Apartenența la textul dramatic

Textul dramatic este acel mod de construcție literară, care include opérele
literare menite a fi reprezentate scenic, modalitatea de expunere dominantă fiind
dialogul, creatorul delegându-și astfel drept mesageri ai ideilor sale, personajele-eroi
dramatici.
Fragmentul /Decupajul X de Y își revendică apartenența la textul dramatic,
întrucât respectă, pe deplin, la nivel formal, toate trăsăturile acestui tip de text.
Structurarea specifică textului dramatic se realizează, în piesa de teatru, prin
intermediul notațiilor autorului/ indicațiilor scenice structurante, cele care precizează
subdiviziunile caracteristice doar acestui tipar literar ( act, scenă și tablou), acest tip
de indicație scenică fiind numit bornă teatrală extremă.-dai exemplu!
Prezența indicațiilor scenice, ca formă de manifestare a eului dramatic,
constituie o modalitate de transpunere a textului în spectacol sprijinind jocul actorilor
și ajutând, totodată, lectorul să-și reprezinte mental personajele și evenimentele
prezentate. Element esențial în structurarea textului dramatic, ele se definesc drept
secvențe de text care nu sunt reprezentate pe scenă sub formă vorbită și sunt
destinate actorilor și regizorului.
Indicațiile scenice nominative ( cele care indică numele personajelor)
/onomastice au ca funcție esențială dezambiguizarea locutorului ( dai exemple), rolul
lor fiind cel de inventariere a personajelor implicate în scurtul conflict
dramatic/diegeză dramatică. (detaliez tipul de conflict și natura lui/povestesc, pe
scurt, acțiunea fragmentului )
Indicațiile scenice inițiale ( cele plasate la începutul piesei, actului, scenei etc. )
sunt prezente pentru a creiona mai ales elemente ale decorului, ilustrând aspecte
legate de ținută, cu rol în caracterizarea indirectă/directă a personajelor, fixând
diegeza prin deictici spațio-temporali. Astfel, …( exemplific, pe rând).
Inserate în textul dramatic, prin intermediul parantezelor, indicațiile scenice
integrate/dependente/nestructurante ajută la individualizarea personajelor prin
caracterizarea directă sau indirectă a acestora. Bunăoară, / De pildă, …. ( exemplific
rolul fiecăreia în parte).
Specific textului dramatic, decupajul X de Y propune lectorului ca tipar
fundamental de expunere dialogul dramatic, structurat ca schimb de replici între
personajele A și B, jucând un rol deosebit de important în conturarea relațiilor dintre
personaje, în dinamizarea acțiunii și în asigurarea progresului acesteia, în

1
caracterizarea directă a personajelor sau indirectă prin intermediul limbajului și în
creionarea conflictului dramatic ( exemplific fiecare rol)….
Prin urmare, prin prezența indicațiilor scenice cu funcție de reprezentare , dar și
cu cea de regie și control, a unor personaje antrenate într-un conflict redat prin
intermediul conflictului dramatic, fragmentul X de Y își revendică apartenența la textul
dramatic.
Caracterizarea personajului dintr-un tipar dramatic
Personajul este elementul esențial al construcției dramatice prin intervențiile,
prin dialogurile și prin monologurile interpretate de actori, pe baza cărora se
conturează conflictul care declanșează subiectul dramatic. Caracterizarea acestuia
se realizează gradat de-a lungul actelor și al scenelor, atât în mod direct prin
indicațiile scenice sau din perspectiva altor personaje, cât și în mod indirect, prin
limbaj, prin gesturi, prin mimică, prin mișcarea scenică sau relația cu ceilalți actanți.
X este unul dintre personajele, care participă la acțiunea textului
fragmentar ,,Y’’, el fiind... și este surprins în momentul în care (care este momentul/la
ce acțiune participă?)
Trăsătura dominantă a lui X o constituie... și reiese din...(secvența de unde
reiese).
Conflictul dramatic în care este implicat este exterior/interior, superficial și se
declanșează în momentul în care…(ce conflict există și între cine și cine), fiind și
cauza opoziției, a confruntării de gânduri și de idei.
Dialogul este tiparul principal, devenind o modalitate de caracterizare indirectă
a personajului. X este, în egală măsură, ironic/indiferent/superficial/puțin dispus la
conflict… .
Indicațiile scenice reprezintă o modalitate aparte de relevare a trăsăturilor
elocvente pentru modul în care dramaturgul a intenționat să creeze personajul care
prinde viață prin interpretarea actorului în fața publicului. Acestuia îi este surprinsă
vestimentația...(ex.) gestica…(ex.) sau mișcarea acestuia...(ex.) SAU elemente
paraverbale (râs/plâns).
Felul în care relaționează cu (alt personaj) este definitoriu pentru portretul moral
al personajului dramatic, deoarece intră într-un conflict (de care) (exemplu de unde
reiese).
X este un personaj ale cărui trăsături fizice și morale sunt bine evidențiate în
fragment, portretul său fiind emblematic pentru categoria umană reprezentată de
tipul omului ...

2
 Apartenență la textul epic/narativ
Scrierea literară X, care aparține lui Y prezintă toate caracteristicile textului
epic/narativ, având în vedere faptul că: 1. tiparul textual pe care se bazează este
narativ, devenind modalitatea principală de expunere, autorul exprimându-și, în mod
indirect, ideile și sentimentele, prin intermediul naratorului, a personajelor, care sunt
implicate într-o actiune, plasată în timp şi în spatiu.
2. Mesajul autorului face referire la...(la ce anume?) și e transmis, în mod
indirect, prin întâmplările imaginate, ordonate în timp și în spațiu la care iau parte
personaje.
(vei selecta 1 sau 2 pentru introducere)
Tema textului este...(care este tema și ce idee transmite?). Valoarea morală pe
care o promovează autorul prin acest text este...(bunătatea, iubirea, toleranța,
dragostea, înțelegerea etc.)
Fiind un text narativ/epic se observă o suită de fapte imaginare, acestea fiind
construite într-un singur fir narativ, care urmărește...(rezumă) și are ca punct de
pornire un conflict (exterior/interior-prezentare).
(Dacă este text studiat la clasă, vei formula astfel: Se observă urmărirea
momentelor subiectului-le vei prezenta în ordinea cronologică.)
Secvențele epice sunt legate prin tehnica înlănțuirii/inserției/alternanței, în acest
fragment fiind surprins(ă) expozițiunea/intriga etc. (încercăm să identificăm momentul
subiectului).
Mobilitatea acțiunii în timp și în spațiu este marcată prin intermediul indicilor
temporali și spațiali, povestirea desfășurându-se...(unde și când, cu exemple din
text).
La acțiune participă numeroase personaje/un număr restrâns de personaje.
Despre personaje: dacă sunt principale/secundare, dacă se stabilesc relații între ele,
dacă li se realizează portret fizic/moral (o caracterizare succintă a acestora).
Naratorul este (obiectiv sau subiectiv, narator-martor, narator-personaj, narator
neimplicat etc.), care relatează faptele la persoana I/a III-a (exemple).
Tiparul textual predominant este narativ, care se îmbină cu cel descriptiv și cu
cel dialogat.
În sinteza celor ilustrate anterior se poate susține că textul este unul
epic/narativ.

3
 Abordare textul liric la E.N.
1. Interpretare figură de stil:
Întregul limbaj al poeziei frapează prin originalitate, dar de o expresivitate
aparte este (menționarea figurii de stil): ,,exemplu-secvență’’, ce sugerează,
(frumusețea, puritatea, gingășia, admirația față de un colț din natură, admirația față
de mamă, o caracteristică inedită a colțului din natură, umanizarea elementului din
natură, care capătă însușiri excepționale etc.)
2. Care este emoția transmisă prin textul 1...? Motivează-ți răspunsul, în 50 –
90 de cuvinte, valorificând textul 1.
Poezia ,,X’’ de Y este o veritabilă pledoarie pentru frumusețea naturii, aceea pe
care Goethe o definea drept ,,singura carte în care fila păstrează câte un adevăr’’.
Vocea ficțională își face simțită prezența, la nivelul textului liric, prin intermediul
mărcilor lexico-gramaticale: (verbe/pronume la persoana I-dai exemple) și apare în
ipostaza de: creator, contemplator, visător, romantic, însingurat etc., transmițând
sentimente de ...(fascinație, admirație, extaz, împlinire, bucurie, tristețe etc.)
SAU
Deși vocea poetică nu se ipostaziază textual, emoția transmisă prin întregul
discurs liric este evidentă. În fața măreției naturii/a peisajului, omul se simte copleșit.
Această stare se îmbină cu fascinația și curiozitatea, tristețea, dezamăgirea,
punându-se astfel în evidență o temă inedită...(ex: comuniunea omului cu natura,
creația, iubirea, trecerea timpului). Din ipostaza
contemplatorului/însinguratului/romanticului/visătorului fermecat/trist/dezamăgit de
(de ce ar putea fi așa? De unde apare această trăire?), autorul creează un tablou
original, unic, inedit, excepțional, grație unui limbaj artistic proaspăt și inedit. Efectul
de mister/de fascinație, de uimire, de exuberanță, de dezamăgire, de nostalgie etc.
este sporit prin folosirea cuvintelor din câmpul lexical (identifici câmpul lexical din
natură/iubire/creație/moarte/timp)-în timp ce vibrațiile interioare ale vocii ficționale
sunt traduse prin cuvinte, precum: (exemplu de verbe, cuvinte cheie, care transmit o
vibrație ieșită din comun).

4
 3. Ideea acestui text mă trimite cu gândul la poezia ,,X’’ de Y, iar asemănarea o
constituie relația poetului cu natura, aceasta fiind văzută ca sursă de inspirație în
ambele texte. Deosebirea o reprezintă sentimentele dominante care se desprind din
textele lirice: din poezia X se remarcă entuziasmul și bucuria, în timp ce în poezia lui
Z, dominante sunt neliniștea și nostalgia.
SAU Ideea acestui text mă trimite cu gândul la poezia ,,Lacul’’, de Mihai
Eminescu, care pune în valoare măreția și frumusețea naturii. O trăsătură comună a
celor două texte ar putea fi chiar tipul peisajului descris: peisaje din natură ce au în
centrul lor apa, element primordial, simbol al vieții, al regenerării și al purității.
O deosebire dintre cele două texte constă în ipostazierea textuală a eului
creator. În timp ce ,,X’’ lui Y este zugrăvit de un poet fascinat de grandoarea
peisajului, în ,,Lacul’’, de Mihai Eminescu, eul poetic apare în ipostaza
îndrăgostitului, pentru care peisajul acvatic reprezintă toposul feeric al împlinirii
onirice a iubirii.
Valorile culturale transmise de poezii: interesul pentru un anumit tip de peisaj,
interesul pentru estetic, respectul pentru un colț din natură, interesul față de trecutul
istoric, patriotism.
ATENȚIE LA SECVENȚA RELEVANTĂ=secvență care are o anumită
însemnătate, care este importantă pentru punerea în evidență a valorii culturale
alese.
Alte texte pe diferite teme pe care le puteți aborda:
Iubirea/Cunoașterea:
,,Izvorul nopții’’, de Lucian Blaga
Temele: iubirea, natura, cunoașterea
Valori culturale: eul liric, aflat în ipostaza de îndrăgostit își exprimă sentimentele
de admirație față de ochii iubitei, interesul pentru sentimentul iubirii;
Valori morale: sinceritatea, aspirațiile înălțătoare ale îndrăgostitului,
amabilitatea, capacitatea de autodepășire.
Textul liric prezintă admirația poetului față de ființa dragă. El nu îi conturează un
portret, ci îi schițează doar o trăsătură: frumusețea ochilor ei negri, prin intermediul
unor epitete și metafore. Negrul intens al ochilor iubitei semnifică unul dintre marile
mistere ale Universului, întrucât se identifică cu cadrul nocturn care acoperă
elementele naturii
Creația
,,Controverse’’, de Nina Cassian

5
 Ideea acestui text mă trimite cu gândul la opera ,,Controverse’’, de Nina
Cassian, care pune în lumină condiția artistului în lume.
Asemănarea o constituie dorința vocii ficționale de a-și atinge țelul prin arta
poetică SAU condiția artisului și menirea lui în lume.
Deosebirea o reprezintă faptul că vocea ficțională în textul-suport are dorința de
a explora universuri necunoscute, în vreme ce în opera Ninei Cassian, poeta dorește
să schimbe limbajul literaturii noastre, aducând o notă de evoluție.
Copilăria
,,Copilăria mea’’, de Magda Isanos
Ideea acestui text mă trimite cu gândul la opera ,,Copilăria mea’’, de Magda
Isanos, care pune în lumină dorul de perioada inocenței.
O valoare culturală comună celor două texte o constituie interesul pentru
frumusețea copilăriei.
Primul text evidențiază admirația poetului pentru joc/copilărie și regretă că a
pierdut vârsta inocenței/și că o dată cu trecerea vremii, se observă anumite
schimbări.
Textul Magdei Isanos prezintă un dor aparte de trecut, de casa părintească și
de cei dragi, determinând-o pe poetă să scrie despre toate acestea pentru a rămâne
vii amintirile.
Trecerea ireversibilă/inexorabilă a timpului
,,Salcâmi’’, de A. E.Baconsky
Ideea acestui text mă trimite cu gândul la opera ,,Salcâmi’’, de A.E. Baconsky,
care pune în lumină regretul pentru trecerea ireversibilă a timpului.
O valoare culturală comună celor două texte o constituie interesul și dragostea
față de un element din natură, dar și prețuirea pentru trecut.
Primul text evidențiază admirația poetului pentru salcâmii cu care se simțea
înfrățit și curiozitatea de a afla, dacă acesția mai ,,trăiesc’’, amintindu-i vocii ficționale
de copilăria lui, având în vedere scurgerea anilor.
Textul X, de Y surprinde dorul/ regretul și nostalgia pentru trecerea inexorabilă
a timpului, reieșită din versurile...
Temele unui text liric: natura, iubirea, copilăria, timpul, creația, condiția umană,
condiția artistului, istoria etc.
Motivele literare sunt particularizări ale temei: luna, soarele, stelele, codrul,
teiul, lacul, izvorul, marea, toamna, amintirea, dorul, singurătatea, comuniunea om-
natură, călătoria, labirintul, visul, străinul.
Titlul unui text liric reprezintă: -un element paratextual, plasat înaintea textului
literar;
-un prag stilistic de pătrundere în lumea operei;
-o cheie de descifrare a conținutului poeziei;
6
 -introduce tema sau motivul central;
-anticipează mesajul și semnificațiile poeziei.
Mesajul unei poezii reprezintă împletirea ideilor a sentimentelor și a
semnificațiilor care se regăsesc într-un text literar, transmise prin intermediul
limbajului artistic și expresiv.

Caracterizarea personajului Take

Personajul dramatic este o instanță aparte prin care dramaturgul își exprimă
viziunea despre lume și viață, gândurile, ideile și sentimentele. Personajul
literar, ,,ființă de hârtie specifică lumii ficțiunii" ( Roland Barthes ) este rotița, care
pune în funcțiune întreg mecanismul dramatic, el constituind o modalitate de
evidențiere a viziunii despre lume a autorului.
Personajul Take din textul dramatic ,, Take , Ianke si Cadâr”, de Victor Ion Popa
este unul dintre protagoniștii piesei, având în vedere faptul că participă la toate
momentele acțiunii, fiind caracterizat atât în mod direct de către alte personaje, dar,
mai ales, indirect prin fapte, limbaj, mediul social, relația cu alte personaje, ticuri
verbale, etc.
Statutul social al lui Take este de locuitor al unui mic orășel, de negustor,
asemeni celor doi prieteni ai săi, magazinele lor arată aproape la fel și au aceeași
marfă : ,,Sunt acolo trei prăvălii modeste, de târgușor provincial. Întâia este a lui
Take”.
Caracterizarea directă, făcută în didascalii scoate în evidență un portret fizic
sumar :,,somnoros și lehămețit de căldură,”, dar și vestimentația acestuia:,, toți trei
negustorii ușor și comod îmbrăcați de vară”. În plus, tot în mod direct îl
caracterizează și Ianke: ,, IANKE: Din pricina prostiei le-ai uitat, nu din pricina
nevestei... și nevasta s-a dus și prostia a rămas…”, ,, ești blagoslovit de Dumnezeu:
ești prost pe dinafară, dar ești deștept pe dinăuntru.”, ca fiind un om prost, părăsit de
soție , însă norocos .
Portretul moral este foarte bine conturat, realizat prin caracterizare indirectă.
Take, un negustor român, care are prieteni de etnie diferită (turcul Cadâr și evreul
Ianke) nu este de acord ca fiul lui să se căsătorească cu Ana, evreică, fiica lui Ianke.
Astfel, deducem că Take este superficial, tipul conservatorului, care, de teamă că va
fi exclus din societate, nu se gândește la fericirea fiului său, punând, pe primul plan,
propria fericire. Deși trăiește în pace și înțelegere de peste treizeci de ani cu etnii
7
diferite, nu e capabil să accepte iubirea fetei pentru Ionel. Este modest și are o mică
afacere,, Firma lui Take, pe care-i scris doar: „La Take“, ,,e neagră cu litere
galbene’’. Din gesturile sale reiese că este un om bun, prietenos, chiar și cu cel care
pare a-i fi dușman, după ce află de iubirea celor doi copii ,, TAKE: Ce facem acum,
măi frate? ”
În ceea ce privește relatia sa cu alte personaje, modul de adresare către
acestea, constatatăm ca Take este orgolios, însă nu dorește să trăiască în ceartă,
deoarece, în ciuda diferențelor, personajele sunt identice ,,caselor lui Ianke și Take –
tot așa de asemuitoare și pe aci ca și prin față.”. Se adresează prietenilor de altă
etnie cu apelativul ,, Frate”, fiind, în sinea lui, conștient de importanța relațiilor în
societate.
Trăsătura sa dominantă de caracter ese orgoliul, idee susținută din faptul că nu
voia să-și lase fiul să se căsătorească nicidecum cu Ana.
Dintre trăsăturile evidențiate de către dramaturg în conturarea personajului
Take, admir dragostea pe care i-o purta lui Ionel,
valoare morală cu care mă identific, cu care rezonez și pe care o consider
esențială și în devenirea mea ca om. La rându-mi, îmi manifest iubirea față de părinți
în orice situație.
Așadar, personajul Take, din opera dramatică ,,Take, Ianke și Cadâr’’, de Victor
Ion Popa, este semnificativ pentru tipologia pe care o întruchipează, cea a omului
bun, însă îi pasă mult prea mult de prejudecăți.