Capitolul 3:Învăţarea senzorio-motorie

Numeroase priceperi şi deprinderi care se formează la şcoală sunt

activităţi senzorio-motorii,ce comportă o latură perceptivă şi o verigă
motorie.De exemplu: scrisul,desenul,exerciţiul de gimnastică toate acestea
presupun transpunerea unui model perceptiv într-o realizare motrică.
Învăţarea urmăreşte relaţiile între date senzoriale sau perceptive şi actele
motorii propriu-zise.De asemenea,există o învăţare perceptivă şi o învăţare
motorie. Învăţarea strict perceptivă constă în sesizarea unor detalii,în
diferenţierea unor stimuli foarte asemănători,în recunoaşterea unor structuri
în condiţii diferite de observare.Iar învăţarea motorie este reprezentată de
componente senzoriale de origine kinestezică sau propioceptivă.Astfel,
învăţarea perceptiv-motorie reprezintă modalitatea de achiziţie cu sferă mai
largă. Învăţarea senzorio-motorie cuprinde şi formarea unor deprinderi
noi(de exemplu,la însuşirea unor operaţii de muncă mai bine studiate).
Deprinderea senzorio-motorii se formează în etape.Formarea deprinderii
senzorio-motorii se constituie prin perceperea unui model extern al
actului,ce este însoţit de explicaţii verbale pentru a-l desluşi mai bine.Pe
măsură ce activitatea sau operaţia de muncă este urmărită de repetate ori
împreună cu lămurile necesare,imaginea iniţială se transformă într-o
reprezentare ce capătă treptat o expresie kinestezică.Astfel,elevul preia prin
intermediul percepţiei şi al comunicării verbale, momente şi aspecte care se
dezvăluie nemijlocit observaţiei externe,cum ar fi preluarea informaţiei ,apoi
gestul motor ca atare,modul de articulare şi topografia sa într-un
ansamblu.Acesta va trebui să facă o serie de încercări şi erori prin care el se
apropie de model,până va ajunge la controlul perceptiv al actului motor.
Factorii care intervin în procesul de formare sunt:modelul
extern(demostraţia),explicaţii verbale,exerciţiul(marcat de tatonări şi
execuţii tot mai reuşite) şi la final de controlul actului realizat iniţial din
exterior şi apoi preluat de subiect interiorizat.Limbajul constituie un suport
esenţial în formarea deprinderii împreuna cu exerciţiul repetat.
Toate acestea reprezintă etapa învăţării cognitive,de orientare şi
familiarizare.O altă etapă a învăţării este cea analitică pe operaţii în care
acţiunea mai complexă se decupează,se fracţionează în acte componente ce
se însuşeşc pe rând.Momentul de organizare şi sistematizare a părţilor sau
detaliilor acţiunii este de-a treia etapă a procesului de formare.Exerciţiul
consta în însuşirea unei deprinderi ce se încadrează într-o finalitate
precisă.În cursul exerciţiului se modifică atât structura,cât şi volumul
informaţiei care participă la controlul activităţii concrete , a realizării
motrice ca atare.Datorită învăţării o transformare tipică în reglajul actelor
motrice constă în trecerea de la controlul exteroceptic la cel proprioceptiv.
În faza de formare a unei deprinderi senzorio-motorii este evidenţiată
disocierea între viteza de execuţie şi precizie.În urma exerciţiului se reduc
timpii de execuţie şi totodată numărul de erori.În activităţile practice
rapiditatea poate creşte prin o mai bună organizare nu prin modificarea
ritmului.În procesul instruirii practice se acordă prioritate în timp indicilor
de precizie,introducându-se cerinţele referiotare la rapiditate abia în faza
terminală.Această corelare apare ca un clişeu pedagogic general
valabil.Aşadar,se preconizează introducerea treptată a normei de timp chiar
în cursul procesului învăţării,pentru a se evita creşterea numărului de erori în
faza de accelerare terminală.