SENZATII

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. Sensibilitate si praguri(minimal, diferential, maximal) Mecanisme psihofiziologice ale senzatiilor Conducerea impulsului nervos catre creier/cortex Interpretarea informatiei nervoase de catre creier/cortex Proprietatile senzatiilor: calitate, intensitate, durata, ton afectiv Legile senzatiior: L intensitatii, L adaptarii, L sensibilizarii Legile senzatiior: L depresiei, L sinesteziei, L compensarii

De la iritabilitate si excitabilitate la sensibilitate La un anumit nivel al dezvoltarii organice, forma sub care se reactioneaza este excitabilitatea, adica proprietatea biologica care permite fiintelor vii sa receptioneze influentele externe si sa raspunda la ele printr-o stare de modificare interna. Iritabilitate primara Proprietate biologica Carcter difuz, generalizat,nespecializat Reactia la stimuli biologiceste necesari Sensibilitate Proprietate psihica Caracter diferentiat => realizarea la nivelul organelor de simt specializate Reactia la stimuli neutri cu valoare in depistarea celor bioloiceste necesari

La nivelul iritabilitatii simple,reactia va fi generalizata, realizata cu intreg organismul,pe cand,la nivelul sensibilitatii - "forma embrionara a reflectarii psihice", asa cum o numea Leontiev - ea este diferentiata, realizata prin intermediul organelor de simt specializate pentru receptionarea anumitor modalitati de energie externa. Sensibilitatea este considerata ca o proprietate a organismului de a receptiona factorii indiferenti, de a stabili un raport cu sens intre ei si cei conditionati (Zlate). Sensibilitate Semnalizare Sensibilitatea declanseaza,mentine si adanceste motricitatea, iar motricitatea constituie mijlocul prin interediul caruia se realizeaza si finalizeaza sensibilitatea. Sensibilitate Senzitivitate Senzitivitatea reprezinta o proprietate a personalitatii , exprimata in nivelul general al sensibilitatii, in viteza, ritmul si forta reactiilor senzorio-motorii, in selectivitatea lor, in adancimea si complexitatea campului sensibil Senzatia implica transmiterea mesajului nervos a excitatiei pana la centrii nervosi, acestia inregistrand experientele care vor asigura adaptarea la mediu a individului pt. momentul respectiv, rezultatul ulterior fiind reglarea globala a fiintelor vii. ex. : lumina actioneaza asupra pupilei care se va micsora. Aceasta este o excitatie. Pe calea optica, lumina ajunge la centrii corticali vizuali unde este inregistrata si prelucrata. Rezultatul este ca individul vede. Aceasta este o senzatie. Legile sensibilitatii

Psihofizice: legea intensitatii Psihofiziologice: intensitatii contrastului senzorial adaptarii semnificatiei interactiunii analizatorilor Socio-culturale: exercitiului/profesionalizarii estetizarii Legea intensitatii - se refera la raportul dintre intensitatea fizica a stimulului si nivelul sensibilitati, respectiv al senzatiei Prag absolut maximal -cantitatea de energie (intensitate) a stimulului necesar pentru a produce nc o senzaie specific Prag absolut minimal - cantitatea minim de energie, intensitate a stimulului necesar pentru ca s declaneze o reacie din partea subiectului Prag diferential -cantitatea minim de energie (intensitate) ce trebuie s fie adugat stimulrii iniiale pentru a produce o nou senzaie contientizat de ctre subiect Senzatia Pragul minimal Pragul maximal Pragul absolut absolut diferential

vizuala

1-2 cuante

1000 milimicroni 1/100

auditiv 16-20 vibratii/s 20.000 Hz tactile Energie de 100-10.000 ori mai mare decat energia luminoasa sau acustica

1/10 1/30

Procesele senzoriale sunt procese psihice cognitive elementare prin care se semnalizeaz, separat ,sub forma imaginilor simple i primare, nsuirile concrete ale obiectelor i fenomenelor, n condiiile aciunii directe a stimulilor asupra organelor de sim (analizatori).

Senzaia este procesul psihic primar care conine i ne furnizeaz informaii despre proprieti i nsuiri separate ale stimulilor: intensitate,lungime,duritate,asperitate,culoare etc. Senzaiile dispun de cteva nsuiri specifice stimulului, dar i subiectului. Dintre nsuirile specifice stimulului se numr: intensitatea, claritatea, durata si tonalitatea afectiva. Cunoaterea nsuirilor senzaiilor permite nelegerea rolului lor n activitatea omului i gsirea unor ci de optimizare a desfurrii lor.

Calitatea senzaiilor Este dat de specificitatea semnalului i de modalitatea proprie de realizare, adic de caracteristicile structurale i funcionale ale analizatorului care s-a specializat pentru acea categorie de stimuli. Se disting astfel senzaii auditive, vizuale, chinestezice, etc. Intensitatea senzaiilor Este determinat de intensitatea stimulului, dar i de starea general a subiectului. De exemplu, n stare de oboseal accentuat, chiar i un stimul puternic determin o senzaie diminuat. Durata senzaiilor Este n general corespunztoare duratei stimulului. Cercetrile au artat ns c senzaiile nu apar imediat dup stimulare i nici nu nceteaz odat cu aciunea stimulului, existnd fenomene de post-aciune. Tonul afectiv al senzaiilor Se refer la ecoul afectiv pe care l au senzaiile ca urmare a experienei personale n mprejurimi particulare cu acea categorie de stimuli care le determin. De aceea acelai stimul poate fi plcut pt cineva i neplcut pentru altcineva. Sensibilitatea-definire Proprietatea organismului de a receptiona factorii indiferenti, de a stabili un raport cu sens intre ei si cei neconditionati. Forma embrionara a reflectarii psihice-Leontiev; Sensibilitate-caracteristici Reactie diferentiata,realizata prin intermediul organelor de simt specializate; Reactia organismului la actiunea mediului exterior, ce stimuleaza si dirijeaza motricitatea; Componenta a miscarii,actiunii si comportamentului; Produs al evolutiei materiei vii; Conditie si mecanism necesar dezvoltarii biopsihice a individului (vezi Popescu-Neveanu si Golu);

Sensibilitate-functii Functie de semnalizare in raport cu schimbul de substante.

Praguri senzoriale Conform legii sensibilitatii: 1. Prag absolut minimal 2. Prag absolut maximal 3. Prag absolut diferential Pragul absolut minimal Cantitatea minima de intensitate a stimulului capabila a produce o senzatie. Difera de la o senzatie la alta. Indicator al sensibilitatii absolute >legea :S0 = 1/p (S0 sensibilitatea absoluta, p pragul absolut minimal) Intre sensibilitatea absoluta si pragul absolut minimal exista un raport invers proportional:cu cat pragul absout minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea absoluta este mai mare si invers, cu cat el este mai mare, cu atat sensibilitatea este mai mica. Pragul absolut maximal Cantitatea maxima de intensitate a stimulului care produce o senzatie. Depasirea pragului/suprasolicitarea analizatorului; Declanseaza durerea sau neutralitatea aparatului in raport cu stimulul; Zona optima de receptie se constata la nivelul stimulilor mai frecventi si mai semnificativi; Pragul diferential Capacitatea omului de a sesiza diferente foarte fine intre intensitatile stimulilor; Vizeaza relatia dintre intensitatea initiala a stimulului si intensitatea ce trebuie adaugata sau scazuta pentru a produce o modificare abia sesizabila a senzatiei initiale; Legea Bouguer-Weber indica existenta unei relatii constante intre intensitatea initiala a stimulului si cea noua adaugata sau scazuta: i/i=k , i=intensitatea diferentiala i=intensitatea initiala k=constant Pragul operational Legea pragurilor diferentiale a fost aplicata in psihologia industriala,elaborandu-se un nou concept,cel de prag operational; Acesta este de cateva ori mai mare decat cel diferential, pentru ca discriminarea stimulilor trebuie facuta clar si foarte rapid.

Generalitati In masurarea pragurilor senzoriale se folosesc mai multe metode: -metoda stimulilor constanti; -metoda limitelor; -metoda punctului central. In domeniul pragurilor senzoriale,si-au adus contributia si urmatorii cercetari/savanti: o W.J. Crozier a formulat teoria statistica a discriminarii intensitatii-etalon;

o Stanley Smith Stevens a corijat legea lui Fehner, aratand ca intre intensitatea senzatiilor si intensitatea stimulilor exista o dependenta exponentiala, nu logaritmica. LEGILE SENZATIILOR LEGEA INTENSITATII Una din primele legi descoperite n psihologie Pragul absolut minimal reprezint valoarea minim a unui stimul necesar pentru determinarea unei noi senzaii. Pragul absolut maximal reprezint valoarea maxim a intensitii unui stimul necesar i suficient pentru a determina nc o senzaie specific. Dincolo de aceast valoare senzaia i pierde specificitatea i se transform ntr-o senzaie nespecific de durere. Legea pragurilor absolute afirm c ntre valoarea pragului i nivelul sensibilitii este un raport invers proporional: cu ct crete valoarea pragului cu att scade nivelul sensibilitii i invers. Problem: Cu ct trebuie s creasc intensitatea unui stimul pentru a se produce o nou senzaie specific? Legea pragului diferenial afirm c pentru obinerea creterii senzaiei n progresie aritmetic este necesar o cretere a intensitii stimulului n progresie geometric. Aceasta este prima form a legii pragurilor difereniale descris de ctre savantul german Weber: Raportul dintre cantitatea adugat necesar pentru a se produce o nou senzaie i cantitatea iniial este constant pentru fiecare modalitate senzorial (1/30 tactil (greutate), 1/100 vizual, 1/10 auditiv) Legea adaptrii demonstreaz modificarea nivelului sensibilitii analizatorului n condiiile stimulrii prelungite a acestuia Astfel, stimularea prelungit a analizatorului cu stimuli de intensitate sczut provoac o scdere a pragului i o cretere a nivelului sensibilitii (adaptare ascendent). Stimularea prelungit a analizatorului cu stimuli de intensitate crescut provoac o cretere a pragurilor i corespunztor o scdere a nivelului sensibilitii (adaptare descendent). Din punct de vedere al rapiditii de adaptare, analizatorii se mpart n trei categorii: rapid adaptabile: tactul, gustul, mirosul, vederea diurn mediu adaptabile: auzul lent adaptabile: senzaiile de durere, vederea nocturn LEGEA SENSIBILIZARII Analizatorii interacioneaz i se influeneaz reciproc n dinamica lor personal. Aceast interaciune poate fi de dou feluri: Intramodal atunci cnd prile componente ale unui analizator pereche (vizual, auditiv, etc.) se influeneaz reciproc provocnd creterea sensibilitii (sensibilizarea) sau scderea acesteia (depresia).

Intermodal se manifest ca sensibilizare sau depresie ca efect al stimulrii altui analizator. Astfel stimularea unui analizator la un anumit nivel de intensitate poate s provoace creterea sau scderea nivelului sensibilitii n cadrul altui analizator Un caz particular al interaciunii analizatorilor l constituie fenomenul de sinestezie. LEGEA DEPRESIEI Consta in scderea sensibilitii ca urmare a legturilor funcionale intraanalizatori sau interanalizatori. Funcioneaz exact dup aceleai mecanisme i la aceleai niveluri ca i legea sensibilizrii. Primul nivel: stimularea indelungat a ochiului cu o lumina rosie se soldeaz cu scderea sensibilitii pentru alte culori, indeosebi pentru cele de unda lunga (500-780 milimicroni) cnd un fascicul galben este orientat asupra unei poriuni limitate a retinei, asistm la o scdere local a sensibilitii fa de rou i verde, excitarea prin lumin a conurilor duce la scderea sensibilitii bastonaelor. Al doilea nivel: funcia localizrii spaiale a sunetelor n-ar putea fi explicat fr considerarea interaciunii dintre cele dou verigi perechi ale analizatorului auditiv, ca dovad c oamenii surzi de o ureche au mari dificultai in localizarea spaial a sunetelor. Al treilea nivel: sunetele cu intensitate mijlocie i mare coboar sensibilitatea bastonaelor; acelai efect se obine i dac se folosesc sunete ritmice ( btile unui metronom) si monotone ( zgomotul produs de un electromotor); inclinarea capului pe spate scade sensibilitatea pentru culoarea verde si pentru sensibilitatea auditiv; excitarea intre anumite limite i n anumite condiii a analizatorului tactil sau kinestezic duce la scderea sensibilitii vizuale sau auditive; sensibilitatea termic pentru frig reduce sensibilitatea tactil; sensibilitatea dureroas reduce orice alt fel de sensibilitate. Efectele de interaciune ale analizatorilor (sensibilizare i depresie) sunt dependente de: relaia de intensitate dintre stimuli; procesele corticale i legile lor, ndeosebi inducia pozitiv si negativ; sistemul nervos vegetativ; formaiunea reticular; formarea reflexelor condiionate. LEGEA SINESTEZIEI se refer la efectele de intermodelare primar informaional, adic la transpunerea unei forme de sensibilitate intr-o alt modalitate senzorial. stimularea unui analizator produce efecte senzoriale specifice ntr-un analizator, dei acesta nu a fost stimulat. Ex. stimulii auditivi produc efecte de vedere cromatic, aa-numita audiie colorat stimulii optici produc efecte auditive sau ceea ce se numete vedere sonor culorilor i sunetelor le pot fi atribuite si caliti tactile sau gustative- culori moi, sunete dulci LEGEA COMPENSRII

 Const in faptul c insuficiena dezvoltare a unei modaliti senzoriale sau lipsa ei conduce la perfecionarea alteia att de mult, nct aceasta din urm preia pe seama ei funciile celei dinti. Ex. La orbi si la surzi se dezvolt sensibilitatea tactil, vibratorie, olfactiv. in literatura de specialitate exist descrieri ale unor cazuri celebre de compensare senzorial Hellen Keller din Boston i Olga Skorohodova din Moscova, cu un multiplu handicap ( oarbe, surde, mute ) au ajuns, ca urmare a dezvoltrii altor forme de sensibilitate ( indeosebi a celei vibratorii ), la performane deosebite ( s asculte muzic, s scrie etc.). Crile lor, Optimismul i Cum percep lumea exterioar, stau marturie despre posibilitaile nebnuite ale compensrii. un elev cu ambele mini amputate i-a elaborat transferul funciilor minii drepte la picior, reuind s scrie i s deseneze. Funcia de conducere a sistemului nervos Unul dintre mecanismele implicate n producerea senzaiilor este conducerea influxului nervos ctre creier. Transmiterea la creier se face prin intermediul fibrelor aferente, mai puin numeroase dect receptorii, existente n numr de aproximativ 4.000.000 de asemenea fibre. Traseul cerebral care pornete de la receptor la creier nu este continuu, ci prezint 3-4 ntreruperi sinaptice, amplasate la diferite niveluri ale sistemului nervos central. Aceste ntreruperi se complic progresiv ncepand cu etajele inferioare i terminnd cu cele superioare. Complicarea se realizeaz n funcie de numrul de neuroni, numrul de sinapse i numrul straturilor de ordonare. Rolul esenial al cilor de conducere sau aferente este acela de prelucare succesiv, tot mai complex a semnalelor nervoase. Dac n receptor are loc codarea primar a informaiilor, n cile de conducere asistm la recodificarea informaiilor, la reorganizarea elementelor informaionale, la filtrarea lor. - cercetrile au artat c pe cile aferente circul o cantitate imens de informaii (100.000.000 bps), n timp ce creierul nu poate opera dect cu o cantitate relativ mic de informaii (100bps). n cile de conducere are loc elaborarea neurogramelor care cuprind n ele informaia senzorial ce va fi transmis spre creier. Senzatiile vizuale Iau nastere ca rezultat al receptionarii si prelucrarii,in cadrul analizatorului optic,a undelor electromagnetice cuprinse intre 390 si 780(800)milimicroni. La om,sensibilitatea vizuala se manifesta sub doua forme: a)sensibilitatea luminoasa (pe baza careia diferentiem lumina de intuneric si diferitele intensitati ale lumini) b)sensibilitatea cromatica (ce sta la baza capacitatii de diferentiere si identificare a culorilor) Culoarea este traducerea pe plan subiectiv a actiunii radiatiilor luminoase care,actionanad asupra obiectelor materiale din jur,sunt absorbite sau reflectate de acestea total ,partial sau selectiv. Cand obiectul reflecta integul fascicul de raze,se obtine senzatia culorii albe;cand obiectul reflecta si absoarbe in proportie relativ egala razele respective,apare senzatia de cenusiu, iar cand obiectul absorbe intregul fascicul se produce senzatia culorii negru. Culorile se situeaza in banda radiatiilor electromagnetice luminoase corespunzator urmatoarelor lungimi de unda: 760-620milimicroni=rosu

590-560milimicroni=galben 530-500milimicroni=verde 500-470milimicroni=albastru Asadar daca un obiect va reflecta numai radiatiile avand ,sa spunem,lungimea de unda de 590-560 milimicroni,ne va provoca senzatia culorii galben. Rolul senzatiilor vizuale Asigura cunoasterea celor mai multe proprietati ale obiectelor (forma,marime,culoare,distanta,pozitie) Constiuie un factor integrator al intregii experiente senzoriale de cunoastere Organizeaza si coordoneaza miscarile voluntare asigurand unitatea comportamentului. Stimuli Undele electromagnetice cuprinse inte 390 si 800 milimicroni Receptori Retina,cu elementele celulare fotosensibile,conurile(5-7 milioane,sensibile la culorile obiectelor)si bastonasele (125-130 milioane,receptorii vederii nocturne) Proiectie corticala Lobul occipital Cortexul primar vizual localizat pe marginea scizurii calcarine. Dimensiunile experientei senzoriale Tonul cromatic conditionat de lungimea de unda Luminozitatea,dependenta de gradul de reflexie Saturatia,dependenta de raportul dintre cantitatea razelor luminoase ,care caracterizeaza culoarea suprafetei date,si torentul luminos general reflectat de ea La omul modern rolul de transmitere a informaiei este dup cum urmeaz: vz 90%, auz 5%, pipit 2%, gust 2%, miros 1% Daltonismul este o problem ereditar care provine dintr-o anormalitate a cromoz- omului X. Diabetul zaharat, alcoolismul, anumite medicamente i intoxicaii pot conduce de asemenea la formarea daltonismului. n America 27 de milioane de persoane sufer de diabet zaharat. n Ungaria numrul daltonitilor este undeva n jurul de 400.000 de persoane. Tipurile de baz ale daltonismului Lund n considerare care receptor cromatic primar dintre cele trei (sensibil la culoarea roie, verde sau albastr) funcioneaz defectuos, putem distinge diferite tipuri daltoniste. Protanomalie (PL) Sensibilitate redus a receptorilor sensibili la lumina roie Lipsa receptorilor sensibili la lumina roie

Protanopie (PP)

Sensibilitate redus a Deuteranomalie (DL) receptorilor sensibili la lumina verde Deuteranopie (DP) Lipsa receptorilor sensibili la lumina verde

Tritanomalie (TL)

Sensibilitate redus a receptorilor sensibili la lumina albastr Lipsa receptorilor sensibili la lumina albastr Daltonism total

Tritanopie (TP) Acromazie, monocromazie

Senzatiile gustative Gustul este unul dintre simturile chimice ce se bazeaza pe capacitatea limbii de a dizolva si recepta calitatile chimice ale stimulilor.Limba are un aspect poros, dat de cele patru tipuri de papile aflate pe suprafata ei.Atfel avem zone specializate pentru patru substante de baza: - pentru dulce este specializat varful limbii - pentru amar baza limbii - pentru acru- zonele marginale - pentru sarat-zonele anterioare si marginale Sensibilitatea receptorilor gustativi variaza de la un grup de substante la altul si de la o substanta la alta. Pentru fiecare substanta exista un prag de excitatie reprezentat de concentratia cea mai slaba capabila sa produca senzatia gustativa. In general,pentru substantele dulci,pragul de excitatie este mai ridicat decat pentru substantele amare.Intensitatea senzatiei gustative depinde de concentratia substantei existente in solutie,de numar receptorilor. excitati si de temperatura solutiei. Astfel,intensitatea senzatiei gustative este cu atat mai mare,cu cat concentratia substantei stimulatoare cuprinde mai multi muguri gustativi. Temperaturile prea ridicate sau prea scazute reduc intensitatea senzatiilor gustative.

MODIFICRI ALE SENZAIEI GUSTATIVE CLASIFICARE: cantitative hipogeuzie = scderea sensibilitii gustative ageuzie = lipsa sensibilitii gustative calitative disgeuzia = gustul este greit sau confundat Calea de conducere(calea gustativa) este alcatuita din inlantuirea a trei neuroni senzitivi.Primul neuron senzitiv se afla in ganglionii nervosi de pe traiectul nervilor facial,flosofaringian si vag.

Dendritele acestor neuroni fac sinapsa cu celulele gustative,iar axonii lor fac sinapsa cu cel de al doilea neuron senzitiv situat in nucleul tractului solitar din trunchiul cerebral.De aici pornesc alte fibre,care impreuna cu lemnisculul medial ajung la cel de al treilea neuron senzitiv din talamus.De aici pornesc fibrele talamocorticale care se proiecteaza pe scoarta cerebrala. Segmentul central se afla in scoarta cerebrala,in portiunea inferioara a girului post central. ROLUL SENSIBILITII GUSTATIVE selectarea preferenial a hranei, n funcie de dorina i nevoile org. mpiedic ingerarea substanelor nocive, a alimentelor alterate declanarea reflex a secreiilor digestive aprecierea calitii unor produse alimentare (degusttorii de vinuri) mbogete viaa psiho-afectiv a individului SENZATII AUDITIVE Din punct de vedere fiziologic, sunetul constituie senzaia produs asupra organului auditiv de ctre vibraiile materiale ale corpurilor i transmise pe calea undelor acustice. Urechea uman este sensibil la vibraii ale aerului cu frecvene ntre 20 Hz i 20 kHz, cu un maxim de sensibilitate auditiv n jur de 3500 Hz. Acest interval depinde mult de amplitudinea vibraiei i de vrsta i starea de sntate a individului. Sub amplitudinea de 20 Pa vibraiile nu mai pot fi percepute. Odat cu vrsta intervalul de sensibilitate se micoreaz, n special frecvenele nalte devin inaudibile. Din punct de vedere fizic, sunetul are o definiie mai larg, el nefiind legat de senzaia auditiv: orice perturbaie (energie mecanic) propagat printr-un mediu material sub forma unei unde. Auzul este unul dintre simturi care comunica creierului date despre mediu. Urechea umana percepe peste 1500 de tonalitati. Ea se mparte n trei mari compartimente: urechea externa, interna si mijlocie. Urechea externa si urechea mijlocie sunt principalele organe ale auzului; ele capteaza si transmit sunetele ntr-un mod relativ simplu. Urechea interna are nsa o structura foarte complexa; ea serveste n acelasi timp receptiei sunetului si mentinerii echilibrului. Urechea externa este formata din pavilion. Forma sa de cochilie are rol principal dirijarea undelor sonore spre conductiv auditiv extern. Pavilionul este rigidizat printrun cartilaj elastic, cu exceptia portiunii sale inferioare, mai carnoasa, lobul urechii. Conductul auditiv extern ajunge la timpan, trecnd prin osul temporal. n aproprierea pavilionului, peretele sau este acoperit de piele cu peri care protejeaza timpanul de praf. Sunt de asemenea, prezente glande sebacee, glande sudoripare si glande cerumenoase. Acestea secreta cerumen, lichid pastos de culoare galbuie, care ncleiaza corpii straini prezenti n acest conduct Atunci cnd undele sonore patrund n conductul auditiv extern, ele sunt dirijate spre timpan, o membrana constituita din tesut conjunctiv fibros, lata de 8 mm si lunga de 25 mm, care joaca rolul de capac si vibreaza pentru a transmite sunetele la urechea mijlocie. Denumita si cutia timpanului, urechea mijlocie este separata de urechea externa prin timpan. Este o cavitate mica ce contine aer, tapetata de o mucoasa; este adapostita

ntr-o parte a osului temporal, stnca. Ea comunica cu faringele prin trompa lui Eustachio, un conduct al carui rol consta n mentinerea unei presiuni egale ntre urechea externa si cea mijlocie. 1). Segmentul receptor -cohleea este un canal rasucit in jurul unui ax numit columela. Din columela se desprinde lama spirala osoasa spirala pe toata lungimea canalului. Lama spirala osoasa si membrana bazilara impart canalul spiral in 2 rampe: rampa vestibulara(comunica cu vestibulul) si rampa timpanaica( comunica cu fereastra rotunda). Rampele comunica prin helicotrema-orificiu situat la varful melcului. -canalul cohlear(melcul membranos) are peretele inferior alcatuit din lama spirala si membrana baziliara , iar peretele superior de membrana Reissner. In canalul cohlear, pe membrana baziliara se gaseste organul Corti, receptorul auditiv. -organul Corti e format din celule senzoriale, ciliate, dispuse de o parte si de alta a tunelului Corti pe 2-4 randuri. Ele sunt insotite de celule de sustinere. Cilii celulelor senzoriale, dupa ce strabat membrana reticulata sunt in contact cu membrana tectoria. 2). Segmentul de conducere -primul neuron se gaseste in ganglionul Corti. Axonii acestuia formeaza ramura cohleara a nervului 8. -al doilea neuron se afla in nucleii cohleari din bulb. Axonii acestora se incruciseaza partial formand 2 fascicule ascendente si fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron in corpii geniculati mediali din metatalamus. Colaterale se 3). Segmentul central -se afla in girusul temporar superior. Sunetul un fenomen fizic care stimuleaza simtul auzului. La oameni auzul are loc cand vibratiile de frecvente intre 15 si 20.000 de hertzi ajung la urechea interna. Hertzul, sau Hz, este unitatea de masura a frecventei egala cu o perioada pe secunda. Astfel de vibratii ajung la urechea interna cand sunt transmise prin aer, si termenul sunet este ceva restrictionat la astfel de unde care vibreaza in aer. Fizicienii moderni, insa, extind termenul pentru a include vibratii similare in medii lichide sau solide. Sunete de frecvente mai mari de 20.000 Hz sunt numite ultrasonice. In general, undele se pot propaga transversal sau longitudinal. In ambele cazuri, doar energia miscarii undei este propagata prin mediu; nici o parte din mediu nu se misca prea departe. Ca exemplu, o sfoara poate fi legata de un stalp la un capat, iar celalalt capat este tras pana sfoara se intinde, iar apoi sfoara este scuturata o data. O unda va trece pe sfoara pana la stalp, iar aici va fi reflectata si ea se va intoarce la mana. Nici un punct de pe sfoara nu se misca longitudinal spre stalp, dar parti succesive din sfoara se misca transversal. Acest tip de miscare se numeste unda transversala. De asemenea, daca o piatra este aruncata intr-o piscina, o serie de unde transversale pleaca din punctul de impact al pietrei. Un dop de pluta plutind in apropiere se va misca in sus si in jos, adica se va misca transversal respectand si directia de miscare a undei, dar nu se va deplasa prea mult longitudinal. O unda sonora, insa, este o unda longitudinala. In timp ce energia miscarii undei se propaga in exteriorul sursei, moleculele de aer care duc sunetul se misca in fata si in spate, paralel la directia de miscare a undei. Asadar, o unda sonora este o serie de compresii si extensii alternative ale aerului. Fiecare molecula da energia moleculei vecine, dar dupa ce unda sonora a trecut, fiecare molecula ramane in aceeasi pozitie ca la inceput. Particularitile stimulilor acustici 1. Frecvena. Se definete prin numrul de vibraii sau oscilaii pe unitatea de timp (secund). Valorile frecvenei se msoar prin cicli pe secund sau herzi. Indicatorul de frecven se manifest pe un continuum situat ntre dou limite: limita inferioar de

joas frecven i cea superioar de nalt frecven. Urechea uman reuete s acceseze un registru de frecvene cuprins ntre 20 i 20 de mii de Hz. Sub 20 de Hz ne aflm n zona frecvenelor joase, a infrasunetelor iar peste 20 de mii n zona frecvenelor nalte, a ultrasunetelor. Spre exemplu, vocea uman are frecvena medie de 500 Hz, vocea unei soprane, n concert, evolueaz ntre 80-1150 Hz. Sunetele pianului evolueaz pe un registru i mai larg ntre 27 4150 Hz iar orga pare s se suprapun aproape n ntregime cu registrul de audibilitate al urechii umane ntruct sunetele acesteia se manifest ntre 16-16.700 Hz. 2. Amplitudinea sau intensitatea undei sonore. Se definete prin fora oscilaiei i este rezultanta distanei dintre vrful unei oscilaii i linia nul de echilibru. Amplitudinea desemneaz particularitile energetice ale undei care determin intensitatea sunetului. Unitatea de msur a intensitii este decibelul: dB reprezint a 10 partea dintr-un bel, este aadar o unitate de msur logaritmic. Decibelul este rezultanta relaiei dintre dou intensiti, respectiv dintre o intensitate concret ce urmeaz a fi evaluat i o intensitate de baz sau etalon. Astfel, dac o intensitate concret I1 evaluat n uniti de energie este de 10 ori mai mare dect o alt intensitate etalon I0, msurat n aceleai uniti de energie, atunci I1 va fi cu 10 dB mai mare dect I0. Rezult c valoarea de 10 dB este doar un raport de intensiti i nu intensitatea absolut. Pentru scopuri experimentale i practice au fost elaborate diferite scale decibelice care exprim nivelurile intensitii. Registrul sensibilitii auzului uman la indicatorul de intensitate este foarte larg la fel ca i la vz. Diferena de intensitate dintre cel mai slab sunet abia perceptibil i cel care produce durere este foarte mare. ntre indicatorul de frecven i cel de amplitudine sunt relaii de condiionare reciproc exprimate printr-un raport invers proporional 3. Forma sau timbrul definete aspectul general al curbei undelor sonore. Cercetrile experimentale au demonstrat c oscilaiile undei sinusoidale prezint o amplitudine i frecven constante sau variabile. Simultan, peste frecvena de baz a undei sonore se suprapun diverse frecvene secundare numite armonici. Combinarea dintre trsturile de baz i cele suprapuse conduc la elaborarea timbrului sunetului. Din punctul de vedere al formei sau al timbrului sunetele pot fi mprite n: sunete simple i sunete complexe. Sunetele simple sunt tonuri pure ce pot fi reprezentate cu ajutorul unei singure sinusoide sau armonic. Se ntlnesc foarte rar n natur i se pot genera artificial foarte dificil. Majoritatea copleitoare a sunetelor sunt sunete complexe alctuite dintr-o frecven fundamental i variate frecvene supraadugate. n situaia n care timpul periodic ciclic al componentelor adugate este acelai cu al componentelor de baz unda va avea un caracter periodic i sunetul corespunztor va fi perceput ca un sunet melodic, muzical. n situaia n care timpul periodic ciclic al componentelor supraadugate difer de cel al componentelor de baz unda sonor va avea un caracter aperiodic i sunetul va fi perceput ca un zgomot. Clasificarea stimulilor acustici: a) dup natura sursei putem identifica: stimuli acustici generai de surse naturale; stimuli acustici generai de surse artificiale; stimuli acustici generai de vocea uman b) dup indicatorul periodicitii undei sonore putem identifica: unde sonore periodice, melodice, sunete muzicale; unde sonore aperiodice, zgomote; c) n raport cu indicatorul de frecven sau de registru al sensibilitii se poate vorbi despre:

 registrul sunetelor de joas frecven cuprins ntre 16 i 500 Hz; registrul sunetelor de frecven medie cuprins ntre 500 i 3500 Hz; acesta fiind registrul optim de audibilitate; registrul sunetelor de nalt frecven, ceea ce depete 5000 Hz; d) n raport cu indicatorul de intensitate al undelor sonore putem vorbi despre: sunete de intensitate puternic; sunete de intensitate moderat; sunete de intensitate slabe; e) dup indicatorul valorii de semnalizare putem vorbi despre: stimuli acustici semnificativi, care induc comportamente specifice cu o finalitate bine definit; stimuli neutri; n general relativ neutri ntr-un prim moment al recepiei ntruct tendina de acordare a unei valori de semnalizare se manifest foarte rapid. Stimulii neutri determin a o reacie nespecific de orientare. Adaptarea auditiv O particularitate a adaptrii auditive este caracterul ei generalizat: efectele adaptrii respectiv scderea sensibilitii se extind i n raport cu sunetele nvecinate i mai ales n raport cu cele de intensitate sczut. Pe de alt parte, sunetele de frecven nalt i intensitate crescut provoac o cretere a nivelului pragurilor pentru frecvenele mai nalte. n ceea ce privete adaptarea binaural se constat c aceast antreneaz o scdere mai pronunat i de mai lung durat a nivelului sensibilitii dect n adaptarea monaural. n schimb, adaptarea monaural antreneaz creterea sensibilitii ntr-o manier compensatorie la nivelul celeilalte urechi. Dinamica adaptrii auditive este destul de rapid astfel nct n trecerea de la un mediu de intensitate sonor la unul silenios se produce fenomenul de dezadaptare i corespunztor o cretere a nivelului sensibilitii. n schimb, meninerea subiectului pentru un timp ndelungat ntr-un mediu silenios, izolat fonic provoac fenomene de suprasensibilizare, de concentrare tensionat a ateniei precum i manifestri de tip anxios. Desigur c cea mai nalt valoare de semnalizare o prezint semnalele verbale. n condiii de specializare a unor activiti profesionale pot fi sesizate sunete specifice unor maini, utilaje, instrumente aflate n activitate i pe care persoana respectiv le manevreaz. Fenomenul de selectivitate auditiv se regsete n raporturile dintre adaptare i mascare. Fenomenul de mascare se manifest n condiiile n care urechea este expus aciunii simultane sau intersectate a dou sau mai multe sunete care difer ntre ele sub raportul intensitii i al frecvenei. Cercetrile au demonstrat c efectul de mascare cel mai puternic l prezint sunetele cu o frecven joas cuprins ntre 150 i 450 Hz i cu o intensitate puternic. O combinaie ntre un numr de surse acustice nerelaionate produce un zgomot. n condiiile n care nici una dintre sursele singulare nu este mai intens dect celelalte atunci distribuia zgomotului va fi gaussian. Dac avem de-a face cu o energie egal la toate frecvenele atunci zgomotul este alb. Zgomotul este folosit adesea n experimentele psihoacustice, n studiile asupra camuflrii, ntruct face dificil sau imposibil auzirea altui sunet. La o prim aproximare dac semnalul este detectabil cu zgomot de fundal i dac nivelul zgomotului crete cu 10 dB atunci semnalul trebuie s creasc i el cu 10 dB pentru a atinge acelai nivel de audibilitate. De retinut

Senzatiile auditive contribuie la formarea structurilor psihice superioare specific umane (limbajul). Sunt mijloace de contact cu lumea. de implicare in ea; contribuie la dezvoltarea psihic general a omului (mai ales prin auzul verbal, legat de limbaj). ncepnd cu aproximativ 20 Hz, auzi sunete pe care le poi deosebi. Frecvena sunetului este corelat cu senzaia de nlime a acestuia: sunetele cu frecven mai mare sunt mai nalte. Totodat, vibraiile de foarte nalt freven (aproximativ 20 kHz) nu i mai produc senzaii auditive. Aceast limit superioar difer mult de la o persoan la alta i scade odat cu vrsta. Undele sonore cu frecvena cuprins ntre aproximativ 20 Hz i 20 kHz produc senzaii auditive, de la cele mai grave, pn la cele mai acute. Undele sonore se propag, din aproape n aproape, pn n dreptul pavilionului urechii Sonometru -Anexa termeniEMISIE Emisia reprezinta sunetul provenit de la o sursa de zgomot. Sursa sonora se afla la locul de emisie. Indicatorul sonor, care descrie de ex. sursa de emise trafic rutier se numeste indicator de emisie. IMISIE Imisia reprezinta zgomotul interceptat de receptor urechea umana, microfon. Locul unde este situate receptorul se numeste loc de receptie (captare). Indicatorul acustic este numit indicator de receptie. Indicatorii de receptie ai traficului rutier si traficului pe sine sunt indicatori de apreciere. SUNETUL (TONUL) SINUS UNDA SINUSOIDALA Unda sonora cu functie temporara sub forma de sinus. TON Sunetul auzibil ce provoaca un efect acustic considerabil. SUNET Totalitatea vibratiilor si undelor din mediul elastic (substante), perceptate in mod subiectiv ZGOMOT Sunetul nedorit; sunet ce poate cauza perturbari, deranj, disconfort sau pagube. UNDA DE ZGOMOT Sunet ce nu este emis pentru transferul de informatii (de ex. Zgomotul masinilor, zgomotul din locuinta, zgomotul din trafic) PRESIUNEA UNDEI DE SUNET Intensitatea unei senzatii auditive (slab sau puternic) depinde de marimea oscilatiilor de presiune. Ca valoare efectiva a presiunii este folosita unitatea de masura bar. Spectrul in care presiunea undei sonore poate fi auzita depinde de varsta celui incauza si de alti factori. Ca valoare de referinta internationala se foloseste: po = 2 x 10 -4 bar. IMPULS Semnal sonor de scurta durata.

FRECVENTA Marime ce desemneaza numarul oscilatiilor de presiune pe unitatea de timp. Unitatea de masura Hz. Domeniul de audibilitate cuprinde frecvente de la 16 la 16 000 Hz si este impartit in 10 octave. In practica doar domeniul cuprins intre 45 si 11200 Hz are importanta. SENZATII AUDITIVE Alcatuirea frecventei unei unde sonore ofera posibilitatea diferentierii fiecarui tip de senzatii auditive.. Din acest punct de vedere se diferentiaza intre tonuri, sunete si zgomote. Un ton este compus dintr-o singura frecventa. Un sunet cuprinde mai multe frecvente, ce se afla in raporturi determinate,in timp ce zgomotul se compune din frecvente multiple fara o structura aparte. Senzatiile audutuve cu un timp de actiune foarte scurt, de pana la cateva milisecunde (ms)sunt denumite impulsuri. ZGOMOTUL Zgomotul este sunetul care deranjeaza vecinii sau tertele persoane (pune in pericol, dezavantajeaza sau deranjeaza in mod considerabil) Din acesta definitie oficiala rezulta urmatoarele: Zgomotul este un sunet disturbator, incomod sau chiar periculos. Zgomotul nu se defineste din punct de vedere fizic, ci dintr-un punct de vederesubiectiv: clasificarea sunetului ca zgomot este facuta in functie de persoanele afectate. Prin urmare, zgomotul nu poate fi masurat: perceperile subiective sunt excluse procedeului obiectiv de masurare. Sunetele se masoara. TARIA ZGOMOTULUI Trebuie sa se diferentieze intre presiunea acustica (masurata in dB) si taria zgomotului. (masurata in foni). Taria zgomotului este o masura pur subiectiva a unei sonore si nu poate fi evaluata decat printr-o masurare subiectiva. Taria zgomotului depinde de gradul de sensibilitate receptiva, intinderea spectruluiundei sonore, valoare efectiva a presiunii acustice si timp. Fonul nu are in practica nici o aplicare. La 1000 Hz valorilea numerica ale tariei zgomotului corespunde cu valoarea presiunii acustice. PRESIUNEA SI FRECVENTA ACUSTICA Pentru a reproduce functia urechii umane (care este mai putin sensibila la frecvente foarte joase sau foarte inalte, spre deosebire de frecventele situate intre 1000 si 4000 Hz) sau construit 3 sisteme electroacustice (A, B si C). In momentul activarii acestor sisteme asupra frecventelor joase si foarte inalte se exercita o presiune diferentiata. Indicatorii presiunii

acustice astfel obtinute sunt desemnati cu dB(A), dB(B) si respectiv dB(C). Daca acesti indicatori sunt folositi pentru caracterizarea aceleiasi unde sonore, avem urmatoarea relatie: dB(A) dB(B) dB(C). Indicatorul presiunii acustice cu intensitatea cea mai mica este dB(C). Pentru evaluarea sunetului este folosit numai sistemul A, caruia ii corespunde indicatorul presiunii acustice dB(A).

SENZATIILE PROPRIOCEPTIVE: senzatiile somatoestezice ( cunoasterea pozitiei membrelor ) senzatiile kinestezice ( informatii despre miscarea membrelor ) senzatiile statice (care ne fac deplin constienti de pozitia capului si a corpului in spatiu) Somatoestezia: se datoreaza unor organe sensoriale existente in muschi, tendoane si ligamente. Astfel ne dam seama de contractia musculara, greutatea corpurilor, pozitia membrelor si diferitele miscari. Receptorii sunt corpusculi Pacini si Ruffini, organe tendinoase Golgi, fusuri neuromusculare, terminatii nervoase libere aflate in muschi, tendoane, ligamente, suprafete articulate. Kinestezia: = rol hotarator in controlul miscarilor, fac posibile indemanarea manuala si cantatul la instrumente musicale. (are aceleasi proprietati cu somatoestezia) Senzatiile statice sau de echilibru - sunt provocate de excitarea organelor de simt aflate in canalele semicirculare ale urechii interne - apare cand intervine o accelerare in miscarile capului sau ale corpului, astfel sesizam orice schimbare de pozitie a lor - nervul specific al acestor senzatii este nervul vestibular (ramura a nervului auditiv) care transmite excitatiile la creierul mic. Exemplu: daca unui porumbel i se extirpa un canal semicircular => se observa o relaxare musculara generala si o oscilatie a capului in planul canalului lezat. Daca I se extirpa toate canalele nu mai poate nici sta in picioare nici zbura. De asemena, soarecii cu un canal lezat nu se mai pot deplasa in linie drepata. Senzatiile dureroase Durerea este o senzatie sau o experienta emotionala neplacuta asociata cu lezare tisulara reala sau potentiala. Durerea este subiectiva, fiecare individ invatand acest cuvant inca din copilarie prin experienta personala. Durerea este o componenta critica a sistemului de aparare a individului, este un concept personal care apare in creier tipic ca raspuns la stimuli noxici provocatori, dar uneori apare si in absenta stimulului. Receptorii de durere Sunt chemoreceptori , stimulati de anumite modificari chimice tisulare. Senzatia de durere poate aparea si prin excitarea brutala a receptorilor termici (temperaturi mai mari de 43 grade C) sau tactili (distrugeri tisulare, taieturi etc.). Algoreceptorii sunt, in special terminatii nervoase libere. Se consider c receptorii stimulilor dureroi, numii i nociceptori (receptori noxici) sunt reprezentai de terminaiile nervoase dendritice ale neuronilor senzitivi primari.

Acetia sunt rspndii n tot organismul, cu excepia esuturilor hepatice, renale, osoase i a cortexului cerebral. Senzatia de durere semnalizeaza o agresiune mecanica , termica, chimica, electrica asupra tegumentului . In stare de veghe trebuie sa treaca aproximativ o secunda pentru a fi activat cortexul. Senzatiile de durere prezinta o puternica nota afectiva. Exista doua teorii care incearca sa defineasca specificitatea senzatiilor algice: 1) Teoria intensitatii sporirea intensitatii stimulilor termici, mecanici , chimici, produc durere 2) Teoria specificitatii sustine ca durerea e o forma specifica de sensibilitate, independenta de celelalte metode senzoriale. Pragul sensibilitatii algice cutanate e foarte diferit de la o zona la alta. Adaptarea la nivelul senzatiilor algice este dificila si de lunga durata. Aparitia pe neasteptate a stimulului dureros provoaca in primul moment o reactie afectiva negativa. Senzatiile dureroase au o conditionare socio-culturala. n derma se gasesc si diferite terminatiuni nervoase: acestea vor transmite la creier excitatiile ce provoaca simtul tactil. Excitatiile dureroase sunt preluate de terminatiile nervoase (receptorii) care se ramifica n epiderma. n portiunea superioara a dermei se gasesc receptorii tactili, sau asa numitii corpusculi Meissner, care percep presiunile usoare. Ceva mai adnc sunt situati corpusculii Ruffini care percep caldura, respectiv corpusculii Krause, responsabili de perceperea frigului. Spre marginea inferioara a dermei se gasesc corpusculii Vater - Puccini, care au rol de a percepe presiunile puternice. Daca aceste terminatiuni nervoase trimit o informatie catre creier, sub efectul unor excitatii dureroase, presiune, sau caldura, acesta va actiona muschii corespunzatori, de exemplu pentru a retrage mna de pe o cana fierbinte. Durereea apare in cadrul altei senzatii doar daca dac se depete un prag de sensibilitate.

PERCEPIA
Percepiile sunt procese senzoriale complexe i totodata imagini primare, coninnd totalitatea informaiilor despre nsuirile concrete ale obiectelor i fenomenelor n condiiile aciunii directe a acestora asupra analizatorilor. Coninut informaional: Ca i senzaia, percepia reflect nsuiri concret intuitive, accesibile simurilor, n condiiile relaiei directe dintre obiect i subiect. Sunt nsuiri furnizate prin intermediul analizatorilor i vizeaz aspecte de culoare, form, mrime etc. Dar, n timp ce senzaiile

reflect nsuiri simple, elementare, luate separat, percepia reflect nsuiri complexe. Ea reflect obiectul aa cum este el dat, n ansamblul nsuirilor lui date integral i unitar. Percepia integreaz informaiile senzoriale i se raporteaz la obiecte, fenomene, n ansamblul lor. Percepia este bogat n coninut, deoarece reflect att nsuirile principale, ct i pe cele de detaliu. Percepia realizeaz o reflectare activ, relaionat cu contextul. Din punct de vedere al completitudinii reflectrii, putem vorbi despre o reflectare monomodal sau plurimodal. Prin reflectare monomodal ne referim la percepii raportate strict la un anumit analizator (vizual, auditiv, olfactiv, gustativ etc. Reflectare plurimodal: percepii raportate la mai muli analizatori i care permit identificarea unor nsuiri complexe cum ar fi: forma, mrimea, greutatea, volumul, timpul sau micarea. Modalitatea subiectiv de realizare: - O imagine perceptiv/percept care se difereniaz de imaginea senzorial prin sincretism i integralitate; - Obiectul perceput nu se reduce la suma nsuirilor sale, ci aduce n plus efectul de ansamblu, al obiectului, care i confer o anumit individualitate, rezultat din modul de mbinare a prilor, din relaia dintre pri. Percepia este o form superioar a cunoaterii senzoriale. Ea reprezint procesul de interpretare a informaiei pe care o primim prin intermediul simurilor. spre deosebire de senzaie, care reproduce n subiectivitatea individului nsuirile simple ale obiectelor i fenomenelor, percepia asigur contiina unitii i integralitii obiectului. Percepia, comparativ cu senzaia, este: q inferenial permite indivizilor s completeze informaia care lipsete din senzaiile brute; categorial ajut oamenii s plaseze n aceeai categorie senzaii aparent diferite pe baza unor trsturi comune; q relaional ofer prilejul comparrii fiecrui stimul cu toi ceilali n mediul nconjurtor; q adaptativ servete indivizilor pentru a-i centra atenia asupra aspectelor mai importante ale stimulilor i pentru a le ignora pe cele mai puin importante; q automat se produce de la sine, spontan, fr participarea contiinei; fondat pe cunotinele anterioare experiene relativ asemntoare rezultate n urma percepiilor trecute influeneaz modul actual de percepere. Ca i senzaiile, percepiile semnalizeaz nsuirile concrete, intuitive. Dar spere deosebire de senzaii, percepiile reflect obiectele n totalitatea nsuirilor lor n mod unitar i integral. n imaginea perceptiv apar i proprieti care nu aparin elementelor care-i stau la baz, aa cum este configuraia sau structura. I) Percepia este considerat a fi o imagine primar, pentru c apare numai n relaia direct cu obiectul: Dac relaia este optim, atunci i percepia este clar i precis; Dac legtura este tulburat de distana prea mare, de intensitatea prea slab a stimulrii, percepia este neclar si imprecis. II) Interaciunea direct cu obiectul d imaginii perceptive caracteristica de a fi obiectual, adic de a fi ntotdeauna imaginea unui obiect anume. ntrete astfel contiina realitii mediului, i de aceea, n limbajul curent se aduce drept argument al certitudinii privind existena lucrurilor, precizarea am vzut cu ochii mei, am auzit cu urechile mele. III) Imaginea perceptiv este bogat n coninut: Cuprinde att nsuirile semnificative, ct i pe cele mai puin importante, mai de detaliu;

Caracteristicile cromatice ale obiectelor sunt realizate n varietatea nuanelor lor, a intensitii i luminozitii condiionate de contextul n care se afl acele obiecte. IV) Percepia unui anumit obiect este concomitent cu cea a elementelor care l nconjoar i cu care se afl ntr-un anumit spaiu i timp. De aici rezult ca orice percepie este realizat totdeauna aici i acum, asigurnd o i mai bun adaptare a omului cu realitatea (= actualitatea n prezentul imediat). V) Durata percepiei corespunde duratei aciunii stimului, a prezenei acestuia. Dac ea s-ar prelungi dup dispariia obiectului, atunci ar fi expresia mbolnvirii psihice i ar tulbura relaia cu ambiana. VI) Intensitatea percepiei este proporional intensitii stimulilor i asigur i din acest punct de vedere, adaptarea la mediul nconjurtor. Din toate calitile de mai sus rezult c imaginea pearceptiv ndeplinete o funcie informaional specific, mai complex ca a senzaiilor i c are un rol reglator deosebit pentru activitate. Imaginea obiectului i a contextului n care el se afl conduce desfurarea micrilor, regleaz traiectoria, amplitudinea, ritmicitatea i coordonarea acestora. Percepiile auditive, vizuale i tactile-chinestezice sunt absolute indispensabile pentru realizarea vorbirii, citirii, scrierii. Ca i senzaia, percepia este o baz absolute indispensabil pentru dezvoltarea celorlalte capaciti cognitive ale omului. Percepia nu este o simpl contemplare / copie inert a obiectelor, ci un proces contient orientat i organizat ce presupune aciuni cu obiectul: msurare; descompunere; recompunere; grupare; clasificare; transformare:; modelare. Percepia este un mecanism activ, se construiete, se corecteaz, se verific prin aciune. Percepia: -ca mecanism reglator esenial al activitii adaptative; -cadru de referin i ghid al activitii; -orientare i control al activitii. Dup gradul de complexitate, percepiile se mpart n: Percepii simple Reproduc ntr-un fel senzaiile i se clasific dupa analizatorul predominant implicat n realizarea lor (percepii vizuale, percepii auditive, percepii gustative,percepii olfactive, percepii tactile, percepii kinestezice, etc) Percepii complexe 1. Percepia spaiului - vizual - auditiv - tactilo-kinestezic - compexitatea perceperii spaiului 2. Percepia timpului percepia succesiunii - percepia i estimarea duratei - orientarea temporala

3. Percepia micrii importana micrii i a perceperii ei - mecanismele percepiei micrii. Percepia spaiului ntr-o accepiune foarte larg, spaiul este desemnat ca o ntindere mai mult sau mai puin delimitat care conine obiecte i n care se desfoara evenimente i aciuni. ntr-o accepiune mai restrns, spaiul desemneaz localizarea obiectelor unele n raport cu altele, n funcie de distan, mrime, form pe care de ntrein. Mai multe tipuri de spaii: - matematic - fizic - comportamental (partea din mediul nconjurtor in care se deruleaz percepiile i aciunile umane) Analizatorul vizual ndeplinete o funcie integratoare, dar alturi de el intr n funciune i analizatorul tactic i cel kinestezic, ntre analizatorii respectivi avnd loc relaii de ntrire, control, confimare reciproc. Exist un spaiu - bidimensional (n plan) - tridimensional (in relief) Localizarea obiectelor in plan bidimensional se face dupa coordonatele sus-jos, stangadreapta, iar in perceptia spatiului tridimensional localizarea obiectelor se face dupa volumul, distanta/adancimea la care sunt amplasate (aproape/departe). Pentru realizarea acestui deziderat se recurge la serie de indici: - monoculari - binoculari FORMELE COMPLEXE ALE PERCEPTIEI 1. perceptia timpului 2 perceptia spatiului (2 vizual; 3 auditiv; 4 proprioceptiv) 5. perceptia miscarii 6. perceptia subliminala 7. Perceptia extrasenzoriala LOCALIZAREA OBIECTELOR IN SPATIUL 3D INDICI MONOCULARI

1. MARIMEA RELATIVA A OBIECTELOR; 2. INALTIMEA IN PLAN LA CARE SE AFLA SITUAT UN OBIECT DIN CAMPUL VIZUAL (OBIECTELE AMPLASATE MAI SUS PAR CA SE AFLA LA O DISTANTA MAI MARE); 3. SUPERPOZITIA; 4. UMBRA; 5. GRADIENTUL DE TEXTURA; 6. PARALAXA DE MISCARE; 7. PERSPECTIVA LINIARA; INDICI BINOCULARI

1. DISPARITATEA IMAGINILOR- IMAGINILE PERCEPUTE DE CEI DOI OCHI SUNT USOR DIFERITE INTRE ELE; CREIERUL COMPARA IMAGINILE VENITE DE LA CEI DOI OCHI SI FOLOSESTE DISPARITATEA DINTRE ELE CA MASURA A DISTANTEI LOR; 2. CONVERGENTA MUSCHILOR OCULARI; Sistemul perceptiv trebuie sa determine pozitia obiectului (localizarea) si sa recunoasca ceea ce este. Asocierea: combinarea rezultatelor activitatii diferitelor arii corticale care proceseaza diferit informatii fundamentale (forma si culoare) pentru a determina perceptia coerenta a unui obiect. Stadii ale recunoasterii: 1. linii si margini si culoare; 2. compararea cu diferite categorii de obiecte inmagazinate in memoria vizuala Teoria integrarii trasaturilor (Anne Treisman, 1986) 1. In stadiul preatentional sunt percepute forma si culoarea 2. In stadiul atentional, atentia concentrata este folosita pentru identificarea corecta si lipirea trasaturilor unele de altele intr-un tot integrat Limite/dificultati: teoria controlului dinamic (Di Lollo, Kawahara, Suvic si Visser, 2001) Exista un sistem maleabil, al carui componente pot fi rapid reconfigurate pentru a realiza sarcini diferite in momente diferite Geoni- recunoasterea obiectelor naturale si procesarea descendenta Formele trasaturilor obiectelor naturale sunt mai complexe decat liniile si curbele: seamana cu formele geometrice complexe Acestea sunt capabile de recombinare pentru a reproduce forma oricarui obiect recognoscibil Trasaturile obiectelor sunt reconstruite din trasaturi mai primitive (linii si curbe)singurele informatii disponibile sistemului in primele stadii ale recunoasterii Geoni= ioni geometrici; Arce, cilindrii, conuri paralelipipede si prisme 36 geoni pot fi combinati in functie de un numar redus de relatii spatiale; Suficient pentru a descrie formele tuturor obiectelor pe care le pot recunoaste 2 sau 3 geoni pot crea 50.000 obiecte Procesarea top-down Conexiuni descendente de feedback- conexiuni care merg de la niveluri superioare catre cele inferioare; Este orientata de cunostiinte, experienta, atentie si asteptarile persoanei Procesarea bottom up Este condusa de informatiile care intra in sistem- datele senzoriale brute Indicii monoculari includ: - dimensiunea (marimea) relativa a obiectelor situate la o anumita distanta produc o imagine retiniana mai mica folosita de creier pentru estimarea departarii/aproprierii; - inaltimea in plan (obiectele amplasate mai sus par a e afla la o distanta mai mare); - superpozitia (un obiect care eclipseaza un alt obiect pare a fi mai apropiat - este utilizat in special de pictori); - umbra (se utilizeaza pentru a detasa obiectul de fond, a-l apropia/departa - este foarte des utilizat in publicitate);

- gradientul de textura (lucrurile mai indepartate par mai netede, iar cele apropiate apar cu toate detaliile si imperfectiunile lor - creeaza impresia adancimii); - paralaxa de miscare (cand ne miscam lucrurile mai apropiate par sa treacape langa noi cu o viteza mai mare decat cele indepartate; obiectele aflate la mare distanta par a se misca odata cu noi); - perspectiva lineara (pe masura ce se indeparteaza liniile par sa devina convergente). Indicii binoculari includ: - disparitatea imaginilor (imaginile celor doi ochi sunt putin diferite intre ele datorita distantei dintre ei, fapt pus permite in evidenta prin stereoscopie = aparat care permite prezentarea unor imagini diferite fiecarui ochi; daca disparitatea retiniana nu are loc, obiectul va fi perceput in plan); - convergenta muschilor oculari convergenta este mai mare in cazul obiectelor aflate foarte aproape decat in situatiile in care obiectele sunt situate la mare distanta si convergenta este mai mica. Perceptia spatiului auditiv se refera la localizarea sunetelor, la determinarea distantei si directiei la care este situata sursa sonora. Cele mai eficiente par a fi localizarile de tipul stanga-dreapta, fiind consecinta diferentierii de situatii in spatiu a celor doua urechi in raport cu sursa sonora. Discriminarea de tipul susjos este foarte slaba si nici cea de tipul inainte-inapoi nu pare prea eficienta. Si in perceptia auditiva ne servim de o serie de indici: - monaurali - timpul exact in care ne parvine sunetul - intensitatea sunetului - inaltimea sunetului - distanta la care se afla sursa sonora - umbra acustica a corpului - pavilionul urechii externe si denivelarile acestuia - natura reverberata a sunetului - importanta pentru evaluarea departarii (distantei) la care se afla sursa sonora. - binaurali - localizarea (repartizarea in spatiu a sunetelor) - scaderea aparenta a interferentei (diferentierea sunetelor de ecouri si zgomote) - reducerea efectului de mascare (asigura claritate perceperii sunetului). Perceptia spatiului auditiv are o mare importanta pentru orbi, care se pot orienta datorita undelor sonore si pot localiza obstacolele prin stimulari auditive. - joaca un mare rol pentru incadrarea in/sau delimitarea de spatiul extern fizic. - informatiile despre acest tip de spatiu le obtinem de la receptorii amplasati in piele (rol in presiune), muschi (asigura fie consevarea unei pozitii date membrelor/corpului, fie reglarea miscarilor foarte fine), articulatii, urechea interna (regleaza echilibrul static si dinamic, permitand mentinerea unei pozitii date corpului) - ajuta la localizarea corecta a unei stimulari tactile - face apel la o serie de indici (cel mai important fiind schema corporala = o structura achizitionata care permite unui individ sa-si reprezinte, indiferent de moment si de conditii, diferite parti ale corpului sau, in afara oricarei stimulari senzoriale externe) Alti indici sunt: perceptia deplasarii propriului corp, perceptia amplitudinii unei miscari date, estimarea distantei pe baza datelor proprioceptive , perceptia verticalei si orizontalei in absenta oricaror referinte vizuale. PERCEPTIA TIMPULUI

Definitie: Timpul este, alaturi de spatiu, o alta dimensiune in care se desfasoara existenta umana. Exista: - timp real (cronologic, obiectiv) - timp subiectiv (psihologic, trait) Timpul este o masura a schimbarii care reflecta durata existentiala a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor, simultaneitatea si succesiunea lor. Perceptia Succesiunii Exista schimbare sau timp atunci cand exista o derulare de faze sau de stari, o trecere de la un moment la altul. Oamenii utilizeaza trei categorii de factori in perceptia succesiunii: 1. fizici (viteza de transmitere a luminii sau a sunetului) 2. biologici (distanta receptor-cortex, miscarea aparenta) 3. psihologici (atitudinea subiectilor, organizarea si ordinea stimulilor). Perceptia si estimarea duratei Durata = intervalul obiectiv care separa doi stimuli intre ei; aceasta poate fi: - scurta (inferioara valorii de 0,5 s); - lunga (1s-2s); - intermediara (0,5-1s). Timp plin (pragul duratei este trecerea de la stimulare la caracterul de instantaneitate a stimularii durabile) = perceptia duratei Timp vid (pragul duratei corespunde pragului trecerii de la simultaneitate la succesiunea a doi stimuli). Avem doua fenomene distincte: unul este cel de perceptie a duratei in momentul de inceput si de sfarsit ale actiunii stimulului, altul este cel de estimare a duratei cuprinse intre inceputul si sfarsitul actiunii stimulului, estimare efectuata pe baza unor repere externe si interoceptive. Orientarea temporala Orientarea temporala depaseste perceptia succesiunii si perceperea si estimarea duratei, dar se bazeaza pe ele. - consta in a situa o faza a schimbarii in raport cu un intreg ciclu de schimbari. Pentru orientarea temporala omul foloseste trei sisteme de referinta: 1. sistemul fizic si cosmic (alternanta zi/noapte, miscarea astrelor, succesiunea zilelor, lunilor, anotimpurilor) 2. sistemul biologic (somn si veghe, alimentatie, cicluri metabolice) 3. sistemul socio-cultural (existenta si activitatile umane). Toate cele trei sisteme furnizeaza informatii direct/indirect despre mecanismele implicate de orientarea temporala. PERCEPTIA MISCARII - reala (un obiect se deplaseaza dintr-un punct in altul); - aparenta (fenomenul PHI realizat de Wertheimer); - indusa (un obiect este integrat in altul si pare ca se misca, desi cel care se misca in realitate este obiectul integrator); - consecutiva / stroboscopica (cand privim o suprafata in miscare si apoi privim suprafata statica avem impresia ca si acesta se misca). Toate tipurile de miscare au o mare valoare adaptativa. Perceptia miscarii este considerata vitala, fiind asociata cu supravietuirea, atat in lumea animalelor, cat si in lumea umana.

Obiectele in miscare atrag atentia asupra lor si asigura o mai buna cunostere a lor. Omul percepe prezenta miscarii, obiectele care se misca, directia miscarii. Mecanismele perceptiei miscarii: In realizarea perceptiei miscarii o importanta deosebita o are analizatorul vizual - unul dintre mecanismele perceptiei miscarii il constituie coordonarea dintre miscarile imaginii de pe retina si miscarile ochilor alaturi de iluziile de miscare. Paralaxa de miscare da impresia de adancime si de schimbare este unul din mecanismele explicative cele mai importante ale perceptiei miscarii. Perceptia miscarii este esentiala pentru buna desfasurare a existentei umane. Perceptia miscarii presupune si coordonarea spatio-temporala. PERCEPTIA EXTRASENZORIALA Una dintre cele mai complexe si mai controversate forme de perceptie constand in abilitatea de a primi informatii despre lume prin alte canele decat simturile normale.

PERCEPTIA SUBLIMINALA Poate fi explicata prin procesarea subconstienta a informatiilor, care asigura activari si relationari neobisnuite si invizibile, apoi prin insumarea energiei stimulului subliminal la aceea a stimulului perceptil. Nu apare intotdeauna deoarece nu este determinata cu precizie zona de viabilitate a informatiilor fiziologice subliminale. Doua conditii sunt absolut necesare pentru aparitia perceptiei subliminale: a) fixarea unuia dintre nivelurile de intensitate cu care se experimenteaza, aflat intre planul fiziologic si cel al perceptiei.

b) luarea in considerare a factorilor care depind de starea subiectului de experimentare: (oboseala, prezenta/absenta interesului anxietatii, motivatiei, etc). A fost mult folosita in comert, ca mijloc de lupta impotriva hotilor sau ca mijloc de crestere a vanzarilor ILUZII PERCEPTIVE Clasificare LUZII DE LUNGIME Exemplu: Cea mai faimoasa si studiata iluzie de lungime este, probabil, iluzia Muller-Lyer, creata de psihiatrul german Franz Muller-Lyer in 1889. Care dintre segmentele orizontale AB si CD pare mai lung ? Dei sistemul vizual indica segmentul AB ca fiind mai lung, in realitate, segmentele sunt egale ca lungime daca le msuram. La realizarea iluziei contribuie liniile oblice. ILUZII DE FORMA Exemplu: In figura de mai jos este reprezentata iluzia Zollner : un ptrat apare a fi trapezoidal din cauza fundalului pe care este suprapus. Din nou, intervine senzaia de adncime, creata de liniile oblice - latura de sus a ptratului pare mai ndeprtata, si deci mai mare. FIGURI IMPOSIBILE Explicaia acestei iluzii se bazeaz pe faptul ca ochiul uman nu percepe un obiect in ntregime, ci numai pe bucati. De aceea, daca privii un capt al tridentului, obiectul in sine pare raional, ceea ce este valabil si pentru celalalt capt. Imposibilitatea construirii obiectului survine numai atunci cnd ncercai sa unii cele doua capete. FIGURI AMBIGUE Unele desene si forme pot fi percepute in mai multe moduri. Ele se numesc figuri ambigue si nu sunt iluzii propriu-zise deoarece nu se produce nici o percepie falsa. Figurile ambigue las loc la doua sau mai multe interpretri, toate corecte. Explicaia lor consta in dificultatea observrii simultane a celor doua imagini, deoarece sistemul vizual uman prefera sa ia fiecare interpretare in parte.

REPREZENTAREA
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. Geneza reprezentrii :a) ontogenetic (Piaget) Geneza reprezentarii: b) procesual Calitile reprezentrilor Clasificarea reprezentrilor:vizuale, auditive si kinestezice Individuale, generale, reproductive, de transformare, anticipative Perspective n abordarea reprezentrii Calitatile reprezentarilor Clasificarea reprezentarilor

Re-prezentarea sugereaz prezentarea a ceva dup ce s-a produs un anumit fenomen. 9. Rezult c reprezentarea este un proces secundar ntruct se petrece n urma unei experiene perceptive anterioare. 10. La baza reprezentrii stau mecanisme ale memoriei i ale percepiei. Reprezentarea este procesul de elaborare a imaginii unui obiect n condiiile absenei acestuia din cmpul perceptiv, n baza unei experiene perceptive anterioare. Extragerea insusirilor esentiale pentru perceptie Reducerea vastei cantitati de informatii la un set de categorii cu care se opereaza mai usor; Descrierea fizica a obiectulu: o lista cu informatiile necesare pentru reproducerea copleta a obiectuui; Sunt inlaturate detaliile; Calitile reprezentrilor Integralitatea imaginii n reprezentare i are originea n integralitatea imaginii perceptive. Cu alte cuvinte, obiectul se impune dar se i conserv ca entitate unitar, integrat. J. Piaget a demonstrat c reprezentrile nu au un caracter nnscut ci ele se achiziioneaz i se dezvolt n cadrul evoluiei structurilor operatorii ale intelectului. Imaginea mintal nu se construiete aditiv ci ea pare c se impune cu atributele ntregului. Figurativitatea imaginii mintale i are i ea originea n figurativitatea imaginii perceptive. Caracterul figural este strns legat de structuralitatea imaginii perceptive. Construcia imaginii perceptive se realizeaz prin operarea pe elementele de contur, de structur. Fiecare obiect, fiecare lucru are o identitate proprie rezultat din modul particular n care se structureaz particularitile obiectului pe elementele de configuraie. Avem tendina de a pstra, de a reine cu prioritate tocmai acele informaii care sunt mai puternic asociate cu elementele de identitate ale obiectului. Practic asistm la un proces de codificare prin intermediul cruia sunt selectate i reinute elemente structural-figurative ale obiectului. Astfel, n plan mintal, se poate ajunge la un nivel de schematizare foarte nalt care ia forma unui simbol figurativ. Cel mai bun exemplu de simboluri figurative sunt figurile geometrice care redau doar prin cteva trsturi grupuri, categorii ntregi de obiecte, fenomene. Operativitatea imaginilor mintale sugereaz implicarea procesrilor descendente de ordin cognitiv. Pe aceast cale, reprezentrile, manifest dinamism i disponibilitate asociativ. Prin mecanismele cognitive imaginile mintale sunt integrate n lanuri ideative i asociative care le confer un grad ridicat de eficien i constructivism mental. J. Piaget a propus ca nivelul de operativitate intelectual s se instituie drept criteriu pentru clasificarea reprezentrilor n statice, dinamice i de transformare. Operativitatea imaginilor mintale se elaboreaz treptat, n strns dependen de operativitatea inteligenei. Un exemplu sugestiv l constituie rotirea imaginilor mintale. Caracterul panoramic al imaginii mintale sugereaz cel mai bine absena fondului, imaginea obiectului este redat simultan sub toate faetele.

Acest atribut demonstreaz dezvoltarea reprezentrii ca i aptitudine specializat n variate domenii: arhitectur, pictur, scenografie etc. Clasificarea reprezentrilor Dup criteriul coninutului informaional reprezentrile se aseamn foarte mult cu percepiile datorit tipului de informaii procesate prin intermediul analizatorilor. Conform acestui criteriu analizatorii, organele de sim ofer o informaie brut de tip senzorial integrat apoi prin intermediul percepiei ntr-o imagine unitar i complex. Conform cu aceast descenden ce-i are originea n analizatori putem vorbi despre reprezentri vizuale, auditive, kinestezice. Reprezentrile vizuale ntrunesc cel mai bine caracteristicile, trsturile i calitile unei imagini mintale. Reprezentrile vizuale sunt detaate de context, sunt mai palide, mai puin nuanate cromatic dect percepiile corespunztoare. n acelai timp, se evideniaz prin figurativitate, operativitate i caracter panoramic. Reprezentrile vizuale sunt puternic angrenate n activiti cum ar fi pictura, arhitectura, scenografia, desenul, modelarea. n mod obinuit reprezentrile vizuale au un caracter bidimensional. Imaginile mintale tridimensionale sunt mai greu accesibile, implic antrenament, exersri sau chiar o dotare special. Reprezentrile auditive vizeaz transpunerea n plan mintal a diverselor sunete muzicale, structuri melodice, cuvinte, propoziii, discursuri verbale. Reprezentrile auditive reduc succesivitatea la o relativ simultaneitate. Percepia auditiv are un caracter de succesivitate care este dificil de transpus n reprezentare. Astfel, structurile melodice sunt reprezentate schematic prin ritm, intonaie i variaie de nlime. Reprezentrile auditive au un rol deosebit n nsuirea limbilor strine i n creaia muzical. Reprezentrile kinestezice asociaz n plan mintal imaginea unei micri cu micromicri corespunztoare la nivelul grupurilor de muchi. Astfel, reprezentarea unei aciuni dinamice, puternic ncrcat afectiv dezvolt micromicri ale muchilor implicai ntr-o situaie real n aciunea respectiv. Persoanele care asist la manifestri sportive prezint acest gen de micromicri. Actele ideomotorii sunt implicate i n povestire n limbajul intern n forma sa desfurat. Dup criteriul nivelului de generalizare putem vorbi despre reprezentri individuale i reprezentri generale. Reprezentrile individuale se raporteaz la obiecte, situaii, fenomene particulare. Aceste reprezentri sunt mai bogate n coninut pentru c redau obiectul cu mai multe detalii, ntr-o manier mai vie Reprezentrile generale reproduc ntr-o imagine schematizat acele nsuiri comune relevante, semnificative pentru o ntreag clas de obiecte, fenomene. Nivelul de generalitate este invers proporional cu numrul de nsuiri redate. Cu ct o reprezentare este mai schematic, mai structurat ea se refer printr-un numr redus de nsuiri la o categorie tot mai larg de obiecte. Reprezentrile generale fac parte din arsenalul de lucru al gndirii n demersul ascendent al acesteia Categorizarea, ca demers al gndirii, este o operaie prin intermediul creia se utilizeaz reprezentrile generale ce definesc o categorie sau alta de obiecte. Spre exemplu categoria fructe este desemnat prin cuvntul mr.

Criteriul nivelului operativitii intelectuale implicate, J. Piaget mparte reprezentrile n reproductive i anticipative. Reprezentrile reproductive sunt reprezentrile obinuite ce rezult din raporturile cu experiena perceptiv anterioar. La rndul lor aceste reprezentri pot fi statice, cinetice i de transformare. Reprezentrile statice redau imaginea unor obiecte fixe, aa cum au fost ele percepute. Acest gen de reprezentri sunt primele care se dezvolt i sunt cel mai bogat reprezentate n experiena noastr. Reprezentrile cinetice redau imaginea obiectului n micare. Reprezentarea micrii este ngreunat de faptul c pe ecranul minii lipsete fondul, lipsesc reperele. Reprezentrile de transformare redau secvenele succesive prin care trece o structur geometric n transformarea sa, cum ar fi de exemplu trecerea de la un arc de cerc la o linie dreapt sau invers. Reprezentrile cinetice i de transformare apar o dat cu achiziia unor structuri operatorii mai complexe dup vrsta de 7-8 ani. Reprezentrile anticipative pot fi la rndul lor cinetice i de transformare. Ele redau deplasri sau transformri care nu i au corespondentul ntr-o experien perceptiv direct. La elaborarea acestor reprezentri particip gndirea i imaginaia. Sunt reprezentri n cadrul crora regsim prin excelen procesarea de tip descendent, dirijat de procedeele imaginaiei i operaiile gndirii. Pe aceast cale subiectul i poate reprezenta micri, deplasri foarte complexe cum ar fi traiectoria unei nave cosmice n zbor

GANDIREA
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. Operatiile gandirii (analiza si sinteza) Operatiile gandirii (abstractizare si generalizare) Conceptualizarea Concepte empirice si concepte stiintifice Prototipul Clasificare si clase de concepte/obiecte Ce sunt hrile gndirii? Thinking mapping 8. Acest concept, dezvoltat de dr. David Hyerle reprezint un set de tehnici vizuale ce ncurajeaz nvarea i memorarea pe termen lung. Aceste tehnici - hri ale gndirii sunt folosite n grdinie, coli, licee, universiti, firme, corporaii din ntreaga lume 9. n grdinie de exemplu sunt folositoare la fundamentarea noiunilor de grupare, clasificare sortare. Mai trziu, n gimnaziu ele pot fi folosite la categorizrii: idei principale, clasificri, detalii ale unor concepte cum ar fi : motivaia, gndirea pentru a putea fi mai uor de urmrit i de neles. 10. 1). harta tip cerc care este folosita in descrieri, brainstorming, definirea unei idei, lucru, concept, obiect. In centrul cercului folosim un nume, idee, concept, simbol ce dorim sa-l definim, descriem. 11. 2).Bubble map-reprezinta al doi-lea tip de scheme logice ale reprezentarilor mentale si sunt folosite in a descrie, caracteriza calitatile obiectelor, lucrurilor,ideilor, conceptelor,etc In cercul central este trecut obiectul de descries, iar in jurul sau sunt conectate trasaturile sale in alte cercuri conectate de el. 12. 4)Scheme comparative-contrast- se folosesc cand comparam in contrast doua idei, concepte, obiecte fiecare intr-un cerc iar in jurul lor graviteaza caracteristicile lor.

13.

5. Scheme tip arbore Acestea sunt folosite pentru clasificare si grupare. Ideile si obiectele sunt sortate in categorii si grupuri si uneori sunt create categorii si grupuri noi.In varful arborelui sunt scrise numele claselor de apartenenta, categoriile, ideile generale.Sub fiecare categorie sunt scrisi membrii grupului.Aceste tipuri de scheme logicce sunt ideale pentru a studia pentru teste, studii sociale etc.

14. 6)Structura cu accolade ne ajuta sa invatam mai usor relatia dintre intreg sip arte ce intervine in gandire, memorare etc. Sunt utilizate pt. a analiza structura unui obiect, idei, concept etc Un rol important il joaca in structura organizationala de grup, planuri pe agenda de lucru, etc 15. 7). harta plutitoare- Flow map Acest tip de scheme logice imparte si ordoneaza un process in etape si faze. Este tipul de reprezentare mentala al conceptelor, ideilor ce caracterizeaza cel mai bine conceptele, ideile si precesele expuse in cartea profesorului Golu deoarece sunt specifice stiinelor cibernetice structurate pe etape, faze. Gandirea (curs 2) 1. Categorizarea si prototipul 2. Conceptualizarea 3. Gandirea ca proces de intelegere 4. Gandirea ca rezolvare de probleme categorizarea Categorizare reprezinta procesul de grupare pe clase a avalansei de informatii cu care luam contact zilnic; Aceste informatii sunt grupate pe clase, categorii dupa anumite criterii; Calitatea cea mai importanta a acestor categorii este ca ele contin maximum de informatie intr-un minim de format; Prototipul Ce este prototipul? Prototipul este conceptul care intruneste la un moment dat toate trasaturile comune cele mai evidente ale unei categorii. De exemplu: Categoria pasari papagal; Animale domastice- pisica; Ce este conceptul? Prin conceptualizare gandirea elaboreaza modele mintale ale realitatii; Acestea sunt modele informationale care condenseaza, conserva, sistematizeaza trasaturile comune, general valabile pentru o intreaga categorie de obiecte-fenomene; Conceptele reprezinta entitati cognitive, constructe mintale care se refera la clase ale experientelor formate din diferite exemplare; Concepte empirice Integreaza trasaturi concrete, particulare, insusiri locale; Ele se constituie inca din copilarie iar pe parcursul scolaritatii prin acumularea si si sistematizarea unei experiente concret intuitive in maniera ascendenta (jos-sus); Acestea sunt instabile, se pot restructura in timp, sunt supuse hazardului, sunt aleatorii; Concepte stiintifice Acestea se achizitioneaza de obicei prin invatare, educatie, asimilare de cunostiinte stintifice sistematizate in cunoasterea umana la un moment dat; Ele integreaza si condenseaza insusiri esentiale universal valabile pentru o categorie de fenomene;

Uzeaza de limbaje specializate proprii diferitelor domenii ale cunoasterii, cum ar fi limbajul matematicii, informaticii, fizicii etc Gandirea ca proces de intelegere Intelegerea exprima cel mai bine procesualitatea gandirii,care descrie modul cum sunt prelucrate, procesate informatiile; In procesarea ascendenta, intelegerea este o inmanunchere, o integrare de insusiri intro reprezentare generala, un concept empiric; In procesarea descendenta, intelegerea este rezultatul impunerii unor modele explicative ale realitatii prin invatare, instruire si educatie; In procesarea ascendenta intelegerea este o consecinta; In procesarea descendenta intelegerea este o premisa; Intelegerea ne conduce la o explicatie, iar explicatia ne permite elaborarea unui model functional al realitatii reflectate; Mecanismele intelegerii- cuplajul informational Asocierea si analogia ca mecanisme ale intelegerii Asocierea pune in relatie cunostiintele, experientele stocate in memorie cu situatiile prezente si avanseaza explicatii; Exista trei forme de baza ale asocierii: dupa asemanare; dupa contrast; dupa coexistenta spatiala si succesiunea temporala; Analogia reprezinta acel mecanism al intelegerii prin care oamenii inteleg un lucru in relatie cu altul; De exemplu: structura atomului- sistemul solar; memoria umana- biblioteca; Rezolvarea de probleme Este domeniul performantial al gandirii; Problema reprezinta obstacolul cognitiv fata de care repertoriul de raspunsuri ale subiectului nu este suficient pentru a o intelege; Au fost elaborate diferite modele explicative dintre care cele mai importante sunt: 1. modelul incercare-eroare(Thorndike) ; 2. modelul intuitiei spontane(Kohler). Strategiile rezolutive 1. strategia algoritmica- exprima o covergenta deplina intre problema, mijloacele de rezolvare si solutia problemei; Problema este bine structurata, bine definita, cerintele sunt clar formulate, iar in raport cu ele exista un set de mijloace, formule de lucru standardizate care corect aplicate conduc la un rezultat unic; 2. Strategiile euristice exprima o divergenta, o discordanta intre problema, mijloace si solutie; Problema nu este foarte clar definita; Este modul de rezolvare al problemelor foarte complexe, prin explorare, descoperire; Etapele procesului rezolutiv Modelul rezolvarii de probleme (Newell si Simon) Factorii care influenteaza rezolvarea problemelor 1. Presiunea timpului; 2. Noutatea problemei; 3. Dificultatea problemei; 4. Modul de formulare a problemei; 5. Ambianta;

6. 7. 8. 1. 2. 3. 1. 2. 3. 4.

Tensiunea emotionala prea puternica; Lipsa de motivare sau motivarea excesiva prin teama de esec; Oboseala intelectuala. Sfaturi utile in activitatea de rezolvare de probleme Sa fiti siguri ca intelegeti cu adevarat problema; Reverificati datele din memorie; Incercati mai intai ipoteza cea mai simpla; Invatati sa rezistati dificultatilor, esecurilor, frustrarilor; Ramaneti deschisi pentru optiuni alternative; Daca ati ales o cale de actiune, mai aruncati o privire inainte de a trece la fapte; Explicati problema unei alte persoane, ceea ce va va ajuta in gasirea unei perspective optime; Nu va preocupati o vreme de probleme dar nu prin abandon (incubatie). J. Piaget: Conceptul de stadii Dezvoltarea intelectului apare in diferite stadii (ADAPTAREA se realiz. Prin: asimilare si acomodare) dezvoltarea intelectului reprezinta o adaptare a structurilor cognitive (schemele si operatiile) la cerintele mediului ambiental. ASIMILAREA: un obiect e inteles in termenii conceptelor sau actiunilor pe care copilul le are deja. ACOMODAREA: procesul prin care toti indivizii isi modifica conceptele si actiunile pentru a corespunde noilor situatii, obiecte si informatii; Stadiile dezvoltarii intelectuale propuse de Piaget Stadiul 1: Senzoriomotor (0-2 ani) perceptii immediate, activitate fizica; nu este detinuta permanenta obiectelor pana la 8 luni; gandirea e dominata de aici si acum tot ce se afla in afara campului vizual se afla in afara mintii; copilul nu se uita dupa un obiect anterior aflat in afra campului vizual; Stadiul 2 Preoperational (2-7 ani) Culmineaza cu aparitia gandirii operationale; Odata cu dezvoltarea limbajului copilul este capabil de gandirea simbolica; Aptitudinile intelectuale ale copilului sunt puternic dominate de perceptii si mai putin de intelegerea conceptuala a situatiilor si evenimentelor; LIMITARI CU PRIVIRE LA GANDIREA COPILULUI: EGOCENTRISMUL: copilul nu poate intelege ca pot exista si alte opinii; Centrarea:centrarea atentiei doar pe o singura trasatura a situatiei; Ireversibilitatea: inabilitatea copiilor de a face operatii operatii mentale reversibile; Prescolarii 4-5 ani: se centreaza perceptiv fara a lega dimensiunile intre ele: (paharul mai scund are mai putina pa in el) gandirea intuitiva (Piaget, 19750 Serierea: intuitiva Caracteristici: animismul, egocentrismul, magismul si artificialismul Relatia posibil-imposibil; Stadiul operatiilor concrete (7- 11 ani) Principalele trasaturi: Achizitia gandirii reversibile; Abilitatea de decentrare. Mai intai apare conservarea numerelor (6, 7 ani) si apoi a volumului la 11 sau 12 ani. Abilitatea de a opera cu concepte: clasificare si seriere;

Includerea perceptiei in activitatea de invatare schimbaraporturile cu gandirea si ii sporeste eficienta; Perceptia este subordonata gandirii; Se stabilesc si devin mai eficiente reprezentarile geometrice cele mai simple; Se formeaza reprezentarile topografice si sunt consolidate prin exercitii speciale; Sub influenta gandirii scolarii pot avea reprezentari cinetice si de transformare; Incep sa se realizeze si imagini anticipative; Reprezentarile joaca un rol important in formarea notiunilor. Gandirea: caracter operatoriu: desavarsirea operatiilor concrete; Depaseste datul perceptiv si subordoneaza perceptia; Se realizeaza descentrarea cognitiva de propria fiinta si de dorintele si nevoile personale; Caracterul operatoriu: actiunile reale care s-au interiorizat si au devenit actiuni mintale, reprezentate in stadiul anterior se transforma de acum in operatii: schema de desfasurate se poate aplica pe noi continuturi informationale; Operatiile: concrete- sprijin pe date concrete Rationamentul dominant: inductiv; Notiunile empirice; Stadiul 4 Operatiile formale (peste 11 ani) Aparitia rationamentului abstract fara a se baza pe obiecte sau evenimente concrete; Este capabil sa rezolve o problema la nivel mental prin evaluarea sistematica a mai multor propozitii si analiza intercorelationalitatatii dintre ele. Proba pendulului Caracteristicile gandirii: inceputurile decentrarii de concret si real: subiectul incepe sa se degajeze de concret si sa situeze realul intr-un ansamblu de transformari posibile; Reversibilitatea deplina in gandire: rationamente succesive pentru a face demonstratii la geometrie si drumul inapoi pentru verificare; Tipul de rationament: inductiv si deductiv dar si ipotetico-deductiv; Notiunile cu care opereza gandirea: nivel ridicat de abstractizare si generalizare; Nivelul gandirii din acest stadiu influeneaza semnificativ toate procesele cognitive si activitatea de invatare; Adolescenta Desavarsirea stadiului operatiilor formale; Operatiile gandirii sunt complet eliberate de continuturile informationale carora li se aplica- devin formale; Operatiile se por aplica rezultatului operatiilor antrioare: operatii de gradul 2 care permit combinatorica mintala (combinari, permutari); Se formeaza si consolideaza scheme de gandire: stabilirea proportiilor; Rationamentul ipotetico-deductiv domina activitatea gandirii; Operarea cu un sistem variat de simboluri; Notiunile: grad ridicat de abstractizare si generalizare; Gandirea este logica, profunda, organizata, sistematica, riguroasa, reflexiva si deschisa la nou, Perspective de abordare a gndirii Trecerea n revist a principalelor coli, curente n psihologia gndirii Perspectiva logicii clasice Asociaionismul senzualist Introspecionismul experimental sau coala de la Wrtzburg Psihologia formei sau gestaltismul Structuralismul genetic J. Piaget

Modelul tridimensional al intelectului propus de J.P. Ghuilford ofer posibilitatea nelegerii mecanismelor de funcionare ale gndirii. Modelul tridimensional al intelectului propus de J.P. Ghuilford ofer posibilitatea nelegerii mecanismelor de funcionare ale gndirii. Gndirea ca proces cognitiv superior gndirea este procesul cognitiv superior de extragere a nsuirilor eseniale, necesare i legice cu ajutorul unor operaii abstract-formale, n vederea nelegerii, explicrii i prediciei unor relaii cauzale din realitate i a elaborrii unor concepte, noiuni, teorii, sisteme cognitive ca modele mintale ale realitii. procesarea cognitiv are un caracter profund, prezint un grad ridicat de autonomie mintal, un nivel maximal de selectivitate n raport cu nsuirile lumii i vieii. Operaiile gndirii operaiile gndirii SUNT instrumente psihice dobndite i perfecionate prin dezvoltarea intelectual, prin nvare i exerciiu. Operaiile gndirii acioneaz n cupluri operatorii ce se completeaz reciproc: analiza i sinteza, abstractizarea i generalizarea, inducia i deducia. Analiza i sinteza cognitiv i au originile i sunt precedate de analiza i sinteza perceptiv care se desfoar ntr-un plan concret-intuitiv, asupra unor obiecte i situaii concrete. n schimb, analiza i sinteza de tip cognitiv se desfoar ntr-un plan mintal, dup un model i sunt mediate prin cuvnt i alte sisteme de semne i simboluri. Prin analiz nsuirile unui obiect sau ale unei clase de obiecte sunt separate, ordonate n minte dup anumite criterii, dup un anumit model i sunt sintetizate, refcute la fel sau n mod diferit, n funcie de cerinele activitii intelectuale. Sinteza se definete ca fiind recompunerea mintal a obiectului din nsuirile lui iniiale. Comparaia este operaia de evaluare prin raportare la unul sau mai multe criterii. i aceast operaie i are originea n comparaia dup criterii perceptive de culoare, form, mrime, contrast etc. Comparaia implic evidenierea asemnrilor i deosebirilor eseniale dintre minimum dou obiecte, persoane, evenimente, situaii, fenomene dup minimum un criteriu comun. Abstractizarea i generalizarea constituie operaiile cele mai complexe ale gndirii i au un caracter formal, se desfoar exclusiv n plan mintal, sunt tipice pentru procesarea de tip descendent. Abstractizarea este operaia de extragere a unor nsuiri eseniale, a unor invariani cognitivi, nsuiri comune pentru o ntreag clas, categorie. Operaia de abstractizare exprim simultan dou sensuri: pe de o parte se extrage ceva esenial, iar pe de alt parte se renun la tot ceea ce este nerelevant, accidental, contextual sau conjunctural. Abstractizarea avanseaz n profunzime aa cum cuttorul de diamante sap i d la o parte pmntul pn ajunge la diamant (esen). Generalizarea este operaia prin care nsuirile extrase cu ajutorul abstractizrii sunt extinse la o ntreag clas de obiecte-fenomene. Abstractizarea i generalizarea opereaz simultan astfel nct, pe msur ce sunt relevate nsuirile eseniale, acestea sunt extinse la categorii din ce n ce mai largi. Abstractizarea i generalizarea prezint grade variate de profunzime i expansiune n funcie de evoluia cunoaterii umane. Opuse abstractizrii i generalizrii sunt operaiile de concretizare i particularizare. Drumul de la concret la abstract este complementar celui de la abstract la concret, dar profund diferit calitativ. Concretizarea ce urmeaz abstractizrii definete prin trsturi eseniale un obiect ideal, abstract ce ntrunete nsuirile

Inducia i deducia sunt operaiile care descriu cel mai bine evoluia gndirii pe verticala cunoaterii. J. Piaget arat c inducia organizeaz datele observaiei sau experienei i le claseaz sub form de concepte. Inducia este suportul logic al procesrii ascendente care pornete de la baza de date, experiene concret-intuitive i imagini mintale. Inducia are un caracter profund intuitiv, se extrag relaii simple ce grupeaz o clas de obiecte dup criterii observabile empiric. Raionamentul inductiv surprinde regularitatea i faciliteaz extragerea i formularea unei concluzii generale dintr-o multitudine de cazuri particulare. Limita acestui tip de raionament const n faptul c nu sunt utilizate ct mai multe cazuri specifice i ct mai variate. Astfel concluzia rmne valabil pn cnd vom ntlni o excepie, deoarece n raionamentul inductiv intervine hazardul, el are un caracter probabilist. Deducia descrie demersul descendent al gndirii pe verticala cunoaterii. Raionamentul deductiv pornete de la general, prin inferene i implicaii i ajunge la cazuri particulare. Deducia debuteaz prin ipoteze sau premise demonstrate ca fiind adevrate i apoi deriv implicaiile acestor ipoteze.

1. Modele de abordare a memoriei: Modelul lui Ebbinghaus si Modelul memoriei duale 2. Modelul modal a lui Atkinson/Shiffrin si Modelul memoriei de lucru a lui Baddeley 3. Modelul nivelelor de procesare a lui Craik/ Lockhart si Modelul neural. 4. Definirea i caracterizarea memoriei 5. Procesele memoriei: encodarea 6. Procesele memoriei: Stocarea 7. Procesele memoriei: reactualizare 8. Uitarea 9. Formele memoriei (senzoriala, MSD, MLD; memoria explicita si memoria implicita) 10. Rationamentul (inferenta) 11. Cand gandim in termeni propozitionali, succesiunea gandurilor noastre este organizata. 12. Tipul de organizare se manifesta cand incercam sa construim Rationamente. 13. Rationamentul este o procedura prin care se obtin informatii noi din combinarea celor existente. 14. Rationamentul deductiv 15. Rationamentul inductiv 16. Euristica 17. 1. Rationamentu deductiv 18. Regulile logicii: Conform logicienilor cele mai puternice inferente sunt cele care au validitatea deductiva- este imposibil pentru o concluzie a inferentei sa fie falsadaca premisele ei sunt adevarate. 19. Exemplu: a) Daca afara ploua, voi lua o umbrela. 20. b) Ploua. 21. c) De aceea voi lua o umbrela. 22. Daca p atunci q. 23. Conectori logici: p sau non p; pVq; 24. p si q cu valori de adevarat sau fals. 25. 2. Rationamentul inductiv 26. este improbabil ca o concluzie sa fie falsa daca premizele ei sunt adevarate.

27. RI= rationamentul de inducere a unei proprietati consta in inducereasau generalizare aunei caracteristici constante a unor membrii ce apartin unei categoriipentru toti membrii categoriei. 28. Exemplu de inferenta indictiva: 29. a) George a studiat contabilitatea ca disciplina fundamental in facultate. 30. b) George lucreaza pentru o firma de contabilitate. 31. c) De aceea, George este contabil. 32. 3. Euristica 33. Euristica: este o procedura mintala care este relativ usor de aplicat si poate duce deseori la raspunsul corect, dar nu si inevitabil. 34. Euristica legata de cauzalitate: Oamenii estimeaza probabilitatea unei situatii dupa puterea conexiunilor cauzale dintre evenimentele din situatie. 35. Evaluarea probabilitilor 36. Un mare numr de studii experimantale au examinat cum i ct de bine oamenii apreciaz probabilitile pentru sarcini implicnd evenimante simple sau multiple, cantiti incerte i probabiliti compuse i condiionale. 37. Probabilitatea ca ncredere 38. Unele evenimente par unice sau att de apropiate de unic, nct este dificil s le conceptualizm ca provenind din seturi de evenimente cu frecvene relative. De exemplu, care este probabilitatea ca n 2008 preedintele Romaniei sa fie D-l Basescu? Probabilitile pentru aceste evenimente pot fi interpretate ca grade de convingere sau grade de ncredere. Pentru asemenea probabiliti nu exst un rspuns corect; diferii oameni pot n mod justificat s aib diferite grade de ncredere n aceleai proporii. Totui, un fel de validitate, numit calibrare, poate fi examinat ntr-o larg colecie de evaluri ale probabilitii. Un set de evaluariale probabilitii este bine calibrat dac, pentru toate evenimentele pentru care o probabilitate de O.XX a fost atribuit, O.XX% din evenimente se vor ntampla. 39. Judecarea probabilitii dup reprezentativitate 40. Cnd un eveniment nesigur sau eantion este generat dintr-o populaie de origine printr-un proces (cum este extragerea aleatoare a unui eantion dintr-o populaie), studiile au artat c oamenii i judeca probabilitatea "dup gradul n care: (i) este similar n propietile eseniale cu populaia de origine; i "reflect trsturile fundamentale ale procesului prin care este generat" (Kahneman i Tversky, 1972a, p.431). Kahneman i Tversky au numit aceast strategie de estimat probabiliti euristica de reprezentativitate. 41. Oamenii ce folosesc euristica de reprezentativitate pot fi abtui fie urmrind caracteristici care sunt normativ irelevante, fie nelund n considerare caracteristici care sunt normativ importante. 42. Ca exemplu pentru primul tip de eroare, oamenii judecnd posibilele rezultate n a da cu banul, cu o moned netrucat, consider HTTHTH mai probabil dect HHHTTT, pentru ca lipsa unei ordini aparente n primul caz pare a fi mai reprezentativ pentru un proces aleator. Gsesc deasemenea HTTHTH mai probabil dect HHHHTH, pentru ca ultimul nu reprezint netrucarea monedei (Kahneman i Tversky, 1972a). Al doilea tip de eroare este exemplificat de neluarea n considerare a mrimii eantionului, o caracteristica a eantionului care nu are paralel n populaie. 43. Astfel, oamenii cred ca ntr-un spital mare (n care apoximativ 45 de copii sunt nscui n fiecare zi) ar fi la fel de probabil ca ntr-un spital mic (n care se nasc aproximativ 15 copii n fiecare zi) s existe o zi n care mai mult de 60% dintre copii s fie de sex masculin. 44. Probabiliti combinate

45. n anii 1960 o tem mult cercetata a fost ntrebarea ct de bine folosesc oamenii informaiile din date pentru a aduce la zi probabilitatea ca o ipoteza este adevrat. Aceast cercetare (revzut de Slovic i Lichtenstein, 1971) a fost bazat pe un puternic model normativ, teorema lui Bayes. Fiind date mai multe ipoteze mutual exclusive i exhaustive, H, i date, D, teorema lui Bayes spune c: 46. Neglijarea informaiei base-rate a aprut i n studiile problemei taxiului de Kahneman i Tversky (1972,b) si alii: 47. Doua companii de taxi opereaz ntr-un ora dat, albatri i verzii (corespunztor culorii mainii pe care o conduc). 85% dintre taxiurile din ora sunt albastre i cele 15% ce rmn sunt verzi. Un taxi fost implicat ntr-un accident n timpul nopii i a plecat de la locul faptei. 48. Un martor a identificat mai trziu taxiul ca fiind unul verde. Curtea a testat abilitatea martorului de a distinge ntre taxiuri verzi i albastre n condiii de visibilitate nocturna. S-a gsit c martorul era capabil s identifice fiecare culoare corect n proporie de 80%, dar le confund n 20% dintre cazuri. Care credei c sunt cauzele ca taxiul s fi fost ntr-adevr verde, aa cum susinea martorul? 49. Folosind teorema lui Bayes, se observa c efectul probabilitilor precedente (0.85, 0.15) depete uor efectul probabilitilor condiionale (0.8, 0.2); rspunsul normativ corect este: 50. Rezolvarea de probleme 51. nelegerea este gndirea n desfurare, rezolvarea de probleme este gndirea n aciune 52. Notiuni: 53. problema (obstacol cognitiv, ca o bre n cunoatere, ca o situaie fa de care repertoriul de rspunsuri ale subiectului nu este suficient pentru a o nelege) 54. situatie problematica (ceea ce e atipic si genereaza conflicte) 55. spatiu problematic (reprezentarea problemei; presupune prezenta a 3 stari: initiale; finale si intermediare) 56. conduita rezolutiva (trecerea de la o stare la alta prin intermediul unor operatori logici) 57. Etapele procesului rezolutiv pot fi grupate n dou momente majore: 58. punerea problemei; 59. rezolvarea acesteia. 60. Factorii care influeneaz rezolvarea de probleme Factorii obiectivi pot fi: 61. presiunea timpului: n general lucrm prost n criz de timp, dar, pe unii, criza de timp i stimuleaz; 62. noutatea problemei: poate constitui pentru unii un factor inhibitor, dar pentru alii un factor stimulator; 63. dificultatea problemei poate induce o stare de stres, de ncordare, dar poate constitui i un factor stimulator al nevoii de competiie; 64. modul de formulare a problemei: problemele clar formulate, concise, fr exces de date inutile sunt mai uor rezolvate dect cele ngropate n detalii; 65. ambiana: o ambian cu disconfort, cu zgomot, cu multe persoane poate afecta productivitatea rezolutiv. 66. Factorii subiectivi care pot afecta negativ procesul rezolvrii de probleme pot fi: 67. tensiunea emoional prea puternic; 68. lipsa de motivaie sau motivarea excesiv prin teama de eec, teama de sanciuni sau anticiparea unor recompense foarte mari; 69. oboseala intelectual care afecteaz capacitatea de concentrare, coerena logic a aciunilor.

70. nelegerea 71. 1) Mecanismul nelegerii are la baz, n primul rnd, un cuplaj informaional. 72. . Situaiile care se cer a fi nelese sunt n mod obinuit situaii problematice, adic acele situaii fa de care repertoriul nostru de rspunsuri nu este suficient pentru a le depi. 73. 2) al doilea mecanism este reprezentat de sistemele asociative 74. 3) Al treilea mecanism al nelegerii este analogia. Cnd oamenii pricep ceva anume prin analogie, ei neleg un lucru n relaie cu alt lucru. Iat cteva exemple sugestive de analogie: 75. structura atomului sistemul solar; 76. moleculele de gaz bilele de biliard; 77. memoria uman bibliotec. 78. Prin analogie putem nelege ceva nefamiliar n termenii altui lucru neles deja. 79. Intelegerea 80. Un alt exemplu foarte cunoscut pentru problemele de nelegere, discutat de Wertheimer (1959), const n aflarea ariei unui paralelogram. 81. Elevii sunt nvai c aria unui paralelogram se calculeaz cu formula A=b*h, unde b este baza lui, iar h nlimea lui. 82. Werheimer descria dou moduri n care formula putea fi neleas. 83. ntr-o reprezentare, b este lungimea laturii orizontale a paralelogramului i h este lungimea liniei verticale dintr-un col al vrfului figurii pn la baz. 84. Muli elevi, folosind aparent aceast reprezentare devin buimcii dac sunt rugai s gseasc aria unui paralelogram oriental diferit. 85. Un al doilea mod de nelegere al formulei cuprinde o relaie ntre paralelograme i dreptunghiuri. Un paralelogram poate fi transformat ntr-un dreptunghi prin ndepratarea unei pri triunghiulare dintr-un capt i ataarea acesteia la cellalt capt. 86. Astfel, baza i nlimea sunt egale cu lungimea i respectiv limea dreptunghiului n care a fost transformat paralelogramul. 87. Copii care neleg problema paralelogramului astfel nu ntlnesc nici o dificultate n rezolvarea problemei n care figura este orientat diferit i pot frecvent s-i transfere cunotinele pentru a rezolva probleme mai complexe, cum ar fi aflarea ariei unui trapez. 88. Cele dou reprezentri cuprind trsturi diferite de probleme specifice, una cu baza i nlimea identificate cu locaii specifice n figur i cealalt cu baza i nlimea definite n termeni mai generali. 89. Conceptualizarea 90. Categorizare i prototipuri 91. Categorizarea i prototipurile fac parte din activitatea de conceptualizare a gndirii. Prin conceptualizare gndirea elaboreaz modele mintale ale realitii. 92. Sunt modele informaionale care condenseaz, conserv, sistematizeaz trsturile comune, general valabile pentru o ntreag categorie de obiecte-fenomene. 93. Prototipul ntrunete ntr-un mod empiric. n baza experienei proprii i n baza experienei unei anumite culturi i civilizaii la un anumit moment dat, trsturile comune, cele mai evidente ale unei categorii. 94. Concepte empirice, concepte tiinifice 95. Conceptele empirice, dup cum arat M. Zlate, integreaz trsturi concrete, particulare, nsuiri locale restrictive, dependene accidentale i neeseniale. 96. Ele se constituie n copilrie i pe parcursul colaritii prin acumularea i sistematizarea unei experiene concret intuitive, ntr-o manier ascendent, de jos n

sus, de la aspecte particulare, de la obiecte i situaii concrete, care se organizeaz n reprezentri cu un grad din ce n ce mai mare de generalizare, dar cu un grad sczut de esenializare. 97. Conceptele tiinifice se achiziioneaz, n mod obinuit, prin nvare, educaie, asimilare de cunotine tiinifice sistematizate n cunoaterea uman la un moment dat. Prin demersul descendent se pornete de la legi, norme, reguli, principii, definiii care au un caracter imperativ. Conceptele sau noiunile tiinifice integreaz i condenseaz nsuiri eseniale valabile universal pentru o categorie de fenomene. Noiunile tiinifice nglobeaz trsturi eseniale, dar nu sunt reductibile la o anumit nsuire. 98. . Observm c n construcia conceptelor tiinifice se mbin cele dou demersuri ale cunoaterii, conceptele empirice constituie o baz, un suport pentru cele tiinifice, care, la rndul lor introduc o ordine riguroas n structura piramidei. Memoria Teme de prezentat: 1) Procesele memoriei: encodarea 2) Procesele memoriei: Stocarea 3) Procesele memoriei: Reactualizare 4) Uitarea Formele memoriei 1) Memoria senzoriala 2) Memoria de scurta durata 3) Memoria de lucru 4) Memoria de lunga durata (tema de pregatit) 5)memoria explicita (tema de pregatit) 6) memoria implicita (tema de pregatit) principalele modele de abordare Ale Memoriei Modelul lui Ebbinghaus. Cel care a pus bazele investigaiilor experimentale asupra memoriei a fost psihologul german Hermann Ebbinghaus. Spre deosebire de contemporanul su Wilhelm Wundt, a susinut c psihologia experimental i poate extinde domeniul de studiu asupra proceselor superioare i nu trebuie s se limiteze la studierea senzaiilor. Cea mai important problem pe care i-a pus-o autorul a fost aceea a modului cum poate fi msurat memoria. El s-a folosit pe sine ca subiect al experimentelor i metodelor de investigaie imaginate. Instrumentul de baz pe care l-a utilizat au fost silabele fr sens de tipul consoan-vocal-consoan (CVC). Modelul memoriei duale iniiat de cercetrile lui Hebb (1949). Acesta a pornit de la ipoteza c reprezentarea neural a unei informaii se menine temporar prin circulaia unui flux n neuronii interconectai formnd structuri celulare. Acestea sunt uniti de baz care, atunci cnd sunt activate, se pot organiza n uniti de ordin superior. Nu rezult dac cele dou tipuri de influxuri nervoase se stabilesc secvenial sau n paralel, existnd argumente n favoarea ambelor posibiliti. Ulterior, majoritatea autorilor au propus adoptarea unui model dinamic al memoriei de scurt durat i luare n consideraie a dimensiunii structurale a memoriei de lung durat. Principiile de baza ale teoriei Atkinson-Shiffrin

1. Depozitul senzorial: Informatia care vine din mediu este plasata in depozitul senzorial si are 3 caracteristici: Memoria senzoriala contine toate informatiile din mediu care sunt receptionate de organele de simt MS este temporara (info. Se deterioreaza in timp) Info. Care este folosita din MS este transferata in memoria de scurta durata; 2. MSD- urmatorul registru de info; 5 caracteristici: se identifica in linii mari cu constiinta (info de care suntem constienti); Este direct accesibila (se foloseste ca baza pentru luarea deciziilor); Info din MSD se va uita intr-o perioada de 20-30 sec max; Info poate fi impiedicata sa se uite daca este repetata (reactualizarea info de mai multe ori); Poate trece prin forme de procesare- ELABORARE- la trecerea im MLD Memoria de lunga durata: depozit larg de informatii in care mentinem cunostiinteledespre toate tipurile de info., care ne sunt in general accesibile; Caracteristici: 1. Informatiile intra in ea prin intermediul diferitelor procese de elaborare din MSD; 2. Este nelimitata; 3. Info din MLD este recuperata prin intermediul reactualizarii si reintrodusa in MSD unde poate fi manipulata si folosits pt rezolvarea sarcinii curente; Modelul memoriei de lucru a lui Baddeley (1986). Noiunea de memorie de lucru este neleas ca un sistem cu capacitate limitat destinat pstrrii temporare i manipulrii unor informaii n timpul realizrii unei serii de procese cognitive de nelegere, gndire i nvare. Sistemul memoriei de lucru este structurat n urmtoarele componente: administratorul central ca sistem de atenionare cu capacitate limitat i care poate s pun n funciune unul dintre sistemele sale pentru a controla alte informaii cognitive; subsistemele care conin urmtoarele registre: registrul vizual i spaial care manipuleaz informaia vizual i spaial, imaginile mentale; sistemul fonologic care pstreaz informaia verbal; sistemul recapitulrii articulatorii care are funcii de mprosptare a informaiei din sistemul fonologic i de transferare a informaiei verbale prezentate vizual. Modelul nivelelor de procesare a lui Craik i Lockhart (1972). Acest model a fost anticipat de cercetrile lui Thompson i Tulving (1970). Ei au elaborat un experiment n care cuvintele stimul au fost nsoite fie de un cuvnt strns asociat semantic, fie de un cuvnt cu o slab legtur sau de un context neutru. Performanele mai ridicate sau obinut atunci cnd condiiile au fost similare celor din faza de studiu fa de situaia unor condiii neasemntoare, perturbatoare. Aceste observaii au condus la elaborarea legii specificului engramrii, conform creia performana depinde de gradul de compatibilitate ntre ceea ce a fost engramat aa cum a fost nregistrat i informaia prezent. Craik i Lockhart (1972) au propus un model ce presupune existena unui sistem al memoriei de scurt durat sau primar, care poate procesa materialele ntr-o varietate de moduri, de la simpla luare la cunotin a caracteristicilor vizuale ale unui cuvnt tiprit sau prin memorarea atent a sonoritii sale pn la codificarea complex pe baz de sens. Conform acestui model avem de a face cu o procesare superficial,

senzorial, bazat pe indici de suprafa i o procesare profund, semantic bazat pe sensul cuvintelor. Modelul neural. Utilizarea tehnicilor moderne de studiere noninvaziv a activitii creierului a permis evaluarea gradului de activare a diferitelor structuri cerebrale n timpul evocrii unor amintiri. De asemenea, n condiiile unor intervenii chirurgicale se realizeaz teste comportamentale menite s precizeze care sunt operaiile cognitive afectate de respectivele intervenii sau de anumite medicamente. Cercetrile de neuropsihologie asupra persoanelor cu leziuni corticale au semnalat rolul preponderent a hipocampului n memoria declarativ. Studiile pe maimue au relevat i ele rolul important al hipocampului n elaborarea memoriei episodice care implic identificarea obiectelor i organizarea spaial. Alte studii arat c un rol important revine cortexului prefrontal n integrarea temporal a evenimentelor i planificare aciunii. MEMORIA Definire i caracterizare Memoria poate fi definit, la modul general, ca mecanism cognitiv de encodare, pstrare i reactualizare a informaiilor. Fcnd trimitere la coninutul informaional, putem spune c memoria reflect trecutul, experiena trecut. n acest caz definiia ar putea fi completat: memoria este mecanismul psihic cognitiv de reflectare a experienei trecute, fixare i pstrare a informaiilor n vederea recunoaterii i reproducerii acestora ntr-o manier ct mai fidel. Recunoasterea formelor http://www.vis.uni-stuttgart.de/~botchen/botchen.de/research/06tvc.htm Sistemul perceptiv trebuie sa determine pozitia obiectului (localizarea) si sa recunoasca ceea ce este. Asocierea: combinarea rezultatelor activitatii diferitelor arii corticale care proceseaza diferit informatii fundamentale (forma si culoare) pentru a determina perceptia coerenta a unui obiect. Stadii ale recunoasterii: 1. linii si margini; 2. Compararea cu diferite categorii de obiecte inmagazinate in memoria vizuala Memoria senzorial este, divizat n raport cu sursele n memorie vizual, auditiv, gustativ, olfactiv, kinestezic .a.m.d. . Memoria realizeaz o procesare mijlocit a informaiei ceea ce presupune utilizarea unor variai mediatori: semne, nod la batist, nsemnri n agend, dar i mediatori compleci ce in de operativitatea intelectual, de strategii i procedee mnemotehnice performante. Calendarul este cel mai important factor mijlocitor al memoriei umanitii: anotimpul, luna, anul, ziua sunt repere eseniale pentru istoria umanitii i fixarea n memoria (istoria) ei i a individului confer continuitate n evoluia speciei umane i a fiecrui membru al ei n parte. Caracterul mijlocit al procesrii din memorie se realizeaz prin intermediul unor coduri. Codul lexical implic verbalizarea i codurile non-verbale. Se constat c de exemplu este mai uor s ne reamintim amplitudinea unei micri circulare dac vom codifica deplasarea ca acele ceasornicului. Tot aa amintirea unor mirosuri sau gusturi, a unor micri este mai uor realizat prin cuvinte. Lectura este considerat de ctre muli autori ca un sistem de coduri vizuale.

Sunetul i cuvntul nu se confund; ele implic dou coduri distincte: codul lexical ce corespunde aspectului morfologic al cuvntului i codul semantic implicat n memorarea aspectelor conceptuale, abstracte. Spre exemplu: nu reuim s ne amintim numele unui obiect sau al unei persoane (codul lexical), dar reuim s descriem obiectul sau persoana (codul semantic). Codul imagine implicat n memorare demonstreaz c imaginile sunt memorate mai bine dect frazele, iar n memorarea aciunilor reprezentarea etapelor aciunii sub forma unui film sau serii de fotografii amelioreaz reamintirea. S-a demonstrat o capacitate remarcabil de stocare a imaginilor pe termen lung. Un ultim argument al procesrii cognitive la nivelul memoriei l constituie distincia ntre procesarea ascendent bottom-up i procesarea descendent top-down. Procesarea ascendent intervine numai asupra informaiei ce urmeaz a fi encodat, iar procesarea descendent este implicat cu precdere n reproducere prin adugiri, contribuii. n baza procesrii descendente memoria devine constructiv. Cele 3 etape ale memorarii 1. Etapa encodarii: info din mediu este transpusa si stocata ca o entitate cu sens Input-ul fizic-undele sonore s-au transformat in cod, encodandu-se; 2. Etapa stocarii: Alt input fizic, pattern-ul de lumina care corespunde fizionomiei ei s-atransformat in cod, encodandu-se; Apoi informatia celor doua input-uri s-a stocat; 3. Etapa stocarii: La o urmatoare intalnire (in aceeasi zi) persoana este recunoscuta dupa reprezentarea stocata si numele ei este rostit (reactualizarea) MLD (memo de lunga durata) n memoria de lung durat MLD encodarea materialelor se realizeaz n raport cu semnificaia lor. n MLD reprezentarea dominant a materialelor verbale nu este nici acustic, nici vizual pentru c se bazeaz pe semnificaia itemilor (Atkinson i colab, 2002). Encodarea informaiei verbale n funcie de semnificaia ei se menine i n cazul n care itemii sunt cuvinte izolate; cu att mai mult cnd sunt propoziii. n viaa de zi cu zi utilizm foarte frecvent encodarea semnificaiei informaiei receptate, cu att mai mult n cazul unor situaii complexe. n aceste cazuri se constat o focusare pe semnificaie i erori n raport cu detaliile. Oamenii par s dein o capacitate aparte de a cuta, sesiza i encoda semnificaia, dar scapa multe detalii, amnunte, elemente contextuale. Memoria este un proces psihic de reflectare a experientei anterioare prin fixarea (intiparirea si pastrarea), recunoasterea si reproducerea imaginilor senzoriale, ideilor, starilor afective sau miscarilor din trecut. Procesele memoriei se desfasoara atat in legatura cu reflectarea senzoriala cat si in legatura cu procesele de gandire si de limbaj, la unii oameni predominand memoria senzorial-intuitiva, la altii cea verbal-abstracta. Recunoasterea si reproducerea, ca procese ale memoriei sunt conditionate de procesul fixarii,al memorarii. Memorarea poate fi intentionata (voluntara) sau neintentionata (involuntara). Recunoasterea se realizeaza in prezenta stimulilor senzoriali sau verbali care au actinonat si anterior, in vreme ce reproducerea se realizeaza in lipsa acestor stimuli. De aceea, in general recunoasterea se realizeaza mai lesne decat reproducerea. Fenomenul invers memorarii este uitarea, care se manifesta prin incapacitatea de a reproduce sau de a recunoaste, iar uneori prin reproducere sau recunoastere eronata. Se pot diferentia memrarea logica si memoria mecanica, dar specifica pentru om este memorarea logica, bazata pe intelegerea celor

memorate. Din punct de vedere neurofiziologic memoria poate fi explicata intre altele prin plasticitatea mare a sistemului nervos si in special a emisferelor cerebrale, prin urma excitatiilor din scoarta cerebrala dupa ce stimuli au incetat sa actioneze prin fixarea legaturilor conditionate care sunt cu atat mai consolidate cu cat asocierile au fost repetate mai mult. Cu privire la formele memoriei, psihologii disting intre: - memorie de foarte scurta durata (memoria senzoriala) - memoria de scurta durata - memorie de lunga durata. Memoria de scurta durata consta in fixarea unei parti din simularile senzoriale, care se pastreaza ca imagine la acest nivel, pana la 18 sec. Caracteristica sa este limitarea ca volum si durata a conservari. Memoria de lunga durata (nelimitata)presupune o persistenta foarte mare a informatiei.Se ajunge la acets tip de memorie prin mijlocirea memoriei de scurta durata,prin repetitii,asociatii,incarcatura emotionala,intelegere,legaturi logice.Continuitatea se manifet\sta prin prelucrarea informatiei la nivel cognitiv,semantic(intervenind gandirea si limbajul).Memoria de lunga durata nu este unitara.Se pot distinge memoria episodica si memoria semantica. Brown (1958) in Marea Britanie si Peterson & Peterson (1959) in Statele Unite au descoperit aproape simultan si intr-o maniera independenta faptul ca o secventa scurta de informatii este repede uitata (dupa mai putin de 20 de secunde) daca subiectul executa o alta sarcina inainte de reamintire. Procedura lor experimentala a fost extrem de simpla si ingienioasa. Subiectilor le-au fost prezentati trei itemi (trigrame) constand in litere, silabe fara sens, cifre, cuvinte, pe o durata de 3 secunde. Imediat dupa prezentarea itemilor li s-a cerut sa efectueze o sarcina oarecare, de exemplu, sa numere inapoi din 3 in 3, de la un numar ales arbitrar. Dupa 18 secunde actul numaratului era intrerupt si subiectilor li se solicita reproducerea itemilor prezentati initial. Rezultatul a fost neasteptat: aproape nici un subiect nu a putut reproduce triagramele date. Aceasta a permis evidentierea concluziei ca inainte de a fi fixata si depozitata informatia poposeste si este vehiculatapentru scurt timp mai la suprafata, constituind continutul memoriei de scurta durata. Memoria de lunga durata pastreaza mai ales informatiile trecute, de mare importanta, impregnate de valoare, de semnificatie si utilitate pentru viata individului. Memoria de lunga durata, prin continutul sau da consistenta si continuitate intregii traiectorii a vietii, spre deosebire de memoria de scurta durata, care asigura consistenta si continuitatea clipei, a momentului cotidian de viata. Capacitatea memoriei de lunga durata este practic nelimitate, retinand aproape toata informatia encodata. Sunt autori care considera ca nimeni nu cunoaste cu adevarat repertoriul memoriei de lunga durata. Cea mai mare parte a continutului memoriei de lunga durata nu este insa disponibila in permanenta. Ea poate fi reactivata de diverse trebuinte sau in situatii deosebite de (stres). Psihologia profunzimii considera chiar ca din inconstient, cu cele trei niveluri ale sale (personal, familial, colectiv), rareori putem extrage informatii fara suferinta. Aceasta i-a determinat pe unii autori sa asemene repertoriul memoriei de lunga durata cu cel al unui actor de teatru. La fel ca si actorul, memoria noastra are nevoie de un fel de sufleur care o activeaza sau ii sufla replica. Codarea in memoria de lunga durata este semantica, encodarea facandu-se vizand intelesurile itemilor. Stocarea si marirea duratei de stocare in memoria de lunga durata se obtine prin repetitia elaborativa (proces care presupune formarea asociatilor intre itemii deja aflati in memorie) si prin organizarea de retele, scheme mnezice, scenarii, etc.

Reactualizarea informatiilor din memoria de lunga durata presupune o procesare paralela. Dintre efectele pozitiei seriale, cu cele doua aspecte distincte: efectul de primaritate (evocarea mai buna a itemilor de la inceputul unei liste); efectul de recenta (reamintirea mai buna a itemilor de la sfarsitul listei); s-a considerat ca efectul de primaritate este specific memoriei de lunga durata. Memoria de lunga durata, prin capacitatea si durata ei practic nelimitate, este trainica, extrem de productiva, predispusa la extindere si intarire. Memoria de lunga durata este indirecta si laborioasa, precum si inalt adaptiva. Stocarea sau pstrarea informaiilor indic dou probleme majore: una de ordin cantitativ (durata pstrrii) i alta de ordin calitativ (fidelitatea, completitudinea). Primul model propus a fost al lui Waugh i Norman (1965), model completat de ctre Atkinson i Shiffrin (1968). Cei doi autori vorbesc de existena a trei tipuri distincte de stocaje mnezice: senzoriale, de scurt durat i de lung durat. Se stabilea un circuit al informaiei ntre cele trei module. Stocarea senzorial exprim persistena imaginii senzoriale cteva sutimi de secund dup ce a ncetat aciunea stimulilor. Este fenomenul de remanen excitatorie sau de postefect. Stocarea senzorial vizeaz reinerea informaiilor precategoriale, ceea ce implic o retenie automat, preatenional. Procesele implicate n acest tip de stocare preced iniierea celor implicate n atenie. Encodarea corespunde transformrii input-ului fizic (unde sonore, vizuale, mirosuri, gusturi, atingeri .a.m.d.) ntr-un tip de cod sau reprezentare acceptat de memorie i plasarea acesteia n memorie. Prima condiie a encodrii n memoria de scurt durat este atenia i selectivitatea acesteia ntruct MSD va conine doar ceea ce a fost selectat. Multe probleme de memorie sunt, n realitate, erori de atenie. Capacitatea de admisie a MSD este de 7 2 elemente sau uniti informaionale. Memo explicita si implicita Sub aspect calitativ stocarea de lung durat prezint diferenieri n raport cu variatele tipuri de memorie n cadrul crora este implicat. Astfel, n memoria explicit, sau declarativ, sunt incluse cunotine reprezentate verbal sau imagistic. Coninuturile sunt accesibile contiinei i pot face obiectul unei reactualizri intenionate. Este declarativ pentru c include cunotine despre fapte, stri de lucru, situaii ce se pot exprima ntr-o form declarativ. n memoria implicit sau procedural sunt incluse cunotine non-verbale sau greu verbalizate, nondeclarative, inaccesibile contiinei. Sunt cunotine care se refer la reguli de execuie, deprinderi motorii sau cognitive, reflexe condiionate, sunt cunotine procedurale, prescriptive, cu o flexibilitate redus, dar cu o mare fiabilitate. n raport cu memoria semantic i cea episodic, stocarea de lung durat prezint urmtoarele particulariti. La nivelul memoriei semantice sunt stocate cunostinele generale, abstracte despre evenimente i lucruri n general, independente de contextul spaio-temporal personal, neutre din punct de vedere emoional. Sunt cunotine grupate n scheme, n reele semantice i i au sursa n abstractizrile rezultate n urma unor experiene repetate cu anumite lucruri sau a unor ntlniri repetate cu aceleai evenimente. La nivelul memoriei episodice stocarea are un caracter autobiografic i privete experienele proprii cu evenimentele, oamenii, lucrurile cu care a existat o relaie personal; este o experien concret, particular ce include detalii despre locul i timpul unde au fost ntlnite respectivele evenimente, situaii. Informaiile sunt organizate i stocate cronologic, n raport cu timpul, momentul, data de apariie i spaial, n raport cu locul de apariie.

Stocajul este puternic ncrcat afectiv, se fac asocieri cu anumite reacii emoionale. Coninuturile stocate n memoria episodic i au sursa n experiena persoanelor, sunt concentrate pe realitatea subiectiv, sunt eseniale pentru formarea identitii de sine, pentru construirea aa-numitei istorii de via. S-a propus termenul de memorie autobiografic la nivelul creia sunt stocate experienele persoanei din trecut. n legtur cu acest tip de memorie s-a propus i termenul de memorie prospectiv. Stocarea de lung durat implicat n memoria prospectiv are drept coninut aciunile, activitile, planurile de viitor ale unei persoane. Reactualizarea sau recuperarea informaiilor implic urmtoarele tipuri de conduit mnezic: amintirea ca reconstituire a trecutului; recunoaterea ca identificare de ctre subiect a ceea ce s-a nregistrat n prezena informaiei originare; renvare ca reluare mult mai economicoas, ntr-un timp mult mai scurt a nvrii anterioare; reproducerea ca evocare a experienei trecute n absena informaiei originare. Baddeley (1996) denumete recuperarea din memorie a informaiilor reamintire, pornind de la faptul c individul stabilete anumii indici de recuperare pe care i evalueaz progresnd spre reprezentarea unui eveniment trecut care i se pare acceptabil. Uitarea Definirea uitrii este controversat, avndu-se n vedere c nu tim nc precis mecanismele neurocerebrale ale acesteia. Fenomenul uitrii se pare c se nscrie pe o linie de normalitate a funcionrii sistemului mnezic i se definete simplu prin incapacitatea de reamintire a unor informaii. Aceste informaii nu tim dac sunt pierdute definitiv sau numai temporar atta vreme ct, n variate mprejurri, constatm att fenomenul uitrii ct i cel al reamintirii. Dincolo de aceste aspecte controversate putem evidenia o serie de factori de care depinde uitarea: particulariti ale materialului memorat: se in minte mai uor evenimentele neobinuite spre deosebire de evenimentele similare cu altele sau banale; frecvena producerii evenimentelor: ne reamintim mai uor evenimente, informaii petrecute recent sau n mod repetat folosite spre deosebire de cele petrecute cu mult timp n urm i cu o frecven foarte rar de manifestare; pstrarea/schimbarea circumstanelor: schimbarea circumstanelor creeaz dificulti n reamintirea unui eveniment, a unei persoane atunci cnd sunt ntlnite n alte situaii; asocierea evenimentelor, informaiilor: cuvinte, stimuli singulari sunt mai greu de inut minte dect dac sunt asociate cu alte cuvinte sau evenimente. n toate cercetrile asupra uitrii s-a pus n eviden relaia dintre gradul, nivelul de nvare, de asimilare a unei informaii i nivelul uitrii. n acest scop trebuie, n primul rnd, s identificm nivelul iniial i cel final al performanelor i s stabilim apoi curba uitrii, respectiv msura n care performanele se modific de la un nivel la altul. Experimentele realizate i descrise de ctre Underwood (1964) au ajuns toate la aceeai concluzie. Nivelul nvrii, indiferent cum se obine, influeneaz performanele memoriei dar nu are nici o influen asupra ratei uitrii. Un alt aspect vizat au fost modificrile contextului i implicaiile lor asupra uitrii. Schemele contextuale au fost recunoscute ca un factor determinant al uitrii nc de la primele formulri ale teoriei asociaiei, vorbindu-se chiar despre o lege a contextului Memoria senzoriala

Memoria vizuala (iconica) Memoria auditiva (ecoica) Memorie gustativa Memorie olfactiva; Memorie tactila; Memorie kinestezica; Memoria de lucru Conform lui Atkinson si Shiffrin memoria de scurta durata este numita Memoria de Lucru. Implica 3 etape: encodarea, stocarea, reactualizarea 1. Encodarea fonologica (informatia este transformata in cod sau reprezentare; cod vizual sau cod semantic) 2. Stocarea: este foarte limitata: 7+/- 2 itemi (Ebbinghaus a aratat ca limita saproprie era de 7 itemi): sarcina de memorare a itemilor fara nici o legatura intre ei; Extinderea MSD: Chunking- organizarea noilor materiale in unitati cu sens de dimensiuni mai mari si stocarea lor in memoria de lucru Chunk-ul= unitate cu sens de dimensiune mai mare (7+/-2 chunk=capaciatatea memoriei de lucru) Exemplificare: 2 situatii experimentale (between subjects design): 1) Sa se memoreze cifrele scrise consecutiv 2) Sa se memoreze cifrele structurate in chunk-uri Memoria de lucru Este folosita in analogiile geometrice, care sunt folosite in testele de inteligenta (Ravens, 1965). Memoria de lucru e folosita pentru a stoca: 1. Similitudini si diferente care se observa intre formele dintr-un rand; 2. Regulile care se construiesc pentru a explica similitudinile si diferentele dar si pt a alege raspunsul corect. UITAREA Multe din datele experienei anterioare se diminueaz, se degradeaz, dispar din mintea noastr. Intervine aa numitul fenomen al uitrii, fenomen natural, normal i mai ales relativ necesar, Uitarea este scris in legile omeneti aa cum afirm poporul. Aa cum un depozit de materiale s-ar umple, ar ajunge suprancrcat nelsnd posibilitatea de a mai depozita i alte materiale i ar avea nevoie de o curenie, aa si memoria noastr s-ar suprancrca, n-ar mai da posibilitatea s acumuleze noile informaii i s pstreze cunotinele cu care i-a contact individul. De aceea intervine uitarea. Ea este ca o supapa care las s se elimine ceea ce nu mai este in conformitate cu realitatea i cu noile solicitri. Uitarea este un fenomen negativ fa de memorie care tinde sa pstreze informaiile, dar n raport cu necesitile cotidiene este un fenomen pozitiv contribuind astfel la echilibrarea sistemului cognitiv individului, acordndu-i acestuia un caracter suplu, dinamic. Nerespectarea unor anumite condiii, uitarea poate deveni chiar o piedic, o povar pentru memorie care este nevoit s reia de la nceput toate procesele. Relaia memorie - uitare: - ntre acestea exist relaii dinamice; - fiecare acioneaz asupra celeilalte prin intermediul feed-back-ului (a legturii inverse), facilitndu-se sau mpiedicndu-se reciproc. Care sunt formele uitrii? (3 forme)

1. 2. 3. 4. 5. 6.

uitare total (tergerea, suprimarea, dispariia integral a datelor memorate i pstrate, imposibilitatea de a reactualiza) rar ntlnit n cazurile normale; - recunoaterile i reproducerile pariale, mai puin adecvate sau chiar eronate; - reminiscena / lapsusul (uitare momentan, doar pentru o anumit perioad de timp; uitm ceva exact atunci cnd ar trebui s tim pentru ca dup o perioad s ne aducem cu uurin aminte). - Putem explica uitarea prin doua modaliti: - 1. Prima este bazat pe teoriile pasive ale uitrii i consider c Se pot evidenia mai muli factori-variabile de care depinde uitarea: - particularitile ale materialului memorat: se in minte mai uor evenimentele neobinuite, spre deosebire de cele similare cu altele sau banale; - frecvena producerii evenimentelor: ne amintim mai uor evenimente, informaii petrecute recent sau folosite n mod repetat, spre deosebire de cele petrecute cu mult timp n urm i cu o frecven foarte rar de manifestare; - pstrarea/schimbarea circumstanelor: schimbarea circumstanelor creeaz dificulti n reamintirea unui eveniment, a unei persoane atunci cnd sunt ntlnite n alte situaii; - asocierea evenimentelor, informaiilor: cuvintele, stimulii singulari sunt mai greu de inut minte dac nu sunt asociate cu alte cuvinte sau evenimente. n mod tradiional majoritatea itemilor care intra n probele de memorie sunt de natur verbal sau imagistic (silabe fr sens, litere, fotografii, etc.) Numrul investigaiilor asupra memoriei micrilor sau deprinderilor, asupra itemilor non-verbali i non-imagistici era, pn n ultimii ani, nesemnificativ. Un juctor de tennis nu poate verbaliza sau recunoate sau reproduce modul n care a executat o anumit lovitur, i n acelai mod i mersul pe biciclet face apel tot la memorie. Memoria fr contiin Se manifest atunci cnd o experien anterioar faciliteaz performana unei sarcini fr s se fac apel la amintirea acelei experiene. Poart numele de memoria implicit, incidental sau indirect Cunotinele de acest gen sunt implicite, greu verbalizabile, ele apar n activitile pe care le efectueaz un individ, nu n raporturile sale verbale. Cunotinele reprezentate verbal sau imagistic, evideniate prin probe de reproducere sau recunoatere formeaz memoria explicit. Ea se numete explicit pentru c coninuturile ei sunt accesibile contiinei i pot face obiectul unei reactualizri intenionate. Se mai numete declarativ pentru c cuprinde cunotine despre situaii sau stri de lucruri care se pot exprima ntr-o form declarativ. Memoria implicit (non-declarativ, procedural) desemneaz cunotinele nondeclarative ale subiectului (ex. reguli de execuie, deprinderi motorii sau cognitive, reflexe condiionate) care nu sunt accesibile contiinei i nu pot face obiectul unei reactualizri intenionate. Testele de recunoatere sau reproducere sunt insensibile la acest tip de memorie. Se manifest in situaii de genul: nvrii regulilor gramaticale, a unor deprinderi perceptiv motorii, perceptiv verbale, n identificarea perceptiva, in deciziile lexicale,

 n completarea spatiilor libere sau a fragmentelor de cuvnt, n asocierea liber de cuvinte, identificarea de figuri 2. Fenomenul de amorsaj: Fenomenul de amorsaj este fenomenul de facilitare a detectiei unui stimul perceptiv pe baza experientei noastre anterioare. Aparitia unui stimul care este in concordanta cu expectantele noastre este perceput mai rapid deoarece asteptarile noastre au amorsat in memorie reprezentarile acelui stimul; aceasta a facilitat recunoasterea. Amorsajul pune in evidenta si o serie de cunostinte generate prin mecanisme subconstiente implicite. Se stie ca expunerea frecventa la un stimul modifica judecata de valoare asupra lui si este exact fenomenul de nastere a vedetelor. Simpla prezentare repetata a unor nume proprii le face sa fie considerate ca fiind mai faimoase, mai renumite decat cele prezentate cu o frecventa mai redusa. Judecata de valoare in acest caz este influentata in mod anterior in mod implicit, neintentionat. Subiectii amnezici si cei normali se comporta la fel in experimente de acest gen ceea ce este o dovada a naturii implicit a acestor cunostinte. Amorsajul are o functie adaptativa foarte mare: mediul in care traim, desi este foarte dinamic, devine suficient de stabil pentru a fi predictibil. ntr-un anumit context ne intalnim la momente diferite cu aceeasi categorie de stimuli iar amorsarea in acest caz determina sporirea vitezei de reactie si fluiditatea raspunsurilor la stimulii familiari. 3. Reflexele conditionate: Prin conditionare clasica se dobandeste o serie de cunostinte stocate in memoria implicita care sunt detectabile in comportamnet dar nu pot fi evidentiate prin reamintirea intentionata (Watson: exp cu copilul mic care asociaza vederea unui iepuras cu un zgomot puternic). Etiologia fobiei , de cele mai multe ori, este necunoscuta subiectului respectiv pentru ca ea are la baza cunostinte implicite dobandite in urma unor conditionari. Pacientii cu amnezie retrograda pot dobandi noi cunostinte prin conditionare dar sunt de alta natura decat cele afectate de amnezie. Imaginatia Aspecte controversate n abordarea imaginaiei Definiie si caracterizare Mecanismele imaginaiei Formele imaginaiei Procedeele imaginaiei Aspecte controversate n abordarea imaginaiei Asociaionitii nu au considerat imaginaia dect cel mult expresia unor combinaii mnezice. Asocierea ca mecanism de producere a imaginilor perceptive i a ideilor nu se potrivea destinului imaginaiei. Important este c asociaionitii au relevat rolul memoriei ca suport al combinaiilor imagistice. Scoala de la Wrzburg Psihanaliza, S. Freud coala francez, reprezentat prin Th. Ribot si prin Dugas

definiie: imaginaia este mecanismul psihic cognitiv de procesare transformativ a evenimentelor, situaiilor, strilor prezente sau stocate la nivelul memoriei n vederea elaborrii de noi imagini i proiecte alternative ale realului. coala francez, reprezentat prin Th. Ribot si prin Dugas n definiia sa, P. Popecu-Neveanu (1977) susine c imaginaia este procesul psihic de prelucrare, reconstrucie, transformare a datelor experienei n vederea reflectrii necunoscutului, viitorului, posibilului sau dezirabilului prin noi imagini sau proiecte. Imaginatia este descris, din punct de vedere psihologic, ca ansamblu de tablouri mintale, imagini figurative cu o anumit consisten concret, aflate ntr-o continu desfurare, avnd un anumit grad de dinamism i emergen transformativ. Se insist asupra potenialului combinatoric i transformativ ce duce la apariia de imagini noi, fr echivalent n experiena subiectului sau n realitate (p.359). Dup M. Golu (2002), care argumenteaz necesitatea studiului imaginaiei, aceasta este, prin excelen, un proces de generare, de producere mai mult sau mai putin activ, mai mult sau mai puin intenional a imaginilor i de articulare a lor n variate moduri (p.436). Pentru M. Zlate (1999) imaginaia este procesul de combinare si recombinare a datelor din experiena anterioar n vederea dobndirii unor imagini noi fr un corespondent n realitate sau n experiena noastr personal; imaginaia este procesul de creare a noului n form ideal (p.490). funciile, rolurile imaginaiei n viaa psihic. Cea mai important funcie este cea de anticipare, proiectare prin intermediul creia imaginaia joac un rol fundamental n anticiparea i proiectarea viitorului. A doua funcie major a imaginaiei este cea constructiv-creativ prin intermediul creia este implicat n funcia creatoare a contiinei, precum i ca suport procesualdinamic al creativitii. A treia funcie a imaginaiei este cea de descrcare, de catharsis jucat nu doar de imaginarul oniric (visul ca descrcare pulsional), dar i de actele obinuite de imaginare mai ales ale propriului eu ntr-o realitate alternativ, cel mai adesea favorabil individului Mecanismele imaginaiei Mecanismele mnezice. Memoria constituie un suport al desfurrilor imaginative; mare parte dintre coninuturile imaginaiei sunt extrase din stocul memoriei, reactualizate, supuse combinatoricii transformative pentru ca, n final, s imbogeasc tezaurul memoriei. Mecanismele imaginii mintale. Rolul reprezentrii este determinant pentru imaginaie. nc Wundt considera imaginaia drept o capacitate de a reproduce reprezentrile ntro ordine modificat; elementul caracteristic este modul de reunire al reprezentrilor. Mecanismele gndirii sunt pentru geneza, dezvoltarea i funcionarea imaginaiei o condiie determinant. Geneza imaginaiei este indisolubil legat de evoluia structurilor operatorii ale inteligenei (J.Piaget). Mecanismele limbajului au, n primul rnd, un rol determinant n geneza imaginaiei. Imaginaia constitutie procesul psihic de maxim specificitate uman i, n aceste condiii, mecanismele verbale asigur i ele acest specificitate. Mecanismele reglatorii. Pn acum am descris mecanismele operaionale ale imaginaiei, cele care asigur combinatorica i operativitatea imaginaiei ca mecanism cognitiv. Formele imaginaiei Visul din timpul somnului este forma primar de manifestare a imaginaiei. Includerea sa n rndul formelor imaginaiei poate prea inadecvat. Visul este o modalitate de

manifestare a sistemului nervos de la o anumit treapt de dezvoltare i complexitate a acestuia. Putem face urmtoarele supoziii: visul este o activitate vital a cortexului animalelor care nu sunt dotate din start cu toate mijloacele, instrumentele, procedeele, tehnicile de supravieuire. Visul este o form de gndire ntruct aproape toate funciile cognitive din starea de veghe se regsesc la nivelul visului. Visul este nsoit de o puternic impresie perceptiv i de procesarea percepiilor, respectiv atribuirea unui sens lucrurilor percepute. Constatm i capacitatea de a procesa imagini i limbaj, de a planifica aciuni i de a prevedea reacii. Reveria este o form de imaginaie semivoluntar ntruct se poate declana involuntar i poate fi susinut, ntreinut ntr-o manier voluntar. Stimulii reveriei pot sa provin din existena cotidian curent, din viaa obinuit ca i din problemele acumulate la nivelul memoriei. Reveria este un fel de experiment mintal asupra trecutului. Situaii, evenimente, ntmplri personale i puternic ncrcate afectiv sunt readuse la timpul prezent i, prin mecanismele reveriei, sunt supuse unui proces de reconstrucie imagistic. Se elaboreaz noi scenarii, mai ales n raport cu ntmplrile, situaiile negative care au afectat imaginea de sine a persoanei. Imaginaia reproductiv este o form activ i voluntar a imaginaiei care pornete de la datele acumulate n memorie, de la cunotinele subiectului i elaboreaz imagini ale unor situaii, ntmplri, evenimente care nu au corespondent n experiena personal a acestuia. Imaginaia reproductiv ndeplinete o funcie cognitiva major pentru c intervine n procesul nvrii i asigur un suport imagistic, o construcie imaginar a unor realiti pornind de la ceea ce studiaz, citete, nva. ntotdeauna lectura unor opere beletristice este nsoit de imaginarea foarte vie a acelei realiti, ceea ce confer subiectului un sentiment plenar de participare personal la povestea descris. Combinrile sunt uneori paradoxale. Se asociaz imagini cunoscute sau mai puin cunoscute, peisaje, orae, iar personajele sunt deseori ntrupate prin actori cunoscui i apreciai de ctre cititor sau prin rude, prieteni, cunotine. Imaginaia creatoare este forma cea mai complex i cea mai important a imaginaiei. Conceptul de imaginaie creatoare este oarecum artificial ntruct orice manifestare a imaginaiei este, ntr-o anumit masur creativ; coeficientul de originalitate este variabil. Cercetrile asupra creativitiii au impus termenul de imaginaie creatoare. Imaginaia creatoare se definete prin raportare la finalitatea sa: un produs nou caracterizat prin originalitate. Sub acest aspect se face distincia ntre inovaie i invenie. Inovaia rezult dintr-o combinare transformativ a unor elemente i date cunoscute, rezultatul fiind un produs cu atribute de noutate. Invenia este caracterizat n totalitatea ei de originalitate. Orice invenie valorific ceea ce s-a produs i s-a realizat n domeniul respectiv, dar se caracterizeaz prin ingeniozitate i originalitate n combinarea i modelarea datelor de la care s-a pornit. Mai trziu psihologul Wallace a sistematizat sugestiile oamenilor de tiin i a propus urmatoarele stadii ale imaginaiei creatoare: pregtirea, incubaia, iluminarea, elaborarea i verificarea. Despre incubaie am vorbit la relaia dintre imaginaie i incontient. n ceea ce privete iluminarea acesta este un concept foarte slab acoperit din punct de vedere tiinific. Dei savanii semnaleaz caracterul viu, plenar al acestor stri de iluminare, din punct de vedere experimental este foarte greu de verificat realitatea ei psihologic. Deseori n loc de iluminare se utilizeaz conceptul de intuiie. Gestaltitii au fost cei care au susinut rolul intuiiei n rezolvarea de probleme. Intuiia are un aspect spontan, slab contientizat, astfel nct subiectul dobndete rspunsul la o problem ca o revelaie, ca o iluminare sau ca o idee strlucitoare.

Procedeele imaginaiei Spre deosebire de operaiile gndirii, procedeele imaginaiei sunt puternic influenate de pulsiunile afective, de motivaiile i atitudinile subiectului. n acelai timp, spre deosebire de operaiile gndirii, procedeele imaginaiei prezint un grad nalt de plasticitate i de libertate combinatoric. Dac operaiile gndirii trebuie s rspund la ntrebrile: ce este?, cum este?, cum se explic?, cum poate fi interpretat?, procedeele imaginaiei trebuie s rspund la ntrebrile ce ar mai putea fi?, ce ar mai putea nsemna?, ce s-ar mai putea spune?, cum s-ar mai putea combina?, cum s-ar mai putea asocia?, cum s-ar mai putea modifica?, cum s-ar putea nlocui?, cum m-a putea transpune n ceea ce simte altcineva. Analogia pornete de la ceva cunoscut i interpreteaz o situaie nou prin raportarea la modelul asimilat. Psihologia cognitiv aloc un rol important analogiei n rezolvarea de probleme. Aceste cercetri au fost iniiate de ctre psihologul american de origine germana K. Duncker (1945) prin celebrele probleme ale radiaiei i ale comandantului. Prin analogie subiectul realizeaz un transfer al unei situaii vechi, cunoscute, ntr-o situaiei nou, n vederea explicrii celei noi. Asocierea se raporteaz la principiile asociaiei, mai ales la asocierea prin contiguitate spaio-temporal. Psihologul american A. Osborn (1971), n studiile sale dedicate creativitii, acord un rol important asocierii sistematice ca procedeu de imaginaie voluntar. Subiectul este forat la astfel de asocieri cu ajutorul unor intrebri privitoare la structurile asociative posibile pornind de la contiguitatea spaiotemporal, de la asemnri sau contraste. Adaptarea este un procedeu prin care mijloace i modaliti de imaginaie utilizate ntr-un context sunt adaptate i utilizate ulterior ntr-un alt context. Este un procedeu frecvent utilizat n creaia literar sau n adaptrile regizorale ale unor piese de teatru clasice. Modificarea este un procedeu mai complex ce implic transformri care vizeaz aspecte, laturi ale obiectelor. Se ajunge la noi forme, la noi configuraii, la un nou aspect pornind de la ceva cunoscut. Modificarea i restructurarea sunt, pentru producia modern de bunuri de consum, mijloace des utilizate n vederea sporirii atractivitii i a creterii vnzrilor. Un calculator a crui unitate central este dotat cu carcas transparent i cu iluminare intern apare mai atractiv pentru unii cumpartori dect un calculator banal, cu carcas opac. Substituirea este procedeul de nlocuire a unor elemente cu altele n vederea producerii unor produse noi, mai performante. Avioanele moderne de pasageri apeleaz la substituirea metalului cu substane polimerizate care au o duritate apropiat de cea a diamantului, rezisten la suprasolicitri i sunt mai uoare de zeci de ori dect metalul. Amplificarea, hiperbolizarea este un procedeu frecvent utilizat n literatur cu scopul de a mri impactul asupra cititorului. Diviziunea i rearanjarea presupune un procedeu similar analizei i sintezei. Obiectul sau rezultatul artistic al unei creaii este separat, descompus n pri componente, se ncearc rearanjarea, reordonarea n vederea obinerii de efecte noi. Uneori rearanjarea ia forma amalgamrii prin unificarea componentelor astfel nct s acioneze ntr-o manier concertat. Empatia este cel mai complex procedeu al imaginaiei i presupune capacitatea de transpunere n plan imaginativ n sfera tririi simmintelor, atitudinilor altei persoane. n empatie este implicat transpunerea perceptiv, cognitiv i afectiv. G. Allport (1981)