DEPRINDERI PRACTICE

1. Examinarea ochiului şi anexelor sale la lumina zilei (examinarea

conjunctivei bulbare şi palpebrale).
Examinarea anexelor oculare include metode clinice de explorare, în special
inspecția și palparea.
Regiunea sprâncenară. Se examinează aspectul tegumentelor și al cililor,
prezența unor leziuni inflamatorii, cicatriciale, plăgi, contuzii, formațiuni
tumorale (mărimea, consistența la palpare, infiltrația țesuturilor subiacente,
prezența durerii la palpare).
Pleoapele. Se urmăresc în special 3 caracteristici: aspectul, poziția și
motilitatea.
Aspectul. Se examinează mărimea și simetria celor două pleoape, culoarea
tegumentelor (congestie. paliditate, echimoze, depigmentari sau
hiperpigmentări), prezența unor leziuni patologice (inflamatii, ulcerații, plăgi,
cicatrice, tumori, etc.), aspectul, marimea și simetria fantelor palpebrale,
precum și caracteristicile marginii ciliare.
La copil în mod normal fanta palpebrală este aproapc rotundă, marginca liberă a
pleoapei superioare neatingând limbul, la tineri fanta palpebrală este ovală, cu
axul mare aproape orizontal, la adult fanta este ovală orizontal, cu lățimea
verticală de aproximativ 10 mm, la vârstnici lățimea verticală scade.
Poziția pleoapelor variază în raport cu vârsta astfel că fanta palpebrală apare
mai largă la copii și tineri și mai îngustă la adulți și la vârstnici (normal la adult,
marginea liberă palpebrală superioară este situată la 2 mm sub limbul
sclerocornean superior).
Examenul obiectiv poate releva modificări ale poziției palpebrale: ectropion
(eversia înafară a marginii libere palpebrale), entropion (răsucirea înăuntru a
marginii palpebrale libere), blefaroptoză etc.
Motilitatea palpebrală. Rugând bolnavul să închidă și să deschidă ochii, se
notează prezența sau absența tulburărilor motilității palpebrale, deschiderea
incompletă sau imposibilitatea deschiderii fantei palpebrale (ptoza), deschiderea
exagerată a fantei palpebrale, imposibilitatea închiderii fantei palpebrale
(lagoftalmie).
Orbita. Examenul obiectiv poate constata anomalii de forma, dimensiuni şi
poziție ale orbitelor.
Rebordul orbitar:
1. După analiza circumferinței rebordului orbitar, atingem uşor pleoapele
inchise:
 sunt observate orice mişcări de palpitație sau pulsație;
 în cazul suspecției unei fracturi de sinus mişcăm degetele in jurul
globului ocular pentru a detecta prezența crepitației:
 apăsăm uşor în jur țesutul periocular pentru a detecta prezența
extensiei anterioare a unei neoformațiuni.
2. Se examinează elasticitatea tesutului retrobulbar impingand uşor globul
ocular posterior, prin pleoapele inchise. In mod normal globul poate fi
deplasat in tesutul orbitar cu aproximativ 5 mm. Comparând cele 2 orbite,
este notat gradul și facilitatea retropulsării globului ocular.
Aparatul lacrimal. Pentru examinarea glandei lacrimale se inspectează
regiunea palpebrală supero-externă și se palpează prin pleoapa superioară,
determinând temperatura locală, consistența acesteia, etc. Examinarea porțiunii
palpebrale a glandei lacrimale se poate realiza după eversia pleoapei superioare,
examinand regiunea supero-externă a fundului de sac conjunctival superior, in
timp ce bolnavul privește in jos și medial.
Examinarea continuă prin inspecția punctelor lacrimale. Modificările
tegumentelor din regiunea unghiului intern poate ridica suspiciunea unor
procese patologice la nivelul sacului lacrimal, iar compresiunea acestei regiuni,
dacă determină apariția unei secreții muco-purulente la nivelul punctelor
lacrimale, indică un proces inflamator, apariția unei secreții serosangvinolente
ridicând suspiciunea unor tumori.
Conjunctiva. Conjunctiva este o membrană mucoasă, elastică, subțire, lucioasă
și transparentă, de culoare roz. Examenul obiectiv al acesteia începe la lumina
zilei, examinându-se pe rând conjunetiva palpebrala sau tarsală, bulbară și
conjunctiva fundului de sac. Ne poate releva prezența unei hiperemii, hemoragii
conjunctivale și a secrețiilor patologice mucoase, sero-mucoase sau purulente
neorganizate sau organizate în filamente, pseudomembrane sau membrane,
prezența hipertrofiilor papilare, foliculilor, cicatricelor, etc.
Testarea sensibilității corneene. Se realizează prin investigarea reflexului
corneo-palpebral de clipire: diferite sectoare corneene se ating cu un fir de vată,
ață din lateral (pentru a evita declanşarea reflexului de amenintare). In cazul
sensibilității corneene normale atingerea corneei conduce la închiderea reflexă a
pleoapelor.
EVERSIA PLEOAPELOR
Examinarea conjunctivei fundului de sac inferior:
1. Pacientul este rugat să privească în jos, se trage pielea sub pleoapa inferioară
cu degetul mare sau arătător.
2. Apoi rugăm pacientul să privească în sus, astfel fornixul inferior prolabează
permițând examinarea acestuia.
Examinarea conjunctivei superioare (eversia pleoapei superioare):
1. Cu degetul mare și degetul arătător se apucă câteva jene și se trage marginea
pleoapei superioare în jos.
2. Degetul arătător sau un bețişor se plasează orizontal plicii palpebrale
superioare paralel cu rebordul superior al tarsului, care servește drept punct de
sprijin.
3. Se trage marginea palpebrală spre exterior și în sus și se foldează pleoapa
superioară deasupra degetului sau bețişorului.
2. Examinarea acuităţii vizuale.
Acuitatea vizuală reprezintă capacitatea regiunii maculare de a deosebi
detaliile obiectelor.
Exprimarea numerică a AV se definește drept inversul unghiului vizual
exprimat în minute. Este considerată limita inferioară a normalului o AV de 1,0,
care ar însemna o capacitate de discriminare separată a două puncte, care se
focusează pe retină sub un unghi de 1 min.
Măsurarea AV centrale la distanță se realizează prin metode diferite în funcție
de vârsta examinatului, de gradul de instruire şi de colaborarea acestuia, fiind
folosite o varietate larga de teste-optotipe ce sunt niste dispozitive standardizate
prezentând, pe fond alb luminat teste (semne, cifre, litere sau desene) dispuse in
randuri.
La copiii, peste 2 ani, AV se determină utilizând diferite tipuri de optotipuri: cu
desene, inelele lui Landolt, E-urile lui Snellen. Pentru adulții aliterați, surdo-
muți se utilizează de obicei E-urile lui Snellen sau inelele lui Landolt. La
subiecții literați se utilizează de obicei optotipurile cu litere sau cifre.
Principiul de determinare a AV la optotipurile cu litere sau cifre este acelaşi
indiferent de modul de prezentare a testelor. Pacientul este rugat să stea sau să
se așeze la o distanță definită de optotip, un ochi fiind acoperit. Pacientul este
urmărit pe parcursul testului pentru a fi siguri că nu trişează.
Optotipul se citește în ordinea următoare: de la caracterele mari la cele mai
mici. Ultimul rand este luat in considerare dacă s-au recunoscut jumatate plus 1
din numărul total de litere. Acest ultim rand indică AV ochiului examinat, în
dreptul fiecărei linii este indicate fie AV corespunzătoare liniei, fie distanta (D)
de la care caracterele respective sunt vazute de un ochi emetrop, in acest caz
acuitatea vizuală fiind determinata după formula lui Snellen:
d
Vis= D , unde: d de distanta de la care este citit optotipul.

În consecință, aşezând subiectul la d - 5 m, AV corespunzătoare primei linii

este d/D -1/10 sau 0,1.
În cazul în care subiectul nu distinge nici testele primului rând, el este rugat să
se apropie de optotip până când va citi această primă linie. AV a subiectului va
fi egală cu raportul dintre distanta d de la care citește prima linie și 50 m (ex.
pentru d = 4 m, AV = 4/50 sau 0,08), etc.
O altă cuantificare a AV pentru valorile sub 1/10 este acea exprimată în metri
numără degetele (grosimea degetelor este aproximativ egală cu grosimea
literelor mari de la optotipuri). Se solicită subiectului examinat să numere
degetele de la mâna examinatorului, iar apoi, utilizând aceeaşi formulă Snellen,
se calculează AV. Dacă subiectul nu poate percepe mişcările mâinii, se testează
percepția proiecția luminii solicitând subiectului examinat să precizeze succesiv
din care direcție vine lumina unei surse luminoase proiectată pe ochiul
examinat din cele 4 cadrane ale câmpului vizual (de sus, de jos, de la dreapta,
de la stânga). In cazul în care pacientul a identificat corect cele patru direcții din
care luminează sursa de lumină, vom nota acest rezultat prin 1/infinit p.l. certă.
În cazul în care pacientul greșește doar o singură direcție, atunci vom nota
1/infinit p.l. incertă, iar în cazul în care pacientul nu percepe lumina, atunci AV
este egală cu "0".
3. Examinarea câmpului vizual.
Câmpul vizual monocular este acea porțiune din spațiu care este percepută de
un ochi atunci când acesta fixează o tintă situată drept înainte.
Limitele medii normale ale CV (la culoarea albă) sunt: superior - 45-55°, nazal-
50-60°, inferior - 60–70°, și temporal - 80-90°.
Înregistrarea CV în clinică este o metodă de examinare subiectivă care depinde
de mai mulți factori atât subiectivi (colaborarea pacientului), precum și
obiectivi (refracția oculară, transparența mediilor oculare, calitatea fixației,
etc.).
Principiul metodei este că în timp ce ochiul examinat (celălalt ochi este obturat)
fixează o țintă centrală (situată drept înainte la o distanță menținută fixă pe tot
parcursul examinării), acestuia i se prezintă în diferite meridiane ținte-test
standardizate după mărime, luminozitate și culoare, pe un fond de asemenea
standardizat după luminozitate și culoare. Variind parametrii testului prezentat
și ai fondului, se determină sensibilitatea vizuală a diferitelor arii ale CV. In
mod curent sunt utilizate pentru explorarea CV două metode de perimetrie:
perimetria cinetică (ex. perimetrul Foerster, perimetrul cu cupolă Goldman) și
perimetria statică (perimetre automate computerizate).
Defectele de CV pot fi:
 Scotoame: arii caracterizate printr-o funcție vizuală scăzută (scotoame
relative) sau absentă (scotoame absolute) situate în interiorul unei arii
normale a CV. Scotoamele pot fi de asemenea pozitive, care sunt
percepute de bolnav sub forma unor pete negre in câmpul vizual și
negative care sunt puse în evidență numai în timpul investigației CV.
 Hemianopsii: defecte limitate de meridianul vertical, implicând parțial
sau total jumătatea nazală sau temporală a CV, care la rândul lor pot fi
heteronime (deficite bilaterale, care afectează zone opuse (binazale sau
bitemporale) ale CV, ce se datoresc leziunilor chiasmatice sau omonime,
defecte bilaterale, care afectează aceeași zonă dreaptă sau stângă a CV și
se datoresc leziunilor căilor optice intracerebrale, retro-chiasmatice
(bandeletele optice, radiațiile optice și scoarța cerebrală).
Metoda prin comparație (metoda Donders)
Examinatorul și pacientul se plasează față în față la aproximativ 60-100 cm
distanță, și ocluzează fiecare câte un ochi contrapus unul altuia. De exemplu,
dacă pacientul acoperă ochiul stâng, examinatorul il va acoperi pe cel drept,
deci pacientul va fixa cu ochiul drept ochiul stâng al examinatorului, care în
acest timp va deplasa mâna la mijlocul distanței, mișcând-o dinspre văzut spre
nevăzut, pe unul din meridiane, de regulă, sus, jos, nazal, temporal. In mod
normal mâna va fi observată aproape în acelaşi timp de cei doi participanti la
test, cu condiția că examinatorul nu are deficiente ale vederii periferice.
4. Examinarea vederii cromatice.
Simpul cromatic este capactatea analizatorului vizual de a distinge şi
recunoaşte culorile din mediul înconjurător.
Există numeroase metode de explorare a simțului cromatic și de detectare a
discromatopsiilor precum:
 metode de denumire, care constau în recunoaşterea de către pacient a
unor plaje colorate cărora li se poate modifica culoarea, luminozitatea,
etc. (ex. testul Edrige-Green)
 metode de contrapunere sau clasare, care au la bază recunoașterea de
către pacient a unor eşantioane colorate, apropiate drept nuanță (ex. testul
Polak, testul Fletcher, etc.).
  metode de egalizare au la bază utilizarea anomaloscopului, principiul
căruia constă în prezentarea pacientului a 2 plaje, dintre care una are o
luminozitate reglabilă, iar alta - un amestec de 2 culori reglabile.
 metode de confuzie sunt cel mai larg utilizate, fiind folosite tabelele
pseudoizocromatice (Ishihara, Rabkin, Polack, etc.). Aceste tabele
cuprind plange pe care sunt reprezentate diferite simboluri (litere, cifre,
figuri geometrice) formate din plaje colorate de aceeasi tonalitate sau
saturație și luminozitate diferită, simbolurile fiind prezentate pe un fond
cu altă tonalitate, dar de aceeaşi saturație și luminozitate.
Subiectul examinat este aşezat cu spatele la sursa de lumină la distanța de 1 m în
fața planşelor test, examinarea realizandu-se monocular: testul este prezentat timp
de 15 sec. Se notează răspunsurile corecte și cele greşite. Persoanele sănătoase
(tricromații) citesc toate testele. Discromații vor confunda simbolurile cu fondul și
nu vor recunoaște simbolurile. Ele se pot manifesta prin:
 lipsa de percepție a senzației de roşu - protanopie sau anomalia Dalton; sau
o percepție defectuoasă a acestei culori - protanomalia sau anomalia de tip
Hart;
 lipsa senzației de verde – deuteranopie sau anomalia Nagel; sau o percepție
incompletă pentru verde – deuteranomalia sau anomalia de tip Rayleigh;
 lipsa senzației de violet – tritanopie sau o percepție incompletă pentru
violet- tritanomalia.

5. Examinarea vederii binoculare şi motilităţii oculare.

Vederea binoculara este capacitatea scoartei cerebrale de a contopi (fuziona)
cele doud imagini receptionate de ambili ochi separat într-o imagine finala
unică si tridimensională.
Sunt cunoscute o serie de teste utilizate in examinarea VB, precum testul Worth
sau testul în culori, care cuprinde un ecran iluminat din interior cu 4 cercuri
colorate: 1 roşu, 1 alb și 2 verzi și o pereche de ochelari cu o sticlă roșie pentru
ochiul drept și o sticlă verde pentru ochiul stâng. Lumina roşie este vizibilă prin
sticla roșie, iar cea verde nu, deoarece sticla verde absoarbe aceste lungimi de
undă, și invers.
Pacientul este rugat să privească ecranul (testul se face de aproape (40 cm) și de
la distanță). Sunt posibile câteva răspunsuri. Pacientul cu o VB normală va
vedea toate cele 4 cercuri colorate, iar în funcție de colorația cercului alb se va
concluziona care ochi este dominant. Lumina albă poate fi notată ca fiind roșie
sau verde în funcție de care ochi este dominant. De exemplu, dacă pacientul
vede 2 cercuri roşii și 2 verzi, dominant e ochiul drept din spatele filtrului roșu
(cercul alb e văzut în roșu); iar dacă sunt văzute 3 cercuri verzi și 1 roșu,
 dominant e ochiul stâng din spatele sticlei verzi (cercul alb se colorează în
verde). În cazul în care pacientul vede 5 cercuri: 2 roșii și respectiv 3 verzi
simultan, este prezentă diplopia. Dacă privind cu ambii ochi vede 2 puncte
roșii, OS este supresat, iar dacă vede 3 puncte verzi, este supresat OD. In cazul
când vede alternativ 2 puncte roșii și 3 verzi, există o supresie alternantă.
Testul Socolov. În fața unui ochi al pacientului se instalează un tub (de hârtie)
care are o lungime de 25-30 cm şi diametru de 2-3 cm, la capătul căruia din
partea celuilalt ochi examinatul ține palma alături de tub. In cazul prezenței
vederii binoculare are loc fuziunea imaginilor de la ambii ochi și pacientul vede
în palmă "gaura" tubului prin care vede obiectele.
Proba cititului cu obstacol, examinatul, care are vedere binoculară, poate citi
clar textul unei cărți după un creion.
6. Examinarea simţului luminos.
Simțul luminos este capacitatea analizatorului vizual de a percepe diferite surse
de lumină din mediul înconjurător și de a determina diferențele de intensitate
dintre ele.
Adaptarea la întuneric decurge in 2 etape succesive:
 prima - rapida, cu durata de 5-8 minute;
 a doua mai lentă, care este aproape completă după 30 de minute.
Adaptarea la lumină necesită foarte puțin timp şi se realizează într-o singură etapă
- 30-60 secunde.
Investigarea clinică a simțului luminos începe cu cercetarea percepției luminoase și
a proiecției luminoase. După ce ne-am convins că bolnavul percepe lumina,
cercetăm modul în care detectează proiecția acesteia, prezentând bolnavului o sursă
luminoasa pe care o deplasăm succesiv în direcția celor patru cadrane retiniene.
Vom constata dacă percepția proiecției sursei de lumină este normală, incertă sau
absentă în unul sau mai multe cadrane. Următoarea etapă a investigației clinice a
simțului luminos este realizată cu ajutorul adaptometrelor.
Dereglările senzației luminoase se divizează în:
1. Hemeralopie - imposibilitatea adaptării la întuneric (,,orbul găinei"). Ea
poate fi congenitală sau dobândită de cauze locale:
 degenerescența pigmentară retiniană;
 miopia forte;
 corioretinite;
 glaucom.
sau generale:
  avitaminoza A;
 afecțiuni gastrointestinale;
 hepatita.
2. Nictalopie - imposibilitatea adaptării la lumină puternică, care se manifestă
printr-o scădere a vederii odată cu creșterea intensității luminii, insoțindu-se
de fotofobie și de lipsa vederii culorilor (se întâlnește și în cataracte
nucleare).

7. Examinarea funcţiei glandei lacrimale şi permeabilităţii căilor

lacrimale.
Examinarea functiei glandei lacrimale
Pentru determinarea cantitativa a secretiei lacrimale se efectueaza testul
Schirmer.

Testul Schirmer . Se decupeaza din hirtia de filtru doua benzi late de 5 mm

si lungi de 35 mm .
1. Pacientul este asezat intr-o camera luminata insufficient .
2. Se inlatura orice exces de secret de pe marginile libere palpebrale ale
pacientului cu un applicator de bumbac . Este interzisa instalarea picaturilor
inainte de test .
3. Se roaga pc sa priveasca in sus . Se trage usor pleoapa inferioara in jos
verificind daca marginea palpebrala a fost uscata adecvat cu un applicator de
bumbac.
4. Banda de hirtie de filtru , a carui capat a fost indoit cu 3 mm , este plasat
in treimea externa a fundurilor de sac conjunctival inferior, fara a atinge
corneea.
5. Se asteapta 5 min si se masoara lungimea hirtiei de filtru umectata de
lacrimi.

Valorile normale a functiei lacrimale intre 15-20 mm .

Valorile testului sub 15 mm indica prezenta unei hiposecretii lacrimale , iar
peste 20 hipersecretia lacrimala.

Eaminarea permeabilitatii cailor lacrimale

Testul West :
- se instaleaza in fundul de sac inferior o solutie colorata- colargol ,
fluorescina , care dupa un interval de 5 minute , in care se cere bv sa
clipeasca cit mai des , va aparea in nas sau faringe , dovedind
permeabilitatea cailor lacrimale . Daca sbs instalata nu ajunge in nas sau
faringe se incearca lavajul cailor lacrimale .
 Lavajul cailor lacrimale
- dupa anestezie locala se dilata punctul si canaliculele lacrimal inferior cu
sonda Bowman , manevra in timpul caruia bv priveste in sus .
- se scoate apoi stiletul conic si se introduce o canula adaptata la o seringa cu
ser fiziologic .
- se cere bv sa plece capul deasupra unei tavite si se angajeaza sbs din
seringa
- in cazul in care lichidul injectat se scurge repede si continuu prin nas ,
caile lacrimale sunt premeabile.

Cind exista o obstructive la nivelul canaliculului lacrimal inferior lichidul

reflueaza pe linga canula. Acelasi lucru se intimpla si atunci cind canula se
afla in canaliculul lacrimal superior si este obturat.

Cind lavajul se face prin canaliculul lacrimal inferior si lichidul reflueaza

prin punctul lacrimal superior , exista o obstructive a portiunii commune a
celor doua canaliculi lacrimale.

Sondajul cailor lacrimale .

Sediul obstructiei cailor lacrimale mai poate fi precizat si prin sondajul lor.
- anestezie
- dilatarea punctului si canaliculului lacrimal inferior cu un stilet conic
Bowman .
- se introduce sonda Bowman 1-2 mm , intii orizontal pina la rezistenta
osoasa a piramidei nazale , cind se retrage putin sonda , dupa care se merge
vertical in jos , ptr a strabate sacul si canaliculul lacrimo-nazal la aparitia
sondei in cav nazala .

Examenul radiologic a cailor lacrimale

- se face ex rad dupa injectarea sbs de contrast – lipoodol 2% , care se
efectueaza prin punctele lacrimale sau prin orificiul inferior al canalului
nazo-lacrimal din meatul inferior .
- Se fac radiografii de fata si de profil .

8. Examenul reflexelor pupilare.

Reflexul fotomotor direct : consta in contractia pulpilei la proiectarea unui
fascicul luminous pe pulpila examinate , mioza mentinindu-se cita vreme
iluminarea se mentine constanta .

Reflexul fotomotor consensual: consta in contractia unei pupile la

proiectarea unui fascicul luminous pe pupila contralaterala .
 Reflexul pupilar la vederea de aproape : consta in contractia pupilei atunci
cind ochiul fixeaza un obiect apropiat (sub 6 cm )

Reflexul de lateralitate (Tournay) consta in mioza la miscarea oculara de

aductie ptr privirea laterala si midriaza la abductie ptr privirea laterala.

Reflexele pupilare de atentie (Haab) consta in mioza la aparitia in cimpul

visual a unui obiect luminous pe care ochiul nu il fixeaza .

Reflexul pupilar psihosenzorial : consta in midriaza la senzatii puternice

auditive , tactile , gustative sau emotii puternice .

Examinarea refelexelor fotomotorii se realizeaza in semiobscuritate ,

subiectul privind la distanta . Examenul se face la un ochi , apoi peste 2-3
sec la altul.

9. Aprecierea tensiunii intraoculare.

Determinarea PIO - presiunii intraoculare se face prin metoda instrumentala
Tonometria sau metoda digitala.

Metoda digitala :
- pc este rugat sa priveasca in jos , pleopapele fiind inchise (fara a contracta
orbicularul)
- cu indicatoarele celor doua miini examinatorul exercita prin pleoape o
presiune alternanta pe globul ocular (cind un deget sta fix , celalt apasa pe
globul ocular si invers )
Normal exista o usoara fluctuenta pe care o percepe examinatorul cu
ajutorul celor doua degete : in hipertonie fluctuatia dispare , globul ocular
devine righid . In hipotonie fluctuatia este exagerata.
1. Tonus normal – gradul 0
2. Hipertonie – tonus gradul +1 22-30 mm Hg , +2 32-45 mm Hg , +3 peste
45 mm Hg
3. Hipotonie – tonusul de gradul -1 (7-10 mmHg ), -2 (3-6 mm Hg ), -3 (sub
2 mm Hg )

Metoda instrumentala : Tonometria

1. Metoda prin identatie : determinarea profunzimei depresiunii corneei
produsa de o forta data . Depresiunea va fi mai mare cu cit PIO este mai
mica (ex. Tonometrul Schiotz)
2. Metoda prin aplanatie : care masoara forta necesara ptr a aplana o
 suprafata data. Cu ci teste emai mare forta necesara ptr aplanare o arie
cunoascuta a corneii , cu atit TIO este mai mare (ex tonometrul Maklakov)

Tensiometrul Maklakov este format din dintr-o serie de greutati, la ambele

capete se afla o placa plata de material plastic alb .
- pc este rugat sa se culce in pozitie orizontala
- se aplica cite 2 picaturi de anestetic in ambii ochi , dupa care cu un
applicator de bumbac se inaltatura excesul de lacrima.
- extremitatile tonometrului cu greutatea de 10,0 g sunt colorate cu sol
colargol sau albastru de metilen .
- pc este rugat sa fixeze o tinta in directia dreot inainte (de obicei indicatorul
miinii ) si cu ajutorul unui system de sustinere , instrumental este asezat
vertical pe centrul corneei ptr ftr scurt timp cu fiecare dintre cele doua
capete.
- amprenta ariei aplanate este transferata pe hirtie , iar cu o bara speciala
anexata se determina valoarea PIO .

10.Examinarea mediilor transparente ale globului ocular în lumina

trecătoare.

Mediile transparente : corneea, umoarea apoasa , cristalinul , corpul vitros

Inspectia preliminara
Se realizeaza cu oftalmoscopul sau biomicroscopul cu lampa cu fanta.
Folosind oftalmoscopia directa si iluminarea cu fascicul intens de lumina, se depisteaza opacitati
din vitros. Utilizarea unei lentile cu putere mare, permite studierea dimensiunilor si distributiei
opacitatilor.
Biomicroscopul cu lampa cu fanta permite focalizarea fasciculului lampii in vitros si
deci observarea preliminara a trasparentei vitrosului, a opacitatilor, a
eventualelor hemoragii etc.
Oftalmoscopia directa si lampa cu fanta permit studierea treimii anterioare a vitrosului.
Oftalmoscopul indirect binocular permite iluminarea cu un fascicul mai intens de lumina, un
camp obiect marit si stereoscopie.
Examenul detaliat
Se realizeaza cel mai bine cu biomicroscop cu lampa cu fanta si diferite sisteme optice
ajutatoare.Lentila Hrubv este o lentila de - 55 dpt, specifica examinarii corpului vitros si retinei,
folosind iluminarea cu lampa cu fanta si observarea cu microscopul. Lentila se aseaza in fata
ochiului si fasciculul de lumina este dirijat prin mijlocul lentilei, spre partea posterioara a
globului ocular. Microscopul este pus la punct pe zonele retiniene. Pentru miopii mari, se
utilizeaza lentile intercalate convexe. Pentru eliminarea influentei curburii corneei se folosesc,
ca anexe la lampa cu fanta, lentile de contact de diagnostic.
In varianta mai simpla, lentila permite observarea retinei si vitrosului intr-un camp unghiular de
Exista lentile de contact de diagnostic cu una, doua, trei sau patru oglinzi cu diferite inclinatii.
Astfel de dispozitive se numesc lentile Goldmann. Aceste lentile se livreaza de catre producatori,
 cu diametre si raze de curbura specifice adultilor sau copiilor. Cu aceste dispozitive se pot
vizualiza unghiul camerei anterioare, corpul ciliar. corpul vitros, retina in zona serrata. Se
depisteaza dezlipiri ale vitrosului, opacitati vitreene de diverse feluri etc.Examinarea ultrasonica
a vitrosului - traductorul ultrasonic este pus in contact cu corneea si se  analizeaza ecourile
provocate de trecerea prin medii. Astfel, se pot depista tumori, dezlipiri de retina,  corpuri
straine etc.
Biomicroscopia:
Este o tehnică de examinare microscopică pe viu a polului anterior vitrosului
şi polului posterior, prin realizarea de secţiuni optice ale mediilor oculare. Examenul se
realizează prin obţinerea unei iluminări în focar, cu ajutorul unei lămpi cu fantă care realizează o
veritabilă secţiune optică a mediilor transparente asociată cu utilizarea unui microscop care dă o
imagine mărită, apropiată de cele din histologie.
Biomicroscopia poate fi folosită pentru:
-examinarea focală a polului anterior cu evidenţierea de leziuni la nivelul
pleoapelor, conjunctivei, sclerei, corneei, examenul camerei anterioare, al irisului,pupilei,
cristalinului;-determinarea (observarea) grosimii şi profunzimii structurilor oculare
(îndeosebi pentru grosimea corneei şi profunzimea camerei anterioare);
-examenul focal al unghiului camerular prin gonioscopie (în glaucoame);
-examinarea vitrosului şi a fundului de ochi cu o lentilă de contact
(Goldmann) sau cu o lentilă divergentă (lentilă Hruby).
 Examinarea fundului de ochi
Este realizată prin oftalmoscopie:
-metodă obiectivă bazată pe principiul optic al focarelor conjugate, care
permite, datorită transparenţei mediilor oculare observarea directă pe viu, a
elementelor anatomice ale fundului de ochi, aprecierea mediilor transparente şi tensiunii arterei
centrale a retinei (TACR, în prezent, metodă de interes istoric).

11.Determinarea refracţiei oculare.

Determinarea refractiei oculare poate fi realizata prin:
- metoda subiectiva Donders
- metoda obiectiva Schiascopia, refractometria, autorefractometria
computerizat .

Metoda Donders
- se uitilizeaza un optotip ptr distanta , care va fi citit de la 5m.
Principiul consta in corectarea ametropiei prin plasarea in fata ochiului
examinat a unei lentil corespunzatoare viciului de refractie (celalt ochi fiind
in acest timp ocluzionat )
Cind pc citeste tot optotipul , atunci el este emetrop ori are o
hipermetropie mica (compensate prin acomodatie)
ptr a diferentia aceste doua situatii se acopera cite un ochi si se pune in
fata celuilalt ochi examinat succesiv lentile de +0,5 D , +0,75 , +1,0 D.
Daca ptr fiecare lentila scade AV , atunci ochiul este emetrop. In cazul in
care AV se mentine valoarea maxima , atunci ochiul este hipermetrop ,
valoarea ametropiei fiind data de cea mai mare lentila ptr care AV
determinate este maxima.

Atunci cind AV maxima este vazuta cu citeva lentil consecutive , in cazul

hipermetropiei ( lentile convergente (+)), iar in cazul miopiei (lentil concave
(-)).

In cazul in care subiectul nu citeste tot optotipul , se plaseaza in fata ochilor

lentil convergente (=( sau divergente (-) de valori crescute succesiv ,
valoarea dioptrica a ametropieii sferice fiind egala cu cea a lentilei ptr care
se obtine maximul AV determinata. Se face alelasi examen si la celalt ochi.

Schiascopia
Consta in evaluarea deplasarii reflexului in cimpul pupilar
Instrumentar:
- oglinda plana cu un orificiu in centru
- un set de rigle schiascope ( una cu lentile positive de diferite valori in
ordine crescinda , alta cu lentile negative)

Schiascopia se efcetueaza la o anumita distanta de lucru (1m)

- un fascicul de lumina este proiectat pe pupila ochiului celui examinat care
priveste direct inainte.
- examinatorul priveste ochiul examinat, ce apare colorat in rosu
- in momentul in care pupila apare in rosu , examinatorul imprima ocglinzii
miscari pe orizontala , apoi pe verticala urmarind sensul deplasarii umbrei
sau reflexului retinoscopic.

In cazul prezentei emetropiei sau hipermetropiei , acesta se va deplasa in

aceiasi sens cu miscarea oglinzii in sens invers , in miopie .
Plasind in fata ochiulu examinat lentil corectoare , din riglele schiascopice
ptr o anumita lentila se va obtine neutralizarea deplasarii . Lentila ptr care se
obtine neutralizarea deplasarii umbrei sau refelexului retinoscopic var pr
valoarea aproxiamativa a refractiei.

Refractometria
Masoara obiectiv ametropiile oculare totale , realizindu-se pe diferite tipuri
de tipuri de refractometer automate sau manuale. Unul dintre cele mai
utilizate este refractometrul Hartinger , principiul caruia consta in
proiectarea unui test , ce consta din linii orizontale si vertical pe retina
ochiului examinat.
12.Principiile de corecţie a miopiei, hipermetropiei şi presbiopiei.
Miopia – este anomallie de refractie , ce se caracterizeaza prin diminuarea
AV la distanta , focarul principal fiind situat inaintea retinei .
Gradele miopiei :
GR 1 -0,25D - - 3,0D
GR 2 – 3,25D- - 6,0D
GR 3 – 6,25D in sus
Corectarea miopiei se efectueaza cu lentil divergente (concave, cu semn “-“)
Gr 1 se practica o corectare optica subtotala (pina la 70-80 % maximum ptr
fiecare ochi aparte ).
Gr 2 corectarea ptr distanta ca in gr 1 si alta pentru aproape ce rpr jumatatea
valorii celei ptr distanta.
Gr 3 se prescrie o singura pereche de ochelari , dioptriile se aleg conform
suportarii pc .

Hipermetropia – anomalie de refractie , care se caracterizeaza prin

diminuarea AV atit la distanta , cit sip tr aproape , focarul principal fiind
situate in spatele retinei .
Gradele hipermetropiei :
Gr 1 + 0,25 D - + 3,0 D
Gr 2 + 3,25 D - + 6,0 D
Gr 3 +6,25 D in sus

Principiile de corectare :
Hipermetropia constituie o tulburare de refractie cea mai raspindita , fiind ftr
frecventa la copii , in primii ani de viata , cind ochiul nu este complet
dezvoltat, pe masura ce copilul se dezvolta HM se micsoreaza progresiv ,
prin alungirea ochiului.
Corectia hipermetropiei se efectueaza cu lentil convergente (convexe, cu
semn “+”) , prescriindu-se in linii genereale lentila cea mai puternica , cu
care bv vede mai bine . Aceasta corectie este ftr importanta in primii 3-5 ani
de viata , ptr a preveni tulburarile oculo-motorii si consecintele acestora.

Presbiopia : rpr scaderea bilaterala si simetrica a capacitatii de acomodatie ,

care apare cu virsta datorita diminuarii elasticitatii cristalinului .
Ea survine in orice ochi , fie el emetrop , miop sau hipermetrop . Diferenta
este ca la miop presbitia survine mai tirziu . In hipermetropie presbitia
survine cu atit mai devreme , cu cit hypermetropia este mai mare.
Ptr a vedea mai clar pc simte nevoia de a indeparta obiectele (ex, cartea )
 de ochi. El acuza uneori cefalee, hiperemie conjunctivala , jena oculara ,
datorita efortului acomodativ pe care trebuie sa il faca .

Principii de corectare :
Trt se realizeaza prin corectarea cu lentil aerine , se urmareste prescrierea
celor mai slabe lentil convergente care sa permita un confort visual ptr
vederea de aproape. In acest scop, peste corectarea ptr distanta se adauga
algebraic o corectare ptr aproape (care orientativ ar fi +1D la 40 ani , +2D la
50 de ani , +3 D la 60 de ani ) . Astfel la hipermetropi se va mari gradul
corectarii hipermetropiei sale , iar la M din contra , se va reduce gradul
miopiei .

Exemplu:
1. Persoana de 50 ani , care prezinta o hipermetropie de +3,0D . Ptr lucru de
aproape se va adauga +2,0 D (lentila corespunzatoare virstei )( +3,0 D +
(+2,0 D ))= +5 ,0 D (valoarea finala).

13.Particularităţile înlăturării corpilor conjunctivali şi corneeni.

Corpii straini conjunctivali rpr un feno,en destul de frecvent.Acetsea trebuie

inlaturate rapid pentru a evita complicatiile posibile,precum si leziunile
corneene.

Inlaturarea corpilor straini:

Corpii stranii(metal,sticla,lemn,materie vegetala etc.) pot patrunde pe
cornee in urma loviturii unui obiect metallic peste alt metl sau piatra,pot fi
suflati de vant,etc.
Corpii metalici pot conduce la formarea unui inel de rujina in jurul lor,cei
vegetali,inclusive lemnul,sunt cauza infectiei microbiene,deci al cheratiteti
sau ulcerului cornean. La examenul unui pacient cu corp strain cornean este
necesar de a exclude un traumatism penetrant cu alt corp strain intraocular.

Se recomanda de a examina conjunctiva pleoapelor superioare(prin

inversie) si inferioara pentru a exclude prenzenta altor corpi strain in
conjunctiva trasala sau fornix.

Tratamentul depinde de natura,localizarea si adincimea corpului strain in

cornee.- se aplica o picatura de anestezic topic(manopera se excuta in cabinetul
oftalmologic.)Tinind cu degetele pleoapele deschise,se inlatura corpul strain
neinclavat in cornee sau prin lavaj.
Corpii straini inclavati in straturile externe se extrag cu un ac jetabil(ex.seringa
insulinica) la lampa cu fanta.
Corpii straini profunzi sunt inlaturati in sala de operatie ,sub microscop.
Se picura colire cu antibiotic si se pune pansament aseptic monocular.
Localizarea corpilor straini intraocular:
Poate fi realizata prin urmatoarele tehnici de examinare:
 Radiografia orbitelor
 USG oculara
Vizibilitatea radiologica este detreminata de profunzimea,marimea si de
permeabilitatea la razele X a corpilor straini si a tesuturilor invecinate. Ochiul este
situate intr-o cavitate cu peretii ososi si cu o radiopacitate marcata.

Dacă corpul se află în sacul conjunctival – se înlătură cu ajutorul unui bastonaș cu

vată (sau prin irigare), la necesitate cu răsucirea pleoapei superioare. Corpul străin
al corneei se înlătură cu un obiect cu vârf ascuțit – de ex ac seringă, cu
administrarea anesteziei topice. De regulă, corpii străini se extrag cu pensa sau
magnetul. Sunt mai ușor de înlăturat dacă se află în camera anterioară sau în
cristalin. Din camera anterioară, cu pensa sau magnetul se extrag fie prin plagă
sau printr-o incizie sclerală suplimentară cât mai aproape de aflarea obiectului.
Dacă corpul străin este nemagnetic, se extrage cu pensa specială sub aparatul
Renghen. Din cristalin – dacă este deteriorat se extrage (cu pensa sau magnetul) și
cristalinul. Din corpul vitros – prin plaga penetranta sclerala, cu pensa sau
magnetul, dacă corpul este parțial adâncit, sau printr-o incizie sclerala dacă e în
profunzime. Cel mai des utilizate metode (pentru corpul vitros) sunt: 1)prin plaga
penetrantă sclerală, 2) diascleral cu magnetul prin incizie sclerala în punctul de
poziție a corpului străin, 3) transvitrean – metoda moderna de electie, prin
vitrectomie în toate cazurile de localizare a corpului străin în vitros. Pentru
prevenirea infecției se vor indica antibiotice, profilaxie antitetanica, repaus la pat
pana la 14 zile, în scopul de a preveni dezlipirea de retina.
Metoda Comberg-Baltin:
Localizarea radiografica prin aceasta metoda simpla si precisa ne permite
localizarea corpilor straini.Construita din sticla sau material plastic,proteza
Comberg prezinta portiunea centrala un orificiu cu un diametru de 11
mm,corespunzator diametrului mijlociu al corneeei.Radiologic circumferinta
limbului corneean este marcata prin patru repre punctiforme din plumb dispuse in
diagonala si situate la nivelul conturului intern al protezei.
Proteza este asezata sub pleoape pe globul ocular in prealabil anesteziat.Este
necessar ca orificiul protezei sa se suprapuna exact pe cornee.Ulterior fixarii se
realizeaz doua radiografii:una din incidenta din fata si alta in incidenta laterala.
In timpul radiografiei cu incidenta din fata,bv trebuie sa priveasca drept
inainte.Pentru incidenta laterala se pozitioneaza bv. Cu orbita examinate pe
film,privirea fiind orientate inainte.
Pe radiografia correct efectuata in incidenta de fata se vizualizeaza cele patru
repere de plumb si opacitatea corpului strain.
Pe radiografia de fata se determina meridianul in care este situat corpul strain (in
ore si minute)si distanta in mm fata de axul anatomic al ochilui.
Pe radiografia de incidenta laterala se detrmina profunzimea corpului strain fata de
planul limbbului,care practice coinc inde cu dreapta trasata prin punctele
indicatoare de cliseu.

14.Determinarea unghiului deviaţiei globului ocular.

 devierea axelor oculare produce perturbări ale recepţiei vizuale la nivelul

cortexului occipital

 denumirea vine din limba greacă strabismos = vedere încrucişată (normal

cei doi ochi sunt în poziţie paralelă)

 din devierea axelor vizuale ale celor doi ochi rezultă unghiul de deviaţie

Dupã unghiul de deviaţie:

- cu unghi de deviaţie stabil;
- cu unghi de deviaţie instabil;
Dupã gradul devierii:
- foarte mic: 5
- mic: 6-10
- mediu: 11-20
- mare: 21-35
- foarte mare: peste 35
Strabisme esenţiale
 pentru a suprima confuzia (două imagini necorespondente), creierul
neutralizează adică exclude (uită) una din imagini, cea a ochiului deviat

 unghiul de deviaţie este constant în toate direcţiile privirii

 afectează copii

 ochiul deviat riscă să devină ambliop

 strabism convergent în 95% dintre cazuri

Strabisme paralitice
afectează adulţii
cauza: paralizie de nerv cranian
limitarea mişcărilor globului ocular datorită hipoacţiunii muşchiului
paralizat
diplopie
atitudine vicioasă a capului şi gâtului
În funcţie de deviaţia strabicã şi diferitele alterãri funcþionale ale vederii
existã o clasificare foarte vastã a strabismelor dupã anumite criterii:

I. Dupã direcţia deviaþiei:

- strabisme convergente - când ochiul strabic deviazã în interior;
- strabisme divergente - când deviaţia este în exterior;
- strabisme sursumvergente - în sus;
- strabisme deorsumvergente - în jos.
II. Dupã ochiul fixator:
- strabisme monoculare, unilaterale;
- strabisme alternante.
III. Dupã permanenţa deviaţiei:
- permanent;
- intermitent;
IV. Dupã unghiul de deviaţie:
- cu unghi de deviaţie stabil;
- cu unghi de deviaţie instabil;
V. Dupã gradul devierii:
- foarte mic: 5
- mic: 6-10
- mediu: 11-20
- mare: 21-35
- foarte mare: peste 35
VI. Dupã influenţa acomodaţiei:
- strabism acomodativ;
- stabism neacomodativ;
VII. Dupã prezenţa sau absenţa ambliopiei: cu sau fãrã ambliopie; ambliopie ce
poate fi micã, mare sau foarte mare.

Examinarea la sinoptofor. Determinarea deviaţiei strabice la sinoptofor

realizează cel mai complet şi mai riguros examen. Sinoptoforul este un aparat
utilizat şi pentru testarea vederii binoculare, a corespondenţei retiniene ca şi a
existenţei fixaţiei extramaculare. Acest aparat conţine două tuburi prevăzute
cu prisme şi oglinzi prin care copilul priveşte cu ambii ochi imagini diferite
sau aproape identice, având mici detalii de control. La sinoptofor se pot
determina:
unghiul de deviaţie obiectiv (de către examinator prin centrarea reflexului
luminos pe cornee)
unghiul de anomalie (diferenţa dintre unghiul obiectiv şi unghiul subiectiv).
Studiul mişcărilor oculare voluntare se efectuează prin prezentarea şi
urmărirea unui stimul luminos sau a degetului examinatorului în cele nouă
direcţii ale privirii atât monocular cât şi binocular.

15.Ajutorul premedical în combustii şi plăgi penetrante ale globului ocular.

Din carte :
Arsurile cu acizi este una din uregnetele majore in oftalmologie,provocand
necroza de coagulare care formeaza o bariera pentru a preveni difiuzia
ulterioara a agentului chimic in profunzimea tesutului.

Lavajul globului ocular:

1. Se instaleaza una doua picaturi de anesetitic.
2. Cu delicatete se tin pleoapele deschise manual sau cu retractorul palpebral.
a)se evita presiunea pe glob sau deschidere fortata a pleoapelor in cazul in
care suspectam o perforatie a globului ocular.
b)se tine ochiul deschis si se administreaza anestezice topice care permit
irigarea efectiva a globului ocular(cu un discomfort minim pentru pacient)
c)se examineaza suprafata oculara si fornixul conjunctival pentru inlaturaea
particulelor de sbs.chimica cu un applicator de bumbac umed.
3.Irigarea globului ocular se efectueaza din abundenta cu solutie izotonica ,rugand
pacientul sa miste periodic globul ocular.
4. Dupa irigarea de cel putin 15-20 minute cu un minim de 1 litru de lichid,se
reexamineaza globul ocular si in special fornixurile.In caz de necessitate se
everseaza pleoapa superioara pentru a iriga sau a indeparta manual particulele
ramase in fornixul conjunctival superior.
5. Daca astfel de ramasite de sbs. chimice au fost gasite ,dupa inlaturarea lor
mecanica ,se repeat lavajul.

De la AURICA:
Traumele globului ocular pot fi: chimice, termice, mecanice, radiative electrice etc.
Tratamentul combustiilor include: 1) primul ajutor și 2) trat. specializat: -
terapeutic și – chirurgical. Primul ajutor se acorda la locul accidentului sau în
oficiul medical și include irigarea abundentă cu ser fiziologic, apa distilată sau
chiar curgătoare, de la robinet cel puțin 30-40 min. urmată de înlăturarea
fragmentului chimic (ex:varul) din sacul conjunctival și de sub pleoape prin eversia
obligatorie a acestora. Trat. terapeutic include aplicarea topica a antibacterienelor,
midriaticelor, antiinflamatoare; reglarea presiunii intraoculare (cu hipotensive,
diuretice); facilităm inducerea proceselor de regenerare, epitelizare, cicatrizare a
defectelor tisulare, lentile de contact etc. Trat. chirurgical include: excizia
țes.necrozate, evacuăm umoarea apoasă cu conținut de agent chimic (paracenteza),
acoperim corneea cu membrană amniotică, combatem complicațiile tardive prin:
plastia cavității conjunctivale, operație fistulizantă în glaucom secundar,
keratoplastie, keratoprotezare. În trat. prespitalicesc în plaga penetrantă efectuăm:
aplicare topică antibacteriene, - profilaxia tetanosului; -pansament aseptic; -
transportarea pacientullui cu transport sanitar în poziție decubit dorsal în spital. În
spital se va efectua: - chirurgia plăgii penetrante cu suturarea acesteia și restabilirea
maxim posibilă a integrității anatomice structurale a globului ocular; putem efectua
iridoplastie, keratoplastie, înlăturarea corpului străin dacă acesta există. Apoi
aplicăm remediile medicamentoase, topi și general (antibacteriene,
antiinflamatoare, midriatice, hemostatice la necesitate, diuretice,
oftalmohipotensive etc.)

16.Oftalmoscopia (examinarea fundului de ochi).

Oftalmoscopia (examinarea fundului de ochi)
este un test prin care permite vizualizarea structurilor din interiorul ochiului –numit
“fund de ochi|”,precum si a altor structuri ,cu ajutorul unui instrument de marire
numit oftalmoscop si a unei surse de lumina .Fundul de ochi contine cellule
nervoase –retina,care detecteaza imaginile vazute de cornee.Contine de asemenea
si vase de singe si nervul optic.
Initial se vizualizeaza vitrosul,apoi elementele FO:
 Papilla nervului optic
 Vasele retiniene
 Regiunea maculara
 Cele patru cedrane ale retinei periferice :supero-temporal,infero-
temporal,infero-nazal si supero-nazal
Exista doua tipuri de oftalmoscopie:

1.Oftalmoscopia directa- care poate mari imaginea de 15 ori.Se efectueaza in

camera obscura,de preferinta in midiriaza medicamentoasa.Examinatorul priveste
prin oftalmoscop cu ochiul de aceasi parte a ochiului examinat,deci vizualizarea se
face monocular.Cu o lentila de 10 D(adunata algebraic la corectarea optica a
examinatorului)se examineaza reflexul pupilar.Cand campul pupilar se coloreaza
uniform rosu,atunci mediile oculare retropupilare sunt transparente si permit
examinarea retinei periferice.

2.Oftalmoscopia indirecta-se utilizeaza o banda speciala pusa pe cap care are

atasata o sursa de lumina si are in mina niste lentil speciale care furnizeaza un
unghi mai larg de vedere a interiorului ochiului si a fundului de ochi.
Avantaje fata de cea directa:
 Permite vizualizarea binoculara,deci steroscopica,tridimensionala a retinei,
 Permite examinarea unei suprafete retiniene mai mari
 Poate fi utilizata si in conditiile unor medii oculare cu un anumit grad de
opacifiere datorita folosirii unei intensitati mai mari a luminii
Oftalmoscopia se foloseste pentru a putea detecta diferite dereglari a ochiului cum
ar fi cataracta ,pentru a diagnostica correct alte probleme ale ochilor,penttru a
evalua diverse simpotome cum sunt durerile de cap,si pentru a detecta si alte
probleme si dureri ,cum sunt loviturile de cap sau tumorile pe creier.
Pentru realizarea acestui test sunt necesare preprarate special.Se pot folosi picaturi
de ochi ,pentru a dilata pupilele si a face mai usoara vederea fundului de ochi.
Dilatarea dureaza 15-20min ,dupa test citeva ore ochii vor avea usoare problem de
localizare si vor fi sensibili la lumina.
Nu doar afectiunile retinei pot fi examinate ci si alte boli cum ar fi
1)ateroscleroza(depunerile de colesterol si modificarile vaselor sanguine)
2)hipertensiunea
3)diabet
4)boli de sange
5)cataracta
6)degenerecenta maculara (frecvent la pacientii in varsta si consta in deteriorarea
regiunii central a retinei (macula) determinind scaderea acuitatii vizuale.
Biomicroscopia fundului de ochi se efectueaza cu lentile de contact (lentila
GOLDMANN,VOLK ETC.) sau noncontact(lentila Volk,HRUBY,ETC.)la lampa
cu fanta.

17. Localizarea corpilor străini intraoculari.

Acesta este foarte expus incidentelor traumatice, insa, din fericire, doar un procent
redus din totalitatea cazurilor au afectare profunda a structurilor (si prognostic
rezervat). Cele mai multe sunt traumatisme superficiale.
Din punct de vedere medical, acestea sunt de mai multe tipuri: arsuri, plagi,
contuzii, corpi straini, eroziuni, abraziuni. In cele ce urmeaza sunt prezentate si
descrise cele mai frecvente tipuri de traumatisme oculare, precum si principiile
diagnostice si terapeutice.
a. Cauze

Cele mai des intalnite cauze ale traumatismelor oculare sunt reprezentate de bucati
de lemn, aschii, metal, sticla, pietre, mingi de tenis, fluturasi de badminton, sageti,
artificii. Ele pot determina traumatisme penetrante sau perforante (plagi), in care
este intrerupta integritatea epiteliului cornean si structura ochiului este afectata in
profunzime, sau contuzii, care nu sunt penetrante si afectarea este mai superficiala.

1. Abraziuni si perforatii
Abraziunile corneene se caracterizeaza ca fiind leziuni superficiale, care nu
intereseaza structurile profunde si nici nu altereaza integritatea epiteliului
corneean. Ele sunt produse in diverse situatii, unele foarte frecvente si pacientul
poate sa nu fie constient ca a suferit un astfel de traumatism deoarece simptomele
pot fi foarte slab exprimate clinic. Cel mai frecvent abraziunile apar in urma
contactului cu fire de praf grunjoase, cu frunze, ramuri de copac sau aschii sau in
momentul in care pacientul este lovit in ochi (accidental sau voit). Ele pot fi
complicatii relativ frecvente in cazul pacientilor care folosesc lentile de
contact pentru corectarea defectelor de vedere sau in scop cosmetic.

Prin mecanism traumatic similar abraziunilor corneene poate sa apara si irita

traumatica. Termenul descrie inflamatia de natura traumatica a irisului. Irisul este
de fapt zona colorata a ochiului (contine un strat pigmentar specific) care este
responsabila de reglarea cantitatii de lumina care ajunge la retina. Irita traumatica
poate fi rezultatul unor leziuni oculare directe cu un obiect bont, ca de exemplu un
pumn.

2. Perforatiile
Sunt leziuni in care apare o solutie de continuitate in epiteliul afectat, fie ca este
vorba de cel conjunctival, corneean sau scleral. Ele trebuie investigate foarte atent
deoarece pot asocia leziuni profunde care, daca nu sunt tratate corect si la timp, pot
afecta serios functia ochiului. Etiologia acestor traumatisme este multipla si
include : contactul cu obiecte metalice zburatoare, aschii, caderi de la inaltime.
Dintre aceste perforatii, cele mai periculoase si grave in acelasi timp sunt plagile
sclerale deoarece in urma lor, globul ocular este deschis. Riscul de aparitie a
complicatiilor locale precoce si tardive, inclusiv a celor infectioase este ridicat in
cazul in care pacientul nu se prezinta de urgenta la spital.

3. Corpi straini intraorbitali

Prin corp strain se intelege de obicei o bucata de mici dimensiuni de metal, plastic,
sticla sau lemn care provine din mediul extern si ajunge in mod accidental in
contact cu ochiul, determinand o simptomatologie specifica si o reactie locala
menita sa protejeze ochiul de actiunea posibil daunatoare. Datorita pozitiei
ochiului, aproape orice poate sa vina in contact cu el, iar profunzimea localizarii
corpilor straini difera in functie de natura lor.

Corpii straini corneeni si conjunctivali sunt de cele mai multe ori in contact cu
suprafata oculara fara sa penetreze efectiv epiteliul. Pot fi si exceptii: corpi straini
inclavati in cornee care trebuie excizati doar in sala de interventii. In cazul corpilor
starini de natura metalica exista posibilitatea ca dupa cateva ore, in jurul lor sa se
formeze un inel de rugina. Acesta trebuie si el tratat si indepartat dupa ce agentul
traumatic in sine este scos.

Corpii straini intraorbitali sunt localizati in interiorul orbitei, insa nu penetreaza

efectiv globul ocular. Ei trebuie localizati foarte precis pentru ca excizia sa fie
completa si astfel sa nu ramana vreun fragment intraorbital deoarece acesta se
poate mobiliza si penetra ochiul.
Corpi straini intaoculari sunt acei corpi straini care se gasesc in interiorul ochiului,
care au penetrat sau perforat epiteliul de la suprafata si au ajuns in structurile
profunde.

CLASIFICARE
1. Corpii straini corneeni: determina aparitia unei senzatii de disconfort, de nisip
in ochi, scaderea acuitatii vizuale si aparitia fotofobiei, pe fondul hiperlacrimatiei.
Uneori corpul starin poate fi observat la suprafata corneei (in special in examinarea
cu lampa cu fanta). In cazul in care este vorba de un corp strain metalic apare un
inel de rugina in jurul acestuia care poate complica afectiunea si care necesita, la
randul lui, tratament de specialitate.
2. Corpii straini intraorbitali: determina aparitia unei simptomatologii la cateva
zile de la traumatismul intial. Pacientul acuza dureri intense, ce se accentueaza la
mobilizarea ochiului, scaderea vederii si diplopie. Exista insa si cazuri pauci sau
chiar asimptomatice.
3. Corpii straini intraoculari: sunt initial asimpotmatici, insa pe parcurs pacientul
descrie durere, fotofobie, ochiul se inroseste si poate sa apara si edemul local.

18.Principiul de instilare a colirelor oftalmice şi aplicării unguentelor.

Instalatia de picaturi medicamentoase in ochi se efectueaza in felul
urmator:
1)bolnavul este rugat sa priveasca in sus.
2) Medicul cu indicatorul manii stangi aplicat pe marginea superioara a
pleoapei inferioare o trage usor in jos,astfel ca se se vada fornixul conjunctival
inferior.
3) Cu mana dreapta se picura 1-2 picatrui de sbs.medicamentoasa in unghiul
intern al ochiului.Este necesar sa nu ne atingem de genele si marginea
pleoapelor.Cu un tampon de vata se absoarbe surplusul medicamentelor.