Cuprins

Argument...........................................................................................................................2
Cap. I. Istoricul realizării dispozitivului...............................................................................3
I.1. Cine a inventat memoria flash?................................................................................4
I.2. Crearea standardului................................................................................................7
I.3. Clasificarea memoriilor de tip Flash.......................................................................10
Cap. II. Instalarea echipamentelor detaşabile(memorie stic)..........................................13
II.1. Conectarea şi pornirea unui stic USB...................................................................13
II.2. Instalarea unui dispozitiv USB..............................................................................16
II.3. Pregătirea pentru utilizare.....................................................................................19
Bibliografie.......................................................................................................................24
Argument

Atenţia persoanelor contemporane moderne este tot mai des atrasă de ceea ce
numim tehnologie de ultimă oră. Memoria flash este o tehnologie considerată
revoluţionară la apariţia sa, având ca noutate câteva proprietăţi care făceau din acest
tip de memorie dintre cele mai căutate.

Proprietăţile erau legate de viteza cu care stoca informaţiile, spaţiul disponibil

stocării de informaţii şi uşurinţa cu care se lucrează cu acest tip de memorie. Memoria
flash este încorporată sau folosită în diferite dispozitive.

Cel mai utilizat dispozitiv este stic-ul sau USB Flash, deoarece sunt folosite
pentru stocarea şi extragerea de date din calculator (precum documente, imagini şi
înregistrări video), acesta fiind mai nou întâlnit oriunde şi ori când în activitatea socială
de zi cu zi.

Am ales acest subiect ca temă de atestat în primul rând din curiozitate, deoarece
datele găsite în spaţiul Internet, despre acest tip de memorie erau prea puţine şi
nesistematizate. Din materialul citit am extras informaţia relevantă, realizând un
rezumat structurat şi clar.

Obiectivul principal a fost scopul pentru care sunt folosite şi cum au înlocuit alte
sisteme de stocare, cum ar fi dischetele. Ele sunt mai mici, mai rapide şi au o capacitate
de mii de ori mai mare. În plus, sunt mai durabile datorită faptului că nu au părţi
componente mobile.  Până în 2005, cele mai multe calculatoare foloseau unităţile de
dischetă, dar acestea au fost abandonate în ultima vreme în favoarea unităţilor de
memorie USB.

În al doilea rând am ales această temă, pentru că memoria flash deşi este
folosită foarte des, mulţi dintre oameni nu înţeleg mecanismul de funcţionare, nu au

2
timp să citească documentaţii lungi pentru a acumula multe informaţii şi riscă să
investească în produse de proastă calitate.

Cap. I. Istoricul realizării dispozitivului

Una dintre problemele limbii române moderne este cum să ne adaptăm

neologismelor venite din limba engleză, provocat de progresul tehnologic ce nu ţine
cont de capacitata noastră scăzută de a acumula  cuvinte noi. Vom folosi în lucrarea de
atestat denumirea de stic de memorie flash acest dispozitiv care şi în limba engleză are
mai multe variante: flash memory stic, flash memory, flash pen drive, flash drive.

Stic-urile de memorie se găsesc într-o gamă foarte largă de modele.

Majoritatea stic-urilor de memorie accesibile au până în 10 GB. Capacitatea acestora
de depozitare ajunge până la 256GB. Varianta aleasă ţine cont de uz (stic ori varianta
engleză, memory  stic), dar şi de tehnologia (flash) – detaşabilă care stă la baza
producţiei acestui tip de memorie şi care face diferenţa faţă de alte tipuri de memorie
existente pe piaţă.

Stic-ul de memorie flash este astăzi un dispozitiv electronic foarte popular, care
a înlocuit discheta şi tinde să facă inutil CD-ul/DVD-ul. Este rapid la scriere şi ştergere şi
rezistent la şocuri mecanice. Dar cum funcţionează acesta şi cum reuşeşte ca datele
înregistrate, să nu se piardă atunci când dispozitivul este deconectat de la calculator?

O unitate flash pentru USB (magistrala serială universală) este un dispozitiv mic,
portabil, care se conectează la portul USB al unui computer. Asemenea unui hard disc,
o unitate flash pentru USB stochează informaţii,
dar cu ajutorul unei unităţi flash aveţi
posibilitatea să transferaţi cu uşurinţă acele
informaţii de pe un computer pe altul.

Unităţile flash pentru USB variază ca forme şi dimensiuni; acestea pot stoca
gigaocteţi de informaţie. Stic-urile de memorie cu suport USB pot stoca mai multe date
şi pot face un transfer mai rapid decât unităţile optice şi pot fi citite de cele mai multe

3
sisteme de calcul. Unităţile flash pentru USB sunt numite şi stic-uri, memorii flash,
memorii USB sau memorii portabil.

 I.1. Cine a inventat memoria flash?

Memoria flash a fost inventată de cercetătorul japonez Fujio Masuoka în anul

1980, în timp ce lucra pentru Toshiba. Denumirea de memorie flash a fost sugerată de
un coleg al lui Masuoka, cercetătorul Shoji Ariizumi şi are legătură cu modul în care se
desfăşoară ştergerea conţinutului memoriei, deoarece procesul de ştergere a
conţinutului memoriei i-a amintit de licărirea unui aparat de fotografiat. Domnul Masuoka
a înfăţişat invenţia la IEEE(Institute of Electrical and Electronics Engineers)1984
Internaţional Electron Devices Meeting (IEDM) ţinut în San Jose, California. Intel a
văzut masivul potenţial al invenţiei şi a introdus primul cip flash comercial de tip NOR în
1988.

Există două tipuri de memorie flash, NOR (not or) şi NAND (not and). Memoria
flash de tip NOR are timpi de ştergere şi scriere lungi, dar are o interfaţă a adreselor  de
date întreagă (memorie) care permite acces aleatoriu la orice locaţie. Rezistenţa sa
este de la 10 000 la 1 000 000 de cicluri de ştergere. 

Memoria flash de tip NAND nu permite accesul direct la celulele de memorie, în

schimb. Are timpi de ştergere şi scriere mai rapizi, densitate înaltă, şi un preţ scăzut per
cifră binară decât NOR flash, şi de 10 ori mai multă rezistenţă.  Timpul de scriere şi
ştergere a datelor este scurt.

 Memoria flash este folosită pentru construcţia stic-urilor de memorie, PDA-uri,

playere audio ori telefoane mobile şi lista poate continua. memoriei flash este aproape
indistructibilă de un mediu fizic obișnuit fiind  în stare să reziste la presiuni intense și la
temperaturi ridicate.

Este greu să ne imaginăm lumea modernă fără această invenţie care datează
din 1984. Totuşi, această tehnologie creată de către japonezul Fujio Masuoka a ajuns

4
pe piaţă în 1987, comercializată de Toshiba. Memoria flash a schimbat radical modul în
care este stocată informaţia.

1. Conectorul USB
2. Controllerul USB de stocare în masa
3. Pini de test
4. Cipul de memorie flash
5. Crystal Oscilator(cuart)
6. LED
7. Comutator („Scriere-Protecţie”)
8. Spaţiu pentru cel de-al doilea cip de
memorie flash .

Stic-ul de memorie flash este un dispozitiv electronic bazat pe tranzistoare ce

foloseşte memoria flash de tip NAND. Acesta constă într-un conector USB de tip A care
este interfaţa dintre memorie şi calculator, un controler care constă într-un procesor de
tip RISC, un chip de memorie flash NAND şi un oscilator care produce semnalul de
ceas şi care controlează transferul de date.

Memoriile flash mai vechi, de 12Mb, sunt limitate la o viteza de maxim 1MB/s. În
comparaţie cu hard-discurile, memoriile flash folosesc mai puţină energie, iar piesele nu
sunt fragile.

Memoria flash este o formă de memorie non-volatilă (nu se şterge la oprirea

calculatorului sau la extragerea memoriei din calculator) care poate fi ştearsă electric şi
reprogramată. Este o tehnologie care este în primul rând folosită în cardurile de
memorie.

Memoriile flash funcţionează conform dispozitivelor de stocare în masă USB

astfel în cât majoritatea sistemelor moderne de operare pot citi și scrie pe acestea fără
instalarea unor drivere pentru dispozitiv.
5
 Dintre toate celelalte dispozitive de stocare folosind tehnologii optice sau
magnetice, memoria flash are cea mai mare rată de păstrare a datelor în caz de
distrugere a dispozitivului. Există două tipuri de defecte ce distrug dispozitivul:

1. defecte fizice; acest lucru se întâmplă unui contact necorespunzător cu USB-

ul calculatorului sau în cazul ruperii stic-ului.
2. defecte logice: stic-ul apare în calculator ca fiind drive nealocat, şi cere
formatare.

Recuperarea datelor de pe stic se face

cu echipamente profesionale cu care  fash-urile
de memorie se reconstruiește algoritmi de
stocare a datelor.

Spre deosebire de EEPROM

(Electronically Erasable Programmable Read-Only Memory), memoria flash este
ştearsă şi programată în blocuri compuse din locaţii multiple. Cele mai multe memorii
flash nu includ un mecanism de protejare la scriere. Cu toate acestea, unele stic-uri
de memorie au un comutator pe carcasa unităţii cu rol de a proteja scrierea sau
modificarea datelor pe dispozitiv. Protecţia la scriere este utilă în cazul reparării sau
utilizării calculatoarelor contaminate cu viruși, fără riscul infectării stic-ului de memorie.

Memoria flash costă mai puţin decât EEPROM

în consecinţă a devenit  tehnologia dominantă oriunde
este nevoie de o cantitate semnificativă, de o
categorie solidă de depozitare non-volatilă. Memoria
flash este non-volatilă ceea ce înseamnă că nu are
nevoie de energie pentru a menţine informaţia stocată
în cip. În plus memoria flash oferă un timp de acces
pentru citirea datelor foarte rapid și o mai buna
rezistenţă la șocuri.

Memoria flash (ambele tipuri NOR şi NAND) a fost inventată de Dr. Fujio
Masuoka în timp ce lucra pentru Toshiba în 1984. Conform celor de la Toshiba, numele
de flash a fost sugerat de colegul domnului Masuoka, domnul Shoji Arizumi, deoarece
procesul de ştergere a conţinutului memoriei i-a amintit de licărirea unui aparat de
6
fotografiat. Domnul Masuoka a înfăţişat invenţia la IEEE(Institute of Electrical and
Electronics Engineers)1984 International Electron Devices Meeting (IEDM) ţinut în San
Jose, California. Intel a văzut masivul potenţial al invenţiei şi a introdus primul cip flash
comercial de tip NOR în 1988.

Memoriile flash de tip NOR  are timpi de ştergere şi scriere lungă, dar are o
interfaţă a adreselor de date întreagă (memorie) care permite acces aleatoriu la orice
locaţie.

Aceasta îl face potrivit pentru depozitarea unui program cod care trebuie să fie
rareori actualizat, cum ar fi BIOS-ul calculatorului. Rezistenţa sa este de la 10 000 la
1.000.000 de cicluri de ştergere. Acest model a fost temeiul pentru primul stic flash-
based(bazat pe tehnologia flash) ce poate fi îndepărtat, Compact Flash a fost bazat pe
NOR deşi cardurile mai târzii au fost mutate la mai puţin costisitorul NAND flash.

A urmat NAND flash, pe care Toshiba l-a anunţat  la ISSCC (International Solid-
State Circuit Conferenţe) în 1989.

Are timpi de ştergere şi scriere mai rapizi, densitate înaltă, şi un preţ  scăzut per
cifră binară decât NOR flash, şi are de 10 ori mai multă rezistenţă. Oricum interfaţa sa
I/O permite numai acces secvenţial la date. Aceasta îl face potrivit pentru dispozitivele
de depozitare în masă cum sunt cardurile PC şi diverse carduri de memorie, şi ceva mai
puţin folositoare pentru memoria calculatorului.

I.2. Crearea standardului

La apariţia memoriei flash, producătorii de dispozitive electronice au primit

posibilitatea, fără mari probleme și cheltuieli, să-și doteze produsele cu noile tipuri de
medii de stocare. Avantajele erau evidente; consumul energetic redus, siguranţa înaltă
(din cauza lipsei pieselor mobile) și rezistenţa la mediul înconjurător și sarcini. Însă,
principala problemă era dimensiunea acestora.

În piaţă se intensifică cererea pentru dispozitive cât mai mici, dimensiunea cărora
nu permitea utilizarea memoriei flash voluminoase, executat conform standardului ATA-

7
Flash. A apărut ideea de a crea un nou format de memorii flash, care va avea
dimensiuni reduse și în același timp, compatibil cu sloturile PCMCIA existente, fapt care
în principiu însemna compatibilitatea cu comenzile ATA/ATAPI.

Vedere de ansamblu

Memoria flash este non-volatilă ceea ce înseamnă că nu are nevoie de energie

pentru a menţine informaţia stocată în cip. În plus memoria flash oferă un timp de acces
pentru citirea datelor foarte rapid și o mai bună rezistenţă la șocurile cinetice decât hard
disk-urile.

Aceste trăsături explică popularitatea memoriei flash pentru aplicaţii, ca de

exemplu stocarea pe dispozitive baterie-putere. O alta ispită a memoriei flash este
faptul că este aproape indestructibilă la acţiunea unui mediu fizic obișnuit, fiind în stare
să reziste la presiuni intense și la apă fiartă.

Cum funcţionează memoria flash?

Este important de menţionat de la început

că memoria flash este un tip de EEPROM –
Electrically Erasable Programmable Read-Only
Memory – și este o memorie nevolatilă, ceea ce
înseamnă că nu pierde datele stocate atunci
când este deconectată de la calculator nu are
nevoie de o sursă de putere pentru a păstra
informaţia scrisă. Un proces specific de stocare.

 Memoria flash este formată dintr-o matrice de celule de memorie care, la rândul
lor, sunt formate din perechi de tranzistori ce au un strat subţire de oxid izolator între ei.
Un tranzistor este numit poartă flotantă (floating gate), iar celălalt poartă de control
(control gate).

Tranzistorul MOSFET(metal oxide semiconductor field efect transistor) este un

tranzistor ce are două straturi semiconductoare. Curentul electric "curge" prin unul
8
dintre aceste straturi, numit canal. Un tranzistor MOSFET are una sau două grile, o
sursă și o drenă, spre deosebire de tranzistorul clasic ce are bază, emitor și colector.
Cele mai multe dintre tranzistoarele conţinute astăzi de circuitele integrate sunt de tip
MOSFET.

Poarta flotantă se poate conecta la un rând doar prin poarta de control. Atunci
când este stabilită o legătură între cele două porţi, celula de memorie are valoarea 1.
Schimbarea valorii în 0 se face prin intermediul unui proces numit Fowler-Nordheim
tunneling.

Procesul de tunneling (tunelare) este folosit pentru a modifica starea porţii

flotante. La aplicarea unei tensiuni de 10-13 volţi porţii flotante, electroni excitaţi sunt
împinși în stratul de dielectric, care acţionează ca o barieră între poarta flotantă și
poarta de control.

O celulă senzor monitorizează nivelul sarcinii ce trece prin poarta flotantă; atunci
când acest nivel al mișcării de sarcini electrice ce trece în dielectric depășește 50 de
procente, valoarea celulei de memorie devine 0.

Întoarcerea la valoarea 1 a celulei de memorie se face prin aplicarea unei

tensiuni mai mari către toată memoria ori către blocuri de memorie, în cazul în care nu
se face ștergerea completă.

9
I.3. Clasificarea memoriilor de tip Flash

Memoria flash este folosită

de  mai  mulţi  ani  ca mediu de
stocare principal sau auxiliar pentru
calculatoarele notebook. Totuși,
apariţia unor dispozitive precum
aparatele foto digitale şi
dispozitivele de redare MP3 au
transformat această tehnologie
dintr-un produs de nişă într-un
accesoriu necesar. În prezent sunt
folosite mai multe tipuri de
dispozitive pentru memorie flash şi este important să ştiţi de care dintre acestea aveţi
nevoie. Printre cele mai importante tipuri de memorie flash se numără:

Compact Flash

Memoria Compact Flash a fost dezvoltată de SanDisk Corporation în 1994 şi

foloseşte arhitectura ATA pentru a emula o unitate de disc.. Ambele tipuri de cartele
CompactFlash au lăţimea  de 1.433 inci(3.63), (1 inci=2,54cm) şi lungimea de 1.68
inci(4.27 cm), şi există adaptoare care permit introducerea acestor memorii în sloturile
PC Card ale calculatoarelor notebook. Dezvoltarea acestui standard este coordonată de
CompactFlash Association.

Smart Media

Smart Media (numită iniţial SSFDC, prescurtare de la Solid State Floppy Disk
Card, cartelă de dischetă semiconductoare) este cea mai simplă dintre dispozitivele de
memorie flash. Cartelele Smart Media conţin numai memorie flash, fără nici un circuit
de control.
Această simplitate înseamnă că pentru asigurarea compatibilităţii între diferitele
generaţii de cartele Smart Media este necesară modernizarea dispozitivelor care

10
folosesc memoria Smart Media. Dezvoltarea acestui standard este coordonată de
SSFDF.

Multimedia Card (MMC)

Cartelele MMC folosesc o interfaţa serială simplă, cu 7 pini,

pentru conectarea dispozitivelor şi conţine o memorie flash cu
tensiune scăzută. Este cel mai nou şi mai mic dispozitiv de stocare
cu memorie flash conceput pentru aparatele foto digitale şi o mare
varietate de alte Memorii MMC şi a  fost dezvoltată în comun de
SanDisk şi sprijinirea dezvoltării unor noi produse.

Memory Stic

Compania Sony, care produce atât calculatoare notebook, cât şi o mare varietate
de aparate foto digitale şi camere video, are o versiune  proprie, brevetată, de  memorie
flash, numită Sony Memory Stic. Aceste dispozitive au un comutator unic de protecţie
la  ştergere, care  împiedică ştergerea  accidentală a fotografiilor. Sony  a  acordat
licenţa  tehnologiei  Memory Stic şi  altor companii, cum ar fi Lexar Media.

PC Card (PCMCIA)

De-ţi  tipodimensiunea PC Card (PCMCIA este  acum  folosită  pentru orice, de

la adaptoare pentru jocuri la modemuri şi de la interfeţe SCSI la adaptoare de reţea,
iniţial a fost utilizată pentru memoriile de calculator, aşa cum arată şi vechiul acronim,
PCMCIA (Personal Computer Memory Card International Association).

Spre deosebire de modulele RAM obişnuite, memoria PC Card  se comporta ca o

unitate de disc, folosind  standardul PCMCIA ATA(Attachment). Cartelele PC Card  pot
avea trei grosimi, dar toate au lungimea de 3,3 inci (8,38)şi lăţimea de 2,13 inci(5,41).

11
Cum funcţionează memoria flash?

Este important de menţionat de la început

că memoria flash este un tip de EEPROM –
Electrically Erasable Programmable Read-Only
Memory – și este o memorie nevolatilă, ceea ce
înseamnă că nu pierde datele stocate atunci
când este deconectată de la calculator nu are
nevoie de o sursă de putere pentru a păstra
informaţia scrisă. Un proces specific de stocare.

 Memoria flash este formată dintr-o matrice de celule de memorie care, la rândul
lor, sunt formate din perechi de tranzistori ce au un strat subţire de oxid izolator între ei.
Un tranzistor este numit poartă flotantă (floating gate), iar celălalt poartă de control
(control gate).

Tranzistorul MOSFET(metal oxide semiconductor field efect transistor) este un

tranzistor ce are două straturi semiconductoare. Curentul electric "curge" prin unul
dintre aceste straturi, numit canal. Un tranzistor MOSFET are una sau două grile, o
sursă și o drenă, spre deosebire de tranzistorul clasic ce are bază, emitor și colector.
Cele mai multe dintre tranzistoarele conţinute astăzi de circuitele integrate sunt de tip
MOSFET.

Poarta flotantă se poate conecta la un rând doar prin poarta de control. Atunci
când este stabilită o legătură între cele două porţi, celula de memorie are valoarea 1.
Schimbarea valorii în 0 se face prin intermediul unui proces numit Fowler-Nordheim
tunneling.

Procesul de tunneling (tunelare) este folosit pentru a modifica starea porţii

flotante. La aplicarea unei tensiuni de 10-13 volţi porţii flotante, electroni excitaţi sunt
împinși în stratul de dielectric, care acţionează ca o barieră între poarta flotantă și
poarta de control.

O celulă senzor monitorizează

nivelul sarcinii ce trece prin poarta
flotantă; atunci când acest nivel al

12
mișcării de sarcini electrice ce trece în dielectric depășește 50 de procente, valoarea
celulei de memorie devine 0.

Întoarcerea la valoarea 1 a celulei de memorie se face prin aplicarea unei

tensiuni mai mari către toată memoria ori către blocuri de memorie, în cazul în care nu
se face ștergerea completă.

Avantaje şi limitări ale Memoriei Flash

Printre avantajele utilizării stic-urilor de memorie flash menţionăm ușurinţa în

utilizare, portabilitatea, dimensiunile reduse în comparaţie cu hard-disk-ul, precum şi
rezistenţa la șocuri mecanice care îi garantează o utilizare îndelungată. De asemenea,
este de amintit că faţă de dischetă ori CD, stic-ul de memorie are avantajul păstrării cu
acurateţe a datelor înregistrate, după cum știţi, atât discheta, cât și CD-ul creează mari
probleme la citire atunci când apar zgârieturi.

Procesul de scriere a memoriei flash este unul ce distruge celulele de memorie.

De aceea stic-ul de memorie este garantat de regulă până la 100.000 de scrieri
succesive. Acest număr limitat de scrieri poate fi considerat un dezavantaj dacă
dispozitivul este folosit pentru scriere de informaţii în mod frecvent. Este bine de știut că
un stic îndelung utilizat va avea o perioadă de scriere mai mare decât în momentul
cumpărării, ceea ce indică faptul că dispozitivul se apropie de terminarea perioadei de
funcţionare.

Dacă vă întrebaţi de ce memoria flash nu înlocuiește hard-disk-urile, răspunsul

stă în costurile de producţie încă relativ mari pentru memoria flash, în comparaţie cu
fabricarea hard-disk-urilor.

Cap. II. Instalarea echipamentelor detașabile(memorie stic)

II.1. Conectarea și pornirea unui stic USB

Majoritatea dispozitivelor USB care au comutatoare de alimentare trebuie să fie

pornite înainte de conectare. Dacă dispozitivul utilizează un cablu de alimentare,
conectaţi-l la o sursă de alimentare. Apoi, porniţi-l înainte de conectare.
13
 În continuare, stabiliţi portul USB la care doriţi să conectaţi dispozitivul. În cazul
în care computerul dispune de porturi USB în partea anterioară, luaţi în considerare
utilizarea unuia dintre acestea, dacă intenţionaţi să conectaţi și să deconectaţi frecvent
dispozitivul. (Aveţi posibilitatea să utilizaţi orice port la
următoarea conectare a dispozitivului).

Cabluri și porturi USB tipice

Conectaţi dispozitivul la portul USB. Dacă Windows

poate găsi și instala driverul de dispozitiv automat, veţi fi
înștiinţat că dispozitivul este pregătit pentru utilizare. Altfel, vi se va solicita să inseraţi
un disc care conţine driverul.

Windows vă va înștiinţa atunci când reușește să instaleze cu succes un dispozitiv

Dacă instalarea s-a terminat, verificaţi informaţiile furnizate cu dispozitivul pentru

a vedea dacă este necesar să instalaţi orice software suplimentar.

Ocazional, un dispozitiv USB nu este recunoscut de Windows și nu este oferit cu

un disc care conţine un driver. În acel caz, încercaţi să găsiţi un driver de dispozitiv
online. Începeţi verificând site-ul Web al producătorului de dispozitiv – deseori, aveţi
posibilitatea să descărcaţi drivere din secţiunea „Asistenţă” a acestor site-uri.

Atunci când conectaţi un dispozitiv la un port USB de pe un hub USB, la un

monitor sau la un alt dispozitiv conectat la computer, asiguraţi-vă că portul USB dispune
de suficientă tensiune pentru a accepta dispozitivul. În general, dispozitivele mai reduse
ca dimensiuni, cum ar fi unităţile flash USB, maus-urile USB și dispozitivele cu cabluri
de alimentare proprii, cum ar fi imprimantele, funcţionează corespunzător atunci când
sunt conectate la un hub USB fără tensiune.

Unele dispozitive care utilizează mai multă tensiune, precum scanerele și

camerele Web alimentate prin USB, necesită un hub cu cordon de alimentare propriu
pentru a funcţiona corespunzător. Dacă un dispozitiv nu funcţionează corespunzător
atunci când este conectat la un hub, încercaţi să îl conectaţi direct la unul dintre
porturile USB ale computerului.

14
  Dispozitivele care transferă cantităţi mari de informaţii, precum unităţile hard disk
externe, scanerele și camerele video, funcţionează optim atunci când sunt
conectate la porturi de viteză ridicată USB 2.0.

 Este posibil ca unele computere mai vechi să aibă numai porturi USB 1.x sau o
combinaţie de porturi USB 1.x și 2.0. Dacă dispozitivul necesită un port de mare
viteză pentru a funcţiona corespunzător, consultaţi informaţiile despre computer
pentru a vă asigura că portul pe care îl utilizaţi acceptă USB 2.0.

 În cazul în care computerul include numai porturi USB 1.x, aveţi posibilitatea să
adăugaţi porturi USB 2.0 instalând o placă USB 2.0 în interiorul computerului.

Deconectarea unui dispozitiv

Majoritatea dispozitivelor USB pot fi îndepărtate și deconectate. Atunci când

deconectaţi dispozitive de stocare cum ar fi unităţi flash pentru USB, asiguraţi-vă că
salvarea informaţiilor pe dispozitiv a fost finalizată de computer înainte de a îndepărta
dispozitivul. Dacă dispozitivul dispune de o lumină pentru activitate, așteptaţi câteva
secunde după încetarea luminării intermitente, înainte de a deconecta dispozitivul.

Dacă vedeţi pictograma Eliminare hardware în siguranţă în zona de notificare

din partea dreaptă a barei de activităţi, aveţi posibilitatea să o utilizaţi pentru a vă
asigura că dispozitivele au terminat operaţiunile în curs și pot fi îndepărtate. Faceţi clic
pe pictogramă și veţi vedea o listă de dispozitive. Faceţi clic pe dispozitivul pe care doriţi
să îl îndepărtaţi. Windows va afișa o notificare pentru a vă înștiinţa că poate fi scos în
siguranţă.

De obicei, la prima conectare a unui dispozitiv care se conectează printr-un port

USB, Windows instalează automat un driver pentru acel dispozitiv. Driverele permit
computerului să comunice cu dispozitivele hardware şi fără un dispozitiv hardware, un
dispozitiv USB pe care îl conectaţi la computer – cum ar fi un maus sau o cameră Web
nu vor funcţiona corect.

15
II.2. Instalarea unui dispozitiv USB

Verificaţi instrucţiunile care au fost furnizate cu dispozitivul pentru a vedea dacă

va fi necesar să instalaţi un driver înainte să
conectaţi dispozitivul. Deşi Windows face această
activitate în mod automat de obicei după ce
conectaţi un dispozitiv nou, unele dispozitive
necesită instalarea driverelelor manual. În acele
cazuri, producătorul de
dispozitive adaugă un disc cu software şi instrucţiuni pentru instalarea driverului înainte
de conectarea dispozitivului.

Dacă dispozitivul USB a fost livrat cu software de la producător, verificaţi dacă

este compatibil cu versiunea de Windows. Dacă nu este compatibil sau nu arată pentru
ce versiune de Windows este proiectat, încercaţi să conectaţi
dispozitivul mai întâi pentru a vedea dacă sistemul găseşte un driver
compatibil.

Toate activităţile din acest proiect sau realizat folosind stic-ul

personal de tip Transcend USB. Gama clasică de chei USB oferă
aducerea transferului de date mai mult decât încărcarea şi descărcarea
de fişiere. Transcend  este un stic USB popular, uşor, durabil şi compact, având un cap
retractabil şi o carcasă robustă de plastic.

Caracteristici:

 Interfaţă USB 2.0

 Program Parolă inclus
 Compatibil cu Windows ME/2000/XP/Vista/7 şi Mac 9.0+/OS X
 Disponibil la capacitatea de 2GB, 4GB, 8GB sau 16GB.
 Garanţie 2 ani
 Ciclul de citire/scriere 10.000 times

16
  Compatibilitate (Apple Mac® OS) 9.0+ / OS X
 Compatibilitate (Windows®) PC and MAC
 Dimensiune pachet (Î x L x A) 101 x 10.1 x 132mm
 No Driver Required (nu necesita driver)
 Greutate netă  0.016kg
 Temperatură de operare  -20°c to +60°c
 Viteză citire  10MB
 Viteză scriere  5MB

Cerinţe de sistem

Sistemul de calcul va avea cel puţin Procesor Pentium III şi spaţiu pe disc 16 MB
liber, un port USB 1.1 / 2.0 şi unul din următoarele sisteme de operare:

1. Microsoft Windows ® XP (SP2, SP3).

2. Microsoft Windows ® Vista ™ (SP1, SP2)

3. Microsoft Windows ® 7

Totodată este obligatoriu să avem două litere de unitate disponibile între unităţile
fizice și partajate în reţea.

Montarea sau demontarea unei unităţi

Trebuie să faceţi Log on ca

administrator pentru a efectua acești pași.

Montarea unei unităţi este o

expresie utilizată frecvent pentru a descrie
o tehnică avansată de gestionare a
discurilor utilizată în organizaţiile mari. O
unitate montată este o partiţie care este
mapată la un folder gol de pe altă partiţie
care a fost formatată cu sistemul de fișiere NTFS. Unităţile montate au de obicei
17
desemnată o etichetă sau un nume în loc de o literă de unitate. Acestea sunt utile
organizaţiilor care trebuie să partajeze partiţii sau unităţi cu mulţi utilizatori. O unitate
montată este cunoscută și ca folder montat.

Unităţile montate permit extinderea capacităţii de stocare a unei unităţi sau

partiţiei. Să spunem că evidenţa financiară se salvează în folderul Finanţe din unitatea
C, dar unitatea C este aproape plină. Există spaţiu pe altă unitate, unitatea E.

Prin crearea unui folder gol în folderul Finanţe denumit Evidenţă și montarea
unităţii E în noul folder, aveţi posibilitatea să salvaţi fișierele în C:\Finanţe\Evidenţă
pentru a utiliza avantajul spaţiului de stocare suplimentar de pe E. Unităţile montate
sunt mai avantajoase decât comenzile rapide, deoarece unităţile montate se pot muta
fără a trebui actualizat folderul în care este montată unitatea.

 Pentru montarea unei unităţi

1. Faceţi clic pentru a deschide Gestionare computer. Dacă vi se solicită o parolă

de administrator sau o confirmare, tastaţi parola sau furnizaţi confirmarea.

2. În stânga, sub Stocare, faceţi clic pe Gestionare disc.

3. Faceţi clic cu butonul din dreapta pe unitatea pe care o veţi monta, apoi faceţi
clic pe Modificare literă unitate și cale.

4. Faceţi clic pe Adăugare, pe Montare în acest folder NTFS gol, apoi fie tastaţi
calea către un folder gol de pe o unitate NTFS, fie faceţi clic pe Răsfoire pentru
a-l localiza. Faceţi clic pe OK, apoi pe OK din nou.

Pentru eliminarea unei unităţi montate

1. Faceţi clic pentru a deschide Gestionare computer. Dacă vi se solicită o parolă

de administrator sau o confirmare, tastaţi parola sau furnizaţi confirmarea.

2. În stânga, sub Stocare, faceţi clic pe Gestionare disc.

3. Faceţi clic cu butonul din dreapta pe unitatea montată pe care doriţi să o

eliminaţi, apoi faceţi clic pe Modificare literă unitate și cale.

4. Faceţi clic pe Eliminare, apoi pe Da.

18
 Coșul de reciclare nu recunoaște unităţile montate, astfel că este posibil să fie
returnată o eroare dacă încercaţi ștergerea unui fișier de pe o unitate montată. Pentru a
evita Coșul de reciclare și a șterge definitiv respectivul fișier, faceţi clic pe acesta, apoi
apăsaţi SHIFT+DELETE. Când ștergeţi definitiv un fișier, el nu se poate recupera decât
dacă există o copie de rezervă actuală a fișierului.

Un driver este un software care permite computerului să comunice cu hardware

sau cu dispozitive. Fără drivere, hardware-ul pe care îl conectaţi la computer de
exemplu, o placă de sunet sau o imprimantă, nu vor funcţiona corect.

În majoritatea cazurilor, driverele sunt livrate împreună cu Windows sau pot fi

găsite căutând actualizări la Windows Update din Panoul de control. Dacă Windows nu
dispune de driverul necesar, acesta poate fi găsit de obicei pe discul livrat împreună cu
hardware-ul sau cu dispozitivul pe care doriţi să-l utilizaţi sau pe site-ul Web al
producătorului.

Introducem Transcend într-un port USB disponibil. Redare automată poate

apărea după inserţie.

II.3. Pregătirea pentru utilizare

După ce instalarea hardware este completă,

Autorun.inf – fişier responsabil de pornirea unor
aplicaţii (gen setup.exe) de pe CD-uri, dischete şi
mai nou, de pe stic-uri. Este un fişier text, de obicei
cu 2 – 3 linii de comandă în care se indică numele
fişierului care trebuie rulat la inserarea CD-ului,
dischetei, stic-ului precum şi o iconiţă personalizată.
Un model de aşa fişier îl prezint în dreapta.

“[autorun]

open = start.exe

icon = sample.ico”

Fişier este total inofensiv, dacă la deschidere nu se indică un executabil virusat

sau nu este un virus ascuns.

19
Sistemul de operare detectează și recunoaște automat noul hardware şi lansează
programul AutoRun.exe de instalare.

Dacă programul de autorulare nu

răspunde, căutaţi fișierul AutoRun.exe în
folderul driverului. Apoi daţi dublu clic pe
AutoRun.exe pentru rularea programului.
Urmaţi instrucţiunile de pe ecran ale
vrăjitorului de instalare. După ce
programul a fost instalat, pe desktop apare o pictogramă.

Lansarea programului de administrare

După ce a fost instalat, programul de administrare pornește în mod automat. De

fiecare dată când stic-ul USB se conectează la PC, programul de administrare pornește
automat. De asemenea puteţi da un dublu clic pe pictograma de pe desktop pentru
lansarea programului de administrare.

Formatarea sticului USB

Formatarea unui drive USB nu este
diferită de formatarea oricărei alte unităţii.
Dar cât de des am formatat de fapt o unitate
și ce înseamnă diferitele opţiuni? Cei mai
mulţi dintre noi folosim cu setările implicite
fără a înţelege logica lor. În mod natural,
setările optime depind de tipul de hardware pentru a fi formatat și ceea ce intenţionăm
să facem cu acesta. Aceasta explică de ce fiecare opţiune face și care unul este cel mai
potrivit pentru unitatea și utilizarea de
așteptat.

Fie că sunteţi execută Windows XP,

Windows Vista sau Windows 7, pașii sunt în
esenţă aceleași. Conectaţi unitatea USB,
facem dublu clic pe pictograma Computer

20
(My Computer), apoi clic dreapta pe litera unităţii(G:,.., Z:) din categoria unităţi
detașabile și selectaţi> Format ... din meniul de comenzi rapide.

Caseta de dialog apărută ne oferă câteva informaţii înainte de formatare, ce sunt

disponibile: capacitate(în Gb), sistem de fișiere(implicit NTFS), sistem de fișiere, alocare
unitate de dimensiune, volume label(eticheta de volum). Cu toate acestea, înainte de a
continua cu formatare, veţi dori să înţeleagă ceea ce înseamnă de fapt fiecare dintre
aceste opţiuni.

Pentru a formata discul, pur și simplu

faceţi selecţia, faceţi clic pe -> Start, faceţi clic
pe -> OK pentru a confirma că doriţi cu
adevărat să șteargă toate datele și unitatea va
fi formatată.

Ce sistem de fişiere alegem(File System)?

În Windows 7, veţi vedea un maxim de patru sisteme

de fișiere diferite: NTFS, FAT, FAT32, și exFAT. De fapt, nu
veţi vedea FAT și FAT32, dacă unitatea este mai mare de
32 GB. Deci, ce este diferenţa dintre aceste sisteme de
fișiere, și care ar trebui să alegeţi? Să ne uităm la
avantajele de fiecare.

Compararea sistemelor de fișiere NTFS cu FAT

Un sistem de fișiere este structura subiacentă utilizată de un computer pentru

organizarea datelor pe hard disk. Dacă se instalează un hard disk nou, este nevoie de
partiţionarea și formatarea sa utilizând un sistem de fișiere, înainte de a începe stocarea
de date sau programe. În Windows, cele trei opţiuni cu privire la sistemele de fișiere din
care se alege sunt NTFS, FAT32 și FAT (cunoscut și ca FAT16), un sistem mai vechi și
mai rar utilizat.

21
 NTFS este sistemul de fișiere preferat de această versiune de Windows. Acest
sistem prezintă multe avantaje faţă de sistemul de fișiere FAT32, incluzând:
1. Capacitatea de a recupera automat după anumite erori legate de disc, ceea ce
FAT32 nu poate realiza.
2. Suport îmbunătăţit pentru hard diskuri mai mari.
3. Securitate mai bună, deoarece aveţi posibilitatea să utilizaţi permisiuni și criptare
pentru a restricţiona accesul la anumite fișiere numai la utilizatorii autorizaţi.

FAT32, și varianta mai rar utilizată FAT, au fost utilizate în versiuni anterioare ale
sistemelor de operare Windows, incluzând Windows 95, Windows 98 și Windows
Millennium Edition.
1. FAT32 nu oferă securitatea furnizată de NTFS, astfel că, dacă deţineţi o partiţie
sau un volum FAT32 pe computer, orice utilizator care are acces la computer
poate citi orice fișier din acesta.
2. FAT32 are, de asemenea, limitări de dimensiune. Nu aveţi posibilitatea să creaţi
o partiţie FAT32 mai mare de 32 GO în această versiune de Windows, nici să
stocaţi un fișier mai mare de 4 GO pe o partiţie FAT32.
3. Principalul motiv de utilizare a FAT32 este deţinerea unui computer care
execută uneori Windows 95, Windows 98 sau Windows Millennium Edition, iar
alteori execută această versiune de Windows, configuraţie denumită și multi-
încărcare.

În acest caz, va fi necesar să instalaţi sistemul de operare mai vechi pe o partiţie

FAT32 sau FAT și să vă asiguraţi că este o partiţie primară (una care poate găzdui un
sistem de operare).
Orice partiţii suplimentare pe care va trebui să le accesaţi când se utilizează
versiuni anterioare de Windows trebuie să fie, de asemenea, formatate utilizând FAT32.
Aceste versiuni anterioare de Windows pot accesa partiţiile NTFS sau volumele printr-o
reţea, dar nu pe computerul dvs.

22
Ce este o etichetă de volum?

Eticheta de volum este pur și simplu numele unităţii.

Este opţional și puteţi numi practic nimic unităţii vrei. Cu
toate acestea, există câteva reguli de urmat, în funcţie de
sistemul de fișiere ai de gând să formataţi cu:

1. NTFS, maxim de 32 de caractere vor fi afișate cu

majuscule și litere.

2. FAT, maxim de 11 de caractere. nici unul din

următoarele caractere: * ? . , , : / \ | + = < > [ ]

3. Spaţiile sunt permise, indiferent de sistemul de fișiere.

Driverele pentru unitatea USB

Driverele sunt o componenta esenţială în

computer, acestea fac legătura între sistemul de
operare si componente, nu degeaba se numește
“driver”. Fără drivere nu putem folosi componente ca:
placa video, placa de sunet, camera web, tuner tv,
placa de reţea, controller SATA.

De cele mai multe ori producătorii de

componente lucrează în strânsă legătură cu
producătorul sistemului de operare (Microsoft) pentru
furnizarea driverelor prin intermediul sistemului de
operare sau prin intermediul unor actualizări ulterioare. Din păcate nu toate driverele pot
fi testate si aprobate de către inginerii Microsoft si de aceea mai rămân unele pe care
trebuie să le instalăm noi.

23
Bibliografie

1. http://mhb.maxell.eu/rm/products/maxell-e200-usb-2gb-e200-black-27.aspx
2. http://windows.microsoft.com/ro-ro/windows-vista/comparing-ntfs-and-fat-file-
systems
3. http://www.scientia.ro/tehnologie/39-cum-functioneaza-lucrurile/377-cum-
functioneaza-flash-usb-memory-stick-memorie.html
4. http://www.infosum.net/ro/ecommerce/flash-memory-and-data-recovery.html

24