INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

CONTABILITATEA ROMÂNEASCĂ – SCURT ISTORIC

Până în anul 1990 contabilitatea românească a fost influenţată semnificativ de experienţa

unor ţari europene mai mult sau mai puţin dezvoltate. Evenimentele din Decembrie 1989
ne-au găsit cu un sistem contabil monoist, bazat pe o normare excesivă, după care s-au
produs modificări în esenţă începând cu anul 1994, când are loc o adevărată reformă în
contabilitatea românească. Aşadar, abia începând cu acest an s-a adoptat un sistem de
contabilitate dualist, având ca referinţă Planul Contabil General Francez, cu influenţă
latino-europeană.

Reala consolidare a reformei contabile româneşti se produce odată cu armonizarea acesteia

cu Directivele europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate (OMFP nr. 403-
1999), pentru entităţile mari şi foarte mari şi respectiv cu Directivele europene (OMFP nr.
306-2002) pentru entităţile mici şi mijlocii.

1.1. ELEMENTE PRIVIND NORMALIZAREA ŞI REGLEMENTAREA

CONTABILITĂŢII FINANCIARE ÎN ROMÂNIA

1.1.1. Generalităţi
Normalizarea contabilă reprezintă procesul prin care se standardizează
terminologia contabilă, metodele contabile şi prezentarea documentelor de sinteză.
Principalul scop al normalizării este obţinerea unei informaţii omogene, comparabilă în
timp şi spaţiu şi utilă tuturor utilizatorilor de informaţii financiare.
Norma contabilă reprezintă o regulă de evaluare, înregistrare, clasificare şi
prezentare a informaţiei contabile concepută de către un organism de reglementare
contabilă în vederea rezolvării unor probleme repetitive.
Caracterul normalizării poate fi public (un rol important în cadrul procesului
de normalizare revenind instituţiilor statului), privat (normalizarea este făcută de
organisme ale profesiei contabile) sau mixt. De asemenea, normalizarea poate avea un
caracter naţional sau unul internaţional.
La nivel internaţional, normalizarea se referă la emiterea de norme care să poată
fi aplicabile total sau parţial unor grupuri de ţări sau de entităţi si presupune existenţa
 unor organisme internaţionale care să efectueze acest proces.
Rezultatul normalizării constă în elaborarea de planuri contabile generale şi
de cadre conceptuale.
Sistemul contabil românesc este unul dualist, planul general de conturi
evidenţiind cele două circuite contabile corespunzătoare contabilităţii financiare şi
contabilităţii de gestiune

1.1.2. Definirea şi tipurile de normalizare contabilă

Nevoia de armonizare în contabilitate a impus reguli şi proceduri de utilizare a informaţiei

contabile, dezvoltând astfel ideea de normalizare contabilă, concretizată în elaborarea unor
norme contabile (standarde contabile în contabilitatea anglo-saxonă).
Obiectul normalizării contabile îl reprezintă situaţiile financiare anuale sau planul
contabil.Toate normele contabile impuse în mod obligatoriu printr-o normă juridică sunt
denumite reglementări contabile.
În România, normalizarea contabilă se realizează folosind ca instrument de normalizare
Planul contabil general.
Planul contabil general cuprinde următoarele elemente
- principii şi reguli
- proceduri pentru organizarea contabilităţii
- listă de conturi
- terminologie contabilă
- norme de utilizare
- componentele situaţiilor financiare
Planul de conturi românesc se bazează pe clasificarea zecimală a conturilor şi se prezintă sub
forma unei liste de conturi sintetice.
În planul de conturi regăsim trei elemente
a) Clasele de conturi – simbolizate cu o cifră de la 1 la 9.
- Clasele 1-8 aparţin contabilităţii financiare, fiind grupate în
Conturi bilanţiere (clasele 1-5)
Conturi de rezultate (clasele 6-7)
Conturi speciale (clasa 8)
- Clasa 9 aparţine contabilităţii de gestiune.
b) Grupele de conturi. Sunt formate din două cifre, din care prima cifră aparţine clasei în
care se încadrează grupa.
c) Conturile sintetice. Sunt utilizate în contabilitatea curentă şi pentru înregistrarea
operaţiunilor economice. Conturile sintetice se prezintă astfel

- conturile sintetice de gradul I, care sunt simbolizate cu trei cifre şi

- conturile sintetice de gradul II, care sunt simbolizate cu patru cifre care provin din detalierea
conturilor cu trei cifre.
Detalierea în analitic a conturilor sintetice se realizează de către fiecare entitate economică, în
funcţie de specificul activităţii.

1.1.3. Rolul, importanţa si structura situaţiilor financiare

- Contabilitatea financiară (generală), care are la bază norme unitare privind organizarea şi
conducerea acesteia, cu un caracter obligatoriu pentru toate entităţile, continând informaţii
publice destinate utilizatorilor externi şi detinute în documente de sinteză ( bilanţul, contul de
profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de trezorerie, notele explicative la situaţiile financiare
anuale).

Produsul cel mai reprezentativ al acestei contabilităti îl constituie situaţiile financiare anuale
– mijloc de informare a utilizatorilor interni şi externi, parte a procesului de raportare
financiară. Potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.802-29.12.2014 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi
situaţiile financiare anuale consolidate ( Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963-
30.12.2014), cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de criteriile de mărime,
entităţile se împart în trei categorii, astfel :

Microentităţile sunt entităţile care, la data bilanţului , nu depăşesc limitele a cel puţin două
dintre următoarele trei criterii:

- totalul activelor: 1.500.000 lei ( echivalentul a 338.310 euro)

- cifra de afaceri netă : 3.000.000 lei (echivalentul a 676.620 euro)
- numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10.

Microentităţile întocmesc bilanţ prescurtat şi cont prescurtat de profit şi pierdere, făra a avea
obligaţia de a elabora note explicative la situaţiile financiare anuale.
Entităţile mici sunt entităţi care la data bilanţului , nu se încadrează în categoria
microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:
- totalul activelor: 17.500.000 lei ( echivalentul a 3.946.953 euro)
- cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei (echivalentul a 7.893.906euro)
- numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Entităţile mici întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind : bilanţ prescurtat; cont de
profit şi pierdere; notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Entităţile mijlocii şi mari sunt entităţi care la data bilanţului depăşesc limitele a cel puţin două
dintre următoarele trei criterii:
- totalul activelor:17.500.000 lei ( echivalentul a 3.946.953 euro)
- cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei (echivalentul a 7.893.906euro)
numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Acestea întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind : bilanţ ; cont de profit şi pierdere;
situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, notele explicative la
situaţiile financiare anuale.
O entitate este obligată sa analizeze şi să verifice pentru fiecare dată a bilanţului, în ce
categorie se încadrează iar această trecere se realizează doar dacă în două exerciţii financiare
consecutive ( exerciţiul financiar precedent celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare
şi exerciţiul financiar curent) depăşeşte sau încetează să depăşească criteriile de mărime.

1.1.3.1. BILANŢUL CONTABIL

Bilanţul reprezintă componenta de bază a situaţiilor financiare prin care se prezintă
ansamblul elementelor de activ, datorii şi capital propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului
financiar.
În întelesul actualelor reglementări contabile:
a. un activ reprezintă - o resursă controlată de entitate, ca rezultat al unor evenimente
trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare şi al cărui cost
poate fi evaluat în mod credibil.
b. o datorie reprezintă - o obligaţie actuală a entităţii, care decurge din evenimentele
trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse generatoare de
beneficii economice viitoare.
c. capitalurile proprii reprezintă – interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţiilor în
activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an
de activitate, când începe la data înfiinţării entităţii economice.
Potrivit OMFP nr.3055/2009, în România se întocmeşte schema verticală de bilanţ, conform
relatiei
SITUATIA NETĂ = ACTIVE – DATORII faţă de terţi
Această schemă pune în evidentă doi indicatori, şi anume:
- fondul de rulment, calculat ca diferenţa între active circulante şi obligatii nete
- poziţia financiară netă curentă, care se stabileşte în bilanţ, ca diferenţă între total
active şi obligaţii curente.
Formatul bilanţului, conform OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate este
următorul

A. Active imobilizate

I. Imobilizari necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare cu titlu oneros
4. Active necorporale de exploatare şi evaluare a resurselor minerale.
5. Fondul comercial achiziţionate cu titlu oneros
6. Avansuri

II. Imobilizări
1.Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
4. Investiţii imobiliare
5. Active corporale de expploatare a resurselor minerale
6. Active biologice
7. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie

III. Imobilizări financiare

1. Acţiuni deţinute de entităţi afiliate
2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate
3. Interese de participare
4. Împrumuturi acordate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de
participare
5. Investiţii deţinute ca imobilizări
6. Alte împrumuturi

B. Active circulante

I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale consumabile
2. Producţia în curs de exerciţiu
3. Produse finite şi mărfuri
4. Avansuri

II Creanţe (sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an )
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la entităţi afiliate
3. Sume de încasat de la entităţi de care entitatea este legată în virtutea intereselor de
participare
4. Alte creanţe
5. Capital subscris şi nevărsat

III. Investiţii pe temen scurt

1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
2. Alte investiţii pe termen scurt

IV. Casa şi conturi în bănci

C. Cheltuieli în avans

D. Datorii: sumele care urmează să fie încasate într-o perioadă de pâna la un an

1. Împumuturi din emisiunea de obligaţiuni,
2.Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale-furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datorii privind asigurările sociale

E. Active circulante nete/datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii….sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale-furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datorii privind asigurările sociale

H. Provizioane
1. Provizioane pentru litigii
2. Provizioane pentru garanţii acordate clienţilor
3. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare
4. Provizioane pentru impozite
5. Alte provizioane

I. Venituri în avans

J. Capitaluri proprii

I. Capital subscris
1. Capital subscris vărsat
2. Capital subscris nevărsat

II. Prime de capital

III. Rezerve din reevaluare

IV. Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve statutare sau contractuale
3. Alte rezerve

V. Profitul sau pierderea reportat(ă)

VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

1.1.3.2. CONTUL DE PROFIT SAU PIERDERE

Contul de profit sau pierdere se mai numeşte şi contul de rezultate şi este documentul
contabil care măsoară performanţele economice ale activităţii entităţii, reflectînd capacitatea
entităţii de a genera fluxuri viitoare de numerar.
Aceste măsurători se fac prin compararea situaţiilor financiare pe doi ani consecutivi ( anul
financiar precedent şi anul financiar curent)
Contul de profit sau pierdere cuprinde cifra de afaceri netă, veniturile şi cheltuielile efectuate
de o entitate economică , precum şi rezultatul exercitiului (profit sau pierdere). Ecuaţia de
echilibru dintre cheltuieli şi venituri este următoarea
VENITURI – CHELTUIELI = REZULTATUL EXERCIŢIULUI

1.1.3.3. Note explicative la situaţiile financiare

Notele explicative sunt prezentate sistematic cu claritate şi cuprind informaţii suplimentare

referitoare la poziţia financiară şi rezultatele obţinute de către entitatea economică.
În cadrul situaţiilor financiare anuale se vor cuprinde următoarele note explicative:
1. Active imobilizate
2. Provizioane
3. Repartizarea profitului
4. Analiza rezultatului din exploatare
5. Situaţia creanţelor şi datoriilor
6. Principii, politici şi metode contabile
7. Participaţii şi surse de finanţare
8. Informaţii privind salariaţii şi membrii organelor de administraţie şi conducere
9. Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari
10. Alte informaţii.
 1.1.4. Legea contabilităţii
În Romania, contabilitatea este organizată şi condusă conform Legii contabilităţii
nr. 82/1991. Pe lângă Legea contabilităţii, Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează
şi emite norme şi reglementari in domeniul contabilităţii, planul de conturi general,
modelele situaţiilor financiare, registrelor şi formularelor comune privind activitatea
financiară şi contabilă, normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora.
Potrivit Legii contabilităţii, contabilitatea este „activitatea specializată în
măsurarea, evaluarea, cunoşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice
şi fizice.”
Prin activităţile specifice contabilităţii se asigură înregistrarea cronologică şi
sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor

privind potiţia financiară, performanţa şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele

interne ale entităţilor cât şi pentru ceilalţi utilizatori externi.(investitori, creditori, clienţi,
instituţii publice etc).
Contabilitatea se ţine în monedă naţională, inclusiv contabilitatea operaţiunilor
efectuate în valută, care se ţin atât în moneda naţională cât şi în valută.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine
administratorului (consiliului de administraţie), ordonatorului de credite al instituţiei
publice sau altei persoane care are obligaţia gestionarii entităţii respective.
Contabilitatea poate fi organizată şi condusă, după caz, prin compartimente proprii
şi distincte ale întreprinderii sau instituţiei publice, conduse de directorul economic
respectiv, contabilul şef, sau prin externalizare, pe bază de contracte de prestari servicii în
domeniul contabilitaţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii,
membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizati din România
( CECCAR).
Organizarea şi funcţionarea contabilităţii se bazează, dupa caz, pe următoarele
norme şi reglementări contabile:
- Standardele Internaţionale de Raportare Financiara (IFRS)
- Reglementări contabile conforme cu Directivele europene
Toate operaţiunile economico-financiare efectuate trebuie consemnate în
momentul efectuării lor într-un document care stă la baza inregistrărilor în
contabilitate, document care poartă denumirea de document justificativ. Întocmirea,
vizarea, aprobarea şi înregistrarea în contabilitate a documentelor justificative
angajează răspunderea persoanelor care au efectuat respectivele operaţiuni.
Legea face menţiuni detaliate referitoare la inventarierea generală a elementelor
de activ şi de pasiv deţinute de entităţi, care trebuie să se efectueze cel puţin o dată pe
an. Rezultatul inventarierii, evaluarea elementelor şi prezentarea lor în situaţiile
financiare anuale se face potrivit reglementărilor legale. Legea interzice deţinerea, cu
orice titluri, de bunui materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi obligaţii,
precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate.
Sunt menţionate, de asemenea, reglementări specifice diferitelor categorii de
elemente de activ şi pasiv:
 Contabilitatea imobilizărilor se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă.
 Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric, în
condiţiile stabilite de reglementările legale.
 Înregistrarea în contabilitate a elementelor de activ se face la costul de achiziţie,
de producţie sau la valoarea justă pentru alte intrări decât cele prin achiziţie
sau producţie, după caz.
 Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea nominală.
 Valoarea acţiunilor emise sau a altor titluri, precum şi vărsamintele efectuate în
contul capitalului subscris se reflectă distinct în contabilitate.
 Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a celorlalte creanţe şi obligaţii se ţine
pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică.
 Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia
lor, după caz.
 Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor,
după caz.
 Profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar şi
închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează, de regula, la sfârşitul
exerciţiului financiar.
 Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia.
 Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după
aprobarea situaţiilor financiare anuale.
 Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel
reportat, din rezerve, prime de capital şi capital social, potrivit hotărârii adunarii
 generale a acţionarilor sau asociaţilor.

1.1.4.1. Registrele de contabilitate

Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi

Registrul Cartea mare. Întocmirea, editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate se
efectuează conform normelor elaborate de Ministerul Economiei şi Finantelor.
Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se
prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment,
identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate.
Documentul care serveşte la verificarea înregistrării corecte în contabilitate a
operaţiunilor este balanţa de verificare, care se întocmeşte cel putin anual, la încheierea
exerciţiului financiar sau la termenele de întocmire a raportărilor contabile stabilite
potrivit legii.
Entităţile care utilizeaza sisteme informatice de prelucrare automată a datelor au
obligaţia să asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu
normele contabile aplicate, controlul şi pastrarea acestora pe suporturi tehnice.
Termenul de păstrare a registrelor de contabilitate obligatorii şi a documentelor
justificative care stau la baza înregistrarilor în contabilitate este de 10 ani, cu
începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite,
cu excepţia ştatelor de salarii, care se păstreaza timp de 50 de ani.
Termenul de reconstituire a documentelor contabile pierdute, sustrase sau distruse este
de maxim 30 de zile de la data constatării.
Situaţiile financiare ale persoanelor juridice cu capital privat se întocmesc anual, (în
Romania exerciţiul financiar coincide cu anul calendaristic), inclusiv în situaţia fuziunii,
divizării sau încetării activităţii şi constituie un tot unitar şi sunt însoţite de raportul
administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupa caz, şi de
propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.
Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o Declaraţie scrisă de asumare a
răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale în
acord cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE prin care se
confirmă că:
a) politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate
cu reglementările contabile aplicabile;
b) situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei
financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;
persoana juridică îşi desfăoară activitatea în condiţii de continuitate. Situaţiile financiare
anuale ale persoanelor juridice sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de
auditori, persoane fizice sau juridice autorizate potrivit legii.

Termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale pentru societăţile

comerciale, companiile naţionale, regiile autonome, institulele naţionale de cercetare-
dezvoltare este de 150 de zile de la incheierea exercitiului financiar, iar situaţiile
financiare anuale se pastrează timp de 10 ani de la data închiderii exerciţiului financiar.
1.1.4.2. Contravenţii şi infracţiuni prevăzute de Legea contabilităţii
“Constituie contravenţii la prevederile Legii contabilităţii (dacă nu sunt
săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni) următoarele:

1. deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi
obligaţii, precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în
contabilitate;
2. nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu privire la:
a) utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate;
b) întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile
efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea
şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau
distruse;
c) efectuarea inventarierii;
d) întocmirea şi auditarea situaţiilor financiare anuale;
e) depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor a situaţiilor
financiare anuale;
f) întocmirea şi depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor a
situaţiilor financiare periodice sau a raportarilor contabile stabilite potrivit legii;
g) nedepunerea declaraţiei din care să rezulte că entităţile nu au desfaşurat activitate;
h) publicarea situaţiilor financiare anuale, potrivit legii.
3. prezentarea de situaţii financiare care conţin date eronate sau necorelate, inclusiv cu
privire la identificarea persoanei raportoare;
4. nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declaraţiilor;
5. nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia membrilor organelor de administratie,
conducere şi supraveghere de a întocmi şi publica situaţiile financiare anuale;

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de persoanele cu atribuţii

de inspecţie fiscală şi de comisarii Gărzii Financiare, precum şi de personalul altor
direcţii din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, stabilit prin ordin al ministrului
economiei şi finanţelor.
1.1.5. CONCEPTUL DE IMAGINEA FIDELĂ
Noţiunea de imagine fidelă nu este definită explicit în cadrul reglementărilor
contabile, dar se fac referiri la imaginea reală şi corectă care trebuie să prezinte fidel
poziţia financiară, rezultatele si modificările poziţiei financiare ale unei entităţi. Definirea
caracteristicilor calitative ale situaţiilor financiare este făcută în scopul întocmirii unor
situaţii financiare care să reflect o imagine fidela a entităţii care poate fi asimilată
unei prezentări reale şi corecte a situaţiei acesteia.
Conceptul de “Imagine fidelă” ca obiectiv fundamental în contabilitatea
europeana este de origine britanică, fiind formulat pentru prima data în Legea societatilor
comerciale engleze din1974, şi preluat ulterior şi definit în Directiva a IV – a a
Consiliului Uniunii Europene. Abordarea britanică se referă la respectarea standardelor
contabile şi a legii de către producătorii de informaţii contabile.
Efectuarea cu ştiinţă de înregistrari inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a
înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor,
cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se
reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform
legii.”

În plan teoretic, imaginea fidela este definita prin prisma termenilor de imagine
veridica si imagine corecta sau imagine reala si imagine onesta.
Conceptul de imagine fidelă se referă la trei calităţi ale contabilităţii: regularitatea,
sinceritatea şi fidelitatea.
Regularitatea este asigurată prin preluarea în politicile contabile ale entităţii a
principiilor, convenţiilor şi regulilor contabile stabilite prin referenţialul contabil
adoptat, şi respectarea strictă a acestora.
Sinceritatea se obţine prin aplicarea cu buna credinţă a principiilor şi regulilor
contabile stabilite prin referenţialul contabil adoptat, prin întocmirea contului de profit
şi pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada de raportare, prin
corecta imputare şi prezentare a veniturilor si cheltuielilor, prin calculul corect al
 profitului impozabil, etc.
Sinceritatea trebuie analizată atât prin prisma calităţii documentelor justificative,
registrelor de contabilitate şi documentelor de sinteza - care trebuie să fie cât mai
exacte, cât şi prin prisma comportamentului contabilului care trebuie să fie onest, să nu
deformeze realitatea şi să cunoască şi să aplice regulile si tratamentele contabile.
Fidelitatea se referă la conformitatea sau neconformitatea cu realitatea pe de o
parte, şi conformitatea sau neconformitatea cu ceea ce este normă, regulă şi
reglementare contabilă.
Art 2 din Directiva a IV-a a Uniunii Europene, formulează următoarele reguli
privind imaginea fidelă:

1. Conturile anuale cuprind bilantul, contul de profit si pierdere si anexa. Aceste

documente constituie un tot.
2. Conturile anuale trebuie stabilite cu claritate şi în conformitate cu prezenta
directivă.
3. Conturile anuale trebuie să dea o imagine fidelă a patrimoniului, a
situaţiei financiare, cât şi a rezultatelor societaţii.
4. Atunci când aplicarea prezentei directive nu este suficientă pentru a da o imagine fidelă,
trebuie adăugate informaţii suplimentare.
Imaginea fidelă poate fi tradusă prin prisma adevărului contabil, care urmăreşte
necesitatea ca situaţiile financiare să ofere o imagine reală şi onestă, corectă a
patrimoniului, poziţiei financiare şi rezultatului unei
entităţi.

1.2. UTILIZATORII ŞI CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE SITUAŢIILOR

FINANCIARE

1.2.1.Utilizatorii situaţiilor financiare anuale

Informaţiile financiare prezentate în sitaţiile financiare se adresează unei game
largi de utilizatori, atât interni cât şi externi.
Noţiunea de utilizator al situaţiilor financiare include investitorii actuali şi
potenţiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienţii, instituţiile statului şi alte
autorităţi şi publicul larg.
Benficiarii sitiuaţiilor financiare au necesităţi diferite de informare, în funcţie de
categoria în care se includ. Astfel:
a) Investitorii ca furnizori de capital sunt interesaţi de riscul inerent al tranzacţiilor şi
de rentabilitatea investiţiei lor. În acest sens, ei au nevoie de informaţii care să-i ajute
să ia decizii de cumpărare,păstrare sau vânzare a instrumetelor de capital. De asemenea,
interesul lor particular se referă la evaluarea capacităţii entităţii de a plăti dividende.
b) Bancherii, ca furnizori de împrumuturi şi garanţii bancare, consumă informaţii
referitoare la capacitatea întreprinderii de a rambursa creditele la scadenţă şi de a platii
dobanzile.
c) Angajaţii, ca principali furnizori de munca sunt interesaţi de informaţii privind
continuitatea activităţii şi profitabilitatea entităţii. Informaţiile oferite trebuie să îi ajute
să evalueze capacitatea entităţii de a oferi remuneraţii, pensii şi alte aspecte sociale (locuri
de munca, asigurari de sanitate, etc.).
d) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi de informaţii care le permit să
creeze o imagine asupra indicatorilor de performanţă ai întreprinderii (lichiditate,
solvabilitate, rentabilitate, etc.).
e) Clienţii ca parteneri de afaceri, au nevoie de informaţii despre continuitatea activităţii
entităţii, atunci când au o colaborare pe termen lung cu entitatea respectivă sau sunt
dependenţi de ea.
f) Guvernul şi Instituţiile statului sale sunt interesate de alocarea resurselor bugetare,
fiscalitatea şi constituirea informatiilor macroeconomice (venit national, PIB etc.)
g) Publicul poate fi interesat evoluţia activităţii unei entităţi şi de tendinţele ei viitoare
fiind un potential investitor, angajat, furnizor sau comparator.
h) Managerul entitatii contabile, are nevoie de informaţii pentru a se deconta cu
utilizatorii externi privind modalitatea de gestionare a resurselor încredinţate.

1.2.2. Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare

Termenul “caracteristici calitative” defineşte acele atribute care caracterizează

utilitatea informaţiilor oferite de situaţiile financiare.
Reglementările contabile definesc cele mai importante caracteristici calitative:
inteligibilitatea, relevanţa, oportunitatea, credibilitatea şi comparabilitatea.
Caracteristicile calitative fundamentale sunt = relevanţa si reprezentarea exactă.
Inteligibilitatea se referă la calitatea informaţiilor de a fi uşor înţelese de utilizatori.
Atunci când se prezintă informaţii în situaţiile financiare, se pleacă de la
premisa că utilizatorii acestor informaţii posedă cunoştiinţe suficiente de contabilitate şi
 de economie pentru a înţelege aceste informaţii, şi nu trebuie excluse informaţii
asupra unor probleme complexe care ar putea fi relevante în elaborarea unor decizii
datorită dificultăţii acestora de a fi înţelese de anumiţi utilizatori.
Relevanţa caracterizează modul în care informaţiile influenţează deciziile
economice luate de utilizatori legate de evenimente trecute, prezente sau viitoare.
Aprecierea relevanţei unei informaţii în luarea de decizii se face în funcţie de valoarea
predictiva, valoarea de confirmare sau ambele. Pentru a avea valoare predictive
informaţiile financiare nu trebuie să prezinte o previziune sau o prognoză.
Reprezentarea exactă caracterizează situaţiile financiare anuale care descriu
complet, neutru şi fără erori fenomenele economice în cifre şi litere. Comparabilitatea,
verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea sunt caracteristici calitative care amplifică
utilitatea informaţiilor relevante.

1.3. Principiile contabilităţii financiare

Potrivit legislaţiei financiar-contabile din ţara noastră , elementele prezentate în situaţiile

financiare anuiale şi individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate sunt evaluate
conform următoarelor principii generale-
continuitatea activităţii, permanenţa metodelor, prudenţa, contabilitatea de angajamente,
intangibilitatea bilanţului de deschidere, evaluarea separată a elementelor de activ şi de
datorii, necompensarea.
a) Principiul continuităţii activităţii presupune ca entitatea îşi va desfăşura activitatea în
mod normal, făra intenţia de lichidare sau reducere a activităţii.
Dacă situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza acestui principiu al continuităţii ,
acest lucru trebuie prezentat şi susţinut de motivele care au stat la baza acestui fapt.
b) Principiul permanenţei metodelor presupune posibilitatea masurării performanţelor unei
entităţi prin verificarea evoluţiei rezultatelor, dacă sunt în creştere sau în scădere, prin
comparaţie. Pentru atingerea acestui obiectiv se utilizează politici contabile elaborate în
funcţie de specificul activităţii de către specialişti în domeniul economic şi tehnic.
c) Principiul prudenţei este extrem de important deoarece protejează entitatea de eventualele
riscuri care pot apărea în viitor. Acest principiu interzice să se facă supraevaluarea
elementelor de activ şi a veniturilor precum şi subevaluarea datoriilor şi a cheltuielilor.
d) Principiul contabilităţii de angajamente se aplică în cazul tranzacţiilor şi evenimentelor
care se produc şi sunt recunoscute şi înregistrate în contabilitate în perioada respectivă şi nu
 pe măsură ce se încasează- plateşte numerarul sau echivalentul său.
e) Principiul intangibilităţii se referă la faptul că bilanţul de deschidere al fiecărui exerciţiu
trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exercţiului precedent.
f) Principiul evaluării separate a elementelor de active şi de datorii presupune o evaluare
separată a acestor elemente, determinându-se suma fiecărui element de activ şi de datorie.
g) Principiul necompensării se referă la interzicerea compensărilor între activ şi datorii
precum şi între venituri şi cheltuieli. Potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr.
1.802/29.12.2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare
anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, toate creanţele şi datoriile trebuie
înregistrate în contabilitate, pe baza documentelor justificative. În cazul în care apar
compensări între creanţe şi datorii faţa de aceeaşi entitate, acestea pot fi înregistrate numai cu
respecarea prevederilor legale.
h) Principiul fondului econmic al tranzacţiei sau al angajamentului în cauză are
drept scop înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare , în conformitate
cu realitatea economică , evidenţiindu-le aşa cum se produc, în baza documntelor justificative.
i) Principiul evaluarii la cost de achiziţie sau cost de producţie. Elementele prezentate în
situaţiile financiare se evalueaza pe baza principiului costului de achiziţie sau al costului de
productie.
j) Principiul pragului de semnificaţie presupune ca situaţiile financiare să evidenţieze toate
operaţiile economice şi financiare a căror importanţa pot afecta evaluarile şi deciziile.