TEXTUL ARGUMENTATIV

1. Stabilește cuvintele-cheie din cerință și definește-l pe cel mai important;

2. Textul argumentativ conține minim patru paragrafe : opinie, argument I, argument II și concluzie.
Opinia-primul paragraf-minim 5-6 rânduri
Este alcătuit din două părți : o definiție personală a unuia dintre termenii-cheie-se va evita o formulare de tipul
SB+ESTE
În același paragraf consemezi opinia introdusă prin conectori precum: În opinia mea/Din punctul meu de
vedere/Sunt de părere că. Opinia trebuie să conțină obligatoriu termenii-cheie, să nu folosească conectori cauzali
precum: întrucât, pentru că, deoarece, din cauză că. Se vor introduce ideile ambelor argumente prin formularea …
având în vedere nu doar faptul că…, ci și …
Argumentul I- al doilea paragraf-5-6 rânduri
Argumentul trebuie formulat foarte general, folosind substantivele la plural (oamenii/, sportivii,/unii
oameni,/artiștii) sau la singular( sportivul de performanță,/artistul,/elevul).
Se va introduce prin conectori de tipul: În primul rând,/Un prim argument pune în lumină ideea că...
Dezvoltarea argumentului se realizează printr-o propoziție care să răspundă la întrebările CUM? CÂND? DE CE?
Exemplul este concret, se valorifică textul. Se introduce prin conectori de tipul de pildă,/spre exemplu,/ un
exemplu elocvent,/
Argumentul II- al treilea paragraf- trebuie respectată aceeași structură, dar variați conectorii!
Al doilea argument se va introduce prin conectori de tipul: În al doilea rând,/ un al doilea argument pune în lumină
ideea că…/
Concluzia- al patrulea paragraf-3-4 rânduri
Introdusă prin conectori precum: Așadar, /prin urmare,/conchid prin a susține că….
Se reía ideea celor două argumente prin formulări precum nu doar prin faptul că…, ci și prin…
Pe parcursul textului argumentativ se vor folosi, în plus, și alți conectori specifici textului argumentativ precum: de
asemenea, evident, nu o dată, în sens larg, în definitiv, de aceea, prin urmare, mai degrabă, prin definiție, în
anumite contexte, în același timp, fără îndoială, în fond, un întâmplător, fie și indirect, fără niciun dubiu, în cele
din urmă, în anumite limite, firește, într-un asemenea context, ceea ce confirmă, de fapt.
Eseu argumentativ- artă și realitate
Arta sau universul artistic reprezintă un concept teoretizat de om și însuflețit de întreaga configurație sufletească,
ce cuprinde toate puterile: rațiunea, voința, afectivitatea și libertatea+, fără acești piloni nu ar fi existat frumosul
umanizat.
În opinia mea opera unui artist este influențată de firea acestuia, având în vedere faptul că este expresia trăirilor
eului personal, care pot fi abstractizate sau redate realist.
În primul rând, o operă literară sau din orice ramură artistică va căpăta valoare în ochii artistului și ai opiniei
publice atunci când sensibilizează, deoarece arta are rolul să scoată umorul în relief din ceea ce suntem, mai precis
să scoată omul din leviatanul socio-politic. O creație artistică ce se îndepărtează de subiectul uman și experiențele
lui devine un tratat de psihosomatică, pătrunde în știință. De aceea, oricare dintre noi poate să fie artist atunci când
lăsăm de bunăvoie sau inconștient trăsăturile firii noastre într-o lucrare, chiar dacă acestea sunt minuscule și
subtile. Spre exemplu, această nevoie a poeților de a-și expune amprenta propriei firi s-a remarcat în simbolism, un
curent literar aparte, plasând lectorul într-un registru senzorial bogat. Un reprezentant prestigios este Paul Verlaine,
care a dat textelor lirice stilul său unic, bazat pe contrastul dintre muzicalitate și disonanța sunetelor. Cunoscut ca
“poetul blestemat”, toată viața lui zbuciumată și-a reflectat-o în operele sale, eliberându-și temerile prin acestea.
În al doilea rând, fiecare dintre noi este unic, atât ca portret fizic, cât și ca moralitate, dar ajungem la niște puncte
comune. Când vine vorba de a ne încerca talentul, căutăm de multe ori să imităm un anumit produs din teama de a
nu greși, neconștientizând că cele mai splendide capodopere au apărut din greșeli. Cu alte cuvinte, talentul cere de
la noi dispoziția de libertate, de a ne simți confortabil în propria piele, de a căuta în noi înșine, iar dacă ceva nu ni
se pare atractiv, nu înseamnă că trebuie să forțăm sistemul lingvistic și sufletul doar ca să polarizăm emoțiile.
Opera devine expresia libertății firii noastre. Se simte când o sculptură este realizată după cerințe raționale dure
față de sculpturile lui Brâncuși, ce sunt dovada spiritualității intense și a lipsei de inhibiții. Un alt exemplu se află
în opera “Istoria literaturii române. Compediu”, de George Călinescu, atunci când Vasile Alecsandri alege să
transfigureze în poeziile sale percepția asupra naturii, pasiunea de a privi peisajele, atenția la detaliile telurice.
Acestea iau forma pastelurilor ce l-au făcut celebru în rândul poeților.
În concluzie, firea un unui artist se impregnează în conținutul operelor sale, oferind originalitate și uniicitate
acestora.