Sunteți pe pagina 1din 51

UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS" DIN GALATI CATEDRA DE SISTEME TERMICE SI INGINERIA MEDIULUI

PROCESAREA DEŞEURILOR

ION V. ION

1

Cuprins

  • 1. Introducere

  • 2. Managementul integrat al deşeurilor

  • 3. Cadrul legislativ în domeniul gestionarii deşeurilor

  • 4. Principalele probleme în domeniul gestiunii deşeurilor

  • 5. Sursele deşeurilor solide. Tipuri de deşeuri. Compoziţia deşeurilor solide

  • 6. Caracteristicilor deseurilor

  • 7. Colectarea si transferul deseurilor

  • 8. Tehnologii pentru procesarea de baza a deseurilor solide

  • 9. Reducerea deşeurilor şi recuperarea materialelor

    • 10. Depozitarea controlata a deseurilor

    • 11. Tehnologii de tratare şi distrugere a deseurilor

2

Bibliografie

  • 1. Antonescu N. N., ş.a, Gestiunea si tratarea deseurilor urbane. Gestiunea regionala, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2006.

  • 2. Bold O.V., Maracineanu G.A., Managementul deseurilor solide urbane si industriale, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2004.

  • 3. Capatina C., Racoceanu C., Deseuri, MatrixRom, Bucureşti, 2006.

  • 4. Ianculescu, O., Solid waste engineering, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2004.

  • 5. Paunescu I., Atudorei A., Gestiunea deseurilor urbane, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2004.

  • 6. Voicu Ghe., Paunescu I., Procese si utilaje pentru ecologizarea localitatilor, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2006.

3

1.

Introducere

Dezvoltarea culturală a umanităţii de la societatea nomadă la cele sedentare şi ulterior dezvoltarea oraşelor a creeat necesitatea gestiunii deşeurilor. Cele mai vechi forme de management al deşeurilor menţionate chiar în Biblie implicau îngroparea şi arderea, ambele continuînd să fie într-o formă mai rafintă opţiuni de management în sistemele moderne de management integrat al deşeurilor.

 

Conform dicţionarului explicativ al limbii române (DEX’ 98), prin deşeu (de la cuvântul

francez déchet) se înţelege „rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a

unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv”.

 
1. Introducere Dezvoltarea cultural ă a umanit ăţ ii de la societatea nomad ă la cele

Deşeuri municipale amestecate

 

Odată ce o substanţă sau un obiect a devenit deşeu rămâne deşeu până când este recuperat în

totalitate sau nu mai posedă un potenţial pericol pentru mediul înconjurător sau sănătatea umană.

 
 
 

Potrivit Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie

2008 privind deşeurile:

 

(a)

"deşeuri" înseamnă orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl elimină sau intenţionează sau

are obligaţia să se debaraseze;

  • 2. "Deşeuri periculoase" înseamnă orice deşeuri care prezintă una sau mai multe dintre proprietăţile

periculoase enumerate în anexa III;

  • 3. "Uleiuri uzate" înseamnă orice lubrifiant mineral sau sintetic sau uleiurile industriale care au devenit

improprii pentru utilizarea pentru care au fost destinate iniţial, cum ar fi uleiurile utilizate de la

motoarele cu combustie şi uleiurile de cutie de viteze, uleiuri lubrifiante, uleiuri pentru turbine şi uleiurile hidraulice;

  • 4. "Deşeuri biologice" înseamnă deşeurile biodegradabile din grădini şi din parcuri, produse alimentare

şi deşeuri de bucătărie din gospodării, restaurante, catering şi spaţii de vânzare cu amănuntul şi deşeurile provenite din fabricile de prelucrare a produselor alimentare;

  • 5. "Producător de deşeuri" înseamnă orice persoană ale cărei activităţi produc deşeuri (producător

iniţial de deşeuri) sau orice persoană care efectuează operaţiuni de pre-tratare, amestecare sau alte

operaţiuni care au ca rezultat schimbarea naturii sau a compoziţiei acestor deşeuri;

  • 6. "Deţinător de deşeuri" înseamnă producătorul deşeurilor sau persoana fizică sau juridică care este în

posesia deşeurilor;

  • 7. "Comerciant" înseamnă orice întreprindere care are un rol principal pentru cumpărarea şi pentru

vânzarea ulterioară a deşeurilor, inclusiv acei comercianţi care nu intră fizic în posesia deşeurilor;

  • 8. "Broker" înseamnă orice întreprindere care se ocupă de recuperarea sau eliminarea deşeurilor în

numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deşeurilor;

  • 9. "Gestionarea deşeurilor" înseamnă colectarea, transportul, recuperarea şi eliminarea deşeurilor,

inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de un comerciant sau un broker;

4

10.

"Colectare" înseamnă strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea preliminară şi stocarea preliminară a

deşeurilor în vederea transportării la o instalaţie de tratare;

  • 11. "Colectare separată" înseamnă colectarea în cazul în care un flux de deşeuri este păstrat separat în

funcţie de tipul şi natura, astfel încât să faciliteze un tratament specific;

  • 12. "Prevenire" înseamnă măsurile luate înainte ca o substanţă, un material sau un produs să devină

deşeu, care reduc:

(a) cantitatea de deşeuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viaţă a produselor; (b) impactul negativ al deşeurilor asupra mediului şi sănătăţii umane; sau (c) conţinutul de substanţe nocive în materiale şi produse;

  • 13. "Reutilizare" înseamnă orice operaţiune prin care produsele sau componentele care nu sunt deşeuri

sunt utilizate din nou în acelaşi scop pentru care au fost concepute;

  • 14. "Tratare" înseamnă operaţiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă

valorificării sau eliminării;

  • 15. "Recuperare" înseamnă orice operaţiune al cărui rezultat principal este: deşeurile servesc unui scop

util prin înlocuirea altor materiale care altfel ar fi fost folosite pentru a îndeplini o anumită funcţie, sau

deşeurile sunt pregătite pentru a îndeplini această funcţie în economie în general. Anexa II stabileşte o listă ne-exhaustivă a operaţiunilor de recuperare;

  • 16. "Pregătirea pentru reutilizare" înseamnă operaţiunile de verificare, curăţare sau valorificare prin

reparare, prin care produsele sau componentele produselor care au devenit deşeuri sunt pregătite astfel

încât să poată fi refolosite, fără nici o altă operaţiune de pre-procesare;

  • 17. "Reciclare" înseamnă orice operaţiune de recuperare prin care deşeurile sunt transformate în

produse, materiale sau substanţe pentru scopul iniţial sau pentru alte scopuri. Aceasta include

retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energiei şi conversia în materiale care vor fi utilizate drept combustibil sau pentru operaţiunile de rambleiere;

  • 18. "Regenerarea uleiurilor uzate" înseamnă orice operaţiune de reciclare prin care uleiurile de bază

pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin îndepărtarea contaminanţilor, a produselor

de

oxidare

şi

a

aditivilor conţinuţi în astfel de uleiuri;

  • 19. "Eliminare" înseamnă orice operaţiune care nu este de valorificare, chiar în cazul în care

operaţiunea are ca o consecinţă secundară recuperarea de substanţe sau de energie. Anexa I stabileşte o

listă ne-exhaustivă

a

operaţiunilor

de

eliminare;

20. "Cele mai bune tehnici disponibile" înseamnă cele mai bune tehnici disponibile astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (11) din Directiva 96/61/CE.

2. MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DEŞEURILOR

Există diferite moduri de gestionare a deşeurilor în scopul minimizării riscului pentru sănătatea publică şi mediu. Mult timp, managementul deşeurilor s-a realizat într-un mod fracţionat şi relativ

neplanificat. Experienţa a arătat că o abordare mai durabilă a utilizării resurselor şi a managementului deşeurilor este necesară. Dezvoltarea durabilă este un echilibru între nevoile economiei, societăţii şi mediului.

 

Pasul spre

abordarea integrată a managementului deşeurilor a fost făcut în 1962, când această

abordare a fost descrisă ca tratând problema în totalitatea ei ca un sistem interconectat de operaţii şi

funcţii.

Recunoaşterea complexităţii practicilor de management a deşeurilor şi acceptarea că analiza şi

modelarea matematică a sistemelor sunt necesare optimizării operaţiilor de management a reprezentat pasul fundamental spre conceptul de management integrat al deşeurilor. Recunoaşterea faptului că implementarea sistemelor de management integrat trebuie să se facă diferit de la caz la caz s-a produs în 1978, când Agenţia de Protecţia Mediului din SUA a declarat că „metodele de management a deşeurilor, echipamentul şi practicile nu trebuie să fie aceleaşi pe tot teritoriul ţării atâta timp cât condiţiile diferă şi este vital ca procedurile să difere pentru a le satisface”. Aceasta a fost trecerea de la o abordare ierarhică a managementului deşeurilor la o abordare ce este mai flexibilă în aplicare.

5

În 1991, un grup de lucru al Comunităţii Economice Europene a publicat un proiect de strategie regională pentru managementul integrat al deşeurilor care defineşte managementul integrat al deşeurilor ca un proces al schimbării, în care conceptul de management al deşeurilor este lărgit gradual pentru a include eventuala necesitate de control al fluxurilor de gaze, lichide şi materiale solide din

 

mediul omului. Astfel, conceptul de management integrat al deşeurilor include toate tipurile de

deşeuri, opţiunea utilizării unei game de tehnologii de tratare depinzând de situaţie.

Tot în aceeaşi

perioadă s-a dezvoltat şi conceptul de dezvoltare durabilă ca “dezvoltarea care urmăreşte nevoile

prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor”.

Raportul Brundtland al Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (World Commission for Environment and Development - WCED) intitulat "Viitorul nostru comun” (Our Common Future) subliniază clar că dezvoltarea durabilă poate fi realizată numai dacă societatea în general şi industria în particular au învăţat să producă „mai mult din mai puţin” (more from less); mai multe bunuri şi servicii

cu mai puţine resurse (inclusiv energie) şi mai puţină poluare şi deşeuri.

 
 

Sistemele de management integrat al deşeurilor combină fluxurile de deşeuri, colectarea

deşeurilor, metodele de de tratare şi eliminare într-un sistem de management al deşeurilor care are drept obiectiv dezvoltarea durabilă, eforturi economice şi sociale acceptabile pentru orice regiune specifică. Aceasta este realizată prin combinarea unor opţiuni de tratare a deşeurilor incluzând reducerea deşeurilor, refolosirea, reciclarea, compostarea, fermentaţia anaerobă (biogazificarea),

tratamentul termic şi depozitarea controlată pe sol. (fig.1).

 
 

Esenţial este nu câte opţiuni de management al deşeurilor sunt folosite, nici dacă ele sunt

folosite în acelaşi timp ci cum sunt ele combinate într-un mod optim ca parte a unei abordări integrale. Managementul integrat al deşeurilor ia în considerare întregul sistem şi caută cea mai bună combinaţie

a metodelor pentru a minimiza costurile şi a maximiza protecţia mediului şi beneficiul social.

 
Principiile managementului integrat al deşeurilor sunt: • managementul integrat al deşeurilor face posibil ca deciziile să
Principiile managementului integrat al deşeurilor sunt:
managementul integrat al deşeurilor face posibil ca deciziile să se bazeze pe cele mai bune practici
şi costuri transparente. Cu cât este mai mică cantitatea de deşeuri produse cu atât costurile ce revin
generatorului de deşeuri sunt mai mici. Aceasta oferă stimulente pentru utilizator să reducă
cantitatea de deşeuri pe care le generează;
managementul integrat al deşeurilor ia în considerare toate opţiunile (colectare, reciclare,
compostare, fermentarea anaerobă, tratarea termică cu recuperarea căldurii şi depozitarea
controlată pe sol) pentru întregul flux al deşeurilor solide municipale;
împărţirea responsabilităţilor. Producătorii, distribuitorii, negustorii cu bucata si consumatorii au
responsabilitatea de a susţine managementul integrat al deşeurilor. Fiecare grup este responsabil
pentru managementul corect al deşeurilor pe care le produc;
sunt considerate trei criterii: acţiunea asupra mediului, eficienţa economică şi acceptabilitatea
socială;
aplicarea flexibilă la diferite comunităţi şi regiuni;
costuri transparente pentru managementul deşeurilor;
• recuperarea şi reciclarea orientate spre piaţă;
• evaluarea continuă pentru acomodarea la schimbările în cantitate şi calitate a fluxului de deşeuri.
 

Managementul integrat al deşeurilor este un concept ce are aplicatii locale diferite şi care

depinde de multe variabile cum ar fi compoziţia fluxului de deşeuri, infrastructura, pieţele pentru materialele reciclabile, buget, legislaţia locală şi disponibilitatea terenului pentru depozitare. Managementul integrat al deşeurilor caută cele mai bune opţiuni pentru managementul deşeurilor cu

accent pe evaluarea tuturor strategiilor disponibile de a oferi sisteme mai durabile.

 

6

a t

r

T

R e c ) i c e l r a a b a st r Reducere
R
e c
)
i
c
e
l
r
a
a
b
a
st
r
Reducere si
refolosire
o
o
e
p
er
m
a
o
c
(
a
an
i c
a
g
b
o
r
e
lo
e
r
o
a
i
a
b
e
D
nt
r
e
e
a
r
l
t
a
p
e
n
t
U
a
e
o
a
z
m
t
r
m
ti
T
li
d
a
r
i
r
r
e
z
e
e
F
e
a
a
p
F
c
r
e
o
o
r
n
e
z
t
e
r
a
g
o
i
r
r
a
a
t
l
z
a
r
p
e
e
t
a
a
p
a
d
u
u
r
a
c
r
a
e
c
c
i
e
r
e
m
r
e
u
r
u
e
a
r
d
t
r
l
I
e
a
r
d
a
a
u
f
e
I
r
c
n
a
n
e
c
l
r
c
i
n
e
c
e
d
a
i
r
n
c
e
a
r
d
e
a r T R e c ) i c e l r a a b a

producere de energie

Fig. 1. Elementele unui sistem de management integrat al deşeurilor.

7

3. CADRUL LEGISLATIV IN DOMENIUL GESTIONARII DESEURILOR

Activităţile în cadrul gospodăririi deşeurilor sunt reglementate în România, ca şi în toate ţările europene, prin lege. Nevoia de reglementare derivă din potenţialul conflictual presupus de proprietăţile amestecului de reziduuri. Deşeul din locuinţe conţine componente care pot fi descompuse biologic, ca şi chimic şi/sau fizic reactive. De aceea există pericolul vătămării mediului înconjurător şi a zonei de locuit în timpul transportului necorespunzător al deşeurilor. Lezarea populaţiei prin agenţi patogeni din materialul organic din deşeurile menajere, de la abator şi spital aflate în aer liber este la fel de periculoasă ca de exemplu efectele gazelor degajate din deşeuri asupra climei. Trebuie de aceea ca datele necesare pentru protejarea sănătăţii şi a mediului înconjurător să fie reglementate prin legi. Iau naştere astfel, prin activităţile statului în cadrul preocupării pentru asigurarea calităţii vieţii, norme pentru manevrarea deşeurilor în mod direct (prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României privind regimul deseurilor, alte ordonanţe şi norme tehnice), respectiv indirect prin normele domeniilor tangente.

 

Baza pentru contruirea cadrului juridic al managementului deşeurilor este formată de legislaţia

pentru administraţia publică şi preocuparea pentru asigurarea calităţii vieţii şi a sănătăţii.

 

Un alt sector important este constituit de legislaţia protecţiei mediului, în corelaţie cu legile pentru protecţia apelor. Pe lângă protejarea împotriva efectelor nocive ale deşeurilor, trebuie luate în considerare o serie de aspecte economice şi de a organiza ca atare gospodărirea deşeurilor. Condiţiile cadru pentru diversificarea activităţilor economice, de exemplu reciclarea materialelor, trebuie de asemenea să fie reglementate. Posibilele forme de acţiune trebuie să se concretizeze în spiritul unei “gestiuni corespunzătoare”. Şi în întreprinderile de producţie trebuie organizată colectarea separată a părţii valorificabile, în spiritul unei economii în circuit. Integrarea legislaţiei europene privind gestionarea deşeurilor

Pentru România este necesară adaptarea dreptului naţional la standardele europene.

 

Ordonanţa de Urgenţă 78/2000 privind regimul deseurilor, completata si aprobata prin Legea

426/2001, ia în considerare conţinutul directivelor 75/442/CE despre deşeuri şi 91/689/CE despre

deşeuri periculoase.

 

Legile naţionale, ordonanţele, normativele şi standardele tehnice care vizează managementul deşeurilor sunt ordonante în cele ce urmează, după domeniile de competenţă:

Legea protectiei mediului nr.137/1995 republicata cu modificarile si completarile ulterioare Legea nr.426/2001 pentru aprobarea OUG nr.78/2000 privind regimul deseurilor HG nr. 123/2003 privind aprobarea Planului National de etapa de Gestionare a Deseurilor OUG nr.16/2001 privind gestionarea deseurilor industriale reciclabile aprobata cu modificari prin Legea nr. 465/2001 si modificata prin OUG 61/2003 HG nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase

HG nr. 162/2002 privind depozitarea deseurilor

Ordinul nr.95/2004 privind stabilirea criteriilor si procedurilor de acceptare a deseurilor la depozitare si lista nationala de deseuri acceptate de fiecare clasa de depozit de deseuri

Ordinul nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deseurilor

HG nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei nationale de gestionare a deseurilor si a Planului national de gestionare a deseurilor

HG nr.128/2002 privind incinerarea deseurilor

Ordinul nr. 756/2005 pentru aprobarea Normativului privind incinerarea deseurilor

HG nr.662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, modificata si completata de HG nr.441/2002

HG nr. 1159/2003 pentru modificarea HG nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate

HG nr. 1057/2001 privind regimul bateriilor si acumulatorilor ce contin substante periculoase

8

HG nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea si controlul bifenililor policlorurati si altor compusi similari

Ordinul nr.279/2002 privind infiintarea Secretariatului tehnic pentru gestionarea si controlul compusilor desemnati in cadrul Directiei de gestiune a deseurilor si substantelor chimice periculoase

HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje

Ordinul 880/2004 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deseuri de ambalaje

HG nr. 1357/2002 pentru stabilirea autoritatilor publice responsabile de controlul si supravegherea importului, exportului si tranzitului de deseuri HG nr.228/2004 privind controlul introducerii in tara a deseurilor nepericuloase in vederea importului, perfectionarii active si a tranzitului

Legea nr. 6/1991 pentru aderarea Romaniei la Conventia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase si al eliminarii acestora

HG 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate

Ordinul nr.2/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare si control al transportului deseurilor

pe teritoriul Romaniei Ordinul nr.344/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protectia mediului si in special a solurilor, cand se utilizeaza namolurile de epurare in agricultura HG nr. 166/2004 pentru aprobarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de colectare a deseurilor de ambalaje PET postconsum in vederea reciclarii” Ordinul 117/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de de aplicare a HG nr. 166/2004 pentru aprobarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de colectare a deseurilor de ambalaje PET postconsum in vederea reciclarii” Ordinul 338/2004 pentru aprobarea Procedurii si criteriilor de autorizare pentru persoanele juridice in vederea preluarii responsabilitatii privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje Ordonanta de Urgenta nr.99/10.11.2004 privind instituirea Programului de stimulare a innoirii Parcului national auto Ordonanta de Urgenta nr.1/21.01.2005 pentru modificarea OUG nr.99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a innoirii Parcului national auto Ordinul nr. 130/2005 pentru aprobarea Instructiunilor privind modalitatile de aplicare a OUG nr.99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a înoirii Parcului national auto, modificata si completata prin OUG nr.1/2005 Hotararea nr. 2406/21.12.2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz.

9

3.

PRINCIPALELE PROBLEME DIN DOMENIUL GESTIUNII DEŞEURILOR

Condiţii de evacuare, transfer, recuperare şi procesare a deşeurilor solide

Manipularea şi procesarea deşeurilor solide implică două tipuri de probleme:

  • - sănătatea şi siguranţa publicului

  • - siguranţa şi sănătatea lucrătorilor. Deoarece activităţile în staţiile de transfer, recuperarea deşeurilor şi evacuarea acestora prezintă un pericol potenţial, accesul publicului trebuie să fie controlat şi foarte limitat. Staţiile cele mai convenabile pentru depozitarea articolelor reciclabile pentru public trebuie să fie la distanţe mari de principalele căi de trafic public. Pentru siguranţa publicului, acesta nu trebuie să fie lăsat să arunce deşeurile direct în puţul staţiilor de colectare şi transfer. Rampele de gunoi sau gropile de gunoi trebuie să fie prevăzute cu garduri care să împiedice accesul publicului şi cu indicatoare pe care să fie scris “Accesul interzis”. Principalele cerinţe cu privire la siguranţa şi sănătatea muncitorilor sunt:

pulverizarea de apă peste deşeuri pentru a împiedica ridicarea prafului; folosirea măştilor de praf pentru muncitori, care să prevină inhalarea prafului; folosirea măştilor cu aer condiţionat şi filtre de praf; – folosirea îmbrăcămintei de protecţie, a încălţămintei de siguranţă, a mănuşilor impermeabile, a ochelarilor de protecţie şi a dopurilor de urechi pentru protecţia personală. Compostarea este procesul de convertire a deşeurilor organice în îngrăşământ pentru sol. Problemele de sănătate publică ce apar se datorează riscului ca organismele patogene să supravieţuiască în urma proceselor. Este important ca produsul finit, dacă este livrat pieţii să fie lipsit de organisme patogene. În general, cele mai multe organisme patogene ce se găsesc în deşeuri sunt distruse la temperaturile folosite în operaţiile de compostare (55°C pentru 2-3 săptămâni). Metalele grele pot constitui, de asemenea, o problemă în procesele de compostare. Când metalele din deşeuri sunt mărunţite, particulele de metal se pot ataşa de materialul organic care, după compostare, este aplicat pe sol. Metale precum cadmiu, plumbul şi mercurul sunt foarte toxice.

Poluarea apei şi a aerului produsă prin procesarea deşeurilor solide

Una dintre problemele asociate depozitării pe sol a deşeurilor solide este producerea de gaz metan de către microorganismele ce descompun anaerobic materia organică. Gazul se poate infiltra prin gunoi şi se poate acumula în depozite care dacă nu sunt ventilate, prezintă pericol de explozie. O altă problemă o constituie poluarea apei, dacă deşeurile nu sunt depozitate corespunzător pe suprafaţa pământului. Dacă nu se controlează infiltraţiile ce rezultă din precipitaţii, apa va curge printre deşeuri. Acest lichid (levigat) dizolvă materiile organice şi metalele grele şi pătrunde în apele freatice sau de suprafaţă din apropiere înrăutăţind calitatea lor. Incineratoarele produc o cantitate mare de cenuşă, care este depozitată în rampe de gunoi speciale. Această cenuşă conţine materiale toxice, cum ar fi: metale grele şi dioxină şi poate polua apele subterane. Înlăturarea necorespunzătoare a deşeurilor solide poate duce la poluarea aerului cu gaze rău mirositoare, fum şi produse ale arderii deschise 9necontrolate). O altă problemă ridicată de înlăturarea deşeurilor este cea a poluării aerului cu particule şi gaze provenite de la rampele de gunoi şi incineratoare. Gazele poluante rezultate de la incineratoarele fără echipamente de tratare a gazelor pot conţine: CO, SO 2 , NO X , dioxină şi acid clorhidric gazos. Aceste gaze pot cauza probleme serioase de mediu şi sănătate, cum ar fi: probleme respiratorii, cancer, smogul şi ploile acide.

Aspecte privind sănătatea publică şi protecţia mediului

10

Protecţia sănătăţii publice, a mediului înconjurător şi estetica sunt principalele motive pentru înlăturarea şi depozitarea deşeurilor solide. O evacuare necorespunzătoare a deşeurilor atrage şobolanii, muştele, ţânţarii şi multe alte tipuri de insecte. Deşeurile impropriu depozitate oferă hrană şi loc pentru înmulţirea rozătoarelor şi insectelor şi poluează solul, apele de suprafaţă cât şi aerul. Alte componente ale deşeurilor solide, cum ar fi cuiele, obiectele metalice ascuţite, cioburi de sticlă, pesticidele provenite din gospodării, solvenţii şi buteliile de spray pot fi de asemenea periculoase. Reglementările privind sănătatea publică trebuie să limiteze accesul public în zonele de lucru şi să impună folosirea echipamentelor de protecţie pentru muncitori.

Surse de boli infecţioase

Datorită umidităţii şi căldurii, cele mai multe deşeuri organice şi menajere devin surse de infecţie. Aşa cum s-a menţionat mai înainte evacuarea sau depozitarea improprie a deşeurilor solide atrage rozătoarele, ţânţarii şi muştele care sunt purtători primari de agenţi patogeni. Deşeurile precum sunt anvelopele uzate şi recipienţii de orice fel reţin apa, care oferă un loc propice pentru înmulţirea ţânţarilor. Principalele boli infecţioase transmise de muşte şi ţânţari sunt gastroenteritele, hepatitele, dezinteria şi encefalita. Ţânţarii şi muştele pot transmite de asemenea malaria, febra tifoidă şi paratifoidă, holera şi febra galbenă. Aceste boli sunt întâlnite mai ales în ţările subdezvoltate, datorită condiţiilor insalubre din aşezările urbane. Pot fi întâlnite şi alte boli, precum ciuma bubonică şi tifosul, transmise de muştele şi păduchii, care vin în contact cu rozătoarele.

Riscuri fizice şi chimice

Generarea organismelor patogene şi transmiterea bolilor infecţioase nu sunt singurele aspecte ce ţin de sănătatea publică. Câteva componente ale deşeurilor solide pot fi de asemenea surse de pericole pentru sănătatea publică şi pentru mediul înconjurător. În multe ţări, mai ales în cele dezvoltate, sunt folosite în gospodării chimicale precum:

insecticidele, erbicidele, pesticidele, fluidele pentru curăţare (mai ales cele bazate pe amoniac), solvenţi, arsenic sau compuşi ce conţin plumb. Recipienţii acestor materiale nu sunt întotdeauna golite complet înainte de a fi aruncate şi chiar în cantităţi mici, chimicalele rămase prezintă un pericol pentru oameni şi animale. Multe din aceste deşeuri, inclusiv chimicale toxice, azbestul provenit din demolări şi deşeuri medicale sunt prezente în deşeurile solide municipale. Evacuarea acestor deşeuri constituie un mare potenţial de contaminare a solului şi a apei de suprafaţă, iar obiectele ascuţite şi ruginite din metal şi cioburile de sticlă pot provoca răni serioase. Cei care manipulează deşeurile, cât şi publicul sunt expuşi pericolului de explozie sau de aprindere a solvenţilor sau a gazolinei. Echipa ce colectează deşeurile este expusă pericolelor fizice şi chimice atunci când se manipulează containerele cu deşeuri în vederea golirii lor în vehicole de colectare. Tot mai mult, managementul deşeurilor se preocupă de pregătirea şi îmbunătăţirea mecanizării operaţiilor de colectare pentru reducerea riscului de rănire a muncitorilor şi de creştere a eficienţei muncii.

Prevenirea bolilor infecţioase şi a altor pericole

Controlul muştelor necesită eliminarea locurilor de răspândire şi îngrădirea ccesului acestora la hrană. Aceasta implică curăţenie, ordine, o bună gospodărire şi aplicarea măsurilor sanitare recomandate: eliminarea hranei accesibile muştelor, a umidităţii şi a căldurii. Deşeurile organice trebuie puse în containere bine închise şi curate la exterior. Containerele trebuie păstrate în locuri aerisite şi răcoroase, iar scurgerile din acestea trebuie evitate. Containerele pentru deşeurile solide trebuie curăţate cu apă fierbinte şi amestecuri de curăţire şi prevăzute cu garnitură interioară rezistentă la apă pentru evitarea murdăririi prin scurgere. Muştele de casă, ce se dezvoltă în pământ, pot penetra pe o adâncime de 1,5 m pământul necompactat şi aproape 125 mm pământul compactat. Aceasta arată

11

importanţa colectării prompte, a înlăturării şi compactării pe măsură ce se depozitează, urmată de acoperirea zilnică cu pământ a deşeurilor. Controlul ţânţarilor impune eliminarea locurilor de răspândire. Dacă recipienţii aflaţi printre deşeuri sunt sfărâmaţi în bucăţi pentru a nu reţine apa, problemele ţânţarilor asociate cu deşeurile solide pot fi eliminate. Populaţia de şobolani poate fi controlată prin păstrarea deşeurilor organice în containere bine închise din metal sau plastic. În plus, frecvenţa colectării şi curăţirii spaţiilor de colectare este importantă. Acoperirea compactă zilnică a deşeurilor depozitate liber pe suprafaţa pământului (rampe de gunoi) duce la înlăturarea rozătoarelor.

12

4.

SURSELE

DEŞEURILOR

DEŞEURILOR SOLIDE

SOLIDE.

TIPURI

DE

DEŞEURI.

COMPOZIŢIA

După natura şi locul de producere, deşeurile se clasifică în :

  • a) Deşeuri municipale

  • b) Deşeuri industriale

  • c) Deşeuri agricole

  • d) Deşeuri periculoase.

  • a) Deşeurile municipale includ: deşeurile din gospodării, din instituţii, sectorul comercial, municipal

şi cel industrial mai puţin deşeurile de proces. Deşeurile din gospodării, numite şi rezidenţiale include materiale solide evacuate din locuinţele singulare, multifamiliale şi blocuri precum deşeurile menajere, moloz, vechituri, rebuturi, deşeuri voluminoase şi cenuşă. Deşeurile menajere rezultă din activităţile de preparare, împachetare şi consumul hranei. Aceste deşeuri sunt în mare parte putrescibile. Eliminarea rapidă de la locul de generare, stocarea atentă şi depozitarea sunt necesare deoarece aceste deşeuri atrag şobolanii şi muştele şi produc mirosuri puternic neplăcute. Molozul, vechiturile şi resturile constau din hârtie şi produse din hârtie, ambalaje din sticlă, bidoane, cutii de conserve, articole din plastic, haine vechi, produse din piele, metal, sticlă, ceramică, praf, deşeuri din grădini şi altele. Deşeurile voluminoase cuprind deşeurile grele şi mari, cum ar fi: articole de mobilă, jucării, electronice, cauciucuri, instrumente. Datorita mărimii, greutăţii si generării lor neregulate sunt necesare tehnici de manipulare si colectare speciale. Cenuşa este rezultatul arderii lemnelor de foc, a cărbunelui si a altor combustibili casnici pentru încălzirea spaţiilor de locuit si pentru prepararea hranei. Deşeurile solide municipale includ si reziduurile solide provenite din serviciile si funcţiile municipale. Noroiul generat de instalaţiile de tratare/epurare a apelor si a apelor uzate trebuie înlăturat corespunzător pentru a preveni contaminarea apelor de suprafaţă si de adâncime. Aceste sisteme de tratare funcţionează fie sub autoritatea municipalităţii, a companiilor de utilităţi publice sau sub autoritatea sanitara. Gunoaiele stradale rezulta din colectarea sfărâmaturilor si a ceea ce se matura de pe străzi si sunt mai ales anorganice (nisip, pietriş, murdărie). Calitatea si conţinutul acestor deşeuri depinde de anotimp si de frecventa operaţiilor de curăţire. In timpul toamnei principalul deşeu îl constituie frunzele, iar in timpul iernii nisipul si cenuşa folosite pentru acoperirea zăpezii, a gheţii. Parcurile si locurile publice sunt generatoare de gunoaie precum: ambalaje din hârtie, sticla, plastic, cutii de conserve, produse alimentare, scrum si altele. La acestea se adaugă deşeurile rezultate din intreţinerea copacilor, spatiilor cu iarba, a tufişurilor si a căzăturilor datorate furtunilor. Animalele moarte reprezintă o problema majora in zonele apropiate de habitatul animalelor sălbatice sau in comunităţile in care nu exista un control al animalelor. Chiar daca este împotriva legii, oamenii arunca ambalaje din sticla, hârtie, carton şi plastic, recipienţi pe străzi, in canale de scurgere si in parcuri. Ocazional, utilaje uzate sunt abandonate in locuri publice (automobile vechi pe străzi). Toate aceste deşeuri formează categoria deşeurile abandonate. Deşeurile din sectorul comercial si instituţional pot fi împărţite in deşeuri menajere si resturi nefolositoare si sunt generate in magazine, restaurante, pieţe, birouri, hoteluri, magazine de reparaţii, instituţii de învăţământ si cercetare, spitale, închisori. In spitale si laboratoarele de cercetare sunt generate deşeuri care sunt solide sau semisolide si ele pot include chimicale toxice, materiale radioactive, materiale patogene sau explozive. Aceste deşeuri, datorita pericolului pe care-l prezintă, necesita colectare speciala, manipulare si depozitare in funcţie de caracteristicile materialului.

Deşeurile provenite din construcţii si demolări includ lemn, metal, cărămizi, sticla, plastic, ţevi, sarma, beton. Cantitatea si componenţii acestor deşeuri pot varia mult.

13

b) Deşeurile industriale sunt produse in doua sectoare de activitate: sectorul comercial si instituţional si în procesele industriale. Deşeurile comerciale si instituţionale sunt generate in birouri, cofetarii si alte activitati legate de personal. Aceste deşeuri sunt incluse in categoria deşeurilor municipale. Deşeurile de proces sunt generate in industrii ce includ instalaţii chimice, rafinării, instalaţii electrice, mecanice. Unele dintre aceste deşeuri pot fi periculoase si necesita o manipulare corespunzătoare. Cele mai multe dintre deşeuri sunt controlate de industriile care le generează, dar sunt unele ce se depozitează liber pe sol. c) Deşeurile agricole reprezintă o problema in zonele rurale. Cantitati importante de balegar/gunoi sunt generate în operaţiile de hrănire a vitelor, cailor, oilor, caprelor, găinilor, gâştelor si îndepărtarea acestora este foarte costisitoare pentru gospodar. Un volum mare de deşeuri rezulta din tăierea vitei de vie si a pomilor fructiferi, deşeuri care pot adăposti insecte si boli ale plantelor. Golirea recipienţilor si a sacilor de fertilizatori, insecticide sau pesticide poate duce la contaminarea apei si a solului cu chimicale. d) Deşeurile periculoase sunt deşeurile toxice, inflamabile, explozive si infecţioase. Multe produse folosite zilnic intr-o locuinţa precum: adezivi, cosmeticale, vopsele, produse pentru îndepărtarea muştelor si a tantarilor, produse de curatat, baterii, becuri, degresanţi, filme foto, paste de lustruit pantofi, mobila, produse pentru automobil (antigel, baterie auto, ulei de motor, ulei uzat de motor, benzina, motorina), precum si produsele folosite la grădinărit (erbicide, insecticide, fungicide) conţin chimicale periculoase. Acestea pot fi găsite in garaje, in pivniţe, sub chiuveta de la bucătărie si in bai. Substanţele periculoase conţinute de aceste materiale pot fi dăunătoare pentru sănătatea publica si pentru mediul înconjurător daca ele sunt folosite sau înlăturate in mod necorespunzator. O alta sursa de deşeuri periculoase o constituie unitatile comerciale, cum ar fi: curatatoriile si atelierele de reparaţii auto care produc deşeuri ce conţin solvenţi, vopsitoriile care produc deşeuri ce conţin vopsea si dizolvanţi, imprimeriile care produc deşeuri ce conţin cerneluri, atelierele pentru reparaţii electrocasnice ce produc deşeuri ce conţin materiale sintetice si magazinele ce vând produse pentru protecţia plantelor si a culturilor, acestea producând deşeuri ce conţin fungicide si erbicide. Aceste deşeuri ajunse in rampele de gunoi pot pătrunde in sol, in apa sau ajung in aer.

COMPOZITIA DESEURILOR SOLIDE Termenul de compoziţie este folosit pentru a descrie componenţii individuali ai fluxurilor de deşeuri solide si distribuţia lor relativa, exprimata in procente masice. Aceasta informaţie este importanta când se evaluează echipamentul necesar si planurile de management. Compoziţia deşeurilor solide in România s-a modificat considerabil de-a lungul anilor. Pana nu demult, deşeurile solide municipale constau din cenuşa rezultata din arderea lemnului, cărbunilor si resturi de alimente; resturile naturale precum produsele din lemn si metal fiind recuperate de către cautatorii prin gunoaie. De asemenea, resturile de alimente erau folosite ca hrana pentru vite si porcine sau erau aruncate pe terenurile agricole ca ingrasamant. Odată cu urbanizarea si industrializarea, stilul de viata al cetatenilor s-a schimbat si aceasta s-a reflectat si in generarea si in compoziţia deşeurilor. Au apărut produse noi din abundenta si cu preturi convenabile astfel ca articole precum cutiile de conserve, ambalajele din sticla si plastic, anvelope uzate si altele. Se consideră a fi mai economic aruncarea acestora decât recuperarea. Ambalajele multor articole aruncate la gunoi au dus la formarea unor tipuri noi de deşeuri naturale. Principalele componente ale deşeurilor solide municipale din zilele noastre sunt: hârtia si cartonul, resturi de alimente, sticla, metale feroase si neferoase, materiale plastice, lemnul, cauciucul, pilea, textile, deşeuri de plante. Compoziţia deşeurilor solide este puternic influenţata de progresul tehnologic care produce schimbări in stilul de viata si de legislaţia ce reglementează controlul deşeurilor.

14

5.

CARACTERISTICILOR DESEURILOR

Proprietatile fizice, chimice si biologice ale deşeurilor solide municipale

Multe dintre aceste proprietati pot fi cuantificate prin calcule si prin culegerea de date, ele

trebuind sa fie cunoscute in vederea proiectarii si dezvoltarii unui sistem de management. In trecut, cei

care se ocupau de controlul deseurilor nu trebuiau sa cunoasca prea multe despre proprietatile fizice,

chimice si biologice ale deseurilor solide deoarece cele mai multe dintre deseuri erau depozitate direct

pe sol. In zilele noastre tehnicile de management a deseurilor solide implica reducerea si reciclarea,

refolosirea şi tratarea, ceea ce a impus cunoasterea proprietatilor deseurilor.

Proprietatile fizice importante sunt:

  • - greutatea specifica;

  • - continutul de umiditate;

  • - distributia dupa marimea particulelor;

  • - capacitatea de retinere a apei;

  • - conductivitatea hidraulica.

Deoarece deseurile solide reprezinta o masa eterogena cu o compozitie schimbatoare, aceste

caracteristici fizice trebuie raportate la un agregat sau la un component individual. In plus, diferite

operatii de procesare conduc la modificarea caracteristicilor fizice, ceea ce face necesară determinarea

caracteristicilor dupa fiecare oparetie de procesare.

Greutatea specifica este definita ca masa unui material raportata la unitatea de volum [kg/m 3 ].

Aici trebuie mentionata si starea deseului – compactat sau necompactat. Greutatea specifica trebuie

cunoscută pentru a evalua masa totala si volumul deseurilor ce vor fi procesate.

Componentii specifici ai deseurilor solide variaza cu locul, sezonul, timpul de stocare. Valorile

tipice ale greutatii specifice sunt:

  • - 180 – 480 [kg/m 3 ] pentru deseurile colectate in camioanele cu compactare;

  • - 90 [kg/m 3 ] pentru deseurile colectate in camioanele fara compactare.

Aceste valori sunt valabile in cazul in care fiecare camion este plin.

Greutatile specifice pentru cateva categorii tipice ale deseurilor sunt date in tabelul urmator.

Componenti

Greutatea specifica

[kg/m 3 ]

Hartie, carton, plastic

Resturi menajere

Sticla,

metale

neferoase,

lemn,

cauciuc,

piele,

textile

Cenusa, caramizi, metale feroase

 

Plastic

Aluminiu

 

Cutii de conserve

Resturi vegetale

81

300

162

480

65

162

90

100

Volumul ocupat de deseurile solide in anumite conditii determina numarul si marimea

containerelor de colectare, a vehiculelor de colectere, statiilor de transfer si terenul necesar depozitarii.

Conţinutul de umiditatea face să crească greutatea specifica pana cand deseul devine saturat cu

apa. Cum apa inlocuieste aerul din cavitati, greutatea specifica creste, dar apa poate reduce greutatea

specifica prin inlocuirea solidelor.

Reducerea volumului deseurilor solide este importanta in colectarea, transportul si depozitarea.

Aceasta poate fi exprimata prin raportul de compactare sau reducerea de volum:

R

v

= ⎜ ⎜ ⎝

1

V

f

V

i

⎟ ⎟ ⎞ 100

=

(1

R )100

c

[%]

unde: - V i – volumul initial, inainte de compactare [m 3 ];

15

V f – volumul final, dupa compactare [m 3 ].

R c - raportul de compactare:

R

=

  • V f

  • c V

i

Conţinutul de umiditate

Conţinutul de umiditate al deşeurilor solide se poate exprima ca procente ale masei materialului

umed din deşeu sau ca procente ale masei materialului uscat din deşeu. Cea mai utilizata este

exprimarea ca procente ale materialului umed, conform relaţiei:

w =

m

d

100

[%]

m

 

unde: m-masa iniţiala a probei de deşeu, [kg];

d- masa probei dupa uscare la 105ºC, [kg];

w-continutul de umiditate, %.

Conţinutul de umiditate depinde de compoziţie, anotimp si condiţiile climaterice. Cunoasterea

conţinutului de umiditate este importanta la detrminarea puterii calorifice, a densităţii şi a materialului

dizolvat la depozitarea in rampele de gunoi.

Distrbuţia granulometrică

Marimea particulelor precum şi distribuţia granulometrică au un rol important in transformarile

biologice, recuperarea materialelor şi incinerare. Marimea si forma deşeurilor solide variază cu

compoziţia acestora. Domeniul de dimensiuni se intinde de la marimea unui grăunte de nisip până la

mărimea articolelor de mobilă şi a aparatelor, dispozitivelor de uz casnic. Mărimea particulelor este

relevantă pentru reciclare, refolosire şi pentru dimensionarea echipamentelor de procesare a deşeurilor.

Componentele deşeurilor sunt descrise de obicei prin lungime x laţime x înalţime.

Capacitatea de reţinere a umiditaţii

Aceasta este cantitatea totală de umiditate pe care o probă de deşeu o poate reţine impotriva

forţei gravitaţionale .Capacitatea de reţinere a umidităţii are o mare importanţă in determinarea

formării de scursuri la depozitarea liberă pe sol. Apa aflată în exces (peste capacitatea de reţinere ) va

străbate (percola) deşeurile încărcându-se cu substanţe minerale şi organice dând naştere la levigat

(lixiviat).

Capacitatea de reţinere a umidităţii se estimează cu următoarea relatie:

CRW

=

0,6

0,55

m

1

10000

+

m

1

m

2

unde: m 1 -masa stratului de deşeu inclusiv stratul protector de la baza şi apa din precipitaţii. Se

determină cu relaţia:

m

1

=

1

( m
(
m
  • 2 d

+

w

p

)

+

m

sp

in care: m d -masa deşeului

w p - masa apei din precipitaţii;

m sp - masa stratului protector;

m 2 - masa deşeului uscat.

Permeabilitatea hidraulică a deşeului compactat

De permeabilitatea hidraulică a deşeurilor compactate depinde rata de transport a levigatului şi

a altor contaminaţii (gaze, impurităţi microbiologice) prin stratul de deşeuri solide.

Cum deşeurile solide nu sunt omogene, permeabilitatea hidraulică nu este izotropă. Ea depinde

de densitatea deşeului şi are valoarea aproximativă de 1m/s.

Debitul de levigat prin stratul de deşeu solid se determina cu ajutorul legii lui Darcy:

Q V =K·I·A [cm 3 /s] sau [m 3 /zi]

16

unde: K [m/zi] sau [cm/s] –permeabilitate hidraulica;

I [m/m] sau [cm/cm]-gradientul hidraulic sau panta;

A [m 2 ] sau [cm 2 ]-aria secţiunii prin care are loc curgerea.

PROPRIETĂŢI CHIMICE

Cunoaşterea proprietăţilor chimice este importantă in luarea deciziei de procesare sau de

recuperare a deşeului. De exemplu arderea deşeului sau compostarea depinde de compoziţia chimică a

acestuia. Deşeurile pot fi separate in combustibile şi necombustibile.

Pentru deşeurile solide combustibile sunt importante urmatoarele proprietăţi:

  • - analiza imediată;

  • - analiza elementară;

  • - conţinutul de energi (puterea calorifică).

Analiza imediată este o caracteristică chimică care determină conţinutul de umiditate, materii

volatile, carbon fix şi de cenuşă. Asa cum se vede din tabelul de mai jos,analiza imediată este

importantă in determinarea proprietăţilor combustibile a unui combustibil.

Analiza imediată

 

% (procente masice)

Umiditate

15-40

(20)

Materii volatile

40-60 (53)

Carbon fix

5-10

(7)

Cenuşă

10-30 (20)

De exemplu cu cât conţinutul de umiditate este mai mare cu atăt puterea calorifică este mai

mică. La încălzirea deşeului timp de o oră până la temperatura de 105°C se elimină umiditatea.

Incălzirea in continuare până la o temperatură de (600-950°C) conduce la degajarea volatilelor şi

aprinderea lor. După arderea volatilelor incepe arderea eterogenă, la suprafată, a carbonului fix. Un

conţinut mai mare de carbon fix necesită un timp mai mare de ardere a deşeului pe grătar.

Prin analiza elementară se determină procentele fiecărui element conţinut de deşeul solid.

Rezultatele analizei elementare sunt folosite la caracterizarea compoziţiei chimice a materiei organice

din deşeu, la determinarea raportului C/N, care este esenţial in procesele de conversie biologică

(degradare bacteriană).

Carbonul, hidrogenul şi oxigenul constituie elementele majoritare ale deşeurilor, aşa cum se

vede şi in tabelul următor.

Analiza elementară

Elementul

%(procente masice)

Umiditate

20

Carbon

30

Hidrogen

4

Oxigen

25.5

Azot

0.37

Sulf

0.13

Cenuşă şi metal

20

Sulful conţinut de deşeurile solide, chiar şi în canţităţi foarte mici, provoacă poluarea aerului

în timpul arderii deşeurilor. La emisia de SO 2 se poate adăuga şi emisia de compuşi halogenaţi. Cenuşa

rezultată in urma arderii poate fi intr-o cantitate considerabilă şi poate conţine metale grele care

necesită o înlăturare a lor, fiind considerate deşeuri periculoase.

17

Conţinutul de căldură

Puterea calorifică a unui deşeu poate fi determinată prin arderea unei cantităţi determinate de

deşeu uscat in bomba calorimetrică şi calcularea cantităţii de căldură degajate. Puterea calorifică este

numită superioară atunci cănd în gazele de ardere rezultate, apa lipseşte (vaporii de apă s-au condensat

şi au cedat căldura lor de vaporizare) şi este numită inferioară atunci când apa din gazele de ardere se

găseşte sub formă de vapori. De obicei, puterea calorificăeste raportată la starea iniţială a deşeului. Ea

poate fi calculată pentru starea anhidr ă (uscată) a deşeului cu relaţia:

Q

anh

i

=

Q

i

i

100

100

W

i

t

[kJ/kg]

unde:

Q

i

i [kJ/kg]-căldura inferioară de ardere raportată la starea iniţială;

W ţ i [%]-umiditatea deşeului.

Căldura de ardere a deşeului lipsit de cenuşă şi umiditate se calculează cu relaţia:

Q

mc

i

=

Q

i

i

100

100

A

i

i

W

t

[kJ/kg]

în care:

Q

mc

i

- căldura de ardere a deşeului raportată la starea de masă combustibilă (deşeul lipsit de

umiditate şi cenuşă);

A i [%]-conţinutul de cenuşă al deşeului.

Proprietati biologice

Aceste propietati sunt importante deoarece descompunerea aerobica si anaerobica este folosita

pentru transformarea deseurilor in energie si produsi finali utili. Fractiile importante pentru

transformarea biologica includ proteine, lipide si carbohidrati. Proteinele sunt constituite din carbon,

hidrogen, oxigen, azot, sulf si intra in componenta protoplasmei celulelor animale si vegetale.

Resturile alimentare si cele vegetale costituie surse de proteine (si ofera o sursa de nutrienti) ce

determină degradarea deseurilor solide. Descompunerea incompleta a proteinelor duce la formarea de

aminoacizi, care au un miros puternic.

Grasimile, parafine si uleiurile sunt insolubile in apa dar sunt solubile in solventi chimici

organici si sunt greu biodegradabile. Sursele primare de lipide sunt resturile menajere, uleiuri de gatit

si grasimile. Multe dintre acestea sunt putin solubile in apa dar sunt biodegradabile. Ele au o putere

calorica mare (8000-9500)kJ/kg, astfel ele sunt foarte potrivite pentru procesele de recuperare a

energiei.

Carbohidratii contin exclusiv carbon, hidrogen si oxigen. Acestia includ celuloza, amidonul si

lignina (substanta organica complexa care se gaseste in tesuturile plantelor lemnoase dandu-le

impermiabilitate si rigiditate). Cu exceptia ligninei toate celelalte substante sunt biodegradabile.

Polimerii din amidon se transforma prin hidroliza in glucoza si zaharuri ce sunt solubile in apa si usor

biodegradabile. Acestia se gasesc in cartofi, orez, porumb si in toate plantele comestibile. Sursa

principala de hidrocarbonati in deseurile solide rezidentiale o constituie resturile alimentare si cele

vegetale.

Fibrele brute

In aceasta categorie intra fibrele naturale. Principalii polimeri sunt celuloza şi lignina, ambii

gasindu-se in multe fibre. Se biodegradeaza cu greutate. Principalele surse de polimeri sunt fibrele

naturale din produsele din hartie, din resturile alimentare si vegetale. In aceasta categorie mai pot fi

incluse si textilele confectionate din fibre naturale, bumbac, lana si piele.

Materialele organice sintetice

In aceasta categoria intra intai materialele plastice care sunt constituite din compusi sintetici.

Materialele sintetice detin o pondere crescanda in compozitia deseurilor solide. Rezistenta acestora la

biodegradare face nedorita prezenta lor in mediul inconjurator. Se fac incercari de dezvoltare a

18

materialelor plastice biodegradabile prin folosirea amidonului ca polimer natural sau a fibrelor

lemnoase. Plasticul biodegradabil anuleaza scopul pentru care a fost realizat, chimicalele rezultate din

biodegradarea acestor prezinta un potential de toxicitate pentru mediul inconjurator.

Un factor ce prezinta interes la materialele plastice este continutul mare de energie (7000-

10000) kJ/kg. Cu cat un deseu contine mai mult plastic cu atat este mai potrivit pentru procesele de

recuperare a energiei. Totusi arderea plasticului ridica o problema si anume aceea ca unele materiale

plastice contin clorura de polivinil care prin ardere formează clor si dioxina, ambele fiind deosebit de

poluante pentru aer.

Biodegradabilele

O caracteristica importanta a componentelor organice a deseurilor solide este acea ca ele pot fi

biodegradate in gaze si solide anorgonice inerte. Putrescibilitatea materialelor organice are potential de

a produce mirosuri si de a atrage mustele. Biodegradabilitatea resturilor alimentare din deseurile solide

este data de relatia:

FB = 0,83 – 0,028 CL

unde:

FB – fractia biodegradabila, exprimata pe baza solidelor volatile;

CL – continutul de lignina a solidelor volatile

Mirosurile

Componenta organica a deseurilor solide (resturi alimentare si vegetale) este putrescibila.

Mirosurile pot aparea cand deseurile organice sunt depozitate timp mai indelungat, mai ales intr-un

climat cald, datorita descompunerii anaerobice a materialelor organice usor de descompus. In conditii

anaerobe, sulfatul poate fi redus la sulfit care se combina cu hidrogenul formand hidrogenul sulfurat

care este puternic mirositor si toxic.

Descompunerea anaeroba poate fi prezentata schematic astfel:

Materia organica + microorganisme CO 2 + H 2 O + produsi instabili (H 2 S, NH 3 , CH 4 )

Acesti produsi finali sunt nedoriti pentru ca sunt instabili si pentru ca produc mirosuri neplăcute.

Nebiodegradabile

In aceasta categorie intra materialele necombustibile din deseurile solide: sticla, ceramica,

praful, metalele. Aceasta reprezinta circa (12-20) % din deseurile solide uscate. Ele sunt constituite din

rezidul ramas dupa ardere.

19

6. COLECTAREA ŞI TRANSFERUL DEŞEURILOR

6.1. Staţii de transfer

Timpul de transport al deşeurilor solide spre locul de procesare sau spre rampa de gunoi

afectează costul de colectare a deşeurilor. Cu cât distanţa de la sistemul de colectare către locul de

procesare sau rampa de gunoi (denumite colectiv puncte de destinaţie) este mai mare cu atât costul de

transport este mai mare.

Prin managementul deşeurilor solide trebuie să se decidă dacă este necesară construirea unei

staţii de transfer, un loc unde deşeurile colectate pot fi depozitate temporar sau transferate din vehicule

mici de colectare în altele mai mari pentru a le transporta la punctele de destinaţie. Aceste staţii sunt

construite de obicei aproape de oraş. Staţiile de transfer sunt percepute uneori de către public ca o

sursă de zgomot, praf, mirosuri, rozătoare, trafic intens, muşte şi mizerie. Cele mai multe dintre aceste

inconveniente pot fi eliminate printr-o alegere potrivită a locului, o bună proiectare şi exploatare şi

cultivarea unor bune relaţii cu publicul.

Localizarea staţiei de transfer este determinată de câteva criterii. Aceasta trebuie să fie cât mai

apropiată de zona de colectare pentru a minimiza timpul de transport spre staţia de transfer, care este

un timp neproductiv. Pe lângă învecinarea cu traseele de colectare, accesul la rutele majore de

transport este de asemenea important in optimizarea productivităţii vehiculelor de transport. Drumul de

acces trebuie să suporte traficul vehiculelor grele, iar traseele trebuie proiectate astfel încât impactul

acestor camioane grele asupra vecinătăţilor să fie minim. Terenul pe care se construieşte staţia de

transfer trebuie să aibă suprafaţa adecvată pentru eventuale extinderi. Selecţia plasamentului se va face

în funcţie de disponibilitatea utilităţilor cum ar fi: alimentarea cu apă, electricitate şi combustibil

pentru încălzire şi canalizare.

Costurile unei staţii de transfer depind de o serie de factori, cum ar fi: mărimea şi preţul

terenului, costul construcţiei şi alţi factori tehnologici.

Cea mai simplă şi ieftină staţie cuprinde:

construcţie cu platformă subţire din beton folosită pentru descărcarea deşeurilor. Vehiculele

colectoare descarcă deşeurile pe această platformă;

un încărcător cu cupă este folosit pentru a încărca vehiculele de transfer;

staţiile de transfer pot fi prevăzute şi cu pâlnii pentru transferul direct din vehiculele colectoare în

cele de transfer şi cu instalaţie de compactare.

În figura 2 este prezentată o staţie simplă de transfer.

20

2 1 5 3
2
1
5
3

1.

cântar

2.

vehicul colector

3.

platformă de descărcare

4.

puţ de acumulare

5.

încărcător cu cupă frontală

6.

pâlnie de descărcare

7.

bandă transportoare

8.

pâlnie de alimentare

9.

compactor

10 camion de transfer

11.

tocătoare

12.

separator deşeuri metalice

13.

banda transportoare deşeuri metalice

14.

unitate de procesat deşeuri metalice

14 13 12 8 6 4 11 7 10 9
14
13
12
8
6
4
11
7
10
9

Fig. 2. Staţie de transfer cu stocare, procesare şi facilităţi de compactare.

Pentru transferul deşeurilor sunt folosite două tipuri de camioane: deschise şi închise.

Camioanele deschise transportă deşeuri necompactate şi prin urmare sunt mai uşoare decât cele care

transferă deşeuri compactate. Greutatea specifică a încărcăturii este de 95-140 kg/m 3 pentru deşeuri

solide municipale. Camioanele ce transportă deşeurile compacte sunt vehicule închise, iar greutatea

specificã realizatã este de 175-120 kg/m³. Camioanele sunt confecţionate din o