şi sudul Europei, Asia, America şi Africa de Nord.

PLANTE CU FLORI (FILUM ANGIOSPERMAE)

48 — Mesteacăn pufos — Betula pubescens Ehrh. (Pl. 15) — Arbore de talie

mijlocie, pînă la arbustivă, cu scoarţa albă. Cei de vîrstă mijlocie au ritidom la baza
tulpinii; la cei bătrîni acesta ajunge la nivelul coroanei. Frunze romboid-ovate, cu
margine serată, vîrf lung şi ascuţit, pe faţa inferioară cu peri în lungul nervurilor. Flori
monoice, dispuse în amenţi cilindrici, cu peduncul pubescent. Lemnul este folosit la
obţinerea gudronului de mesteacăn, pentru cuie de cismărie. Rămurelele folosesc la
confecţionarea măturilor. Europa.

49 — Anin negru — Alnus glutinosa Gaertner (Pl. 15) — H = pînă la 28 m.

Arbore cu scoarţa netedă, la bătrîneţe se îngroaşă devenind ritidom cu plăci netede, late,
delimitate de crăpături. Culoarea scoarţei la tinereţe este cenuşie, apoi devine brună-
negricioasă. Frunze ovate, cu marginea întreagă în partea inferioară a limbului şi uşor
dinţată în rest. Amenţii masculi lungi, cilindrici, cei femeii scurţi, ovoi-dali. înflorire
IV—V. Scoarţa este folosită la vopsitul lînii, la atenuarea stărilor febrile şi ca tonic.
Frunzele stimulează secreţia glandelor mamare. Lemnul se foloseşte ca furnir şi la
construcţii sub apă. În mlaştini de turbă, pajişti înmlăstinate, lunci, pe lîngă ape
curgătoare. Europa, Asia, Africa de Nord.
 50 — Zălog — Salix cinerea L. (Pl. 15) — Arbust cu lujeri anuali cenuşii. Frunze
ovat lanceolate, pe partea inferioară pubescente şi cu nervuri evidente (cele secundare
arcuite). Amenţi suri-păroşi (cei masculi de 2—3 cm, cei femeii de 6 cm), înflorire III—
IV. Prin mlaştini, la marginea bălţilor, lacurilor, de-a lungul apelor curgătoare, în zăvoaie
şi lunci, de la cîmpie pînă în etajul montan. Europa, Asia, Africa de Nord.

51 — Răchită roşie — Salix purpurea L. (Pl. 15) — H = pînă la 4 m. Arbore pitic

sau tufă, cu ramuri subţiri, flexibile, roşii-purpurii sau galbene. Frunze lanceolate, cu
marginea superioară mărunt sectată. Amenţi mici, aurii, încovoiaţi, înflorire III—IV.
Plantă medicinală folosită intern la tratarea reumatismului, nevralgiilor, răcelii,
insomniilor şi gutei, extern e cicatrizant şi hemostatic, se aplică în ulceraţiile pielii, în
hemoragii hemoroidale. Nuielele se folosesc la împletirea coşurilor. Pe prundişuri de-a
lungul apelor curgătoare şi în locuri pietroase, umede, de la cîmpie pînă pe munţi. Centrul
şi sudul Europei, Asia temperată.

32 — Salcie — Salix triandra L. (Pl. 15) — H = pînă la 5 m. Arbore sau arbust cu

frunze ovot lanceolate, lungi. Amenţi galbeni, încovoiaţi, cei masculi mai lungi, înfloreşte
în IV—V. În locuri mlăştinoase, pe malul apelor, în lunci, zăvoaie, în regiunile de cîmpie
şi colinare. Europa şi Asia.

53 — Salcie, răchită albă — Salix alba L. (Pl. 15) — Trunchiul tulpinii are un
ritidom dezvoltat, brăzdat în lung. Frunze lanceolate, cu marginea mărunt serată, pe faţa
inferioară alburii-păroase. Amenţi cilindrici cu flori galbene, înflorire III—IV. Importanţa
medicinală ca Salix purpurea. Lemn uşor, moale, folosit pentru chibrituri şi împletituri.
Foarte comun la cîmpie şi pe dealuri, pe malul apelor, în lunci şi zăvoaie. Europa, zona
temperată a Asiei, Africa de Nord.

54 — Salcie fragedă — Salix fragilis L. (Pl. 15) — Arbore înalt de 20 m.

Ramurile se rup uşor la inserţie. Frunze lanceolate, serate. Amenţi galbeni. Florile
mascule cu 2 stamine, păroase la bază. înflorire III—IV. Cu aceleaşi utilizări medicinale
ca şi Salix purpurea. Pe malul apelor, în lunci şi zăvoaie. Europa, Asia temperată.

55 — Troscot de baltă — Polygonum amphibium L. (Pl. 16) — H — 30—100

cm. Perenă, tulpină roşiatică, umflată la noduri, fixată pe fundul apelor. Frunze peţiolate,
cu limb lanceolat şi cu o pată în „V" pe faţa superioară. Flori grupate în spice false,
înflorire VI—VIII. Folosită ca antiscorbutic, diuretic, hemostatic, în afecţiunile
hemoroidale, intestinale, uterine şi ale vezicii urinare. Extern se utilizează la spălarea
plăgilor ulcerate. Frecventă în ape stătătoare sau lin curgătoare, de la cîmpie pînă pe
munţi. Europa, Asia, America de Nord, sudul Africii.

56 — Calcea calului — Caltha laetha S. Nyat Ky (Pl. 16) — H = 150 cm. Perenă,
viguroasă, cu rădăcini bine dezvoltate. Frunze reni-forme; cele inferioare peţiolate,
crenate pe margini. Flori mari cu numeroase stamine. înflorire IV—VI. Partea aeriană se
foloseşte ca diuretic, laxativ şi sedativ. Pe marginea bălţilor şi pîraielor, în mlaştini, de la
cîmpie pînă în zona subalpină. Europa centrală şi în Balcani.
 57 — Piciorul cocoşului de apă — Ranunculus aquatilis L. (Pl. 16) — H = peste l
m. Perenă, ramificată. Frunze plutitoare, rotunde sau reniforme, cu 3—5 lobi, păroase pe
faţa inferioară. Frunzele submerse au limb sectat, filiform. înflorire VI—VIII. La cîmpie,
prin bălţi, mlaştini, malul lacurilor. Pe toate continentele, excepţie Australia.

58 — Nufăr galben — Nuphar lutea (L.) Siblth. et Sm. (Pl. 16) — Perenă, rizom
tîrîtor gros. Frunze cu peţiol foarte lung şi limb natant, întreg, ovat, adînc cordat. Flori
mari, mirositoare, solitare, cu 5 (4—7) sepale galbene verzui şi 10—20 petale galbene,
înfloreşte în VI—VII. Rizomii sînt folosiţi la tratarea diareii şi în bolile de piele sub
formă de cataplasme. În Moldova se fac din flori dulceaţă şi şerbet. Ape stagnante sau lin
curgătoare. Europa şi Asia temperată.

59 — Nufăr alb — Nymphaea alba (L.) (Pl. 16) — Perenă. Din rizomul gros,
fixat cu rădăcini adventive pe fundul apei, pornesc frunze foarte lung peţiolate, cu limbul
plutitor, ovat şi adînc cordat. Flori formate din 14—40 petale ce trec treptat în stamine.
înfloreşte în VI—IX. Cu proprietăţi sedative, se foloseşte în combaterea insomniilor,
stărilor de agitaţie, hiperexcitabilităţii sexuale. Rizomii şi frunzele conţin tanin, fiind
folosite în industria pielăriei. În apele stagnante şi lin curgătoare. Europa, Asia, Africa de
Nord.

60 — Roua cerului — Drosera rotundifolia L. (Pl. 16) — Perenă carnivoră.

Frunzele dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu limbul rotunjit roşietic şi cu peri glandulari
pe faţa superioară. Poate prinde insecte al căror conţinut îl digeră prin frunze, înfloreşte în
VI—VIII. Conţine principii active antispasmice, antitusive şi antibiotice. Folosită în tusea
convulsivă. În sfagnete. Europa, Asia, America de Nord.

61 — Cosor — Ceratophyllum submersum L. (Pl. 16) — H = 30— 60 (100) cm.

Perenă, cu tulpină submersă ramificată. Frunze lungi (L = 2—4 cm), aşezate în verticil,
moi, de două ori bifurcate în 4—8 lacinii filiforme. Flori unisexuate. înfloreşte în VI—
VIII. În bălţi, lacuri, iazuri, canale. Europa, Africa de Nord. A nu se confunda cu specia
Ceratophyllum demersum, care are frunze verticilate, rigide şi bifurcate în 2—4 lacinii
dinţate şi care este răspîndită pe tot globul.

62 — Cătină albă, cătină de rîu — Hippophae rhamnoides L. (Pl. 16) — H = pînă

la 6 m. Arbust cu ramuri spinoase acoperite cu solzi cenusii-argintii. Frunze linear
lanceolate , cenuşii-argintii. Flori gălbui, mici. Fruct drupă falsă, portocalie, înflorire
III—IV. Fructele sînt folosite În avitaminoze, diaree, reumatism, urticarie. Pe prundişuri
de-a lungul rîurilor, pe nisipuri, pietrişuri litorale. De la Marea Neagră pînă în etajul
montan. Europa, estul şi vestul Asiei.

63 — Şapte degete — Comarum palustre (L.) (Pl. 16) — H — 20 -100 cm.

Perenă, cu rizom lung (pînă la 80 cm). Frunze imparipenat compuse, din 5—7 foliole,
păroase pe faţa inferioară. Inflorescenţa este un racem lax, compus din puţine flori, care
apar în VI—VII. În etajele montan şi subalpin, în mlaştinile de turbă. Europa, Asia,
America de Nord.
 64 — Creţuşcă — Filipendula ulmaria (L.) Maxim (Pl. 16) — H = 100—120 cm.
Perenă. Rizom orizontal, lignificat, cu rădăcini adventive. Frunze penate, din 3—5
perechi de foliole serate pe margine, albe păroase pe faţa inferioară. Flori albe-gălbui
dispuse într-o inflorescenţă laxă. înflorire VI—VIII. Folosită ca astringent, tonic, diuretic
şi antihidropic. Florile servesc ca adjuvant în tratamentul reumatismului articular acut.
Comună în mlaştini şi zone umede, pe substrat calcaros. Europa şi Asia.

65 — Răchitan — Lythrum salicăria L. (Pl. 17) — H = 30—280 cm. Perenă, cu

rizom lemnos. Tulpină erectă, în 4 muchii, simplă sau ramificată. Frunze opuse,
lanceolate, la bază rotunjite sau cordate. Flori roşii-violete sau roz înflorire VI—IX. Cu
importanţă medicinală căci împiedică fermentaţiile intestinale, are acţiune antiseptică,
hemostatică, antibiotică e folosită în dezinterie, hemoragii gastrointestinale, ulcer varicos.
Vegetează prin mlaştini eutrofe, la marginea bălţilor, a lacurilor, rîurilor, prin locuri
mocirloase, de la cîmpie pînă pe munte. În toată emisfera nordică şi Australia.

66 — Pufuliţă — Epilobium hirsutum L. (Pl. 17) — H = 50—150 cm. Perenă, cu

rizom scurt şi stoloni tîrîtori. Tulpină uşor muchiată la bază, apoi cilindrică, păroasă.
Frunze păroase, ovat sau lat lanceolate, care conţin vitamina C. Flori cu un inel de peri la
baza corolei. Fruct capsulă, înflorire în VII—VIII. Folosită în ceaiuri. În zone umede, pe
substrat calcaros, în toată ţara. Europa, Asia.

67 — Cornaci — Trapa natans L. (Pl. 17) — Anuală, tulpină, submersă, cu

frunzele submerse faţă în faţă, pectinat sectate, cele emerse, de la vîrful tulpinii plutitoare
dispuse în rozetă şi cu peţiolul umflat. Flori cu peţiol umflat, conţin o cameră cu aer.
înflorire VII—VIII. Fructe tari, cu 2—4 coarne, sînt folosite contra diareii, turbării şi în
muşcăturile animalelor veninoase. Seminţele se consumă crude, fierte sau pregătite sub
formă de pîine. Datorită conţinutului bogat al seminţelor în amidon (52%), proteine
(15%), grăsimi (7,5%) şi zahăr (3%), în unele ţări se cultivă. În ape stagnante, însorite,
sărace în carbonat de calciu, cu nămol bogat în humus. Europa, vestul Asiei, Africa,
America, Australia.

68 — Peniţă, brădiş — Myriophyllum verticillatum L. (Pl. 17) — H = 15—30 cm.

Perenă. Rizom repent, cu rădăcini mici, subţiri, tulpină friabilă, puţin ramificată. Frunze
pectinat sectate, filiforme, aşezate cîte 5 în verticil. Flori albe sau uşor verzui, grupate
într-un spic. înfloreşte în VI—VIII. În mlaştini, bălţi, lacuri, ape lin curgătoare cu fundul
nisipos. Poate forma pajişti pînă la adîncimea de 2 m. Puietul de peşte găseşte aci adăpost
şi hrană. Planta realizează decalcifierea biogenă a apei, precipi-tînd calciul pe frunze.
Europa, Asia, America. A nu se confunda cu Myriophyllum spicatum care are tulpina
ramificată, cu l—4 frunze dispuse la noduri şi flori mici.

69 — Gălbăjoară, dreţe — Lysimachia nummularis L. (Pl. 17) — H = 60 cm.

Perenă, repentă, cu 4 muchii. Frunze aproape rotunde sau eliptice, aşezate opus. Flori
solitare, cu înflorire în V—VII. Fruct-capsulă. Folosită pentru creşterea părului, în
durerile de dinţi sau în „brîncă". Prin zăvoaie, locuri mlăştinoase, la marginea bălţilor,
lacurilor, prin gropile cu apă, în păduri umede, Ia cîmpie şi deal. Europa, Asia, America
de Nord.
 70 — Gălbinele — Lysimachia vulgaris L. (Pl. 17) — H = 150 cm. Perenă,
tulpină erectă, ramificată. Frunze lanceolate, scurt peţiolate, opuse, stau cîte 3—4 în
verticil. Flori cu 5 petale unite dispuse paniculi-form în raceme. înflorire VI—VII. Fruct-
capsulă. Folosită ca antidiareic, hemostatic, antidiuretic şi febrifug, în tratarea febrei
tifoide şi a „frigurilor". În locuri băltoase, lacuri, pe marginea apelor curgătoare, în
depresiuni, aninişuri şi stufărişuri umede. Europa, Asia.

71 — Nu-mă-uita — Myosotis scorpioides (L.) Hill (Pl. 17) — H = 20—30 (60)

cm. Perenă, rizom stolonifer lung, subţire. Tulpină muchiată, păroasă. Frunze păroase,
opuse. Fruct capsulă, înfloreşte V—VII. Folosită la infuzie pentru spălături ale urechii în
caz de inflamaţie şi ca loţiune pentru ochi. De la cîmpie pînă în zona subalpină, prin
mlaştini, lîngă pîraie. Europa şi Asia Mică.

72 — Lăsnicior — Solanum dulcamara L. (Pl. 17) — H = 30—150 (200—300)

cm. Semiarbust cu rizom lemnos. Tulpină agăţătoare, ades culcată pe sol. Frunze
peţiolate, ovat lanceolate. Flori grupate cîte 25—30 în inflorescenţe cimoase. înfloreşte în
VI—VIII. Fructe bace roşii. Folosită ca adjuvant în tratamentul scrofulozei, gutei,
reumatismului, epilepsiei, herniei şi în cicatrizarea rănilor. Dozele mari pot duce la
intoxicarea organismului. De la cîmpie pînă în zona subalpină, pe marginea bălţilor,
lacurilor, apelor curgătoare, prin zăvoaie, tufărişuri şi mlaştini. În emisfera nordică.

73 — Iarbă neagră — Scrophularia alata Dumont (Pl. 17) — H = 40—120 cm.

Perenă, rizom repent ramificat. Tulpină în 4 muchii. Frunze alungit-ovate cu marginea
serată şi peţiol aripat. Flori brune purpurii la exterior şi galbene-verzui la interior, adunate
într-o inflorescenţă pani-culat ramificată, înflorire VII—IX. Fruct capsulă. În mlaştini, pe
marginea bălţilor, rîurilor, pe terenuri inundabile, preferînd soluri argiloase sau bogate în
humus. De la cîmpie pînă în zona montană. Europa, Asia.

74 — Şopîrliţă — Veronica longifolia L. (Pl. 18) — H = 40 — 120 cm. Perenă.

Rizom noduros. Frunze alungit-lanceolate, dublu dinţate pe margine, cîte 3—4 în verticil.
Inflorescenţă racemoasă. înflorire VI—VIII. Fruct capsulă. În mlaştini, pe terenuri
inundabile, şanţuri, lîngă pîraie. Europa, vestul Asiei.

75 — Bobornic — Veronica beccabunga L. (Pl. 18) — H == 10 — 60 cm.

Perenă, rizom lung, tîrîtor, cu tulpini fistuloase glabre, ramificate. Frunze peţiolate,
opuse, ovate. Flori azurii, în raceme laxe. Fruct capsulă glabră. înflorire V—VI.
Antiscorbutică şi diuretică, folosită în dezinterie, scrpfuloză şi dureri toraciee. Sucul
obţinut din plantă e folosit ca depu-rativ. Extern, pentru comprese şi cataplasme, combate
hemoroizii, pecinginea, ulceraţiile scorbutice şi pistruii. De-a lungul apelor curgătoare, pe
marginea lacurilor, bălţilor şi izvoarelor, pe terenuri umede, de la cîmpie pînă în regiunea
subalpină. Europa, Asia.

76 — Otrăţel — Utricularia vulgaris L. (Pl. 18) — H = 60 cm. Perenă, carnivoră,

submersă, plutitoare, nefixată. Frunze multisectate, cu segmente lineare prevăzute cu
vezicule (utricule, urne) în care se prind animale mici de apă. Florile grupate în racem
lax, formează o inflorescenţă deasupra apei. înflorire VI—VIII. În mlaştini, bălţi şi lacuri,
de la şes pînă în zona montană. Europa, Africa de Nord.

77 — Bălbişă, jaleş de mlaştină — Stachys palustris L. (Pl. 18) — H = 30—120

cm. Perenă, rizom îngroşat spre vîrf, tulpină erectă, păroasă, în 4 muchii. Frunze păroase,
opuse, lanceolate, sesile. Corolă purpuriu-violacee, păroasă la exterior, înflorire VII—X.
Fruct nuculă brună. În jurul bălţilor, lacurilor, pe malul apelor curgătoare, în fîneţe
umede. În toată ţara. Europa, Asia, America de Nord.

78 — Piciorul lupului — Lycopus europaeus L. (Pl. 18) — H = 120 cm. Perenă,

rizom scurt cu stoloni lungi, repenţi. Tulpină muchiată, ramificată. Frunze scurt peţiolate,
lanceolate. Flori albe cu labiu inferior trilobat, cu puncte roşii dispuse în semilună,
înfloreşte în VII—VIII. Folosită în hipertiroidie, ca tonic, calmant al tusei şi excitant al
secreţiilor gastrice. Frecventă în mlaştini, pe locuri umede lîngă ape curgătoare, bălţi,
lacuri, în zăvoaie, de la cîmpie pînă în zona montană. Holarctică.

79 — Izmă broaştei, izmă de baltă — Mentha aquatica L. (Pl. 18) — H = 120 cm.
Perenă, tulpină simplă sau ramificată, în 4 muchii. Frunze peţiolate, alungit-eliptice.
înfloreşte în VII—X. Fruct nuculă. Folosită în tratarea colicilor abdominali, la eliminarea
gazelor, ca aromatic şi în tahicardie. Răspîndită în lacuri, bălţi, ape lin curgătoare şi
mlaştini. Europa, nordul şi sudul Asiei, sudul Africii, America.

80 — Trifoişte de baltă — Menyanthes trifoliata L. (Pl. 18) — H= 15—30 cm.

Perenă, palustră, cu rizom gros, Krng, ramificat. Frunze trifoliate, obovate, cu peţiol lung.
Flori cu corola păroasă la interior, înfloreşte în IV—VI. Fruct-capsulă. Plantă medicinală,
stimulează funcţiile hepatice, echilibrează procesele digestive. Sporadică în mlaştini cu
rogozuri, în regiunea montană inferioară. Europa, Asia, America de Nord.

81 — Plutniţă — Nymphoides peltata S.F. (Gmelin) O. Kuntze (Pl. 18) — Perenă,

rizom stolonifer multiramificat. Frunze plutitoare, rotund cordate, lung peţiolate, cu limb
pielos. Flori mari, cu petale ciliate pe margine, înfloreşte în VI—IX. Folosită ca nutreţ
pentru bovine. În bălţi, lacuri şi ape lin curgătoare, la cîmpie. În sudul şi centrul Europei,
Asia.

82 — Brusture, captalan — Petasites hybridus (L.) P. Gaertner (Pl. 18) — H =

15—40 cm. Perenă, rizom gros, noduros, stolonifer. Tulpină floriferă. Flori tubuloase,
grupate în calatidii. înflorire III—IV. Fruct achenă cu papus alb murdar. Frunzele se
formează după înflorire şi sînt reniform-rotunde, late. Folosită ca expectorant în bronşite;
antiastmatic, hipotensiv şi antispasmatic. Vegetează în jurul izvoarelor, în vîlcele umede
şi umbroase, pe malul pîraielor sau rîurilor, pe aluviuni, de la cîmpie pînă la munte.

83 — Podbal — Tussilago farfara L. (Pl. 18) — H = 5—15 cm. Perenă, rizom

lung (l m), puternic. Frunzele pornesc din rizom şi apar după înflorire; sînt peţiolate, cu
limb aproape rotund şi adînc cordat, cu peri fini şi deşi pe partea inferioară, dinţaţi pe
margine. Flori galbene, grupate în calatidii. înflorire în III—V. Fruct achenă cu papus.
Folosită ca emolient şi expectorant, antiseptic, antispasmic, în tratarea bronşitei cronice, a
astmului bronşic, laringitei şi emfizemului pulmonar. Pe malul rîurilor, pe surpături de
maluri şi şanţuri umede, de la cîmpie la munte. Europa, Asia.

84 — Denliţă — Bidens tripartita L. (Pl. 19) — H = 15—150 cm. Anuală, cu

rădăcini rămuroase şi tulpina ramificată. Frunze opuse, din 3 foliole. Inflorescenţă
calatidiu. înfloreşte în VI—IX. Fructe achene. Folosită pentru tratarea rănilor, urticariilor,
scrofulozei. Intern, cu acţiune diuretică, sudorifică, uşor laxativă, sedativâ, stimulează
circulaţia arterială, măreşte amplitudinea contracţiilor inimii. Pe marginea umedă a
bălţilor, jacurilor, pe prundişul rîurilor, prin şanţuri. Europa, vestul şi nordul Asiei.

85 — Sîrmuliţa apei — Vallisneria spiralis L. (Pl. 19) — H = 80 cm. Plantă

dioică, submersă, înfloreşte În VII—X. Florile ambelor sexe mici, albe-verzui. La
maturitate cele mascule se desprind şi plutesc la suprafaţa apei. Cele femele ies la
suprafaţa unui pedicel care, după fecundare se spiralează şi trage floarea sub apă (unde se
vă matura fructul). Se creşte în acvarii. Foarte comună în ape stagnante şi lin curgătoare,
pînă la adîncimi de 2 m. Cu o mare capacitate de răspîndire. Pe tot globul.

86 — Limba broaştei, limbariţă — Alisma plantago aquatica L. (Pl. 19) — H =

70 cm. Perenă, rizom scurt şi gros, tulpină dreaptă, ramificată superior. Frunze lung
peţiolate, ovate. Florile, dispuse verticilat, stau într-o inflorescenţă pamculată. înfloreşte
în V—IX. Pe funduri miloase; comună în mlaştinile eutrofe, bălţi, pe malul rîurilor.
Folosită în tratarea nefritelor, hidropiziei şi hipersecreţiei lactare. Rădăcinile utilizate în
homeopatie şi contra turbării. În zona temperată nordică.

87 — Săgeata apei — Sagittaria sagittifolia L. (Pl. 19) — H = 100 cm. Perenă,

monoică, cu rizom scurt, gros, frunzele din apă lineare, cele plutitoare întregi, ovate, cele
aeriene sagitate. Flori unisexuate, grupate în inflorescenţe; cele mascule aşezate la partea
superioară a axei. înfloreşte în VI—VIII. Tuberculii sînt folosiţi în alimentaţie, avînd un
conţinut bogat în amidon şi proteine. În ape stagnante, în bălţile din Delta Dunării.

88 — Foarfeca bălţii — Stratiotes aloides L. (Pl. 19) — H = 15—40 cm. Perenă,

dioică, semisubmersă, cu frunze în 3 muchii, spinos dinţate pe margine, dispuse în rozete.
Florile mascule mari, dispuse în umbelă, cele femele singure, înfloreşte în V—VIII. Spre
sfîrşitul perioadei de vegetaţie formează muguri de toamnă pentru înmulţirea vegetativă.
Evitată de peşti din cauza spinilor de pe marginea frunzelor. Utilizată ca îngrăşămînt
agricol. În ape stagnante, sărace în calcar, bogate în fosfaţi. Frecventă în Delta Dunării.
Europa şi vestul Siberiei.

89 — Iarba broaştelor — Hydrocharis mor sus ranae L. (Pl. 19) — Perenă,

acvatică, plutitoare, cu stoloni lungi şi subţiri. Frunze lung peţiolate, cordiforme, reniform
ovate, natante. Flori dispuse umbeliform. Înfloreşte în VI—VIII. înmulţire mai ales
vegetativă prin muguri de iarnă (turioni) care cad toamna la fundul apei, iar primăvara ies
la suprafaţă şi dau noi plante. În mlaştini, bălţi, lîngă lacuri, ape lin curgătoare, sărace în
calcar, bogate în fosfaţi. Utilizată în acvarii, medical ca emolient. Europa, Siberia.
 90 — Pasă —Potamogeton crispus L. (Pl. 19) — Perenă, submersă, rizom
ramificat, fixat de substrat. Tulpina cu 4 muchii, ramificată. Frunze sesile, liniare,
lanceolate sau liniar-lanceolate, ondulate pe margini. Flori verzi grupate în spic. Fructe
nucule, înfloreşte în VI—IX. În mlaştini, bălţi, lacuri, iazuri, eleşteie şi ape lin
curgătoare. Cosmopolită.

91 — Broscariţă —Potamogeton natans L. (Pl. 19) — H = 30—120 cm. Perenă,

rizom repent, fixat pe fundul apei. Tulpină simplă sau puţin ramificată; frunze mari,
eliptice, pieloase, plutitoare. Flori verzi, grupate în spice groase (L = 4—8 cm) ce ies din
apă. înfloreşte în VII—VIII. Relativ comună în ape stătătoare sau lin curgătoare.
Cosmopolită.

92 — Broasca apei — Potamogeton lucens L. (Pl. 19) — H = 5 m. Perenă, rizom

gros, frunze ovale sau lanceolate, cu peţiol scurt. Spic L = 5—6 cm. Fructe comprimate
cu un rostru central ascuţit, înfloreşte în VII—VIII. În bălţi şi lacuri limpezi. În toată
emisfera nordică.

93 — Moţ — Potamogeton perfoliatus L. (Pl. 19) — Perenă, rizom tîrîtor, tulpină

submersă, mult ramificată (L = 2—6 m), cu frunze submerse, ovate, sesile, mărunt dinţate
pe margine, spic L = 3 cm. Fruct obovat. înfloreşte în VI—VIII. Frecventă în ape
stagnante şi lin curgătoare, foarte comună în Delta Dunării. Pe tot globul.

94 — Papură îngustă — Typha angustifolia L. (Pl. 20) — H = l— 4 m. Perenă, cu

frunze lineare, înguste. Spicul mascul distanţat de cel femei, înflorire în VII—VIII.
Rizomii fierţi sînt folosiţi în combaterea scorbutului. În toată ţara, pe marginea bălţilor,
lacurilor, prin mlaştini. Se asociază cu Typha latifolia. Europa, Asia, America de Nord,
Australia, Polinezia.

95 — Papură lată —Typha latifolia L. (Pl. 20) — H = 4 m. Perenă, rizom tîrîtor.

Frunze lineare şi late. Spicul femei şi cel mascul sînt de aceeaşi lungime şi se succed fără
un spaţiu liber între ele. înfloreşte în "VII_VIII. Frunzele folosite la împletirea
rogojinilor, coşurilor şi preşurilor, în dogărit şi la fabricarea hîrtiei. Perişorii de pe spice,
în amestec cu lîna servesc la fabricarea fetrului pentru pălării. În mlaştini eutrofe, bălţi,
lîngă lacuri şi ape lin curgătoare, de la cîmpie la munte. Tot globul.

96 — Spetează —Typha shuttleworthii Koch (Pl. 20) — H = pînă la 2 m. Perenă,

frunze lineare late. Spicele se ating pe ax, cel mascul fiind jumătate cît cel femei, înflorire
în VI—VIII. În mlaştini eutrofe şi oligotrofe, bălţi, terenuri aluvionare de lîngă ape
curgătoare. România. Ungaria, Germania.

97 — Capul ariciului — Sparganium ramosum Huds. (Pl. 20) — H = 25—150

cm. Perenă, erectă, cu frunze drepte, liniare, cu o muche ascuţită pe partea inferioară. Ax
floral ramificat, cu inflorescenţe globuloasă, din care 2—3 sînt femele şi cu 17 capitule
mascule. înflorire în VI—VIII. Fruct nuculă. Folosită contra muşcăturilor de şarpe. Pe
marginea bălţilor, lacurilor şi rîurilor, comună de la cîmpie la munte. Europa, Asia.
Africa de Nord.
 98 — Stînjenel galben — Iris pseudaconis L. (Pl. 20) — H = 50—150 cm. Peren,
cu rizom; tulpina creste din apă, este multifloră. Frunze lanceolate (L — 1,5—2,5 cm).
Flori mari, puţin mirositoare, înflorire în V—VI. Fruct capsulă tunchiată. Rizomul se
foloseşte la tratarea „gălbinarei” avînd proprietăţi emetocatalitice. În mlaştini, lîngă bălţi
şi lacuri. Europa, Asia de sud-vest, Africa de Sud.

99 — Rugină — Juncus inflexus L. (Pl. 20) — H = 40—80 cm. Perenă, rizom cu

internodii scurte. Tulpină cilindrică, striată, cu măduva întreruptă (ceea ce o deosebeşte
de Juncus effusus). Frunzele de la baza tulpinii reduse la teci. Inflorescenţe cimoase.
înflorire VI—VIII. Rizomul este folosit în tratrarea bolilor de rinichi, tulpinile la
împletituri. În mlaştini, şanţuri şi gropi cu apă. Centrul şi sudul Europei, Asia temperată,
Africa de Nord.

100 — Pir roşu — Carex hirta L. (Pl. 20) — H = 60—100 cm. Cu stoloni
subterarni, frunze plane, păroase. Inflorescenţă din 2—3 spi-culeţe mascule şi 2—3
femele, înflorire în IV—VI. Lîngă bălţi, mlaştini, fîneţe umede. În zona temperată a
Europei, Asiei şi Africa de Nord.

101 — Rogoz de baltă — Carex pseudocyperus L. (Pl. 20) — H = 30— 100 cm.
Perenă, tulpina cu 3 muchii, frunze plane, mai lungi decît tulpina. Inflorescenţa formată
dintr-un singur spiculeţ mascul, cilindric, situat deasupra celor 3—6 spiculeţe femele,
înflorire în V—VI. În mlaştini, bălţi şi lacuri. Europa, Australia, America de Nord.

102 — Pipiriguţ — Eleocharis palustris (L.) Raemer et Schultes (Pl. 20) — H =

10—60 cm. Perenă, rizom lung, repent, tulpină cilindrică, netedă, plină de măduvă, la
bază cu frunze reduse la teci. Inflorerscenţa — un spic ovoidal, compact, lung de 5—20
mm. înflorire în VI—VIII. La cîmpie şi deal, prin smîrcuri, gropi cu apă, mlaştini, pe
marginea bălţilor, lacurilor şi rîurilor. Cosmopolită.

103 — Bumbăcăriţă —Eriophorum vagmatum L. (Pl. 20) — H — 30—70 cm.

Perenă, tulpină cilindrică în partea inferioară şi trunchiată în partea superioară, cu un
singur spic alb-lînos. înflorire În V—VII. În mlaştinile de turbă (tinoave, bahne) din zona
montană şi subalpină. În zona temperată nordică.

104 — Stuf — Phragmites australis (Cv.) Trin. ex Stendel (Pl. 20) — H = pînă la
4 (6—7) m. Perenă, robustă, rizom lung, ramificat, din care pornesc numeroase tulpini
fistuloase. Frunze liniar lanceolate, rigide (L = 40—50 cm). Inflorescenţă panicul lax,
piramidal, înflorire VII—IX. Folosită în construcţii, garduri, ca materie primă în industria
celulozei şi hîrtiei. În Delta Dunării contribuie cu peste 80% la formarea plaurului. În
toată ţara, prin mlaştini, bălţi, lîngă lacuri şi ape lin curgătoare. Cosmopolită.

105 — Lintiţă — Lemna minor L. (Pl. 20) — D = 5—10 mm. Perenă, tulpina
mică, natantă de forma unei frunzişoare (D = 2—4 mm), cu rădăcină filiformă. înfloreşte
în V—VI. Formează colonii întinse pe apa bălţilor sau în zona de mal a apelor liniştite,
printre plantele palustre. De la cîmpie, pînă pe munţi. Pe tot globul.
 106 — Lintiţă — Lemna trisulca L. (Pl. 20) — Perenă, tulpini ovate sau
lanceolate, pedicelate, dispuse în cruce, natante sau uşor submerse, cu o singură rădăcină
filiformă. înfloreşte în IV—V. În bălţi sau lacuri bogate în substanţe organice. De la
cîmpie, la dealuri. Cosmopolită.

107 — Lintiţă — Spirodela polyrrhiza (L.) Schleichen (Pl. 20) — D = 3—8 mm.
Perenă, frunze natante, cu un fascicul de 5—15 rădăcini filiforme, înfloreşte în V—VI. În
ape stagnante sau lin curgătoare, la cîmpie şi În zona de dealuri. Abundă în iazurile de
lîngă sate, unde sînt deversate dejecţii de grajduri. „Podul vegetal" pe care îl formează
inhibă creşterea altor plante. Cosmopolită.

B. ANIMALE

ÎNCRENGĂTURA SPONGIERI (PORIFERA)

75 — Burete de apă dulce — Spongilla lacustris L. (Pl. 21) — L = 100—l 000

mm. De mărimi variate, ca o pîslă consistentă pe tulpinile plantelor sau pe lemne, de
culoare verzuie, gălbuie, gri sau brună. În ape curgătoare corp neted, în cele stagnante cu
diferite proeminenţe. La exterior se observă numeroase orificii (osculi) şi pori foarte fini;
în corp cu spicule microscopice silicioase (sclere). Corpii reproducători (gemulele) sînt
eliminaţi toamna, la moartea buretelui. Cu miros de formol. În toată ţara, în ape stătătoare
şi lin curgătoare, la adîncimi de l—4 m. Cosmopolit.

ÎNCRENGĂTURA CELENTERATE (CNIDARIA)

76 — Hidra verde — Chlorohydra viridissima (Pali) (Pl. 21) — L = 10 mm. Stă

fixată pe substrat şi îşi întinde tentaculele lungi prevăzute cu celule care conţin un lichid
urticant, cu care îşi paralizează prada (constituită din diverşi crustacei mărunţi şi viermi),
pe care îi introduce în orificiul bucoanal dintre tentacule. Indivizii noi se formează pe
corp, prin înmugurire. Se înmulţeşte şi prin ouă. Culoarea corpului se datoreşte unor alge
verzi care trăiesc simbiont în hidră. În lacuri şi bălţi, pe plante. Tot globul.

ÎNCRENGĂTURA VIERMILOR PLAŢI (PLATHELMINTHES)

77 — Planarie — Polycelis felina (Dalyell) (Pl. 21) — L = 2—6 mm. Pe

marginea anterioară a corpului cu o pereche de corniţe şi cu mai mulţi ochi. Carnivor,
acoperă prada cu corpul, o ucide cu secreţiile sale tegumentare, apoi scoate afară trompa
(situată pe faţa inferioară) şi suge prada. În ape relativ reci: izvoare, pîraie, peşteri. În
zona de munte. Europa.

CLASA OLIGOCHETE (OLIGOCHAETA)

78 — Tubifex — Tubifex tubifex (Muller) (Pl. 21) — L = 25—85 mm. Culoarea

roşie datorită hemoglobinei dizolvate în plasmă. Capul nediferenţiat de corp. La fiecare
segment cu l—4 cheţi fini, scurţi. Aparatul reproducător în segmentele 10—12.
Construieşte tuburi în nămol din care scoate partea posterioară, pe care o agită ca să
aducă lîngă corp apă proaspătă, oxigenată. Ca îngrămădiri, formează pete roşietice pe
fundul apelor, acolo unde lipsesc lipitorile. În nisipul şi nămolul apelor stagnante sau lin
curgătoare, impurificate, în canale şi ape reziduale. Comun, cosmopolit.

CLASA LIPITORI (HIRUDINEA)

79 — Lipitoarea — Hirudo medicinalis L. (Pl. 21) — L =85—110 mm. Coloraţia

şi modelele de pe corp variabile. Se deplasează pe sub-strate tari, în mod caracteristic,
înoată şerpuit. Depune un cocon membra-nos pe marginea apelor în pămînt sau printre
plante, din care puii ies după 30 zile. Ei sug sîngele broaştelor; adulţii pe cel al
mamiferelor. În mlaştini, bălţi, canale. În toată ţara. Europa, vestul Asiei, Africa de Nord.

80 — Lipitoarea peştilor — Piscicola geometra L. (Pl. 21) — L = 20— 50 mm.

Corp cilindric, eu ventuze distincte, cea posterioară mai mare. Fiecare ou este protejat de
un înveliş tare. Suge sîngele peştilor (îndeosebi al ciprinidelor). Stă fixată cu ventuza
posterioară pe plante, pietre său pe peşti (preferenţial pe opercule). Moldova şi Dobrogea,
Muntenia. Europa, Asia temperată, America de Nord.

ÎNCRENGĂTURA MOLUŞTE (MOLLUSCA)

CLASA SCOICI (LAMELLIBRANCHIA)

81 — Scoica de iaz — Anodonta cygnea L. (Pl. 24) — L -= 120— '200 mm.

Valvele în interior sidefii. Stă înfiptă în mîl, din care scoate afară treimea superioară; cu
cilii de pe lamele determină formarea unui curent de apă din care îşi ia hrana formată din
detritus şi alge. Se mişcă cu ajutorul piciorului cu care „ară" mîlul. Depune anual 400 000
ouă din care ies larve mici — glochidii — care se prind un timp de branhiile peştilor (se
asigură în acest fel răspîndirea scoicii). Ulterior larvele cad pe fund şi se transformă în
scoicuţe. Comestibilă. În ape stagnante. În toată ţara. Pe tot globul.

82 — Scoica de rîu — Unio pictorum L. (Pl. 24) — L = 70—90 (110) mm. Cu o

mare varietate de forme şi dimensiuni. Depune anual pînă la 200 000 ouă care rămîn o
lună între branhiile mamei. Glochidiile se prind de branhiile peştilor cîteva săptămîni. Se
hrăneşte cu detritus organic şi microorganisme. În nisipul sau mîlul apelor lin curgătoare,
mai rar în bălţi. Europa, Siberia.

83 — Dreissena polymorpha Pallas (Pl. 24) — L = 24—40 mm. Valve

triunghiulare. Stă fixată pe scoici, pietre, tije de stuf şi papură, prin nişte fire de byssus
secretate de scoică. Formează îngrămădiri (ades stau chiar unele peste altele). Filtrează
apa. În ape stagnante şi curgătoare, canale, bălţi inundate periodic, uneori pătrunde în
conductele de apă, pe care le.poate obstrua. În sudul ţării, mai ales în Dunăre şi Deltă. De
origine pon-tocaspică; în prezent în toată Europa.

84 — Sphaerium corneum L. (Pl. 24) — L = 8—14 mm. Formează colonii mari

în mîlul iazurilor, bălţilor şi mlaştinilor, dar este prezentă şi în ape lin curgătoare. În toată
ţara. Europa, Siberia.
 85 — Pisidium casertarum Poli. (Pl. 24) — L = 3,5—6 mm. Valvele ele mărimi
şi culori variate, sînt prevăzute cu striuri dese, fine, regulate. În toate apele stagnante şi
lin curgătoare, în lacurile alpine, pînă la adîncimi de 35 m. Din deltă pînă în lacurile
glaciare alpine. Europa, Asia temperată.

CLASA MELCI (GASTROPODA)

86 — Theodoxus danubiaLis Pfeiffer (Pl. 21) — L = 9—12 mm. Cochilie

rezistentă, opercul cu coaste tipice. În rîuri (Dunăre, Bega, Nera) şi lacurile litorale, fixată
pe pietre şi buşteni. Numai în Dunăre, Nistru, Bug şi Nipru.

87 — Viviparus viviparus L. (Pl. 21) — L = 30—40 mm. Căsuţa se închide cu un

opercul tare. Respiră prin branhii. Cu sexe separate. Din ouă ies embrioni care stau un
timp în camera paleală a mamei. Ierbivor, poate consuma şi resturi organice. În iazuri
bogate în plante, în lacuri, mocirle. În sudul Transilvaniei şi sudul ţării. Europa.

88 — Melanopsis pareysii Muhlenfeld (Pl. 21) — H = 18 mm, l = — 8,5 mm.

Variabilitate mare de formă şi dimensiuni. Cochilia cu 7 spire. În apele calde ale lacului
Peţea, pe plante şi fund mîlos, la temperaturi de pînă la 42°C. Este un relict viu, prezent
numai în România.

89 — Physa fontinalis L. (Pl. 21) — H = 9,5—10,5 mm. Cochilie fragilă, foarte

subţire, sticlos-transparentă, cu 4 spire, cel din vîrf turtit. În ape limpezi, curate, stagnante
sau lin curgătoare, pe plante, la cîmpie. Europa.

90 — Limnaea stagnalis L. (Pl. 21) — H = 45—60 mm. Cu 7— 7,5 spire, ultima

foarte mare. Cochilia este cel mai ades acoperită de alge, detritus sau briozoare. Depune
ouă într-o capsulă gelatinoasă pe care o lipeşte de plante. Trăieşte 3 ani. Respiră aer
atmosferic. Se hrăneşte cu alge şi părţi moi de plante. În ape stagnante (bălţi, mlaştini,
lacuri, gropi), sau lin curgătoare, pe plante, sediment sau pe faţa inferioară a apei. Din
deltă pînă la l 700 m altitudine, în toată ţara. Europa, Asia, America de Nord.

91 — Radix ovata Drap. (Pl. 21) — H = 20—25 mm. Cu 4—4,5 spire, ultima
foarte mare, cu apertura mai mare decît întreaga cochilie (care este acoperită cu detritus
negru). În gropi bogate în plante acvatice, mocirle, mai rar în ape curgătoare. În
Transilvania şi sudul ţării. Europa, Asia temperată.

92 — Planorbis corneus L. (Pl. 21) — H = 10—12 mm, l = 25— 35 mm.

Cochilie cu 5 spire răsucite spre stînga. Cu sînge roşu. Trăieşte 2—3 iini. Vine la
suprafaţa apei pentru respiraţie. Se hrăneşte cu alge. În ape stagnante şi lin curgătoare
pline cu plante. În toată ţara. Europa, Asia de vest.

93 — Ancylus jluviatilis Muller (Pl. 21) — H = 2—3 mm, l = 4— 8 mm. Cochilie

ascuţită ca o scufie, suprafaţa cu striuri radiare. În ape curgătoare, lacuri limpezi, pe
pietre sau plante, pînă la altitudinea de l 000 m. În Banat, Moldova şi Transilvania. În
centrul şi sudul Europei şi nordul Africii.
 ÎNCRENGĂTURA ARTROPODE (ARTHROPODA)

CLASA CRUSTACEI (CRUSTACEA)

94 — Apus cancriformis — Schăffer (Pl. 22) — L = 50—100 mm. înoată cu

ajutorul picioarelor toracice. Deosebit de lacom, apucă şi devorează chiar şi semenii săi
mai mărunţi. În ape periodice, primăvara şi toamna. Cînd apele seacă, mor. Cînd apa se
adună din nou, din ouă ies şi se dezvoltă rapid indivizi noi. În toată ţara. Europa, Africa
de Nord.

95 — Artemia salina (L.) (Pl. 22) — L = 8—16 mm. Corp moale, de culoare
variabilă, înoată pe spate, filtrînd neîncetat detritus, alge şi animale mărunte. Cu sac
oviger piriform, plin de ouă. În masa apei lacurilor sărate, ades în număr foarte mare.
Ouăle nu eclozează deodată, ci în perioade diferite (necesită un stadiu de frig şi
uscăciune), separate uneori prin mai mulţi ani. În toată ţara, pe toate continentele.

96 — Purice de baltă — Daphnia galeata Sars (Pl. 22) — L = pînă la 4—5 mm.
Se înmulţeşte partenogenetic (prin ouă nefecundate), pe care le poartă sub cele două
valve ale carapacei, dorsal. Are mai multe generaţii pe an. În ape stagnante bogate în
substanţe organice, cu alge multe ce-i servesc ca hrană. Uneori foarte numeros. Comun,
cosmopolit.

97 — Păduchele crapului — Argulus joliaceus (L.) (Pl. 22) — L = 4—5 mm.

Branhiur cu corpul modificat de parazitism. Turtit dorsoven-tral, stă cel mai ades pe
corpul ciprinidelor, fixat cu 2 ventuze şi se hrăneşte cu sîngele gazdei. Cu 4 perechi de
picioare şi 2 ochi mari. În perioada de reproducere se desprinde şi înoată în apă. În toată
ţara, în ape dulci mici, stagnante sau lin curgătoare, în crescătorii de peste. Cosmopolit.

98 — Purice de apă — Cyclops rubens (Jurine) (Pl. 22) — L =1,4— 2,2 mm.
Antene lungi care îi servesc la înotat. Cu 2 saci cu ouă, din care vor ieşi larve
caracteristice (nauplii) ce trec ulterior prin 4—5 stadii de copepodit pînă ajung adulţi.
Larvele consumă alge, adulţii sînt carnivori. În ape reci mari şi mici, în plancton sau în
vegetaţie. În toată ţara. Holarctic.

99 — Asellus aquaticus L. (Pl. 22) — L = 8—12 mm. De culoare mai închisă, în

ape de suprafaţă, pînă la albă în apele subterane. Cu 2 generaţii pe an. Generaţiile născute
toamna se reproduc în primăvară, nasc pui şi mor; generaţiile născute primăvara dau 2
serii de pui (una toamna, alta în primăvara anului următor). Consumă detritus vegetal.
Comună în ape dulci, salmastre, uneori şi în cele subterane. Europa, vestul Asiei.

100 — Lătăuş — Rivulogammarus balcanicus Schăferna (Pl. (22) — L = 8—16

mm. Trup turtit lateral, acoperit cu plăci mai tari, separate, pentru fiecare articol.
Picioarele din faţă au la bază branhii. Se mişcă vioi; înoată pe o parte sau pe spate; scos
din apă se zbate puternic. Consumă plante, animale mici, detritus, cadavre. Este consumat
de peşti. În toată ţara, în izvoare, pîraie, rîuri, de la munte la şes. Sud-estul Europei.
 101 — Rac de rîu — Astacus astacus L. (Pl. 22) — L = pînă la 150 mm, G = sub
150 g. Pe fundul apei merge înainte, dar înoată înapoi, prin bătăi bruşte ale cozii. Femela
poartă 60—l 500 ouă lipite de picioarele abdominale din X—XI pînă în V—VI, cînd ies
puii. Ei seamănă cu adulţii şi rămîn lîngă mamă 2 săptămîni. Năpîrlesc vara. În malul
lutos sapă găuri adînci în care se retrag ziua; noaptea ies pentru hrănire. Consumă insecte,
melci, peştişori, plante, cadavre. Este pescuit pentru mîncare, este vînat de peşti şi
mamifere acvatice, ucis de ciuma racilor. În ape curgătoare, iazuri, bălţi. În toată ţara.
Datorită poluării apelor este în regres, Europa.

CLASA PĂIANJENI (ARACHNIDA)

102 — Păianjenul de apă — Argyroneta aquatica (Clarck) (Pl. 22) — L = 8—15

mm. Masculul ceva mai mare decît femela. Este singurul păianjen care trăieşte permanent
în ape; este activ tot anul. Trăieşte 2 ani. înoată avînd în jurul abdomenului o bulă de aer
din care îşi ia oxigenul necesar respiraţiei; iese din cînd în cînd la suprafaţă pentru
preschimbarea aerului. Construieşte pe plante un cuib din pînză în formă de clopot,
deschis la faţa inferioară, pe care îl umple cu aer. În mlaştini, bălţi, lacuri invadate cu
plante, ape lin curgătoare. În toată ţara. Europa centrală şi de nord.

103 — Dolomedes fimbriatus (Clarck) (Pl. 22) — L = 9—20 mm. Deşi este un
păianjen de uscat, vînează pe apă, fabricîndu-si pentru aceasta o plută din frunze uscate.
Prada o mănîncă pe plută sau pe uscat. Cînd este în pericol se afundă în apă. Poate ataca
puiet de peşte. În toată ţara, comun pe malul apelor. Europa, Turchestan.

104 — Arrenurus cuspidator (Muller) (Pl. 22) — L = 0,7—l mm. Corp puternic
chitinizat. Dimorfism sexual accentuat. Frecvent şi numeros în ape stagnante mai mici,
invadate de plante. În toată ţara. Cosmopolit.

CLASA INSECTE (INSECTA)

105 — Rusalie — Palingenia longicauda (Olivier) (Pl. 22) — L = 25— 38 mm.

Efemer care depun ouăle la suprafaţa apei şi care apoi cad pe fund ca o ploaie fină.
Larvele (105 b) trăiesc 2—3 ani pe nămolul de pe fundul apelor mari, săpîndu-şi în
aceasta galerii în formă de U. Se hrăneşte cu detritus. Năpîrlirea, ieşirea din nimfă a
subimago-urilor şi apoi a adulţilor se face concomitent la sfîrşitul lui V (astfel încît în
amurgul zilei respective adulţii formează adevăraţi nori de insecte care trăiesc numai
cîteva ore, timp în care nu se hrănesc). Adulţii sînt intens vînaţi de păsări, lilieci şi peşti.
În Dunăre. Europa.

106 — Perla — Perla burmeisteriana Classen (Pl. 22) — L, adult = = 16—26

mm, L, larvă = pînă la 35 mm. Adulţii acestui plecopter zboară în V—VII. Larvele (106
b) trăiesc 3 ani în ape repezi de munte, pe funduri bolovănoase, unde se hrănesc cu
larvele altor insecte do apă, cu crustacei, viermi, dar şi cu alge şi resturi de plante. Adulţii
nu se hrănesc. În toată ţara. Sudul Europei, Africa.
 107 — Rhyacophyla nubila Zott. (Pl. 22) — A = 15—35 mm. Tri-ehopter comun
în ape de munte reci, bogate în oxigen. Larvele (107 b), cu smocuri de branhii pe
abdomen, nu-şi fac un tub, ei se mişcă liber pe fundul apei. Pupele sînt mobile şi ies la
marginea apei pentru a se transforma În adulţi. Larvele şi pupele sînt mult căutate de
peşti. Europa.

108 — Calul dracului — Libellula quadrimaculata L. (Pl. 23) — L, adult = 44—

46 mm, L, larvă = 24—28 mm. Femela acestui odonat depune ouăle în apă, din zbor.
Larvele (108 b) trăiesc 2 ani pe fundul apelor stagnante bogate în vegetaţie. Larvele
răpitoare atacă toate nevertebratele acvatice, inclusiv larvele altor libelule şi puiet de
peşte (prinde prada cu cele 2 căngi situate la capătul unei „măşti"). Adultul zboară iute,
lîngă suprafaţa apei, vînînd insecte pe care le mănîncă din zbor. În toată ţara, pe lîngă
ape, la marginea pădurilor, în V—VIII. Comună. Europa.

109 — Păunită, căluş — Calopteryx splendens (Haris) (Pl. 23) — L, adult = 33—
40 mm, L, larvă = 35 mm. Femela acestui odonat depune ouăle în plante acvatice, sub
nivelul apei. Larva (109 b) carnivoră, trăieşte 2 ani înainte de a se transforma în adult.
Atacă orice animal care îi vine în apropiere şi pe care îl poate apuca şi ucide. Pentru
eclozarea adultului subimago-ul iese pe frunze deasupra apei. Adulţii sînt răpitori; ei
consumă insecte pe care le prind şi mănîncă din zbor. Deasupra apelor stagnante şi
curgătoare, a zonelor umede din toată ţara, în V—VIII. În toată Europa.

110 — Parapoynx stratiotata L. (Pl. 23) — A — 20—24 mm. Fluturele adult

trăieşte în VI—VIII, larva, acvatică, (110 b) stă în V—VIII într-un înveliş tubular format
din resturi de plante (mai ales de rizac). Omida hibernează. Respiră oxigenul dizolvat cu
ajutorul unui smoc de prelungiri digitiforme. Se hrăneşte cu frunze de plante acvatice. În
şi pe malul bălţilor şi lacurilor. Adulţii zboară pe înserate şi vin noaptea la lumină.
Comună. Europa.

111 — Scorpionul de apă — Nepa tinerea L. (Pl. 23) — L = 20— 25 mm.

Picioarele anterioare ale acestui heteropter sînt transformate în cleşti pentru apucat prada
(insecte, peştişori), pe care apoi îi înţeapă şi suge. Corpul este roşu sub aripi. Respiră aer
atmosferic prin tubul anal, lung. Se mişcă, încet, înoată greoi. Pe fundul apelor stagnante
mici, bogate în vegetaţie. În toată ţara, cosmopolit.

112 — Notonecta glauca L. (Pl. 23) — L = 14—20 mm. Corpul hete-ropterului

este fusiform, înoată iute cu picioarele, care sînt prevăzute cu peri pe care îi mişcă ca
nişte vîsle. Pentru respirat iese la suprafaţa apei cu partea posterioară a abdomenului,
înoată cu abdomenul în sus. Răpitor. În nopţile de vară zboară (este atras de lumină). În
toată ţara, în ape stătătoare sau lin curgătoare, cu vegetaţie. Europa.

113 — Bou de baltă — Dytiscus marginalis L. (Pl. 23) — L = 30— 35 mm.

Masculul acestui coleopter are la prima pereche de picioare cîteva articole tarsiene lăţite,
cu rol de ventuze, cu care prinde femela în momentul acuplării. Ea depune ouăle în
frunze şi tulpini de plante. Adultul şi larva sînt carnivori (pot ataca şi puiet de peste).
Larva se înpupează în nămol la mal. Adulţii zboară seara şi noaptea (vin la lumină). În
mlaştini şi bălţi, printre plante acvatice. În toată ţara. Europa.

114 — Goniţă — Gyrinus natator L. (Pl. 23) — L = 5—7 mm. Coleopter acvatic
care vine la suprafaţa apei înotînd rapid în cercuri. Pe uscat nu merge, ci sare. În caz de
pericol coboară spre fundul apei. Adultul are ochii astfel construiţi, încît atunci cînd
înoată la suprafaţa apei, vede concomitent şi în aer şi în apă. Răpitor, atacă insecte mici.
Larva, răpitoare, polifagă, foarte vorace, stă în mîl sau pe plante. Se împupează pe mal, în
sol umed, într-un cocon din frunze sau pietre. În ape stagnante. Comun.

115 — Ţîntar — Culex pipiens L. (Pl. 23) — L = 3—6 mm. Palpii femelei mai
scurţi decît trompa. Adultul stă pe suport cu corpul paralel cu acesta. Femela depune
ouăle în grupe ce plutesc pe apă. Femela suge sînge de mamifere, dar nu transmite
malarie. Masculul suge sucul plantelor. Comun.

116 — Ţîntar — Anopheles maculipennis Mg. (Pl. 23) — L = 6— 7 mm. Palpii

lungi cît trompa, aripi cu pete. Cînd se aşază pe un suport, corpul face un unghi cu
suprafaţa suportului. Femela depune ouăle pe suprafaţa apei izolat. Larva (116 b), fără
tub respirator vizibil, se hrăneşte cu nămol sau animale mici. Femela suge sîngele
mamiferelor şi omului (căruia îi transmite malaria). Masculul consumă tot sucuri
vegetale. Comun, cosmopolit.

117 — Erystalis tenor L. (Pl. 23) — L = 6—12 mm. Dipter cu corp gros. Adultul
trăieşte pe flori, dejecţii, în păşuni, fîneţe, păduri. Larva, prevăzută cu un tub respirator,
este amfibie, saprofagă sau coprofagă. Frecventă în ape cu substanţe organice în
descompunere. Comună. Cosmopolită.

118 — Musca columbacă — Simulium columbaczensis Schon. (Pl. 23) — L = 2—

5 mm. Dipter cu corp scurt, gros, păros. Ochii se ating. Larva acvatică, trăieşte în rîurile
rapide, fixată cu nişte cîrlige de la partea posterioară a corpului. Anterior cu 2 pedunculi
cu peri prehensili, cu care captează hrana (detritus organic şariat). Pupa stă într-o pîlnie,
la cap cu 2 tufe de trahee. Adulţii apar în masă şi sug sîngele vitelor. Poate fi vector de
boli. În sud-vestul ţării.

119 — Chaoborus flavicans Meig. (Pl. 23) — L, adult = 14 mm, L, larvă == 10—
12 mm. Adultul dipterului, ca un ţînţar, trăieşte deasupra apelor sau pe maluri. Larvele,
transparente, înoată în apropierea fundului sau în plancton; ele posedă antene terminate
cu nişte spini lungi, cu ajutorul cărora prinde crustacee ce-i servesc drept hrană.

ÎNCRENGĂTURA VERTEBRATE (VERTEBRATA)

CLASA CICLOSTOMI (CYCLOSTOMATA)

120 — Chişcar — Eudontomyzon danfordi Regan (Pl. 24) — L = 20 (30) cm. G =

10—25 g. Gura rotundă, prevăzută cu formaţiuni cornoase ca nişte dinţi, ce sînt dispuşi în
serii radiale. Cu 2 ochi, 7 perechi de orificii branhiale şi o nară nepereche. După a doua
reproducere, în VIII, masculii mor. Larvele, ca nişte rîme, stau în nămol şi consumă
detritus. Trăieşte 3—4 ani. Se hrăneşte cu peşti (mai ales salmonide), dar şi cu alte
animale acvatice. În Crişuri, Mureş, Someş şi afluenţi. În bazinul Tisei.

CLASA PEŞTI OSOŞI (OSTEICHTHYES)

121 — Cega — Acipenser ruthenus L. (Pl. 24) — L = 50—60 (100) cm, G = 2—

4 (16) kg. Bot lung, subţire, cu 4 mustăţi fin franjurată. Pe corp cu 5 şiruri de scuturi
osoase. Reproducere în IV—VI. Se hrăneşte cu larve de chironomide, efemere şi
corofiide. Depune cca 10 000 ouă cenuşii deschis. Are o carne foarte gustoasă. Pe fundul
Dunării. Fiind un endemism sarmatic, populează fluviile care se varsă în mările Neagră,
Azov şi Caspică.

122 — Lostriţă — Hucho hucho (L.) Pl. 24) — L = peste l m. G = = 10—12 kg.
Atinge maturitatea sexuală la 4—5 ani. Se reproduce în IV. Femela sapă pe fundul apei,
cu coada, o groapă în care îşi depune icrele şi pe care apoi le păzeşte pînă ies puii.
Răpitor feroce: insecte, peşti, broaşte, şoareci etc. Trăieşte în rîuri mai adînci. Cel mai
apreciat peste de la noi. MONUMENT AL NATURII. În rîurile Tisa, Vişeu, Bistriţa
moldovenească. Endemică pentru bazinul Tisei.

123 — Păstrăv de munte — Salmo trutta fario (L.) (Pl. 24) — L = 20—40 cm, G
= 0,2—4 kg. Dorsal cu o înotătoare adipoasă. Se reproduce la 3 ani. Iarna, în X—XII,
femela depune l 000—2 000 icre mari, alb-gălbui, se hrăneşte cu insecte, viermi,
amfipode, orice peste mărunt care îi iese în cale. Este cu o carne foarte gustoasă. În
prezent se dezvoltă cu mult succes salmonicultura (reproducerea şi creşterea sa în bazine
special amenajate), ca şi repopularea apelor repezi de munte cu puiet. În apele reci,
repezi, curate, de munte. În toate rîurile Europei.

124 — Lipan — Thymallus thymallus (L.) (Pl. 24) — L = 30— 32 cm, G = 300—
350 g. Se reproduce în III—IV. Mai puţin exigent la oxigen decît păstrăvul. Cînd este
tînăr, stă în cîrduri; ca adult este singuratic. Se hrăneşte cu viermi, moluşte, crustacei şi
insecte. Este foarte gustos. Se pescuieşte la undiţă. În toate rîurile mari, mai domoale, de
munte, de la noi, în aşa-numita zonă a lipanului. În toată Europa, afară de partea ei sud-
estică.

125 — Ştiucă — Esox ludus L. (Pl. 25) — L = peste l m, G = 2—3 (16) kg.
înotătoarea dorsală este mult spre spate, deasupra celei anale. Trup lung, gura mare cu
dinţi puternici, încovoiaţi spre interior. Se reproduce în II—IV. Poate trăi peste 200 ani.
Cel mai vorace peste de la noi: înghite orice, inclusiv păsări şi şobolani de apă. Pîndeşte
prada şi atacă brusc. Carne slabă, gustoasă. Icre foarte căutate. În toate apele stătătoare şi
lin curgătoare. În toată zona temperată nordică. În ultimii ani s-a împuţinat.

126 — Plătică — Abramis brama (L.) (Pl. 25) — L = 25—50 cm, G = 0,3—4 kg.
Corp puternic, turtit lateral, cap mic, culoare variabilă. Se reproduce în IV—V, cînd
masculii au pe corp numeroşi butoni aspri. Depune pînă la 340 000 icre. Se hrăneşte
îndeosebi pe fund cu vegetaţie acvatică, insecte, crustacee şi icre. În ape stagnante sau lin
curgătoare mari; frecvent În Delta Dunării şi în lacurile litorale. În centrul şi estul
Europei.

127 — Clean — Leuciscus cephalus L. (Pl. 25) — L = 25—30 cm, G = 200 g. Se

reproduce în IV—VI, cînd femela depune pe pietre cîte 100 000 icre. Omnivor, foarte
lacom, poate ataca şi peşti mici. Se pescuieşte cu undiţa în toate rîurile colinare şi de şes
de la noi; în Dunăre pînă la Călăraşi. Europa şi Asia Mică.

128 — Murgoi bălţat, murgoi chinezesc — Pseudorasbora parva (Schlegel) (Pl.

25) — L = 8—14 cm. Cu variabilitatea pronunţată. Se reproduce primăvara. Puietul este
planctonofag (consumă rotifere, cla-docere), adulţii sînt bentofagi (larve de chironomide,
viermi). A fost introdus în ţara noastră în 1960, accidental, adus ca puiet din R.P.
Chineză; s-a aclimatizat rapid şi acum populează toate apele stagnante şi lin curgătoare
din sudul ţării, fiind unul din peştii cei mai comuni. Estul Asiei (Japonia, U.R.S.S., R.P.
Chineză), România.

129 — Porcuşor — Gobio gobio L. (Pl. 25) — L = 8—10 cm. Gura inferioară ca
o potcoavă. Pe bot cu 2 mustăţi. Are 10—12 pete negre de-a lungul liniei laterale.
Reproducerea În V—VI. Depune icrele pe plante acvatice sau pietriş. Se hrăneşte cu
larve de insecte, crustacei, viermi, moluşte, biodermă algală, chiar peşti mici. Stă în
cîrduri. Fără importanţă economică. Comun în partea superioară a cursului mijlociu al
rîurilor încete, limpezi, în bălţi şi iazuri legate de ape curgătoare. Europa şi Asia
temperată.

130 — Crap — Cyprinus carpio L. (Pl. 25) — L — cca 50 cm, G = sub 2 kg

(rareori 5—10 kg). Gura cu 2 perechi de mustăţi. Culoare variabilă în funcţie de mediu.
Ajunge matur la 2—4 ani; se reproduce la temperaturi de 18—20°C, pe întinsuri cu
vegetaţie, în apă curată, în IV—IX. Poate trăi pînă la 150 ani. Depune l 000 000 icre.
Omnivor. Are o mare plasticitate şi variabilitate; se pretează uşor la creşterea artificială
— se cunosc 5 rase principale de crap de cultură: Eischgrud, Gali-ţian, Turigian, Lausitz
şi Boemia. Se creste în elesteie sau iazuri, în regim de furajare artificială. Cu un ritm de
creştere foarte rapid. Cel sălbatic trăieşte În rîuri line de şes (în zona crapului) şi în bălţi,
lacuri, în toată ţara. Europa, estul Asiei dar a fost introdus şi în America de Nord şi
Australia.

131 — Boiştean — Phoxinus phoxinus L. (Pl. 25) — L = 9 cm, G = 8—12 cm.

Solzi mărunţi. Corp gros, aproape cilindric. Reproducere în IV—VI, cînd dimorfismul
sexual este accentuat. Femela depune l 000 icre mici pe fund nisipos. Trăieşte 5 ani. Se
hrăneşte cu insecte, crustacee, viermişori, mai rar cu vegetaţie şi detritus. Sociabil,
formează cîrduri mari în ape repezi de munte şi deal. În toată ţara. Europa şi Asia
temperată.

132 — Boarţă, blehniţă — Rhodeus sericeus amarus (Bloch) (Pl. 25) — L = 3—6
cm. Cel mai mic ciprinid de la noi. În perioada de reproducere (IV—VIII) cu un
dimorfism sexual accentuat. Icrele sînt depuse în porţii de 8—11 bucăţi, pe care, cu
ajutorul unei papile genitale (ce se lungeşte mult în această perioadă) le introduce între
valvele scoicilor vii; masculii îşi lasă sperma deasupra scoicii, ea fiind aspirată de scoică
cînd respiră, realizîndu-se în acest fel fecundaţia chiar în scoică. Larvele rămîn aici 30—
40 zile. Se hrăneşte cu alge, resturi de plante şi detritus, mai rar cu crustacei şi viermi
mărunţi. Fără importanţă economică. Este consumat de peştii răpitori. În toate apele
stătătoare şi lin curgătoare. Europa, de la nord de Alpi şi pînă la Ural şi Caucaz.

133 — Scobar, poduţ — Chondrostoma nasus L. (Pl. 25) — L = sub 50 cm, G =

sub l kg. Botul depăşeşte gura, care este verticală, cu buze groase, tăioase. Se reproduce
în IV—V, cînd urcă pe rîuri în cîrduri. Femela lipeşte pe pietre cca 100 000 icre. Se
hrăneşte cu biodermă vegetală, detritus, mai rar cu animale. Nu consumă icrele altor
peşti. Poate trăi şi în ape poluate. Se pescuieşte cel mai intens primăvara. În aval de zona
păstrăvului, în toate rîurile mai mari. În fluviile ce se varsă în mările Nordului, Baltică,
Neagră şi Caspică.

134 — Sabiţă — Pelecus cultratus L. (Pl. 25) — L = 25—35 cm, G = 250—400

g. Spinare dreaptă, linie laterală ondulată, situată spre partea ventrală a corpului.
Reproducerea în IV—VI; depune cca 100 000 icre semipelagice. Se hrăneşte cu larve de
insecte, crustacei, peşti mici. Puietul este planctonofag. Are o carne gustoasă. Se
pescuieşte mai ales toamna, cu năvodul. În Dunăre, rîuri de şes şi lacuri mari (este
frecvent şi în lacurile litorale). În bazinul mărilor Neagră, Caspică, Ural şi în estul Mării
Baltice.

135 — Mreană vînătă — Barbus meridiondlis petenyi (Heckel) (Pl. 26) — L =

20—28 cm, G = 150 g. Corp cilindric, solzi mici, acoperiţi cu mucus abundent. Dorsala
fără radii osificate. Se reproduce primăvara. Consumă larve de insecte, crustacei, viermi,
mai rar plante. Se pescuieşte cu undiţa. În majoritatea apelor curgătoare din regiunea
muntoasă şi în partea superioară a celei colinare, în curent puternic, pe fund pietros. În
bazinul Dunării, Nistrului, Oderului, Vistulei şi Vardarului.

136 — Ţipar, chişcar — Misgurnus fosilis L. (Pl. 26) — L = 25 cm, G = 50 g.

Corp rotund, cu mustăţi lîngă gură. Solzi mărunţi acoperiţi cu mucus. Ochii gălbui-aurii.
Reproducerea în III—VI. Depune pe vegetaţie peste 100 000 icre. Puietul cu branhii
externe. Adultul respiră prin branhii, piele şi intestin (în caz de deficit de oxigen înghite
aer, intestinul posterior putînd funcţiona ca un plămîn). Se hrăneşte cu detritus, vegetaţie
acvatică, viermi, crustacei, moluşte, larve de insecte. Se foloseşte ca nadă vie pentru
somn. Peste de fund, trăieşte în bălţi, mocirle, ape curgătoare; poate fi întîlnit şi în
nămolul umed al bălţilor secate. Sensibil la schimbări de presiune atmosferică (înaintea
furtunilor iese la suprafaţa apelor). Cînd este scos din apă scoate un zgomot. Europa
centrală şi de est.

137 — Molan, grindel — Noemacheilus barbatulus L. (Pl. 26) — L = 8—15 cm.

Corp cilindric, solzi rari, mucus abundent. Cu 6 musrqţi la gură. Se reproduce în IV—VI.
Depune 20 000 icre. Trăieşte 4—5 ani. Se hrăneşte cu animale mărunte, alge, detritus
organic. Bentonic, caută hrana îndeosebi noaptea, folosind pentru aceasta mustăţile. Cu o
carne gustoasă. Fără valoare economică. În toate apele curgătoare din zonele de deal şi
munte (rareori apare la şes). Suportă apele poluate. Europa, Asia temperată.
 138 — Somn — Silurus glanis L. (Pl. 26) — L = pînă la 5 m, G = 300—400 kg.
Este cel mai mare peşte de apă dulce de la noi. Cap mare, gura cu fălci puternice, cu dinţi
puternici, curbaţi spre interior. Cu 3 perechi inegale de mustăţi. Corp alungit, gros
anterior, comprimat lateral posterior, fără solzi. Dorsala scurtă, anala trece în caudală. Se
reproduce în IV—V. Depune 100 000 icre pe plante, în ape puţin adînci, în curent slab.
Puietul consumă larve de insecte şi crustacei, adulţii — peşti, amfibii, raci, păsări şi
mamifere de apă (se cunosc cazuri cînd a atacat omul). Stă pe fund în Dunăre şi bălţile
mari ale deltei, În zona de cîmpie a tuturor rîurilor mari, în lacurile litorale. În bazinul
rîurilor ce se varsă În mările Baltică, Neagră, Caspică şi Aral.

139 — Şalău — Stizostedion lucioperca L. (Pl. 26) — L = 40— 70 cm, G = l—2

kg. Cap alungit, gură largă cu dinţi inegali, înotătoarea dorsală mare. Se reproduce în
III—V, la vîrsta de 2—3 ani. Depune 50 000—300 000 icre pe fund tare, pe vegetaţie,
icre care sînt păzite de mascul. Răpitor de fund, consumă îndeosebi peşte mărunt. Puietul
consumă plancton, crustacee, plante, devine treptat ihtiofag. Are o carne slabă, albă,
foarte gustoasă. Se poate reproduce artificial. Este utilizat ca peşte poliţist în bălţi, iazuri
şi elesteie. Cu un ritm de creştere rapid. În ape dulci stătătoare sau lin curgătoare şi în ape
salmastre. De ape curate, bine oxigenate, pe fund tare. În rîurile mari, lacurile litorale şi
în părţile îndulcite ale mării, pînă la Constanţa. În rîurile mărilor Nordului, Baltică,
Neagră, Caspică şi Aral.

140 — Biban — Ferea fluviatilă L. (Pl. 26) — L = 20—30 cm, G = 200—500 g.

Pe opercul cu un ţep ascuţit. Solzi cu marginea zimţată. Corp comprimat lateral. Se
reproduce în III—IV, de la vîrsta de 3 ani. Depune cele 300 000 icre pe plante, pietre şi
crengi sub forma unor panglici sau reţele. Pînă la 2 ani puii sînt paşnici, stau în cîrduri şi
consumă plancton, viermi, crustacee, mai rar peştişori; ulterior ei devin răpitori şi
consumă peşti, moluşte. Peşte lacom, mult căutat de pescari, are o carne gustoasă. Cînd
se înmulţeşte prea mult, devine dăunător. În toate apele stagnante şi lin curgătoare, pe tot
senalul Dunării, în Deltă şi lacurile litorale. Europa, Asia Centrală şi Siberia, estul
Americii de Nord.

141 — Fusar, prundar — Aspro streber Siebold (Pl. 26) — L— 12— 18 cm.
Formă de fus cu peduncul caudal subţire. Se reproduce În III— IV; depune icrele pe
pietre sau crengi. Se hrăneşte cu insecte, crustacee, viermi, ocazional cu icre sau puiet de
peşte. Fără valoare economică. În Dunăre şi rîurile mari de deal şi şes, pe fund pietros,
nisipos sau argilos, stînd cu capul contra curentului. În bazinul Dunării şi al Vardarului.

142 — Crap chinezesc, amur alb — Ctenopharyngodon idella (Cuv. et Val.) (Pl.
26) — L = peste l m, G = peste 36 kg (obişnuit L = 60 cm, G = 7 kg). Gura terminală cu
dinţi faringieni tari, zimţaţi. Solzii mari, ca la crap; linie laterală dreaptă. Cu un ritm de
creştere deosebit de ridicat: la 2 ani are peste 2 kg, la 4 ani 5 kg. Se hrăneşte cu plante
acvatice, iarbă cosită, larve de insecte, rîme. Puii sînt planctonofagi. Are o carne
gustoasă. A fost adus în 1960 din R.P. Chineză ca puiet; este crescut în iazuri şi elesteie,
dar În Deltă a scăpat şi trăieşte liber în bălţi. În România se pare că nu se reproduce liber.
U.R.S.S. şi R.P. Chineză.
 143 — Sînger — Hypophthalmichthys molitrix (Cuv. et Val.) (Pl. 26) —L = cca
50 cm, G = 7 kg. Cu un ritm de creştere foarte ridicat: la l an are 700 g, la 2 ani — 2 kg,
la 3 ani — 4 kg. Cap fără solzi, ochii sub nivelul gurii (care este mică, cu buze subţiri).
Corp acoperit cu solzi mici. Linia laterală curbată în jos. Se reproduce în IV—V.
Fitoplanctono-fag. Are o carne gustoasă, bogată în grăsimi. A fost adus în 1960 din, R.P.
Chineză. Este crescut în lacuri, iazuri şi elesteie. Estul Asiei., România.

CLASA AMFIBII (AMPHIBIA)

144 — Triton, sălămizdră de apă — Triturus cristatus (Laur) (Pl. 27) — L♂ —

10—14 cm, L♀ — 11—18 cm. Corp zvelt, coada de lungimea corpului. În perioada
reproducerii masculii au o creastă dorsală înaltă, adînc crestată, ce se termină în dreptul
picioarelor posterioare. La noi cu 2 rase geografice care diferă prin aspect, dimensium,
desen şi colorit. Se reproduce în III—IV în bălţi şi băltoace; după împerechere iese din
apă şi rămîne pe sol, sub pietre, buşteni, sau în mîl. În captivitate a trăit 30 ani. Consumă
rîme, limacsi, artropode. Are numeroşi duşmani: peşti, ţestoase, păsări. Este prezent peste
tot, pînă la altitudini de l 000 m, în zone de bălţi şi păduri. Europa, Asia Mică, Caucaz.
Asemănător, oarecum în aceleaşi zone, dar cu o formă diferită şi cu o creastă înaltă ce se
continuă şi pe coadă este tritonul de apă mică — Triturus vulgaris L.

145 — Buhai de baltă cu burtă roşie — Bombina bombina L. (Pl. 27) — L = 5

cm. Pe spate are negi ru vîrf cornos. Masculul cu 2 saci vocali interni pe laturile capului.
Se reproduce în V, uneori şi toamna. Ouăle stau ca grămezi pe fund sau pe plante.
Metamorfoza durează pînă în IX. Consumă animale acvatice şi insecte de uscat. Trăieşte
tot timpul în apă, iernează pe uscat. Animal diurn sau crepuscular. Strigătul masculului
este ,,unk-unk" sau „un-un". Datorită glandelor veninoase din piele, are puţini duşmani.
Prezent pretutindeni, de la cîmpie, pînă la peste 400 m altitudine (lipseşte din podişul
Transilvaniei). În sud-estul Europei. Asemănător, dar cu burta colorată în galben este
buhaiul de baltă cu burta galbenă — Bombina variegata L., care este mai frecvent în
munţii Apuseni şi în podişul Transilvaniei şi este răspîndit în apusul Europei.

146 — Broască mare de lac — Rana ridibunda Pali. (Pl. 27) — L = pînă la 17
cm. Masculul cu 2 saci vocali cenuşiu-închişi. Se reproduce în IV—V. Ouăle sînt depuse
în grămezi, cad pe fundul apei. Metamorfoza durează 3—4 luni (rareori rămîn larve
neotenice lungi de 20 cm). Consumă insecte zburătoare, puiet de peste. Acvatic, diurn,
prezent în toate bălţile, lacurile şi apele lin curgătoare. Stă obişnuit în soare pe mal sau pe
plante. Hibernează pe fundul apei, în mîl. Strigă „norr-norr" orăcăind asurzitor. Peste tot,
la şes. În Europa centrală, pînă în Asia (Iran, Pakistan). Asemănătoare sînt broasca mică
de lac — Rana esculenta L. care predomină în vestul ţării şi al Europei şi broasca de
mlaştină — Rana arvalis Nilss care trăieşte în zone mai reci, în mlaştini.

CLASA REPTILE (REPTILIA)

147 — Broasca ţestoasă de apă — Emys orbicularis L. (Pl. 27) — L carapace =

26—36 cm. Carapace turtită, sub care îşi poate trage total capul şi picioarele, între degete
cu membrană înotătoare. Coadă lungă, ascuţită. Se reproduce în IV, depune cele 3—16
ouă în V în gropi pe care le astupă bătătorindu-le cu plastronul. Puii ies toamna sau
primăvara următoare. Trăieşte 120 ani. Se hrăneşte cu peşti, mormoloci, rîme, melci,
insecte acvatice. Nu are duşmani. Hibernează în mîl, sub apă. În toate lacurile, bălţile,
rîuri lin curgătoare, braţe împotmolite. Europa, Africa de Nord şi sud-vestul Asiei.

148 — Şarpe de apă — Natrix tesselata (Laur) (Pl. 27) — L = peste l m. Corp
zvelt, solzi dorsali puternic carenaţi. Are ades pe cap o pată închisă în formă de V. Corp
cenuşiu, cu pete ca o tablă de şah. Se reproduce în IV. Depune cele 5—25 ouă albe, lungi,
lipite unele de altele în VI—VII şi le îngroapă în sol afinat sau detritus. Se hrăneşte în apă
cu broaşte, mormoloci, tritoni şi peşti. Din deltă pînă la altitudini de l 000 m, în toată ţara
(lipseşte în Moldova). Europa de sud, Asia Mică, Asia Centrală. Asemănător este şarpele
de casă — Natrix natrix L., care trăieşte şi pe uscat, chiar pe lîngă case, în pivniţe,
grădini, dar şi în păduri şi pe cîmp.

CLASA PĂSĂRI (AVES)

149 — Corcodel mare — Podiceps cristatus L. (Pl. 28) — L = 50—61 cm. Cel
mai mare corcodel de la noi. Guler mare. Cuib plutitor, din plante verzi, cu care îşi
acoperă ouăle. Cloceşte 3—4 ouă, din care după 25—30 zile ies puii gălbui, cu dungi
întunecate pe cap şi gît şi cu o pată roşie pe creştet. Bun scufundător. Consumă peşti
mărunţi, insecte, fire de iarbă, seminţe. Activ ziua şi noaptea, doarme pe apă. În toată
ţara, mai frecvent în deltă. Oaspete de vară (IV—X), dar poate rămîne iarna pe litoral.
Cuibăreşte în toată Europa şi Asia, pînă în vestul Siberiei. Iernează în Africa de Sud şi
Australia.

150 — Cormoran mare — Phalacrocorax carbo L. (Pl. 28) — L = = 80—91 cm.

Formează colonii de cuibărit fie singur în sălcii, fie împreună eu pelicanii, pe plauri sau
sălcii mici în Delta Dunării. Depune 3—4 ouă ce sînt clocite 28—30 zile în cuiburi
formate din bucăţi de lemn şi stuf. Puii rămîn în cuib 7 săptămîni. Trăieşte 8 ani. Se
hrăneşte cu peşti pe care îi prinde sub apă, mai rar cu şobolani. În ape adînci şi întinse, în
Dunăre şi Deltă, lagune şi pe mare. În iernile calde rămîn la noi, în cele reci coboară spre
mările Marmara sau Mediterană. Pe tot globul.

15)1 — Pelican comun — Pelecanus onocrotalus L. (Pl. 28) — L = = 140—180

cm. Cea mai mare pasăre din Delta Dunării (unde este unicul loc de cuibărire din
Europa). Stă la noi în IV—X. Monogam. Cuiburile, rudimentare, plate, sînt din stuf uscat,
pe care depune l—2 ouă mari, grele, care sînt clocite de ambii părinţi timp de o lună. Puii
sînt urîţi, acoperiţi cu puf negru-cenusiu, des; ei vor căpăta penajul părinţilor după 2—3
ani. Se hrăneşte cu peşti. Umblă greoi, dar este un excelent zburător şi planor, bun
înotător (îşi cufundă în apă doar capul şi gîtul). Sociabil, trăieşte în colonii, pescuieşte în
grupuri împreună cu cormoranii. Cu rol important în echilibrul ecologic al apelor, avînd
rol de agent sanitar, deoarece stăvileşte bolile peştilor. OCROTIT DE LEGE. În Deltă şi
bălţile mari din zona inundabilă a Dunării. Europa, Asia şi Africa. Asemănător, dar cu
guşa gălbui-albicioasă şi un ciuf alb pe cap este pelicanul creţ — Pelecanus crispus
Bruch.
 152 — Egreta mică — Egretta garzetta L. (Pl. 28) — L = 56—63 cm. Cuibăreşte
în colonii mixte prin stuf sau sălcii, în IV—VI. Cele 3—6 ouă sînt clocite 21—22 zile.
Puii stau în cuib o lună. Oaspete de vară (IV—X), se hrăneşte cu peşti, lipitori, viermi,
insecte, moluşte. În zbor ţine gîtul strîns în formă de S. Strigă „kark" sau „ulla". Sensibil
la frig. Unele exemplare pot rămîne iarna la noi. Mai frecventă pe Dunăre şi în Deltă.
Vara în sudul Europei, Africa de Nord, Asia, iarna în jurul Mediteranei. OCROTITĂ DE
LEGE.

153 — Stîrc cenuşiu — Ardea cinerea L. (Pl. 28) — L = 90—97 cm. Aproape do
mărimea unei berze. Cuibăreşte în IV—V în pomi sau în stuf, în colonii mixte, lîngă ape.
Cele 3—5 ouă sînt clocite 26 zile de ambii părinţi. Puii stau în cuib 7—8 săptămîni. În
caz de pericol ei se caţără pe crengile de lîngă cuib, agăţîndu-se la nevoie şi cu ciocul.
Consumă peşti, amfibii, moluşte, insecte, dar şi păsărele, şoareci de apă sau cîmp. În zbor
gîtul îl ţine în formă de S. Strigăt „kroiik". Oaspete de vară III—X (XI), dar poate rămîne
şi iarna ca exemplare rare. În deltă şi bălţile Dunării, pe văile rîurilor, pînă la altitudini de
l 200 m. Vara în Europa şi Asia temperată, iarna în Africa şi Asia de sud, ori sudul
Europei.

154 — Lopătar — Platalea leucorodia L. (Pl. 28) — L = 86 cm. Cioc turtit la

capăt, lăţit, cu un cîrlig mic la vîrf. Sub cioc şi puţin pe gît. eu pielea golaşă. Între
degetele anterioare cu o membrană mică. Cuibăreşte în colonii în stuf. Cuibul, folosit de
pereche mai mulţi ani, este alcătuit din plante uscate; cele 3—4 (rar 5) ouă sunt depuse În
V—VI şi clocite 24—25 zile. Puii stau în cuib o lună. Se hrăneşte cu diferite animale
acvatice: peşti, viermi, larve de insecte, melci, mormoloci, pe care-i culege „cosind" cu
ciocul în apă. În zbor ţine gîtul alungit. Oaspete de vară (IV—IX), rar, în Delta Dunării.
Vara în Europa, iarna în Africa de Nord. Animal rar, OCROTIT DE LEGE.

155 — Ţigănuş — Plegadis jalcinellus L. (Pl. 28) — L — 56 cm. Cioc încovoiat

în jos, moale, doar la vîrf întărit. Cuibăreşte în colonii mixte cu stîrcii, în stuf sau pe
sălcii. Depune 3—4 ouă pe care le cloceşte 21 zile (mai mult masculul). Se hrăneşte cu
lipitori, moluşte, insecte acvatice, rar cu peştişori. Zbor cu bătăi rapide de aripi ce
alternează cu planari. Oaspete de vară (IV—IX), numeros în deltă şi de-a lungul Dunării
(în restul ţării mai rar). Vara în Europa, Asia Centrală, Siberia, iarna Africa de Sud şi
sudul Asiei.

156 — Lebădă cucuiată, lebădă de vară — Cygnus olor Gm. (Pl. 28) — L =
150—160 cm. Gît unduitor, foarte mobil, cuib în stuf vechi, din plante uscate. Femela
depune 5—7 ouă pe care le cloceşte 35 zile. Bobocii pleacă din cuib a doua zi, urmînd
părinţii în şir indian. Se hrăneşte cu plante acvatice şi insecte. Masculul este ameninţător
cînd însoţeşte bobocii. Oaspete de vară (III—X). Numai pe cursul inferior al Dunării şi în
Deltă. În iernile calde poate rămîne la noi. Se obişnuieşte uşor cu oamenii. În toată
Europa şi Asia Centrală. OCROTITĂ DE LEGE.

157 — Călifar alb — Tadorna tadorna L. (Pl. 29) —- L = 61—65 cm. Cu mers şi
zbor de gîsca. În IV—V depune în vizuini de vulpe sau găuri în malul abrupt, pe un pat
de plante uscate fine şi puf, 8—12 ouă, pe care femela le cloceşte 28 zile. Bobocii
părăsesc cuibul după cîteva ore de la ecloziune şi pot înota imediat. Ei zboară după 50—
60 zile. Alcătuiesc grupuri formate din mai multe familii. Strigă „ak-ak-ak''. Se hrăneşte
cu plante şi animale mărunte: insecte,viermi, crustacei. Oaspete de vară (IV—X). În
complexul Razelm-Sinoe, rareori în interiorul ţării. Poate ierna la coada lacului
Techirghiol. Pe coastele mărilor din nordul şi vestul Europei. În Pacific între 56—69° lat.
nordică. Iarna coboară în sudul Europei, Africa de Nord, Japonia. Pasăre rară,
OCROTITĂ DE LEGE.

158 — Raţă de mare — Anas plathyrhynchos L. (Pl. 29) — L = 50— 63 cm. Cioc
egal de lat. În III face cuiburi din stuf, iarbă, pe grinduri. În scorburi de copaci etc., unde
depune 8—10 ouă pe puf şi pene mici (dacă i s-au luat ouăle, depune altele, dar în număr
mai mic). După 26 zile ies bobocii, care pleacă din cuib în aceiaşi zi, urmîndu-şi mama.
Ei pot zbura după 7—8 săptămîni. Ouăle şi puii sînt îngrijite numai de femelă. Omnivor,
consumă în egală măsură plante şi animale acvatice. Locul de hrană şi cel cuibărit sînt
depărtate. Comună în toate bălţile şi lacurile, din deltă pînă pe munţi. Sedentară. Europa,
Asia, America de Nord.

159 — Herete de stuf, uliu de baltă — Circus aeroginosus L. (Pl. 29) — L = 48—
56 cm. În zbor planat are aripile puţin ridicate spre capete. Cuibăreşte în stuf, pe loc
uscat, într-un cuib mare, plat, din plante uscate şi iarbă. Depune în IV—VI 4—5 ouă pe
care femela le cloceşte 36 zile. Puii stau în cuib cca 38 zile. Se hrăneşte cu şoareci,
broaşte, ouă şi pui de păsări, iepuri, mai rar peşti. Strigă „pii-ihu-u". Oaspete de vară
(III—X) care poate ierna uneori şi la noi. Comun în toate zonele de bălţi, îndeosebi în
deltă. Vara în toată Europa (pînă la 60° lat. nordică), India, China, Japonia, iarna în
Africa, Filipine.

160 — Găinuşe de baltă — Gallinula chloropus L. (Pl. 29) — L = 32—33 cm.

Stă cu coada ridicată. Cuibăreşte în stuf sau sub rădăcina copacilor. În III şi VIII depune
cîte 5—8 ouă într-un cuib din frunze uscate de plante acvatice, pe care le cloceşte 21 zile.
Puii pot urma părinţii prin stuf după 2—3 zile. Se hrăneşte cu insecte, viermi, păianjeni,
seminţe şi resturi de plante. Stă îndeosebi în stufării, zburînd doar la nevoie. Strigă
„kurrr" sau „dack-dack". Oaspete de vară (III—X), comun în lacuri şi bălţi, mai ales în
deltă. Europa, Asia, iarna Africa.

161 — Lişiţa — Fulica atra L. (Pl. 29) — L = 38—45 cm. Degetele anterioare cu
lobi înotători. Cuib în stuf sau vegetaţie rară, pe un suport de stuf, papură, frunze uscate.
Depune în III 4—5 ouă din care ies după 22 zile puii; ei stau în cuib 3—4 zile. Poate
depune 2—3 rînduri de ouă pe an. Se hrăneşte cu insecte, viermi, seminţe, bucăţi de
plante. Strigăt scurt „pix-pix", rar „kow". Oaspete de vară (IV—X), migrează noaptea; în
iernile blînde poate rămîne la noi. Foarte frecventă, în toate bălţile mari, mai ales în
Deltă. Vara în Europa şi Asia, iarna în jurul Mediteranei şi sudul Asiei.

162 — Prundăraş gulerat mic — Charadrius dubius Scop. (Pl. 29) — L = 16 cm.
Fără deget posterior, cuibăreşte pe nisip, într-o gropiţă. Depune 4 ouă mici pe care le
cloceşte 25 zile. Adulţii, ca să-şi salveze puii şi ouăle mimează că nu pot zbura şi duc
duşmanii departe de cuib. Se hrăneşte cu insecte, crustacei, viermi, moluşte. Strigă „diii"
sau „gi-gi-gig". Fără a fi numeros, este întîlnit pe bancuri de pietriş sau nisip, de-a lungul
apelor curgătoare sau stătătoare, de la şes la deal, dar este mai frecvent în lagunele
litorale ale Mării Negre. Oaspete de vară (IV—X), dar poate rămîne şi iarna. Vara în
Europa, Asia, iarna Africa şi sudul Asiei, Australia.

163 — Nagîţ — Vanellus vanellus L. (Pl. 29) — L = 30—32 cm. Cu un moţ pe

cap. Cuibăreşte la sfîrşitul lui III în locuri uscate din bălţi, dar şi pe ogoare, direct pe
pămînt. Depune 4 ouă în cruce, cu vîrfurile spre centrul cuibului, ouă pe care le clocesc
27 zile ambii părinţi. Puii şi ouăle pot fi uşor camuflaţi. Se hrăneşte cu insecte, viermi,
moluşte, seminţe, strigă mieunat „ciu-vi, ciu-vi". Bun zburător. Oaspete de vară (III—X).
În bălţi, în zone umede. Vara în Europa şi Asia temperată, iarna ceva mai la sud.

164 — Sitar de mal — Limosa limosa L. (Pl. 29) — L == 40—50 cm. Pasăre de
pasaj care cuibăreşte rar la noi (în vestul ţării şi în Deltă, ori în mlaştini înconjurate cu
păşuni). Cuib pe sol, în o gropiţă căptuşită cu fîn. Depune 4 ouă piriforme, pe care le
cloceşte 24 zile. Pentru protejarea ouălor şi puilor mimează că este rănit. Se hrăneşte cu
adulţi şi larve de insecte, viermi, moluşte. Strigă „greta-greta". Pasăre de pasaj (IV şi X),
mai numeros toamna, îndeosebi în deltă şi în lagunele litorale. Vara În zonele temperate
ale Europei şi Asiei, iarna în Africa şi sudul Asiei.

165 — Cătăliga — Himantopus himantopas L. (Pl. 30) — L = 38— 43 cm. Ca o

barză în miniatură, cu picioare înalte (11—18 cm), fără deget posterior. Formează colonii
în locuri uscate, înconjurate de ape. Cuib din resturi de plante uscate, În care depune 4
ouă pe care le cloceşte 21 zile. În caz de pericol adulţii zboară ţipînd tare. Se hrăneşte cu
diferite insecte acvatice, viermi, uneori şi cu părţi de plante verzi. Strigă „kiip-kiip".
Oaspete de vară (IV—X), OCROTIT DE LEGE. Cuibăreşte în lagunele litorale, pe
săraturi. Poate fi întîlnit şi de-a lungul Dunării. În rest rar, la pasaj. Vara în sudul şi
centrul Europei, insular, Asia temperată, iarna Africa, India.

166 — Ciocîntors — Recurvirostra avosetta L. (Pl. 30) — L — 42— 48 cm. Cioc

fin, curbat în sus. Degetele anterioare cu o membrană înotătoare, degetul posterior mic.
Cuibăreşte în săraturile şi pe limanul dobrogean, rar pe lîngă unele lacuri sărate din
Cîmpia Română. Depune 4 ouă într-o gropiţă tapetată cu resturi de plante, cochilii,
pietricele, pe care le cloceşte 23 zile. Puiul la naştere cu ciocul drept. Se hrăneşte cu larve
de insecte, crustacee, pe care le scoate din nămol cu ciocul. Strigă „Kliep" sau „Kluit".
Oaspete de vară pe litoral şi în lagune, la pasaj şi în restul ţării. Litoralul Europei, Asia
temperată, iarna Africa şi India. OCROTITĂ DE LEGE.

167 — Pescăruş rîzător — Larus ridibundus L. (Pl. 30) — L = 33— 43 cm.

Cuibăreşte în IV, formînd colonii. Cuib din plante uscate pe plaje, insuliţe, plauri, plante
plutitoare. Cele 3 ouă sînt clocite 23 zile. Se hrăneşte cu insecte, limacşi, peştişori, fructe.
Poate fi întîlnit pe cîmp după plug, vine în porturi după pîine, în grămezi de gunoaie.
Strigă ,,kiră" sau ,,kr-kr-kr". Pasăre sedentară, comună în deltă, pe litoral, în toate lacurile
mari interioare. Vara în Europa şi Asia, iarna în jurul Mediteranei, Oceanul Indian.
 168 — Chirighiţă neagră — Chlidonias niger L. (Pl. 30) — L = 24—27 cm.
Cuibăreşte în colonii care plutesc pe plante de apă sau pe stuf. Pe un pat de ierburi
plutitoare depune 2—3 ouă ce sînt clocite de ambii părinţi timp de 14—17 zile. Puii, deşi
pot înota din prima zi, zboară de abia după o lună. Se hrăneşte cu insecte acvatice,
crustacee, peşti. Strigă „krek-krek" sau „Krrr". Extrem de comună în toate zonele de bălţi.
Oaspete de vară (IV—X) şi de pasaj. Vara în Europa, vestul Asiei şi America de Nord,
iarna în Africa şi America Centrală.

169 — Pescăruş albastru — Alcedo athis ispida L. (Pl. 30) — L = 16—18 cm.
Pare o piatră preţioasă. Sapă cu ciocul în malul apei un tunel lung de l m terminat cu o
încăpere rotundă căptuşită cu oase de peşte, unde depune de două ori, în IV şi VI cîte 6—
7 ouă, pe care le cloceşte cca 20 zile. Puii stau în acest cuib 25 zile. Se hrăneşte cu peşti
miri pe care îi pîndeşte de pe o cracă şi se aruncă după ei cu capul înainte. După ce-l
prinde, se aşază pe cracă, îl aruncă în sus şi îl înghite cu capul înainte. Strigă „tit-tit-tita".
În zbor este iute ca o săgeată. Sedentar, pe malul apelor curgătoare, numeros în deltă.
Europa, Asia, Africa de Nord.

170 — Boicuş, piţigoi pungaş — Remiz pendulinus L. (Pl. 30) — L ~ 10—11 cm.
Cuib mare, construit cu migală* în formă de căciulă, din puf de salcie şi plop; stă agăţat
de-asupra apei (este unul dintre cele mai măiestrite şi tot odată cele mai solide cuiburi
făcute de păsările de la noi). Are D = 13—17/7—10 cm, cu o gaură laterală de 2—3 cm.
El adăposteşte 5—10 ouă mici care sînt clocite de femelă 13—14 zile. Puii pot zbura
după 16—18 zile. Masculul stă În apropiere, în alt cuib, care este prevăzut cu 2 ieşiri. Se
hrăneşte cu insecte şi păianjeni. Strigă plîngător „saiih-ssiih". Oaspete de vară (III—XI)
său sedentar, frecvent pe Dunăre şi în deltă, ca şi de-a lungul rîurilor mai importante şi al
lacurilor mari. Sudul şi estul Europei, Asia pînă în Japonia.

171 — Pescăruş negru — Cinclus cinclus L. (Pl. 30) — L = 18— 20 cm. Cuib
rotund, din muşchi, căptuşit cu plante acvatice uscate, aşezat într-o adîncitură a solului,
pe malul apei sub rădăcini de pomi său pe poliţe de stîncă. Femela depune de două ori pe
an cîte 5 ouă pe care le cloceşte 16 zile. Puii stau în cuib 23 zile. Stă pe pietre în rîurile de
munte cu pietriş şi bolovani, privind în apă; face scurte plecăciuni repezi, apoi se
scufundă brusc după larve de insecte, cu care se hrăneşte. Strigă „zrrb-zrrb". În toate
rîurile de munte. Europa, Asia temperată, Africa de nord-vest.

172 — Codobatură galbenă — Motacilla jlava L. (Pl. 30) — L== 16—19 cm. Cu
mare variabilitate în coloraţia penajului. Cuib la sol, camunflat în vegetale, alcătuit din
ierburi uscate şi căptuşit cu păr. Femela depune de 2 ori pe an cîte 5—6 ouă, pe care le
cloceşte 12—13 zile. Puii rămîn în cuib 12 zile. Se hrăneşte cu insecte, păianjeni, melci,
viermi. Strigă „psuip". Oaspete de vară (IV—IX), se întîlneşte în zone umede şi cîmpii
străbătute de cursuri de apă; mai rar urcă spre munte. Europa, Asia, Africa de Nord.

CLASA MAMIFERE (MAMMALIA)

173 — Chiţcan de apă — Neomys fodiens (Pennant) (Pl. 27) — L =-8—10 cm, G
= 10—20 g. Cel mai mare chiţcan de la noi. Labele mări-soare, pe margini cu un tiv de
peri lungi, aspri. Agil, activ ziua şi noaptea, înoată, se scufundă uşor. Permanent
înfometat, se hrăneşte cu peştişori şi broaşte (pe care după ce le prinde, le zdrobeşte
ceafa), dar şi cu larve de insecte şi scoici. Social, face în maluri un cuib în care îşi creşte
puii. Animal dăunător. Prezent pe malul lacurilor şi rîurilor, din deltă pînă la 2 000 m
altitudine (îndeosebi în vestul ţării). Europa (lipseşte din U.R.S.S., Grecia, Spania,
Irlanda).

174 — Şobolan de apă — Arvicola terrestris L. (Pl. 27) — L = 12—18 cm, G =

sub 300 g. Asemănător şobolanului cenuşiu, dar mai mic. Scoate 3—4 rînduri de cîte 6—
7 pui pe an. Trăieşte 2—4 ani. Se hrăneşte cu plante verzi (toamna şi iarna cu rădăcini,
rizomi, tuberculi, scoarţa verde a pomilor, cărora le provoacă uscarea). Are ca duşmani
răpitoarele cu păr şi pene. Sapă galerii complicate (L = 80 m) în solul afinat şi umed de la
marginea lacurilor şi rîurilor de şes cu multă vegetaţie, ori în lunci, fîneţe, păşuni, livezi,
cuiburi cu mai multe ieşiri, din care cel puţin una este sub apă, restul pe sol tare. Activ
ziua şi noaptea. În toată ţara, pînă la l 200 m altitudine. Europa.

175 — Bizam — Ondatra zibethica L. (Pl. 27) — L = 30—35 cm, G = pînă la 1,5
kg. Cel mai mare şobolan de la noi, total dependent de apă. Blana cu puf des. Coadă
turtită, cu fire de păr rare. Degetele cu ghiare ascuţite, cele din spate unite printr-o pieliţă
înotătoare redusă. Scoate de 3—4 ori pe an cîte 6—12 pui. Atinge maturitatea sexuală la
4 luni. Trăieşte 3—5 ani. Se hrăneşte cu părţile aeriene ale tuturor plantelor acvatice, cu
muguri şi lăstari tineri, fructe, plante de cultură şi legume, mai rar peşte, raci, scoici.
Iarna consumă rădăcini şi rizomi.

Este activ noaptea. Are ca duşmani mamiferele şi păsările răpitoare mari, ca şi pe

om (care duce împotriva sa o campanie activă de combatere). Stă mai mult în apă. Sapă
galerii în maluri, cu ieşiri în apă şi pe uscat (ultimele cu suri astupate), galerii care
dăunează grav construcţiilor hidrotehnice. În deltă cuibul este construit pe grămezi de
stuf şi pe plauri. Poate roade plasele de pescuit. Originar din America de Nord. a pătruns
la noi din 1938, iar în deltă din U.R.S.S., în 1952. De-a lungul Dunării, În Deltă, pe Prut
şi Siret, în nordul şi vestul ţării. America de Nord, Europa.

176 — Vidra — Lutra lutra L. (Pl. 27) — L = 70—90 cm. Corp lung, picioare cu
degetele prinse într-o membrană înotătoare, cap turtit, bot scurt, urechi mici (care cînd
înoată se închid cu două pliuri). Coada groasă la bază, care serveşte la înot. Vede bine şi
în apă. Se împerechează tot anul, dar îndeosebi În II. Naşte 2—4 pui după 8—10 luni de
gestaţie. Poate trăi 18 ani. Se hrăneşte mai ales cu peşti, dar şi cu păsări şi mamifere de
apă, raci, larve de insecte, moluşte. Nu prea are duşmani, încolţită de cîini, se apără
vitejeşte. În apă este de o agilitate deosebită, foarte jucăuşe. Iarna vînează sub pod de
gheaţă. Animal de noapte, cu simţuri foarte dezvoltate. Vizuina este săpată în maluri
înalte şi are intrarea sub nivelul apei; posedă galerii aeriene şi guri de aerisire. Este
considerată animal dăunător. Blană valoroasă. În toate apele ţării, din deltă pînă în zona
păstrăvului. Europa, Asia, America de Nord.
Alte animale care pot fi întîlnite în acest mediu de viaţă sînt cele descrise la numerele 33,
43, 44, 49, 50, 51, 53, 55, 56, 57, 62, 66, 68, 71, 187, 189, 205, 228, 306, 307, 308, 311,
315. 342, 360, 372, 373, 380, 381, 382,;393, 440 şi 495.
 4. CÎMPIA

Cuprinde teritorii aflate sub altitudinea de 300 m, zone în care terenul este plan
sau uşor ondulat, în care vegetaţia lemnoasă cedează locul celei ierboase. În prezent
majoritatea cîmpiei a fost desţelenită, astfel încît flora şi fauna naturală, autohtonă, este
tot mai redusă, pe cale de dispariţie şi totodată afectată de formele cosmopolite venite
odată cu extinderea terenurilor agricole. Cîmpiile ocupă vestul (cîmpia Tisei), sudul
(Cîmpia Română sau a Dunării şi cea Dobrogeană) şi sud-estul ţării (sudul Moldovei) (Pl.
31).

În cadrul cîmpiilor naturale se disting păşunile din silvostepă, stepa propriu-zisă,

săraturile şi nisipurile. În toate predomină vegetaţia ierboasă; cea lemnoasă este rară,
reprezentată prin petice mici de păduri (şi acelea situate îndeosebi în silvostepă şi de-a
lungul apelor).

Pajiştile din silvostepă sînt parţial degradate; ele ocupă numai islazurile.
Compoziţia lor floristică este săracă, urmare a păşunatului excesiv la care sînt supuse.

Stepa actuală, ca şi dispărută, este cantonată în zonele cu cernoziom în care

predomină vegetaţia xerofilă de păiuş şi colilii. Pe cuprinsul stepei se întîlnesc zone de
crovuri cu vegetaţie ierboasă şi tufărişuri caracteristice.

Săraturile apar pe suprafeţe mai mici sau mai mari (acestea îndeosebi în
apropierea litoralului), în special în zona de stepă. Se disting 3 categorii de săraturi:
solonceacuri (situate pe soluri bogate în săruri solubile), soloneţuri (situate pe soluri
spălate de săruri) şi solodii (pe soluri total lipsite de săruri hidrosolubile). Aci se dezvoltă
o vegetaţie reprezentată printr-un număr redus de plante halofile de culoare roşie-tică,
distribuită neuniform, cu chelituri, pe care sărurile formează cristale chiar la suprafaţa
solului.

Nisipurile sînt situate pe litoral, pe lîngă rîurile mari din stepă şi silvostepă, în
Oltenia de sud, în apropierea zonelor de vărsare în Dunăre a principalelor rîuri din
Bărăgan şi sudul Moldovei. Ele sînt slab soli-ficate, reţin extrem de puţin apa şi au un
relief caracteristic de dune. Au o vegetaţie săracă, care acoperă solul parţial (distribuţie
mozaicată) ca urmare a varietăţii microstaţiumlor determinate de dune şi de umiditate.

Caracteristice pentru vegetaţia cîmpiei sînt gradul avansat de xero-filie, înălţimea

mică (se disting 3 etaje de vegetaţie, cel mai înalt fiind cel al tufişurilor). Plantele posedă
rădăcini care pătrund adînc în sol.

Suprafaţa frunzelor este redusă. Ciclurile de dezvoltare, perioadele de înflorire şi

coacere sînt scurte, majoritatea avîndu-le primăvara şi la începutul verii. În iulie-august
doar puţine plante mai sînt verzi. Toamna o parte dintre plante înverzesc şi chiar unele
înfloresc, dar ele fructifică în primăvara următoare.
 Fauna cîmpiei este săracă, caracterizată prin o mare rezistenţă la deficitul de apă
şi la acţiunea temperaturilor ridicate. Ea este dominată de formele fitofage şi granivore.
Animalele sînt adaptate la alergat, sărit şi îngropat, posedă culori care le permit să se
confunde uşor cu solul sau cu vegetaţia măruntă de stepă. Formele tipice cîmpiei naturale
regresează, sau se adaptează vieţii de pe terenurile agricole.

A. PLANTE

CIUPERCI (FILUM MYCOPHYTA)

108 — Ciupercă de cîmp — Agaricus arvensis Schaeff. (Pl. 32) — H = 7—20 cm

L picior = 8—13 cm. Pălăria ovoidă sau globuloasă, hemisferică, albă. Lamele strînse, la
început albicioasă, apoi roz şi brun negricioase. Picior alb, prevăzut cu un inel dublu.
Carnea comestibilă, are gust plăcut şi miros de migdale. Prin fîneţe, pajişti, poieni de
cîmpie. Vara şi toamna.

109 — Ciupercă de gunoi — Agaricus campestris Fries (Pl. 32) — D = 5—15

cm, L picior = 3—7 cm. Pălărie la început globuloasă, apoi hemisferică sau întinsă,
netedă, albă. Lamele distanţate, la început albicioase, apoi roz şi brun-purpurii, chiar
negricioase. Picior alb plin, în interior prevăzut cu un inel răsfrînt În jos. Pe cîmpii, prin
locuri îngrăşate din pajişti, păşuni, peluze, grădini. Vara şi toamna. Comestibilă.

110 — Leucoagaricus excoriatus Schaeff et Fr. (Pl. 32) — L picior = 6—12 cm.
Pălărie la început sub formă de clopot, apoi întinsă, brun roşcată, netedă în centru şi cu
scame brune spre margine. Lamele largi, albe-crem. Picior albicios, neted, prevăzut cu un
inel răsfrînt de culoare albă. Carnea cu gust dulce, miros plăcut, spongioasă. La cîmpie şi
deal, prin păşuni, pajişti, la marginea pădurilor de foioase, vara şi toamna. Comestibilă.

111 — Agrocybe praecox Pars et Fr. (Pl. 32) — D = 3—6 cm, L picior = 4—8
cm. Pălăria convexă, netedă, albă, alteori uşor gălbuie. Lamele inegale ca lungime,
sinuoase, de culoare cenuşie, apoi ruginii. Picior alb prevăzut cu un inel. Carne albă,
dulce, comestibilă. Cu un miros caracteristic de făină. La cîmpie, prin pajişti luminoase,
primăvara, mai rar în timpul verii.

112 — Beşica porcului — Lasiosphaera gigantea (Pers) F. Smarda (Pl. 32) —

Corp de fructificare sferic sau ovoid, cutat la partea inferioară. D == 30—40 cm. La
început alb, apoi gălbui sau brun. Carne albă, ulterior prăfoasă, galben-verzuie, cu miros
urît. La cîmpie, prin fineţe, păşuni, livezi, vara şi toamna. Comestibilă numai în stadiul
tînăr.

113 — Căciula şarpelui, bureţi popenchi — Coprinus comatus (Muller in Fl. Dan
ex. Fr.) S. F. Gray (Pl. 32) — D = 3—6 cm, H = 5— 15 cm. Pălărie cu solzi imbricaţi,
lamele libere albe sau roz, ulterior negre; care în final se transformă într-un lichid negru.
Picior cu inel alb mobil. Carnea cu miros şi gust plăcut, este comestibilă în stadiul tînăr.
Creste pe sol în grupuri numeroase în locuri îngrăşate, în păduri, poieni, cîmpii, parcuri,
grădini, pe lîngă drumuri, din primăvară pînă toamna.
 114 — Pălăria şarpelui, burete şerpesc — Lepiota procera Fries S. F. Gray (Pl.
32) — D = 10—30 cm, H picior = 15—35 cm. Ciupercă mare, spectaculoasă, pălăria cu
solzi bruni, dispuşi concentric. Lamele cărnoase, largi. Picior cu solzi dispuşi în benzi
transversale, inel mobil, păros spre exterior. Carne albă, ulterior brună, cu gust de alună şi
miros plăcut. Comestibilă (se consumă numai pălăria). Pe sol, în locuri înierbate, pajişti,
dar şi în culturi ori în păduri deschise, izolat sau în grupuri. Vara şi toamna.

ANGIOSPERME (FILUM ANGIOSPERMAE)

115 — Iarbă vînătoasă — Kochia prostrata L. Schrader (Pl. 33) — H = 60 cm.

Perenă, păroasă, adesea roşiatică. Tulpină erectă său culcată, cu o bază lignificată, din
care pornesc numeroase ramuri. Frunze lineare, înguste (l mm). Flori mici verzi sau
roşietice, adunate cîte 3—5 în glomerule laterale şi terminale. Fruct globulos, comprimat,
înfloreşte în VII—IX. Vegetează în locuri uscate, stepice, pe coaste însorite, pe substrat
nisipos sau loess. În sudul şi sud-estul Europei, Asia temperată şi centrală, Africa de
Nord.

116 — Săricică, ciorlan, rostogol — Salsola kali L. (Pl. 33) — H = 10— 60 cm.
Anuală, scurt păroasă, bogat ramificată, formînd tufe globuloase. Frunze filiforme,
spinoase la vîrf. Flori mici, alburii sau roze, dispuse cîte una la baza frunzelor, însoţite de
2 bracteole. Fruct globulos, , înflorire VI—VIII. În regiunile stepice, pe substrat nisipos
sau de loess, j pe lîngă drumuri, în pîrloage şi prin culturi. Europa, Asia Centrală, China
de nord.

117 — Guşa porumbelului — Silene vulgaris (Mnch.) Garcke (Pl. 33) — H =

30—100 cm. Perenă, ca o tufă. Frunze eliptic lanceolate sau ovate. Inflorescenţă-
dichaziu, compus din flori albe sau roze. Fruct capsulă globuloasă, înflorire VII—VIII.
De la cîmpie pînă în regiunea alpină, prin fîneţe, pe coaste însorite, mărăcinişuri, prin
parcuri, uneori şi în culturi. Europa, Africa boreală, America de Nord.

118 — Garofiţă — Dianthus carthusianorum L. (Pl. 33) — H = 30— 40 (100)

cm. Tufă perenă laxă. Frunze plane, lineare, fără peţiol, opuse. Flori purpurii sau roşu
închis, dinţate. Fruct capsulă alungită. De la cîmpie, pînă în zona alpină, prin fîneţe,
poieni, pajişti, păduri, stînci, stepe nisipoase. Europa.

119 — Laptele cîinelui — Euphorbia nicaeensis A11. (Pl. 33) — H = 20—60

cm. Perenă, rizom cu mai multe capete, din care pornesc tulpinile. Frunze fără peţiol,
lanceolat ovate sau invers ovate. Inflorescenţa — umbele cu 7—13 ramuri (pleiocaziu
umbeliform). Fruct capsulă, înflorire VI—VII. La cîmpie, în stepe şi pe coline uscate, pe
locuri pietroase. În sudul Europei.

120 — Bujor de cîmp — Paeonia tenuifolia L. (Pl. 33) — H = 10— 50 cm.

Perenă cu tuberculi mari pe rădăcină, de obicei goi în interior. Tulpină uniflora. Frunze
sectate de 3—4 ori în segmente lineare. Flori purpurii întunecate. Fruct-folicule catifelat
păroase, înflorire IV—V. În stepă, prin pajişti însorite. În Peninsula Balcanică şi partea
europeană a U.R.S.S.
 121 — Oiţă — Anemone sylvestris L. (Pl. 33) — H = 15—30 (45) cm. Perenă, cu
rizom dezvoltat. Tulpină păroasă. Frunzele pornesc din un rizom, sînt lung peţiolate cu
lamina sectată de 3—5 ori, păroase. Frunzele de pe tulpină (involucrale) cu peţiol scurt şi
lamina adînc trisectată, păroase. Floare solitară cu peduncul lung, păros. Fruct nuculă,
înflorire în V—VI. Prin fîneţe de stepă, pajişti, tufişuri, la marginea pădurilor şi în rarişti;
preferă soluri nisipoase sau calcaroase. Europa, Asia.

12.2 — Clocoţei — Clematis integrifolia L. (Pl. 33) — H = 15—70 cm. Perenă cu

rizom noduros. Tulpină cu muchii. Frunze opuse, lipsite de peţiol, ovate sau ovat
lanceolate, pe faţa inferioară păroasă. Floare albastră-violacee. Fruct nuculă, înflorire în
V—VI. La cîmpie şi dealuri, frecventă prin fîneţe, tufişuri, la margini de pădure. Europa
şi Asia.

123 — Gălbenele, piciorul cocoşului, boglari — Ranunculus polyanthemos L. (Pl.

34) — H = 20—60 cm. Perenă, rizom scurt, cu numeroase rădăcini fibroase. Tulpină
păroasă, ramificată. Frunze bazale peţiolate, palmat 3—5 sectate sau fidate. Segmentele
mai sînt divizate în 3 părţi cu lacinii îngust lanceolate. Frunzele tulpinale lipsite de peţiol.
Flori galbene-aurii, cu sepale păroase. Fructe-nucule turtite lateral, înflorire în V—IX.
Comună de la cîmpie pînă în munţi, prin fîneţe, tufişuri, la marginea pădurilor. În centrul
şi sud-estul Europei.

224 — Rutişor — Thalictrum minus L. (Pl. 34) — H = 30—120 (150) cm.

Perenă, polimorfă, cu tulpină ramificată. Frunze peţiolate (cele superioare sînt sesile), cu
lamina de 2—3 ori penată. Foliolele frunzei sînt pieloase, ovate sau rotunde, cu 2—3 lobi
la vîrf. Flori pendule mici, grupate într-o inflorescenţă paniculiformă. Fruct nuculă,
înfloreşte în V—VIII. De la cîmpie pînă în regiunea subalpină, prin fîneţe, locuri
stîncoase, tufişuri, la marginea pădurilor. Europa şi Asia.

125 — Ruscuţă primăvăratecă — Adonis vernalis L. (Pl. 34) — H = 10—40 cm.

Perenă, cu numeroase rădăcini fibroase. Frunze sesile 2—4 penat sectate, cu lacinii
filiforme. Flori solitare, mari. Fructe nucule, înflorire în IV—V. Cu acţiune diuretică,
calmantă, uşor hipotensivă. Se recomandă în pleurite, ascite de natură hepatică, în
tahicardie şi extrasistole de natură nervoasă, tulburări neuro-vegetative. De la cîmpie pînă
în regiunea montană, prin păşuni şi fîneţe uscate, pe coaste abrupte. Centrul şi sudul
Europei, Asia de vest.

126 — Mac de cîmp — Papaver dubium L. (Pl. 34) — H = 30—60 cm. Anuală,
cu tulpini păroase, frunze sectate sau dublu penat-sectate. Flori (D = 2—6 cm) de culoare
roşu-aprins, uneori albe sau roze. Fruct capsulă. La cîmpie şi pe dealuri, prin păşuni
uscate, pe lîngă drumuri, căi ferate, pe pîrloage, mai rar în terenurile agricole. Europa
centrală şi sud-vestul Asiei.

127 — Gîscariţă — Arabis hirsuta L. Scop. (Pl. 34) — H = 15—70 cm. Bianuală
sau perenă, păroasă, obişnuit pufoasă. Frunzele bazale dispuse în rozete cu limb alungit
oval. Inflorescenţă-racem dens cu flori albe. Fruct-silicvă cu valve bombate deasupra
seminţelor, înflorire V—VII. De la cîmpie pînă în etajul subalpin, prin fîneţe, păşuni
aşternute pe locuri uscate şi însorite, pe locuri stîncoase, lîngă drumuri şi păduri. În zona
temperată nordică.

12.8 — Drobuşor — Isatis tinctoria L. (Pl. 34) — H = 50—100 (140) cm.

Bianuală sau perenă, cu rădăcină pivotantă. Frunzele bazale peţiolate, alungit lanceolate,
cele superioare sesile, amplexicaule. Inflorescenţă corimbiform-paniculată cu flori
galbene. Fruct silicuă. înflorire V—VIII. Folosită în tratarea rănilor, ca remediu
antiscorbutic şi pentru icter. La cîmpie şi dealuri, prin locuri ierboase şi pietroase, lîngă
drumuri. Europa, vestul Asiei.

129 — Traista ciobanului — Capsella bursa-pastoris L. Medicus (Pl. 34) — H —

6—60 (100) cm.Anuală sau bianuală, cu rădăcină pivotantă. Tulpină simplă sau
ramificată. Frunzele bazate dispuse în rozetă, oblong-lanceolate, sectate, cele tulpinale
întregi sau dinţate. Inflorescenţă racem compusă din numeroase flori albe. Fruct siliculă
triunghiulară, înflorire III—XI. Comună. Folosită ca hemostatic, hipotensiv, analgetic, în
tratarea anghinei pectorale, hemoragiilor uterine şi hipertensiunii arteriale. Pe pajişti, prin
livezi, locuri cultivate, pe lîngă drumuri, de la cîmpie pînă în etajul subalpin. Pe tot
globul.

130 — Bechie — Reseda lutea L. (Pl. 34) — H = 30—60 (70) cm. Anuală, rar
perenă, cu tulpină ramificată de obicei la bază. Frunze variabile, adesea sectate, rar
întregi. Inflorescenţă racem terminal compus din flori verzi-galbene. Fruct capsulă,
înflorire VI—IX. Diuretică, sudorifică. La cîmpie şi dealuri pe coaste însorite, pe margini
de drumuri, prin semănături. Sudul şi centrul Europei, Africa de Nord.

131 — Pojarniţa — Hypericum perforatum L. (Pl. 34) — H = 20— 100 cm.

Perenă. Tulpina la bază lemnoasă. Frunze sesile, ovale, eliptice, cele inferioare la bază
rotunjite, cele superioare îngustate, pe margini cu multe puncte transparente, pe faţă cu
puncte negre, înfloreşte în VI— IX. Flori galbene cu puncte negre, grupate în dichazii.
Fruct capsulă. Folosită contra viermilor, astmei, tensiunii, sciaticii, la vindecarea rănillor
ş.a. Este toxică pentru animalele domestice ţinute în soare. În locuri uscate, în păduri,
fîneţe, ogoare neîngrijite, lîngă ape şi drumuri. Comună. Eurasia, Africa boreală,
America, Australia.

132 — Trandafir de cîmp — Roşa gallica L. (Pl. 34) — H = 20— 150 cm. Arbust
mic cu tulpini ramificate, adesea tîrîtoare. Posedă ghimpi mari (4—6 mm) şi ghimpi mici,
aciculari. Frunze penate cu 3—5 foliole. solitare, mari, de culoare roşu-deschis pînă la
purpuriu, înflorire în VI—VII. De la cîmpie pînă pe munţi, în locuri însorite, păşuni,
fîneţe, lîngă drumuri; preferă soluri calcaroase. Sudul şi centrul Europei, Africa de Nord.

133 — Porumbar — Prunus spinoasa L. (Pl. 35) — H = l—5 m. Arbust spinos cu

o tulpină foarte ramificată. Frunze eliptice pînă la alungit-obovate, cu marginea crenat
serată. Flori albe, lung pedicelate. Fructe — drupe globuloase mici, albastru negricioase,
brumate, astringente, înflorire IV—V. Florile şi fructele sînt folosite ca diuretic,
depurativ, sedativ, antidiareic. La cîmpie şi pe dealuri, prin păşuni, fîneţe, pe coaste
însorite, stîncării, la marginea pădurilor. Holarctică.
 134 — Vişinei — Prunus fruticosa Pallas (Pl. 35) — H = l (4) m. Arbust des
ramificat. Frunze eliptic obovate, cu marginea crenată. Flori albe. Fructe drupe
globuloase roşii-brunii, comestibile, înflorire IV— V. La cîmpie, în stepă şi silvostepă, la
margini de păduri, pe coaste însorite, pe grohotişuri, lîngă drumuri. Europa, Caucaz.

135 — Migdal pitic — Primus tenella Batsch (Pl. 35) — H = 50— 150 cm.
Arbust cu aspect de tufă lemnoasă. Frunze alterne, lanceolate sau obovat lanceolate, uşor
pieloase, cu marginea fin serată. Flori solitare roze sau roşu deschis, lipsite de peţiol, sau
cu un peţiol foarte scurt. Fruct — drupă păroasă, înflorire IV—V. În stepă, prin poieni, pe
coaste însorite, tufişuri, la marginea stejeretelor. În Dobrogea, Bărăgan, Cîmpia
Transilvaniei. Sudul şi centrul Europei, centrul şi vestul Asiei.

136 — Culbecească, lucerna galbenă — Medicago falcata L. (Pl. 35) — H = 30—

80 cm. Perenă, cu rădăcină pivotantă, tulpină ramificată, adesea culcată. Frunze trifoliare,
obovat cuneate sau liniare, dinţate spre vîrf. Inflorescenţa este un racem scurt; florile
galben-aurii, rar albicioase. Fruct păstaie, înflorire VI—X. De la cîmpie pînă în etajul
subalpin, în locuri uscate, pajişti, tufişuri, la marginea drumurilor, în şanţuri. Europa,
Asia.

137 — Trifoi mărunt — Medicago lupulina L. (Pl. 35) — H = 10— 60 (75) cm.
Bianuală sau perenă. Tulpina foarte ramificată, aseendentă sau culcată. Frunze trifoliate,
eu foliole obovate pînă la eliptice; foliola mijlocie este puţin mai lungă decît cele laterale.
Flori mici, galben-aurii, grupate capituliform. Păstaie fără ţepi, reniformă. înfloreşte în
V—IX. Comună la cîmpie şi pe dealuri, prin fîneţe şi păşuni, pajişti uscate. Europa, Asia,
Africa de Nord (a fost introdusă şi în America de Nord).

138 — Trifoiaş — Trifolium campestre Schreber (Pl. 35) — H = 5—30 (50) cm.
Bianuală, cu tulpină ramificată. Frunze trifoliate, scurt peţiolate. Foliola mijlocie cu
peţiolul mai lung decît cele laterale. Flori galbene, grupate cîte 20—30 în capitule
globuloase. înflorire în V—IX. Antidiuretică. Prin pajişti, de la cîmpie la munte. Europa,
vestul Asiei, Africa.

139 — Unghia găinii roşie, iarbă dulce — Astragallus monspessulanus L. (Pl. 35)
— Perenă. Rădăcină pivotantă, tulpină foarte scurtă şi ramificată, păroasă. Frunze penat
compuse, din 8—20 perechi de foliole eliptice, păroase pe faţa inferioară. Inflorescenţă
capituliformă din 8—15 flori roşii purpurii mai rar albe. Fructe păstăi, înflorire IV—VI.
În Transilvania şi în Dobrogea, prin fîneţe, pajişti, tufărişuri, pe grohotişuri, în locuri
pietroase. Sudul Europei, Caucaz, nordul Africii.

140 — Măzăriche — Vicia villosa Roth (Pl. 35) — H = 30—70 (100) cm. Anuală
sau bianuală, ramificată, păroasă, agăţătoare prin cîrcei. Frunze simplu penat compuse, cu
6—10 perechi de foliole alungit lanceolate. Flori albăstrui violacee grupate în raceme.
Fruct păstaie, înflorire V—VIL Prin mărăcinişuri, pe margini de pădure, pe lîngă garduri.
Europa, vestul Asiei.
 141 — Crăsniţa — Lathyrus tuberosus L. (Pl. 35) — H = 50—100 cm. Perenă, cu
rizom lung şi rădăcină îngroşate tuberculiform, tulpină muchiată, agăţătoare. Frunze
formate dintr-o pereche de foliole eliptice şi cîrcei ramificat. Flori roşii carmin. Fruct
păstaie, înflorire VI— VIII. De la cîmpie pînă în regiunea montană mijlocie, prin fîneţe,
tufişuri, în locuri cultivate, pe mirişti. Europa şi Asia.

142 — Camileac — Althaea cannabina L. (Pl. 36) — H = 100— 200 cm. Perenă.
Tulpini ramificate, aspru păroase. Frunze palmat partite său palmat sectate, cu marginea
serat dinţată, lung peţiolate. Flori roşii purpurii. Fructe ca un disc, cu o adîncitură în
partea centrală, înflorire VII—IX. Prin fîneţe, tufişuri, la marginea pădurilor, în
luminişuri, pe coaste, de la cîmpie pînă pe munţi. În sudul şi sud-estul Europei, Asia
Mică.

143 — Frăsinel — Dictamnus albus L. (Pl. 36) — H = 50—120 cm. Perenă,

tulpină păroasă. Frunze imparipenat compuse, pieloase, glan-dulos punctate, cu foliole
oval lanceolate, mărunt serate pe margine şi păroase pe nervuri. Flori roze, liliachii, cu
nervurile petalelor purpurii. Fruct capsulă, înflorire VI—VII. La cîmpie şi deal, prin
tufişuri, mărăcinişuri, poieni, lîngă păduri, coaste înierbate însorite. Europa şi Asia.

144 — Corn — Cornus mas L. (Pl. 36) — H = 4—8 m. Arbore sau arbust. Frunze
ovate sau ovat eliptice. Flori galbene. Fructe drupe roşii, înfloreşte înainte de înfrunzire,
în III—IV. Frunzele, scoarţa şi fructele sînt folosite ca antidiareice şi febrifuge. Lemnul
folosit la fabricarea suveicilor. Pe cîmpii şi dealuri, este elementul constitutiv al
tufărişurilor. Pe soluri calcaroase, uscate. Centrul şi sudul Europei, Asia Mică.

145 — Scaiul dracului, rostogol —Eryngium campestre L. (Pl. 36) — H =30—50

cm. Perenă, cu rizom fuziform. Tulpină ramificată formînd tufe globuloase. Frunze
rigide, 2—3 penat sectate, cu foliole ţepoase. Flori mici, grupate în capitule ovoidale, cu
foliole involucrale, lanceolate, ţepoase la bază. Fruct elipsoidal cu scvame. înflorire
VII—VIII. Cu acţiune diuretică, recomandat în calculoză renală şi vezicală. În stepă, prin
fîneţe, păşuni, la margini de drumuri, pe terase aluvionare, pe substrat pietros, nisipos, pe
loess. În sudul şi centrul Europei, vestul Asiei.

146 — În mare — Linum hirsutum L. (Pl. 36) — H = 60 cm. Perenă,

neramificată, scurt păroasă. Frunze alterne, cele inferioare alungit ovate, cele superioare
eliptice pînă la linear lanceolate, scurt păroase. Flori mari, azurii, foarte rar albe, spre
bază galbene. Fruct capsulă sferică, înflorire VI—VII. În toată ţara, prin fîneţe de stepă şi
luminişuri de pădure din silvostepă. Europa centrală şi de sud-est, Asia Mică.

147 — Morcov sălbatec — Daucus carota L. (Pl. 36) — H = 50—80 (200) cm.
Plantă anuală, uneori perenă, cu rădăcină pivotantă. Tulpină muchiată obişnuit ramificată,
păroasă. Frunze 2—4 penat sectate, cu contur triunghiular, peţiolate, prevăzute cu peri
setiformi. Inflorescenţă — umbelă compusă din numeroase flori lung pediculate. Fructe
dicariopse elipsoidale sau ovoidale, cu ghimpi, înflorire VI— IX. Folosită la tratarea
litiazei renale, reumatismului, artritei sau sub formă de cataplasme în tratarea arsurilor şi
a unor boli de piele. Recent s-a identificat şi un principiu hipoglicemiant. De la cîmpie
pînă în regiunea de munte. Comună prin fîneţe, poieni, pe coaste însorite, semănături.
Europa, Asia, Africa de Nord.

148— Păstîrnac — Pastinaca sativa L. (Pl. 36) — H = 100—150 cm. Bianuală,

cu rădăcină pivotantă, cu miros caracteristic. Tulpină costată, ramificată. Frunze mari,
penat sectate. Inflorescenţa, umbelă din flori galbene. Fructe lat elipsoidale, aripate, brun-
gălbui. Înflorire VII—VIII. Se cultivă pentru rădăcinile sale îngroşate folosite în
alimentaţie. Comună în întreaga ţară, de la cîmpie la munte, prin fîneţe, păşuni, margini
de drumuri. Tot globul.

149 — Ruşinăriţă — Orlaya grandiflora L. Hoffm. (Pl. 37) — H = 10—80 cm.

Anuală, hibernantă, cu rădăcină pivotantă. Tulpină glabră, erectă, adesea ramificată, cu
frunze păroase 3—4 sectat penate, cu foliolele terminale lineare. Inflorescenţă umbelă
compusă. Fructe dicariopse ovoidale, acoperite cu peri. înflorire V—VII. La cîmpie şi
dealuri, prin fîneţe uscate, luminişuri de pădure, rar prin semănături. Preferă soluri
argiloase şi calcaroase. În sudul ţării. Sudul şi centrul Europei, Caucaz.

150 — Coada vacii — Echium italicum L. (Pl. 37) — H = 40—100 (150) cm.
Bianuală, păroasă, cu aspect cenuşiu. Rădăcină pivotantă, de culoare roşie. Tulpină uşor
muchiată, uneori ramificată. Frunze lanceolate. Inflorescenţă scorpioidă, cu flori albe sau
palid roşietice. Fructe nucule, înflorire VI—VIII. În stepe, pe coaste, locuri nisipoase,
dune fixate. Europa, sud-vestul Asiei.

151 — Păpălău — Physalis alkekengi L. (Pl. 37) — H = 25—60 (100) cm.

Perenă, rizom perent, tulpină simplă sau ramificată, uşor păroasă. Frunze ovate, păroase
pe ambele feţe. Flori solitare alb-verzui sau alburiu murdar. Fruct — bacă sferică, roşie-
portocalie. înflorire VI— VIII. Fructele se folosesc ca diuretic, calmînd durerile de
rinichi şi vezică; favorizează eliminarea nisipului. Utilizată în afecţiunile hepatice şi ca
laxativ. La cîmpie şi deal, prin tufişuri, la margini de păduri., pe locuri stîncoase. Europa
şi Asia.

15.2 — Lumînărica — Verbascum blattaria L. (Pl. 37) — H — 30— 120 cm.

Bianuală, rădăcină pivotantă. Frunzele bazale lat eliptice, cele mijlocii alungit eliptice,
cele superioare ovat triunghiulare, cu marginea crenată. Inflorescenţa racem simplu cu
flori galbene. Fruct capsulă globuloasă, înflorire V—VII. La cîmpie şi pe dealuri, prin
fîneţe, păşuni, la margini de drumuri, şanţuri şi terasamentul căilor ferate. Europa, Asia,
nordul Africii.

153 — Coada mielului — Verbascum phoeniceum L. (Pl. 37) — H = 30—100

cm. Perenă sau bianuală, rădăcină pivotantă. Frunze bazale dispuse în rozetă, romboidal
ovate sau alungit ovate, frunze tulpinale alungit ovate, uşor păroase. Inflorescenţa racem
lax, cu flori violete. Fruct capsulă, înflorire V—VII. Utilizată ca infuzie în tratarea
inflamaţiilor acute ale bronhiilor şi pentru creşterea sudoraţiei. În toată ţara, de la cîmpie
la munte. În fîneţe, păşuni, poieni, livezi, tufărişuri, la margini de pădure, de drumuri.
Europa centrală şi de sud-est, vestul Asiei.
 154 — Suliman — Ajuga genevensis L. (Pl. 37) — H = 10—40 cm. Perenă, rizom
scurt, oblic, cu tulpini neramificate, păroase. Frunze ovate, cu marginea dinţată sau
crenată. Flori albastre, rar roze sau albe, păroase, dispuse în verticile la subţioara
frunzelor. Fruct tetramiculă. înflorire V—VII. Astringentă şi cicatrizantă. În toată ţara,
prin fîneţe. Europa şi Asia Mică.

155 — Sugarei alb — Teucrium polium L. (Pl. 37) — H = 10— 40 cm. Perenă, cu
rădăcină pivotantă, tulpini ramificate de la bază, alb păroase, cu frunze sesile, alungit
lineare, cu marginea crenată alb păroase pe ambele feţe. Flori alb-gălbui sau albe
purpurii, grupate în capitule densiflore. Fructe nucule brune. Planta are un miros plăcut,,
stimulent. La cîmpie, în locuri aride. Sudul Europei, Asia Mică, nordul Africii.

156 — Unguraş, bălţătură — Marrubium vulgare L. (Pl. 38) — H = 30—80 cm.

Perenă, tulpină adesea ramificată, lînat păroasă. Frunze păroase, cu lamina aproape
rotundă şi peţiol lung, fapt ce o deosebeşte de M. peregrinum care are peţiolul scurt iar
lamina ovat lanceolată. Flori albe, fin păroase dispuse cîte 20—50 în verticile globuloase.
Fructe nucule, înflorire VI—IX. Cu gust amar şi miros neplăcut. Cu proprietăţi
emoliente, expectorante, febrifuge. Cu efecte pozitive în aritmia cardiacă. La cîmpie şi
munte, preferă zona stepică, aridă din sudul ţării. Pe marginea drumurilor, în păşuni, lîngă
sate. Europa, Asia, Africa de Nord, mai recent şi America de Nord.

157 — Jaleş de cîmp — Salvia nemorosa L. (Pl. 38) — H = 20— 60 cm. Perenă,
tulpină erectă, simplă sau ramificată. Frunze peţiolate opuse, lanceolate sau ovat
lanceolate, pe margine eronate, scurt păroase în lungul nervurilor. Frunzele bractee de la
baza florilor sînt sesile, ovate şi de culoare violetă sau roz. Florile bilabiate albastru-
violete, mai rar roze sau albe. Fructe nucule, înflorire V—IX. De la cîmpie pînă pe munţi,
pe locuri uscate, În pajişti, tufişuri. Europa centrală şi de sud-est, sud-vestul Asiei.

158 Şerlai — Salvia aethiopis L. (Pl. 38) — H = 20—100 cm. Bianuală, rar
perenă, cu tulpină erectă, lînos-păroasă, puternic ramificată. Frunzele de la baza tulpinii
sînt ovate sau eliptice, crestate pe margini, lînos păroase pe ambele feţe. Cele din partea
superioară a tulpinii sînt sesile, ovat lanceolate. Inflorescenţă ramificată, cu flori albe.
Fructe nucule elipsoidale, înflorire VI—VII. Vegetează în regiunea de cîmpie, prin fîneţe,
păşuni, pe coaste aride, pe marginea drumurilor. Lipseşte în nordul ţării. Europa, Asia
Mică, Africa de Nord.

159 — Urechea porcului — Salvia verticillata L. (Pl. 38) — H = 30—80 cm.

Plantă perenă cu rizom gros şi scurt. Tulpină erectă, în general ramificată la partea
superioară, acoperită cu peri scurţi şi aspri. Frunzele din partea inferioară sînt cordat
triunghiulare, cu peţiol lung, pe care sînt aşezate opus cîte l—2 perechi de foliole.
Frunzele din partea superioară a tulpinii sînt scurt peţiolate sau sesile. Faţa superioară a
frunzelor este acoperită cu peri rari, cea inferioară cu peri deşi. Marginea inegal dinţată.
Flori violacee, foarte rar albe, grupate într-o inflorescenţă cu verticile globuloase
compacte. Fructe nucule, înflorire VI—VIII. Vegetează de la cîmpie la munte, în fîneţe,
pe marginea drumurilor şi ogoarelor. În Europa şi sud-vestul Asiei.
 160 — Jaleş de stepă — Salvia nutans L. (Pl. 38) — H = 20—120 cm. Perenă, cu
rizom din care pornesc 1—2 tulpini păroase. Frunze radicale cordat-ovate, cu peri deşi pe
faţa inferioară, cu marginea simplu sau dublu crenată. Frunzele tulpinale (cînd există) sînt
lanceolate şi scurt peţiolate. Flori albastru-violacee, rar albe, grupate în verticile, în
inflorescenţă cu 2—3 ramuri. Fruct-nucule elipsoidale, înflorire V— VII. În stepe, prin
fîneţe, tufărişuri, coaste aride, pe locuri calcaroase. Sud-estul Europei.

161 — Izmuşoară de cîmp — Acinus arvensis (Lam.) Dandy (Pl. 38) — H = 10—
30 (40) cm. Plantă anuală hibernantă, rar perenă, ramificată la bază, formînd tufe. Frunze
rombice sau alungit-ovate. Flori trilabiate, albastru-liliachii pînă la roz-violete, rar roze
sau albe, dispuse în verticile la subţioara frunzelor. Fructe nucule elipsoidale, înflorire
V—VIII. Antireumatică. întîlnită din regiunea de stepă pînă în etajul alpin, pe locuri
aride, pe marginea drumurilor, preferînd substratul nisipos sau pietros. Europa, Asia
Mică, nord-vestul Africii.

162 — Siminoc, flori de paie — Helichrysum arenarium L. Moench (Pl. 38) — H

= 10—30 (50) cm. Perenă, păroasă, cu rădăcina lemnoasă. Frunze lineare. Inflorescenţă
calatidii globuloase, alcătuite din flori galbene. Fructe achene. înflorire VI—IX.
Inflorescenţele folosite la tratarea afecţiunilor vezicii biliare, colicistitelor cronice, gutei,
reumatismului şi viermilor intestinali. La cîmpie, pe locuri nisipoase sau stîncării.
Europa, Caucaz.

163 — Floare galbenă — Inula hirta L. (Pl. 38) — H = 10—15 cm. Perenă, cu
rizom lemnos. Tulpină păroasă. Frunze alungit-ovate, lanceolate, păroase pe ambele feţe.
Flori galbene aurii, grupate în calatidii mari. Fructe achene. înflorire VI—IX. Comună la
cîmpie şi pe dealuri, prin fîneţe, coaste cu tufişuri. Sudul şi centrul Europei, Siberia,
Caucaz.

164 — Scai ghimpos, mături — Centaurea calcitrapa L. (Pl. 39) — H = 30—60

cm. Bianuală, cu tulpină erectă, ramificată, în tufă îmbrăcată în peri aspri şi creţi. Frunze
sectate, spinoase, cu lobi lanceolaţi. Calatidii mici (L = 10 cm, D = 5—6 cm), formate din
numeroase flori de culoare palid purpurie (roşii-roze). Foliolele involucrale de la
marginea calatidiului sînt spinoase. Fructe achene fără papus. înflorire VI—IX. Tonic şi
febrifug. Pe cîmpii, prin păşuni, pe marginea drumului, pe coline aride. Europa, Asia
Centrală.

165 — Scai răsăritean — Centaurea orientalis L. (Pl. 39) — H = 100—150 cm.

Perenă, rizom gros, scurt. Tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri. Frunze penat sectate
(L = 15—30 cm). Cele de la partea inferioară a tulpinii peţiolate, cele din partea
superioară sesile. Calatidiile sînt aproximativ sferice (D = 20—25 mm). Foliolele
involucrale galben-verzui, ovate şi fimbriate. Florile grupate în calatidii galben-aurii,
înflorire VI—X. În cîmpiile din sudul ţării, prin pajişti, fîneţe, pe marginea drumurilor,
prin tufişuri, uneori şi prin arături. În sudul Europei.

166 — Scai galben — Centaurea solstitialis L. (Pl. 39) — H = 10— 100 cm.
Anuală sau bianuală, tulpină ramificată, tufoasă. Frunze sinuat penat fidate, cu lacinii
alungite. Calatidii solitare, globuloase, fiecare cu foliole involucrale, ţepoase, cu flori
galbene. Fructe achene cu şi fără papus. înflorire VI—X. Are aceleaşi utilizări medicale
ca şi scaiul ghimpos. Pe cîmpii, păşuni, pe marginea drumurilor şi în arături. Europa,
vestul Asiei.

167 — Cicoare — Cichorium intybus L. (Pl. 39) — H = 30—120 <200) cm.

Perenă, cu rădăcini groase şi tulpină ramificată. Frunze bazale în rozetă, cu lamina
lanceolată, adînc sectată, cele tulpinale — din partea superioară — întregi, sesile, ovat
lanceolate. Inflorescenţa calatidii cu numeroase flori ligulate marginale de culoare
albastră. Fructe achene. înflorire VII-IX. Partea aeriană şi rădăcinile sînt folosite pentru
tratarea angiocolitei, dischineziei biliare, constipaţiei cronice, în hepatite cronice,
furunculoze, acnee. Din rădăcini se prepară surogatul de cafea. De la cîmpie pînă în
munţi, prin fîneţe, păşuni, pe lîngă drum, în locuri necultivate şi înierbate. Europa şi Asia.

168 — Iarba soarelui, ţîţa caprei — Tragopogon orientalis L. (Pl. 39) — H =

30—70 cm. Bianuală sau perenă, cu rădăcină pi votantă şi tulpină simplă sau ramificată.
Frunze linear lanceolate, sesile, ample-xicaule. Inflorescenţa calatidiu cu flori ligulate
galben-portocalii. Fructe achene cu papus alb-murdar. înflorire V—VIII. La cîmpie pînă
pe munţi, prin fîneţe, păşuni, lîngă drumuri, căi ferate. În centrul şi estul Europei, Asia.

169 — Băluşcă — Ornithogalum pyramidale L. (Pl. 39) — H = 50— 80 cm.

Perenă cu bulb. 4—7 frunze lineare sau linear lanceolate. Inflorescenţă racem alungit, din
flori albe pe faţă, pe dos cu o dungă roşie. Fruct capsulă, înflorire VI—VII. În stepă şi
silvostepă, prin fîneţe, pajişti, tufărişuri, poieni, pe terasamentul căilor ferate, în
semănături. Europa, Africa de Nord.

170 — Negară, bucşă — Stipa capillata L. (Pl. 39) — H =40—-80 (100) cm.
Plantă perenă care creşte în pîlcuri, cu frunze înguste (l mm), răsucite la uscăciune şi
desfăşurate cînd este umiditate mare (pe ploaie). Inflorescenţa panicul închis la bază în
teaca frunzei superioare (10— 15 cm). Aristele spiculeţelor (L = 8—25 cm) de forma
unor fire de aţă, aspre, sucite la bază. Înflorire VI—VII (VIII). În regiunea de cîmpie şi
deal, prin pajişti, pe coaste pietroase, nisipuri sau loess. Centrul şi sudul Europei, vestul
Asiei.

171 — Colilie, fîscă — Stipa lessingiana Trin. et Rupr. (Pl. 39) — H = 40—80
cm. Perenă, creşte în pîlcuri. Frunzele sînt slab păroase, răsucite, terminate cu un vîrf
subţire. Panicul alungit cu partea inferioară cuprinsă în vagina frunzei superioare. Paleea
ce îmbracă fructul (L = 7—11 mm) este uniform acoperită cu peri deşi. Sub vîrf poate
exista un inel scurt, gălbui. Arista (L = 15—20 (25) cm) este brusc îndoită. Partea de
aristă de deasupra îndoi tuni este puternic păroasă, înflorire V—VI. Pe pajiştile stepice şi
pe coaste însorite uscate. În centrul şi sud-estul Europei.

172 — Obsigă — Bromus L. (Pl. 40) — H = 20—80 (120) cm. Anuală sau
bianuală, pufos ramificată, păroasă. Frunze plane, păroase. Inflorescenţă panicul ovoidal
format din spiculeţe alungit ovoidale, înflorire V—VI. De la cîmpie la munte, în fîneţe,
tufişuri, pe margini de drumuri. Europa, Asia.
 173 — Fulfucă — Vulpia myurus L. C.C. Gmelin (Pl. 40) — H = 25—50 cm.
Anuală, hibernantă, tufos ramificată. Frunzele îngust lineare. Inflorescenţă panicul (L =
30—50 cm), din spiculeţe cu 4—5 flori. Fruct cariopsă. Înflorire V—VIII. La cîmpie şi
pe dealuri, prin locuri uscate, pe locuri aride, preferînd soluri podzolice, sărace în calcar,
nisipoase, pietroase. Pe tot globul.

174 — Pir cristat — Agropyron pectiniforme Roemer et Schultes (Pl. 40) — H =

40—60 (80) cm. Perenă, creşte în pîlcuri dese. Rizom scurt. Tulpini aeriene erecte.
Frunze late (3—4 mm) răsucite. Spicul (L = 6—8 cm) din 40—50 spiculeţe aşezate
apropiat unele de altele, înflorire V—VI. La cîmpie şi dealuri, prin pajişti stepice, coaste
însorite, marginea drumurilor, preferînd nisipurile calcaroase sau loess. Sudul şi estul
Europei, vestul şi centrul Asiei.

175 — Păpădie — Taraxacum officinale Weber (Pl. 40) — H = 15— 20 cm.

Perenă. Rizom vertical, continuat cu o rădăcină pivotantă. Tulpină capiformă cu o rozetă
de frunze la bază. Flori ligulate, aurii, grupate într-un calatidiu mare. Înflorire IV—X. De
la cîmpie pînă pe munţi, comună. Conţine un suc lăptos. Decoctul din rădăcină constituie
un vechi remediu tonic, folosit în calitate de stomahic şi în afecţiuni hepatobiliare. Pe tot
globul.

176 — Păiuş — Festuca valesiaca Schleicher (Pl. 40) — H = 20— 50 (70) cm.
Perenă, cu creştere în pîlcuri. Tulpină subţire, cu 2 noduri. Frunze filiforme cu 5 nervuri
(D = 0,4—0,6 mm). Teaca şi lamina frunzei, ca şi nodurile tulpinii sînt albăstrui ceroase.
Panicul erect, din spicu-leţe lungi de 5,5—7,0 mm, nuanţate, palid verzui sau violacee,
înflorire V—VII. La cîmpie şi dealuri, prin pajişti din locuri stepice uscate, însorite, pe
nisipuri şi stîncării. Europa şi vestul Asiei.

177 — Păiuş alb — Festuca pseudovina Hackel (Pl. 40) — H = 10— 40 cm.
Perenă, creste în pîlcuri dese. Tulpină subţire, cu 2 noduri spre vîrf, mai mult sau mai
puţin muchiată. Frunze înguste, filiforme, scurte şi groase. Panicul ovoidal, uneori
spiciform, din spiculeţe (L = 4—6 mm) îngust eliptice sau ovate, nuanţate verde sau
violaceu. Spiculeţul este format din 4—7 flori, înflorire V—VII (VIII). La cîmpie şi pe
dealuri, în pajişti uscate, însorite. Europa centrală şi de est, Asia.

178 — Ciucure — Aegilops cylindrice Host (Pl. 40) — H = 15— 50 cm. Plantă anuală,
tufos ramificată. Frunze plane, păroase. Spic cilindric şi îngust, din 5—11 spiculeţe.
Aristele spiculeţelor de la bază sînt mai scurte decît cele superioare, înflorire V—VI.
Vegetează din regiunea de cîmpie pînă în cea montană, prin păşuni pe soluri nisipoase
sau pietroase, lîngă drumuri uscate. Italia, Peninsula Balcanică şi sudul U.R.S.S.

179 — Tremurătoare — Briza media L. (Pl. 40) — H = 20—50 (100) cm. Perenă,
rizom şi stoloni subterani scurţi. Frunze lineare plane» panicul lat şi lax (L = 15 cm) din
spiculeţe ovat cordate cu 4—10 flori fiecare nuanţate violaceu, înflorire V—VIII. În toată
ţara, de la cîmpie pînă în etajul subalpin, prin pajişti, margini de pădure, pe soluri fertile.
Europa, Asia.
 Alte plante care pot fi întîlnite în acest mediu de viaţă sînt cele descrise la
numerele 15, 22, 21, 24, 27, 30, 418, 468 şi 495.

B. ANIMALE

ÎNCRENGĂTURA MOLUŞTE (MOLLUSCA)

CLASA MELCI (GASTROPODA)

177 — Zebrina varnensis Pfeiffer (Pl. 41) — H = 20—-26 mm. Cochilia cu 10

anfracte uşor curbate, terminată cu un apex bont. În zone deschise, ierboase şi nisipoase,
pe mărăcini şi alte plante, formînd colonii. Comună în Dobrogea, pe falezele mării. Sud-
estul Europei, vestul Asiei.

178 — Jaminia microstragus Rossm (Pl. 41) — H = 10 mm. Cochilie cornoasă,

puţin transparentă, din 7 anfracte uşor curbate, peristom puţin evazat, cu o buză puternică
prevăzută cu 4 dinţi. Formează colonii pe ierburi, sub pietre, în tufişuri. În zone aride din
Dobrogea. În Balcani.

179 — Helicella candicans Pfeiffer (Pl. 41) — H = 8,2 mm, D = = 16 mm.

Cochilie tare, cu 5 anfracte, cele superioare puţin curbate. Peristom ascuţit. La cîmpie, în
poieni şi pe coline uscate, pe ierburi, pietre, de la şes pînă la l 400 m. Transilvania, Banat,
Muntenia, Dobrogea. Europa centrală şi de sud.

ÎNCRENGĂTURA ARTHROPODE (ARTHROPODA)

CLASA PĂIANJENI (ARACHNIDA)

180 — Atypus muralis Bertkan (Pl. 41) — L = 9—18 mm. Păianjen care îşi
construieşte galerii în care stă ascuns. În păduri de stepă, pe teren accidentat, la baza şi
marginea arbuştilor, în iarbă deasă, în locuri calde, relativ uscate, pe nisip, argilă, calcar,
ghips, în prundiş. În Dobrogea, Moldova şi Transilvania. Specie est-europeană şi persană.

181 — Heliophanus cupreus Walckenaer (Pl. 41) — L = 4—6 mm. Păianjen

comun prin vegetaţia scundă de stepă, pe lemne, în locuri deschise, prin iarbă şi pe
arbuşti sau pietre. Iubeşte căldura, este vioaie (evită totuşi lumina prea puternică). În
sezonul cald, în toată ţara, pînă la 500 m altitudine.

CLASA DIPLOPODE (DIPLOPODA)

182 — Cromatojulus unilineatus Koch (Pl. 41) — L = 20—29 mm. Corp alcătuit
din 43—50 segmente şi 75—89 perechi de picioare. Pe terenuri calcaroase, uscate, sărace
în vegetaţie. Foarte frecventă. Europa centrală şi de sud-est.

CLASA CHILOPODE (CHILOPODA)

 183 — Scolopendra cingulata Latreille (Pl. 41) — L = 60—140 mm. Cu 21
perechi de picioare. În locuri deschise cu mult bolovăniş, pe plaja mării, în cîmpii, prin
crăpături. În IV—VI. Nu suportă o uscăciune prea mare. În sudul ţării nai frecventă În
Dobrogea. Circummediteraneană, Iran.

CLASA INSECTE (INSECTA)

184 — Lăcusta italiană — Calliptamus italicus L. (Pl. 41) — L — 15— 40 mm.

Femela mai mare decît masculul, de culoare variabilă; ea depune primăvara 150—200
ouă. Larvele acestui ortopter stau în cîrduri şi mănîncă frunze, scoarţa puieţilor. Cu două
faze: una solitară, termofilă, în VIII—X, alta gregară mai mare (cînd este numeroasă
devine dăunătoare), primăvara. Pe pajişti, cîmpii şi terenuri cultivate, la şes şi la deal. În
toată ţara. Europa, Asia, Africa de Nord.

185 — Lăcusta cu rît — Aerată ungarica Herbst. (Pl. 41) — L = 30— 65 mm.
Femela mai mare decît masculul. Ortopter asemănător cu un beţişor, cu capul prevăzut cu
un rostru lung, caracteristic. Picioare lungi, foarte subţiri, ce o ajută să sară departe.
Depune ouăle într-o spumă întărită, pe ramurile copacilor. Consumă seminţe. În VIII—X,
pe cîmpii uscate, calde, în sudul ţării.

186 — Greierul de cîmp — Gryllus campestris L. (Pl. 41) — L = = 19—29 mm.

Corpul ortopterului îndesat, cap măciucat, elitre fumurii, de lungimea corpului. Masculul
stridulează lîngă gura galeriei în care femela depune ponta; el îşi face alături o galerie
proprie. Se hrăneşte noaptea cu plante ierboase, seminţe încolţite, plantule, omizi etc. Cu
numeroşi duşmani. Comună în V—VIII în stepe, pajişti şi culturi. În toată ţara, la şes.
Sudul Europei.

187 — Graphosoma lineatum L. (Pl. 41) — L = 8—12 mm. Hete-ropter prezent

în VIII pe flori de umbelifere, pîndind insecte mici, pe care le prinde şi suge. Vine din
mlaştini în fîneţe şi grădini, dar şi în păduri pe flori şi fructe de pădure. Iernează ca adult
în frunzar. În toată ţara, comună. Sudul Europei.

188 — Cercopis sanguinolenta L. (Pl. 41) — L = cca 10 mm. Hete-ropter ale

cărui aripi amintesc de elitrele coleopterelor. Femelele depun ouăle pe iarbă. Larvele şi
adulţii sug sucuri de plante. Ca să se protejeze, larvele secretă o spumă roşietică în care se
ascund. În VI—VIII în toată ţara. În sudul Europei.

189 — Cicadella viridis L. (Pl. 41) — L == 6—8 mm. Heteropter comun în

pajişti umede, pe plante ierboase şi amfibii. Nu este dăunător. În toată ţara.

190 — Tetramorium caespitum L. — Llucrăt. = 2,3—3,5 mm. Cea mai răspîndită şi

abundentă furnică. Comună de la şes pînă pe culmile munţilor, cu o mare variabilitate de
construire a cuibului. Poate suporta inundaţii temporare. Omnivoră, mai ales nocturnă.
Lucrătoarele sînt agresive. Pe terenuri virgine, în zone argiloase sau nisipoase, dar şi în
culturi, păduri, la munte sub pietre, în locuinţe. În toată ţara. Holarctică.
 191 — Viespe de nisip — Ammophyla sabulosa L. (Pl. 43) — L = = 20—28 mm.
Himenopter al cărui abdomen este cu peduncul din 2 articole, posterior mai îngroşat.
Face cuiburi în terenuri nisipoase, adînci de 25 cm. Prinde omizi defoliatoare, pe care le
paralizează, le duce în cuib şi depune alături un ou, apoi iese şi astupă intrarea. Larva va
mînca omida de vie. În toată ţara. Europa.

192 — Bonzar — Bambus hortorum L. (Pl. 43) — L = 19—23 mm. Himenopter

cu un polimorfism colonial: femele, lucrătoare şi masculi. Corp păros. Formează colonii
de 300—400 indivizi în pămînt, în cuiburile unor mamifere sau la baza copacilor bătrîni.
În aceste cuiburi construieşte faguri în care depune miere şi ouă. Adulţii se hrănesc cu
polen şi nectar. Toamna mor aproape toţi indivizii; rămîn mai ales femelele tinere,
fecundate, care primăvara încep construirea unui nou cuib. Ele fac cîteva celule din ceară
pe care le umplu cu polen şi depun ouă. Ele îngrijesc larvele pînă ce ies primele
lucrătoare, care fac ulterior toată munca. În toată ţara. Europa, Siberia.

193 — Cărăbuş granulatus L. (Pl. 42) — L = 14—20 mm. Adultul şi larva

acestui coleopter sînt prădători, distrug mulţi dăunători agricoli. La şes şi pe munte, sub
pietre sau muşchi, pînă la altitudini de 2 000 m. În toată ţara. Europa, Asia.

194 — Scarabeus affinis Brulle (Pl. 42) — L = 24—30 mm. Coleopter cu

picioarele anterioare fără tarse. Fruntea cu o carenă transversală întreruptă la mijloc. Din
balega proaspătă a cornutelor mari face un cocoloş pe care îl cară în galerii săpate în
pămînt şi pe care depune un ou ce se va dezvolta consumînd această hrană. În sudul ţării,
în stepe cu graminee, pe litoral. Sudul Europei.

195 — Cărăbuşul de stepă — Anoxia villosa F. (Pl. 42) — L = 24— 28 mm.

Coleopter asemănător cu cărăbuşii de mai. Adulţii trăiesc cca 30 zile în VII—VIII. Ziua
stau ascunşi, noaptea atacă majoritatea plantelor de cultură. Larva se dezvoltă în sol în
decurs de 2—3 ani, consumînd părţile subterane ale plantelor de cultură (popular sînt
numiţi viermi albi). În sudul ţării. Franţa, U.R.S.S.

196 — Cărăbuşul marmorat — Polyphylla phulo L. (Pl. 42) — L = 22—34 mm.

Cel mai mare cărăbuş de la noi. Adultul şi larva seamănă cu cărăbuşul de mai. Adulţii
atacă frunzele copacilor, larvele părţilor subterane ale plantelor. Larvele se dezvoltă în sol
3—4 ani, atingînd L = 70—80 mm. Poate provoca uscarea puieţilor şi arborilor tineri.
Adulţii rod frunzele de foioase şi viţă de vie. În zonele cu soluri-nisipoase din sudul ţării.
Europa.

197 — Croitor vărgat — Dorcadion pedestre Poda (Pl. 42) — L = = 11—17 mm.
Cu mare variabilitate de culoare. Antene groase, mai scurte decît corpul. Pe locuri
înierbate, însorite. Larvele se hrănesc cu rădăcinile plantelor ierboase. În toată ţara, În
zona de stepă şi în păduri de fag, în IV—VI. Estul Europei.

198 — Fluture cu coadă de rîndunică — Papilio machaon L. (Pl. 42) — A = 40—

80 mm. Cap şi antene negre. Zboară bine. Suge nectarul-florilor. Cu 2 generaţii pe an: în
IV (cînd fluturii sînt mai mici, cu corp mai negru şi fondul aripilor galben-palid) şi în
VII—VIII. Larva trăieşte pe umbelifere. Din stepa dobrogeană pînă pe munţi. Europa,
Africa de Nord, Siberia. Asemănător acestuia este Iphiclides podalirius L., fiind şi mai
comun.

199 — Fluturele de răpită — Pieris rapae L. (Pl. 42) — A = 40— 50 mm.

Larvele trăiesc pe crucifere sălbatice şi cultivate. Zboară în IV—V şi VII. Foarte comun,
în toată ţara. Europa, Africa de Nord, Siberia, acum şi în America.

200 — Colias croceus Fourcroy (Pl. 42) — A = 31—44 mm. Cu 2 feluri de

femele: unele asemănătoare masculului, altele cu un fond alb. Cu 4 generaţii pe an — în
IV—V, VI—VII, VIII—IX şi (mai rar) X—XI. Larva trăieşte pe leguminoase. În toată
ţara. Europa centrală şi de sud, Africa de Nord, Asia de vest.

201 — Lămîiţa, fluturele galben — Gonepteryx rhamni L. (Pl. 42) — A = 55—60

mm. Masculul cu fondul aripilor galben, femela cu el albicios. Prezent în VII—X, dar
unii adulţi care iernează, zboară şi în III—IV. Larvele trăiesc pe Rhamnus. Europa,
Africa de Nord, Siberia.

202 — Hyles euphorbiae L. (Pl. 42) — A = 67—77 mm. În VI—IX. Larva

trăieşte pe Euphorbia, Fuchsia, Plantago. Comună de la malul mării pînă În zona de
dealuri. Europa, Asia; a pătruns şi în Canada.

203 — Zygaena filipendulae L. (Pl. 42) — A = 37—42 mm. În VI— VII. Larva
trăieşte pe Trifolium, Plantago, Hieracium ş.a. Comună în toată ţara. Stă pe flori în locuri
însorite. Europa, vestul Asiei.

204 — Syrphus lunulatus Meigen (Pl. 42) — L = 10 mm. Dipter care trăieşte pe
flori de umbelifere, pîndind alte insecte pe care le prinde şi le suge. În pajişti de stepă.
Europa.

205 — Tăun — Tabanus autumnalis L. (Pl. 42) — L = 17—21 mm. Dipter cu

zbor rapid. Cap mare, trompă scurtă cu un ac care înţeapă puternic vitele mari, pe care le
urmăreşte şi atacă cu insistenţă. Poate transmite dalacul şi tularemia. Femela depune
300—600 ouă. Larvele sînt răpitoare, se dezvoltă pe malurile nisipoase ale apelor de
stepă. Europa, restul Asiei, Africa de Nord.

ÎNCRENGĂTURA VERTEBRATE (VERTEBRATA)

CLASA AMFIBII (AMPHIBIA)

206 — Broasca de pămînt brună — Pelobates fuscus Laur. (Pl. 44) — L = 5—8
cm. Corp îndesat, umflat în părţi, pupila verticală, timpan invizibil. Piciorul posterior cu
un tubercul osos ca o lopăţică. Fără calozităţi nupţiale. Se reproduce în IV—V, depune
ponta în bălţi sub formă de cordoane groase, pe plante. Metamorfoza durează 120—140
zile. Ziua adultul stă îngropat. Se hrăneşte noaptea cu melci, rîme, insecte. Strigă „cot-
cot-cot". Se îngroapă uimitor de rapid în sol nisipos, argilos sau loess cu ajutorul
picioarelor posterioare. Iernează în găuri adînci de pînă la l m. Este vînată de păsările de
baltă şi de răpitoarele de noapte. Prezentă pretutindeni pînă la altitudini de 600 m,
oriunde găseşte un sol favorabil. În centrul şi sud-estul Europei, Caucaz, stepa kirghiză.

CLASA REPTILE (REPTILIA)

207 — Broasca ţestoasă de uscat — Testudo hermanni Gmelin (Pl. •44) —

Lcarapace = 11—12 cm. Carapace ovală, coadă cu o unghie tare, cornoasă. Se împerechează
la sfîrşitul primăverii. Femela depune 11—12 ouă albe, sferice. Puii (L = 4 cm) ies după
3—4 luni. Se hrăneşte cu vegetale, mai rar cu melci şi rîme. Nu are duşmani. În locuri
deschise, înierbate, la liziera pădurilor, pe văile rîurilor. Hibernează în X—IV în pămînt
sau în peşteri. OCROTITĂ DE LEGE. Numai în Banat şi vestul Olteniei, dar îndeosebi în
zona Porţilor de Fier şi pe valea Cernei, pînă la altitudinea de 300 m. Nordmediteraneană.

208 — Şopîrla de stepă, şopîrla dobrogeană — Lacerta taurica Pallas (FI. 44) —
L = sub 20 cm. Cap mare, masculii dorsal verzi, femelele bat în cafeniu cu pete brune sau
negre. Reproducerea în IV—V. Femela depune 3—4 ouă într-o galerie săpată în pămînt.
Se hrăneşte cu insecte, păianjeni, miriapode. Are numeroşi duşmani, îndeosebi păsări
răpitoare şi şerpi. Trăieşte în populaţii dense pe bolovănişuri invadate de vegetaţie, dune
de nisip, pe loessuri, la lizieră de pădure, chiar şi în culturi agricole. Dobrogea, Banat,
Oltenia de sud, izolat în Cîmpia Dunării. În Balcani.

209 — Şarpe rău — Coluber jugularis L. (Pl. 44) — L = pînă la 2 m. Bot rotunjit,
cap oval, ochi mari, coadă lungă şi subţire. Se reproduce în V. În timpul împerecherii
masculul ţine cu gura ceafa femelei.

În VI—VII sînt depuse 5—12 ouă. Se hrăneşte cu şopîrle, hirciogi şi po-pîndăi, pe

care îi prinde şi îi ucide prin încolăcire, apoi îi înghite. Este cel mai rapid şarpe de la noi;
fuge iute pe sol, se urcă în copaci sau pe stînci. Poate muşca oile şi vacile la păscut. Cînd
este atacat devine agresiv. Are o muşcătură dureroasă, neveninoasă, dar care se poate
infesta. Iubitor de căldură şi locuri uscate. La liziera pădurilor, lîngă tufişuri, pe coaste,
viroage, stîncării, în zone cu vegetaţie arbustivă. În sudul ţării. OCROTIT DE LEGE. În
sud-estul Europei, Asia Mică, pînă la Golful Persic.

210 — Balaur — Elaphe quatuorlineata Lacepede (Pl. 44) — L = = pînă la 1,5

(rar 2,5) m. Cap mare, bot rotunjit, coadă moderat alungită. Se reproduce în VI—VII.
Depune 6—16 ouă în VII, din care în IX ies puii. Se hrăneşte cu rozătoare, ouă şi păsări
(pe care întîi le sugrumă, apoi le înghite). Se mişcă lent, se caţără bine în copaci. Cînd
este în pericol, muscă. OCROTIT DE LEGE. În stepe, pe dealuri stîncoase, la liziera
pădurilor, în lucerniere, dar şi pe lîngă locuinţe, (unde vînează şoareci şi porumbei). În
Dobrogea şi la vest de Galaţi, rar. În sudul Europei.

CLASA PĂSĂRI (AVES)

211 — Potîrniche — Perdix perdix L. (Pl. 43) — L = 26—30 cm. Stă în perechi.
Cuibăreşte în IV—V. Cuib la sol, din iarbă şi frunze, ascuns în vegetaţie. Specie
monogamă. Femela depune 12—17 ouă pe care le cloceşte 24 zile. Puii pleacă din cuib la
cîteva ore după ieşirea din ou. Este una dintre speciile cele mai prolifice de la noi. Se
hrăneşte cu plante, şi seminţe, vara şi cu insecte, păianjeni, melci. Formează cîrduri,
stoluri reprezentate de o singură familie, care zboară jos, deasupra pămîntului, cu mare
zgomot. Prin vii, tufe, mărăcinişuri, în stepă, pe ogoare, dar poate urca şi spre munte.
Strigă „kirr-hek" de mai multe ori. Sedentară. La noi acum este rară (este mai numeroasă
în Banat, Hunedoara şi în jurul Bucureştiului). În restul ţării doar izolat. OCROTITĂ DE
LEGE, deşi este căutată de vînători. Europa şi Asia centrală.

212 — Dropie — Otis tarda L. (Pl. 43) — L = 80—110 cm, G = 12— 15 kg.
Mare cît un curcan. Cea mai robustă pasăre europeană de uscat. Poligamă; masculii au
jocuri nupţiale în IV. Femelele depun 1-2-3 (6) ouă într-o groapă pe sol. Cloceşte 30 zile.
Puii părăsesc cuibul după 3—4 zile. Familiile se reunesc formînd cîrduri. Se hrăneşte cu
insecte, moluşte, seminţe, bucăţi de plante, răpită. În cîmpii şi pe ogoare în Dobrogea,
Bărăgan şi Crişana. Din ce în ce mai rară, este OCROTITĂ DE LEGE. Sedentară,
eratică. În Europa centrală şi de sud, Africa de Nord.

213 — Prigoare, albinărel — Merops apiaster L. (Pl. 43) — L = 25— 28 cm.

Frumos colorat, bun zburător, cuibăreşte sub formă de colonii în rîpe, maluri, dune, în
care sapă galerii adînci de l—2 m, la fund cu o cameră cu D = 15—25 cm. Cele 5-6 ouă
sînt depuse direct pe pămînt sau pe resturi vechi de hrană şi sînt clocite de ambii părinţi
timp de 20 zile. Puii stau în cuib 30 zile, fiind hrăniţi de părinţi. Consumă insecte, mai
ales viespi şi albine. Poate provoca daune apicultorilor. Strigă „prurrr". Oaspete de vară
(IV—IX), mai numeros în deltă, Dobrogea, Muntenia şi Moldova. Mai rar în Transilvania
(doar pe valea Mureşului). În Africa de nord-vest şi sudul Europei, în ultimul timp şi în
Suedia, Danemarca, Olanda.

214 — Ciocîrlie — Alauda arvensis L. (Pl. 43) — L = 15—20 cm. Cuib simplu,
din ierburi, aşezat direct pe pămînt şi ascuns în vegetaţie. Femelele depun de 2-3 ori pe an
cîte 3-4 ouă pe care le clocesc 11 zile. Puii stau în cuib 10 zile. Masculii îşi marchează
teritoriul înălţîndu-se spre cer sus de tot, cîntînd melodios şi variat, pentru a se lăsa apoi
spre pămînt, frînînd în trepte. Pe sol este tăcută şi înaintează pe furiş. Se hrăneşte cu
plante şi seminţe; puii mănîncă insecte, păianjeni, viermi. Oaspete de vară şi de pasaj, nu
prea numeros. Poate rămîne şi iarna. În cîmpiile din estul ţării, dar şi în văile largi.
Europa, Asia, Africa de Nord.

215 — Vrabie de cîmp — Passer montanus L. (Pl. 43) — L — 14— 16 cm. Cuib
sferic, din paie şi pene, în scorburi, găuri în ziduri sau maluri de lut. Scoate 2—3 (4)
rînduri de cîte 5—7 pui, care ies după 13-14 zile de clocit. Se hrăneşte cu insecte şi
seminţe. Strigă „tett" sau „tecc". Sedentar, în teritorii deschise, dar şi în grădini şi livezi,
la marginea oraşelor şi a pădurilor. Nu prea frecvent, în Bărăgan şi Dobrogea. Europa,
Asia.

CLASA MAMIFERE (MAMALIA)

 216 — Orbete mare — Spalax leucodon Nordmann (Pl. 44) — L = = 18—27 cm.
Rozător subteran, foarte specializat, cu pleoapele lipite („simte" lumina, nu o vede),
urechi foarte mici, coada rudimentară, pi-eioare adaptate la săpat. Pe faţă şi labe cu peri
ţepoşi. Naşte anual 2—4 pui. Se hrăneşte cu rădăcini, rizomi, tuberculi, cepe, în căutarea
cărora sapă neîncetat cu incisivii şi ghiarele noi galerii (ce pot atinge 100 m lungime).
Are camere pentru rezerve de hrană. Iese rar la suprafaţă, de obicei noaptea, în perioada
de reproducere. Animal solitar, agresiv cînd se apără, păgubitor. Numeros în stepele din
Dobrogea, sudul Moldovei, Crişana şi Transilvania. Est-european, vest-asiatic.

217 — Popîndău — Citellus citellus L. (Pl. 44) — L = 20—22 cm, G =- 150—

300 g. Obrajii mari permit acumularea de hrană în cele două buzunare. Consumă plante
verzi, dar preferă boabe de cereale; primăvara, ocazional şi insecte sau ouă de păsări.
Sapă galerii simple sau complicate, lungi de pînă la 6 m. Hibernează. Are duşmani
numeroşi printre păsări şi mamifere. Supraveghează împrejurimile, stînd ridicat pe
picioarele din spate. Speriat, scoate un ţipăt ca un fluierat. Este mai activ dimineaţa şi
seara. În stepă uscată, la şes, evită pădurile; mai rar În culturi. Nu suportă frigul şi
umezeala. Numeros în afara arcului carpatic, mai rar în Trasilvania, Banat şi Crişana. În
peninsula Balcanică, Cehoslovacia, Polonia.

218 — Şobolan de cîmp, şoarece vărgat de apă — Apodemus agrarius Pallas — L

= 10—12 cm, G = 18—25 g. Castaniu, cu o dungă neagră pe spate. Se hrăneşte mai mult
cu insecte. Nu face provizii. Nocturn şi diurn, mai puţin agil ca alţi şoareci. În terenuri
umede, cu vegetaţie bogată, În zăvoaie. Iarna vine pe lîngă case. Comun, în toată ţara.
Est-european, pînă în centrul Europei.

219 — Şoarecele de cîmp — Microtus arvalis Pallas (Pl. 44) — L = 9—12 cm, G
= 15—40 g. Cel mai comun mamifer din Europa. Se reproduce tot anul. Naşte de pînă la
13 ori pe an cîte 4—8 pui. Se înmulţeşte enorm, devenind păgubitor. Activ seara şi
noaptea, consumă plante de cîmp, trifoi şi lucerna, dar şi insecte şi omizi (cînd ajunge în
număr prea mare devine canibal). Iarna se hrăneşte cu rădăcini, tuberculi, seminţe; face
rezerve de pînă la 4 kg. Are mulţi duşmani printre răpitoare, este decimat de epizootii,
moare de pneumonie, de foame sau îngheţ, ploile îl îneacă în cuib. Cînd formează o
colonie numeroasă, galeriile sale pot ciurui pămîntul. Comun în toată ţara, pe terenuri
înţe-lenite, păşuni şi fîneţe, de la cîmpie pînă pe păşunile montane, pe terenuri cultivate
cu specii perene. Palearctic.

2.20 — Iepure — Lepus capensis L. (Pl. 44) — L = 45—70 cm, G — pînă la 6,6
kg. Cel mai mare rozător de la noi. Buze groase, mobile, ochi mari, picioare posterioare
cu 5 degete, cele anterioare cu 4; talpa acoperită cu păr des, incisivii sînt dublaţi în spate
de alţii mai mici. Culoare diferită vara şi iarna. Mustăţi lungi, ţepoase. Cu 4 generaţii de
pui (a cîte 2—4) pe an, pe care îi naşte în cîmp, într-un culcuş primitiv. Trăieşte pînă la
12 ani. Animal de seară şi de noapte, puţin sociabil, mănîncă vegetale variate: graminee,
trifoi, răpită, varză (iarna dezgroapă semănăturile culturilor de toamnă şi pe cele perene),
dar şi boluri alimentare incomplet digerate. Are duşmani numeroşi, suferă de epizootii.
Odată cu extinderea agriculturii, cu mecanizarea şi chimizarea, a intrat în regresie. În
fugă atinge 70 km/h. Auz foarte bun, miros şi văz slabe. Comun În toată ţara, de la
cîmpie pînă în zona alpină, preferînd însă cîmpiile întinse cu mărăcinişuri şi zonele de
deal cu vii. Evită mono-culturile. Europa, Asia.

Alte animale care pot fi întîlnite în acest mediu de viaţă sînt cele descrise la
numerele 42, 67, 172, 326, 327, 341, 342, 359, 362, 421, 426, 448, 452, 454, 465, 473,
489, 490, 498, 499, 5Q2, 503, 505, 528.
 5. PĂDUREA ŞI POIENILE

Pădurea reprezintă teritoriul ocupat de vegetaţia lemnoasă (arbori şi arbuşti). Ea

se întinde de la nivelul mării (pădurile de sălcii din deltă şi cele de pe grindurile marine
de la Letea şi Caraorman), pînă la altitudinile maxime la care pot creşte formaţiunile
lemnoase compacte (pînă la l 500 m altitudine). Distribuţia pădurilor este limitată la
altitudini mici de cantitatea de apă disponibilă, iar la altitudinile înalte de condiţiile
climaterice vitrege.

În funcţie de arborii dominanţi, pot fi distinse — altitudinal —, următoarele tipuri

de păduri: de foioase, de amestec şi de răşinoase.

Pădurile de foioase pot fi de sălcii şi plopi din lunci, păduri de stejari (pufos,
pedunculat, cer şi gîrniţă) în silvostepă şi pe dealuri, păduri de gorun pe dealuri şi
podişuri, păduri de fag pe dealuri şi munţi. Pădurile de amestec pot constitui şleaurile
(amestecuri de stejar, gorun, tei şi carpen) care se află în zonele de cîmpie şi de deal, iar
în zonele de munte amestecuri de foioase cu răşinoase (fag cu brad şi molid). Pădurile de
răşinoase sînt de brad, larice, molid; ele se caracterizează de cele mai multe ori prin
monodominanţă specifică.

În păduri plantele sînt dispuse pe trei straturi principale:

a. Stratul arborilor. Acesta dă înălţimea maximă a pădurii, determină

intensitatea iluminării celorlalte strate vegetale şi determină valoarea
economică a pădurii.

b. Stratul arbustiv (care uneori poate lipsi) este alcătuit tot din plante lemnoase
şi constituie adăposturi şi sursă de hrană pentru numeroase animale (îndeosebi
păsări şi mamifere).

c. Stratul ierbos prezent în pădurile de foioase de la şes (dar şi el este ades

absent), în pădurile de foioase şi în cele de răşinoase din zona montană. Are o
dezvoltare variată în funcţie de lumină şi umiditate şi rămîne singurul strat
vegetal în poieni. O caracteristică a sa este faptul că îşi schimbă în mod
evident aspectul de la primăvară la vară. El adăposteşte cea mai variată gamă
de plante şi animale.

În afara celor trei straturi vegetale vii, deasupra solului din pădure se acumulează
o pătură de frunze moarte aflată în grade diferite de descompunere (implicit ea este de
grosimi diferite), care constituie litiera sau pătura vegetală moartă a pădurii. Ea este
populată de o faună extrem de bogată şi mobilă de animale mărunte, a căror activitate
duce la crearea solului de pădure.

În cadrul pădurilor se mai poate face o distincţie între pădurile naturale,

regenerate singure din seminţe sau lăstari şi pădurile plantate, care sînt rezultatul
activităţii conştiente, orientate a omului. Acesta poate crea păduri noi, care nu preexistau
pe teritoriul ţării noastre, aşa cum sînt pădurile de salcîm, plop canadian, duglas şi pin
strob.

Poienile sînt spaţii naturale din păduri, lipsite de vegetaţie lemnoasă; pe ele se
dezvoltă îndeosebi graminee, alături de care apar numeroase plante cu flori, multe dintre
ele care nu se întîlnesc în pădurea închegată.

Păşunile şi fîneţele sînt un rezultat al acţiunii omului, de defrişare a pădurilor,

care se efectuează în scopul obţinerii unor terenuri care să poată fi utilizate pentru
procurarea hranei animalelor domestice. Fîneţele sînt zonele de pe care iarba este cosită o
dată sau de mai multe ori pe an, fînul recoltat fiind folosit ca nutreţ în perioadele reci ale
anului. Păşunile servesc ca loc de hrănire directă a animalelor domestice. Ambele sînt
alcătuite numai dintr-un singur strat vegetal, cel ierbos, sînt dominate de graminee şi
rogozuri şi prezintă compoziţii specifice în funcţie de altitudine. Cele mai productive sînt
păşunile de firuţă, iarba vîntului, păiuş roşu şi ţepoşică. La altitudini joase domină
pajiştile uscate, la altitudini mai înalte cele potrivit de umede.

Pădurile şi poienile constituie biotopul terestru cel mai bine şi mai variat populat,
în care trăieşte cea mai bogată faună de vertebrate şi nevertebrate. Ele sînt adaptate
variatelor condiţii de mediu existente în copaci, pe frunze şi flori, pe şi sub scoarţa
copacilor, în lemnul viu sau mort al acestora, în litieră, pe sol sau în subsol, în viziuni, în
vegetaţia ierboasă, în şi pe muşchii sau lichenii de pe pietre şi copaci. Aceste animale se
hrănesc cu părţi ale plantelor (flori, polen şi nectar, frunze, fructe, scoarţă sau lemn viu),
cu lemn putred sau frunzar, cu substanţe organice aflate în diferite grade de
descompunere, sînt carnivore, prădătoare, parazite sau hiperparazite. Animalele sînt
adaptate fiecare mediului în care trăiesc şi hranei pe care o utilizează. Prin relaţiile trofice
în care intră, ele asigură echilibrul ecologic al acestui biom complex, stabilitatea sa,
echilibrul său dinamic (Pl. 45).

A. PLANTE

CIUPERCI (FILUM MYCOPHYTA)

180 — Iasca fagului — Fomes fomentarius (L. ex. Fr.) Gill. (Pl. 46) — D = 10—
40 em. Corpuri fructifere perene, mari, izolate sau etajate, cu forma de poliţă sau copită,
cenuşii sau brune-închis pe partea superioară şi albicioase, ulterior brune, pe partea
inferioară. Tuburile sporifere sînt stratificate. Tot anul, pe trunchiuri vii sau moarte de
fag, ulm, carpen, stejar, frasin, salcîm, plop şi castan.

181 — Iasca bradului — Phellinus robustus (Karst.) Bourd. et Galz. (Pl. 46) — D
= 5—30 cm. Corpuri fructifere perene, etajate, de forma unei copite, cenuşiu-brună,
ulterior aproape neagră şi crăpată. Marginea de fructificaţie este de culoare brună.
Tuburile sporifere stratificate; fiecare strat este gros de 3—5 mm. Tot anul, pe conifere
dar şi pe foioase.
 182 — Linguriţa Zînei — Ganoderma lucidum (Leyss.) Karst. (Pl. 46) — Pălăria
convexă, roşie-brună sau roşie-neagră, zenată. Se fixează pe substrat printr-un picior
lateral, cilindric, de aceeaşi culoare cu pălăria. D = 6—10 cm, L picior =5—8 cm. Tuburi
sporifere cenuşii brune. Tot timpul anului, la baza trunchiului, pe cioturi şi rădăcini de
stejar. Mai rar pe alţi arbori.

183 — Iasca stejarului — Polyporus frondosus Fries et Vahl. (Pl. 46) — H =

15—30 cm. Picior gros, din care se desfac ramuri numeroase, scurte, terminate cu cîte o
pălărie mică, brună, ca un evantai, de 4— 5 cm, rugoasă. Pe faţa inferioară a pălăriilor
sînt pori (D = 0,5 cm). Carne fibroasă, albă, cu miros de făină. Vara şi toamna în păduri
de stejar, pe tulpină, jos.

184 — Iască de brad — Lenzites saepiaria Fries et Wulfen (Pl. 46) — D = 3—10
cm. Pălărie orbiculară, cu alte pălării suprapuse, cu zone netede şi tomentoase, a căror
coloraţie trece de la galben-portocaliu la brun-roşcat, maro-închis şi negru. Lamele
subţiri, strînse, ramos anasto-mozate, ades reunite în peri rigizi, galbeni, apoi bruni.
Prezentă tot anul pe lemnul coniferelor şi pe lemne tăiate; formează un putregai roşu.

185 — Burete păstrăv — Polyporus squamosus (Huds.) Fr. (Pl. 46) — D =10—
60 cm. Corp cărnos, ca o pălărie, cu picior lateral. Pălăria este uşor adîncită pe faţa
superioară, cu numeroase scvame triunghiulare brune. Pe faţa inferioară pălăria are
numeroşi pori rotunzi. Picior gros, gălbui la partea superioară, brun-întunecat la bază.
Carne cu gust şi miros de făină. Creste vara şi toamna pe arbori foiosi. Comestibilă la
tinereţe.

186 — Iasca mesteacănului — Piptoporus betulinus (Bull. et Fr.) Karst (Pl. 46)
— D = 2—6 cm. Corp fructifer. (D = 8—20 cm) sferic sau reniform, cu faţa superioară
convexă, iar mai tîrziu plană, brună-cenuşie, faţa inferioară este albicioasă sau uşor
cenuşie. Cel mai des se fixează de substrat printr-un peduncul lateral scurt. Tuburi
sporifere alb-gălbui pînă la brune, cu porii rotunzi. Vara şi toamna pe trunchiuri vii de
mesteacăn.

187 — Burete ţepos, flocoşel, burete spinos — Hydnum repandum (L.) Fr. (Pl.
46) — D = 5—45 cm, Hpicior = 3—12 cm. Pălărie galbenă-albicioasă sau crem-rozee,
sferică sau hernisferică, cu marginea ondulată. Picior cilindric, cărnos. Carnea la început
dulce, ulterior devine amară şi pipărată. Comestibilă În stadiul tînăr. Miros plăcut. Vara şi
toamna în păduri de conifere şi foioase.

188 — Burete solzos, buretele cerbilor — Sarcodon imbricatus (Fr.) Karst (Pl.
46) — D = 6—30 cm. Pălărie cu partea centrală puţin adîncită şi marginea ondulată,
brună-cenuşie, acoperită cu numeroşi solzi. Pe partea să inferioară cu numeroşi dinţi albi-
cenuşii, ulteror brunii. Picior cărnos, tare (L = 3—8 cm) mai deschis la culoare decît
pălăria. Carnea are gust amărui şi miros plăcut. Comestibilă în stadiu tînăr. Toamna în
pădurile de conifere.
 189 — Creasta cocoşului — Sparassis crispa (Wulf. et Fr.) Fr. (Pl. 46) — D =
20—60 cm. Corpuri fructifere foliacee, ondulate, crem-albe sau galbene-deschis, prinse
pe un trunchi comun. Carnea are gust plăcut şi miros aromat. Comestibilă în stadiu tînăr.
Creşte toamna În jurul arborilor bătrîni din pădurile de conifere, mai ales pe pin.

190 — Bureţii veveriţei, creasta cocoşului — Ramalina botrytis (Pers et Fr.) Rick.
(Pl. 47) — H = 7—15 cm. Ciupercă cu rămurele bogat ramificate, cărnoase. Carne albă
cu gust dulce şi miros de fructe. Comestibilă în stadiul tînăr. Vara şi toamna în păduri de
foioase şi conifere.

191 — Bureţi gălbiori — Cantharellus cibarius Fr. (Pl. 47) — D = = 5—10 cm,
H = 3—4 cm. Pălărie sferică, apoi ca o pîlnie, galbenă, ulterior albicioasă. Lamele
bifurcate, groase. Picior cărnos, îngustat la bază. Carnea cu gust dulce şi miros de caisă,
culoare galbenă. Comestibilă. Prezentă primăvara, vara şi toamna în pădurile de foioase
şi conifere.

192 — Trîmbiţa piticilor, trîmbiţa morţilor — Cratellerus cornuco-pioides (L. et

Fr.) Fers. (Pl. 47) — H = 6—20 cm. Pălărie infundibuliformă, foarte puţin cărnoasă (mai
mult membranoasă), cu marginea sinuos ondulată, cenusie-închis sau brună-negricioasă.
Lamelele apar sub formă de mici riduri. Piciorul are culoare asemănătoare cu cea a
pălăriei. Carnea cu gust plăcut, fără miros. Comestibilă numai în stadiul tînăr. Vara şi
toamna prin pădurile de foioase.

193 — Păstrăv de fag — Pleurotus ostreatus (Jacq. et Fr.) Kumpo (Pl. 47) — H =
5 cm, D = 5—15 cm. Pălărie în formă de scoică sau ureche netedă, cu marginea răsucită,
brună-cenuşie la început, ulterior decolorată, cenuşie-deschis. Lamele albicioase sau uşor
gălbui. Picior rnai mult lateral, albicios. Carnea cu gust dulce şi miros plăcut.
Comestibilă, foarte gustoasă proaspătă sau murată. Creşte toamna pînă aproape de iarnă
pe trunchiurile vii sau tăiate ale arborilor foioşi.

194 — Burete de mai — Calocybe gambosa (Fr.) Sing. (Pl. 47) — H = 4—8 cm.
Pălărie convexă, apoi plană, netedă, cărnoasă, de culoare albă sau crem. Lamele sinuoase,
albicioase. Picior alb, compact. Carnea cu miros de făină şi gust dulce. Comestibilă,
apreciată. Creşte primăvara şi vara în luminişuri de pădure, la margini de pădure, în
poieni, pajişti.

195 — Ghebă — Armillaria mellea (Vahl.) Quel. (Pl. 47) — Pălăria brună-
gălbuie, cu numeroşi solzi cafenii. Lamele albe la început, apoi crem. Picior cilindric,
drept sau curbat, elastic (H = 12—15 cm), cu inel alb, pătat cu galben la margine. Carnea
cu gust amar cînd este crudă, dar cu miros plăcut. Comestibilă. Toamna, ca tufe în păduri
de conifere şi foioase.

196 — Crăiţă — Amarata caesarea (Scop.) Pers. (Pl. 47) — D = 10— 20 cm, H
picior = 8—12 cm. Pălărie portocalie sau galbenă-aurie, lucioasă. Lamele inegale
galbene-aurii. Picior cărnos galben-auriu, cu un inel jos. Carnea cu miros şi gust plăcut.
Comestibilă, foarte apreciată culinar. Vara şi toamna, în păduri de foioase, luminişuri, în
sudul şi vestul ţării.

197 — Crăiţă cu solzi — Amarata rubescens (Pers.) Quel. (Pl. 47) — Pălărie
globuloasă, convexă, ulterior întinsă, cărnoasă, brună-roşcată. Variabilă. Partea să
superioară este acoperită cu solzi turtiţi, caduci, cenuşii sau roşietic. Lamele inegale,
libere, albe sau cenuşii; mai tîrziu devin puţin roşietice. Picior alb la partea superioară,
roz sau roşietic spre bază (H = 8—14 cm), cu inel striat lăsat în jos. Carne dulce, ulterior
acră şi amară. Miros plăcut. Comestibilă, apreciată în arta culinară. Vara şi toamna în
pădurile de conifere şi foioase.

198 — Pălăria şarpelui, muscăriţa — Anumita muscaria (L. ex Fr.) Pers ex.
Cooke (Pl. 47) — H = 25 cm, D — 8—20 cm. Pălăria la început convexă, ulterior întinsă,
cu marginea striată, roşie sau roşie-portocalie, prevăzută cu solzi albi sau alb-gălbui.
Lamele inegale, libere, albe, uneori cu o uşoară tentă gălbuie. Picior dilatat la bază, cu
inel membranos lăsat în jos. Sub inel, pînă la baza piciorului, resturi de vulvă în cercuri
concentrice. Carne cu gust dulce şi miros plăcut. Otrăvitoare. Vara şi toamna în
luminişurile pădurilor de conifere, mai rar în cele de foioase.

199 — Burete pestriţ, burete bulbos — Amanita pantherina (D.C. ex FT.) (Pl. 47)
— H = 15—18 cm, D = 6—10 cm. Pălăria la început convexă, ulterior întinsă, cafenie-
cenusie cu solzi caduci, albi, dispuşi în cercuri concentrice. Lamele albe, picior bulbos la
bază, gol în interior, cu inel membranos la jumătatea piciorului. Deasupra inelului
piciorul prezintă striuri longitudinale. Gust dulceag sau acru. Otrăvitoare. Vara şi toamna
în pădurile de foioase şi conifere.

200 — Macrolepiota rhacodes (Witt.) Sing. (Pl. 48) — Pălărie la început sferică
său ovoidă, ulterior hemisferică, de culoare brună-cenuşie sau ochracee. Partea centrală a
pălăriei este netedă, restul suprafeţei este acoperit cu solzi bruni, groşi, aşezaţi concentric.
Lamelele albe, cenuşii sau gălbui; spre bătrîneţe pătate cu roşu, îndepărtate. Picior
cilindric (H = 10—25 cm), cenuşiu, bulbos la bază, neted; posedă un inel alb-cenuşiu,
gălbui, care apoi devine brun-roşietic. Carne albă ce se înroşeşte în ruptură, cu gust dulce
şi miros plăcut. Comestibilă; se consumă numai pălăria, piciorul fiind tare şi fibros. Vara
şi toamna, izolat sau în grupuri în păduri de conifere şi foioase, grădini şi locuri cultivate.

201 — Nicoreţi, sălcioare — Clitopilus prunulus (Scop. ex Fr.) Kunim. (Pl. 48).
Pălăria la început convexă, apoi întinsă, în final ca o pîlnie. Albă, cenuşie sau gălbuie.
Lamele la început albe, apoi roz sau gălbui. Picior excentric. Carne comestibilă, dulce, cu
miros de făină proaspătă. Vara şi toamna, în pădurile de foioase şi conifere, în luminişuri,
prin pajişti.

202 — Hrib, mînătarca, mitarcă — Boletus edulis Bull. ex Fr. (Pl. 48). Pălăria
brună-deschis sau brun-cenuşie, pe timp umed cu suprafaţa vîscoasă. Pe faţa inferioară
pălăria posedă tuburi sporifere la început albicioase, ulterior galbene sau galbene-verzui.
Picior gros, prevăzut la partea de sus cu mici adîncituri (reţea). Carne comestibilă, gust şi
miros plăcut. Din primăvară pînă toamna, în pădurile de foioase şi conifere.
 203 — Hrib ţigănesc, buretele dracului — Boletus satanas Lenz. (Pl. 48) — D =
30 cm. Pălărie mare, albă, cenuşie, pătată uşor cu galben, verzui sau roz. Tuburile
sporifere de pe faţa inferioară a pălăriei sînt gălbui. La atingere se colorează în albastru.
Picior gros, inferior foarte dilatat, ornamentat cu o reţea roşie. Carnea îşi schimbă
culoarea la contactul cu aerul (devine albastră sau verde), are miros plăcut şi gust dulce.
Otrăvitoare, produce gastroenterite. Vara şi toamna, în păduri de foioase.

204 — Pîinea pădurii, rişcov — Lactarius deliciosus L. ex Fr. (Pl. 48) — H = 15

cm, D = 5—16 cm. Pălărie convexă, ce ia apoi forma de pîlnie. Galbenă-portocalie, cu
şiruri concentrice mai închise. Lamele portocalii, adesea se bifurcă la bază. La atingere se
pătează în verde. Picior tare, plin. Carne comestibilă, cu gust dulce şi miros aromat. În
contact cu aerul carnea devine portocalie, ulterior verde. La ruperea piciorului sau
pălăriei apare un latex roşu-portocaliu. Vara şi toamna, în păduri de conifere, rar şi de
fag.

205 — Burete lăptos, burete iute — Lactarius piperatus (L. ex Fr.) F. Gray (Pl.
48) — H = 5—15 cm, D — 10—20 cm. Pălărie albă, întinsă sau ca o pîlnie. Lamele
aproape alipite unele de altele, albe, uneori bifurcate la bază. Picior uşor îngustat bazal.
Carne comestibilă, cu miros plăcut, gust pipărat, usturător. La ruperea piciorului sau a
pălăriei se scurge un latex alb usturător. Vara şi toamna, în păduri de foioase şi conifere.

206 — Rîşcov de mesteacăn, păruşei — Lactarius torminosus (Schaeff. ex Fr.)

S.C.-Gray (Pl. 48) — Pălărie la început sferică, apoi întinsă şi adîncită în centru, roşie-
deschis sau rosie-albicioasă, cu întreaga suprafaţă lînoasă şi cu marginile răsucite spre
partea inferioară. Lamele subţiri, strînse între ele, roz-gălbui sau albicioase. Picior
cilindric (H = 9 cm). Carne albă-gălbuie, comestibilă, cu gust acru şi miros fin de
terebentină. Cînd este ruptă secretă un latex alb. Vara şi toamna, în păduri de conifere şi
foioase (în jurul pinilor şi al mestecenilor),

207 — Hulubiţa — Russula virescens (Schaeff ex Zanted) Fr. (Pl. 48) — H ==

5—10 cm, D = 8—14 cm. Pălărie verde-cenuşie, uneori verde-deschis, concavă în partea
centrală. Lamelele sînt libere, inegale, albe. Picior gros, alb. Carne comestibilă, fără
miros, cu gust dulce. Vara şi toamna, în păduri de foioase.

208 — Pîinişoare — Russula cyanoxantha (Schaeff. ex Schw.) Fr. (PI, 48) — H =

5—10 cm, D = 6—12 (20) cm. Pălărie globuloasă, apoi plană şi concavă, adîncită central,
la început cu marginea uşor răsucită, apoi întinsă, striată. Este colorată diferit: purpuriu-
violaceu, violet-închis, verde sau oliv. Lamele albe sau alburii. Picior cilindric, alb, H = 8
cm. Imediat sub cuticulă are o carne roz, apoi este complet albă, cu gust de alune, fără
miros. Este comestibilă, foarte apreciată. Vara şi toamna, în păduri de foioase şi conifere.

209 — Sbîrciog — Morchella esculenta (Pers. ex St.) Amans (Pl. 48) — H = 8—

15 cm, D = 2—6 cm. Pălărie ovoidă sau conică, cu numeroase alveole pe toată suprafaţa
sa, separate între ele prin creste şi muchii. În alveole se formează în stratul himenial asce
cu ascospori (spori). În interior pălăria este goală şi comunică cu piciorul, care este de
asemenea gol în interior. Picior albicios, neted, mai dilatat la bază (H = 6 cm). Carne
albă, comestibilă, căutată. Cu gust şi miros plăcut. Creste în FV—VT în păduri şi la
marginea drumurilor.

LICHENI (FILUM LICHENOPHYTA)

210 — Brîncă — Lobularia pulmonaria (L.) Hoffm. (Pl. 49) — D = = 40 cm. Tal
mare încreţit adînc sinuos, lobat, cu sinusurile rotunjite cu capetele uşor colţuroase. Faţa
superioară este reticulat-lacunoasă (faveo-lată) mai mult sau mai puţin verde-brunie sau
verde. Partea inferioară este pîsloasă, brună-deschis sau brună, părţile convexe sînt nude,
albe. Marginile lobilor şi reticulaţiilor formează de regulă sorale alb-gălbui. Apoteci mari
(2—8 mm) pe suprafaţa sau la marginea talului. Medula lichenului tratată cu o soluţie de
KOH se colorează în galben. Utilizat la tratarea astmului bronşic, a tusei şi altor afecţiuni
pulmonare. Din regiunea de dealuri pînă în cea subalpină, pe scoarţa copacilor, mai rar pe
lemne, putregaiuri sau piatră. De obicei pe fag, arţar, accidental pe molid.

211 — Puricească — Lecanora subfusca (L.) Ach. (Pl. 49) — Tal mal mult sau
mai puţin rugos, cu marginea continuă, subţire, fin compartimentat, cu mici ridicături.
Cenuşiu-albicios sau gălbui, cu o margine neagră. Apoteci rotunde, ovale sau colţuroase,
cu un bord, pot fi ru-goase, netede sau bombate, mate sau lucioase, galbene-roşcate pînă
la brune-roşcate. Pe scoarţa copacilor (ades pe fag), pe lemn, stînci, pietre.

212 — Lichen de stejar — Everina prunasteri (L.) Ach. (Pl. 49). Tal fruticos (ca
o tufă mică), erect, flexibil, L = 10 cm, cu lobi ca benzi înguste, ramificate dichotomic.
Se prinde de substrat cu un disc adeziv. Faţa superioară, cu scoarţă netedă cenuşie-
verzuie, rar gălbuie; cea inferioară nudă, încreţită, alburie. Pe marginea lobilor (rar pe
suprafaţa lor) se formează soredii şi izidii. Cu proprietăţi antibiotice, inhibă tuberculoză şi
difteria. Uleiul volatil scos din tal este folosit la parfumuri. Pe scoarţa copacilor, de la
cîmpie pînă în regiunea de dealuri, pe stejar, fag, anin, mesteacăn, frasin, tei şi pomi
fructiferi bătrîni. Şi pe lemne sau pietre.

21.3 — Mătreaţa bradului — Usnea barbata Moţ. (Pl. 49) —- L = 15— 20 cm, G
= ll,5 mg. Tal moale, filiform, ramificat dichotomic, cu ramuri numeroase, înghesuite;
peduncul opac, de culoare verde-cenuşie în ierbar, verde în natură. Apotecile ca discuri
mari, fixate terminal pe ramuri. Conţine acid usnic. Pe molid, brad, pin, zîmbru şi larice.

214 — Ramalina fraxinea (L.) Ach. (Pl. 49) — Tal tufos (fruticulos) pendul, fixat
cu un crampon de substrat. Lobii ca benzi (L = 20 cm, l = 2—5 cm), ramificaţi inegal,
verde cenuşii sau verde-albiciosi, cu adîncituri neregulate. Apoteci ca nişte cupe, pe
suprafaţa lobilor sau lateral, D = l cm, cu discul gălbui. De la cîmpie pînă pe munţi
(altitudine l 400 m), pe scoarţa stejarilor, fagului şi paltinului.

215 — Physcia stellaris Nyl. (Pl. 49) — Tal ca o rozetă (D = 2— 5 cm), întins pe
substrat. Lobi divizaţi, lineari, cu faţa convexă, radiari şi confluenţi spre centrul talului.
Faţa superioară cenuşie-albicioasă, cea inferioară albicioasă, adesea cu rizine. Apoteci
dese, sesile, cupuliforme, cu marginea răsfrîntă; disc brun. De la cîmpie pînă pe munţi, pe
plop, mesteacăn, nuc, păducel, verigariu (Rhamnus cathartica) şi stejar (Quercus robur,
Q. ceris).

216 — Peltigera canina (L.) Willd. (Pl. 49) — Tal cu numeroşi lobi (D = 20 cm),
cu marginile puţin ridicate, alipită de substrat. Faţa superioară este acoperită cu o pîslă
fină (mai ales spre periferie); cea inferioară cu o nervaţiune ca o reţea. Udat, talul devine
gri-verzui. Apoteci brun-roscate, sînt dispuse vertical, cu marginile recurbate, D = 4— 10
mm, mai ridicate de pe suprafaţa talului. Conţine metionină (este de aceea folosit în
tratarea ficatului). La munte, pe lemne, putregaiuri şi muşchi.

217 — Lichen galben — Xanthoria parietina Beltr. (Pl. 49) — Tal foliaceu, ca o
rozetă (D = l—20 cm), alipit, întins şi fixat de substrat Prin rizine. Faţa superioară
galbenă, galbenă-verzuie sau galbenă-portocalie, cu lobi marginali plani (1=1,5 mm),
puţin încreţiţi; faţa inferioară albicioasă. Apoteci discoidale (D = l—5 mm), galbene-
aurii. De la cîmpie pînă în zona montană superioară, pe copaci, lemne, ziduri şi stînci.

218 — Cladonia fimbriata (L.) Sandst (Pl. 49) — Tal primar fixat de substrat, ca
scvame rotunjite, emarginate sau puţin sectate, verzi-cenuşii său măslinii superior, albe
inferior, uneori spre bază brune sau negricioase. Podeţii (G = l—3 mg, H — l—2,5 cm)
ca nişte trompete lăţite superior (l = l—5 mm) cu marginea întreagă sau dinţată, sau cu
apotecii prinse pe un pedicel scurt. Gust amar. De la cîmpie pînă în zona subalpină, pe
trunchiuri de arbori bătrîni, pe lemne vechi, sol.

219 — Cladonia pyxidata Fr. (Pl. 49) — Talul primar scvamos, fidat lobat, pe
faţa superioară verde-cemisiu sau cenusiu-albăstrui, inferior alb. Pe suprafaţa să se
formează podeţii (L = l—4 cm), cu pereţi groşi ce se lărgesc la partea superioară, formînd
cupe cu forme regulate, cu marginea netedă, dinţată său proliferată. Apotecile ce se
formează pe marginea cupei sînt brun-întunecate, rar palid-brune, sesile sau uşor
pedunculate. Gust amar. De la cîmpie pînă în etajul subalpin, pe sol, uneori pe copaci.

220 — Cladonia sylvatica Hoffm. (Pl. 49) — Podeţi alburii-gălbui sau galben-
verzui (L = 10 cm), inegali, verticali, groşi la bază, subţiri, ramificaţi la partea superioară.
Capetele ultimelor ramificaţii subţiri, curbate în jos. Apotecile, aşezate terminal, sînt
brune, hemisferice (D = 0,5— l mm). La munte, în păduri; în regiunea alpină pe sol.

221 — Parmelia acetabulum (Neck.) Duby (Pl. 49) — Tal pielos-membranos,

mai mult sau mai puţin circular, D = 5—25 cm. Lobii mari, apropiaţi, confluenţi şi
imbricaţi spre centrul talului (Liobi 5—10 mm). Faţa superioară verde-întunecat pînă la
albăstriu sau brun (dar umezită devine verde-viu), cea inferioară brună-deschis, acoperită
cu rizine scurte (la periferie lipsesc). Apotecile, D = 2 cm, sesile, cu un disc roşu-purpu-
riu pînă la brun. La şes, pînă în munţi, pe scoarţa diferitelor specii de stejari, pe carpen,
tei, fag.

222 — Parmelia caperata (L.) Ach. (Pl. 49) — Tal circular sau neregulat (D = 25
cm), alipit de substrat. Formează rozete cu lobi mari, laţi, confluenţi, aproape imbricaţi,
pieloşi şi sinuat lobaţi. Faţa superioară galbenă sau galbenă-verzuie, fin încreţită, mată
sau uşor lucioasă, nudă; cea inferioară este neagră-brună, cu rizine scurte şi dese
(excepţie partea marginală care este nudă, lucioasă). Apoteci discoide, D = 3—8 mm,
brune. Marginea discului la început netedă, ulterior soredioasă. De la cîmpie pînă pe
munţi, pe diferite specii de stejari, pe carpen, fag, tei, anin negru şi alb, pin, mesteacăn,
pe lemne, muşchi şi pietre.

223 — Lichen de conifere — Parmelia jurfuracea (L.) Ach. (Pl. 49) — Tal ca o
tufă ce atîrnă de crengile copacilor; stă fixată în unul sau mai multe puncte. Lobi alungiţi,
ramificaţi, repent furcaţi (L—12 cm, G = 0,5—25,0 mm) cu marginile curbate spre faţa
inferioară, cu sinusurile dintre lobi ascuţite apoi rotunjite. Faţa superioară cenuşie,
cenuşie-albicioasă sau albăstrie, este nudă sau parţial acoperită cu izidii simple sau
ramificate. Faţa inferioară este plană sau caniculată, neagră, neagră-albăstrie (la părţile
tinere este neagră-roşcată, roşie-carnee sau chiar albicioasă). Apoteci pedunculate, cu
disc plan sau concav, brun-deschis. Asce clavate. Rezinoidele şi uleiul volatil din tal sînt
utilizate în industria parfumurilor şi a săpunurilor. De la cîmpie pînă în etajul subalpin, pe
conifere şi fag, lignicolă, mai rar saxicolă.

MUŞCHI (FILUM BRYOPHYTA)

224 — Muşchi de pădure — Dicranum scoparium (L.) Hedw. (Pl. 50) — H = 10

cm. Tulpină dreaptă, îmbrăcată în frunzişoare ca nişte seceri. Setă rosietică, H = 2—4 cm.
Capsulă cilindrică, slab încovoiată, brună, cu un capac roşietic, lung, ca un cioc. Învelişul
trece de la capac peste capsulă. În păduri de conifere, pe pămînt, trunchiuri de copaci,
stînci. Foarte frecvent.

225 — Muşchi de pămînt — Hypnum cupressiforme Hedw. (Pl. 50) — H = 15

cm. Tulpină înaltă, ramificată, cu ramurile spre vîrf încovoiate în jos. Frunze mici, larg
oviforme, convexe, încovoiate la margine spre interior. Pe tulpină frunzele sînt mari, pe
ramuri ceva mai mici, dispuse ca ţiglele pe acoperiş. Dioic; fructifică rar. Setă roşie,
subţire, încovoiată. Capsulă alungită, încovoiată. În păduri de conifere şi amestec, pe
pajişti, povîrnsuri ierboase, stînci, pe pămînt, ziduri.

226 — Muşchi de pămînt — Hylocomium splendens (Hedw.) Bry. (Pl. 50) — H =

20 cm. Formează tufe puţin lucioase. Tulpini ramificate în alte 2—3 tulpiniţe. Frunze
mici, oviforme, ascuţite la vîrf, cu marginea fin dinţată în treimea superioară. Pe tulpină
ele sînt dispuse asemănător ţiglelor de pe casă. Dioic. Exemplarele feminine posedă o
setă roşie şi o capsulă oviformă, aplecata. În păduri de conifere şi de amestec, dar şi în
zona alpină. Pe pajişti, poieni, povîrnişuri ierboase, stînci cu vegetaţie lemnoasă sau
ierboasă, pe pămînt foarte umed.

227 — Muşchi de pămînt — Rhyridiadelphus triquetus (Hedw.) Warnst. (Pl. 50)

— H = 15 cm. Tulpină erectă sau întinsă pe pămînt, ramificată. Ramurile şi tulpina sînt
acoperite de frunzişoare ascuţite, fin dinţate în jumătatea superioară, îndreptate în toate
direcţiile. Dioică. Seta (H = 2—5 cm) arcuită. Capsulă roşie-purpurie, scurt oviformă, cu
un capac cu cioc scurt. În locuri umbroase, mai ales pe substrat calcaros, în păduri mixte
şi de amestec, în pajişti şi poieni, pe povîrnişuri ierboase.
 228 — Radula complanata (L.) Dum. (Pl. 50) — Frunze bilobate, rizoizi
fasciculaţi. Ca tufe comprimate, pe arbori, la deal şi pe munţi.

229 — Eurhynchium striatum (Hedw.) Schimp. (Pl. 50) — Tulpină de obicei

întinsă pe substrat, cu ramificaţii dendroide. Frunze foarte cutate, în lung. Capsula mai
mult sau mai puţin oblic-orizontală; opercul cu rostrum lung. Setă papiloasă. În păduri de
deal şi munte, comună pe pămînt şi lemne.

230 — Anomodon viticulosus (Hedw.) Hook et Tayl. (Pl. 50) — Cu tulpini

secundare ramificate. Frunze puţin cutate transversal. În toate zonele, pe scoarţa
copacilor, pietre şi stînci.

231 — Abietinella abietina (Hedw.) C. Miill. (Pl. 50) — Formează tufe laxe.
Tulpini divizate, penate, cu două feluri de frunze. Capsula curbată. Xerofită, comună, de
la şes pînă pe munţi, pe pămînt, stînci, în păduri şi poieni.

232 — Polytrichum commune (Hedw.) (Pl. 50) — H = pînă la 50 cm. Muşchi

înalt, tulpină rigidă, neramificată, setă lungă (H = 12 cm), groasă, cu capsulă brună.
Comună, de la şes pînă în zona alpină, pe sol umed.

FERIGI (FILUM PTERIDOPHYTA)

233 — Brădişor — Huperzia selago (L.) Bernh. (Pl. 51) — H = 3—35 cm. Perenă
cu tulpină ramificată dichotomic. Frunze liniar lanceo-late, foarte dese pe tulpină.
Sporangi reniformi la baza frunzelor, se formează în VII—X. Utilizată în tratamentul
alcoolismului şi tabacismului cronic. În păduri umbroase şi turbării din zona submontană,
în regiunea subalpină şi alpină în locuri înierbate, deschise şi pe stîncării. Pe tot globul.

234 — Cornişor — Lycopodium annotinum L. (Pl. 51) — Perenă, tîrîtoare, cu

numeroase ramuri erecte. Frunze plane lanceolat-liniare, fin dinţate pe margine. Spic
sporifer, H = 4 cm. Formează sporangi în VII—IX. Se utilizează la tratarea alcoolismului
şi nicotismului cronic. Sporii se folosesc în tratarea exemelor şi în cosmetică. În păduri de
răşinoase din regiunile montană şi subalpină, pe locuri stîncoase. În emisfera nordică,
temperată.

235 — Feriguţa de stîncă — Cystopteris fragilis (L.) Bernh. (Pl. 51) — H' = 10—
40 cm. Perenă, cu rizom scurt. Frunze 2—3 penat sectate, prinse de rizom. Sporangii se
formează în VI—IX pe faţa inferioară a frunzelor. Folosită împotriva guturaiului. În
pădurile şi văile umbroase umede, prin crăpăturile de stînci. Pe tot globul.

236 — Ferigă — Dryopterix jilixmas (L.) Schott (Pl. 51) — Perenă, rizom gros,
acoperit cu resturile peţiolilor de frunze din anii precedenţi. Frunze mari (L = 140 cm);
cele tinere sînt răsucite ca o cîrje. În VII—IX se formează sporangii pe partea inferioară a
frunzelor. În pădurile din zona montană şi subalpină, mai rar în pădurile colinare. Larg
răspîndită.
 237 — Năvalnic, limba cerbului — Phyllitis scolopendrium (L.) Newman (Pl. 51)
— Perenă, cu rizom. Frunze întregi, lanceolate, L = 20—60 cm. Sporangiile se formează
în VII—IX. Utilizată în tratarea tusei, rănilor şi febrei. Cu proprietăţi calmante, diuretice
şi astringente. În regiunea montană, pe coaste umbrite, calcaroase. Larg răspîndită.

238 — Scăriţa muntelui — Blechnum spicant (L.) Roth. (PL 51) — H = 30—80
cm. Perenă, cu rizon gros. Frunze simplu penat sectate, care formează tufe. Frunzele
fertile sînt mai lungi, situate în centrul tufei. Sporangiile se formează în VI—IX. În
regiunea montană, în păduri, pe terenuri silicioase, umede sau prin mocirle cu tufişuri. În
zona temperată a emisferei nordice.

239 — Feriguţa, iarbă dulce — Polypodium vulgare L. (Pl. 51) — Perenă, rizom
orizontal gros cît un creion, cu gust dulce. Frunze simplu penat sectate, L = 10—30 cm.
Sporangiile se formează pe faţa inferioară a frunzelor în VIII—IX. Se foloseşte în tratarea
icterului cataral, a dischineziilor biliare însoţite de constipaţie. În regiunile montană şi
submontană, pe stînci umbrite, pe rîpi argiloase. Larg răspîndită.

240 — Brad — Abies alba Miller (Pl. 52) — H = pînă la 50 m. Arbore cu coroană
piramidală, ramuri aşezate în unghi drept. Frunze aciculare, cu 2 dungi albe pe faţa
inferioară, sînt dispuse pe două şiruri (pectinat). Conuri cilindrice necăzătoare, (L = 8—
16 (30) cm), înflorire-în V—VI. Uleiul volatil extras din plantă se foloseşte la băi, în
tratarea sistemului nervos, a nevralgiilor şi reumatismului, ca expectorant, slab diuretic.
Lemn utilizat în construcţii, la fabricarea mobilei, scoarţa în tăbăcărie, răşina la fabricarea
terebentinei. În etajul montan, formează păduri curate, sau în amestec cu fagul sau
molidul. În sudul şi centrul Europei.

241 — Molid, brad roşu — Picea abies (L.) Karsten (Pl. 52) — H = pînă la 50 m.
Arbore cu coroana piramidală, tulpină cilindrică. Frunze aciculare în 4 muchii, prinse de
jur împrejurul lujerului. Conurile femele, L== 10—15 (20) cm, sînt căzătoare, înflorire în
IV—VI. Lemn folosit în construcţii, la construcţia instrumentelor muzicale, în industria
celulozei şi hîrtiei. Scoarţa, răşina şi uleiul volatil au aceleaşi utilizări ca la brad. În etajul
montan superior şi subalpin; formează păduri pure (molidişuri) sau în amestec cu bradul
şi fagul. În nordul şi centrul Europei, Asia, America de Nord.

242 — Larice, zadă — Larix decidua — Miller (Pl. 52) — H = 50 m. Arbore cu

coroană răsfirată şi luminoasă. Ramuri aproape orizontale. Frunze aciculare moi, de
culoare verde deschis, prinse cîte 30—40 pe o ramură scurtă. Conuri cu L = 4 cm.
Înflorire în V—VI. Cu utilizări ca şi bradul. În regiunea montană superioară şi subalpină,
în păduri. În toţi Carpaţii.

243 — Pin — Pinus sylvestris L. (Pl. 52) — H = pînă la 40—50 m. Coroană

piramidală la tinereţe, cu formă neregulată la bătrîneţe. Scoarţă roşie-cărămizie, ce se
exfoliază în foiţe. Frunze aciculare (L = 4—6 cm), prinse cîte 2. Conuri brune cenuşii, L
= 7 cm. Înflorire V—VI. În etajul montan şi subalpin (uneori pe dealuri înalte), pe soluri
sărace, stînci, în mlaştini de turbă. Europa, Siberia.
 244 — Ienupăr — Juniperus communis L. (Pl. 52) — Arbust foarte ramificat, cu
frunze aciculare, L = 10—15 mm, dispuse cîte 3 în verticil. Fruct pseudobacă negru-
albăstruie, brumată în interior, cu 3 seminţe, înflorire IV—V. Fructe folosite la tratarea
edemelor renale, gutei, reumatismului, bronşitei acute şi cronice, pentru balonări
abdominale, edeme cirotice, dispepsie de fermentaţie, anorexie. În pîlcuri sau ca forme
izolate la margini şi în rarişti de pădure, poieni, mlaştini de turbă. Europa, nordul Asiei şi
Africii, America de Nord.

ANGIOSPERME (FILUM ANGIOSPERMAE)

245 — Carpen — Carpinus betuluş L. (Pl. 53) — H = pînă la 28 m. Scoarţă

netedă şi coroană subpiramidală. Frunze ovat eliptice, cu marginea dublu serată. Amenţi
suri-roşietici; cei masculi L = 4—6 cm, cei femeii L = 2 cm. Fructe nucule însoţite de
bracteole trilobate, înflorire IV—V. În păduri, de la cîmpie pînă în etajul montan inferior.
Sudul şi centrul Europei, nordul Asiei Mici, Caucaz, Iran.

246 — Alun — Corylus avellana L. (Pl. 53) — H = pînă la 5 nr. Arbust cu frunze
invers ovate, cu marginea dublu serată, peţiol L — l—2 cm. Amenţi masculi grupaţi cîte
2—4 pe ramuri, scurţi. Fructele (alune), cu o cupă, stau grupate cîte 2—4 la un loc.
Înflorire în III. Extractul de frunze este utilizat în periflebite, ca hemostatic, cel al
amenţilor ca sudorific şi astringent. Fructele utilizate la remedierea anemiei hemolitice.
Întîlnit ca tufişuri la marginea pădurilor sau în păduri rare, prin pajişti. De la cîmpie pînă
în etajul montan mijlociu, îndeosebi la dealuri. Europa, Asia Mică, America.

247 — Mesteacăn — Betula pendula Roth. (Pl. 53) — H = pînă la 30 m. Arbore

cu scoarţa netedă şi albicioasă, ramurile coroanei subţiri, flexibile, pendule. Frunze
rombice sau triunghiulare ovate, cu margine dublu serată. Amenţi cilindrici. Fruct
samară, înflorire IV—V. Infuzia de frunze folosită la tratarea edemelor cardiace sau
renale, hipertensiunii-arteriale, nefritei cronice, reumatismului articular, gutei,
hipercolestero-lemiei (elimină colesterolul). De la deal pînă în zona subalpină, în rarişti
de pădure, tăieturi, coaste însorite. Preferă soluri silicioase scheletice-Europa, Asia.

248 — Fag — Fagus sylvatica L. (Pl. 53) — H = pînă la 35 m. Arbore înalt,

impunător, cu scoarţa netedă, cenuşie-albicioasă. Muguri fusiformi, ascuţiţi. Frunze
ovate, pînă la eliptice. Flori unisexuate. Fruct nucă, protejată de o cupă ţepoasă (jir),
înflorire, V. Scoarţa folosită ca febrifug şi tonic amar (în locul chininei). Gudronul de fag
folosit în dermatite şi la vindecarea sau ameliorarea afecţiunilor căilor respiratorii. Lemn
folosit în construcţii, la fabricarea mobilei. În etajul montan şi la dealuri; formează păduri
curate (făgete) sau e în păduri de amestec. Europa.

249 — Stejar — Quercus robur L. (Pl. 53) — H = pînă la 50 m.. Arbore înalt, cu
ramuri noduroase şi coroană largă. Scoarţă brună negricioasă, adînc brăzdată. Frunze
obovate, pînă la îngust obovate, cu 4—8 perechi de lobi, peţiol scurt (4—8 cm). Flori
femeieşti cîte 2—5, lung pedunculate. Fruct achenă (ghindă), înflorire V. Lemn preţios,
cu întrebuinţări variate (construcţii grele, traverse, mobilă); scoarţa este folosită în
tăbăcărie. La cîmpie şi pe coline joase, formînd păduri curate (stejărete) şi păduri de
amestec cu alte foioase (păduri de şleau). Europa, Asia Mică, Africa de Nord.

250 — Gorun — Quercus petraea (Mattuschka) Liebl (Pl. 53) — H = pînă la 40

m. Arbore cu frunze rombic ovate pînă la eliptic lan-ceolate, cu marginea sinuat lobată
pînă la penat fidată, cu 5—8 perechi de lobi ce descresc către vîrful frunzei. Fruct achene
ovoide (ghinde), grupate cîte 1—5, sesile sau aproape sesile. Înflorire V. În zonele de
dealuri şi montană inferioară, formînd păduri curate sau de amestec (mai ales cu fag) dar
sporadic şi la cîmpie. Sudul şi centrul Europei.

251 — Cer — Quercus cerris L. (Pl. 53) — H = pînă la 30 m. Scoarţă

negricioasă, adînc crăpată (fundul crăpăturii este roşcat cărămiziu). Muguri ovoizi şi
păroşi. Frunze eliptice sau oblong-ovate, la bază brusc îngustate, cu marginea sinuat-
dinţat-lobate, pînă la penat sectate (4—9 perechi de lobi). Fruct achenă ovoidă (ghindă),
sesilă sau scurt pedunculată. Înflorire V. La cîmpie, pe dealuri şi podişuri, formînd păduri
curate (cerete) sau de amestec. În sudul şi sud-estul Europei, Asia.Mică, Siria.

252 — Plop tremurător — Populus tremula L. (Pl. 54) — H = pînă la 20 m.

Arbore sau arbust. Tînăr cu scoarţa netedă, brună-gălbuie, ulterior crăpată, cenuşiu-
negricioasă. Frunze subrotunde pînă la ovate, cu baza trunchiată şi marginea sinuat-
dinţat-crenată. Peţiol L = 8 cm, Amenţi cu L = 5—11 cm, acoperiţi la început cu peri
cenuşii, înflorire III—IV. La deal şi munte, prin păduri şi tufărişuri. Europa, Asia, nordul
Africii.

253 — Ulm — Ulmus minor Miller (Pl. 54) — H = pînă la 30 m. Arbore înalt, cu
scoarţă negricioasă, adînc brăzdată. Frunze eliptice, asimetrice, cu cca 12 perechi de
nervuri laterale, cu marginea dublu serată. Flori hermafrodite cu înveliş verde-roszietic,
grupate în mănunchiuri. Fruct, samară, cu o sămînţă excentrică, înfloreşte înainte de
înfrunzire, în III—IV. Extractul apos din scoarţă se utilizează în bolile de piele, ca
revulsiv, în sciatică, e sudorific, depurativ şi astringent. Lemn tare, elastic, greu, rezistent.
La cîmpie şi deal, prin păduri de amestec, la margini de pădure, cultivat în parcuri ca
arbore ornamental. Europa, Asia, nordul Africii, Japonia.

254 — Ulm de munte — Ulmus glabra Hudson (Pl. 54) — H = pînă îa 35 m.

Arbore cu frunze lat eliptice pînă la obovate, asimetrice, cu 15—18 perechi de nervuri
laterale, pe margine dublu serate, cu faţa inferioară mai mult sau mai puţin aspră. Flori
grupate în fascicule dese. Fruct samară lat-eliptică, cu sămînţă aşezată central, înflorire
III—IV. La deal şi munte, prin păduri, în exemplare izolate sau pîlcuri. Prezent şi la
cîmpie. Europa, nordul Asiei şi Africii.

255 — Frasin — Fraxinus excelsior L. (Pl. 54) — H = pînă la 40 m. Arbore cu

frunze penat compuse, cu 11 foliole ovat lanceolate, pe margini serate, păroase pe
nervuri. Flori nude, poligame, uneori hermafrodite sau unisexuate, monoice. Fruct
samară, înflorire IV—V, înaintea înfrunzirii. Lemn folosit pentru mobilă, schiuri, aparate
de gimnastică, instrumente, muzicale. Infuziile de frunze utilizate în colicistite,
angiocolite, ulcer gastric şi duodenal, dismenoree, metroragii, enterocolite; extern în
exeme, acnee, leucoree, arsuri, plăgi greu vindecabile, hemoroizi. Prin păduri de foioase,
izolat sau în pîlcuri, mai ales la cîmpie şi deal, pe soluri fertile, reavăn-umede, bogate în
calciu. Europa şi U.R.S.S.

256 — Vîsc — Viscum album L. (Pl. 54) — H = 30—60 (100) cm. Perenă,
semiparazită, se fixează pe planta gazdă prin haustori. Tulpină ramificată dichotomic.
Frunze groase, pieloase, alungit invers-ovate pînă la liniare, verzi în timpul iernii. Flori
unisexuate, dioice, cele mascule mai mari decît cele femele. Fruct bacă falsă, albă-
gălbuie. Înflorire III—IV. Frunzele şi ramurile tinere utilizate la tratarea arterosclerozei, a
afecţiunilor cardiace, hipertensiunii arteriale, tumorilor canceroase, tahicardiei, în astm,
tuse convulsivă, sughiţuri persistente (pentru asta se foloseşte numai vîscul crescut pe
măr, păr, brad, mesteacăn, frasin şi trandafir). În coroana foarte multor specii de plante
lemnoase. Europa, Asia Mică, Asia Centrală.

257 — Vîsc de stejar — Loranthus europaeus Jacq. (Pl. 54) — H = 20—50 (100)
cm. Plantă perenă, parazită, cu aspect de tufă. Tulpină ramificată dichotomic. Frunze
alungit invers ovate, pieloase, căzătoare iarna. Flori unisexuate, dioice, cele mascule
dispuse în raceme spiciforme, cele femele în spice laxe. Fruct bacă galbenă acoperită de o
materie cleioasă, înflorire IV—V. În coroana speciilor de Quercus, mai rar pe alţi arbori.
Europa, Asia Mică, Iran.

258 — Măcriş — Rumex acetosella L. (Pl. 54) — H = 40—100 cm. Perenă,

tulpină erectă. Frunze alungit lanceolate, cele bazale cu peţiol, cele superioare sesile, cu
gust acrişor. Inflorescenţă alungită, simplă sau ramificată. Flori dioice cu foliole
perigonale roşietice. Fruct nuculă, înflorire V—VI. Cu efecte antiscorbutice, diuretice,
uşor laxativă, depu-rativă, stimulatoare a digestiei. La cîmpie pînă în zona subalpină, în
poieni şi fîneţe relativ umede. Europa, Asia, America de Nord.

259 — Steluţă — Stellaria nemorum L. (Pl. 54) — H = 20—50 cm. Perenă,

tulpină ramificată superior. Frunze peţiolate la partea inferioară, sesile la partea
superioară a tulpinii. Flori cu petalele de două ori mai lungi decît sepalele, dispuse în
dichazii rare. Fruct capsulă, înflorire V—IX. În păduri, sub stînci umede. Europa,
Caucaz.

260 — Opaiţă roşie — Silene dioica (L.) Clairv. (Pl. 55) — H-= 60—100 cm.
Perenă, păroasă. Frunze obovate, cele inferioare peţiolate, cele superioare sesile. Flori
roşii închis cu coronulă roză sau albă. Fruct capsulă, înflorire IV—IX. Pe dealuri şi
munţi, în poieni, fîneţe, la marginea pădurilor. Europa, Asia temperată, Africa de Nord.

261 — Garoafă de munte — Dianthus superbus L. (Pl. 55) — H = 30—60 cm.

Perenă, cu tulpina furcat ramificată la partea superioară. Frunze liniar lanceolate, cu
nervura mijlocie proeminentă. Flori albe sau roze. Fruct capsulă, înflorire VI—VIII. Prin
poieni, la munte. Europa, Asia.

262 — Bujor românesc — Paeonia peregrina Miller (Pl. 55) — H = 50—80 cm.
Perenă, cu o parte din rădăcini tuberizate. Tulpină uniflora. Frunzele inferioare lung
peţiolate. cu limb compus din foliole ovat-sec-ţaţe, cele superioare tot mai puţin sectate.
Flori mari, cu 7—11 petale sîngerii. Fructe folicule. Înflorire V—VI. La cîmpie, prin
poieni şi la margine de pădure. Balcani.

263 — Spînz — Helleborus purpurascens Waldot et Kit. (Pl. 55) — Perenă, cu

rizom. Tulpina floriferă apare înaintea frunzelor, care sînt mari, palmat sectate. Flori cu
sepale mari, verzi, uneori roşietice. Petalele sînt reduse la cornete nectarifere. Fructe
folicule, concrescute cîte 4—6 la un loc. Înflorirea III—IV. Rădăcina uscată se foloseşte
la tratarea pestei porcine şi ovine, prin introducerea unei mici porţiuni într-o perforaţie a
urechii. Din rizom se obţin produse farmaceutice cu efect cardiotonic. La deal şi munte,
prin păduri şi tufişuri. Estul Europei.

264 — Căldăruşe — Aquilegia vulgaris L. (Pl. 55) — H = 10—80 cm. Perenă, cu

tulpină ramificată la partea superioară. Frunze mari, trifoliat sectate. Flori mari, albastre,
violacee-albastre, roze sau albe, pintenate. Fruct din 5—8 folicule acoperite cu peri deşi.
Înflorire VI— VII. În regiunile montană şi subalpină, prin poieni, la marginea pădurilor.
Centrul şi sudul Europei.

265 — Omag galben — Acanitum anthora L. (Pl. 55) — H = 15— 100 cm.
Perenă, cu baza tulpinii tuberizată. Frunze palmat sectate, cu foliole liniare. Flori galbene,
păroase, grupate într-o inflorescenţă simplă său ramificată. Fruct polifoliculă păroasă,
înflorire VI—IX. Otrăvitoare (l mg substanţă ucide un om adult). În zonele montană şi
alpină, prin fîneţe, păşuni, poieni, la soare. În Transilvania coboară la podiş; este prezentă
în tăieturi de pădure şi tufişuri. În sudul şi centrul Europei.

266 — Păştiţă — Anemone ranunculoides L. (Pl. 55) — H = 7—30 cm. Perenă,

cu rizom brun, tulpină cu frunze bracteiforme, palmat tri-sectate, sesile. Floare galbenă-
aurie la vîrful tulpinii. Fructe nucule, scurt păroase, înflorire III—V. Conţine substanţe cu
efecte narcotice. De la cîmpie la munte, prin păduri, tufişuri, poieni. Europa, Asia.

267 — Floarea paştilor — Anemone nemorosa L. (Pl. 55) — H = 6—30 cm.

Perenă, rizom tîrîtor. Frunze bracteriforme, involucru trifoliat, alungit ovate sau
lanceolate, adînc sectate. Flori albe sau slab roz-liliachii, solitare. Fructe nucule ovate,
scurt păroase, înflorire III—V. Utilizată împotriva paraliziei, ca remediu antireumatismal
şi antigutos. De la cîmpie la munte, prin păduri, tufişuri, tăieturi de pădure. Europa, Asia.

268 — Curpen de pădure — Clematis vitalba L. (Pl. 55) — H = pînă la 6—10 m.

Perenă, lemnoasă, volubilă (liană), cu rizom puternic. Scoarţa se exfoliază în fibre lungi.
Frunze imparipenat compuse, lung peţiolate. Flori albe, des păroase, adunate în
inflorescenţe cimoase. Fructe acnene. Înflorire VI—IX. Sucul frunzelor este utilizat în
dureri reumatismale şi nevralgii. Cu infuzie de plantă uscată se tratează paraliziile şi
tuşea; extern stimulează creşterea părului. Pe dealuri şi la cîmpie, prin păduri, tufişuri,
zăvoaie. Europa, Asia Mică, Africa şi America de Nord.

269 — Untişor, sălăţică — Ranunculus ficaria L. (Pl. 56) — H = 15—30 cm.

Perenă, cu rădăcini tuberizate. Frunze cărnoase, lucioase, rotund sau triunghiular cordate.
Flori galbene, lucioase. Fructe nucule, înflorire IV—V. Folosită pentru tratarea bolilor de
piele, hemoroizilor şi scorbutului. Frunzele tinere se folosesc în alimentaţie, ca salată. De
la cîmpie pînă pe munţi, prin păduri, tufişuri.

270 — Brebenel — Corydaîis solida (L.) Swartz (Pl. 56) — H = 8—30 cm.
Perenă, cu tubercul aproape sferic, brun-roşcat, cu rădăcini firoase. Tulpină neramificată.
Frunze compuse, cu lacinii ovate sau liniar lanceolate. Inflorescenţă-racem simplu, cu
flori violet-roşii. Fruct capsulă ovat lanceolată. Înflorire III—IV. De la cîmpie pînă pe
munţi, prin păduri, tufişuri, poieni. Sudul şi centrul Europei, vestul şi nordul Asiei.

271 — Colţişor — Bentaria bulbifera L. (Pl. 56) — H = 35—65 cm. Perenă,

rizom lung, alb. Tulpină neramificată. Frunze imparipenat compuse, cu marginea
foliolelor dinţată, cu bulbi la subţioara frunzelor (servesc înmulţirii vegetative).
Inflorescenţă racem, cu flori violet-albu-rii. Fructe silicvă. Înflorire IV—V. Rizomii se
folosesc contra diareii. În păduri de fag şi stejar. Europa, sud-vestul Asiei.

272 — Toporaşi — Viola suavis Biet. (Pl. 56) — H = 15—30 cm. Perenă, rizom
îngroşat, stoloni scurţi, subterani. Frunze îngust sau lat cordat ovate, cu marginea fin
crenată; stipele îngust lanceolate. Flori violete sau la bază albe, frumos mirositoare, cu un
pinten scurt şi gros. Fruct capsulă globuloasă, înflorire III—IV. De la cîmpie la munte, în
păduri, tufişuri. Europa.

273 — Toporaşi albi — Viola alba Besser (Pl. 56) — Perenă, rizom gros, stoloni
subţiri, frunze lat ovate, la bază adînc cordate, cu marginea slab crenată, cu peri lungi,
rigizi, albicioşi. Stipele liniar lanceolate. Flori albe violete sau pestriţe, frumos
mirositoare. Fruct capsulă cu peri. Înflorire III—IV. În regiunea colinară şi montană, prin
păduri. Europa, sud-vestul Asiei.

274 — Coacăz roşu — Ribes rubrum L. (Pl. 56) — H = l m. Arbust ca o tufă.

Frunze lung peţiolate, cu 3—5 lobi laţi biseriaţi pe margine. Inflorescenţă racem din 3—8
(10) flori cu sepale verzi-brunii, uneori cu puncte roşietice, mai lungi decît petalele (care
sînt galbene). Fructe bace roşii cu gust acru. Înflorire IV—V. Fructele se coc în VIII; se
folosesc la dulceaţă, compoturi, siropuri. În păduri şi poieni; preferă locuri stîncoase. Se
poate cultiva. Nordul Europei, Siberia, Mongolia.

275 — Coacăz de munte — Ribes alpinum L. (Pl. 56) — H = 1.5 m. Arbust cu

ramuri subţiri, nespinos. Scoarţa se exfoliază în fîşii. Frunze cu 3 (rar 5) lobi adînc seraţi
pe margine; faţa superioară acoperită dispers cu peri glanduloşi. Inflorescenţă racem cu
flori dioice, galbene-verzui. Cele mascule lungi, (L = 6 cm), cu 8—30 flori, cele femele,
scurte, din 2—5 flori. Fructe bace sferice, roşii, cu gust neplăcut, înflorire V—VI;
fructifică în VIII. În păduri montane, pe locuri pietroase. Europa, Asia.

276 — Coacăz negru — Ribes nigrum L. (Pl. 56) — H = pînă la l—2 m. Arbust
nespinos, tulpină erectă, puternic ramificată. Scoarţa ramurilor tinere e cenuşie-gălbuie, a
celor bătrîne negricioasă. Frunze cu 3 lobi ascuţiţi, neregulat dublu seraţi pe margine. Pe
faţa inferioară dispers pubescente, mai ales în lungul nervurilor, cu glande galbene,
strălucitoare, punctiforme. Inflorescenţa racem din 5—10 flori verde-gălbui la exterior şi
roşietice la interior. Fructe bace sferice negre, cu puncte galbene, înflorire IV—V,
fructifică în VII. Frunze utilizate ca diuretic, în reumatism, gută, afecţiuni cardiace. Din
fructe se face sirop, vin, gem. Principiile active din fructe măresc acuitatea vizuală,
previn accidentele vasculare. La munte, prin păduri, tufişuri, pe soluri umede, la umbră.
Suportă geruri puternice. Europa şi Asia.

277 — Păr pădureţ — Pyrus pyraster Burgsd (Pl. 57) — H = pînă la 20 m. Arbore
cu tulpină puternic ramificată, cu ramuri spinoase. Frunze ovate, cu baza rotunjită sau
uşor cordata, la vîrf ascuţite, cu marginea fin dinţată. Flori dispuse în corimbe. Fructe
poame, înflorire IV—V. De la cîmpie la munte, în păduri, tufişuri, crînguri, în stejerete.
Europa şi Asia temperată.

278 — Măr pădureţ — Malus sylvestris Miller (Pl. 57) — H = pînă la 15 m.

Arbore puternic ramificat, cu scoarţa solzoasă şi ramuri spinoase. Frunze ovate sau
eliptice, cu vîrf ascuţit şi baza rotunjită, simplu sau dublu crenate pe margine. Flori mari
albe, uşor roze, grupate în raceme umbelate. Fructe poame, înflorire IV—V. De la cîmpie
la munte, în păduri de foioase, la margini şi în rarişti. Europa.

279 — Păducel, mărăcine — Crataegus laevigata (Poir.) D. C. (Pl. 57) — Arbust

sau arbore cu spini bruni la vîrf. Frunze obovate pînă la ovate, cu lamine mai puţin
sectate decît C. monogyna. Florile cu 2 stile dispuse în corimbe erecte. Fructe drupacee
ovoide, roşii, înflorire IV—V. Cu aceleaşi utilizări farmacodinamice ca şi C. monogyna
(miocardită, hipertensiune arterială, tahicardie, tulburări neurovegetative). În estul ţării,
prin luminişuri de păduri (mai ales stejerete), tufişuri, pe coaste însorite. Sudul şi centrul
Europei.

280 — Zmeură — Rubus idaeus L. (Pl. 57) — H = pînă la 2,5 m. Arbust ca o tufă
la bază cu ghimpi. Frunze penat compuse, cu 5—7: foliole ovate, adînc serate pe margine,
surie-albicioasă pe faţa inferioară datorită perilor. Flori cu inflorescenţe pauciforme.
Fructe polidrupe, roşii, foarte căutate, înflorire V—VII. Folosit la tratarea diareii, gas-
tritei hiperacide, în afecţiuni faringiene. De la deal pînă în zona sub-alpină, în luminişuri
de pădure, tăieturi, tufişuri. În toată emisfera , nordică.

281 — Fragi de pădure — Fragaria vesca L. (Pl. 57) — H = 5_20 (30) cm.
Perenă, rizom. Cu stoloni supratereştri ce pornesc de la axele frunzelor bazale. Frunze
trifoliate, dispuse în rozete, cu marginea foliolelor dinţată, lung peţiolate, cu stipele
lanceolate, brune-roşcat la bază. Inflorescenţa cimă paucifloră; flori albe. Fructe aeriene
înfipte într-un receptacul cărnos, roşu, comestibil, înflorire V—VI. Frunzele se folosesc
în emerite acute, diaree, diabet zaharat, gută. Prin poieni, pajişti, fîneţe, păduri, tufişuri,
de la deal pînă pe munţi. Europa, Asia, Africa de Nord; în America.

282 — Turtită mare — Agrimonia eupatoria L. (Pl. 57) — H =-= 30—100 cm.
Perenă, rizom scurt, simplu sau ramificat. Tulpină neramificată, păroasă. Frunze mari,
întrerupt penat sectate, cu foliole mici printre cele mari, cu marginea dinţată păroasă.
Inflorescenţă racem spiciform cu numeroase flori galbene. Fructe nucule, care rămîn cîte
2 în receptacul, înflorie V—VIII (X). Folosit pentru creşterea apetitului, lizarea calculilor
biliari, în diaree. De la cîmpie pînă în etajul montan, în păduri, tufişuri şi luminişuri de
pădure, pe liziere, în poieni, pajişti. În toată emisfera nordică.

283 — Măcieş — Rosa canina L. (Pl. 57) — H = 2—3 m. Arbust ca o tufă, cu

tulpini numeroase, ramificate, cu ghimpi. Frunze penat compuse, cu 5—7 foliole ovale,
dinţate pe margine, cu peţiolul la bază cu stipele.^Flori mari, solitare sau grupate, la
vîrful ramurilor, de culoare roz, roşu închis, mai rar albe. Fructe nucule închise în
receptaculul de culoare roşie stacojie (fruct fals), înflorire V-VI. Fructe folosite în
avitaminoze, enterocolite, calculoză renală şi tulburări de circulaţie periferică. În păduri
de foioase, la margini de păduri, poieni, păşuni, fîneţe, pe coaste. Europa, Asia, Africa.

284 — Drobiţa — Genista tinctoria L. (Pl. 57) — H = 30—100 cm. Subarbust cu

rădăcină pivotantă. Tulpini abundent ramificate sau nera-mifieate. Frunze lanceolate pînă
la eliptice. Inflorescenţa racem din flori galbene-auni. Fruct păstaie liniară, înflorire VI—
VII. Părţile înflorite servesc la stimularea secreţiilor gastrice, în afecţiunile ficatului şi
splinei, în hipotiroidie, în eliminarea toxinelor din corp. De la cîmpie la munte, prin
poieni la margini de păduri, în fîneţe, pe coaste abrupte Europa, Asia de sud-vest.

285 — Măzăriche de pădure — Vicia sylvatica L. (Pl. 58) — H = lUU—loO cm.

Perenă, agăţătoare; frunze penat compuse, cu 6—8 perechi ae foliole eliptice sau alungit
eliptice, cele terminale fiind transformate în circei. Inflorescenţa racem cu 5—20 flori
albe-liliachii, vexil albastru. Tuct păstaie, înflorire VI—VII. La deal şi munte, prin păduri
umede umbroase. Europa, Asia.

286 — Borceag — Vicia pannonica Crantz (Pl. 58) — H = 40— 60 (100) cm.
Anuală, păroasă. Frunze penat compuse, cu 4—9 perechi de foliole ovale sau alungit
ovale, cu foliolele terminale transformate în cîrcei. Stipele brune, înguste, cu pete
nectarifere. Flori albe-gălbui, cu vexilul alipit, păros, grupat în inflorescenţe acilare
scurte. Fruct păstaie, alipit păroasă, înflorire V—VI. În păduri, tufişuri, fîneţe, pe lîngă
drumuri şi în culturi de cereale. Sudul Europei, sud-vestul Asiei.

287 — Măzăroi sălbatic, năutul iepurelui — Vicia sepium L. (Pl. 58) — H = 30—
50 (100) cm. Perenă, rizom ramificat, stoloni roşiatici. Frunze penat compuse, cu 4—8
perechi de foliole eliptice sau alungit eliptice, ultimele terminate în cîrcei. Inflorescenţa
axilară din 2—5 flori violacee deschis. Fruct păstaie scurt păroasă. De la cîmpie la munte,
prin păduri, tufişuri, lîngă drumuri, pe locuri cultivate. Europa, Asia.

288 — Pupezele, lintea cucului — Latliyrus vernus (L.) Bernh (Pl. 58) — H =
20—30 (60) cm. Perenă, rizom şi tulpină ramificată. Frunze penat sectate, cu 3 perechi de
foliole ovate sau ovat-lanceolate. Inflorescenţa racem lax cu 3—8 flori la început purpurii
violacee, apoi albăstrii. Fruct păstaie, înflorire IV—V. De la cîmpie pînă în zona
subalpină, În păduri, tufişuri. Europa, Asia.

289 — Măzărichea cucului — Lathyrus venetus (Miller) Wohlf (Pl. 58) — H =

20—40 cm. Perenă, rizom noduros, tulpină cu muchii. Frunze paripenate, cu 2—3
perechi de foliole ovate. Inflorescenţă racem cu 6—12 flori purpurii, palide la început,
apoi albastru-liliachii. Fruct păstaie. De la cîmpie la munte, prin păduri de şleau, stejar,
fag. În sudul Europei, Asia Mică.

290 — Măcrişul iepurelui — Oxalis acetosella L. (Pl. 58) — H = pînă la 15 cm.

Perenă, rizom ramificat, din care pornesc numeroase rădăcini adventive. Frunze trifoliate
cu peţiol păros. Flori albe, rar liliachii, purpurii sau albastre. Fruct capsulă, înflorire V—
VI. Folosită În afecţiuni ale ficatului, ca antidot în intoxicaţii cu arsen şi mercur, în
scorbut şi diaree. În păduri de fag, brad, molid sau în păduri de amestec. În emisfera
nordică.

291 — Pălăria cucului — Geranium phaeum L. (Pl. 38) — H = 30—40 cm.

Perenă, rizom gros, oblic, acoperit la vîrf cu scvame brune. Tulpină păroasă, superior
ramificată. Frunze palmat lobate, cu lobi dinţaţi. Flori violet închis pînă la roşiatic violet,
prinse cîte 2 pe un pedun-cul. Fruct păros, înflorire V—VI (VII). De la cîmpie pînă în
zona subalpină, prin păduri rare, în luminişuri de pădure, la margini de pădure, cu sol
organic, gras. Europa.

292 — Fratele priboiului — Geranium sylvaticum L. (Pl. 58) — H = 30—70 cm.

Perenă, rizom gros (L = 6—10 cm). Tulpini păroase, ramificate superior. Frunze palmat
lobate, cu peri scurţi pe partea superioară; pe cea inferioară perii sînt numai pe nervuri.
Peţiol păros. Flori mari, roşii sau rosiatic-violacee. Fruct păros, înflorire VII-VIII. În
etajele montan şi subalpin, prin poieni umede, umbroase din preajma pădurilor. Europa.

293 — Sînger — Cornus sanguinea L. (Pl. 59) — H = 3—4 m. Arbust cu frunze

late, eliptice sau ovate, cu marginea întreagă, cu nervuri laterale arcuite. Inflorescenţă
corimbiformă cu flori albe-verzui. Fructe drupe globuloase, negre-albăstrui, cu puncte
albe la vîrf. Înflorire V—VI. La cîmpie şi deal, prin păduri, tufişuri. Europa, Asia.

294 — Crestată — Aposeris joetida (L.) Less. (Pl. 59) — H = 15— 28 cm.
Perenă, rizom scurt şi gros, cu suc lăptos. Frunze erucinat penat fidate, în rozetă.
Inflorescenţă calatidiu cu flori ligulate galbene-aurii. Fruct achenă fără papus. Înflorire
V—VIII. De la cîmpie pînă în etajul subalpin, în păduri umbroase (mai ales de fag).
Europa.

295 — Iarbă împuşcată, ruen negru — Hypochoeris maculata L. (Pl. 59) — H =

20—90 cm. Perenă, rizom cărnos brun. Tulpină erectă simplă sau ramificată. Frunze
bazale eliptice sau alungit ovate, surii-păroase pe ambele feţe, obişnuit pătate în violet,
dispuse în rozetă. Inflorescenţă calatidiu, cu flori galbene-aurii. Fructe achene cu papus
alb murdar, înflorire VI—VII. De la cîmpie pînă la etajul subalpin, prin fîneţe, păşuni.
Europa, Siberia.

296 — Iarba vulturului — Hieracium sabaudum L. (Pl. 59) — H = 30—100 (150)

cm. Perenă, păroasă, cu frunze ovate lanceolate, cu margini denticulate. Inflorescenţă
calatidiu cu involucru lung şi flori galbene. Fruct achenă brună-neagră. În poieni, la
margine de păduri, tufişuri. Europa, Asia Mică, Caucaz.
 297 — Clopotul caprei — Campanula trachelium L. (Pl. 59) — H — 30—100
cm. Perenă, cu rădăcină ramificată. Tulpină erectă, cu peri aspri. rari. Frunze ovat-
triunghiulare, cu marginea dinţată, peţiolate (excepţie cele superioare care sînt sesile,
scurt păroase. Flori albastre-violet sau albastre deschis, grupate în racem. Fruct capsulă.
Utilizată în angine faringiene. În etajele montan şi alpin, în păduri şi tufişuri. Europa.

298 — Clopoţei — Campanula persitifolia L. (Pl. 59) — H — 100 cm. Perenă, cu

rizom cilindric. Frunze bazale oval lanceolate, cele tulpinale linear lanceolate, pe margine
fin dinţate. Inflorescenţă paucifloră, cu 4—5 flori albastre. Fruct capsulă, înflorire VI—
VIII. De la cîmpie pînă în etajul subalpin, prin păduri, poieni, fîneţe. Europa, Siberia,
Caucaz.

229 — Cărbuni — Phyteuma spicatum L. (Pl. 59) — H = 30—100 cm. Perenă,

rădăcină îngroşată napiform. Frunze lat ovate, cu baza cordata, marginea dinţată sau
dublu crenat serată, peţiolată. Inflorescenţa capitul globulos (care ulterior devine
spiciform, cu flori albe sau albe-gălbui Fruct capsulă, înflorire VI—VII. De la cîmpie la
munte, prin păduri de foioase, molidişuri, stufărişuri, stîncării, mai puţin prin fîneţe.
Europa.

300 — Coada şoricelului — Achillea millejolium L. (Pl. 59) —H = 20—80 cm.

Perenă, rizom şi stoloni repenţi, tulpină uşor păroasă. Frunze penat compuse alungit
lanceolate, uşor păroase. Inflorescenţe grupate corimbiform, cu flori marginale albe, mai
rar roze, cele ale discului, galbene. Fructe achene. Înflorire VI—VII. Folosită intern în
anorexie, enterocolite, colici gastrice şi hepatice, gastrite, dismenoree, hemoroizi,
balonări abdominale, cistite, bronşite. Extern în abcese dentare, exeme, arsuri, plăgi
supurente, ulcer varicos, hemoroizi. De la cîmpie, în regiunea subalpină, prin păduri,
poieni, pajişti, la margini de pădure. Europa, Asia, America de Nord.

301 — Năpraznic — Chrysanthemum corymbosum L. (Pl. 59) — H = 40—80 cm.

Perenă, rizom noduros, tulpină corimbiformă, ramificată la vîrf. Frunze sectate cu 7—12
perechi de lacinii dinţate pe margine. Inflorescenţe calatidii, de obicei 3—11, grupate
corimbiform, cu florile discului tubuloase, galbene, cele marginale albe. Fructe achene.
Înflorire VI—VIII. De la cîmpie pînă în zona alpină, prin păduri de foioase şi răşinoase,
tufişuri, poieni, stîncării înierbate. Sudul şi centrul Europei, sud-vestul Asiei.

302 — Arnică — Anica montana L. (Pl. 60) — H =15—70 cm. Perenă, rizom
gros din care pornesc rădăcini fibroase. Frunze bazale în rozetă, eliptice, sesile, cele
tulpinale eliptice, mici, sesile, opuse. Inflorescenţă l—2 calatidii cu flori galbene, cele
marginale ligulate, cele din disc tubuloase. Fruct achene păroase, înflorire VI—VIII.
Folosită ca infuzie din flori ca antiseptic, cicatrizant, decongestiv, în tratarea plăgilor şi a
laringitei acute. În zona montană şi subalpină, în poieni şi fîneţe, păşuni. Europa, Siberia.

303 — Albăstrele de munte — Centaurea scabiosa L. (Pl. 60) — H = pînă la 120

cm. Perenă, rizom gros, tulpină ramificată superior. Frunzele din partea inferioară a
tulpinii întrerupt penat fidate cu segmente dinţate, peţiolate; cele din partea mijlocie sînt
penat lobate, lipsite de peţiol. Inflorescenţă calatidii ovoidal globuloase, cu flori purpurii,
foarte rar albe sau gălbui. Fructe achene, cu papus de lungimea achenei. Înflorire VI—IX.
La munte, prin poieni, păşuni, la marginea pădurilor. Europa.

304 — Degetărele, potiraşe — Soldanella montana Vild. (Pl. 60) — H = 25 cm.

Perenă, rizom noduros, frunze cu lamina rotundă, cordata la bază, pe margine crenată.
Peţiolul frunzelor şi pedicelii florali sînt acoperiţi cu peri glandulosi scurţi. Scapul florifer
cu 2—6 flori. Flori campanulate, albastre sau albastre-violete, rar albe. Fruct capsulă,
înflorire V—VI. Utilizat ca purgativ. În etajul montan şi alpin, în păduri de conifere, la
marginea pădurii, în poieni. În Carpaţii orientali şi Alpi.

305 — Ciuboţica cucului — Primula veris L. em. Huds. (Pl. 60) — H = pînă la
20—35 cm. Perenă, rizom scurt, frunze ovate sau alungit ovate, cu marginea crenată sau
ondulată, pe partea inferioară păroasă, dispuse în rozetă. Flori galbene-portocalii, cu
miros plăcut, grupate umbeliform. Fruct capsulă elipsoidală, înflorire IV—VI. Utilizată în
bronşite, pneumonie, extern la contuzii. La deal şi munte, prin pajişti, păşuni, fîneţe,
poieni, la margini de pădure, în luminişuri, tufărişuri, livezi. Europa şi Asia.

306 — Ciuboţica cucului, ţîţa vacii — Primula elatior (L.) Hill. (Pl. £0) — H =
10—35 cm. Perenă, rizom viguros, rădăcini albe. Frunze dispuse în rozetă, ovate sau
alungit ovate, cu baza rotunjită brusc spre peţiol, pe margine dinţate neregulat. Tulpina
poartă terminal mai multe flori de culoarea sulfului, grupate umbeliform. Corola este mai
lungă decît caliciul; este prevăzută cu pete galbene la gît. Nu este mirositoare. Fruct
capsulă cilindrică, înflorire III—VI. Utilizată ca şi P. veris. La deal şi munte, în pajişti,
păşuni, fîneţe, luminişuri, la margini de pădure. Europa, Caucaz.

307 — Părăluţă de munte — Moneses uniflora (L.) A. Gray (Pl. 60) — H = pînă
la 15 cm. Perenă, cu rădăcini fibroase. Tulpină cu muchii, poartă o singură floare. Frunze
bazale rotunde pînă la spatulate, cu marginea mărunt crenat dinţată, cu peţiol scurt. Flori
albe, rar roşcate. Fruct capsulă. La munte, în păduri de conifere, tufişuri de jnepeni.
Europa, Siberia, America de Nord.

308 — Afin — Vaccinium myrtillus L. (Pl. 60) — H = pînă la 50 cm. Arbust

foarte ramificat, cu ramuri verzi, muchiate. Frunze ovate sau eliptice, cu marginea fin
serată, peţiolate. Flori solitare, roze palid. Fructe bace albastre-negricioase. Înflorire V—
VI. Utilizat în diaree, diabet, infecţii urinare, uremie, reumatism, gută, enterocolite. În
zonele montană şi subalpină, uneori şi alpină, ca tufişuri prin păduri de conifere, tăieturi
de pădure. Europa, Asia, America de Nord.

309 — Mierea ursului, cuscrişor — Pulmonaria ojficinalis L. (Pl. 60) — H =

10—20 (30) cm. Perenă, rizom gros, tîrîtor, ramificat. Frunzele din rozetă eliptice sau
cordat ovate, peţiolate, păroase. Frunzele tulpinale spatulate şi alungit ovate, pînă la
eliptice, păroase. Flori roşii violacee, care înainte de cădere devin albastre. Corola ca o
pîlnie. Fructe nucule. Se foloseşte la tratarea bronşitei, laringitelor, afecţiunilor renale,
diaree, ulcer gastric şi duodenal, reumatism. În păduri de foioase, la margini de pădure, în
poieni, fîneţe. Europa.
 310 — Degetar galben — Digitdlis grandiflora Miller (Pl. 60) — H = 50—100
cm. Perenă, rizom scurt şi oblic. Tulpină glandulos pubescentă în partea superioară. La
baza tulpinii frunze alungit lanceolate, în restul tulpinii ovate sau eliptic lanceolate,
glandulos pubescente pe ambele feţe, mai ales pe nervuri, cu marginea mărunt serată.
Inflorescenţa racem cu flori palid gălbui, dispuse unilateral. Fruct capsulă ovoidă,
păroasă, înflorire VI—VIII. Se foloseşte în bolile de piept, avînd acţiune cardiotonică. De
la deal, pînă în zona subalpină, în păduri, rarişti, tăieturi, poieni. Europa, vestul Siberiei.

311 — Rotungioară — Glecoma hederacea L. (Pl. 61) — Perenă, tulpină culcată,

din care pornesc alte tulpini florifere ascendente, slab păroase. Frunze reniforme sau
cordat ovate, cu marginea crenată, peţiolate, pe faţa inferioară glandulos punctată. Flori
albastre-liliachii, mai rar roşii-liliachii sau albe, grupate în cime, la subţioara frunzelor
din partea mijlocie şi superioară a tulpinii. Fructe nucule brune, înflorire IV—V. Folosită
în tratarea litiazei renale, a bolilor aparatului urinar, digestiv, respirator, în afecţiuni
hepatice, ca vermifug pentru cai. În păduri, tufişuri, zone ierboase umbrite. Europa,
America de Nord.

3.12 — Dumbravnic — Mellitis melissophyllum L. (Pl. 61) — H = 20—80 cm.

Perenă, rizom scurt şi ramificat, tulpină în 4 muchii, păroasă. Frunze ovate, opuse, cu
marginea serat dinţată, păroase pe faţa inferioară, mai ales pe nervuri. Flori cu corolă
tubuloasă, bilabiată, mai lungă decît caliciul, purpurie roză, rar albă. Înflorire IV—V.
Utilizată în hernie, paralizie, cefalee, amigdalită. Cu efecte antiseptice şi diuretice. În
păduri de fag şi stejar.

313 — Urzica moartă — Lamium album L. (Pl. 61) — H == 30—70 cm. Perenă,
rizom şi stoloni subterani. Tulpini În 4 muchii, neramificate, dispers păroase la partea
superioară. Frunze cordat ovate, dispers păroase pe ambele feţe, cu marginea serat
dinţată, peţiolate. Flori cu corolă tubuloasă, pubescentă, albă sau palid gălbuie, cu un inel
păros la interior. Fructe nucule trimuchiate. Înflorire IV—VI. Utilizată în leucoree,
hipertrofia prostatei, diaree uşoară, bronşite, insomnie, pentru spălături vagi-nale, abcese.
De la deal pînă în zona subalpină, prin tufişuri, la margini de păduri, în poieni umbroase,
pe lîngă ziduri şi garduri. Europa. Asia.

314 — Cistreţ — Salvia glutinosa L. (Pl. 61) — H = 40—120 cm.. Perenă, rizom
gros. Tulpină păroasă, cleioasă (mai ales la partea superioară). Frunze opuse, sagitate, cu
lobii bazali ascuţiţi, cu marginea dinţată, peţioli păroşi. Flori cu corolă bilabiată, de
culoare galbenă-sulfurie, cu exteriorul glandulos, pubescent, păroasă, lipicioase, adunate
într-o inflorescenţă cu 10—12 verticile. Fructe nucule ovoidale sau elipsoidale, brune,
înflorire VI—VIII. Utilizată În tratarea durerilor articulare, reumatice. În toată ţara,
preferenţial la munte, în păduri umbroase, pe lîngă ape curgătoare. Europa, Asia.

315 — Roiniţa, busuiocul stupului — Melissa officinalis L. (Pl. 61) — H = 30—

80 (120) cm. Perenă, ramificată, cu miros aromatic, plăcut. Rizom lignificat, brun-gălbui,
din care pornesc rădăcini adventive şi stoloni subterani scurţi. Tulpina în 4 muchii,
păroasă la partea superioară. Frunze ovate, păroase, pe margine crenat-serate, peţiolate.
Fiori la început gălbui, apoi albe sau liliachii palid, cu caliciul şi corola bilabiate, dispuse
verticilat cîte 5—6 într-o inflorescenţă laxă. Fruct nucule ovoidale, înflorire VI—VIII.
Folosită în dischinezii biliare, colite cronice, spasme şi colici gastrointestinali, vomă,
diaree, în tulburări neu-rovegetative, la cicatrizarea rănilor. În sudul şi vestul ţării, în
păduri de stejar, luminişuri, poieni, la deal pe locuri uscate, pietroase, umbroase. Europa,
vestul şi sud-vestul Asiei.

316 — Ochinacea — Genţiana cruciata L. (Pl. 61) — H = 40—60 cm. Perenă,

rizom gros (l — 2 cm), din care pornesc rădăcini fascicu-late. Tulpină simplă, erectă
albă-verzuie, cu nuanţe violacee. Frunze ovat lanceolate sau eliptice, opuse, cu 3—5
nervuri. Flori cu corola ca un clopot, albastră pînă la verde, azurie în interior, de 3 ori mai
lungă decît caliciul. Fruct capsulă, înflorire VI—X. Folosită în boli de stomac şi răni. De
la cîmpie pînă în zona subalpină, prin poieni, pajişti, pe soluri calcaroase. Europa sudică,
Asia de vest.

317 — Lumînărica pămîntului — Genţiana asclepiadea L. (Pl. 61) — H = 60—

100 cm, G — l cm. Perenă, rizom puternic, noduros. Tulpină fistuloasă. Frunze ovat
lanceolate, opuse, sesile, cu 5 nervuri, toate aşezate în acelasi plan. Flori solitare sau cîte
2—3, prinse la subţioara frunzelor superioare, campanulate, cu corola albastră-azurie, în
interior cu pete mai întunecate. Fruct capsulă cu 2 valve, înflorire VIII— IX. Cu aceeaşi
răspîndire ca şi G. cruciata. Sudul şi centrul Europei, vestul Asiei.

318 — Saschiu, merişor — Vinca minor L. (Pl. 61) — L = l m, H == 20 cm.

Perenă, tulpină culcată, parţial lemnoasă, din care se desprind tulpini florifere erecte.
Frunze eliptice sau ovat eliptice, pînă la eliptic lanceolate, scurt peţiolate. Flori solitare de
culoare albastru-vio-letă, roze sau albe. Fructe folicule. Înflorire III—IV. Folosită în boli
hipertensive şi arteroscleroză. Pe soluri calcaroase, cu humus, în păduri, la liziere.
Europa, Asia Mică.

319 — Liliac — Syringa vulgaris L. (Pl. 62) — H = pînă la 7 m. Arbust cu frunze

lat ovate, cu marginea întreagă, peţiolate. Flori albastre, liliachii, roşietice, violacee sau
albe, grupate în panicule. Fructe capsule alungit ovale, înflorire V. Cultivat ca arbust
ornamental. Folosit în calmarea colicilor hepatici şi ca febrifug. La deal şi munte, pe
soluri calcaroase, în locuri însorite, ca tufişuri. Peninsula Balcanică, Asia.

320 — Soc — Sambucus nigra L. (Pl. 62) — H = 4—5 (10) m. Arbust cu coroană
tufoasă, cu scoarţa crăpată (ritidom) şi măduva albă. Frunze imparipenat compuse, din
3—7 foliole eliptice sau ovat eliptice, cu marginea dreaptă; pe faţa inferioară cu peri rari
de-a lungul nervurilor. Flori albe-gălbui, grupate în inflorescenţe umbeliforme plane.
Fructe drupe baciforme, rare. Înflorire VI—VII. Flori folosite în afecţiuni renale, gripă,
răceală, constipaţie, obezitate, la abcese şi furuncule. La cîmpie şi deal, în păduri de
foioase, luminişuri, tufişuri, pe liziere. Europa şi Asia.

321 — Leurda, usturoiţă — Allium ursinum L. (Pl. 62) — H = 10—50 cm.

Perenă, cu un bulb îngust învelit într-o tunică întreagă, subţire; din el pornesc 2 frunze
lung peţiolate, eliptice sau eliptic lan-ceolate, cu 15—20 nervuri şi o tulpină situată
lateral faţă de frunze, care poartă o inflorescenţă umbeliformă cu 5—20 flori albe, ca o
stea. Fruct capsulă, înflorire IV—V (VI). Cu miros pronunţat de usturoi. Frunze folosite
ca antiscorbutic, depurativ, diuretic, activator al peristaltismului intestinal. Poate fi
consumată în loc de usturoi. Poate fi conservată pentru iarnă. De la cîmpie la munte, prin
păduri de foioase, uneori în masă. Europa.

322 — Crin de pădure — Lilium margaton L. (Pl. 62) — H = 80—150 cm.

Perenă, cu bulb ovoidal format din solzi cărnosi. Tulpină erectă. Frunze îngust sau lat
eliptic lanceolate, dispuse verticilat, cîte 5—6 (10) către mijlocul tulpinii, care spre vîrf
devin alterne. Inflorescenţă racem lax, formată din flori roze, roşii sau violacee, pătate cu
purpuriu. Fruct capsulă ovoidală, înflorire V—VI. Utilizat ca diuretic, emenagog,
emolient, revulsiv. De la cîmpie pînă la munte, în păduri de foioase. Europa, Siberia.

323 — Lalea pestriţă — Fritillaria orientalis Adams (Pl. 62) — H = 20—40 (80)
cm. Perenă, cu bulb format din 2 solzi cărnosi de fiecare generaţie. Cu 5—8 (12) frunze
dispuse altern. Flori cu exteriorul purpuriu brun închis pînă la galben închis, cu pete ca o
tablă de şah; interiorul mai deschis la culoare, cu pete mai evidente. Flori solitare său în
număr de pînă la 6, dispuse în racem. Fruct capsulă ovoidală, înflorire IV—V. PLANTĂ
OCROTITĂ. În păduri de foioase, tufărişuri, coaste despădurite. Sudul Europei.

324 — Măseaua ciutei — Erythronium denscanis L. (Pl. 62) — H = 10—30 cm.

Perenă, bulb ovoidal cilindric sau îngust alungit. 2 frunze alungit lanceolate sau oval
lanceolate. Floare solitară violacee, roză sau palid gălbuie ori albă. La formele cu flori
roşii, faţa superioară a frunzelor este cu pete roşii sau purpurii, la restul cu pete gălbui sau
albicioase. Fruct capsulă obovoidală. Înflorire III—IV. În toată ţara, prin poieni, păduri,
rarişti. Europa centrală şi de sud.

325 — Viorele — Scilla bifolia L. (Pl. 62) — H = 10—20 cm. Perenă, bulb
ovoidal sau sferic, îmbrăcat în tunici de culoare brună. Frunze lat lineare, plane.
Inflorescenţa racem, din 2—6, rar mai multe flori albastre-azurii, rareori roze sau albe,
dispuse unilateral. Fruct capsulă globuloasă sau eliptică, înflorire III—IV. În toată ţara,
prin păduri, tufişuri, pajişti. Europa, vestul Asiei.

326 — Ghimpe — Ruscus acuLeatus L. (Pl. 62) — H == 20—70 cm. Perenă,

lemnoasă (subarbust) cu rizom tîrîtor. Tulpină erectă, totdeauna verde. Frunze reduse,
locul lor este luat de filocladii ovale, provenite din lăţirea ramurilor. Flori mici, ca o stea.
Fructe bace roşii, înflorire III—IV. OCROTITĂ DE LEGE. Recoltarea să este interzisă.
Se poate utiliza în scopuri diuretice şi antihemoroidale. În păduri, rarişti, poieni. Europa,
nordul Africii.

327 — Pecetea lui Solomon — Polygonatum odoratum (Miller) Druce (Pl. 62) —
H = 50 cm. Perenă, rizom alungit, din loc în loc cu cicatrici scufundate. Tulpină
muchiată. Frunze eliptic ovoidale sau eliptic lanceolate, cu nervuri evidente. Inflorescenţă
racem cu l—2 flori albe, aşezate la subţioara frunzelor. Fruct bacă sferică, neagră-
albăstrie. Înflorire V—VI. Utilizat ca purgativ, revulsiv, în furunculoză, panariţiu, antrax;
este antireumatismal. De la cîmpie la munte, în păduri de foioase, rarişti, tufărişuri.
Europa, Asia.
 328 — Lăcrămioare — Convallaria majalis L. (Pl. 62) — H = 15—20 cm.
Perenă, rizom alungit, repent, cu cicatricele frunzelor din anii precedenţi. Frunze eliptic
lanceolate pînă la ovoidale, de obicei 2, lung peţiolate. Inflorescenţă racem simplu,
unilateral, cu flori albe sau roze. Fruct bacă roşie, înflorire V—VII. Cu efect diuretic şi
cardiotonic. La cîmpie şi deal, prin păduri de foioase, tufişuri, dumbrăvi. Cultivată.
Europa, Asia, America de Nord.

329 — Ghiocel — Galanthus nivalis L. (Pl. 62) — H — 10—30 cm. Perenă, bulb
globulos sau ovoidal, învelit în tunici brune. Cele 2 frunze lineare, plane, apar odată cu
florile. Tulpină floriferă comprimată; cu flori albe. Fruct capsulă ovoidală, înflorire II—
III. Utilizată în cardiopatii, miastenie, sechele provocate de poliomielită (ca soluţii
injectabile). De la cîmpie pînă în zona alpină, prin păduri, tufişuri, poieni, pajişti. Europa.

330 — Fluerătoare — Tamus communis L. (Pl. 63) — H = 2—4 m. Perenă,

dioică, volubilă, cu rădăcină alungită, cărnoasă. Frunze adînc cordat ovate, peţiolate,
alterne. Flori femele grupate într-un racem scurt; cele mascule ca un racem lung. Fruct
bacă globuloasă, roşie, înflorire V—VI. Utilizată în tratamentul reumatismului, gutei,
contuziilor şi echimozelor. În păduri umbroase, pe liziere, în tufişuri. Europa, Asia,
nordul Africii.

331 — Găsită — Iris graminea L. (Pl. 63) — H = 35 cm. Perenă, cu rizom lung
articulat. Tulpină la bază cilindrică, superior comprimată. Frunze lineare. Flori violacee.
Fruct cu 6 muchii, înflorire V—VI. În rarişti de pădure. Centrul şi sudul Europei.

332 — Brînduşe de munte —Crocus vernus (L.) Hiel (Pl. 63) — H = 15—35 cm.
Perenă, bulb cărnos, tulpină înconjurată la bază cu numeroase teci. Cele 2—3 frunze sînt
liniar lanceolate şi apar odată cu florile; inferior cu o nervură albă, mediană. Florile
liliachiu violacee rar albe, cu dungi subţiri, înflorire IV—V, la topirea zăpezilor. De la
cîmpie pînă în etajul subalpin (îndeosebi la munte), prin poieni, păşuni, fîneţe, Europa.

333— Buhai — Listera ovata (L.) R. Br. (Pl. 63) — H = 30—50 cm. Perenă,
rizom tîrîtor, cu multe rădăcini subţiri. Tulpină la bază cu 4 muchii, în rest cilindrică, sub
inflorescenţă glandulos-păroasă. Frunze lat ovate, eliptice, cu 9—18 nervuri.
Inflorescenţă racem, cu flori verzi, gălbui-verzi, uneori nuanţat roşietice, înflorire V—
VII. La deal şi munte, prin păduri, tufişuri, poieni. Europa, Asia, Africa de Nord.

334 — Papucul doamnei — Cypripedium calceolus L. (Pl. 63) — H = 15—50

cm. Perenă, rizom tîrîtor acoperit cu solzi, din care pornesc numeroase rădăcini. Tulpină
cilindrică. Frunze lat eliptice sau ovate, cu nervuri proeminente, dispuse altern pe tulpină.
Flori solitare, uneori cîte 2, cu labelul ca un papuc galben; celelalte foliole ale peri-
gonului sînt purpurii brune. Fruct capsulă, înflorire V—VI. PLANTĂ OCROTITĂ DE
LEGE. În păduri, pe soluri calcaroase. Europa, nordul Asiei.

335 — Trînji, buruiană de trînji — Neottia nidus-avis (L.) L. C. M. Richard (Pl.

63) — H = 20—40 (60) cm. Perenă, saprofită, cu rizom gros, acoperit de rădăcini
cărnoase încîlcite. Tulpină erectă, striată. Frunze (4—5) reduse la scvame lanceolate.
Inflorescenţă racem lax, cu flori brune deschis cu miros de miere. Fruct capsulă, înflorire
V—VII. Utilizată în tratarea hemoroizilor. De la cîmpie la munte, prin păduri de foioase.
Europa. Transcaucazia.

336 — Mlăştiniţă — Epipactis atrorubens (Hoffm.) Besser (Pl. 63) — H = 20—

60 cm. Perenă, rizom gros, cu multe rădăcini. Tulpină erectă, purpuriu roşcată, cu peri
scurţi, creţi. Frunze ovate pînă la îngust lanceolate, nuanţate în roşu-violet, cu numeroase
nervuri. Inflorescenţă cu flori roşii, violacee, purpurii sau violet brune, care emană miros
de vanilie. Fruct ovoidal. Înflorire V—VIII. La deal şi munte, prin rarişti de pădure, pe
coaste însorite, pe soluri calcaroase. Europa, vestul Asiei.

337 — Rodul pămîntului —Arum orientale Bieh. (Pl. 63) — Perenă, tubercul
cilindric sau ovoidal. Frunze hastat sagitate, lung peţiolate. Inflorescenţa spic cu axa
îngroşată (spadix) înconjurată de o frunză sub formă de cornet numită spată. Fructe bace
roşii, înflorire IV—VII. La cîmpie şi deal, prin păduri. Europa, Asia.

Alte plante care pot fi întîlnite în acest mediu de viaţă sînt cele descrise la
numerele 38, 39, 40, 41, 42, 43, 46, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 64, 69, 70, 72, 78, 108, 109,
110, 111, 112, 113, 114, 117, 118, 12:. 122, 123, 124, 125, 127, 129, 132, 133, 134, 135,
136, 137, 138, 139, 140, 142, 143, 144, 146, 147, 148, 149, 151, 152, 153, 154, 157, 158,
160, 163, 165, 167, 169, 175, 179, 342, 344, 345, 360, 365, 374, 459, 460, 463, 464, 465,
466, 467, 468, 492, 495, 496, 498.

B. ANIMALE

ÎNCRENGĂTURA VIERMI INELAŢI (ANELLIDA)

CLASA OLIGOCHETE (OLIGOCHAETA)

221 — Rîmă roşie — Denarobaena rubida Savigny (Pl. 64) — L = 40—80 mm.
Clitelumul pe segmentele 25—32. În soluri de pădure, frunzar, sub scoarţa copacilor care
putrezesc, În mediul subteran. În toate pădurile, în gunoaie şi soluri cu substanţe organice
în putrefacţie. În toată ţara. Cosmopolită.

ÎNCRENGĂTURA MOLUŞTE (MOLLUSCA)

CLASA MELCI (GASTROPODA)

222 — Orcula dolium Brug (Pl. 64) — H = 4,5—5,6 mm, l = 2,3 mm. Cochilie cu
8,5—9 anfracte, fin striată, cu coaste. Peristom puternic evazat. Cu variaţie de culoare,
dentiţie şi dimensiuni. În locuri umede şi mlăştinoase, sub frunze, pietre, pe tufuri
calcaroase. În toate pădurile, de la şes, la munte. Sudul Europei, Caucaz, Iran.

223 — Laciniaria elata Rossm. (Pl. 64) — H = 16 mm, l = 4,5 mm. Cu mare
variaţie de culoare şi dimensiuni. Cochilie striată sau costată, fusiformă, cu 10 anfracte
relativ curbate. Apertura rotunjit-piriformă; peristom cu buză distinctă. În frunzar din
păduri de deal şi munte. În Carpaţi.

224 — Gontodiscus perspectivus Muhlfeld (Pl. 64) — H = 2 mm. l = 5,5—6 mm.

Cochilie turtită, cu 5—6 anfracte carenate spre exterior. Apertură romboidală. În păduri
de munte, sub pietre şi frunze uscate, pe terenuri calcaroase. În toţi munţii. Sud-estul
Europei.

225 — Limax — Limax cinereo-niger Wolf (Pl. 64) — L = 120— 150 mm. Corp
masiv, piele întinsă, cu un scut cît 2/5 din lungime. În păduri de munte, în frunzar, sub
pietre, stînci, sub scoarţa copacilor. În toată ţara. Europa.

226 — Isognomostoma personata Lamarck (Pl. 64) — H = 6 mm, D —10 mm.

Cochilie turtit globuloasă, cu 5 anfracte acoperite cu peri. Apertura cu 3 adîncituri. În
frunzar umed de pădure, sub pietre şi lemne putrede, la altitudini de 600—900 m. În toţi
Carpaţii. Europa (Pirinei. Alpi. Jura, Carpaţi).

227 — Cepaea vindobonensis Pfeiffer (Pl. 64) — H = 17—18 mm, l = 20—21

mm. Cochilie globuloasă cu 5—5,5 anfracte. Mare variabilitate de colorit şi structură.
Foarte comună în păduri, crînguri, păşuni, grădini. În toată ţara. Europa.

ÎNCRENGĂTURA ARTROPODE (ARTHROPODA)

CLASA CRUSTACEI (CRUSTACEA)

228 — Ligidium hypnorum (Cuvier) (Pl. 64) — L — 7—10 mm. Izopod terestru.
Trăieşte l an. Se reproduce în VI—VIII; femela poartă cele 7—20 ouă într-o pungă; puii
eclozează după 40—42 zile. Consumă detritus vegetal. Animal iute, trăieşte în locuri
foarte umede, la marginea apelor, sub frunze, lemne putrede, în muşchi. Comun. Europa
centrală.

CLASA DIPLOPODE (DIPLOPODA)

229 — Polyxenus lagurus L. (Pl. 64) — L = 2,1—3,2 mm. Cu 2 serii de cîte 6

oceli. Pe spate cu smocuri de peri zimţaţi, terminal cu o tufă de peri ca o pensulă. În
frunzar, muşchi, sub scoarţa copacilor. Frecventă în toată ţara. Europa, nordul Africii.

CLASA PĂIANJENI (ARACHNIDA)

230 — Păianjenul cu casă în labirint — Agelena labyrinthica. (Clerck) (Pl. 65) —

L = 8—12 mm. Masculul trăieşte împreună cu femela. Animal sedentar. Ţese o pînză ca
o pîlnie, cu o prelungire tubulară. Femela depune coconul în mijlocul plasei. Comună în
tufişuri, mărăcinişuri, pe arbuşti. Abundent în păduri şi poieni. În toată ţara. Europa, Asia
Centrală, Japonia.
 231 — Xysticus cochii Thorell (Pl. 65) — L = 4—8 mm. Femela mai mare decît
masculul. Cu un abdomen globulos, mai larg posterior. Nu ţese pînză. În ierburi, pe
arbuşti, flori, uneori sub pietre. În toată ţara, frecvent. Europa, nordul Africii, vestul
Asiei.

232 — Evarcha arcuata (Clerck) (Pl. 65) — L = 5—7 mm. Adulţii se întîlnesc
vara. Aleargă repede, în salturi mici. Capturează hrana cu o mare precizie. Iubitor de
soare, prezent pe solul pădurilor de şes, pe vegetaţia măruntă. Larg răspîndită. Europa,
Asia.

233 — Neobisium carpathicum Beier (Pl. 65) — L = 2,2—3,6 mm.

Pseudoscorpion care îşi face un cocon din resturi vegetale, sub pietre. Consumă larve şi
adulţi de insecte (mai ales diptere) şi acarieni. În frunzarul pădurilor, în tot lanţul
carpatic. România, Iugoslavia.

234 — Phalangium opilio L. (Pl. 65) — L = 6—9 mm. Opilionid care are pe
chelicere (picioare anterioare terminate cu cleşti) nişte coarne. Picioarele lungi, subţiri,
fragile, care apucate se rup foarte uşor. Nu ţese pînză. Se hrăneşte cu resturi organice,
cadavre. Femela depune ouăle pe pămînt. Din ele ies primăvara puii În medii foarte
variate, pe sub pietre, în litieră, pe plante, arbori, stînci. Din Delta Dunării pînă pe munţi
la altitudini de l 400 m. Holarctică.

235 — Scorpion —Euscorpius carpathicus L. (Pl. 65) — L = 40— 50 mm.

Scorpion mic, răpitor, nocturn. Consumă insecte, viermi şi crustacee, pe care le prinde cu
picioarele din faţă. Ziua stă pe sub pietre sau lemne căzute, în frunzarul pădurilor de pe
versantul sudic al Carpaţilor Meridionali, îndeosebi în Oltenia şi jud. Buzău. Cu acul din
capătul cozii poate provoca o înţepătură neveninoasă pentru om.

CLASA SIMFILE (SYMPHILA)

236 — Scutigerella carpathica Juberthie, Jupeau, Tăbăcaru (Pl. 64) — L= 5,5—7

mm. Simfil cu corp din 14 segmente şi cu 12 perechi de picioare, fără ochi. Consumă
frunze uscate, muşchi, lemn putred. În păduri de foioase şi amestec, în frunzar, sub lemne
putrede, pietre. Numai în Carpaţii româneşti.

CLASA CHILOPODE (CHYLOPODA)

237 — Lithobius forficatus (L.) (Pl. 64) — L = 18—35 mm. Coloraţie variabilă.
Cu 15 perechi de picioare. În poieni deschise şi împădurite, sub pietre, în frunzar,
bălegar, sub lemne, scoarţa arborilor, în muşchi, grădini, parcuri, terenuri necultivate, în
pivniţe şi magazii. Comună la intrările în peşteri. Prezentă pînă la 2 000 m altitudine. Se
hrăneşte pe înserat şi noaptea, îndeosebi cu larve de fluturi. Evită umezeala. Trăieşte 6
ani. Aleargă uşor înainte şi înapoi. În toată ţara. Europa, Asia, America de Nord.

238 — Polydesmus complanatus (L.) (Pl. 64) — L—16—28 mm. Diplopod cu

corpul alcătuit din 20 segmente şi cu 28—29 perechi de picioare. Consumă detritus
vegetal, frunze moarte, lemn putred. Foarte comun în litiera pădurilor de fag. În toată
ţara. Europa centrală şi de est.

CLASA INSECTE (INSECTA)

239 — Lepidocyrtus cyaneus Tullberg (Pl. 65) — L — 1,5 mm. Colembol comun
în litiera, mai rar în humusul pădurilor de foioase, unde consumă ciuperci inferioare şi
substanţe organice în descompunere. În toată ţara. Europa.

240 — Meconema thalassinum Kollar (Pl. 66) — L = 10—16 mm. Lăcustă cu

antene foarte lungi, fragile, cu ochi bulbucaţi şi oviscapt lung. Nu zboară. Femela depune
ouăle în scoarţa copacilor. Arboricolă, comună în pădurile de foioase, mai ales pe stejar,
tei, alun şi fag. Frecventă,, îndeosebi în Transilvania, în VII—X. Europa.

241 — Ephippiger ephippiger Fieb. (Pl. 66) — L = 20—30 mm. Lăcustă cu

elitrele mici, întunecate, ascunse, fără aripi posterioare. Antene şi oviscapt lungi. În
arbori şi arbuşti, în zonele calde, în VIII—X. De la cîmpie pînă pe munţi, frecventă, în vii
şi culturi forestiere. Europa.

242 — Căluşar, căluşel — Decticus verrucivorus L. (Pl. 66) — L = 25—45 mm.

Lăcustă cu aripi transparente. Prinsă, se apără muşcînd puternic şi eliminînd pe gură un
suc castaniu acid. Se hrăneşte cu. insecte, plantule, frunze verzi de arbori şi arbuşti. Poate
fi dăunător. Frecventă în VI—X în zonele de deal şi podiş, pe pajişti, poieni, în lanuri de
cereale, pepiniere şi păduri. În toată ţara. Europa, Asia.

243 — Călugăriţă — Mantis religiosa L. (Pl. 66) — L == 42—75 mm. După

împerechere femela mănîncă masculul. Ea depune ouăle în o capsulă fixată în jurul unei
crenguţe. Larvele ies din ouă primăvara, adulţii în VI—IX. Stă nemişcată pe plante şi
pîndeşte hrana răsucind numai capul în toate părţile. Se mişcă încet. Apucă brusc prada
care trece prin apropiere cu picioarele anterioare adaptate special pentru aceasta. Animal
lacom, vorace. În păduri şi poieni, mai ales în Transilvania, Dobrogea şi Muntenia.
Europa de sud.

244 — Urechelniţa — Forficula auricularia L. (Pl. 65) — L= 10— 16 mm.

Dermapter cu elitre de lungime variabilă. Ca să zboare îşi ridică elitrele cu ajutorul furcii
posterioare, pentru a-şi putea elibera aripile posterioare lungi, membranoase. Cleştii
caudali, cu cîte un dinte interior, sînt încovoiaţi la capăt. Femela depune în IV—V în
pămînt, 90 ouă pe care le păzeşte (la nevoie le transportă în alt loc), îşi îngrijeşte puii.
Larvele au 6 stadii de dezvoltare. Activă ziua şi noaptea. Consumă vegetale, plante
putrede, insecte, cadavre, resturi de animale, larve de insecte, purici de plante. Femelele
iernează în sol. Pe sol umed, sub scoarţa copacilor, în litiera pădurilor şi plantaţiilor
forestiere. În IV— X în toată ţara. Europa.

245 — Furnică albă — Reticulitermes lucifugus Rossi (Pl. 65) — Isopter (termită)
care formează state şi colonii. Cu mai multe categorii de indivizi: larve indiferente (L = 2
mm), lucrătoare (L = 6,5 mm), soldaţi (L = 5,5—6,3 mm), 2 feluri de nimfe şi adulţi
aripaţi (L = 6,8—7 mm) care părăsesc colonia, se reproduc şi întemeiază noi colonii).
Există şi indivizi nearipaţi, reproducători. Formează colonii în pămînt. Ouăle şi larvele
tinere sînt îngrijite de lucrătoare. O femelă poate depune cca 200 000 ouă. Consumă lemn
mort sau verde, rădăcini, lemne tăiate, stîlpi, pe care îi roade pe dinăuntru. Graţie unor
protozoare care trăiesc în aparatul lor digestiv, consumă celuloza din lemn. În sudul ţării,
de-a lungul Dunării, cu tendinţă de răspîndire progresivă. Europa.

246 — Musculiţa cu gît lung — Raphidia ophiopsis Schum. (Pl. 65) — L =18—
25 mm. Rafidiopter a cărui femelă depune ouăle în crăpăturile din scoarţa copacilor cu
ajutorul unui oviscapt lung, subţire. Larvele sînt terestre, stau în copaci, pe tufe de muşchi
şi licheni. Animal răpitor; consumă ouăle şi omizile insectelor defoliatoare, păianjeni. În
păduri de foioase şi răşinoase, pe ramuri şi frunze, în IV—X. În toată ţara. Europa.

247 — Leul furnicilor — Myrmeleon formicarius L. (Pl. 65) — L = 65—75 mm.

Adulţii sînt slab zburători şi trăiesc puţin; ei se întîlnesc în VI—VII. Femela depune
ouăle în nisip; larvei (247 b) sapă o groapă ca o pîlnie cu ajutorul capului, cu care aruncă
nisipul afară. Ea stă în fundul gropii, lăsînd afară numai o pereche de mandibule. Cînd o
insectă ajunge pe marginea gropii, larva aruncă asupra ei nisip, o dezechilibrează şi
aceasta cade în pîlnie, unde larva îşi înfige mandibulele în ea. Printr-un canal ce străbate
aceste mandibule ea introduce în pradă sucuri gastrice care îi lichefiază conţinutul, pe
care îl suge apoi prin aceleaşi canale. Prada golită de conţinut este aruncată apoi afară din
pîlnie. Larva se împupează în sol. În toată ţara, în păduri de brad. Europa centrală şi de
sud.

248 — Muscă scorpion — Panorpa communis L. (Pl. 65) — L = 15— 20 mm.

Mecopter la care abdomenul masculului este asemănător cu cel al unui scorpion, dar se
termină cu un cîrlig. Femela depune 150 ouă care seamănă cu nişte popice ce sînt dispuse
pe 2—3 rînduri în sol. Larvele, carnivore, trăiesc în muşchi. Adulţii, răpitori, atacă
larvele insectelor defoliatoare. În păduri.

249 — Ploşniţă de cîmp — Palomena praxilla L. (Pl. 66) — L = 12— 14 mm.

Heteropter, comun în VII—VIII în grădini, pe poame, lemne, urzici, în păduri pe frunzele
copacilor. Suge sucurile plantelor. Iernează ca adult în frunzar. De la cîmpie pînă la
munte, în toată ţara. Sudul Europei, Asia.

250 — Ploşniţă de pădure, ploşniţă de pom — Pentatoma rufipes L. (Pl. 66) — L

= 13—16 mm. Heteropter cu picioare roşii. Emană un miros puternic, neplăcut. Deşi suge
sucurile a numeroase plante, atacă ades şi larvele viespilor de frunză, sugîndu-le sîngele.
Iernează ca adult pe scoarţa copacilor în locuri însorite, prin păduri, livezi şi grădini. În
"toată ţara, îndeosebi în zona muntoasă. Europa, Siberia.

251 — Himacerus apterus F. (Pl. 66) — L = 9—10 mm. Cu 2 forme: unele

brahiptere (aripile sub 1/2 din lungimea abdomenului) mai comune, altele macroptere (cu
aripi ce depăşesc lungimea abdomenului), mai rare. Cu o generaţie pe an. Animal zoofag,
se hrăneşte cu ouă şi larve tinere de insecte, fiind astfel un animal util. Iernează ca ou sau
ca adult. În păduri şi livezi, pe copaci şi arbuşti. Frecvent în zonele înalte. Europa,
Siberia.

252 — Aradus betulinus Fn. (Pl. 66) — L mascul = 6,3—7,1 mm, L femelă =
8,5—9.1 mm. Ploşniţă fitofagă care suge bradul şi molidul. În toată ţara, la deal şi munte.
Europa, Siberia.

253 — Cicadă mare, cicoare — Tibtcina haematodes (Scop.) (Pl. 66) L = 26—31
mm. Homopter iubitor de căldură, care scoate un ţîrîit foarte puternic ce se aude de
departe. Adulţii trăiesc 5—6 săptămîni. Ouăle sînt depuse în ramuri uscate. În X ies larve
care trăiesc 4 ani în sol, sugînd seva din rădăcini. În pădurile de stejar. Europa.

254 — Mărgică, stupitul cucului — Phylaenus spumarius Amyot (Pl. 66) — L =

5—6 mm. Antene mici abia vizibile. Adulţii sar şi zboară bine. Larvele produc cu salivă
şi alte secreţii o spumă în care se ascund. Comun pe plante ierboase şi arbuşti, la
marginea pădurilor. În toată ţara. Europa, vestul Asiei.

255 — Centrotus cornutus L. (Pl. 66) — L = 7—10 mm. Homopter cu larve pe

plante spontane joase şi cu adulţii în VI—VIII pe plante lemnoase din păduri umede. Cu
o generaţie pe an. Iernează ca ou. Polifagă. Frecventă în toată ţara. Europa, Asia Mică.

256 — Aphrophora alni Fallen (Pl. 66) — L = 0,8—11 mm. Homopter ale cărui
larve cresc pe plante spontane joase şi pe care produc o spumă ce formează un strat
protector în jurul lor. Adultul în VI—X pe anin, pin, plop, salcie, unde suge sucul plantei
pe la baza frunzelor de pe crengile tinere. În toată ţara. Europa, nordul Asiei pînă în
Japonia.

257 — Viespoiul, viespea mare de lemn — Sirex gigas L. (Pl. 67) — L — 12—
45 mm. Zboară zgomotos în VI—IX. Femela depune 350 ouă. Larva, albă gălbuie, sapă o
galerie lungă de 40 cm pe axul tulpinii, apoi oblică, în care trăieşte 2 ani. Adultul se
hrăneşte cu polen, sevă, insecte. În toate pădurile de răşinoase din ţară (pe brad, molid,
larice), mai rar pe frasin şi plop. Datorită perioadei lungi de dezvoltare, adultul poate ieşi
şi din lemn prelucrat.

258 — Viespea de lemn — Rhyssa persuasoria L. (Pl. 67) — L = 25—28 mm.

Lovopozitor = 30—31 mm. Are un simţ deosebit care îi permite să simtă în lemn pînă la
adîncimi de 30 cm locul unde se află larva unei insecte. Introduce apoi ovopozitorul în
lemn şi reuşeşte să-l înfigă în omidă şi să-şi depună în ea ouăle. Larva care va ieşi se va
hrăni cu carnea gazdei. Insectă folositoare. În pădurile de conifere. Europa, Asia.

259 — Diplolepis rosae L. (Pl. 67) — L = 2,5—5 mm. Formează gale de mărimi
diferite, globuloasă, cu înveliş din fibre subţiri, încîlcite, cu camere numeroase, din care
iese în primăvara următoare o nouă generaţie. O generaţie pe an. Viespea produce gale pe
specii ale genului Rosa. Adulţi în V—VII. În toată ţara; cea mai comună insectă. Europa,
vestul Asiei, America de Nord.
 260 — Gărgăunele mare — Scolia flavifrons F. (Pl. 67) — L = 30—50 mm. Cea
mai mare viespe din Europa. Parazitează larve de nazcorn (Oryctes), Lucanus şi
Melolontha. În locuri însorite, calde, pe flori de compozite, cu al căror nectar se hrăneşte.
Abundentă în toată ţara, îndeosebi în sud. Pentru împupare larva iese din gazdă şi
formează un cocon.

261 — Furnica de pădure — Formica ruja L. (Pl. 67) — Llucrătoare= 4—9 mm,
Lfemeie = 9—11 mm. Cu 3 feluri de indivizi: masculi, femele şi lucrătoare. Larva
vermiformă, apodă. În păduri de amestec şi de răşinoase, cu soluri umede; formează cele
mal mari şi înalte furnicare (de l m). Consumă insecte dăunătoare, afinează solul.
Element regulator important al biocenozelor. Omnivor. În păduri de răşinoase, dar şi de
foioase. În Carpaţi. Europa, Asia.

262 — Camponotus herculeanus L. (Pl. 67) — Lucrătoare — 7—14 mm. Cea mai
mare furnică de la noi. Corp păros. Face cuiburi în arbori bătrîni (de foioase sau
răşinoase), în buturugi, determinînd pierderi lemnoase de cca 5%. Uneori şi în cîmp, sub
pietre. Coloniile din arbori sînt la l—10 m înălţime. În stomac conţine protozoare şi
ciuperci capabile să degradeze celuloza. Consumă lemn, dar şi insecte diverse şi detritus.
În toată zona carpatică, îndeosebi în păduri de răşinoase (mâi ales de molid). Europa,
Asia.

263 — Gărgăune — Vespa crabro L. (Pl. 67) — L = 21—35 mm. Viespile

alcătuiesc state, construind cuiburi din pastă celulozică, cu numeroase celule în formă de
faguri etajaţi (D == 20—30 cm). Se hrăneşte cu muşte. Foarte răspîndită la noi, ocupînd
chiar şi cuiburi de păsări. Este agresivă, cu o înţepătură foarte dureroasă. Iernează numai
femelele fecundate, care încep construirea cuibului şi cresc primul lot de lucrătoare.
Toamna ies femelele şi masculii şi are loc reproducerea. În păduri bătrîne. Europa.

264 — Bărzăune — Xylocopa violacea L. (Pl. 67) — L = 20—28 mm. Pe

picioare cu un aparat colector de polen. Iernează ca adult. Cuib în lemn uscat (pari,
stîlpi), În care sapă cu mandibulele canale lungi de pînă la 30 cm. Construieşte 12
cămăruţe separate prin ziduri de rumeguş întărit, în care depune ouă şi hrană (polen cu
miere). Sudul Europei.

265 — Repedea de munte — Cicindella silvicola Duj. (Pl. 68) — L =13—17 mm.
Răpitoare, aleargă şi zboară iute. Vînează ziua. Larva stă într-un tub în pămînt de unde
prinde orice insectă care trece prin apropiere şi pe care o suge. La deal şi munte, mai ales
în păduri de fag şi conifere. Zboară de-a lungul drumurilor, în zone însorite, uscate, pe
pante pietroase. Europa.

266 — Cărăbuş auronitens F. (Pl. 68) — L = 18—26 mm. Animal terestru bine
adaptat la mersul pe pămînt, cu mandibule puternice, lîngă care, atunci cînd este apucată
secretă un lichid acid. Adultul şi larva sînt predatori. Vînează diferite insecte, îndeosebi
larve. În toate pădurile de foioase şi conifere. Animal folositor. Europa.
 267 — Vînător de omizi — Calosoma sycophantha L. (Pl. 68) — L = 24—35 mm.
Insectă vioaie, carnivoră, vînează pe sol larve, omizi şi adulţi de insecte defoliatoare
(Lymantrîa dispar, L. monacha). Femela depune 100—600 ouă, din care ies larve
răpitoare. Impuparea se face în sol. Trăieşte 2—3 ani. În toate pădurile de foioase şi
răşinoase. Europa, Asia.

268 — Xylodrepa quadripunctata L. (Ph 68) — L = 12—14 mm. Femela depune

în sol 20 ouă. Adultul şi larva stau pe flori sau copaci şi distrug omizile de cotari şi
tortricide, mai rar omizi procesionare, în păduri de stejar şi în livezi. Consumă şi ouă de
crizomelide, cu pureci de plante. Animal folositor, util în combaterea dăunătorilor
forestieri.

269 — Muscariu — Cantharis f usca L. (Pl. 68) — L = 11—15 mm. Cu elitre

moi. Adulţii vioi, zboară în V pe flori, ierburi. Larvele sub pietre, în litieră. Consumă
insecte, păianjeni, melci, limacşi, dar şi cereale abia încolţite. Iernează ca larvă în sol, dar
poate apărea iarna pe zăpadă. Primăvara se împupează, apoi ies adulţii. În toată Europa.

270 — Agrilus viridis L. (Pl. 68) — L — 6—10 mm. Culoare variabilă. Femela
depune ouăle în grupe mici pe scoarţă sau în tulpina arborilor. Larvele pătrund sub
scoarţă şi sapă galerii întortocheate, deasupra cărora scoarţa se crapă. Iernează ca larve.
Se împupează în lemn. Adulţii ies prin găuri proprii. Duşmanii săi sînt viespile parazite şi
ciocănitorile. Durata de dezvoltare este de l—2 ani. Atacă arborii slăbiţi de secetă,
inundaţii, sau de defoliatori (de obicei stejari, anini, tei, mesteceni, sălcii, plopi).

271 — Cantaridă, căţelul frasinului — Lytta vesicatoria L. (Pl. 68) L = 12—22

mm. Adultul mănîncă frunzele, putînd provoca uscarea arborilor (frasin, liliac, lemn
cîinesc); are un miros greu, caracteristic, provocat de cantaridă (o substanţă afrodisiacă).
Femela depune ouă pe flori sau pe sol. Larvele tinere ies, se prind de albinele sălbatice,
care le duc în cuiburile lor. Aici se dezvoltă hrănindu-se cu ouăle gazdei şi cu miere. În
primăvara următoare se împupează şi iese adultul.

272 — Mamornic, gîndac puturos — Meloe proscarabeus L. (Pl. 68) _ L = 13—

32 mm. Elitrele mai scurte decît abdomenul, aripi posterioare rudimentare. Abdomen
gros. În pericol secretă un suc acid urît mirositor, gros şi lipicios. Se hrăneşte cu iarbă.
Cele l 200 ouă sînt depuse în depresiuni În pămînt, Larvele se agaţă de albinele solitare
sau domestice şi sînt astfel transportate în stupi. Aici, printr-o dezvoltare complicată,
cresc hrănindu-se cu ouă şi miere, dăunînd stupului. Pe pante însorite, înierbate. În toată
ţara.

273 — Cărăbuşelul cerealelor — Anisoplia segetum Hbst, (Pl. 68) — D = 10—12

mm. Adulţii zboară, în V—VI şi trăiesc 20—30 zile. Depune ouă în pămînt lucrat. Larva
se hrăneşte cu rădăcini de plante. Dezvoltarea larvară durează 2 ani. Adulţii dăunează
boabelor în lapte; larvele rod rădăcinile. În toată ţara. Europa, sud-vestul Asiei.

274 — Nazcorn, caraban — Oryctes nasicornis L. (Pl. 68) — L = = 25—39 mm.

Se întîlneşte în VI—VIII, în amurg şi noaptea. Dimorfism sexual accentuat. Capul este
înarmat cu un corn lung, arcuit. Corp lucios, glabru. Picioare puternice. Larva se dezvoltă
mai mulţi ani în plante în descompunere, mai rar în lemn putred, înainte de împupare îşi
face un cocon în care stă 2 luni. În toată ţara, mai frecventă în pădurile de stejar, fag şi
conifere. Europa, Asia.

275 — Ileana, gîndac de trandafir — Cetonia aurata L. (Pl. 68) — L = 14—21

mm. Adultul pe flori în V—IX. Larva trăieşte un an în furnicare de furnici roşii de pădure
şi în lemnul putred al copacilor sau în cioturi. Adultul se hrăneşte cu sucuri de flori (de
aceea are un aparat bucal atrofiat şi mandibule moi). În toată ţara. Europa.

276 — Rădaşcă — Lucanus Cervus L. (Pl. 68) — L = 55—75 mm. Cel mai mare
coleopter de la noi. Cu dimorfism sexual accentuat, masculul mai mare, cu mandibule
foarte dezvoltate, bifurcate, cu dinţi interiori care îi servesc la lupte; femela mai mică (L
= 30—45 mm). Larva trăieşte săpînd galerii în stejari. Dezvoltarea durează 3—5 ani şi
atinge L = 80—100 mm. Ca adult suge seva din rănile copacilor. Zboară spre seară. Ziua
stă pe ramuri. Atacă stejarul, mai rar alte foioase. În silvostepă. Europa.

277 — Croitorul mare — Cerambyx cerdo L. (Pl. 68) — L = 30— 50 mm.

Antene cu 11 articole noduroase. Adulţii în VI—VIII. Au un zbor greoi, în seri calde.
Femelele depun izolat cca 100 ouă în crăpăturile scoarţei tulpinilor de stejar. Larvele sapă
galerii de pînă la 50 cm, crescînd pînă la 80—90 mm, în decurs de 3—4 ani. Este cel mai
important dăunător al stejarului (dar poate ataca şi fagul, carpenul, ulmul, nucul şi
castanul). Preferă copacii bătrîni de 80—140 ani, În care pot trăi concomitent mai multe
larve. Arborii atacaţi pot lîncezi încă 15— 20 ani. Adulţii trăiesc pe flori. Europa.

278 — Strălucitul — Aromia moschata L. (Pl. 69) — L = 22—32 mm. Cu variaţii

de culoare şi cu miros de mosc. Prezent în VI—VIII. Larva trăieşte săpînd galerii în
trunchiurile sălciilor bătrîne, dar şi în arini şi plopi. Adultul stă pe sălcii şi flori. În toată
ţara. Europa, Asia.

279 — Croitorul albastru al fagului — Rosalia alpina L. (Pl. 69) — L = 22—36

mm. Ultimele articole antenare cu smocuri de peri. În regiunile muntoase, pe fag, în V—
IX. Larvele se dezvoltă în arborii slăbiţi, vlăguiţi. În toată ţara. Europa, vestul Asiei.

280 — Gîndacul roşu al plopului — Melasoma populi L. (Pl. 69) — L = 10—12

mm. Cu 2—3 generaţii pe an. Iernează ca adulţi în litieră sau sol. Se hrăneşte cu frunze şi
vîrfuri de lujeri. Din ouă ies larve care consumă frunze. Se împupează pe dosul acestora
cu capul în jos. Adulţii, dar mai ales larvele scheletizează frunzele, împiedică dezvoltarea
plantelor. Din deltă pînă în zonele montane, pe plopi şi sălcii. Europa, Asia, nordul
Africii.

281 — Gîndacul ulmului — Galerucella lineola M. (Pl. 69) — L = = 6—8 mm.

Elitre păroase. Cu 2—3 generaţii pe an. Adulţii şi larvele rod frunzele de ulm, mai rar de
plop, determinînd defolieri puternice, care slăbesc copacii (şi în care ulterior se pot
instala carii). Se împupează cu capul în jos. Are ca duşmani păsările insectivore, insectele
răpitoare şi parazite, ciupercile.
 282 — Gîndacul arinului — Agelastica alni L. (Pl. 69) — L = 6— 7 mm.
Femelele depun cele 600—900 ouă pe dosul frunzelor, în pachete de cîte 20 bucăţi.
Larvele, ca şi adulţii, mănîncă frunzele, lăsînd numai nervurile. La sfîrşitul lui VII
coboară în sol şi se împupează. Adulţii apar în VIII şi iernează în frunzar. Pe arin.
Europa.

283 — Cariul molidului — Ips typographus L. (Pl. 69) — L = 4,2— 5,5 mm.
Elitrele sînt terminal cu marginea dublă. Cu 2 generaţii pe an (în IV şi VI). Masculul sapă
în scoarţă o gaură de intrare şi o cameră nupţială. De aici 2—3 femele fecundate sapă
galerii verticale, în care depun 20—100 ouă. Larvele îşi sapă galerii proprii. Noii adulţi
perforează găuri proprii de ieşire. Ei pot trăi 20 luni, atacînd molizii bătrîni (de 50—100
ani), dar şi pinul şi laricele. Are mulţi duşmani. În toată ţara. Europa.

284 — Cotarul de toamnă — Erannis defoliaria Clerck (Pl. 69) — A = 40—50

mm. Variabilitate mare. Femela apteră. Zboară în X—XII. Larvele se hrănesc cu frunzele
esenţelor de foioase şi cu pomi fructiferi. Extrem de comună; în unii ani este un dăunător
periculos. Europa, Asia.

285 — Tortrix viridana L. (Pl. 69) — A = 22—25 mm. Adultul în V—VII. Noctuid, vine
noaptea la lumină. Depune cca 60 ouă. Larva se hrăneşte cu muguri şi frunze de stejar.
Cu mulţi duşmani. Specie comună, dăunător important în pădurile de stejar. Europa, Asia
Mică.

286 — Omida păroasă a stejarului — Lymantria dispar L. (Pl. 69) — A = 25—70

mm. Femela este mai mare. Adulţii în VII—VIII. Femela depune 100—800 (l 500) ouă.
Larvele pot provoca defolieri totale în pădurile de stejar, dar atacă şi alte plante lemnoase
şi ierboase (este polifagă). Are mulţi duşmani naturali. Specie comună, dăunătoare. În
toată ţara. Europa, Asia, America de Nord.

287 — Mironosiţa, nona, omida păroasă a molidului — Lymantria monacha L. —

(Pl. 69) — A = 40—50 mm. Zboară în VII—VIII, seara sau noaptea. Femela depune
100—300 ouă. Cu o generaţie pe an. Larvele, polifage, consumă frunze, fiind principalul
dăunător al pădurilor de răşinoase. Pentru hrănire, trec din pom în pom. La deal şi munte,
mai rar la şes. Europa, Asia.

288 — Omida procesionară a stejarului — Thaumatopoea proces-sionea L. (Pl.

69) — A = 32—36 mm. Adulţii zboară în VII—VIII, în crepuscul sau noaptea. Omizile
se hrănesc cu frunze de stejar; ziua stau protejate în cuiburi de mătase, din care seara
pornesc spre ramurile cu frunze, pentru a se reîntoarce dimineaţa la cuib. Cu peri iritanţi
chiar şi pentru om. Drumul pe copaci şi de la un copac la altul îl fac în coloane
nenumărate. Uneori se mută de la o pădrre la alta, tot în coloane. T.a noi comună,
dăunătoare în pădurile de stejar din zonele de şes şi deal. Europa.

289 — Centra vinula L. (Pl. 69) — A = 65—70 mm. Cu 2 generaţii pe an. Adulţii
zboară în V—VI şi VII—VIII. Larvele se hrănesc cu frunze de plop şi salcie. În toată
ţara. Europa şi Asia.
 290 — Anthocaris cardamines L. (Pl. 70) — A = 18—30 mm. Adulţii zboară în
III—V. Larva trăieşte pe crucifere. În toată ţara, de la şes la munte. Europa şi Asia.

291 — Parnassius mnemosyne L. (Pl. 70) — A = 45—55 mm. Cu o singură

generaţie pe an. Adulţii zboară în IV—V la şes şi în VI—VII la deal şi munte. Larva
trăieşte pe Corydalis. Comună de la malul mării pînă pe munţi. Europa, Asia Centrală.

292 — Nymphdlis antiopa L. (Pl. 70) — A = 60—70 mm. Adulţii zboară în VI şi

hibernează ca adult, pentru a zbura din nou primăvara. Larva polifagă, se hrăneşte cu
frunze de salcie, plop, ulm, mesteacăn (chiar şi cu fragi). În păduri şi la liziere, la deal şi
munte, în toată ţara. Europa, Asia, America.

293 — Limenitis camilla L. (Pl. 70) — A = 42—52 mm. Adulţii zboară în VI—
VII. Larva trăieşte pe Lonicera. La deal şi munte. Europa, Asia temperată, pînă în
Japonia. Pe plop trăieşte L. populi.

294 — Sfinxul de pin — Hyloicus pinastri L. (Pl. 70) -— A — 70— 85 mm. Cu o

generaţie pe an. Adulţii zboară în V—VIII. Ziua se odihneşte pe trunchiurile de conifere,
seara zboară pe flori după nectar, pe care îl culege din zbor. Larva trăieşte pe conifere,
frecventă la noi Ia deal şi munte. Europa, Asia.

295 — Mimas tiliae L. (Pl. 70) — A = 60—75 mm. Frumos colorat, cu o mare
variabilitate. Cu 2 generaţii pe an: în III—IV şi în VII—VIII. Adultul stă ziuă pe
trunchiurile copacilor (seamănă cu o frunză căzută) şi zboară noaptea după nectar. Larva
consumă frunze de tei, ulm, mai rar alun, mesteacăn, stejar. De la cîmpie la munte.
Europa, Asia.

296 — Fluture de seară cu ochi de păun — Smerinthus ocellatus L. (Pl. 70) — A

= 75—80 mm. Cu 2 generaţii pe an: în V-VI şi VII— VIII. Zboară noaptea. Larva
trăieşte pe plop, salcie, mesteacăn, diferiţi arbori fructiferi. Comun, în toată ţara. Europa,
Asia de vest, Asia Mică.

297 — Macroglossum stellatarium L. (Pl. 70) — A = 42—52 mm. Cel mai

comun sfingid de la noi. Cu 2 generaţii pe an: prima primăvara, a doua toamna tîrziu.
Numeroase exemplare pot hiberna ca adulţi în locuri adăpostite. Zboară ziua, suge nectar
din zbor. Larva trăieşte pe Galium, Rubia, Stellaria. Din zona litoralului, pînă în munţi.
Europa, Asia. Specie migratoare ce vine din sud.

298 — Aglia tau L. (Pl. 70) — A = 49—88 mm. Adultul zboară în IV—VI, prin
pădurile de foioase. Diurn, zboară pe timp frumos, între orele 9—15; femela este
nocturnă. În repaus acest fluture ţine aripile lipite, lăsînd să se vadă numai faţa inferioară
a aripilor posterioare, care este homocromă, asemănătoare unor frunze moarte. Larva
trăieşte pe fag, stejar, carpen, mesteacăn, tei etc. Relativ frecventă, îndeosebi în zona
fagului, dar poate coborî spre cîmpie. Europa, vestul Asiei.
 299 — Catocala nupta L. (Pl. 70) — A = 70—75 mm. Adulţii zboară noaptea, în
VII—IX. Ziua stă pe scoarţa arborilor, cu care se confundă. Larvele se dezvoltă pe plop şi
salcie. Cea mai frecventă specie a acestui gen, comună de la cîmpie, pînă la munte la
altitudini de l 500 m. Europa, Asia. Pe stejar, păducel, porumbar, păr şi prun trăieşte C.
fulminea, iar pe frasin şi plop C. fraxini.

300 — Rhabdophaga salicis Schrk. L. (Pl. 67) — Femela depune pînă la 130 ouă
pe lujerii tineri de Salix. Larvele pătrund în tulpini, provocînd apariţia unor gale (D = l
cm, L = 4 cm) cu camere individuale. Deformează ramurile. Cu mulţi duşmani naturali.

301 — Rhagio tringarius L. (Pl. 67) — Muscă comună primăvara, formează

roiuri mici. Larvele se dezvoltă în lemn putred. Zoofage sau saprofage.

302 — Syrphus tricinctus Fallen (Pl. 67) — L = 11 mm. Trăieşte pe flori de

compozite, în păşuni, unde pîndeşte diferiţi purici de plante, musculiţe, pe care le suge.
Europa, Japonia.

303 — Bibio marci L. (Pl. 67) — L= 11—13 mm. Zboară în III— IV, ades în
roiuri, pe vreme bună. Pe vreme rea stă sub frunze. Larvele cresc pe humus şi gunoi; rod
rădăcini fine. Cu mulţi duşmani naturali.

304 — Stratyomis chameleon L. (Pl. 67) — Muscă puţin activă, prin locuri
umede, pe plante sau trunchiuri de arbori. Larve active, care consumă vegetale în
descompunere, resturi organice. Respiră cu un organ respirator situat la partea
posterioară. Iernează ca larve. Se împupează în sol.

ÎNCRENGĂTURA VERTEBRATE (VERTEBRATA)

CLASA AMFIBII (AMPHIBIA)

305 — Sălămîzdră — Salamandra salamandra L. (Pl. 74) — L = 20— 28 cm.

Corp îndesat, coadă cilindrică. Median cu 2 şiruri de orificii glandulare; pe laturi cu cîte
un şir de negi. Se reproduce primăvara şi vara, pe sol său în apă mică, de obicei slab
curgătoare. Metamorfoza durează 2—3 luni. Ovovivipar, depune 70 larve în apă mică.
Trăieşte peste 20 ani. Se hrăneşte cu rîme, limacşi, melci, insecte. Fără duşmani (datorită
veninului produs de glandele din tegument). Animal nocturn, scoate un sunet ca un chiţăit
de şoarece. Fiind animal terestru, se îneacă în apă adîncă. În văi umede, sub muşchi,
pietre, buşteni umezi. În păduri. În Subcarpaţi şi Podişul Transilvaniei, la altitudini de
400—800 m. Rar apare şi în pivniţele caselor de lîngă păduri. Europa temperată, nordul
Africii, Asia Mică.

306 — Brotacei — Hyla arborea L. (Pl. 74) — L = 5 cm. Pupilă orizontală,

timpan vizibil. Degetele cu discuri adezive, cu lichid lipicios. Masculul cu un sac vocal
mare, din care scoate un sunet puternic „ghek-ghek-ghek". Se reproduce în III—IV, în
bălţi. Larvele înoată foarte rapid. Metamorfoza durează pînă în VII—VIII. Este singura
broască arbo-ricolă din Europa. Se hrăneşte cu insecte zburătoare pe care le prinde cu
limba sa lipicioasă. Are mulţi duşmani printre păsări şi şerpi. Animal diurn. În toată ţara,
oriunde este apă şi vegetaţie arborescentă. Pe arbori, arbuşti şi în stuf. Europa, pînă în
Caucaz şi Asia Mică.

307 — Broasca roşie de munte — Rana temporaria L. (Pl. 74) — L = 6—8 cm.
Corp masiv, cap rotunjit, picioarele posterioare relativ lungi. Pupila orizontală. Timpan
bine vizibil. Masculul cu 2 saci vocali interni, laterali. Masculul emite un sunet ca un
mîrîit slab. Se reproduce în II—IV (la munte pînă în VII). Depune ponta în grămezi mari
care plutesc la suprafaţa bălţilor. Metamorfoza durează 2—3 luni. Se hrăneşte cu viermi,
moluşte, diferite artropode. Este vînată de şerpi şi păsări răpitoare. Face salturi scurte.
Hibernează pe fundul rîurilor. În pădurile de altitudine (de la 600—2 000 m), prin iarbă şi
frunzare, pe lîngă ape, în care, dacă este în pericol, sare. Europa, Asia temperată.

308 — Guşter — Lacerta viridis Laur. (Pl. 74) — L = 40 cm. Cea mai mare
şopîrlă de la noi. Cap puternic, umflat la tîmple. Puii sînt brun-roşcaţi. Masculii se luptă
Între ei. Depune în VI—VII cîte 7—14 ouă în galerii săpate în pămînt, din care în VIII
ies puii. Se hrăneşte cu diferite crustacee, insecte, păianjeni, chiar şi cu şopîrle mai mici.
Are mulţi duşmani printre şerpi, păsări răpitoare, mamifere. Hibernează în găuri adînci de
l m, în IX—V. Animal iubitor de căldură şi soare. Se mişcă iute, se caţără uşor în arbori.
În păduri rare de stejar cu subarboret, dar şi în vii şi pîlcuri de pădure, de stepă, pe pante
de loess cu arbuşti. În toată ţara. Sudul Europei, Asia Mică.

309 — Şarpe de sticlă — Anguis fragilis L. (Pl. 74) — L = pînă la 50 cm. Şopîrlă
serpentiformă, apodă. Ochii cu pleoape mobile, solzii cu luciu de smalţ. Reproducere în
V; masculul imobilizează femela muşcînd-o de ceafă. Naşte în VII—VIII cîte 5—26 pui
vii (L = 8—9 cm). Trăieşte şi 46 ani. Se hrăneşte cu limacşi, rîme, melci. Hibernează în
găuri la rădăcina copacilor. Se mişcă lent; cînd este prins nu muscă, dar coada sa se rupe
uşor. Apare izolat, dimineaţa sau seara, pe ploaie, la liziera pădurilor, în livezi, păşuni,
sub pietre, buşteni, sub căpiţe de fîn. În toate pădurile. În toată ţara (lipseşte din
Dobrogea). Europa, nordul Africii, Asia Mică.

310 — Viperă, năpîrcă — Vipera berus L. (Pl. 74) — L = 50—80 cmT Corp scurt,
îndesat, bot turtit, coadă scurtă cu capăt bont. Pe cap un V întors, sau un X. Pe spate cu o
bandă neagră în zig-zag. Apar ades indivizi melanici. Se reproduce în IV—V. Masculul
nu imobilizează femela la acuplare. Naşte 5—18 pui în VIII—IX. Hibernează singură sau
în îngrămădiri de pînă la 300 indivizi, în X—III (IV). Trăieşte 5—8 ani. Se hrăneşte cu
mamifere (rozătoare şi insectivore), şopîrle, broaşte brune. Are un venin puternic. Ucide
prada muşcînd-o, apoi, cînd nu mai mişcă.. o înghite de la cap. În zone umede la munte şi
dealuri, pînă la altitudini de 2 500 m, la margini de păduri şi poieni, taluzuri de drum şi
poteci, coaste stîncoase cu vegetaţie. Mai activă dimineaţa şi seara. În zile reci şi
ploioase, activitatea redusă. Pe ambii versanţi ai Carpaţilor, în podişul Transilvaniei, în
Crişana, în jurul Iaşului. Europa, Asia.

CLASA PĂSĂRI (AVES)

 311 — Vînturel roşu — FaZco tinunculus L. (Pl. 71) — L = 31— 38 cm. La
colţul gurii cu o mustaţă negricioasă. Cuibăreşte în IV în păduri, în cuiburi părăsite de
ciori şi coţofene, în scorburi, pe stînci, în clădiri înalte din oraşe, ades în colonii. Cele 4—
5 ouă sînt clocite 25 zile. Puii stau în cuib 4 săptămîni. Pasăre folositoare. Se hrăneşte cu
şoareci, insecte, rar cu păsări. Zbor liniştit, poate bate repede din aripi, stînd suspendat în
aer pentru a-şi căuta prada de pe sol. În păduri, oraşe, pe malul apelor, dar şi în zonele
montane, în stîncării. Strigăt „cli-cli-cli". Oaspete de vară (III—XI) parţial sedentar.
Europa, Asia, Africa.

312 — Şorecar comun — Buteo buteo L. (Pl. 71) — L = 46—65 cm. Intre ochi şi
cioc, cu pene moi. Coadă aproape dreaptă, coloraţie variabilă. Cuibăreşte în păduri mici,
în pomi înalţi. Femela depune în V 3 ouă pe care le clocesc ambii părinţi timp de 30 zile.
Puii stau în cuib 40— 50 zile. Animal folositor: se hrăneşte îndeosebi cu rozătoare, mai
rar cu păsări, reptile, insecte mai mari. Caută hrana în luminişuri, pe întinsuri. Preferă să
stea în pomi înalţi. Strigăt „hlach". Sedentar, dar şi de pasaj, comun în păduri colinare,
îndeosebi în Transilvania şi Dobrogea. Europa, Asia.

313 — Cocoş de munte — Tetrao urogallus L. (Pl. 71) — Lmascul = — 85—100

cm, Lfemelă — 60—70 cm. Cu dimorfism sexual accentuat. Animal poligam. În perioada
împerecherii are loc o paradă nupţială, cînd cocoşii cîntă. Cuib pe sol, la baza arborilor,
căptuşit cu resturi vegetale. Femela depune în V cîte 5—8 ouă pe care le cloceşte timp de
24 zile de la depunerea ultimului ou. Puii ies concomitent şi pot alerga să-şi caute hrana
din prima zi (sub conducerea mamei lor). Se hrăneşte cu larve, omizi, plante, fructe.
Strigă „bac-bac-bac". Relict glaciar, sedentară la noi, în pădurile de conifere de altitudine
medie şi mare, de-a lungul întregului lanţ carpatic. Femela este OCROTITĂ DE LEGE,
masculul se vînează. În nordul Angliei, Europa centrală şi nordică, Asia temperată (pînă
la Sahalin).

314 — Fazan — Phaseanus colchicus L. (Pl. 71) — Lmascui = 75— 90 cm,

Lfemeiă = 50—65 cm. Pasăre poligamă, cu o coloraţie foarte variabilă, cu dimorfism
sexual. Cuibăreşte în V—VI pe sol, în vegetaţie. Cuibul adăposteşte 6—10 ouă ce sînt
clocite de femelă 27 zile. Puii pleacă după mamă imediat ce s-au uscat. Are peste 30 rase
ce se pot încrucişa între ele. În prezent este înmulţit în captivitate, apoi este lăsat liber. Se
hrăneşte cu bucăţi de plante, seminţe, fructe de pădure, insecte., viermi, melci, pe care le
culege dimineaţa şi seara (ziua stă prin desişuri, în semănături, noaptea în pădure). Strigă
„go-coc". Doarme în copaci (cocoşii mai sus, femelele mai jos). Se ascunde de duşmani,
dar la nevoie fuge pe jos foarte iute, sau zboară brusc, zgomotos şi iute. Este vînat pentru
carnea sa gustoasă. La noi a fost aclimatizat şi s-a adaptat bine. Sedentară, în păduri de
foioase, mai ales la şes şi deal, în păduri rare, lîngă terenuri arabile şi ape. În toată ţara.
Originar din Asia (India, China), acum colonizat în toată emisfera nordică.

31.5 — Sitar — Scolopax rusticola L. (Pl. 71) — L = 34—36 cm. Cuibăreşte la

rădăcina copacilor, într-o gropiţă căptuşită cu frunze uscate. Depune 4 ouă ascuţite la vîrf,
pe care femela le cloceşte 22 zile. Puii stau în cuib cîteva ore. În unii ani poate scoate
două rînduri de pui. Nocturn. Se hrăneşte cu insecte, viermi, melci. Strigăt „orrrt-orrt" său
„tsivik"'. Zbor iute, în zig-zag. Caută cu ciocul viermi în sol umed, care rămîne în urma
să ciuruit ca o sită. În păduri de foioase şi amestec, lîngă ape, în zăvoaie. Căutată de
vînători pentru carnea să foarte gustoasă. Pasăre de pasaj şi oaspete de vară (II—IV şi
IX—XI), rar pînă la altitudini de l 400 m. Iarna rămîne rareori. Europa, Asia (pînă în
Japonia).

316 — Turturică — Streptopelia turtur (L.) (Pl. 71) — L = 26—30 Cuib simplu,
ca o platformă rară, din crengi, în copaci la înălţimi de l— 7 m. Depune de 2 ori pe an
cîte 2 ouă pe care le cloceşte 13—15 zile. Puii stau în cuib 18 zile. Pasăre de zi, se
hrăneşte cu diferite seminţe,, melci, fructe de pădure şi livezi. Strigăt „turr-turr". În
păduri la şes şi deal, în plantaţii de salcîm şi parcuri. Căutată de vînători. Oaspete de vară
(IV—IX). Europa, Asia centrală şi de est, Africa de Nord. Iernează în Africa la nord de
ecuator.

317 — Buha — Bubo bubo L. (Pl. 71) — H = 62—73 cm, A = 160— 170 cm.
Corp acoperit cu un penaj mare, lax; pe cap cu 2 smocuri depene asemănătoare unor
sprîncene. Aripi mari, late. Cuibăreşte în III— IV în scorburi, crăpături de stînci sau în
cuiburile altor răpitoare mari. Cele 2—4 ouă le cloceşte 33—36 zile. Puii stau în cuib cca
2 luni. Se hrăneşte cu şoareci, iepuri, păsări, insecte. Vînează numai noaptea, zburînd la
distanţe de 15 km de cuib. Strigăt „uhuhu-u-uhuhu" lugubru. Sedentară, stă în zăvoaiele
Dunării, în păduri, prin stîncării. Rară. OCROTITĂ DE LEGE. Europa temperată, Asia,
Africa de Nord.

318 — Cuc — Cuculus canorus L. (Pl. 71) — L =31—40 cm. Nu îşi face cuib, nu
cloceşte şi nu îşi îngrijeşte puii. Femela depune cîte un ou în cuiburile altor păsări (are
preferinţe pentru cuiburile anumitor specii). Din V pînă în VII depune cca 12—20 ouă
mici, de culoare variată. Puiul iese după 12,5 zile, creste foarte repede, aruncînd din
cuibul gazdă restul ouălor şi puii mamei adoptive. El rămîne în cuib 21—22 zile şi este
foarte lacom şi gălăgios. Se hrăneşte cu insecte, omizi (este printre puţinele păsări care
mănîncă omizile păroase), păianjeni. Strigăt „cu-cuu". Oaspete de vară (IV—IX), comun
în toate pădurile colinare şi de munte, în zăvoaie, parcuri şi vii. Europa, Asia, Africa.
Iernează la sud de Sahara şi în sudul Asiei.

319 — Dumbrăveancă — Coracias garrulus L. (Pl. 72) — L = 30— 34 cm. La

jumătatea lui V îşi face un cuib în scorburi înalte sau în găuri săpate în maluri (lîngă ape
mari), pe care le tapetează cu iarbă, puf şi pene. Cele 4—6 ouă sînt clocite 18—19 zile de
ambii părinţi. Puii stau în cuib 26—30 zile. Se hrăneşte cu insecte, la nevoie şi cu alte
nevertebrate (pe care le vînează mai ales din zbor), dar consumă şi şoareci, fructe. Strigăt
„rak-rak". Stă în locuri înalte. În zăvoaie, păduri cu luminişuri. Oaspete de vară (V—IX).
În zonele înalte este mai mult de pasaj. Frecventă în toată ţara. Europa, vestul Asiei,
Africa de Nord. Iernează în Africa şi nord-vestul Asiei.

320 — Pupăza — Upupa epops L. (Pl. 72) — L = 25—45 cm. Cu un evantai de

pene pe cap. Cuibăreşte în V—VI în scorburi de copac sau în găuri în zid. Femela depune
6 ouă pe care le cloceşte 18 zile. Puii stau în cuib 24—27 zile; ei se apără împroşcînd
secreţia urît mirositoare a unei glande situate deasupra cozii. Se hrăneşte cu insecte,
viermi, melci, pe care îi aruncă în aer, apoi îi înghite. Pasăre folositoare. Strigăt
„upupupup". Surprinsă, în caz de primejdie, se lipeşte de sol, stînd nemişcată. În pajişti,
pe lîngă păduri, în parcuri, rarişti, în copacii din apropierea apelor. Oaspete de vară (III—
X), comun la noi. Europa de sud şi est, Africa, Asia. Iernează în zona ecuatorială a
Africii, India, în sudul Mării Caspice.

321 — Ciocănitoare pestriţă mare — Dendrocopus major L. (Pl. 72) — L ==

23—26 cm. Cuib săpat În tulpina arborilor, la înălţimi de 3— 10 m. Cele 4—7 ouă sînt
clocite 16 zile. Puii rămîn în scorbură 20 zile. Consumă larvele insectelor dăunătoare,
după care sapă cu ciocul în lemnul arborilor. Strigăt „ghi-ghi-ghi". Cea mai comună
ciocănitoare de la noi. În mai toate pădurile de şes şi deal, dar vine şi în localităţi, în
parcuri şi grădini. Sedentară. Europa, Africa de Nord, Asia (pînă în Japonia).

322 — Grangur — Oriolus oriolus L. (Pl. 72) — L = 21—24 cm. Cu dimorfism

sexual. Cuib ca un hamac fixat la furca dintre 2 crengi înalte; este ţesut din fire de aţă,
lînă, fibre vegetale, hîrtii etc. La sfîrşitul lui V femela depune 3—4 ouă pe care le
cloceşte 14—15 zile. Dacă ponta este distrusă, poate depune încă o dată sau de 2 ori alte
ouă. Se hrăneşte cu adulţi şi larve de insecte, păianjeni şi melci, dar şi cu fructe. Scoate
un fluierat tipic „din-din-hliu", mai ales primăvara. Oaspete de vară (IV—X), în păduri
de şes şi deal, în parcuri şi grădini. Europa, Africa de Nord, Asia.

323 — Gaiţa — Garrulus glandarius L. (Pl. 72) — L = 34—36 cm. Cuib în

crengi, căptuşit cu lînă, fixat în copaci la înălţimi de 2—7 m. Femela cloceşte în IV cîte
5—6 ouă timp de 16 zile. Puii stau în cuib 20 zile. Se hrăneşte cu animale mici, pui de
păsări, resturi de plante şi animale stricătoare. Are un glas neplăcut, dar poate imita glasul
diferitelor păsări şi mamifere. Sedentară, frecventă, în păduri, de la şes pînă la 2 000 m
altitudine. Iarna vin la noi multe exemplare de pasaj. Europa, Asia, Africa de nord-vest.

324 — Piţigoi mare — Porus major L. (Pl. 72) — L = 13—16 cm. Cel mai mare
piţigoi de la noi. Cuibăreşte pe la sfîrşitul lui III în scorburi mici, în găuri din ziduri sau
maluri, în ţevile gardurilor metalice, cuiburi artificiale etc. Pe un pat de muşchi pune păr,
pene, puf sau lină; depune 9—12 ouă pe care mama le cloceşte 13—14 zile. Puii părăsesc
cuibul după 18—20 zile. Scoate 2 rînduri de pui pe an. Se hrăneşte cu insecte, pe care le
caută pe scoarţa copacilor; iarna cu seminţe. Strigăt „ţinţi-vi" sau „pink-pink". Sedentar.
Comun de la cîmpie la munte, în păduri, grădini, parcuri şi livezi. Europa, Asia, Africa de
Nord.

325 — Ţiclean — Sitta europea L. (Pl. 72) — L = 13—15 cm. Cuibăreşte în

scorburi sau găuri în zid, la înălţimi de peste 2 m, sau în cuiburi părăsite de ciocănitori (la
care micşorează gura cuibului cu nămol lipit pe margini). Femela depune 6—10 ouă pe
frunze sau surcele şi le cloceşte 14—15 zile. Puii stau în cuib 24 zile. Se hrăneşte cu
insecte şi păianjeni, pe care îi caută în crăpăturile scoarţei copacilor, sărind şi stînd ades
cu capul în jos; iarna mănîncă seminţe, ghindă, alune. Strigăt puternic „tiuh-tiuh" sau
„sit-sit". Sedentar, comun în păduri de foioase şi amestec, parcuri. Europa, Asia.

326 — Ochiul boului — Troglodytes troglodytes L. (Pl. 72) — L = = 9,5—11 cm.

Solitar. Masculul construieşte la jumătatea lui IV mai multe cuiburi sferice, dintre care
femela vă alege unul, pe care îl vă căptuşi cu frunze. El se află lîngă sol, la 1—2 m
înălţime, este din muşchi, frunze şi iarbă uscată. Masculul este poligam. Femela depune
de 2 ori pe an cîte 4—6 ouă, pe care le cloceşte 14—15 zile. Puii rămîn în cuib 16—17
zile. Se hrăneşte cu insecte pe care le caută prin tufişuri. Strigăt „tit-tit-tit". Sedentar.
Comun în toate pădurile de conifere, pînă în golul alpin. Iarna coboară la cîmpie şi în
parcuri. Europa, Asia, America, Africa de Nord.

327 — Măcăleandru, guşă roşie — Erithacus rubecula L. (Pl. 73) — L = 15 cm.

Cuib în găuri, din muşchi, în interior căptuşit cu păr de cal. Femela depune în IV şi V cîte
5—6 ouă pe care le cloceşte 12—14 zile. Puii sînt hrăniţi de ambii părinţi. Vara consumă
insecte, iarna fructe de pădure. Cîntă „zic" sau ,,tsîi”. Sedentară, comună în păduri de
foioase, la deal; iarna vine spre şes şi în localităţi. Europa, Asia Mică, vestul Siberiei.

328 — Mierlă — Turdus merula L. (Pl. 73) — L = 24—28 cm. Dimorfism

sexual. Cuibul lîngă sol, în tufişuri, boschete, în pomi, pe ziduri; este rotund la exterior,
din ierburi uscate şi muşchi, toate lipite cu nămol. La interior este căptuşit cu fîn mărunt.
Femela depune 4—5 ouă, pe care le cloceşte 13—14 zile. Poate creste 2—3 rînduri de
pui pe an, folosind acelaşi cuib. Se hrăneşte cu insecte, viermi, melci, frunze. Fluieră
frumos. Sedentară, comună în parcuri şi zăvoaie, din deltă pînă în golul alpin. Iarna vine
în localităţi. Europa.

329 — Silvie cu cap negru — Sylvia atricapilla L. (Pl. 73) — L = = 14—15 cm.
Cuibăreşte în V—VI prin păduri şi parcuri, în copaci la înălţimi de cca 3 m. Cuibul este
ca un coşuleţ alcătuit la exterior din iarbă uscată şi coconi de fluturi, iar la interior este
căptuşit cu putregai de lemn şi păr. Cele 4—5 ouă sînt clocite 13 zile. Puii stau în cuib
11— 12 zile. Se hrăneşte vara cu insecte, toamna cu fructe de pădure. Strigă „tze-tze", cu
un fluierat înalt, întrerupt, melodios. Oaspete de vară (IV— X). Frecvent în păduri, de la
şes la munte, în grădini şi parcuri. Europa, Asia, Africa. Iernează în Africa.

330 — Privighetoare roşcată — Luscinia megarhynchos Brehm (Pl. 73) — L = 20

cm. În V îşi face un cuib ascuns, din iarbă uscată, căptuşită cu iarbă fină, păr şi pene, pe
care îl construieşte între urzici, mărăcini, adesea chiar şi pe pămînt. Cloceşte o dată pe an.
Cele 5—7 ouă sînt clocite de femelă 13—14 zile. Puii stau în cuib 11—12 zile. Consumă
insecte, păianjeni, viermi. În perioada de reproducere masculii cîntă foarte frumos (cel
mai mare cîntăreţ de la noi), mai ales noaptea. Oaspete de vară (IV—IX); iarna migrează
în Africa ecuatorială. La marginea pădurilor de foioase sau de amestec, lîngă rîuri sau
bălţi, dar şi în parcuri şi grădini. În toată ţara. Europa sudică şi temperată.

331 — Sfrîncioc roşietic, sfrîncioc berbecel — Lanius collurio L. (Pl. 73) — L=

17,5—20 cm. Cuibăreşte la sfîrşitul lui V în tufişuri spinoase, la l—2 m de la pămînt.
Cuib mare, bine vizibil, din iarbă uscată, căptuşit cu fire de păr şi lînă. Femela depune
5—6 ouă pe care le cloceşte 15 zile. Puii stau în cuib 2—3 săptămîni. Prinde mai ales
insecte, dar şi pui de păsări sau şoareci, pe care îi consumă imediat, sau îi înfige în spini
în jurul cuibului, ca rezervă de hrană. Cîntec ca un fel de „ghec-ghec", dar poate imita
alte păsări. Oaspete de vară (IV—X), frecvent de la malul mării, pînă pe munţi, în
mărăcinisuri din cîmpii, parcuri, păduri şi grădini. Europa, Asia, Africa (iarna).
 332 — Cinteză — Fringilla coelebs L. (Pl. 73) — L = 14—17 cm. Cuib din
muşchi ţesut cu fire, decorat cu licheni, situat lîngă trunchiul arborilor. Femela depune
4—6 ouă pe care le cloceşte 12 zile. Puii stau în cuib 14—-15 zile. Se hrăneşte cu insecte,
seminţe, fructe de pădure. Strigăt „pinc-pinc"; cîntă frumos. Sedentară sau parţial
migratoare, comună în toată ţara, de la cîmpie pînă pe munţi, în toate tipurile de păduri, în
livezi, grădini, parcuri. În Europa, vestul Asiei, Africa de Nord.

333 — Forfecuţa — Loxia curvirostra L. (Pl. 73) — L = 16,5— 18,5 cm. Cu

dimorfism sexual. Poate cuibări vara şi iarna. Cuib mare, la 3 m înălţime, la bază din
crenguţe, apoi din ierburi uscate şi căptuşit interior cu iarbă fină, păr şi pene. Femela
cloceşte cele 4 ouă timp de 12—13 zile. Puii rămîn în cuib 24 zile. Consumă numai
seminţe de conifere, pe care le scoate din conuri cu ciocul său adaptat special la acest fel
de hrană. Se poate agăţa de crăci cu ciocul, la fel ca papagalii. Strigăt „ghil-ghil".
Sedentară, frecventă în pădurile de conifere din Carpaţi; apare ades iarna în parcurile
oraşelor. Europa, Asia, America de Nord.

334 — Mugurar — Pyrrhula pyrrhula L. (Pl. 73) — L = 14—19 cm. Cu

dimorfism sexual. Cuibăreşte la sfîrşitul lui IV. Cuib în copaci la 2 m înălţime, pe o
platformă din crenguţe, pe care pune ierburi uscate; este căptuşit cu lemn putred şi fire de
păr. Cloceşte cele 5 ouă 13 zile. Puii stau aici 12—16 zile. Se hrăneşte cu seminţe,'iarbă,
fructe, insecte. Sedentar, în păduri pînă la altitudini de l 200'm, mai ales păduri de
conifere. Europa, vestul Asiei, Africa de Nord.

CLASA MAMIFERE (MAMMALIA)

335 — Şoarece de pădure — Sylvaemus sylvaticus L. (Pl. 75) — L = 8—H cm, G

= 14—28 g. Puţin mai mare decît şoarecele de casă. Foarte prolific (cu 3—4 generaţii a
4—12 pui pe an). În anii favorabili se înmulţeşte devenind dăunător. Se hrăneşte cu
boabe de cereale, seminţe, fructe. Toamna face rezerve. Sapă în sol galerii scurte. La
margini de pădure, în rarişti, fîneţe, pe terenuri cultivate, mărăcinişuri, în grădini.
Toamna intră în grajduri, pivniţe, sure. Comun, de la şes pînă la 800 m altitudine. Europa.

336 — Veveriţă — Sciurus vulgaris L. (Pl. 75) — L = 19—28 cm, G = 250—335

g. Picioarele din faţă mai scurte, cu talpa mare şi ghiare puternice. Urechi cu smocuri,
mustăţi negre, lungi; ochi mari, iscoditori. Coadă lungă, stufoasă, cafeniu-închisă sau
roşcată. Naşte anual 3—5 (3—8) pui în cuiburi aflate în scorburi, sau la bifurcaţia
crengilor (atunci are cuib sferic, cu mai multe ieşiri). Poate trăi 8—10 ani. Animal diurn,
consumă seminţe din conurile de brad, fructe de pădure, ciuperci, ghindă, alune, dar şi
ouă de păsări şi pui mici. În lipsă de hrană face migraţii mici. Face provizii de hrană
pentru iarnă. Are ca duşmani jderul, pisica sălbatică, unele păsări răpitoare. Nesociabilă,
foarte vigilentă, mereu în mişcare, sare uşor prin copaci. Scoate ţipete ca un sughiţ. În
toate pădurile de foioase şi răşinoase, în parcurile oraşelor. Pînă în golul alpin. Europa,
Asia temperată.

337 — Pisică sălbatică — Felis catus L. (Pl. 74) — L == 50—80 cm, G = 5—10
kg. Ca o pisică domestică, dar cu coada egal de groasă, cu păr bogat, stufos, cu smocuri
de păr între perniţele degetelor. Naşte în scorburi de copaci sau în crăpături de stîncă o
dată pe an 3—6 pisoi. Poate trăi 15 ani. Animal de amurg, carnivor, consumă rozătoare
mici, iepuri, păsări. Atacă brusc, prin surprindere, după ce se apropie cu şiretenie de
pradă, pe care o muşcă de gît. Pisicile bătrîne atacă şi iezii de căprioară. Niciodată nu
urmăreşte prada care îi scapă. Miaună, toarce, scuipă, ţipă, zgîrie scoarţa copacilor. Blană
frumoasă, călduroasă. Din deltă pînă la altitudini de l 200 m. În peninsula Iberică, Scoţia,
centrul Europei, insulele Mediteranei.

338 — Rîs — Lynx lynx L. (Pl. 74) — L = 70—150 cm, G = 15— 58 kg. Trup
îndesat, picioare lungi, foarte musculoase, labe mari (cele anterioare cu 5 degete, cele
posterioare cu 4), ghiare retractile, ascuţite, lungi de 4 cm. Coadă scurtă, egal de groasă.
Pe vîrful urechilor cu un smoc de peri, cu favoriţi pe maxilarele superioare. Se
împerechează în II—IV. Femela naşte 2—4 pui în locuri ascunse, sub colţuri de stîncă,
arbori căzuţi, scorburi. Poate trăi 18 ani. Carnivor activ, de crepuscul; atacă prada prin
surprindere, după o pîndă îndelungată. Poate sări şi de la 6 m. Vînează cerbi, căprioare,
iepuri, păsări, diferite rozătoare; la nevoie consumă şi hoituri. Mănîncă preferenţial
organele bogate în sînge (ficat, inimă, plămîni); îşi îngroapă prada pe care nu o poate
termina. Extrem de agil, cu văzul foarte bine dezvoltat. Singurul său duşman este omul.
Cu mers neauzit. Solitar. Poate fi domesticit. Nu suferă pisicile, pe care le stîrpeşte.
Strigăt ca un urlet răguşit, plîngător. Zgomotele nu-l deranjează; poate sta pe lîngă
drumuri, pe care uneori le foloseşte. Nu-i este frică de apă. Blană valoroasă. Nu este
primejdios pentru om. În păduri de conifere, pînă în golul alpin. Palearctic. Acum în
regresie.

339 _ Viezure, bursuc — Meles meles L. (Pl. 74) — L = 60—75 cm, G = 12—25
kg. Animal de vizuină, cu corpul şi picioarele anterioare adaptate la săpat în subteran.
Blană cu peri lungi, aspri, lucioşi. Urechi şi ochi mici. Sub coadă cu glande urît
mirositoare. Păşeşte pe toată talpa. Are 3—5 pui pe an; trăieşte pînă la 15 ani. Omnivor,
nocturn. Consumă rîme, larve de insecte, melci, struguri, fructe, jir, porumb, cartofi,
ciuperci, fructe de pădure, ouă de păsări, broaşte. Animal morocănos, singuratic, precaut,
retras, extrem de curat, îşi face o vizuină ca o mică cetate subpămînteană. Vara iese la
soare să se odihnească. Nu hibernează, ci doarme ca ursul, îşi face rezerve pentru iarnă.
Cînd este atacat, luptă curajos. Miros şi auz bune, văz slab. Comun, de la şes la munte,
mai ales în zona de dealuri, în păduri, lîngă culturi. Europa.

340 — Hermelina — Mustela erminea L. (Pl. 74) — L = 22—30 cm, G = 150—

300 g. Corp aproape cilindric, cap gros, ascuţit, terminat cu o gură mare. Urechi mici,
ochi negri, vioi. Picioarele din spate mai lungi. Coada terminal cu un ciucure negru. Sub
coadă cu 2 glande urît mirositoare. Limba cu un şănţuleţ prin care poate soarbe ouăle. Cu
haină de vară şi iarnă diferite. Naşte 5—7 pui (excepţional 13) în galerii săpate în pămînt.
Trăieşte sub 10 ani. Mare consumator de rozătoare, dar şi de păsări (uneori chiar fazani),
peşti, broaşte, pui de iepuri, ouă. Ucide tăind cu dinţii arterele gîtului. Foarte iute, agil,
crepuscular şi nocturn, duce o viaţă ascunsă. Evită aşezările omeneşti; trăieşte în pădurile
cu poieni şi tufişuri. Este vînat pentru blana sa. Numeros, de la limita superioară a
pădurii, pînă în Deltă. Europa, Asia. Asemănătoare este nevăstuica — Mustela nivalis L.,
care este tot numeroasă, asemănătoare, dar se apropie de casa omului, stînd ascunsă prin
magazii, paie, sub crengi sau glugi de porumb.

341 — Lup — Canis lupus L. (Pl. 75) — L =110—140 cm, G = 30—50 kg.
Asemănător unui cîine; corp cu picioare mai lungi, gît mai scurt. Culoarea variază cu
anotimpul şi latitudinea. Se împerechează în XII—II. După 2 luni naşte 4—6 (rar 12) pui,
în rîpe împădurite, la loc ferit. Poate trăi 13—15 ani. Atacă de la cerb şi cal, pînă la capre,
porci, oi, cîini şi mistreţi, iepuri, şoareci, gîndaci; consumă chiar cadavre. Constituie un
element regulator important al naturii, distrugînd cadavrele, animalele bolnave şi slabe,
pe cele degenerate. Urmăreşte prada care-i scapă. Nu are duşmani în afară de om. Poate
turba. Iarna se adună în haite. Nu atacă şi nu mănîncă oameni. Rezistent (poate parcurge
într-o noapte şi 40 km), cu toate simţurile bine dezvoltate. Nu suferă steguleţele şi
zgomotele stridente, puternice. Are pînă la 10 feluri diferite de strigăte. În toată ţara, din
Deltă, pînă în golul alpin. Europa (a rămas doar în Spania, Scandinavia şi estul Europei).

342 — Vulpe — Vulpes vulpes L. (Pl. 75) — L = 60—90 cm, G = 6—12 kg.
Blana cu coloraţie diferită vara şi iarna, coada cu ciucure alb, cu glande anale urît
mirositoare şi cu o glandă deasupra cozii care secretă o materie vîscoasă cu miros de iris
sau de violete. Se împerechează în I—II; după cca 2 luni naşte 3—6 pui. Poate trăi pînă la
12 ani. Carnivor, consumă cu predilecţie rozătoare, iepuri, ouă, păsări sălbatice şi
domestice, insecte, hoituri, dar şi fructe de livadă şi pădure, struguri. Are ca duşmani
lupii şi rîşii. Păsăretul, îndeosebi coţofenele şi gaiţele o urmăresc şi o dau de gol. Vînează
pe teritorii de 5—10 km în jurul vizuinii (care se află într-o viroagă, groapă, într-un mal
lutos sau nisipos). Vizuinile se transmit din generaţie în generaţie şi sînt mereu mărite,
atingînd 50—60 m lungime. Ele sînt constituite din galerii etajate şi au mai multe ieşiri.
Cu simţuri bine dezvoltate (îndeosebi auzul). Animal mai mult folositor decît dăunător
căci distruge şoarecii. Poate transmite turbarea. Comună, din Deltă pînă în golul alpin, în
păduri, pe cîmp deschis sau În zone de bălţi. Holarctică.

343 — Urs — Ursus arctos L. (Pl. 75) — L = 170—250 cm, G = 100—400 kg.
Ochi, urechi şi coadă mici; picioare destul de scurte; calcă pe toată laba. Buze mobile. Se
împerechează în IV—VI; după 7—8 luni ursoaica fată 1—2 (rar 3) pui. Trăieşte 30—40
ani. Deşi face parte dintre carnivore, este un animal omnivor, mănîncă de toate,
predominînd vegetalele (jir, ghindă, ciuperci, fructe de pădure sau din livezi, porumb),
miere, cadavre de şoareci, insecte, mai rar oi, cai, cornute. Atacă omul numai cînd este
rănit sau cînd puii îi sînt în pericol, altfel fuge. Iarna o petrece în stare de somnolenţă (nu
hibernează), putînd ieşi imediat în caz de pericol. Are un mers domol, se caţără sau înoată
dacă este nevoie. Cu miros şi auz ascuţite, văz slab. Foarte puternic. În tot lanţul carpatic,
în păduri de fag, de amestec sau de răşinoase, la altitudini de 500— 2 500 m. În Europa
de Est şi Pirinei, Alpii Dinarici, Asia.

344 — Mistreţ Sus scrofa L. (Pl. 75) — L = 1,2—2 m, G = pînă la 350 kg. Trup
puternic, gît scurt, cap terminat cu un disc foarte mobil cu care rimă. Caninii cu creştere
continuă, ies dintre buze şi formează o armă puternică. Ochii în orbite adînci. Urechi
rotunjite, cu smocuri de păr; coada stă dreaptă. Păr de mai multe feluri, cu orientări
diferite pe corp. Se împerechează în XII—II; după 18 săptămîni naşte 4—10 purcei, într-
o groapă, care au o blană cafenie cu dungi gălbui. Trăieşte pînă la 30 ani. Animal de
noapte, omnivor, dăunător culturilor agricole (de porumb, cartofi, ovăz), consumă ferigi,
rădăcini, rizomi, bulbi, ciuperci, ghindă, jir, dar şi şoareci, melci, şerpi, şopîrle, păsărele,
pui de iepuri, insecte şi chiar hoituri. Este atacat de om, lupi şi urşi. În iernile grele poate
muri de foame. Cînd este rănit sau la mare nevoie, ca să scape, atacă şi omul, lovind
lateral şi în sus. Cu auz şi miros foarte bune; văzul este slab. Stă în ciurde; nu este legat
de un anumit loc; se deplasează în funcţie de hrană şi adăpost. Din Deltă pînă în pădurile
montane (mai numeros în cele de stejar şi fag, din zona de deal). Europa., sud-estul Asiei.

345 — Cerb — Cervus elaphus L. (Pl. 75) — L = 1,6—2,5 m. H = 1,2—1,5 m, G

= 130—350 kg. Numai taurul are coarne (cu L —1,30 m şi G = 15 kg). Nas golaş,
totdeauna umed; sub ochi cu o groapă lacrimală. În jurul vertebrelor cozii cu o glandă
mare, brună-verzuie. Colorit diferit vara şi iarna. Coarnele — formaţii ale osului frontal,
sînt lepădate în fiecare an În II—III, apoi cresc din nou timp de 100—120 zile. Se
împerechează în IX—X (perioada de bocănit a cerbilor). În V—VI ciuta naşte l—2 viţei
cu coloraţie monocromă (roşcată, cu pete albe). Trăieşte 20 ani. Ierbivor de cîrd, paşte
iarbă, frunze, mănîncă lujerii copacilor, ghindă, porumb, distruge ovăz, cartofi, sfeclă.
Are ca duşmani omul, lupul, mai rar rîsul. Este secerat de boli ca febră aftoasă, antrax,
gălbează şi strechii. Cu simţuri ascuţite (mai ales auzul şi mirosul). Trăieşte pe arealuri
restrînse de 5—10 km2. Animal de amurg şi noapte-Stă în ciurde mici (iarna mai mari),
conduse de femele mai vîrstnice. Se scaldă cu mare plăcere în locuri mlăştinoase. În
Carpaţi. Element central european.

Alte animale care pot fi întîlnite în acest mediu de viaţă sînt cele care sînt descrise
la numerele 127, 135, 146, H83, 188, 216, 229, 231, 239, 243, 252, 254, 255, 258, 261,
262, 263, 266, 268, 269, 270, 272, 273, 274, 275, 276, 277, 279, 282, 283, 284, 285, 286,
290, 293, 296, 297, 305, 347.. 349, 351, 352, 354, 355, 356, 357, 359, 361, 363, 373, 374,
379, 382, 385, 386, 388, 400, 401, 407, 409, 410, 413, 414, 415, 416, 417, 420, 422, 423,.
425, 432, 433, 442, 443, 445, 446, 448, 451, 452, 454, 455, 457, 461, 464, 465, 466, 467,
468, 470, 471, 472, 486, 488, 489, 495, 496, 497, 498, 499, 500, 501, 503 şi 506.
 4. CULMILE MUNŢILOR

Culmile munţilor se întind deasupra limitei superioare a pădurilor <peste l 370

m). Ele ocupă în Carpaţii româneşti o suprafaţă de cca 2 000 km2 şi prezintă o distribuţie
insulară: în munţii Maramureşului, Rodnei, Călimani, Bîrgăului, Bistriţei, Ceahlău,
Penteleu, Ciucaş, Baiu, Bucegi. Făgăraş, Semenic, Parîng, Godeanu, Retezat şi Ţarcu, în
Munţii Apuseni (Muntele Mare, Vlădeasa, Cucurbăta). Clima este aspră; temperatura
medie anuală de 0°C, aerul este rarefiat, presiunea atmosferică de 560—650 mm, bat
vînturi aproape permanent (îndeosebi din vest şi nord-vest), umiditate ridicată, norii şi
ceaţa acoperă muntele cca 250—300 zile pe an, iar zăpezile durează 150—175 zile.

Pe culmile munţilor se disting două etaje de vegetaţie:

1 — Etajul subalpin — se întinde între limita inferioară a etajului alpin şi cea

superioară a pădurilor încheiate. Tufărişurile ocupă suprafeţe întinse. Între ele se află
rarişti de arbori şi păşuni alpine de piruscă, iarba vîntului, firuţă şi ţepoşică. Principalii
arbuşti sînt jneapănul, aninul de munte, smîrdarul, afinul şi merişorul. Pot urca în
exemplare izolate molidul, laricele şi zîmbrul. Jnepenişurile constituie asociaţia vegetală
predominantă. Incendierea şi tăierea arboretului din acest etaj au dus la restrîngerea
tufărişurilor şi rariştilor subalpine, la dezvoltarea afinului şi merişorului, la dezvoltarea
pajiştilor secundare de graminee înţelenitoare (cu rol important în economia pastorală). O
structură mai aparte, specifică o au flora şi vegetaţia brînelor şi cea a mlaştinilor.

2 — Etajul alpin — ocupă suprafeţe mici, între limita superioară a jneapănului (l

850—2 000 m) şi vîrful munţilor. Vegetaţia este reprezentată de tufărişuri scunde şi
ierburi grupate în perniţe dese, care alcătuiesc pajiştile de coarnă, piruscă şi rugină. Ea
acoperă culmile, podişurile şi coastele golaşe. În locuri mai adăpostite cresc sălcii pitice.
Arborii lipsesc. Lichenii au o largă dezvoltare, îndeosebi pe substratul pietros.

Condiţiile aspre de viaţă fac ca aici să trăiască o floră şi o faună specifică. Plantele
se grupează în tufărişuri, rozete sau perniţe, stau cît mai aproape de sol, posedă părţi
subterane bine dezvoltate, au perioade de vegetaţie scurte, de 2—3 luni. Vînturile
puternice fac ca arborii şi arbuştii să fie deformaţi îndoiţi în direcţia în care bate vîntul,
luînd forma de steag. Animalele sînt rare; ele pot trăi la temperaturi scăzute şi au
dimensiuni mai reduse. Datorită rarefierii aerului, sîngele vertebratelor conţine cantităţi
mai mari de hematii. Nevertebratele se feresc de vînturile puternice trăind în locuri
adăpostite: la nivelul solului, sub tufe, în vegetaţie. Penajul şi părul vertebratelor sînt
dese. Datorită umidităţii, apar forme melanice (de culoare întunecată). Durata scurtă a
verii alpine face ca animalele care hibernează să aibă perioade scurte de viaţă activă, cele
care nu hibernează trăiesc pe suprafaţa zăpezii, sau lîngă sol, în spaţiile rămase libere sub
zăpadă, ori coboară în pădurile de sub zona alpină.

Datorită discontinuităţii arealelor specifice, multe plante şi animale trăiesc izolat

şi tind să evolueze pe căi proprii, ceea ce face ca numărul formelor endemice să fie mare.
Predomină relicvele glaciare (formele rămase pe culmile munţilor la retragerea gheţarilor
care au acoperit o bună parte a Europei în cuaternar (Pl. 76).
A. PLANTE

LICHENI (FILUM LICHENES)

338 — Lichen de piatră — Rhizocarpon geograficum (L.) D.C. (Pl. 77) — Tal
crustos, compartimentat, aspru, subţire. Apoteci colţuroase, netede, cu o margine subţire,
neagră. În fiecare ască sînt 8 spori, diferiţi ca formă, negricioşi. Pe blocuri de piatră
silicioasă sau calcaroasă, pe munţi.

339 — Muşchi de munte, muşchi de piatră — Cetraria islandica (L.) Ach. (Pl.
77) — H = 12—15 cm. Tal ca o tufă mică, erectă, cu lobii mari, răsuciţi, prevăzuţi pe
margine cu cili groşi şi rigizi (spinoşi). Faţa superioară lucioasă, brună, verde-brunie,
cenuşie-brună, verde-cenuşie sau brună pînă la brună-neagră. Faţa inferioară de culoare
mai deschisă, cu multe pete albe, nedelimitate precis. La inserţia pe substrat talul este
roşietic. Apotecile (D = 2—8 mm) sînt terminale. Conţine multă liche-nină (un
polizaharid). În ţinuturile nordice este folosit ca hrană pentru om, animale şi pentru
prepararea zahărului. Utilizat în combaterea insuficienţei pancreatice, bronşitei, laringitei,
traheitei, eliminarea stărilor de vomă la gravide, sporirea apetitului. În zonele alpină şi
subalpină, pe stînci şi platouri înalte, expuse vîntului, uneori în jnepenişuri. În Islanda şi
Alpi.

340 — Lichenul renilor — Cladonia rangifera (L.) Web. (Pl. 77) — Hpodeţt -
'12—20 cm, netezi, cenuşii, albi-cenusii, cenusii-albăstrui pînă la cenuşii negricioşi. În
partea superioară ei dau naştere cîtorva ramuri mai groase, pe care apar cîte 6—12
ramificaţii subţiri, seriate, cilindrice, toate curbate în jos în aceeaşi direcţie. Vîrfurile
ramificaţiilor sînt bru-nificate. Apotecile sînt terminale, hemisferice, amărui. Conţine
mult acid usnic, un antibiotic cu spectru foarte larg. Din acest lichen se prepară o pomăda
ce este folosită în tratarea arsurilor externe şi a plăgilor superficiale, avînd o acţiune mai
mare decît penicilina. În etajele alpin şi montan, la altitudini de l 300—2 500 m, fixaţi pe
sol, printre muşchi. În zonele arctice şi alpine (în tundră este hrană pentru reni şi oameni).

341 — Caloplaca elegans (Link) Th. Fr. — Tal crustos, cu cortex (scoarţă) pe
ambele feţe. Galbenă-roscată pînă la roşu-ruginiu. În zona alpină şi montană, pe roci
calcaroase sau pe sol.

MUŞCHI (FILUM BRYOPHYTA)

342 — Sanionia uncinata (Hedev) Warnst — Formează tufe viguroase, colorate

variat, cu tulpini penat ramificate sau neramificate, fixate de substrat prin rizoizi. Pe
lemne putrede, umede, pe pietre ude, sau sol umed. În păduri de conifere şi mixte, în
zonele montană şi alpină.

343 — Calliergon giganteum (Schimp) Kindb. (Pl. 77) — Plantă mare, hidrofilă,
cu tulpini ramificate, regulat penate, fără stoloni. Frunze tulpinal cordate, egal de lungi şi
late. În mlaştini montane, şanţuri adînci, pe fundul apelor, unde nu creşte altă vegetaţie.
 344 — Aulacomium palustre (Web. et Mohr) Schwagr. (Pl. 77) — H = 10—15
cm. Formează tufe dese, cu rizoizi bazali. În bălţi, mlaştini mocirloase, turbării, în păduri,
locuri în care musteşte apa.

345 — Polytrichum juniperinum Willd. (Pl. 77) — H = 5—10 cm. Muşchi

viguros, cu tulpini rigide robuste, neramificate, de obicei lipsite de pîslă rizoidală, cu o
mare varietate de forme. Frunze lungi, cu teacă lată, seta lungă (L = 2—8 cm), groasă,
capsulă cu apofiză evidentă. Pe sol şi pietre slab solificate, ori pe lemn umed. În locuri
deschise, uscate, în păduri, rîpe, la deal şi pînă în zona alpină.

346 — Paraleucobryum enerve (Thed) Loeske (Pl. 77) — Formează tufe dese, ca
nişte perne, alburii-verzui, lucioase. Sexe separate. Pe stînci golaşe, necalcaroase, umede,
în munţi.

347 — Tortella tortuosa (L.) Limpr. (Pl. 77) — H = 7 cm. Muşchi de mărime
mijlocie, cu o pîslă rizoidală deasă. De obicei steril; se înmulţeşte vegetativ. La uscare
frunzele se încreţesc şi devin sfărîmicioase. Pe pietre calcaroase sau pămînt pietros, în
zonele montană sau alpină.

CONIFERE (FILUM GYMNOSPERMAE)

348 — Jneapăn — Pinus mugo Turra (Pl. 78) — H = 3 m. Arbust cu tulpini

culcate cu vîrful oblic ascendent. Scoarţa nu se exfoliază. Frunze aciforme, aşezate des şi
încovoiate spre lujer. Conuri solitare sau cîte 2—4, în verticile. Înflorire V—VI. Folosit
pentru efectele anti-inflamatoare, antiseptice ale căilor respiratorii şi renale. Cu însuşiri
diuretice. Ca aromatizant al produselor cosmetice. Din răşină se obţine o terebentină de
calitate superioară. În zona alpină, ca tufişuri. Europa centrală.

349 — Salcie pitică — SaZix retuşa L. (Pl. 78) — H = 30 cm. Arbust cu multe
tulpini şi ramuri încovoiate. Frunze mici, obovat lanceolate, cu nervaţiune proeminentă
pe faţa ventrală. Amenţii, cu flori puţine, apar odată cu frunzele, înflorire VII—VIII. În
zona alpină, pe locuri stîncoase, grohotişuri, bolovănişuri. Europa, Asia.

350 — Salcie pitică — Salix reticulata L. (Pl. 78) — H = 20 cm. Arbust mic, cu
ramuri culcate, ia aspectul general de tufă. Frunze eliptice, rotunjite la bază şi la vîrf,
verzi iarna; pe faţa superioară verde închis, pe cea inferioară alburii, cu nervuri roşiatice.
Amenţii apar odată cu frunzele, sînt cilindrici (L = l—3 cm), înflorire VII—VIII.
Vegetează ca tufe în etajul alpin pe terenuri ierboase sau pietroase. În Carpaţi, Jura şi
Alpi.

351 — Salcie pitică — Salix herbacea L. (Pl. 78) — Arbust pitic cu tulpină
tîrîtoare la bază. Frunze rotunde sau lat-eliptice, mici, rotunjite la bază. Frunze rotunde
sau lat-eliptice, mici, rotunjite la vîrf şi la bază, sau uşor cordate, cu marginea crenat
serată. Amenţii globulosi, apar odată cu frunzele, înflorire VII—VIII. Ca pîlcuri mici, pe
creste şi bolovănişuri, în etajul alpin. Europa, nordul Siberiei, America de Nord,
Groenlanda.
 352 — Iarba şopîrlelor — Polygonum viviparum L. (Pl. 78) — H = 10—25 (50)
cm. Perenă, rizom tuberiform, scurt. Tulpină simplă. Frunzele inferioare oblong ovate, cu
vîrf ascuţit şi baza rotunjită, lung peţiolate, cele de la partea superioară a tulpinii linear
lanceolate, scurt peţio-late sau sesile. Inflorescenţă spiciformă cu flori albe sau roze, mai
rar roşii. Fructifică rar. În păşunile alpine. Europa, Asia, America de Nord.

353 — Cornut de munte — Cerastium alpinum L. (Pl. 78) — H = 20 cm. Perenă,

des păroasă. Frunze ovate sau alungit lanceolate, păroase pe ambele feţe. Flori cu petale
de 2 ori mai lungi decît sepalele. Fruct capsulă, înflorire VI—IX. În regiunea alpină, pe
stînci şi grohotişuri. Europa, Asia, America de Nord.

354 — Iarbă roşioară — Silene acaulis (L.) Jacq. (Pl. 78) — Perenă, cu
numeroase tulpini scurte. Frunze linear-aciculare, uninerve. Flori solitare. Fruct capsulă,
înflorire VII—IX. În regiunea alpină (2 000— 2 500 m), pe pajişti, stînci. Europa,
Siberia, America de Nord.

355 — Iarbă rea, omag — Acanitum tauricum Wulfen (Pl. 78) — H = 10—60 cm.
Plantă perenă, cu rizom îngroşat. Frunze palmat sec-tate. Frunze violet închis, grupate
terminal într-o inflorescenţă racemoasă. Fructe folicule. Înflorire VI—IX. Toxică. Rizom
napiform, folosit în medicina populară. În regiunile alpină şi subalpină, pe locuri
ierboase, stîncoase. Centrul Europei.

356 — Sisinei de munte — Pulsatilla alba Reichenb. (Pl. 79) — H = 6—40 cm.
Perenă, rizom gros, brun-negricioasă. Tulpină dreaptă, lungă, moale, păroasă. Frunze cu
lamina ovat-triunghiulară, sectată, păroasă; cele bazale lung peţiolate, cele tulpinale scurt
peţiolate. Flori solitare, albe, mari. Fructe nucule, acoperite de peri deşi. Înflorire V—
VIII. În regiunile alpină şi subalpină, prin pajişti, pe locuri stîncoase. Europa, Caucaz.

357 — Stupitul cucului — Cardamine resedifolia L. (Pl. 79) — H = 2—15 cm.

Perenă, simplă sau ramificată. Frunze bazale ovate său rotunde, uneori trifidate. Frunze
tulpinale penat sectate, cu foliole îngust lanceolate sau lineare. Inflorescenţa racem
umbeliform cu flori albe. Fructe silicve. Înflorire V—VIII. Pe stînci şi grohotişuri, în
etajele alpin şi subalpin. Europa.

358 — Mălăoaie — Helianthemum celandicum (L.) D.C. (Pl. 79) — H = 3—12

cm. Semiarbust cu numeroşi lăstari sterili şi floriferi. Frunze eliptice, lanceolate sau
obovat-lanceolate, scurt peţiolate şi nestipelate. Inflorescenţă racem cu flori galbene-
aurii, cu o pată închisă la bază. Folosită în medicina populară ca diuretic. Prin pajişti, în
etajele alpin şi subalpin. Europa.

359 — Toporaşi de stîncă — Viola alpina Jacq (Pl. 79) — H = 7 cm. Perenă,
scundă, cu rizom cilindric, scurt. Frunze rotund ovate, cu mar-giiaea evident crenată.
Flori albastre închis, cu un pinten L = 3—4 mm. Fruct capsulă, înflorire V—VIII. În
etajul alpin şi subalpin, pe substrat calcaros, prin pajişti şi pe stînci. În Carpaţi şi estul
Alpilor.
 360 — Toporaşi galbeni de munte — Viola biflora L. (Pl. 79) — H = 2—20 cm.
Perenă. Tulpină ierboasă, cu 2—3 noduri. Frunze tulpi-nale lat ovate sau reniforme,
rotunjite la vîrf, cu baza cordata, cele bazale lung peţiolate; marginea frunzelor crenat
dinţate. Stipele mici. Flori pintenate, galbene. Fruct capsulă, înflorire IV—VIII. Pe stînci,
umede, înierbate din etajul alpin şi în pădurile din etajul subalpin, pe marginea pîraielor
montane. Pe substrat calcaros. Europa, Asia, Japonia, America de Nord.

361 — Iarba surzilor — Saxifraga paniculata Miller (Pl. 79) — H = 4—50 cm.
Perenă, des păroasă, cu tulpina ramificată la vîrf. La baza tulpinii cu o rozetă de frunze
alipite de stîncă. Frunzele din rozetă obovate sau alungite, scorţoase, cu dinţi mărunţi şi
ascuţiţi pe margine. Flori albe cu puncte purpurii. Fructe capsule cu seminţe negre,
înflorire VII—VIII. În etajul alpin, uneori şi subalpin sau montan, prin locuri ierboase şi
pietroase, stîncării, bolovănişuri, pietrişuri. Europa, America de Nord.

362 — Ochii şoricelului — Saxifraga retuşa Gouan (Pl. 79) — H — l—5 cm.
Perenă. Lăstari foarte ramificaţi; tulpini florifere glandulos păroase cu l—5 flori. Frunze
cărnoase, glabre, ciliate pe margine, flori roze sau purpurii. Fruct capsulă roşietică cu
seminţe galbene brunii, înflorire VI—VIII. În etajul alpin, pe stînci calcaroase. Europa.

363 — Plăcinţele — Geum reptans L. (Pl. 79) — Perenă, rizom ligni-ficat,

acoperit cu resturi de frunze. Frunzele bazale lirate, penat sec-tate, dispuse în rozetă. Cu
stoloni lungi, care pornesc din axilele frunzelor. Frunzele tulpinale mici, lobate sau lat
lanceolate. Flori galbene, solitare. Fructe mici, păroase. În etajul alpin, prin crăpături de
stînci, pe stîncării calcaroase, grohotişuri, pe aluviuni umede. Europa centrală, Balcani.

364 — Arginţică — Dryas octopetala L. (Pl. 80) — Plantă lemnoasă pitică

(subarbust), puternic ramificată, culcată pe pămînt. Ramurile culcate pe sol sînt foliate
numai pe 2 rînduri: cele ridicate, foliate de jur împrejur. Frunze peţiolate eliptice pînă la
alungit eliptice. Flori mari (D = 2—4 cm) din 8 petale albe. Fructe polinucule. Înflorire
VI— VIII. În etajul alpin sub formă de pîlcuri, pe stîncării calcaroase, grohotişuri,
aluviuni. Europa, Asia, America de Nord.

365 — Creţişoare — Alchemilla vulgaris L. (Pl. 80) — H = 10— 40 cm. Perenă,

cu rizomi. Frunze palmat lobate (7—9 lobi) cu marginea dinţată, cu sau fără peri.
Inflorescenţă paniculiformă, din flori cu un caliciu dublu, fără petale. Fructe nucule,
înflorire V—IX. Utilizată în medicină. În etajul montan şi alpin, prin păşuni, fîneţe, pe
stîncării, coaste abrupte. Europa, Asia.

366 — Trifoi — Trifolium badium Schreber (Pl. 80) — H = 10— 20 (35) cm.
Perenă, hibernantă, cu tulpini numeroase, drepte sau culcate, păroase. Frunze trifoliate,
lung peţiolate, cu foliolele spre vîrf fin serate, cu stipele la baza peţiolului. Inflorescenţă
capitul lobulos oval, cu numeroase flori galbene aurii. Fruct păstaie scurtă, înflorire VI—
VIII. În etajul alpin şi subalpin, în locuri ierboase, pietroase. Carpaţi, Pirinei, Alpi,
Apenini şi în Asia Mică.
 367 — Piatră linte — Astragalus australis (L.) Lam. (Pl. 80) — H = 10—20 (30)
cm. Perenă, rădăcină puternică, rizom scurt. Tulpină cu internodii scurte, simple sau puţin
ramificate. Frunze imparipenat compuse, cu 4—8 perechi de foliole îngustat eliptice pînă
la lanceolate. Stipele concrescute cu peţiolul şi între ele. Inflorescenţa raceme cu 8—16
flori gălbui albe. Fruct păstaie alungit elipsoidală, înflorire VI— VIII. În etajul alpin, prin
pajişti şi pe stîncării. În Carpaţi, Alpi, Pirinei, Apenini, Alpii Dinarici, Siberia.

368 — Dulcişor — Hedysarum hedysaroides (L.) Schinz et Thel (Pl. 80) — H =

10—50 cm. Perenă, rădăcină pivotantă lungă, rizom gros, ramificat. Tulpină
neramificată; frunze imparipenat compuse, cu 5— 9 perechi de foliole eliptice sau alungit
ovate. Stipele concrescute, lungi de 2 cm. Inflorescenţă racemoasă, cu pînă la 20 flori
roşii, uşor violacee. Fruct păstaie, înflorire VII—VIII. În etajele alpin şi subalpin, pe
substrat calcaros, prin pajişti şi stîncării.

369 — Brie, briola — Ligusticum mutellina (L.) Crantz (Pl. 80) — H = 10—40
cm. Perenă, rizom multicapitat, negru brun. Tulpină erectă, fin striată. Frunze triunghiular
ovate, de 2—3 ori penat sectate, cu lacinii îngust lineare sau linear lanceolate.
Inflorescenţă umbelă, cu radii inegale şi cu flori roze sau purpurii, rar albe. Fructe
dicariopse. Înflorire VI—VII. În pajiştile alpine. Europa centrală, Balcani.

370 — Capul călugărului — Leontodon rilaensis Hayek (Pl. 80) — H = 19 cm.

Perenă, cu rizom. Frunze bazale lanceolat lineare sau spatulat lineare. Inflorescenţă
calatidiu cu flori ligulate, galbene. Fruct achenă cu papus alb murdar, înflorire VII—IX.
În etajul alpin (la l 500— 2 500 m), prin pajişti. România şi Bulgaria.

371 — Vulturică — Hieracium alpinum L. (Pl. 80) — H = 20— 35 cm. Perenă,

rizom gros, scurt, din care pornesc rădăcini filiforme. Tulpină păroasă. Frunze bazale
ovate sau eliptice, cele tulpinale aproape lineare, păroase pe margine. Inflorescenţă
calatidiu cu involucru lunar şi flori galbene. Fruct achenă brună, înflorire VII—VIII. În
etajul alpini pe creste, coaste înierbate, păşuni. În Carpaţi, Alpi, nordul Europei şi Asiei.

372 — Vulturică — Hieracium prenanthoides Vili. (Pl. 80) — H = 30—120 cm.

Perenă, rizom gros şi noduros. Tulpină des foliată, simplă sau ramificată, de obicei
setiform păroasă. Frunze alungit lanceolate, adînc cordate, sesile, dispers păroase.
Inflorescenţă calatidiu cu involucru lung şi flori galbene. Fruct achenă. Înflorire VI—IX.
În etajul alpin şi subalpin, prin pajişti, pe coaste înierbate, jnepenişuri. Europa, Asia.

373 — Clopoţei de munte — Campanula alpina Jacq (Pl. 81) — H = 10—15 cm.
Perenă, cu rizom gros, tulpină scundă, tufoasă, lînos păroasă. Frunze înguste, alungit
lanceolate, dispers lînos păroase. Flori pendule, campanulate, violet-închise, grupate într-
un racem lax. Fruct capsulă, înflorire VT—VIII. În etajul alpin, prin păşuni, fîneţe,
stîncării. Europa centrală.

374 — Clopoţei —Campanula serrata (Kit.) Hendrych (Pl. 81) — H = 80 cm.

Perenă, rădăcina îngroşată napiform, cu rizomi scurţi. Tulpină simplă sau ramificată.
Frunze lanceolate, sesile, cu marginea cre-nată. Flori ca un clopot, albastre-violacee.
Fruct capsulă, înflorire VII— VIII. În regiunea montană şi alpină, prin poieni, păşuni,
fîneţe, tufărişuri, pe stîncării. În Carpaţi şi Sudeţi.

375 — Cărbuni — Phyteuma nanum Schur. (Pl. 81) — H = 15 cm. Perenă, rizom
gros cilindric. Frunze linear lanceolate. Inflorescenţă capitul globulos cu 5—12 flori
albastru-violacee. Fruct capsulă, înflorire VII— VIII. În etajul alpin, prin pajişti, pe
stîncării, pe substrat granitic şi pe şisturi. În Carpaţi, Balcani şi Alpi.

376 — Bunghişor — Erigeron uniflorus L. (Pl. 81) — H = 2—10 cm. Perenă,

păroasă. Frunze bazale în rozetă, spatulate sau alungit spa-tulate; cele tulpinale lanceolate
sau linear lanceolate, toate cu marginea întreabă. Inflorescenţă calatidiu cu flori violete,
roze sau albe. Fruct achenă păroasă. În etajul alpin, pe locuri stîncoase. Europa, America
de Nord.

377 — Ochiul boului, steluţe — Erigeron alpinus L. (Pl. 81) — H = 9—26 cm.
Perenă, păroasă. Frunze oblong ovate în partea inferioară a tulpinii şi îngust lanceolate în
rest. Inflorescenţă calatidiu, cu flori purpurii sau roze. Fruct achenă păroasă, înflorire
VI—VIII. Vegetează în regiunea alpină şi subalpină, pe coaste înierbate şi stîncoase.
Carpaţi, sudul Europei, sud-vestul Asiei, America de Nord.

378 — Floare de colţ — Leontopodium alpinum Cass. (Pl. 81) — H = 5—20 (30)
cm. Perenă, rizom cilindric, alb lînos. Tulpină păroasă. Frunze bazale dispuse în rozetă,
sublanceolate; cele tulpinale linear lanceolate. Flori grupate în calatidii parţial înconjurate
de 5—15 foliole lance oîate, de lungime variabilă, alb lînos tomentoase (mai ales pe faţa
superioară), dispuse stelat. Fruct acenhă. Înflorire VII—VIII. Monument al naturii,
OCROTITĂ DE LEGE. În etajul alpin, pe roci calcaroase, pe stîncării, prin pajiştile de pe
brînele abrupte. Europa, estul şi centrul Asiei.

379 — Romaniţa de munte — Anthemis carpatica Kit. (Pl. 81) — H = 5—30 cm.
Perenă, cu rizomi multicapitaţi. Frunze bazale dispuse în rozetă, dublu penat sectate, cele
tulpinale simplu penat sectate şi peţio-late. Inflorescenţa calatidiu, cu flori marginale
ligulate, albe şi flori tubuloase, galbene, în centru. Fruct achenă. În zona alpină, prin
locuri pietroase, înierbate. Carpaţi, Balcani, estul Alpilor.

380 — Cruciuliţă de munte — Senecio glaberrimus (Koch) Simonky (Pl. 81) — H =

10—40 cm. Perenă, rizom noduros, scurt, din care pornesc numeroase rădăcini. Cu un
singur calatidiu. Frunze alungit eliptice sau ovat lanceolate, dinţate pe margine, peţiolate.
Inflorescenţa calatidiu, cu flori marginale galbene-aurii şi tubuloase, galbene-portocalii
pe disc. Fructe achene cu papus alb. Înflorire VII—VIII. În zona alpină şi subalpină, pe
creste şi coaste stîncoase, grohotişuri. În Carpaţii de sud-est şi în Balcanii de est.

381 — Zglăvoc — Centaurea nervosa Willd (Pl. 82) — H = 10— 40 cm. Perenă,
rizom gros, rădăcini numeroase. Tulpină muchiată, cu peri cenuşii. Frunze îngust
lanceolate, pe margine sinuos dinţate sau sectate, cu peri mai ales pe faţa inferioară.
Inflorescenţa calatidiu solitar, cu flori liliachiu roşii sau roşii spre violaceu. Fructe achene
cu papus lung. Înflorire VII—IX. În zona alpină şi subalpină, în păşuni şi fîneţe. Alpi,
Carpaţi, Balcani.

382 — Armeria — Armeria alpina (D.C.) Willd. (Pl. 82) — H = 5—60 cm.
Perenă, frunze lineare, lungi de 3—8 (15) cm, dispuse în rozetă. Flori roşii sau violete,
grupate capituliform. Înflorire VII—VIII. În zona alpină, prin pajişti, pe brîne stîncoase.
În sudul şi centrul Europei.

383 — Degetăruţ pitic — Soldanella pusilla Baumg. (Pl. 82) — H = 2—9 cm.
Perenă, cu rizom uşor îngroşat. Frunze cu lamina rotundă, pie-loasă, marginea întreagă,
cu gropiţe glandulate pe faţa inferioară. Scap cu o singură floare campanulată, violet-
roşcată, rar albă. Fruct capsulă, înflorire VI. Utilizată ca purgativ. În etajul alpin, pe soluri
sărace în calcar, la marginea zăpezilor. Carpaţii de sud-est, Balcanii de est, Alpi, Apenini.

384 — Laptele stîncii — Androsace villosa L. (Pl. 82) — Perenă, scundă,

acoperită cu peri albi, lungi, deşi. Ramuri scurte, cu o rozetă de frunze. Ele sînt linear
lanceolate, fără peţiol. Tulpina floriferă H = 5 cm. Flori albe sau roşcate, cu gît galben-
roscat. Fruct capsulă, înflorire VI—VII. În zona alpină, prin pajişti, pe stînci calcaroase.
Sudul Europei, Asia, America de Nord.

385 — Laptele stîncii — Androsace lactea L. (Pl. 82) — Perenă, scundă, în

pîlcuri. Ramuri L = 4 cm, fiecare la bază cu o rozetă de frunze din care porneşte tulpina
floriferă. Frunze lineare sau linear lanceolate. Flori albe, cu gîtul galben. Fruct capsulă,
înflorire V—VII. În etajul alpin şi subalpin pe stînci, grohotişuri, pajişti. Carpaţi, Alpi.

386 — Anghelina — Primula halleri J. F. Gmelin (Pl. 82) — H = 10—30 cm.

Perenă, cu rizom. Tulpină scapiformă, la bază cu frunze alungit ovate sau eliptice, pe faţa
inferioară alb-făinoase. Flori roşii închis sau violet-deschis, cu gîtul galben. Fruct capsulă
cilindrică, înflorire VI—VII. În zona alpină, prin pajişti însorite, pe locuri pietroase,
calcaroase. În Carpaţi, Balcani, Alpi, Asia Mică.

387 — Ochiul găinii — Primula minima L. (Pl. 82) — Perenă, cu rizom ramificat.
Tulpini L = 3 cm. Frunze cuneate sau invers triunghiulare, aproape sesile lucitoare, tari,
cu 3—9 dinţi ascuţiţi la vîrf. Flori roşii deschis. Fruct capsulă cu seminţe aripate, înflorire
VI—VII (VIII). În zona alpină, prin pajişti aşternute pe substrate sărace în calcar, în
locuri stîncoase. În Carpaţi, Sudeţi, Balcanii de est şi Alpii de est.

388 — Smirdar — Rhododendron kotschyi Simonki (Pl. 82) — H = 50 cm.

Arbust cu frunze eliptice, ovat eliptice sau alungit eliptice, pie-loase, cu marginea
întreagă; pe faţa inferioară cu glande solzoase ruginii, dispuse altern la vîrful lujerului.
Flori roşii purpurii, roz aprins, foarte rar albe, cu corola ca o pîlnie. Fruct capsulă,
înflorire VI—VIII. În zona alpină, ca tufişuri în locuri stîncoase sau ierboase. Carpaţii
orientali şi Balcani.

389 — Loiseleuria procumbens (L.) Desv. (Pl. 82) — Arbust pitic, tîrîtor, foarte
ramificat. Frunze mici, alungit eliptice, cu margini întregi, pieloase, tari, persistente. Flori
roze, mici. Fruct capsulă roşietică. Înflorire VI—VII. În zona alpină, formează covoare
întinse pe locuri pietroase şi bătute de vînt. În nordul şi centrul Europei, Asiei şi în
America de Nord.

390 — Nu-mă-uita de munte — Myosotis alpestris F. W. Schmidt (Pl. 83) — H =

30 cm. Perenă, cu rizom scurt. Tulpini acoperite cu peri deşi, alipiţi. Frunze alungit-ovate
sau ovat lanceolate, acoperite cu peri moi; cele bazale cu peţiol, cele de pe tulpină sesile.
Flori albastre, rar roze, frumos mirositoare. Fructe nucule negre, înflorire V—VII. În
zona alpină şi subalpină, pe păşuni, grohotişuri, stîncării. Europa, Asia, America de Nord.

391 — Darie — Pedicularis oederii Vahl (Pl. 83) — H = 3—20 cm. Perenă,
rădăcini îngroşate napiform şi tulpină simplă. Frunze penat partite sau sectate, dispers
păroase, înfloreşte în spic compact, cu flori mari, galbene, cu o pată roşie pe labiul
superior al corolei. Fruct capsulă, înflorire VI—VIII. În zona alpină, pe pajişti pietroase.
Europa, Asia.

392 — Vîrtejul pămîntului —Pedicularis verticillata L. (Pl. 83) — H = 4—20

cm. Perenă, cu tulpini puţin păroase. Frunze bazale şi tulpinale penat fidate. Cele
tulpinale, cîte 3, dispuse verticilat. Inflorescenţă spic compus, globulos, format din flori
roşii, verticilate. Fruct capsulă oval lanceolată. Înflorire VI—VIII. În zona alpină, pe
păşuni ierboase din zone stîncoase. Europa, nordul Asiei, America de Nord.

393 — Cimbrişor — Thymus alpestris Tausch. (Pl. 83) — Perenă, cu rizom

lemnos. Tulpina principală tîrîtoare, lungă, din care pornesc ramuri florifere subţiri, înalte
de 4—7 cm. Frunze ovate, glandulos punctate. Inflorescenţă capitată. Înflorire VI—IX. În
zona alpină, pe pajişti. Europa.

394 — Ghinţură galbenă — Genţiana lutea L. (Pl. 83) — H = 40— 140 cm.
Perenă robustă, rizom gros de 2—3 cm, scurt, din care pornesc 3—5 rădăcini verticale,
brune gălbui. Tulpină fistuloasă. Frunze opuse, lat ovat eliptice, cu 5—7 nervuri
proeminente paralele. Flori cu pedicel lung, caliciu albicios şi corolă galbenă, dispuse în
cirne la subţioara frunzelor. Fruct capsulă cil 2 valve, înflorire VI—VIII. OCROTITĂ
DE LEGE. Plantă medicinală. În zona alpină, prin pajişti instalate pe soluri scheletice
bogate în humus. În sudul şi centrul Europei, Asia Mică.

395 — Ghinţură pătată — Genţiana punctata L. (Pl. 83) — H = 20—60 cm.

Perenă, rizom G = 1,5 cm, din care pornesc rădăcini oblice sau verticale. Tulpină
fistuloasă, slab muchiată. Frunze opuse, sesile, ovate sau ovat eliptice, cu 5 nervuri
proeminente. Flori sesile, cu corolă galbenă deschis, pe care se află puncte roşii, brune
sau purpurii închis, campanulate, dispuse în cime la subţioara frunzelor. Fruct capsulă cu
2 valve, înflorire VI—IX. Utilizată ca infuzie, intern, pentru stimularea poftei de mîncare,
în convalescenţă, dischinezii biliare, viermi intestinali. În zona alpină, prin tufişuri, pe
locuri pietroase şi ierboase. Europa centrală, Peninsula Balcanică.

396 — Ochincele — Genţiana verna L. (Pl. 83) — H = 3—12 (26) cm. Perenă,
cu frunze eliptice sau eliptic lanceolate, cu 3 nervuri, aşezate în rozetă la baza tulpinii.
Floarea albastru-azurie, rar violetă, roză, galbenă sau albă. Fruct capsulă sesilă. Înflorire
III—VI. În etajul montan, pe pajişti. Europa, Asia.

397 — Ochincele mici — Genţiana nivalis L. (Pl. 83) — H = l — 15 (30) cm.

Plantă hibernantă cu rădăcină fuziformă subţire. Tulpină subţire, ramificată. Frunzele
bazale obtuze, mici, dispuse în rozetă, cele tulpinale ovate sau lanceolate. Flori cu caliciul
cilindric şi corola hipo-crateriformă albastră-azurie, rar albă sau violetă. Fruct capsulă cu
2 valve, înflorire VI—VIII. În etajul alpin şi subalpin, prin pajiştile de pe substrate
calcaroase. În Europa şi America de Nord.

398 — Crinişor de stîncă — Lloydia serotina L. (Pl. 83) — H = 7— 20 cm.

Perenă, cu bulb îngust, ovoidal, îmbrăcat în tunici membranoase, persistente. Tulpina
floriferă H = 5—12 cm, cu 2—4 frunze lineare său linear-lanceolate, dispuse altern.
Frunzele bazale îngust lineare, L = 7—20 (30) cm. Flori campanulate sau
infundibuliforme, albe, cu 3 nervuri roşietice sau violacee pe fiecare foliolă a perigonului.
Fruct capsulă, înflorire V—VIII. În etajul alpin (la l 700—2 200 m), pe stînci şi
grohotişuri.

399 — Credei de munte — Luzula sudetica (Willd.) D.C. (Pl. 84) — H = 30 cm.
Perenă, cespitoasă, cu rizomi lipsiţi de stoloni şi cu tulpini rigide. Frunze plane, scurte.
Inflorescenţă din l—5 spiculeţe, fiecare cu. 5—8 flori. Spiculeţele castanii închis sau
negre. Fruct capsulă ovoidală sau piriformă, castanie închis sau neagră, înflorire VI—
VIII. În etajul alpin sau subalpin, prin păşuni, stîncării şi sfagnete. Europa, Asia, Noua
Zeelandă.

400 — Rogoz — Carex rupestris AU. (Pl. 84) — H = 18 cm. Perenă, lax-
cespitoasă, cu stoloni repenţi, scurţi. Tulpini trimuchiate. Frunze lineare, plane,
încovoiate la vîrf. Inflorescenţa spic lung de l—1,5 cm, din flori femele şi mascule. Fruct
nuculă trimuchiată. Înflorire VI— VII. În etajul alpin, pe locuri stîncoase. Europa,
Caucaz, Ural, Siberia, Noua Zeelandă, America de Nord.

401 — Rogoz verde — Carex sempervirens Vili. (Pl. 84) — H — 50 cm. Perenă,
cu rizom multiramificat. Tulpini erecte, cilindrice. Frunze-îngust lineare, l — l—3 mm,
plane. Inflorescenţă dintr-un spiculeţ mascul, cilindric şi 2—3 spiculeţe scurte, cilindrice,
femele, pedunculate. Fructe nucule trimuchiate, alungit ovoidale, înflorire VI—VIII. În
etajul alpin şi subalpin, prin pajişti, mai ales pe versanţii abrupţi. Europa.

402 — Timoftică de munte — Phleum alpinum L. (Pl. 84) — H = 10—50 cm.

Perenă, cu tulpini erecte. Inflorescenţă panicul spiciform, verde sau violacee, formată din
spiculeţe uniflora mici, L = 5—6 mm. Înflorire VI—VIII. În zona alpină şi subalpină,
prin pajişti, păşuni, pe substrat calcaros. Europa, Asia, America.

403 — Iarba muntelui — Agrostis alpina Scop. (Pl. 84) — H = 10— 30 cm.
Perenă. Creşte în pîlcuri dese. Frunze verzi-cenuşii. Inflorescenţă panicul lax, răsfirat,
format din spiculeţe violet închis, uneori gălbui, la vîrful ramurilor. Gluma inferioară
uninervă, cea superioară cu 3 nervuri. Aristă geniculată. Fruct cariopsă. Înflorire VII—
VIII. În zona alpină, prin pajişti, pe stîncării. În Carpaţi, Pirinei, Apenini şi Alpi.

404 — Iarbă de munte — Oreochloa disticha (Wulfen) Link. (Pl. 84) — H — 20

cm. Perenă, cespitoasă, cu tulpini erecte. Frunze lineare. Inflorescenţă panicul spiciform
ovat, cu spiculeţe violacee aşezate pe axa paniculului pe 2 rînduri, fiecare formate din
3—5 flori. Fruct cariopsă ovoidală, înflorire VII—IX. În zona alpină, pe pajiştile de pe
soluri humico-silicioase. În Carpaţi, Pirinei, Alpi.

405 — Helictotrichon versicolor (Vili.) Pilger (Pl. 84) —- H = 15— 30 cm.

Perenă, rizom scurt, tîrîtor. Frunze plane, l — 2—4 mm. Inflorescenţa panicul cu ramuri
ce cuprind l—2 spiculeţe, fiecare format din 5 flori brune-gălbui-arămii, cu nuanţe
violete. Staminele cu antere-roşii. Fruct cariopsă. Înflorire VII—VIII. În zona alpină, pe
soluri sărace, acide, în pajişti şi tufişuri.

406 — Sîngele voinicului — Nigritella nigra (L.) Reichenb. (Pl. 84) — H = 20

cm. Perenă, cu 2—5 tuberculi comprimaţi şi palmat-comprimaţi. Tulpină erectă. Frunze
lineare, verde închis pe faţa superioară şi verde palid pe cea inferioară. Inflorescenţa
globuloasă sau ovoidal globuloasă, cu flori negricios purpurii, mai rar roze, cu miros
puternic de vanilie, înflorire VI—IX. Monument al naturii, OCROTITĂ DE LEGE. În
etajul alpin şi subalpin, pe pajiştile de pe substrate calcaroase. Europa.

407 — Sîngele voinicului — Nigritella rubra (Wettst.) K. Richt. (Pî. 84) — H =

8—15 (25) cm. Orhidee perenă, cu 2—3 tuberculi divizaţi. Tulpină erectă, cu numeroase
frunze înguste, alungite, lineare. Inflorescenţă conic ovoidală, pînă la alungit ovoidală,
formată din numeroase flori mici, roşii-purpurii sau roze, cu miros de vanilie, înflorire
VI—VIII. Monument al naturii, OCROTITĂ DE LEGE. În etajul alpin şi subalpin, pe
pajişti instalate pe substrate calcaroase. Carpaţi, Alpi.

408 — Firuţa şopîrlelor — Poa alpina L. (Pl. 84) — H = 3—50 (70) cm. Perenă,
cespitoasă, cu tulpini erecte. Frunze plane, lat lineare, verzi sau cenuşiu-verzui.
Inflorescenţă panicul cu spiculeţe lat ovate, cu ax lînos păroasă. Spiculeţul din 3—5 flori
verzi sau violacee, înflorire VII— VIII. În etajul alpin şi subalpin, prin pajişti, tundre
alpine, bolovănişuri, stîncării înierbate. Europa, Asia, America de Nord.

409 — Păiuş — Festuca pumila Vili. (Pl. 84) —- H = 10—20 (30) cm. Perenă,
cespitoasă, cu tulpini aspre în partea superioară. Frunze L = 9 cm, cu 5—7 nervuri, în
secţiune cu 2 brazde pe faţă. Inflorescenţa panicul erect, L = 4 cm, format din spiculeţe
alungit eliptice, scurt pedunculate, nuanţate violaceu, fiecare constituit din 3 flori. Fruct
cariopsă. Înflorire VII—VIII. În etajul alpin, pe pajiştile de pe soluri scheletice, pe
stîncării. Carpaţi, Balcani, Corsica, Pirinei, Alpi, Jura.

410 — Ţăpoşică — Nardus stricta L. (Pl. 84) — H = 30 cm. Perenă, cespitoasă,

formează tufe mici, cu rizom tîrîtor, ramificat. Tulpină erectă, foliată numai la bază.
Frunze filiforme, ţepoase, L = 10—20 cm. Inflorescenţă spic unilateral. Spiculeţe
uniflore, fără glume, nuanţate violaceu, dispuse pe o singură parte a spicului. Fruct
cariopsă cu 3 muchii, înflorire V—VIII. În etajul alpin şi montan, formează pajişti
întinse. Europa. Asia.

Alte plante care pot fi întîlnite în acest mediu de viaţă sînt cele descrise la
numerele 36, 37, 38, 117, 118, 123, 124, 125, 127, 129, 138, 157, 175, 179, 218, 219,
220, 226, 261, 264, 265, 294, 295, 297, 298, 301, 302, 304, 308, 310, 313, 316, 317. 329.

B. ANIMALE

ÎNCRENGĂTURA MOLUŞTE (MOLLUSCA)

373 — Pyramidula rupestris Drap. (Pl. 85) — H = 1,5 mm, D =2,5 mm; în munţi,
comun prin crăpăturile stîncilor, în locuri puternic însorite, în Carpaţii calcaroşi. În jurul
Mediteranei şi vestul Europei

374 — Ena moritana Drap. (Pl. 85) — H = 14—16 mm, 1 = 6—7 mm. Cochilie
cu 7—8 anfracte, suprafaţa neregulat striată, cu linii spirale. Cu variaţii de formă şi
grosime. În păduri de munte şi jnepenişuri, sub frunzar umed şi lemne putrede. În tot
lanţul Carpatic. Europa.

348 — Alopia glauca Rossm. (Pl. 85) — H = 14—17 mm, l = 4 mm. Cochilie
alungită cu 9—10 anfracte sculptate cu linii fine sau cu coaste radiare. Pe stînci golaşe, la
altitudini ridicate. În Carpaţii estici (din Rarău pînă la întorsura Buzăului).

349 — Campylaea faustina Rossm. (Pl. 85) — H= 11 mm, D == 18 mm. Cochilie

turtită, discoidală, cu 4—5 anfracte. Cu variaţii de culoare şi striaţiuni. Pe munţi (pe
stînci, plante, arbori, lemne putrede, muşchi şi frunzar umed). În tot lanţul carpatic şi
Munţii Apuseni. Europa Centrală.

ÎNCRENGĂTURA ARTROPODE (ARTHROPODA)

CLASA PĂIANJENI (ARACHNIDA)

350 — Pardosa nigra Koch (Pl. 85) — L = 7—9 mm. Cocon albastru închis. În
VI—X, la altitudini de peste 2 000 m, pe stînci şi blocuri de piatră. Extrem de rapidă,
capturează prada urmărind-o (insecte mici). În munţi înalţi (este foarte comună în
Retezat). Europa.

351 — Mitopus morio Fabr. (Pl. 85) — L = 4—11 mm. Cu mare variabilitate de
mărime şi culoare. Picioare lungi, subţiri. De la cîmpie pînă pe culmile munţilor, în locuri
umede, dar şi în cele uscate, în copaci, pe iarbă şi pietre, întîmplător în peşteri. Europa,
Asia, Africa de Nord.

CLASA DIPLOPODE (DIPLOPODA)

 352 — Leptorulus trilobatus (Verhoeff) (Pl. 85) — L = 23—37,5 mm (femela
este mai mare). Corp din 48—55 segmente, are 85—101 perechi de picioare. Animal
foarte vioi, rapid. Sub pietre, în frunzar, sub lemne. În regiuni muntoase, în golul alpin, în
zone împădurite. În tot lanţul carpatic. Europa.

CLASA INSECTE (INSECTA)

353 — Boreus hyemalis L. (Pl. 85) — L = 4—5 mm. Cu rudimente de aripi.

Adulţii prezenţi în X—III, pe zăpadă, sub muşchi, în tufişuri. Larvele trăiesc vara, În
muşchi şi licheni. Consumă resturi vegetale şi insecte mici. Pe munţi. Europa.

354 — Lăcusta de păşune — Polysarcus denticaudus Charp. (Pl. 85) — L = 24—

42 mm. Lăcustă mare, greoaie. Antene mai scurte decît corpul, elitre scurte lobiforme (nu
are aripi posterioare). În VI—VIII. Graminicolă, uneori dăunătoare, putînd provoca
invazii devastatoare pe sfeclă. Pe pajişti, în etajul montan şi subalpin, dar coboară şi în
regiunea de dealuri. În toată ţara. Europa.

355 — Pholidoptera transsilvanica Fischer (Pl. 85) — L = 18—30 mm. Elitre

reduse, oviscapt drept, cu vîrful ascuţit. În VII—X, pe marginea fîneţelor şi păşunilor;
este caracteristică făgetelor şi molidişurilor. Endemism carpatic. Jugoslavia, Bulgaria,
România.

356 — Miramella ebneri Galv. (Pl. 85) — L — 16—27 mm. Cu aripi posterioare
rudimentare. În VII—X, pe arbuşti, în fîneţe, la altitudini de l 000—2 300 m. Endemică
în Carpaţi.

357 — Manica rubida Latr. (Pl. 85) — Llucratoare = 5—9 mm. Furnică care îşi face
cuibul superficial, pe pante nisipoase, calcaroase, sub pietre, mai rar în muşchi. Animale
combative. Comună la altitudini de 900—2 400 m. În tot lanţul carpatic. Europa, vestul
Asiei.

358 — Bambus pyrenaeus Perez (Pl. 85) — L — 18—20 mm. Bondar. Cu o mare
variabilitate de colorit. Formează cuiburi subterane. Colectează polen de pe
Rhododendron, Genţiana, Primula, Cordeus ş.a. În zona alpină a Carpaţilor. Europa.

359 — Cărăbuş violaceus L. (Pl. 86) — L = 18—34 mm. Gîndac. Adulţii activi
primăvara şi toamna. Răpitor, în permanentă căutare de pradă. Prins în mînă, elimină de
lîngă gură un lichid urticant. De la şes pînă la peste 2 000 m altitudine. Vine des lîngă
case, în grajduri, pivniţe. În toată tara, foarte comun. Europa, vestul Asiei.

360 — Helophorus glaciaris Villa. (Pl. 86) — L = 2—4 mm. Gîndac ai cărui
adulţi şi larve trăiesc în apă, în zone umede, mlăştinoase, în apele reci de munte. Forma
tipic montană. Consumă resturi organice, larve de insecte. În tot lanţul carpatic. Europa
Centrală şi de est.
 361 — Gîndac pocnitor — Corymbites cupreus F. (Pl. 86) — L = 11—16 mm.
Scutul cu 2 vîrfuri care intrînd sub mezotorace, îi permite ca atunci cînd cade pe spate, să
revină la poziţia normală printr-o săritură însoţită de o pocnitură. Trăieşte 2—3 ani,
aleargă şi zboară bine. Pe arbuşti, flori, sub pietre. Fitofag. Larvele au inelele corpului
puternic chitinizate. Atacă plantule şi rădăcini fragede. În toată ţara, comun în munţii
înalţi. Europa.

362 — Gîndac de bălegar — Geotrupes stercorarius L. (Pl. 86) — L = 16—24

mm. Animal greoi, se întîlneşte sub balega proaspătă; îşi sapă în pămînt canale lungi de
pînă la 60 cm în care introduce bucăţi de balegă şi pe care depune ouă. Larvele cresc
consumînd această hrană; ele iernează în galeriile săpate de părinţii lor. Adulţii ies în anul
următor, în V. În toată ţara, comun de la şes pînă în vîrful munţilor. Europa, Asia.

363 — Blithophaga alpicola Kiist. (Pl. 86) — L — 11—15 mm. Abdomen

neacoperit de elitre. Carnivor. Larvele rod coletul plantelor tinere (poate fi considerat
dăunător). Comun în toţi munţii noştri. Europa.

364 — Polydrosus amoenus Germ. (Pl. 86) — L = 8—10 mm. Coleopter fitofag
atît ca larvă, cît şi ca adult. Trăieşte pe tufele de pe culmile munţilor. Larva stă în sol şi
roade rădăcinile plantelor. În zona alpină. Europa.

365 — Parnassius apollo L. (Pl. 86) — A = 72—88 mm. Fluture mai rar, prezent
în VII—VIII doar în cîteva locuri din Carpaţii Orientali (Rarău, Rodnei) şi în Munţii
Apuseni. Larva (365 b) se dezvoltă pe Sedum, Sempervivum, Saxifraga. Europa, Asia
Centrală.

366 — Erebia epiphron Knoch. (Pl. 86) — A = 36—41 mm. Fluturii zboară în
(VI) VII (VIII). Larvele (366 b) se întîlnesc în număr mare pe ierburile nepăscute de vite
şi cai pe păşunile alpine, unde iarba rămîne mai lungă, în zona de trecere de la brad la
molid, îndeosebi pe flori de Senecio şi Deschampsia. În toţi Carpaţii. Europa (lipseşte din
Scandinavia şi Finlanda).

367 — Erebia cassioides Hohem. (Pl. 86) — A = 34—40 mm. Fluturii zboară în
VI—VIII. În zonele înierbate la altitudini de l 700— l 800 m. Larvele (367 b) trăiesc pe
graminee. Europa. În masivul Retezat. Asemănătoare sînt şi alte specii de Erebia, toate
forme montane.

368 — Eulithis populata L. (Pl. 86) — A = 30—34 mm. Fluturii zboară în VI—
VIII. Larvele (368 b) trăiesc pe afin, plop, sălcii. La altitudini de l 700—2 200 m, în
etajul jneapănului. Europa, Siberia, America de Nord.

369 — Entephria caesiata Lang. (Pl. 86) — A = 36—42 mm. Fluturii zboară în
VI—VIII. Larva (369 b) trăieşte pe Vaccinium vitis-idaea şi V. myrtillus, în etajul
jneapănului, la altitudini de peste l 700 m. Nordul şi centrul Europei.
 370 — Anaitis simpliciata Tr. (Pl. 86) — A = 34—38 mm. Pe lîngă pereţii
abrupţi, pe grohotişuri de calcare, în VII—VIII. Larva trăieşte pe diferite specii de
Hypericum. Pirinei, Alpi, Carpaţi, Balcani.

371 — Parietaria dilucidaria Hb. (Pl. 86) — A = 27—32 mm. În etajul

jneapănului, la altitudini de peste l 700 m, în VII—VIII. Larva (371 b) trăieşte pe
Hieracium, Helianthemum ş.a. În toţi munţii noştri. Europa, Asia Centrală.

ÎNCRENGĂTURA VERTEBRATE (VERTEBRATA)

CLASA AMFIBII

372 — Sălămîzdră de munte — Triturus alpestris Laur. (Pl. 88) — Lmascul=8 cm,
Lfemelă = ll cm. Corp îndesat, cu coada mai scurtă decît corpul. Tegument grăunţos. Se
reproduce în apă, în V—VI. Cu o metamorfoză lungă (poate avea larve neotenice).
Adulţii stau obişnuit pe uscat, unde şi iernează, dar sînt forme care trăiesc numai În bălţi
cu apă lin curgătoare. Se hrăneşte îndeosebi noaptea, cu rîme, melci, limacsi, diferite
artropode. Este atacată de păsările de noapte. În munţi la altitudini de 700—2200 m, în
toţi Carpaţii. În Alpi, Carpaţi, Dinarici, Pirinei; În centrul Europei coboară şi la cîmpie.

CLASA REPTILE (REPTILIA)

373 — Şopîrla de munte — Lacerta vivipara Sacquin (Pl. 88) — L = 17 cm. Cu o

coadă scurtă, relativ groasă. Este singura şopîrlă de la noi care naşte 3—10 pui vii (este
ovovivipara), în VI—VIII. Hibernează În X—IV, sub scoarţă, în sol sau în crăpăturile
stîncilor. Se hrăneşte cu insecte, rîme, melci, păianjeni. Animal sperios, lent, nu se poate
căţăra, dar înoată bine. Rezistă la temperaturi scăzute. Vipera (Vipera berus) este
principalul său duşman. În pădurile umede de fag şi conifere, în turbării, pe păşuni alpine,
la peste 2 000 m altitudine şi pe stîncării. În toţi munţii noştri. Vestul Europei, Siberia.

CLASA PĂSĂRI (AVES)

374 — Corb — Corvus corax L. (Pl. 87) — L = cca 65 cm (mult mai mare decît
ciorile). Coadă rombică. Cuibăreşte în păduri muntoase din Carpaţi, îşi face un cuib mare
în vîrful unui copac, din crăci, pe care le acoperă cu nămol, apoi cu păr, lînă etc. Cele 4—
6 ouă sînt clocite de femelă 21 zile, încă din II. În tot acest timp masculul stă alături, de
pază. Puii rămîn în cuib încă cca 40 zile. Se hrăneşte cu insecte, amfibii, reptile,
mamifere, cadavre etc. Strigăt „corr-corr". Animal foarte rar, OCROTIT DE LEGE, în
păduri mari, de la şes pînă pe crestele munţilor. Se îmblînzeşte uşor. Poate imita glasul
altor animale. Sedentar. Europa, Africa de Nord, Asia.

375 — Acvila de munte — Aquila chrysaetos L. (Pl. 87) — L = = 76—90 cm, A

= cca 2 m. Coadă lungă, terminal lăţită. Cuib mare, folosit mai mulţi ani de aceeaşi
pereche, în pereţi de stîncă sau arbori înalţi. Zbor de nuntă în III—IV. Depune 2 ouă care
sînt clocite 40 zile mai mult de femelă. Supravieţuieşte de obicei doar un pui, care începe
să zboare după 85—92 zile. Se hrăneşte cu păsări, mamifere (chiar şi cu iezi de ciută), la
nevoie şi cu cadavre. Sedentară, foarte rară, OCROTITĂ DE LEGE. Strigăt „biia" sau
„jicc-jicc". În zone montane şi stîncoase; poate coborî iarna după hrană şi în zona
colinară. În toată emisfera nordică.

376 — Ciocîrlie urechiată — Eremophyla alpestris L. (Pl. 87) — L = 16—17 cm.

Cuib pe sol, din ierburi, căptuşit cu păr de animale, adăposteşte cîteva ouă. Se hrăneşte cu
insecte. Strigăt „tşi-ih" lung, întrerupt, cîntător. Pe platourile înalte ale munţilor Cibin şi
Ţarcului, la altitudini de peste 2 000 m. Este o pasăre nordică, migratoare. În nordul
Europei şi Asiei, în Balcani (de unde a venit la noi).

377 — Fluturaş de stîncă — Tichodroma muraria L. (Pl. 87) — L = 16—17,5 cm.

Cuibăreşte în V—VI în găuri din stînci. Ambii părinţi adună crăcuţe, pun apoi muşchi, iar
în interior căptuşesc cuibul cu păr şi pene. Cele 3—4 ouă sînt clocite de femelă. Puii stau
în cuib 20—22 zile. Se hrăneşte cu insecte şi păianjeni, pe care îi adună cu ajutorul
ciocului său fin din crăpăturile pereţilor calcaroşi. Cînd caută hrana, ca să se ajute, bate
des din aripi, ceea ce o face să semene cu un fluturas. Strigăt „tih-tiin-itie-zizizitiii".
Sedentar şi oaspete de vară (III—XI), nu prea frecvent, în munţi. Iarna poate coborî după
hrană pînă în oraşe (a fost văzut şi în Bucureşti). Nu coboară niciodată pe sol. Sudul
Europei, centrul Asiei. OCROTIT DE LEGE.

378 — Mierlă de piatră — Monticola saxatilis L. (Pl. 87) — L = = 19 cm. Cuib

ascuns în crăpături de stîncă, conţine 4—5 ouă pe care le clocesc ambii părinţi în IV—VI.
Se hrăneşte cu insecte. Strigăt „tac-tac", ca un fluierat frumos. Oaspete de vară (IV—IX),
mai frecvent în munţi calcaroşi, la altitudini de peste 900 m. În Carpaţi, dar şi în
Dobrogea şi în defileul Dunării. Sudul Europei, Asia Centrală; iarna în Africa centrală şi
de est.

379 — Mierlă gulerată — Turdus torquatus L. (Pl. 87) — L = 24— 27 cm (ceva

mai mare decît mierla obişnuită). Cuib din ierburi uscate, lîngă sol, în tufişuri dese şi
crăpături din stînci. Cele 4 ouă sînt clocite 14 zile. Scoate anual 2 rînduri de pui; ei stau în
cuib 15—16 zile, dar rămîn prin apropiere încă 2 săptămîni. Se hrăneşte cu insecte,
viermi, toamna şi cu fructe. Strigăt „tac-tac". Oaspete de vară (IV—X). În pădurile de
conifere şi în jnepenişuri, la altitudini de pînă la 2 000 m. În munţii înalţi ai Europei;
iernează în Africa de Nord.

380 — Brumăriţa de stîncă — Prunella collaris Scop. (Pl. 87) — L= 18 cm. Cuib
la sol sau sub stînci, din ierburi sau muşchi fini, căptuşit cu lînă, pene. Femela depune în
V—VI cîte 4—5 ouă care sînt clocite de ambii părinţi timp de 13—14 zile. Se hrăneşte
cu insecte, melci, iarna şi cu seminţe. Strigăt „trr-lit". Este foarte sperioasă. Sedentară. Pe
stîncării, în jnepenişuri; iarna coboară pe văile apelor. În jumătatea sudică a Europei şi în
Asia Mică.

381 — Fîsa de munte — Anthus spinoletta L. (Pl. 87) — L = 16— 17 cm. Scoate
anual 2 rînduri de pui. Cuib din iarbă uscată, sub stînci, la sol. Femela cloceşte cele 4—5
ouă timp de 14 zile. Puii rămîn în cuib 16 zile, apoi stau pe lîngă părinţi. Se hrăneşte cu
insecte, păianjeni, vier-mişori. Oaspete de vară (IV—X) sau sedentar, frecvent în munţi la
peste 2 000 m altitudine. Coboară iarna spre cîmpie, pe lîngă ape îngheţate. Sudul
Europei, Asia Centrală.

CLASA MAMIFERE (MAMMALIA)

382 — Chiţcanul de munte — Sorex alpinus Schinz. (Pl. 88) — L = 6—8 cm, G =
6—10 g. Naşte vara de 2 ori cîte 4—10 pui, care se dezvoltă foarte repede. Mereu
nesătul, consumă orice animal pe care îl poate ataca, de la şoareci, pui de păsări, pînă la
rîme, insecte, păianjeni. Prezintă canibalism. În zona pădurilor de conifere şi pe platourile
înalte, în mlaştini alpine. În toţi Carpaţii. Europa Centrală.

383 — Marmota de munte — Marmota marmota L. (Pl. 88) — L = 50—57 cm, G

= 4—10 kg. Ochi şi urechi mici, blană deasă, lungă. Calcă pe toată talpa. Picioare scurte:
labele din faţă cu 4 degete, cele din spate cu 5 degete. Ghiare puternice. Se împerechează
în V; naşte pui în VI. Trăieşte pînă la 15 ani. Hibernează cca 6 luni în vizuini speciale. Se
hrăneşte toată ziua, cu o pauză de 4—5 ore la prînz, de obicei cu plante, mai rar cu
insecte. Trăieşte în familii (adulţii şi descendenţii în vîrstă de 2—3 ani). Nu formează
colonii, îşi sapă vizuini de vară lungi de pînă la 10 m, cu mai multe ieşiri. Animal
sociabil, cu simţuri foarte dezvoltate. Scoate o gamă largă de sunete, cu diferite sensuri.
Dispărută la noi, a fost reintrodusă şi se dezvoltă bine în golul munţilor Retezat, Parîng şi
Făgăraş, la altitudini de peste l 500 m. În Alpi, Pirinei, Tatra.

384 — Şoarece de zăpadă — Microtus nivalis Martius (Pl. 88) — L — 12—14

cm. G = 40—50 g. Blană deasă, lungă, coadă albă. Ochi şi urechi mari; perii senzitivi de
pe cap lungi. Naşte de 2—3 ori pe an cîte 3—7 pui în cuiburi căptuşite cu plante uscate
tocate mărunt. Trăieşte 3—4 ani. Consumă ziua graminee aspre, fructe de merişor,
rădăcini. Foloseşte ca adăpost crăpăturile din stînci, golurile dintre pietre. Face rezerve
mici de hrană pentru iarnă, căci umblă de obicei pe sub stratul de zăpadă după lujeri şi
rădăcini. În munţi la altitudini de 600—2 000 m, în locuri însorite. În Pirinei, Alpi,
Carpaţi, Balcani.

385 — Jderul de piatră, beica — Martes foina Eryleb. (Pl. 88) — L = 42—70 cm,
G = 1,5 kg. Cap scurt, urechi mici, tivite cu alb, ghiare ascuţite, glandele de sub coadă
extrem de rău mirositoare. Tălpi fără păr. Sub bărbie cu o pată albă care coboară spre
picioare. Naşte 3—4 pui într-un cuib moale, în crăpături din stîncă, cariere vechi, ziduri
părăsite. Trăieşte pînă la 12 ani. Activ noaptea, vînează şoareci, şobolani, pui de păsări şi
iepuri, păsări domestice (pe care ades le omoară din plăcere, mîncîndu-le doar creierii şi
sorbindu-le sîngele), ouă, gîndaci, dar şi fructe coapte, struguri, lapte. Merge mai ales pe
jos, dar este şi un bun căţărător. Are drumuri proprii. Animal precaut, nervos, nu suportă
zgomotele tari şi neobişnuite. Iarna se retrage lîngă case, în fîn, uneori chiar şi în oraşe.
Vara îşi face cîteva adăposturi provizorii. Cu blană căutată, dar mai puţin valoroasă decît
cea de jder. În regiuni colinare şi montane, la altitudini mai joase, cu stîncării. La cîmpie
coboară rareori. Europa, Asia temperată.

386 — Capra neagră — Rupicapra rupicapra L. (Pl. 88) — L = = 1,20—1,40 m,

G — 30—60 kg. Corp zvelt, foarte proporţionat, cu coarne caracteristice, de origine
epidermică, care nu se schimbă în cursul vieţii. Copita cu degetele formează o adevărată
ventuză. Vara ase blana roşcată, iarna negricioasă. Se împerechează în X—XI, naşte 1—2
iezi în IV. Trăieşte peste 22 ani. Animal rumegător, consumă păiuş, trifoi de munte,
răchite, sălcii de munte, ciuperci, afine, merişoare. Din resturi de alimente şi răşini în
rumenul său se formează o piatră numită bezoar. Animal diurn, foarte agil (sare şi 7—8
m), poate alerga cu mare uşurinţă pe steiuri şi grohotişuri. Trăieşte în grupe de 20—25
indivizi conduse de femele cu experienţă. Masculii, îndeosebi cei bătrîni, sînt solitari. Are
puţini duşmani (omul, rîsul şi răpitoarele mari) cu simţuri foarte ascuţite; predomină
mirosul, apoi văzul şi auzul. În caz de pericol scoate un şuierat de avertizare. Cu mare
sensibilitate la schimbări climatice. În golul alpin al munţilor Ţarcu, Retezat, Parîng,
Făgăraş, Piatra Craiului, Bucegi, Căpăţînei şi Rodnei. În Pirinei, Alpi, Carpaţi, Balcani,
Alpii Dinarici, Caucaz şi în Noua Zeelandă (unde au fost aduse).

Alte animale care pot fi întîlnite în acest mediu de viaţă sînt cele descrise la
numerele 310, 341, 342, 454, 490 şi 499.
 7. MEDIUL SUBTERAN

Prin mediu subteran se înţelege reţeaua de crăpături şi enclave din cele mai
diferite substrate, inundate sau uscate, naturale sau artificiale, în care trăiesc o gamă largă
de organisme lucifuge, mai mult sau mai puţin specifice. În domeniul subteran se includ
peşterile, fantele, cavităţile artificiale, microcavernele, solul şi pînzele de apă freatică.

Peşterile sînt săpate de ape în calcare, au lungimi de la cîţiva metri la sute de

kilometri, pot fi orizontale, verticale sau mixte. Fantele sînt reţelele de crăpături din
masivele calcaroase În care microclimatul este deosebit de constant. Cavităţile artificiale
sînt toate săpăturile (galerii sau cariere) efectuate de om şi care sînt rapid populate de
organisme specifice mediului subteran. Microcavernele sînt găurile săpate de animale
(mamifere, păsări, insecte), a căror faună este predominant parazită, comensală sau de
detritus. Solul constituie mediul endogen în care trăieşte o mare varietate de organisme.
Apa freatică este reprezentată de apele care stagnează sau curg pe sub pămînt şi care pot
ieşi la suprafaţă prin izvoare, resurgenţe sau fîntîni. Ele pot staţiona în pămînt, în nisipul
plajelor marine şi lacustre (psamon), precum şi în materialul aluvionar din imediata
apropiere a rîurilor (hiporeic).

Organismele care populează mediul subteran derivă din cele care trăiesc la
suprafaţa pămîntului (epigee) şi care s-au retras în diferite perioade în acest mediu lipsit
de lumină solară, căldură şi plante; aici s-au adaptat condiţiilor specifice de trai oferite de
acest mediu: temperatură constantă (care variază în limitele 7—12°C), obscuritate totală,
umiditate de 100%, circulaţie redusă de aer, existenţa unor resturi organice şi detritus
aduse de ape sau provenind, din excrementele animalelor care îşi petrec o parte din viaţă
afară (ex. liliecii).

În mediul subteran trăiesc numai organisme heterotrofe: bacterii, ciuperci, precum

şi o gamă foarte variată de animale. Sub aspect ecologic, toate vieţuitoarele se împart în
troglobionte (care trăiesc şi se reproduc numai în peşteri), troglofile (care trăiesc şi se
reproduc atît în peşteri cît şi la exterior), trogloxene (ajunse întîmplător în mediul
subteran), parazite (pe alte animale) şi guanobii (care trăiesc din şi pe excrementele de
lilieci) (Pl. 89).

A. ANIMALE

ÎNCRENGĂTURA ANELIDE (ANELLIDA)

CLASA OLIGOCHETE (OLIGOCHAETA)

387 — Troglochaetus beranecki Delachaux (Pl. 90) — L = 0,5— l mm.

Arhianelid cu un corp din puţine inele prevăzute cu cheţi lungi. În interstiţiile aluviunilor
din cursurile de apă care scaldă galeriile cîtorva peşteri din Munţii Apuseni. Relict al
mărilor din Terţiar, rămasă în ape dulci şi retrasă ulterior în mediul hipogeu interstiţial.

ÎNCRENGĂTURA MOLUŞTE (MOLLUSCA)

 388 — Oxychilus glaber Rossm. (Pl. 90) — L = 10—14 mm. Cochilie din 5 spire.
Specie troglofilă, terestră, comună în păduri, locuri umede, sub buşteni putrezi, frunzare;
în peşteri pe pereţii umezi, pe argilă, guano. Polifagă, consumă diferite resturi organice.
Comună în peşterile noastre (îndeosebi în cele din Oltenia, Banat şi Dobrogea). În zonele
colinare şi montane. Europa Centrală şi de sud-est.

389 — Paladilhiopsis transsilvanica Rot. (Pl. 90) — H = 2,3 mm. Cochilie cu

6—6,5 spire. Troglobiont acvatic, endemic, în peşterile din Valea Crişului Repede.

ÎNCRENGĂTURA ARTROPODE (ARTHROPODA)

CLASA CRUSTACEI (CRUSTACEA)

390 — Trichoniscus inferus Verh. (Pl. 90) — L = 3,2 mm. Izopod terestru,
troglobiont, total depigmentat, higrofil şi saprofag. Endemic pentru peşterile de pe valea
Cernei şi din nordul Olteniei.

391 — Megacyclops kieferi Chapp. (Pl. 90) — L = 0,6—0,9 mm. Copepod

troglobiont, destul de comun, cu o carapace fină, morfologie simplificată faţă de speciile
întîlnite în apele de suprafaţă şi avînd dimensiuni mai mici. În peşteri, conducte de apă,
hiporeic. În munţii Apuseni, Ungaria, Germania, Iugoslavia.

392 — Bathynella paranatans Şerban (Pl. 90) — L = l mm. Batine-laceu orb,

depigmentat, cu corp alungit, lipsit de carapace. În ape interstiţiale şi hipogeu. România
(peşteri din Transilvania).

393 — Nyphargus carpathicus Dobreanu şi Manolache (Pl. 90) — L = 7—8 mm.

Amfipod orb, depigmentat, cu corp comprimat lateral (se deplasează pe o latură).
Consumă detritus organic. Originar din ape marine, a trecut o dată cu retragerea apelor,
din mediul psamic litoral marin în cel dulcicol şi de aici în apele carstice ale coastelor
mărilor din Terţiar. Comun în apele subterane din Apuseni, nordul Olteniei şi Moldova.

CLASA DIPLOPODE (DIPLOPODA)

394 — Trachysphaera orghidani Tăbăcaru (Pl. 90) — L = 5—6,8 mm. Oceli

depigmentaţi, reduşi, cu tuberculi, bastonase şi creste transversale calcaroase la partea
posterioară a segmentelor. Pe argilă, lemne putrede, guano. Troglobiont, în peşterile din
N-V Bulgariei, Valea Cernei, munţii şi podişul Mehedinţi.

395 — Litliobius decapolitus Matic, Negrea, Prunescu (Pl. 90) — L = 16 mm.

Segmentele 5, 6 şi cel anal sînt colorate în galben-pai. Animal lucifug, pigmentat.
Troglobiont, endemic în peşterile din nordul Olteniei, de pe văile Cernei şi Jiului.

CLASA PĂIANJENI (ARACHNIDA)

 396 — Meta menardi Latreille (Pl. 90) — L = 4 mm. Păianjen tro-glofil, comun
în majoritatea peşterilor din lanţul carpatic. Carnivor, îşi ţese pînze simple, în care îşi
prinde prada. Coconi albi, sferici, agăţaţi de tavanul galeriilor sau de pereţi. Europa, Asia,
America de Nord, Madagascar.

397 — Paranemastoma silii Hermann (Pl. 90) — L = 3,2—5 mm. Opilionid

troglofil, cu pedipalpi (picioare pipăitoare) subţiri; picioare lungi. Ochii şi tegumentul
sînt slab pigmentate. Carnivor. Mai comun iarna, constituie unul din componenţii
principali ai biocenozei de pe pereţi. În peşterile din vestul ţării. În Spania, Cehoslovacia,
Ungaria, Iugoslavia, Albania şi România.

398 — Phreatohydracarus mosticus Tanas. şi Orghidan (Pl. 90) — L = 0,5 mm.

Hidracarian carnivor, trăieşte numai în fîntîni. Endemic pentru România.

399 — Neobisium closanicus Dumitrescu şi Orghidan (Pl. 90) — L = 0,4 mm.

Pseudoscorpion mic, carnivor redutabil (consumă diverse insecte, crustacei, rîme şi
păianjeni mici, pe care le prinde cu ajutorul unor cleşti puternici). Troglobiont vechi, orb,
asemănător unui scorpion, fără coadă, neveninos. Endemic pentru România, prezent în
mai multe peşteri din bazinul Motrului (în munţii şi podişul Mehedinţi).

CLASA INSECTE (INSECTA)

400 — Heteromurus nitidus Fempleton (Pl. 91) — L = 1,5—3 mm. Colembol

troglofil, higrofil, polifag, guanofil, uneori prezent în număr mare (constituind alături de
celelalte colembole din peşteri hrana de bază a răpitorilor). Poate trăi şi la suprafaţa apei
din bazine. În epigeu în toată ţara. În hipogeu în Oltenia şi judeţul Hunedoara. Pe tot
globul.

401 — Triphosa sabaudiata Duponchel (Pl. 91) — L = 40—44 mm. Fluture cu

aripi mari, dispuse orizontal, acoperite cu solzişori şi peri lungi. Prezent în VII—VIII.
Omida trăieşte pe verigariu (Rhamnis saxatilis). În peşterile noastre mai calde, destul de
frecvent la baza pereţilor. Europa Centrală şi de sud.

402 — Limonia nubeculosa L. (Pl. 91) — L = 8—9 mm. Dipter sub-troglofil,

abundent în cavităţile subterane, vara şi iarna. Vara este prezent în prima porţiune a
peşterilor umede şi reci, la baza pereţilor, lîngă curentul apei. Europa.

403 — Pholeuon proserpinae Kn. (Pl. 91) — L === 5,5—6 mm. Coleopter mic,
troglobiont. A pătruns de mult în mediul subteran ş; prezintă modificări morfologice
evidente, ca efect al vieţii în subteran. Este orb, depigmcntat, cu aripile nefuncţionale. În
munţii Apuseni.

404 — Closania orghidani Decu (Pl. 91) — L = 5,5 mm. Coleopter răpitor, orb,
depigmentat, cu antene şi picioare lungi. Formă troglobiontă veche, mică. În peşterile
dintre Olt şi culoarul Timiş-Cerna.
 405 — Duvalius budai Kend (Pl. 91) — L = 3,5—5 mm. Coleopter troglobiont
vechi, destul de mic, orb, depigmentat, endemic. În peşterile din jud. Hunedoara şi pe
valea Cernei.

406 — Quedius mesomelinus Marsh (Pl. 91) L = pînă la 5 mm. Coleopter

stafilinid, troglofil, comun în peşterile cu guano, carnivor atît ca larvă, cît şi ca adult. În
Carpaţii meridionali, Apuseni, Dobrogea. Europa.

ÎNCRENGĂTURA VERTEBRATE (VERTEBRATA)

CLASA MAMIFERE (MAMMALIA)

407 — Liliac rinolof mare cu potcoavă — Rhinolophus ferrum-equinum Schreber

(Pl. 91) — L = 5—7 cm, G = 16—30 g. Brun-deschis, cu urechi fără tragus (un pliu
membranos caracteristic urechii liliecilor). În regiunea nazală cu o formaţie membranoasă
ca o potcoavă. Cînd stă agăţat, aripile nu învelesc spatele său. Puiul se naşte în iunie şi stă
agăţat de mamă cca 2 luni. Poate trăi 10 ani. Îşi capturează hrana (care constă din insecte)
zburînd iute, fără zgomot, la mică înălţime. Hibernează în IX— V în peşteri, formînd
colonii nu prea mari, din indivizi care stau separaţi unul de altul, sau stau chiar izolaţi.
Zboară în nopţile calde. Vara în peşteri, galerii de mină, ruine, scorburi, îndeosebi în
vestul ţării (Banat, Crişana, nordul Olteniei) şi Dobrogea; izolat în estul Transilvaniei şi
nordul Munteniei. Larg răspîndit în sudul şi vestul Europei.

408 — Liliac mare — Myotis myotis Borckhausen (Pl. 91) — L = = 7—8 cm, G =
25—35 g. Cel mai mare liliac de la noi. Urechi relativ late şi lungi, cu tragus lung şi
subţire. Bot proeminent, dinţi puternici, cu care poate sfărîmă învelişul chitinos al
insectelor mari. Formează împreună cu miniopterii coloniile cele mai mari şi frecvente
din peşterile noastre. Coloniile de vară sînt mai mici. În peşteri, la temperaturi de 12°C, la
umiditate crescută. Zboară pînă la 200 km distanţă de colonie. În toată ţara (mai rar în
Moldova). Sudul Europei (România este la limita estică a arealului).

409 — Liliac — Plecotus austriacus Fischer (Pl. 91) — L = 4,7— 5,3 cm, G =
5—10 g. Urechi lungi cît corpul, unite la bază. Cînd stă agăţat, ţine urechile culcate pe
spinare. Adună hrana preferenţial printre pomi şi arbuşti. Nu formează colonii
numeroase. Iarna hibernează în peşteri, vara se adăposteşte în scorburi, poduri, grajduri,
clopotniţe. Comun. Europa.

410 — Liliac mare de amurg — Nyctalus noctula Schreber (Pl. 91) — L = 7—8
cm, G = 15—40 g. Robust, cu bot lat, urechi scurte şi rotunjite, cu tragus mic, îngustat la
bază. Aripi lungi, subţiri. Zbor rapid, înalt, în linie dreaptă, uneori chiar ziua. Naşte în
VI—VII cîte l—2 pui care pot zbura după 8 săptămîni. Se întîlneşte rareori în peşteri.
Colonii de iarnă mici, localizate în clopotniţe şi poduri. Cele de vară în scorburi, poduri
(chiar şi în cutiile jaluzelelor de la geamuri). Poate migra la distanţe mari, fiind cel mai
comun liliac de la noi. Europa, Africa de Nord, Asia (pînă la Altai).
 411 — Liliac cu aripi lungi — Miniopterus schreibersii Kuhl (Pl. 91) — L =
5,2—6,1 cm, G = 8—11 g. Urechi scurte, truncate, cu un tragus lung, uşor arcuit. Frunte
bombată. Coada este prinsă complet în patagiu. În coloniile de naştere se poate asocia cu
Rhinolophus mehelyi şi Myotis myotis. Formează colonii numeroase şi dense în peşteri, la
altitudini de 40—l 000 m. Zboară foarte bine, înalt, rapid, întreprinde migraţii. În timpul
hibernării colonia îşi schimbă locul în funcţie de variaţiile microclimatului, la temperaturi
de 2,5—9°C. În toată ţara. Origine tropicală. Din vestul Africii şi Portugalia, pînă în
Japonia şi Filipine, în sud pînă în Madagarcar şi nord-estul Australiei.

Alte animale care se pot întîlni în acest mediu de viaţă sînt cele descrise la
numerele 221, 237, 351 şi 415.
 8. MEDIUL ANTROPIC

Prin mediu antropic se înţeleg ecosistemele care sînt formate conştient sau
inconştient de om şi care rămîn viabile datorită prezenţei şi îngrijirilor sale. Aceste
ecosisteme sînt reprezentate de culturile agricole, livezi, grădinile de zarzavat, parcurile şi
grădinile publice, curţile, locuinţele şi dependinţele de la sate şi oraşe. Ele au apărut din
necesitatea satisfacerii de către om a nevoilor sale de hrană, îmbrăcăminte şi habitat (Pl.
92).

Ecosistemele antropice sînt constituite prin desţelenirea stepelor şi pădurilor (deci

prin înlăturarea forţată a florei, vegetaţiei şi faunei autohtone) şi cultivarea în locul lor a
unor plante utile sau a unora crescute în scop decorativ, estetic, medicinal (plante ce sînt
adesea aduse din alte continente sau ţări şi care supravieţuiesc în noile condiţii numai
graţie unor îngrijiri permanente). În ecosistemele agricole mari se obişnuieşte cultivarea
cîte unei singure specii de plante (monocultura). Creşterea concomitentă a mai multor
specii (policultura) este utilizată mai ales în grădini, curţi şi parcuri. Fauna acestor
ecosisteme este săracă; ea este reprezentată de specii care depind sub o formă sau alta de
plantele care se cultivă (adică de plantele cu care de obicei se hrănesc şi pentru care sînt
considerate de aceea ca dăunătoare).

Caracteristica acestor ecosisteme este marea lor labilitate, dependenţa lor de om.
În ecosistemele antropice pot apărea înmulţiri bruşte, explozive ale unor dăunători
vegetali (ciuperci, bacterii) sau buruieni, ori ale unor dăunători animali (viermi, insecte).
Plantele cultivate determină extinderea dăunătorilor, ei provenind din zona de baştină a
plantelor cultivate şi care, neavînd în noile condiţii duşmani naturali, se pot înmulţi şi
deveni cu atît mai păgubitori (ei îşi pot extinde acţiunea şi asupra altor plante de cultură
sau autohtone, aşa cum este cazul gîn-dacului de Colorado, al omizii păroase a dudului
etc.).

Mediului antropic îi aparţin o serie de plante şi animale care trăiesc şi profită de

pe urma activităţilor umane; arealele lor se extind odată cu teritoriile noi ocupate de om.
Unele — organismele sinantrope —, sînt ataşate şi se dezvoltă în aşezările umane, altele
preferă tovărăşia omului deoarece îşi găsesc mai uşor hrană şi adăpost.

Plantele şi animalele care populează mediul antropic sînt eurioice şi cosmopolite,

nu posedă adaptări speciale deosebite, aşa cum se întîlnesc în celelalte medii de viaţă
descrise anterior.

În cazul în care acţiunea omului de îngrijire a acestor ecosisteme încetează, ele se

modifică rapid; vegetaţia sălbatică autohtonă recucereşte rapid teritoriul pierdut (are loc
înţelenirea terenurilor agricole, acoperirea cu vegetaţie a ruinelor locuinţelor). Plantele
cultivate dispar, degenerează sau se resălbăticesc. Animalele din culturi dispar şi fauna
locală se reinstalează.

Dezvoltarea ecosistemelor antropice a dus la regresia celor naturale, la înmulţirea

unor plante şi animale cosmopolite şi eurioice — însoţitori ai omului —, la distrugerea de
pe mari teritorii a florei şi faunei autohtone, la dispariţia unor plante şi animale. Multe
vieţuitoare găsesc tot mai greu teritoriile pe care să trăiască (de ex. dropia, ca urmare a
extinderii culturilor, este ca şi dispărută din Bărăgan), sau sînt nevoite să se adapteze
traiului în mediile de cultură (căprioare, ciori).

Cultivarea intensivă şi neraţională a terenului poate determina modificări ale

structurii vegetaţiei (prin tăierea pomilor), climei (zone umede se transformă în aride,
apar zone cu variaţii mari de temperatură), regimului hidrologic (secete prelungite sau
inundaţii), accelerarea eroziunii solului (implicit extinderea procesului de desertificare
sau de salinizare). Deoarece de aceste racile omul este răspunzător, el trebuie să practice
o exploatare adecvată şi raţională a teritoriilor pe care le-a determinat să fie dependente
de el, a întregului mediu antropic, urmărind permanent menţinerea echilibrului biologic
din natură.

A. PLANTE

PARAZIŢI VEGETALI

411 — Rugina brună a grîului — Puccinia recondita Rob. ex Desm. (Pl. 93) —
Ciuperca atacă frunzele, mai rar tecile, tulpinile şi spicele. Produce pustule cu spori ce
pot fi alungite şi conflua. Provoacă îngălbenirea şi uscarea frunzelor, reducerea producţiei
de boabe. Apare în fiecare an şi produce atacuri de intensitate variabilă. Este cea mai
răspîndită rugină a grîului de la noi. În zonele cu climat continental.

412 — Cornul secarei — Claviceps purpurea (Fr.) Tul. (Pl. 93) — Ciuperca atacă
spicele de secară în perioada înfloririi. Din florile infectate se scurge un lichid vîscos şi
dulceag în care se găseşte un număr mare de conidii care pot infecta alte flori. Spre
sfîrşitul perioadei de vegetaţie în locul boabelor se dezvoltă corpuri scleroţiale tari, uşor
curbate (dar nu în toate florile unui spic). Scleroţii căzuţi pe sol sau cei rămaşi în sămînţă
germinează în primăvara următoare, dînd naştere la un număr mare de ascospori care
ajung la maturitate cînd înfloresc plantele. Atacurile cele mai puternice au loc în
primăverile reci şi ploioase. În zonele temperate, umede. La noi îndeosebi în regiunile
umede de munte.

413 — Tăciunele comun al porumbului — Ustilago maydis (D.C.) Corda (Pl. 93)
— Ciuperca atacă toate organele porumbului, îndeosebi ştiuleţii şi tulpinile (mai ales la
noduri şi bază), dar mai puţin paniculul şi limbul frunzelor. Pe organele atacate se
formează la începutul verii nişte pungi mari (D = 5—10 cm), cărnoase, apoi pline cu o
masă negricioasă, pulverulentă, formată din sporii ciupercii. Provoacă sterilitate, anomalii
ale diferitelor organe sau chiar uscarea lor; la plantele tinere determină nanismul,
îngălbenirea şi chiar moartea. Făina de porumb cu spori are efecte toxice. Plantele se
infectează prin sporii rămaşi în sol, atacul fiind local. La noi în Cîmpia Dunării, nordul
Moldovei, estul Transilvaniei. Pe tot globul, oriunde se creşte porumb.

414 — Innegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor de cartof —

Erwinia atroseptica V. Holl (Pl. 93) — Bacteria atacă planta în toate fazele de
dezvoltare. Se iveşte în prima jumătate a verii, ducînd la apariţia de plante pitice, cu
tulpini debile; frunzele se răsucesc spre faţa superioară şi nu se mai formează tuberculi.
Cînd sînt infectaţi tuberculii, ei au pulpa putrezită, semilichidă, fără miros specific. În
cîmp apare de obicei ca o înegrire a bazei tulpinii, iar în depozit se manifestă prin
putrezirea tuberculilor. La noi produce în depozite, în condiţii de uscăciune, pagube de
peste 10—15%. Larg răspîndită pe glob.

415 — Făinarea trandafirului — Sphaerotheca pannosa Wallr. (Pl. 93) —

Ciuperca atacă toate organele aeriene ale plantei, îndeosebi frunzele (care se acoperă cu o
pîslă albicioasă şi apoi cad) şi lăstarii (care nu mai cresc). Internodiile rămîn scurte,
plantele devin sensibile la ger. Bobocii florali nu se mai deschid, se brunifică şi cad.
Atacul este mai puternic în locuri însorite. Comun, pe toate soiurile.

416 — Putregaiul brun, monilioza — Monilia fructigena (Aderh et Ruhl) Honey

(Pl. 93) — Ciuperca produce pagube însemnate la măr, păr, gutui şi piersic, în livezi, în
depozite şi în timpul transporturilor de lungă durată. Atacul se manifestă pe flori, lăstari,
frunze şi ramuri, dar mai ales pe fructe (care pot fi infectate în orice stadiu al dezvoltării
lor). Fructele tinere se brunifică, se usucă, apoi cad. La fructele aflate spre maturitate se
întîlneşte fie ca putregai brun (cel mai păgubitor), putregai negru sau ca putregaiul inimii.
Fructul prezintă pete galben-brune, rotunde, sub care pulpa se înmoaie şi brunifică; poate
trece treptat, În lipsa luminii şi la temperaturi joase în putregai negru. Putregaiul inimii
atacă pulpa centrală în jurul seminţelor. Comună la noi şi pe glob.

417 — Mana viţei de vie — Plasmopara viticola (Berk et Curt) Beri et De Toni
(Pl. 93) — Boala este produsă de o ciupercă care atacă toate părţile verzi ale plantei:
frunze, lăstari, cîrcei, ciorchini şi boabe. Frunzele sînt atacate în toate stadiile, cele tinere
fiind mai sensibile. Apar pete de decolorare untdelemnii, în dreptul cărora pe partea
inferioară apare o pîslă albicioasă cu sporii ciupercii. Atacul determină o slăbire a
butucului, prin scăderea suprafeţei de asimilaţie. Forma cea mai păgubitoare sub care se
manifestă boala este cea de pe boabe, care se brunifică, usucă şi apoi cad, astfel încît
ciorchinele rămîne fără boabe (putregaiul brun). Este cea mai păgubitoare boală a viţei de
vie, putînd provoca pagube care variază, afectînd între 10 şi 80% din producţie. În toate
ţările viticole.

BURUIENI

418 — Pălămida — Cirsium arvense (L.) Scop. (Pl. 93) — H = 50— 150 cm.
Perenă, rizom orizontal lung, adînc. Tulpină erectă. Frunze lan-ceolate, peţiolate la partea
inferioară a tulpinii, sesile în partea superioară, cu limb întreg, lobat sau penat fidat.
Vîrful lobilor prevăzut cu cîte un spinişor. Pe faţa inferioară cu peri fini. Inflorescenţă
corimboasă, cu calatidii ovoidal globuloase. Flori roşii-violete. Fructe acnene cu papus
alb-murdar. Înflorire VI—VIII. Comună în culturile agricole, locuri necultivate, ruderale.
Europa, Asia.

419 — Mohor — Setaria glauca (L.) P. Beauv. (Pl. 93) — H = 4— 40 (90) cm.
Perenă. Tulpină erectă. Frunze lineat lanceolate. Inflorescenţa panicul ca un spic. L = 10
cm. Spiculeţele de la bază cu pete gălbui-ruginii. Fruct cariopsă. Înflorire VII—VIII.
Comună prin semănături, pe mirişti, culturi de legume; plantă ruderală. Pe tot globul.

420 — Ştir — Amarantus retroflexus L. (Pl. 93) — H = 20—80 cm. Perenă. Des
şi fin păroasă, verde, uneori roşcată. Frunze peţiolate, rombic-ovate. Flori grupate
spiciform. Înflorire VII—IX. Comună în semănături, locuri ruderale, de la şes pînă în
regiunea montană inferioară.

421 — Volbură, rochiţa rîndunicii — Convolvulus arvensis L. (Pl. 93) — H =

pînă la l m. Perenă, tulpină culcată sau volubilă. Flori ca o pîlnie, albe sau roze. Înflorire
în V—X. Foarte comună prin cultură, locuri ruderale.

422 — Urda vacii — Cardasia draba (L.) Desv. (Pl. 93) — H = 50— 70 cm.
Anuală, vivace cu rădăcini scurte, ramificate. Se înmulţeşte şi prin stoloni. Flori grupate
corimbiform. Înfloreşte în IV—VII. Fructele silicule mici, cordiforme. Comună în locuri
ruderale, semănături, şanţuri, adesea în pîlcuri. În toată ţara. Holarctică.

423 — Torţei — Cuscuta epithymum (L.) Murr. (Pl. 93) — Parazită, tulpină
subţire, răsucită pe planta gazdă, galbenă, roşiatică sau verzuie, cu frunze reduse. Flori
sesile, grupate în glomerule, alb-rozee. Fruct capsulă, cu seminţe mici. Parazitează
diferite plante de cultură sau spontane. În toată ţara. Europa, Asia, Africa, acum şi
America de Nord.

PLANTE DE CULTURA

424 — Grîu — Triticum aestivum L. (Pl. 94) — H = 40—150 cm, Anuală, tulpini
fistuloase, cu 5—6 internodii. Frunze glabre, late de 7— 15 mm. Spic prismatic pînă la
fusiform, L = 4—18 cm, din 10—25 spiculeţe, fiecare cu 3—6 (9) flori. Fruct cariopsă.
Înflorire VI—VII. Se cultivă de la cîmpie, pînă la l 800 m altitudine, de la tropice, pînă în
regiunile temperate reci. Este cereala cea mai importantă şi răspîndită de pe glob.

425 — Grîu comun — Triticum aestivum sp. vulgare Miller (Pl. 94) — Ocupă
90% din suprafaţa mondială semănată cu grîu. Cu numeroase soiuri de toamnă şi
primăvară. Spice aristate sau nearistate, cu multe flori în spiculeţe (glumele constituie un
element important în descrierea soiurilor). La noi se cultivă îndeosebi soiurile
erythrospermum, lutesens, ferucjineum şi milturum.

426 — Grîu durum — Triticum durum Desf. (Pl. 94) — Formă caracteristică de
stepă, cu forme de primăvară şi toamnă. Pai plin în partea superioară. Spic scurt (L = 4—
10 cm), pătrat în secţiune, cu ariste mai lungi decît spicul şi paralele cu acesta. Bob mai
lung, sticlos. Cu varietăţile hordeijorme, melanopus, apulicum şi bucurum. La noi se
cultivă soiurile autohtone Dacia, Iulia, Ileana, Liana, Doina, Ceres, Turda, Silvana,
Montana, Potaisa, Lovrin şi soiurile străine Libellula, Sava, Rana, Bezostaia, Partizanka
ş.a.
 427 — Secară — Secale cereale L. (Pl. 94) — H = 20 (30) cm. Anuală cu tulpini
erecte, frunze plane, linear lanceolate, la baza laminei cu auricule scurte. Inflorescenţă-
spic (L = 5—20 cm), muchiat, comprimat, cu rahis flexibil. Spiculeţe cu 2, rar 3 flori,
înflorire VI—VIII. Fruct ca-riopsă învelită cu palii. Dă producţii mari pe terenuri mai
sărace, nisipoase, în zonele reci. Se cultivă numai Secale cereale var vulgare, cu soiurile
Danae, Donkovskie zlote; în perspectivă Bucovina I şi III. La noi pe dealuri sărace, în
Subcarpaţii din Transilvania, Moldova şi Dobrogea. Larg răspîndită pe glob.

428 — Orz — Hordeum vulgare L. (Pl. 94) — H = 30—150 cm. Anuală, tulpină
cilindrică cu 5—7 internodii netede, glabre. Frunze glabre cu 2 auricole albe.
Inflorescenţa spic (L = 4—10 cm), înflorire VI— VII. Cu 4 varietăţi din care la noi se
cultivă 2: H. vulgare var. hexastichon cu soiurile Miraj şi Intensiv şi H. vulgare var.
distichon (orzoaica), cu soiurile Azuga, Beta şi Victoria (soiuri de toamnă) şi Dvoran,
Elgine, Ametist, Favorit, Rapid ş.a. (soiuri de primăvară). În Subcarpaţii din Moldova şi
Transilvania.

429 — Ovăz — Avena sativa L. (Pl. 94) — H = 60—100 (150) cm. Anuală,
erectă, netedă, tufos ramificată la bază. Frunze plane, glabre sau ciliate pe margine.
Inflorescenţă panicul (L = 15—30 cm), erect, spiculeţe cu 2—3 flori, înflorire VI—VIII.
Fruct cariopsă cu palee aderente. La noi se cultivă soiurile Cenad 309, Romulus, Solidor.
În zone colinare din Transilvania, vestul ţării şi nordul Moldovei.

430 — Orez — Oryza sativa L. (Pl. 94) — H = 130 cm. Anuală, erectă,
fistuloasă, cilindrică, striată, bogat ramificată, la bază cu noduri. Frunze lineare (L = 60
cm) acoperite cu peri. Inflorescenţă panicul (L =12—30 cm) erect. Fruct cariopsă albă
sau roşie, învelită În palei, înflorire VII—VIII. Pe terenuri apătoase, temporar inundate,
în estul, vestul şi sudul ţării. La noi se cultivă îndeosebi soiul Krasnodar 424; de
perspectivă sînt Sidef, Auriu de Banat, Bega, Timiş, Polizeşti, mai ales de-a lungul
Dunării. Cultura sa se află pe locul II în lume, constituind hrana principală pentru cca 2
miliarde de oameni din Asia Orientală şi de sud-est.

431 — Porumb — Zea mays L. (Pl. 94) — H = 2 m. Anuală, rădăcina bogat

fibroasă, tulpină paniculată, cu măduvă şi numeroase internodii. Frunze lat lineare, cu
nervura principală pronunţată, pe faţa superioară aspru pubescente, lucioase pe faţa
inferioară. Flori unisexuate, grupate în inflorescenţe: cea masculă ca un panicul erect la
partea superioară a tulpinii, sub formă de ramuri simple sau ramificate, cea femelă
(ştiulete), la baza unor frunze, îmbrăcată în pănuşi, cu stilurile şi stigmatele florilor lungi
(mătasea de porumb), înflorire VI—VII. Fruct cari-opsă. Cu multe varietăţi, din care mai
comune sînt Zea mays indurata (porumbul cu bob tare) cu soiurile Mîngănesc, Galben
timpuriu, Scorumnit, Portocaliu de Tg. Frumos, Arieşan, Bănăţean, Românesc de Studina
şi Dobrogean, Zea mays indentata (porumbul dinte de cal), Zea mays everta (porumbul
de floricele) ş.a. În prezent se cultivă pe scară largă hibrizii, care se obţin prin înmulţirea
liniilor consanguinizate (obţinute prin autofecundări succesive pînă la obţinerea de linii
pure). Ei pot fi simpli — HS, dubli — HD şi triliniari — HT. La noi în toată ţara, suportă
bine monocultura şi, este stimulat de irigaţii.
 432 — Tutun — Nicotiana tabacum L. (Pl. 94) — H = 75—150 (200) cm.
Anuală, tulpină erectă, frunze mari, simple, glandulos păroase. Inflorescenţa paniculat
ramificată cu flori ca o pîlnie, roşii, roze sau albe. Fruct capsulă ovoidală. Conţine o serie
de alcaloizi, nicotină, uleiuri eterice. Cu numeroase soiuri, care se deosebesc din punct de
vedere morfologic, fiziologic şi în funcţie de calităţile frunzelor. La noi se cresc soiuri de
tip oriental (Moldovata şi Djebel) soiuri de tip semioriental (Ghimpaţi), soiuri de tip
Virginia, soiuri de mare consum (Banat) şi de tip Burley. Se cultivă la cîmpie (România
este una din ţările mari producătoare de tutun din Europa). Pe tot globul.

433 — Floarea soarelui — Helianthus annuus L. (Pl. 95) — H = 60— 200 cm.
Anuală, viguroasă, rădăcină pivotantă, adînc înfiptă în sol. Tulpină cilindrică, păroasă, în
interior cu măduvă buretoasă, celulozică. Frunze alterne, mari, lat cordate, ovate, dinţate,
păroase pe ambele feţe. Florile inflorescenţă calatidiu cu 2 feluri de flori: unele
marginale, ligulate, sterile, altele în centrul discului, tubuloase, brune, hermafrodite.
Fructe aeriene. Formele cultivate aparţin subspeciei macrocarpus, cu soiurile Rekord şi
Peredovic. În judeţele din sudul ţării. Pe glob larg cultivată.

434 — Inul — Linum usitatissimum L. (Pl. 94) — H = 80 (100) cm. Anuală,

tulpini solitare, cilindrice. Frunze dese, alterne, mici, lanceolate, cu 3 nervuri glabre. Flori
în cincine cu pediceli lungi, azurii, rar albe. Înflorire VII—VIII. Fruct capsulă
globuloasă. Seminţe ovoidale, turtite, brune. Cu 3 subspecii: euroasiaticum (inurile de
fuior, de ulei şi mixte), mediterraneum (de ulei) şi transitorium (mixte). Principalele
soiuri de la noi sînt Deta, ICA-32, /CA-44, L 1120, Hera, Prima. În toată ţara, de la
cîmpie, la munte. Pe toate continentele de la 30° latitudine sudică, pînă la 55° latitudine
nordică.

435 — Cînepa — Canabis sativa L. (Pl. 94) — H = 30—100 cm. Anuală, tulpină
erectă. Planta femelă mai verde şi mai viguroasă decît cea maseulă. Frunzele bazale
opuse, cele superioare alterne, lung peţiolate dictat 3—7 sectate, cu foliole dinţate. Flori
dioice, rar monoice (cele mascul e dispuse în cime racemiforme axilare, cele femele cîte
una la subsoara bracteii). Înflorire VII—VIII. Fruct nuculă ovală, brun-cenuşie, netedă,
lucioasă. La noi se cultivă soiul dioic Fibromulta 151. Suprafeţele cultivate au scăzut
mult deoarece nu s-a mecanizat recoltatul şi datorită faptului că fibra este neomogenă de-
a lungul tulpinii.

436 — Bumbacul — Gossypium hirsutum L. (Pl. 94) — H = 90— 120 cm. Cu 2

feluri de ramuri: vegetative la bază, fructifere deasupra, trilobate, păroase. Floare mare,
liliachie-roz, protejată de 3 bractee dinţate. Fruct capsulă dehiscentă cu 3—5 valve.
Seminţe acoperite cu peri, din care se obţin fibre textile. La noi se creste mai ales soiul
Cirpan 433. România este la limita ecologică nordică a cultivării acestei specii.

437 — Ricinul — Ricinus communis L. (Pl. 95) — H = 5 m. Frunze palmat

lobate, flori unisexuate grupate în raceme. Fruct capsulă ghimpoasă, cu seminţe bogate în
ulei. Plantă oleaginoasă, medicinală şi ornamentală. La noi se cultivă în sudul ţării
(soiurile timpurii Coral, Donskoi rannîi, Smarald). Originară din Africa tropicală, se
cultivă acum pe tot globul între 40° latitudine nordică şi 40° latitudine sudică.
 438 — Rapiţa — Brassica rapa L. (Pl. 95) — H -= 50—100 (150) cin. Frunze
bazale penat sectate, cele mijlocii şi superioare întregi şi cordiforme Ia bază. Flori
galbene. Fruct silkvă. Rădăcină cărnoasă. În sudul şi vestul ţării se cultivă soiurile Cobza
de toamnă, Gorczanski şi Sallux.

LEGUME

439 — Cartof — Solanum tuberosum L. (Pl. 95) — H = 50—100 (120) cm.

Anuală, tulpini subterane ca nişte tuberculi. Frunze penat sectate. Inflorescenţă cimoasă
cu flori albe sau roşietic-violete. Fruct bacă sferică, suculentă. Principalele soiuri de
cartof create În ţara noastră sînt Muncel, Semenic, Colina, Măgura. Alături de ele se
cultivă soiuri din Olanda, Polonia şi R.D. Germană. Se ating producţii de 140—160 q/ha,
îndeosebi în judeţele cu climă mai umedă şi răcoroasă. Pe tot globul.

440 — Pătlăgele roşii, tomate — Lycopersicum esculentum MilL (Pl. 95) — H =

40—150 (200) cm. Anuală, tulpină cu peri glanduloşi, frunze întrerupt imparipenat
sectate. Flori grupate în inflorescenţe extrâ-axilare cu flori galbene, înflorire VII—VIII.
Fruct bacă. Soiurile mai comune la noi sînt Aurora 100, Argeş 428, Productivă, Florida,
Redtop s.a. Se cultivă mult în grădini de legume şi sere.

441 — Ardei — Capsicum annuum L. (Pl. 95) — H = 30—50 (100) cm. Anuală,
rădăcină pivotantă, tulpină glabră, frunze lanceolate pînă la ovate, lung peţiolate. Flori
solitare sau cîte 2, albe-gălbui, roşii sau violete, înfloreşte în VI—IX. Fruct bacă, cu
carne relativ suculentă, cu multe soiuri: dintre ardeii graşi se cultivă Galben timpuriu,
Cecei, Bucureştean III, Galben de Banat, ardei lungi — Kapia de Kurovo, gogoşari —
Timpuriu de Bucureşti, Uriaş dulce, ardei iuţi — Iute portocaliu, Iute de Arad, precum şi
multe alte soiuri mai puţin importante.

443 — Vinete — Solanum melongena L. (Pl. 95) — H — 30—70 (120) cm.

Anuală, tulpină înaltă, cu peri glandulari. Frunze mari, groase, lanceolate, lung peţiolate,
fin pubescente. Flori axilare, solitare, violacee, înflorire VI—VIII. Fruct bacă mare,
suculentă, lung pedunculată. Originară din India. La noi se cresc îndeosebi în sudul tării
soiurile Delicia, Bucureştene 33, Lungi de Tg. Frumos, Pana Corbului s.a.

443 — Ceapa — Allium cepa L. (Pl. 96) —- H = 30—80 (170) cm. Bianuală,
tulpină dreaptă, fistuloasă. Bulb tunicat, de formă şi culoare variate. Frunze cilindrice,
fistuloase. Flori mici, albe-gălbui, dispuse în umbele globuloasă, înflorire VI—VIII.
Fruct capsulă cu mai multe seminţe negre. Originară din Asia, acum se cultivă pe tot
globul ca plantă alimentară şi medicinală. Soiurile cele mai cunoscute de la noi sînt De
Buzău, Spaniolă, Volsca, Roşie de Făgăraş şi de Jittau.

444 — Usturoi — Allium sativum L. (Pl. 96) — H = 25—100 (200) cm. Perenă.
Bulb lat ovoidal, format din (4)—15 (60) bulbişori (căţei) incluşi în tunici. Cu 6—12
frunze lat liniare. Tulpina plină, învelită pînă la jumătate în tecile frunzelor, la bază mai
sclerificate, terminată cu o inflorescenţă. Originară din centrul Asiei, la noi larg
răspîndită în cultură. Cele mai comune soiuri sînt Alb de Cenad şi De Moldova.
 445 — Castravete — Cucumis sativus L. (Pl. 96) — H = 2—4 m. Anuală, cu
tulpină tîrîtoare, cu cerci. Frunze cordate, lobate, cu peri rigizi pe ambele feţe. Flori
unisexuate, galbene-aurii. Fruct pepenoid. Înflorire VII—IX. În toată ţara, în multe
varietăţi; mai comune sînt soiurile Arad, Sporu, De Bistriţa, Delicate s, Cornişon.

446 — Sfecla — Beta vulgaris L. (Pl. 96) — H = 60—120 cm. Bianuală. În

primul an de vegetaţie se formează o rădăcină groasă, napi-formă, cărnoasă, şi un buchet
de frunze mari, latovate. În al 2-lea an din rădăcină creste o tulpină ramificată, cu frunze
rombice şi flori mici, verzui, dispuse cîte 2—8, în glomerule înghesuite. Fruct înconjurat
de perigonul întărit. Utilizată în hrană, pentru zahăr şi ca furaj. La noi se cultivă pentru
zahăr soiurile R poly, Braşov, Stupini, Polyrom şi Poli-cama, pentru consum Lunga de
Erfurt, Bordo s.a.

447 — Mazăre — Pisum sativum L. (Pl. 95) — H = 35—200 cm. Anuală,

ierbacee, agăţătoare. Frunze compuse, paripenate, terminate cu cîrcei, cu 2 stipele mari la
bază. Flori albe-violet roşcate. Fruct păstaie cu. seminţe mari, globuloase. Este una dintre
cele mai importante leguminoase utilizată de om şi animale, îngraşă solul în azot.
Originară din Asia centrală, la noi se cultivă soiurile Uladowski 303, Meteor, Auralia,
Mirai, Fină verde, Delicioasă, Nicos.

448 — Fasole — Phaseolus vulgaris (L.) Savi (Pl. 95) — H = 0,3— 4 (7) m.
Anuală, ierbacee, volubilă, cu frunze mari, trifoliate. Flori albe, roze sau violete, solitare
sau în raceme. Fruct păstaie. Seminţe reniforme sau sferice. Originală din Mexic sau
Guatemala, se cultivă pe tot globul. La noi sînt mai comune soiurile Progres, ICA 332,
Great Northern, Bistrenski, Premial, Saxa cilindrica, Clujană, Nicos.

449 — Soia — Glycine hispida Maxim (Pl. 95) — H = l m. Anuală, ierbacee,

bogat ramificată, cu peri aspri. Frunze trifoliate, păroase. Flori violete pînă la albe. Păstăi
mici, galbene, acoperite cu peri aspri. România este cel mai mare cultivator din Europa.
Se cultivă soiurile Communis, îmmaculata, Stricta, Serotina, Flavia, Ucrainica, Latifolia,
Viridis, Nigrum.

450 — Lintea — Lens culinaris Medicus (Pl. 95) — H = 15—75 cm. Anuală,
erbacee. Frunze paripenat compuse, terminate cu cîrcei. Flori alburii cu vinişoare
liliachii. Păstăi mici, cu 2 seminţe. La noi se cultivă în nordul Moldovei şi estul
Transilvaniei soiurile Iaşi şi Vinga.

451 — Varza — Brassica oleracea L. (Pl. 96) — Bianuală, cu rădăcină lemnoasă,

ramificată, tulpina din primul an scurtă, groasă (cocean). Frunze verzi-albăstrui cu
nervura mediană proeminentă, care formează în primul an un mugure gigantic. În al 2-lea
an produce flori în racele laxe. Înflorire V—VIL Fruct silicvă lungă. Cultivată pe toate
continentele. Prin selecţie s-au obţinut diferite varietăţi: capitata (varza albă) cu soiurile
Victoria, Gloria, Dittmark, Licurişcă, De Buzău, (varza creaţă) Vorbote, sabauda (varza
roşie) soiul Cap de negru, gemmifera (varza de Bruxelles) cu soiul Tîrzie de Amagar,
gongylodes (gulia) cu soiul Dworsky, botrytis (conopida) cu soiurile Pitica timpurie de
Erfurt şi Bulgăre de zăpadă etc.
 462 — Spanac — Spinacia oleracea L. (Pl. 96) — H = 30—50 (100) cm. Anuală
sau bianuală. Rădăcină fusiformă, tulpini erecte simple său ramificate, frunze lung
peţiolate, sagitate şi alungit ovate. Flori unisexuate, sesile, dioice. Fruct globulos, tare.
Originară din orient. Mai comun este soiul Viroflay.

453 — Morcov — Daucus carotn L. (Pl. 96) — H = 50—80 (200) cm. Bianuală,
cu rădăcină pivotantă. Frunze de 2—4 ori penat sectate, cu lobi ascuţiţi. Flori albe
grupate în umbelă. Fructe ovoidale. Pe tot globul. La noi mai comune sînt soiurile
Nantes, Chantenay, Uriaş de Berlicum.

454 — Ridiche — Raphanus sativus L. (Pl. 96) — H — 20—100 cm. Anuală,

rădăcină pivotantă, tuberizată. Frunzele inferioare penat sec-tate, cele superioare întregi,
lanceolate. Flori în racem, albe sau violete. Fruct silicvă. Dintre ridichile de lună mai
comune sînt Roşii cu vîrful alb, Saxa şi Alb lung, iar dintre cele de iarnă — Neagra
rotundă.

455 — Mărar — Anethum graveolens L. (Pl. 96) — H = pînă la 130 cm. Anuală,
glabră, cu miros caracteristic. Rădăcină pivotantă, tulpină cilindrică, fin striată, fistuloasă,
superior ramificată. Frunze mici, 3—4 penat sectate. Florile hermafrodite, grupate în
umbele. Fructele se desfac uşor. Înfloreşte în VII—VIII. Utilizat ca condiment în
alimentaţie, ca tonic şi somnifer. Originară din Asia de sud-est, acum pe tot globul. La
noi ca plantă de cultură, care uneori se sălbăticeşte.

456 — Pătrunjel — Petroselinum hortense Hoffman (Pl. 96) — H = 30—120 cm.

Bianuală, glabră, cu miros caracteristic. Rădăcină pivotantă subţire sau îngroşată, tulpină
cilindrică, uşor muchiată, uneori fistuloasă, bogat ramificată, terminată cu o inflorescenţă.
Frunze penat sectate, lung peţiolate. Umbele lung pedunculate, cu 7—10 radii. Umbele
cu flori mici, numeroase, înflorire VI—VII. Cultivată, uneori sălbăticită. În alimentaţie
drept condiment, în medicină pentru combaterea icterului, este hipotensiv, excitant.

457 — Leuştean — Levisticum otficinale Koch. (Pl. 96) — H = 80— 250 cm.
Perenă, glabră, cu miros caracteristic. Rizom gros, ramificat. Tulpină erectă, fistuloasă,
ramificată superior. Frunze uşor cărnoase, lucitoare, triunghiulare, pînă la rombice, penat
sectate, peţiolate. Flori grupate în umbele compacte, hermafrodite, înflorire în VI—VIII.
Utilizat în alimentaţie şi în medicină ca diuretic şi expectorant. Cultivat, uneori se
sălbăticeşte.

POMI ŞI ARBUŞTI FRUCTIFERI

458 — Mărul — Malus pumila Milb. (Pl. 97) — H = 10 m. Arbore eu coroana

rotundă, lipsit de spini. Muguri păroşi. Frunze ovate, eliptice sau alungit ovate, crenat
serate pe margini, păroase pe partea inferioară. Inflorescenţă racem umbeliformă, cu (5)
— 7—9 flori, înflorire IV—V. Fructe globuloase. În păduri. Cu 28 specii pe glob, cu cca
10 000 soiuri cultivate. La noi cele mai comune sînt Delicios auriu (Golden delicious),
Jonathan (458 a), Frumos de Voineşti (458 b), Delicios dublu roşu (Starking delicious),
Parmen auriu (458 c) ş.a.
 459 — Părul — Pyrus domestica Sm. (Pl. 97) — H = 11 (20) m. Arbore cu
coroană piramidală. Frunze ovate, cu marginile dinţate sau întregi. Flori albe-roz, grupate
cîte 4—9 în corimbe. Înflorire V-VI. Fructe globuloase sau piriforme, galbene-portocalii,
formate prin îngroşarea receptaculului. Pe coline însorite, luminişuri şi la margini de
pădure, mai ales în sudul ţării. Cultivat În numeroase soiuri în sudul Europei, Asia Mică,
Africa de Nord. Cele mai răspîndite soiuri de la noi sînt Favorita lui Clapp (459 a),
Williams, Cure, Decana de iarnă (459 b).

460 — Gutuiul — Cydonia oblonga Miller (Pl. 97) — H = 1—3 m. Arbust său
arbore scund. Frunze alterne, ovate, păroase pe faţa inferioară, cu margini întregi. Flori
solitare, mari, albe-roz. Înflorire V—VI. Fructe mari, galbene-verzi, tomentoase, cu
seminţe numeroase (8—16) în fiecare lojă. Florile, fructele şi seminţele cu utilizări în
medicină. Originar din Asia, acum se cultivă pe tot globul. Subspontan, cultivat mai ales
pe soluri bogate, pe coline însorite, în zone de podgorii, dar şi la margini de pădure. Mai
comun la noi este soiul Bereczki.

461 — Caisul — Armeniaca vulgaris Lam. (Pl. 97) — H = 10 m. Arbore cu

frunze lat ovate, subrotunde, brusc acumulate, la bază rotunjite, fin serate pe margine,
glabre, lucitoare. Flori albe, parfumate, solitare sau grupate cîte 2, sesile sau scurt
pedicelate, ce se formează înaintea frunzelor, înflorire III—IV. Fruct drupă globuloasă,
păroasă, galbenă-portocalie, punctată pe partea însorită. Sîmbure ovoidal, pîntecos, tri-
costat. Seminţe dulci sau amare. În grădini şi livezi, în toată ţara, îndeosebi în părţile
sudice. Originar din China. Mai comune la noi sînt Cea mai bună de Ungaria şi Tîrzii de
Bucureşti.

462 — Piersicul — Persica vulgaris Miller (Pl. 97) — H = 6 (rar 8) m. Arbust sau
arbore, cu lujeri tineri erecţi, mai tîrziu orizontali sau penduli. Frunze eliptice sau eliptic
lanceolate, acumulate, serate, glabre. Flori solitare, rar cîte 2, scurt pedicelate sau sesile,
roşu carmin pînă la albe. Înflorire III—IV. Fruct cărnos, globulos, tomentos. Pulpă
aromată, suculentă, galbenă pînă la roşu-închis. Sîmbure foarte tare brăzdat. Cultivat în
regiunea de cîmpie, îndeosebi În sudul şi vestul ţării. Creşte spontan în China. Se cultivă
În sudul Europei, America de Nord şi Sud. Cele mai răspîndite soiuri la noi sînt Cardinal,
Dixired şi Redhauen.

463 — Prunul — Primus domestica L. (Pl. 97) — H = 10 m. Arbore sau arbust,

cu rădăcini superficiale care lăstăresc uşor. Frunze eliptice pînă la obovate, pe margini fin
crenat-serate. Flori albe-verzui, grupate cîte 2—5. Înflorire IV—V. Fructe drupe alungite,
negre-albăstrui, violete, roşii-violete sau galbene. Sîmbure vîrtos, comprimat, carenat.
Sămînţă amară. Cel mai răspîndit pom fructifer de la noi, de la cîmpie, pînă în etajul
montan, îndeosebi în depresiunile carpatice şi la deal. Subspontan la margini de pădure şi
pe coaste însorite. Fixează terenurile slab consolidate, valorificînd terenurile improprii
pentru alte culturi. Europa, Asia, Africa de Nord, America. Soiurile cele mai răspîndite la
noi sînt Tuleu gras (463 a), Anna Spath (463 b) şi Grase româneşti (463 c).

464 — Cireşul — Cerasus avium (L.) Moench. (Pl. 97) — H = 20 rn. Arbore a
cărui scoarţă se exfoliază În fîşii circulare. Coroană ovală pînă la piramidală, ramuri
lungi, erecte. Frunze alungit ovate, acuminate, dublu crenat serate. Flori albe, lung
pedunculate, dispuse în raceme umbeliforme. Înflorire IV—V. Fructe drupe globuloase,
roşii sau negricioase, dulci sau amare. Sîmbure ovat, neted. Prin păduri, tufişuri, pe
coaste însorite, de la cîmpie pînă în etajul montan (l 000 m). Se cultivă în livezi şi
grădini, în toată ţara. Europa, vestul Siberiei, Turkestan, Caucaz, Asia Mică, Africa de
Nord. Soiurile cele mai răspîndite la noi sînt Pietroase negre mari (464 a), şi Boambe de
Cotnari (464 b).

465 — Vişinul — Cerasus vulgaris Miller (Pl. 97) — H = 8—10 m. Arbore cu

coroană rotundă, cu lujeri bruniu-roşietici, pendenţi. Frunze eliptic-obovate pînă la
alungit obovate, fin dublu crenat serate, glabre, verzi întunecoase mari, groase. Flori albe,
dispuse în fascicule cu cîteva frunzişoare la bază. Muguri cu solzi cleioşi, înflorire IV—
V, fructe glo-buloase, roşii-închis sau negre, acre. Sîmbure globulos. Cultivat frecvent în
livezi şi grădini, la cîmpie şi deal, uneori sălbăticit. Spontan În India, Iran şi Ţările
Balcanice. Cultivat în Europa. Mai comune la noi sînt soiurile Crişana (465 b) şi Mari
timpurii (465 a).

466 — Nucul — Juglans reggia L. (Pl. 98) — H = 30 m. Arbore cu coroană

largă, scoarţă netedă, argintiu-cenuşie. Frunze mari, cu 5—9 foliole eliptice, oblong
ovate, cu margini întregi, glabre. Florile bărbăteşti grupate în amenţi masculi solitari, sau
cîte 2, cilindrici, multiflori. Florile femele cîte l—4, sesile, purpurii, înflorire V. Fruct
drupă sferică. Sămînţă cu 2 cotiledoane mari, zbîrcite, bogate în ulei. Se înmulţeşte
aproape numai prin sămînţă. Creste sporadic prin păduri de amestec, la deal (îndeosebi în
Banat şi Oltenia). Cultivat, creste pretutindeni. Europa de Est, Asia, China. La noi se
cresc numeroase soiuri: De Sibişel (466 a), De Geoagiu (466 b), De Mărculeşti (466 c),
Dumitra, De Peştişani, De Fălticeni ş.a.

467 — Agrişul — Ribes grossularia L. (Pl. 98) — H = 60—150 cm. Arbust

ghimpos, ramificat, cu scoarţa ramurilor brună, exfoliindu-se în fîşii. Frunze
semicirculare, 3—5 digitat lobate. Flori hermafrodite, verzui sau roşcate, solitare sau cîte
2—3. Înflorire IV—V, fructificare VI— VII. Fruct bacă globuloasă mare, verzuie,
gălbuie sau roşcată, pubes-centă. Meliferă. Prin păduri şi tufişuri din regiunea montană.
Mai comune sînt soiurile May Duke, îndustry, Triumphant, Lady Delamere, American de
munte.

468 — Murul de mirişte — Rubus caesius L. (Pl. 98) — Ramuri cu ghimpi slabi,
inegali, frunze ternate, inflorescenţă scurtă, corimboasă. Fruct din drupeole puţine, mari,
negre, comestibile. Prin livezi, păduri, zăvoaie, la marginea apelor, la cîmpie, mai rar la
munte. Europa, vestul Siberiei, Asia Centrală. Un soi valoros, cultivat este Wilson's
frilhe.

469 — Căpşunul — Fragaria moschata Duch. (Pl. 98) — H = 40 cm. Perenă,

viguroasă, cu rizom orizontal, stoloni subţiri, tulpină erectă, ternară. Inflorescenţă din 5—
12 flori, receptacul păros, înflorire V—VI. Fructe cu receptacul globulos, roşii. În
tufişurile de la marginea pădurilor, de la cîmpie pînă în etajul montan la limita superioară
a fagului. Europa, pînă în Crimeea. Au fost create o serie de soiuri la care pulpa fructului
este mare, dulce, cu seminţe mici, cu perioade diferite de coacere. Menţionăm soiurile
Senga-Sejigana, Munchenberger fruhe, Brandenburg, Aprikose, Robinson, Madame
Montat.

470 — 477 — Viţa de vie — Vitis vinifera L. (Pl. 98) — H = pînă la 20 m. Arbust
tîrîtor şi agăţător. Scoarţa de pe lujerii bătrîni se desface fîşii Tulpină noduroasă-butuc.
Frunze adulte orbiculare-cordate, sau 3—5 lobate. Flori mici în raceme compuse. Fructe
bace dispuse în ciorchine, de formă, mărime şi culori diferite, după soiuri. Cultivată de la
nivelul mării pînă în zona subcarpatică, mai ales pe locuri uscate. Spontană în Armenia şi
Transcaucazia. În cultură pe tot globul; este una dintre plantele cele mai vechi cultivate.
După modul de folosinţă, soiurile cultivate din ţara noastră se împart În trei categorii
mari: l — soiuri de viţă portaltoi, 2 — soiuri roditoare nobile, cultivate pentru producerea
strugurilor pentru masă şi vin şi 3 — hibrizi producători direcţi. Viţa de vie este cultivată
demult la noi, dar soiurile autohtone au fost decimate de filoxeră; ulterior au fost
introduse şi extinse soiuri străine, mai valoroase economic (cele autohtone au rămas pe
suprafeţe reduse, mai ales în zonele de nisipuri). Dintre numeroasele soiuri cultivate în
prezent la noi, menţionăm:

a) Soiuri de viţă nobilă pentru struguri de masă: Perla de Csaba, Cardinal (470),
Chasselas dore, Muscat de Hamburg (471), Afuz Ali (472), Coarnă neagră.

b) Soiuri de viţă nobilă pentru stafide: Kis-Miş alb (473).

c) Soiuri de viţă nobilă pentru vinuri albe: Galbenă de Odobeşti, Fetească albă,
Grasa de Cotnari (474), Fetească regală (Galbenă de Ardeal (475).

d) Soiuri de viţă nobilă pentru vinuri roşii: Băbească neagră (476), Pinot noir,
Fetească neagră.

e) Soiuri de viţă nobilă pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel, Tămîioasă

românească (477), Tămîioasă de Pietroasele, Busuioacă de Moldova.

PLANTE DECORATIVE

478 — Petunie — Petunia hybrida Vilm. (Pl. 99) — H = 20—80 cm. Anuală,
erbacee. Tulpina glandulos păroasă, frunze întregi, ovate, scurt peţiolate, alterne. Flori
solitare, axilare, cu o corolă miundibuliformă sau hipocrateriformă, superior larg
deschisă, plăcut mirositoare. Flori de o mare variabilitate de culori, forme şi mărime, cu o
durată mare de înflorire. Pot fi simple sau bătute, cu corola dreaptă, rotată, ondulată sau
fimbriată, unicoloră sau pestriţă. Originară din America de Sud, la noi de 90 ani.
Comună.

479 — Cîrciumărese — Zinnia elegans Jacq. (Pl. 99) — H = 40— 100 cm.
Tulpină erbacee, dreaptă, ramificată, aspru păroasă, terminată cu o inflorescenţă. Frunze
ovoide, ascuţite la vîrf, sesile, opuse. Flori tubuloase şi ligulate, grupate în calatidii variat
colorate, de mărimi diferite. Cu numeroase soiuri ce diferă prin mărimea inflorescenţelor,
forma ligulelor şi talie. Vara foarte floriferă. Originară din Mexic. Comună la noi.

480 — Zorele — Ipomaea purpurea Roth. (Pl. 99) — H = 300 cm. Anuală sau
perenă, cu creştere rapidă. Tulpină volubilă, uşor pubes-centă. Frunze întregi, cordiforme.
Flori mari, grupate cîte 3—5 într-o inflorescenţă umbeliformă, sînt lung pedunculate,
unicolore, dar de culori variate. Din zonele calde ale Americii. Utilizată la decorarea
pergolelor, gardurilor, chioşcurilor, balcoanelor.

481 — Garoafa — Dianthus caryopyllus L. (Pl. 99) — H = 30—90 cm. Perenă,

tulpini ramificate de la bază şi uşor lignificate. Frunze liniar lanceolate, glauce. Flori
solitare, plăcut mirositoare, cu petale pe margine dinţate, gofrate sau franjurate. Originară
din jurul Mediteranei. Se cultivă numeroase soiuri pentru flori tăiate. Soiurile cele mai
comune Dark Red Sim, Pink Dusty, Gold Regn, Lucky, Strike, Joker, Cardinal, Harvest
Moon. Varietatea Chabaud este anuală.

482 — Crizantemă, tufănică — Chrysanthemum sp. (Pl. 99) — cu numeroase

specii (leucanthemum L. În Europa, maximum Ramond în Pirinei, indicum L. În Japonia,
sinense Sab. În China şi Japonia). Din ele au rezultat numeroase rase şi hibrizi. H = 20—
120 cm. Rizom subteran, noduros, oblic său orizontal. Tulpină dreaptă, semilignificată,
ramificată, glabră sau uşor păroasă. Frunze bazale oval spatulate, dinţate pe margine, cu
peţiol lung, cele tulpinale lanceolate, adînc dinţate (cele superioare întregi), sesile.
Inflorescenţa calatidiu, de mărimi diferite, înfloreşte în IX—XI. Flori cu un colorit variat.
Utilizată ca flori În parcuri sau ca flori tăiate.

483 — Dalie, gherghină — Dahlia sp. (Pl. 99), cu specule variabilis Des.,
coccinea Cav., juarezii Hort, rosea Cav., imperialis Roezl., din ale căror încrucişări au
rezultat numeroase specii. H = 40—200 cm. Erbacee, cu rădăcini tuberizate, tulpină uşor
lignificată, fragilă. Frunze penat lobate, pînă la penat sectate. Flori ligulate, grupate în
inflorescenţe calatidii, de mărimi şi culori variate, înflorire îndelungată şi abundentă, mai
ales toamna. Folosită ca flori tăiate sau plantate izolat sau în grupuri în parcuri, sau ca
borduri de-a lungul aleilor.

484 — Trandafir — Rosa sp. (Pl. 100) (în culturi forţate se folosesc soiurile şi
hibrizii proveniţi din Rosa chinensis L.). Arbust erect sau agăţător, ades cu stoloni
subterani lignificaţi. Tulpini cu ramuri erecte, glabre sau păroase, cu ghimpi. Frunze
alterne, imparipenat compuse, cu 3—9 foliole. Peţioli ghimpoşi. Flori grupate în raceme
sau panicule corimbiforme sau umbeliforme, uneori reduse la o floare terminală. Petalele
numeroase, de forme, culori şi grad de catifelare diferite. Fructe nucule unisperme
înconjurate de un receptacul cărnos ovoidal. Trandafirii decorează parcurile şi grădinile;
pot vegeta şi în sere, unde înfloresc tot anul. Se cunosc peste 20 000 soiuri de trandafiri
care diferă prin mărime (pitici, în coroană, urcători, pletoşi), culoare, formă, miros, grad
de catifelare, durată de înflorire, persistenţă pe plantă sau tăiată etc. Soiuri mai comune în
culturile forţate sînt: Eclipse, Golden, Virgo, Message, Baccara, Soeur Therese,
Talisman, President, Herbert Hower, Better Times, Super Star, Gloria Romei, Rouge
Meillard etc.
 485 — Crin — Lilium sp. (Pl. 100) — Sub numele de crin sînt cuprinse specii cu
flori lung pedunculate, pendule şi cu foliolele perigo-nului răsfirate (speciosum Thunb.,
superbum L., tigrinum K.G.), specii cu flori scurt pedunculate şi perpendiculare pe tija
florală (candidum L., regale Wilson, auratum Lindl), cu florile îndreptate în sus
(croceum L.) şi cu flori lung tubuloase, larg deschise. H = 60—200 cm. Perenă, în pămînt
cu un bulb solzos, ce creşte de la an la an. Primăvara iese din el o tulpină dreaptă (rareori
ramificată), cu frunze ovale sau lanceolate, peţiolate, alterne. Florile mari (o corolă cu 6
foliole), plăcut mirositoare. Se creşte pentru flori tăiate, în parcuri şi grădini.

486 — Lalea — Tulipa gesneriana L. (Pl. 100) — H = 25—70 cm. Bulb tunicat,
piriform sau ovoid, acoperit cu o tunică. În cursul fiecărei perioade de vegetaţie bulbul se
epuizează, dar la subsoara vechiului bulb apar (2—3 (6) bulbili noi. Primăvara devreme
ies frunzele sesile, late, cu margine ondulată şi o tije cu frunze înguste, peţiolate,
terminată cu o floare mare, ca un clopot cu foliolele frumos colorate, înfloreşte în III—
V. Originară din Asia Centrală şi de răsărit şi Africa de Nord, a fost cultivată cel mai
intens În Olanda, care este patria celor mai multe soiuri cultivate în prezent (peste 150).
Crescută pentru flori tăiate, la decorarea curţilor, parcurilor şi peluzelor (în grupe său în
combinaţie cu alte flori).

487 — Gladiole, săbiuţe — Gladiolus hybridus Hort. (Pl. 100) — H = 50—150

cm. Specia a provenit din hibridarea a numeroase specii de Gladiolus, îndeosebi a celor
aduse din Africa de Sud. Perenă, tuberobulb sferic, turtit (D = 6—12 cm), acoperit cu mai
multe tunici. Din el primăvara ies l—2 (4) tije florale drepte (rareori ramificate), cu
frunze lanceolate sau lineare şi care poartă terminal 14—20 flori grupate într-un racem
uniserial sau biserial. Florile, ca nişte pîlnii uşor bilabiale, mari, cu perigon din 6 foliole
(cu conformaţii diferite, după soi). Fructul, capsulă triloculară, cu numeroase seminţe. Se
cultivă îndeosebi pentru flori tăiate, dar se folosesc şi în parcuri şi grădini pentru
amenajeri florale.

488 — Muşcată — Pelargonium sp. (Pl. 99) — H = pînă la 100 cm. Speciile cele
mai comune sînt P. zonale Ait. (arbustiformă), P. peltatum Stit (cu tulpini tîrîtoare sau
pendule) şi P. grandiflora™, Willd. (frunze rotunde, cordiforme, flori mari, cu D = 6
cm.). Perenă, cu tulpini ramificate, pubescente, lemnificate la bază, frunze lung peţiolate,
pubescente. Flori simple, grupate în umbele, susţinute pe pedunculi lungi, de mărimi şi
culori variate. La noi este una din plantele de ghiveci şi balcon cele mai iubite. Originară
din Africa de Sud.

489 — Begonie — Begonia tuberosa Hort. (Pl. 99) — Perenă, cu tuberculi

rotunzi, cărnosi, turtiţi (D = 4—10 cm). Tulpini aeriene drepte, cărnoase, cu frunze
cordiforme dinţate, gofrate, uşor păroase. Flori uni-sexuate; cele mascule numeroase, cu
multe stamine, cele femele mai puţine, cu stigmate scurte cărnoase. Flori de culori
diferite. Crescută în seră, ghiveci şi grădini.

490 — Lămîiţa, iasomie — Philadelphus coronarius L. (Pl. 99) — H = 3 m.

Arbust sub formă de tufe dese, cu frunze opuse, eliptice, cu margini dinţate, rare. Flori
albe, grupate 5—7 în raceme, frumos mirositoare, înflorire VI. Fructe capsule. Cu
creştere rapidă. Rezistent la ger şi poluare. Originar din Caucaz. Se cultivă în parcuri şi
grădini.

491 — Forsiţia — Forsythia suspensa Vahl. (Pl. 99) — H — 1,5— 2 m. Arbust

cu tulpină şi ramuri curbate, lujerii cu 4 muchii, fără măduvă. Muguri opuşi, depărtaţi de
lujer. Frunze oblong-ovale, simple, cu margini dinţate. Flori mari, aşezate de-a lungul
ramurilor, cu 4 petale, care apar înainte de înfrunziră, înflorire III—IV. Fructe capsule cu
2 loji în care sînt seminţe aripate. Rezistent la variaţii climatice, este un „vestitor al
primăverii". Originar din China şi Japonia. Cultivat în parcuri, grădini, spaţii verzi.

492 — Salcîm — Robinia pseudacacia (L.) (Pl. 99) — H = 30 m. Arbore exotic,

originar din America, spinos, cu scoarţă adînc brăzdată. Frunze imparipenat compuse, cu
ghimpi la baza peţiolului. Flori mari, albe sau roz-deschis, plăcut mirositoare, melifere,
grupate în inflores-cenţă-ciorchine pendent. Înflorire V—VI. Fructe păstăi turtite,
negricioase, L = 5—10 cm. Florile se folosesc la calmarea tusei, scoarţa pentru
combaterea hiperacidităţii şi ulcerului. În zona de deal şi cîmpie, pe lîngă locuinţe,
drumuri şi căi ferate ca plantaţii, folosit la fixarea nisipurilor. Europa, America.

PLANTE MEDICINALE CULTIVATE

493 — Mentă, izmă bună — Mentha piperita Wirtg. (Pl. 100) — H ~ 100 cm.
Erbacee, cu rizom şi stoloni. Tulpină cu 4 muchii, verde, roşietio-violetă. Inflorescenţa
din verticile suprapuse, flori violete sau roz. Înfloreşte în VI—IX. Fruct 4 nucule. Plantă
cultivată, înmulţire vegetativă. Utilizată pentru calmarea durerilor de stomac, tulburări
digestive, hepatice, cu acţiune antiseptică, antispasmică, fortifică sistemul nervos, ajută la
eliminarea calculilor renali.

494 — Busuioc — Ocimum basilicum L. (Pl. 100) — H = 50—60 cm. Anuală,

rădăcină fibroasă, tulpină în 4 muchii, frunze ovat-lanceolate cu numeroase glande
secretoare pe partea inferioară. Flori albe sau roz, dispuse cîte 6 în pseudoverticile.
Înflorire VII—VIII. Fruct 4 nucule. Cultivat în grădini. Conţine oestragol şi linalol.
Utilizat În industria cosmetică, alimentară, este sedativ, bactericid.

495 — Muşeţel, romaniţa — Matricaria chamomilla L. (Pl. 100) — H = 5—80

cm. Anuală sau hibernantă, frunze penat sectate, inflorescenţă antodii cu flori marginale
ligulate, albe şi flori centrale tubuloase, galbene-aurii. Înflorire VI—VIII. Fruct achenă.
Spontană, originară din estul Europei. La cîmpie, pe soluri sărăturoase, argiloase,
nisipoase. Introdusă în cultură. Infuzia cu flori are efect antiinflamator, spasmolitic, în
gastrite, enterocolite, colite. În industria alimentară pentru prepararea vermuturilor.

496 — Nalbă mare — Althaea ofjicinalis L. (Pl. 100) — H = 1,5 (2) m. Perenă,
rădăcină cilindrică, cenuşie. Tulpină puţin ramificată, pîslos păroasă. Frunze 3—5 lobate,
catifelat păroase. Florile la subsuoara frunzelor superioare, albe-roz sau albe. Înflorire
VII—IX. Fructul se desface în 12—20 pericarpe. În locuri nisipoase, de-a lungul apelor
curgătoare, în zăvoaie, lunci, pe soluri sărăturoase. Introdusă în cultură. Utilizată în
inflamaţiile căilor respiratorii, în gastrite, colite. Extern, sub formă de cataplasme, în
furunculoze şi afecţiuni bucale.

497 — Pătlagina îngustă — Plantago lanceolata L. (Pl. 100) — H — 20—50 cm.

Perenă, cu frunze L = 20 cm, lanceolate, formînd o rozetă, din mijlocul căreia pornesc
tulpini florifere neramificate, fără frunze. Flori mici, în vîrf, grupate în spic cilindric,
ovoidal. Înflorire V—IX. Fructul capsulă mică-axială. Comună, la cîmpie şi pînă în zona
montană, pe lîngă poteci şi drumuri, dar şi cultivată. Se utilizează în industria
farmaceutică, la vindecarea rănilor, în supozitoare unguente, siropuri pentru inflamaţii ale
căilor respiratorii.

498 — Mătrăgună, cireaşă lupului, doamna codrului — Atropa bel-ladona L. (Pl.

100) — H = l—1,5 m. Perenă, cu un rizom din care se dezvoltă rădăcini lungi. Tulpinile
formează o tufă viguroasă. Frunze alterne, eliptice, ovate. Flori brune, violete, roşcate, în
interior gălbui, cu nervuri purpuriu violete, înflorire VI—VIII. Fruct bacă sferică, neagră.
Pe acelaşi exemplar se pot găsi flori, fructe verzi şi coapte. Spontană, în majoritatea
judeţelor ţării, în zona fagului, în luminişuri, tăieturi. Cultivată pe soluri bine lucrate,
îngrăşate. Cu utilizări în oftalmologie, contra spasmelor căilor biliare şi urinare, astmului,
ulcerului gastric şi duodenal, boalei lui Parkinson.

Alte plante care pot fi întîlnite în acest mediu de viaţă sînt cele descrise la
numerele 74, 109, 110, 112, 113, 114, 116, 117, 123, 126, 127, 128 ,129, 131, 134, 136,
141, 145, 147, 148, 149, 152, 153, 156, 157, 159, 161, 164, 165, 166, 167, 16S, 169, 172,
174, 175, 178, 180, 200, 209, 212, 217, 225, 253, 256, 274, 276, 280, 281, 286, 287, 305,
313.

B. ANIMALE

ÎNCRENGĂTURA ANELIDE (ANELLIDA)

CLASA OLIGOCHETE (OLIGOCHAETA)

412 — Rîma vărgată de bălegar — Eisenia foetida Savigni (Pl. 101) — L = 40—
130 mm. Pe fiecare segment cu benzi roşii-violete pe un fond alb-gălbui. În gunoaie, pe
sub pietre, în grădini de legume. Numai lîngă aşezările umane (este specifică de
compost); nu este în sol natural. Cosmopolită.

ÎNCRENGĂTURA MOLUŞTE (MOLLUSCA)

CLASA MELCI (GASTROPODA)

413 — Limax — Arion Hortensia Fer. (Pl. 101) — L = 30—40 mm. Cu un scut
anterior fin grăunţos. Tinerii cenuşiu deschis, adulţii brun-cenuşii spre negricios. Talpa
gălbuie-portocalie. Pe corp cu un mucus galben, pe talpă alb. În parcuri, grădini, livezi,
păduri. În toată ţara. Europa.
 414 — Melc, culbec — Helix pomatia L. (Pl. 101) — H = 40 mm, l = 40—80
mm. Cu 4,5—5 anfracte curbate. Apertură mare. Cu variaţii de formă şi culoare. Sexe
separate; execută un fel de dans nupţial. Femela depune cca 70 ouă într-o gropiţă în
pămînt. Hibernează. Iarna acoperă apertura cu un capac de mucus cu calcar. În mers talpa
secretă un mucus care ulterior se întăreşte în contact cu aerul. Se hrăneşte cu frunze de
zarzavaturi şi alte plante suculente. Carne comestibilă. Comună în grădini, livezi, păduri,
poieni, obişnuit pînă la altitudini de l 500 (rar l 800) m. Europa (lipseşte pe malul Mării
Mediterane).

ÎNCRENGĂTURA ARTHROPODE (ARTHROPODA)

CLASA CRUSTACEI (CRUSTACEA)

415 — Porcelio scaber Latreille (Pl. 101) — L = 14—18 mm. Izopod terestru,
poate depune 2 ponte pe an. Nocturn. Se hrăneşte cu substanţe vegetale. Comun în
grădini, sere, beciuri, pe ziduri umede, în păduri, peşteri, sub scoarţa copacilor, sub pietre
(este iubitor de calcar), dar şi la mare. Europa.

CLASA PĂIANJENI (ARACHNIDA)

416 — Păianjenul cu cruce — Araneus diadematus (Clerk) (Pl. 101) — L = 5—

12 mm. Coloraţie variabilă. Pe spatele abdomenului cu un model în formă de cruce.
Adulţii în VIII—X. Construieşte plase mari, clin fire rare, concentrice, întărite cu fire
radiare. După acuplare femela mănîncă masculul. Cocon gălbui, adăposteşte 45—60 ouă
din care în primăvara următoare ies puii. Dezvoltarea durează 2 ani. Cu simţuri foarte
dezvoltate. Cel mai comun şi abundent păiajen din locuinţe. În poduri, grajduri, pivniţe,
staule, dar şi în copaci şi pe plante. În toată ţara. Europa, Asia, America de Nord.

417 — Păianjenul saltimbanc — Salticus scenicus (Clerck) (Pl. 101) — L = 5—7

mm. Cu variaţii de culoare. Adultul în V—VIII. În perioada reproducerii masculul
dansează în jurul femelei. Este cel mai comun păianjen săritor; pîndeşte prada, pe care
sare şi o apucă în ghiare. În toată ţara. Europa, nordul Africii, America de Nord.

418 — Opilio parietinus (De Geer) (Pl. 101) — L — 5—8 mm. În perioada de
reproducere masculii se luptă între ei. Femela depune ouă pe sol umed sau în crăpăturile
solului cu ajutorul unui tub lung (ovo-pozitor). Vînează muşte şi furnici. Frecvent în
locuri umede şi umbroase, pe garduri lîngă case. În toată ţara. Europa, Asia, America de
Nord.

419 — Rîie — Sarcoptes scabiei Fabr. (Pl. 101) — Lmascul = 0,18— 0,25 mm,
Lfemelă = 0,3—0,4 mm. Trup ca un sac cu 4 picioare terminate cu ţepi ascuţiţi. Fără cap şi
ochi. Femela elimină 25—30 ouă lipicioase, pe care le aşează în pielea omului, în galerii
lungi de 2 cm. Trăieşte săpînd galerii în pielea subţire dintre degete, la subţioară sau pe
piept, determinînd o mîncărime de nesuferit. Se hrăneşte dizolvînd celulele unui anumit
strat de celule din piele. Se tratează cu alifii. Cel mai bun mijloc de prevenire este
curăţenia şi îmbăierea.
 420 — Scorpionul de cărţi — Chelifer cancroides L. (Pl. 101) — L = 2,6—4,5
mm. Asemănător unei ploşniţe, cu o pereche de pedipalpi lungi, terminaţi cu cîte un
cleşte. Femela poartă 5—18 ouă într-un cocon prins de abdomen. Se mişcă iute înainte,
înapoi şi lateral, prinzînd şi mîncînd insecte mai mici decît el, adesea dăunători, care
trăiesc prin biblioteci, locuri întunecoase, sub podele, în frunzar. Are un dans nup-pţial.
Pe toate continentele.

CLASA CHILOPODE (CHILOPODA)

421 — Scutigera coleoptrata L. (Pl. 101) —- L = 16—26 mm. Ochi negri,

strălucitori. Sub pietre, în cîmp, deschis, parcuri, vii, pe liziere, În locuinţe( băi, cămări,
pivniţe, magazii. Iese la vînat seara şi noaptea. Consumă insecte. În sudul ţării, mai ales
pe litoral. Circummeditera-neană, în sudul U.R.S.S.

CLASA DIPLOPODE (DIPLOPODA)

422 — BlanjuLus guttulatus Bosc. (Pl. 101) — L = 7,5—16 mm. Corp din 37—
57 segmente prevăzute cu 59—103 perechi de picioare. Fără ochi. Dezvoltarea are loc în
15 săptămîni. Poate trăi 3 ani. În locuri umede, pe lîngă locuinţe, în grădini, sere, culturi.
Se hrăneşte cu resturi vegetale şi animale în descompunere, dar şi cu plantule de legume,
cereale, flori şi ciuperci. Deşi este considerat dăunător, s-a constatat că fii atacă numai
plantele bolnave. Foarte comun. Europa.

CLASA INSECTE (INSECTA)

423 — Lepisma sacharina L. (Pl. 101) — L=7—10 mm. Tisanur lucifug, de

umezeală şi căldură; se hrăneşte cu resturi alimentare, atacă haine de lînă, hîrtie veche,
rumeguş. În case, prin locuri întunecoase (sertare, biblioteci, sub tapete), dar şi în păduri,
sub scoarţa arborilor uscaţi, în lemne tăiate. Comun, în toată ţara şi pe tot globul.

424 — Greiere de casă — Acheta domestica L. (Pl. 102) — L — 14— 20 mm.

Ortopterul cel mai cunoscut şi renumit prin ţîrăitul său caracteristic. În locuinţe, prin
colţurile camerelor, în crăpături, lîngă sobe, cuptoare. Activ tot anul. În toată ţara, comun.

425 — Cosaş verde — Tettigonia viridissima L. (102) — L = 28— 40 mm.

Oviscaptul femelei puţin mai scurt decît vîrful elitrelor. Antene lungi. Consumă insecte
mărunte şi frunze tinere. În copaci (larvele prin Iarbă), de la cîmpie, pînă în zona
montană, în VI—X. În lanuri de cereale, parcuri, livezi şi grădini, pe pajişti, în păduri de
foioase şi răşinoase. În toată ţara. Europa, Africa de Nord, Asia.

426 — Coropişniţă — Grillotalpa grillotalpa L. (Pl. 102) — L =35— 50 mm.

Insectă mare, cu ochi strălucitori. Picioarele anterioare sînt modificate pentru săpat, cele
posterioare mai permit sărituri scurte. Elitre scurte. Aripile posterioare, bine dezvoltate,
stau în repaus îndoite sul şi depăşesc lungimea abdomenului. Femela depune în V—VII
350—600 ouă într-o cameră în pămînt tare. Larvele consumă humus şi rădăcini fine.
Dezvoltarea durează l—2 ani. Activă tot anul. Poate ierna în pămînt. Este un dăunător
important al culturilor de grădină şi seră. Activă îndeosebi noaptea şi în amurg. Mănîncă
larve de insecte, rîme, melci, rădăcini de zarzavaturi şi plante tinere, roade scoarţa
pomilor tineri. În grădini de zarzavat, pepiniere, cîmpuri cultivate cu cereale. Comună, în
toată ţara. Europa, vestul Africii, Asia.

427 — Libarcă, gîndac negru — Blatta orientalis L. (Pl. 101) — L = 19—30 mm.
Blatid cu corp moale. Femela depune ouăle sub formă de pachete pe care le poartă un
timp la capătul abdomenului. Foarte lacom, stricător, consumă cele mai variate resturi
alimentare, dar şi pîine, mămăligă, brînză. Tot anul, în locuinţe, magazii de alimente,
pivniţe; este activ noaptea. Comun. Europa.

428 — Gîndac roşu — Phyllodromia germanica L. (Pl. 101) — L = 11—15 mm.

Femela depune cca 50 ouă într-o capsulă pe care o poartă prinsă la capătul abdomenului.
Larvele asemănătoare adulţilor, dar mici, ies din capsulă după 14 zile. Adulţii ies după 6
năpîrliri larvare. Aleargă iute, zboară greu. Nocturn, consumă orice resturi de alimente,
hîrtie ş.a. Iubitor de căldură şi umezeală. În case, dulapuri, pe lîngă instalaţii de apă, în
podele. Fuge de lumină. În toată ţara, foarte comun pe tot globul.

429 — Urechelniţa — Labia minor L. (Pl. 104) — L = 4—5 mm. Dermapter cu

corp moale, pubescent. Zboară ziua şi noaptea. Se hrăneşte cu gunoi şi resturi animale. În
locuri umede, pe ogoare şi în plantaţii. La cîmpie şi munte, în Transilvania, Moldova.
Cosmopolit.

430 — Păduchele de haine — Pediculus vestimenti L. (Pl. 104) — L = 3—4 mm.

Anoplur a cărui femelă produce în 8 săptămîni 5 000 de pui din ouă (lindeni), pe care le
lipeşte pe haine la cusături. Consumă sîngele omului pe care îl suge îndeosebi noaptea.
Poate transmite tifosul exantematic. Rezistă la presiuni mari (de peste l kg), poate fi
distrus de căldură (la temperaturi de 50—60°C), sau cu insecticide puternice. Dezvoltarea
sa este favorizată de murdărie. Mai numeros în perioadele de război. Pe spate şi pieptul
omului. Pe tot globul.

431 — Păduche lat — Phthirius pubis L. (Pl. 104) — L = 3—5 mm. Anoplur
asemănător unei ploşniţe, cu ghiarele ca nişte căngi, cu care se prinde puternic de firele
de păr. Foarte prolific, devine adult după 15 zile de la ecloziune. Consumă sînge
proaspăt, pe care îl suge de la om. Trăieşte în părţile sale păroase (pubis, subţiori, piept),
dar nu pe cap. Provoacă mîncărimi. Trece de la un om la altul. Poate transmite tifosul
exantematic. Se combate cu unsori pe bază de mercur, terebentină, petrol. Pe tot globul.

432 — Chrysopa perla L. (Pl. 104) — L = 9—10 mm. Cu 2 generaţii pe an.

Femela depune 300—400 ouă pe cîte un peduncul. Larvele sug păduchi şi căpuşe de
plante (pînă la 30—40 pe oră), omizi de fluturi şi viespi de frunză, păduchi ţestoşi.
Adulţii sug şi devorează diferite insecte mici. Se apără răspîndind o substanţă rău
mirositoare. Animal folositor. În livezi, grădini, păduri. Vine noaptea la lumină. Comun
în toată ţara. Europa.
 433 — Păduchele verde al mărului — Aphis pomi De Geer (Pl. 102) — L — l—
2,5 mm. Cu 2 feluri de femele: aripate şi nearipate. Cu 8— 12 generaţii pe an. Iernează ca
ou fixat pe lăstari. În IV ies larve, din care provin femele ce se înmulţesc partenogenetic
toată vara. În IX apar formele sexuate care, după împerechere depun ouăle de iarnă. Suge
seva din mugurii, lăstarii şi frunzele de măr, păr, păducel şi scoruş. În livezi şi pepiniere
poate duce la scăderea producţiei de fructe. În toată ţara, pe tot globul.

434 — Musculiţa albă de seră — Trialeurodes vaporariorum Westw. (Pl. 102) —

L = 1,1—1,5 mm. Aripi albe. Cu 3—4 generaţii pe an. O femelă depune cîte 200— 500
ouă în porţii de 10—20 ouă. Larvele se fixează pe faţa inferioară a frunzelor. Adulţii ies
după 35 zile. Se hrăneşte cu sucul plantelor de seră (vinete, ardei, castraveţi, dar mai ales
roşii), putînd dăuna plantele, pînă la uscare. În sere în toată ţara; în. natură apare doar
sporadic. Originar din America, acum şi în Asia, Australia, Europa.

435 — Păduchele de San Jose — Quadriaspidiotus perniciosus Comst. (Pl. 102)

— L = 0,8—1,2 mm. Femela apodă, circulară, acoperită cu un scut protector (D = 1,6—
2,3 mm). Larva mică (0,2—0,26 mm), mobilă. Cu l—3 generaţii pe an, prima de vară
(V—VII) pe tulpini, ramuri şi frunze, a doua de vară (VII—X) pe scoarţă, frunze şi
fructe, cea de iarnă, hibernantă (X—V), numai pe scoarţă. Cu rostrul său (L — 5— 18
mm) suge sucul din plante. Atacă pe glob cca 200 plante, în Europa 80 specii de pomi şi
arbuşti fructiferi sau de ornament. Este unul dintre dăunătorii cei mai păgubitori ai
culturilor din livezi. Pot distruge un pom în 4—5 ani (în 35 ani a distrus 15 milioane de
arbori). De la cîmpie pînă în zona montană. Originar din China, acum pe tot globul.

436 — Păduchele lînos, puricele roşu — Eriosoma lan.iqerum Hausm. (Pl. 102)
— L= 1,7—2,5 mm. Cu 2 feluri de femele: aptere şi aripate, primele cu corpul acoperit
de o secreţie albă, ceroasă, filamentoasă. La noi cu 8—12 generaţii pe an; se înmulţeşte
numai partenogenetic. Iernează în stadiul de larvă în rănile de pe ramuri. În Europa
trăieste-pe măr, provocînd nişte umflături canceroase, hipertrofiate, care dăunează
ramurilor (pe care le poate usca). În zonele pomicole. Originar din America, acum şi în
Europa.

437 — Filoxera — Phylloxera vastatrix Planch. (Pl. 102) — L = 1,5— 2 mm.

Parazit specific viţei de vie. Cu o mare varietate de forme; aripate sau aptere, galicele şi
radicicole, animale profund modificate de parazitism. Cu 2 cicluri biologice (unul pe viţa
americană şi pe hibrizi, altul pe viţa europeană). Atacă frunzele (pe care produce gale)
sau rădăcinile (la care produce nodozităţi şi tuberozităţi sub care se necrozează
ţesuturile); ulterior plantele se usucă şi mor. Se răspîndeşte prin zbor sau trecînd prin
crăpăturile solului de la o plantă la alta, ori odată cu butaşii infestaţi. Originară din
America de Nord, a ajuns în Europa în 1863, pe care a invadat-o rapid. Din 1864 a fost
semnalată şi în România.

438 — Reduvius personatus L. (Pl. 102) — L— 15—17 mm. Articole şi antene

păroase. Nocturn, vînează diferite insecte. Larva, şi ea răpitoare, ca să se mascheze, se
acoperă cu praf şi diferite resturi.
 439 — Ploşniţa cerealelor — Eurygaster maura L. (Pl. 102) — L — 9—10 mm.
Corp aproape circular, ca un scut. Se hrăneşte cu laptele şi seva din boabele, tulpinile şi
frunzele de grîu. Femela depune cca 100 ouă în grupe; larvele ies după 10 zile şi devin
adulţi după 30—40 zile, în VI. După recoltarea păioaselor, adulţii trec pe graminee
sălbatice, sorg şi porumb. În IX—IV hibernează în frunzar sau tufişuri (pentru hibernare
poate migra zeci de km). Este unul dintre cei mai mari dăunători ai culturilor de grîu.

440 — Ploşniţa de pat, stelniţa — Cimex lectularius L. (Pl. 102) — L = 2—4 mm.
Hemielitrele sînt reduse la nişte solzi. Corp turtit. Depune ouă în crăpături de lemn sau
zid; larvele ies după 8 zile. La 11 săptămîni adultul poate depune noi ouă. Suge sîngele
oamenilor. Rezistă la foame (poate sta nemîncat şi 6 luni), dar cînd se hrăneşte se umflă
ca o băşică). Transmite febra tifoidă. Proliferează unde este murdărie şi umezeală călduţă,
unde sînt mulţi oameni îngrămădiţi. Se combate greu, fiind foarte rezistentă şi
ascunzîndu-se foarte uşor. Fuge de lumină. În primul război mondial a fost un adevărat
flagel.

441 — Ploşniţa cerealelor — Aelia acuminato L. (Pl. 102) — L = 7— 10 mm.

Cap triunghiular. Dăunător al culturilor de cereale, al căror suc îl suge. În unii ani poate
compromite recoltele, înţepînd, introduce în plantă saliva, care conţine nişte enzime
puternice, a căror acţiune periclitează dezvoltarea boabelor. Boabele atacate dau o făină
de proastă calitate. În toată ţara. Europa, vestul Asiei, nordul Africii.

442 — Vaca Domnului — Pyrrhocoris apterus L. (Pl. 102) — L = 10 mm. Fără

aripi membranoase (sau acestea apar numai uneori). Se hrăneşte cu sucul fructelor sau cu
insecte moarte. Nu este dăunător. Stă în exemplare izolate, sau formează grămezi ori
şiruri. În număr mare primăvara, în locuri însorite, în păduri de cîmpie, în livezi, parcuri,
la baza copacilor, în III—X. Iernează sub pietre, sub scoarţa copacilor uscaţi. Nu are un
miros deosebit. Europa.

443 — Albina domestică — Apis mellifica L. (Pl. 106) — L = 10— 16 mm. Ochi
păroşi 3 oceli dispuşi în triunghi. Poate face cuib în locuri închise (scorburi, cavităţi,
stupi). Se cunosc 6 forme de albine cu numeroase rase şi varietăţi. Sînt 3 feluri de adulţi:
matca, trîntorul şi lucră -toarea. Ultimele construiesc fagurii de ceară, pe care îi umplu cu
miere, într-un stup este o singură matcă şi sînt pînă la 70 000 lucrătoare. Matca poate trăi
3—4 ani. Cînd stupul are prea multe albine, o parte pleacă cu o femelă fecundată —
roiesc — şi îşi construiesc un nou stup. Se hrăneşte cu nectar şi polen, pentru adunatul
cărora are adaptate în mod special ultima pereche de picioare. Sînt insectele cele mai bine
studiate. Mierea adunată de ele ca rezervă de hrană se recoltează, constituind un aliment
deosebit de valoros. Pe tot globul.

444 — Viespea grîului — Cephus pygmaeus L. (Pl. 106) — L = 5— 10 mm. Corp

subţire nu prea lung. Adulţii ies în VI şi se hrănesc cu nectar şi polen. Larvele trăiesc în
tulpini de graminee (inclusiv în grîu), consumînd conţinutul lor de sus în jos. Iernează ca
larve. Impuparea are loc primăvara, la baza tulpinilor. Atacă preferenţial grîul de toamnă
şi gramineele sălbatice. Plantele atacate sînt sterile. În toată ţara. Europa, Asia, nordul
Africii, America.
 445 — Viespea strugurilor — Vespa germanica L. (Pl. 106) — L = 14—20 mm.
Formează în pămînt viespare cu faguri numeroşi. Sînt 3 feluri de indivizi: masculi,
femele şi lucrătoare. Iernează ca femele adulte. Primăvara formează în sol un cuib în care
depune ouăle. Din ele ies lucrătoare. Masculii şi femelele apar numai toamna, cînd are
loc împerecherea. Un viespar poate conţine pînă la 60 000 indivizi. Se hrăneşte cu
substanţe dulci (nectar, pulpa fructelor coapte, boabe de struguri). Pe vreme rece nu
zboară. Comun. Holarctic.

446 — Furnica obişnuită — Lasius niger L. (Pl. 106) — Llucrătoare = = 2—4 mm cu

o mare variabilitate în construcţia cuibului, care este subteran. Nu este agresivă. După
reproducere femela îşi retează singură aripile, apoi începe construirea unui nou furnicar.
Omnivor, mănîncă tot ce întîlneşte. Caută purici de plante, ale căror secreţii le consumă
(pe unii îi aduce în furnicar şi îi pune să sugă din rădăcinile plantelor). În toată ţara, pe
lîngă locuinţe, în grădini, livezi. Holarctică.

447 — Polistes gallicus L. (Pl. 106) — L = 10—16 mm. Cuib caracteristic, mic,
neacoperit, fixat de un suport. În podurile caselor, pe ziduri, crengi, pietre, îşi hrăneşte
larvele cu miere sau lăptişor ca şi albinele.

448 — Viespea aurie, viespe cuc — Chrysis ignita L. (Pl. 106) — L = 6 — 12

mm. Îşi poate strînge antenele şi picioarele, formînd o sferă strălucitoare. Viespe parazită,
depune ouăle în cuiburile altor himenop-tere (de aceea şi numele de viespe cuc) pe ale
căror larve şi hrană le consumă. Larva, cu un cap mare, chitincs, este foarte vorace.
Iernează sub formă de pupă. În primăvara următoare iese o nouă viespe. Adultul, prezent
în V—VII se hrăneşte cu nectar. Europa Centrală şi de sud.

449 — Harpalus distinguendus Duft. (Pl. 103) — L—8—11 mm. Carabid mic, cu
mers rapid, poate zbura. Activ noaptea, atacă, ca larvă şi adult, seminţe încolţite, plante
tinere, căpşuni, îndeosebi în stadiile tinere.

450 — Gîndac ghebos — Zabrus tenebrioides Goeze (Pl. 103) — L —14—16

mm. Adulţii zboară în V—VI. Mănîncă noaptea boabe de cereale. Odată cu recoltarea
acestora, se retrag în sol şi rămîn în dia-pauză pînă în primăvara următoare (o mare parte
mor toamna şi iarna). Femela depune cca 100 ouă în sol. Larvele abea ieşite, rod plantele
la baza frunzelor, rămînînd într-o galerie în sol. Atacurile sale pot afecta grav culturile. În
toate zonele unde se cultivă păioase. Europa, Asia Centrală.

451 — Licurici — Luceola mehadiensis Decu (Pl. 103) — Lmascul = 16—18 mm,
Lfemelă=ll—12 mm. Masculul aripat, femela apteră, vermiformă, cu abdomenul mat,
negru, pe ultimele 2 segmente abdominale cu organe de iluminare. După împerechere
femela nu mai luminează. Insecte nocturne răpitoare. Larvele şi adulţii capturează hrana
(insecte şi moluşte) din ierburi şi muşchi). Iubitoare de căldură, folositoare. În grădini,
livezi, pajişti. Banat, vestul Olteniei.

452 — Lupul albinelor — Trichodes apiarius L. (Pl. 103) — L = 10—16 mm.

Insectă predatoare, stă în V—VII pe florile de umbelifere, unde prinde diferite insecte,
îndeosebi himenopotere. Larvele sale se dezvoltă în cuiburile de insecte (albine)
sălbatice, unde se hrănesc cu larvele şi pupele acestora.

453 — Anthrenus museorum L. (Pl. 103) — L = 2—3 mm. Corp mai mult sau
mai puţin circular, turtit, acoperit cu solzi. Pe flori, în casă; atacă produse animale şi
vegetale uscate. Mare dăunător al colecţiilor (ierbare, insectare, animale împăiate etc.)
atît ca larvă, cît şi ca adult. Dăunător.

454 — Buburuză — Coccinella septempunctata L. (Pl. 103) — L = 5,5—8 mm.

Femela depune cca 400—600 ouă pe dosul frunzelor. Răpitor ca adult şi ca larvă;
consumă îndeosebi purici de plante (afide), omizi mici, larve de gîndaci, ouă de
crisomelide (o larvă ca să se dezvolte consumă cca 400 afide). Adulţii, ca să se apere,
secretă un lichid puternic mirositor. În toată ţara, de la malul mării pînă pe culmile
munţilor, uneori formează invazii. Cosmopolită.

455 — Gîndac puturos — Blaps mortisaga (L.) Borza (Pl. 103) — L = 20—31
mm. Cu elitre sudate, fără aripi membranoase. Răspîndeşte un miros urît. Larve alungite,
cu tegument lucios, tare, asemănătoare viermilor sîrmă. Adulţi nocturni, prezenţi în IV—
X prin locuri întunecoase, sub scînduri, pietre, în pivniţe. Foarte comună, în toată ţara.
Europa.

456 — Gîndac de făină, moleţ — Tenebrio molitor L. (Pl. 103) — L = 15 mm. Cu

o singură generaţie pe an. Adulţii în V—IX, activi noaptea. Femela depune 250—450 ouă
pe făină, mai rar pe alte alimente. Larvele consumă făina. Sînt foarte rezistente la
uscăciune şi frig. Datorită exuviilor, excrementelor şi mirosului, ei fac improprie
consumarea făinii. Frecvent în toate regiunile, în locuinţe, mori, brutării. Pe tot globul.

457 — Cărăbuşul de mai — Melolontha melolontha L. (Pl. 103) — L = 20—25

mm. Cu ciclu de dezvoltare de 3 ani. Adulţii apar în IV la cîmpie şi în V la deal. şi în
zone submontane. Adulţii zboară spre seara; ziua se hrănesc cu frunze, flori, fructe, sevă
de plante, depun ouă îr> pămînt. Larvele, cu 3 perechi de picioare, se dezvoltă în bălegar,
gunoi, lemn putred, se hrănesc cu resturi vegetale, rădăcini de plante, tuberculi, bulbi şi
rizomi. Adulţii pot defolia arborii şi arbuştii, aducînd pagube în pepiniere, văi, culturi de
cartofi, sfeclă şi zahăr, legume rădăcinoase. În toată ţara. Europa.

458 — Gîndacul de Colorado, dorifora — Leptinotarsa decemlineata L. (Pl. 103)

— L = 9—11 mm. Adulţii apar în V şi depun ponta pe solanacee şi pe buruienile din
culturi (200 —il 000 ouă). Ciclul de dezvoltare este de 25—50 zile. Generaţiile
următoare sînt în VI şi VIII (ultimii adulţi iernează în sol). Migrează ca adult pe distanţe
scurte, dar duşi de vînt, se împrăştie departe. Atacă frunzele şi lăstarii solanaceelor,
distrugînd plantele. Insectă deosebit de dăunătoare. În toată ţara. Originar din America de
Nord, a ajuns în Europa în 1876, pe care a invadat-o şi cucereşte acum Asia. În România
a pătruns în 1952.

459 — Gărgăriţa mazării — Bruchus pîsorum L. (Pl. 103) — L = 4—5 mm. Cu o

generaţie pe an. Iernează ca adulţi În depozite, hambare. Primăvara migrează în culturi,
larvele intrînd în boabele din păstăi, unde se dezvoltă mîncîndu-le conţinutul. Din fiecare
bob iese un adult printr-un mic orificiu, după recoltare, în VII—VIII. Atacă numai
mazărea, putînd afecta producţia în proporţie de pînă la 70%. Îndeosebi în sudul ţării, în
Transilvania numai sporadic. Pe tot globul, unde se cultivă mazărea.

460 — Gărgăriţa fructelor — Rhynchites bachus L. (Pl. 103) — L = 4,5—6,5

mm. Cu o generaţie la l—2 ani. Adulţii se hrănesc cu muguri, frunze, flori şi fructe tinere.
Femela depune ouăle în fructele tinere, pe care le perforează cu rostul, apoi le închide cu
o secreţie care ulterior se întăreşte. Larvele se hrănesc cu seminţe fragede şi cu pulpa
fructelor (care putrezesc şi se mumifică). În VIII ies din fructele căzute Pe jos şi pătrund
în sol unde se impupează. Adulţii ies spre toamnă, în primul sau al doilea an. Atacă
sîmburoasele şi sămînţoasele; provoacă pagube mari în livezile de caişi, cireşi şi vişini. În
zonele de stepă şi silvostepă. Europa, Asia.

461 — Ţigărarul viţei şi plopului — Byctiscus betulae L. (Pl. 103) — L = 5,5—

9,5 mm. Cu o generaţie pe an. Adultul se hrăneşte cu frunze. Femela face o incizie la
baza frunzei, care se ofileşte, apoi depune un ou în nervura principală. Ulterior apucă
frunza cu rostrul şi picioarele, o răsuceşte ca pe o ţigară şi o lipeşte pe margini cu o
substanţă aglutinantă. Larva consumă părţile moi, interioare ale „ţigării". Se impupează
în sol. Iernează ca adult în căsuţele nimfale. Atacă viţa şi diverse specii de arbori. În caz
de atac puternic afectează producţia viticolă. În toată ţara. Europa, Africa de Nord.

462 — Gărgăriţa florilor de măr — Anthonomus pomorum L. (Pl. 103) L = 3,5—

4,5 mm. Cu o generaţie pe an. Adulţii apar în III—IV, rozînd mugurii şi depunînd în ei
ouă (în total 100, fiecare în alt mugure floral). Larvele consumă părţile interne ale florii,
astfel că aceasta nu se mai desface. În a II-a jumătate a lunii V ies noii adulţi, care rod
frunze cca 25 zile, apoi intră în somn de vară şi apoi în cel de iarnă, stînd în locuri
adăpostite, sub frunze, în iarbă. În livezile de meri din zonele de deal şi submontane.
Europa.

463 — Gărgăriţa grîului — Sitophilus granarius L. (Pl. 103) — L — 3,5—5 mm.

Cu 2—3 generaţii pe an. Adultul poate trăi 2 ani (deobicei 4—5 luni). La noi se dezvoltă
numai în magazii. Depune cca 300 ouă, pe care femela le introduce pe fiecare în cîte un
bob de grîu, apoi închide orificiul cu o substanţă mucilaginoasă care ulterior se întăreşte.
Sensibilă la uscăciune şi temperatură ridicată. Este cel mai periculos dăunător din
depozitele de cereale (de grîu, secară, orz, porumb, ovăz). În toată ţara. Zonele reci din
Europa, America.

464 — Nălbar — Aporia crataegi L. (Pl. 104) — A = 48—56 mm. Cu o generaţie

pe an, zboară în epoci diferite, în funcţie de altitudine, începînd cu V. Femela depune cca
150 ouă. Larva defoliază diverşi pomi fructiferi, dar atacă şi mugurii. Iernează ca larvă
într-un cuib format din frunze uscate unite prin fire de mătase. Are mulţi duşmani.
Comună, higrofilă. În toată ţara. Europa, Asia temperată, Africa de Nord.

465 — Albilită, fluturele alb al verzei — Pieris brassicae L. (Pl. 104) — A =

42—53 mm. Între III—X, cu 2—3 generaţii pe an. Adulţii consumă nectarul florilor.
Fluturi diurni. Larva trăieşte pe diferite cru-cifere, în special pe varză, conopidă. Cu mulţi
duşmani naturali. Specie comună, de la şes pînă în zonele muntoase. Europa, Asia,
America de Nord. Asemănător este P. napi L.

466 — Fluture mare de noapte cu ochi de păun — Saturnia pyri Deniş et Schif
(Pl. 104) — A = 90—165 mm. Cel mai mare fluture de la noi. Cu o generaţie pe an,
zboară în IV—VI. Larva trăieşte pe diferiţi pomi fructiferi (îndeosebi pe cais, nuc,
coacăz, dar şi pe ulm, frasin, arţar). Pupa este învelită într-un cocon cît un ou de
porumbel, în care iernează l—2 ani. Comună, frecventă, în toată ţara. Europa de sud, Asia
(pînă în Iran), Africa de Nord.

467 — Fluture de zi cu ochi de păun — Inachis io L. (Pl. 104) — A = 50—58

mm. Cu 2 generaţii pe an, În VI—VII şi VIII—IX. Larva trăieşte pe urzici. De la şes,
pînă la 2 500 m altitudine. Comun în toată ţara. Europa, Asia temperată.

468 — Fluture cap de mort, strigă — Acherontia atropos L. (Pl. 104) A — 105—
135 mm. Adultul se hrăneşte cu miere şi sucuri care se scurg din rănile copacilor. Poate
pătrunde în stupi, unde, cu ajutorul trompei, perforează capacele de ceară ale celulelor
fagurilor şi suge mierea. Are un tegument dur; de aceea albinele cu greu îl omoară,
înţepîndu-l la articulaţii, unde chitina este mai subţire. După uciderea sa, albinele îl
învelesc cu ceară (sub care nu putrezeşte, ci se mumifică). Cînd este prins şi luat în mînă,
scoate un sunet asemănător chiţcăitului de şoarece. Cu 2 generaţii pe an: în V—VI
(venită dinspre sud) şi VIII—X (care se dezvoltă la noi). Larva, polifagă, preferă
solanaceele. Destul de rară. Palearctic şi etiopiana.

469 — Fluture de mătase —Bombyx mori L. (Pl. 105) — A = pînă la 50 mm. În

condiţiile ţării noastre nu trăieşte în natură, ci este crescut în camere speciale. Adultul nu
se hrăneşte (el trăieşte maxim 15 zile) din rezervele acumulate de larvă). Nu poate zbura.
Larva se hrăneşte cu frunze de dud. Firul de mătase secretat pentru constituirea gogoşilor
serveşte la fabricarea mătăsii. Creşterea viermilor de mătase — sericicultura — este una
dintre întreprinderile cele mai rentabile. Oriunde cresc duzi. Originară din China.

470 — Inelar, stupitul cucului — MaZacosoma neustria L. (Pl. 105) — A = 29—

42 mm. Colorit variabil. Cu o generaţie pe an. Adulţii zboară de la sfîrşitul lui V, pînă în
VIII. Femela depune 300—400 ouă. Larva consumă frunzele pomilor fructiferi şi ale
numeroşilor arbori din pădurile de foioase. Femela depune ouăle pe tulpini în inele
strînse. Are numeroşi duşmani. Extrem de comună, de la cîmpie, pînă pe munţi.
Palearctică.

471 — Omida păroasă a dudului — Hyphantria Cîrnea Druri (Pl. 105)

— A = 24—35 mm. În V—IX, cu 2 generaţii pe an. Larvă foarte poli-fagă (atacă peste
130 specii diferite de plante), provoacă pagube însemnate. Larvele stau grupate, protejate
de o pînză rară. După ce defoliază un copac, coboară pe sol şi caută altul. Larg răspîndită
în vestul, sudul şi estul ţării. Originară din America de Nord, a fost adusă în Europa
întîmplător în 1940. Acum a invadat R. D. Germană, R. F. Germania, Cehoslovacia,
Ungaria, Grecia şi România (din 1949).

472 — Sfredelitorul ramurilor — Zeuzera pyrina L. (Pl. 105) — A = 46—65 mm.

Adultul zboară în VII—IX. La noi cu o generaţie la 2 ani. Larva trăieşte săpînd galerii În
ramurile pomilor fructiferi (atacă peste 150 specii de arbori cu lemn moale). Ramurile
atacate se usucă. Comun, în toată ţara. Holarctică.

473 — Molia porumbului, sfredelitorul porumbului — Ostrinia nubilalis Hubner

(Pl. 105) — A = 24—35 mm. Adulţii zboară în V—VII. Larvele polifage, consumă pînă
în VIII stamine, apoi perforează ramurile şi paniculele, frunzele, pătrunde în internodii.
Cu numeroşi duşmani. Polifagă-atacă porumb, sorg, cînepă, hamei, floarea-soarelui,
precum şi diverse plante din flora spontană care cresc în lanurile de porumb. În toată ţara.
Pe tot globul (unde creste porumbul).

474 — Molia lucernei — Nomophila noctuella Deniş et Schiff. (Pl. 105) — A =

20—28 mm. Cu 2—3 generaţii pe an. Adulţii zboară în VI—XI. Larva trăieşte pe lucerna
şi alte plante ierboase, rozînd frunzele (poate deprecia 30—40% din masa verde).
Dăunător al lucernei. În toată ţara. Europa, America de Nord.

475 — Yponomeuta pedellus L. (Pl. 105) — A = 17—20 mm. Fluturii zboară în

VII—IX. Larvele, care au tendinţa de a sta grupate, trăiesc pe Prunus spinosa, Crataegus,
Sorbus şi pe diferiţi pomi fructiferi. În toată ţara. Europa, Asia (pînă în Armenia).

476 — Omida de pămînt, buha semănăturilor — Agrotis segetum Deniş et Sch.

(Pl. 105) — A = 37-45 mm. Cu 2 generaţii pe an: prima in V-VI, a 2-a în VIII—X.
Adulţii sug nectar. Fluturi crepusculari sau nocturni cu zbor scurt. Larvele atacă
rădăcinile şi baza tulpinilor de grîu, secară, ^orz, ovăz, porumb, dar şi tutun, sfeclă, cartof
şi floarea-soarelui. Polifagă, atacă peste 80 specii de plante (inclusiv puieţi din pepiniere
pomicole şi viticole). Retează plantele de la colet. Dăunător. Comun în toată ţara. Europa,
Asia, Africa de Sud.

477 — Buha sfeclei — Aorotts exclamationis L. (Pl. 105) — A = 36— 41 mm.

Cu 2 generaţii pe an, în V şi VIII. Larvele atacă sfecla şi cerealele. Dăunător, foarte
comun la noi. Palearctică.

478 — Buha verzei, bohociu — Mamestra brassicae L. (Pl. 105) — A = 42—48

mm. Cu 2 generaţii pe an, zboară În V—IX. Larva atacă varza şi alte crucifere, dar şi
sfeclă, tutun, mazăre, plante medicinale şi ornamentale, provocînd pagube însemnate.
Dăunător, comun. În toată ţara. Europa, Asia.

479 — Muscoi, musca albastră de carne — Calliphora vomitoria L. (Pl. 106) —

L = 14 mm. Femela depune 300 ouă pe alimente (carne, brînzeturi), materii organice în
descompunere sau pe cadavre. Larva secretă o salivă care dizolvă carnea, pe care apoi,
sub formă lichidă, o suge. Pentru împupare şi iernare se îngroapă în sol. Adultul suge
sucuri dulci de plante. Cosmopolită.
 480 — Muscă — Musca domestica L. (Pl. 106) — L = 6—8 mm. Femela depune
120—160 ouă în l—5 ponte, pe bălegar, gunoaie, resturi vegetale. Larvele se dezvoltă
rapid. În 14 zile ies noii adulţi. Vara iese cam o generaţie pe lună. Iernează ca adulţi în
locuinţe. Poate transmite diferite boli la om şi animale. Comună, în toată ţara.
Cosmopolită.

481 — Musca neagră a cerealelor, musca suedeză — Osciniella frit L. (Pl. 106)
— L = 0,7—2 mm. Cu 2—3 generaţii pe an. Roieşte în zilele călduroase. Depune ouăle
sub teaca frunzelor. Larvele consumă sucurile plantelor. Atacă ovăzul, orzul şi griul,
uneori şi porumbul. Distrug plantele sau le afectează creşterea şi implicit reduc producţia.
În toată ţara. Europa.

482 — Musculiţa de oţet — Drosophila melanogaster Mg. (Pl. 106) — L = 3—4

mm. Zbor zvîcnit. Mai comună spre toamnă. Larvele trăiesc în sucuri de fructe şi must
(consumîndu-l pe acesta determină o activare a fermentaţiei), precum şi ciupercile din
ele. A constituit obiectul a numeroase studii de genetică. Cu ciclu de dezvoltare rapid.
Comună.

483 — Streche — Hypoderma bovis De Geer (Pl. 106) — L — 14— 15 mm.

Adultul trăieşte 2—14 zile. El scoate un bîzîit caracteristic care sperie animalele.
Femelele depun cele 400—800 ouă pe corpul animalelor mari, care lingîndu-le, înghit
ouăle. Larvele circulă prin ţesuturile gazdei timp de l an, după care se fixează în muşchii
de pe spate, sub piele, provocînd tumori furunculoase, care deranjează animalul şi
deteriorează calitatea pielii. Larva cade pe sol, în care se împupează. În păduri şi păşuni,
în toată ţara. Europa, Asia, Africa de Nord.

484 — Tăune — Tabanus bovinus LW. (Pl. 106) — L = 21—24 mm. Animale
greoaie, cu zbor iute. Femela urmăreşte insistent şi înţeapă dureros caii şi cornutele mari
pe torace şi abdomen, apoi le suge sîngele. Masculul suge numai sudoarea vitelor şi
nectarul din flori. Poate transmite boli. În toată ţara. Eupora, Africa de Nord.

485 — Muscă cenuşie de carne, viermînariu — Sarcophaga carnaria L. (Pl. 106)

— L = 7—20 mm. Pe flori şi gunoaie. Vivipară, depune pînă la 20 000 larve care se
hrănesc cu cadavre şi materii organice în putrefacţie; dacă larvele sînt depuse pe animale
în răni cu puroi, pot determina chiar dezgolirea oaselor. Transmite miaze la om şi
animale. În toată ţara. Europa.

486 — Ţînţăroi — Tipula oleracea L. (Pl. 106) — L = 15—23 mm. Adulţii

zboară greoi. Larvele se hrănesc cu rădăcini şi seminţe (sînt considerate dăunătoare) dar
pot consuma şi vegetale putrede. În locuri umede, umbroase, în păşuni, grădini, păduri,
lîngă case. Cosmopolit.

487 — Purice — Pulex iritans L. (Pl. 103) — L = 2—4 mm. Afartipter nearipat,
turtit lateral, fără aripi, cu picioare care îi permit să facă sărituri foarte lungi. Corp
protejat de un înveliş chitinos foarte dur. Depune pe an 700—800 ouă în porţii de cîte
10—12 în crăpături din lemn. Trăieşte 500 zile. Larvele se hrănesc cu detritus, gunoaie.
Adulţii sînt paraziţi la om (sug sînge); la nevoie trec pe porci, cîini, pisici. Are o salivă
iritantă, care provoacă mîncărime. Poate transmite ciuma şi unele tenii. În toată ţara.
Cosmopolită.

ÎNCRENGĂTURA VERTEBRATE (VERTEBRATA)

CLASA AMFIBII (AMPHIBIA)

488 — Broască rîioasă brună — Bufo bufo L. (Pl. 107) — Lmascul = 8 cm, Lfemelă—
13 cm. Corp voluminos, cap lat, bot rotund. Pupila orizontală. Pe corp cu negi mari. Cu o
secreţie tegumentară veninoasă. Pe picioarele posterioare cu cîte un tubercul. Masculul
fără saci vocali. Reproducere în III—IV, în ape mici. Ponta cu aspect de şiraguri (L = 3—
5 m), cu ouă mici, negre. Metamorfoza se încheie în VII—VIII. Se hrăneşte noaptea cu
rîme, melci, diferite insecte (mulţi dintre dăunătorii culturilor). Se mişcă lent. Strigăt:
„ook-ook". Hibernează pe uscat în găuri pe care le sapă cu picioarele posterioare. În
livezi, păduri, culturi, lîngă case. În toată ţara, la deal şi podiş, pînă sub munte. În zona
temperată a Europei şi Asiei. Asemănătoare este broasca rîioasă verde — Bufo viridis
Laur.

CLASA REPTILE (REPTILIA)

489 — Şopîrlă de cîmp — Lacerta agilis L. (Pl. 108) — L = 20 cm. Corp masiv,
cap mare, înalt, bot rotunjit, coada mai scurtă ca la alte şopîrle. La diferite rase coloritul
diferă de la verde intens la rosu-ruginiu. Reproducere în V, ponta din 3—15 ouă este
depusă în VI în sol. Puii ies în VIII. Hibernează în IX—IV îngropată în pămînt, sau în
galerii de rozătoare. Se hrăneşte îndeosebi cu insecte, miriapode, păianjeni, crustacei. Are
ca duşmani şerpii şi păsările răpitoare. Puţin sperioasă, iubeşte umiditatea. Stă pe sol sau
pe tufe, la II = 60—70 cm, în locuri deschise, bine însorite, în culturi, pe lîngă drumuri,
şosele, păduri, de la şes pînă la 2 300 m altitudine. În toată ţara. Din centrul Europei, pînă
în centrul U.R.S.S.

490 — Şopîrlă de ziduri — Lacerta muralis Laur (Pl. 108) — L = sub 20 cm.
Zveltă, cap lung, ascuţit, coadă lungă, subţire. Se reproduce în V; femela depune 2—8
ouă în V-VI, din care ies în VII—VIII puii. Hibernează. Se hrăneşte cu insecte şi
păianjeni. Are numeroşi duşmani printre păsări şi şerpi. Trăieşte în colonii mari. Este
extrem de rapidă. Se caţără pe pereţi verticali şi sare de la o stîncă la alta. În văi cu
grohotiş umed, pe stîncării calcaroase, pe pereţi stîncoşi, taluze, ziduri vechi în parte
ruinate, faleze calcaroase. De-a lungul lanţului Carpatic, în Munţii Apuseni şi Dobrogea.
Europa Centrală şi sudică, pînă în Asia Mică.

CLASA PĂSĂRI (AVES)

491 — Barză, barză albă — Ciconia ciconia L. (Pl. 107) — L = cca 'l m. Cuiburi
aproape numai pe case, stîlpi electrici, turle înalte, în pomii din localităţi (cuiburi la care
familiile revin ani în şir, cît timp se menţine perechea), formate din beţe, rămurele,
pietricele. Cele 4(2—6) ouă sînt depuse în IV—V şi sînt clocite 33—34 zile. Puii stau în
cuib 54—63 zile; ei devin independenţi după 60 zile. Se hrăneşte cu insecte (multe coro-
pisniţe), rozătoare, broaşte, şerpi, rîme, fiind o pasăre folositoare. Clămpăneşte din cioc.
Nu se sperie de om, dar nici nu se lasă atinsă de el. Oaspete de vară (III—X), comun. Mai
numeroasă la pasaj. Holarctică, iernează în Africa de est şi sud.

492 — Guguştiuc — Streptopelia decaocto Friv. (Pl. 107) — L = = 28 cm. Cuib

simplu, din cîteva crenguţe (chiar şi sîrme), în pomi, sub streşini. Depune l—2 ouă pe
care le cloceşte 14—16 zile. Scoate 3—5 rînduri de pui între III—XI. Puii sînt hrăniţi cu
o secreţie a guşii părinţilor. Adultul se hrăneşte cu seminţe, melci, insecte, iarna şi cu
resturi de mîncare şi carne. Strigăt „cu-cuh-cu". Are ca duşmani păsările răpitoare de ouă,
în special ciorile. Venită din Asia Mică în 1920, a invadat toată Europa, pînă în Anglia şi
Suedia. Comun, în toate localităţile, sedentar. Asia, Europa.

493 — Rîndunică — Hirundo rustica L. (Pl. 107) — L = 18—22 cm. Cuibăreşte

în grajduri, locuinţe părăsite, pe balcoane. În V îşi face un cuib din nămol şi ierburi
uscate, care este plat, deschis deasupra, şi pe care îl căptuşeşte cu pene şi fire subţiri de
iarbă. Femela depune 4—5 ouă pe care le cloceşte 14—16 zile. Puii stau în cuib 21 zile şi
sînt hrăniţi de ambii părinţi. Poate scoate 2 rînduri de pui pe an. Consumă insecte pe care
le prinde din zbor. Strigă „tvit". Oaspete de vară (III—X). Comun. Holarctic, iarna spre
ecuator.

494 — Lăstun de casă — Delichon urbica L. (Pl. 107) — L = 13— 16 cm. Coada
mai puţin despicată decît la rîndunică. Cuibul, ades în colonii, este hemisferic, din bule de
nămol, lipit pe perete imediat sub tavan, cu o deschidere mică în partea de sus. Cele 4—5
ouă sînt clocite 14—15 zile. Puii stau în cuib 21 zile. Poate scoate 2—3 rînduri de pui pe
an. Se hrăneşte cu insecte pe care le prinde din zbor. Strigăt „tsrip". Oaspete de vară
(III—IX), comun de la malul mării pînă în golul alpin. Holarctic, iernează la sud de
Sahara.

495 — Coţofană — Pica pica L. (Pl. 107) — L = 45—48 cm. Cuib format din
crengi lipite cu nămol, cu mai multe intrări, sferic, asemănător unui con cu capac, este
construit la sfîrşitul lui III în copaci sau tufişuri mai mari, la înălţimi de 1,5—15 m. Poate
face şi cîte un cuib fals. Femela cloceşte cele 5—8 ouă timp de 17—18 zile. Puii stau în
cuib 25 zile şi sînt hrăniţi cu insecte. Consumă pui de păsări, ouă, insecte mici, melci,
seminţe, fructe. Strigăt „sac-sac". Sedentară, comună din deltă pînă în munţii înalţi, la
altitudini de peste l 000 m. Vioaie, gălăgioasă, dă alarma printre păsări. Dăunătoare.
Holarctică.

496 — Stăncuţă — Corvus monedula L. (Pl. 107) — L = 33—36 cm. Cuibăreşte

în colonii în coşurile locuinţelor, scorburi de copaci, maluri, îşi face cuibul în IV din
crenguţe, şi îl căptuşeşte cu pene, păr, cîrpe. Femela cloceşte cele 4—6 ouă timp de 17—
18 zile. Puii stau în cuib 32 zile şi sînt hrăniţi cu insecte şi cu resturi alimentare. Se
hrăneşte cu insecte, păianjeni, melci, viermi, seminţe, fructe, diverse resturi din gunoaie.
Strigăt „chiak". Sedentară şi oaspete de iarnă, comună şi numeroasă în toată ţara.
Holarctică. La cîmp, asemănătoare ei este cioara de semănătură — Corvus frugilegus L.
 497 — Vrabie — Passer domesticus L. (Pl. 107) — L = 14—18 cm. Cuibăreşte
sub streşini, în găuri din ziduri, dar şi în păduri. Cuib sferic, îl face în II—III din paie şi
ierburi uscate şi-l căptuşeşte cu pene. Scoate 2—3 rînduri de pui pe an. Cele 4—5 ouă
sînt clocite' 13 zile. Puii stau în cuib 15 zile. Se hrăneşte cu sîmburi, seminţe, fructe
mărunte, insecte, pîine etc. Strigăt „cip-cirip". Stă pe lîngă casa omului. Sedentară,
comună, în toată ţara. Cea mai numeroasă şi răspîndită pasăre de pe glob. Adusă de om şi
în Australia.

498 — Sticlele — Carduelis carduelis L. (Pl. 107) — L = 12_15 cm. Îşi face un
cuib împletit din muşchi, fire de iarbă, lînă şi puf la capătul unor ramuri de copac la 2—8
m înălţime. Femela cloceşte cele 5—6 ouă timp de 13 zile. Puii stau în cuib 13—15 zile.
Se hrăneşte cu seminţe, vara şi cu insecte. Strigăt „tiglitt". Sedentar şi oaspete de iarnă,
comun şi frecvent, mic şi vioi, prezent în păduri, grădini, livezi şi cîmpii, iarna în oraşe şi
sate, este ades ţinut în colivii. În toată ţara! Europa, Asia Mică şi Centrală, Africa de
nord.

CLASA MAMIFERE (MAMMALIA)

499 — Cîrtiţă — Talpa europaea L. (Pl. 108) — L = 10—15 cm, G = = 65—120

g. Insectivor subteran, adaptat la săpat şi tîrît prin galerii. Coada scurtă, labe cu degete
lungi, ghiare lungi şi lăţite. Picioarele anterioare cu un os de consolidare suplimentar.
Ochi mici, pleoape aproape lipite, pavilioanele urechilor abea marcate, blană scurtă,
deasă. Se împerechează primăvara devreme; după 4—6 săptămîni naşte 2—7 pui.
Consumă rîme, larve de gîndaci, coropişniţe, omizi, furnici, dar şi alte animale care intră
în galeriile sale. Permanent nesătulă, mănîncă zilnic o cantitate de hrană egală cu
greutatea proprie. Sapă galerii numeroase şi lungi pînă la adîncimea de 50 cm, din care
iese numai noaptea. Nu prea are duşmani. Cuibul său este în centrul sistemului de galerii.
Animal singuratic, stă cu perechea doar în perioada de reproducere. Prezintă fenomene de
canibalism. Are mirosul şi pipăitul extrem de dezvoltate. Animal folositor, căci distruge
insectele şi aeriseşte solul; poate deveni uneori dăunător, deoarece făcînd muşuroaie,
strică fîneţele. În toate solurile, de la cîmpie pînă la altitudinea de 2 000 m, sapă galerii
noi zi şi noapte, vara şi iarna. Comun. Europa.

500 — Arici — Erinaceus europaeus romanicus Barrett-Hamilton (Pl. 108) — L

= 22—40 cm, G = 0,8—1,2 kg. Părul de sub ţepi este ros-cat-gălbui-sur. Se împerechează
în III—VI şi naşte după 7 săptămîni 3— 8 pui cu pielea aproape golaşe. Toamna puii sînt
mari cît părinţii. Trăieşte 8—10 ani. Se hrăneşte cu lăscuste, greieri, gîndaci, broscuţe,
ouă şi pui do pasăre, şoareci, şobolani. Cuib în scorburi joase, ca nişte mici vizuini.
Hibernează în XI—III. Scoate sunete variate. Are 3 duşmani principali: vulpile, cîinii şi
bufniţele. Comun, de la cîmpie pînă pe munţi, în livezi, grădini, pe lîngă garduri spinoase,
la marginea pădurii. În toată ţara. În sudul şi estul Europei.

501 — Pîrş mare, mihuş — Glis glis L. (Pl. 108) — L = 13—18 cm, G = 70—180
g. Asemănător unei veveriţe mici, cu coadă stufoasă pe laturi, care se poate rupe spontan
(autotomie) cînd este apucată. Picioare puternice, ghiare mari, cu care se caţără uşor.
Naşte de 2 ori pe an cîte 3—9 pui într-un culcuş în scorburi de copac, crăpături de stînci,
sub rădăcini, în cuiburi artificiale. Poate trăi 6—8 ani. Hibernează în X—IV în grupe,
stînd încovrigaţi şi acoperindu-se cu coada. Nocturn, se hrăneşte cu ghindă, jir, alune,
muguri de fag, molid, şoareci, insecte, ouă de păsări. Toamna face provizii. Are ca
duşmani jderul şi păsările de noapte. Social, foarte agil. Trăieşte în copaci mici, tufişuri,
lăstărişuri, livezi, toamna în sure, podul caselor. Scoate sunete variate ca ţiuituri,
fluierături, lătrături. În toată ţara, la şes şi zona colinară. În centrul şi estul Europei, Asia
Centrală.

502 — Hîrciog — Cricetus cricetus L. (Pl. 108) — L = pînă la 30 cm, G ==

200—400 g. Cap mare, picioare şi coadă scurtă, urechi golaşe. În IV şi VI femela naşte
8—12 pui golaşi, cu dinţi ieşiţi din gingii. Poate trăi io ani. Activ noaptea şi dimineaţa
devreme; mănîncă mult, face provizii de iarnă de cîte 5—10 kg boabe în camere speciale,
hrană pe care o cară în sacii bucali enormi (în care încap 60—70 g). Consumă graminee,
diverse ierburi, rădăcini, viermi, şoareci, dar mai ales seminţe. Dăunător. Cuib cu galerii
adînci de pînă la 2 m, cu mai multe intrări. În mijloc cu camere de locuit, în jurul cărora
sînt hambarele. Nesociabil, agresiv, îşi goneşte proprii semeni. Este o mică fiară.
Hibernează în X—IV, dar se scoală la cîteva zile odată, ca să mănînce. În stepe şi pe
terenuri cultivate, pe sol moale, loess, de la şes pînă la altitudini de 650 m. În toată ţara.
În centrul şi sudul Europei.

503 — Şoarece de casă — Mus musculus L. (Pl. 108) — L — 7— 10 cm, G —

12—30 g. Bot ascuţit, urechi mari. Naşte de cel puţin 4 ori pe an cîte 6—10 pui, care
devin maturi după 2 luni. Comensal omului. Consumă cele mai diferite alimente, pe care
le murdăreşte şi infectează; mai mult, datorită urinei, le imprimă un miros neplăcut.
Neastîmpărat, vioi, activ mai ales noaptea. Evită apa. Uneori şi la cîmpie sau în păduri
rare. Purtător de boli, pe care le transmite la om şi animale. La noi trăieşte în familii mari,
în toată ţara, pînă la altitudini de 2 000 m. Însoţitor nedespărţit al omului, pe tot globul.

504 — Guzgan, şobolan cenuşiu — Rattus norvegicus Berkenhaut (Pl. 108) — L

= 23—26 cm, G = 300—400 g. Capul unit de trup, urechi cărnoase, groase. Sînt rare
cazuri de albinism. Femela naşte de 3—4 ori pe an cîte l—14 pui. Mănîncă orice, de la
grîu şi făină, pînă la slănină, alimente preparate, resturi de la abatoare, cadavre, fructe,
pui de găină. Murdăreşte şi infectează totul eu germeni patogeni transmisibili. Mai activ
noaptea, dar în locuri liniştite circulă şi ziua. Aleargă, sare, se caţără în copaci, poduri,
înoată şi se cufundă uşor. Robust, se apără cînd este atacat de cîini şi pisici, dihori şi
păsări de pradă. Epizootiile îl decimează. Cel mai dăunător animal de pe lîngă casa
omului. În depozite, crescătorii, canale colectoare, maidane, cimitire; la nevoie migrează.
În toată ţara, pe tot globul. Originar din centrul Asiei, a ajuns în Europa în sec. XIII.
Asemănător lui şi la fel de dăunător este şobolanul negru (Rattus rattus L.), care este
originar din Europa şi ceva mai mic. El este şi ceva mai puţin prolific. Datorită
vigurozităţii noului venit, cel european este într-o regresie evidentă.

505 — Dihor — Putorius putorius L. (Pl. 108) — L = 31—45 cm, G = 0,5—1,2

kg. Corp încovoiat, gît gros, picioare scurte, cu talpă fără păr, urechi scurte, pe bot, la
ochi şi la gît de culoare mai deschisă. Sub coadă cu 2 glande care au o secreţie cu miros
greţos. Se împerechează în III—IV; după 40 zile femela naşte 4—8 pui. Trăieşte 8—10
ani. Activ noaptea. Mănîncă pui de păsări, şoareci, şerpi, gîndaci, broaşte, iepuri,
potîrnichi, hoituri, peşti, poame de pădure, miere. Face provizii. Animal vioi, cu miros
foarte dezvoltat. Merge în salturi. Lîngă case, pe sub şuri, sub lemn, lespezi, cariere de
piatră. Comun de la şes pînă în munţi. Evită pădurile. European. O subspecie a sa, dihorul
de stepă (Putorius putorius eversmanii), ocrotit de lege, este prezent numai în stepa
dobrogeană, unde se hrăneşte cu şoareci, popîndăi, hîrciogi.

506 — Căprioara — Capreolus capreolus L. (Pl. 108) — L = 95— 135 cm, G =

15—30 kg. Corp svelt, cu coloraţie diferită vara şi iarna. Numai masculii au coarne, care
sînt de forme foarte variate şi cresc cu vîrsta (dar pe care toamna tîrziu le pierd, pentru ca
în IV să se refacă. Se împerechează în VII şi în XI—XII. Cei doi pui se nasc în V (sînt
gestaţii de 40 şi de 22 săptămîni). Trăieşte 15, rar 17 ani. Consumă ierburi, ciuperci,
fructe de pădure, iarna şi coaja arborilor. În ultima vreme stă mai mult în culturile
agricole şi la marginea pădurilor, unde este lăstăriş mult. Miros şi auz foarte dezvoltat. Se
deplasează puţin, aleargă foarte iute, dar pe distanţe mici. Se apropie de aşezările omului.
Iarna se strîng în pîlcuri de 15—120 indivizi. Animale de amurg, care stau pe teritorii
destul de restrînse. Adulţii sînt atacaţi de lupi, puii de alte mamifere mai mari şi de păsări
răpitoare. Comun de la litoralul mării, pînă pe munţi. Din vestul Europei pînă în China.

ANIMALE DOMESTICE

507—514 — Cîinele — aparţine speciei Canis familiaris şi provine din lup

(Canis lupus) şi şacal (Canis aureus), rezultat din amestec de încrucişări şi selecţionări
repetate. A început să fie domesticit de peste 10 000 ani; în prezent se cunosc cîteva sute
de rase.

507 — Ciobănesc românesc (Pl. 109) — Rasă în curs de stabilire. Talie mijlocie
spre mare, păr lung, monocolor, urechi căzute, labe groase, păroase pînă la unghii. Coada
bine îmbrăcată, dreaptă. Foarte credincios stăpînului. Caracter mai aspru. Rasă de pază
pentru casă şi oi.

508 — Lup alsacian (Pl. 109) — H = 65 cm, G = 40 kg. Corp puternic, cu alură
mîndră, urechi ridicate, coada stufoasă atîrnă. Păr aspru, potrivit de lung, negru, gri-
metalic sau galben-bruniu, monocolor sau cu desene. Deosebit de fidel, incoruptibil,
curajos pînă la sacrificiu. Devotat familiei. Cîine de pază, de cercetare, folosit pentru
conducerea orbilor.

509 — Boxer german (Pl. 109) — H = 55—63 cm, G = 25—45 kg. Trup scurt,
aspect cvadratic, foarte musculos, cap cubic, cu maxilarul inferior mai lung. Pielea frunţii
cutată. Ochi rotunzi, uşor proeminenţi. Păr scurt. Animal vioi, ager, credincios, curajos,
bănuitor faţă de străini. Cîine de pază şi însoţire.

510 — Saint Bernard (Pl. 109) — H = 70—90 cm, G = 70—80 kg. Animal masiv,
puternic proporţionat. Cap şi bot mare, gura şi urechile atîrnă. Coadă stufoasă. Păr lung,
des. Foarte credincios, calm, iubeşte copiii. Necesită multă îngrijire şi hrană. Cîine de
pază, utilizat de Salvamont.
 511 — Tekel (Pl. 109) — H = 22—27 cm, G = 5—9 kg. Corp scund, alungit,
musculos. Picioare scurte, curbate lateral. Cap uscăţiv, bot alungit, puternic. Coadă
alungită. Păr scurt, sîrmos, lung. Animal ataşat, şiret, plin de personalitate. Sensibil la
frig, necesită mişcare. Cîine de vînătoare la vizuină, bun soricar, de agrement.

512 — Springer spaniol (Pl. 109) — H = 50 cm, G = 22 kg. Bine legat cu urechi
lungi, atîrnînde, gît puternic, corp solid, proporţionat. Poziţia cozii în jos, păr des, lung,
mătăsos, cu franjuri ondulate. Inteligent, curajos, vesel, ataşat de stăpîn. Foarte bun la
vînătoare solitară.

513 — Caniche (Pl. 109) — H = 35—60 cm. Cap fin, ochi oblici, urechi lungi,
corp musculos, spate şi picioare drepte. Păr lung, des, creţ sau buclat uniform. Inteligent,
credincios, atent. Latră puţin. Cîine de agrement.

514 — Pechinez (Pl. 109) — H = 20—25 cm, G = 5—5,5 kg. Cîine mic, bine
proporţionat. Cap masiv, bot scurt, nas cîrn. Ochi mari, proeminenţi. Picioare scurte,
groase, coada recurbată pe spate. Păr des, lung. Animal vioi, deştept, drăgăstos, arţăgos
faţă de străini. Cîine de apartament, necesită îngrijire specială.

514—517 — Pisică. Aparţine speciei Felis cattus. Ultimul animal care se lasă
domesticit, îşi păstrează caracterele naturale. Cunoscută de 5 000 ani. Provine din 3 specii
de pisici: pisica nubiană (Felis ocreata), pisica de stepă (Felis mânui) şi pisica europeană
(Felis sylvestris). Iniţial venerată de egipteni, a fost persecutată în Evul Mediu, iar acum
este din nou apreciată. Se cunosc cca 30 rase. Animal nocturn, vede bine ziua şi noaptea,
are un auz bun. Cu capacitatea de a „toarce" şi de a cădea totdeauna pe picioare.

515 — Pisica europeană cu păr scurt (Pl. 109) — Corp puternic, proporţionat,
zvelt, cap rotund, nas scurt, urechi mici, coloraţie extrem de variată. Prietenoasă, nu prea
pretenţioasă. Acestei rase îi aparţin cca 90% din pisicile de la noi.

516 — Pisica persană (de angora) (Pl. 109) — Corp masiv, dar nu greoi, picioare
scurte şi puternice, cap mare, rotund, urechi mici, fălci puternice, ochi mari, rotunzi. Păr
lung, des, mătăsos, mai lung pe urechi şi coadă (care stă în sus). Coloraţie variată. Animal
calm, prietenos.

517 — Pisica siameză (Pl. 109) — Adusă din Asia în Europa la 1870. Siluetă
zveltă, elegantă, corp suplu, musculos, membre lungi, subţiri, coadă lungă. Cap
triunghiular. Colorit specific, deschis; pe faţă poartă parcă o mască. Ochi albaştri-intenşi.
Animal vioi, jucăuş. Se ataşează de stăpîn.

518—521 — Cal. Aparţine genului Cabalus. Este animalul domestic cel mai
apreciat pentru robusteţea, rezistenţa fizică, docilitatea, aptitudinile de dresaj. A început
să fie domesticit acum 5 000 ani în China şi acum 3 700—2 700 În Europa. Cu
numeroase rase.
 518 — Trăpaş românesc (Pl. 110) — H = 157 cm, G = 450 kg. Rasă formată la
începutul secolului XX, prin încrucişarea cailor locali cu trăpaşi ruseşti (rasa Orlof), cu
trăpaşi americani şi francezi. Gît, greabăn musculoase, crupă lungă, largă, uşor oblică.
Membre lungi, uscăţive, puternice. Temperament vioi, este blînd, se dresează uşor.
Alergător, bun pentru munca cîmpului. Se foloseşte ca ameliorator al cailor locali din
Oltenia, Muntenia, Dobrogea.

519 — Calul românesc (Pl. 110) — H = 150—160 cm. Rasă formată în diferite
regiuni, prin încrucişare cu rase străine. În funcţie de zonă, se mai numeşte şi cal
Dobrogean, Ialomiţean, Moldovenesc, Ardelenesc, de Făgăraş, de Banat etc. Membre
solide, copite rezistente, spinare şi şale lungi, piept strîmt. Bine adaptat condiţiilor noastre
de mediu, rezistent la boli şi intemperii. Deşi este folosit la muncile agricole, are o putere
de munca relativ scăzută. Nu este pretenţios la hrănire şi îngrijire. În curs de ameliorare.

520 — Ardenez (Pl. 110) — H = 155—157 cm. Rasă formată în munţii Ardeni
(Belgia). Spinare şi sale scurte, largi, piept foarte musculos, membre scurte, groase,
puternice, cu copite mari. Culoare roibă, murgă şi dereşă. Animal puternic, bun pentru
tracţiune grea, lent. Încrucişat cu rase locale, dă metişi buni pentru muncile agricole,
îndeosebi în Bihor, Banat, Ialomiţa.

521 — Huţul (Pl. 110) — H = l24-—l30 cm, G = 400 kg. Rasă formată în nordul
Moldovei, prin încrucişarea rasei locale de munte cu calul tarpan şi mongol. Bine adaptat
la condiţiile de trai din zonele montane. Animal mic, cap mare, coamă bogată şi lungă,
spinare şi sale puternice, musculoase. Crupă largă, membre puternice, copite mici.
Rezistenţă la mers pe sol stîncos. Culoare murgă, mai rar neagră, şoricie şi roibă.
Nepretenţios la hrană. Este unul dintre cei mai buni amelioratori pentru caii de munte. Se
creste la herghelia de la Lucina (jud. Suceava).

522 — Măgar (Pl. III) — Aparţine genului Asinus. Mai mic decît calul, cu o
dungă pe spate şi două dungi laterale, în cruce pe partea anterioară a corpului, cu urechi
lungi, coama şi blana scurte. Animal răbdător, deosebit de rezistent, nepretenţios la hrană
şi îngrijire, dar sensibil la frig. Se poate încrucişa cu calul dînd naştere la hibrizi sterili
(catîri). Utilizat mai frecvent în Dobrogea, unde a fost adus şi crescut îndeosebi de turci şi
tătari.

523 — Bivol (Pl. III) — Aparţine speciei Bubalus bubalus. Cu 13 perechi de

coaste, frunte convexă, coarne cu poziţie caracteristică (turtite lateral la bază, cu vîrfurile
ridicate). Testiculele sînt lipite de abdomen. Păr puţin, pielea pare golaşe. Manifestă o
preferinţă pentru locuri umede, mlăştinoase, în care se culcă vara pentru a-şi proteja
pielea cu nămol. Rezistent la înţepături de insecte, la epizootii şi frig. Consumă plante de
zone mlăştinoase. Dă o producţie medie de lapte de l 500—2 000 l/an, care este bogat În
grăsimi. Piele de bună calitate. În sudul Transilvaniei, Banat, la Dunăre.

524—527 — Vacă. Taurinele provin din Boş taurus (boul domestic european).
Sînt animalele cele mai utile omului, ele dînd o mare cantitate de alimente de origine
animală, precum şi produse utilizate ca materie primă în industrie (lapte, carne, piele, păr,
carne, sînge, glandele cu secreţie internă, bălegar).

524 — Sură de stepă (Pl. 110) — H =130 cm, G= 280—450 kg. Cea mai veche
rasă de la noi, provenită din bour. Culoare sură cu diferite nuanţe. Viţeii la naştere sînt
galben-roşcaţi. Animale robuste, utile la munca cîmpului. Produc cca l 500 l lapte În
decurs de 220—260 zile.

Cu mai multe varietăţi regionale: moldovenească, transilvăneană, ialomi-ţeană,

dobrogeană. Răspîndită acum mai mult în Moldova, Muntenia şi Oltenia; acum se
înlocuieşte sau încrucişează cu rase mai productive. Reprezintă cca 20—25% din
efectivul din taurine al ţării.

525 — Bălţată românească (Pl. 110) — H = 135—140 cm, G = 550— 650 kg.
Rasă formată prin încrucişarea vacilor sură de stepă, varietatea transilvăneană, cu tauri
din rasa Siementhal. Coarnele cu vîrfurile închise. Culoare bălţată, alb cu galben de
diferite nuanţe, mergînd pînă la roşu. Se creşte pentru lapte (produce 3 000—5 000 l/an)
şi carne (pînă la l 000 kg). În Transilvania, Banat, nordul Moldovei, Crişana, în jurul
oraşelor mari. Constituie 43% din efectivul de taurine al ţării.

526 — Pinzgau de Transilvania (Pl. 110) — H = 130 cm, G = 400— 550 kg. Rasă
formată în 1860 prin încrucişarea vacilor din rasa Sură de stepă (de Transilvania şi
Moldova) cu tauri din rasa austriacă Pinzgau. Culoare bălţată alb cu roşu, pe spate cu o
dungă albă. Bot şi unghii roşietice. Este folosită la muncile agricole. Produce lapte (2
000—2 500 (3 000) l/an şi carne. Se creşte în nordul Moldovei, sudul Transilvaniei şi în
Munţii Apuseni. Reprezintă 11% din efectivul de taurine al ţării.

527 — Brună (Pl. 110) — H = 125 cm, G = 450—550 kg. Rasă formată în
Maramureş prin încrucişarea vacilor Sură de stepă cu tauri din rasa Schwyz. Conformaţie
armonioasă, animal robust. Coloraţie uniformă, în jurul botului cu un chenar alb, părul
din pavilioanele urechilor alb, bot, coarne şi unghii negre-cenuşii. Rasă de lapte (2 900—
3 500—4 100 l/an) şi carne. Se creste în nordul Moldovei, Maramureş, în zona
subcarpatică din afara lanţului carpatic. Reprezintă cca 15% din efectivul de taurine al
ţării.

528—529 — Iepure (Pl. 109) — Aparţine speciei Oryctolagus cuniculus.

Domesticirea să a început din antichitate; se cunosc cca 70 rase. Creşterea să reprezintă o
lucrare relativ simplă, uşoară şi rentabilă (o femelă şi descendenţii ei dau pe an 25—30
kg carne).

528 — Chinchilla (Pl. 109) — G = 2,5—6 kg. Poate avea mai multe fătări pe an,
de fiecare dată născînd 6—8 pui. Culoarea blănii seamănă cu a rozătorului american de la
care a luat şi numele. Rasă de carne şi blană

529 — Angora (Pl. 109) — G = 3,5—4 kg. Cu mai multe varietăţi. Trup lung, cap
scurt, urechi mijlocii, ochi roşii. Păr lung, fin (este considerat al 2-lea ca fineţe după
mătase), permite obţinerea unei producţii anuale de 200—600 g, pe an, şi se utilizează la
ţesături şi articole de îmbrăcăminte. Rasă de păr, pretenţioasă, sensibilă la boli; se îngraşe
greu şi are carne proastă.

530—533 Oaie — Aparţine speciilor Ovis arie s, Ovis vignei şi Ovis musimon,
care au fost încrucişate şi selecţionate îndeosebi pentru lînă, dar în unele regiuni şi pentru
lapte, carne, pielicele. Animal puţin pretenţios la adăpostire, hrănire şi îngrijire, suportă
drumuri lungi şi grele. Foloseşte bine o serie de deşeuri agricole cum sînt paiele, cocenii,
vrejii de leguminoase. Rezistentă la boli şi intemperii.

530 — Merinos de Palas (Pl. III) s-a format prin încrucişarea raselor Tigaie şi
Ţurcană cu Merinosul de Rambouillet şi Semiprecoce german. Animal robust, de talie
mijlocie, pielea formează pe corp pliuri mici (pe gît cu l—3 pliuri mari). Lînă albă,
uniformă, rezistentă, mătăsoasă, cu 6—7 ondulaţii/cm (L = 7—8 cm). Produce 7—8 kg
lînă/an la oi şi 7—12 kg la berbeci. Poate dă 130 l lapte/an. Adaptată la condiţii de stepă,
este precoce şi destul de prolifică. Varietate de lînă şi lapte. În Dobrogea, Muntenia,
sudul Moldovei.

531 — Ţigaie (Pl. III) — Rasă cu lînă semifină (L = 9—10 cm). Produce 2,5—3,5
kg lînă/an şi 80—90 l lapte. Se îngrase uşor. Cu mai multe varietăţi: albă, bucălaie,
ruginie, neagră de murite. Animale de carne, lînă şi lapte, îndeosebi în Podişul
Transilvaniei şi sudul ţării.

532 — Ţurcană (Pl. III) — Este una dintre cele mai vechi rase locale. Lînă groasă
(L = 23 cm). Produce 2,2—3,2 kg lînă şi 80—100 l lapte/an. Se îngrase greu. Rasă
rezistentă, adaptată la regiunile cu precipitaţii abundente. Prolificitate redusă. Cu mai
multe varietăţi; albă, neagră, brumărie, raţcă. Rasă de lapte, lînă, carne şi pielicele. În
toată ţara, la deal şi munte.

533 — Karakul (Pl. III) — Originară din Arabia. La baza cozii cu un depozit de
grăsime, care la animalele îngrăşate poate atinge 8—10 kg. Produce 1,8—3 kg lînă/an.
De culoare neagră, brumărie sau cafenie. De regiuni aride. Prolificitate 105—125%. La
puii nou născuţi blana are bucle dese, frumoase; de aceea ei sînt sacrificaţi în primele zile
după naştere. Ulterior buclele dispar. Rasă crescută pentru pielicele. În nordul Moldovei.

534 — Capră — (Capra hircus) — G = 30—60 kg. A fost domesticită din

preistorie. Deosebit de rezistentă la variaţii climatice şi boli, nepretenţioasă la mîncare
(consumă orice — scoarţă, muguri, resturi de iarbă, deşeuri vegetale şi menajere, chiar şi
hîrtie), risipitoare, chiar dăunătoare. Culoare albă, neagră, vînătă, roşcată sau bălţată.
Proporţional cu mărimea sa, dă cea mai ridicată producţie de lapte (cele de la noi dau 300
l/an, cele din Alpi, care cîntăresc 70—80 kg, dau pînă la 800 l lapte/an). Poate naşte de
l—2 ori/an cîte 2 iezi grei de 2,5—5 kg. Se creşte pentru lapte, lînă şi carne. Are puţine
rase. În zona montană şi submontană, mai rar în restul ţării.

535—537 — Porc — Sus scrofa, domesticită încă din preistorie. În locul

animalului vioi, agil, iute, curajos descris anterior (nr. 344), prin încrucişări şi selecţie s-
au obţinut nişte animale disproporţionate, grase, greoaie, cu picioare scurte. De la porc se
valorifică carnea (cu mare valoare nutritivă) grăsimea, pielea, părul, unghiile, intestinele,
bălegarul. Cu o bună fecunditate, are o mare prolificitate, precocitate, o perioadă scurtă
de gestaţie, valorifică bine hrana, se adaptează uşor la condiţiile de mediu şi adăpostire.
Se cunosc foarte multe rase de porci. Mai comune la noi sînt:

535 — Bazna (Pl. III) — Formată în localitatea Bazna, prin încrucişarea

scroafelor Mangaliţa cu vieri Berck (Anglia). Animal prolific (cîte 9 purcei la o fătare),
precoce (atinge 90—110 kg într-un an), rezistent la boli şi intemperii, se adaptează uşor
la condiţii noi de mediu. Crescut pentru carne şi grăsime. În Transilvania.

536 — Mangaliţa (Pl. III) — S-a format în Jugoslavia, prin încrucişarea porcului
alb de Sumadia cu porcul negru de Syrmia. Este crescut la noi de peste 100 ani.
Conformaţie corporală specifică porcilor de grăsime; membre scurte, subţiri. Corp
acoperit cu păr lung, des şi creţ. Cu varietăţi de culoare: blond, negru-roşiu etc.
Prolificitate redusă, precocitate potrivită (la l an cîntăreşte 85—90 kg), rezistent,
nepretenţios la hrănire şi îngrijire. Specific pentru grăsime. Din carnea să se prepară
salamul de Sibiu. Reprezintă 20% din efectivul de porci al ţării. În nord-vestul
Transilvaniei, Banat, Oltenia, lunca Dunării, Dobrogea.

537 — Marele alb (Pl. III) — Originar din Anglia, este importat şi crescut la noi
din secolul trecut. Corp lung, cilindric, roz, cu păr alb, subţire. Este sensibil la insolaţie.
Animal prolific, precoce (naşte 11 pui la o fătare şi atinge 130 kg la l an). Se pretează
bine la creştere şi îngraş re industrială; reprezintă în prezent peste 50% din efectivul total
de porcine.

538—541 — Găină — Aparţine speciei Gallus bankiwa. Domesticită de multă

vreme, în prezent cu un număr mare de varietăţi. De la găini se valorifică ouăle, carnea,
penele, gunoiul. Cu o mare precocitate, un ritm de creştere rapid, se înmulţesc uşor, se
aclimatizează uşor, este omnivoră.

538 — Leghorn (Pl. 112) — Rasă formată din găinile italiene, de culoare albă.
Gfemelă = 1,7—2 kg, Gmascul = 2,2—2,5 kg. Păsări precoce, încep ouatul la 5 luni şi au o
producţie anuală de cca 170—200 bucăţi (maximum 350). Rasă de ouă.

539 — Rhode-Island (Pl. 112) — Rasă formată în America de Nord, cu 2 varietăţi

de culoare — roşie şi albă. Gmascul= 3—i3,5 kg, Gfemelă = = 2,5—3 kg. Producţia anuală de
ouă este de 150—170 bucăţi. Carne gustoasă, bună cantitativ şi calitativ. Rasă rustică,
rezistentă la temperaturi scăzute. Se creşte la cîmpie şi dealuri. Rasă de carne şi ouă.

540 — Plymouth (Pl. 112) — Rasă originară din America de Nord. Constituţie
robustă, picioare înalte. Gmascul = 3—3,5 kg, Gfemelă = 2,5— 3 kg. Cu 7 varietăţi. Dă o
producţie mare de carne, se îngrase uşor. Produce 120—150 ouă/an. Puicile încep ouatul
la 7 luni. Rasă de carne şi ouă.
 541 — Gît golaş de Transilvania (Pl. 112) — Rasă creată în Transilvania.
Gmascui =3 kg, Gfemeiă =2,5 kg. Pasăre rezistentă, puţin pretenţioasă la hrană. Culoare
albă, neagră, zebrată. Produce 120—170 ouă/an. În prezent pe cale de dispariţie; a fost
comună în peninsula Balcanică şi Asia Mică.

542—543 — Raţă — Aparţine speciei Anas platyrhynchos. A început să fie

domesticită de cca l 800 ani. Duce un mod de viaţă puţin diferit de cel al rudelor lor
sălbatice. Este crescută în număr mare în gospodăriile de la noi pentru ouă, carne şi puf.
Valorifică bine zonele mlăştinoase şi bălţile. Este puţin sensibilă la boli.

542 — Raţa comună românească (Pl. 112) — Rasă autohtonă, neameliorată, puţin
productivă, cu penajul asemănător celei sălbatice, alb, negru sau cenuşiu. Pasăre
rezistentă, puţin pretenţioasă. Gmascul = 1,5—2,5 kg, Gfemelă = 1,2—1,8 kg. Produce 70—
120 ouă/an. Rasă de ouă şi carne.

543 — Peking (Pl. 112) — Gmascul =4 kg, Gfemelă =3,5 kg. Rasă formată în China.
Picioarele împinse mult posterior, corp oblic, caracteristic. Rustică, bună producătoare de
carne. Depune 80—100 ouă/an. Precoce (la 5 luni cîntăreşte 3 kg). Se creşte mult la noi,
îndeosebi pentru carne.

544—545 — Gîsca — Aparţine speciei Anser anser. Deşi este domesticită de

multe secole, chiar înaintea găinii, păstrează caracterele gîştii sălbatice, cu care se mai
poate încrucişa. Ierbivoră, se creşte pentru carne, ouă, puf şi pielicele. Nu este legată
obligatoriu de apă.

544 — Gîsca comună românească (Pl. 112) — Rasă autohtonă, puţin productivă,
nepretenţioasă la hrană şi îngrijire, rezistentă la boli. G = 4,5 kg, cu ficat bine dezvoltat.
Produce 15—30 ouă/an. Rasă de carne şi puf.

545 — Toulouse (Ph 112) — Rasă formată în Franţa. Pasăre voluminoasă, grea,
cu trup mare şi picioare scurte. Gmascul = 13—14 kg, Gfemelă = 8—10 kg, ficatul atinge 2
kg. Carne grasă, gustoasă. Depune 40—60 ouă/an. Rasă de carne.

546 — Curea (Pl. 112) — Aparţine speciei Meleagris gallopavo. A fost

domesticită în America. Cu mai multe rase, caracterizate prin producţii diferite de carne.
Deşi puţin pretenţioasă, cloceşte mai greu, iar puii se cresc dificil (ei necesită o hrănire
specială, cu urzici şi mălai). Carne gustoasă, căutată. O rasă mai comună la noi este
Bronzată (Pl. 112), care se pretează bine la creşterea industrială. Cu 3 varietăţi: neagră,
arămie şi galbenă. Gfemelă —8—12 kg, Gmascul—15—17 (22) kg. Produce 60—75 ouă/an
(excepţional 200 ouă). Larg răspîndită.

547 — Bibilică — Numida meleagris (Pl. 112) — Originară din Africa. Capul şi
gîtul golaşe, ici-colo cu pene răsfoite, cu pielea cu gurguie, tuberculi roşii. Penaj
caracteristic gri-perlat; pielea gîtului roşie. Se creşte uşor, se hrăneşte cu vegetale şi
insecte. Carne gustoasă, delicată ca cea de fazan. Produce cca 80 ouă/an.
 548 — Porumbel — Columba livia. Porumbelul a început să fie îmblînzit şi
domesticit în Asia Mică pe la sfîrşitul perioadei pietrei cioplite. Este mult mai apropiată
omului decît alte păsări, deşi şi-a menţinut capacitatea de zbor. Se cunosc peste 350 rase
de porumbei, caracterizate printr-o mare varietate de formă, mărime, penaj, capacitate de
zbor şi joc.

548—551 — Porumbel comun de casă, guta n, huligan (Pl. 112) — Corp masiv,
eliptic. Cioc cu umflături puţin pronunţate, ochi mici strălucitori, cu inele pronunţate.
Piept bombat, spinare largă, abdomen plin, penaj neted, bogat. Coada îngustă cu 12
rectrice. Picioare neîncălţate. Cu o prolificitate şi fecunditate ridicată. Rezistă la
intemperii. Comun, în toată ţara.

549 — Porumbel gulerat (cu perucă) Maria Stuart (Pl. 112 — De talie mare, cu
forme alungite. Trunchi jos, orizontal. Cioc scurt, îndreptat în jos, cu umflături scurte.
Ochi albi, cu inele pronunţate, din 2—3 cercuri umflate şi zbîrcite. Gît lung, cu penaj
crescut ca un guler sau perucă (care formează o pălărie, o rozetă, o coamă sau un lanţ).
Piept bombat, spinare şi abdomen lungi. Penajul de pe corp lung. Aripi lungi, coada cu 12
rectrice. Picioare scurte, fără încălţări. Vedere redusă, zbor greoi. Rasă prolifică, cloceşte
şi îngrijeşte bine puii. Mai frecvent în Transilvania.

550 — Porumbel voiajor de concurs, voiajor belgian, călător (Pl. 112) — Cap
mijlociu, nemoţat, cioc mijlociu spre lung, gros, cu umflăturile bazale alungite, a căror
suprafaţă este uşor zbîrcită. Irisul cu 3 zone. Gît vertical, piept puternic, corp uşor oblic,
aripi lungi, coada plată, îngustă. Picioare puternice, neîncălţate. Penaj fin, moale, bogat.
Rasă prolifică, creşte şi cloceşte bine puii. Zboară bine, rapid (60—122 km/oră), se
orientează perfect, are un dor fanatic de casă, care îl face să vină înapoi de la distanţe de
sute de km.

551 — Porumbel jucător ardelean (Pl. 112) — Rasă crescută în Ardeal. Cap
mijlociu, cu sau fără moţ, cioc scurt, gros, cu vîrful neascuţit, cu umflături puţin
pronunţate. Ochi albi cu inele duble, sau triple, netede; gît mijlociu, piept bombat, aripi
cu vîrfurile purtate sub coadă. Aceasta este de lungime mijlocie. Picioare scurte,
neîncălţate. Unicelor sau tărcat. Zbor în stoluri, caracteristic (timp de 2—3 ore face
tumbe dese, dîndu-se peste cap odată sau de mai multe ori).

Alte animale care pot fi întîlnite în acest mediu de viaţă sînt cele descrise la
numerele 42, 43, 130, 163, 174, 179, 184, 186. 187, 190, 193, 195, 196, 198, 199, 200,
203, 208, 210, 211, 212, 215, 217, 218, 219, 220, 227, 234, 237, 241, 242, 245, 249, 250,
251, 259, 260, 266, 272, 273. 284, 296, 303, 306, 308, 309, 310, 311, 314, 316, 318, 320,
321, 322, 324, 325, 326, 327, 328, 329, 330, 331, 332, 333, 339, 341, 342, 344, 351, 354,
359, 361, 377, 385, 407, 408, 409 şi 410.