Sunteți pe pagina 1din 5

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

MASTER: MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR

REFERAT

MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR PUBLICE

STUDENT:

MATIEȘ ANDRA-NICOLETA

ANUL 1, M.O.
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
MASTER: MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR

LEGITIMITATEA APLICĂRII MANAGEMENTULUI


ÎN CADRUL ORGANIZAŢIILOR PUBLICE

Apariţia managementului în sectorul public reprezintă un răspuns la criza de legitimitate


a administraţiei publice, în modul său tradiţional de funcţionare.
Prima tentaţie ar fi să definim managementul public ca fiind managementul sectorului
public. Aceasta ar semnifica faptul că noţiunea de management este destul de clară şi nu ne-ar
rămâne decât să analizăm extensia sectorului public şi a specificităţilor manageriale la nivelul
acestuia. Cel mai adesea, până în prezent, conceptul de management public s-a bazat pe o
definiţie juridică a acestuia, dar o asemenea abordare, în opinia multora nu mai corespunde
evoluţiei actuale a sectorului public.
În practică, limita dintre sectorul public şi cel privat este din ce în ce mai greu de
conturat, o clasificare binară a organizaţiilor - în publice şi private - nu mai corespunde
realităţii.
Unii teoreticieni văd în aplicarea managementului în cadrul unor servicii publice
abandonul noţiunii de servicii publice. Această argumentaţie ocupă un loc important în
dezbaterile economice şi politice actuale, atât în ceea ce priveşte extinderea sau diminuarea
sectorului public, cât şi în ceea ce priveşte legitimitatea aplicării managementului în
sectorul public.
În realitate sunt necesare două precizări adiacente în raport cu ceea ce reprezintă în fapt
legitimitatea aplicării managementului în sectorul public, şi anume:
- distincţia dintre sectorul public şi cel privat (mai precis, existenţa însăşi a sectorului
public şi pertinenţa propriei frontiere);
- modul de funcţionare şi impactul sectorului public (cu alte cuvinte, interesul şi
performanţele acţiunilor sectorului public).
Prima precizare face trimitere la construcţia sferei publice şi a rolului statului în
societate. Ea se situează în centrul preocupărilor economiştilor şi al politologilor, dar şi al
juriştilor, care însă leagă explicaţiile lor de principii, reguli şi de deontologia în sectorul public.
A doua precizare, care a apărut la începutul anilor ’80, este puternic legată de ceea ce
reprezintă de fapt dezbaterile asupra managementului public: în timp ce promotorii săi afirmă
că acesta poate ameliora performanţele organizaţiilor publice, modernizându-le, adversarii
managementului public denunţă pierderea valorilor şi a principiilor de interes general în
favoarea abordării unei logici antreprenoriale.
Toate aceste precizări ne conduc la ideea că tema legitimităţii managementului public o
regăsim şi la nivelul marilor organizaţii, fie ele publice sau private.
Din acest punct de vedere managementul public reprezintă sistemul de gestiune
dezvoltat în organizaţiile a căror legitimitate tradiţională a devenit inoperantă.
Managementul este adesea considerat ca un ansamblu de tehnici utilizate în sectorul
privat pentru maximizarea profitului (experienţa, capacitatea de decizie, pragmatismul,
asumarea riscului, relaţiile umane, arta conducerii). Putem considera managementul drept
un limbaj administrativ particular.
În favoarea acestei abordări ne permitem să avansăm două argumente preliminare:
- managementul s-a afirmat pe măsură ce dezvoltarea organizaţiilor private a necesitat
împărţirea activităţii de conducere între cadrele superioare şi medii;
- managementul s-a dezvoltat paralel cu marile şcoli de afaceri din S.U.A. şi Europa,
care şi-au însuşit cele mai performanţe tehnici de management.
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
MASTER: MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR

Pentru a demonstra faptul că managementul nu reprezintă doat un limbaj, trebuie avut în vedere
următoatele:
-managementul nu reprezintă altceva decât aplicarea analizei de sistem la nivelul organizației
-analiza de sistem nu este altceva decât un limbaj referitor la o realitate concretă și complexă
-unul dintre principalele avanaje ale definirii managementului îl reprezintă aplicabilitatea atât
în sectorul privat cât și cel public.
Sistemul de la nivelul unei organizații este prevăzut cu un feedback care informează organizația
să se îndrepte către scopul țintă. Astfel, dacă cifra de afaceri este în scădere sau dacă studiile
de piață indică o scădere a pieței aceasta se traduce printr-un feedback negativ, ceea ce va duce
la o schimbare a politicii organizației.
O organizație este divizată în mai multe subsisteme care sunt subordonate unui management
superior, acestea având ca scop principal realizarea sintezei informațiilor disponible și stabilirea
obiectivelor ținând cont de restricțiile impuse. Aceste obiective sunt mai apoi descompue în
obiective derivate de producție, financiare, de marketing și persoanal.
Managementul public se poate defini prin două forme:
-în sens strict: acesta putând fi definit ca fiind un mod de aplicare a limbajului de managent în
cadrul sectorului public definit în sens juridic
-în sens larg: poate fi definit ca un mod de gestiune aplicabil atunci când organizația devine
foarte mare raportată la mediul extern.
În sensul strict se prezintă o insuficiență ținând cont de criza noțiunii de serviciu public,
de variația statutului juridic al organizațiilor, de criza criteriilor de drept adminisrative, și chiar
a noțiunii de sector public.
Definiția managementului abordată în sens larg poate fi interpretată și ca aceea ce
devine managementul organizațiilor atunci când publicul cunoaște efectul organizației asupra
mediului economic și social.
Există însă și unele consecințe ale aceste definiții care pot fi exprimate astfel:
-în raport cu spațiul: managementul trebuie să țină cont de amenajarea spațiului și de protecția
mediului
-în raport cu publicul: managementul trebuie să ia decizii pe termen lung și să țină cont de
accelerarea transformărilor științifice, tehnologice, sociale și politice.
Caracteristicile managementului în sens larg sunt:
-este un management reflexiv: obiectivul stabilit nu trebuie doar să fie realizat, ci trebuie să fie
și acceptat de către mediul extern
-este managementul „puterii vizibile”: acesta poate dezvolta o politică îndreptată asupra
publicului ținând cont de formele de organizarea ale acestuia.
Administrația unei organizații este alcătuită dintr-un ansamblu complex de funcțiuni,
obiective, ierarhii, reguli și tradiții. Din exterior, ea poate fi privită ca un organism
impenetrabil, iar de către cei care fac parte din ea, poate fi văzută ca un angrenaj în care fiecare
cunoaște numai o parte.
Managementul poate fi aplicat în administraţie numai în măsura în care putem delimita
subsistemele componente ce pot fi conduse de o manieră autonomă. Cu alte cuvinte, trebuie
avute în vedere următoarele consideraţii:

1. Delimitarea subsistemului plecând de la un obiectiv.


Această abordare constă în definirea unui obiectiv fie global, fie limitat, pentru ca apoi să fie
concepute mijloacele de punere în aplicare a acestor obiective, ca de exemplu: asigurarea
calităţii vieţii, responsabilitatea ce poate fi atribuită Ministerului Mediului, asigurarea
securităţii rutiere sau lupta împotriva şomajului etc. În acest caz, managementul va asigura
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
MASTER: MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR

adaptarea obiectivelor la o structură de responsabilitate şi la mijloacele necesare atingerii


obiectivelor propuse.

2. Delimitarea subsistemului plecând de la o organizaţie.


O altă manieră de delimitare a unui subsistem este izolarea acestuia în cadrul structurii
administrative. De exemplu, putem izola un serviciu sau o procedură. Este cazul unor servicii
cum ar fi poşta, telecomunicaţiile, al căror statut se aseamănă cu cel al unor organizaţii private
deoarece le putem delimita relativ uşor. De asemenea, la nivelul administraţiilor urbane şi
rurale există servicii publice cu un contur bine delimitat: biblioteci, muzee, şcoli, spitale etc. În
aceste domenii aplicarea managementului este puţin contestată.

3. Raportul dintre administraţia tradiţională şi management.


În sensul cel mai tradiţional, administraţia publică are ca obiectiv aplicarea legii pe baza unor
serii de proceduri scrise: legi, decrete, circulare, formulare, care formează, în fapt, canalul
tradiţional al acţiunii administrative. Această formă de funcţionare a administraţiei tradiţionale
se caracterizează prin următoarele elemente:
• legitimitatea este legală ţinând cont de faptul că administraţia este legitimă pentru că
aplică legea;
• modul său de funcţionare este scris;
• controlul este formal şi apriori;
• autoritatea ierarhică se manifestă de la nivelul cel mai ridicat până la nivelul de bază al
piramidei administrative;
• funcţionarea administrativă este bazată pe structurile formale de acţiune.

Managementul, privit prin prisma celor enumerate mai sus, reprezintă o formă de
organizare opusă celei administrative, deoarece:
- legitimitatea este bazată pe raţionalitatea deciziilor şi acţiunilor;
- departe de a se baza numai pe documente scrise, managementul utilizează contactul
personal, imaginea, relaţiile informale etc.;
- controlul exercitat are loc, în principal, post factum;
- autoritatea poate fi descentralizată;
- funcţionarea managerială este bazată pe adaptarea la schimbările mediului extern şi pe
mobilitate.

Opoziţia dintre cele două tipuri de funcţionare administrativă - clasică şi managerială - conduce
la o concluzie care pune la îndoială posibilitatea aplicării managementului în administraţie. Totuşi,
pentru înţelegerea trecerii de la un tip de funcţionare la altul, în cazul de faţă al aplicării
managementului în administraţie, putem face referire la lucrarea lui Laurence şi Horsch „Organisation
et Environnement”. Studiul lor se bazează pe raportul dintre eficacitatea unei organizaţii şi turbulenţa
mediului. În opinia lor, organizaţia eficace este aceea care se adaptează la mediul în care acţionează.
Dacă mediul extern este stabil, modul de organizare ierarhic centralizat pare mai bine adaptat; dacă
mediul extern este turbulent, o structură descentralizată va fi mai eficace, permiţând organizaţiei să se
adapteze mai rapid.
În cazul administraţiei, unde modul de funcţionare se bazează pe un document scris (formularul
administrativ), observăm că, din ce în ce mai mult, mediul în care acesta acţionează a devenit turbulent,
iar structurile manageriale devin mai adecvate pentru gestiunea sa.
Un element important ce poate fi adus în discuţie este relaţia dintre administraţie şi cel
administrat. În opinia nostră, este necesar să integrăm raţionalitatea în cadrul organismelor de interfaţă
din cadrul administraţiei, al căror rol este să faciliteze cunoaşterea obligaţiilor şi a drepturilor
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
MASTER: MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR

cetăţeanului, asigurându-i acestuia din urmă o informare şi o asistenţă adaptate condiţiilor actuale din
ţara noastră.
Aplicarea managementului în administraţia publică este determinată fără îndoială de existenţa
unei crize de legitimitate a acesteia. Atunci când norma juridică încetează să codifice un act
administrativ într-o manieră neechivocă, este necesar să o substituim cu o altă normă.
Managementul reprezintă o abordare normativă, raţionalitatea fiind principiul său de bază, iar
pragmatismul, forţa sa. Punerea în aplicare a unei proceduri de management, în care unul din obiective
este minimizarea nemulţumirilor, permite umplerea spaţiului lăsat liber de limbajul administrativ şi
juridic clasic cu o logică coerentă a relaţiilor, a informaţiilor şi a comportamentelor, ce îşi regăseşte
normativitatea în raţionalitatea mijloacelor puse în aplicare, cât şi în calitatea climatului creat.

S-ar putea să vă placă și