Tehnica de obţinere a preparatelor cromozomiale

din culturi de limfocite şi analiza cariotipului uman

Scopul lucrării practice: A face cunoştinţă cu tehnica de obţinere a preparatelor

cromozomiale din culturi de limfocite şi studierea cariotipului uman
Materiale şi utilage:
1. Medii de cultură: TC- 199; Eagle; MEM; RPMI – 1640; NAMSF-10 cu L- glutamină;
2. Ser fetal de viţel, ser de bovine sau ser uman AB;
3. Fitohemaglutinină;
4. Colchicină sau colcemid;
5. Sol. Hipotonică 0,075 M de KCL;
6. Fixator Carnoy acetic - alcool metilic sau etilic + acid acetic glacial ( 3:1 );
7. Sol. de heparină;
8. Tampon fosfat ( pH 6,8 );
9. Sol. tripsină de 0,025%;
10. Flacoane de culturi (de penicilină) cu dopuri de cauciuc;
11. Colorant Romanovskii, colorant Giemsa;
12. Eprubete conice gradate, pipete, spirtieră
13. Incubator, microscop, pompă-vacuum;
14. Seringi getabile, vată sterilă, alcol etilic de 700 şi 960.

Principiile tehnicii de laborator pentru studiul cromozomilor la om:

Pentru a putea fi studiaţi cromozomii trbuie să aibă un grad maxim de condensare şi

să fie dispuşi într-un singur plan. Aceste condiţii sunt îndeplinite în cursul metafazei care
este etapa optimă de studiu a cromozomilor. Deci, obţinerea preparatelor de cromozomi se
bazează pe trei principii fundamentale: celule nucleate, obţinerea celulelor în diviziune,
blocarea diviziunilor în metafază şi dispunera cromozomilor în acelaşi plan.
Celulele în diviziune pot fi analizate fie direct ca în cazul ţesuturilor care se divid activ
(măduva osoasă, gonadă masculină, vilozităţile coriale, tumori), fie după realizarea unei
culturi celulare:
 De scurtă durată: sângele periferic, limfocite T, măduva osoasă roşie
 De lungă durată: fibroblaşti (piele, fascii, embioni), celule amniotice, celule din
vilozităţile coriale, tumori solide.
Obţinerea preparatelor cromozomiale se efectuază în mai multe etape, care sunt
standarde pentru toate tipurile de ţesuturi utilizate pentru studiul citogenetic, de ex. obţinerea
preparatelor cromozomiale din culturi de limfocite:

A. Prelevarea sângelui periferic - în laboratoarele de citogenetică se practică câteva

metode de cultivare în dependenţă de cantitatea de sânge prelevat şi raportul lui către
volumul mediului de cultură:
- macrometoda (se recoltează 15-20 ml sânge venos)
- semimicrometoda ( se recoltează 1-2 ml sânge venos într-o seringă heparinizată )
- micrometoda (se prelevă câteva picături de sânge din pulpa degetului cu un capilar
steril, heparinizat).
Semimicrometoda şi micrometodele se utilizează pe scară largă în diferite laboratoare
de citogenetică datorită unor avantage: recoltarea unei cantităţi reduse de sânge (este
important în cazul nou-născuţilor); diminuarea riscului de contaminare ( eliminarea unor etape
de manipulare a materialului biologic).

1
  Se prelevă 1 – 2 ml de sânge periferc prin puncţia venei cubitale- prelevarea trebue
realizată în condiţii de asepsie( similare cu cele necesare pentru recoltarea sângelui
pentru hemocultură)
 Seringa getabilă utilizată la recoltare se umezeşte cu heparină, pentru a împiedica
coagularea sângelui ( din calcul 50 – 100 Un de heparină la 1 ml de sânge)
 În condiţii de asepsie, este introdus în cultură în flacoane ce conţin:
1) Un mediu de cultură specific (TC-199; MEM; Eagle; RPMI-1640) – care conţine L-
glutamină (3 –5 %, steril) - 6 ml;
2) Ser de bovine ( ser fetal de viţel sau ser uman AB ), serveşte ca sursă de vitamine,
hormoni, factori de creştere - 1-1,5 ml;
3) Phytohemagglutinin M sau P - 0,1-0,2 ml;
4) Sângele heparinizat recoltat - 0,5 ml;

Cultura de limfocite este un tip de cultură în suspensie în care celulele se multiplică liber
în masa mediului de cultură. Limfocitele umane sunt capabile de activitate mitotică după 48 –
72 ore de cultură la care s-a adăugat Phytohemaagglutinin ( PHA )- o proteină de origine
vegetală extrasă din fasole ( Phaseolis vulgaris ). Sub acţiunea PNA începe transformarea
blastică a limfocitelor, indicile mitotic ajungând valori maxime după 70 - 72 h de cultură.
 Flacoanele cu cultură se astupă cu dopuri de cauciuc sterile şi se incubează în
termostat la 37 grade - 72 ore;

B. Colchicinizarea cuturilor: blocarea diviziunilor în metafază

 Se efectuază cu 1,5 – 2 h înainte de a expira 72 h de incubare.
 Se adminisrează 0,4 ml sol. de colchicină( 0,001 mg/ml) sau 1-3 pic. de colcemid
(10 mg /ml).
 După expirarea timpului de incubare, suspensia celulară se transferă în eprubete
centrifuge şi se centrifughează 5 – 8 min la 800 – 1000 rot / min.

C. Şocul hipotonic - hipotonizarea celulelor

Scopul etapei: dilatarea celulelor şi dispersarea cromozomilor datorită diferenţei de presiune
osmotică.
 Se elimină supernatantul, iar sedimentul celular se resuspendă în 7-9 ml de sol.
hipotonă de KCl( 0,075 % ), încălzită la 370.
 Se incubează 8 –15 min în termostat la 370, apoi se centrifughează din nou,
supranatantul se elimină, iar sedimentul se supune fixaţiei.

D. Fixaţia – fixarea celulelor

Scopul etapei: întrerupe activitatea vitală a celulei, păstrând morfologia acestora. În calitate
de fixator se utilizează fixatorul Carnoy acetic = alcool metilic + acid acetic glacial ( 3 : 1),
care se prepară extempore şi se răceşte 20 – 30 min la congelător.
 Celulele suportă de obicei 3 – 4 schimburi de fixator, care sunt separate de fiecare
dată prin centrifugare la 800 – 1000 rot/min , 5 – 8 min. Timpul de fixare variază de la
40 – 1.5 ore, de exemplul: I fixare – 15 – 20 min;
II fixare – 25 – 30 min;
III fixare – 15 – 20 min.
E. Etalarea celulelor
Scopul etapei: dispunerea metafazelor într-un singur plan - obţinerea preparatelor
cromozomiale cu o frecvenţă suficientă de metafaze bine dispersate în acelaşi plan şi fără
suprapuneri.

2
  Sedimentul fixat se resuspendă bine cu o pipetă şi se picură câte 4 – 5 pic. de
suspenzie celulară pe lamele microscopice, care în prealabil au fost bine spălate,
degresate şi ţinute la frigider în apă distilată.
 Lamele microscopice se usucă deasupra flăcării spirtierei, înlăturându-se surplusul de
lichid, se marchează şi se păstrează în cutii, ferite de praf la temperatura camerii sau în
termostat.

E. Colorarea şi bandarea cromozomilor

Scopul etapei: individualizarea, diferenţierea morfologică a fiecărui cromozom din garnitura
de cromozomi.
Pentru colorarea preparatelor cromozomiale se folosesc diferiţi coloranţi bazici, deoarece
principalul substrat colorat este ADN-ul.
--- Colorarea de rutină: permite studierea numărului şi morfologiei cromozomilor din
garnitura. Preparatele cromozomiale se colorează cu azur-eozină de 0,1 % sau cu colorant
Romanovskii-Giemsa. Colorantul se dizolvă cu apă de robinet în raport de 1:3, se colorează 5-
10 min.
Marcajul în benzi: reprezintă un grup de tehnici speciale, prin care se evidenţiază pe
cromatide alternanţa de zone colorate şi necolorate, numite benzi. Acestea au o distribuţie
precisă, determinată de structura internă a cromozomului.
Metodele de marcaj în benzi au determinat o revoluţie în citogenetică, deoarece au o mare
valoare practică:
 Marcajul în benzi reflectă structura discontinuă a cromozomilor, respectiv alternanţa
de eucromatină şi heterocromatimă, de ADN şi proteine.
 Modelul benzilor este identic în toate celulele unui organism şi la toţi indivizi aceleiaşi
specii, deacea efectuarea marcajului în benzi permite identificarea precisă a unei
specii.
 Marcajul în benzi permite identificarea precisă perechilor de cromozomi omologi,
deoarece aceştea sunt identici din punct de vedere genetic şi au acelaşi model de benzi.
 Marcajul în benzi permite identificare precisă a fiecărui cromozom, deoarece
cromozomii, aparţinând unor perechi diferite, au alte gene şi deci alt model al
benzilor.
 Metodele de marcaj în benzi permit un diagnostic foarte precis în multe
anomalii de strutcură ( deleţii, inversii, translocaţii ) care nu se evidenţiază sau se
evidenţiază foarte greu prin coloraţia obişnuită.

Denumirea benzilor se face în raport cu metoda folosită sau localizarea benzilor:

Benzi Q = quinacrină ( fluorescente ) în lumină UV
Acest tip de benzi se obţin prin tratarea preparatelor cromozomiale cu agenţi fluorescenţi.
Aceşti agenţi se leagă preferenţial de regiunele crmozomiale bogate în perechile de baze A=T,
determinând diferenţe de fluorescenţă de-a lungul cromozomilor. Aceste benzi sunt
caracteristice pentru fiecare pereche de cromozomi şi au dispoziţie constantă.
Benzi C = centromer – evidenţiază zona centromerului
Permite evidenţierea variaţiilor individuale şi familiale ale constricţiilor secundare şi ale
heterocromatinei pericentromerice. Acest tip de benzi se obţin prin tratamente de denaturare-
renaturare ale cromozomilor cu agenţi chimici şi colorare cu sol. Giemsa. Se obţine o
coloraţie intensă a regiunilor centromerice , pe când braţele cromozomice rămân necolorate.
Porţiunile colorate reprezintă heterocromatina constitutivă, având extindere variată la diferiţi
cromozomi: cromozomii 1; 9; 16, conţin câte un segment mare de heterocromatină extins în
braţul q.

3
 Benzi G = colorarea Giemsa
Se obţin prin tratament cu alcali, enzime proteolitice (tripsină) sau soluţii saline
concentrate. Benzile G intens colorate sunt echivalente celor Q- fluorescente, cu excepţia
segmentului distal al cromozomului Y, care apare variabil în acest marcaj. Benzile G apar în
zonele unde există o cantitate mare de ADN repetitiv, bogat în cuplul complementar A=T.

Benzi R = reverse
Se obţin prin denaturare termică menajată şi colorare cu Giemsa (sau acridină orange,
bromură de ethidiu ş.a.). Aceste benzi sunt reversul benzelor G. Ele pun în evidenţă zonele
unde este localizată eucromatina cu cea mai mare densitate genică. Prin această metodă aceste
zone sunt intens colorate, iar zonele cu heterocromatină sunt slab colorate. Se remarcă o
coloraţie intensă a porţiunilor distale ale cromozomilor, cu excepţia benzilor terminale ale
braţului p al cromozomului 3. Benzile R pun în evidenţă zonele unde ADN-ul este bogat în
cuplul complementar G=C; în aceste zone replicarea este timpurie, în stadiul S al interfazei.

Benzi T = telomere
Se obţin prin denatutare termică mai pronunţată, prin sublimarea benzilor R de pe braţele
cromozomilor, cu excepţia telomerilor. După colorare cu Giemsa braţele cromozomilor sunt
slab colorate cu excepţia telomerilor, care sunt intens colorate. Metoda se recomandă pentru
depistarea unor eventuale rearanjări telomerice structurale minore( translocaţii, inversii).
Pe fiecare cromozom se pot observa o serie de repere , elemente importante pentru
identificarea unui cromozom (benzi net conturate, centromerul, telomeri). Reperele
delimitează regiuni. Fiecare regiune are mai multe benzi, iar benzile pot avea subbenzi.

Nomenclatura benzilor : regiunile şi benzile se numerotează de la centromer spre telomeri

pentru fiecare din braţe; ex.:1q21,1-cromozomul(1), braţul lung(q), regiunea(2),
banda(1), subbanda(1).
Cromozomii metafazici prezintă 400-500 benzi, în timp ce cromozomii aflaţi în profaza
timpurie prezintă 1800-2000 benzi (metode de înaltă rezoluţie).

F. Întocmirea şi interpretarea cariotipului

Metodologia întocmirii cariotipului este un proces complex şi de lungă durată care
necesită parcurgerea următoarelor etape:
1. Analiza vizuală a preparatelor cromozomile;
2. Analiza cromozomilor cu ajutorul desenelor;
3. Analiza cromozomilor prin fotografiere şi aranjarea cariotipului.

Analiza vizuală - examenul microscopic, este etapa primară obligatorie şi include aprecierea
calităţii preparatelor cromozomiale şi alegerea plăcilor metafazice utilizabile pentru studiu. Se
face cu obiectiv 90x sau 100x şi presupune numărarea şi identificarea cromozomilor din toate
perechile în vederea depistării eventualelor modificări structurale şi variante particulare.
Analiza cu ajutorul desenelor – ajută la aprecierea definitivă a numărului total de
cromozomi din fiecare metafază, identificarea individuală a cromozomilor şi deasemenea,
discifrarea tipurilor de anomalii numerice şi structurale ale cariotipului.

4
Analiza cromozomilor prin fotografiere – permite identificarea cromozomilor şi gruparea
lor după dimensiuni şi formă şi constă din :
1. fotografiera metafazelor - se utilizează diferite tipiri de film cu 35 mm şi obţinerea
fotografiilor cu o mărime 12 x 18 favorabile penru claritatea cromozomilor şi
cariotipare.
2. decuparea cromozomilor – decuparea se face prin dislocarea cu un foarfece a fiecărui
cromozom sub formă de dreptunghi sau formaţiuni ovalare. Dacă există suprapuneri
de cromozomi se utilizează două fotografii.
3. aranjarea cromozomilor în cariotip – cromozomii decupaţi se aranjează în cariotip pe
perechi şi grupe morfologice în funcţie de modelele de benzi, lăsându-se spaţii mici
între grupe. Cromozomii de sex se plasează la sfârşitul grupei G, sau cromozomul X la
sfârşitul grupei C şi Y la sfârşitul grupei G.

Totalitatea caracterelor cantitative (numărul, dimensiunea, morfologia) şi calitative

(structura fină a cromozomilor ), determinate prin microscopie într-o singură celulă se
numeşte cariotip.

CARIOTIPUL reprezintă dispunerea sistematizată a cromozomilir decupaţi ai unei

singure celule, pe baza lungimii, poziţiei centromerului sau altor criterii morfologice
(constricţii secundere, sateliţi, benzi) precis codificate prin standarde internaţionale.

Numărul de metafaze studiate variază de la caz la caz. Pentru studiul de rutină sunt
suficiente 11 metafaze şi cel puţin 6 metafaze bandate. În caz de suspecţie la un mozaicism,
întâlnit în anomaliile numerice (anomaliile cromozomilor de sex , trisomii autozomale, uneori
în remanieri structurale la indivizii cu anomalii de dezvoltare sexuală), numărul de metafaze
creşte corespunzător survenirrii celulelor anormale până la 50 de metafaze şi mai mult.

II . IDENTIFICAREA CROMOZOMILOR UMANI

Identificarea cromozomilor umani constă în stabilirea grupei şi perechii din care
fac parte cromozomii studiaţi.
Penru identificarea cromozomilor se folosesc criterii morfologice, autoradiografia şi
marcajul în benzi.
Criterii morfologice
Aceste criterii sunt singurile aplicabile la cromozomii coloraţi uniform
(Romanovskii-Giemsa).
Criterii cantitative:
1. LUNGIMEA CROMOZOMULUI:
Se foloseşte – lungimea absolută a cromozomului exprimată în microni.
- lungimea relativă – raportul dintre lungimea cromozomului studiat şi lungimea
totală a unui set haploid înmulţit cu 100.
După lungime cromozomii se clasifică în : mari, mijlocii, mici.
2. POZIŢIA CENTROMERULUI:
După poziţia centromerului cromozomii se clasifică în 3 categorii; pentru aceasta se foloseşte
un raport numit indice centromeric –reprezintă raportul dintre lungimea braţului scurt şi
lungimea totală a cromozomului înmulţit cu 100: Ic = p/( p+q ) x100
În baza acestui criteriu cromozomii se clasifică în:
metacentrici: Ic = 46 – 49
submetacentrici: Ic = 31 – 45
acrocentrici: Ic = 17 – 30

5
Criterii calitative:
1.SATELIŢII
Reprezintă mici mase de heterocromatină prezente în continuarea telomerelor braţelor scurte
ale cromozomilor acrocentrici (13, 14, 15, 21, 22, cu excepţia cromozomului Y ).
2. CONSTRICŢIILE SECUNDARE
Reprezintă segmente cromozomice despiralizate, slab colorate. Ele pot fi situate pe orice
cromozom, dar sunt mai frecvent întâlnite pe braţul lung a cromozomului 1, 9, 16, 19 în
apropierea centromerului.

CLASIFICAREA CROMOZOMILOR UMANI

Pe baza criteriilor morfologice cantitative (lungimea şi poziţia centromerului) şi
calitative(sateliţii şi constricţii secundare) cromozomii se grupează în perechi de omologi şi se
clasifică în 7 grupe, notate de la A la G – cariotip:
 Grupa A (cromozomi mari metacentrici) – perechile 1-3 sunt cei mai
mari cromozomi, cromozomul 1 poate prezenta constricţie secundară, cromozomul 2
este uşor submetacentric;
 Grupa B (mari, submetacentrici) – perechile 4-5;
 Grupa C (mijlocii, submetacentrici) – perechile 6-12 şi cromozomul X;
sunt 16 la femeie şi 15 la bărbat; cromozomii 8, 9, 10 şi 12 sunt submetacentrici;
cromozomii 6, 7, 11 şi X sunt sunt mai puţin submetacentrici; cromozomul 9 prezintă
constricţie secundară pe braţul lung (9qh+);
 Grupa D (acrocentrici, mari )- perechile 13-15; pot prezenta sateliţi;
 Grupa E (cromozomul 16 este metacentric mijlociu; cromozomii 17, 18
sunt submetacentrici mici);
 Grupa F (mici, metacentrici)- perechile 19-20
 Grupa G (mici, acrocentrici)- perechile 21-22 şi Y; cromozomii 21 şi 22 pot prezenta
sateliţi; cromozomul Y nu prezintă sateliţi; cromozomii grupei G ajută la
determinarea sexului – în cazuri normale la femei sunt 4 acrocentrici mici (2 crs 21 +
2 crs 22) ; la bărbaţi sunt 5 acrocentrici mici: (2 crs 21 + 2 crs 22 + Y).

Simboluri utilizate în citogenetică:

Simbolul Semnificaţia Simbol Semnificaţia
ul
: Ruptură s Satelit
:: Ruptură şi reunire ter Extremitatea cromozomului
= Egal cu h Constricţie secundară
- Absenţă iso Izocromozom
+ Adaos ins Inserţie
() Între paranteze se notează / Separă linii celulare - mozaicuri
cromozomul(cromozomii) sau himere
modificat
Cen Centromer mos Mozaic
Crs Cromozom p Braţele scurte ale cromozomului
Crt Cromatidă q Braţele lungi ale cromozomului
Del Deleţie r (ring) Cromozom în formă de inel
Der Cromozom derivat rep Reciproc
Dic Dicentric rec Cromozom recombinat
Dup Duplicaţie rob Translocaţie robetsoniană
Dis Distal prx Proximal

6
Inv Inversie t Translocaţie
NOMENCLATURA CROMOZOMILOR UMANI
Are la bază un sistem internaţional de standardizare, care permite formularea
cariotipului normal sau anormal cu ajutorul unor simboluri şi semne, care redau numărul de
cromozomi şi eventualele anomalii de structură - deficit, surplus sau rearanjamente ale
materialului cromozomial.

1. CARIOTIPUL NORMAL.- se scrie numărul total de cromozomi, urmaţi de o

virgulă, după care se scrie structura gonozomilor:
femeia normală – 46,XX
bărbatul normal – 46,XY.

2.CARIOTIOTIPURI ANORMALE
a. anomalii numerice:
- Ale autozomilor : se scrie numărul total al cromozomilor, gonozomii, iar după virgulă,
precedat de „+” (cromozomul în exes) sau „-„ (pierderea unui cromozom ) se scrie
numărul cromozomului implicat( de ex.: sdr. Down – 47, XX, + 21);
 Ale gonozomilor: se scrie numărul total de cromozomi, urmat după virgulă, de
gonozomii respectivi( de ex.: sdr. Klinefelter – 47, XXY )
b. anomalii structurale –există 2 sisteme de notare în cazul anomaliilor structurale:
- prescurtat- natura rearanjamentului de ruptură se identifică prin banda sau regiunea în
care se produce
- detaliat – se defineşte fiecare cromozom anormal după structura sa în benzi.

Exemple:
 46, XX, del(1)(q21q31) sau 46,XX, del(1) (pterq21::q31qter).Deleţie a benzii 2 al
braţului lung al crs 1.
 46,XY,r(2)(p21q31) sau 46,XY,r(2)(p21q31). Cromozom 2 inelar; punctele de
ruptură sunt pe braţul scurt în banda p21 şi pe braţul lung pe banda q31.
 46,XX,inv(2)(p21q31) sau 46,XX,inv(2)(pterp21::q31p21::q31qter).Inversie
pericentrică a segmentului cuprins între banda p21 şi banda q 31 a cromozomului2.
 46,XY,t(2;5)(q21;q31)sau 46,XY,t(2;5)
(2pter2q21::5q315qter;5pter5q31::2q21qter).Translocaţia reciprocă a
segmentelor distale de banda q21 , respectiv q31 ale cromozomilor 2, respectiv 5.
 46,i(Xq) sau 46,X,i(X)(qtercenqter). Isocromosom de braţe lungi al
cromozomului X .

VARIAŢII ALE CARIOTIPULUI LA PERSOANE CU FENOTIP

NORMAL. POLIMORFISMUL CROMOZOMIC.
Există uneori o serie de abateri de la regulile general stabilite, care determină unele
variante(variaţii) particulare rare, dar care nu reprezintă anomalii cromozomice.

A. Variaţii numerice
I. la femeie-după vârsta de 60 ani, până la 7% din celulele organismului pot pierde unul din
cromozomii X , devenind 45,X ;
II. la bărbat- după vârsta de 70 ani, până la 2 % din celule pot pierde cromozomul Y şi devin
45,X.

7
B. Variaţii structurale
I. lungimea şi forma – cromozomii omologi nu sunt întodeauna egali ca lungime; variaţiile
în lungime interesează în special braţele scurte ale cromozomilor D; G (mai ales partea
heterocromatinică ), de exemplu: Y metacentric.
II. sateliţii – mare variabilitate în număr, formă şi mărime; se găsesc obişnuit pe cromozomii
acrocentrci, cu excepţia cromozomului Y, dar pot fi observati şi pe alţi cromozomi– ex. 17;18.
III. constricţiile secundare - zone decondesate, situate în regiunile proximale ale braţelor
lungi ale cromozomilor 1, 9, 16, şi Y; uneori poate apărea o mărime exagerată a costricţiilor
secundare.

Indicaţii clinice penru efectuarea cariotipului uman:

1. Persoane la care s-au depistat patologii ale cromatinei sexuale;
2. Copiii cu sindroame plurimalformative, cât şi copii cu diferite malformaţii: dizmorfii
cranio-faciale, anomalii ale organelor interne şi ale extremităţilor;
3. Părinţii copiilor decedaţi cu vicii multiple de dezvoltare sau cu sindroame
cromozomiale stabilite;
4. Copii şi rudele apropiate ale unor persoane cu anomalii cromozomice echilibrate;
5. Retard mintal sever sau moderat asociat cu o indezvoltare fizică pronunţată sau vicii
de dezvoltare şi hipogonadizm;
6. Indivizi cu hipogonadizm: persoane cu oligo-azospermie sau amenoree
primară/secundară;
7. Persoane cu stări de intersexualitate( pentru determinarea sexului genetic);
8. Indivizi cu compartament agresiv/aberant;
9. Cupluri cu avorturi spontane repetate sau cu copiii cu vicii malformative congenitale;
10. În hemopatii maligne ;

Deprinderi practice:
1. Examinaţi etapele de prelevare şi obţinere a preparatelor cromozomiale din culturi de
limfocite.
2. Examinaţi la microscop preparate cromozomice din culturi de limfocite colorate de
rutină şi bandate prin tehnica GTG.
3. Examinaţi etapele de întocmire şi interpretare a cariotipului uman.
4. Efectuaţi identificarea şi clasificarea cromozomilor umani după criteriile morfologice
cantitative şi calitative( pe preparate cromozomiale şi fotografii).
5. Efectuaţi formularea cariotipului normal şi anormal, utilizând simbolurile şi semnele
nomenclaturii internaţionale.

Verificarea cunoştinţelor:
1. Care sunt principiile tehnicii de laborator pentru studiul cromozomilor umani?
2. Care sunt etapele standard de obţinere a preparatelor cromozomiale din culturi de
limfocite şi scopul fiecărei etape?
3. Care este scopul etapei de bandare şi ce tehnici de bandare cunoaşteţi şi posibilităţile
lor?
4. Care sunt etapele întocmirii cariotipului uman?
5. Ce cunoaşteţi despre nomenclatura cromozomilor umani şi care sunt simbolurile
utilizate în descrierea cariotipului uman?
6. Ce cunoaşteţi despre polimorfismul cromozomic?
7. Care sunt indicaţiile clinice pentru efectuarea cariotipului uman?