Războiul Civil Roman al lui Cezar

Războiul civil al lui Cezar a fost unul din ultimele conflicte militaro-politice din
Republica Romană înainte de întemeierea Imperiului Roman. Conflictele au avut
loc în perioada 10 ianuarie 49 î.Hr. – 17 martie 45 î.Hr. între forțele propopulare
Populares conduse de Iulius Cezar si forțele aristrocrate conservatoare Optimates
ale Republicii Romane conduse de Senatul Roman și Pompei.

Batalia lor:
Odată cu războiul cu Iulius Cezar, Gnaeus Pompeius Magnus (Pompeia) a ordonat
Senatului roman să fugă în Grecia, în timp ce el a ridicat o armată în regiune. Odată
cu îndepărtarea amenințării imediate a lui Pompei, Cezar și-a consolidat rapid
poziția în părțile de vest ale Republicii. Învingând forțele lui Pompei în Spania, el s-a
deplasat spre est și a început să se pregătească pentru o campanie în Grecia. Aceste
eforturi au fost îngreunate, deoarece forțele lui Pompei controlau marina Republicii.
În cele din urmă, forțând o traversare în acea iarnă, Cezar a fost în curând alăturat
de trupe suplimentare sub conducerea lui Marc Antoniu.
În ciuda faptului că era întărit, Cezar era încă depășit numeric de armata lui Pompei,
deși oamenii săi erau veterani, iar inamicul era în mare parte noi recruți. De-a lungul
verii, cele două armate au manevrat una împotriva celeilalte, Cezar încercând să-l
asedieze pe Pompei la Dyrrhachium. Bătălia care a rezultat l-a văzut pe Pompei
câștigând o victorie și Cezar a fost forțat să se retragă. Prevăzut să se lupte cu Cezar,
Pompei nu a reușit să urmeze acest triumf, preferând în schimb să înfometeze
armata adversarului său în supunere. El a fost în curând abătut de la acest curs de
către generalii săi, diverși senatori și alți romani influenți care doreau ca el să dea
luptă.
Înaintând prin Tesalia, Pompei și-a tăbărât armata pe versanții muntelui Dogantzes
în Valea Enipeus, la aproximativ trei mile și jumătate de armata lui Cezar. Timp de
câteva zile, armatele s-au format pentru luptă în fiecare dimineață, totuși, Cezar nu a
fost dispus să atace în sus pe pantele muntelui. Până la 8 august, cu rezervele de
hrană scăzute, Cezar a început să dezbată retragerea spre est. Sub presiunea de a
lupta, Pompei plănuia să dea luptă în dimineața următoare.
Coborând în vale, Pompei și-a ancorat flancul drept pe râul Enipeus și și-a
desfășurat oamenii în formarea tradițională de trei linii, fiecare adâncime de zece
oameni. Știind că avea o forță de cavalerie mai mare și mai bine antrenată, și-a
concentrat calul pe stânga. Planul său prevedea ca infanteriei să rămână pe loc,
forțând oamenii lui Caesar să încarce o distanță lungă și obosindu-i înainte de
contact. Pe măsură ce infanteriei se angaja, cavaleria sa îl va mătura pe ai lui Cezar
din câmp înainte de a pivota și de a ataca în flancul și spatele inamicului.
Văzându-l pe Pompei plecând de pe munte pe 9 august, Cezar și-a desfășurat armata
mai mică pentru a face față amenințării. Ancorându-și stânga, condusă de Mark
Antony de-a lungul râului, și el a format trei linii, deși nu erau la fel de adânci ca ale
lui Pompei. De asemenea, și-a ținut a treia linie în rezervă. Înțelegând avantajul lui
Pompei în cavalerie, Cezar a tras 3.000 de oameni din a treia linie a lui și i-a aranjat
într-o linie diagonală în spatele cavaleriei sale pentru a proteja flancul armatei.
Ordinând încărcarea, oamenii lui Cezar au început să înainteze. Având în față, a
devenit în curând clar că armata lui Pompei le susținea.
Realizând scopul lui Pompei, Cezar și-a oprit armata la aproximativ 150 de metri de
inamic pentru a se odihni și a reforma liniile. Reluându-și înaintarea, se izbiră de
liniile lui Pompei. Pe flanc, Titus Labienus a condus cavaleria lui Pompei înainte și a
făcut progrese împotriva omologilor lor. Căzând înapoi, cavaleria lui Cezar a condus
călăreții lui Labienus în linia de sprijinire a infanteriei. Folosindu-și sulițele pentru a
împinge cavaleria inamică, oamenii lui Cezar au oprit atacul. Unindu-se cu propria
lor cavalerie, au încărcat și au alungat trupele lui Labienus de pe câmp.
Întorcându-se spre stânga, această forță combinată de infanterie și cavalerie a lovit
flancul stâng al lui Pompei. Deși primele două linii ale lui Cezar au fost supuse unei
presiuni puternice din partea armatei mai mari a lui Pompei, acest atac, împreună cu
intrarea liniei sale de rezervă, a schimbat bătălia. Cu flancul prăbușit și trupele
proaspete asaltându-le frontul, oamenii lui Pompei au început să cedeze. Pe măsură
ce armata sa s-a prăbușit, Pompei a fugit de pe teren. Căutând să dea lovitura
decisivă a războiului, Cezar a urmărit armata lui Pompei în retragere și a obligat
patru legiuni să se predea în ziua următoare.

Urmări ale bataliei

Bătălia de la Pharsalus l-a costat pe Cezar între 200 și 1.200 de victime, în timp ce
Pompei a suferit între 6.000 și 15.000. În plus, Cezar a raportat că a capturat
24.000, inclusiv Marcus Junius Brutus, și a arătat o mare clemență în a ierta mulți
lideri Optimati. Armata sa distrusă, Pompei a fugit în Egipt căutând ajutor de la
regele Ptolemeu al XIII-lea. La scurt timp după ce a ajuns la Alexandria, a fost ucis
de egipteni. Urmărindu-și dușmanul până în Egipt, Cezar a fost îngrozit când
Ptolemeu i-a oferit capul tăiat al lui Pompei.
Deși Pompei fusese învins și ucis, războiul a continuat, deoarece susținătorii
Optimate, inclusiv cei doi fii ai generalului, au ridicat noi forțe în Africa și Spania. În
următorii câțiva ani, Cezar a desfășurat diverse campanii pentru a elimina această
rezistență. Războiul sa încheiat efectiv în anul 45 î.Hr. după victoria sa în bătălia de
la Munda.

Viata lui caesar:

Cezar s-a născut la Roma, într-o binecunoscută familie de patricieni (ginta Iulia),
prezumtiv descinsă din Iulus, fiul prințului troian Eneas, care, conform legendei, era fiul
zeiței Venus. Potrivit unei legende, nașterea lui Cezar a fost posibilă prin cezariană, însă
este foarte puțin probabil, deoarece în acea epocă o astfel de incizie se executa doar
asupra femeilor decedate. Cezar a crescut într-o locuință modestă dintr-o construcție
antică (insula) în Suburba, cartier al clasei mijlocii din Roma. Familia lui Cezar, deși cu
descendență patriciană, deci aristocrată, nu era înstărită, după standardele nobilimii
romane. Astfel, niciun membru al familiei nu s-a făcut remarcat în societate în timpul
copilăriei lui Cezar, deși, în generația tatălui său, avusese loc o reînnoire a averilor
familiei. Mătușa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un general talentat și
reformator al armatei romane. Marius a devenit unul dintre cei mai bogați locuitori ai
Romei, influența sa politică contribuind și la îmbunătățirea situației materiale a familiei
lui Cezar.

Viata lui Cneus Pompeius Magnus:

Fiu al lui Gnaeus Pompeius Strabo, reprezentant al unei familii senatoriale,
Pompei se afirmă în viața politică după debarcarea lui Sulla în sudul Italiei și
reizbucnirea războiului civil dintre populari și optimați. La începutul anului 83 î.Hr.
reușește să recruteze 3 legiuni cu care contribuie la victoria optimaților.
Căsătorit cu Aemilia, fiica vitregă a lui Sulla, Pompei este trimis în Sicilia, apoi în
Africa de Nord pentru a lichida ultimele rezistențe ale popularilor. Din 76 î.Hr.
duce lupte grele în Spania împotriva lui Sertorius. Revenit în Italia, înfrânge în 71
î.Hr. ultimele forțe ale armatei lui Spartacus.