ROMÂNIA

Fiind situată pe jumătate în peninsula Balcanică și acoperind o

suprafață eliptică, de 238,391 km², România ocupă mare parte din
bazinul inferior al Dunării și regiunile din estul bazinului de mijloc al
acestui fluviu. Se află atât la sudul, cât și la nordul Munților Carpați,
care formează bariera naturală între bazinele Dunării.
Pozitionare: Sud-estul Europei, la granița cu Marea Neagră, între
Bulgaria și Ucraina
Teren: Câmpia Transilvaniei este separată de Podișul Moldovei prin
Carpații Orientali și de Câmpia Română prin Carpații Meridionali (Alpii
Transilvaniei).
 Relief România
Raportat la suprafața relativ mică a României, relieful se
caracterizează printr-o mare diversitate și complexitate. Din întreaga
suprafață a României, 28% este ocupată de munti (peste 800 m
altitudine), 42% de dealuri si podisuri (200-800 m altitudine) si 30% de
campii (sub 200 m altitudine). Relieful este axat pe arcul Carpaților. În
centrul teritoriului se află Podișul Transilvaniei, înconjurat de lanțurile
muntoase ale Carpaților Orientali, Meridionali și Occidentali, la
exteriorul cărora se întind, ca o treaptă mai joasă, podișuri și câmpii,
către care trecerea se face prin intermediul dealurilor subcarpatice.
Munti România
Carpatii Românesti fac parte din sectorul estic al sistemului muntos
alpin, bine individualizat prin direcția generală a culmilor principale,
prin altitudine, prin masivitate și structură. Rezistența Platformei Ruse
le-a impus Carpaților la formare o direcție de la nord-nord-vest spre sud-
sud-est, direcție modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.
Carpatii Romanesti se impart în trei mari grupe:
- Carpatii Orientali cuprinsi între granița nordică a României și
Valea Prahovei reprezintă cel mai lung sector al Carpaților Românești.
Masivele care alcătuiesc Carpații Orientali au următoarea alcătuire: în
vest roci vulcanice, în centru roci cristaline iar în est si sud roci
sedimentare. Principalele resurse sunt: minereuri de cupru, plumb, aur,
argint, mangan, carbuni, ape minerale etc.
Carpații Meridionali cuprinși între Valea Prahovei în est și culoarul
Timiș-Cerna în vest. În această grupă se întâlnesc cei mai înalți munți
din România, 11 vârfuri au altitudini de peste 2500 m. Munții sunt
formați din roci cristaline și culmi calcaroase.
Carpații Occidentali cuprinși între Valea Dunării la sud și Valea
Someșului la nord. Grupa este caracterizată de altitudinile cele mai
reduse ale Carpaților Românești. Principalele resurse sunt: minereuri
feroase și neferoase, cărbuni, materiale de construcții, izvoare minerale
etc.

Dealuri si podisuri - România 

Aceste unități morfologice constituie o treaptă intermediară de relief
între munți și câmpii, fiind situate la interiorul și preexteriorul arcului
carpatic. Cele mai importante sunt: Podișul Someșan, Podișul
Transilvaniei, Piemonturile Vestice, Subcarpații, Podișul Moldovei,
Dobrogea. Această unitate morfologică cuprinsă între valea Dunării,
Marea Neagră și granița cu Bulgaria este alcatuită din următoarele zone
de relief:
- Munții Dobrogei, între valea Dunării și podișul Babadagului
- Podișul Dobrogei de Nord, cuprins între Dunăre, Munții Dobrogei,
Marea Neagră
- Podișul Dobrogei de Sud cuprins între Podișul Dobrogei de Nord,
Dunăre, Marea Neagră și granița cu Bulgaria.
Campiile si Delta Dunarii.
Aceste unități morfologice constituie cele mai recente formații geologice
pe care s-a dezvoltat cel mai tânăr relief. Câmpia Română cuprinsă între
Piemontul Getic, Subcarpați, Podișul Moldovei și Valea Dunării se
împarte morfologic în următoarele sectoare: Câmpia Piemontană,
Câmpia de divagare, Câmpia Dunăreană. Este cea mai mare câmpie a
României. Câmpia de Vest cuprinde extremitatea estică a marii câmpii
panonice.
Lacurile România
În România sunt circa 2300 de lacuri (plus circa 1150 de iazuri) care
ocupă o suprafață totală de aproape 2620 km², adica 1,1% din teritoriul
României. Caracteristica este însă predominarea lacurilor cu suprafețe
sub 1 km² (90% din numarul total al lacurilor).
Cele mai mari lacuri sunt răspândite pe litoralul Mării Negre și în Lunca
Dunării iar cele mai mici (sub 0,5 km²) în regiunile montane. După
raportul dintre evaporabilitate și cantitatea precipitațiilor atmosferice,
lacurile din România se împart în două mari categorii: Lacurile zonei cu
umiditate deficitară, sunt repartizate geografic astfel: Lacurile din
Dobrogea, situate în lungul zonei litorale maritime și de-a lungul văii
Dunării.
În sudul Deltei Dunării se întinde complexul lagunar Razelm, format din
doua grupe: nordică (a lacurilor cu apa dulce) si sudică (a lacurilor
sarate). Lacurile din Podișul Moldovei, în majoritatea lor artificiale
(iazuri), iar în cazuri izolate formate datorită alunecărilor de terenuri și
conurilor de dejecție laterale, au adancime mică (2-3 m); majoritatea
sunt lacuri de apă dulce, dar în Câmpia Jijiei ele au o mineralizare destul
de ridicată.
Lacurile din Podișul Transilvaniei, legate, ca geneză, de masivele saline
din zona diapira (lacurile Ursu, Negru etc). Unele din ele s-au format
prin prabușirea vechilor saline (lacul Avram Iancu, Sic etc). Lacurile din
Câmpia Română, formate în majoritatea lor datorită fenomenelor de
sufoziune din depozitele de loess (Ianca, Plopul, Colentina etc). Lacurile
de luncă, răspândite de-a lungul luncilor râurilor mai importante, având
un regim hidrologic strâns legat de cel al râurilor (Potelu, Rastu, Suhaia
etc).
Lacurile zonei cu umiditate excedentară, sunt repartizate geografic
astfel: Lacurile din Carpații Orientali, lacuri de baraj (Lacul Rosu),
vulcanice (Sf. Ana), glaciare (Lala, Buhaescu, Iezer etc.). Lacurile din
Carpații Meridionali, lacuri glaciare (Zanoaga, Bucura, Capra, Balea,
Galcescu etc), care constituie, în majoritatea lor, obârșii ale râurilor.