Noţiuni fundamentale de acustică
NOğIUNI FUNDAMENTALE DE ACUSTICĂ
NoĠiuni fundamentale
Introducere
Acustica este ştiinţa care studiază
undele mecanice (sunetele mai ales) în toate
aspectele lor: producere, caracteristici,
propagare, fenomene produse, recepţie şi
analiză de către dispozitivele tehnice şi de
către analizorul auditiv (în particular uman).
Undele mecanice reprezintă propagarea
oscilaţiilor particulelor unui mediu deci spre
deosebire de undele electromagnetice ele nu
se pot propaga în vid.
Fig. 1 Propagarea undelor sonore, prin comprimări şi
rarefieri succesive ale particulelor mediului
Ele vor fi caracterizate de aceleaşi
mărimi fizice ca orice altă undă respectiv viteza
de propagare, perioada, frecvenţa, lungimea
de undă, amplitudinea, densitatea de energie
etc. De asemenea undele sonore vor suferi, în
propagare, toate fenomenele specifice undelor:
reflexie, refracţie, difracţie, interferenţă,
absorbţie, efect Doppler.
Undele sonore sunt unde longitudinale
deci oscilaţiile particulelor au loc pe aceeaşi
direcţie pe care se propagă energia (unda). În
medii omogene unda sonoră este o undă
sferică (se propagă în toate direcţiile cu
aceeaşi viteză) şi din acest motiv densitatea de
energie (energia în unitatea de volum), chiar
neglijând absorbţiile, scade proporţional cu
pătratul distanţei undele fiind amortizate rapid.
Mărimi specifice undelor sonore
Pe lângă mărimile fizice ce
caracterizează orice tip de undă în
caracterizarea undelor sonore se folosesc şi
mărimi şi unităţi specifice acestora.
Intensitatea undei sonore se defineşte
ca energia acustică ce străbate unitatea de
suprafaţă în unitatea de timp. Intensitatea
undei sonore este direct proporţională cu
presiunea exercitată de undă la pătrat. Deşi nu
este specifică numai undelor sonore este de
remarcat că energia acestora este
proporţională atât cu pătratul amplitudinii cât şi
cu pătratul frecvenţei. Dat fiind faptul că
senzaţiile apar dacă este depăşit un anumit
prag şi că ele depind logaritmic de energia
stimulului se introduc şi alte mărimi şi unităţi de
măsură specifice cum ar fi nivelul intensităţii
sonore, atenuarea sau amplificarea.
N = lg (în Bell B) = 10 lg
I I
I0 I0
(în decibel dB) (reamintim că lg semnifică
logaritmul în baza 10, adică log10). I0 este
1
Biofizică şi Fizică medicală

intensitatea semnalului de referinţă. În cazul Sunetele articulate caracteristice vorbirii

nivelului intensităţii sonore el reprezintă au un mecanism foarte complicat de
intensitatea minimă audibilă a sunetului cu producere. Astfel vibraţia corzilor vocale
frecvenţa de 1000 Hz care este produce sunetele primare relativ simple.
W Frecvenţa acestora este determinată de
I0=10-12
m2 lungimea corzilor vocale şi de tensiunea din
În cazul atenuării şi amplificării I0 este ele. De exemplu în cazul bărbaţilor sunetele
intensitatea sunetului incident. sunt în general mai grave (au frecvenţe mai
mici) decât în cazul femeilor sau a copiilor
Clasificarea undelor sonore deoarece lungimea corzilor vocale şi a
Se poate face în funcţie de frecvenţă cavităţilor rezonante este mai mare. Sunetele
astfel: simple emise de corzile vocale sunt apoi
1. infrasunete unde cu frecvenţa mai mică transformate în sunete articulate, mult mai
de 16 Hz complexe, cu ajutorul cavităţilor rezonante
2. sunete (percepute de urechea umană) (toracele, cavitatea bucală, laringele, faringele,
cu frecvenţe între 16 şi 20.000 Hz cavitatea nazală şi chiar cutia craniană - ce
3. ultrasunete cu frecvenţe mai mari de joacă şi un rol de element de legătură inversă).
20.000 Hz
De fapt, undele sonore conţin foarte rar
o singură frecvenţă (sunete pure) cel mai des
ele fiind un amestec de mai multe frecvenţe.
Foarte des este întâlnită situaţia în care pe
lângă unda de frecvenţa cea mai mică
(fundamentală) sunt prezente undele având
frecvenţele multiplii întregi ai acesteia.
(armonice). În general unda fundamentală Fig. 2 Undele sonore produse de pian sunt reprezentate
prin cercuri concentrice care radiază din sursa sonoră
transportă o energie mult mai mare decât
armonicele.
La rândul lor aceste cavităţi îşi modifică
proprietăţile prin intermediul limbii, buzelor,
Producerea undelor sonore
palatului moale etc. acţionate de sute de
Undele din domeniul audibil pot fi
muşchi. Întregul proces este coordonat dintr-o
produse prin producerea de oscilaţii în coarde,
zonă situată într-una din emisferele cerebrale
bare, membrane întinse etc. În funcţie de
(de regulă stângă pentru dreptaci şi dreaptă
caracteristicile emiţătorului (lungime, tensiune)
pentru stângaci).
se pot obţine sunete cu frecvenţe diferite dar şi
cu compoziţii armonice diferite.
2
 Noţiuni fundamentale de acustică

Infrasunetele sunt generate atât în cazul ultrasunetelor prin efectul piezoelectric direct
unor fenomene naturale cum ar fi vântul, (generarea de tensiuni electrice în urma
valurile erupţiile vulcanice, cutremurele, contracţiilor şi dilatărilor produse de
avalanşele cât şi în cazul funcţionării unor ultrasunete). Efectul magnetostrictiv este
aparate construite de om cum ar fi maşinile asemănător cu cel piezoelectric doar că
compresoarele ventilatoarele etc. La intensităţi dilatările şi contracţiile cristalelor se produc sub
mari (peste 140db) infrasunetele pot produce acţiunea unui câmp magnetic alternativ.
anxietate, greaţă, perturbaţii ale echilibrului şi
simţului de orientare. Fenomene ce apar la propagarea undelor
Ultrasunetele sunt produse de către sonore.
unele animale cum ar fi liliecii sau delfinii şi Viteza cu care se propagă undele
utilizate fie pentru orientare fie pentru sonore este diferită în diferite medii depinzând
comunicare. În practică ultrasunetele au de proprietăţi cum ar fi elasticitatea şi
numeroase utilizări cum ar fi evidenţierea unor densitatea mediului dar şi de temperatură. De
defecte în materiale (defectoscopia m
exemplu vitezele sunt de circa 340 în aer,
ultrasonică), cartografierea fundului mărilor sau s

detectarea unor obiecte în imersie (sonarul), m m

1500 în apa de mare şi 5000 în oţel. În
s s
sablarea (curăţirea) pieselor şi altele. În
aer viteza creşte uşor cu creşterea
medicină ultrasunetele sunt utilizate în scop de
temperaturii. Pe măsura propagării undelor
diagnostic (ecografie, ecografie Doppler) sau
într-un mediu ele sunt progresiv absorbite.
tratament prin încălzirea unor ţesuturi, masaje
Absorbţia depinde atât de natura şi
în profunzime sau distrugerea calculilor.
proprietăţile mediului cât şi de frecvenţa
Pentru producerea ultrasunetelor se
undelor şi scade exponenţial cu distanţa
utilizează cel mai des efectul piezoelectric
parcursă de undă în mediu. Astfel sunetele
invers dar poate fi folosit şi fenomenul
sunt relativ puţin absorbite de aer dar puternic
magnetostrictiv. Efectul piezoelectric apare în
absorbite în apă în timp ce ultrasunetele sunt
cazul unor cristale cum ar fi cuarţul şi constă în
mai puternic absorbite în aer decât în apă.
dilatarea sau contracţia cristalului sub acţiunea
Există materiale, cum ar fi vata de sticlă, care
unei tensiuni electrice. Dacă unui astfel de
absorb foarte puternic undele sonore şi care
cristal îi aplicăm o tensiune alternativă cristalul
sunt folosite pentru izolări fonice sau pentru
se va dilata sau contracta cu aceeaşi frecvenţă
împiedicarea apariţiei reflexiilor de exemplu în
ca şi a tensiunii generând unde mecanice în
sălile de concert. Densitatea de energie a
mediul înconjurător. Dacă frecvenţa tensiunii
undelor scade pe măsura propagării lor atât
depăşeşte 20 kHz se vor genera ultrasunete.
datorită absorbţiei cât şi datorită „împrăştierii” .
Acelaşi cristal poate fi utilizat şi pentru detecţia
Este de remarcat că ultrasunetele având
3
Biofizică şi Fizică medicală

lungimi de undă mai mici permit o focalizare unde ν reprezintă frecvenţa undei percepute
mai bună (o împrăştiere mai mică). (respectiv reflectate) ν0 este undei emise de
sursă v este viteza de deplasare a sursei,
Reflexia undelor observatorului sau obiectului pe care are loc
Reprezintă schimbarea direcţiei de reflexia iar c reprezintă viteza undei. Semnul
propagare a undelor la întâlnirea suprafeţei de „+” reflectă situaţia în care sursa se
separaţie dintre două medii cu întoarcerea deplasează spre observator iar semnul „-” cea
undei în mediul din care a venit. Dacă sunetul în care sursa se îndepărtează (respectiv
reflectat este perceput distinct de sunetul direct apropierea sau îndepărtarea obiectului pe care
fenomenul se numeşte ecou (fenomen folosit are loc reflexia).
în ecografie) iar dacă sunetul reflectat pare să
prelungească sunetul direct fenomenul se
numeşte reverberaţie. Pentru percepţia
distinctă a sunetului reflectat trebuie ca între
emisia sunetului şi recepţia sunetului reflectat
să treacă cel puţin 0,1 s. Dat fiind faptul că
m
viteza sunetului în aer este de circa 340
s
ecoul nu va apare decât dacă obstacolul pe
care are loc reflexia se găseşte la o distanţă de Fig. 3 Datorită efectului Doppler, frecvenţa sunetului

minim 17m de sursa care emite sunetul. În provenit de la sursa sonoră care se apropie pare mai
mare decât frecvenţa reală, iar frecvenţa sunetului
practică reflexia poate fi folosită pentru
provenit de la sursa care se îndepărtează pare mai mică
măsurarea distanţelor iar în medicină pentru
decât frecvenţa reală
obţinerea imaginilor organelor interne în
ecografie. Fenomenul este folosit în determinarea
vitezei de deplasare a autovehiculelor (radar)
Efectul Doppler iar în medicină în ecografia Doppler.
Acest efect apare atunci când sursa de
unde se deplasează faţă de observator sau Difracţia undelor sonore
observatorul faţă de sursă. Constă în ocolirea obstacolelor atunci
Efectul apare şi în cazul reflexiei când dimensiunea acestora este comparabilă
undelor pe un obiect în mişcare. Efectul cu lungimea de undă a undei sonore.
Doppler se manifestă prin modificarea Ultrasunetele având lungimi de undă mai mici
frecvenţei undei conform relaţiei decât sunetele nu vor putea ocoli decât
ν = ν 0 (1 ± )
v obstacole de dimensiuni mici în timp ce
c
4
 Noţiuni fundamentale de acustică

sunetele au lungimi de undă mari ocolind astfel constă în apariţia în lichide, sub acţiunea
obstacole de dimensiuni mari (ele nu vor fi ultrasunetelor, a unor bule de gaz în interiorul
reflectate decât de obiecte de dimensiuni acestora putându-se produce ionizări. Acest
foarte mari). Difracţia face posibilă fenomen se explică prin dilatările şi
recepţionarea undelor chiar şi atunci când între comprimările succesive rapide ce au loc în
sursa sunetelor şi receptor se găsesc interiorul lichidului ceea ce duce la apariţia
obstacole. bulelor de gaz iar în interiorul bulelor
ultrasunetele formează unde staţionare ce duc
Interferenţa la acumularea de energie şi apariţia ionizărilor
Reprezintă fenomenul de suprapunere (deşi ultrasunetele nu au energie suficientă
şi compunere a undelor. În urma interferenţei pentru a produce ionizări directe).
se obţine o undă mai complexă sau, în cazul în
care undele au aceeaşi frecvenţă, o undă cu Caracteristicile sunetului
amplitudinea cuprinsă între suma şi diferenţa Sunetul reprezintă senzaţia produsă de
amplitudinilor celor două unde. În acest ultim undele sonore asupra analizorului auditiv.
caz în cazul particular în care undele au Această senzaţie este caracterizată de trei
aceeaşi amplitudine cele două unde se pot caracteristici: înălĠimea, intensitatea şi
anihila reciproc (amplitudinea undei rezultante timbrul. Fiecare din aceste caracteristici este
este 0) sau se pot întări reciproc (poate rezulta determinată de către o anumită proprietate
o undă cu o amplitudine egală cu dublul fizică a undei sonore.
amplitudinii fiecăreia din undele care interferă). Înălţimea sonoră. Sunetele sunt
Un caz particular îl reprezintă interferenţa percepute ca fiind înalte (acute, ascuţite) sau
dintre unda incidentă şi unda reflectată caz în joase (grave). Înălţimea este legată de
care unda rezultată se numeşte undă frecvenţa undei sonore. În mod normal
staţionară. De exemplu în cutia de rezonanţă a analizorul auditiv uman percepe undele sonore
instrumentelor muzicale sunetele sunt întărite cu frecvenţe cuprinse între 16 şi 20.000 Hz dar
prin formarea undelor staţionare. intervalul variază de la persoană la persoană.
Rezonanţa reprezintă fenomenul de Acest interval se micşorează o dată cu vârsta
transfer al energiei între doi oscilatori care au dar şi în cazul expunerii prelungite la sunete de
aceeaşi frecvenţă de oscilaţie. Absorbţia intensităţi mari. În general frecvenţele foarte
undelor poate fi explicată printr-un fenomen de mici sau foarte mari nu pot fi percepute decât
rezonanţă prin care energia undei este de persoanele antrenate (de exemplu
preluată de particulele din mediul străbătut. muzicieni). Undele sonore cu frecvenţe mici
Cavitaţia este un fenomen ce poate sunt percepute ca sunete joase iar cele cu
apare la propagarea ultrasunetelor în lichide şi frecvenţe mari ca sunete înalte. Noţiunea de

5
Biofizică şi Fizică medicală
înălţime poate fi folosită şi în compararea a
două sunete devenind relativă. Astfel un sunet
care are o frecvenţă mai mare decât altul va fi
mai înalt decât casta. Intervalul de frecvenţe în
care frecvenţa se dublează (de exemplu de la
1.000 la 2.000 Hz) se numeşte octavă. În
muzică o octavă conţine 7 note. Notele
succesive au frecvenţe ce sunt în raport de
numere întregi.
Intensitatea (tăria) sonoră
percepţia mai puternică sau mai slabă a
sunetului. Ea este legată de energia ce trece în
unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă
(intensitatea undei sonore) dar
sensibilitatea analizorului auditiv pentru diferite
frecvenţe. Pentru fiecare frecvenţă analizorul
auditiv prezintă două praguri: pragul de
audibilitate şi pragul de durere (Fig. 4).
Pragul de audibilitate reprezintă
intensitatea minimă a undei sonore care mai
permite percepţia acesteia. Acesta variază cu
frecvenţa având un minim în regiunea 1.000-
2.000 Hz şi crescând mult spre limitele
spectrului audibil.
Fig.4 Pragul de audibilitate şi cel de durere pentru urechea normală
6
Pragul de durere reprezintă intensitatea
undei sonore minime la care apare senzaţia de
durere şi de presiune în ureche. El prezintă un
maxim în aceeaşi regiune de 1.000- 2.000 Hz
scăzând spre limitele spectrului audibil unde
devine aproape egal cu pragul de audibilitate
(deci atunci când apare senzaţia sonoră
aproape apare şi senzaţia de durere). În figură
sunt reprezentate grafic presiunea sonoră
indică respectiv intensitatea undei sonore atât pentru
pragul de audibilitate cât şi pentru cel de
durere ca funcţie de frecvenţă.
Cele două praguri pot fi determinate în
şi de clinică prin intermediul audiometrului.
Subiectului i se pun pe urechi căşti care îl
izolează fonic de mediul exterior. Pe rând, în
fiecare cască se trimit unde sonore pure (ce
conţin o singură frecvenţă) crescând
intensitatea până când se obţine senzaţia de
audibilitate. Rezultatul este marcat pe grafic
obţinându-se audiograma. Se trasează separat
audiograme pentru fiecare ureche în parte. În
practică se trasează doar pragul de
audibilitate.
 Noţiuni fundamentale de acustică

Pe lângă intensitate unda sonoră

trebuie să aibă şi o durată minimă de circa
0,06 s (60 ms) pentru a putea fi percepută. De
asemenea două sunete pentru a fi percepute
independent trebuie să fie separate de minim
10 ms.
Timbrul (calitatea) sunetelor permite
deosebirea sunetelor produse de instrumente
diferite chiar dacă fundamentală are aceeaşi
frecvenţă şi aceeaşi amplitudine. Acest lucru
este posibil deoarece sunetul complex poate
avea o compoziţie diferită în armonice atât în
ce priveşte numărul acestora cât şi în ce
priveşte amplitudinea fiecărei armonice în
parte. Sunetul complex poate fi analizat prin
descompunerea lui în armonicele componente
(analiza Fourier).