Sunteți pe pagina 1din 10

EXPRESII PAREMIOLOGICE (PROVERBE ȘI ZICĂTORI)

PROVERBELE
 sunt expresii populare succinte, de obicei ritmate și ritmice ce concentrează în forme
lingvistice expresive rezultatul unor experiențe de viață;
 Proverbele devin un mijloc de înțelegere și de interpretare a lumii și de comunicare a acestei
experiențe (brevilocvență);
 sunt formule impersonale de mare vechime și expresivitate, înzestrate cu autoritate și
purtătoare de înțelepciune, ale căror judecăți trimit la un consens etic general, valabil penntru
majoritatea oamenilor pentru că implică ideea de bine sau de rău.
 Proverbele se impun ca sfat, ca înemn, o povață;
 Proverbele sunt propoziții enuțiative (afirmative sau negative) ce conțin judecăți propriu-zise
orientate atitudinal și cu un conținut ideatic propriu-zis obiectiv, explicit.
 Structura logică a proverbelor: O PERSOANĂ căreia i se adreseează sfatul+ O COMPORTARE
indicată sau contraindicată+ UN ELEMENT DE RELAȚIE (o împrejurare, un cntext, o situație)
 Ex: La pomul lăudat (element de relație) Să nu te (persoană) duci (comportare) cu sacul.
 Ex: Cine se scoală de dimineață departe ajunge; Fiecare-i datori cu o moarte; Pisica blândă
zgârie rău. Soarele răsare și dacă nu cântă cocoșul;
 Probverbele au o structură BIMEMBRĂ (are două părți, cu doi termeni), format din
CONSTATARE (Cine se scoală de dimineață) și o concluzie (departe ajunge). Astfel, proverbele au un
raționament complet, propoziționa sau frastic.

PROVERBE IMPERATIVE:
 sunt propoziții imperative(afirmative sau negaticve) cu conținut ideatic propriu-zis: Strânge
bai albi pentru zile negre! La pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Încălzește-te cât arde
focul!

ZICĂTORILE
 Sunt asemănătoare cu proverbele, dar mai simple, chiar schematice (în formă) și mult mai
puțin complexe (în conținut).
 Zicătorile unt simple elemente ale unor judecăți, neconstituite ca judecăți propriu-zise;
 Ex: Rupăt din soare! Trăiește de azi pe mâine. Caută ziua de ieri; Plouă cu găleata; Fuge ca
dracul de tămâie; Soare cu dinți; A picat ca musca-n lapte; Calul dracului (zicătoare despre soacră); A
dat în mintea copiilor; Din lac în puț! A făcut-o de oaie! Caută acul în carul cu fân.
 Zicătorile sunt un mijloc de înțelegere și de interpretare a lumii, de comunicare a acestei
experiențe;
 În timp ce proverbele au o structură bimmembră (are două părți cu doi termeni: o
constatare și o concluzie), zicătorile au o structură MONOMEMBRĂ, cu un singur termen.
Constatarea și concluzia sunt exprimate printr-un singur termen, nu prin doi; Așadar, zicătoarea este
un raționament incomplet (axiomatic), prin care se exprimă numai o concluzie (apreciere) ăn care
constaterea nu mai este expusă aparte (I-a cântat cucul!).
FIGURI DE STIL SPECIFICE.
 EPITETE METAFORICE: zile negre! Zile fripte
 ANTITEZA: Strânge bani lbi pentru zile negre!
......................................................................................................................
SPECII LITERARE ACCESIBILE COPIILOR

LEGENDA
 este o specie a genului epic, pupulară sau cultă, în proză sau în versuri, amestec de adevăr și
ficțiune la originea unor realități naturale (ființe, lucruri, stări, fenomene) la momente istorice sau la
fapte ale unor eroi.

Page 1 of 10
 Este o narațiune în care se dau explicații fanteziste, imaginare, fantstice în legătură cu
originea say manifestările unor realități, stări, lucruri, viețăți sau fenomene.
 În legendă se explică un fapt real printr-o cauză fantastică;
 faptele fantstice sua miraculoase pot avea un suport istoric real;
 DUPĂ TRUCTURA ȘI FUNCȚIILE NARATIVE EXISTĂ DOUĂ TIPURI DE LEGENDE: tipul
COMENTATOR și tipul EXPLICATIV.
 Cunoașterea mrilor legende ale lumii reprezint o cale de cunoșatere a vieții spirituale a
diverselor popoare;
 FUNCȚIILE LEGENDELOR: FUNCȚIE IDENTITARĂ (legendele trezesc sentimentul apartenenție
spirituale șa o anumită comunitate umană/ vlori, tradiții, mentalități ale lumii); FUNCȚIE COGNITIVĂ
(legenda desemenează un repertoriu de narațiuni orale, asemănându-se cu miturile și basmele) și
FUNCȚIE EDUCATIVĂ.
 TIPURI DE LEGENDE:
 a.Legende mitologice-o transpunere în narativ a uor credințe legate de făpturi su fenomene
supranaturale. Aceste crdințe fac prte dintr-un repertoriu străvechi precreștin; sunt legende despre
ființe supranaturale sau mitologiile naționale: balauri, zmei, spiriduși, iele, uriași, căpcăuni.
 b.Legende etiologice- au ca tematică crearea și organizarea lumii ; ele realizează o
investigare a universului fizic; sunt legende despre: stele, lună, văzduh,pământ, univers; Tot aici sunt
legendele geografice/ toponimice (a Mureșului și a Oltului), despre păsări și flori (legenda florii-
soarelui, a cucului);
 c.Legende religioase- se referă mai cu seamă la natura și existența entităților supranatura
legate uneori de sărbătorile și obiceiurile din religia creștină: Dumnezeu, Iisus, ingeri.
 d.Legende hagiografice- se referă la viețile Sfinților și la unele figuri biblice: Dfânta Fecioarp
Maria Sfântul Gheorghe.
 e.Legende istorice-au ca esență exprimare aunor atitudini administrative ale poporului față
de personaje sau evenimente istorice deosebite. Se referă la eroi sau la personalități istorice
rmânești: Ștefan cel Mare.
 SNOAVA- narațiune scurt, cu cop glumeț sau satiric;
 MITUL- poveste fabuloasă a începuturilor, o istorie aunor evenimente ce țin de creație,
petecut în afara timpului istoric;
 POVESTEA- Narațiune cu caracter realist, în care elementul fantastic este mai puțin prezent.

FABULA
 Narațiune scurtă, alegorică cu scop moralizator;
 Fabula este unadin cele mai vehi specii literare, fiind considerată o specie didactică pentru
virtuțile ei formativ-educative;
 Fabula este o specie a genului epic care are un conținut satiric și alegoric, din care se
desprinde o pildă, o învățătură sau morală.
 Cele două părți constituite ale fabulei sunt: POVESTIREA ALEGORICĂ și MORALA (pilda,
învățătura sau tâlcul).
 În Europa, creatorul fabulei a fost Esop. A culminat îns ec al XVII prin scrierile lui La Fontaine,
care a influențat toate creațiile fabulistice din perioada ce a urmat.
 În prima jumătate a sec. al XIX-lea, a apărut și la noi. Cel mia de seamă reprezentatn al
fabulei este Grigore lexandrescu.
 TREI CRTIERII pentru seletarea unor fabule la clasă pentru copii: accesibilitatea discursului
narativ (povestirea să cuprindă un fapt cunoscut de copii); accesibilitatea moralei (morala să fie ușpr
de înțeles); acesibilitatea limbajului;

Page 2 of 10
GHICITOAREA
 aparține literturii enigmatice în versuri sau în proz și este o specie scurtă a literaturii
populare (au culte) în care, folosindu-se ALEGORIA, PARALELISMUL, PERSONIFICARE; METAFORA;
METONIMIA au perifraza pentru a se face aluzie la unele trăsturi ale realității umane sau naturale
(oameni, lucruri, stări, fenomene, se solicită prin variate formule interogative identificarea acestor
realități.
 În sens didatic larg, ghicitorile sunt un fe de joc colectiv menit să pună la încercarea
istețimeea și abilitatea minții,; Sunt încercări nu numai ale iscusunței, ci și ale cunoștințelor despre
lume, ale experiențelor de viață.
 Ele nu sunt numai un joc de inteligență, ci și un examen lidic al însușirii orizontului de
cunoaștere al colectivității, al integrării individului în modul colectiv de gândire.
 În sens didactic restrâns, ele pot fi explotate ca procedee didactice de stimulare a
creativității copiilor, ăn care se prezintă sub formă metaforică o anumită realitate care trebuie
dezlegată.
 TIPURI DE GHICITORI: ghiitori descriere, ghicitori analiză, ghiitori de comparație, de
generalizare, litrare, muzicale, eliptice (cu completări onomatopeice pe care le fac copiii), ghicitori cu
rimă.
 FUNCȚIILE GENERALE ALE GHICITORII: FUNCȚIE COGNITIVĂ- intelgență, cunoaștere,
înțelepciune; FUNCȚIE LUDICĂ- joc distractiv, FUNCȚIE INIȚIATICĂ ȘI SOCIAL-ETICĂ – integrarea
individului în modulcolectiv de gândir al unei comunități umane. FUNCȚIE FORMATIV-EDUCATIVĂ-
pentru virtuțile lor pedagogice, didactice, moralizatoare.
 FUNCȚIILE PARTICIPARE ALE GHICITORII: FUNCȚIA AFECTIVĂ- expresivă, emoțională;
FUNCȚIA COMICO-SATIRICĂ ȘI FUNCȚIA ESTETICĂ.

RECITATIVE-NUMĂRĂTORI
 construcții ritmate pentru desemnarea celui care a îndeplinit un anumit rol:
 Ex: 1,2,3,4, Tata cumpră opinci/ Mama cumpără secară/ Dumneata să ieși afară.
 Figuri de stil: repetiția, comparația
CÂNTECE FORMULĂ
 Creații lirice, o formă de invocare a unor elemente ale planului real ce valorifică forme
verbale populare, reagionale și arhaice. Ex: Du-te nor/ ântr-un picior/ Haide soare-între
picioare.
VERSURI CÂNTATE
 Țăranul e pe câmp, Podul de piatră etc.
FRĂMÂNTĂRI DE LIMBĂ
 Succesiuni de cuvinte, sintagme care prezintă similarități la nivelul structurii fonetice și fac
parte din aceeași familie lexicală. re rolul de a dezvolta memoria și reprezintă adevărate
exerciții de dicție. O mierliță fuflendiță, fuflendi fuflendăriță....
.............................................................................................
TEHNICI NARATIVE
TEHNICA INTERTEXTUALITĂȚII
 interferența dintre un mcrotext (basm, poveste) și unele microtexte (proverbe, zicători) care
se întrepătrund în cadrul sau în rama macrotextuală a basmului.
 FUNCȚIILE MICROTEXTELOR:
 a.funcția interpretativă sau hermeneutică- funcție comentativă, rezumativă, explicativă, de
caracterizare.
 b.funcția narativă sau diegetică- de impulsionare, de dinamizare a acțiunii, de marcare a
unor secvențe, episoae, momente ale cțiunii.

Page 3 of 10
CE E NOU ÎN DOOM:
Actualmente se preferă scrierea fără puncte despărţitoare a unor abrevieri de tipul SUA, UNESCO
etc.
ACCENTUL1

La unele cuvinte (mai vechi sau mai noi) se admit variante accentuale literare libere
(indicate în Dicţionar în ordinea preferinţei), cu unele deosebiri faţă de DOOM 1, atât la unele cuvinte
vechi în limbă, cât şi la unele neologisme, de ex. acatist/acatist, antic/antic, gingaş/gingaş,
hatman/hatman, jilav/jilav, penurie/penurie, trafic/trafic.
Se recomandă o singură accentuare la avarie, crater, despot, la formele verbului a fi suntem,
sunteţi.
SCRIEREA ŞI PRONUNŢAREA NUMELOR PROPRII STRĂINE
Normele actuale recomandă formele Bahus, Damocles - cf. şi expresia consacrată sabia lui Damocles
-, Menalaos, Oedip [ödip] (cf. şi redarea titlului tragediei antice Oedip rege şi a titlului operei lui
George Enescu), Procust, nu Bacus, Damocle, Menelau, Edip, Procust.
SCRIEREA CU LITERĂ MICĂ SAU MARE LA INIŢIALĂ

Scrierea cu literă mică la iniţială


Se scriu cu literă mică (şi nu mare) la iniţială şi:
- numele fiinţelor mitice multiple: ciclop, gigant, muză, parcă, sirenă, titan;

Scrierea cu literă mare la iniţială


Se scriu cu literă mare la iniţială şi:
- toate componentele (cu excepţia, de regulă, a cuvintelor ajutătoare):
- numelor proprii (inclusiv ale unor unităţi lexicale complexe folosite ca nume
proprii) care desemnează marile epoci istorice (chiar dacă nu reprezintă evenimente) (Antichitatea,
Evul Mediu), inclusiv războaiele de anvergură (Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial) sau
care au un nume propriu (Războiul celor Două Roze, Războiul de Independenţă, Războiul de
Secesiune, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de Ani);
- numelor proprii de instituţii, inclusiv când sunt folosite eliptic: secretar de stat la
Externe; Lucrează în Institut de cinci ani; student la Litere; admiterea la Politehnică;
- locuţiunilor pronominale de politeţe: Alteţa Sa Regală, Domnia Sa, Excelenţa
Voastră, Înălţimea Voastră, Majestăţile Lor Imperiale, Sfinţia Sa;
- numai primul element din numele proprii compuse care reprezintă denumirile
organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: Adunarea generală a Academiei
Române, Catedra de limba română, Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române,
Compartimentul/Departamentul/Sectorul de limbi romanice, Direcţia, Secretariatul, Secţia de
filologie şi literatură a Academiei Române, Serviciul de contabilitate.
SCRIEREA CUVINTELOR COMPUSE

I. Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus


niciunul, niciuna „nimeni” şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio, care se
încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli.
Se scriu „legat” şi:
- adjectivele cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv, care exprimă o unitate,
având flexiune numai la ultimul element: cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, sârbocroat;
Dar ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”, sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”.
- adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor), imediat, în sfârşit”: A fost odată ca
niciodată, O să-ţi spun eu odată ce s-a întâmplat, Termină odată, Odată terminat lucrul, am plecat.

1
Vocala care poartă accentul principal este subliniată cu o linie.

Page 4 of 10
Dar se scriu în două cuvinte o dată numeral adverbial (Aşa ceva ţi se întâmplă numai o dată
în viaţă, Te mai rog o dată, O dată la două luni) şi o dată subst. „zi, dată calendaristică” sau „informaţie”.
II. Se scriu cu cratimă:
- adjectivele compuse nesudate cu structura adverb + adjectiv (adesea provenit din
participiu), când compusul prezintă o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază: bine-crescut
„cuviincios”, bine-cunoscut „celebru”, bine-venit „oportun, agreat”;
Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care se scriu într- un
cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte care îşi păstrează
fiecare sensul (bine crescut „dezvoltat bine”).
- substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise
într-un cuvânt, ca:
- bună-credinţă „onestitate”; bună-creştere, bună-cuviinţă „politeţe”; bună-
dimineaţa (plantă), bun-rămas „adio”;
Compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt (bunăstare „prosperitate”), iar
secvenţele în care componentele îşi păstrează autonomia - în cuvinte separate (bună creştere „dezvoltare
bună”, bunul gust al libertăţii).
- prim-balerin, prim-balerină, prim-procuror, pri-solist, prim-solistă;
- bas-bariton, contabil-şef2, cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”, maşină-capcană (în
care al doilea substantiv este apoziţie);
Se scrie într-un cuvânt blocstart - ca şi blochaus, blocnotes.
- termeni care denumesc substanţe chimice distincte, specii distincte de plante sau
de animale (cu nume ştiinţifice diferite) ş.a., la care se generalizează scrierea cu cratimă - indiferent
de structură: fluture-de-mătase, gândac-de-Colorado (specii de insecte), viţă-de-vie (plantă).
- tipuri izolate: cuvânt-înainte „prefaţă”, mai-mult-ca-perfect (timp verbal).
În locuţiunile odată ce „după ce, din moment ce” şi odată cu „în acelaşi timp cu”, adverbul odată se
scrie într-un cuvânt.
SCRIEREA GRUPURILOR DE CUVINTE3

Fiind grupuri de cuvinte, şi nu un singur cuvânt compus, se scriu „dezlegat” şi:


- de mâncat (N-am nimic de mâncat; De mâncat, aş mânca), după prânz ş.a.;
Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare,
demâncat (pop.) „mâncare”, după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei”.
- apă minerală, bună dimineaţa (formulă de salut), bună stare „stare bună” etc.

DESPARȚIREA LA CAPAT DE RAND


Normele actuale4 prevăd, de regulă, atât despărţirea la capăt de rând după pronunţare -
care este indicată acum pe primul loc -, cât şi despărţirea după structură - care este indicată acum
pe locul al doilea, precum şi cu unele restricţii faţă de recomandările din DOOM1.
Astfel, normele actuale nu mai admit despărţirile după structură care ar conduce la secvenţe care nu
sunt silabe, ca în artr|algie, într|ajutorare, nevr|algic.
Pentru cuvintele a căror structură nu mai este clară, deoarece elementele componente sunt
neînţelese sau neproductive în limba română, normele actuale recomandă exclusiv despărţirea
după pronunţare (a-borigen, a-broga, a-brupt, a-diacent, ab-stract, a-dopta, ban-crută, o-biect,
pros-pect, su-biect).
Numeralul
2
În COR. Clasificarea ocupaţiilor din România, Meteor Press, Bucureşti, 2003, şi în actele normative
(Ordonanţa de urgenţă nr. 191 din 12 decembrie 2002, în Monitorul Oficial al României, XIV, nr. 951, Partea I,
24 decembrie 2002), numele de funcţii compuse cu şef sunt scrise în cuvinte separate; cf. şi negociator şef etc.
3
Aceeaşi observaţie ca şi la locuţiuni.
4
Cf. şi Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, s.v. silabaţie: „Regulile
morfologice nu [subl. ns. I. V.-R.] sunt obligatorii”.

Page 5 of 10
Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus
substantivului şi forma întâia: clasa întâi/întâia.

În construcţia cu prepoziţia de (care şi-a pierdut sensul partitiv „dintre”, dobândind


sensul „de felul”) + pronume posesiv, norma actuală admite, pe lângă plural, şi singularul: un
prieten de-ai mei/de-al meu, o prietenă de-ale mele/de-a mea.
Articolul5
Se recomandă ataşarea fără cratimă a articolului la împrumuturile - chiar nedaptate sub
alte aspecte - care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba
română: gadgetul [gheğetul], itemul [itemul], weekendul [uĭkendul], inclusiv în cazul unor
anglicisme ceva mai vechi, scrise şi conform DOOM 1 fără cratimă: westernuri ş.a.

,SUBSTANTIVUL
Poate exista ezitare în ce priveşte forma de plural (în cadrul aceluiaşi gen) la unele substantive
feminine cu pluralul (şi genitiv-dativul singular nearticulat) în -e sau -i şi neutre cu pluralul în -uri sau
-e; la aceste substantive, opţiunea normei actuale este una din următoarele:
- ambele forme sunt admise ca variante literare libere, cu preferinţă pentru una dintre ele
(indicată prima în Dicţionar): căpşuni/căpşune, cicatrice/cicatrici, cireşe/cireşi, coarde/corzi,
coperte/coperţi, găluşte/găluşti (ca şi râpe/râpi), respectiv niveluri/nivele „înălţime, stadiu, treaptă”
(ca şi chipie/chipiuri, tuneluri/tunele);
- se admite o singură formă la unele substantive feminine (monede, dar gagici, poieni, remarci,
ţărănci, ţigănci) şi neutre precum seminare (seminarii nemaiavând sprijin într-un singular în -iu).
La împrumuturile recente, în curs de adaptare, norma actuală a adoptat soluţii diferite, şi
anume:
- folosirea unor substantive cu aceeaşi formă la singular şi la plural: dandy, gay, hippy, peso,
playboy;
- încadrarea în modelul substantivelor româneşti, prin formarea pluralului:
- la cele masculine - cu desinenţa -i, cu alternanţele fonetice corespunzătoare:
adidaşi, bodyguarzi/bodigarzi, brokeri, dealeri, rackeţi (ca în DOOM1 boşi);
- la cele neutre, în general cu desinenţa -uri, legată
- direct (fără cratimă) la cuvintele - chiar neadaptate sub alte aspecte - care
se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română: gadgeturi
[gheğeturi], itemuri [itemuri], trenduri [trenduri], weekenduri [uĭkenduri]);
- prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi
pronunţare (bleu-uri [blöuri], show-uri [şouri]) sau care au finale grafice neobişnuite la cuvintele
vechi din limba română: party-uri, story-uri.
ALTE INTERVENŢII ÎN DICŢIONARUL PROPRIU-ZIS
- unele forme flexionare:
- a continua are, conform normei actuale, la indicativ şi conjunctiv prezent,
persoana I singular, forma (să) continui (nu (să) continuu), ca şi la persoana a II-a singular, după
modelul unor verbe în -ia (ca a apropia);
- a mirosi are la indicativ prezent, persoana a III-a plural, forma (ei) miros (nu (ei)
miroase);
- s-au admis, atât la cuvinte vechi, cât şi la cuvinte mai noi, unele forme ca variante literare
libere: astăreală / astereală, becisnic / bicisnic, cearşaf / cearceaf, chimiluminiscenţă /
chimioluminescenţă, corijent / corigent, delco / delcou, diseară / deseară, fierăstrău / ferăstrău,
filosof /filozof, luminiscent / luminescent, muschetar / muşchetar, pieptăn / pieptene, polologhie /
poliloghie, tumoare / tumoră;
5
În DOOM2 s-a păstrat categoria articolului, deşi în noua Gramatică a Academiei acesta nu mai este recunoscut
ca parte de vorbire.

Page 6 of 10
- s-au eliminat unele forme sau variante, recomandând (numai) acciză, astm, azi-noapte,
carafă, chermeză, chimioterapie, container, crenvurst, a dăula, de-a-ndăratelea, a dispera, fiică, a
fonda, israelian, lebărvurst, luminator, machieur, machieuză, maseur, maseuză - ca şi cozeur,
dizeur, dizeuză -, marfar, magazioner, mesadă, pricomigdală, zilier, nu (şi) acciz, astmă, as-noapte,
garafă, chermesă, chemoterapie, conteiner, de-a-ndăratele, a dehula, a despera, crenvurşt, fiică
[fĭică], a funda, izraelian, lebervurşt, luminător, machior, machieză, masor, mărfar, magaziner,
misadă, picromigdală, ziler
- s-a schimbat încadrarea lexico-gramaticală a unor cuvinte:
-sunt considerate locuţiuni pronominale de politeţe 6 (şi nu secvenţe
formate din substantiv + adjectiv pronominal posesiv sau pronume personal în genitiv) tipurile
Domnia Ta, Excelenţa Voastră, Înălţimea Voastră etc., deşi formaţiile sunt analizabile, deoarece
acordul predicatului cu aceste secvenţa folosite ca subiect nu se face cu persoana a III-a, ca în cazul
substantivelor, ci cu persoana la care se referă, de ex. cu persoana a II-a: Excelenţa Voastră veţi fi
primit de preşedintele ţării.

Adăugiri
S-au adăugat cca 2.500 de cuvinte:
- împrumuturi din latină şi din diverse limbi moderne, (re)intrate în uz, majoritatea din
engleză, dar şi din franceză, spaniolă etc., marcate ca angl(icisme), fr(anţuzisme), hisp(anisme) etc.:
acquis, advertising, airbag, broker, cool, curriculum, dealer, gay, hacker, item, jacuzzi, macho, trend
etc.;
Includerea în DOOM2 a unor împrumuturi recente neadaptate, mai ales anglo-americane, nu
trebuie interpretată ca o recomandare a tuturor acestora. Ea se bazează pe ideea că, dacă folosirea lor nu
poate fi împiedicată, iar unele dintre ele ţin de o modă ce poate fi trecătoare, ignorării problemei - care lasă loc
greşelilor - îi sunt preferabile înregistrarea formelor corecte din limba de origine şi sugerarea căilor pentru
posibila lor adaptare la limba română. Viitorul va decide care dintre aceste cuvinte vor rămâne, asemenea
atâtor împrumuturi mai vechi, şi sub ce formă anume, şi care vor dispărea.
- cuvinte existente în limba română, dar care, din diverse motive, lipseau din DOOM 1 (unele
intrate în limbă sau devenite uzuale după elaborarea acestuia):
- a accesa, acvplanare, aeroambulanţă, aeroportuar, alb-negru, alb-argintiu, anglo-
normand, aurolac, a se autoacuza, autocopiativ, blocstart, cronofag, dublu-casetofon, electrocasnic,
a exînscrie, extra adj. invar., gastroenterolog, giardia, heliomarin, metaloplastie, neocomunism,
neoliberal, policalificare, politolog, preaderare, primoinfecţie, proamerican, sociocultural, super adj.
invar., teleconferinţă, a tracta, ultra adj. invar. etc.;
- compuse absente din DOOM1: à la, alaltăieri-dimineaţă, mâine-dimineaţă; azi-
mâine ş.a.;
- derivate de la nume de locuri româneşti (albaiulian, negruvodean), de la nume de
state (srilankez) şi alte derivate care pun probleme (shakespearian/shakespeare-ian) ş.a.;
- dublete ale unor cuvinte existente în DOOM 1: compleu, emisie, frecţie, mental,
ocluzie, papua, repertoar ş.a. - alături de complet, emisiune, fricţiune, mintal, ocluziune, papuaş,
repertoriu;
- cuvinte provenite din abrevieri: ADN ş.a.;

- grupuri de cuvinte omofone cu cuvinte compuse: de sigur, nici un(ul) etc


.....................................................................................................................
ELEMENTE DE FRAZEOLOGIE
Având în vedere volumul considerabil de frazeologisme folosite în variate domenii de activitate, se
consideră că studiul frazeologiei ne pune în contact cu istoria, cultura şi civilizaţia poporului nostru
sau ale altor popoare într-o măsură incomparabil mai mare decât o fac studiul foneticii şi cel al
structurii gramaticale. Dintre diversele compartimente ale limbii, numai vocabularul propriu-zis şi

6
În GALR, p. 213, sunt numite îmbinări locuţionale, dar şi locuţiuni.

Page 7 of 10
frazeologia sunt, de fapt, expresia culturii şi a civilizaţiei, pentru că numai ele reflectă nemijlocit
schimbările care se produc în societate.
FRAZEOLOGÍE (pl. frazeologii, s.f.) [Art. frazeologia; G.D. frazeologiei; Sil. -gi-e] (<fr.
phraséologie, cf. gr. Phrasis =„frază”+logos=„vorbire”): 1. Ansamblul sau totalitatea îmbinărilor
constante de cuvinte (unităţi sau grupuri frazeologice) proprii unei limbi. 2. Ramură sau disciplină a
lingvisticii, al cărei obiect de cercetare îl constituie unitățile sau grupurile frazeologice
(frazeologismele), adică îmbinările constante de cuvinte sau grupurile sintactice stabile. F. ține atât
de vocabular, cât și de sintaxă. F. limbii române contemporane s-a îmbogățit mai ales prin calchierea
unor modele franțuzești. 3. Mod de a construi frazele, propriu unei anumite limbi sau unui anumit
scriitor. [Sursa: https://dexonline.ro/definitie/frazeologie].

FRAZEOLOGÍSM (pl. frazeologisme, s.n.) (<frazeologie+suf.-ism): unitate frazeologică sau îmbinare


de cuvinte cu caracter constant, creată în interiorul unei limbi, împrumutată, tradusă sau calchiată
după modele străine.

Frazeologia este un compartiment al limbii care studiază unităţile frazeologice dintr-o limbă sau
dintr-un grup de limbi: apariţia şi originea acestora, utilizarea lor în limba comună sau în limbajele
specializate, rolul pe care îl au în modernizarea limbii literare, familiile frazeologice.
(4) S-a remarcat, de asemenea, că locuţiunile şi expresiile pot intra, la rândul lor, în relaţii de
sinonimie. De exemplu: a-şi găsi bacăul = a-şi găsi naşul; a nu face niciun ban chior = a nu face nici
două parale; a umbla de frunza frăsinelului = a umbla în dorul lelii; a-i veni cuiva de hac = a pune la
punct pe cineva; a o pune de mămăligă = a da greş. În funcţie de cultura şi de experienţa vorbitorilor,
identificarea sinonimelor anumitor unităţi frazeologice este mai uşor sau mai greu de realizat, ca,
spre exemplu, în următoarele cazuri: a-şi da osteneala, a umbla pe coclauri, a se lua de păr, a-şi
pierde minţile, a-şi lua nasul la purtare, a o lăsa moartă, a da cu bâta în baltă, a se da pe brazdă, a se
face luntre şi punte, a face din ţânţar armăsar ş.a.m.d.
Tipuri de unităţi frazeologice
Unităţile frazeologice se caracterizează prin polilexicalitate, caracterul fix (stabil sau constant)
al poziţiei elementelor componente şi o mare frecvenţă în comunicare (sunt consacrate printr-un uz
general sau cvasi-general) (Gréciano, 1986: 323). Unităţile frazeologice sunt echivalente reale sau
potenţiale ale unităţilor lexicale (ale cuvintelor).

(1) Spre deosebire de frazeologismele întâlnite în stilul beletristic sau în stilul colocvial, în
terminologia ştiinţifică şi tehnică sunt preponderente unităţile sintagmatice (grupurile de
cuvinte) specifice stilului tehnico-ştiinţific, care nu au decât o funcţie denominativă, fiind
lipsite de orice încărcătură expresivă, ca de exemplu: acid sulfuric, acid clorhidric,
a. Locuţiuni şi expresii

Între locuţiuni şi expresii nu se pot fixa graniţe absolute. Cu toate acestea, pentru a le diferenţia,
Hristea (1984: 140-142) recomandă criteriul expresivităţii. Prin urmare, cu cât o îmbinare stabilă
de cuvinte este mai expresivă (deci are o mai pronunţată încărcătură afectivă), cu atât suntem
mai îndreptăţiţi s-o considerăm expresie
Mai cu seamă expresiile păstrează în structura lor cuvinte care, luate separat, nu mai
semnifică nimic pentru vorbitorul de astăzi. De exemplu: calimera, cherem, dodii, fofârlica, hac,
iama, lela, toptanul, ţârâita, iacaua (în expresiile: a se schimba calimera, a fi la cheremul cuiva, a
vorbi în dodii, a duce cu fofârlica, a-i veni de hac, a da iama, a umbla lela, cu toptanul, cu ţârâita, a
feşteli (cuiva) iacaua) etc. (Comşulea – Teiuş – Şerban, 1998: 10).
1.1.1. Locuţiuni
Locuţiunile sunt grupuri de cuvinte cu o construcţie gramaticală fixă şi cu înţeles unitar, care
sunt folosite cu valoarea unor părţi de vorbire. Există locuţiuni echivalente cu toate părţile de
vorbire, cu excepţia articolului, ca de exemplu:

Page 8 of 10
 băgare de seamă, părere de rău, ţinere de minte, rău de mare, aprindere de plămâni, orbul
găinilor, datul de-a rostogolul, ieşire la pensie, luare la ochi, tragere la ţintă (locuţiuni
substantivale);
 de căpetenie, de frunte, de nădejde, de treabă (locuţiuni adjectivale);
 Domnia Sa, Domnia Ta, Domniile Voastre, Excelenţa Sa, Excelenţa Voastră, Înălţimea
Voastră, Preasfinţia Sa (locuţiuni pronominale de politeţe);
 cine ştie cine, cine ştie ce, nu se ştie cine, nu se ştie care (locuţiuni pronominale
nehotărâte);
 a da de gol, a da năvală, a băga de seamă, a-şi aduce aminte, a lua cuvântul, a pune în
lumină, a da de ştire (locuţiuni verbale);

 Expresii. Expresii idiomatice


Orice expresie (ca grup lexical stabil sau unitar) este, prin definiţie, mai mult sau mai puţin
expresivă, adică generatoare de efecte stilistice.
Expresiile sunt îmbinări relativ stabile de cuvinte care exprimă, de obicei figurat, o idee, un
sentiment, o mentalitate. De exemplu: a fi cu borşul pe foc şi cu peştele în iaz („a promite ceea ce nu
este la îndemână, a se lăuda cu o izbândă înainte de obţinerea ei”), a plăti oalele sparte („a suferi
pentru faptele altcuiva”), a pune cu botul pe labe (pe cineva) („a reduce (pe cineva) la tăcere”, „a ţine
la distanţa cuvenită”, cu sensul de „a ţine la respect”), a vinde gogoşi, a turna verzi şi uscate („a
spune minciuni”) ş.a.
Expresiile idiomatice au un înţeles figurat care aparţine întregului grup frazeologic, imposibil
de tradus ad litteram într-o altă limbă, deoarece elementele constitutive ale acestor expresii nu sunt
disociabile (nu îşi păstrează independenţa semantică, respectiv sensurile proprii originare). De
exemplu: a-şi pune pofta-n cui (= a renunţa), a bate apa-n piuă, a-şi da arama pe faţă (= a se
demasca), a da bir cu fugiţii (= a dispărea), a-şi lua nasul la purtare (= a se obrăznici), a pune nasul în
pământ (= a se ruşina), a sta cu ochii în tavan (= a trândăvi), a face zle fripte (cuiva) (= a necăji pe
cineva), a-I toca gura bureţi (= a flecări, a pălăvrăgi), a trage (cuiva= un tighel (= a dojeni), a purta
(cuiva) sâmbetele (= a pizmui, a urî), a o lăsa moartă (= a renunţa), a da cu bâta-n baltă (= a o
scrânti, a gafa, a spune ceva nepotrivit), a se da pe brazdă (= a se îndrepta, a se cuminţi, a se
schimba în bine), a se face luntre şi punte (= a face tot posibilul, a se strădui foarte mult, a se zbate
pentru ceva), a da sfară-n ţară, a-şi lua tălpăşiţa, a strica orzul pe gâşte, a-şi lua inima-n dinţi, a-şi
lua lumea în cap.
1.1.Formule convenţionale şi clişee internaţionale

Formulele convenţionale şi clişeele internaţionale sunt grupuri de cuvinte apărute în


diverse limbi de cultură şi de civilizaţie, care circulă dintr-o limbă în alta, cu aceeaşi formă şi
semnificaţie.
Sunt considerate formule convenţionale următoarele sintagme: fata morgana („miraj”);
mărul discordiei („obiect sau motiv de dispută”); nodul gordian („problemă care nu poate fi
soluţionată”), artă pentru artă, răul secolului, turn de fildeş etc.
Clişeele internaţionale sunt unităţi frazeologice care, de regulă, au în structura lor un nume
propriu, de obicei de persoană şi au la bază întâmplări reale sau legende antice (uneori biblice), care
trebuie cunoscute pentru a le înţelege sensul şi felul în care au apărut şi trebuie folosite aceste
frazeologisme. De exemplu: arca lui Noe (cf. fr. l’arche de Noë), călcâiul lui Ahile (cf. fr. le talon
d’Achille), firul Ariadnei (cf. fr. le fil d’Ariadne), nasul Cleopatrei (cf. fr. le nez de Cléopâtre), oul lui
Columb (cf. fr. l’oeuf de Colomb), pânza Penelopei (cf. fr. la toile de Pénélope), mărul lui Adam (cf. fr.
pomme d’Adam), mărul lui Newton (cf. fr. pomme de Newton), patul lui Procust (cf. fr. lit de
Procuste), sabia lui Damocles (cf. fr. l’épée de Damoclès), turnul (lui) Babel (cf. fr. la tour de Babel)
ş.a.
Perifraze expresive (metaforice)

Page 9 of 10
Perifraza este un grup format din două sau mai multe cuvinte care exprimă, împreună, ceea
ce putem exprima printr-o singură unitate lexicală sau printr-un nume propriu.
Ca unităţi frazeologice, perifrazele expresive sau metaforice sunt asocieri de cuvinte cu sens
figurat, care au o mare frecvenţă în exprimare (sunt consacrate de uz), fiind utilizate în enunţuri
metaforice sau cu un conţinut afectiv mai accentuat. Luceafarul poeziei românești, Bardul de la
Mircești.
Alte perifraze expresive care au la bază metafore (populare sau culte): aurul negru
(denumire dată atât pentru cărbune, cât şi pentru petrol), aurul verde (denumire pentru păduri),
brâul cerului (denumire pentru curcubeu), corabia deşertului (denumire pentru cămilă), ferestrele
sufletului (denumire pentru ochi), ochiul dracului (denumire pentru bani), sare şi piper (cu referire la
o stofă).
1.1.Locuţiuni de intensitate (comparaţii stereotipe urmate sau nu de elipse)
), gol puşcă (= complet gol), singur cuc (= foarte singur), beat turtă (= foarte beat).
Locuţiunile de intensitate au structura unor comparaţii stereotipe, urmate sau nu de elipse:
Locuţiuni de intensitate în care comparaţiile stereotipe sunt urmate de elipse (este vorba de elipsa
adverbului de mod comparativ √ca): singur cuc (a se înţelege: singur √ca un cuc), a dormi buştean
(sau butuc.
..................................................................................................................
GRESELI LEXICO-SEMANTICE
Greșelile lexicale cauzate de: neatenția sau necunoașterea suficientă a conținutului cuvintelor;
2.prezenta în limă a unor cuvinte apropiate ca formă între care vorbitorul face confuzii / termeni
greșiți rezultând din contaminare.
PLEONASME- combinarea unor cuvinte cu același sens. În esență sinonime- altă sursă de erori de
acord semantic. (am văzut cu ochii mei, aport adus)
Stringent- imprios care nu suferă amânare; Astringent- care contractează țesuturile.
CULTISME- căutarea unr termeni aleși, culți, din prețiozitate;
.........................................................................................................................

Page 10 of 10

S-ar putea să vă placă și