‘III.

Organe de maşini pentru mişcarea de rotaţie Curs 8

Majoritatea instalaţiilor din industria alimentară au în componenţă organe de
maşini care asigură rotirea unor piese cu ajutorul cărora se realizează unele operaţii
tehnologice. De exemplu, un malaxor are braţe de malaxare în mişcare de rotaţie, melcii
de presare de la presa mecanică cu melc au în timpul funcţionării o mişcare de rotaţie,
melcul transportor al triorului rapid utilizat pentru sortarea impurităţilor din cereale sau
pentru sortarea mazării are de asemenea o mişcare de rotaţie în timpul operaţiei de sortare
etc.
III.1. Osii şi arbori
Osiile şi arborii sunt organe de maşini care au rolul de a susţine alte elemente, aflate în
mişcare de rotaţie, în oscilaţie sau în repaus, care contribuie la transmiterea mişcării de
rotaţie. În principiu, osiile şi arborii fac legătura cu alte elemente de la care primesc,
respectiv la care transmit mişcarea de rotaţie. La rândul lor, osiile şi arborii se sprijină pe
lagăre cu alunecare sau cu rostogolire. Porţiunile de sprijin pe lagăre ale osiilor şi
arborilor se numesc fusuri, când au axa de rotaţie orizontală sau înclinată, Figura 8.1 şi
pivoţi, când axa de rotaţie este verticală. Deosebirea dintre cele două organe de maşini,
osii şi arbori, este funcţională.

Arborii se rotesc în jurul axei lor geometrice şi transmit mişcarea de rotaţie

organelor de maşini fixate pe aceştia. Sub efectul mişcării de rotaţie, transmit momente
de torsiune fiind solicitaţi în primul rând la torsiune. Poate să apară şi solicitarea de
încovoiere sub efectul greutăţii proprii precum şi a roţilor montate pe ei. Părţile principale
ale arborilor sunt: fusurile, care se sprijină în lagăre - zone care preiau sarcinile din
arbore; zonele de calare pe care se fixează roţile pentru transmiterea mişcării şi
tronsoanele intermediare, de legătură între celelalte părţi, Figura 8.1a).

a)
b)
Figura 8.1. Forme constructive şi părţi principale ale arborilor
 a) – arbore drept, cu secţiune longitudinală variabilă; b) – arbore cotit.
Montate în lagăre cu alunecare, suprafeţele de contact ale fusurilor se află în mişcare
relativă în raport cu suprafaţa interioară de contact a lagărului. În cazul lagărelor de
rostogolire (rulmenţilor), montarea fusului pe rulment elimină mişcarea relativă dintre
suprafaţa fusului şi cea a lagărului; mişcarea relativă are loc numai între elementele
rulmentului.
În cazul arborilor cotiţi, Figura 8.1b), fusurile intermediare poartă denumirea de
manetoane iar pe acestea se montează biela ce acţionează un piston. Pe zona de calare se
fixează roata de acţionare, fusurile se sprijină în lagăre iar zonele de capăt se utilizează
pentru blocarea cu piese filetate. Arborii cotiţi funcţionează cuplaţi cu mecanisme bielă-
manivelă şi participă la transformarea mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie.
Osiile doar susţin organele mişcării de rotaţie, fără a transmite momente de
răsucire, şi sunt solicitate numai la încovoiere. Solicitarea de torsiune provine numai din
frecare în lagăre, de aceea este neglijabilă în comparaţie cu solicitarea principală de
încovoiere. În Figura 8.2 este prezentate forma constructivă şi părţile principale ale unei
osii obişnuite.

Figura 8.2. Forma constructivă şi părţile principale ale unei osii cilindrice

Clasificarea osiilor şi arborilor

1. După formă, osiile pot fi clasificate astfel:
- osii drepte (majoritatea);
- osii curbe (uneori în construcţii auto).
2. După modul de funcţionare, există:
- osii fixe (de exemplu, osiile vagoneţilor de mină);
- osii rotative (de exemplu, osiile vagoanelor de cale ferată);
- osii cu forţe aplicate între reazeme sau în afara reazemelor.
3. După poziţie, osiile pot fi: orizontale, verticale sau înclinate.
4. După secţiune, osiile pot fi pline sau tubulare.
Arborii pot fi clasificaţi astfel:
1. După formă:
- arbori drepţi (cu axa geometrică longitudinală dreaptă);
- arbori cotiţi (de exemplu, arborii compresoarelor);
2. După forma secţiunii transversale şi longitudinale:
- arbori cu secţiune constantă;
- arbori cu secţiune variabilă în trepte;
- arbori cu secţiune variabilă pe con sau după o curbă oarecare;
- arbori profilaţi (cu caneluri, profil K);
- arbori cu secţiunea plină sau inelară.
La execuţia arborilor se preferă treptele cilindrice deoarece prelucrarea lor este
mai ieftină. Treptele conice se utilizează în cazul arborilor de dimensiuni mari, în
variantă forjată, când economia de material este acoperită de cheltuielile suplimentare de
execuţie
3. După modul de solicitare:
- arbori solicitaţi la torsiune;
- arbori solicitaţi la torsiune şi încovoiere;
- arbori solicitaţi la torsiune, încovoiere şi întindere sau compresiune.
4. După poziţie, arborii pot fi: aşezaţi vertical, orizontal sau înclinat.
5. După rolul funcţional, pot fi:
- arbori drepţi care au o singură axă de rotaţie şi transmit mişcarea de rotaţie pe care o
primesc;
- arbori cotiţi care transmit mişcarea şi o transformă din mişcare în rotaţie în translaţie şi
invers;
- arbori cu came care primesc mişcarea şi o transformă din mişcare de rotaţie continuă în
mişcare de translaţie intermitentă sau invers.
Solicitări
Arborii pot fi supuşi unor solicitări simple ca: torsiune, încovoiere, întindere sau
compresiune şi uneori, flambaj dar şi unor solicitări compuse cum ar fi torsiune şi
încovoiere (arborii motoarelor). Pentru buna funcţionare a utilajelor se impune ca arborii
să aibă o anumită rigiditate la încovoiere şi la răsucire, adică deformaţiile ce iau naştere
sub acţiunea forţelor exterioare să nu depăşească o anumită valoare admisibilă, întrucât
sarcinile dinamice pot provoca, datorită acestor deformaţii, vibraţii ce influenţează
negativ parametrii funcţionali ai utilajului. Cunoaşterea deformaţiilor arborilor
(încovoierea şi răsucirea) este foarte importantă deoarece acesta influenţează şi buna
funcţionare a lagărelor şi a celorlalte organe montate pe arbori. De exemplu, pentru a
evita griparea, este necesar ca înclinaţia fusului unui arbore într-un lagăr de alunecare să
se menţină în cadrul jocului dintre fus şi cuzinet. În general, săgeata maximă admisibilă
la încovoiere a arborilor este dată de relaţia
f ≤ 0,003 ∙ L
în care L reprezintă lungimea arborelui între lagăre.
Arborii solicitaţi variabil de cel puţin 103 – 104 cicluri sunt spuşi solicitării la oboseală.
Sarcinile variabile produc în arbori şi vibraţii care pun în pericol rezistenţa lor, solicită
lagărele şi angrenajele, provoacă zgomot şi uzează prematur organele de maşini. Din
acest motiv este necesar ca turaţia de regim a arborilor să fie mai mică decât turaţia
critică – turaţia corespunzătoare perioadei de rotaţie a arborelui la care acesta intră în
rezonanţă.
În concluzie, pentru a rezista solicitărilor la care pot fi supuşi în timpul lucrului, arborii
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- rezistenţă la oboseală (la solicitări variabile ca mărime şi sens);
- rigiditate (deformaţiile datorită solicitărilor dinamice la care este supus arborele să fie
cât mai reduse);
- precizia mişcării (abaterile de la forma geometrică teoretică să fie cât mai reduse);
- rezistenţă la uzură;
- rezistenţă la vibraţii.
Osiile sunt organe de maşini solicitate la încovoiere.
Materiale şi tehnologie de execuţie
Materialul utilizat în construcţia osiilor şi arborilor este oţelul datorită limitelor de
rezistenţă necesare. La alegerea unui anumit tip de oţel se va ţine seama atât de
solicitările la care sunt supuse aceste organe de maşini cât şi de siguranţa în exploatare,
alegere ce depinde şi de criteriul tehnologic şi economic. Atunci când nu sunt impuse
condiţii de gabarit şi greutate se pot folosi oţeluri carbon obişnuite, cum ar fi: OL 50, OL
60. Când se impun pretenţii de gabarit şi greutate se trece la oţeluri carbon de calitate
folosite numai în stare tratată. Evident, solicitările fiind de adâncime, se vor folosi
materialele cu proprietăţi bune pe întreaga secţiune, oţeluri carbon de îmbunătăţire (OLC
45 ÷ OLC 65). Când nici aceste oţeluri nu dau satisfacţie se va trece la oţeluri aliate de
îmbunătăţire (40C10, 41MoC11). Pe tronsoanele pe care se cere rezistenţă la uzură (de
exemplu, fusurile lagărelor) se va aplica tratament termic de călire superficială prin
inducţie. După tratament termic suprafeţele fusurilor se vor prelucra prin rectificare
pentru a obţine un grad ridicat de netezire şi se va asigura o rezistenţă la uzură a
suprafeţelor în frecare.
Când sunt necesare alte proprietăţi fizice (conductibilitate, comportare magnetică,
posibilitate de izolare etc.) se utilizează alte materiale metalice cum ar fi alamă, bronz sau
nemetalice, textolit, materiale plastice etc.
La piesele de configuraţie complicată sau la arborii cotiţi se pot utiliza materiale
turnate, cum ar fi: fonte cu grafit nodular, fonte aliate, oţeluri îmbunătăţite.
În cazul construcţiilor speciale, în condiţii de lucru ale arborilor în mediu coroziv
se va utiliza oţelul aliat sau materiale nematalice (textolit, materiale plastice etc.).
Semifabricatele arborilor şi osiilor se pot obţine prin laminare (pentru d < 140
mm), forjare, matriţare, turnare.
În mod obişnuit, arborii şi osiile se execută din profile laminate, din semifabricate
forjate, prin operaţia de strunjire. Zonele de sprijin pe lagăre se prelucrează foarte îngrijit
prin rectificare, şlefuire etc. Arborii şi osiile de dimensiuni medii se pot executa prin
turnare sau chiar prin sudare iar apoi se supun prelucrărilor mecanice, în special pe
zonele de calare şi pe fusuri.
La execuţia arborelui drept cât şi celui cotit, este foarte important să se respecte
poziţia axei fusurilor de sprijin în lagăre; acestea nu trebuie să aibă abatere de la
coaxialitate.
La prelucrarea formei arborilor şi osiilor se are în vedere ca trecerea de la o
secţiune la alta să se facă lin, prin racordări, terminaţiile frontale ale umerilor extremi se
vor teşi la 45o în scopul evitării zonelor de concentrare a tensiunilor. Rezemarea pieselor
în direcţie axială se realizează prin contactul lor pe umerii osiilor sau numai prin
asamblare presată. Găurirea arborilor şi osiilor are ca efect reducerea greutăţii lor; când
sunt construiţi cu diametrul interior la jumătate din diametrul exterior, greutatea lor scade
cu 25% iar rezistenţa la încovoiere se reduce cu 6,25%. Cea mai utilizată este secţiunea
plină deoarece se execută mai uşor.
III.2. Lagăre
Lagărele sunt organe de maşini cu rol de susţinere şi ghidare a osiilor şi arborilor
aflate în mişcare de rotaţie şi asigură preluarea sarcinilor care acţionează asupra lor.
În timpul mişcării de rotaţie între fusul arborelui şi suprafaţa de susţinere a lagărului ia
naştere o forţă tangenţială numită forţă de frecare. Lucrul mecanic produs de această forţă
de frecare dezvoltă o anumită cantitate de căldură şi o uzură a suprafeţelor în contact.
După caracterul frecării produse în timpul funcţionării, lagărele se clasifică astfel:
- lagăre cu alunecare, frecarea se produce între suprafaţa exterioară a fusului şi suprafaţa
interioară a corpului lagărului;
- lagăre cu rostogolire sau rulmenţi, frecare are loc între elementele rulmenţilor;
- lagăre combinate.

III.2.1. Lagăre cu alunecare

Lagărele cu alunecare permit rotirea fusului arborelui pe suprafaţa cilindrică
interioară a acestuia, direct sau prin intermediul unei pelicule de lubrifiant.
Principalele elemente componente ale unui lagăr cu alunecare sunt prezentate în Figura
8.3. Corpul lagărului are o suprafaţă cilindrică interioară ce poate fi executată dintr-o
bucată de tip bucşă sau din două bucăţi, având un plan de separaţie diametral, pentru a se
putea monta pe fusurile intermediare. În mod obişnuit partea interioară a corpului
reprezintă o căptuşeală – cuzinet – fixată de corpul lagărului printr-un sistem sau direct
prin turnare în nişte canale de formă specială (coadă de rândunică).

Figura 8.3. Părţile componente ale unui lagăr cu alunecare

Ultima soluţie este mai avantajoasă deoarece materialul cuzineţilor trebuie să aibă
proprietăţi superioare antifricţiune şi tehnologice de prelucrare mecanică, sudare, turnare
etc. fiind mai scump decât restul materialului corpului.
Cuzineţii tip bucşă au dimensiunile standardizate, se folosesc numai pentru fusuri
de capăt şi pot avea forma prezentată în Figura 8.4.

Figura 8.4. Bucşe pentru lagăre

Corpul lagărului se sprijină pe un suport - pe pardoseală sau pe carcasa utilajului şi se
fixează de acestea cu şuruburi şi piuliţe. Capacul se sprijină pe corp şi este fixat cu
şuruburi strânse cu piuliţe. Pentru asigurarea împotriva deşurubării se folosesc
contrapiuliţe sau şaibe Grower. Distanţierul de compensare este utilizat pentru
compensarea uzurii dintre fus şi cuzinet. În interior, fusul se reazemă pe lagăr prin
intermediul cuzinetului, format din două jumătăţi cilindrice fixate în corp şi capac prin
sistemul coadă de rândunică. În scopul realizării ungerii, în partea superioară a capacului
se află un orificiu filetat în care este asamblat un ungător. Pe suprafaţa interioară a
cuzinetului sunt săpate canale pentru ca lubrifiantul să poată pătrunde până la suprafaţa
de frecare. Lubrifiantul din lagăr, pe lângă faptul că reduce pierderile prin frecare, deci
prelungeşte durata de funcţionare datorită ungerii, mai are şi proprietatea de: protector
împotriva coroziunii, amortizor al şocurilor, transportor al căldurii din interiorul lagărului
în mediul exterior. Pentru ungerea lagărelor cu alunecare se folosesc în special uleiuri
minerale şi unsori consistente. Pe scară mai redusă, la temperaturi ridicate, se folosesc
lubrifianţi solizi în stare pulverulentă, ca: talcul, sulfura de molibden etc.
Materiale şi tehnologie
În construcţia lagărelor pot exista două situaţii, şi anume:
- toate piesele componente se execută din acelaşi material, de exemplu, din bronz;
- corpul şi capacul se execută din oţel turnat, oţel sudat sau fontă şi cuzineţii dintr-un
material diferit, cu proprietăţi superioare materialului corpului.
Materialele destinate executării cuzineţilor trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- să aibă coeficient de frecare redus şi o bună rezistenţă la uzură;
- să aibă capacitate ridicată de aderenţă pentru a reţine lubrifiantul;
- să aibă coeficient de dilatare redus pentru menţinerea preciziei în funcţionare;
- să poată pierde uşor căldura produsă prin frecare;
- să se prelucreze uşor prin turnare, strunjire, sudare pentru reparare.
Grupele de materiale care satisfac aceste condiţii sunt următoarele:
- aliaje metalice: pe bază de staniu, de plumb cu cupru, de zinc;
- fonte şi oţeluri pentru cuzineţi;
- materiale metalice sinterizate (obţinute din pulberi metalice la presiuni şi temperaturi
mari);
- materiale bimetalice sub formă de benzi laminate din două aliaje diferite;
- materiale sintetice nemetalice: textolit, lignofol, poliamide, fenoplaste, cauciuc;
- materiale metalice combinate cu materiale nemetalice: bronz sinterizat impregnat cu
material plastic, grafit cu pulberi metalice.
Cuzineţii se obţin prin turnare din bronz, fontă, oţel etc., după care sunt prelucraţi
mecanic. Dacă se căptuşesc cu material antifricţiune, acesta trebuie să adere bine la
corpul cuzinetului. Prinderea căptuşelii se poate face: prin canale în formă de coadă de
rândunică, prin proeminenţe şi adâncituri pe faţa interioară a corpului cuzinetului, prin
intermediul unui schelet din tablă.

III.2.2. Lagăre cu rostogolire

Lagărul cu rostogolire se obţine prin înlocuirea cuzinetului din lagărul cu alunecare
printr-un rulment, motiv pentru care aceste lagăre poartă denumirea de lagăre cu
rulmenţi.
Celelalte elemente componente ale lagărelor cu rostogolire diferă foarte puţin de
elementele lagărelor cu alunecare. Frecarea de alunecare este înlocuită prin frecarea de
rostogolire, ceea ce determină un randament superior (η ≈ 0,995) al lagărelor cu rulmenţi.
De aceea, studiul lagărelor cu rostogolire se reduce la studiul rulmenţilor.
Rulmenţii sunt organe de maşini complexe utilizate în scopul rezemării pieselor
ce execută mişcări de rotaţie (arbori, roţi dinţate, role de cablu, mese rotative etc.) şi au
rol de preluarea mişcării relative de rotaţie şi sarcinilor radiale, radial-axiale sau axiale,
prin rostogolire. La rulmenţi, frecarea nu mai apare direct între fusul arborelui şi corpul
lagărului, ci între piesele rulmentului, prin rostogolirea unor corpuri numite corpuri de
rostogolire. Contactul dintre corpurile de rostogolire şi căile de rulare este de tip hertzian.
Comparativ cu lagărele cu alunecare, rulmenţii au unele avantaje, astfel: au dimensiuni
axiale mici, suportă sarcini de lucru mai mari, turaţii de 20 000 până la 30 000 rot/min,
permit o ungere mai simplă, un consum redus de lubrifiant în perioada de întreţinere, se
produc în serie, sunt interschimbabili şi pot fi înlocuiţi la nevoie într-un timp scurt.
Dezavantajele rulmenţilor constau în următoarele: dimensiuni radiale mari,
necesită o precizie mare de execuţie şi montaj, sunt mai rigizi şi mai puţin rezistenţi la
şocuri, mai puţin silenţioşi, funcţionarea în suprasarcină îi uzează mai repede, sunt
sensibili la impurităţile care pătrund la căile de rulare.
Rulmenţii se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:
1. În funcţie de sensul de acţiune a forţei principale faţă de axa de rotaţie a fusului:
- rulmenţi radiali, la care forţa principală acţionează pe o direcţie perpendiculară pe axa
de rotaţie;
- rulmenţi axiale, la care direcţia forţei principale este paralelă cu axa de rotaţie a fusului;
- rulmenţi radiali-axiali a căror forţă are componente după cele două direcţii menţionate.
2. După forma corpurilor de rostogolire există:
- rulmenţi cu bile;
- rulmenţi cu role (cilindrice, conice, butoi);
- rulmenţi cu ace.
3. După numărul rândurilor corpurilor de rostogolire, pot fi:
- rulmenţi cu un rând;
- rulmenţi cu două rânduri.
4. În funcţie de posibilitatea de preluare a rotirilor, există:
- rulmenţi oscilanţi,
- rulmenţi neoscilanţi.

În componenţa unui rulment radial, Figura 8.4a) intră următoarele elemente: inelul
interior 1, inelul exterior 2 (la rulmenţii axiali cele două inele sunt şaiba pentru fus şi
şaiba pentru carcasă), corpurile de rostogolire 3 şi colivia 4. Colivia are rolul de a ghida şi
de a menţine corpurile de rulare la o distanţă egală între ele. Rulmenţii radiali pot prelua
şi sarcini axiale reduse, iar cei axiali pot prelua şi sarcini radiale de valori mici în
comparaţie cu sarcinile axiale.
a) b) c) d) e)
f) Figura 8.4. Tipuri de rulmenţi
a) radial cu role cilindrice pe două rânduri: 1- inel interior; 2 – inel exterior; 3 – role
cilindrice;
4 – colivia; b) radial cu bile pe un rând; c) radial oscilant cu bile pe două rânduri; d)
radial-axial cu bile; e) axial cu role conice pe un rând; f) axial - radial cu bile pe un rând

Rulmenţii cu două rânduri de corpuri de rulare suportă sarcini de 1,5 ori mai mari
faţă de cei cu un rând de corpuri de rulare. Rulmenţii cu role cilindrice suportă sarcini de
1,7 ori mai mari decât cei cu bile şi pot funcţiona la turaţii sporite.
Rulmenţii cu role cilindrice lungi sau cei cu ace se folosesc când sunt necesare
diametre exterioare reduse sau foarte reduse. Rulmenţii cu role conice şi cei cu role butoi
dispuse pe două rânduri pot fi încărcaţi de 1,9 ori mai mult faţă de cei cu role dispuse pe
un singur rând. Viteza lor poate creşte până la 15 m/s. Rulmenţii oscilanţi pot suporta
înclinarea axei de rotaţie a arborilor sau osiilor cu 2-3 o faţă de axa alezajului în care se
montează.
Cei mai utilizaţi sunt rulmenţii radiali cu bile, Figura 8.5a) şi rulmenţii axiali cu
bile, Figura 8.5b). În majoritatea cazurilor, rulmenţii radiali-axiali sunt executaţi din
rulmenţi radiali combinaţi cu rulmenţi axiali, Figura 8.5c).

a) b) c)
Figura 8.5. Tipuri de rulmenţi montaţi pe fusuri
a) rulment radial; b) rulment axial; c) rulment radial combinat cu rulment axial
Caracteristicile dimensionale şi funcţionale ale rulmenţilor sunt cuprinse în standarde.
În scopul facilitării operaţiei de înlocuire a rulmenţilor, aceştia sunt simbolizaţi
direct în procesul tehnologic de fabricare. Simbolizarea rulmenţilor se face prin cifre sau
grupe de cifre, acestea reprezentând: simbolul tipului de rulment (radial cu bile); simbolul
seriei de dimensiuni format din două cifre – lăţime şi diametru, respectiv înălţime şi
diametru pentru rulmenţii axiali; simbolul alezajului, simboluri suplimentare legate de
particularităţile constructive. Gradul de precizie al rulmenţilor se simbolizează prin litere.
În grupa de cifre, semnificativ este numărul format din ultimele două cifre. Pentru
rulmenţi cu diametre interioare cuprinse între 20 şi 495 mm, numărul format din ultimele
două cifre reprezintă o cincime din diametrul interior. Astfel, pentru un rulment notat cu
simbolul 92218, rezultă 1/5 ∙ d = 18, deci rulmentul are diametrul interior (diametrul
nominal) egal cu 5 ∙ 18 = 90 mm. Această valoare a diametrului corespunde diametrului
fusului pe care se fixează inelul rulmentului.

Materiale şi tehnologie de execuţie

Corpurile de rostogolire şi căile de rulare, inelul interior şi cel exterior sau bucşa
de ax sau cea de carcasă - pentru rulmenţii axiali, se execută din oţel special pentru
rulmenţi, RUL 1 şi RUL 2. Oţelul RUL 1 este indicat pentru confecţionarea inelelor şi
elementelor de rulare ale rulmenţilor de dimensiuni mici iar RUL 2 la elementele
rulmenţilor de dimensiuni mari.
Inelele rulmenţilor se execută prin deformare plastică (rulare) pe maşini speciale.
După deformare inelele sunt supuse prelucrărilor mecanice prin aşchiere şi tratamentelor
termice. Apoi, inelele sunt rectificate pe toate suprafeţele şi superfinisate pe căile de
rulare pentru obţinerea unei rugozităţi de 0,04 μm.
Tehnologia elementelor de rulare este asemănătoare cu cea a inelelor. După
obţinerea semifabricatelor prin deformare plastică acestea sunt aşchiate prin pilire între
discuri de fontă ce se rotesc în plan orizontal. Apoi sunt supuse tratamentului termic de
călire şi detensionare. Finisarea şi superfinisarea suprafeţelor active a elementelor de
rulare se face tot între discuri de fontă folosind ca abraziv motorina.
Colivia rulmentului se execută din oţel obişnuit – tablă de oţel ambutisată, din
bronz la rulmenţii oscilanţi, duraluminiu sau materiale plastice.
Buna funcţionare a lagărelor este influenţată nu numai de alegerea corectă a
tipului de rulment, de stabilirea corespunzătoare a mărimii, ci şi de alţi factori cum ar fi:
montarea corectă a rulmentului pe fus şi în lagăr, ungerea şi proprietăţile lubrifiantului,
etanşarea lagărelor etc. Montarea se poate face prin încălzirea rulmentului şi introducerea
liberă a fusului sau prin presare la rece în urma sortării dimensionale a elementelor
componente ale rulmentului. Împerecherea componentelor la montaj se face pe grupe
dimensionale în scopul asigurării preciziei şi jocului prescris între elementele
rulmentului. Ungerea rulmenţilor reduce efectul frecării dintre corpurile de rostogolire -
căile de rulare – colivie, protejează elementele împotriva uzurii şi coroziunii, micşorează
frecările de alunecare şi zgomotul, elimină căldura şi amortizează şocurile, împiedică
pătrunderea impurităţilor. Alegerea uleiului sau a unsorii depinde de condiţiile
funcţionării lagărelor. Parametrii care influenţează în mod apreciabil alegerea
lubrifiantului sunt: dimensiunea rulmentului, sarcina, turaţia, temperatura şi etanşarea.
Comparativ, lubrifianţii lichizi, îndeosebi uleiurile minerale au o stabilitate chimică şi
mecanică mai mare, cu pierderi prin frecare mai reduse; lubrifianţii plastici – unsorile
consistente – au o tendinţă de scurgere mai mică şi permit etanşări mai simple şi mai
eficiente. Ungerea cu ulei este singura soluţie posibilă în cazul rulmenţilor ce
funcţionează la turaţii şi temperaturi ridicate, a lagărelor reductoarelor, cutiilor de viteze
etc. În ceea ce priveşte sistemul de ungere, acesta poate fi individual sau centralizat. Când
intervalele de ungere sunt mari (500-1000 ore), nu se prevăd dispozitive speciale pentru
alimentarea rulmenţilor cu unsoare consistentă; unsoarea se introduce în carcasa
rulmentului şi în capacul de închidere în cantităţile necesare. În cazul în care ungerea se
face la intervale mai scurte, lagărul este prevăzut cu orificii adecvate închise cu şuruburi
cu ungătoare cu bilă, prin care, cu pompa de unsoare, unsoarea să poată fi introdusă sub
presiune în locaşul rulmentului. Sistemul de ungere cu lubrifianţi lichizi cuprinde: ungere
în baie de ulei, ungere prin injecţie de ulei, ungere prin stropire, ungere prin picurare,
ungere prin ceaţă de ulei.

În scopul împiedicării scurgerii lubrifiantului în afara lagărului şi pentru a împiedica

pătrunderea impurităţilor din afară în zona de frecare este necesară etanşarea lagărului.
Această operaţie se efectuează prin contactul elastic al elementelor de etanşare pe
suprafaţa de etanşare, cu inele de pâslă – la viteze ale arborelui de până la 7 m/s, Figura
8.6 a), cu manşete de rotaţie (inele de cauciuc – simering) - la viteze ale arborelui
cuprinse între 10 şi 15 m/s, Figura 8.6 b) şi fără contact, prin existenţa uneia sau a mai
multor fante între piesele în rotaţie şi cele staţionare, Figura 8.6 c), d), la viteze şi
temperaturi ridicate.
Figura 8.6. Tipuri de etanşări
a) cu inel de pâslă; b) cu manşete de rotaţie; c) etanşare fără contact; d) cu labirint
 În condiţii de mediu impur sau umed se pot utiliza dispozitive de etanşare
combinate din dispozitive de etanşare cu contact şi/sau dispozitive de etanşare fără
contact.

III.3. Cuplaje
Cuplajele sunt organe de maşini care realizează legătura permanentă sau
intermitentă între doi arbori, cu rol de transmitere a mişcării de rotaţie şi a momentului de
torsiune, fără modificarea valorii nominale şi a sensului acestora. Cuplajele pot îndeplini
şi alte funcţii, ca: limitare de sarcină, limitare de turaţie, comandă a mişcării, transmitere
unisens a mişcării, protecţie împotriva vibraţiilor şi şocurilor, compensare a erorilor de
execuţie şi montaj, montare paralelă sau concurentă, permiţând deplasări însemnate ale
arborilor în timpul funcţionării. Se pot folosi atunci când vitezele de rotaţie ale motorului
şi ale maşinii de lucru sunt egale.
Larga utilizare a acestor organe de maşini şi bogata paletă de necesităţi de
cuplarea au dus la conceperea şi realizarea multor tipuri de cuplaje. După soluţia
constructivă şi rolul funcţional, cuplajele pot fi: mecanice, hidraulice şi electromagnetice.
Cuplajele hidraulice realizează transmiterea energiei prin intermediul unui fluid
iar cuplajele electromagnetice transmit momentul de torsiune folosind forţele de
interacţiune electromagnetice.
Cuplaje mecanice sunt clasificate în funcţie de natura legăturii realizate între elemente,
în:
a) cuplaje permanente, care pot fi:
- cuplaje fixe, realizează o legătură rigidă între doi arbori cu lagăre de alunecare şi
se utilizează daca piesele în mişcare sunt echilibrate static si dinamic;
- cuplaje mobile, compensează mici deplasări axiale, radiale sau unghiulare între
arborii cuplaţi şi sunt utilizate intre doi arbori unul cu lagăre cu rulmenţi si altul cu
alunecare; cuplajele mobile pot avea elemente intermediare rigide sau elastice.
b) cuplaje intermitente (ambreiaje), care, în funcţie de modul de cuplare-decuplare pot fi:
comandate (mecanic, hidraulic, electromagnetic) sau automate (de sarcină, de sens, de
viteză).
La cuplajele mecanice permanente, transmiterea mişcării între cei doi arbori nu
poate fi întreruptă în timpul funcţionării decât prin oprirea arborilor şi demontarea
cuplajelor. În cazul cuplajelor mecanice intermitente, prin cuplare – decuplare poate fi
întreruptă sau reluată transmiterea mişcării în gol sau chir sub sarcină, fără oprirea
arborelui de la care se transmite.
Materiale
Semicuplajele cuplajelor se execută din fontă cenuşie marca 200 sau din oţel
turnat, tipurile 230-450 sau 340-550.
III.3.1. Cuplaje permanente fixe
Cuplajele permanente fixe sunt utilizate pentru îmbinarea rigidă a doi arbori.
Constructiv, sunt cele mai simple cuplaje dar folosirea lor impune celor doi arbori care se
îmbină o coaxialitate perfectă (este admisă o abatere de la coaxialitate mai mică de 0,05
mm). Cuplajele fixe pot prelua atât momente de torsiune cât şi momente încovoietoare.
Se recomandă aşezarea acestor cuplaje cât mai aproape de reazeme în scopul reducerii
momentele încovoietoare care acţionează asupra lor.
În mod curent se folosesc următoarele tipuri de cuplaje; cuplaje manşon, cuplaje
cu flanşe, cuplaje cu dinţi şi cuplaje cu rulouri.

Cuplajele manşon
Cuplajele manşon au dimensiuni reduse, pot realiza o cuplare uşoară şi sunt
realizate în mai multe variante. O primă categorie transmite momentul de torsiune de la
arborele conducător la cel condus prin intermediul unei bucşe montată pe capetele
arborilor cu ajutorul ştifturilor, penelor sau canelurilor, Figura 8.7, utilizate pentru
diametre ale arborilor, d = 5 ÷ 125 mm şi turaţii, n ≤ 200-250 rot/min. Cuplajele manşon
cu ştifturi sunt utilizate pentru transmiterea unor momente de torsiune mici; cele cu pene
paralele, disc sau caneluri pentru momente de torsiune mari şi atunci când se impune
favorizarea ruperii legăturii dintre cei doi arbori.

a) b)
L – lungimea bucşei; Db – diametrul bucşei;
d – diametrul arborilor; do – diametrul ştifturilor
c) d)
Figura 8.7. Cuplaje manşon cu bucşă asamblată cu:
a) ştifturi; b) pene paralele; c) pene disc; d) pană paralelă sau
caneluri

Altă categorie de cuplaje manşon transmit mişcarea de la arborele conducător la

cel condus prin intermediul forţelor de frecare dobândite în urma presării unei bucşe
elastice Figura 8.8a), c) sau a unei perechi de semiinele pe capetele celor doi arbori,
Figura 8.8b). Presarea bucşei elastice se poate efectua prin strângere pe con, Figura 8.8a),
b), pentru arbori cu diametre d = 10 ÷ 70 mm, sau cu ulei sub presiune, Figura 8. c).

a) b)

c)
Figura 8.8. Cuplaje manşon cu bucşă elastică asamblată
a) prin presate pe con; b) cu semiinele; c) cu ulei sub presiune
Manşonul se poate obţine şi din două piese semicilindrice asamblate între ele cu
şuruburi. Aceste cuplaje se execută în două tipuri constructive: tipul CMO – pentru
cuplarea directă a arborilor orizontali şi tipul CMV – pentru cuplarea directă a arborilor
verticali şi sunt utilizate în cazul transmisiilor cu turaţie variabilă sau în regim de cuplări
repetate.
Manşonul se confecţionează din fontă cenuşie Fc200 sau din alte materiale cu
rezistenţă mecanică inferioară oţelurilor utilizate în construcţia arborilor.
Cuplajele cu flanşe
Cuplajele cu flanşe sunt formate din două semicuplaje prevăzute cu flanşe şi se
realizează în două variante: cuplaje cu flanşe orizontale (CFO) pentru cuplarea directă a
arborilor orizontali, Figura 8.9a) şi cuplaje cu flanşe verticale (CFV) pentru cuplarea
directă a arborilor verticali, Figura 8.9b). Rigidizarea semicuplajelor pe capetele arborilor
de asamblat se realizează cu ajutorul şuruburilor montate presat - şuruburi ce transmit
momentul de torsiune şi a piuliţelor. Semicuplajele sunt montate cu pană pe capetele
arborilor cuplaţi.

Figura 8.9. Cuplaje cu flanşe

a) tip CFO; b) tip CFV
Cele 2 semicuplaje se centrează cu ajutorul pragului de centrare, după care se
asamblează cu şuruburi precise. Cuplajele cu flanşe sunt standardizate în STAS 769-73.
Semicuplajele se execută din fontă cenuşie Fc 200, oţel carbon de calitate, OLC 35 sau
oţel turnat OT 45. Şuruburile se vor executa din OL 50 sau OLC 45.
Întrebări recapitulative
1. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate?
a) arborii transmit mişcarea de rotaţie organelor de maşini fixate pe aceştia;
b) arborii transmit mişcarea rectilinie-alternativă organelor de maşini fixate pe
aceştia;
b) arborii sunt organe de maşini solicitate la torsiune;
c) arborii sunt organe de maşini solicitate la încovoiere;
2. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate?
a) osiile transmit momente de răsucire;
b) osiile sunt organe de maşini solicitate la încovoiere;
3. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate?
a) lagărele sunt organe de maşini cu rol de susţinere a osiilor şi arborilor aflate în
mişcare de rotaţie;
b) lagărele asigură preluarea sarcinilor care acţionează asupra lor;
c) lagărele nu asigură preluarea sarcinilor care acţionează asupra lor;
4. Lubrifiantul din lagăr are rol de:
a) reducere a pierderile prin frecare;
b) intensificare a pierderilor prin frecare;
c) protector împotriva coroziunii;
d) amortizor al şocurilor;
e) transportor al căldurii din interiorul lagărului în mediul exterior.
5. Coliviile rulmenţilor au rolul:
a) de a ţine corpurile de rostogolire echidistante între ele;
b) de a nu lăsa corpurile de rostogolire să se rotească;
c) de a nu lăsa impurităţile să pătrundă în interiorul rulmentului.
6. În ce scop se efectuează etanşarea lagărului?
a) numai pentru menţinerea lubrifiantului în zona de ungere;
b) doar pentru evitarea pătrunderii din exterior a impurităţilor;
c) atât pentru menţinerea lubrifiantului în zona de ungere cât şi pentru evitarea
pătrunderii din exterior a impurităţilor.
7. La cuplajele permanente, transmiterea mişcării: a) nu poate fi întreruptă în funcţionare;
b) poate fi întreruptă în funcţionare.