Universitatea ”Dunarea de Jos” 

Departamentul pentru Formare Continuă și Transfer Tehnologic 

Program conversie: Biologie 
Disciplina: Biochimie 
 
 
 
 
 

POLIZAHARIDELE
VEGETALE

 
 
Coordonator științific: Prof. univ.Furdui Bianca  

Student: Cîrîc Georgian Daniel

 
Galați 
2023 

Cuprins
1
1.Introducere…………………………………….……….pag.3
2.1.Amidonul……………………………….…………….pag.4
2.2.Izolare.Aspect………………………………………..pag.4
3.1. Amiloza si amilopectina…………………………….pag.5
3.2Activitatea optica……………………………………..pag.7
3.3.Structura amilopectinei……………………..……….pag.7
3.4Structura amilozei……………………………………..pag.8
4.Concluzii privind structura amidonului……………..pag.10
4.1Hidroliza enzimatica………………………………….pag.10
5.CELULOZA.................................................................pag.11
5.1Formarea celulozei…………………………………….pag.11
5.2Nitrati de celuloza…………………………………….pag.13
5.3Fibrele celulozice………………………………………pag.13
6.Concluzii………………………………………….……..pag.15
7.Bibliografie……………………………………………..pag.16

1.Introducere
2
 Sunt raspandite atat in regnul vegetal, cat si in cel animal, avand o mare
importanta biologica. Dintre polizaharidele vegetale se mentioneaza amidonul si celuloza,
iar dintre cele de origine animala se mentioneaza glicogenul.
Polizaharidele se obtin prin eliminarea a ,,n” molecule de apa intre mai multe
molecule de monozaharide :
n C6 H12 O6 – n H2 O [C6 H10 O5] n
monozaharida → polizaharida

PRINCIPALELE

POLIZAHARIDE

Celuloza – are ca Glicogenul – este

monom celobioza ; Amidonul – constituie rezerva temporara de
intra in rezerva de energie a energie a animalelor,
componenta plantelor si sursa putand fi usor
tesuturilor de primara de depolimerizat la
sustinere la carbohidrati a glucoza care, apoi, are
organismele vegetale animalelor cai specifice de
metabolizare

2.Polizaharidele de origine vegetală

3
2.1Amidonul
Hidratii de carbon care alcatuiesc grupa polizaharidelor au structura
macromoleculara. Polizaharidele sunt mult raspandite in natura, mai ales in vegetale.
Prin hidroliza, polizaharidele se transforma in monozaharide. Se gasesc in natura
polizaharide compuse din hexose, din pentoze si din derivati ai celor dintai. Cele mai
insemnate sunt cele doua polizaharide derivand de la D-glucoza, celuloza si amidonul.
Nu toate polizaharidele au aceeasi functiune in planta: unele servesc ca rezerve
de hidrati de carbon pentru embrion sau chiar pentru planta insasi. Printre acestea se
inumara amidonulk si fructozanii. Alte polizaharide, numite ,,de schelet”, au rolul de a
conferi soliditate mecanica organelor in care se gasesc. Cea mai importanta dintre acestea
este celuloza.
Cea de-a doua polizaharida , dupa celuloza, raspandita universal in regnul vegetal
este amidonul. Ca si celuloza, amidonul este compus numai din D-glucoza. Plantele isi
constituie in fructe, seminte si tubercule, rezerved e amidon, insolubil in apa, dar putand
fi usor transformat in glucoza sau in derivati ai acesteia, prin reactii enzimatice.
2.2Izolare. Aspect. Semintele plantelor contin pana la 70-80% amidon;
continutul tuberculelor este, in general mai mic (16-19%, la cartofi cu 25% substanta
uscata). Ca materie prima, la fabricarea amidonului servesc de obicei cartofii sau faina de
porumb; procedeul consta in framantare in apa curgatoare, care antreneaza mai usor
amidonul decat celalalte componente.
Aspectul amidonului este deosebit de al celulozei. In loc de fibre, amidonul se
prezinta sub forma de granule, a caror forma si marime, caracteristica pentru fiecare
specie vegetala (grau, porumb, orez, cartofi, tapioca etc.) permite o usoara identificare la
microscop. Diametrul granulelor este de 20-100  , dupa provenienta. Ele sunt construite
din straturi, vizibile la microscop, depuse concentric in jurul unui nucleu de condensare.
Granulele de amidon, privite prin microscopul de polarizatie, intre nicoli incrucisati, arata
fenomenul birefrigentii (cruce neagra). Cu ajutorul razelor X se constata semne de
cristalizare ce dispar insa daca se elimina prin uscare apa absorbita higroscopic.
In apa rece amidonul este insolubil (cand granulele sale sunt intacte). Apa calda
produce o umflare a granulelor care, la temperatura suficient de inalta, se sparg si
formeaza solutii vascoase sau geluri. La racire acestea se transforma (la temepraturi fixe,
variind intre 57-87, dupa specia vegetala) intr-un gel rigid, omogen, translucid: coca.
4
Temperatura de fromare a cocai este coborata de prezenta anumitor electroliti, cum sunt:
NaOH, CaCl2,KSCN si ZnCl2. Formarea cocai se datoreste pierderii mobilitatii
moleculelor dizolvate, un fenomen comparabil cu cristalizarea, avand loc, ca si aceasta, la
temperatura fixa. Spre deosebire de o retea cristalina, agregatul de macromolecule rigide,
imobile, ce ia nastere este neregulat si inglobeaza mari cantitati de apa.
3.1Amiloza si amilopectina
Amidonul nu este o substanta unitara, ci un amestec de doua polizaharide, numite
amiloza si amilopectina (L. Maquenne, 1904)
Separarea, nu tocmai completa, a acestor componente poate fi realizata lasand
amidonul sa se umfle in apa de circa 70, astfel incat granulele sale sa nu se sparga. _n
aceste conditii amiloza se dizolva si difuzeaza, din interiorul granulelor, in solutie. O
metoda moderna mai eficace consta in dizolvarea amidonului integral in apa, la
temperatura ridicata, sI adaugarea unu agent de precipitare a amilozei (The J. Schoch).
Un asemenea agent este n-butanolul, dar se obtin rezultate bune sI cu n-pentanol,
ciclohexanol, timol, acizi grasI sI nitro-alcani. Solutia de amidon, saturata cu agentul de
precipitare, se tine 1-2 zile la temperatura camerei, in care timp se precipita complexul
uneori microcristalin al amilozei cu alcoolul. Acesta se separa si se descompune prin
extragerea agentului de precipitare cu dizolvanti. Amilopectina ramane nedizolvata.
Amiloza obtinuta pe aceasta cale este pura (sI a fost obtinuta in stare cristalizata)
Structura amidonului Primele cercetari nu au tinut seama de faptul ca amidonul nu este
un compus unitar. Vom examina cateva din rezultatele cercetatorilor mai vechi. Formula
ruta a amidonului, determinata prin analiza elementara, este (C6H10O5)n, la fel ca a
celulozei. Prin hidroanaliza cu acizi, amidonul trece in D-glucoza, cu randament
cantitativ.
Prin hidroliza cu enzime se formeaza dizaharida maltoza, cu un randament ce
poate ajunge pana la 80%. Se poate obtine din amidon un derivat al maltozei si pe cale
pur chimica: tratand amidon cu bromura de acetil se formeaza acetobrommaltoza (un
compus asemanator acetobromoclucozei); acesta a fost transformat prin hidroliza in
heptaacetil-maltoza.
Fiecare rest C6H10O5 din amidon contine ( in prima aproximatie) trei frupe OH, ce
se pot metila , acetila etc. tocmai ca la celuloza. Pornindu-se de la un amidon perfect
metilat si hidrolizandu-se acest compus cu acizi, se formeaza ca produs principal 2,3,6-

5
 trimetilglucoza. S-a tras de aici concluzia ca macromoleculele de amidon sunt compuse
din resturi de D-glucopiranoza, legate intre ele in pozitiile 1,4, la fel ca in celuloza.
In maltoza cele doua resturi de glucoza sunt unite printr-o legatura -glicozidica.
Deci cel putin jumatate din legaturile care unesc resturile de glucoza in macromolecula
sunt legaturi -glicozidice. Si celalalte legaturi dintre resturile de glucoza sunt -
glicozidice, caci, dupa cum se stie, celobioza (cu legatura -glicozidica) se hidrolizeaza
mult mai incet decat maltoza; daca in macromolecula amidonului ar exista si legaturi -
glicozidice, ar trebui sa ramana la hidroliza incompleta a amidonului legaturi -
glicozidice nehidrolizate, cu alte cuvinte ar trebui sa se formeze si celobioza, ceea ce nu
se intampla.
La hidroliza blanda cu acizi, a amidonului, se formeaza, in afara de maltoza, o
trizaharida, o tetra zaharida si oligo zaharide superioare ( dextrine) in care s-a putut
dovedii ca resturile de glucoza sunt legate -glicozidic.
3.2Activitatea optica a amidonului, pozitiva, pledeaza de asemenea pentru
legaturi -glicozidice. S-a ajuns astfel ( pe la 1926) la concluzia ca celuloza si amidonul
sunt ambele construite din resturi de D-glucopiranoza, unite in pozitiile 1,4, prin legaturi
-glicozidice in prima dintre aceste polizaharide si prin legaturi -glicozidice, in ceea de
a doua. Structura amidonului ar fi astfel reprezentata prin formula:
Macromolecula amidonului (amiloza)

CH2OH CH2OH CH2OH CH2OH

O O O O
H H H H H H H H
H H H H
OH H O OH H O OH H O OH H OH
HO

H OH H OH H OH H OH

Formula aceasta, desi corecta in ce priveste amiloza, nu reda exact structura

amilopectinei, dupa cum s-a observat cu ocazia determinarii greutatii moleculare.

3.3.Structura amilopectinei.
In cursul masuratorilor mai vechi ale greutatii moleculare a amidonului s-au constatat
nepotriviri considerabile intre rezultatele metodelor fizice si chimice. In timp ce primele (
6
metoda presiunii osmotice, a viscozitatii solutiilor si a ultracentifugarii), duceau la valori
foarte mari ( de ordinul 1000000), metoda grupelor marignale indica greutati moleculare
mici. De fapt, toate aceste determinari se refereau la amilopectina din care erau
constituite 4/5 din materialul cercetat.
Daca moleculele amidonului ar avea grade de polimerizare mici, asa cum rezulta
in mod aparent din determinarea grupelor marginale nereductoare, ar trebui sa se poata
pune in evidenta si grupa marginala reducatoare (aldehidica) a moleculelor. Incercarile de
doza aceasta grupa la amidonul nativ, prin titrare cu iod, prin reducerea solutiei Fehling si
prin alte metode au dus la concluzi ca puterea reducatoare a amidonului este foarte mica
de peste 1000 de ori mai mica ca a maltozei.
Singura interepretare a faptelor experimentale este ca macromoleculele
amilopectinei sunt ramificate, si anume ca ele sunt compuse din lanturi de 18-26 resturi
de glucoza, legate unele de altele prin intermediul grupelor lor aldehidice, in asa fel incat
marginile nereducatoare sa ramana libere ( Staudinger , 1936: Haworth si Hirst, 1937).
Pentru reprezentare structurii macromoleculei de amilopectina au fost propuse
trei tipuri de formule.
3.4Structura amilozei. Aplicarea metodei metilarii la o amiloza din porumb a dat un
randament de 0.3% tetrametil-glucoza, de unde rezulta un grad de polimerizare de circa
330 ( K.H.Meyer, 1940).
Cercetarile cristalografice cu raze X au aratat ca, in combinarile amidonului cu
iodul, moleculele I-I sunt asezate cap la cap in siruri lungi.
Este probabil ca aceasta orientare a moleculelor de iod se datoreste faptului ca ele
se afla in interiorul elicei macromoleculei de amidon ( Rundle, 1943), formand un asa-
numit compus de incluziune. Compusii amilozei cu alcoolii superiori sunt probabil tot
compusi de incluziune.
Analiza elementara duce la formula C6H10O5 . Prin hidroliza cu acizi se formeaza
numai glucoza. Metoda determinarii marginale, prin metilare, da circa 9% tetrametil-
glucoza. Aceasta corespunde unor catene de circa 12 resturi de glucoza, mai scurte deci
decat acelea din amilopectina.
Amilazele sunt mult raspandite in natura. In regula generala ele apar oriunde se
gaseste si amidon, de exemplu in cartofi, in faina cerealelor, in fasolea soia. De asemenea
se gasesc amilaze in tesuturi si lichide animale ca ficatul, pancreasul, saliva, sucul
intestinal, sangele si urina.
7
 Actiunea hidrolitica a amilazelor asupra amidonulu se recunoaste prin doua semne
exterioare: amidonul se ,,lichefiaza” adica se dizolva in apa, si se ,,zaharifica”, adica se
transforma in maltoza, care se recunoaste prin gustul ei dulce, reducerea solutie Fehling si
fermentare cu drojdie de bere. Transformarea in maltoza nu este niciodata completa;
reziduul de de circa 40% este numit ,,dextrina limita”.
Exista doua amilaze: -amilaza care transforma amidonul in dextrine (amilaza
dextrinogena) si -amilaza, care il transforma in maltoza (amilaza zaharogena). Printre
observatiile mai vechi care au condus la descoperirea dualitatii amilazelor vom mentiona
inactivarea selectiva a celor doua enzime: la pH acid (circa 3,3) este suprimata actiunea
dextinogena ( prin inactivarea -amilazei); incalzirea la 70 de grade suprima actiunea
zaharogena (prin inactivarea -amilazei).
Desi in multe cazuri cele doua enzime se gasesc impreuna in natura, unele surse
contin o singura amilaza, aproape neamestecata cu cealalta. Astfel, tuberculele de Batatas
edulis si soia contin aproape numai -amilaza, iar sucul pancreatic si saliva aproape
numai -amilaza.
Stadiul acesta se recunoaste printr-o scadere brusca a viscozitatii si a puterii de
colorare cu iod (actiune de dextrinizare). Urmeaza apoi un stadiu lent de hidroliza al -
dextrinelor, in cursul caruia se formeaza maltoza, izomaltoza ( cu legatura 1,6-) si
maltotrioza (actiune de zaharificare); compozitia produsului final variaza cu natura
substratului si cu provenienta enzimei. Amiloza se transforma in acest stadiu final
aproape complet in maltoza si glucoza; la hidroliza amilopectinei mai raman insa si
dextrine ramificate cu 5-8 resturi de glucoza, deoarece -amilaza nu hidrolizeaza
legaturile 1,6-.
Aceste legaturi sunt hidrolizate de enzimele specifice de deramificare, cum este
enzima R din cartofi, care actioneaza asupra amilopectinei, precum si a -dextrinei,
provenite din ea ( S. Peat, 1951).
Pentru hidroliza completa a amidonului s-au a glicogenului, pana la maltoza si glucoza, sunt
necesare 4 enzime:

8
Enzima: Legaturi atacate:

-amilaza 1,4-
-amilaza 1,4- (marginale)
enzima Z 1,3-
enzima R, din vegetale
amilo-1,6-glucozidaza, din muschi 1,6-

4.Concluzii privind structura amidonului.

Din examinarea celor doua structuri in discutie, pentru amilopectina si glicogen, se vede
ca ambele sunt compuse din trei tipuri de catene: catene A, legate de restul moleculei
numai printr-o legatura a grupei lor reducatoare : catene B, de care sunt legate si alte
catene, si catena C , singura care are o grupa reducatoare R. Este usor de vazut ca
structura lamelara I poseda o singura catena de tip A , in macromolecula, in timp ce, din
consideratii statistice rezulta ca in molecula arborescenta de tip I-I, numarul catenelor A
trebuie sa fie aproximatv egal cu al catenelor B.
-amilaza actioneaza asupra amilopectinei, respectiv glicogenului, hidrolizand
numai portiunile exterioare ale catenelor, pana la o distanta de doua sau trei resturi de
glucoza, de punctele de ramificare (dupa cum aceste portiuni exterioare au un numar par
sau impar de resturi de glucoza). -dextrina reziduala, ce rezulta din aceasta amputare a
catenelor exterioare ale macromoleculei, este reprezentata in formule prin portiunea
inconjurata de o linie punctata. Daca o asemenea -dextrina este supusa actiunii enzimei
R (enzima de deramificare), catenele A vor da fie o molecula de maltoza, fie una de
maltorioza , iar catenele B vor da dextrine liniare cu n>6. O -destrina cu structura
arborescenta va da deci, sub influenta enzimei de deramificare, o proportie mult mai mare
de maltoza si maltotrioza decat una cu structura lamelara (Peat, Hirst). Rezulta de aici ca
glicogenul are o structura aborescenta, iar amilopectina o structura apropiata de ceea
lamelara, dar cu un grad de ramificare mai avansat decat cel corespunzand shemei I
simple.
4.1Hidroliza enzimatica a amidonului din cereale si cartofi are aplicatii intinse in
fabricarea alcoolului si berii. In ambele aceste fabricatii se zaharifica inii amidonul din
9
cereale sau cartofi, cu amilaza din orz incoltit (malt). Temperatura optima a acestei
operatii este 55-65, iar durata 20 de minute. Se obtin 70-80% maltoza si 20-30%
dextrina. In cazul fabricarii berii, solutia astfel obtinuta se incalzeste (dupa adaugarea
hameiului si filtrarea partilor insolubile) la 80 sau mai sus, distrugandu-se astfel amilaza.
Dupa racire se fermenteaza cu drojdie. Berea rezultata contine deci dextrinele, care
determina in parte gustul acestei bauturi. La fabricarea alcoolului, solutia de maltoza si
dextrina, rezultata din operatia de zaharificare, se fermenteaza direct, fara a fi incalzita (si
deci amilaza nu se distruge). Drojdia de bere, adaugata pentru producerea fermentatiei,
contine si enzime de deramificare, care rup legaturile 1,6 din dextrine, punand la
dispozitia amilazei dextrine neramificate, pe care aceasta le hidrolizeaza cantitativ la
maltoza; aceasta este apoi hidrolizata, de -glucozida (maltaza) din drojdie, la glucoza. In
modul acesta intregul material este adus intr-o forma fermentabila prin drojdie.
Experienta: Intr-o eprubeta se dizolva la cald, in 5-6 ml. Apa, un varf de spatula
de amidon solubil. Separat se dizolva in 2-3 ml. Apa, tot cald, un cristal de iod. Peste
solutia rece de amidon se picura solutia de iod. Apare o coloratie albastra intensa. La
incalzire (circa 70) culoarea dispare complet; prin racire reapare coloratia initiala
albastra.
(In lipsa amidonului solubil, se poate folosi scrobeala de amidon; in acest caz
solutia este neclara, dar experienta decurge la fel)
Amidonul este un amestec de doua substante, numite amiloza si amilopectina.
Numai ultima formeaza coca. Unele plante sunt mai bogate in amiloza, altele in
amilopectina; de obicei ambelecomponente sunt impreuna. Prin hidroliza cu acizi, atat
amiloza cat si amilopectina dau numai glucoza.

5.CELULOZA

CELULOZA este polizaharida cea mai raspindita in natura. Ea corespunde

formulei(C6 H10 O5)n, in care n are valori cuprinse intre 700-800 si 2500-3000. Impreuna
cu lignina si alte substante necelulozice , ea formeaza pereti celulelor vegetale si da
plantei rezistenta mecanica si elasticitate.
5.1Formarea celulozei in plante este rezultatul unui proces de biosinteza
fotochimica. Procentual celuloza din plante variaza in limite foarte largi: 7-10% pentru
10
unele plante leguminoase, 40-50% in paiele de cereale sau stuf, 40-60% in masa
lemnoasa a diferitelor specii de arbori, pina la 85-99% in plante textile.
Celuloza se obtine in general din bumbac, lemn, stuf si paie.Cea mai pura
varietate de celuloza se obtine din bumbac prin egrenarea(indepartarea semintelor) si apoi
spalarea vatei din capsulele plantei de bumbac.Aceasta varietate este folosita aproape
exclusiv in scopuri textile.
O celuloza mai putin pura se obtine din lemn, stuf sau paie. In acestea celuloza
este amestecata cu diferiti componenti necelulozici, numiti irecruste(lignina,
oligozaharide, ceruri, rasini etc.), care trebuie indepartati. Separarea se poate face cu
ajutorul unor reactivi acizi sau bazici care dzolva incrustele, eliberind cea mai mare parte
a materialului celulozic util. Printre reactivii folositi, cel mai intrebuintat este bisulfitul de
calciu, Ca (HSO3)2 (in procedeul bisulfitic) sau amestecul de sulfat de sodiu si hidroxid
de sodiu (in procedeul sulfat). Celuloza rezultata este supusa albirii si serveste la
fabricarea hirtiei sau la chimizare; in tara noastra productia de celuloza se realizeaza in
numeroase unitati industriale.
Celuloza este o substanta solida, amorfa, de culoare alba, insolubila in apa sau in
solventi organici, solubila in hidroxid tetra aminocupric, [Cu(NH3)4](OH)2 (reactiv
Scheueizer). La incalzire se carbonizeaza fara sa se topeasca. Nu are gustul dulce
caracteristic zaharidelor.
Prin hidroliza enzimatica, celuloza formeaza glucoza; celuloza prezinta un
slab caracter reducator. Aceste constatari au dus la concluzia ca lantul macro molecular
de celuloza este format dintr-un mare numar de resturi de  glucoza legate intre ele prin
legaturi monocarbonilice in pozitiile 1-4 (gruparea hidroxil glucozitic de la C1 al unui
rest glucozic cu gruparea hidroxil de la C4 al restului urmator). Rezulta astfel o structura
filiforma a lantului macromolecular celulozic.
Numeroasele grupari hidroxil existente de-a lungul lantulului, in resturile
glucozice, formeaza intre ele un numar urias de legaturi de hidrgen; aceste impacheteaza
foarte strins lanturile macromoleculare si confera celulozei structua macroscopica de fir.
Din modul in care celuloza reactioneaza cu diferiti reactivi s-a dedus ca in
macromolecula sa fiecare rest de glucoza prezinta trei grupari hidroxil capabila sa
reactioneze chimic. Evidentiind aceste trei grupari functionale se poate scrie pentru
celuloza o formula de tipul: -OH
-(C6 H7 O2 -OH)-n
11
 -OH

Gruparile hidroxil din celuloza au reactivite normala si participa la reactiile

specifice lor: formarea de eteri, de esteri, de alcooli etc.Dupa numarul gruparilor hidroxil
dintr-un rest glucozic, care participa la asemenea reactii se obtin produsi cu diferite grade
de transfer.
Tratata cu amestec de acid acetic si anhidrida acetica, celuloza poate forma
mono-,di-sau tri-acetatul de celuloza.
-OH -OH -O-NO2
- (C6 H7 O2 -O.CO.CH3 )n- - (C 6 H7 O2 -O.OC.CH3 )n- -(C 6 H7 O2 -O-NO2
)n-
-OH -O-CO-CH3 -O-NO2

mononitrat de celuloza dinitrat de celuloza trinitrat de celuloza

5.2Nitrati de celuloza sunt folositi in fabricarea de tipul pulberii fara fum si a

nitrolacurilor si nitroemailurilor (lacuri de acoperire cu uscare rapida si luciu puternic).
Prin tratare cu solutii concentrate de hidroxid de sodiu,celuloza formeaza un
produs de tip alcoolat (alcoxid), denumit alcoliceluloza, ce poate avea, de asemenea,
diferite grade de transformare.
-OH -OH
- (C6 H7 O2 -OH )n- + nNa OH ---(C6 H7 O2 -Oa+ )n- + n H2O
-OH -OH

alcoliceluloza primara
Asemenea produsi sunt obtinuti si folositi direct la fabricarea fibrelor artificeale.
Fibrele de celuloza din bumbac au lungimi de 20 - 30 mm si de aceea pot fi toarse in fire
care apoi se tes.
5.3Fibrele celulozice din lemn sunt foarte scurte, 3 - 5mm si incercarea de a le
toarce nu a condus la nici un rezultat. Prin prelucrare fizico-chimica a acestora s-au
realizat fibrele artificiale, denumite curent matase artificiala (au luciu asemanator cu cel

12
al matasii naturale). Se cunosc astazi mai multe procedee de fabricat matase artificiala.
Procedeul viscoza se bazeaza pe relatia ce are loc intre aicoliceluloza si sulfura de carbon,
CS2 prin care se obtine xantogenatul de celuloza:
-OH -OH -
OH
-(C6 H7 O2 -OH)n-+ CS2 -- -(C6 H7 O2 -OH)n- -H2 SO4 -(C6 H7 O2
-OH )n-
-ONa -O-C=S -CS 2
-OH
xantogenat | -NaHSO 4
celuloza
de celuloza SNa
Acesta este solubil in solutie de hidroxid de sodiu, formind o solutie coloidala,
vascoasa, viscoza (de unde si numele procedeului ). Trecuta prin orificii foarte fine intr-o
baie de acid sulfuric diluat (filare umeda) solutia de viscoza se neutralizeaza, iar
xantogenatul se descompune in celuloza si sulfura de carbon. Pe aceasta cale celuloza se
regenereaza sub forma unui fir continuu, desi provine din fibre foarte scurte din lemn.
Matasea viscoza este intrebuintata la fabricarea diferitelor tesaturi precum si a cordului
pentru anvelope.Daca solutia de viscoza este filata, printr-o fonta fina in baie de acid
sulfuric diluat si glicerina, se obtin folii dintr-un produs larg folosit-celofanul.
Procedeul acetat realizeaza matasea acetat, folosind acetatul de celuloza. Solutia
acestuia in acetona este supusa filarii la cald (uscata). Solventul se evapora si este
recuperat, iar firul de acetat de celuloza coaguleaza si se intareste. Tesaturile de matase
acetat sunt mai rezistente dar mai putin higroscopice decat cele din matase viscoza. La
noi in tara fibrele artificiale se fabrica prin procedeul viscoza la Braila, Lupeni si Popesti-
Leordeni.
Celuloza este o materie prima de mare valoare economica si constituie punctul de
plecare in fabricarea unor produse importante, dintre care cea de hartie ocupa un loc
principal.
Daca celuloza este supusa fierberii cu un acid mineral(acid clorhidric sau sulfuric)
concentrat, ea se descompune intr-un produs care se dovedeste a fi glucoza.

13
 6.Concluzii

 Amidonul - servește ca depozit de energie pe termen scurt și este obținut dintr-un

amestec de amiloză și amilopectină. Unele amidonuri dietetice obișnuite includ orez,
cartofi, grâu și porumb.

 Celuloză - este o polizaharidă indigestibilă compusă din mii de molecule de

glucoză. Nu este un nutrient esențial, dar poate acționa ca o fibră insolubilă, facilitând
digestia. Celuloza se produce, în mod natural, în substanțe vegetale, precum cereale
integrale, legume cu frunze verzi, mazăre, linte și fasole.

14
 7.Bibliografie

1.https://flavonoide.ro/ingrediente/polizaharide-vegetale

2. https://www.agrovin.com/ro/polizaharide-ce-sunt-si-la-ce-servesc/

3.Crawford, R. L. (1981). Lignin biodegradation and transformation. New York: John Wiley and
Sons. ISBN 0-471-05743-6.

4. Blamire J. Polysaccharides. Brooklyn College.

15