Teoria tranzitiei demografice Atat in teoria elaborata de Malthus, care evidentiaza influenta constrangerilor generate de subzistenta asupra cresterii

populatiei, cat si in teoria tranzitiei demografice, se are in vedere efectul dezvoltarii economice asupra evolutiei fertilitatii. Acest efect, in teoria lui Malthus, este cresterea fertilitatii, in timp ce in viziunea traditionalista efectul dezvoltarii economice asupra fertilitatii este scaderea acesteia. Dictionarul demografic multilingv explica tranzitia demografica/ revolutia demografica , ca fiind un process evolutiv, observant intr-un numar mare de populatii, caracterizat printr-o scadere evidenta a mortalitatii si natalitatii. Tranzitia demografica este procesul prin care populatiile fac trecerea de la regimul demographic vechi, in care natalitatea si mortalitatea aveau niveluri ridicate, la regmul demographic modern, in care acestea (natalitatea si mortalitatea) sunt in scadere. Desigur, alti autori considera aceasta definitie mult prea superficiala, sustinand faptul ca procesul de scadere a mortalitatii si fertilitatii este rezultatul unei revolutii mult mai complexe. De fapt, schimbarile comportamentului procreativ al oamenilor sunt cele mai importante. LIbertatea individuala si posibilitatea de modificare a situatiei economice si sociale au fost cauzele principale ale revolutiei demografice. Tranzitia demografica nu este altceva decat o dimensiune, printre altele, a revolutiei generale (stiintifice, ecoomice, mentale). Ea este versiunea demografica a modernizarii modului de viata. Jean Claude Chesnais, cel mai renumit teoretician al tranzitiei demografice, considera ca aceasta este trecerea, intr-un anume interval de timp, de la un regim traditional de echilibru demografic, cu niveluri ridicate ale fertilitatii si mortalitatii, la un regim modern de echilibru demographic, in care fertilitatea si mortalitatea detin niste niveluri joase. In schema urmatoare tranzitia este marcata de debutul scaderii mortalitatii ( ), masurata prin rata buta de mortalitate, , iar in cazul in care aceasta este oscilanta, prin rata de mortalitate infantile. Sfarsitul acestui proces istoric ( ) este marcat de intoarcerea durabilala o epoca caracterizata de un ritm mediu de crestere naturala , egal sau inferior perioadei pretranzitionale. Intre cele doua regimuri de echilibru , notate cu T si T , cresterea naturala parcurge trei faze: umflarea cresterii, faza platoului cresterii maxime si faza ingustarii. Cea de-a doua faza (D2), debuteaza odata cu instalarea scaderii ireversibile a fertilitatii ( ), corespunde perioadei cand populatia este in expansiune maxima, si se termina atunci cand mortalitatea nu mai scade, singurul motor al unei cresteri din ce in ce mai lente fiind doar scaderea fertilitatii. Ultima faza, D3, se incheie odata cu stabilizarea cresterii populatiei ( ). Asadar, tranzitia poate fi incadrata intr-o durata - . (Intrepretare Cornelia Muresan- Introducere in demografie , 2005) Factorii modernizarii demografice In societatile agrare traditionale, populatia se gaseste intr-un regim de echilibru secular de crestere lenta, dar cu o evolutie instabila, nivelul ridicat al fertilitatii fiind compensat de o mortalitate uneori infricosator de ridicata. Oamenii nu luptau impotriva mortii, ci acceptau voia destinului, supunandu-se vointei divine. Pe parcurs, insa, au inceput sa caute solutii impotriva flagenurilor milenare, prin constituirea de carantne, preventia impotriva epidemiilor, eliminarea foametei etc. Fertilitatea se mentinea la nivelul ei traditional (5-6 copii pentru o femeie), insa, datorita industrializarii, urbanizarii, cresterii nivelului de instruire, femeile aleg nasterea mai putinor copii, scazand astfel rata fertilitatii.

Fluxurile migratorii se pot inversa, in cazul in care emigratia cedeaza locul imigrarii, adica fertilitatea ajunge la un nivel mai scazut decat mortalitatea. Consecintele tranzitiei demografice Cresterea populatiei: In tarile mai slab dezvoltate, mortalitatea este mai ridicata, datorita nivelului de trai scazut, iar nivelul fertilitatii creste, din cauza statutului pe care femeia il are, fiind supus a regulilor traditionale. Piramida varstelor tinde sa incetineasca domolirea demografica, in masura in care, din cauza caderii mortalitatii, efectivele in varsta de procreare cresc foarte mult. Asadar, volumul cresterii in timpul tranzitiei depinde de durata fazelor procesului (de umflare, plafonare si retragere a cresterii), care la randul ei reflecta vitezele de diminuare a mortalitatii si natalitatii cat si de amplitudinea tranzitiei adica nivelul maxim de crestere a populatiei.Cresterea populatiei in cursul procesului tranzitiei se masoara cu ajutorul indicatorului sintetic: Jean Claude Chesnais. Un alt efect este imbatranirea populatiei, prin mentinerea nivelului scazut al natalitatii si lungirea duratei de viata a populatiei. A doua tranzitie demografica Anul 1987 este marcat de catre D. J. van de Kaa drept inceputul celei de a doua tranzitii demografice . Demograful Francez Jean Bourjeois Pichat incearca sa constientizeze lumea cu privire la continuarea scaderi fertilitatii populatiilor sub nivelul de inlocuire a generatiilor. Astfel, fenomenul de crestere a populatiei, ca efect al tranzitiei demografice, aducea dupa sine o scadere semnificativa a volumului populatiei. In societatile occidentale, scaderea nivelului fertilitatii a condus inspre limitarea casatoriilor. Tranzitia reproducerii, ca si element al tranzitiei demografice, s-a realizat in doua faze: - malthuista, de recul a nuptialitatii, realizata prin amanarea casatoriei si incurajarea celibatului definitive - neo-malthuista, realizata prin lmitarea fertilitatii casatoriilor. In Europa Occidentala, doar la finalul sec. al XIX-lea casatoriile au devenit mai frecvente, datorita cresterii economice, iar numarul nasterilor a crescut semnificativ, creand o mica pauza in tranzitia demografica. Totusi, odata cu aparitia nilor generatii, valorile au inceput sa se schimbe, casatoria fiind tot mai amanata si inlocuita cu alte forme de convietuire, uniunea consensuala, concubinajul ajungand sa nu mai fac aparte din non valorile societatilor, ci fiind considerate normale. Astfel, tinerii sunt tot mai putin interesati de grija reproducerii biologice, accentuand mai degraba exigentele affective individuale. Rata natalitatii scade consderabil dupa 1960, sub nivelul necesar inlocuirii generatiilor. Dupa cum era de asteptat, au aparut diverse explicatii pentru aceasta evolutie a tranzitiei demografice, unele mai controversate decat altele. Una dintre cele mai controversate explicatii ii apartine lui Van e Kaa si alti doi demografi, care arata ca aceste tanzitii s-au produs datorita schimbarilor in norme si atitudini. Prima dintre tranzitii pornea din altruism, grija pentru urmasi si familie, in timp ce tranzitia a 2-a era caraterizata prin individualism, accentuandu-se drepturile si dorinta individului de autorealizare. La fel, prima tranzitie demografica intarea institutia familiei, iar cea de-a doua la slabirea acesteia.