Sunteți pe pagina 1din 7

1

1. Reguli de comportare şi măsuri de protecţie în caz de cutremur

a) Pentru protecţia înainte de cutremur este necesar să se realizeze măsuri de protecţie a


locuinţei şi în afara acesteia.
În măsurile de protecţie a locuinţei este necesar :
- recunoaşterea locurilor în care ne putem proteja : grinda, tocul uşii, birou sau sub
masa rezistentă etc.;
- identificarea şi consolidarea unor obiecte care pot cădea sau deplasa în timpul
seismului;
- asigurarea măsurilor de înlăturare a pericolelor de incendiu : protecţia şi evitarea
distrugerilor la instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă şi gaze;
- cunoaşterea locurilor de întrerupere a alimentării cu aceste surse;
- asigurarea stării de rezistenţă a locuinţei. La nevoie se consultă organele de
protecţie civilă locale sau alţi specialişti;
- asigurarea, în locuri cunoscute şi uşor accesibile, a îmbrăcămintei pentru timp rece,
a unei rezerve de alimente uscate şi conserve, a unor materiale şi obiecte necesare
realizării unei truse de prim ajutor familial;
- asigurarea unei lanterne, a unui aparat radio cu tranzistoare şi a bateriilor necesare;
În măsurile de protecţie în afara locuinţei este necesar:
- cunoaşterea locurilor celor mai apropiate unităţi medicale, sediilor inspectoratelor
pentru situaţii de urgenţă, de poliţie, de cruce roşie, precum şi alte adrese utile;
- buna cunoaştere a drumului pe care vă deplasaţi zilnic la şcoală, cumpărături având
în vedere pericolele care pot apărea (spargeri de geamuri, căderea unor obiecte de
pe balcoane, conducte de gaze, abur, apă etc.;
b) Pentru protecţia în timpul producerii unui cutremur puternic se iau
următoarele măsuri:
- păstrarea calmului, să nu se intre în panică şi să liniştiţi pe ceilalţi membri ai
familiei: copii, femei, bătrâni;
- prevenirea tendinţelor de a părăsi locuinţa: putem fi surprinşi de faza puternică a
mişcării seismice în holuri, scări, etc. Nu se foloseşte în nici un caz ascensorul;
- dacă suntem în interiorul unei locuinţe – rămânem acolo, departe de ferestre care se
pot sparge, să se stea înspre centrul locuinţei (clădirii), lângă un perete. Protejarea
se face sub o grindă, toc de uşă solidă, birou masă sau bancă din clasă suficient de
rezistente spre a ne feri de căderea unor lămpi, obiecte mobile suprapuse, tencuieli
ornamentale etc.;
- dacă suntem surprinşi în afara unei locuinţe (clădiri) rămânem departe de aceasta,
ne ferim de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri şi care de obicei
se pot prăbuşi pe stradă;
- dacă suntem la şcoală (serviciu) nu fugim pe uşi, nu sărim pe fereastră, nu se
aleargă pe scări, nu se utilizează liftul, nu alergaţi pe stradă. Deplasarea se
realizează cu calm spre un loc deschis şi sigur;
- dacă a trecut şocul puternic al seismului, se închid imediat sursele de foc cât se
poate de repede, iar dacă a luat foc ceva se intervine imediat;
- dacă seismul ne surprinde în autoturism, ne oprim cât se poate de repede într-un loc
deschis, se evită clădirile prea aproape de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii
electrice aeriene şi ne ferim de firele de curent electric căzute;
- dacă suntem într-un mijloc de transport în comun sau în tren, staţi pe locul
dumneavoastră până ce se termină mişcarea seismică. Conducătorul trebuie să
oprească şi să deschidă uşile, dar nu este indicat să vă îmbulziţi la coborâre sau să
spargeţi ferestrele;
2
- dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane nu alergaţi către ieşire,
îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm şi liniştiţi-vă
vecinii pe rând.
c) După producerea unui cutremur puternic este necesar să luăm următoarele
măsuri:
- nu plecaţi imediat din locuinţă. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de
seism. Calmaţi persoanele speriate şi copiii;
- ajutaţi-i pe cei râniţi sau prinşi sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de
construcţii căzute, să se degajeze;
ATENŢIE !
Nu mişcaţi răniţii grav (dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte
cauze), până la acordarea unui ajutor sanitar – medical calificat. Ajutaţi-i pe loc. Curăţaţi traseele de
circulaţie de cioburi sau substanţe toxice, chimicale vărsate, alimente, etc.
- îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, liniştiţi-i asigurându-le
îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în care ne aflăm;
- ascultaţi anunţurile posturilor de radio şi televiziune şi recomandările acestora;
- verificaţi preliminar starea instalaţiilor de electricitate, gaz, apă, canal din locuinţă;
- părăsiţi calm locuinţa după seism, fără a lua cu dumneavoastră lucruri inutile.
Verificaţi mai întâi scara şi drumul de ieşire;
- dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică pentru deblocare. Dacă nu
reuşiţi, procedaţi cu calm la spargerea geamurilor şi curăţaţi bine mâna şi zona de
cioburi, utilizând un scaun, o vază metalică (lemn) etc. Deplasaţi-vă într-un loc
deschis şi sigur;
- fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri (replici) ulterioare
primei mişcări seismice, care de regulă este mai redus decât cel iniţial. Nu daţi
crezare zvonurilor privind eventualele replici seismice şi urmările lor, utilizaţi
numai informaţiile şi recomandările oficiale, recepţionate direct de dumneavoastră
şi nu din auzite;
- nu ascultaţi sfaturile unor aşa-zişi specialişti necunoscuţi de dvs. care în asemenea
situaţii apar ad-hoc.

2. Alunecările de teren. Măsuri de protecţie.

Măsurile planificate pentru prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul alunecărilor de teren


sunt similare cu cele aplicate în caz de cutremur. O particularitate o constituie faptul că
evenimentul, cu rare excepţii, nu se desfăşoară chiar prin surprindere. Alunecările de teren se pot
desfăşura cu viteze de 1,5 – 3 m/s, iar în unele situaţii şi peste 3 m/s, oferind astfel posibilitatea
pentru realizarea unor măsuri în astfel de situaţii. În aceste condiţii, un rol important revine
acţiunilor de observare a condiţiilor de favorizare a alunecărilor de teren şi alarmării, (avertizării)
populaţiei în timp util realizării protecţiei.
Concluzii :
- alunecările de teren pot fi preîntâmpinate dacă sunt făcute din timp investigaţiile
necesare stabilirii condiţiilor de apariţie şi de dezvoltare a lor; se pot preîntâmpina
asemenea evenimente dacă se aplică procedeele adecvate de ţinere sub control;
Este necesar a ase evita amplasarea unor obiective industriale sau a altor construcţii
în zonele in care asigurarea stabilităţii straturilor nu se poate realiza sau este foarte
costisitoare, este posibilă protecţia dacă se preconizează şi se planifică din timp
măsuri corespunzătoare şi se realizează o informare oportună a populaţiei în zona
de risc.
În general, în acţiunile de intervenţie, în afara unor cazuri particulare, se va
urmări recuperarea bunurilor materiale şi refacerea avariilor.
3
Salvarea supravieţuitorilor din clădirile acoperite se realizează în condiţiile similare
acţiunilor preconizate în cazul cutremurelor de pământ.

3. Inundaţiile. Măsuri de protecţie.

Împotriva inundaţiilor, indiferent de cauza lor, este posibil să se asigure măsuri de prevenire
şi de protecţie astfel încât să se diminueze sau să se elimine acţiunea lor distructivă.
Prevenirea apariţiei inundaţiilor sau diminuarea – eliminarea acţiunilor distructive se poate
asigura prin :
- realizarea unor lucrări destinate să reţină şi să întârzie scurgerea apelor de pe
versanţi, din afluenţii mai mici ai bazinelor sau de torente care s-ar forma ca
urmare a unor ploi abundente sau prin topirea zăpezilor, etc. Aceste lucrări pot fi
acţiuni de împădurire sau reîmpădurire a versanţilor, crearea unor tipuri de
învelişuri care să favorizeze infiltraţia şi să reducă scurgerea apelor de pe versanţi,
construirea unor baraje de retenţie pe fundul văilor;
- modificarea cursului inferior al râurilor prin construirea unor diguri şi canale,
precum şi prin realizarea unor bazine temporare pe unele porţiuni de luncă pentru a
reţine apa revărsată;â
- stabilirea luncilor inundabile în vederea stabilirii zonelor de interdicţie în care se
interzice orice construcţie în zona canalului de inundaţie, a zonelor de restricţie în
care sunt admise unele construcţii şi a zonelor de avertizare situate în afara
nivelului inundaţiei de proiectare;
- aplicarea unor măsuri de proiectare care permit clădirilor şi altor construcţii civile
ori industriale să reziste la creşterea nivelului apelor şi la viteza de deplasare a
acestora.
În vederea realizării protecţiei populaţiei, animalelor şi a bunurilor materiale,
aceste măsuri de prevenire se completează prin:
- organizarea, încadrarea şi dotarea formaţiunilor de protecţie civilă, pompieri, etc.,
din aceste zone astfel încât acestea să poată participa la asigurarea măsurilor de
protecţie şi de ducere a acţiunilor de salvare;
- stabilirea locurilor şi condiţiilor în care urmează a se desfăşura acţiunile de
evacuare temporară din zonele inundabile;
- asigurarea înştiinţării şi alarmării despre pericolul inundaţiilor;
- organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de salvare;
- asigurarea asistenţei medicale şi aplicarea măsurilor de evitare a apariţiei unor
epidemii;
- asigurarea condiţiilor necesare pentru sinistraţi cu privire la cazare, apă, hrană,
asistenţă medicală, transport, etc.

4. Înzăpezirile. Măsurile de protecţie

Înzăpezirile, de regulă au un caracter aparte privind măsurile de protecţie, în sensul că acest


gen de calamităţi cu rare excepţii, se formează într-un timp mai îndelungat şi există posibilitatea de
a lua unele măsuri, astfel încât mare parte din efectele acestora să fie reduse. În aceste împrejurări se
recomandă tuturor cetăţenilor aflaţi în zonă să se informeze permanent asupra condiţiilor
meteorologice şi să rămână în locuinţe, asigurându-şi necesarul de hrană, apă, combustibil pentru
încălzit, iluminat, lopată, etc.
Dacă sunteţi surprinşi în afara locuinţei, în călătorii, în mijloacele de transport, etc. trebuie
să vă păstraţi calmul şi să luaţi măsuri contra frigului, cei aflaţi în mijloacele de transport să nu-şi
părăsească locul pentru că este pericol de rătăcire. Daţi alarma cu claxoanele, aprindeţi focuri şi
aşteptaţi ajutoare.
Pentru conducerea intervenţiei în caz de înzăpeziri se desfăşoară următoarele acţiuni:
recunoaşterea locului şi estimarea urmărilor; organizarea dispozitivului de acţiune şi repartizarea
4
formaţiunilor şi mijloacelor pe puncte de lucru; stabilirea căilor de acces şi asigurarea legăturilor
între diferite formaţiuni şi punctele de lucru, stabilirea legăturilor cu cei surprinşi de înzăpezire,
organizarea corectă a lucrărilor de salvare şi evacuare a acestora.

5. Accidentele chimice.
a) PROCEDURI COMPORTAMENTALE
Accidentul chimic şi poluarea accidentală sunt evenimente imprevizibile! Ca urmare există
posibilitatea ca la orice dereglare a procesului tehnologic prin avarierea sau deteriorarea unei
instalaţii, a unui utilaj sau mijloc de transport să se elibereze în mediul înconjurător (aer, apă, sol)
substanţe toxice care pot avea impact atât asupra mediului cât şi asupra populaţiei.
Aceasta impune realizarea unor măsuri şi acţiuni de prevenire şi protecţie.
Populaţia trebuie să cunoască:
- care este unitatea sursă de pericol chimic;
- tipul de substanţă toxică industrială pe care îl deţine;
- caracteristicile şi modul de acţiune al substanţei toxice;
- zona de risc în care v-aţi putea afla;
- măsurile de protecţie specifice zonei;
- locul în care se asigură protecţia prin adăpostire sau izolare;
- locurile de dispunere şi itinerarele de evacuare temporară.
În locurile de adăpostire-izolare pentru populaţie trebuie asigurate măsurile de siguranţă
prin:
- procurarea materialelor de etanşare (chit, bandă izolantă, bureţi izolatori, purfix
etc.);
- asigurarea mijloacelor de protecţie individuală speciale (mască contra gazelor,
aparat de respiraţie, costume de protecţie) sau improvizate;
- realizarea unei truse familiale de prim-ajutor medical;
- pregătirea unei rezerve permanente de apă şi alimente;
- asigurarea unui radioreceptor cu baterii.
Populaţia trebuie să-şi însuşească:
- cunoştinţele necesare în vederea realizării măsurilor de protecţie;
- regulile de comportare la accident în zona norului toxic.
Dintre măsurile de protecţie ce se iau în caz de accident chimic amintim:
 Înştiinţarea şi alarmarea populaţiei despre pericolul chimic
 Asigurarea protecţiei cu mijloace individuale de protecţie
 Asigurarea protecţiei prin adăpostire (izolare) sau prin evacuare (autoevacuare)
temporară
 Introducerea restricţiilor de consum al apei, produselor agroalimentare, vegetalelor
contaminate
 Introducerea unor restricţii de circulaţie şi acces, a unor măsuri de pază şi ordine în zona
de acţiune a norului toxic
 Organizarea cercetării chimice, a controlului şi supravegherii zonei de acţiune a norului
toxic şi a contaminării
 Acordarea primului ajutor şi a asistenţei medicale de urgenţă persoanelor intoxicate
 Aplicarea măsurilor de neutralizare şi împiedicare a răspândirii substanţelor toxice.
Colectarea, transportul şi depozitarea materialelor contaminate

Apărarea în caz de accident chimic se referă la un ansamblu de măsuri care se realizează în


mod unitar şi continuu şi se împarte în acţiuni:
- pre-dezastru
- în timpul dezastrului
- post-dezastru
Faza de Pre-Dezastru:
5
- Informaţi-vă asupra sursei de risc, substanţele toxice industriale folosite, zonele de
pericol!
- Participaţi la exerciţiile de protecţie civilă, procuraţi-vă materiale cu reguli de
comportare şi acţiune în caz de dezastre şi însuşiţi-vi-le!
- Evitaţi amplasarea locuinţelor în apropierea unor instalaţii cu procese de risc!
- Procuraţi-vă materiale de etanşare!
- Realizaţi-vă rezerve de medicamente de urgenţă şi primă necesitate!
- Asiguraţi-vă mijloace de protecţie individuală speciale (mască contra gazelor, aparat de
respiraţie, costume de protecţie) sau improvizate!
- Pregătiţi-vă o rezervă permanentă de apă şi alimente!
- Procuraţi-vă un radioreceptor cu baterii!
Faza de Dezastru:
- Urmaţi întocmai anunţurile făcute de protecţia civilă prin intermediul mass mediei sau
prin semnalele de alarmare!
- Luaţi lucrurile lăsate afară (jucării, rufe, etc) şi animalele de companie în casă.
- Închideţi animalele în grajduri.
- Anunţaţi-vă vecinii şi prietenii despre pericolul chimic (de preferinţă prin telefon)!
- Adăpostiţi-vă în locul stabilit şi etanşaţi toate intrările şi ieşirile pentru a evita
pătrunderea agentului toxic!
- Dacă adăpostirea se face în propria casă sau apartament, etanşaţi toate uşile şi ferestrele
şi rămâneţi într-o cameră cu cât mai puţine uşi şi ferestre! Mergeţi într-o încăpere situată
cât mai sus pe faţa opusă pericolului!
- Închideţi toate instalaţiile cu pericol (gaze, apă, curent electric)!
- Opriţi toate ventilatoarele şi instalaţiile de aer condiţionat! Etanşaţi deschiderile de
ventilare cu folie de plastic şi bandă adezivă!
- Ţineţi la îndemână mijloacele de protecţie respiratorie şi folosiţi-le dacă este cazul!
- Asiguraţi-vă că aveţi acces la rezerva de apă şi alimente şi că nu sunt afectate de
accidentul chimic!
- Porniţi radiourile şi televizoarele şi fiţi atenţi la anunţurile care se fac!
- Nu părăsiţi locul de adăpostire până nu se anunţă că acest lucru este posibil!
Dacă sunteţi surprins în afara locuinţei:
- Păstraţi-vă calmul, de cele mai multe ori în cazul accidentelor chimice victimele din
rândul populaţiei civile au apărut ca urmare a panicii
- Acoperiţi-vă căile respiratorii superioare cu o batistă şi îndreptaţi-vă spre adăpostul cel
mai apropiat adăpost!
- Respectaţi restricţiile de circulaţie şi acces!
- Evitaţi deplasarea pe direcţia vântului, deplasaţi-vă perpendicular pe direcţia lui!
Dacă vă găsiţi în maşină, în zonele afectate de norul toxic, nu intraţi în panică, fiţi calmi, şi
conduceţi atent. Închideţi toate geamurile la maşină, opriţi instalaţiile de aer condiţionat şi acoperiţi-
vă nasul şi gura cu un prosop sau o batistă umedă. Porniţi radiourile şi urmaţi instrucţiunile
autorităţilor. Respectaţi interdicţiile de circulaţie
Faza Post-Dezastru:
- Nu părăsiţi adăpostul sau locuinţa chiar dacă pericolul a trecut, riscaţi să încurcaţi
intervenţia forţelor specializate
- Ascultaţi cu atenţie mesajele către populaţie transmise prin mass media!
- Verificaţi dacă vecinii şi prietenii au probleme, în cazul în care există probleme acordaţi-
le primul ajutor şi chemaţi ambulanţa!
- Respectaţi restricţiile de circulaţie şi consum!
- Reveniţi la activităţile cotidiene, remediind eventualele pagube!
- Reţineţi învăţămintele trase din aceste situaţii şi pregătiţi-vă continuu pentru a putea face
faţă unor alte eventuale asemenea evenimente!

6. Accidentele la lucrările hidrotehnice. Măsuri de protecţie.


6
Posibilitatea distrugerii unor baraje sau a unor lucrări hidrotehnice au impus luarea unor
măsuri de realizare a siguranţei în exploatare încă din etapa de proiectare execuţie prin:
- introducerea în proiectele de execuţie şi a calculelor privind zonele de inundabilitate din
aval de baraje, evaluarea condiţiilor de curgere şi a debitelor evacuate în zonele de inundaţie;
- asigurarea barajelor cu sisteme de semnalizare a anomaliilor în realizarea construcţiilor,
echiparea cu aparate de măsură şi control adecvate tipului de construcţii;
- realizarea unui sistem corespunzător de avertizare – alarmare cu rolul de a anticipa
fenomenele care pot conduce la distrugerea barajului şi de a asigura aplicarea măsurilor de protecţie
în aval de baraj, în timp util;
- stabilirea măsurilor de protecţie şi a modului de utilizare a acestora;
- organizarea formaţiilor şi asigurarea materialelor necesare ducerii acţiunilor de intervenţie
pentru localizarea şi înlăturarea urmărilor unei asemenea catastrofe;
- instruirea tineretului, populaţiei din localităţile din aval de baraje asupra modului de
realizare a măsurilor de protecţie şi de respectare a regulilor de comportare stabilite de organele de
specialitate pentru asemenea situaţii.
La producerea unui astfel de accident se desfăşoară următoarele activităţi şi acţiuni :
- se declanşează semnalul de alarmă pentru calamitate naturală (3 semnale intermitente în
timp de 2 minute) şi se înştiinţează telefonic sau radio conform planului de dezastre, toate
localităţile din zona inundabilă.
- La recepţionarea semnalului de alarmă, populaţia se evacuează în afara zonei inundabile, în
timpul cel mai scurt.
- Cu forţele şi mijloacele specifice şi detaşamente de populaţie, comitetul pentru situaţii de
urgenţă acţionează pentru salvarea populaţiei, animalelor şi bunurilor materiale.
- Se iau măsuri pentru cazarea sinistraţior şi asigurarea cu apă şi alimentele necesare.
- Se acordă primul ajutor victimelor şi asistenţă sanitară pentru populaţie în vederea unor
epidemii.
Cetăţenii (copiii) trebuie să reţină următoarele reguli de comportare :
- cunoscând timpul la dispoziţie, se acţionează cu calm în toate situaţiile;
- la părăsirea locuinţei se întrerupe alimentarea cu gaze, curent electric şi apă;
- evacuarea oamenilor şi animalelor să se realizeze în locuri stabilite prin planul la dezastre
şi cunoscute în detaliu;
- evacuarea să se realizeze cu minimum de timp stabilit, numai cu obiecte de valoare şi cele
strict necesare;
- în caz de surprindere, să se urce pe clădirile rezistente;
- în toate situaţiile critice, să aştepte intervenţia formaţiunilor specializate la dezastre;
- să nu consume apă din zona inundată, (nici din fântâni), decât după dezinfectarea acestora
de către formaţiunile sanitare.

7. Accidentele rutiere, feroviare, aeriene, muniţiile neexplodate şi altele. Măsuri de


protecţie.

a) Accidentele rutiere, feroviare şi aeriene pot avea urmări foarte grave,


producând un număr mare de victime şi distrugerea de importante bunuri materiale.
În anumite condiţii, în funcţie de amplasarea accidentelor, acestea se pot transforma în
catastrofe (vezi cazul Mihăileşti – Buzău din 24 mai 2004), cu repercursiuni asupra mediului
înconjurător.
Actele de terorism de asemenea, s-au dovedit a fi foarte periculoase şi cu urmări destul de
tragice (vezi 11 septembrie în America).
În aplicarea normelor de protecţie se va ţine seama de regulile stabilite pentru transportul
rutier feroviar şi aerian.
Cetăţenii (elevii în special) trebuie să reţină câteva reguli pe care să le aplice în astfel de
împrejurări:
- păstrarea calmului;
7
- ieşirea imediată din zona periculoasă;
- acordarea ajutorului medical (aplicarea garoului, pansarea rănilor, imobilizarea fracturilor
etc.);
- acordarea ajutorului sanitar răniţilor;
- aşteptarea în linişte a ajutoarelor.
Panica în astfel de situaţii măreşte mult situaţia creată şi duce a mărirea numărului de
victime a celor prinşi în accident.
În caz de accident de circulaţie, măsurile constau în alarmarea formaţiunilor specializate din
zona şi acţiunea acestora pentru salvarea victimelor, stingerea incendiilor, înlăturarea avariilor,
refacerea instalaţiilor, de blocarea căilor de acces şi reluarea circulaţiei.
O atenţie deosebită trebuie acordată cercetării care se execută la orice apropiere de locul
accidentului pentru a preveni producerea de victime, din rândul celor care vin în ajutor, prin
contaminare sau explozii.
b) Sub denumirea generală de muniţii sunt incluse următoarele : cartuşe de toate tipurile,
proiectilele, bombele, torpilele, minele, petardele, grenadele şi orice elemente încărcate cu substanţe
explozive. În timp de pace şi război un mare rol îl prezintă acţiunea de identificare a muniţiei şi apoi
neutralizarea acesteia în poligoane speciale şi de un personal calificat în acest domeniu.
Detectarea propriu-zisă (nu întâmplătoare) a muniţiei rămasă neexplodată se face de către
formaţiunile de specialitate (echipe pirotehnice), folosind dispozitive speciale, cu mari performanţe,
care pot detecta muniţia la mari adâncimi.
La descoperirea oricărui tip de muniţie trebuie respectate următoarele reguli:
- să nu fie atinse, lovite, mişcate;
- să nu se încerce dezamorsarea focoaselor sau a altor elemente componente;
- să nu fie ridicate, transportate şi depozitate în locuinţe sau grămezi de fier vechi;
- să se anunţe imediat organele de protecţie civilă la numărul unic pentru apeluri de urgenţe
112; La locul descoperirii muniţiei, organele de poliţie asigură paza până la sosirea specialiştilor de
la protecţia civilă.
REŢINEŢI ! Neutralizarea şi distrugerea muniţiei se execută de către subunităţile
pirotehnice care au pregătirea şi dotarea cu aparatură specială pentru acestă misiune periculoasă.
În caz de catastrofe, nu intervin decât forţele şi mijloacele specifice
iar în zona respectivă circulaţia este interzisă.

S-ar putea să vă placă și