TMB – LP 1

Manevrarea bolnavului/pacientului reprezintă una dintre cauzele apariției

afecțiunilor musculoscheletale în rândul cadrelor medicale, categorie în care sunt
incluși și pacticienii kinetoterapiei (kinetoterapeuții).
Această sarcină, de manevrare a bolnavului/pacientului pe care cei din
domeniul medica trebuie să o efectueze reprezintă adesea o sursă de suprasolicitare a
corpului uman.
Toți cei implicați în sfera sănătății, afirmă că cea mai frecventă cauză a
afecțiunilor musculoscheletale este manevrarea bolnavului/pacientului și consideră
această sarcină extrem de solicitantă pentru coloana vertebrală.
Acestă concluzie reiese și din numeroasele studii biomecanice relizate la
nivelul coloanei vertebrale, specialiștii informându-ne că afectarea coloanei vertebrale
a celor care manvrează bolnavii/pacienții este de la 3 până la 7 ori mai mare decât a
celor care nu efectuează acest lucru frecvent.
Alte studii fac referire la faptul că repoziționarea pacientului în pat, precum și
transferal acestuia cresc considerabil riscul de apariție a leziunilor de la nivelul
coloanei vertebrale pentru cei care se ocupă de manevrarea bolnavului/pacientului.
Astfel, se constată că repoziționarea pacientului în pat, dar și
ridicarea/transferul acestuia sunt cele mai solicitante/stresante manevre, fiind
principalele cauze ale leziunilor induse de manevrarea bolnavului/pacientului.
Ridicările frcvente de greutăți mari constituie un factor de risc pentru apariția
leziunilor musculoscheletale a cadrelor medicale. De aceea, s-a comprat ridicarea de
greutăți de către cei incluși în domeniul medical cu ridicarea de greutăți de către alte
categorii de muncitori.
În urma analizelor, s-a stabilit că personalul medical practică ridicări de durată
mai lungă, adoptă,de cele mai multe ori, posturi incorecte/vicioase, ridică greutăți mai
mari, mai solicitante (prin aplicarea forțelor orizontale) și înregistrează o frecvență
mai mare a ridicărilor rapide și neașteptate decât cei care lucrează în alte domenii.
Aceste constatări plasează activitatea celor din domeniul sănătății la cel mai înalt
nivel de risc de producere a leziunilor musculoscheletale.

Biomecanica unei manevre corecte și sigure

Coloana vertebrală este un segment format din 33 – 34 de vertebre separate

între ele de structuri cartilaginoase numite discuri intervertebrale cu rol în absorția
șocurilor.
Cele cinci zone ale coloanei vertebrale sunt: zona cervicală (7 vertebre), zona
toracală/dorsală (12 vertebre), zona lombară (5 vertebre), zona sacrală (5 vertebre),
zona coccigiană (4-5 vertebre).
 Coloana vertebrală este susținută în poziție rectilinie cu ajutorul ligamentelor
și mușchilor.
Forma fiziologică a coloanei vertebrale descrie la nivelul zonelor cervicală,
toracală/dorsală și lombară următoarele curburi: lordoză (cervicală), cifoză
(toracală/dorsală), lordoză (lombară).
Numeroasele posturi și mișcări pe care omul le relizează pot produce
modificări în aliniamentul coloanei vertebrale, însă efectuarea din ortostatism a
mișcării de flexie a trunchiului pe membrele inferioare cu revenire ulterioară în
poziția inițială, combinată eventual cu ridicarea sau coborârea unei greutăți, prezintă
un risc particular în afectarea/lezarea coloanei vertebrale, deoarece determină
modificarea curburii din lordoză în cifoză și din nou în lordoză.

Sursă
http://www.cpslm.ro/weight.html

Mecanica unei ridicări

Ridicarea unei greutăți cu trunchiul flectat și membrele superioare extinse va

conduce la modificarea aliniamentului coloanei vertebrale, precum și a centrului de
echilibru (centrului corporal) de la nivelul abdomenului, fapt care obligă coloana
vertebrală să suporte atât greutatea trenului superior, cât și greutatea încărcăturii ce
trebuie ridicată sau coborâtă.
Prin urmare, în astfel de cazuri coloana vertebrală este suprasolicitată, iar
traumatismele pot surveni cu ușurință.

Sursă
http://www.cpslm.ro/weight.html
 Recomandări pentru o ridicare sigură

O ridicare poate fi considerate corectă și sigură, doar dacă în timpul acesteia

spatele individului care o realizează este protejat. De aceea, înainte de a iniția o
ridicare ar fi bine să avem în vedere următoarele aspecte:
§ dacă pot ridica singur greutatea;
§ dacă greutatea este mai mare sau fără formă/amorfă;
§ dacă greutatea are mânere bune sau posibilitatea de a fi apucată corespunzător;
§ dacă există vreun factor/obstacol care ar putea împiedica realizarea unei
ridicări corespunzătoare;
§ dacă în timpul ridicării este posibil ca încărcătura să se modifice sau să-și
modifice forma.

Pentru o ridicare corectă și sigură este obligatoriu să respecți următoarele

recomandări:
§ stai cât mai aproape posibil de greutatea ce urmează a fi ridicată;
§ execută flexia genunchilor și nu flecta trunchiul;
§ cuprinde greutatea ferm și menține-o cât mai aproape de corp;
§ ridică greutatea prin contracția puternică a musculaturii membrelor inferioare,
mai exact a musculaturii coapselor.

Recomandări pentru protejarea spatelui în timpul activității profesionale a

kinetoterapeutului

§ Pentru o stabilitate crescută în timpul manevrelor, kinetoterapeutul ar trebui

să-și abducă coapsele, plasându-și picioarele la nivelul lățimii umerilor și să-și
repartizeze greutatea în mod egal pe ambele tălpi, menținându-le ferm pe sol, cu
centrul de greutate în cavitatea abdominală.
§ Pentru o protecție cât mai bună a spatelui, kinetoterapeutul ar trebui să-și
contracte musculature abdominală. Cavitatea abdominală este alcătuită anterior din
muşchii abdominali, superior de muşchiul diafragm şi coaste, iar inferior de planşeul
pelviperineal. Concret, presiunea din această cavitate ajută la preluarea și
redistribuirea greutății care, altfel ar fi suportată doar de coloana vertebrală.
§ Pentru a evita exercitarea unei presiuni crescute la nivelul zonei lombare,
kinetoterapeutul ar trebui să flecteze în permanență genunchii, astfel încât membrele
inferioare să acționeze precum niște arcuri. Bazinul trebuie să-și găsească echilibrul
deasupra genunchilor, când aceștia realizează mișcarea de flexie, pentru a permite
preluarea greutății de către coapse și șolduri în locul coloanei vertebrale. Se
contraindică ridicarea greutăților cu genunchii extinși și trunchiul flectat.
§ Pentru a evita presiunea de la nivelul zonei lombare, kinetoterapeutul ar trebui
să-și mențină trunchiul deasupra segmentului lombar, în poziție cât mai verticală.
 Un spate echilibrat, cu cele 3 curburi fizioogice ale sale, stimulează mușchii
spinali, astfel încât să poată distribui greutatea exercitată asupra oaselor, ligamentelor
și discurilor intervertebrale.

Tehnica de manevrare a bolnavului reprezintă modalitatea cea mai sigură și

eficientă prin care un kinetoterapeut poate răspunde cerințelor impuse de către
persoanele cu nevoi speciale fără a-și periclita sănătatea.
Pentru a putea stăpânii cum se cuvine tehnicile de manevrare a bolnavului, un
kinetoterapeut, ar trebui să-și însușească mai multe noțiuni, precum: identificarea
gradului de dependență al pacientului, pozițiile fundamentale din kinetoterapie, priza
și contapriza, repoziționările, transferurile, modalitățile de realizare a mobilizărilor
pasive, ș.a

Identificarea gradului de dependență al pacientului

Identificarea gradului de depentență al pacientului se poate realizeaza pe baza

următoarei clasificări:

§ 4 Asistență totală – pacientul nu poate realiza singur transferurile, necesită

asistență totală pentru realizarea activitățiilor din timpul zilei, practic are
nevoie de asistență în fiecare moment.
§ 3 Asistență parțială – pacientul poate realiza activitatea parțial, poate răspunde
la indicaţii simple, poate să încarce parţial greutatea pe membrele inferioare,
poate sta în ortostatism cu asistenţă, are oarecare forţă musculară în partea
superioară a corpului, poate fi capabil să realizeze transferul prin pivotare.
§ 2 Asistenţă limitată – pacientul reuşeşte să realizeze mare parte dintre
activităţi, poate să se transfere prin pivotare, are o forţă considerabilă în partea
superioară a corpului şi poate încărca o greutate mai mare pe membrele
inferioare, poate menține cu uşurinţă poziţia ortostatică, dar uneori poate avea
nevoie de asistenţă. Necesită ghidare la manevrarea membrelor sau alte tipuri
de asistenţă fără încărcare, necesită ajutor de două-trei ori pe zi.
§ 1 Supraveghere – pacientul are nevoie de supervizare, încurajare sau
îndrumări de trei sau mai multe ori în decursul unei zile sau asistenţă fizică o
dată sau de două ori în decurs de câteva zile.
§ 0 Independenţă – pacientul poate merge normal fără asistenţă, în situaţii
neobişnuite poate necesita oarecare asistenţă limitată. Ajutorul sau
supravegherea sunt necesare o dată sau de două ori în ultimele zile.

Totodată, kinetoterapeutul trebuie să fie atent și să evalueze acuitatea mentală

a pacientului, abilitatea de a înțelege instrucțiuni, dorința de a coopera la ridicări și
transferuri, combativitatea, greutatea corporală, forță trenului superior, posibilitatea
de a menține greutatea membrului supraiacent poziției inițiale, existența afecțiunilor
medicale asociate care pot influența selecția celei mai eficiente manevre de
repoziționare, ridicare sau transfer a bolnavului/pacientului.